Euro, Moneda Unica Europeana

CAPITOLUL I

Euro, moneda unică europeană

1.1. Conceptul și semnificațiile monedei Euro

În momentul încheierii Tratatului de la Maastricht, privind implementarea unei monede unice, foarte puține țării din Europa considerau că politicile lor anticiclice, respectiv investițiile puteau să le păzească economiile de fenomenul de criză. În acest concept s-a hotărât înființarea unei organizații precum BCE (Banca Centrală Europeană), care să garanteze cu întâietate stabilitatea monetară, și s-a admis restrângerea deficitelor bugetare.

Procesul unificării monetare a început la 01 ianuarie 1999, prin stabilirea irevocabilă a ratelor de schimb ale celor 11 țări admise la UEM (Uniunea Economică și Monetară) și prin implementarea monedelor euro ca monedă unică (Marea Britanie, Grecia, Suedia, respectiv Danemarca nu făceau parte din aceste proiect). Grecia a fost introdusă în sistem abia în anul 2001, când a fost determinată rata fixă a drahmei în raport cu euro, BNG (Banca Națională a Greciei) anexându-se celorlalte 11 instituții de credit din Eurosistem.

Calendarul introducerii monedelor euro a fost:

1997: anul de referință pentru „examenul de intrare” în Uniunea Economică Monetară;

1997-1998: desemnarea statelor care vor adera la UEM;

01.01.1999: implementarea monedelor euro și fixarea parităților irevocabile. Banca Centrală Europeană conduce politica monetară;

1999-2000: euro devine moneda scripturală;

începtul lui 2002: introducerea monedelor, respectiv bacnotelor euro;

din 2002 și după această dată: retragerea definitivă a monedelor și bancnotelor naționale.

Etapele implementării monedei euro au fost delimitate astfel:

1. Pregătirea pentru aderarea la UEM, de la 02.05.1998 până la 01.01.1999 a presupus următori pași:

determinarea statelor participante la Uniunea Economică și Monetară;

comunicarea ratelor bilaterale permanente de schimb între monedele naționale;

Institutul Monetar European a devenit BCE;

inagurarea tipăririi bancnotelor, respectiv monedelor euro.

2. Începutul Uniunii Economice Monetare- de la 01.01.1999 la 01.01.2002:

implementarea monedei euro ca monedă oficială pentru operațiunile „scripturale”;

fixarea ratelor de schimb între moneda euro și restul monedelor naționale se decid la un nivel fix, definitiv;

BCE a preluat sarcinile privind politica monetară unică în Zona Euro;

toate noile obligațiuni ale guvernelor participante sunt emise în euro;

pe piețele financiare, de schimb și-n sistemele de compensare se trece la folosirea euro;

persoanele fizice utilizează moneda euro după principiul „nici o îndatorie, nici o interzicere”.

În prima fază moneda euro a împlinit funcțiile de monedă de cont și de rezervă. La 01.01.1999 au intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile dintre monedele naționale ale statelor membre la UEM și euro. Părțile fixe între monedele naționale ale statelor participante la UEM comunicate de BCE sunt prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1. Părțile fixe între monedele naționale ale statelor participante la Uniunea Economică Monetară și euro

https://www.ecb.europa.eu/euro/intro/html/index.ro.html

Marile organizații multinaționale au implementat contabilitatea acestora în euro, dar nu și-au putut forța cumpărătorii să plătească în euro. De asemenea, de la 01.01.1999 sistemele bursiere computerizate au fost adaptate la euro, iar noile obligațiuni ale guvernelor din statele participante au fost emise în euro. În principiu moneda euro s-a lărgit pe piețele financiare, în sistemele de compensare, respectiv pe piețele valutare.

De la 04.01.1999, prima zi în care moneda euro s-a folosit pe piețele financiar-monetare internaționale, s-a determinat o dobândă de referire pentru piața interbancară, EUROLIBOR.

3. Retragerea monedelor naționale și băgarea în circulație a monedei euro:

s-au intodus în circulație monedele, respectiv bancnotele euro;

monedele naționale existau simultan cu euro;

monedele naționale întreput să mai fie folosite ca mijloace de plată în utilma zi a acestei perioade.

Pentru fiecare dintre cele 12 monede naționale înlocuite cu euro au fost stabilite rate fixe de schimb, față de euro.

Ce-a de-a treia fază a UEM a implementat și excluderea definită a mondelor naționale de pe piață, după un calendar prestabilit (tabelul numărul 1.2.).

Tabelul 1.2. Calendarul trecerii la moneda euro – schimbarea celor 19 monede naționale în moneda euro

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/euro/exchange/html/index.ro.html

Din datele prezentate în tabelul anterior se poate observa că, majoritatea țărilor au hotărât ca în maximul doi, trei ani să renunțe la monedele lor naționale, dând însă perioade substanțiale populației ori organizațiilor în care să poată schimba monedele, respectiv bancnotele naționale.

Efectele implementării euro

Momentul adoptării monedei euro a fost pregătit cu migală, de specialiști din statele care au decis să introducă moneda euro. Deși fenomenul a fost examinat amănunțit, momentul adoptării nu a trecut fără să determine modificări în rândul populației și al companiilor. Consecințele la nivel mirco, respectiv macroeconomic s-au restrâns atât la nivel psihologic, dar și la nivel general. Principalele neplăceri au fost determinate de inconvenientele de aclimatizare la noile prețuri și la noul sistem de apreciere a produselor într-o altă monedă. Întregul proces monetar a însemnat o mare instignare, acceptată în condițiile beneficiilor pe termen lung pe care moneda euro le putea aduce.

Între efectele adpotării monedei euro se numără:

stabilitatea macroeconomică. Euro a fost construit pe baza unui tipar economic care necesita stabilitatea macroeconomică în zona monedei euro. Principalul beneficiu este acela privind rata inflației, datorită faptului că majorează împrumuturile, mărește rata efectivă a taxelor și produce confuzie în rândul clienților. Crearea BCE a avut și are rolul esențial de a garanta stabilitatea în zona euro;

reforma structurală. Istoric vorbind, adoptarea monedei euro a presupus restricții țăriilor, concretizate prin criteriile Tratatului de la Maastricht: delimitarea împrumuturilor și o cât mai strictă gestionare a finanțelor publice. Bugetele sociale au fost mult limitate, acordându-se un interes sporit creșterii economice durabile. Comisia Europeană supraveghează riguros modul în care țările îndeplinesc indicatori economici dictați;

creșterea economică. Moneda euro a determinat, pe diferite căi – micșorarea riscului privind ratele de schimb, transparența preturilor, etc. – la realizarea unor economii de scară la nivelul organizațiilor din UE. Acest aspect, departe de a fi neglijat, a dorit să determine o creștere a vitezei dezvoltării economice a țărilor din zona euro, cu atât mai mult cu cât, anterior, SUA au beneficiat de un astfel de avantaj și au înregistrat un avânt economic.

Cele 19 state participante la zona euro, în momentul de față sunt: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Spania, Țările de Jos. Următoarele state membre ale UE nu utilizează euro: Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Polonia, Regatul Unit, România, Suedia, respectiv Ungaria.

Figura 1.1. Statele participante la euro

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/euro/intro/html/map.ro.html

Extinderea către est a zonei euro este un fenomen așteptat de firesc în momentul lărgirii UE la 27 de state. Țările noi integrate în UE au demarat procesele de reformare structurală care vizează diminuarea deficitelor bugetare și fiscale, creșterea nivelului de trai, soluționarea problemelor sociale, dezvoltarea economică, micșorarea nivelului de infracționalitate, reducerea corupției etc.

1.2. Avantajele monedei unice

La 01.01.1999, 11 din statele membre ale UE au fost pregătite să introducă euro ca drept monedă unică. Doi ani mai încolo, Grecia a izbutit să satisfacă criteriile de aderare stabilite prin tratat. Danemarca a refuzat printr-un referendum introducerea monedei euro, iar Marea Britanie, respectiv Suedia au decis să nu facă parte din zona euro. Nici măcar un singur stat din estul europei nu face parte din UEM, iar Norvegia, respectiv Elveția sunt în afara zonei euro, datorită faptului că nu au calitatea de stat al UE.

Helmut Kohl, unul dintre cei mai frecvenți adepți ai UEM, afirmă că beneficile economice ale euro au o natură secundară, semnalând, în schimb că “experiențele amare încercate în acestă perioadă, războaie și dictaturi, ne-au învățat că proiectul unificării reprezintă cea mai bună garantare împotriva unei renașteri a egoismului național, șovinismului și conflictelor violente”.

Avantajele economice fundamentale ale euro (excluderea riscului privind ratele de schimb, diminuarea costurilor operațiunilor, creșterea transparenței prețurilor, respectiv integrarea piețelor financiare) rezidă, în mod inevitabil, din substituirea cu o singură monedă a monedelor țărilor membre.

Riscul privind ratele de schimb reprezintă potențial dezagreabil pentru orice client, producător ori investitor care la ora actuală ia o hotărâre economică și necesită o plată ori furnizarea unui serviciu ori a unor bunuri la o dată posterioară. Deși tehnicile de acoperire sunt prezente cu certitudine, acestea nu constituie o soluție îndestulată pentru această chestiune. Companiile își acoperă, în mod frecvent, riscul prin intermediul piețelor valutare cu livrare la termen în străinătate, pe care cumpără dreptul de a schimba în viitor devizele externe la țara care este valabilă astăzi.

Referitor la costurile de tranzacționare, industria turismului propune dor un exemplu neînsemnat al economiilor pe care le provoacă euro pentru costul tranzacțiilor. Sectorul economic al zonei euro îngloba zeci de mii de operațiuni dintr-o deviză în alta, în fiecare zi. Este greu să se aproximeze cât de mari vor fi, în cele din urmă, economiile relizate în euro în ceea ce privește costurile tranzacțiilor doar pentru Europa, un continent în care comerțul internațional are o importanță vitală, economiile vor fi substanțiale.

De asemenea, euro face prețurile transparente grație faptului că nepotrivirile de preț sunt clare pentru orice genuri de produse, respectiv servicii. De asemenea, remnerațiile din state diferite vor aspira să se omogenizeze, optimizând competiția dintre piețe.

Pe lângă acestea, euro mai propune și o serie de beneficii economice indirecte. Aceste avantaje țin de schimbările mai adânci în comportamentul piețelor financiare și al organizațiilor și, prin urmare, sunt mai controversate. Printre beneficiile economice indirecte se numără: stabilitatea macroeconomică; reforma structurală; creșterea economică; ratele reduse ale dobânzilor și statutul de monedă.

Stabilitatea macroeconomică determinată de euro este, pesemne, un obiectiv esențial urmărite de țările noi aderate la UE. În același timp, sunt și țări care asistă de mult timp la UEM considerente care privesc stabilitatea macroeconomică provocată de euro. De pildă, italienii cred că inflația scăzută reprezintă unul dintre cele mai esențiale benefici ale folosirii monedei euro.

Moneda euro înglobează un nou regim cu inflație scăzută, cerință garantată prin activitatatea realizată de către BCE. Deși nivelul sporit al autonomiei Băncii Centrale europene aduce puține beneficii pentru statele deja consacrate pentru inflația acestora foarte mică (Olanda, Germania, Belgia, Austria), există o multitudine de alte beneficii și pentru viitorul economic al acestor țări.

În aceeași măsură în care moneda euro micșorează inflația, exercită și o presiune în sensul diminuării ratelor dobânzilor. Acest avantaj este esențial tot pentru țările care au consemnat rezultate reduse în lupta contra inflației. Moneda euro cauzează rate mult mai mici ale inflației și prin diminuarea ratei de risc pentru schimbul valutar.

Unii specialiști argumentează că moneda euro stimulează reforma structurală atât de indispensabilă în Europa. Țările care vor să introducă moneda euro trebuie să-și adapteze economiile, conform criteriilor de convergență și, apoi, să îndeplinească prevederile Pactului de stabilitate și de creștere. Aceste măsuri au condus la mari reduceri bugetare și au obținut o creștere economică susținută. Reducerea bugetară în state precum Portugalia a determinat reduceri aspre ale ratelor dobânzilor, deoarece piețele financiare și-au modificat opinia despre guvern, anterior apreciat inapt să gestioneze corespunzător politica financiară. Acest lucru a provocat o creștere economică îndelungată, care continuă și la ora actuală. Din acest considerent, guvernul Statelor Unite a susținut cu putere efectul monedei euro asupra reformelor structurale din Europa, deoarece sistematizarea economiilor acestor țări a avut efecte prielnice la nivel global.

Un alt efect benefic al folosirii monedei euro îl reprezintă creștere economică, ca urmare a cheltuielilor reduse ale operațiunilor și riscul mai mic legat de rata de schimb, împreună cu transparența prețurilor. Organizațiile multinaționale realizează la ora actuală economii care nu au fost realizabile anterior în mediile de afaceri europene. Zona euro câștigă de pe urma cheltuielilor medii mai mici, de pe urma productivității sporite și a competitivității ridicate, factori inerenți unei piețe interne atât de întinse. Acest lucru este cu atât mai fiesc, cu cât BCE aduce prețuri stabile și rate mai mici ale dobânzilor.

Rezultatul tuturor acestor factori îl reprezintă dezvoltarea economică sporită pentru economiile țărilor europene, euro configurând o uniune economică, politică și socială bine definită, în care obiectivul vizat de membri este acela de a construi un viitor comun și prosper, în conformitate cu respectarea integrității mediului natural, conservarea valorilor tradiționale și a trecutului istoric, adoptarea valorilor moderne, în spiritul globalizării mondoeconomice și a avantajelor ce decurg din acest proces.

1.3. Riscurile monedei unice europene

Beneficiile categorice ale monedei euro sunt, oarecum, umbrite de riscurile și îndoielile monedei euro. Cei care și-au arătat pe baza unor cercetări judicioase îndoiala în viitorul monedei euro au pornit de la considerente care țin de cheltuielile inerente tranzacției, cheltuielile ocazionale, șocurile economice, respectiv probabilitatea apariției unor neînțelegeri la nivel politic.

Pentru unii specialiști, moneda euro pare a fi un prilej nou pentru centralizarea puterii, a diferențelor de putere la nivel comunitar, ceea ce ar determina alterarea suveranității naționale a țărilor memebre, cu toate repercusiunile care reies de aici. Pierderea suveranității a creat un șoc psihologic asupra indivizilor din state UE. Baterea monedei naționale a unui stat este unul dintre atributele principale ale suveranității țărilor independente, specificată în constituție, iar renunțarea din proprie inițiativă la un astfel de atribut de către un grup de țări reprezintă un eveniment inedit în istorie.

Deși moneda euro promite beneficii economice esențiale, aceasta produce, de asemenea, multe costuri. Cheltuielile inerente tranzacției se raportează atât la sumele cheltuite pentru schimbarea formularelor, etichetelor, actelor tipizate de birou, documentele bancare, listelor de prețuri, caselor de marcat, automatelor bancare etc. Numai realizarea bancnotelor, respectiv monedelor noi a determinat prețuri de miliarde de dolari, prețul total al tranzacției fiind de circa 1% din PIB-ul zonei euro. Compania de consultanță KPMG a precizat că cheltuielile totale ale tranzacției s-au ridicat la circa 50 de miliarde dolari.

Crearea monedei euro a produs și dispariția unor posturi, datorită faptului că instituțiile de credit au pierdut aproximativ 50% din profiturile lor realizate din devize, respectiv 60% din profiturile lor din comerțul legat de arbitrajul obligațiunilor. Casele de schimb valutar au fost defavorizate în UE, pierzând circa 1,9 miliarde de dolari.

Orice cercetare serioasă a argumentelor pro, respectiv contra referitoare la moneda euro trebuie să ia în considerare efortul consacrat dezvoltării proiectului de către guvernele țărilor membre, dar și factorul uman angajat în numeroase ore de analiză și pregătire. Deși cheltuielile totale ocazionate de tranziția la moneda euro sunt irealizabile de evaluat, acestea sunt incomparabile mai puțin dăunătoare pe perioade lungi, față de șocurile economice, respectiv riscul discordiei politice.

Șocurile economice se raportează la modificările neprevăzute în mediul macroeconomic al unui stat ori al unei zone care distrug balanța comerțului, producției, investițiilor, respectiv cheltuielile guvernamentale. Cel mai primejdios gen de șoc economic pentru zona euro îl reprezintă șocul asimetric, denumit astfel datorită faptului că aceste socuri afectează statele în mod separat.

Înainte de adoptarea monedei euro, statele puteau să anihileze un astfel de șoc prin următoarele trei metode:

ajustarea ratei dobânzilor;

intervenția asupra ratei de schimb;

ori ajustarea fiscală.

Moneda euro face însă ca nici o metodă enumerată mai sus să nu poată fi luată în considerare, toate metodele fiind incompatibile cu prescrițile privind criteriile de convergență și înglobate în Pactul de stabilitate și creștere. Frideman Milton, afirma faptul că „dacă o monedă este bună ori rea depinde în primul rând de mecanismele de ajustare disponibile pentru absorbirea șocurilor și dislocărilor economice, care afectează entitățile ce utilizează acea monedă”. Concluzia acestuia este că moneda euro nu este, de fapt, o idee prea bună, întrucât statele care folosesc această monedă nu dispun de mecanisme de reglare care să lupte împotriva unor perioade de criză.

Frideman nu este singurul care a evidențiat pericolul șocurilor economice. Mundell Robert s-a făcut observat pentru teoria acestuia asupra zonelor monetare optime, relevantă pentru o țară care vrea să implementeze moneda unică a UE. Această teorie are la bază un articol publicat în American Economic Review în luna noiembrie 1961 sub denumirea „O teroie a zonelor monetare optime”. Potrivit autorului, o zonă monetară este optimă doar dacă mobilitatea factorilor de producție îngăduie ajustarea economică în cazul unor șocuri asimetrice. Mecanismele de ajustare posibile, conform teoriei lui Mundell, sunt flexibilitatea factorilor reali, cursul de schimb, diversificarea producției statului afectat, mobilitatea forței de muncă, mobilizările finaciare bugetare externe și piețele de capital integrate.

Abordarea lui Robert Mundell se bizuie pe ipoteza rigidității prețurilor și a renumerațiilor nominale, dar și pe cea a imobilității inter-regionale a forței de muncă.

Eliminând din teoria lui Mundell soluțiile incompatibile cu moneda euro prin prisma criteriilor de convergență ori a prevederilor pactului de stabilitate și creștere, se evidențiază potrivirea cu teoria lui Friedman, inclusiv cu privire la posibilele soluții pentru contracararea efectelor șocului asimetric.

Moneda digitală Bitcoin

Bitcoin reprezintă un sistem de plată descentralizat, respectiv o monedă digitală elaborată în anul 2009 de către Satoshi Nakamoto. Denumirea de Bitcoin face referire deasemenea și la softul cu sursă deschisă pentru utilizarea bitcoinilor, dar și la rețelele peer-to-peer.

În comparație cu alte monede convenționale, moneda Bitcoin diferă prin faptul că nu este niciun supraveghetor care să poată verifica valoarea datorită naturii acestora descentralizate, atenuând posibile instabilități provocate de instituțiile de credit centrale. Inflația este restrânsă și verificată, proiectată în programul Bitcoin, dar este predictibilă și cunoscută tuturor părților încă de la început. Așadar inflația nu poate fi manipulată central ca să afecteze redistribuirea de valoare de la utilizatorii obișnuiți. În loc de stimulentul creării de noi bitcoini pentru a înregistra tranzacțiile în blocuri, nodurile din această perioadă se așteaptă să depindă de abilitatea lor de a concura liber în colectarea taxelor de procesare a tranzacțiilor.

1.4. Efectele monedei unice europene asupra economiei mondiale

Sosirea monedei euro este proiectul cel mai ambițios cu care s-a confrutat sistemul financiar european. Acesta este posesor de riscuri, dar și de beneficii, va necesita investiții esențiale și va provoca o concurență acerbă între stabilimentele bancare.

Dezvoltarea zonei euro reprezintă un aspect general al evoluției moderne a UE și al globalizării în domeniul bancar. Deși impactul imediat și transparent este în zona „whole banking”, există efecte importante și asupra operațiunilor bancare prin retail. Pe de o parte, dezvoltarea competitivității și presiunea profilului în „whole banking”, împreună cu trenduri precum sporirea gradului de securitate, pot contribui la punerea în evidență a importanței strategice a sectorului de retail pentru multe instituții de credit.

Experiența Statelor Unite ale Amerciii poate furniza o serie de elemente practice pentru analiza fenomenelor care caracterizează zona euro, cum ar fi restructurarea la nivel bancar. Desigur că nu pot fi ignorate diferențele strucutrale și instituționale între SUA și UE. Acestea pot reduce distanța în timp pentru atingerea nivelului de uniformitate la nivel bancar care va caracteriza zona euro. În același timp, dezvoltarea tehnologică va favoriza intrarea unor jucători, cu noi forme de competiție, reprezentând serioase elemente de amenințare pentru instituțiile de credit tradiționale.

Efectele euro sunt atât de permanente și de anvegură, încât indivizii care nu sunt familiarizați cu evoluția, cu structura și înțelesul monedei se confruntă în prezent cu o orbire profesională majoră. Pe de o parte, adoptarea monedei euro a fost numită o ocazie pentru a atinge cel mai înalt nivel de bunăstare și câștiguri în eficiență comparativă cu orice eveniment sau sistem economic din istroia europeană postbelică și un punct de cotitură pentru mediul european de afaceri. Din această perspectivă, euro va unifica Europa occidentală, va încuraja competiția, va revoluționa finanțele și va conduce Europa în cea mai prosperă eră economică.

De cealaltă parte, uniunea monetară a fost apreciată drept un salt în necunoscut, o încercare plină de riscuri și de defecte.

Puterea economică a euro

În lumina celor știute despre funcționarea monedei euro, studierea poziției internaționale a afirmării acesteia se axează pe:

dimensiunile și deschiderea zonei euro;

utilitatea monedei euro ca monedă de facturare;

proporțiile posibile ale pieții financiar-bancare ale monedei euro;

stabilitatea și credibilitatea euro.

Ratele de schimb ale monedei euro dau tonul legăturilor comerciale din eurozonă, iar organizațiile și investitorii din lumea întreagă vor să știe dacă moneda euro va fi mai puternică ori mai slabă decât monedele naționale care au precedat-o. Atunci când moneda euro este slabă, adică este schimbată la nivel mic pentru alte monede de exemplul dolarul amercian, clienții plătesc prețuri reduse pentru bunurile importate din eurozonă. Producătorii din afara eurozonei pot fi constrânși să vândă la prețuri abuzive pe propriile piețe, în fața unei invazii de importuri din zona euro ieftine. Atunci când moneda euro este prea slabă, aceasta declanșează inflația în eurozonă și face ca împrumuturile internaționale obținute de companiile și organele europene să fie foarte costisitoare. În schimb, dacă moneda euro este prea puternică sunt afectate industriile centrate pe export, care sunt atât de esențiale pentru dezvoltarea economică europeană, deoarece state care nu sunt incluse în eurozonă trebuie să achite mai mult pentru a achiziționa bunuri exprimate în euro. În același timp, se măresc importurile eurozonei, ceea ce determină o creștere bruscă a producției pentru principalii parteneri comerciali din această zonă.

Raportul Lamfalussy din anul 2001 a examinat prefacerile piețelor financiare, prin prisma integrării. Raportul a realizat o serie de indicații Parlamentului european, dintre care costituirea unui comitet alcătuit din reprezentanți ai țărilor membre care să beneficieze de puteri pentru a influența procesul legislativ în domeniul fiscal, respectiv în domeniul securității pe piețele financiare. În luna februarie 2002, Parlamentul european a adoptat raportul Lamfalussy, constituindu-se astfel Comitetul European pentru Securitate.

Raportul Hertig and Lee din anul 2003 a exprimat un punct de vedere pesimist asupra succesului de care ar putea să se bucure reforma Lamfalussy. S-a apreciat să nou-înființatul Comitet European pentru Securitate nu se va bucura de succesul echivalentului său din Amercia, respectiv Comisia pentru Schimburi și Siguranță.

Puterea unei monede este definită de cererea, respectiv oferta de monede, iar cererea de investiții în moneda euro poate fi evaluată corect prin examinarea însumată a următorilor factori: stabilitatea economică, respectiv politică, starea generală a comerțului, prognoza asupra inflației, respectiv asupra ratei dobânzilor și popluaritata monedei euro ca monedă de rezervă.

Moneda euro reprezintă moneda trans-europeană care a reprezentant, în primul an al existenței acesteia, produse și servicii în valoare de aproximativ 6000 miliarde de dolari americani. Această revoluție monetară elaborează al doilea bloc economic mondial, o piață unică de circa 300 milioane de indivizi, un mediu european al afacerilor transformat esențial și prima provocare latentă pentru supremația dolarului american.

Moneda euro a recepționat de la dolar un „procent de piață” în ceea ce privește moneda de rezervă, dar nu trebuie să ne așteptăm la o transformare esențială în ceea ce privește statutul mondial al dolarului american în viitorul american.

Președintele Băncii Centrale Europene, a rămas devotat politicii sale monetare și este de părere că o monedă euro puternică va contribui la păstrarea stabilității prețurilor, respectiv va determina scăderea inflației. Deși politica dusă de acesta a fost văzută de specialiști în domeniu dăunătoare dezvoltării zonei euro, acesta a respins să adopte măsuri pentru a scădea valoarea euro. Statisticile mondiale au arătat că în eurozonă, în anul 2006, creșterea economică a fost de circa 1,7%, în timp ce Statele Unite ale Amercii au înregistrat o creștere de aproximativ 4,2%. Președintele Băncii Centrale Europene vede vinovate guvernele țărilor componente ale eurosistemului pentru impasurile cu care se confruntă acestea, datorită faptului că nu au impus reforme structurale, cu privire la sistemele sociale și nu au diminuat costurile publice.

Consecințe normative ale introducerii monedei unice

Există o multitudine de efecte al introducerii monedei euro, inclusiv, asupra cadrului normativ. Astfel, în primul rând, se evidențiază faptul că dreptul suveran al țărilor de a bate monedă este comunicat, în mod definitiv, asuppra unei instituții independente (BCE).

În al doilea rând, conceptele tradiționale ale dreptului internațional privat, lex contractus și lex monetae, sunt modificate și aprofundate, căpătând un sens mult mai vast, de bază normativă în domeniu monetar unic pentru toate țările membre ale zonei euro.

În ultimul rând, trebuie evidențiat faptul că moneda euro a determina în timp o uniformizare a dreptului contractual pe întregul teritoriul țărilor membre ale zonei euro. Moneda reprezintă vehiculul comerțului, unitatea de măsură care evaluează și cântărește întreaga economie. Unificarea monetară creează o zonă extinsă pentru amortizarea practicilor de comerț cu produse și servicii.

1.5. Raporturile monedei euro cu alte valute forte

Adoptarea monedei euro a vrut să creeze nu nou pol monetar internațional, în contrapartidă cu polul reprezentat de dolarul amercian. Moneda euro, care a substituit monedele naționale a 16 țări este una dintre monedele mondiale cu ce mai largă circulație.

Prin stabilitatea și forța sa, a fost recunoscută ca fiind o monedă internațională, în adevăratul sens al cuvântului.

Euro a realizat cea mai mare piață ca mărime de pe glob care utilizează o monedă unică, zonă care a devastat Statele Unite ale Americi în ceea ce privește producția totală. Zona monedei unice, prin statele care sunt implicate, posedă aproximativ o cincime din producția totală, cu puțin peste cea atribuită Americii, iar dacă state ca Suedia, Danemarca, respectiv Marea Britanie vor adera la zona euro, Europa va devansa SUA privind producția.

Explicația folosirii internaționale a monedei euro se află așadar, mai întâi, în locul deținut de către zona emitentă în cadrul producției și comerțului mondial. La data adoptării euro, acest loc apare după se prezintă în tabelul numărul 1.3.

Tabelul 1.3. Indicatori principali privind poziția zonei Euro în economia mondială

Sursa: pentru zona euro și UE: BCE, Eurostat, statistici naționale, FMI și calculce BCE; pentru SUA și Japonia: surse naționale, FMI

Înainte de constituirea UEM, statele individuale, care la ora actuală fac parte din zona euro, aveau economii relativ mici și deschise. În schimb, zona euro alcătuiește o economie largă și mult mai autonomă, în comparație cu dimensiunea economiei SUA.

Referitor la populație,zona euro are una din cele mai dezvoltate economii din lume, însumând aproximativ 319 milioane de indivizi la finele lui 2009, față de populația SUA (302 milioane), respectiv Japoniei (128 milioane). În ceea ce privește ponderea în produsul intern brut mondial, zona euro are cea mai vastă economie (22,7%), clasându-se înaintea SUA (21,3%), respectiv Japoniei (6,6%).

Zona euro are o economie mai deschisă în comparație cu cea a SUA, respectiv a Japoniei. Exporturile de bunuri și servicii determinate ca procent din PIB au fost pentru zona euro de circa 22,6%, față de 11,8% pentru SUA și 18,4% pentru Japonia.

Conform datelor prezentate mai sus se poate observa că, zona euro a întrecut Statele Unite și Japonia în ceea ce privește procentul în PIB-ul mondial, a populației, respectiv a procentului deținut în exporturile mondiale. Fiind cea mai vastă putere economică, era de așteptat să crească folosirea euro în tranzacțiile financiar-comerciale între zona euro și restul lumii. Potrivit datelor publicate de BCE, moneda euro deține locul al doilea în utilizările internaționale. Aceasta se justifică și prin faptul că moneda euro a moștenit unele tranzacții anterioare, în cadrul ECU, dar și tranzacți externe ale statelor participante la UEM.

Creat pentru a replica cerințelor indivizilor din zona euro, moneda euro are, de asemenea, consecințe evidente pentru persoanele fizice și companiile din afara UEM. Populația, companiile și țările din afara zonei euro pot opta să utilizeze moneda euro în multe dintre operațiuniile lor economice și financiare zilnice. Acestea pot avea bancote, respectiv monede euro, pot deschide conturi bancare în euro ori pot contracta împrumuturi în euro, pot emite instrumente financiare, pot emite facturi și pot plăti în euro la nivel mondial. Totodată, organele din statele terțe pot opta pentru a selecționa euro ca monedă ancoră a regimurilor acestora de schimb ori pot decide să investească o cotă din rezervele lor valutare în euro.

Zona Euro este o putere economică, față de SUA, respectiv Japonia, analiza unor indicatori de profil evidenținând acest lucru.

Tabelul 1.4. Indicatorii monetari și financiari în zona Euro, în comparație cu SUA și Japonia

Sursa: BCE

Conform datelor prezentate în tabelul numărul 1.4., cea mai activă piață a obligațiunilor rămâne cea a SUA, unde volumul obligațiunilor emise de rezidenți este aproximativ dublu față de cel de pe piața din zona euro. Referitor la ratele dobânzilor, Japonia practică cele mai mici dobânzi, cu mult sub cele de pe piața financiar-monetară din zona euro, respectiv din SUA.

Rolul euro pe piețele internaționale s-a amplificat de la un an la altul, în condițiile, în care, în 1990, dolarul amercian era cea mai importantă monedă de pe piețele financiare internaționale.

Tabelul 1.5. Gradul de folosire internaționalăa principalelor monede la jumătatea anilor 1990

Sursa: BCE

În 2001, circa 36,5% din noile emisiuni erau exprimate în euro, comparativ cu aproximativ 49,1%, care erau exprimate în dolari. În anul 2002, euro 38,4%, iar dolarul american 46,9%.

Euro și-a consolidat poziția și pe alte piețe financiare ale lumii. În 2002, din emisiunile nete de titluri de valoare în afara zonei euro, moneda euro avea o cotă de circa 14,9%, comparativ cu 11,1% cât deținuse în 2001. În Statele Unite ale Amercii, moneda euro deține, în ceea ce privește partea sa de emiteri nete, de la 10,6% – în 2001, la 11,3% în 2002. În restul lumii, în afara zonei euro, cifrele erau de 14,1%, respectiv 22,7%, ceea ce indică o creștere continuă a interesului pentru moneda euro pe piețe financiare din Asia, de pildă. Procentul total privitor la acest aspect referitor la euro s-a ridicat de la 44,3% în 2001, la 51,2% în 2002.

1.6. Condiții pentru integrarea monetară

Plecând de la noțiunea de piață globală, principalul obiectiv avut în vedere prin diferite norme care reglementează funcționarea piețelor financiare este asigurarea stabilității financiare, cu două componente fundamentale:

evitarea crizelor, denumite și crize sistemice, cum ar fi insolvența manifestată într-o regiune supusă unei anumite jurisdicții și care prezintă potențial pentru a afecta întregul sistem fiannciar global, prin efectul de domino;

soluționarea crizelor, o chestiune care are mult mai multe conotații juridice decât de ordin financiar.

Procesul de aliniere a normelor bancare s-a realizat în timp și pe arii semnificative, având drept obiectiv central armonizarea și uniformizarea pentru o bună funcționare a sistemului integrat, constituit prin aderarea și integrarea unor sisteme cu caracteristici diferite.

Necesitatea și condițiile integrării bancare europene au fost elaborate de-a lungul anilor, stimulate și promovate pe baza unor cercetării de avengură care au angajat puternice colective de specialiști și prin rezultatele acestora au realizat o platformă de sprijin pentru conceptele dar și pentru procedurile și soluțiile propuse. Printre cercetările esențiale se remarcă cele înglobate în Raportul Cecchini, respectiv Raportul Cockfield.

Calitatea de component al UEM depinde, în primul rând, de dobândirea calității de membru al UE, în momentul îndeplinirii condițiilor generale pentru dobândirea acestei calități, respectiv:

să fie vorba despre candidatura unui stat;

statul candidat să fie stat european;

statul candidat să facă dovadă respectării principiilor generale enumerate în articolul 6 paragraful 1 din Tratatul asupra UE, și anume principiul libertății, principiul democrației, principiul statului de drept, principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului și libertăților cetățenești.

Abia după dobândirea calității de țară membră a UE, se poate pune chestiunea calității de membră a UEM, în situațiile și cu îndeplinirea pașilor și procedurilor precizate în Tratatul de la Maastricht.

Astfel, potrivit prevederilor Tratatului, o țară membră a Uniunii Europene este fie o țară membră care a introdus moneda euro, fie o țară membră cu derogare de la introducerea monedei euro, care este exonerată de unele dintre privilegiile, respectiv drepturile ce revin instituțiilor de credit naționale, componente ale SEBC (Sistemului European al Băncilor Centrale).

Criteriile de convergență se împart în criterii monetare, respectiv criterii bugetare de convergență, iar constituirea acestora, a stat la baza elaborării monedei euro, dovedindu-și rezistența prin efectele pozitive pe care le au pentru stabilitatea, respectiv soliditatea monedei euro.

Criteriile de convergență reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii, pentru a participa la etapa a treia a UEM. Criteriile de convergență au fost precizate prin Tratatul de la Masstricht, ratificat de către toate state membre UE în 1993, și se referă la țintele în domeniul inflației, finanțelor publice, ratelor dobânzii, respectiv cursului de schimb. În plus, evoluțiile înregistrate de țăriile membre și de către țările candidate referitoare la convergența spre UEM sunt evaluate din perspectiva acelorași criterii de convergență referitoare la:

Stabilitatea prețurilor

Potrivit acestui criteriu, rata medie a inflației din ultimele 12 luni nu trebuie să fie mai mare de 1,5 puncte procentuale față de rata inflației din primele trei țări cu cele mai mici nivele ale ratei inflației; pe lângă acestea, rata inflației din statul candidat trebuie să se dovedească a fi sub control.

Finanțele publice

Poziția bugetară a unui stat candidat la moneda euro trebuie să fie durabilă, respectiv, să nu fie un deficit bugetar exagerat. În general, sunt specificate următoarele elemente de control:

deficitul bugetar consolidat al țării respective nu trebuie să fie mai mare de nivelul fixat în Tratat de circa 3% din PIB; dacă acest nivel este depășit, deficitul bugetar trebuie să fie micșorat substanțial și continuu, către un nivel apropiat de cel de referință, ori depășirea nivelului de referință să fie temporar și excepțional;

datoria publică brută a statului respectiv nu trebuie să fie mai mare de 60% din PIB, ori dacă are valori mai mari trebuie să se reducă semnificativ și să se apropie de nivelul de referință într-un ritm satisfăcător.

Ratele dobânzii

Conform acestui criteriu, randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele 12 luni nu trebuie să fie mai mare de 2 puncte procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele trei țări cu cee mai mici valori ale inflației.

Cursurile de schimb trebuie să se mențină în marjele de flucutație convenite prin mecanismul ratelor de schimb din cadrul ERM al EMS, pentru cel puțin 2 ani, fără a se proceda din propria inițiativă la deprecierea monedei față de celelalte monede ale țărilor membre.

Pentru noile state memebre ale UE, strategia europeană pentru trecerea la euro este formată din 3 etape:

în prima fază, statele candidate aderă la Uniunea Europeană și reglementează circulația liberă a capitalurilor;

în a doua fază, țările fac greutăți pentru îndeplinirea convergenței, ceea ce implică participarea la ERM2;

a III-a fază implică participarea la UEM.

Momentul integrării se poate considera că noua țară membră a atins prima fază a aderării la UEM, prin implementarea acquis-ului specific circulației libere a capitalurilor. Tot în această fază, legislația națională referitoare la banca centrală este adaptată la rigorile tratatelor și ale SEBC.

Din punct de vedere conceptual, euro nu aduce nimic nou: este o monedă care circulă pe un teritoriu lărgit și diversificat, cel al UE, după sistemul binecunoscut pentru o monedă națională.

În perioada de tranziție este nevoie de menținerea unui echilibru între credibilitatea de plan monetar și a convergenței reale și nominale și reale, pe de o parte, și a unui nivel suficient de flexibil pentru a face față diferitelor șocuri, pe de altă parte.

Tratatul de la Maastricht nu face referire la criteriile de convergență reală, care să garatenze un grad înalt de similitudine și de coeziune structurilor economiilor statelor candidate. Probabil că această omisiune se datorează faptului că, până la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, UE a fost un club al statelor bogate, iar structurile economice ale acestora erau, prin definițe, asemănătoare.

În schimb, atât Comisia Europeană, cât și Banca Centrală europeană au avertizat în ultimii ani asupra riscurilor unei adoptări precipitate a euro de către un stat a cărui convergență reală cu structurile vest-europene este insuficientă.

În absența unor criterii concis stipulate, se consideră a fi criteriile esențiale de convergență reală:

gradul de deschidere a economiei;

ponderea comerțului bilateral cu statele membre ale Uniunii Europene în totalul comerțului exterior;

structura economiei;

nivelul PIB/locuitor, apreciat drept criteriul cel mai sintetic, fie că este exprimat la cursul nominal, fie la paritatea puterii de cumpărare.