Euro Moneda Europeana

Cuprins

Uniunea Monetară Europeană

CUPRINS………………………………………………………………………………..I

INTRODUCERE…………………………………………………………….………….III

CAPITOLUL I

Introducere în Uniunea Monetară Europeană

Construcția europeană………………………………………………….…….. 1

De la tratatul de la Maastricht la formarea Uniunii Monetare

Europene…………………………………………………………………….…. 10

Integrarea economică și monetară…………………………………..…….…13

Ariile optime monetare și costurile si beneficiile integrării

monetare……………………………………………………………….………. 19

CAPITOLUL II

Principalele caracteristici Uniunii Monetare Europene

2.1 Obiectivele si funcțiile Uniunii Monetare Europene……………………………..24

2.2 Formularea si implementarea politicilor economice în

cadrul Uniunii Monetare Europene………………………………………………..27

2.2.1 Politica monetară-rolul și contribuția sa…………………………………27

2.2.2 Politica fiscală……………………………………………………………..32

2.3 Instrumentele acestor politici economice……………………………….…….…..34

2.4 Instituțiile Uniunii Monetare Europene……………………………………….……36

2.4.1 Institutul Monetar European(rol premergator)……………………………….36

2.4.2 Consiliul Uniunii Europene…………………………………………………………37

2.4.3 Parlamentul European………………………………………………………………38

2.4.4 Comisia Europeana…………………………………………………………………..38

2.4.5 Institutul Monetar European……………………………………………………….39

2.4.6 Bancile Centrale nationale…………………………………………………………40

2.4.7 Banca Centrala Europeana………………………………………………………..41

CAPITOLUL III

Implicatiile economice ale Uniunii Monetare Europene

3.1 Problemele ridicate de ratele de schimb, rata dobanzii si rata inflatiei…………44

3.2 Piata financiara si piata bursiera in spatial European………………………………..60

3.3 Deficitul public “compatibil” intr-un cadru monetar European……………………..64

3.4. Banci, fuziuni si “campionii” nationali in spatial economic al Uniunii Monetare Europene………………………………………………………………………………………………….65

CAPITOLUL IV

EURO, unica monedă europeană și rolul ei in cadrul piețelor financiare

4.1 EURO, o singura monedă în spațiul european(prezentare generală)…………..70

4.1.1. Simbolul si designul monedei unice europene………………………..71

4.1.2 Bancnotele EURO…………………………………………………………73

4.1.3 Monedele EURO…………………………………………………………..75

4.1.4 Statutul legal al EURO…………………………………………………….77

4.2 EURO și rolul ei în cadrul piețelor financiare……………………………………..78

4.2.1 Rolul euro pe piata interna (zona euro)…………………………………78

4.2.2. Rolul euro pe piata internationala……………………………………….81

4.3 EURO, și aprecierea monedelor statelor europene în funcție de aceasta……..84

4.3.1 EURO vs. USD…………………………………………………………………………84

4.3.2 EUR vs. JPY………………………………………………………………………….85

4.4 EURO si Romania………………………………………………………………………………..87

4.4.1 Cadrul institutional al dialogului Uniunea Europeana – Romania……87

4.4.2. Situatia economica a Romaniei si relatiile ei cu UE…………………..95

4.4.3 ROMANIA si dezbaterea privind viitorul EUROPEI…………………..98

CONCLUZII………………………………………………………………………….. 110

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………IV

BIBLIOGRAFIE

Basno, Cezar și Dardac, Nicolae, “ Integrarea monetar bancară europeană”, Editura Didactică și Pedagogică, București. 1999

Buiter, Willem H and Anne C Sibert (2000), "Designing a monetary authority", in an unpublished paper available at http://www.nber.org/~wbuiter/sweden.pdf, for a discussion of this point in the United Kingdom context.

"The European Community. Back to the Drawing

Board," The Economist (July 3, 1993), p. 14.

."Is the Single Market Working?," The Economist (February 17,

1996), p. 30.

Ministerul afacerilor externe: www.mae.ro

Ministerul Integrarii Europene: www.mie.ro

BANCA CENTRALA EUROPEANA “The euro banknotea and coins”,

BCE, 2000

Simona Gaftoniuc „Finante internationale,

Ed. Economica, Bucuresti 1997

SITE-URI:

www.europa.eu.int

www.worldbank.org

www.economist.com

www.bis.org

www.ecb.int

www.cnu.edu

www.mediauno.ro

www.fxstreet.com

=== a3 monede ===

MONEDELE EURO

=== cap4 ===

4.1 EURO, o singura monedă în spațiul european – prezentare generală –

Pentru a putea vorbi despre trăsăturile definitorii ale Uniunii Economice si Monetare este foarte important sa intelegem ce inseamna fenomenul in sine. Ideea definitorie a ceea ce semnifica UEM se concretizeaza intr-o zona cu o singura moneda constituita pe temelia pietei unice europene, zona in care oamenii, bunurile, serviciile si capitalurile se misca fara restrictii. Este forma de organizare prin intermediul careia este constituit cadrul privind cresterea economica si realizarea stabilitatii. Institutional, aceste actiuni sunt coordonate de o Banca Centrala Europeana independenta si un Sistem European al Bancilor Centrale format din bancile nationale ale statelor membre. Obiectivele, regulile si institutiile UEM sunt puncte modelate si hotarate de UE de-a lungul timpului, incepand cu 1957, in diverse forme si cu diverse structuri si care au suferit diverse transformari. Ideea finala a UEM si forma sub care o intalnim are ca punct de referinta Tratatul de la Maastricht, actul definitoriu al UE, cu referire in mod special la rolul si modul de realizare al UEM. Pornind din complexitatea fenomenului si a modului de aparitie a acestuia este imperativa o prezentare cat mai clara a ceea ce inseamna “unificare monetara” si tot ceea ce presupune realizarea acesteia. In ceea ce priveste UEM, aceasta trebuie studiata din prisma necesitatii economice careia ii corespunde si analizata ca un complement natural al pietei unice europene.

Modul de functionare al UEM presupune doua concepte: o moneda unica (euro) si o institutie monetara independenta (Sistemul European al Bancilor Centrale). Cele doua concepte sunt interdependente insa prezentarea lor trebuie realizata separat pentru a putea intelege modul de aparitie si functionare.

Introducerea euro la 1 ianuarie 1999 a dat nastere la dispute cu privire la

reusita unificarii monetare dar mai ales a ridicat numeroase semne de intrebare. Implicatiile sale au fost evidentiate in special la doua nivele: la nivel european (tarile membre UE) si la nivel mondial (statele care au perceput un “pericol” in euro fiind SUA si Japonia). Anul introducerii sale, 1999, a reprezentat un an plin de surprize la nivel european dar si mondial incepand cu primul minut al noului an, momentul oficial al nasterii euro.

Principala controversa pe care moneda unica a iscat-o a fost insasi insemnatatea si rolul pe care urma sa-l indeplineasca, considerandu-se ca se constituie intr-o aventura ce ar putea sa se incheie cu un esec dezastruos pentru statele membre UE sau impulsul pentru o crestere economica importanta. Pentru a intari ideea de “moneda unica” erau necesare organisme monetare care sa supravegheze evolutia euro si acestea au fost hotarate ca fiind Banca Centrala Europeana si Sistemul European al Bancilor Centrale. Cunoscandu-se scopul si stabilindu-se mijloacele si modul de realizare a acestuia, “aventura” unificarii monetare a inceput.

4.1.1. Simbolul si designul monedei unice europene

SIMBOLUL

Pentru a putea prezenta simbolul monedei europene, trebuie mai intai subliniat faptul ca numele acesteia este EURO si a fost adoptat de catre Consiliul Europei in cadrul intrunirii de la Madrid intre 15 – 16 Decembrie 1995. Atat asupra numelui cat si asupra simbolului s-au purtat discutii din momentul hotararii modalitatii de realizare a integrarii tarilor europene.

Simbolul grafic al euro a fost creat de Comisia Europeana, partea de comunicare, si este inspirat din litera greceasca epsilon, referire la cadrul si civilizatia europeana, si evoca prima litera a cuvantului Europa. Cele doua linii simbolizeaza stabilitatea monedei iar abrevierea oficiala a monedei este EUR si a fost inregistrata de ISO si acceptata in tranzactiile economice, financiare si comerciale.

Simbolul oficial euro

Alegerea unei denumiri si unui simbol pentru moneda europeana se constituie intr-un proces firesc intrucat cele mai importante monede ale lumii au propriul simbol. Ideea de baza in realizarea desenului a fost satisfacerea a trei simple criterii:

sa fie un simbol foarte usor de recunoscut ca apartinand Europei

sa fie usor de scris de mana

sa aiba un design placut estetic

Au fost acceptate in jur de 30 de desene iar dintre acestea, zece au fost subiecte alese de publicul larg. Dintre cele zece, doua s-au remarcat de restul, acestea fiind si cele supuse Presedintelui Comisiei Europene, Jacques Santer si comisarului european insarcinat cu problema euro, Yves – Thibault de Silguy in vederea alegerii finale. Desigur, simbolul a suferit critici dintre care cele mai semnificative au fost;

este relativ greu sa scrii de mana simbolul intrucat presupune trei ridicari ale stiloului de pe hartie, acestea fiind in numar de doua pentru dolar insa patru pentru yen

de obicei, simbolul unei monede este proiectat astfel incat sa aiba aceeasi latime ca si numerele in vederea utilizarii cu usurinta in aplicatii tabelare, documente de uz general etc. Cu toate acestea, latimea simbolului euro este aceeasi cu inaltimea, ceea nu se intampla in cazul numerelor: inaltimea este mai mare decat latimea.

Beneficiind atat de pareri pro cat si contra, simbolul euro a ramas neschimbat in vederea mentinerii statutului de moneda stabila.

DESIGNUL

Pe 1 ianuarie 2002, euro va aparea atat sub forma de bancnote cat si de monede, deci o noua unitate monetara va incepe sa functioneze pe piata financiara. Un asemenea eveniment necesita un proces amplu de proiectare si alegere a formelor potrivite pentru fiecare dintre cele doua categorii

4.1.2 Bancnotele EURO

Procesul privind selectarea desenelor potrivite pentru bancnotele euro a inceput in 1995, an in care Institutul Monetar European, precursorul Bancii Centrale Europene, a selectat doua teme pentru seriile de bancnote euro:

tema “Epoci si stiluri in Europa”

o tema abstracta sau moderna

In februarie 1996 este lansat un concurs de design in care designeri de bancnote, nominalizati de bancile centrale europene ale Uniunii Europene, trebuiau sa schiteze o serie de sapte bancnote (5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500 euro) utilizand una sau ambele teme. Sapte luni mai tarziu, un juriu format din experti renumiti in marketing, design si istoria artei s-a oprit asupra cinci dintre cele mai bune desene din cadrul temei “Epoci si stiluri in Europa” si asupra a cinci dintre cele apartinand temei abstracte. Ulterior este testata reactia publicului la aceste desene intr-un sondaj realizat asupra unui esantion de 2000 indivizi din cadrul Uniunii Europene. In decembrie 1996, in cadrul Consiliului European de la Dublin, este anuntat rezultatul final al concursului. Desenele castigatoare apartin lui Robert Kalina, membru al Bancii Centrale a Austriei si sunt inspirate de tema “Epoci si stiluri in Europa”.

Grafica bancnotelor este puternic simbolică și strâns legată de moștenirea culturală europeană, fără să reprezinte însă monumente reale. Ferestrele și drumurile domină fața fiecărei bancnote ca simboluri ale spiritului de comunicare și deschidere din Uniunea Europeană. Spatele fiecărei bancnote prezintă poduri ilustrând diferite perioade în arhitectură, constituindu-se într-o metaforă a apropierii dintre popoarele europene și dintre Europa și restul lumii. Bancnotele sunt diferite ca mărime și sunt colorate în nuanțe de verde, galben, albastru, mov și portocaliu.

Prin tema utilizata, bancnotele proiectate descriu stilurile arhitecturale din sapte perioade ale istoriei culturii europene – clasica, romantica, gotica, renascentista, baroca si rococo, epoca fierului si arhitecturii sticlei si, nu in cele din urma, arhitectura moderna a secolului 20. Cele trei elemente aritecturale principale intalnite e bancnote sunt: ferestre, porti si poduri.

Ferestrele si portile amplasate pe fata bancnotelor simbolizeaza

spiritul de deschidere si cooperare in Europa. Cele 12 stele ale Uniunii Europene sunt de asemenea infatisate si reprezinta dinamismul si armonia Europei contemporane. Pentru a completa aceste desene, reversul fiecarei bancnote infatiseaza un pod tipic unei anumite epoci de dezvoltare culturala a Europei.

Podurile variaza de la constructii primitive la poduri suspendate

din epoca moderna. Sunt utilizate ca metafora pentru comunicarea intre statele Europei cat si intre Europa si restul lumii.

Alte trasaturi principale ale bancnotelor sunt:

Denumirea monedei – euro – in alfabetul latin si grec (EYP).

Drapelul Uniunii Europene pe fata bancnotelor

Initialele autoritatii emitente (BCE) in conci variante lingvistice –

BCE, ECB, EZB, EKT, EKP – acoperind cele 11 limbi oficiale ale Comunitatii Europene.

Semnatura Presedintelui Bancii Centrale Europene pozitionata

aproape de initialele Bancii Centraale Europene.

Culori si marimi distincte. Principiul de realizare a bancnotelor

este: cu cat este mai mare valoarea, cu atat este mai mare bancnota.

Elemente tiparite in relief pentru a ajuta persoanele cu

probleme de vedere (elemente tactile pozitonate pe marginile bancnotelor de 200 si 500 euro iar cifrele sunt mari si tiparite in relief).

Elemente de securitate: hartia este realizata din fibre de bumbac

ceea ce-I confera o textura deosebita, contine fibre fluorescente si un filigran ce nu poate fi usor reprodus prin tiparire sau copiere.

Pe langa trasaturile proprii bancnotelor, trebuie retinut si faptul ca bancnotele sunt printate in cadrul a 12 tipografii de bancnote din tarile zonei euro. In unele tari aceste tipariri se realizeaza de institutii componente ale bancii centrale nationale sau de sine statatoare iar in altele tiparirea se face de catre companii publice sau private. Indiferent de tipul acesteia, bancnotele sunt produse cu aceleasi calitati si elemente de securitate, pentru acest fapr existand un sistem de management care urmareste producerea acestora si stabilit de Banca Centrala Europeana. De la 1 ianuarie 2002 vor fi puse in circulatie 14,5 miliarde bancnote utilizate de statele membre “Zonei Euro” ca “moneda nationala” si recunoscute pe plan mondial.

4.1.3 Monedele EURO

Designul in ceea ce priveste cele opt monede a fost ales in 1997 in urma unei selectii realizata la nivelul tuturor tarilor din Uniunea Europeana in urma unui concurs lansat cu trei teme: arhitectura, arta abstracta si personalitati. In martie 1997, un juriu format din experti europeni independenti a ales 9 cele mai bune serii dintr-un total de 36 serii.

Forma de prezentare a acestora este aceeasi pentru toate tarile, avand o parte comuna pentru toti participantii la zona euro si o parte personalizata functie de tara ce o emite, prin aceasta dorindu-se o legatura cu identitatea nationala.

Este imperativ sa subliniez faptul ca utilizarea monedelor nu este in nici un caz restrictionata si ca, indiferent de tara reprezentata pe verso, monedele sunt recunoscute in toate tarile si au aceeasi valoare. De exemplu, un cetatean francez poate sa cumpere un hot dog in Berlin utilizand o moneda euro imprimata pe verso cu Regele Spaniei.

Referindu-ma la forma de divizare a monedei euro, aceasta este formata din 100 centi, fapt ce a stat la baza hotararii de a introduce in circulatie, alaturi de bancnote, si monede, evident, de valoare mult mai redusa. Rezultatul a fost introducerea, incepand cu 1 ianuarie 2002, a unui numar de opt monede: 1, 2, 5, 10 si 50 centi si de 1 si 2 euro.

Designul partii comune a celor opt monede a fost produs de Luc Luycx – un cercetator in informatica in varsta de 39 ani din cadrul Monetariei Regale Belgiene si anuntat in cadrul Consiliului European de la Amsterdam in iunie 1997. Ca forma, cele opt monede difera de la una la alta din mai multe puncte de vedere: marime, material, culoare si grosime.

Pentru a evita falsificarea monedelor de 1 si 2 euro s-a hotarat proiectarea lor intr-un mod distinct, fiind astfel cele mai mari (ca marime) si confectionate intr-o maniera mai sofisticata, din doua culori. Producerea monedelor a inceput in mai 1998 urmand ca la 1 ianuarie 2002 sa fie puse in circulatie in jur de 56 miliarde monede. Prezentarea pe larg a monedelor si bancnotelor europene este realizata in ANEXA 1, respectiv ANEXA 2.

Adoptarea monedelor si bancnotelor de catre statele participante s-a hotarat pentru o perioada de maxim 6 luni, fiecare stat putand sa reduca aceasta perioada. Din momentul finalizarii acomodarii cu noua moneda, aceasta va fi singurul mijloc legal pentru realizarea platilor. In cazul in care exista inca detinatori de bancnote sau monede nationale, acestia pot sa le schimbe la sediile bancii centrale nationale intr-o perioada de timp nedefinita sau foarte lunga.

4.1.4 Statutul legal al EURO

Introducerea monedei unice in zona euro si recunoasterea sa pe plan international impunea asigurarea unui statut legal al acesteia pentru a nu lasa posibilitatea speculatiilor. Ca urmare, euro a fost legalizat prin doua reglementari ale Consiliului European:

1103 /1997, reglementare adoptata pe 17 iunie 1997

974 / 1998, reglementare adoptata pe 3 mai 1998

Impreuna, cele doua reglementari au stabilit elementele definitorii ale monedei unice europene:

dau numele monedei, euro, si subunitatilor, centi (Articolul 2, Reg. 1103 / 97)

stabilesc euro ca fiind moneda celor 11 state incepand cu 1 ianuarie si transforma monedele nationale in subunitati ale euro pana la 1 ianuarie 2002

permit utilizarea euro ca mijloc de plata intre banci in perioada de tranzitie

stabileste perioada de maxim 6 luni pentru retragerea definitiva a monedelor nationale

hotarasc inlocuirea ECU la paritate egala fata de EURO de la 1 ianuarie 1999

confirma principiul general de continuitate a contractelor in ECU sau in diferite monede nationale

In afara celor doua reglementari cu privire la euro, Consiliul European stabileste si un alt regulament:

Regulamentul 2866 / 1998, din 31 Decembrie 1998, prin care sunt hotarate ratele de conversie intre euro si monedele statelor membre ce au aderat la “Zona Euro”, acestea urmand sa fie utilizate in perioada de tranzitie.

In ceea ce priveste statutul sau de moneda cu caracter “national”, euro a beneficiat de o legislatie completa si necesara intaririi statutului sau. Baza in emiterea regulamentelor de catre Consiliul European este constituita de articolele continute de Tratatul de la Maastricht, tratat ce a asigurat fundamentul Uniunii Economice si Monetare.

4.2 EURO și rolul ei în cadrul piețelor financiare

In principiu, ideea “construirii” si instituirii unei uniuni monetare europene a avut la baza doua motivatii:

o motivatie practica pornita din ideea de a asigura cadrul necesar pentru ca piata unica interna sa functioneze in conditii optime, inlesnindu-se astfel libera circulatie a capitalurilor si armonizarea pietelor si sistemelor financiare natinale.

o motivatie teoretica dezvoltata din conceptul “monetar”, concept utilizat prin prisma mobilitatii factorilor de productie ca element de baza in absorbirea asimetriei existente.

Contrar asteptarilor, din momentul lansarii euro pana in prezent, uniunea monetara nu a avut o evolutie coerenta si nu s-a situat la nivelul sperar desi eforturile inmagazina in acest fenomen si experienta ECU ofereau garantia unui succes.

Luand in calcul faptul ca euro deja este o realitate, este mult mai potrivit sa analizam avantajele de care Zona euro, statele membre UE dar neparticipante la zona euro si statele lumii in ansamblu pot beneficia prin utilizarea acestei monede. Implementarea euro ca moneda ii confera acesteia doua roluri interdependente insa necesar a fi dezbatute separat:

4.2.1 Rolul euro pe piata interna (zona euro)

Beneficiile pe care le aduce in aceasta zona pornesc din ideea de unitate economica si sunt:

( la nivel general, de economie, sector financiar, firma)

un mediu economic stabil caracterizat de o inflatie redusa si rate scazute ale dobanzii

costuri reduse datorita eliminarii schimburilor intre monedele nationale ale statelor participante, costuri prin eliminarea carora se estimeaza economii de peste 1% din PIB-ul UE pentru fiecare an.

un mediu de investitie mult mai favorabil pentru afacerile locale constituit prin eliminarea riscurilor ratei de schimb, astfel crescand potentialul de afaceri al companiilort comerciale, in special al companiilor mici si mijlocii

imbunatatirea distributiei resurselor, produselor, prin eliminarea diferentelor de pret, reducerea etapelor de realizare a unei distributii intre doua firme etc

transparenta preturilor pentru bunurile si serviciile in tarile din zona euro ca urmare a utilizarii aceleiasi unitati monetare

cresterea eficientei pietelor financiare si monetare prin inlaturarea costurilor de tranzactie determinate de conversia monedelor si nesiguranta resimtita prin instabilitatea ratei de schimb

stabilitatea preturilor si eliminarea instabilitatii ratei de schimb si eliminarea crizelor aferente pierderii rezervelor, deprecierilor monetare competitive si orientarea pietelor financiare catre un comportament macroeconomic si expansiunea acestora.

transferul de fonduri catre alte tari va fi mai putin cheltuitor ceea ce va atrage investitiile

pentru producatorii de marfuri, eliminarea riscului de schimb ofera avantaje immediate, micile intreprinderi fiind principalii beneficiari in masura in care marimea lor nu le permite sa-si acopere costurile determinate de schimb, acesta putad cel mai adesea sa fie suportat de firmele mari. Niall Fitzgerald, presedintele Unilever, considera ca euro trebuie sa confere un impuls competitivitatii economiilor europene. Atat intreprinderile mijlocii cat si cele mari vor avea posibilitatea sa se manifeste pe aceeasi piata europeana iar in ceea ce priveste societatile mai putin performante, acestea vor putea sa se dezvolte datorita competitivitatii.

pentru sectorul financiar, efectele monedei unice sunt mult mai profunde. Ca urmare a fixarii paritatii intre monedele celor 11 tari cat si ca urmare a fixarii ratei dobanzii la acelasi nivel, operatiile privind cele doua activitati vor disparea intre cele 11 tari, fapt ce nu apare si in situatia devizelor si ratei dobanzii pentru tarile membre ce nu sunt inca participante la zona euro. Pierderea sensului celor doua servicii se poate traduce printr-o eliminare a unui cost ce s-a dovedit inutil, deci o crestere a eficientei sectorului financiar.

crearea unei piete europene a actiunilor prin cotatiile realizate la bursa in euro favorizeaza intreprinderile mijlocii, ceea ce este un element favorabil pentru cresterea nivelului fortei de munca angajate, cunoscandu-se faptul ca acest tip de intreprindere este cea mai mare creatoare de locuri de munca

in agricultura utilizarea unei monede unice poate, de asemenea, sa inregistreze un avantaj prin transparenta preturilor: achizitii de echipamente, materii prime necesare se va face la un cost mai redus.

introducere politicii monetre a BCE dupa modelul Bundesbank implica o crestere a credibilitatii avand ca actiune principala mentinerea sistematica a preturilor, ceea ce se traduce printr-o forta mult mai mare de lupta impotriva inflatiei si o eliminare a ineficientei politicilor monetare nationale

(la nivel de consumator individual)

costuri mult mai reduse pentru calatoria in alte state participante la zona euro. Acest avantaj in cazul unui consumator este evident prin economia reala pe care o asigura acestuia, avantaj prezentat succint in exemplul urmator: ce inseamna pentru un turist ca nu va mai fi nevoie sa schimbe bani inaintea unei excursii sau pe parcursul unei calatorii? Inseamna in primul rand economie de timp si in cel de-al doilea rand o economie reala provenita din eliminarea costului cursului de schimb ce poate fi explicata astfel: daca pleci din Paris cu 1000 de franci in buzunar si schimbi banii in fiecare din cele 15 state membre, cand te intorci in Franta, vei avea mai putin de 500 de franci si aceasta fara sa

faci nici o cheltuiala. Pierderea a peste jumatate din suma se constituie intr-o cheltuiala doar pentru o simpla schimbare a banilor dintr-o tara in alta.

ratele dobanzii sunt mult mai mici ceea ce determina o reducere a costurilor de imprumut

costuri mai mici determinate de o competitie sanatoasa in zona euro; faptul ca exista o singura moneda atrage dupa sine reducerea preturilor si atingerea unui nivel apropiat al acestora, astfel eliminandu-se decalajele majore, ceea ce se constituie intr-un beneficiu pentru consumatori, deci pentru cetateni.

transparenta preturilor ii permite cumparatorului sa-si achizitioneze fara restrictii produse din oricare cele 11 tari

servicii bancare mult mai bune si la costuri mult mai reduse

In principiu, avantajele pe care utilizarea unei monede unice la nivelul Europei si la nivel international le atrage dupa sine reprezinta un argument forte in sustinerea finalizarii cu succes a unui astfel de proces.

4.2.2. Rolul euro pe piata internationala

Introducerea euro nu a avut consecinte numai pe plan intern dar si pe plan international, consecinte ce trebuie subliniate intrucat moneda europeana a avut si are un cuvant de spus pe plan mondial. Europa a luptat in ultimul timp sa reduca gradul de ocupare la nivel mondial detinut de Statele Unite iar din 1999 aceasta lupta s-a purtat prin intermediul monedelor celor doua state (Europa ridicand la rang de deviza-cheie propria moneda), acestea constituindu-se in oglinda economiei nationale si in modul de conducere a acesteia, lupta prin care economia Europei s-a impus la randu-i pe plan mondial. Toate aceste actiuni se pot aborda din perspectiva efectelor benefice pe care euro le-a adus pe plan intrnational, si anume:

cresterea gradului de utilizare a monedei unice in adrul tranzactiilor comercile, fapt ce va permite reducerea instabilitatii generate de fluctuatiile cursurilor dolarului si yenului

redistribuirea portofoliilor de active financiare in fvoarea titlurilor in euro

posibilitatea BCE de a beneficia de venituri in urma plasarii de sume in strainatate

prin disparitia necesarului de rezerve la nivel national, se pot realiza economii importante, estimate in prezent la aproximativ 200 miliarde dolari

coordonarea monetara internationala, prin restrangerea discutiilor la un cadru tripartit ar putea inregistra progrese notabile la nivel mondial

posibilitatea investitorilor internationali de a diversifica portofoliile si de a-si controla riscurile

Ca idee generala, in ciuda fluctuatiilor euro – dolar, euro contribuie la realizarea de relatii monetare internationale mult mai stabile, datorita politicilor bugetare interne stricte ce trebuie urmata de tarile ce au adoptat euro, motiv pentru care beneficiaza de un echilibru ce poate fi utilizat de participantii internationali in sensul impunerii unui echilibru general.

Euro joaca un rol principal pe piata financiara internationala. Literatura de specialitate clasifica monedele nationale conform rolului monetar al acesteia. O moneda nationala este apreciata daca se utilizeaza in volum mare in tranzactiile efectuate pe piata financiara. Moneda se apreciaza cu cat volumul tranzactiilor, in aceasta moneda, creste. Atunci cand creste foarte mult nivelul lichiditatii pe o piata exista foarte multi cumparatori si vanzatori si costurile tranzactiilor sunt foarte scazute(deoarece este foarte usor sa iti gasesti un partener de afaceri). Datorita acestor determinari reciproce, piata financiara integrata ce se doreste a se realiza in zona euro, ofera o securitate a investitiilor foarte mare in comparatie cu alte piete europene preexistente si reusind chiar sa concureze cu alte piete financiare straine.

Deocamdata dolarul american este moneda ce face obiectul majoritatii tranzactiilor pe piata financiara internationala, insa datorita costurilor scazute si a lichiditatii existente pe piata din zona euro aceasta moneda va continua sa se aprecieze. Cresterea volumului tranzactiilor in euro pe piata externa va reduce costurile legate de utilizarea euro ca moneda de schimb. Acesta este ciclul dorit. Deoarece la ora actuala dolarul este cea mai importanta moneda utilizata, bancile centrale utilizeaza dolari americani atunci cand trebuie sa intervina pe piata financiara.

In cele trei regiuni monetare importante: Europa, Statele Unite, Asia exista optiunea de a utiliza o singura moneda de schimb. Exista mai multe scenarii posibile pentru impunerea euro: „quasi status quo”, „medium euro”, „big euro”. In primul scenariu euro inlocuieste dolarul ca moneda dominanta pentru ratele de schimb intre blocul european si cel asiatic, insa dolarul ramane moneda de schimb pe celelalte piete internationale. In scenariul „medium euro”, euro inlocuieste dolarul ca moneda principala pe piata bunurilor si serviciilor, insa tranzactiile dintre Statele Unite si blocul asiatic sunt in continuare dominate de dolar. In ultimul scenariu, „big euro”, euro preia pozitia de moneda dominanta pe toate pietele. Cel mai adecvat scenariu pentru a fi adoptat la ora actuala este „quasi status quo”. Insa piata europeana financiara face progrese si ar putea ajunge in scurt timp la stadiul in care ar putea implementa scenariul „medium euro” sau chiar cel „big euro”. Astfel, ceea ce va urma va depinde de deciziile politice luate de autoritatile monetare europene si a participantilor pe piata.

4.3 EURO, și aprecierea monedelor statelor europene în funcție de aceasta

4.3.1 EURO vs. USD

În ultima perioadă, cursul dolarului a scazut destul de mult față de EURO. Astfel, față de anul trecut, dolarul a scazut cu 8% față de moneda unică, ceea ce determină o presiune pe piețele monetare internaționale. Pe piața asiatică, dolarul american a pierdut 1,17 din valaorea sa față de euro.

Președintele Trezoreriei Statelor Unite, domnul John Snow, a declarat faptul ca odata cu scaderea puterii monetare a dolarului au crescut exporturile Statelor Unite, ceea ce conduce la anumite speculații, cum ca Washington-ul doreste deoacamdata scaderea valorii dolaruilui pe piața monetara internațională deoarece dorește să stimuleze o creștere economică. Însă declinul constant de ceva vreme al dolarului față de euro pot genera anumite suspiciuni referitoare la ‚sănătatea’ economiei americane.

Este cunoscut faptul că valoarea dolarului american a inceput să scadă cu o viteză rapidă la începutul acestui an. Acesta a cunoscut cea mai mare scădere față de euro:de 23% din ianuarie 2002, si o scădere de 7% din martie 2003. Ceea ce este grav este faptul că a scăzut cu 12% și față de yen în ultimele 17 luni.

La fel de important este faptul că scăderea dolaruluiare deja un efect salutar asupra profiturilor-si piața bursieră-crescând profiturile din afara granițelor a Corporate America. În timp ce scăderea dolarului american cauzează pierderi exportatorilor europeni si japonezi, cât și multor altor exportatori străini, poate fi un câștig pentru partenerii de afaceri ai statelor Unite deoarece are loc o scădere a ratelor dobânzilor și multor bariere legate de politica fiscală. Acești pați vor stimula creșterea monedelor străine peste valoarea dolarului în timp ce vor stimula creșterea lor economică.

În aprilie 2003, se preconiza faptul că euro va crește cu o valoare de 1,0950 USD față de dolarul american până în luna aprilie 2004. Însă euro a crescut cu 1,10 USD până la sfarsitul lunii aprilie și continuă să crească.

Prin urmare, situatia cursului EUR-USD se prezintă astfel:

Cursul EUR-USD in perioada decembrie 2002 și august 2002

www.fxstreet.com Legenda: trendul

EUR

USD

4.3.2 EUR vs. JPY

Devansând dolarul American, ce era moneda numarul 1 până acum cîteva luni în lume, același lucru se poate semnala și în situiatia euro cu yen-ul japonez. Astfel, a crescut foarte mult în ultimele 5 luni față de yen, de la 132,220 la 133,85.

Titlurile japoneze au scăzut foarte mult ca valoare cel puțin în ultimele luni si se arată că această valoare va continua să stagneze, la fel și economia Japoniei. În aprilie 2003 valoarea procentuală a fost de 0,635 %, după ce atins recordul cel mai scazut de 0,625 %.

Analiștii financiari japonezi sunt de părere că această creștere a monedei unice față de yen va fi stopată în curând, iar 1euro’ cu aproximativ 131 yeni.Moneda europeană a crescut cu mai mult de 20% față de dolar în ultimelew 12 luni și cu 11% față de yen.

Situatia cursului EUR-JPY se prezintă astfel:

Cursul EUR-JPY in perioada februarie 2002 și august 2002

www.fxstreet.com Legenda: trendul

EUR

JPY

4.4 EURO si Romania

4.4.1 Cadrul institutional al dialogului Uniunea Europeana – Romania  

Acordul European instituind o asociere intre Romania pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, a intrat in vigoare la 1 februarie 1995. Cadrul dialogului institutionalizat intre cele doua parti a fost stabilit la doua niveluri:

parlamentar;

executiv.

1. La nivel parlamentar, dialogul Romania – Uniunea Europeana se desfasoara prin intermediul Comitetului Parlamentar de Asociere Romania – Uniunea Europeana. Acesta functioneaza potrivit propriilor reguli de procedura, care prevad si modul de desfasurare a reuniunilor. Astfel, Comitetul Parlamentar are in componenta sa membri ai Parlamentului Romaniei si ai Parlamentului European, iar reuniunile sale se desfasoara de doua ori pe an, la Bucuresti, respectiv Bruxelles. Din 20 aprilie 1995, data primului Comitet Parlamentar, pana in prezent, s-au desfasurat sapte reuniuni ale acestui organism. Partile implicate participa cu cate doisprezece membri, conducatorii delegatiilor asigurand in acelasi timp si co-presedintia Comitetului Parlamentar de Asociere.

Reuniunile se inchid prin adoptarea si semnarea unui document final, cu titlu de recomandare, document cu valoare politica. Acesta este inaintat in acelasi timp Guvernului Romaniei si institutiilor comunitare. Documentul se considera adoptat prin votul majoritatii fiecarei parti participante la reuniune.

Avand in vedere importanta procesului de integrare europeana, la nivelul Parlamentului Romaniei functioneaza Comisia pentru Integrare Europeana. Atributiile acestei comisii acopera un domeniu vast al procesului, de la problemele de armonizare a legislatiei romanesti cu legislatia comunitara pana la stabilirea strategiei si prioritatilor in domeniul integrarii europene. In realizarea acestor deziderate Comisia pentru Integrare Europeana a Parlamentului colaboreaza cu comisiile de politica externa ale Camerei Deputatilor si Senatului.

2. La nivel executiv, dialogul institutional intre Romania si Uniunea Europeana se desfasoara la nivelul Consiliului de Asociere si al Comitetului de Asociere. Acesta din urma, conform art. 110 din Acordul European de Asociere, asista Consiliul de Asociere in indeplinirea sarcinilor sale. Discutiile se desfasoara la nivel bilateral, Comitetul de Asociere fiind format din reprezentanti ai Guvernului Romaniei, pe de o parte, si reprezentanti ai Consiliului Comunitatilor Europene si membri ai Comisiei Europene pe de alta parte.

Reuniunile acestui organism se desfasoara anual, de regula in luna octombrie, alternativ in capitala Romaniei si la Bruxelles. Prin regulile sale de procedura, Consiliul de Asociere stabileste indatoririle Comitetului de Asociere, inclusiv pregatirea sedintelor Consiliului de Asociere si modul de functionare a Comitetului.

Subcomitetele de Asociere, care au o procedura de desfasurare asemanatoare Comitetului de Asociere, analizeaza punctual domeniile care fac obiectul Acordului de Asociere. In cadrul reuniunilor fiecarui subcomitet sunt discutate problemele legate transpunerea in legislatia nationala a acquis-ului comunitar, dezvoltarea institutionala precum si raporturile Romania – UE aparute ca urmare a aplicarii Acordului de Asociere. Avand in vedere monitorizarea si implementarea intregului acquis comunitar, in functie de problematica fiecarui domeniu de activitate, s-au structurat urmatoarele subcomitete:

Subcomitetul 1 – Agricultura si Pescuit;

Subcomitetul 2 – Piata interna;

Subcomitetul 3 – Comert, Industrie Produse CECO;

Subcomitetul 4 – Aspecte economice si monetare, Circulatia capitalurilor si Statistica;

Subcomitetul 5 – Inovatie

Subcomitetul 6 – Transport, Protectia mediului, energie (inclusiv Retele Trans-Europene)

Subcomitetul 7 – Dezvoltare regionala, Ocuparea fortei de munca si politici sociale

Subcomitetul 8 – Vama, Droguri, spalarea banilor

MINISTERUL INTEGRARII EUROPENE

MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE, în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, asigură fundamentarea și coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, precum și conducerea negocierilor de aderare. 

Organizarea și funcționarea sa sunt reglementate prin Hotărârea de Guvern nr. 1075/25 octombrie 2001, modificata de Hotărârea de Guvern nr. 1030/2002 .

Prin HG 1508/18.XII.2002, publicata in M.O. nr.8.01.2003, s-a constituit Comitetul Executiv pentru Integrare Europeana. Presedintele acestui Comitet este Primul-ministru al Romaniei. Din acest comitet fac parte ministrul integrarii europene, negociatorul sef al Romaniei cu UE, ministrul afacerilor externe, ministrul finantelor publice si ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Atributii: 

a) coordonează raporturile ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale române cu instituțiile Uniunii Europene și cu statele membre ale acesteia în procesul de aderare la Uniunea Europeană;

b) asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor care decurg din dispozițiile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat de România prin Legea nr. 20/1993 și denumit în continuare Acordul european, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor create prin acest acord;

c) conduce și coordonează activitatea Delegației naționale pentru negocierea aderării României la Uniunea Europeană, precum și procesul negocierilor de aderare în ansamblul său, prin corelarea acțiunilor sale specifice cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice;

d) fundamentează și coordonează procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, îndeplinind următoarele atribuții specifice:

1. elaborează, împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, propuneri privind politica guvernamentală de integrare europeană a României;

2. colaborează cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei în vederea elaborării Programului național pentru aderarea României la Uniunea Europeană și a altor programe care vizează pregătirea pentru aderare și urmărește transpunerea în practică a acestora;

3. avizează, prezintă și susține în relația cu instituțiile Uniunii Europene, împreună cu ministerele implicate, Programul național pentru agricultură și dezvoltare rurală, Programul național de dezvoltare, precum și alte programe;

4. avizează tratatele, acordurile, convențiile și alte înțelegeri internaționale, pe care le propun spre încheiere ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu Uniunea Europeană, cu statele membre ale Uniunii Europene, cu statele candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană sau cu entități aflate sub jurisdicția acestora;

5. avizează propunerile de strategii sectoriale de pregătire pentru aderarea României la Uniunea Europeană;

6. asigură președinția și secretariatul părții române la lucrările Comitetului de asociere prevăzut de Acordul european;

7. asigură președinția și secretariatul părții române în subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european, colaborând cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice centrale în pregătirea acestor subcomitete;

8. coordonează elaborarea documentelor de raportare a pregătirilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană;

9. asigură secretariatul Comitetului interministerial pentru integrare europeană;

e) urmărește asigurarea compatibilității și coerenței diferitelor programe și acțiuni guvernamentale în materie de dezvoltare, restructurare și reformă cu obiectivele aderării la Uniunea Europeană;

f) coordonează și monitorizează utilizarea asistenței financiare nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia și îndeplinește rolul de coordonator național al asistenței în relația cu Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, asigurând:

1. stabilirea, împreună cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei și cu Ministerul Finanțelor Publice, în concordanță cu Programul de guvernare, a priorităților dezvoltării, pe baza cărora ministerele vor elabora propunerile de proiecte de finanțare din fondurile de pre-aderare;

2. programarea asistenței financiare, prin stabilirea de priorități, împreună cu celelalte instituții guvernamentale interesate, precum și elaborarea de programe indicative cu donatorii, în concordanță cu Strategia Guvernului de reformă economică și socială și pe baza solicitărilor primite de la instituțiile și organizațiile beneficiare;

3. colaborarea cu secretarii de stat pentru integrare europeană și relații externe din ministere, care răspund de coordonarea elaborării proiectelor cu asistență financiară din partea Uniunii Europene în domeniul specific de activitate și care participă la corelarea acestora cu prioritățile naționale și sectoriale;

4. cooperarea, împreună cu instituțiile publice competente, cu organismele statelor donatoare, în vederea stabilirii eligibilității proiectelor pentru finanțare;

5. cooperarea în derularea proiectelor cu instituțiile beneficiare, în vederea evitării blocajelor, suprapunerilor, paralelismelor și a asigurării convergenței cu Strategia Guvernului;

6. crearea și exploatarea sistemului informatic de monitorizare și evaluare a programelor de asistență financiară;

7. organizarea Comitetului comun de monitorizare România-Uniunea Europeană, a asistenței, a subcomitetelor sectoriale și asigurarea secretariatelor acestora;

g) asigură coordonarea, raportarea, monitorizarea și evaluarea Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală (SAPARD), realizând:

1. organizarea Comitetului de monitorizare a Programului SAPARD și asigurarea secretariatului acestuia;

2. stabilirea, împreună cu instituțiile implicate, a indicatorilor de monitorizare și configurația bazei de date specifice;
3. constituirea, la nivel național, a sistemului de colectare și de prelucrare a informațiilor necesare procesului de monitorizare și evaluare a Programului SAPARD;

4. informarea Comitetului de monitorizare asupra progreselor implementării măsurilor și submăsurilor din program;

5. întocmirea de rapoarte lunare asupra modului de derulare a Programului SAPARD;

6. evaluarea periodică și finală a Programului SAPARD;

7. elaborarea, pe baza informațiilor primite de la instituțiile implicate în Programul SAPARD, a rapoartelor anuale și finale privind derularea acestuia;

8. participarea la procesul de diseminare a informațiilor și de conștientizare a opiniei publice cu privire la Programul SAPARD;

9. îndeplinirea altor atribuții, conform prevederilor Acordul multianual de finanțare în vederea implementării Programului Național de Aderare a României (P.N.A.R.);

h) coordonează programarea și asigură monitorizarea Instrumentului pentru politici structurale de pre-aderare (ISPA), asigurând:

1. coordonarea, la nivel național, a activităților privind derularea Programului ISPA;

2. organizarea Comitetului de monitorizare a Programului ISPA și asigurarea secretariatului acestuia;
3. evaluarea și avizarea strategiilor sectoriale pentru Programul ISPA;
4. evaluarea, avizarea și transmiterea la Comisia Europeană a aplicațiilor în vederea finanțării acestora prin Programul ISPA;
5. monitorizarea implementării proiectelor ISPA în conformitate cu prevederile memorandumurilor de finanțare;
6. evaluarea și transmiterea rapoartelor de monitorizare la Comisia Europeană;
7. îndeplinirea altor atribuții conform prevederilor memorandumurilor de finanțare;

i) urmărește, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, procesul de reformă a instituțiilor și politicilor Uniunii Europene și propune măsurile care decurg din acestea pentru autoritățile române;

j) colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe la organizarea reuniunilor informale ale miniștrilor de resort ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor candidate la aderare, în funcție de calendarul și de tematica stabilite de Consiliul de Afaceri Generale al Uniunii Europene;

k) avizează în mod obligatoriu proiectele de acte normative care urmăresc armonizarea legislației naționale cu cea comunitară. Inițiatorii proiectelor de acte normative vor include în mod obligatoriu în cuprinsul documentelor de prezentare și motivare a proiectelor mențiuni exprese privind denumirea reglementărilor comunitare armonizate, dispozițiile acestora care sunt transpuse în cuprinsul respectivelor proiecte, precum și indicarea măsurilor viitoare de implementare;

l) coordonează evaluarea gradului de compatibilitate a legislației naționale în vigoare cu actele normative comunitare și formulează propuneri în vederea accelerării procesului de armonizare și implementare;

m) propune Guvernului, în vederea susținerii în fața Parlamentului, lista cuprinzând actele normative prioritare, însoțită de fundamentarea necesară, în vederea accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană;

n) inițiază măsuri și participă, împreună cu instituțiile de profil, la elaborarea programelor menite să sprijine pregătirea profesională a funcționarilor publici, precum și a agenților economici, în domeniul integrării europene;

o) stabilește, împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, sistemul de date, informații și raportări periodice privind reflectarea evoluției integrării europene, pe care le supune analizei și, după caz, aprobării Guvernului;

p) asigură informarea, sub forma unor publicații periodice, asupra evoluției procesului național și european de integrare și urmărește promovarea valorilor și a spiritului european în cadrul societății civile;

q) organizează, împreună cu Ministerul Informațiilor Publice și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, după caz, acțiuni pentru familiarizarea opiniei publice din România cu efectele procesului de aderare;

r) promovează, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, strategia de informare, comunicare și imagine în statele membre ale Uniunii Europene și în statele candidate la aderare privind evoluția procesului de pregătire a României pentru aderare;

s) asigură dialogul social pe problemele integrării europene cu organizațiile patronale și sindicale, reprezentative la nivel național, potrivit legii;

ș) îndeplinește orice alte atribuții din domeniul său de activitate stabilite prin acte normative.
 

In îndeplinirea atribuțiilor sale si conform mandatului său în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, Ministerul Integrării Europene supune dezbaterii Guvernului, semestrial, rapoarte privind negocierile cu Uniunea Europeană, stadiul pregătirii pentru aderare, modul de utilizare a fondurilor pentru asistență, evaluarea gradului de armonizare a legislației române cu reglementările comunitare, precum și măsurile corespunzătoare.

In același timp, Ministerul Integrării Europene colaborează cu Ministerul Finanțelor Publice în vederea monitorizarii procesului de acordare și utilizare a asistenței financiare a Uniunii Europene pentru România, gestionate prin Fondul Național și agențiile de implementare.

Comitetul de asociere

In indeplinirea sarcinilor sale, Consiliul de Asociere este asistat de un Comitet de Asociere format din reprezentanti ai Guvernului Romaniei, pe de o parte, si reprezentanti ai Consiliului Comunitatilor Europene si ai membrilor Comisiei Comunitatilor Europene, pe de alta parte, de regula la nivel de functionari superiori.

Prin regulile sale de procedura Consiliul de Asociere a stabilit indatoririle Comitetului de Asociere, care cuprind si pregatirea sedintelor Consiliului de Asociere si modul de functionare a Comitetului.

Consiliul de Asociere poate delega Comitetului de Asociere oricare din prerogativele sale. In acest caz, Comitetul de Asociere va adopta deciziile sale in conformitate cu conditiile prevazute la Articolul 108 din Acordul European.

4.4.2 Situatia economica a Romanie si relatiile ei cu UE

In anul 2000 schimburile comerciale dintre Romania si Uniunea Europeana (UE) au insumat 14 miliarde $, de trei ori mai mult decat nivelul inregistrat in 1992, respective inainte de intrarea in vigoare a Acordului European. Aceasta evolutie dovedeste ca Acordul European si-a jucat foarte bine rolul de "generator de comert" si a atins unul dintre obiectivele sale – dezvoltarea comertului bilateral.

Exporturile romanesti catre UE au reprezentat 6,6 miliarde $ (1,5 miliarde $ in 1992), iar importurile 7,4 miliarde $ (2,5 miliarde $ in 1992). Deficitul balantei comerciale, chiar daca a fost mai scazut decat in anii anteriori, continua sa ramana la un nivel insemnat de 0,8 miliarde $.

In prezent, deficitul balantei comerciale este cel mai important factor care contribuie la cresterea deficitului balantei de plati. Este asteptat ca procesul de restructurare si privatizare infaptuit in concordanta cu Programul Guvernului sa contribuie la ameliorarea balantei contului curent, dar acest proces nu poate compensa pe termen scurt impactul negativ al deficitului balantei comerciale. Tinand cont de ponderea UE in comertul exterior al Romaniei, ameliorarea balantei comerciale bilaterale ar avea un efect pozitiv asupra cresterii economice.

In comparatie cu anul 1999, volumul schimburilor comerciale bilaterale a crescut in anul 2000 cu 18,2% (+ 18,7 % la export si 17,7 % la import).

Aceste cifre sunt rezultatul dezvoltarilor pozitive de ansamblu ale economiei romanesti care ofera in anul 2000 primele semne ale relansarii dupa cativa ani de declin si indica existenta unor bune perspective pentru o crestere substantiala in viitor a comertului bilateral Romania -UE.

UE ramane, de departe, principalul partener comercial pentru Romania, cu o pondere in comertul exterior al Romaniei de 59,8% (63,8% la export si 56,6 % la import).

Conform structurii comertului bilateral in anul 2000, principalele categorii de marfuri care au facut obiectul exporturilor romanesti au fost: textilele si articolele de imbracaminte (34,3%), masini si echipamente (16,2%), produse siderurgice (12,3%), incaltaminte (11,6%) si mobila (6,5 %).

In acelasi timp, cele mai importante grupuri de produse importate din UE au fost urmatoarele: masini si echipamente (28,2%), textile si articole de imbracaminte (24,3%), produse chimice (9,3%), produse siderurgice (5,8%).

Ponderea semnificativa a masinilor si echipamentelor in importurile totale ale Romaniei din UE evidentiaza nevoia insemnata de modernizare tehnologica in economia Romaniei. De asemenea, ponderea produselor textile si a articolelor de imbracaminte, evidenteaza traficul de perfectionare activa, asa zisul "lohn" sau "processing"in sectorul textilelor din Romania realizat in cadrul cooperarii industriale dintre societatile comerciale ale celor doau parti.

Structura comertului exterior al Romaniei este in concordanta cu exigentele pietei UE si reflecta de asemenea situatia curenta a economiei romanesti. Industria textila, care are o pondere importanta in exporturile Romaniei, este adaptata la piata UE, in timp ce industriile siderurgica si chimica se afla in plin proces de restructurare si privatizare (aceste sectoare sunt afectate negativ de procedurile antidumping in vigoare).

In anul 2000, cel mai important partener comercial comunitar al Romaniei din UE a fost Italia, avand 34% din comertul bilateral dintre Romania si UE, urmata de Germania (25,3%), Franta (10,8%) si Marea Britanie (7,7%).

După o perioadă de recesiune de 3 ani, economina romaneasca a cunoscut o creștere, începand cu anul 2000, semalalandu-se o creștere a PIB-ului de 1,8% in 2000 si 5,3% in 2001 (în 2001, economia Romaniei a fost cea mai dinamică dintre economiile tarilor candidate din Europe de Est).

În 2002 este de așteptat a se înregistra o creștere economică de 4-4,5% și este foarte posibil de a se realizat acastă creștere, deoarece in prima jumatate a anului 2002 s-a inregistrat o crestere a PIB-ului cu 4,4%.

Pe baza acestor rezultate generale positive, autoritățile tind să obțină in 2003 recunoașterea unei economii de piață functionale(viabile).

Creșterea accentuată a creșterii interne și evoluția pozitivă a ratelor exporturilor și importurilor au fost factorii cei mai importanți ce au contribuit la creșterea PIB-ului.

Rata inflației de asemenea a scayut considerabil. Astfel, de la 41% in 2000, in 2001 rata a juns la 30%, iar rata tinta este de 22%. Din moment ce rata inflatiei in primele 8 luni ale anului 2002 a fost in jurul valorii de 10,7%, exista premise optimiste de a se obtine rata asteptata. Scaderea ratei inflatiei se bazează pe o serie de politici: controlul prețurilor utilizand o politica salariala adecvată; reducerea inflației structurarle prin reforma economică; o politică monetară strictă etc.

Scopul autorităților guvernamentale in perioada 2002-2005 este de a atinge o creștere a PIB-ului de 5,1%, precum și o ampla largire a cererii interne si externe, a ratei investițiilor și o imbunatățire a situatiei balanței de plăți.

4.4.3 ROMANIA si dezbaterea privind viitorul EUROPEI

Extinderea Uniunii Europene la 27 de tari, prefigurata înca din anii ’90, nu are precedent in istorie, reprezentând o provocare, atât pentru statele membre cât si pentru cele candidate.

Fiind vorba de o reforma a institutiilor comunitare, extinderea UE va schimba viata cetatenilor europeni. De aceea, a aparut necesitatea ca viitorul Europei sa aiba drept punct de plecare nu numai scenariile reprezentantilor institutiilor politice europene si nationale, ci si opiniile societatii civile, ale cetatenilor.

Tocmai pentru ca etapa reflectiei asupra viitorului Europei unite sa aiba drept continuare aplicarea efectiva a punctelor de vedere exprimate, comunicarea dintre puterea politica si societatea civila -care reprezinta de fapt esenta democratiei moderne-, a capatat o forma structurata, iar dezbaterea despre viitorul Europei a fost lansata, oficial, in luna martie 2001, la initiativa Comisiei Europene.

Pentru prima data in istoria Uniunii, atat statele membre, cat si cele candidate au fost chemate sa-si asume rolurile de participanti activi la procesul de reforma a Uniunii Europene, prin elaborarea unor viziuni coerente despre viitorul continentului, care sa aiba aiba ecou in Conferinta Interguvernamentala din 2004.

Tara noastra s-a angajat total in acest demers ambitios. Prim ministrul Romaniei, dl. Adrian Nastase, a lansat dezbaterea nationala pe tema viitorului Uniunii Europene si a rolului tarii noastre in Europa de maine, pe data de 9 mai 2001, Ziua Europei.

In cadrul dezbaterilor un accent deosebit a fost pus pe planul societatii civile.

Ministerul Integrarii Europene a organizat, în colaborare cu o serie de organizatii non-guvernamentale (Centrul pentru Comunicare Etnica si Sociala ) numeroase evenimente care au evidentiat rolul societatii civile din Romania in dezbaterea privitoare la Europa de maine.

Toate actiunile intreprinse in cadrul generos al dezbaterii, pe care MIE le desfasoara, pastreaza logo-ul „EU-RO" (EU=Europa, iar RO = Romania) Pe parcursul ultimelor luni, dezbaterea din Romania s-a desfasurat sub forma

de conferinte, seminarii, manifestari publice. In conditiile in care integrarea Romaniei in marea familie europeana intruneste adeziunile tuturor fortelor politice, ale reprezentantilor societatii civile, ale populatiei in ansamblu, in mod firesc, viziunea cetatenilor despre Europa viitorului a constituit tema centrala a discutiilor.

Opiniile cetatenilor exprimate in anul 2001 au fost sintetizate intr-o brosura (“Viziunea cetatenilor romani asupra viitorului Europei”), editata de Biroul de Presa al Ministerului Integrarii Europene. Punctele de vedere ale acestora au fost “culese” in mod direct, din peste 5000 de chestionare distribuite in toate judetele tarii, din interviuri, precum si de pagina de internet www.mie.ro, prin care Ministerul Integrarii Europene a oferit vizitatorilor posibilitatea transmiterii opiniilor referitoare la locul Romaniei in Europa de maine.

Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului XXI. Extinderea Uniunii Europene este un imperativ politic.

Pentru România, integrarea în Uniunea Europeană reprezintă o garanție a stabilității, a creșterii economice și a performanțelor. Extinderea UE produce o adevărată revoluție la nivelul politicilor europene. România s-a înscris în acest proces ireversibil și participă la modernizarea impusă de integrarea în Uniunea Europeană, care implică evoluția generală a întregii societăți românești.

Aderarea României la UE întrunește o susținere covârșitoare din partea cetățenilor (peste 80% dintre români se declară în favoarea aderării țării la Uniunea Europeană) și consensul clasei politice românești, care consideră integrarea României în structurile europene ca un obiectiv fundamental de politică națională.

Pentru cetățenii României, ca și pentru cei ai Uniunii Europene, spațiul european are o identitate manifestată prin: locuri de muncă, lupta împotriva sărăciei și excluderii sociale, educație decentă, îngrijire medicală adecvată, o abordare comună a problemei protecției mediului, a schimbărilor climatice și a securității alimentare. De asemenea, ei doresc o Europă mai activă în afacerile externe, în probleme de apărare și securitate, în lupta împotriva criminalității și a terorismului. Reducerea birocrației, o economie sigură și prosperă, păstrarea identității țărilor Uniunii, în paralel cu adâncirea integrării sunt alte deziderate ale cetățenilor din statele membre și candidate.

În același timp, la sfârșitul anului 2004, se preconizează încheierea viitoarei Conferințe Inter-guvernamentale, cu semnarea unui nou tratat sau fundament juridic al Uniunii Europene (în situația în care va avea loc o restructurare radicală a tratatelor existente), care ar putea intra în vigoare în cursul anului 2006. Aceasta înseamnă, în același timp, că aderarea României se poate produce aproape concomitent cu transformarea Uniunii Europene, de unde și interesul natural al societății românești de a se implica în această dezbatere și de a contribui cu idei și soluții pentru o viitoare structură din care va face și ea parte.

În România, dezbaterea internă privind viitorul Europei a fost lansată la 9 mai 2001. Dezbaterea s-a materializat prin contribuții ale factorilor politici, ale societății civile, ale mediului academic, think-tank-urilor și, nu în ultimul rând, ale cetățenilor care, împreună, exprimă viziunea unei țări nemembre a UE, dar care aspiră la statutul de “cea mai mică țară de dimensiune mare“ din UE. În aceste condiții, accentul este pus în mod inevitabil pe construcția politică a Uniunii Europene și pe sectoarele de mare sensibilitate pentru România.

Aceasta este poziția inițială pe care Guvernul României o prezintă la Convenție și sintetizează majoritatea opiniilor prezentate în cursul dezbaterii publice interne din anul 2001. Este o poziție care nu este realizată unilateral, ci ține cont de diversitatea părerilor exprimate, de opiniile tuturor celor care au fost implicați în acest forum.

Uniunea Economică și Monetară (UEM) conține elementele necesare realizării uniunii economice a statelor europene. UEM trebuie să rămână deschisă și accesibilă noilor membri ai Uniunii Europene, cu precădere în ceea ce privește aderarea la moneda unică. Principiul șanselor egale trebuie să se aplice în toate evoluțiile viitoare ale UEM. Mai mult decât a rămâne deschisă pentru noi membri, este vital ca UEM să mențină principiul șanselor egale pentru aceștia, prin păstrarea unor criterii neschimbate pentru aderarea la euro și în cazul țărilor candidate. Pentru a asigura funcționalitatea UEM pe termen lung, precum și viabilitatea sa din punct de vedere politic și social, este necesară continuarea armonizării în domeniul politicilor economice conexe (de ex. fiscalitate). Concomitent însă, trebuie să se țină cont, pentru păstrarea consistenței, coerenței și unității construcției europene, de evoluția generală a viitoarelor state membre spre îndeplinirea criteriilor de convergență.

Singurul scenariu viabil pe termen mediu este cel al disciplinei monetare și fiscale. În acest context, în paralel cu armonizarea unor politici, precum cea fiscală, o atenție deosebită trebuie acordată, în perspectivă, problemelor referitoare la mobilitatea forței de muncă și flexibilitatea pieței forței de muncă în Statele Membre și la nivelul UE. Asigurarea unui grad ridicat de ocupare a forței de muncă și a atenuării efectelor negative ale unor șocuri asimetrice vor contribui, pe de altă parte, la creșterea sprijinului pentru construcția europeană din partea opiniei publice.  

În privința fondurilor structurale și de coeziune, România susține păstrarea actualului grad de naționalizare. Intervenția structurală este absolut necesară pentru păstrarea coeziunii economice și sociale într-o Europă unită, în care statele membre aderă la aceiași parametri și la aceleași politici economice. Aspectul redistributiv al UE în condițiile unei Uniuni Economice și Monetare este vital, ca și menținerea principiului solidarității europene la originea filosofiei acestor politici.

Instrumentarul actual în domeniul fondurilor structurale este suficient de elaborat. Nu sunt necesare noi instrumente, însă cele existente trebuie adaptate și la necesitățile specifice ale viitorilor membri UE. România susține adoptarea metodei comunitare în ceea ce privește aplicarea principiului subsidiarității.

De asemenea, se impune alocarea fondurilor structurale pentru mobilizarea și valorificarea resurselor umane și flexibilizarea pieței muncii, în paralel cu stimularea unei mai mari implicări a sectorului privat în proiectele de infrastructură fizică (transporturi, mediu). Viitoarea politică va trebui să pună un accent mult mai mare pe factorul tehnologic, care are o dimensiune europeană, nu numai regională, și de care depinde succesul modelului economico-social european.

De asemenea, atenția acordată pieței muncii va trebui să fie completată de includerea factorului tehnologic în aceste politici, care să acționeze pe linia creșterii productivității muncii. În aceeași ordine de idei, este necesară o mai bună corelare a politicilor de coeziune cu politicile de cercetare, care trebuie să pună accentul pe stimularea excelenței.

Politicile comerciale comune trebuie să fie coerente cu celelalte politici comunitare, într-o abordare strategică din punct de vedere temporal și spațial. România susține activitatea din cadrul OMC, ca un canal legitim de gestionare a globalizării, dar numai cu condiția luării în considerare a intereselor fundamentale de ordin social și economic ale noilor state membre. Procesul de reflecție ar putea să se concentreze mai mult asupra noului concept de “globalizare controlată“.

Putem afirm faptul ca, romania in urmatorii ani are sanse foarte mari de a adera la Uniunea europena, fapt ce reiese chiar din discursul sustinut pe 15 mai 2003 ministrul Integrarii Europene, dna Hildegard Puwak în plenul Convenției privind viitorul Europei, pentru o creștere a rolului Comisiei Europene și în favoarea unei președinții permanente a Uniunii Europene dublate de o președinție prin rotație a consiliilor sectoriale.

Totodată, dna Hildegard Puwak, reprezentantul Guvernului României în Convenția privind viitorul Europei, a propus ca, pentru o mai bună echilibrare între dimensiunea economică și cea socială, Uniunea Europeană extinsă, a celor 27, să dispună de un consiliu european pentru probleme economice și sociale. 

“Comisia Europeană trebuie să fie mai puternică și să aibă o mai mare independență față de statele membre astfel încât să se poată realiza o aprofundare a integrării, care constituie al doilea obiectiv important ce trebuie atins după extinderea cu 10+2 state” – a susținut ministrul Integrării Europene.

Referindu-se la numărul membrilor Comisiei, dna Hildegard Puwak a apreciat că este necesar “să se ajungă la un compromis rezonabil” între propunerea ca fiecare stat membru să dispună de un post de comisar și ideea unei Comisii mai reduse numeric. “România poate fi de acord cu o Comisie Europeană mai restrânsă numeric cu condiția ca în Constituția Europeană să fie menționate cu claritate criteriile de funcționare ale unui sistem echitabil de rotație” – a precizat ministrul Integrării Europene.

Cât mai echitabil trebuie să fie și sistemul președinției Consiliului European – a afirmat domnia sa – exprimându-și convingerea că pentru aceasta termenii de participare trebuie să fie aceeași pentru toate statele membre, care să beneficieze astfel de o vizibilitate egală.

„Ca viitori membri ai Uniunii Europene, vrem să aducem Europa la noi acasă nu numai prin intermediul legislației și al politicilor comune, ci și prin găzduirea în România a reuniunilor unor consilii europene, prin prezența în țara noastră a liderilor Uniunii Europene” – a mai spus ministrul Integrării Europene.

Marea Britanie sprijina România pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2007 și finalizarea negocierilor de aderare în 2004. Acestea au fost concluziile discuțiilor pe care dl. Vasile Pușcaș, Ministru Delegat, Negociator Șef cu UE, le-a avut cu reprezentanți ai Office-ului Primului Ministru englez și ai Foreign Office

În cadrul discuțiilor, dl. Pușcaș a prezentat stadiul negocierilor de aderare, situația aplicării acquis-ului comunitar pentru diferite capitole de negociere, măsurile care se vor lua în continuare pentru întărirea capacității administrative, obținerea statului de economie de piață funcțională etc.

Reprezentanții guvernului englez au arătat că Marea Britanie va sprijini România să finalizeze negocierile în 2004, inclusiv prin asistență tehnică la capitolele care sunt în curs de negociere, prin sprijin pentru realizarea economiei de piață funcționale, pentru întărirea capacității administrative etc.

Marea Britanie a furnizat României asistență tehnică bilaterală în valoare de peste 30 milioane lire sterline începând cu mai 1991. Sprijinul Marii Britanii se concentrează pe susținerea României pentru: eficientizarea administrației publice; întărirea capacității de a aborda dimensiunile sociale ale restructurării; mărirea capacității de a promova dezvoltarea la nivel regional; întărirea societății civile; reducerea excluziunii sociale;mărirea capacității de a planifica și a administra dezvoltarea în ceea ce privește îmbunătățirea mediului înconjurător la nivel regional și local.

Ministrul Integrării Europene, dna Hildegard Puwak, și E.S. ambasadorul Germaniei în România, dl Armin Hiller, au semnat acordurile între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea financiară pe anul 2001, respectiv anul 2002, documente care reglementează acordarea de asistență financiară din partea Guvernului Germaniei pentru proiecte ce au fost aprobate în anul 2001, respectiv în anul 2002. Asistența financiară este parte componentă a cadrului larg de sprijin tehnic și financiar oferit anual de Guvernul de la Berlin.

Pentru anul 2001, valoarea asistenței financiare și tehnice este de 15,590 milioane de euro, sumă în care sunt incluse și mijloacele pe care guvernul federal le-a prevăzut pentru măsurile bilaterale în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Din acest total, mai mult de 7 milioane de euro vor fi fi utilizate pentru cooperarea financiară bilaterală, prin finanțări nerambursabile, pentru programul „Măsuri de renovare urbană în orașe vechi istorice” (1.533.875,64 de euro), destinat Sibiului, și pentru proiectul „Programul de credit pentru întreprinderi mici și mijlocii” (6.135.502,57 de euro). Decizia asupra acestor finanțări a fost luată de Comisia de promovare compusă din reprezentanți ai instituțiilor vizate de acest proiect: instituții din cadrul administrației centrale și autorități locale românești și Institutul de Credit pentru Reconstrucție (KfW – Germania).

Pentru anul 2002, fondurile puse la dispoziție pentru colaborarea bilaterală vor fi de 14 milioane de euro. Din această sumă, 6 milioane de euro au fost alocate pentru cooperarea financiară : 5.700.000 de euro împrumuturi – pentru proiectul „Infrastructură comunală” (3.200.000 de euro) și pentru „Programul de credit pentru întreprinderi mici și mijlocii” (2.500.000 de euro) – și 300.000 de euro pentru crearea unui fond de studii pentru specialiști. Utilizarea sumelor menționate se efectuează în baza contractelor încheiate între beneficiari și Institutul de Credit pentru Reconstrucție (KfW – Germania), contracte supuse normelor legale în vigoare în Republica Federală România are o foarte bună colaborare bilaterală cu Germania, la fel ca și cu alte state membre ale Uniunii Europene precum Olanda, Italia, Belgia și Grecia – a menționat ministrul Integrării Europene, adăugând că Executivul de la Berlin își concentrează sprijinul acordat țării noastre pe domeniul economiei și al formării profesionale a forței de muncă, inclusiv a funcționarilor publici care vor lucra în instituțiile europene. În această ordine de idei, dna Hildegard Puwak a subliniat, în ședința de Guvern din 11 mai 2003, s-a stabilit „utilizarea mai bună a celor 300.000 de euro care vin pe linie bilaterală pentru formarea de specialiști, prin acordarea unor burse pe care le vom numi <burse Europa>”. 

Asistența acordată de Germania are în vedere crearea cadrului intern pentru economia de piață (combaterea inflației, privatizarea, limitarea participării statului în economie, diminuarea deficitului bugetar, instituirea unui sistem eficient de impozitare, promovarea investițiilor și reducerea cheltuielilor pentru consum), precum și adaptarea economiei țărilor aflate în tranziție la cerințele pieței internaționale (convertibilitatea monetară, echilibru economic extern, competitivitate internațională).

Baza legală a colaborării tehnice bilaterale o reprezintă ,,Acordul cadru privind colaborarea tehnică între România și Republica Federală Germania”, semnat la 6 mai 1994, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 17 din data de 6 martie 1995 și intrat în vigoare la 10 septembrie 1996. Colaborarea financiară are loc pe baza acordurilor guvernamentale ce se încheie anual în acest scop.

In cadrul asistenței economice acordate României de către statele membre ale UE, Germania este unul dintre cei mai importanți donatori bilaterali, valoarea totală a asistenței nerambursabile acordate în perioada 1990 – 2001 depășind 128 de milioane de euro.

4.4.4 Raportul Comisiei Europene privind progresele inregistrate de Romania

Comisia Europeana a prezentat, la 13 noiembrie 2001, in fata Parlamentului European noul Raport Anual referitor la stadiul procesului de extindere a Uniunii Europene.

Comisia considera ca in lumina evenimentelor din 11 septembrie din SUA actualul proces de extindere a Uniunii trebuie finalizat cat mai rapid posibil, fara a schimba insa criteriile sau principiile afirmate pana in prezent.

Ca o constatare generala toate statele aflate in procesul de negociere au facut progrese importante in directia aderarii la Uniune.

Noutatea consta in viziunea mai precisa asupra scenariului extinderii:

Pe parcursul presedintiei spaniole a Consiliului UE capitolele cu implicatii bugetare vor beneficia de o atentie speciala; va debuta elaborarea primelor Tratate de Aderare;

Pana la sfarsitul anului 2004, pana la 10 state candidate vor deveni membre ale Uniunii;

Pentru celelalte state candidate la aderare Comisia propune deschiderea tuturor capitolelor de negociere in 2002 si sa prezinte, cu ocazia difuzarii Raportului anual 2002, o strategie actualizata.

In cazul Romaniei actualul Raport Anual este de departe cel mai favorabil care a fost elaborat de catre Comisie pana acum.

Criteriul politic este indeplinit in continuare de catre Romania (evolutii pozitive in domeniul sistemului de protectie a copilului, dezincriminarea homosexualitatii, consolidarea drepturilor minoritatilor nationale, strategia nationala privind imbunatatirea situatiei minoritatii roma). Comisia subliniaza necesitatea implementarii consecvente in viitor a activitatilor de imbunatatire a situatiei copiilor institutionalizati si a minoritatii roma, precum si realizarea demilitarizarii politiei si a asigurarii independentei puterii judecatoresti.

Din punct de vedere economic se apreciaza ca Romania a facut progrese semnificative in directia crearii unei economii de piata functionale si, desi pe termen mediu nu va putea face fata presiunilor concurentiale de pe Piata Unica, a luat masurile care ii vor permite dobandire in viitor a acestei capacitati in conditiile in care se va mentine pe calea actualelor reforme economice. Romania a inregistrat progrese in directia stabilizarii macroeconomice dar se mentin unele dezechilibre economice mai ales in privinta ratei inflatiei, deficitului contului curent. De asemenea, trebuie acordata o atentie sporita si implementarii programului convenit cu FMI, stabilirii disciplinei fiscale si crearii fundamentelor juridice si institutionale ale unei economii de piata functionale.

In ceea ce priveste transpunerea acquis-ului, dintre aspectele deficitare au fost consemnate: cele patru libertati ale Pietei Interne, agricultura, energia, audio-vizualului si telecomunicatiilor. Politica comerciala apare intr-o lumina mai degraba nefavorabila, datorita deselor recurgeri la masuri ce incalca angajamentele asumate anterior in cadrul Acordului European. Aspectele pozitive subliniate sunt: dreptul societatilor comerciale, concurenta, impozitarea, pescuit, IMM, transporturi, JAI si uniunea vamala. O mentiune aparte este facuta vis-a-vis de performantele Romaniei ca Presedintie in exercitiu a OSCE.

Intr-o lumina negativa apare capacitatea administratiei publice de a implementa acquis-ul transpus si de a gestiona fondurile comunitare.

In concluzie,
Raportul Comisiei Europene din acest an recunoaste apropierea Romaniei de momentul aderarii la UE, continuand abordarea initiata la Helsinki si apoi continuata si dezvoltata la Nisa si Göteborg.

Acest Raport constituie o recunoastere implicita a faptului ca in conditiile in care ritmul reformelor economice si al pregatirii pentru aderare va continua sa fie unul sustinut, data de 1 ianuarie 2007 poate fi apreciata ca fiind fezabila si realista pentru momentul aderarii la UE. De asemenea, scenariul care pare sa fie agreat de Comisie in aceasta faza se suprapune, in linii generale, cu programul/calendarul asumat recent de Guvern, care prevede: 2001 – prezentarea tuturor documentelor de pozitie, 2002 – deschiderea tuturor capitolelor; 2004 – finalizarea negocierilor.

In conditiile in care incepand cu Presedintia spaniola, scenariul propus de Comisie va incepe sa prinda contur (dupa aprecierea noastra, factorul decisiv in aceasta privinta va fi performanta noului guvern de la Varsovia fata de integrarea europeana), obiectivul major al Romaniei este de a obtine, in toamna anului 2002, un angajament similar din partea UE cu cel obtinut in toamna anului 2000 de tarile candidate mai avansate.

In acest context, in cursul anului 2002, Guvernul va trebui sa abordeze institutiile comunitare si statele membre UE pentru a determina elaborarea, in cursul anului 2002, a unui "road-map" de pre-aderare pentru Romania care sa permita solutionarea si inchiderea tuturor capitolelor de negociere pana la sfarsitul anului 2004.

=== capitolul2 ===

2.1 Obiectivele și funcțiile Uniunii Monetare Europene

Uniunea Monetară Europeană a creat un spațiu favorabil desfășurării activităților comerciale ale statelelor din Uniunea Europeană. Asfel, s-a demostrat faptul că o strânsă colaborare între acestea este necesară pentru realizarea obiectivelor comune.

Obiectivele și principalele caracteristici ale Uniunii Monetare Europene sunt aproape identice cu obiectivele Uniunii Europene, singurele adăugări fiind criteriile de convergență stipulate în cadrul Tratatului de la Maastricht.

Obiectivele Uniunii Europene sunt:

promovarea unei dezvoltări continue, armonioase si echilibrate, prin crearea spațiului fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice și sociale, prin stabilirea unei uniuni economice și monetare în timp, prin stabilirea monedei unice;

afirmarea identității pe scena internațională, în special prin punerea ăn practică a unei politici externe și de securitate comune, incluyând definirea în timp a unei politicide apărare comune, care ar putea duce la o apărare comună;

întărirea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre, prin instituirea unei cetățenii a Uniunii;

menținerea și dezvoltarea Uniunii ca o zonă a libertății, securității și justiției, în cadrul căreia., libertatea de mișcare a persoanelor să fie asigurată împreună cu măsurile adecvate controlului granițelor externe, azilului, imigrării, precum și în materia prevenirii criminalității și a luptei împotriva acestui fenomen;

menținerea integrală a aquis-ului comunitar și dezvoltatrea lui pentru a examina în ce măsură ar fi necesară o revizuire a politicilor și formelor de cooperare instituite, în vederea asigurării eficacității mecanismelor și instituțiilor comunitare;

impactul pozitiv al competiției sporite asupra eficienței producției ocupării forței de muncă, a creării de noi produse, calitativ superioare, noi servicii, tehnologii mai eficiente

extidenderea pieței prin specializare și economii datorate dimensiunii (economies of scale)

stabilitate sporita;

relatii mai strânse între statele membre.

O uniunea monentară este o continuare a etapelor anterioare de integrare: liberalizarea comercială în primă fază, aceea a formării uniunii vamale, liberalizarea circulației factorilor în faza formării pieței comune. Este rândul monedei, în perioada actuală să contribuie la procesul integrării.

Asfel, la aceste obiective ale Uniunii Europene, se pot adăuga si criteriile de convergență stipulate în cadrul Tratatului de la Maastricht:

Stabilitatea prețurilor: rata inflației nu trebuie să depașească rata medie a inflației a trei state membre ale Uniunii europene, cu cea mai mică inflație ce depașește usor aproximativ 1,8% ;

Variația ratei dobânzii: dobșnzile pe termen lung nu trebuie să varieze mai mult de 2%, în concordanța cu rata medie a dobânzii a trei state membre ale Uniunii Europene , ce înregistrează cele mai mici rate ale dobânzii ;

Variatia deficitului bugetului de stat: deficitul bugetului național trebuie să fie aproximativ sub limita de 3% din produl intern net (PIN);

Variația datoriei publice: poate depăși 60% din produsul intern net, numai dacă economicăte favorabilă ;

Stabilitatea ratelor de schimb: o monedă națională nu trebuie să fi fost devalorizaă în ultimii 2 ani și fluctuațiile menedei trebuie să se cuprindă într-o marjă de 2,25% ;

însă pricipalul obiectiv al acesteia este și ramîne crearea unui spațiu favorabil, unei piețe comune pentru moneda unică europenă: EURO, precum și formularea, implementarea și coordonarea politicilor monetare ce reglementează activitatea economică din spațiul european.

Modalitati de implementare:

crearea unei piețe comune;

apropierea treptată a politicilor economice a statelor membre;

eliminarea taxelor vamale si a restricțiilor cantitative în comerțul reciproc;

libertate de miscare pentru bunuri, persoane, servicii si capital;

instituirea unei politici comerciale comune fata de tarile terte;

politici comune în domeniul agriculturii si transporturilor;

concurenta nedistorsionata în cadrul pietei comune;

coordonarea politicilor economice si rectificarea dezechilibrelor în balantele de plati;

"aproximarea" (punerea de acord a legislatiei), care sa faca posibila functionarea pietei comune;

crearea unui Fond Social European si a unei Banci Europene de Investitii, pentru a crea oportunitati pentru noi locuri de munca;

asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari.

Eliminarea riscului valutar stimulează activitatea economica, favorizând astfel procesul de alocare a resurselor, de creare de locuri de munca si de crestere economica. În aceeasi directie actioneaza si avantajul exprimarii preturilor în aceeasi moneda ceea ce le face usor comparabile preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piețe.

Principiile pe care se fondează Uniuniea europeană, sunt cele ale:

libertății și al democrației;

respectului drepturilor omului și libertăților fundamentale;

statului de drept;

respectului identității naționale a statelor membre;

Formularea și implementarea politicilor economice în cadrul Uniunii Monetare Europene

Articolul 3 al Tratatului Uniunii Europene citează: „…exercitarea unei politici monetare unice, precum și a unei politici a ratei de schimb, care vor urmări stabilitatea prețurilor”. Astfel, acest criteriu: „stabilitatea prețurilor” este criteriul de convergență primordial al Uniunii Monetare europene, reglementat prin Tratatul de la Maastricht; iar prin politica monetară exercitată de organismele, instituțiile Uniunii Europene, se urmărește această „uniformizare a activității economice” desfășurate în spațiul european.

Uniunea Economică Monetară, nu putem afirma că este o arie optimă monetară, datorită diferențelor structurale, de fond, ale statelor europene membre, diferențe care nu pot fi atenuate nici măcar prin aplicarea acelor poliici monetare, ci doar poate în timp acestea vor fi atenuate, dar nicidecum eliminate.

2.2.1 POLITICA MONETARĂ: rolul și contribuția sa

Politica monetară joacă un rol semnificativ în cadrul legislativ al Uniunii Monetare Europene. Astefel, prin intermediul acesteia se realizează principalele obiective ale Uniunii monetare, stabilite în Tratatul de la Maastricht, cu privire la: stabilitatea prețurilor, variația ratei dobânzii, variatia deficitului bugetului de stat, variația datoriei publice și stabilitatea ratelor de schimb.

Responsabilitatea pentru exercitarea și implementarea politicii monetare în cadrul uniunii, revine conform articolelor 105-109 al Tratatului Uniunii Europene, unor organisme specializate desemnate expres pentru acest lucru. Astfel, această sarcină de exercitare a politicii monetare în cadrul uniunii Monetare Europene revine: Sistemul Monetar al Bancii Centarale Europene (ESCB) ale caror decizii vor fi guvernate de către Banca Centrală Europeană.

În cadrul Tratatului de la Maastricht, în art.105 este precizat: „obiectivele primordiale ale Sistemului Monetar al Băncii Centrale va fi păstrarea stabilității prețurilor”- obiectivul cel mai important al Uniunii Monetare Europene. Acest organiem este calificat să susțină și să dezvolte politicile economice aplicate în cadrul Comunității Europene, însă acest lucru trebuie realizat fără a afecta stabilitatea prețurilor.

Banca Centrală Europenă, cu sediul la Frankfurt, Germania, va coordona operațiunile realizate de Sistemul Monetar al Băncii centrale. Astfel, deciziile vor fi luate de Comitetul Executiv al Băncii Centrale, format din președintele și vice-președintele acesteia precum și alți 4 membrii. Banca Centrală Europeană este cea mai independentă bancă centrală din lume, spre deosebire de celelate bănci centrale, nu poate primi instrucțiuni de la nici un alt organism european, guvern național sau alte instituții”. Acest lucru este consemnat în cadrul Art. 107 al Trataului uniunii: „…nici Banca Centrală Europeană, nici un alt membru de decizie din cadrul Uniunii Monetare Europene, nu va primi instrucțiuni de la nici o instituție a Comunității Europene sau de la guvernele naționale ale statelor membre sau de la orice alt organism.” Tot Tratatul interzice oricărei instituții a Comunitătii europene și guvernelor statelor membre să înfluențeze desfășurarea activității Băncii centrale Europene.

Astfel, putem afirma că organismul ce coordonează aplicarea corectă a politicii monetare în cadrul uniunii europene, are „autonomia” sa , lucru benefic pentru derularea corectă a activității economice în spațiul european, activitate coordonată de o politică monetară bine definită.

Politica monetară execitată, justifică comportamentul autorităților față de inflație. Ori de câte ori se face remarcată creșterea sau scăderea prețurilor, se intervine prin politica monetară. Astfel, prin această politică monetară se urmărește atenuarea șocurilor puternice produse de dinamica prețurilor la un moment dat pe piață.

Strategia politicii monetare poate fi definită ca un set de proceduri stabilite de Banca Centrală, prin care aceasta răspunde unor cereri economice, pe care le aplică în colaborare cu Sistemul Monetar al Băncii Centrale pentru realizarea anumitor obiective.

Institutul Monetar European a dezbătut îndelung care ar fi cele mai importante obiective ale politicii monetare care ar trebui să fie aplicate de către Banca Centrală Europeană. Printre opțiunile luate în considerare au fost opțiunile ce vizau: rata de schimb, rata dobânzii și produsul intern brut. În final toate acestea au fost acceptate în favoarea dezvoltării a 2 strategii: combaterea inflației și dezvoltarea monetară.

Principalele obiective ale dezvoltării monetare sunt: responsabilitatea Băncii Centrale pentru dezvoltări ulterioare” de care este direct responsabilă, care vor fi sub controlul ei; precum și crearea unui cadru de credibilitate, de acceptarea a monedei unice de către populașia statelor Comunității Europene.

A doua strategie: combaterea inflației este la fel de importantă ca și prima, pentru că se bazează pe obiectivul primordial al Uniunii Monetare Europene, și anume: păstrarea stabilității prețurilor. În acest caz, punctul de plecare al strategiei este cel mai greu de realizat și anume: aprecierea nivelului inflației în perioada ce va urma. Deoarece politica monetară afectează nivelul inflației, numai pe termen mediu și lung (de la 18 luni la 2 ani), previziunea inflației pe termen lung este un fapt crucial pentru succesul acestei strategii, în cazul implementării sale. Previziunea inflației este foarte greud e realizat și pentru că în ciclul economic al statelor membre ale Comunității europene există mari diferențe. Așa cum am arătat înainte, între statele Uniunii Europene există diferențe structurale, care nu pot fi atenuate complet de politica monetară, și implicit, ciclul economic al acestora este diferit astefel apar diferențe între staele cu monede naționale diferite și implicit diferențe ale inflației. De aceea aderarea la o singură monedă eurtopenă a încercat atenuarea, dacă nu se poate eliminarea completă a acestor diferențe, pentru menținerea stabilității ratei de schim și a se reuși previzionarea inflației.

Între cele două strategii Banca Centrală Europeană va opta pentru o singură strategie, ce va combina în mod otim cele mai importante elemente din cadrul celor doua strategii, cel puțin până când stabilitatea cererii de monedă și previziunea inflației vor fi usor de stabilit în cadrul Uniunii Monetare Europene.

Implementarea politicii monetare este reglementată în art. 107-109 ale Tratatului Uniunii europene, și este coordonată de Sistemul Monetar al bancii Centrale Europene, precum și banca Centrală Europeană, organisme independente de orice altă instituție a Comunității Europene.

Implementarea politicii monetare presupune:

Sublinierea condițiilor fundamentale perntru stabilitatea ratei de schimb: utilizarea diferitelor instrumente ale politicii monetare orientate în reducerea prețurilor și costurilor inflației la nivelul stabilit de banca Centrală Europeană;

Dacă se ivește o situație în care, băncile centrale naționale nu pot converti monedele lor naționale la valoarea lor inițială, fără a genera inflație, acestea vor informa autoritățile pentre a se lua măsuri în acest sens; în special aceste măsuri sunt: măsuri ficale;

În politica monetară exercitată de orice bancă națională ce face parte din Uniunea Europeană, trebuie stabilite condițiile fundamentale pentru stabilitatea ratei de schimb cu EURO. Instrumentele trebuie orientate pentru reducerea prețurilor și costurile inflației la nivelul stabilit de Banca Centrală europeană. (Banca Centrală Europeană a definit ca nivelul aceasteia să fie de 2% sau mai puțin). În același timp, politica monetară nu poate crea o recesiune, o încetinire a dezvoltării economice, ce poate slăbi puterea monedei naționale a statului respectiv.

Dacă se întâmplă ca banca națională să reușească să convertească moneda națională la valoarea lor inițială, banca va informa autoritățile ce vor lua măsuri. Acestea pot fi recomnadări în ceea ce privește măsurile fiscale care fac posibile convertirea monedei naționale la valoarea ei inițialăși de a o stabiliza. Astefel, politica fiscală și cea salarială trebuie să restaureze balanța în economia națională a țării respective.

Inflația într-o țară stabilă, din punct de vedere monetar, nu poate fi mai ridicată din zona euro, fără anumite consecințe. Dacă nivelul prețurilor și costul inflației ramân mai ridicate decât rata stabilită de Banca Centrală Europeană, moneda mațională respectivă se va devaloriza, se va deprecia față de euro mai devreme sau mai târziu.

Chiar dacă instrumentele politicii monetare sunt orientate spre menținerea stabilității monedei naționale în raport cu euro, diferentele din cadrul ciclului economic, datorate diferențelor structurale, de fond, dintre economiilor țărilor membre ale Uniunii Europene, vor exista întotdeauna diferențe de inflație între țările din zona euro și celelalte țări.

Relații în cadrul politicii monetare

2.2.2 POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală este la fel de importantă ca și politica monetară în cadrul unui stat. Intervențiile guvernului pe termen scurt, mediu sau lung pentru a modifica sau atenua anumite „erori” economice ale statelor europene.

Politica fiscală este exercitată de către guvernele naționale ale fiecărui stat, ori de căte ori este nevoie. Aceasta se caracterizează prin existentța anumitor norme, măsuri care se aplică, ori de câte ori se depășește nivelul inflației, sau se întâmplă alte dezechilibre economice.

Bugetul național al fiecărui stat, elaborat în fiecare an, este adus la cunoștiința populației. Acesta cuprinda lista cheltuielilor și veniturilor pe anul ce va urma precum și soldul total al acestor obiective. Această politică a bugetului este publicată cu cel puțin trei luni înainte de apobarea Bugetuli propriu-zis de caătre Guvern.

Alte rapoarte fiscale relevante pentru politica macroeconomică includ:

Bugetul propriu-zis, care de obicei este aprobat în mai-iunie, împreună cu raportul fiscal de stat, iat acestea două împreună duc la realizarea obiectivelor pe termen lung;

Bugetul economic și actualizarea fiscală care prezintă previziunile macroeconomice și fiscale pentru următorii 4 ani;

Situațtia economică de la sfarșitul anului (din luna Decembrie), previziunea economică pentru luna decembrie pentru următorii ani și actualizarea fiscală, precum și situația economică a țării , ăn cazul unor alegeri generale.

Acestea formează un context, în cadrul căruia guvernele exrcită politica fiscală, iar banca centrală a fiecărei țări ia în considerare politica fiscală, aceasta fiind un factor deosebit de important în menținerea stabilității prețurilor.

La toate schimbările, măsurile fiscale luate de Guvern, Banca centrlă poate reacționa, își poate prezenta punctul de vedere în legătură cu acestea și mai ales, poate acționa pentru binele țării alături de Guvern : la păstrarea limitei inflației la un nivel scăzut și a stabilității prețurilor.

Guvernul trebuie să-și concentreze atenția asupra măsurilor fiscale pe termen mediu și lung, acestea fiind mult mai avantajoase în procesul de combatere al inflației, iar pe termen mediu și lung, politica fiscală ramâne și mai stabilă. În practică, acest lucru se pare a se fi întâmplat deoarece politica fiscală a multor state europene în ultimii ani s-a concentrat în relizarae unor obiective pe termen lung . datorită acestui lucru, taxele și impozitele precum și veniturile populașie sunt ca un „stabilizator automat” , astfel ele ajută lam stoparea fluctuațiilor nefavorabile pe termen scurt în activitatea economică și presiunea creșterii inflației ce rezultă din aceste fluctuații. De obicei pentru a păstra nivelul inflației pe termen scurt nu se trece la aplicarea unor norme fiscale, ci taxele și impozitele ramân neschimabte, iar stabiliyatorii automați vor acționa singuri și vor regla situația în economie, iar acest lucru la rândul său va sprijini politica monetară, și va ajuta ca ciclurile economice ale ratei dobânzii și ale ratei de schimb să contribuie la creșterea economică”.

Astefel, putem concleziona prin faptul că, politica fiscală, alături de cea monetară sunt deosebit de importante în cadrul economiei unui stat, între acestea există relații de interdependență și sunt eficace atuci cănd contribuie împreună la dezvoltarea economică a statului.

Guvernul, banca centrală și trezoreria , principalii coordonatori ai acestor politici păstrează un contact strâns între acestea: astfel, politica monetară răspunde la inițiativele politicii fiscale cu referință la amrimea inflației, în același timp, guvernul ia în considerare implicațiile politicii fiscale în cazul cererii de monedă și acționează întocmai.

Un bun exemplu în ceea ce privește interdependența dintre politica monetară și cea fiscală este dat de : reducerea impozitului pe venit. Gurvernul acestei țări a semnalat în acest caz scăderea rapidă a datoriei publice. Astfel, acest guvern a realizat că reducerea taxelor implică emitere cererii, însă a concluzionat: nu se vor reduce taxele deoarece există riscuri significante ca: crteșterea inflației sau balanța de plăți își va pierde echilibrul ca urmare al acestui lucru.

„Mixul de politici”- inetrdependența dintre politica fiscală și cea monetară s-a îmbunătățit considerabil în ultimul timp. În timp ce consolidarae guvernelor statelor mebre din punct de vedere financiar ca organismeul financiar să fie mai restrictiv, astfel a fost posibilă scăderea ratei dobânzii, lucru ce a stimulat investițiile, activitatea economică în general. Acest lucru este considerat un progres deosebit în comparație cu începutul anilor *90, când guvernele „slăbite” din punct de vedere financiar au condus Riskbank să țină rata dobânzii ridicată, datoria gurvernului crescând astefel accelerat.

În multe aspecte, politica economică este eficientă în multe state ca urmare a interacțiunii dintre politca monetară și cea fiscală. Datoria guvernului a fost redusă, la fel ca și rata dobînzii, și s-a înregistrat creștere economică, șitoate acestea au fost combinate cu o inflație scăzută.

Instrumentele ale acestor politici economice

Implementarea politicilor economice se realizează cu ajutor anumitor instrumente ce acționează pe diferite piețe ale economiei țărilor.

Principalelel instrumente ale politicii monetare sunt :

Operațiunile de „open-market”

Anumite facilități acordate istituțiilor ce acordă credite

Rezervele obligatorii

Aceste instrumente se regăsesc la nivelul tuturor instituțiilor de credit din cadrul Uniunii Moneatre Europene, atât la nivelulinstituțiilor publice cât și la nivelul filialelor băncilor de peste ocean. Deciziile referitoare la utilizarea acestor instrumente sunt luate de către Banca Centrală Europeană, iar operațiunile sunt implementate tot de aceasta.

Operațiunile de „open-market” ocupă un loc important în cadrul instrumentelor politicii monetare. Acestea iau forma unor contracte implementate de către organismele financiare ale Uniunii Monetare Europene. Principalele operațiuni de refinanțare, intervențiile pe termen scurt, cu maturitate de două săptămâni, sunt realizate de către Banca Centrală Erupeană în fiecare marți, jucând rolul cel mai important în stabilirea sau menținerea ratei dobânzii precum și lichiditatea pieței. Operatiunile de refinanșare pe termen lung (realizate în fiecare lună, cu o maturitate de trei luni) nu sunt realizate pentru a realiza obiective specifice.

Sistemul Monetar al Băncii Centrale Europene are cinci tipuri de instrumente pentru a reliza operațiunile de „open-market”, din care cele mai importante sunt tranzacțiile reversibile. Sistemul Monetar al Băncii Centrale Europene va opta și pentru utilizarea celorlalte instrumente: tranzacțiile ireversibile, certificatele de depozit, de datorii și ratele de schimb.

Banca Centrală Europeană va initiliza toate operațiunile desfășurate pe piața de „open-market” și tot Banca Centrală va decide ce instrumente vor fi utilizate în cadrul fiecărei operațiuni și în acelați timp va stabilii termenii și condițiile execuției sale. Vor fi puse la dispoziție facilități pentru a absorbi lichiditatea ridicată existentă pe piață. Aceste facilități sunt posibilități de împrumut sau de creditare care sunt puse la dispozoiția celor care au nevoi de ele, însă numai dacă acestea îndeplinesc anumite condiții. Doar acele instituții care îndeplinesc aceste condiții se pot bucura de aceste facilități. De exemplu, dacă Banca Centrală Europeană pune o condiție ca : rezerva minimă obligatorie, astfel doar instituțiile care îndeplinesc acestă condiție se pot bucura de facilități(și pot participa la operațiunile de „open-market”). Dacă nu este impusă nici un fel de restricție referitoare la rezerva minimă obligatorie, atunci de aceste facilități se vor bucura toate instituțiile de credit din zona Uniunii Monetare Europene.

Rata dobânzii este cel mai utilizat instrument al politicii monatare, utilizat de banca centrală a fircărei țări. Ea poate influența rata de schimb a monedei față de euro, sau alte valute, poate influența direct ratele dobînzii ale monedelor străine și indirect așteptările nivelului inflației în țările analizate. Prin intermediul acestui instrument guvernul poate interveni pe piața internă și de a ajusta anumite sitiuașii nefavorabile.

Rata dobânzii ridicată, determină aprecierea monedei naționale

Rata dobânzii scîzută, determină depreciere monedei naționale

Astfel, putem concluziona faptul că rata dobânzii repreyintă la rândul său, un instrument important pe piațe economică a fiecărei țări în parte.

2.4 Instituțiile Uniunii Monetare Europene

Principalele instituții și organisme monetare ale Uniunii Monetare Europene au fost reglementate prin intermediul Tratatului de la Maastricht. Ceea ce situaeză Uniunea Europeană de alte organisme internaționale tradiționale este structura sa. Accptând tratatele europene , statele membre recunosc sovereignitatea unor instituții independente ce le reprezintă interesele. Aceste instituții se completează reciproc, fiecare având un rol bine definit în procesul de luare a deciziilor penreu statele membre ale Uniunii europene.

2.4.1 INSTITUTUL MONETAR EUROPEAN

(rol premergator)

Institutul Monetar European a fost lansat pe 1 ianuarie 1994, la Frankfurt, si s-a constituit in premergatorul bancii Centrale Europene in sensul ca o mare parte din munca sa s-a concentrat in pregatirea operatiunilor BCE si SEBC. Spre deosebire de BCE, nu a avut responsabilitate pentru conducerea politicii monetare (politica monetara ce a ramas in mainile autoritatilor nationale) si nici nu a avut rol in interventia asupra schimburilor externe.

Principalele functii indeplinite de IME au fost:

Sa intareasca cooperarea cu Banca Centrala Europeana si sa coordoneze politicile monetare ale statelor membre

Sa realizeze pregatirile necesare pentru stabilirea SEBC in vederea implementarii unei politici monetare unice si a unei monede europene unice

Sa supravegheze functionarea Sistemului Monetar European

Sa faciliteze folosirea ECU si sa incurajeze dezvoltarea lui

Sa supravegheze stabilitatea pietelor financiare

Sa dea aviz autoritatilor comunitare sau nationale asupra unor proiecte legislative pe baza competentelor sale

Sa verifice gradul de realizare a criteriilor de convergenta pentru accesul la UEM si sa informeze Consiliul European cu privire la aceste probleme

Sa efectueze lucrari cu privire la politica monetara, sistemele de plati, politica de schimb, gestiunea rezervelor, sistemele informationale, statistici, aspecte privind legislatia

Ca forma de organizare, IME este condus de catre un consiliu format dintr-

un presedinte numit de guvernele statelor membre pentru o perioada de trei ani si de guvernatorul Bancii Centrale nationale. Membrii Consiliului sunt independenti in exercitarea functiei lor si nu pot sa accepte instructiuni din partea institutiilor comunitare sau din partea guvernelor statelor membre. Primul presedinte al IME a fost Alexandre Lamfalussy intre 1994 – 1997, urmat, incepand cu 1997, de Wim Duisenberg, cel care a continuat sa fie primul presedinte al BCE.

Din punct de vedere legal, activitatea IME a fost sustinuta de Tratatul de la Maastricht. Fiecare functie a sa este sustinuta de articolele acestui tratat si de statutul sau de functionare, astfel: conform Art. 7 din Statut, IME trebuie sa raporteze anual adaptarea instrumentelor politicii monetare si gradul de pregatire a procedurilor necesare realizarii politicii monetare unice in cea de-a treia etapa a UEM. In concordanta cu Art. 109f (3) din Tratat, IME trebuie sa prezinte cel tarziu pe 31 Decembrie 1996 cadrul logistic si organizational pentru SEBC. Ansamblul functiilor sale ii sustin caracterul pregatitor pe care l-a avut si responsabilitatile ce i-au revenit cu privire la implementarea unui organism bancar de incredere.

IME si-a incheiat activitatea la 31 Decembrie 1998, urmand ca o parte din functiile sale sa fie preluate si completate de Banca Centrala Europeana.

2.4.2 Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene este instituția cu puterea de decizie cea mai mare în cadrul uniunii europene. Este format din 15 state membre ale Comunității, ce responsabilitatea dezbaterii mai multor probleme; afaceri externe, agricultură, imdustrie, transporturi etc., aproape toate ramurile economice.

Consiluil ce reprezintă statele membre, eexrcită partea legislativă, funcție ce o împarte cu Parlamentul European. Directivele și deciziile legislative sunt dictate de către aceste organisme, iar bugetul uniunii este elaborat tot de către aceste organisme reprezentative. Cosiliul mai adoptă și contracte internaționale negociate de Comisia Europeană și în ultimul rând, consiliul este responsabil pentru coordonarea politicilor economice ale statelor membre.

2.4.3 Parlamentul european

Parlamentul European supraveghează îndeplinirea tuturor funcțiilor Uniunii Europene și ia parte împreună cu Consiliul uniunii europene la preocesul legislativ al Uniunii europene.

Alegerile pentru Parlamentul European sunt ținute la fiecare 5 ani (prima s-a ținut în iunie 1979). Parlamentul are în prezent 626 de membrii, iar cu perspectiva măririi Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam a limitat numărul membrilor la 700.

Parlamentul se întâlnește în mod ordianr la Strasourg, Franța. La Breuxelles, se țin unele întâlniri ale membrilor parlamentului, ale comitetului ce pregătește obisectivele cele mai importante ce trebuie discutate la întâlnirea plenară.

2.4.4 Comisia Europeană

Membrii Comisiei europene de către statele membre de comun acord, pe termn de 5 ani. Conform Acordului de la Amsterdam, președintele Comisiei este numit de comun acord de către guvernele statelor membre, air acest vot este aprobat de Parlamentul European. În final, guvernele statelor membre și presedintele Comisiei europene numesc ceilalți membrii ai acesteia.

Comisia Europeană se bucură de o anumită independență în îndeplinirea ssarcinilor sale. Comisia reprezintă interesele comunității și nu primește instrucțiuni de la guvernele statelor membre. Deoarece are rolul de „protector” al tratatelor Comunității Europene , trebuie să se asigure directivele comunității se implementează conform acestor tratate sau acorduri internaționale. Membrii Comisiei pot prezenta cazuri de abuz în fața Curții de Justiție.

Acest organism are în acelați timp o funcție executivă și va implementa deciziile realizate de Consiliul European, și are puteri importante în relația de conducere a politicilor din zona euro, de realizare a lucrărilor de cercetare, dezvoltare etc.

Comisia este susținută de un serviciu civil, cu sediul la Brexelles și Luxemburg. Acesta este format din 25 de departamente, fiecare responsabil cu implementarea politicilor economice și administrația generală în spațiul Comunității Europene.

2.4.5 Institutul Monetar European

Institutul Monetar European a luat ființă la Frankfurt, Germania pentru a întării coordonarea statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul politicilor monetare, pentru a promova utilizarea ECU și pentru a pregăti terenul pentru înființarea Băncii Centrale Europene. Obiectivul peincipal al acestuia era crearea unui context favorabil creaării unei bănci autonome și independente. Institutul Monetar european avea și datoria de a coordona statele membre europene și de a urmări daă acestea repectectă criteriile de convergență stipulate în cadrul Tratatului de la Maastricht, precum și alți factori: balanța de plăți, rata șomajului și indicatorii prețurilor.

Institutul Monetar European joacă un rol important în coordonarea și implementarea politicilor economice, alături de Banca Centrală Europeană și Sistemul Monetar al Băncii centrale Europene. Institulul Moneatar realizează și formulează reglemnetările ce vor fi implementate și supervizate de ultimele două organisme.

EUROSISTEMUL – este compus din BCE si bancile centrale nationale ale statelor membre care au adoptat euro si este guvernat de Consiliul Guvernatorial si Consiliul Executiv al BCE. Principalele sale obiective sunt:

sa defineasca si sa implementeze politica monetara in zona euro

sa conduca operatiunile de schimb in devize

sa detina si sa administreze rezervele oficiale de devize ale statelor membre

sa promoveze operatiunile deschise in ceea ce priveste sistemul de plati.

Eurosistemul este un organism independent ce nu primeste sugestii nici de la BCE, nici de la BCN.

In ceea ce priveste sistemul de plati si decontari in zona euro, in vederea constituirii unei stabilitati in cadrul UEM a fost adoptat standardul Lamfalussy privind prevenirea riscului de neefectuare a platilor. In acest sens se facea simtita necesitatea interconectarii sistemelor nationale de plati din zona euro si implementarea sistemului RTSG (Real Time Gross Settlement). Dintre propunerile avansate a fost agreat sistemul TARGET (Trans – European Real Time Gross Settlement Express Transfer System), sistem ce presupune interconectarea RTSG cu tehnologia SWIFT. Tranzactiile realizate sunt:

operatii pe piata monetara intre BCE si bancile centrale ale statelor membre

decontari financiare dintre bancile comerciale

decontari privind plati de valori ridicate ale clientilor bancilor comerciale

TARGET se constituie intr-o facilitate insa accesul difera functie de participarea la UEM:

pentru bancile din Euroland – efectuarea de plati prin TARGET este facultativa

pentru bancile din afara Euroland se utilizeaza sistemul “remote access”, platile si decontarile efectuandu-se indirect, prin intermediul unor banci participante la TARGET.

Cu toate ca s-a urmarit obtinerea unui avantaj evident prin utilizarea sistemului, limitele TARGET exista: este costisitor si are capacitate limitata de a efectua tranzactii de dimensiuni mari. In afara sistemului TARGET, pentru a facilita redistribuirea lichiditatilor la sfarsitul fiecarei zile, BCE a implementat un nou sistem informatic: Extended Service Window, dovedind si prin aceasta masura ca scopul sau este de a desfasura o activitate eficienta si bine coordonata la nivelul sistemului european de banci.

2.4.6 Bancile Centrale Nationale

Acestea sunt singurii participanti si actionari ai capitalului BCE. Subscriptia

de capital a fost hotarata functie de cota de participare la PIB si prin raportare la totalul populatiei UE. Pentru ca bancile centrale sa devina parte integranta a SEBC, statele membre trebuie sa se asigure ca legislatia nationala este compatibila cu prevederile din Tratat si Statutul SEBC. Bancile centrale nationale vor urmari indplinirea propriilor sarcini in scopul realizarii obiectivelor comunitare

emisiunea monetara a se va face in limitele stabilite de SEBC

bancile comerciale nu vor fi supravegheate de BCE ci de BCN sau alte autoritati nationale

BCN vor fi cele care vor acorda credite, vor atrage resurse si vor gestiona miloacele de plata

Cu toate ca vor continua sa apatina guvernelor lor, BCN sunt supuse cerintelor de a deveni independente de procesul politic din propria lor tara.

2.4.7 Banca Centrală Europeană

BCE este succesoarea IME si a fost formal constituita pe 1 iunie 1998.

Banca Centrală Europenă, cu sediul la Frankfurt, Germania, va coordona operațiunile realizate de Sistemul Monetar al Băncii centrale. Astfel, deciziile vor fi luate de Comitetul Executiv al Băncii Centrale, format din președintele și vice-președintele acesteia precum și alți 4 membrii. Banca Centrală Europeană este cea mai independentă bancă centrală din lume, spre deosebire de celelate bănci centrale, nu poate primi instrucțiuni de la nici un alt organism european, guvern național sau alte instituții”. Acest lucru este consemnat în cadrul Art. 107 al Trataului uniunii: „…nici Banca Centrală Europeană, nici un alt membru de decizie din cadrul Uniunii Monetare Europene, nu va primi instrucțiuni de la nici o instituție a Comunității Europene sau de la guvernele naționale ale statelor membre sau de la orice alt organism.” Tot Tratatul interzice oricărei instituții a Comunitătii europene și guvernelor statelor membre să înfluențeze desfășurarea activității Băncii centrale Europene.

Luand in considerare contributia Germaniei la realizarea si mentinerea stabilitatii, monetare, BCE a fost structurata pe modelul Bundesbank, ceea ce reprezinta un argument in favoarea sa. Activitatea sa deplina a inceput cu adevarat la 1 ianuarie 1999, in momentul lansarii euro iar rolul sau principal este sa se asigure ca obiectivele Eurosistemului si SEBC sunt implementate prin propriile activitati. Componenta sa organizatorica este cea a SEBC.

Ca oricare banca centrala, si BCE are aceleasi misiuni si activitati:

conceperea si aplicarea politicii monetare

supravegherea sistemului de plati

determinarea orientarii politicii monetare

alegerea instrumentelor de politica monetara

interventiile pe piata monetara

urmarirea statistica a agregatelor: monetare, de credit si de economisire etc

Pe langa sarcinile ce revin oricarei banci, BCE trebuie sa realizeze si dezideratul sau de stabilitate. Pentru aceasta, se impune indeplinirea unor sarcini suplimentare:

stabilitatea preturilor; absenta unei stabilitati reale a monedei unice europene anuleaza din start posibilitatea realizarii dezideratului UEM

prevenirea speculatiilor valutare

coordonarea politicii monetare si fiscale

gestionarea eficienta a politicii valutare in scopul mentinerii cursului euro

administrarea activelor financiare

prevenirea riscului de neefectuare a platilor

mentinerea si administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre

contribuie la munca autoritatilor in supravegherea institutiilor de credit si stabilitata sistemului financiar

Pentru a-si putea atinge obiectivele si a mentine stabilitatea financiara, BCE trebuie sa urmeze anumite elemente obligatorii functionarii oricarei banci si cu atat mai mult in cazul BCE. Rezerva BCE a fost stabilita pentru fiecare tara ca fiind 15% in aur si restul de 85% in monede de schimb (dolari SUA si Yeni japonezi) insumand in final un capital initial de pana in 4 miliarde euro (desi se prevazuse un capital de pornir de 5 miliarde dolari) subscrisi de bancile centrale nationale ale tarilor participante in functie de doua criterii:

50% pe baza proportiei detinuta de statul respectiv in populatia Comunitatii la nivelul statelor participante

50% pe baza proportiei detinuta in PIB – ul Comunitatii la nivelul statelor participante

Echivalentul proportiei de 15% aur reprezinta 50 milioane euro iar contributia fiecarui stat va fi stabilita in functie de cota sa in capitalul subscris. Contributia la capitalul BCE provine din cota determinata de participare a fiecarui stat membru al UE ceea ce pentru tarile neparticipante la zona euro inseamna pentru inceput doar 5% din cota de capital ce le revine (reprezentand contributia acestora la costurile din operatiuni) urmand ca in momentul aderarii sa verse restul de 95%, sume utilizate de BCE sa-si consolideze pozitia pe piata si sa dovedeasca functionalitatea si eficienta unificarii monetare.

Prin urmare, BCE este constituita pe principiul independentei si are ca obiectiv principal mentinerea inflatiei in limitele stabilite, fiind totodata singura banca de sine statatoare din lume (de exemplu, Federal Reserve, Banca Nationala a S.U.A., este supusa deciziilor Congresului si uneori tine cont de punctul de vedere al Casei Albe). Reducerea ratei inflatiei este atribuita puterii Bundesbank, desigur, prin politica riguroasa pe care o desfasoara, rigoare pe care UEM o exploateaza in sensul obtinerii de beneficii ca urmare a reputatiei monetare a acesteia.

Astfel, putem afirma că organismul ce coordonează aplicarea corectă a politicii monetare în cadrul uniunii europene, are „autonomia” sa , lucru benefic pentru derularea corectă a activității economice în spațiul european, activitate coordonată de o politică monetară bine definită.

=== Concluzii ===

Concluzii

Lucrarea prezentată – Uniunea Monetară Europeană dezbate implicatiile introducerii monedei unice europene și rolul ei pe piețele financiare, situașia monetară a monedei unice fașă de celelalte 2 monede internaționale principale: USD și JPY .

Putem concluziona faptul că noul context economic, format sub auspiciile introducerii si utilizarii monedei unice in zona euro, incepe sa se dezvolte (data fiind tensionata conjunctura politico-economica de la sfarsitul anului 2002 si mai ales inceputul anului 2003 in lume) si chiar sa depaseasca valoarea dolarului american, zona euro fiind un spatiu propice pentru crearea unei puteri din punct de vedere economic dar si politic.

Dupa multi ani de cooperare UE este considerata ca fiind ultimul pas al indelungatelor incercari de a ajunge la un echilibru financiar pe piata europeana si este catalizatorul procesului de integrare al tarilor din Europa. Daca ar fi sa analizam performantele UME de pana acum, acestea sunt foarte promitatoare si ar putea duce la dezvoltarea unei zone economice integrate.

Trecerea la moneda unica a stimulat cresterea numarului operatiunilor pe piata financiara. In ciuda multor semne de ingrijorare ce s-au manifestat in trecut in legatura cu introducerea monedei euro si impactul sau pe piata, aceasta schimbare nu a condus la instabilitate financiara.

Desi proiectele realizate de UME au fost si sunt foarte benefice pentru piata financiara europeana, trebuie sa admitem faptul ca UME a luat nastere intr-un context economic cu o piata segmentata, cu multe diferente intre legislatia guvernelor nationale, intre sistemele fiscale etc. Eliminarea riscului de moneda va contribui cu timpul, la diminuarea asimetriei in zona euro. Insa dovezile arata ca in viitorul apropiat este putin probabil ca segmentarea pietei si divergentele dintre guvernele nationale sa creeze un context propice pentru politica monetara.

In afara de incertitudinea legata de sincronizarea ciclurilor economice nationale si eficienta politicii centralizate in contextul diferentelor existente la ora actuala dintr-o tara in alta, BCE se confrunta cu problema asimetriei regionale in timpul exercitarii politicii sale monetare. Absenta colaborarii efective intre agentiile nationale supervizoare constituie un risc insemnat si poate chiar accentua asimetriile existente.

Strategia monetara aleasa de sistemul euro a fost criticata in legatura cu gradul de lichiditate al acestuia si eficacitatea sistemului de comunicare dintre agentiile supervizoare. Deocamdata, nu putem critica sistemul deoarece dat fiind contextul in care acesta si-a desfasurat activitatea deciziile sale au fost bune. Pana la ora actuala sistemul monetar european si-a respectat obiectivul sau anti-inflationist adoptand in acelasi timp o politica monetara adecvata pentru cadrul economic din zona euro. In ciuda criticilor aduse sistemului monetar european prin politica sa de detasare de managementul ratei de schimb pe piata europeana, va reusi sa opreasca scaderea dezvoltarii economice in Europa si sa faciliteze dezvoltarea tarilor din zona euro.

Urmare a unui lung proces de transformare, euro intruchipeaza visul european de unificare si pare a incheia perioada de incertitudine pentru a deschide un nou drum, cel de convietuire in marea familie europeana. Lansata pe data de 1 ianuarie 1999 – conform afirmatiilor sceptice – fara un suport fizic si fara a reprezenta o natiune, moneda europeana a reusit in scurt timp sa patrunda pe pietele lumii si sa indeplineasca cu succes toate atributiile unei monede reale. Aparitia pe piata financiara s-a dorit un concurent puternic pentru dolarul american. Initial beneficiind de un curs mult mai avantajos fata de cel al dolarului, euro nu a putut mentine acelasi nivel de stabilitate, dezavantajata de incertitudinea ce inca plana asupra sa si de existenta sa inca scripturala. Lipsa unei forme fizice continua sa fie un dezavantaj din punctul de vedere al publicului larg – cel mai aspru critic si factorul decident in ceea ce priveste mentinerea monedei in sistem. Impartind opinia in doua mari categorii, euro este inca privita ca o moneda cu doua aspecte – avantaje si dezavantaje – si continua sa se mentina a doua moneda pe plan international.

Implicatiile introducerii noii monede europene pot fi resimtite la diferite nivele, astfel:

la nivel de populatie utilizatoare/consumatori

la nivel de stat participant la Euroland

la nivel de stat neparticipant la Euroland ca urmare a neindeplinirii criteriilor de convergenta sau neaderarii la UE

la nivel de stat neeuropean

In prezent, cele mai vulnerabile sunt statele europene neparticipante la Uniunea Europeana. Nebeneficiind de o acoperire economica, orice fluctuatie a monedei europene poate fi problematica pentru economiile acestora. Pe de-alta parte, preferand in continuare utilizarea dolarului american ca moneda de tranzactionare, statele non – UE mentin inca un procent semnificativ al tranzactiilor in moneda americana insa cu evidente modificari valorice in favoarea noii monede europene. Situatia economica a acestora si dorinta de a-si asigura afacerile determina o incetinire a evolutiei procesului de implementare a noii monede europene. Cu toate acestea, evolutia euro indica faptul ca moneda europeana va creste substantial din perspectiva utilizarii sale pe piata financiara internationala depasind faza prezenta in care este exponentul unei economii puternice – economia europeana.

=== Doc2 ===

Problemele ridicate de rata de schimb si rata inflatiei precum si implica;iile economice ale EURO pe piata financiara au o importanta foarte mare.

La ora actuala inflatia in zona euro este de 2,5%. Cererea pentru bunuri este stimulata de expansiunea monetara, aprovizionarea continua cu bunuri a stimulat productia; cresterea relative a costului serviciilor a stimulat cresterea inflatiei iar ratele dobanzii ale Bancii Centrale Europene se afla sub aceasta rata a inflatiei. In modele teoretice traditionale, inflatia “pe termen lung” este egala cu cresterea in valoarea nominala a variabilei ce o determina (masa monetara, de exemplu).

Echilibrul inflatiei in zona euro trebuie, prin urmare, sa creasca, in caz contrar reactiile politicii monetare nu vor fi cele dorite.

Rata inflatiei in zona euro se preconizeaza a fi de 2,15 in Aprilie 2003 conform Eurostat- Oficiul European pentru Statistica al comunitatilor din Luxemburg. In Martie 2003 rata inflatiei s-a inregistrat a fi de 2,4%.

Majoritatea analistilor economici mondiali dar si a populatiei este de parere ca introducerea euro in sistemul monetar international este cea mai importanta masura de politica economica dupa cel de-al doilea razboi mondial. Pornita din dorinta de a se constitui intr-o putere economica, introducerea unei monede unice la nivel european este deja un proiect in desfasurare iar zona aleasa in vederea implementarii euro este blocul economic cu cel mai mare potential din lume.