Eu, eternu l bolnav de [625796]

Eu, eternu l bolnav: [anonimizat]
“o iubire alb -albastra”

Frigul iernii devreme incepute intepa din ce in ce mai mult, odata cu
lasarea serii. In spatele unei statii de autobuz, dupa ce cobori usor circa
200 de metri de piatra cubica, se afla Maternitatea Nr. 2. Este 10 ianuarie
1995 si inauntru ma gasesti pe mine, un pui de oltean care tipa deja, chiar
daca f ara sa stie inca ca se nascu se in orasul celei mai iubite echipe de
fotbal din provincie. Universitatea Craiova era la acea data deja campioana
Romaniei de 4 ori, castigat oare de 6 ori a cupei Romaniei si vicecampioana
de 5 ori, ultima data chiar in sezonul 94 -95. Dar, revenind la inceputul
povestii, va spuneam c a intr -o dimineata de marti ma nasteam eu, olteanul.
Am venit pe lume cu cateva kilograme, dar cu sange alb -albastru si cu o
inima care, din ziua aceea si pana astazi , va fi batut numai pentru Stiinta si
pentru Banie. Pentru ca, odata nascut in Craiova, nu mai poti fi altceva si
altcineva decat oltean “pe viata si pe moarte ”.
Crescand, am descoperit stadionul Oblemenco, drumul catre acest a
purtand insemnele Stiintei alaturi de restul suporterilor. Odata cu aceste
drumuri am descoperit si bucuria golului marcat pe central, lacrimile
esecului din ultima et apa cu Vaslui care ne -a blocat drumul catre Europa,
aplauzele unui stadion intreg pentru daruirea olteneasca. Am inteles si de
ce trebuie sa canti cand stai la Peluza, de ce e bine sa cante tot stadionul,
de fapt am plans pent ru Cristi Neamtu, am blestemat ziua cand Netoiu a
plecat cu toata echipa la rivala Dinamo. Dar cele mai frumoase lucruri le
traiesc acum. CS Universitatea a fost de la inceput, pentru mine,
continuarea adevaratei echipe care facea istorie. Faptul ca nu am avut
echipa care sa imi reprezinte orasul intr -un campionat fie el si tot mai lipsit

de valoare m -a facut sa imi doresc din ce in ce mai mult sa apara un club
care sa cuprinda in denumirea lui si numele orasului meu natal.
Odata cu revenirea echipei au v enit si rezultatele si odata cu ele, inevitabil
si noile dezamagiri. Dar asta nu a facut decat sa imi pecetluiasca iubirea
pentru Stiinta. Pentru ca nu simti tot doar cand te bucuri, ci si cand esti
dezamagit, pentru ca nu poate exista fericir e reala fara suferinta.
Ma bucur ca astazi avem si stadion nou, ca i -a pastrat numele Tunarului
Ion Oblemenco si nu a primit vreun alt nume care sa aduca doar bani, dar
cel mai mult ma bucura ca are cine sa il umple meci de meci, pentru ca stiu
ca aceasta atmosfera de aici nu o poti intalni pe niciun alt stadion,
niciodata. Doar aici pot auzi cantelece care imi fac pielea de gaina, pot
canta cu Pe luza ve rsurile celui mai frumos imn al unei ec hipe de fotbal din
Romania si glasul legendarului Tudor Gheorghe. Psihologia moderna
spune ca fericirea consta in a avea un scop, iar scopul nostru , al oltenilor,
este sa iubim Stiinta si sa ne strigam aceasta iubire pe stadion.
Sper sa vad tribunele pline in epicentrul Baniei si sper ca inima sa -mi
tresalte la fiecare gol marcat de echipa noastra si deasemenea sa nu uitam
un lucru,

“Rade s oarele -n fereastra
Duce vantul din Craiova,
O iubire alb -albastra
Spre Ardeal si spre Moldova. ”