Etwinning (comunitatea Școlilor din Europa)
Proiectele noastre eTwinning
Prof.înv.primar- Ifrim Nicoleta
Școala Gimnazială "Ion Creangă", Buzău
eTwinning (comunitatea școlilor din Europa) a fost lansat la 14 ianuarie 2005, cu scopul inițial de a facilita parteneriatele între instituții de învățământ preuniversitar din Europa. Ulterior, scopurile acțiunii s-au consolidat, platforma etwinning.net devenind o comunitate a școlilor din Europa, reunind peste 326.000 de cadre didactice.
Lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, începând din 2014 și este baza de date recomandată de Comisia Europeană pentru căutarea de parteneri pentru proiecte Erasmus+.
Începând din octombrie 2007, acțiunea eTwinning a început să fie derulată și în România, sub coordonarea Institutului de Științe ale Educației, iar în perioada 2010 – 2013 cu sprijinul Centrului pentru Inovare în Educație. Lansarea la nivel european al programului Erasmus+ a readus coordonarea acțiunii eTwinning în România la Institutului de Științe ale Educației.
Până în octombrie 2015, peste 16.800 de cadre didactice din România din peste 6500 de instituții de învățământ s-au înscris pe platforma eTwinning. Numărul cu parteneri cadre didactice din țara noastră este de peste 8.600.
Scopul principal al acțiunii eTwinning este acela de a facilita comunicarea și colaborarea între școli din țările membre ale Uniunii Europene, implicând cadrele didactice și elevii în activități noi de învățare: crearea de diverse produse educaționale care implică utilizarea noilor tehnologii și în elaborarea cărora colaborează cu echipe din alte țări. Pe termen lung, se urmărește îmbunătățirea competențelor de utilizare a noilor tehnologii (atât în cazul cadrelor didactice cât și în cazul elevilor), îmbunătățirea comunicării în limbi străine (competență de bază în Uniunea Europeană- comunicarea în cel puțin două limbi străine), cunoașterea și dialogul intercultural.
Acțiunea eTwinning se adresează: personalului didactic și didactic auxiliar, personalului de management din învățământ, formatorilor, facilitându-le accesul la un mediu virtual de colaborare și de schimb de experiență, la parteneriate cu alți profesori și la activități de formare profesională, alături de colegi din țările europene; elevilor- oferindu-li-se posibilitatea să comunice cu alți elevi din țările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educației în țările partenere, să învețe utilizând noile tehnologii și să își perfecționeze competențele de comunicare în limbi străine; comunităților locale- înfrățirea online a școlilor poate fi însoțită de înfrățirea comunităților. Unele localități au decis să se „înfrățească” și să completeze comunicarea și cooperarea online prin alte proiecte- vizite, activități culturale pentru adulți etc.
Programul eTwinning răspunde obiectivelor majore europene în domeniul promovării și valorificării TIC în educație, contribuind la formarea continuă a cadrelor didactice, prin ateliere de dezvoltare profesională, cursuri online, materiale didactice și exemple de utilizare pedagogică a TIC. De asemenea, facilitează și stimulează cooperarea dintre școli din întreaga Europă, schimbul de practici și de resurse educaționale.
Societatea cunoașterii modifică în mod esențial modul în care i se cere individului să învețe și să muncească, punând accent mai degrabă pe capacitatea de interpretare a informațiilor, decât pe cunoașterea lor. Nu în ultimul rând, imperativul democratizării societății, al libertății de acces și de exprimare își găsesc noi valențe în comunitățile virtuale de învățare.
Comunitățile online de învățare au potențialul de a dezvolta la elevi o serie de abilități specifice (Noveanu, 2005): comunicare, discuții de grup, împărtășirea informațiilor, compararea/ construirea/ organizarea informațiilor, schimbul de experiențe, realizarea de publicații/ lecții/ vizite virtuale, rezolvarea în comun sau individual de probleme, feedback între colegi, simulare, mentorat.
Acțiunea eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare și de schimb de experiență, la parteneriate cu alți profesori și la activități de formare profesională, alături de colegi din țările europene.
Prin derularea de proiecte eTwinning, cadrele didactice au posibilitatea de a se familiariza cu sistemele de educație din celelalte țări membre ale Uniunii Europene, din Norvegia, Islanda, Croația, Turcia sau Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
De asemenea, fiecare proiect aduce noi provocări pentru profesori: crearea unui mediu atractiv de învățare, diversificarea situațiilor de învățare, combinarea mai multor teme în activități relevante, elaborarea de material didactic adecvat (prezentări Powerpoint, blog, pagini wiki, pagini web, alte aplicații).
Fiind vorba de proiecte în parteneriat cu colegi din alte țări, sunt necesare și alte tipuri de competențe sau de calități decât cele didactice: toleranță și comunicare interculturală, respect reciproc, flexibilitate, creativitate, capacitatea de a soluționa probleme etc.
eTwinning încurajează performanța, nu și competiția. Competiția este doar cu noi înșine, pentru a ne perfecționa propriile competențe, cunoștințe și atitudini!
„Cheia unei învățări de succes în cadrul unei comunități virtuale de învățare o reprezintă participarea instructorului ca membru egal” (Palloff și Pratt, 1999).
*
eCultural Kaleidoscope
Obiectivul proiectului „eCultural Kaleidoscope” este de a familiariza elevii cu bogăția culturală a Europei și înțelegerea reciprocă între elevi cu diverse moșteniri etnice. Acest proiect poate fi integrat în curriculum școlar și este creat ca o temă cros-curriculară.
Pentru realizarea acetui obiectiv, elevii își îmbunătățesc competențele de exprimare culturală, de comunicarea în limbi străine, competențele digitale și social-civice.
Principalii pași de parcurs în cadrul acestui proiect, sunt:
Introducerea ideii de "caleidoscop", ca un simbol de bogăție și frumusețe al țărilor europene- septembrie 2015. Elevii clasei noastre au primit broșurile în format electronic, realizate de Secretariatul General al Consiliului European: "Să cunoaștem Europa", "Tu și Europa", "Să colorăm Europa", "Uniți în diversitate", care i-au familiarizat cu denumirea statelor și capitalelor din Uniunea Europeană, au aflat povestea și rolul Uniunii Europene, au făcut cunoștință cu elemente reprezentative, de specific național, ale țărilor europene precum: limbi vorbite, steaguri, obiective turistice ș.a.
În luna octombrie, elevii clasei noastre au făcut cunoștință cu colegii de proiect, prin intermediul imaginilor postate pe spațiul virtual Twinspace și prin completarea în programul word, a unui chestionar în limba engleză, în care s-au prezentat și au postat imagini ilustrând frumusețea peisajelor din România.
În luna noiembrie 2015, în cadrul temei "Comunitatea mea"/ "Orașul meu"/ "Țara mea"- Atracții turistice (peisaje, monumente istorice etc.), elevii clasei noastre au realizat împreună cu partenerii de proiect din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Belgia, Germania, Turcia și Serbia, un schimb de cărți poștale cu imagini ilustrând obiective turistice din orașul Buzău și din alte orașe din România.
Pe parcursul acestu an școlar, elevii clasei noastre vor face cunoștință în continuare, cu bogăția culturală a țării lor și, în paralel, a țărilor europene (datini și obiceiuri, evenimente speciale, folclor, muzică, literatură, artă, produse alimentare, limbi străine etc.), urmând ca la sfârșitul anului școlar, în luna iunie 2016, școlile participante la proiect să prezinte LOGO-ul proiectului în care toate lucrările realizate de către elevi- cărți poștale, fotografii, desene, colaje, artefacte etc., să fie reunite într-o "carte poștală gigant", care va fi fotografiată, scanată și postată în spațiul virtual Twinspace.
Elevii participanți la proiect, vor analiza și comenta împreună cu colegii lor din alte țări, produsele muncii lor și, în final, vor completa un chestionar despre activitățile preferate din cadrul proiectului, iar profesorii își vor posta reflecțiile personale, în spațiul virtual eTwinning.
Activitățile realizate de către elevi vor fi postate pe blog-ul școlii și vor fi publicate în revista clasei noastre, "Primii pași spre carte".
Fondator proiect "e -Cultural Kaleidoscope"- Prof.înv.primar Nicoleta Ifrim, Școala Gimnazială "Ion Creangă", Buzău, România; 5 parteneri de proiect din: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Belgia, Germania, Turcia și Serbia.
Proiect internațional eTwinning- „eCultural Kaleidoscope”- Schimb de cărți poștale cu partenerii de proiect- noiembrie 2015
Eurigrame și creații literare
Motto:
"Nu am eșuat, am găsit 10 000 de motive care nu funcționează." (Thomas A.Edison)
“Ideile sunt precum iepurii, primești câteva idei și înveți cum să te descurci cu ele și destul de curând vei avea o duzină de idei.” (John Steinbeck)
“Imaginația este mult mai importantă decât cunoștințele acumulate.”(Albert Einstein)
Obiectivul proiectului este de a oferi elevilor un mijloc de cunoaștere a culturii și țării partenerilor.
Pe parcursul derulării acestui proiect, elevii vor folosi tehnica eurigramelor, pentru a imprima o structură clară informațiilor și a-și concepe povestirea.
Povestirea reprezintă o ocazie de a concretiza următoarele obiective: să se prezinte prin intermediul unei limbi străine, să ilustreze o idee, un concept sau o poveste, să prezinte rezultatele unui studiu și/sau să soluționeze o problemă, să prezinte un eveniment, un proiect, să stimuleze dezbaterile, procesul innovator.
Toate aceste obiective converg spre dezvoltarea următoarelor competențe: să lucreze în cadrul unui proiect de colaborare autentic, utilizând cunoștințe specifice anumitor discipline într-o manieră concretă, să-și dezvolte competențe de colaborare, să se familiarizeze cu tehnica eurigramelor, să-și dezvolte competențele de gândire critică atunci când caută, selectează și combină informații relevante pentru proiect, să-și dezvolte gândirea creativă abordând o gamă variată de subiecte într-o manieră atipică, să-și dezvolte competențele de comunicare scrisă și orală într-o limbă străină, să se familiarizeze cu diferite forme de comunicare scrisă: interviul, jurnalul, chestionarul, reportajul, albumul, recenzia, să se exprime cu ajutorul unei game variate de mijloace mass-media: design grafic și pagini web, fotografie digital, să se familiarizeze cu probleme precum drepturile de autor și publicarea, să-și dezvolte competențele TIC în cadrul unui proiect de colaborare și să-și dezvolte competențe interculturale autentice.
Mind Mapping este capacitatea de a genera eurigrame (hărți ale gândirii).
Eurigrama este o metodă inovativă a gândirii organizaționale. Este un mod simplu de a percepe informația și de a o folosi atunci când este nevoie. Este o metodă grafică, creativă și eficientă de a lua notițe.
Subiectul (eurigrama) este situat în centru, ramurile principalele care pornesc din mijloc reprezintă gândurile și aspectele, iar cele mai mici reprezintă detaliile.
Când se face o eurigramă, se lucrează în același timp cu: desene, culori și cuvinte-cheie, care-ți pun în funcție ambele emisfere, stimulând astfel gândirea creatoare. Eurigrama te ajută să te concentrezi, să rezolvi probleme, să planifici, să studiezi, să prezinți, să comunici și să fii mai creativ.
Eurigrama poate fi desenată pe hârtie sau poate fi generată cu ajutorul unui program de calculator.
Mind Mapping este o competență nouă, care poate fi învățată la școală, de la cea mai fragedă vârstă. Imediat ce elevul va stăpâni instrumentul și tehnica de lucru, el va deveni mai activ și mai autonom, înțelegând și reținând mai bine anumite concepte.
Într-o societate în care domină informația, elevul trebuie să sintetizeze esențialul, să "țeasă" legături între ceea ce știe deja și ceea ce trebuie să învețe.
Eurigrama/ Mind Mapping/ Harta minții este o tehnică de lucru nouă, modernă, care poate fi aplicată la toate disciplinele de învățământ, pe întreg parcursul școlarității.
La clasa noastră, elevii au învățat deja, progresiv, tehnica eurigramelor, utilizând cuvinte-cheie și pictograme pe ramuri, în cadrul diverselor teme specifice diverselor discipline de învățământ: la matematică- "Operații matematice", "Unități de măsură", la Comunicare în limba română- inventarea, povestirea unei istorioare, compuneri, poezii etc., la gramatică-"Substantive proprii și Substantive comune", la Educație civică- "Persoana mea" – calități, hobby-uri etc.
Cu ocazia celebrării zilei de "5 Octombrie- Ziua Mondială a Educației", elevii clasei noastre au exersat tehnica eurigramelor, pornind de la întrebarea: "Care sunt scriitorii români care au scris depre sistemul de învățământ românesc și despre dascălii lor?"
În cadrul Programului "Școala Părinților", pornind de la întrebarea: "Care este rolul educației în viața noastră?", părinții elevilor noștri au făcut de asemenea, cunoștință cu eurigrama, descoperind prin intermediul acestei tehnici de lucru, noi modalități de dezvoltare a parteneriatului școală-familie.
În cadrul proiectului internațional eTwinning, Mind Mapping și creația literară, s-au stabilit mai întâi, de comun acord, cu partenerii străini, următoarele aspecte: obiectivele pedagogice ale proiectului, natura produsului final, mijloacele media folosite (publicare online, video, foto etc.) și tipul de scenariu pe care-l vor aborda. Astfel, s-a convenit ca elevii din fiecare țară, să conceapă câte o eurigramă conform temelor planificate în calendarul general al proiectului: "Comunitatea mea/ Orașul meu/ Țara mea- Atracții turistice"- noiembrie 2015; "Datini și obiceiuri de Crăciun și de Anul Nou"/ "Moș Crăciun și dorințele mele" – decembrie 2015; "Cărțile noastre preferate"- prezentare de carte pentru copii (literatura română și universală)/ ianuarie-martie 2016; schimb de cărți pentru copii, între școlile partenere- aprilie 2016; "Hobby- urile mele"- mai 2016; redactarea și publicarea eurigramei finale (drawing, poezie, eseu), în spațiul virtual eTwinning. Se vor face comparații și se vor discuta eurigramele realizate de către elevi, înainte de a le contopi într-una comună care va fi publicată într-o carte ce se va intitula "Eurigramele și creațiile noastre literare".
Evaluarea proiectului se va realiza de asemenea, prin publicarea acestuia pe blog-ul clasei și în revista "Primii pașI spre carte".
Fondator proiect "Mind Mapping et la création"("Eurigrame și creații literare"): Prof.înv.primar Nicoleta Ifrim, Școala Gimnazială "Ion Creangă", Buzău, România; 4 parteneri de proiect din: Belgia, Portugalia, Franța și Germania.
Dincă Georgian- clasa a III-a B- Mind Mapping- "Orașul Buzău"/"România- Atracții turistice"
De asemenea, elevii clasei noastre au primit în format electronic, broșurile cu scop informativ: "Să cunoaștem Europa!" (realizată de Comisia Europeană, Direcția Generală Comunicare Publicații, Bruxelles, BELGIA), "Europa și tu", "Colorez Europa" (realizate de Secretariatul General al Consiliului) și broșura "Uniți în diversitate" (www.europa.eu), care au constituit punct de plecare pentru realizarea eurigramelor "Să cunoaștem Europa!"
Mind Mapping- "Să cunoaștem Europa!"- Vlăscianu Daria, Cercel Ionuț, Anghel Livia, Marin Luca Cristian, Dincă Georgian, Morogan Teo Ștefania- clasa a III-a B
La Roumanie
de Nicoleta Ifrim
Bonjour, nos amis!
Vous êtes là, nous sommes ici,
Mais La Tour de Babel est écrasé par le TIC,
Nous pouvons maintenent la même langue parler
Par un simple clic…
Mais la distance n'a pas du tout d`importance en eTwinning,
Nous bavardons l`un et l`autre comme dans un room living.
Par exemple, je vous confesse:
Moi, je préfère jouer de nouveaux jeux
Comme Le Mind Mapping- littéraires créations,
Ou, pour mieux connaître notre pays,
Au jeu Kaléidoscope culturel où je vous invite jouer ensemble, ici.
Mais d'abord, que je vous présente mon pays:
Si vous ne saviez pas, ecoutez-moi, je vous en prie:
A coté de la Mer Noir,
Il y a un merveilleux endroit,
Comme peut-être, vous n'avez plus vu nulle part…
Si vous acccompagneriez le fleuve du Danube,
«Roi fluvial européen", comme disait auparavant,
Même l`emperor Bonaparte Napoléon,
Vous vous découvrirez qu`il est le témoin de notre glorieuse histoire,
Qui port dans ses troublantes vagues
Toutes nos batailles pour la paix…
Si tu ne savais pas, ecoute-moi et essaye croyez-moi:
La Roumanie est un tres beau pays,
Car Le Dieu y a crée l'idée de paradis!…
Là-bas, où les hautes montaignes
Montent vers les étoiles,
Ceux-là sont nos Carpates,
Ressemblant avec le fer à cheval d`ailé Pegas.
Mes cette chaîne de montagne,
Pendant des millénaires,
Nous a défendu
Contre les ennemis qui convoitaient notre pays…
Mais aujourd'hui nous sommes le même peuple pacifique d`antan,
Vivant comme des millénaires, tranquilles,
Chacun à son maison, avec ses ennuis…
Car chez nous, l`air sent à odeur de sapin
Et nos vieilles forêts des notre glorieuse historie, encore nous racontent,
Car pour nous, le bonheur se trouve ici,
Où les sapins montent jusqu`au ciel bleu
Et les rêves des hommes
Volent vers les étoiles, au-delà des montaignes neigeux…
Sur ces endroits mioritiques, les troupeaux de moutons
Avec leur sonnailes mélodieuses,
De l`histoire et de nos ancêtres ils toujours nous rappellent,
Les anciennes doines de nostalgie, d'amour ou de chagrin,
À la tombée du soir, comme en transhumance,
Reviennent les unes après les autres, dans le notre présent…
Là-bas, il y a nos collines comme la rouille ou roussâtres,
Où pousse des raisins couverts de gelée blanche
Et douce comme la miele des abeilles mûre au soleil,
Qui donne le plus bon moût ou vin engendrant la joie de vivre,
Cotnari et Feteasca de chez nous,
Comme chez vous, la champagne, les vins de Bordeaux
Le Pinot Noir ou le rouge vin, de Merlot… .
L`automne est chez nous,
Comme en toute l`Europe, partout, la plus riche saison!…
Mais nous avons aussi des champs,
Où pousse des épices d'or pour notre pain,
Dans le chaud foure du notre paysan,
Le plus gérant homme,
Lié de sa terre ainsi comme un marmot de sa mere…
Il aime de tout son coeur,
Son destin et son labeur,
Avec des racines profondes
Comme l`amour, leur plus grand trésor…
Chez nous, les hommes aiment leur vie,
Soit qu`elle sera heureuse ou triste,
Avec leur foi, ils vivent comme dans un veritable paradis…
Chez nous, la joie de vivre est partout,
Depuis du haut des montaignes,
Jusque là-bas, au champ, vers la Mer Noir
Car dans nos âmes, même dans le désespoir brille l`espoir…
Quel que soit, chez nous, tous les hommes rient, dansent et chantent
Bien qu`il soit tristes ou joyeux,
Parce-que la vie est le don de Dieu…
Mais ça se passe seulement ici, sur leur terre natale,
Loin de sa parentale- maison, le roumain souffre de dor,
Seulement a côté de la Mer Noir et de ses Carpates majestueux
Peut-il sentir la joie de vivre, le bonheur…
Mais j`ai encore beaucoup à dire de mon pays,
Comme je me souhaiterai d`ailleurs
Faire vous aussi, mes amis,
Parce-que nous aimons la paix et la vie.
Qui est intéressé à ce jeu merveilleux,
Je l'invite ici, sur une contrée charmée,
Sur l'espace virtuel, Twinspace,
Au Kaléidoscope Culturel,
Comme dans un jouet de bambin,
Ensemble que nous regardions
La beauté de L`Europe!
BIBLIOGRAFIE
iTeach- Introducere in eTwinning- http://iteach.ro/cursuri/course/view.php?id=2
Willem Stortelder, Anne Heleen Bijl, Mike van der Vijver- Amsterdam/Viena/Budapesta/Timisoara/Palermo Creativity Today… "Creați-vă viitorul" www.leonardonext.eu- aprilie 2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Etwinning (comunitatea Școlilor din Europa) (ID: 114955)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
