Etiologia Si Profilaxia Comportamentului Infractional la Tinerii Adulti

Etiologia și profilaxia

comportamentului infracțional la tinerii adulți

Rezumat

Creșterea rapidă a ratei criminalității în ultima vreme a determinat cercetătorii să se preocupe intens de găsirea cauzelor acesteia. Studiile întreprinse până acum au scos la iveală o multitudine de factori care pot genera un comportament deviant. încercările de explicare a etiologiei acestuia, deși multiple, ele nu au reușit elaborarea unei concepții unitare și exhaustive.

Răspândirea infracționalității mai ales în rândul tinerilor, adolescenților și a preadolescenților impune acțiuni de prevenire a acesteia, pentru că e mai ușor să previi decât să corectezi un comportament greșit.

Diminuarea fenomenului infracțional este o problemă majoră a societății noastre contemporane. Rezolvarea acesteia îi vizează deopotrivă, atât pe specialiștii în criminologie, cât și pe educatori, părinți, psihopedagogi, psihiatri, sociologi,- fiecare aducându-și aportul la găsirea celor mai eficiente soluții și metode de corecție a infractorilor și de educare a tinerei generații în vederea eliminării comportamentului delicvent.

Cunoașterea cauzelor comportamentului delicvent duce la selectarea celor mai bune metode de prevenire a lui sau de corecție, dacă acesta a apărut.

Capitolul I

Introducere

Omul este prin esență o ființă socială.. Existența în grupuri mici sau mai mari a dat naștere unor obligații și libertăți ale individului ce se reflectă în cultura normelor sociale și legile grupului sau societății respective. Fiecare societate promovează un tip "ideal" ce reunește respectarea tuturor normelor și valorilor sociale. Societatea nu este interesată numai de felul în care omul este și se manifestă, ci și de felul în care ar trebui să fie și de capacitatea individului de a "răspunde" adecvat așteptărilor ei.

Interacțiunea componentei biologice cu care individul se naște cu totalitatea factorilor sociali ce acționează pe parcursul vieții, dă naștere personalității umane. Dispozițiile native ce constituie premisa dezvoltării personalității sunt influențate decisiv de factori sociali. Biotipul stă la baza unor componente ale personalității, aptitudini, temperament, caracter.

Aptitudinile reprezintă sisteme operaționale stabilizate, superior dezvoltate și de mare eficiență.

Temperamentul exprimă gradele de activare ale energiei hiposehice. în determinarea particularităților temperamentale un rol principal revine sistemului nervos central.

Caracterul, ce reprezintă latura relațional-valorică a personalității este definit prin valorile după care individul se călăuzește și prin relațiile cu lumea și propria ființă. Aceste valori și relații se formează și se interiorizează în context social prin învățare socială și în funcție de condițiile de mediu existente. Față de temperamente, caracterul exercită o acțiune de control și valorificare. în acest context se evidențiază că un copil pleacă în viață cu o zestre biologică ce impune anumite caracteristici viitorului individ, dar care nu se va realiza plenar decât sub influența și îndrumarea valorilor și normelor impuse de un anumit context social.

Modul vizibil de manifestare ale unor trăsături particulare ale personalității individului față de semenii săi și față de împrejurările în care se găsește, reprezintă comportamentul uman. El este rezultatul interacțiunii componentelor personalității și diferă în funcție de sex, vârstă și instruire. Comportamentul normal este reflectarea conștientă a răspunderii față de propria persoană și de interrelațiile ei sociale și prezintă o direcție de orientare legată de un scop și o dinamică de realizare.

Personalitatea și implicit comportamentul sunt concepte care presupun ideea de evoluție a ființei umane în raport cu modificările intervenite în mediul social. Prin relațiile cu alți indivizi se facilitează identificări, modelări, comunicări, copilul își formează treptat personalitatea.

La diferite vârste individul uman are diferite abilități psihice, cunoștințe, receptivități, posibilități de înțelegere și recepție. în perioada preșcolară, copilul cunoaște consecințele actelor elementare dar nu și le poate dirija neavând frâne volitive. Pe măsură ce crește în vârstă, copilul alege rațional modul de achiziție, dezvoltându-și conștiința morală. Adolescentul are dorința de afirmare, iar prin aprecierea altora și apoi prin autoapreciere își formează conștiința de sine. Dezvoltarea sentimentelor morale se face paralel cu înaintarea în vârstă.

Capitolul II

Cadrul teoretic

2.1. Noțiunile de devianță și delicvență

Noțiunea de comportament infracțional este utilizată sub mai multe forme: comportament deviant, delicvent sau aberant (Banciu, Rădulescu și Voicu 1985). în realitate, comportamentul deviant include abaterile de la normele sociale în general, cel delincvent (infracțional) se referă la abaterile și încălcările normelor juridice penale, în timp ce comportamentul aberant include aspectele medico legale, psihiatrice sau psihopatologice.

Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul cărora poate aprecia dacă o anumită conduită sau un anumit act, este adecvat sau nu, se înscrie sau nu în modelul cultural prescris pentru toți membri ei. Aceste norme stabilesc modalitățile de sancțiune pentru toate conduitele sau actele care nu corespund așteptărilor societății. (în orice societate și în orice moment al evoluției ei există devianță. Dincolo de grupurile infracționale care încalcă normativul penal, există marea parte a populației care se abate de la exigențele convenționale sau morale. Nici un individ nu se supune și nu se poate supune tuturor exigențelor normative ale unei societăți. Comportamentul lui în funcție de anumite criterii, poate lua formă de devianță socială sau de delicventă.)

încercările de definire ale comportamentului deviant sunt multiple:

Th. Selin definea devianță ca ansamblu comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau împotriva ordinii instituționale. El a fost cel care a elaborat noțiune de devianță în 1938 și a studiat problemele complexe ale socio-crimino-genezii.

în opinia lui R. Merton ( 1957) devianță reprezintă ansamblul comportamentelor disfuncționale, ce amenință echilibrul sistemului social.

Durkheimu ( 1974) – cosideră că devianță reprezintă un fenomen normal în cadrul evoluției societății, a moralei și a dreptului, iar individul deviant nu trebuie considerat neapărat ca o ființă nesocializată, ca un element parazitar, neasimilabil, introdus în corpul societății, el având uneori rolul unui agent reglator al vieții sociale.

După cum arată T. Bogdan, comportamentul deviant se referă la forme de conduită care se depărtează în mod sensibil de la normele existente într-o cultură dată și care corespund unor roluri și statuturi sociale bine definite în respectiva cultură.

Devianță în opinia lui Rădulescu, desemnează nonconformitatea, încălcarea normelor și regulilor sociale. Aceasta are o sferă mult mai largă decât criminalitatea, infracționalitatea sau delicvența.

În general, conceptele utilizate în legătură cu fenomenul de devianță socială sunt:

a) norma, care reprezintă o regulă socială de conduită sau un model "standard" de
comportament, definit prin așteptările sau consensul (adeziunea) unui grup social față de un anumit tip de comportament.

conformitatea, definită prin compatibilitatea concretizată în elaborarea unor răspunsuri "normale" prescrise de normă.

devianță, constând în nonconformitatea cu normele sociale sau într-un conflict normativ cu standardele societății.

Într-o serie de concepte, elaborate în sociologia americană comportamentul social este evaluat mai mult prin conformitatea sa la norme decât prin abaterea sau transferarea acestora.

După aceste concepții, conformitatea sau obediența la normele sociale se datorează contribuției a cel puțin 4 factori:

a) presiunea grupului social exercită asupra individului și integrarea conformistă a
acestuia la grupul respectiv.

b) procesul de socializare și de "învățare" socială a normelor de către individ.

conștiința faptului că încălcarea normelor atrage după sine acțiuni represive, în timp ce conformitatea reprezintă un comportament socialmente "normal" fiind recompensat pozitiv.

faptul că adeseori individul nu este "conștient" de posibilitatea alegerii unor moduri alternative de comportament.

Asemenea concepții asupra raportului dintre norme, comportament și presiunea de grup își au fundamentul în orientările funcționalismului normativ și behaviorismului.

În orice societate, comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri, mergând la așa numitul comportament "excentric" definit prin gesturi "insolite", vestimentație aparte și "dezordine" comportamentală, până la comportamente "disfuncționale", aberante și delicvente înscrise în aria "patologiei", a tulburărilor psihice, a "subculturilor" și "contraculturilor"

Din acest punct de vedere, definirea devianței diferă sensibil în funcție de standardele și normele culturale de grup, ca și simbolistică implicată în universul unei societăți având în mare parte un comportament relativist și cultural.

Extensia, intensitatea și gravitatea devianței sociale depind în mare măsură, de valorile și normele care sunt încălcate, precum și de reacția publică față de diferitele abateri și încălcări. De aceea evaluarea devianței sociale se face pornind de la procesul de elaborare a normelor și regulilor de conduită și terminând cu intensitatea reacției sociale față de încălcarea acestora.

În ansamblul formelor de devianță socială, delicventa are gradul cel mai ridicat de periculozitate socială, deoarece afectează cele mai importante relații și valori sociale și încalcă regulile și normele morale sau juridice care orientează comportamentul indivizilor.

Delicventa apare ca o tulburare a structurării raporturilor sociale ale individului, datorită insuficienței maturizării sociale.

La majoritatea delicvenților se manifestă – în diverse moduri – un caracter disonant al maturizării sociale și deci, al dezvoltării personalității.

Sistemul nostru penal utilizează expres noțiunea de infracțiune nu de delict sau crimă. Prin articolul 17 din Codul Penal al României, infracțiunea este definită ca o "faptă care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală".

Perspectiva psihologică a delicventei încearcă să explice în ce măsură individul dispune de o capacitate intelectivă, afectivă și volitivă capabilă să mențină un echilibru între interesele, nevoile și aspirațiile sale și mijloacele legitime de realizare a acestora. Din această perspectivă, criminalul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește.

Pe această bază, se încearcă să fie puse în evidență atât personalitatea delicventului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul delicvent ca atare. Unele orientări psihologice au considerat că personalitatea delicventă este un tip aparte de personalitate, distinctă fundamental (biopsihofiziologic) de cea nondelicventă. Alți autori susțin că impulsurile și instinctele (deprinderile) antisociale coexistă în același individ, alături de cele sociale, într-o formă mai mult sau mai puțin latentă. Alți autori consideră că diferența între personalitatea delicventului și nondelicventului rezidă în gradul diferit de intensitate a anumitor trăsături specifice.

Trecerea la comiterea de delicte, care se produce mult mai rapid în cazul delicventului, se datorează anumitor trăsături ce caracterizează personalitatea acestuia, cum ar fi: egocentrismul, agresivitatea, labilitatea, indiferența afectivă etc.

Se poate deci, identifica, în anumite cazuri o "stare periculoasă .a subiectului", care explică înclinația acestuia de "a trece la act".

Unii psihologi consideră delicventa ca o formă de "ajustare" a unei inferiorități fizice sau a unei frustrații ceea ce generează propensiunea individului către agresivitate și violență.

Capacitățile funcționale ale indivizilor trebuie apreciate numai în raport cu standardele normative, iar imposibilitatea de a respecta aceste reguli trebuie asociată controlului motivațiilor individuale și responsabilității individului implicat în actul antisocial.

Transgresând normele și valorile sistemului social, individul poate fi deci, atât o persoană insuficient maturizată sub raport social, cât și o persoană care refuză sau nu poate să se supună normelor juridice ale colectivității.

Conform acestei perspective, comportamentul delicvent se datorează fie unor dificultăți de adaptare care-l împiedică pe individul respectiv să acționeze conform prescripțiilor normei, fie existenței unei personalități perfect normale care este incompatibilă cu standardele de normalitate și moralitate ale grupului sau colectivității din care face parte.

S-a constatat că cei care comit delicte se caracterizează printr-o serie de trăsături: agresivitate, impulsivitate, violență, egoism, lipsă de sensibilitate, afectivitate.

Pe această bază, au fost stabilite o serie de tipologii delicvente incluzând:

delicventul nevrotic, care manifestă un comportament generat de conflicte de natură psihică.

delicventul patologic, al cămi comportament este determinat în mod organic.

delicventul normal, care se identifică cu modelul obișnuit de delicvent, preluându-I caracteristicile.

Aceste trăsături ale personalității delicventului, trebuie puse în dependență de caracteristicile mediului social și cultural în care trăiește individul.

Delicventul este o persoană care a optat pentru o viață parazitară cu respingerea oricărui rol social. Portretul psihic, comportamental al delicventului înglobează următoarele trăsături: existență marginală, inactivitate, parazitism, respingerea valorilor morale, disociere între Eul personal și cel social, absența orizontului temporal esențial și resentimente contra societății.

Toate aceste trăsături sunt generatoare de comportamente indezirabile, disociale și antisociale.

2.2. Importanța cunoașterii etiologiei în profilaxia comportamentului delincvent

A. Etiologia comportamentului delicvent.

I. Teorii ale cauzalității.

Orientarea biologică.

Orientarea psihologică.

Orientarea sociologică.

II. O încercare sintetică de explicare a comportamentului delicvent

Cauze și condiții de nivel social.

Cauze și condiții de nivel psihosocial.

Cauze fizice și fiziologice.

Cauze de nivel psihoindividual.

B. Profilaxia comportamentului delicvent.

Studiul cauzelor apariției și al modului de desfășurare a proceselor, fenomenelor – prevenirea și combaterea criminalității a preocupat și preocupă omenirea de foarte multă vreme. Această preocupare este pe deplin justificată dacă se are în vedere faptul că prin fenomenul infracțional se aduce o atingere gravă intereselor umane de maximă generalitate și importanță, se pun în pericol valorile fundamentale.

A. Etiologia comportamentului delicvent.

I. Teorii ale cauzalității

De-a lungul timpului au existat numeroase încercări de a explica în maniere particulare etiologia delicventei (criminalității). Aceste încercări pot fi grupate sub trei orientări: biologică, psihologică și socială. Fiecare dintre ele cuprinde mai multe teorii.

a) Orientarea biologică

Această orientare reunește teorii care acordă factorilor biologici o importantă hotărâtoare în geneza delincventei. Ea se mărginește la studiul individului implicat și caută să dovedească esența unor trăsături bioantropologice specifice infractorului.

I. Teoria atavismului evoluționist

Promotorul acestei teorii este C. Lambroso, care pornind de la ideea "regresiunii atavice" a infractorului, formulează celebra teorie a criminalului "înnăscut". Conform acestei teorii, personalitatea delicventului reprezintă o entitate distinctă și specifică (denumită "personalitate criminală"), ea datorându-se unor structuri anatomo-fiziologice și biologice, transmise ereditar, și care determină predispoziția spre crimă și violență a anumitor indivizi.

Ca atare, criminalul este o ființă biologică ce diferă sensibil de ființa "normală", datorită posedării anumitor trăsături și "stigmate" anatomo-fiziologice dobândite pe cale ereditară. Efectuând o serie de observații și investigații chimice asupra unor loturi de criminali, Lambroso a scos în evidență existența la aceștia a anumitor "stigmate" anomalii și deficiențe de natură anatomică și fiziologică, cum ar fi, de pildă, asimetrie craniană, maxilare proeminente, frunte și bărbie proeminente, conformație specifică a degetelor, sensibilitate scăzută la durere etc. vizibile pe corpul și faciesul delincventului.

Un individ care posedă 5-6 asemenea trăsături specifice, reprezintă după Lambroso, tipul criminal "perfect", cel care are între 3 și 5 stigmate de tipul "imperfect", iar cel care posedă mai puțin de trei dintre aceste caracteristici nu este obligatoriu un tip criminal.

Aceste stigmate și anomalii nu sunt, prin ele însele, generatoare de criminalitate, dar favorizează "trecerea" la înfăptuirea actului criminal, permițând identificarea temperamentelor umane predispuse spre violență și agresivitate. în pofida contribuției aduse la studierea personalității delincventului, teoria "omului delincvent" rămâne lipsită de suport științific atâta vreme cât "stigmatele" criminale existente la anumiți indivizi nu pot explica actul complex și multicauzal al diferitelor delicte și crime.

II.Teoria eredității

Teoriile eredității susțin o anumită relevanță a factorului ereditar în geneza devianței. în acest cadru s-au efectuat studii ale arborelui genealogic, asupra gemenilor și cercetări de antropologie comparată.

Teoria condiționării, fundamentată biologic, elaborată de Eysenck, reprezintă o concepție unică în explicarea cauzelor delincventei. EI pleacă de la afirmația că există variațți interindividuale în ceea ce privește proprietățile fiziologice carticale, respectiv rapiditatea cu care apare inhibiția corticală. Odată cți această inhibiție corticală se instalează cortexul devine mai puțin sensibil la stimulări.

Pot fi diferențiate două tipuri de subiecți:

tipul CIR – cortical inhibition rapidly – cu o mare rapiditate în apariția inhibiției corticale și care resimt mai puțin stimularea.

tipul CIS – cortical inhibition slowly – la care inhibiția apare mai încet și resimt mai mult stimularea.

De aici apar două consecințe majore:

condiționarea va fi mult mai dificilă pe tipul CIR decât pentru CIS deoarece inhibiția corticală va apare relativ repede în contextul asocierilor și condiționarea va apare mai încet.

CIS și CIR diferă în ceea ce privește intensitatea stimulării senzoriale. Tipul CIS caută stimulul iar tipul CIR evită stimulul.

În concepția lui Eysenck interrealizarea normelor sociale este un proces condiționat însă CIR, inadecvat social, mereu în căutare de stimuli, va încălca legea încercând să-și alunge plictiseala.

III. Teoriile biotipurilor criminale

Cercetătorii arată că inadaptarea socială, depinde și de constituția anatomică a omului, de tipul de constituție anatomică a acesteia. Constituția este o unitate morfologică și funcțională care în anumite condiții de mediu, contribuie într-o măsură mare la inadaptarea socială.

Teoriile biotipurilor criminale vizează relația dintre diferitele tipuri biologice și anormalitatea mintală a caracterului.

După Kretschmer, tipurile biotipologice principale sunt:

tipul picnic, caracterizat după forma corpului ca un tip scurt, larg și gras.

tipul atletic, tip înalt muscular.

tipul astenic, cu înfățișare de om slab, subțire.

Aceste tipuri apar rar pure, tipurile mixte au o frecvență mai mare. Kretschmer a acordat interes mai mare tipului displastic particularizate prin anumite anomalii glandulare.

El constată că există o distribuție relativ egală a tipurilor identificate în câmpul infracțional precum și o corelație între tipul constituțional și tipul de infracțiune, astenicul fiind asociat cu infracțiunile contra proprietății, atleticul cu cele contra persoanei, picnicul cu fraudele, escrocheriile și displasticul cu infracțiuni sexuale.

Sheldon a elaborat o altă tipologie din care descrie:

endomorful cu o dezvoltare a organelor interne.

mezomorful cu o dezvoltare puternică a musculaturii.

ectomorful cu dezvoltare a scoarței cerebrale și inteligență.

Sheldon a stabilit că cele mai multe cazuri de delincventă apar în cazul tipului mezomorf.

IV. Teoria inadaptării sociale

O. Kinberg a fundamentat această teorie și a elaborat conceptul de constituție biopsihologică prin care înțelege dispozițiile ereditare normale și caracterele țenotipice rezultate din acestea. El a propus termenul de structură biologică actuală luând în considerare modalitățile în care părțile unui întreg sunt îmbinate pentru a realiza funcțiile acestuia.

Structura biopsihologică,poate fi compusă din două grupe de trăsături:

trăsături ereditare normale ce reprezintă suma tendințelor reacționale ale individului.

trăsături ereditare patologice.

Pe baza acestor trăsături se fundamentează două variante de structură: constituțională și patologică.

Kinberg are în vedere, în procesul inadaptării sociale anumite variante patologice, cum sunt: bolile mintale, debilitatea mintală, tulburări ale caracterului, stări psihopatice, precum și unele leziuni ale sistemului nervos procesate de unele boli organice ori de unele traumatisme fizice sau psihice. Astfel de elemente tulbură capacitatea psihică – gândirea persoanei și o fac incapabilă de adaptare socială.

În completarea teoriei sale, Kingberg invocă și analizează și latura morală a persoanei criminalului, care, în fond rezidă, pe lângă cunoașterea anumitor idei și norme morale, mai ales în existența unor deficiențe în dezvoltarea emoțiilor și simțămintelor morale, în situații de mediu în care se cer reacții și răspunsuri morale.

În raport cu funcția morală au fost deosebite patru categorii de subiecți în cadrul variantei constituționale.

indivizi cu funcție morală limitată cărora elementul emoțional le lipsește sau este foarte slab.

indivizi capabili să reacționeze normal la stimuli adecvați.

indivizi a căror funcție morală a suferit modificări în urma unor leziuni patologice ale țesutului celebrai.

d) indivizi bine adaptați la mediu, dar insensibili la acte imorale.
O variantă a acestei teorii a fost promovată de A. Tulio.

În accepțiunea sa constituția cuprinde elemente ereditare, congenitale și cele dobândite în timpul vieții. Constituție delincventă rezultă dintr-o pluralitate de elemente ce favorizează ca un subiect să comită crima mai ușor ca altul.

Un concept important introdus de teoria lui Tulio este cel de prag ce reprezintă nivelul de la care excitațiile exterioare îl determină pe individ să comită actul infracțional.

Deși pe parcursul timpului teoriile biologice au exagerat rolul factorilor biologici în geneza devianței, astăzi, ară a putea încă evalua rolul și limitele acestor factori, se fac numeroase cercetări în acest sens.

b) Orientarea psihologică

Teoriile cuprinse în această orientare au în comun conceptul de personalitate criminală folosit ca bază teoretică a explicării cauzalităpi fenomenului infracțional.

I. Teorii psihanalitice

Freud a încercat să demonstreze existența unei personalități antisociale ce ține de sfera psihologiei normale și să explice mecanismul de formare a acestuia.

Inițial, ideile acestei teorii se refereau la inconștient, preconștient și conștient, ca entități autonome între care impulsurile circulă pe verticală ascendent și descendent.

Inconștientul cuprinde toate impulsurile instinctive ale omului și memoria sa refulată din sfera conștientului în inconștient. Aceasta înseamnă că gândurile, emoțiile și acțiunile omului sunt guvernate de forțe ascunse ale memoriei sale ce pot fi scoase la lumină prin psihanaliză. După Freud pulsiunile inconștiente reprezintă factorul determinant al vieții psihice.

Ulterior teoria lui Freud suferă îmbunătățiri, el vorbind de Eu, Supraeu, Sine. Eul (Ego) reprezintă conștiința de sine în alcătuirea căreia intră cunoștințele și imaginea despre sine, atitudini conștiente și inconștiente despre interese și valori. Supraeul este conștiința morală, purtătorul normelor etico-morale și a regulilor de conviețuire socială. , Șinele reprezintă polul pulsional al personalității, depozitar al tendințelor instinctive, predominant sexuale și agresive ce pune organismul în tensiune. Eul este cel care încearcă să mențină echilibrul între pulsiunile instinctive ale Sinelui și cenzura exercitată de Supraeu.

Freud consideră că orice criminal suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit pentru a-și ușura starea de vinovăție datorată sentimentelor incestuoase inconștiente de tip oedipian din copilărie. Aceasta are loc atunci când complexul lui Oedip nu este rezolvat în , mod reușit.

O altă abordare psihanalitică aparține lui A. Adler. El pornește în cadrul teoriei sale de la sentimentul de inferioritate care declanșează reacții de compensare/supracompensare. în cazul în care deficiența nu este depășită sentimentul de inferioritate poate degenera în complex de inferioritate. Acest complex poate duce la săvârșirea de infracțiuni pentru a atrage atenția opiniei publice asupra sa compensând astfel inferioritatea sa.

II. Teoria personalității criminale

Această teorie a fost susținută de Pinatel fiind axată pe conceptul de personalitate criminală. Respingând ideea unei diferențe de natură umană Pinatel consideră că diferența între infractori și noninfractori este "trecerea la act" care este expresia "diferenței de grad". Trăsăturile de personalitate frecvent întâlnite la infractori nu au semnificație luate izolate ei doar în interrelația lor.

Constelația particulară a personalității infractorului determină un grad mai mic de rezistență la frustrare și tentații ceea ce determină trecerea la act.

c) Orientarea sociologică

În cadrul acestei orientări se pune pe prim plan în cauzalitatea devianței condițiile de ordin extern adică mediul social în care personalitatea individului se realizează plenar pe baza potențialităților înnăscute.

Aceste teorii relevă trei categorii de factori:

valorile care sunt exterioare oricărui violator al legii.

cauzele care există anterior oricărei acțiuni criminale.

răspunsurile care apar în structurile ambientale care afectează grupuri largi de oameni.

I. Teoria anomiei sociale

E. Durkeim a fundamentat această teorie în care criminalitatea este privită ca un fenomen normal care se manifestă în toate societățile și care este determinată de structura socio-culturală căreia îi aparține.

În acest context criminalitatea trebuie analizată împreună cu cultura bine determinată în care apare. Definirea socială conferă unui act caracterul criminal sau calitatea intrinsecă a actului.

Durkheim a introdus termenul de anomie ce înseamnă o stare obiectivă a mediului social caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale datorită unor schimbări bruște.

Individul se află astfel în situația în care simte pierderea orientării. Pentru a fi fericit sau chiar pentru a exista trebuie ca nevoile individului să fie proporționale cu mijloacele lui.

Astfel individul ajunge la suicid.

R. Merton relaționează anomia cu crima. Această relaționare se bazează pe faptul că:

societatea accentuează asupra succesului adică a avea și a consemna și în același timp pentru anumiți indivizi blochează căile legitime pentru atingerea acestui scop;

accesul la mijloacele legitime de achiziție este efectiv negat de mulți membrii ai claselor inferioare și a grupurilor minoritare;

un individ poate nega valoarea scopului și acțiunea în direcția distrugerii proprietății.

Din discrepanța dintre mijloacele instituționale și scopuri se naște comportamentul deviant.

Merton descrie cinci moduri de adaptare la scopurile și mijloacele societății:

comformitate cu ambele.

accentuarea scopului social fără însă o egală interiorizare a normelor morale privind mijloacele.

respingerea scopurilor definite cultural în conformitate cu conceppa religioasă privind mijloacele.

retragerea, respingerea atât a scopurilor definite cultural cât și a mijloacelor instituționalizate.

rebeliunea, adică respingerea scopurilor și mijloacelor stabilite social și încercarea de a instaura o nouă ordine socială.

II. Teoria controlului psihosocial

Mecanismul controlului social ce acționează coercitiv asupra individului este reprezentat de legăturile lui cu societatea. Unii psihologi consideră că existența unei legături sociale, a unui sentiment de apartenență la o comunitate îl împiedică pe individ să comită acte reprobabile.

Legătura individului cu societatea are elemente:

atașamentul față de persoanele conveționale;

respectul și acceptarea scopurilor convenționale;

obligația față de comportamentele tradixionale, de convingerea individului că trebuie să se subordoneze societarii.

III. Teoria asocierii diferențiale

E. Sutherland consideră că dacă criminalul potențial învață, "definiții" care sunt favorabile comportamentului deviant care crește probabilitatea manifestărilor unui astfel de comportament.

Principiile de bază ale acestei teorii:

comportamentul criminalului este învățat.

comportamentul criminalului este învățat în procesul comunicării.

aspectul influențial al învățării comportamentului criminal apare în grupurile sociale, familiile.

învățarea include:

Tehnicile comiterii crimei simple sau complexe.

Direcționarea specifică a motivelor trebuințelor raționalizării și atitudinilor,

direcționarea specifică a trebuințelor și motivelor este învățată de la definițiile codului legal ca fiind favorabilă sau nefavorabilă,

o persoană devine deviantă datorită excesului definițiilor favorabile pentru violarea legii,

g) asociațiile diferențiale pot varia în frecvență, durată, intensitate și prioritate,
h) procesul învățării comportamentului deviant implică toate mecanismele
oricărui tip de învățare

i) deși comportamentul criminal este o expresie a nevoilor și valorilor generale,
el nu este explicat prin aceasta deoarece și comportamentul normal este expresia
acelorași valori.

Teza centrală a acestei teorii este faptul că comportamentul criminal este învățat prin interacțiunea cu alții într-un grup familiar. Tehnicile comiterii actelor, motivele, trebuințele, raționalizările și atitudinile favorabile acesteia sunt învățate. Această învățare nu persistă în lipsa unei "subculturi ale violenței".

IV. Teoria învățării sociale

Această teorie este susținută de A. Bandura. în dezvoltarea formelor de comportament deviant intervin imitația și modelarea. învățarea unor comportamente este influențată de:

recompensa și pedeapsa pentru comportamentele de acest tip la alții;

situația în care apar;

specificitatea formelor de întărire și recompensă.

Unele forme elementare ale comportamentului agresiv pot fi perfecționate cu o ghidare minimală însă cele mai multe activități agresive necesită deprinderi care impun o învățare extensivă.

În schema privind învățarea socială se diferențiază:

originile agresiunii

instigatorii agresiunii

3. regulatorii agresiunii.
1. Originile agresiunii cuprind:

învățarea observațională

performanța întărită

determinanți structurali

Învățarea observațională constă în observarea comportamentului altora și a consecințelor acestora pentru ei.

Ea este generată de 4 subprocese intercorelate: procesele atenției, reprezentările simbolice, procesele reproducerii motorii, integrarea actelor constituente în alte noi patterriuri de răspuns.

Pe baza modelelor agresive furnizate din exterior, observatorii pot sintetiza noi forme de comportament deviant. Sursele modelelor agresive sunt:

agresiunea modelată de membrii familiei, subcultura în care trăiește individul.

modelele simbolice oferite de mass-media.

2. Dintre instigatorii agresiunii fac parte:

a) instigatorii modelatori:

procesul instigațional

procesul dezinhibitoriu

procesul stimulării emoționale

procesul de țntărire a efectelor stimulatoare

b) tratamentul agresiv:

agresare fizică

amenințări verbale și insultă

schimbări aversive în condițiile de viață

contracararea comportamentului orientat spre scop

instigatorii instrucționali (agresiunea supusului în contextul educației individului de a se supune altuia)

controlul simbolic bizar în cazul psihoticilor

3. Regulatorii acțiunii reprezintă rezultatele ce reglează extensiv comportamentul agresiv, cuprind:

a) întărirea externă:

– pozitivă: – recompensele tangibile

recompense pe linia statutului social – redțcerea tratamentului aversiv

manifestările prejudiciare

inhibitivă: – restrângerile sociale – amenințarea cu pedeapsa

– restângerile personale – reacțiile de autocondamnare anticipativă

întărirea indirectă vizează observarea consecințelor comportamentului altor persoane în diferite ocazii și circumstanțe. Modelele și observatorii diferă, de aceea un comportament aprobat de unii poate fi dezaprobat de alții.

autocântărirea, modul în care individul se raportează la con-secințele actelor sale. Poate apare autocompensarea, autodepășirea pentru agresiune sau pot fi folosite mecanisme ca. justificarea morală, etichetarea eufemistică, redirecționarea responsabilității, difuzarea responsabilității, dezumanizarea victimelor, blamarea victimelor, reprezentarea defectuoasă a consecințelor.

V. Teoriile etichități sociale

Aceste teorii consideră că devianța. provine din etichetele folosite de societate pentru anumite acte. Aceste teorii fac distincție între prima devianță – camportamentul actual criminal și devianță secundară – reacția societății asupra comportamentului respectiv

Ipotezele acestei teorii au fost formulate de Sheby:

înainte ca unele persoane să fie etichetate ca fiind criminale, comportamentul lor trebuie observat de societate.

observația trebuie urmată de reacție; un act este lipsit de înțeles până când societatea nuîncea.tcă să i-1 ofere.

încercarea societății de a eticheta indivizii drept criminali poate eșua.

rezultatul negocierii etichetei implică pe lângă calitățile actelor criminale propuse și caracteristicile respectivului criminal: sex, rasă, statut socio-economic, precum și climatul social și politic în care negocierea are loc.

efectele etichetării depind de reacțiile individului în raport cu etichetarea lui, de percepțiile sociale privind aceste reacții și de amabilitatea societății de a negocia.

2.3. O încercare sintetică de explicare a comportamentului delicvent

Încercările de explicare a etiologiei comportamentului deviant au fost multiple. Ele au dat naștere la numeroase teorii. Critica ce s-ar putea aduce fiecărei din aceste teorii este unghiul limitat de a privi lucrurile. Ele încarcă o explicare exhaustivă a comportamentului deviant, pe baza unei singure categorii de factori implicați, minimalizând sau chiar omițând influența celorlalți.

Înțelegerea omului înseamnă:

a recunoaște înzestrarea nativă a omului.

a recunoaște inegalitatea și neomogenitatea mediilor sociale de proveniență ce au virtutea de a exercita presiuni diferite cantitativ și calitativ asupra indivizilor, de a produce tipuri diferite de personalități, cu necesități și motivații diferite în fiecare caz în parte.

a recunoaște că prin înzestrarea nativă și prin valorificarea sau nevalorificarea potențialului edueativ, fiecare individ are o rezistență diferită față de tentație.

Pinatel arată că un element important al înțelegerii personalității delincvente este examinarea acesteia "în situații". Infracțiunea este o problemă patologică pusă de o situație socială.

Noțiunea de situație are semnificația unui stimul ce acționează într-un complex constituit și numai în această formă, determinată de incidentele realității, este capabilă să declanșeze acte de comportament.

O situație este un șir de fapte și fenomene ce pierd valoarea lor unică și capătă o valoare caracteristică și semnificativă pentru o anumită persoană. Valoarea unei situații depinde de gradul de informare, previziune, înțelegere a urmărilor, de alți factori și poate fi considerată utilă, negativă sau dificilă.

Semnificația subiectivă a situației poate fi de acceptare, indiferență sau respingere, cu declanșarea unui conflict. Conflictul psihologic apare vizavi de o situație ce include stimuli cu semnificație pozitivă sau negativă. în acest caz alegerea sau luarea unei decizii devine dificilă. Semnificația situației dificile și conflictul se intercondiționează reciproc devenind o sursă de comportament deviant.

Înțelegerea comportamentului deviant și a modului în care individul ajunge să-1 adopte impune luarea în considerare a tuturor factorilor implicați.

În materie de cauze ale fenomenelor sociale îndeosebi a cauzelor crimei, se face distanța între mai multe feluri de cauze și anume:

cauze generale, care se referă la cauzele mai multor feluri de crime, cauze legate de persoana criminalului și cauze referitoare la mediu;

cauze speciale, care se referă la un singur sector;

cauze parțiale, care primesc un segment dintr-un lanț de cauze;

d) cauze obiective, legate de aspectele materiale (sărăcia familiei) și cauze
subiective care privesc aspecte psihice ale crimei;

cauze principale, cele care au un rol mai mare în comiterea unei crime;

cauze secundare, care au un rol mai redus în comiterea unei crime;

g) cauze determinante, care joacă un rol primordial în comiterea unei crime (de exemplu, dorința de răzbunare);

h) cauze declanșatoare, cele care provoacă trecerea la crimă (de exemplu, o
ceartă, un conflict ivit subit care duce la comiterea crimei);

i) cauze ereditare și cauze de dezvoltare, primele aparpn eredității (debilitatea
mintală sau o predispoziție psihotică), secundele sunt cauze care aparțin
condițiilor de dezvoltare a criminalului, cauze datorate mediului și educației.

În cercetarea cauzelor (factorilor) crimei, se urmează o anumită schemă, anume:

Cauze și condiții de nivel social (economice, politice, organizatorice, socioculturale, morale etc).

Cauze și condiții de nivel psihosocial (Instanțe de socializare, grupuri primare și secundare etc).

Cauze fizice și fiziologice

Cauze de nivel psihoindividual (personalitate, caracter, inteligență, conflict axiologic, ereditate etc).

a) Cauze și condiții de nivel societal

R. Mertou arată că în cazul unui sistem socioeconomic și cultural ce pune pe prim plan succesul, iar condițiile sociale barează accesul spre succesul unei mari părți a indivizilor, delicventa este ridicată. Acest sistem în care concurența și competiția sunt duse la extrem determină folosirea, oricăror mijloace pentru atingerea succesului. Dar în condițiile în care șansele sunt inegale in momentul pornirii în viață, mijloacele lipsesc sau apare nu numai agresivitatea întreprinzătoare ci și agresivitatea eșecului. Agresivitatea este învățată și promovată, ca mod de viață.

Potrivit lui Ohlin și Cloward mijloacele ilicite de atingere a scopurilor diferă în funcție de deosebirile existente între categoriile sociale împărțindu-se în raport cu felul și frecvenla lor. Indivizii conștienți de imposibilitatea realizării scopurilor se orientează spre: Stabilirea unor legături cu grupuri infracționale.

Formarea unor grupuri de orientare conflictuală.

Atitudinea retracționistă (evazionism social).

Grupurile de delicvenți au un sistem de norme de alt gen față de sistemul general. Conștiința imposibilității atingerii scopurilor propuse de societate orientează indivizii spre grupuri delictogene dar cu un sistem de valori și norme accesibile.

Cercetările arată că în zonele în care mobilitatea socială este preponderentă ca urmare a accelerării dezvoltării economice și urbanizării, incidența comportamentelor deviante crește. Ea stagnează sau descrește doar atunci când se ajunge la o mobilitate verticală normală. Accelerarea urbanizării și creșterea nivelului economic furnizează mai multe contexte și factori incitanți care în condițiile unei rezistențe mici la tentații, favorizează devianță.. Cauzele directe ale creșterii devianței în acest context pot fi căutate în disfuncțiile educative ale familiei care nu mai face față cerințelor de educare, îndrumare, supraveghere a tinerilor și în schimbarea sistemului motivațional și atitudinal al acestora, prin înmulțirea tentațiilor și implicit a situațiilor frustrante. O insuficientă maturizare morală și etică duce la satisfacerea trebuințelor pe căi ilegale.

În acest context social, al urbanizării, scade controlul social; aprobarea sau dezaprobarea colectivității generale își pierde valoarea în contextul anonimatului generat de acestea. La acestea se adaugă diferențele de dezvolta, re economică între diferite regiuni, diferențe între modelele socioculturale, între sistemul de norme sociale și legale și modul de raportare la ele al indivizilor, disfuncții Ia nivelul conștiinței colective și a relației ei cu formele instituționalizate de control, disfuncțiile la nivelul activității de descoperire, pedeapsă și socializare.

Aceste cauze nu pot explica singure etiologia comportamentului deviant.

b) Cauze și condiții de nivel psihosocial

Socializarea concordantă a minorilor și tinerilor în consens cu normele și valorile societății generale se realizează în cadrul grupurilor primare și secundare. Eșecul acestei activități duce la socializa, re discordantă sau ambivalență.

Mediile primare și secundare în care se realizează socializarea sunt:

Familia.

Școala.

Grupul de prieteni.

Mass-media.

I. Familia

Familia este nucleul social bazai în mijlocul căreia copilul se formează și în raport cu care se instalează și tulburările sale.

La vârsta infantilo-juvenilă personalitatea este în formare. Tulburările psihice și psihologice la această vârstă constau în neachiziția sau achiziția defectuoasă a unor funcții. Copilul va observa că un adult obține mai ușor un lucru dorit. Aceasta va da naștere dorinței copilului de a crește de a fi egalul sau superiorul celorlalți. Totodată copilul va observa că adultul se pleacă în fața slăbiciunii sale. Copilul va avea două posibilități de a proceda :

Să-și impună acele mijloace pe care le sesizează la adulți ca instrument de putere.

Să-și manifeste ostentativ slăbiciunea ca să atragă atenția celorlalți. Educabilitatea se bazează pe tendința copilului de a depăși starea de slăbiciune.

Copilul este în raport cu părinții o ființă dependentă. El este obiectul interesului educativ al părințiilor, dar și al interacțiunii, al descărcărilor afective și de dominanță. Copilul asimilează imagine diferitelor persoane adulte și e identifică cu părinții. Normal fiecare părinte îndeplinește un rol: din partea mamei predomină afectivitatea, iar din partea tatălui autoritatea. în primii ani rolul mamei este esențial, apoi rolul tatălui devine esențial. Spre sfârșitul adolescenței are loc o retragere a ambilor părinți.

Absența de la îndeplinirea rolurilor sau îndeplinirea lor defectuoasă determină devieri de la dezvoltarea normală.

Climatul educativ familial este o formațiune psihosocială foarte complexă cuprinzând ansamblul de stări psihice, modul de relaționare interpersonală, atitudini, etc. ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp.

Climatul educativ, bun sau rău, se interpune ca un filtru între influențele educative ale părinților și achizițiile comportamentale ale copilului, perturbarea climatului educativ se evidențiază prin:

I.a. Divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților

I.b. Atitudinea rece, indiferentă a părinților.

I.c. Atitudinea autocrată a părinților

I.d. Atmosfera conflictuală.

I.e. Dezorganizarea familiei.

I.a. Divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților.

Divergența punctelor de vedere a părinților asupra educației copilului îl poate deruta. El simte lipsa unității de opinii privind atitudinea față de faptele și capriciile sale și aceasta constituie un mediu patogen, ce poate structura o dispoziție pentru delincventă.

În familie trebuie să li se creeze o rezistență, optimă la frustrare, evitând supraprotecția, satisfacerea tuturor capriciilor și manifestând cerințe coerente și identice pentru adulți și pentru copii. Supraprotecția limitează individualizarea și autonomia copilului. Carența de autoritate decurge și din nesupravegherea minorilor. în acest caz minorii ajung ușor sub influența unor grupuri stradale delictogene.

I.b. Atitudinea rece indiferentă a părinților.

Lipsa afecțiunii față de copil limitează formarea emoțiilor și sentimentelor simpatice și atitudinilor pozitive față de adulți și societate. Copiii respinși se caracterizează prin instabilitate emoțională, iritabilitate, neglijență, indiferență față de școală și atitudini antisociale. în relațiile cu colegii este brutal, închis în sine, mărginit, respins de colegi. Copilul respins reacționează prin antipatie și agresivitate. Nefiind acceptat nici în clasă nici acasă acesta caută un grup unde să fie acceptat, grup delictogen de obicei.

Carența de afectivitate prezentă în leagănele de copii și casele de copii determină structurarea dizarmonică a personalității acestora. Afectivitatea stă la baza comportamentului adecvat prin care se realizează adaptarea la mediu. Cel care nu a primit dragoste nu o poate dărui. El consideră că mediul nu i-a oferit nimic și își va structura un tratament reactiv față de acesta.

I.c. Atitudinea autocrată a părinților.

Părinții ce impun o disciplină severă au, potrivit lui K.Wolf, următoarele imagini despre copil:

copilul pitic, ființa nedezvoltată și lipsită de valoare care trebuie mereu certată.

copilul marionetă, care trebuie să fie cât se poate de cuminte, și să corespundă exigențelor și dorințelor părinlilor.

copilul sălbatic, ce trebuie dresat și a cărui porniri, neapărat urâte, trebuie reprimate.

Părinții autoritari pun în fața copilului sarcini ce depășesc posibilitățile acestuia. Tensiunea acumulată în timp datorită numeroaselor frustrări se va exterioriza prin descărcări bruște de agresivitate, nu direct față de părintele agresor, ci indirect față de alții.

L.Berkwitz arată că un copil care va învăța un mod de reacție agresiv datorită atitudinii autocratice a tatălui, îl va folosi față de toți reprezentanții autorității.

I.d. Atmosfera conflictuală.

Sensibilitatea specifică copiilor îi face pe aceștia să detecteze și să trăiască intens neînțelegerile dintre părinți. Conflictele din familie la care participă și copiii, duc la devalorizarea modelului parenteral și la imposibilitatea identificării cu acest model.

Familia și comportamentul membrilor săi servește de model copiilor, influențele acesteia fiind cele mai puternice și frecvente.

I.e. Dezorganizarea familiei.

Multă vreme s-a considerat că familia dezorganizată constituie cauza comportamentului deviant. Dar de fapt, nu disocierea în sine a familiei este cauza., ci disfuncționalitatea educativă pe care o atrage separarea părinților. Atmosfera conflictuală în familiile dezorganizate, lipsa unuia din roluri: afecțiune sau autoritate, lipsa controlului și supravegherii duc la tulburări afective și comportamentale ce merg pînă la inadaptarea socială.

2. Școala

Numeroase cercetări efectuate asupra delincvenților au pus în evidență procentul foarte mare dintre aceștia care prezintă sau au prezentat inadaptare școlară. Există o corelație strânsă între conduita delincventă și rezultatele școlare.

Dintr-un lot de tineri de 18 – 26 de ani care au săvârșit infracțiuni grave cu violență, 16,6% dintre ei nu aveau decât 3 clase, 66,6% aveau 3-4 clase, ceea ce demonstrează că 83,2 % au fost inadaptați școlar. într-un lot de delicvenți ce au săvârșit furturi, 49% erau elevi cu rezultate slabe, iar 32% abandonaseră școala și nu prestau nici o activitate utilă.

Aceasta arată că majoritatea delincvenților nu dezvoltă o atitudine corespunzătoare față de școală, disciplină, muncă, iar sentimentele morale nu se dezvoltă adecvat.

3. Grupul de prieteni

Climatul educativ perturbat din familie, respingerea copilului, lipsa de afectivitate și supraveghere, inadaptarea sau dezadaptarea școlară sau respingerea de către colegi determină inserția minorilor în grupuri delictogene. în aceste grupuri este destul de mare frecvența indivizilor sugestionabili, cu intelect de limită sau deficiență mintală.

Egocentrismul etic al delincvenților este satisfăcut în grupuri prin recunoașterea persoanei de către ceilalți, impresia de putere oferită, impresia de sfidare a ordinei, de neconformism oferită. De fapt liderii acestor grupări se impun și se folosesc de "curaj" exagerat și de slăbiciunile membrilor grupului. Normele grupului instaurează o sclavie interioară, impun o renunțare la dorințele și părerile proprii. Prin presiunea exercitată de grup asupra membrilor săi se crește coeziunea grupului și se "obligă" interiorizarea statutului de delincvent.

V. Dragomirescu arată referitor la mediul extrafamilial că:

a). Structura predominantă a mediului ales este cel de grup constituit.

b). În grup predomină acea grupă de vârstă și sex.

c). Preocupările principale sunt hoinăreala și vizionarea filmelor.

d). Locul cel mai frecvent dejoacă și întîlnire este strada.

e). În grup apar foarte des cazuri de infractori majori sau minori ce devin lideri.

4. Mass – media

Tot mai multe cercetări efectuate asupra influenței acestor violențe vizionate la televizor sau cinema arată influența negativă a acestora asupra copiilor cu tulburări caracteriale.

Conținutul agresogen al unor filme, cărți, reviste pot precipita o delincventă latentă, pot oferi modele de realizare a unor acte antisociale, a unor tehnici infracționale. Dacă violența este provocată de eroul cu care copilul se identifică și el nu face diferență între agresivitatea antisocială și prosocială, ea poate grăbi trecerea la acte agresive în care minorii reproduc tehnici agresogene învățate din filme.

În reglarea agresivității un factor important îl constituie controlul cognitiv, adică cunoașterea pe care o avem despre determinanții actelor noastre și structurarea acestor cunoștințe ce va determina stabilirea unei corelații între acești determinanți (8).

Pentru A.Bandura agresivitatea ar fi fructul învățării sociale , ceea ce presupune existența, experienței reușitei agresiunii fie personală fie printr-o persoană interpusă.(8) învățarea implică o achiziție nouă ce modifică comportamentul acționai sau verbal.

c) Cauze fizice și cauze fiziologice

c.1. Cauzele fizice

Printre cauzele crimei, cercetate de criminologie, primele au fost cele fizice, care se refereau la aspectele corporale propriu-zise, cum sunt: înfățișarea corpului (cap, trunchi, membre) ale criminalului. Au izbit, îndeosebi, dimensiunile corpului (înălțimea, grosimea) și sănătatea acestuia. De asemenea s-au reținut malformațiile corporale și starea simțurilor și a sănătății acestuia. Este meritul lui Lambroso de a se fi îndreptat și de a fi cercetat pe criminal pentru descoperirea cauzelor crimei.

Meritul lui Lambroso constă în acela că primul care a făcut o cercetare științifică, de a fi cercetat mii de criminali, și a tras concluzii pe baza cercetării. Totuși concluziile și susținerile lui sunt greu de acceptat, fiindcă, în lumina cercetărilor actuale, se constată:

malformațiile corporale prin ele însele nu pot determina la crimă;

nu există un tip criminal special, tipul criminal înnăscut, care ar moșteni înclinații criminale, cum ar fi înălțimea corpului sau culoarea ochilor;

malformațiile susținute n-au fost verificate și controlate și la populația necriminală;

Healy, Bromer, Wood au arătat că malformațiile și stigmatele sunt aproape la fel de răspîndite și în populația generală.

Cu toate acestea, existența unor defecte fizice la criminali nu pot fi trecute cu vederea din punctul de vedere al comiterii infracțiunii. La mulți criminali, defectele fizice (defectele de auz, de văz, defecte de temperament – încetineală în mișcări, sensibilitate slabă) pot contribui indirect la inadaptare socială și la conduită criminală. Astfel de defecte fac dificile relațiile sociale cu alte persoane; un om, apoi, cu vedere slabă – este vorba de infractori minori – se mișcă mai greu, nu poate lua parte la jocuri cu alți tineri, poate fi apreciat ca incapabil mintal etc. ceea ce poate duce la vagabondaj.

Factorii fizici amintiți, însă, au și pot avea o contribușie asupra conduitei omului, inclusiv asupra conduitei criminale, în mod indirect, anume acești factori pot să influențeze mai întâi factori psihici ai omului, care sunt determinanți pentru conduită, în sensul de a influența viața einotiv – activă, trebuințele și impulsurile psihice ale omului.

Anumite defecte fizice – șchiop, ciung, mic de statură etc. – pot influența viața psihică în sensul că împiedică pe om de a participa la viața socială, creându-i complexul de inferioritate, ceea ce se va repercuta și asupra conduitei, eventual împingînd omul spre vagabondaj sau retragere în sine și îndepărtâdu-1 de la viața socială normală.

c.2. Cauzele fiziologice

În ultimele decenii, cercetările fiziologice s-au extins mereu și au cuprins noi zone. S-a constatat că tulburările în dezvoltarea sistemului glandular sau tulburările în funcționarea acestuia produc modificări de comportament la unii indivizi. Tulburările apărute în funcționarea glandei tiroide, a glandei suprarenale ori a celei pituitare au consecințe asupra funcționării întregului organism. De cele mai multe ori acestea au produs modificarea comportării omului. De asemenea, unele tulburări ale glandelor genitale au condus la schimbarea comportamentului. Inhibări de comportament se produc și în urma unor tumori, atrofii sau procese inflamatorii ale sistemului limnfatic. Acestea, cu atît mai mult în cazul sistemului endocrin.

d) Cauze de nivel psihoindividual

Factorii psihici și morali au o mare importanță în etiologia crimei. Ei se înscriu țături de factorii biologici și factorii sociali.

Marmheim a elaborat o schemă, o diagramă, cu privire la relațiile și conturarea celor trei feluri de factori și anume:

Aceste trei categorii de factori sunt inseparabile în orice crimă, bineînțeles, cu o pondere specifică a fiecărei categorii. O dată, într-o crimă săvârșită, factorii fizici și fiziologici pot fi mai importanți, în altă crimă săvârșită pot fi importanți factorii sociali iar în alt caz factorii psihici. Autorul susține că, de cele mai multe ori, factori psihici sunt mai importanți decât ceilalți, fiindcă atât factorii fizici cât și cei sociali pot acționa numai dacă, mai întâi, ei trec prin factori psihici, numai dacă factorii sociali și cei fizici, sunt interiorizați și însușiți de către factorii psihici, numai dacă, în al doilea rând, primii trezesc nevoi, dorințe și planuri mintale, care apoi se pun în aplicare.

În toată problema etiologiei crimei, factorii psihici care determină pe infractor la crimă, ocupă un loc important.

Factorii psihici sunt de trei feluri și anume:

d.1. factori motivaționali (trebuințe, mobiluri, tendințe, emoții, dorințe, etc); aceștia sunt factori propulsivi, determinanți la acțiune, inclusiv la crimă;

d.2. factori cognitivi, factori de cunoaștere (perceptivi, reprezentativi, imaginativi, intelectivi; aceștia sunt factori orientativi, de cunoaștere a situației și a mijloacelor de comitere etc).

Un factor important în etiologia crimei este capacitatea de judecată și nivelul mintal al criminalului. Inteligența este un factor psihic case joacă un mare rol în procesul de muncă, de comportare și de adaptare socială. Conduita criminală, depinde de împrejurările de viață, de dificultățile ce sunt de întimpinat la tot pasul, dar ea depinde în mare măsură de capacitatea de gândire, de prevedere a consecințelor de tot felul ce apar în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În criminologie, s-a subliniat că, de multe ori, criminalul este lipsit de spiritul de prevedere, că, în primul rând, nu se gândește la pedeapsa ce urmează comiterii infracțiunii la alte consecințe.

Toate acestea depind mai cu seamă de capacitatea de judecata de gândire și de nivelul de inteligență. S-a dovedit că din acest punct de vedere criminalii, în marea lor majoritate, sunt deficitari.

O trăsătură specifică debilului mintal constă în limitele restrânse de a ține seama de și oameni și de reacțiile acestora. El nu prevede că alții pot gândi mai bine, că pot reacționa mai prompt, motiv pentru care el nu se poate adapta. Infractorul debil, odată prins, neagă realitatea, neputându-și da seama că alții știu și înțeleg mai mult. El judecă lumea după nivelul lui de înțelegere, după cum omul normal o judecă după nivelul lui mai ridicat.

O altă caracteristică este lipsa capacității de prevedere a debilului asupra săvârșirii și urmările săvârșirii crimei, lipsă ce izvorăște și din inexistența, noțiunii de durată în timp a faptei, noțiune care la el este restrânsă. Din această cauză el nu prevede exact consecințele mai îndepărtate ale faptelor sale, bunăoară, judecata și condamnarea. Debilul este egocentric, vede totul prin prisma proprie, dar nu se poate transpune în situația altuia și nu poate gândi în situația altuia. Nu este conștient de sine, nu-și dă seama de limitele restrânse ale judecății proprii; nu are control de sine, este credul și sugestibil. Pentru toate ț acestea nu se poate adapta ușor la viața socială. De regulă, ia aceste deficiențe mintale se adaugă deficiențe caracteriale – instabilitate emotivă – și slabă stăpânire de sine. De aceea, el devine mai ușor un infractor.

Nivelul mintal scăzut reprezintă o premisă a delincventei și a recidivării comportamentului antisocial, mai ales atunci când este asociat cu perturbări emotive-active ale personalității și cu condiții defavorabile de mediu.

d.3. factori conativi sau de mișcare, de punere în aplicare a dorinței și ideii de comitere a crimei, în această ipoteză. Aceste categorii de factori psihici există și au un rol important atât în cazul săvârșirii unor fapte permise, cât și în cazul săvârșirii unor fapte interzise sau criminale. Și într-un caz și în celălalt, se manifestă tendințe, dorințe de a realiza și de a însuși ceva și hotărârea de comitere a unei fapte, urmată de mișcarea, aplicarea hotărârii respective.

În cadrul factorilor psihici, un loc aparte îl ocupă de asemenea caracterul (caracter agresiv, caracter acuzativ), temperamentul (impulsivitate, insensibilitate) și firea omului (om sociabil, om retras etc.). Pe planul psihic al abaterilor spre anormal, trebuie menționate trăsăturile psihopatice și nevrotice, care contribuie la crimă, precum și abaterile spre patologia psihică (paranoia, schizofrenia) în cazurile unor crime ieșite din comun – de exemplu – crime deosebit de crude sau chiar absurde.

Controversele științifice asupra caracterului înnăscut sau învățat al agresivității, au arătat că acestea reprezintă o rezultantă ce îmbină elemente transmise și declanșate prin mecanisme biologice și influențe ale mediului social. Nu s-a putut pune în evidență un mecanism specific al agresivității. Se consideră că în stările agresive avem de-a face cu un mod de acțiune ce ține de caracteristicile ereditare sau înnăscute ale sistemului nervos. Agresivitatea și emoțiile puternice fac apel la aceleași mecanisme înnăscute dar nespecifice. Agresivitatea este însă și un produs cultural atît la nivelul emoțiilor cât și la nivelul comportamentului. Un alt factor implicat în agresivitate este istoria personală. în cadrul anumitor norme culturale experiența personală influențează pozitiv sau negativ comportamentele agresive. Comportamentul agresiv se învață fie indirect prin observație, fie direct prin experiență personală.

Predispoziția pe care o constituie agresivitatea latentă nu conduce în mod necesar la o agresiune. Agresiunea înseamnă trecerea de la potențialitate la actul propriu-zis, acest act putând fi definit ca un comportament al cărui scop este distrugerea parțială sau totală a unei persoane/obiect. Agresiunea poate orienta auto sau heteroagresivitatea pe plan colectiv sau individual, având origine endogenă sau exogenă, însoțită sau nu de violență și având sau nu implicații pe plan medico-legal sau social juridic. La delicvenți scopul adevărat al actului agresiv este legat de plăcerea de a domina și de a-și satisface imediat tendințele egocentrice. Apelul la agresiune se realizează pentru transformarea unui individ în folos propriu – omul este privit ca obiect și eliminarea " semenului – adversar ". Un act agresiv poate avea forme violente sau neviolente.

Violența se referă la utilizarea ilegală a forței și poate fi definită ca o conduită destructivă exercitată Împotriva legii, ordinii, caracterizată prin folosirea forței fizice. Această conduită este limitată în timp caracterizându-se prin rapiditatea trecerii la act și a realizării actului agresiv. Violența poate apare și în acte agresive defensive. Ea reprezintă una din formele majore de manifestare a agresivității.

Conceptul de agresivitate este mai larg având o determinare complexă bioenergetică, psihopatologică și sociopatologică, o formă general constructivă și particular distructivă, o direcționare de acțiune bipolară ( auto și heteroagresivitate), un mecanism diversificat ce se poate exprima cu sau fără violență. Agresivitatea reprezintă un potențai neopsihologic, neuropsihologic și sociologic ce poate fi exacerbat și transformat patologic în condiții specifice.

Modelele explicative ale conduitelor agresive acceptate actual sunt:

a.) Modelul biologic susține că, conduita heteroagresivă se traduce în două moduri:

– printr-o depersonalizare a victimei ce pierde toată valoarea afectivă pentru agresor.

– printr-un mecanism ce încearcă justificarea actului comis,

b.) Modelul psihologic bazat pe frustrare citează patru tipuri:

– existența unei imposibilități sau bariere fizice în calea acțiunii proiectate.

-existența unei perioade de între debutul și sfirșitul actului secranțial.

omitere sau reducerea recompensei care constituie scopul activității desfășurate.

apariția unei tendințe, la răspunsul incompatibil cu situația existentă.

c.) Modelul socio-cultural pune în evidență rolul factorilor culturali și a observațiilor curente în probarea vieții sociale. Mass-media este un factor favoriza.nt al dezvoltării agresiunii. Studiul cauzabilității impune luarea în considerare a mediului de proveninență, a nivelului intelectual, dimensiunea economică, familială,școlară, a vieții comunității și a securității sociale. Agresivitatea și violența nu pot fi separate de alte trăsături ale personalității infractorilor. Ele se leagă de intoleranța la frustrare, plăcerea de a domina, egocentrism, lipsa sentimentului de culpabilitate.

Plăcerea de a domina este o pervertire a unor motive normale ca afirmarea de sine și dorința de putere. Egocentrismul duce la refuzul și disprețul sentimentelor umane, a relațiilor de respect și dragoste, exacerbarea lui "a avea", "a poseda" și "a domina" devalorizând ființa umană și valorizând trebuințele materiale.

Lipsa sentimentului de culpabilitate și tendința de a considera actele lor legitime, declanșează ușor manifestările agresive.

Toate acestea creează un circuit de autoalimentare a agresivități delincvenților. R. Mucchielli susține existența, a două astfel de circuite:

a.) agresivitate – atitudini defensive, punitive ale adulților-resentimentul delincventului – agresivitate.

b.) agresivitate – supărarea adultului și tentative de îmblînzire a delincventului -gratificații oferite de adult – emiterea de noi pretenții de către delincvent inacceptabile pentru adult – refuzul adultului și mustrarea delincventului -agresivitatea delincventului. Aceste modele evidențiază agresivitatea ca expresie a nerecunoașterii vreunei autorități și a intoleranței la frustsare. Pinatel a sintetizat trăsăturile "personalității criminale", ca un concept operațional, grilă de analiză nu ca un tip antropologic în sens lombrozian. Nucleul acestei personalități include trăsăturile: egocentrism, labilitate, agresivitate și indiferența afectivă, acestea fiind responsabile de "trecerea la act". Pe lângă nucleu există variante: aptitudini fizice, intelectuale, trebuințe nutritive și sexuale care determină direcția generală, gradul reușitei și motivația conduitei.

Condițiile trecerii la act Delincventul nu este reținut în săvârșirea actului antisocial violent:

– nici datorită oprobiului social care însoțește desemnarea sa ca și delincvent.

– nici datorită pedepsei la care se expune.

– nici datorită obstacolelor externe umane sau materiale.

– nici datorită caracterului odios al infracțiunii agresive

Trăsăturile personalității criminale:

– egocentrism enc.

– labilitate (lipsa de inhibiție, impreviziune, abandon, absența, reflectării asupra consecințelor actului).

– agresivitate

Pinatel consideră că diferența dintre delicvenți delicvenți și nedelicvenți este regăsită în pragul delicvențial. Individul normal poate deveni infractor în condiții excepționale, infractorul acționează atunci cînd există o situație favorabilă, iar recidiviștii produc situația favorabilă și apoi acționează.

Unul dintre factorii incriminanți destul de frecvent în producerea actelor deviante este alcoolismul.

Consumul de băuturi alcoolice duce prin pierderea simțului măsurii, prin scăderea criticismului gândirii, a inhibiției și autocontrolului, la scăderea pragului delicvențial și trecerea mai ușor la acte deviante.

Explicarea trecerii la act se poate face aplicând formula lui Lelosse:

C = comportament deviant

T = tendințe antisociale

S = situație stimul

R = rezistență la stimuli delictogeni.

B) Profilaxia delicventei.

Prin profilaxia delicventei se înțelege luarea unor măsuri de împiedicare și oprire a comiterii de fapte infracționale.

Această prevenire, este similară ca sens, cu prevenirea unei maladii în domeniul medical, prevenire care se poate realiza prin aplicarea unor măsuri medicale datorită cărora o boală nu se produce sau nu se răspândește. Există și un adaos în această materie, aplicabil și în prevenirea crimei, anume: "e mai ușor să oprești (o boală) decât s-o vindeci". în cazul prevenirii unei crime aceasta este o măsură de preferat, deoarece, dacă s-ar comite crima, aceasta înseamnă consecințe grave (victimă, pagube) greu de înlăturat după comitere.

Lupta împotriva infracționalității se poate face, în primul rând, numai pe baze științifice, combătând cauzele care determină și condiționează acest fenomen. într-un fel, crima și criminalitatea sunt ca o maladie, care se poate combate numai anihilând cauzele care produc o asemenea boală.

Ferri, criticând libertatea de voință și de acțiune a criminalului, recunoaște drept cauze ale crimei, pe lângă cauzele individuale și cauzele sociale, cum sunt condițiile de viață materială și altele. Ca urmare, Ferri a susținut că folosirea numai a pedepselor nu este suficientă în lupta împotriva crimei, că este necesară lupta cu cauzele sociale, ale acesteia, cu mijloace care duc la ameliorarea mediului, îmbunătățirea condițiilor economice, perfecționarea administrației, creșterea rolului educației etc. Fern a fost acela care a pledat pentru așa – numitele substitutive penale, mijloace de însănătoșire materială și morală a omului și a mediului social.

În direcția folosirii mijloacelor preventive, în literatura de specialitate se evocă rolul mediului în producerea criminalității și anume condițiile proaste din anumite cartiere ale orașelor etc, constituie cauze principale ale criminalității. în astfel de cartiere mărginașe, sărace – populația este îngrămădită, locuințele sunt insalubre și condițiile de viață sunt grele, în plus aici au apărut baruri, localuri unde se consumă băuturi alcoolice, cu o populație pestriță, cu mulți vagabonzi, cu foști condamnați penal etc, tot atâția factori care incită la crimă. în astfel de locuri trebuie acțiuni concentrate de prevenire a ' crimei prin mijloace sociale, mijloace de însănătoșire a mediului, a cartierelor.

Combaterea cauzelor se poate face în mod diferențiat și anume: cauzele fenomenului fiind diferite (cauze economice, morale – psihice – cauze individuale, sociale, etc), combaterea se poate face folosind mijloace diferite (mijloace sociale, economice, psihoterapeutice, individuale).

Folosind asemenea mijloace se poate ajunge, într-o anumită măsură, să se reducă comiterea de infracțiuni, eventual în anumite sectoare. în măsura în care se îmbunătățesc condițiile materiale ale oamenilor, condițiile instructiv – morale, criminalitatea se poate reduce.

Acestea sunt mijloace preventive, pe de o parte, dar sunt și mijloace extrajuridice, pe de altă parte, folosite de societate (de organe statale economice, administrative, disciplinare, culturale etc). ele se folosesc înainte de a se comite crime și privesc așa numita criminalitate posibilă sau potențială.

Lupta anticriminală preventivă, prin combaterea cauzelor acesteia, este necesară, științifică și este aplicată în societatea modernă. Dar ea nu este totdeauna suficientă, fiindcă:

a.) lupta cu cauzele sociale și condiții mai difuze, mai puțin conturate (de exemplu: cu sărăcia materială, lipsa de instrucție, lipsa de morală etc.) și mai puțin cunoscute și identificate;

b.) criminalitatea potențială, de asemenea, este mai mult bănuită, mai greu de identificat și apreciat; nu se poate cunoaște în câte cazuri ea a fost anihilată și în câte cazuri ea n-a fost anihilată;

c.) lupta cu cauzele se desfășoară înainte de comitere și ea se duce un timp mai îndelungat, treptat, incert și nu se poate ști exact cât este de eficientă.

Nu este suficientă numai asigurarea unor condiții optime de dezvoltare din punct de vedere economic și cultural sau a cadrului instituțional social-educativ de realizare a acestor deziderate, ci și gândirea unor forme și metode noi de asistență, reevaluarea lor în pas cu noile condiții de integrare socio-profesională, perfecționarea lor, în raport cu progresele terapeutice realizate în domeniile bio-medical, psihologic și pedagogic.

Prevenția, care cuprinde totalitatea măsurilor profilactice, îndreptate asupra individului sau a comunității sociale, în vederea prevenirii conduitelor deviante, a cauzelor, condițiilor și circumstanțelor care o pot genera.

În această, categorie se disting patru grupe principale:

1. Măsuri socio-psihologice (inserție socio-familială pozitivă, relații
interpersonale pozitive, măsuri de securitate psihosocială de natură
protectoare)

2. Măsuri socio-profesionale (ergonomice, psihopedagogice).

3. Măsuri psihoprofilactice (educație sanitară, depistare precoce a tulburărilor psihice).

4. Măsuri raportate la prevenirea efectelor antisociale, ale comportamentului deviant (măsuri medico-legale și măsurile de siguranță, atât față de cei cu potențial infracțional, cât și față de infractorii ce prezintă periculozitate socială permanentă).

I. Măsuri socio – psihologice vin să se opună acțiunii cauzelor de ordin comunitar, sociale, ale comportamentului deviant. Ele vizează remedierea precoce a condițiilor nefavorabile de microclimat social. Aceste măsuri cu caracter de asistență socială, au ca indicație majoră suplinirea familiei în absența fizică a acesteia sau când ea este depășită ca funcție educativă. Ele se adresează în special prevenirii dezarmoniilor de personalitate de etiologie pregnant sociogenă,etichetate, sub numele de "sociopații". Aplicarea lor se impune printr-o depistare activă, de către organele de asistență socială, a focarelor necorespunzătoare de microclimat familial sau de grup, încă înainte de conturarea unei dezvoltări dezarmonice precoce a personalității minorului.

2. Măsuri socio-profesionale trebuie să prevină riscurile de eșec, adaptație, prin alegerea necorespunzătoare a unei profesiuni, în dezacord cu înclinațiile, aptitudinile, preferințele și capacitățile somato-psihice ale copilului. Aplicarea lor poate începe din primii ani de școlarizare, prin coroborarea datelor ce rezultă din observația psihopedagogică cu cele furnizate de ancheta socială (divergențe între aspirațiile copilului și ale părinților cu privire la instruirea și formarea profesională). O judicioasă orientare fesională încă din primii ani de școlarizare, impune și aici colaborarea interdisciplinară, testări psihologice în direcția aptitudinilor și a capacității de asimilare. De la revizuirea gramelor de activitate din perioada de școlarizare, care, cu riscul unei supraaglomerări tactice și suprasolicitări anarhice, fără gradări corespunzătoare perioadelor critice de dezvoltare biologică și psihică ale copilului, pot determina conduite dezadaptative și până la alegerea viitorului loc de muncă, se impune revizuirea periodică a acestor capacități, aplicarea principiilor de ergonomie, analiza motivației în cazurile de insucces, ineficientă sau randament necorespunzător, care, pe de altă parte, modifică și caracterul relațiilor interpersonale și se reflectă și în viața familială. Aceste măsuri se adresează, în consecință, în special etapei de definitivare a maturizării sociale, tradusă în comportamentul adecvat sau dimpotrivă deviat, în condițiile de inadaptare la mediul social.

III. Măsurile psihoprofilactice vin să se opună acțiunii cauzelor de ordin individual, organogene sau neuropsihogene, cu conținut patologic, care predispun și se traduc, în condiții favorizante, la conduite deviante. în această direcție este necesară depistarea precoce și activă a tulburărilor de comportament, prin măsuri de asistență preventivă medico-socială, încă înainte ca aceste forme de anti- sau asocialitate. Măsurile de educație sanitară trebuie să prevină familia asupra semnificției pe care o pot avea aceste tulburări, mai ales dacă ele se manifestă precoce și prezintă un caracter pregnant de instabilitate, agresivitate, inadaptabilitate, impulsivitate. Dispensarizarea acestor cazuri nu trebuie să constituie o acțiune formală, ci va avea în vedere, pe lângă precizarea diagnosticului neuro-psihiatric complet și obiectivat de investigări paraclinice și psihologice, o activitate de echipă, în vederea completării dosarului de personalitate, precum și controlul periodic pentru reevaluări diagnostice și prognostice.

Gilbens deosebește trei etape ale măsurilor psihoprofilactice și anume:

prevenirea primară, care se adresează, direct cauzelor generatoare, împiedicând apariția tulburărilor.

prevenirea secundară, ce vizează decelarea precoce a tulburărilor și remedierea lor, înainte ca acestea să se structureze sau să îmbrace un aspect delictual.

prevenirea terțiară;,ț,care constă în măsurile ce trebuie luate în cazurile în care tulburările de comportament au căpătat un conținut antisocial sau delictual și care urmăresc prevenirea recidivelor' și structurării unor personalități psihopatice.

IV. Măsurile care urmăresc în mod special prevenirea aspectelor antisociale ale, tratamentului deviant, au un caracter complex, vizează categoriile predispuse, încă din

copilărie și adolescență, precum și la adulți, prin existența unor cauze și condiții favorizante în această direcție, de ordin endogen sau exogen.

Aceste măsuri se adresează mai ales categoriilor de comportamentali care prezintă un potențial infractogen, personalități dizarmonice, la care se asociază tendințe narcofilice, abuzul de băuturi alcoolice, generator de repetate conflicte intrafamiliale și la locul de muncă și care, înca înainte de săvârșirea unor acte antisociale, pot beneficia de măsurile preventive.

Aceste măsuri se adresează acelor cazuri care prezintă prin caracterul tulburărilor psihice (tulburări de intensitate psihotică) un grad de periculozitate socială, atât pentru anturajul apropiat cât și în afară.

2.7. Corupția. Definire, caracterizare.

Cuvântul “corupție” vine din latinescul “corruptio” –ceea ce înseamnă mituire, degradare, decădere. Chiar și cele mai simple definiții date corupției le găsim în dicționarele explicative, unde “corupție” înseamnă abatere de la morală, de la corectitudine și datorie; depășire a anumitor limite sociale, desfrânare, depravare; acțiuni care fac ca un fenomen social, o idee, un sentiment, să-și piardă integritatea și puritatea.

În Evul Mediu, același termen se folosea mai mult în sens propriu și se referea la putreziciune, la descompunerea cărnii după moarte, la dezintegrarea corpului uman. Acesta a fost motivul pentru care în acea perioadă conotația principală a termenului de corupție era aceea de decădere morală, de viciere a ideilor religioase, a studiilor clasice, a limbii culte și a moralității, în general.

Din cele expuse, este evident că noțiunea de corupție este în interconexiune cu principiile morale ale societății, fiind determinată de regulile și principiile care definesc conduita corectă în societate. Morala reprezintă un sistem de norme etice și principii de viață ale conștiinței sociale care determină prin tradiție îndatoririle omului față de societate și față de ceilalți oameni. Normele se referă la drepturi și sarcini ale indivizilor din grup, ajutându-i pe aceștia să-și identifice rolurile precum și să determine ce pot ei aștepta de la ceilalți. Ținând cont de faptul că normele sunt stabilite și acceptate de societate, adică nu sunt rigide ci schimbătoare, înțelegerea noțiunii de corupție diferă de la o epocă la alta, de la o societate la alta, de la o clasă socială la alta, în funcție de nivelul de instruire, cultură, calități, mentalități etc.

În vederea conceptualizării fenomenului de corupție, se impune analiza raportului corupție-lege. Astfel, normele morale se pot întrupa drept reguli oficiale. Ele pot fi reprezentate și prin legi aplicabile prin autoritatea guvernamentală. În acest sens, corupția constituie în primul rând, o abatere de la lege. Reglementările legale interzic anumite acțiuni care îl pot categorisi pe un individ ca fiind corupt. Datorită caracterului imperativ al legislației, aceasta face ca acțiunea unei persoane să fie legală sau ilegală.

Însă, dacă reglementările legale sunt insuficiente și permit desfășurarea de către indivizi a unor acțiuni care în conformitate cu normele morale pot fi categorisite drept incorecte, se poate spune că sunt acțiuni legale, dar neetice și pot fi considerate “corupție”.

Indiferent de faptul cum se manifestă, activ sau pasiv, corupția are întotdeauna câteva componente: una penală –vizibilă și sancționabilă; una de ilegalitate – sancționabilă dar greu de dovedit, și nu în ultimul rând una de imoralitate, mereu prezentă, dar care, practic, nu este pasibilă de pedeapsă. Vedem astfel, că fenomenul cercetat implică o deviere de la standardele de comportament anume stabilite. Ea trebuie privită sub aspect de comportament deviant de la îndatoririle normale ale atribuțiilor pe care funcționarul le are.

Așa cum reiese din cele mai sus afirmate, corupția este un fenomen complex, pluridimensional, cu cauze și efecte multiple și care, în contexte relativ similare, se dezvoltă sub forme extrem de variate. Corupția poate fi privită fie ca o problemă structurală a politicilor și economiilor dezvoltate, fie ca o problemă morală, culturală sau individuală a societăților.

Corupția este un fenomen istoric prin excelență, care e indisolubil legat de apariția statului, ceea ce este confirmat de analele istorice străvechi. Multe din elementele componente și mecanismele de funcționare ale, nu dispar odată cu trecerea la statul de tip modern, ci fiind foarte maleabil își continuă existența adaptându-se la cerințele timpului. La fel ca și trădarea, infidelitate, corupția se îmbină cu societatea într-o țesătură și poate fi întâlnită pretutindeni. Astfel, în Mexic mita este numită bucată, în Honduras –lot, în Brazilia –filodormă, în Africa de Est –smucitură, în Italia –plic, în Asia –mulțumesc, în Franța –ulcior cu vin, în SUA fiind răspândit cuvântul ungere.

De fapt, încă de la apariția sa, omul a fost guvernat de nevoi, de satisfacerea unor interese personale, însă pe parcursul evoluției sale a început să conștientizeze, să individualizeze și în cele din urmă să consacre valori. Ulterior, așa cum am precizat mai sus, odată cu apariția statului, ca formă de organizare socială a apărut un nou concep, cel de interes general, de nevoi comune care, în fapt, înglobează valorile comune ale comunității, fiind elaborat concomitent și un sistem de protejare a acestora. Pe de altă parte, s-ar putea afirma că interesul general stabilește limitele de manifestare a intereselor personale. Având în vedere faptul că, deși interesul general este relativ identic la nivelul unei comunități, el reprezentând mai mult decât suma intereselor individuale comune în anumite momente, acestea se pot afla în situații conflictuale, existând tentația de a pune interesul personal mai presus decât interesul general. Astfel, se poate afirma că slaba rezistență la tentație, depășirea acesteia prin schimbarea efectivă a ierarhiei priorității intereselor, ridicând deasupra scopurile și interesele personale sau de grup, reprezintă corupția. Altfel spus, s-ar putea afirma că, în esență, corupția reprezintă o abdicare de la supremația interesului social, adică tocmai de la valorile comune recunoscute și consacrate.

Fiind o acțiune umană consecință a satisfacerii unei nevoi, și în același timp un fenomen asociat statului, corupția va avea o existență de sine stătătoare, limitată în timp la existența ființei umane și, implicit, a statului ca formă de organizare socială.

Criminologul american W.M. Reismen afirma: “Oamenii sunt nevoiți în permanență să aleagă între principiile înalte și necesitățile compromisului cu realitatea severă…, puțini dintre noi nu au fost la un moment dat oarecare al vieții în situația în care ajungeau la noi semnale directe ori indirecte –înțelege-te cu acest om – , dar alte semnale indicau asupra unor mari neplăceri și neechități care urmau a fi îndurate în caz că refuza asemenea afaceri” În felul acesta corupția este pe de o parte condamnată de toți, dar, pe de altă parte, e susținută.

Evoluția fenomenului corupției se află în strânsă legătură cu dinamica întregului ansamblu social, constituind o emanare a problemelor și disfuncționalităților întregii societăți. Pentru acest considerent organizarea generală a activităților anticorupție trebuie să se bazeze pe: analiza permanentă a modificărilor fenomenului și cauzelor acestuia; elaborarea și implementarea unor programe naționale de luptă cu corupția alocându-se pentru aceste programe resurse juridice, financiare, materiale și umane suficiente; pregătirea specială a cadrelor și formarea structurilor specializate în cadrul organelor de drept; determinarea strategiei și tacticii de luptă cu corupția, ținându-se cont de condițiile reale în domeniul social economic, dar și cel politic, de starea conștiinței și a sistemului de drept; utilizarea ajutorului diferitelor instituții ale societății civile, a populației, a persoanelor fizice și juridice de diferite niveluri.

Astfel, în plan general pentru prevenirea corupției este necesar mai întâi de toate să se excludă posibilitatea utilizării factorilor corupției ca metoda de instaurare și întărire a noilor relații sociale, de creare a bazei sociale a relațiilor de piață, curmându-se în același timp, legalizarea și acumularea mijloacelor bănești obținute ilicit (Gurin V., 2000).

Istoria societății umane ne demonstrează că fenomenul corupției a existat din cele mai vechi timpuri. Uni savanți susțin că tendința omului spre corupție a existat dintotdeauna, însă este cert că aprecierea unor fapte ca delicte antisociale și pedepsirea lor a început odată cu apariția regulilor juridice, de drept. În Grecia Antică, răspândirea vastă a mituirii l-a determinat pe Platon să propună pedeapsa cu moartea a funcționarilor publici care primeau daruri pentru a-și face datoria. “Nu trebuie să primești daruri – spunea el – nici pentru lucruri bune, nici pentru rele” (Cușir V, 1999).

În statul Roman se interzicea acceptarea compensațiilor, darurilor pentru cele mai importante îndatoriri civice. În legile romane adoptate (Lex Cinicia de donis muneribus –204 î.Hr., Calpurnia –149 î.Hr.; Acilia –123 î.Hr.; Servilia –110 î.Hr.; Cornelia –51 î.Hr.; Iulia –51î.Hr.) corupția fiind răspândită alarmant în societate, a fost sancționată ca delict prin care înțelegea orice îmbogățire injustă a persoanelor ce aveau o funcție publică sau semipublică. Sancțiunile aplicate funcționarilor corupți, erau diferite. Astfel, după legea Calpurnia, funcționarul vinovat era obligat să restituie mita; legea Acilia prevedea aplicarea pedepsei pecuniare, stabilind restituirea dublei valori a folosului primit; legea servilia a prevăzut și pierderea de către funcționarii vinovați a drepturilor politice. În Imperiul Roman delictele funcționarilor corupți erau pedepsite și mai sever, fiind aplicate alături de celelalte pedepse principale și exilul și confiscarea averii.

În vechiul drept francez, pentru actele de corupție erau pedepsiți guvernatorii și intendenții, care luau bani pentru a-i salva pe unii de corvoadă, ori pentru a-și procura alte avantaje; seniorii – pentru scutirea unor supuși de impozite; ofițerii de justiție, grefierii, judecătorii – pentru abuz de funcție.

În Codul penal francez, cunoscut sub denumirea Codul lui Napoleon, din anul 1810, pentru prima dată au fost introduse sancțiuni foarte aspre pentru comiterea actelor de corupție. Aceste norme au fost urmate în esență de majoritatea statelor europene, desigur cu unele diferențieri.

De-a lungul secolelor, tradițiile și condițiile istorice geografice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce privește perceperea și evaluarea acestor comportamente precum și modul în care ele sunt tratate prin reglementările legale. În anumite perioade istorice, oferirea și primirea de foloase de către funcționari au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc, ținând de o anume curtoazie. Pe meleagurile noastre, de pildă, bacșișul nu era incriminat, ci doar reprobat, eventual, de către normele moralei.

În regiunea balcanică încă se mai obișnuiește ca funcționarul public să primească foloase necuvenite pentru a-și face datoria. Funcționează ca un impozit impus celor mai vulnerabili membrii ai societății (Orzaru M., 2002, p.15).

Natura complexă a corupției se întâlnește în mai multe societăți, dar până acum, nici unde în lume nu au fost identificate soluții pentru eradicare. Organizația Transparency International, în lucrarea „Source Book” (Abraham P. p.23), face referire la faptul că programele publice, reorganizările guvernamentale, adecvarea sistemului de aplicare a legii, conștientizarea publicului și crearea unor instituții specializate, nu sunt altceva decât elemente ale unui proces de lungă durată, ce trebuie să fie sprijinit la toate nivelurile, inclusiv prin schimbarea atitudinilor. De asemenea, s-a subliniat faptul că fenomenul corupției nu dispare în societățile dezvoltate și cu vechi tradiții democratice, ci, mai degrabă îmbracă forme noi, mult mai sofisticate. Complexitatea pe care o îmbracă și ridică corupția, determină nevoi tot mai mari de limitare a expansivității sale prin găsirea unor metode și mijloace adecvate de intervenție.

2.8. Forme ale corupției (manifestări) și consecințe

Corupția economică, în care sunt incluse acțiunile ilicite și ilegale comise de diverși agenți economici sau persoane particulare, se manifesta prin diferite acțiuni distincte, cum ar fi delapidarea, abuzul de putere, înșelăciunea, frauda, bancruta frauduloasa, contrafacerea de mărfuri și produse, falsuri în evidențele bancare și contabile etc.

Acest tip de corupție se manifestă, în principal, în patru mari sectoare: financiar-bancar, metalurgie-siderurgie, petrolier și agricultură-silvicultură.

Corupția administrativă se referă la faptele și actele imorale comise de funcționarii publici sau alți salariați, în legătură cu îndeplinirea condiționată și preferențială a atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea normelor deontologice profesionale. Între infracțiunile ce intră în această sferă se numără luarea și darea de mită, traficul de influența, abuzul în serviciu, primirea de foloase necuvenite etc.

Corupția economică se caracterizează printr-o situație asemănătoare pieței și presupune un schimb de bani sau bunuri materiale, ca fundament pentru a corupe. Se poate afirma că această abordare reprezintă o definiție strictă a corupției, reflectată în legislația ce stipulează limitele cantitative ale verbului „a oferi”, înainte ca acesta să devina „a mitui”.

Trebuie însă menționat faptul că transferurile se realizează nu numai în bani sau alte lucruri tangibile, schimbul putându-se referi la un cadru social încărcat cu semnificații culturale și morale. Într-o asemenea situație, înțelegerea corupției în acești temeni poate fi privită ca schimb social, adică devine așa-numita coruptie socială.

Corupția nu este numai o infracțiune ci și un fenomen social.

Ca fenomen social, corupția este expresia unor manifestări de descompunere morală și degradare spirituală. E a reprezintă o problemă socială complexă ale cărei modalități de manifestare, consecințe sociale și căi de soluționare interesează opinia publică. (Cherciu E., 2004)

Sociologii privesc corupția ca pe o încălcare a normelor sau atribuțiilor legale și a îndatoririlor prevăzute de statutul social prin utilizarea unor mijloace reprobabile și exploatarea unor carențe morale. Din perspectivă sociologică, corupția, ca patologie socială, vizează un ansamblu de activități imorale și ilegale, realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere ci și de diverse grupuri și organizații în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau a unui statut social superior, prin utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare.

Corupția nu are naționalitate și nu se oprește la graniță, iar adversarii ei sunt sau pot deveni autorii ei. Aceasta pentru că organele de control sunt adesea atinse de virusul corupției.

Corupția politică se referă la acele comportamente care deviază moral și legal de la îndatoririle oficiale ale unui rol public sau care transgresează normele privind interdicția exercitării anumitor forme și tipuri de influență (materială și morală) în scopuri personale. Este unanim recunoscut faptul că cercetarea corupției s-a realizat prin clasificarea unor variate forme de manifestare a fenomenului. Pentru a operaționaliza acest concept s-au urmărit obiectivele analitice și practice. De altfel, doctrina de specialitate pune în valoare multitudinea punctelor de vedere referitoare la modul in care se pot clasifica diferitele forme de corupție. Evident, la fel de numeroase sunt și modalitățile prin care acestea pot fi definite și clasificate in sub-fenomene.

Corupția privită ca un concept politologic presupune „comportamentul oficialilor publici care deviază de la normele acceptate pentru a servi scopuri private” (Samuel P., 1994) sau „ Un abuz de putere, o utilizare a funcției publice în interes privat, un abuz de încredere în raporturile politice și care intră în contradicție cu comportamentul omului politic și cu cadrul moral al vieții politice, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale în interesul privat.”

Corupția politică se prezintă deci ca un abuz de autoritate, de putere a funcției politice, o abatere de la îndatoririle politice în scopuri personale. Ideea de abuz de putere apare și în definirea conceptului de corupție din punct de vedere sociologic și juridic, numai că, de date aceasta, subiecții sunt oameni politici, iar scopurile sunt nu numai de realizare a unor beneficii materiale ci și de obținere a unui anumit statut politic și, în final, a puterii politice.

Reprezentând o problemă socială gravă, prin cauzele, modalitățile sale de manifestare și consecințele ei sociale și implicând modalități de soluționare care au în vedere în egală măsură, activitatea factorilor de control social, cât și intervenția opiniei publice, corupția a devenit obiectul principal al unor studii, anchete și cercetări criminologice sau sociologice realizate, în ultima vreme, în țara noastră de către diverse instituții, organizații guvernamentale și neguvernamentale din România și din străinătate (Banca Mondială, Transparency International, Freedom House ș.a.). Multe dintre aceste studii au avansat numeroase întrebări și ipoteze, căutând explicații, soluții și măsuri capabile să diminueze factorii de risc care generează fapte de corupție și să conducă la diminuarea în viitor a acestor fapte (Ioan, D., Rădulescu S.M., 2005).

Identificarea și explicarea faptelor de corupție din societatea românească apare viciată de semnificațiile care sunt acordate însăși noțiunii de corupție, în măsura în care această noțiune este investită exclusiv cu evaluări normativ-penale sau morale ignorând de fapt dimensiunea sa sociologică, economică, politică și culturală.

Liberalizarea politicii și a pieței, precum și circulația din ce în ce mai rapidă a oamenilor, a capitalului și a informației de la o regiune la alta și pe tot cuprinsul globului, au schimbat societățile din întreaga lume, sub multe aspecte, în bine. Aceste evoluții însă au fost însoțite de noi temeri legate de corupție. Ocaziile de a face avere și de dobândi putere s-au înmulțit, dar, odată cu ele, au apărut și noi modalități de a utiliza aceste privilegii și de a obține avantaje ilicite datorită lor, precum și de a transfera veniturile peste graniță aproape instantaneu. Corupția îi avantajează pe câțiva în defavoarea majorității; ea întârzie și alterează dezvoltarea economică, încalcă drepturile fundamentale, împiedică procesele firești și deviază resursele de la alocarea către serviciile cele mai importante, precum și ajutoarele internaționale și întreaga economie.

În bună parte din pricina corupției, pentru mulți indivizi democrația înseamnă o mare nesiguranță, iar pe piețele libere cei bogați par să se îmbogățească și mai mult pe seama celorlalți.

Societăților în curs de dezvoltare li se cere să atingă nivelul de transparență și de integritate care în cazul societăților avansate au necesitat zeci de ani de eforturi, iar acest lucru să fie realizat în contextul competiției de pe piețele mondiale și odată cu trecerea printr-un proces de transformare politică. Problema a fost accentuată de o perspectivă de tipul „o singură măsură pentru toți” asupra corupției, privită ca un fenomen ce constă în primul rând în darea de mită și diferă de la o societate la alta prin gradul în care se manifestă.

În ceea ce privește corupția și forța de dincolo de ea, are cel puțin trei implicații majore. Cea dintâi este mișcarea generală către liberalizarea și privatizarea activității economice, însoțită de reducerea rolului statului la funcții mai limitate și mai tehnice. Aceste schimbări influențează modurile în care indivizii urmăresc și folosesc în propriul avantaj bogăția și puterea. Cea de a doua implicație ar fi aceea că companiile care își au sediul în țările bogate joacă roluri importante în corupția din societățile în curs de dezvoltare, adesea cu acordul guvernelor din țările de origine. Și cea de a treia implicație: a apărut un nou consens în ceea ce privește originile, consecințele și soluțiile corupției (Johnston, M, 2007).

Așa cum am mai arătat corupția întârzie dezvoltarea politică și economică. Tranzacțiile corupte, prin intermediul semnalelor pe care le trimit și prin stimulentele pe care le oferă, se pot propaga în întreaga economie sau în întregul sistem politic. De exemplu, mita prin care un ofertant la licitație câștigă contracte publice, recompensează ineficiența și poate descuraja firmele eficiente să intre în economia acelei țări.

O parte dintre efectele nocive ale corupției sunt evidente și directe atunci când figurile politice și partenerii lor de afaceri deturnează ajutoarele și investițiile către conturi bancare din străinătate, țările sărace devin și mai sărace. Acolo unde libertatea de decizie politică și administrativă este de închiriat, procesele firești, libertățile civile și drepturile fundamentale sunt puse în pericol, iar politicile oficiale devin o formă de impostură. În ambele cazuri, beneficiile și avantajele tind să le revină celor puțini și bine integrați în sistem, în timp ce costurile sunt achitate de societate, în general în primul rând de cei săraci și lipsiți de putere. Alte efecte sunt intangibile, colective și de lungă durată. Acolo unde relațiile corupte stau la baza luării deciziilor, valorile democratice și participarea devin irelevante, iar oportunitățile le sunt refuzate multora dintre cei care au cea mai mare nevoie de ele.

2.5. Elemente de identificare a unui personaj corupt

Așa cum în iconografia din Biserică, Lucifer e prezentat după suflet și nu după chip, știind din textele sacre că era de o frumusețe cu totul ieșită din comun, pentru a preveni o eventuală isterie colectivă a vreunor „credincioase” și a nu le supune ispitelor inimaginabile, așa și coruptul este prezentat, după efectele pe care le poate crea în justiție, dar numai dacă este prins (Botezatu I, 2006).

Să încercăm să îi facem, așadar, un scurt portret robot:

este o persoană inteligentă, cunoaște bine cadrul legislativ, seducătoare sub aspect relațional;

de obicei are înfățișare plăcută, ținută deosebit de îngrijită;

are grijă de ceea ce simte interlocutorul, pe care dacă are ocazia, îl flatează „cu ochii închiși”;

are capacitate în a se adapta la o diversitate de oameni;

este o gazdă perfectă: în proximitatea lui tu ești regele, dar el deține puterea;

are un vocabular dezvoltat, folosește „formulele sacre” ale „publicului țintă”;

este elitist, nu oricine reușește să îi intre în grații;

are prieteni morali (doctori, profesori etc.) și unii „descurcăreți”, gama cuprinde toată paleta socială (cel mai bun mecanic, cel mai bun instalator, administrator) ;

face milostenie, e filantrop, știe să ofere, fără să te simți jignit;

își oferă serviciile și își amână cât poate de mult recompensa, pare că îți oferă un ajutor dezinteresat;

oferă o „zonă de confort”, dându-ți apă exact atunci când ți-e sete, astfel încât lângă el ești mereu în siguranță;

nu este niciodată singur și nu își plânge de milă;

are cartea de vizită a binefăcătorului tău;

persoană mobilă, vioaie;

spune ce vor urechile tale să audă și are grijă să îți ceară mici probe de fidelitate/admirație;

îți cere serviciile făcând apel la bunăvoința ta de creștin (prin manipulări afective), dându-ți impresia că faci ce trebuie, un gest de omenie și, mai ales, că nu faci nimic deosebit, ci doar un bine unui om aflat la ananghie (cunoscut al lui, de la care încasează atunci sau mai târziu, în natură, sau altfel, ceea ce i se cuvine, sau are nevoie);

are „legături” cu puterea legislativă, judecătorească, executivă, și chiar cu mass-media;

adesea caută oameni valoroși în situații de dificultate (vulnerabili) pentru a-i ajuta aparent dezinteresat. Mai târziu, aceștia nu vor îndrăzni să se revolte, sau să denunțe eventuale situații pe care le cunosc, ajutorul primit creând pe de o parte un ascendent de putere, iar pe de altă parte datoria morală de „a închide ochii” atunci când ceea ce văd, nu îi afectează direct;

acționează „pozitiv”, cu diplomație, asupra martorilor unui act de corupție;

uneori folosește șantajul moral;

taie pofta de justiție a celui care dorește să-l denunțe pe cel care a încălcat legea;

este o rotiță într-un sistem. Fără ea, sistemul suferă o vreme, până când un meșter iscusit produce o alta, poate mai mare și performantă, și asta încă nu e totul.

În concluzie, se poate spune că are toate abilitățile necesare unui bun negociator!

2.10. Prevenirea și combaterea corupției în societatea românească

Definirea noțiunii de prevenire este extrem de dificilă, motiv pentru care, în general, specialiștii evită să o facă, limitându-se la examinarea unor modele și strategii de prevenire. Autorii români preocupați de definirea noțiunii de prevenire, au subliniat necesitatea înlăturării factorilor care contribuie la săvârșirea de infracțiuni. Astfel, activitatea de prevenire se înfățișează, în esență, ca o succesiune de acte susceptibilă să declanșeze un proces cauzal îndreptat spre anihilarea, paralizarea ori slăbirea factorilor contributivi posibili ai infracțiunii (Antoniu G., 1981, p.61)

Prevenirea fenomenului corupției, ca segment al fenomenului infracțional presupune adoptarea unui complex de măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ și juridic de natură să preîntâmpine apariția sau să limiteze amploarea fenomenului corupției prin identificarea și neutralizarea factorilor de risc.

În România, corupția tinde să devină un fenomen extrem de difuz și foarte generalizat în majoritatea sectoarelor și sferelor vieții sociale, economice și politice. Ea este alimentată și agravată de manifestarea și instalarea unei stări de crize instituționalizate în majoritate domeniilor, vizibilă în slăbirea mecanismelor de control social și normativ, scăderea prestigiului și autorității unor instituții publice, toleranța și permisivitatea manifestate uneori de unele instituții cu rol de prevenire și sancționare, etc. Fenomenul corupției în societatea românească este sensibil influențat de instalarea și menținerea stării de anemie, într-o serie de domenii ale vieții sociale, ceea ce a determinat disfuncționalități în activitatea, în principal, în scăderea eficienței legii, justiției și poliției.

Corupția reprezintă un fenomen antisocial deosebit de intens, grav și periculos, întrucât favorizează interesele unor indivizi care dețin funcții publice, sau au atribuții publice în societate, transformându-le în surse secundare de venituri și, ceea ce este mai grav, afectând interesele majorității indivizilor.

Corupția înseamnă însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal de către anumite persoane ce exercită roluri publice, dar și obținerea unor avantaje materiale și morale prin îndeplinirea condiționată a obligațiilor unei funcții publice.

Dar, nu în ultimul rând, corupția înseamnă negociere. Înseamnă realizarea și desfășurarea unor tranzacții și afaceri între diverși indivizi, prin eludarea și încălcarea normelor de moralitate și legalitate din societate.

Corupția măsoară și evaluează stare de legalitate și moralitate din societatea românească.

Fenomenul corupției nu poate fi neutralizat și analizat în afara criminalității privite global, deoarece actul în sine este conexat, de regulă, cu alte infracțiuni, de exemplu: delapidare, gestiune frauduloasă, înșelăciune, trafic de droguri, abuz în serviciu, furt. Este categoric faptul că atunci când corupția subminează drepturile asupra proprietății, legea și interesele în domeniul investițiilor, dezvoltarea economică și politică sunt blocate. Anticorupția a devenit un bun public, promovată prin organizarea de măsuri menite să identifice căile și modalitățile de sancționare.

În condițiile în care se cunosc efectele corupției și cine beneficiază de pe urma ei, s-a pus întrebarea dacă mai este cazul să se înceapă lupta anticorupție. În lupta fataliștilor se invocă slabele succese în diminuarea fenomenului și faptul că în Anglia a fost nevoie de un secol pentru combatere, fără garanția că rezultatul este de durată.

În cadrul strategiilor de luptă anticorupție, prevenirea este considerată a fi elementul central, prin trăsăturile sale complexe, educative și formative. Fără a se minimaliza importanța laturii represive, prevenirea este în cele din urmă cea mai potrivită acțiune ce oferă rezultate sensibile pe termen lung. Necesitatea comunicării permanente, a aplicării regulilor eticii, ale moralei și ale deontologiei profesionale reflectă întregul efort educativ ce se depune în cadrul campaniilor anticorupție.

Corupția reprezintă simptomul unor cauze economice, politice și instituționale fundamentale, motiv pentru care, pentru a putea combate cu eficacitate acest fenomen, trebuie atacate aceste cauze. Este indicat să se acționeze, în principal, prin reforme asupra politicilor economice și a instituțiilor, în vederea îmbunătățirii aplicării legislației anticorupție și aplicării ei cu consecvență.

Reforma instituțiilor de stat ar trebui să vizeze: restructurarea funcțiunilor publice, îmbunătățirea bugetului, a gestiunii financiare și a administrației fiscale, dar și consolidarea sistemelor juridice și judiciare. Aceste reforme ar trebui să modifice structurile și procedurile statale, promovând concurența din sectoarele publice. Pentru a completa această listă, ar trebui adăugată și aplicarea adecvată și transparentă a legii, prin aducerea în fața justiției a marilor personaje corupte, lucru ce ar putea fi deosebit de util.

Evident că o importanță deosebită o are și existența unei presei libere, sens în care instituirea și menținerea legilor restrictive cu privire la demascarea politicienilor și funcționarilor ar trebui combătute, pentru a permite exprimarea liberă și informarea cetățenilor.

Experiența anticorupție este relativ insuficientă pentru a aprecia tipul de model care s-a dovedit a fi cel mai eficient, rezultatele fiind și mai bune și mai slabe. În unele țări, după lansarea unor ambițioase campanii anticorupție, reformele structurale au fost blocate de puternice interese de grup și s-au împotmolit în stadiul de declarații publice.

În alte țări, politicienii au folosit lupta împotriva corupției ca modalitate de a-și regla conturile față de adversarii politici, iar în țările aflate în tranziție s-au adoptat măsuri de întărire a instituțiilor represive fără abordarea fenomenului în sine. În studiul realizat de Banca Mondiala intitulat „Anticorupția în tranziție” se apreciază că „unul dintre motivele dificultăților întâmpinate în combaterea corupției îl constituie preocuparea exagerată pentru măsuri tehnocratice”, constatându-se că „abordările din fiecare țară suferă de prea multă uniformizare și pierd din vedere tocmai aspectele particulare cum ar fi puterea și gradul de concentrare a intereselor de grup, forța propriu-zisă a statului sau canalele de comunicare dintre stat și societatea civilă”.

Adoptarea unor strategii eficiente presupune un larg consens din partea societății, prin forțele sale politice cele mai active și novatoare, ceea ce va conduce la crearea, adoptarea și implementarea unor politici anticorupție prin care se evită greșelile trecutului.

Din fericire, istoria campaniilor de anticorupție, de oriunde în lume, nu ne face mai optimiști (Klitgaard, R., MacLean-Abroa R., 2000, p.25). Necesitatea unei strategii poate părea evidentă, dar campaniile anticorupție suferă adeseori tocmai de lipsa acesteia. Corupția nu trebuie percepută ca o singură neregulă sau fapta unor ticăloși. Secretul succesului reformei constă în schimbarea politicilor și a sistemelor, nu în vânarea vinovaților, adăugarea de noi legi și regulamente sau chemarea la reformă morală. Oriunde există un amestec de monopol și putere discreționară a autorităților, dar fără nici o responsabilitate, vom găsi probabil și corupție. Atunci când funcționarilor publici prost plătiți nu li se oferă nici un fel de recompensă sau stimulente pentru performanțe excepționale în serviciu și când penalizările pentru cei corupți sunt rar aplicate și blânde, ne putem aștepta la o înflorire a corupției. Reformele de succes tratează acest gen de probleme ale sistemului.

Pentru unii însă nu există nici un motiv pentru a vorbi de campanii împotriva corupției sau de o nouă strategie. Ei susțin că nu ar fi nevoie decât ca administrația să facă ceea ce are de făcut. Ar fi mult mai profitabil dacă fiecare dintre angajați și-ar îndeplini cu conștiinciozitate toate obligațiile. Am fi cu toții mai buni dacă ne-am putea aminti cele mai profunde percepte și ne-am strădui să le respectăm (Klitgaard, R., MacLean-Abroa R., 2000, p.40).

Cazul unei campanii împotriva corupției este asemănător. Dacă am putea spune pur și simplu „nu dați și nu luați mită” și am fi ascultați, s-ar termina cu mita. Dar nu e atât de simplu. Monitorizarea și pedepsirea sunt costisitoare, astfel că nu este nici ieftin, nici ușor să-i depistezi pe cei ce nu te ascultă și să-i pedepsești. Trebuie să creezi un climat, o anumită structură a informațiilor și un set de măsuri stimulative pentru ca angajații din administrație și cetățenii să se limiteze la un grad optim de corupție de diferite tipuri. Pentru aceasta, avem nevoie să înțelegem ce generează diferitele tipuri de corupție și cum provoacă acestea daune sociale, precum și care sunt beneficiile și costurile diferitelor măsuri anticorupție. Este nevoie apoi de un plan de punere în aplicare pentru a ajunge de unde suntem la situația în care sperăm să fim în viitor, ținând cont de costurile implicate de acest proces.

Ce este o strategie de combatere a corupției? Un prim răspuns ar fi acela că strategia vizează sistemele corupte nu (doar) pe corupți. Cu alte cuvinte, în loc să gândim corupția ca pe fapta unui imoral care încalcă legea și înșeală încrederea, ar trebui poate să gândim corupția ca pe un sistem ce favorizează mai mult sau mai puțin anumite activități ilicite.

Corupția scade dacă există o separare a puterilor, echilibrare și verificare încrucișată, transparență, un bun sistem judiciar, roluri, atribuții, reguli și limite clar definite. Ea tinde să nu profileze acolo unde există o cultură democratică, concurență și un bun sistem de control și acolo unde indivizii au dreptul să se informeze și dreptul de a aduce îmbunătățiri. A avea o strategie a corupției înseamnă că nu trebuie să atacăm în același timp toate formele de corupție. Trebuie să facem distincție între diferitele tipuri de corupție și să recunoaștem că nu toate sunt dăunătoare. A avea o strategie înseamnă a căpăta o idee clară despre scopurile și mijloacele pe termen scurt, mediu și lung.

Se poate întâmpla ca, pe termen scurt, creșterea interesului public să ducă la reducerea corupției în instituția vizată. Dar acest interes este greu de susținut și de instituționalizat. Ca urmare, reforma urmează o cale ciclică. Imediat după criză poate exista o îmbunătățire a situației. Dar, după un timp, corupția își face din nou apariția.

În majoritatea țărilor, după cum arată sociologul Amitai Etzioni, nu există lobby pentru combaterea corupției. Spre deosebire de situațiile în care schimbarea politicii afectează un grup anume de interese, costul corupției este de obicei distribuit unui număr mare de persoane, de obicei contribuabilii. Deoarece beneficiile prevenirii corupției sunt la fel de larg distribuite, logica acțiunii colective arată că va fi greu de mobilizat și susținut un grup de interese.

Constituirea organizației Transparency International este un semn încurajator că această concluzie logică s-ar putea să nu fie etern valabilă. Transparency International a fost creată la Berlin în 1993 și este în prezent reprezentată în patruzeci de țări. Ea speră să realizeze în privința corupției ceea ce Amnesty International a realizat în privința drepturilor omului. După cum vom vedea, o preocupare strategică de bază în campaniile anticorupție este cum să mobilizezi și să faci să dureze participarea publicului în lupta împotriva corupției.

Multe eforturi de stăvilire a corupției eșuează din pricină că adoptă o abordare exclusiv legalistă sau se bazează numai pe apelul la moralitate. Din fericire, există însă și inițiative de combatere a corupției încununate de succes, de pe urma cărora putem trage învățăminte. Acestea ne învață că secretul succesului stă în a avea o strategie de prevenire a corupției.

Reprezentând o preocupare a factorilor instituționalizați și neinstituționalizați cu atribuții de socializare și control social, prevenirea și tratamentul criminalității urmăresc, pe de o parte, eliminarea și diminuarea cauzelor și condițiilor generatoare de delincvență, iar pe de altă parte resocializarea și recuperarea morală și socială a persoanelor cu comportamente aflate în conflict cu legea penală. Ele se realizează printr-un ansamblu de măsuri juridice și extrajuridice, menite să prevină și să combată multiplicarea și proliferarea actelor criminale în diferite medii sociale, prin realizarea protecției și apărării sociale a indivizilor, grupurilor și instituțiilor față de diferite acte delincvente, restabilirea ordinii sociale și normative perturbate prin delicte, repararea prejudiciilor, recompensarea victimelor și sancționarea și pedepsirea criminalilor. Pentru acest motiv, prevenirea și tratamentul crimei și criminalității presupune atât elaborarea unor politici penale eficiente de combatere și neutralizare a diferitelor delicte și crime din societate, cât și aplicarea unor programe și soluții sociale, economice și culturale de sprijinire a indivizilor defavorizați social sau care să diminueze, pe cât posibil, diferențele de inegalitate, status și putere dintre indivizi și grupuri sociale.

Se consideră că noțiunea de prevenire are două conotații: una cu caracter sociologic și criminologic, care se referă la ansamblul de activități desfășurate în direcția identificării, explicării și diminuării cauzelor și condițiilor generale și speciale, sociale și individuale, obiective și subiective care generează și favorizează manifestări delincvente în societate; iar cea de a doua cu caracter juridico-penal, care se referă la efectul pe care legislația penală, prin incriminările, sancțiunile și pedepsele prevăzute, le exercită asupra conduitei și comportamentului indivizilor din momentul adoptării și aplicării legii penale (prin definirea faptelor considerate drept delicte, consecințele nerespectării normelor penale, sancțiunile care sunt prevăzute etc.) și special (prevenție specială), atunci când exercită direct asupra indivizilor care au încălcat sau violat legea penală.

Capitolul III

Obiectivele și ipotezele cercetării

Studiul I:

Obiectivul cercetării:

Obiectivul cercetarii noastre consta in investigarea comportamentelor infractionale al minorilor cu varsta cuprinsa intre 16-17 ani.

Ipotezele cercetării:

I1: Minorii care vor comite acte infractionale vor avea scoruri mai mari la dimensiunea nevrotism si minciuna fata de grupul de non-delincventi

I2: Cu cât coeficientul de inteligență al minorului este mai mare cu atât scade probabilitatea de a comite acte infracționale.

Studiul II:

Obiectivele cercetării

Obiectivul general

Constă în percepția tinerilor liceeni privind importanța prevenirii faptelor de corupție și cunoașterea acestora – impactul mesajului asupra lor.

Obiectivele specifice :

O1: Surprinderea părerii pe care o au liceenii asupra faptelor de corupție;

O2: Identificarea modelelor perceptive care apar la acest nivel de vârstă în legătură cu implicarea liceenilor în mod direct/indirect în faptele de corupție;

O3: Identificarea factorilor ce determină atitudini și comportamente deviante: corupția;

O4: Aprecierea asupra importanței organizării activității preventive (a faptelor de corupție);

O5: Compararea surselor de informare despre actele de corupție: familia pe de o parte și societatea (școala, cercul de prieteni, mass-media) pe de altă parte.

Ipotezele cercetării

I1. Cunoașterea în rândul liceenilor a fenomenului corupției depinde de măsura în care familia, școala, prietenii, mass-media, îndeplinesc rolul de formatori.

I2. Desfășurarea activităților de prevenire a faptelor de corupție determină o atitudine pozitivă a liceenilor referitoare la organizarea unor astfel de activități.

I3.Impactul activității de prevenire a corupției determină o conștientizare a importanței organizării acestor activități.

I4 Desfășurarea activităților de prevenire a faptelor de corupție în rândul tinerilor liceeni determină o întărire a atitudinii împotriva faptelor de corupție.

Capitolul IV

Metodologia cercetării

Studiul I:

Designul experimental

Designul experimental este de tip cvasiexperimental construit pe baza unui factor de mediu: mediu familial și socio-economic favorabil sau defavorabil. Subiecții cercetării au fost selecționați conform acestui criteriu și s-a inclus și selecția pe bază de delincvență.

La ambele grupuri se măsoară coeficientul de inteligență (cu ajutorul testului Raven) și personalitatea (cu ajutorul testului Eysenk). La finalul cercetării se studiază rezultatele testelor și se face testul independent t pentru a observa diferențele între grupuri.

Alegerea eșantionară

Grupul experimental, format din 15 de subiecti cu varsata cuprinsa intre 16-17 ani, fiind in calsa a X-a, fiecare dintre ei a comis deja o infracțiune, ceea ce dă dovadă că au manifestat un comportament delincvent, grupul experimental (N=15, minorii care vor savarsi acte infractionale)

Aceștia studiază la o școală de la periferia orașului Satu-Mare și au ca mediu de provenienta familii dezorganizate, cu un statut socio-economic slab dezvoltat. Această selecție a fost făcută cu ajutorul dirigintelui prin metoda observației.

Cel de al doilea grup experimental studiaza la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Satu-Mare provenind din familii cu un statut economic mai ridicat.

Grupul de control

Pentru grupul de control s-au selectat, exact ca și la grupul experimental 15 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 16-17 ani, care nu au comis până acum nici o infracțiune, deci nu prezentau un comportament delincvent. Diferența dintre ei și grupa de control este că aceștia provin dintr-o școală de elită, și au un mediu socio-economic dezvoltat, și au beneficiat din partea părinților de o educație bună. Selecția și de data aceasta se face cu ajutorul dirigintelui, prin metoda observației directe.

În ceea ce urmează vă prezentăm tabelul participanților la acest experiment. Cu 1 sunt notați subiecții din grupa experimentală și cu 2 subiecții din grupa de control.

Instrumente de investigare:

În cadrul cercetării se vor folosi două teste: testul de personalitate Eysenck si un testul de inteligență Raven. În cele ce urmează vă descriem aceste metode de măsurare.

Matrici Progresive Standard (SPM)

Matricea Progresivă Standard (SPM) a fost construită pentru evaluarea inteligenței persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 și 80 de ani. Testul a fost adaptat în peste 60 de culturi și are indicatori psihometrici care atestă valoarea sa în evaluarea inteligenței.

Permite o măsurare acurată a proceselor intelectuale ale copiilor și adulților. Testul este alcătuit din 5 serii a câte 12 itemi, care cresc progresiv‚ în dificultate.

Testul este alcătuit din cinci seturi sau serii de imagini / diagrame lacunare în care apar modificări seriale simultan în două dimensiuni. Fiecare diagramă are o parte lipsă, iar persoana testată trebuie să o identifice între alternativele de răspuns care îi sunt oferite.

Testul Standard este alcătuit din 60 de itemi organizați pe cinci serii (A, B, C, D și E) a câte 12 probleme. Fiecare serie dezvoltă o temă diferită. „A” – stabilire de relații în structura matricii continue, „B” – analogii între perechile de figuri ale matricii, „C” – schimbări progresive în figurile matricii, „D” – permutări, adică regrupări de figuri în interiorul matricii, „E” – descompuneri în elemente ale figurilor matricii.

Fiecare serie începe cu o sarcină ușoară a cărei rezolvare pare de la sine, urmată apoi de 11 probleme de dificultate crescândă. Unele cercetări arată însă că ordinea de dificultate a itemilor este riguros progresivă și se propune reordonarea itemilor în interiorul testului. Seriile se succed tot în ordinea dificultății gradate, ceea ce favorizează o învățare reală pe parcursul rezolvării probelor:

Seria „A”: cuprinde matrici statice cu modele omogene. Subiectul poate să găsească figura unică necesară pentru completarea matricii – din cele 6 figuri așezate sub matrice prin : analiza și diferențierea perceptivă fină a elementelor matricii, înțelegerea relațiilor între elementele structurii, identificarea părții lacunare, compararea marginilor părții lacunare ( a câmpului) cu fiecare figură din cele 6 date sub matrice și prin sinteza marginilor.

Seria „B”: fiecare matrice se compune din 4 elemente (cel de-al patrulea lipsește). În itemii „B1” și „B2” cele patru părți ale matricii sunt identic. În itemii următori elementele diferă și formează un întreg cu o structură relațională logică. Sarcina subiectului constă în descoperirea analogiei dintre două figuri (stabilitatea relațiilor) prin diferențierea treptată a elementelor (capacitatea de a concepe simetria între figuri). Elementul potrivit pentru completarea matricii se alege din 6 figuri.

Seria „C” – este formată din matrici de câte nouă elemente ordonate (3×3) din care unul lipsește. Probele seriei se rezolvă prin descoperirea schimbărilor progresive ale figurilor în interiorul matricii. Figurile prezintă modificări continue de poziție și schimbări speciale dinamice, care determină îmbogățirea figurilor atât pe plan orizontal cât și vertical (totalizarea elementelor noi în figura care lipsește). Răspunsul corect se alege din 8 posibilități.

Seriile „D” și „E”: cuprind câte 12 matrici fiecare fiind compusă din câte 9 elemente (dar unul lipsește). Partea care lipsește se alege din 8 figuri prezentate sub matrice. Probele din seria „D” sunt repartizate după principiul restructurării figurilor pe plan orizontal și vertical. Rezolvarea corectă presupune urmărirea regularității consecutive a figurilor și alternarea lor în structura matricii (descoperirea criteriilor schimbării complexe). Probele din seria „E” se rezolvă prin operații de abstractizare și sinteză dinamică ce au loc în procesul gândirii superioare. Se cere observarea evoluției complexe, cantitative și calitative, a șirurilor cinetice (dinamice). Elementul care lipsește poate fi completat pe bază de operații algebrice (adunare, scădere), efectuate asupra elementelor matricii.

Instucția:

„Aveți în față un caiet cu 60 planșe. Ele sunt aranjate în cinci grupe notate cu literele A, B, C, D și E. În fiecare serie sunt 12 probleme aranjate în așa fel încât la începutul fiecărei serii sunt probe mai ușoare iar la sfârșitul lor probe mai grele. Deschideți caietele la prima pagină. În partea de sus a paginii se află un desen notat cu A 1, din care lipsește o parte. Sub această imagine mare se află 6 figuri, asemănătoare ca formă cu porțiunea goală rămasă albă din desenul mare. Numai una din aceste figuri completează în mod corect ca formă și ca desen, imaginea mare. Care este acea figură unică? (prima se rezolvă în grup) Și acum scrieți în rubrica corespunzătoare (A1) a fișei primite de fiecare numărul 4, adică numărul figuri corecte.

Treceți succesiv de la o probă șa alta. Să nu omiteți și să nu săriți peste nici o planșă. Respectați neapărat vă rog ordinea lor, chiar dacă aveți impresia că ați rezolvat greșit o probă să nu vă întoarceți la ea. Răspunsul vostru, adică numărul figurii alese, înscrieți cu grijă în rubrica corespunzătoare a fișei personale. Eventualele greșeli le corectați prin tăierea numărului greșit și ni cu guma!”

Tabelul 4.: Rezultate corecte la Matrici Progresive Standard

Cota brută, adică numărul total de răspunsuri obținute de subiect nu are semnificație psihologică luată izolat. Ea primește valoare diagnostică în raport cu rezultatele standardizate (etalon) și comportamentul subiectului în situația de examinare. Datele adunate formează un „limbaj al simptomelor”, care conține și vehiculează în formă codificată informații, sensuri psihologice. Înțelegerea semnificației psihologice cuprinse în conduite în performanțe presupune interpretarea (decodificarea) lor, pe baza cunoașterii codului.

Raportarea performanței la etalon permite stabilirea în centile sau în coeficient de inteligența, nivelului de inteligența generală a subiectului. Acest prim pas reprezintă momentul interpretării cantitative a rezultatelor examenului psihologic. Prezentăm în continuare un etalon pentru elevii din România elaborat de I. Holban.

Tabelul 5.: Vârsta cronologică (etalon România)

Fixarea nivelelor de reușită la MPS în intervale centile, corespunzătoare gradelor diferite ale inteligenței, permite clasificarea persoanei examinate în funcție de scorul realizate. Performanța intelectuală astfel măsurată permite includerea subiectului în unul din cele cinci grade (nivele) de inteligență:

Gradul 1: inteligență superioară. Performanța subiectului raportată la performanța medie a grupului de vârstă din care face parte, atinge sau depășește centilul 95.

Gradul 2: inteligență deasupra nivelului mediu. Performanța atinge sau depășește centilul 75.

Gradul 2+: performanța atinge sau depășește centilul 90.

Gradul 3: inteligență de nivel mediu. Performanța se situează între centilele 25-75.

Gradul 3+: performanța depășește centilul 50.

Gradul 3-: performanța se situează sub centilul 50.

Gradul 4: inteligență sub medie: performanța nu depășește centilul 25.

Gradul 4-: performanța nu depășește centilul 10.

Gradul 5: deficiență mentală: performanța nu depășește centilul 5.

Cota totală realizată de subiect poate fi interpretată și în termeni de coeficient de inteligență (CI) întrucât fiecare performanță corespunde unei valori definite CI.

Pe baza coeficientului de inteligență subiectul este inclus în unul dintre nivelele de inteligență:

Tabelul 6.: Nivele de inteligență

Chestionarul de personalitate Eysenck

Chestionarul de personalitate Eysenck – E.P.I. analizează dimensiuni esențiale ale personalității, evaluează echilibrul general al structurii și pune în evidență eventualele personalități dizarmonice, cu potențial dezadaptativ latent.

Proba cuprinde 3 scale: E – extraversie-introversie; L – minciună; N –nevroticism /instabilitate emoțională.

Deși sunt utilizați termeni psihiatrici, semnificația acestora nu este, în concepția autorilor probei, una propriu-zis clinică. Testul nu este un instrument de analiză a unor boli psihice manifeste. El se adresează persoanelor normale, dar care prezintă accentuări de diferite intensități în structura de personalitate. Acestea, deși deranjează într-un anume fel echilibrul de ansamblu, sunt latente în condiții obișnuite. Probleme pot să apară sub influența unor factori de mediu, datorită cărora aceste accentuări se pot intensifica depășind sfera normalului, decompensându-se, generând deci conduite inadecvate manifeste. Mediul militar, cu solicitările și rigorile sale din punct de vedere al normelor de viață și conduită, poate determina decompensarea structurilor dizarmonice. Manifestările dezadaptative, exprimate în abateri disciplinare având uneori implicații deosebit de grave, fac absolut necesară cunoașterea celor care prezintă accentuări de personalitate.

Etalon test Eysenck

Scala minciună (L)

Notele brute mari ale scalei L, în opinia specialiștilor pot fi interpretate astfel:

ca măsură a conformismului social (tendință de a accepta ca adevărat ceea ce este dezirabil social), caz în care scala exprimă o anumită stabilitate a personalității, care este posibil să denote un anume grad de naivitate socială;

ca măsură a comportamentului de disimulare (tendință de "a înșela cu succes"), caz în care scala ar putea fi considerată un indicator al minciunii.

DA: 6, 24, 36.

NU: 12, 18, 30, 42, 48, 54.

Daca L>5, atunci profilul se invalideaza.

Scala Extraversie (E)

extroversia tipică (note brute mari) ce se caracterizează prin: sociabilitate,
trăiri emoționale puternice, reacții afective nestăpânite și ample, tonus optimist, asumarea
riscului, acțiune spontană și impulsivă, preocupări practice, dorință de schimbare și nou,
oscilații în activitate, nepăsare, indolență, tendință de a fi agresiv si de a reacționa prompt la
frustrare;

introversia tipică (note brute mici) ce se caracterizează prin: introspecție, rezervă și distanță afectivă, control sever al emoțiilor, tonus pesimist, planificare meticuloasă a acțiunilor si refuz de a reacționa sub impuls, seriozitate, ordine, consecventă și stabilitate în activitate, respect față de norme.

DA: 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53, 56.

NU: 5, 15, 20, 29, 32, 34, 37, 41, 51.

Daca E>7, atunci profilul denota extraversie.

Daca E<3, atunci profilul denota introversie.

Daca E = 4, 5, 6, atunci profilul denota ambiversie.

Scala Nevrotism (N):

Semnificația scalei N – notele brute mari caracterizează un individ cu nervozitate crescută, marcat de neliniște, preocupat constant de situații neașteptate ce ar putea surveni și față de care dezvoltă reacții emoționale de puternică anxietate; persoana este excesiv emotivă, labilă, capricioasă, uneori deprimată, fatigabilă, cu tulburări psihosomatice (stările de iritație afectivă sunt însoțite de manifestări vegetative și musculare secundare), greu adaptabilă și deseori neadaptată dezvoltând reacții inadecvate (iraționale sau rigide); dacă este extravert, individul devine ultrasensibil și neliniștit până la excitabilitate și chiar agresivitate.

DA: 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 38, 40, 43.

NU: -.

Dacă N>15-16, atunci sunt prezente elemnte simptomatice ale nevrotismului.

Instructaj

Se indică subiecților "Aveți de răspuns la 57 de întrebări. Ele se referă la modalități în care oamenii se comportă, se manifestă în anumite situații, precum și la o serie de opinii, păreri, pe care oricine le poate avea. Citiți cu atenție fiecare întrebare și alegeți una din cele două variante de răspuns: DA – în cazul în care întrebarea vi se potrivește, NU – în cazul în care întrebarea nu vi se potrivește. Dacă uneori vi se par valabile ambele răspunsuri, gândiți-vă bine și alegeți numai unul, pe cel care este adevărat în cele mai multe cazuri. Varianta de răspuns aleasă o veți marca printr-un "X" în caseta corespunzătoare din foaia de răspuns. Urmăriți în permanență să corespundă numărul întrebării la care răspundeți, cu numărul casetei în care marcați acest răspuns. Observați că la această probă răspunsurile se succed pe verticală, de sus în jos.

La acest test nu există răspunsuri corecte sau greșite (bune sau rele); fiecare are dreptul să se comporte într-un fel propriu și să aibă părerile sale personale. Important este să citiți cu atenție întrebările, să înțelegeți corect sensul lor și să răspundeți cât mai sincer, cu primul răspuns care vă vine în minte.

Când nu înțelegeți sensul unor cuvinte sau formulări, solicitați explicații chiar pe parcursul desfășurării probei.

Nu lăsați nici o întrebare fără răspuns.

În principiu, timpul de lucru este nelimitat, adică proba va dura pentru fiecare din voi atât cât este necesar pentru a răspunde la toate cele 57 de întrebări în general însă o jumătate de oră este suficientă.

Dacă vreți să reveniți asupra unui răspuns, hașurați ceea ce vi se pare greșit și marcați noua variantă aleasă".

Timp de lucru

Timpul de lucru estimat este de aproximativ 30 minute

Procedura:

Probele se vor aplica in grupe sau individual in functie de spatiu pentru aplicare cu respectarea instructiunilor de aplicare. Subiectilor li se va repartiza foaia de raspuns pentru fiecare proba in parte, comunicandu-le modul de consemnare a rezultatelor.

Studiul II:

Eșantion

Este format din liceeni sătmăreni clasele XI-XII, în număr de 50 băieți plus fete, iar la Metoda Focus Grup în număr de 30 băieți și fete, datorită faptului că activitatea de prevenire a faptelor de corupție s-a desfășurat doar în rândul acestora, ei fiind cei care curând vor intra cu adevărat în viață, având vârsta majoratului sau o vârstă apropiată.

Eșantionarea folosită a fost cea a eșantionului de disponibilitate – făcându-se o selecție neprobabilistică, datorită unor constrângeri practice.

Lotul investigat a fost în total de 80 elevi, din liceele sătmărene, clasele XI-XII.

Procedură

Percepția, este procesul psihic complex-senzorial, prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț, sunt reflectate în totalitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar care este imaginea rezultată în urma acestei reflectări.

Percepția este proprietatea psihicului de a reflecta impresiile obiectelor, implicând gândirea, memoria, imaginația, formând imagini sintetice ale obiectelor receptate, care se fundamentează pe experiența subiectivă, provoacă interese, aptitudini, stări afective. Percepția presupune prezența diferitelor senzații și decurge împreună cu acestea.

Percepția fenomenului corupției este procesul prin care individul preia din mediul înconjurător informații referitoare la ceea ce reprezintă corupția, formele de manifestare ale acesteia, costurile și consecințele săvârșirii ei, urmând ca aceste informații, individul să le transforme în imagini ale fenomenului corupției și ulterior să îi influențeze comportamentul.

Dimensiuni, variabile, indicatori

Pentru a înțelege mai bine structura acestui fenomen, distingem trei dimensiuni în care tinerii liceeni pot fi implicați în mod direct sau indirect în cunoașterea sau săvârșirea infracțiunilor de corupție, și anume:

Dimensiunea familială;

interacțiunea cu familia – exprimată prin acceptarea de către elevii liceeni a rolului de formator al familiei;

discuții cu familia pe tema corupției – măsura în care tinerii liceeni au purtat discuții pe tema corupției cu familia.

Dimensiunea socială:

relaționarea cu prietenii – exprimată prin purtarea unor discuții cu aceștia ca urmare a desfășurării unor activități desfășurate în cadrul școlii;

percepția corupției de către tinerii liceeni în instituții ale statului, precum justiția, presa, poliția, sănătatea și administrația publică;

cunoașterea fenomenului corupției din mass-media și din discuțiile cu prietenii.

3. Dimensiunea educațională

rolul de formator al școlii – importanța pe care liceenii o dau școlii, în calitate de formator al lor și măsura în care cunosc fenomenul corupției, ca urmare a discuțiilor susținute în școală;

educația nonformală – care cuprinde acțiuni de transmitere a unor cunoștințe de către unități, organizații nespecializate educațional și importanța pe care liceenii o dau activităților de prevenire a corupției.

Metode și tehnici utilizate

Tipul de cercetare aplicat în acest studiu este unul de tip calitativ, folosindu-se ca instrument de lucru chestionarul. Astfel, această cercetare este o cercetare calitativă care pune accent, cu precădere, asupra importanței pe care liceenii o dau activităților de prevenire a corupției, ca urmare a desfășurării unor astfel de activități.

S-a alcătuit un chestionar format din 34 itemi. Acesta a fost aplicat elevilor clasele XI-XII și îmbracă forma unui chestionar de opinie (încercând să se studieze atitudinea și interesul tinerilor în fața fenomenului de corupție), fiind un chestionar simplu (cu o singură temă), cuprinzând atât întrebări închise, cu răspunsuri standardizate, dar și întrebări semi deschise și este administrat de către un operator de anchetă, prin interacțiuni derulate „față în față”, la sediul unor licee sătmărene.

Chestionarul s-a administrat pe o perioadă de trei zile între 24-26.11.2008, folosindu-se metoda intervievării prin chestionar, care a fost aplicat unui număr de 50 elevi..

Totodată, pentru verificarea importanței pe care liceenii o dau activităților de prevenire a corupției, ca urmare a desfășurării unor astfel de activități pe o perioadă de trei zile între 25-27.05.2009, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, am organizat focus grupuri cu elevii de liceu si s-au aplicat, unui număr de 30 elevi, chestionare de opinie asupra problematicii corupției.

Astfel, Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare a realizat și derulat o inițiativă care cuprinde activități de prevenire pe tema corupției, intitulată „Spune NU corupției”. În cadrul inițiativei au fost desfășurate activități de prevenire a corupției în licee din județul Satu Mare, în rândul claselor XI-XII.

Activitatea de prevenire având ca scop, conștientizarea faptelor de corupție în rândul acestora. În acest au fost distribuite pliante și afișe DGA și au fost prezentate: o definiție a corupției, infracțiunile de corupție prevăzute de codul penal, legislația care obligă denunțarea de către cetățeni a acestor infracțiuni, precum și autoritățile competente să le soluționeze. Ca si procedură, s-a urmărit ca prezentarea activităților de prevenire să se desfășoare în focus grupuri. Cu această ocazie, s-a realizat și prezentarea liceenilor a unui film de scurt metraj realizat în urma desfășurării acțiunilor DGA, în care au fost implicați lucrători de poliție în săvârșirea faptelor de corupție .

Ca urmare a derulării inițiativei „Spune NU corupției”, s-a urmărit a se obține un punct de vedere al tinerilor, participanți la aceste activități, cu privire la impactul pe care l-au avut activitățile de prevenire a corupției, necesitatea desfășurării acestor activități, considerând pe viitor bazele unor noi inițiative.

Obiectivul general a activității, constă în identificarea punctului de vedere al liceenilor cu privire la necesitatea cunoașterii faptelor de corupție, consecințele săvârșirii acestora și importanța prevenirii lor. Identificarea punctului de vedere a fost realizat prin aplicarea, după o perioadă de timp, a unor chestionare de opinie, activitate care am desfășurat-o împreună cu ofițerul psiholog din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare. S-a alcătuit un chestionar format din 34 itemi.

Acest proiect s-a aplicat la elevi liceeni din clasele XI-XII –datorită faptului că activitatea de prevenire a faptelor de corupție s-a desfășurat doar în rândul liceenilor din clasele XI și XII, motivat pe faptul că ei sunt cei care curând vor intra cu adevărat în viață, fiind la vârsta majoratului sau o vârstă apropiată de aceasta.

Capitolul V

Analiza și interpretarea rezultatelor

Studiul I:

Tabelul 7. Chestionarul Eysenck, scala nevrozism

Figura 2. Reprezentare grafică – Chestionarul Eysenck, scala nevrozism

Tabelul 8. Chestionarul Eysenck, scala minciună

Figura 3. Reprezentare grafică – Chestionarul Eysenck, scala minciună

Tabelul 9. Testul Raven

Figura 4. Reprezentare grafică – Testul Raven

Pentru verificarea ipotezei 1 calculăm valoarea indicelui statistic t pentru eșantioane independente făcând diferența dintre mediile răspunsurilor grupului experimental și a grupului de control la chestionarul Eysenck, scala nevrozism.

Tabelul 10.

Tabelul 11.

Valoarea calculată a lui t=6,38 care raportată la tabelul lui t este o valoare puternic semnificativă la toate pragurile de semnificație. În consecință I1 se confirmă.

Delicvenții minori au obținut valori mult mai mari pe scala de nevrozism în comparație cu minorii nedelicvenți.

Pentru Verificarea ipotezei 1, scala minciună s-a calculat t făcând diferența dintre mediile răspunsurilor grupului eșantionar și a celui de control.

Tabelul 12.

Tabelul 13.

Valoarea calculată a lui t este de 10,42, ceea ce este puternic semnificativ la toate pragurile de semnificație (p=0,10, p=0,05, p=0,01). În consecință I1 se confirmă și pentru scala minciună.

Pentru verificarea ipotezei 2 s-a calculat t-ul făcând diferența dintre mediile punctajelor obținute la testul de inteligență nonverbală Raven la grupul eșantionar (minori delicvenți) și grupul de control (minori nedelicvenți).

Tabelul 14.

Tabelul 15.

Valoarea calculată a lui t este de -5,52, ceea ce înseamnă că nu există o diferență semnificativă între inteligența grupului eșantionar și a celui de control. Cauzele psiho-sociale care primează în delicvență nu sunt în primul rând de ordin intelectual.

Limitele cercetării

Deoarece cercetarea noastra sa efectuat pe un esantion de minori rezultatele acesteia nu vor putea fi exploatate la nivelul intregii populatii. Instrumentele de investigare nu surprind in totalitate personalitatea delincventului minor.

Direcții viitoare de cercetare

– extinderea cercetarii si asupra altor esantioane in cadrul populatiei generale

– implicarea si a altor instrumente de cercetare

– includerea maimultor factori psihologici (stima de sine, depresie, anxietate)

Studiul aplicativ ne-a demonstrat sub forma rezultatelor obținute dar și a informațiilor primite de la profesori și diriginți că minorii din grupul eșantionar (cei care aveau deja acte de delicvență la activ) provin din medii socio-economice defavorizante și au note mici la învățătură, sunt demotivați școlar și prezintă o pseudodebilitate mintală cauzată de factori sociali. De foarte multe ori delicvența provine sau este datorată grupului de vârstă din care minorii fac parte sau anturajului pe care îl frecventează.

Interesul părinților pentru acești minori este unul minim, de foarte multe ori provin din familii dezorganizate sau au părăsit familia și trăiesc împreună cu alți tineri constituind grupuri de delicvență juvenilă.

Remarcăm importanța consilierii școlare și a susținerii psihopedagogice de care acești tineri au nevoie precum și importanța unor programe recuperatorii în vederea reabilitării și integrării lor sociale.

Studiul II:

În analiza datelor obținute prin aplicarea chestionarului, am folosit programul computerizat SPSS.

Datele obținute din aplicarea chestionarului conduc la confirmarea ipotezelor de la care a plecat această cercetare, așa cum reiese din centralizarea rezultatelor sub forma următoarelor grafice.

IPOTEZA 1:

Fig. nr. 1: Histograma cunoașterii de către subiecți a infracțiunilor de corupție

Din graficul de mai sus reiese faptul că, dintre infracțiunile de corupție, în urma discuțiilor purtate cu familia, infracțiunea de luare de mită este cea mai cunoscută de către subiecții chestionați. Însă, analizat pe fiecare infracțiune în parte, reies următoarele aspecte:

luarea de mită –într-un procent mare de subiecți chestionați (peste 80%) au răspuns că au auzit vorbindu-se despre această infracțiune în familie, într-o mică masură;

traficul de influență –într-un procent de peste 20% subiecții chestionați, au răspuns că au auzit vorbindu-se despre această infracțiune în familie, într-o foarte mare masură;

darea de mită –într-un procent aproximativ de 20% subiecții chestionați, au răspuns că au auzit vorbindu-se despre această infracțiune în familie, într-o foarte mare masură, și tot în același procent au auzit într-o foarte mică măsură; nici un subiect nu a raspuns într-o mică măsură;

primire de foloase necuvenite – într-un procent aproximativ de 15% subiecții chestionați au răspuns că au auzit vorbindu-se despre această infracțiune în familie, nici în mică nici în mare măsură; nici un subiect nu a răspuns într-o mică măsură.

Fig. nr.2: Histograma cunoașterii infracțiunilor de corupție din discuții purtate cu familia de către liceeni.

Se poate observa din grafic faptul că elevii care cunosc infracțiunile de corupție poartă în foarte mare masură discuții cu familia pe tema corupției. De asemenea, elevii care nu cunosc infracțiunile de corupție poartă în mică măsură discuții cu familia.

Fig. nr.3: Histograma cunoașterii infracțiunilor de corupție în urma discuțiilor purtate la școală de către liceeni.

Din analiza făcută pe fiecare infracțiune în parte, reies următoarele aspecte:

luarea de mită –într-un procent mare de subiecți chestionați (aproximativ 80%) au răspuns că au auzit în școală vorbindu-li-se despre această infracțiune, într-o mică măsură; nici un subiect nu a răspuns intr-o mică măsură;

traficul de influență – într-un procent de aproximativ 30% dintre subiecții chestionați au răspuns că au auzit în școală vorbindu-li-se despre această infracțiune, într-o foarte mare măsură; nici un subiect nu a răspuns intr-o mică măsură.

darea de mită – în procent de 100% subiecții chestionați au răspuns că au auzit în școală vorbindu-li-se despre această infracțiune, într-o foarte mică masură/deloc, urmat de un procent aproximativ de 30% într-o foarte mare măsură.

primire de foloase necuvenite – într-un procent aproximativ de 18% subiecți chestionați au răspuns că au auzit în școală vorbindu-li-se despre această infracțiune, într-o foarte mare măsură; nici un subiect nu a răspuns intr-o mică măsură.

Fig. nr.4 : Măsura influenței școlii în cunoașterea infracțiunilor de corupție de către liceeni.

Se poate observa din grafic faptul că școala a avut o foarte mică contribuție. Astfel, intr-o proporție mare elevii au afirmat cum că au auzit vorbindu-se depre corupție în școală, într-o foarte mică măsură.

Fig. nr.5 Cunoașterea infracțiunilor de corupție din mass-media, de către liceeni.

Din graficul de mai sus reiese faptul că dintre infracțiunile de corupție, din mass-media infracțiunea de luare de mită este cea mai cunoscută de către subiecții chestionați. Însă, analizat pe fiecare infracțiune în parte, reies următoarele aspecte:

luarea de mită – în procent mare de 100% subiecții chestionați au răspuns că au auzit în mass-media despre această infracțiune, într-o foarte mică măsură; peste 60% au răspuns într-o foarte mare măsură și într-o mare măsură în proporție de aproximativ 70%; nici un subiect nu a răspuns intr-o mică măsură;

traficul de influență – într-un procent de peste 30% dintre subiecții chestionați au răspuns că au auzit în mass-media despre această infracțiune, într-o mică măsură, urmat de un procent de 20% -nici în mare nici în mică măsură; nici un subiect nu a răspuns într-o foarte mică măsură;

darea de mită – într-un procent de aproximativ 65% dintre subiecții chestionați au răspuns că au auzit în mass-media despre această infracțiune, într-o mică masură; nici un subiect nu a răspuns într-o foarte mică măsură;

primire de foloase necuvenite – într-un procent aproximativ de 15% subiecți chestionați au răspuns că au auzit în mass-media despre această infracțiune, într-o foarte mare măsură, iar într-o mare măsură aproximativ 5%; nici un subiect nu a răspuns intr-o mică măsură sau într-o foarte mică măsură.

Fig. nr. 6 : Măsura influenței mass-media în cunoașterea infracțiunilor de corupție de către liceeni.

Se poate observa din grafic faptul că mass-media a avut o mică contribuție. Astfel, intr-o proporție mare elevii au afirmat că au auzit vorbindu-se despre corupție în mass-media, într-o mică măsură.

Fig. nr. 7: Cunoașterea de către liceeni a infracțiunilor de corupție în urma discuțiilor purtate cu prietenii.

Din graficul de mai jos reiese faptul că dintre infracțiunile de corupție, din discuțiile purtate cu prietenii infracțiunea de luare de mită este cea mai cunoscută de către subiecții chestionați. Însă, analizat pe fiecare infracțiune în parte, reies următoarele aspecte:

luarea de mită – în procent mare, de aproximativ 81% subiecți chestionați, au răspuns că au auzit din discuțiile purtate cu prietenii despre această infracțiune, într-o mică măsură, urmată de într-o foarte mică măsură; un procent de aproximativ 50% au răspuns într-o foarte mare măsură;

traficul de influență – într-un procent de aproximativ 25% dintre subiecții chestionați au răspuns că au auzit din discuțiile cu prietenii despre aceată infracțiune, într-o foarte mare măsură; nici un subiect nu a răspuns într-o mică măsură și într-o foarte mică măsură;

darea de mită – într-un procent de aproximativ 25% dintre subiecții chestionați au răspuns că au auzit din discuțiile cu prietenii despre aceată infracțiune, într-o foarte mare măsură; nici un subiect nu a raspuns într-o mică măsură;

primire de foloase necuvenite –într-un procent aproximativ de 20% subiecți chestionați au răspuns că au auzit din discuțiile cu prietenii despre aceată infracțiune, într-o mică măsură; nici un subiect nu a raspuns într-o foarte mare măsură și într-o foarte mică măsură.

Fig. nr.8: Măsura influenței discuțiilor cu prietenii în cunoașterea infracțiunilor de corupție de către liceeni.

Se poate observa din grafic faptul că prietenii a avut o mare contribuție. Astfel, intr-o proporție mare elevii au afirmat că au au auzit vorbindu-se depre corupție de la prieteni, într-o mare măsură.

Fig. nr.9: Măsura în care tinerii consideră mediul școlar ca un factor formator în problema studiată.

Din graficul de mai sus, reiese:

51% dintre subiecții chestionați au apreciat rolul de formator al școlii într-o foarte mare măsură;

42,5% dintre subiecții chestionați au apreciat rolul de formator al școlii într-o foarte mare măsură;

5% dintre subiecții chestionați au apreciat rolul de formator al școlii ca fiind nici în mare nici în mică măsură;

1,3% dintre subiecții chestionați au apreciat rolul de formator al școlii într-o foarte mică măsură;

Nici unul dintre subiecți nu a a apreciat rolul școlii în formarea sa ca fiind într-o foarte mică măsură/deloc.

IPOTEZA 2:

Fig. nr.10: Histograma eficienței activității de prevenire în liceu, în opinia elevilor.

Majoritatea elevilor care consideră activitățile de prevenire ca fiind eficiente, cred în importanța organizării lor în licee. Astfel că un număr ridicat de subiecți au apreciat eficiența desfășurării activităților de prevenire într-o mare măsură, urmat de poziția într-o foarte mare măsură, puțin dintre ei au apreciat-o eficient nici în mică nici în mare măsură, iar nici unul dintre subiecți nu au răspuns în foarte mică măsură.

IPOTEZA 3:

Fig. nr.11: Histograma implicării liceenilor în lupta împotriva corupției.

Majoritatea subiecților apreciază ca fiind eficiente aceste activități, însă s-ar implica în lupta împotriva corupției doar într-o mică măsură. Este urmată de pozițiile într-o mare măsură, nici în mică nici în mare măsură, într-o foarte mare măsură, și într-un număr mic au răspuns într-o foarte mică măsură.

IPOTEZA 4

.

Fig. nr.12: Acceptarea participării la o campanie anticorupție.

Majoritatea subiecților chestionați afirmă că sunt interesați și ar participa la o astfel de campanie, însă în ciuda acestui fapt, ar accepta să săvârșească o infracțiune de corupție în vederea atingerii unui scop. O parte dintre subiecții chestionați ar participa la o astfel de campanie, însă nu s-ar implica, iar o mică parte nu este interesată.

Am analizat mai jos modul în care subiecții chestionați percep manifestarea corupției în câteva domenii de activitate, dar și percepția avută asupra filmului de scurt metraj prezentat ca urmare a activităților de prevenire și a pliantelor tipărite și distribuite tot cu ocazia derulării acestor activități.

Tabel nr. 1

Referitor la domeniile în care subiecții apreciază că se manifestă corupția la noi în țară:

Analizând tabelul de mai sus, se pot concluziona următoarele:

Un număr de 78 dintre subiecții chestionați consideră că faptele de corupție se manifestă la nivelul justitiei, iar 2 nu au răspuns;

Un număr de 74 dintre subiecții chestionați consideră că faptele de corupție se manifestă la nivelul presei, iar 6 nu au răspuns;

Un număr de 78 dintre subiecții chestionați consideră că faptele de corupție se manifestă la nivelul politiei, iar 2 nu au răspuns;

Un număr de 76 dintre subiecții chestionați consideră că faptele de corupție se manifestă la nivelul sanatatii, iar 4 nu au răspuns;

Un număr de 74 dintre subiecții chestionați consideră că faptele de corupție se manifestă la nivelul administratiei publice, iar 6 nu au răspuns.

A. Detaliat pe fiecare domeniu de activitate s-a stabilit frecvența și procentele cu care subiecții au apreciat măsurile în care corupția se manifeste în aceste domenii:

Tabel nr. 2 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază că se manifestă corupția în domeniul justiției:

În domeniul justiției, subiecții au apreciat manifestarea corupției astfel:

Într-o foarte mare măsură -27 subiecți, ce reprezintă un procent de 33,8%;

Într-o mare măsură – 45 subiecți, ce reprezintă un procent de 56,3%;

Nici în mică, nici în mare măsurără – 4 subiecți, ce reprezintă un procent de 5%;

Într-o mică măsură -1 subiect, ce reprezintă un procent de 2,45%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -1 subiect, ce reprezintă un procent de 2,45%;

Nu au completat această rubrică -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%

Tabel nr. 3 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază că se manifestă corupția în domeniul presei:

În domeniul presei, subiecții au apreciat manifestarea corupției astfel:

Într-o foarte mare măsură – 8 subiecți, ce reprezintă un procent de 10%;

Într-o mare măsură -19 subiecți, ce reprezintă un procent de 23,8%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -26 subiecți, ce reprezintă un procent de 32,5%;

Într-o mică măsură -14 subiecți, ce reprezintă un procent de 17,5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -7 subiecți, ce reprezintă un procent de 8,8%;

Nu au completat această rubrică -6 subiecți, ce reprezintă un procent de 7,5%.

Tabel nr. 4 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază că se manifestă corupția în poliție:

În poliție, subiecții au apreciat manifestarea corupției astfel:

Într-o foarte mare măsură -26 subiecți, ce reprezintă un procent de 32,5%;

Într-o mare măsură -41 subiecți, ce reprezintă un procent de 51,3%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -8 subiecți, ce reprezintă un procent de 10%;

Într-o mică măsură -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -1 subiect, ce reprezintă un procent de 1,3%;

Nu au completat această rubrică -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%.

Tabel nr. 5 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază că se manifestă corupția în domeniul sănătății:

În domeniul sănătății, subiecții au apreciat manifestarea corupției astfel:

Într-o foarte mare măsură -16 subiecți, ce reprezintă un procent de 20%;

Într-o mare măsură -39 subiecți, ce reprezintă un procent de 48,8%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -9 subiecți, ce reprezintă un procent de 11,3%;

Într-o mică măsură -7 subiecți, ce reprezintă un procent de 8,8%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -5 subiecți, ce reprezintă un procent de 6,3%;

Nu au completat această rubrică -6 subiecți, ce reprezintă un procent de 7,5%.

Tabel nr. 6 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază că se manifestă corupția în domeniul administrației publice:

În domeniul administrației publice, subiecții au apreciat manifestarea corupției astfel:

Într-o foarte mare măsură -12 subiecți, ce reprezintă un procent de 15%;

Într-o mare măsură -24 subiecți, ce reprezintă un procent de 30%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -29 subiecți, ce reprezintă un procent de 36,3%;

Într-o mică măsură -7 subiecți, ce reprezintă un procent de 9,4%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,1%;

Nu au completat această rubrică -6 subiecți, ce reprezintă un procent de 7,5%.

B. Detaliat pe fiecare mod de apreciere a calității filmului de scurt metraj, s-a stabilit frecvența și procentele cu care subiecții au apreciat filmul:

Tabel nr. 7 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază filmul de scurt metraj ca fiind eficient:

Subiecții chestionați au apreciat filmul de scurt metraj ca fiind eficient, astfel:

Într-o foarte mare măsură -22 subiecți, ce reprezintă un procent de 27,5%;

Într-o mare măsură -25 subiecți, ce reprezintă un procent de 31,3%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -18 subiecți, ce reprezintă un procent de 22,5%;

Într-o mică măsură -10 subiecți, ce reprezintă un procent de 12,5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%;

Nu au completat această rubrică -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%.

Tabel nr. 8 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază filmul de scurt metraj ca fiind educativ:

Subiecții chestionați au apreciat filmul de scurt metraj ca fiind educativ, astfel:

Într-o foarte mare măsură -22 subiecți, ce reprezintă un procent de 27,5%;

Într-o mare măsură -31 subiecți, ce reprezintă un procent de 38,8%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -20 subiecți, ce reprezintă un procent de 25%;

Într-o mică măsură -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -1 subiecți, ce reprezintă un procent de 1,3%;

Nu au completat această rubrică -4 subiecți, ce reprezintă un procent de 5%.

Tabel nr. 9 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază filmul de scurt metraj ca fiind informativ:

Subiecții chestionați au apreciat filmul de scurt metraj ca fiind informativ astfel:

Într-o foarte mare măsură -22 subiecți, ce reprezintă un procent de 27,5%;

Într-o mare măsură -39 subiecți, ce reprezintă un procent de 38,8%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -12 subiecți, ce reprezintă un procent de 15%;

Într-o mică măsură 3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -1 subiecți, ce reprezintă un procent de 1,3%;

Nu au completat această rubrică -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%.

Tabel nr. 10 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază filmul de scurt metraj ca fiind neinteresant:

Subiecții chestionați au apreciat filmul de scurt metraj ca fiind neinteresant, astfel:

Într-o foarte mare măsură -4 subiecți, ce reprezintă un procent de 5%;

Într-o mare măsură -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -18 subiecți, ce reprezintă un procent de 22,5%;

Într-o mică măsură -7 subiecți, ce reprezintă un procent de 8,8%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -42 subiecți, ce reprezintă un procent de 52,5%;

Nu au completat această rubrică -7 subiecți, ce reprezintă un procent de 8,8%.

C. Detaliat pe fiecare mod de apreciere a calității pliantelor distribuite, s-a stabilit frecvența și procentele cu care subiecții le-au apreciat:

Tabel nr. 11 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază pliantele tipărite ca fiind eficiente:

Subiecții chestionați au apreciat pliantele distribuite ca fiind eficiente, astfel:

Într-o foarte mare măsură -14 subiecți, ce reprezintă un procent de 17,5%;

Într-o mare măsură -32 subiecți, ce reprezintă un procent de 40%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -18 subiecți, ce reprezintă un procent de 22,5%;

Într-o mică măsură -10 subiecți, ce reprezintă un procent de 12,5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%;

Nu au completat această rubrică -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%.

Tabel nr. 12 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază pliantele tipărite ca fiind educative:

Subiecții chestionați au apreciat pliantele distribuite ca fiind educative, astfel:

Într-o foarte mare măsură -20 subiecți, ce reprezintă un procent de 25%;

Într-o mare măsură -28 subiecți, ce reprezintă un procent de 35%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -22 subiecți, ce reprezintă un procent de 27,5%;

Într-o mică măsură -5 subiecți, ce reprezintă un procent de 6,3%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%;

Nu au completat această rubrică -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%.

Tabel nr. 13 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază pliantele tipărite ca fiind informative:

Subiecții chestionați au apreciat pliantele distribuite ca fiind informative, astfel:

Într-o foarte mare măsură -22 subiecți, ce reprezintă un procent de 27,5%;

Într-o mare măsură -35 subiecți, ce reprezintă un procent de 43,8%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -14 subiecți, ce reprezintă un procent de 17,5%;

Într-o mică măsură -4 subiecți, ce reprezintă un procent de 5%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -2 subiecți, ce reprezintă un procent de 2,5%;

Nu au completat această rubrică -3 subiecți, ce reprezintă un procent de 3,8%.

Tabel nr. 14 – Referitor la măsura în care subiecții apreciază pliantele tipărite ca fiind neinteresante:

Subiecții chestionați au apreciat pliantele distribuite ca fiind neinteresante, astfel:

Într-o foarte mare măsură -1 subiect, ce reprezintă un procent de 1,3%;

Într-o mare măsură -5 subiecți, ce reprezintă un procent de 6,3%;

Nici în mică, nici în mare măsurără -18 subiecți, ce reprezintă un procent de 22,5%;

Într-o mică măsură -12 subiecți, ce reprezintă un procent de 15%;

Într-o foarte mică măsură/deloc -35 subiecți, ce reprezintă un procent de 43,8%;

Nu au completat această rubrică -9 subiecți, ce reprezintă un procent de 11,3%.

Capitolul VI

Concluzii

Analizând cazurile prezentate mai sus, am constatat că ipoteza de la care pornește această lucrare este confirmată.

Astfel, din constelația de factori care contribuie la formarea unui comportament delincvent, pe primul plan se detașează calitatea slabă a mediului familial, în care părinți nu au avut capacitatea psihologică de a modela pozitiv personalitatea copiilor: în această situație nu au putut fi interiorizate o serie de cerințe sociale care ar fi constituit structurile de bază ale conduitei corecte. Respectul autorității, relației destinse cu semeni, capacitatea de a trăi conform normelor sociale, încrederea în sine, echilibrul sufletesc, depășirea frustrărilor cotidiene și alte calități, nu se pot forma decât în prezența unor modele familiale adecvate, în care dragostea și interesul pentru binele copilului sunt valori fundamentale. Or, în cazul deținuților pe care i-am testat, nu am întâlnit asemenea situații.

Acest lucru a contribuit în mod hotărâtor la constituirea unor personalități dizarmonice cu toate particularitățile lor comportamentale: impulsivitate, abuz de alcool, minciună, încăierări periodice, acte autoagresive, relații interpersonale instabile etc.

De asemenea, am constatat că subiecții examinați își minimalizează necazurile, fac eforturi să apară într-o lumină favorabilă, nu-și iau obligațiile în serios, au o scăzută capacitate de a comunica și respecta normele sociale și toate acestea pe un fond de eficiență intelectuală aflată sub medie. Regresiunea intelectuală este favorizată între altele și de slaba dezvoltare a vieții afective, precum și de orizontul limitat de cunoștințe generale.

Am mai constatat că pe lângă acești factori menționați mai sus la c,onstituirea comportamentului delincvent pot contribui și nivelul redus de școlarizare dm activitatea profesională.

Problematica domeniului penitenciar aparține într-o mare măsură psihologiei. Dincolo de neîmpliniri și dezamăgiri, a fi psiholog într-o închisoare permite o experiență profesională unică, atât în postura de specialist orientat mai mult pe consiliere, cât și în cea de cercetător, de conștiință critică a universului penitenciar. De altfel, dat fiind specificul acestei instituții, nici un membru al personalului nu poate fi la modul strict Un funcționar, aceasta atât din cauza dimensiunii umane a activității cotidiene, cât și a faptului că sarcina este nestructurată pentru cea mai mare parte a personalului.

Ar trebui ca penitenciarul să organizeze pedeapsa conform unui proiect de transformare a personalității deținuților dar, de-a lungul timpului, penitenciarul a evoluat de la ceremonia suferinței ascunsă de o arhitectură masivă și apărată de secretul administrării, la o penalitate nediferențiată, abstractă și confuză. întoarcerea eticului în problematica penologică este însă la ordinea zilei. Vechile concepte de analiză a criminalității sunt completate cu cele venite din domeniul drepturilor omului. De asemenea, la procedurile respective specifice domeniului penitenciar, științe umane în general și cu deosebire psihologia, adaugă pe cele ale medierii, compensării și concilierii interumane. Acest lucru nu trebuie să surprindă: pe actuala scenă socială și culturală, pentru a înțelege mai bine îndatoririle, trebuie aprofundate drepturile omului. Iar una din particularitățile închisorii rezidă în diversitatea obiectivelor contradictorii pe care trebuie să le atingă: pedepsirea, intimidarea, readaptarea.

Creșterea numărului de deținuți este determinată de sporirea violenței și mai puțin de creșterea criminalității în general. De aceea deținuții nu reprezintă întreaga populație delincventă, ci mai ales infractorii cei mai vulnerabili la controlul social: minorii, șomerii, străinii. în acest context, combaterea îmbolnăvirii societății românești într-un mod simptomatic nu este de prea mare succes. Dimpotrivă ne va duce la o creștere a inegalității sociale și la neliniște. Dacă nu vom lupta împotriva actualei inegalități din societate, ea va deveni o amenințare la adresa noastră și a generațiilor care vor veni. Astfel, șomajul motivează crima acolo unde ambianța socială este pregătită pentru aceasta – privațiunea socială crescută, nivel redus de școlarizare, familii cu tensiuni, copilărie tristă.

Penitenciarul este o instituție patogenă care depersonalizează individul și-1 face să devalorizeze lumea și pe sine însuși și, ce este mai rău, permite obișnuirea cu acest mediu. Cu siguranță, efectele succesului sau eșecului tratamentului penitenciar trebuie privite cu toată atenția, deoarece ele pot difuza și în anturajul celui abia eliberat din închisoare. Filozofia deținutului poate fi formulată astfel: „Pedepsele scurte suni un nonsens, pentru că nu reprezintă o veritabilă eliminare, iar pedepsele lungi sunt substitutul umanist al condamnării la moarte". In timpul șederii în penitenciar se instalează destul de repede un sentiment de derivă, de înstrăinare: aceasta deoarece pedepsele scurte sunt trăite ca un dezastru, iar cele lungi iau aspectul unui mod de viață cu multiple nuanțe patologice. De aceea, sunt necesare speranțe rezonabile privind ritmurile schimbărilor în instituția și microgrupurile carcerale. Oricum, un corp social sănătos implică deocamdată -chiar și în opinia deținuților – un număr suficient de locuri în penitenciare.

Este evident că funcția terapeutică a justiție trebuie prelungită și în limpid executării pedepsei cu închisoarea și după liberarea deținutului. Politica penitenciară va trebui însă abordată în contextul politicii sociale obișnuite – învățământ, sănătate, servicii etc. – fără a face din ea un domeniu distinct. Aceasta înseamnă a recunoaște câteva lucruri: că viața de zi cu zi dintr-un penitenciar este mai complexă decât reglementările formulate și deci personalul care lucrează în contact direct cu deținuții acționează în spiritul, și nu în litera lor; că distanța dintre scopurile oficial invocate și cele efectiv atinse este mare; în sfârșit, că mai este mult de făcut în privința coerenței interne a sistemului penitenciar (între competențele diverselor eșaloane, între statutul și rolul unor categorii de personal, în ce privește acuratețea canalelor de comunicație, între importanța unor activități și personalul care trebuie să le îndeplinească).

Ideea unei reforme penitenciare este acceptată la toate nivelele ierarhiei instituționale și, cel mai firesc, în rândul personalului care lucrează nemijlocit cu deținuții. Aceasta pentru că atitudinea față de schimbare în perioada traversată acum de țară exprimă și atitudinea personalului față de închisoare și funcțiile ei sociale. Practic, toate aspectele activității penitenciare sunt regândite: conceptele fundamentale, tipul de autoritate, relațiile externe, normele interne, capacitate de diagnoză și prognoză, categoriile de deținuți, coerența organizațională etc. Există o neconcordanță între sarcinile concrete pe care le îndeplinește un gardian și statutul formal prevăzut de actele normative: sarcinile sunt mai ales de asistență și ajutor, iar atribuțiile oficial stabilite sunt de supraveghere și disciplinare. Reforma penitenciară începe abia după schimbarea relațiilor dintre gardieni și deținuți, odată cu trecerea de la frică și ostilitate la educare și ajutor. Aspectul coercitiv poate lipsi în relațiile interumane dintr-o închisoare: zidurile descurajează îndeajuns.

Oamenii au o conduită morală doar când au ceva de apărat;: prestigiu, funcții, avere, stima celorlalți, speranța unei schimbări în bine. Acest lucru este valabil și pentru personal și pentru deținuți. Criza personalului din închisori se va menține atât timp cât societatea civilă nu va avea încredere în închisorile ei, atât timp cât nu va considera munca personalului ca participând/condiționând serviciul public al justiției.

Pentru a evalua o instituție este suficient să cunoaștem funcția socială pe care o îndeplinește, efortul intern de profesionalizare a personalului și, în sfârșit, informațiile pe care le produce pentru restul subsistemelor sociale. Declinul organizational se instalează acolo unde numărul experților este redus, unde formarea modernă a personalului este neglijată, iar eforturile de diagnoză și prognoză a dinamicii instituționale nu fac obiectul unor abordări sistematice. Pentru a deveni exportatori de idei în materie penitenciară este nevoie în toate închisorile de specialiști în probleme umane și, desigur, de un „Centru de studii și cercetări penitenciare".

Complexitatea mediului penitenciar" impune cu necesitate principiul studierii sale interdisciplinare, dar deseori acest lucru se lovește de înmulțirea datelor descrise și analizate, ceea ce favorizează mai mult specializarea decât integrarea globală. Nu o dată, o pseudo-interdisciplinaritate ascunde o luptă de putere între discipline; oricum, trebuie părăsite schemele simple de cauzalitate.

Presiunea spre performanță și schimbare în mediul penitenciar vine din mai multe direcții: din partea guvernului, care trebuie să facă față standardelor internaționale; din partea publicului, care așteaptă informații privind gradul de siguranță al închisorii și calitatea activităților de recuperare ce se desfășoară cu deținuții; din partea competiției interne între servicii și eșaloane; din partea unor grupuri interesate în colaborarea cu închisorile (organizații non-guvernamentale pentru drepturile omului, universități, centre de cercetări etc.).

Iată acum o listă cu posibile abordări a problematicii umane din penitenciarele pentru adulți și centrele de reeducare a minorilor delincvenți: hiperadaptarea la viața de detenție; construcția cognitivă a realității la deținuții recidiviști; abordarea transculturală a recidivei; victima în viziunea deținuților; dinamica personalității condamnaților la închisoarea pe viață; caracteristici psihologice ale condamnaților pentru crime abominabile; comportamente aberante în detenție; patologia sexuală în penitenciar; supraaglomerarea închisorilor; violența în grupurile de deținuți; stilul de yiață la recidiviști; problematica psihosocială a femeilor deținute; schimbări calitative în delincventa minorilor; deținuți (minori) cu diverse tipuri de handicap; calitatea veții de detenție; stilul de viață a personalului penitenciar; structura valorilor personale și semnificația lor pentru activitatea gardianului.

Când termini o cercetare ți se deschid alte și alte orizonturi, iar atunci când ai avut în centrul preocupărilor problematica psihologică a omului și a grupurilor umane, un sentiment de urgență te grăbește spre noi abordări. Dar, de obicei, progresul teoretic se realizează în disciplinele de bază și mai puțin în domeniile practice, așa cum este cel al psihologiei penitenciare. De aceea, constatările făcute în universul închisorilor rămâne cel mai adesea în zona descriptivului. Dar și în acest caz eforturile au meritat să fie făcute chiar dacă în general, scriind despre închisori, specialiștii aduc vrând-nevrând argumente pentru abolirea sa.

Închisoarea nu este și nu va putea fi niciodată un cadru adecvat dezvoltării personalității, dar ea ne ajută să înțelegem condiția umană, fie și în ipostaza de deținut. Căci nimic nu are rost dacă nu prețuim omul și nu-i construim o lume pe măsură. Există o măreție a ființării umane ce trebuie afirmată întotdeauna.

Probabil la aceste lucruri se gândea Michel Foucault atunci când, cu câteva zile înainte de a muri, spunea: „Dar pentru ce un om nu poate face din viața sa o operă de artă? Pentru ce această lampă, această casă, poate fi un obiect de artă și viața mea nu?”

Polițiile locale, au în programul lor de activitate, cuprinse parteneriate cu școlile, instituțiile de învățământ pe toate nivelele, din localități, în vederea informării elevilor și cadrelor didactice, a părinților în scopul prevenirii unor acte infracționale cu subiecții din mediul școlar. Aceste acțiuni țin de profilaxia actelor infracționale (vezi anexa IV).

Bibliografie:

Bogdan, T. (1973) – Probleme de pshihologie judiciară, Ed. Științifică .
București

Bogdan,T. (1983) – Date privind psihologia devianței în I. Radu Psihologia educației șți dezvoltării, Ed. Academiei București

Brânzei, P. (1986) – Psihologia comportamentului aberant în relațiile cu;, mediul, Ed. Științifică și Tehnică, București

Cherciu, E, (2004) – Corupție. Caracterizare și particularități în România, Ed. Lumii Lex, București

Chipea, F. (1997) Sociologia comportamentului infracțional. Studiu de caz în județul Bihor, Ed.Esogep-Euxin, București

Cristescu, M. (1978) – Testul T.A.T. și tulburările de comportament în Cosmovici, A. Metode pentru cunoațterea personalității cu privire specială la elevi, Ed. București

Buș, I. (1997) – Psihologie judiciară, Ed. Presa Universitară Clujeană

Dragomirescu, V. (1967) – Psihosociologia comportamentului deviant,Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Florian, Gh. (1996) – Psihologie penitenciară, Ed. Științifică

LopezJE-, Myra, (1959) – Manuel de psycologie juridique, Paris, P.U.F.

Mitrofan, M. Zdrenghea, V., Butoi, T. (1992) – Psihologie judiciară, Casa de Editură și Presă "Șansa", București

Morândău, D, (2002) – Socilogie generală, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu

Oancea, I. (1998) – Probleme de criminologie, Ed. AII Educațional S.A.

Petcu, M. (1999) – Delincventa repere psihosociale, Ed. Dacia, Cluj-. Napoca

Preda, V. (1998) – Delincventa juvenilă, Presa Universitară Clujeană

Preda, V. (1997) – Testul tematic de apercepție, Fundația Culturală Forum Cluj-Napoca

Preda, V. (1981) – Profilaxia delicventei și reintegrarea socială, Ed Științifică și Enciclopedică, București

Predescu, B. – Psihiatrie, vol.il, Ed. Medicală

Rădulescu, S., Banciu, D. – Sociologia crimei ți criminalității, Ed. Dacia Cluj-Napoca

Rădulescu, S., Piticariu, M. (1989) – Devianță comportamentală ți boală psihică, R.S.R. București

Rădulescu, S., Banciu, P., Voicu Marin (1985) – Introducere în psihologia devianței, Ed. Științifică

Rădulescu, S., Banciu, D. (1990) – Introducere în sociologia delicventei juvenile, (Adolescența între normalitate și devianță) Ed. Medicală București

Ranschburg, I. (1979) -Frică, supărare, agresivitate, Ed. București

Roșea, A. Psihopatologia devianților morali, Ed. Dacia Cluj-Napoca

Stancu, E. (1995) Criminalistica Ed. Actami, București, vol.I și II.

Ursa, V. (1996) – Criminologie, Ed. Argonaut Cluj-Napoca

Vlad, C, Vlad, T. (1978) – Psihologia și psihopatologia comportamentului, Ed. Militară, București

Anexa 1

Relatările subiecților la planșele T.A.T.

B.N.

1. "Copilul gândește prea mult. Fantezii copilărești. Visează cu ochii deschiși, să omoare un violonist. Imaginea nu are nimic copilăresc, are degetul pe tâmplă. Un copil nu face așa ceva. în final vine mama copilului și îi spune să nu mai viseze. Am ales acest sfârșit pentru că mi se pare optimist!"

3BM. "Năpăstuiți ai soartei, un om deznădăjduit. Nelu, care era miner, avea o solie, Ana, casnică. Aceștia aveau o fată pe care o chema Victoria după numele bunicii ei. în 1997 Nelu a fost dat în șomaj și a început să bea, se certa cu Ana, a început să umble prin baruri. Ana a găsit de lucru ca vânzătoare, el tot bea și a survenit divorlul. Au rămas ară casă și fetiță, el continua să bea tot mai mult și a ajuns boschetar (om al străzii), care totuși în momentele sale de luciditate regretă starea în care a ajuns. Nemaiavând ce bea, a furat și a ajuns la pușcărie. Ana va găsi pe cineva și va avea un viitor fericit."

4. "Semnifcă un abandon.

O pereche se întâlnește în parc, se îndrăgostesc, întrețin o relație, se căsătoresc, după 2-3 ani, el care fusese înainte un mare aventurier, găsește o femeie pe care crede că o poate iubi mai mult decât pe soția sa. Avea mustrări de conștință. îi spune soției sale, ea îl imploră să nu divorțeze. EI nu vrea să o asculte, pleacă la cealaltă, însă își dă seama că nu e de el și se întoarce la soția sa. Ea îl primește și trăiesc până la adânci bătrâneți."

8BM. "Copilul e la școală și în timpul orei de istorie profesorul vorbește despre bunicul său, care a luptat în '48 și un gloanțe i-a străpuns abdomenul și a ajuns într-o casă a rezistenței. Cei din rezistență, au chemat medicul și după două minute de chin au scos glonțul. Povestirea se termină, copilul își dă seama că e la oră și e încurajat de povestirea profesorului".

12M. "Un om avea un singur fiu pe care-1 iubea ca pe achii din cap, îi împlinea toate poftele și orice capriciu. Cumpărase o mașină, și 1-a dat la facultate la A.S.E.. Băiatul învăța destul de bine. La un chef a întâlnit o fată, o chema Mirela (șatenă cu păr lung, ochi căprui), s-a împrietenit cu ea, a avut o legătură care a ținut până la terminarea facultății, apoi s-au despărțit. Băiatul s-a întors la el acasă, avrut să se angajeze și când a făcut controlul medical a văzut că are SIDA. Boala a evoluat, a ajuns pe patul de moarte. Tatăl său a vegheat la capul său până a murit, apoi pentru că nu mai avea alte rude, a donat banii unui centru de cercetare pentru SaA, apoi s-a împușcat."

13MF. "Sorin era agent de vânzare, și avea mare succes la firmă. Era trimis mai tot timpul prin țară. Majoritatea vieții lui o petrecea înhotel. Nu era însurat și nu avea nici o legătură stabilă. Singurele femei cu care se întâlnea era prostituatele care le întâlnea în parcare. Totuși, într-o zi s-a îndrăgostit de una dintre ele. I-a mărturisit dragostea sa și faptul că avea să o ia de nevastă. Ca răspuns ea a început să râdă sarcastic.El nesuportând respingerea a strâns-o de gât până a murit. Știind ce o să-I aștepte după aceasta și nedorind să ajungă la închisoare a deschis geamul de la cameră și a sărit în gol. Nu a murit, iar după ce a fost dus la spital, a fost închis. (Nu întotdeauna câns îți dorești să mori, mori.)

"Andrei părea un copil normal, dar dacă stăteai de vorbă cu el, în cele din urmă constatai că este orb. Așa s-a născut și s-a învățat să-și trăiască viața în întuneric. Lumea îl batjocorea și copii îl luau peste picior. Totuși, timpul a trecut, el a crescut, a învățat să se descurce singur, pentru a scăpa de mulțimile indiscrete ale vecinilor, a bătut lemne peste geamuri pentru că el oricum nu avea nevoie de lumină. într-o zi a auzit la radio că în Germania se poate opera și are șanse, ca în viitor să poată vedea. A dat anunț la TV și a găsit oameni binevotori și și-a căpătat vederea și s-a întors acasă. A intrat în casă și și-a dat seama că lipsește ceva. Lipsea lumina! Așa că a luat un topor, a rupt lemnele ce erau bătute în fereastră și a deschis larg ferestrele. De azi înainte se va bucura și de lumina soarelui.

"Au fost odată doi prieteni, Marius și Costel. Au crescut de mici copii împreună, iar mai târziu după ce s-au aventurat într-o bandă de golani, au început să facă lucruri pe care legea nu le tolera. Au ajuns la închisoare, au stat împreună, s-au eliberat, totuși au continuat viața de dinainte și au ajuns la închisoare iar. La închisoare era cum era și Costel i-a promis că o să iasă la muncă dar nu a reușit. Orice legătură dintre ei s-a rupt. După câteva luni, Marius (cel care a ieșit la muncă) a aflat că, Costel a murit. După câțiva ani, Marius s-a eliberat, a căutat rudele lui Costel și a întrebat unde e îngropat. A aflat, s-a dus la mormânt, s-a pus în genunchi și a început să plângă. Pierduse un prieten foarte bun. Marius a plecat din

România pentru că nu mai putea să trăiască o viață normală. S-a realizat și nu s-a mai întors în România pentru că nu mai are pe cine vizita."

17BM. "Sorin era un elev bun la învățătură și apreciat de colegi, însă era complexat de faptul că era mic de statură. Datorită rezultatelor sale la învățătură a ajuns șef de detașament la P.T. A.P. în perioada aceea s-a organizat un concurs, în cadrul căruia erau mai multe probe, printre care, pista cu obstacole, tragerea la pntă și orientare turistică. Cu toate că Sorin era foarte rapid, el nu era sigur că la pista cu obstacole o să reușească să treacă linia de final. Totuși a pornit în cursă alături de coechipierii săi, a depăît câteva obstacole și în final a ajuns în fața unui zid pe care trebuia să-1 escaladeze cu ajutorul unei frânghii. S-a oprit în fața zidului și într-o fracțiune de secundă a văzut în fața ochilor ce se va întâmpla dacă nu o să treacă zidul. Cu ajutorul funiei a reușit să treacă peste zid și a ajuns la linia de sosire. După câtva timp s-au afișat rezultatele și a văzut că echipa la care a participat a câștigat."

18BM. .,într-o zi un om se întoarce de la muncă. Fusese o zi la fel de plictisitoare ca oricare alta deoarece nu îi plăcea munca pe care o avea, dar fiind singurul mod de a-și întreține familia a trebuit să accepte această slujbă. Pe drumul de întoarcere acasă, se gândea la fetița lui ce îl aștepta. La un moment dat, cineva 1-a prins de spate, 1-a lovit, i-a luat ceasul, portofelul și lanțul de la gât. încet, omul s-a ridicat de jos și a plecat plângând spre casă. Pierduse banii pentru care muncise atâta timp. De aceea se gândea cum o să-și întrețină familia. Prietenii l-au ajutat și I-au împrumutat."

Planșa albă

"într-o zi, un băiat s-a dus la prietena sa. Locuiau în blocuri diferite și lui i-au trebuit 2 ore să ajungă la ea. A ajuns la ea, s-au dus împreună la un restaurant și au început să vorbească. Băiatul i-a spus că o să plece în armată și că se poate să n se mai vadă o vreme. S-au despărțit și băiatul a plecat în armată. în timp ce fâcea instrucție și-a dat seama că nu i-a spus niciodată țrietenei sale că o iubește. Așa că s-a gândit să-i scrie o scrisoare. A luat pixul, foaia. La un moment dat a rămas în față cu foaia și cu pixul în mână. Nu știa ce să scrie. Nu i-a mai scris."

C.G.

1. "Un băiat stă și se gândește. Ce-i asta?… o vioară. Un caiet? sau ce-i? pușcă? Se gândește ce să facă cu ea. O pușcă, se uită la caiet… vrea să scrie."

3BM. "Un om stă jos, cu capul pe bancă, cu mâna la cap, doarme, pentru că-I obosit, pentru că nu are unde să doarmă, pentru că e sărac."

4. "Un om cu o femeie încearcă să stea de vorbă, el nu vrea să o bage în seamă, să se uite la ea. în spate se mai vede o femeie care stă și se gândește acolo. El vrea să plece de acolo ca ea să nu vadă cine îi pentru că el a intrat la ea în casă și a vrut să fure."

8BM. "Mai mulți bărbați s-au certat, iar unul dintre ei încearcă să-I lovească cu cuțitul pe unul. Acesta a căzut jos, iar celălalt stă în picioare și se gândește că n-o acut bine ce o făcut. Se gândește el a lovit sau nu."

12M. "Aici e un om culcat pe spate, e bolnav, celălalt stă lângă el, cu o mână asupra lui, întreabă ce-i cu el, ce să-i facă. Cel bolnav îl roagă să-1 ducă la spital. El îl duce să-1 salveze, să nu moară. îl salvează."

13MF. "O femeie întinsă pe pat, o bătut-o bărbatul și el stă cu mâna pe cap. EI vrea să ia o carte de telefon ca să dea un telefon, să vină salvarea să o ducă la spital să o salveze, totuși că îi pare rău. Și nu o salvează."

"Un om la un geam, care a deschis un geam ca să fure ceva pentru că nu are din ce să trăiască și nu știe ce să facă să intre sau să nu intre. Până la urmă intră, fură și apoi vine poliția și îl prinde."

"Un om într-un cimitir, are un clește în mână și caută un mormânt în care-I îngropat un om pe care 1-a omorât. Vine poliția și-1 întreabă ce caută în cimitir. Și atunci se descoperă că el 1-a omorât, face închisoare."

17BM. "Un om care se cațără pe o frânghie și vrea să se spânzure, pentru că a făcut ceva rău și și-a dat seama că nu a făcut ceva bine. Dar este cineva care îl salvează nu se spânzură. Vine poliția și-1 prinde."

18BM. "Un om care e atacat de la spate tot de hoți, cere ajutor ca să vină să-1 scape cineva dar nu prea are pe cine chema șî încearcă să se apere singur. Reușește să-1 imobilizeze pe acel om și până la urmă îl duce la poliție și apoi îl arestează."

Foaie albă

"Un bărbat și o femeie se ceartă și rămâne camera goală.

D.D.

1. "Băiatul care a fost înainte. Băiat ce are o carte și o vioară. Cartea îi de muzică și se gândește ce cântec îi scris ca să-1 cânte."

3BM. "Aici e un băiat la care i s-a întâmplat ceva, un necaz în familie. El cade jos și plânge pentru necazul pe care-1 are. I-a murit cineva din familie, fratele lui pentru că era bolnav."

4. "Un bărbat și o femie, bărbatul este nervos pentru că a avut scandal cu unul care a fost la nevastă. Elț vrea să se ducă să se răzbune și soția îl oprește, până la urmă se calmează și îi spune la soție că regretă ce s-a întâmplat. Știe că soția sa trăia cu bărbatul acela pentru că i-a urmărit."

8BM. "Aici e vorba de un băiat care s-a certat cu părinții lui pentru că-i spunea să se angajeze, că ei nu vroiau să-1 mai țină pentru că nu li se mai ajung banii. Atunci el s-a supărat, și a plecat de acasă. S-a dus să se angajeze și înapoi nu s-a mai întors."

12M. "Un băiat, i-a muri cineva din familie, tatăl lui, îngenunchează la mormântul lui îi pare acum foarte rău de cel care a murit și plânge după el.:"

13MF. "Un bărbat care s-a certat cu soția din furia lui a omorât-o, după ce și-a revent, 1-a luat frica, o pus mâinile la cap și a început să plângă că și-a omorât soția."

"Aici e vorba de un băiat care a intrat într-o încăpere și a furat niște bani. De frică să nu-1 vadă nimeni sare pe geam și fuge. Prlipa îl prinde și îl arestează."

"Aici e vorba de un bărbat care a comis o crimă, a fost prins de poliție, arestat, după pedeapsă. Când s-a eliberat a mers acasă, a luat un pistol și s-a dus la mormântul celui pe care 1-a ucis, ca să distrugă crucea și să se răzbune."

17BM. "Un băiat care se urcă pe frânghie, vre să facă sport."

18BM. "Un bărbat care era patron, avea mulți bani și un individ care 1-a urmărit și 1-a atacat, a luat banii și a fugit."

Planșa albă

Un om și tata lui se ceartă, iar băiatul îl omoară… și îi pare rău."

I.F.

1. "Un băiat cu vioară, cam supărat are un gând să învețe să cânte la vioară, să ajungă cineva. Dar el nu o să ajungă pentru că, nu îl duce mintea. Mă gândeam la mine, sunt un ratat la 29 de ani."

3BM. "Femeie supărată, părăsită de bărbat, așteptând să se întoarcă înapoi plângând, bineînțeles părându-i rău după el. A fost o ceartă între ei din cauza neajunsurilor. El se întoarce până la urmă, și nu mai era același, se schimbase în rău. Și până la urmă au divorțat și au rămas singuri."

4. "Un bărbat și o femeie, femeia îl iubește pe el dar el este indiferent față de el, se uită în altă parte. Văzând că femeia ține prea mult la el, îi face ei o propunere, (să se prostitueze). A acceptat, dar duț un timp el a ajuns la închisoare și nu s-a mai întors, au rămas singuri."

8BM. "Băiatul aceste nu se poate numi erou deoarece fapta lui de mârșăvie i-au făcut pe cei din jur să-1 urască și să-1 privească ca pe un criminal, (a făcut o crimă, a omorât pe bărbatul din imagine). Rămâne în ochii tuturor un om de nimic pentru fapta pe care a iacut-o."

12M. "Doi bărbați, unul dintre ei întins pe pat iar celălalt un doctor psihiatru. îl hipnotizează (din film știu). Cel care stă întins a avut un accident. De la lovitura accidentului pe care a avut-o nu-și mai amintește nimic, nici dacă a fost însurat, nici dacă a avut familie. Acest doctor îl ajută să-și amintească, să-și poată cunoaște familia. își amintește."

13MF. "Un bărbat și o femeie care s-au certat într-o cameră de hotel acesta fiind mai agresiv a lovit-o pe femeie și ea a rămas inconștientă pe pat. Fiind sub influența alcoolului și-a dat seama prea târziu de ceea ce a făcut pentru că femeia decedase. Era atât de supărat încât își pusese mâna la ochi și nu mai vroia să mai vadă pe nimeni în fața. ochilor așteptând să vadă ce se întâmplă. Trebuia să intervină organele de poliție, să fie condamnat. îi pare rău ce a acut. Speră ca pe viitor să nu se mai întâmple."

"Un bărbat sătul de viață, de pățanii etc. s-a hotărât să-și pună capăt zilelor. Eu îl văd spânzurat, nu vă supăr. S-a spânzurat de prea multă suferință, nu mai putea să trăiască."

"Un bărbat fiind scăpat de la închisoare aude de la părintele rămas că mama lui a murit și a cerut să-i spună în ce cimitir este îngropată. Ajuns la cimitirul cu pricina, în fața mormântului mamei sale, și-a încrucișat mâinile, să plângă, părându-i rău că nici măcar nu a fost la înmormântarea ei, și blestemând ziua în care s-a născut."

17BM. "Aici este vorba de un hoț care vrea să spargă o casă prin escaladare cu o funie groasă. El știe sigur că în acea casă se găsesc diferite lucruri de valoare, aur, bani etc. Vrea cu tot dinadinsul să intre să susiragă obiectele și bunurile de acolo. în fond și la urma urmei reușește dar pentru scurt timp pentru că este prins de organele de poliție, și trimis în fațajudecătoriei."

18BM. "Mâinile astea de sus nu sunt ale lui, nu? Un bărbat stă în picioare, este prins de două mâini, din umbră, mă gândesc că mâinile erau ale unei femei ale cărui visuri de viitor sunt spulberate (prostituată) cerând la acest domn să întreiină raporiuri sexuale pentru o anumită sumă de bani. Aceste este de acord, o duce la o cameră de hotel. După terminarea actului sexual, rupe o bancnotă de 100 DM spunându-i la femeie că el nu a plătit niciodată o femeie pentru a-1 face fericit și decât să-i dea suta de mărci, mai bine o rupe să nu aibă nici el nici ea."

Foaie albă

"Un om a fost bătut de poliție dar a fost bătut pe nedrept deoarece nu el a săvârșit faptele. Prin bătaie și frică a afirmat că el a făcut faptele, deși nu el a făcut. Urma să facă pușcărie în locul altuia."

L. G.

1. "Visează că ar avea în faiă o vioară dar nu știe dacă îi vis sau realitate și el se gândește să le spună la păriniii lui să le cumpere o vioară. Lui i-a spus cutn să îi cumpere că nu știe să cânte la vioară și a mers să dea la o școală de muzică. în final a gătat școala și ai lui i-au cumpărat o vioară.

3BM. "A venit de la muncă și s-a pus să se odihnească pe bancă. El cum era obosit a adormit și a căzutjos de pe bancă. Dormea acolo și toată lumea credea că e mort de beat, până o dată un om 1-a trezit și la pus pe bancă ca să doarmă acolo."

4. "Sunt pe un platou de filmare și trebuiau să facă un film despre ceartă în familie.

Bărbatului nu-i plăceau certurile și nu a vrut să jpoace în film. Fata tot îl ruga ca să joace să le reușească cel mai bun film. Până la urmă el se mai gândește și o face pentru fată, joacă în film."

8BM. "Băiatul ăsta … era într-o zi expoziiia de pictură și a participat la expoziție cu un tablou dar profesoara lui a spus că a țcut un desen prea sadic, prea multă răutate în pictura lui și el a spus că e bun desenul, și a spus profesoara că hai să mergem că poate luăm și ceva bani."

12M. "Copilul doarme și visează cu o stafie în fată și spunea că i se va întâmpla ceva rău și el din vis a început să zbiereși tatăl său cum 1-a auzit a mers și 1-a trezit și I-a întrebat: ce visezi?"

13MF. "Astă dimineață trebuie să meargă să se trezească la muncă, dar nevasta zicea, nu pleca, stai aici cu mine. EI a spus că nu are cum, că trebuie să plece la lucru iar el cum ținea foarte mult la nevasta lui s-a gândit și i-a spus stai că nu mai merg la muncă și n-a plecat, s-a dus înapoi în pat."

"S-a certat cu nevasta lui, s-a dus pe geam și se uita la cer și se gândea cum a putut să se certe cu ea. Și-a pus în cap a doua zi ce să zică, ca să se împace cu ea. A doua zi el cum s-a gândit așa i-a zis și la acceptat înapoi."

"Un om care s-a mascat și a venit și el în cimitir să zică că e dracu' și prindea animale mici și le rupea picioarele și a găsit dintr-o dată un anima. 1 frumos și îi era frică ca să-i rupă picioarele pentru că el era un om nu era dracul."

17BM. "A venit și el la concurs dar el habar nu avea să se ridice pe funie și i-a spus la profesor că el nu știe să se urce pe funie, dar profesorul nu avea oameni destui la concurs a început să-I antreneze pe el și până la urmă a reușit să intre și el în concurs și a câștigat."

18BM. "Asta s-a dus într-o seară în bar și a comandat de băut scump și nu avea bani destui până a trebuit să plătească la bar, el a dat să fugă pe ușa, barmanul a pus mâna pe el și I-a întrebat unde pleci că n-ai plătit. EI a zis stai că merg acasă să aduc, că am uitat să iau destui. EI până la urmă a dat dovadă de om și a adus banii la bar."

Planșa albă

Un bărbat cu femeia lui, merg… și împreună cu copilul… merg într-o stațiune."

M. L.

1. "Ce-i aici o armă? Un băiat care studiază o armă, cred că o armă de vânătoare se gândește ce să facă cu ea. Să se ducă undeva să omoare pe cineva."

3BM. "Aici e un om stă căzut lângă o bancă, pentru că e beat S-a îmbetat de fericire că i-a născut nevasta."

4. "Un om cu o femeie, un copil în spatele lor și femeia vrea să îl întrebe ceva. II întreabă cine îi și de unde vine. El stă cu capul într-o parte și nu vrea să-i răspundă."

8BM. "Mai multe persoane dintre care două sunt în picioare și unul jos, unul vrea să-1 înjunghie pe celălalt cu un cuțit și unul stă și se gândește că ce o fi acut. I-au bătut pentru că au fost în dușmănie și s-a gândit că acum e momentul și 1-a luat la bumbăceală și acum stă și se gândește că nu a făcut bine ce a țcut."

12M. "Aici îi unul întins jos și unul deasupra stă și se uită la el, I-a bătut ș? îi pare rău ce a făcut regretă că 1-a omorât, și stă în genunchi și îi pare rău. Acesta a fost să fure și ăsta ca să se apere 1-a omorât."

13MF. "Un bărbat și o femeie întinsă pe pat femeia cred că a bătut-o și îi pare rău că a bătut-o, stă cu mâna pe cap, cărți… casă… a bătut-o că a umblat cu altul și a aflat și ia dat pe piele până a omorât-o."

"Un om la o ușă dă să sară pe o ușă sau pe un geam. EI a vrut să fure dintr-o casă și ca să scape de cel a căruia era casa avrut să fugă pe geam. L-a prins poliția."

"Un om … nu știu … legat cu cătușe stă în cimitir. O omorât pe cineva și acum îi pare rău ce a acut. L-a îngropat pe cel pe care l-a omorât și apoi l-a prins poliția."

17BM. "Un om se urcă pe o funie în sus, vrea să se spânzure, a omorât pe cineva și vrea să-și ia și el zilele, că a zis că nu are nici un rost și nu avea pe nimeni."

18BM. "Un om care merge și îi atacat de cineva de la spate pentru că vrea să-1 tâlhărească să-i fure bunurile. El cere ajutor sau încearcă să se apere și îl imobilizează să-1 ducă la poliție. Persoana care l-a atacat era o persoană cunoscută care știa că are bani."

Planșa albă

"Un cioban cu oile sale merge pe câmp și întâlnește o femeie. Rămân împreună toată viața."

R.F.

1. "Este un copil care este supărat pentru că îi stricată vioara și nu are cine să o repare. Ar vrea ca cineva să i-o repare. O repară un unchi la care ținea el mult."

3BM. "Aici este o femeie care este supărată nu?, pentru că o bate soțul, pentru că vine beat și o bate. Ea vrea să-1 convingă să nu mai bea, și reușește să îl facă să nu mai bea și el nu o mai bate."

4. "Sunt căsătoriți, el nu o mai iubește pe ea și vrea să o părăsească. Normal, ea încearcă să-1 oprească, dar în final el pleacă, pentru că iubește pe altcineva."

8BM. "Un elev care e supărat din cauza unor bandiți care o maltratează pe maicăsa și se gândește să se. răzbune cumva. Fiind mai mic vrea să îi reclame la poliție pentru ceea ce i s-a întâmplat la maică-sa (a omorât-o) și i-a denunțat la poliție și au plătit pentru fapta lor."

12M. "Aici e un bărbat și e pe moarte și a chemat pe cineva din familie, un vrăjitor cu o putere mai mare și încearcă să îl vindece. Și cu ajutorul lui Dumnezeu se va face bine."

13MF. "Un cuplu, soț și șotie, ea a suferit de o boală și a murit. El nu se mai poate obișnui că ea a murit pentru că o iubea foarte mult, și până la urmă a trebuit să-și refacă viața, găsind o altă iubire care s-o iubească mai mult ca și pe soția lui."

"Este un om ce vrea să se arunce pe geam pentru că prietena lui îl înșeală cu altcineva. Deci, vrea să se omoare și reușește."

"Un om bătrân la care i-a murit soția neavând pe nimenea, a venit la soția lui la cimitir și a vrut să se omoare și el ne având pe altcineva și s-a omorât."

17BM. "Un tip se antrenează pe o frânghie de mic copil a fost înjosit, au fost alții mai buni ca el și vrea să-și formeze un fizic, să ajungă cel mai bun, dar nun reușește, pentru că sunt alpi mult mai buni."

18BM. "Un om încrezut, încăpățânat vrea să lovească pe un om nevinovat și prietenul lui nu-1 lasă, pentru ca să nu ajungă la belele. Ascultă de prietenul lui și nu-1 lovește".

Planșa albă

"O femeie este bolnavă și nu avea pe nimeni. La spital o întâlnește pe fica sa… nu știa de ea."

S.F.

1. "Cum i-ar sta să fie violonist. Se gândește că ar trebui să termine Școala de muzică, să plece mai departe, gândul lui să se împlinească. Nu a vrut părinții lui să-1 dea mai departe și nu a reușit. Nu-1 interesa școala numai muzica. A dat la altă școală. A compus singur până la urmă."

3BM. "Stă supărat că a fost dat afară din casa lui personală și nu are unde să meargă și se gândește unde să meargă să-și ia înapoi casa că nu mai are unde să stea cu copiii lui. Singura lui șansă e să aibă un acoperiș, ca să nu ajungă prin gară și și-a luat inima în dinți și să-i dea altă casă. I-au luat casa pentru că avea prea multe datorii la bancă. Nevasta era bețivă. Primarul i-a dat până la urmă o casă mai mică și să-și vadă de servici (i-a dat și servici)."

4. "Soția 1-a jignit și el vrea să o părăsească. îi spune că umblă cu mai multe femei și pe ea n-o bagă în seamă, și el a vrut să plece să nu o mai asculte. El i-a spus că nu e adevărat și că se ia după vorbe. Ea 1-a iertat dar cu promisiunea să nu se mai întâmple așa ceva. Până la urmă s-a întors acasă și nu 1-a mai interesat altcineva. Până la urmă au trăit fericiți până la adânci bătrânețe."

8BM. "Când era copil a văzut o crimă și își tot aduce aminte de acea crimă pentru că, cei doi erau neamuri cu el și nu a putut să-i denunțe. Se gândește că mai bine i-ar spune la polițist care au fost criminalii ca să îi dispară imaginile din cap… S-a dus la o discotecă și s-au certat între ei și a scos cuțitul și I-a omorât. Până la urmă i-a denunțat la poliție."

12M. "Personajul ce stă culcat e orb și într-o seară a visat că cineva a venit și poate vedea dacă merge la un vrăjitor. A doua zi s-a îmbrăcat și a plecat la tatăl său și i-a spus că ar vrea să meargă cu el la vrăjitor. Taică-său 1-a înțeles și s-a dus cu el și 1-a vindecat și de atunci el se roagă într-una pentru îngerul ce i-a apărut în vis."

13MF..,într-o seară au fost la un chef și și-a găsit o prietenă. Ea 1-a invitat la ea acasă. Cum ea era mai tupeistă i-a spus băiatului să se dezbrace să facă dragoste, dar el cum era mai timid, mai rușinos i-a spus la fată că nu a mai făcut niciodată dragoste cu o fată și vrea să plece iar fata cum îl iubea mult de tot I-a rugat să rămână. EI s-a răzgândit și au acut dragoste și s-au căsătorit."

"într-o noapte nu au avut chef de somn și s-a gândit să se uite pe geam să vadă stelele. Cum stătea în geam s-a gândit cum i-ar sta lui să fie Superman. Până la urmă a vrut să se arunce, dar fratele lui a zbierat la el și a spus că nu se gândește. Fratele lui i-a spus că e doar un film și să nu se mai gândească la așa ceva și să meargă să doarmă. Până la urmă s-a culcat, a ascultat de fratele lui."

"Un uriaș a intrat într-un cimitir, pentru că el de acolo a provenit și el cum a venit în cimitir a găsit un animal ce semăna cu el dar criminalul a murit și tot vroia să îngroape undeva și îi era milă c,ț semăna cu el. A început să caute în cimitir până a ajuns lângă o cruce și acolo au fost îngropați părinții lui. Până la urmă s-a băgat în groapă și 1-a îngropat."

17BM. "Un grup de școlari au venit la un concurs și cel care era cel mai bun dintre ei a spus că el o să câștige. Dar el cum a vrut să se urce s-a accidentat la picior și se uita să vadă dacă l-au întrecut ceilalți. El se tot chinuia să urce. Cineva care 1-a văzut că-i accidentat i-a dat cu spray de durere. EI bucuros se uită la colegii cu care era la concurs va ieși învingători."

18BM. "Un om cum a furat ceva și a vrut să fugă dar cineva a pus mâinile pe el și a încercat să-1 oprească. Cum a pus mâna pe el hainele s-au rupt și el a scăpat, dar cel ce a pus mâna pe el a început să-1 caute prin oraș pentru ca să-i dea banii ce i-a furat. Aluat ajutoare cu el. Cineva cunoscut i-a spus unde îl găsește. Amers la ușă și 1-a găsit."

Planșa albă

"A fost odată o trupă de băieți care au fugit de acasă. Ei trăiau prin gări. Au fugit de acasă pentru că le plăcea să fie liberi. Unii erau mai liniștiți, alții mai răi. S-au gândit să facă o tâlhărie, dar nu toți vroiau … dintre ei. Atunci, ei s-au despărțit și o trupă s-a pus pe furturi și tâlhării, iar cealaltă trupă și-a văzut de treabă. Când s-au pus pe tâlhării, ei au fost prinși de poliție au fost bătuți și băgați la pușcărie. Ei au fost condamnați la pedeapsa mai mică și așa si-au executat pedeapsa și-au plecat afară și și-au dat seama că e mai bine să aibă o mamă și un tată decât să piardă vremea pe aici.

Anexa 2. – Chestionarul Eysenck

Forma A

Ca place sa treceti prin situatii care va dau emotii?

Simtiti adesea nevoia de prieteni care sa va inteleaga, sa va consoleze?

De obicei sunti nepasator?

Suportati greu un refuz?

Va ganditi mult inainte de a face ceva?

Daca va angajati sa faceti un lucru, va tineti promisiunea indiferent de urmari?

Cei din jur considera ca sunteti un om cu toane, schimbator?

Actionati si vorbiti rapid, fara sa stati prea mult pe ganduri?

Vi se intampla vreodata sa fiti nefericit fara un motiv serios?

Ati face orice atunci cand sunteti pus la ambitie?

Va simtiti dintr-o data timid cand trebuie sa intrati in vorba cu o persoana necunoscuta care va atrage?

Vi se intampla in diverse ocazii sa va pierdeti calmul si sa va enervati?

Actionati deseori dupa inspiratia din acel moment?

Vi se intampla deseori sa fiti necajit de lucruri pe care n-ar trebui sa le faceti sau spuneti?

Preferati in general tovarasia cartilor decat a oamenilor?

Va simtiti cu usurinta jignit?

Va place mult sa iesiti in oras?

Vi se intampla sa aveti ganduri si idei care n-ati vrea sa fie cunoscute de alte persoane?

Va simtiti uneori plini de energie, iar alte ori apatic, abatut?

Preferati sa aveti prieteni putini?

Aveti obiceiul de a visa cu ochii deschisi, de a va lasa purtat de ganduri?

Daca cineva tipa la dvs. ii raspundeti pe acelasi ton?

Va incearca deseori sentimente de vinovatie?

Se poate spune ca modul dvs. de a trai este bun si ca poate fi dat ca exemplu?

La o petrecere puteti sa va distrati foarte bine?

Va apreciati ca fiind cateodata molatic, cateodata extrem de nervos?

Sunteti considerat un om plin de viata?

Dupa ce ati realizat un lucru imprtant ramaneti cu impresia ca l-ati fi putut face mai bine?

Cand sunteti intr-un grup de persoane ramaneti majoritatea timpului tacut?

Barfiti cateodata?

Aveti noaptea ganduri care va impiedica sa dormiti?

Daca aveti nevoie de o lamurire mai degraba intrebati pe cineva decat sa cautati intr-o carte?

Aveti palpitatii la inima?

Va plac activitatile care cer o atentie deosebita?

Aveti uneori frisoane sau tremuraturi?

daca ati putea intra intr-un cinematograf fara sa platiti si stiind ca nu veti fi prins, ati face-o?

Va displace sa fiti intr-un grup de oameni care-si fac farse, glume?

Va enervati usor?

Va plac situatiile in care trebuie sa actionati repede?

Va tulbura imaginea unor lucruri rele care vi s-ar putea intampla?

Sunteti in general comod in felul dvs. de a va misca?

Vi s-a intamplat vreodata sa intarziati la o intalnire sau la serviciu?

Aveti multe vise urate sau cosmaruri?

Va place atat de mult sa vorbiti incat uneori va adresati cu usurinta unor persoane necunoscute?

Aveti junghiuri si dureri?

Ati fi foarte nefericit daca cercul de prieteni ar lipsi in majoritatea timpului?

Va considerati o persoana nervoasa?

Printre oamenii pe care ii cunoasteti va sunt unii antipatici?

Credeti ca aveti suficienta incredere in dvs.?

Sunteti cu usurinta jignit de criticile la adresa dvs. sau a munci dvs.?

Va este greu sa va distrati bine la o petrecere?

Aveti deseori sentimente de inferioritate?

Puteti sa antrenati cu usurinta o petrecere in general plicticoasa?

Vi se intampla cateodata sa vorbiti despre lucruri despre care nu stiti nimic?

Va faceti griji legate de sanatatea dvs.?

Va place sa faceti glume, farse altora?

Suferiti de insomnii?

Anexa 3

MP RAVEN (NECOLORAT)

Numele și prenumele…………………………………………………………………..

Data nașterii: anul………….luna………….ziua………..

Data examinării: anul……..luna………….ziua……….

Școala:…………………………………………………………clasa……………………….

Media generală:………………- Media la limba română………………

– Media la matematică…………………

Timpul…………………………………………………………………..Gradul…………..

OBSERVAȚII Examinator:…………………………………

Anexa 4

Ordin nr. 3032 din 2002

ORDIN Nr. 183/3032 din 29 noiembrie 2001
privind colaborarea in domeniul educatiei si pregatirii antiinfractionale a elevilor
EMITENT: MINISTERUL DE INTERNE
Nr. 183 din 29 noiembrie 2001
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
Nr. 3.032 din 14 ianuarie 2002
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 50 din 24 ianuarie 2002

Ministrul de interne si ministrul educatiei si cercetarii,
avand in vedere prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001 – 2004, in temeiul prevederilor Legii nr. 40/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Hotararii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, emit urmatorul ordin:

ART. 1
Ministerul de Interne si Ministerul Educatiei si Cercetarii vor coopera in vederea organizarii si desfasurarii, in conditii optime, a activitatilor de prevenire a criminalitatii in mediul scolar.
ART. 2
Activitatile cu caracter educativ-preventiv vor viza atat prevenirea delincventei juvenile, cat si prevenirea victimizarii elevilor si se vor desfasura conform structurii si tematicii prevazute in anexele nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezentul ordin.
ART. 3
Actiunile vor avea loc in cadrul orelor de dirigentie, de consiliere sau in cadrul activitatilor extrascolare stabilite de comun acord intre conducerile unitatilor scolare si ale celor de politie. Vor fi organizate intalniri cu elevi, cu profesori si cu parinti, din partea politiei urmand sa participe ofiteri specializati in prevenirea criminalitatii, precum si lucratori de la alte formatiuni.
ART. 4
Semestrial, la nivelul inspectoratelor de politie judetene, respectiv al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, si la cel al inspectoratelor scolare judetene si al Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti, vor fi analizate dinamica starii infractionale in perimetrul scolar si cea care se manifesta in randul elevilor.
ART. 5
Fiecare minister isi va stabili directiile de specialitate care vor coordona activitatile pentru aducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 6
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA 1

STRUCTURA
activitatilor educativ-preventive

a) Pregatirea elevilor
Se va actiona pe doua directii principale:
– pregatirea elevilor pentru a nu deveni infractori (prevenirea delincventei juvenile);
– pregatirea elevilor pentru a sti cum sa evite sa devina victime ale infractiunilor (prevenirea victimizarii).
b) Pregatirea consilierilor educativi si a profesorilor diriginti in problematica prevazuta de prezentul ordin
c) Intalniri cu profesori si parinti
Se vor organiza o data la doua luni in fiecare institutie de invatamant.
d) Alte activitati:
– distribuirea unor materiale cu caracter preventiv si amenajarea in scoala a unor panouri cu astfel de materiale;
– organizarea de concursuri;
– participarea la emisiuni radio-tv;
– implicarea elevilor in alte actiuni educativ-preventive.

ANEXA 2

TEMATICA
activitatilor educativ-preventive

A. Prevenirea delincventei juvenile:
– elemente de legislatie, principalele infractiuni sau acte antisociale comise de copii (definitii, forme de manifestare, diferenta dintre infractiune si contraventie, dintre furt si talharie etc.);
– consecintele legale, sociale si morale ale acestor fapte – raspunderea penala si contraventionala a minorului (cum ii afecteaza pe ei, pe colegi, pe parinti, alte persoane);
– cauze si elemente favorizante ale comiterii de infractiuni (dorinta de a avea un obiect sau o suma de bani, prestigiu in ochii prietenilor, influenta grupului, instigarea sau fortarea de catre o alta persoana, invidia, gelozia, consumul de bauturi alcoolice sau de droguri);
– necesitatea respectarii regulilor de convietuire sociala (pentru a fi respectat, trebuie sa respecti; pentru a fi in siguranta, trebuie la randul tau sa nu faci rau altora);
– grupurile si apartenenta la grup (gasca sau cerc de prieteni; avantaje si dezavantaje; cine ia deciziile in cadrul grupului; teama de a nu se face de ras; activitati legale si activitati ilegale ale grupului; ce spune legea despre infractiunile savarsite in grup);
– consumul de alcool si droguri (riscuri, consecinte medicale, legale si sociale).
B. Prevenirea victimizarii copiilor:
– situatii in care se pot afla – acasa, pe strada, la scoala, la joaca, in mijloacele de transport; cum pot identifica o situatie periculoasa sau potential periculoasa;
– cine este responsabil de siguranta lor (parinti, cadre didactice, politie, alte institutii);
– mijloace de autoprotectie impotriva agresiunilor fizice (loviri, vatamari corporale), impotriva agresiunilor sexuale, impotriva furturilor, impotriva inselaciunilor;
– ce drepturi au; cum si le pot exercita; cine le apara si cui pot cere ajutor.
C. Intalniri cu profesori si parinti:
– responsabilitatile legale ce le revin pentru cresterea si educarea copiilor;
– raspunderea pentru faptele copiilor;
– modalitati de prevenire a infractiunilor comise asupra copiilor;
– familiile dezorganizate si in care se consuma alcool – riscurile pentru educatia si sanatatea copiilor;
– agresiunile fizice si sexuale asupra copiilor, comise in familie;
– necesitatea unei stranse cooperari intre familie, scoala, societatea civila, administratia locala si alte organisme guvernamentale;
– propuneri de proiecte si de actiuni comune destinate limitarii victimizarii copiilor.

Bibliografie:

Bogdan, T. (1973) – Probleme de pshihologie judiciară, Ed. Științifică .
București

Bogdan,T. (1983) – Date privind psihologia devianței în I. Radu Psihologia educației șți dezvoltării, Ed. Academiei București

Brânzei, P. (1986) – Psihologia comportamentului aberant în relațiile cu;, mediul, Ed. Științifică și Tehnică, București

Cherciu, E, (2004) – Corupție. Caracterizare și particularități în România, Ed. Lumii Lex, București

Chipea, F. (1997) Sociologia comportamentului infracțional. Studiu de caz în județul Bihor, Ed.Esogep-Euxin, București

Cristescu, M. (1978) – Testul T.A.T. și tulburările de comportament în Cosmovici, A. Metode pentru cunoațterea personalității cu privire specială la elevi, Ed. București

Buș, I. (1997) – Psihologie judiciară, Ed. Presa Universitară Clujeană

Dragomirescu, V. (1967) – Psihosociologia comportamentului deviant,Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Florian, Gh. (1996) – Psihologie penitenciară, Ed. Științifică

LopezJE-, Myra, (1959) – Manuel de psycologie juridique, Paris, P.U.F.

Mitrofan, M. Zdrenghea, V., Butoi, T. (1992) – Psihologie judiciară, Casa de Editură și Presă "Șansa", București

Morândău, D, (2002) – Socilogie generală, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu

Oancea, I. (1998) – Probleme de criminologie, Ed. AII Educațional S.A.

Petcu, M. (1999) – Delincventa repere psihosociale, Ed. Dacia, Cluj-. Napoca

Preda, V. (1998) – Delincventa juvenilă, Presa Universitară Clujeană

Preda, V. (1997) – Testul tematic de apercepție, Fundația Culturală Forum Cluj-Napoca

Preda, V. (1981) – Profilaxia delicventei și reintegrarea socială, Ed Științifică și Enciclopedică, București

Predescu, B. – Psihiatrie, vol.il, Ed. Medicală

Rădulescu, S., Banciu, D. – Sociologia crimei ți criminalității, Ed. Dacia Cluj-Napoca

Rădulescu, S., Piticariu, M. (1989) – Devianță comportamentală ți boală psihică, R.S.R. București

Rădulescu, S., Banciu, P., Voicu Marin (1985) – Introducere în psihologia devianței, Ed. Științifică

Rădulescu, S., Banciu, D. (1990) – Introducere în sociologia delicventei juvenile, (Adolescența între normalitate și devianță) Ed. Medicală București

Ranschburg, I. (1979) -Frică, supărare, agresivitate, Ed. București

Roșea, A. Psihopatologia devianților morali, Ed. Dacia Cluj-Napoca

Stancu, E. (1995) Criminalistica Ed. Actami, București, vol.I și II.

Ursa, V. (1996) – Criminologie, Ed. Argonaut Cluj-Napoca

Vlad, C, Vlad, T. (1978) – Psihologia și psihopatologia comportamentului, Ed. Militară, București

Anexa 1

Relatările subiecților la planșele T.A.T.

B.N.

1. "Copilul gândește prea mult. Fantezii copilărești. Visează cu ochii deschiși, să omoare un violonist. Imaginea nu are nimic copilăresc, are degetul pe tâmplă. Un copil nu face așa ceva. în final vine mama copilului și îi spune să nu mai viseze. Am ales acest sfârșit pentru că mi se pare optimist!"

3BM. "Năpăstuiți ai soartei, un om deznădăjduit. Nelu, care era miner, avea o solie, Ana, casnică. Aceștia aveau o fată pe care o chema Victoria după numele bunicii ei. în 1997 Nelu a fost dat în șomaj și a început să bea, se certa cu Ana, a început să umble prin baruri. Ana a găsit de lucru ca vânzătoare, el tot bea și a survenit divorlul. Au rămas ară casă și fetiță, el continua să bea tot mai mult și a ajuns boschetar (om al străzii), care totuși în momentele sale de luciditate regretă starea în care a ajuns. Nemaiavând ce bea, a furat și a ajuns la pușcărie. Ana va găsi pe cineva și va avea un viitor fericit."

4. "Semnifcă un abandon.

O pereche se întâlnește în parc, se îndrăgostesc, întrețin o relație, se căsătoresc, după 2-3 ani, el care fusese înainte un mare aventurier, găsește o femeie pe care crede că o poate iubi mai mult decât pe soția sa. Avea mustrări de conștință. îi spune soției sale, ea îl imploră să nu divorțeze. EI nu vrea să o asculte, pleacă la cealaltă, însă își dă seama că nu e de el și se întoarce la soția sa. Ea îl primește și trăiesc până la adânci bătrâneți."

8BM. "Copilul e la școală și în timpul orei de istorie profesorul vorbește despre bunicul său, care a luptat în '48 și un gloanțe i-a străpuns abdomenul și a ajuns într-o casă a rezistenței. Cei din rezistență, au chemat medicul și după două minute de chin au scos glonțul. Povestirea se termină, copilul își dă seama că e la oră și e încurajat de povestirea profesorului".

12M. "Un om avea un singur fiu pe care-1 iubea ca pe achii din cap, îi împlinea toate poftele și orice capriciu. Cumpărase o mașină, și 1-a dat la facultate la A.S.E.. Băiatul învăța destul de bine. La un chef a întâlnit o fată, o chema Mirela (șatenă cu păr lung, ochi căprui), s-a împrietenit cu ea, a avut o legătură care a ținut până la terminarea facultății, apoi s-au despărțit. Băiatul s-a întors la el acasă, avrut să se angajeze și când a făcut controlul medical a văzut că are SIDA. Boala a evoluat, a ajuns pe patul de moarte. Tatăl său a vegheat la capul său până a murit, apoi pentru că nu mai avea alte rude, a donat banii unui centru de cercetare pentru SaA, apoi s-a împușcat."

13MF. "Sorin era agent de vânzare, și avea mare succes la firmă. Era trimis mai tot timpul prin țară. Majoritatea vieții lui o petrecea înhotel. Nu era însurat și nu avea nici o legătură stabilă. Singurele femei cu care se întâlnea era prostituatele care le întâlnea în parcare. Totuși, într-o zi s-a îndrăgostit de una dintre ele. I-a mărturisit dragostea sa și faptul că avea să o ia de nevastă. Ca răspuns ea a început să râdă sarcastic.El nesuportând respingerea a strâns-o de gât până a murit. Știind ce o să-I aștepte după aceasta și nedorind să ajungă la închisoare a deschis geamul de la cameră și a sărit în gol. Nu a murit, iar după ce a fost dus la spital, a fost închis. (Nu întotdeauna câns îți dorești să mori, mori.)

"Andrei părea un copil normal, dar dacă stăteai de vorbă cu el, în cele din urmă constatai că este orb. Așa s-a născut și s-a învățat să-și trăiască viața în întuneric. Lumea îl batjocorea și copii îl luau peste picior. Totuși, timpul a trecut, el a crescut, a învățat să se descurce singur, pentru a scăpa de mulțimile indiscrete ale vecinilor, a bătut lemne peste geamuri pentru că el oricum nu avea nevoie de lumină. într-o zi a auzit la radio că în Germania se poate opera și are șanse, ca în viitor să poată vedea. A dat anunț la TV și a găsit oameni binevotori și și-a căpătat vederea și s-a întors acasă. A intrat în casă și și-a dat seama că lipsește ceva. Lipsea lumina! Așa că a luat un topor, a rupt lemnele ce erau bătute în fereastră și a deschis larg ferestrele. De azi înainte se va bucura și de lumina soarelui.

"Au fost odată doi prieteni, Marius și Costel. Au crescut de mici copii împreună, iar mai târziu după ce s-au aventurat într-o bandă de golani, au început să facă lucruri pe care legea nu le tolera. Au ajuns la închisoare, au stat împreună, s-au eliberat, totuși au continuat viața de dinainte și au ajuns la închisoare iar. La închisoare era cum era și Costel i-a promis că o să iasă la muncă dar nu a reușit. Orice legătură dintre ei s-a rupt. După câteva luni, Marius (cel care a ieșit la muncă) a aflat că, Costel a murit. După câțiva ani, Marius s-a eliberat, a căutat rudele lui Costel și a întrebat unde e îngropat. A aflat, s-a dus la mormânt, s-a pus în genunchi și a început să plângă. Pierduse un prieten foarte bun. Marius a plecat din

România pentru că nu mai putea să trăiască o viață normală. S-a realizat și nu s-a mai întors în România pentru că nu mai are pe cine vizita."

17BM. "Sorin era un elev bun la învățătură și apreciat de colegi, însă era complexat de faptul că era mic de statură. Datorită rezultatelor sale la învățătură a ajuns șef de detașament la P.T. A.P. în perioada aceea s-a organizat un concurs, în cadrul căruia erau mai multe probe, printre care, pista cu obstacole, tragerea la pntă și orientare turistică. Cu toate că Sorin era foarte rapid, el nu era sigur că la pista cu obstacole o să reușească să treacă linia de final. Totuși a pornit în cursă alături de coechipierii săi, a depăît câteva obstacole și în final a ajuns în fața unui zid pe care trebuia să-1 escaladeze cu ajutorul unei frânghii. S-a oprit în fața zidului și într-o fracțiune de secundă a văzut în fața ochilor ce se va întâmpla dacă nu o să treacă zidul. Cu ajutorul funiei a reușit să treacă peste zid și a ajuns la linia de sosire. După câtva timp s-au afișat rezultatele și a văzut că echipa la care a participat a câștigat."

18BM. .,într-o zi un om se întoarce de la muncă. Fusese o zi la fel de plictisitoare ca oricare alta deoarece nu îi plăcea munca pe care o avea, dar fiind singurul mod de a-și întreține familia a trebuit să accepte această slujbă. Pe drumul de întoarcere acasă, se gândea la fetița lui ce îl aștepta. La un moment dat, cineva 1-a prins de spate, 1-a lovit, i-a luat ceasul, portofelul și lanțul de la gât. încet, omul s-a ridicat de jos și a plecat plângând spre casă. Pierduse banii pentru care muncise atâta timp. De aceea se gândea cum o să-și întrețină familia. Prietenii l-au ajutat și I-au împrumutat."

Planșa albă

"într-o zi, un băiat s-a dus la prietena sa. Locuiau în blocuri diferite și lui i-au trebuit 2 ore să ajungă la ea. A ajuns la ea, s-au dus împreună la un restaurant și au început să vorbească. Băiatul i-a spus că o să plece în armată și că se poate să n se mai vadă o vreme. S-au despărțit și băiatul a plecat în armată. în timp ce fâcea instrucție și-a dat seama că nu i-a spus niciodată țrietenei sale că o iubește. Așa că s-a gândit să-i scrie o scrisoare. A luat pixul, foaia. La un moment dat a rămas în față cu foaia și cu pixul în mână. Nu știa ce să scrie. Nu i-a mai scris."

C.G.

1. "Un băiat stă și se gândește. Ce-i asta?… o vioară. Un caiet? sau ce-i? pușcă? Se gândește ce să facă cu ea. O pușcă, se uită la caiet… vrea să scrie."

3BM. "Un om stă jos, cu capul pe bancă, cu mâna la cap, doarme, pentru că-I obosit, pentru că nu are unde să doarmă, pentru că e sărac."

4. "Un om cu o femeie încearcă să stea de vorbă, el nu vrea să o bage în seamă, să se uite la ea. în spate se mai vede o femeie care stă și se gândește acolo. El vrea să plece de acolo ca ea să nu vadă cine îi pentru că el a intrat la ea în casă și a vrut să fure."

8BM. "Mai mulți bărbați s-au certat, iar unul dintre ei încearcă să-I lovească cu cuțitul pe unul. Acesta a căzut jos, iar celălalt stă în picioare și se gândește că n-o acut bine ce o făcut. Se gândește el a lovit sau nu."

12M. "Aici e un om culcat pe spate, e bolnav, celălalt stă lângă el, cu o mână asupra lui, întreabă ce-i cu el, ce să-i facă. Cel bolnav îl roagă să-1 ducă la spital. El îl duce să-1 salveze, să nu moară. îl salvează."

13MF. "O femeie întinsă pe pat, o bătut-o bărbatul și el stă cu mâna pe cap. EI vrea să ia o carte de telefon ca să dea un telefon, să vină salvarea să o ducă la spital să o salveze, totuși că îi pare rău. Și nu o salvează."

"Un om la un geam, care a deschis un geam ca să fure ceva pentru că nu are din ce să trăiască și nu știe ce să facă să intre sau să nu intre. Până la urmă intră, fură și apoi vine poliția și îl prinde."

"Un om într-un cimitir, are un clește în mână și caută un mormânt în care-I îngropat un om pe care 1-a omorât. Vine poliția și-1 întreabă ce caută în cimitir. Și atunci se descoperă că el 1-a omorât, face închisoare."

17BM. "Un om care se cațără pe o frânghie și vrea să se spânzure, pentru că a făcut ceva rău și și-a dat seama că nu a făcut ceva bine. Dar este cineva care îl salvează nu se spânzură. Vine poliția și-1 prinde."

18BM. "Un om care e atacat de la spate tot de hoți, cere ajutor ca să vină să-1 scape cineva dar nu prea are pe cine chema șî încearcă să se apere singur. Reușește să-1 imobilizeze pe acel om și până la urmă îl duce la poliție și apoi îl arestează."

Foaie albă

"Un bărbat și o femeie se ceartă și rămâne camera goală.

D.D.

1. "Băiatul care a fost înainte. Băiat ce are o carte și o vioară. Cartea îi de muzică și se gândește ce cântec îi scris ca să-1 cânte."

3BM. "Aici e un băiat la care i s-a întâmplat ceva, un necaz în familie. El cade jos și plânge pentru necazul pe care-1 are. I-a murit cineva din familie, fratele lui pentru că era bolnav."

4. "Un bărbat și o femie, bărbatul este nervos pentru că a avut scandal cu unul care a fost la nevastă. Elț vrea să se ducă să se răzbune și soția îl oprește, până la urmă se calmează și îi spune la soție că regretă ce s-a întâmplat. Știe că soția sa trăia cu bărbatul acela pentru că i-a urmărit."

8BM. "Aici e vorba de un băiat care s-a certat cu părinții lui pentru că-i spunea să se angajeze, că ei nu vroiau să-1 mai țină pentru că nu li se mai ajung banii. Atunci el s-a supărat, și a plecat de acasă. S-a dus să se angajeze și înapoi nu s-a mai întors."

12M. "Un băiat, i-a muri cineva din familie, tatăl lui, îngenunchează la mormântul lui îi pare acum foarte rău de cel care a murit și plânge după el.:"

13MF. "Un bărbat care s-a certat cu soția din furia lui a omorât-o, după ce și-a revent, 1-a luat frica, o pus mâinile la cap și a început să plângă că și-a omorât soția."

"Aici e vorba de un băiat care a intrat într-o încăpere și a furat niște bani. De frică să nu-1 vadă nimeni sare pe geam și fuge. Prlipa îl prinde și îl arestează."

"Aici e vorba de un bărbat care a comis o crimă, a fost prins de poliție, arestat, după pedeapsă. Când s-a eliberat a mers acasă, a luat un pistol și s-a dus la mormântul celui pe care 1-a ucis, ca să distrugă crucea și să se răzbune."

17BM. "Un băiat care se urcă pe frânghie, vre să facă sport."

18BM. "Un bărbat care era patron, avea mulți bani și un individ care 1-a urmărit și 1-a atacat, a luat banii și a fugit."

Planșa albă

Un om și tata lui se ceartă, iar băiatul îl omoară… și îi pare rău."

I.F.

1. "Un băiat cu vioară, cam supărat are un gând să învețe să cânte la vioară, să ajungă cineva. Dar el nu o să ajungă pentru că, nu îl duce mintea. Mă gândeam la mine, sunt un ratat la 29 de ani."

3BM. "Femeie supărată, părăsită de bărbat, așteptând să se întoarcă înapoi plângând, bineînțeles părându-i rău după el. A fost o ceartă între ei din cauza neajunsurilor. El se întoarce până la urmă, și nu mai era același, se schimbase în rău. Și până la urmă au divorțat și au rămas singuri."

4. "Un bărbat și o femeie, femeia îl iubește pe el dar el este indiferent față de el, se uită în altă parte. Văzând că femeia ține prea mult la el, îi face ei o propunere, (să se prostitueze). A acceptat, dar duț un timp el a ajuns la închisoare și nu s-a mai întors, au rămas singuri."

8BM. "Băiatul aceste nu se poate numi erou deoarece fapta lui de mârșăvie i-au făcut pe cei din jur să-1 urască și să-1 privească ca pe un criminal, (a făcut o crimă, a omorât pe bărbatul din imagine). Rămâne în ochii tuturor un om de nimic pentru fapta pe care a iacut-o."

12M. "Doi bărbați, unul dintre ei întins pe pat iar celălalt un doctor psihiatru. îl hipnotizează (din film știu). Cel care stă întins a avut un accident. De la lovitura accidentului pe care a avut-o nu-și mai amintește nimic, nici dacă a fost însurat, nici dacă a avut familie. Acest doctor îl ajută să-și amintească, să-și poată cunoaște familia. își amintește."

13MF. "Un bărbat și o femeie care s-au certat într-o cameră de hotel acesta fiind mai agresiv a lovit-o pe femeie și ea a rămas inconștientă pe pat. Fiind sub influența alcoolului și-a dat seama prea târziu de ceea ce a făcut pentru că femeia decedase. Era atât de supărat încât își pusese mâna la ochi și nu mai vroia să mai vadă pe nimeni în fața. ochilor așteptând să vadă ce se întâmplă. Trebuia să intervină organele de poliție, să fie condamnat. îi pare rău ce a acut. Speră ca pe viitor să nu se mai întâmple."

"Un bărbat sătul de viață, de pățanii etc. s-a hotărât să-și pună capăt zilelor. Eu îl văd spânzurat, nu vă supăr. S-a spânzurat de prea multă suferință, nu mai putea să trăiască."

"Un bărbat fiind scăpat de la închisoare aude de la părintele rămas că mama lui a murit și a cerut să-i spună în ce cimitir este îngropată. Ajuns la cimitirul cu pricina, în fața mormântului mamei sale, și-a încrucișat mâinile, să plângă, părându-i rău că nici măcar nu a fost la înmormântarea ei, și blestemând ziua în care s-a născut."

17BM. "Aici este vorba de un hoț care vrea să spargă o casă prin escaladare cu o funie groasă. El știe sigur că în acea casă se găsesc diferite lucruri de valoare, aur, bani etc. Vrea cu tot dinadinsul să intre să susiragă obiectele și bunurile de acolo. în fond și la urma urmei reușește dar pentru scurt timp pentru că este prins de organele de poliție, și trimis în fațajudecătoriei."

18BM. "Mâinile astea de sus nu sunt ale lui, nu? Un bărbat stă în picioare, este prins de două mâini, din umbră, mă gândesc că mâinile erau ale unei femei ale cărui visuri de viitor sunt spulberate (prostituată) cerând la acest domn să întreiină raporiuri sexuale pentru o anumită sumă de bani. Aceste este de acord, o duce la o cameră de hotel. După terminarea actului sexual, rupe o bancnotă de 100 DM spunându-i la femeie că el nu a plătit niciodată o femeie pentru a-1 face fericit și decât să-i dea suta de mărci, mai bine o rupe să nu aibă nici el nici ea."

Foaie albă

"Un om a fost bătut de poliție dar a fost bătut pe nedrept deoarece nu el a săvârșit faptele. Prin bătaie și frică a afirmat că el a făcut faptele, deși nu el a făcut. Urma să facă pușcărie în locul altuia."

L. G.

1. "Visează că ar avea în faiă o vioară dar nu știe dacă îi vis sau realitate și el se gândește să le spună la păriniii lui să le cumpere o vioară. Lui i-a spus cutn să îi cumpere că nu știe să cânte la vioară și a mers să dea la o școală de muzică. în final a gătat școala și ai lui i-au cumpărat o vioară.

3BM. "A venit de la muncă și s-a pus să se odihnească pe bancă. El cum era obosit a adormit și a căzutjos de pe bancă. Dormea acolo și toată lumea credea că e mort de beat, până o dată un om 1-a trezit și la pus pe bancă ca să doarmă acolo."

4. "Sunt pe un platou de filmare și trebuiau să facă un film despre ceartă în familie.

Bărbatului nu-i plăceau certurile și nu a vrut să jpoace în film. Fata tot îl ruga ca să joace să le reușească cel mai bun film. Până la urmă el se mai gândește și o face pentru fată, joacă în film."

8BM. "Băiatul ăsta … era într-o zi expoziiia de pictură și a participat la expoziție cu un tablou dar profesoara lui a spus că a țcut un desen prea sadic, prea multă răutate în pictura lui și el a spus că e bun desenul, și a spus profesoara că hai să mergem că poate luăm și ceva bani."

12M. "Copilul doarme și visează cu o stafie în fată și spunea că i se va întâmpla ceva rău și el din vis a început să zbiereși tatăl său cum 1-a auzit a mers și 1-a trezit și I-a întrebat: ce visezi?"

13MF. "Astă dimineață trebuie să meargă să se trezească la muncă, dar nevasta zicea, nu pleca, stai aici cu mine. EI a spus că nu are cum, că trebuie să plece la lucru iar el cum ținea foarte mult la nevasta lui s-a gândit și i-a spus stai că nu mai merg la muncă și n-a plecat, s-a dus înapoi în pat."

"S-a certat cu nevasta lui, s-a dus pe geam și se uita la cer și se gândea cum a putut să se certe cu ea. Și-a pus în cap a doua zi ce să zică, ca să se împace cu ea. A doua zi el cum s-a gândit așa i-a zis și la acceptat înapoi."

"Un om care s-a mascat și a venit și el în cimitir să zică că e dracu' și prindea animale mici și le rupea picioarele și a găsit dintr-o dată un anima. 1 frumos și îi era frică ca să-i rupă picioarele pentru că el era un om nu era dracul."

17BM. "A venit și el la concurs dar el habar nu avea să se ridice pe funie și i-a spus la profesor că el nu știe să se urce pe funie, dar profesorul nu avea oameni destui la concurs a început să-I antreneze pe el și până la urmă a reușit să intre și el în concurs și a câștigat."

18BM. "Asta s-a dus într-o seară în bar și a comandat de băut scump și nu avea bani destui până a trebuit să plătească la bar, el a dat să fugă pe ușa, barmanul a pus mâna pe el și I-a întrebat unde pleci că n-ai plătit. EI a zis stai că merg acasă să aduc, că am uitat să iau destui. EI până la urmă a dat dovadă de om și a adus banii la bar."

Planșa albă

Un bărbat cu femeia lui, merg… și împreună cu copilul… merg într-o stațiune."

M. L.

1. "Ce-i aici o armă? Un băiat care studiază o armă, cred că o armă de vânătoare se gândește ce să facă cu ea. Să se ducă undeva să omoare pe cineva."

3BM. "Aici e un om stă căzut lângă o bancă, pentru că e beat S-a îmbetat de fericire că i-a născut nevasta."

4. "Un om cu o femeie, un copil în spatele lor și femeia vrea să îl întrebe ceva. II întreabă cine îi și de unde vine. El stă cu capul într-o parte și nu vrea să-i răspundă."

8BM. "Mai multe persoane dintre care două sunt în picioare și unul jos, unul vrea să-1 înjunghie pe celălalt cu un cuțit și unul stă și se gândește că ce o fi acut. I-au bătut pentru că au fost în dușmănie și s-a gândit că acum e momentul și 1-a luat la bumbăceală și acum stă și se gândește că nu a făcut bine ce a țcut."

12M. "Aici îi unul întins jos și unul deasupra stă și se uită la el, I-a bătut ș? îi pare rău ce a făcut regretă că 1-a omorât, și stă în genunchi și îi pare rău. Acesta a fost să fure și ăsta ca să se apere 1-a omorât."

13MF. "Un bărbat și o femeie întinsă pe pat femeia cred că a bătut-o și îi pare rău că a bătut-o, stă cu mâna pe cap, cărți… casă… a bătut-o că a umblat cu altul și a aflat și ia dat pe piele până a omorât-o."

"Un om la o ușă dă să sară pe o ușă sau pe un geam. EI a vrut să fure dintr-o casă și ca să scape de cel a căruia era casa avrut să fugă pe geam. L-a prins poliția."

"Un om … nu știu … legat cu cătușe stă în cimitir. O omorât pe cineva și acum îi pare rău ce a acut. L-a îngropat pe cel pe care l-a omorât și apoi l-a prins poliția."

17BM. "Un om se urcă pe o funie în sus, vrea să se spânzure, a omorât pe cineva și vrea să-și ia și el zilele, că a zis că nu are nici un rost și nu avea pe nimeni."

18BM. "Un om care merge și îi atacat de cineva de la spate pentru că vrea să-1 tâlhărească să-i fure bunurile. El cere ajutor sau încearcă să se apere și îl imobilizează să-1 ducă la poliție. Persoana care l-a atacat era o persoană cunoscută care știa că are bani."

Planșa albă

"Un cioban cu oile sale merge pe câmp și întâlnește o femeie. Rămân împreună toată viața."

R.F.

1. "Este un copil care este supărat pentru că îi stricată vioara și nu are cine să o repare. Ar vrea ca cineva să i-o repare. O repară un unchi la care ținea el mult."

3BM. "Aici este o femeie care este supărată nu?, pentru că o bate soțul, pentru că vine beat și o bate. Ea vrea să-1 convingă să nu mai bea, și reușește să îl facă să nu mai bea și el nu o mai bate."

4. "Sunt căsătoriți, el nu o mai iubește pe ea și vrea să o părăsească. Normal, ea încearcă să-1 oprească, dar în final el pleacă, pentru că iubește pe altcineva."

8BM. "Un elev care e supărat din cauza unor bandiți care o maltratează pe maicăsa și se gândește să se. răzbune cumva. Fiind mai mic vrea să îi reclame la poliție pentru ceea ce i s-a întâmplat la maică-sa (a omorât-o) și i-a denunțat la poliție și au plătit pentru fapta lor."

12M. "Aici e un bărbat și e pe moarte și a chemat pe cineva din familie, un vrăjitor cu o putere mai mare și încearcă să îl vindece. Și cu ajutorul lui Dumnezeu se va face bine."

13MF. "Un cuplu, soț și șotie, ea a suferit de o boală și a murit. El nu se mai poate obișnui că ea a murit pentru că o iubea foarte mult, și până la urmă a trebuit să-și refacă viața, găsind o altă iubire care s-o iubească mai mult ca și pe soția lui."

"Este un om ce vrea să se arunce pe geam pentru că prietena lui îl înșeală cu altcineva. Deci, vrea să se omoare și reușește."

"Un om bătrân la care i-a murit soția neavând pe nimenea, a venit la soția lui la cimitir și a vrut să se omoare și el ne având pe altcineva și s-a omorât."

17BM. "Un tip se antrenează pe o frânghie de mic copil a fost înjosit, au fost alții mai buni ca el și vrea să-și formeze un fizic, să ajungă cel mai bun, dar nun reușește, pentru că sunt alpi mult mai buni."

18BM. "Un om încrezut, încăpățânat vrea să lovească pe un om nevinovat și prietenul lui nu-1 lasă, pentru ca să nu ajungă la belele. Ascultă de prietenul lui și nu-1 lovește".

Planșa albă

"O femeie este bolnavă și nu avea pe nimeni. La spital o întâlnește pe fica sa… nu știa de ea."

S.F.

1. "Cum i-ar sta să fie violonist. Se gândește că ar trebui să termine Școala de muzică, să plece mai departe, gândul lui să se împlinească. Nu a vrut părinții lui să-1 dea mai departe și nu a reușit. Nu-1 interesa școala numai muzica. A dat la altă școală. A compus singur până la urmă."

3BM. "Stă supărat că a fost dat afară din casa lui personală și nu are unde să meargă și se gândește unde să meargă să-și ia înapoi casa că nu mai are unde să stea cu copiii lui. Singura lui șansă e să aibă un acoperiș, ca să nu ajungă prin gară și și-a luat inima în dinți și să-i dea altă casă. I-au luat casa pentru că avea prea multe datorii la bancă. Nevasta era bețivă. Primarul i-a dat până la urmă o casă mai mică și să-și vadă de servici (i-a dat și servici)."

4. "Soția 1-a jignit și el vrea să o părăsească. îi spune că umblă cu mai multe femei și pe ea n-o bagă în seamă, și el a vrut să plece să nu o mai asculte. El i-a spus că nu e adevărat și că se ia după vorbe. Ea 1-a iertat dar cu promisiunea să nu se mai întâmple așa ceva. Până la urmă s-a întors acasă și nu 1-a mai interesat altcineva. Până la urmă au trăit fericiți până la adânci bătrânețe."

8BM. "Când era copil a văzut o crimă și își tot aduce aminte de acea crimă pentru că, cei doi erau neamuri cu el și nu a putut să-i denunțe. Se gândește că mai bine i-ar spune la polițist care au fost criminalii ca să îi dispară imaginile din cap… S-a dus la o discotecă și s-au certat între ei și a scos cuțitul și I-a omorât. Până la urmă i-a denunțat la poliție."

12M. "Personajul ce stă culcat e orb și într-o seară a visat că cineva a venit și poate vedea dacă merge la un vrăjitor. A doua zi s-a îmbrăcat și a plecat la tatăl său și i-a spus că ar vrea să meargă cu el la vrăjitor. Taică-său 1-a înțeles și s-a dus cu el și 1-a vindecat și de atunci el se roagă într-una pentru îngerul ce i-a apărut în vis."

13MF..,într-o seară au fost la un chef și și-a găsit o prietenă. Ea 1-a invitat la ea acasă. Cum ea era mai tupeistă i-a spus băiatului să se dezbrace să facă dragoste, dar el cum era mai timid, mai rușinos i-a spus la fată că nu a mai făcut niciodată dragoste cu o fată și vrea să plece iar fata cum îl iubea mult de tot I-a rugat să rămână. EI s-a răzgândit și au acut dragoste și s-au căsătorit."

"într-o noapte nu au avut chef de somn și s-a gândit să se uite pe geam să vadă stelele. Cum stătea în geam s-a gândit cum i-ar sta lui să fie Superman. Până la urmă a vrut să se arunce, dar fratele lui a zbierat la el și a spus că nu se gândește. Fratele lui i-a spus că e doar un film și să nu se mai gândească la așa ceva și să meargă să doarmă. Până la urmă s-a culcat, a ascultat de fratele lui."

"Un uriaș a intrat într-un cimitir, pentru că el de acolo a provenit și el cum a venit în cimitir a găsit un animal ce semăna cu el dar criminalul a murit și tot vroia să îngroape undeva și îi era milă c,ț semăna cu el. A început să caute în cimitir până a ajuns lângă o cruce și acolo au fost îngropați părinții lui. Până la urmă s-a băgat în groapă și 1-a îngropat."

17BM. "Un grup de școlari au venit la un concurs și cel care era cel mai bun dintre ei a spus că el o să câștige. Dar el cum a vrut să se urce s-a accidentat la picior și se uita să vadă dacă l-au întrecut ceilalți. El se tot chinuia să urce. Cineva care 1-a văzut că-i accidentat i-a dat cu spray de durere. EI bucuros se uită la colegii cu care era la concurs va ieși învingători."

18BM. "Un om cum a furat ceva și a vrut să fugă dar cineva a pus mâinile pe el și a încercat să-1 oprească. Cum a pus mâna pe el hainele s-au rupt și el a scăpat, dar cel ce a pus mâna pe el a început să-1 caute prin oraș pentru ca să-i dea banii ce i-a furat. Aluat ajutoare cu el. Cineva cunoscut i-a spus unde îl găsește. Amers la ușă și 1-a găsit."

Planșa albă

"A fost odată o trupă de băieți care au fugit de acasă. Ei trăiau prin gări. Au fugit de acasă pentru că le plăcea să fie liberi. Unii erau mai liniștiți, alții mai răi. S-au gândit să facă o tâlhărie, dar nu toți vroiau … dintre ei. Atunci, ei s-au despărțit și o trupă s-a pus pe furturi și tâlhării, iar cealaltă trupă și-a văzut de treabă. Când s-au pus pe tâlhării, ei au fost prinși de poliție au fost bătuți și băgați la pușcărie. Ei au fost condamnați la pedeapsa mai mică și așa si-au executat pedeapsa și-au plecat afară și și-au dat seama că e mai bine să aibă o mamă și un tată decât să piardă vremea pe aici.

Anexa 2. – Chestionarul Eysenck

Forma A

Ca place sa treceti prin situatii care va dau emotii?

Simtiti adesea nevoia de prieteni care sa va inteleaga, sa va consoleze?

De obicei sunti nepasator?

Suportati greu un refuz?

Va ganditi mult inainte de a face ceva?

Daca va angajati sa faceti un lucru, va tineti promisiunea indiferent de urmari?

Cei din jur considera ca sunteti un om cu toane, schimbator?

Actionati si vorbiti rapid, fara sa stati prea mult pe ganduri?

Vi se intampla vreodata sa fiti nefericit fara un motiv serios?

Ati face orice atunci cand sunteti pus la ambitie?

Va simtiti dintr-o data timid cand trebuie sa intrati in vorba cu o persoana necunoscuta care va atrage?

Vi se intampla in diverse ocazii sa va pierdeti calmul si sa va enervati?

Actionati deseori dupa inspiratia din acel moment?

Vi se intampla deseori sa fiti necajit de lucruri pe care n-ar trebui sa le faceti sau spuneti?

Preferati in general tovarasia cartilor decat a oamenilor?

Va simtiti cu usurinta jignit?

Va place mult sa iesiti in oras?

Vi se intampla sa aveti ganduri si idei care n-ati vrea sa fie cunoscute de alte persoane?

Va simtiti uneori plini de energie, iar alte ori apatic, abatut?

Preferati sa aveti prieteni putini?

Aveti obiceiul de a visa cu ochii deschisi, de a va lasa purtat de ganduri?

Daca cineva tipa la dvs. ii raspundeti pe acelasi ton?

Va incearca deseori sentimente de vinovatie?

Se poate spune ca modul dvs. de a trai este bun si ca poate fi dat ca exemplu?

La o petrecere puteti sa va distrati foarte bine?

Va apreciati ca fiind cateodata molatic, cateodata extrem de nervos?

Sunteti considerat un om plin de viata?

Dupa ce ati realizat un lucru imprtant ramaneti cu impresia ca l-ati fi putut face mai bine?

Cand sunteti intr-un grup de persoane ramaneti majoritatea timpului tacut?

Barfiti cateodata?

Aveti noaptea ganduri care va impiedica sa dormiti?

Daca aveti nevoie de o lamurire mai degraba intrebati pe cineva decat sa cautati intr-o carte?

Aveti palpitatii la inima?

Va plac activitatile care cer o atentie deosebita?

Aveti uneori frisoane sau tremuraturi?

daca ati putea intra intr-un cinematograf fara sa platiti si stiind ca nu veti fi prins, ati face-o?

Va displace sa fiti intr-un grup de oameni care-si fac farse, glume?

Va enervati usor?

Va plac situatiile in care trebuie sa actionati repede?

Va tulbura imaginea unor lucruri rele care vi s-ar putea intampla?

Sunteti in general comod in felul dvs. de a va misca?

Vi s-a intamplat vreodata sa intarziati la o intalnire sau la serviciu?

Aveti multe vise urate sau cosmaruri?

Va place atat de mult sa vorbiti incat uneori va adresati cu usurinta unor persoane necunoscute?

Aveti junghiuri si dureri?

Ati fi foarte nefericit daca cercul de prieteni ar lipsi in majoritatea timpului?

Va considerati o persoana nervoasa?

Printre oamenii pe care ii cunoasteti va sunt unii antipatici?

Credeti ca aveti suficienta incredere in dvs.?

Sunteti cu usurinta jignit de criticile la adresa dvs. sau a munci dvs.?

Va este greu sa va distrati bine la o petrecere?

Aveti deseori sentimente de inferioritate?

Puteti sa antrenati cu usurinta o petrecere in general plicticoasa?

Vi se intampla cateodata sa vorbiti despre lucruri despre care nu stiti nimic?

Va faceti griji legate de sanatatea dvs.?

Va place sa faceti glume, farse altora?

Suferiti de insomnii?

Anexa 3

MP RAVEN (NECOLORAT)

Numele și prenumele…………………………………………………………………..

Data nașterii: anul………….luna………….ziua………..

Data examinării: anul……..luna………….ziua……….

Școala:…………………………………………………………clasa……………………….

Media generală:………………- Media la limba română………………

– Media la matematică…………………

Timpul…………………………………………………………………..Gradul…………..

OBSERVAȚII Examinator:…………………………………

Anexa 4

Ordin nr. 3032 din 2002

ORDIN Nr. 183/3032 din 29 noiembrie 2001
privind colaborarea in domeniul educatiei si pregatirii antiinfractionale a elevilor
EMITENT: MINISTERUL DE INTERNE
Nr. 183 din 29 noiembrie 2001
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
Nr. 3.032 din 14 ianuarie 2002
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 50 din 24 ianuarie 2002

Ministrul de interne si ministrul educatiei si cercetarii,
avand in vedere prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001 – 2004, in temeiul prevederilor Legii nr. 40/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Hotararii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, emit urmatorul ordin:

ART. 1
Ministerul de Interne si Ministerul Educatiei si Cercetarii vor coopera in vederea organizarii si desfasurarii, in conditii optime, a activitatilor de prevenire a criminalitatii in mediul scolar.
ART. 2
Activitatile cu caracter educativ-preventiv vor viza atat prevenirea delincventei juvenile, cat si prevenirea victimizarii elevilor si se vor desfasura conform structurii si tematicii prevazute in anexele nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezentul ordin.
ART. 3
Actiunile vor avea loc in cadrul orelor de dirigentie, de consiliere sau in cadrul activitatilor extrascolare stabilite de comun acord intre conducerile unitatilor scolare si ale celor de politie. Vor fi organizate intalniri cu elevi, cu profesori si cu parinti, din partea politiei urmand sa participe ofiteri specializati in prevenirea criminalitatii, precum si lucratori de la alte formatiuni.
ART. 4
Semestrial, la nivelul inspectoratelor de politie judetene, respectiv al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, si la cel al inspectoratelor scolare judetene si al Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti, vor fi analizate dinamica starii infractionale in perimetrul scolar si cea care se manifesta in randul elevilor.
ART. 5
Fiecare minister isi va stabili directiile de specialitate care vor coordona activitatile pentru aducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 6
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA 1

STRUCTURA
activitatilor educativ-preventive

a) Pregatirea elevilor
Se va actiona pe doua directii principale:
– pregatirea elevilor pentru a nu deveni infractori (prevenirea delincventei juvenile);
– pregatirea elevilor pentru a sti cum sa evite sa devina victime ale infractiunilor (prevenirea victimizarii).
b) Pregatirea consilierilor educativi si a profesorilor diriginti in problematica prevazuta de prezentul ordin
c) Intalniri cu profesori si parinti
Se vor organiza o data la doua luni in fiecare institutie de invatamant.
d) Alte activitati:
– distribuirea unor materiale cu caracter preventiv si amenajarea in scoala a unor panouri cu astfel de materiale;
– organizarea de concursuri;
– participarea la emisiuni radio-tv;
– implicarea elevilor in alte actiuni educativ-preventive.

ANEXA 2

TEMATICA
activitatilor educativ-preventive

A. Prevenirea delincventei juvenile:
– elemente de legislatie, principalele infractiuni sau acte antisociale comise de copii (definitii, forme de manifestare, diferenta dintre infractiune si contraventie, dintre furt si talharie etc.);
– consecintele legale, sociale si morale ale acestor fapte – raspunderea penala si contraventionala a minorului (cum ii afecteaza pe ei, pe colegi, pe parinti, alte persoane);
– cauze si elemente favorizante ale comiterii de infractiuni (dorinta de a avea un obiect sau o suma de bani, prestigiu in ochii prietenilor, influenta grupului, instigarea sau fortarea de catre o alta persoana, invidia, gelozia, consumul de bauturi alcoolice sau de droguri);
– necesitatea respectarii regulilor de convietuire sociala (pentru a fi respectat, trebuie sa respecti; pentru a fi in siguranta, trebuie la randul tau sa nu faci rau altora);
– grupurile si apartenenta la grup (gasca sau cerc de prieteni; avantaje si dezavantaje; cine ia deciziile in cadrul grupului; teama de a nu se face de ras; activitati legale si activitati ilegale ale grupului; ce spune legea despre infractiunile savarsite in grup);
– consumul de alcool si droguri (riscuri, consecinte medicale, legale si sociale).
B. Prevenirea victimizarii copiilor:
– situatii in care se pot afla – acasa, pe strada, la scoala, la joaca, in mijloacele de transport; cum pot identifica o situatie periculoasa sau potential periculoasa;
– cine este responsabil de siguranta lor (parinti, cadre didactice, politie, alte institutii);
– mijloace de autoprotectie impotriva agresiunilor fizice (loviri, vatamari corporale), impotriva agresiunilor sexuale, impotriva furturilor, impotriva inselaciunilor;
– ce drepturi au; cum si le pot exercita; cine le apara si cui pot cere ajutor.
C. Intalniri cu profesori si parinti:
– responsabilitatile legale ce le revin pentru cresterea si educarea copiilor;
– raspunderea pentru faptele copiilor;
– modalitati de prevenire a infractiunilor comise asupra copiilor;
– familiile dezorganizate si in care se consuma alcool – riscurile pentru educatia si sanatatea copiilor;
– agresiunile fizice si sexuale asupra copiilor, comise in familie;
– necesitatea unei stranse cooperari intre familie, scoala, societatea civila, administratia locala si alte organisme guvernamentale;
– propuneri de proiecte si de actiuni comune destinate limitarii victimizarii copiilor.