Etiologia Otitei Medii Supurate

Etiologia otitei

medie supurate

ANATOMIA APARATULUI ACUSTICO-VESTIBULAR

Aparatul acustico-vestibular este alcauit din trei segmente si anume: segmentul periferic care reprezint urechea externa,medie si interna; segmentul intermediar sau de conducere format din calea acustica si vestibulara;si segmentul central,de perceptie alcatuit din centrii corticlai si subcorticali și din centrii echilibrului.

A.URECHEA EXTERNA

Este segmentul aparatului auditiv, care culege și concentrează undele sonore din mediul înconjurător spre sistemul timpano-oscicular. Acesta este alcatuit din paviliionul urechii și conductul auditiv extern(C.A.E) și este delimitată prin membrana timpanică de urechea medie.

1)PAVILIONUL URECHII este situat extern, anterior mastoidei si posterior articulatiei temporo-mandibulare,are o structura fibro-cartilaginoasa și o formațiune ovoidă. Pe fața exterioară a pavilionului apar o serie de proeminențe reprezentate de: helix, antehelix, tragus, antetragus, incizura intertragala, foseta naviculară,concă si lobul urechii.

Legătura dintre pavilion și conductul auditiv extern se realizează prin concă. Lobul urechii este o formațiune moale, de formă triunghiulară,ovoidă sau semicirculară și cu o înălțime de 10-12cm. De asemenea este singurul segment lipsit de cartilaj fiind alcatuit din grăsime înconjurată de tegument.

Structura anatomică a pavilionului este constituită din:

-lama fibro-cartilaginoasă: subțire și elastic; reprezintă scheletul pavilionului, cu excepția lobului.

-ligamentele extrinseci: efectuează inserția pavilionului pe osul temporal

-ligamentele intriseci: unesc diferite reliefuri și depresiuni, menținând astfel forma lamei fibro-cartilaginoase

-mușchii extrinseci: contracția acestora duce la orientarea pavilionului spre direcția emisiei sonore

-muschii intriseci: unesc porțiuni ale lamei fibro-cartilaginoase sau pe aceasta direct cu pielea

-pielea: subțire, mobilă, acoperită de un strat subțire de țesut subcutanat lax

2)CONDUCTUL AUDITIV EXTERN

Este al doilea segment al urechii externe care constituie un diverticul tubular care face legătura între concă și membrana timpanică. Are o formă cilindrică, neregulată, ușor îndreptată antero-posterior și o lungime medie de 24-25 mm.

Structura conductului auditiv extern este reprezentat de două segmente:

-primul segment este extern, fibrocartilaginos, tapetat de piele cu foliculi pilosebacei și glande ceruminoase. Acestea secretă o substanță gălbui-maronie numită cerum cu rol protector și de autocurățare pentru membrana timpanică și pielea conductului.

-al doilea este segmentul osos aflat în grosimea osului temporal. Între aceste doua segmente se află o zonă îngustă numită istm.

Rapoartele dintre cei patru pereti ai conductului sunt următoarele:

→peretele inferior cu glanda parotidă,

→peretele anterior cu articulația temporo-mandibulara,

→peretele superior cu etajul mijlociu al bazei craniului

→ peretele posterior cu apofiza mastoidă.

B.URECHEA MEDIE

Prezintă cavități pneumatice aerate, săpate în stânca timpanului și tapetate de mucoasă și se situează între conductul auditiv extern și urechea internă. Principalul rol este de a prelua undele sonore și de a le transforma în energie mecanica, necesară în mișcarea scăriței la nivelul ferestrei ovale.

Din punct de vedere anatomic cuprinde 3 elemente: casa timpanului, trompa lui Eustachio și celule mastoidiene.

1)CASA TIMPANULUI(cavitatea timpanică)

Are formă cubică și se situează intre ureche medie și condctul auditiv extern. Prezintă 6 pereți:

Peretele posterior

prezinta 3 etaje: recesul epitimpanic(atica)ș mezotimpanul (atrium);recesul hipotimpanic. În interiorul casei timpanului se afla 3 ascioare:ciocan, nicovală și scariță ce transmit sunetele de la timpan la membrana ferestrei ovale.

2)MASTOIDA

Este o formațiune osoasă sub formă unei piramide triunghiulare, constituind segmental posterior al temporalului.

Mastoida prezintă 3 fețe (externă, internă si anterioară) și o bază alcatuita de cavități osoase denumite corticale mastoidiene.

→fața externă este o zonă superficială, de acces chirurgicală;

→fața anterioară corespunde urechii medii și peretelui posterior al conductului

→fața internă este cuprinsă între vîrful mastoidei și baza craniului.

Baza mastoidei este situată endocranian și răspunde pe de o parte tegumentului antral ( fosei cerebrale mijlocii), iar pe de altă parte peretelui osos al fosei cerebeloase în regiunea sinusului lateral, precum și regiunilor pre- si retrosinusale.

Mastoida mai prezintă cavitați pneumatizate, tapetate cu mucoperiost, situate în apofiza mastoidă a osului temporal. Dintre aceste cavități fac parte: Antrul si Aditusul ??

3)TROMPA LUI EUSTACHIO

Este un conduct osteo-fibro-cartilaginos care realizează legătura dintre urechea medie si rinofaringe și are forma a două trunchiuri de con, unite prin vârf. La nou născut, trompa este orizontală, scurtă, fără angulații și istm, favorizțnd astfel afecțiunile urechii medii.

Prezintă două segmente: unul extern,osos sapat în stânca temporalului și unul intern,fibrocartilaginos, unite prin istmul trompei.

Mucoasa trompei reprezintă o prelungire a mucoasei rinofaringelui, având un epiteliu cilindric ciliat, cu mișcarea cililor spre orificiul faringelui. La nivelul submucoasei se află țesut limfoid care se evidențiază spre orificiul faringian al trompei, alcătuind în jurul acestuia amigdala tubară a lui Gerlach.

Un rol important al trompei lui Eustachio este echilibrarea presiunii de o parte și de alta a membranei timpanului și drenajul urechii medii prin acțiunea mușchilor peristafilin intern și extern.

C.URECHEA INTERNĂ(LABIRINTUL) este împărțită în două labirinturi diferite anatomic și funcțional, cuprizând organul acustic și vestibulat. Labirintul anterior sau cohleea ce conține receptori acustici și labirintul posterior, format din vestibul și canalele semicirculare ce cuprind receptorii vestibulari. Distigem, de asemenea un labirint osos și unul membranos.

Labirintul membranos se găsește în interiorul celui osos, fiind format din membrana lui Reissner(anterior) și membrana bazilară (posterior) ce delimitează melcul membranos în care se găsește endolimfa.

Labirintul osos în interiorul cărui se găsește labirintul membranos.