Etichetarea Produselor Alimentare

Cuprins

Introducere

Este importană cunoașterea de către consumatori a detaliilor legate despre produsele alimentare, precum data de expirare, ingredientele utilizate, producătorul, cantitatea, materiilor prime folosite, aditivii, dacă este un produs natural sau un produs modificat genetic.

Consumatorul are dreptul să fie informat corect pentru a face o alegere cât mai bună pentru el, și această alegere o va face dacă are acces la toate informațiile legate de acel produs alimentar. Cu ajutorul etichetei se diferențiază produsele, le oferă consumatorilor detalii despre produs, despre compoziție. Eticheta este cea care vinde produsul, și prin intermediul etichetei, un produs obișnuit poate să devină o marcă important.

Din cele mai vechi timpuri, eticheta a fost un semn specific al producatorului și a luat diferite forme, pictograme , ideograme și monograme. Aceste forme făceau corp comun cu produsul pe care se aplicau. Una dintre cele mai importante funcții era aceea de a decora produsele respective, deoarece trebuiau prezentate consumatorului în forme, culori, imagini cât mai atractive.

Uniunea Europeană a stabilit câteva măsuri stricte privind protecția mediului, una dintre ele fiind introducerea etichetei ecologice. Scopul etichetei ecologice este de a promova produsele ecologice, care nu pot afecta mediul înconjurător pe parcursul întregului ciclu de viață.

CAPITOLUL 1.

Eticheta. Tipuri de etichete

Istoricul etichetei

Eticheta reprezintă instrumentul important care asigură comunicarea corectă a informațiilor despre produse și mărfuri. Utilizarea acesteia a fost impusă de practica activităților comerciale și aceasta conține informațiile referitoare la mărfuri, între consumatori, producători, distribuitori și comercianți.

Eticheta reprezintă un component important, și conține toate informațiile ale unui produs, și sunt deobicei inscripționate pe ambalaj. Eticheta îi oferă consumatorului toate detaliile și caracteristicile produsului respectiv, de exemplu, data de expirare, lista ingredientelor, numele producătorului, etc[1].

Eticheta, conform art. 2, lit. a din H.G. nr. 106/2002, reprezintă ”orice material scris, imprimat, litografiat sau ilustrat, care conține informațiile despre produs și care însoțește produsul la vânzare” [2].

Pe masură ce tehnologiile din industriile alimentare s-au modernizat și evoluat, și etichetele necesită să fie cât mai complete, pentru a informa consumatorul cât mai bine, când acesta dorește să achiziționeze un produs alimentar.

Din cele mai vechi timpuri, eticheta a fost un semn specific al producatorului și a luat diferite forme, pictograme , ideograme și monograme. Aceste forme făceau corp comun cu produsul pe care se aplicau. Una dintre cele mai importante funcții era aceea de a decora produsele respective, deoarece trebuiau prezentate consumatorului în forme, culori, imagini cât mai atractive. Tot în antichitate a fost introdus și termenul de marcă, el fiind un semn specific și distinctiv pentru producatori. Erau utilizate un numar mare de semne (“sigillum”) pentru identificarea produselor, care arătau numele producătorului și locația de origine [2].

Înflorirea schimburilor comerciale a fost stimulată de etapa renascentistă, și eticheta a început să scoată în evidență produse asemenătoare fabricate de producători diferiți. Amplificarea și evoluarea meșteșugurilor a condiționat și mărirea utilizarii mărcilor, și s-au luat în vedere două categorii de mărci, marca corporativă (“signum collegi”) și marca individuală (“signum privati”) [1].

Marca corporativă (“signum collegi”) era folosită pentru a dovedi respectarea regulilor de fabricare a produselor. Cea de a doua categorie, marca individuală (“signum privati”) pentru individualizarea a produselor fabricate de un anumit meșteșugar, în interiorul unei corporații.

În aceasă etapă, s-au precizat funcțiile mărcii. De astfel, s-a conturat și regimul juridic al mărcii. În afară de mărcile producătolor, apar și mărcile comercianților de produse și distribuitorilor [4].

În altă etapă, etapa capitalismului timpuriu, eticheta a fost definită ca deținatoare de informații legate de desfășurarea acțiunilor și operațiunilor comerciale, și anume: numele produsului, numele producătorului, locul de origine, iar în momentul când au început să fie ambalate, se indică și gramajul cuprins în ambalaj.

În etapa contemporană, importanța etichetei a crescut, având rol deosebit în desfășurarea operațiunilor comerciale, se adaugă informații noi și apare altfel un proces de etichetare modern. Gradul de creștere a prelucrării produselor, echilibrarea sortimentului de mărfuri, gradul de evoluție a ambalajului, necesitatea unei reclame, introducerea hârtiei ca ambalaj au dat impulsul perfecționării etichetei. Un alt motiv pentru a moderniza etichetarea, reprezintă și apariția mijloacelor convenabile de imprimare grafică [4].

Cu ajutorul etichetei moderne și perfecționate, în prezent consumătorul care dorește cumpărarea unui produs, poate afla numeroase informații legate de acesta, fără niciun efort.

Pe lângă faptul că ajută la identificarea produsului, eticheta precizează sortimentul respectiv, numele producătorului, poate depista caracteristicile cele mai importante din punct de vedere al calității , indică clasa de calitate și materiile prime, pune aspect pe componentele nutritive valorice, numărul de calorii. Pe etichetă, se mai evidențiază greutatea sau masa produsului, sunt stabilite domeniile de utilizare, limitările și restricțiile utilizării produsului . De altfel, este menționat termenul de garanție, condițiile de păstrare și depozitare pentru menținerea calităților produsului [3].

Creșterea necesității pentru informații cât mai corecte, în evoluția etichetei se manifestă o înclinare de specializare. Se poate observa acest lucru la produsele textile, la produsele din sticlă, produsele chimice, însă ramura unde s-a dorit modernizarea etichetei a fost cea specializată în produsele alimentare, destinate consumului uman [3].

Un alt element important este codul de bare ce conține toate informațiile codificate despre acel produs, acest lucru facilitând foarte mult gestiunea informatizată a depozitelor și magazinelor mari. Majoritatea firmelor producătoare de bunuri de consum, acordă o atenție specială etichetei, și pentru obținerea ei se desfașoară activități de cercetare a părerilor consumatorilor, de proiectare, de lansare. Producătorul dorește punerea în evidență a produsului, prin folosirea unor metode speciale de atragere a interesului cumpărătorului, astfel încât produsul să iasă în evidență și consumatorul să dorească sa-l achiziționeze [3].

Scopul etichetării

Etichetarea are ca scop oferirea informațiilor care pot fi ușor de verificat și comparat, și de a-i asigura pe consumatori că fac o alegere potrivită și produsul respectiv corespunde cel mai bine cu nevoile lor și cu posibilitățile financiare [3].

Eticheta trebuie să informeze consumatorii asupra riscurilor la care aceștia ar putea fi expuși.Astfel, normele de etichetare a alimentelor vin în sprijinul literei b) din Art 3 al O.G. 21/1992 (ordonanța-cadru privind protecția consumatorilor) completată și modificată prin O.G. 58/2000 care definește, în cadrul drepturilor de bază ale consumatorilor, dreptul de a fi informat înainte de a cumpăra: “de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încat decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor…”[2] .

Asociația de Protecție a Consumatorilor a sesizat că mulți producători de alimente nu cunosc rolul și scopul etichtării. Un exemplu ar fi eticheta cașcavalului. Pe etichetă ar trebui să fie specificat conținutul minim de grăsime din totalul de subsanță uscată. Pe piața romanească sunt mărci de cașcaval care arată aceasta informație sub forma : GR min. 45% din S.U., în loc să menționeze grăsime min. 45% din subsțanta uscată. Comercianții consideră că informația este suficientă și le este indiferent dacă cei care vor cumpăra produsul, vor intelege sau nu. Informațiile care sunt trecute pe etichetă, trebuie să fie ușor de înțeles și verificat de către oricine iar consumatorii nu sunt experți în controlul alimentar [2].

Este interzisă notarea prin codificare conform legislației. APC ii sfătuiește pe consumatori să verifice cu atenție produsele pe care le cumpară, să analizeze etichetele, și să se folosească de unul din cele cinci drepturi fundamentale ale consumatorului, și anume dreptul de a alege.

Conform legislației privind etichetarea alimentelor, în România s-a adoptat o propunere care a urmărit moderinzarea etichetelor produselor alimentare și modificarea acestora pentru a îndeplini cerințele consumatorilor.S-a dorit ca eticheta să fie ușor de înțeles, și să aibă o formă lizibilă [2].

În prezent, consumatorii sunt asaltați cu informații legate de produsele alimentare pe care doresc să le achiziționeze. S-a arătat că etichetele moderne îi duc pe consumatorii în eroare, produc confuzii deoarece sunt copleșiți de informații, și nu pot să le identifice pe cele mai importante.

Etichetarea este obligatorie în Uniunea Europeană. Acest lucru permite cumpărarea produselor alimentare într-un mod sigur, și se dorește evitarea problemeleor de sănătate, cum ar fi alergiile.

Dezvoltarea economică a introdus Tabelul cu Informații Nutriționale, poate fi înlocuit și cu iconițe standarizate care să arate dacă în produsul respectiv sunt prezenți alergeni. O dată cu apariția produselor care sunt modificate genetic, s-au ivit discuții aprinse, majoritatea afirmând că orice consumator trebuie să fie foarte bine informat de riscurile la care sunt expuși [4].

Tipuri de etichete

În afară de etichetele clasice care au informații legate despre produs, numele producatorului, gramaj, termenul de garanție, mai există două tipuri de etichete: etichete ecologice și etichete nutriționale.

Conform etichetării nutriționale este interzis deținerea în scopul vânzării, distribuirea gratuită a produselor alimentare, care au o etichetă care nu definește toate caracteristicile nutriționale și nu corespund normelor .

În momentul de față, majoritatea firmelor din lume, chiar și din țara noastră, doresc să gasească modalități cât mai corecte de comunicare a valorii nutritive. Firmele doresc această etichetare atât pentru produsele speciale pentru copii, consumătorilor cu un metabolism sensibil si produselor dietetice [7].

Alegația nutrițională, reprezintă orice formă și orice anunț publicitar, care dorește sugerarea și implicarea faptului că un bun alimentar conține caracteristici nutriționale particulare.

Acesta este sugerat prin aportul energetic sau fie din punctul de vedere al caracteristicilor nutritive pe care le posedă.

Menționarea calitativă și cantitativă a unui produs nu reprezintă alegație nutrițională dacă este prescrisă printr-o dispoziție legislativă sau reglementară.

Informațiile care se găsesc pe etichetă, conform dispozițiilor legate de etichetare reprezintă etichetarea relativă a caracteristicilor nutriționale. Aceasta precizează următoarele: valoarea energetică și nutrienții ca proteine, glucide, lipide, sodiu, fibre alimentare, săruri minerale [2].

Acești nutrienți sunt definiți astfel:

proteinele : pentru a calcula conținutul sau cantitatea de proteine, se realizează cu ajutorul formulei proteine=azot total x 6,25.Azotul total se determină cu metode speciale, una din ele fiind metoda Kjeldahl.

glucide : sunt incluse glucidele metabolizate de corpul uman

zahăr: conține toate monozaharidele și dizaharidele care sunt într-un aliment, excepție făcând polioli.

lipide: lipide totale, fosfolipide

acizii grași monosaturați și polisaturați

fibrele alimentare

valorea medie: acest termen are o scară largă de aplicare de la valoarea care reprezintă cel mai bine conținutul de nutrienți dintr-un aliment .

Eticheta nutrițională poate să prezinte și cantitățile din unul sau mai multe elemente astfel: amidon, polioli, acizi grași monosaturați și plosaturați, colesterol, sărurile minerale și vitamine.

Eticheta nutrițională este o necesitate socială și e pe cale să devină un instrument de marketing puternic.Mulți dintre producătorii și comercianții de alimente au găsit compoziții grafice detaliate și sugestive, ca informațiile să fie ușor de înteles, vizibile.

Eticheta nutrițională oferă firmelor o ocazie favorabilă de a vinde consumatorilor un produs alimentar corect din toate punctele de vedere.

Cu ajutorul etichetei nutriționale, consumatorii au posibilitatea de a alege hrana, acestea devenind conștienți de importanța actului alimentar [1].

Eticheta ecologică este formată din simboluri, și sunt date acelor produse alimentare care au un impact scăzut asurpa mediului înconjurător.Aceasta îndeplinește un număr ridicat de caracteristici ecologice. Examinarea ciclului de viață a produselor, are rolul de a scoate în evidență impactul produsului asupra mediului, și anume din momentul concepției și proiectării, apoi furnizarea cu materii prime și energie. Prin etapele de producție, distribuție, utilizare, trebuie să se asigure reutilizarea acestora și reintegrarea lor în mediul înconjurător.

Blue Angel” a fost lansat în Germania în anul 1987, și este primul model de marcare ecologică. Aceasta a fost introdus ca un răspuns al cerințelor insistente ale consumatorilor. În Canada, în anul 1988 a fost lansat un model de marcare ecologică, numit “Environmental Choise“ [7].

În anul 1989, în Japonia s-a lansat sistemul de marcare ecologică, sub coordonarea Oficiului ECO-MARK. S-a stabilit tot în acest an, un sistem de marcare ecologică pentru țările europene baltice, Norvegia, Suedia, Finlanda, fiind sub coordonarea unui consiliu, Nordic Council.

S-au identificat mai multe tipuri de etichete ecologice:

tipul I, acordate de o terță parte, și hotărăște principiile de evaluare

tipul II, acordate pe baza declarației pe propie răspundere a firmelor, importatorilor sau

a altor părți interesate.

tipul III, conține informații despre produs. Informațiile de pe etichete nu sunt tot

timpul adevărate, și în conformitate cu reglementările puse în rigoare. În prezent, din cauza situației financiare a consumatorilor, nimeni nu dorește să fie păcălit când ajunge la casa de marcat.

Cele mai întâlnite inșelăciuni și minciuni de pe piață sunt :

lipsa hormonilor de creștere, acest aspect apare cel mai des la carnea de pui, curcan, porc. Uneori este intalnită și la produsele lactate. Deși în unele regiuni ale lumii sunt interzise folosirea hormonilor, nu se ia în considerare hrana cu care sunt crescute animalele. În zilele noastre, producătorii apelează foarte des la antibiotice, având același efect ca și horomonii, adică accelerează procesul de creștere. Acest aspect a fost denumit de agențiile de reglementare, folosind conceptul de “creștere a eficienței hranei” [7].

De cele mai multe ori, etichetelele ecologice de pe produsele din carne sau cele lactate, nu sunt verificate de o comisie specializată, deci consumatorul trebuie să ia ca atare informațiile de pe produs, deși acesta ar putea să fie mințit. Pentru a cumpăra un produs care nu conține hormoni și nici antibiotice, consumatorii pot apela la producătorii locali, pe care îi pot întreba toate detaliile legate de creșterea animalelor.

natural. Consumatorii sunt înșelați prin impactul acestei etichete, care îi convinge imediat că produsul alimentar pe care l-au ales este o alegere bună pentru un stil de viață sănătos. Agențiile de reglementare au definit termenul “natural” ca fiind orice produs alimentar care nu are în compoziția sa, ingrediente artificiale sau coloranți, și este procesat minim. Din păcate, această referire nu aduce aspecte legate de modul în care animalele au fost crescute sau dacă în hrana lor s-au adăugat hormoni sau antibiotice. Pentru a cumpara un produs bun, produsele organice reprezintă cea mai buna soluție. Se poate opta pentru cumpărarea fructelor, cerealelor în stare bruta, neprocesată. Cu cât numărul de ingrediente este mai mare, cu atât șansele de a face o alegere proastă se măresc.

fără pesticide. În ciuda situației financiare, produsele organice sunt la mare căutare. Unul dintre motivele principale este reprezentat de efectele nocive pe care le oferă organismului uman, care este alimentat cu pesticide. Producătorii de alimente nu doresc să plătească pentru costurile suplimentare ale certificării organice, și încearcă să-i păcalească pe consumatori, și afirmă că produsele fără pesticide sunt la fel de bune ca și cele organice. Una din metodele prin care consumatorii se pot proteja de efectele negative ale pesticidelor este aceea de a cumpara produse organice certificate [7].

Modernizarea design-ului etichetelor a progresat în ultimii ani. S-au realizat noi tipuri de etichete .

etichete în limbajul braille, sunt inscripționate cu texte în limbajul braille fiind necesare pentru identificarea produselor nocive și toxice. Acestea mai sunt denumite și etichete tactile.Acest fel de etichetă este prezentată în figura 1.1 [1].

Figura 1.1. Etichete în limbajul braille

etichete translucide, aplicarea lor se realizează pe un ambalaj transparent.În mod obligatoriu se optează pentru o etichetă transparentă, deoarece permite vederea inscripțiilor din spatele ei, prin conținutul sticlei iar în față apar mesajele clasice.Aceasta etichetă este reprezentata în figura 1.2 [1].

Figura 1.2. Etichetă translucidă

etichetă invizibilă, eticheta se realizează dintr-un ambalaj cu pereții subțiri peste o peliculă transparentă (PET, PP, PE) iar mesajul pare imprimat pe ambalaj.Eticheta invizibilă este reprezentată în figura 1.3. [1].

Figura 1.3. Etichetă invizibilă

hologramele, în prezent, hologramele sunt destul de comune.Hologramele sunt reprezentate în figura 1.4. [1] .

Figura 1.4. Hologramă

etichete reflectorizante, se confecționează dintr-un material compus din microsfere care reflectă lumina ce bate direct pe ele. Se utilizează pentru hainele de siguranță sau pentru anunțurile puse pe drumurile publice.

etichete aromate, sunt acele etichete care prezintă diverse arome.

etichete termosensibile, sunt realizate dintr-un gel și microorganisme alimentare. Se colorează și devin opace în momentul când produsul alimentar nu se mai poate consuma, împiedicând astfel citirea codului de bare.Etichetele termonsensibile sunt prezentate în figura 1.5. [1].

.

Figura 1.5. Etichete termosensibile

Aceste etichete sunt foarte utile și importante, deoarece avertizează când se întrerupe lanțul de frig în drumul parcurs de la producător până în momentul în care ajunge la consumator.

etichete inteligente, se mai numesc și RFID (Informații pe Radiofrecvență) .Acestea sunt confecționate dintr-un microcip cu antenă și informația transmisă se poate citi cu ajutorul undelor radio. Rolul lor este de a împiedica furturile, iar în prezent se folosește pentru cărți, haine și alte produse scumpe.Eticheta inteligentă conține informațiile următoare : numărul de identificare propriu al etichetei, numărul de identificare al producătorului, numărul de identificare al produsului. Cele mai mari lanțuri de magazine și-au propus însă să le utilizeze peste câțiva ani, pentru toate produsele ce sunt destinate vânzării.Eticheta inteligentă este prezentată în figura 1.6[1].

Figura 1.6. Eticheta inteligentă

Tot un mod de etichetare poate fi reprezentat direct de produs, așa cum sunt ouăle. Această modalitate este întalnită în multe țări și a fost introdusă la 1 ianuarie 2004. Acest fel de etichetă este obligatoriu pentru toate ouăle ce se încadrează în categoria A de calitate.

Etichetarea ouălor este prezentată în figura 1.7.[1].

Figura 1.7. Etichetarea ouălor

CAPITOLUL 2.

Informațiile prezentate pe etichetă

O etichetă trebuie să conțină următoarele informații:

Denumirea produsului

Lista de ingrediente

Cantitatea ingredientelor

Cantitatea netă pentru produsele alimentare preambalate

Data expirării sau data durabilității minimale

Condițiile de folosire sau depozitare

Denumirea producatorului sau denumirea comercială.

Locul de origine a alimentului

Instrucțiunile de utilizare

Informații care să permită identificarea lotului

Concentrația alcoolică

Informații suplimentare de etichetare pe grupe de produse [3]

Denumirea produsului

În ceea ce privește denumirea produsului, se fac referiri la genul, natura și starea produsului alimentar. În momentul când un consumator citește denumirea alimentului, acesta își face o impresie asupra produsului respectiv. Exemple de denumiri de produse : brânza fermentată, iaurt degresat, ciocolată cu îndulcitori, pește congelat.

În cele mai multe cazuri, denumirea produsului este scris cu litere mici, într-un colț al ambalajului. Multi producători preferă să pună în evidență numele comercial sau de marcă al produsului, deoarece consumatorii memorează aceste informații rapid.Legislația interzice acest lucru, și APC îi informează pe consumatori că nu tot timpul denumirea produsului de pe etichetă coincide cu denumirea reală a acestuia [1].

De exemplu, iaurt se numește numai acel iaurt care conține fermenți lactici (tulpinile de fermentare a laptelui), însă există pe piața românească anumite produse lactate care pretind a se numi iaurt, dar care de fapt reprezintă un iaurt tratat UHT (sterilizat total la 120 grade Celsius – Ultra High Temperature) și care nu mai conține fermenți activi și nu mai conferă proprietățile iaurtului natural.

În Romania se face comerț cu produse care au denumiri de produse tradiționale sau care pretind că sunt realizate și fabricate conform unor rețete tradiționale, dar de fapt, acestea nu sunt[1].

Produsele alimentare care au în compoziția lor îndulcitori artificiali ca Saccharin sau Aspartam, trebuie să se specifice pe etichetă alături de denumirea produsului. Pe piața romanească sunt foarte multe produse alimentare care nu îndeplinesc această cerință. Mulți producători preferă să menționeze că este un produs “fără zahăr” și nu oferă detalii despre îndulcitorii folosiți.

De altfel, denumirea produsului trebuie să conțină și informații despcriptive și dacă este cazul, informații la utilizare.Starea fizică a produsului alimentar sau tratamentele la care a fost supus trebuiesc specificate. Marca de fabrică, marca comercială nu pot înlocui denumirea produsului. Termenii "mod", "tip", "gen" nu pot fi utilizați lângă denumirea specifică.

O altă observație ar fi denumirea iaurtului UHT, care ar trebui să fie clară și să-i asigure pe consumatori că achiziționează un produs original, și să poată să desosebească produsele cu care ar putea confundat.

Un produs nu poate fi denumit că a fost fabricat după o rețetă tradițională, dacă nu s-a respectat această condiție [1].

Data de expirare

Se utilizează doi termeni : termenul de valabilitate și data durabilității minimale.

Termenul de valabilitate este folosit la produsele foarte perisabile. În această categorie intră produsele lactate și din carne, care au dată limită de consum. Dupa această dată, producătorul nu mai oferă garanții legate de sănătatea consumatorului, chiar dacă produsul respectiv a fost păstrat în condițiile necesare.

Data durabilității minimale face referiri la produsele mai puțin perisabile, ca produsele de panficație, conservele și produsele care au dată limită de comercializare. Aceste produse mai pot fi consumate o perioadă, nu afectează sănătatea dar nu mai pot fi comercializate. În acest caz producătorul nu garantează condițiile fizico-chimice și cele legate de gust .

Termenul de valabilitate a unui produs, este format din ziua, luna și anul, utilizând formularea clară ZZLLAA.Nu se utilizează termeni codificati. Data este precedată de mențiunea “Expiră la data de..”[4].

În unele cazuri se poate indica doar ziua și luna, sau ziua, luna și anul.

Data de durabilitate minimală este dată în aceeași formulă și se menționează clar “ a se consuma de preferință înainte de / până la sfârșitul…”. Se poate menționa doar ziua și luna, luna și anul, sau doar anul. În aceste situații, menținunile legate de indicarea datei sunt urmate de condițiile de păstrare și conservare [4].

În momentul cumpărarii unui produs, este important pentru consumatorii să citească pe etichetă data de expirare . Consumarea unui produs alimentar alterat nu justifică consecințele ulterioare.

APC condamnă situațiile în care data de expirare nu poate fi citită.Uneori consumatorii nu pot întelege dacă data respectivă se referă la data de fabricare sau expirare.APC contactează firmele cu aceste probleme și le informează să rezolve problemele [2].

Cantitatea netă

În ceea ce privește cantitatea netă, aceasta se realizează în unități de volum pentru produsele lichide.

Pentru celelalte produse se efectuează în unități de masă. În unele cazuri se folosește litrul, centilitrul, mililitrul, gramul sau kilogramul [1].

Lotul

În mod obligatoriu, alimentele trebuie să aibă o indicație care să permită identificarea cu ușurintă a lotului din care fac parte. Alimentele care pe etichetă este specificată și ziua în data de durabilitate minimală sau termenul de valabilitate, nu trebuie să se indice lotul [1].

Lista ingredientelor

Pe etichetă este obligatoriu să fie trecute toate ingredientele, în ordinea descrescătoare cantității lor. Pe etichetă trebuie să se includă și aditivii alimentari, vitaminele și mineralele. Pe lista ingredientelor, aditivii alimentari se scriu în funcție de denumirea categoriei de care aparțin, coloranti, îndulcitori, conservanți. În continuare, este urmată de denumirea chimică sau codul numeric. Exemplu : E330 sau acid citric [1].

Pe etichetă trebuie să fie indicați următorii aditivi alimentari : agenții de afanare, de îngroșare, acidifianții, agenții de glazurare, de umezire, de întarire, de încarcare, amelioratorii de făină, amidonul modificat, antiaglomeranții, antioxidanții, antispumanții, coloranții, conservanții, corectorii de aciditate, stabilizatorii, gelifianții, gazele de expandare, îndulcitorii, potențiatorii de aromă, sărurile de topire [1].

Pe piață sunt multe produse alimentare care nu indică aditivii, ci doar categoria din care fac parte.

Ca sa atragă atenția, mulți producători apelează la desene sau texte cu scopul de a pune în valoare anumite ingrediente, vitamine, fructe, minerale.

Specificarea cantității a acestor ingrediente este obligatoriu conform legislației. Din păcate, sunt puține produse care respectă această regulă [1].

Indicațiile suplimentare pe grupe de produse

Indicațiile suplimentare de etichetare pentru diferitele grupe de produse sunt importante pentru alegerea unui produs. De exemplu la lapte, trebuie să fie inclus și procentul de grăsime, de altfel și procesele termice la care a fost supus, la iaurt și la smântână, procentul de grăsime iar la brânzeturi trebuie indicat procentul de grăsime raportat la substanță uscată și procedeele termice [1].

Un alt exemplu este margarina, unde ar trebuie să se menționeze tipul de margarină în funcție de procentul de grăsime. Dacă margarina respectivă are un conținut mai mare de 0,5 % de sare, trebuie specificată pe etichetă că este “sărată”.

Când uleiurile și grăsimile sunt utilizare ca ingrediente pentru alte produse, trebuie luată în considerare originea acestora, animală sau vegetală. Pentru cele hidrogenate, se mentionează, dar din păcate nu toate produsele sunt inscripționate.Este dreptul consumatorului să știe dacă uleiul respectiv sau grăsimea sunt hidrogenate [1].

La produsele din carne, se indică specia acestuia și tratamentele folosite.

La produsele de ciocolată trebuie să se indice cantitatea de cacao, substanța uscată din greutatea totală.

La băuturile alcoolice este interzis să se facă referiri ca: energizant, tonic, întăritor.

Pe etichetele de oțet trebuie inscripționată cantitatea de acid, care este exprimată în grame acid acetic la litru.

Produsele alimentare care au în compoziția lor îndulcitori artificiali, trebuie să însoțească denumirea produsului și să poarte denumirea “cu îndulcitori”. Dacă se va folosi aspartam, mențiunea conține fenilalanină este obligatorie, însa de multe ori nu se respectă această regulă. Mențiunea “conține fenilanilină” este foarte importantă deoarece sunt persoane care au alergii și pot suferi daune serioase la nivelul sistemului nervos central [1].

Alimentele care sunt destinate copiilor și sugarilor, este foarte important să aibă mențiuni speciale.

Dacă un produs conține gluten, trebuie menționat sub denumirea ‘amidon” sau “ amidon modificat”, fiind necesară pentru persoanele care au intoleranță la gluten [2].

Codul de bare

Unul dintre cele mai importante lucruri care se gasește pe etichetă, este și codul de bare. Sub acest cod sunt 13 cifre:

primele două cifre indică țara de proveniență (exemplu: România 59);

urmatoarele cinci cifre indică furnizorul;

urmatoarele cinci cifre indică producătorul;

ultima cifră indică cifra de control [2].

În figura 2.1 este reprezentat codul de bare.

Figura 2.1. Codul de bare

Codul de bare este o reprezentare de date, care este codificată. Codul de bare este destinat pentru a fi citit pe cale optică, ele fiind folosite mai ales în industrii.

Un cod de bare are forma unui șir de linii paralele, negre, ce au diferite grosimi pe un fundal alb. Ele sunt citite cu ajutorul unor aparate speciale, care masoară reflexia luminii.Aceste scanere percep codurile drept cifre și litere.

Introducerea codurilor de bare a ușurat foarte mult munca în anumite domenii industriale, deoarece mașinile și computerele nu pot descifra ușor reprezentarea grafică normală a cifrelor și literelor. Din această cauză s-a introdus și s-a dezvoltat domeniul „Recunoașterea optică a caracterelor ( Optical Character Recognition, OCR)[5].

Pe piață sunt alimente care nu necesită indicarea unor informații pe ambalaj. În această categorie intră fructele și legumele proaspete, pâinea de panificație, oțetul de fermentație, sarea de bucatarie, zahăr, miere, guma de mestecat, băuturile alcoolice, vinul, nectarul.

În ceea ce privește indicarea cantității nete, alimentele următoare sunt scutite: alimentele care sunt vândute la bucată sau la număr, alimentele a căror cantitate netă este mai mică de 5 grame sau 5 mililitri.

De asemenea, pe piață sunt alimente care nu necesită specificarea ingredientelor. În cap de listă este apa carbogazoasă, urmată de fructe, legume, oțetul de fermentație. Brânza, laptele, iaurtul și smântâna pot fi adăugate în această categorie, dacă nu s-au adăugat enzime sau alte adaugări de produse lactate [5].

Informațiile care sunt trecute pe etichetă trebuie să fie ușor de citit și de înțeles. Indicațiile etichetei trebuie să fie în limba romană, corect și inteligibil. Pe etichetă nu trebuie să fie prezente ștersuri, înlocuiri deoarece pot oferi informații eronate consumatorului. O reetichetare a alimentelor este interzisă [5].

Organele de specialitate au împărțit etichetele în :

etichete de identificare

etichete de clasificare

etichete de prezentare

etichete de promovare

Odată cu trecea timpului, etichetele se demodează, și trebuiesc modernizarea lor [1].

De exemplu, eticheta băuturii răcoritoare Orange Crush a fost în întregime schimbată în momentul în care etichetele folosite de concurenți au început să conțină imaginii cu fructe proaspete, cu scopul de a obține creșterea vânzărilor. Orange Crush a creat o etichetă asemnănătoare, pentru a sugera prospețime [1].

Rolul etichetei în comunicare

Procesul de etichetare este un procedeu important pe piață. Este una din metodele de comunicare a producătorilor prin care îi oferă consumatorului detalii legate despre produsul alimentar. Cu ajutorul etichetei, consumatorul face o alegere [6].

Cu ajutorul etichetei se diferențiază produsele, le oferă consumatorilor detalii despre produs, despre compoziție.

Eticheta este cea care vinde produsul, și prin intermediul etichetei, un produs obișnuit poate să devină o marcă importantă. În prezent, cu ajutorul etichetei se poate desfășura o campanie promoțională. În cele mai multe cazuri, detaliile legate de promoții se găsesc pe eticheta produselor. Un exemplu de text: “Achizitionează orice produs. . . . cu eticheta promoțională, răzuiește banda răzuibilă, trimite codul numeric și cu numele tău prin SMS la. . . . “ sau “trimite o etichetă promoțională de la ambalajele….cu etichetele promoționale împreună cu datele personale. . . . până la data de. . . . . . . ‘’ .

Alte exemple de pe etichetă: “Descoperă comorile de sub capacul Ciucaș!” sau Câștigă premii, dăruiește bucurii! și sunt prezentate în figurile 2.2 și 2.3 [1].

Figura 2.2. Etichetă promoțională Ciuc

Figura 2.3 Etichetă promoțională Hochland

Aceste mesaje care se află pe etichete, au rolul de a promova produsele și de a-i atrage pe consumatori. În prezent, aceste etichete cu mesaje promoționale sunt tot mai dese și folosite [1].

.

CAPITOLUL 3.

Tipuri de mașini utilizate la etichetarea produselor alimentare

3.1. Mașina pentru etichete autoadezive

Înregistrarea si înscrierea ambalajelor de produse alimentare pot fi realizate prin aplicarea de etichete autoadezive, lipirea de etichete inscripționate inițial sau cu ștampilarea datelor curente [10].

În figura 3.1. s-a realizat schema unei mașini de aplicat etichete autoadezive pe ambalaje.

Figura 3.1. Mașina pentru etichete autoadezive:

1 – rulou de alimentare

2 – rulou receptor

3 – rotița de întindere

4, a – rulou pentru comanda principală; 4, b – rulou pentru comanda auxiliară

5 – rulou de ghidaj

6 – ambreiaj comandat prin solenoid

7 – placa de smulgere

8 – oglindă

9 – celula fotoelectrică comandată de etichete

 10 – celula fotoelectrică comandată de produse

11 – placa de presiune

12 – unitate de comandă

13 – transportor.

Adezivii care se utilizează pot fi de mai multe tipuri: amovibili sau permanenți fixați pe sticlă, materiale plastice, metale etc.

Etichetele sunt realizate din hârtie, folii metalice, hârtie placată cu material plastic, materiale imprimate litografic lăcuite sau satinate etc.                             

Utilajul de aplicat etichete autoadezive este alcăuit dintr-un rulou receptor 2, alimentat de ruloul l cu etichete care se vor lipi pe ambalajele deplasate de transportorul 13 [9].

3.2. Mașina de etichetat tip Comet-S1

În ceea ce privește aplicarea etichetelor prin lipire, se realizează cu mașina de etichetat tip Comet-S1 [10] .

În figura 3.2. este prezentat utilajul pentru etichetat sticle.

Figura 3.2. Mașina de etichetat Comet-S1:

1 – transportor de sticle

2 – tobă de vacuum

3 – rezervor de alimentare cu etichete

4 – mecanism de cleiere a etichetelor

5 – batiul mașinii

6 – mecanism pentru dozarea cleiului

7 – transportor elicoidal pentru sticle.

Acest utilaj de etichetat este realizat din:

transportorul de sticle

transportor de etichete

grupul de alimentare și dozare cu clei

dozatorul de etichete

dispozitivul de ștampilat data

dispozitive auxiliare de comandă și siguranță [10].

Mecanismele funcționează ciclic fiind comandate prin came.

Transportorul de sticle de tipul lanț cu plăci articulate este realizat din trei părti:

transportorul de alimentare a mașinii

transportorul  de  deplasare  a  sticlelor  prin  dispozitivul  de etichetare

transportorul de evacuare a sticlelor etichetate

Sticlele sunt aglomerate de către un sistem de oprire, sunt preluate de un transportor elicoidal. Acest transportor echilibrează și reglementează trecerea lor prin sistemul de etichetat.

În fața transportorului elicoidal se gasește o pârghie palpatoare care dă comenzi. Sticlele care trec prin sistemul de etichetare sunt luate de transportorul de evacuare.La intrarea acestora, etichetele sunt presate pe suprafața sticlei cu ajutorul clapelor captușite cu cauciuc.Transmiterea etichetelor la cele două clapete de detașare se realizează cu ajutorul unui împingator de sticle, alcătuit din două sănii glisante [10].

Alimentarea dozatorului cu clei care intră în contact cu rolele de cauciuc, se realizează cu ajutorul rezervorului de clei al utilajului. Sub acesta, se află o taviță care preia surplusul de clei. Sistemul de ștampilare a datei umplerii sticlei realizează aplicarea inscripțiilor pe partea neimprimată a etichetei între marginile încleiate ale acesteia.Acest sistem realizează ștampilarea în momentul dozării etichetei. Capul sistemului de ștampilare are atașat matrițe metalice și o tușieră care se demontează pentru a-l completa cu tuș[10].

3.2. Mașina liniară de etichetat L-6/6 

În ceea ce privește mașina liniară de etichetat L-6/6 este folosită la inscripționarea buteliilor de bere, răcoritoarelor, apa minerală, ulei .Se realizează prin lipirea unei singure etichete pe corpul acestora. Sistemul este încadrat în liniile de îmbuteliat cu funcționare continuă.Acesta poate fi folosit și la etichetarea recipienților și a altor piese ce au o formă cilindrică [10].

Masina L-6/6 funcționează astfel : un transportator de tip lanț cu plăci aduce buteliile care sunt preluate de un snec de alimentare. Acesta le distanțează pentru a se realiza etichetarea individuală, deplasându-le în fața sistemului de etichetare, unde se aplică eticheta.

Într-o casetă speciala(9) se așează etichetele, care sunt puse cu suprafața neinscripționată în direcția ieșirii din casetă.Etichetele sunt ținute pe contur de ghearele de încleiere(8).Mai întâi paletele se răstoarnă pe un cilindru special de încleiere (11).El preia o parte din adezivul alimentat de un rezervor de clei cu o pompă(10). Cu ajutorul unui raclor, se ajustează grosimea peliculei de adeziv de pe cilindru. Paleta se răstoarnă peste prima eticheta din casetă. Dupa aceea, o desprinde și o trimite la sistemul de marcare a datei prin imprimare cu tuș( 7) [11].

În figura 3.3 este prezentată mașina liniară de etichetat L-6/6.

Figura 3.3. Mașina liniară de etichetat L-6/6

1 – barieră de blocare a sticlelor;

2 – dispozitiv de sesizare butelii;

3 – transportor elicoidal;

4 – tambur cu gheare;

5 – tampon spongios;

6 – dispozitiv de roluire cu benzi;

7 – dispozitiv de marcare a datei;

8 – dispozitiv de încleiere;

9 – casetă cu etichete;

10 – pompă pentru clei;

11 – cilindru de încleiere.

Eticheta cu partea încleiată trebuie întoarsă spre exterior, pentru a se lipi de sticlă. Acest lucru se realizează prin intermediul tamburului cu gheare(4). În spațiul scobit intră ghearele tamburului, și desprinde eticheta. Cu ajutorul mișcării de rotație, tamburul cu gheare duce eticheta în fața buteliei. Gheara va elibera marginea etichetei și cu ajutorul unui jet de aer comprimat este împinsă spre butelie. În continuare, buteliile intră în dispozitivul de roluire(6). Aici banda răstoarnă sticla pe un tampon spongios (5) și se realizează o presare suplimentară a etichetei pe sticla. Un sistem de sesizare a buteliei (2) avertizează prezența acesteia, apoi caseta de etichete înaintează în poziție de lucru până în momentul în care paletele de încleiere pot prelua etichetele. Dacă se semnalează întreruperi în fluxul de butelii, caseta se retrage și nu mai alimenteaza paletele cu etichete. În caz că fluxul de butelii este înrerupt, bariera(1) izolează intrarea buteliilor în utilaj. În acest caz, sistemul funcționează în gol la o viteză mică, ca să nu se usuce adezivul pe palete.Daca se realizează o aglomerare a buteliilor, viteza de lucru se micșorează imediat si bariera(1) blocheaza intrareă buteliilor [10].

3.4. Mașina de etichtetat tip RULET

În ceea ce privește mașina de etichetat RULET, este destinat liniilor de îmbuteliere ale caror procese tehnologice cuprind operatiile de etichetare.El poate fi folosit și ca un utilaj independent[10].

Figura 3.4. Mașina de etichetat RULET

1 – batiu

2 – placă de bază

3 – panou de comandă și distribuție a aerului comprimat

4 – transportor cu role

5 – magazia de etichete

6 – dozator de clei

7 – perie de netezire

Buteliile sunt mișcate cu ajutorul unei perechi de curele trapezoidale.Aceste curele se află sub acțiunea unui sistem de role regabile, care a fost reglate în funcție de dimensiunea și înălțimea parții cilindrice a buteliei [10].

Utilajul are doua rezervoare de clei. Unul din ele poate fi încărcat iar cel de al doilea rezervor furnizează cu clei sistemul pneumatic de lipit.

Sistemul cu etichete este pus pe un suport, având posibilitatea de echilibrare a poziției.

Un dispozitiv de presare dă o presiune constantă pe volumul de etichete .Etichetele sunt retinute la ieșire de o ramă . Sistemul pneumatic de lipit alimentează rezervorul special cu bile cu clei.Placa de încleiere are alveole în care se află bilele [10].

Rezervoarele de clei sunt reprezentate de vase cilindrice care sunt puse la partea inferioară a plăcii de bază. În rezervor, un piston se mișcă sub presiunea aerului comprimat.Cleiul este presat într-un dispozitiv de tuburi flexibile , alimentând dozatorul de clei. Buteliile sunt antrenate între plăcile de ghidare cauciucate și curelele de rulare.Dispozitivul cu clei se pune la o distanță mai mica cu 1-2 mm decât diametrul buteliei .În acest mod , placa de încleiere este împinsă transversal pe direcția de înaintare de sticle.Apoi , bilele sunt deplasate în alevolele plăcii și vor eleimina cleiul sub forma unor picături. Dozatorul de clei este la o distanță precizată fată de sistemul de etichete [10].

Cu ajutorul utilajului RULET, se pot eticheta butelii cu diametre între 56-92 mm. Înălțimea buteliilor nu se ia în calcul, dar înălțimea părții cilindrice să fie de minim 110 mm.

În figura 3.5. este prezentată relația între dimensiunile etichetei buteliei și poziția curelei superioare de rulare:

 Figura 3.5. Relația între dimensiunile etichetei buteliei și poziția curelei superioare de rulare:

Pentru borcane tip C  = 75,5 mm;

Pentru borcane tip C  -50 mm.

În ceea ce privesc pozițiile A, B și C, s-a precizat relația între partea cilindrică a buteliei și înălțimea maximă a etichetei. Utilajul are un sistem pneumatic de blocare a buteliilor, care este comandat de un dispozitiv de sesizare.Acest dispozitiv este pus pe parțile laterale ale transpotorului. Sistemul este realizat din două componente: distribuitor de aer și un piston pneumatic de blocare.

Dacă transportatoarele din aval se aglomerează, dispozitivul de sesizare blochează intrarea buteliilor. Buteliile din interior sunt scoase în zona de transportor care nu e aglomerată. Dispozitivul de sesizare sau sesizorul se pune pe transportor la aproximativ 1,5-2 m dupa iesirea din utilaj [11].

 3.5. Mașina de etichetat tip CARUSEL R18-6I6

Mașina de etichetat marchează buteliile cilindrice confecționate din sticlă, prin aplicarea a două etichete, eticheta de corp și eticheta de umar – fluturaș. Este posibilă și aplicarea unei singure etichete [9].

Acest utilaj se poate folosi în procesele de etichetare, încadrat în linia de îmbuteliere a produselor alimentare (bere, bauturi spirtoase, bauturi racoritoare, apa minerala etc.), dar poate fi folosit și ca utilaj independent.

Utilajul de etichetat R18-6/6  este o constructie de tip carusel și este alcătuit din:

transportorul de butelii

dispozitivele de alimentare și evacuare a buteliilor

roți stelate

lira

carusel

agregatul de etichetare

grupul de acționare

instalația electrică cu panoul de comandă

instalația pneumatică [10]

Procesul de preluare a buteliior este realizat de transportorul de butelii , la fel și transferul buteliilor la organele active ale utilajului.Apoi tranportorul preia buteliile după etichetare și le duce în cirucitul liniei de îmbuteliere. Este format dintr-un cadru metalic unde se gasește lanțul transportor cu placuțe din oțel inoxidabil.Este antrenat cu ajutorul unui cap specific de antrenare care este unit de grupul de acționare. Lateral , sunt amplasate ghidaje care se pot regla , asigurând mișcarea buteliilor. Sistemul de blocare care întrerupe fluxul , în caz de supraîncarcare sau erori este amplasat tot pe transportator. Reprezintă un sistem care blochează fluxul buteliilor și intrarea acestora în utilaj [11].

Buteliile sunt separate una de cealalta cu ajutorul snecului de alimentare . Buteliile care au fost etichetate sunt luate de pe talerele mesei rotative cu ajutorul unei roți stelate de evacuare.Cu ajutorul lirei sunt duse către transportatorului de butelii.

Agregatul care realizează deplasarea și transportul buteliilor în timpul fluxului de etichetare este caruselul. Pe cele 18 talere ale mesei rotative se pun buteliile și se imobilizează cu ajutorul unor tampoane coborate din coroana superioară a caruselului.

Cele 18 talere realizează mișcări de rotație de 90°, care sunt comandate de came. Aceste mișcări au rolul de a aduce buteliile în poziția necesară pentru procesul de etichetare. Masa rotativă și coroana superioară sunt unite cu ajutorul unei coloane centrale cuplate cu o roată dințată de antrenare [11].

Utilajul de etichetare se compune din:            

dispozitivul de încleiere (l);            

caruselul paletelor de încleiere (2); 

paletele de încleiere ((3) si (3'));  

casetele pentru etichete ((4) si (4')) împreuna cu suportul casetelor (5);

tamburul cu gheare ((7) si (7'));

apărătoare de protecție transparentă (8).

În figura 3.6 este prezentată mașina de etichetat tip R18-6/6

Figura 3.6. Mașina de etichetat tip R18-6/6

Aceasta mașină de etichetat funcționează astfel:

Sistemul de transport aduce buteliile care sunt preluate de transportatorul cu lanț al utilajului.Sunt ghidate între ghidajele laterale pânp la intrarea în snecul de alimenntare.Buteliile sunt mutate pe suportul de butelie al caruselului prin intermediul roților stelate de introducere și al lireu.În continuare sunt așezate prin intermediul capului de fixare și duse în fața sistemului de etichetare [10].

Procesul tehnologic pentru etichetare produselor alimentare este prezentat astfel :

Etichetele (1) din caseta (2) se îndreaptă asfel încat porțiunea dorsală să se așeze în direcția ieșirii din casetă .Etichetele sunt reținute de ghearele (3). Procesul de alimentare cu etichete continuă. Pe cilindrul de încleiere (4) se învârt paletele de încleiere(6) , executând o mișcare de rotație. Raclorul (5) fixează între anumite limite grosimea peliculei de adeziv pe cilindru[10].

Adezivul utilizat intră în contact cu paleta, ajunge în fața casetei de etichetare și va desprinde eticheta datorită alipirii de paletă. Eticheta este întoarsă cu partea de clei prin intermediul tamburului cu gheare (8). Ghearele (7) intră în cavitatea scobita a paletei în partea dorsală a etichetei .Sub acțiunea unui arc se inchid, iar marginea etichetei este prinsa între gheare si scaun.Eticheta se desprinde fara o sifona. Eticheta este dusă în fața buteliei (10) de tamburul cu gheare, iar eticheta este presata cu ajutorul tamponului spongios (9). Mularea etichetei pe suprafața buteliei este realizată de perii(11) [11] .

În figura 3.7 sunt reprezentate următoarele procese tehnologice :

a) încleierea paletei

b) scoaterea etichetei din casetă

c) transferul etichetei de la paletă la dispozitivul cu gheară

d) aplicarea etichetei pe butelie

Figura 3.7. Procesul tehnologic pentru etichetare:

1 – etichete

2 – casetă

3 – gheare

4 – cilindrul de încleiere

5 – raclor

6 – palete de încleiere

7 – gheare

8 – tamburul cu gheare

9 – tamponul spongios

10 – butelie

11 – perie

Cu acest utilaj se pot eticheta buteliile cilindrice care au diametrul curpins între 55-90 mm, și lățimea între180-320 mm. Etichetele de corp au dimensiuni între 50-130 mm lățime și înalțimea între 50-130 mm [10] .

Capitolul 4.

Etichetarea ecologică

În ceea ce privește etichetarea ecologică, ea a fost înființată ca să-i încurajeze pe comercianți să fabrice produse cu un imapct redus asupra mediului. Etichetarea ecologică funcționează pe baza unor criterii, pe grupe de produse, și se iau în considerare criterii ecologice și de performanță [8].

Comercianții care vor să obțină o etichetă ecologică europeană, trebuie să solicite acest lucru autorității competente.Produsul respectiv va fi verificat, iar dacă acesta îndeplinește cerințele, eticheta ecologică va fi acordată.

Eticheta ecologică europeană este formată dintr-un simbol grafic, alături fiind un scurt text descriptiv. Aceast simbol este aplicat pe produs, ambalaj și dă informații de impactul produselor asupra mediului înconjurător.

Simbolul etichetei ecologice europene este reprezentat de o floare cu petale sub forma de steluțe [8].

În figura 4.1 este prezentată simbolul etichetei ecologice europene.

Figura 4.1. Simbolul etichetei ecologice europene

În ultima perioadă, eticheta ecologică europeană se transformă într-un simbol de dimensiune europeană pentru produse.

Etichetarea ecologică are ca scop încurajarea comercianților de a fabrica produse cu un impact mic asupra mediului, atunci când are loc fabricarea lui, transportul, consumul și utilizare. Această etichetă dorește să ofere consumatorilor informațiile reale legate de impactul produselor asupra mediului. Eticheta ecologică europeană reprezintă performanța de mediu generală a produselor, bazată pe analiza ciclului de viață [8].

Pentru a îmbunătății calitatea mediului, consumatorii trebuie să aibă un comportament responsabil. Comercianții de produse alimentare trebuie să-i informeze pe consumatori asupra importanței alegerii acestora [5].

Cele mai importante sisteme de etichetare ecologică sunt date în tabelul 4.1.

Tabel 4.1. Cele mai importante sisteme de etichetare ecologică

În tabelul 4.2 sunt prezentate tipurile de eco-etichete din lume:

Tabel 4.2. Tipuri de eco-etichete

Prima etichetă ecologică a fost realizată de ’’Blue Angel’’, în Germania în anul 1978. Aceasta etichetă a avut ca scop îndeplinirea cerințelor și preocupărilor ecologice ale consumatorilor. A fost realizată cu ajutorul Agenției Federale a Mediului (German Federal Environment Agency -FEA), care a afirmat că un produs care îndeplinește condițiile stabilite și legislative, poate fi marcat ca fiind un produs ecologic.În continuare, produsul este analizat și de către Institutul pentru securitatea produsului și marcarea (Institute for Product Safety and Labelling-RAL), în colaborare cu FEA. Produsul de analizat este examinat și supus unor teste realizate de Organizatia consumatorilor pentru testarea calitatii (Consumer Quality Test Organization). În urma acestor teste, se analizează efectele produsului posibile asurpa mediului, fiind luate în vedere toate etapele pe care produsul respectiv le parcurge [3].

În figura 4.2. este reprezentată marca ecologică “Blue Angel” Germania

Figura 4.2. Marca ecologică “Blue Angel” Germania

Peste zece ani, în 1988, în Canada se lansează eticheta ecologica Environmental Choice. Se iau în considerare la început trei categorii de produse care sunt fabricate din material plastic reciclat, material de construcții din celuloza reciclată. În momentul de față, s-au impus criterii de performanță pentru 18 categorii de produse. Acest sistem este foarte strict. Se analizează tot ciclul de viață al produsului.

Desfășurarea activității sistemului de marcare ecologică este asigurată de Consiliul pentru problemele mediului înconjurător (Environmental Choise Board), o organizație independentă, înființată de Ministrul Federal al Mediului (Federal Minister of the Environment)[7].

În figura 4.3 este reprezentată marca ecologică”Environmental Choice Canada”.

Figura 4.3.Marca ecologică”Environmental Choice Canada”

Tot în același an, în 1988, se realizează în Japonia eticheta ecologică Eco-Mark. Această etichetă se acordă intreprinderilor pe baza unui contract pe doi ani, luându-se în considerare achitarea taxelor corespunzătoare.La început, se pune accent pe unele produse de uz casnic, apoi cele din material plastic reciclabil. În prezent, s-au impus criterii de performanță ecologică pentru 22 categorii de produse [7].

În figura 4.4 este reprezentată marca ecologică “Eco-Mark Japonia.

Figura 4.4. Marca ecologică “Eco-Mark Japonia.

S-a introdus în anul 1989 un sistem de marcare ecologică a produselor pentru țările baltice, Norvegia, Suedia, Finalnda și Islanda. Acest sistem de marcare a fost sub coordonarea Consiliului Nordic [7].

În figura 4.5 este reprezentată marca ecologică în Țările Baltice

Figura 4.5. Marca ecologică în Țările Baltice

În Regatul Unit al Marii Britanie, s-a introdus un sistem de marcare ecologica și a fost realizat Grupul National Consultativ pentru marcarea ecologică (National Advisory Group on Environmental Labelling-NAGEL). Pentru efectuarea și perfecționarea acestui sistem, s-a înființat un consiliu al experților, Consiliul Marii Britanii pentru ecomarcarea (UK Eco-labelling Board). Cele mai noi cercetări arată că marcarea ecologică stimulează conștiința ecologică a consumatorilor și îi determina pe comercianți să realizeze mai multe produse ecologice, care să nu aibă efecte novice asupra mediului [7].

În anul 1991, s-a realizat în Franța un sistem de marcare ecologică a produselor alimentare. Acest sistem este asemănător cu sistemul german “Blue Angel”. Acest sistem are cele mai avansate tehnici de analizare a cicului de viată a produselor. Aplicarea mărcii ecologice se oferă intreprinderilor solicitante, având la bază un contract realizat pe trei ani. Supravegherea este foarte strictă, realizată de o echipă de experți.

În ceea ce priveste etichetarea ecologică, ea se oferă doar produselor care îndeplinesc criteriile cerute de legislație, și anume:

grad mare de protejare a mediului, care să determine alegerea făcută de cumpărător;

avantaje competitive pentru producătorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii;

cerere mare de consum sau utilizare finală prin volum de vânzări [5].

Etichetele ecologice pot fi acordate doar produselor care sunt fabricate sub marcă propie și sunt analizate toate etapele prin care trece produsul : proiectarea acestuia, achiziționarea materiei prime, procesul de producție, ambalare, etichetare și distribuția pe piață. Comercianții care doresc obținerea etichetei ecologice, sunt obligați să fabrice produse alimentare lipsite de aditivi sau alți adjuvanți chimici. Eticheta ecologică este acordată de Ministerul Apelor și Protecția Mediului, iar ca organ consultativ Comisia Națională pentru Acordarea Etichetei Ecologice. Această comisie analizează dacă s-au respectat regulile legislative impuse [3].

Cu ajutorul imaginilor și mențiunilor, eticheta ecologică trebuie să sublinieze că la fabricarea produsului s-au luat în considerare absolut toate normele legislative, și că a fost fabricat sub subravegherea personalului autorizat de lege. Eticheta ecologică trebuie să-l informeze pe consumator că produsul nu are amelioratori, aditivi, E-uri sau alte componente care pot fi nocive pentru organismul uman.

De asemenea, ciclul de viață al produsului va fi permanent analizat și se va urmari impacul lui asupra solului, aerului și deșeurile generate. În mod obligatoriu se iau în considerare economisirea energiei, protejarea stratului de ozon și preveniea fenomenului de seră.

În ceea ce privește Comisia Naționala pentru Acordarea Etichetei Ecologice, aceasta are o serie de atribuții

cercetează și exminează modurile de oferire a etichetei ecologice produselor alimentare

oferă sugestii pentru a îmbunătăți informarea consumatorilor

cercetează modalitățile actuale de etichetare ecologică din țările din Uniunea Europeană

stabilesc laboratoarele care sunt acreditate pentru a verifica produsele și care pot face testele specifice.

urmărește perfecționarea cadrului legislativ și instituțional în domeniu [2].

4.1. Etichetarea ecologică în România

Cu ajutorul etichetei ecologice sunt puse în evidență produsele care nu afectează mediul înconjurător, respectându-se regulile legale aplicabile acestor produse.

Aceasta etichetare are rolul de a-i ajuta pe consumatori să aleaga un produs care să reducă impactul asupra mediului înconjurător și de a promova aceste produse [3].

În România, în legislația din prezent, eticheta ecologică reprezintă Hotărârea luată de Guvern nr.189/28.02.2002 ca „un simbol grafic și/sau un scurt text descriptiv aplicat pe produs, ambalaj, într-o broșură sau în alt document informaiv care însoțește produsul și care oferă informații despre cel puțin unul și cel mult trei tipuri de impact asupra mediului [8].

S-a demonstrat pe plan internațonal, că eticheta ecologică a crescut cererea consumatorilor pentru produsele care se pot recicla și pentru produsele care nu sunt nocive pentru mediu.

Conform Hotărârii Guvernului nr.189/28.02.2002, s-a impus acordarea etichetei ecologice produselor care au un impact redus asupra atmosferei și a mediului, pe toată perioada ciclului de viață[4].

În figura 4.6 este prezentată simbolul etichetei ecologice în România.

Figura.4.6 Simbolul etichetei ecologice în România

Comercianții români, care își pot aplica marca ecologică europeană, au undă verde și pe Piața Unică o dată cu intrarea în UE. Acest proces este destul de scump și durează mult,însa sunprograme de finanțare care susțin companiile și fabricile în acest scop.

Din 2005, s-a înființat programul de „ Creștere a competitivității produselor industriale”, sub conducerea Ministerului Economiei și Comerțului [3].

Eticheta ecologică nu este obligatorie, este costisitoare și este greu de obținut. S-a demonstrat însă, ca acele companii care au produse ecologice, vânzările au crescut foarte mult și au devenit foarte cunoscuți pe piață.

4.2. Deosebirile și asemănările între eticheta produselor ecologice și eticheta produselor neecologice

Ambele etichete, atât cea ecologică cât și cea a produselor neecologice, trebuie să aibă următoarele mențiuni:

numele companiei

adresa producătorului

denumirea produsului care este destinat vânzării

termenii de valabilitate

condițiile de depozitare și de păstrare [1].

Cele doua etichete sunt obligate să ofere consumatorilor informații despre produse, însa la etichetele ecologice, informațiile trebuie să fie verificate de comisia specializată.

Una dintre deosebiri este faptul că la eticheta ecologică trebuie să prezinte interdicțiile de depozitare a produselor ecologice împreună cu alte produse neecologice.

În România, eticheta ecologică cuprinde două rubrici:

rubrica 1- simbolul etichetei ecologice- o floare cu șase petale sub forma unor cercuri, având culorile alternativ în roșu, galben, albastru.Frunzele sunt colorate în verde. În centru sunt inscripționate inițialele Ro.

rubrica 2- întâlnim informațiile legate de motivele pentru care s-a acordat eticheta ecologică. Trebuie să prezinte minim 1 și maxim 3 tipuri de impact asupra atmosferei și a mediului. De exemplu: poluare redusă, toxicitate minimă.

În unele cazuri, se pot utiliza ambele rubrici.Pentru produsele de dimensiuni mici, rurbica 2 poate să nu se ia în considerare, dar rubrica 1 trebuie să fie în mod obligatoriu pe produs. Eticheta ecologică să fie pe ambalaj sau broșuri informative.

Eticheta ecologică este confecționată de Imprimeria Națională și conține câteva caracteristici de securizare:

este autocolantă

are modele grafice formate din curbe

cerneală specială de mare securitate

autodistrugere în momentul ruperii [2].

4.3. Scopul eco-etichetării

În momentul când a fost introdusă eco-etichetarea, s-a urmărit promovarea produselor care au un efect mai putin nociv asupra mediului, fiind un act voluntar.

Una din cele mai importante caracteristici este promovarea produselor cu un impact minim asupra mediului, produsele fiind urmărite pe tot parcurusul ciclului de viață, de la proiectare, fabricare, utilizare, consum și momentul când ajung deșeuri [7].

O alta caracteristică importantă este aceea că îi stimulează pe consumatori să achiziționeze produse cu etichetă ecologică. Eticheta ecologică stabilește rezultatele generale a produselor și a serviciilor bazate pe analiza ciclului de viata. Aceasta îi asigură pe consumatori că produsele ecologice sunt verificate la un nivel înalt și țintește către o societate durabilă [7].

Etichetarea ecologică este o acțiune care are ca scop stabilirea unui sistem voluntar de acordare a etichetei ecologice europene pentru produse și servicii care au un impact minim asupra organismului uman și a mediului înconjurător, pe parcursul intregului ciclu de viață al produsului [1].

Etichetarea ecologică se bazează pe câteva funcții, pe grupe de produse și servicii. Un producător care dorește obținerea etichetei ecologice europene, trebuie să se prezinte la un organism competent. Dacă produsul îndeplinește toate caracteristicile și cerințele impuse de lege, atunci i se oferă eticheta ecologică [1].

În figura 4.7 este prezentat sistemul unitar de acordare a etichetei ecologice în România.

Figura 4.7. Sistemul unitar de acordare a etichetei ecologice în România

4.4. Avantajele eco-etichetării

Avantajele pe care le oferă eco-etichetarea sunt numeroase. Comercianții au posibilitatea de a urmări piețele care sunt inaccesible în anumite situații. El își formează o părere din punct de vedere al angajaților, cât și al comunității locale.

Etichetarea ecologică este selectivă, și este acordată doar produselor care îndeplinesc condițiile cerute și nu afectează mediul înconjurător [8].

Un alt avantaj este faptul ca eticheta ecologică este transparent, consumatorul va recunoaste simbolul “floare”, și va ști ca este un produs care a fost realizat sub supravegherea unei comisii speciale.

Se realizează printr-o abordare multicriterială: criteriile nu au la bază o singură caracteristică, ci se bazează pe studii care analizează impactul produsului asupra mediului înconjurător, pe toate durata ciclului de viață, începând cu achiziționarea materilor prime, de-a lungul productiei, distribuției, depozitării și consumului [9].

De asemenea, cu eticheta ecologică, firmele isi pot îmbunătăți imaginea, dar și calitatea produselor. Produsele care au etichetă ecologică au o serie de avantaje. Printre acestea se numară consumul redus de energie, lipsa și reducerea riscului apariției unor reacții alergice la consumarea produsului și folosirea de materiale care se pot recicla.

Daca interesul producătorului este acela de a-i atrage și de a-i fideliza pe consumatori eticheta ecologică europeană este o modalitate foarte bună, ea fiind cel mai bun mijloc de comunicare pentru consumatori, oferindu-le o informare mult mai sigură asupra produselor, bazată pe teste sigure. În plus, criteriile cele mai importante de acordare a etichetei ecologice se referă la reducerea potențialului de distrugere a stratului de ozon [9].

Capitolul 5.

Studiu de caz. Bilanțul de materiale în instalația de obținere a uleiul brut de floarea-soarelui

Uleiul de floarea-soarelui are o valoare mare din punct de vedere alimentar deoarece este un produs bogat în acizi grași nesaturați, și are componenti care-i asigură stabilitate și capacitate lungă de păstrare.Cea mai importantă funcție a uleiului de floarea-soarelui este dată de prezența vitaminelor liposolubile A, D, E, fosfatidelor și a vitaminelor B4, B8, K. Acest ulei este utilizat și în industria producătoare de lacuri și rășini, iar rezidurile rămase se folosesc la fabricarea săpunurilor, cerurilor și lecitinei. Lecitina extrasă este folosită în industria alimentară, panificației, patiseriei, în prepararea ciocolatei și a mezeluriloră[12].

În figura 5 este prezentată schema tehnologică de fabricare a uleiului de floarea-soarelui:

Figura 5.Schema de fabricare a uleiulului rafinat de floarea-soarelui[13]

5.1. Date de proiectare

Instalația va funcționa 310zile/an în regim de 3 schimburi/zi.

Principalele date de fabricare :

cantitatea de floarea-soarelui =35000 kg

conținutul de coajă ce rămâne în miez în urma decojiri = 3%

conținutul de coajă  botanică în semințe =13,5%

conținutul de coajă existent în fracțiunea tehnologică numită coaja eliminată =97%

umiditatea inițială a semințelor=13%

umiditatea semințelor după operația de uscare=4%

conținutul de ulei din măcinătură de floarea-soarelui=54 kg

conținutul de ulei care rămâne în brochenul rezultat la presare=20 kg

miscela=40 kg

randamentul operației de extracție=85

cantitatea de solvent care rămâne în șrot=14 kg

impuritățile îndepărtate la curățirea semințelor raportate la materia introdusă=4%

conținutul de ulei din semințe= 50 %

Pierderile pe fiecare treaptă :

pierderi la recepție= 0,03%

pierderi precurățire= 0,02%

pierderi depozitare=0,02%

pierderi postcurățire=0,01%

pierderi măcinare=0,3%

În acest capitol se urmărește să se calculeze cantitatea de ulei brut de presă și extracție, randamentul de obținere a uleiului brut și consumurile specifice.

5.2. Calculul bilanțului de materiale

1.Recepția calitativă și cantitativă

Recepția calitativă a materiilor prime în fabrică se face pe baza unei determinări privind masa hectolitrică, corpurile străine, umiditatea și a unor caracteristici senzoriale ca integritatea, culoarea, gustul și mirosul.

Recepția cantitativă se face prin cântărirea materiilor prime [13].

S=Sr+P1 (5.1)

S=semințe floarea-soarelui

P1=pierderi

P1=0,03%

S=35t=35000 kg/24 h

Sr=semințe recepționate

35000=Sr+

Sr= 34999,99 kg

2.Precurățire

Etapa de precurățire are loc înaintea depozitării, când se elimină aproximativ 50% din impurități[13].

Sr=Sp+Imp+P2 (5.2)

P2=pierderi

Sr=semințe recepționate

Imp=impurități

Sp=semințe precurățite

P2=0,02%

Sr=I=4%

Sp=I=1%

3%impurități se elimină

Sr=Sp+Sr+

34999,99=Sp+34999,99 +34999,99

34999,99=Sp+1049,99+6,99

Sp=33943 Kg

Uscare

În semințele oleagionase apa se găsește sub formă de apă legată de componentele hidrofile și apă imobilizată mecanic în capilarele celulare.Conținutul de apă din semințele oleagionase este invers corelat cu cel de ulei. Viteza de uscare depinde de anumiți factori ca temperatura agentului de uscare, umiditatea relativă și viteza de deplasare la semințe. Pentru uscare se folosește aerul [13].

Umiditate inițială- 13%

Umiditate după uscare a scăzut cu 4% => 9%

Sp- semințe precurățite

Spu- semințe precurățite uscate

A-apa evaporată

Sp=A+ Spu (5.3)

(Sp)i= Sp-× Sp (5.4)

(Spu)f= Spu-× Spu (5.5)

Sp( 1 -) =Spu ) (5.6)

Sp × =Sp×=34943

Spu=31667,09 kg

A=Sp-Spu= 34943-31667,09

A=3275,9 kg

Depozitare

Depozitarea semințelor oleagionase trebuie să asigure :

păstrarea substanțelor valoroase, prevenirea proceselor de degradare

îmbunătățirea caractersiticilor tehnologice ale semințelor

pregatirea de loturi mari, omogene din punct de vedere al caracteristicilor

fizico-chimice și tehnologice [13].

Spu – semințe precurățite uscate

Sd=semințe depozitate

P3=pierderi

P=0,02%

Spu=Sd+P3 (5.7)

31667,09=Sd+

Sd=31677,08 kg

Postcurățire

Etapa de postcurățire se face la trecerea în fabricație a materiilor prime, și se elimină aproximativ 75% din impurități [13].

Sp’- semințe postcurățite

Sd=semințe depozitate

P4=pierderi

I=impurități

P4=0,01%

Pentru Sd → I=1%

Pentru Sp’→ I=0,3%

=> 0,7% impurități se elimină

Sd= Sp’ + I+P4 (5.8)

Sd=

31667,08 = Sp’

31667,08 = Sp’ +221,66+3,166

31667,08 = Sp’ +224,82

Sp’ =31442,25 kg

Descojire

Această operație este una dintre cele mai importante deoarece determină calitatea uleiului și a șrotului. Semințele cu conținut mare de coajă și cele care nu aderă intim la miez sunt utilizate în procesul de descojire [13].

Sp’=C+M (5.10)

Sp’ -semințe postcurarite uscate

M-miez

C-coajă

Cb- coajă botanică

Cm- coaja din miez

Cc- coaja din coaja

Sp’= C+M (5.11)

= (5.12)

M= Sp’- C (5.13)

Cb- Sp’=(Scu-C) Cm+C+Cc (5.14)

13,5 31442,25=(31442,25-C)3+97C

424,47=31442,25-3C+97C

393028,125=100C

C=

C=3930,28 kg

Sp’=C+M (5.15)

M= Sp’ – C (5.16)

M=31442,25-3930,28

M=27511,96 kg

Măcinare

Măcinarea este o operație obligatore și are în vedere pregătirea materialului pentru extragerea uleiului.Se realizează prin ruperea membranelor și destrămarea structurii oleopasmei celulare care conține ulei. Rezultatul acestei operații este eliminarea uleiului sub formă de picături fine, care sunt reținute la suprafața măcinăturii [13].

M-miez

P5= 0,3%

m-măcinătura

M=m+P5 (5.17)

P5=M= 27511,96

P5=825,35

m=0,97M

m=0,97×27511,96

m=26686,60 kg

Presare

Presarea este operația prin care se separă uleiul din măcinătura oleaginoasă, sub acțiunea unor forțe exterioare, rezultând uleiul brut de presă și brochen [13].

m-măcinătură

B-brochen

Up-ulei de presă

m=B+Up (5.18)

= +Up (5.19)

Up=m-B (5.20)

= +(m – B) (5.21)

m( =B( (5.22)

B=(

B=15344,79

Up=m-B (5.23)

Up=26686,60 -15344,79

Up=11341,60 kg

Extracția

Extracția uleiului cu solvent este o operație tipică de transfer de masă, realizată prin solubilizarea uleiului în dizolvant, în care celelalte componente sunt insolubile [13].

BE-benzină

Mc-miscelă

SR-șrot

B-brochen

Umc-ulei din miscelă

BE+B=Mc+SR

Ƞextracție=×100 (5.24)

85=×100

85=×100

0,4Mc=

0,4Mc=

0,4Mc=26086,1

Mc=6521,5 kg

Umc=0,4Mc

Umc=0,4×6521,5

Umc=2604,61

BEmc=0,6Mc

BEmc=0,6×6521,5

BEmc=3912,9 kg

BE=BEmc+BEsr (5.25)

BEsr=×BE

BE=3912,9×0,14BE

0,86BE=3912,9

BE=4549,88

SR=(BE+B)-Mc =4549,88+15344,79-6521,5

SR=13373,17 kg

În tabelul 5.2. este reprezentat bilanțul total de material.

Tabel.5.2. Bilanț total de materiale

Capitolul 6.

Studii recente despre etichetare

Conform articolului “A test of different menu labeling presentations” de Peggy J. Liu, Christina A. Roberto, Linda J. Liu, Kelly D. Brownell, au demonstrat că în SUA obezitatea reprezintă o problemă majoră. Acestia au avut ca scop principal, promovarea alegerilor mai sănătoase cu privire la alimente, o politică recentă, numită etichetarea în meniu. Se referă la oferirea unei game mai largi de informații nutriționale consumatorilor, atunci când aleg să mănânce în restaurante. Etichetarea din meniu necesită ca restaurantele să includă în meniu informațiile despre calorii și să fie la vedere. În prezent, legislația de etichetare a meniurilor impune prezentarea de informații a caloriilor și sugerează o declarare zilnică a aportului caloric, și modul în care este prezentată informația să fie îmbunătățită [14].

Conform articolului “Front-of-pack nutrition labeling Testing effectiveness of different nutrition labeling formats front-of-pack in four European Countries, de Gerda I.J Feunekes, Ilse A. Gortemaker, Astrid A. Wllems, Rene Lion, Marcelle van den Kommer, s-au stabilit factorii alimentari care sunt responsabili pentru dezvoltarea bolilor cronice cum ar fi : bolile cardiace, obezitatea și diabetul. O modalitate de a-i ajuta pe consumatorii să reducă aportul factorilor alimentari, ca acizi grași saturați, acizi grași, sodiu și zahăr, este să îmbunătățească compoziția produselor. Alta modalitate este să-i motiveze pe consumatori să ia decizii mai sănătoase. S-a realizat un studiu online, și au fost prezentate 3 etichete nutriționale pentru produse sănătoase și mai puțin nesănătoase. La sfârșitul acestui test, s-a confirmat faptul că majoritatea consumatorilor nu știu să citească o etichetă, deoarece nu este explicat foarte bine aportul nutritiv al alimentelor [15].

Autorii: Pennie Dodds, Luke Wolfenden, Kathy Chapman, Lyndal Wellard, Clare Hughes, John Wiggers,, conform articolului”The effect of energy and traffic light labelling on parent and child fast food selection: a randomised controlled trial”, au cercetat efectele sistemelor unice de etichetare tip semafor a conținutului de energie a produselor achiziționate de consumatori. Etichetarea produselor alimentare de la restaurante fast-food a fost sugerată ca o strategie de reducere a consumului de energie a populației și de a contribui la reducerea obezității [16].

În articolul “Influence of nutrition labelling on food portion size consumption” de Mary T. McCan, Julie M.W. Wallace, Paula J. Robson, Kirsten L. Rennie, Tracy A. McCaffrey, Robert W. Welch, M. Barbara E. Livingstone, au arătat ca etichetarea nutrițională este o abordare importantă deoarece îi încurajează pe consumatori să facă alegeri mai sănătoase în ceea ce privește consumul alimentelor. Disponibilitatea alimentelor foarte gustoase etichetate drept "alimente cu conținut redus de grăsime sau redus de calorii" pot încuraja consumul al acestor produse. Acesti autori au dorit să demonstreze că manipularea informațiilor cu privire la etichetarea nutrițională poate influența consumul alimentelor din punctul de vedere al cantității porției [17].

În articolul “Families use of nutritional information on food labels” de Maria Kümpel Norgaard, Karen Brunso, au fost monitorizate 12 familii cu copii în varsta de 9-13 ani, atunci când fac cumpărături de alimente pentru propriul consum, și au urmărit daca acestea se ghidează după informațiile nutriționale de pe etichetele produselor alimentare și dacă țin cont de ele. 300 de părinți au participat la un test, scopul fiind acela de a investiga problemele și preferințele pentru etichetarea nutrițională. Copiii nu sunt interesați de informațiile nutriționale și în cazuri foarte rare întreabă de aportul nutritiv al alimentelor. Însă sunt și mulți părinții dezinteresați de informațiile nutriționale și o fac atunci când își fac griji pentru propria sănătate, când se confruntă cu probleme cauzate de alimentele consumate sau când primesc foarte multe informații. Excesul de informații primit îi determină pe părinții să prefere produsele alimentare cu etichete care au informații concise, clare și cu mai multe aspecte vizuale [18].

Conform articolului “Food composition databases for nutrition labelling: Experience from Australia” de J. Cunningham, R. Sobolewski au stabilit că bazele de date a compoziției alimentare pregătite pentru etichetarea nutrițională au unele diferențe importante față de alte baze de date ce conțin anumite componente alimentare.Valorile nutritive trebuie să fie exprimate în conformitate cu cerințele legale pentru etichetarea nutrițională, în țara în care va fi consumat. Baza de date trebuie să includă toate elementele nutritive care trebuie să fie declarate în etichete și să conțină date pentru ingredientele, inclusiv aditivi, ce se utilizează în fabricație. Cercetătorii din Australia și Noua Zeelandă au sugerat că etichetele și datele analitice pentru nutrienți, acizii grași și sodiu sunt acceptae în jur de 60% din cazuri. Cu toate acestea nu există o cercetare disponibilă care să arate dacă etichetele formate din baze de date sunt mai mult sau mai puțin precise față de etichetele făcute de un analist. Acest articol arată că este posibil să se dezvolte o bază de date de etichetare adecvată pentru majoritatea alimentelor, dar nu se cunoaște încă modul de evaluare a datelor obținute [19].

În articolul “Product labelling in the market for organic food: Consumer preferences and willingness-to-pay for different organic certification logos” de Meike Janssen, Ulrich Hamm au arătat că etichetarea produselor cu diferite simboluri de certificare organică este un mod de a le arăta consumatorilor că acela este un produs organic certificat. În multe țări europene, există mai multe sisteme diferite de etichetare ecologice. Scopul acestei lucrări este de a observa dacă consumatorii preferă anumite sisteme de etichetare ecologice și de a da recomandări pentru producătorii de pe piață din sectorul ecologic. Prin intermediul experimentelor și a interviurilor structurate cu 2441 consumatorii de alimente ecologice din șase țări europene, au fost analizate preferințele consumatorilor și disponibilitatea de a plăti pentru diferite simboluri organice. Percepțiile consumatorilor legate de sistemele de etichetare ecologice s-au dovedit a fi de natură subiectivă și, în multe cazuri, nu se bazează pe cunoaștere obiectivă. Putem concluziona că este recomandabil să eticheteze produsele ecologice cu simboluri cunoscute de certificare organică deoarece le conferă încredere consumatorilor. Organizațiile care dețin un sistem de etichetare ecologică ar trebui să depună eforturi pentru creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor, și să-i facă sa realizeze că orice produs care are un simbol ecologic pe etichetă este un produs organic [20].

În articolul “Consumer preferences for food labelling attributes: Comparing direct ranking and best–worst scaling for measurement of attribute importance, preference intensity and attribute dominance” de Carl Johan Lagerkvist, s-a stabilit că a crescut utilizarea etichetelor produselor alimentare care transmit informații despre produse și calitatea acestuia sau cu scopul de diferențiere a produselor. În scopul de a analiza astfel de informații, sunt necesare metode de măsurare valide. S-a realizat un sondaj în rândul locuitorilor din Suedia, și anume importanța pe care o dau aceștia pentru etichetarea cărnii de vită care se face în funcție de calitatea și prospetimea acesteia [21].

Conform articolului “Country of origin or EU/non-EU labelling of beef? Comparing structural reliability and validity of discrete choice experiments for measurement of consumer preferences for origin and extrinsic quality cues” de Carl Johan Lagerkvist, Thomas Berthelsen, Kristian Sundström, Helena Johansson s-a arătat că utilizarea etichetelor produselor alimentare care conțin informații privind ambalarea, locul de origine și calitatea produslui a crescut, dar este încă neclar modul cum ar trebui să fie prezentate aceste informații pe o etichetă. Sunt necesare metode de măsurare valide pentru a evalua importanța atribuită de către consumatori la astfel de informații și cererea acestor etichete pe piață. Se realizează experimente specifice, care sunt frecvent utilizate pentru a evalua preferințele consumatorilor pentru produsele alimentare. Doi studenți au realizat două sondaje, și au arătat importanță atribută etcihetării cărnii de vită ținându-se cont de originea acesteia si calitatea ei. Etichetele cu informații specifice țării de origine au avut un impact pozitiv [22].

În articolul “Evaluating the awareness and importance of food labelling information among consumers in the Kumasi metropolis of Ghana” de Patricia Foriwaa Ababio, Doreen Dedo Adi, Martin Amoah, au stabilit că etichetarea produselor alimentare reprezintă un instrument important de comunicare între consumatori și alimentele care se produc. Posibilitatea consumatorilor de a citi și înțelege informații de pe o etichetă alimentară este foarte importantă. Acest studiu a avut ca scop determinarea importanței informațiilor de pe etichetele produselor alimentare pentru consumatorii din metropola Kumasi din Ghana. Au fost oferite chestionare specifice la 455 de persoane care au fost selectate aleator din centre de retail din Adum, Kumasi. Acestea au fost mai mult interesate de data de expirare a produsului. Perosanele care au diabet și suferă de hipertensiune arterială au fost mai mult interesate de bolile provocate de consumul anumitor alimente. Aproximativ 45% s-au preocupat de culoarea alimentelor și dacă este dată de aditivi. Aproximativ 89% au citit condițiile de păstrare, iar 84,8% condițiile de depozitare [23].

Concluzii

În final, consumatorii care doresc sa cumpere un produs alimentar, trebuie să fie foarte atenți la informațiile de pe etichetă, și să se asigure că acel produs corespunde cu nevoile lor. Dacă consumatorii vor refuza să achiziționeze un produs care nu coincide cu prevederile legale, se pot elimina de pe piață aceste produse. Trebuie să se intereseze dacă acel produs este natural, daca conține aditivi sau de condițiile de igienă .

Se dorește ca alimentele și ingredientele să fie permanent monitorizate, pe întregul drum pe care îl parcurg, de la proiectarea produsului, folosirea materiilor prime, procesul de fabricare, ambalare, depozitare și până în momentul când ajunge un deșeu.

Introducerea etichetei ecologice de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viață, iar Uniunea Europeană intenționează ca pe fiecare etichetă să fie trecut gradul de poluare pe care l-a provocat mediului precum și modul de realizare a respectivului produs.

Prin urmare, eticheta este un instrument important, deoarece ne prezintă toate informațiile legate despre produsul alimentar. Pe lângă faptul că ajută la identificarea produsului, eticheta precizează sortimentul respectiv, numele producătorului, poate depista caracteristicile cele mai importante din punct de vedere al calității, indică clasa de calitate și materiile prime, pune aspect pe componentele nutritive valorice, numărul de calorii.

BIBLIOGRAFIE

[1] Mariana Juganaru, Etichetarea modernă a produselor alimentare, Constanța 1996. Universitatea Ovidius Constanța

[2] ANPC, Ghidul consumatorilor, Editura Național, București, 2003

[3] Raluca Vasiliu, Comercializarea produselor și protecția consumatorului, Editura Tribuna Economică, București, 2006

[4] A. Soceanu, Note de curs, Ambalarea si etichetarea produselor alimentare

[5] Gheorghe Stetca, Gheorghe Tuta, Managementul alimentar. Teorie si practica,Editura Risporind 2007

[6] Gabriela Rotaru, Silvius Stanciu, Studiul Mărfurilor-Noțiuni fundamentale, Editura ACADEMICĂ, Galați, 2005

[7] Tudose, C. Ristea, A. Franc, Tehnologia comercializării mărfurilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000

[8] Doina Lascu, Enciclopedia produselor alimentare, Editura ALL, București 2008

[9] Klaas – Jan Kramer, Prof. Dr. Ing. Ion Hohan, Carmen Balaban, Simona Diaconu – I Bogdan Albu, Manual de Practici Europene în Managementul Mediului, 2004

[10] Vasile Tisan, Utilaje în industria alimentară, editura Risoprint, volum 1, 2009

[11] Emil Racoltă, Tehnologii generale în industria alimentară, editura Risoprint 2007, volum1

[12] I. V. Gavrilenko, Fabricarea uleiurilor vegetale prin extracție, Editura Tehnica 1964 

[13] Manualul inginerului chimist din industria alimentară, Constantin Banu, 1999

[14] Peggy J. Liu, Christina A. Roberto, Linda J. Liu, Kelly D. Brownell, A test of different menu labeling presentations, Appetite 59 (2012) 770–777

[15] Gerda I.J. Feunekes, Ilse A. Gortemaker, Astrid A. Willems, Rene´ Lion, Marcelle van den Kommer, Front-of-pack nutrition labelling: Testing effectiveness of different nutrition labelling formats front-of-pack in four European countries, Appetite 50 (2008) 57–70

[16] Pennie Dodds , Luke Wolfenden , Kathy Chapman , Lyndal Wellard, Clare Hughes, John Wiggers, The effect of energy and traffic light labelling on parent and child fast

food selection: a randomised controlled trial, Appetite 73 (2014) 23–30

[17] Mary T. McCan, Julie M.W. Wallace, Paula J. Robson, Kirsten L. Rennie, Tracy A. McCaffrey, Robert W. Welch, M. Barbara E. Livingstone, Influence of nutrition labelling on food portion size consumption , Appetite 65 (2013) 153–158

[18] Maria Kümpel Norgaard, Karen Brunso , Families use of nutritional information on food labels, Food Quality and Preference 20 (2009) 597–606

[19] J.Cunningham, R. Sobolewski, Food composition databases for nutrition labelling: Experience from Australia, Journal of Food Composition and Analysis 24 (2011) 682–685

[20] Meike Janssen, Ulrich Hamm, Product labelling in the market for organic food: Consumer preferences and willingness-to-pay for different organic certification logos, Food Quality and Preference 25 (2012) 9–22

[21] Carl Johan Lagerkvist, Consumer preferences for food labelling attributes: Comparing direct ranking and best–worst scaling for measurement of attribute importance, preference intensity and attribute dominance, Food Quality and Preference 29 (2013) 77–88

[22] Carl Johan Lagerkvist, Thomas Berthelsen, Kristian Sundström, Helena Johansson, Country of origin or EU/non-EU labelling of beef? Comparing structural reliability and validity of discrete choice experiments for measurement of consumer preferences for origin and extrinsic quality cues, Food Quality and Preference 34 (2014) 50–61

[23] Patricia Foriwaa Ababio, Doreen Dedo Adi, Martin Amoah, Evaluating the awareness and importance of food labelling information among consumers in the Kumasi metropolis of Ghana, Food Control 26 (2012) 571e574