Eticheta Produselor Alimentare

CAPITOLUL 1. Eticheta produselor alimentare – CONCEPTE ȘI REPERE ALE EVOLUȚIEI

Odată cu practicarea activităților comerciale, pentru asigurarea unei comunicări rapide și precise a informațiilor despre mărfuri, s-a impus utilizarea unui instrument esențial, eticheta, ca purtător al informațiilor referitoare la mărfuri, între consumatori, producători și distribuitori. Rolul său în decizia de cumpărare a alimentelor este unul primordial, mizând atât pe aspect, pentru promovarea produselor, cât și pe conținutul informațional, fiind o “purtătoare” de informații.

Rolul etichetării alimentelor

Eticheta alimentelor prezintă un rol foarte important pentru consumatori, deoarece în funcție de aceasta, consumatorii optează pentru produsele pe care intenționează să le achiziționeze, în funcție de nevoile lor specifice, de gusturi și de dorințe.

Eticheta reprezintă “orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conține elemente de identificare a produsului și care însoțește produsul sau este aderent la ambalajul acestuia”.

Eticheta constituie cel mai simplu și cel mai rapid suport de informare pentru un consumator și a apărut în paralel cu dezvoltarea producției ambalaje de serie mare, fiind purtătoarea de informații necesare pentru înlesnirea operațiunilor comerciale (denumirea produsului, numele producătorului, locul de origine al produsului, destinatar, data fabricației, cantitatea, etc). În practica activității de comerț, aceasta este un instrument esențial.

Originea etichetei se regăsește în practica farmaceutică, datorită preocupării alchimiștilor de a diferenția diferitele produse chimice.

Încă din antichitate, se pot identifica câteva momente de referință în ceea ce privește studierea apariției și evoluției etichetei.

În perioada antică, eticheta a îmbrăcat diverse forme, precum pictograme, monograme și ideograme, care făceau corp comun cu obiectul pe care se aplicau. Aceasta a devenit un semn distinctiv al producătorului în această perioadă.

Odată cu perioada renascentistă, au început să se dezvolte din ce în ce mai mult schimburile comerciale, astfel eticheta a început să individualizeze produse similare, precum artizanale, dar și de uz casnic, realizate de producători distincți.

Perioada capitalismului timpuriu a transformat eticheta în purtătoarea unor informații legate de desfășurarea operațiunilor comerciale – denumirea produsului, numele producătorului, mai târziu, și marca producătorului, locul de origine și în cele din urmă, cantitatea de produs cuprinsă în ambalaj, când mărfurile au început să fie ambalate.

În prezent, oricât de simplă ar fi o etichetă, oferă o multitudine de informații ușor de receptat de către cumpărător: denumirea produsului, grupa din care face parte acesta, denumirea și adresa producătorului, principalele caracteristici de calitate, clasa de calitate, masa pe unitate de ambalaj, ingredientele, domeniile de utilizare, restricții privind consumul, condițiile de păstrare, elementele de identificare a lotului, termenul de garanție sau data limită de consum, ș.a.

Nivelul informațional-estetic al produselor (în cadrul căruia etichetarea are un rol primordial), are sarcina de reducere a incertitudinii și de câștigare a încrederii consumatorilor în firmele producatoare, și respectiv în produsele acestora.

Ca mijloc de comunicare între producatori, comercianți și consumatori, componenta informațional-estetică a produselor, și anume eticheta, poate contribui la creșterea competitivității acestora și implicit a capacității concurențiale a firmelor, cu rezultate pozitive pe plan financiar.

Etichetarea modernă a produselor alimentare presupune un mesaj mai bogat și mai variat de informații utile comerțului și consumatorilor, un loc de prim ordin tinzând să-l aibă informațiile de ordin nutrițional, etichetarea constituind un instrument al garantării calității alimentelor. Principalul rol al etichetei este acela de a oferi informații și realizarea grafică și estetică a acesteia este foarte importantă pentru îndeplinirea rolului său promoțional. În general, eticheta îndeplinește două funcții principale: presuasivă și informativă.

Eticheta persuasivă pune accent pe convingerea consumatorului, prin evidențierea logo-ului sau a temei promoționale, iar informarea consumatorului trece pe planul al doilea. Pe de altă parte, eticheta informațională are ca scop ajutarea consumatorului de a selecționa corect marfa potrivit necesităților sale, precum și înlăturarea discrepanțelor care pot apărea după momentul achiziției, din lipsă de cunoștințe sau insuficiența informațiilor.

Este remarcabil faptul că în momentul de față, există o metodologie a proiectării și executării etichetelor pentru mărfurile alimentare care, prin utilizarea unor tehnici speciale de captare a atenției cumpărătorului asupra acelor elemente ale etichetei pe care producătorii doresc să le pună în evidență în mod deosebit într-o manieră statică sau dinamică, astfel încât produsul respectiv să fie remarcat, individualizat și dorit de către consumator.

În concluzie, eticheta joacă un rol important în decizia de cumpărare a unui aliment de către consumatori, prin faptul că îi ajută pe aceștia să selecționeze produsele în funcție de preferințele fiecăruia, mizând nu doar pe atractivitate, ci și pe informare, fiind o “purtătoare” de informații în ceea ce privește produsul care urmează a fi achiziționat de către consumator.

Factori determinanți ai evoluției etichetării

De-a lungul timpului, evoluția și perfecționarea etichetării produselor alimentare au fost influențate de o multitudine de factori deteminanți, cel mai mult punându-se accentul atât pe nevoia de promovare a produselor prin aspectul acesteia, cât și pe partea informațională.

Printre acești factori se numără: creșterea gradului de prelucrare a mărfurilor, diversificarea sortimentului de produse, evoluția modalităților de ambalare și a materialelor de ambalaj, creșterea nivelului de educare și informare a consumatorului, apariția reglementărilor naționale și internaționale în domeniul etichetării, perfecționarea cadrului legislativ privind protecția consumatorului, dezvoltarea unor noi modalități de comercializare, dezvoltarea acțiunilor de marketing și amploarea activităților publicitare.În evoluția etichetei nutriționale, conținutul informațional a fost permanent îmbogățit, acest lucru fiind determinat de diverși factori educaționali, sociali și economici.

În prezent, eticheta răspunde și nevoii de promovare a produsului pe piață și nu folosește doar la servirea identificării produselor, ci și la facilitarea operațiunilor comerciale.Apariția materialelor moderne de ambalaj și apariția mijloacelor noi de imprimare grafică au jucat un rol deosebit de important pentru etichetă, deoarece au condus la perfecționarea acesteia.

În ultimele decenii, etichetarea produselor alimentare a înregistrat o evoluție remarcabilă din punct de vedere al metodelor de realizare și a calităților grafice ale etichetei, dar și o îmbogățire permanentă a conținutului său informațional. Așadar, eticheta nutrițională și cea ecologică au devenit componente indispensabile ale etichetei moderne, elemente pe care atât companiile producătoate, cât și cele distribuitoare de alimente le folosesc ca pe un instrument informațional și promoțional de mare valoare în lupta concurențială, acest lucru conducând la atragerea segmentelor importante de consumatori, asigurandu-le acestora premisele unei reale protecții fizice a vieții, sănătății și securității.

Spre deosebire de deceniile anterioare, când imaginii grafice a produsului de pe etichetă i se acorda o atenție relativă prin elemente sugestive și estetice modeste, mergând până la o vagă sugestie, în prezent, în majoritatea țărilor, imaginea grafică a produsului constituie adevărate virtuozități estetice, dar în același timp, și o reprezentare fidelă a produsului în cauză.Metodele moderne de realizare a etichetelor imprimă acestora calități artistice deosebite, fotografiile fiind foarte sugestive, atrag cu ușurință atenția cumpărătorilor. Un lucru neapărat de menționat este acela că legislația trebuie să îi oblige pe producători să asigure concordanța vizuală a produselor cu imaginea lor reprezentată pe etichetă, pentru a nu induce în eroare consumatorii.Evoluția etichetelor este strâns legată de creșterea nivelului de educare și informare a consumatorilor care doresc obținerea de informații utile, corecte și exacte în legătură cu produsele pe care urmează a le achiziționa.

Un alt factor care a determinat evoluția etichetării este acordarea unei atenții semnificative, valorii nutritive. Acești factori sunt evidențiați într-o manieră sistematică de abordare, așadar criteriile de tipologizare îi diferențiază în trei categorii.Un prim criteriu este cel dat de momentul în care acționează de-a lungul evoluției etichetării, după care constatăm o grupă de factori care au stat la baza instruirii și o alta care include factorii care au determinat îmbunătățirea și perfecționarea etichetei.Al doilea criteriu este cel al domeniului din care izvorăsc și în care acționează acești factori, după care distingem factori sociali, economici, educaționali, științifici, igienico-sanitari, precum și pe aceia care derivă din corelarea unor procese, fenomene ca sănătatea, securitatea, protecția mediului.

În funcție de modul lor de acțiune, cel de-al treilea criteriu, împarte factorii în următoarele categorii: factori preventivi, normativi și corectivi.

Figura 1. Factori determinanți ai evoluției etichetării

Sursa: Bobe, M., Produsul alimentar – abordare strategică, Ed. ASE, București, 2005, p. 221

Un prim factor care a determinat apariția etichetei este reprezentat de evoluția industriei alimentare. Aceasta a fost puternic marcată de transformările care s-au produs în societate și care au determinat o multitudine de schimbări. Există o diferență semnificativă între mărfurile alimentare ce se prelucrează în prezent și cele prelucrate în secolele și deceniile anterioare. S-au produs modificări la nivelul tehnologiilor de prelucrare și de ambalare, datorită dezvoltării și modernizării mijloacelor de producție, faptul că au început să se utilizeze materii prime și materii auxiliare noi a condus la îmbunătățirea valorii nutritive a alimentelor, precum și la apariția unor noi game sortimentale de produse alimentare.

Fundamentarea pe baze științifice a producției de alimente reprezintă al doilea factor care a determinat apariția etichetei nutriționale. Acest factor se aliniază din ce în ce mai mult la cerințele “pieței metabolice”, o piață pe care alimentele își realizează utilitatea, dar și segmentarea tot mai nuanțată a pieței consumatorilor. Concepția fundamentală a științei nutriției determină această stare, aceasta constând în ideea că alimentul constituie o legătură vitală a omului cu mediul ambiant și condiția de bază a existenței sale. Actualmente, producția de alimente se prevede pe baza cererii consumatorilor și tocmai din acest motiv, activitatea de marketing este de o importanță reală prin instrumentele și metodele sale.

Apariția, utilizarea și perfecționarea etichetei a fost determinată și de intensificarea eforturilor pentru a oferi oamenilor posibilitatea de a se hrăni corect și sănătos, aceasta constituind cel de-al treilea factor în ceea ce privește evoluția sa. Nutriționiști acreditați din diverse state au atras atenția asupra creșterii numărului celor care nu se alimentează corespunzător. Efectele alimentației incorecte se răsfrâng intens asupra organismului uman prin dereglarea metabolismului, excesul greutății corporale, creșterea colesterolului. Pe lângă problema cu alimentația inadecvată, nutriționiștii au atras atenția și asupra “denaturării” meselor, acestea creând condiții mai mult pentru o alimentație neregulată, în prezent. În ciuda acestor neregularități, s-a observat și o tendință salutară și anume regăsirea alimentației “naturale” în rândul consumatorilor și a valenței “sănătății” alimentelor. Astfel, s-a dezvoltat o categorie de consumatori care nu mai consumă orice aliment și dorește să i se garanteze calitatea, puritatea și starea de inocuitate a produselor.În acest cadru comportamental al consumatorului, uneori destul de confuz, etichetarea poate aduce ordine, dând acestuia certitudinea că, pe baza informațiilor oferite, poate adopta un comportament corect, o alegere bună a hranei, prin asumarea propriilor decizii în deplină cunoștință de cauză.

Dezvoltarea cadrului normativ și reglementativ al etichetării a condus la apariția celui de-al patrulea factor care vizează necesitatea protecției consumatorului și asigurarea unor produse alimentare salubre și care, în același timp, să corespundă pe cât de bine posibil cerințelor metabolice ale organismului.

Perfecționarea continuă a normelor de nutriție a omului pe plan național și internațional, pe baza studiilor și cercetărilor științifice este un alt factor în evoluția etichetării nutriționale, iar un rol important în această activitate îl au organismele internaționale cu atribuții în domeniul alimentar, și anume FAO, OMS, Comisia Codex Alimentarius FAO/OMS.

Ce a dus la impulsionarea utilizării etichetei nutriționale a fost creșterea gradului de informare și educare al consumatorilor. Acesta constituie un factor important, deoarece modul corect de valorificare a acestui mesaj informațional presupune campanii informaționale și educaționale ample, care să asigure un nivel de informații suficient publicului larg și să orienteze eficient potențiali cumpărători. Încă un factor care a determinat extinderea etichetării îl reprezintă atribuirea acesteia a unui valoros rol de instrument de marketing pentru producătorii și comercianții de alimente. Toți factorii enumerați anterior au determinat necesitatea declarării valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare, fiind privită asemenea unei cerințe economică, educațională, socială, dar și obiectivă.

În concluzie, creșterea nevoilor consumatorilor de a primi informații bogate și corecte în ceea ce privește produsele alimentare pe care doresc a le achiziționa, a condus la evoluția și specializarea etichetei produselor și din acest punct de vedere, aceasta a devenit absolut necesară, reprezentând un important factor de promovare a produselor pe piață.

Cadru legislativ-normativ privind etichetarea mărfuriloralimentare

Conținutul mesajului informațional al etichetei s-a aflat pentru o foarte lungă perioadă de timp, la libera inspirație a producătorilor și ulterior a comercianților, care în multe cazuri au folosit eticheta în mod abuziv, în principal ca instrument de promovare a concurenței neloiale sau înșelăciunii.

Necesitatea reglementării etichetei reprezintă o problemă de interes public, ce vizează atât organismele naționale, regionale și chiar și pe cele internaționale. Din acest motiv, aceasta se supune unor reglementări naționale și internaționale, deoarece este vizată protecția consumatorului, din punct de vedere biologic, economic și social. În acest sens, reglementările ISO precizează: “Toate informațiile de natură tehnică sau referitoare la caracteristicile de întrebuințare, la compoziția unui produs, aduse la cunoștința beneficiarilor, prin marcare sau etichetare trebuie să se sprijine pe reglementări oficiale”.

Pe plan internațional, etichetării i se acordă o deosebită atenție pentru sănătatea populației și este tratată ca factor managerial și de marketing.

Pe plan internațional au fost elaborate reglementări de către Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, organism ce-și desfășoară activitatea sub egida FAO/OMS. Cele mai importante reglementări internaționale privind etichetarea mărfurilor alimentare sunt conținute în:

Principiile directoare ale ONU pentru protecția consumatorilor;

Codul deontologic al comerțului internațional cu bunuri alimentare;

Normele generale internaționale pentru etichetarea alimentelor preambalate care cuprind: Standardul general pentru etichetarea alimentelor preambalate CODEX STAN 1-1985, cu revizuirile ulterioare; Standardul general pentru etichetarea aditivilor alimentari CODEX STAN 107-1981; Ghiduri Codex de etichetare, ș.a;

Directivele Consiliului CEE privind etichetarea produselor alimentare.

Conform acestor norme, eticheta “nu trebuie să descrie sau să prezinte produsul într-un mod fals, înșelător, mincinos sau susceptibil să creeze o impresie eronată” cu privire la caracteristicile produsului.

În SUA se desfășoară o campanie amplă de educație nutrițională care se adresează publicului larg, pentru dezvoltarea conștiinței consumatorului și pentru încurajarea schimbărilor pozitive în obiceiurile de hrănire. În cadrul acestor eforturi, o componentă integrată o reprezintă etichetarea nutrițională.

Reglementările FDA (Food and Drugs Administration) în ceea ce privește etichetarea, declararea conținutului nutritiv al produselor prelucrate și ambalate au fost stabilite încă din 1973 și aveau un caracter facultativ. Reglementările cu privire la conținutul etichetei nutriționale se referă și la aspectul grafic, deoarece aceasta trebuie să permită identificarea cu ușurință a informațiilor nutriționale în cadrul ambalajului, să aibă o formă simplă și să permită compararea calității nutriționale a diferitelor alimente.

Consumatorii din UE doresc să fie mai bine informați atunci când cumpără produse alimentare. Ei vor ca etichetele să fie inteligibile, corecte și să nu-i inducă în eroare.  Pe întreg teritoriul UE, începând cu data de 13 decembrie 2014 a devenit obligatorie noua legislație, care îi va ajuta pe consumatori să ia decizii cu privire la produsele alimentare pe care aceștia le cumpără, conform Regulamentului (UE) nr. 1169/2011.

Conform Regulamentului nr. 1169/2011 al Parlamentului și Consiliului European, în ceea ce privește furnizarea de informații referitoare la produsele alimentare, eticheta trebuie să conțină o serie de mențiuni obligatorii, care se încadrează în următoarele categorii:

informații privind identitatea, compoziția și proprietățile produsului alimentar;

informații cu privire la protecția sănătății consumatorilor și siguranța în consum a produsului alimentar;

informații privind caracteristicile nutriționale, astfel încât să permită consumatorilor, inclusiv a celor cu nevoi nutriționale speciale, să aleagă în cunoștință de cauză.

Noua legislație stabilește principii generale privind etichetarea alimentelor, dar prevede și cerințe specifice, și anume:

o lizibilitate mai bună a informațiilor (pentru informațiile obligatorii – dimensiunea minimă a fontului);

prezentarea cât mai clară și armonizată a alergenilor în lista ingredientelor intrate în componența produselor alimentare preambalate (evidențierea lor prin font, stil sau culoarea de fond);

informații obligatorii privind alergenii conținuți de produsele alimentare care nu sunt preambalate (inclusiv în cazul restaurantelor și cafenelelor);

o cerință privind specificarea anumitor informații nutriționale, în cazul majorității alimentelor prelucrate preambalate;

informații obligatorii privind originea cărnii proaspete provenite de la porcine, ovine, caprine și păsări de curte;

aceleași cerințe de etichetare pentru vânzările online, în magazin sau la distanță;

specificarea nanomaterialelor fabricate care prefigurează printre ingrediente, într-o listă;

informații specifice cu privire la originea vegetală a uleiurilor și grăsimilor rafinate;

norme consolidate pentru evitarea practicilor înșelătoare;

indicarea ingredientului înlocuitor pentru “imitațiile” de produse alimentare;

indicarea “cărnii reconstituite” sau a ”peștelui reconstituit”;

indicarea clară a produselor decongelate.

Începând cu data în care vor fi aplicate noile norme, se va prevedea și indicarea pe etichetă a proteinelor adăugate la produsele din carne care provin de la același tip de animal, dacă este cazul. Comisia se pregătește să facă propuneri în ceea ce privește îmbunătățirea armonizării sancțiunilor, în caz de fraudă în lanțul de aprovizionare, precum și extinderea normelor UE privind originea alimentelor pentru includerea mai multor categorii de produse, ca de exemplu altele decât ouăle, mierea și carnea care provine din afara UE, precum și toate tipurile de carne.

Aceste norme s-au aplicat începând cu data de 13 decembrie a anului trecut, dar normele privind informațiile nutriționale obligatorii se vor aplica numai de la 13 decembrie 2016. În cazul în care declarația nutrițională este furnizată pe etichetă după data de 13 decembrie 2014, aceasta va trebui să respecte normele prevăzute de acest regulament.

Alinierea României la legislația europeană în ceea ce privește etichetarea produselor alimentare s-a realizat și prin H.G. nr. 106/2002 (cu modificările și completările ulterioare), care conține:

Normele metodologice privind etichetarea alimentelor;

Normele metodologice privind etichetarea nutrițională;

Normele metodologice privind informațiile suplimentare care se indică obligatoriu prin etichetare în cazul alimentelor obținute din organisme modificate genetic sau care conțin aditivi și arome modificate genetic.

În România, s-au creat condițiile apariției germenilor unei mișcări sociale și științifice pentru alinierea la normele europene din punct de vedere legislativîn domeniul etichetării produselor alimentare. Un document important care atestă această orientare este Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 din data de 7 februarie 2002, privind etichetarea alimentelor care prevede:

toate mențiunile etichetei trebuie să fie redactate în limba română, lizibil și inteligibil (excepție fac mărcile de fabrică și de comerț, denumirile de firme și denumirile de produse tipice cunoscute publicului larg) ;

eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conține elemente de identificare a produsului și care însoțește produsul când acesta este prezentat pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia;

informațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privința caracteristicilor produsului alimentar, a naturii, identității, proprietăților, compoziției, calității, durabilității, originii sau provenienței, metodelor de fabricație sau în privința unor efecte sau proprietăți pe care produsul nu le posedă;

etichetarea este aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare pe produs, pe ambalajul de vânzare, pe dispozitivul de închidere care însoțesc produsul alimentar pus în vânzare și se referă la acesta;

etichetele produselor alimentare preambalate trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente de identificare: denumirea produsului, a sortimentului (inclusiv denumirea comercială), numele și adresa fabricantului, a importatorului, a ditribuitorului și a celui care ambalează produsul, termenul de valabilitate, condițiile de păstrare și folosire, conținutul net, lista ingredientelor (cantitatea ingredientelor principale, după caz), lotul de fabricație, locul de origine sau de proveniență (dacă omiterea acestuia ar putea crea confuzii în rândul consumatorilor), concentrația alcoolică (pentru băuturile la care este mai mare de 1,2%), valoarea nutritivă și energetică pentru produsele alimentare speciale.

Modificările și completările ulterioare ale Hotărârii Guvernului nr. 106/2002 din 7 februarie 2002 se regăsesc în articolul 5, versiunea acesteia fiind actualizată la data de 2 iulie 2009. Conform acesteia, etichetele alimentelor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele prevederi:

denumirea sub care este vândut alimentul;

lista care cuprinde ingredientele;

cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;

cantitatea netă pentru alimentele preambalate;

data durabilității minimale sau data limită de consum, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate;

condițiile de depozitare sau de folosire, atunci când sunt necesare indicații speciale;

denumirea sau denumirea comercială și sediul producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în UE, iar în cazul produselor provenite din țări din afara Uniunii Europene se înscriu denumirea și sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România;

locul de origine sau de proveniență a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorului, privind originea sau proveniența reală a alimentului;

instrucțiunile de utilizare, când este posibil ca lipsa lor să determine o utilizare necorespunzătoare a alimentelor;

concentrația alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum;

o mențiune care să permită identificarea lotului;

mențiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse.

Pe etichetele produselor alimentare, producătorii pot opta și pentru inscripționarea unor “mențiuni nutriționale” și/sau a unor “mențiuni de sănătate”, aceasta practică fiind reglementată prin Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului; cele două mențiuni conferă o imagine pozitivă produselor alimentare și pot avea un impact asupra obiceiurilor alimentare ale consumatorilor.

Prin acest regulament se statuează faptul că eticheta nutrițională devine obligatorie, doar atunci când sunt inscripționate pe ambalajul alimentului, mențiuni referitoare la beneficiile nutriționale sau de sănătate.

În concluzie, fiecare țară are regulile sale specifice în ceea ce privește etichetarea mărfurilor alimentare, iar informațiile care sunt furnizate prin intermediul acesteia au ca interes major, utilizarea ei cât mai frecventă și benefică, totodată și educarea consumatorilor, în scopul îmbunătățirii și menținerii sănătății lor.

Exigențe actuale privind etichetarea alimentelor

Pe plan internațional există preocupări asidue axate pe etichetarea modernă a produselor alimentare, care presupune un mesaj bogat și variat de informații utile comerțului și consumatorilor; în cadrul acestora, un loc principal este deținut de informațiile de ordin nutrițional, respectiv de etichetarea nutriționala tratată ca factor managerial și de marketing.

Evoluția și modernizarea producției și comerțului de bunuri se consum au determinat schimbarea noțiunii de marfă într-un concept nou, sistemic. Actualmente, marfa poate fi considerată ca un sistem tricomponent: produs+ambalaj+mediu. Cele trei componente ale sistemului se condiționează reciproc, iar reevaluarea lor constituie o necesitate obiectivă pentru succesul mărfii pe piață. Acesta este un nou mod de abordare managerială, atât în fazele de proiectare și obținere a produsului etalon destinat contractării și constituirii loturilor de marfă, cât și în fazele distribuției și comercializării produsului pe piață, dar și în faza postconsumului.

Principalele cauze care au dus la dezvoltarea și modernizarea etichetării mărfurilor, precum și la găsirea de soluții eficiente și practice, se regăsesc următoarele:

extinderea gamei de materii prime agroalimentare;

lărgirea gamei de aditivi alimentari;

modernizarea și perfecționarea proceselor tehnologice;

creșterea complexității rețetelor și diversificarea sortimentală;

stabilitatea variabilă a proprietăților produselor finite;

sporirea exigențelor privind transportul, depozitarea și păstrarea;

necesitatea informării consumatorilor.

Datorită faptului că alimentele au un rol fundamental în asigurarea și menținerea sănătății noastre se impune protejarea și educarea nutrițională a consumatorului modern prin mijloace dintre cele mai variate și îndeosebi prin mesajul informațional oferit de eticheta produselor alimentare.

Ca urmare a prevalenței la cote alarmante a excesului ponderal și a obezității în rândul populației, în anul 2007, Comisia UE a elaborat un document, “Cartea albă”, care vizează Strategia pentru Europa în domeniul Nutriției, obezității și problemelor de sănătate conexe, excesului ponderal. Cartea albă cuprinde mențiunea că “etichetarea nutrițională reprezintă o metodă importantă de informare a consumatorilor aupra compoziției alimentelor și de orientare a deciziilor acestora cu privire la dietă.”

În România s-au creat condițiile pentru alinierea la normele europene privind etichetarea produselor alimentare prin H.G. nr. 106/2002, în care, pe lângă prevederi referitoare la scopul etichetării, obligativitatea redactării în limba română, se precizează că eticheta produselor alimentare trebuie să cuprindă obligatoriu prevederile menționate în subcapitolul anterior.Această reglementare precizează că mențiunile obligatorii vor fi completate cu alte mențiuni specifice fiecărei grupe de produse, iar în cazul produselornepreambalate trebuie să se indice prin înscriere, pe produs, fără risc de confuzie sau sub orice altă formă: denumirea produsului, data fabricației și termenul de valabilitate.

Etichetele produselor alimentare ar trebui să fie clare și ușor de înțeles pentru a-i ajuta pe consumatorii care doresc să facă alegeri în mod mai avizat în privința produselor alimentare și a regimului alimentar. Studiile arată că o bună lizibilitate este un element important în maximizarea posibilității ca mențiunile de pe etichetă să influențeze publicul și că informațiile ilizibile referitoare la produse reprezintă una dintre principalele cauze de nemulțumire a consumatorilor față de etichetele produselor alimentare. De aceea, aspectelorprivind lizibilitatea, inclusiv fontul, culoarea și contrastul ar trebui să li se acorde o importanță primordială.

Așadar, etichetarea actuală a produselor alimentare urmărește furnizarea unor informații benefice pentru toți consumatorii, cele mai importante dintre aceste informații constituind, în ultima perioadă, informațiile de ordin nutrițional, a căror declarare a devenit indispensabilă pentru toți producătorii, deoarece prezintă un rol foarte important în orientarea comportamentului alimentar al fiecărui consumator, la momentul actual. Etichetarea nutrițională este doar una din noile direcții care se manifestă în etichetare, alături de etichetarea ecologică și etichetarea referitoare la calitate (prin însemnele calității).

În concluzie, eticheta constituie un element esențial în practica activității de comerț, care face legătura între pilonii acestei activități, iar de-a lungul timpului s-a remarcat printr-o evoluție notabilă, perfecționându-se în mod continuu.

CAPITOLUL 2. IMPACTUL INFORMAȚIONAL AL ETICHETEI ASUPRA DECIZIEI DE CUMPĂRARE A ALIMENTELOR

De-a lungul timpului, eticheta a constituit “cartea de vizită” a unui produs alimentar și datorită atractivității sale, însă aceasta are un rol mult mai important, și anume că are un puternic impact informațional în decizia de cumpărare a alimentelor, deoarece este generatoare de informații. În funcție de aceasta, consumatorii își aleg produsele, au posibilitatea chiar de a le compara unele cu altele, își stabilesc preferințele în materie de alimentație și optează pentru un comportament alimentar adecvat.

2.1 Comportamentul alimentar al consumatorului – concepte de bază

În epoca modernă, comportamentul alimentar al consumatorului a reușit să capete un interes deosebit atât cercetătorilor, cât și populației, acesta având o importanță aparte, întrucât parte din modul de viață al unui popor.

Comportamentul alimentar este ca și comportamentul consumatorului, cel de-al doilea fiind o componentă a comportamentului economic al oamenilor, o formă de manifestare a comportamentului uman. Problematica acestui concept, de comportament al consumatorului, este în prezent destul de complexă, rezultatele fiind efectul cercetărilor realizate în baza cunoștințelor din diferite domenii, iar primele studii referitoare la comportamentul consumatorului au fost realizate în cea de-a doua jumătate a anilor `60 în SUA.

Consumatorul este persoana fizică ce cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activității sale profesionale.Comportamentul acestuia reflectă conduita oamenilor în ceea ce privește cumpărarea și consumul de bunuri și servicii, iar studierea și cunoașterea lui a condus la tratarea în literatura de specialitate, a unor modele globale prezentate în continuare.

Modelul Marshallian este denumit astfel după numele creatorului său, Alfred Marshall, și acreditează teoria potrivit căreia deciziile de cumpărare și achiziționarea propriu-zisă a mărfurilor și serviciilor sunt efectul unor calcule raționale și conștient economice, teoria avându-și originea în scrierile lui Adam Smith și pornește de la conceptul de utilitate marginală a valorilor bunurilor și serviciilor, pe baza căreia consumatorii își ierarhizează satisfacerea nevoilor.

Modelul Pavlovian este un model de comportament al consumatorului care are la bază teoria învățării. Operează cu patru concepte de bază: impuls, sugestie, reacție, recidivă.

Impulsul obligă consumatorul la acțiune, poate fi primar sau rezultatul unei activități de socializare, fiind un stimulent puternic asociat consumatorului.

Sugestia este rezultatul acțiunii unor stimuli de intensitate mai mică, putând avea ca sursă mediul în care consumatorul își desfășoară activitatea.

Reacția constituie răspunsul dat de consumator în urma unui combinator de sugestii, care poate determina reacții distincte din partea consumatorului.

Ultimul concept care stă la baza modelului Pavlovian, recidiva, presupune realizarea sa, în momentul în care consumatorul a trăit o experiență plăcută de consum în raport cu așteptările sale referitoare la acel produs sau serviciu achiziționat.

Modelul Freudian al comportamentului consumatorului este construit pornind de la teoria psihoanalitică a lui Sigmund Freud cu privire la ființa umană și explică comportamentul consumatorului prin intermediul caracteristicilor genetice și a acumulărilor de ordin cultural realizate de-a lungul întregii vieți.

Modelul Veblenian s-a dezvoltat pe baza concepțiilor lui Veblen, sprijinite pe teoria consumului ostentativ, este un model social-pishologic care postulează ideea determinării comportamentului consumatorului datorită obținerii unui statut în societatea, a unui anumit prestigiu, și nu prin prisma motivației impuse de satisfacerea nevoilor consumatorului.

Modelul Hobblesian își datorează numele lui Thomas Hobbes, filosof englez, fiind denumit și modelul factorilor de organizație. Aruncă lumină, dintr-o altă perspectivă, asupra ”cutiei negre”, asupra mecanismelor și proceselor comportamentale și explică comportamentul consumatorului colectiv (asociat consumatorilor care reprezintă organizații) prin intermediul a două puncte de vedere – luarea deciziei de achiziție de bunuri pentru o organizație are la bază motive raționale este cel dintâi și cel de-al doilea explică achiziția de produse sau servicii pentru o organizație pe baza motivelor de ordin personal a celui ce se ocupă de acest aspect.

Părintele marketingului, Philip Kotler a explicat coomportamentul consumatorului prin intermediul modelului cibernetic, arătând că acesta depinde la un moment dat de calitatea intrărilor, precum prețul, calitatea produsului/serviciului, posibilitatea de a alege, puterea de cumpărare, transmise prin intermediul canalelor obișnuite (reclamă, discuții cu prietenii, etc) și prelucrate de către consumator la nivel cerebral, toate acestea având ca rezultat final alegerea produsului/serviciului, frecvența de cumpărare, etc.

Comportamentul alimentar constituie ansamblul reacțiilor de răspuns față de stimuli interni sau externi care reclamă aportul de alimente sau întreruperea actului alimentării. El cuprinde o serie de reacții reflexe înnăscute (instincte), precum și reacții câștigate în cursul vieții prin experiență. (fig. nr. 2).

Figura 2.Relații între factorii fiziologici, psihosenzoriali și aportul alimentar

Sursa: Popescu, D., Alimentație și igiena mărfurilor, Editura ASE, București, 2006, p. 60

Comportamentul alimentar este acea particularitate individuală ce indică modul în care apreciem, preferăm, alegem, pregătim și consumăm preparatele culinare. Fiecare consumator își formează un comportament alimentar propriu, deoarece are propria manieră de a-și pregăti și a consuma produsele alimentare pe care le alege, iar dorințele lui privind consumarea acestora, precum și modalitățile lor de asociere, etapă în care le imprimă proprietăți organoleptice, precum gust, miros și aromă, se datorează acestui comportament alimentar al fiecăruia dintre consumatori.

Comportamentul alimentar se traduce prin îndeplinirea unor acte fizice voite și urmărește aducerea aportului de substanțe nutrive sub forma alimentelor, la nivelul organismului, iar cerințele acestuia pentru substanțele nutritive variază interindividual, intergrupuri și intraindividual, adică în funcție de vârstă. Aducerea acestui aport de substanțe nutritive sub forma unui aliment, are o semnificație mult mai complexă decât cea a substanțelor nutritive pe care le conține alimentul respectiv, dar comportamentul alimentar poate fi și legat strict de nevoile de substanțe nutritive necesare organismului și este structurat în patru componente:

priza alimentară, care reprezintă cantitatea de alimente integrate la o masă, numărul de mese zilnice, intervalul de timp dintre acestea și timpul acordat masticației;

constante fiziologice și psihologice– reprezintă predilecțiile pentru anumite alimente, atitudinea față de ele, foamea, precum și dispoziția fizică și psihică;

activități comportamentale prezente înaintea sau în cursul mesei(cititul, programele de televiziune);

stimuli externi care preced sau survin în decursul mesei: orarul meselor, locul unde se consumă alimentele, caracteristicile lor organoleptice, disponibilitatea acestora și nu în ultimul rând, capacitatea și posibilitatea alegerii.

În concluzie, comportamentul consumatorului vizează purtarea acestuia în ceea ce privește achiziționarea și consumul bunurilor și serviciilor, iar comportamentul alimentar al consumatorului este un derivat al acestuia, făcând referire la aprecierea, alegerea, consumul și preferința pentru aceste bunuri în ceea ce privește alimentația pe care și-o alege fiecare consumator.

2.2. Factori de influență a comportamentului alimentar al populației

În acest subcapitol, sunt abordați principalii factori care influențează semnificativ comportamentul alimentar, aceștia punându-și puternic amprenta asupra comportamentul consumatorilor, fie că sunt factori ce țin de mediu, fie că țin de individul în sine.

Comportamentul alimentar al consumatorului este determinat de un complex de factori externi și interni, în care motivațiile psihosenzoriale au un rol esențial și tocmai din aceste considerente, preparatele culinare trebuie să fie “montate” estetic și servite într-un cadru corespunzător, igienic, astfel încât să impresioneze plăcut consumatorul.

Alimentele au o triplă calitate. Printre acestea se numără faptul că asigură necesarul nutrițional, au o semnificație emoțională, și anume tonusul emotiv bazat pe experiența simțurilor și au și o semnificație simbolică, pe care chiar omul le-o conferă. În momentul în care consumatorul își alege alimentele pe care dorește să le consume, acesta este captat în mare măsură de plăcerea gustului, în mod deosebit, pe care i-o conferă produsele respective, și mai puțin de necesitățile sale organice, astfel încât caracteristicile senzoriale și în mod special, cele olfactiv-gustative primează în topul consumatorului de alimente, influențând semnificativ apetitul și implicit intervenind și în organizarea alimentației.

Între obiectiv și subiectiv, comportamentul alimentar este rezultatul factorilor de natură exogenă – factori exteriori (alimentele propriu-zise cu valoare nutritivă și implicând tonusul emotiv), și factorii de natură endogenă – factori interiori, care se împart în factori de ordin fiziologic (senzația de foame sau senzația de sete), senzorial (gustul), și psihologic (semnificația simbolică pe care o au alimentele și funcția socială a zilelor festive).

Factorii care stau la baza variației cerințelor de substanțe nutritive pot fi grupați în două categorii:

factori care țin de individ: genetici, vârstă, sex, stări fiziologice, stări patologice (infecțioase sau metabolice);

factori de mediu: fizici, biologici și sociali.

Prima categorie de factori, factorii proprii individului, concură la variația cerințelor organismului pentru substanțe nutritive și se află în strânsă conexiune cu cei care fac parte din cea de-a doua categorie de factori, deoarece sunt influențați de aceștia, de factorii de mediu – fizici (temperatura), biologici (prezența paraziților) și sociali (tipul și intensitatea activității depuse). În general, se acordă mai multă importanță factorilor de mediu decât celor individuali, datorită faptului că se estimează că existența omului în viitor depinde într-o măsură mai mare de capacitatea sa de adaptare socială, în detrimentul abilității reglării fiziologice și metabolice la schimbările de mediu. Cei din urmă influențează statutul nutrițional prin efectele asupra producției, precum și a disponibilității alimentelor asupra consumului real.

Analiza stimulent-reacție contribuie la înțelegerea optimă a importanței și caracterului hotărâtor al naturii factorilor comportamentali, aceasta vizând manifestările consumatorului care dispune de putere de cumpărare (fig. 3).

Figura 3. Factorii comportamentului consumatorului

Sursa: Dima, D., Pamfilie, R., Procopie, R., Mărfurile alimentare în comerțul internațional, București, Editura Economică, 2001, p. 15

Diferențele genetice constituie unul dintre cele mai importante elemente care determină varietatea cerințelor organismului pentru substanțe nutritive, astfel încât preferințele noastre în domeniul alimentației, în ciuda faptului că nutriționiștii consideră că acestea sunt dobândite atât prin tradiții, cât și prin învățare, sunt determinate în mod surprinzător mai mult de gene decât de condițiile mediului ambiant, iar aversiunile noastre față de un anumit tip de hrană sunt instinctive și mai puțin învățate.

Cele cinci simțuri fundamentale – văzul, auzul, mirosul, gustul și sensibilitatea tactilă sunt implicate și ele în determinarea comportamentului alimentar al consumatorului. În mod specific, pentru caracterizarea alimentelor, sunt mirosul, iar apoi gustul. Aceste două simțuri înrudite, datorită localizării optime a receptorilor, asigură un contact strâns cu alimentele, cu mult înaintea pătrunderii acestora în organism. Pe lângă această caracteristică, gustul și mirosul sunt indispensabile în selectarea alimentelor care urmează a se consuma, deoarece au un rol fundamental în furnizarea informațiilor în ceea ce privește proprietățile individuale ale alimentelor pentru celelalte simțuri.

Este o situație general valabilă faptul că un aliment plăcut la vedere și însoțit și de o etichetă care să-i confere atractivitatea de care are nevoie pentru a fi achiziționat, declanșează apetitul instantaneu, mai ales în condițiile în care, anterior, gustul agreabil a coincis cu un miros la fel de plăcut. În întregul proces, un rol complex îl au și alte simțuri – văzul și auzul, care contribuie semnificativ la rândul lor în aprecierea alimentelor. În ciuda faptului că numărul de senzații gustative este incomensurabil, și capacitatea discriminatorie poate fi extrem de mare.

În concluzie, acest complex comportament alimentar al consumatorului este influențat de o serie de factori, de la diferențe genetice, factori ce țin de individ și factori ce țin de mediu până la factori psihologici, fizici, sociali și alții, toți aceștia conducând la un singur lucru – alegerea în mod optim a unui stil de viață sănătos în ceea ce privește alimentația.

2.3. Eticheta – mijloc de informare al consumatorului

Actualmente, eticheta produselor alimentare constituie principalul mijloc de comunicare dintre producător, comerciant și consumator, aceasta reprezentând “cartea de vizită” a unui produs. Pe lângă acest aspect foarte important, eticheta facilitează accesul consumatorilor la informații în ceea ce privește produsele alimentare, permițându-le acestora să facă alegeri în concordanță cu dorințele și necesitațile lor proprii. Având în vedere rolurile esențiale pe care le îndeplinește în decizia de cumpărare a unui produs, etichetarea trebuie să ofere informații corecte și clare, pe de-o parte pentru asigurarea protecției biologice, sociale și economice a consumatorului, iar pe de altă parte pentru crearea unei bariere împotriva comercializării produselor pirat, falsificate și mai ales necorespunzătoare calitativ.

Pe lângă orientarea comportamentului de cumpărare al consumatorului în ceea ce privește produsele alimentare, eticheta permite și comparația între produsele similare și oferă un număr din ce în ce mai mare de informații referitoare la valoarea nutritivă a alimentelor, într-o varietate de forme, toate acestea pentru a-i orienta pe consumatori în alegerile pe care le fac vizând alimentația corespunzătoare.

Numeroase organisme implicate în problema alimentară, atât la nivel global, cât și la nivel regional, au oferit odată cu trecerea timpului, soluții privind etichetarea bunurilor alimentare. Principalul rol al etichetei este acela de a oferi informații, iar acestea trebuie să fie clare, precise, ușor de perceput pentru consumatori și nu trebuie să-i inducă pe aceștia în eroare în achiziționarea de alimente, în mod special. Producătorii dețin un control redus în ceea ce privește eticheta, așadar informațiile pe care eticheta le cuprinde, precum și gradul de detaliere al acestora sunt reglementate la nivel local. Indicații precum “stimulează digestia”, “poate facilita funcțiile hepatobiliare” sau indicații similare mai pot fi înscrise pe eticheta produselor alimentare, numai dacă acestea nu contravin prevederilor legale.

Mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o etichetă sunt prezentate detaliat în primul capitol, dintre acestea regăsind: denumirea sub care este vândut alimentul, lista ingredientelor – în ordinea descrescătoare a importanței, orice ingredient sau substanță care ar putea să provoace alergii sau intoleranță, cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente accentuate la etichetare prin desene, cuvinte, cantitatea netă pentru alimentele preambalate, data durabilității minimale (data va fi precedată de mențiunea “A se consuma, de preferință, până la sfârșitul…” – dacă în dată este inclusă ziua – sau ”A se consuma, de preferință, până la sfârșitul…” – dacă se indică luna și anul sau numai anul), iar pentru produsele cu un grad ridicat de perisabilitate “expiră la data de…”, condițiile speciale de depozitare și/sau de utilizare, denumirea sau denumirea comercială și sediul producătorului/ambalatorului/distribuitorului sau numele și sediul importatorului, pentru produsele de import, locul de origine sau de proveniență a alimentului, instrucțiuni de utilizare – dacă este necesar, concentrația alcoolică, informații nutriționale. În cazul anumitor grupe de produse alimentare este necesar să mai fie declarate o serie de informații suplimentare (tabelul 2.1. – vezi anexă).

Figura nr. 4. Eticheta suc Tymbark

Sursa: http://www.megamarket.ro/bauturi-1/bauturi-racoritoare/bauturicarbogazoase/tymbark-fizzy-suc-carbogazos-de-mar-verde

Concentrația alcoolică se înscrie în cazul băuturilor la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum. Se folosește cel mult o zecimală pentru înscrierea sa, urmată de simbolul “% vol.” Și precedată de cuvântul “alcool” sau de abrevierea ”alc.”.

Figura nr. 5. Vin Bauer, P.V. 2010

Sursa: http://vinuripovestite.ro/inca-un-soi-nou-la-dragasani/

La sfârșitul anului 2013, A.N.P.C.P.P.S.* România lansează o nouă etapă a Campaniei Naționale “Citește eticheta”, destinată produselor agroalimentare. Comisia Europeană ia măsuri în privința protecției consumatorilor și garantării integrității alimentelor comercializate în UE, în sensul că informațiile ce se regăsesc în conținutul etichetei să fie veritabile. Acest demers se datorează faptului că fiecare consumator trebuie să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la produsele pe care le include în alimentația sa zilnică și să le și utilizeze în condiții de siguranță.

Sloganul acestei campanii este:

O mai bună etichetare a alimentelor = Consumatori mai bine informați

În concluzie, eticheta constituie nu numai un element de design al unui produs alimentar, ci și un important mijloc de informare asupra consumatorilor, aceștia beneficiind de pe urma ei cu o multitudine de informații care vizează alimentația sănătoasă pe care urmăresc să o urmeze.

2.4. Impactul economic și social al etichetării produselor alimentare

Importanța etichetei produselor alimentare se răsfrânge și asupra statutului social al unui individ, aceasta constituind un element important și în stilul de viață, în cel al alimentației în mod special, al unei persoane.

Libertatea individuală de alegere este limitată de acceptarea socială. În acest sens, este de menționat faptul că indiferent de valoarea nutritivă a meniului, acesta este acceptat numai dacă cineva dă “tonul” la masă. Statutul social al unei persoane se află în strânsă legătură cu alegerea alimentelor scumpe sau rare, din dorința de a impresiona, acest lucru ducând la înlocuirea alimentelor tradiționale cu alimentele importante care devin ulterior, simboluri. La grupurile de populație care au un venit mediu și mare, consumul unor produse alimentare a dobândit semnificația de reușită socială, depășind-o pe aceea de valoare nutrițională. Un exemplu elocvent în acest sens constituie băuturile alcoolice, care din cauza consumului în mare măsură a condus, în mod inevitabil, la creșterea malnutriției, devenind o problemă de ordin major în multe țări.

Interacțiunea om-aliment, respectiv poziția consumatorului față de aceasta are următoarele componente:

Componenta personală – bazată pe elementele caracteristice mediului individului (de ordin fizic, social, economic, estetic, emoțional), la conturarea căreia se regăsesc factori, precum: timp, energie, bani, informare asuprea produselor alimentare, etc. Comportamentul consumatorului și al cumpărătorului sunt influențate de factorul personalitate.

În literatura de specialitate, există trei posibilități de orientare a individului: tipul conformist (renunță la dorințele și necesitățile sale pentru a cumpăra ce cumpără alții), tipul agresiv (are o preferință aparte pentru produse gata să stârnească admirația și să atragă atenția, în vederea creării unei identități proprii), tipul detașat (nu-l interesează părerea celorlalți, nefiind preocupat de cumpărături).

Componenta națională sau internă – face referire la relația cerere-ofertă, dar și la educația alimentară și cultură.

Componenta internațională – ocupă un loc primordial în influențarea comportamentului consumatorului, prin efectele asupra politicii alimentare naționale, a preferințelor personale și a intereselor comerciale.

O componentă importantă a stilului de viață este reprezentată de stilul alimentar, care definește comportamentul consumatorului în privința aspirației și semnificației acordate actului alimentar, dar și procurării, pregătirii și consumului bunurilor alimentare care îi sunt necesare întreținerii vieții.

Printre factorii care influențează stilurile alimentare se numără următorii:

organismul uman, prin caracteristicile lui fiziologice și psihologice, de vârstă, stare de sănătate, sex, greutate;

stilul de viață, în întreaga sa complexitate, mai puțin stilul de muncă, de folosire a timpului liber și a resurselor financiare;

nivelul de cultură și civilizație al populației țintă pentru care se analizează stilul alimentar: cunoaștere, tradiții alimentare, credințe religioase;

mijloacele materiale folosite pentru a fi satisfăcute cerințele de hrană: alimentele propriu-zise, echipamentele, instalațiile și ustensilele necesare atât pregătirii, cât și servirii mesei, dotările pentru crearea ambianței;

distribuția în spațiu a consumatorilor, producătorilor și comercianților de bunuri alimentare;

timpul și condiționările impuse de acesta în ceea ce privește procurarea, pregătirea și servirea mesei, respectiv menținerea sau de asemenea, creșterea calității bunurilor alimentare.

Aceste stiluri alimentare se grupează în mai multe categorii, și anume: stiluri condiționate de nevoile fiziologice, stiluri determinate de satisfacerea cerințelor speciale ale consumatorilor, stiluri alimentare impuse de valorificarea cu precădere a unor anumite materii prime, stiluri alimentare definite în raport cu timpul în care au fost sau vor fi practicate, stiluri alimentare generate de modul de organizare a asigurării hranei (“felul de a bucătări”); stiluri alimentare individuale, comune și întemeiate pe bunuri achiziționate din rețeaua comercială sau prin intermediul serviciilor de alimentație (clasice sau de tip fast-food).

Eticheta constituie cel mai simplu și totodată, și cel mai rapid mijloc de individualizare a produsului și de a informa consumatorii în ceea ce privește alimentația acestora; are ca scop principal verificarea produsului dorit pentru achiziționare de către consumatori, dacă acesta se pliază pe cerințele lor și corespunde exigențelor din punct de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare. Are un impact social și economic destul de puternic asupra consumatorilor, deoarece reprezintă elementul de legătură dintre produs și consumator, cât și servește la comunicarea dintre consumator și activitatea de comerț.

Așadar, eticheta are un impact social puternic asupra comportamentului consumatorilor, iar în ceea ce privește impactul economic, aceasta a devenit indispensabilă, reprezentând “cartea de vizită” a unui produs alimentar.

În concluzie, pe lângă rolul de design al etichetei, aceasta manifestă un puternic impact informațional, fiind generatoare de informații, este indispensabilă la momentul actual, iar cum fiecare consumator își dorește adoptarea unui stil de alimentație cât mai sănătos și a unui comportament alimentar adecvat, informațiile care au devenit primordiale pe etichetă sunt cele de ordin nutrițional, astfel încât în decizia de cumpărare a produselor alimentare, locul central este ocupat, indubitabil, de către etichetă, aceasta având un impact asupra conumatorilor atât la nivel social, cât și economic.

CAPITOLUL 3. CERCETARE PRIVIND IMPORTANȚA ETICHETĂRII ALIMENTELOR ÎN DECIZIA DE CUMPĂRARE

De-a lungul timpului, eticheta produselor alimentare a avut rolul de informare al consumatorului în ceea ce privește produsele pe care aceștia doresc să le achiziționeze în urmarea unei alimentații sănătoase, îndeplinind și un rol estetic, de asemenea, prin promovarea produselor și un impact puternic în decizia de cumpărare a produselor alimentare de către consumatori.

3.1 Definirea obiectivelor cercetării

Eticheta produselor alimentare este o sursă generatoare de informații, ce conține mențiuni obligatorii, pe care orice consumator trebuie să le cunoască și să acorde o deosebită importanță acestora.

Principalul obiectiv pe care l-am avut în vederea realizării acestei cercetări este reprezentat de importanța pe care o are eticheta în decizia de cumpărare a produselor alimentare pentru consumatori.

Obiectivele secundare ale cercetării sunt:

determinarea numărului de consumatori care citesc eticheta unui produs în momentul achiziționării sale;

determinarea măsurii în care sunt influențați de etichetă în vederea achiziționării alimentelor;

identificarea preferințelor consumatorilor pentru diferite alimente în funcție de aspectul etichetei;

identificarea predispoziției consumatorilor pentru consultarea tabelului cu valori nutriționale de pe etichetă;

identificarea gradului de importanță al etichetei produselor alimentare atât pentru informarea asupra acestor, cât și a promovării lor, la momentul actual.

Ipoteza principalăpe care am avut-o în vederea realizării cercetării de piață este acordarea importanței într-o mare măsură a etichetei în momentul în care consumatorii își aleg produsele alimentare.

Pe lângă această ipoteză principală am avut în vedere și ipotezele secundare:

consumatorii citesc eticheta produselor alimentare și cunosc mențiunile obligatorii pe care aceasta le cuprinde;

pentru consumatori contează într-o mai mare măsură relevanța informațiilor de pe etichetă decât aspectul acesteia;

includerea alergenilor în lista ingredientelor influențează decizia de cumpărare a consumatorilor;

eticheta are un rol important pe lângă informarea consumatorilor asupra produselor alimentare, și în promovarea acestor produse.

3.2 Metodologia cercetării

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, enunțate anterior, am realizat o cercetare de piață, în decursul a două zile, 18 și 19 iunie 2015. Aceasta s-a desfășurat în mediul online, prin mijloacele de socializare, cu preponderență, Facebook și al doilea mijloc fiind reprezentat de poșta electronică.

Profilul respondenților pentru care am realizat cercetarea este ușor identificabil, datorită ultimelor întrebări din chestionar, metoda folosită pentru realizarea acestei cercetări de piață. Mai exact, participanți au fost consumatori atât masculini, cât și femini, cu vârste cuprinse între 16 ani și 35 ani, persoane provenite în mod special din mediul urban, cu un nivel mediu al veniturilor, majoritatea având statutul profesional de elevi/studenți.

În vederea realizării cercetării de piață, am folosit metoda anchetei prin chestionar, acesta putând fi completat online de către respondenți prin intermediul site-ului www.isondaje .ro care a evaluat și rezultatele în urma răspunsurilor și cuprinde 25 de întrebări, dintre care 6 întrebări de identificare a respondenților. Cele 25 de întrebări grilă au variantă unică de răspuns și sunt dispuse după cum urmează: primele două întrebări vizează gradul de citire al etichetei produselor alimentare, următoare întrebări fac referire la alegerea produselor alimentare ale consumatorilor în funcție de aspectul etichetei. Este foarte important de identificat și dacă se cunosc mențiunile etichetei și ce importanță le este acordată acestora din partea consumatorilor, în vederea achiziționării alimentelor dorite, acest lucru fiind posibil de aflat prin întrebările ce urmează. Mai departe, chestionarul se continuă cu întrebări ce vizează lista ingredientelor prezentă pe etichetă și opinia consumatorilor referitoare la faptul ca aceștia să fie incluși în această listă. Urmează apoi o întrebare ce vizează determinarea consumatorilor pentru cumpărarea produselor alimentare care conțin pe etichetă sintagma “fără conservanți”, prin următoarea întrebare din cadrul chestionarului, am dorit să evidențiez cât de predispuși ar fi consumatorii să cumpere produsele dorite dacă aceștia s-ar confrunta cu denumirea completă a aditivilor alimentari, marcată pe etichetă. În chestionar, există și o întrebare referitoare la obișnuința citirii tabelului cu valorile nutriționale. Ultima întrebare înaintea întrebărilor de identificare, presupune identificarea opiniei consumatorilor în ceea ce privește etichetarea mărfurilor alimentare, la momentul actual, pentru promovare sau pentru informare. După cum am menționat anterior, ultimele șase întrebări din chestionar sunt de identificare a profilului consumatorului și fac referire la sexul acestuia, vârstă, statut profesional, gradul de școlarizare al acestuia, nivelul de venit și nu în ultimul rând, domiciliul consumatorilor.

3.3 Analiza și interpretarea datelor

Cercetarea s-a realizat pe un număr de 52 de respondenți masculini și feminini din diverse domenii de activitate și cu grade diferite de școlarizare, a căror vârstă este cuprinsă între 16 și 35 de ani. Printre respondenți există și 13 persoane de sex masculin din cele 52 de persoane participante la cercetare, iar 3 dintre ei nu obișnuiesc să citească eticheta în vederea achiziționării produselor alimentare. În urma răspunsurilor pe care le-au oferit subiecții cercetării de piață efectuate se va realiza analizarea acestora pentru a vedea dacă obiectivele cercetării au fost îndeplinite.