Etica ingineriei genetice [626814]

Etica ingineriei genetice

Ingineria
genetică
reprezintă
un
ansamblu
de
metode
de
lucru
prin
care
se

manipulează
materialul
genetic
la
nivel
molecular
ș
i
celular.
Astfel
se
ob
ț
in
microorganisme,

plante
ș
i
animale
reprog ramate
genetic,
în
al
căror
genom
sunt
incluse
gene
străine,
utile,

exprimabile
ș
i
transmisib ile
stabil
la
descenden
ț
i.
Genele
transf erate
se
numesc
"transgene",

produsele
obtinute
fiind
desemnate
ca:
"organisme
modificate
genetic
(OMG),
sau
organisme

transgenice".

Întrucât
în
ultima
jumătate
de
secol,
cuno
ș
tin
ț
ele
oame nilor
în
domeniul
biologiei

celulare,
al
geneticii
celulare,
al
tuturor
aspectelor
ce
ț
in
de
ADN-ul
uman
ș
i
nu
numai,
al

ingineriei
genetice
în
general,
manipularea
pe
cale
artificială
a
materiei
genetice
poate
deveni

un
vis
transformat
în
realitate.
Aceste
modificări
ș
i
descoperiri
se
transpun
în
domenii
variate

precum:
medicina,
industria
farmaceutică,
industria
alimentară
sau
agricultură.
Domeniile

anterior
men
ț
ionate
au
preluat
conceptul
de
modificare
genetică
ș
i
l-au
pus
în
practică,

ac
ț
iunile
lor
ridicând
astfel
o
serie
de
întrebări
controversate
legate
de
etică,
moralitate
ș
i

efectele
pe
termen
lung
ale
unui
astfel
de
comportament,
numit
de
unii
chiar
"joaca
de-a

Dumnezeu".
Chiar
dacă
termenul
de
“modificare
genetică”
există
de
mai
bine
de
un
secol,

aplica
ț
iile
ce
ț
in
de
acest
concept
sunt
relativ
noi
în
domeniul
ș
tiin
ț
ei.
La
începutul
acestui

secol,
Astarastoae
V.
ș
i
Trif
A.B.
au
descris
acest
domeniu
în
lucrarea
“Esentialia
in

Bioetica”
ca
fiind
un
“fundament
ș
tiin
ț
ific
plauzibil
pentru
sus
ț
inerea
economiei
capitaliste
a

liberii întreprinderi”.

Trebuie
amintită
întâia
oară,
descoperirea
ADN-ului
de
către
James
Watson
ș
i

Francisc
Cricks
în
anul
1955.
La
scurt
timp
după,
în
anul
1970,
s-a
reu
ș
it
crearea
primei

molecule
de
ADN
recombinat,
acest
aspect
marcând
geneza
unei
noi
ere,
cea
a
“geniului

genetic”.
Doi
ani
mai
târziu,
prima
moleculă
hibridă
de
ADN
a
fost
creată
cu
succes,

experimentul
constând
în
încruci
ș
area
ADN-ului
unei
maimu
ț
e
cu
cel
al
unei
bacterii.
Cu

toate
că
nu
pare
o
chestiune
uimitoare
pentru
omul
secolului
al
XXI-lea,
această
reu
ș
ită
a

reprezentat
un
mare
plus
adus
istoriei
geneticii.
Altfel,
prin
intermediul
unei
tehnologii

adecvate, manipularea “simbiotică” a speciilor a căpătat contur.

În
anul
1977,
geneticienii
au
reu
ș
it
să
facă
o
bacterie
să
producă
un
hormon
uman

numit
somatostatină,
o
realizare
foarte
importantă
pentru
umanitate,
dar
mai
ales
pentru

domeniul
ș
tiin
ț
ific.
În
anii
‘80,
s-a
reu
ș
it
performan
ț
a
revolu
ț
ionară
de
manipulare
a
genelor,

fiind
posibilă
transferarea
acestora
dintr-o
unitate
sistematică
diferită
într-alta,
fiind
asigurată

ob
ț
inerea
organismelor
transgenice.
În
anul,
1986,
cercetătorii
din
Marea
Britanie,
au
efectuat

diverse
teste
pentru
a
ob
ț
ine
o
specie
de
tutun
rezistentă
la
erbicide.
Un
pas
cu
adevărat

important
a
avut
loc
în
1994
când
FDA
(Food
and
Drug
Administration)
a
lansat
pe
pia
ț
ă
o

specie
de
ro
ș
ii
modific are
genetic
denumite
“flavr
savr”,
fiind
prima
specie
de
plantă

modificată genetic ce a putut fi comercializată la nivel global.

Conform
OG-ului
nr.
49/2000,
în
România
organismul
modificat
genetic
este
definit

ca
“organism
care
con
ț
ine
o
combina
ț
ie
nouă
de
material
genetic
ob
ț
inut
prin
tehnicile

biotehnologiilor
moderne,
tehnici
care
îi
conferă
noi
caracteristici”.
Tehnica
recombinării

acizilor
nucleici,
a
fuziunii
celulare
sau
cea
a
hibridizării
sunt
cele
care
implică
recombinarea

acizilor nucleici
ș
i inserar ea loc în noul material genetic al unui organism.

Modificările
genetice
au
mai
multe
scopuri,
acestea
fiind
folosite
pentru
a
modifica

calitatea
unor
plante
atât
din
punct
de
vedere
al
proprietă
ț
ilor,
al
caracteristicilor
func
ț
ionale,

cât
ș
i
din
punct
de
veder e
al
compozi
ț
iei.
În
zilele
noastre
se
pot
distinge
mai
multe
categorii

de alimente modificate genetic (AMG).

Prima
categorie
vizează
fructele
la
care
s-a
încercat
extinderea
duratei
de
optim

calitativ
din
momentul
în
care
acestea
au
fost
recoltate
ș
i
până
la
consumul
acestora.
Cel
mai

bun
exemplu
este
cel
al
tomatelor
unde
s-a
reu
ș
it
ameliorarea
degradării
pectinelor
din

compozi
ț
ia
acestora,
experiment
ș
i
metoda
aplicate
cu
succes
în
Marea
Britanie.
O
altă

metodă
de
modificare
a
optimului
calitativ
ar
fi
cea
a
manipulării
răspunsului
plantei
la

etilenă
(factor
de
cre
ș
tere
vegetală
extrem
de
eficient,
fiind
capabil
de
accelerare
rapidă
a

maturizării
plantelor).
Totu
ș
i,
această
metodă
nu
este
folosită
din
cauza
experimentelor

incerte efectuate de cercetători.

A
doua
categorie
are
în
vedere
mărirea
rezisten
ț
ei
plantelor
la
îmbolnăvire,
la
anumi
ț
i

parazi
ț
i,
la
condi
ț
ii
meteo
extreme,
dar
ș
i
în
cazul
utilizării
erbicidelor.
Statele
Unite
ale

Americii
au
dat
frâu
liber
comercializării
unei
specii
de
dovleac
rezistente
la
doua
virusuri

diferite
de
mozaic,
specie
ob
ț
inută
prin
modificare
genetică
de
firma
Asgrow
Seed
în
1994,

dar
ș
i
a
unei
specii
de
cartof
rezistentă
la
insecte.
Se
fac
eforturi
considerabile
în
ceea
ce

prive
ș
te
modificările
genetice,
pentru
a
maximiza
rezisten
ț
a
plantelor
la
condi
ț
ii
meteo

extreme, nefavorabile, aspect ce ar permite cultivarea
ș
i cre
ș
terea lor în regiunii neprielnice.

A
treia
categorie
cuprinde
aplica
ț
ii
ce
vizează
modificările
genetice
pentru

ameliorarea
indicilor
calitativi.
Cel
mai
cunoscut
exemplu
este
cel
al
firmei
Mosanto,
care
în

anul
1992,
a
creat
o
specie
nouă
de
cartofi
modificată
genetic
cu
o
secven
ț
ă
de
genă
a
unei

bacterii
pentru
mărirea
secre
ț
iei
de
amidon.
Avantajele
cre
ș
terii
amidonului
au
la
bază

scăderea
absorb
ț
iei
de
ulei
în
timpul
gătirii,
chestiune
ce
ar
scădea
costurile
de
produc
ț
ie
al

cartofilor,
dar
ș
i
cre
ș
terea
gradului
de
acceptare
de
către
consum atori.
În
momentul
de
fa
ț
ă,

această
firmă
încearcă
realizarea
unei
specii
de
grâu
fără
fenilalanină,
specie
ce
ar
putea
fi

utilizată
în
alimenta
ț
ia
pacien
ț
ilor
ce
suferă
de
fenilcetonurie,
cu
scopul
de
a
evita
apari
ț
ia

unor noi deficien
ț
e menta le grave.

În
cazul
animalelor,
aplicarea
modificărilor
genetice
este
mai
complicată.
O
astfel
de

aplica
ț
ie
a
fost
aprobată
pentru
prima
oară
în
1993
de
către
FDA
în
cazul
bovinelor
prin

modificarea
somatotropinei
bovine
(
hormon
proteic,
existent
la
vite,
care
ajută
la
producerea

de
lapte).
Experimental,
s-a
demonstrat
că
injectarea
acestui
hormon
în
bovine,
ar
cre
ș
te

produc
ț
ia
de
lapte
cu
până
la
25%.
Somatotropina
porcină
(STp),
un
hormon
similar
întâlnit

la
porcine,
s-a
dovedit
că
ar
putea
să
scadă
con
ț
inutul
de
grăsime
în
favoarea
cre
ș
terii
masei

musculare
a
porcinelor,
fapt
ce
ar
putea
duce
la
o
carne
de
porc
mai
pu
ț
in
bogată
în
grăsimi.

Acest
hormon
a
fost
interzis
în
SUA,
fiind
totu
ș
i
folosit
în
anumite
ț
ări
din
Europa.
Alte

modificări
genetice
în
privin
ț
a
cre
ș
terii
animalelor
vizează
inseminarea
artificială
(care
este

utilizată
ș
i
aprobată
de
multe
state),
producerea
de
vaccinuri,
dar
cea
mai
controversată
ș
i
mai

interesantă aplicarea este cea a clonării (producerea de mai mul
ț
i urma
ș
i din acela
ș
i embrion).

Avantajele
prezente
în
urma
consumării
de
produse
modificare
genetic
sunt

numeroase.
Se
poate
reduce
semnificativ
rata
zonelor
de
pe
glob
cu
deficien
ț
e
alimentare;
se

pot c

Bibliografie

➢
“Organismele modificate genetic: o tehnologie controversată”, Ana Maria Mihalache,

Lector Dr. Teodora Manea , Mihaela Vicol;

➢
“Esentialia in Bioetica” , Astarastoae V., Trif A.B., Editura Cantes, Iasi, 1998;

➢
“Inginerie
genetică”,
link:
​
https://ro.wikipedia.org/wiki/Inginerie_genetic%C4%83
​
,

ultima accesare pe 02.06.2019;

➢
“Organisme
modificate
genetic”,
Prof.
Ing.
Carmen
Rodica
Vulpe,
link:

https://www.academia.edu/10209201/Organisme_modificate_genetic
​
,
ultima
accesare

pe 02.06.2019;