Etica in spargerea sistemelor informatice [630419]

Etica in spargerea sistemelor informatice

Initial,internetul a fost construit ca sa faciliteze colaborarea.In
contrast,computerele personale,indeosebi acelea destinate utilizarii
domestice au fost proiectate ca instrumente ale creativitatii
individuale. Timp de peste un deceniu,de la inceputul anilor
1970,dezvoltarea retelelor si cea a computerelor personale s -au
desfasurat separat una fata de cealalta.Ele au inceput,in sfarsit,sa se
apropie si sa se unifice la sfarsitul anilor 1980,odata cu a paritia
modemurilor,a serviciilor online si a webului. Exact asa cum combinarea
motorului cu aburi cu niste masinarii ingenioase a condus la Revolutia
Industriala,combinatia dintre computer si retelele interconectate a condus
la o revolutie digitala,care a permis oricui sa creeze,sa difuzeze si mai
ales,sa acceseze orice informatie,de oriunde.
Spre exemplu,protocoalele internetului au fost concepute prin colaborare
colegiala,iar sistemul rezultat parea sa fi inscris in codul sau genetic o
disponibilitate de a facilita o astfel de colaborare. Puterea de a crea si de a
transmite informatii a fost pe deplin distribuita fiecaruia dintre nodurile
sale si orice tentativa de impunere a unei forme de control sau a unei
ierarhii putea fi dejucata.Far a a comite eroarea teleologica prin care se
atribuie tehnologiei intentii sau personalitate,este corect sa spunem ca un
sistem de retele deschise,conectate cu niste computere controlate de
indivizi avea tendinta,asa cum a fost cazul tiparnitei, sa smulga co ntrolul
distribuirii informatiei din stapanirea gardienilor ,a autoritatilor centrale si
a institutiilor care foloseau copisti si scribi.A inceput sa fie mai usor pentru
oamenii obisnuiti sa creeze si sa distribuie continut informational.
Termenii de ,,hacker’’ si ,,hacking’’ nu au avut mereu aceeasi
semnificatie.Acum,cand spui ,,hacker’’,poti sa spui un pusti de 12 ani
inarmat cu un terminal si tutorialul potrivit facut de un nene indian. Il citez

pe Andrei Avadanei, hacker ,,alb’’ ,dintr -un intervi u dat legat de ,,hackerii’’
din Valcea : ,,Internetul a fost creat de hackeri,calculatoarele au fost
create de hackeri’’. Sa ne abatem,uitandu -ne in urma,la 1962,crearea
Spacewar.
Doua culturi au contribuit la ideea potrivit careia computerele ar trebui sa
fie niste lucruri cu care sa interactionam si sa ne jucam.Era,pe de o
parte ,nucleul dur al hackerilor care credeau in ‘’imperativul participarii
active’’ si care indrageau poznele,scamatoriile,destepte de
programare,jucariile (ex Pinball) si jocurile. Si mai erau,pe de o
parte,intreprinzatorii rebeli ,dornici sa patrunda in industria jocurilor
distractive,care era dominata de cartelurile distribuitorilor de pinball,si
pregatiti pentru o riposta digitala.
Subcultura hackerilor,precum si embrionarul joc vide o Spacewar au
emanat din Tech Model Railroad Club de la MIT,o organizatie student: [anonimizat],infiintata in 1946 in maruntaiele
unei cladiri in care fusese prod us radarul.Buncarul sau era aproape
complet ocupat de o machet a feroviar a,cu zeci de
sine,macazuri,trolee,semafoare si orase,toate maniacal de bine executate
si reproducand cu fidelitate detaliile istorice. Majoritatea membrilor
clubului erau obsedati de confectionarea unor imitatii perfecte,pe care sa
le plaseze pe m acheta.Dar mai exista un subgrup al clubului,care era mai
interesat de ceea ce se gasea pe sub tablia intinsa a machetei,situate la
inaltimea pieptului. Membrii ,,Subcomitetului de semnale si energie’’ erau
mai atrasi de releele,cablurile,circuitele si comutatoarele transversale
care erau asamblate pe fata inferioara a machetei,formand o ierarhie
complicata de controlere pentru numeroasele trenuri. In aceasta
impletitura,ei vedeau ceva frumos. ,,Erau linii de comutatoare di spuse in
ordine militareasca ,siruri insuportabil de regulate de relee din bronz mat
si o lunga impletitura dezordonata de fire rosii,albastre si galbene – care
se rasuceau si se incolaceau ca o explozie in culorile curcubeului a

suvitelor din parul lui Ein stein’’,a scris Steven Levy in Hackers,care incepe
cu o des criere pitoreasca a clubului.
Membrii Subcomitetului de semnale si energie au adoptat cu mandrie
termenul hacker. Semnifica deopotriva virtuozitate tehnica si spirit
jucaus,nu (asa cum se intampla in utilizarea sa mai recenta) patrunderea
ilegala intr -o retea. Complicatele nazbatii nascocite de studentii de la MIT –
urcarea unei vaci vii pe acoperisul unui camin studentesc si a unei vaci din
plastic pe Marea Cupola a cladirii prin cipale sau aparitia unui balon urias
in mijlocul terenului in timpul meciului dintre Harvard si Yale – erau
cunoscute sub denumirea de hacks. ,,Noi,cei de laTMRC folosim termenul
,,hacker’’ numai in sensul sau originar,cineva care dovedeste ingeniozitate
ca sa obtina un rezultat istet,numit ,,hack’’ ‘’,proclama clubul.,,Esenta unui
,,hack’’ consta in faptul ca se realizeaza rapid si,de regula,in mod
ireventios.’’
Unii dintre primii hackeri fusesera insufletiti de aspiratia de a crea masini
capabile sa gandeasca.Multi erau studenti la Artificial Intelligence Lab de
la MIT ,infiintat in 1959 de doi profesori care aveau sa intre in legenda :
John McCarthy,ce semana cu Mos Craciun si care a creat termenul de
,,inteligenta artificiala’’,si Marvin Minsky,un o m atat de inteligent incat
parea sa fie o negatie a propriei sale convingeri ca,intr -o zi,computerele
vor intrece inteligenta umana.
Un moment crucial pentru hackerii de la Tech Model Railroad Club a sosit
in septembrie 1961,cand Digital Equipment Corporat ion (DEC) a donat
universitatii MIT prototipul com puterului sau PDP -1.Mare cam cat trei
frigidere,PDP -1 a fost primul computer proiectat pentru interactiunea
directa cu utilizatorul.Se putea conecta cu o tastatura si un monitor cu
display grafic,putand fi operat cu usurinta de o singura persoana. Ca moliile
atrase de o flacara,o mana de hackeri inraiti au inceput sa dea tarcoale
noului computer si au pus la cale un complot,urmarind sa inventeze ceva
distractiv de facut cu el. Multe discutii s -au purtat intr -un apartament

paraginit de pe Hing ham Street din Cambridge,asa ca membrii complotului
s-au autointitulat Institutul Hingham.Pomposul nume era ironic,deoarece
ei voiau sa faca ceva mai istet decat sa inventeze o utilizare elevata a lui
PDP-1.
Hackerii dinaintea lor creasera cateva jocuri rudimentare pentru primele
computere.O ultima contributie a fost adusa de doi membri activi ai
clubului Tech Model Railroad,Alan Kotok si Bob Sanders.Ei si -au dat seama
ca jucatorii inghesuiti in fata consolei lui PDP -1,frecandu -si coatele si
repezindu -se cu frenezie la comutatoarele computerului,se gaseau intr -o
situatie deopotriva incomoda si periculoasa.Asa ca au cotrobait pe sub
macheta cu trenulete din sala clubului si au rechizitionat niste
comuta toare si relee.Le -au montat in doua cutii de plastic din care au
facut telecomenzi,ambele avand toate comutatoarele necesare pentru
fiecare functie si butonul de panica pentru fuga in interspatiu(un alt
hack !).
Jocul s -a raspandit rapid in alte centre de calcul si a de venit un element
de baza al culturii hackerilor.DEC a inceput sa expedieze jocul preinstalat
in computerele sale,iar programatorii au creat noi versiuni pentru alte
sisteme.Hackerii din toata lumea au adaugat si mai multe proprietati,cum
ar fi mijloace de camuflaj,mine spatiale explozive si modalitati de a trece
intr-o perspectiva la persoana intai,adoptand punctul de vedere al unuia
dintre piloti.Dupa cum a spus Alan Kay,unul dintre pionerii computerului
personal, ,,jocul Spacewar infloreste spontan oriunde exista un display
grafic conectat la un computer’’.
Spacewar a scos in evidenta trei aspect ale culturii hackerilor,care au
devenit teme ale erei digitale.In primul rand,a fost creat prin
colaborare.,,Am fost capabili sa -l construim impreuna,lucrand ca o
echipa,adic a asa cum ne place sa facem lucruile’’,a spus Steve Russel.In al
doilea rand ,a fost un software gratuit si din surse deschise(open
source). ,,Oamenii ne cereau copii ale codului sursa si bineinteles ca le -am

dat’’.Bineinteles -se intampla intr -un timp si intr -un spatiu in care
componenta software tanjea sa fie libera.In al treilea rand,s -a bazat pe
credinta conform careia computerele ar trebui sa fie personale si
interactive.,,Ne permitea sa pun em mana pe un computer si sa il facem sa
raspunda in timp real’’,a spus Russel.
Se poate observa cum ,,hackerii’’ si ,,hackurile’’ au aparut cu mult inaintea
aparitiei internetului,acesti doi termeni reprezentand oameni inteligenti si
metoda inteligente. Sa mergem mai departe cu o scurta istorie despre ceea
ce noi numim astazi internet .
La MIT,Joseph Carl Robnett Licklider(unul dintre ,,parintii’’ internetului’’) a
colaborat cu un pionier al inteligentei artificiale,John McCarthy,in al carui
laborator hackerii de la Tec h Model Railroad Club au inventat
Spacewar.Sub conducerea lui McCarthy,ei au contribuit,in anii 1950,la
dezvoltarea sistemelor de time -sharing pentru computere. Pe masura ce
combina preocuparile sale de psihologie si cele de inginerie,Licklider s -a
concentr at tot mai mult asupra computerelor.Asta l -a facut sa se angajeze
in 1957 la firma Bolt,Beranek si Newman(BBN),recent infiintata la
Cambridge ,o companie comercial -academica de cercetare la care lucrau
multi dintre prietenii lui.Asa cum s -a intamplat la Bell Labs cand a fost
inventat tranzistorul,BBN a strans un amestec electrizant de talente,intre
care teoreticieni,ingineri,tehnicieni,informaticieni,psihologi si ocazionalul
colonel din armata.
Una dintre sarcinile lui Licklider la BBN era sa conduca o echipa avand ca
obiectiv sa explice modul in care computerele ar putea sa transforme
bibliotecile .Si-a dictat raportul final, ,,Bibliotecile viitorului’’,in cinci
ore,stand la piscina in timpul unei conferinte din Las Vegas. Raportul
explora pote ntialul ,,dispozitivelor si tehnicilor de interactiune om –
computer online’’,o idee care prefigura internetul.El a preconizat
acumularea unei imense baze de date,in care informatiile erau

administrate si selectate astfel incat acestea ,,sa nu devina prea
dispersate,coplesitoare sau nesigure’’.
Intr-o parte pitoreasca a studiului,a prezentat un scenariu fictiv,in care el
punea masinii intrebari.Si -a imaginat activitatea masinii : ,,In weekend a
recuperat 10.000 de documente,le -a scanat pe toate,cautand sectiunile
bogate in materiale relevante,a descompus toate aceste sectiuni in
propozitii exprimate in limbajul calculului cu predicate de ordin superior si
a introdus propozitiile in baza de date’’. Licklider si -a dat seama ca
abordarea descri sa de el va fi in cele din urma depasita.,,Cu siguranta,o
abordare mai sofisticata va fi realizabila inainte de 1994’’,a scris
el,anticipand viitorul de peste trei decenii.A fost remarcabil si
clarvazator.In 1994,primele motoare de cautare,WebCrawler si Ly cos,au
fost realizate pentru internet,fiind rapid urmate de
Excite,Infoseek,Altavista si Google.
In octombrie 1962,in timp ce inca mai lucra la proiectul sau ,,Bibliotecile
viitorului’’,Licklider a fost chemat la Washington sa conduca un nou birou
din Depa rtamentul Apararii,care se ocupa de procesarea
informatiilor,numit Agentia pentru Proiecte de Cercetari Avansate –
Advanced Research Projects Agency,pe atunci cunoscuta drept
ARPA.Incorporata Pentagonului,agentia a fost autorizata sa finanteze
cercetarile fu ndamentale din universitati si institute corporatiste,devenind
astfel una dintre numeroasele modalitati in care guvernul a implementat
viziunea lui Vannevar Bush.Biroul din cadrul ARPA pe care Licklider a fost
recrutat sa -l conduca se numea Command and Con trol Research.Misiunea
lui era sa studieze modul in care computerele interactive ar putea sa
contribuie la facilitarea fluxului de informatii.S -a mai infiintat o noua
functie de conducere a unui grup care sa studieze factorii psihologici in
deciziile milit are.Licklider a argumentat ca aceste doua tematici ar trebui
sa fie contopite. ,,Am inceput sa -mi expun cu elocinta viziunea ca
problemele de comanda si control erau,in esenta,probleme de interactiune

intre om si computer. ’’,a spus el mai tarziu.A fost de acord sa preia ambele
functii si a redenumit grupul sau mixt Biroul pentru Tehnici de Procesare a
Informatiei – Information Processing Techniques Office (IPTO) din cadrul
ARPA.
Licklider avea o multime de idei si de pasiuni,legate indeosebi de metodele
de a incuraja time -sharing,interactivitatea in timp real si interfetele care
cultiva simbioza dintre om si masina.Toate acestea legate intr -un concept
simplu : o retea -network. Cu sucitul lui simt al umorului,a inceput sa se
refere la viziunea sa folosind o expresie ,,intentionat grandilocventa’’ :
,,Reteaua Informatica Intergalactica’’. Intr-un memoriu din aprilie
1963,adresat ,,membrilor si asociatilor’’ legati de visul acelei
retele,Licklider isi prezenta obiectivele : ,,Ganditi -va la situatia in care mai
multe centre diferite sunt legate intre ele.Nu este de dorit si nici macar
necesar ca toate centrele sa cada de acord asupra unui anumit limbaj
sau,cel putin,asupra unor conventii pe baza carora sa se puna intrebari
precum <<Voi ce limba vorbiti>> ?’’
Cand Licklider s -a retras de la IPTO ,adjunctul sau,Ivan Sutherland,a
preluat functia temporar si,la indemnal l ui Licklider,Bob Taylor s -a
transferat de la NASA pentru a fi adjunctul lui Sutherland.
Trei lucruri l -au socat pe Taylor la IPTO.In primul rand, fiecare dintre
universitatile si centrele de cercetare care aveau un contract cu ARPA
doreau cele mai noi computere,inzestrate cu cele mai multe
capabilitati.Asta insemna risipa si redundanta. Putea sa existe un computer
care facea grafica in Salt Lake City si un altul care explora date la
Stanford,dar un cercetator care avea nevoie sa execute ambele sarcini
trebuia ori sa mearga de colo -colo cu avionul,ori sa ceara ca IPTO sa
finanteze inca un computer. De ce nu s -ar putea conecta computerele intr –
o retea care le -ar permite cercetarilor sa utilizeze prin time -sharing
computerul celuilalt ?

In al doilea rand,in calatoriile sale avand drept scop sa poarte discutii cu
tineri cerceta tori,Taylor a descoperit ca cei dintr -un loc erau profund
interesati de c ercetarile care se desfasurau in celelalte locuri .El si -a dat
seama ca ar fi rational sa -i conecteze electronic,astfel incat sa poata face
mai usor schimb de informatii. In al treilea rand,Taylor a fost surprins de
faptul ca existau trei terminale in biroul sau de la Pentagon,fiecare avand
propria parola si propriile comenzi,conectate cu diferite centre informatice
finantate de ARPA. A considerat ca este o prostie si ca ar trebui sa poata
accesa oricare dintre acele trei calculatoare de la un singur
terminal. Nevoia lui de trei terminale,a spus el,l -a condus catre o
epifanie. Toate aceste trei probleme se puteau rezolva construind o retea
de date care sa conecteze centrele de cercetare,cu alte cuvinte,daca ar
putea sa implementeze visul lui Licklider al unei Ret ele Informatice
Intergalactice.
Bob Taylor stia ca avea nevoie sa promoveze idea retelei de time -sharing
printre oamenii carora urmarea sa le f ie de folos,anume cercetatorii care
erau finantati de ARPA.Computerele urmau sa fie conectate prin linii
telefoni ce inchiriate.S -au descris doua configuratii posibile : un sistem
central ,cu un computer principal intr -un loc precum Omaha,care ar dirija
informatiile,sau un sistem de tip tesatura,ce ar semana cu o harta a
autostrazilor,cu linii intersectate in timp ce se deplaseaza dintr -un loc in
altul. Taylor si Larry Roberts preferau abordarea descentralizata ;ar fi mai
sigura. Informatiile ar putea fi transmise de la un nod la altul,pana ar
ajunge la destinatie.
Multi participanti erau reticenti sa se alature retelei. ,,In
general,universitatile nu doreau sa -si imparta computerele cu nimeni’’,a
spus Roberts.,,Doreau sa -si cumpere propriile lor masini si sa se ascunda
cu ele intr -un colt’’. Nu doreau nici ca pretiosul lor timp de procesare al
computerelor lor sa f ie diminuat prin faptul ca ar trebui sa administreze
traficul de tranzit,care ar fi fost consecinta conectarii la retea. Primii care

s-au opus au fost Marvin Minsky de la Artificial Intelligence Lab de la MIT
si fostul sau coleg John McCarthy,care se transf erase la
Stanford. Computerele lor,au spus ei,sunt deja utilizate la maximum. De ce
ar dori sa permita altora sa intre in ele ?In plus,ar suporta povara dirijarii
traficului din retea,preluat de la niste computere pe care nu le cunosteau
si ale caror limbaje nu le vorbeau. Taylor isi aminteste ca ,,amandoi s -au
plans ca ar pierde din puterea de procesare si au spus ca nu doreau sa
participe’’.Le -a spus ca trebuia sa o faca,deoarece i -ar permite sa reduca
de trei ori finantarea sa pentru computere.
Taylo r si Roberts au concluzionat ca vor construi o retea si vor participa la
ea,pe care o vor conecta la calculatoarele lor.Altfel,nu vor mai primi bani
cu care sa cumpere computere pana cand nu vor fi prinsi in retea. Wes
Clark,un cercetator de la Lincoln Labo ratory a sustinut ca ARPA nu ar
trebui sa forteze computerele de cercetare din fiecare centru sa se ocupe
de dirijarea traficului de date.In schimb,ARPA ar trebui sa proiecteze si sa
puna la dispozitia fiecarui centru un minicomputer standardizat,care sa
opereze dirijarea traficului. Reteaua urma sa fie condusa de
minicomputerele standardizate pe care le sugerase Clark si care au ajuns
sa fie cunoscute sub denumirea de Interface Message Processors sau IMP –
uri.Ulterior,aveau sa se numeasca simplu ,,routers’’. Reteaua a ajuns sa se
numeasca ARPA Net,care a devenit ulterior ARPANET.
Una dintre povestile despre internet pe care multi o cred este ca acesta a
fost construit pentru supravietuirea dupa un atac nuclear ,Bob Taylor si
Larry Roberts demontand in mod repet at acest mit originar. Paul Baran a
spus ca era necesar sa aiba un sistem strategic care sa poata rezista unui
prima tac,pentru a fi pe urma capabil sa riposteze.Problema ar fi constat in
lipsa dispunerii de un sistem de comunicatii apt de supravietuire,ast fel
incat rachetele sovietice care ar fi tintit rachetele americane ar fi scos din
functiune intregul lor sistem de comunicatii telefonice. Prin urmare,in
1960,Baran s -a apucat sa elaboreze ,,o retea de comunicatii care sa

permita mai multor sute de centre importante de comunicatii sa discute
intre ele dupa un atac al inamicului.’’
ARPANET nu era inca int ernet.Era numai o singura retea.In cativa
ani,existau si alte retele de comutare fractionata,care erau
asemanatoare,dar nu interconectate. De exemplu,inginerii de la Xerox,care
lucrau la Palo Alto Research Center(PARC),au dorit o retea locala care sa
conecteze computerele de birou pe care le proiectau la inceputul anilor
1970 si un proaspat doctor de la Harvard,pe nume Bob Metcalfe,a creat o
metoda de utilizare a cablului coaxial(de genul celui care se introduce in
televizoarele abonatilor la cablu) ca sa creeze un sistem de banda larga,pe
care l -a numit ,,Ethernet’’. A luat ca model o retea wireless din
Hawaii,cunoscuta drept ALOHAnet,care transm itea pachete de date prin
UHF si semnale din satelit.In plus,exista o retea radio in San
Francisco,cunoscuta drept PRNET si ,de asemenea,o versiunea prin
satelit,numita SATNET. In pofida asemanarilor,aceste retele de comutare
fractionata nu erau compatibile sau interoperabile.
La inceputul anului 1973,Robert Kahn s -a apucat sa r emedieze aceasta
deficienta.Trebuie sa existe o metoda,a decis el,de a permite ca toate
aceste retele sa se interconecteze,iar el era bine situat pentru a face acest
lucru. Plecase de la BBN,unde a contribuit la dezvoltarea IMP -urilor,ca sa
ocupe functia de manager la proiect la Biroul pentru Tehnici de Procesare
a Informatiilor din cadrul ARPA. Intrucat lucrase la ARPANET si apoi la
PRNET,si -a asumat misiunea de a crea o meto da de a le conecta pe
acestea si alte retele de comutare fractionata intr -un sistem pe care el si
colegii lui au inceput sa -l numeasca ,,internetwork’’. Dupa o vreme,cuvantul
a fost scurtat putin,in varianta ,,internet’’. S-a respins ideea ca retelele ar
putea sa -si pastreze fiecare propriile lor protocoale diferite,si s -a dorit un
protocol comun. Asta ar fi permis ca noua retea internetwork sa creasca
exploziv,intrucat orice computer sau retea care ar utiliza noul protocol s –
ar putea conecta fara sa fie nevoi e de un sistem de traducere.Traficul intre

ARPANET si oricare alta retea ar trebui sa fie direct,fara intermediari.S -a
conceput ideea de a face ca fiecare computer sa adopte aceeasi metoda si
acelasi sablon de adresare a pachetelor sale.Rezultatul a fost u n Internet
Protocol(IP) care specifica modul de a pune destinatia pachetului in antetul
sau.Intr -un strat suprapus se gasea un Protocol de Control al Transmisiei
– Transmission Control Protocol(TCP) de nivel superior,care dadea
instructiuni privind modul d e reasamblare in ordinea corecta a
pachetelor,verifica daca lipsea vreun pachet si solicita retransmiterea
oricarei informatii pierdute pe parcurs. Aceste elemente au ajuns sa fie
cunoscute drept TCP/IP.Robert Kahn si Vint Cerf au publicat un articol
intitulat ,,Un protocol pentru interconectarea retelelor de
pachete’’.Internetul se nascuse.
Mult mai tarziu, un alt ,,hacker’’ al timpului sau, Lee Felsenstein a imbratisat
ideea conform careia computerele ar trebui sa fie construite in asa fel
incat sa incurajeze interactivitatea si ,,mestereala’’. In opinia
lui,computerele ar trebui sa fie niste obiecte cu care te joci.
Spre sfarsitul anului 1983,tocmai cand Steve Jobs se pregatea sa lanseze
Macintosh,iar Bill Gates anunta Windows,a aparut o alta abordare a
creatiei de software.A fost propulsata de un statornic membru al MIT
Artificial Intelligence Lab si Tech Model Railroad Club,Richard Stallman,un
hacker poseda t de duhul adevarului.Dovedind o si mai intensa fervoara
morala decat membrii Clubului Homebrew Computer,care au copiat
benzile cu limbajul BASIC de la Microsoft,Stallman credea ca softul ar
trebui creat prin colaborare si impartit liber celorlalti. La prima
vedere,parea sa nu fie o abor dare de natura sa -i stimuleze pe oameni sa
produca un software de o calitate excelenta.Nu bucuria de a darui ii
motivase pe Gates si pe Jobs. Dar pentru ca exista o etica a colaborarii,de
esenta comunitara,de care era patrunsa cultura hackerilor,miscarile
militante pentru surse deschise si libere au sfarsit prin a fi niste forte
considerabile.

Un exemplu de ,,hacker alb’’ este Richard Stallman(1953),care sfida
restrictiile si usile incuiate ale MIT -ului.Impreuna cu colegii sai,a pus la
punct numeroase metode de a intra pe furis in birouri unde se gaseau
terminale interzise ;specialitatea lui era sa se catare prin tavanele false,de
unde scotea o placa,cobora o fasie lunga de banda magnetica,impanata cu
banda adeziva,cu care deschidea clantele(a lt exemplu de ,,hack’’). Cand MIT
a instituit o baza de date cu utilizatorii si un sistem de parole tari,Stallman
s-a opus si i -a convins si pe colegii lui sa faca la fel,creand o parola
multime vida. In 1982 Stallman a decis sa creeze un sistem de operare
asemanator cu UNIX,care era standardul pentru majoritatea universitatilor
si pentru cei mai multi hackeri(GNU – Nu Unix).
Un alt exemplu de ,,hack’’ este decizia lui Ev Williams de a converti
postarile din EvHead(propria lui pagina) in formatul corect,folos ind un soft
creat chiar de el,automatizand procesul.
In concluzie,se poate observa cum de la a fi numit ,,hacker’’ pentru ca
reuseai sa mesteresti in fel si chip vechile calculatoare s -a trecut la furtul
de software si raspandirea ideii ca ar trebui sa ave m acces peste tot si la
orice.Fragmente din scrisoarea lui Gates,pe cand avea doar 19 ani,intaresc
aceasta idee :
,,Feedbackul pe care l -am primit de la su te de oameni care ne -au spus ca
utilizeaza BASIC a fost intru totul pozitiv.Totusi apar doua lucruri
surprinzatoare : 1)Cei mai multi dintre acesti ,,utilizatori’’ n -au cumparat
niciodata BASIC(mai putin de 10% dintre toti detinatorii de Altair au
cumparat BASIC) si 2)Redeventele pe care le -am incasat din vanzarile
catre hobby -isti fac ca timpul p etrecut pentru a crea Altair BASIC sa
valoreze mai putin de 2 dolari pe ora.
De ce ?Dupa cum majoritatea hobby -istilor o stiu,cei mai multi dintre voi
furati softul pe care il folositi.Hardul trebuie platit,dar softul este ceva de
impartit pe gratis.Cui ii pasa daca oamenii care au lucrat la el sunt platiti ?

….Este corect ?Ceea ce faceti este sa impiedicati scrierea de softuri
bune.Cine -si permite sa faca o munca profesionala pe nimic ?’’
Sunt de acord cu aceste idei.Totusi,in opinia mea,sunt convinsa ca m ereu
jumatate din audienta va fi ,,c instita’’ si va cumpara softul,iar cealalta il va
pirata.Exemplu,colega mea de facultate mereu cumpara jocurile pe care si
le doreste,eu mereu le piratez,insa le cumpar daca mi -au placut foarte
mult,doar dupa ce le -am te rminat.
Dar revenind la patrunderea ilegala in sistemele informatice,consider ca
uneori e o idee buna daca e vorba despre subiecte i mportante,nu doar sa
,,le spargi’’ ca sa fie un alt achievement de -al tau. Personal si eu m -am
tinut de astfel de ,, activitati’’ tot liceul si chiar dinainte de liceu si pot sa
spun ca singurele lucruri cu care m -am ales au fost 1)am invatat cum
functioneaza serverele/vulnerabilitatile/etc 2)mi -am dat seama ca ii face
pe oamenii respectivi nefericiti,panicati,ca datele lor sunt in mana
altcuiva.In opinia mea de ,,hacker jumi -juma’’,consider ca e etic pana ti se
intampla tie.Sau e etic daca vrei sa recuperezi date dintr -un calculator
mai vechi,sau un server,lucruri care iti apartin.Altfel,esti doar un hot (de
mentionat ,,h ackerii’’ din Valcea,care se tin de furturi si inselaciuni dar n –
au idee de nici un limbaj de programare).La noi(Romania) nu se prea ia in
serios hacking -ul,stiu persoane care vand ,,root -uri’’ (drepturile de acces
de la un server spart de ei) unor pusti c are le folosesc pentru a lansa
atacuri DDOS (Distributed Denial Of Service) de pe ele.Complet diferit de
ceea ce se intampla inainte de anii 2000. Asa ca in concluzie,daca ne
referim la intrarea abuziva intr -un sistem pentru a fura datele si a le vinde
sau a le folosi in orice alt scop rau,nu e etic,dar e etic daca ne referim la a
patrunde in sisteme care ne apartin sau asupra carora avem drepturi.