Etica In Afaceri Internationale

INTRODUCERE

De-a lungul istoriei umane, au existat întotdeauna idei despre ce este bine și ce este rău. Pentru a funcționa, fiecare cultură trebuie să definească propriul set de comportamente adecvate și inadecvate. Există reguli și legi în orice societate complexă, însă la baza acestora este întotdeauna un set de valori morale. Aceste valori sunt rădăcinile a ceea ce noi numim "etică", care a fost definită drept „disciplina ce se ocupă cu ceea ce este bine și rău, datoria morală și obligațiile”.

Timp de secole, etica a fost printre cele profunde și dezbătute probleme de studiu filosofic, dar abia în secolul XX a apărut cu adevărat ideea modernă a ceea ce acum numim „etică în afaceri”. Întreprinderile private au devenit puternice creatoare de venituri în ziua de azi, dar uneori, s-a abuzat de această putere. Deci, apare o necesitate socială clară de a investiga și influența bazele etice ale acestor întreprinderi moderne.

Așadar, nu este de mirare că etica a devenit o problemă de afaceri de o importanță majoră. Etica în afaceri reprezintă un subiect de studiu autonom, diferit de management și marketing, dar în stransă legătură cu acestea iar acest fapt conduce compania spre o conduită ce trebuie să țină cont de conflictele de interese.

Orice societate umană, pronind de la dimensiuni mari, până la un nucleu organizat, cum ar fi companiile, au nevoie să stabilească un set de norme, de reguli, privitoare la ceea ce este sau nu bine, altfel, acestea nu pot exista mult timp fără să apară conflicte. Indivizii, ca ființe sociale, trebuie să coopereze pentru a putea supraviețui, iar normele de comportament sunt imperative pentru facilitarea cooperării.

Dar ce este etica? Și mai ales, putem afirma că există etică în relațiile internaționale? Devenit un subiect din ce în ce mai discutat în contextul socio-economic al timpurilor în care ne aflăm, etica în afaceri generează polemici atât de natură teoretică, în încearcarea de a crea o punte de legătură logică între pragmatismul lumii afacerilor și considerentele morale ale științei folozofice, cât și de natură practică, acestea din urmă punând accentul pe modul prin care se pot implementa considerentele morale în viața de afaceri de zi de zi. Însă etica în afacerile internaționale, reprezintă un domeniu cu atât mai dinamic și provocator, cu cât este obligat să răspundă provocărilor aduse de multiculturalitate. Subiecții ce participă la relațiile economice internaționale, companiile multinaționale, respectă reguli de conduită morală atunci când intreprind activități comerciale.

Așadar, pornind de la premisa expusă mai sus, am ales să studiez această temă atât datorită importanței acesteia în mediul de afaceri intern și internațional, cât și din cauza faptului că aflându-ne în timpuri de nesiguranță economică, cu o criză economică debutată în 2008, din perspectivă proprie pot afirma că ieșirea din acest cerc vicios și dăunător economiei ar putea surveni întoarcerii la valori morale sănătoase prin promovarea acestora și implementarea lor în conduita actorilor din mediul de afaceri internațional. Etica în afacerile internaționale se adresează atât companiilor nou intrate pe piață, ce doresc să își creeze un nume și să își consolideze poziția pe piață, dar și companiilor mature, ce deja își cunosc poziția și doresc să își mențină renumele prin fidelizarea clienților și păstrarea încrederii acestora.

Teza de licență prezentă are ca domeniu de cercetare aspectele teoretice, metodologice și practice ale evaluării companiilor multinaționale.

CAPITOLUL I ETICA. ROLUL ETICII ÎN AFACERI

Noțiuni privind etica în afaceri

Deși definirea conceptului de etică în afaceri a reprezentat un proces dificil, mai multe definiții au fost date de-a lungul timpului. Din definițiile oferite de literatura de specialitate, etica este „disciplina filozofică care studiază problemele teoretice și practice ale moralei; în vorbirea curentă, termenul de etică se utilizează adesea și în sens de morală”. Astfel, etica poate fi privită pe de o parte ca fiind „știința care studiază principiile morale, originea, natura, esența, dezvoltarea și conținutul lor” iar, pe de altă parte drept „ansamblul de reguli, valori și norme morale care reglementează comportamentul persoanelor în societate sau/și determină obligațiile acestora, în general, sau într-un anumit domeniu de activitate, în particular”. Richard de George, primul care a abordat concepul de etică în afaceri și unul dintre autorii cei mai importanți din acest domeniu, definește în linii mari etica în afaceri ca fiind „interacțiunea dintre etică și afaceri, ce deși are scop teorectic, produsul său finit are aplicabilitate practică”. Un alt autor de specialitate, Manuel Velasquez, definește domeniul eticii în afaceri drept „un studiu al ceea ce este bine și rău din punct de vedere moral”. Din nefericire, apare o mare confuzie atât în mediul academic cât și în cel de afaceri, în momentul în care mediul de afaceri și serviciile conexe ale acestuia, cum ar fi responsabilitatea socială a întreprinderilor, managementul părților interesate, sustenabilitatea și cetățenia corporativă, încearcă să integreze etica în afaceri. În raport cu mediul de afaceri sau serviciile conexe, totuși, etica în afaceri pare să pună accent pe responsabilitățile etice ale afacerilor și ale agenților economici, spre deosebire de alte responsabilități ale firmei (economice, legale).

Dacă facem o scurtă istorie a prezenței eticii în afaceri, descoperim că aceasta este prezentă încă de la prima tranzacție economică. De exemplu, Codul lui Hammurabi, creat cu aproximativ 4000 de ani în urmă, specifică faptul că mesopotamienii încercau să stabilească prețuri corecte ale bunurilor. În secolul al patrulea înaintea erei noastre, Aristotel discuta despre viciile și virtuțile negustorilor și comercianților. În Vechiul Testament și în Talmudul evreiesc este descris modul corect de a conduce o afacere, inclusiv subiecte ca frauda, furtul, concurența și intrarea gratuită pe piață, publicitatea înșelătoare, prețurile corecte și probleme ale mediului înconjurător. Noul Testament și Koranul abordează, de asemenea, etica în afaceri în care se referă la sarăcie și bogăție. De-a lungul istoriei comerțului, aceste coduri au avut un impact semnificativ asupra relațiilor de afaceri. În timpul secolului al XIX-lea, crearea de monopoluri și sclavagismul, au reprezentat probleme majore de etică în afaceri, ce continuă să fie dezbătute și astăzi.

În ultima vreme, etica în afaceri a trecut prin mai multe etape de dezvoltare. Înainte de anii 1960, etica în afaceri a fost de obicei considerată o activitate anormală, deoarece concepte precum etica și responsabilitatea socială au fost rareori menționate în mod explicit. În timul anilor 1960, au început să apară în afaceri o serie de probleme sociale, inclusiv drepturile civile, ale mediului, de siguranță la locul de muncă și aspecte privind consumatorii. În timul anilor 1970, domeniul eticii în afaceri a început să capteze atenția mediului academic, iar mai multe școli din Statele Unite ale Americii încep să predea cursuri de etică până în 1980. Din 1980 până în 1985, domeniul eticii în afaceri continuă să se consolideze, prin apariția de jurnale, manuale, centre de cercetare și conferințe tematice. Din 1985 până în 1995, etica în afaceri a devenit parte integrată în marile corporații, prin elaborarea de coduri corporative de etică, sesiuni de formare pentru angajați, linii de asistență și ofițeri de etică. Până în anii 2000, problemele legate de activitatea afacerilor internaționale au ajuns în prim-plan, inclusiv aspecte despre luarea de mită și corupția în cazul funcționarilor guvernamentali, exploatarea minorilor de către furnizori în țările subdezvoltate și încălcarea drepturilor omului. Iar din anii 2000 până în prezent, discuțiile eticii în afaceri au fost în mare parte axate pe mari scandaluri corporative, ce au condus la noi reglementări guvernamentale și sancțiuni. Această fază curentă a eticii în afaceri a îmbunătățit semnificativ utilizarea populară a acestui termen. Printr-o simplă căutare pe Google a termenului „etică în afaceri”, se generează peste 88 de milioane de rezultate, cele mai recente făcând referire la scandaluri celebre, cum ar fi cazul CocaCola, McDonald’s sau Enron.

1.2. Standardele morale și etica în afaceri

Deși domeniul eticii în afaceri acoperă o gamă largă de subiecte, nucleul acestui domeniu se bazează pe filozofia morală și pe utilizarea standardelor morale, valori, principii și teorii de a se angaja în evaluarea etică a activităților de afaceri. O analiză a literaturii de specialitate indică faptul că cinci standarde morale au fost aplicate într-o mai mare măsură și cu o mai mare consecvență în domeniul eticii de afaceri față de altele. Două teorii morale sunt dominante în literatura eticii în afaceri: utilitarismul și deontologia. Utilitarismul, adesea exprimat drept un cadru consecvențialist, este bazat în primul rând pe scrierile lui Jeremy Bentham și ale lui John Stuart Mill.

Deontologismul este deseori exprimat în termeni de „kantianism”, sau mai exact drept principiul imerativului categoric, fiind bazat pe lucrările lui Immanuel Kant.În plus față de ultilitarism și deontologism, alte două teorii morale, de obicei considerate de natură deontologică, au fost utilizate pe scară largă în domeniul eticii în afaceri: drepturile morale și justiția. A cincea teorie morală pusă în discuție este virtutea morală, fiind bazată în primul rând pe scrierile lui Aristotel. Folosirea predominantă a acestor teorii morale de către specialiștii în etica în afaceri evidențiază importanța lor în domeniu.

Alte standarde morale importante care sunt, de asemenea, utilizate, deși într-o măsură oarecum mai mică în domeniul eticii în afaceri includ relativismul moral, egoismul etic și doctrina religioasă.

Au fost mai multe mijloace prin care standardele morale au fost aplicate în etica în afaceri. Unele dintre cele mai aparente modalități sunt: luarea individuală a deciziilor etice; luarea deciziilor etice organizaționale (politici și prețuri); evaluarea morală a sistemelor de afaceri (capitalism) și a pieței (competiție); relațiile dintre mediul de afaceri și societate (responsabilitate socială corporativă).

1.3. Teoriile etice și teoriile etice normative pure

Cea mai folosită abordare de studiu a domeniului eticii în afaceri este acestuia în două categorii, și anume, prima categorie include teorii etice normative, metode prescriptive și studii ale eticii în afaceri și cea de-a doua categorie se bazează pe căile empirice și explicative. Această clasificare a studiului eticii în afaceri a fost susținută de munca multor bine cunoscuți autori din domeniu, cum ar fi R. T. De George, Stark, Donaldson și Dunfee, Burgi sau Crane și Matten în lucrările de specialilate scrise de-a lungul timpului.

Către studiul empiric al eticii în afaceri s-a concentrat cea mai mare parte a efortului oamenilor de știintă socială din domeniu și cercetătorilor din școlile de afaceri. Nucleul acestui tip ce cercetare în reprezintă descrierea comportamentului aplicat în viața reală și exploatarea proceselor de luare a deciziilor și de judecată morală, precum și explicarea motivului pentru acțiunile întreprinse pe baza teoriilor etice. Aceste teorii etice constau în teoriile normative ale eticii în afaceri. Studiul normativ al eticii în afaceri înseamnă studiul fundalului filozofic al moralității și eticii din care rezultă teorii etice ce vor veni în spijinul agenților economici implicați sper a îi ghida pe aceștia pentru a lua cele mai bune decizii și ce ar trebui să facă într-o conjunctură anume. Prin revizuirea părții normative a eticii în afaceri, a fost posibilă împărțirea acesteia în două grupuri principale. Primul grup este cel al teoriilor normative pure și cel de-al doilea grup al teoriilor normative integrate. Acest timp de împărțire reprezintă un instrument pentru a preveni confuzia în studiul eticii în afaceri, deoarece sunt discutate și explicate în mod individual.

Etica în afaceri internaționale este ramură a eticii aplicate și a filosofiei, care se ocupă cu moralitatea și analiza unei game largi de subiecte, de exemplu, natura valorilor, natura modului de judecată al indivizilor și modul în care aceștia realizează judecățile morale. Moralitatea se bazează pe valori și norme care definesc binele și răul și este încorporată în procese sociale și actionează atât la nivel individual cât și la nivel de comunitate. Așadar, dacă ar fi să facem o ierarhie, moralitatea este baza, înaintea eticii, care este precedată de etica în afaceri. Relația dintre moralitate, etică și teoriile etice constituie partea normativă a eticii în afaceri ca domeniu de studiu.

Similară situației de definire a conceptului de etică, întâlnim numeroase abordări diferite ale teoriilor etice printre autorii de specialitate. R. T. De Grorge a împărțit teoriile etice în trei grupuri. Primul grup include teoriile ce au o abordare teleologicală, și sunt susținute pe baza consecințelor. Înseamnă că pentru a specifica dacă o acțiune este sau nu corectă ne raportăm la consecințele pe care acea acțiune urmează să le aibă. R. T. De George afirmă că utilitarismul este o formă comună a abordării teleologicale și susține practica de a identifica ceea ce indivizii își doresc și găsirea echilibrului dorințelor noastre în baza abordării etice utilitariste. Astfel, conform definiției oferite de R. T. De George, utilitarismul este o teorie etică conform căreia „o acțiune este corectă dacă produce, sau tinde să producă, un plus semnificativ de valoare și consecințe pozitive pentru un număr cât mai mare de persoane implicate în respectiva acțiune”. În acest fel, un individ ar trebui să evalueze o acțiune gândindu-se la consecințele sale, analizând efectele pozitive și negative ale acesteia și apoi, prin comparație, cunoscând aceste date, să ia decizia finală. Dacă numărul consecințelor pozitive este mai mare decât numărul consecințelor negative, atunci tragem concluzia că acțiunea este una acceptată din punct de vedere etic și poate fi întreprinsă.

Al doilea grup de teorii etice are o abordare deontologică. Acestea sunt bazate pe datorii și pentru ca o acțiune să fie etică și corectă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici. Abordarea deontologică a eticii nu acceptă punctul de vedere utilitarism, ce susține ideea că moralitatea unei acțiuni depinde de consecințele acesteia. Din punct de vedere deontologic, o acțiune este corectă sau greșită independent de consecințele pe care le poate avea. Argumentul adus aici este faptul că indivizii nu au de unde să știe dacă o acțiune are caracteristici corecte sau greșite. R. T. De George afirmă că tradiția și religia ghidează oamenii spre ceea ce este corect și greșit și îi obligă pe aceștia să urmeze regulile pentru a avea o conduită morală. Însă, în societatea modernă, teoria etică bazată pe datorie enunțată de Kant, Etica datoriei la Kant, pare să primească mai multă atenție. Bazat pe ceea ce a declarat Kant, „nimeni nu ne poate forța să avem o conduită morală și ne comportăm moral fiindcă decidem asta și alegem să fim raționali”. Deci, în conformitate cu punctul său de vedere, indivizii acționează moral atunci când aleg în cunoștință de cauză să o facă.

În final, al treilea grup de teorii etice este cel al abordării numite uneori etica pluralistă. Înseamnă că este o combinație între cele două teorii mai sus menționate și acoperă aspectele negative ale unei abordări cu cele pozitive ale celeilalte. De exemplu, se susține că utilitarismul nu poate oferi un raport de justiție satisfăcător, și astfel anumiți folosofi au adăugat noțiuni deontologice de justiție asupra abordarii utilitariste.

Similară cu împărțirea teoriilor etice în trei grupuri realizată de De George este și clasificarea realizată de John Tsalikis și David J. Fritzshce a teoriilor etice în trei grupuri, teorii consecvente, teorii cu reglemantare unică non consecvente și teorii cu reglementare multiplă non consecvente. Teoriile consecvente abordează exclusiv consecințele unei acțiuni și judecă respectiva acțiune prin prisma consecințelor sale. A doua grupă de teorii pune accent pe un cadru de reglementare unic, și concluzia că acțiunea este corectă sau greșită este independentă de rezultatul său iar a treia grupă ia în calcul un cadru de reglementare multiplu. Cum au afirmat de asemenea și Tsalikis și Fritzsche, primul grup, cel al teoriilor consecvente este similar cu cel al teoriilor teleologicale al lui R. T. De George. În plus, alți filosofi au numit cel de-al doilea grup deontologic iar grupul al treilea ar fi un hibrid între teoriile teleologice și deontologice. Aproape aceeași împărțire a fost realizată și de Robbin Derry și Ronald M. Green, care împart abordările teoriei etice în viziuni teleologice și deontologice.

O abordare diferită o au George D. Chryssides și John H. Kaler, care împart abordarea teoriilor etice în cinci categorii. Prima categorie face referire la punctul de vedere subiectiv asupra teoriilor. Aceștia au numit trei teorii etice diferite ce pot fi enumerate în clasa subiectivismului. Prima dintre acestea a fost numită auto realizarea, în care afirmă că „judecățile morale depind de individ”. A doua abordare din clasa subiectivismului se referă la viziunea existențialistă asupra eticii, și susține faptul că punctul principal al eticii nu este ceea ce decizi, ci mai dgrabă faptul că iei o decizie. Mai simplist spus, înseamnă că nu trebuie să iei drept exemplu și să urmezi ceea ce societatea consideră că este sau nu etic, ci important e să iei propriile decizii. Aceștia continuă și plasează o a treia subcategorie numită emotivism, despre care afirmă că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv.

A doua grupă a clasificării făcută de Chryssides și Kaler este numită relativism cultural și are ca argument ideea că ceea ce este corect și greșit este relativ în funcție de cercul în care se învârte individul. Așa cum au menționat cei doi autori, „Toată lumea o face!” ar putea reprezenta motto-ul acestei abordări. Conform acestei abordări a teoriilor etice, standardele etice niciodată nu se îmbunătățesc sau se înrăutățesc, ci doar se schimbă. Bazat pe relativismul cultural, adevărul moral poate de asemenea fi diferit în funcție de timp și spațiu. De exemplu, discriminarea în funcție de gen este considerată neetică în secolul XXI în Europa, dar nu același lucru se întâmpla în urmă cu patruzeci de ani și poate nici acum în anumite state ale lumii. Relativismul recunoaște faptul că mediul în care trăim, care variază de la un moment și loc la alt moment și alt loc, modelează convingerile fiecărui individ în parte. Mai mult, această abordare reprezintă o reacție împotriva aspectului dominant al oricărei culturi care pretinde a avea un monopol al adevărului. Și, în sfârșit, în domeniul eticii, relativismul cultural transmite faptul că există diferențe morale majore și importante între culturi. Această concluzie are o importantă implicare și în lucrarea de față, deoarece susține ipotaza conform căreia companiilor multinaționale se confruntă cu dileme etice în timpul activităților economice internaționale, pentru că lucrează în țări diferite cu culturi diferite. Prin urmare, se confruntă cu condiția că moralitatea, și implicit etica, sunt diferite în aceste culturi față de cultura lor de origine.

Al treilea grup al clasificării este numit grupul non consecvent. Autorii au împărțit abordarea non consecventă în două subclase. Prima include teoriile etice bazate pe moralitatea religioasă și susține că acțiunile sunt etice dacă sunt în concordanță cu învățămintele scrise în Cartea Sfântă. În cadrul acestui tip de teori, concluziile dacă o acțiune este sau nu etică depind de reguli, legi și principii dictate de religii. A doua sub grupă a acestei categorii a teoriilor etice se bazează pe Teoria etică de datorie a lui Kant, care, așa cum am explicat și mai devreme consideră că esența moralității trebuie găsită în motivație. Bazat pe viziunea lui Kant, indivizii pot descoperii baza a ceea ce este corect și greșit printr-un proces al deducției raționale, independent de credințele religioase. Din perspectiva lui Kant, legile morale ar trebui urmate fiindcă este lucru potrivit de făcut și nu pentru că ar avea consecințe bune sau rele în viziunea independentă a fiecăruia.

Grupul al patrulea al clasificării este cel al consecvenței. Și în viziunea acestora, de asemenea, teoria cea mai bine cunoscută pentru consecvență o reprezintă utilitarismul, care a fost introdus în literatura de specialitate pentru prina data de Jeremy Bentham și dezvoltat mai apoi de către John Stuarn Mill.

În final, al cincilea grup, Legea naturală, se refră la abordarea eticii bazată pe drepturile fundamentale ale omului. Acestă abrodare include teorii care accentutează drepturile omului și obligațiile lor. Se presupune că oamenii au drepturi ce sunt inerente în natură, așadar trebuie să le știm și să le recunoaștem. Unele teroii leagă aceste drepturi de documentele religioase, în timp ce în viziunea altora, acestea se găsesc în documente și declarații, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului. Printre teoriile aceste categorii, cea mai faimoasă este cea a Legii naturale, prezentată în mare parte de către filozoful John Locke. Aserțiunea filozofului englez este aceea că „Libertatea individului nu trebuie violată.” și susține „drepturile naturale ale individului la viață, libertate și proprietate privată”. Natural law („Legea naturală”) nu are nicio versiune definitivă, aceasta având însă mai multe interpretări. Legea în sine se refăra la o ordine morală obiectivă, superioară legii oamenilor, ce avea în secolele XVII – XVIII scopul de a limita puterea guvernanților și sta la baza stabilirii principiului democratic fundamental de a alege conducerea Guvernului prin vot liber. Aceasta reglementează faptul că drepturile naturale sunt posedate de către indivizi prin caracterul de ființe umane, și nu pot fi conferite de către Guvern.În timpurile noastre, drepturile omului au înlocuit drepturile naturale iar unica datorie a Guvernului în prezent este de a proteja și recunoaște aceste drepturi. Conform acestei abordări, drepturile date de Dumnezeu fiecăriu om, în virtutea statutului de ființă umană sunt drepturile naturale iar legile sau instituțiile care încalcă aceste legi trebuie declarate drept fiind imorale. Utilitariștii și non-utilitariștii, deși au puncte de vedere și abordări diferite, susțin că a respecta drepturile omului este o cerință fundamentală. Concluzia acestei abordări este următoarea, acțiunile pot fi clasficate ca fiind corecte sau greșite, doar dacă toți indivizii din societate vor beneficia de o libertate personală mai mare ulterior.

Cu o abordare mai recentă, autorul Mark S. Schwartz, menționează că împărțirea abordărilor teoriilor etice în două mari categorii, consecvențialistă și non-consecvențialistă, reprezintă modul de grupare dominant în literatura eticii în afaceri și este urmat de marea majoritate a cercetătorilor.

În 2010, Andrew Crane și Dirk Matten, împart teoriile etice în două mari grupe, teorii etice tradiționale și teorii etice contemporane. Primul grup, cel al teoriilor etice tradiționale, urmează, de asemenea, abordarea dominantă de clasificare și se împart sub titlurile de teorii etice consecvențialise și non-consecvențialiste. Asemenea altor autori, și ei au numit utilitarismul ca fiind faimoasa teorie etică non-consecvențialistă. Mai mult, aceștia au evidențiat o altă teorie etică numită egoism, a cărui mare susținător a fost Adam Smith. Egoismul este cea mai veche idee filozofică, conform lui Crane și Matten. În această teorie, o acțiune este corectă din punct de vedere moral dacă factorul de decizie decide de bună voie să urmeze interesele ce vor apare pe termen scurt sau pe termen lung. Crane și Matten continuă cu teoriile etice contemporane și le definesc drept teorii ce fie au fost dezvoltate sau aduse în atenția domeniului etiici în afaceri în ultimul deceniu. Aceștia au enumerat patru teorii etice contemporane, și anume, etica virtuții, etica feministă, etica discursului și în cele din urmă etica postmodernistă.

O altă abordare a teoriilor etice mai recent evidențiată în literatura de specialitate este reprezentată de confucianism. Această abordare specifică Orientului poarta denumirea folozofului chinez Confucius, cel ce a enunțat principiile primare ale confucianismului clasic: „promovarea armoniei și echității sociale, ca imperative ale condiției umane; cultivarea virtuților de bază: înțelepciunea, curajul, loialitatea, fidelitatea, îndrăzneala, dreptatea, onoarea, adevărul, sinceritatea; respectul ierarhic în relațiile sociale”. Diferența între societățile occidentale și cele orientale este una majoră în mediul economic. Putem afirma despre societatea occidentală că este una a virtuții, în care se pune accent pe conduita indivizilor și pe educația acestora spre păstarea obiceiurilor. Aspectele postconfucianismului sunt aplicate astăzi în mediul internațional de afaceri, și anume, transpunerea justiției și armoniei în etica afacerilor prin mentalitatea comunitară, promovarea ierarhică în cadrul companiei se face pe baza experienței și vechimii la locul de muncă și loialitatea și supunerea sunt evidențiate drept fiind valori esențiale ale eticii profesionale.

Din perspectivă proprie, după enumerarea și explicarea de mai sus a abordărilor domninante din domeniul eticii în afaceri, interpretez că deși acțiunile indivizilor și analiza consecințelor acestor acțiuni se relizează în mod individual și în strânsă legătură cu normele și valorile morale promovate de cultura specifică fiecărei societăți în parte, putem diferenția un principiu care reușește să fie prezent în toate culturile și grupurile, indiferent de perioada de timp la care ne raportam, și anume încrederea și convingerea că liderul unui grup sau managerul unei companii este persoana ce deține, într-o mai mică sau mai mare măsură, responsabilitatea bunăstării membrilor grupului.

Fiecare sistem prezentat anterior are particularități proprii, însă acestea prezintă și valori sau nonvalori comune. Deși au elemente comune, nu se pot restrânge toate aceste sisteme într-un sistem unic și consistent. „Deciziile etice nu sunt general valabile, utilitarismul și etica deontologică pot duce chiar la concluzii opuse. Astfel, ceea ce pare normal dintr-o anumită abordare, poate fi imporat supus unei alte teorii normative.”.

1.4. Rolul eticii în afaceri

Companiile, indiferent de mărimea pe care o au, dezvoltă strategii pentru a folosi într-un mod cât mai eficient resursele de care dispun și pentru a își atinge obiectivele. Un plan de etică în afaceri ajută managerii să îmbunătățească performanța companiei, să creeze profit și să contribuie la dezvoltarea economică a comunității în care activează prin îndeplinirea așteptărilor rezonabile ale persoanelor împlicate în afacere. Un plan de etică în afaceri își propune, de asemenea, să obțină rezultate specifice, cum ar fi creșterea gradului de conștientizare a problemelor de etică, îmbunătățirea sistemului de luare a deciziilor și reducerea abaterilor.

Rolul principal el eticii în afaceri este acela de a influența o companie și pe angajații săi să fie responsabili pentru acțiunile lor, deoarece acestea afectează persoanele cu care interacționează și cu care desfășoară activități de afaceri. Aceasta include atât comportamentul din interiorul firmei, cât și cel din exterior. Scopul eticii în afaceri este să facă întreprinderile conștiente de consecințele acțiunilor lor, astfel încât acestea să poată avea în continuare succes într-un mod responsabil. Etica în afaceri se poate aplica fiecărui aspect al afacerii și de aceea, are de obicei un impact dramatic asupra structurii unei companii.

Un rol important al eticii în afaceri este de a gestiona comportamentele ce nu pot fi acoperite de legi guvernamentale. Sunt numeroase acțiuni care, deși sunt legale, sunt în detrimentul anumitor grupuri, cum ar fi angajații, membrii ai comunității și grupuri ce sunt afectate de acțiunile companiei. Astfel, având un cod de conduită etică, o companie își poate reglementa comportamentul și se poate asigura că acționează în mod corespunzător acestuia.

Standardele referiotare la ceea ce este acceptabil în mediul profesional sunt în permanentă schimbare. Un alt rol al eticii în afaceri este de a demonstra un comportament care este norma actuală, deoarece acțiuni acceptabile și considerate etice în trecut, pot deveni nepotrivite în prezent și viceversa. În plus pentru a asigura faptul că o companie acționează cu sensibilitate, o altă funcție a eticii în afaceri este aceea de a menține afacerea cinstită. În timp ce multe comportamente imorale nu sunt reglementate din punct de vedere legal ca fiind ilegale, acestea pot conduce la acte ilegale. Implementând un cod de etică în companie angajații sunt încurajați să rămână onești și să se orienteze clar față de comportamentul potențial ilegal.

Păstrând puternică etica în afaceri, aceasta poate avea efect asupra succesului companiei. Acționând cu sensibilitate și respect față de ceilalți, o afacere își poate îmbunătăți poziția în comunitate și în industrie. Companiile etice inspiră adesea altora încredere și loialitate, și de aici automat și către produsele pe care le promovează.

Etica în afaceri are și rolul de a de asigura că puterea deținută de marile corporații multinaționale este folosită într-un mod pozitiv. Pe măsură ce o companie se extinde, adesea oportunitățile de corupție cresc. În anumite cazuri, această extindere poate ascunde sau chiar distuge elemente valoroase în comunitate. Prin urmare, o companie trebuie să dezvolte un cod de conduită puternic pentru a putea repara posibilele pejudicii cauzate de succesul sau și chiar poate lucra într-un mod proactiv pentru a îi ajuta pe ceilalți.

Etica în afaceri se poate aplica, de asemenea, și acționarilor unei societăți. Atunci când se iau decizii, într-o companie în care există un cod de conduită etică, se va lua în considerare modul în care comportamentul firmei va afecta toate persoanele implicate, ce au o miza în respectiva afacere. Teoria este că, deși este legal pentru o companie să acționeze în interesul pe termen lung al propriilor obiective, este moral să ia în considerare și nevoile acționarilor.

CAPITOLUL II ETICA ÎN AFACERI ȘI COMPANIILE MULTINAȚIONALE

Ramura eticii ce se ocupă de problemele de ordin moral la nivel internațional se numește etica în afacerile internaționale și face referire la aspectul etic a oricărei activități de afaceri între doua sau mai multe state, sau între două sau mai multe companii private din țări diferite. Această ramură a eticii crează un cadru de conduită acceptabil din punct de vedere moral pentru indivizii ce au in cadrul companiilor rol executiv sau decizional și se află pe trepte ierarhice diferite și își desfășoară activitatea atât în țara de origine a companiei cât și în alte țări.

2.1 Probleme specifice eticii în afacerile internaționale