Etica de la Ramura Filosofica la Afaceri

Conceptul de etica in afaceri.

DEX definește etica în anul 1975 reprezentând „știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare unei anumite clase sau societăți”.

Etica înglobează conceptele de bază și principiile fundamentale ale comportamentului uman corect. Aceasta include studiul valorilor universale, cum ar fi egalitatea esențială dintre bărbați și femei, drepturile omului, supunerea oamenilor în fața legilor, moralitatea etc.

O altă definiție a eticii redă acest concept sub forma studiului standardelor morale, a ceea ce este bine sau rău, corect sau incorect, într-o societate pentru a stabili dacă standardele sunt rezonabile, cu scopul de a le aplica în situații concrete.

Cuvintul etică e perceput ca fiind o reflectare conștientă a credințelor morale și a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale. Etica e o știință a binelui și a răului.

Alți autori mentioneaza că notiunea de morală provine de la latini și semnifică aproape același lucru ca și termenul de etică.

Părerea despre lipsa valorilor morale, ce reglementează relațiile în afaceri în condițiile economiei de piață, este raspândită pe larg. Conducătorii firmelor au dubii în vederea atmosferiei etice în interiorul organizație, ce există în lumea afacerilor: opt din zece manageri consideră, că businessmanii într-un fel sau altul încalcă normele etice în practica lor de afaceri, iar aproximativ unul din trei persoane consideră că respectarea anumitor norme etice ar împiedica o carieră de succes a unei persoane.

Creșterea interesului față de etica în afaceri este determinată și de schimbarea naturii însusi a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidența procesul de globalizare.

Etica afacerilor include fenomenele de diferite ordine cum ar fi: estimarea etică atât a politicii interne cât și a celei externe a organizației; valorile morale ale membrilor organizației respective; climatul moral din colectiv; normele etichetei în afaceri (norme externe ritualizate de comportament).

În sens larg, etica e impartită în etică teoretică și etică normativă.

Etică teoretică – reflectă teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre esența acesteia.

Etică normativă – se referă la o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale. Considerăm și noi, având în vedere definițiile anterioare, că termenul de etică se suprapune celui de morală.

Astfel, etica poate fi inteleasa ca abilitatea persoanelor fizice de a diferentia binele și rău și promisiunea de a face bine. În cadrul intreprinderii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunțuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conștient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.

 Normele morale au de obicei în componență două elemente:

 un element calitativ, ce recomandă sau impune ceea ce e bine să  faci sau să  fii;

 un element imperativ, ce se concretizează în expresia trebuie să  faci sau trebuie să  fii.

O altă descriere a normelor morale se referă la obiectivitatea lor, adică aceste norme nu sunt voința cuiva, ci sunt generate și se manifestă datorită unor nevoi obiective ce rezultă din specificul relațiilor dintre oameni.

Câteva percepții ale eticii în afaceri

Tabel Nr. 1.1. Valorile etice vs. valori valorile neetice.

Adaptat după: Octave Gelinier, Etica de los negocios, Ed. Espasa Calpe, Madrid, 2001, pg. 68- 71.

Practica eticii în afaceri are urmatoarele principii etice:

Respect față de normele juridice în vigoare la nivel național, comunitar și global;

Respectarea confidentalității informațiilor în interiorul a trei relații: de către salariat față de societatea comercială, de către negociator față de exterior, de către furnizor față de clienți;

Sensibilitatea față de neînțelegerile de interese (transparența și apelarea la arbitrii neutre pentru rezolvarea acestor conflicte);

Constiința profesională;

Loialitatatea și buna credință;

Simțul responsabilității;

Respectarea libertăților și drepturilor celorlați;

Respectarea ființei umane.

Citeva principii morale a managerilor unei organizații:

Ajută subordonații să cunoască scopul, sensul muncii și spiritual de echipă;

Elimină condițiile și situațiile care îi fac pe ceilalți să acționeze în mod egoist sau neetic;

Descoperă necesitățile reale ale subordoanților săi și îi ajută să și le satisfacă;

Nu-și ascund greșelile; le recunoaște, le rectifică și își cere scuze;

Exemplul personal influențează comportamentul celorlalți;

Respectă demnitatea subordonaților;

Își exercită autoritatea fără concesii și în mod corect etc.

Etica în afaceri – clasificări, caracteristici.

Clasificarea eticii in afaceri:

Orientarile de baza ale eticii in afaceri:

abordarea moralista;

abordarea pragmatica.

Clasificarea eticii in afaceri in functie de abordare:

etica regulilor;

etica posibilului;

etica convingerii;

etica responsabilitatii.

Caracteristicile eticii:

caracterul analitic (se preocupa de cauzele actiunilor umane);

caracterul normativ (stabileste anumite reguli de conduita);

caracterul practic (este orientata spre actiune);

caracterul rational (este constientizata si asumata de indivizi);

caracterul prescriptiv (recomanda normele morale de respectat).

Factorii ce creeaza un comportament etic.

Reglementările guvernamentale.

Reglementările guvernamentale din țările în curs de dezvoltare interzic anumite procese de fabricarea unor produse, producerea anumitor material sau efectuarea unor practice comerciale ce nu au legatură cu cererea de pe piața respective.

Firmele ar trebui să cunoască ce este interzis în afaceri și să respecte întodeauna anumite prevederi legale.

Reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legale sau ilegale. Dacă reglementările sunt insuficiente și permit desfășurarea de către organizașie a unor activități incorecte ar pierde interesele din partea partenerilor de afaceri și a clienților, afacerile mai pot fi legale dar neetice și ar rezulta ca ar fi și incorecte din punct de vedere legal.

Codurile de etică.

Codul etic este instrumentul care întreprinderile îl folosesc cel mai frecvent pentru a dezvolta o cultură etică. Cu toate acestea, adoptarea acestuia nu garantează îmbunătățirea culturii organizatorice, nici atitudinile comportamentale.

Codurile de etică sunt “cele care statutează normele și credintele unei organizatii”. Normele și credințele sunt în general propuse, definite și discutate spre conducere, și apoi publicate și distribuite angajațiilor.

Ovidiu Spătăcean (2011) formulează șase dimesiuni fundamentale al unui comportament etic în organizație. Fiecare dintre dimensiuni conține un set de valori constituente:

a) Credibilitatea (onestitatea, integritatea, fiabilitatea, loialitatea);

b) Respectul (înțeles ca manifestare a considerației față de ceilalți însoțită de acceptarea a diferențelor și a convingerilor individuale fără îndoială: politețea, eticheta, demnitate, toleranță);

c) Responsabilitatea (presupune a răspunde pentru propriile acțiuni, atitudinea de urmărire a excelenței în propria practică, efortul pentru autodezvoltare);

d) Dreptatea (egalitatea, proporționalitatea, sinceritatea, rigurozitatea, echitarea);

e) Empasia este înteleasă ca preocupare sinceră pentru bunăstarea celorlați (bunăvoință și comportament altruist);

f) Spiritul civic (respectarea legilor).

Daniela Agheorghiesei, în lucrarea sa Etica în afaceri menționează asupra codurilor de etică și asupra standartelor de conduită profesională, unde abordează că sunt instrumente practice ale managerului, destinate transformării puterii sociale și a moralității și utilizării acestuia.

Potrivit Confr.dr. DaneielaAgheorghiesei, “codul etic formulează idealuri, valori și principii care guverneată o organizație.” Astfel, indentifică câteva obiective ale unui cod etic:

-A defini comportamentele acceptate sau acceptabile;

-A promova înalte standarte de practică;

-A le furniza membrilor un etalon pe care să-l folosească pentru propria evaluare;

-A stabili un cadrul comportamentelor profesionale și responsabile;

-Ca semn al maturizării ocupaționale.

“Utilitatea codurilor este aceea de a menține nivelul de conștiință privind etica, de a servi ca instrument de reamintire și de a ajuta la aprofundarea procesului de reflecție în fața situațiilor noi.”

Pentru a fi eficient, codul de conduită în afaceri trebuie să fie ceva mai mult decât un simplu document pe o poliță. El trebuie să fie creat astfel încât comportamentul etic să fie încurajat și angajații să fie mândri în luarea deciziilor etice.

Codul de conduită trebuie să ofere îndrumare privind relațiile dintre părțile interesate și procesul de luare a deciziilor în întreprindere. Este de remarcat că angajații de orice nivel al organizației trebuie să tindă spre respectarea standardelor stabilite de codul de conduită, iar managementul de vârf trebuie să exemplifice aceste standarde, deoarece codurile de conduită nu au nici un avantaj în cazul în care conducerea le ignorează.

Ce e etica in afaceri?

Pentru început bunul simț ne poate fi de un real ajutor dacă dorim să răspundem la întrebarea de mai sus. Dintr-o atare perspectivă suntem obligați să constatăm asocierea a doi termeni (etică și afaceri) destul de diferiți, cel puțin în felul în care ei sunt înțeleși în limbajul comun. În fapt, orice om cu sau fără o pregătire specială, va fi probabil de acord că termenul compus – etica afacerilor – este sinonim cu ideea de comportament corect, cinstit în sfera largă a schimburilor de bunuri, a comerțului și negoțului. Înseamnă că, omul comun este dispus să accepte că moralitatea elementară (să nu furi, să nu minți, să nu lezezi sau distrugi viața și/sau sănătatea altora) cuprinde nu numai relațiile interpersonale directe sau cele publice cunoscute ci și activitățile diverse ce încep în sintagma „afaceri“.

Mai mult, omul simplu este capabil de o judecată sapiențială care sună astfel: nimeni și nimic pe lumea asta, nu scapă de a fi judecat, ca bun sau rău, ca moral sau imoral, iar, afacerile sunt făcute de oameni, și, prin urmare, unii vor face afaceri cinstite, iar alții necinstite.

Cum definesc etica în afaceri cei care s-au remarcat ca teoreticieni în acest domeniu?

Un autor de manual precum R.T. De George va afirma esențializat că etica afacerilor se referă la o perspectivă etică (implicată sau explicită) asupra modului în care o companie sau un individ înțeleg să facă afaceri. Aceasta înseamnă, în primul rând că, etica afacerilor e o descriere a felului în care cei implicați în aceste activități pot fi etichetați ca fiind morali, imorali sau amorali. În al doilea rând, mi se sugerează că simpla descriere nu este suficientă în acest caz pentru că, în fond în modală avem de-a face nu numai cu ceea ce este, ci mai ales cu ceea ce ar trebui să fie. Explicit, este în această ordine de idei, P.V. Lewis atunci când afirmă că această nouă disciplină teoretică cuprinde „un set de principii și de argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri“, atât la nivelul individual cât și la cel colectiv public. Or, raportarea conduitelor la standarde, la principii se traduce în judecăți de apreciere morală. Întrebarea care se pune în acest context este următoare: avem de-a face cu standarde morale care sunt valabile numai pentru afaceri sau ele sunt aplicabile pentru toate zilele și faptele omenești? Un răspuns notabil, ne oferă Laura Nash: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activitățile și scopurile întreprinderii comerciale;

nu este un standard moral separat (s.n.), ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acționează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice“. Acest răspuns poate fi completat astfel: etica în afaceri reprezinta studiul situațiilor, și al deciziilor care au loc în sfera afacerilor, prin prisma a ceea ce este moralmente bun sau rău.

O asemenea observație se cuvine însă și ea prelungi astfel în acest caz deși avem de-a face cu un context particular, specific (afacerile), judecățile noastre au un caracter universal: ele se referă la ceea ce este bine (moral) sau rău (imoral) pentru toți oamenii, nu numai pentru cei implicați în decizii și situații de afaceri.

Prin urmare, de pildă, utilizarea termenului de om cinstit acoperă același conținut etic (acest om spune mereu adevărul, este corect, este altruist etc.) fie că este vorba de o relație între prieteni, între necunoscuți sau între parteneri sau concurenți în afaceri.

În genere, după cum am văzut, eticienii se străduie să definească cât mai adecvat atât fiecare termen în parte cât și asocierea lor. Ce se întâmplă însă când sunt întrebați, de pildă, despre semnificația termenului etică, oamenii de afaceri americani?

Iată câteva răspunsuri tipice:

Etica are de a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine sau rău;

Etica e legată de credința mea religioasă;

A fi etic înseamnă să respecți legea;

Etica constituie modelele de comportament acceptate de societate;

Nu știu ce înseamnă acest cuvânt.

Pentru majoritatea eticienilor nici unul dintre aceste prime patru răspunsuri nu e întru totul corect.

În fine, a fi etic nu se confundă cu a te conforma pe deplin unor modele de conduită acceptate în societate. Dacă ar fi așa atunci conformismul ar fi identic cu care „a produs“ cel mai oribil, abominabil fenomen, Holocaustul împotriva poporului evreu; or, știm bine, au fost momente în istoria omenirii (unele recepte precum conformismul nazist) când „a te conforma“ era sinonim cu a nu te opune crimei sau chiar a săvârși pentru că „așa se cere“ și, ea este „acceptată de societatea“ noastră… era identic cu a-i disprețui pe cei considerați din anumite motive, „inferiori“ („evrei“, slavi“, „țigani“, „negri“ sau „cei din colonii“ sau „cei din Lumea a treia“ etc.). Mai mult, dacă a fi etic în comportare ar fi tot una cu fenomenul de conformitate majoritară atunci problemele morale ar fi relativ ușor de rezolvat doar prin apel la sondaje de opinie. Or, „ce trebuie să faci“, când este vorba de pildă, de eutanasiere, de avort, de pedeapsă capitală, de atitudinea față de homosexualitate sau lesbianism, de atitudinea față de cei infectați cu HIV etc. nu poate depinde numai de opinia generală, de starea psihologiei colective la un moment sau altul.

După cum o să vedem în continuare, etica nu este reductibilă doar la „ce se spune“ sau la „ce se face“, pentru simplul motiv că multe lucruri „spuse“ s-au dovedit a fi, cu certitudine, profund greșite și multe lucruri „făcute“ „de mulți“, sau „de majoritate“, s-a constatat că au fost, din păcate, indubitabil, dăunătoare, rele.

Perspectivele relației afaceri-etică.

Exista trei perspective ale relatiei etica – afaceri:

Incompatibilitatea dintre afaceri si etica;

Compatibilitatea dintre afaceri si etica;

Preeminenta eticii asupra afacerilor.

Exista patru teorii distincte se se subsumeaza teoriilor anterioare:

Teoria incompatibilitatii dintre afaceri si etica;

Teoria responsabilitatii unice a afacerilor de a face profit;

Teoria „stakeholders”;

Teoria responsabilitatii sociale corporative.

Corespondenta dintre perspectivele si teoriile relatiei etica – afaceri:

Perspectiva I – Teoria 1.

Perspectiva II – Teoria 2. Modelul economic.

Perspectiva III – Teoriile 3. si 4. – Modelul socio-economic.

Teoria incompatibilitatii dintre afaceri si etica:

Albert Carr (1968).

“Business is business and shouldn’t be mixed up with ethics”.

etica si afacerile nu au niciun punct comun;

nu exista responsabilitati etice in afaceri;

nu exista etica in afaceri;

analogia dintre afaceri si jocul de poker;

„Fa celorlalti ceea ce nu ai dori sa iti faca ei, inainte ca ei sa iti faca tie acest lucru”.

atat timp cat o companie nu incalca regulile jocului stabilite prin lege, ea are dreptul legal de a-si alcatui strategia de afaceri fara a urmari nimic altceva in afara profiturilor;

teoria poate fi asociata cu responsabilitatea economica a companiilor.

Teoria responsabilitatii unice a afacerilor de a face profit:

Milton Friedman (1970).

“Since good business is good ethics, good ethics will be good business too”.

teoria compatibilitatii dintre afaceri si etica;

singura responsabilitate a afacerilor este de a face profit si de a maximiza valoarea actionarilor (teoria clasica a afacerilor);

etica in afaceri inseamna doar obligatiile managerilor fata de proprietari (obligatie legala si morala);

managerul este un agent al actionarilor;

afacerile isi asuma responsabilitati suplimentare din motive de ordin pragmatic, pentru a castiga in termeni de imagine, in vederea maximizarii valorii actionarilor lor;

teoria poate fi asociata cu responsabilitatea legala a companiilor.

Teoria “stakeholders”:

Amitai Etzioni (2002).

orice companie are o responsabilitate sociala si o datorie morala fata de toate grupurile care influenteaza si sunt influentate de activitatea sa economica, nu doar fata de proprietari;

abordare de natura deontological;

scopul unei afaceri este de a servi si a armoniza interesele divergente ale stakeholderilor sai;

inside groups (teoria firmei inchise) si outside groups (teoria firmei deschise);

stakeholderi primari (teoria “stakeholders” in varianta restransa) si stakeholderi secundari (teoria “stakeholders” in varianta extinsa);

teoria poate fi asociata cu responsabilitatea morala a companiilor.

Teoria responsabilitatii sociale corporative:

teoria care isi asuma cel mai mult din etica in afaceri;

obligatiile unei companii se extind la nivelul intregii comunitati, nu doar la nivelul grupurilor care isi aduc contributia la profiturile companiei;

RSC: minimalista si maximalista; pragmatica si deontological;

teoria “stakeholders” si teoria responsabilitatii sociale corporative fac trecerea de la modelul economic la modelul socioeconomic;

teoria poate fi asociata cu responsabilitatea discretionara a companiilor.

Politica de etica in afaceri.

Figura 1.3. Cele patru sfere de acțiune ale comportamentului etic.

Conducerea societății are o funcție de model. Comportamentul etic impecabil a organelor și a managementului organizational la locul de muncă semnifică în principal onestitate și corectitudine în comportamentul cu angajații cât și cu clienții, furnizorii, concurenții, autoritățile și împreună cu comunitatea. Integritatea și buna reputație a organizatiei sunt foarte importante pentru succesul ei.