Etapele Formarii Si Dezvoltarii Uniunii Monetare Europene
Cuprins
Listă tabele
Tabel 1.1.Condițiile de convergență nominală 10
Listă figuri
1.2 Uniunea economică și monetară 6
Graficul nr. 2.1: Indicele armonizat al prețurilor de consum 20
Graficul nr. 2.2: Deficitul bugetar și datoria publică 22
Graficul nr. 2.3: Evoluția ratelor dobânzii pe termen lung 2007-2013 25
Graficul nr. 2.4: Evoluția cursului de schimb 27
Graficul nr. 2.5: Popularitatea monedei unice în perioada 2007 – 2013 30
Graficul nr.3.1 : Evoluția ratei inflației în zona euro, în perioada 2008-2014 35
Graficul nr. 3.2 : Evoluția Produsului Intern Brut în zona euro, în perioda 2008-2014 36
Graficul nr.3.3 : Evoluția ratei șomajului în zona euro (2009-2014) 38
Graficul nr. 3.4 : Evoluția indicatorilor economici în state membre ale zonei euro, în 2013 (%) 40
INTRODUCERE
Criza economică începută în 2007 și cu termen de finalizare incert reprezintă un subiect preocupant pentru multă lume.Este probabil cea mai gravă criză din ultimii 80 de ani. O explicație oficială a crizei este furnizată de instituțiile publice, potrivit căreia problema își are originea în comportamentul nepotrivit al agenților economici și în imposibilitatea pieței de a funcționa lin, asigurând alocarea corespunzătoare a resurselor.
Pe de altă parte, există argumente care susțin că tocmai intervenția statului a sădit semințele turbulențelor financiare pe care le traversăm în prezent. Potrivit celor care le susțin, rețeta prescrisă de autorități nu poate duce la atenuarea dificultăților economice ci, din contră, la agravarea lor.Criza economică este rezultatul unui complex de factori, care includ în principal: erori de politică monetară, distorsionarea stimulentelor agenților economici și patologia politicii de reglementare financiar-bancară.
Științele economice nu au încă capabilitatea de a explica ce se întamplă, de a prezice evenimente importante și de a oferi soluții valide. Specialiștii în economie nu au anticipat declanșarea și evoluția crizei actuale. Recomandările lor contradictorii cu privire la măsurile care trebuie luate ca să restabilească încrederea în sistemul financiar și ca să aplaneze depresiunea economică actuală reflectă mai mult o ignoranță.
Am ales această temă datorită faptului că România este direct implicată atât în fenomenul numit “ criză “,cât și în acela de adoptare a monedei unice europene(euro).
Primul capitol al lucrării, “Etapele formării și dezvoltării Uniunii Monetare Europene“ prezintă etapele integrării europene.Tot în acest capitol sunt prezentate și criteriile de convergență pe care trebuie să le îndeplinească orice țară care dorește să adopte euro.Acestea se referă la stabilitatea prețurilor,finanțele publice,cursul de schimb valutar și ratele dobânzilor pe termen lung.
În al doilea capitol este prezentată o analiză care arată cât de bine au fost îndeplinite în ultimii ani criteriile de convergență în țările care și-au depus candidatura pentru adoptarea euro.Am ales aceste țări,pentru că și-au exprimat oficial dorința de a adopta euro,fiind analizate și în rapoartele de convergență emise de Banca Centrală Europeană,rapoarte care în general apar din doi în doi ani.
Al treilea capitol este reprezentat de un studiu de caz asupra legăturii între criză și euro.Este analizată evoluția performanțelor macroeconomice ( inflația, PIB-ul, șomajul ) în zona euro în contextul crizei economice globale Apoi am vorbit despre impactul crizei economice asupra economiei țărilor din zona euro.Spre sfârșitul capitolului am prezentat rezistența zonei euro în fața unei crize economice severe.
În al patrulea capitol am concluzionat și am propus anumite soluții anti-criză care consider că ar putea fi implementate pentru depășirea acestui fenomen,criza cu care ne confruntăm.
CAPITOLUL 1.ETAPELE FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII UNIUNII MONETARE EUROPENE
1.1.Etapele integrării europene
Uniunea economică și monetară considerată a fi,dintr-un anumit punct de vedere,cel mai ambițios dar și cel mai riscant proiect al construcției europene este rezultatul unei decizii politice fundamentată pe o puternică componentă economică. Dacă doar una dintre cele două componente (economică sau politică) ar fi stat la baza creării acesteia,UME nu s-ar fi realizat nici în prezent deoarece doar din punct de vedere economic sau doar din punct de vedere politic argumentele nu ar fi fost suficiente.
Uniunea Europeană (UE), așa cum o cunoaștem astăzi, își trage originile din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), instituită în anul 1952. Statele membre fondatoare au fost Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Scopul acestora l-a constituit scoaterea resurselor care au fost vitale pentru războaiele mondiale – cărbunele și oțelul – de sub suveranitatea națională în vederea menținerii unei păci de durată.
Construcția unei Europe unite este un lung proces în care alternează perioade de calm și etape decisive.Integrarea europeană nu poate fi decât progresivă.Ea nu poate fi comparată cu crearea Statelor Unite ale Americii sau unificarea statelor italiene pentru că Europa regrupează state și comunități umane care au tradițiile lor proprii.Există deci diferite grade ale integrării.Se disting tradițional cinci niveluri de integrare:
Primul nivel este zona de liber schimb:
Aceasta este o zonă în interiorul căreia taxele vamale și restricțile cantitative pentru schimburi(contingențe)au fost suprimate (de exemplu A.E.L.S creată în 1960 sau A.L.E.N.A între Canada,S.U.A și Mexic creată în 1994. Produsele din zonă pot circula liber și fără restricții cantitative în interiorul zonei fără să suporte taxe vamale la trecerea frontierelor interne ale zonei. În Comunitate drepturile de vamă au fost suprimate progresiv între 1957 și 1968.Dezavantajul este că într-o zonă există fenomenul deturnării traficului de mărfuri pentru că anumite produse originare din țări nu fac decât să tranziteze prin țările zonei care practică slabe drepturi de vamă,pentru a profita de regimul de taxare la frontier cel mai favorabil.Pentru a evita aceste deturnări de trafic a fost necesară trecerea la stadiul următor al integrării: Uniunea vamală.
Uniunea vamală:
Se vorbește despre uniune vamală când statele în cauză au eliminate drepturile vamale și contingențele nu numai între ele,dar au și creat un tarif vamal(sau tarif exterior) comun și o politică comercială comună.Tariful vamal comunitar(art 19 alin.1 T.C.E) se calculează stabilind media aritmetică a tarifelor aplicate în teritoriile vamale pe care le cuprinde Comunitatea.Primul tarif vamal comun a fost stabilit în 1968 și este revizuit periodic.Într-o uniune vamală,obstacolele tarifare la schimburi au fost eliminate,dar subzistă alte obstacole netarifare în ceea ce privește schimbul de mărfuri legate în special de disparitatea regimurilor fiscale aplicabile mărfurilor care circulă în înteriorul zonei,diversității normelor tehnice cărora trebuie să se conformeze produsele pentru a fi vândute în mod legal pe teritoriul anumitor state membre.
Pentru a garanta libera circulație a produselor și factorilor de producție (capitaluri, muncitori) numai trecerea la a treia etapă permite suprimarea ultimelor obstacole în ceea ce privește schimburile.
Al treilea stadiu este piața comună:
Este vorba despre piață comună când mărfurile,persoanele, capitalurile, serviciile (transporturile, băncile, asigurările, bursele) circulă libere pe piața respectivă-se evocă cele 4 libertăți fundamentale ale pieței commune. Piața comună este cunoscută ca fiind mai ambițioasă decât uniunea vamală pentru că presupune mai ales aplicarea de reguli și legislații comune,în materie fiscal sau în domeniul concurenței de exemplu.Presupune de asemenea existența unor politici sectoriale comune,cum ar fi în materie agricolă sau în domeniul transporturilor.
Noțiunea de piață comună a fost recunoscută în jurisprudența C.J.C.E-decizia Schul din 5 mai 1982 prevede că: noțiunea de piață comună vizează eliminarea tuturor barierelor pentru schimburile intracomunitare în vederea fuziunii piețelor naționale într-o piață unică realizând condiții cât se poate de apropiate de cele ale unei veritabile piețe interioare.
Grație adoptării celor 300 de propuneri de directive prevăzute de Cartea Albă a Comisiei din 1985, s-a fixat ca obiectiv finalizarea marii piețe interne cel mai târziu la 31 decembrie 1992.
Uniunea Economică și Monetară este al patrulea nivel de integrare:
Dimensiunea monetară a Europei este cvasiabsentă din Tratatul de la Roma,care se mărginește să enunțe câteva principii în legătură cu coordonarea politicilor monetare naționale și politicilor de schimb(fixarea parităților între monedele statelor membre).Dezintegrarea progresivă a S.M.I și fluctuația generalizată a monedelor în anii 1970 au constrains statele europene să se preocupe de dimensiunea monetară a construcției europene și să creeze un Sistem Monetar European(S.M.E) în 1979 la inițiativa președintelui Valery Giscard D’Estaing și a cancelarului german Helmuth Schmidt.Tratatul de la Maastricht este mult mai ambițios,pentru că prevede instaurarea unei U.M.E cu crearea unei monede unice gerată de o B.C.E,cel mai tîrziu la 1 ianuarie 1999.Euro va înlătura definitiv monedele naționale în 2012,după o perioadă tranzitorie în care moneda unică circulă oarecum în paralel cu monedele statelor membre.
Ultimul grad al integrării este uniunea politică:
Primele patru faze ale integrării europene privesc în mod esențial domeniul economic.Ultimul stadiu al integrării,Uniunea politică,poate lua mai ales forma unei federații(cu un Guvern federal,cu o Cameră a statelor,cu o Cameră a popoarelor și o Curte Supremă după modelul german).Din 1969 statele membre ale Comunităților Europene au mers mai departe în tentativa lor de a crea o Uniune politică,pentru că au dat unui Comitet prezidat de Christian Fouchet misiunea de a elabora un proiect de statut în acest sens.Acest Comitet a preyentat pe 2 noiembrie 1961 un statut al Uniunii politice.Acest proiect de statut refuză foarte clar opțiunea federală.Cei cinci parteneri ai Franței au prezentat,deci pe 20 ianuarie 1962 un contraproiect de “Uniune Europeană” care se presupune a fi mult mai ambițios.În plus,partizanii și adversarii federalismului s-au înfruntat (generalul De Gaulle se opunea oricărei evoluții de tip federal ) și au fost zadarnice eforturile întreprinse pentru crearea unei Comunități politice.
Concepția gaullistă a construcției europene a fost exprimată perfect cu ocazia unei conferințe de presă,pe 5 septembrie 1960:”A ne imagina că putem să construim ceva care să fie eficace,și care să fie aprobat de popoare,în afară și peste state este o himeră.Cu siguranță,este adevărat că s-au instituit anumite organisme mai mult sau mai puțin extranaționale.Aceste organisme instituite au valoarea lor tehnică,însă nu au și nici nu pot avea autoritate și in consecință eficacitate politică“.
Franța consideră că este de dorit a asigura cooperarea regulată a Europei occidentale,fiind posibil și practic,în domeniile politic,economic și cultural al apărării. Va trebui așteptat anul 1980 pentru ca o nouă inițitivă să fie luată în vederea creării unei Uniuni politice.Este vorba despre Proiectul Spinelli din iunie 1980 care prevedea crearea unei Uniuni dotate cu competențe foarte întinse precum și o întărire sensibilă a puterilor Parlamentului European.Deși acest proiect,adoptat cu o mare majoritate de Parlamentul European pe 14 februarie 1984,a eșuat,el constituie și astăzi o sursă de inspirație pentru membrii Adunării de la Strasbourg.Spinelli,partisan al unei Europe de tip federal,era liderul unui grup de parlamentari care se întruneau deseori la restaurantul strasbourgez “Crocodilul” (se vorbește astfel despre “grupul crocodililor”).
După toate aceste încercări,Tratatul de la Maastricht din 1992va crea o Uniune Europeană care este în același timp o U.E.M și o Uniune politică. Aceasta din urmă se fundamentează astăzi pe trei elemente principale:
cetățenia europeană
politica exterica externă și de securitate comună (P.E.S.C.)
justiția și afacerile interne (J.A.I)
Fiindcă nu s-a reușit promovarea unei Uniuni politice înaintea semnării Tratatului de la Maastricht,țările membre ale C.E au pus în aplicare,o cooperare politică europeană,încă de laînceputul anilor 1970. Această cooperare politică s-a fundamentat în principal pe Raportul Davignon,adoptat în octombrie 1970 la cererea șefilor de state și de guverne reuniți la Haga în decembrie 1969.
1.2 Uniunea economică și monetară
Uniunea economică și monetară (UEM) reprezintă un pas major în procesul de integrare a economiilor Uniunii Europene. UEM presupune coordonarea politicilor economice și fiscale, o politică monetară comună și o monedă comună – euro. Decizia de a forma o Uniune economică și monetară a fost luată de Consiliul European în orașul olandez Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht).
În termeni practici, UEM înseamnă:
Coordonarea elaborării politicilor economice între statele membre
Coordonarea politicilor fiscale, în special prin stabilirea de limite pentru datoria și deficitul public
O politică monetară independentă coordonată de Banca Centrală Europeană (BCE)
Moneda unică și piața unică
Etapele Uniunii Economice și Monetare:
Prima etapă a Uniunii Economice și Monetare (UEM) a început la data de 1 iulie 1990.Această etapă s-a caracterizat în principal prin eliminarea barierelor interne din calea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor în interiorul UE.
A doua etapă a debutat cu înființarea Institutului Monetar European (IME), precursorul Băncii Centrale Europene (BCE), la data de 1 ianuarie 1994. Aceasta a fost destinată pregătirilor tehnice necesare pentru crearea monedei unice, punerea în aplicare a unei discipline fiscale și pentru întărirea convergenței politicilor economice și monetare ale statelor membre UE. BCE a fost instituită în luna iunie 1998 și a avut la dispoziție jumătate de an pentru desăvârșirea preparativelor inițiate de IME.
Cea de-a treia, și ultima etapă a UEM a început la data de 1 ianuarie 1999, prin fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele provenind din cele 11 state membre participante și prin introducerea monedei unice – euro. De asemenea, începând cu această dată, Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil cu aplicarea politicii monetare unice pentru zona euro. În prealabil, în luna mai 1998, Consiliul Uniunii Europene, reunit la nivel de șefi de stat sau de guvern, a confirmat respectarea criteriilor pentru adoptarea monedei unice de către 11 dintre cele 15 state membre ale UE de la acea dată – Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda.
1.3. Criteriile de convergență
Zona euro a fost instituită în anul 1999 ca o zonă monetară ce cuprindea inițial 11 state dintre cele 15 state membre ale UE de la acea dată și număra peste 300 de milioane de locuitori. În anul 1999, responsabilitatea politicii monetare a fost transferată Eurosistemului, condus de o instituție supranațională – BCE. Totuși, responsabilitatea politicilor economice a rămas de competența statelor participante la zona euro, cu respectarea unui cadru european.
În acest context, erau necesare eforturi susținute de convergență din partea fiecărui stat membru în vederea creării unui mediu prielnic pentru stabilitatea prețurilor în Europa.Politicile economice naționale au contribuit la realizarea unor condiții economice similare în întreaga zonă euro.Introducerea fără sincope a monedei euro a fost posibilă datorită convergenței unor caracteristici economice fundamentale ale țărilor vizate către cele mai bune valori de referință.Procesul de convergență economică facilitează obiectivul politicii monetare, care este menținerea unui nivel stabil al prețurilor în zona euro, contribuind astfel la realizarea unei creșteri neinflaționiste. Privind în perspectivă, statele membre UE care vor adopta euro în viitor, trebuie să asigure convergența propriilor economii cu economia zonei euro.
În vederea asigurării unei convergențe sustenabile, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona – TFUE) stabilește criteriile care trebuie respectate de fiecare stat membru al UE înainte de participarea la cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare (UEM):
Statul membru nu trebuie să facă obiectul unei decizii a Consiliului privind existența unui deficit bugetar excesiv;
Trebuie să existe o stabilitate durabilă a prețurilor și o rată medie a inflației care, în anul anterior examinării, nu poate depăși cu mai mult de 1,5% rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor;
Rata nominală a dobânzii pe termen lung nu trebuie să o depășească cu mai mult de 2% pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor;
Marjele normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb trebuie respectate, fără ca acesta din urmă să cunoască tensiuni grave cel puțin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării.
Fiecare stat membru trebuie să se asigure că legislația națională, inclusiv statutul propriei bănci centrale naționale (BCN), este compatibilă atât cu articolele 130 și 131 din tratat, cât și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (Statutul SEBC). Această obligație care se aplică statelor membre cu derogare este, de asemenea, denumită „convergență juridică“.
Criteriile de convergență au drept scop asigurarea unor evoluții economice echilibrate în cadrul UEM, care să nu provoace tensiuni între statele membre ale UE. De asemenea, trebuie reamintit faptul că este necesară continuarea respectării criteriilor referitoare la deficitul public și datoria publică și după începerea celei de-a treia etape a UEM (1 ianuarie 1999). În acest sens, a fost adoptat Pactul de stabilitate și creștere în cadrul Consiliului European reunit la Amsterdam în luna iunie 1997.
Convergența nominală este definită ca reprezentând procesul de armonizare treptatăși într-un grad foarte ridicat a politicilor și instituțiilor naționale ale țărilor membre cu cele ale Uniunii Europene,atât în sfera monetară cât și în cea financiară.Convergențanominală prin integrarea monetară este un process de durată.Acesta se împletește strâns cu cel de convergență instituțională și reală și trei faze principale:preaderarea la UE,postaderarea la UE și euroizarea.Țările membre ale Uniunii Europene care s-au angajat prin Tratat să adopte moneda euro trebuie să facă efortul de a indeplini toate criteriile de convergență.În conformitate cu cerințele articolului 122 alineatul (2) și pe cele ale articolului 121 alineatul (1) din Tratatul privind instituirea Comunității Europene,Banca CentralăEuropeană (BCE) are sarcina de a elabora,cel puțin o dată la doi ani,rapoarte de convergență către Consiliul Uniunii Europene cu privire la progresul realizat de statele membre în îndeplinirea obligațiilor ce le revin pentru realizarea Uniunii Economice și Monetare.Aceeași obligație revine și Comisiei Europene,care elaborează,de asemenea,un raport,iar cele două rapoarte sunt transmise Consiliului UE in paralel.
Tabel 1.1.Condițiile de convergență nominală
Notă. ERM II denumește regimul de curs de schimb European Rate Machanism.Acest regim este specific țărilor candidate la UME.
Participarea în cadrul UEM este conditionață de îndeplinirea unor criterii de convergență nominală (tabel),care reprezintă ținte cantitative de referință ale unor indicatori monetari și bugetari,cunoscute și sub numele de Criteriile de la Maastricht. Criteriile monetare și bugetare de convergență nominală au ca scop asigurarea faptului că economia unui stat membru este suficient de pregătită pentru adoptarea unei monede unice.Acestea oferă o bază de referință comună pentru stabilitatea,soliditatea și sustenabilitatea finanțelor publice la care candidații la zona euro trebuie să se alinieze pentru a demonstra convergența politicilor lor economice și capacitatea de a suporta șocurile economice.
Criteriul stabiliății prețurilor:
Potrivit acestui criteriu,articolul 121 alineatul (1) prima liniuță din Tratat prevede “realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor;acesta rezultă dintr-o rată a inflației apropiată de rata a cel mult trei state membre care au cele mai multe rezultate în materie de stabilitate a prețurilor”.Articolul 1 din Protocolul privind criteriile de convergență enunțate la articolul 121 din Tratat prevede următoarele:”criteriul stabilității prețurilor,mentionat la articolul 121 alineatul (1) prima liniuță din Tratat,înseamnă că un stat membru are o evoluție sustenabilă a prețurilor și o rată medie a inflației,în cursul unei perioade de un an înaintea examinării,care nu poate depăși cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor.Inflația se calculează cu ajutorul indicelui prețurilor de consum pe o bază comparabilă,ținand seama de diferențele dintre definițiile naționale”.Pentru a permite o examinare mai amănunțită a sustenabilitații evoluției prețurilor,rata medie a inflației IAPC pe parcursul perioadei de referință de 12 luni(aprilie 2007-martie 2008) a fost analizată din perspective performanțelor economice ale statelor membre in ceea ce privește stabilitatea prețurilor pe parcursul ultimului deceniu.Raportul conține si o analiză a evoluției posibile a inflației pentru urmatorii ani,care cuprinde proiecțiile principalelor organizații internaționale și ale participanților pe piață.De asemenea,sunt evidențiate și aspectele structurale relevante pentru menținerea unui mediu favorabil stabilității prețurilor după adoptarea euro.
Criteriul situației finanțelor publice
Articolul 121 alineatul (1) a doua liniuță din Tratat prevede “caracterul sustenabil al finanțelor publice” rezultat dintr-o situație bugetară “care nu cunoaste un deficit public excesiv în intelesul articolului 104 alineatul (6)”.Articolul 2 din Protocolul privind criteriile de convergență enunțate la articolul 121 din Tratat precede:”criteriul situației finanțelor publice,menționat la articolul 121 alineatul (1) a doua liniuță din Tratat înseamnă că,în momentul examinării,un stat membru nu face obiectul unei decizii a Consiliului conform articolului 104 alineatul (6) din Tratat,privind existent unui deficit excesiv în statul membru respectiv”.Comisia Europeană elaborează un raport atunci când un stat membru nu îndeplinește cerințele de disciplină fiscală,în special în cazul în care ponderea deficitului public planificat sau efectiv în PIB depășește o valoare de referință (stabilită în Protocolul referitor la procedura de deficit excesiv la 3% din PIB).De asemenea,ponderea datoriei publice in PIB nu trebuie să depășească o valoare de referință (stabilită in Protocolul referitor la procedura de datorie publică excesivă la 60% din PIB),cu excepția cazului în care această pondere se diminuează suficient și se apropie de valoarea de referință intr-un ritm satisfăcător.
În raportul întocmit de Banca Centrală Europeană în anul 2008,rezultatele înregistrate au fost analizate ținand seama de performanța statelor membre pe parcursul ultimului deceniu,concentrându-se asupra conexiunilor dintre evoluția deficitului și cea a datoriei.Analiza a constat în examinarea evoluției ponderii datoriei publice in PIB în cursul acestei perioade,precum și a factorilor care au stat la baza acesteia.Referitor la prevederea din Tratat conform căreia ponderea datoriei publice in PIB care depășește 60% trebuie “să se diminueze suficient și să se apropie de valoarea de referință intr-un ritm satisfăcător”,BCE a analizat tendințele precedente și viitoare ale acestei ponderi.De asemenea,a fost analizată și structura datoriei publice,o atenție deosebită fiind acordată nivelului și evoluției ponderilor datoriei pe termen scurt și ale datoriei în valută.Din perspectivă anticipativă,este luată în considerare strategia fiscală pe termen mediu la care se face referire în programul de convergență,precum și a perspectivelor cu privire la evoluția ponderii in PIB a datoriei publice în condițiile politicilor fiscale actuale.Totodată,sunt evidențiate provocarile pe termen lung la adresa sustenabilității situațiilor bugetare,indeosebi cele referitoare la sistemele publice la pensii organizate pe principiul redistribuirii în raport cu evoluțiile demografice și la garanțiile oferite de autoritățile publice.
Criteriul cursului de schimb
Articolul 121 alineatul (1) a treia liniuță din Tratat prevede:”respectarea marjelor normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European,timp de cel puțin doi ani,fără devalorizarea monedei nationale în raport cu cea a altui stat membru”.Articolul 3 din Protocolul privind criteriile de convergență enunțate la articolul 121 din Tratat prevede: “criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European,timp de cel putin doi ani,fără devalorizarea monedei naționale în raport cu cea a altui stat membru”.Articolul 3 din Protocolul privind criteriile de convergență enunțate la articolul 121 din Tratat prevede:”criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European,menționat la articolul 121 alineatul (1) a treia liniuță din Tratat,înseamnă că un stat membru a respectat marjele normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European,fără să cunoască tensiuni grave cel putin pe parcursul ultimilor doi ani.” Patru dintre statele membre analizate in Raportul de convergență intocmit in 2008 participau la MCS II ( Estonia si Lituania,care participă la MCS II din 2004,și Letonia și Slovacia,care au intrat in acest mecanism in 2005).Evoluțiile monedelor acestor țări în raport cu euro în perioada de referință au fost analizate ca devieri de la paritatea centrală stabilită în cadrul MCS II. În cazul celorlalte sase state membre care au facut obiectul acestui raport,în absența parităților centrale din MCS II,cursul de schimb mediu față de euro la nivelul lunii aprilie 2006 a fost utilizat ca etalon în scop demonstrativ.
În raportul întocmit de Banca Europeană in anul 2008 a fost analizată și evoluția datoriei externe brute și a poziției investiționale internaționale nete pe parcursul unor perioade mai îndelungate.De asemenea,secțiunile referitoare la evoluția cursului de schimb prezintă măsurile privind gradul de integrare a țării respective în zona euro,evaluat atât din perspectivele integrării comerțului exterior(export si import),cât și din punctul de vedere al integrării financiare.
Referitor la stabilitatea cursului de schimb,BCE verifică dacă țara respectivă a participat la Mecanismul Cursului de Schimb II (MCS II) timp de cel puțin doi ani înainte de examinarea convergenței fără să cunoască tensiuni grave,în special fără să devalorizeze moneda națională în raport cu euro.Evaluarea stabilității cursului de schimb in raport cu euro.Evaluarea stabilității cursului de schimb în raport cu euro pune accentul pe proximitatea cursului de schimb față de paritatea centrală a MCS II,luând,de asemenea,în considerare factorii care pot produce aprecierea monedei naționale,în conformitate cu metoda de abordare adoptată în trecut.În acest sens,lățimea marjei de fluctuație în cadrul MCS II nu afectează evaluarea criteriului stabilității cursului de schimb.
Criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung
Articolul 121 alineatul (1) a patra liniuță din Tratat prevede:”caracterul sustenabil al convergenței atinse de statul membru și al participării sale la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European,care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung”.Articolul 4 din Protocolul privind criteriile de convergență enunțate la articolul 121 din Tratat prevede:”criteriul de convergență a ratelor dobânzilor menționat în articolul 121 alineatul (1) a patra liniuță din Tratat inseamnă că,in cursul perioadei de un an înaintea examinării,un stat membru a avut o rată a dobanzii nominale medii pe termen lung care nu a depăsit cu mai mult de 2 puncte procentuale pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate in domeniul stabilității prețurilor.Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza randamentelor obligațiunilor de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile,ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale”. În raportul întocmit de Banca Centrală Europeană în anul 2008,rata dobanzii pe termen lung a fost calculată ca medie aritmetică a dobânzilor pe parcursul ultimelor 12 luni.De asemenea,sintagma “cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor”,utilizată pentru definirea valorii de referință,a fost aplicată prin calcularea mediei aritmetice neponderate a ratelor dobânzilor pe termen lung ale acelorași state membre UE incluse în calcularea valorii de referință cu privire la criteriul stabilității prețurilor.Evoluțiile din perioada de referință cuprinsă între luna aprilie 2007 și luna martie 2008 au fost analizate în contextul traiectoriei consemnate de ratele dobânzilor pe termen lung pe parcursul ultimului deceniu și al factorilor principali care au stat la baza diferențialelor față de rata medie a dobanzii pe termen lung din zona euro.Complementar analizei propriu-zise,raportul prezintă o serie de informații referitoare la dimensiunea și evoluția pieței financiare,pe baza a trei indicatori(soldul instrumentelor de îndatorare emise de companii,capitalizarea pieței bursiere și creditele bancare interne acordate sectorului privat),cu ajutorul cărora se măsoară dimensiunea piețelor de capital din țările examinate.De asemenea,acest raport a ținut seama de o serie de alți factori relevanți,și anume rezultatele integrării piețelor,situația și evoluția contului curent al balanței de plăți,evoluția costului unitar cu forța de muncăși alți indici de preț.
Îndeplinirea criteriilor de convergență nominală la momentul introducerii monedei euro:
De-a lungul timpului,o serie de critici au fost îndreptate spre criteriile nominale de convergență,considerandu-se că fie respectarea lor nu garantează realizarea procesului de convergență reală pe termen lung,fie că pragurile aferente condițiilor nominale impuse sunt greșit alese. Dacă la semnarea Tratatului de la Maastricht doar Franța si Luxemburg îndeplineau condițiile de convergență nominală,la sfarșitul anului 1995 numai Luxemburg mai respecta toate criteriile(la fel și in 1997).În 1996,criteriul deficitului bugetar de maxim 3% din PIB era respectat doar de Olanda,Danemarca,Luxemburg,Irlanda și Finlanda.În toate cazurile,constrângerea bugetară cerută de acest criteriu a implicat o perioadă de austeritate bugetară puțin favorabilă creșterii și ocupării forței de muncă.
În Franța a fost lansat un program de reforme de securitate socială,au fost reduse cheltuielile pentru serviciile publice,iar impozitul pe profit a fost mărit.În Germania a fost introdus un plan de austeritate care a implicat reducerea cheltuielilor sociale,iar deficitul a fost redus datorită privatizărilor și excedentelor în sănătate și fondurilor de pensii.La șfârșitul anului 1996,deficitul Italiei de 6,7% punea în pericol adoptarea euro,motiv pentru care s-a acționat în vederea stabilizării finanțelor publice,au fost ridicate taxele și introduse altele noi,și s-a urmărit reducerea ratei inflației.Aplicarea acestor măsuri a avut un impact pozitiv asupra climatului economic,astfel încât PIB-ul celor 15 state membre a crescut cu 2,7 în 1997,în primul rând datorită creșterii veniturilor fiscale.
Tratatul de la Maastricht reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene, care, pentru realizarea principalului obiectiv,și anume, crearea Uniunii Economice și Monetare(UEM), definește criteriile economice necesare pentru asigurarea stabilității monedei unice. Pentru ca UEM să poată asigura un cadru propice creării de locuri de muncă și creșterii economice,evitând perturbările,este necesar ca economiile statelor membre să atingă un grad ridicat de convergență și o omogenitate inițială minimă,înainte de introducerea monedei unice.
Chiar dacă Tratatul de la Maastricht nu face referire la criteriile de convergență reală între țările membre ale Uniunii Europene,Comisia Europeană a pus în aplicare un set de măsuri prin care să se asigure un grad înalt de similitudine și de coeziune a structurilor economiilor statelor membre.Politica de coeziune are drept scop reducerea disparităților socio-economice dintre statele membre și dintre regiunile mai bogate și cele mai sarace.În termeni financiari,politica de coeziune,este un domeniu major de politică a Uniunii Europene.Finanțările nerambursabile în vederea realizării acestei politici sunt acordate țărilor membre în cadrul programelor de dezvoltare multianuale,iar actuala perioadă de programare cuprinde intervalul 2007-2013,pentru care au fost stabilite trei obiective de intervenție,și anume:
Obiectivul “Convergență”,pentru care sunt eligibile regiunile cu un PIB mai mic de 75% față de media Uniunii Europene(pentru finanțări din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European) sau state membre cu PNB mai mic de 90% față de media comunitară (pentru finanțări din Fondul de Coeziune).
Obiectivul “Competitivitate regionalăși ocuparea forței de muncă”,pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul “Convergență”(obiectiv finanțat din Fondul European de Dezvoltare și Fondul Social European).
Obiectivul “Cooperare teritorială europeană”,pentru regiunile de granițe și tranfrontaliere(obiectiv finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională).
Comisia Europeanăși Banca Centrală Europeană au avertizat în numeroase rânduri asupra riscurilor ce pot interveni în adoptarea monedei euro de către o țară a cărei convergență reală cu structurile vest-europene este insuficientă.
1.4. Zonele monetare optime
Constituirea UME se bazează pe ipotezele și modelul teoretic al zonelor monetare optime.În contextul crizei economice globale,tot mai mulți economiști susțin nesustenabilitatea UME și a monedei Euro pornind de la faptul că la momentul constituirii sale,UME nu reproducea condițiile unei zone monetare optime.În continuare,voi prezenta pe scurt principalele caracteristici ale unei zone monetare optime.
Pentru a fi considerate norme eficiente în vederea asigurării stabilității monetare si fiscale,criteriile de la Maastricht trebuie să funcționeze într-un mediu economic omogen,fără disparități și dezechilibre interne sau externe.Un astfel de mediu îndeplinește condițiile principale pentru a forma o zonă monetară optimă.O zonă monetară optimă(OCA),sau o regiune monetară optimă(OCR),este o regiune geografică în care existența unei monede unice maximizează eficiența economică.Obiectivele de echilibru intern sunt un nivel scăzut al inflației și ocuparea forței de muncă complete,în timp ce stabilitatea externă este asigurată de un echilibru durabil a balanței de plăți.
Trei autori de referință: A. Mundell(1961),McKinnon(1963) și Kenen (1969), au conceput și dezvoltat teoria zonei monetare optime ca un răspuns la dezbaterea privind adoptarea unei rate de schimb fixe sau flotante și ca o replică a regimului ratelor de schimb flotante susținut de Milton Friedman.Aceștia au identificat criteriile care evaluează optimalitatea necesară funcționării unei uniuni monetare,dintre care principalele sunt:
Mobilitatea forței de muncă,ca atribut-cheie a unei zone monetare optime,deoarece o astfel de mobilitate reduce nevoia de ajustare a cursului nominal de schimb ca mijloc de corectare a dezechilibrelor externe.Aceasta se referă,mai exact la capacitatea fizică de a călători(vize,protecția muncii),lipsa barierelor culturale,cum ar fi diferențele lingvistice și o multitudine de acorduri instituționale(de exemplu: acorduri privind pensionarea);
Flexibilitatea salariilor,care antrenează deschiderea și mobilitatea prețului și a capitalului;
Integrarea fiscală,ca un sistem de partajare a riscurilor,cum ar fi un mecanism automat de transferuri fiscale care să redistribuie bani pentru zonele afectate în mod negativ de primele doua carcacteristici;
Similaritatea economiilor țărilor/regiunilor componente (același tip de fluctuații economice,adică boom sau recesiune).
Lipsa de flexibilitate a prețului și/sau a mobilității resurselor,transferurile către regiunile afectate negative sunt efectuate de către autoritățile centrale,similar cu state federale precum Statele Unite sau Canada.De exemplu,într-o zonă monetară optimă șocurile regionale sunt corectate cu prețuri mai mici în zonele de șomaj și prețuri mai mari in zonele în care rata șomajului este scăzută. De asemenea,mobilitatea resurselor,care într-o OCA răspund rapid la diferențele regionale de rentabilitate,atenuează șocurile.
Teoria zonelor monetare optime identifică caracteristicile pe care membrii potențiali ai unei zone monetare unice(țări sau regiunile unei anumite țări) ar trebui,în mod ideal,să le dețină înainte de a renunța la politicile monetare naționale,la ajustările cursului de schimb și enunță câștigurile și pierderile provenite din utilizarea unei monede unice.
Cu alte cuvinte,ea analizează dacă este compensată principala politică monetară națională.Teoria face referire la imposibila trinitate și,cel mai important,enunță criteriile de funcționare ale unei zone cu o singurămonedă.Astfel aplicațiile teoriei sunt multiple,mai ales în aspectele legate de construirea și evoluția UE și a zonei euro,și a impactului șocurilor asimetrice.
CAPITOLUL 2. ANALIZA GRADULUI DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR DE CONVERGENȚĂ NOMINALĂ ÎN ZONA EURO
2.1. Participarea țărilor Uniunii Europene la zona euro
Uniunea Europeană este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 28 de țări europene și acoperă aproape tot continentul. Zona euro se referă la cele 18 țări din Uniunea Europeană care au adoptat euro ca monedă unică. Euro a debutat ca monedă unică a 11 state membre. Au avut deja loc șapte valuri de extindere a zonei euro: prin aderarea Greciei în 2001, a Sloveniei în 2007, a Ciprului și Maltei în 2008, a Slovaciei în 2009, a Estoniei în 2011 și a Letoniei în 2014. Noi valuri de extindere a zonei euro sunt așteptate în anii următori.Țările UE se îndreaptă către adoptarea euro în conformitate cu o procedură bine stabilită, care cuprinde mai multe etape. Prima etapă se încheie atunci când statul membru aderă la mecanismul cursului de schimb ERM II. (European Exchange Rate Mechanism).
Unele state care nu fac parte din zona euro sunt deja membre ale Mecanismului cursului de schimb valutar (ERM II). Acesta este un sistem menit să contribuie la evitarea fluctuațiilor excesive ale ratelor de schimb dintre monedele participante și moneda euro, care ar putea perturba stabilitatea economică a pieței unice. Participarea la acest mecanism este voluntară, ea reprezintă însă unul din criteriile de convergență – țările candidate la zona euro trebuie să participe la ERM II, fără tensiuni majore, cu cel puțin 2 ani înainte de a îndeplini criteriile necesare pentru adoptarea monedei unice.
Adoptarea monedei euro, începe numai după ce țara respectivă a îndeplinit în totalitate așa-numitele criterii de convergență pe termen lung. În prezent, sunt 18 state membre ale Uniunii Europene care folosesc euro ca monedă oficială:Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Letonia. Statele membre ale UE , care nu folosesc în prezent moneda unică europeană sunt:Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Suedia, Regatul Unit și Croația.Trei țări din Uniunea Europeană nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, și anume Danemarca, Regatul Unit și Suedia .
Moneda unică este concepută să stimuleze realizarea pieței unice europene deschisă sutelor de milioane de consumatori, pe care circulă liber bunurile, capitalurile și persoanele. Adoptarea monedei are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor economice internaționale în interiorul UE și în raporturile cu alte state. Folosirea acestei monede suprimă unele costuri legate de tranzacțiile în devize, îmbunătățește fluiditatea și transparența tranzacțiilor comerciale. Utilizarea monedei euro în spațiul european stimulează cadrul concurențial între statele membre. Prețurile mărfurilor și serviciilor fiind exprimate într-o singură monedă, se pot face comparații asupra nivelului și eficienței producției din diferite state, iar cumpărătorii sunt avantajați.
Pentru trecerea la această etapă nu există un calendar prestabilit, ci fiecare stat progresează în ritmul propriu, intrarea facându-se nu automat, ci după evaluarea din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență. Acestea reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice și Monetare.
Mai exact,pentru ca o țară să adopte moneda euro, trebuie să existe o stabilitate durabilă a prețurilor și o rată medie a inflației care, în anul anterior examinării, nu poate depăși cu mai mult de 1,5% rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor; ponderea deficitului public planificat sau efectiv în PIB nu trebuie să depășească o anumită valoare de referință(stabilită în Protocolul referitor la procedura de deficit excesiv la 3% din PIB) iar ponderea datoriei publice în PIB să nu depășească o valoare de referință de 60% din PIB; marjele normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb trebuie respectate, fără ca acesta din urmă să cunoască tensiuni grave , cel puțin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării; rata nominală a dobânzii pe termen lung nu trebuie să o depășească cu mai mult de 2% pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor.
În continuare este prezentată o analiză care arată cum au fost îndeplinite în ultimii ani criteriile de convergență în țările care și-au depus candidatura pentru adoptarea Euro. Am ales aceste țări, pentru faptul că și-au exprimat oficial dorința de a adopta Euro, fiind analizate și în rapoartele de convergență emise de Banca Centrală Europeană, rapoarte care în general apar din doi în doi ani.
2.2. Criteriul stabilității prețurilor
Graficul nr. 2.1: Indicele armonizat al prețurilor de consum
medii anuale (%)
Sursa: Eurostat Notă: Datele pentru luna decembrie 2013 au la bază proiecții ale băncilor centrale sau ale guvernelor.
Bulgaria
În perioada aprilie 2011- martie 2012, rata medie anuală a inflației IAPC (Indicele armonizat al prețurilor de consum) înregistrată în Bulgaria a fost de 2,7%, nivel inferior valorii de referință de 3,1%corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Analiza retrospectivă arată că inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a avut un caracter volatil, situându-se în intervalul 2,3%-12,0% în ultimii zece ani. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației a urmat o traiectorie în general descendentă, după vârful de 4,6% consemnat în luna martie 2011, situându-se la 1,7% în luna martie 2012. Declinul inflației s-a datorat scăderii prețurilor alimentelor și produselor energetice, reflectând totodată efectul de bazăasociat majorării accizelor la tutun la începutul anului 2010. Cele mai recente prognoze disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indicau ocreștere a acesteia în perioada 2012-2013, până la valori cuprinse între 2,1% și 3,1% în anul 2012 și între 2,3% și 3,3% în anul 2013,prognoze care s-au adeverit doar în anul 2012. Odată cu intensificarea ritmului de redresare economică, în contextul unui regim de curs de schimb fix, trendul de apreciere a cursuluide schimb real se va manifesta probabil prin valori mai ridicate ale inflației.În concluzie,cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC se situează în prezent sub nivelul de referință, există preocupări cu privire la sustenabilitatea convergenței inflației.
Cehia
Rata medie anuală a inflației IAPC în perioada 2011-2012 înregistrată în Cehia a fost de 2,7%, nivel inferior valorii de referință de 3,1% corespunzătoare criteriului privind stabilirea prețurilor. Analiza retrospectivă arată că inflația anuală a urmat un trend, în general, descrescător până în anul 2003, iar ulterior a fluctuat îndeosebi în intervalul 1,6%-3% până la finele anului 2007, când și-a reluat traiectoria ascendentă. Cele mai recente prognoze disponibile privind inflația, furnizate de principalele instituții internaționale, indicau o scădere a acesteia în perioada 2012-2013 dela nivelul ridicat consemnat în prezent până la valori cuprinse între 3,1% și 3,5% în anul2012 și între 1,9% și 2,2% în anul 2013.
Ungaria
În perioada de referință aprilie 2011-martie 2012, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată a fost de 4,3%, nivel net superior valorii de referință de 3,1% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Analiza retrospectivă arată că inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a fluctuat între 3,5% și 7,9% în ultimii zece ani.De această dată,prognozele disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indicau o creștere a acesteia în anul 2012 până la valori cuprinse între 4,9% și 5,5%, urmată în anul 2013 de o scădere până la valori cuprinse între 2,9% și 3,9%,ceea ce s-a și întâmplat.Rata inflației în anul 2013 a fost de 2,9%.
Polonia
Polonia a înregistrat în perioada aprilie 2011-martie 2012, rata medie anuală a inflației IAPC de 4,0%, nivel net superior valorii de referință de 3,1% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Analiza retrospectivă arată că inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a fluctuat între 0,7% și 4,2% în ultimii zece ani, în principal ca urmare a impactului șocurilor exercitate de prețurile externe și a fluctuațiilor cursului de schimb.Rata inflației a înregistrat o scădere a acesteia în perioada 2012-2013 până la valori cuprinse între 2,5% și 3,8% în anul 2012 și între 2,5% și 2,9% în anul 2013.
România
În România,în perioada aprilie 2011- martie 2012, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată s-a situat la 4,6%, nivel net superior valorii de referință de 3,1% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.Analiza retrospectivă arată că inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a scăzut de la niveluri foarte înalte la începutul anilor 2000 până în anul 2007, când trendul descrescător s-a inversat.În 2012, cele mai recente prognoze disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale relevau faptul că rata inflației se va accelera în perioada 2012-2013 de la niveluri minime istorice și va varia între 2,9% și 3,1% în anul 2012 și între 3,1% și 3,7% în anul 2013.Aceste prognoze privind rata s-au confirmat.
2.3. Criteriul finanțelor publice
Graficul nr. 2.2: Deficitul bugetar și datoria publică
Sursa: AMECO( Annual macro-economic database)
Noțiunea de “deficit excesiv “ se utilizează atunci când o țară încalcă criteriul de deficit bugetar de 3% din PIB. CE poate lansa procedura de deficit excesiv, perioadă în care statul respectiv trebuie să ia măsuri corective. În caz de acțiuni inadecvate, acesta poate fi supus unor sancțiuni financiare sau suspendării de la finanțarea din Fondul de Coeziune.
În anul 2012, Bulgaria făcea obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE. În anul de referință 2011, Bulgaria a înregistrat un deficit bugetar de 2,1% din PIB mai mare decat cel din 2008, nivel inferior valorii de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 16,3%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 60%. În anul 2012 Comisia Europeană prognoza scăderea deficitului bugetar la 1,9% din PIB și creșterea ponderii datoriei publice în PIB la 17,6%.Comisia a ajuns la concluzia că, pe baza informațiilor pe care le are la dispoziție, Bulgaria a adoptat măsuri ce reprezintă un progres adecvat spre corectarea deficitului excesiv.
La fel ca și Bulgaria, Cehia se află sub procedura de deficit excesiv,lansată de Consiliul UE. Republica Cehă a înregistrat în anul 2011 un deficit bugetar de 3,1% din PIB, nivel superior valorii de referință de 3%. Acest deficit a crescut față de acela din anul 2008. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 41,2%, nivel inferior valorii de referință de 60%.În anul 2012, în Cehia s-a înregistrat scăderea deficitului bugetar până la 2,9% din PIB și majorarea ponderii datoriei publice în PIB la 43,9%. Cehia a fost nevoită să asigure reducerea sustenabilă a deficitului bugetar sub nivelul de referință de 3% în anul 2013 . Ieșirea Cehiei din PDE este așteptată să aibă loc în vara anului 2014, la fel ca în cazul țării noastre, aceasta aflându-se, însă, într-o situație limită, din cauza faptului că deficitul bugetar aferent anului 2013 se apropie de 3% din PIB.
Ungaria face obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE declanșate încă din anul aderării Ungariei la UE(2004). În anul 2008,Ungaria a înregistrat un deficit de 4% din PIB,ponderea datoriei publice fiind 66,5. În anul 2011 a înregistrat un excedent bugetar temporar de 4,3% din PIB. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 80,6%, nivel net superior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2012, Comisia Europeană a prognozat un deficit bugetar care se încadrează în ținta de 2,5% din PIB și o pondere a datoriei publice în PIB în scădere la 78,5%.Ungaria a trebuit să asigure reducerea sustenabilă a deficitului bugetar sub nivelul de referință de 3%, în conformitate cu cerințele actualizate aferente PDE, și să se asigure că ponderea datoriei intră pe o pantă descendentă evidentă.În prezent,Ungaria face toate eforturile pentru ca CE să renunțe la procedura de deficit excesiv declanșată împotriva Budapestei.
În anul 2008, Polonia a înregistrat un deficit bugetar de 2,5% din PIB și o pondere a datoriei publice de 44,5. Comisia Europeană a demarat în primăvara lui 2009 o procedură de deficit excesiv împotriva Poloniei, din cauza derapajelor finanțelor publice, provocate de criza economică. Comisia a cerut Poloniei să revină la un deficit mai mic de 3% din PIB până în 2012.Deficitul Poloniei a crescut în 2011,ajungând la 5,1% din PIB, cu mult peste valoarea de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 56,3%, nivel inferior valorii de referință de 60%. În anul 2012 s-a înregistrat reducerea deficitului bugetar la 3% din PIB și scăderea ponderii datoriei publice în PIB la 55%.La fel ca și țara noastră,Polonia are un potențial de creștere mai mare decât alte state membre ale Uniunii Europene, precum și un nivel mai scăzut al datoriei, comparativ cu acestea, ceea ce îi permite o creștere mai mare a cheltuielilor.Spre deosebire de multe dintre țările UE, care vor fi nevoite să majoreze taxele pentru a putea menține nivelul actual al cheltuielilor, statele din Europa Centrală și de Est pot să evite astfel de măsuri, cu condiția să păstreze politici care favorizează creșterea economică și să plafoneze majorarea cheltuielilor sub 1% în termeni reali.
La fel ca toate celelalte țări mai sus prezentate, România se află sub procedura unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv.Deficitul bugetar al României în anul 2008 a fost de 2,9% din PIB iar ponderea datoriei publice în PIB înregistra 13,6% .În iulie 2009, Consiliul a cerut României să-și corecteze deficitul bugetar până la finele anului 2011. În luna februarie a anului 2010, termenul a fost prelungit până la sfarșitul anului 2012, ca urmare a scăderii economice peste estimări consemnată în 2009.În anul 2011, România a înregistrat un deficit bugetar de 5,2% din PIB, valoare net superioară celei de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB s-a situat la 33,3%, fiind net inferioară valorii de referință de 60%. În privința altor indicatori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2011. România a fost nevoită să asigure reducerea sustenabilă a deficitului bugetar sub nivelul de referință de 3% în anul 2012 și ulterior, în conformitate cu cerințele aferente PDE, și să își onoreze angajamentele asumate în contextul programului de asistență financiară UE-FMI.În țara noastră,potrivit prognozelor Comisiei Europene pentru anul 2012,ar fi trebuit să se înregistreze scăderea deficitului bugetar la 2,8% din PIB și majorarea ponderii datoriei publice în PIB la 34,6%. România ar putea ieși oficial din procedura de deficit excesiv în vara anului 2014,potrivit unui raport al Erste, întrucât are mari șanse să își îndeplinească termenele limită impuse prin PDE pe baza datelor pentru 2013. Deficitul bugetar al României în anul 2013 a fost de 2,5% din PIB,încadrându-se în ținta stabilită,ca obiectiv al politicii bugetare pe acest an și aprobată la ultima rectificare bugetară.În prezent,țara noastră înregistrează un deficit de 2,2%.
2.4. Criteriul ratei dobânzii pe termen lung
Graficul nr. 2.3: Evoluția ratelor dobânzii pe termen lung 2007-2013
Sursa: Comisia Europeană (Eurostat) și BCE
Bulgaria: Rata dobânzilor pe termen lung în Bulgaria,în anul 2007 a fost de 5,5%,urmând ca în următorii ani(2008 și 2009) să înregistreze o majorare în medie de 6,6. În perioada aprilie 2011- martie 2012, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 5,3%, valoare inferioară celei de referință de 5,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor.
Republica Cehă: În ceea ce privește situația Cehiei,aceasta a înregistrat în anul 2007 o rată a dobânzii de 4,3%.În următorii 2 ani,rata dobânzii pe termen lung a crescut succesiv,astfel încât în 2008 a fost de 4,5% iar în 2009 de 4,8%.Anul 2010 a înregistrat în Cehia o reducere a ratei,ajungând la 3,9%.Ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 3,5% în anii 2011-2012, fiind astfel semnificativ inferioare valorii de referință de 5,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor.
Ungaria: În perioada aprilie 2011- martie 2012, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 8,0%, valoare net superioară celei de referință de 5,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Pe durata întregii perioade de referință, temerile privind situația fiscală a țării și politicile de guvernare, care au erodat încrederea investitorilor străini, s-au reflectat în scăderile de rating, restrângerea cererii investitorilor de obligațiuni suverane, deprecierea forintului și majorarea constantă a dobânzilor pe termen lung. La finele anului 2011, Ungaria a solicitat un nou program de asistență financiară acordat de UE și FMI. La sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, ratele dobânzilor pe termen lung au crescut substanțial. Ulterior, acestea s-au diminuat, ajungând la 8,7% la finele perioadei de referință, diferențialul dintre rata dobânzii pe termen lung și media zonei euro ajungând la 4,7 puncte procentuale.Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Ungaria necesită, printre altele, o politică monetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să mențină încrederea pieței în independența deplină a Băncii Centrale.
Polonia: În ceea ce privește rata dobânzilor pe termen lung în Polonia,se poate observa o crestere de la 5,5% în 2007 la 5,7-6,1% în următorii 2 ani. Însă,aceasta s-a aflat sub nivelul valorii de referință de 6,5%.În perioada aprilie 2011-martie 2012, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 5,8%, valoare egală cu valoarea de referință de 5,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor.
Romania:Ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 7,3% în perioada aprilie 2011-martie 2012, nivel net superior valorii de referință de 5,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În ultimii ani, ratele dobânzilor pe termen lung în România au avut tendința de a fluctua în jurul valorii de 7% cu o marjă de ±0,5 puncte procentuale, în condițiile în care inflația persistentă a prevenit trendul descrescător susținut al ratelor nominale ale dobânzilor. Recent, inflația s-a redus puternic, permițând băncii centrale să relaxeze ratele de politică monetară mai rapid decât în perioadele anterioare. Aceasta a contribuit la reducerea ușoară a diferențialului de dobândă pe termen scurt între România și media zonei euro. La sfârșitul perioadei de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la 6,5%, cu 2,4 puncte procentuale peste media zonei euro. Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în România necesită, printre altele, o politică monetară orientată spre stabilitate și implementarea strictă a planurilor de consolidare fiscală.În plus, România trebuie să facă față unui număr mai mare de provocări din perspectiva politicilor economice.
2.5. Criteriul cursului de schimb
Graficul nr. 2.4: Evoluția cursului de schimb
septembrie 2006 – august 2008 noiembrie 2011 – octombrie 2013
Sursa: Eurostat, BNR
În ceea ce privește situația Bulgariei din punct de vedere al îndeplinirii criteriului de convergență al cursului de schimb putem observa că leva bulgăreascănu a participat la MCS II, dar a fost ancorată la euro în contextul aranjamentului de tip consiliu monetar adoptat în luna iulie 1997. Moneda Bulgariei nu a consemnat nicio deviere de la cursul de schimb de 1,95583BGN/1 EUR. Acest regim a fost creat și introdus pentru stabilizarea macroeconomică și a funcționat eficient încă de la introducere. Cursul de schimb este încă bine sprijinit de rezervele oficiale, care s-au majorat in ultimii ani.
În perioada de referință 2011-2012, coroana cehă nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil..Cursul de schimb flotant este perfect compatibil cu cerințele Uniunii Europene, astfel încât Banca Centrală nu are niciun motiv să schimbe regimul curent. Conform raportului de convergență, în perioada analizată, din 19 aprilie 2006 până în 18 aprilie 2008, coroana cehă a fluctuat împotriva euro-ului până la mijlocul anului 2007 când s-a apreciat semnificativ, datorită creșterii economice. În perioada analizată, coroana a avut o volatilitate relativ ridicată în raport cu euro-ul.Conform previziunilor Băncii Naționale Cehe, coroana și-a corectat deprecierea de la inceputul anului 2009 după care s-a stabilizat în jurul valorii de 26 CZK/EUR. Coroana cehă s-a apreciat treptat în raport cu euro în anul 2010 și s-a stabilizat pe parcursul anului 2011, depreciindu-se din nou către finele anului.
Forintul maghiar nu a participat la MCS II. În intervalul cuprins între jumătatea anului 2010 și luna iulie 2011, forintul s-a apreciat treptat, după care s-a depreciat puternic până la finele anului 2011, ulterior recuperând o parte din pierderile față de euro.Este posibil ca și programul de asistență financiară internațională destinat Ungariei, derulat de UE și FMI în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 și finele anului 2010, să fi contribuit la reducerea presiunilor asupra monedei Ungariei. Pe de altă parte, întreruperea negocierilor dintre autoritățile maghiare și UE și FMI cu privire la eventualitatea acordării unui nou pachet financiar în a doua parte a anului 2011 a contribuit la deprecierea forintului în semestrul II 2011, existând posibilitatea ca trenarea discuțiilor ulterioare să fi sporit volatilitatea forintului după aceasta.Cursul de schimb al forintului față de euro s-a caracterizat printr-un grad ridicat de volatilitate în perioada analizată, iar diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au menținut la niveluri ridicate. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna martie 2012 atât cursul de schimb efectiv real al forintului maghiar, cât și cursul real bilateral față de euro s-au situat la niveluri apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe zece ani.
Din 2004 până la jumătatea anului 2008 zlotul polonez s-a apreciat de la 4.8 la 3.2 atingând un maxim, urmând o depreciere spectaculoasă ca la inceputul lui 2009 să reatingă valoarea de 4.8, potrivit urmatorului grafic. Volatilitatea zlotului pe termen scurt reflectă condițiile macroeconomice la nivel mondial care s-au manifestat prin exit-uri din economiile emergente, implicit și din Polonia. Acești factori sunt dublați și de factori interni. Astfel Polonia nu indeplinește criteriul ratei de schimb. În perioada aprilie 2011-martie 2012, zlotul polonez nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna martie 2012, atât cursul de schimb efectiv real al zlotului polonez, cât și cursul real bilateral față de euro s-au situat la niveluri apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe zece ani.
Moneda națională a României, leul nu a participat la MCS II în perioada 2011-2012, ci a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. În anul 2010, leul a fost în general stabil, apreciindu-se modest în semestrul I 2011 și depreciindu-se ulterior gradual în raport cu euro. Pachetul de măsuri de asistență financiară internațională acordat pe o perioadă de doi ani României în luna martie 2009 și înlocuirea acestuia cu un acord preventiv de asistență financiară în luna martie 2011, de asemenea coordonat de UE și FMI, este posibil să fi contribuit și la reducerea presiunilor asupra cursului de schimb. În perioada de referință, cursul de schimb al leului în raport cu euro a consemnat un grad de volatilitate relativ înalt – deși, în medie, substanțial mai redus față de alte țări din regiune care au ca strategie țintirea inflației –, în timp ce diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au menținut, în medie,la un nivel ridicat în ultimii doi ani. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna martie 2012, atât cursul de schimb real efectiv al leului, cât și cursul de schimb real bilateral față de euro s-au situat în apropierea mediilor istorice din ultimii zece ani, în timp ce contul curent și de capital al României a cunoscut o ajustare semnificativă în ultimii ani.
În concluzie,niciun stat dintre cele 5 nu îndeplinește în prezent toate criteriile pentru adoptarea monedei euro. Prin urmare, situația lor va fi reevaluată în termen de doi ani.
O analiză a popularității monedei unice în viziunea celor 5 țări prezentate în acest capitol (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România) arată că aceasta a scăzut în perioada de referință 2007-2013.
Graficul nr. 2.5: Popularitatea monedei unice în perioada 2007 – 2013
Ponderea respondenților care sunt de părere că adopatrea euro are consecințe pozitive pentru țară.
Sursa: Eurobarometru Flash- “Introducerea monedei euro în noile state membre “
2.6. Gradul de îndeplinire a criteriilor de convergență nominală în anul 2014
Comisia Europeană și BCE prezintă Consiliului UE rapoarte privind progresele înregistrate de „statele membre care beneficiază de o derogare” cel puțin o dată la doi ani sau la solicitarea statului membru în cauză. Aceste rapoarte analizează dacă a fost atins gradul ridicat de convergență sustenabilă, evaluându-se în ce măsură au fost respectate criteriile de convergență de către fiecare stat membru.
Banca Centrală Europeană(BCE) a publicat Raportul de convergență 2014,care evaluează progresele înregistrate de opt state membre ale Uniunii Europene (UE) în îndeplinirea obligațiilor privind realizarea Uniunii Economice și Monetare (UEM).Raportul vizează Bulgaria, Republica Cehă, Croația (evaluată pentru prima dată), Lituania, Ungaria, Polonia, România și Suedia.Raportul evaluează gradul de realizare a unei convergențe sustenabile în aceste țări (convergența economică) și de îndeplinire a obligațiilor statutare impuse băncilor centrale naționale pentru a deveni parte integrantă a Eurosistemului (convergența juridică). În evaluarea sustenabilității convergenței, raportul are, de asemenea, în vedere atât noul cadru consolidat de guvernanță economică al UE, cât și soliditatea mediului instituțional din fiecare țară, inclusiv în domeniul statistic.În cadrul acestui raport,Lituania a fost supusă unei analize relativ mai detaliate comparativ cu celelalte țări analizate,întrucât autoritățile lituaniene au exprimat intenția acestei țări de a adopta moneda unică începând cu data de 1 ianuarie 2015.Raportul de convergență 2014 prezintă următoarele rezultate:
Stabilitatea prețurilor: Pe parcursul perioadei de referință de 12 luni cuprinsă între mai 2013 și aprilie 2014, inflația s-a poziționat la niveluri modeste în UE, îndeosebi ca urmare a contribuțiilor scăzute ale prețurilor produselor energetice și alimentelor, precum și a trenării în continuare a activității economice în majoritatea țărilor. Valoarea de referință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor a fost de 1,7% și a fost calculată prin adăugarea a 1,5 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratei inflației IAPC pe parcursul celor 12 luni în Letonia (0,1%), Portugalia (0,3%) și Irlanda (0,3%). Ratele inflației IAPC în Grecia, Bulgaria și Cipru au fost excluse din calculul valorii de referință, întrucât aceste trei state membre au fost considerate excepții în ceea ce privește evoluțiile prețurilor.În perioada de referință, rata medie anuală a inflației a fost superioară valorii de referință în România, dar mult inferioară acesteia în celelalte șapte țări analizate în acest raport.
Finanțele publice: În ceea ce privește criteriile fiscale, dintre țările analizate, Republica Cehă, Croația și Polonia fac, la data redactării acestui raport, obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE. În anul 2013, toate țările analizate, cu excepția Croației și a Poloniei, au înregistrat o pondere a deficitului bugetar în PIB inferioară valorii de referință de 3%. Cu excepția Croației și a Ungariei, în anul 2013 toate țările analizate au consemnat o pondere a datoriei publice în PIB inferioară valorii de referință de 60%.
Cursul de schimb: Dintre țările analizate în acest raport, Lituania este, în prezent, singura țară care participă la mecanismul cursului de schimb (MCS II). Litasul lituanian a participat la acest mecanism timp de mai mult de doi ani înainte de evaluarea convergenței, iar cursul de schimb central al acestei monede nu a fost devalorizat în perioada analizată.
Ratele dobânzilor pe termen lung: Pe parcursul intervalului de referință cuprins între luna mai 2013 și luna aprilie 2014, valoarea de referință aferentă ratelor dobânzilor pe termen lung a fost de 6,2%. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea a 2 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratelor dobânzilor pe termen lung din cele trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor, respectiv Letonia (3,3%), Irlanda (3,5%) și Portugalia (5,8%).În perioada de referință, ratele dobânzilor pe termen lung înregistrate de toate țările analizate s-au situat sub valoarea de referință, deși cu marje diferite.
În prezent, zece state membre ale UE nu sunt încă participante cu drepturi depline la UEM. Două dintre acestea, respectiv Danemarca și Regatul Unit, beneficiază de un statut special, în conformitate cu dispozițiile protocoalelor relevante anexate la Tratat. Ca urmare, pentru aceste două țări vor fi întocmite rapoarte de convergență numai la solicitarea acestora.
CAPITOLUL 3. LEGĂTURA ÎNTRE CRIZĂ ȘI EURO
Criza eсоnоmiсă mоndială reprezintă la mоmentul aсtual рrinсiрala рrоblemă сu сare ѕe соnfruntă tоate ѕtatele lumii și сare рreосuрă atât șefii ѕtatelоr сât și оamenii de rând, ea рrоduсând efeсte aѕuрra eсоnоmiei națiоnale, a сelei internațiоnale și imрliсit aѕuрra vieții оamenilоr оbișnuiți. Criza economică este rezultatul unui complex de factori, care includ în principal: erori de politică monetară, distorsionarea stimulentelor agenților economici și patologia politicii de reglementare financiar-bancară.Aсțiоnează în tоate dоmeniile eсоnоmiсe, рrоduсând deсalaje între ѕtate, рierderi, falimente. Cert este și la ora actuală faptul că această criză, pornită ca o avalanșă în 2007 încă ne cară cu ea, în rostogolirea pe o pantă destul de abruptă și despre care nu știm încă unde își are capătul. Trăim încă în ea, nu am avut când și cum să ne îndepărtăm de ea, pentru a o putea privi cu detașarea pe care inevitabil o aduce trecerea vremii.
Actuala criză economică și financiară, așa cum este ea reflectată în opiniile publicului european, și, în particular, ale celui român, a scos la lumină nu numai aspecte privind problemele, temerile sau așteptările publicului din statele UE, ci și aspecte ce țin de eficacitate și legitimitate politică, la nivel național și european. Acest obstacol numit criză este un obstacol care pune la încercare eficacitatea acestei comunității europene și modul în care împreună vor rezolva această problemă pentru a depăși criza.
3.1 Evoluția performanțelor macroecronomice în zona euro în contextul crizei economice globale
Încă de la înființare, Uniunea Europeană a fost privită cu scepticism. În ciuda tuturor obstacolelor, proiectul a continuat, depășind deja o jumătate de secol.Criza financiară care a început la sfârșitul anului 2007 a scos la iveală probleme reale din zona euro. Astfel că această criză financiară globală este prima provocare majoră pentru euro ca valută multinațională. Mulți se întreabă dacă aceasta va fi, de asemenea, și ultima.
Deși indicii timpurii au sugerat faptul că țările din zona euro sunt intemperii în fața furtunii, acest lucru nu a oprit economiști importanți, să avertizeze asupra faptului că actuala criză financiară ar putea fi un test sever asupra capacității monedei euro de a supraviețui.Moneda unică europeană a acționat precum un somnifer, pentru unele țări europene și le-a dat senzația că sunt forțate să realizeze importante reforme structurale și economii bugetare pentru a continua să rămână în zona euro.S-a dovedit că euro a fost un mare succes și într-un termen foarte scurt, a devenit a doua valută mondială iar în unele zone este chiar prima în ceea ce privește tranzacțiile.
Însă, potrivit altor opinii, euro a devenit un puternic stimulent pentru ceea ce are nevoie Europa, iar Europa, înainte de toate, are nevoie să nu trăiască peste posibilități, și în al doilea rând să realizeze reforme structurale pentru a fi mai competitivă în cadrul economiilor globale.În primii zece ani, zona euro a fost caracterizată de stabilitate: nivelul prețurilor a rămas stabil și valoarea euro a rămas puternică în fața schimburilor. În timpul acestor primi zece ani de existență, zona euro pare să fi funcționat ca o adevărată uniune monetară.
În ceea ce privește creșterea economică, economiile din zona euro, au susținut o creștere favorabilă comparativ cu alte țări din zona OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Apoi am asistat la accelerarea integrării piețelor de capital, o creștere în activitățile transfrontaliere și reducerea decalajelor existente la nivelul veniturilor pe cap de locuitor între statele membre. De la începutul crizei euro, această integrare a ajuns la un popas și chiar a fost inversată: diferențialele dobânzii au crescut.Problemele structurale care stau la baza zonei euro au devenit tot mai vizibile după apariția crizei globale din 2007-2008.
Inflația reprezintă un dezechilibru de ansamblu al economiei care constă în apariția sau creșterea discrepanței dintre masa monetară și oferta de bunuri față de situația existentă anterior. Procesul poate fi sesizat prin două tendințe majore strâns legate între ele: creșterea generalizată a prețurilor, și scăderea puterii de cumpărare a banilor. În perioada 2004-2008, procentul ratei inflației are o valoare constantă, nedepășind o valoare maximă de 2.2 %. Cotele maxime le atinge în anul 2009, an în care criza economică mondială își face simțită prezența.De menționat este faptul că în lunile iunie și iulie ale anului 2009 s-a înregistrat cea mai mare rată a inflației în zona euro, și anume de 4.00%, spre deosebire de luna decembrie a aceluiași an, când rata inflației a fost de 1.6%.
Rata anuală a inflației din zona euro a fost de 1,8% în luna septembrie a anului 2010, și a coborât până la 1,6% în luna august, iar în septembrie 2010 a urcat până 2,2% .
Graficul nr.3.1 : Evoluția ratei inflației în zona euro, în perioada 2008-2014
Sursa : “European Union inflation rate”, Site internet inndexmundi
În anul 2011, zona euro a înregistrat o rată a inflației de 2.7%. Rata anuală a inflației a fost de 2,2% în luna decembrie 2012, menținându-se la fel ca în noiembrie a aceluiași an.
În decembrie 2013, cele mai mici rate anuale ale inflației s-au înregistrat în Grecia (-1,8%), Cipru (-1,3%), iar cele mai ridicate în Austria și Regatul Unit (ambele 2,0%). Comparativ cu noiembrie 2013, rata anuală a inflației a scăzut în a această ultima lună a anului 2013 în nouă state membre, a rămas stabilă în patru. În luna februarie a anului 2014 rata anuală a inflației în zona euro a fost de 0,7%, în scădere de la 0,8% cât s-a înregistrat în luna ianuarie.
Ne orientăm acum atenția spre un alt indicator economic, și anume PIB-ul, care ne poate spune multe despre starea economiei unei țări și ne oferă informații cu privire la modul în care criza afectează statele membre ale zonei euro. În al treilea trimestru al anului 2011, ratele de creștere din zonele euro au fost +0,1% și, respectiv, +0,3%. PIB-ul a scăzut cu 0,3% în zona euro și în al patrulea trimestru al anului 2011, comparativ cu trimestrul anterior.Comparativ cu același trimestru al anului 2010, PIB-ul crescut cu 0,7% în zona euro.
Graficul nr. 3.2 : Evoluția Produsului Intern Brut în zona euro, în perioda 2008-2014
Sursa: “Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and Responses”
PIB-ul în zona euro a continuat creșterea și în al patrulea trimestru al anului 2013, prin comparație cu anul 2012, fiind cu 0.5% mai mare. Pe parcursul anului 2013 consumul privat a crescut marginal cu 0,1% în timp ce exporturile și importurile au crescut cu
1,3% și 0,5%, respectiv.În februarie 2014, producția industrială a crescut cu 0,2%, bunuri de larg consum a crescut, respectiv, cu 0,5%, producția de bunuri de capital a rămas neschimbată .
Șomajul este un dezechilibru care reprezintă un excedent al ofertei față de cererea de muncă cu niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade, având, inițial, un caracter temporar, iar în ultimele decenii, unul permanent, dar care nu exclude total și definitiv existența de ocupare deplină a forței de muncă, iar rata șomajului reprezintă proporția de muncitori aflați în șomaj raportată la numărul total al populației active. Șomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puțin acceptate care afectează economia tuturor țărilor.Cel mai adesea,șomajul contemporan este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național,ca un loc de întălnire,și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă. De altfel, șomajul este o problemă care include atât aspectul economic, cât și cel social, inclusiv educațional. Atenția economiștilor lumii se focalizează cu încăpățânare pe creșterea economică și pe temutul indicator PIB, ca și cum odată intrate acestea în normal, șomajul se rezolvă de la sine.Rata șomajului variază de-a lungul zonei euro.
Între anii 2000 și 2008 rata șomajului a fost considerabil mai mare decât cea a Statelor Unite ale Americii. Rata șomajului a început totodată să crească mult mai devreme în SUA (2007) în comparație cu zona euro, unde s-a resimțit abia în anul 2008.
Apogeul valorii acestei rate a fost stabilit în anul 2009, cu o valoare de 8.9% , un an critic, când a existat numărul cel mai mare de șomeri din zona euro. Piața muncii a început să se deteriorizeze considerabil în a doua jumătate a anului 2008, în zona euro. De atunci, rata șomajului a crescut cu mai mult de două puncte procentuale, iar cele mai acute creșteri s-au înregistrat în Spania și Irlanda.
O creștere semnificativă a șomerilor s-a înregistrat în rândul meseriașilor și în domeniul serviciilor. Creșterea șomajului în rândul femeilor a fost mai lentă decât în cazul bărbaților, având în vedere că recesiunea economică care a lovit întâi sectoarele în care ocuparea forței de muncă masculină era ridicată (industria auto, construcțiile).
Cu toate acestea, în primul trimestru al anului 2009, s-a înregistrat un declin și în rândul angajaților de sex feminin, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2005.
În perioada decembrie 2009 – decembrie 2010, rata șomajului la bărbați a crescut de la 9.8% la 9.9% în zona euro, iar rata șomajului la femei a crescut de la 10% la 10.1% în zona euro.
Graficul nr.3.3 : Evoluția ratei șomajului în zona euro (2009-2014)
Sursa: “Table unemployment rates. PNG”, în Site internet al Comisiei Europene
Rata șomajului din zona euro, corectată de variațiile sezoniere, s-a menținut în decembrie 2010 la 10%, dar a crescut în comparație cu aceași lună a anului 2009, când a fost de 9.9%.
Nici anul 2011 nu aduce schimbări , rata șomajului a fost de 10,0% în iunie 2011.
Între iunie 2011 și iunie 2012, rata șomajului la bărbați a crescut de la 9,7% la 11,2% în zona euro zonă iar în rândul femeilor a crescut de la 10,3% la 11,3%. În luna noiembrie 2012, numărul șomerilor a crescut în zona euro, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Cipru (13,3% până la 17,3%), Italia (11,3% la 12,7%), Grecia (26,0% până la 27,4% între septembrie 2012 și septembrie 2013) și țările de Jos (5,6% la 6,9%). Cele mai mari scăderi au fost observate în Irlanda (14,3% la 12,3%), Portugalia (17,0% la 15,5%). În zona euro, rata șomajului a fost de 12,1% în noiembrie 2013, o rată relativ stabilă comparativ cu luna aprilie a aceluiași an. Rata șomajului a fost de 11,9% în februarie 2014, menținându-se la același nivel cu cea din octombrie 2013. Diferențe semnificative persistă în statele membre, cu cele mai mici rate înregistrate fiind Austria (4,8%) și Germania (5,1%), iar cea mai mare în Grecia (27,5% în decembrie) și Spania (25,6%).
3.2. Impactul crizei economice globale asupra țărilor din zona euro
Efectele crizei economice mondiale au fost inegal răspândite pe teritoriul Uniunii Europene, datorită faptului că în această comunitate există state puternice, cu o economie puternică și capabilă să treacă peste această problemă, însă există și state mai puțin puternice care se confruntau cu probleme economice și înainte de declanșarea crizei economice, probleme care odată cu pătrunderea crizei s-au adâncit și mai tare. De partea statelor care amenință stabilitatea economică a UE și care au fost afectate enorm de criza economică mondială sunt: Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania. Țările cu probleme financiare au fost numite "PIIGS" (inițialele de la Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania). Aceste state amenință stabilitatea economică din zona euro, și cu datoriile lor excesive.
Statele PIIGS care, deși au aderat la UE înaintea statelor din ECE(Europa Centală și de Est), nu au reușit toate să atingă media zonei euro până în prezent. Într-adevăr, PIIGS nu sunt direct comparabile cu statele ECE date fiind condițiile inițiale de dezvoltare economică și structurile economice diferite, însă este interesant că, după mulți ani ca state membre ale Uniunii Economice Monetare (UEM), încă nu au ajuns la media zonei euro. Experiența acestor state sugerează că țările din ECE care au aderat la UE având un nivel mult mai redus al veniturilor reale vor avea de parcurs un drum foarte lung în procesul de convergență cu zona euro.
Prin urmare, problema reală cu privire la zona euro care a ieșit la suprafață de la instaurarea euro a fost legată de apariția unor discrepanțe tot mai mari în zona în sine . Unele țări au început să aibă probleme , mai curând, chiar din 2005 , probleme care s-au amplificat în timpul crizei financiare și au devenit aproape de nesuportat din 2010 .
Graficul nr. 3.4 : Evoluția indicatorilor economici în state membre ale zonei euro, în 2013 (%)
Sursa :
Comisia Europeană, EUROSTAT, Euro area GDP up by 0.2%, EU28 up by 0.3%
Acele țări au deviat din media zonei euro , începând cu anul 2002 , iar procesul de divergență încă nu se încheie .
Așadar, criza financiară a lovit diferitele state membre în măsuri diferite. Măsura în care criza financiară afectează statele membre ale Uniunii Europene depinde puternic de condițiile lor inițiale și vulnerabilitățile asociate. Grecia, Italia, Portugalia și Spania și-au petrecut ultimul deceniu în creșterea deficitelor de cont curent, și așa au fost acuzate de cheltuieli exagerate. Problemele structurale care stau la baza zonei euro au devenit tot mai vizibile după criza financiară globală din 2007-2008. Mai multe state au rămas cu deficite nesustenabile și datorii publice mai mari decât PIB-ul lor.
Până în 2010, o criză a datoriilor suverane – cea mai pronunțată în Grecia –s-a răspândit de-a lungul zonei euro și a primejduit viitorul zonei euro. Între primăvara anului 2010 și primăvara anului 2011, UE și FMI au acționat pentru a salva Grecia, Irlanda și Portugalia.Grecia, este unul dintre cazurile în care se poate spune că autoritățile au fost învinse de criză. În toată această perioadă de criză, Grecia s-a confruntat cu deficite record, lupte de stradă și greve la nivel național. Statul elen a fost bântuit de spectrul falimentului. Cetățenii s-au revoltat și au organizat greve care au paralizat întreaga țară.
Momentul de acutizare al consecințelor celei mai severe recesiuni de la cel de-al doilea război mondial, l-a reprezentat anul 2010. Acest an a lăsat în urme probleme precum: rate ridicate ale șomajului, datorii publice și deficite bugetare mari. Tot în acest an, în 2010, în Grecia au fost luate noi măsuri severe de austeritate, necesare în vederea consolidării efective a sistemului fiscal și reducerea deficitului bugetar foarte mare și al nivelului datoriei publice. În eforturile sale de , Grecia a fost sprijinită de către ajutoare de urgență acordate de către UE și FMI.
Nici despre anul 2011 nu putem spune că a fost unul prea bun pentru greci, situația economică era departe de a fi una stabilă : cu un ritm negativ al PIB în creștere (de la -3,5 în 2010 la -6,9% în 2011) și cu o rată a șomajului îngrijorător de mare (17,7%, față de 12,6% în 2010), cu consecințe devastatoare pentru finanțele publice. Ca urmare, autoritățile din Grecia au adoptat un nou program de austeritate, programul de ajustare fiscală pe termen mediu 2011-2015, care a adus restructurarea unor instituții și companii de stat, noi impozite și taxe, reducerea cheltuielilor cu aparatul administrativ din sectorul public.
Deși la începutul anului 2012 a primit susținere financiară consistentă din partea organismelor internaționale (FMI, BCE, UE) și a inițiat un nou program de austeritate, economia Greciei era departe de a se redresa, fiind luată în calcul chiar posibilitatea ca țara să părăsească Zona euro. În decembrie 2013, rata șomajului în Grecia a scăzut marginal la 27,5 la sută, față de 27,6 la sută, cât era în luna noiembrie a aceluiași an, rămând totuși la o valoare de două ori mai mare față de media din Zona Euro, 12 la sută.
În timp ce toți ochii erau ațintiți asupra Greciei, în celălalt capăt al Mediteranei, se petrecea o altă “dramă”: Spania, țară care se afla și ea pe punctul de a trăi un coșmar economic și financiar. Spania, a fost considerată o economie dinamică și până în anul 2005 a atras investiții străine semnificative. Economia a cunoscut un boom imobiliar, construcțiile reprezentând aproape 16 la sută din PIB. Acest lucru s-a schimbat odată cu criza globală. În termeni cumulativi, prețurile locuințelor au scăzut semnificativ din 2007.
Unul dintre cei mai reprezentativi indicatori în ceea ce privește starea economiei, și anume piața forței de muncă, a fost puternic afectată în anul 2010, mai mult de 4,5 milioane de spanioli rămânând șomeri. Tot în acest an, rata șomajului a atins un nivel greu de imaginat, de 19,5%, de două ori peste media din zona euro și mult mai mare față de Grecia, unde rata era de 9,8%. Nici în ceea ce privește schimburile cu țările străine, Spania nu stă prea bine în acest an, situația fiind destul de gravă. În Spania, în 2010, s-a înregistrat o creștere bruscă a deficitului, la 5,6% din PIB.
Și despre finanțele publice putem spune că în 2010 erau într-o stare deplorabilă. Guvernul spaniol a raportat venituri de 346 miliarde de euro și cheltuieli de 454 miliarde de euro. Deficitul de 108 miliarde de euro, adică de peste 11% din PIB, era de aproape patru ori mai mare decât standardul impus de țările europene în acordul de la Maastricht.
Economia Spaniei a reintrat în recesiune în anul 2011. În Portugalia, Spania și Grecia, s-a înregistrat o creștere dramatică a șomajului în rândul tinerilor. Între timp , Spania , care a avut o creștere rapidă a deficitului bugetar , ca urmare a crizei financiare , este , de asemenea, expusă riscului de contagiune. Spania a trecut printr- un bust mare pieței imobiliare în timpul crizei financiare globale care a plecat de sectorul bancar foarte expus.
Până în vara anului 2012, Spania a fost nevoită să solicite un plan de salvare pentru sectorul financiar asediat . În luna iulie a anului 2012, liderii UE au convenit să utilizeze fondurile de salvare din zona euro pentru a oferi guvernului spaniol 123 milioane dolari în ajutor pentru recapitalizarea băncilor sale. Pentru prima oară, în anul 2013, populația Spaniei a scăzut și din cauza plecării imigranților, la 46,7 milioane de locuitori — număr total cu 0,2% mai mic față de anul anterior. Numărul șomerilor a depășit pentru prima oară pragul de 5 milioane, deși acesta s-a redus ulterior în ultimele luni ale anului. Reforma sistemului de pensii, menită să sporească încasările la buget pentru a menține sistemul viabil, va impune creșterea vârstei de pensionare până la cel puțin 67 de ani, pe termen mediu și lung.
Între timp, PIB-ul Portugaliei, productivitatea, și creșterea salariilor a stagnat în ultimul deceniu. Dependența țării de datoria externă – a scos la iveală un deficit de cont curent, care a fost mai mult de 10 la sută din PIB în 2009 – fapt care a făcut Portugalia mult mai sensibilă la criza zdrobitoare.
Investitorii au pariat împotriva Portugaliei, ceea ce face din ce în ce mai probabil că țara nu va putea să se finanțeze în piețele datoriilor. Până la sfârșitul lui martie 2011 a devenit clar că Portugalia, de asemenea, ar avea nevoie de un împrumut de salvare. În mai 2011, UE și FMI au convenit asupra unui pachet de salvare de 116 miliarde dolari, pentru care Portugalia a fost de acord să pună în aplicare măsuri de austeritate.
Față în față cu un deficit istoric, Portugalia lucrează la consolidarea finanțelor sale publice, investind pentru a-și dezvolta economia. De-a lungul străzilor abrupte și pietruite ale Lisabonei, recunoscută pentru melancolie chiar în vremurile sale bune, oamenii nu sunt încă siguri dacă economia fragilă a Portugaliei își va reveni. Iar dacă nu-și va reveni, va slăbi astfel sănătatea financiară a întregii Europe.
Cazul Irlandei a fost marcat de o naționalizare a sectorului bancar, fapt care s-a tradus într-un stres fiscal sever. Dar nu cu mult timp în urmă, Irlanda a fost salutată ca tigrul celtic pentru dinamismul său economic. Economia acestei țări s-a extins rapid în perioada 1997-2007, cu investiții stimulate, în parte, ca urmare a unei rate scăzute de impozitare a profitului. Începând cu 2007, prețurile proprietăților au scăzut, iar băncile irlandeze au intrat sub o presiune severă. Prăbușirea prețurilor bunurilor în prima jumătate a anului 2009 a coincis în linii mari cu înăsprirea controlului de credit.Până la mijlocul lunii aprilie a anului 2009, a existat o creștere marcată în randamentele obligațiunilor irlandeze, iar guvernul a trebuit să naționalizeze bănci. În septembrie 2010, sprijinul guvernamental pentru bănci a crescut semnificativ Dar, criza bancară s-a transformat într-o problemă fiscală.
În ceea ce privește șomajul, Irlanda, cu o rată a șomajului de 13,7 la sută este printre cele mai grav afectate, după Spania, care a asistat, la rândul său, la un colaps în sectorul imobiliar.
Spre deosebire de Grecia, criza datoriilor Irlandei a fost stimulat de o criză implicit bancară, un rezultat de bule de locuințe care au intrat în colaps în 2008. În urma crizei financiare mondiale, economia irlandeză a cunoscut una dintre cele mai grave recesiuni din zona euro. Guvernul Irlandei a făcut datorii masive pentru a sprijini sistemul financiar în timpul crizei globale. Italia este a opta cea mai mare economie din lume și a patra din Europa, în termeni de PIB nominal, în 2010. Acesta a fost o economie cu creștere lentă a PIB, o creștere medie de doar aproximativ 1 la sută pe an în perioads 2000-07, comparativ cu aproape de 2 la sută pentru zona euro.
La sfârșitul anului 2011, centrul crizei datoriilor externe s-a mutat în Italia. Piețele și-au pierdut încrederea în capacitatea premierului Silvio Berlusconi de a pune în aplicare măsuri de austeritate promise . Atunci când costurile de împrumut ale Greciei, Irlandei, Portugaliei și a ajuns la niveluri similare, aceste țări au solicitat asistență financiară din partea UE și FMI. Pentru Italia, care are o datorie publică în valoare de 2600 miliarde dolari – mai mult de 115 la sută din PIB – un plan de salvare nu a fost o opțiune.
Austria este considerată de mulți economiști o "țară norocoasă", ca urmare a influenței minime pe care criza financiară globală a avut-o asupra economiei sale. Impactul crizei în Austria, nu este comparabil cu impactul pe care criza l-a avut asupra țărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite, Japonia și alte țări europene .
Totuși, Austria a resimțit și ea efectele crizei; această țară, în încercarea de a trece peste acest obstacol a mărit impozitele și a scăzut cheltuielile bugetare pentru a reduce deficitul public.Spre deosebire de cea mai mare parte a țărilor din zona euro, Austria a scăpat de recesiune în 2012 și 2013.PIB-ul austriac de 3,8% în 2009, a înregistrat o creștere pozitivă de aproximativ 2% în 2010 și 2,7% în 2011, dar a ajuns la 0,6% în 2012.
Șomajul nu a cunoscut o creștere la fel de abruptă în Austria, precum în altă parte din Europa, acest lucru datorându-se în parte faptului că guvernul a subvenționat orele de lucru pentru a permite companiilor să-și păstreze angajații.În 2013, Austria este descrisă ca terenul glorie pentru solicitanții de locuri de muncă: 4,8% a fost rata șomajului în luna octombrie, în timp ce Germania avea o rată a șomajului de (5,2%) iar Spania înregistra o rată a șomajului de 26,7% și Grecia de 27,3%. Economia Austriei a crescut cu 0,4% în 2013.
Indicele competitivității globale pentru țările din zona euro evidențiază, de asemenea, diferențe mari în ceea ce privește clasamentul și scorul . Diferențele dintre condițiile de pe piața muncii, ratele șomajului sunt, de asemenea, divergente.
În comparație cu economiile periferice, Germania are cea mai mică rată a șomajului, ca urmare a schemei de lucru și de timp .Ideea principală pe care o putem păstra în minte din această analiză macroeconomică este faptul că criza financiară și apoi criza datoriilor a amplificat divergențe între statele membre din zona euro. Deși criza nu a inițiată de aceste divergențe, ea probabil a agravat diferențele existente.
3.3 Rezistența zonei euro în fața unei crize economice severe
Uniunea Europeană poate fi privită ca un model de societate deschisă.Uniunea Europeană a fost un proiect îndrăzneț care a tras imaginația multor oameni. Am privit Uniunea Europeană ca pe o întrupare a unei societăți deschise – o asociație voluntară de state egale care și-au predat o parte din suveranitatea lor pentru binele comun. Uniunea Europeană a avut cinci state membre mari, și un număr de state mici și toate au subscris la principiile democrației, libertății individuale, drepturilor omului și statul de drept. Nici o națiune sau naționalitate nu a ocupat o poziție dominantă.
Procesul de integrare a fost condus de către un mic grup de oameni de stat luminați, care au recunoscut că perfecțiunea era de neatins și au practicat ceea ce se numește inginerie socială, bucată cu bucată. Ei au stabilit obiective limitate și termene ferme și apoi au mobilizat voința politică pentru un mic pas înainte, știind foarte bine că, atunci când l-au atins, inadecvarea ei ar deveni evidentă și necesită un pas mai departe.
Criza euro nu a fost o consecință inevitabilă a integrării, ci mai degrabă un rezultat al greșelilor care pot fi evitate în politică, economie și finanțe; credința excesivă în puterea de auto-reglementare a piețelor financiare. Criza euro este extrem de complexă. Ea are atât o dimensiune politică cât și o dimensiune financiară, iar dimensiunea financiară poate fi împărțită în cel puțin trei componente: o criză a datoriilor suverane și o criză bancară, precum și divergențe în materie de competitivitate.Diferitele aspecte sunt interconectate, ceea ce face probleme atât de complicate încât acestea șovăie minte, având calitatea de coșmar.
Criza a transformat, de asemenea, Uniunea Europeană în ceva radical diferit de ceea ce a fost destinată să fie inițial. UE a fost menită să fie o asociație voluntară de state egale, dar criza a transformat-o într-o ierarhie, cu Germania și alți creditori responsabili și în țările puternic îndatorate, retrogradate la statutul de categoria a doua.
Când Imperiul sovietic a început să se dezintegreze, liderii Germaniei și-au dat seama că reunificarea a fost posibilă doar în contextul unei Europe mai unite și au fost pregătiți să facă sacrificii considerabile pentru a realiza aceasta. Când au venit la negocieri, au fost dispuși să contribuie un pic mai mult și să ia un pic mai puțin decât celelalte state, facilitând astfel de acord. La acea vreme, statul german obișnuia să spună că Germania nu are o politică externă independentă, ci doar una europeană. Aceasta a condus la o accelerare dramatică a procesului. A culminat cu reunificarea Germaniei în 1990 și semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992. Aceasta a fost urmată de o perioadă de consolidare, care a durat până la criza financiară din 2007-2008.
În timp ce, în teorie, Germania nu poate dicta politica, în practică o politică poate fi propusă, fără a obține permisiunea Germaniei în primul rând. Pentru a înrăutăți lucrurile, politica de austeritate promovată de Germania, are ca efect prelungirea crizei și perpetuarea subordinea țările debitoare.
Criza euro ar fi putut sfârși prin a distruge Uniunea Europeană. O dezintegrare dezordonată ar fi lăsat Europa mai rău decât a fost atunci când a început experimentul îndrăzneț de a crea o Uniune Europeană. Asta ar fi fost o tragedie de proporții istorice. În cazul în care Italia ar părăsi zona euro, povara datoriei denominante în euro ar deveni nesustenabilă și ar trebui să fie restructurată. Acest lucru ar arunca restul Europei și restul lumii într-un colaps financiar. Arhitecții monedei euro au recunoscut faptul că tratatul de la Maastricht a fost fundamental gresit, că a fost o construcție incompletă : o uniune monetară fără o uniune politică.
Ratele dobânzilor incorecte duc la bule financiare, lipsa unei uniuni bancare și lipsa unui adevărat creditor de ultimă instanță, acestea sunt toate defectele într-adevăr grave în construcția monedei euro, dar care, sunt de acum bine cunoscute. Pentru a păstra moneda unică euro, este nevoie de o mai mare "coordonare fiscală" și "voință politică.
Dar euro a avut multe alte defecte, de care nici arhitecții, nici statele membre nu au fost pe deplin conștiente.
De exemplu, Tratatul de la Maastricht a luat de la sine că numai sectorul public ar putea produce deficite cronice, deoarece sectorul privat ar putea să corecteze întotdeauna propriile excese. Criza financiară a demonstrat că acest principiu este greșit. Pentru țările dezvoltate situația nu este chiar atât de gravă, moneda lor se poate deprecia în valoare, dar riscul de neplată este practic inexistent.
Prin contrast, țările mai puțin dezvoltate, care trebuie să împrumute în valută riscul de neplată este mult mai mare. Pentru a înrăutăți lucrurile, piețele financiare pot conduce de fapt, astfel de țări în incapacitate de plată. Înainte de criza financiară din 2007 – 2008 atât autoritățile cât și piețele financiare au ignorat această caracteristică a monedei euro. Atunci când a fost introdusă moneda euro, obligațiunile guvernamentale au fost tratate ca fiind fără risc. Autoritățile de reglementare au permis băncilor comerciale să cumpere cantități nelimitate de obligațiuni de stat. Acest lucru a creat un stimulent pentru băncile comerciale de a acumula obligațiuni ale țărilor membre mai slabe, care au plătit rate mai mari, în scopul de a câștiga câteva puncte suplimentare.
Criteriul de convergență a ratelor dobânzilor a determinat o divergență în performanța economică. Așa-numitele țări periferice, Spania și Irlanda, au devenit mai puțin competitive, în timp ce Germania, a devenit mai competitivă. Există o paralelă strânsă între criza euro și criza bancară internațională din 1982. În 1982, FMI și autoritățile bancare internaționale au salvat sistemul bancar internațional cu un împrumut suficient de bani pentru țările puternic îndatorate . Astăzi, Germania joacă același rol ca și acela al FMI de atunci . Setarea însă este diferită , dar efectul este același .
Criza euro a atins un punct culminant în vara anului 2012. Piețele financiare au început să anticipeze o posibilă despărțire și primele de risc au atins niveluri nesustenabile. De la începutul anului 2013, euro s-a apreciat. Ratele dobânzilor pe piața monetară au crescut ușor în aprilie situându-se la 0,33%. În 2013, zona euro ca întreg a îndeplinit criteriul deficitului bugetar de la Maastricht pentru prima dată din 2008, deficitul public general a scăzut la 3,0%.
Dar Uniunea Europeană nu este o națiune. Este doar o asociație de state suverane, o asociație foarte incompletă, și nu poate supraviețui. Această criză euro a transformat ceea ce a fost menit să fie o asociație voluntară de state suverane egale, care au sacrificat o parte din suveranitatea lor pentru un beneficiu comun, într-o relație între debitori și creditori.
Debitorii nu își pot plăti datoriile lor și sunt dependenți de mila creditorilor lor, fapt care creează un sistem de două clase, care nu mai este voluntar și nu este egal.
CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
După părerea mea, aderarea la zona euro implică o serie de consecințe de ordin operațional și necesită pregătiri tehnice intense, mai ales în ceea ce privește adoptarea euro ca monedă unică, instrumentele necesare aplicării politicii monetare și participării la infrastructurile pieței din zona euro pentru gestionarea plăților și a operațiunilor cu constituire de garanții.
Criteriile de convergență de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflației, finanțe publice sănătoase,rată scăzută a dobânzii pe termen lung și o rată de schimb stabilă. În cazul în care criteriile sunt îndeplinite, se poate presupune că economia ar putea adopta moneda unică. Totuși aceste viziuni nu reprezintă o garanție, faptul că economia va rămâne competitivă după aderarea la Uniunea Monetară, și că nu va fi o povară pentru alte state membre.
Criza economică face mai dificilă sarcina adoptării euro de către state noi membre UE. Deși nu au repercusiuni directe semnificative asupra lor, turbulențele de pe piețele internaționale măresc incertitudinile și sporesc dificultățile de gestionare a politicilor economice și monetare. Încadrarea în criteriile de la Maastricht impune în aceste condiții mai multă disciplină și rigoare, politici fiscale și bugetare prudente, echilibru între creșterea salariilor și productivitate, politici de venituri mai puțin expansioniste – măsuri în general impopulare, care ridică problema asumării costului politic. Adoptarea monedei euro este înțeleasă ca o încoronare a integrării europene.Este evident că țările aspirante accelerează spre integrarea deplină,însă o integrare completă presupune și un cadru monetar.Acest adevăr este întru-totul conștientizat și de Uniune și de țările ce vor să adere,soluția propusă pentru Uniunea Economică și Monetară fiind diferită de la stat la stat.
În urma analizei efectuate la capitolul 2 am concluzionat următoarele aspecte: Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Bulgaria necesită,printre altele, implementarea unor politici economice care să asigure stabilitatea macroeconomică,inclusiv stabilitatea sustenabilă a prețurilor.Este necesară continuarea procesului de consolidare fiscală prin reducerea cheltuielilor publice și implementarea reformelor în sectorul administrației fiscale.Cehia ar trebui să mențină o politică monetară orientată către stabilitatea prețurilor, îmbunătățirea cadrului fiscal intern și aplicarea unor măsuri de consolidare fiscală cuprinzătoare și credibile. Consolidarea fiscală necesită implementarea de noi măsuri, pe lângă cele deja aprobate și incluse în programul bugetar pentru anul 2013 și menținerea unei politici prudente în privința cheltuielilor pe termen mediu.Ungaria ar trebui să aibă o politică monetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să mențină încrederea pieței în independența deplină a Băncii Centrale. Polonia ar trebui să mențină o politică monetară orientată spre stabilitatea prețurilor pe termen mediu.România ar avea nevoie de o politică monetară orientată spre stabilitate și implementarea strictă a planurilor de consolidare fiscală.
Creșterea veniturilor atrase este improbabilă, pe fondul unui sistem de taxare deja împovărător, cât și a unui nivel minimal al veniturilor din capital. Continuarea reducerii cheltuielilor bugetare este și ea dificilă, din cauza presiunilor sociale puternice care există în acest moment. Pe termen lung am identificat și o vulnerabilitate importantă a sistemului fiscal adusă de procesul rapid al îmbătrânirii populației, proiecțiile Comisiei Europene anticipând în anul 2050 un nivel al populației cu vârsta de peste 65 de ani care o să depășească nivelul populației cu vârsta între 15 și 65 de ani. Acest fapt va aduce presiuni suplimentare asupra bugetelor viitoare, chiar și în condițiile unor proiecții pozitive privind dezvoltarea economică viitoare a României.
Potrivit studiului de caz de la capitolul 3, problema reală cu privire la zona euro care a ieșit la suprafață de la instaurarea euro a fost legată de apariția unor discrepanțe tot mai mari în zona în sine.Unele țări au început să aibă probleme,chiar din anul 2005,probleme care în timpul crizei s-au amplificat și au devenit aproape de nesuportat din anul 2010.Așadar,criza financiară a lovit statele membre în măsuri diferite.Măsura în care criza afectează statele membre ale Uniunii Europene depinde puternic de condițiile lor inițiale și vulnerabilitățile acestora.Statele Grecia,Italia,Portugalia și Spania și-au petrecut ultimul deceniu în creșterea deficitelor de cont curent,și așa au fost acuzate de cheltuieli exagerate.Multe state au rămas cu deficite nesustenabile și datorii publice mai mari decât PIB-ul lor după criza financiară globală din 2007-2008. Criteriul de convergență a ratelor dobânzilor a determinat o divergență în performanța economică. Așa-numitele țări periferice, Spania și Irlanda, au devenit mai puțin competitive, în timp ce Germania, a devenit mai competitivă.
Fluctuațiile periodice în cadrul procesului de creștere economică sunt inevitabile.Din perspectiva bunăstării sociale, este optim ca politica monetară și cea fiscală să urmărească restrângerea amplitudinii acestor fluctuații (conduită anticiclică):
Să fie diminuată magnitudinea episoadelor de „supraîncălzire” a economiei prin implementarea unui mix restrictiv de politici economice; astfel de episoade sunt asociate cu acumularea de dezechilibre și cu manifestarea de presiuni inflaționiste.Dimensiunea dezechilibrelor acumulate determină amploarea fazei corective a ciclului economic
Să fie redusă severitatea episoadelor de recesiune – stimularea cererii agregate în vederea readucerii economiei spre nivelul de ocupare deplină.Este dezirabilă evitarea irosirii unor capacități productive.Recesiunile prelungite subminează coeziunea socială.
Urmărind stabilitatea prețurilor, politica monetară diminuează incertitudinea din economie și contribuie la o alocare eficientă a resurselor:
Facilitează formularea de planuri de afaceri/investiții pe termen lung
Îmbunătățește funcționarea piețelor, potențând rolul de semnal al modificărilor de preț
Descurajează activitățile speculative
Elimină efectele redistribuționale nedorite (inflația neanticipată)
Facilitează formarea resurselor pentru investiții (economisire) și antrenarea acestora în activități productive
Eu consider că statul poate interveni în economie prin pârghia numită politică monetară Prin aceasta se intelege ansamblul măsurilor inițiate și implementate de banca centrală, în scopul realizării și menținerii echilibrului macroeconomic în economie.
Banca centrală – prin dobânda de politică monetară – trebuie să asigure că dobânda de pe piață asigură un nivel al investițiilor (prin raportarea dobânzii la productivitatea marginală a capitalului) în concordanță cu propensitatea spre consum pentru a tinde gradul de ocupare totală. Există însă cazuri în care productivitatea marginală a capitalului devine negativă iar politica monetară devine un instrument insuficient pentru a asigura gradul optim de investiții.
Al doilea obiectiv economic major pentru depășirea stării de criză, ar trebui să fie menținerea stabilității macroeconomice. Aceasta este esențială pentru a împiedica fluctuații bruște, cu efectele negative aferente. Stabilitatea macroeconomică înseamnă în primul rând a menține un grad de încredere relativ constant. Fluctuațiile mari ale unor indicatori economici, un nivel ridicat al dobânzii de politică monetară, un curs de schimb instabil pot fi pentru investitori tot atâtea semne legate de o descreștere a productivității marginale a capitalului.
Deși nu se poate opune evoluției pieței libere, și nici nu trebuie să se opună, statul poate asigura stabilitatea parametriilor macroeconomici față de fluctuațiile periodice sau întâmplătoare pentru un climat investițional optim.
Bibliografie
A.Iancu,Convergența economică, Editura Academiei române,București,2008
A.Iancu,Convergența nominală, Editura Academiei române,București,2009
A.Inotai, “The European Union and Souteastern Europe” Editura Edward Publishing, 2011
A.Perrels, “The economic crisis and its consequences for the environment”, Editura Nordon, Copenhaga, 2010
C. Wypiosz,R. Baldwin, Economia integrării europene, Editura Economică,2006
D. Daianu, “Capitalismul incotro? Criza economica, mersul ideilor, institutii”, Editura Polirom, Iasi, 2009
G. Silasi, ”Integrarea monetară europeană între teorie și politică”, Editura Orizonturi universitare,Timișoara,1998
I. Pascal,Uniunea Economică și Monetară,Editura ASE,București,2002
M. Aglietta, “Macroeconomie financiara” Editura C.N.I Coresi SA, Bucuresti, 2001
M. Isărescu,Convergența reală și cea nominală în procesul aderării României la UE, Editura Enciclopedică,București,2004
M. Răileanu Szeles,Integrare economică europeană,Editura Universității din Brașov,2012
N. Roubini, Stephan Mihm, “Economia crizelor” , Editura Pulica, Bucuresti, 2010
N. Sută, Integrarea economică europeană, Editura Economică,București
P. Savona, John J. Kirton, Chiara Oldani, “Global Finanacial Crisis”, Editura Ashgate, 2011
R. Kolb, “Lessons from the Financial Crisis”, Editura John Wiley & Son, Canada, 2010
V. Dornescu, 10 ani de la lansarea euro:Prefacerile și viitorul monedei în contextul crizei
mondiale,Editura Alexandru Ioan Cuza,Iași,2010
V. Dornescu, Îndeplinirea criteriilor de convergență nominală de către noile țări membre U.E,Editura Alexandru Ioan Cuza,Iași,2010
S.Cerna, Teoria zonelor monetare optime, Editura Univesității de Vest, Timișoara, 2006
Alte surse
AMECO( Annual macro-economic database)
“Analiza influențelor crizei financiare asupra sistemelor economice”, în revista Studii și cercetări de calcul economic și cibernetică economică
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2008
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2010
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2012
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență,iunie 2013
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, iunie 2014
Banca Națională Română(BNR)
Banca Națională a României, Raport anual 2007
Banca Națională a României, Raport asupra inflației, Anul IV, Nr. 13, august 2008
Comisia Europeană (Eurostat)
Comunicat de presă al Băncii Centrale Europene, 7 mai 2008
Comisia Europeană, EUROSTAT, Sustenable development in the European Union, 2013, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-03-13-331/EN/KS-03-13-331-EN.PDF
Conferința Internațională Espera 2013
“Creșterea economică în OECD a încetinit pentru al patrulea trimestru consecutiv”, 22.08.2011, în site internet financiarul.ro, http://www.financiarul.ro/2011/08/22/cresterea-economica-in-oecd-a-incetinit-pentru-al-patrulea-trimestru-consecutiv/
Criza economică și financiară globală – o analiză diagnostic a Consiliului European”,Tribuna Economică,vol. 20,2009,UNCTAD,“Trade and Development Report 2013”,http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/tdr2013_en.pdf,
“Criza în Europa: Germania nu ajută Grecia, Portugalia se teme, România vorbește de un nou împrumut”,05.03.2010,în Site internet newsiasi.ro, http://www.newsiasi.ro/national/world/criza-in-europa-germania-nu-ajuta-grecia-portugalia-se-teme-romania-vorbeste-de-un-nou-imprumut.html
“Criză economică în Portugalia: Guvernul va naționaliza Banco Portugues de Negocios”, 03.11.2008, în Site internet Antena3.ro, http://www.antena3.ro/stiri/economic/criza-financiara-a-lovit-si-portugalia_56807.html
Eurobarometru Flash
“Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and Responses”
EUROSTAT, Euro area unemployment rate at 12.1%, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-08012014-BP/EN/3-08012014-BP-EN.PDF
EUROSTAT,Euro area annual inflation, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-17032014-AP/EN/2-17032014-AP-EN.PDF
Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Eurostat, “Euro area GDP up by 0.2%, EU28 up by 0.3%”, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF,
”Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Gabriel Cătălin Șopandă, “Criza economică și Uniunea Europeană”, în revista Studii și cercetări economice, 2010
Mugur Isărescu, Probleme ale politicii monetare într-o țară emergentă. Cazul României,
Mugur Isărescu, România – trecerea la euro, București, 17 mai 2007
Alina Bardas, “Spania, următoarea economie europeană care va trăi cosmarul Greciei?”, 27.02.2010, în Site internet Ziare.com, http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/spania-urmatoarea-economie-europeana-care-va-trai-cosmarul-greciei-998465
OECD, OECD Economic Surveys: Austria 2011
Răzvan Voiculescu, “Cum se luptă statele europene cu criza?”, 22.03.2010, în Site internet Romanialibera.ro,http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/criza/cum-se-lupta-statele-europene-cu-criza-180907.html
UNCTAD,World Investment Report 2010,http://www.unctad.org/en/docs/wir2010_en.pdf
Nick Iliev, “Eurostat: EU unemployment rate at 9.7% in April”, 01.06.2010, în Site internet The Sophia Echo, http://www.sofiaecho.com/2010/06/01/909845_eurostat-eu-unemployment-rate-at-97per-cent-in-april
http://www.ecb.int/pub/pdf/conrep/cr200805ro
http://www.indexmundi.com/european_union/inflation_rate_(consumer_prices).html
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Table_unemployment_rates.PNG&filetimestamp=20100208122700
http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/criza-economica-din-grecia-un-efect-de-domino-1001433,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF
http://www.antena3.ro/stiri/economic/criza-financiara-a-lovit-si-portugalia_56807.html
http://www.eudirect.ro/old/pdfs/ref_3.pdf
http://ec.europa.eu/index_ro.htm
www.nbp.pl/en
www.eurostat.ec.europa.eu
www.ecb.int/pub/pdf/conrep/cr201005ro
Bibliografie
A.Iancu,Convergența economică, Editura Academiei române,București,2008
A.Iancu,Convergența nominală, Editura Academiei române,București,2009
A.Inotai, “The European Union and Souteastern Europe” Editura Edward Publishing, 2011
A.Perrels, “The economic crisis and its consequences for the environment”, Editura Nordon, Copenhaga, 2010
C. Wypiosz,R. Baldwin, Economia integrării europene, Editura Economică,2006
D. Daianu, “Capitalismul incotro? Criza economica, mersul ideilor, institutii”, Editura Polirom, Iasi, 2009
G. Silasi, ”Integrarea monetară europeană între teorie și politică”, Editura Orizonturi universitare,Timișoara,1998
I. Pascal,Uniunea Economică și Monetară,Editura ASE,București,2002
M. Aglietta, “Macroeconomie financiara” Editura C.N.I Coresi SA, Bucuresti, 2001
M. Isărescu,Convergența reală și cea nominală în procesul aderării României la UE, Editura Enciclopedică,București,2004
M. Răileanu Szeles,Integrare economică europeană,Editura Universității din Brașov,2012
N. Roubini, Stephan Mihm, “Economia crizelor” , Editura Pulica, Bucuresti, 2010
N. Sută, Integrarea economică europeană, Editura Economică,București
P. Savona, John J. Kirton, Chiara Oldani, “Global Finanacial Crisis”, Editura Ashgate, 2011
R. Kolb, “Lessons from the Financial Crisis”, Editura John Wiley & Son, Canada, 2010
V. Dornescu, 10 ani de la lansarea euro:Prefacerile și viitorul monedei în contextul crizei
mondiale,Editura Alexandru Ioan Cuza,Iași,2010
V. Dornescu, Îndeplinirea criteriilor de convergență nominală de către noile țări membre U.E,Editura Alexandru Ioan Cuza,Iași,2010
S.Cerna, Teoria zonelor monetare optime, Editura Univesității de Vest, Timișoara, 2006
Alte surse
AMECO( Annual macro-economic database)
“Analiza influențelor crizei financiare asupra sistemelor economice”, în revista Studii și cercetări de calcul economic și cibernetică economică
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2008
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2010
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, mai 2012
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență,iunie 2013
Banca Centrală Europeană,Raport de convergență, iunie 2014
Banca Națională Română(BNR)
Banca Națională a României, Raport anual 2007
Banca Națională a României, Raport asupra inflației, Anul IV, Nr. 13, august 2008
Comisia Europeană (Eurostat)
Comunicat de presă al Băncii Centrale Europene, 7 mai 2008
Comisia Europeană, EUROSTAT, Sustenable development in the European Union, 2013, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-03-13-331/EN/KS-03-13-331-EN.PDF
Conferința Internațională Espera 2013
“Creșterea economică în OECD a încetinit pentru al patrulea trimestru consecutiv”, 22.08.2011, în site internet financiarul.ro, http://www.financiarul.ro/2011/08/22/cresterea-economica-in-oecd-a-incetinit-pentru-al-patrulea-trimestru-consecutiv/
Criza economică și financiară globală – o analiză diagnostic a Consiliului European”,Tribuna Economică,vol. 20,2009,UNCTAD,“Trade and Development Report 2013”,http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/tdr2013_en.pdf,
“Criza în Europa: Germania nu ajută Grecia, Portugalia se teme, România vorbește de un nou împrumut”,05.03.2010,în Site internet newsiasi.ro, http://www.newsiasi.ro/national/world/criza-in-europa-germania-nu-ajuta-grecia-portugalia-se-teme-romania-vorbeste-de-un-nou-imprumut.html
“Criză economică în Portugalia: Guvernul va naționaliza Banco Portugues de Negocios”, 03.11.2008, în Site internet Antena3.ro, http://www.antena3.ro/stiri/economic/criza-financiara-a-lovit-si-portugalia_56807.html
Eurobarometru Flash
“Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and Responses”
EUROSTAT, Euro area unemployment rate at 12.1%, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-08012014-BP/EN/3-08012014-BP-EN.PDF
EUROSTAT,Euro area annual inflation, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-17032014-AP/EN/2-17032014-AP-EN.PDF
Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Eurostat, “Euro area GDP up by 0.2%, EU28 up by 0.3%”, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF,
”Euro Area Gross Domestic Product (GDP)”, în Site internet TradingEconomics, http://www.tradingeconomics.com/Economics/GDP.aspx?Symbol=EUR
Gabriel Cătălin Șopandă, “Criza economică și Uniunea Europeană”, în revista Studii și cercetări economice, 2010
Mugur Isărescu, Probleme ale politicii monetare într-o țară emergentă. Cazul României,
Mugur Isărescu, România – trecerea la euro, București, 17 mai 2007
Alina Bardas, “Spania, următoarea economie europeană care va trăi cosmarul Greciei?”, 27.02.2010, în Site internet Ziare.com, http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/spania-urmatoarea-economie-europeana-care-va-trai-cosmarul-greciei-998465
OECD, OECD Economic Surveys: Austria 2011
Răzvan Voiculescu, “Cum se luptă statele europene cu criza?”, 22.03.2010, în Site internet Romanialibera.ro,http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/criza/cum-se-lupta-statele-europene-cu-criza-180907.html
UNCTAD,World Investment Report 2010,http://www.unctad.org/en/docs/wir2010_en.pdf
Nick Iliev, “Eurostat: EU unemployment rate at 9.7% in April”, 01.06.2010, în Site internet The Sophia Echo, http://www.sofiaecho.com/2010/06/01/909845_eurostat-eu-unemployment-rate-at-97per-cent-in-april
http://www.ecb.int/pub/pdf/conrep/cr200805ro
http://www.indexmundi.com/european_union/inflation_rate_(consumer_prices).html
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Table_unemployment_rates.PNG&filetimestamp=20100208122700
http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/criza-economica-din-grecia-un-efect-de-domino-1001433,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF
http://www.antena3.ro/stiri/economic/criza-financiara-a-lovit-si-portugalia_56807.html
http://www.eudirect.ro/old/pdfs/ref_3.pdf
http://ec.europa.eu/index_ro.htm
www.nbp.pl/en
www.eurostat.ec.europa.eu
www.ecb.int/pub/pdf/conrep/cr201005ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Etapele Formarii Si Dezvoltarii Uniunii Monetare Europene (ID: 121062)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.