ETAPE DE REALIZARE A MEZOSTRUCTURII DE TIP BARĂ CU CALAREȚI SI CAPSE PE MAI MULTE IMPLANTURI ÎNȘURUBATE [301925]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

TÎRGU MUREȘ

TEHNOLOGII PROTETICE PE IMPLANTURI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ȘEF DE LUCRĂRI DR. HORGA CLAUDIU

MASTERAND: [anonimizat]

2018

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ETAPE DE REALIZARE A MEZOSTRUCTURII DE TIP BARĂ CU CALAREȚI SI CAPSE PE MAI MULTE IMPLANTURI ÎNȘURUBATE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ȘEF DE LUCRĂRI DR. HORGA CLAUDIU

MASTERAND: [anonimizat]

2018

CUPRINS

I.PARTEA GENERALĂ………………………………………………4

Introducere………………………………………………………………..4

Generalități………………………………………………………………..5

Morfologia câmpului protetic edentat total maxilar………..7

Substrat osos…………………………………………………………9

Substrat mucos……………………………………………………..10

Vase și nervi………………………………………………………….11

Restaurarea protetică a edentației totale maxilare ……………..12

Tipuri de implanturi………………………………………………..12

Implanturi endoosoase………………………………12

Implanuri subperiostale……………………………..18

Supraprotezare………………………………………………………22

Sistemele de capse…………………………………….26

Sistemele de telescopare……………………………31

Sistemele de bare cu călăreți………………………31

Sistemele de magneți…………………………………34

II.PARTEA SPECIALĂ………………………………………………..35

CONCLUZII…………………………………………………………….60

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………..61

[anonimizat], oamenii au încercat să înlocuiască dinții peirduți cu diverse materiale autogene sau heterogene.

[anonimizat] , a [anonimizat] a [anonimizat] a dinților frontali.

În zilele noastre se pune accent din ce în ce mai mult pe o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], o ultimă soluție în a-și reabilita cavitatea bucală. Chiar dacă această zonă a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a cavității bucale a pacientului, care poate să fie mai mult sau mai puțin complicată.

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a implantelor, dar și de costurile aferente. [anonimizat] a [anonimizat], cât și al pacientului.

GENERALITĂȚI

Subiectul supraprotezării poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. În general pacienții nu cunosc existența aceste metode, ei nu vor cere direct medicului acest tip de restaurare protetică. La fel, costul acestor lucrări este destul de ridicat, supraprotezezele au un proces de execuție mai complicat si destul de migălos, ele pot fi realizate de cei mai buni specialiști în domeniu, dar cu toate acestea nu este vorba doar despre o simplă proteză dentară, acest tip de protezare satisface mult estetica pacientului. [1]

Dacă se vorbește despre avantajele oferite de utilizarea supraprotezelor, se știe că aceasta este soluția ideală pentru pacienții edentați cu caracteristici anatomice dentare nefavorabile. În unele cazuri, prin inserarea mai multor implante dentare, se creează condiții necesare pentru ca sprijinul implantar să fie adecvat unor restaurări protetice fixe. În cazul acesta se va impune evaluarea ofertei osoase necesară pentru ca implantele să corespundă cu suprafețele ocluzale totale a dinților care sunt înlocuiți.[10] Se vor calcula câte implante de dimensiune corespunzătoare se vor insera în os. Suprafața totală de ancorare osoasă a stâlpilor arificiali ar trebuii să reprezinte cel puțin 60% din valoarea raportului suprafeței ocluzale totală a dinților naturali și suprafața totală de ancorare osoasă a rădăcinilor dentare.[1]

În opinia pacienților,lucrările fixe sunt superioare protezelor mobilizabile, purtarea unor lucări fixe se aseamănă mult mai mult cu situația anatomică naturală, tocmai datorită îngrijirii aparent mai simplă.[11] Componenta primară a supraprotezelor este, de asemenea, fixă, dar suprafețele sale orale sunt mult mai ușor igienizabile, spațiile nu deranjează estetica, deoarece proteza va acoperii în întregime bara de conexiune.

Datorită părții mobilizabile, partea secundară a protezei va fi ușor igienizabilă. Drept urmare, din punct de vedere igienic, protezele mobilizabile sunt mult mai ușor de curățat și categoric sunt superioare celor fixe.

Dacă vom analiza indicațiile supraprotezelor, se observă că sunt ideale în rezolvarea cazurilor în care nu se poate insera un număr corespunzător de implanturi pentru a realiza o restaurare protetică fixă.[1]

Putem vorbi despre materialele din care se confecținează implantele, în care titanul este un metal situat la limita metalelor grele și ușoare, care a câștigat incredere în implantologie, datorită unor particulatirăți mai speciale, ca : rezitență specifică foarte mare, densitate redusă și o rezistență la coroziune foarte mare. Se observă o legătură solidă între implantul de titan și os, această ancorare anchilozată, sub denumirea de osteointegrare, este acceptată în ziua de azi ca fiind o metodă foarte bună și promițătoare de stabilizare a implantelor endoosoase . Un alt tip de material este zirconiul, calitățile fizice ale acestui material bioceramic și rezistența, s-au dovedit a fi de cinci ori mai bune decât ale materialelor ceramice din prima generație, cum ar fi alumine frittee. Acest material, nou, este o ceramică pe bază de zirconiu , întărit printr-un procedeu de fabricare termic și fizic. Rezistența sa fiind accentuată printr-o tehnică de aranjare a cristalelor, liantul fiind materiale corepcunzătoare. Este biocompatibil cu țesutul, dotat cu calități fizice excelente, zirconiul se poate folosi pentru aplicațiile biomedicale.[2]

Clasificarea tipurilor de lucări protetice pe implanturi

Lucrare protetică fixă- se înlocuiește doar coroana, arată ca un dinte natural.

Lucrare protetică fixă- se înlocuiește coroana și o parte din rădăcină, coroana arată ca un dinte natural în zona ocluzală, dar poate fi mai alungită și mai bine conturată în zona gingivală.

Lucrare protetică fixă- se înlocuiește coroana care a fost extrasă, se poate adăuga și gingie colorată lucrării, fie din acrilat, fie din ceramică peste metal.

Lucrare protetică mobilizabilă- supraprotezarea este suportată în totalitate de implanturi.

Lucrare protetică mobilizabilă- supraprotezarea este suportată atât de țesut moale cât și de implanturi.[4]

Morfologia câmpului protetic edentat total maxilar

Majoritatea autorilor definesc edentația totală ca fiind o entitate clinică, care se caracterizează prin absența tuturor unităților dento-parodontale de pe maxilar sau mandibulă, fiind însoțită de perturbarea funcțiilor esențiale ale sistemului orofacial, masticație, fizionomie, fonație, automenținerea cu elemente de autoapărare, autoreglare, autostimulare. Când dinții sunt absenți pe ambele hemiarcare, este vorba despre edentație totală bimaxilară, iar daca este interesat un singur maxilar, se va numi edentație totală unimaxilară.

Datorită alterării funcțiilor fonetice și fizionomice, pacientul edentate total suferă o trauma psihică, acest lucru transformându-se într-un ,, handicap social”.[3]

Absența de pe arcade a tuturor dinților poate să fie dobândită sau congenitală.

Lipsa congenitală a tuturor mugurilor dentari poartă denumirea de anodonție totală, acest lucru atrage după sine insuficienta dezvoltare a oaselor maxilare, ceea ce pe viitor va îngreuna la protezarea ulterioară, va duce la o schimbare frecventă a pieselor protetice pentru a nu crea dificultăți în dezvoltarea osoasă.

De cele mai multe ori, edentația totală este urmarea unor extracții dentare provocate de complicații ale cariei dentare ; boli parodontale, afectându-se parodonțiul profund, care va duce în final la mobilitatea dintelui ; traumatismele dento-maxilare ; procesele infecțioase endoosoase ; iatrogenii din protetica dentară ; afecțiuni tumoarale, care vor duce la rezecția dinților implantați prin rezecția osoasă ; boala de focar ; nevralgii trigeminale, când anumiți dinți sunt extrași nejustificat. [3]

Prin pierderea dinților se influențează semnificativ calitatea crestelor reziduale, acest fapt va duce la resorbția rapidă a crestelor obținute în urma pierduri unităților dento-parodontale prin procesul de parodontoliză și se vor atrofia mai repede ca cele rezultate în urma complicației dentare. În cele mai multe cazuri aspectul si calitatea câmpului protetic edentat total ne va da informații despre felul în care au decurs extracțiile dentare antecedente, aceste aspecte vor influența în mod negativ stabilitatea piesei protetice.[3]

Edentația totală are o simptomatologie caracteristică, vizibilă și uneori neplacută sau frapantă pentru pacient și anturaj. Toate tulburările sistemului stomatognat vor fi perturbate, dar se pot adăuga și manifesări psihice.

Tulburările masticatorii apar constant în edentație, dar există pacienți care s-au obișnuit să manance fără dinți, reușesc chiar să mestece orice fel de aliment. Alți pacienți își adaptează alimentația la noua condiție prin folosirea alimentelor moi care nu au nevoie de foarte mult efort pentru a fi mestecate, iar alți pacienți manâncă prin înghițirea alimentelor în urma unei triturări insuficiente, cu repercursiuni ulterioare asupra organismului. Datorită absenței dinților apar câteva neajunsuri cum ar fii : zdrobirea alimentelor se face doar cu crestele reziduale, mucoasa se va cheratiniza după o perioadă de timp ; imposibilitatea secționarii unor tipuri de alimente ; prelucrarea mecanică și insalivarea alimentelor se va face insuficient ; vor apărea leziuni traumatice pe mucoasa bucală ; patologia gastrică va fi mai frecventă decât la persoanele care prezintă dinți ; lipsa unor principii alimentare care sunt necesare organismului. [3]

Protezarea pacientului edentat îmbunatățește semnificativ masticația, dar și fizionomia pacientului.

O altă problemă a pacientului edentat este cea a fizionomiei. Aceste tulburări se manifestă clinic : aspectul feței este îmbătrânit, buzele sunt învaginate, șanțurile nazo-labiale și labio-mentonier sunt adâncite, dimensiunea etajului inferior al feței este micșorat, profilul feței este concav.

Pe lângă aceste aspecte , pacientul edentat va avea probleme fonetice, cât și psihice. Tulburările fonetice se evidențiază prin modificarea vocii, dar și prin alterarea pronunțării unor cuvinte. În ceea ce privește psihicul pacienților aflați în această situație, acesta este influențat într-un mod considerabil, iar un rol deosebit îl are vârsta, cu cât pacientul este mai tânăr, cu atât psihicul lui este afectat. [3]

Substrat osos

Este alcătuit din apofizele alveolare ale oaselor (procesul alveolar) și palatul dur.

Odată cu extracția dinților, procesele alveolare ale oaselor maxilare, se transformă în creste edentate, se mai numesc și creste alveolare reziduale. Odată cu pierderea dinților, crestele alveolare suferă un proces resorbție și atrofie, care la maxilar este centripet. Crestele alveolare au rol în stabilitate și sprijin pentru că se opun deplasărilor în sens orizontal, vor prelua o mare parte a presiunilor ocluzale. Crestele edentate prezintă o muchie, un versant inter cât și unul extern. Crestele edentate pot avea diferite forme, cum ar fi : semnielipsă, pentagon, elipsă, asimetrice, în formă de ,,U” sau ,,V”. Odată ce s-au facut extracțiile se pot deosebi două tipuri de creste, creste regulate și creste neregulate.

După cronologia și etiologia pierderii dinților, crestele pot fi :

creste înalte (13-15 mm)

creste medii (6-12 mm)

creste reduse ( sub 6 mm), cee ce însemnă că pierderea dinților a fost facută cu mult timp în urmă și a fost cauzată de o boală parodontală.

În funcție de mărimea în sens vestibulo-oral crestele pot fi medii, late, înguste, iar versantul extern al crestei edentate poate fi retentive vestibular, neretentiv, neutru. Aceste aspecte se vor vedea mult mai bine la examenul modelului preliminar.

O creastă alveolară edentată neutră, lată și înaltă este cea mai favorabilă protezării.În partea distală, crestele edentate maxilare prezintă niște proeminențe care se numesc tuberozități maxilare, care au rol în menținerea și stabilitatea protezei superioare.

La maxilar valoarea crestelor edentate de către Lejoyeux este clasificată astfel:

,,-clasa I creste înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără exostoze.

-clasa II creste medii, cu versante vestibulare ușor oblice, prin pierdere de substanță osoasă și resorbție centripetă.

-clasa III creste cu valoare protetică slabă, afectate prin resorbție accentuată.

-clasa IV creste cu valoare protetică negativă, denivelate, dispărute parțial sau total.” [3]

Palatul dur, alături de tuberozități, este considerat ca fiind o zonă biostatică. Bolta palatină alături de crestele edentate participă la sprijinul protezei maxilare, putându-se realiza o adeziune mai bună a protezei totale maxilare față de cea mandibulară. Crestele zigomatice deși nu fac parte din substratul osos, sunt deosebit de importante, deoarece în cazul unei atrofii marcate acestea pot ajunge la nivelul crestelor edentate realizând probleme la închiderea marginală de la acest nivel.[3]

Substrat mucos

Este alcătuit din musoasa fixă, mucoasa mobilă și mucoasa pasiv mobilă.

Mucoasa fixă acoperă o mare parte din câmpul protetic, puternic aderentă de periost, caracteristica principală fiind faptul că nu este mobilă în plan orizontal și este lipsită de inserții musculare subadiacente.

Mucoasa mobilă se află la periferia cîmpului protetic și ea este cea care asigură închiderea marginală externă. Ea fiind mobilă în toate sensurile, această mobilitate este datorată inserțiilor musculare și ligamentare subadiacente. Formațiunile precum bride și frenuri vor trebui ocolite de proteză.

Mucoasa pasiv mobilă este situată la limita dintre mucoasa fixă și cea mobilă fiind situată la nivelul fundului de sac vestibular și are o lățime variabila 1-3 mm. Importanța acestei zone este că la nivelul ei se realizează închiderea marginală ( succiune).[3]

Vase și nervi

Inervarea senzitivă pentru gingia palatinală se face de la nervii palatinali și nazopalatinali. Plexul dentar dă inervație senzitivă gingiei vestibulare, iar plexul canin, a gingiei labiale. Nervii infraorbitar și bucal nu participă la inervația senzitivă a gingiei.

Dinții maxilari vor primi sânge dintr-un circuit extern și unul inter. Circuitul vascular extern este format din partea posterioară, arterele alveolare postero-superioare. De asemenea și artera nazală laterală participă la circuitul vascular extern. Artera nazală laterală este acompaniată de nervul similar și provine din artera oftalmică, prin artera nazociliară. În concluzie, există cinci artere care formează un arc dentar superior.

Din ramurile terminale ale arterei maxilare interne este format circuitul vascular intern care irigă gingia.[3]

Restaurarea protetică a edentației totale maxilare

Tipuri de implanturi

Implanturi endoosoase

Implantul endoosos este un material aloplastic care este inserat într-o creastă osoasă reziduală.[2]

Implantul Bränemark

În anul 1938, Strock a introdus în implantologia orală aliajul chirurgical crom-cobalt, iar acesta a înlocuit incisivul lateral stâng cu un implant care a rezistat peste 15 ani. Pentru acest tip de implant, corpul implantului trebuie sa fie separat, să conțina un bont protetic care să permita o abordare chirurgicală în două etape, care sunt separate prin procesul de vindecare a părților dure. Implantele Bränemark sunt implante șurub care au forma cilindrică, și au suprafața prelucrată mecanic, deosebindu-se de implantul inițial Bränemark prin aspectul vârfului, 3 muchii tăietoare față de 4 muchii tăietoare. Ca tehnică de inserare, Bränemark prezintă o tehnică în două etape, deci pacientul va avea nevoie de două intervenții chirurgicale : inserarea implantului, unde va urma faza de vindecare (la maxilar va fi 6 luni , iar la mandibulă între 3 și 4 luni), iar cea de-a doua fază va fi expunerea implantului și adaptarea acestuia pentru a putea fi folosit corect ca și element de agregare(Figura 1.4).[2]

Figura 1.4 – Implantul Bränemark [2]

Implantele I.M.Z ( Implantul cilindru intramobil)

Implantul I.M.Z, folosit încă din anul 1974, prezintă două părți : corpul implantului și conectorul intramobil. Corpul implantului și inserția se va realiza din titan cu puritate înaltă, iar conectorul intramobil constă dintr-un element intramobil și inserția din titan. Acest tip de implant se diferențiază de celelalte implante prin inserarea unei componente elastice compensatoare între implantul osteointegrat și suprastructura protetică. Elementul elastic a fost realizat în scopul preluării rolului ligamentelor parodontale ale dintelui natural, asigură preluarea șocurilor și distribuția solicitării pentru a preveni o suprasolicitare a țesuturilor (Figura 2.4).[2]

Figura 2.4 – Implantele I.M.Z [2]

Implantele Bonefit ITI

Sistemul realizat de ,, International Team for Implantology” este reprezentat de trei tipuri diferite de implante : cilindru perforat, șurub perforat și șurub plin. Aceste implante se găsesc sub formă de implante inserate într-o singură etapă sau în două etape chirugicale, în diferite diametre și diferite lungimi. Deosebirea dintre aceste implante și celelalte tipuri de implante în două etape este că la acesta în perioada de vindecare implantul va fi situat transvaginal mai preferabil decât subgingival, ceea ce duce la necesitatea unei noi intervenții chirurgicale pentru a expune implantul (Figura 3.4 ).[2]

Figura 3.4 – Implantele Bonefit ITI [2]

Implantele Ledermann

Dr. Ledermann în colaborare cu Straumann Co, în anul 1977, a realizat implantul șurub titan pulverizat cu plasma (TPS), care era asemănător cu implantul șurub ITI inițial. Acest tip de implant a suferit o îmbunătățire în ultimii ani, în final realizându-se un implant șurub de titan, tehnica de inserare fiind într-o etapă. Aceste implante sunt produse în prezent de Friedrichsteld Co. Fiindcă șurubul Ledermann este autoforant, nu este necesară tarodarea osului. În ceea ce privește igiena, aspectul gâtului implantului favorizează menținerea igienei peri-implant, fiindcă lungimea gâtului implantului este mai mare decât înalțimea implantului(Figura 4.4 ).[2]

Figura 4.4 – Implantele Ledermann [2]

Implantele HA-Ti

Aceste implante Hand-Titanium (HA-Ti) sunt implante cu șurub conic, cu pas, din titan pur, autoforant. Acest sistem a fost introdus în Elveția în anul 1985. Implantele HA-Ti sunt disponibili în lungimi și diamentre diferite. Implantele trebuie lăsate să se integreze pe o perioadă de 6 luni. Pentru că toate elementele suprastructurii sunt prefabricate și interschimbabile, se poate realiza trecerea ușoară de la o suprastructură sprijinită prin intermediul barei la o proteză fixă(Figura 5.4).[2]

Figura 5.4 – Implantele HA-Ti [2]

Implantul Calcitek ( Integral, Omniloc, Integral SA)

Aceste implante sunt disponibile în diametre de 4 și 3.25 mm, iar implantele Omniloc sunt disponibile într-o de 18 mm. Tehnica operatorie este aceeași , pentru implantele obișnuite Integral și Omniloc. [2]

Implantul Core-Vent

Aceste sisteme prezintă două tipuri de implante Core-Vent : implant cu un miez osos și implant fără miez osos.[2]

Implantul Steri- Oss

Implantele Steri-Oss sunt tipul de implante șurub care prezintă o suprafatță de acoperire cu hidroxiapatită. Implantele disponibile într-un singur diametru, de 3.8 mm și în diferite lungimi. Implantele Steri-Oss sunt așezate la nivelul crestei alveolare (Figura 6.4).[2]

Figura 6.4 – Implantul Steri-Oss [2]

Implantul stabilizator endodontic

Implantul stabilizator endodontic îmbunătățește implantarea deficitară a dinților, prin prelungirea pârghiei intraosoase. Indicațiile lui sunt : replantarea dentară, luxația dentară, stabilizarea dinților parodontotici.

Tipuri de implante stabilizatoare endodontic:

-Stabilizator cu suprafața netedă

-Stabilizator pentru dinți cu malpoziții

-Stabilizator endodontic filetat [2]

Implantul transmandibular

Pentru inserarea acestui tip de implant se preferă anestezia generală, dar se poate folosi și anestezia locală. Incizia cutanată se va trasa în primul pliu natural,tegumentar, submentonier (una din liniile Langer).[2]

Implantele lamă

Pentru a obține fixarea rigidă inițială pentru un implant lamă elementele necesare sunt materiale biocompatibille, un desen acceptabil al implantului, prepararea atraumatică a părților dure și moi și o perioadă de vindecare între 4 și 8 luni fără deplasări la interfața implantului. Acest tip de implant este un implant endoosos desenat pentru creasta alveolară subclasa B , el este îngust în sens vestibulo-oral, are o înălțime moderată și are cea mai mare dimensiune. Implantele lamă este unul dintre primele implanturi care nu a imitat forma rădăcinii(Figura 7.4).[2]

Figura 7.4 – Implantele lamă [2]

Implantul Tübingen-Frialit 1

Implantul Tübingen-Frialit 1 a fost recomandat pentru utilizarea imediată după extracția dentară, pentru ca procesul alveolar să fie menținut. Forma cu pas este folosită pentru a imita rădăcina dentară conică și pentru a asigura o solicitare progresivă a osului, acest tip de implant fiind unul ,,deschis”, este protruziv prin mucoasa orală în timpul vindecării. Implantul se inseră în poziția finală prin lovire ușoară, retenționarea fiind prin fricțiune.[2]

Implantul Frialit-2

Acesta este o adaptare a implantului imediat Tübingen, care inițial a fost realizat pentru înlocuirea unui singur dinte, forma fiindu-i păstrată, cilindru cu pas, dar acest tip de implant este realizat din titan pur și este un sistem în două etape, el va rămâne acoperit de mucoasă în perioada de vindecare. [2]

Inserarea imediată postextracțională a implantelor endoosoase

Avantaje:

inserarea implantului inhibă resorbția crestei alveolare, care apare după pierderea dintelui

nu este neaparată asteptarea celor 12 luni pentru vindecarea osoasă completă

se va reduce numarul de intervenții chirurgicale

scurtarea perioadei de edentație a pacientului.[2]

Implanuri subperiostale

Implantele subperioastale mandibulare

Acest tip de implant este turnat din Vitallium, de obicei, sau din aliaje de crom-colalt. Prezintă două componente : infrastructură și suprastructură.

Infrastructura este deasupra osului și se menține pe poziție prin adaptarea corectă pe suportul osos și cu ajutorul țesutului fibromucozal, realizând legături strânse cu implantul. Infrastructura implantului subperiostal este alcătuită din bare și bonturi de sprijin (Figura 8.4).[2]

Figura 8.4 – Implantul subperioastal mandibular [2]

Implantul subperiostal unilateral (parțial)

Aceste implante au fost concepute să utilizeze aceleași repere anatomice care se folosesc și la restaurarea completă a maxilarelor. Toate implantele unilaterale subperiostale inserate și concepute înainte de anul 1955 de Linkow au fost îndepărtate. Unii medici le găsesc nesatisfăcătoare fiindcă sunt necorespunzătoare ca și metodă și concepție de implantare.[2]

Implantele subperiostale maxilare

Implantologii americani au evitat aceste tipuri de implante subperiostale, dar unii din ei au raportat succese funcționale, au fost și unii medici carea au fost descurajați datorită unei proporții tot mai mari de insuccese. Eșecurile sunt atribuite concepției și realizării defectuase a scheletului metalic, dar și a tehnicii chirurgicale imprecise, amprentare defectuasă (Figura 9.4).[2]

Figura 9.4 – Implantul subperiostal maxilar [2]

Implantele subperiostale maxilare parțiale cu transfixație orizontală

Pentru a se lua amprenta va fi necesară anestezia prin infiltrație vestibular și palatinal. Incizia va fi facută de-a lungul crestei alveolare edentate, se continua vestibular și palatinal cu țesutul gingival. Țesuturile vor fi decoletate și răsfrânte, o porțiune de os este descoperită, vestibular și palatinal. Amprenta osului se ia cu o lingură specială.[2]

Implantul subperiostal tripodal

Linkow a fost primul care a conceput și realizat acest tip de implant, ca o variantă a implantului subperiostal mandibular. Implantul tripodal se poate alege în cazul în care există un pachet vasculo-nervos lezabil, fie mentonier, fie mandibular. Conexiunea dintre cele trei componente insulare, care constituie infrastructura implantelor, este o bară. Barele pot fi realizate pentru a se poziționa dispozitivele retentive ale suprastructurii alese, bara este un elemente foarte important și structural, este o parte esențială a dispozitivului final(Figura 10.4).[2]

Figura 10.4 – Implantul tripodal unde ramul și simfiza mandibulară sunt zone de sprijin importante [2]

Implantele parțiale subperiostale bilaterale

Procedurile chirurgicale pentru restaurările bilaterale a mandibulei sunt asemănătoare celor care au fost folosite pentru implanturile unilaterale. Implantul este plasat pe os, ulterior țesuturile sunt suturate. Se va lua amprentă bilaterală a osului în timpul primei intervenții chirurgicale.[2]

Restaurarea completă a arcadei după Marziani

Marziani a conceput implantul subperiostal, aceasta metodă fiind obișnuită în Europa. Nefiind adeptul metodei americane și nici al Vitalliumului, Marziani utilizează o plasa de Tantal, care se poate modela foarte ușor pe os într-o singură ședință. Tantalul este tolerat de țesuturi, se modelează ușor la rece, pentru a-l putea adapta peste osul expus. Acest material este livrat sub formă de plăci subțiri, perforate, ele fiind, de fapt, plase metalice cu găuri standardizate. Bonturile de sprijin sunt și ele standard și se pot insera prin orice orificiu al plasei. Marziani susține că această tehnică prezintă două avantaje : utilizând acest material, riscul care există la turnarea Vitalliumului este exclus ; al doilea avantaj este acela că există doar o ședință chirurgicală.[2]

AVANTAJELE IMPLANTELOR ȘURUB FAȚĂ DE IMPLANTELE LAMĂ

Tabelul 1.4

Supraprotezare

Supraprotezele sunt ideale în special în rezolvarea cazurilor în care inserarea unui număr mare de implanturi nu se poate realiza. Tehnicianul dentar execută o lucrare protetică în care placa protetică, care este realizată din acrilat, se va sprijini, prin intermediul mucoasei reziliente, pe osul maxilar sau mandibular, ancorarea fiind asigurată de implantele fixate rigid la nivelul osului. În prezent se cunoaște faptul că lucrările cu ruptori de forțe, balamale, ce contrabalansează reziliența, sunt foarte dăunătoare organismului.[9] Chiar dacă utilizarea acestora poate fi confortabilă și puțin solicitantă pentru bonturile dentare, dar în cazul utilizării pentru o perioadă mai lungă de timp, parodonțiul se poate distruge , iar osul alveolar poate suferii o atrofie rapidă.[1] Dacă s-ar include un număr mic de implanturi într-un angrenaj rigid cu proteza, ar rezulta o suprasolicitare a stâlpilor artificiali, și ar rezulta slăbirea ancorării acestora.[6]

Proteza are nevoie de ancorare pe implante, fiindcă pentru acest lucru au fost proiectate, soluția fiind sprijinul tardiv. Partea primară este o bară ce leagă implanturile, fără să prezinte fricțiune și are sisteme active speciale de ancorare. Bara va fi fixată pe implanturi prin șuruburi.[1]

În momentul terminării protezei, părțile primare și secundare nu se îmbină intim, dar datorită elasticității gingivale, se va creea un spațiu de aproximativ 0.3 mm, numit spațiu de reziliență. Partea secundară se poate adapta perfect la bară, dar având în vedere că mucoasa este supusă deja presiunii ocluzale și înainte ca această presiune să acționeze asupra implantelor, o mare parte a forțelor este preluată de os.Placa protetică nu se va deplasa sub influența presiunii ocluzare, fiindcă este fixată ferm de către bara de conexiune primară. În acestă poziție închisă, forțele care acționează asupra componentei secundare a protezei, se vor transmite către bara primară, fără să afecteze sistemele de fixare, spre exemplu capsele. Acest tip de îmbinare mecanică fină va asigura o durată de viață îndelungată a inserțiilor plasmatice și a matricei active.

O situație ideală ar fi, ca in cazul în care asupra protezei vor acționa forțe de fricțiune dintre componentele primare și secundare a piesei protetice. Folosirea de elemente frezate paralel ar împiedica acest deziderat.

Lucrările protetice care contrabalansează reziliența trebuie să fie făcute cu sisteme de ancorare atent selecționate. Matricele și capsele de pe piața corespund acestor cerințe.

În timpul alimentației, folosirea protezei prezintă două scopuri : pentru masticație și pentru mușcare. În timpul mușcării, incisivii desprind o bucată din aliment,iar în timpul acestui proces, placa protetică nu se solicită. Componenta secundară se îmbină parțial cu ce primară, presiunea ocluzală transmisă de la nivelul incisiv este preluată doar de implante.

Sprijinul gingival al placii protetice prezintă suprafața relativ mare, la comprimările de 0.3 mm, la îmbinarea componentelor metalice, gingiile sunt supuse unor presiuni ocluzale semnificative. Bara înșurubată pe implante poziționează în tot acest timp proteza, iar când mișcările masticatorii sunt mai intense, o parte a sprijinului este preluată de implante, dar fără ca ele să fie suprasolicitate. Pacientul nu simte mișcările contrabasculante a rezilienței, acesta va simții doar o fixație fermă a lucrării protetice, iar alimentele nu vor pătrunde sub placa protetică, deoarece nu este elevată niciodată.

Mezostructurile protetice se ancorează pe implante prin șuruburi, la fel ca și suprastructurile, care sunt restaurări protetice fixe fixate prin șuruburi, dar mezostructurile se deosebesc de acestea prin fixarea sub forma unei bare. Suprafețele frezate, având funcția de fixare a implantelor, îndeplinesc și rolul de elemente de ancorare adiționale. Mezostructurile sunt bare care se fixează prin șuruburi pe mai multe implante, nu vor avea nevoie de elemente împotriva torsiunii în ax. În acest caz se recomandă pentru executare mezostructurilor care sunt fixate pe mai multe implante, ele trebuie să se fixeze în planul capelor implantelor.

Pentru a verifica în laboratorul de tehnică dentară acuratețea lucrărilor protetice fixate prin șuruburi se poate realiza testul Sheffiel, care constă în fixarea părții turnate cu câte un singur șurub, pe rând, se verifică vizual îmbinarea barei cu celelalte implante. Dacă la strângerea oricărui șurub individual, de fiecare dată suprafețele se îmbină perfect, în acest caz mezostructura a trecut testul.

În momentul modelării suprastructurii, se vor realiza cape individuale, pe fiecare implant, vor fi niște tuburi mici care sunt necesare fixării cu șuruburi și sunt alcătuite în general din acrilat de modelare, iar diametrul lor corespunde cu cel al implantelor aferente. Corespondența morfologică se dovedește a fi utilă în cazurile în care suprafețele îmbinate ajung , prin gingie, la suprafață, având o formă cilindrică neregulată, iar astfel nu va exista suprafața de retenție pentru placa dentară. În cazul sistemelor care s-au dovedit a fi adecvate, se folosesc șuruburi a căror filet are diametrul mai mare decât corpul șurubului, apropiindu-se ca mărime de capul șurubului. În cazul acesta, fixarea corectă poate să fie obținută doar prin alezajul mezostructurii. Se întâmplă la fel ca și în cazul părților prefabricate ale sistemului, șuruburile trec prin baza mezostructurii doar prin porțiunile speciale cu filet. Capul șurubului de fixare trebuie să fie cu minim 0.5 mm mai mare de cât spațiul care a fost frezat.

Apariția sistemelor de fixare care contracarează rotirea în jurul axului, elementele sunt de profil hexagonal, afectează siguranța fixării prin șuruburi a mezostructurii. Scade fricțiunea la îmbinarea suprafețelor plane, dar partea filetată a șurubului este supusă unor solicitări semnificative. Poate duce, în cele din urmă, la slăbirea și ruperea șurubului.

În consecință se va soluționa această problemă prin executarea unei bare de conxiune sub forma unei structuri intermediare, folosindu-se și bonturile de impant prefabricate. Testul Sheffield nu se va mai putea realiza în această situație, iar fixarea cu șuruburi a mezostructurii este înlocuită cu fixarea prin lipire, această procedură care rezolvă problema tensiunii structurii, face totuși fixarea nesigură.

Aceste sisteme nu au fost corespunzătoare, dar perfecționându-se au fost completate cu sisteme de tip bară și călăreți. Prin această situație s-a realizat un braț de forță și mai mare, de la capătul șurubului până la porțiunea filetată, dar șuruburile de fixare prefabricate ale bonturilor implantopurtate nu s-au mai potrivit. Prin fixarea cu bare cilindrice s-au deschis noi viziuni a designului șuruburilor fixate.[1]

Lucrarea protetică mobilizabilă cu sprijin pe implanturi

Pentru acest tip de lucrare implanturile pot fi variabile. Atașamentele supraprotezei de obicei unesc mezostructura de suprastructura. De obicei este nevoie de 6 -8 implanturi pentru maxilar și 5 implanturi pentru mandibulă pentru a realiza o lucrare protetică mobilizabilă corectă și durabilă pentru un pacient cu o creastă favorabilă.

Poziționarea implantelor în cazul protezelor mobilizabile este diferită fața de implantele pentru lucrări protetice fixe. Pentru atașamentele mezostructurii și suprastructurii se vor poziționa pe bontul implantului. Este necesară poziționarea mai linguală și apicală a implantului în comparație cu lucrările protetice fixe. Implanturile se vor poziționa în zona mezio-distală pentru biomecanica adecvată și o igienă corespunzătoare. Câteodată poziționarea atașamentelor pe suprastructură sau proteză pot să afecteze zona de spațiu între implante.

Aceste tipuri de lucrări protetice trebuie să se asemene cu celelalte tipuri de lucrări protetice fixe.[4]

Modalități de a reduce pierderea componentelor implantelor:

Pentru șurub :

forma

locația

preîncărcare

zona internă să fie hexagonală

Pentru componente :

folosirea șurubelniței corespunzătoare

componentele să se potrivească perfect

suprafețele componentelor să nu fie deformate

Pentru implanturi :

numărul implantelor să fie suficient

Pentru tehnica de inserare :

Scăderea forței în timpul răsucirii

Cadru precis

Strângerea adecvată a șurubului

Schema ocluzală adecvată

Selecția pacienților :

Parafuncții minime[4]

Sistemele de capse

Capsele sunt sisteme speciale alcătuite din matrice tubulară care se fixează pe fața mucozală a șeilor și o patrice de diferite forme, fixată la un dispozitiv radicular. [8]Precum și culisele, sunt caspe simple care pot asigura menținerea proteze prin fricțiune, dar există și capse prevăzute cu mijloace suplimentare de retenție, sau cu resorturi elastice.

Tipuri de sisteme de capse :

Capsele Biaggi 648 și 650, diferența dintre acest sistem de capse constă în aspectul matricelor, cât și modul în care acționează. Matricea având formă tubulară, asigură menținerea protezei prin fricțiune, iar cealaltă asigură menținerea la fel ca și un croșet, matricea trece de circumferința maximă a patricei sferice, la fel ca și cum croșetul trece preste ecuatorul protetic. Amândouă matrice pot fi activate , prezintă câte un șanț ce servește la ancorarea în acrilatul șeilor. Aceste capse sunt realizate din aur de 18 karate, platinat 10% sau din Palliag. Sistemul fiind acoperit de șeile acrilice, sunt foarte bune din punct de vedere fizionomic(Figura 11.4).[5]

Figura 11.4 – Capsele Biaggi [5]

Capsele Rothermann, patricea este rotundă și prezintă un șanț circular. Matricea seamănă cu un croșet circular, este realizată din aur platinat. Prezintă retenții pentru acrilatul șeilor. Capsele Rothermann pot fi prevăzute cu discuri distanțiere între matrice și patrice, pentru ca dispozitivul să poată acționa ca un ruptor de forțe.[5]

Capsele Baer, pot fi livrate în două variante, cu patrice cilindrică și cu patrice cilindro- sferică. Matricea și patricea sunt confecționate din aur platinat extra dur(Figura 12.4). [5]

Figura 12.4 – Capsele Baer [5]

Capsele Dablo, sunt realizate în două variante, cu patrice cilidro-sferică și cu patrice sferică, din aur platinat extra-dur. Se livrează cu disc de distanțiere între matrice și patrice (Figura 13.4). [5]

Figura 13.4 – Capsele Dablo [5]

Capsele Sandri, prezintă patricea din oțel, de formă sferică și se înfiletează la un șurub din aur platinat, care se va lipi la un dispozitiv radicular. În matrice se găsește un arc care prinde patricea, prin acesta se realizează o menținere mai bună (Figura 14.4). [5]

Figura 14.4 – Capsele Sandri [5]

Capsele Gerber, sunt foarte asemănătoare cu capsele Sandri, doar că patricea are o altă formă, sunt realizate din aur platinat extra dur pentru patrice și aur platinat sau HSL pentru matrice.

Capsele Micro-fix, sunt realizate din aur platinat extra dur pentru patrice și matricea este realizată din acrilat, prezentând în interior un arc de oțel (Figura 15.4). [5]

Figura 15.4 – Capsele Micro-fix [5]

Dispozitivul de ancorare Gmür, este un tip de capsă care asigură prin fricțiune menținerea protezei. Patricea are formă cilindrică cu vârf rotunjit, din același material ca și matricea, aur platinat extra dur. Nu se poate activa (Figura 16.4). [5]

Figura 16.4 – Dispozitivul de ancorare Gmür [5]

Dispozitivul de ancorare Conod, patricea are formă cilindrică, materialul din care este confecționat este aur platinat extra dur, se poate activa cu un dispozitiv special datorită despicăturii pe care o prezintă. Matricea este din HSL (Figura17.4). [5]

Figura 17.4- Dispozitivul de ancorare Conod [5]

Capse CEKA, se pot livra în mai multe variante. Matricea este inelară, iar patricea este de formă cilindro-conică despicată, pentru a putea fi activată. Patricea este fixată la șeile scheletului metalic al protezei, iar matricea este fixată la microproteze pe fața proximală dinspre edentație. Este unul dintre sistemele speciale care se utilizează foarte des, această capsă poate să acționeze ca un ruptor de forțe în edentațiile terminale (Figura 18.4).[5]

Figura 18.4 – Capsele CEKA [5]

În laboratorul de tehnică dentară există posibilitatea de realizare a unor tipuri de capse, dar s-a demonstrat că nu au fiabilitatea celor realizate industrial.[5]

Sistemele de telescopare

Acest tip de sistem asigură menținerea protezelor parțiale prin fricțiune asemănător culiselor, dar suprafața de fricțiune este mai mare. Cel mai frecvent se utilizează telescoparea coronară. Sistemul se realizează în laboratorul de tehnică dentară, fiind alcătuit din :

cape și coroane primare, sub formă cilindrică sau tronconică, cu sau fără prag circular la nivelul coletului. Acestea se realizează în laborator cu ajutorul paralelografului.

coroane secundare care se toarnă odată cu scheletul metalic al protezei, cu care fac un corp comun, acoperind coroanele primare și asigură sprijin parodontal, stabilizarea protezei și menținerea ei prin fricțiune.[5]

Indicațiile sistemului telescopic presupune rezolvarea unor forme mai mult sau mai puțin complexe ale edentațiilor parțiale extinse, întinse sau subtotale, în special la nivelul mandibulei.[7]

Sisteme de bare cu călăreți

Există mai multe tipuri de bare, privind forma de sețiune și cărăteții care sunt pe aceste bare. Barele se lipesc între două microproteze, în regiunea laterală sau în regiunea frontală. Călăreții prezintă niște retenții, ei sunt fixați în fața mucozală a șeilor din acrilat ale protezelor. [5]

Sistemul de bare cu călăreți Gilmore

Barele pot fi dreptunghiulare sau rotunde pe secțiune. Barele dreptunghiulare pot avea dimensiune de 200/10/1.5 mm, iar cele rotunde pot avea lungimea de 200 mm și secțiunea de 1.5-1.8,8-2 mm. Se confecționează din aur platinat. Călăreții sunt din aur platinat, pot avea sau nu retenții pentru acrialt, marimea este corespunzătoare tipului și mărimii pe secțiune a barelor. [5]

Sistemul de bare cu călăreți Dolder

Firma Degusa livrează două tipuri de bare :

Bare în formă de ,,U” cu lungimea într 50-200 mm, în două mărimi, micro și tipul normal. Călăreții au aceeași lungime cu barele, pot prezenta sau nu retenții pentru acrilat. Barele sau călăreții sunt confecționați din aur platinat sau Palliag. Aceste tipuri de bare se folosesc numai în regiunea laterală(Figura 19.4). [5]

Figura 19.4 – Bară în formă de ,,U” [5]

Bare sub formă ovoidă, se livrează în două marimi, din aceleași aliaje și sub același lungimi. Se utilizează numai în regiunea frontal. Între bară și călăreț este nevoie să fie rămână un spațiu. Acest tip de bară reprezintă un ruptor de forță (Figura 20.4). [5]

Figura 20.4 – Bară sub formă ovoidală [5]

Sistemul de bare cu călăreți Ackermann

Barele pot fi de formă rotunda sau ovoidă, sau picătură. Călăreții sunt din tablă, se pot aplica mai mulți călăreți pe o bară. Dispozitivul este realizat din aur platinat (Figura 21.4).[5]

Figura 21.4 – Sistemul de bare cu călăreți Ackermann [5]

Sistemul de bare cu capse CEKA

Există bare metalice care sunt prevăzute cu matrice de capse CEKA, se lipesc în regiunea laterală, între două microproteze. Patricea se va fixa pe fața mucozală a șeilor protezei. Se livrează și machete de bare din plastic care sunt prevăzute cu matrici metalice,HSL. Machetele se fixează la machetele unor microproteze, turnarea se face peste matricile metalice prefabricate. În acest caz, protezele nu mai au călăreți. Barele ajută la solidarizarea dinților și la sprijinul parodontal, capsule asigură menținerea protezei (Figura 22.4).[5]

Figura 22.4 – Sistemul de bare cu capse CEKA [5]

Sisteme cu magneți

Magneții au fost itilizați de mai mult timp în protetică, dar nu s-au obținut rezultate mulțumitoare. O unitate magnetică utilizată pentru menținerea protezelor este alcătuită din dublu magnet din Co5-Sm, de dimensiuni mici, cu polii inversați, acest fapt dublează forța magnetică. Acest magnet este acoperit cu o capsulă de oțel inoxidabil, care protejează magnetul de mediul bucal și limitează câmpul magnetic exterior. În practică se folosesc sistemele magnetice Parkell Mini Magnet (USA) și Dyna Mini Magnet (Olanda). Sistemul de menținere magnetică este eficient și simplu, înlocuind cu succes sistemele speciale de tip capse. [5]

PARTEA SPECIALĂ

În partea specială o sa vorbesc despre realizarea mezostructurii la un caz puțin mai dificil.

Pacienta este o femeie în vârstă de 60 de ani, care în decursul vieții a avut destule probleme cu dinții. Suferind mai multe extracții dentare, zona edentată a rămas puțin mai neuniformă și denivelată. Pacienta a încercat o reconstrucție la nivelul cavității bucale prin purtarea unei proteze acrilice totale superioare, dar fiindcă nu se putea obișnui cu ea și estetic nu arăta bine, succiunea neputând fi realizată datorită câmpului protetic cu probleme, pacienta a mai încercat încă odată să-și recapete estetica și funcțiile masticatorii. A apelat la un medic chirurg, care în urma investigațiilor care se recomanda, a hotărât împreună cu pacienta să insere un număr de 5 implante dentare. Implantrele dentare au fost de la firma MIS IMPLANTS, această firmă comercializează tot ce tine de implanturile dentare.

După cele 6 luni de la inserarea implaturilor, pacienta a venit la cabinetul stomatologic, unde în urma discuțiilor cu medicul stomatolog, s-a luat hotărârea de a realiza o lucrăre protetică mobilizabilă cu sprijin implantar, iar mezostructura va fi înșurubată, având forma de bara cu călăreți si capse.

Am început ,bineînteles , cu o amprentă preliminară. În amprenta preliminară se văd doar capacele de vindecare, care acoperă implantele. Odată realizat modelul cu gips de clasa a IV-a (Moldano) (Figura 1.II), s-a realizat o lingură individuală deschisă. Figura 1.II – Realizarea modelelor preliminare

Figura 2.II – Realizarea modelului preliminar pentru lingura individuală

Odată ce am avut lingura individuală în laboratorul de tehnică dentară, s-a realizat modelul de lucru (Figura 3.II), pe lângă asta, am primit și amprenta arcadei antagonistă, din alginat.După ce s-a turnat modelul de lucru s-a realizat un sablon de ocluzie pentru ca medicul să stabiliască înălțimea ocluziei, DVO. Tot medicul stabilește și linia mediană, linia surâsului, pentru ca tehnicianul să poată avea aceste repere care ajută la montarea dinților protezei. După ce s-a stabilit mușcătura, modelule s-au montat în articulator, totul este pregătit pentru a putea face macheta pentru bară și capse.Capsele și bara sunt de la CEKA.

Figura 3.II – Modelul de lucru

Figura 4.II – Modelul de lucru

Ca și abutmenturi s-au folosit cele din gama Multi-unit de la Mis Implants. Se folosesc cape prefabricate pentru fiecare implant, după care se potrivește bara între implanturi și se va lipi cu ceară, unindu-se uniform și fără denivelări. Se va folosi paralelograful pentru a putea paraleliza toată structura, ca partea secundară să intre perfect peste cea primară. În părțile distale de atașează câte o capsă de o parte și de alta a barei. Se va folosi și în acest caz paralelograful, pentru ca aceste capse să fie exact în aceeași poziție amandouă, ca ulterior să nu cumva proteza să balanseze, iar stabilitatea ei să fie compromisă.

Figura 5.II – Modelul de lucru unde am secționat gingia pe lângă implanturi

La macheta rezultată se lipesc tije de turnare, se va ambala macheta și se va turna din Cr-Co. Odată răcită chiuveva, se dezambalează și se sablează structura (Figura 6.II A, B). Se vor tăia tijele de turnare și se adaptează structura metalică. Am înlăturat o parte din gingia falsă pentru a avea mai mult acces la zonele mai ascunse ale mezostructurii.

Figura 6.II A, B– Bara după dezambalare

Odată ce structura este sub forma dorită (Figura 7.II A,B,C,D,E,F,G,H,I), se lustruiește cu polipanți, perii și puf. Am trimis această bară în cabinetul stomatologic pentru a putea fi probată. Odată ajunsă înapoi în laborator se va realiza partea secundară a acestei proteze.

Figura 7.II A,B,C,D,E,F,G,H,I – Mezostructura după lustruire

Se va deretentiviza modelul cu mezostructura pe el (Figura 8. II A,B,C,D), se vor atașa patricele de laborator a celor două sisteme de ancorare, se vor deretentiviza și ele și zona de gingie rămasă neacoperită de mezostructură. Se realizează un model duplicat, folosindu-se silicon pentru duplicare (Figura 9.II). Materialul din care se va realiza modelul duplicat este masă de ambalat ( de la Bredent), pentru ca structura secundară să poată să fie ambalată și turnată pe același model.

Figura 8. II A,B,C,D – Deretentivizarea modelului

Figura 9.II – Forma de silicon în urma duplicării

Odată avut acest model duplicat (Figura 10. II A, B), l-am lăsat la uscat, după care am început modelarea structurii secundare.

Figura 10. II A, B – Modelul duplicat

Am acoperit totul cu o folie de ceară de 0.5 mm și am adaptat în funcție de gingie și de mezostructură, am urmărit ca toată mezostructura să fie acoperită (Figura 11.II A,B). În zona distală se adaugă niște elemente prefabricate sub formă de plasă. Peste tot se vor presăra perle mici prefabricate, din ceară , pentru retenție. Atașez tijele de turnare, ambalez macheta. După ce cuptorul termină programul de temporizat, se toarnă chiuveta. Se lasă la răcit. După ce chiuveta este rece, o dezambalez și o salbez. Adaptez mezostructura, după care o sableaz. Structura secundară nu se va lustruii (Figura 12.II A,B,C,D,E,F). După ce structura secundară este exact asa cum am vrut sa arate, se va opaciza cu opac de culoare roz, pentru a nu transpare prin proteză (Figura 13.II A,B). În structura secundară se vor pozitiona patricele sistemelor de ancorare, iar închiderea ar trebui să fie foarte intimă, sa nu balanseze sau să nu miște în diferite poziții.

Figura 11.II A,B – Macheta structurii secundare

Figura 12.II A,B,C,D,E,F – Scheletul structurii secundare după prelucare

Figura 13.II A,B – Structura secundară opacizată

Se pune structura secundară peste mezostructură și se va realiza macheta din ceară a protezei totale. Am ales ca peste palat să nu fie acrilat, palatul va fi descoperit pentru că pacienta nu suporta nici la proteza veche acrilatul de pe palat,prezenta reflexul de vomă. În așa fel se realizează macheta protezei totale fără zona de palat. Montarea dinților o realizez cu dificultate din cauza situației pacientei, linia mediană nu corespunde cu frenul buzei,iar linia surâsului nu este una uniformă, ceea ce face ca montarea dinților să fie mai dificilă (Figura 14.II A,B,C,D,E,F,G,H,I,J). Se trimite macheta la probă în cabinet.

Macheta a revenit în laborator. În zona de soclu a modelului fac cu o freză globulară niște retenții pentru cheia de silicon. Se realizează o cheie din silicon peste toată macheta. Se fac două orificii în zona distală pe unde va curge acrilatul. Dinții se scot din ceară și se curătă, mezostructura este pe model, iar structura secundară se va pune peste mezostructură, după care orice zonă în care ar putea intra acrilatul va fi acoperită cu ceară pentru a nu intra acrilat în zone în care nu ne dorim. Se izolează modelul, iar dinții se pun în cheia de silicon în poziția exactă – în dreptul fiecărui dinte s-a făcut o gaură cu o freză, prin acea gaură s-a picurat ceară de lipire în momentul în care am poziționat dintele- poziționez cheia exactă, având retențiile din soclu, după care pregătesc acrialtul (Rapid Simplified- VERTEX), după ce am consistența dorită adaug în zona disală, unde am făcut orificiul, și las ca acest acrilat să curgă, până se umple peste tot și refulează prin celălalt orificiu. Adaug modelul în aparatul de baro-termp-polimerizare, la un program de 30 de minute.

Programul s-a terminat, desfac cheia de pe model. Curăț modelul, după care despart cele două structuri și încep să prelucrez proteza. După ce am ajuns la forma dorită, proteza se lustruiește cu perii și puf.

Proteza este gata pentru a fi purtată. Pacienta a fost foarte mulțumită de piesa proteică pe care a primit-o, iar fizionomia sa a fost schimbată semnificativ, și si-a redobândit funcțiile esențiale ale acestui tip de lucrare, masticația.

Figura 14.II A,B,C,D,E,F,G,H,I,J – Macheta protezei totale superioare

CONCLUZII

În urma a ceea ce am prezentat, decizia de a folosi o supraproteză pe implante este fără doar și poate una foarte bună în ceea ce privește pacienții care au posibilități financiare, pentru ca o asemenea proteză prezintă costuri ridicate, datorită dificultății de realizare. Este indicată pentru pacienții care nu mai au nici o șansă în a-și reconstitui cavitatea bucală printr-o simplă proteză acrilică, datorită câmpului protetic nefavorabil, totuși, implantele reușesc să deschidă noi orizonturi pentru unii pacienți.

Odată ce pacientul se acomodează cu aceste supraproteze, viața lui se va schimba, iar munca medicului și a tehicianului dentar a meritat orice efort, pentru ca astfel de proteze sunt mult mai complexe de realizat.

În ceea ce privește mezostructura, având ancorarea prin mai multe sisteme alese corespunzător, oferă o gamă largă de avantaje pentru menținerea și stabilitatea protezei pre implanturi.

Se dezvoltă tot mai mult această ramură a implantologiei, iar procesele de realizare a suprastructurii pe implante se dezvoltă în continuu, ceea ce face ca munca medicului și a tehnicianul dentar să devină una mai ușoară și în condiții de câmp dentar dificil. Acest lucru atrăgând de la sine mulțumirea tehnicianului dentar, pentru că piesa protetică pe care el o vinde este la standarde de realizare ridicate.

Bibliografie

[1] Kapas Zsolt -Despre supraproteze prin metoda cover denture. Roth Lajos, Britta Meister, Claus Pukropp – Restaurări protetice fixe și combinate, Dental Press Hungary SRL, 2009:207-224 ;

[2] Prof. Univ.Dr. Nicolae Gănuță, Dr. Alexandru Bucur, Dr. Alexandru Gănuță – Tratat de implantologie orală – Editura Național, București :38,75,79,89,101,187-291 ;

[3] Suciu Mircea -Edentația totală. Definiție. Etiologie. Simptomatologie. Evoluție și Prognostic. Complicații. Suciu Mircea – Aspecte clinico-tehnice ale edentației totale bimaxilare. Litografia UMF Tg.Mureș, 2004:7-23 ;

[4] Carl E, Misch – Prosthetic Options in Implant Dentistry, Principles for screw retained prostheses. Carl E, Misch, DDS, MDS – Contemporary implant dentistry , London : Moshy, Inc.,1999: 68-71, 581 ;

[5] Prof. Dr. Andrei Ionescu – Etapele tratamentului edentației parțiale. Prof. Dr. Andrei Ionescu – Tehnologia protezei scheletate, Editura Cheiron, București, 2006: 121-137;

[6] DT Alex Mühlhäuser, DT Tobias Schwemmer – The bar prosthetic on implants. The classic- individual and functional Part 2, Dental labor plus intern, April 2013, Vol. 5, No.2 : 18-19 ;

[7] Mircea Suciu, Florentin Berneanu, Diana Cerghizan – Examenul clinic al pacientului edentate parțial în vederea protezării mobile. Mircea Suciu, Florentin Berneanu, Diana Cerghizan: Aspecte clinico‐tehnice ale tratamentului edentației parțiale prin proteze mobilizabile, Litografia UMF Tg. Mureș, 2006: 65 ;

[8] Cladiu Horga, Mariana Păcurar, Emese Markovicz – Dentogenie și estetică facial, Editura University Tîrgu Mureș, 2008:99-115 ;

[9] Horga Claudiu – Noțiuni de dentogenie și estetică facială, Curs Litografiat UMF Tîrgu Mureș, 2009: 140-160 ;

[10] Goldstein RE – Concepts in Esthetic Dentistry, B.C. Decker Inc, Hamilton, London, 1998;

[11] Anca Vâlceanu – Estetica în medicina dentară, Ed. Brumar, Timișoara , 2004: 277-287.