Etansarea de Baza a Depozitelor Ecologice

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND DEPOZITAREA ECOLOGICĂ A DEȘEURILOR

1.1 Introducere în sistemul de gestionare al deșeurilor

Depozitele ecologice de deșeuri reprezintă la ora actuală singura modalitate de eliminare a deșeurilor. În scopul limitării efectelor nocive asupra mediului înconjurător, acestea trebuie proiectate și executate astfel încât să răspundă unor cerințe care au ca obiectiv principal limitarea poluării aerului, pământului (solului) și apei subterane.

O primă etapă (și poate cea mai importantă datorită consecințelor ulterioare) în proiectarea unui depozit ecologic de deșeuri o constituie alegerea amplasamentului. Criteriile de alegere a amplasamentului, dincolo de cele legate de funcționalitatea depozitului (distanțele față de zonele deservite, acces, etc…), sunt legate în principal de geologia și hidrogeologia amplasamentului. În practica curentă, depozitelor de deșeuri le sunt alocate zone cu declivități naturale accentuate, cu alunecări active sau stabilizate (dar oricum zone cu potențial de alunecare), zone în care se acumulează apa pe perioade de precipitații abundente sau zone mlăștinoase. Toate acestea reprezintă condiții dificile de fundare pentru orice structură iar construirea în siguranță presupune cunoașterea cât mai precisă a caracteristicilor fizice și mecanice ale terenului de fundare. Prin proiectarea depozitelor de deșeuri trebuie avută în vedere stabilitatea locală și generală a amplasamentului, tasarea și capacitatea portantă a terenului de fundare, etc… Materialele utilizate în cadrul unui depozit de deșeuri sunt cu atât mai eficiente cu cât răspund mai bine la solicitările la care sunt supuse. Utilizarea unui material cu o permeabilitate extrem de scăzută nu este întotdeauna benefică exploatării în siguranță a unui depozit pe toată perioada de viață a acestuia. Un exemplu îl constituie argila grasă care deși are permeabilitate foarte mică prezintă o serie de dezavantaje: punerea in operă este dificilă, expunerea la soare conduce la reduceri de volum și apariția de crăpături – căi preferențiale de infiltrare a levigatului în pământ, excesul de umiditate conduce la creșteri de volum și reducerea parametrilor rezistenței la forfecare și de compresibilitate, etc.

Depozitul ecologic de deșeuri este o structură geotehnică a cărui proiectare trebuie să asigure izolarea lui față de mediul înconjurător dar și stabilitatea structurală a acestuia. În Figura 1 sunt prezentate schematic etapele proiectării unui depozit ecologic de deșeuri, în care cerințele privind etanșarea depozitului reprezintă problema esențială.

O structură generală pentru gestionarea tehnologiilor de tratare a deșeurilor presupune elaborarea, dezvoltarea și evaluarea alternativelor de atingere a obiectivelor din prisma resurselor necesare de colectare și a posibilităților practice oferite de condițiile tehnologice de tratare, valorificare și depozitare a acestora. Analiza unor astfel de structuri este determinată de: condițiile de generarea a deșeurilor, condițiile de colectare (in amestec sau separat), de condițiile de sortare, tartare respectiv valorificare și de condițiile de eliminare (depozitare).

Principalele măsuri din domeniul tehnologiilor de tratare deșeurilor se referă la: reducerea impactului asupra mediului produs de depozitele de deșeuri menajere neamenajate; înființarea rampelor de transfer, repartizate funcție de necesitățile care rezultă din distribuțiile teritoriale; dezvoltarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor, cu precădere a celor din mediul rural (generalizarea în gospodăriile particulare a unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile); funcționare în regim parametrii de maximă siguranță a instalațiilor de neutralizare a deșeurilor periculoase (incineratoare de deșeuri periculoase); extinderea sistemului de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice; realiza-rea stațiilor de compostare a deșeurilor biodegradabile; realizarea de depozite ecologice pentru deșeurile muni-cipale; reabilitarea sistemului existent de colectare și transport deșeuri; gestionare durabilă a deșeurilor menajere (colectarea, selectarea, transportul și închiderea depozitelor de deșeuri menajere necontrolate).

Principalele obiective ale utilizării tehnologiilor de tratare a deșeurilor sunt:

– minimizarea generării deșeurilor prin promovarea și aplicarea principiului prevenirii și mi-nimizării la producător respectiv consumator;

– exploatarea tuturor posibilităților de natură tehnică și economică privind valorificarea deșeurilor prin: (dezvoltarea pieței pentru materii prime secundare și promovarea utilizării produselor obținute din materiale reciclabile;

– realiza-rea/impunerea unui raport invers între generarea de deșeuri, creșterea economică și reducerea globală a volumului de deșeuri);

– implementarea sistemelor de colectare separată a deșeurilor prin: separarea fluxurilor de deșeuri periculoase de cele nepericuloase din deșeurile menajere;

– creșterea coeficientului de colectare selectivă;

– reducerea cantităților de deșeuri biodegradabile depozitate prin: separarea deșeurilor biodegradabile din deșeurile municipale colectate;

– realizarea stațiilor de compost în vederea valorificării deșeurilor biodegradabile; construirea unor stații de tratare biomecanică;

– implementarea siste-mului de colectare a deșeurilor voluminoase;

– creșterea eficienței tratării și eliminării nămolurilor provenite de la stațiile de epurare prin: prevenirea eliminării necontrolate pe sol și în apele de suprafață a nămolurilor; utilizarea nămolului în agricultură ca fertilizant sau amendament agricol în cazul în care se respectă condițiile legale;

– utilizarea nămolurilor pentru reabilitarea terenurilor de-gradate și acoperirea depozitelor existente;

– coincinerarea nămolurilor contaminate de la stațiile de epurare;

– reducerea cantității de anvelope uzate prin recuperarea pentru valorificare, reciclare sau valorificare termoenergetică; gestiunea deșeurilor de echipamente electrice și electronice prin: colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice prin organizarea unor centre de colectare la nivel local;

– reutilizarea, reciclarea și valorificarea deșe-urilor de echipamente electrice și electronice;

– creșterea gradului de conștientizare a publicului privind impactul depozitării deșeurilor asupra sănătății și mediului prin conștientizarea asupra consecințelor practicilor necores-punzătoare de depozitare a deșeurilor și conștientizarea asupra bunelor practici de depozitare.

Depozitul de deșeuri poate fi orice amplasament destinat pentru eliminarea finală a deșeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran.

În contextul dezvoltării durabile, eliminarea finală a deșeurilor trebuie făcută cu respectarea cerințelor și măsuri-lor operaționale și tehnice pentru depozitarea deșeurilor impuse de Acquis-ul Comunitar, în scopul prevenirii si reducerii cat de mult posibil a efectelor negative asupra mediului (apa de suprafața, apa subterană, sol și aer) și asupra sănătății populației, generate de depozitarea deșe-urilor, pe toata durata de viata a unui depozit , în acest fel, se introduce conceptul de depozit ecologic, ca fiind acel depozit care respectă tehnicile de proiectare, con-strucție, exploatare, monitorizare, închidere și urmărire post-închidere, la nivelul cerințelor europene. Depozitarea rămâne procedeul cel mai frecvent întâlnit în țările dezvoltate. Depozitările brute, sunt în general interzise prin lege. Ca atare acestea sunt supuse unui control și unor reguli speciale de realizare. „Depozitarea controlată" constă în a nivela la intervale scurte de timp (de la zi sau două) și a separă straturile de gunoaie de cele de nisip ori pământ. Această tehnică evită mirosurile și risipirea, dar nu rezolvă toate problemele delicate. Apele de ploaie care se infiltrează și poluează trebuie să fie recuperate și tratate în scopul de a se evita orice contaminare a apelor subterane. Biogazul care rezultă din fermentarea internă a gunoaielor depozitate trebuie captat și împrăștiat, existând riscul de mirosuri și de explozie. În sfârșit trebuie prevăzută reamenajarea sitului de exploatare.

În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în:

depozite pentru deșeuri periculoase ,

depozite pentru deșeuri nepenculoase ,

depozitep entru materiale inerte,

depozite pentru un singur fel de deșeuri.

Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare compactoare, excavatoare) și de servicii de întreținere a acestor utilaje. Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară, este actual o practică ce nu mai este acceptată.

În momentul de față, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o practică curentă în multe țări. O rampî de gunoi realizată și exploatatî corect este o metodă relativ ieftină și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului înconjurător, cum ar fi împrăștierea de gunoaie, atragerea dăuntăorilor (insecte, rozătoare) și poluarea aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se, produce prin miasme și prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentîrii cum ar fi dioxidul de carbon și metanul care produc efect de seră și contribuie la încălzirea globală.

1.2 Normative și legislația referitoare la etanșarea de bază a depozitelor de deșeuri municipale

În Documentul de poziție al României, ”Capitolul 22 Protecția Mediului”, un loc important îl ocupă managementul deșeurilor. În acest sens, una dintre prioritățile României în domeniul protecției mediului o reprezintă combaterea poluării generate de depozitarea necontrolată a deșeurilor, un prim pas fiind realizat prin preluarea în legislația din țara noastră a documentelor legislative care transpun Directivele Uniunii Europene din domeniul deșurilor, conceptele și practicile vechi privind gestionarea acestora trebuie schimbate la toate nivelurile.

Gestionarea deșeurilor cuprinde toate activitățile de colectare, transport, tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor. Responsabilitatea pentru activitățile de gestionare a deșeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul “poluatorul plătește” sau după caz, producătorilor, în conformitate cu principiul “responsabilitatea producătorului”.

În urma creșterii economice generale, a progreselor obținute în toate domeniile vieții economice și sociale, omul a ajuns astăzi să dispună de mijloace tehnice atât de perfecționate, încât consumă cantități imense de resurse naturale regenerabile și neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu și modificând natura într-un ritm rapid.

Generarea deșeurilor este indicatorul care ilustrează cel mai bine măsura interacțiunii dintre activitățile umane și mediu. Generarea deșeurilor urmează, de obicei, tendințele de consum și de producție. De exemplu, generarea deșeurilor menajere (cantitate/locuitor) crește odată cu creșterea nivelului de trai. Creșterea producției economice, dar și gestionarea ineficientă a resurselor, conduc la generarea de cantități mari de deșeuri. Actionând pentru respectarea mediului înconjurător, nu înseamnă să ne limităm doar la eliminarea produselor, ci și la un comportament ecologic care este necesar în toate domeniile vieții noastre cotidiene.

Prin urmare, depozitarea deșeurilor în România trebuie făcută conform Normativului tehnic din 26/11/2004 (MO nr.86 bis din 26/01/2005) și HG nr.349/2005 (MO nr.349 din 10/05/2005, prevederi care se adresează tuturor factorilor implicați în activitățile de depozitare a deșeurilor:

administrația publica centrala, regionala și locala;

autoritățile de protecția mediului la nivel central, regional și local;

proiectanți și constructori de depozite de deșeuri;

operatori și proprietari de depozite de deșeuri.

Tehnica utilizata (tehnologia și modul de operare) tre-buie sa fie acceptabila atât din punct de vedere economic, cât și al protecției mediului.

In funcție de tipurile de deșeuri care sunt acceptate, depozitele de deșeuri pot fi;

depozite pentru deșeuri periculoase (clasa a);

depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b);

depozite pentru deșeuri inerte (clasa c).

Depozitele ecologice de deșeuri au în alcătuirea lor următoarele elemente componente principale:

sistemul de etanșare-drenaj de bază:

sistemul de etanșare de bază;

sistemul de drenare și colectare a levigatului;

sistemul de etanșare-drenaj de suprafață:

sistemul de drenare a gazelor (dacă e cazul);

sistemul de etanșare de suprafață;

sistemul de drenare a apelor din precipitații;

stratul de acoperire / de redare a amplasamentului către terenul înconjurător.

Proiectarea depozitelor ecologice de deșeuri presupune, la ora actuală, reproducerea sistemelor de etanșare-drenaj de bază și de suprafață impuse de „Normativul tehnic privind depozitarea deșeurilor" și asigurarea funcționalității lor în condițiile specifice fiecărui amplasament.

În ceea ce privește condițiile hidrogeologice ale amplasamentului, se impune ca distanta dintre nivelul hidrostatic cel mai ridicat al apei subterane si cel mai de jos punct al suprafeței inferioare a stratului de izolare a bazei depozitului, sa fie mai mica de 1,00 m.

Dintre cerințele constructive privind terenul de fundare se remarcă: „terenul de fundare trebuie să fie stabil". În practica curentă, așa cum a fost menționat în introducere, pentru depozitele de deșeuri sunt alocate deseori amplasamente cu potențial de alunecare. Conform acestei cerințe, un amplasament instabil (chiar daca ar putea fi stabilizat prin măsuri specifice) este impropriu pentru un depozit de deșeuri.

Cerințele privind mineralogia ternului de fundare sunt:

bariera naturală: conținut de minimum 15% (masă) minerale argiloase cu d<0.002 mm;

bariera construită: conținut de minimum 20% (masă) minerale argiloase cu d<0.002 mm;

Atât bariera naturală, cât și cea construită, trebuie să aibă un conținut de maximum 40% (masă) nisip și pietriș cu diametrul particulelor cuprins între 0,06 si 63 mm.

Referitor la bariera geologică naturală, aceasta trebuie să îndeplinească cerințele din Tabelul 1 la care se adaugă mențiunea: „Daca locația depozitului de deșeuri nu îndeplinește aceste cerințe, se realizează calcule de hidraulică subterană care să stea la baza proiectării soluțiilor alternative; în consecință, în amplasament trebuie să se execute o barieră geologică construită. Aceste bariere geologice construite sunt proiectate ținând cont de condițiile geologice locale și de recomandările generale din acest normativ."

Tabelul 1. Cerințe pentru bariera geologică naturală

Aceste cerințe reproduc întocmai Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deșeurilor. Față de aceste cerințe normativul impune în mod suplimentar, chiar dacă bariera geologică naturală îndeplinește cerințele impuse, o barieră geologică construită ale cărei cerințe sunt prezentate în Tabelul 2.

Tabelul 2. Cerințe pentru bariera construită.

Normativul impune ca materialele care urmează a fi utilizate pentru bariera construită să fie conforme cu cerințele legale în vigoare. Acest lucru se realizează prin testarea comportării materialelor utilizate în câmpuri de testare în care sunt simulate condițiile specifice dintr-un depozit. Modul de realizare a câmpului de testare este prezentat în Anexa 1 a normativului. Această cerință este total inaplicabilă prin lipsa de recomandări privind simularea condițiilor specifice din depozit.

Normativul conține limitări privind pantele bazei depozitului: 3% în secțiunea transversală a drenurilor și 1% în lungul acestora. Stratul de drenaj are o grosime minimă de 50 cm, iar posibilitatea utilizării unor geocompozite de drenaj (în anumite condiții foarte eficiente) nu este menționată. În ceea ce privește drenurile, acestea sunt din PEHD, au diametrul nominal de minim 250 mm, au perforații pe 2/3 din secțiunea transversală, iar lungimea maximă a unei conducte este de 200 m, iar distanța între două drenuri este de maxim 30 m. Drenurile descarcă în cămine amplasate în afara depozitului, cu diametrul minim de 1 m. Conductele de eliminare a levigatului au DN > 200 mm.

Dimensionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a levigatului se realizează pornind de la o valoare medie a volumului de levigat generat, recomandat de 6 l/s.ha. Se specifică în continuare că: „Aceasta valoare este acoperitoare pentru dimensionarea conductelor de drenaj atât din punct de vedere hidraulic, cât si static." Perioada în care sistemul de colectare preia cele mai mari cantități de levigat (chiar dacă are o diluție foarte mare) este cea de început a depozitării când nu se înregistrează o atenuare a precipitațiilor căzute prin înmagazinarea temporară și curgerea printr-un strat de deșeu semnificativ. Valoarea intensității recomandate în normativ este mult subestimată în realitate ea trebuind preluată din curbele „intensitate – durată – frecvență"a ploii de calcul din zona de amplasare a depozitului.

O altă recomandare se referă la panta maxima a suprafețelor din depozit care este 1:3. Depozitele cu înclinări ale taluzului între 1:3 si 1:5 trebuie sa prezinte berme speciale în vederea realizării drumurilor de acces, la fiecare 10 metri înălțime și de minim 5 m lățime.

Legislație deșeuri

Hotararea Guvernului 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și a Planului național de gestionare a deșeurilor, modificata si completata prin HG 358/2007

Hotararea Guvernului 349/2005 privind depozitarea deseurilor, modificata si completata prin HG 210/2007

Directiva 1999/31 privind depozitarea deseurilor

Ordinul 757/2004 al Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor, modificat si completat prin OM 1230/2005

Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor

Hotărârea Guvernului nr. 1292/2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor

Decizia Consiliului 2003/33/CE stabilind criteriile și procedurile pentru acceptarea deșeurilor la depozite ca urmare a art. 16 și anexei II la Directiva 1999/31/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene (JOCE) nr. L11 din 16 ianuarie 2003

Ordin M.M.G.A. nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și a procedurilor preliminare de acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptate

GT 035/2002 Ghid privind modul de întocmire si verificare a documentatiilor geotehnice

pentru construcții

NP 074/2002 Normativ privind principiile, exigentele si metodele cercetarii geotehnice a

terenului de fundare

NP 075/2002 Normativ pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de

constructii

STAS 3950-81 Geotehnica. Terminologie, simboluri si unitati de masura

STAS 1242/3-87 Cercetari prin sondaje deschise

STAS 1242/4-85 Cercetari geotehnice prin foraje executate în pamânturi

STAS 1245/5-88 Cercetarea terenului prin penetrare dinamica standard în foraj

STAS 1243-88 Clasificarea si identificarea pamânturilor

STAS 7107/1-76 Determinarea materiilor organice

STAS 7107/3-74 Determinarea continutului în carbonati

STAS 1913/1-82 Determinarea umiditatii

STAS 1913/2-76 Determinarea densitatii scheletului pamânturilor

STAS 1913/3-76 Determinarea densitatii pamânturilor

STAS 1913/4-86 Determinarea limitelor de plasticitate

STAS 1913/5-85 Determinarea granulozitatii

STAS 1913/6-76 Determinarea permeabilitatii în laborator

STAS 1913/12-88 Determinarea caracteristicilor fizice si mecanice ale pamânturilor cu

umflari si contractii mari

STAS 1913/13-83 Determinarea caracteristicilor de compactare. Încercarea Proctor

STAS 1913/15-75 Determinarea greutatii volumice pe teren

STAS 8942/1-89 Determinarea compresibilitatii pamânturilor prin încercarea în edometru

STAS 8942/2-82 Determinarea rezistentei pamânturilor la forfecare, prin încercarea de

forfecare directa

STAS 8942/3-84 Determinarea modului de deformatie liniara prin încercari pe teren cu

placa

STAS 6054-77 Adâncimi maxime de înghet. Zonarea teritoriului României

STAS 2914-84 Terasamente. Conditii tehnice generale de calitate

STAS 9850-89 Verificarea compactarii terasamentelor

Directiva 2008/98 privind deseurile si de abrogare a anumitor directive

Legea Nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deșeurilor – republicata

Ordinul comun 2743/3189 din 21 noiembrie 2011 al Ministerul Mediului si Padurilor si al Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri privind aprobarea Procedurii si criteriilor de evaluare si autorizare a organizatiilor colective si de evaluare si aprobare a planului de operare pentru producatorii care isi indeplinesc in mod individual obligatiile privind gestionarea deseurilor de baterii si acumulatori, precum si componenta si atributiile comisiei de evaluare si autorizare

Ordinul comun 344/708 din 2004 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea normelor tehnice privind protecția mediului în special al solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură, modificat si completat prin OM 27/2007

Ordinul comun 556/435/191 din 2006 al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministerului Economiei și Comerțului și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind marcajul specific aplicat echipamentelor electrice și electronice introduse pe piață după data de 31 decembrie 2006

Ordinul comun 669/1304 din 2009 al Ministrului Mediului și al Ministrului Economiei privind aprobarea Procedurii de înregistrare a producătorilor de baterii și acumulatori

Ordinul comun 87/527/411 din 2005 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministrului Administrațiilor și Internelor și Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului privind aprobarea modelului și a condițiilor de emitere a certificatului de distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz

Ordinul nr. 2264/2011 privind aprobarea metodologiei de calcul a ratei anuale de colectare selectiva a deseurilor de echipamente electrice si electronice

Ordonanță de urgență nr.5 din 2 aprilie 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

Regulamentul (UE) nr. 493/2012 al Comisiei din 11 iunie 2012 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European si a Consiliului, a normelor detaliate privind calculul nivelurilor de eficientă a reciclării în procesele de reciclare a deseurilor de baterii si acumulatori

Regulamentul 1013/2006 privind transferurile de deșeuri

Regulamentul 1103/2010 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European si a Consiliului, a normelor de etichetare privind capacitatea pentru bateriile si acumulatorii portabili secundar

Regulamentul 1418/2007 privind exportul anumitor deșeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau IIIA la Regulamentul 1013/2006 în anumite țări în care Decizia OECD privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor nu se aplică

Hotărârea de Guvern 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, modificata si completata prin HG 1079/2011

Hotărârea de Guvern 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și a altor compuși similari, cu modificarile si completarile ulterioare (HG 291/2005, HG 210/2007, HG 975/2007)

Hotărârea de guvern 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz cu modificarile si completarile ulterioare (HG 1313/2006, HG 1633/2009, HG 907/2010 si HG 384/2012)

Hotărârea de Guvern 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului 1013/2006 privind transferul de deșeuri, modificată și completată de HG 1453/2008

Hotărârea Guvernului nr.856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive

Legea 6/1991 pentru aderarea României la Convenția Basel

OM 1441/2011 privind stabilirea metodologiei de constituire și gestionare a garanției financiare pentru producătorii de echipamente electrice și electronice.

Ordin nr.202/2881/2348 din 4 decembrie 2013 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind aplicarea și urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deșeurilor extractive și în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum și modul de operare cu garanția financiară pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere

Ordin nr.2042/2934/180/2010 privind aprobarea Procedurii pentru aprobarea planului de gestionare a deșeurilor din industriile extractive și a normativului de conținut al acestuia

Ordin nr. 2366/1548 din 15 iunie 2012 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și pădurilor și al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 2743/3189/2011 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori, precum și componența și atribuțiile comisiei de evaluare și autorizare

Ordin nr. 2742/3190/305 din 21 noiembrie 2011 pentru aprobarea Procedurii, criteriilor de autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuală, emitere și anulare a licenței de operare, a procentajului minim de valorificare a deșeurilor de ambalaje preluate de la populație, a operatorilor economici în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aprobarea componenței și atribuțiilor comisiei de autorizare

Ordinul 1108/2007 al Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor și serviciilor care se prestează de către autoritățile publice pentru protecția mediului în regim de tarifare și cuantumul tarifelor aferente acestora, modificat si completat prin OM 890/2009

Ordinul 625/2007 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor privind aprobarea Metodologiei pentru urmărirea realizării de către operatorii economici a obiectivelor prevăzute la art. 15 alin. (1) și (2) din HG 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz

Ordinul 794/2012 al Ministrului Mediului si Padurilor privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deșeuri de ambalaje

Ordinul 901/2005 al Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea și sănătatea personalului din punctele de colectare

Ordinul comun 1223/715 din 2005 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministrului Economiei și Comerțului privind procedura de înregistrare a producătorilor, modul de evidență și raportare a datelor privind echipamentele electrice și electronice și deșeurile de echipamente electrice și electronice, modificat si completat prin Ordinul comun 706/1667 din 2007 al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile și Ministrului Economiei și Finanțelor

Ordinul comun 1224/722 din 2005 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și al Ministrului Economiei și Comerțului pentru aprobarea Procedurii și criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de reutilizare, reciclare și valorificare energetică a vehiculelor scoase din uz, modificat si completat prin OM 985/1726 din 2007

Ordinul comun 1225/721 din 2005 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministrului Economiei și Comerțului privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, modificat si completat prin Ordinul comun nr. 910/1704 din 2007 al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile și Ministrului Economiei și Finanțelor

Ordinul comun 1364/1499 din 2006 al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și al Ministrului Integrării Europene de aprobare a planurilor regionale de gestionare a deseurilor

Ordinul comun 1399/2032 din 2009 al Ministrului Mediului și al Ministrului Economiei pentru aprobarea Procedurii privind modul de evidență și raportare a datelor referitoare la baterii și acumulatori și la deșeuri de baterii și acumulatori

Ordin 2145/10.12.2014 pentru modificarea art. 1 din Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3201/2012 privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori

Ordin nr.968 din 25.06.2014 pentru modificarea prevederilor art.2 din Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 66/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare si autorizare a organizatiilor colective in vederea preluarii responsabilite si privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare si valorificare a deseurilor de echipamente electrice si electronice.

Ordin nr.1413 din 07.08.2014 pentru modificarea prevederilor art.1 alin (2) din Ordinul ministrului mediului si pădurilor nr. 1180/2012 privind constituirea Comisiei de evaluare, autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuală, emitere și anulare a licenței de operare a operatorilor economici în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deșeurilor de ambalaje

Decizia 2002/151 privind cerințele minime pentru certificatul de distrugere eliberat în conformitate cu art. 5 alin. (3) din Directiva 2000/53 privind vehiculele scoase din uz

Decizia 2003/33 privind stabilirea criteriilor și procedurilor pentru acceptarea deșeurilor la depozite ca urmare a art. 16 si anexei II la Directiva 1999/31/CE

Decizia 2005/293 care stabilește reguli detaliate cu privire la monitorizarea țintelor de reutilizare/valorificare și reutilizare/recilare prevăzute în Directiva 2000/53 privind vehiculele scoase din uz

Decizia nr.2009/335/CE de stabilire a orientarilor tehnice privind constituirea garantiei financiare în conformitate cu Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive

Decizia nr.2009/337/CE privind definirea criteriilor de clasificare a instalatiilor de gestionare a deseurilor în conformitate cu anexa III la Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive

Decizia nr.2009/358/CE privind armonizarea si transmiterea periodica a informatiilor si chestionarul prevazute la articolul 22 alineatul (1) litera (a) si la articolul 18 din Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive

Decizia nr.2009/359/CE de completare a definitiei deseurilor inerte, în aplicarea articolului 22 alineatul (1) litera (f) din Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive

Decizia nr.2009/360/CE de completare a cerintelor tehnice pentru caracterizarea deseurilor stabilite de Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive

Directiva 2000/53 privind vehiculele scoase din uz

Directiva 2006/66 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori

Directiva 2012/19/UE din 4 iulie 2012 privind deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE)

Directiva 75/439 privind eliminarea uleiurilor uzate, modificată de Directiva 87/101 (abrogata)

Directiva 86/278 privind protecția mediului, in special a solurilor, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

Directiva 94/62 privind ambalajele si deseurile de ambalaje

Directiva 96/59 privind eliminarea bifenililor și trifenililor policlorurați (PCB și PCT)

Directiva nr.2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive si de modificare a Directivei nr.2004/35/CE

Hotararea nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificarile si completarile ulterioare

Hotărârea de Guvern 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României

Hotărâre nr. 235 din 7 martie 2007 privind gestionarea uleiurilor uzate

Directiva 2013/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori, în ceea ce privește introducerea pe piață a bateriilor și acumulatorilor portabili care conțin cadmiu și sunt destinați utilizării în uneltele electrice fără fir și a bateriilor tip „nasture” cu conținut redus de mercur, și de abrogare a Deciziei 2009/603/CE a Comisiei

Ordin nr.824/2014 pentru modificarea unor acte normative care instituie tarife în domeniul protecției mediului

Decizia nr. 2001/753/CE privind un chestionar pentru elaborarea de către statele membre a rapoartelor referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

Decizia 97/622/CE privind chestionarele referitoare la rapoartele statelor membre asupra aplicării anumitor directive din sectorul deșeuri

Decizia 2005/270/CE de stabilire a tabelelor corespunzătoare sistemului de baze de date în conformitate cu Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Ordinul nr. 1281/2005 al Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor privind stabilirea modalităților de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective

Regulamentul CE nr. 2150/2002 privind statisticile asupra deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare

Decizia de punere in aplicare a Comisiei din 18.4.2012 de stabilire a chestionarului de raportare de către statele membre cu privire la implementarea Directivei 2008/98/CE privind deșeurile

Decizia Comisiei 2011/753/UE de stabilire a normelor și a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE

Decizia 2009/851/CE de stabilire a unui chestionar pentru elaborarea rapoartelor statelor membre cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2006/66 / CE a Parlamentului European și a Consiliului privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatoriDecizia 2009/851/CE de stabilire a unui chestionar pentru elaborarea rapoartelor statelor membre cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2006/66 / CE a Parlamentului European și a Consiliului privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori

Decizia 2009/603/CE de stabilire a cerințelor pentru înregistrarea producătorilor de baterii și acumulatori în conformitate cu Directiva 2006/66 / CE a Parlamentului European și a Consiliului

Decizia 2008/763/CE de stabilire, în conformitate cu Directiva 2006/66 / CE a Parlamentului European și a Consiliului, o metodologie comună pentru calcularea vânzărilor anuale de baterii și acumulatori pentru utilizatorii finali portabile

Directiva nr. 2013/56/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori, în ceea ce privește introducerea pe piață a bateriilor și acumulatorilor portabili care conțin cadmiu și sunt destinați utilizării în uneltele electrice fără fir, și de celule buton cu conținut de mercur de joasă, și de abrogare a Deciziei 2009/603/CE.

Ordinul comun nr.824/2272/2014 pentru modificarea unor acte normative în domeniul gestionării deșeurilor

Decizia Comisiei 2005/369/CE de stabilire a normelor de control al conformității statelor membre și de stabilire a formatelor de date în sensul Directivei 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)

Decizia Comisiei 2004/249/CE de stabilire a unui chestionar pentru elaborarea rapoartelor statelor membre cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)

Legea nr. 265/2002 pentru acceptarea amendamentelor la Conventia de la Basel (1989) privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora

Regulamentul (UE) nr. 733/2014 de modificare a Regulamentului 1418/2007 privind exportul anumitor deseuri destinate recuperarii catre anumite tari care nu sunt membre ale OCDE

Decizia 2000/532 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deseuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deseurile si a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deseuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deseurile periculoase.

CAPITOLUL 2. ETANȘAREA DE BAZĂ A DEPOZITELOR ECOLOGICE

2.1 Cerințe impuse terenului de fundare și impermeabilizării bazei depozitelor

Cerințe impuse terenului de fundare și impermeabilizării bazei depozitului Cerințele impuse terenului de fundare și impermeabilizării bazei depozitului se pot împățri în trei categorii:

cerințe privind proprietățile fizice,

cerințe de ordin biologic.

cerințe privind proprietățile chimice

Cerințe privind proprietățile fizice

Tabel 3 Cerințe privind proprietățile fizice

Cerințe de ordin biologic – în figura 1 sunt prezentate principalele solicitări din mediul înconjurător asupra depozitului, pe toată durata sa de viață

Fig. 2 Cerințe de ordin biologic

Omogenitatea terenului de fundare – materialul din care este constituit terenul de fundare trebuie să fie omogen. Terenul de fundare este investigat în prealabil prin studii de teren și determinări geotehnice de laborator, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.

Capacitatea portantă și stabilitatea terenului de fundare – terenul de fundare trebuie să fie stabil. Calculul terenului de fundare se face ținând cont de reglementările tehnice în vigoare și în concordanță cu:

– STAS 3300/1-85 Principii generale de calcul,

– STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.

Stabilitatea terenului de fundare și a taluzelor se calculează de către proiectanți luând în considerare încărcările date de grosimea finală a stratului de deșeuri depozitate și sarcina provenită din acoperirea finală a depozitului.

Poziția pânzei freatice în amplasamentul depozitului – distanța dintre nivelul hidrostatic cel mai ridicat al apei subterane și cel mai de jos punct al suprafeței inferioare a stratului de izolare a bazei depozitului, nu trebuie să fie mai mică de 1,00 m. Tasările rezultate din încărcarea dată de corpul deșeurilor precum și capilaritatea pământurilor ce constituie terenul de fundare, trebuie să fie luate în considerare.

Cerințe privind proprietățile chimice

Cerințe privind chimismul terenului de fundare – conținutul de carbonați pentru materialul argilos ce constituie barierele geologice, (naturală și construită) a depozitului trebuie să fie mai mic de 10% (masa).

Conținutul de materii organice pentru materialul argilos ce constituie bariera geologică, (naturală și construită), a depozitului trebuie să fie mai mic de 5% (masa).

Scopul unui sistem de impermeabilizare a suprafeței este protecție de durată și constantă împotriva:

– formării de mirosuri și praf,

– împrăștierii de către vânt a deșeurilor ușoare (hârtie, plastic),

– pătrunderii apei din precipitații în corpul depozitului,

– scurgerii poluanților în apa subterană,

– migrării gazului în atmosferă,

– apariției incendiilor pe depozite,

– deteriorării stratului de vegetație de la suprafață din cauza gazului de depozit,

– înmulțirii păsărilor și altor animale.

În plus trebuie să se realizeze integrarea zonei depozitului în peisajul înconjurător.

Întregul sistem de impermeabilizare trebuie să prezinte o construcție adecvată fiecărei clase de depozit și să prezinte anumite caracteristici.

De asemenea, trebuie să se asigure posibilitatea de a executa controale, reparații și o întreținere ulterioară a unui depozit sau a unei celule timp de 30 de ani după recepția finală a lucrărilor de închidere. După umplerea unei celule, se aplică un sistem de impermeabilizare pe suprafața nivelată, conform alternativelor prezentate în figura 3 și figura 4.

Fig. 3 Varianta de impermeabilizare a bazei pentru depozitele de deseuri

nepericuloase (clasa b)

Fig. 4 Varianta de impermeabilizare a bazei pentru depozitele de deseuri

nepericuloase (clasa b)

Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure o protecție de durată a masei de deșeuri împotriva pătrunderii apei provenite din precipitații. Sistemul trebuie să fie rezistent pe termen lung împotriva eroziunii, inundării, influențelor gerului, deteriorărilor de către animale și plante (înrădăcinare). Trebuie să se asigure posibilitatea de circulație pe depozit și posibilitatea controlului și reparației suprafeței.

2.2 Noțiuni privind materialele din structura etanșării

Dintre materialele geosintetice cu rol de etanșare la ora actuală sunt utilizate trei tipuri: geomembranele, geocompozitele bentonitice și geotextilele impregnate cu asfalt lichid.

Geomembranele au fost primele materiale geosintetice cu rol de etanșare care au apărut și înregistrează cea mai largă dezvoltare și utilizare, norme naționale și internaționale indicând prezența obligatorie a unei geomembrane în componența sistemelor de etanșare de bază și de suprafață a depozitelor de deșeuri.

Geocompozitele bentonitice au o dezvoltare relativ recentă și sunt de obicei utilizate ca o alternativă la bariera minerală naturală, acolo unde terenul de fundare nu este alcătuit dintr-un material care să îndeplinească condițiile impuse de normele naționale sau internaționale privind proprietățile hidraulice și grosimea acestuia. Rolul de etanșare este în general asigurat de bentonita aplicată pe un geosintetic cu rol de suport, de regulă, un geotextil.

Tot un geotextil este utilizat și în cazul în care funcția de etanșare este îndeplinită de asfalt cu un ridicat procent de bitum, geocompozitul obținut purtând titulatura de geotextil impregnat cu asfalt lichid. Rolul geotextilului este unul de strat suport, în același timp asigurând și o continuitate a materialului obținut dar și rezistență la solicitări mecanice. Această soluție tehnică are o destul de largă dezvoltare în zonele cu climat rece unde se comportă foarte bine în raport cu un material argilos, fie el și un geocompozit bentonitic.

 Sistemul de etanșare poate cuprinde combinații de materiale geosintetice și naturale alese în funcție de clasa depozitului și condițiile tehnico-economice ale lucrării:

–     geomembrana HDPE

–    geotextil de protecție, de separare și de filtrare

–    etansare minerala cu argila

–    geocompozit

–    strat filtrant mineral

Etanșarea cu argilă a depozitului de deșeuri

            Materialul tradițional utilizat pentru realizarea etanșării de baza este argilă, care este pusa în operă prin compactare pe suprafața terenului pe care se amplasează depozitul.Dacă argila nu este disponibilă în apropiere se poate utiliza bentonita, sau amestec de pământ cu bentonită.

Deși este sistemul cel mai mult folosit în țara noastră datorită costului relativ redus în comparație cu alte soluții etanșarea cu argilă are unele dezavantaje menționate în continuare:

–       pentru ca etanșarea să fie eficientă, grosimea stratului de argilă trebuie să fie de 0,6…0,8 m asezată și compactată în 4 – 6 straturi;

–       în timp permeabilitatea argilei scade ca urmare a atacului chimic efectuat de unele substanțe chimice din depozit, care alterează mineralele argiloase;

–       există riscul ca unele metale grele (fier, crom) prezente în deșeuri să difuzeze prin stratul de argilă;

–       argila este sensibilă la cicluri de uscare – umezire fapt ce poate conduce la apariția de fisuri în stratul de argilă, în special în perioada de execuție a etanșării; aceste fisuri favorizează fenomenele de infiltrare a lixiviatului din depozit în subteran;

–       argila este sensibilă și la fenomenele de înghet – dezghet repetat, care pot genera creșteri importante ale permeabilității.

–       punerea în lucrare este condiționată de condițiile meteorologice;

–       controlul etanșării este dificil și destul de laborios. 

 Etanșările cu argilă constau ăn executarea unui ecran din argilă pe toata suprafața de depunere a deșeurilor în scopul impiedicării pătrunderii lixiviatului din depozit în sol, în pânza de apî subterană sau infiltrării acestuia spre albia de curgere a apelor de suprafața.

Înainte de executarea propriu-zisă se efectuează pregătirea amprizei, operație care constă în îndepartarea (de obicei cu buldozerul) a obstacolelor, tufișurilor și a depunerilor vechi. Apoi se transportă argila, fără impurități, din cariera la lucrare și se împraștie în strat de 15…20 cm grosime. Dacă argila este uscată se umezește până la umiditatea optimă de compactare, umiditate care asigură condiții optime de plasticitate, compresibilitate și coeziune. Compactarea se face țn straturi cu grosimi mai mici de 15 cm cu un compactor greu (sau alt utilaj greu) pe pneuri.

În conformitate cu prevederile legale, soluția tehnologică pentru impermeabilizarea bazei și pereților laterali ai depozitului este aleasă de proiectant, acestuia revenindu-i în consecința și răspunderea în legătură cu riscurile pentru factorii de mediu.

Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face, pentru fiecare caz, ținându-se seama de o serie de factori, printre care cei mai importanti sunt:

natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate

condițiile hidrogeologice;

natura suprafeței amplasamentului

solicitarile ce pot aparea în timpul exploatării;

natura și caracteristicile materialului utilizat

Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure atât etanșeitatea întregului depozit, cat și stabilitate chimica și termica față de deșeurile depozitate și față de solul de dedesubt (inclusiv față de umezeala și activitatea microorganismelor); rezistenta mecanică la eforturile care apar în timpul construcției și în timpul exploatării; rezistenta la fenomenele meteorologice (inclusiv la inghet, la temperaturi ridicate și la raze ultraviolete) stabilitate dimensionala la variatiile de temperatura; rezistenta la imbatranire, elasticitate suficienta și rezistenta la rupere. Soluția de impermeabilizare stabilită de proiectant trebuie să țină seama de caracteristicile naturale ale amplasamentului ales și, în mod special, de condițiile geologice și hidrogeologice care formează bariera geologica.

Se considera ca bariera geologica îndeplinește condițiile necesare pentru impermeabilizare dacă ea are următoarele caracteristici:

    – grosime >= 1 m, coeficient de permeabilitate (k) <= 10-a m/s – pentru depozitele de deșeuri inerte;
    – grosime >= 1 m, k <= 10-^9 m/s – pentru depozitele de deșeuri nepericuloase;
    – grosime >= 5 m, k <= 10-^9 m/s – pentru depozitele de deșeuri periculoase.
    În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod natural, bariera geologica va fi completată cu un strat de argila sau alt material natural cu proprietăți echivalente.
    Stratul natural de impermeabilizare va fi completat cu un strat polimeric format din geomembrana, geotextile și straturi de drenare

Geosinteticele utilizate ca strat principal de etansare se clasifica în:
    – geomembrane din polietilena de înaltă densitate (PEHD), fabricate prin extrudere la grosimi de 2-4 mm;
    – geocompozite realizate din geomembrana suport (PEHD) pe care se aplică aderent praf de bentonita.
    Alegerea tipului și a grosimii optime a geomembranei se face pentru fiecare caz, ținându-se seama de cerințele de rezistenta și stabilitate specifice.
    Geotextilele se utilizează de obicei ca straturi de protecție a geomembranelor și se pot clasifica după cum urmează:
    – geotextile nețesute;
    – geotextile tesute;
    – geotextile tricotate;
    – geotextile rețea (geogrile).

    În funcție de natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate, implicit de gradul de etanșare dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin:

 – etanșare simplă prin geocompozit cu strat mineral etans și material argilos;
    – etanșare combinată cu geomembrană și material argilos;
    – etanșare dublă cu geomembrană și material argilos;
    – etanșare combinată, dublă sau triplă, cu geomembrană și material argilos.

La partea superioară a taluzului geomembrana trebuie să fie ancorata în mod corespunzător, pentru a face fața solicitărilor mecanice și pentru a împiedica alunecarea acesteia.
     Geomembranele de etansare se monteaza prin imbinari sudate, sudurile putând fi de tipul: sudura dubla cu canal de verificare; sudura cu adaos de material. Procedeele de sudare utilizate diferă atât ca principiu, cat și ca mod de realizare și ca geometrie a imbinarii. Alegerea procedeului, respectiv a parametrilor de sudura (temperatura, viteza, forta) se face în funcție de caracteristicile geomembranei și de condițiile de mediu, calitatea lucrării fiind influentata în mod direct de acești factori.
    Indiferent de tipul materialului și de procedeul de sudura folosit, exista câteva cerințe general valabile în ceea ce privește condițiile de mediu din timpul lucrului, și anume:

    – temperatura cuprinsă între 5°C și 30°C;
    – umiditate atmosferica < 80 %;
    – absenta ploii și a vantului puternic.
    În plus, se va ține cont de instrucțiunile specifice ale producătorului și de alte prevederi ale proiectului.

Planificarea etanșărilor de suprafață din deponii se face după următoarele criterii :

Geometria suprafeței deponiei

Construirea unui sistem de etanșare de suprafață trebuie să fie luata în considerare prin proiect, iar în cadrul fazei de funcționare a unui deponii sa-i fie asigurate condiții corespunzatoare.

La execuția constructivă a etanșării de suprafață ca și a structurii aferente suprafeței de recultivare a deponiei, trebuie luata de timpuriu în considerare o serie de cerințe, care se realizează printr-o modelare a corpului de deșeu.

Profilarea (nenecesară) a suprafeței deponiei înainte de prelucrarea straturilor izolante trebuie evitată, deoarece astfel sunt generate costuri imense. De asemenea este de mare însemnatate ca unghiurile de înclinație maxim admise să fie bine calculate ca și asigurarea declivității minime necesare a straturilor drenante și a traseelor conductelor pentru gazul de deponie.

Astfel, pentru a facilita elaborarea tuturor variantelor pentru un sistem de etanșare corespunzator, este nevoie de stabilirea prin proiectul de executie, a înclinațiilor corpului de deșeu, acceptate din punct de vedere al tehnicii constructive. Ținând cont de caracteristicile materialelor din straturile de izolare, ca și de stabilitatea corpului deșeului depozitat, se realizează:

indicarea, de către autorul proiectului, a pantelor critice ale sistemului de etanșare din toate punctele de vedere ținând de tehnica construcțiilor;

alegerea sistemului/sistemelor de izolare care vor fi executate, conforme tuturor cerintelor;

determinarea înclinației acceptate pentru taluzurile deponiei de deșeuri și depozitarea deșeului cu compactare, functie de conditionarea impusa de aceasta valoare.

Construirea straturilor și stabilitatea sistemelor de etanșare de suprafață

În cele ce urmează vor fi analizate criteriile de stabilitate și parametrii specifici pentru materialele frecvent utilizate la sistemele de etanșare :

a) Numai sistem de etanșare mineral ;

b) Etanșare combinată (bandă izolantă din plastic + etanșare minerală);

c) Sistem de etanșare prin straturi de bentonită, cu protecție minerală împotriva pătrunderii rădăcinilor și a uscării;

d) Sistem dublu de straturi de bentonită;

e) Sistem de etanșare prin izolare capilară ;

f) Etanșare cu asfalt;

g) Etanșare temporară cu bandă izolantă din material plastic;

h) Etanșare temporară cu pământ bătătorit;

i) Etanșare temporară cu geotextil impregnat (PE-Coating).

Distribuirea straturilor sistemelor de etanșare se face ținând cont de caracteristicile sistemului, respectiv :

– rezistență la eroziune;

– separare pe termen lung a materialului printr-o stabilitate mecanică și chimică suficientă la filtrare (protecție împotriva subfuziunii și colmatării);

– impermeabilitate;

– protecții împotriva acumulărilor de ape pe un orizont impermeabil ;

– evitarea presiunii gazului de la deponie ;

– evitarea formării fisurilor prin uscarea straturilor minerale;

– evitarea pătrunderii rădăcinilor prin straturile minerale;

– atenuarea diferențelor locale de tasare din corpul de deșeu și omogenizarea lui.

Se specifică faptul că variantele expuse mai sus, au structuri de etanșare, cel mai des utilizate la sistemele de etanșare de suprafață (enumerarea straturilor se face de jos în sus).

Pentru asigurarea stabilității depozitului pe toată perioada de exploatare și monitorizare post închidere trebuie indicate rosturile critice de forfecare. Pentru aceasta sunt stabilite valorile caracteristice ale solului, folosite la proiectarea și determinarea rezultatelor în analizele și măsurătorile de construcții comparate.. Aceste estimări le servesc orientării și proiectării. În principiu, la fiecare lucrare de construcții în depozit, aceste valori trebuie verificate.

Noțiunea de geosintetice denumește materiale de construcții produse din mase plastice și utilizate de circa 50 de ani în ingineria geotehnica din întreaga lume. Materialele geosintetice sunt produse cu structura plană realizate din materiale polimerice și care sunt utilizate împreună cu pământurile, rocile sau alte materiale în do-meniul construcțiilor. Evoluția materialelor geosintetice pe plan internațional a fost una spectaculoasă, astfel că în ultimii ani tehnologiile având la bază astfel de materiale au avut o dezvoltare impetuoasă iar domeniile de aplicare s-au extins continuu.

Materialele geosintetice pot îndeplini una sau mai multe funcții: filtrarea, drenarea, etanșarea, protecția, sepa-rarea, armarea, controlul antierozional și funcția de container. Geotextilele sunt țesături permeabile re-alizate din fibre sau fire textile sintetice sau naturale. Polimerii utilizați sunt polipropilena, poliesterul, polietile-na și poliamida sub forma de fibre sau fire (monofilament, multifilament etc.)

Geotextilele pot fi: țesute, nețesute, tricoturi, consolidate prin întrețesere sau termosudare. Sunt utilizate în special pentru funcțiile hidraulice (filtrare, drenare), dar și pentru separare, armare, protecție și containere. În construcția unui depozit ecologic de deșeuri, geotextilele pot fi utilizate ca filtre, ca drene, cu rol de protecție (pentru protejarea geomembranelor sau a altor materiale contra perforării statice sau dinamice), separator între deșeurile depozitate și sistemul de etanșare – drenaj, ca elemente de armare în cazul depozitări de deșeuri fundate pe terenuri slabe.

Geomembranele sunt folii sintetice cu permeabilitate foarte redusa, alcătuite din materiale polimerice. Sunt realizate în general sub forma de folii polimerice continue, dar pot fi obținute și prin impregnarea geotextilelor cu elastomeri sau bitum.

Principalii polimeri utilizați sunt policlorura de vinil (PVC) și diferitele tipuri de poli-etilene, din care cea mai utilizată este polietilena de înalta densitate (HDPE) În aplicații de tipul depozitelor de deșeuri sunt folosite aproape exclusiv geomembrane HDPE de 2 mm grosime. Pot fi netede, rugoase (pentru îmbunătățirea stabilității pe pante), cu „crampoane” (pentru impermeabilizarea structurilor din beton), prevăzute cu îmbinări speciale de tipul celor de la palplanșe (pentru realizarea de ecrane verticale), cu strat de acoperire de culoare albă pentru reflectarea radiațiilor solare etc.

Geomembranele au ca principală funcție impermeabili-zarea unor construcții sau parți ale acestora, fiind utilizate și la construcția depozitelor de deșeuri menajere sau industriale Geogrilele sunt rețele polimerice regulate cu ochiuri suficient de mari (1-10 cm) pentru a permite pătrunderea materialelor granulare. Sunt realizate în general din polietilenă (de înaltă densitate) sau polipropilenă, dar și din poliamidă, poliester sau, mai recent, din poliamide aromatice (aramid) sau polivinilalcool. Pot fi: biaxiale (bietirate), monoaxiale (monoetirate), cu noduri integrate (asigură continuitatea în dreptul nodurilor), țesute, lipite etc. în construcția unui depozit ecologic, geogrilele sunt utilizate la ranforsarea masivelor de pământ, având funcția de armare.

Georețelele sunt produse cu structura plana deschisa, sub forma de rețea, formate din nervuri ce se intersectează sub diverse unghiuri. Sunt în general realizate din poli-etilenă și au ca funcție principală drenajul lichidelor și gazelor. Sunt utilizate de regula împreuna cu un geotextil, geomembrană sau alt material care să prevină pătrunderea particulelor de pământ în interiorul rețelei. Se pot include în aceasta categorie și produsele polimerice utilizate ca protecție antierozională și care se pot prezenta sub diverse forme. Cu funcție de drenaj, georețelele se utilizează sin-gure sau în asociație cu alte materiale geosintetice (geo-textile de obicei) pentru terenurile de fundare (de exemplu pământuri sensibile la îngheț) sau la construcția unui depozit de deșeuri. Se recomanda asocierea cu un geotextil sau o geomembrană pentru a împiedica pătrunderea pământului în deschiderile rețelei. Geocompozitele sunt combinații de materiale, din care cel puțin un material este geosintetic: geotextile – georețe-le, geotextile – geomembrane, geomembrane – geogrile, geotextile – geogrile, geocompozite bentonitice, ameste-curi pământ – fibre sintetice. Pot fi utilizate cu funcții din cele mai diverse: drenaj, filtrare, etanșare, armare etc. Principalele tipuri de geocompozite sunt asociații de: geosintetice – bentonita (geocompozite bentonitice, cu funcție de etanșare), geotextile – georețele (pentru funcții de filtrare, separare și drenaj), geotextile – geomembrane, geomembrane – geogrile, etc. Astăzi se folosesc aproximativ 600-700 materiale geosintetice diferite și se întrebuințează anual, pe glob, câteva sute de milioane de metri pătrați de astfel de materiale. Folosirea geosinteticelor la lucrările de construcții prezintă numeroase avantaje, unele cu caracter general, altele legate de aplicația specifica pentru care sunt utilizate. În primul rând, ca orice material fabricat în mod controlat, un geosintetic prezintă avantajele omogenității proprietăților pe toata suprafața și disponibilității pe orice amplasament. Alt avantaj al geosinteticelor este reprezentat de faptul ca punerea în opera este facila, materialele fiind livrate în rulouri care sunt apoi derulate, manual sau mecanizat, timpul de execuție fiind în cele mai multe cazuri mult redus fata de soluțiile clasice. De asemenea, trebuie remarcat ca în cazul geosinte-ticelor cu funcție de armare se obține o îmbunătățire considerabilă a proprietăților mecanice ale pământului, ceea ce permite realizarea de structuri altfel imposibile (structuri de sprijin verticale sau apropiate de verticala, pante abrupte, fundarea pe terenuri foarte compresibile etc.). Materialele cu funcție drenantă sau filtrantă s-au impus prin ușurința cu care este realizat un sistem de drenaj, fără a fi nevoie de aport de material granular sortat.

Geomembranele și geocompozitele bentonitice au revoluționat modul de realizare a sistemelor de etanșare la depozitele de deșeuri (dar nu numai), prin calitățile excepționale de impermeabilizare, prin reducerea drastica a timpului de execuție fata de soluția clasica cu argila, fiind în prezent impuse de toate legislațiile naționale și internaționale din domeniul mediului.

Geosinteticele sunt utilizate pe scara larga in proiectarea sistemelor de etansare de baza si acoperire la depozitele de deseuri. Acestea cuprind:

• geogrile, care pot fi utilizate pentru armarea taluzurilor dedesubtul deseurilor, cât si pentru armarea pamantului de acoperire de deasupra geomembranei;

• georetele, care pot fi utilizate pentru drenajul in plan;

• geomembrane, care sunt folii polimerice impermeabile ce pot fi utilizate ca bariera impotriva lichidelor, gazelor si/sau vaporilor;

• geocompo zite, alcatuite din doua sau mai multe materiale geosintetice ce pot fi utilizate pentru separare, filtrare sau drenaj;

• geocompozite bentonitice (GCL), materiale compozite alcatuite din geosintetice si bentonita, care pot fi utilizate ca bariera hidraulica;

• geoconducte, utilizate in aplicatiile de depozite de deseuri pentru a facilita colectarea si drenajul rapid al levigatului catre un sistem de colectare si evacuare;

• geotextile, care pot fi utilizate cu rol de filtru sau de protectie a geomembranei impotriva strapungerii.

2.3 Aplicarea materialelor de etanșare

Stratul de susținere

Pe suprafața nivelată a corpului de deșeuri se aplică un strat de susținere cu o grosime minimă de 50 cm.

Stratul de susținere preia sarcinile statice și dinamice care apar în timpul și după aplicarea straturilor de închidere. Modulul de elasticitate la suprafața stratului de susținere trebuie să fie de minim 40 MN/mp. Densitatea Proctor trebuie să fie > 95% .

Drept material pentru stratul de susținere se poate utiliza molozul, excavările de pământ, cenușa reziduală, deșeurile minerale adecvate sau materialele naturale. Deșeurile minerale nu trebuie să conțină componente de lemn, plastic, hârtie, materie organică, sticlă și fier. Mărimea maximă a granulelor materialului nu trebuie să depășească 0,10 m. Nu se poate utiliza nămol, nisip și materiale coezive. Stratul de susținere trebuie să fie omogen și cu capacitate portantă constantă; suprafața rezultată trebuie să fie netedă și nivelată. Conținutul de deșeuri periculoase din deșeurile utilizate pentru realizarea stratului de susținere nu poate fi mai mare decât cel din deșeurile admise la depozitare. Se poate renunța la stratul de susținere, dacă stratul de deșeuri nivelat respectă cerințele minime.

Stratul de impermeabilizare mineral

Stratul de impermeabilizare minerală a suprafeței trebuie să aibă o grosime minimă de 0,50 m și un coeficient de permeabilitate < 5 x 10^-9 m/s. Conținutul de carbonat de calciu trebuie să fie mai mic de 10% (masa), conținutul de argilă cu diametrul granulelor < 0,005 mm trebuie să fie de minim 20% (masa). Mărimea maximă a granulelor din materialul de impermeabilizare minerală este limitată la 63 mm. Cota de componente organice din materialul argilos este limitată la maxim 5% (masa), iar componentele lemnoase (rădăcini, crengi etc.) nu sunt permise.

Impermeabilizarea cu material argilos se aplică în două straturi și se compactează cu compactor cu role. Stratul de etanșare mineral trebuie să aibă toleranță la planeitate de maximum 2 cm/4,0 m. Densitatea Proctor trebuie să fie >/= 92% .

Alternativ se poate realiza o impermeabilizare echivalentă (figura 3.7.1 b). Caracteristicile materialelor, rezistența lor pe termen lung și gradul în care sunt echivalente trebuie dovedite autorității competente înainte de realizarea etanșării.

Stratul de impermeabilizare artificial

Deasupra stratului de impermeabilizare mineral se aplică o impermeabilizare artificială, constând dintr-o folie PEHD de 2,0 mm.

Geotextile ca strat protector pentru geomembrană

Geotextilele utilizate sunt din materiale rezistente pe termen lung, cum ar fi polipropilena (PP) sau polietilena de înaltă densitate (PEHD), cu masa pe unitatea de suprafață > 600 g/mp. Geotextilele trebuie să respecte cerințele de calitate prevăzute de standardele în vigoare.

Nu este permisă utilizarea materialelor reciclate.

Stratul de drenaj pentru apa din precipitații

Stratul de drenaj se realizează cu o grosime minimă de 0,30 m. Valoarea permeabilității trebuie să fie >/= 1 x 10^-3 m/s. Conținutul de carbonat de calciu nu trebuie să depășească 10% (masa). Mărimea granulelor trebuie să fie cuprinsă între 4 mm și 32 mm. Procentul de granule superioare și inferioare nu poate depăși 3% (masa). Lemnele, metalele, materialele plastice sau alte componente străine nu trebuie să fie conținute în materialul de drenare. Stratul de drenare trebuie să aibă toleranță la planeitate de maximum 2 cm/4,0 m.

Pentru taluzuri trebuie efectuat un calcul de siguranță a stabilității. Pentru taluzurile abrupte (1:3) se utilizează agregate concasate.

La utilizarea straturilor artificiale de drenaj trebuie să se dovedească funcționalitatea hidraulică și rezistența pe termen lung a materialului.

Geotextilele ca strat separator

Pentru a evita colmatarea stratului de drenaj prin pătrunderea materialelor solului din stratul de recultivare, se aplică geotextile deasupra stratului de drenaj.

Geotextilele utilizate trebuie să fie confecționate din materiale rezistente pe termen lung, cum ar fi polipropilena (PP) sau polietilena (PE), cu masa pe unitatea de suprafață de minim 400 g/mp.

Geotextilele trebuie să fie permeabile și să respecte cerințele de calitate conform standardelor în vigoare.

Nu este permisă utilizarea materialelor reciclate.

Stratul de recultivare

Stratul de recultivare se realizează peste stratul de drenaj și trebuie să aibă o grosime (înălțime totală) de minim >/= 1,00 m.

Stratul de recultivare constă din: strat de pământ cu caracteristici de reținere a apei (d >/= 0,85 m), strat de sol vegetal (d >/= 0,15 m), vegetația plantată.

Materialul pentru stratul de reținere a apei constă din material ușor coeziv care împiedică uscarea stratului, asigurând astfel umiditatea necesară pentru rădăcinile plantelor (pătrunderea rădăcinilor în stratul de drenaj este astfel împiedicată).

Peste stratul de reținere a apei se aplică stratul de sol vegetal, care este plantat complet și uniform cu gazon.

Nu se plantează tufișuri și copaci, deoarece rădăcinile acestora pot afecta stratul de drenaj.

Circulația pe suprafața depozitului, în vederea realizării straturilor, poate avea loc numai cu utilaje cu transmisie pe lanțuri și numai pe căile de circulație construite în acest scop, din moloz sau pietriș.

Drumurile utilizate în timpul construcției pot fi utilizate în final drept drumuri de circulație, dacă în proiect este prevăzut astfel.

Sistemul de impermeabilizare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

– să fie rezistent pe termen lung și etanș față de gazul de depozit,

– să rețină și să asigure scurgerea apei din precipitații,

– să formeze o bază stabilă și rezistentă pentru vegetație,

– să prezinte siguranța împotriva deteriorărilor provocate de eroziuni,

– să fie rezistent la variații mari de temperatură (îngheț, temperaturi ridicate),

– să împiedice înmulțirea animalelor (șoareci, cârtițe),

– să fie circulabil,

– să fie ușor de întreținut.

Fig. 5 Straturi geosintetice de impermeabilizare si pozitionarea conductelor

de levigat

Structura uzuală de impermeabilizare a unui depozit de deșeuri se execută conform "Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor" din 26.11.2004 și consistă într‐o succesiune de straturi de geosintetice.

Dintre materialele geosintetice cu rol de etanșare la ora actuală sunt utilizate trei tipuri: geomembranele, geocompozitele bentonitice și geotextilele impregnate cu asphalt lichid.

Geomembranele au fost primele materiale geosintetice cu rol de etanșare care au apărut și înregistrează cea mai largă dezvoltare și utilizare, norme naționale și international indicând prezența obligatorie a unei geomembrane în componența sistemelor de etanșare de bazăși de suprafață a depozitelor de deșeuri.

Geocompozitele bentonitice au o dezvoltare relativ recentăși sunt de obicei utilizate ca o alternativă la bariera minerală naturală, acolo unde terenul de fundare nu este alcătuit dintr -un material care să îndeplinească condițiile impuse de normele naționale sau internaționale privind proprietățile hidraulice și grosimea acestuia. Rolul de etanșare este în general asigurat de bentonita aplicată pe un geosintetic cu rol de suport, de regulă, un geotextil.

Tot un geotextil este utilizat și în cazul în care funcția de etanșare este îndeplinită de asfalt cu un ridicat procent de bitum, geocompozitul obținut purtând titulatura de geotextile impregnat cu asfalt lichid. Rolul geotextilului este unul de strat suport, în același timp asigurând și o continuitate a materialului obținut dar și rezistență la solicitări mecanice. Această soluție tehnică are o destul de largă dezvoltare în zonele cu climat rece unde se comportă foarte bine în raport cu un material argilos, fie el și un geocompozit bentonitic.

Geocompozitele bentonitice

Definiție. Tipuri de geocompozite bentonitice

Geocompozitele bentonitice sunt definite în „Normativul pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de construcții” (NP 075‐02) ca produse prefabricate care asociază un material natural, bentonita, cu materialele geosintetice, formând o barieră etanșă și eficace, printr‐un material ușor de pus în operă, omogen și rezistent la poansonare.

Funcția de etanșare a geocompozitelor bentonitice este, în cele mai multe cazuri, îndeplinită de bentonită, materialul geosintetic cu care este asociată îndeplinind practice rolul de suport și protecție.

Dezvoltarea relativ recentă a geocompozitelor bentonitice s‐a făcut sub semnul aplicării dreptului de producător, aceste produse purtând titulatura de mărci înregistrate. Printre consecințele unei astfel de dezvoltări se află și numărul incomparabil mai mic al acestor produse prezente pe piață în raport cu cel al geotextilelor sau al geomembranelor. Primul produs de etanșare pe bază de bentonită a fost realizat din panouri de carton ondulat în pliurile cărora era introdusă bentonita, în timp ce predecesorul geocompozitelor de azi a fost obținut prin așternerea unui geotextil, presărarea bentonitei și acoperirea cu un al doilea geotextil (Batali, 1999).

La ora actuală se disting o serie de geocompozite bentonitice, cele mai răspândite având o configurație generală prezentată în figura 6. Acestea se împart în două categorii după modul de asociere al bentonitei cu materialele geosintetice:

1. bentonita este dispusă între două geotextile, dintre acestea cele mai cunoscute fiind Bentofix®, Claymax® și Bentomat®, pe piață existând și alte produse similare mai puțin cunoscute ca, Bentoproof®, GBL (Geofelt Bentonite Liner), etc. Tot în asociere cu două geotextile este obținut și geocompozitul Na‐Bento®.

2. bentonita este asociată cu o geomembrană; acest tip de geocompozit este cunoscut ca produs al GSE sub numele de Gundseal®, unul asemănător fiind produs de I‐CORP International.

Figura 6 Tipuri de geocompozite bentonitice

În cazul geocompozitului bentonitic cu configurația geotextil‐bentonită‐geotextil, funcția de etanșare este îndeplinită de bentonită, rolul geotextilelor fiind de protective împotriva solicitărilor mecanice, uniformizare și uneori de container pentru bentonită. Atât geotextilul superior cât și cel inferior pot fi țesute sau nețesute, acestea fiind asamblate prin lipire interțesere sau coasere.

Geocompozitele bentonitice obținute prin asocierea cu o geomembrană au stratul de bentonită lipit prin intermediul unui adeziv solubil în apă. În acest mod este păstrată integritatea geomembranei, care perforată și‐ar fi pierdut funcția de etanșare. În cazul acestui geocompozit bentonita are rol de barieră hidraulică doar în cazul unei eventuale defecțiuni a geomembranei. Aceasta este din polietilenă de joasă densitate sau înaltă densitate, ultima fiind disponibilă atât în variantă lisă cât și texturată.

Existăși alte tipuri de geocompozite bentonitice (de apariție recentă) cu o răspândire mai redusă, care sunt obținute prin procese tehnologice de asamblare similare cu cele enumerate anterior. Bentonita presărată în ochiurile unei georețele sudată termic între două geotextile sau în golurile unei geomembrane cu crampoane peste care este dispus un geotextil, sunt exemple de geocompozite care asigură o mai bună uniformizare a bentonitei și sub acțiunea unor solicitări normale locale. Bentonita se află sub formă de pudră sau granule, în stare nehidratată sau partial hidratată și este în general sodică (cationul existent între foițe este sodiu), dar poate fi și calcică (cu cationi de calciu).

Geomembranele

Geomembranele sunt materiale geosintetice produse sub formă de folii subțiri din polimeri organici sintetici și sunt utilizate exclusiv pentru funcția de etanșare la depozite de deșeuri, rezervoare, lacuri artificiale, canale de irigații, etc. Sunt folosite de peste 60 de ani și, la ora actuală, reprezintă un element obligatoriu în sistemele de etanșare ale depozitelor de deșeuri.

Tipuri de geomembrane

În funcție de materialul din care sunt alcătuite, geomembranele sunt descries succint în paragrafele următoare:

Geomembrane din polietilenă de înaltă (HDPE), medie (MDPE), joasă (LDPE) și foarte joasă densitate (VLDPE) – Geomembranele din polietilenă de înaltă densitate sunt cele mai utilizate datorită proprietăților mecanice, dar și a rezistenței la acțiunea agenților chimici foarte bune, singurul dezavantaj constituindu‐l rigiditatea ridicată care implică o instalare dificilă. Realizate din polietilenă de joasă densitate, geomembranele au o flexibilitate mai ridicată și pot reprezenta o alternativă la cele realizate din HDPE la aplicațiile unde rezistența chimică nu este esențială.

Geomembrane din polietilenă clorurată (CPE) – Sunt produse prin calandrare în 3‐5 straturi, nearmate sau armate cu fibre de poliester sau nylon. Au o rezistență mecanicăbună dar prezintă pericolul exfolierii straturilor componente și, în varianta nearmate, prezintă o rezistență mecanică redusă.

Geomembrane din polietilenă sulfoclorurată (CSPE) – Polimerul utilizat la producerea acestor geomembrane poartăși denumirea de Hypalon® care este marcă înregistrată a DuPont Dow Elastomers. Datorită rezistenței mecanice reduse a polimerului utilizat sunt în general armate.

Geomembrane din policlorură de vinil (PVC) – Au fost primele geomembrane utilizate la etanșarea unor bazine de înot. Au o comportare bună la solicitări mecanice dar proastă la factori climatici. Sunt produse într‐o gamă foarte variată de grosimi și culori având o largă utilizare la lucrări de natură ornamentală care nu necesită o comportare bună pe termen foarte lung.

Geomembrane din polipropilenă (PP) și polpropilenă flexibilă (FPP sau Astryn) – sunt produse în ambele variante, nearmate sau armate. Cele produse din polipropilenă flexibilă au o comportare mecanică bunăși flexibilitate superioară polietilenei.

Geomembrane din copolimer etilenăacetat de vinil armată (EVA) – au cea mai mare flexibilitate dintre geomembranele din poliolefine, fiind preferate ca înlocuitor al celor din PVC. Se obțin din etilenăși acetat de vinil în proporție de 9 ÷ 18%, dar pot fi produse și în combinații cu LDPE și VLDPE, pentru a prelua elasticitatea, respectiv, rezistența chimică a ambelor materiale.

Geomembrane din aliaj de interpolimer etilenă (EIA) – Sunt mult mai cunoscute prin mărcile înregistrate CoolguardTM și XR‐5®. EIA este un aliaj de PVC și KEE (Ketone Ethylene Ester, cunoscut și sub denumirea de Elvaloy®), care este un plastifiant polimeric. XR‐5® este o geomembrană de ultimă oră acărei compoziție și tratament chimic au fost elaborate de DuPont Dacron Polyester, compatibilă cuo gamă largă de poluanți. CoolgaurdTM este marcă înregistrată a companiei Cooley Group și are ca element de bază tot terpolimerul Elvaloy®. Producătorii de astfel de materiale geosintetice specifică faptul că nu toate tehnologiile Elvaloy® oferă același produs finit și nu toate aliajele de interpolimer etilenă (EIA) sunt obținute în mod similar. Toate geomembra‐nele din EIA sunt produse armate.

Geomembrane din etilenăpropilenădienă terpolimer (EPDM) – Au o comportare bună la factori climatici, flexibilitate ridicată, dar rezistențe chimice mo‐deste. Sunt frecvent utilizate la etanșarea de suprafață a depozitelor de deșeuri datorită posibilității de preluare a tasărilor diferențiate. Având în vedere comportarea geomembranelor la interfața cu alte material geosintetice sau cu un strat natural, acestea se produc cu suprafață netedă (sau lisă) și texturată (sau rugoasă) pe o față sau pe ambele fețe (figura 4.12). Acest aspect are implicații majore în stabilitatea materialelor geosintetice pe taluz, rugozitatea geomembranelor asigurând o stabilitate prin aderența care poate înregistra valori de până la 80‐90 kPa. Geomembranele din HDPE, MDPE, LDPE, VLDPE și PP sunt produse prin extruderea masei plastice printr‐o filieră plană sau circulară în timp ce restul celor prezentate mai sus, se realizează prin calandrare în mai multe straturi. Pentru a avea o bună comportare în timp, la realizarea geomembranelor, pe lângă polimerul utilizat, care reprezintă elementul de bază, se adaugă diverși aditivi printre care se numără, negru de fum, a cărui proporție s‐a determinat.

Figura 7. Tipuri de geomembrane cu suprafațărugoasă

La ora actuală există pe piață și geomembrane care intră în categoria celor special datorită unor structuri diferite fată de cele convenționale. Geomembranele sunt produse într‐o gamă variată de grosimi și culori, dar în general, sunt de culoare neagră fapt care nu le conferă rezistență foarte mare la raze ultraviolete. Geomembranele GSE White (produse atât în varianta HDPE cât și LDPE, cu suprafață lisă sau rugoasă) au un strat alb coextrudat stabil la ultraviolete. Acest strat reflectant este complet integrat în materia de bază fără să reducă proprietățile mecanice ale celor convenționale. Oferă avantajul reducerii absorbției de căldură radiantă, a dilatării termice, a ondulărilor produse de dilatare șiușurează detectarea unor eventuale defecte. Același principiu al prezenței unui strat de semnalizare vizuală a defectelor și creștere a rezistenței la raze ultraviloete, este folosit și de către AGRU GmbH la geomembrane produse din VLDPE și PP.

Compania GSE a brevetat o geomembrană denumită Conductor® care oferă avantajul unei determinări rapide a defectelor apărute în timpul punerii în operă printr‐un test cu baleiaj electric. Pentru a îmbunătăți comportarea la acțiunea agenților chimici (în special a hidrocarburilor), AGRU GmbH produce geomembrane (denumite CKW) care au în componența lor o lamelă de aluminiu făcută sandviș între două straturi de HDPE. Geocompozitul Bentonitic se așează și croiește pe stratul suport peste care se așeazămembrană de înaltă densitate (figura 8). Aceasta din urmă se croiește și sudează conform normativului mai sus menționat, cu aparate de sudură de contact sau extrudere. Operațiunile de verificare a etanșietății se fac prin spionare mecanică a tuturor îmbinărilor, cu acul de presiune, cu clopotul de vid și prin scânteie în cazul sudurilor extrudate.

2.4 Ancorarea geomembranelor pe taluz și tipuri de ancorare

Ancorarea geomembranelor pe taluzurile interioare ale depozitului

În sistemul de etanșare, geomembranele se ancorează la partea superioară a taluzului în depozitului de deșeuri, dar și la locurile de montare a conductelor de colectare a levigatului.

Ancorarea se face pentru a asigura stabilitatea foliei în perioada de execuție și de exploatare.

In figura 9 sunt prezentate diferite tipuri de ancorare care se pot utiliza în funcție de rezistența necesară în ancorare, de spațiul disponibil, de acces și de echipamentul existent.

(c) tranșee in V (d) tranșee ingusta

Figura 9 Modalități de ancorare a geomembranei pe taluz

Cea mai utilizată este tranșeea rectangulară (cu dimensiuni de 0,5-0,7 m lățime și maxim 1 m adâncime), care oferă o bună rezistență la smulgere, nu necesită mult spațiu și poate fi realizată cu un excavator mic.

În cazul ancorării prin acoperire, fără tranșee, pentru a obține o rezistență suficientă, este necesară o lungime mare de ancorare.

Tranșeea în "V" se situează undeva între aceste două cazuri.

Tranșeea îngustă se utilizează în spații restrânse, umplutura trebuind să fie compactă și rezistentă la eroziune putând, de multe ori, conține ciment sau bentonită.

Proiectarea ancorării geomembranei

Proiectarea ancorării geomembranei trebuie să prevină ruperea acesteia datorată tensiunii de întindere. Raportul de ancorare, dat de raportul dintre tensiunea admisibilă a geomembranei și tensiunea de întindere la ancorare trebuie, de asemenea, determinat în această etapă

Pot să apară următoarele situații:

Tabel 4 Raportul de ancorare

Ancorarea orizontală este utilizată, de obicei, pentru etanșarea canalelor, în timp ce ancorarea în V (sau șanț cu profil triunghiular) și cea în rigolă/șanț de ancorare sunt utilizate în cazul depozitelor de deșeuri și pentru rezervoare (sau lacuri), dacă există spațiu suficient.

În cazul ancorării în rigolă/șanț de ancorare cu profil dreptunghiular, geomembrana acoperă panta laterală și trece peste partea de sus a taluzului pe o distanță scurtă, apoi se termină pe verticală în jos într-un șanț săpat de un excavator sau mașină pentru realizarea tranșeelor.

Ancorare în beton folosește un bloc de ancorare din beton, dar rareori este justificată tensiunea.

Ancorarea este proiectată pentru a împiedica vântul și apa să circulă sub geomembrană, dar nu este concepută pentru a permite geomembranei să rămână tensionată.

T

1 c

Greutatea specifică a solului, y 16 kN/m3 Raportul de ancorare, RA 1,51

Table 5 Priprietățile geomembranei

Ancorare orizontală a geomembranei (prin acoperire)

Ancorarea este proiectată pentru a împiedica vântul și apa să circulă sub geomembrană, dar nu este concepută pentru a permite geomembranei să rămână tensionată. Proiectarea ancorării ar trebui să permită retragerea geomembranei înainte de rupere la întindere. Acest lucru se reflectă direct în raportul de ancorare RA:

unde: RA este raportul de ancorare; Tgadm – tensiunea admisibilă a geomembranei dată de normative; Tc – tensiunea de calcul pentru ancorarea orizontală.

La ancorarea prin acoperire, capătul geomembranei trece peste marginea de sus a taluzului și este acoperit pe o lungime L cu un strat de pământ de grosime d, care menține geomembrana în poziția întins.

2.5 Concluzii

În trecut, gestionarea deșeurilor nu era o problemă bine pusă la punct în țara noastră. Depozitele de deșeuri, așa-numitele „gropi de gunoi” erau neacoperite, neizolate la baza. Așadar, se permitea apelor pluviale să răspandească poluanții din corpul depozitului de deseuri in terenul natural și în ape, gazelor din masa deșeurilor să fie răspândite în atmosferă fără a fi filtrate, respectiv deșeurilor să fie răspândite în afara locului de depozitare de către vânt sau animale.

Urmatorul pas a fost acela de a acoperi depozitele de deseuri cu un strat de suprafata impermeabil si impenetrabil, astfel incat sa nu mai existe un contact nociv pe viitor intre deseuri si mediul inconjurator. Gazele emanate de deseuri sunt colectate sau filtrate si eliberate in aer iar apele pluviale sunt colectate de pe amplasament si deversate in mod controlat in apele naturale.

Urmand exemplul tarilor mai avansate, incepem sa construim impermeabilizari la baza, inainte de depunerea deseurilor, astfel incat levigatul care curge din masa deșeurilor să nu mai poată pătrunde în teren, ci sa fie colectat și tratat. În completarea lucrărilor inginerești, vin eroii de zi cu zi care colectează separat deșeurile și participă la acțiunile de reciclare.

CAPITOLUL 3 SISTEMUL DE DRENAJ, COLECTARE ȘI EVACUARE A LEVIGATULUI

3.1 Structura sistemului de drenare și evacuare levigat

Levigat – deșeu lichid generat în timpul activităților de depozitare a deșeurilor solide prin: pătrunderea/percolarea apelor meteorice în/prin corpul depozitului, separarea apei conținute în deșeurile depozitate și descompunerea deșeurilor biodegradabile depozitate

Sistem de colectare a levigatului – totalitatea instalațiilor prin care levigatul este colectat la baza depozitului și transportat către instalația de transport/tratare

Strat de drenaj pentru levigat – pietriș spălat cu conținut de carbonat de calciu de maximum 10%

Conducta de drenaj pentru levigat – conductă perforată confecționată din polietilenă de înaltă densitate (PEHD)

Conducta de colectare pentru levigat – conducta care face legătura între conductele de drenaj pentru levigat și cămine, respectiv între cămine și stația de pompare și/sau rezervorul de stocare

Cămin pentru levigat – încăpere subterană construită pe traseul conductelor de colectare, respectiv de eliminare pentru levigat în punctele de racordare și/sau schimbare a direcției, respectiv a pantei acestora

Stație de pompare pentru levigat – cămin pentru levigat în interiorul căruia este instalată o pompă pentru evacuarea levigatului în rezervorul de stocare și/sau în conducta de eliminare

Rezervor pentru levigat – rezervor închis pentru stocarea levigatului, amplasat subteran sau suprateran

Conducta de eliminare pentru levigat – conducta prin care levigatul este transportat către instalația de tratare aferentă depozitului sau către instalația de transvazare

Instalație de transvazare pentru levigat – încăpere supraterană în interiorul căreia este amplasată o pompă pentru transvazarea levigatului din rezervorul de stocare în cisternele de transport către o altă instalație de eliminare

Sisteme de control pentru detectarea scurgerilor de levigat – sisteme de protecție pentru cazurile în care apar deteriorări ale conductelor/bazinelor pentru levigat, constând în pereți dubli pentru rezervoarele și conductele subterane, respectiv bazine de beton pentru rezervoarele supraterane

Tratarea levigatului – procesul sau succesiunea de procese fizico-chimice și biologice prin care valorile indicatorilor caracteristici levigatului sunt aduse în limite care să permită evacuarea acestuia în canalizare sau receptori naturali

Instalația pentru tratarea levigatului – totalitatea utilajelor și a echipamentelor în care se desfășoară procesele de tratare fizico-chimică și/sau biologică (figura 12).

Figura 12 Schema sistemului de colectare a levigatului

Soluțiile tehnice, utilizate la ora actuală și recomandate de agențiile de mediu, aplicate în scopul drenării, colectării și epurării levigatului produs în corpul depozitelor de deșeuri sunt (Figura 13): strat drenant, rețea de drenuri și colectoare, rezervor tampon și stație de epurare a levigatului.

Sistemul de drenare a levigatului este dispus deasupra sistemului de etanșare de bază și, de cele mai multe ori, a celui de pe taluz. Este alcătuit în general dintr-un strat de material granular cu permeabilitate ridicată, o alternativă la această soluție constituind-o utilizarea geocompozitelor de drenaj.

Sistemul de colectare a levigatului este dispus în stratul drenant și este alcătuit dintr-o rețea de drenuri (conducte perforate) și colectoare (conducte neperforate) dispuse astfel încât să preia levigatul astfel încât sarcina hidraulică deasupra sistemului de etanșare de bază să fie minimă, iar curgerea spre stația de epurare (sau rezervorul tampon) să aibă loc gravitațional.

În cazul depozitelor de deșeuri periculoase și în condițiile unei hidrogeologii care impun o urmărire atentă a posibilității poluării apei subterane, sistemul de etanșare de bază poate fi dublu. Sistemul drenant situat între cele două sisteme de etanșare propriu-zise poartă denumirea de sistem de detectare a scurgerilor și are rolul de a prelua levigatul care trece prin prima barieră hidraulică. Prin preluarea acestor ape, sarcina hidraulică deasupra celui de-al doilea sistem de etanșare este foarte redusă fapt care conduce la valori foarte mici ale debitului exfiltrat din corpul depozitului. Scurgerile locale printr-un sistem de etanșare care are în componența sa o geomembrană se datorează prezenței unui defect în corpul materialului geosintetic, defect care poate fi pus în evidență și prin alte metode de detectare a scurgerilor. Diferența constă în faptul că sistemul de etanșare dublu, prin prezența sistemului de detectare a scurgerilor rămâne funcțional în cazul detectării unei cantități de levigat, acesta urmând traseul dren – colector – rezervor tampon-stație de epurare. Celelalte sisteme de detectare a defectelor au ca scop identificarea poziției acestora pentru luarea de măsuri care constau în eliminarea defectului.

Sistemul de drenare și evacuare a levigatului (figura 14) este format din:

strat de pietriș;

sistem de drenuri absorbante și colectoare.

Figura 14 Sistemul de colectare a levigatului

Instalațiile pentru tratarea levigatului

Aceste instalații au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici levigatului în limite admisibile pentru evacuarea în sisteme de canalizare sau în ape de suprafață. Caracteristicile cantitative și calitative ale levigatului variază în timp și în funcție de natura și cantitatea deșeurilor depozitate, iar proiectarea și construirea instalațiilor pentru tratare trebuie să țină cont de aceste aspecte. În general, este necesară aplicarea unor metode de tratare pentru îndepărtarea următorilor impurificatori: compuși organici biodegradabili și nebiodegradabili; compuși toxici organici sau anorganici; amoniac și ioni nitrat; sulfuri; compuși volatili urât mirositori; materii solide în suspensie

Pot fi utilizate următoarele tehnici de tratare:

tratare biologică: anaerobă, aerobă, aerobă prelungită pentru eliminarea azotului (nitrificare/denitrificare); un sistem eficient și puțin costisitor care poate servi ca fază de pretratare înaintea deversării în influentul unei stații de epurare orășenești este lagunarea;

tratare prin procedee fizico‐chimice: coagulare‐floculare, flotație‐precipitare, ultrafiltrare, evaporare.

În anumite cazuri, în funcție de scopul urmărit, pot fi aplicate și alte procedee fizicochimice:

stripare cu aer pentru eliminarea amoniacului;

adsorbție pe carbune activ pentru îndepărtarea urmelor de compuși organici;

osmoza inversă pentru eliminarea particulelor în suspensie sau coloidale, a azotului amoniacal, a metalelor grele și a materiilor dizolvate.

În funcție de condițiile locale specifice și de caracteristicile levigatului (dacă acestea se încadrează sau nu în limitele stabilite de normele legislative în vigoare), acesta poate fi deversat direct sau colectat local și apoi transportat în influentul unei stații de epurare orășenești.

Instalațiile pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit

Aceste instalații au rolul de a asigura colectarea controlată a gazului de fermentare care se formează, pentru o perioada lungă de timp, în toate depozitele ce conțin deșeuri biodegradabile. În urma descompunerii anaerobe a deșeurilor se formează gazul de deposit (gaz de fermentare), cu o putere calorică de 5000 – 6000 kcal/m3 și o compoziție în care predomină CH4 (54 %) și CO2 (45 %) și la care se adaugă mici cantități de hydrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri, urme de compuși organici.

Cantitățile de gaz de depozit pot varia semnificativ atât în cazul aceluiași depozit, în timp, în funcție de o serie de parametri (vârsta depozitului, tipul deșeurilor depozitate, modul de operare etc.), cât și de la un depozit la altul. Procesul de migrare a gazului din masa de deșeuri este influențat de: concentrația gazelor din sol, distribuția gradienților de presiune, proprietățile fizico‐chimice ale straturilor de deșeuri, ale materialului de acoperire și ale solului. Evacuarea controlată a gazului de depozit este necesară atât pentru evitarea apariției riscurilor mai sus menționate, cât și pentru valorificarea metanului, în cazul în care aceasta este rentabilă. Modul de evacuare a gazului de depozit depinde de condițiile specifice fiecărui depozit și de scopul urmărit (arderea controlată a gazului sau utilizarea acestuia). De obicei se utilizează tehnici de ventilație pasivă – puțuri de gaz, drenuri de gaz, tranșee de ventilație, bazate pe migrarea gazului către punctele cu presiune scăzută (figura 14). Ventilația activă se realizează prin pomparea gazului colectat prin puțuri sau drenuri; aceste tehnici sunt recomandate în cazul depozitelor mari, în care înălțimea depunerilor depășește 8 m.

Garajele, atelierele și spa_iile de parcare pentru utilaje

Aceste dotări sunt necesare pentru a asigura buna funcționare a echipamentelor mobile utilizate pentru operarea depozitului de deșeuri.

Echipamentele mobile cuprind în general:

buldozere – pot fi dotate cu diferite tipuri de lame și șenile profilate pentru deplasarea, omogenizarea și compactarea deșeurilor; sunt utilizate atât pentru depozitarea efectivă a deșeurilor, cât și pentru alte activități de menținere a bunei funcționări a depozitului;

încărcătoare – au avantajul că pot circula și pe alte drumuri în afara celor din incinta depozitului și sunt utilizate în general în depozite mici, în care predomină deșeurile din construcții;

compactoare cu role – sunt utilizate pentru mărunțirea și omogenizarea deșeurilor, reducerea spațiilor libere dintre acestea și realizarea unei suprafețe relativ netede și stabile;

screpere – sunt utilizate pentru excavarea și transportul materialului de acoperire;

excavatoare hidraulice – sunt utilizate în principal la amenajarea depozitului, dar și în cursul exploatării, pentru amenajarea noilor zone de descărcare a deșeurilor.

Echipamentul auxiliar cuprinde: tractoare, remorci, basculante, instalații pentru distribuția apei și a combustibililor, perii pentru curățarea drumurilor, instalații de pompe și conducte.

Alegerea echipamentului necesar se face ținând cont de următoarele:

amplasarea și modul de operare al depozitului;

cantitatea și tipul deșeurilor depozitate;

densitatea ce trebuie obtinută în urma compactării deșeurilor;

tipul de acoperire și materialul utilizat;

cerințe tehnico‐economice;

cerințe referitoare la securitatea muncii operatorilor.

În cazul depozitelor de dimensiuni mari, reparațiile utilajelor și echipamentelor se realizează în ateliere proprii. Acestea trebuie să fie proiectate și construite astfel încât să se asigure:

iluminarea, încălzirea, ventilația și alimentarea cu apă corespunzătoare;

suficient spațiu pentru manevrarea utilajelor pe orizontală și verticală;

bancuri de lucru și spații pentru depozitarea uneltelor;

spații de stocare amenajate în conformitate cu normele legale pentru buteliile de gaz și alte substanțe toxice și periculoase

facilități de protecție împotriva incendiilor;

sistem de securitate pentru împiedicarea accesului neautorizat.

3.2 Aplicarea materialului de drenaj pe taluz și probleme legate de stabilitatea acestora

Atât pe taluzurile interioare ale depozitelor de deșeuri, cât și pe versanții exteriori ai acoperirii finale a unui depozit, există posibilitatea alunecării materialelor depuse pentru etanșare sau pentru drenarea levigatului și a apelor din precipitații, mai ales când straturile de material sunt depuse peste un geosintetic.

De asemenea, la depozitarea deșeurilor, în faza de exploatare a depozitului, deșeurile compactate pot aluneca peste straturile de material de acoperire intermediară, mai ales când înălțimea acestora crește exagerat sau datorită apei din precipitații, când nu s-a reușit o compactare corespunzătoare.

Toate tipurile de deplasări în masă ale materialelor de drenaj, de etanșare sau de acoperire, au ca punct comun faptul că toate încep în momentul când forța de deplasare (forfecare) tinde sa fie mai mare decât forța de rezistență. Stabilitatea reprezintă, deci, bilanțul între forțele de deplasare (forța de forfecare) și forțele de rezistență și este, în general, reprezentată ca un raport de stabilitate sau factor de siguranță, Fs:

V forte derezistenta

Fs = V

Vfortedeforfecare

Influența lungimii taluzului, a pantei, a grosimii sistemului de drenaj (sau a materialului de acoperire în cazul etanșării de suprafață) au condus la dezvoltarea a doua metode de analiza a stabilității: metoda pantei infinite și metoda penei (sau a pantei finite).

Când Fs are valoare mai mare decât 1, semnifică un versant stabil, iar dacă raportul se apropie de unitate, apar condițiile critice și ruperea versantului este iminentă.

3.3 Stabilirea elementelor geometrice ale sistemului de evacuare a levigatului (amplasare, distante , pante)

Stabilitatea unui material pe taluz deasupra unui plan ipotetic de cedare poate fi estimată dacă componentele celor două forțe sunt cunoscute.

Metoda se aplică pentru cazurile în care lungimea pantei este mult mai mare în raport cu grosimea sistemului de drenaj. Stabilitatea pantei se evaluează cu ajutorul factorului de stabilitate la alunecare, definit ca raportul dintre forțele care se opun alunecării și forțele care provoacă alunecarea (forțe rezistente și forțe active, figura 16).

Ținând seama de coeziunea solului c, care este dată de forța de coeziune C, raportată la unitatea de suprafață, atunci factorul de siguranță poate fi calculat cu relația:

Fs

G sin P tgP\^ G cos P J y z sin P tgP^ y z cos P

unde: a' este tensiunea efectivă; (o – ua) – tensiunea totală în exces a presiunii aerului porilor; s -matricea aspirației, definită ca diferența dintre presiunea aerului și presiunea apei din pori (ua – uw); X – parametrul tensiunii efective atingând valoarea 1 pentru un sol saturat și 0 pentru un sol uscat; y – greutatea volumică a pământului, z – grosimea pe verticală a stratului, cp – unghiul de frecare internă al pământului.

În condițiile unui sol complet saturat, matricea de absorbire devine zero și golurile de aer se înlocuiesc cu apă. Astfel, înlocuind ua cu uw și înlocuind s = 0 în rezultă:

c

y z sin fi

1

y z cos fi ) t