. Estimatii Privind Volumul Posibil al Resurselor Si Plasamentelor (b.a. Xyz S.a.)
Capitolul 1
BANCA AGRICOLĂ ÎN SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA
1.1 Sistemul bancar din România și evoluția acestuia în perioada
1996-2001
Istoria sistemului bancar își găsește originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activități care, într-o formă mai mult sau mai puțin evoluată, se pot constitui ca primii pași pe tărâmul practicii bancare.
Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariției și circulației monedei metalice. După alți cercetători, noțiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să primească disponibilități bănești sub forma depunerilor de la cei ce doreau să facă economii și, în baza acestor depozite, să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
Prima bancă de transfer a fost banca Veneției, creată în anul 1171 și recunoscută oficial în 1587 ca Banca din Rialto. În secolele următoare au apărut bănci similare și în alte centre comerciale cum ar fi: Geneva(1407), Amsterdam(1609), Hamburg(1619), Roterdham(1635).
Dezvoltarea comerțului și a băncilor a condus la necesitatea existenței unor centre permanente de afaceri. Astfel, s-a deschis la Anvers prima piață financiară (Belgia) cunoscută ca bursă de valori și imediat după aceasta s-a deschis bursa din Londra. În secolul XVII și XVIII activitatea bancară se dezvoltă în toate formațiunile statale din Europa. Banca din Amsterdam și Banca Angliei (1694) au devenit modelele pe care s-au bazat structurile bancare create ulterior.
Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României datează din perioada Daciei Traiane, fiind descoperite între anii 1786-1855.
În perioada modernă au existat încercări, totuși de abia în 1857 a fost creată Banca Națională a Moldovei cu sediul la Iași. În 1864 a fost înființată Casa de Economii și Consemnațiuni care până la crearea Băncii Naționale a României în 1880 a avut un rol foarte important fiind principala Bancă de Emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
În aceeași perioadă au mai apărut și alte bănci cum ar fi:
– Banca România în 1865, la București;
– Banca Albina în 1872 la Sibiu care a fost prima bancă cu capital integral românesc;
– Creditul financiar rural (1873);
– Banca Aurora cu sediul la Năsăud.
Banca Națională a României (1880) a fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei care la rândul ei a folosit modelul Băncii Angliei. Acesta a fost începutul unui sistem bancar nou și modern fiind create premisele pentru apariția și a altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
BNR s-a constituit cu capital majoritar românesc, având ca principal scop emisiunea de monedă, precum și creditarea activității economice și sociale, scontarea cambiei și operațiuni cu alte instrumente financiare.
Până la primul război mondial, în România s-au înființat peste 200 de bănci dintre care unele și cu participare de capital străin. Criza economică din 1929-1933 a determinat falimentul unor bănci sau fuzionarea pentru a supraviețui.
Pentru a contracara efectele acestei depresiuni și a revigorării sistemului bancar, în 1934 a fost înființat Consiliul Superior Bancar care a adoptat mai multe legi:”Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane”, „Legea pentru înlesnire și refacerea creditului” etc.
Aceste legi au contribuit la salvarea băncilor, totuși, din peste 1200 bănci existente în 1934, în 1940 mai erau operaționale doar 446. Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă, băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale, însă după acest an, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la “economia de comandă’’(planificată).
Începând cu 1948, Banca de Stat a efectuat toate operațiunile bancare, aceasta funcționând ca centru de încasări și control al numerarului. Acestă metodă de distribuire planificată a banilor a permis Guvernului să instituie propriul său sistem de conducere centralizată, supraveghere și control a economiei naționale.
Sistemul a funcționat astfel până în 1967 când au apărut banci noi:
– Banca pentru agricultură și industrie alimentară (BAIA);
– Banca Română de Comerț Extern (BRCE);
– iar Banca Națională a fost reorganizată.
Băncile funcționau în principal ca unități administrative treebuind să respecte anumite reglementări stricte, sistemul centralizat diminuând orice formă de concurență între bănci.
Trecerea României la economia de piață a determinat creșterea continuă a numărului de agenți economici privați, aspect care a impus nevoia dezvoltării unui sistem bancar care să corespundă solicitărilor pieței.
Reforma sistemului bancar a început în anii 1990-1991 prin elaborarea unei noi legislații bancare privind organizarea și funcționarea Băncii Centrale și a Băncilor Comerciale :”Legea nr. 33/1991” privind activitatea bancară și “Legea nr. 34/1991” privind statutul BNR.
În același timp au început să apară noi bănci finanțate fie de stat, fie prin aport de capital privat. Aceste bănci oferă servicii atât statului, cât și agenților economici privați, băncile private preferând să încurajeze și să susțină procesul de privatizare.
Aceste reglementări au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piață și pentru a încuraja inițiativa privată. În vederea susținerii băncilor în realizarea obiectivelor menționate și asigurarea realizării standardelor internaționale bancare, România a primit sprijinul țărilor cu sistem bancar dezvoltat.
Băncile comerciale joacă un rol activ în luarea deciziilor privind activitatea lor, însă, și în noul context, autonomia este limitată, potrivit anumitor cerințe pe care băncile trebuie să le respecte.
Astfel se stabilesc anumite reglementări cu scopul de a asigura concurența corectă în sectorul bancar și pentru a limita pozițiile de monopol. Băncile nu au voie să încheie contracte, înțelegeri sau acorduri care le-ar putea conferi o poziție dominantă pe piața monetară sau posibilitatea de a dicta politicile comerciale în sectorul bancar. Băncile nu trebuie să se angajeze într-o concurență neloială.
Un alt set de limitări are în vedere asigurarea eficienței activităților de supraveghere realizată de BNR. Băncile comerciale trebuie să aibă conturi cu un nivel minim stabilit (“Rezervele minime obligatorii”). Totodată ele trebuie să întocmească anumite situații, să aibă evidențele la zi și să pună la îndemâna inspectorilor Băncii Centrale aceste evidențe. O altă cerință este și asigurarea confidențialității bancare.
În alte privințe, băncile au autonomie considerabilă. Acestea pot să ofere și să efectueze o gamă largă de operații ce pot fi ilustrate cu ajutorul posturilor bilanțiere.
Posturile de activ cuprind :
rezerve de acoperire;
titluri de stat pe termen scurt;
credite acordate pe termen scurt fie prin creditare, fie prin scontarea efectelor;
credite acordate pe termen mediu;
credite acordate pe termen lung;
valori mobiliare;
diverse conturi.
Iar în pasiv întâlnim :
depozite la vedere;
depozite la termen;
depozite cu caracter special;
împrumuturi angajate de bancă;
capitalul propriu și rezervele;
conturi diverse.
În prezent, rețeaua cea mai ramificată de sucursale o deține Casa de Economii și Consemnațiuni ce dispune de 2.169 de asemenea centre. Rețele importante au și băncile de stat, cele private având o rețea mai redusă, puține dintre ele dispunând de sucursale în toate județele țării.
Din punct de vedere al numărului de centre, cele mai reprezentative bănci comerciale în teritoriu sunt: BCR cu 247, Banca Agricolă-Raiffeisen cu 201 de centre, BRD cu 182, BancPost cu 115, după care urmează Banca Comercială “Ion Țiriac”-29. Pe ansamblul sistemului bancar românesc, dacă nu includem rețeaua Casei de Economii și Consemnațiuni, există un număr de circa 1.200 unități bancare.
Tab.1.1
Structura societăților bancare în funcțiune în 1998
În mod obișnuit, băncile nu trebuie să fie furnizoare de credite pe termen lung. Această sarcină revine pieței de capital și societăților de investiții financiare (SIF). În România nu există bănci de investiții , sunt bănci universale cu cu tendințe pe anumite sectoare. În plus, legislația română restrânge posibilitatea de implicare a băncilor în acționariatul unor societăți comerciale, limitând posibilitatea de participare a acestora la capitalul social al firmelor beneficiare de credit.
*
Legea numărul 83/1997 privind privatizarea societăților bancare cu capital majoritar de stat stabilește regularizarea cotelor pe care Societățile de Investiții Financiare (SIF) rezultate din transformarea “Fondului Proprietății Private”(FPP) le dețin din capitalul social al băncilor comerciale.
Banca Agricolă a preluat o bună parte din disfuncționalitățile agriculturii românești. Necorelările de prețuri datorate existenței unor prețuri reglementate au cauzat mari pierderi. Cele mai importante dintre acestea s-au înregistrat în sectorul creșterii animalelor. Situația gravă a unor combinate de creștere a animalelor, care acumulează pierderi de miliarde de lei, la nivelul anului 1996, a declanșat o adevărată dezbatere națională.
Practic, privatizarea în domeniul bancar a demarat odată cu apariția legii numărul 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare cu capital de stat. Potrivit prevederilor acestei legi, privatizarea băncilor de stat urmează să se efectueze prin Hotărâre de Guvern, ce va stabili modul în care se va efectua fiecare privatizare însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare, conform Hotărârii de Guvern.
Comisiile de privatizare au organizat un audit internațional pentru băncile care urmează să se privatizeze și au lansat o ofertă publică pentru licitație. Pentru a evita orice incident, s-a stabilit ca licitația să aibă loc în două etape: în prima etapă să se stabilească mai mulți câștigători, iar în a doua etapă, dintre aceștia să fie ales câștigătorul final.
Până în prezent, decizia de privatizare a fost luată de trei societăți bancare cu capital majoritar de stat: BRD, BancPost, Banca Agricolă și în curs de privatizare-BCR.
Potrivit legii privatizării numărul 58/1991, Fondurile Proprietății Private au primit o cotă de 30% din capitalul social al băncilor de stat, egal împărțite la fiecare dintre bănci. Ulterior, unele dintre fonduri și-au mărit cota cu câteva procente în urma achiziționării de acțiuni emise de Banca Agricolă și BancPost.
Legea numărul 55/1995 privind accelerarea procesului de privatizare a împiedicat cetățenii să preschimbe cupoanele și certificatele de proprietate aflate în administrarea Fondului Proprietății Private, în acțiuni la băncile de stat urmând ca pentru acestea să fie stabilită procedura privatizării acțiunilor exclusiv contra numerar și numai către investitori privați și prin aport de capital privat.
În urma aplicării acestei legi, fondurile preschimbate în SIF-uri au rămas, În numele cetățenilor care si-au păstrat cupoanele și certificatele în administrarea lor, acționare la băncile cu capital de stat.
Legea numărul 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, prevede din nou faptul că aceste acțiuni fac obiectul regularizării între Fondul Proprietății de Stat și, de această dată, SIF-urile pe baza acestor cote din momentul acordării lor urmând ca acțiunile cotelor regularizate să fie gestionate și vândute de Fondul Proprietății de Stat.
Regularizarea reprezintă o operațiune ce poate cuprinde utilizarea alternativă a mai multor metode: schimbul de acțiuni, compensarea, vânzarea-cumpărarea etc.,iile de privatizare au organizat un audit internațional pentru băncile care urmează să se privatizeze și au lansat o ofertă publică pentru licitație. Pentru a evita orice incident, s-a stabilit ca licitația să aibă loc în două etape: în prima etapă să se stabilească mai mulți câștigători, iar în a doua etapă, dintre aceștia să fie ales câștigătorul final.
Până în prezent, decizia de privatizare a fost luată de trei societăți bancare cu capital majoritar de stat: BRD, BancPost, Banca Agricolă și în curs de privatizare-BCR.
Potrivit legii privatizării numărul 58/1991, Fondurile Proprietății Private au primit o cotă de 30% din capitalul social al băncilor de stat, egal împărțite la fiecare dintre bănci. Ulterior, unele dintre fonduri și-au mărit cota cu câteva procente în urma achiziționării de acțiuni emise de Banca Agricolă și BancPost.
Legea numărul 55/1995 privind accelerarea procesului de privatizare a împiedicat cetățenii să preschimbe cupoanele și certificatele de proprietate aflate în administrarea Fondului Proprietății Private, în acțiuni la băncile de stat urmând ca pentru acestea să fie stabilită procedura privatizării acțiunilor exclusiv contra numerar și numai către investitori privați și prin aport de capital privat.
În urma aplicării acestei legi, fondurile preschimbate în SIF-uri au rămas, În numele cetățenilor care si-au păstrat cupoanele și certificatele în administrarea lor, acționare la băncile cu capital de stat.
Legea numărul 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, prevede din nou faptul că aceste acțiuni fac obiectul regularizării între Fondul Proprietății de Stat și, de această dată, SIF-urile pe baza acestor cote din momentul acordării lor urmând ca acțiunile cotelor regularizate să fie gestionate și vândute de Fondul Proprietății de Stat.
Regularizarea reprezintă o operațiune ce poate cuprinde utilizarea alternativă a mai multor metode: schimbul de acțiuni, compensarea, vânzarea-cumpărarea etc., important e faptul că indiferent de metoda aleasă regularizarea impune intervenirea unui cod de voință între părți, având astfel o natură convențională. Ca urmare, regularizarea va presupune compensarea cotei de capital preluate cu acțiuni a căror valoare reală să fie egală cu valoarea reală a acestei cote.
În legătură cu realizarea efectivă a regularizării, lucrurile devin clare: în momentul primirii acțiunilor bancare, FPS ar trebui să transmită SIF-urilor contravaloarea acestora, stabilită de comun acord, în bani sau în alte valori pe care SIF-urile ar fi de acord să le primească la schimb și a căror valoare de schimb va fi acceptată de părți.
Modalitatea stabilirii valorii de piață poate fi decisă de comun acord: fie va fi stabilită prin audit, fie prin cotare la bursă (metodă mai riscantă).
Sistemul bancar se confruntă deja cu numeroase probleme. Calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat continuu. Împrumuturile neperfoemante în sistemul bancar reprezintă 25% din total. Acest lucru se datorează și situației celor trei bănci aflate în dificultate (Dacia Felix, CreditBank și ColumnaBank), dar reflectă totodată și gradul mare de expunere a sistemului bancar.
De asemenea, băncile gestionează împrumuturile primite de România de la organisme internaționale, cum ar fi Banca Mondială(BM), Banca Europeană pentru Investiții(BEI), destinate să sprijine prioritar întreprinderile particulare sau anumite domenii, de exemplu cel energetic (energia electrică) și agricultura.
Pe termen lung, odată cu privatizarea și stabilizarea economiei de piață, băncile vor trebui să reducă numărul debitorilor care reprezintă întreprinderi ineficiente și să crească numărul debitorilor care reprezintă întreprinderi eficiente, competitive atât în sectorul de stat, cât și din sectorul privat.
1.2 Banca Agricolă-Raiffeisen S.A.
1.2.1 Scurt istoric
Viața bancară practică a preconizat o serie de măsuri de maximă importanță pentru perfecționarea sistemului și aparatului bancar din țara noastră. Printre aceste măsuri se înscrie și cea care privește întărirea aparatului și controlului bancar în unitățile economice, lucru realizabil și prin crearea unor bănci specializate pe domenii mari de activitate. Astfel, la 1 martie 1968 a fost creată Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, ca bancă specializată, alături de Banca Română de Comerț Exterior și Banca de Investiții, toate acestea fiind coordonate de către Ministerul Finanțelor și Banca Națională. Crearea acestei instituții bancare a fost urmarea existenței unor particularități ale manifestării relațiilor financiare în agricultură și al complexității activităților din această ramură de bază a economiei naționale.
Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară îndeplinea funcții, sarcini și atribuții complexe în deservirea agriculturii. Printre acestea o mare însemnătate având-o exercitarea unui control multilateral asupra modului cum se constituie fondurile fixe și mijloacele circulante, cum se utilizează acestea, asupra acoperirii financiare a acestora, asupra obținerii resurselor și repartizării rezultatelor financiare din unitățile de agricultură. Prin crearea unei bănci specializate pentru agricultură a apărut o instituție bancară, parte a aparatului de credit din țara noastră, care desfășura o activitate legată nemijlocit de procesul de reproducție din această ramură. Aceasta a însemnat crearea unui cadru adecvat pentru desfășurarea unui control financiar-bancar riguros și multilateral. În acest context, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară apărea ca o instituție și un organ al statului de aplicare a politicii financiare și de credit în agricultură.
Odată cu crearea Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară, controlul financiar-bancar si-a lărgit sfera de cuprindere asigurând aparatului băncii o viziune și o perspectivă mai largă asupra problematicii financiare și de credit din unitățile agricole și posibilitatea rezolvării mai operative a acesteia. În același timp, întărirea controlului bancar era încă un instrument în centralizarea întregii vieți economice.
Sucursalele județene ale BAIA erau unități bancare cu sarcini de îndrumare, coordonare și de control, dar și cu sarcini operative întrucât întrețineau relații directe cu unități agricole din raza lor de activitate. Conducătorii sucursalelor și filialelor reprezentau central bănca în calitate de mandatari ai acesteia, atât în fața organelor de stat, cât și în raporturile cu persoane juridice și fizice. Aceștia răspundeau în fața conducerii centrale a băncii de îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor ce le reveneau.
Sucursalele județene ale Băncii Agricole și Industriei Alimentare erau organizate pe servicii și birouri în felul următor:
serviciul creditare și finanțare a unităților agricole de stat, industrie alimentară și de valorificare a produselor agricole;
serviciul contabilității și administrativ-gospodăresc;
biroul creditării și finanțării cooperativelor agricole de producție;
biroul plan, credite și operațiuni cu numerar.
Timp de 22 de ani această instituție și-a demonstrat locul important în încercarea de a contribui la dezvoltarea și modernizarea agriculturii românești. În ciuda faptului că și-a desfășurat activitatea într-un regim totalitar, care nu admitea sau cel puțin limita la maximum autonomia funcțională a oricărei întreprinderi și instituții, prin practicarea unui centralism excesiv, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară a încercat cu posibilitățile sale limitate, iar de multe ori și prin acestea, să ajusteze agricultura românească.
După decembrie 1989 și creditul agricol a fost permanent îmbunătățit sub raportul conținutului, formelor și metodologiei. Aceste îmbunătățiri au fost săvârșite în cadrul organizat al BAIA, de altfel, singura instituție bancară specializată pe creditarea agriculturii. După circa un an de zile, s-a constatat însă că Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară nu mai corespunde din punct de vedere al structurii organizatorice și de conducere și mai ales nu mai putea răspunde marilor cerințe ale tranziției la economia de piață. În conformitate și cu legislația adoptată și cu noile principii de politică economică toate băncile, deci și BAIA, trebuiau să fie organizate ca societăți pe acțiuni. Ca urmare, la 1 decembrie 1990, prin H.G. numărul 1196/11.11.1990, a luat ființă Banca Agricolă –societate pe acțiuni. Pe aceeași dată a fost desființată Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară.
Întregul capital social inițial, în valoare de 6 miliarde lei a fost subscris de stat.Banca Agricolă a preluat activele și pasivele Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară, inclusiv imobilele acesteia.
Banca Agricolă este organizată sub forma unei bănci comerciale și de dezvoltare, societate pe acțiuni și funcționează pe baza statutului, a legilor în vigoare.
Sediul central al băncii este în București.Banca își desfășoară activitatea prin sucursale, filiale, agenții și reprezentanțe, inclusiv agenții pentru asistență financiară, pe baza aprobării adunării generale a acționarilor, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.
Durata de activitate a băncii este de 99 ani de la data constituirii legale a acesteia, cu posibilitatea extinderii perioadei de funcționare.
Obiectul principal de activitate al băncii îl constituie:
finanțarea în lei și valută, a agenților economici și a altor persoane fizice și juridice, care acționează în cadrul economiei de piață, din țară sau străinătate;
mobilizarea resurselor bănești temporar disponibile, finanțarea prin credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută, a activității de producție, comercializare, prestări servicii, comerț exterior, investiții; finanțarea investițiilor statului care se realizează din fondurile de la bugetul statului potrivit convenției încheiate cu Ministerul Finanțelor;
efectuarea tuturor genurilor de operațiuni bancare și acordarea de asistență economico-financiară agenților economici și altor persoane fizice și juridice.
Capitalul social de stat a fost la înființare de 6 miliarde lei, reprezentat printr-un număr de 1,2 miliarde acțiuni nominative.
Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi achitate cele din emisiunea precedentă.
Acțiunile ce se emit pentru majorarea capitalului nu pot avea valoare nominală mai mică decât cea inițială.
Banca Agricolă efectuează operațiuni bancare și financiare și în străinătate în numele său propriu, al clienților băncii, în numele altora sau în colaborare cu alții, precum și alte activități permise de reglementările în vigoare, astfel:
primește disponibilitățile bănești de la persoane fizice și juridice în depozite la vedere și la termen în lei și în valută;
efectuează operațiuni de încasări și plăți, în lei și în valută, în numerar prin casierii proprii sau fără numerar prin conturi deschise de clienți la această bancă;
contractează credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și în valută, în țară sau în străinătate, în completarea surselor de creditare;
acordă credite, în lei și valută, pe termen scurt, pentru activitatea de aprovizionare, producție, comerț și prestări de servicii, cu termen de rambursare de până la 12 luni și pe termen mediu și lung pentru înființarea, extinderea și modernizarea obiectivelor economice din diferite sectoare de activitate, cu termene de rambursare de până la 5 și respectiv 25 ani;
acordă asistență și efectuează operațiuni bancare în legătură cu punerea în aplicare a diferitelor proiecte de investiții, privind: expertizarea economică și financiară a proiectelor, utilizarea fondurilor potrivit destinației aprobate și prevederilor din documentații și alte servicii potrivit convențiilor încheiate;
emite efecte de comerț, în lei și în valută, și acceptă efecte de comerț emise asupra sa; avalizează și girează efecte de comerț emise de terți;
efectuează operațiuni de scontare a efectelor comerciale în cadrul operațiunilor de scont și rescont;
emite, potrivit legii, pe termen scurt și mediu, obligațiuni și alte titluri de credit;
efectuează operațiuni de vânzare-cumpărare și alte operațiuni cu titluri emise de stat, precum și cu acțiuni, obligațiuni și hârtii de valoare, pentru contul propriu sau pentru terți, în țară sau străinătate, potrivit legii;
emite, confirmă, negociază partea de acreditive, încasări, ordine de plată și alte instrumente de decontare; emite, confirmă și efectuează operațiuni cu scrisori de garanții, avaluri și cauțiuni în țară și străinătate, potrivit legii;
angajează și acordă credite în valută pentru activitatea economică de comerț exterior; primește și efectuează transferuri bănești din țară și străinătate;
efectuează operații de arbitraj pe piețele internaționale valutare sub forma atragerii și constituirii de depozite la termen și la vedere, proprii și ale clienților;
cumpără și vinde valută, aur și metale prețioase, în lingouri sau monede;
participă cu capital, în lei sau în valută, la organizații cu scop financiar-bancar din țară sau străinătate;
încheie cu bănci și instituții financiare străine convenții privind activități financiar-bancare în cadrul unor acorduri, convenții și înțelegeri încheiate de autoritățile române pe plan intern și internațional; participă la reuniuni internaționale cu caracter bancar sau monetar;
efectuează orice alte activități și operațiuni bancare și financiare, în lei și în valută, solicitate de clienți, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
1.2.2 Structura organizatorică
Centrala băncii îndeplinește funcția de coordonare pentru toate activitățile ce se desfășoară în sucursale, agenții și puncte de lucru, asigurând aplicarea corectă a legilor, hotărârilor și tuturor actelor normative care guvernează activitatea bancară. Rezultă astfel, că centrala băncii elaborează norme specifice ce trebuie respectate de unitățile din subordine.
În general, în cadrul centralei, activitatea este organizată pe direcții de specialitate sau departamente care au în subordine diferite servicii.
Activitatea în cadrul băncii se desfășoară pe direcții, departamente, servicii, birouri, oficii specializate.
Structura organizatorică este specifică și diferă de la bancă la bancă. Chiar pentru aceeași bancă ea se poate modifica în funcție de timpul și strategia băncii, natura și volumul activităților desfășurate.
În continuare este prezentată structura organizatorică a Băncii Agricole-Raiffeisen, la nivel de centrală, după procesul de privatizare a acesteia.
Direcția de Audit și Control:
Are următoarele atribuții: asigură și răspunde de exercitarea controlului desfășurat de societățile din teritoriu ale băncii, precum și de modul de gestionare sau gospodărire a valorilor materiale și bănești din centrala băncii și de la nivelul unităților teritoriale.
Direcția Resurse Umane:
1.Organizarea, normarea și asigurarea condițiilor de muncă ale salariaților.
2. Selecționarea, încadrarea și utilizarea forței de muncă.
3. Urmărirea sarcinilor ce revin băncii din diferitele acte cu caracter normativ.
4. Elaborarea, în colaborare cu celelalte direcții din cadrul băncii, a proiectelor și previziunilor trimestriale și anuale privind activitatea băncii în vederea supunerii acestora și aprobării de către Consiliu de Administrație.
Direcția Juridică:
Activitatea acestei direcții se referă la asigurarea legalității în desfășurarea activității băncii și la apărarea intereselor patrimoniale și nepatrimoniale proprii activității bancare.
Direcția Trezorerie:
Are următoarele atribuții:
1.Analizează și prospectează posibilitățile și condițiile de asigurare a resurselor de creditare ale băncii.
2.Este în strânsă legătură cu Direcția Control Financiar și Contabilitate, negociază și propune contractarea de credite de pe piața bancară și participă la licitații efectuate de BNR pentru obținerea de credite de refinanțare.
Direcția de casierie:
1.Asigură și răspunde de coordonarea operațiilor cu numerar și alte valori.
2.Colaborează cu Direcția Trezorerie în vederea urmăririi și analizării fenomenelor și tendințelor conjuncturale din sfera numerarului.
3.Colaborează cu BNR participând la elaborarea previziunilor prin operațiunile de încasări și plăți și a fluxului de numerar.
4.Asigură efectuarea tuturor operațiunilor de casierie prin intermediul unităților operative din subordine.
5.Efectuează operații cu numerar.
6.Ține evidența numerarului și asigură păstrarea lui.
Divizia Corporații:
Răspunde de îndeplinirea atribuțiilor în domeniul relațiilor externe de plăți și credite conform reglementărilor în domeniu, a hotărârii Consiliului de Administrație și a altor acte.
Are următoarele atribuții:
1.Întocmește și negociază proiectele de acorduri, plăți cooperare externă financiară și de creditare, încheiate cu băncile din alte țări și urmărește modul de desfășurare a acestora.
2.Contractează băncile corespondente pentru problemele ce privesc derularea acordurilor de plăți și cooperare economică.
3.Administrază portofoliul în valută al băncilor prin operațiile de arbitraj valutar.
4.Efectuează analize conjuncturale și de perspectivă pe piețele monetare internaționale.
5.Analizează, negociază și angajează linii de credite bancare externe.
6.Analizează cererile de credite în valută solicitate de diverși clienți și propune acordarea acestora.
Direcția Control Financiar și Contabilitate:
1.Organizarea și conducerea activității contabile.
2.Execuția bugetului.
3.Exercitarea controlului bancar asupra operațiilor contabile privind creditarea.
4.Finanțarea și efectuarea plăților de unitățile operative ale băncii.
5.Organizează și răspund de exercitarea controlului financiar asupra operațiilor din care derivă drepturile și obligațiile patrimoniale pentru bancă.
6.Asigură întocmirea bilanțurilor, a situațiilor lunare și a bilanțului contabil anual al băncii.
7.Întocmește proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și urmărește execuția acestora.
8.Organizează efectuarea și controlul decontărilor atât între unitățile băncii, prin sistemul decontărilor intrabancare, cât și între bancă și alte societăți bancare.
Direcția Informatică și Comunicații:
1.Informatizarea activității decizionale de analiză, proiectare, implementare și întreținere a subsistemelor informatice cu toate operațiile derulate de bancă.
2.Exploatarea lucrărilor respective.
3.Service-ul pentru echipa respectivă.
4.Dezvolarea rețelei de calculatoare.
5.Telecomunicațiile interbancare.
Organigrama centralei Băncii Agricole – Raiffeisen
Organigrama Sucursalei Mehedinți a Băncii Agricole-Raiffeisen
1.2.3 Structura funcțională
Din punct de vedere funcțional, conducerea și administrarea băncii este asigurată de :
Adunarea generală a acționarilor;
Consiliul de administrație;
Comitetul de direcție.
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere care reprezintă pe toți acționarii băncii. Adunarea generală este ordinară și extraordinară.
Adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar.
În afară de dezbaterea altor probleme înscrise pe ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
să analizeze raportul anual al Consiliului de administrație asupra activității băncii și să aprobe direcțiile principale de orientare a activității de viitor;
să analizeze și să aprobe bilanțul anual, contul de profit și pierdere, destinația și repartizarea profitului, dividendele ce se distribuie acționarilor și recompensele ce se acordă funcționarilor, precum și descărcarea de gestiune pe baza raportului Consiliului de administrație asupra activității băncii și a raportului Comisiei de cenzori;
să aprobe plasarea unei părți din mijloacele financiare ale fondului de rezervă și a fondurilor cu destinație specială în titluri de stat și alte valori;
să aprobe emiterea de acțiuni, obligațiuni și altor hârtii de valoare;
să aleagă membrii Consiliului de administrație și cenzorii și să le stabilească remunerarea pentru exercițiul în curs;
să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli și programele de activitate pe anul în curs;
să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multora dintre unitățile băncii.
Pentru validarea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor, care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu majoritatea absolută.
Dacă adunarea generală nu se poate întruni din cauza numărului insuficient de participanți ea se va întruni după o a doua convocare și poate să delibereze asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi adunări generale, oricare ar fi partea de capital reprezentată de acționarii prezenți, cu majoritatea simplă de voturi.
Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre pentru:
mărirea, reducerea sau reântrăgirea capitalului social;
mutarea sediului băncii;
fuzionarea cu alte societăți;
dizolvarea anticipată a băncii;
emiterea de acțiuni, obligațiuni și alte titluri de credit;
prelungirea duratei băncii;
orice modificare a contractului de societate, a statutului sau oricare altă hotărâre pentru acre este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Adunarea generală extraordinară este valabil constituită dacă la data convocării acesteia sunt prezenți acționarii reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de asociați care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social. Dacă adunarea nu se poate ține din cauza numărului insuficient de acționari, la convocarea următoare, adunarea este valabil constituită dacă sunt prezenți acționarii reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile vor fi luate cu majoritate simplă.
Convocarea adunării generale va fi publicată în Monitorul Oficial, ea cuprinzând locul și data ținerii adunării generale, precum și ordinea de zi. Termenul de întrunire a adunării generale nu va putea fi mai mare de 15 zile de la publicarea comunicării.
Consiliul de administrație este obligat să convoace deândată adunarea generală la cererea acționarilor, reprezentând a zecea parte din capitalul social. Adunarea va avea loc în termen de o lună de la cerere.
Acționarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală proporțional cu numărul acționarilor ce le posedă. Acționarii au dreptul să participe la adunarea generală personal sau prin alți acționari pe baza unei procuri speciale. Acționarii care nu au capacitatea legală, precum și pesoanele juridice pot fi reprezentate prin reprezentanții lor legali, care la rândul lor pot da procură specială altor acționari.
Prezența la adunarea generală se va asigura prin delegați ai acționarilor pe baza normelor de reprezantare și delegare stabilite de Consiliul de administrație.
Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele Consiliului de administrație sau de cel care-i ține locul.
Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. Alegerea membrilor Consiliului de administrație și a cenzorilor, revocarea lor, precum și hotărârile referitoare la răspunderea administratorilor se fac prin vot secret.
La terminarea adunării generale, președintele și secretarul vor semna procesul verbal încheiat cu această ocazie, care va cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Procesul verbal va fi ținut în “registrul adunărilor generale”.
Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la Registrul Comerțului, pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în Monitorul Oficial.
Hotărârile luate de adunările generale în limitele legii, contractul de societate și statutul sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile adunării generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, în condițiile prevăzute de lege.
Consiliul de administrație.Conducerea și administrarea băncii se realizează de către Consiliu de Administrație, format din 11 membrii aleși de adunarea generală. Din Consiliul de Administrație fac parte președintele și vicepreședinții, reprezentanți ai acționarilor, precum și specialiști din aparatul băncii și din alte unități.
Președintele Consiliului de administrație, care este și președintele băncii, și cel puțin
jumătate din numărul administratorilor vor fi cetățeni români.
Membrii Consiliului de administrație se aleg pe o perioadă de 4 ani. După expirarea mandatului, administratorii pot fi realeși, dar nu mai mult de trei mandate ale Consiliului de administrație.
Nu pot face parte din Consiliul de administrație persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost sancționate pentru bancrută frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, mărturie mincinoasă, mituire și alte infracțiuni prevăzute de lege.
Consiliul de administrație se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie.
Consiliul de administrație analizează și ia decizii cu privire la problemele de bază ale activității, cum sunt :
elaborează bilanțul, contul de profit și pierdere și raportul de activitate pe care le prezintă adunării generale cu propuneri privind destinația profitului;
stabilește nivelul vaniturilor și cheltuielilor băncii, investițiilor proprii, reparațiilor capitale și altele;
hotărăște cu privire la activitatea de creditare, atragere de resurse, utilizarea acestora, precum și cu privire la nivelul dobînzilor, comisioanelor, taxelor, marjelor și altor speze bancare;
face propuneri la adunarea generală cu rpivire la emiterea de acțiuni, obligațiuni și alte titluri de credit, precum și modul de distribuire a acestora;
propune adunării generale majorarea sau restrângerea capitalului social, precum și plasarea unor părți ale fondului de rezervă și ale fondurilor cu destinație specială;
aprobă regulamentul de ordine interioară al băncii, structura organizatorică, funcțiile și atribuțiile personalului, competențele și normele de funcționare;
numește comitetul de direcție și îi stabilește competența;
stabilește numărul de personal al băncii și nivelul de salarizare al acestuia, atât pentru administrația centrală, cât și pentru unitățile sale;
aprobă împuternicirile membrilor Consiliului de administrație de a semna pentru bancă în lipsa președintelui;
aprobă normele, instrucțiunile și cadrul de desfășurare a operațiunilor băncii.
În ședințele Consiliului de dministrație se convoacă și cenzorii. La fiecare ședință se va întocmi un proces verbal care va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziilor luate, numărului de voturi și opiniilor separate.
Președintele angajează banca în relațiile cu persoanele fizice și juridice din întrega țară și străinătate, potrivit responsabilităților, sarcinilor și împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administrație sau rezultate din lege. Președintele este ales de adunarea generală. Vicepreședinții băncii sunt aleși de adunarea generală la propunerea președintelui. Atribuțiile și competența acestora se stabilesc de către Consiliul de administrație.
Comitetul de direcție.Pentru conducerea operativă a băncii, Consiliul de administrație poate delega o parte din competențele sale unui comitet de direcție compus din 7 membrii. Din comitetul de direcție fac parte președintele, vicepreședinții băncii și alți membrii numiți de Consiliul de administrație. Președintele băncii conduce activitatea comitetului de direcție.
Comitetul de direcție îndeplinește sarcinile în limita împuternicirilor date de Consiliul de administrație, în întruniri săptămânale sau ori de câte ori este necesar.
Comisia de cenzori.Supravegherea de ansamblu a gestiunii băncii se face de comisia de cenzori formată din 3 membri și tot atâția supleanți care se aleg de către adunarea generală. Durata mandatului cenzorilor este de 3 ani, după care pot fi realeși dar nu mai mult de 3 mandate. Cenzorii sunt obligați sa-și exercite personal mandatul lor.
Cel puțin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil. Majoritatea cenzorilor și supleanților vor fi cetățeni români.
Cenzorii se aleg dintre acționari cu excepția expertului contabil. Nu pot fi aleși cenzori persoanele care se găsesc într-una din situațiile interzise prin lege.
Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea băncii, să verifice dacă bilanțul și contul de profit și pierdere sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt corect ținute și evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanțului, în legătură cu care vor face un raport adunării generale. Adunarea generală nu va putea aproba bilanțul și contul de profit și pierdere dacă acestea nu sunt însoțite de raportul cenzorilor.
Cenzorii au dreptul de control asupra tuturor operaținilor băncii atât la sediul central, cât și la unitățile teritoriale și să obțină lunar de la administratori o situație despre numărul operațiunilor.
Cenzorii participă la întrunirile Consiliului de administrație fără drept de vot.
Este interzis cenzorilor să comunice acționarilor în particular sau persoanelor străine, date referitoare la operațiunile băncii, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor.
Întinderile și efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate în funcție de atribuțiile ce le revin prin mandat, conform dispozițiilor legale.
1.3 Privatizarea Băncii Agricole S.A
Procesul de privatizare a Băncii Agricole a fost finalizat în ziua de 21 noiembrie 2001, dată la care Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB-Austria) și Fondul Româno-American de Investiții (FRAI) au subscris și vărsat suma de 39.476.205,41 EURO echivalentul a 37 milioane USD, reprezentând contravaloarea a 1.094.083.033 acțiuni. Prin această operațiune s-a încheiat ultima etapă a privatizării. Banca Agricolă-Raiffeisen este prima instituție de profil din românia cu capital subscris și vărsat în euro.
În urma subscrierii de capital, structura acționariatului este următoarea:
RZB-Austria –93,37%
FRAI –5,72%
Alți acționari –0,91% (în număr de 381 persoane fizice și juridice)
RZB este instituția centrală a grupului bancar “Raiffeisen”, al doilea concern bancar ca mărime din Austria. RZB desfășoară un program strategic pentru Europa Centrală și de Est. În această zonă deține deja 13 bănci și o largă rețea regională formată din 400 unități bancare și peste 300 de alte instituții financiare. Rețeaua RZB acoperă 12 țări din Europa Centrală și de Est: Bulgari, Bosnia-Herțegovina, Croația, Iugoslavia, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Ucraina, Ungaria. Activele totale ale grupului au crescut cu aproximativ 30% în 2001, ajungând la 9 miliarde EURO la sfârșitul lunii iunie.
Grupul Raiffeisen este cel mai important grup bancar din Austria, cu o cotă de piață de 25% în total depozite, 27% în conturi de economii și 21% în împrumuturi acordate. 41% din cetățenii austrieci cu o vârstă mai mare de 15 ani beneficiază de serviciile oferite de Grupul Raiffeisen, iar pentru 35% dintre austrieci, Raiffeisen este banca preferată.
Originea Băncii Raiffeisen – asemeni cu cea a Băncii Agricole – se află tot în sectorul agricol. Raiffeisen a fost fondată în secolul XIX, având funcția de a oferi sprijin financiar fermierilor care nu-și puteau procura singuri utilajele de care aveau nevoie. De-a lungul timpului, Raiffeisen a reușit să se transforme și să-și extindă domeniul de activitate asupra tuturor sectoarelor de clienți, de la clienți persoane fizice până la companii multinaționale.
În total Grupul Raiffeisen deține peste 2.000 unități bancare, respectiv sucursale și agenții pe teritoriul Austriei, ceea ce confirmă faptul că acest grup deține cea mai densă rețea de bănci din Austria.
Deși deține o rețea de mari proporții, Raiffeisen a făcut investiții importante în electronic banking și în internet banking, fiind știut faptul că actualii clienți și cei potențiali solicită numeroase canale de distribuție și nu doresc sa se limiteze să facă afaceri doar prin intermediul propriei rețele bancare. Raiffeisen deține peste 250.000 clienți care pot accesa banca prin internet sau print-un sistem bancar special. RZB este o bancă universală, care se axează de mai mult de 10 ani în mod special pe sectorul de piață din Europa Centrală și de est.
România cu cei peste 20 milioane locuitori și cu așezarea sa geografică strategică, a reprezentat întotdeauna o atracție pentru RZB.De aceea, în clipa în care s-a ivit ocazia achiziționării unui pachet majoritar de acțiuni ale Băncii Agricole, RZB a avut o reacție promtă și a semnat un “contract de achiziționare” a acțiunilor cu APAPS. Conform acestui contract, acțiunea trebuie să fie definitivată la 90 zile după semnare, respectiv la mijlocul lunii iulie, cu condiția ca Guvernul să îndeplinească toate clauzele contracrului de vânzare-cumpărare de acțiuni. Doar în aceste condiții RZB poate efectiv prelua Banca Agricolă.
Ce se va schimba așadar în cadrul Băncii Agricole și când va începe această schimbare ?
În mod evident trebuie să aibă loc o schimbare, iar schimbarea nu trebuie percepută întotdeauna ca ceva negativ. Din contră, având în vedere statutul Băncii Agricole, schimbarea reprezintă singura șansă de a supraviețui. În ultimii ani, Banca Agricolă a activat sub imperiul anumitor restricții, iar consecința a fost că mulți clienți au renunțat la serviciile sale și mulți angajați au demisionat. Rezultatul lunar din exploatare nu a acoperit cheltuielile administrative, de aceea se impune ca RZB să demareze dezvoltarea afacerilor, să atragă noi clienți și să întărească relațiile cu clienții actuali. RZB dorește să utilizeze rețeaua de sucursale existentă, buna infrastructură informatică și personalul Băncii Agricole. Ținta sa cea mai importantă este de a majora cifra de afaceri și sursele de venit și de a pune bazele unei bănci de succes în românia, a unei bănci de prim rang, în cadrul căreia oricine să se simtă onorat sa-și desfășoare activitatea. Intenția este de a plasa Banca Agricolă printre primele 3 bănci din România în ceea ce privește activele și depozitele și de a deține o pondere de piață în sectoarele relevante de peste 10%.
“Schimbarea va fi resimțită în mai multe aspecte. Un aspect este o orientare accentuată și completă asupra nevoilor clienților, care se va resimții în cadrul întregii organizații. Întrega noastră activitate trebuie să urmărească satisfacerea deplină a clientului, de aceea trebuie să ne preocupe mereu următorul aspect: răspundem în totalitate nevoilor clienților noștrii? În mod similar, trebuie ca toți angajații băncii să contribuie la oferirea unor servicii de calitate,iar această tendință trebuie să fie resimțită la toate nivelele, începând cu membrii conducerii până la funcționarul care lucrează în cea mai izolată sucursală a băncii. Și, de asemenea, o atenție foarte mare o acordăm personalului și modului în care îl putem determina sa-și aducă aportul și să fie eficient” – spunea Heinz Wiedner responsabilul cu finalizarea integrării Băncii Agricole în cadrul Grupului RZB.
Banca Agricolă-Raiffeisen, devenită membră a grupului RZB, beneficiază în prezent de un know-how performant, oferit de grupul austriac. Acesta va permite o relansare puternică a băncii pe piața românească. Banca Agricolă-Raiffeisen deține o rețea extinsă pe teritoriul întregii țări, având 225 de unități (41 de sucursale, 141 agenții și 43 de reprezentanțe). De asemenea, Banca Agricolă-Raiffeisen are o poziție foarte bună pe piața cardurilor și un sistem IT performant.
Pentru următorii ani, Bnaca Agricolă-Raiffeisen își propune un plan ambițios de dezvoltare, urmărind revenirea printre primele 3 bănci românești. Banca își va diversifica în continuare activitatea prin oferirea întregii game de servicii specifice băncilor comerciale (instrumente de economisire, servicii de încasări și plăți, credite) în forme specifice fiecărei categorii de clienți: persoane fizice, întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari. Un element primordial în strategie îl constituie calitatea ridicată a serviiciilor și standardizarea acestora în toate unitățile. Profesiunea de credință a băncii este ca în toate cele 225 de sucursale, agenții și reprezentanțe, clientul să beneficieze de același standard ridicat al calității serviciilor.
Capitolul 2
CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIN D RESURSELE ȘI
PLASAMENTELE BANCARE
2.1 Resursele bancare
Resursele bancare sunt constituite din : – resurse proprii
– resurse atrase
Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind:
resurse stabile ce pot fi plasate pe termen lung constituite din: capital social cash (lichid), fondul de rezervă, primele legate de capitalul social vărsat;
resurse temporare ce pot fi plasate pe termen foarte scurt și scurt constituite din: rezerva generală pentru riscul de credit, provizioanele pentru riscul de credit, dividendele de plată, impozitele.
Resursele atrase constituie partea cea mai activă din resursele băncii. Practic pe seama acestora banca își poate îndeplini funcția de investiții în economie, resursele proprii având o pondere neânsemnată în investițiile făcute de bancă.
Resursele proprii. Capitalul bancar.
Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii și continuând cu perioadele de funcționare până la lichidare. Datorită acestui rol, în ultimii ani, capitalul a devenit punctul esențial al conducerii băncii.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplinește următoarele funcții:
protejează deponenții în eventualitatea insolvabilității și lichidării băncii;
absoarbe pirderile neanticipate pentru a menține încrederea, astfel ca în condițiile de stres banca sa-și poată continua activitatea;
servește la achiziționarea de clădiri și echipamente pentru desfășurarea activității bancare.
Funcția esențială a capitalului bancar este însă de a asigura publicul și autoritățile asupra stabilității băncii.
Menținerea mărimii adecvate a capitalului și achiziționarea sa sunt două subiecte care frământă managerii băncii. În vederea satisfacerii nevoilor de capital, conducerea băncii trebuie să ia în considerare următoarele elemente:
reglementările bancare privind capitalul băncii;
posibilitățile băncii de creștere a capitalului.
Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajută la asigurarea băncii, este că acest capital reprezintă acele fonduri pe care banca le poate pirde fără a-și pune în pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei (numai deținătorii de capital ar fi cei care pierd).
Având în vedere rolul major pe care-l au băncile în economie (prin activitatea lor pot influența dezvoltarea economică a națiunii), decizia cu privire la creșterea capitalului social până la nivelul de 100 miliarde lei ar fi trebuit precedată de o evaluare a calității portofoliului și a managementului băncii, scopul fiind preântâmpinarea penetrării capitalului în băncile care generează risipa de fonduri.
Capitalul social al unei bănci trebuie integral vărsat în formă bănească în momentul subscrierii. Conform legii bancare numărul 58/1998, persoanele care intenționează să achiziționeze mai mult de 5% din capitalul social al băncii trebuie să obțină aprobarea din partea BNR-ului.
Deci, rolul capitalului este de element contrapierderilor din împrumuturi, fiind evident efectul când este pus mai degrabă ăn contextul cash-flow-lui decât a întregului capital contabil impus de autorități.
De exemplu, considerăm că clienții băncii nu-și rambursează creditul. Nerambursările în termen vor scădea intrările de cash operativ pentru bancă.
Ieșirile de cash sunt în mare neafectate, banca putând rămâne operațional solvabilă atâta timp cât capitalul propriu în cash asigură ieșirile de cash (cheltuielile cu dobânzile și plățile onorate de clienți). Situația îi permite băncii să contracteze noi împrumuturi pentru a înlocui intrările de cash și să câștige timp pentru recuperarea activelor slabe.
Posibilitățile băncii de creștere a capitalului se concretizează prin:
Generarea internă de capital prin prelevări din profit: dacă profitul nerepartizat e suficient pentru creșterea de capital al băncii, acesta reprezintă de obicei cea mai bună formă de creștere a capitalului.
Profitul nerepartizat nu este o sursă de capital la discreție, costul acestuia poate determina valori mai mici ale dividendelor primite ayi față de cele din viitor și poate un preț mai mic pe acțiune datorită dividendelor mai mici. Totuși, el este una dintre cele mai puțin costisitoare surse de capital pentru majoritatea băncilor și este supus controlului direct al managementului.
Pentru ca investitorul actual să fie mulțumit de investiția sa în bancă, el trebuie să fie asigurat că plata dividendelor va fi făcută și în viitor. Omiterea unei plăți de dividende poate fi neplăcută pentru investitori și poate crea probleme pentru conducere. De aceea, prin legea bancară numărul 58/1998, BNR impune băncii o serie de cerințe privind generarea internă de capital.
Achiziționarea de capital prin emisiune de acțiuni este rezultatul deciziei proprietarilor; emisiunea de acțiuni poate fi o soluție acceptată sau nu de aceștia, deoarece acest mod de creștere a capitalului atrage după sine micșorarea dividendelor pe care aceștia le pot obține.
Resursele atrase.
O bancă care tinde la o dezvoltare rapidă prin creșterea depozitelor bancare, trebuie să ia în considerare factorii esențiali în creșterea depozitelor: factori ce pot fi controlați (efectul de promovare, serviciile oferite, dobânzile bonificate) și factori care nu pot fi controlați (factorii de natură economică).
Banca are posibilitatea sa-și controleze depozitele prin intermediul ratei dobânzii. Nivelul depozitelor trebuie corectat însă cu posibilitățile privind plasamentele profitabile și oportunitățile de investiții, precum și de situația economică a țării. Pentru atragerea de depozite, băncile au început să facă apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum și prin bonificarea unor dobânzi atrăgătoare în funcție de natura depozitelor și prin oferta agresivă de certificate de depozit de economii.
Categorii de resurse atrase:
În funcție de caracteristici, acestea pot fi grupate în:
resurse depozit;
resurse nondepozit.,
Resursele depozit- sunt acele resurse pe care banca le poate avea în portofoliul ei:
a). conturile de disponibilități ale agenților economici, persoanelor fizice, instituțiilor financiare și publice, trezoreriei statului. Acestea reprezintă sursa cea mai ieftină pentru bancă. Prin aceste conturi se derulează toate încasările și plățile prin virament și prin numerar în contul și în numele titularului de cont. Posesorii pot dispune în orice moment de sumele existente în cont, aceste sume având bonificate dobânzi mici de către bănci.
Aceste resurse se încadrează în categoria pasivelor cu volatilitate ridicată, banca putând dispune temporar în limita unui sold mediu permanent (sold care rămâne în contul clienților). Aceste solduri permanente sunt folosite de către bancă prin acordarea de credite pe termen foarte scurt sau ca surse de lichidități.
Dacă clienții au putere economică mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mari, iar soldul madiu permanent va fi mare, deci o sursă ieftină de care banca poate profita.
Pentru atragerea acestor clienți cu putere economică mare, băncile trebuie să reducă comisioanele aferente operațiunilor făcute din aceste conturi și să crească calitatea serviciilor oferite acestor clienți.
b).depozitele de economii la vedere sunt depozite ale persoanelor fizice și juridice cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca bonifică dobânzi mici. Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face cu precauție de către bancă pentru că aceste depozite au un grad mare de volatilitate. Pentru a le utiliza pe perioade mai mari de timp, unele bănci impun clienților să fie anunțate cu câteva zile înainte, în cazul în care se solicită retragerea unor sume mai mari. Și acest tip de depozit constituie o sursă ieftină pentru bănci.
c).depozitele de economii la termen ale persoanelor fizice și juridice ( cu termene de 30 zile, 90 zile, 180 zile, 1 an) sunt bonificate de bancă la dobânda pieței. Pentru a stimula depunătorii să opteze pentru termene de depunere mai mari, banca bonifică dobânzile în funcție de perioada pentru care au fost depuse. Retragerea acestor depozite de către deponenți înainte de termen ămplică bonificarea dobânzii la vedere de către bancă.
d).depozitele publice de economii la vedere ale instituțiilor financiare au volatilitate mare și pot fi fructificate pe piața interbancară pe termen foarte scurt.
e).depozitele corespondente ale altor bănci au volatilitate mare și este necesar să fie utilizate cu precauție de către bancă.
f).sumele în tranzit între unitățile băncii au un grad ridicat de volatilitate, putând fi fructificate pe termen foarte scurt.
Resursele nondepozit- sunt acele resurse pe care banca le poate procura în situații dificile cum ar fi lipsa de lichidități, acestea fiind:
-împrumuturile de la BNR (credite de refinanțare). Refinanțarea societăților bancare de către Banca Noțională este o operațiune de credit pe termen scurt de maxim 900 zile ( cu excepția cazurilor în care Consiliul de Administrație al BNR decide un termen de refinanțare mai mare).
Creditele de refinanțare se pot acorda de BNR în calitatea sa de împrumutător de ultimă instanță al societăților bancare. Aceste credite de refinanțare sunt:
creditul structural
creditul de licitație
creditul special
creditul lombard (overdraft)
-împrumuturile de pe piața interbancară de la alte bănci. De regulă băncile apelează la această formă când sunt în criză de lichidități ( sunt mai ieftine decât unele împrumuturi acordate de BNR).
-vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie și a obligațiunilor guvernamentale sau a altor hârtii de valoare pe care banca le are în portofoliul ei. Banca apelează la această resursă pentru satisfacerea nevoii de lichiditați sau a unor solicitări de credite.
Evaluarea costului resurselor îi permite băncii să compare prețul diferitelor categorii de resurse și să se asigure că activele au un preț ridicat care să-I permită să-și acopere costurile și să ofere acționarilor un câștig cât mai mare.
Băncile folosesc un cost intermediar propriu care servește ca rată de bază la stabilirea prețului activelor. Aceste evaluări permit băncilor să ajusteze ori de câte ori se impune ratele activelor pentru a-și proteja profitul.
2.2 Plasamentele bancare
Maximizarea valorii investiției proprietarilor în bancă reprezintă obiectivul fundamental în jurul căruia gravitează toate deciziile managementului privind gestionarea portofoliului de investiție al băncii.
Principalele tipuri de plasamente bancare practicate în sistemul bancar românesc sunt:
creditele de orice fel acordate persoanelor fizice și juridice;
plasamentele pe piața interbancară;
plasamente în titluri financiare.
Una din funcțiile de bază ale unei bănci din economie este creditarea, funcție ce le conferă băncilor responsabilități majore privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilității și eficienței.
În procesul de creditare al economiei, băncile trebuie să filtreze afacerile și să le promoveze pe cele eficiente, viabile și legale, impulsionând astfel desfășurarea unor activități eficiente tuturor celor care apelează la creditul bancar.
Promovarea unor afaceri eficiente și implicit credite de calitate, depinde de calitatea investigației pe care banca o face privind baza de credit a solicitantului. Banca trebuie să evalueze riscurile cu care au de-a face în creditarea unei afaceri, să cerceteze motivul împrumutului și să identifice sursele de restituire care depind de derularea afacerii pe care o creditează.
Abilitatea debitorului de a restitui creditul depinde atât de situația financiară a firmei, cât și de o serie de factori exogeni și endogeni firmei pe care banca trebuie să-i identifice și să-I evalueze în mod corect.
Categorii de credite acordate agenților economici:
credite pentru exploatare- credite care finanțează activul circulant al firmei. Când activul circulant nu poate fi acoperit prin încasări de la clienți și debitori, iar fondul de rulment al firmei este insuficient, se recurge la credit bancar. Aceste credite sunt de mai multe feluri în funcție de durata sau obiectivul lor.
credite pe baza fluxului de lichidități (cash-flow) se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni;
credite prin cont curent (linii de credit)-pe o perioadă de un trimestru;
credite de scont;
forfetarea care reprezintă o modalitate de finanțare în comerțul internațional pe termen mediu și lung;
forfetarea care reprezintă o modalitate de finanțare în comerțul internațional pe termen mediu și lung;
factoringul care este un mecanism de finanțare pe termen scurt(maxim 180 zile) de către bancă prin preluarea facturilor de la clientul beneficiar al acestora contra unei sume de bani numită agio.
credite pentru investiții: sunt acordate pe perioade scurte de 1 an, medii (1-5 ani) și lungi peste 5 ani.
Banca finanțează până la 80% din valoarea investiției, diferența trebuind să fie asigurată din sursele proprii ale investitorului. Pentru obiectivele noi de investiții, banca poate acorda perioade de grație care însă nu pot depăși 12 luni.
Creditarea persoanelor fizice:băncile acordă credite persoanelor fizice pe termen scurt și lung. Creditele pe termen scurt sunt solicitate pentru finanțarea cumpărării unor bunuri de folosință îndelungată:aparatură electronică, mobilier, mașini.
Creditele pe termen lung sunt solicitate pentru achiziționarea ți renovarea imobilelor.
La nivelul României, creditele acordate persoanelor fizice de către băncile comerciale reprezintă 5% din totalul creditelor acordate.
La determinarea valorii creditului, banca ia în considerare veniturile solicitantului. Ca regulă generală, dobânda plus rata aferentă creditului nu pot depăși 25% din venitul net al solicitantului.
Banca ia în garanție, în funcție de valoarea creditului solicitat, bunul care face obiectul creditului sau solicită garanții imobiliare (ipoteca).
Plasamentele pe piața interbancară –în vederea fructificării fondurilor disponibile la un anumit moment, banca poate face plasamente la celelalte bănci, plasamente a căror durată e de la câteva ore până la maximum 1 an.
Rata dobânzii pe această piață este detreminată de cererea și oferta de bani.
Plasamentele pe această piață nu prezintă riscuri. Uneori, băncile fac plasamente negarantate pe termen scurt.
Principiile fundamentale care stau la baza deciziilor privind investițiilor pe care banca le poate face în scopul atingerii obiectivului final sunt:
respectarea legalității;
siguranța investițiilor;
asigurarea lichidităților;
profitabilitatea.
Respectarea legalității vizează atât aspectele tehnice privind gestiunea activului băncii, cât și protecția legală a portofoliului de investiții. Prin legea bancară numărul 58/1998 li se impune băncilor respectarea unor cerințe prudențiale privind plasamentele.
Pe baza restricțiilor impuse de legislație, dar și de BNR, ținând cont de conjunctura economică, de poziția băncii în sistemul bancar, fiecare bancă își elaborează propriile politici privind plasamentele.
Siguranța investițiilor: creditele, participațiile la capitalul altei societăți, plasamentele în titluri financiare trebuie analizate cu multă grijă și în deplină cunoștință de cauză privind posibilitățile de rambursare și la termenele prevăzute în contracte.
Fiecare bancă își asumă un grad de risc și fără excepție, fiecare bancă trece prin experiența pierderii definitive a unor active (în cazul participațiilor la capitalul unei societăți sau a unor investiții financiare riscante) sau mai ales recuperarea întârziată și parțială a unor active
( de la beneficiarii de credite), pierderi care pot fi micșorate printr-o analiză prealabilă a plasamentelor potențiale pa care banca le-ar putea face, precum și urmărirea modului de utilizare a banilor pe toată durata derulării contractului pentru a preântâmpina eventualele pierderi.
Investițiile pe piața interbancară sunt relativ sigure în măsura în care cei care se împrumută de pe această piață sunt bănci cunoscute; în plus, aceste investiții sunt garantate cu hârtii de valoare (titluri de stat, bonuri de trezorerie), ceea ce conferă creditorilor siguranța deplină a investițiilor făcute.
Creditele acordate statului sau altor instituții garantate de stat nu pun probleme de siguranță pentru că statul e considerat cel mai sigur debitor.
Problema siguranței investițiilor se pune în cazul împrumuturilor (creditelor) pe care banca le acordă firmelor sau particularilor.
Asigurarea lichidității: nevoile de lichidități ale băncii constau în plăți imediate cum ar fi:
retragerile de depozite:
sau cererile de credite pe care banca trebuie să le satisfacă pentru a rămâne un intermediar financiar riguros.
Unii factori tind să impună plasamente cu scadențe mai mari decât resursele băncii. Unul dintre aceștia este dorința clienților de a lua credite pe termen lung , preconizând evoluțiile viitoare ale dobânzilor. În același timp, cei care fac investiții în bancă (deponenții) preferă scadențe reduse pentru a-și proteja fondurile împotriva eroziunii determinate de inflație.
Cel mai lichid activ este numerarul din casieria băncii, dar păstrarea lui pe termen lung afectează profitabilitatea băncii, iar pe de altă parte, lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile pentru bancă.
Plasamentele în active lichide (depozite pe piața interbencară și titluri de stat) sunt plasamente ușor transferabile în lichidități, ele putând fi folosite ca o supapă de siguranță pentru a face față necesităților de cash ale băncii.
Profitabilitatea plasamentelor: obținerea profitului reprezintă scopul plasamentelor pe care le face banca. Banca trebuie să gestioneze în mod eficient activele pentru a crește profitul. Utilizarea eficientă a activului presupune respectarea concomitentă a principiilor enunțate. În concluzie, modul cum sunt abordate principiile fundamentale ale plasamentelor bancare de către managementul băncii, se reflectă sintetic prin profitul obținut raportat la capitalul propriu al băncii.
2.3 Problemele gestionării resurselor și plasamentelor
și sistemul bancar românesc
Satisfacerea nevoilor de lichidități ale băncii impune o arbitrare permanentă a legăturilor dintre scadențele resurselor și plasamentele băncii. În plus, ca o măsură de protecție, băncile trebuie să posede suficiente active lichide pentru a face față cererilor de credite și retragerii de depozit.
De aceea succesul activității bancare este strâns legat de corelarea eficientă, armonioasă și în detaliu, între activele și pasivele existente.Compararea și corelarea activelor cu pasivele se desfășoară pe două planuri:
al duratei de mobilizare și angajare a resurselor;
al prețului creditului.
Categorisirea activelor și pasivelor, ca și compararea și confruntarea lor, se face ținând seama de durata de angajare, respectiv de duratele de maturizare și ajungere la scadență a creanțelor.
Pentru a avea condiții de lichiditate, banca trebuie sa-și asigure echilibrul nu numai pe ansamblu, ci și pe fiecare segment de maturizare.
Deci, nu numai:
Σ Active = Σ Pasive sau
A1 +A2 +…………+An = P1 +P2+…………+Pn, ci și
A1 = P1; A2 = P2; ………..An = Pn
Prețul creditului, nivelul dobânzii practicate constituie, în mod necesar, un criteriu important de corelare a operațiilor active cu cele pasive.
Este evident că banca, în calitatea sa de intermediar, are drept temei al funcționalității și prfitului său (diferența dintre cuantumul dobânzilor încasate și cele plătite).
Folosirea dobânzii fixe, situație caracteristică în mare măsură activității bancare în trecut, făcea posibilă fundamentarea previzională a veniturilor cu cheltuielile băncii. La începutul anilor ’80 au intervenit schimbări substanțiale prin practicarea pe scară relativ largă a dobânzilor flotante care afectează atât prețul resurselor bancare, cât și nivelul dobânzilor practicate pentru diferite categorii de credite acordate.
În aceste condiții au apărut în practica bancară, din țările avansate, categorii de active, pasive și dobânzi sensibile ( care sunt influențate de modificarea dobânzii pe piață), celelalte neinfluențabile devenind active, pasive și dobânzi nesensibile.
Au apărut astfel noi probleme privind corelarea activelor și pasivelor, care au fost depășite printr-o analiză a ratei gradului de sensibilitate determinată ca raport între active sensibile și pasive sensibile. Când rata este supraunitară, activele depășesc pasivele, fapt ce poate asigura venituri mai mari băncii, iar când rata este subunitară, pot crește cheltuielile cu dobânzile.
Astfel, atragerea de resurse financiare și plasarea acestora, deci la prima vedere constituie două activități distincte, trebuie considerate ca un tot unitar, de condiționalitate diferită. Nu poți face plasamente mai mari decât resursele de care dispune banca, după cum o bancă nu-și poate permite a avea resurse nevalorificate. Vom prezenta în continuare câteva aspecte legate de plasamentele și resursele unei bănci comerciale românești, respectiv de activitatea sa de trezorerie.
Resursele financiare pentru plasamente sunt asigurate în proporție mică din fondurile proprii ale băncii, iar restul (cea mai mare parte) sunt asigurate prin:
atragerea disponibilităților bănești de la populație, societăți comerciale și alte persoane juridice;
participarea activă pe piața interbancară românească și la licitațiile organizate de BNR;
liniile de refinanțare puse la dispoziție de BNR pentru acordarea unor credite cu destinație specială (lucrări agricole, produse de export, stocuri de combustibil).
De asemenea, mai trebuie asigurate și resurse financiare pentru numerarul existent în unitățile bancare pentru desfășurarea activității de casierie și constituirea rezervei obligatorii la BNR.
Gestionarea eficientă a trezoreriei băncii presupune realizarea zilnică a echilibrului între resursele financiare și necesarul de resurse. Orice dezechilibru afectează rezultatele financiare ale băncii. Când resursele financiare sunt mai mari decât necesarul, excedentul se reflectă în depășirea rezervei obligatorii de la BNR, la care nu încasează dobânda. Deficitul se oglindește în soldul debitor al contului băncii la Banca Națională, pentru care se plătește nivelul dobânzii aferente descoperitului de cont.
Gestionarea în condiții de eficiență și de creștere a lichidității băncii se poate realiza numai prin îndeplinirea mai multor condiții:
a). organizarea fiecărei unități bancare ca centru de profit, ceea ce va duce în mod sigur la creșterea răspunderii și cointeresării fiecărei unități bancare și a salariaților acesteia în asigurarea echilibrului financiar prin:
atragerea de resurse financiare sigure și stabile pe perioade cât mai mari;
creșterea preocupării în încasarea ratelor de credit și a dobânzilor;
solicitarea din timp la banca centrală a resurselor necesare acoperirii deficitului;
valorificarea resurselor financiare care depășesc necesarul unității bancare;
acordarea de noi credite în strânsă corelare cu resursele de care dispune banca și cu cele două condiții de profitabilitate și siguranță;
reducerea numerarului existent la bănci (în lei și valută) la care banca plătește dar nu încasează dobânzi.
Stabilirea de către trezoreria centralei a nivelului dobânzii la plasamentele făcute la unitățile bancare teritoriale și nivelul dobânzii care se bonifică la sumele valorificate de unitățile bancare prin trezorerie. Nivelul dobânzii active și pasive trebuie astfel stabilit încât să preocupe unitățile bancare de a atrage de pe plan local resurse mai ieftine și de a le valorifica prin acordarea de credite.
b). conducerea trezoreriei băncii presupune cunoașterea pe zile (cu cel puțin 3-6 luni înainte) a necesarului de resurse financiare. Acest deziderat se poate realiza prin îmbunătățirea calității resurselor atrase și a plasamentelor sub forma creditului bancar.
Trebuie avută în vedere creșterea ponderii resurselor sub forma depozitelor pe termene cât mai mari și reducerea resurselor la vedere.
Aceasta este o cerință esențială pentru lichiditatea unei bănci. O bancă are o poziție puternică în ce privește lichiditatea atunci când există o corelație între resursele pe diverse termene și plasamentele pe aceleași termene. Îmbunătățirea plasamentelor se poate realiza prin respectarea condițiilor minime obligatorii ale creditului: dobânda, termenul de rambursare și siguranța banului.
c). o altă cerință a trezoreriei, strâns legată de cele arătate până acum, este aceea de reducere a costului resurselor financiare atrase. Aceasta se poate realiza după o analiză atentă a condițiilor oferite de alte bănci sau instituții care operează pe piața internă pentru a evita migrarea acestor resurse către cei care oferă o valorificare mai avantajoasă.
d). pentru conducerea și realizarea activității de trezorerie, importanță prezintă și unele măsuri organizatorice atât în cadrul centralei băncii, cât și la unitățile teritoriale. Astfel, în direcția de trezorerie ar trebui să fie inclusă și activitatea de planificare a creditelor și de gestionare a plafoanelor. De asemenea, când vor fi organizate unitățile bancare teritoriale ca centre de profit este necesară organizarea unui compartiment care să se ocupe de piața interbancară: asigurarea resurselor solicitate de unitățile bancare sau de valorificare a resurselor disponibile la aceste unități.
Acestea sunt câteva aspecte legate de gestionarea trezoreriei care caracterizează activitatea societăților bancare românești.
Capitolul 3.
EVOLUȚIA RESURSELOR ȘI PLASAMENTELOR
BĂNCII AGRICOLE-RAIFFEISEN, SUCURSALA MEHEDINȚI
ÎN ANII 2000 ȘI 2001
Ca intermediari financiari care oferă servicii financiare unităților și persoanelor fizice cu surplus și deficit, rolul băncilor poate fi rezumat simplu, astfel: să completeze diversele necesități atât ale celor care împrumută cât și a celor care dau împrumuturi. Deși unele transferuri de fonduri de la unitățile cu surplus către cele cu deficit sunt efectuate direct prin împrumuturi, necesitățile diferite ale unităților care au surplus sau deficit creează nevoia pentru intermediarii financiari.
Astfel de necesități se referă la mărimea, maturitatea, lichiditatea, rambursabilitatea și riscul.
De exemplu, multe unități dispun de sume relativ mici și doresc să aibă lichidități permanent. Pe de altă parte, unitățile cu deficit doresc sume mari pentru perioade lungi pe care le vor rambursa doar când plățile sunt programate.
O bancă trebuie evident să intre în competiție cu alte bănci și intermediarii financiari cu tranzacții de piață directe și va avea succes numai dacă-și îndeplinește rolul economic mai bine decât băncile concurente.
Dificultatea de a îndeplini acest rol cu succes poate fi înțeleasă prin considerarea problemelor pe care le au băncile în echilibrarea diverselor dorințe ale celor patru grupuri, respectiv unitățile cu surplus, cu deficit, proprietarii de bănci și cei care fac regulamentele bancare.
Banca nu numai că trebuie să gestioneze pasivele într-o formă acceptabilă pentru unitățile cu surplus dar trebuie să bonifice și dobânzi care trebuie să atragă clienții. Un profit mai mare pentru unitățile cu surplus înseamnă automat un cost mai mare pentru banca ce achiziționează fondurile acesteia.
Unitățile cu deficit doresc ca banca să le împrumute fonduri la cel mai scăzut cost disponibil pentru client.
De asemenea, conducerea băncii (managementul bancar) trebuie să se preocupe de un al treilea grup, respectiv de proprietarii băncii (acționarii). Proprietarii vor prefera să câștige mai mult pentru ei plătind mai puțin unităților cu surplus și punând comisioane mai mari unităților cu deficit.
În condițiile economiei de piață concurența limitează această tendință. Pe de altă parte, Banca Națională, ca bancă a băncilor care emite reglementări și supraveghează sistemul bancar, este interesată în limitarea riscurilor pe care o bancă și le asumă la obținerea și folosirea fondurilor.
De asemenea, banca funcționează sub impactul unor factori de natură economică, reglementări bancare, factori psihologici care pot influența în mod decisiv randamentul și eficiența.
Cotele de impunere, ca pârghie economico-financiară, influențează atât veniturile reale ale salariaților cât și nivelul profitului net aflat la dispoziția băncilor, cât și mărimea dividendelor ce revin acționarilor. Influențând veniturile salariaților se influențează direct motivația acestora și calitatea serviciilor prestate de aceștia prin care pot să atragă sau să respingă clientela.
Pentru a-și derula activitățile specifice, băncile au nevoie de clienții pe care-i atrag oferind servicii în condiții de competitivitate și produse bancare cu ajutorul cărora să vină în întâmpinarea nevoilor lor. Este important pentru o bancă să atragă un volum cât mai mare de depozite, deoarece acestea sunt resursele pe care le va plasa în continuare de o asemenea manieră încât sa-și atingă obiectivul principal: maximizarea profitului.
Operațiile derulate de o bancă cu vocație universală se pot ilustra cu ajutorul posturilor bilanțiere. Bilanțul unei sucursale a Băncii Agricole-Raiffeisen, cu privere la resurse și plasamente se prezintă astfel:
Activ(plasamente):
numerar în casierie
credite bancare neguvernamentale
credite guvernamentale
investiții de portofoliu
active interbancare
alte active.
Pasiv (resurse):
depozite și disponibilități ale clienților
pasive interbancare
alte pasive
depozite ale populației.
Pe baza resurselor mobilizate prin depozite băncile fac plasamente deoarece, în caz contrar, nu ar avea posibilitatea să remunereze depozitele și nici să obțină ele profitul. Plasamentele cele mai importante sunt sub formă de împrumuturi acordate agenților nebancari. Creditele acordate trebuie sa-și încadreze scadența în termenele pentru care resursele, depozitele se află la dispoziția băncii. Din depozitele pe termen scurt se pot acorda credite pe termen scurt și din depozitele cu scadență îndelungată se acordă credite pe termen mediu și lung. Creditele acordate sunt purtătoare de dobândă, rata dobânzii fiind cu câteva procente mai mare decât rata dobânzii cu care sunt remunerate depozitele.
Managementul portofoliului reprezintă procesul de plasare a fondurilor în diferite active purtătoare de dobândă pentru a maximiza profitul și, în același timp, pentru a reduce marja de risc, având ca obiectiv diminuarea pierderilor. Aceste cerințe trebuie luate în considerare pe întreaga gamă de investiții pe care o realizează banca. Astfel, riscurile pe care le presupun plasamentele pe termen lung cu câștiguri mari, trebuie să fie eliminate pe cât posibil prin diferite tehnici de garantare (la fel și pentru investițiile pe termen scurt).
De asemenea, banca trebuie să se decidă cât, când și în ce instrumente sî investească fondurile. Deseori, dintr-un număr de produse investiționale similare oferite pe o anumită piață, este necesar a le selecta pe acelea care asigură cele mai avantajoase condiții și rate de câștig.
Politica investițională a unei bănci trebuie, prin urmare, să fie reactualizată la intervale regulate ( de obicei în fiecare lună), iar deciziile luate trebuie să reflecte adaptarea politicii băncii la modificările și tendințele sesizate în evoluția mediului economic.
Împrumuturile angajate de bancă vin să completeze resursele provenite din depozite atunci când apare o diferență, un gol de fonduri între creditele acordate și retragerile din cont. Împrumuturile se obțin și prin refinanțare de la Banca Centrală.
Pe baza datelor cuprinse în tabelele de mai jos, privind resursele și plasamentele realizate de Banca Agricolă-Raiffeisen, sucursala Mehedinți în anii 2000 și 2001, vom realiza o analiză a acestora.
Tab. 3.1
Situația resurselor și plasamentelor la 31.12.2000
-mil. lei-
La fel ca în anii precedenți și în 2000 fondurile atrase de la populație au ocupat un loc important, însă cu o ușoară scădere, datorită unor factori interni și externi băncii : în primul rând datorită dificultăților existente pe plan macroeconomic și în al doilea rând datorită politicii duse de Banca Agricolă, cu practicarea unor dobânzi mai mici la aceste depozite, ceea ce a dus la o scădere a numărului populației care a ales această bancă pentru a-și capitaliza economiile. Ponderea deținută de fondurile atrase de la populație în totalul pasivului este de 27%
( 33.233 : 123.004 x 100).
De asemenea, procentul deținut de fondurile atrase de la clienți este de
5,49% = 6.760 : 123.004 x 100, o pondre destul de mică, dar care se explică prin politica destul de nepotrivită de a atrage un anumit segment de clienți, în comparație cu concurența, politică pe care și-o va revizui în perioada următoare.
În totalul pasivelor, ponderea principală e deținută de sumele în tranzit și reprezintă în mărimi relative 66,6%, aceste sume în tranzit între unitățile bancare având o volatilitate ridicată și putând fi fructificate pe termen scurt.
Plasamentele în credite dețin ponderea de 0,35 (431 : 123.004 x 100) în activul bilanțier, o pondere destul de redusă care s-ar putea traduce printr-o politică prudențială din partea băncii, pentru diminuarea riscului și asigurarea permanentă de lichidități.
S-a urmărit de asemenea o echilibrare pe scadențe a activului și pasivului, o atenție deosebită acordându-se corelării termenelor resurselor atrase cu termenele plasamentelor; nu s-a reușit însă acoperirea creditelor pe termen mediu și lung din depozitele la termen atrase de la clienți.
Tab. 3.2
Situația resurselor și plasamentelor la 31.12.2001
-mil. lei-
În anul 2001, activitatea de creditare a înregistrat o evoluție pozitivă și nu se va opri aici, aceasta datorită fuzionării Băncii Agricole cu Grupul Bancar Raiffeisen, care a încercat (și a reușit până în prezent) să adopte o nouă strategie ale cărei obiective sunt următoarele:
să dețină o pondere de piață semnificativă pe toate segmentele relevante (15% – 25%);
să acționeze ca bancă universală cu concentrare pe persoanele fizice dar și pe sectorul persoanelor juridice;
să fie un furnizor de servicii financiare de înaltă calitate;
pregătirea și perfecționarea personalului miplicat în activitatea de creditare;
menținerea locului de frunte în ceea ce privește costurile concomitent cu efectele investițiilor necesare în resurse umane, tehnologie și sedii.
Numerarul în casierie prezintă o evoluție crescătoare pe anul 2001; acesta reprezintă un plasament aproape fără fructificare iar păstrarea lui pe termen lung afectează profitabilitatea băncii, dar pe de altă parte, lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile. Astfel că, deținerea lui în limitele normale, nu crează nici un fel de dificultăți băncii.
De asemenea, se poate observa o dublare a fondurilor atrase de la clienți în anul 2001 față de anul 2000, ceea ce înseamnă că această nouă strategie și orientare a băncii a dat rezultate.
Tab.3.3
Situația structurală a depozitelor clienților în anii 2000 și 2001
-mil. lei-
Ponderea depozitelor la vedere și la termen în totalul depozitelor în:
O bancă are o poziție puternică în ceea ce privește lichiditatea atunci când există o corelație între resursele pe diverse termene și plasamentele pe aceleași termene.
Majoritatea depozitelor băncii au o scadență de mai puțin de 12 luni. Clienții- agenți economici dețin în primul rând depozite la vedere, care constituie pentru bancă o sursă de finanțare ieftină. Pe măsură ce clienții- agenți economici își îmbunătățesc gestionarea numerarului, o proporție din ce în ce mai mare din surplusul de fonduri este plasat în depozitele la vedere.
Deși. În general, depozitele la termen sunt constituite pentru mai puțin de 3 luni, clienții- persoane fizice au tendința să constituie depozite pentru perioade mai mici, aceste fonduri atrase deținând de fapt ponderea principală în totalul depozitelor.
Dar, depozitele la termen și anume creșterea acestora a dus la creșterea costurilor generale de finanțare, datorită dobânzilor mari plătite la aceste depozite.
Banca este interesată să nu piardă clienții buni și pe cât posibil să atragă noi clienți. Trebuie pusă întrebarea : “De ce optează un client pentru o anumită bancă ? Ce-l atrage pe el la această bancă?” :
dobânzile ridicate pentru depozitele la termen;
comisioane mici;
decontări rapide;
calitatea serviciilor;
dobânzi mici la credite , etc.
Tab. 3.4
Situația structurală a creditelor acordate de bancă pe termene
la data de 31.12.2000 și 31.12.2001
-mil. lei-
Ponderea cea mai mare în volumul total al creditelor o dețin creditele pe termen mediu și lung curente (46%), aceasta datorită ratelor dobanzii de 53% practicate de bancă la creditele pe termen mediu și lung, aceeași rată a dobanzii fiind practicată și la cele pe termen scurt, ceea ce pentru debitor constituie o sotuație favorabilă, el putând beneficia de acest împrumut pe o perioadă mai îndelungată.
Această politică a băncii, deloc prudențială, a făcut ca ponderea creditelor pe termen mediu și lung restante să fie de 11% iar a celor pe termen scurt de 7%.
În anul 2001, situația s-a schimbat foarte mult, ponderea principală în totalul creditelor acordate deținând-o creditelor pe termen scurt ( 95% în anul 2001 față de 36% în 2000). Prin activitatea de creditare, Banca Agricolă-Raiffeisen a încercat să-și consolideze poziția pe piață, urmărind de data aceasta o politică prudențială prin aplicarea strategiei de creditare pe termen scurt, limitând gradul de expunere pe clienți și sectoare de activitate, selectarea riguroasă a acestora și consolidarea relațiilor de parteneriat cu ei.
Structura creditelor după forma de proprietate arată faptul că Banca Agricolă-Raiffeisen acordă credite destinate numai sectorului privat. Aceasta este urmarea politicii băncii de sprijinire în mare măsură, potrivit propriei strategii, a sectorului privat care are o contribuție importantă în crearea PIB. Astfel, s-au acordat:
credite pentru nevoi personale;
credite pentru achiziționare de bunuri de lungă folosință;
credite pentru achiziționare de mașini și utilaje agricole;
credite pentru cumpărare de acțiuni, etc.
Creditul bancar ocupă poziția principală în activitatea băncilor, acest instrument fiind de fapt pârghia de bază cu care operează în economie.
Rolul central atribuit creditului bancar nu are menirea de a minimaliza importanța altor activități bancare, care împreună constituie un angrenaj ce se intercondiționează. Însăși creditarea nu poate exista și funcționa fără aportul celorlalte componente ale acestui angrenaj, fie că e vorba de clasicile operațiuni de cont sau de activitatea de procurare a resurselor fără de care banca nu are ce oferi clienților săi.
Ponderea creditelor acordate pe diferite termene în volumul total de
credite acordate în :
Tab. 3.5
Situația de ansamblu a plasamentelor băncii în anii 2000 și 2001
-mil. lei-
Tab. 3.6
Situația de ansamblu a resurselor băncii în anii 2000 și 2001
-mil. lei-
Capitolul 4
ESTIMAȚII PRIVIND VOLUMUL POSIBIL AL RESURSELOR ȘI
PLASAMENTELOR PENTRU ANII 2002 ȘI 2003 LA
BANCA AGRICOLĂ-RAIFFEISEN, SUCURSALA MEHEDINȚI
Societatea modernă constituie un ansamblu de activități economice și sociale. Desfășurarea acestora presupune ordonarea acțiunilor ce trebuie întreprinse, antrenarea unor resurse și mijloace care, în anumite condiții și moduri de utilizare, fac posibilă atingerea obiectivelor dorite.
Această societate se caracterizează printr-un sistem rapid al schimbărilor care se produc în diverse domenii; aceste schimbări trebuie să fie cunoscute prin anticipare și, chiar dacă această cunpaștere este relativă, ea oferă posibilitatea de a pregăti soluții pentru adaptarea la transformările care se impun a fi realizate în viitor.
În altă ordine de idei, cunoașterea relativă a viitorului reprezintă și o modalitate cu care societatea încearcă să se pregătească pentru a înfrunta neprevăzutul.
Din cele prezentate anterior, reiese că previziunea în esența ei evidențiază variante ale unor posibile evoluții sau situații de viitor. Aceste variante pot fi utilizate pentru formularea strategiilor și deciziilor referitoare la acțiunile ce urmează să fie întreprinse intr-o perioadă viitoare, corespunzător obiectivelor care se doresc a fi atinse.
În activitatea desfășurată se au în vedere obiective printre care cele mai importante sunt cele referitoare la :
dezvoltarea managementului;
structura organizatorică;
obiective operaționale;
obiective de marketing;
obiective financiare;
obiective de capital.
Activitatea financiară și de capital ocupă un loc prioritar în formularea strategiei băncii.
Acordarea de credite bancare este supusă riscului de a pierde fondurile avansate drept împrumut. Aceasta pentru că împrumutul se bazează pe încredere, iar scopul lui final este un câștig concretizat în dobândă. Din toate operațiunile de credit iau naștere riscuri. Aceste riscuri apar de fapt dincolo de calculelele și previziunile pe care băncile sau beneficiarii de credite le efectuează înainte de acordarea lor. De exemplu, pot risca agenții economici în situația când rata dobânzii este prea mare, sau în situația în care banca denunță, în mod unilateral, termenul de rambursare al creditului sau (cel mai adesea) când împrumutul nu este utilizat în mod eficient.
Din punct de vedere al băncii, riscurile sunt poate mai mari. Este vorba în primul rând de riscul insolvabilității debitorului. De mai multe ori riscul este urmarea unei informații insuficiente sau inexistente, a unei cunoșteri superficiale a debitorului, adică a agentului economic. În situația noastră actuală, riscul de credit poate avea drept cauză a apariției convulsiile economico-financiare și instabilitatea în general.
Reducerea la minim a riscului se poate realiza și prin punerea la punct a unui sistem informațional modern. O activitate bancară eficientă poate fi realizată deci, numai pe baza unor studii complexe (care au căpătat forma unor studii de fezabilitate).
În studiul de fezabilitate al Băncii Agricole-Raiffeisen, studiile de previziune vor avea un loc important, întrucât fac parte din deciziile strategice. Folosind previziunile, crește orizontul de timp, precum și complexitatea și costurile aplicării deciziilor. Previziunile și prognozele influențează puternic atributul de bază al managementului și anume previziunea. Orice decizie cu caracter de previziune cuprinde un aspect explorativ și unul normativ al problemei. În contextul economiei de piață caracterul dinamic, probabilistic al oricărei probleme de decizie se accentuează mult. În cazul previziunilor se ține deja seama de principalele schimbări intervenite în viața economico-socială și anume: detatizarea sau privatizarea, demonopolizarea, concurența, democratizarea relațiilor de muncă, liberalizarea prețurilor. Proprietatea devine eterogenă și cu diversitate de interese. Pe undeva, acest lucru înseamnă și instabilitate în alabolarea previziunilor.
Existând concurența și în domeniul bancar, apare mai des situația de imprevizibil. De aceaa nu este suficient de exemplu, ca agentul economic să facă studii de piață, de strategia pieței. Pentru a putea acorda credite unui agent economic și Banca Agricolă-Raiffeisen trebuie să urmărească ciclul de viață al produsului în condițiile în care economia de piață înseamnă poate, în primul rând, economia echilibrului între cerere și ofertă, deci un echilibru dinamic care este caracterizat de tendințe de influențare. În funcție de aceste influențe, banca poate acorda sau nu creditul necesar de produse, într-o anumită structură. Deci, este necesar ca între strategia Băncii Agricole-raiffeisen și cea a agentului economic să se stabilească o linie de echilibru, aceasta fiind tocmai ciclul de viață al produsului în condițiile în care banca își poate recupera creditul acordat și dobânda aferentă.
Cu cât banca Agricolă-Raiffeisen este mai implicată cu fonduri în activitatea de producție a unui agent economic, cu atât ea are interesul să se imprime o mai mare sporire a perioadei de dezvoltare a produsului.
În activitatea complexă de elaborare a studiilor de previziune, cadrul studiului de fezabilitate al Băncii Agricole-Raiffeisen, mai ales în ceea ce privește fixarea nivelului creditelor acordate agenților economici, este absolut necesar să se mai țină seama de următoarele:
tendințele furnizorilor de a ridica prețurile de livrare;
ciocnirile de interese în lupta pentru cucerirea unui segment de piață;
apariția unui conflict de muncă la agentul economic căruia I s-au acordat credite.
Toate aceste trei aspecte pot influența negativ termenele de rambursare a creditelor și deci fondurile și profitul băncii.
Banca Agricolă-Raiffeisen pleacă de la principiul de bază în domeniul produselor și serviciilor bancare care constă în dorința sa de a îndeplini toate cerințele clienților, pentru ca aceștia să fie îndreptățiți să opteze pentru Banca Agricolă-Raiffeisen și să nu apeleze la elte bănci pentru nevoi pe care banca Agricolă le poate acoperi.
Pentru următorii ani, Banca Agricolă-Raiffeisen își propune un plan ambițios de dezvoltare și anume de a diversifica în continuare activitatea prin oferirea întregii game de servicii specifice băncilor comerciale (instrumente de economisire, servicii de încasări și plăți, credite) în forme specifice fiecărei categorii de clienți : persoane fizice, întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari. Un element primordial în strategie îl constituie calitatea ridicată a serviciilor și standardizarea acestora în toate unitățile.
Schimbarea va fi resimțită în mai multe aspecte. Un aspect este o orientare accentuată și completă asupra nevoilor clienților care se va resimți în cadrul întregii organizații. Întreaga activitate a băncii trebuie să urmărească satisfacerea deplină a clientului. În mod similar, este nevoie ca toți angajații băncii să contribuie la oferirea unor servicii de calitate, iar această tendință ar trebui să fie resimțită la toate nivelele, începând cu membrii conducerii până la funcționarul care lucrează în cea mai izolată sucursală a băncii. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată personalului și modului în care banca îl poate determina să-și aducă aportul și să fie eficient.
Banca este interesată în mod special asupra produselor bancare oferite persoanelor fizice- sau sectorului consumer banking- și asupra serviciilor bancare acordate întreprinderilor mici și mijlocii. Banca Agricolă-raiffeisen va acționa ca o bancă comercială axată în principal asupra companiilor locale de prim rang și asupra companiilor internaționale.
Banca trebuie să conceapă dezvoltarea produselor și serviciilor oferite , dând în primul rând prioritate produselor și serviciilor de bază:
tranzacții financiare la care banca participă în numele clienților săi și în care se cuprind:
– primirea de depozite;
– contractarea de împrumuturi;
– acordarea de împrumuturi;
– garanții bancare;
– operațiuni cu titluri de valoare, etc.
consultanță la tranzacțiile financiare pe care le fac clienții, gestionarea investițiilor;
tranzacții financiare în care banca are rolul de intermediar cum ar fi: activitățile financiare pe piațele de capital (în limitele stabilite de lege), transferul electronic de fonduri etc.
Analize complete privind activitatea Băncii Agricole-Raiffeisen nu se pot efectua fără a ține seama de evoluția prețurilor, a inflației și a valutelor (îndeosebi a cursului de schimb al leului în comparație cu alte monede naționale). De aceea este necesară urmărirea principalilor indicatori nu în mod curent, dar și în termeni reali. De exemplu, se poate ca rata dobânzii să fie de 20%, dar dacă rata inflației este de 15%, înseamnă de fapt, în termeni reali, că aceată rată a dobânzii este de numai 5%. Un alt exemplu semnificativ constă în volumul creditelor acordate, care poate crește foarte mult nu numai ca urmare a cererilor sporite de împrumuturi, ci și ca urmare a devalorizării monedei, prețurilor și inflației. Mai ales într-o perioadă de instabilitate economică pe care o traversează, în prezent, țara noastră, tot mai mulți indicatori trebuie calculați nu numai în mărimi curente, ci și constante.
Așadar, previzionarea volumului posibil de resurse și plasamente este un proces deosebit de complex datorită numărului mare de factori care influențează nivelul acestora.
În continuare ne propunem să realizăm o estimare a volumului posibil de resurse și plasamente pentru anii 2002 și 2003, folosind următoarele metode:
Prima metodă se bazează pe luarea în considerare a influenței evoluției inflației.
Presupunem că la începutul anului 2002 și 2003 structura situației pe ansamblu a resurselor și plasamentelor Băncii Agricole-Raiffeisen, sucursala Mehedinți, rămâne neschimbată față de 31.12.2001 principalul factor de influență fiind inflația.
Considerăm că rata inflației este cea previzionată pe anul 2002, adică de 22%, la acest nivel al inflației volumul posibil al resurselor fiind de 205.433 milioane lei, egal cu cel al plasamentelor (după cum se va vedea în tabelele următoare 4.1- 4.4).
Dacă inflația va crește la 23%, vom obține un volum total al resurselor și plasamentelor de 207.117 milioane lei, iar dacă indicele inflației va fi de 25% acest volum va ajunge la 210.485 milioane lei.
Presupunem că în anul 2003 inflația va înregistra o scădere, volumul resurselor și plasamentelor fiind următorul: la o rată a inflației de 21%, nivelul resurselor și plasamentelor va fi egal cu 203.749 milioane lei; pentru o rată a inflației de 20% resursele și plasamentele vor fi egale cu 202.065 milioane lei, iar dacă rata inflației scade și mai mult la 19%, vom avea un volum egal cu 200.381 milioane lei.
Tab. 4.1
Situația de ansamblu a plasamentelor posibile ale Băncii Agricole-Raiffeisen, Sucursala Mehedinți la 31.12.2002
-mil. lei-
Tab. 4.2
Situația de ansamblu a resurselor posibile ale Băncii Agricole-Raiffeisen, Sucursala Mehedinți la 31.12.2002
-mil. lei-
Tab.4.3
Situația de ansamblu a plasamentelor posibile ale Băncii Agricole-Raiffeisen, Sucursala Mehedinți la 31.12.2003
-mil. lei-
Tab.4.4
Situația de ansamblu a resurselor posibile ale Băncii Agricole-Raiffeisen, Sucursala Mehedinți la 31.12.2003
-mil. lei-
A doua metodă utilizează funcția de dependență care este o relație matematică prin care se stabilește legătura dintre resurse, respectiv plasamente și factorii principali de influență.
În ceea ce privește volumul resurselor, principalii factori care determină mărimea acestora sunt: depozitele la vedere și depozitele populației. Relația de calcul este funcția de dependență de forma:
α β
R = A x Dve x Dp
Dve – depozite la vedere
Dp – depozitele populației
R – volumul total al resurselor
α٫β – coeficienți de elasticitate
A – coeficient
α β
α = ; β =
2 2
α = ln I : ln І
R Dve
β = ln I : ln I
R Dp
Unde: I – indicele resurselor
R
I – indicele depozitelor la vedere
Dve
I – indicele depozitelor populației
Dp
α β R2001
R = A x Dve x Dp == A =
2001 α β
Dve x Dp
R 2001
I = ;
R R 2000
Dve 2001
I = ;
R Dve 2000
Dp 2001
I = .
R Dp 2000
Tab. 4.5
Plecând de la datele ce caracterizează anii 2000-2001
-mil. lei-
s-a trecut la aplicarea funcției după cum urmează:
R 2001 168.388
I = = = 1,37
R R 2000 123.004
Dve 2001 53.480
I = = = 1,40
R Dve 2000 39.933
Dp 2001 41.641
I = = = 1,25
R Dp 2000 33.233
α׳ = ln I : ln Dve = ln1,37 : ln1,40 = 0,31 : 0,33 = 0,94
R
β׳ = ln I : ln Dp = ln1,37 : ln1,25 = 0,31 : 0,22 = 1,40
R
α ׳ 0,94 β׳ 1,40
α = = —— = 0,47 ; β = —— = —— = 0,7
2 2 2 2
6
R 2001 168.387 x 10 168.387
A = ——————— = ——————————————— = ———————— =
α β 0,47 2,82 0,7 4,2 1,02
Dve x Dp 53,480 x 10 x 41.641 x 10 167 x 1.713 x 10
2001 2001
168.387 168.387
= ——————— = ———— = 0,05
286.071 x 10,47 2.995
Înlocuind indicii calculați, forma funcției cu care vom estima volumul resurselor devine :
0,47 0,7
R = 0,05 x Dve x Dp
Plecând de la evoluția inflației în perioada avută în vedere și de la posibile valori ale acesteia pentru perioada următoare, vom obține următoarele variante ale volumului urmărit:
6 6
– pentru o rată a inflației de 22%, Dve este de 48.718 x 10 , Dp = 50.802 x 10 , iar volumul total al resurselor va fi de :
0,47 2,82 0,7 4,2 6 1,02
R = 0,05 x 48.718 x 10 x 50.802 x 10 = 0,05 x 10 x 10 x 159,6 x 1.968,4 =
6
= 164.461 x 10
6 6
– în cazul unei inflații de 23%, Dve = 65.780 x 10 și Dp = 51.218 x 10 , care determină un volum al resurselor de:
0,47 2,82 0,7 4,2 6
R = 0,05 x 65.780 x 10 x 51.218 x 10 = 0,005 x 10 x 10,47 x 183,8 x 1.979,6 =
6
= 190.476 x 10
6 6
– în situația unei inflații de 25%, Dve, Dp vor avea nivelurile de 66.850x 10 , 52.051 x 10 , iar volumul estimate al esurselor este:
0,47 2,82 0,71 4,2 6
R = 0,05 x 66.850 x 10 x 52.051 x 10 = 0,05 x 10 x 10,47 x 185,2 x 2.002,1 =
6
= 194.108 x 10
Astfel, volumul estimat al resurselor se situează la valorile prezentate în tabelul următor:
Pentru anul 2003 volumul posibil al resurselor se va situa la nivelurile următoare:
6 6
– în cazul unei rate a inflației de 19%, Dve este de 63641 x 10 , Dp = 49.553 x 10 , iar volumul posibil al resurselor va fi :
0,47 2,82 0,7 4,2 6
R = 0,05 x 63.641 x 10 x 49.553 x 10 = 0,05 x 10 x 10,47 x 181,03 x 1.934,4 =
6
= 183.322 x 10
6 6
– dacă rata inflației este de 20%, Dve va fie gal cu 64.176 x 10 , Dp = 49.969 x 10 , care vor determina un volum al resurselor de:
0,47 2,82 0,7 4,2 6
R = 0,05 x 64.176 x 10 x 49.969 x 10 = 0,05 x 10 x 10,47 x 181,7 x 1.945,7 =
6
= 185.075 x 10
6 6
– În situația unei inflații de 21%, Dve, Dp vor avea nivelurile de 64.711 x 10 , 50.386 x 10 , iar volumul stimat al resurselor va fi:
0,47 2,82 0,7 4,2 6
R = 0,05 x 64.711 x 10 x 50.386 x 10 = 0,05 x 10 x 10,47 x 182,4 x 1.957,1 =
6
= 186.876 x 10
Astfel, volumul estimat al resurselor se situează la valorile prezentate în următorul tabel:
Considerăm că a doua metodă de calcul utilizată estimează mai correct decât prima nivelul posibil al resurselor și plasamentelor Băncii Agricole-Raiffeisen, sucursala mehedinți , deoarece ține cont de tendințele de evoluție din 2000 și 2001, adică din ultimii doi ani.
b. Pentru plasamente, principalul factor care determină volumul lor este creditul în lei acordat de bancă. Relația de calcul este funcția de dependență de forma:
P = A x Cts x Ctml
P- volumul total al plasamentelor
Cts – credite pe termen scurt curente
Ctml – credite pe termen mediu și lung curente
, – coeficienți de elasticitate
A – coefficient
= ; =
2 2
= ln I : ln I ; = ln I : ln I
P Cts P Ctml
Unde: I – indicele plasamentelor
P
I – indicele creditelor pe termen scurt curente
Cts
I – indicele creditelor pe termen mediu și lung current
Ctml
P 2001
I = ;
P P 2000
Cts 2001
I = ;
Cts Cts 2000
Ctml 2001
I = .
Ctml Ctml 2000
P 2001
P = A x Cts x Ctml == A =
2001
Cts x Ctml
Pornind de la datele aferente ultimilor doi ani, s-a procedat în continuare la folosirea funcției prezentate mai sus.
Tab. 4.6
Situația creditelor acordate de Banca Agricolă- Raiffeisen, Sucursala Mehedinți
în anii 2000 și 2001
-mil. lei-
P 2001 168.387
I = = = 1,37
P P 2000 123.004
Cts 2001 2.073
I = = = 13,12
Cts Cts 2000 158
Ctml 2001 119
I = = = 0,59
Ctml Ctml 2000 199
= ln I : ln Cts = ln 1,37 : ln 13,12 = 0,31 : 2,57 = 0,12 ==
P
0,12
== = = = 0,06
2 2
= ln I : ln I = ln 1,37 : ln 0,59 = 0,31 : 0,52 = 0,59 ==
P Ctml
0,59
== = = = 0,29
2 2
6
P 2001 168.387 x 10 26.728,09 6
A = = = x 10
0,06 0,36 0,29 1,74 125,89
Cts 2001 x Ctml 2001 2.073 x 10 x 119 x 10
6
= 212 x 10
Pe baza datelor obținute, funcția cu care se va estima volumul plasamentelor va fi de forma:
6
P = 212 x 10 x Cts x Ctml
Pornind de la evoluția inflației în perioada analizată și de la posibile niveluri ale acesteia pentru perioadele viitoare, se vor obține următoarele alternative ale volumului urmărit.
6 6
– în cazul unei rate a inflației de 22%, Cts va fi egal cu 2.529×10 , Ctml = 145 x 10 , iar volumul plasamentelor va fi :
6 0,06 0,36 0,29 1,74 0,06 0,29
P= 212 x 10 x 2.529 x 10 x 145 x 10 = 212 x 2.529 x 145 x
6 6
x 125,89 x 10 = 179.348 x 10
6
– în situația în care rata inflației este de 23%, Cts vor avea nivelul de 2.550 x 10 ,
6
Ctml = 146 x 10 , în timp ce volumul plasamentelor va fi următorul:
6 0,06 0,36 0,29 1,74
P = 212 x 10 x 2.550 x 10 x 146 x 10 =
0,06 0,29 6 6
= 212 x 2.550 x 146 x 126 x 10 = 180.949 x 10
6 6
– pentru o rată a inflației de 25%, Cts este egal cu 2.591 x 10 , Ctml = 149 x 10 , estimarea plasamentelor va fi :
6 0,06 0,36 0,29 1,74
P = 212 x 10 x 2.591 x 10 x 149 x 10 =
0,06 0,29 6 6
= 212 x 2.591 x 149 x 126,02 x 10 = 181.750 x 10
Din calculele efectuate mai sus, rezultă că volumurile estimate ale plasamentelor pe anul 2002 se estimează la nivelurile viitoare :
Pentru anul 2003 considerăm că rata inflației va fi mai mică decât în anul 2002. În aceste condiții, volumul posibil al plasamentelor se va situa la nivelurile următoare :
Astfel
6 6
– în cazul în care rata inflației este de 19%, Cts vor fi egale cu 2.467 x 10 , Ctml = 142 x 10 ,
iar volumul plasamentelor va fi :
6 0,06 0,36 0,29 1,74
P= 212 x 10 x 2.467 x 10 x 142 x 10 =
0,06 0,29 6 6
= 212 x 2.467 x 142 x 125,8 x 10 = 178.013 x 10
6 6
– în cazul unei rate a inflației de 20% , Cts = 2.488 x 10 , Ctml = 143 x 10 , iar volumul plasamentelor va fi :
6 0,06 0,36 0,29 1,74
P = 212 x 10 x 2.488 x 10 x 143 x 10 =
0,06 0,29 6 6
= 212 x 2.488 x 143 x 125,89 x 10 = 179,505 x 10
6 6
– dacă rata inflației va ajunge la nivelul de 21%, Cts = 2.508 x 10 , Ctml = 144 x 10 , în timp ce volumul plasamentelor va fi :
6 0,06 0,36 0,29 1,74
P = 212 x 10 x 2.508 x 10 x 144 x 10 =
0,06 0,29 6 6
= 212 x 2.508 x 144 x 126 x 10 = 180.573 x 10
Din calculele efectuate mai sus rezultă că volumurile estimate ale plasamentelor pe anul 2003 se situează la nivelurile prezentate în tabelul următor:
CONCLUZII
În urma analizei evoluției resurselor și plasamentelor în anii 2000 și 2001 efectuate la Banca Agricolă- Raiffeisen, sucursala Mehedinți, s-au constatat:
volumul total al depozitelor s-a mărit de la suma de 39.994 mil. lei la 53.692 mil. lai. Depozitele la termen au înregistrat o creștere în volumul total al depozitelor începând cu anul 2000. Dar această creștere a dus la creșterea costurilor de finanțare, datorită dobânzilor mari plătite la aceste depozite.
În schimb, depozitele la vedere constituie pentru bancă o sursă de finanțare ieftină.
volumul creditelor acordate a crescut de la 431 mil. lei la 2.191 mil. lei. În funcție de scadență, ponderea cea mai mare în totalul creditelor o dețin creditele pe termen mediu și lung curente, aceasta datorită ratelor dobânzii practicate de bancă. Această politică a băncii, deloc prudențială, a făcut ca ponderea creditelor pe termen mediu și lung restante să fie de 11% iar a celor pe termen scurt de 7% din totalul creditelor acordate.
În anul următor, 2001, situația se îmbunătățește, ponderea principală în total credite deținând-o creditele pe termen scurt, ceea ce arată de data aceasta o politică prudențială adoptată de bancă, limitând astfel gradul de expunere pe clienți și sectoare de activitate, selectarea riguroasă a acestora și consolidarea relațiilor de parteneriat cu ei.
În funcție de forma de proprietate, creditele sunt destinate în totalitate sectorului privat. Aceasta s-a datorat politicii băncii de asprijini în mai mare măsură sectorul privat.
Creditele acordate populației au ca scop achiziționarea de bunuri de consum, achiziționarea de autoturisme și credite personale pentru necesități generale. În total credite acordate populației, ponderea cea mai mare o dețin cele pentru investiții în agricultură, care în viitor vor scădea foarte mult datorită situației în care se află agricultura în prezent.
În condițiile menținerii unui mediu economic instabil, banca nu a manifestat o prudență, așa cum ar fi trebuit, în întreaga sa activitate, o situație destul de evidentă în trecut, ceea ce a dus la o înrăutățire a imaginii băncii, însă eforturile depuse pentru consolidarea poziției de piață și a situației financiare au dat rezultate și au început să fie vizibile după privatizarea din noiembrie 2001.
Această politică a băncii, deloc prudențială, a făcut ca creditele pe termen scurt, madiu și lung restante să dețină o pondere importantă în totalul creditelor acordate. Însă, o dată cu începerea procesului de privatizare din anul 2001, creditele restante au fost recuperate , urmărindu-se aplicarea cât mai corectă a Normelor Băncii Centrale de scoatere în afara bilanțului a unor credite neperformante și suportarea din venituri a piederilor aferente acestora.
De asemenea, s-a pus accent pe schimbările de ordin calitativ intervenite în structura organizatorică.
Pe baza studiului estimativ efectuat, realizând o comparație între volumul posibil al resurselor și plasamentelor la sfârșitul anului 2002, respectiv 2003 s-a constatat că dacă se menține tendința de evoluție din anul 2001, totalul resurselor va fi mai mare decât cel al plasamentelor.
Ca urmare, Sucursala Mehedinți va trebui să găsească noi modalități de utilizare a resurselor sale :
– cedarea excedentului de resurse Centralei Băncii Agricole – Raiffeisen pentru a le distribui sucursalelor care înregistrează deficite ;
– acordarea de noi credite clienților săi :
– participarea pe piața locală interbancară.
Pentru atingerea obiectivelor referitoare la volumul de activitate, cota de piață, structurile și adaptabilitatea băncii la schimbările pieței pentru anii următori, se are în vedere promovarea unui mix de marketing echilibrat la nivelul tuturor componentelor sale.
Se vor urmări acțiuni care să contribuie la perfecționarea produselor și serviciilor existente și lansarea pe piață a altora, lărgirea gamei de produse și servicii, adaptarea calitativă a produselor și serviciilor la nivelul segmentului de piață deservit.
De asemenea, se are în vedere promovarea unei strategii a nivelului mediu al prețurilor, diversificarea acestora, adaptarea rapidă la condițiile pieței.
Totodată, la atingerea obiectivelor contribuie sprijinirea promovării imaginii globale, a promovării exclusive a unor produse și servicii prin acțiuni promoționale permanente, realizate alternativ prin diverse mijloace, de către bancă și agenții specializate. Banca mai urmărește extinderea distribuției pentru anumite produse.
În perspectivă, banca își propune intensificarea eforturilor investiționale pentru crearea premislor necesare menținerii în topul celor mai performante bănci.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. C.Basno,N. Dardac – “Monedă.Credit. Bănci”, Buc., Ed. Didactică și Pedagogică, 1999
C.Floricel
2. Gh. Bărbulescu – “120 de ani de credit pentru agricultura românească”, Buc.,
Ed. Cons, 1993
3. M. Burtică , – “Previziune. Metode și tehnici” ,Ed. Mirton, Timișoara, 1998
Gh. Vârlan
4. S. Cerna – “Banii și creditul în economia contemporană”, Buc.,
Ed. Enciclopedică, 1994
5. V. Dedu – “Managemnetul bancar”, Buc., 1996
6. M. Isărescu – “Sistemul bancar în Româia” , București, 1996
7. I. Turcu – “Operațiuni și contracte bancare”, Buc. Ed. Lumina Lex, 1997
8. I Văcărel – “Finanțe publice”, Buc. Ed. Didactică și Pedagogică, 2000
9. xxx – “Lg. 58 / 1998” – privind activitatea bancară
10. xxx – “ Raportul anual BA-Raiffeisen 2000, 2001”
11. xxx – “Final de privatizare BA-Raiffeisen”, 28 Noiembrie 2001, Buc.
12. xxx – “Situații financiare ale Sucursalei Mehedinți a Bancii Agricole-
Raiffeisen pe anii 2000 și 2001”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Estimatii Privind Volumul Posibil al Resurselor Si Plasamentelor (b.a. Xyz S.a.) (ID: 132022)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.