Estetica ținutei este dată îndeosebi de coloana vertebrală, de poziția capului și a gâtului, poziția umerilor, a trunchiului, a șoldurilor, a… [601790]
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1. Importanța temei
Estetica ținutei este dată îndeosebi de coloana vertebrală, de poziția capului și a gâtului,
poziția umerilor, a trunchiului, a șoldurilor, a abdomenului.
Coloana vertebrală este axa osoasă de bază care contribuie la menținerea ținutei corecte,
funcționalitatea ei fiind asigurată de o serie de elemente pasive (ligamente) și de mușchi prin
tonusul, elasticitatea și forța lor.
La vârsta de creștere se observ ă o frecvență mare a abaterilor de la ținuta corectă a
corpului, abateri care au fost denumite cu termeni de atitudini vicioase (deficiențe), caracterizate
prin accentuarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale sau apariția unor curburi anormale,
însoțite de poziția incorectă a capului și gâtului, umerilor, abdomenului.
Diformitățile coloanei vertebrale tulburǎ atât dinamica ei normalǎ cât și procesul
armonios al creșterii, ducând la instalarea unui cerc vicios care accentueazǎ permanent
diformitatea. Indiferent de etiologia diformității vertebrale, factorul biomecanic intervine cu un
rol agravant în toată perioada creșterii. De exemplu, în timpul puseului pubertar de creștere,
atitudinea în cifoza toracalǎ, atât de obișnuitǎ și frecvența în viața zilnicǎ (statul în bancǎ la
școalǎ, de exemplu) face ca presiunile sǎ se distribuie inegal la nivelul vertebrelor
supraîncǎrcând peretele vertebral anterior. Sub influența presiunilor excesive, partea anterioarǎ a
corpului vertebral își va încetini sau opri complet creșterea, ducând la cuneiformizarea
vertebrelor. Aceasta cuneiformizare va antrena accentuarea cifozei și odatǎ cu ea, accentuarea
supraîncǎrcarii corpului vertebral la partea sa anterioară. Se închide astfel cercul vicios care
agravează progresiv cifoza .
Pe lângă daunele de ordin estetic, aceste atitudini vicioase pot stânjeni diferitele funcții
organice, ca de exemplu respirația, iar menținerea lor timp îndelungat poate să ducă la modificări
ale tonusului și lungimii mușchilor și lig amentelor și la instalarea deviațiilor structurale ale
coloanei vertebrale, deviații structurale în care, pe lângă modificarea ireductibilǎ sau puțin
reductibilǎ a curburilor apar modificări ale corpilor vertebrali și o tendințǎ netă de agravare.
Deși fre cvența deviațiilor vertebrale structuale nu au caracterul ”de masă” al atitudinilor
vicioase, ea este totuși destul de importantǎ.
Deviațiile structurale netratate la timp pot să evolueze cǎtre stadii de o gravitate extremǎ,
cǎtre adevarate prăbușiri ale coloanei, pe care le poate stabili numai intervenția chirurgicalǎ și
numai sacrificarea mobilitǎții coloanei, ceea ce reprezintǎ un handicap pentru toatǎ viața.
Deformațiile coloanei vertebrale sunt multiple, intereseazǎ atât planul frontal (de fața)
cât și planul sagital (de profil) și de cele mai multe ori sunt combinate.
1.2 Motivația alegerii temei
Coloana vertebralǎ este cel mai important segment al aparatului locomotor.
De ea sunt legate celelalte segmente care alcǎtuiesc toracele și bazinul și tot pe ea se
inseră membrele superioare și inferioare, de aceea orice modificare structuralǎ sau dezaliniere a
unui segment vertebral va atrage dupa sine o perturbare a simetriei corpului și direcției de
mișcare cu repercursiuni uneori grave și asupra organelor interne: plǎmani, inima, etc.
De aici apare necesitatea tratării atât preventiv cât și terapeutic a dezalinierilor coloanei
vertebrale ce apar în cifoza toracala , ca urmare a unor cauze multiple, unele predispozante
(congenitale, neuromusculare, posttraumatice, tumori vertebrale, boli genetice ale scheletului,
boli metabolice -rahitism, insuficiență musculară în cazul adolescenților care cresc brusc în
înălțime, vâ rsta, etc).
Tratamentul kinetoterapeutic constituie o metodǎ importantǎ de redresare a deviațiilor
coloanei vertebrale ce apar la copii si adolescenți, poate înlocui în unele situații tratamentul prin
intervenție chirurgicală.
1.3 Tratarea temei in literatura de specialitate
Kinetoterapie , ortografiată și chinetoterapie , denumită și chineziterapie sau kinetologie
medicală este un tip de gimnastică medicală, care înseamnă, etimologic, terapia prin mișcare .
Se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într –
un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiunea pe care o
prezintă.
Kinetoterapia face par te din medicină fizică și studiază mecanismele neuromusculare și
articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin
programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții
diminuate.
Cifoza se refera la conturul normal al coloanei vertebrale toracice (dorsale) sau sacrate.
Reprezinta curbura fiziologica in plan sagital (in planul ve rtical de simetrie al corpului, c urbura
fiind orientata spre posterior), la aceste 2 nivele. Ca o entitate patologica, cifoza se refera la
accentuarea acestor curburi fiziologice. Cifoza poate aparea ca o deformare a coloanei vertebrale
doar in planul sagital al corpului sau poate aparea in asociere cu o alta curbura, de data aceasta in
planul coronal (curbura orientata spre lateral) al corpului si astfel rezulta cifo -scolioza. Cifoza
dorsala fiziologica este definita de un unghi Cobb intre 20 si 40 de grade, masurat intre vertebra
toracala 2 si vertebra toracala 12.
Recuperarea medicala in general si kinetoterapia in mod special, reprezinta cea mai
importanta parte a tratamentului in cifoza, cu putine exceptii. Desigur, nu poate inlocui o
interventie chirurgicala sau ortopedica atunci cand acestea sunt necesare si nici terapia
medicamentoasa in ace le cazuri selectionate care raspund mai bine.
CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICO – ȘTIINȚIFICǍ A LUCRARII
2.1. Aspect e fundamentale de anatomie si biomecanica coloanei vertebrale
Coloana vertebralǎ apare ca un ax central de susținere a co rpului omenesc, segmentul
dorsal ocupând o poziție foarte importantǎ, solicitǎrile mecanice pe care le suferă reflectându -se
în structura anatomică a elementelor componente.
Coloana vertebrala consideratǎ ca întreg are triplu rol:
protejeazǎ mǎduva spinǎrii;
este axul de susținere a scheletului;
participǎ la executarea diferitelor mișcǎri ale trunchiului și capului;
Scheletul coloanei vertebrale
Coloana vertebralǎ – segmentul axial al scheletului trunchiului – este alcǎtuitǎ la om din
33-34 de vertebre. Vertebrele sunt dispuse metameric – una deasupra alteia – și sunt împarțite
dupǎ regiunile cǎrora aparțin în:
Vertebre cervicale ( 7 )
Vertebre toracale (12 )
Vertebre lombare ( 5 )
Vertebre sacrale ( 5)
Vertebre cocigiene ( 4 -5 )
Fig. nr.1 Coloana vertebrală
Vertebrele au o parte anterioarǎ, denumitǎ corp, și o parte posterioarǎ, denumitǎ arc.
Aceste două pǎrți închid între ele canalul vertebral.
Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasǎ și are forma unui cilindru scurt care
prezintǎ douǎ fețe ( superioarǎ și inferioarǎ) și o circumferințǎ. Cele două fețe ale corpului
vertebral sunt alcǎtuite dintr -o lamǎ de țesut osos fibros, numita placǎ te rminală.
Arcul vertebral are o formǎ neregulatǎ. Posterior și median prezintǎ o apofizǎ spinoasǎ ,
lateral douǎ apofize transverse și deasupra și dedesubt câte douǎ apofize articulare.
Între apofiza spinoasǎ și apofizele articulare se gǎsesc lamele vertebrale; porțiunile care
leagǎ arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi..
Fig. nr.2 Schema unei vertebre vazută de sus
1. corp vertebral;
2. pedicul
3. apofiza articulară
4. apofiza transversă
5. apofiza spinoasă
6. lama vertebralǎ
7. orificiu rahidian
Vertebrele cervicale au corpul alungit transversal, canalul vertebral este mare și
triunghiular, apofizele spinoase scurte și puțin înclinate, apofizele transverse prezintǎ la baza lor
un orificiu pentru artera vertebralǎ.
Vertebrele toracale (dorsale) au corpul rotund, canalul vertebral îngust și circular,
apofizele spinoase mult înclinate înapoi. Apofizele transverse prezintǎ la vârful lor, pe fața
anterioarǎ, o fațetǎ articularǎ pentru tuberozitatea coastei corespunzǎtoare.
Vertebrele lombare sunt cel e mai voluminoase ; au corpul ușor lǎțit transversal,
apofizele spinoase dispuse orizontal, iar apofizele transverse atrofiate. Vǎzut din profil, corpul
vertebrelor lombare este mai înalt la partea lui anterioarǎ decât la cea posterioarǎ.
Vertebrele regi unii sacro -coccigiene, în numar de 9 -10, fuzioneazǎ între ele, primele 5
formează sacrul iar ultimele 4 -5 alcǎtuiesc coccigele.
A. Articulațiile coloanei vertebrale
Între vertebre se realizeazǎ o serie de linii articulare, pe care le deosebim în:
a) Articulațiile corpilor vertebrali (intersomatice);
b) Articulațiile apofizelor articulare;
c) Articulațiile lamelor vertebrale;
d) Articulțiile apofizelor spinoase;
e) Articulațiile apofizelor transverse;
Fig. nr. 3 Articulațiile intervertebrale
a) Articulațiile corpil or vertebrali sunt amfiartroze perfecte.
a.1. Suprafețele articulare sunt date de fețele superioare și inferioare ușor concave ale
corpilor vertebrali, între care se gasesc discurile intervertebrale.
a.2. Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibro -cartilaginoase, constituite dintr -o
porțiune periferică fibroasă numitǎ inel fibros și una centrală numitǎ nucleul pulpos.
Fig. nr. 4 Disc intervertebral
Discul intervertebral este avascularizat și inervat parțial. Inervația este la nivelul inelului
fibros și este efectuatǎ de ramurile nervoase ale nervilor sinu -vertebrali (care inerveazǎ și
ligamentul vertebral posterior).
Rolul discurilor intervertebrale:
Contribuie, prin prezența lor, la menținerea curburilor coloanei;
Favori zeazǎ, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea
mișcǎrii;
Transmit în toate direcțiile greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;
Amortizeazǎ șocurile sau presiunile la care fiecare segment este supus în urma
mișcǎrilor
a.3. Aparatul ligamentar este alcǎtuit din douǎ ligamente: ligamentul vertebral comun
posterior și ligamentul vertebral comun anterior.
Ele alcǎtuiesc douǎ benzi ce se întind pe toatǎ lungimea coloanei vertebrale.
Ligamentul vertebral comun anterior este aderent de corpurile vertebrale până la
nivelul lamelor terminale și trece în punte peste discurile intervertebrale. Între ligament,
marginea vertebrei și disc existǎ un spațiu umplut cu țesut conjunctiv lax, dotat cu o
vascularizație mai mult venoasă și terminații nervoase senzitive. În acest spațiu prin osificarea
țesutului conjunctiv lax, apar osteofitele coloanei vertebrale, semnul radiologic al discartrozelor.
Ligamentul vertebral comun anterior este pus în tensiune în timpul exte nsiei coloanei, pe care o
limiteazǎ.
Ligamentul vertebral comun posterior are o dispoziție contrarǎ și anume se leagǎ
intim de discurile intervertebrale și trece în punte peste corpurile vertebrale. El este pus în
tensiune în mișcarea de flexie a col oanei, mișcare pe care o limiteazǎ.
b) Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a
suprafețelor articulare una pe cealaltǎ
b.1. Suprafețele articulare sunt date de apofizele articulare
b.2. Aparatul capsulo -ligamentar e ste alcǎtuit dintr -o capsulǎ fibroasǎ subțire, întǎritǎ în
regiunile dorsală și lombarǎ printr -un ligament posterior.
b.3. Sinoviala este foarte laxǎ și prezintǎ unele prelungiri. În poziția stând aceste
articulații preiau 20% din încǎrcǎtura vertebralǎ. Însǎ în poziția stând cu trunchiul aplecat
înainte, ele nu mai preiau nimic din încǎrcǎtura vertebralǎ, lǎsând întreaga sarcinǎ exclusiv
discurilor intervertebrale.
c) Articulațiile lamelor vertebrale
Între lamele vertebrale nu existǎ propriu -zis articulații . Totusi ele sunt unite prin niște
ligamente galbene, alcǎtuite din fascicule de fibre elastice care prin structura lor permit
apropierea și depǎrtarea lamelor vertebrale una fațǎ de alta.
d) Articulațiile apofizelor spinoase
Apofizele spinoase sunt unite între ele prin douǎ feluri de ligamente:
Ligamente interspinoase;
Ligamentul supraspinos;
e) Articulațiile apofizelor transverse
Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.
B. Mușchii coloanei vertebrale
Coloana este menținutǎ de mușchii spinali poliarticulari care, pornind de la sacru și
iliac, merg până la occipital. Sunt astfel dispuși încât formeazǎ un trunchi lombar care se
subțiazǎ pe mǎsurǎ ce se apropie de torace și un altul cervical care se subțiazǎ de aseme nea,
coborând spre torace, rezultând din aceasta o comasare a mușchilor spinali în zonele lordotice
(lombar și cervical).
Sistem
Mușchi Originea Inseția Inervația Acțiunea
Iliocostalul
(m.
iliocostalis)
-mușchi lung Creasta
sacratǎ și
apofizele
spinoase
lombare Fața externǎ a costelor
Apofizele transverse ale
vertebrelor cervicaleC3 –
C7 Nervii
intercostali Extinde
coloana vertebralǎ și
înclinǎ lateral
Coboara
coastele
Lungul
spatelui
(m .
longissim
dorsi) Apofizele
spinoase
vertebrelor
lombare Apofizele spinoase și
transverse ale vertebrelor
toracale
Coaste
Apofize articulare ale
vertebrelor cervicale
Apofiza mastoid Nervii
intercostali Extensia
coloanei vertebrale
Extensia și
rotația capului
Mușchi scurți
7perechi Apofizele
transverse Apofizele transverse ale
vertebrelor alǎturate Nervii spinali Flecteaza
lateral segmentele
Tabel ul nr. 1 : Sistem intertransvers
Tabelul nr. 2 Sistemul interspinos
cervical
4 perechi
toracal
4 perechi
lombar ale
vertebrelor
din regiunea
respectivǎ coloanei vertebrale
Solidarizeazǎ
vertebrele
Sistem
Mușchi Originea Inseția Inervația Acțiunea
6 perechi
cervicale
3-4 perechi
toracale
4 perechi
Lombare Apofizele
spinoase ale
vertebrelor din
regiunea
respectivǎ Apofizele spinoase
ale vertebrelor
Alǎturate Nervii spinali Extensori ai
segmentelor
coloanei vertebrale
Sistem
Mușchi Originea Inseția Inervația Acțiunea
Rotatori
Submultifzi
(m. rotators)
Apofizele
transverse ale
vertebrelor
toracale Lama vertebralǎ
și apofiza
spinoasǎ a unei
vertebre toracale
supraiacente Nervii spinali Rotesc vertebrele
toracale
Multifidul (m.
multifidus)
Sacrum
Apofizele
transverse ale
tuturor
vertebrelor Apofize spinoase
ale vertebrelor de
deasupra Nervii spinali Flexia, înclinația
laterală și rotația
segmentelor
coloanei
vertebrale
Semispinal al
capului (m.
semispinalis
capits)
Apofizele
transverse ale
ultimelor 4
vertebre
cervicale și ale
primelor 5
vertebre toracale Osul occipital Nervii spinali Extensor și
rotator al capului
Tabel nr. 3 Sistem transversospinos
Tabel nr. 4 Sistem spinotransversar
Semispinal
cervical (m.
semispinalis
cervicis) Apofizele
transverse ale
primelor 5
vertebre vertebre
cervical Apofizele
spinoase ale
vertebrelor
cervicale C2 -C5 Nervii spinali Rotator și
extensor al
regiunii cervicale
Mișcǎri laterale
ale acestei
regiuni
Semispinal
toracal
(m.semispinalis
dorsi) Apofize
transverse ale
vertebrelor
toracale T6 -T10 Apofizele
spinoase ale
primelor 4
vertebre toracale
și ultimelor 2
cervicale Nervii spinali Rotator și
extensor al
regiunii toracale,
cǎreia îi dǎ
mișcǎri de
lateralitate
Sistem
Mușchi Originea Inseția Inervația Acțiunea
Splenius al
capului
(m. splenius
capitis) Apofizele
spinoase ale
vertebrelor
C7,T1,T2,T3 Apofiza mastoid
Osul occipital Nervii cervicali Rotește capul
Splenius al
gâtului
(m. splenius
cervicis) Apofizele
spinoase ale
vertebrelor T3 –
T6 Apofize
transverse ale
vertebrelor C1 –
C3 Nervii cervicali Extensia capului la
contracție
bilateral
Înclinǎ sau rotește
la contracție
unilateralǎ
Mușchii Flexori Sternocleidomastoidianul, drept anterior cap, mic drept anterior cap,lungul
gâtului, scaleni
Marele drept abdominal, marele oblic abdominal, micul oblic abdominal
Mușchiul psoas iliac
Mușchii Extensori Splenius al capului,marele complex, micul complex, marele și micul drept
posterior al g âtului, marele și micul oblic posterior al gâtului
Erectorul coloanei (iliocostalul, lungul dorsal, spinotransversalul
Înclin ǎtori laterali Sternocleidomastoidianul,scalene, mu șchii cefei care fac extensia, trapezul
Marele și micul oblic abdominal
Pătratul lombar, psoasul iliac
Intertransversalii
Tabel ul nr.5
Coloana vertebralǎ ca întreg anatomic :
Coloana vertebralǎ are direcție verticalǎ, însǎ nu este dreaptǎ.
În lungimea sa prezintǎ curburi, unele în plan sagital (curburile antero – posterioare) și
unele în plan frontal (curburile laterale)
Coloana vertebralǎ are patru curburi antero -posterioare:
Curbura cervicalǎ cu convexitatea anterior și puțin pronunț atǎ (între C1 și T2)
Curbura toracalǎ(dorsal) cu convexitatea posterior; este cea mai întinsa dintre
toate curburile coloanei vertebrale(între T3 -T12)
Curbura lombarǎ cu convexitatea anterior; se intinde de -a lungul celor cinci
vertebre lombare, fiind mai accentuatǎ în dreptul ultimelor trei vertebre.
Curbura sacrococcigianǎ cu convexitatea posterior se intinde pe toatǎ lungimea
sacrului și coccisului.
Rotatorii De partea mușchiului
-lungul gâtului, spleniusul gâtului, mușcchii cefei
-micul oblic abdominal
De partea opusa mușchiului
– Sternocleidomastoidianul,trapezul, mușchii cefei, semispinalul
-marele oblic, psoasul iliac
Fig. nr. 5 Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale
Curburile au un rol important în pǎstrarea poziției normale a corpului atât în poziție
staticǎ, cât și în mers. Ele mai au rolul de a amortiza anumite forțe care se exercitǎ asupra
coloanei vertebrale.
Curburile coloanei care au convexitatea îndreptatǎ ant erior se mai numesc lordoze,
(lordoza cervicalǎ și lordoza lombarǎ), curbura toracalǎ se mai numește cifozǎ toracalǎ.
Atât lordozele cât și cifoza toracalǎ normalǎ au anumite curburi. Din cauze foarte variate
își pot schimba raza de curburǎ devenind mai ac centuate și dau stǎri patologice care deformeazǎ
coloana vertebralǎ și întreg corpul.
Curburile laterale
Coloana vertebralǎ prezintǎ și curburi laterale spre stânga sau spre dreapta; deosebim aici
douǎ tipuri:
a) Tipul obișnuit, se întâlnește mai des și p rezintǎ:
Curbura cervicalǎ cu convexitatea spre stânga:
Curbura dorsalǎ cu convexitatea spre dreapta;
Curbura lombarǎ cu convexitatea spre stânga.
b) Tipul obișnuit inversat care prezintǎ aceleași curburi ca precedentul, numai că
sunt îndreptate invers.
Curbura dorsalǎ spre dreapta sau spre stânga s -ar datora obișnuinței de a lucra mai mult
cu mâna stânga (stângaci), sau cu mâna dreaptǎ (dreptaci).
Curburile laterale ale coloanei vertebrale au o anumitǎ curburǎ în cazurile normale, care
nu deformeazǎ nici coloana vertebralǎ și nici poziția verticalǎ a corpului.
În anumite cazuri aceste curburi se pot accentua provocând deformarea corpului.
Noțiuni de biomecanicǎ
La baza mobilitǎții articulare stǎ ceea ce Schmorl a denumit “segment motor”, alcǎtuit
din di scul intervertebral și ligamentele sale, gǎurile de conjugare, articulațiile interapofizare și
apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor poate fi împarțit într -un stâlp anterior și unul posterior.
Stâlpul anterior este mai puțin mobil, mai s olid, prezintǎ relativ rare inserții musculare și
constituie elementul principal de susținere mecanicǎ pasivǎ a coloanei.
Stâlpul posterior prezintǎ numeroase inserții musculare și reprezintǎ elementul principal
motor al coloanei vertebrale.
Statica coloa nei vertebrale
În ortostatism sau în repaus coloana vertebralǎ are o direcție verticalǎ și o formǎ
sinuoasǎ, mai ales în plan sagital. În fizicǎ este cunoscut faptul cǎ o coloanǎ elastic cu curburi
oferǎ o rezistențǎ mai mare la presiunile verticale decât o coloanǎ perfect rectilinie.
Curburile atenueazǎ șocurile verticale și favorizeazǎ menținerea echilibrului coloanei pe
bazin, ușurând eforturile centurii musculare a coloanei. Aceastǎ atitudine și formǎ se mențin
grație jocului tonicitǎții musculare, ela sticitǎții ligamentelor și discurilor, precum și datoritǎ
îmbinǎrii anatomice a celor 24 de segmente osoase din care este compusǎ coloana vertebralǎ,
segmente care își adapteazǎ unul altuia diferitele suprafețe articulare.
Atitudinea coloanei vertebrale de pinde și de vârstǎ , sex, profesie, starea de obosealǎ.
Copilul mic, la patru luni își poate menține capul singur dar, își ridicǎ trunchiul și poate
ședea numai dacǎ este susținut, coloana vertebralǎ rǎmânând în întregime flectatǎ înainte în plan
sagital. Contractarea maselor mușchilor lombari nu se face decât într -un grad foarte redus.
Atitudinea cifoticǎ dispare abia cǎtre sfârșitul primului an, când copilul începe sǎ meargǎ și când
pentru pǎstrarea echilibrului în stațiune bipedǎ se instaleazǎ curbura lombarǎ cu convexitatea
înainte (lordoza compensatorie) .
Echilibrul intrinsec.
În stațiune verticalǎ, la adult, linia gravitației trece prin tragus, deci înaintea articulației
atlanto -occipitale, prin partea anterioarǎ a umǎrului, ușor posterior fațǎ de linia imaginarǎ care
unește cele doua capete femurale, prin mijlocul feței externe a marelui trohanter, anterior axei
transversale a articulației genunchiului și puțin posterior celei tibio -tarsiene.
Datoritǎ curburilor coloanei, proiecția centrelor de greutate a diferitelor segmente nu se
găsește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului.
Acțiunea gravitației produce de la vertebrǎ la vertebrǎ solicitări rotaționale, care tind sǎ
accentueze curburile și trebuie neutralizate deoarece , altfel coloana s -ar prăbuși. Forțele care se
opun solicitǎrilor rotaționale sunt ligamentele.
La nivelul coloanei dorsale proiecția centrului de greutate a corpului trece anterior
coloanei. Aceasta s -ar prǎbuși înainte dacǎ nu ar interveni forța ligamen tului vertebral comun
posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la nivelul
coloanei lombare și a celei cervical, proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar
forțele care se opun prăbușirii su nt reprezentate de rezistența ligamentului vertebral comun
anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări.
Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitările sunt discurile intervertebrale, ele nu
stau î n tensiune ca ligamentele, ci sub presiune.
Între aceste douǎ categorii de elemente anatomice, ligamentele pe de o parte și discurile
de alta, supuse unor forțe contrare, se stabilește o anumitǎ stare de echilibru, denumitǎ de
Steindler “echilibru intri nsec”.
Existența acestui echilibru intrinsec explicǎ de ce o coloanǎ vertebralǎ, chiar dacǎ i se
scot toți mușchii, ramâne o unitate destul de rigidǎ și continuǎ sǎ -și pǎstreze curburile.
Echilibrul extrinsec
În afara echilibrului intrinsec coloana dispune, dupa cum am menționat, de un mare
numǎr de grupe musculare, care prin tonicitatea lor îi asigură și un echilibru extrinsic, corsetul
musc ular.
Tipurile de ținutǎ
Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizea zǎ în același mod la toți indivizii normali.
Aceasta face ca ținuta coloanei vertebrale sǎ difere de la individ la individ și ea trebuie pusǎ în
legaturǎ cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planul antero -posterior, ca urmare a
gradului de înclinar e înainte a bazinului.
Staffel deosebește astfel cinci tipuri generale de ținutǎ
1. Spatele normal -este acela în care curburile vertebrale în sens antero -posterior
prezintǎ o arcuire normală, cu o înclinare normală a bazinului.
2. Spatele rotund -este foarte fre cvent. Convexitatea dorsalǎ coboarǎ și cuprinde și
vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micșoreazǎ și ca întindere și ca
profunzime. Bazinul este înclinat ușor înainte și în jos.
3. Spatele plat – este mai puțin frecvent decât spatele rotun d. Convexitatea dorsalǎ și
concavitatea lombarǎ dispar, dar înclinarea bazinului se menține micǎ. Scapulele apar reliefate
înapoi. Acest tip de spate provoacǎ scoliozele cu evoluția cea mai gravǎ.
4. Spatele concav – plat ( lordotic) – este și mai puțin frecv ent. Concavitatea lombarǎ
se accentueazǎ mult prin înclinarea puternicǎ a bazinului înainte, în timp ce convexitatea dorsalǎ
dispare.
5. Spatele concav – rotund – este cel mai puțin frecvent. Concavitatea lombarǎ se
accentueazǎ, de asemenea mult, dar concomit ent se accentueazǎ si convexitatea dorsalǎ.
Coloana vertebralǎ trebuie consideratǎ ca o unitate funcționalǎ și fiecare tip de posturǎ
trebuie considerat ca o adaptare spontanǎ la anumite condiții deosebite de staticǎ și dinamicǎ.
Fig. nr. 6 Morfotipuri rahidiene
De asemenea trebuie luat în considerare rolul deosebit al bazinului în determinarea
atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se constituie în suportul funcțional al coloanei vertebrale,
participând activ la statica si dinamica acesteia. Or ice disfuncție la nivelul acestuia (suferință,
asimetrie funcționalǎ sau staticǎ) având severe repercursiuni asupra ansamblului funcțional –
biomecanic al coloanei vertebrale.
Bazinul împreună cu membrele inferioare se constituie în suportul biomecanicii c oloanei
vertebrale.
2.2 Etiopatogenie si tablou clinic in cifiza toracala
Etiologie
Etiologia cifozelor este vastă, cuprinzând cauze multiple, unele predispozante:
Congenitale: defect de formare a corpilor vertebrali, malformații vertebrale cu
caracter familial;
Neuro -musculare: afecțiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
Post-traumatice (tasări vertebrale în urma unor accidente, fracturi sau
contracturile din tetanos sau epilepsie);
Tumori vertebrale;
Boli genetice ale scheletului (osteocondr odistrofii);
Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasă), precum și spondilita
anchilozantă care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico -dorsale
progresive și ireductibile;
Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
Insuficiență musculară, în cazul adolescenților care au crescut repede în înălțime,
fără a avea un tonus muscular și ligamentar suficient; poziția greșită în bancă sau la locul de
muncă, miopia;
Vârsta – vârstnicii (peste 60 -80 de ani), cu osteoporoză sau osteomalacie și tasare
anterioară a discurilor intervertebrale, prin hipotonia mușchilor paravertebrali, prezintă o cifoză
mai mult sau mai puțin accentuată localizată de obicei cervico -dorsal la barbați și dorso -lombar
la feme i.
Cifoza poate a pǎrea ca o deformare a coloanei vertebrale doar în planul sagital al corpului
sau poate apărea în asociere cu altă curbură, de data aceasta în planul coronal (curbura orientată
spre lateral) al corpului și astfel rezultă cifo -scolioza.
Cifoza dorsală fiziologică este definită de un unghi Cobb între 20ș și 40ș, măsurat între
vertebra T2 și T12. Unghiul Cobb reprezintă o masurătoare care se face pe radiografia coloanei
vertebrale cu ajutorul unor tangente trasate prin platoul superior al T2 și prin platoul inferior al
T12. Un unghi Cobb de peste 40ș definește cifoza patologică sau cocoașa. Coloana vertebrală
trebuie să fie echilibrată și astfel, într -o încercare de compensare a cifozei toracale vor apǎrea și
hiperlordoza lombară și chiar cer vicală. Prin aceste compensări, biomecanica coloanei vertebrale
este mai echilibrată, însă nu fără consecințe: risc mai mare de discopatie degenerativă și durere.
Apare astfel o postură cu capul și trunchiul aplecate înainte și cu bazinul proeminent înspre
posterior. Cifoza se poate întâlni și la un nivel cervical și lombar, însă în aceste situații orice
curbură posterioară a coloanei vertebrale este considerată patologică.
Cifoza poate fi congenitală sau dobândită în cursul vieții. Forma cel mai des întâ lnită este
cea dobândită și cea mai frecventă cauză este postura incorectă, încă din primii ani ai copilăriei.
Forma posturală a cifozei poate fi corectată complet, fără sechele, prin menținerea unei posturi
corecte la masă, în bancă sau la birou, prin pra cticarea regulată a sportului și nu în ultimul rând
printr -un program de kinetoterapie sub îndrumarea unui terapeut licențiat.
Cifoza apare la orice vârstă, însă este extrem de rar întâlnită de la naștere. Există și forme
de cifoză congenitală și acestea sunt legate de anumite malformații ale coloanei vertebrale izolate
sau asociate cu alte malformații ale sistemului nervos centra l. Toate acestea sunt întâlnite în așa
numitele defecte de tub neural și cel mai clar exemplu este spina bifida. După cum am precizat
deja, aceste malformații sunt rar întâlnite.
La vârsta adolescenței sunt întâlnite mai frecvent doua tipuri de cifoză dor sală: cifoza
idiopatică a adolescentului sau cifoza Scheuermann și cifoza posturală . Prima reprezintă o
formă de cifoză dobândită primară, de cauza necunoscută în timp ce a doua este tot o forma
dobândită, însă secundară posturii incorecte.
În cifoza Sche uermann se constată la radiografia coloanei vertebrale, o modificare
structurală la nivelul corpilor mai multor vertebre alăturate. Partea anterioară a corpilor vertebrali
devine mai “subțiată” și astfel vertebrele devin mai înclinate în față (anterior) și se formează o
concavitate anterioară. În partea posterioară, acestei concavități îi corespunde o convexitate care
reprezintă cifoza. Pe radiografia efectuată din lateral, fiecare vertebră afectată arată ca un “V” cu
vârful orientat spre anterior și cu des chiderea unghiului înspre posterior.
Afecțiunea este diagnosticată de obicei la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani și
este progresivă. Până în prezent, nu s -a identificat nicio metodă pentru a stopa evoluția bolii, ea
se oprește de la sine atunci când adolescentul atinge maturitatea osoasă, în general între vârstele
de 19 -21 de ani. Această formă de cifoză este definită medical ca o curbură toracică anormală
care determină o înclinare a unghiului vertebral anterior de cel puțin 5 grade și care afectează cel
puțin 3 vertebre consecuti ve.
Definiția medicală este foarte importantă deoarece diferențiază cifoza Scheuermann de
cifoza posturală, de asemenea foarte frecvent întâlnită la adolescenți. Diferențierea între cele 2
forme de cifoză este esențială deoarece dictează metodele de terapie care trebuie aplicate –
acestea sunt mai agresive în cifoza Scheuermann.
Cifoza posturală este mai des întâlnită la fete decât la băieți și este cauzată, după cum
indică și numele, de postură incorectă și de slăbirea ligamentelor și a musculaturii de la nivelul
spatelui. Postura incorectă determină în final un dezechilibru în tonusul musculaturii
paravertebrale și aceasta duce la aspectul de cocoașă. Pe radiografie nu se identifică acele
caracteristici ale cifozei idiopatice a adolesc entului și astfel se face diagnosticul de cifoza
posturală.
Această formă de cifoză nu este evolutivă și se poate corecta ușor prin adoptarea unei
posturi corecte, practicarea unui sport și printr -un program simplu de kinetoterapie. Este
important ca și ac eastă formă de cifoză considerată “banală” să fie corectată din timp deoarece
dacă persistă, se poate asocia cu tulburari cardio -respiratorii, cu durere și cu afectarea percepției
de sine – mai ales că este vorba despre adolescenți.
Indiferent de cauză, c ifoza poate determina durere osoasă sau datorată contracturii
musculaturii paravertebrale și chiar poate evolua cu complicații neurologice prin îngustarea
canalului vertebral și compresiune pe măduva spinală sau pe rădăcinile nervilor spinali. De
asemenea, cifoza, dacă este accentuată determină compresiune asupra organelor toracice și astfel
funcția cardio -vasculară și respiratorie pot fi profund alterate.
Având aceste idei în minte, cifoza poate părea inițial o banalitate, însă nu trebuie
neglijată.
Mecanisme etiopatogenice
Factorii care pot determina apariția unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt
multipli. Uneori ei sunt cunoscuți (congenitali, traumatici, infecțioși, tumorali,etc), însă de cele
mai multe ori aceștia sunt necunoscuți.
Cercetările științifice au condus la evidențierea acestor factori:
factorii genetici (predispoziție familială)
factori metabolici, pot altera formarea țesutului care constituie scheletul de
rezistență al corpilor vertebrali în anumite boli (maladia Scheuerm ann)
factori de deficiență a sistemului de echilibru
asimetrii constituționale
factorul biomecanic, prezent în evoluția tuturor deformațiilor vertebrale
procesul de creștere a organismului, care contribuie în mod esențial la evoluția
tuturor deformarilor vertebrale.
Clasificarea cifozelor :
Din punct de vedere anatomo -patologic, cifozele pot fi:
a) Cifozele tipice sau comune atunci când se produc prin exagerarea curb urilor cifotice normale
(dorsală sau sacro -coccigiană);
Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea înainte a gâtului și capului, iar
inferior prin accentuarea curburii lombare. Omoplații sunt îndepărtați de torace (omoplați «în
aripioare») prin întinderea muschiului trapez și a romboizilor și prin scurtarea marelui pectoral.
Toracele este înfundat și umerii aduși înainte.
Cifoza adolescenților (din cadrul maladiei Scheuermann). Prin pierderea elasticității
nucleului pulpos și împuținarea substan ței discului intervertebral, se ajunge la o micșorare a
spațiului intervertebral. Deoarece, în partea posterioară, micile articulații mențin bine vertebrele,
această apropiere se face mai mult în partea anterioară. Sporirea presiunii în partea anterioară a
unor corpuri vertebrale în creștere duce la tulburări în dezvoltarea epifizelor și la formarea de
vertebre ușor cuneiforme.
b) Cifozle atipice , când se produc prin exagerarea altor curburi decât a celor normale (lombară sau
cervicală).
Din punct de vedere et iologic, cifozele pot fi:
A. Funcționale (nestructurale). Ele sunt deviații tipice, ușoare, cu debut greu de
precizat, cu evoluție lungă și lentă, dar cu prognostic favorabil. În cazul lor nu se constată
modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Cifozele funcționale sunt cele mai frecvente
deviații ale colo anei vertebrale din perioada de creștere. Ele se împart în:
habituale – de obisnuință, de deprindere;
de creștere – apărute în urma disproporției dintre creșterea exa gerată în înălțime și
dezvoltarea insuficiență a musculaturii;
profesionale – există profesii (ex: munca la birou) care predispun la o atitudine
cifotică;
compensatorii și cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
Toate acestea sunt ușor de corectat (prin exerciții funcționale de extensie), uneori prin
simpla îndepărtare a cauzelor care le -a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificari
anatomice în structura elementelor coloanei vertebrale și devin pa tologice.
B. Patologice. Sunt deviații mai accentuate și mai grave decât cele funcționale, ele fiind
însoțite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei
vertebrale. Tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurg ical, kinetoterapeutic), el putând avea
rezultate pozitive doar dacă se intervine precoce prin înlăturarea cauzei care le -a produs.
Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
Congenitale: platispondilia, agene zia discului intervertebral, microspondilia;
Post-traumatice: luxația și fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza
histerotraumatică, sindromul Kummel -Verneuil;
Infecțioase: tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanică, osteomielitică;
Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann). Este cea
mai des întâlnită formă de cifoză patologică;
Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze;
Tumorale: mielomul multiplu, metastaze osoase;
Paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura regiunii,
paralizia cerebrală infantilă, sindroame extrapiramidale;
Endocrine și carențiale: osteoporoza, boala Cushing, rahitismul, osteomalacia;
Cifoza senilă: prin involuția ososasă și insuficie nta musculară;
Psihotice: în afecțiuni psihice depresive;
Cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon, insulină, pot
determina apariția fracturilor de coloană și a cifozei consecutive.
Evoluția cifozei
Majoritatea persoanelor cu cifoză nu necesită îngrijiri medicale speciale și pe termen
lung. După diagnosticul inițial și după ce se începe programul de kinetoterapie, persoana afectată
nu mai are de obicei nevoie de controale medicale. Doar bolnavii care observă o înrăutățire a
stării lor sau o accentuare a curburii spatelui (cocoașei) ar trebui să se prezinte la medic pentru o
nouă evaluare.
Majoritatea persoanelor afectate de cifoză răspund foarte bine la tratamentul prin
kinetoterapie.
Cifoza Scheuermann este o formă de cifoză c are progresează. Este diagnosticată frecvent
în jurul vârstei de 12 -15 ani și nu se poate face nimic care să prevină această boală sau să îi
oprească progresia. Tratamentul ortopedic și kinetoterapia au rolul de a încetini evoluția, cât de
mult este posibi l, și de a minimaliza deformarea coloanei vertebrale. În cele din urmă, când
adolescentul atinge maturitatea osoasă, evoluția bolii se oprește de la sine. Acesta este și
momentul în care se recomandă cel mai adesea intervenția chirurgicală pentru corecția
deformărilor.
Cel mai ușor de prevenit și de tratat este cifoza posturală. Aceste 2 scopuri, prevenția și
corectarea, se ating cu atât mai ușor cu cât kinetoterapia și exercițiile fizice de întărire a
musculaturii spatelui sunt începute mai devreme. Este d e asemenea foarte important ca părinții
care observă tendința copiilor de a menține o postură incorectă să îi educe pe aceștia în legătură
cu poziția corectă la masă, în bancă și cu modul corect de a purta ghiozdanul.
Principalele forme clinice de cifozǎ
Epifizita vertebrală (boala Scheuermann ) sau cifoza juvenilă : se caracterizează clinic
prin cifoza dorsală însoțită de dureri, care apar în perioada de creștere (11 -18 ani). În această
perioada când apare cifoza, pe fondul unei creșteri rapide, pe lângă di versele tulburări endocrine,
intervine și o insuficiență musculară și ligamentară a musculaturii care susține coloana. În cazul
creșterii rapide a scheletului, mușchii nu se pot dezvolta în aceeași măsură, ci seamănă mai
degrabă cu niște elastice întinse c are nu pot face față noilor cerințe. Coloana ia o atitudine ușor
cifotică, determinând creșterea presiunii exercitate în partea anterioară a corpilor vertebrali.
Tinerii care au o cifoză cu o curbură mare, obosesc destul de repede și au dureri spontane
provocate de tentativele de îndreptare a coloanei, precum și la presiune.
Examen radiologic : când cifoza tinde să se consolideze, vertebrele apar mai turtite
anterior decât posterior și au marginile superioare și inferioare neregulate.
Diagnosticul diferenți al se va face cu :
– Morbul lui Pott în fază incipientă. În cifoza adolescenților curbura este mare, nu unghiulară ca în
morbul lui Pott, durerile sunt mai puțin accentuate și corespund unui număr mai mare de
vertebre, contrar durerilor limitate la una, două vertebre, în cazul tuberculozei osoase. Rigiditatea
coloanei nu este însoțită de contractura mușchilor din ’’jgheaburile vertebrale’’ prezența în cazul
tuberculozei osoase;
– Insuficiența vertebrală care apare la fetițe între 10 -15 ani, în urma unui surmena j fizic sau psihic.
Insuficiența este musculară, iar radiografia nu evidențiaza nici o modificare patologică.
Platispondilia se caracterizează prin lǎțirea corpurilor vertebrale. Este o cifoză
congenitală care se manifestă încă din copilărie printr -o supl ețe anormală a rahisului și printr -o
deformație cifo -scoliotică, fără dureri și contracturi musculare.
Examen radiologic: lățirea în ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale .
Agenezia discală (parțială sau totală), de origine congenitală, dar și inflamatorie, se
manifestă tardiv prin fenomene discrete: dureri cu caracter de lumbago; cifoza cu curbură mică,
mai frecventă în regiunea cervicală și lombară, mai rar în cea dorsală.
Examen radiologic : bloc format din două sau mai multe corpuri verteb rale, cu osificarea
ligamentului intervertebral.
Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale căror corpuri sunt
oprite din dezvoltare. Clinic există o cifoză accentuată, dar mai ales apar tulburări neurologice
determinate de compresi uni medulare grave. Tratamentul este chirurgical, cu rezecția corpului
vertebral.
Cifoza din spondilita anchilozantă . Nu este obligatorie, dar apare în cele mai multe
cazuri, deoarece bolnavii își păstrează în continuare poziția de flexie a coloanei. Aceas tă cifoză
se datorează în primul rând contracturii musculare. Doar în fazele mai tardive se poate ajunge la
o cifoză stabilă (ireductibilă), prin anchiloza osoasă sau fibroasă.
Cifoza profesională . Atitudinile cifotice dureroase, fără modificari radiologi ce aparente,
se întâlnesc la cei care practică o profesie care cere o postură specială de lucru (lucratoarele din
croiotorie). Apare de obicei o durere interscapulară; contractura mușchilor care acoperă regiunea
interscapulară, pentru a fixa omoplații în v ederea acordării unui punct solid de sprijin brațelor.
După un efort prelungit acești mușchi se surmenează și apar dureri.
Examen radiologic: la nivelul coloanei afectate apar modificări caracteristice cifozei
(îngustări ale discurilor la partea anterioară ), precum și modificări datorate osteoporozei.
Diagnosticul diferențial se face cu cifozele carențiale și cu boala Paget.
Tratamentul este mult îngreunat datorită vârstei înaintate a indivizilor, precum și a
diferitelor afecțiuni cronice asociate.
Cifoza histero -traumatică apare consecutiv accidentelor (de muncă, alte traumatisme,
mijloace de locomoție, etc.) și se caracterizează printr -o cifoză, care evoluează de la o ușoară
încurbare a regiunii dorsale, până la adevărate atitudini vicioase. În acest caz, bolnavul se
apleacă foarte mult înainte astfel încât privește încontinuu pământul, fiind silit la aceasta de către
cifoza generalizată, la care se poate adăuga și flexia celor două articulații coxo -femurale. Cei mai
mulți dintre indivizi acuză dureri de -a lungul coloanei vertebrale, scăderea forței musculare a
membrelor inferioare, fapt ce îi obligă pe aceștia să meargă sprijinindu -se în baston. Frecvent se
asociază și tulburări psihomotorii.
Sindromul lui Kummel -Verneuil apare după traumatisme, adesea neî nsemnate, care
ating direct sau indirect coloana vertebrală. El evoluează în trei stadii:
în primul stadiu se observă pe lângă fenomenele traumatice imediate, și dureri cu
caracter nevralgic (intercostale, sciatice, abdominale) și unele tulburări motorii ( contracturi,
parestezi). Aceste manifestări patologice durează doar câteva zile, după acest interval,
fenomenele se îmbunătățesc, mergând până la dispariția lor;
al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune, în care bolnavul își poate
începe acti vitățile obișnuite. Acest ‘‘interval liber’’ poate dura uneori 1 -2 ani;
în al treilea stadiu reapar durerile și se instalează diformitatea vertebrală, sub
forma ei cifotică, accentuându -se într -un punct prin proeminența unei apofize spinoase a unei
vertebr e. În acest stadiu apar și fenomene de compresiune medulară, radiculară sau radiculo –
cordonală. Tratamentul este chirurgical și este indicat mai ales când există fenomene de
compresiune medulară.
Cifoza tetanică are și ea o evoluție în 3 stadii:
1. Stadiul I de decalcifiere osoasă;
2. Stadiul II în care apare diformitatea;
3. Stadiul III, de recalcifiere puternică a vertebrelor care formează unghiul
gibozității.
Cifoza medicamentoasă; administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor
mijloace terapeutice de șoc, folosite în special în neurologie, pot duce la apariția unor fracturi de
coloană și la o cifoza consecutivă. Astfel, avem cifozele apărute în urma administrării de
insulină, cortizon sau după șocuri electrice.
Tablou clinic al pacientului cu cifozǎ do rsalǎ
Din punct de vedere clinic, în cazul cifozelor, nu putem vorbi despre o regulă generală în
ceea ce privește simptomatologia acestor deviații vertebrale. Așadar, fiecare tip în parte, prezintă
atât semne subiective cât și obiective diferite de ale cel orlalte.
Există totuși câteva simptome și semne obiective pe care le întâlnim în mai multe cazuri
și anume:
durerea care apare la nivelul curburii, pe apofizele spinoase ale vertebrelor; ea se
resimte la palpare, dar mai ales la percuție;
durerea în c oloana vertebrală este însoțită, întotdeauna, de contractura mușchilor
lungi ai spatelui și de o oarecare rigiditate în mișcări;
cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;
frecvent, se asociază și cu piciorul plat;
pacienții vor avea umerii căzuți anterior și omoplații « în aripioare « ;
agravarea continuă a deviațiilor vertebrale antrenează tulburări respiratorii și
cardiace.
Durerea:
Când este prezentă durerea trebuie sa fie în concordanță cu localizarea deformării spinale.
Durerea poate fi prezentă în adolescența sau la adulți. Caracteristic durerea este localizată distal
de vârful deformării și iradiază lateral în model paraspinal. Durerea este asociată cu activitatea și
se remite în repaus. Durerea este simptomul de debut la 20 -60% dintre pacienții cu cifoză.
Deformarea:
Deformarea progresivă în absența confirmarii radiografice este dificil de documentat.
Pacienții sau membrii familiei observă agravarea d eformării în timp. Umerii par mai rotunzi,
hainele se așează difer it, iar lungimea brațelor pare a crește față de restul corpului.
Complicațiile neurologic e:
Riscul neurologic asociat cu cifoza este rar, dar c ând este prezent necesită intervenție
chirurgicală. Curbura str ânsa a coloanei, pe segmente puține vertebrale este considerată un risc
neurologic prin compresia anterioară. Stenoza spinală de sub cifoză poate conduce la claudicație
neurologică la adulți. Stenoza toracică congenitală se asociază cu cifoza Scheuermann și poate
conduce la mielopatie sau complicații i ntraoperative c ând se încearcă corectarea deformării.
Cifoza progresivă poate determina pierderea controlului sfincterian, slăbiciune musculară și
hipoestezie.
Complicațiile cardiopulmonare:
Reprezintă o acuză de debut a pacienților cu cifoză. Boala pulmonară restrictivă apare la
curburi peste 100 de grade în regiunea toracică.
Cifoza congenitală:
Este mai rară dec ât scolioza congenitală, dar netratată poate determina paraplegia.
Există două tipuri de defecte congenitale: defect de segmentare și de formare a
coloanei. Defectele de segmentare apar mai ales în regiune toracolombară și implică 2 -8 nivele.
Aceasta tinde să determine o cifoză rotundă dec ât una ascuțită, angulară -gibus. Simptomul cl inic
principal est e durerea de spate cauzata de hiperlordoza complementară. Cifoza cauzată de
defectul de segmentare debutează în adolescență cu osificarea progresivǎ a spațiului discal
anterior.
Defe ctul de formare este mai frecvent la un singur nivel. Poate fi anterior determin ând
cifoza sau anterolateral determin ând cifoscolioza. Cu c ât este mai sever defectul anterior, cu at ât
deformarea este mai gravă. Paraplegia poate ap ărea precoce, dar este mai comună în adolescență
cu creșterea rapidă a cifozei netratate. Paraplegia este mai frecventă toracic deoarece această
zonă are o circulație vasculară colaterală slabă.
2.3. E valuarea pacientului cu cifoza toracala
Evaluarea pacientului cu cifoză cuprin de 3 sectoare: clinic, paraclinic, funcțional global.
1. Evaluarea clinică
Evaluarea clinică a oricărei componente a aparatului locomotor se realizează prin
intermediul: anamnezei, examenului obiectiv, examenului funcțional.
Anamneza
Prin anamneză, realizăm primul contact între pacient și medicul recuperator. Ea deschide
și calea cunoașterii complexe a pacientului sub raport psihologic, social și educațional.
Vârsta – ne aduce multiple orientări legate de debutul afecțiunii , de modalitatea evo –
luției accentuarii cifozei dorsale, asupra posi bilităților de apariție a eventualelor complicații,
asupra ritmului și intensității procedurilor metodologiei de recuperare.
Profesia – și condițiile concrete de muncă și viață ale paci entului trebuie cunoscute
pentru a aprecia direcția principală de orien tare a metodologiei recuperatorii în vederea
recâștigării capacității de muncă.
Antecedentele personale – ne vor informa despre existența unor afecțiuni patologice ale
pacientului, c are pot sau nu să aibă importante repercusiuni asupra procesului de reparare locală
(boli metabolice, leziuni cronice locale preexistente etc.) sau asupra capacității de adaptare la
programul recuperator (boli cardio -pulmonare, disfuncții locomotorii etc.) .
Istoricul – cifozei dorsale , începând cu condițiile în care a debutat, tratamentele urmate,
evoluția ulterioară a afecțiunii, apariția complicațiilor. Toate aceste date ne precizează, de fapt,
modalitatea în care s -a ajuns la starea clinică a complicați ei cu care se prezintă bolnavul pentru
recuperare.
Examenul obiectiv al coloanei vertebrale:
Se efectuează inspecția coloanei vertebrale în totalitate, cu pacientul în ortostatism,
șezând, clinostatism, pentru aprecierea atitudinii, a păstrării echilibrulu i, tipului de spate pe care -l
prezită pacientul, natura curburilor coloanei.
Deviația cifotică imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr –
o mare încurbare a coloanei vertebrale și o gârbovire a întregului spate. Capul și gât ul se înclină
mult înainte, umerii sunt adduși mult în fața, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este
uneori supt, alteori protruzionat, bazinul este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte
sau ușor flectate din genunchi. Atitudinea se menține mai mult pe baza elementelor pasive,
mușchii p lanului posterior al trunchiului și gâtului fiind întinși, mușchii planului anterior fiind
relaxați.
Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv, trecând de la o cifoză cu un grad redus de
curbură, la una cu o curbură accentuată sau foarte accentuată. De asemenea, ele se pot limita
doar la elementele coloanei vertebrale, constituind cifoze propriu -zise sau pot afecta și alte
elemente anatomice ale spatelui (coaste, omoplați, mușchi), constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lu ngime medie: există însă și curburi scurte, care
se limitează la cateva corpuri vertebrale sau lungi care se întind la un număr mare de vertebre.
Atitudinea corectă a corpului reprezintă un semn al echilibrului fizic și psihic al individului,
rezultat al d ezvoltării normale și armonioase a corpului.
Se trece apoi la examinarea pe segmente :
Coloana vertebrală dorsală (CVD): reprezintă o entitate funcțională, datorită
proprietăților sale de rezistență, elasticitate, mobilitate.
Inspecția acestui segment al coloanei vertebrale apreciază:
– poziția trunchiului în ortostatism;
– paralelismul liniilor biclaviculare și bispinoasă;
– simetria rombului Michalis,
– tipul de ținută (spate rotund, plat, plat -concav, rotund -concav).
Palparea se face cu pac ientul în ortostatism și în decubit ventral, apreciindu -se:
– reperele osoase (localizarea “varfului” curburii – prezența gibusului ,spinale și vârfurile
omoplaților, apofizele spinoase, crestele iliace, fosetele sacrate);
– asocierea altor tulburări de stat ică vertebrală – frecvent a hiperlordozei lombare și scoliozei,
uneori a spondilolistezei;
– eventuala inegalitatea de membre inferioare;
– punctele dureroase;
– mobilitatea coloanei vertebrale (reductibilitatea este mică);
– tonusul musculaturii paravertebrale (c ontractura, hipotonia);
– topografia durerii.
Mobilitatea la acest nivel nu este izolată, ea permite mobilitate atât cervical, cât și
lombar.
– flexie – indicele deget sol (TOMAIER)
– extensie -indicele SHOBER inversat
– expansiune toracică ( amplianță toracică și se determină prin indicele cirtometric)
– rotația dorso -lombare – nu poate fi disociată la nivel dorsal de cel lombar -se determină în decubit
lateral mobilizând separat bazinul și umerii
Percuția apofizelor spinoase care sunt dureroase în anumite situații pat ologice (fracturi,
osteoporoză, etc).
Examenul funcțional local
Se realizează prin bilanțul articular și testing manual muscular.
Bilanțul articular – definește tehnica prin care este analizat gradul de mobilitate articulară
(amplitudinea de mișcare).
Bilanțul articular al coloanei cervicale
Flexia are 30 -45°, din care 20° în articulația atlanto -occipitalǎ.
Se determinǎ distanța menton -stern, cu gura închisǎ.în mod normal ea este 0.
Cu goniometrul: brațul fix se plaseazǎ orizontal pe linia ce unește lobul urechii și
comisura gurii, iar brațul mobil urmǎrește mișcarea acestei linii dupǎ flexia, menținând un punct
fix pe mastoidǎ.
Extenisa are 35 -40°, din care 30° în aceeași articulație ca flexia
Înclinarea lateralǎ are 40 -45°, din care 15 -20° în articulația atlanto -occipitalǎ. Se
determinǎ distanța tragus -acromion, menținându -se umerii orizontal.
Cu goniometrul se apreciazǎ unghiul format între linia arcadelor și linia orizontalǎ a
umerilor.
Rotația mǎsoarǎ 40 -70°.Articulația atlanto -occipitalǎ nu participǎ.S e apreciazǎ distanța
menton -acromion sau cu goniometrul, unghiul format de linia ce unește cele 2 conducte auditive
externe, în poziția de „zero” cu linia aceasta dupǎ efectuarea rotației .
Circumducția constǎ în combinarea acestor patru tipuri de mișcǎri.
Bilanțul articular al coloanei dorso -lombare :
1. Flexia mǎsoarǎ 80 -90° (50° pentru coloana dorsalǎ și 40° pentru cea lombarǎ)
Modalitǎti de apreciere:
Distanța index -sol:pacientul se aflǎ în poziția anatomicǎ cu membrele inferioare apropiate
și executǎ flex ia.în mod normal,degetele ating solul.
Testul Stibor : mǎsurarea distanței dintre C7 și S1 înainte și dupǎ flexie, în mod
normal,aceasta crește cu 6 -8 cm.
2. Extensia are 20 -30° și nu se poate mǎsura clinic. Eventual cu goniometrul ca la flexie.
3. Lat eralitatea mǎsoarǎ 20 -35°.
Se apreciazǎ locul unde degetul 3 atinge coapsa , în mișcare de înclinare lateralǎ sau
distanța deget 3 -sol în aceastǎ situație.
Cu goniometrul: din poziția de start în ortostatism, goniometrul se așeazǎ pe linia spinelor
iliace superioare sau pe linia bicretǎ, iar brațul mobil urmeazǎ șirul apofizelor spinoase, între S1 –
C7, care se va înclina.
4. Rotația mǎsoarǎ 30 -45°.
Se apreci azǎ din ochi dupǎ unghiul format între linia umerilor în mișcare și linia bicretǎ a
pelvisului.
Testing manual muscular – este modalitatea prin care se apreciază forța musculară; se
efectuează comparativ, forța musculară de partea interesată cu cea pent ru grupul muscular
simetric, neafectat.
Importanța determinării forței musculare :
alegerea și aplicarea metodelor kinetice ale programului recuperator;
posibilitatea monitorizării rezultatelor programului;
evaluarea completă a infirmității fizice a pacientului, cu precizarea ulterioară a
măsurilor de corectarea/reducere a acestei infirmități;
testarea capacității de efort, identificarea incapacităților și a statusului funcțional;.
Cotarea bilanțului muscular:
valoarea 0 – mușchiul testat nu realizeaz ă contracție vizibilă sau palpabilă;
valoarea 1 – mușchiul testat se contractă, contracție vizibilă sau palpabilă, dar
forța musculară este insuficientă pentru a deplasa segmentul asupra căruia acționează în mod
normal;
valoarea 2 – mușchiul testat mobiliz ează segmentul doar pe un plan care permite
eliminarea forței gravitaționale;
valoarea 3 – mușchiul testat poate efectua mișcarea cu deplasarea segmentului,
mișcare executată în cursă completă contra gravitației;
valoarea 4 – mușchiul testat execută deplas area segmentului asupra căruia
acționează, contra gravitației și împotriva unei rezistențe opuse în treimea distală a segmentului
deplasat;
valoarea 5 – este considerată forța normală a unui mușchi
Testingul muscular manual (metoda Fundației Naționale pent ru Paralizie Infantilă,
1946) este cel mai folosit.
Tabelul nr. 5 Principalele grupe musculare care intervin în statica și dinamica vertebrală
Regulile generale ale testingului muscular sunt: asigurarea confortului pentru pacient,
poziționarea corectă a acestuia, cooperarea pacientului, o bună instruire a persoanei care testează,
întotdeauna testarea articulară precede testarea musculară, înregis trarea să fie făcută în sistemul
de apreciere cu valori 0 – 5.
Obiectivele bilanțului muscular – stabilirea diagnosticului funcțional, diagnosticului
clinic, alcătuirea programului de recuperare, aprecierea rezultatelor programului de recuperare și
aprecierea prognosticului funcțional al pacientului.
2.Explorările paraclinice
Diagnosticul de cifoză dorsală este confirmat de explorările paraclinice :
Examenul radiologic – radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examnenul cel
mai accesibil, r adiografiile sunt efectuate în două incidențe, astfel încât medicul să poată
examina coloana detaliat. Aceste radiografii pot indica multe posibile cauze și caracteristic i ale Mușchi Acțiune
Iliocostalul – extinde coloana vertebrală și o înclină
lateral
– coboară coastele
Marele drept
Abdominal -flexia trunchiului pe bazin
-flexia bazinului pe trunchi
-muschi expiratori
Mușchiul oblic
extern abdominal -rotația trunchiului
-mușchi expirator
Mușchiul oblic
intern abdominal -rotația trunchiului
-muschi expirator
cifozei: vertebre cu o formă neobișnuită, alte curburi patologice, fracturi, tasare, etc. De
asemenea, pe radiografia de profil se poate evalua mărimea cifozei.
RMN – se va efectua în cazul în care apar și modificări neurologice.
Examinările biochimic e – au valori normale, schimbându -și valorile în cazul
complicațiilor sau prin prezența altor afecțiuni (exp : osteoporoza).
3. Evaluarea funcțională globală
Este obligatorie, pentru a completa evaluarea pacientului, mai ales dacă se ține seama că
acesta este o persoană activă, cu o viață socială (familială și profesională) corespunzătoare.
În baza acestei evaluări se încadrează suferința pacientului confor m clasificării
internaționale ICF.
La pacientul cu accentuarea cifozei dorsale pot exista infirmități scheletale , care sunt cele
mai importante pentru fiziokinetoterapeut, de tipul infirmității mecanice (redori, contracturi,
diformități, instabilitate, de viații, etc.) și motorii (mișcări anormale, rigidități, inabilitate, etc.);
Pacientul cu cifoză dorsală prezintă mai multe categorii de incapacitate : incapacitate de
îngrijire personală, incapacitate locomotorie (incapacitate ambulatorie – subgrup care e valuează
mersul în toate condițiile, incapacității limitative variate – transfer din scaun în pat și invers,
transport în comun, transport cu mașina proprie, etc., alte incapacități – ridicat -cărat greutăți,
manipulare obiecte, mișcări ale corpului, etc.), incapacități de poziționare ale corpului,
incapacități situaționale.
Pacientul cifotic poate prezenta și handicapuri multiple: handicapul independenței fizice,
handicapul de mobilitate, handicapul ocupațional, handicapul de integrare socială.
Rezultatele obținute prin evaluarea capacității funcționale permit, la pacientul cu
patologie a aparatului locomotor, stabilirea limitelor permise maxime pentru activitățile cotidiene
care se derulează fără caracter repetitiv, precum și formularea parametrilor pentr u activitățile
uzuale cu caracter repetitiv.
Evaluarea capacității de muncă, cu indicația întreruperii (temporare sau definitive) sau
reluării activităților profesionale, este una dintre componentele fundamentale ale evaluării
capacității funcționale.
Evaluarea funcțională globală se poate efectua prin intermediul scalei FIM pentru
calitatea vieții și scala VAS pentru durere.
2.4. Notiuni generale de tratament recuperator la pacientii
cu cifiza toracala
Obiectivele tratamentului balneofiziokinetoterap eutic :
Tratamentul în cifoze, urmărește atingerea urmatoarele obiective:
reducerea durerii (dupa caz),
corectarea poziției vicioase,
realiniamentul coloanei vertebrale,
tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor, punându -se
accent pe mușchii extensori ai coloanei
combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente,
recâștigarea mobilității vertebrale
prevenirea reapariției cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice Balneofizioterapeutice
(electroterapie, masaj kinetoterapie hidrotermoterapie, terapia balnearǎ, iar în ultimii ani se pune
accent tot mai mult și pe teraipe ocupaționalǎ).
ELECTROTERAPIA
Elctroterapia la tineri se efectuează cu mult dicernământ și cu indi cația medicului de
recuperare.
Electroterapia este ramura Balneofiziokinetoterpiei care folosește în scop profilactic și
curativ curentul electric, sub diferite forme de aplicare și la intensități bine stabilite anterior.
Electroterapia are unele aplicații și în tratamentul deviațiilor cifotice ale coloanei vertebrale.
Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracțiile și contracturile musculare, prin
încalzirea profundă a regiunii (diadinamici, ultrasunete), de a asupliza musculatura și ligam entele
retractate și sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4 -5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau
fenilbutazonă) și de a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicit ările pasive de întindere, mai
pot beneficia de băi de lumină (raze infraroșii), masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie,
curenți aperiodici de joasă frecvență, curenți faradici și galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca si mptom (electroterapie antalgică
simptomatică), cât și contracturii musculare ca sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionizarile,
faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele.
Galvanizarea transversală : reprezintă aplicarea curentului galvanic (continuu) pe
regiunea indicată, iar electrozii sunt amplasați transversal, de -o parte și de alta a zonei afectate,
pe care o încadreaz ă astfel față în față.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat încă de la prima ședință de electroterapie asupra procedurii
care i se va aplica, precum și asupra senzațiilor cutanate pe care le va simți în timpul aplicației și,
bineînțeles, despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea în condiții optime a procedurii, fizioterapeutul trebuie să se ghideze
după o prescripție terapeutică corectă și completă, care va cuprinde: denumirea procedurii,
regiunea tratată, locul de fixare, dimensiunile și polaritatea electrozilor, intensitatea curentului
aplicat și durata ședinței.
Bolnavul va fi așezat pe pat, ținându -se cont de posturile cele mai antalgice, cât și de
regiunile pe care dorim sa le tratăm. Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplic are ale
electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa și a se decela eventualele leziuni sau afecțiuni ale
acestuia -oricât de minime ar fi ele.
Se fixează electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor săculeți umpluți
cu nisip, care să nu fie prea grei, pentru evitarea compresiunii circulației. Un element deosebit de
important în aplicațiile de galvanoterapie îl constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil
intermediar între electrod și tegument, cu caracter izolant, în sco pul prevenirii efectelor polare
produse sub electrozi și a arsurilor cutanate. Electrozii se acoperă cu o pânză cauciucată sau cu o
folie de plastic izolatoare, iar bolnavul se acoperă cu un cearceaf.
În ceea ce privește durata procedurii, trebuie sa rețin em că pentru a fi eficientă o aplicație
de curent galvanic, trebuie sa dureze în jur de 30 de minute.
Numărul și ritmul ședințelor de galvanizare variază în funcție de diagnosticul afecțiunii,
stadiul evolutiv și rezultatele obținute.
Efecte : galvanizarea este o procedură decontracturantă și antalgică.
Ionizările : reprezintă procedeele prin care se introduc în organism diferite substanțe
medicamentoase, cu ajutorul curentului electric, care le transportă prin tegument și mucoase.
Efectul antalgic este po tențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic
de suprafață (xilină, novocaină). Esențial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de
tratat, intensitatea curentului să fie «la prag» și durata tratamentului suficient de mare (peste 20
de minute).
Curenții diadinamici : fac parte din categoria curenților de joasă frecvență.
Forma de curent diadinamic aplicată se alege în funcție de scopul terapeutic. Deseori, la
aplicațiile cu scop analgetic se recomandă începerea ședinței cu difazat fix (DF). Durata
ședințelor de tratament este diferită, în raport cu scopul terapeutic urmărit. Dacă trebuie efectuate
aplicații pe mai multe zone în aceeași ședința, se scad duratele, succesiv, de la zonă la zonă, cu
câte un minut, astfel încât să nu se depașească 10 -12 min. În aplicațiile cu scop hiperemiant,
vasculotrop, se poate prelungi durata ședinței (20 -30 min).
Efecte : principalele efecte ale curenților diadinamici sunt cele analgetice, hiperemiante
și dinamogene. Acestea sunt determinate de nivelul intensității, forma curentului diadinamic
aleasă și modalitatea de aplicare a electrozilor.
Curentul interferențial: acesta constă în încrucișarea a doi curenți de medie frecvență
cu frecvențe diferite (în general decalați cu 100 HZ).
Efecte:
1. frecvențele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al mușchilor striați
normoinervați;
2. frecvențele medii (12 -35 HZ) și cu int ensitate subliminară a curenților, au un efect
decontracturant și vasculotrofic;
3. frecvențele rapide (80 -100 HZ) au un efect analgetic.
Ultrasunetele : fac parte din categoria curenților de înaltă frecvență terapeutică.
MASAJUL . Acțiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că, în timpul
executării lor, de la terminațiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos
central, care măresc excitabilitatea și îmbunatațesc starea funcțională a scoarței cerebrale.
Efectele masajului:
Efecte locale:
A. Acțiune sedativă asupra:
a) durerilor de tip nevralgic;
b) durerilor musculare și articulare.
Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente, care stimulează repetat
exteroceptorii și proprioceptorii.
B. Acțiunea hiperemiantă locală: se manifestă prin încălzirea și înroșirea
tegumentului asupra căruia se exercită masajul. Această acțiune se obtine prin manevre mai
energice, care comprimă alternativ vasele sangvine.
C. Îndepărtarea lichidel or interstițiale, de stază, cu accelerarea proceselor de resorbție
în zona masată. Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare
după manevre profunde, care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efecte gen erale:
creșterea metabolismului bazal,
stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator,
influentează favorabil starea generală a organismului,
îmbunătățește somnul,
îndepărtează oboseala musculară.
Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral, cu mâinile pe
lângă corp, iar în cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se așează pacientului o pernă sub
abdomen sau torace, în funcție de regiunea în care se găsește cifoza . Bolnavul este acoperit cu un
cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.
În funcție de localizarea deviației cifotice și gradul curburii, se poate indica, pe lângă
masajul dorsal și un masaj decontracturant cervical și/sau lombar.
În încheierea ședinței de masaj, fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizări kinetice în
articulațiile interesate (articulațiile costo -vertebrale), deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru
acest lucru, pe fondul mișcărilor de inspirație -expirație efectuate de pac ient, maseurul, ținând
palmele perpendicular pe coloana dorsală a acestuia, îi cere bolnavului să tragă puternic aer în
piept, după care, în timpul expirului, apasă ritmic, prin vibrații,coloana dorsalǎ (de 2 -3 ori).
HIDROTERMOTERAPIA se folosește ca proce dură de relaxare musculară și creștere a
metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară pe care o produce.
Hidrotermoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de caldură, folosind ca mijloc
terapeutic apa, sub diferitel e sale forme de agregare și la diverse temperaturi, dar și alte elemente
strâns legate de aceasta.
Principalele sale efecte sunt :
analgezia,
hiperemia,
hipertermia locala și sistemică,
creșterea elasticității țesuturilor.
Aceste efecte cumulate, sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și
masaj.
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ (ergoterapia) . Este o metodă de reeducare activă care
completează kinetoterapia, folosind diverse activități, adaptate la tipul de deficiențe motorii al e
individului, cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii
rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea
funcțională la gestualitatile vieții zilnice.
Prin această terapi e se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade
mai lungi, trezindu -i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea
funcțională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programe lor de terapie ocupaționala
sunt:
mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii mișcărilor în acestea;
dezvoltarea forței musculare;
restabilirea echilibrului psihic;
Planul de tratament, în terapia ocupatională, se stabilește în urma unei evaluăr i bine
documentate (cuprinzând date personale despre pacient, despre mediul familial, socio –
educațional și lucrativ al acestuia; precum și indicații asupra afecțiunii pe care o are și
modalitățile de tratament ale acesteia, prin mijloacele proprii ergotera piei).
Evaluarea este realizată de către o echipă interdisciplinară, alcătuită din medicul
specialist, kinetoterapeutul, maistrul instructor etc. După efectuarea evaluării și stabilirea
planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
În acest sens ,terapia ocupationala dispune de tehnici și metode specifice, grupate în trei
mari categorii:
gestualități (activități) esențiale, semnificative
activități neesențiale, nesemnificative;
metode sau activități ajutatoare.
Pe lânga corectarea deficitului și readaptarea individului la noile condiții de viață, terapia
ocupațională are în vedere și satisfacerea hobby -urilor acestora și angrenarea pacienților în
diverse activități distractive, de agrement, precum și practicarea unor sporturi atât individuale,
cât și de echipă.
Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activitățile care necesită flexia coloanei cum ar fi:
grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la mașină, olarit, etc..
Pentru obținerea unor rezultate foarte bune se recomandă practicarea unor activităț i
sportive: înot, volei, baschet.
Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea
rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.
TERAPIA BALNEARA (ape minerale, nămoluri) . Bolnavu l cu cifoză poate beneficia
de tratament balneo -fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor
(Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală,
nămol terapeutic, climatul) e ste benefică și împreună cu programele de kinetoterapie adecvate,
pot contribui la recuperarea funcțională a acestuia.
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
Încetinirea procesului degenerativ;
Îmbunătățirea circulației locale și generale;
Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.
Tipuri de ape recomandate:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape sărate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase sărate (Călimănești, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane).
Terapia cu nămol este benefică prin acțiunea celor trei factori cunoscuți: termic, fizic
(mecanic) și chimic.
Stațiunile indicate sunt:
Techirghiol (și tot litoralul), unde se gaseste nămol sapro pelic ;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova ( nămoluri de lacuri sărate) ;
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
Govora (nămol silicos și iodat);
Geoagiu (nămoluri feruginoase )
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII
3.1 Scopul, ipotezele și sarcinile cercetǎrii
Accentuarea cifozei dorsale are ca urmare o alterare importantă a calității vieții în toate
dimensiunile sale, prin durerile și impotența funcțională pe care o poate produce.
Scopul fundamental al studiului este importanței si eficie nței introducerii și conceperii
cât mai precoce a unui plan terapeutic complex în cadrul recuperării pacientului cu cifozǎ dorsalǎ
și implicațiile acestuia asupra calității vieții acestor pacienți .
Un rol important în corec ția coloanei vertebrale îl are kinetoterapia care își propune sǎ
întreținǎ o troficitate global ǎ bunǎ si sǎ întǎreascǎ musculatura . Pe lângǎ t onifierea musculară ,
kinetoterapia trebuie sa realizeze o redresare posturalǎ și o integrare a ei în gesturile concrete ale
vieții curente, sǎ orienteze pacientul spre practicarea regulatǎ a unei activitǎți sportive adaptate.
Ipotezele cercetǎrii
Lucrarea își propune sǎ dovedeascǎ urmǎtoarele ipoteze :
– În ce mǎsurǎ tratamentul kinetoterapeutic aplicat precoce odatǎ cu apariția primelor algii sau
dezalinieri vertebrale vor opri evoluția deformǎrilor vertebrale;
– Dacǎ mijloacele și procedeele selectate și aplicate în cadrul programului de recuperare, reușesc
sǎ obținǎ o redresare a cifozei dorsale și înlǎturǎ algiile vertebrale.
– Dacǎ recomandǎrile pentru acasǎ privind exercițiile de conștientizare a posturii corecte a
corpului în cadrul activitǎților zilnice și -au adus un real aport în recuperarea funcționalǎ a
afecțiunii vertebrale;
3.2 Metode de ce rcetare utilizate
~ metoda studiului bibliografic – reprezentată prin familiarizarea și aprofundarea
referințelor bibliografice (reviste, monografii, tratate) exis tente în biblioteca facultății , date
informaționale computerizate care au făcut posibilă co nsultarea aparițiilor străine recente în
acest domeniu;
~ metoda observării și înregistrării datelor – a cuprins măsurarea parametrilor
fiziologici semnificativi, corelați cu patologia studiată (subiectivi și obiectivi), obținuți în cadrul
evaluării complete a pacienților, conform unei metodologii cunoscute în ergofiziologie;
parametrii care au fost luați în studiu au respectat normele internaționale, aplicate și la noi în
țară (acordul pacientului de a fi inclus în studiu a constituit condiț ia „sine qua non” a alcătuirii
lotului de pacienți);
~ metoda prelucrării statistico -matematice a datelor obținute – a inclus prelucrarea
rezultatelor obținute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici măsurați, conform
metodelor de calcul, a tipologiei specifice(cuantificate interațional);determinarea scorurilor
scalelor utilizate; interpretarea tuturor re zultatelor pe baza normelor standard existente.
~ metoda grafică – este deosebit de importantă întrucât permite o mai bună vizualizare a
efectelor experimentului, cu posibilitatea aprecierii de ansamblu a rezultatelor cercetării; această
metodă a cuprins reprezentarea grafică a variațiilor parametrilor urmăriți și a indiciilor măsurați
pe baza acestora;
~ metoda scalară de evaluare – pentru pacienții luați în studiu (incluși într -un trial
descriptiv), am utilizat din cadrul scalelor ord inale (care măsoară amplitudinea unei proprietăți
folosind o clasificare predeterminată a unor răspunsuri posibil a fi obținute).
3.3. P rezentarea lotului de pacienti
Am luat în studiu un lot de 15 pacienți diagnosticaț i cu cifozǎ dorsalǎ, care se
prezentau ambulatoriu în Spitalul de Urgente „Tudor Vladimirescu” Targu Jiu , pe o perioadă de
10 săptămâni, al cărui tratament și rezu ltate le -am urmărit și consemnat personal.
Fiecărui pacient din lot i s-a fǎcut o evaluare completǎ (etiopatogenicǎ, clinicǎ ,
paraclinicǎ și funcționalǎ ), cu ajutorul echipei de asiste nțǎ multidisciplinarǎ.
La evaluarea clinică am apreciat starea fizicǎ generalǎ (pe aparate și sisteme, mai ales
funcția cardiovascularǎ -tensiunea arterialǎ, frecvența cardiacǎ, pulsul pe riferic, starea vaselor
periferice, respiratorie, digestivǎ, neurologicǎ).
Dupǎ evaluarea clinicǎ gen eralǎ fiecare pacient a fost exa minat cu multǎ atenție pentru
aparatul locomotor, în special coloana vertebralǎ cervico -dorso -lombarǎ.
La nivelul coloanei vertebrale, examinarea a cuprins următ oarele etape :
Inspecție : s-a urmǎrit aspectul morfologic, starea de nutriție , precum și forma și
dezvoltarea muscularǎ .
Palparea : cu atenție pentru reperele osoase, aprecierea tegumentului coloanei
vertebrale, punctele dureroase, tonusul și troficitatea grupelor musculare , tulburǎri de
sensibilitate superficialǎ.
Amplitudine de mișcare și testing manual muscular – pentru toate mișcǎrile în
toate planurile, activ și pasiv, apreciindu -se existența focarelor de mobilitate anormalǎ.
Evaluarea paraclinicǎ a constat din probele sc reening de laborator, examinarea
imagisticǎ radiologicǎ și RMN.
Evaluarea funcționalǎ am realizat -o în conformitate cu clasificarea internaționalǎ ICF,
fiecare pacient a completat scala d e evaluare FIM , inițial – la momentul includerii în studiu, și
final – dupǎ derularea programului de recuperare.
Grupa de varsta Numar cazuri Procent
10 – 15 ani 5 33.3 %
15 – 20 ani 8 53.3%
20 – 25 ani 2 13.3%
Tabel ul nr. 6 Repartitia pacientilor in functie de grupa de varsta
Graficul nr.1 Repartitia pacientilor in functie de grupa de varsta 10-15ani
15-20 ani 20-25 ani
Asa cum observam din tabelul si graficul de mai sus numarul pacientilor cu varsta
cuprinsa intre 15 – 20 ani (reprezentand 53.3%) est e mai mare decat numarul pacientilor din
celelelte grupe de varsta ( care reprezinta 33.3%, respective 13.3%), probabil din cauza faptului
ca acesti pacienti se afla in perioada de crestere.
Sex Numar de cazuri Procent
Feminine (F) 10 66.6%
Masculine (M) 5 33.3%
Tabelul nr. 7 Repartitia pacientilor in functie de sex
Graficul nr. 2 Repartitia pacientilor in functie de sex
Pacientii de sex feminin reprezinta 66,6 % din totalul de pacienti, iar pacientii de sex
masculin reprezinta 33,3%. Pacientii de sex feminin sunt in numar mai mare probabil pentru ca
fetitele sent in perioada de crestere si incearca sa isi ascunda sanii adoptand o pozitie cifotica.
Mediul de provenienta Numar de cazuri Procent
Rural 6 40%
Urban 9 60% feminin; 10 masculin; 5
Graficul nr. 3 Repartitia pacientilor in functie de mediul de provenienta
Pacientii cu cifoza toracala din mediul urban sunt mai multi ca numar (9) fata de pacientii
din mediul rural (6). Pacientii din mediul rural isi desfasoara activitatea in natura, executand
diverse activitati care le tonifiaza musculatura, pe cand pacientii din mediul urban isi desfasoara
majoritatea activitate in fata calculatorului, intr -o pozitie nu tocmai corect a.
rural; 6
urban; 9
CAPITOLUL IV
PROGRAMUL DE RECUPERARE PROPUS SI APLICAT LA PACIENTII CU
CIFOZA TORACALA
Recuperarea pacienților cu cifozǎ toracala este un proces complex , de duratǎ, care se
desfǎșoarǎ pe p arcursul mai multor luni , datoritǎ caracterului cronic și evolutiv al afecțiunii.
Dupǎ evaluarea complexǎ a pacienților, a fost alcǎtuit programul de recuperare care a
constat din : tratament fizical, masaj și kinetoterapie.
Principalele obiective ale tratamentului recuperator au fost :
Combaterea durerii
Asuplizarea coloanei vertebrale si a a centurii scapulare în zonele cu rigiditate
crescutǎ
Tonifierea musculaturii hipotone parav ertebrale în condiții de scurtare , precum și
a musculaturii abdominale și tonifierea în condiții de a lungir e a musculaturii lombare ș i
pectorale, de asemenea s -a avut în vedere și corectarea dezechilibrelor muscular e care perturb ă
funcția staticǎ și dinamicǎ a coloanei vertebrale .
Învǎțarea și adoptarea unor posturi corecte în viața zilnicǎ și profesionalǎ prec um
și îndepǎrtarea factorilor mecanici iritativi
Imbu nǎtǎțirea funcției respiratorii , prin restabilirea unei mecanici respiratorii
funcționale bazatǎ pe un control bun al participǎrii costale și amplificarea cursei diafragmatice ;
Conștientizarea poziției corecte a coloanei și a bazinului prin metodologia școlii
spatelui “school back “
Îmbunătățirea calității vieții
Pentru combaterea durerii s -au folosit urmǎtoarele mijloace:
– masaj sedativ -decontracturant și miorelaxant sub formă de netezire, fricțiuni
superficiale și vibrații.
– electroterapia : s -a aplicat sub formǎ de curenți diadinamici, interferentiali, TENS
pe zonele dureroase în scop antalgic .
Asuplizarea localǎ a zonelor cu rigidit ate a fost blândǎ și riguroasǎ adaptatǎ pacientului ,
aceasta s -a realizat prin stretching și mobilizǎri active .
Pentru tonifierea musculat urii s -a recurs la exerciții rez istive cu obiecte t ip halterǎ și
exerciții izometrice.
Reeducarea posturalǎ s -a fǎcut în fața oglinzii și în diverse moment e fǎrǎ control prin :
cunoașterea poziției defectoase , învǎțarea poziției corecte , susținerea acestora și folosirea lor în
diferite activitǎți.
Ca reguli de viațǎ se indicǎ:
– Evitarea activitǎții fizice intense, a ortostatismului prelungit și se indicǎ combinarea activit ǎții
zilnice cu repaus în poziții corijate
– Odihna se recomandǎ pe un pat tare , cu o pernǎ micǎ sub cap cât sǎ menținǎ lordoza cervicalǎ,
fiind adoptatǎ fiecǎrui caz în parte , pentru a favoriza corecția relaxatǎ a curb urilor, evitarea
poziției de șezlong.
– Controlul poziției șezând pe scaun, cu șezuta trasă bine înapoi și spatele lipit de spătar.
– Pentru activitǎțile școlare sau profesionale se recomandǎ mobiliere confecționate în scopul unei
ținute corecte.
Tratamentul terapeutic s -a efectuat în 3 etape :
Etapa I : a constat în luarea la cunoștințǎ a defectelor posturale, reeducare posturalǎ și
asuplizarea practicatǎ în scop corector. Aceastǎ primǎ etapǎ a durat 5 -8 ședințe , însoțite de
relaxare și învǎțarea pacientului de a pǎstra pozițiile corecte în viaț a zilnicǎ.
Etapa II : este etapa corectivǎ. În aceastǎ etapǎ un rol important îl ocupǎ asuplizarea și
tonifierea muscularǎ caracteristicǎ deviațiilor, fiind în mǎsurǎ sǎ menținǎ corecția. Se trece la
tonifierea generalizatǎ a musculaturii trunchiului și a membrelor. Programul de recuperare
învǎțat la salǎ se continuǎ și la domiciliu.
Etapa III : este etapa de consolidare și readaptare.
Reeducarea postural ă în aceastǎ etapǎ , înglobeazǎ toate gesturile obișnuite și vizeazǎ
automatizarea poziției corecte. Asuplizarea se efectueazǎ în vederea menținerii supleții normale
și are loc în toate planurile . Activitatea muscularǎ generalizatǎ se practicǎ din ce în ce mai intens
orientânu -se spre o activitate normalǎ.
Ca și kinetoterapie, voi descrie diverse tipuri d e exerciții indicate lotului de studiu :
Exerciții posturale :
– În fața oglinzii : redresarea activă a segmentelor corpului executate atât din față cât și din
profil.
– În fața oglinzii : în ortostatism, cu mâinie împreunate pe creștetul capului, toracele și
lomba drepte: se realizează întinderea în ax contra ușoarei presiuni date de mâini; se merge prin
sală în aceeași poziție, coatele sunt trase înapoi dar fără să determine creșterea lordozei.
– Din ortostatism cu corecție locală, cuasocierea corecțiilor între gii coloane și menținerea
acestora cu purtarea unui săculeț de nisip pe cap.
Mobilizare : cu menținerea săculețului pe cap, se efectuează exerciții: extensie pe vârfuri și
semiflexia membrelor inferioare.
– Din aceeași poziție de mai sus, se menține greutatea pe cap, în timp ce se efectuea ză
unele exerciții mai generale : mers cu greutatea pe cap – normal, pe călcâie și pe vârfuri, brațelor
li se lasă libertatea de mișcare , ridicarea v erticală a brațelor, cu haltere, se menține corecția în
poziția aplecat înain te.
– În ortostatism, lângă spalier , cu călcâiele la o distanță de 12 -15 cm, se apleacă corpul spre
înapoi, pâna când ceafa și spatele se sprijin ă de spalier, lomba aplatizată, se flectează genunchii,
alunecând în jos cu corpul pe spalier, apoi genunchii se extind și trunchiul urcă mereu păstrând
contactul cu scara. Se înc lină corpul înainte “pe glezne” , până se ajunge la verticală și ,
menținând poziția dreaptă de la spalier, se merge prin cameră. Exercițiul se repetă dar cu mâinile
la ceafă și coatele trase î napoi.
– Așezat liber pe sol , genunchii îndoiți, plantele pe sol, și în aceastǎ poziție se cautǎ o
lordozǎ corijatǎ. Mobilizare : extensie axială a capului și gâtului cu coborârea bărbiei.
Exerciții de asuplizare :
Acestea se efectuează în special în plan sagital și anume în timpul unor mici expirații
pentru a oferi sistemului muscular un maxim de destindere.
A) Asuplizări ale coloanei dorsale
– Poziție patrupedǎ. Alunecare în fațǎ, coapsele verticale, brațele întinse înainte,
mâini la sol, trunchiul mult înclinat în față , permițându -se maximum de acțiune la D6 -D8.
Mobilizare: mișcare activǎ de împingere a pieptului pe sol pe o expirație relaxatǎ.
– Poziție: decubit dorsal , genunchi flectați, picioarele pe zid, brațele de -a lungul
corpului cu haltere de 1 -2 kg în mâini, m enținându -se corecțiile fǎcute.
Mobilizare: ducerea brațelor înapoi, vertical, apoi în pre lungirea trunchiului în inspir, se
revine în expir.
Dific ultatea exercițiului se va crește nu prin haltere mai grele, ci prin aplicarea unei
pernițe la nivelul vârfului cifotic.
– Poziție semisuspensie dorsalǎ cu picioarele pe sol, cu un contrasprijin, o pernǎ
dorsalǎ la 1 cm deasupra maximului convexitǎț ii dorsal e, cu menținerea retroversiunii bazinului
prin blocaj lombar în corecție, capul și gâtul retropulsate.
Mobilizare : impingerea cu picioarele în timpul expirațiilor relaxante.
– Poziție : decubit ventral la capul mesei , cu picioarele pe sol, genunchii îndoiți, cu
brațele încrucișate pe masǎ, cu o chingǎ plasatǎ 1 cm dedesubtul curburii maxime ca sǎ blocheze
zona dorsalǎ inferioarǎ.
Mobilizare : se retropulseazǎ capul și gâtul menținute în corecție, cu îm pingerea
concomitentǎ a mâinilor și antebrațelor .
Se acționeazǎ asupra pǎrții superioare a cifozei dorsale și a proiecției a nterioare a gâtului.
– Șezând pe scaun, cu spatele sprijinit de spalier, picioarele depărtate la nivelul
coapselor cu plantele pe so l. Pacientul prinde banda elestică de capete, și se execută asuplizări
ale coloanei cervico -dorsale, capul se menține lipit de spalier.
B) Asuplizări ale coloanei lombare
– Poziție : în genunchi, semiașezat pe cǎlcâie, brațele întinse înainte, mâinile pe sol,
subiectul relaxat.
Mobilizare : împingere de cǎtre kinetoterapeut a sacrului în sensul retroversiunii
bazinului și asupra coloanei lombare în sens de alungire. Mișcǎri active de retroversiune a
bazinului.
– Poziție : dec ubit dorsal cu picioarele ridicate.
Mobilizare : flexia membrelor inferioare și apoi întinderea lor de cǎtre kinetoterapeut,
care acționeazǎ în axul coapselor și apoi de cǎtre pacientul însuși, care tracționeazǎ cu brațele.
Adaptare : în caz de hiperlordozǎ rigidǎ, întinsǎ, se ridicǎ usor bazinul, trǎgând
genunchii pe abdomen, în caz de l ordozǎ localizatǎ sacro -lombar, se mențin lombele la sol, fǎrǎ a
se ridica bazinul, apropiind coapsele de abdomen.
– Poziție : așezat pe sol, cu memebrele infer ioare mai mult sau mai puțin întinse, cu
mâinile pe baza spalierului sau la glezne.
Mobilizare : flexia trunchiului pe membrele inferioare, pǎstrând corecția dorsal ă.Se ține
cont de adaptare ca pentru exercițiul precedent.
Exerciții de tonifiere
Tonifierea musculaturii dorsale este deosebit de importantă, mergând “mână în mână” cu
fixarea scapulară.Se începe cu activitatea de redresare a coloanei dorsale și se continuă cu
tonifierea musculaturii scapulare. Exercițiile se vor efectua din decubit ve ntral, decubit dorsal ,
din așezat și din ortostatism.
– Decubit ventral, cu mâinile prinse la nivelul feselor, se efectuează adducția
puternică a scapulelor, menținerea poziției, apoi revenire cu relaxare.
– Decubit ventral, cu fruntea pe sol, mâinile cu palm ele în jos, în dreptul urechilor:
se adduc scapulele, ridicându -se palmele de pe sol (coatele și pumni ramân paralele cu solul); se
menține poziția apoi se revine cu relaxare.
– Tot din decubit ventral cu o pernă sub abdomen : extensia trunchiului cu ducerea
brațelor oblic în sus cu inspirație, revenire cu expirație.
– Decubit ventral , brațele îndoite la umeri cu câte o greutate în fiecare mână:
ridicarea greutății de pe sol, brațele rămân îndoite din umeri.
– Decubit ventral la marginea mesei, capul în prelungi rea corpului , antebrațele în
sprijin pe masă. Pacientul execută extensia membrelor inferioare redresând întreaga coloană
vertebrală.
– Din decubit dorsal după efectuarea tuturor corecțiilor – cap, gât, bazin, brațele
lateral, antebrațele vertical, se execută retropulsia capului și a coatelor spre a decola omoplații în
timpul unei inspirații.
– Menținând pozițiile anterioare se efectuează exerciții pentru musculatura
abdominală, cu respirație ritmică, sub formă de pedalaj, forfecare cu gambele ținute la vertical ,
îndepărtarea gambelor.
– Decubit dorsal pe banca de gimnastică, cu genunchii îndoiți. De la nivelul
pieptului se face extensia brațelor ce țin un baston apucat de capete. Kinetoterapeutul poate ajuta
la menținerea genunchilor îndoiți.
– Așezat, bazinul și sp atele lipite de perete, brațele lateral, antebrațele înainte și
perpendicular pe perete. Se efectuează o retropulsie a capului și coatelor, decolând omoplații în
inspirație.
– Șezând pe un scaun: aplecarea trunchiului înainte cu extensia spatelui, ducerea
brațelor îndoite la umăr, coatele lipite de trunchi, izometrie 5 -10 secunde.
– Stând cu fața la spalier apucat la nivelul umerilor: îndoirea genunchilor cu arcuire
(1, 2, 3), păstrând capul și gâtul în extensie, revenire.
– Din atârnat la spalier cu fața apoi cu spatele, flectează lent genunchii.
Kinetoterapeutul face presiuni la nivelul zonei dorsale.
Exerciții respiratorii
1. Recunoașterea și controlul timpilor respiratori : inspirul marcând începutul
exercițiului, expirul , oprirea lui .
2. Studiul e xpiratiei in pozitie ortostatică corijată, cu spatele la perete. Se
executǎ o inspirație liberǎ, apoi se expirǎ lent, relaxat, prelungitǎ printr -o contracție abdominalǎ
progresivǎ, cu retracția localizatǎ spre regiunea pubianǎ.
3. Studiul respirației abdomin ale și costale superioare. Din pozție de
decubit dorsal, genunchii flectați, bazin basculat, picioarele cu plantele pe sol. Se
face o expirație liberǎ, urmatǎ de o inspirație toracalǎ, abdomenul rezistând umflǎrii exagerate.
4. Culcat dorsal cu genunchii îndoiti, bazinul basculat, o mâ na pe torace,
cealaltǎ pe abdomen. Se respirǎ liniștit, amplu, șezâzand diferitele deficiențe :
respirație nazalǎ insuficienta , imobilitate toracicǎ în regiunea înalta sau joasa, respirație eventual
numai abdominalǎ.
5. Decubit v entral pe sol sau la marginea unei mesei, cu o pernǎ abdominal.
Se va efectua o inspirație ampl ă predominant toracica, si o expiratie lenta, relaxantă , in timp ce
kinetoterapeutul apasă coastele cu presiuni lente pe unghiile poste rioare ale acestora si
articulaț iile costovertebrale.
6. Inspiraț ie amplǎ, expirație prelungitǎ. Se inspirǎ amplu, pacientul
controlând manual mișcarea normal ă a cutiei toracice , se expirǎ profund, prelungit, cu contracția
si retracția musculaturii abdominale.
7. Exerciții de apnee. A pnee în inspirație, apnee în expirație. Se va ține seama de
starea cardiovasculară a subiectului.
8. Poziție asezat, corijată, lă rgirea unui hemitorace prin extensie lateral lenta pe o
inspiraț ie prof undă. Pacientul trebuie să simtă lărgirea hemitoracelui, respirâ nd numa i pe narina
de partea respectivă .
9. Exerciții spirometrice, practicate în poziții corijate, adaptându -se în funcție de
vârsta ș i starea cardiovascularǎ.
Exerciții de mers
1. Mers cu mâinile la c eafǎ cu ducerea câte unui genunchi îndoit la piept .
2. Mers cu o mi nge medicinalǎ pe cap , susținutǎ din lateral, cu ridicarea câte unui genunchi
îndoit la piept.
3. Mers cu ducer ea brațelor prin înainte în sus, cu arcuire , având un baston apucat de capet e.
4. Mers cu mâinile la ceafǎ, simultan cu extensia amplǎ a câte unui picior
5. Mers pe vârfuri cu pași mici, cu un baston la spate peste omoplați, ținut între coa te.
6. Mers cu respirație , ducând mâinile prin înainte în sus și coborându -le prin lateral .
Exerciții de constientizare a poziției corecte a coloanei :
Kinetoterapia trebuie sǎ lase locul programului de kinetoprofilaxie secundară, de
prevenire a recidivelor, progr am ce poartă denumirea de „scoala spatelui” („school back”).
1. În ortostatism la spalier, cu calcâiel e la 25 – 30 centimetri distanță de scara fixǎ, apoi
apropiindu -le treptat.
2. În ortostatism : o mâna, cu palma in sus, la nivelul pubelui; a doua, cu palma î n jos, la
nivelul xifoidului – se exersează scurtarea și mărire a distanței dintre cele două mâini.
3. În ortostatism: flectarea la 90° a trunchiului, și mobilizarea brațelor. Se executǎ rotări
spre înapoi a acestora , extensii.
4. În ortostatism: se executǎ genuflexiuni cu spatele sprijinit de spalier.
5. Din șezand, cu sprijin pe mâini la spate: se executǎ lordozari și delordozǎri.
6. În șezând : rid icarea brațelor spre orizontalǎ , apoi spre zenit, ridicarea coapselor,
abducerea lor.
7. Din pozitia „patrupedǎ” se execută extensii alternative ale brațelor
Fi g
Fig. nr. 6 Exercitii cifoza toracala
CAPITOLUL V
PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Având în vedere obiectivele tratamentului recuperator am urmărit evoluția pacienților din
lotul studiat cu ajutorul a trei parametri:
1. Autoevaluarea durerii cu ajutorul unei scale vizuale analoge ( VAS – Visual Analogue
Scale ),
2. Scorul obținut la scala FIM pentru calitatea vieții și
3. Forța musculară la nivelul coloanei dorsale (prin testele Krause).
Scala VAS (Visual Analogue Scale) este o metodă de evaluare a durerii. Constă într -o
linie orizontală pe care pacientul o întretaie cu o linie verticală (între 0 -10) acolo unde
consideră că este gradul de durere pe care o acuză în momentul respectiv. În funcție de
intensitatea durerii cotați a este următoarea :
Fig. nr. 7 Scala VAS
In continuare o sa va prezint rezultatele obtinute in urma tratamentului aplicat pacientiilor
din studiu.
Numar pacient Valoare scala VAS initiala Valoare scala VAS finala
1 5 3
2 8 5
3 6 4
4 7 4
5 5 2
6 5 3
7 9 7
8 6 4
9 5 3
10 4 2
11 7 3
12 3 2
13 5 1
14 4 2
15 9 6
Valoare medie 5,8 3,4
Valoare t otala 88 51
Tabelul nr.9 Valorile initiale si finale ale scalei VAS
Graficul nr.4 Valorile initiale si finale ale scalei VAS
Programul de recuperare bazat pe kinetoterapie a avut ca rezultat ameliorarea durerii
obiectivată prin scăderea valorilor medii obținute pe scala VAS de la 5,8 inițial până la 3,4 în 0 1 2 3 4 5 6 7
vas initial vas final
momentul final, înregistrându -se o ameliorare a durerii de 41,37 %. Procen tul de amelioare a
durerii de 41,37 % evidențiază eficacitatea kinetoterapiei aplicate și complianța pacienților la
tratament.
Grupa de varsta Valoare VAS initiala Valoare VAS finala
10 – 15 ani 4,2 2,4
15 – 20 ani 6,12 3,15
20 – 25 ani 9 6,5
Tabelul nr.10 Valorile initiale si finale ale scalei VAS in functie de grupa de varsta
Graficul nr. 5 Valori initiale si finale ale scalei VAS in functie de grupa de varsta
Pacientii cu varsta cuprinsa intre 10 – 15 ani a u obtinut o ameliorare de 42,85 %, cei cu
varsta cuprinsa intre 15 – 20 ani au obtinut o ameliorare de 46,89%, iar cei cu varsta cuprinsa
intre 20 – 25 ani au obtinut un procent de ameliorare de 27,77 %. Pacientii cu varsta cuprinsa
intre 15 – 20 ani au obtinut procentul de ameliorare al durerii cel mai mare deoarece acestia au
fost mai complianti.
Sex Valoare VAS initiala Valoare VAS finala
Feminine 6.6 3.8
Masculine 4.4 2.6
Tabelul nr. 11 Valori initiale si finale ale scalei VAS in functie de sex 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
10-15ani vas
initial 10-15ani vas final 15-20ani vas
initial 15-20ani vas final 20-25ani vas
initial 20-25ani vas final
Graficul nr. 6 Valirile initiale si finale ale scalei VAS in functie de sex
Pacientii de sex feminin au obtinut un procent de ameliorare a durerii de 42.42%, iar
pacientii de sex masculin de 40%. Fetele au obtinut un procent mai mare de ameliorarea a durerii
deoarece a u fost mai compliante la programul recomandat.
Mediul de provenienta Valoare VAS initiala Valoare VAS finala
Rural 5.5 3.5
Urban 6.1 3.3 0 1 2 3 4 5 6 7
feminin vas initial feminin vas final masculin vas final masculin vas final
Tabelul nr. 12 Valori initiale si finale ale scalei VAS in functie de mediul de provenient
Graficul nr. 7 Valori initiale si finale ale scalei VAS in functie de mediul de provenienta
Pacientii din mediul urban au obtinut un procent de ameliorare mai mare (45.90%) fata de
pacientii din mediul rural (36.36%) , probabil din cauza faptului ca pacientii din mediul urman
au avut acces la tratramentul de recuperare cu mai multa usurinta.
Scala FIM (Functional Independence Measure) pentru aprecierea funcțională globală a
pacientului. Fiecare element al scalei este cotat cu un scor de la 1 la 7, iar scorul final se obține
prin însumarea acestora.
Semnificația scorurilor pentru oricare dintre elemente este:
1 – individ cu dependență completă prin asistare totală (100%)
2 – individ cu dependență completă prin asistare maximală (75%)
3 – individ cu dependență m odificatăprin asistare moderată (50%)
4 – individ cu dependență modificată prin asistare minimală (25%)
5 – individ cu dependență modificată prin supraveghere
6 – individ cu independență modificată (are nevoie de aparate, baston, ochelari etc.)
7 – individ complet independent 0 1 2 3 4 5 6 7
rural vas initial rural vas final urban vas initial urban vas final
Pacient Valoare scala FIM initiala Valoare scala FIM finala
1 6 7
2 6 7
3 6 7
4 6 7
5 6 7
6 5 6
7 5 7
8 6 7
9 4 7
10 5 7
11 4 6
12 4 7
13 5 6
14 5 6
15 5 5
Valoarea totala 78 99
Valoarea medie 5.2 6.6
Tabelul nr. 13 Valoarea initiala si finala a scalei FIM
Graficul nr. 8 Valoarea initiala si finala a scalei FIM
0 1 2 3 4 5 6 7
FIM initial FIM finala
La inceputul programului de recuperare pacientii au obtinut o valoare medie a scalei FIM
de 5.2, iar la sfarsitul tratamentului au aobinut o valoare medie a scalei FIM de 6.6. Observand
aceste valori pot sa precizez ca am pacientii au o ameliorare de 21,21% a calitatii vietii.
Grupe de varsta Valoare scala FIM initiala Valoare scala FIM finala
10 – 15 ani 6 7
15 – 20 ani 4,75 6,62
20 – 25 ani 5 5,5
Tabelul nr. 14 Valoarea initiala si finala a scalei FIM in functie de grupa de varsta
Graficul nr.9 Valorile initiale si finale ale scalei FIM in functie de sex
Pacientii cu varsta cuprinsa intre 10 – 15 ani au obtinut o ameliorare de 14%, cei cu varsta
cuprinsa intre 15 – 20 ani 28,32% , iar cei cu varsta intre 20 – 25 ani au obtinut o ameliorare de
9,09%. Pacientii cu varsta cuprinsa intre 15 – 20 ani au obtinut cea mai mare ameliorarea calitatii
vietii!
Sex Valoare scala FIM initiala Valoare scala FIM f inala
Feminine 4.5 5.8
Masculine 5.8 6.8
Tabelul nr. 15 Valoarea initiala si finala a scalei FIM in functie de sex 0 1 2 3 4 5 6 7 8
Graficul nr. 10 Valoare initiala si finala a scalei FIM in functie de sex
Pacientii de sex feminin au obtinut o ameliorarea a calitatii vietii de 22,41%, iar pacientii
de sex masculine o ameliorare de 14,70%.
Mediul de provenienta Valoare scala FIM initiala Valoare scala FIM finala
Urban 4.4 6.5
Rural 5.6 6.6
Tabelul nr. 16 Valoare initiala si finala a scalei FIM in functie de mediul de provenienta
Graficul nr. 11 Valoarea initiala si finala a scalei FIM in functie de mediul de provenienta 0 1 2 3 4 5 6 7 8
FIM INITIAL FEMININ FIM FINAL FEMININ FIM FINAL MASCULIN FIM FINAL MASCULIN
0 1 2 3 4 5 6 7
FIM urban initial FIM urban final FIM rural initial FIM rural final
Pacientii din mediul urban au obtinut o ameliorare de 32.30%, o valoare mai mare decat a
pacientiilor din mediul rural ( ameliorare de 15.15%) deoarece acestia au participat mai mult la
programul de recuperare propus.
Am testat muș chii trunchiului, abdome nului , mușchii extensori ai coloanei vertebrale și
mușchii ischiogambieri cu ajutorul testelor Krause . Aceste teste se folosesc pentru testarea
muscular ă la nivelul grupelor musculare ale trunchiului și abdomenului, cu implicarea și a
grupelor muscular e ale membrelor inferioare.
Dintre aceste teste, primele trei sunt teste de forțǎ , pentru aprecierea mușchilor flexori ai
trunchiului (în primul rând mușchii abdominali) și mușchiul cvadriceps, testele 4 și 5 sunt teste
de forțǎ pentru mușchii extensori ai c oloanei vertebrale și pentru mușchii ischiogambieri iar
testul 6 este un test global, de suplețe.
Fiecare test este cotat conform cotaților bilanțului muscular, de la 1 l a 5, având aceeași
semnificație:
Testul 1 – pacientul în decubit dorsal, cu membrele inferioare extinse, iar cele superioare
sunt poziționate pe abdomen, examinatorul face prizǎ la nivelul gleznelor solicitând pacientului
sǎ se ridice, cu trunchiul la vertical (semnul echerului); dacǎ testul se der uleazǎ cu mâinile la
ceafǎ se acordǎ valoarea 4 iar dacǎ se deruleazǎ cu mâinile în prelungirea trunchiului are
valoarea 5.
Testul 2 – pacientul în decubit dorsal, cu genunchii flectați pe coapsǎ și coapsa pe bazin
(70°), membrele superioare fiind asfel po ziționate încât mâinile sunt încrucișate sub ceafǎ;
examinatorul realizeazǎ priza la nivelul gleznelor și genunchilor, solicitând pacientului sǎ se
ridice, cu mâinile pe lângǎ trunchi sau dacǎ este posibil , cu ele la ceafǎ (valoare corespunzǎtoare
cotație i 4), dacǎ testul poate fi derulat cu membrele superioare în prelungirea trunchiului
valoarea testului este 5;
Testul 3 – pacientul în decubit dorsal, cu membrele inferioare în rectitudine, mâinile de -a
lungul trunchiului; examinatorul realizeazǎ prizele la nivelul bazinului; I se solicitǎ sǎ ridice
membrele inferioare la 30° -40° și sǎ menținǎ 6 -10 secunde, derularea corectǎ cu mâinile la ceafǎ
corespunde valorii 4 iar dacǎ se deruleazǎ cu mâinile în continuarea trunchiului valoarea este 5;
Testul 4 – pacientul în decubit ventral, cu o micǎ pernǎ plasatǎ sub abdomen, pentru
corectarea lordozei lombare fiziologice, mâinile la spate, membrele inferioare extinse;
examinatorul face prizǎ la nivelul gleznelor și solicit pacientului sǎ ridice trunchiul de pe pl anul
patului, cu menținere de 6 -8 secunde; derularea corectǎ cu mâinile la ceafǎ corespunde valorii 4
iar dacǎ se deruleazǎ cu mâinile în continuarea trunchiului valoarea este 5;
Testul 5 – pacientul în decubit ventral, cu o micǎ pernǎ plasatǎ sub abdomen, pentru
corectarea lordozei lombare fiziologice, mâinile la spate, membrele inferioare la marginea
patului, cu flectarea la 90° a șoldurilor; examinatorul face prizǎ la nivelul trunchiului pacientului
și îi solicitǎ acestuia sǎ ridice membrele inferioare, cu extensia coapsei pe bazin, cu menținere 6 –
8 secunde;
Testul 6 – pacientul în ortostatism I se solicitǎ anteflexia trunchiului, cu ducerea
membrelor superioare spre degetele de la picioare (practic testul este ech ivalentul indicelui
degete -sol).
Pacienți Test 1 Test 2 Test 3 Test 4 Test 5 Test 6
Initial Final Initia
l Final Initial Final Initial Final Initial Final Initial Final
1 4 5 4 4 4 5 4 5 3 4 3 5
2 5 5 4 5 5 5 5 5 4 5 4 5
3 5 5 4 5 5 5 3 4 5 5 4 5
4 4 5 4 5 5 5 5 5 4 5 4 5
5 4 5 4 5 4 5 4 5 5 5 5 5
6 4 5 5 5 5 5 4 5 5 5 4 5
7 5 5 4 5 4 5 5 5 4 5 4 5
8 4 5 5 4 5 5 4 5 4 5 5 5
9 4 5 5 5 3 5 4 5 4 5 3 5
10 4 5 4 5 5 5 5 5 3 5 4 5
11 5 5 5 5 5 5 4 5 5 5 5 5
12 4 5 4 5 4 5 5 5 4 5 4 5
13 5 5 4 5 5 5 4 4 4 5 5 5
14 5 5 5 5 4 5 4 4 3 4 3 5
15 4 5 4 5 4 5 4 5 4 5 4 5
Tabelul nr. 17 Teste Krause
Cele mai mici valori au fost la testele 4 , 5, 6 prin care se apreciază grupele musculare ale
coloanei vertebrale (mușchii extensori) și ale membrelor inferioare (mușchii ischiogambieri).
La pacientul cu tulburare de aliniament a coloanei vertebrale, datorită biomecanicii,
impactul dezechilibrulu i muscular agonist -antagonist se repercută asupra multiplelor lanțuri
cinematice.
Graficul nr. 12 Teste Krause – Testul 1.
Graficul nr. 13 Teste Krause – Testul 2. 0 1 2 3 4 5 6
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
Graficul nr. 14 Testele Krause – Testul 3.
Graficul nr. 15 Testele Krause – Testul 4.
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
Graficul nr. 16 Testele Krause – Testul 5.
Graficul nr. 17 Testele Krause – testul 6.
Test Valoare medie initiala Valoare medie finala Procent de ameliorare
Testul 1 4.4 5 12%
Testul 2 4.3 4.8 10.41%
Testul 3 4.4 5 12%
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5
p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 p8 p9 p10 p11 p12 p13 p14 p15
Testul 4 4.2 5.8 27.58%
Testul 5 4.06 4.86 16.46%
Testul 6 3.8 5 24%
Tabelul nr. 18 Valori medii Teste Krause
Graficul nr. 18 Valori medii Teste Krause
Având în vedere dificultatea recuperării tonusului muscular, apreciem re zultatele
obținute . Se poate remarca faptul că beneficiul este cert la sfarsitul tratamentului , considerând că
perioada de recuperare nu a fost suficient de mare pentru o r etonifiere musculară .
0 1 2 3 4 5 6
testul 1 testul 2 testul 3 testul 4 testul 5 testul 6
CAPITOLUL VI
CONCLUZII
1. Tratamentul cifoz elor nu trebuie înțeles separat ci într -un context mult mai larg decât cel al
corectǎrii stricte a curburii dorsal întrucât apare însoțitǎ de abateri de la normal a umerilor,
omoplaților, toracelui și a altor zone. De aceea programele de exerciții au avut drept scop
corectarea ci fozei, dar au fost incluse și elemente cor ective pentru deficiențele asociate.
2. Nu este mai puțin adevǎrat cǎ cifoza având o valoare primarǎ , corectarea acesteia va antren a
și corectarea deficiențelor a sociate a cǎror existențǎ este secundarǎ, depinde d e cifozǎ.
3. Dat fiind vârsta la care au fost prezentate cazurile, perioada pubertarǎ și a adolescenței ,
rezultatul tratamentului kinetoterapeutic a fost benefic atunci când s -a aplicat precoce, odatǎ cu
apariția algiilor sau a dezalinierilor vertebrale.
4. În cazul în care deformǎrile corpurilor vertebrale au fost accentuate ,evoluția pacienților a
evidențiat o stagnare a bolii.
5. Programul de kinetoterapie asociat cu purtarea “hamului de memorie” și cu mijloacele de
fizioterapie au dus la: ameliorarea algiilo r vertebrale și dispariția lor; m icșorarea curburilor
patologice; c rearea unui tonus de atitudine , necesar menținerii corecției; c reșterea tonusului
musculaturii paravertebrale ; Îmbunǎtǎțirea parametrilor funcționali specifici funcției pulmonare .
6.Lotul de 15 pacienți cu cifoză dorsală monitorizați pe timpul tratamentului a fost împărțit din
punct de vedere al repartiției pe grupe de vârstă astfel: 5 au avut vârste cuprinse între 10 -15 ani
(33.3%), 8 au avut vârste cuprinse între 15 -20 ani (53.3%) și 2 au avut vârste cuprinse între 20 –
25 ani (13.3%), din punct de vedere structural 10 (66.6%) au fost femei iar 5 (33.3%) au fost
bărbați. În funcție de mediul de proveniență pacienții au fost împărțiți astfel : din mediul urban
au facut parte 9 pacienți (60%) și din mediul rural au făcut parte 6 pacienți(40%).
7.La sfârșitul tratamentului s -a constatat ameliorarea durerii la toți pacienții, dar cu o incidență
mai crescută la pacienții cu vârsta între 15 -20 ani u nde ameliorarea a fost de (46.89 %), la
pacienții din mediul urban u nde ameliorarea a fost de (45.90%), la femei unde ameliorarea a fost
de (42.42%).
8.Valorile câștigate prin kinetoterapie pentru forța musculară sunt un adevărat beneficiu având în
vedere timpul în general lung necesar creșterii forței musculare și retroficizării musculare.
9.În urma eval uării finale s -a observat că tratamentul recuperator a determinat o creștere a
independenței la pacienții cu cifoză dorsală ceea ce demonstrează importanța aplicării precoce a
unui plan terapeutic complex .
10.Pentru a consolida și menține rezultatele obținute este necesar ca pacienții să continue
exercițiile de kinetoterapie. Recomandările pentru acasă privind exercițiile de conștientizare a
posturii corecte a corpului în cadr ul activităților zilnice au adus un real aport în recuperarea
funcțională a cifozei dorsale.
11.Colaborarea dintre pacient și echipa de recuperare (medic, fiziokinetoterapeut) este esențială
pentru recuperarea și reintegrarea socio -profesională a pacienților.
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru Nicu, Ioan Onac, Luminița Pop, Rodica Ugur, Liviu Pop – Evaluare
clinică articulară și muscular, Editura medicală universitară “Iuliu Hațieganu” Cluj, 2002.
2. Bighea Adrian – Terapia fizicală și reabilitară în practica medicală
3. Câmpeanu M., Debeurre A.I., Câmpeanu B.M. (2005) -Masaj – tehnici de aplicare,
Ed. Medi amira Cluj -Napoca, ediția a III -a
4. Dinu Antonescu, Corneliu Obrașcu, Alexandrina Ovezea – Corectarea coloanei
vertebrale, Ed. Medicalǎ București, 1993
5. Elena Taină Avramescu – Kinetoterapia în activități sportive, Ed. Didactică și
Pedagogică 2006.
6. Laurian Șdic – Kinetoterapia în recuperarea algiilor și a tulburǎrilor de staticǎ
vertebralǎ, Ed. Medicalǎ București, 1982
7. Papilian, V. – Anatomia omului vol.1
8. Popescu Roxana, Bighea Adrian – Noțiuni practice de Medicină recuperatorie,
Ed.Agora, Craiova, 1997
9. Popescu Roxana, Pă tru Simona – Hidrotermoter apie și Balneologie, Ed.Medicală
Universitară , Craiova, 2003
10. Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,Ed.
Medicală, București, 1987
11. Sbenghe Tudor – Recuperar ea medicală la domiciliul bolnavului, Ed. Medicală,
București 1996
12. Trăistaru Rodica – Tehnici de kinetoterapie pentru forță și rezistență, Ed.
Universitară Craiova 2007 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Estetica ținutei este dată îndeosebi de coloana vertebrală, de poziția capului și a gâtului, poziția umerilor, a trunchiului, a șoldurilor, a… [601790] (ID: 601790)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.