Este un lucru anevoie să scrii, fie și numai câteva rânduri, despre începuturile sau reînființarea Episcopiei Buzăului. Cea mai grea piedică în calea… [302988]

CAPITOLUL I

ISTORIC

1.1. [anonimizat], despre începuturile sau reînființarea Episcopiei Buzăului. Cea mai grea piedică în calea cercetării istorice este lipsa documentelor sigur și clare. Arhivele publice s-[anonimizat] 1832, ca urmare a [anonimizat] o existență de de 187 [anonimizat] ,,bogate" [anonimizat]-lea, [anonimizat].

Multe, [anonimizat].

Maldăre întregi de documente au fost aruncate de autorități după 1948, [anonimizat]-o adesea și documentele episcopiilor și mitropoliilor.

[anonimizat] a fost scutită de astfel de distrugeri de documente. În 1922 istoricul conferențiar universitar N. A. Constantinescu, afla – prea târziu însă pentru a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], aflat în podul seminarului din Buzău. Din nefericire nimic nu a mai putut fi salvat.

Lipsa de prețuire a mărturiilor privind istoria nu este numai o dovadă a [anonimizat] o comunitate, cât și pentru o [anonimizat], [anonimizat], dovedind astfel câtă conștiință națională există.

Astăzi ne lipsește mai mult ca oricând prețuirea față de istoria Țării și a Bisericii noastre. [anonimizat] ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române este însăși istoria țării noastre"!

1.2. [anonimizat] o monografie completă a domnitorului Radu cel Mare. Nici nu vom reuși să o realizăm, [anonimizat], pentru a înțelege mai ușor gestul pe care la făcut prin aducerea în țară a [anonimizat], [anonimizat] – continuatoare ale unor tradiții ecleziastice multiseculare.

Despre Radu cel Mare descendent al familiei princiare a Basarabilor, s-a scris că era ,,…principe înțelept și bun". [anonimizat], [anonimizat] a fost silit apoi să-l concedieze. În 1506 Radu preda Moldova. După moartea sa a [anonimizat] o zidise și care până azi a [anonimizat].

În ultima lucrare de ,,Istoria Românilor” Radu cel Mare este amintit de aproximativ 31 de ori, direct sau tangențial, fără a se putea reface după acestei relatări conturul personalității sale.

Cercetând documentele vremii credem că importanța domniei lui Radu cel Mare este dată de dimensiunea religioasă a faptelor sale asupra căreia s-a insistat în mod deosebit până acum. În general ceea ce se știe și s-a scris, mai multe despre domnitorul muntean, este legat de organizarea vieții bisericești, activitate promovată și cu concursul ex-patriarhului ecumenic Nifon al II-lea.

Radu cel Mare a domnit între 8 septembrie 1495 și 23 aprilie 1508, fiind cel de-al doilea, dintre cei șase copii ai lui Vlad al patrulea (Petre) Călugăru. A fost asociat la domnie încă din 1492, fiind amintit de un document la 29 august, și i-a urmat tatălui său la tron, îndată după 8 septembrie 1495. A fost învestit domn al Țării Românești de către sultanul Baiazid ,,un om mai moale cu care se putea ușor opera”, un sultan fără scrupule care îi promitea Papei Alexandru al VI-lea Borgia, 300000 de galbeni pentru a-i ucide fratele, Cem Salem.

Trebuie să menționăm faptul că sultanul, dependent de opiu, a fost totuși favorabil creștinilor, deoarece în timpul domniei sale atât răsăritenii cât și apusenii au primit înapoi moaștele mai multor sfinți. În raport cu Radu cel Mare, Baiazid al II-lea se mulțumea să primească tributul pe care domnitorul se silea să i-l ducă, în fiecare an, personal.

Dar domnul muntean nu avut o domnie prea fericită, deoarece a fost o fire bolnăvicioasă și în 1501 după moartea lui Baiazid al II-lea, șapte ani întregi a fost puse în rădvan și dus din loc în loc. În lumina acestei mărturii prezența ex-Patriarhului Nifon al doilea în Țara Românească poate să aibă o altă conotație. Din anul 1503 boala lui Radu cel Mare se pare că se agravează și era cunoscută și în cancelariile statelor vecinie care își făceau planuri pe cine să sprijine pentru ocuparea tronului. Astfel la 12 martie 1503 Vladislav al II-lea al Ungrovlahiei cerea sașilor și comitatului Timișoarei, ca după apropiata moarte a lui Radu cel Mare, să împiedice așezarea în Țara Românească a unui domn supus turcilor. Deși aflat în această situație nu a fost șters din viața politică și socială a statului însă a fost mult mai activ în plan social și religios. El a trecut la cele veșnice după Paștele din 1508 care a căzut la 23 aprilie și a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu ctitoria sa.

1.3. RADU CEL MARE ȘI REORGANIZAREA BISERICII UNGROVLAHIEI

Precizăm că măreția domniei lui Radu cel Mare este conturată de realizările sale în plan religios – atât externe dar și interne. Pe lângă rectitorirea Mănăstirii Dealu, Voievodul a rectitorit, oficial, Biserica Munteniei ca instituție. A rectitorit-o în sensul că a reașezat pe baze solide, canonice, relațiile existente. În acest demers a fost ajutat de o personalitate cunoscută atunci și astăzi în toată lumea creștină, și anume Sfântul Nifon al II-lea, fost Patriarh de Constantinopol în trei rânduri: 1486-1488, 1497-1498, 1502.

Cine este Sfântul Nifon și când a venit el în Țara Românească? Profesor Toma Gh. Bulat și Nicolae M. Popescu spun că Sfântul Nifon ,,Era un călugăr din Athos unde își făcuse pregătirea în credință și cultură” și că ,,era albano-sârb după tată și grec din peloponez după mamă”.

Atunci în Sfântul Munte a fost călugărit și de aici a fost chemat să fie întâi Mitropolit al Tesalonicului, cel care se născuse între o familie aristocratică locală din Dalmația, care fusese botezat cu numele Nicolae și care, ucenicind duhovnicului Ioasaf primise de la acesta, ca monah, numele de Nifon, iar apoi s-a stabilit la Mitropolia Nartei, unde chiriarhul l-a hirotonit diacon.

Ierodiaconul Nifon pleacă din Narta împreună cu noul său duhovnic, Zaharia, și se așează în Albania, pe atunci țară creștină, iar albanezii ortodocși, unde domnea Gheorghe Castriota, zis Scanderberg, ultimul despot creștin al Albaniei libere, după moartea căruia țara a fost cucerită de turci, iar albanezii islamizați aproape în întregime. De aici au plecat la Constantinopol unde Zaharia a murit. Sfântul Nifon a părăsit Constantinopolul și a mers la Sfântul Munte Athos, întâi la Careia, apoi la chilia Crit, pe urmă la Marea Lavră și la Mănăstirea Dionisiu.

De aici a fost ales cu toată impotrivirea sa și apoi hirotonit arhiereu și înscăunat Mitropolit al Tesalonicului unde s-a dovedit a fi Vrednic de această înaltă slujire.

Trecând la cele veșnice patriarhul Ecumenic Simon I de Trebizonda, în toamna anului 1486, în cea de-a treia pastorie în scaunul Patriarhiei Ecumenice și scaunul patriarhal rămânând vacant, Sfântul Nifon, din nou împotriva voinței sale, a fost ales și înscăunat Patriarh al Constantinopolului, către sfârșitul anului 1486 unde a păstorit până în 1488. Aceasta a fost prima sa păstorie la Constantinopol.

În anul 1496, după alte surse în vara lui 1497, Sfântul Nifon a fost chemat iar ca Patriarh al Constantinopolului. Aceste două păstori, ca și a treia în 1502, după cum vom vedea, au fost în timpul sultanului Baiazid al II-lea și bineînțeles atât scoaterea din scaun a Sfântului Nifon cât și înscăunările sale repetate nu s-au făcut fără știrea și încuviințarea lui Baiazid. Acest nou abuz este urmat de al doilea exil, al Sfântului, acum la Adrianopol. Se crede că în această a doua perioadă de patriarhat (1496 -1498) aici la Adrianopol a fost pus începutul bunelor relații din prima fază între Sfântul Nifon și Radu cel Mare, care conform înțelegerii stabilite la investirea făcută de Baiazid al II-lea veneau în fiecare an la Constantinopol să aducă personal birul impuse de Poartă. În unul dintre aceste drumuri s-a oprit special la Adrianopol pentru a-l cunoaște pe Sfântul Nifon te a cărui sfințenie, înțelepciune și alte virtuți se dusese vestea până la Târgoviște. Poate că tot aici, la Adrianopol să îi fi făcut Radu, prima oară, propunerea de a veni în Țara Românească, desigur este o supoziție pentru că altfel nu putem explica intervenția lui Radu cel Mare pe lângă Sultan de a-i aproba lui Nifon venirea în Țara Românească.

În acest timp Radu cel Mare ,,venind să presteze omagiu sultanului Baiazid al II-lea și să îi aducă în persoană tributul principatului său urizi un plant măreț : obținerea de la padișah a permisiunii pentru pontiful depus, de a se instala dincolo de Dunăre pentru a reforma Biserica și a prelua conducerea”.

Se crede ca acest demers pe care l-a făcut domnitorul pe lângă padișah înainte de 1503, așa cum susține încă, cel mai probabil în 1501 personal sau în 1502, printr-un trimis al său, deoarece este bine cunoscut faptul că de la sfârșitul anului 1501 boala i se agravează și o deplasare ,,in corpore" la Constantinopol, și cu atât mai puțin la Adrianopol, era imposibilă. În anul 1502, primăvara, Nifon a fost readus Patriarh de Constantinopol, dar numai pentru câteva luni.

Oficial pretextul invitării egumenului în Țara Românească a fost necesitatea organizării Bisericii Ungrovlahiei. Biografia scrisă de Gavriil Protul ne îndreptățește să facem distincție între întâlnirea avut de Radu cel Mare cu sfântul Nifon când ,,se dusese și îl văzu cu ochii săi și-l pricepu bărbat desăvârșit și la chip și la cuvinte și în faptă și se bucura mult de bărbăția minții…".

Deci, în 1502 fiind scos din scaun, domnul Radu cel Mare îl poftește să vie în Țara Românească pentru organizarea Bisericii noastre.

În partea a doua a cursului său, cu paginile renumerotate, profesorul N. Dobrescu face între altele referiri la Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului vorbind despre soborul de la 1502 din Țara Românească și despre înființarea episcopiilor Râmnicului și Buzăului. Astfel la pagina 12 în capitolul Istoria Bisericii Române în secolul al XVI-lea, prof. N. Dobrescu precizează că ,,soborul acesta condus de Nifon dădu, în 1502, un așezământ statornic pentru orânduirea organizării Eparhiei Ungrovlahiei cât și organizarea altor două eparhii, din nou înființate, Deci continuăm a cita din cursul profesorului Dobrescu ,,la sfârșitul anului 1502 este data ținerii soborului în Țara Românească cu care ocazie se înființează două episcopii: una pentru răsărit cu reședința la Buzău, iar alta pentru teritoriul oltean cu reședința la Râmnicu Vâlcii.

La pagina 101, N. Dobrescu specifica următoarele: Dintr-o notiță de mai târziu a generalului Baner ,,Cronica" lui Șincai, volan II, p. 146, se vede că Radu cel Mare cu sfatul lui Nifon a făcut două episcopii: a Râmnicului și a Buzăului. Este binevenită această precizare pentru că sunt istorici care cred că nu Radu cel Mare, ci poate Neagoe Basarab după 1517 a înființat episcopiile de la Râmnic și Buzău. Cronica lui Șincai afirmă însă clar că cele două episcopii își datorează existența Sfântului Nifon și lui Radu cel Mare.

CAPITOLUL II

ARIA DE REPREZENTARE A EPISCOPIEI BUZĂULUI

2.1. JURISDICȚIA NOI EPISCOPII

În ,,Viața Sfântului Nifon” atunci când se vorbește despre hirotonia celor doi episcopi, se adaugă ,,și le determina și eparhii cu hotară care cât va birui”. Unii cercetători pornind de la aceste cuvinte au afirmat că teritoriile nou înființatelor episcopii n-au fost delimitate ,,având un teritoriu nedeterminat”, fapt ce putea duce la conflicte între chiriarhi.

Se cunoaște că prin jurisdicție se înțelege competența de a judeca. Urmând tradiția romano-bizantină, voievozii români recunoșteau ierarhiei superioare dreptul de a judeca anumite pricini drept pe care îl are și azi. Cel mai vechi document pentru această problemă este cel din 17 septembrie 1543 dat de Voievodul Radu Paisie pentru Episcopia Buzăului în care i se reconfirmă teritoriul.

La 10 septembrie 1583, Petru Cercel enumera pricinile care cad în competența judiciară a episcopului Luca, subliniind că poate să judece aceste cazuri ,,fără opreliști de la nimeni, nici de la boieri, nici de la slugile domniei mele, nici de la bani, nici de la pârcălabi, nici de la vornici”.

La 7 ianuarie 1618 se reconfirmă dreptul de judecată episcopului Efrem în județul Săcuieni ,,cum a fost lege și mai dinainte vreme” fără amestec în judecată piscupeasă din partea bănișorilor, ca mai târziu la 28 decembrie 1668, Radu Vodă Leon să împuternicească pe episcopul Grigorie cu o largă sferă de judecată, în sensul că avea voie să judece după Sfânta Pravilă pe toți oamenii din eparhia sa fără amestecul dregătorilor din sate sau de la județ.

Domnitorul avea puterea supremă de judecată, această prerogativă și-o exprimă și prin titulatura sa, cum citim în titlul Bibliei de la București – 1688 – care s-a tipărit cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino ,,biruitorul și oblăduitorul a toată Ungrovlahia”.

La acest argument lingvistic se adaugă un altul de drept canonic, de altfel cel mai important. La sosirea în țară, Sfântul Nifon, pentru a motiva soborul pe care la convocat ,,…cheamă pe toți egumenii de la mănăstirile țării Ungrovlahiei și tot clerul bisericii și făcu sobor mare de împreună cu Domnul și cu toți boierii, cu preoții și cu mirenii și slobozi izvoare de învățătură limpede și necurmată” și sfătuit să păzească Sfânta pravilă și scrierile Sfinților Părinți. Mai mult el îl face atent pe Neagoe Basarab că domnul trebuie să dea cel dintâi socoteală când Domnul țării va defăima canoanele și va încălca legea.

Un ultim argument de natură documentară îl constituie jurisdicția care a fost fixată de la înființarea Episcopiei pentru că așa recunoaște Voievodul Radu Paisie la 17 septembrie 1543 sunt reconfirma vechile rânduieli ale înaintașilor lui: ,,dă domnia mea această poruncă a domniei mele preacinstitului părinte Episcop chir Anania și sfințitei și dumnezeieștii și marii biserici, Episcopiei de la Buzău (…) ca să le fie enorie și scaun de judecată cel între folosul sufletului după legea lui Dumnezeu și credința creștină județul Buzău și județul Râmnicu Sărat și județul Brăila și județul Săcuieni aceste patru județe cu toată hirotonisirea preoțească și bisericească." Astfel teritoriul muntean fu împărțit în trei eparhii în loc de două cât fuseseră până atunci, iar raporturile ierarhice precizate, afirmă academicianul Constantin C. Giurescu.

Județul Brăila la date emiterii hrisovului era transformat în ,,raia" turcească încă din 1539-1540, care va fi desființată după 300 de ani prin Tratatul de la Adrianopol din 1829.

Această raia revenea sub jurisdicția Episcopiei Buzăului ori de câte ori în războaiele ruso-turce era ocupată de trupele țariste. La 4 februarie 1810 mitropolitul Gavriil făcea cunoscut că Brăila, cu ținutul ei se lipește iarăși la Eparhia Episcopiei Buzăului. Dar aceasta administrație nu durează decât până la pacea din 1812, când din nou Brăila revine turcilor. La 7 iulie 1828 mitropolitul Grigorie arăta că Brăila ,,și acum urmează ca iarăși și de acea Episcopie a Buzăului să se ocârmuiască…" . De data aceasta prin Tratatul de la Adrianopol, din 14 septembrie 1829 rămâne definitiv Țării Românești, dar administrația ei din punct de vedere bisericesc va fi împărțită de-a lungul vremii între Episcopiile Buzăului și Dunării de Jos.

Din 1950 și până la reforma administrativă din 1968 sub jurisdicția Episcopiei Buzăului revin raioanele Focșani, Panciu, Adjud, Tecuci, Vrancea, Liești.

La începutul anului 1968 procedând la o împărțire administrativă a țării în ședința de constituire a membrilor Sfântului Sinod din 21 februarie 1968, s-a hotărât delimitarea teritorială a eparhiilor, Episcopiei Buzăului revenindu-i județele Buzău, Vrancea și Brăila și noua lor componența teritorială. Astăzi jurisdicția Episcopiei Buzăului se întinde peste două județe: Buzău și Vrancea.

2.2. CINE ESTE CTITORUL PRIMULUI LOCAȘ?

Deși în pisania bisericii catedrale, așezată cu ocazia renovării din 1834, se arată că ,,Această sfântă și dumnezeiască biserică s-a zidit din temelie de răposatul într-u fericire Matei Basarab V<oe> V<od> L<ea>t 1649, după ce mai întâi au dărmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi…”.

Despre ctitorul acestui locaș, în afară de afirmația lui Matei Basarab, că ea a fost făcută de strămoșii săi nu avem nici o știre.

Unii istorici, care s-au ocupat de această Episcopie, susțin, fără altă dovadă că Neagoe Basarab este ctitorul primului locaș de aici. S-a emis și probabilitatea că prima biserică a fost ctitoria lui Radu de la Afumați, care se pare că ar fi construit Catedrala Episcopală la 1500.

Dacă nu se cunoaște cine a fost primul care a construit Catedrala Episcopală de la Buzău și nici anul, se cunoaște cine este al doilea ctitor important al acestui așezământ, informație regăsită în pisania scrisă la 1745, astăzi dispărută, al cărei conținut îl vom cita mai jos în intregime.

<< Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu umbrirea Duhului Sfânt, eu robul lui Dumnezeu Iisus Hristos, Io Mathei Basarab voevod, împreună cu do(a)mna mea, Eleni, cercetat-am pe unde am aflat case dumnezeești, făcute de alți domni bătrâni, strămoșii domniei mele și le-am întărit și le-am înnoit; deci fiind și această sfântă biserică făcută de aceeaș <I> moș <I> ai domnii mele, văzându-să arsă și stricată de păgâni, cu milosârdie și cu nevoință ne-au îndemnat de au ridicat atâta biserica stricată de tot și o am ziditu din temelie această sfântă casă unde se cinstește hramul Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei (sic) Mării, pentru sufletul domnii mele și a răposaților domnii mele, pentru ca să aflăm lăcaș vieții la înălțimea cerului; și atuncea era îndreptători scaunului episcopii chir Serafim episcopu(l) iară îndemnător peste tot lucrul bisericii era jupan Moisi vel Spătar, la leat 7158 (1650) mai în 30. Iar când au fostu curul anilor 72, Nicolae Voevod (1741) ghen(ar) în 2, fiind domnu Io Co<n>standin Nicolae Voevod, alegând pe mine nevrednicul robu lui Dumnezeu Methodie, a fi episcop acestei episcopii, fiindu stricată de cutre <mur> și de oști, m-am silit cu toată osârdia de am zidit, turnurile și bolt<a> altarului, am făcut tâmpla, am tăiat două ziduri din lăuntru deschizând ferestrele pre sus, o am zugrăvit pe din lăuntru și pă din afară, o am pardosit puindu stâlpi la uși și petri pă la fereștri și am făcut care n-au fost. Săvârșitu-s-au lucru<l> biserici<l> întru a tr<eia> domnie a domnului Io Co<n>standin Niculae Voevod la anii de l<a> zid<I>rea lumii 7253 (1745) august în 30 >>.

PISANIA ACTUALĂ

AȘEZATĂ DEASUPRA UȘII DE LA INTRARE, ÎN 1834.

<Această Sfântă și d<u>mnezezeiască biserică s-a zidit din temelie de răposatul întru fericire Matei Basarab V<oe>V<od> l<ea>t 1649 după ce mai întâiu au dărmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile vărvăricești începător acestui scaun fiind chir Serafim Episc<op>. La l<ea>t 1740 pre fericitul Episc<op> chir Metodie asezându-sa într-acest scaun. Și găsindu-se stricată de cutremure și părăginită, de opște s-au apucat mai întâiu de i-au dărâmat turlele, fiind slăbite, au zidit altele, apoi au împodobit-o atât pă dinlăuntru, cât și pă din afară. Iar la l<ea>t 1832 iobitorul de D<u>mnezeu episc<op> chir Chesarie văzându-i iarăși toate turlele slăbite de cutremure și despodobită de toată frumusețea ce s-ar fi cuvenit să aibă o acest fel de sf<I>nta episcopie, încă și prădată de toate lucrurile sale cele mișcătoare, din vremea răzvrătirii din l<ea>t 1821 s-au apucat cu râvnă și grea cheltuială d-au dărâmat întâiu turlile, pre cei doi stâlpi din biserică și pre toate fereștrile, de au făcut un meșteșug arhitectonesc apoi, destencuindu-să atât în lăuntru cu iscusință tencuială, cu tâmplă și cu alte săpătorii poleite, iar p-afară cu foarte frumoasă arhitectură, asemenea înfrumusețându-să tot atuncea și clopotnița și așa cu multă dragoste și libov au înnoit toate până la cel mai mic lucru acesta în zilele domnului Alexandru Dimitrie Ghica voevod la l<ea>t 1834 Dech<em>vrie 30 și s-au sfințit cu multă țărămonie Bisericească>>.

Așadar, din aceste două documente săpate în piatră, se vede clar că zidirea acestui edificiu episcopal, zidirea inițială, nu aparține lui Matei Basarab, pentru că acesta a rezidit lăcașul existent înaintea sa.

Reînnoirile de aici au fost impuse fie de stricăciunile provocate de năvălitori, de cutremure, care în această zonă au fost mai dese și mai puternice, precum și de trecerea vremii. Deci, unul din strămoșii la care se referă Matei Basarab nu poate fi altul decât Radu cel Mare care a întemeiat Episcopia la 1500.

Un al treilea document foarte important ce pledează în favoarea lui Radu cel Mare, ca prim ctitor al acestei biserici, este pomelnicul în care sunt transcrise și păstrate următoarele nume, în această ordine: ,,Radu, Matei voievod, Elena Doamna, etc”.

Iar ca argument logic nu se poate concepe faptul că domnitorul care a înființat acest centru ecleziastic să nu fi ridicat un lăcaș de închinare, de primă necessitate pentru toată slujirea și propovăduirea adevărurilor ortodoxe, mai ales că, după opinia lui Nicolae Iorga, această episcopie s-a întemeiat, și pentru că ,,latinii să nu mai reclama episcopiul latin al cumanilorar fi fost și anticanonic ca episcopal de atunci să nu fi avut un locaș de închinare”.

Într-un studiu publicat de istoricul de artă profesorul D. Drăguț, referindu-se la această Catedrală, afirma: ,,Un puternic argument că biserica episcopală din Buzău a fost construită de Radu cel Mare este oferit de planul acestui locaș întru totul asemănător cu cel al Bisericii Mănăstirii Dealu, pe care același domnitor o înălțase în 1449-1500”.

În timpul lui Mihai Viteazul, domnitorul primei Uniri a Tărilor Române la 1600, din cauza luptelor ce s-au purtat pe aceste locuri, atât cu otomanii în 1595, cât și cu polonii în 1600, orașul întreg, deci și episcopia, se afla în stare de ruină. Dovadă, în acest sens, stă mărturia unui călător care consemna că această localitate ,,era arsă și ruinată”.

Din scutirile de dări care se acorda de către voievozii Alexandru Ilias, la 4 februrie 1628, de Leon Vodă, la 10 ianuarie 1630 și de Matei Basarab, la 10 octombrie 1632 pentru poslușnicii din jurul acestei episcopii, ca acestia să fie datori să lucreze și să dreagă se constată că prin anii 1628-1632 biserica era arsă și stricată. De aici și concluzia că i s-au făcut unele reparații chiar înainte de domnia lui Matei Basarb.

Diaconul sirian Paul de Alep, vizitând Buzăul, la scurt timp după înnoirea ei, consemna în notele sale de călătorie că aici a văzut o mănăstire mare de piatră a cărei biserică mare și foarte înaltă este de piatră cu scara foarte înaltă și cupole foarte înalte, iar deasupra o cruce foarte mare. După ce afirmă că acest domnitor zidise 150 de mănăstiri și biserici de piatră menționează: dar mai ales biserica episcopală de la Buzău. Asistăm aici, spune accelași diaconul sirian, Paul de Alep, la priveghere și apoi la Liturghie în sărbătoarea Sfintei Ecaterina.

2.3. CINE A FOST PRIMUL EPISCOP?

Cum sa numit primul episod sfințit de patriarhul Nifon la 1500 nu se știe pentru că până la 1525 nu avem documente referitoare la această episcopie, nu pentru că nu au existat, ci pentru că s-au pierdut. Această realitate reiese din două documente semnalate anterior de Voievodul Radu Paisie. Unul nedatat, probabil din 1536 -1540 privitor la braniștea Episcopiei, donată de tatăl său, Radu cel Mare, și altul din 17 septembrie 1543, prin care se reconfirmă jurisdicția peste județele cunoscute după cum au așezat și au întocmit foștii dinaintea noastră, care dăduseră, desigur, anumite hrisoave în acest sens, pierdute de această dată.

Derutanta afirmație din actuala pisanie a Catedralei episcopale ca începător acestui scaun fiindcă Serafim episc<op>, a determinat pe Nicolae Iorga să considere doi episcopi cu numele Serafim: unul la 1508 și altul între 1649-1688. Dar cum în vechea inscripție de la 1745 înlocuită la 1834 spunea ,,și atunci era îndreptătoriu scaunului episcopiei chir Serafim episcopu<l> greșeala este evidentă și nu poate fi luat în considerație.

Cei ce s-au ocupat de cronologia episcopilor buzoieni admit ca prim episcop pe Paisie, atestat documentar între 1525-1543. Dar nu Paisie este întâlnit și la 7 iulie 1546, ceea ce presupune că a fost scos din scaun și acum la înlocuit de Anania. Se crede că au fost doi omonimi Paisie, nume foarte frecvent în epocă, dar pomelnicul Episcopiei refăcut din memorie și rezumativ în secolul al XIX-lea n-a reținut decât unul așa cum s-a întâmplat cu episcopii Ștefan, (fiind menționat numai unul) și cu cei trei domnitori (Radu cel Mare, Radu de la Afumați și Radu Paisie) din care s-a reținut doar unul singur, începătorul pomelnicului.

2.4. CRONOLOGIA EPISCOPILOR

Până în prezent numărul episcopilor care au păstorit la sfânta Episcopie a Buzăului este de 40.

Despre titularii Episcopiei Buzăului s-au scris pagini răzlețe, dar cel care sa ocupat îndeaproape de această problemă a fost preotul Gabriel Cocora, în ultima sa monografie despre Episcopia Buzăului un capitol aparte îl constituia ,,Marginaliile la pomelnicul Catedralei”. Autorul arată ca ,,un pomelnic care să fi aparținut Episcopiei Buzăului… nu numai că nu se publicat, dar nici măcar nu e a fost semnalată existența până acum”

Cu excepția lui Nicolae Iorga, toți cei care se ocupa de Istoria Episcopiei Buzăului au trecut pe:

Paisie (1500 –1515) în fruntea listei titularilor. Acestuia se pare că i-a urmat.

Dositei despre care nu se știe cât a păstorit însă convențional se acceptă cat timp al arhipăstoririi arhiepiscopului Dositei intervalul de timp (1515–1525);

Paisie al II-lea a păstorit între (1525 – 1543);

Anania (1543–1546);

Paisie al al II-lea, (a doua arhipăstoriei) (1546–1550);

Ieremia (1550–1558);

Ilarion (1558–1568);

Atanasie (1569–1583);

Luca (1583–1603);

Teofil (1603–1610);

Chiril (1610–1617);

Efrem (1618–1637);

Ștefan (1637–1649);

Serafim (1649–1668);

Grigorie (1668–1691);

Mitrofan (1691–1702);

Damaschin (1702–1708);

Ioasaf (1708–1716);

Daniel (1716–1719);

Ștefan al II-lea (19 (august 1719–8 ianuarie 1732);

Misail Teodorovici (8 ianuarie 1732–14 octombrie 1739);

Metodie (2 ianuarie 1741–23 martie 1748);

Filaret Mihalitzis (24 martie 1748–septembrie 1753);

Antim I (septembrie 1753–31 august 1756);

Rafael (12 aprilie 1757–4 septembrie 1763);

Cozma Popescu (30 septembrie 1763–9 octombrie 1787);

Dositei Filitti (11 octombrie 1787–25 septembrie 1793);

Constandie Filitti (30 octombrie 1793–1819);

Gherasim Rătescu (29 iulie 1819–31 martie 1825);

Chesarie Căpățână (5 aprilie 1825–30 noiembrie 1846);

Filotei Pârșoiu (2 decembrie 1846–14 septembrie 1850);

Atanasie Stoenescu Troades (11 mai 1856 –1 aprilie 1865);

Dionisie Romano (31 mai 1865–18 ianuarie 1873);

Inochentie Chițulescu (24 ianuarie 1873 – 13 noiembrie 1893);

Dionisie al II-lea Climescu (14 martie 1894 – 5 aprilie 1921);

Ghenadie Niculescu (29 martie 1923 – 29 august 1942);

Antim Angelescu (11 ianuarie 1943-1 septembrie 1979);

Antonie Plămădeală (12 ianuarie 1987 – februarie 1982);

Epifanie Norocel (4 iulie 1982 – 07 ianuarie 2013);

Ciprian Spiridon (28 februarie 2013 a fost instalat actualul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei.)

CAPITOLUL III.

MONUMENTELE EPISCOPALE

3.1. CATEDRALA

Cât a rămas din temeliile vechiului locaș de la Buzău, ridicat de Radu cel Mare, este greu de presupus, deoarece nu se cunoaște cauza exactă care a dus la ruinarea vechiului edificiu. Un indiciu în acest sens poate fi inscripția săpată în piatră din aceeași pisanie la care am făcut referire anterior în care este precizată motivația ce a stat la baza deciziei de rezidire: deci fiind și această sfântă biserică făcută de aceeaș <I> moș <I> ai domnii mele, văzându-să arsă și stricată de păgâni, cu milosârdie și cu nevoință ne-au îndemnat de au ridicat atâta biserica stricată de tot și o am ziditu din temelie această sfântă casă unde se cinstește hramul Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu…”

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea biserica a suferit transformări, efectuate de episcopul Metodie, în urma stricăciunilor cauzate întregii episcopii de un mare cutremur care a avut loc la 31 mai 1738, dar și de ,,oști”, așa cum se arată în pisania dispărută: <<fiindu stricată de cutre <mur> și de oști, m-am silit cu toată osârdia de am zidit, turnurile și bolt<a> altarului, am făcut tâmpla, am tăiat două ziduri din lăuntru deschizând ferestrele pre sus, o am zugrăvit pe din lăuntru și pă din afară, o am pardosit puindu stâlpi la uși și petri pă la fereștri și am făcut care n-au fost. Săvârșitu-s-au lucru<l> biserici<l> întru a tr<eia> domnie a domnului Io Co<n>standin Niculae Voevod la anii de l<a> zid<I>rea lumii 7253 (1745) august în 30>>.

Mare gospodar, episcopul Metodie, cu acest prilej i-a adus importante modificări am zidit, turnurile și bolt<a> altarului, am făcut tâmpla, am tăiat două ziduri din lăuntru deschizând ferestrele pre sus, o am zugrăvit pe din lăuntru și pă din afară, o am pardosit puindu stâlpi la uși și petri pă la fereștri și am făcut care n-au fost.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, războiul ruso-turc din 1768-1774 a afectat grav și Episcopia Buzăului care, potrivit hrisovului din 19 mai 1775 ,,…era foarte rău stricată și dărăpănată” Încercările chiriacului locului de a reface întregul complex bisericesc s-au lovit de lipsurile inerente unei perioade postbelice.

Efortului Episcopului Cozma i s-a adăugat bunăvoința domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774-1782; 1796-1797 în Țara Românească și 1786-1788 în Moldova), care a ajutat ,,dând toate cele trebuincioase” încât ,,s-au făcut cele stricate”. Lucrările de reconstrucție au fost importante și au vizat atât Catedrala, Paraclisul, Palatul, Chiliile, dependințele precum și obiectele de cult și mobilier.

În anul 1802 a avut loc un mare cutremur care a avariat în mare parte Catedrala, cât și reședința episcopală din Buzău, iar episcopul de atunci, Constandie Filetti a făcut reparații, dar a adus și îmbinătățiri.

Urmașul sau, Gherasim Rătescu (1819-1824) a purtat o grijă deosebită acestei Episcopii. Astfel a acoperit catedrala cu șindrilă și a rezidit clopotnița care a fost avariată de cutremurul din 1802.

Naosul a fost lărgit prin sânuri semicirculare în interior și pentagonale în exterior, boltite cu o semicalotă. Altarul semicircular în interior și pentagonal în exterior, boltit în formă de semicalotă, flancat pe latura de nord și sud de cele două abside, a fost despărțit de naos printr-o tâmplă de lemn sculptat. Sfânta Masă a fost acoperită cu un baldachin din lemn sculptat. Fațadele exterioare sunt împărțite în două registre, inegale, de un brâu în relief, format din două rânduri de cărămizi așezate în zimți (asemeni unor dinți de fierăstrău), element specific arhitecturii muntenești. Arcadele oarbe, dreptunghiulare și terminate în arc în registrul inferior și cele din registrul superior mai înguste și mai numeroase sunt terminate în dublu semicerc, fiind mărginite de două chenare de cărămidă rotunjită.

În registrul superior, la absidele naosului și ale altarului, sunt cinci deschideri oarbe, prevăzute cu rozete din piatră, iar sub brațul median se află opt ferestre cu ancadramente de piatră sculptate, având ca motiv piatra de vită cu struguri (palmete).

Intrarea în biserică se face printr-o ușă metalică cu două canturi, încinse de un ancadrament de piatră, frumos sculptat cu motive vegetale. În el este încrustată pisania pusă în anul 1834. Pardoseala este din dale de piatră.

În anul 1745 biserica a fost din nou pictată la interior și se menționează în inscripția de atunci că repictarea s-a făcut și la exterior. Afirmația acesta s-a verificat, pentru că a fost descoperit, în colțul de jos al primei firide de pe latura de sud, o urmă de frescă, care a fost conservată și este vizibilă și astăzi. Modul în care a fost pictată la exterior în anul 1745 nu este cunoscut. Știm în schimb că la anul 1819, biserica se prezenta ,,în față zugrăvită cu sfinți, iar prin prejur numai în chenare vopsită”.

3.2. REȘEDINȚA EPISCOPIEI DIN BUZĂU

Nu se cunoaște dacă Radu cel Mare, când a înființat Episcopia Buzăului la 1500, a a vut grijă și de construirea unei locuințe pentru conducătorul spiritual. S-a scris ca ,, episcopia a avut de la început biserică și reședință episcopală, chiar dacă uneori, din motive de bejanie, după prădăciuni sau cutremur, episcopal a mai stat și la Mănăstirea Vintilă Vodă”.

Până în present nu se știe cum arăta locuința arhierească înainte de al doilea ctitor, Matei Basarb, care odată cu rezidirea catedralei, a construit și o astfel de locuință. Avem mărturia lui Alep, însoțitorul patrirhului Macarie al Antiohiei în Țările Române, care în însemnările sale, preciza că în 24 noiembri 1654, la Buzău ei au fost găzduiți ,,într-un palat”. De aceea a fost considerată logică presupunerea că ,,după ce l-a văzut Paul de Alep, palatal a mai rezistat o vreme, dar nu prea mult. Când pe scaunul Buzăului s-a urcat episcopal Ioasaf în 1708, din el sau nu mai rămăsese nimic, sau erau doar ruine. Aceasta o deducem din faptul că Ioasaf a trebuit să construiască altul.

Un fragment de inscripție, așezat la cornișa palatului, descoperită de episcopal Antonie la începutul restaurării acestei clădiri, în anul 1988, pe care este scris ,,Io Constantin Basarab Voievod”, dovedește, o data în plus, contribuția acestui domn, la rezidirea edificiului eclesiastic. Probabil, de aceea, mult mai târziu, după mai bine de o sută de ani, adică în 1844, datorită transformărilor capitale făcute de episcopul Gherasie, acestă clădire era cunoscută sub denumirea de ,,palat domnesc”.

Așadar, palatal domnesc a fost constuit pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pe ruinele palatului ridicat de Matei Basarab la începutul secolului al XVII-lea, ale cărui ruine au fost descoperite sub cele ale clădirii existente cu ocazia întreprinderii unor săpături de consolidare și restaurare. În vremea episcopului Chesarie (1825-1846) suferă alte lucrări de reconstrucție.

De asemenea a fost îmbunătățit cu un foișor brâncovenesc în vremea arhiepiscopului Epifanie și pictat cu cheltuiala sa, spre pomenirea și cinstirea Voievodului martir Constantin Brâncoveanu. De asemenea, în perioada 2013-2014, s-au realizat importante lucrări de restaurare și înfrumusețare, edificiul fiind sfințit, la data de 20 septembrie 2014, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de alți ierarhi invitați. Sala de la intrarea în clădire este împodobită cu mai multe imagini ce înfățișează aspecte din trecutul bisericesc și cultural al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, iar încăperea de pe latura de vest păstrează tablouri ale mai multor ierarhi care, vremelnic, s-au aflat la cârma acestei Eparhii. Demn de menționat este și faptul că, în acestă clădire, se află și camera unde a poposit, pentru o noapte, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe când se afla în trecere de la Iași spre București (5-6 februarie 1859). Palatul arhiepiscopal se află zidit deasupra unei pivnițe mari realizate după arhitectura brâncovenească; aceasta a fost consolidată, restaurată și transformată în sală de recepție, după planurile mitropolitului Antonie Plămădeală, fiind împodobită cu scene biblice și chipuri de ierarhi, precum și cu evenimente importante din istoria Eparhiei de la Curbura Carpaților. După ce, în cursul anului 2015, a trecut prin ample lucrări de renovare și amenajare, Aula brâncovenească a fost sfințită, pe 10 octombrie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor. Având în vedere că este locuința de serviciu a ierarhului locului, Palatul arhiepiscopal nu poate fi vizitat.

3.3. EVOLUȚIA ARHITECTONICĂ

Palatul brâncovenesc avea la origine, în afara foișorului specific stilului respective, un demisol de mari dimensiuni cu opt bolți, la o adâncime de trei metri și ridicat prin bolți deasupra terenului, la o înălțime de patru metri. Acest demisol era acoperit cu opt calote semisferice, rezemat pe arce mari de cărămidă ce se sprijineau pe zidurile laterale și centrale pe trei stâlpi groși de piatră, având capitelele și baza din același material. ,,Deci, palatal, la început, era compus după toate regulile adoptate și la celelalte construcții brâncovenești, care aveau aceeași destinație: un subsol înalt deasupra terenului cu 4, 6 și 8 bolți la care accesul se făcea printr-o scară exterioară la foișor și la interior.”

Starea în care se afla reședința episcopală în secolul al XVIII-lea este descrisă de catografia din 1787 în care, pe lângă alte informații privind situația și avutul în acel timp, aflăm și unele detalii în legătură cu acest palat și anume că, aceasta ,,casa” cum i se spunea în vremea aceea, era așezată pe pivniță ,,sus”, că avea șase camere mari, patru cămări și încăperi de serviciu. Se mai precizează că această clădire era învelită cu olane, iar camerele ei, în interior, erau pardosite cu cărămidă, iar în față avea ,,un pridvor cu opt stâlpi de lemn împrejur”.

În alte două cartografii, și anume cea din 1819, care provine de la instalarea episcopului Gherasim Rătescu (1814-1824), precum și cea din 1825, respective de la începutul păstoriei episcopului Chesarie la Buzău (1825-1846), acest palat este descries aproape la fel ca și în cea din 1787, adică având învelitoare ,,peste tot cu olane”, șase camera, trei cămări, pivnița și ,,pridvor în față”.

După cutremurul din 1838, despre care documentele consemnează, în legătură cu Episcopia, că a ,,despuiat-o de toată frumusețea ei”, episcopal Chesarie reclădește paltul. În vasta sa lucrare de reconstrucție acest mare ierarh a modificat palatal, precum și întreaga incintă, atât în ceea ce privește întreaga formă arhitectonică inițială cât și compartimentarea, adăugând la parter, în partea de vest, spre grădină, pe toată porțiunea clădirii, mai multe încăperi, din care, acum, cea mai mare este actuala sufragerie.

În secolul al XIX-lea, episcopal Chesarie, probabil in urma unor grave deteriorări ale acestui palat ,,pornește o vastă campanie de construcție și reparație la întreg centrul eparhial, lucrări care au dus și la transformarea palatului în întregime. Probabil că episcopal Chesarie a demolat foișorul, adăugând palatului brâncovenesc o nouă construcție, alipită de acesta pentru sufragerie, o camera de serviciu ceea ce a dus și la schimbări esențiale la etaj, rezultând o altă împărțire și noi dimensiuni ale interiorului. Pentru a se putea realiza accesul la etaj, după demolarea foișorului și accesul la sufrageria nou adăugată, a fost imperios necesară renunțarea la câteva bolți și construirea unor ziduri pentru construirea noilor căi de acces.

De aceea în legătură cu transformările făcute de episcopul Chesarie la acest palat, P.S. Mitropolit Dr. Antonie, fost episcop al Buzăului, pe bună dreptate scria ,,Chesarie a construit ,,alt palat” cu o înfățișare lipsită de stil, ciuntit de pridvor, mărit, într-un cuvânt ,,altul”.

Și totuși a clădit pe pivnița palatului brâncovenesc pe care a înglobat-o în construcția sa, pivnița urcând până la nivelul etajului, unde este palatul propriu-zis. El a lărgit palatul, prin adăugarea unor camera spre grădină, la nivelul solului, iar deasupra, în locul celor șase camera brâncovenești cu pardoseala de cărămidă, a mai putut adăuga și altele. Tot el, sau arhitectul său, a stricat o boltă a pivniței și a făcut în locul respectiv o scară principală, cu acces din curte. A stricat alte două bolți și a împărțit pivnița în două, pe înălțime și a construit un gang de acces la sufrageria din spate, prin partea de sud, iar printr-o scară nouă, metalică, a făcut o intrare nouă în pivniță. Pe unde era cea veche nu se mai știe. Poate tot pe colo, direct din curte, din fața bisericii, pe sub bolta cilindrică existent încă în interiorul pivniței.

Așadar din palatului lui Brâncoveanu nu a mai rămas decât pivnița cu interiorul modificat, cu bolți distruse, cu intrări și geamuri noi și mulți pereți noi de cărămidă, zidiți, probabil, pentru a susține noul etaj conceput de Chesarie, pereți care au stircat sau compromise arhitectura original. În plus, fațada mutilată, ca un nas tăiat, a desfigurat și arhitectura exterioară. Noua intrare a apărut, și în trecut, ca și astăzi, drept ciudată și curioasă vizitatorilor.

Palatal brâncovenesc de la Buzău nu mai există. În acea perioadă la Departamentul Credinței din București exista un architect mănăstiresc pe nume I. Schlatter, care supraveghea construcțiile și aviza lucrările, dar al cărui nume nu îl arată a fi roman de origine, din care cauză, probabil, nici nu avea prea mult interes pentru păstrarea stilului românesc în arhitectură, părere emisă și de către mitropolitul Antonie care nota că ,,episcopal Chesarie nefiind architect nu trebuie învinovățit pentru toate modificările aduse”.

La acestă clădire s-au făcut intervenții și după episcopal Chesarie. Astfel, în prima jumătate a secolului XX, pe vremea păstoririi episcopului Ghenadie Niculescu (1923 – 1942), care în afară de bogata activitate pastoral, misionară, social și culturală, s-a ocupat și de cea economic-gospodărească. Venind la cârma Episcopiei și găsind ,,Centrul Eparhial deteriorate ca urmare a războiului, l-a adus în stare normal”. Cu prilejul acestor lucrări a intervenit și la palat, realizând o nouă intrare la pivnița de sub el, dinspre grădină, prin partea de sud-vest a clădirii, apoi pentru luminozitate a deschis cele patru ferestre ale pivniței spre partea de nord-est, a realizat la parter o camera, numită a tezaurului, cu ușă de fier, probabil pentru păstrarea obiectelor de valoare ale Episcopiei și a construit, veranda din lemn, care se păstrează și astăzi, între palat și camerele de lângă paraclis.

În anul 1940, întreg Centrul Eparhial a fost afectat de cutremur, dar acest episcop nu a mai avut puerea să înceapă procesul de restaurare, fiind în vârstă și grav bolnav, la scurtă vreme si-a dat obștescul sfârșit.

Această grea sarcină i-a revenit noului conducător al Eparhiei, episcopal Antim Angelescu (1944-1979), care a început un vast șantier de restaurare, pentru a înlătura urmele stricăciunilor cauzate de seism, în incinta reședinței episcopale, unde a făcut și importante construcții.

La palatal episcopal, în afară de lucrările de strictă necesitate, nu a intervenit prea mult. S-au lucrat splendide vitralii la ferestrele și ușa biroului de la etaj, situate în partea de vest, spre grădină, ce reprezenta pe episcopul Chesarie, patriarhul Justinian, precum și chipul său, ca și cele din actuala sufragerie de la parter, tot în partea dinspre grădină, o reprezintă scena din viața și activitatea lui Iisus Hristos, și anume, Cina cea de Taină – în centru, Pescuirea minunată – în dreapta, și Propovăduirea Sa – în stânga, toate fiind adevărate opere de artă, executate de artistul Traian Pârvu din București.

În anul 1960 s-au decorat pereții salonului mare, de la intrarea prin foișor, cu tablouri executate în ulei, de către pictorul Paul Atanasiu. În aceste picturi sunt înfățișate, printer altele, martirizarea Sf. Sava, în râul Buzău, la anul 372, respectiv Sinodul în care s-a hotărât înființarea Episcopiei Buzăului (1500), la care a participat Nifon și Radu cel Mare.

Restaurarea dintre anii 1981-1986. Întrucât Centrul Eparhial a fost din nou afectat de cutremurul din 1977, iar episcopal Antim, care restaurase toate clădirile de aici, după seismul din 1940, de această data, oricâtă bunăvoință ar fi avut, din pricina vârstei înaintate, peste 80 de ani, nu se mai putea angaja la un nou șantier de refacere a bisericii, a solicitat pensionarea și i-a fost aprobată în anul 1979.

Astfel, a fost ales și a venit la conducerea acestei Eparhii, la începutul anului 1980, episcopal-vicar patriarchal Dr. Antonie Plămădeală. Acesta a întreprins și a început, cu toate aprobările legale, un șantier de consolidare și restaurare la clădirile din incinta reședinței episcopale.

În acest scop, colectivul de proiectare a fost constituit din:

Arhitectură: Arhitect Nicolae Diaconu (șef de proiect), ajutat de arhitecții Ioan Juravlea și Vasile Grigore.

Rezistență: Ing. Prof. Alexandru Cișmigiu alături de asistentul ing. Mircea Crișan. Pe plan local asistența tehnică a fost asigurată de ing. Doinel Miroiu.

Instalații: Ing. C. Rebegea și Ing. Gh. Păunescu, iar din parea Centrului Eparhial, pentru toate categoriile de lucrări, a ajutat și a supravegheat echipele respective, ing. Stroe Belu.

Restaurarea palatului a pus proiectanților nenumărate probleme tehnice și arhitecturale.

S-au executat lucrări la sufragerie, prin construirea unei noi scări helicoidale de acces. S-au refăcut toate bolțile de la demisol, transformată acum în sală de recepție, iar în cee ace privește reconstrucția foișorului, proiectul de restaurare a trebuit să se adapteze unor date fixe ale problemei, astfel încât, acesta să se înscrie exact pe fundațiile găsite.

Voi enumera în continuare, principalele lucrări care s-au executat la Palatul Episcopal în perioada 1981-1986.

,,Consolidarea clădirii a constituit o problemă de mare complexitate tehnică. Conceptul unic de consolidare a fost defalcate în două faze:

Faza consolidării exterioare, care a afectat funcțiuile interioare.

Faza consolidării interioare, inclusive subsolul Platului”.

Consolidarea exterioară a constat în introducerea și înglobarea în zidăria veche a unei carcase spațiale antiseismice, realizată dintr-un material compatibil cu cel existent care se numește ZIA. În acest sens au fost introduce o serie de elmente orizontale și vericale din ZIA, legate de fundații la partea suprioară, iar în pod printr-un sistem de zidiri, format din centura periferică din ZIA, legături de beton armat, și triangulații simple sau double din oțel, activate prin predeformare.

În faza a doua s-a înlocuit planșeul de lemn cu unul de beton armat, obținându-se astfel o diafragmă orizontală de rigidizare, iar toți pereții au fost consolidați prin reteseri, injectații, incizie și onturi rezistente la întindere.

Cele două faze s-au suprapus cu începerea lucrărilor de reconsolidare în subsolul palatului.

Refinisarea palatului a necesitat un număr mare de lucrări specifice, dintre care amintim:

înlocuirea ornamentelor din piatră de sub cornișe, care au fost deteriorate de timp;

s-a înlocuit învelitoarea cu tablă nouă, jgheaburile și burlanele în înregime;

s-a înlocuit pardoseala cu parchet și s-au refăcut tencuielile și zugrăvelile;

s-au exeutat ornamente liniare în antecameră (salunul mare) și biroul de la etaj, iar în fiecare camera au fost montate rozete din ipsos în locurile unde s-au fixat lustrele;

în toate camerele de la etajul palatului s-au executat zugrăveli în calcio-vechio, iar la parter s-au făcut zugrăveli în tempera albă;

în tot palatal s-au executat instalații noi de încălzire, de iluminat, respective sanitare;

s-a reparat în întregime tâmplăria de la ferestre și uși, care a fost tratată special și vopsită în imitașie de stejar.

Subsolul palatului. S-a urmărit ca subsolul palatului episcopal, care înainte a fost folosit drept pivniță și magazine, în urma lucrărilor executate să devină o mare sală de recepții, fiind în acest sens mobilat adecvat.

Consolidarea și restaurarea acestei zone a palatului a necesitat demolarea tuturor zidăriilor străine, introduce de-a lungul anilor, refacerea bolților demolate partial sau integral, consolidarea celor avariate, înlocuirea stâlpilor de piatră cu stâlpi din beton armat și turnarea unor noi fundații.

Această operație delocată, executată cu multă dăruire, a deschis subsolul pentru o funcțiune liberă în care cele 8 bolți se descarcă la fel ca în viziunea construcorului initial, pe arce de contur și trei stâlpi centrali.

s-au realizat noi instalații electrice și de încălzire;

s-au reparat zidurile de cărămidă, s-au refăcut zidurile cu bolta care a fost și pictată;

s-a făcut scara de acces la etajul palatului;

integral subsolul a fost pardosit cu marmură alba și roșie;

s-au redeschis și refăcut vehicle ferestre (patru) pentru iluminat la care au fost montate și gratii.

Scara helicoidală din interiorul palatului. Pentru a deservi subsolul și palatul s-a construit din nou o scară helicoidală din beton armat, în partea de sud, în interiorul palatului, care a fost placate cu marmură. Balustrada s-a executat din metal și lemn de stejar.

Foișorul brâncovenesc. Ideea reconstruirii foișorului brâncovenesc de la palatal episcopal a apărut în vremea păstoriei P.S. Antonie, Episcop al Buzăului. Cînd s-au început lucrările de reconsolidare la exteriorul edificiului. Foișorul palatului se compune din mai multe piese de bază:

soclul de bază (8 bucăți);

coloane sculptate (8 bucăți);

capiteluri (8 bucăți);

trafoare sculptate (6 bucăți);

balustrade și glafuri în partea de sus sculptate (6 bucăți);

scara cu trepte podeste și balustrade;

STAREA AȘEZĂMÂNTULUI ÎN PRESENT

Această clădire este șezată, de fapt, în jurul și peste pivnița brâncovenescă, adâncită față de nivelul solului, pivnița se întinde pe toată înălțimea peretelui și este acoperită cu opt calote semisferice, rezemare pe arce mari de cărămidă, care se descarcă atât pe zidurile laterale, cât și pe cel central, pe trei stâlpi masivi, executați din beton armat cu copitele și baze refăcute după modelul stâlpului original, din piatră masivă, asemeni descoperirii ce stă mărturie în colțul din nord-vest al sălii.

Acestă pivniță de arhitectură brâncovenească, astăzi transformată într-o somtuoasă sală de recepții, are lungimea de 28 de metri, lățimea de 14 metri și înălțimea de 6,5 metri cu ziduri groase de 1,10 metri.

Arcele late, au arhivoltele din cărămidă aparentă, pornind de pe stâlpii centrali și rezemându-se pe zidurile perimetriale, prin intermediul unor piliaștri puternici. Patru ferestre cu tâmplărie metalică, aflate în nișe terminate în arc de cerc, luminează interiorul. Opt cupole semisferice, rezemate pe arce prin intermediul pandantivilor, acoperă întrega sală, care a fost pardosită, cu ocazia restaurării, cu marmură. Cinci firide oarbe, cu arhivole în cărămidă aparentă, sunt amplasate pe pereții interior. Pe peretele dinspre biserică, o ușă metalică conduce către un spațiu aflat sub foișorul de acces la etaj. Un portal decorative din lemn, în două canale, conduce în încăperea pivnițelor la un vestibul, de unde o scară de marmură în spirală asigură accesul la parterul palatului și mai departe la etaj. Tot din acest vestibul o scară îngustă de piatră aflată pe locul vechii scări de acces, într-o singură rampă, accede la vestibulul de intrare în palat dinspre fațada vestică, având alături, la nivelul pivniței, o mica încăpere cu destinația de deposit. La parter, scara de marmură în spiral, de la nivelul pivniței, conduce la etaj într-un coridor pardosit și el cu marmură, fiind iluminat de o ferastră dreptunghiulară aflată într-o nișă situată pe locul vechiului acces, ce se îngustează la vest, ajungând apoi într-un hol, de unde o ușă de lemn de stejar permite accesul spre grădină, respectiv spre culuarul, nou construit, care duce spre bucătărie și în grădina din jurul ansamblului. Această ușă permite, în același timp, accesul și în parterul palatului. Din holul în care se ajunge pe această ușă, în dreapta intrării au fost create două grupuri sanitare, iar pe latura stângă un oficiu. Din hol, pe lângă oficiu, un scurt coridor conduce la sala de mese care are pe laturile scurte câte trei nișe terminat în arc de cerc, pornind de la elemente decorative în tencuială, aflate pe cei doi stâlpi centrali. Pe peretele vestic se află o ușă metalică, flancată de două ferestre metalice, frumos împodobite cu vitralii, reprezentând subiecte religioase.

Toate încăperile sunt pardosite cu lemn de stejar, doar grupul sanitar este pardosit cu ceramică decorativă.

La etaj se ajunge prin foișorul rezidit, fie urmând scara de marmură în spirală ce pornește de la nivelul fostei pivnițe, devenită acum sală de recepții. Scara dă într-un hol, care are la stânga sa un coridor, în care s-a realizat și chepengul pentru pod, ce conduce la un solar luminat de trei mari ferestre, situate pe fațada dinspre grădină (vest) și din care se accede în continuare la un salonaș, situate pe fațada de sud-est, dar luminat de o singură fereastră spre sud.

Primul salon poseda în afara încălzirii centrale și o frumoasă sobă de majolica, cu deosebite motive naționale. Din salonul mare o altă ușă conduce spre cabinetul de lucru al episcopului, orientat tot spre vest, și la care se poate ajunge din holul central la etaj, aflat în legătură direct cu noul pridvor. Cabinetul de lucru este iluminat de trei ferstre orientate spre grădina (vest), decorate cu frumoase vitralii, iar tavanul cu simple profile. Din holul de la intrare ajungem intr-un mic dormitor, orientat spre fațada principală, deci către biserică, având alături un grup sanitar. Rămânând în holul central de primire, spre pridvorul brâncovenesc, subliniem faptul că aici pereții sunt decorați cu tablouri cu subiecte religioase și din istoria Episcopiei, tavanul având o decorație simplă de profile.

De partea dreaptă a holului central de primire se află, trei uși de lemn în două canturi. Prima ușă din dreapta conduce la un coridor cu trei ferestre spre est, care fac legătura cu latura nordică a chiliilor, iar ușa din mijloc conduce prin intermediul unui mic salonaș, la o încăpere de studiu, bibloteca, orientată cu cele două ferestre spre nord.

Din bibliotecă se ajunge în stânga, la un solar, orientat tot spre nord, cu două ferestre și în care se află un mic dormitor, alături având grupul sanitar.

Tot etajul, cu excepția grupurilor sanitare are pardoseli din lemn de stejar.

În exterior palatul se remarcă printr-o decorație sobră, respectiv un brâu median cu profile simple și cornișa evazată pe console clasicizante, iar jalurile ferestrelor drepte, atât la parter cât și la etaj, sunt subliniate cu firide terminate cu mâner de cos.

Pe fațadele de sud-est, cu excepția celei de vest, corpul sălii de mese și al cabinetului de lucru de la etaj este ieșit în afară, având jalurile terminate în arc de cerc, iar deasupra arhivoltei un arc profilat, restul jalurilor au o arhitectură fără decoruri.

Ferestrele de pe fațada de vest prezintă ancadramente profilate, având deasupra o cornișă, rezemată pe console clasicizante. Acest foișor este o copie inversă a celui de la Potlogi, cu scara pornind de la stânga volumului foișorului și urcând la dreapta sa, fiind marcat pe arcade, rezemat pe opt coloane executate în piatră, decorate cu motive vegetale în torsadă, cu copitele de factură brâncovenească de inscripție corintică și un inel mai lat la bază, decorat tot cu motive florale. Scara desfățurată pe două rampe este realizată din janit de Măcin. Pridvorul este acoperit cu o calotă sferică, cu penetrații de lunete în dreptul arcelor, iar în exterior, deasupra arcelor, s-a relizat o profilatură și o cornișă care reia stilizat cornișa palatului. Palatul este acoperit în întregime cu ….

Așadar, după îndelungi eforturi de consolidare și restaurare, s-a redat patrimoniului național și bisericesc un splendid palat arhiepiscopal, în stil brâncovenesc, readus la forma lui inițială.

3.4. PICTURA

În timpul renovării din 1843 ,,destencuindu-se pisania, atât în lăuntru , cât și pă afară, am împodobit-o în lăuntru cu iscusită zugrăveală”. Este vorba de lucrarea pitarului Nicolae Teodorescu, conducătorul școlii de zugravi de la această episcopie, executată în anul 1832, ajutat de nepotul său, pictorul renumit Gheorghe Tăttărescu, ce urma atunci școala de zugravi de la Episcopie, cu totul remarcabilă fiind pictura de pe catapeteasmă, lucrată în foiță de aur. Se remarcă aici calitățile de bun portretist ale acestu renumit zugrav, Nicolae Teodorescu, care după expresia eclesiarhului Episcopiei Buzăului din 1837 era ,,știut de toți din Valahia în meșteșugul zugrăviei și statornic la orice la orice tocmeală fără sminteală”.

Autoportretul realizat în maniera pictorilor flamanzi, de culori potolite, detașează o deosebită îndemânare în arta portretului, unde siguranța liniilor și eleganța formelor, puterea de înțelegere și de exprimare sunt mult accentuate. Aceleași trăsături se remarcă și la portretul soției, plin de naturalețe. În această manieră sunt pictate și personajele din tabloul votiv: Matei Basarab și doamna Elina și doi coconi.

Calitățile de bun portretist ale acestui cunoscut zugrav, se remarcă și în anumite principii prin care se recunoaște opera sa, care de obicei nu prea este semnată. Domnul Iisus are fața triunghiulară, gura mică și ochii privind direct; Maica Domnului are fața pe trei sferturi îndreptată spre pridvor, iar Pruncul Iisus văzut cam din spate, Sfinții Apostoli și profeții din catapeteasmă sunt grupați câte doi.

O caracteriztică a picturii din această catedrală constă în aceea că pereții, în întregime de sus până jos, sunt pictați, tablourile fiind despărțite prin imitație de cadre.

În continuare vom face o descriere a picturii din interiorul catedralei episcopale Buzău, astfel:

Cupola: Pe calotă Pantocratorul, iar pe pereți cinci registre – îngeri, serafimi, profeți, apostoli, dumnezeiasca Liturghie iar pe pandantivi Sfinții Evangheliști cu simbolurile lor. Pe calota principlă a absidei principale (altar) – Maica Domnului înconjurată de îngeri, iar pe pereți patru registre înfățișând: 1. Scene din Viața Domnului și Vechiul Testament; 2. Împărtățirea Sfinților Apostoli; 3. Sfinții Ierarhi în medalioane; Sfinții Ierarhi în întregime și diaconiiLavrentie și Stefan.

La proscomidiar: Pogorârea de pe cruce , cu coarda de viță crescută din coasta Mântuitorului, iar pe glafurile ferestrei arhangheli cu ripide, iar pe arc, Domnul Hristos pe disc înconjurat de serafimi.

Naos – Absida de Sud: Judecata de apoi, iar pe arcadă opt medalioane de mucenici.

După aceea pe pereți urmează patru registre: 1. Nașterea Domnului, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Tăierea Împrejur, Ducerea la templu; 2. Sărutul lui Iuda, ducerea la Judecată, Lepădarea lui Petru, Judeacata lui Pilat; 3. Medalioane de mucenici: Gurie, Nichifor, Marian, Irinarh, Ghervasie, Roman, Nil, Veniamin, Lup, Neofit, Flor și Lavru; 4. Sfinți militari: Gheorghe, Procopie, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Artemie, Nina, Victor, Vichenrtie.

În absida de Nord: este reprezentată Învierea, în trei tablouri, pe arcadă medalioanele a opt cuvioși, iar pe perete: 1. Duminica Floriilor, Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea din Ghetsemani; 2. Ducerea Crucii, Răstignirea, Pogorârea de pe Cruce, Punerea în mormânt; 3. Medalioanele mucenicilor: Foca, Teofil, Chiril, Glicherie, Mamant, Sebastian, Pigasie, Afton, Filimon, Adrian, Luchian, Calinic; 4. Sfinții militari: Vah, Serghie, Mercurie, Ermil, Drosie, Ermaghen, Nistor și Dimitrie.

Pe timpan șase scene reprezentând diferite minuni, pe arcadă și pe latura de est alte medalioaqne de mucenici, iar pe fața arcului: Spălarea pe mâini a lui Pilat, Umblarea pe mare, Vindecarea celui surd și mut, Bătaia la stâlp, iar pe latura de nord: Marta și Maria, Maria la picioarele lui Iisus, Învierea lui Lazăr și alte medalioane de mucenici.

Pe peretele de sud sunt reprezentati: Arhanghelul Mihail, Mucenicul Iacob Persul, iar pe peretele de Nord, lângă scara ce duce spre amvon, Arhanghelul Gavriil.

Pe latura de apus a timpanului, medalioane de mucenici, iar pe perete: Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, medalioane de mucenici, Buna Vestire, Intrarea în Iersualim, continuându-se atât la sud cât și la nord, cu părinți cuvioși, zugrăviți în picioare, iar în registrul de sus sunt redate scene din Acatist.

Pronaos – Pe timpanul sustinut de cei doi puiliaștri din pronaos sunt pictate scene din Vechiul Testament, iar pe calotele sferice dintre cele două timpane sunt zugrăviți: Mântuitorul, Sf. Ioan Botezătorul, un lanț de îngeri și medalioane de mucenici, iar pe pandantivi, prooroci.

Pe arcul transversal dintre cei doi piliaștri: Șarpele de aramă, Dumnezeu Tatăl, Asina lui Balaam, iar pe piliaștri, de jur împrejur, medalioane de cuvioși.

Bolta turlei din sud – Maica Domnului, pe cea de nord, Sfântul Ioan Botezătorul, cu aripi, iar pe spațiul dintre cei doi piloni și zidul de la intrare: Sfânta Treime, Izvorul Tămăduirii, Arca alianței, patru scene din viața lui David, Trecerea prin Marea Roșie, scene din viața lui Moise, Ghedeon și Samson.

Pe peretele de la intrare, tabloul votiv, înfățișând, de la colțul din sud pe: Vintilă Vodă, Neaga Doamna cu un cocon, Elena Doamna cu doi coconi și Matei Basarab.

Deasupra ușii, doi îngeri țin în mâini biserica, cu vechea ei arhitectură exterioară, dată în timpul episcopului Chesarie.

În stânga intrării: episcopii Chesarie, Ioasaf și Ștefu ,,ctitor” – un important donator din secolul al XVIII-lea.

Pe latura de nord, lângă fereastră, episcopul Dionisie Climescu, pictat în 1813, iar pe cea de sud episcopul Antim Angelescu în odăjdii, pictat de Titel Benea în 1949.

Pictura renovată de Titel Benea, în 1949 pe vremea păstoririi episcopului Antim Angelescu, fiind afumată și afectată de cutremurul din 1977, a fost iarăși restaurată, între anii 1982-1983, de către pictorul Gheorghe Zidaru din București, cu ajutoarele sale între care și arhidiaconul Gabriel Sibiescu.

În vremea arhipăstoririi P.S. Epifanie Norocel, la această catedrală cu hramul Adormirea Maicii Domnului, zidită de voievodul Matei Basarab, în anul 1649, s-a făcut mai multe lucrări.

Astfel între anii 1982-1983, după cum citim în pisania de pe glaful ușii de la intrare, a avut loc restaurarea la această catedrală episcopală, în primul an de arhipăstorire a P.S. Epifanie Norocel, s-a terminat restaurarea picturilor lui Nicolae Teodorescu – pitarul, șeful școlii de zugravi de la Buzău, executată între anii 1833-1834, cu elevul și nepotul său pictorul Gheorghe Tăttărescu și alți elevi cu o sută cinzeci de ani în urmă. Restaurarea începută între 1982, de pictorul Petre Dinu, s-a continuat și executat, s-a executat, în cea mai mare parte, de către pictorul Gheorghe Zidaru cu ajutoarele sale, în anul mântuirii 1983, iunie 24.

Între anii 1985-1986, se face o consolidare la exterior după proiectul prof. univ. Alexandru Cișmigiu.

Între anii 2000-2002, a fost consolidat întregul planșeu cu macrostructura de beton armat, după proiectul și sub directa supraveghere a dlui prof Alexandru Cișmigiu, iar acoperișul a fost înlocuit după proiectul arhitectului Virgil Polizu.

În ceea ce privește pictura din interiorul catedralei, acesta a fost restaurată, din nou, între anii 2001-2002 de pictorii pr. Petre Brașoveanu și Liliana Enache.

Tot în anul 2002 s-a pus marmură și a fost instalat mobilier nou sculptat din stajar lucrat de sculptorul pr. Gheorghe Oglinzeanu.

Resfințirea catedralei a avut loc pe data de 10 nov. 2002, an în acre s-a aniversat 500 de ani de la (re)înființarea Epscopiei Buzăului.

Tot în anul 2002 , s-a sfințit locul și s-a pus piatra fundației la noua Catedrală Episcopală cu hramul Înălțarea Domnului din Buzău. Catedrala arhiepiscopală «Înălțarea Domnului» și «Sfinții Trei Ierarhi» a fost construită la inițiativa arhiepiscopului Epifanie, între anii 2002-2009, de către S.C. CONCIFOR S.A. din Buzău, condusă de Dl Ing. Costică Grigore –Director General; are formă de cruce și este compartimentată tradițional: pronaos, naos și Sfântul Altar. Pictura a fost realizată în tehnica frescó de pictorul Pr. Petre Brașoveanu din Buzău, cu ucenicii săi.

Slujba de sfințire a acestei biserici – cel mai important lăcaș de cult din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei – a fost oficiată, în ziua de 8 noiembrie 2009, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Preafericitul Părinte Daniel, și Chiriarhul locului– arhiepiscopul Epifanie, împreună cu alți numeroși ierarhi, preoți și diaconi, în prezența unui impresionant număr de credincioși (în jur de zece mii) din municipiul Buzău, din întreaga Eparhie și din alte zone ale României. Târnosirea a avut loc odată cu ceremonialul religios de ridicare a Episcopiei Buzăului și Vrancei la rang de Arhiepiscopie. La data de 27 martie 2011, în această nouă biserică, a fost așezată racla în care se află veșmântul cu care au fost îmbrăcate moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi și o părticică din cinstitele sale relicve. În curtea catedralei arhiepiscopale, a fost ridicat, în cursul anului 2013, un aghiasmatar, în care se oficiază, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Sfințirea cea Mare a Apei.

3.5. STAREA ACTUALĂ A CATEDRALEI

Catedrala arhiepiscopală ,,Adormirea Maicii Domnului” din Buzău are astăzi statut de monument istoric. Are următoarele dimensiuni: lungime -26,08 metri, lățime -9,68 metri, lățime în abside 14,48 metri, grosimea zidului 1,49 metri.

Monumentul aparține bisericilor de plan triconic, cu trei compartimente, pronaos, naos și altar.

Pronaosul – este despărțit de naos prin trei arcade terminate în arc plin la partea superioară, două turle ce se ridică pe zidurile exterioare pe arce subțiri și pe un arc median puternic, prin intermediul pandantivilor, zidurile fiind legate prin trinți metalici. Stâlpii care susțin arcele ce despart pronaosul de naos sunt caracteristici, deoarece secțiunea lor este eliptică.

Un element mai nou este caforul executat din lemn, fiind foarte slăbit de cutremurul din 1977, a fost reconstruit din beton în 1984, situat deasupra intrării în biserică și la care se ajunge pe o scară metalică în spirală.

Naosul propriu-zis este compus din două compartimente, cel dinspre pronaos fiind acoperit de calote sferice ce se ridică pe pandantivi pe un arc median puternic și arce subțiri adăugate zidurilor exterioare, și luminat prin două ferestre aflate în nișe, fiind întărit în timp prin patru trinți metalici, perpendiculari doi câte doi.

Un mare arc în plin centru, sprijinit pe pilaștri în consolă, împarte cele două compartimente ale naosului. Turla Pantocrator de sprijină pe patru arcede la care se trece tamburul ei prin pandantivi triunghiulari, având fixate în interior oale de rezonanță. Spațiul este iluminat prin două ferestre aflate în nișe adânci, terminate în centru și amplasate în axul absidelor laterale care sunt pentagoanele la exterior.

În zona absidelor, naosul este întîrit cu patru trianți transversali și doi longitudinali. Turla Pantocrator este de escțiune octogonală, cu ferestre metalice pe cele trei laturi sudice și pe cele trei nordice și este încununată de o calotă sferică.

O frumoasă și bogată catapeteasmă desparte naosul de absida altarului care are la exterior șapte laturi și care se ridică cu două trepte peste nivelul naosului. Altaru acoperit de o semicalotă sferică are structura constructivă întărită cu trei trianți transversali.

Sfânta masă din Altar este decorată deosebit, cu un baldachin pe stâlpi de lemn sculptat susținând deasupra arce traforice (ciborium).

În partea nordică se deschide nișa proscomidiarului, luminată de o mică fereastră, altarul fiind luminat la rândul său luminat printr-o fereastră amplasată în axul său, terminată în arc de cerc.

În partea opusă, respectiv pe latura sudică, în interiorul unei nișe se găsește o ușă de legătură directă cu exteriorul.

În anul 2002, pardoseala din dale de piatră a fost înlocuită cu marmură, iar mobilierul a fost schimbat cu unul nou dein stejar, sculptat de preotul Gheorghe Oglinzeanu.

Începând cu anul 2009, când a fost sfințită noua Catedrală Episcopală, aici se efectuează slujbe doar ocazional, deoarece a căpătat statut de monument istoric.

CAPITOLUL IV

ROLUL CULTURAL AL EPISCOPIEI DE LA BUZĂU

TIPOGRAFIA

Tipografia de la Buzău, după mărturisirea episcopului Mitrofan, și-a luat ,,însuflețirea și viața” de la voievodul Constantin Brâncoveanu, motiv pentru care se intitula ,,domnească”, tehnicianul instalării ei fiind iscusitul tipograf Mitrofan.

Odată ales episcop al Buzăului, în iunie 1691, Mitrofan a înființat aici – cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu – o tipografie care va scoate la iveală importante lucrări liturgice care marchează o etapă nouă a introducerii limbii române în Biserică.

Astfel, înțeleptul vlădică a introdus limba română în cult în mod treptat, aceasta pentru că, pe de-o parte, traducerea slavonă era prea adânc înrădăcinată în Biserică, iar cărțile de slujbă în sine nu erau încă traduse integral în limba română. Au fost "tălmăcite pre românește" mai întâi îndrumările tipiconale, sinaxarele, paremiile, fragmente din Apostol și Evanghelii, iar în limba slavonă au rămas ecteniile și rugăciunile.

Prima carte care a ieșit de sub teascurile nou-înființatei tipografii din Buzău a fost "Pravoslavnica mărturisire" (1691) a lui Petru Movilă – fiind tradusă pentru prima oară în limba română de logofătul Radu Greceanu. Traducătorul mărturisește că a fost ajutat de fratele său, Șerban, al doilea logofăt, și de Constantin Cantacuzino.

Lucrarea este de format în 4ș de 4 foi nenumerotate și 210 numerotate (grupate în caiete). Prima filă a fiecărui caiet e numerotată cu o literă din alfabetul chirilic. Radu Greceanu, cel ce semnează primul prolog, arată că a tradus această lucrare dintr-o veche dorință a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Această mărturisire de credință (de fapt, un "Catehism ortodox") aparține, după cum am menționat, lui Petru Movilă al Kievului, încredințată (verificată) de patriarhii Țarigradului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului.

În cuvântul adresat cititorilor, Radu Greceanu explică menirea existenței omului: "mântuirea sufletului" căci "tuturor… oamenilor câți în lume au venit și vin, pusă le iaste aciasta (veșnicia ) înainte și în voia lor a o urma și a o câștiga…"

În 1698 s-au tipărit pentru prima dată cele 12 "Mineie" care aveau tipicul, sinaxarele și paremiile în limba română, restul textelor fiind în slavonă. Cele 12 volume sunt de format în 4ș (ele conțin slujbe ale sfinților din fiecare zi a anului, grupate pe 12 luni, începând cu septembrie). Textul este prezentat bicolor, cu roșu și negru, grupat pe două coloane împodobite cu gravuri.

Pe verso foii de titlu se află stema lui Constantin Brâncoveanu, cu stihuri dedicatorii.

În primul volum, cel pe luna septembrie, la fila a doua se află o introducere semnată de mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei adresată domnitorului Constantin Brâncoveanu; aici, el subliniază valoarea acestei inițiative, "de a le da credincioșilor români slujba pe înțelesul lor", având în vedere că nici preoții nu mai înțelegeau limba slavonă: "Măria Ta ai făcut ca la toate besericile noastre a să cânta și dumnezeieștile canoane și Laudeț și viețile (sfinților) lor a să citi și de toți a să înțelege".

La fila 132 din primul volum aflăm că ostenitorul tipograf al acestor lucrări este episcopul Mitrofan al Buzăului, dar și "Radul logofătul Grecianu care a tradus din elinește pre românește".

Toate cele 12 volume de Mineie totalizează 1.608 pagini, foarte îngrijit realizate, conservându-se perfect până în zilele noastre, întrucât au fost folosite hârtie tipografică și piele pentru legătură de calitate foarte bună. Alte cărți tipărite la Buzău, dar care au fost finanțate de către episcopul Mitrofan sunt: "Evhologhionul" (două ediții: 1699, 1701) și "Psaltirea" (1701).

Episcopul Mitrofan s-a dovedit un mare artist în arta tipografică a vremii. Foile de titlu, în general elegante și decorative, sunt de obicei adaptate textului, mai scurt sau mai lung, reprezentând gravuri sau frontispicii care să sugereze, pe cât posibil, cuprinsul.

Textul are, în general, o pagină aerisită, respectând principiul tipografic ca spațiul dintre rânduri să nu fie mai mare decât desenul literelor. Majoritatea tipăriturilor au textul imprimat cu negru și roșu, încadrat de compoziții tipografice, un plus de eleganță conferind paginii inițialele ornamentale. La toate aceste elemente care fac din cărțile tipărite de Mitrofan cele mai frumoase tipărituri se adaugă ilustrația, care se distinge prin eleganță, punere în pagină, ceea ce a contribuit ca, în clasificarea celor mai frumoase cărți din secolul al XVIII-lea, locul prim să fie ocupat de tipăriturile de la Buzău: Octoihul și, în special, Triodul care, prin conținut, se pretează la o bogată ilustrație, fiind socotit ,,o capodoperă a vechii noastre tipografii”.

Urmașul său la episcopat, în 1702, a fost Damaschin Voinescu – și el tipograf și dascăl, care tipărește doar trei titluri, în 1703 și 1704, apărând, cum menționeză el, ,,prin osteneale a singur Episcopului de Buzău Chir Damaschin”. Peste patru decenii, tipografia este reînființată de episcopul Metodie, cu utilaj nou, inventarul din 1740 nemenționând nici un obiect tipografic. Se lucrează și acum puțin și sporadic: cinci volume în 1743 și târziu, în 1747 și 1749, câte un volum.

După alți unsprezece ani de pauză, tipografia este repusă în funcțiune de episcopul Cozma, dar și acum se tipărește puțin și rar, câte un volum în anii 1762, 1764, 1767 și două în 1769. După această perioadă aici nu se mai vorbește de o activitate tipografică timp de 64 de ani până în 1832, când mitropolitul Grigore, stabilit provizoriu, din exilul în Basarabia, pune în funcțiune un teasc adus de la tipografia mitropolitană.

Această improvizată tipografie a funcționat din septembrie 1832 până în iulie 1833, tipărindu-se patru volume, tălmăciri ale mitropolitului în limba greacă, răspândite ,,în dar”, cu mențiune că cele două din 1832 sunt tipărite ,,în sfânta Episcopie a Buzăului”, iar celelalte două, în 1833 ,,în Eparhia Sfintei Episcopii Buzău”. În această vreme se resimțea mult lipsa cărților de ritual, cele existente fiind rupte, cârpite sau abia lizibile.

Episcopul Chesarie venind aici în 1825, a curmat această tristă situație, înființând, în 1833, o tipografie cu teascuri în slavă adusă de la tipografia universității din Buda. Prima carte care a văzut lumina tiparului a fost Sfătuire frumoasă și pe scurt pentru cel ce se pocăiește, ce a apărut la 25 aprilie 1834, cu mențiunea că s-a tipărit ,,în sfânta episcopie de Buzău, întru a sa acum din nou făcută tipografie”.

Dintre cărțile de învățătura tiparite sub păstoria sa se amintesc Despre purcederea Sfantului Duh, Impartire de grau si Putul Sfantului Ioan Gura de Aur (1833); Sfatuire pe scurt catre cel ce se pocăiește (1834); Cazanii (1834); Talmacire la cei o suta cincizeci de psalmi (1840); Invatatura catre preoti si diaconi (1835); Alcatuire aurita (1837); Carte foarte folositoare de suflet; Cinci cuvinte ale Sfantului Grigorie de Nyssa (1838); Chiriacodromion (1839) si altele. Iar dintre cartile de slujba a tiparit: Evanghelia (1834); Molitfelnic bogat, Sfintele Liturghii si Psaltirea (1835); Ceaslovul bogat, Acatistier (1836); Octoih si Catavasier (1839); Sfintele Liturghii (1840); Psaltirea (1841); Agheasmatar (1845) si altele.

Tipografia lucrează intens până în 1841, după care urmează o sincopă până la sfârșitul anului 1845, când se tipăresc două cărți și în 1846 doar un singur volum.

În timpul urmașului lui Chesarie, episcopul Filotei înzestrează tipografia, în 1854, cu teascuri de fier, aduse de la Viena, prin intermediul librarului Ioanid din București. Tipografia funcționează între 1852-1856. Acum se tipărește un ciclu de cărți de psaltichie, dar cea mai de seamă tipăritură o constituie Biblia, cu o particularitate care nu a mai fost repetată de edițiile românești anterioare, aceea de a fi tipărită în cinci volume. S-a ales acest format ,,spre a nu fi o carte voluminoasă după cum sunt celelalte Biblii care cu greu se pot purta și nu este atât de lesnicioasă”.

Tipărirea celor cinci volume a durat doi ani de zile: primul e datat 1854, lulie 1, iar ultimul 14 februarie 1856. Era tipărit pe hârtie albă, fină, cu litera curată, frumos tăiată, pagina lumninoasă, aerisită, cu numerotarea colilor tipogrfice, fiecare volum legat cu mucava și îmbrăcat în pânză englezească, iar la cotor cu piele de marochin și pagna de titlu în chenar tipografic. Textul este reeditarea Bibliei de la Blaj.

În 1859 arhimandritul Dionisie Romano, fiind numit aici locțiitor de episcop, înzestrează tipografia cu un teasc adus de la mănăstirea Neamț și o repune în funcțiune, în 1860, tipărindu-se șapte titluri. Tipografia stă apoi în nelucrare până în 1868, când este reorganizată și înzestrată cu literă latină, începe să lucreze până în 1873, când încetează activitatea pentru totdeauna, cu o parte din aceste utilaje începându-și activitatea Tipografia Cărților Bisericești.

Cărțile liturgice din ultima perioadă sunt tipărite pe hârtie bună, abă, cu literă frumoasă, tăiată cu ornamente, gravuri și vignete, coperți colorate, în general tipărituri elegante.

Perioada aceasta se evidențiază prin tipărirea, pentru prima oară, cu litere strămoșești a Apostolului și Evangheliei.

După cei 182 de ani, câți s-au scurs de la înființare (1691), și până la desființare (1873), tipografia a funcționat efectiv numai 36 de ani, de sub teascurile ei au ieșit la lumină 154 de volume, activitatea ei împărțindu-se în șapte perioade, astfel:

1691; 1698-1702 – 22 de volume;

1702-1704 – 4 volume;

1743, 1747 și 1749 – 7 volume;

1762, 1764, 1767, 1769 – 5 volume;

1832-1833 – 5 volume;

1834-1846 -57 de volume și 1852-1857 cu 34 de volume;

1860 și 1868-1873 – 20 de volume.

Din șirul tipografilor care de-a lungul vremii au lucrat la această tipografie, menționăm pe:

Episcopul Mitrofan (1691-1702);

Episcopul Damaschin (1704);

Ioan Stoicovici (1743);

Ghinea Diaconul Stoicovici (1766 și 1768);

Costandin Ucenicul, Dascăl Iordache Tipograful (1768);

Gherodie Ieroschimonahul de la Mănăstirea Neamț (1832-1833);

Petre Bărbulescu, zetar (1834-1846);

Marian Diaconescu, zetar (1834-1846);

Constantin Raicovici (1834-1840);

Neculai Ivanovici (1840-1846);

Petre Golea sau Golescu (1840-1846);

Bolgorici, zetar (1852-1857);

Neculai și Vasile, zetari (1855);

Mihalache Bolgorici, tipăritor (1852-1857);

Gh. Popescu, zetar (1857);

Frații Ioan și Nicolae Petrescu, elevi seminariști, au lucrat la tipărirea Bibliei, în 1854.

În intervalul 1868-1873 au fost consemnați următorii lucrători: diacon Ion Teodoru -zetar; monahul Eftimie -zetar, Lambru Stroe -zetar, Răducan Băiatu -zetar, Toma Tinescu -drugar și Jean Tipăritoriu -tipăritor. Tipografia, în perioada 1834-1873 a avut directori pe: Vasile Manole diaconul, Dionisie Romano 1839-1849, protopopul Petre Bărbulescu, 1852-1854 și 1868-1873 și ieromonah Atanasie, protosinghelul eparhiei Buzău, 1854-1857 și 1860.

Tipografia Episcopiei a îndeplinit un rol cultural în epocă, fiind descisă oricăror tipărituri și oricăror solicitanți, chiar și elevilor seminariști, remarcă Mitropolitul Antonie al Ardealului.

De aceea, îndeplinind acest rol, aici se tipăresc și manuale școlare, cărți de zidire sufletească, vieți de sfinți multe cuvântări și chiar cărți politice.

Că aceste cărți se tipăreau cu scopul vădit de culturalizare a poporului reiese și din îndemnul episcopului Chesarie ca preoții să nu țină în lăzi Cazania tipărita la 1834, pentru că în ea, citind-o, vor găsi învățături de folos.

Evanghelia tipărită cu literă latină pentru prima data în 1869, este revăzută și corijată după originale de eminența sa Dionisie Romano.

Activitatea acestei tipografii, deși scurtă a fost extrem de fructuoasă.

CĂRȚI TIPĂRITE LA EPISCOPIA BUZĂULUI

Pravoslavnica Mărturisire – 1691

La Iași, sub auspiciile generozității domnitorului Vasile Lupu, s-a desfășurat în 1642 întrunirea celor mai luminați ierarhi și cărturari ortodocși (adunarea este cunoscută sub numele de Sinodul de la Iași). Aici a fost tradusă în limba greacă de către învățatul Meletie Sirigul și aprobată de Sinod, Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă. Textul grec s-a tipărit în Olanda în 1666, dar românii au fost primii care au avut această carte în limba lor. Meritul acestei realizări îl au frații cărturari Radu și Șerban Greceanu. Traducerea lor s-a publicat la Buzău în 1691 în condiții grafice modeste, însă nu sunt puține exemplarele păstrate până azi și toate au filele uzate, ceea ce arată că s-a tras un tiraj suficient și că tipăritura a găsit interes în rândurile învățaților vremii.

Următoarea ediție românească a apărut la București, în 1745, în timpul mitropolitului cărturar Neofit Cretanul, fiind oferită în dar preoților de către domnitorul Constantin Mavrocordat. Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă a cunoscut de timpuriu traduceri în engleză, franceză și germană, constituind un reper pentru lumea occidentală, în cunoașterea învățăturii ortodoxe și în dialogul cu Orientul ortodox.

Mineiul luna lui Septembrie – 1698

Tipărit din porunca și pe cheltuiala voievodului Constantin Basarab, tipograf fiind episcopul Buzăului Mitrofan. Au fost tipărite 12 volume.

Evhologhion adeacă Molitvenic – 1699

Tipărit tot în vremea episcopului Mitrofan, lucrare ce cuprinde în sine un îndreptar pentru activitatea bisericească a preoților.

Octoih ce să zice osmoglasnicul – 1700

Este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII. Lucrarea are 3 foi nenumerotate și 299 numerotate.

Evhologhion adecă molitvenica – 1701

Lucrarea cuprinde învățăturile sfinților apostoli. Tipărită pentru a doua oară tot prin osteneala episcopului Mitrofan, lucrarea are 9 foi nenumerotate și 312 numerotate.

Învățătura preoților pe scurt – 1702

Cuprinde 32 de foi numerotate.

Sfânta și dumnezeiasca liturghie – 1702

Cuprinde liturghia sfintilor vasile, Grigore și Ioan. A fost tipărită la porunca și pe cheltuiala lui Șerban Cantacuzino și cu binecuvântarea arhiepiscopului Teodosie al Ungrovlahiei. Cuprinde 4 foi nenumerotate și 22 numerotate.

Molitvele vecerniei – 1702

Sunt tipărite în românește și slavonește, fără foaie de titlu.

Apostol – 1704

Tipărit prin osteneala episcopului Damaschin al Buzăului. Cuprinde 179 de foi.

Acatistul – 1743

Tipograful Ioan Staicovici tipărește Acatistul către Sfânta Născătoare de Dumnezeu și alte rugăciuni în 161 de foi.

Catavasiar – 1743

Tipărit în trei limbi, română, slavă, greacă, în vremea domnitorului Mihai Racoviță, în vremea episcopului Buzăului Chir Metodie, lucrarea cuprinde 301 pagini. Tipograf fiind Ioan Staicovici.

Apostol – 1743

Lucrarea cuprinde 178 foi.

Psaltirea – 1767

Psaltirea împăratului David a văzut lumina tiparului prin cheltuiala episcopului Buzăului Cozma și grija tipografului Ioan Staicovici.

Dumnezeeștile și sfintele liturghii – 1769

Apare tot pe cheltuiala episcopului Cozma al Buzăului și cu indemânarea tipografului Constantin Iordache.

Carte ce să numește împărțire de grîu – 1833

Este o carte de învățături a Sf. Ioan Gură de Aur. Cartea are o gravură cu Sf. Ioan care împarte cu o măsură grâu la mulțime. Cuprinde 57 de pilde despre judecată, a doua venire, pocăință, descântece și vrăji, milostenie, iubirea de argint etc.

Sfătuire foarte frumoasă și pe scurt către cel ce se pocăește – 1834

Cartea cuprinde 64 de pagini structurate în 4 capitole cu sfaturi despre pregătirea pentru spovedanie, modul în care să te spovedești sau cum să te păstrezi curat după spovedanie.

Sfânta Evanghelie – 1834

Tipărită pe cheltuiala domnului Vasile Manole Buga, directorul tipografiei nou reînființate la Buzău în vremea episcopului Chesarie. Cartea, format A4 (21×16 cm) are 276 de pagini. Titlul e înconjurat de un format de vrejuri cu frunze și flori, iar pe verso foii de titlu se află gravura Coborârea de pe cruce în chenar tipografic. Este o tipăritură bine îngrijită, cu literă măruntă, frumoasă. S-a tipărit pentru școli.

Cazanii – 1834

Cuprind în sine Evangheliile tâlcuite ale ale Duminicilor de peste an sau la praznice împărătești. Dimensiunea de 28×24 cm cu 408 pagini. Pe verso foii de titlui este gravată stema Țării Românești.

Abețedar românesc – 1834

Tipărit sub îndrumarea ierodiaconului Dionisie Romano pentru întrebunțarea de către tinerii școlari. Cuprindea 46 de pagini.

Abețedar religios – 1835

Tipărit la Buzău, cuprinde în cele 24 de pagini rugăciunea școlarilor, rugăciunea unui fiu către tatăl și mama lui, rugăciunea pentru un protector sau binefăcător.

Psaltirea proorocului și împăratului David – 1835

Are o prefață semnată de Chesarie episcopul Râmnicului și Buzăului și cuprinde 369 de pagini legate în piele.

Învățătura către preoți și diaconi – 1835

Este o carte tradusă din slavonă cu sfaturi pentru preoți, realizată pe cheltuiala arhidiaconului Filoteiu al Episcopiei Buzăului în tipografia făcută la anul mântuirii 1835, februarie 4.

Prohodul Domnului D-zeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos – 1836

Formatul cărții este 23,5×17 cm legat în piele, cu 38 de pagini. Pe verso foii de titlu se află gravura Prinderea Domnului nostru Iisus Hristos, încadrată în chenar de frunze și flori.

Apostol – 1836

Cuprinde faptele și epistolele Sfinților Apostoli. Apare sub binecuvântarea episcopului Chesarie în 2 mai 1836.

Sfânta și dumnezeeasca Evanghelie – 1837

Volum legat în scoarță de lemn și piele cu 270 de pagini tipărite în roșu și negru, apare tot în vremea episcopului Chesarie.

Biblioteca tinerilor începători – 1837

Tradusă din franceză de ierodiaconul Dionisie Romano pentru folosul tinerilor ce încep a citi.

Viața cuvioasei Mariei Egiptene – 1837

Abecedar religios (ediția a 2-a) – 1837

Carte foarte folositoare de suflet – 1838

Cuprinde 152 de pagini. Are două gravuri reprezentând Coborârea de pe Cruce respectiv Buna Vestire repalizate de monahul Chervasie. Este tipărită a patra oară sub îndrumarea episcopului Chesarie și cuprinde învățături către duhovnic, canoanele sf. Ioan Pustinicul și sfaturi către cei ce se spovdesc.

Catihis – 1839

Sau învățătură despre dogmele și tainele bisericii noastre cu 34 de pagini, tipărită pe cheltuiala ierodiaconului Iraclie din Sfânta episcopie a Buzăului.

Sfânta Evanghelie care se cetește în ziua de Paști și dimineața la liturghie – 1840

Tradusă în mai multe limbi: adică românește, grecește și rusește, iar cea de seară, românește, grecește, latinește, rusește, nemțește, franțuzește, bulgărește, turcește. Vede lumina tiparului la 5 Aprilie 1840.

Învățătura pre scurt pentru nunți – 1845

Cuprinde lămuriri însoțite de schițe pentru toate categoriile de înrudiri într-un număr de 40 de pagini, apărută la 25 septembrie 1845

Orânduiala cum se cuvine a cânta cei doisprezece psalmi deosebi – 1846

Cuprinde 189 de pagini cu rânduiala celor 12 psalmi și alte rugăciuni. A fost tipărit în vremea Episcopului Chesarie pe cheltuiala domnilor Costache Dimitrie Bogasieru și Atanasie Frati, tipograf fiind preotul Petre Bărbulescu.

Acatistier – 1852

Cuprinde în sine rugăciuni și canoane pentru viața creștinilor. Tipărit în vremea episcopului Filotei, cu cheltuiala părintelui Pafnutie, eclesiarhul sfintei episcopii, în tipografia sfintei episcopii Buzău, pe 31 iulie 1852. Conține 352+2 pagini. Este reeditarea ediției de Buzău din 1837, având în plus Acatistul Sfântului Nicolae, Acatistul sfinților Apostoli, troparele și condacele săptămânale și rânduiala celor ce se ispitesc în vis.

Slujba sfințirii bisericii – 1853

Tipărită a doua oară cu binecuvântarea episcopului Filotei, este reeditarea textului de la 1839, tipărit tot la Buzău, și cuprinde 59+1 pagini.

Penticostar – 1854

Cuprinde slujba Sfintelor Paști până la Duminica Tuturor Sfinților. Tipărită pe cheltuiala episcopului Filotei, în tipografia sfintei episcopii Buzău la 8 februarie 1854. Cartea este format A4, (27×18 cm), cu 555 pagini. Este tradusă din slavonă în limba română. Pe verso foii de titlu se află Învierea Domnului, iar pe foaia de început trei iconițe, nesemnate reprezentând Ducerea Crucii, Sfânta Treime, Moise primind tablele legii.

Biblia sau Testamentul Vechi și Nou – 1857

Este tipărită din râvna și pe cheltuiala episcopului Filotei în 5 volume (26×16 cm). volumul I, 384 de pagini, volumul 2, tipărit în 1855 – 434 de pagini, volumul 3, tipărit tot în 1855 – 510 pagini, volumul 4, 526 de pagini, iar volumul al 5-lea apre in 1856 pe 14 februarie și conține 458 de pagini.

Panihida – 1860

Lucrare cu 70 de pagini ce cuprinde rânduiala înmormântării și pomenirii celor răposați, a fost tipărită în vremea lui Alexandru Ioan Cuza pe cheltuiala preotului arhimandrit Dionisie la 12 martie 1860.

Adunare de cuvinte zise la diferite ocazii– 1868

Broșură cu 59 de pagini, a fost editată de iconomul Petre Bărbulescu, protoiereul districtului Buzău, care menționa în prefață că a fost însărcinat cu coordonarea activității tipografiei de la Buzău și dorind să testeze tiparul editează ceastă broșură în limba latină pentru elevii seminariști.

Slujba sfintei fecioare Filoteia – 1868

Tipărită cu binecuvântarea episcopului Dionisie al Buzăului, lucrarea contine 52+2 pagini, legată între coperte albastre, chenare tipografice, litere mari și îngrijite. Cuprinde Acatistul Sf. Filotei și rugăciunea pentru cei bolnavi.

Tedeum – 1869

Este o colecție de cântări de mulțumire ce pot fi cântate la sărbători Naționale, la deschidera școlilor sau când cineva dorește să-i mulțumească lui Dumnezeu. A fost tipărită de episcopul Dionisie al Buzăului în vremea lui Carol I cu cheltuiala economului Petru Bărbulescu, directorul tipografiei de la Buzău.

Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie – 1869

Tipărită cu litere latinești în vremea domnitorului Carol I, revăzută și corijată de episcopul Dionisie al Buzăului și tipărită pe cheltuiala Ministerului Cultelor, conține 268 de pagini. Foaia de titlu este tipărită cu roșu și negru.

Principii generale de înțelepciune – 1871

Lucrarea de 56 de pagini conține un cuvânt de învățătură adresat tinerilor de către episcopul Dionisie al Buzăului.

CAPITOLUL V.

INSCRIPȚIILE DE LA CENTRUL EPARHIAL

CATEDRALA

Vechea inscripție, dispărută:

<< Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu umbrirea Duhului Sfânt, eu robul lui Dumnezeu Iisus Hristos, Io Mathei Basarab voevod, împreună cu do(a)mna mea, Eleni, cercetat-am pe unde am aflat case dumnezeești, făcute de alți domni bătrâni, strămoșii domniei mele și le-am întărit și le-am înnoit; deci fiind și această sfântă biserică făcută de aceeaș <I> moș <I> ai domnii mele, văzându-să arsă și stricată de păgâni, cu milosârdie și cu nevoință ne-au îndemnat de au ridicat atâta biserica stricată de tot și o am ziditu din temelie această sfântă casă unde se cinstește hramul Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei (sic) Mării, pentru sufletul domnii mele și a răposaților domnii mele, pentru ca să aflăm lăcaș vieții la înălțimea cerului; și atuncea era îndreptători scaunului episcopii chir Serafim episcopu(l) iară îndemnător peste tot lucrul bisericii era jupan Moisi vel Spătar, la leat 7158 (1650) mai în 30. Iar când au fostu curul anilor 72, Nicolae Voevod (1741) ghen(ar) în 2, fiind domnu Io Co<n>standin Nicolae Voevod, alegând pe mine nevrednicul robu lui Dumnezeu Methodie, a fi episcop acestei episcopii, fiindu stricată de cutre <mur> și de oști, m-am silit cu toată osârdia de am zidit, turnurile și bolt<a> altarului, am făcut tâmpla, am tăiat două ziduri din lăuntru deschizând ferestrele pre sus, o am zugrăvit pe din lăuntru și pă din afară, o am pardosit puindu stâlpi la uși și petri pă la fereștri și am făcut care n-au fost. Săvârșitu-s-au lucru<l> biserici<l> întru a tr<eia> domnie a domnului Io Co<n>standin Niculae Voevod la anii de l<a> zid<I>rea lumii 7253 (1745) august în 30 >>.

Actuala inscripție, cu literă chirilică în relief, așezată deasupra ușii de la intrare în 1834.

<<Această Sfântă și d<u>mnezezeiască biserică s-a zidit din temelie de răposatul întru fericire Matei Basarab V<oe>V<od> l<ea>t 1649 după ce mai întâiu au dărmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile vărvăricești începător acestui scaun fiind chir Serafim Episc<op>. La l<ea>t 1740 pre fericitul Episc<op> chir Metodie asezându-sa într-acest scaun. Și găsindu-se stricată de cutremure și părăginită, de opște s-au apucat mai întâiu de i-au dărâmat turlele, fiind slăbite, au zidit altele, apoi au împodobit-o atât pă dinlăuntru, cât și pă din afară. Iar la l<ea>t 1832 iobitorul de D<u>mnezeu episc<op> chir Chesarie văzându-i iarăși toate turlele slăbite de cutremure și despodobită de toată frumusețea ce s-ar fi cuvenit să aibă o acest fel de sf<I>nta episcopie, încă și prădată de toate lucrurile sale cele mișcătoare, din vremea răzvrătirii din l<ea>t 1821 s-au apucat cu râvnă și grea cheltuială d-au dărâmat întâiu turlile, pre cei doi stâlpi din biserică și pre toate fereștrile, de au făcut un meșteșug arhitectonesc apoi, destencuindu-să atât în lăuntru cu iscusință tencuială, cu tâmplă și cu alte săpătorii poleite, iar p-afară cu foarte frumoasă arhitectură, asemenea înfrumusețându-să tot atuncea și clopotnița și așa cu multă dragoste și libov au înnoit toate până la cel mai mic lucru acesta în zilele domnului Alexandru Dimitrie Ghica voevod la l<ea>t 1834 Dech<em>vrie 30 și s-au sfințit cu multă țărămonie Bisericească>>.

Pisania scrisă pe glaful ușii de la intrare în 1949:

<< În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și dumnezeiasca biserică cu Hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, Catedrala Sfintei Episcopii a Buzăului suferit-a în decursul vremii, precum iarăși pisania din față grăiește, multe și alese modificări arhitecturale și de înnoire lăuntrică.

Acum în anul spășeniei 1949, tocmai la 300 de ani de la zidirea ei, s-a renovat pictura, cu vrerea Tatălui, ajutorul Fiului și paza Sfântului Duh. S-au ostenit întru aceasta pictorii Titel Benea – Buzău și C. Mihalcea – București, spre a lor pomenire.

Fondurile s-au adunat din averea eparhiei prin grija P.S. Episcop Dr. Antim Angelescu și secția economică condusă de P.C. Părinte R. Ardeleanu, P.C. Părinte T. Rotaru, inspector bisericesc, P.C. Părinte M. Măgulescu și secretarul Eparhial P.C. Arhid. Corneliu Graur, Eclesiarh Protos Modest Aldea, Arhid. D. Stoica, Pr. Dr. V. Sibiescu, Ierod. Iosif Avram, diacon F. Jianu și cântăreț Al. Busuioc, reviz. Contabil C. Mustață, casier Șt. Haralambie, șef serv. C. Stănescu.

Și s-a redeschis azi 9, luna octombrie anul 1949, Patriarh fiind I.P.S. sa Justinian, Președinte al Prezidiului Republicii fiind Prof. Dr. C.I. Parhon, Prim Ministru Dr. Petru Groza, ministru al cultelor – prof. Stanciu Stoian.

Binecuvintează, Doamne, pre cei ce iubec buna podoabă a Casei Tale>>.

Înscripția de pe glaful ușii de la intrare, în dreapta, datată 1983.

În această catedrală episcopală, în primul an de arhipăstorie a Prea Sfințitului Epifanie Norocel, Episcopul Eparhiei Buzău, s-a terminat restaurarea picturilor lui Nicolae Teodorescu -Pitarul, șeful școlii de zugrăvie de la Buzău, Tăttărescu și alți elevi, cu o sută cincizeci de ani în urmă.

Restaurarea începută în anul 1982 de pictorul Petre Dinu, s-a continuat și executat, în cea mai mare parte, de către pictorul Gheorghe Zidaru cu ajutoarele sale – anul mântuirii 1983 iunie 24.

PARACLISUL

Deasupra intrării, în pronaos, cu literă chirilică în relief:

,,+ Creștine, acest paraclis sunt, d<u>mnezeesc, așa cum îl vez<I> frumos și măreț, din temelie s-a zidit, s-a înfrumusețat (în locul celui de cutremur dărămat) prin Chesarie mult râvnitorul episcop, supt domnia lui Alexandru Ghica Voevod. Intra dar și ca în a lui Noe corabie spre liman plutește tare-n evlavie, Anul M<întuirii>1841”.

Inscripția zugrăvită în anul 1948 pe glaful de sud al ușii de la intrare:

,,Din râvna P.S. Episcop al Buzăului Dr. Antim Angelescu s-a restaurat pictura acestui sf<înt> locaș, resfințindu-se în ziua de 22 august 1948 în al cincilea an de păstorie al prea sfinției sale.

Consilier referent al treburilor gospodărești fiind preot Ion Manole, maestru restaurator al picturii Ion Taflan”.

Inscripția zugrăvită la intrarea în pronaos pe glaful de est, din anul 1983:

Pictura din acest paraclis a fost restaurată în anul 1983, primul an de arhipăstorie al Prea Sfințitului Episcop Epifanie Norocel, de către pictorul restaurator Mihăilă Cuc din București, cu ajutoarele sale.

PALATUL DOMNESC

Pe o placă de marmură, încastrată pe peretele de nord, parțial ilizibilă:

,,Cu ajutorul lui D<u>mn<e>zeu au luatu începuturile și sfârșitul aceste case cu pivnița <ru după N. Iorga> <cu>… erita și cu man <gopia după N. Iorga> p … s… an … t … ea, în zilele pre înaltului Domn Io C<onstantin> B<rîncoveanu> Voevod fiind <Mitropolit> Chiru Antim Ivireanu … ca: <ctitor, după N. Iorga> al episcopiei împreună și cu iubitoru de Dumnezeu Chir Ioasafu episcopul Buzăului, la leat …msta iioci <iunie?> 4”.

Pe un pilon de piatră care susține bolțile pivniței:

,,Fiind eiscop Sfântul Chir Metodie, leat 7254 Filotenii monah chelar 1746. Fiind prea sfinția sa episcop Cosma leat 1777 în zilele înaltului nostru Domn Nicolae Mavroghenii vvd am fost pomasiu manastire, Ștefan Chelar 1777 fiind episcop chir Cosma”.

Pe o piatră cu stema Episcopiei încastrată în zidul din față, sunt săpate inițialele Episcopului Constandie:

,,C<os>t<andie> e <piscop> <al> B <u>z<aului> 1804”.

SEMINARUL

Pe frontul de pe latura de est, cu literă chirilică, în relief:

,,Spre Slava lui Dumnezeu și luminarea clerului Episcopul Chir Chesarie au ridicat din temelie acest seminarion în zilele prea luminatului nostru Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod leat 1838 Maiu întâiu”.

MORMINTE

În exteriorul Catedralei, pe latura de sud, în dreapta pronaosului, pe o piatră de Măgura, paralelipipedică, care se termină cu o cruce de lemn, este incizată următoaea inscripție:

,,În memoria Episcopului Filoteiu, ce a servit Sf. Episcopii de Buzău 35 de ani ca arhidiacon, econom și episcop reposat la 16 august 1860 s-a ridicat acest monument din fond public, prin episcopul Buzeului, Dionisie, spre pomenirea eternă: 1871”.

Pe o piatră de Măgura, așezată pe un mormânt de pe latura sudică, exterioară, a altarului catedralei:

,,Aici repauza în Domnul remășițele mortale ale pre santitului episcop Buzeu Dionisie Romano, care în viață a fostu zelos luptător pentru dezvoltarea intelectuală a juniemi pe basele religiei ortodoxe, fost profesor de Buzeu de la 1832 până la 1842 când a fost chiemat director și profesor la seminarul Bucurescii unde a stat până la 1848. D-aci până la încetarea din viață a fost egumen la Sadova, starețul monastirei Neamțul, episcop de Huși, în fine la Buzeu unde și muri esprimând următoarea rugăciune: ,,Doamne nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei”.

Născut în Transilvania la 1806, repausat pe scaunul episcopal Buzeu la 1873”.

În dreptul altarului catedralei, pe latura de nord, pe un mormânt de piatră pe care străjuiește o cruce din metal cu însemnele arhierești, pe o placă de fier, cu litere chirilice, în relief:

,,Oprește-ți trecătorule pasul în respect lângă pacinicul locaș al colosalii umbre. Sacru e mormântul. Aici ierarhul Chesarie trupul își odihnește de multele în puțin timp jarfit spre gloria Domnului patrii și eternii sale memorii.

Născ(ut) 1784, Episc(op) 1825, Răpos(at) 1846 Noem(rie) 30”.

În fața mormântului Episcopului Chesarie, pe o piatră funerară, este incizată următoarea inscripție:

,,Mă întrebi, o cetitorule cine sunt eu: sunt maica episcopului de Buzeu, Chesarie; zac supt această rece piatră, așteptând judecata cea mai de apoi. O, vai, vai! 73 ani am trăit: am venit, am văzut, am plecat; nălucă toate mi s-au părut, și tu adr citește și înțelege ceea ce citești; vino-ți în simțire și abătându-te de la rău, fă bine, căci și tu mâine sau poimâine vei fi asemenea ca și mine, 1830, aprilie 1”.

Pe o piatră funerară de marmură, situată lângă catedrală, pe latura de nord:

,,Aici zac rămășițele peritoare ale paharnicesei Elenca Hrisiscolaei, răposată la anul 1855, în vârstă de 65 ani, mai 1, iar spiritul ei viază în venerația odraslelor ce a lăsat și în memoria tuturor celor ce au cunoscut ale ei virtuți materne și ospitaliere. Dumnezeu să-i așeze sufletul în loc de fericire!”

Pe aceeași latură, pe o piatră de pietroasele, în formă pătrată:

,,Supt această piatră odihnește roaba lui Dumnezeu vistiernica Ana Mărgritoaia cu doi fii ai săi, Paisie Monahul, Moscu Mărgărit. Este pusă de fiica ei Smaranda. Anu(ul) 1824 Maiu 7”.

Pe o cruce de marmură, cu medalioanele episcopilor Dionisie Climescu și Ghenadie Niculescu, situată lângă latura de nord a catedralei:

,,Preoțimea județului Buzău, adânc recunoscătoare înalților chiriarhi”.

Pe o placă de marmură, deasupra unui mormânt, pe a cărei cruce, cu un medalion, se citește:

,,P.S. Dr. Antim Angelescu Episcopul Eparhiei Buzăului”, iar pe soclu: textul din II Timotei, IV, 5; pe placă: ,,Aici odihnec întru Domnul rămășițele pământești ale P.S. Dr. Antim Angelescu, născut 1893. Decedat 1980. Episcopul Buzăului 1944-1980”. Tot aici se află și textul: ,,Dacă acest cort, locuința noastră pământească,avem zidire de la Dumnezeu, casa nefăcută de mâna, veșnică, în ceruri”, după II Cor. V, 1.

Pe o lespede de marmură, situată în pronaosul Catedralei, în partea dreaptă de la intrare:

,,Maria Harbatcki născută Hrisiscolai în anul 1818 și căsătorită cu colonelul Antonie Horbatcki în anul 1835 mai 8, fu floarea familiei în toată a ei viață. Cununa secolului ei și ca o floare aromată; duhul ei se înalță către ceruri în anul 1849 iunie 5. Ca unei fiice supuse unei situații virtuoase și unei mume plină de doriri, răposarea ei lasă în adânca obidă, muma, bărbat, copii, rude și pe toți câți au cunoscut ale ei rari virtuți. Fie-I sufletul odihnit în sânurile drepților”.

CLOPOTNIȚA

Pe peretele din stânga întrării stă pe un pergamnet desfășurat:

,,S-a pictat această clopotniță în al doilea an de păstorie a P.S. Dr. Antonie Plămădeală, episcopul Buzăului. Pictura s-a realizat în tehnica frescă, de soții Liliana și Jenica Enache. Anul Mântuirii 1981.

CHILIILE

Pe peretele chiliilor, din stânga clopotniței, pe o placă de bronz cu efigia lui N. Bălcescu:

1819-1852

ÎN ACASTĂ CLĂDIRE A POPOSIT MARELE REVOLUȚIONAR ȘI ISTORIC NICOLAE BĂLCESCU ÎN ANUL 1843 PENTRU A CERCETA FOSTA BIBLIOTECĂ DOCUMENTARĂ A EPISCOPIEI ȘI A REVENIT LA 22 IUNIE 1848 LUÂND MĂSURI ENERGICE PENTRU REUȘITA REVOLUȚIEI.

BIBLIOTECA ARHIEPISCOPALĂ «GHENADIE EPISCOPUL»

Biblioteca arhiepiscopală «Ghenadie Episcopul», pe care, în anul 1843, a cercetat-o marele istoric și revoluționar Nicolae Bălcescu, numără peste 11.000 de volume. Este găzduită de clădirea fostului Muzeu bisericesc – la intrarea în incinta Centrului Eparhial, prima construcție pe partea dreaptă. Sediul alocat bibliotecii a trecut printr-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, atât la interior, cât și la exterior, în perioada 2013-2014. Edificiul a fost binecuvântat, joi, 29 mai 2014, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioil, Mitropolit de Edessa, Pella și Almopia, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, cu prilejul hramului Catedralei arhiepiscopale «Înălțarea Domnului» din Buzău.

În istoria Eparhiei Buzău au fost episcopi cărturari, precum:

Luca „deprins foarte la caligrafie”,

Mitrofan – „nume nemuritor în cultura românească”,

Damaschin – „harnic și iscusit traducător al cărților noastre de ritual și al unor cărți de teologie”,

Costandie – considerat, la vremea aceea, „cel mai învățat și luminat din tot clerul”,

Chesarie –„catalizator de cultură într–o epocă în care tocmai de oameni ca el era nevoie”,

Filotei – „iubitor de carte și ctitor de cultură”,

Dionisie Romano – „tipograf, învățător, gazetar, publicist, editor […]”,

Antim Anghelescu – „om de aleasă cultură, de suflet și de duhovnicie”,

Antonie Plămădeală – ierarh poliglot, dascăl de cuget și simțire românească – prin cuvântul scris sau rostit, și

arhiepiscopul Epifanie sunt adevărate pietre vii la temelia fondului de carte al bibliotecii Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

BIBLIOGRAFIE

I. CARȚI

COCORA, Gabriel. Episcopia Buzăului o vatră de spiritualitate și simțire românească. Editura Episcopiei Buzăului, 1986. p. 450.

DECEI, Aurel. Istoria Imperiului Otoman până la 1656. București, Editura Știință și Enciclopedie, 1978. p. 412.

DOBRESCU, N. Istoria Bisericii Române în secolul al XVI-lea. București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991. p. 566.

ENE, Ionel. Gothia și Episcopii ei, Buzău, Editura Sfintei Episcopii a Buzăului și Vrancei, 2002. p. 216.

EPIFANIE, Norocel. Ctitorii Voievodale în Eparhia Buzăului. Buzău, Editura Episcopiei Buzăului, 1980. p. 528.

IORGA, Nicolae. Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. II, Ediția a II-a București 1995. p. 484.

IORGULESCU, B. Dictionar geografic, statistic, economic și istoric al judetului Buzău. Ediția a II – a, Buzau 2005. p. 351.

PĂCURARIU, Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991. p. 470.

PROTASE, Dumitru. Istoria Românilor. Vol II., București, Editura Enciclopedică, 2001. p. 887.

SIMEDREA, Tit. Viața și traiul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. București, 1937. p. 58.

II. STUDII ȘI REVISTE

BRATU, Daniela. Tipografii de la Buzău. În Glasul Bisericii, Anul XVII (1958) Nr. 8, pp.728-739.

BULAT, C. Toma. Începuturile episcopiei Buzăului. În Glasul Bisericii, Anul XIX, Septembrie-Octombrie, 1960, Nr. 9-10.

BULAT, C. Toma. Un mare Episcop al Buzăului în secolul al XVII-lea, Serafim Stănescu, În Glasul Bisericii, Anul XX, nr. 1-2, Ianuarie – Februarie, 1961.

COCORA, Gabriel. Episcopul Cosma al Buzăului 30 septembrie 1763 – 9 octombrie 1787. În Glasul Bisericii. Anul XXII, Nr. 7-8, Iulie-August, 1963.

COCORA, Gabriel. Evoluția arhitectonică a complexului de clădiri de la Episcopia Buzău. În Glasul Bisericii. Anul XX, Nr. 7-8, Iulie-August, 1961.

COCORA, Gabriel. Tipografia și tipăriturile de la Episcopia Buzăului. În Biserica Ortodoxă Română, LXXVIII, 1960. Nr. 3-4, pp. 286-331.

DRĂGUȚ, Vasile. Tradițiile ctitoricești la Curbura Carpaților. În Spiritualitate și Istorie la Întorsura Carpaților, vol. II, Buzău, 1983, p. 153.

GÂRBOVICEANU, Gabriel. Pisania Bisericii Catedrale a Sfintei Episcopii din Buzău. În Biserica Ortodoxă Română, Anul XXXIX.

GUȚĂ, Gheorghe. Îndrumător Bisericesc, misionar și patriotic. Buzău. Editura Episcopiei Buzăului, Anul 1986, Nr. 5.

IORGA, Nicolae. Începuturile Episcopiei Buzău. În Revista istorică. București, Nr. 9, 1923.

ANEXE

Fig.1. Complexul Episcopal Buzău

Fig.2. «Catedrala arhiepiscopală , «Adormirea Maicii Domnului»

Fig.3. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Plan bolți

Fig.4. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Fațadă Sud

Fig.5. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Fațadă Sud

Fig.6. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Fațadă Sud

Fig.7. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Secțiune longitudinală

Fig.8. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: Secțiune transversală

Fig.9. Biserica «Adormirea Maicii Domnului»: detalii travee, detaliu rozetă

Fig.10. «Adormirea Maicii Domnului» – icoana de hram a vechii Catedrale arhiepiscopale din Buzău

Fig.11. Pisania vechii Catedrale arhiepiscopale «Adormirea Maicii Domnului» din Buzău

Fig. 12. Nicolae Teodorescu – pictor al Catedralei voievodale «Adormirea Maicii Domnului»

Fig.13. Gheorghe Tattarescu – pictor al Catedralei voievodale «Adormirea Maicii Domnului»

Fig.14. Ctitorii Catedralei «Adormirea Maicii Domnului» din Buzău – pictură în lăcașul de cult

Fig.15. Vedere din interiorul Catedralei voievodale «Adormirea Maicii Domnului»

Fig.16. Catedrala voievodală «Adormirea Maicii Domnului» – vedere din interiorul sfântului lăcaș

Fig.17. Icoana împărătească a Mântuitorului de pe catapeteasma Catedralei «Adormirea Maicii Domnului»

Fig.18. Icoana împărătească a Maicii Domnului de pe catapeteasma Catedralei voievodale din Buzău

Fig.19. Palatul Episcopal

Fig.20. Imagine din interiorul Palatului Episcopal

Fig.21. În perioada 2013-2014, s-au realizat importante lucrări de restaurare și înfrumusețare, edificiul fiind sfințit, la data de 20 septembrie 2014, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de alți ierarhi invitați. Sala de la intrarea în clădire este împodobită cu mai multe imagini ce înfățișează aspecte din trecutul bisericesc și cultural al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, iar încăperea de pe latura de vest păstrează tablouri ale mai multor ierarhi care, vremelnic, s-au aflat la cârma acestei Eparhii. Demn de menționat este și faptul că, în acestă clădire, se află și camera unde a poposit, pentru o noapte, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe când se afla în trecere de la Iași spre București (5-6 februarie 1859).

Fig.22. Constantin Brâncoveanu, ctitirul Palatului Episcopal, pictură din Aula brâncovenească sfințită, pe 10 octombrie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor.

Fig.23. Palatul arhiepiscopal se află zidit deasupra unei pivnițe mari realizate după arhitectura brâncovenească; aceasta a fost consolidată, restaurată și transformată în sală de recepție, după planurile mitropolitului Antonie Plămădeală, fiind împodobită cu scene biblice și chipuri de ierarhi, precum și cu evenimente importante din istoria Eparhiei de la Curbura Carpaților. După ce, în cursul anului 2015, a trecut prin ample lucrări de renovare și amenajare, Aula brâncovenească a fost sfințită, pe 10 octombrie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor. Având în vedere că este locuința de serviciu a ierarhului locului, Palatul arhiepiscopal nu poate fi vizitat.

Fig.24. Clopotnița, construită din cărămidă și din lemn acoperit cu tablă, este o clădire monumentală ce tronează peste întregul complex bisericesc de la Centrul Eparhial, având arhitectura specifică secolului al XVIII-lea; ea adăpostește trei clopote, dintre care unul datează din anul 1776. Pe pereții interiori și pe boltă sunt pictate câteva scene biblice/aghiografice, figuri de ierarhi importanți ai Buzăului și de domnitori ale căror nume și activitate se leagă de bogatul trecut istoric și bisericesc al Eparhiei. Și acest imobil a fost consolidat și restaurat potrivit soluției tehnice date de ing. prof. Alexandru Cișmigiu din București.

Fig.25. Medalion din interiorul clopotniței

Fig.26. Medalion din interiorul clopotniței

Fig.27. Medalion din interiorul clopotniței

Fig.28. Paraclisul arhiepiscopal «Sf. Împărați Constantin și Elena»

Fig.29. «Sfinții Împărați Constantin și Elena» – icoana de hram a paraclisului arhiepiscopal din Buzău

Fig.30. Vedere din interiorul paraclisului arhiepiscopal

Fig.31. Paraclisului arhiepiscopal – vedere din interiorul lăcașului de cult

Fig.32. Învierea Domnului – scenă iconografică în absida laterală stângă a paraclisului arhiepiscopal

Fig.33. Duminica Tuturor Sfinților – pictură în absida laterală dreaptă a sfântului lăcaș

Fig.34. Iisus Hristos Pantocrator – pictură pe bolta turlei paraclisului arhiepiscopal

Fig.35. Clădirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox «Chesarie Episcopul»

Fig.36. Imagine din interiorul Bibliotecii eparhiale «Ghenadie Episcopul»

Fig.37. Imagine din interiorul Bibliotecii eparhiale «Ghenadie Episcopul»