Este libertatea religiei în măsură să pună în pericol libertatea cetățenilor [631952]

Este libertatea religiei în măsură să pună în pericol libertatea cetățenilor ?

În contextul secolului XXI și al democratizării constante a țărilor estice, printre care și
România, rolul bisericii și al religiei pare să redevină din ce în ce mai vizibil în modul de
funcționare al statului. După un proces îndelungat de secularizare în vederea modernizării și, în
alte situații, persecuție religioasă, cum a fost cazul României comuniste, biserica ortodoxă pare
să își reia tot mai multe dintre prerogative și să se implice, ușor dar nu tocmai subtil, în decizii
majore cu privire la felul în care funcționează statul. Acest fenomen nu este însă unul singular
și caracterizează mai multe state de pe teritoriul european și chiar din Statele Unite ale Americii,
literatură de specialitate considerând chiar că procesul de secularizare nu a fost nici odată unul
definitiv și este cât se poate de reversibil.

Lucrarea de față are că scop principal analiză acestui fenomen în contextul principiilor liberale
și felul în care, dus într -o anumită direcție, poate crește datorită libertăților oferite de stat și
ajunge să limiteze, la rândul sau, alte libertăți democratice. Altfel spus, apare în discuție
problema faptului că deși religiei ortodoxe și practicanților ei le sunt oferite, pe baza principiilor
liberale, toate drepturile și libertățile de care au nev oie pentru a își practică credință, aceștia au
ajuns la un punct în care merg mai departe de atât și încalcă alte principii, încercând să limiteze
drepturile și posibilitățile cetățenilor cu credințe distincte.
Din perspectiva lui John Rawls, înțelegerea de sine a statului constituțional dezvoltat în
contextul unei tradiții filosofice care se bazează pe rațiuni „naturale”, care în alte cuvinte, se
bazează exclusiv pe argumente publice care susțină a fi la fel de accesibile pentru fiecare
persoană. Presupun erea existenței unei rațiuni umane comune asigura baza epistemică pentru
justificarea secularizării unui stat care nu mai are la baza legitimitatea religioasă.

Libertatea constituțională a conștiinței și a religiei reprezintă răspunsul adecvat din punct de
vedere politic la provocările pluralismului religios. Unul dintre motivele principale care susține
acest argument este acela că face posibilă difuzia la nivelul interacțiunilor sociale dintre cetățeni
a potențialului conflict dintre credincioșii releva nți din punct de vedere statistic, cum sunt
creștinii ortodocși majoritari, membri altor credințe cum ar fi penticostalii sau chiar evreii și
musul manii și ateii, care rămân obiectivi la nivel cognitiv.
Cu toate acestea, caracterul secular al statului est e o condiție necesară, dar nu suficientă, a
garantării egalității libertății religioase pentru toți cetățenii. Nu este suficient să ne bazăm pe

indulgenț a autorităț ii seculare care apelează la tolerarea minorităților care au suferit
discriminări în trecut. Partidele însele trebuie să ajungă la un consens privind limitarea
deficitară dintre liber tatea pozitivă de a -ți practică propria religie și libertatea negativă de a nu
fi deranjat sau inoportunat de practicile religioase ale altora. Spre exemplu, la mome ntul actual,
deși conform Constituției statul român este unul laic, susț inând astfel egalitatea între toate
cultele religioase practicate pe teritoriul sau, există diferențe majore între felul în care sunt
percepute acestea iar libertatea pozitivă este ine xistentă. Din perspectiva religiei ortodoxe, în
calitate de cult majoritar, credințele religioase de alt tip nu reprezintă decât un element acceptat,
adesea cu greu de membri acesteia și tolerat din nevoie legii. Altfel spus, în teorie, practicanț ii
ortodo xi ar trebui să accepte că așa cum ei practică ritualuri sau menț in tradiț ii reprezentative
religiei lor cum ar fi Sărbătorile Pascale, practicarea postului sau botezul, așa cetățenii
musulmani au posibilitatea de a alege să se roage indiferent unde se afl ă la orele stabilite, să se
îmbrace conform tradițiilor religioase și chiar să mănânce exclusiv produse care le respectă
cultură. Cu toate acestea, au existat nenumărate cazuri în care extremiștii religioși ortodoxi au
încălcat libertatea religioasă a cetă țenilor musulmani, iar statul și partidele de la guvernare au
refuzat să acționeze în vreun fel. Unul dintre cele mai bune și recente exemple în această
privința este, probabil, cazul proiectului de construcție al moscheei musul mane de pe
bulevardul Expozi ției din București, complet legitim din punct de vedere al libe rtății religioase
și justificabil dată fiind multitudinea de persoane de religie musulmană care nu aveau la
momentul respectiv un lăc aș de cult. Odată cu aprobarea acestuia din punct de vedere tehnic,
mai multe organizații ortodoxe au pornit o serie de acțiuni de protest ilegitim și menite să
stimuleze ura și disprețul față de proiectul propus. Printre ele, s -au numărat diferite proteste
violente, împânzirea zonei cu afișe defăimătoare la adresa practicanților musulmani și, cel mai
grav dintre toate, îngroparea de cadavre porcine pe terenul rezervat construirii moscheei. Ultima
dintre acțiuni a încălcat unul dintre principiile sacre de baza ale religie musulmane, excluzând
definitiv posibilitatea că proiectul de construcție să continue în spațiul respecti v. În această
situație, statul nu a reacționat în niciun fel și nu a asigurat păstrarea drepturilor tuturor
practicanților indiferent de religia din care fac parte, nelans ând o anchetă și protejân d astfel
religia majoritară. Astfel, nu doar că nu a asigurat existența libert ății pozitive ba chiar a privat
de drepturi o categorie de cetățeni români, vizibil și direct.

În viziunea Rawlsiana, într -un stat secular, singurele decizii politice care pot fi considerate
legitime, sunt acelea care pot fi justificate imparțial prin intermediul unor argumentări
accesibile publicului general, care pot fi, cu alte cuvinte, justificate în mod egal atât cetățenilor

religioși, cât și celor nereligio și sau membri a i unor confesiuni distincte. Exercițiul puterii care
nu poate fi justificat într -o manieră imparțială este unul ilegitim deoarece reflectă faptul că unul
dintre partide le forțează pe celelalte să îi respecte voință. Cetățenii unu sistem democratic sunt
obligați să pună unuia la dispoziția celuilalt argumente, deoarece doar în acest fel poate puterea
politică să își diminueze caracterul represiv.
În ceea ce privește acest argument, România este, încă o dată un exemplu cu privire la
diferențele realizate de stat între religiile practicate de cetățenii acestuia. Dacă privim situația
educației naționale, această ar trebui, conform legii, să asigure informaț ii de baza, obiective,
tuturor cetățenilor, fără să îi diferențieze în funcție de religie sau cultură. Cu toate acestea,
imediat după căderea comunismului în România, Biserica Ortodoxă a început să facă presiuni
asupra statului pentru reluarea orelor de religie ortodoxă în sistemul pre -universitar de
învățământ, fără să ț ină însă cont de existența altor relig ii practicate de cetățenii români. Contrar
principiilor liberale anterior menționate, în anul 1995, ministrul educației de la momentul
respectiv, Liviu Maior, a discutat și aprobat împreună cu Senatul României proiectul de lege
realizat în urmă acestor pre siuni. Astfel, odată cu promulgarea legii studiului obligatoriu al
religiei în toate școlile din sistemul pre -universitar românesc, statul a încălcat principiile
secularit ății și a luat o de cizie care poate fi considerată, cu certitudine, ilegitimă. Aceast ă a avut
la baza o serie de argumentări care se adresau doar publicului de religie ortodoxă, neexistând
niciun fel de justificare pentru care un elev evreu, spre exemplu, ar trebui să fie obligat să învețe
rugăciun i ortodoxe pentru a putea promova anul șco lar și a obține note la această materie.
Câțiva ani mai târziu, în urmă revoltei elevilor și a cetățenilor cu privire la lipsa de legitimitate
a acestei decizii, începând cu anul 2014, studiul religie ortodoxe nu mai este obligatoriu în școli,
însă cu toa te acestea, materia reprezintă încă parte din cu riculă, profesorii de profil sunt în
continuare subvenționați de stat iar presiunea organizațiilor religioase și chiar a cadrelor
didactice asupra elevilor pentru a urmă aceste cursuri este una extrem de pute rnică. Pentru a
putea respectă principiile unui stat laic, România ar trebui să excludă, în totalitate, ora de religie
din școlile publice, indiferent de apartenența religioasă a elevilor sau să asigure o diversitate
suficient de mare a cadrelor didactice încât fiecare individ să aibă posibilitatea să studieze, în
cadrul școlilor publice, o materie cu privire la religia de care aparține sau una generală cum ar
fi istoria religiilor, adaptată la nevoile elevilor atei.
Conform concepției liberale, statul gar antează cetățenilor liber tatea religioasă doar cu condiția
că toate comunitățile religioase, fiecare prin prisma tradițiilor și doctrinelor proprii, să accepte
nu doar neutralitatea instituțiilor publice, și implicit separarea bisericii de stat, dar mai al es
definiția restrictivă a utilizării rațiunii publice. În lumina exemplului anterior menționat, acest

argument întărește, și el, faptul că Biserica Ortodoxă Română nu respectă principiile liberale
ba chiar le încalcă și pune în pericol menținerea acestora .

În viziunea lui Weithman, fiecare cetățean are dreptul moral să justifice public afirm ații politice
în contextul unei viziuni generale comprehensive sau a unei doctrine religioase. Chiar și în
această situație însă, fiecare individ trebuie să îndeplin ească două condiții. Prima dintre ele este
că trebuie să fie convins că guvernarea este justificată să propună legi sau politici care sunt
susținute cu argumente religioase iar a două este să fie dispuși să explice care este motivul
pentru care cred în arg umentele amintite. „Persoană care susține în public adoptarea unor
anumite măsuri trebuie să fie pregătită să spună ce crede că justifică implementarea lor de către
guvernare, dar justificarea pe care această este dispusă să o ofere poate depinde de argum ente
religioase, pe care adepții abordării standard le vor consideră inaccesibile.” Astfel, concluzie
lui Wolterstroff este că nu trebuie favorizate niciun fel de constrângeri cu privire la utilizarea
argumentelor religioase în sfera politică, ba chiar co nsideră că legislatorii politici ar trebui să
aibă posibilitatea de a utiliza astfel de argumente.
Cu toate acestea, oferind posibilitatea parlamen tului să se implice în conflicte privind certitudini
religioase, autoritatea guvernamentală poate deveni un agent al majorităț ii religioase care își
impune voință asupra minorităților, viol ând astfel o serie de proceduri democratice. Cu toate
acestea, nu votul majorității este ilegitim, atâta timp cât este real și exprimat în condiții
corespunzătoare, ci nerespe ctarea altor elemente esențiale ale procedurii, cum ar fi caracterul
discur siv al deliberărilor premergătoare. Ceea ce este ilegitim este violarea principiului de
neutralitate a exercitării puterii politice, care susține că toate deciziile politice care po t fi puse
în aplicare și au că scop coerciția, trebuie formulate și justificabile într -un limbaj care este
universal inteligibil pentru toți cetățenii. Puterea majorității se poate transformă într -o adevărată
represiune dacă majoritate utilizează cu precăd ere argumente religioase în procesul opiniei
publice și a formării voinței și refuză să ofere justificări accesibile publicului larg.

Deși, la prima vedere, implicarea unor argumente religioase în procesul legislativ nu pare să
poată avea efecte deza struoase sau să dăuneze libertăț ii cetățenilor, acestea nu sunt atât de
inofensive și lipsite de consecințe negative pe cât par. Cu toate că, prin prisma principiilor
liberale, orice argument adus într -o dezbatere legislativă trebuie să poate fi explicat p e înțelesul
tuturor și să aibă la baza motive obiective, clare, nu doar culturale sau religioase, acest lucru a

fost încălcat cu desăvârșire odată cu lupta pornită de Biserice Ortodoxă, împreună cu Partidul
Social Democrat, aflat la guvernare, pentru inter zicerea căsătoriilor cuplurilor gay, a
posibilității parteneriatului civil sau de adopție.
În anul 2018, odată cu dorința puternică a Bisericii Ortodoxe de a își afirmă principiile și
credințele și chiar de a le impune asupra tuturor cetățenilor, partidu l politic aflat la guvernare
a salutat inițiativa redactării unei legi care să „apere” familia tradițională, împotriva rațiunii
publice și a principiilor democratice de baza. Cu toate că o măsură cum este interzicerea
căsătoriilor între persoane gay este o încălcare fragrantă a drepturilor omului și limitează o serie
de libertăți garantate prin Constituție, interesul politic și nevoia de susținere a partidului din
partea bisericii majoritare a dus la pregătirea și chiar organizarea unui referendum în aceast ă
privința.
În ceea ce privește discursul public, putem spune că acesta a încălcat toate regulile de baza ale
dezbaterii. În primul rând deoarece singură parte implicată în dezbatere și liberă să îți exprime
argumentele a fost Biserica Ortodoxă, alte cate gorii sociale nefiind implicate în procesul de
consultare, ba chiar fiind excluse de la orice tip de discuție pe această tema. Mai mult decât
atât, toate justificările oferite atât de inițiatorii legii, cât și de grupurile de susținere, au fost pur
religio ase, neputând fi explicate în niciun fel în termeni seculari și nefiind, astfel, pe înțelesul
întregii populaț ii. Cu alte cuvinte singurele argumente aduse în favoarea schimbării legii erau
bazate pe inte rpretarea credințelor din Biblie, învățămintele Bise ricii Ortodoxe și principiile
culturale ale acesteia. Luând în considerare aceste elemente, consider că procesul de dezbatere,
consultare și referendumul în sine au fost acțiuni complet ilegitime din punct de vedere
democratic și au pus în pericol, în foar te mare măsură, drepturi fundamentale ale populației
necreștine, altfel spus ale unei minorități.

În concluzie, consider că libertatea religioasă este un element cheie în menținerea echilibrului
într-o societate democratică și nu poate fi ignorată. Cu toate acestea, este imperios necesar că
această să fie echilibrată și valabilă în egală măsură pentru toate religiile practicate pe teritoriul
unui stat, altfel putând să ducă la situaț ii de nerespectare a principiilor liberale. Mai mult decât
atât, consider că, la momentul actual, România se confruntă cu o situație serioasă de inegalitate
religioasă și nerespectare a principiilor liberale de baza de către religia majoritară, fapt care
afectează minoritățile din jurul acesteia și îi permite să intervină în decizii politice care ar trebui
să fie complet laice.
Lucrare realizată de Andra Cărăușu, MTAP, Anul I

Bibliografie:

Weithman, Religion and the Obligations of Citizenship , p. 121

Shah, Friedman, Homo Religiosus? Exploring the Roots of Religion and
Religious
Freedom in Human Experience

Boettcher, Harmon Introduction: Religion and the public sphere

Rawls, Political Liberalism , 1921

Habermas, Between Naturalism and Religion Philosophical Essays , 2008

Audi, Wolterstorff, Religion in the Public Square, p. 160.

https://legislatiamuncii.manager.ro/a/16931/oficial -religia -nu-mai-este-
obligato rie-la-scoala -cu-ce-se-inlocuieste.html