Este îndeobște cunoscut faptul că vremea și poluarea mediului aerian afectează viața [628643]

3
MOTIVARE

Este îndeobște cunoscut faptul că vremea și poluarea mediului aerian afectează viața
noastră zilnică, motiv pentru care, în ultima vreme, a devenit o practică promovarea studierii
climei și a stării de sănătate a aerului cu impact asupra societăț ii omen ești.
Abordarea acestei probleme de mare actualitate cu referire la aspectele mai puțin
studiate, este una din cele mai mari virtuți ale acestui studiu. Lucrarea cuprinde o scurtă
introducere, după care prezintă elementele geografice specifice areal ului de studiu și mai apoi
este înserat un scurt istoric al cercetării climei și poluării aerului din spațiul investigat.
Această lucrare se dorește a fi o des criere generală a comunei Ceica și în mod deosebit
a situației în ceea ce privește poluarea aerul ui din zonă, mai exact a factorilor de poluare din
zona Ceica.
În vederea elaborării aceste i lucrări am consultat o serie de documente de natură
bibliografică , pentru a avea o privire de ansamblu asupra a ceea ce este și ceea ce s-a scris, în
general, des pre județul Bihor și unde se fac referiri concrete la comuna Ceica.
La realizarea acestei lucrări, m -am bazat și pe o serie de lucrări cu caracter geografic,
oferind câteva caracteristici și trăsături specifice localităților din zonă, din punct de vedere
istoric, geografic, demografic și economic.
Dar materialul cel mai bogat și exact pe care intenționez să îl prezint l -am adunat prin
culegere directă de informații la fața locului.
În acest scop, am realizat deplasări repetate în comuna Ceica, unde am cu les diverse
informații de la forurile competente, precum și de la mulți localnici.
Tema aleasă de mine, precum și obiectivul urmărit, a fost aprofundarea investigațiilor
științifice – în limitele posibilităților – realizarea unui studiu de sinteză care să urmă rească
acest proces, în continuitatea și amploarea sa, tratarea fenomenelor, cu diso cierea aspectelor și
tendințelor în care acesta s -a configurat.
La pre gătirea acestei lucrări a fost necesară o informare atentă și completă, care să
cuprin dă noi surse bibliografice și documentare, ce pot ilustra situația cât mai exactă a
fenomenelor petrecute în această zonă.

4
CAPITOLUL I
REPERE FIZICO -GEOGRAFICE

I.1. Considerații geografice generale, limite , poziția în cadrul județului
Comuna Ceica este așezată în partea centrală a județului Bihor, pe ruta Oradea -Beiuș,
pe drumul național DN 76. Este situată la jumătatea distanței dintre reședința județului Bihor –
municipiul Oradea – și minicipiul Beiuș.
Comuna este așezată geografic aproximativ în centrul județ ului Bihor, fiind învecinată
la sud cu comuna Sâmbăta, la vest cu comuna Lăzăreni, la est cu comuna Dobrești, la nord se
învecinează cu comunele Drăgești și Copăcel.
Comuna Ceica este f ormată din șapte localități, după cum urmează: Ceica , centrul de
comun ă; Bucium , Ceișoara , Corbești , Cotiglet , Dușești, Incești .

I.2. Clima
Caracterul elementelor climatice este definit de două procese genetice majore ale
climei: circulația generală a atmosferei și condițiile de relief. Acestea determină aspectele
climei di n zonă.
Climatul în zona comunei Ceica, a Dealurilor Tășadului în general, este condiționat de
așezare sa în partea de vest a țării, la adăpostul Munților Apuseni, care se opun pătrunderii
maselor de aer polar, continental, dinspre est (crivățul), apoi de particularitățile maselor de aer
ce sosesc aici din vest, încărcate cu precipitații. Aici amplitudinile termice diurne și anuale
sunt poate cele mai atenuate de pe întreg teritoriul județului, climatul putând fi etichetat ca
temperat -moderat de tranziție î ntre cel oceanic și cel continental. (Sursa: Berindei, I.O., Pop,
P. Gr., Măhăra, Gh., Posea, Aurora, 1977)

5

Fig. 1.1. Poziția comunei Ceica în cadrul județului Bihor. Sursa:
https://www.google.com/search?hl=ro&tbm=isch&source =og&sa=N&tab=li&q=judetul bihor
Temperatura aerului
Temperatura reprezintă elementul meteorologic principal care stă la baza stabilirii
specificului climatic al unei zone, constituind una dintre caracteristicile cele mai importante, a
cărei variație se re simte și în distribuirea celorlalți parametri meteorologici. Aceasta prezintă

6
modificări și variații atât în timp cât și în spațiu, ca rezultat al interacțiunii dintre radiația
solară, circulația atmosferică și particularitățile suprafeței active.
Temperat ura medie anuală a zonei se menține, în partea inferioară (altitudinea de 150
m) în jur de 100C, pentru ca în partea superioară (altitudinea de 560 m) să scadă la 80C, ceea
ce subliniază rolul jucat de influențele vestice și sud -vestice în clima regiunii. În timpul
anului, temperaturile medii lunare au un mers normal, cu un minim în luna ianuarie (Oradea: –
2,10C; Holod: -2,00C) și un maxim în luna iulie (Oradea: 21,50C; Holod: 210C).
(Sursa : Berindei, I.O., Pop, P. Gr., Măhăra, Gh., Posea, Aurora, 1977)
Comuna Ceica se caracterizează prin ierni blânde, datorită posibilităților frecvente de
pătrundere a maselor de aer vestice și sud -vestice și poziției mai adăpostite față de invaziile
aerului polar -continental dinspre est și nord -est.
În anotimpul de iarnă, temperatura este unitară, sub 00C, însă în luna decembrie
temperaturile sunt mai ridicate decât în ianuarie.
Aceasta se datorează unei puternice circulații ciclonale și unei nebulozități, respectiv
umidități, relativ mai ridicate. Circulația ciclonală se reduce simțitor din luna ianuarie, când se
intensifică circulația anticiclonală din nord -est și când, datorită invaziei de aer arctic sau polar,
temperatura medie lunară este cea mai scăzută.
Nebulozitatea
Nebulozitatea, exprimată în zecimi de cer acoperi t, este un alt element al climatului pe
verticală (altitudine).
În luna ianuarie, nebulozitatea maximă se întâlnește în zonele joase, depresionare, fiind
peste 7,0, iar în zona înaltă de 6,5. În luna iulie situația este inversă, nebulozitatea maximă
apărân d în zona înaltă (5,7), pe când în zonele joase scade sub 4,0.
Nebulozitatea medie anuală este de 5,7.
Precipita țiile
Regimul și repartiția precipitațiilor atmosferice sunt strâns legate, mai ales, de valorile
umezelii aerului și de gradul de înorare, car e variază în funcție de etajarea reliefului pe
verticală. Drept urmare, precipitațiile atmosferice prezintă o creștere sensibilă a cantității lor,
pe măsură ce relieful crește în altitudine.
Precipitațiile atmosferice respectă aceeași etajare ca și tempera tura aerului.

7
Valorile medii anuale cresc din sudul teritoriului spre nord și însumează cantități între
700 mm în zona joasă și 900 mm în zona mai înaltă. (Sursa : Berindei, I.O., 1977 )
Comuna Ceica beneficiază de un aport de precipitații datorită circulați ei maselor de aer mai
umede, dinspre vest, și de intensificarea norilor, ceea ce face ca precipitațiile să fie mai
abundente.
Precipitațiile atmosferice medii pe anotimpuri și în perioada de vegetație sunt:
– iarna……………………………………. ………………………………….. 130 -180 mm;
– primăvara…………………………………………………………………. 170 -220 mm;
– vara………………………………………………………………………….. 230 -280 mm;
– toamna……………………………………………………………………… 170 -220 mm.
(Sursa : Berindei, I.O., Pop, P. Gr., Măhăra, Gh., Posea, Aurora, 1977)
Luna cea mai ploioasă este luna iunie, iar cea cu cele mai puține precipitații este
februarie. Uneori, în timpul verii, din norii cumulonimbi se dezlănțuie ploi puternice
torențiale, provocând alunecări de teren eroziunii în albiile de scurgere și pagube materiale.
Repartiția medie a precipitațiilor atmosferice pe cele două semestre ale anu lui se prezintă
astfel:
 semestrul rece……………………………………………………………… 300 -400 mm;
 semestrul cald………………………………………………………………. 400 -500 mm.
În ceea ce privește repartiția pr ecipitațiilor atmosferice, reiese foarte clar că luna cea
mai deficitară în precipitații este luna martie, cu un total de 267,1 mm, urmându -i lunile
februarie și ianuarie, pentru ca luna cea mai bogată în precipitații să fie luna iunie, urmată de
lunile iu lie și decembrie. Această variabilitate este dată de circulația maselor de aer, de
prezența fronturilor atmosferice și de intensitatea proceselor convective.
Cantitatea maximă de precipitații înregistrată la nivelul lunii noiembrie este de 59,4
mm/an, după cum se observă în tabelul de mai jos.

8

Tabel 1.1.
Repartiția precipitațiilor la stația meteo Holod (Sursa : Berindei, I.O., și colab.1977)

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
mm/an 28,3 24,2 5,9 36 14 40,2 45,9 29,1 36,7 51,3 59,4 43,8

Vânturile
Regimul eolian este determinat, în general, de caracterul, succesiunea și frecvența
sistemelor barice, precum și de procesele de circulație atmosferice din vestul țării.
În zona aflată în studiu, vânturile de sud sunt cele mai frecvente, având o pr oporție cuprinsă
între 28,1 %, în decembrie, și 17 % în august.
Frecvența lor crește odată cu începutul toamnei, devine dominantă în timpul iernii și
scade în perioada de vară.
Vânturile de nord au o frecvență medie cuprinsă între 14,9 % în martie și 8,6 % în
septembrie.

I.3. Structura geologică
Structura geologică a teritoriului comunei Ceica prezintă o mare diversitate, mai ales
datorită etapelor în care s -au format rocile.
În mare parte, se poate spune că în cadrul acesteia se întâlnesc formațiuni paleo zoice
aparținând permianului, triasicului, tartonianului, sarmațianului și pliocenului.

I.4. Relieful
Cu toată alcătuirea geologică complexă a teritoriului studiat, în înfățișarea de ansamblu
s-a desprins o singura treaptă de relief, și anume aceea de dea l, cu dealuri și muncei de
geosinclinal pe structură monoclinală și cutat, diapir, domuri, formate în fazele plioceno –
cuaternare.

9
Frământările geologice prin care a trecut teritoriul, precum și stilul acțiunii agenților
morfogenetici, au condiționat apariț ia unor forme complexe (tipuri) de relief. Tipul
morfogenetic întâlnit în cadrului teritoriului comunei Ceica este tipul banato -crișan,
caracterizat prin dealuri prelungi piemontane pe depozite monoclinale sau slab cutate cu
martori cristalini și de erupti e, cu văi și terase largi. (după Berindei I.O., 1977)
În comuna Ceica predomină Dealurile Pădurii Craiului, mai joase în partea de sud și
centrală și mai înalte în partea de nord și nord -vest. Sunt alcătuite din roci carbonatice
mezozoice, calcare, conglo merate, gresii, dolomite, jurasice medii și superioare. Se mai găsesc
și calcare triasice medii și superioare, alcătuite din formațiuni friabile ale sedimentarului
bazin.

I.5. Solurile
Suprafața comunei este încadrată în zona solurilor brune de pădure, cu subtipurile: sol
brun luvic tipic, sol brun luvic litic, sol brun eumezobazic tipic, sol brun eumezobazic litic,
litosoluri.
Procesele pedogenetice condiționează o spălare a sărurilor din profil, un anumit grad
de debazificare, deplasarea argilei și alte rarea mai întinsă a substratului mineral.
Existența în aceste soluri a unui orizont argilo -iluvial, slab permeabil, favorizează un
drenaj deficitar de -a lungul profilului, ceea ce face ca solurile să prezinte fenomene de
pseudogleizare și de formare a ape lor suprafreatice, care toate la un loc condiționează
formarea excesului de apă pe suprafața solului, dezavantajând agricultura comunei.

I.6. Resursele subsolului
Structura geologică și aspectele reliefului determină varietatea de bogății ale solului și
subsolului, punând în evidență numeroase resurse pentru dezvoltarea zonei. Zăcămintele de
bauxită, mai ales din Munții Pădurea Craiului, apar sub formă de lentile în dolinele unui vechi
relief modelat pe calcare tithonice.
Apele destul de repezi aduc cantit ăți însemnate de pietrișuri și nisipuri, pe care le
depun în zonele inferioare ale cursurilor de apă, acestea constituind o materie importantă în

10
construcții. Dar cele mai importante resurse ale solului rămân, în zonă, pădurile, pășunile și
fânețele natura le.

I.7. Hidrografia
Teritoriul comunei este străbătut de Valea Stracoșului prin satele Buciumi, Ceica și
Dușești, Valea Cotigletului prin satele Cotiglet și Ceișoara, Râul Topa prin satul Corbești și
alte
Rețeaua hidrografică este destul de bine reprez entată în cadrul teritoriului analizat.
Alimentația acestei rețele este maximă nivală cât și pluvială.

I.8. Vegetația
Vegetația naturală este bine dezvoltată, fiind dată de foioase în diferite asociații, în
sectorul superior, în alternanță cu poieni natu rale sau determinate de om și alternanțe de
vegetații naturale cu terenuri agricole în sectorul mediu, iar în aval de culturi agricole.
Arealul comunei Ceica dispune de condiții climatice ce sunt prielnice unei vegetații,
reprezentată îndeosebi prin păduri și pajiști.
Vegetația este reprezentată prin două formațiuni vegetale: vegetația ierboasă și
vegetația lemnoasă.
Vegetația ierboasă
Vegetația ierboasă cuprinde formațiunile vegetale ce se asociază în funcție de
fragmentarea reliefului, condițiile pedocli matice și în funcție de zonele de defrișare.
Este reprezentată de plante din flora spontană și subspontană și plante cultivate. Cele
mai multe specii ierboase din flora spontană aparțin următoarelor fitocenoze:
a). Vegetația segetală și ruderală – se întâl nește pe suprafețe întinse. Instalarea și menținerea
ei este legată aproape exclusiv de activitatea omului și de animalele domestice. Vegetația
segetală însoțește culturile agricole, iar vegetația ruderală, a șezările omenești și drumurile.
Frecvența vegeta ției segetale și a celei ruderale este strâns legată de gradul de
modificare antropică a peisajului.
În vegetația segetală se disting două categorii de comunități, după natura culturilor
agricole cu care conviețuiesc: prima se întâlnește în culturile de p lante păioase, iar a doua este

11
legată de culturile de plante prășitoare. Comunități aparținând uneia sau alteia din cele două
categorii se pot forma pe aceeasi suprafață, în funcție de cultura instalată și, desigur, în funcție
de agrotehnica aplicată.
Mare parte din aceste plante sunt anuale, dintre care menționăm: traista ciobanului
(Capsella bursa pastoris ), trei frați pătați ( Viola arvensis ), șopârlița ( Veronica arestis ), etc.
În culturile de plante păioase (grâu, orz, ovăz), cele mai frecvent întâlnite sunt comunitățile de
buruieni, caracterizate în special prin: Consolida regalis ssp ., Adonis aestivalis, Nigella
arvensis, Centaurea cyanus etc.
În culturile cu plante prășitoare (porumb, floarea soarelui, sfeclă, cartofi, etc),
comunitatea de burieni cea mai frecventă este cea edificată de Chenopodium album și
Amaranthus retroflexus . În timpul pășunatului se mențin Festuca sylvatica, Festuca pratensis,
Trifolium repens și alte plante.
Vegetația ruderală cuprinde foarte multe comunități, unele legate destu l de strâns de
anumite situații, altele cu răspândire mai largă. O grupă destul de bine delimitată de
comunități este specifică solurilor bătătorite din curți și de pe marginile drumurilor de țară și
cărărilor.
b). Plante medicinale – dintre plantele medi cinale cele mai folosite sunt: coada calului
(Equisetum arvense ), feriga ( Dryopteris filix -mas), rostopască ( Cheliodonium majus ), macul
roșu ( Paver rahoeas ), sunătoare ( Hyperricum officinalis ), degețel ( Digitalis lanita ), cimbrișor
de câmp ( Thymus serpyllu m), coada șoricelului ( Ahillea millefolium ), păpădie ( Taraxacum
officinale ), podbol ( Tussilago farfara ), mușețel ( Matricaria matricarioides ).
c). Plante toxice – astfel de plante sunt: pălăria șarpelui ( Agrostema githago ), mătrăguna
(Antropa belladona ) etc.
d). Plante melifere – acestea sunt utilizate mai ales în albinărit: zmeur ( Rubus idaeus ), mălin
(Prunus padus ), salcâm ( Robinia pseudoacacia ), trifoiul alb ( Trifolium repens ), salcie ( Salix
alba), teiul alb ( Tillia tomentosa ) etc.
e). Plante alimentare – cele mai valoroase sunt plantele alimentare cultivate de la care se
valorifică fructele, cele mai valoroase fiind plantele care cresc în pădure: mur păros ( Rubus
hirtus ), murul ( Rubus fructicosus ), măr pădureț ( Malus sylvestris ), părul pădureț ( Pirus

12
pyraster), porumbar ( Prunus spinosa ), cornul ( Cornus mas ), alunul ( Corylus avellana ), fragii
de pădure ( Fragaria vesca ), măceș ( Rosa canina ).
Vegetația lemnoasă
Este dată de păduri răspândite pe un relief variat, în mod obișnuit intens fragmentat, cu
puține ni veluri de culme. Cele mai reprezentative sunt pădurile de foioase, și anume: făgete,
gorunete, goruneto -făgete, făgeto -cărpinete, cerete, predominând făgetele cu aproape 50 %.
În partea nordică predomină pădurile de fag în amestec cu carpen.
În cele peste 2300 ha împădurite ale satului întâlnim molidul, pinul silvestru, fag
(Fagus silvatica ), gorun ( Quercus petraea ), carpen ( Carpinus betulus ), ulmul ( Ulmus
campestris ), frasinul ( Fraxinus excelsior ), alunul, cerul, cireșul sălbatic și, mai ales, castanul
dulce.
Vegetația lemnoasă este alcătuită, în general, din esențe moi: sălcii ( Salix alba ), răchite
(Salix cinera ), plopi, arini. Atrag atenția prin dimensiunile cu adevărat gigantice frunzele de
brustur ( Petasites albus ), de ruj ( Telechia speciosa ), iar în lo curile mai umede trăiesc
bumbăcița, sânziene de baltă ( Galium palustre ).

I.9. Fauna
În mediul de viață al pădurii trăiesc o serie de animale mari, de mare însemnătate
pentru carnea și blănurile lor. Un element faunistic legat de pădurile de fag și steja r este
mistrețul ( Sus scrofa ), căpriorul ( Capreolus capreolus ), vulpea ( Canis vulpes ), pisica sălbatică
(Felix silvestris ). Ca specie care s -a redus numeric este lupul ( Canis lupus ), distrus de
vântători pentru protejarea faunei de cerbi și căprioare. Alăt uri de acestea se mai întâlnesc
iepurele ( Lepus europaeus ), dihorul, veverița ( Sciurus vulgaris ).
Pe ramurile copacilor trăiesc numeroase păsări viu colorate, cum sunt: ciocănitoarea
(Dendrocopos maior ), cucul, mierla ( Turdus merula ), cucuveaua, cioara.
Păsările răpitoare sunt reprezentate prin cerbi ( Corvux corox ) și uliul, iar reptilele sunt
reprezentate de șopârle ( Lacerta viviolis ), șarpele de pădure ( Columber longissimus ).
În apele pârâurilor trăiesc cleanul și mreana ( Barbus barbus ). Tot în jurul apel or mai trăiesc o
serie de insecte ca: fluturi, gâze, musculițe, libelule, greieri, unele specii de gândaci, furnici,
țânțari de baltă.

13
CAPITOLUL II
POLUAREA AERULUI

Protecția mediului înconjurător este una din problemele contemporanității frecvent
analiza tă și dezbătută la nivelul diferitelor organisme și organizații internaționale, a
guvernelor, a unor societăți, agenții, partide, mișcări ecologiste, instituții de cercetare,
specialiști, prefecturi, municipii, etc.
Poluarea aerului reprezintă totalitatea substanțelor gazoase, lichide sau solide
impurificatoare conținute în aerul atmosferic sau cantitatea, caracteristicile și durata
persistenței în aerul atmosferic ale diverselor substanțe impurificatoare care rup echilibrul
ecologic și dăunează vieții plan telor, animalelor și oamenilor. Un volum de aer poate fi
considerat poluat când concentrația uneia sau mai multor substanțe impurificatoare din
cuprinsul său depășește limita maximă admisibilă. Limitele sau concentrațiile maxime
admisibile (C.M.A.) sunt al tele pentru oameni decât pentru animale, plante, etc., acestea pot fi
diferite pentru diverși oameni sau diverse animale și plante. Analiza standardelor stabilite în
diverse țări, cu privire la concentrațiile maxime admisibile pentru oameni, ale diferitelo r
substanțe poluante, indică valori destul de variate de la o țară la alta (Ciulache S., 2002).
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s -a menținut timp de milioane de ani,
este amenințat acum de activitatea omului. Problemele globale ale poluării mediului
înconjurător cu care se confruntă omenirea la acest început de secol, au justificat interesul
crescând al factorilor politici și al cercurilor științifice din toate țările lumii pentru studierea
lor, acestea fiind prezente permanent pe ordinea de zi a ONU și a altor foruri internaționale,
dar și a instituțiilor locale din regiunea analizată.
Răspândirea poluanților în arealul studiat este un proces complex, care pe lângă natura
impurităților (industriale, casnice, auto) și caracteristicile emisiei (debit, compoziție chimică),
mai depinde de factorii meteorologici de epurare (direcția și viteza vântului, stratificația
termică, umezeala aerului, precipitațiile atmosferice), de factorii fizico – geografici și nu în
ultimul rând de producția industrială și deciziile luate în această chestiune. Amplasarea
surselor de poluare față de direcția dominantă a vântului are o deosebită importanță în
răspândirea poluanților din atmosfera înconjurătoare.

14
II.1. Surse de poluare
Poluarea atmosferei terestre se poate face cu particule solide sau lichide, cu gaze și
vapori, provenite pe cale naturală sau antropică.
Sursele de poluare se clasifică după origine în:
 surse naturale și
 surse antropice.
Analiza comparativă a ponderii celor două mari categorii de poluanți, conduce la
concluzia că poluarea atmosferei este un proces predominant antropic.
Sursele de poluare naturale și antropice, ca inventar al emisiilor, pot fi catalogate în:
majore, minore, fixe și mobile, punctuale, difuze sau după domeniul de activitate: i ndustrială,
agricolă, transporturi, etc.
În continuare voi prezenta sursele de poluare existente la ora actuală, care afectează
calitatea aerului atmosferic.
II.1.1. Surse de poluare naturale
Dintre sursele de poluare locală din zona studiată, cele natural e nu se constituie în
factori majori de poluare a atmosferei, iar din categoria surselor artificiale, atât sursele fixe sau
staționare cât și cele mobile au o pondere mare.
Din sursele naturale fac parte:
– omul și animalele – prin procese fiziologice se ev acuează CO 2, viruși,
descompunerea materiilor organice animale (metan, hidrogen sulfurat,
amoniac);
– plantele – fungii, substanțe organice și anorganice și din descompunerea
materiilor organice vegetale (hidrogen sulfurat);
– solul – viruși, pulberi (ca urmare a eroziunii);
– apa, în special cea marină, care furnizează aerosoli;
– izvoarele minerale și termale care emană diferite gaze;
– aerosoli încărcați cu săruri (sulfați, cloruri);
– incendii a maselor vegetale – cenușa, oxizi de sulf, azot , carbon;
– descărcările electrice atmosferice – ozon în troposferă;
– furtuni de praf și de nisip – pulberi terestre;

15
– radioactivitatea terestră și radiația cosmică, radionuclizii emiși de roci (Ra226, Ra2
și descendenții acestora) și de proveniență cosmică (B e10 Cl36, Cl 4, H3 Na22, etc.)
(Rojanschi V. și colab., 1997).
II.1.2. Surse de poluare antropice
Acestea rezultă din activitatea umană care conduce la evacuarea în atmosferă de
substanțe care se găsesc sau nu în compoziția naturală a atmosferei. Ele pot fi clasificate după
diferite criterii: formă, înălțimea față de sol, după mobilitate, regimul de funcționare, după
tipul de activitate, compoziție chimică etc.
Surselor de poluare pot fi clasificate după formă, astfel :
– surse punctuale – jetul de gaze este eliminat în atmosfera liberă printr -un sistem de dirijare
(conductă, coș) cu o gură de evacuare ale cărei dimensiuni sunt neglijabil de mici în
comparație cu topografia zonei;
– surse liniare – caracterizate printr -o dimensiune în plan orizontal a cărei mă rime nu poate fi
neglijată în comparație cu topografia zonei (de exemplu: o arteră cu trafic intens);
– surse de suprafață – caracterizate prin arii ale căror dimensiuni nu pot fi neglijate în
comparație cu topografia zonei (un cartier privit la scara oraș ului, un oraș privit la scara unei
zone mai largi);
– surse de volum – caracterizate prin emisii în cele trei dimensiuni
(Rojanschi V. și colab., 1997).
După tipul de activitate, avem:
Această clasificare este importantă pentru cunoașterea poluanților cara cteristici fiecărei
activități. în lipsa măsurătorilor de emisii – situație cel mai des întâlnită – pentru determinarea
debitelor masice de poluanți evacuați în atmosferă se utilizează așa numiții factori de emisie
(sau emisii specifice) stabiliți prin bil anțuri tehnologice. Principalele tipuri de activități și
poluanții lor specifici sunt:
– traficul: CO, NO x, N2O, pulberi, COV, Pb în cazul folosirii benzinei
cu plumb, SO x în cazul folosirii motorinei;
– industria materialelor de construcții: pulberi, CO2, CO, NO x, SO x, F (în
industria sticlei);

16
– arderea combustibililor fosili (cărbune, produse petroliere, gaze naturale) în
surse fixe: CO 2, CO, SO x, NO x, pulberi, N 2O, compuși organici volatili notați COV;
– petrochimia: COV, NO x, SO x;
– metalurgia primară feroasă (pulberi cu conținut de fier – Fe, SO x, NO x, COV)
și neferoasă (pulberi cu conținut de metale grele: Pb, Cd, As, Zn, SO x, NO x);
– extracția, transportul și distribuția petrolului, produselor petroliere și ale
gazelor naturale: hidrocarburi;
– produ cerea, utilizarea substanțelor reducătoare ale stratului de ozon:
clorofluorocarburi, haloni, tetraclorura de carbon, metilcloroform;
– agricultură: NH 3, NO x, CH 4, pesticide
(Rojanschi V., și colab., 1997).
Clasificarea după compoziția chimică a poluanțilo r atmosferici: compuși care conțin
sulf, compuși care conțin azot, compuși care conțin carbon, compuși care conțin halogeni,
substanțe toxice de diferite compoziții, compuși radioactivi.
Din punctul de vedere al modului în care poluanții ajung în atmosferă , aceștia se
împart în:
– poluanți primari sunt cei care sunt emiși direct de la sursă și
– poluanți secundari sunt cei care se formează în atmosferă prin interacții
chimice între poluanții primari și în condiții atmosferice normale.
După scara spațială a ef ectelor lor poluanții se împart în: poluanți locali, poluanți
regionali, poluanți globali.
A) Surse mobile
Sursele mobile determină o poluare diseminată, aici intrând toate mijloacele de
transport existente. Transporturile feroviare induc o poluare a aerului din ce în ce mai redusă,
ca urmare a trecerii de la locomotivele cu cărbuni la cele diesel sau electrice. Transporturile
rutiere au în prezent ces mai mare pondere, datorită autovehiculelor care emană în atmosferă
cantități mari de oxizi de carbon (CO), oxizi de azot (NO x), hidrocarburi cancerigene, plumb,
etc.
Așa cum am arătat la începutul acestei lucrări, zona studiată, adică Ceica se află pe DN
76, la jumătatea drumului dintre Oradea și Beiuș, un drum extrem de circulat

17
Se apreciază că circa 80% din e manațiile de CO provin din eșapamentele
autovehiculelor. La emanațiile directe se adaugă numeroși produși secundari, oxidanți, care se
formează prin combinarea hidrocarburilor cu acizii de azot, în prezența radiațiilor solare.
Acest compus constituie comp onenta de bază a smogului fotochimic.
Poluarea aerului cauzată de traficul auto este cunoscută pentru amestecul de câteva
sute de compuși diferiți, peste 150 de compuși și grupuri de compuși.
Raportul aer – benzină are o mare influență asupra emisiilor de CO, NO și hidrocarburi
nearse. În amestec cu gazele arse evacuate prin conducta de eșapament se elimină și aerosolii
proveniți din hidrocarburi nearse și din particule solide (plumb în special). Introducerea în
benzină a tetraetilului de plumb și a altor s ubstanțe, ca aditivi, mărește emisiile de plumb în
atmosferă.
În schimb motoarele diesel, din ce în ce mai numeroase în ultima vreme (datorită
consumului mai mic de combustibili), elimină mai puține cantități de substanțe poluante, dar
produc mai mult fum dezagreabil (alb -când motorul este la rece, albastru și negru – tot
timpul).
Măsurarea tuturor acestor poluanți este imposibilă de aceea, monitoringul se
concentrează pe acei poluanți care au cel mai larg impact asupra sănătății umane.
Acești poluanți sun t grupați în mai multe categorii:
 gazele anorganice: oxizii de azot, dioxidul de sulf, oxidul de carbon, ozonul;
 pulberi: pulberi totale în suspensie, particule cu diametrul aerodinamic mai mic
de 10 um sau decât 2,5 um, fumul negru;
 componente ale pulberi lor: carbon elementar, hidrocarburi policiclice
aromatice;
plumb;
 compuși organici volatili: benzen, butadiena.
Concentrațiile poluanților atmosferici sunt mai crescute în zonele cu artere de trafic
străjuite de clădiri înalte sub formă compactă, care împi edică dispersia.
La depărtare de arterele de trafic intens, poluarea aerului scade rapid și este destul de
rar semnalată în zonele suburbane sau rurale.

18
B) Surse industriale
România a traversat o perioadă de tranziție în care multe din unitățile industria le au
fost închise, reamenajate, modernizate sau convertite în alte domenii de activitate. În aceeași
situație se află și județul nostru, deci și zona Ceica.
Pe ansamblu însă au rămas multe din sursele industriale de poluare.
Industria nu este o ramură eco nomică semnificativă pentru comuna Ceica. Practic, aici
nu există niciun obiectiv industrial major. Totuși, industria ușoară și cea alimentară este
prezentă.
Astfel, pe raza comunei Ceica își desfășoară activitatea 4 fabrici de încălțăminte:
Secția de încă lțăminte Clasicor Ceica, cu aproximtiv 50 de angajați, S.C. Popuș S.R.L., cu 80
de angajați și S.C. Minaro S.R.L., cu 40 de angajați.
Pe lângă aceste fabrici, în comună funcționează Cooperația de Consum, cu filiale în
toate localitățile comunei, două Coope rative de Credit, un atelier de tâmplărie, secția de
vulcanizare, Oficiul Poștal Ceica, Banca 1 Decembrie Ceica, Farmacia SANITAS S.R.L.,
Stația Peco Ceica și mai multe magazine de tip ABC, care au ca obiect de activitate vânzarea
bunurilor de băcănie, pre cum și a altor tipuri de mărfuri, cum sunt: cosmetice, articole
electrocasnice, etc.
Aceste unități, după cum se observă din specificul activităților pe care le prestează, nu
prezintă pericol de poluare.
Încălzirea locuințelor
Încălzirea locuințelor indivi duale sau colective din acest areal se bazează pe sisteme de
încălzire poluante. Din arderea acestora rezultă oxidul de carbon, bioxidul de sulf, hidrogenul
sulfurat și unele hidrocarburi cancerigene.
Încălzirea locuințelor se realizează prin sobe sau cent rale proprii. Se mențin și
centralele ce funcționează pe combustibil lichid. Principalii poluanți emiși sunt: oxizii de azot,
de sulf, particule cu metale grele, compuși organici volatili.
C) Surse agricole
Agricultura contribuie și ea la poluarea mediului na tural prin utilizarea volumului mare
de îngrășăminte chimice, pesticide, prin pulberile care se formează datorită executării
lucrărilor agricole, prin descompunerea materiei organice. Dintre sursele artificiale, cea mai

19
importantă în producerea amoniacului este agricultura, iar din cadrul acesteia, ramura
zootehnică. Ponderea agriculturii în generarea emisiilor de amoniac este de 96% și este
determinată de dejecțiile rezultate din creșterea animalelor.
Lucrările mecanizate din agricultură mai pot provoca îm prăștierea în mediul apropiat a
unor pulberi din substanțele chimice cu care se lucrează, de exemplu cu îngrășămintele
chimice. Concentrația de particule fine provenite din gazele de ardere de la motoare cu ardere
internă și de la instalații de ardere vari ază în funcție de momentul din zi, de anotimp și de
starea vremii.În timpul iernii rămân în aer mai multe particule decât vara. A fost estimată o
concentrație medie de PM 2.5 în aer de 3 ug/mJ din cauza gazelor de ardere de la motoare diesel.
La unele lucră ri mecanizate în agricultură se răspândește praf, cu particule de
dimensiuni diferite, rezultat din pulverizarea solului uscat la anumite lucrări ale solului și la
recoltarea anumitor culturi, de exemplu cu combina de cereale.

II.2. Poluanții aerului
Poluantul este orice substanță solidă, lichidă sau gazoasă străină de compoziția
normală a aerului, cu acțiune nocivă asupra sănătății, generatoare de disconfort, cu acțiune de
alterare a mediului înconjurător.
După structura fizică poluanții pot fi particule gazoase, lichide sau solide, cele gazoase
având o acțiune mai pronunțată din cauza interacțiunii chimice cu diversele stări de agregare
ale apei în natură, iar cele lichide sunt mai ușor de detectat. Cu toate acestea, există o
capacitate de potențare a al tor poluanți în condiții meteorologice deosebite: umiditate crescută,
intensificări ale vântului etc., rezultând substanțe sau poluanți secundari foarte toxici sau de
efecte sinergice, grefate pe factorii urbani, forma, mărimea așezării, dispunerea clădiri lor,
spațiilor verzi, la care se adaugă caracteristicile emisiei: debit, compoziție chimică, structură
fizică.
Principalii poluanți întâlniți în arealul comunei Ceica sunt cei emiși de minifabricile
care activează în zonă.
Principalii poluanți ce pot fi în tâlniți sunt: compușii sulfului, compușii azotului, pulberi
în suspensie, pulberi sedimentabile, compușii carbonului, ozon, etc.

20
II.2.1. Compușii sulfului
Principalul compus care conține sulf este bioxidul de sulf (SO 2) cu miros pătrunzător,
rezultând atât din surse naturale cât și antropice. Dioxidul de sulf în concentrații mari duce la
probleme respiratorii severe. SO 2 este un precursor al unui acid, care este sursa ploii acide,
produsă de dioxidul de sulf combinat cu picăturile de ploaie pentru a forma a cid sulfuric
(H2SO 4).
Poluanții pe bază de sulf cuprind oxizii sulfului (SO 2, SO 3), acidul sulfuros (H 2SO 3),
acidul sulfuric (H 2SO 4), hidrogenul sulfurat (H2S).
Oxizii sulfului (SO 2, SO 3), sunt poluanți anorganici care rezultă din combustibilii arși
în su rse fixe (centrale electrice), din procesele industriale, din combustia menajeră din mediul
urban sau rural și de la sursele mobile (transporturi, lucrări agricole).
Dioxidul de sulf este un gaz incolor, solubil în apă, neinflamabil, cu un miros
înecăcios. Acesta este generat de reacția sulfului cu oxigenul (S + O2 = SO 2).
Sulfurile sunt prezente în mulți combustibili (cărbune, țiței) iar arderea acestora
cauzează oxidarea sulfului în SO 2. Sursele naturale sunt bacteriile, plantele, etc.
Distribuția dioxidu lui de sulf depinde de mai mulți factori, printre care aș aminti:
varietatea formelor de relief, vreme, alcătuirea interfeței litologice, proporția suprafețelor cu
apă, tipul de vegetație.
Asupra organismului uman, efectele acestor gaze constau în acțiunea iritantă la nivelul
căilor respiratorii superioare, prin care se favorizează grefarea unor germeni fie din aer, fie din
organismul uman. Aceste iritații, în prima fază, produc salivație puternică, tuse cu
expectorații, spasme, dificultăți în respirație, i ar în cea de -a doua rinite, faringite, laringite,
traheite sau bronșite care se pot croniciza pe fondul unui mediu încărcat cu aceste gaze aparent
inofensive.
II.2.2. Compușii azotului
Poluanții pe bază de azot sunt oxizii azotului (oxidul nitros – N2O, monoxidul de azot –
NO, dioxidul de azot – NO 2, tetraoxidul de azot -N2O4, pentaoxidul de azot – N2O5), amoniacul
(NH 3), acidul cianhidric (HCN).
Prezența oxizilor de azot se datorează proceselor de ardere la temperaturi înalte care au
loc în motoarele cu a rdere internă sau unitățile care lucrează cu compușii azotului. În prima

21
fază oxizii azotului sunt produși primari ai arderilor combustibililor, iar în urma oxidării de
către oxigenul din aer apar produși secundari. Deși, aerul conține peste 78% azot, se c onsideră
că aerul nepoluat are o concentrație de 0,01 – 0,05 ug/m3 de NO și 0,1 – 0,5 ug/m3 de NO 2.
Oxidul de azot este un gaz cu un miros specific rezultat din arderile combustibililor
fosili, este solubil în apă, incolor.
Dioxidul de azot este un gaz de culoare galben – orange – roșu – brun în funcție de
temperatură, fiind mai greu decât aerul. Acesta este monitorizat frecvent de către Agențiile de
Protecția Mediului deoarece este generat de arderea combustibililor în motoare, cuptoare etc.,
este unul din compușii implicați în formarea smogului oxidant.
Concentrația maximă admisă pentru 24 de ore în România a NO 2 este de 0,100 mg/m3,
în timp ce concentrația maximă admisă pentru 30 minute este de 300 ug/m5 sau 0,3 mg/m3.
Se estimează că sursele principale d e poluare cu NO x sunt mijloacele de transport, care
dețin 59% din emisiile de oxizi ai azotului. Cele mai mari concentrații au loc în lunile umede,
iar cele mai mici în perioada caldă a anului. Stagnarea acestui poluant în aerul atmosferic este
favorizată de calmul atmosferic și de lipsa precipitațiilor.
Oxizii azotului afectează căile respiratorii superioare prin iritarea ochilor, nasului, salivație
puternică, producând de la secreții bronșice, dificultăți în respirație până la congestii
pulmonare, edem pu lmonar acut, fibroză pulmonară, etc.
Din combinația hidrocarburilor, a radiațiilor ultraviolete și a oxizilor de azot rezultă
smogul fotochimic. Acesta atacă ochii prin apariția iritațiilor sau scăderea acuității vizuale, iar
ozonul irită mucoasa pulmonară producând o serie de efecte în lanț în organismul uman.
Aceste efecte pot să apară atât prin expunerea de scurtă durata la cantități mari cât și prin
expunerea de lungă durată la cantități reduse. Oxidanții scad rezistența și viteza de creștere a
plantelo r și atacă unele produse materiale prin coroziune.
II.2.3. Compușii carbonului
Compușii principali care conțin carbon sunt: monoxidul de carbon (CO), dioxidul de
carbon (CO 2) și compușii volatili organici (COV). Monoxidul de carbon este un poluant major
al aerului urban, este un gaz inflamabil, inodor, insipid, incolor, are o densitate mai mică
decât a aerului (0,96). Concentrația lui în diferite zone se datorează faptului că difuzează ușor
în atmosferă.

22
Acesta rezultă din arderile combustibililor, instalaț ii industriale, activitatea biologică,
dar principalul poluator rămâne traficul rutier care generează din totalul gazelor emise circa
90%. Ca sursă naturală de CO se cunoaște arderea biomasei (incendii de păduri, etc.).
Pe parcursul anului cele mai mari co ncentrații se produc în anotimpul rece, fiind
cauzate de intensificarea proceselor de ardere (în urma încălzirii), de umiditatea ridicată a
aerului, de lipsa covorului vegetal care asigură echilibrarea raportului O2/CO. Concentrațiile
mari ale CO pot fi în registrate și în timpul verii datorită lipsei spațiilor verzi.
Concentrațiile maxime admise pentru monitorizări de lunga durată. 24 ore, sunt de 2
mg/m3, iar pentru monitorizări de scurtă durată, 30 minute, sunt de 6 mg/m. Cele mai mari
concentrații se pro duc de -a lungul principalelor străzi cu un trafic intens, concentrații mari se
produc și între clădirile înalte, cu unghiuri de închidere a circulației aerului și care favorizează
evacuarea noxelor numai pe anumite direcții. Astfel, valorile maxime apar di mineața și după
amiază în perioadele de vârf ale circulației auto, iar cele mai reduse concentrații de CO apar în
timpul nopții.
Concentrațiile mari de monoxid de carbon, de peste 10%, duc la apariția simptomelor
nervoase (amețeli, somnolență), digestive ( inapetență. grețuri), cardiovasculare (aritmii, dureri
pericardice). În timp, monoxidul de carbon, poate produce ateroscleroză, tulburări ale
memoriei, vederii, atenției etc.
În atmosferă monoxidul de carbon se oxidează în dioxid de carbon. Acesta este
principalul gaz de seră, având ca surse arderea combustibililor fosili, despăduririle și producția
de ciment. Dioxidul de carbon este un gaz cu o densitate mai mare cu peste 50% decât a
aerului, acesta nu întreține arderea, este incolor, inodor și are un gust acrișor.
II.2.4. Particule solide și lichide
Materia sub formă de particule mici – aerosolii o reprezintă particulele solide sau
lichide (apoase) compuse din una sau mai multe substanțe chimice și care sunt destul de mici
pentru a rămâne suspendate în aer . Aceste particule pot fi sub formă de: praf, fum, funingine,
nitrați, azbest, pesticide, bioaerosoli (polen, spori, celule de bacterii, fragmente de insecte,
etc.). Proveniența acestor particule poate fi atât de natură antropică (arderea de biomasă,
proce se industriale, traficul rutier, activități din agricultură) cât și naturală (furtunile de nisip,
praf).

23
Poluarea cu aceste particule duce la reducerea vizibilității, în ariile industrializate, fiind
dăunătoare pentru sănătate, pentru sistemul respirator. Aceste particule pot fi clasificate după
greutatea lor în pulberi sedimentabile (>50 microni) și pulberi în suspensie (0,1 – 0,50
microni).
Concentrațiile maxime admise pentru pulberi netoxice în suspensie sunt de 0,5 mg/m3
pentru intervalul de 30 minute și de 0,150 mg/m3 pentru măsurători de lungă durată (24 ore),
iar pentru pulberile sedimentabile aceste concentrații sunt de 17 g/m2/ lună.
Pe parcursul anului cele mai mari concentrații se produc în anotimpul cald. Pulberile
cu gradul cel mai mare de toxi citate sunt compușii plumbului care provin de la motoarele cu
aprindere prin scânteie (traficul rutier), care dau 50 – 60% săruri de plumb, 30 – 35% oxizi de
plumb.
Aceste particule fiind în general foarte grele se depun în apropierea arealului de
emisie. Plumbul absorbit în concentrații mari generează maladii saturniene, afectează creierul.
Funinginea, fumul, carbonul, sunt particule cu o contribuție importantă asupra modificării
microclimatelor urbane. Cele mai mari concentrații de funingine provin de la centrale termice,
industria chimică, din arderile rezultate de la sursele de încălzire din mediul rural și urban, etc.
II.2.5. Poluanții organici
În categoria poluanților chimici organici sunt cuprinse: hidrocarburile (metanul,
benzenul, tolue nul, xilenii, benzina) și derivații lor (aldehide, formaldehide, alcoolul etilic,
fenolul, tricloretilenă, tetraclor -etilenă).
Hidrocarburile conțin în moleculă atomi de hidrogen și carbon, pc când derivații lor au
în compoziție și alți atomi de halogen, azot, sulf, fosf or sau magneziu, sodiu, fier, zinc etc.
Hidrocarburile policiclice aromatice, compușii organici volatili sunt generați de
traficul auto, care generează 45% din aceste noxe, fiind foarte toxici pentru faună și sunt
catalogați cancerigeni pen tru om. Aceste noxe provin din gazele de evacuare (65%) gazele de
carter (15 – 20%) și de la evaporările de combustib etanșărilor imperfecte ale carburanților (15
– 20%) și de la unitățile chimice.
Aldehida este un poluant fotochimic oxidant care accentuea ză caracterul toxic al unor
noxe ce rezultă în gazele de eșapament. Formaldehida are o reactivitate chimică ridicată, este
un gaz incolor, cu miros puternic înecăcios este perceptibil la concentrații de 0,2 mg/m .

24
Alcoolul etilic este un lichid incolor, inf lamabil, cu acțiune iritantă asupra ochilor, căilor
respiratorii, conducând la depresii nervoase. Fenolul se găsește atât în stare naturală în masa
vegetală cât și artificială, acesta are acțiune caustică asupra organismului uman.
II.2.6. Ozonul (O 3)
Ozon ul se formează atât pe cale naturală, în urma descărcărilor electrice și sub
acțiunea razelor solare, cât și pe cale artificială rezultat în urma unor reacții nocive provenite
de la sursele de poluare. Se descompune ușor, generând radi cali liberi cu putere oxidantă.
Principalii oxidanți primari care determină formarea prin procese fotochimice, a
ozonului și a altor oxidanți în atmosfera joasă sunt: oxizii de azot (NO x), compușii organici
volatili (COV) și metanul. La formarea ozonului contribuie și oxidul d e carbon, însă într -o
măsură mai mică.
Ca surse generatoare de precursori ai ozonului se evidențiază următoarele: arderea
combustibililor fosili (produse petroliere, cărbuni), depozitarea și distribuția benzinei,
procesele de compostare a gunoaielor menaje re și industriale, utilizarea solvenților organici.
Acțiunea ozonului asupra omului de manifestă prin iritații la nivelul nasului, a ochilor, a
gâtului, reducerea rezistenței la infecții, etc. Pentru reducerea concentrației acestui gaz
trebuiesc luate măsu ri în vederea reducerii emisiilor de gaze ce dau naștere ozonului.
II.2.7. Compușii care conțin halogeni
Compușii care conțin halogeni sunt așa numiții cloro – flor – carburi – notați CFC – care
sunt gaze artificiale folosite ca și agenți de răcire în cong elatoare și aparatele de aer
condiționat. Acești compuși nu sunt inflamabili, nici toxici. Cei mai abundenți compuși de
acest fel sunt: CFC -11 (sau CFC -I3), și CFC -12. Ei sunt halocarboni artificiali deci nu sunt
biodegradabili. Aceștia nu sunt solubili în apă deci nu pot fi spălați din atmosferă de apa de
ploaie. În stratosfera radiația UV distruge CFC descompunându -i în alte câteva componente
chimice – inclusiv clorul atomic și bromul atomic care distrug stratul de ozon. Acești compuși
CFC sunt principali i compuși ai gazului de seră.
II.2.8. Metalele
Metalele sunt prezente în aer sub formă de pulberi, vapori de săruri și compuși organo –
metalici. Dintre metalele toxice din aer, plumbul este cel mai răspândit, acesta rezultă din
tetraetilena de plumb, care este adaosul de antidetonant al benzinei. Alte metale sub formă de

25
poluanți sunt: titan, nichel, mercur, cadmiu, crom, arsen, beriliu, staniu. Principalele surse de
poluare sunt: instalațiile de procesare a minereurilor, vehiculele cu motor, etc. Efectul
principal al metalelor este toxicitatea.
II.2.9. Poluarea sonoră
Poluarea sonoră are ca surse de emisie atât sursele nat urale cât și sursele antropice.
Sursele naturale fac parte din fondul natural acceptat, în timp ce sursele antropice
generează fenomenul de poluare atunci când ele depășesc pragul fiziologic stabilit de O. M.S.
Sursele de poluare antropice se pot clasifica în: surse fixe (motoare, aparatura de uz industrial,
casnic) și surse mobile (traficul rutier, traficul feroviar, aerian).
Sursele fixe sunt situate în general în zonele industriale, acestea cuprind unitățile
comerciale, ferme, etc. Ele pot agresa personalul angajat atunci când nivelul sunetelor este de
peste 100 db, ducând în timp la surditate profesională și pierderea temporară a auzului . Sursele
mobile sunt reprezentate de trafic, oameni, animale, păsări etc. Gradul de poluare sonoră
produs de automobile este în funcție de factorii de mediu, de tipul de autovehicul în circulație,
de modul de exploatare al acestora, etc.
În cazul arterelo r de circulație rutieră, limita admisibilă este de 70 db. Pe parcursul
anului valorile sunt mai mari în sezonul cald. În funcție de natura zgomotului, de timpul, locul
de expunere și de sensibilitatea individului la noxele sonore, efectele zgomotului asupr a
sănătății umane variază. Astfel, principalele efecte sunt: surditatea, pierderea temporară a
auzului, favorizarea declanșării bolilor cardiovasculare, a sistemul digestiv și nervos.
Pentru a preveni acest tip de poluare se impune folosirea materialelor i zolatoare fonic,
plantarea de perdele de vegetație de -a lungul străzilor cu izofone ce depășesc standardele
stabilite, devierea circulației de la zonele locuite, etc.

II.3. Factorii care influențează gradul de poluare al aerului
Poluanții emiși în atmosfe ră sunt supuși fenomenului de autopurificare care cuprinde
în esență procesul de diluare, de transformare chimică și de depunere (sedimentare). Procesele
de diluare și depunere duc întotdeauna la scăderea concentrației, cel de transformare chimică
este inc onstant, tardiv, uneori putând avea ca rezultat apariția unor substanțe cu agresivitate
mai mare.

26
Mai important este fenomenul de diluție și sedimentare, care este condiționat de
proprietățile substanțelor poluante și de condițiile mediului aerian în care pătrund.
În ceea ce privește natura poluanților, suspensiile au stabilitate mai mică în atmosferă
decât gazele și o capacitate de difuzie mai redusă, stabilitate care este cu atât mai mică cu cât
dimensiunea și masa sunt mai mari. Au deci în raport cu gaz ele capacitate mai redusă de a se
dilua în aer, în schimb sedimentează mai ușor.
Gazele difuzează mai ușor în atmosferă, capacitatea de difuzie și implicit diluarea fiind
invers proporționale cu densitatea. Gazele cu densitate mare (de ex. clorul, vaporii de mercur
etc.) se acumulează la nivelul solului, cele cu densitate mică (de ex. oxidul de carbon) se ridică
repede în straturile superioare ale atmosferei.
Dintre factorii de mediu care influențează autopurificarea și deci realizarea unor
concentrații mai mari sau mai mici, menționăm: caracteristicile emisiilor și factorii geografici
care sunt: factorii meteorologici, factorii de relief, vegetația, suprafețele acvatice și factorii
urbanistici.
II.3.1. Caracteristicile emisiilor
Emisiile influențează proces ul poluării și autopurificării prin natura și volumul
emisiilor poluante, în funcție de acestea putând fi depășită capacitatea de autopurificare a
bazinului aerian. Eliminările pot fi continui sau discontinui. Viteza și temperatura poluanților
emiși pot in fluența procesul de autopurificare, în sensul că viteza și temperatura ridicată la
emisie are tendința de a proiecta la înălțime mai mare poluanții, facilitând astfel diluarea lor în
aer.
Modul de eliminare în atmosferă joacă de asemenea un rol important. În cadrul
surselor staționare, sistemul organizat (coșuri, guri de ventilație) duce la o localizare a
emisiilor, zona de maximă poluare este limitată situându -se la oarecare distanță, în timp ce
emisiile neorganizate sunt difuzate cu formarea unui teritori u intens poluat în jurul locului de
eliminare.
Sursele mobile prezintă caracteristicile menționate anterior; eliminările distribuite pe o
suprafață mare și înălțime foarte mică conduc la realizarea unor concentrații relativ ridicate
(diluții mici) în apro pierea locului de emisie.

27
II.3.2. Factorii geografici și impactul lor asupra poluării aerului
Dintre factorii geografici cu influență asupra poluării aerului mai importanți sunt cei
meteorologici, apoi relieful, vegetația și așezările urbane.
Factorii met eorologici
Factorii meteorologici care influențează stagnarea poluanților
Dintre condițiile meteorologice care favorizează, ca rezultat al impactului antropic,
impurificarea atmosferei inferioare prin stagnarea poluanților în jurul surselor de emisie, un
rol deosebit îl au: stratificația termică stabilă și cea indiferentă a atmosferei, inversiunile de
temperatură, calmul atmosferic, umezeala aerului.
Stratificația termică stabilă se realizează atunci când gradientul termic vertical (local) este
mai mic de 1 °C, respectiv mai mic decât gradientul adiabatic uscat. Această stratificație
termică este nefavorabilă oricărei mișcări pe verticală, straturile de aer fiind în echilibru stabil
(Măhăra Gh, 2001).
Stratificația termică indiferentă apare atunci când gradie ntul termic vertical este egal cu
1°C/100 m, respectiv egal cu gradientul adiabatic uscat, Deci între mediul atmosferic în repaus
și cel în mișcare nu există nici o diferență, asfel că atmosfera se află într -un echilibru
indiferent.
Inversiunile de tempera tură
Inversiunile de temperatură sunt expresia inversă a convecției termice: dacă ziua în
condiții de insolație, atmosfera se încălzește prin convecție termică (au loc curenți de aer
ascendenți), noaptea, în condiții de radiație efectivă a suprafeței tere stre, atmosfera se răcește
(au loc curenți de aer descendenți). În aceste condiții se pot înregistra valori ridicate ale
umezelii aerului, care favorizează formarea și stagnarea cețurilor și pâclei, precum și
producerea unor reacții chimice, ca urmare a pr ezenței în aer a anumitor compuși gazoși în
prezența vaporilor de apă.
Inversiunile de temperatură se produc, de obicei, pe timp anticiclonic (senin și liniștit)
în timpul nopții, mai ales în sezonul rece al anului, fiind favorizate de răcirea radiativă a
suprafeței terestre. Răcirea este accentuată de prezența stratului de zăpadă, în timp ce în
condiții de cer acoperit răcirea radiativă se diminuează din cauza ecranului protector de nori.

28
Temperatura aerului acționează asupra poluanților atmosferici în mo d direct prin
dublarea vitezei de reacție a noxelor în atmosferă în cazul creșterii temperaturii cu 10°C
(Apostol L., 2004).
Calmul atmosferic
Vântul ca element meteorologic tinde să egalizeze diferențele de temperatură, presiune
și umezeală existente în atmosferă în sens orizontal. Această egalizare însă, nu se realizează
decât pentru perioade foarte scurte de timp. când apare un calm atmosferic. În rest, apărând
noi diferențe, reapare vântul, care menține o stare medie a acestor diferențe, deci este un
element meteorologic important și un factor compensator în atmosferă.
Calmul atmosferic constituie o condiție defavorabilă în sensul că favorizează
concentrarea agenților poluanți în jurul zonei de emisie, fără a exista posibilitatea dispersiei
acestora.
Umezeala aerului
Constituie o altă componentă a complexului atmosferic, ce reprezintă un factor
agravant al impurificării, datorită faptului că împiedică dispersarea impurităților, prin
reducerea vitezei de deplasare, în special în perioadele de mare umidita te.
În prezența umidității ridicate și a fumului se formează smogul umed, care reduce vizibilitatea
și provoacă neajunsuri, grave uneori, sănătății publice și activităților economice.
Datorită intensității radiațiilor solare se formează în anumite situații sinoptice smogul oxidant
fotochimic.
Umiditatea crescută a aerului împiedică în general difuzia și deci diluarea poluanților
în aer, iar suspensiile constituie nuclee de condensare care favorizează apariția ceței. Ceața
este de fapt una din condițiile me teorologice cele mai defavorabile autopurificării, prin
reducerea capacității de difuzie. În plus, în ceață se dizolvă poluanții solubili în apă, putând
conferi ceței proprietăți toxice.
Factorii meteorologici care influențează dispersia poluanților
Dintre factorii care conduc la depoluarea atmosferei sunt: vântul, stratificația instabilă
a aerului, precipitațiile atmosferice.

29
Vântul
Vântul prin cei doi parametri ai săi, direcție și viteză, contribuie la antrenarea și
împrăștierea impurităților la distan țe mari de sursele de emisie. Este elementul meteorologic
determinant în transportul orizontal al poluanților, atât prin direcție cât și prin viteză.
Acest element meteorologic este hotărâtor în vederea amplasării obiectivelor industriale în
funcție de zon ele populate. Astfel, obiectivul industrial trebuie amplasat, față de centrul
populat, în sens opus direcției predominante a vântui. Zonele situate pe direcția curentului de
aer dominant în raport cu sursele de poluare sunt întotdeauna cele mai afectate.
Precipitațiile atmosferice
Precipitațiile atmosferice au asupra poluării atât consecințe pozitive, cât și negative.
Rolul negativ al acestora este pus în evidență mai ales de vegetația forestieră, dar și de
deteriorările pe care le suferă unele produse tehn ice. Este vorba de ploile acide care constituie
flagelul cel mai recent al pădurilor din regiunile cu intensă poluare a aerului sau cu advecții
frecvente de aer poluat, în principal cu produși ai sulfului și clorului, din regiuni mai
îndepărtate (Ciulache S., 2004).

Relieful
Formele de relief intervin în procesul de autopurificare a aerului atmosferic prin
influența pe care o exercită asupra condițiilor meteorologice și îndeosebi asupra posibilităților
de ventilație a teritoriului expus poluării. Astfe l, relieful plat, datorită faptului că este
caracterizat prin prezența aproape permanentă a curenților de aer, se caracterizează printr -o
poluare mai redusă datorită dispersiei agenților poluanți. Zonele situate pe văi sau depresiuni
sunt mai expuse poluăr ii datorită faptului că aici ventilația este mai redusă iar frecvența
inversiunilor termice este mai mare.
Vegetația
Vegetația este unul din elementele autopurificatoare importante ale atmosferei, cel mai
pronunțat efect îl au copacii, respectiv pădurile. Vegetația contribuie la reducerea poluanților
gazoși și a aerosolilor. Prin reducerea vitezei vântului, modificarea turbulenței atmosferei și
prin proprietatea suprafețelor frunzelor și a părților lemnoase de a fixa elementele în
suspensie, poate fi expl icat fenomenul de reținere a pulberilor.

30
De asemenea concentrația gazelor este redusă în zonele verzi, în special prin
modificările de microclimat (turbulența atmosferei și ventilația), dar și datorită capacității de a
fixa anumiți poluanți gazoși (1 ha de pădure poate fixa cca. 300 kg SO 2/an) (Mănescu S. și
colab., 1994).
Alți factorii
Ca regulă generală se știe că în condițiile unei emisii constante, cu cât timpul de
recoltare în același punct este mai lung, cu cât concentrația de poluant găsită pe unita tea de
volum de aer este mai mică (Mănescu S. și colab., 1994).
Aceasta demonstrează existența permanentă a variațiilor poluanților în atmosferă, în
funcție de toți factorii care o condiționează și în primul rând de factorii meteorologici.

II.4. Efectele poluării aerului asupra mediului
Aerul pe care îl inspirăm este parte din atmosferă, amestecul de gaze ce acoperă globul
pământesc. Acest amestec de gaze asigură viața pe pământ și ne protejează de razele
dăunătoare ale Soarelui.
Echilibrul natural al gaz elor atmosferice care s -a menținut timp de milioane de ani,
este amenințat acum de activitatea omului.
Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subțierea
stratului de ozon și ploile acide.
(http://yryna07.byethost 15.com/Poluarea -aerului -efecte.html)
În ultimul secol, industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru
echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui și a gazului metan a dus la formarea unor cantități
enorme de dioxid de carbon și alte gaze , mai ales după sfârșitul secolului trecut când a apărut
și automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantități mari de metan
și oxizi de azot în atmosferă.
Efectul de seră:
Gazele deja existente în atmosfera trebuie să rețină căldura produsă de razele soarelui
reflectate pe suprafața Pământului. Fără aceasta Pământul ar fi atât de rece încât ar îngheța
oceanele iar oamenii, animalele și plantele ar muri.

31
Însă atunci când, din cauza poluării crește proporția gazelor numite gaze de seră, atunci
este reținută prea multă căldură și întregul pământ devine mai cald. Din acest motiv în secolul
nostru temperatura medie globală a crescut cu o jumătate de grad.
Oamen ii de știință sunt de părere că această creștere de temperatură va continua, și
după toate așteptările, până la mijlocul secolului următor va ajunge la valoarea de 1,5 -4,5
grade C.
După unele estimări, în zilele noastre peste un miliard de oameni inspiră aer foarte
poluat, în special cu monoxid de carbon și dioxid de sulf, rezul tate din procesele industriale.
Din această cauză, numărul celor care suferă de afecțiuni toracice -pulmonare, în
special în rândul copiilor și al bătrânilor, este în continuă crește re. La fel și frecvența cazurilor
de cancer de piele este în creștere. Motivul este stratul de ozon deteriorat, care nu mai reține
radiațiile ultraviolete nocive.
Găuri în stratul de ozon:
Stratul de ozon din stratosferă ne protejează reținând razele ult raviolete ale soarelui.
Deoarece în zilele noastre a crescut foarte mult folosirea hidrocarburilor clorinate, fluorinate
în flacoane cu aerosoli, frigidere, detergenți și polistiroli, aceste gaze au ajuns în aer în
cantități mai mari decât cele care ar put ea fi suportate de atmosfera. Pe măsură ce se ridică, se
descompun, formându -se cloridioni, care atacă și distrug stratul de ozon.
Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima dată în anul 1985 de către oamenii de
știință care lucrau în Antarctica, în m omentul în care au observat formarea unei găuri în stratul
de ozon. Cercetătorii au fost îngrijorați de faptul că stratul de ozon s -ar putea rarefia și în alte
părți ale Globului, crescând nivelul radiațiilor nocive. Din nefericire în anul 1995 s -a observa t
că și în zona Arcticii și a Europei de N s -au format găuri în stratul de ozon.
Ploi acide:
Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele
rezultate ale poluării industriale, se amestecă în atmosferă cu aburi i de apă. Ploaia acidă
distruge plantele și animalele. Păduri întregi au dispărut din cauza ploilor acide. Mai rău este
dacă aceste ploi acide ajung în lacuri sau râuri care le duc la distanță, omorând și cele mai mici
organisme. După estimarea oamenilor d e știință, până în anul 2001 vor fi doar în Statele Unite
și în Canda, 50.000 lacuri moarte biologic.

32
Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decât să dăuneze Pământului.
Din cauza încălzirii globale, va crește nivelul marilor regi unile situate mai jos, fiind
înghițite de apă. Este de așteptat ca apa să înghită orașele Londra sau New York. Poluarea
resurselor de apă poate atrage după sine, izbucnirea unor epidemii, apariția unor boli grave și
moartea. Sunt modificate și raporturile repartizării precipitațiilor: regiuni întregi pot fi secate
complet, ducând la foamete și la pierderea multor vieți omenești.
În 1995 în Marea Britanie dintre copii sub 18 ani, fiecare al șaptelea a suferit de astm.
Inflamația alveolelor pulmonare produc e dificultăți respiratorii și senzații de sufocare.
Încă nu este dovedit faptul că această afecțiune ar fi produsă de poluarea aerului, dar
un lucru este sigur: poluarea agravează simptomele. Principalii vinovați sunt gazele de
eșapament și gazele forma te sub efectul radiațiilor solare din produsele arderii
combustibililor.
În zilele noastre atenția este orientată din ce în ce mai mult spre problemele de mediu;
multe dintre guverne iau în considerare subiectele ,, verzi”. În întreaga lume păstrarea
resurselor energetice este o problemă acută.
Un lucru e sigur: în zilele noastre nu mai putem să respirăm aer curat. Freonii au fost
scoși din procesele industriale și au fost înlocuiți cu alte substanțe.
Atmosfera este însă un pericol, ca urmare este în p ericol întregul mediu de viață. Este
nevoie de un control riguros și de măsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei să fie sigur.

II.5. Efectele poluării asupra organismelor umane
Poluarea aerului are impact asupra sănătății respiratorii a fiecăruia, i ndiferent de
vârstă sau starea de sănătate.
Din punct de vedere al igienei, aerul influențează sănătatea atât prin compoziția sa
chimică, cât și prin proprietățile sale fizice (temperatură, umiditate, curenți de aer, radiații,
presiune).
În ceea ce prive ște compoziția chimică distingem influența exercitată asupra sănătății
de variații în concentrația componenților normali, cât și acțiunea pe care o exercită prezența în
aer a unor compuși străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care ap ar în starea de sănătate a

33
populației ca urmare a expunerii la agenți poluanți. Aceste modificări se pot traduce în ordinea
gravității prin: creșterea mortalității, creșterea morbidității, apariția unor simptome sau
modificării fizio -patologice, apariția u nor modificări fiziologice directe și/sau încărcarea
organismului cu agentul sau agenții poluanți.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariția unor fenomene patologice în
urma expunerii prelungite la poluanții atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării
poluanților în organism, in situația poluanților cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea
atinge pragul toxic. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanților
(intoxicații cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene, mutagene și teratogene) sau pot fi
caracterizate prin apariția unor îmbolnăviri cu etimologie multiplă, în care poluanții să
reprezinte unul dintre agenții etimologici determinanți sau agravanți (boli respiratorii acute și
cronice, anemii etc. ).
Poluanții iritanți realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare și îndeosebi asupra
aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum și o sumă de gaze și
vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul și substanțele oxidante, clorul, amoniacul
etc. Poluarea iritantă constitue cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în
primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar și de celelalte surse de poluări.
Poluanții fibrozanți produc modificări f ibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai răspândiți sunt bioxidul de siliciu, azbestul, și oxizii de fier, la care se adaugă
compușii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină
îmbolnăviri specifice c are sunt excepționale în condiții de poluare a aerului. Totuși poluarea
intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanții alergenici din atmosferă sunt cunoscuți de multă vreme. Îndeosebi este cazul
poluanților naturali (polen, f ungi, insecte) precum și a prafului din casă, responsabili de un
număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanții
proveniți din surse artificiale – în special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de
alergeni compleți sau incompleți. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găsește industria
chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.).
Dintre poluanții organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiți sunt hidrocarburile
policiclice aromatice ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este

34
benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât și mobile. Ia naștere în timpul
arderii, se volatilizează la temperatura ridic ată și condensează rapid pe elementele în
suspensie. Substanța cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezența în aer indică un
risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie și insecticidelor
organoclorurate precum și unor monomer i folosiți la fabricarea maselor practice.
Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai periculos decât se presupunea cu câțiva ani
în urmă și a cărui prezență a fost demonstrată atât în atmosfera urbană cât și în plămânii (corpi
azbestizici pulmonari) unu i procent apreciabil din populația urbană neexpusă profesional.

35
CAPITOLUL III
POLUAREA APEI

Apa constituie un element fundamental al mediului natural deoarece fără ea viața pe
Pământ este de neconceput.
Apa este una din resursele naturale fundamentale care condiționează dezvoltarea
economico -socială. Dezvoltarea contemporană și calitatea vieții colectivităților umane
presupun ca o condiție elementară, asigurarea unui sistem adecvat de alimentări cu apă și de
evacuare a apelor uzate, în cond iții de salubritate și igienă.
Agricultura modernă, intensivă, presupune satisfacerea unor cerințe crescânde de apă
pentru alimentarea sistemelor de irigații precum și tehnici de utilizare rațională a acesteia,
pentru a evita efectele negative asupra solul ui, prin apariția excesului de umiditate și a
sărăturărilor.
Termenul de poluare desemnează orice activitate antropică care prin ea însăși sau prin
consecințele sale aduce modificări echilibrelor biologice, influențând negativ ecosistemele
naturale și/sau artificiale. Prin poluare se introduc în mediu, într -un mod persistent și de cele
mai multe ori aleator, mari cantități de substanțe alogene, toxice pentru orice biocenoze.
Problema poluării nu este una nouă. Progresul neîncetat al tehnologiei asociat cu o
vertiginoasă creștere demografică exercită asupra mediului natural o acțiune destructivă, fără
egal în istoria Pământului. Uriașa concentrare de industrie și de locuitori mărește, evident,
gradul de poluare. (Cîrțină, D., 2005)
Așadar, o apă este consider ată poluată când compoziția sau starea sa fizică, ori chiar
estetică, sunt modificate direct sau indirect de acțiunile omului, în așa măsură încât nu se mai
pretează a fi utilizată în stare naturală. Poluarea este fenomenul prin care apa se încarcă cu
substanțe străine dăunătoare vieții. Aceasta își modifică compoziția sa naturală, atunci când
conține elemente străine ce au efect dăunător asupra plantelor și animalelor.

36
III.1. Tipuri de poluare
Dintre cei trei factori de mediu – apă, aer, sol – apa este cea mai afectată de fenomenul
de poluare. Prin poluare înțelegem alterarea calităților fizice, chimice și biologice ale acesteia,
produsă direct sau indirect de activitățile umane sau de procesele natural, care o fac improprie
pentru folosirea normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a
intervene alterarea.
În condițiile multiplicării și amplificării surselor de poluare, păstrarea și îmbunătățirea
calității ei reprezintă o problemă de actualitate cu consecințe mai mult sau mai p uțin grave
asupra populației.
În funcție de sursele care generează poluarea apelor, aceasta poate fi naturală sau artificială.
Poluarea naturală se datorează interacției apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a
gazelor existente în aceasta, cu litosfe ra, când se produce dizolvarea rocilor solubile și apa se
încarcă astfel cu diferite săruri sau interacției cu organismele vii din apă.
Poluarea artificială este cauzată de surse de ape uzate de orice fel, ape meteorice, nămoluri,
reziduuri, navigație etc.
Se pot distinge poluări controlate și necontrolate ale apelor.
Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin
rețeaua de canalizare și evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea controlată
se datorează unor evacuări industriale, orășenești, menajere, scurgeri din rezervoare de
stocare, instalații industriale sau arii de depozitare a deșeurilor prevăzute cu colectoare de
scurgeri lichide. Problemele cauzate de sursele controlate de poluare de pind de natura
poluantului, utilizarea cursului receptor de apă (alimentări cu apă) și impactul cauzat asupra
ecosistemelor acvatice prin efectele toxice create sau perturbarea de balanțe specifice mediului
acvatic. Poluanții se pot acumula în biotop și/sa u biocenoze pe perioade lungi de timp sau
afecta gradul de suportabilitate. (Cîrțină, D., 2005)
Poluarea necontrolată (neorganizată) se referă, în sens larg, la intrări de poluanți în mediul
acvatic cu o proveniență greu de identificat și controlat. Este i nclusă poluarea din agricultură,
depunerile solide și/sau lichide din atmosfera poluările cauzate de deșeurile animale,
produsele petroliere din zonele de extracție a țițeiului, gunoaielor etc. Sursele de poluare ajung
în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

37
Poluarea normală și accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini
grupuri de surse de ape uzate.
Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate și transportate prin
rețeaua de canalizare la stația de epurare sau direct în receptor.
Aici aș putea aminti, ca eventuală sursă de poluare a apei, dejecțiile provenite de la latrinele
din curțile locuitorilor din comuna aflată în studiu. Deoareace în comuna Ceica nu exi stă rețea
de canalizare, un potențial factor de risc, prin infestarea apei (mă refer aici, la din fântânile
propri, cele din curțile oamenilor) ar fi cel cu dejecții.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când
cantități mari de substanțe nocive ajung în rețeaua de canalizare sau, ca urmare a defectării
unor obiective din stația de preepurare sau epurare.
Poluarea accidentală este definită uzual drept evacuarea de poluanți de la surse punctiforme –
controla te, în concentrații ridicate, neintenționat, datorită unui accident sau în circumstanțe
deosebite. Impactul asupra mediului acvatic și asupra folosințelor de apă este similar cu cel
cauzat de sursele de poluare punctiforme dar cu efecte mult amplificate. ( Ciplea, I., Ciplea, A.,
1978)

III.2. Surse de poluare
În general, sursele de poluare și principalele materii poluante sunt aceleași atât pentru
apele de suprafață (fluvii, râuri, lacuri etc.) cât și pentru cele subterane (straturi acvifere,
izvoare etc.).
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărțit în:
– surse de poluare naturale;
– surse de poluare artificiale, datorate activității omului, care la rândul lor, pot fi
subdivizate în:
 ape uzate,
 depozite de deșeuri.
Sursele de impur ificare a apelor subterane provin din:
– impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări
miniere sau foraje;

38
– impurificări produse de infiltrațiile de la suprafața solului a tuturor categoriilor de ape
care produc în ac elași timp și impurificarea surselor de suprafață;
– impurificări produse în secțiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de
protecție sanitară sau a condițiilor de execuție.
Surse de poluare naturale
Sursele de poluare naturale sunt în general surs e cu caracter permanent, care provoacă
adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influențând negativ
folosirea lor.
Poluarea naturală se produce în următoarele condiții:
– trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcămint e de sare, de sulfați) constituie principala
cauză a pătrunderii unor cantități mari de săruri în apele de suprafață sau în straturile acvifere.
Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de
suprafață sau subte rane;
– trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă
impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din
particule fine, cum sunt cele din marne și argile, care se mențin mult timp în suspensie;
– vegetația acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere și în
lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcție de perioadele de
vegetație;
– vegetația de pe maluri produce și ea o impur ificare, atât prin căderea frunzelor, cât și prin
căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire și
descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau
sub pod de gheață.
Sursel e de poluare naturală accidentală sunt în general rare, ele datorându -se în special unor
fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate menționa
pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafață, în
urma unor erupții sau altor activități vulcanice, a deschiderii unor noi căi de circulație a apei
subterane prin spălarea unor falii etc.

39
Surse de poluare artificială
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintrodu se în receptori
după utilizarea apei în diverse domenii. După proveniența lor, există următoarele categorii de
ape uzate:
– ape uzate orășenești sau comunale – provenite din gospodării , restaurante, hoteluri și în bună
parte din mica industrie; aici, amimn tesc din nou faptul că lipsește rețeaua de canalizare, deci
– ape uzate industriale – provenite din apele folosite în procesul tehnologic industrial. Ele sunt
de cele mai multe ori tratate separat în stații de epurare proprii industriilor respective. O ap ă
industrială uzată are în principiu caracteristici asemănătoare substanțelor utilizate în procesul
tehnologic. Astfel, de exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept
caracteristică principală conținutul în substanțe în suspensie – sterilul; apele uzate rezultate de
la fabricile de zahăr conțin atât substanțe în suspensie cât și organice;
– ape uzate de la crescătorii de animale și păsări – au în general caracteristici asemănătoare cu
cele ale apelor uzate orășenești, poluanții principal i fiind substanțele organice și cele în
suspensie;
– ape uzate provenite de la campinguri, zone de agrement, terenuri de sport etc, asemănătoare
cu apele uzate orășenești;
– ape uzate meteorice – la origine apele meteorice sunt nepoluate, însă înainte de a ajunge pe
sol, ele spală din atmosferă poluanții existenți în aceasta dând naștere la așa numitele ploi
acide sau depuneri acide. Aceste ape de precipitații care vin în contact cu terenul unor zone
sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, antre nează atât ape uzate de diferite tipuri,
cât și deșeuri, îngrășăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor
ele pot conține un număr mare de poluanți și pot deveni foarte nocive;
– ape uzate calde, care conțin un singur poluant și anume energia calorică. Acestea ajunse în
emisar, pot contribui la creșterea temperaturii apei emisarului peste limitele standardizate; în
această categorie intră apele calde provenite de la centralele termoelectrice;
– ape uzate provenite în urma irig ării terenurilor agricole – sunt poluate cu fertilizatori
organici, pesticide etc. și uneori cu substanțe nocive ce se găsesc în atmosferă;

40
– ape uzate radioactive – conțin ca poluant principal substanțele radioactive rezultate de la
prelucrarea, transport ul și utilizarea acestora. În aceste surse de poluare pot apare concentrații
periculoase ale radionuclizilor naturali – uraniu, radiu, thoriu etc.
O altă categorie importantă de surse de impurificare a apelor o constituie depozitele de
deșeuri sau de difer ite reziduuri solide, așezate pe sol, sub cerul liber, în halde nerațional
amplasate și organizate. Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin
antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitații sau de către apele care
se scurg, prin infiltrație, în sol. Deosebit de periculoase sunt cazurile de impurificare
provocată de haldele de deșeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă și antrenate
de viiturile acestora.
Dintre sursele de poluare, în princi pal cea industrială este mai agresivă. Cele mai
poluante sunt industria alimentară și cea chimică. Rafinăriile și în general petrochimia,
răspândesc hidrocarburi, iar pelicula de petrol impiedică reoxigenarea și dezechilibrează
capacitatea de autoepurare a apelor. Industria mai deversează și ape încălzite, producând o
poluare termică.
Poluarea agricolă se realizează prin pesticide, îngrășăminte chimice și dejecții animaliere.
Pesticidele sunt folosite în scopul de a distruge activitatea insectelor dăunătoar e, a
rozătoarelor, ciupercilor etc.. Unele din aceste substanțe se degradează lent, acumulându -se în
unele plante sau animale consumate de om. Unele îngrășăminte chimice pot fi dăunătoare: de
exemplu azotații în surplus se pot uni cu materiile organice în fermentație, dând azotiți care
distrug fauna acvatică.
Aici, amintesc din nou faptul că lipsește rețeaua de canalizare, deci apa menajeră
folosită la consumul casnic, este deversată prin mici șănțulețe, care pornesc din gospodăriile
oamenilor, ajungând în final până la zone din afara localității, în vale.
III.2.1. Substanțe poluante ale apelor
Substanțele poluante introduse în ape din surse naturale sau artificiale sunt numeroase
și produc un impact important asupra apelor de suprafață și subterane.
Se dist ing următoarele categorii de substanțe poluante:

41
Substanțele organice – de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă, poluantul
principal. în această categorie de substanțe intră: glucidele, proteinele, lipidele și derivați ai
acestora.
Poluarea organică se datorează în principal industriei de celuloză, dar și marilor
aglomerații urbane, zootehniei și industriei alimentare. Atât în stațiile de epurare, cât și în
emisarii naturali, substanțele organice sunt descompuse biologic până la minerali zare,
rezultând substanțe simple (fenoli, amine, uree, amoniac, hidrogen sulfurat, nitriți sau nitrați),
dintre care unele își păstrează efectul poluant sau chiar unul toxic.
Cele mai importante substanțe organice de origine naturală sunt: țițeiul, taninul , lignina,
hidrații de carbon, biotoxinele marine etc.
Substanțele anorganice. Apar ca rezultat al degradării substanțelor care provoacă poluare
organică (poluare anorganică indirectă), dar și ca urmare a deversărilor unor industrii
specifice, cum sunt ele ctrolizele și fabricile de produse anorganice (acid azotic, acid sulfuric,
acid carbonic și săruri ale acestora).
Substanțele anorganice sunt mai frecvente în apele uzate industriale care conțin o serie
de metale grele (Pb, Hg, Cd, As, Cu, Zn, Cr), cantit ăți uneori apreciabile de cloruri, sulfați etc.
Substanțele toxice, organice sau anorganice, se găsesc în apele uzate orășenești și industriale.
O grupă importantă de substanțe chimice toxice o reprezintă pesticidele, dintre care
trebuie menționate următoa rele: DDT (diclor -difenil -tricloretan), HCH
(hexaclorciclohehexan), aldrin, parathion, malathion etc. Poluarea cu pesticide a apelor se
produce ca urmare a utilizării lor în agricultură prin antrenarea odată cu apele de irigare sau
meteorice, cât și prin d eversări de reziduuri de la fabricile de pesticide, spălarea diverselor
ustensile folosite în aplicarea pesticidelor, antrenarea lor din depozite etc.
Alimentarea cu apă a populației comunei Ceica se face din fântânile populației care
sunt săpate în stratu l freatic de suprafață și care nu acoperă necesarul de apă al populației nici
din punct de vedere cantitativ dar nici calitativ.
Localitățile Bucium și Ceica sunt deservite începând din anul 2008 de Rețeaua publică
de alimentare cu apă, obiectiv realizat d in fonduri nerambursabile – SAPARD în colaborare cu
Primăriile Drăgești și Hidișelul de Sus.
În localitatea Incești, există funcțională o Reșea proprie de alimentare cu apă, având ca

42
sursă de apă, un puț forat.

III.3. Efectele poluării asupra calității ap elor
Prejudiciile aduse mediului de către substanțele poluante din apă pot fi grupate în două
mari categorii:
prejudicii asupra sănătății publice, afectată prin intermediul alimentării cu
apă, a zonelor de agrement, piscinelor etc.;
prejudicii aferen te altor activități sau folosințe (piscicultura, navigație,
alimentarea termocentralelor etc).
Substanțele organice de origine naturală (vegetală) consumă oxigenul din apă atât
pentru dezvoltare, cât și după moarte. Concentrația de oxigen dizolvat nor mată este de 4-6
mg/l, în funcție de categoria de folosință.
Detergenții sunt produși tensioactivi, a căror acțiune asupra apelor se manifestă prin
aspectul neplăcut pe care îl capătă acestea, din cauza spumei, modificarea caracteristicilor
organoleptice, distrugerea florei și faunei acvatice, reducerea capacității de autoepurare,
creșterea troficității apei datorită cantităților de fosfor pe care le conțin produșii comerciali. La
concentrații de 0,3-0,4 mg/l, spuma formată de alchil -aril- sulfonați este st abilă și împiedică
aproape complet transferul oxigenului în apa emisarului.
O problemă importantă o reprezintă posibilitatea epurării prin metode biologice a
apelor uzate cu conținut de detergenți. Degradarea trebuie să meargă până la punctul la care se
pierde proprietatea tensioactivă a acestora.
Alimentarea cu apă curentă și canalizarea în comuna Ceica, ridică la ora actuală mari
probleme.
În localitate există puține gospodării care au bazine vidanjabile sau fose septice,
deversarea apelor reziduale menajere se face în locuri neamenajate (cursuri de apă, afectate
de infiltrațiile în sol), deasemenea lipsa sistemelor de alimentare cu apă curentă pentru unele
localități ale comunei ridică mari probleme, precum și lipsa canalizării în comună.

43
CAPITOLUL IV
POLUAREA SOLULUI

Mediul înconjurător sau mediul geografic cuprinde pe lângă cadrul natural reprezentat
de principalii factori de mediu: atmosfera, biosfera, hidrosfera și litosfera, privite ca înveliș
geografic al pământului (peisaj, landșaft) și soci etatea umană, recunoscută prin factorul
antropic.
Studierea îndelungată a componentelor cadrului natural a condus la apariția unor științe
de sine stătătoare, cum ar fi geomorfologia, hidrologia, climatologia, zoologia, botanica, etc.
Studiul societății um ane face obiectul sociologiei.
Solul, stratul superior afânat de la suprafața litosferei, împreună cu atmosfera
învecinată, reprezintă mediul de dezvoltare pentru plante, având ca însușire fundamentală
fertilitatea și aflându -se în continuă interdependență cu factorii fizico -geografici. (Sabău, N.,
2008)
Prin poziția sa în natură, solul este un component al ecosistemului terestru, produs al
interacțiunii dintre mediul biotic și abiotic, reprezentând o zonă specifică de concentrare a
organismelor vii, la int erferența dintre atmosferă și litosferă.
Solul, cu toate că integrează, reflectă cel mai fidel influența ceilalți factori de mediu,
(rocă, ape, biocenoză, climă, influența societății umane) factori care generează învelișuri de
sine stătătoare, respectiv li tosfera, hidrosferă, biosfera, atmosfera și sociosfera, pedosfera nu
poate fi confundată cu nici una dintre acestea.
Naturalistul rus Dokuceaev V.V. – 1883 (citat de Blaga Gh. și colab. – 1996), prezintă
în teza sa de doctorat prima definiție științifică a solului, subliniind că: „solul este un corp
natural, de sine stătător, produs al interacțiunii dintre rocă, climă, vegetație și faună, timp și a
reliefului, reprezentând orizonturile exterioare ale rocilor modificate pe cale naturală de apă,
aer și organi smele vii și moarte".
Societatea umană ca factor pedogenetic. influențează evoluția solului prin agricultură
(arat, grăpat, discuit), silvicultură (împăduriri), lucrări de îmbunătățiri funciare, combaterea
eroziunii solului, defrișări, fertilizări, lucrări de construcții, amenajarea terenului, etc.

44
Solul nu poate fi desprins de mediul în care s -a format și nici nu poate fi valorificat
științific, economic, complex fără a lua în considerare toți factorii și toate condițiile naturale
sau artificiale, anterior e sau actuale care concură la procesul de solificare .
Poluarea solului este o problemă impo rtanta de mediu care interesează din ce în ce mai
mult pe oamenii de știință . Poluarea reprezintă contaminar ea mediului cu diferite substanțe
chimice dăunătoare care afectează calitatea vieț ii, buna funcționare a ecosistemelor și nu în
ultimul rând sănătatea umană . Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un
rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor
poluante provine din activitățile umane.
Solul, ca și aerul ș i apa este un factor de mediu cu influență deosebită asupra sănătăț ii.
De cali tatea solului depinde formarea și protecț ia surselor de apă, atât a celei de suprafață cât
mai ales a celei subterane.
Poluarea reprezintă modificarea com ponentelor naturale prin prezența unor
componente străine, numite poluanți, ca urmare a activității omului, și care provoacă prin
natura lor, prin concen trația în care se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte nociv e
asupra sănătății, creează disconfort sau împiedică folosirea un or componente ale mediului
esențiale vieții. (Conferința Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)
Din cuprinsul definit îției se po ate constata clar că cea mai mare responsabilitate p entru
poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecința activităț ii mai ales social –
economice a acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s -a dezvoltat ș i s-a
diversificat pe măsura evoluției societății umane, ajungând astă zi una dintre importantele
preocupări ale specialiștilor din diferite domenii ale științei și tehnicii, ale statelor ș i
guvernelor, ale întregii populații a pământului. Aceasta, pentru că primejd ia reprezentată de
poluare a crescut și crește neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan național și internaț ional,
în spiritul ideil or pentru combaterea poluării.

IV.1. Cauzele poluării și degradării solul ui
Dacă pentru ceilalți factori de mediu, aerul și apa nu se face mite distincție între
degradare și poluare , con siderându -se că degradarea calitativă a acestora este o consecință a

45
poluării, în cazul solului degradarea este o noțiune mai largă decât poluarea, poluar ea fiind în
general considerată o formă de degradare.
Cauzele degradă rii solului sunt fie naturale, fi e legate direct sau indirect de activitatea
omului. Poluar ea solului este considerată o consecință a unor obiceiuri neig ienice sau practici
necorespunzătoare, datorată îndepărtării și depozitării la întâ mplare a reziduurilor rezulta te din
activitatea omulu i, a deșeurilor industriale sau utilizării necorespunză toare a unor substanțe
chimice în agricultură. Solul este supus poluării ca ș i celelate elemente ale mediului, dar el se
reface tot mai greu în comparație cu apa ș i aerul, deoarece procesele de au toepu rare sunt mult
mai lente.
Degradarea solurilor (și a terenurilor în general) are cauze predominat antropice, pe
când în cazul secetei și deșertificării rolul hotărâtor îl are factorul climatic. De starea actuală
îngrijorătoare a calității solurilor, princi palul vinovat este omul . (Păun, O., 1977)
Prin poziția și funcțiile sale , solul devine pivotul central al funcționării ecosistemelor
terestre, fără de care nu se poate concepe o agricultură viabilă. Dezvoltarea durabilă impune
imperetiv protecția solului ca:
– resursă limitată pentru producerea de alimente ;
– component vitală a ecosistemelor terestre pentru organismele vii.
Criza economică , modul de reali zare a reformelor în agricultură cu apariț ia multor
proprietari lipsiți de echipamentele necesare și cuno stințele de specialitate, pă strarea
schemelor tehnologice vechi cu reducerea dr astica a cantitatilor de îngrășăminte (organice ș i
minerale), uzarea sistemelor de iriga tie, au condus nu numai la o scă dere d ramatică a
productiei, dar ș i la intensificarea pro cesului de depreciere a solurilor.
Reforma agrară a schimbat radical structura și modul de utilizare a pă mântului, a
generat o varietat e mare de forme de proprietate ș i de gospodă rire, a pulve rizat fondul funciar
cu destinație agricolă în parcele mici. Dis tribuirea cotelor de terenuri agricole, fără
organizarea antierozională a teritor iului, din deal în vale a condiț ionat intensific area proceselor
de degradare în deosebi pri n eroziunea de suprafață a solurilor.
Degradarea capacităț ii productive a solurilor în urma supraexploată rilor agricole, din
ultimii 50 ani de ani, s -a manifestat prin intensificarea proc eselor de eroziune prin: alunecă ri
de teren, deficit de humus, insu ficiență de fosfor mobil, salinizare, exces periodic de

46
umiditate, colmatarea depresi unilor cu depozite de soluri slab humifere, decopertă ri de straturi
fertile s.a. m.d.
Eroziunea cuprinde 33% d in terenurile agricole. Suprafața solurilor erodate creș te în
medie cu 0,5 -1,0% anual, ceea ce va face în urmă torii 50 ani ca 20 -40% din stratul ce l mai
fertil să se piardă . Prejudiciile anuale echivaleaza cu 2000 ha cernoziomu ri cu profil întreg.
Efectele dă unatoare ale eroziunii se extind și asupra altor sfere: înnă molirea iazurilor ș i a altor
bazine acvatice, pol uarea solurilor din depresiuni ș i a apelor freatice cu pesticide și
îngrășăminte minerale, spălate de pe versanți, distrugerea căilor de comunicații, a
construcț iilor hidrotehnice s.a.
Excavările înveliș ului de sol din exploatările carierelor, până în anul 2000, nu erau
însoțite de lucră ri de recultivare a terenurilor; s -au distrus 5000 ha terenuri agricol. În ultimii
25-30 ani pierderile irecuperabile de solur i (avariate, distruse de alunecări și excavări) se
ridică la 78,8 mii ha sau 3% din terenurile agricole.
Rezerva mică și foarte mică de humus în soluri este o problema esențială în
dezvoltarea agriculturii ecologice. Solurile cu deficit de humus constituie 40,6% din terenurile
agricole. Există riscul ca ș i în u rmatoarele decenii conț inutul hu musului în terenurile arabile să
scadă în me die cu 10 -25%, ceea ce va afecta substanțial calitățile fizice ș i microbiodiversitatea
solurilo r. Pierderile anuale din această cauză se estimează la 10% din recoltă .
Epuizarea rezervelor de fosfor mobil în sol poate fi acoperită numai cu îngrășă minte
fosfatice. Sol urile cu deficit de fosfor ocupă 30% din te renurile agricole. Lipsa
îngrășă mintelor face ca ponderea acestor categorii de terenuri și pierderile de recoltă (20%) să
crească .
Poluarea terenurilor agricole se păstrează, deși aplicarea îngrășă minte lor chimice la
hectar între 2000 -2005 s -a micș orat de 4,3 ori. A crescut concomitent de 2 ori gradul de
poluare biologică a solului din intravilanul localităț ilor d in cauza lipsei sistemelor funcționale
de îndepărtare și utilizare a deșeurilor menajere ș i zootehnice.
(http://www.scritube.com/geografie/ecologie/POLUAREA -SI-DEGRADAREA –
SOLULUI35646.php )
În ultimii 15 -20 ani a avut loc deform area asolamentelor de câmp, micș orarea cotei
culturilor leguminoas e în asolamente de 4 -5 ori, micș orarea volumului de aplicare a

47
îngrășă mintelor minerale de 15 -20 ori, celor organice de 10 -15 ori. Toate acestea au condus la
formarea unui bi lant negativ a humusului ș i elementel or nutritive în sol. Ca re zultat are loc
degradarea fizică, chimică și biologică, micșorarea productivității solurilor, acutizarea sără ciei
prin:
 pierderile ireversibile ca rezultat al spălării de pe versanț i a solului fertil;
 pierderile ireversibile ca r ezultat al distrugerii solurilor de alunecări;
 costul p ierderilor de productie agricolă .
IV.2. Tipuri de poluare
Poluarea solului se clasifică în: poluare naturală și poluare artific ială.
Poluarea naturală – are importanță secundară în condițiile î n care a portul antropic de
poluanț i devine tot mai grav:
 eruptiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care s unt
transportate pe mari distanțe de vânt și curenți de aer,
 eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă
cu cât solul este lipsit de vegetație, î n pan tă sau într -o zonă cu rețea
hidografică bogată,
 reziduurile vegetale și animale degajă în urma descompunerii o serie de
substanț e gazoase poluante. Polenul sau fungii pot co nstitui arosoli
naturali care să influen țeze negativ sănătatea populaț iei umane.
Elementele pol uante ale solului sunt grupate î n 3 categorii:
– elemente biologice, reprezenta te de organisme (bacterii, viruși, paraziți),
eliminate de om și de animale, fiind î n cea mai mare parte pa togene. Ele fac
parte integrantă din diferite reziduuri (menajere , animaliere, industriale);
– elemente chimice, în cea mai mare parte de natură organică. Importanța lor
este multiplă : servesc drept suport nu tritiv pentru germeni, insecte și
rozătoare, suferă procese de descompun ere cu eliberare de gaze toxice și
pot fi antrenate î n sursele de apă, pe care le degradează;
– elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziției solului: inundații,
ploi.

48
Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea primelor așezării urbane, sub
influenț a factorului antropic. Inițial produsele poluante erau puține, de natura organică și ușor
degradabile de că tre microorganismele mediului (bacterii și ciuperci).
Pe măsură dezvoltării industriei, a creșterii demografice și a moderniză rii tehnic ii,
poluarea s -a extins, poluanții s -au înmulțit și au apărut deș euri greu biodegr adabile, ca de
exemplu detergenț ii, pestici dele de sinteză, deș eurile radioactive. Când cantitatea de poluanți
depășeș te capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele sufe ră un proces de alterare și
distrugere a lor, rezultând zone lipsite total de viață.
Solul se întinde pe verticală de la suprafața uscatului și până la roca dură sau materialul
parental, putând varia de la câțiva centimetri (în regiunile polare, pe vârfuri le înalte ale
munților și în deserturi), până la mai mulți metri (pe fundul văilor, în câmpii și în regiunile
ecuatoriale).
În general, prin poluare, înțelegem introducerea directă sau indirectă în mediul
înconjurător, prin activitate umană a unor substanț e sau energii susceptibile de a constitui un
pericol potențial pentru sănătatea omului, de a cauza deteriorarea resurselor ecologice, a
ecosistemelor sau a bunurilor materiale sau de a reprezenta un obstacol în calea utilizării
legitime a mediului.
Confor m Legii Protecției Mediului (Nr. 137 din 1995 ) poluantul este reprezentat de
orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori, precum și orice formă de
energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații), care intro dusă în
mediu, modifică echilibrul natural al constituenților acestuia putând aduce daune organismelor
vii, bunurilor materiale și utilizării legitime a mediului.
Poluarea începe din momentul în care substanțele aduse în mediul natural depășesc,
prin canti tatea sau intensitatea acțiunilor lor, anumite praguri de toleranță, devenind astfel
nocive. Chiar substanțele considerate nepoluante pot provoca dezechilibre, când exercită o
serie de efecte negative asupra ființelor vii ca urmare a cantităților mari regă site în mediul
acestora.
Escaladarea continuă a dezvoltării industriale, fără a pune în balanță efectele poluării
asupra mediului, a condus la probleme globale grave ca: modificări climatice, distrugerea
stratului de ozon cu implicații asupra producerii pl oilor acide, despăduriri, deșertificare, etc.

49
Aceste probleme globale la rândul lor influențează direct o serie de probleme de mediu
regionale ca: pierderea unor habitate, eroziunea solului, epuizarea resurselor naturale de apă,
etc. De asemenea problemele locale de mediu ca: poluarea aerului, apei și solului, poluarea
sonoră, sau pierderea de supratețe și peisaje influențează negativ evoluția problemelor
regionale sau globale.
Solul se definește ca fiind formațiunea naturală cea mai recentă de la suprafața
litosferei, fiind reprezentat de o succesiune de straturi (orizonturi), care s -au format și se
formează permanent prin transformarea rocilor și materialelor organice, sub acțiunea
conjugată a factorilor fizici, chimici și biologici, în zona de contact a a tmosferei cu litosfera.
Poluarea solului este un fenomen vechi, de aceiași vârstă cu solurile, dar datorită
faptului că factorii poluanți erau naturali, datorită capacității de autoreglare prin
descompunerea poluanților și datorită utilizării lor reduse ca suprafață, fenomenul a fost
aproape insesizabil.
În România, după datele Oficiului de Informare pentru Mediu (1994), se produc anual
circa 75 milioane tone de reziduuri, suprafața ocupată de aceste deșeuri solide fiind de 0,08%
din teritoriul țării. Anual , se spală de pe terenurile cu pantă mai mare de 5% în medie 150
milioane tone de material solid. Din cele peste 4 milioane tone de reziduuri solide menajere,
numai jumătate sunt depozitate controlat, restul fiind depozitate la întâmplare, la suprafața
solului. Se apreciază că circa 0,34% din terenurile agricole sunt poluate cu reziduuri petroliere
iar 0,08% sunt degradate datorită exploatărilor miniere.
Degradarea și poluarea solului este în general rezultatul unor fenomene adesea
manifestate un timp îndel ungat, uneori la scară geologică, reconstrucția lor ecologică este
greoaie, de lungă durată și foarte costisitoare. Complexitatea măsurilor de reconstrucție
ecologică a solului rezidă și din faptul că aerul și apa, fiind principalii purtători ai poluanțilo r
din sol, trebuiesc cunoscute modalitățile de dirijare a concentrațiilor acestora în diferiți
poluanți.
Deoarece în comuna Ceica se practică agricultură la mod intensiv, locuitorii comunei
având mari întinderi de terenuri în afara localității, pot afirma cu convingere că, există
posibilitatea ca, solul să fie poluat din cauza utilizării îngrășămintelor chimice și a substanțelor
de ierbicidare a plantelor, a pesticidelor.

50
Întrucât, în comună se practică activități de creștere a animalelor, acest lucru ar
constitui o altă sursă de poluare a solului. De exemplu, ar fi excrementele animalelor, care
merg în ,,ciurdă ”, la pășunat. Foarte multe familii dețin animale, folosite pentru uz
gospodăresc: vaci, cai, oi, capre etc. Aceasta ar putea constitui o eventuală poluare a solului.
IV.3. Metode și mijloace de protecț ie a solului
Gospodărirea rațională a solului înseamnă combinarea tehnologiilor și activităților în
așa mod încât să se realizeze concomitent: bioproductivitatea, securitatea alimentară, protecția
calității solului, viabilitatea economică și acceptabilitatea so cială. Aceasta se poate realiza
dacă se acționează în primul rând asupra principalului obiectiv – protecția calității solului.
Menținerea pe termen lung a capacității de producție a solului, spori rea fertilității lui,
combaterea deș ertificării sunt sarcinile strategice primordiale ale întregii națiuni.
În România protecț ia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi
ecologice, care sa nu afecteze componentele mediului și să dea, în acelaș i timp, produse de
calitate. În acest sen s trebuie înlocu ită treptat combaterea chimică a dăunătorilor cu cea
biologică, trebuie evitată practica monoculturilor și trebuie luate toate mă surile ce se impun
pentru ame liorarea solurilor degradate, fără a omite necesitatea reîmpăduririlor și optimiză rii
modului de depozitare a diverselor deșeuri ș i reziduuri industriale.
Prevenirea și combaterea poluării solului presupune desfășurarea lucrărilor și
practicilor curente din agricultură , în conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a
calității solului.

IV.4. E fectele poluării solului
Solul este un strat dinamic în cuprinsul căruia se desfășoară fără întrerupere numeroase
și complexe procese chimice, fizice, biologice.
Poluarea este un fenomen f oarte periculos și î n timp devine unul catastrofal. Pe sol se
adună în cantități uriaș e gunoaie provenite din ora șe sau din deșeuri industriale, care ajung
uneori să aibă consecinte dir ecte asupra așezărilor omenești.

51
Procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întinsul globului a avut î n ultimele
decenii un mers ascendent continuu, o evoluție îngrijorătoare, cantitatea de poluanț i fiind într –
o continuă creștere.
Poluarea este evidentă în cazul solului . Rezidu urile care nu au fost evacuate în apă și în
aer, acoperă uscatul , ambian ța imediată de viața a oamenilor, tocmai î n locurile aglomerate
unde fiecare metru pătrat e intens și multiplu solicitat, degradează terenurile agricole toc mai
acolo unde sunt mai fertile. Solul este supus acț iunii pol uărilor din aer și apă , fiind loc ul de
întâlnire al poluanților.
Solul, ca și aerul ș i apa este un factor de mediu cu influență deosebită asupra
sănătății.Se află în strânsă corelație cu clima unei regiuni, atât prin configuraț ia, n atura ș i
structura lui. El const ituie însă și un factor important în răspândirea unui numă r tot mai mare
de boli, ca urmare a poluă rii sale. (www.unep.org/unep/sub3.htm )

52
STUDIU DE CAZ
PROIECT
PRIVIND PROMOVAREA ȘI APLICAREA COLECTĂRII ȘI
DEPOZITĂRII DEȘEURILOR

Prezentul studiu de caz a fost realizat în temeiul Legii 132/2010, acest act normativ
care îi obligă, pe toți lucrătorii din instituțiile publice și nu numai, să adune selectiv hârtia,
plasticul, sticla și aluminiul, în vederea valorificării lor și în ce măsur ă acestea aplică legea.
Cadru legislativ
Legea 132/2010 privind obligativitatea colectării selective a deșeurilor în instituțiile
publice este o initiațivă legislativă propusă de Asociația Green Revolution.
Legea a fost adoptată de Parlamentul României, publicată în Monitorul Oficial, nr.
461/6 iulie 2010 și a intrat în vigoare la data de 6 august 2010.
Colectarea selectivă obligatorie este un pas înainte în asumarea unui comportament
responsabil față de resursele naturale.
La nivelul comunei Ceica se organizează colectarea centralizată a deșeurilor de la
cetățeni, prin delegarea gestiunii serviciului către SC REOSAL SA Oradea. Au existat gropi de
colectare a deșeurilor care, ca urmare a legislației în vigoare cu privire la gestionarea
deșeurilor, au fo st dezafectate și zona respectivă a fost supusă igienizării și readucerii la starea
anterioară amenajării gropilor de gunoi.
Pentru realizarea tuturor celor menționate e nevoie de aportul fiecăruia dintre noi. Toți
suntem responsabili, fie că reprezentăm autoritățile, fie că suntem simpli cetățeni, angajați sau
mici întreprinzători, fie că suntem organizați în grupuri locale formale, informale sau nu.
Autoritățile locale, ca puncte forte ale comunităților locale, au un rol extrem de important.
Comuna Ceica Ceica este o comună în județul Bihor . Are în componență 7 sate: Ceica (reședință),
Bucium, Ceișoara, Corbești, Cotiglet, Dușești și Incești.

53
În comuna Ceica există 1656 gospodării, toate acestea fiind proprietăți private ale
cetățenilor. Există deasem enea un bloc de locuințe sociale cu 9 apartamente, construit din
fonduri publice.
În comuna Ceica avem mai multe firme, dintre care aș aminti: Farmacia Sanitas SRL;
Societatea Cooperativa de Consum Consumcoop Ceica; Farmacia Veterinară Ceica; Paleon
SRL-firmă ce se ocupă cu comert cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun; Design Seminee Construct SRL -execută
lucrări de pardosire și finisare; Plaza Construct Design SRL; Stația PECO; Spălătorie Auto;
Popus SRL -fabricare încălțăminte; Romdigital SRL -aparate electronice etc.
Organizarea colectării selective are ca scop principal organizarea colectării pe fluxuri
de material. Conform Ordinului 1121/5.01.2006, colectarea selectivă se face prin cont ainere
diferențiate prin culorile care indică tipul de material al acestor de șeuri. Conform legislației
culorile sunt:

GALBEN pentru deșeurile de plastic și metal
ALBASTRU pentru deșeurile de hârtie carton
VERDE /ALB pentru deșeurile de sticlă co lorată, respectiv transparentă.

Menționez că, pentru comuna Ceica s -au livrat doar saci galbeni și albaștri.
Containerele și recipientele folosite pentru colectarea selectivă se inscripțio nează cu
denumirea materialului.
Contai nerele sau recipientel e sunt achiziționate de către instituțiile publice.
În vederea realizării acestui studiu, am elaborat un chestionar, folosit ca metodă de
lucru. Mai concret, am folosit 3 tipuri de chestionare, în funcție de subiecții pe care i -am
folosit la acest studiu. Și anume:
o 1 chestionar testat la clasa a VII -a și a VIII -a a Școlii Gimnaziale nr 1. din
Ceica – notat cu Chestionar nr. 1.;
o 1 chestionar pentru localnici ai comunei Ceica, aleși aleatoriu – notat cu
Chestionar nr. 2.;

54
o 1 chestionar pentru angajați ai di feritelor firme ori instituții ale statului din
comună – notat cu Chestionar nr. 3.
Chestionarele cuprind un set de 10 întreb ări care se refer ă la: colectarea selectivă a
deșeurilor, modalități de depozitare, reciclare, firme de salubrizare, rolul acestor a, importanța
colectării selective, impactul deșeurilor asupra mediului etc.
La realizarea studiului, am folosit un eșantion de 10 subiecți diferiți, pentru fiecare
chestionar.
Tabel nr.1
Centralizarea datelor pentru Chestionarul nr.1

Nr. cu t. pers
interv Răspunsuri persoane intervievate
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 a a c a c c a a a a
2 a a a b c c a a a a
3 a a a a a a a a a a
4 b b d a b b d a b b
5 a a a c a c c a a a
6 a a a a a a a a a a
7 a a c c a c a b a a
8 a b a c c d a d a b
9 e f e e c c e f c c
10 a a c a a a a a a a
a – da
b – nu
c – nu știu d -nu
prea
e – imp
colectarii
f –
reciclare

55

1. – 60% dintre subiec ți au cunoștințe legate de colectarea deșeurilor,
2. -10% știu că există o firmă de salubrizare, care se ocupă de colectarea deșeur
3. – 18% dintre subiec ți nu știu prea multe despre acest subiect,

Fig. 1. Reprezentarea grafică a datelor ce ntralizate din tabelul 1. Elaborare proprie.

1. – 60% dintre subiec ți au cunoștințe legate de colectarea deșeurilor;
2. -10% știu că există o firmă de salubrizare, care se ocupă de colectarea deșeurilor;
3. – 18% dintre subiec ți nu știu prea multe despre acest subiect;
4. – 4% nu prea au idee despre colectare, reciclare și importanța acestora;
5. – 5% cred în importanța majoră a colectării deșeurilor;
6. – doar 3% au încredere în reciclarea și importanța acesteia.

56
Tabel nr. 2.
Centralizarea datelor pentru Chest ionarul nr.2.
Nr.
crt.
pers
interv Numărul și r ăspunsurile persoanelor intervievate
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 a b a a a a a a b a
2 c c a a a a a a c a
3 c c h h c c c h c c
4 d c e g f d e g d g
5 a j a a a a a a a a
6 a j a a a a a c j a
7 c c c l k l c m k o
8 i c i i i i c n i i
9 b b a b b a b b b b
10

a – da
b – nu
c – nu
știu a

d -saci
e – pubele
f – saci si
pubele J

g – toate
h – Reosal
i –
refolosire
a
deșeurilor a

j – cred ca
da
k – 2 săpt
l – 1 săpt a

m – 2 zile
n – –
o – dep de
deș a a a a a a

57

Fig. 2. Reprezentarea grafică a datelor centralizate din tabelul 2. Elaborare proprie.

1. 64% au fost informați sau au cunoștințe despre colectarea selectivă a
deșeurilor;
2. 9% dintre subiecții nu au suficiente date despre colectarea selectivă;
3. 7% au cunoștințe despre modul de colectare;
4. 3% la fel, cunoștințele sunt legate colectare;
5. 9% cunosc firma de salubritate;
6. 8% cunosc perioada în care are loc adunarea deșeurilor.

Grafic reprezentativ pentru tabelul nr.2
1 2 3 4 5 6

58
Tabel nr.3

Centralizarea datelor pen tru Chestionarul nr.3

Nr. crt.
pers
interv Răspunsuri persoane intervievate
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 a a a a a a a a a a
2 h h h h h h b b h h
3 a b b a a a a a a a
4 d e f d d e d d d d
5 a b b a b b a a a a
6 a a a a a a a a a a
7 k k k k k k k l j k
8 i i i i i i i i i i
9 a a a a a a a a a a
10 a a a a a a a a a a

a – da
b – nu
c – nu
știu
a – da
b – nu
c – nu știu
g-toate 3
h –
Reos al
i-refol
deșeuri

j –
cred ca
da
k – 2
săpt
l – 1
săpt

m – 2 zile
n – –
o – dep de
deș

59

Fig. 2. Reprezentarea grafică a datelor centralizate din tabelul 3. Elaborare proprie.

1. 54% dintre subiecți știu că firma la care sunt angajați, are contract cu o firmă de
salubrizare;
2. 3% dintre subiecți știu denumirea firmei de salubrizare care îi deservește;
3. 8% coleactează deșeurile în saci;
4. 2% coleactează deșeurile în pubele;
5. 3% coleactează deșeurile în saci și pubele;
6. 9% sunt mulțum iți de serviciile firmei de salubrizare;
7. 11% dintre subiecții știu despre reciclarea deșeurilor;
8. 10% au cunoștinte despre perioadele în care se ridică deșeurile de către firma de
salubrizare.

Cu ocazia efectu ării acestui sondaj de opinii, necesar întocmi rii studiului meu de caz,
am avut ocazia să port discuții cu persoane diferite din toate punctele de vedere.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11

60
Aș sublinia faptul că acestea provin din sfere sociale diferite, cum se poate observa și
din răspunsurile pe care le -am primit.
Fiind obligată să îmi caut material informațional cât mai mult, am avut ocazia să stau
de vorbă cu persoane de la diferite firme, de la Primăria Ceica, Societatea Cooperativa de
Consum Consumcoop Ceica, Școala Gimnazială nr. 1 Ceica, Farmacie, SC Reosal SA,
Magazin ABC etc.
În acest fel, am avut ocazia să port discuții interesante pe tema reciclării deșeurilor, să
prezint importanța colectării selective și chiar să împart pliante exemplificative. De aici și
până la ideea de a porni un proiect, a fost doar un pas.
Astfel, împ reună cu persoane din conducerea Școlii Gimnaziale, profesori și mai ales
copii, am demarat teoretic, un proiect care vizează tema studiului meu, mai exact o acțiune de
curățire a spațiilor verzi și a zonelor de pe lângă trotuare.
Firma de salubrizare SC R eosal SA, care se ocupă cu gestionarea deșeurilor, ne -a
asigurat de tot sprijinul de care vom avea nevoie.
În această direcție, am primit un program de colectare a deșeurilor menajere și
reciclabile.

Concluzii
În urma studiul pe care l -am efectuat la cel e câteva unități de stat și private, am
constatat că Legea 132/2010 privind obligativitatea colectării selective a deșeurilor în
instituțiile publice este respectată în mare măsură.
În rândul populației în schimb, lucrurile se prezintă puțin diferi. Locui torii nu prea
respectă cerințele, întrucât nu prea au condițiile impuse.
Cred că, la nivelul cetățeanului de rând ar mai fi de lucrat.
Să sperăm că pe viitor se vor face eforturi mai mari pentru reglementarea acestei
situații, atât din partea locuitori lor, cât și din partea firmelor de salubrizare.

61
STUDIU DE CAZ ÎN IMAGINI

62

63
CONCLUZII

Protecția mediului este o problemă m ajoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel
mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și cele în curs de
dezvoltare.
Poluarea și diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantități și
ritmuri ce depășes c posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală, au produs dezechilibre
serioase ecosistemului planetar.
Dar dezvoltarea societății umane, spre regret, duce la crearea unui impact antropic și
tehnogen negativ asupra calității aerului.
Colapsul g lobal al mediului înconjurător este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui să
lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul că economiile acestor
țări să nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicieni i din zilele
noastre ar trebui să se gândească la susținerea programelor de reducere a poluării decât la o
extindere cât mai mare a industrializării. Strategiile de conservare a mediului ar trebui să fie
acceptate pe scară mondială, și oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea
considerabilă a consumului energetic fără a se sacrifica însă confortul.
Cu alte cuvinte, având la dispoziție tehnologia actuală, distrugerea globală a mediului
înconjurator ar putea fi stopată.

64
BIBLIOGRA FIE

[1] Apostol, L., (2004), Clima Subcarpaților , Editura Universității Suceava;
[2] Berindei, I. O., (1977), Câmpia Crișurilor, Crișul Repede , Editura Științific ă și
Encicloopedică, București;
[3] Berindei, I. O., Pop, Gr., Măhăra, GH., Posea, A., (1977 ), Câmpia Crișurilor, Crișul
Repede, Țara Beiușului, Cercetări în geografia României, Editura Științifică și Enciclopedică,
București;
[4] Blaga Gh., și colab., ( 1996), Pedologie , Editura Didactică și Pedagogică București; .
[5] Ciplea, I. L., Ciplea, A., ( 1978), Poluarea mediului ambiant , Editura Tehnică, București;
[6] Cîrțina, D, (2005), Poluarea apelor , Editura Sitech, Craiova;
[7] Ciulache, S., ( 2002), Meteorologie și climatologie , Editura Universitară, București;
[8] Ciulache, S., ( 2004), Influența con dițiilor meteorologice și climatice asupra poluării
aerului, Com. Geogr.V, Editura Universității București;
[9] Măhăra, Gh., (2001), Meteorologie , Editura Universității din Oradea;
[10] Mănescu, S., și colab., (1994), Chimie sanitară a mediului , Editura Me dicală, București;
[11] Păun, O., 1977, Dezvoltarea rurală în România , Editura Agroprint, Timișoara;
[12] Rojanschi V., și colab., ( 1997), Protecția și ingineria mediului , Editura Economică,
București;
[13] Sabău, N., C., 2008, Poluarea mediului pedosfer ic, Editura Universității din Oradea,
Oradea.

I. Conferința Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972;
II. Legea Protecției Mediului – Nr. 137 din 1995;
III. Oficiului de Informare pentru Mediu, 1994.

65
Pagini web
1. https://www.google.com/search?hl=ro&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=li&q =
judetul bihor
2. www.unep.org/unep/sub3.htm
3. http://www.scritube.com/geografie/ecologie/POLUAREA -SI-DEGRADAREA –
SOLULUI35646.php )