Eseu Nazismul, Alternativa Viabila La Criza Economica Din 1929 1933 Daniela Grigoriu Risi Anul I [613990]

– 1 –
R O M Â N I A
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII
ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII
„MIHAI VITEAZUL“

ESEU
TOTALITARISM ȘI STAT ÎN EUROPA

Nazismul, alternativă viabilă la criza economică din 1929 -1933?

PROFESOR COORDONATOR :
PhD ANDREI MURARU

MASTERAND: [anonimizat] :
DANIELA GRIGORIU

BUCUREȘTI – 2020

– 2 –
Perioada 1923 -1929 treptat și iremediabil lovi tă de supraproduc ție, specula țiile
bursiere, emiterea banilor fără acoperire, perturbarea rela țiilor economice interna ționale ,
împing e omenirea c ătre criza lumii capitaliste , cunoscut ă ca Marea Depresiune din 1930 ,
declan șată odată cu momentul prăbușirii Wall Street ( Mar țea Neagr ă 29 octombrie 1929) .
În contextul economic și politic al Marii Depresiun ii, în Europa, Germania un stat
afectat în egală măsură ca și S.U.A adopt ă o atitudine ofensiv ă și independent ă, impunând o
ideologie și o politică totalitară , ultranaționalistă, rasistă ce avea să fie cunoscută în istorie ca
Nazism . Ideologia național -socialistă a partidului NSDAP – Partidul Național -Socialist își face
loc în viața politică și economică, prin speranța și încrederea ce o oferea populației germane
către o redresare miraculoasă a Germaniei, bazată pe o forță de muncă mot ivată și bine
pregătită.
Naționalismul lui Hitler, se construia pe umilința la care considera că fusese supusă
Germania în 19 18, odată cu încheierea Primului Război Mondial, prin Tratatul de la
Versailles (28 iunie 1919) și Tratatul de la Saint Germain (2 0 septembrie 1919), când a ceasta
a pierdut 13 % din teritorii, toate coloniile, resurse naturale semnificative – 26 % din
rezervele de cărbune și 75 % din rezervele de minereu de fier. Dorind mai mult decât
restabilire a frontierelor dinainte războiului , Hitler purcede la crearea celui de -al III lea Reich,
care să unifice populația german ă existentă dincolo de granițele statului : germanii austrieci,
comunitățile germane ce trăiau de -a lungul coastei baltice .
Popularitatea Partidul Național -Socialist devin e tot mai vizibilă la începutul anilor
1930, determinată de angajamentul acestuia de a scoate Germania din Depresiune și de a le
oferi tuturor germanilor un loc de muncă. Ce avea să fie greșit în această gândire? Pe ce se
baza această determinare? Cu ce instrumente, sacrificii și efecte? Pentru ce? A fost singura
opțiune a Germaniei în acel moment? A fost autentică? A fost viabilă?
Acestea sunt d oar câteva dintre numeroasele întrebări la care generozitatea temei
eseului se străduiește să răspundă, extrăgând și bazându -se doar pe o mică parte a faptelor și
dovezilor vremii.
Începând cu 1931, c onsilierii economici nazi ști fiind tot mai mult convinși că se
impune o reformă, completau ideologia politică a partidului nazist cu proiecte de importanță
economică , cum ar fi ’’Principiile și obiectivele economice de bază ale NSDAP ’’ ce
demonstrau prin compararea economi ei intern e german e cu economia mondială și cea privată ,
că auto -suficiența aflată în centrul atenției e conomi ei nazist e reprezenta succesul. Astfel,

– 3 –
conectarea tuturor sferelor economice la interesele poporului german era un scop în sine, ce
garant a autonomia economică a acestuia prin cucerirea noului „Lebensraum” , confirmând
astfel ideologia economică imperialistă a lui Adolf Hitler.1 2
Adolf Hitler a juns la putere în 1933 , își urmărește scopul – o redresare rapidă și
profund ă a economi ei germane, pentru confirmarea Germaniei ca puterea mondială și
implicit o superputere militară , mobilizând economia acesteia într -un ,,război total ’’.
Nazismul , prin programele național -socialiste și soluțiile adesea controversate pe care
urma să le aplice timp de 10 ani, demonstra a fi o alternativă sfidătoare la adresa democrațiilor
capitaliste occidentale. Conform ideologiei economic e naziste, "numai statul naționalist
puternic poate proteja o astfel de economie și îi poate acorda libertatea de existență și
dezvoltare ".3
Așa cum sublinia Hitler în lucrarea autobiografică Mein Kampf (Lupta mea) și în
același timp platforma programului nazist „Statul nu este o adunare din petreceri comerciale
într-un anumit spațiu prescris pentru îndeplinirea sarcinilor economice, dar se bazeaz ă pe
organizarea unei comunități de ființe umane egale fizic și mental pentru o mai bună
promov are a speciilor lor, precum și pentru îndeplinirea obiectivului existenței lor […]
Acesta, și nimic altceva, este scopul și sensul unui stat. Economi a este doar unul dintre
numeroasele mijloace auxiliare necesare pentru atingerea acestui obiectiv. Dar nu este
niciodată cauza sau scopul unui stat, cu condiția ca acesta din urmă să nu se bazeze de la
început pe o fundație greșită, deoarece este nefiresc. " 4
Ideile economice ale lui Hitler purtau marca anti -semit ă, prin asocierea evrei lor etnici
cu răspândirea comunismului și a capitalismul și orice altceva promovat de evrei trebui a
respins de naziști.5 Faptul că legile economice și anti -semite guvernau economia nazistă, este
dovedit încă o dată prin mărturiile lui Hitler ,,… consider că este necesar pentru Reichstag sa
adopte următoarele două legi: 1) Legea care prevede pedeapsa cu moartea pentru sabotajul
economic și 2) Legea care face ca întreaga suflare evreiasc ă să fie responsabilă pentru toate

1 RJ Overy , "Misjudging Hitler" din The Origins of the Second War World 1999
2 Kurt Pätzold, „Der 'Führer' und die Kriegswirtschaft", în Dietrich Eichholtz
Krieg und Wirtschaft; Studien zur deutschen Wirtschaftsgeschichte 1939 -1945
(Berlin, 1999), p. 43 -68
3 Henry A. Turner, Nazism and the Third Reich
4 Adolf Hitler, Mein Kampf, pag.195 -96
5 Jos ph W Bendersky – O istorie a Germaniei naziste : 1919 -1945

– 4 –
pagubele provocate de exemplare individuale ale acestei com unități de criminali, asupra
economiei germane și deci asupra poporul german .’’ 6
În prima sa a pariție la radio, Adolf Hitler promitea că va reduce semnificativ șomajul
din Germania în doar patru ani și cu ajutorul unui program propagandist de anvergură atrăgea
tot mai mulți susținători ai celui de -al III-lea Reich . Disperarea poporului german să fi
reprezentat factorul psihologic al unei propagande de succes? Oare Hitler manipul a statisticile
oficiale despre șomaj pentru a aduce convingere despre progresele economiei naziste și a
spori determinarea și încrederea populației ?
Oricum ar fi fost, se muncea în țara care se confrunta în 1933 cu cea mai mare rată a
șomajului ( 7 milioan e de persoane ) . Germania avea după primul an 3.374.000 de persoane
angajate , iar în 1938 declara doar 1.000.000 de șomeri. Germania era primul stat care
introducea săptămâna de lucru cu 40 ore , plata orelor suplimentare, condiții umane de muncă
(camere de odihnă și spații pentru servit cafeaua) , programe pentru petrecerea timpului liber (
evenimente sportive și culturale, vacanțe etc) .
În viziunea istoricului Richard Evans, programul nazist de creare a locurilor de muncă
depă șea dimensiunea unei redres ări economic e, concentr ându -se pe reconstruirea arsenalului
militar al statului națiun e. Explicând re înarmarea ca un instrument de „crea re a locuri lor de
muncă”, naziștii au încercat să ascundă încălcare a Tratatului de la Versailles .7
Politicile economice introduse de Adolf Hitler în calitatea sa de cancelar al
Germaniei , vizau îmbunătățirea economiei ( 1.privatizarea industriilor de stat – bănci,
șantiere navale, linii de cale ferată, linii de transport maritim, organizații sociale 2.autarhi a –
autosuficiență economică națională , 3. tarife la importuri ). Câștigurile săptămânale ale
salariaților au crescut între 1932 și 1938, ca un efect al sporirii orelor de lucru (60
ore/săptămână).8
Reducerea impozitelor a contribuit la sporirea oportuni tăților de angajare , iar
companiile c ât și Adolf Hitler au împărtășit interesul comun de desființare a sindicatelor
prezente în Republica Weimar , ce aduceau inconveniente reduse pentru companii și
ameninț au stabilitatea guvernului . Protejarea angajaților avea să fie preluată de Frontul
Muncii German (DAF) . Aceasta împiedica concedierea angajaților la locul muncii și părăsi rea

6 Lucy Dawidowicz Un cititor al Holocaustului, 1976
7 Richard J. Evans , The Third Reich in power , 1933 -1939
8 Richard J. Evans, The Third Reich in power, 1933 -1939

– 5 –
acestuia fără permisiunea guvernului. În opinia jurnalistului William L. Shirer , DAF era „ o
vastă organizație de propagandă „ având ca obiectiv, creșterea p roducției. Astfel parteneriatul
guvernului nazist cu liderii de afaceri din Germania, devenea garantul pentru îndeplinirea
obiectivel or regimului totalitar . Monopolurile erau încurajate în detrimentul firmelor mici, în
ciuda faptului că cele din urmă au oferit constant un sprijin electoral considerabil partidului
nazist.
Germani a în acțiune este sprijinit ă de Reichsbank , Banca Republicii Weimar
redenumită Deutsche Reichsbank din 1939 când ajunge sub controlul direct al lui Adolf
Hitler . Banca a avut în vedere prin demersul ei interesul social, fiind convinsă de rapiditatea
cu care vor fi soluționate dificultățile economice . Sprijinul financiar de 1 miliard de
Reichsmarks pent ru un proiect de lucrări publice a constituit o dovadă clară în acest sens.
Construcția rețelei Autobahn, pentru stimularea economiei și reducerea șomajului este
exemplul viu și unul trainic dincolo de efectele distrugătoare ale războiului. Partidul nazist
dorea să genereze un sentiment de unitate prin acest proiect și chiar a reușit. Hjalmar Schacht
, fost membru al Partidului Democrat German , care este numit de către Hitler în funcția de
președinte al Reichsbank în 1933 și ministru al Eco nomiei în 1934 creează un sistem de
finanțare a deficitului, prin plata proiecte lor de capital cu emiterea de bilete la ordin
tranzac ționabile între companii (facturi Mefo).9 Pentru c ă acestea nu erau Reichsmarks -uri și
nu erau evidențiate în bugetul federal, au contribuit la disimularea re înarmării ( interzisă prin
Tratatul de la Versailles).
Politicile sociale deveneau un instrument fun cțional pentru eliminarea șomajului și a
sărăciei în masă. Sprijinul popular pe care co ntau constant n aziștii era susținut de instituții
caritabile pentru germani ce derulau programe de scutire de cheltuieli pe timp de iarnă , dar și
așa zise donații private din partea germanilor pentru a ajuta pe cei nevoiași din rândul
germanilor de rasă pură. Din păcate, cei etichetați „mâncători inutili”= persoane cu retard
mintal și tulburări ereditare nu beneficiau de aceste ajutoare.10
Programul pieței de muncă nazistă (1933 -1936) bazat pe recuperarea autonomiei
precum și pe intervenția directă și indirectă a guvernului, intensificarea reînarmării pentru
cucerirea Lebensraum -ului („spațiul de locuit”) în Est , imprimă un ritm de redresare vizibil
pieței muncii . Ponderea c heltuielil or militare în creștere de la 1 % la 10 % din venitul

9 Martin Kitchen , A History of Modern Germany 1800 –2000 , Maden, MA, Blackwell Publishing, 2006
10 Richard Grunberger, Reich -ul de 12 ani

– 6 –
național, depăș ește de trei ori în 1933, cheltuielile pentru crearea condi țiilor de munc ă din
perioada 1932 -1933.
Dimensiunea investiției în programele germane de înarmare pe o perioadă de 8 ani,
este demonstrată de cele 35 de miliarde de Reichsmarks aprobate de Schacht în 1933, prin
comparație, venit ul național al Germaniei acelui an , fiind de 43 de miliarde de Reichsmarks.
Guvernul nazist confirmă astfel aducerea producți ei militar e în centrul atenției economiei
naționale germane. În acest moment Adolf Hitler se retrage din discuțiile despre dezarmare de
la Geneva și din Liga Națiunilor ( octombrie 1933), iar teama că Franța ar putea declara
război, a determinat urgentarea și consolidarea programului de reînarmare. Dimensiunea
înarmării ajunsese la 60% din cheltuielile guvernamen tale (101 miliarde Reichsmarks) , prin
extinderea capacității armatei terestre și navale la 300.000 de soldați, până în 1937, ce a
condus spre un deficit major și creșterea datoriei na ționale.11 Deși Adolf Hitler nu se mai
putea ascunde de observatorii străini , acesta a justificat că Germania „s -a angajat doar în
cheltuieli esențiale pentru întreținere și reînnoire”.
În încercarea de a limita importurile, eliminând astfel concurența străină pe piața
germană, î ncurajeaz ă crearea de înlocuitori sintetici pentru ulei și textile. Intervenția statului
pe piața privată prin diverse acorduri nu întotdeauna câștigătoare pe termen lung, aduce a
prejudicii acesteia. ( Ex. acordul de împărțire a profitului cu IG Farben , guvernul nazist
garantând un câ știg de 5% din capitalul investit în fabrica lor petrolieră de la Leuna , dar
profitul ce depășea suma acordului urma să fie preluat de Reich ).12
Creșterea prețurilor la materiile prime dar și scăderea prețurilor produselor
manufacturate, a condus Germania că tre un deficit comercial major inevitabil. Guvernul
nazist a încercat să limiteze numărul partenerilor săi comerciali, la țări de influență germană
în baza acordurilor comerciale bilaterale încheiate. Obiectivele politicii comerciale germane
urmăreau util izarea puterii economice și politice pentru a crea dependență economică de
Germania țărilor din sudul Europei și Balcani. În același timp, relațiile comerciale cu Elveția,
Spania, Suedia se dezvoltau în domenii ce variau de la importurile de minereu de fi er la
servicii de compensare și plată.
În iunie 1933, „Programul Reinhardt” pentru dezvoltarea infrastructurii a impulsionat
extinderea industriei de automobile a Germaniei. Stimulente indirecte (reduceri de impozite),

11 Adam Tooze – Al treilea Reich , Salariile distrugerii: realizarea și ruperea economiei naziste 2006
12 Adam Tooze – Al treilea Reich, Salariile distrugerii: realizarea și ruperea economiei naziste 2006

– 7 –
investiții publice directe în căi nav igabile, căi ferate și autostrăzi s-au materializat într -o
creștere a salariaților di n construcții de la 666.000 persoane la peste 2.000.000 în doar 3 ani.
Hitler s-a bucurat constant de suportul lideri lor în afaceri, ori de câte ori făcea un apel
personal menit s ă contribuie la finanțarea Partidului Nazist pentru lunile cruciale . Exemplu :
IG Farben, Deutsche Bank, 17 grupuri de afaceri și-au oferit sus ținerea financiar ă chiar și în
timpul războiului, profit ând chiar de persecuția evreilor . Liderii afacerilor germane erau
„parteneri dispuși în distrugerea pluralismului politic în Germania” susține Adam Tooze în
aceeași lucrare.
Se impunea instituirea unei dictaturi, deoarece „întreprinderea privată nu poate fi
menținută în epoca democrație i” și pentru că democrația ar fi condus la comunism, sus ținea
Adolf Hitler.
Opiniile personale ale lui Hitler despre economie au fost un mix contradictoriu între
socialism și protecția proprietății private. Hitler spunea că „Suntem socialiști, suntem dușmani
ai sistemului economic capitalist de azi”, pentru ca într -un alt cadru să susțină că „insist
absolut în protejarea proprietății private … trebuie să încurajăm inițiativa privată”.13
Relațiile de amiciție ale mediului de afaceri cu naziștii s-au ma terializat într -o alianță
cu regimul nazist, ca o consecință a reorganizării companiilor și asociațiilor comerciale. Î n
1933 a fost adoptată o lege care impunea apartenența obligatorie la carteluri . Administrația lui
Hitler a decretat din octombrie 1937 o politica care „dizolva toate corporațiile cu un capital
sub 40.000 USD și interzicea înființarea alt ora noi, cu un capital mai mic de 200.000 USD ”.
Stimulente le monetar e, garantarea profituri lor, libertatea contractului erau respectate în
proiecte milita re. Totu și, existau și firme private care au refuzat contractele și direcțiile
guvernamentale Ex: 1937 Wendel , întreprindere a minieră de cărbune, a refuzat să
construiască o centrală de hidrogenare , motivul fiind îngrijorarea fa ță de supra -capacitarea
acesteia în cazul întreruperii producției de armamente .
Proiectele de reînarmare ale Germaniei se bazau în 1938 pe o forță de muncă ajunsă la
72.000 angajați în construcția aeronavelor, comparativ cu anul 1933, când nu depășeau 4.000
de salariați . Krupps producea pe scară largă în 1933 tractoare agricole, ce erau în realitate
tancuri . Fabrica de puști Mauser și -a mărit forța de muncă de la 800 la 1.300 de angaja ti; în
primele patru luni ale anului 1933, compania Rhine Metal Company, care producea obuze și
mitraliere, a preluat și 500 de lucrători noi. Comanda marinei de peste 41 de milioane de

13 Max Domarus Hitler Speeches and Proclamations, 1932 –1945

– 8 –
echipamente militare și 70 de milioane de nave Reichsmarks , aveau un efect major pozitiv
asupra ocupării forței de muncă.
Noile teritorii cucerite , precum Polonia, au servit atât ca forță de munc ă cât și ca for ță
de produc ție pentru economia nazist ă. Deutsche Reichsba nk a achiziționat o nouă
infrastructură în Polonia (fabric a de locomotive din Europa, H. Cegielski – Poznań
redenumită DWM, fabrica de piese locomotiv e Babcock -Zieleniewski din Sosnowiec
redenumită Ferrum AG ce urmau să producă ulterior piese pentru rachetele V -1/V-2,
folosindu -se de forță de muncă poloneză, sub management nazist.
Agricultura, în v iziunea economic ă a lui Adolf Hitler era completat ă cu ideologia
Reichului pentru care ocuparea terenurilor din Est ul Europei constituia o oportunitate pentru
familiile germane cu mai mul ți copi i. Poporul german, de rasă pură urma să devină o nouă
forță coloniza toare de neoprit , prin punerea lui în posesia terenurilor agricole din Europa de
Est. Realitatea era alta, dificultățile din zona agricolă (câștigurile mici în raport cu timpul de
muncă, producție agricolă redusă ) , cu efect de raționalizare a hranei , au determinat
completarea deficitului de forță de muncă cu muncitori din teritoriile ocupate ale Poloniei și
Uniunii Sovietice.
Știm că politica rasială a Germaniei naziste se baza pe credința în existența unei rase
superioare ariene caracterizată de puritate, dorință de libertate, bravură, loialitate,
camaraderie, onoare, obediență din care poporul german făcea parte. Elementele de r asismul
și antisemitism , prezente în ideologia partidului NSDAP susțineau existența unui conflict
rasial între rasele ariene și rasele inferioare, cu precădere evreii (rasă mixtă infiltra tă în
societate și exploata toarea rasei ariene ), dar și marxiști i și bolșevici i. Așadar discriminarea
evreilor a demarat încă din 1933 când partidul nazist începe planul antisemit cu boicot area
afaceril or evreiești , distrug erea sinagogil or etc.
Inițiativele împotriva evreilor au atins punctul culminant cu instituirea Legilor de la
Nürnberg (1935), eliminându -le drepturile de bază ( cetățenie, educație, sănătate). Evreii nu
mai aveau dreptul la îngrijiri medicale, ca urmare a legii care le interzicea să profeseze ca
medici, iar medicii arieni tratau doar pacienți arieni. Copiii evrei nu mai erau primiți în școlile
de stat. Numeroase legi excludeau evreii din avocatu ră, din viața culturală, din serviciul
public, din comerț, din educație, din viața socială. Dreptul de a se deplasa liber și a conduce
mașini le -a fost interzis . Cele peste 400 de restricții impuse evreilor timp de 6 ani demonstrau
amploarea fără precedent a elementelor rasiste și antisemite susținute de ideologia nazistă

– 9 –
Până în 1939, aproape toate companiile evreiești se pră bușeau sub presiune financiară sau
erau determinate să vândă afacerea guvernului . Varietatea măsurilor aplicate de demo nstrează
ca economia nazistă s -a folosit fără rezerve de capitalul material și ulterior uman al evreilor.
Toamna târzie a lui 1938, culminează cu ,,Noaptea de cristal ’’(Kristallnacht) când
peste 8000 de proprietăți evreiești din toată Germania sunt vandali zate.14 Ulterior,
comunitatea evreiască a fost amendată cu un miliard de mărci pentru pagubele cauzate .
Ideologia partidului nazist acaparează și zona academică. În mai 1933, studenții
germani din 34 de universități din Germania creează o listă neagră a figurilor marcante din
domeniul literar și politic printre care putem aminti : Bertolt Brecht, Erich Maria Remarque ,
Ernest Hemingway , ale căror lucrări sunt aruncate în foc, ca simbol al intoleranței naziste.
Momentul a provocat critici la nivel internațio nal din partea intelectualilor. Și totuși, în
profundă contradicție cu faptele menționate anterioare , există și mărturii ale aprecierii și
folosirii de către naziști a inteligenței umane venite chiar din rândurile evreilor.
Violența și hărțuirea continuă a acestora i -a determinat pe evrei să părăsească voluntar
Germania. Peste 400.000 de evrei ce emigrează în Argentina, Statele Unite, Marea Britanie și
Europa Occidentală până în 1939, sunt nevoiți să renunțe la averi . Doar 60.000 de e migranți
evrei în Palestina beneficiază de înțelegerile Acordului de la Haavara ( 25 august 1933) prin
care aveau dreptul să -și transfer e averea în Palestina , depunând -o la plecare într -un cont
german creat pentru producerea bunurilor exportate către Palestina, avere ce urma a fi
recuperată la sosirea lor în Palestina. Negocierile dintre Honotea (companie palestinian ă) și
guvernul nazist, finalizate sub forma unui acord care s -a dovedit a fi de succes , au fost
garantul inițierii Acordului de la H aavara. 15
Intensificarea economiei naziste de război implică noi forme de asigurare a forței de
muncă necesare, prin folosirea lagăre lor pentru muncă , cunoscute ca teroarea persoanelor
indezirabile: evrei, disidenții politici, comuniști, persoanele fără adăpost, homosexuali,
presupuși criminali nu doar de pe teritoriul german, ci și din teritoriile ocupate.
Pe aici au trecut 5 milioane de polonezi ( prizonieri de r ăzboi, evrei și civili ). Printre
cele mai cunoscute tabere situate î n Polonia și Cehia ocupat ă de naziști care exploatau la
maxim munca prizonierilor lor amintim : Dachau (1933), Birkenau, Auschwitz, Auschwitz III
(Monowitz) . 16 Ultimele două deserveau complexul chimic IG Farben. Munca a sute de mii

14 Martin Gilbert – Kristallnacht: Prelude to Destruction. Harper Collins, 2006
15 Rafael N. Rosenzweig The Economic Consequences of Sionism, 1989
16 Germà Bel , „Împotriva mainstream: privatizarea nazistă în anii 1930 Germania” , 2004

– 10 –
de muncitori din teritoriile ocupate a fost folosită de către companii germane de renume:
Bosch, Blaupunkt, Daimler -Benz, Henschel , Junkers ,Thyssen, Krupp, Siemens,
Volkswagen. Excepție nu a făcut nici corporația olandeză Philips, Fordwerke ( Ford Motor
Company ) sau Adam Opel AG (o filială a General Motors ).17 Majoritatea companiilor
germane foloseau un contingent de prizonieri, iar munca sclavilor ajunsese în 1944 la un sfert
din forța totală de muncă a Germaniei .
Creșterea popul ației din Germania și diminuarea resurselor interne de hrană , l-a
determinat pe Hitler să urgenteze războiul pentru cucerirea Lebensraum -ului (Europa de Est) ,
moment în care Schacht demisionează din funcția de ministru al Economiei ( 1937) , iar
conducerea economiei este preluată de Hermann Göring.
Nevoia de asigurare a frontierelor, l -a împins pe Hitler la acțiuni de negociere în forță
cu Austria care cedează puterea NSDAP -ului austriac în 1938. Populația austriacă întâmpină
cu entuziasm trup ele germane , dovada încrederii în Germania și proiectele acesteia.
Nazismul avea susținători chiar și in America , reprezentați de German American
Bund ( 1935 -1941), organizație nazistă americană condusă de Fritz Kuhn , glorificând cu
precădere realizările lui Adolf Hitler după invadarea Poloniei și cerând Americii să rămână
neutră în conflict ul ce avea să urmeze.
Anii 1942 -1943 sunt hotărâtori pentru economia nazistă care dedică tot mai multe
resurse pentru producția de război. Fabricile civile intră s ub administrare militară , iar din 1944
întreaga economie nazistă va fi dedicată producției militare . Triplarea producți ei mărfurilor
de război ( rezervoare, aeronave, muniție de război) este urmată în mai puțin de un an, de
efectele bombardamentelor forțelor aliate care distrug fabricile rapid . Este confirmarea
drumului fără întoarcere al prăbușirii miracolului economic al celui de -al III lea Reich.
Miracolul economiei germane în expansiune, așa cum a fost văzut în acea vreme și
cum a fost interpretat de numeroși istorici, confirmă autenticitatea acestui progres rapid, al
celui de -al III lea Reich , de netrecut cu vederea . Garantarea masei monetare aflată în
circulație se baza pe valoarea adăugată a muncii prestate de poporul germa n și nu pe serviciile
și capacitățile de producție existente atunci. Din punct de vedere economic nimic de contestat
, puterea de muncă și sacrificiul unui popor pentru care bravura și loialitatea erau emblematice
a constituit motorul acestei transformări. Voința de granit, duritatea, intel igența și puterea
remarcabilă de convingere a maselor, însușirile pe care le poseda Adolf Hitler au reprezentat
scânteia ce a pornit acest motor. Momentul speculat a fost reprezentat de disperarea unui

17 Marc Buggeln, Munca sclavilor în lagărele de concentrare nazistă ,

– 11 –
popor măcinat de efectele Marii Depresiuni care a văzut în nazism dacă nu unica, cea mai
bună opțiune a Germaniei din acel moment.
Contestabil a fost modul în care p ropaganda nazistă ce glorific a „demnitatea muncii” a
mascat realitatea brutală a „minunii economice” a lui H itler. De netăgăduit și neiertat a fost
dimensiunea negativă a autenticității politicii antisemite și rasiale și rezervorul fără limite al
instrumentelor alese pentru a extermina, nu înainte de a specula și folosi în interesul
obiectivului major ,,Reich -ul de 1000 de ani ’’ toate resursele evreilor , bolșevicilor slavi,
religio șilor mozaici, a le tribului Ashkenazi ( polonezi, ru și, bieloru și). O dominație sub
propaganda „lovește -ți adversarul până îl desfigurezi și apoi prezintă -l drept un monstru”,
împotriva dușmanilor politici (comuniști, liberali), rasiali (evrei, țigani) și grupurilor
indezirabil e (persoane cu dizabilități, homosexuali etc.), concomitent cu glorificarea virtuților
și supremației „rasei alese” (ariană) nu poate oferi continuitate și prosperitate pe termen lung.
Pot confirma cei 12 ani (1933 -1945 ) sub dominația lui Adolf Hitler, viabilitatea
ideologiei naziste în care primează acțiunea înaintea gândirii ? Dacă pe ansamblu, istoria
infirmă, t eoria economică nazistă care încerca să îmbine interesele locale imediate cu
concepții ideologice economice recunoscute la nivel internațional , dovedește succesul , chiar
dacă doar pe un termen scurt . Politica economică internă focalizată pe puține obiective (
eliminarea șomajului , a inflației devastatoare , extinderea producției de bunuri de larg consum
pentru a spori calitatea vieții clasei de mijloc ) a reprezentat unica alegere bună a acestei
ideologii , dar din păcate transformată într -o trambulină pentru escaladarea îna rmării și
declanșarea holocaustului.

– 12 –

BIBLIOGRAFIE :

 RJ Overy, "Misjudging Hitler" The Origins of the Second War World Reconsidered,
1999;
 Kurt Pätzold, „Der 'Führer' und die Kriegswirtschaft", Dietrich Eichholtz
Krieg und Wirtschaft; Studien zur deutschen Wirtschaftsgeschichte 1939 -1945, 1999;
 Henry A. Turner, Nazism and the Third Reich;
 Adolf Hitler, Mein Kampf, pag.195 -96;
 Jos ph W Bendersky , O istorie a Germaniei naziste : 1919 -1945;
 Lucy Dawidowicz , Un cititor al Holocaustului, 1976;
 Richard J. Evans, The Third Reich in power, 1933 -1939;
 Richard Grunberger, Reich -ul de 12 ani;
 Martin Kitchen, A History of Modern Germany 1800 –2000, Maden, MA, Blackwell
Publishing, 2006;
 Adam Tooze , Al treilea Reich, Salariile distru gerii: realizarea și ruperea economiei
naziste 2006;
 Max Domarus , Hitler Speeches and Proclamations, 1932 –1945;
 Martin Gilbert ,Kristallnacht: Prelude to Destruction. Harper Collins, 2006;
 Rafael N. Rosenzweig , The Economic Consequences of Sionism, 1989 ;
 Germà Bel, Împotriva mainstream: privatizarea nazistă în anii 1930 Germania, 2004 ;
 Marc Buggeln , Munca sclavilor în lagărele de concentrare nazistă,