Eseu Despre Lucrarea ”parabola Orbilor”

Eseu despre lucrarea „Parabola orbilor” de Pieter Bruegel cel Bătrân

pentru examen la Introducere în limbajul vizual

Născut cândva între anii 1525 și 1530 în regiunea Kempen, în apropierea graniței de astăzi dintre Olanda și Belgia, Pieter Bruegel cel Bătrân a fost unul dintre cei mai de seamă pictori flamanzi ai seculului al XVI-lea. Acesta a fost supranumit și „pictorul țăranilor”. Arta sa v-a arăta comuniunea omului cu natura, prin compozițiile cu scene zilnice din viața țăranilor flamanzi.

Deși face o vizită în Italia, în anul 1552 (avea să dureze doi ani), unde ia contact cu arta Renașterii de apogeu, el realizează însă o cotitură fundamentală: arta, care pentru creatorii renascentiști reprezintă o reflectare a celor mai de preț calități omenești, se transformă – în cazul lui – într-un instrument de descriere a vieții de fiecare zi, de creare a unor imagini care oglindesc obiceiurile epocii, satirice, sarcastice. Pieter Bruegel părăsește zona iconografiei de coșmar și de mister a lui Hieronymus Bosch (pictor exponențial al sfârșitului de Ev Mediu născut în secolul al XV-lea, considerat eretic, alchimist și chiar alienat mintal) și se dedică unei arte mult mai inteligibile. Cu toate acestea, Bruegel folosește în unele momente și arta ca manifest, atunci când îmbracă soldații lui Irod în uniforme spaniole în lucrarea „Uciderea pruncilor” (lucrare ce se află în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu).

„Parabola orbilor” este o pictură din anul 1568, realizată cu doar un an înaintea decesului artistului. Majoritatea picturilor acestuia au primit titlurile după moartea sa, acestui fapt datorându-se multitudinea de titluri existente pentru aceeași lucrare. Aceasta este cunoscută și după titlurile „Orbul călăuzește pe orb”, sau în engleză „Blind” ori „The Fall of the Blind”. Este o lucrare pictată în tempera pe pânză, are dimensiunile de 86 cm × 154 cm, și se află în prezent în colecția Museo di Capodimonte, Napoli, Italia. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute compoziții ce aparțin artistului. Lucrarea prezintă un grup de șase orbi, dispuși pe o diagonală descendentă, ce urmează să cadă pentru că refuză să-și folosească propriul toiag și propria rațiune. Tabloul ilustrează tema biblică a orbirii spirituale, dar Bruegel nu se limitează doar la atât, ci face o documentare atât de amănunțită încât cercetătorii au distins în pictură cinci tipuri de ablepsie diferite (printre care leucom și atrofie a globului ocular). Artistul creează iluzia mișcării ca și cum aceeași persoană trece prin diverse momente ale căderii, ca în arta futuristă, dând un aer aproape cinematografic lucrării prin descompunerea mișcării. În același timp, Bruegel se abate de la regula celor trei planuri și folosește culoarea asemenea unui liant al elementelor din spațiul plastic. Forța diagonalei conferă lucrării un aer tragic total diferit de cel rustic, idilic întâlnit în celelalte lucrări ale sale.

Realismul lui Bruegel merge într-atât încât locul în care se desfășoară compoziția este un cătun din preajma orașului Bruexelles, recunoscut după biserica din fundal. Un punct de vedere arată că edificiul religios are o cauză moralistă în tablou, în timp ce primii doi orbi dinaintea bisericii sunt căzuți, cei patru din spate încă pot fi salvați. Alți cercetători neagă acest lucru, menționând că bisericile apar des în lucrările lui Bruegel cu temă rurală.

Tabloul a inspirat o serie de pictori, pe lângă fiul său care realizează o copie a tabloului, alți doi artiști: Domenico Fetti, pictor italian din perioada barocă sau Sebastian Vrancx, pictor flamand ce realizează interpretări după lucrarea lui Bruegel. Inclusiv Charles Baudelaire, marele poet simbolist este inspirat de acest tablou, și compune un poem pe aceeași temă.

În încheiere doresc să adaug poemul „Orbii” de Charles Baudelaire, inspirat de tabloul lui Pieter Bruegel cel Bătrân, atât în versiunea tradusă în română cât și versiunea originală, în limba franceză.

„

O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici

Ridicoli fără voie, sinistre manechine

Țintind spre nicăierea priviri de umbră pline

Neștiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe fața lor se stinge a cerului lumină!

Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare

Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare

Oricît de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere…

Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere

Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei

Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei

– De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

(Charles Baudelaire – Orbii, Traducere de Al. Hodos)

„

Contemple-les, mon âme; ils sont vraiment affreux!

Pareils aux mannequins; vaguement ridicules;

Terribles, singuliers comme les somnambules;

Dardant on ne sait où leurs globes ténébreux.

Leurs yeux, d’où la divine étincelle est partie,

Comme s’ils regardaient au loin, restent levés

Au ciel; on ne les voit jamais vers les pavés

Pencher rêveusement leur tête appesantie.

Ils traversent ainsi le noir illimité,

Ce frère du silence éternel. Ô cité!

Pendant qu'autour de nous tu chantes, ris et beugles,

Éprise du plaisir jusqu'à l'atrocité,

Vois! je me traîne aussi! mais, plus qu’eux hébété,

Je dis: Que cherchent-ils au Ciel, tous ces aveugles?

(Charles Baudelaire – Les aveugles)

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pieter_Bruegel_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Blind_Leading_the_Blind

http://www.visual-arts-cork.com/famous-paintings/parable-of-the-blind.htm