Esenta, Manifestari Si Perspective ALE Europenizarii Pentru Republica Moldova
ESENȚĂ, MANIFESTĂRI ȘI PERSPECTIVE ALE EUROPENIZĂRII PENTRU REPUBLICA MOLDOVA
Cuprins:
ADNOTARE ( romînă, rusă, engleză
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE
CAPITOLULI.ABORDĂRI ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO-CONCEPTUALE A PROCESULUI DE EUROPENIZARE
Istoriografia cercetării procesului de europenizare ca parte componentă
a eurointegrării
Concepția procesului de europenizare
Concluzii I
CAPITOLUL II. MANIFESTĂRILE PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE EUROPENIZARE
2.1 Metodologia cercetării procesului de europenizare
2.2 Dinamica procesului de europenizare
2.3 Manifestări ale procesului de europenizare în țările Europei de est
2.4 Concluzii II
CAPITOLUL III. PROCESUL DE EUROPENIZARE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA: MANIFESTĂRI, PERSPECTIVE
3.1 Manifestările și problemele procesului de europenizare a Republicii Moldova
3.2 Perspectivele europenizării Republicii Moldova în contextul eurointegrării
3.3 Concluzii III
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
Anexe
LISTA ABREVIERILOR
CEE- Comunitatea Economică Europeană.
CE- Consiliul European.
CEJ- Curtea Europeană de Jutiție.
EUBAM- Misiunea UE de Asistență în Moldova și Ucraina.
ENTSO-E- Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică.
FR- Federația Rusă.
GUAM- inițiativă regională, denumirea ei conține inițialele statelor fondatoare: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan, Republica Moldova.
MCV- Mecanism de Cooperare și Verificare.
NATO- Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
PCRM- Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
PLDM- Partidul Liberal Democrat din Moldova.
PHARE- Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucția Economiei.
RM- Republica Moldova.
UE- Uniunea Euroepană.
URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.
INTRODUCERE
Actualitatea investigației: Revine din importanța acestui proces la etapa actuală, atît în cadrul statelor membre a Uniunii Europene la general, cît și în cadrul statelor aspirante de a completa marea familie europeană în particular.
Acum tot mai evidente sunt procesele integraționiste, care se desfășoară pe toate continentele, care tot mai mult evidențiază faptul că stadiul de evoluție și dezvoltare al statelor poate fi realizat cu succes doar prin cooperare, colaborare și integrare la un sistem anume, iar siguranța statului pe diferitele paliere nu mai poate fi tratată unilateral.
Astăzi, odată cu intensificarea procesului de globalizare și sporirea problemelor globale este necesar ca statele să-și integreze și coordoneze eforturile comune în atingerea principalelor interese ale comunității regionale și internaționale precum: promovarea și asigurarea securității internaționale, combaterea terorismului, consolidarea democrației, apărarea drepturilor omului, eradicarea sărăciei și a foametei.
Este evident că politica și ordinea mondială actuală se formează în jurul unor poli de putere, iar statul nostru nu poate rămîne în afara comunităților formate de alte state. Pentru Republica Moldova ca fost stat ex-sovietic a fost destul de greu ca să-și poziționeze și să-și direcționeze vectorul de politică externă spre vest, aceasta realizîndu-se din cauza mai multor probleme, precum: trecutul sovietic, conflictul transnistrean, lipsa resurselor proprii și dependența de resursele Federației Ruse.
Actualitatea temei este condiționată și de procesele ce au loc în arealul european, care în mod direct influențează interesele naționale și politica externă a statelor, inclusiv și a Republicii Moldova. În această perioadă cînd suntem martori la extinderea Uniunii Europene tot mai mult spre est, iar CSI devine tot mai ineficientă, studierea procesului de europenizare a Republicii Moldova în particular, și cel al țărilor membre UE, și al Europei de Est în general este o necesitate evidentă.
Analiza europenizării Republicii Moldova ca stat cu aspirații europene este actuală și din perspeciva faptului că există necesitatea de a scoate în evidență esența europenizării statului nostru, problemele cu care se confruntă în acest proces și perspectivele de eurointegrare a Moldovei prin intermediul europenizării. Totodată acest studiu se bazează pe ideia că integrarea unui stat în structurile europene este condiționată de nivelul de europenizare a acestuia și deci este actual de scos în evidență nivelul actual de europenizare a statului și domeniile la care încă se mai trebuie de lucrat.
Studiul dat este actual și prin faptul că trece în revistă exemple de state care cu succes sau încadrat la standardele și cerințele Uniunii Europene și respectiv sau alăturat comunității europene. Deasemenea în teza dată s-au putut accentua domeniile cheie la care Republica Moldova are nevoie de susținere externă și totodată unele state modele de la care Chișinăul ar putea prelua modul de efectuare și dirijare a reformelor.
Gradul de cercetare al temei. La momentul actual procesul europenizării și al aspectelor acestuia sunt intens studiate și analizate de specialiștii occidentali, regionali-europeni, ruși și a celor din Republica Moldova.
O contribuție imensă în cercetarea procesului europinizării îl au autorii occidentali precum: Maria Green Cowles, Michael Smith, Thomas Risse, Kevin Featherstone, Claudio Radaelli, Christof Woll, Olsen. J.P. În analiza studiilor efectuate de acești autori deducem clar că experții afirmă concepția că autoritățile publice naționale trebuie să creieze condiții și să distribuie resursele necesare în procesul europenizării și totodată să realizeze reforme coerente în sectoarele de bază ale statului.
Considerații generale referitoare la procesul de europenizare sunt reflectate într-o serie de lucrări ale autorilor de talie regional-europene ca : Mihaela Lutaș, Sorin Carlea, Anca Stangiu, Liviu Voinea, Gabriela Dragan, Ioana Mureșan, Camelia Beciu, Daniel Daianu. În viziunea autorilor procesul de europenizare este strîns legat de politica de extindere a Uniunii Europene, însă acest fenomen nu trebuie confundat cu un proces spațial care implică în primul rînd adăugarea de noi teritorii la spațiul anterior format.
Printre autorii ruși care abordează tematica europenizării putem enumera: Байков А.А., Громогласова Е.С., Стрежнева М.В., Юрьева Т.В., Н.К. Арбатова, В.П. Гутник, Е.С. Хесин, Ю.И. Юданов. Autorii analizează și compară diverse forme de integrare și europinizare, și pun în discuție latura ideologică în evoluția Uniunii Europene.
Aportul deosebit în studierea integrării Republicii Moldovei în structurile europene și a procesului de europenizare este evident și în studiile autorilor autohtoni din Chișinău, astfel putem enumera contribuția a așa autori precum: Victor Moraru, Sergiu Ciumac, Victor Juc, Ion Tabîrță, Corneliu Ciurea, Cristina Morari,Iulia Gorincioi, Angela Colațchi, Svetlana Cebotari, Grigore Vasilescu. Autorii moldoveni doresc să scoată în evidență importanța integrării statului nostru, precum și particularitățile europenizării Republicii Moldova și principalele impedimente ce împiedică statul nostru spre eurointegrare.
Astfel, ce ține de procesul europenizării există o serie de lucrări care scot în evidență fațetele acestui fenomen, precum și etapele de manifestare a acestuia. Sintetizînd viziunea autorilor putem trece în revistă faptul că acest proces este destul de complex și deseori de lungă durată, mai ales dacă statul ce dorește eurointegrarea are un trecut sovietic.
Scopul și obiectivele tezei: Scopul lucrării este de a cerceta esența, manifestările și perspectivele europenizării Republicii Moldova. Pentru realizarea scopului dat au fost formulate următoarele obiective:
Analiza istoriografiei procesului de europenizare ca parte componentă a eurointegrării;
Delimitarea concepțiilor procesului de europenizare;
Identificarea metodologiei cercetării procesului de europenizare;
Evaluarea dinamicii procesului de europinizare;
Analiza manifestărilor procesului de europenizare în țările Europei de est;
Elucidarea manifestărilor și problemelor procesului de europenizare a Republicii Moldova;
Evidențierea perspectivelor europenizării Republicii Moldova în contextul eurointegrării.
Suportul metodologic al investigației. Urmărind scopul cercetării cît mai complex al obiectului investigat, în dorința atingerii graduale a obiectivelor enunțate, în calitate de suport și bază metodologică a cercetării au servit metodele:
Metoda istorică- a fost aplicată în analiza procesului de europenizare pînă la momentul actual, și totodată cu ajutorul acestei metode am putut identifica modificările care au loc la nivel regional, și necesitatea europenizării statelor și integrarea lor în diferite structuri.
Metoda comparativă- utilizată în capitolul II al lucrării, ne-a ajutat să delimităm și să analizăm principalele manifestări ale procesului de europenizare în țările Europei de est.
Metoda experimentală- a fost folosită în scopul analizei europenizării, în rîndul statelor membre a Uniunii Europene, cît și a statelor din Europa de est. Cu ajutorul acestei metode am putut identifica dinamica procesului de europenizare precum și principalele manifestări ale acestui fenomen.
Metoda inductivă- a redat în lucrarea dată relația cauză-efect, a procesului europenizării în contextul eurointegrării, a unor state membre a Uniunii Europene.
Metoda deductivă- a fost utilizată în analiza principalelor teorii vizavi de procesul europenizării, și totodată ne-a permis deducerea printr-un raționament deductiv a principalelor aspecte pozitive și negative ce țin direct de fenomenul europenizării.
Utilizarea metodelor sus menționate a făcut posibilă analiza și reflectarea principalelor obiective ale lucrării date și totodată au generat elaborarea unor concluzii și recomandări finale care au reflectat procesul de europenizare la general.
Noutatea științifică constă în faptul că autorul dezvoltă și completează abordările teoretico-conceptuale cu referire la procesul de europinizare, propunînd o serie de sugestii și recomandări asupra temei cercetate. De asemenea în lucrare a fost analizată nu doar concepția europenizării, dar și însuși procesul de europenizare al țărilor Europei de est inclusiv și Republica Moldova, ce a condus spre o analiză a întregului proces, și a pespectivelor acestuia.
Părerea autorului constă în aceea că subiectele abordate în cadrul acestui studiu ne permit să deducem un tablou general al procesului de europinizare și totodată să identificăm esența și rolul europinizării racordat la noile realități mondiale. Sub un alt aspect lucrarea dată este originală demonstrînd că societatea din țara noastră în fiecare zi se confruntă cu noi probleme care nu încetează să mai apară. Trebuie de atenționat nu numai faptul schimbărilor care au loc în configurațiile formării unei noi societăți, dar de asemenea și modul de gândire a fiecăruia, odată cu destrămarea lumii vechi au dispărut și stereotipele vechi ceea ce a dus la necesitatea de revedere a proceselor și tendințelor ce au loc în societatea din Republica Moldova în contextual internațional.
În această lucrarea am abordat analitic ultimele evenimente și am consultat sursele ce denotă tendințele de orientare a politicii externe a țării, precum și soluțiile de rezolvare a celor mai stringente probleme de la momentul actual.
Problema de cercetare. Care este esența, manifestările și perpectivele europenizării pentru Republica ?.
Obiectul de cercetare. Studiul dat ca obiect de cercetare teoretico-practic are conceptul de europenizare, racordat în practică de către Republica , axîndu-ne și pe rolul acestuia în procesul de integrare europeană.
Valoarea aplicativă. Lucrarea dată reprezintă o sursă monografică pentru cercetătorii din relațiile internaționale preocupați de procesul europinizării și a integrării europene. Rezultatele studiului pot fi folosite ca repere orientative în cercetarea ulterioara a problemelor abordate. Deasemenea, rezultatele tezei pot fi folosite în procesul didactic, ca suport teoretic și practic în cadrul cursurilor de specialitate. Materialele tezei pot constituine a țării, precum și soluțiile de rezolvare a celor mai stringente probleme de la momentul actual.
Problema de cercetare. Care este esența, manifestările și perpectivele europenizării pentru Republica ?.
Obiectul de cercetare. Studiul dat ca obiect de cercetare teoretico-practic are conceptul de europenizare, racordat în practică de către Republica , axîndu-ne și pe rolul acestuia în procesul de integrare europeană.
Valoarea aplicativă. Lucrarea dată reprezintă o sursă monografică pentru cercetătorii din relațiile internaționale preocupați de procesul europinizării și a integrării europene. Rezultatele studiului pot fi folosite ca repere orientative în cercetarea ulterioara a problemelor abordate. Deasemenea, rezultatele tezei pot fi folosite în procesul didactic, ca suport teoretic și practic în cadrul cursurilor de specialitate. Materialele tezei pot constitui un support elocvent pentru elaborarea unor lucrări științifice ulterioare (monografii, teze de an și licență), manuale, cursuri de prelegeri universitare.
Structura și volumul. Lucrarea este structurată în: Introducere care reprezintă o caracteristică generală a problemei cercetate și o inițiere în studiu; trei capitole care abordează procesul de europinizare în contextual eurointegrării; închiere unde au fost evocate concluziile și recomandările autorului; bibliografie, în care sunt prezentate bazele și fundamentul istoriografic al lucrării; anexele, ca completare a tezelor enunțate.
În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, gradul de cercetare a temei de investigare, scopul și sarcinile, suportul metodologic și teoretico-științific, noutatea științifică a lucrării, semnificația și valoarea ei aplicativă.
intitulat ABORDĂRI ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO-CONCEPTUALE A PROCESULUI DE EUROPENIZARE, prezintă: istoriografia cercetării procesului de europenizare ca parte componentă; concepția procesului de europenizare.
CAPITOLUL II. denumit MANIFESTĂRILE PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE EUROPENIZARE analizează: metodologia cercetării procesului de europenizare; dinamica procesului de europenizare; manifestări ale procesului de europenizare în țările Europei de est.
CAPITOLUL III. întitulat PROCESUL DE EUROPENIZARE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA: MANIFESTĂRI, PERSPECTIVE abordează: manifestările și problemele procesului de europenizare; perspectivele europenizării Republicii Moldova în contextul eurointegrării.
Încheierea studiului reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor, concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei, a principalelor rezultate ale investigației.
CAPITOLUL I. ABORDĂRI ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO-CONCEPTUALE A PROCESULUI DE EUROPENIZARE
Istoriografia cercetării procesului de europenizare ca parte componentă a eurointegrării
De la bun început tindem să menționăm că procesul de europenizare este unul destul de analizat la etapa actuală deoarece este un fenomen actual care se manifestă la nivel regional. Diferiți autori văd acest proces ca fiind indispensabil la momentul actual, și din aceste considerente abordează și analizează laturile principale ale acestui proces precum: ce înseamnă de fapt fenomenul de europinizare, mecanismele care sunt utilizate, domeniile de manifestare și respectiv principalele tipuri de europinizare.
Majoritatea studiilor înaintează ideia că procesul europenizării este indispensabil pentru un stat care aspiră la integrarea europeană. Deasemenea ideia este extinsă și autorii marchează faptul că comunitatea europeană are nevoie de state puternice cu o democrație consolidată, iar aceasta poate fi realizată doar prin reformarea fiecărui sector în parte în concordanță cu standardele europene.
Studiile occidentale care abordează atît integrarea europeană cît și procesul de europenizare, precum și conceptul, conotațiile fenomenului de europenizare sunt reprezentate de așa autori precum : Maria Green Cowles, Michael Smith, Thomas Risse, Kevin Featherstone, Claudio Radaelli, Christof Woll, Olsen. J.P, Arne Niemann, Tessa de Wekker.
Autorii analizează în lucrările lor definiția sau conceptul procesului de europenizare și a integrării europene. Destul de inovativ unii autori din cei menționați mai sus, abordează fenomenul europenizării, inițial punîndu-și întrebarea: ce reprezintă aceasta și care sunt pașii necesari pentru a avea rezultatele așteptate. De asemenea, autorii deduc ideia că autoritățile publice naționale trebuie ca să creieze condiții și să distribuie resurse elocvente în procesul europinizării și totodată să efectuieze reformele necesare în domeniul social. Totodată specialiștii înaintează ideia că statele precum sunt cele din Europa de est, în scopul integrării europene trebuie să puie accent pe reformele în domeniul social deoarece acesta deține un rol important în europenizarea viitoare a statului. Mentalitatea sovietică este o piedică evidentă în societățile ex-sovietice și trecerea spre o societate democratică este tragiversată de aceasta.
Un alt aspect ce necesită o evidențiere este faptul că definirea conceptului și a procesului de europinizare este practic asemănătoare la majoritatea autorilor, totuși există diferențe de abordare, mai ales în ceia ce privește manifestarea europinizării la nivel european. Experiența ne demonstrează că europinizarea variază de la un stat la altul, chiar dacă europinizarea politicilor naționale este destul de importantă, ea nu devine atotcuprinzătoare și nu are o influență omogenă în toate țările.
Astfel, atît după părerea autorilor cît și la nivel practic nu există un tipar unic dominant despre felul în care politicile UE sunt transpuse în interiorul statelor membre. Deci susținem ideia că influențele pozitive ale europinizării depind de felul cum este construit sistemul european ca autoritate, precum și de propriile trăsături naționale și de sistemul politic din fiecare stat membru.
Principala similitudine a modului de manifestare a procesului de europinizare între statele membre și cele nemembre este legat de faptul că regulile și legislația Uniunii Europene au o influență extrateritorială asupra țărilor vecine și a celor associate. Astfel, putem privi europinizarea ca un segment de răspunsuri naționale de intenități diferite în statele membre sau nemembre ale Uniunii. Diferența dintre calitatea de membru și cea de nemembru decurge din semnarea tratatului de aderare față de alinierea pur imitativă. Pentru țările nemembre este tot mai dificil să mențină reguli diferite și politici proprii acolo unde membrii UE au reglementări comune puternice.
Considerații generale referitoare la procesul de europenizare sunt reflectate într-o serie de lucrări ale autorilor români ca : Mihaela Lutaș, Sorin Carlea, Anca Stangiu, Liviu Voinea, Gabriela Dragan, Ioana Mureșan, Camelia Beciu, Daniel Daianu. În viziunea autorilor procesul de europinizare este strîns legat de politica de extindere a Uniunii Europene, însă acest fenomen nu trebuie confundat cu un proces spațial care implică în primul rînd adăugarea de noi teritorii la spațiul anterior format. Acest fenomen este mult mai complex și reprezintă în sine un proces structural deoarece fiecare etapă a extinderii presupune modificarea structurilor entității acceptate.
Totodată, în literatura de specialitate se face distincție între aderarea , ca parte a extinderii și europinizarea statelor care face parte din procesul de extindere. Astfel, aderarea reprezintă un proces formal legislativ, în timp ce europinizarea înglobează suma transformărilor politice, economice și societale care se poate dezvolta în interiorul și în afara Uniunii Europene.
Totodată, autorii tind să facă distincția între integrare europeană și europinizare. Astfel, europinizarea în viziunea autorilor reprezintă un proces de transformare și de adaptare care are loc ca urmare a dezvoltării Uniunii. Adaptarea reprezintă amestecul dintre rezistență la schimbare și flexibilitate în fața schimbarii, iar transformarea trebuie a fi înțeleasă ca o schimbare profundă apărută atunci cînd politica națională este înlocuită de cea comunitară. Astfel europinizarea și integrarea nu sunt sinonime, deoarece integrarea este sursa de transformare, iar europinizarea reprezintă deja efectul produs în toate palierile naționale ale entității, economie, politică, cultură și societate de fenomenul integraționist.
Astfel un stat în scopul integrării sale europene inevitabil trece prin procesul de europenizare. De aceia odată ce un stat aspiră de a se alătura comunității europene, acțiunile acestuia trebuie să fie rigide în reformele pe care le realizează la nivel național, iar pe de altă parte statul trebuie să fie flexibil la dirijarea primită din partea Uniunii Europene și să acționeze clar pe indicațiile primite.
De asemenea, astăzi multe studii gravitează în jurul procesului de globalizare care intensifică și mai mult raporturile dintre state și care scoate în evidență și mai mult necesitatea de colaborare și integrare la diferite sisteme. Contemporanietatea și noile realități mondiale confirmă ideia conform căreia un stat nu mai poate convețui independent de celelalte state, iar izolaționismul nu-și mai are locul în cadrul Relațiilor Internaționale.
Un deosebit aport la studierea procesului de europinizare, importanța, și actualitatea acestuia sunt redate și în lucrările autorilor autohtoni precum: Victor Moraru, Svetlana Ciumac, Victor Juc, Ion Tabîrță, Corneliu Ciurea, Cristina Morari,Iulia Gorincioi, Angela Colațchi, Svetlana Cebotari, Grigore Vasilescu.
Studiile unor autori au referință directă , astfel încearcă să abordeze parcursul european al statului nostru și relațiile divergente cu alți actori ai arenei mondiale (Federația Rusă), care nu agreează aspirațiile europene ale Republicii Moldova și depun eforturi consistente pentru a stopa elanul european al Chișinăului. Astfel, sunt identificate și principalele metode folosite pentru îngreunarea acestui proces: piața de desfacere rusă- arma economică, migranții de muncă moldoveni-arma umană, gazul importat-arma energetică, separatismul teritorial.
Totodată specialiștii mai evidențiază faptul că societatea moldovenească încă este împărțită în ceia ce privește vectorul de politică externă a Republicii Moldova. Astfel, o bună parte a populației încă trăiește cu trecutul sovietic al statului și consideră că cursul politicii externe trebuie să fie îndreptat spre est. Odată cu schimbările ce au avut loc în interiorul statului după anul 2009, o altă parte a populației aspiră spre integrarea statului nostru în structurile europene și alăturarea la o comunitate bazată pe respectarea demnităților umane, democrație și guvernarea legii.
Europinizarea statului nostru ca fost stat sovietic este în vizorul de cercetare al experților, fiind argumentată ideia conform căreia perioada de tranziție poate fi depășită doar prin aderarea și integrarea la un sistem democratic bazat pe economie de piață, drepturile omului și coexistența pașnică a tuturor statelor. Însă rezultatele ca să fie pozitive, este necesar efectuarea diferitor reforme, la nivel național. În scopul acesta Uniunea Europeană a creat un spectru larg de mecanisme și instrumente de europinizare și integrare a statelor post-sovietice. Totodată în perioada anilor de după 2000 sunt observate o serie de inițiative avînd drept scop racordarea statelor aspirante la normele și legislația europeană.
Fermitatea pozițiilor autorilor sus menționați este văzută clar în opiniile acestora referitor la vocația europeană a Republicii Moldova. Astfel, este susținută ideia conform căreia aspirațiile europene ale statului nostru au apărut imediat după cîștigarea independenței sale, iar obiectivul primordial actual se axează pe accederea în calitate de membru al Uniunii Europene. Însă Chișinăul are încă multe de realizat, mai ales ceia ce ține de sectorul economic și cel al justiției. Considerăm coerent faptul că statul nostru ar trebui să ia exemplul unor state europene care au dus cu succes reformele în aceste domenii și cu pași rapizi sau apropiat de Uniunea Europeană.
În cosecință, așa cum reiese din conținutul unei mari părți ale mass-mediei locale, nu ar fi nici o exagerare de a se constata faptul că integrarea și europenizarea a devenit sloganele zilei, ilustrînd o poziție de prim rang în agenda politică a guvernării. Chiar și în presa PCRM se întîlnește printre titlurile publicațiilor- Europa pe care noi o alegem.
O deosebită contribuție în analiza procesului de europinizare o au și autorii din Federația Rusă, printre care putem enumera: Байков А.А., Громогласова Е.С., Стрежнева М.В., Юрьева Т.В., Н.К. Арбатова, В.П. Гутник, Е.С. Хесин, Ю.И. Юданов.
Autorii tind să analizeze diferite forme de integrare și europenizare și totodată să le compare între ele. În lucrările date este vizibil și faptul că autorii țin să abordeze și latura ideologică în evoluția Uniunii Europene, precum și problemele extinderii și perpectivele acesteia. De asemenea, fenomenul și procesul europinizării este analizat din prisma politologiei externe. Unele din lucrări încearcă ca să identifice geneza și dezvoltarea conceptului de europinizare în literatura de specialitate la general și dezvoltarea acestui concept în literatura occidentală în particular.
Astfel, este reiterată ideia comform careia la mijlocul anilor 1990, existau două înterpretări majore ale acestui proces. O parte din teoreticieni asociau europinizarea cu formarea de standarde europene, iar alții au perceput acest proces ca o relocare de norme și principii aprobate de instituții supranaționale la nivel național.
Evoluția studierii procesului de europenizare în viziunea autorilor a servit și extinderea UE, în perioada 2004 -2007. Totuși în analiza practică este demonstrată eficiența europinizării unei țări din afara Europei, astfel indiferent de civilizație și caracteristicile socio-economice europinizarea acestora este mult mai puțin convingătoare decît experiența de inițiere a normelor și reglementărilor din țările candidate din Europa Centrală și de Est.
Pentru a se produce schimbări pozitive la nivel intern ca răspuns la procesul de europenizare este necesar îndeplinirea a două condiții: În primul rînd trebuie să existe o diferențiere dintre arhitectura politică internă și cea comunitară. Astfel, cu cît compatibilitatea dintre cele două sisteme național și comunitar este mai mică cu atît presiunea de adaptare este mai mare.
În al doilea rînd un rol important în relizarea reformelor pozitive o au factorii sociali din interiorul statului, astfel aceștia trebuie să răspundă presiunilor adaptaționale, provocînd schimbarea. Există două conceptualizări în ceia ce privește procesul de schimbare. Prima, sau logica convenționalismului vede fenomenul europenizării ca ă sursă de noi constrîngeri și oportunități, care conduce spre o realocare a resurselor pe plan intern. A doua, logica adaptaționalimului, vede procesul de europenizare ca o sumă de noi norme, idei, care sunt internalizate printr-un proces continuu de socializare.
Deasemenea există o serie de instrumente și aspecte care facilitează procesul de europenizare.Un rol important îl au întîlnirile oficialilor naționali cu cei comunitari, unde se culeg informații de la instituțiile europene și totodată se sensibilizează instituțiile europene cu privire la punctul de vedere național în unele chestiuni de interes comunitar. Un alt mod de a facilita procesul de europenizare este reprezentat de interacțiunea cu reprezentanții altor state, care pot duce la crearea diferitor contacte cu grupuri private de interese.
Un alt mecanism de sporire a procesului de europenizare și respectiv eurointegrarea este reprezentat de cooperarea pe diferite paliere între ministerele de resort naționale cu cele ale statelor membre UE. Această formă de coordonare cuprinde colaborarea instituționalizată interguvernamentală, departamente specializate de integrare europeană din cadrul MAE.
Trecînd în revistă experiența europenizării țărilor membre a UE, putem menționa că cursa integrării europene al Republicii Moldova este un proces continuu. Reușitele vor reieși din forța și formele de depășire a obstacolelor, precum și de voința politică a clasei politice , de implicațiile și contribuția fiecărui cetățean și indiscutabil nu în ultimă instanță de activitatea mass-mediei. Desigur că există defirențieri și tentințe diferite de adoptare a standardelor europene între state, acestea apar datorită nucleului dur al europei cel constitue acquis-ul comunitar. Acesta în cele din urmă trebuie nu doar adoptat dar și aplicat în întregime, iar obiectul negocierilor nu este constituit din acquis-ul propriu zis ci de calendarul de implimentare și perioadele de tranziție.
Suportul istoriografie este unul destul de bogat, în care există abordări atît convergente cît și divergente. Autorul a putut analiza mai multe aspecte ale europenizării, vazute de diferiți autori în mod diferit, iar în final am putut crea un tablou general al acestui fenomen.
În concluzie am putea menționa că studiile acestui proces posibil că diferă de la o regiune la alta, însă aceasta nu ne împiedică să analizăm opinii diferite și să deducem adevarul bazat pe rațiune în studiul nostru.
Concepția procesului de europenizare
Procesul de europinizare este definit ca unul de adoptare sau preluare a unui anumit model politic și economic dezvoltat în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, el poate fi privit sau analizat prin prisma științelor politice, economice, sociale, dar de regulă el implică o dimensiune culturală pregnantă.
Europinizarea, ca process care vizează statele noi membre, candidate la aderare și vecine ale UE, presupune nu numai asumarea identității și culturii europene ci mai ales preluarea treptată a modelului politic, economic, social de guvernare predominant în UE, asimilarea politicilor, structurilor economice, organizaționale, a acquisului comunitar, redefinirea identităților naționale, regionale, locale în raport cu identitatea europeană..
Unul dintre primii cercetători care a încercat să analizeze procesul europinizării a fost britanicul Robert Ladrech. În analiza europenizării, mulți autori au pornit de la definiția lui, în care europinizarea este un „proces lent care reorientează direcția și modelează politicile la nivelul în care dinamica politică și economică a Comunităților Europene devine parte a logicii organizaționale a politicii și deciziei naționale”. Perspectiva lui Ladrech distinge între conceptul de integrare de cel de europenizare. Pe scurt, integrarea europeană reprezintă procesul de cedare a suveranității de la nivel național la nivel european, iar europenizarea provoacă o schimbare internă prin deciziile adoptate la nivelul Uniunii Europene.
Goetz K, și Meyer Sahling defineau și caracterizau europinizarea ca pe un proces în care statele membre a Uniunii Europene trebuie să efectuieze reforme pentru a se adapta la politicile generale și cerințele instituțiilor supranaționale ale UE. Buller. G și Gamble. A sunt de părerea că integrarea europeană reprezintă un proces de convergență la nivelul UE, în timp ce europinizarea denotă consecințele acestui proces care poate avea un impact diferit la nivelul statului național.
Distincții între cele două concepte sunt trasate și de către Andersen și Sitter , conform cărora „integrarea europeană reprezintă ansamblul proceselor de creare a instituțiilor și politicilor comunitare, iar europenizarea definește variația impactului național al integrării”. De asemenea, europenizarea a fost interpretată ca un proces de globalizare a lumii europene, fiind contingent cu conceptul de integrare europeană, cuprinzând printre altele impactul său asupra administrațiilor naționale.
Autori precum Peters și Page aduceau în dezbatere încă din perioada anilor ’90, legătura dintre procesul europenizării și tendința generală a administrației publice de a „abandona” modelul tradițional de guvernare în favoarea modelului de guvernanță, în care autoritatea este difuză, iar actorii au roluri multiple, în special în domeniul politicilor publice.
În opinia unor autori, cum sunt F.Schimmelfenning și U.Sedelmeier, europenizarea este un proces în care statele (potențial) candidate la aderarea adoptă reglementările și standardele comunitare, definiție care are tangență cu îndeplinirea criteriului al treilea de aderare, cel al absorbției acquis-ului comunitar. Europenizarea ar putea fi mai bine definită ca un proces de modernizare complexă, inclusiv pe plan instituțional, pe baza modelului UE și sub presiunea instituțiilor europene și a altor factori exogeni și endogeni. Cerințele de modernizare reies atît din prevederile Acordurilor Europene (de Asociere), cît și din conținutul final al capitolelor de negociere a acquis-ului comunitar.
Pentru John Olsen europenizarea presupune nu numai lărgirea UE și crearea unei Europe unite și puternice, ci și dezvoltarea instituțională la nivel european, reforma instituțiilor europene, propagarea modelului instituțional european prin reglementări, structuri, norme, forme de organizare și guvernanță comunitară.
Olsen, descrie cinci posibile procese ale europenizării:
Europenizarea ca act de modificare în granițele teritoriale externe, astfel încât Continentul Europe să devină un singur spațiu politic.
Europenizarea ca dezvoltare a instituțiilor de guvernare la nivel european, cu un centru de acțiune colectivă.
Europenizarea ca penetrare centrală a sistemelor naționale și subnaționale de guvernare, ceea ce presupune o divizare a responsabilităților și a puterilor între diferitele nivele de guvernare.
Europenizarea ca export de forme de organizare politică și de guvernare, cu referire la relația cu actorii și instituțiile non-europene și la locul Europei în lumea largă.
Europenizarea ca proiect politic pentru o Europă mai puternică și unificată. Europenizarea constituie o variabilă independentă cu impact asupra proceselor, instituțiilor și politicilor publice naționale.
Tim Beichelt reduce varietatea înțelesurilor termenului de europenizare la trei modele:
1. Modelul nepotrivit (Mistfit Model) în care procesele politice și instituțiile se schimbă în legătură cu impulsurile venite de la nivelul Uniunii Europene. În acest model accentul este pus pe europenizarea ca proces de adaptare indus de către Uniunea Europeană și are la bază nepotrivirea între structurile europene și structurile interne ale statelor vizate.
Conceptul de nepotrivire exprimă compatibilitatea structurilor interne față de presiunea europenizării: cu cât este mai compatibilă, cu atât mai mare este presiunea asupra structurilor interne de a se adapta la normele europene. Concluzia noastră ar fi că acest model este premergătorul sau începutul procesului de europenizare.
2. Modelul macroproces (Macro-procces Model) în care Uniunea Europeană este văzută ca structură integrată în procesele politice interne și transnaționale dar și în instituțiile interne și externe. Acest model pledează în favoarea unei europenizări văzute ca o întrețesere de efecte reciproce rezultată din acțiunea Uniunii Europene asupra structurilor interne și din acțiunea statelor naționale asupra Uniunii Europene. Se poate remarca, că procesul de europenizare nu mai este văzut ca un proces de adaptare ci ca un proces coplet integrat în structurile interne ale statelor membre.
3. Modelul mixt este un model ce le îmbină pe cele două, mai sus prezentate. Poate fi asimilat unui proces de transformare în care europenizarea este concepută ca o condiție suplimentară a proceselor politice interne, extinzându-se asupra instituțiilor interne și asupra problemelor derivate din moștenirile istorice și de civilizație a statelor membre.
T.Risse, M.Cowles și J.Caporaso văd europenizarea ca un proces de consolidare instituțională la nivel european, care poate însemna și posibilitatea de a alege între diferite forme de organizare și guvernare. Desigur că alternativele sau opțiunile de dezvoltare instituțională la nivel comunitar trebuie să aibă în vedere atît costurile lor (inputurile) cît mai ales efectele sau rezultatele lor (outputurile). Orice aranjament instituțional trebuie sprijinit de toate statele membre, nu numai de catre cele mari, și trebuie sa fie în mare masură avantajos pentru acestea.
Din punctul de vedere al acestor autori fenomenul european a fost caracterizat în primul rînd de crearea unui nou centru de putere la nivel european, ale cărui aspecte și dinamici constituie punctul principal. Deși, se acceptă că apariția acestui nou centru de putere prin politici obligatorii modelează ceea ce se întămplă la nivel intern, centrul atenției fiind modalitățile în care nivelul european influențează ceea ce se întămplă la nivel intern, dar nu intră în analiza amănunțită a efectelor și extinderii exacte.
În afară de diferențele în ceea ce privește punctele centrale ale studiilor europinizării, autorii sunt de acord asupra faptului că procesele, politicile, ideile, culturile au impact ce variază în funcție de țară, după cum au impact în aceiași țară în funcție de domeniu.
Ian Bache, Andrew Jordan au făcut distincție între europenizarea directă bazată pe impactul țintit al inițiativelor comunitare, și europenizarea indirectă bazată pe impactul neintenționat al inițiativelor comunitare. Cei doi fac distincție între europenizarea voluntară, realizată de actorii cheie interni prin adoptarea acquisului comunitar intr-un anumit domeniu și europenizarea coercitivă, careia i se opun actorii cheie interni și reprezintă adoptarea forțată a unor politici/practici comunitare.
Claudio Radaelli definea europenizarea ca fiind “ procesul de construcție ,difuziune și instituționalizare a unor reguli formale și informale ,a procedurilor și paradigmelor politice, a modalităților de a face lucrurile ,precum și a normelor și credințelor comune care sunt întîi definite și consolidate în formarea politicii comune a Uniunii Europene și apoi sunt încorporate în logica discursului politic intern (național și subnațional) a structurilor politice și a politicilor publice”.
Există o varietate de sensuri conferite conceptului de europenizare. Radaelli indică trei tipuri de europenizare: negativă (integrarea economică prin care noilor state membre li se impun reguli prohibitorii pentru a atinge criteriile de convergență economică), pozitivă (integrarea europeană) și de cadru (modificarea credințelor și așteptărilor actorilor naționali).
În încercarea de a gasi o tipologie a europenizării Kevin Featherstone a realizat o cercetare bazată pe modul și pe contextul în care termenul de “europenizare” apărea în presă în perioada 1981-2001; din cele 116 publicații academice doar 4 % făceau referiri la termenul de europenizare la începutul anilor ‘ 80 și cuprindeau în general aspecte de politică externă. La polul opus 23 % dintre articole au fost publicate între 1990 și 1995 pe domenii variate .În aceste din urmă publicații termenul de “europenizare” era aplicat la patru categorii:
– europenizarea vazută ca și proces istoric, ca proces de difuziune culturală, ca și proces de adaptare instituțională și în final de adaptare a politicilor.
Dacă primele două înterpretări sunt mai puțin legate de efectul direct al politicilor ce emană de la Uniunea Europeană ,ultimele două categorii sunt strîns legate de impactul pe care îl are comunitatea europeană.
Europenizarea ca proces istoric –Europenizarea are sensuri diferite in istoria modernă ; se referă la “exportul de autoritate europeană și la normele sociale : controlul imperial, organizarea instituțională, practicile sociale ,aspectele culturale ,valorile și comportamentul.”
Europenizarea este un termen folosit de istorici pentru a descrie exportul de norme culturale și de modele. Puteri imperiale ca Marea Britanie, Franța, Portugalia au atașat misiunii lor de civilizare a popoarelor răspandirea de tradiții, norme și obiceiuri europene.
Difuziune culturală transnațională .Implică raspandirea normelor și valorilor culturale identitare ,a modelelor de comportament transnaționale din interiorul continentului european.
Adaptare instituțională. In zilele noastre termenul de europenizare este în mod frecvent asociat cu procesul de adaptare la presiunile ce emană direct sau indirect din partea Uniunii Europene. Implică și felul în care instituțiile administrației publice centrale și-au asumat obligațiile de membru al Uniunii.
Termenul de europenizare a mai fost identificat cu adaptarea actorilor instituționali la normele și standardele europene în politica internă ,precum și cu transformările de la nivelul actorilor non-guvernamentali. Adaptarea politicilor și a procesului politic sub constrîngerile Uniunii Europene, implică o adaptare instituțională în sens larg la diferite niveluri ca raspuns la dinamica procesului de integrare.
În cadrul studiilor dedicate europenizării pot fi identificate două abordări distincte:
Abordarea de sus în jos “top-down approach,” specifică mai ales lucrărilor publicate între anii 1970-1980, și care se caracterizează prin accentul pus pe presiunile exercitate de U.E. asupra statelor membre. Abordarea de “jos în sus “ buttom –up cluster”- este specifică analizelor realizate dupa 1990, care se caracterizează prin faptul că analiza procesului începe și se termină tot la nivelul actorilor naționali. O trasatură interesantă a acestei abordări o reprezintă modul în care reușește să folosească și să îmbine conceptele și teoriile existente, cele mai semnificative importuri fiind venite dinspre politicile comparate și analiza politică.
Astfel, europenizarea, ca și efect al integrării semnifică schimbare, adaptare, dezvoltare și construcție a statelor în interiorul structurii comunitare. Un rol semnificativ în procesul de europenizare îl are schimbarea. Europenizarea implică asimilarea internă a politicilor europene precum și o instituționalizare specifică. Europenizarea nu trebuie confundată cu armonizarea, ea nu este convergentă , acesta fiind o consecință a europenizării. Europenizarea încurajează schimbarea în timp ce armonizarea reduce diversitatea .
Europenizarea nu este integrare politică, deși statele își unesc forțele pentru a construi instituții supranaționale. Acest proces nu ar exista fară integrarea europeană, ea reprezintă fundamentul pe baza caruia se desfașoară acest fenomen și își produce efectele. Ceea ce interesează în mod deosebit este rolul instituțiilor interne în procesul de adaptare la politicile Uniunii”.
Politica europeană rezultă dintr-un cumul de factori : conflict, negociere, mimetism , difuziune și interacțiune a actorilor naționali. Europenizarea fiind un proces cu doua sensuri, pe o parte statele membre își fac cunoscute preferințele prin intermediul negocierilor și pe altă parte primesc deciziile Uniunii, politicile “meniului” european, de aceea europenizarea este un proces ciclic și nu un mecanism inchis.”
Pentru Agh Attila europenizarea statelor candidate presupune un proces ce se desfășoară în două etape: europenizarea anticipativă ca democratizare generală (perioada de după revoluțiile anticomuniste) și o europenizare ce presupune adaptarea la cerințele Uniunii, prin condiționalitatea respectării criteriilor de și Madrid ce aduc cu sine presiunea Uniunii pentru transformări interne.
Iulia Gorincioi menționa că fenomenul de europinizare include aprofundarea dialogului dintre Uniune Europeană și statele candidate, iar acest proces sporește procesul de democratizare și de familiarizare a societății cu normele și principiile europene. Totodată acest proces pentru statele ex-sovietice înseamnă și ridicarea potențialului economic, ridicarea nivelului de trai, îmbunătățirea calității democrației și a statului de drept.
Ce ține de procesul de eurointegrare al Republicii Moldova Grigore Vasilescu menționa că acesta este unul din cele mai importante priorități ale politicii interne și externe ale statului nostru care include o serie de eforturi și demersuri atît pe plan intern cît și extern. Totodată, eforturile Chișinăului în procesul de europinizare și în final eurointegrare sunt tot mai vizibile la momentul actual. Astăzi sunt tot mai evidente rezultatele diplomației moldovenești, printer care putem menționa: semnarea acordului de asociere cu UE, liberalizarea regimului de vize.
Cristina Morari menționa că pentru Republica procesul de europenizare are o importanță majoră. Pentru a aspira la calitatea de membru al Uniunii Europene statul nostru trebuie să se acomodeze la normele și principiile comunității europene, iar în acest context un rol important îl are ajustarea Republicii Moldova la criteriile și principiile de mai menționează și faptul că pentru statele ex-sovietice, inclusiv Republica procesul de europenizare este unul dificil, deoarece este necesar de racordat sistemul politic, economic, social, juridic, cultural la politicile instituționale ale Uniunii Europene.
Sintetizând diversitatea definițiilor regăsite în literatura de specialitate, observăm că cei mai mulți autori înțeleg și utilizează conceptul de „europenizare” sub una din următoarele forme: europenizarea reprezintă un proces incremental de reorientare a politicii, în funcție de gradul în care dinamica politică și economică a Comunității devine parte a logicii organizaționale a politicii naționale și a procesului național de elaborare a politicilor publice; europenizarea constituie un proces prin care domenii importante ale politicilor naționale devin subiect al procesului decizional comunitar; europenizarea reprezintă un set de procese prin intermediul cărora dinamica politică, socială și economică devine o parte a logicii discursului și identității naționale, a structurii politice și a politicilor publice naționale.
Concluzii
Analizînd istoriografia procesului de europenizare, cît și baza conceptuală a acestuia putem concluziona că există o gamă destul de extinsă de autori ce abordează fenomenul și procesul europinizării. Totodată în analiza istoriografiei și a concepției de europinizare putem menționa că statele trebuie să fie pregătite să efectuieze reformele necesare și totodată să creieze condiții și să distribuie resursele necesare în procesul europinizării.
Putem deasemenea reitera din seria de noțiuni vizavi de conceptul de europienizare, că aceasta reprezintă o varietate de procese prin intermediul cărora dinamica politică, socială și economică devine ca o prioritate a statului, structurii politice și a politicilor publice naționale. La nivel practic acesta reprezintă asimilarea de către un stat a principalelor politici europene îndreptate spre reformarea principalelor domenii interne la un nivel mai înalt atît de funcționare cît și de încredere din partea societății.
Astfel europenizarea ca efect al integrarii necesită schimbare, adaptare, dezvoltare și construcție a statelor în interiorul structurii comunitare. Un loc important în acest proces îl are schimbarea, care implică o asimilare internă a politicilor europene și o instituționalizare specifică. Elocvent în concluzie ar fi să menționăm faptul că procesele, politicile, ideile, culturile au impact asupra procesului de europinizare, și acestea variază în funcție de țară, și în funcție de domeniu.
Europenizarea, ca proces care vizează statele noi membre, candidate la aderare și vecine ale UE, presupune nu numai asumarea identității și culturii europene ci mai ales preluarea treptată a modelului politic, economic, social, de guvernare predominant în UE, asimilarea politicilor, structurilor economice, organizaționale, a acquisului comunitar, redefinirea identităților naționale, regionale, locale în raport cu identitatea europeană.
CAPITOLUL II. MANIFESTĂRILE PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE EUROPENIZARE
2.1 Metodologia cercetării procesului de europenizare
În istoriografia cercetării procesului de europenizare autorii concep diferite metode de analiză a acestui fenomen, care deduc clar nu doar definiția noțiunii și aspectele europenizării, dar și condițiile de realizare practică a acestuia, mecanismele, formele, domeniile, și posibilele rezultate în dependență de entitate.
Metodologia folosită în lucrările autorilor ce constituie baza istoriografică a lucrării date se creiază pe dimensiunea cauză-efect a metodei inductive. Prin această metodă autorii doresc să scoată în evidență procesul de europinizare a unor state membre deja a Uniunii Europene, schimbarile efectuate, și racordarea politicilor statale la cele comunitare.
Cu ajutorul metodei istorice teoreticienii au putut evolua schimbarile care au avut loc la nivel de comunitate europeană, cît și a statelor aderante și deja membre ale Uniunii Europene. Astfel, în acest paragraf se analizează procesul de europenizare a Germaniei și a Irlandei. Metoda istorică nea servit drept suport în analiza dinamicii procesului de europenizare cît și a fenomenului europenizarii în statele europei de est.
Prin extindere, în Uniunea Europeană au intrat țări cu nivele diferite de dezvoltare economică și socială, și astfel, Comunitatea Europeană și-a asumat toate problemele rezultate din deosebirile dintre membrii ei. Particularitatea locală a europenizării este conferită de raporturile dintre noii și vechii membri ai Uniunii Europene din perioada preaderării. Înainte de integrarea altor țări, Comunitatea Europeană era alcătuită din economii puternice și democrații consolidate. Treptat, au fost admise țări cu un nivel mai scăzut de dezvoltare – Grecia, Portugalia, Spania –, iar în 2004 și 2007 au aderat țări europene din Centrul și Estul Europei considerate semi-perifice sau periferice.
Uniunea Europeană a decis parametrii ce ar urma să fie atinși de țările Centrale și Est-Europene pentru a deveni membre, fără a impune o discriminare între ele. În principiu, toate țările europene, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, au fost acceptate ca potențiali membri.
Ideea dominantă a studiilor despre europenizare trimite la afirmarea că odată cu aderarea , s-ar declanșa procesul de europenizare care se va exercita asupra întregii societăți, avându-se în vedere că Uniunea Europeană este o structură diferită de cea a statelor componente. Europenizarea cunoaște noi dimensiuni odată cu fiecare nou intrată în Uniunea Europeană, cu toate că țările candidate sau recent integrate în Uniunea Europeană „sunt preocupate în primul rând de implementarea noilor reglementări” .
Toate țările din Uniunea Europeană cunosc europenizarea, fiindcă acest proces nu este doar o simplă translare a valorilor, normelor și practicilor țărilor fondatoare în cadrul național al țărilor care au aderat mai târziu. Indiscutabil, pentru noile state membre aderarea înseamnă profunde schimbări în structura instituțiilor naționale și în practicile politice interne, urmare a îndeplinirii standardelor Uniunii Europene. Adoptarea lor oficială nu este același lucru cu punerea lor în aplicare. Directivele și regulamentele adoptate de Uniunea Europeană încă de la începuturile sale, în 1957, ar acoperi aproximativ 100.000 de pagini. Pentru cetățeanul european este imposibil să cunoască toate deciziile forului european după care el ar trebui să-și ghideze comportamentul propriu.
Uniunea Europeană este înțeleasă ca un complex de societăți multiculturale, o comunitate bazată pe valori și drepturi a cărei formă de guvernare este federația multiculturală și democratică, un spațiu de flux în care circulația bunurilor, oamenilor, semnelor și informațiilor duce la apariția unor noi practici sociale, un imperiu neo-medieval în care autoritatea și suveranitatea specifice în contexte instituționale diverse facilitează existența identităților multiple, un complex social care este construit pe rețele, un spațiu comun și o civilizație comună. Uniunea Europeană este alcătuită din cel puțin trei grupuri de țări sau lumi ale adecvării statului național la cerințele Uniunii Europene:
1. lumea respectării legii (world of low observance);
2. lumea politicii domestice (world of domestic politics);
3. lumea neglijării (world of neglect).
În primul grup se plasează Danemarca, Suedia și Finlanda, țări care prin decizii și acțiuni proprii adoptă rapid directivele Uniunii Europene. În al doilea grup sunt incluse , Olanda și Marea Britanie, țări unde s-a adoptat poziția de rezistență și amânare a directivelor Uniunii Europene cu care ele nu au fost de acord. În al treilea grup intră Grecia și Portugalia, țări care întârzie să adopte directivele Uniunii Europene.
Procesul de integrare europeană a readus în actualitate teoria centru– semi-periferie–periferie. Țările europene sunt văzute ca țări în tranziție, de la centrul Europei întruchipat de Occident, prin semi-periferia europeană (Europa Centrală, țările baltice) la țările din periferia Europei (Europa de Est și Europa de Sud-Est). În realitate, europenizarea este neuniformă, inegală din cauza existenței în Uniunea Europeană a mai multor : vechea Europa și Noua Europa, Europa din zona euro sau Europa din spațiul Schengen. Uniunea Europeană este eterogenă și după criteriul tradiției democratice, ea fiind un spațiu al democrației multiple.
Cu toate că este dificil de a efectua o diferențiere între integrare europeană și europinizare, ca urmare a multor contraverse apărute cu posibilele înțelesuri ale acestor concepte, totuși în urma analizei opiniei și metodelor diferite de abordare a acestora am putea reda conținutul acestora în felul următor:
Integrare europeană și europenizare
Anexa 1. Integrare Europenă și Europenizare
Relația dintre europenizare și integrarea europeană este una interactivă, elementele de inter-relaționare afectând distincția dintre variabila dependentă și cea independentă. Reprezentarea grafică a acestei relații poate îmbrăca forma din figura de mai jos:
Anexa 2. Relația dintre procesul de integrare europeană și europenizare.
După această lucrare europenizarea prin intermediul condițiilor de aderare este unul din cele mai redutabile instrumente ale puterii de transformare a Uniunii Europene.
Dar dincolo de aceasta, europenizarea se referă la procesele de construcție, transmitere și instituționalizare a regulilor formale și informale, procedurilor, paradigmelor, politicilor, stilurilor, „felului de a face lucrurile”, a credințelor și normelor comune care sunt inițial definite și consolidate în luarea hotărârilor la nivelul UE, iar apoi încorporate în logica discursului intern, a identităților, a structurilor politice și a politicilor publice din fiecare stat membru sau a celor în curs de aderare.
În continuare identificăm cinci rezultate posibile ale procesului de europinizare:
Inerție: absența schimbărilor în special manifestată prin intîrzierea derectivelor aflate în implimentare.
Absorbție: adoptare în care se schimbă forma dar nu și conținutul proceselor și politicilor.
Acomodare: statele acomodează procese, politici, și instituții fără a schimba elemente esențiale.
Transformare: se manifestă în momentul schimbării reale a intituțiilor și procesele politicii.
Retrenchment: europenizarea poate să producă efecte adverse, în sensul că o anumită politică poate devein la nivel național mai puțin europeană.
Aceste cinci rezultate ale europinizării pot fi măsurate prin intermediul următoarelor elemente: 1. Interacțiune: relația de putere dintre instituții. 2. Vigoare: cît de puternice sunt instituțiile pe baza structurii consultative, a tehnologiei de politică îmbunătățite și a structurilor birocratice trainice. 3. Echilibru: este elocvent ca instituțiile să dezvolte un mecanism de echilibru care se activează în cazul în care instituția se confruntă cu o situație neîntîlnită pînă atunci sau în cazul unei crize. 4. Dicurs: formează reguli, practice și valori și produce legitimitate.
Înțelegerea acestui proces, ca și a complexității multor alte procese care au loc în cadrul UE, este de multe ori o provocare nu numai pentru oamenii de rând, dar și pentru analiști, specialiștii în domeniu și pentru practicieni. Pentru a simplifica percepția asupra acestor lucruri vom răspunde la trei întrebări fundamentale legate de europenizarea realizată în statele membre:
Unde afectează UE statele membre (sau care sunt dimensiunile schimbării interne)?
2. În ce mod afectează UE statele membre (sau care sunt mecanismele schimbării interne)?
3. Care este efectul UE asupra statelor membre (sau care este rezultatul schimbării interne)?
Vom aborda pentru început cazul Germaniei, care prin deschiderea elitelor germane spre transferul de suveranitate națională spre Bruxelles, nivelul ridicat de sprijin public pentru principiul de bază al integrării, precum și relativa ușurință a coordonării dintre comunitățile naționale și supranaționale de stabilire a politicilor, devine un caz clasic de realizare a unei „europenizări”, într-un stat puternic afectat după al Doilea Război Mondial de efectele nazismului, totalitarismului și experienței traumatizante cauzate de război și dezbinare statală.
Prima și cea mai remarcabilă dovadă de europenizare a Germaniei a fost cea instituțională, dovezi clare și nesurprinzătoare ale acestui proces fiind omniprezente în toată birocrația federală germană: cancelaria și ministerele federale au creat unități europene și, în unele cazuri, departamente întregi dedicate evaluării, monitorizării, coordonării și implementării problemelor și politicilor europene; landurile germane au început să țină cont de dimensiunea europeană prin stabilirea unor reprezentanți sau chiar quasi-ambasade pe lângă UE, în scopul monitorizării și al influențării procesului politic, în domenii de importanță majoră, cum ar fi politica regională și de concurență, ministerele landului au început să instaleze unități și diviziuni europene, iar în unele cazuri, guvernele landurilor au creat chiar ministere europene care să controleze formularea și coordonarea politicilor europene la nivel de stat.
Integrarea europeană a cauzat reforma și la nivelul Constituției naționale, a determinat europenizarea societății civile, grupurile germane de interes dezvoltând o capacitate importantă de influențare a procesului politic european, folosind adeseori rețelele naționale de politică pentru a putea modela și a face față inițiativelor politice ale UE. Partidele politice germane s-au conformat la rândul lor procesului politic european și chiar dacă am rămas în mod fundamental actori naționali, a căror orientare și bază sunt ferm ancorate în contextul intern, dinamica de partid a rămas fundamental proeuropeană, consensul tuturor partidelor asupra acestui punct de vedere rămânând intact.
Într-un cuvânt, interiorizarea „europenizării” a constituit cheia de succes a transformării Germaniei după războiul mondial, acest fapt contribuind la reabilitarea statutului internațional al noii Germanii, într-un sens pur practic și instrumental, și tot europenizarea a contribuit la regăsirea identității politice a țării. Din acest punct de vedere nu există asemănare cu drumul parcurs de Germania Federală începând cu 1949, în care un stat expus efectelor contextuale ale Europei să renască pentru a deveni în sine purtătorul „europenizării”.
La celălalt pol al analizei efectelor europenizării se află Irlanda, un stat apropiat de cazul R. Moldova, a cărui experiență de integrare europeană este ajutătoare la înțelegerea puterii de transformare a UE asupra țărilor mici. Când Irlanda a devenit membră, în 1973, era o țară săracă, rurală, conservatoare și aflată dintotdeauna la periferia continentului european sau chiar în afara lui. Considerându-se țară neutră, ea a dorit să devină stat membru pornind de la un consens al elitelor care avea ca obiectiv deschiderea sistemului intern, în principal al economiei naționale, către concurență și liberalizare.
În anul 1961, când Irlanda a făcut prima cerere pentru aderare, CEE a fost utilizată și acceptată ca un argument extern pentru modernizare, iar aderarea a fost pentru această țară legată de proiectul național de modernizare. La toți indicatorii – șomaj, inflație și deficituri bugetare – Irlanda a deținut o perioadă îndelungată ultima poziție în statisticile UE. Începând cu anii 1980 Programul pentru refacerea națională, negociat în contextul progreselor de europenizare și al nevoii ca țara să se adapteze cererilor integrării economice, a transformat radical Irlanda, ea ajungând să depășească începând cu anii 1990 partenerii europeni în dezvoltarea economică, asigurarea locurilor de muncă, creșterea exporturilor, de rând cu țările bogate din Europa.
Europenizarea – fie puternică sau slabă – are un impact asupra fiecărei componente a sectorului public din cadrul statelor membre și candidate. Regiunile și administrația publică sunt cu siguranță sub impactul europenizării, datorită necesității de a respecta normele aferente implementării Politicii Regionale și de Coeziune.
După cum a fost menționat, trebuie să existe un grad de nepotrivire între ordinea internă a statelor membre și cerințele Uniunii pentru ca schimbarea să se producă. Indiferent de statul membru, gradul de nepotrivire dintre politicile regionale și cerințele UE este considerabil în cazul Politicii Regionale și de Coeziune, deoarece pentru a atinge obiectivele politicii la nivelul Uniunii, proiectele finanțate prin Instrumentele Structurale trebuie planificate, selectate, contractate și apoi implementate conform cerințelor Comisiei Europene. Pentru a implementa această politică la nivel național, fiecare stat membru trebuie să creeze un cadru instituțional specific, care nu există inaintea obținerii calității de stat membru al UE.
În opinia unor cercetători europenizarea este o condiție necesară în scopul integrării europene. Astfel, Constantin Schifirneț în lucrarea Europenizarea societății romînești și mass media prezintă argumente ce țin despre importanța europenizării în contextul eurointegrării. Deci conform expertului europenizarea întărește mecanismele de elaborare și aplicare a politicilor instituțiilor europene, acționînd pentru schimbarea cadrului instituțional național, ceia ce duce la o apropiere considerabilă de comunitatea europeană și sporește procesul integrării. Totodată autorul menționează că UE a decis deja parametrii ce ar urma să fie atinși de țările centrale și est-europene pentru a devein membre, fără a crea vreo discriminare între ele, ceia ce determină ca toate țările europene indiferent de nivelul lor de dezvoltare să devină potențiali membri. Sintetizînd opinia autorului putem deduce clar că Uniunea Europeană a stabilit condiții necesare de înfăptuit pentru fiecare stat care aspiră la integrarea europeană, astfel aderarea și alăturarea la comunitatea europeană se realizează direct prin reușitele racordării sistemului național la cel european.
Deasemenea Leonid Litra în articolul ideea europenizării trebuie să fie promovată fără întreruperi și abateri menționează că Republica a făcut pași importanți în ultimii patru ani de guvernare, care au generat rezultate bune cum ar fi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, semnarea Acordului de Asociere și punerea lui în aplicare. Toate acestea demonstrează că statul nostru se află în etapa de pregătire spre integrarea europeană, iar procesul europenizării este indispensabil acesteia.
2.2 Dinamica procesului de europenizare
Extinderea este instrumentul principal prin care UE lărgește zona de pace, prosperitate și stabilitate spre noi state, contribuie la reunificarea continentului, își extinde piața comună, devenind mai competitivă pe arena mondială și mai pregătită pentru a face față presiunilor globalizării, și își consolidează rolul de actor internațional.
Conform Tratatului UE, „orice stat european poate depune cerere de aderare ” , iar „Uniunea este fondată pe principiile libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului și libertăților fundamentale și supremației legii, principii împărtășite de toate statele membre”. Astfel, pentru a putea adera , un stat trebuie să îndeplinească criteriile de aderare, cunoscute și sub denumirea de „criteriile de ”. În iunie 1993, Consiliul European de a trasat bazele pentru procesul de extindere spre est al UE, declarând că “statele asociate ale Europei Centrale și de Est vor deveni membre ale UE dacă doresc acest lucru” și definind criteriile de aderare.
Potrivit acestor criterii, pentru aderare un stat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Criteriul politic: stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, supremația legii, drepturile omului și respectarea și protecția drepturilor minorităților. De la intrarea în vigoare a Tratatului de , aceste criterii au fost proclamate principii constituționale ale UE și reiterate în Carta cu privire ale UE proclamată în decembrie 2000. Criteriul politic presupune existența unor instituții democratice stabile și funcționale (parlament, executiv, justiție), dar și exercitarea în practică a drepturilor și libertăților omului.
Criteriul economic: existența unei economii de piață funcționale și capacitatea de a face față competiției pe piața internă a UE.
Criteriul acquis-ului: capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare. Acest criteriu presupune adoptarea și aplicarea legislației europene, cunoscute și sub numele de „acquis communautaire”. Consiliile europene ulterioare, în particular cel de din 1995, au subliniat importanța nu doar a transpunerii acquis-ului în legislația națională, dar și asigurarea aplicării eficiente a acestuia prin intermediul unor structuri administrative și juridice adecvate. Deseori, la aceste trei criterii se mai adaugă unul, care ține de gradul de pregătire al UE de a accepta noi membri.
Experiența reală a europenizării variază de la un stat la altul , deși europenizarea politicilor naționale este importantă , ea nu devine atotcuprinzatoare și nu are o influență omogenă în toate țările. De aici, rezultă faptul că nu există un tipar unic dominant despre felul în care politicile U.E. sunt transpuse în interiorul statelor membre. Se poate susține că influențele pozitive ale europenizării depind atît de felul cum este construit sistemul european ca autoritate, cît și de trasaturile proprii , naționale și de sistemul politic din fiecare stat membru.
Fiind un proces cu doua sensuri, a permis adoptarea de către țări în moduri diferite atăt față de statele membre cît și în cazul statelor aspirante. Principala similitudine a modului de manifestare a procesului de europenizare între statele membre și cele nemembre, sunt legate de faptul că regulile și legislațiile Uniunii Europene au influență extrateritorială asupra țărilor vecine și a celor asociate.
Astfel , putem privi europenizarea ca un spectru de răspunsuri naționale de intensități diferite în statele membre sau nemembre ale Uniunii. Astfel diferența dintre calitatea de membru și cea de nemembru decurge din semnarea tratatului de aderare față de alinierea pur imitativă. Pentru țările nemembre a devenit din ce în ce mai dificil să mențină reguli diferite și politici proprii acolo unde membrii U.E. au reglementări comune puternice. În pofida similitudinilor și tendinței de adoptare a standardelor și reglementărilor Uniunii , exista diferențieri, atît între state cît și la nivelul continentului. Aceste diferentieri apar în primul rand datorită faptului „ nucleul dur ( U. E. 15 )” al Europei construiește acquis-ul comunitar , în timp ce țările candidate, incluzand aici și noile state membre, doar îl aplică. Acquis-ul comunitar trebuie adoptat în intregime de candidați , iar obiectul negocierilor nu il constituie acquis-ul propriu-zis ci calendarul de implementare și perioadele de tranziție.
Dacă în cazul „ nucleului dur al Uniunii” , nu exista o relație de echivalență între europenizare și convergență, armonizare sau integrare politică, perspectiva se schimbă în cazul statelor care au aderat recent. În statele din estul continentului europenizarea se produce mai mult în sensul convergenței. Principalele motive pentru aceasta diferență constau în faptul că „ viteza schimbării este mult mai mare în est decît în vest, procesul de aderare este mult mai rapid decît era în urmă cu două-trei decenii.
Deschiderea țărilor membre și candidate către Uniunea Europeană a fost mult mai mare decît în cazul nucleului dur al U.E. În procesul de transformare post-comunistă a fost mai ușor sa se preia acquis-ul comunitar și să se accelereze reformele facînd apel la experiența U.E. Lipsa unor instituții și reforme inerente a altora a redus substanțial rezistența instituțională la schimbarea provocată de europenizare .
În ceea ce privește impactul Uniunii Europene asupra statelor membre, mai precis asupra elaborării politicilor publice și aranjamentelor instituționale interne, Christoph Knill și Dirk Lehmkuhl susțin relevanța a trei mecanisme prin care se realizează acest impact: integrarea pozitivă, integrarea negativă, integrarea-cadru.
Un prim mecanism, integrarea pozitivă, se întâlnește atunci când Uniunea prescrie un model instituțional explicit pe care statele membre sunt obligate să îl preia. Astfel, acestea dețin un grad foarte scăzut de putere discreționară în ceea ce privește alegerea instrumentelor prin care cerințele Uniunii să fie implementate, exemplul cel mai elocvent, analizat de autori, fiind politica europeană de mediu.
Un al doilea mecanism, integrarea negativă, apare când regulile interne ale jocului politic sunt influențate, modificate, schimbându-se distribuția puterii și resurselor între actorii statului membru. Nu există un model explicit oferit de Uniunea Europeană pentru ca statul membru să atingă anumite cereri. Schimbarea se produce datorită redistribuției puterii și capacității actorilor de a folosi oportunitățile determinate de politicile europene. Claudio Radaelli susține că diferența principală dintre integrarea pozitivă și cea negativă este prezența sau absența modelului promovat de Uniune. Odată ce modelul există, în cazul integrării pozitive, se poate determina și gradul de nepotrivire dintre cerințele UE și ordinea internă a statului membru sau candidat, persiunile adaptative fiind foarte puternice în acest caz.
Cel de-al treilea mecanism, integrarea-cadru, considerat de autori cel mai slab dintre cele trei mecanisme, nu presupune nici prescrierea de către UE a unor modele instituționale explicite, nici nu oferă oportunități sau constrângeri actorilor naționali, ci afectează ordinea internă în mod indirect, prin modificarea credințelor și așteptărilor actorilor naționali, care, la rândul lor, determină modificări de preferințe sau strategii și adaptare instituțională.
În literatură s-a mai conturat o perspectivă privind mecanismele europenizării, Annette Elisabeth Töller susținând existența altor trei asemenea mecanisme: europenizarea prin adaptare, europenizarea prin învățare și europenizarea prin evaziune. Înainte de a analiza mecanismele enunțate, Töller anunță necesitatea luării în calcul a anumitor elemente: impulsul de la nivelul Uniunii Europene, procesul formulării politicilor la nivelul statului membru, asupra căruia impulsul are o influență și rezultatul (output-ul) politicilor ca efect al influenței impulsului.
Europenizarea prin adaptare antrenează schimbări în politicile publice naționale datorită politicilor Uniunii ce presupun transpunerea în ordinea internă a directivelor, regulamentelor sau deciziilor Uniunii, sub sancțiunea Curții Europene de Justiție. În cazurile în care există o diferență majoră între cerințele Uniunii și situația statului membru, obligația de a respecta dreptul comunitar determină adaptarea la cerințele UE .
Europenizarea prin învățare se reduce la schimbarea ordinii interne a statului membru de către actori ai Uniunii (spre exemplu Comisia) prin modificarea percepțiilor și credințelor actorilor naționali, prin resocializarea acestora în credințele și percepțiile actorilor europeni. Deși credințele, valorile și percepțiile nu înlocuiesc rolul puterii, acestea pot (și sigur) influența percepția actorilor a propriilor preferințe și interese, ceea ce le poate slăbi sau întări puterea. Acest mecanism nu presupune o obligație sub iminența unei sancțiuni, de aceea poate fi considerat un mecanism mai slab. Însă acest fapt nu înseamnă că nu este des întâlnit.
Europenizarea prin evaziune se întâlnește în situația în care, datorită lipsei unor reglementări explicite la nivelul Uniunii, statul membru, prin actorii interni, găsește căi de ocolire a formelor legale tradiționale de a atinge un obiectiv, bazânduse, însă, pe cooperare, pe înțelegeri care rezolvă o problemă astfel încât să nu poată fi contestată la nivel comunitar din punct de vedere al legalității. Puterea discreționară a statului membru este, în acest caz, foarte ridicată.
Se pot observa anumite corespondențe între aceste două tipologii ale mecanismelor europenizării, ceea ce evidențiază complementaritatea acestora și necesitatea de a le integra pentru a analiza și explica situațiile empirice. Integrarea pozitivă se aseamănă cu europenizarea prin adaptare, integrarea-cadru cu europenizarea prin învățare, iar europenizarea prin evaziune completează mecanismul integrării negative, înaintat de Knill și Lehmkuhl.
Prin prisma procesului de adaptare și armonizare, europenizarea se poate realiza atît prin cunoștințele dobandite din experiența sau practica experimentală, cît și prin cunostințele obținute prin selecția competitivă. Schimbările instituționale pe baza practicii experimentale sunt un raspuns la formele alternative ale organizării și guvernanței naționale și au în vedere experiența de succes a unor state în domeniul respectiv. Modelele de reformă instituțională bazate pe selecția competitivă sunt expresia procesului de schimbare propriu zis, numai cele mai eficiente instituții reușind să reziste în fața schimbărilor. Se poate vorbi de compatibilitatea aranjamentelor instituționale la nivel comunitar cu cele la nivel național, unde există o diversitate structurală evidențiată de condițiile de guvernare relativ diferite și de modele instituționale diferențiate.
Întrebarea care se poate pune este urmatoarea: cît de rezistente sunt la schimbare modelele instituționale naționale și cum reacționează ele față de schimbările și presiunile de la nivel european? March si Olsen consideră că guvernele și sistemele administrative din statele membre s-au adaptat diferit la presiunile pe linia reformei instituționale, în funcție de resursele și tradițiile proprii (dependenta de cale). H.Sjursen crede că europenizarea nu se limitează doar la schimbări de natură structurală și politică ci se extinde și asupra sistemului de norme și valori și asupra identităților naționale. Valorile europene sunt filtrate prin prisma tradițiilor interne, a instituțiilor existente, identităților naționale, resurselor disponibile, influențînd gradul de convergență și omogenizare.
La identificarea mecanismelor și dinamicii europenizării o contribuție semnificativă au adus-o Borzel și Cowles, care au analizat gradul de compatibilitate între instituțiile naționale și politicile comunitare, determinat de factori cum sunt modelul european, reglementările comunitare, structura guvernanței naționale. Prin transpunerea sau adoptarea modelului european se întelege adaptarea structurilor interne la cerințele impuse de UE prin reglementările specifice politicilor comune – integrare pozitivă și/sau prin eliminarea unor bariere naționale – integrare negativă (Knill și Lehmkuhl). Există presiunea adoptării și armonizării pentru statele membre din partea UE, care se manifestă prin obligativitatea unor reglementări sau prin forme flexibile de coordonare și integrare (MDC).
Interacțiunea între dinamica politicilor comunitare și structura macropolitică este unul din aspectele importante ale europenizării. Cercetarea empirica demonstrează ca europenizarea a dus la schimbarea sistemelor politice independent de macro-caracteristici, spre exemplu Uniunea Economică și Monetară a produs schimbări similare în țări relativ diferite. Impactul politicilor comune și impactul reglementărilor comunitare s-au manifestat pe planul liberalizării economice și al reformelor de ordin economic și instituțional. Politicile de reformă economică sunt elaborate și implementate de statele membre în conexiune cu obiectivele Strategiei de și cu prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere.
Procesul schimbării poate fi guvernat de politicieni, elite tehnocrate, structuri administrative, manageri, în funcție de specificul politicii sau domeniului respectiv. Transpunerea și implementarea politicilor, reglementărilor, acquis-ului presupune un management performant, structuri administrative consolidate, un cadru strategic clar și bine fundamentat.
Criteriul reformei administrației publice a fost îndeplinit și prin noile proceduri introduse la presiunea UE și care au implicat schimbări de natură administrativă la nivel național și regional. Procesul implică o independență crescîndă a aparatului administrativ față de presiunile discreționare ale puterii politice, datorită și reglementărilor comunitare care limitează aceste presiuni și modelează sistemul în direcția rezolvării problemelor specifice fiecărui domeniu. Procesul de modernizare și reformare instituțională se propagă treptat dinspre centru spre nivelurile periferice.
Mecanismele prin care procesul de europenizare este exportat poate fi descris ca atât "combinarea instituționalismului rațional prin politici de condiționalitate, cît și instituționalism sociologic prin normă, difuzie și învățare socială". Extinderea standardelor UE și modelelor europene de regim politic și societate este un instrument de a modela relațiile cu periferia. Difuzarea instituțiilor și normelor UE ar trebui să lege statele vecine mai aproape de structurile europene cu anumite măsuri de condiționalitate și socializare. Modificările prin politici de condiționalitate pot apărea în termen scurt și mediu, dar mai multe "schimbări profunde, care apar prin transformarea efectivă a identității de interese, poate fi de așteptată doar ca un rezultat de socializare pe termen lung".
Procesul de aderare este, probabil, cel mai eficient mecanism, pe care UE îl are la dispoziție ca perspectivă de aderarea , care promovează schimbări fundamentale în interiorul entităților în vederea pregătirii lor pentru aderare. În plus, UE nu a folosit chiar condiționalități sau măsuri punitive impuse pentru a împinge pentru reforme politice și economice în care s-ar putea crea instabilitate pe care Uniunea încearcă să le eludeze.
Un rol important care duce la o dinamică evidentă în procesul de europenizare este reprezentat de voința politică din cadrul unui stat precum și de implicarea societății și susținerea politicilor înaintate de guvernanți în scopul europenizării statului și alăturarea comunității europene.
Prin urmare, dinamica procesului de europenizare depinde de statul aspirant care realizează și aplică reformele necesare în interior, cît și de ritmul colaborării la nivel de comunitate europeană, precum și de activitatea societății și conștientizarea normelor și reglementările europene.
2.3 Manifestări ale procesului de europenizare în țările Europei de est
Imediat după destrămarea barierelor politice dintre cele doua europe: Europa de vest și Europa de est, Comunitatea Europeană a făcut primul pas prin restabilirea de relatii diplomatice cu fostele state comuniste și a luat măsuri de încurajare a schimburilor comerciale prin eliminarea contingentelor la import și extinderea sistemului generalizat de referințe.
Încă din 1989, Comunitatea Europeană a creat un program destinat să sprijine reconstrucția țărilor Europei centrale și de est. Programul Phare, inițial destinat Poloniei și Ungariei s-a extins la toate țările candidate, devenind cel mai important program de asistență financiară din această parte a Europei.
Înainte de a se demara procesul de negociere, în vederea aderării, statele Europei centrale și de est au trebuit să treacă prin anumite etape pentru a se consolida cooperarea dintre ele și statele membre ale Uniunii Europene. Începînd cu 1991, Comunitatea Europeană și fotele state comuniste au încheiat acorduri de asociere care purtau numele de Acorduri Europene, altele semnau acorduri de parteneriat și cooperare.Aceste acorduri reprezentau baza legală care instituia cooperarea între comunitatea europeană, respectiv Uniunea Europeană și fiecare dintre statele viitoare candidate. Ele cuprindeau reglementări cu privire la relațiile comerciale, dialogul diplomatic, apropierea legislativă, cooperarea în domeniul industrie, mediu, transport și vamă. Scopul lor era acela de a realiza o zonă de liber schimb între UE și țările asociate și de a încuraja atît dezvoltarea țărilor asociate, dar și sporirea procesului de europenizare.
Astfel, se instituia o liberalizare mai rapidă de partea Uniunii Europene, permițînd statelor Europei Centrale și de Est să mențină anumite măsuri de protecție în vederea încurajării producției lor interne și menținerea cooperativității. În baza acordului european sa înregistrat o dezvoltare rapidă a schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană și țările asociate, astfel UE a devenit în 1991 principalul lor partener economic, destinația a mai bine de jumătate a exportului acestei zone.
Probabil cel mai spectaculos și mai util pentru înțelegerea efectelor europenizării asupra R. Moldova, este cazul statelor din Europa Centrală și de Est, pentru care europenizarea prin intermediul condițiilor de aderare a fost cel mai relevant exemplu al puterii de transformare a UE. Înțeleasă în mod simplist ca o preluare a politicilor UE la nivelul politicilor naționale, europenizarea statelor ieșite recent din blocul sovietic a fost identică cu „UE-izarea”, ceea ce însemnă că respectarea cerințelor de aderare și adaptarea normelor, politicilor și modelelor instituționale ale UE a fost strâns legat de procesul mai amplu de modernizare și tranziție postcomunistă.
În contextul tranziției post-comuniste europenizarea acestor state a presupus atât procesul de aderare , cât și procesul mult mai amplu de „întoarcere ” după 1989. Procesul de europenizare a spațiului est-european conține cinci mecanisme majore folosite de UE ca instrumente de realizare a unor schimbări prin intermediul condițiilor impuse și al procesului de aderare:
1. Modele: oferirea unor modele legislative și instituționale – țările candidate din Europa Centrală și de Est au trebuit să adopte toate legile și normele existente în UE, fiind supuse acelorași presiuni de europenizare ca și statele-membre în cazul modelelor instituționale și de politici pe care le-au preluat de legală a acquis-ului comunitar și armonizarea cu legile UE sunt condițiile esențiale pentru a deveni un stat membru și au reprezentat subiectul de interes principal în cadrul procesului de aderare și în pregătirile desfășurate de statele-candidate.
2. Bani: ajutor și asistență tehnică – UE a fost cea mai mare sursă de ajutor extern pentru Europa Centrală și de Est după 1989 (așa cum este și pentru R. Moldova). În urma Consiliului European de din 1997 programul de asistență PHARE a fost transformat într-un instrument al politicii de aderare, asistența financiară fiind axată pe pregătirile în vederea aderării. Cele două priorități au fost consolidarea instituțională, cu accent pe instruirea funcționarilor publici (30% din fonduri), și dezvoltarea infrastructurii (70%), cu accent pe proiectele în domeniul transporturilor și protecției mediului. Conform bugetului comunitar pentru anii 2000-2006, PHARE a obținut 1,5 miliarde euro pentru țările solicitante din Europa de Est.
3. Monitorizare și evaluarea comparativă – progresul obținut în procesul de aderare a fost subiectul central al dezbaterilor politice din statele candidate, prin urmare UE a putut influența dezvoltarea politicilor și cea instituțională prin ierarhizarea statelor solicitante, evaluarea comparativă în anumite domenii de politici și oferirea de exemple de cele mai bune practici, pe care statele solicitante au urmărit să le imite. Monitorizarea a fost un mecanism-cheie în cazul condițiilor de aderare, acest proces oferind UE o cale subtilă și foarte importantă de influență directă asupra procesului intern de elaborare a politicilor.
4. Consiliere și înfrățire instituțională – UE a oferit țărilor aderente un spectru larg de recomandări politice prin intermediul asistenței tehnice oferită de programul PHARE și prin intermediul TAIEX, un program de „înfrățire instituțională” inițiat în 1999. Obiectivul acestei înfrățiri instituționale a fost de a ajuta țările din Europa de Est să-și adapteze instituțiile administrative și democratice în vederea respectării condițiilor aferente calității de membru. Acest lucru s-a realizat în baza învățării din experiența statelor-membre în domeniul elaborării legislației și consolidării capacității organizaționale pentru implementarea acquis-ului.
5. Controlul accesului: accesul la negocieri și la etapele avansate ale procesului de aderare – este cel mai puternic instrument de condiționare folosit de UE în privința oricărui stat candidat. UE a avut nevoie de zece ani pentru a ajunge să aplice condițiile de aderare ca modalitate de control a accesului pentru țările din Europa Centrală și de Est, obstacolele din procesul de aderare fiind asociate cu anumite condiții. Acest lucru a dus la crearea unui instrument coercitiv destinat consolidării altor mecanisme de europenizare, dar în același timp funcționează ca un mecanism de europenizare aparte, deoarece UE poate atribui condiții specifice anumitor etape ale procesului de aderare.
Valoarea supremă a acestor instrumente de europenizare a fost efectul unei tactici de șoc, menită să determine guvernele țărilor solicitante să efectueze schimbări radicale, de teama unor consecințe pe plan intern, care ar putea fi ca urmare a neîndeplinirii unui obiectiv major al politicii externe. Critica UE a avut un impact major asupra dezbaterilor interne privind politicile publice și succesul politic al guvernelor, a jenat guvernele acestor țări, forțându-le să realizeze schimbări majore în plan instituțional sau de politici.
Programele indicative îndreptate spre țările Europei Centrale și de Est cuprind un set de obiective, ce țin de:
stabilitate regională – inclusiv prevenirea conflictelor, reabilitare și reconstrucție, securitate alimentară, etc..
democratizare, drepturile omului (inclusiv consolidarea societății civile)
securitate, justiție și afaceri interne
protecția mediului
egalitatea sexelor
educație, sănătate și protecție socială
creștere economică și dezvoltarea sectorului privat
rețele de infrastructură
securitate nucleară și non-proliferarea
Pentru statele din spațiul est-european „UE-izarea” a fost o parte componentă și chiar o premisă pentru europenizarea amplă, ceea ce a însemnat deopotrivă depășirea reminiscențelor comuniste și redobândirea unui rol deplin în spațiul politic și economic european, exact cum pe timpuri acest deziderat a constituit o premisă importantă de europenizare pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Odată cu căpătarea independenței majoritatea statelor din Europa de Est și-au pus ca obiectiv clar integrarea în structurile europene, și totodată europenizarea sectoarelor în interiorul statului.
Estonia a fost recunoscută de Comunitatea Europeană în 1990, după ce și-a căpătat independența. În 12 iunie 1995 Estonia a semnat Acordul European și în noiembrie depus cererea de candidatură , au început negocierile de aderare la 31 martie 1998 și au fost încheiate în cadrul Consiliului European de , din decembrie 2000.
Letonia și-a cîștigat independența în august 1991, an în care stabilește și relații de ordin economic cu UE. Începand din 1992, Letonia beneficiază de fonduri Phare în vederea reconstrucției, care se ridică la suma de 453 milioane de Euro, pîna în 2004. În ianuarie 1995 se semnează Acordul european și în octombrie este depusă Cererea de candidatură În februarie 2002 sunt deschise negocierile de aderare, ca urmare a hotararii luate în cadrul Consiliului european de , din decembrie 1999, care vor fi încheiate în decembrie 2000, din 2000 pînă în 2002, Letonia a derulat proiecte în cadrul programului Ispa în valoare de 390 milioane de EURO, din care 277 milioane de EURO au fost suportați de UE, iar în perioada 2000- primit 91,6 milioane de EURO ca și finanțare în cadrul programului Sapard.
Lituania începe relațiile oficiale cu Comunitatea Europeană la 27 august 1991, moment în care îi este recunoscută independența. În mai 1992, Lituania semnează acordul de Comerț și Cooperare Economică cu UE și adooptă Declarația cu privire la stabilirea dialogului politic între UE și Lituania. Anul 1994, marchează două momente importante în relațiile UE cu Lituania: semnarea Acordului de Liber Schimb, în iulie și începerea negocierilor pentru Acordul European, în decembrie. Acordul European va fi semnat în iunie 1995. Letonia a depus Cererea de aderare în început negocierile cu UE în februarie 2000 și le-a incheiat in decembrie 2002. Lituania a beneficiat de contribuție Phare în valoare de 488,7 milioane EURO între 1992-2003 și de finanțări Sapard de 121,8 milioane EURO și Ispa de 216 milioane EURO, pe perioada 2000-2002.
. Ca expresie a politicii externe independente, în 1 ianuarie 1974, România a fost prima comunistă inclusă în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității Europene, fapt ce a permis exportul produselor agricole românești pe piețele țărilor din CEE. În timp, prin o serie de acorduri cu CEE au fost facilitate schimburile comerciale. De asemenea, odată cu semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE, în 26 iulie 1980, România a fost singura țară comunistă care a recunoscut de facto și de jure Comunitatea Economică Europeană, ca entitate internațională. Mărturie stă și Acordul asupra Produselor Industriale.
Schimbările produse după 1989 au creat cadrul pentru continuarea relațiilor României cu Comunitatea Economică Europeană, dar într-un alt context politic și geopolitic. S-au stabilit, încă din 1990, relațiile diplomatice între noul regim de și CCE. A fost semnat Acordul de Comerț și Cooperare în 1991, dar intrarea lui în vigoare a avut loc abia în februarie 1995. Un eveniment cu consecințe semnificative a fost semnarea, la 21 iunie 1995, de către liderii partidelor parlamentare din România, a Declarației de , document care a stabilit strategia națională pentru pregătirea aderării României Cererea oficială de aderare a României a fost înaintată la 22 iunie 1995, împreună cu Strategia Națională de Pregătire a Aderarii României
În Declarația de s-a afirmat necondiționat: „Obiectivul strategic național al aderării României îl constituie un punct nodal al solidarităților și convergențelor forțelor politice și sociale ale țării, reprezentând o șansă istorică de a promova idealurile și interesele fundamentale ale poporului român, identitatea și tradițiile sale, într-o largă deschidere internațională, posibilitatea ca prin eforturi proprii, susținute de o amplă cooperare, să poată fi atenuate și eliminate în timp decalajele față de țările avansate, să se realizeze modernizarea României, în pas cu exigențele tranziției la societatea informatică și crearea, pe această bază, a condițiilor pentru ridicarea nivelului de trai și a calității vieții tuturor cetățenilor României.”
Noua europenizare a României a trecut prin faze de adaptare a mediului intern la standardele Uniunii Europene: intrarea în vigoare a Acordului de Asociere (februarie 1995), prezentarea cererii oficiale de aderare (iunie 1995), începerea negocierilor de aderare cu Comisia Europeană (februarie 2000), încheierea acestor negocieri (decembrie 2004), semnarea tratatului de aderare (aprilie 2005) și aderarea propriu-zisă (1 ianuarie 2007).
Europenizarea în România înseamnă o construcție instituțională și nu doar politică, având în vedere particularitățile sale de evoluție istorică. Procesul de europenizare cuprinde un evantai foarte larg de acțiuni: urbanizare, instruire, industrializare, mijloace de comunicare, democrație, stabilitate, diferențiere structurală, modele de dezvoltare, integrare europeană, înlăturarea decalajelor interne și a discrepanțelor față de alte state europene.
Totuși, descentralizarea și autonomia locală au fost două dintre cel mai des discutate subiecte în rapoartele privind România. Începând cu anul 1999, Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tentativele de reformă locală și alocarea neproporțională a competențelor între diferitele paliere administrative.
Până în 2004, în ciuda eforturilor considerabile ale autorităților române de a dezvolta o strategie de gestionare a descentralizării, transferul responsabilităților de la centru către local nu a fost echilibrat printr-unul de resurse, iar transparența întregii administrații ridica semne de întrebare.
După trei ani de încercări susținute de îmbunătățire a autonomiei financiare locale și consolidare a descentralizării și dezvoltării regionale, în 2007, Planul Național de Reformă a nominalizat capacitatea administrativă și consolidarea acesteia drept priorități naționale. În același an, Cadrul Strategic Național concluziona că, din pricina unui management politic al instituțiilor publice, administrația publică locală mai are multe de reformat.
În anul 2009 au fost adoptate câteva strategii de descentralizare în domenii precum tineretul și sportul, sănătatea, educația și poliția, dar Rapoartele MCV nu au revenit pentru a le comenta succesul. În ceea ce privește măsurile de deschidere și transparență, România s-a angajat pe drumul spre UE cu un deficit serios. Secretul informației publice, procesele decizionale închise și deteriorarea aplicării echitabile a legii au fost neacceptabile agenților europeni de monitorizare.
Progresul înregistrat odată cu adoptarea legii privind accesul la informațiile cu caracter public (2001) și transparență decizională (2003) a fost unul substanțial, dar succesul reformei s-a lăsat așteptat (implementarea legilor rămânând sub observația atentă a Comisiei). Performanța scăzută a reformei sistemului juridic și a luptei împotriva corupției (în 2007) a condus la ridicarea clauzei de salvgardare pentru România, fapt puțin ameliorat până în anul 2011, când Raportul MCV nota că „Analiza strategiei anticorupție a identificat lipsa unei abordări naționale unitare de prevenire și luptă împotriva corupției”. România rămâne astfel una dintre țările ECE (încă) slab reformate.
Reformele locale din precum și subiectele autonomiei locale și descentralizării nu au primit o atenție deosebită în timpul procesului de aderare a Bulgariei De fapt, niciunul dintre rapoartele de țară sau cele de monitorizare și verificare redactate în perioada 1998-2011 nu a făcut vreo referire mai detaliată asupra reformelor locale, mărginindu-se la a aminti în nu mai mult de o frază existența unui progres în descentralizarea fiscală și alocarea eficientă a competențelor între diferitele niveluri administrative. Cu toate acestea, interesul european pentru dimensiunea locală nu ar trebui diminuat; de fapt, în toamna anului 2006, Bulgaria ia în considerare recomandările privind întărirea reformelor subnaționale și reafirmă angajamentul pentru continuarea descentralizării, elaborând Strategia de descentralizare (2006-2015) și planul de acțiuni pentru implementarea acesteia (2006-2009).
Mai mult, Cadrul Strategic Național de Referință (2007) statuează formal necesitatea de a consolida buna guvernanță. Și, luând în considerare Rapoartele din cadrul Mecanismului de Coordonare și Verificare (MCV) din iulie 2008 și martie 2010, instituțiile bulgare par să fi menținut ritmul de reformă implicat de Uniunea Europeană. În ceea ce privește principiile deschiderii și transparenței în formularea politicilor locale, documentele analizate oferă numai referințe indirecte.
Astfel, rapoartele vorbesc despre nevoia de reformă a întregului guvern bulgar în vederea diminuării corupției, transparentizării proceselor de privatizare și deschiderii procedurilor judiciare. Răspunsurile naționale favorabile nu întârzie să apară: în 2001 adoptă o Lege a accesului la informațiile publice (ce avea să fie implementată și la nivel local), dă startul implementării ghișeelor unice și recunoaște dreptul cetățenilor de a participa la formularea politicilor publice, prin publicarea online a proiectelor normative. De atunci, succesele reformelor apar constant în rapoartele Comisiei, chiar și după aderare.
Acest aspect implică un paradox, de vreme ce problemele care au generat instituirea MCV-ului erau chiar cele corelate corupției (crima organizată și sistemul judiciar slab). În fapt, în 2008, Raportul MCV al lunii iulie cerea explicit ca „să traducă vorbele în fapte și să demonstreze atașamentul pentru o reformă serioasă”. Reacțiile naționale nu au întârziat să apară și, un an mai târziu, Comisia Europeană saluta noile valuri de reformă (MCV martie 2010, p. 3).
Trecînd în revistă unele aspecte ale integrării și europenizării statului nostru, Constantin Codreanu în articolul, încotro?: Unirea, Vladimir Putin și Integrarea Europeană a Republicii Moldova, menționează că Federației Ruse îi este destul de greu ca să renunțe la ambițiile ei de a-și subordona interesele proprii statelor din fostul URSS. Uniunea Vamală reprezentînd sheletul pentru a reface URSS-ul văduvit, la moment doar de statele baltice care fac deja parte în Uniunea Europeană și spațiul euroatlantic. Deasemenea cercetătorul menționează că la moment reacțiile față de Republica rămîn la nivel economic.
Totodată specialistul menționează că principala amenințare la adresa statului nostru este influența crescîndă a Rusiei care se traduce inclusive prin focarele de instabilitate generate de minoritățile entice din societatea moldoveneacă, care sunt controlate de Kremlin și concentrare în trei puncte cheie: municipiul Bălți, acolo unde oricînd poate să apară o republică pe calopodul Republicii Populare Donețk; Găgăuzia- leagănul unei coloane a cincea rusești care a servit odată Moskovei la declanșarea unui miniconflict la începutul anilor 90; Regiunea Transnistreană- un fel de paradis tulbure al contrabandiștilor pe care V.Putin dorește să îi vadă multiplicați în estul Ucrainei.
Autorul mai scoate în evidență și faptul că chiar daca statul nostru primește fonduri din partea Uniunii Europene, este departe încă de înregistrarea progreselor clar vizibile din cauza corupției masive și utilizată pe scară largă în toate domeniile și reformele în multe domenii care se află încă la stadia incipientă.
Autorul Alexandru Filimon în articolul: Republica Moldova între parcurs european și europenizare cu o justiție nereformată analizează principalele impedimente și provocări care tragiversează integrarea europeană a statului nostru. În viziunea autorului situația de tranziției a statului nostru se va menține și pe perioada anului 2015, iar Romănia ar trebui ca să intervină și să insiste ca Republica Moldova să-și îndeplinească obligațiile asumate prin capitolele din Acordul de Asociere, deoarece administrația de ști are o experiență pozitivă în această privință și ne poate oferi ajutor. Autorul trece în revistă și unele din principalele probleme interne cu care se confruntă Republica Moldova. Una din ele este corupția existentă în toate sectoarele și în orice instituție, iar a doua este reforma justiției care este destul de anevoioasă și tragiversată.
În opinia specialistului, oricît am critica parcursul european al Romăniei, experiența ei poate fi împărtășită și Republicii Moldova. Bucureștiul poate exporta modelul său de succes care este reprezentat în principal de justiție, de DNA.
Sintetizind putem menționa că statele din Europa de Est, cu toate că imediat după căpătarea independenței și-au pus clar obiectiv integrarea în structurile europene, perioada de tranziție, dependența de alți actori ai arenei mondiale, precum și lipsa ducerii unei politici coerente au stopat procesul de europinizare și eurointegrare. Totuși, astăzi este evident extinderea frontierelor UE, precum și rezultatele îmbucurătoare ale diferitor state membre în domeniul reformelor și acomodarii la legislația și cerințele comunitare.
Republica trebuie să-și întărească legăturile externe cu partenerii săi de încredere și totodată să-și lărgească spațiul de acțiune diversificînd instituțiile de resort care să țină legături permanente cu organismele comunitare. De asemenea statul nostru trebuie să fie mai receptive la cerințele comunității și totodată ar putea cere susținere în domenii cheie. Există multe exemple a diferitor state care cu succes au implimentat cerințele înaintate de UE, de aceia Republica s-ar putea conduce după modelul lor în scopul depășirii perioadei de tranziție și apropierea mai rapidă a integrării europene.
2.4 Concluzii la capitolul II
În concluzie putem menționa că majoritatea studiilor și abordărilor contemporane trimit la ideia că odată cu aderarea se declanșează procesul de europinizare care are aplicare asupra întregii societăți. Europinizarea însă are dimensiuni diferite la fiecare țară în parte nou intrată în UE, fiindcă acest proces nu este doar o simplă translare a valorilor, normelor și practicilor țărilor fondatoare în cadrul național al țărilor care au aderat mai târziu.
Indiscutabil, pentru noile state membre aderarea înseamnă profunde schimbări în structura instituțiilor naționale și în practicile politice interne, urmare a îndeplinirii standardelor Uniunii Europene. Adoptarea lor oficială nu este același lucru cu punerea lor în aplicare. Experiența reală a europenizării variază de la un stat la altul , deși europenizarea politicilor naționale este importantă, ea nu devine atotcuprinzatoare și nu are o influență omogenă în toate țările. De aici, rezultă faptul că nu există un tipar unic dominant despre felul în care politicile U.E. sunt transpuse în interiorul statelor membre.
Pentru statele din spațiul est-european „UE-izarea” a fost o parte componentă și chiar o premisă pentru europenizarea amplă, ceea ce a însemnat deopotrivă depășirea reminiscențelor comuniste și redobândirea unui rol deplin în spațiul politic și economic european, exact cum pe timpuri acest deziderat a constituit o premisă importantă de europenizare pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Pentru Republica procesul de europenizare reprezintă apropierea și mai mult de comunitatea europeană și ridicarea standardelor naționale la cele europene. În acest studio am putut analiza părerile diferitor cercetători autohtoni din Chișinău care sunt cointeresați de problematica integrării europene a statului nostru, și în opinia lor corupția și justiția reprezintă unele din principalele probleme cu care se confruntă încă statul nostru. Pentru depășirea acestora este necesar conlucarea mai intensă cu partenerii noștri externi și aprofundarea reformelor.
CAPITOLUL III. PROCESUL DE EUROPENIZARE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA: MANIFESTĂRI, PERSPECTIVE
3.1 Manifestările și problemele procesului de europenizare a Republicii Moldova
Vectorul de politică externă a Republicii Moldova, mult timp după căpătarea independenței sale a fost destul de vag și inert. Odată cu semnarea acordului de parteneriat și cooperare cu UE, și participarea la diferite inițiative alături de statele europene, statul nostru și-a pus ca obiectiv integrarea în structurile europei. Astăzi, integrarea și europenizarea Republicii Moldova reprezintă un interes național.
Vorbind de integrarea europeană, menționăm că aceasta ține direct de procesul europenizării, iar acest fenomen nu poate avea loc decît prin reformarea, restructurarea, democratizarea instituțiilor și racordarea acestora la cele europene și totodată democratizarea societății în ansamblu. Pentru a demara însă acest drum dificil de reformare și schimbare a societății o necesitate ar fi democratizarea spațiului public.
Pentru a înțelege procesul de europenizare și impactul acestuia asupra unor societăți proaspăt ieșite din regimuri dictatoriale trebuie să menționăm în primul rînd că acest fenomen are mai multe dimensiuni. Una din cele mai importante este dimensiunea umană, bazată pe fond istoric, cultural și etnosimbolic. Considerăm că oricît de multe politici, proiecte, strategii de europenizare nu ar implimenta Republica Moldova, acestea vor avea eșec dacă nu se va ține cont de modul în care sa dezvoltat populația de pe teritoriul acesteia, de procesele istorice prin care a trecut.
Europenizarea statului nostru se manifestă și pe o altă dimensiune, aceasta este alaturarea Republicii Moldova la mai multe inițiative precum:
Cooperarea Economică a Mării Negre (1992)- ai cărei fondatori sunt 11 state: cinci țări balcanice (Romănia, Turcia, Grecia, Albania, Bulgaria), trei state caucaziene (Armenia, Azerbaijan, Georgia), și Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova. Aceasta fost creată cu scopul de a întări dialogul bilateral și multilateral în diferite sectoare precum: sectorul economic, științific și cel al surselor energetice.
Un alt proiect la care Republica Moldova a depus eforturi considerabile a fost Acordul de Parteneriat și Cooeprare, care a intrat în vigoare în iulie 1998, după ce a fost determinat cadrul legislativ dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Acest proiect și-a adus vizibil contribuția la europenizarea statului nostru prin dialogul pe domenii precum: politic, economic, social, financiar și cultural, susținerea democratizării statului, reformarea domeniului legislativ, impulsionarea procesului de trecere la economie de piață.
Un alt proiect creat de Comisia Europeană în anul 2008 este Parteneriatul Estic, care îngloba scopul de a dezvolta relații cu Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan. Printre obiectivele principale ale Parteneriatului Estic sunt:
apropierea de UE a țărilor partenere.
cooperarea în domeniul politic și economic.
promovarea unei bune guvernări, a stabilității și a securității.
consolidarea sectorului energetic și a securității acestuia precum și promovarea protecției mediului înconjurător.
Acest proiect are drept valori principale democrația statului de drept, respectarea și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului precum și dezvoltarea spre o economie de piață liberă și durabilă. Principalele domenii de cooperare sunt: democrația și buna guvernare, integrare economică și convergență cu politicile Uniunii Europene, cooperarea în domeniul umanitar și științific, securitatea energetică.
Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, și sporirea europenizării statului nostru se efectuiază și prin inițiative precum: Euroregiunea Prutul de Sus, Misiunea Uniunii Europene de asistență la frontiera între Moldova și Ucraina (EUBAM), cooperarea în cadrul Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM), precum și în proiecte de integrare a sistemelor energetice naționale în rețeaua energetică europeană ENTSO-E.
Deci, din numărul de inițiative la care statul nostru face parte se desprinde ideia că sunt depuse eforturi în promovarea procesului de europenizare. Totuși, pentru a spori și mai mult acest proces statul nostru ar trebui să participe și mai vizibil la activități de promovare a idealurilor globale, și să sprijine inițiativele promovate de Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Statele Unite ale Americii și Organizația Națiunilor Unite.
În viziunea lui Iurie Leancă europenizarea și modernizarea Republicii Moldova este un proces plenar și ireversibil. Iar prin semnarea Acordului de Asociere, crearea zonei de comerț liber și liberalizarea regimului de vize statul nostru sa apropiat și mai mult de Uniunea Europeană. Natalia Gherman menționa că integrarea europeană, modernizarea, europenizarea țării este cea mai eficientă și cea mai convingătoare cale care va facilita reunificarea Republicii Moldova. Tamara Grejdeanu menționează că frînele care pînă acuma le-am avut în procesul de europenizare sunt condiționate de mentalitatea sovietică ce persistă încă în statul nostru.
Pe parcursul a peste douăzeci de ani de independență Republica Moldova a pus bazele constituțional-juridice care sunt destul de necesare pentru dezvoltarea unui stat democratic, societății civice și garantarea respectării drepturilor, liberăților umane. Totuși, Republica Moldova mai are deși făcut tema de acasă la unele capitole precum:
domeniul protecției și realizării drepturilor omului – cu toate că autoritățile continuă ca să completeze și să multiplice cadrul legal privind combaterea și prevenirea torturii, totuși investigațiile demonstrează că în istanțele de judecată sunt tot mai frecvente astfel de cazuri, de asemenea aplicarea legii privind libertatea de exprimare continuă să fie la un nivel mic de aplicabilitate.
implimentarea reformei justiției- cu toate că au fost promovate și implimentate pachete de mici reforme ale justiției și sporirea luptei anticorupție în sistemul judecătoresc, există încă multe domenii specifice din domeniul justiției care necesită ordonate.
sfera anticorupție- chiar dacă cadrul legislativ în mare parte a fost perfecționat în concordanță cu standardele internaționale și chiar dacă au fost identificate și combătute mai multe cazuri de corupție a funcționarilor publici de diferit rang, reformele și însuși procesul de corupție rămăne a fi o problemă cu care se confruntă statul nostru.
conflictul transnistrean rămîne a fi p problemă majoră a Republicii Moldova, iar diplomația moldovenească rămîne fără alternative de a soluționa și a discuta problemele de fond pentru reglementarea durabilă a conflictului, conducînd spre rămănerea acestuia într-un conflict înghețat. Iar susținerea regimului separatist prin suport financiar și politic de către Federația Rusă motivează mai mult dezinteresul liderilor transnistreni față de problemele esențiale ale reglementării acestuia.
domeniul economic se confruntă cu probleme ce țin de transparentizarea drepturilor de proprietate în sistemul financiar, atît bănci cît și instituții nebancare, iar publicarea legilor din domeniul concurenței și ajutorului de stat nu este urmată de restructurarea agenției reglementatoare și consolidarea cadrului regulator și metodologic.
Însă adevăratele provocări în procesul europenizării și apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană sunt de ordin extern ( Factorul Rus). Dar aceasta nu înseamnă că statul nostru trebuie să uite de afacerile sale interne și să întîrzie cu agenda reformistă economică, democratică, legislativă și socială. Chișinăul trebuie să intensifice reformele pentru a putea obține maximum ce poate oferi UE.
Radu Carp menționa că Republica Moldova nu poate avansa în direcția europenizării cu o justiție nereformată. Expertul menționează că statul nostru poate prelua modelul de succes înregitrat de Romănia, în special de Direcția Națională Anticorupție. În opinia sa europenizarea este mult mai profundă decît simpla aderare la structurile europene, iar pașii în direcția europenizării se pot efectua mai tărăgănat dacă nu există un sistem funcțional, deoarece o justiție coruptă și nefuncțională duce ca întregul ansamblu al economiei de piață să nu mai funcționeze.
În opinia lui Aurelian Lavric în Republica Moldova este evidentă problema implimentării reformelor, totuși aspectul cel mai important după părerea expertului nu este adoptarea anumitor legi. Statul nostru este capabil ca să preia orice legislație al oricărui stat membru UE. Problema fundamentală este schimbarea mentalității societății. Problemele pot fi aplanate de către același nivel de gîndire care le-a creat, spre exemplu corupția nu poate fi eradicată de către cei care exercită corupția. În viziunea specialistului doar schimbarea mentalității politicienilor și a societății va duce la realizarea celorlalte reforme, care vor fi o consecință firească.
Un eveniment important pentru Republica Moldova a reprezentat semnarea la 27 iunie Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Odată cu semnarea acestuia statul nostru deține șansa de a ieși din zona gri a europei și de a intra în rîndul statelor civilizate. Acest acord va intensifica și mai mult dialogul RM-UE, ce va permite statului nostru de a spori procesul europenizării și depășirea perioadei post-sovietice.
În viziunea lui Ion Tabîrță aspirațiile europene ale Chișinăului, nu sunt agreate de către Federația Rusă care încearcă prin eforturi viibile de a tăia elanul european al statului nostru. Specialistul identifică cîteva mijloace folosite de administrația de pentru reținerea Moldovei în aria sa de interese:
Piața de desfacere rusă pentru mărfurile moldovenești, în special cele din sectorul agroalimentar (arma economică).
Migranții de muncă moldoveni în Federația Rusă (arma umană).
Dependența energetică a Republicii Moldova de gazul importat din Rusia (arma energetică).
Alimentarea de către Moskova a separatismului teritorial în Moldova.
Este evident faptul că Federația Rusă dorește să-și restabilească statutul de supraputere la nivel mondial și este iritată de parcursul european al unor state din spațiul ei de influență. În anul 2008 am putut urmări acțiunile Moskovei în Georgia, acum urmărim ce se întîmplă în Ucraina, iar în viziunea expertului posibilul tablou poate fi prezent și în Moldova.
În concluzie suținem ideia că Republica Moldova trebuie să țină piept oricăror piedici venite din exterior și să continue ferm procesul de europenizare al țării și totodată șă-și mențină ferm vectorul de politică externă îndreptat spre vest. Deasemenea Chișinăul trebuie să fie mai receptiv la inițiativele venite din partea Uniunii Europene și să-și realizeze coerent reformele interne.
3.2 Perspectivele europenizării Republicii Moldova în contextul eurointegrării
Integrarea europeană și europenizarea țării sunt obiective strategice ale politicii interne și externe ale Republicii Moldova. După căpătarea independenței statul nostru a oscilat între est și vest în absența unei orientări clare și a problemelor de ordin politic, economic, social cu care se confrunta țara noastră. Faptul că Chișinăul în devenit stat vecin al NATO și din 2007 în apropiata vecinătate a Uniunii Europene, au determinat cursul politicii proeuropene al statului nostru. Deci la momentul actual obiectuvul primordial al diplomației moldovenești rămîne a fi integrarea în marea familie europeană și europenizarea, standardizarea internă a statului la cerințele și standardele europene.
În contextul eurointegrării europenizarea implică o gamă largă de reforme în diferite domenii convergente cu legislația europeană. Europenizarea și integrarea statului nostru ar aduce o multime de beneficii la nivel național. Printre principalele avantaje am putea numi:
aplicarea standardelor europene.
alocarea mijloacelor financiare, investiții care dau posibilitatea creșterii bunăstării simplilor cetățeni.
reformarea structurilor publice și aducerea lor la un nivel cu cele europene.
consolidarea statului de drept și a democrației.
mărirea nivelului de conștiință civică în societate și participarea activă a cetățenilor.
trecerea la o economie de piață concurențială.
eradicarea corupției și reformarea justiției.
creșterea investițiilor străine.
Există diferite opinii referitoare la integrarea și europenizarea statului nostru. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Poloniei în Republica Moldova Artur Michalski menționa că țara noastră este în europa, aparține europei și trebuie să se integreze în Uniunea Europeană, iar Polonia îî va acorda toată susținerea în acest proces. Deasemenea excelența sa susține că acuma suntem o țară asociată UE, ceia ce reprezintă un rezultat foarte bun. Însă pentru a ne apropia și mai mult de uniune Republica Moldova trebuie să forțeze procesul de europenizare și să schimbe treptat legislația, să aplice standardele europene.
Ambasadorul Republicii Moldova în Romănia, Iurie Reniță în toamna anului 2014 menționa că procesul de europenizare al statului și însăși integrarea europeană va depinde de alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Excelența sa mai menționa că alegerile nu poartă în sinea lor doar aspectul politic ci și un caracter strategic, deoarece în urma lor cetățenii vor decide perspectiva de durată a Republicii Moldova și continuarea reformelor democratice. Spre fericire cetățenii statului nostru au ales drumul spre democrație și dezvoltare continuă.
În legătură cu reușitele europenizării statului nostru Igor Boțan, directorul Aociației pentru Democrație Participativă-ADEPT menționa că corupția rămine a fi o problemă în sistemul moldovenesc, totodată este tărăgănată mult reforma procuraturii, persistă influențe politice și administrative. În calea de integrare europeană Republica Moldova și-a asumat obligația de a reforma organele anticorupție și chiar dacă opinia publică a aflat despre anumite cazuri de corupție, impactul real al reformei întîrzîe, iar implicarea politicului continuă șă fie una evidentă, susține expertul.
Pe plan economic statul nostru a înregistrat progrese la capitolul transparență a băncilor comerciale, dar nu și transparență a drepturilor de proprietate în sistemul financiar, spune Valeriu Prohnițchi, directorul executiv al centrului analitic independent, Expert-Grup. În domeniul politicilor comerciale am înregistrat progrese importante subliniază expertul. Sau adoptat cîteva legi importante inclusiv legea privind principiile generale privind siguranța alimentară.
Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova este de părerea că intrarea statului nostru în Uniunea Europeană se poate realiza doar prin europenizarea acestuia și mai ales prin crearea unui stat de drept în care nimeni nu este mai presus ca legea.
În cursa sa pentru integrare europeană statul nostru are susținerea partenerilor vestici. Astfel, cu ocazia celui de-al treilea Forum Uniunea Europeană- Republica Moldova care sa desfășurat ți în 2014, vicepreședinții fracțiunilor Bundestagului german Axel Schaefer și Manfred Grund au afirmat clar că au susținut și vor continua să susțină Republica Moldova în obținerea unei perspective clare de integrare europeană. Parlamentarii germani au trecut în revistă faptul că Acordul de Asociere și Zona de Liber schimb cu UE vor aduce beneficii majore în procesul de europenizare al țării noastre, la fel cum sa întîmplat în cazul altor state care au aderat la comunitatea europeană și au subliniat importanța continuării reformelor democratice în Moldova, reconfirmînd sprijinul Germaniei în acest sens.
Eurointegrarea Republicii Moldova este un subiect destul de delicat și totodată contraversat. ști, Varșovia sau Praga, capitale care au cunoscut ororile comunismului, despre europenizarea Moldovei se vorbește ca despre o prioritate, pentru salvarea acestei țări din sfera de influență a celor ce doresc resuscitarea, fie și violentă, a URSS.
Nu ne vom opri pînă la obținerea statutului de mebru deplin al Uniunii Europene și o spun cu certitudine că acest lucru se va întîmpla pînă în anul 2020, menționa Vlad Filat, președintele PLDM într-un interviu acordat agenției de presă IPN.
Deasemenea a trecut în revistă și faptul că acuma ca obiectiv primordial este obținerea statutului de candidat la aderare pînă în anul 2017. Însă pentru realizarea acestor obiective vor fi depuse eforturi considerabile.
Există însă și poziții mai pesimiste referitor la integrarea și europenizarea Republicii Moldova, iar ca exemplu ne poate servi afirmațiile diplomatului francez Laurent Fabius, care menționa că Uniunea Europeană nu este pregătită pentru aderarea statelor precum Ucraina sau Republica Moldova. E adevărat că reprezentanții Romăniei și ai Poloniei se străduiesc să demonstreze că acest proces este posibil, cu eforturi imense din partea ambelor părți, dar aceste dicursuri sunt interpretate diferit și șinău și
Poate că o paralelă între traseul european al vecinilor de la vest de Prut, care au aderat după 12 ani de la semnarea Tratatului de asociere și după 7 ani de negocieri dure pe fiecare capitol de integrare ar trebui să dea de gîndit celor care avansează termene extrem de apropiate ale integrării. Pentru integrarea în Uniunea Europeană statul nostru trebuie să facă reformele și schimbările cheie pentru apropierea de standardele europene.
În plus, în societatea moldovenească predomină mituri vizavi de vectorul de politică externă ales de Republica Moldova. Unul dintre ele ar fi acela că ne va fi subminată suveranitatea și independența. Acordul de Asociere promovează respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statului, pentru independența și inviolabilitatea hotarelor lui. Scopul Acordului este preluarea, de către Republica , a celor mai bune practici la nivel comunitar, nicidecum impunerea unor decizii ce nu ar fi benefice pentru viitorul și modernizarea țării. Este vorba, în mod special, de împărtășirea unor valori și principii comune – democrația și statul de drept, respectul pentru drepturile omului, buna guvernare, economia de piață și dezvoltarea durabilă.
Un alt mit ar fi acela că odată cu sporirea procesului de europenizare și respectiva integrare a statului notru în Uniunea Europeană va trebui ca să renunțăm la cultura și tradițiile moldovenești. Republica Moldova va continua să-și afirme identitatea culturală, valorile naționale și tradițiile. Europa nu ne obligă să ne dezicem de tradițiile și de datinile noastre. Dimpotrivă, Uniunea Europeană – al cărei slogan e „Unitate în diversitate” – promovează și încurajează diversitatea culturală a statelor membre. Astfel, fiecare țară a comunității a putut să își păstreze limba națională și credința. Italienii au rămas italieni, polonezii – polonezi, chiar dacă sunt membri ai Uniunii Europene.
Un al treilea mit care este prezent atît în cercurile academice cît și în rîndul cetățenilor de rînd este că tensiunea dintre Chișinău și Tiraspol va crește odată cu aprofundarea relațiilor pe linia RM-UE. Noi ne dorim o regiune stabilă într-un stat modern, iar Transnistria este parte componentă a Republicii Moldova. Oamenii de afaceri de peste Nistru sunt încurajați să profite de viitoarele facilități economice pe care le va aduce Zona de Liber Schimb cu UE. Cetățenii din stânga Nistrului se bucură de aceleași drepturi ca și cei de pe malul drept – fie că este vorba de asistență pe infrastructură, de desfășurarea afacerilor cu parteneri europeni sau de călătoria fără vize în Europa.
Al patrulea mit care se vehiculează destul de intens în societatea moldovenească este că Republica va trebui ca sa adere , dacă dorește să se alăture comunității europene. Sub nicio formă, euro-integrarea nu este condiționată de aderarea la vreo structură militară. Dovadă: în UE există mai multe țări care nu sunt membre ale Alianței Nord-Atlantice – Finlanda, Suedia, Austria -, fapt ce nu le împiedică însă să fie membre UE de succes. Astfel, cei care spun că apropierea de UE înseamnă, automat, prezența Republicii Moldova în NATO, pur și simplu mint cetățenii.
Un al cincilea mit induce ideia că moldovenii nu sunt capabili să trăiască după standardele Uniunii Europene. Standardele și regulile europene – a căror menire e să dea fiecărui individ șansa de dezvoltare și de afirmare și care și-au dovedit viabilitatea pot constitui motorul modernizării și pentru noi. Lupta cu corupția, un stat de drept puternic și o infrastructură solidă sunt în interesul și beneficiul nostru. Un accent puternic se pune pe cooperarea pentru educație, instruire, multilingvism, tineret, ceea ce va aduce un plus de valoare și mai multe șanse de dezvoltare pentru copii și pentru adulți.
Savantul rus А.Девятков, susține că pe parcursul ultimilor ani a fost considerată o poveste de succes în cadrul programului Parteneriatului Estic al UE. Bruxelles-ul a făcut numeroase eforturi diplomatice și financiare, în vederea creșterii și apropierii țării de comunitatea europeană. Cu toate acestea, "Drumul spre Europa" pentru Chișinău este mult mai complicat decît părea. Țara este divizată intern cu privire la problema de orientare a politicii externe, care este exacerbată de conflicte geopolitice în jurul viitorului Republicii la nivel de relații UE – Rusia.
Totodată expertul menționează că "Europenizarea" Moldovei a devenit de mult timp o parte din dezbaterile politice și ideologice cu privire la soarta fostei Uniuni Sovietice ca un întreg. În acest context, esența proceselor este adesea redusă. Faptele sunt alese în așa fel încât să susțină ideea integrării Republicii în UE, sau pentru a arăta că această cale este expresia naturală a intereselor naționale ale acestei țări.
Vorbind despre perspectivele de integrare și de europenizare a statului nostru savantul sceptic menționează că perspectiva europeană a Republicii este încă neclară, deoarece există atât factori interni cît și externi care sprijină starea de turbulență în interiorul statului.
În primul rând, fragilitatea construcției structurii guvernului pro-european va rămîne în continuare. Electoratul moldovenesc rămâne divizat, și întotdeauna este nevoie de eforturi pentru a consolida cursul pro-european. Partidul Comuniștilor (PCRM), în ciuda vârstei înaintate a liderului său, continuă să fie cel mai puternic partid din țară. Autorul menționează că lozincile anti-europene au un success ridicat în Republica , cu alte cuvinte procentajul populației care nu doresc apropierea statului nostrum de Uniunea Europeană este unul destul de ridicat.
Expertul rus mai menționează că cea mai frecventă imagine Republicii în mass-media europeană – este că suntem o țară din Europa de Est slab dezvoltată, în care părinții sunt obligați să părăsească copii singuri acasă și să caute de lucru în străinătate. Din moment ce moldovenii obțin activ pașapoarte românești (în acest moment – la 100.000 de pașapoarte pe an), imaginea Republicii suferă foarte mult. Totodată savantul trece în revistă atitudinea lui Angela Merkel, în ajunul Summit-ului Parteneriatului estic de , care a menționat că apropierea de Republica Moldova, Ucraina și Georgia nu implică nici o obligație pentru problema aderării acestor țări și se bazează pe ideea de politică treptată și modernizare socio-economică în conformitate cu standardele europene.
Analizînd variate opinii vizavi de procesul europenizării statului nostru și de viitoarea alăturare la familia europeană sintetizăm cu concluzia că Republica Moldova este țară europeană care are trecut sovietic de care îi vine greu să se debaraseze, totuși întărind relațiile cu UE și sporind procesul de reformă spre o țară democratică în care guvernează legea integrarea europeană poate fi nu doar un mit ci un adevăr. În plus diplomația moldovenească astăzi tot mai evident își intensifică eforturile spre a crea o imagine cît mai pozitivă a Republicii Moldova în cercurile elitei țărilor europene spre a primi suport în drumul său de integrare europeană.
Concluzii la capitolul III
Sintetizînd cele analizate în capitolul trei putem menționa că integrarea europeană a Republicii Moldova ține direct de procesul europenizării, iar acest fenomen nu poate avea loc decît prin reformarea, restructurarea, democratizarea instituțiilor și racordarea acestora la cele europene și totodată democratizarea societății în ansamblu. Pentru a demara însă acest drum dificil de reformare și schimbare a societății o necesitate ar fi democratizarea spațiului public.
Republica Moldova o lungă perioadă de timp a avut o politică de gravitare între est și vest, aceasta din considerente de dependență la mai multe capitole ( energetic, umanitar, conflictul transnistrean) de Federația Rusă.
Astăzi odată cu democratizarea lumii globale statul nostru trebuie să aleagă viitorul său. Fie să rămîe în zona de influență a unui stat și să ducă o politică dorită de acel stat, sau să evoluieze pe calea libertății și a autodeterminării intereselor sale într-o societate bazată pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a statului de drept și a garantării unui nivel de trai decent cetățenilor săi.
Desigur că procesul de europenizare este unul complex și continuu, la care a fost supus fiecare stat membru UE în parte, însă asimilind cît mai receptiv acele reforme propuse de partenerii europeni ne putem alătura în viitorul apropiat comunității europene.
Susținerea externă în scopul europenizării statului nostru este vizibilă, și aici putem menționa susținerea prin investiții atît rambursabile cît și nerambursabile venite din partea UE, Romănia, SUA.
Deci, Republica Moldova trebuie să țină piept oricăror piedici venite din exterior și să continue ferm procesul de europenizare al țării, totodată șă-și mențină ferm vectorul de politică externă îndreptat spre vest. Deasemenea Chișinăul trebuie să fie mai receptiv la inițiativele venite din partea Uniunii Europene și să-și realizeze coerent reformele interne.
ÎNCHEIERE
În încheiere subliniem că astăzi multe studii gravitează în jurul procesului de globalizare care intensifică și mai mult raporturile dintre state și care scoate în evidență și mai mult necesitatea de colaborare și integrare la diferite sisteme. Contemporanietatea și noile realități mondiale confirmă ideia conform căreia un stat nu mai poate convețui independent de celelalte state, iar izolaționismul nu-și mai are locul în cadrul Relațiilor Internaționale.
În ce privește procesul de europinizare acesta este definit ca unul de adoptare sau preluare a unui anumit model politic și economic dezvoltat în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, el poate fi privit sau analizat prin prisma științelor politice, economice, sociale, dar de regulă el implică o dimensiune culturală pregnantă.
Europinizarea, ca process care vizează statele noi membre, candidate la aderare și vecine ale UE, presupune nu numai asumarea identității și culturii europene ci mai ales preluarea treptată a modelului politic, economic, social de guvernare predominant în UE, asimilarea politicilor, structurilor economice, organizaționale, a acquisului comunitar, redefinirea identităților naționale, regionale, locale în raport cu identitatea europeană.
Experiența reală a europenizării variază de la un stat la altul , deși europenizarea politicilor naționale este importantă , ea nu devine atotcuprinzatoare și nu are o influență omogenă în toate țările. De aici, rezultă faptul că nu există un tipar unic dominant despre felul în care politicile U.E. sunt transpuse în interiorul statelor membre. Se poate susține că influențele pozitive ale europenizării depind atît de felul cum este construit sistemul european ca autoritate, cît și de trasaturile proprii , naționale și de sistemul politic din fiecare stat membru.
Prin urmare, dinamica procesului de europenizare depinde de statul aspirant care realizează și aplică reformele necesare în interior, cît și de ritmul colaborării la nivel de comunitate europeană, precum și de activitatea societății și conștientizarea normelor și reglementările europene.
Pentru statele din spațiul est-european „UE-izarea” a fost o parte componentă și chiar o premisă pentru europenizarea amplă, ceea ce a însemnat deopotrivă depășirea reminiscențelor comuniste și redobândirea unui rol deplin în spațiul politic și economic european, exact cum pe timpuri acest deziderat a constituit o premisă importantă de europenizare pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Vectorul de politică externă a Republicii Moldova, mult timp după căpătarea independenței sale a fost destul de vag și inert. Odată cu semnarea acordului de parteneriat și cooperare cu UE, și participarea la diferite inițiative alături de statele europene, statul nostru și-a pus ca obiectiv integrarea în structurile europei. Astăzi, integrarea și europenizarea Republicii Moldova reprezintă un interes național.
În perioada 1991-2015 Republica Moldova a fundamentat bazele sale constituțional-juridice care sunt extrem de necesare în dezvoltarea unui stat democratic cu o societate deschisă în care guvernează democrația și respectarea drepturilor și liberățile umane. Însă astăzi mai mult ca oricînd toate acestea trebuie consolidate în concordanță cu standardele europene. Astfel chiar dacă în ultima perioadă au fost înregistrare îmbunătățiri în diferite domenii, statul nostru mai are de-și făcut tema de acasă în domenii precum:
1. Economia. 2. Corupția. 3. Reforma Justiției. 4. Dr. Omului. 5. Conflictul Transnistrean. 6. Construcția unei societăți democratice excluzînduse remenicențele comuniste.
Piedici în cursa de integrare europeană și europenizare a statului sunt venite și din exterior. Astfel, dependența energetică în totalitate pînă nu demult de Kremlin și alimentarea conflictului secesionist din transnistria sunt doar două exemple din acțiunile favorabile Rusiei pentru a ține Republica Moldova în zona sa de interese.
Dar aceasta nu înseamnă că statul nostru trebuie să uite de afacerile sale interne și să întîrzie cu agenda reformistă economică, democratică, legislativă și socială. Chișinăul trebuie să intensifice reformele pentru a putea obține maximum ce poate oferi UE.
Desigur că procesul de europenizare este unul complex și continuu, la care a fost supus fiecare stat membru UE în parte, însă asimilind cît mai receptiv acele reforme propuse de partenerii europeni ne putem alătura în viitorul apropiat comunității europene.
Cîteva recomandări utile în scopul europenizării Republicii Moldova și al integrării europene ar putea fi:
Pregătirea de autoritățile publice a unor acțiuni concrete ce ar crea o imagine corectă cetățeanului de rînd vizavi de procesul europenizării și integrarea europeană.
Cultivarea în societatea moldovenească a spiritului civic, ce ar conduce la implicarea mai activă a cetățeanului în problemele societății și cunoașterea de către populație a drepturilor și libertăților sale. Aceasta trebuie cultivată mai ales în sistemul educațional și didactic. Adică încă din școli trebuie cultivat patriotismul și implicarea activă.
Intensificarea procesului de reformă în domeniul economic, educațional.
Reformarea instituțiilor cheie, cele anticorupție și de justiție. Iar în scopul acesta putem prelua exemplul unor state europene, precum Romănia.
Căutarea unor soluții alternative asupra aplanării conflictului transnistrean. Convingerea susținerii mai active a statelor occidentale în rezolvarea acestui conflict.
Receptarea tuturor inițiativelor și proiectelor venite din partea Uniunii Europene și implimentarea lor.
Identificarea principalelor probleme cu care se confruntă Republica Moldova și încercarea aplanării imediate a lor.
Intensificarea dialogului RM-UE pe toate domeniile posibile, și participarea mai activă în soluționarea problemelor globale alături de comunitate.
BIBLIOGRAFIE:
in contextul Integrarii in structurile Uniunii Europene. Relatiile economice romano-italiene , , Ed. Efes, 2007, 123.p.
Angela Colațchi. Концептуальные основы «Восточного партнерства» как инструмента Европейской политики соседства в Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.
A. Matei, Evoluția administrației europene. Concepte și abordări fundamentale, în Drept comunitar, nr. 3/ 2004, p.35-37
Agh, Attila, The Reform of State Administration in . The capacity of core ministries to manage the Europeanization, ECPR Turin session, 22-27 March 2002, Workshop 19, Europeanisation and National Political Institutions.
Andersen, S.S., Sitter, N., „Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?”, European Integration, vol. 28, nr. 4, 2006, Routledge.
Borzel T., Risse T,. Conceptualizing the Dhomestic Impact of Europe, în The politics of Europeanization, Featherstone și Radaelli, 2003.p. 254.
Camelia Beciu. Percepția Europinizării în Instituțiile Publice: imaginarul adaptării la un nou sistem. București, ed. SNSPA, 2009, 345.p.
Constantin Schifirneț. Europenizarea societății romînești și mas media. București, 2011, p.7.
Christof Woll. Les usages de l’Europe: acteurs et transformations européennes, Paris, L’Harmattan, 2004. 278.p.
Daniel Daianu. Încotro se îndreaptă țările post-comuniste. Iași, Ed. Polirom, 2000. 245.p.
Dragojevic Sanjin. ‘The Process of Pacification in : Challenges and Issues from a Cultural Point of View’. Canadian Journal of Communication, 2002, Vol 27, nos. 2-3, pp. 243-257.
DREVET, Jean-François, L’élargissement de l’Union européenne, jusqu’où?, : L’Harmattan, 2004, p.118.
, K.. ‘The Two Faces of Europeanization: Synchronizing a Moving at Varying Speeds’, Time Society, 2004, 13); pp. 89-107.
Emerson, M. European Neighbourhood Policy: Strategy or Placebo?, Centre for European Policy Studies: Working Document No. 215, 2004 p. 2.
Epstein, R.A. (2008). „The social context in conditionality: internationalizing finance in postcommunist ”, Journal of European Public Policy, 2008, vol. 15, no. 6, pp. 880-898.
Eriksen. E.O, Fossum J.E. Europe in Search of Legitimacy: Strategies of Legitimation Assessed, International Political Science Review. 2004, p.435.
Frank Schimmelfennig, Ulrich Sedelmeier. The Europeanization of Central and . Ithaca, United States. 2005, p.24.
Frank Schimmelfennig. Europeanization beyond the member states. ETH Zürich, 2010, p.4.
Gerda Falkner. Comparing Europeanisation Effects: From Metaphor to Operationalisation. Viena, Department of Political Science, 2004, p.3.
Grigore Vasilescu. Европейская интеграция Республики Молдова в рамках Восточного партнерства. В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.c.152
Goetz K., Meyer-Sahling I-H. The Europeanisation of national political systems: Parliaments and executives Living Reviews in European Governance No. 3 (2), 2008.
Gabriela Dragan , Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE. Bucuresti , Ed. ASE, 2005, p. 38.
Ion Avram, Uniunea Europeana si aderarea Romaniei, Bucuresti, Ed. Sylvi, 2001, p.60
Iulia Gorincioi. «Восточное партнёрство» – механизм интегрирования постсоветского пространства в Европейский Союз В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013, c .83.
Ian Bache, Andrew Jordan. The Europeanization of British Politics. : Palgrave, 2006, p.34
Ioana Mureșan. Politica Europeană de Vecinătate: un nou cadru pentru europinizare. București, 2005.
Kevin Featherstone, Claudio M.Radaelli , The politics of Europenianization, New- York ,Oxford University Press, 2003 ,p. 3.
K. Howell. Europeanization as Meso and Substantive Theory: Mixing Methodological Approaches. 2004, p. 11.
Katzentstein P.J. Multiple modernities as limits to secular europeanization, in Religion in an Expanding Europe. Cambridge, University Press, 2006, p.2.
Kassim, H. „The European Administration: Between Europeanization and Domestications” în , J., Menon, A., (ed.), (2003). Governing Europe, Press, 2002.
K. Howell, (Developing Conceptualisations of Europeanization: Synthesising Methodological Approaches, 2004).
Liviu Voinea, Institutii ale Uniunii Europene ,Integrare, europenizare ,regionalizare ,Bucuresti, Ed . Politeia , 2005, p. 14.
Ladrech P. Europeanization of Domestic Politics and Institutions: The Case of // Journal of Common Market Studies. Vol.32. No.1. 1994
Maria Green Cowles, Michael Smith , Starea Uniunii Europene.Risc, Reforma, rezistenta, relansare. ,traducere Maria Barsan, Viorica Alexandru, vol. 5, Cluj-Napoca , Ed. Club Europa, 2002.
Mihaela Lutas, Sorin Carlea, Economie Europeana Cluj-Napoca, Ed. Imprimeria Ardealul, 2005, p. 157.
March. J.G, Olsen.J.P.Democratic Governance. , The Free Press. 1995, p .45.
Miron Dumitru, Integrare economica regionala de la prototip la productia in serie, Bucuresti, Ed. Sylvi, 2000, p. 56-68.
Mukomel V., Cheianu-Andrei D. Moldovenii în Federația Rusă: profilul socioeconomic și provocările de politici. Chișinău, 2013, p.8-9.
Olsen.J.P. Europeanization in Michelle Cini, European Union Politics, Oxford University Press, Oxford, 2004.
Outthwaite W. European Society. : Polity Press, 2008, p.14.
Phinnemore, D. & Papadimitriou, D. Romania and the European Union: From marginalization to membership, 2008, p 56.
Prohnițchi E., Prohnițchi V. Analiza perspectivelor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană Republica Moldova și Integrarea Europeană. Elemente de Strategie. Chișinău: Institutul de politici publice, 2003, p.7.
Radaelli, C. The Europeanization of Public Policy, în The politics of Europeanization: Featherstone, Kevin și Radaelli, C, 2003.
Sjursen, H. The Common Foreign and Security Policy, London: Sage, 2001, p.67.
Svetlana Cebotari. Республика Молдова в контексте программы ЕС «Восточное партнерство»: результаты и перспективы В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.
Spohn W. Europeanization, Religion, and Collective Identities in an Erlaging Europe: a multiple modernities perspective, European Journal of Social Theory, 2009, p.358.
S.Andersen, N. Sitter,Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?, European Integration, vol. 28, nr. 4/ 2006, Routledge, p. 315
Schmidt, V.A., „Europeanization and the Mechanics of Economic Policy Adjustment”, European Integration online Papers, 5/6, 2001
T. Diez, S. Stetter and M. Albert, “The European Union and Border Conflicts: The transformative power of integration”, Paper delivered to the ECPR Joint Sessions in , April 2004.
T.Beichelt, Dimensions of Europenisation, în Fr. Bafoil, T. Beichelt, Europenisation. D Quest en Est, Editura L Haemattan, , 2008, p.85
Thomas Risse , When Europe hits Home.Europeanisation and Domentic change , apud. EIOP, vol 4, nr. 15, 2000, p.76.
Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE. Bucuresti , Ed. ASE, 2005, p. 38
Victor Moraru. Europenizarea: fațetele procesului. , Chișinău, Ed. Sirius, 2013.,
Victor Moraru. Republica și Uniunea Europeană: problemele și perspectivele cooperării. Chișinău: Editura Știința, 2010.
V. Moraru, S. Ciumac, V. Juc. The European option of the . . Chișinău, 2013.
Zielonka, J. Europe as Empire: The Nature of the England European Union: Oxford University Press, 2007. p.234.
Байков А.А. Формы интеграционных взаимодействий в Восточной Азии: опыт проверки Европейским Союзом Сравнительная политика. №1. 2010, c, 345.
Байков А.А. Идеологический компонент в эволюции Евросоюза Полис. 2013. №1. c.34.
Стрежнева М.В. Структурирование политического пространства в Европейском союзе (Многоуровневое управление) // Мировая экономика и международные отношения. № 12. 2009.c.7-9.
Громогласова Е.С. Концепция европеизации в зарубежной политологии. Вестник Московского уни- верситета. Серия 25. Международные отношения и мировая политика. № 4. 2010.p.12.
Н.К. Арбатова, В.П. Гутник, Е.С. Хесин, Ю.И. Юданов. Расширение ЕС на восток: предпосылки, проблемы, последствия. М.: Наука, 2003, p.145.
Юрьева Т.В. Внешнеполитическое измерение ЕС: парадоксы и дилеммы. Космополис. № 4(10), зима 2004/2005, c 7.
Юрьева Т.В. Проблемы региональной безопасности: опыт современной Европы. Вестник МГИМО №1 (15). 2010. c.65.
Reviste periodice:
Ion Tabîrță. Prețul europenizării Republicii Moldova- Recalibrarea Relațiilor Moldo-Ruse în Buletin de politică externă al Moldovei nr.83, 2014.
Ion Tabîrță, Corneliu Ciurea. Politica Externă a Republicii Moldova în Anul 2013- Începutul Ireversibilității Integrării Europene, în Buletin de Politică externă al Republicii Moldova, Nr: 74, 2014.
Morari Cristina. Europenization of the Republic of Moldova and Georgia: comparative approaches. MOLDOSCOPIE ( probleme de analiză politică), nr: 4, Chișinău, 2014, p.187.
Surse electronice
Arne Niemann, Tessa de Wekker. Normative power Europe? EU relations with Moldova. Eeuropean Integration online Papers (EioP), Vol.14, Article 14, 2010. http://eiop.or.at/eiop/index.php/eiop/article/view/2010_014a/189
Conceptul de europinizare http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/Conceptul-de-europenizare53.php ( accesat pe 08.02.2015)
Abordări conceptuale ale procesului de europenizare. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/ABORDARI-CONCEPTUALE-ALE-PROCE728.php (accesat 20.02.2015)
Alexandru Filimon. Republica Moldova între parcurs european și europenizare cu o justiție nereformată. http://m.adevarul.ro/moldova/politica/republica-moldova-parcurs-european-sieuropenizare-justitie-nereformata-1_552f61adcfbe376e35293579/index.html (accesat pe 09.05.2015)
Buller G., Gamble A. Conceptualising Europeanisation. Archive of European Integration Sheffield 2002. http://aei.pitt.edu/1724/ . (accesat pe 10.02.2015)
C.M. Radaelli, Whither Europenization? Concept streching and substantive change, European Integration online Papers, nr.4(8)/2000, http://ssrn.com/abstract (accesat pe 10.02.2015)
Constantin Codreanu. încotro?: Unirea, Vladimir Putin și Integrarea Europeană a Republicii Moldova. http://www.ziare.com/europa/moldova/moldova-incotro-unirea-vladimir-putin-si-integrarea-europeana-a-republicii-moldova-1310955 ( accesat pe 09.05.2015)
Democratizarea ca fundament al europenizării. Spațiul Public din Republica Moldova. http://www.tudorcojocariu.eu/2009/01/28/democratizarea-ca-fundament-al-europenizarii-spatiul-public-din-rm/ accesat pe 18.04.2015.
Octavian Ț. Experiențe de Integrare Europeană, Europenizarea. http://www.timpul.md/articol/experiente-de-integrare-europeana-(iv)–europenizarea-50853.html ( accesat pe 18.03.2015).
Radaelli, Claudio M., Europeanisation:Solution or problem?, European Integration Online Papers (EIoP) Vol. 8 (2004) No 16, p. 13, disponibil online la http//eiop.or.at/eiop/texte/2004-016a.htm ( accesat pe 19.03.2015)
Knill, Christoph , Lehmkuhl, Dirk, How Matters. Different Mechanisms of Europeanization, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7, p 1; http://eiop.or.at/eiop/texte/1999- 007a.htm ( accesat pe 19.03.2015).
Töller, Annette Elisabeth, The Europeanization of Public Policies – Understanding Idiosyncratic Mechanisms and Contingent Results, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 8 (2004) N° 9, 2004, p. 5; http://eiop.or.at/eiop/texte/2004-009a.htm (accesat pe 20.03.2015)
Republica Moldova și Ucraina în contextul procesului de europenizare și globalizare http://www.library.ulim.md/assets/files/news/Moldova%20Ucraina.pdf (accesat pe 18.04.2015)
Iurie Leancă. Procesul de europenizare este unul ireversibil. http://www.radiochisinau.md/leanca_procesul_de_europenizare_este_unul_ireversibil-5487 ( accesat pe 18.04.2015).
http://opinia.click.md/item/integrarea-europeana-modernizarea-europenizarea-434 ( accesat pe 18.04.2015)
Omul post-sovietic: cine frînează europenizarea. http://www.europalibera.org/content/article/24896879.html (accesat pe 18.04.2015)
Euromonitor. Implimentarea reformelor în contextul cooperării UE-RM, nr. 3, ediția VII. http://soros.md/files/euromonitor%2025%20rom.pdf (accesat pe 18.04.2015)
Octavian Rusu. Care sunt perspectivele apropierii Republicii Moldova de UE. http://www.timpul.md/articol/care-sunt-perspectivele-aproprierii-r–moldova-de-ue-26710.html ( accesat pe 19.04.2015).
Radu Carp. Republica Moldova, între parcurs european și europenizare cu o justiție nereformată. http://www.oranoua.ro/radu-carp-republica-moldova-intre-parcurs-european-si-europenizare-cu-o-justitie-nereformata/ ( accesat pe 19.04.2015)
Leonid Litra. Ideea europenizării trebuie să fie promovată fără întreruperi și abateri. http://www.moldova.org/leonid-litra-ideea-europenizarii-trebuie-sa-fie-promovata-fara-intreruperi-si-abateri-interviu/ ( accesat pe 08.05.2015)
Integrarea Europeană a Republicii Moldova în 2013: așteptări și posibilități http://aurelian-lavric.blogspot.com/2013/01/integrarea-europeana-republicii-moldova.html (accesat pe 19.04.2015).
Republica Moldova din perspectivele integrării europene. http://alexptb.blogspot.com/2012/03/republica-moldova-din-perspectivele.html ( accesat pe 19.04.2015)
Ambasadorul Poloniei despre perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. http://tv7.md/ro/politic/ambasadorul-poloniei-despre-perspectivele-de-integrare-europeana-a-republicii-moldova/ ( accesat pe 19.04.2015).
Iurie Reniță. Alegerile din Republica Moldova decid perspectiva de durată a țării- spre vest au spre est. http://www.agerpres.ro/politica/2014/11/28/renita-alegerile-din-r-moldova-decid-perspectiva-de-durata-a-tarii-spre-vest-sau-spre-est-11-59-40 ( accesat pe 20.04.2015)
Integrarea Europeană a Moldovei: rezultate, probleme, perspective. http://www.europalibera.org/content/article/24782943.html ( accesat pe 20.04.2015).
http://www.europalibera.org/content/article/24782943.html ( accesat pe 20.04.2015)
Nicolae Timofti știe cum e poate face integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. http://adevarul.ro/moldova/politica/nicolae-timofti-stie-integrarea-republicii-moldova-uniunea-europeana-1_5493fe6b448e03c0fde0a8e4/index.html (accesat pe 20.04.2015)
Germania va susține Moldova în obținerea unei perspective clare de integrare europeană http://www.prime.md/rom/news/politics/item9630/ ( accesat pe 20.04.2015).
Despre aderare, de la teoria roză la practica ucigătoare. http://evzmd.md/politica/268-politic/1860-despre-aderare-de-la-teoria-roza-la-practica-ucigatoare.html ( accesat pe 21.04.2015).
Mituri despre euro-integrare. http://vox.publika.md/politica/analiza-12-mituri-despre-euro-integrare-513775.html ( accesat pe 20.04.2015).
А.Девятков .Европейский выбор Молдовы: международный и внутренний контекст. http://geopolitics.by/analytics/evropeyskiy-vybor-moldovy-mezhdunarodnyy-i-vnutrenniy-kontekst ( accesat pe 21.04.2015).
Ограничения на ввоз в Россию продукции в 2002 – 2014 годах. Справочная информация. http:// itar- tass.com/spravochnaya-informaciya/687096
Raport de țară 1999, pp. 11, 63; Raport de țară 2000, pp. 16, 20; Raport de țară 2001, p. 17;
Raport de țară 2002, pp. 22, 24, 44; Raport de țară 2003, p. 17; Raport de țară 2004, p. 18.
Raport de monitorizare 2005, p. 9,12,16; și mai 2006, p. 30.
Anexe
Integrare Europeană si Europenizare, p.35 a) Kassim, H. „The European Administration: Between Europeanization and Domestications” în , J., Menon, A., (ed.), (2003). Governing , Oxford University Press, 2002.p.76.; b) Andersen, S.S., Sitter, N., „Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?”, European Integration, vol. 28, nr. 4, 2006, Routledge, p.45.; c) Schmidt, V.A., „Europeanization and the Mechanics of Economic Policy Adjustment”, European Integration online Papers, 5/6, 2001, p.14..
Relația dintre procesul de integrare europeană și europenizare, p.36 a) K. Howell, (Developing Conceptualisations of Europeanization: Synthesising Methodological Approaches, 2004).
BIBLIOGRAFIE:
in contextul Integrarii in structurile Uniunii Europene. Relatiile economice romano-italiene , , Ed. Efes, 2007, 123.p.
Angela Colațchi. Концептуальные основы «Восточного партнерства» как инструмента Европейской политики соседства в Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.
A. Matei, Evoluția administrației europene. Concepte și abordări fundamentale, în Drept comunitar, nr. 3/ 2004, p.35-37
Agh, Attila, The Reform of State Administration in . The capacity of core ministries to manage the Europeanization, ECPR Turin session, 22-27 March 2002, Workshop 19, Europeanisation and National Political Institutions.
Andersen, S.S., Sitter, N., „Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?”, European Integration, vol. 28, nr. 4, 2006, Routledge.
Borzel T., Risse T,. Conceptualizing the Dhomestic Impact of Europe, în The politics of Europeanization, Featherstone și Radaelli, 2003.p. 254.
Camelia Beciu. Percepția Europinizării în Instituțiile Publice: imaginarul adaptării la un nou sistem. București, ed. SNSPA, 2009, 345.p.
Constantin Schifirneț. Europenizarea societății romînești și mas media. București, 2011, p.7.
Christof Woll. Les usages de l’Europe: acteurs et transformations européennes, Paris, L’Harmattan, 2004. 278.p.
Daniel Daianu. Încotro se îndreaptă țările post-comuniste. Iași, Ed. Polirom, 2000. 245.p.
Dragojevic Sanjin. ‘The Process of Pacification in : Challenges and Issues from a Cultural Point of View’. Canadian Journal of Communication, 2002, Vol 27, nos. 2-3, pp. 243-257.
DREVET, Jean-François, L’élargissement de l’Union européenne, jusqu’où?, : L’Harmattan, 2004, p.118.
, K.. ‘The Two Faces of Europeanization: Synchronizing a Moving at Varying Speeds’, Time Society, 2004, 13); pp. 89-107.
Emerson, M. European Neighbourhood Policy: Strategy or Placebo?, Centre for European Policy Studies: Working Document No. 215, 2004 p. 2.
Epstein, R.A. (2008). „The social context in conditionality: internationalizing finance in postcommunist ”, Journal of European Public Policy, 2008, vol. 15, no. 6, pp. 880-898.
Eriksen. E.O, Fossum J.E. Europe in Search of Legitimacy: Strategies of Legitimation Assessed, International Political Science Review. 2004, p.435.
Frank Schimmelfennig, Ulrich Sedelmeier. The Europeanization of Central and . Ithaca, United States. 2005, p.24.
Frank Schimmelfennig. Europeanization beyond the member states. ETH Zürich, 2010, p.4.
Gerda Falkner. Comparing Europeanisation Effects: From Metaphor to Operationalisation. Viena, Department of Political Science, 2004, p.3.
Grigore Vasilescu. Европейская интеграция Республики Молдова в рамках Восточного партнерства. В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.c.152
Goetz K., Meyer-Sahling I-H. The Europeanisation of national political systems: Parliaments and executives Living Reviews in European Governance No. 3 (2), 2008.
Gabriela Dragan , Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE. Bucuresti , Ed. ASE, 2005, p. 38.
Ion Avram, Uniunea Europeana si aderarea Romaniei, Bucuresti, Ed. Sylvi, 2001, p.60
Iulia Gorincioi. «Восточное партнёрство» – механизм интегрирования постсоветского пространства в Европейский Союз В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013, c .83.
Ian Bache, Andrew Jordan. The Europeanization of British Politics. : Palgrave, 2006, p.34
Ioana Mureșan. Politica Europeană de Vecinătate: un nou cadru pentru europinizare. București, 2005.
Kevin Featherstone, Claudio M.Radaelli , The politics of Europenianization, New- York ,Oxford University Press, 2003 ,p. 3.
K. Howell. Europeanization as Meso and Substantive Theory: Mixing Methodological Approaches. 2004, p. 11.
Katzentstein P.J. Multiple modernities as limits to secular europeanization, in Religion in an Expanding Europe. Cambridge, University Press, 2006, p.2.
Kassim, H. „The European Administration: Between Europeanization and Domestications” în , J., Menon, A., (ed.), (2003). Governing Europe, Press, 2002.
K. Howell, (Developing Conceptualisations of Europeanization: Synthesising Methodological Approaches, 2004).
Liviu Voinea, Institutii ale Uniunii Europene ,Integrare, europenizare ,regionalizare ,Bucuresti, Ed . Politeia , 2005, p. 14.
Ladrech P. Europeanization of Domestic Politics and Institutions: The Case of // Journal of Common Market Studies. Vol.32. No.1. 1994
Maria Green Cowles, Michael Smith , Starea Uniunii Europene.Risc, Reforma, rezistenta, relansare. ,traducere Maria Barsan, Viorica Alexandru, vol. 5, Cluj-Napoca , Ed. Club Europa, 2002.
Mihaela Lutas, Sorin Carlea, Economie Europeana Cluj-Napoca, Ed. Imprimeria Ardealul, 2005, p. 157.
March. J.G, Olsen.J.P.Democratic Governance. , The Free Press. 1995, p .45.
Miron Dumitru, Integrare economica regionala de la prototip la productia in serie, Bucuresti, Ed. Sylvi, 2000, p. 56-68.
Mukomel V., Cheianu-Andrei D. Moldovenii în Federația Rusă: profilul socioeconomic și provocările de politici. Chișinău, 2013, p.8-9.
Olsen.J.P. Europeanization in Michelle Cini, European Union Politics, Oxford University Press, Oxford, 2004.
Outthwaite W. European Society. : Polity Press, 2008, p.14.
Phinnemore, D. & Papadimitriou, D. Romania and the European Union: From marginalization to membership, 2008, p 56.
Prohnițchi E., Prohnițchi V. Analiza perspectivelor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană Republica Moldova și Integrarea Europeană. Elemente de Strategie. Chișinău: Institutul de politici publice, 2003, p.7.
Radaelli, C. The Europeanization of Public Policy, în The politics of Europeanization: Featherstone, Kevin și Radaelli, C, 2003.
Sjursen, H. The Common Foreign and Security Policy, London: Sage, 2001, p.67.
Svetlana Cebotari. Республика Молдова в контексте программы ЕС «Восточное партнерство»: результаты и перспективы В Восточное партнерство Цели – опыт – вызовы, Краков, 2013.
Spohn W. Europeanization, Religion, and Collective Identities in an Erlaging Europe: a multiple modernities perspective, European Journal of Social Theory, 2009, p.358.
S.Andersen, N. Sitter,Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?, European Integration, vol. 28, nr. 4/ 2006, Routledge, p. 315
Schmidt, V.A., „Europeanization and the Mechanics of Economic Policy Adjustment”, European Integration online Papers, 5/6, 2001
T. Diez, S. Stetter and M. Albert, “The European Union and Border Conflicts: The transformative power of integration”, Paper delivered to the ECPR Joint Sessions in , April 2004.
T.Beichelt, Dimensions of Europenisation, în Fr. Bafoil, T. Beichelt, Europenisation. D Quest en Est, Editura L Haemattan, , 2008, p.85
Thomas Risse , When Europe hits Home.Europeanisation and Domentic change , apud. EIOP, vol 4, nr. 15, 2000, p.76.
Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE. Bucuresti , Ed. ASE, 2005, p. 38
Victor Moraru. Europenizarea: fațetele procesului. , Chișinău, Ed. Sirius, 2013.,
Victor Moraru. Republica și Uniunea Europeană: problemele și perspectivele cooperării. Chișinău: Editura Știința, 2010.
V. Moraru, S. Ciumac, V. Juc. The European option of the . . Chișinău, 2013.
Zielonka, J. Europe as Empire: The Nature of the England European Union: Oxford University Press, 2007. p.234.
Байков А.А. Формы интеграционных взаимодействий в Восточной Азии: опыт проверки Европейским Союзом Сравнительная политика. №1. 2010, c, 345.
Байков А.А. Идеологический компонент в эволюции Евросоюза Полис. 2013. №1. c.34.
Стрежнева М.В. Структурирование политического пространства в Европейском союзе (Многоуровневое управление) // Мировая экономика и международные отношения. № 12. 2009.c.7-9.
Громогласова Е.С. Концепция европеизации в зарубежной политологии. Вестник Московского уни- верситета. Серия 25. Международные отношения и мировая политика. № 4. 2010.p.12.
Н.К. Арбатова, В.П. Гутник, Е.С. Хесин, Ю.И. Юданов. Расширение ЕС на восток: предпосылки, проблемы, последствия. М.: Наука, 2003, p.145.
Юрьева Т.В. Внешнеполитическое измерение ЕС: парадоксы и дилеммы. Космополис. № 4(10), зима 2004/2005, c 7.
Юрьева Т.В. Проблемы региональной безопасности: опыт современной Европы. Вестник МГИМО №1 (15). 2010. c.65.
Reviste periodice:
Ion Tabîrță. Prețul europenizării Republicii Moldova- Recalibrarea Relațiilor Moldo-Ruse în Buletin de politică externă al Moldovei nr.83, 2014.
Ion Tabîrță, Corneliu Ciurea. Politica Externă a Republicii Moldova în Anul 2013- Începutul Ireversibilității Integrării Europene, în Buletin de Politică externă al Republicii Moldova, Nr: 74, 2014.
Morari Cristina. Europenization of the Republic of Moldova and Georgia: comparative approaches. MOLDOSCOPIE ( probleme de analiză politică), nr: 4, Chișinău, 2014, p.187.
Surse electronice
Arne Niemann, Tessa de Wekker. Normative power Europe? EU relations with Moldova. Eeuropean Integration online Papers (EioP), Vol.14, Article 14, 2010. http://eiop.or.at/eiop/index.php/eiop/article/view/2010_014a/189
Conceptul de europinizare http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/Conceptul-de-europenizare53.php ( accesat pe 08.02.2015)
Abordări conceptuale ale procesului de europenizare. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/ABORDARI-CONCEPTUALE-ALE-PROCE728.php (accesat 20.02.2015)
Alexandru Filimon. Republica Moldova între parcurs european și europenizare cu o justiție nereformată. http://m.adevarul.ro/moldova/politica/republica-moldova-parcurs-european-sieuropenizare-justitie-nereformata-1_552f61adcfbe376e35293579/index.html (accesat pe 09.05.2015)
Buller G., Gamble A. Conceptualising Europeanisation. Archive of European Integration Sheffield 2002. http://aei.pitt.edu/1724/ . (accesat pe 10.02.2015)
C.M. Radaelli, Whither Europenization? Concept streching and substantive change, European Integration online Papers, nr.4(8)/2000, http://ssrn.com/abstract (accesat pe 10.02.2015)
Constantin Codreanu. încotro?: Unirea, Vladimir Putin și Integrarea Europeană a Republicii Moldova. http://www.ziare.com/europa/moldova/moldova-incotro-unirea-vladimir-putin-si-integrarea-europeana-a-republicii-moldova-1310955 ( accesat pe 09.05.2015)
Democratizarea ca fundament al europenizării. Spațiul Public din Republica Moldova. http://www.tudorcojocariu.eu/2009/01/28/democratizarea-ca-fundament-al-europenizarii-spatiul-public-din-rm/ accesat pe 18.04.2015.
Octavian Ț. Experiențe de Integrare Europeană, Europenizarea. http://www.timpul.md/articol/experiente-de-integrare-europeana-(iv)–europenizarea-50853.html ( accesat pe 18.03.2015).
Radaelli, Claudio M., Europeanisation:Solution or problem?, European Integration Online Papers (EIoP) Vol. 8 (2004) No 16, p. 13, disponibil online la http//eiop.or.at/eiop/texte/2004-016a.htm ( accesat pe 19.03.2015)
Knill, Christoph , Lehmkuhl, Dirk, How Matters. Different Mechanisms of Europeanization, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7, p 1; http://eiop.or.at/eiop/texte/1999- 007a.htm ( accesat pe 19.03.2015).
Töller, Annette Elisabeth, The Europeanization of Public Policies – Understanding Idiosyncratic Mechanisms and Contingent Results, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 8 (2004) N° 9, 2004, p. 5; http://eiop.or.at/eiop/texte/2004-009a.htm (accesat pe 20.03.2015)
Republica Moldova și Ucraina în contextul procesului de europenizare și globalizare http://www.library.ulim.md/assets/files/news/Moldova%20Ucraina.pdf (accesat pe 18.04.2015)
Iurie Leancă. Procesul de europenizare este unul ireversibil. http://www.radiochisinau.md/leanca_procesul_de_europenizare_este_unul_ireversibil-5487 ( accesat pe 18.04.2015).
http://opinia.click.md/item/integrarea-europeana-modernizarea-europenizarea-434 ( accesat pe 18.04.2015)
Omul post-sovietic: cine frînează europenizarea. http://www.europalibera.org/content/article/24896879.html (accesat pe 18.04.2015)
Euromonitor. Implimentarea reformelor în contextul cooperării UE-RM, nr. 3, ediția VII. http://soros.md/files/euromonitor%2025%20rom.pdf (accesat pe 18.04.2015)
Octavian Rusu. Care sunt perspectivele apropierii Republicii Moldova de UE. http://www.timpul.md/articol/care-sunt-perspectivele-aproprierii-r–moldova-de-ue-26710.html ( accesat pe 19.04.2015).
Radu Carp. Republica Moldova, între parcurs european și europenizare cu o justiție nereformată. http://www.oranoua.ro/radu-carp-republica-moldova-intre-parcurs-european-si-europenizare-cu-o-justitie-nereformata/ ( accesat pe 19.04.2015)
Leonid Litra. Ideea europenizării trebuie să fie promovată fără întreruperi și abateri. http://www.moldova.org/leonid-litra-ideea-europenizarii-trebuie-sa-fie-promovata-fara-intreruperi-si-abateri-interviu/ ( accesat pe 08.05.2015)
Integrarea Europeană a Republicii Moldova în 2013: așteptări și posibilități http://aurelian-lavric.blogspot.com/2013/01/integrarea-europeana-republicii-moldova.html (accesat pe 19.04.2015).
Republica Moldova din perspectivele integrării europene. http://alexptb.blogspot.com/2012/03/republica-moldova-din-perspectivele.html ( accesat pe 19.04.2015)
Ambasadorul Poloniei despre perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. http://tv7.md/ro/politic/ambasadorul-poloniei-despre-perspectivele-de-integrare-europeana-a-republicii-moldova/ ( accesat pe 19.04.2015).
Iurie Reniță. Alegerile din Republica Moldova decid perspectiva de durată a țării- spre vest au spre est. http://www.agerpres.ro/politica/2014/11/28/renita-alegerile-din-r-moldova-decid-perspectiva-de-durata-a-tarii-spre-vest-sau-spre-est-11-59-40 ( accesat pe 20.04.2015)
Integrarea Europeană a Moldovei: rezultate, probleme, perspective. http://www.europalibera.org/content/article/24782943.html ( accesat pe 20.04.2015).
http://www.europalibera.org/content/article/24782943.html ( accesat pe 20.04.2015)
Nicolae Timofti știe cum e poate face integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. http://adevarul.ro/moldova/politica/nicolae-timofti-stie-integrarea-republicii-moldova-uniunea-europeana-1_5493fe6b448e03c0fde0a8e4/index.html (accesat pe 20.04.2015)
Germania va susține Moldova în obținerea unei perspective clare de integrare europeană http://www.prime.md/rom/news/politics/item9630/ ( accesat pe 20.04.2015).
Despre aderare, de la teoria roză la practica ucigătoare. http://evzmd.md/politica/268-politic/1860-despre-aderare-de-la-teoria-roza-la-practica-ucigatoare.html ( accesat pe 21.04.2015).
Mituri despre euro-integrare. http://vox.publika.md/politica/analiza-12-mituri-despre-euro-integrare-513775.html ( accesat pe 20.04.2015).
А.Девятков .Европейский выбор Молдовы: международный и внутренний контекст. http://geopolitics.by/analytics/evropeyskiy-vybor-moldovy-mezhdunarodnyy-i-vnutrenniy-kontekst ( accesat pe 21.04.2015).
Ограничения на ввоз в Россию продукции в 2002 – 2014 годах. Справочная информация. http:// itar- tass.com/spravochnaya-informaciya/687096
Raport de țară 1999, pp. 11, 63; Raport de țară 2000, pp. 16, 20; Raport de țară 2001, p. 17;
Raport de țară 2002, pp. 22, 24, 44; Raport de țară 2003, p. 17; Raport de țară 2004, p. 18.
Raport de monitorizare 2005, p. 9,12,16; și mai 2006, p. 30.
Anexe
Integrare Europeană si Europenizare, p.35 a) Kassim, H. „The European Administration: Between Europeanization and Domestications” în , J., Menon, A., (ed.), (2003). Governing , Oxford University Press, 2002.p.76.; b) Andersen, S.S., Sitter, N., „Differentiated Integration: What is it and How Much Can the EU Accommodate?”, European Integration, vol. 28, nr. 4, 2006, Routledge, p.45.; c) Schmidt, V.A., „Europeanization and the Mechanics of Economic Policy Adjustment”, European Integration online Papers, 5/6, 2001, p.14..
Relația dintre procesul de integrare europeană și europenizare, p.36 a) K. Howell, (Developing Conceptualisations of Europeanization: Synthesising Methodological Approaches, 2004).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Esenta, Manifestari Si Perspective ALE Europenizarii Pentru Republica Moldova (ID: 139728)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.