Esenta Dreptului de Proprietate Privata Si Reglementarea Acestuia In Republica Moldova

Actualitatea problemei abordate. În Constituția Republicii Moldova [9] proprietății private îi sunt consacrate câteva articole. Astfel, art. 9 întitulat „Principiile fundamentale privind proprietatea”, proclamă: (1) Proprietatea este publică și privată. Ea se constituie din bunuri materiale și intelectuale. (2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăților și demnității omului. (3) Piața, libera inițiativă economică, concurența loială sînt factorii de bază ai economiei. Prin reglementările date legiuitorul a avut intenția de a reabilita proprietatea privată, de a o repune în drepturile sale firești. În acest fel, proprietatea privată, reglementată de stat, face corp comun cu titularul ei și devine unul dintre drepturile sacre ale omului. Acesta este și motivul includerii în Titlul 2 al Constituției RM „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale” a articolului 46 care stipulează dreptul la proprietatea privată și la protecția acesteia. În această ordine de idei, este important de făcut trimitere la un act internațional important pentru subiecții dreptului privat, ce ține de protecția dreptului de proprietate privată și anume Primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, în vigoare din 3 septembrie 1953 [23, 8]. Pentru Republica Moldova, Convenția pentru apărarea repturilor și libertăților fundamentale e în vigoare din 12.09.1997, fiind ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII  din  24.07.97 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a unor protocoale adiționale la această convenție [15].

După cum susține profesorul Ugo Mattei în lucrarea “Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate” [19; p. 172], în termeni abstracți, limbajul Constituției ne spune foarte puțin despre ceea ce vor îndeplini factorii instituționali în privința opțiunilor practice legate de drepturile de proprietate.

Regimul unificat al dreptului de proprietate nu numai că influențează pozitiv dezvoltarea relațiilor economice dintre subiecții diferitelor jurisdicții, internaționalizarea circulației economice, dar și contribuie la realizarea sarcinilor de alt nivel – formarea unui spațiu umanitar comun, cu valori juridice și mijloace de protecție unitare. În acest context, dreptul de proprietate privată apare ca un drept al omului, ca una din valorile culturale de bază.

Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este indispensabil de mecanismul de aderare a Moldovei la spațiul cultural și juridic unic al țărilor europene, ceea ce presupune comunitatea institutelor de bază ale societății. Dreptul de proprietate privată este unul dintre ele, respectiv, regimul juridic al aceastei instituții trebuie să fie stabilit expres prin acte normative. Standardele europene în domeniul dreptului de proprietate privată trebuie să fie unice pentru toată Europa, inclusiv și pentru Republica Moldova.

Astfel, cele relatate nu lasă nici o îndoială asupra actualității și importanței temei de cercetare, justificând pe deplin investigația efectuată.

Descrierea situației în domeniul de cercetare și identificarea problemelor de cercetare.

Pentru prima dată în Republica Moldova, la 22 ianuarie 1991, Parlamentul Republicii Moldova aprobând Legea cu privire la proprietate nr 459 – XII (abrogată la 30.03.2007) [17], prin capitolul 2, a reglementat (respectiv – a instituționalizat) dreptul de proprietate privată în statul nostru.

Nici la acea etapă și nici acualmente legislația Republicii Moldova nu conține definiția dreptului de proprietate privată. Atât art. 315 din Codul civil RM, cât și art. l din Legea nr 459 – XII enumeră doar împuternicirile proprietarului, fără a defini acest drept. Art. 315, alin. (1) din Codul civil RM stipulează: „Proprietarul are drept de posesiune, de folosință și de dispoziție asupra bunului” [7]. Astfel, Codul civil RM nu relatează nimic despre elementele – exercitarea dreptului de proprietate în putere proprie și interes propriu, ce caracterizează dreptul de proprietate privată și delimitează împuternicirile proprietarului de cele ale altor persoane. Evident, că în CC RM se reglementează dreptul de proprietate nu și particularitățile dreptului de proprietate privată, care, din punct de vedere al autorilor codului civil al RM, nu ar trebui să existe.

În prezent, instituția dreptului de proprietate privată trece prin transformări esențiale în structura sa: crește rolul proprietății asociate, se aprofundează procesul „individualizării” regimurilor juridice ale dreptului de proprietate, reieșind din obiectul dreptului de proprietate privată [28; 29].

În sistemul obiectului dreptului de proprietate privată s-au produs transformări revoluționare. Se dezvoltă activ procesul de apropiere a drepturilor reale și obligaționale [26; p. 848], apar noi tipuri de proprietate care au caracteristici de marfă. Multe dintre aceste tipuri noi se raportează la obiectele nemateriale (în special, informația, dreptul de creanță, know-how) care, cu timpul, își ocupă locul în structura valorilor economice în țările cu economie de piață. Construcțiile juridice precedente ale dreptului de proprietate privată, elaborate referitor la obiectele corporale, nu mai corespund noilor cerințe.

Conținutul economic al proprietății private a devenit mai larg, pe când cel juridic – nu. Astfel, a apărut necesitatea revizuirii concepției vechi a dreptului de proprietate, care era orientată în fond asupra obiectelor corporale ale dreptului de proprietate și asupra caracterului absolut al dreptului de proprietate și a elaborării unei noi concepții, care să fie cât mai apropiată de acea interpretare a proprietății care s-a înrădăcinat în economie. Acest lucru a fost menționat de R. Savatier: Pe măsură ce în tehnica juridică au început să apară averi abstracte, sensul inițial al „dreptului de proprietate” s-a lărgit într-adevăr. Se vrea ca în continuare să fie definită cu aceste cuvinte cea mai completă și cea mai absolută totalitate a tuturor drepturilor pe care le poți avea în raport cu bunurile nemateriale nou-apărute. Suntem nevoiți să vorbim despre dreptul de proprietate pentru a indica asupra complexității drepturilor” [31; p. 90].

Se poate constata, că în prezent, se caută activ noi construcții teoretice ale dreptului de proprietate privată. Reprezentanții noii viziuni juridice a dreptului de proprietate consideră, că această instituție de drept trebuie să cuprindă orice drept subiectiv care are un caracter patrimonial, inclusiv dreptul real, obligațional, drepturile de membru [27] .

Tendința generală de apropiere a sistemelor de drept sub influența globalizării nu a putut să nu cuprindă și cea mai importantă instituție de drept – cea a dreptului de proprietate, căci deosebirile existente în noțiunea și reglementarea dreptului de proprietate nu răspund intereselor proceselor transfrontaliere economice și umanistice, care s-au accelerat brusc către sfârșitul secolului al XX-lea.

La nivel internațional, au fost întreprinse primele încercări de creare a unui regim unificat al dreptului de proprietate privată. Astfel, un moment important în dezvoltarea dreptului de proprietate privată este recunoașterea sa ca valoare universală, ca instituție de drept internațional. În secolul XX, pentru prima dată în istorie, dreptul de proprietate privată a fost consacrat în sursele de drept internațional ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului – în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 (art. 17) și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1950 (art. 1 din Protocolul nr. 1).

Motivația alegerii instituției dreptului de proprietate privată, ca studiu de doctorat, rezultă din faptul că prezenta teză încearcă a analiza multiplele aspecte juridice ale dreptului de proprietate privată, a evidenția laturile pozitive și negative ale legislației naționale, a le da o apreciere teoretică și practică, a înainta propuneri de modificare și completare a normelor de drept în domeniul respectiv.

Din acest punct de vedere, analiza științifică completă a dreptului de proprietate privată, în cadrul prezentei teze de doctor în drept, este nu doar actuală, din punct de vedere teoretic și practic, dar și necesară.

Pentru efectuarea cercetării științifice, am considerat necesar a identifica următoarele aspecte problematice ale tezei:

Analiza critică a actelor normative naționale de diferit nivel. Bunăoară, cum sunt coordonate între ele și care sunt lacunele, contrazicerile, dezechilibrul dintre normele Codului civil al Republicii Moldova, aprobat la 6 iunie 2002 și intrat în vigoare la 12 iunie 2003 [7] și alte acte normative și subordonate legii.

Analiza comparativă a legislației naționale cu legislația respectivă a altor țări în scopul de a perfecționa normele autohtone și a ridica nivelul și calitatea actelor normative naționale la un nivel superior.

Studierea legislației naționale sub aspectul normelor Convenției Europene privind Drepturile Omului în scopul de armonizare a legislației naționale cu normele internaționale.

Analiza practicii judiciare în domeniul respectiv.

Scopul și obiectivele tezei. Scopul tezei este orientat spre analiza teoretică și practică a esenței dreptului de proprietate privată sub aspectul reglementării naționale, în comparație cu legislația altor state, în primul rând a României. Studiul este direcționat, de asemenea, spre potențiala completare și modificare a legislației actuale, care ar proteja eficient dreptul de proprietate privată ca fiind unul din drepturile fundamentale ale omului.

Pentru atingerea scopului, au fost propuse următoarele obiective:

– de a formula o definiție a dreptului de proprietate privată;

– de a evidenția particularitățile dreptului de proprietate privată ca formă aparte;

– de a evidenția modalitățile originare de dobândire a dreptului de proprietate privată;

– de a evidenția modurile de garantare și de apărare a dreptului de proprietate privată;

– de a formula anumite concluzii de ordin teoretic și practic și de a înainta propuneri de lege ferenda, care ar rezulta logic din investigațiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogățirea doctrinei în problemele vizate, la perfecționarea legislației în vigoare, făcând-o mai compatibilă și logic închegată cu reglementările naționale, europene și internaționale deja existente în domeniul dreptului de proprietate privată.

Metodologia cercetării științifice. Baza metodologică a cercetărilor este constituită dintr-o totalitate de metode, procedee teoretice și practice strict determinate de cunoaștere a domeniului cercetat, a relațiilor juridice.

Elaborarea lucrării s-a bazat pe aplicarea următoarelor metode analitice:

• Metoda analizei istorice, folosită pentru cercetarea originii și evoluției dreptului de proprietate în sens general și al dreptului de proprietate privată în particular.

• Metoda analizei logice (analiza deductivă, inductivă, generalizare, specificare etc.), utilizată constant pe tot parcursul lucrării și, în special, la efectuarea sintezei opiniilor diferiților autori privind natura juridică a dreptului de proprietate privată, la determinarea formelor dreptului de proprietate și a criteriului ce stă la baza acestei delimitări, la specificarea obiectului dreptului de proprietate.

• Metoda analizei comparative s-a utilizat în deosebi la compararea actelor normative și doctrinei diferitor state.

• Metoda analizei sistemice, indispensabilă pentru cercetarea normelor juridice naționale și internaționale de ordin instituțional, material și procedural.

• Metode prospective, folosite pentru a descrie tendințele existente în determinarea dreptului de proprietate privată, care s-au evidențiat în ultimele decenii în literatură și care tind a fi reflectate în actele normative.

Suportul teoretico-științific al investigației a fost determinat de realizările doctrinare din dreptul național și internațional, în mod special evidențiind doctrina juridică din Franța, Federația Rusă, România. Astfel, baza juridico-doctrinară a investigației este fundamentată de lucrările de valoare ale savanților juriști de peste hotare și din țară care au studiat nemijlocit problema asigurării și protecției dreptului de proprietate și a dreptului de proprietate privată ca formă a proprietății, bazele teoretice ale acestui drept, standardele europene în acest domeniu.

Ca bază normativ-legislativă, metodologică și empirică a lucrării a fost analizat un volum considerabil de material normativ-juridic: prevederile Constituției Republicii Moldova, Convenția Europeană cu privire la Drepturile Omului și Primul Protocol adițional la Convenție, Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate (abrogată), hotărârile Curții Constituționale, Codul civil al RM, Codul funciar, al apelor, Codul silvic etc.

Ținând cont de necesitatea ajustării legislației Republicii Moldova la standardele europene, am apelat la cercetarea practicii jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la expunerea, prin hotărâri, asupra încălcărilor normelor Convenției privind proprietatea privată și protecția acordată dreptului la proprietate privată.

Noutatea și originalitatea științifică. Factorul novator este indispensabil oricărei lucrări științifice. Indispensabilitatea se referă direct și la prezenta teză. Așadar, noutatea științifică a studiului efectuat se remarcă prin modalitățile de evidențiere și analiză a problemelor ce țin de reglementarea expresă a dreptului de proprietate privată sub aspectul legislației naționale, în comparație cu legislația altor state și a Comunității europene..

Esența analizei științifice se manifestă, în fond, prin rezultatele acestui studiu și propunerile de modificare și completare a legislației naționale în domeniul respectiv.

Momentul novator se manifestă și prin încercarea de a acoperi, într-o oarecare măsură, vidul în studierea instituției dreptului de proprietate privată, care persistă în literatura juridică autohtonă și propunerea reglemetării, sub toate aspectele, a acestei instituții.

Putem menționa că, pentru prima dată în literatura juridico-civilă autohtonă, am întreprins o încercare de a realiza un studiu complet al dreptului de proprietate privată. Pe parcursul cercetării legislației naționale, am încercat de pe poziții critice să ne exprimăm propria viziune asupra problemei în domeniul dat. Concomitent, nu ne-am limitat doar la evidențierea aspectelor problematice și negative, dar am și încercat să propunem oarecare soluții care, după părerea noastră, pot fi luate în considerație în cadrul perfecționării cadrului juridic în domeniul dat.

Astfel, originalitatea științifică a prezentei teze constă în combinarea criteriului analitic și celui comparativ, fapt care are ca rezultat abordarea complexă a subiectului. Această idee principală poate fi demonstrată și prin analiza a mai multe puncte de vedere din doctrina autohtonă și cea străină, care nu în toate cazurile coincide cu propria poziție a autorului tezei.

Problema științifică soluționată reprezintă un studiu complex al dreptului de proprietate privată în plan comparat al legislației naționale cu legislația respectivă a altor state, formularea anumitor concluzii de ordin teoretic și practic, elaborarea și înaintarea propunerilor de lege ferendă în domeniul temei.

Semnificația teoretică. Semnificația teoretică a lucrării constă în cercetarea complexă a bazelor teoretice, normative, de drept comparat, de jurisprudență privind dreptul de proprietate privată, analiza esenței, caracterelor, modalități de dobândire, mecanisme de protecție etc.

Valoarea aplicabilă a lucrării. Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în evidențierea esenței, conținutului dreptului de proprietate privată precum și propunerilor de lege ferenda.

Rezultatele științifice înaintate spre susținere constau în:

analiza și evidențierea particularităților caracterelor juridice ale dreptului de proprietate privată ca instituție de drept desinestătătoare;

selectarea aspectelor pozitive, problematice și unele aspecte negative ale legislației naționale în domeniul dreptului de proprietate privată;

elaborarea propunerilor pentru perfecționarea legislației naționale cu privire la dreptul de proprietate privată în scopul ridicării și alinierii acesteia la tendințele și practicile actuale de perfecționare și dezvoltare a legislației în domeniu atât pe plan intern, cât și internațional, asigurarea unei aplicări eficiente a normelor civile în reglemenatrea raporturilor de proprietate privată.

Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele studiului pot fi utilizate în prognozarea evoluției reglementării naționale a dreptului de proprietate privată; perfecționării cadrului legal existent, inclusiv a Codului civil al Republicii Moldova, în instituțiile de învățământ superior în cadrul studierii disciplinei Drept civil: dreptul de proprietate privată, modalități de dobândire, mijloace de apărare, etc..

Aprobarea rezultatelor. Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei Drept al Antreprenoriatului a Universității de Stat din Moldova la ședința căreia a fost discutată, aprobată și propusă spre examinare în cadrul Seminarului Științific de Profil..

De asemenea, unele idei importante, după părerea noastră, au fost supuse analizei și dezbaterilor în cadrul a 3 conferințe științifice internaționale, care și-au desfășurat lucrările în anii 2008-2014 în Republica Moldova.

Publicații la temă. Materialele cercetării efectuate și-au găsit reflectarea în 7 publicații științifice dintre care 4 comunicări la foruri științifice și 3 articole în reviste științifice.

Volumul și structura lucrării. Teza (în volum total de 171 pagini) este structurată în funcție de scopul cercetării și obiectivele trasate, și cuprinde: Introducere – se argumentează actualitatea și gradul de studiere a temei de cercetare, sunt formulate scopul, sarcinile, obiectivele și obiectul investigațiilor, se face o succintă caracteristică a tezei, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei aplicativă; trei capitole – în care sunt examinate aspectele fundamentale, se dezvăluie detaliat scopul și obiectivele propuse în Introducere; în Concluzii generale și recomandări sunt etalate rezultatele privind investigațiile teoretice și direcțiile de dezvoltare și promovare a legislației autohtone privind contractul de servicii turistice în Republica Moldova; Bibliografie – cuprinde suportul doctrinar și documentar al tezei, adnotarea, cuvintele-cheie ale lucrării și lista abrevierilor.

Cuvinte-cheie: drept de proprietate privată, mod de dobândire, apărarea dreptului de proprietate privată, conținutul dreptului de proprietate privată, obiectul și titularii dreptului de proprietate privată.

CONȚINUTUL TEZEI

În Introducere se argumentează actualitatea și gradul de studiere a temei de cercetare, sunt formulate scopul, sarcinile, obiectivele investigațiilor, se face o succintă caracteristică a tezei, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei aplicativă.

În capitolul I intitulat Analiza situației în domeniul dreptului de proprietate privată și reglementarea acestuia în Republica Moldova, au fost cercetate aspectele teoretice și dimensiunile istorice privind dreptul de proprietate privată, elucidate în lucrările diferitor autori din țară și din alte state și s-a efectuat o analiză a actelor normative privind dreptul de proprietate privată, a fost formulată problema de cercetare, identificat scopul și tratarea obiectivelor de cercetare.

În compartimentul 1.1. Aspecte teoretice și dimensiuni istorice privind evoluția doctrinei dreptului de proprietate privată, cercetarea realizată se justifică prin cuvintele savantului rus Sklovskii: „Caracterul neutru al proprietății, căreia îi revine un rol definitoriu în existența cotidiană a umanității, face inutil și incorect orice patos în expunerea bazelor apariției și existenței proprietății, însă acest patos este pe deplin justificat în cazul în care este necesar de a combate încercările de a desființa proprietatea și dreptul, adică încercările de a nu admite „libertatea elementară” a omului” [32; p. 147] .

Proprietatea a fost percepută de oameni încă din momentul în care au ieșit din starea primitivă, ca ceva absolut necesar vieții. La început, omul nu a putut trăi fără bunuri, iar mai apoi progresa, decât apropriindu-și bunurile ce îl înconjurau [22; p. 31], iar forma juridică, care corespunde noțiunii economice, sociale, generale de apropriere este dreptul de proprietate. Despre aceasta au menționat savanții lumii din diferite state în lucrările sale privind dreptul roman. Aici menționăm, C. Cătuneanu, Curs elementar de drept roman [4; p. 163], Vl. Hanga. Drept privat roman [14; p. 107], E. Molcuț, Drept roman [20; p. 99], R. Monier, Manuel elementaire de droit romain [21; p. 167], și alții.

În prezent, instituția dreptului de proprietate privată trece prin transformări esențiale în structura sa: crește rolul proprietății asociate, se aprofundează procesul „individualizării” regimurilor juridice ale dreptului de proprietate, reieșind din obiectul dreptului de proprietate privată [28; 29].

În sistemul obiectului dreptului de proprietate privată s-au produs transformări revoluționare. Se dezvoltă activ procesul de apropiere a drepturilor reale și obligaționale [26; p. 848], apar noi tipuri de proprietate care au caracteristici de marfă. Multe dintre aceste tipuri noi se raportează la obiectele nemateriale (în special, informația, dreptul de creanță, know-how) care, cu timpul, își ocupă locul în structura valorilor economice în țările cu economie de piață. Construcțiile juridice precedente ale dreptului de proprietate privată, elaborate referitor la obiectele corporale, nu mai corespund noilor cerințe.

Conținutul economic al proprietății private a devenit mai larg, pe când cel juridic – nu. Astfel, a apărut necesitatea revizuirii concepției vechi a dreptului de proprietate, care era orientată în fond asupra obiectelor corporale ale dreptului de proprietate și asupra caracterului absolut al dreptului de proprietate și a elaborării unei noi concepții, care să fie cât mai apropiată de acea interpretare a proprietății care s-a înrădăcinat în economie. Acest lucru a fost menționat de R. Savatier: Pe măsură ce în tehnica juridică au început să apară averi abstracte, sensul inițial al „dreptului de proprietate” s-a lărgit într-adevăr. Se vrea ca în continuare să fie definită cu aceste cuvinte cea mai completă și cea mai absolută totalitate a tuturor drepturilor pe care le poți avea în raport cu bunurile nemateriale nou-apărute. Suntem nevoiți să vorbim despre dreptul de proprietate pentru a indica asupra complexității drepturilor” [31; p. 90].

În compartimentul 1.2 Analiza bazei normative naționale privind dreptul de proprietate privată a fost cercetată baza normativă autohtonă, ce stabilește regimul juridic al dreptului de proprietate privată.

Constituția RM – act normativ principal, legiferează proprietatea privată în Republica Moldova și consfințește principiile fundamentale cu privire la proprietate, stabilind prin art. 9 că „Proprietatea este publică și privată”, iar art. 127 din Constituție prevede: „Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicție cu interesele societății.” [8]. Legislația în vigoare a Republicii Moldova nu conține definiția dreptului de proprietate privată. Atât art. 315 din Codul civil RM, cât și art. l din Legea nr 459 – XII cu privire la proprietate (abrogată la 30.03.2007) [17] enumeră doar împuternicirile proprietarului, fără a defini acest drept. Art. 315, alin. (1) din Codul civil RM stipulează: „Proprietarul are drept de posesiune, de folosință și de dispoziție asupra bunului” [7]. Astfel, Codul civil RM nu relatează nimic despre elementele – exercitarea dreptului de proprietate în putere proprie și interes propriu, ce caracterizează dreptul de proprietate privată și delimitează împuternicirile proprietarului de cele ale altor persoane. Evident, că în CC RM se reglementează dreptul de proprietate nu și particularitățile dreptului de proprietate privată, care, din punct de vedere al autorilor codului civil al RM, nu ar trebui să existe. Totodată, Codul civil RM reglementează expres regimul juridic al bunurilor – proprietate publică, care fiind divizat în domenii (public și privat), evidențiază particularități ale acestor (art.296 CC RM). Prin concluzie rezultă, că drepturile asupra bunurilor din domeniul public sunt mai prioritare decât drepturile asupra bunurilor din domeniul privat al statului. Dar, legiuitorul nu reglementează regimul juridic al bunurilor, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice, care, de fapt, reeșind din analiza diferitor acte normative ale RM, diferă în dependență de formele sau domeniile de proprietate privată. Garantând ocrotirea și stabilind condiții egale pentru dezvoltarea tuturor formelor de proprietate, statul se obligă să acorde tuturor proprietarilor drepturi egale pentru realizarea activității economice și a altor activități, în afara celor interzise de lege. Astfel, conform art. 126, pct. 2, al Constituției, statul trebuie să asigure libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție. Consfințirea principiilor proprietății în normele constituționale pentru Republica Moldova, de altfel, ca și pentru alte țări ex-socialiste, unde proprietatea privată a fost supusă unui proces de desființare sistematică, desfășurat într-un context constituțional ale cărui prevederi în materie nu au fost respectate niciodată, era de o necesitate stringentă, deoarece, amprentele lăsate de regimul totalitar-comunist, au adus atingeri grave drepturilor și intereselor cetățenilor. Nu pot fi omise acele acte de expropriere, de naționalizare care au fost înfăptuite cu un vădit și inexplicabil abuz din partea organelor statale. Astfel, Constituția Republicii Moldova, adoptată în condițiile destrămării fostului regim totalitar și a sistemului de proprietate monopolistă de stat, a acordat o atenție deosebită asigurării proprietății private.

Compartimentul 1.3, întitulat Formularea problemei de cercetare, identificarea scopului și tratarea obiectivelor de cercetare, este destinat expunerii exprese a problemei de cercetare, scopului și obiectivelor, cercetate în teza de doctor.

Problema de cercetare, reflectată în lucrare, constă în aprofundarea cunoașterii esenței dreptului de proprietate privată în calitate de formă de proprietate, evidențiată în Constituția Republicii Modova și alte acte normative, argumentarea importanței teoretice și practice a instituției dreptului de proprietate privată, elucidarea nivelului de regelementare expresă prin acte normative a dreptului de proprietate privată ca formă diferită de cea de a doua formă, prevăzută prin normele constituționale și anume de dreptul de proprietate publică. Scopul cercetărilor derivă din problema de cercetare expusă și constă în selectarea și evidențierea opiniilor și rezultatele cercetărilor științifice, referitoare nemijlocit sau tangențial la obiectul cercetării prezentei lucrări, formarea opinei și concluziilor proprii asupra esenței dreptului de proprietate privată și, desigur, cercetarea gradului de reglementare a instituției dreptului de proprietate privată, prin actele normative ale Republicii Moldova cu evidențierea lacunelor și coliziilor, depistate în legislația civilă autohtonă în vigoare. Obiectivele reflectate și relizate prin cercetările în cadrul tezei de doctor sunt: formularea definiției dreptului de proprietate privată ca instituție de drept în baza cercetării doctrinei și a legislației autohtone și străine; evidențierea particularităților și caracterelor dreptului de proprietate privată ca formă aparte și diferită de dreptul de proprietate publică, ceea ce e posibil de realizat ca urmare a analizei diverselor opinii ale cercetătorilor în domeniu, expuse în literatura de specialitate, articole științifice și comunicate; evidențierea modalităților de dobândire a dreptului de proprietate privată, cum sunt: privatizarea, ocupațiunea, uzucapiunea, accesiunea etc., acestea constituind modalități deosebite, prin natura sa și controversele aparente în societate, referitoare la regimul juridic al acestora, precum și la aplicarea normelor juridice în speță; cercetarea și evidențierea modurilor de garantare și de apărare a dreptului de proprietate privată – obiectiv realizat prin cercetările mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate privată în Republica Moldova, analizarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului de proprietate privată la etapa actuală, reeșind din exigențele legislației civile în vigoare, depistarea neajunsurilor de reglementare a modalităților reflectate, și formularea propunerilor de lege ferenda la capitolul dat. Deasemenea, acest obiectiv va fi realizat prin studierea cazurilor, examinate de CEDO, prin care Republica Moldova a fost condamnată pentru atingerile dreptului de proprietate privată și nesoluționarea adecvată a problemelor de către instanțele naționale, precum și impactul practicii CEDO asupra reformelor, ce derulează în statul nostru, în sistema de drept și în special asupra perfecționării reglementării dreptului de proprietate privată la nivel intern.

În capitolul II intitulat Esența, natura și conținutul dreptului de proprietate privată, s-au analizat formele dreptului de proprietate, esența și conținutul dreptului de proprietate privată, abordările științifice privind noțiunea, conținutul, caracterele juridice și limitele dreptului de proprietate privată, noțiuni, clasificări și analiza unor modalități de dobândire a dreptului de proprietate privată și s-au formulat concluzii la acest capitol.

Compartimentul 2.1. Abordări științifice privind noțiunea, conținutul, caracterele juridice și limitele dreptului de proprietate privată este dedicat noțiunii, caracterelor juridice, limitelor și perspectivelor în reglementarea instituției dreptului de proprietate privată.

Fiind o categorie complexă, dreptul de proprietatea privată, este interpretat în doctrină în mai multe sensuri: ca bază a sistemului economic, ca libertate publică, ca drept subiectiv real.

Drept categorie economică, proprietatea privată reflectă relațiile dintre oameni în procesul de producție și de repartiție a bunurilor materiale. Proprietatea privată caracterizează în ale cărui mâini se află mijloacele de producție și cărui interes servesc. Astfel, sub aspect economic, proprietatea privată exprimă o relație de apropiere, de însușire a premiselor materiale ale unui proces de producție. Analiza categoriei economice a „proprietății” o corelăm cu concepția asupra „dreptului” ca factor obiectiv, care exclude tratarea arbitrară, prin ignorarea legilor economice obiective, a problemelor economice influențate de aceste legi. Din punct de vedere economic orice raport de însușire a unor bunuri constituie un raport de proprietate, dar numai acele relații de apropriere, care sunt reglementate prin lege, capătă caracterul de raport juridic de proprietate. Proprietatea, ca premisă a oricărei activități economice, adică a funcționări oricărei societăți, nu putea rămâne în afara sferei de reglementare a dreptului, căci finalitatea dreptului constă anume în organizarea și asigurarea funcționării societății.

Compartimentul 2.2., întitulat Considerațiuni discutabile cu privire la formele dreptului de proprietate, este destinat cercetării comparative ale opiniilor savanților, realizate în domeniul dreptului de proprietate, privind formele dreptului de proprietate și prin urmare – expunerea propriei opinii a autoarei, bazate pe investigațiile efectuate, referoitoare la formele de proprietate, privată și publică, cu expunerea diferențierii juridice ale acestora și necesitatea reglementării exprese a dreptului de proprietate privată. Doctrina juridică din țările occidentale a formulat definiții ale dreptului de proprietate, având ca premisă principală faptul că el constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului – condiție indispensabilă a unei economii de piață sănătoasă, de aceea trebuie să fie lipsite de elemente ideologice [24; p. 216].

În prezent, problema formelor dreptului de proprietate este una controversată, atât sub aspect doctrinar, cât și din punctul de vedere al existenței unor reglementări legale. Astfel, analizând prevederile actelor normative naționale și internaționale cu privire la dreptul de proprietate, am remarcat că, spre deosebire de Declarația franceză a drepturilor omului și ale cetățeanului 1789, majoritatea legislațiilor internaționale actuale fac distincție între diferite forme de proprietate sau consacrând principiul egalității lor (în cazul constituțiilor democratice), sau, consacrând principiul inegalității lor. Majoritatea constituțiilor moderne divizează proprietatea în publică (de stat) și privată, altele fac distincție între proprietatea privată, de stat și municipală sau privată, cooperatistă și de stat. Constituția, prin dispozițiile art. 9, face doar o precizare de ordin general asupra existenței celor două forme de proprietate, fără a oferi însă criterii care ar sta la baza determinării lor. Pornind de la prevederile constituționale și clasificând proprietatea în două forme, urmează să fie găsite criteriile care stau la baza acestei delimitări.

În doctrină sunt cunoscute două criterii, ce permit divizarea proprietății în drept de proprietate publică și drept de proprietate privată: a) criteriul subiectiv și b) criteriul obiectiv.

Criteriul subiectiv are ca bază faptul căror subiecte le aparține dreptul de proprietate. Dacă proprietatea aparține subiectelor publice (statul, unitățile administrativ-teritoriale), această proprietate este considerată publică. Dar dacă proprietatea aparține subiectelor private (persoane fizice sau persoane juridice private), ea se consideră proprietate privată. Acesta este, de fapt, și criteriul după care se clasifică dreptul în două ramuri mari – dreptul public și dreptul privat – având ca reper interesele obștești ori interesele individuale [1; p. 61].

Criteriul obiectiv are, însă, ca bază nu apartenența dreptului de proprietate subiectelor publice sau subiectelor private, ci regimul juridic al bunurilor ce se află în proprietatea acestora: bunurile – proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar bunurile -proprietate privată sunt alienabile, prescriptibile și sesizabile.

Constituția nu definește proprietatea privată, dar, pe cale de consecință, rezultă că proprietatea care nu este publică, este privată, deoarece acestea sunt singurele forme sau feluri de proprietate recunoscute, clasificarea fiind summa divisio. Prin urmare, proprietatea privată este aceea care aparține particularilor – persoane fizice ori persoane juridice.

Prin urmare a fost prezentată diferențierea existentă între formele de proprietate – privată și publică, prin prisma următoarelor criterii: titular, principii, obiect, modalități de dobândire, reglementări legale, modalitatea de apărare, exercitarea dreptului.

Compartimentul 2.3., întitulat Noțiuni, clasificări și analiza unor modalități de dobândire a dreptului de proprietate privată, este destinat problemei dobândirii dreptului proprietății private, care este una actuală. Referindu-se la modurile de dobândire a drepturile reale, M. Constantin, „Dicționar de drept civil” arată, că acestea sunt: mijloacele juridice care, potrivit legii, servesc la constituirea sau la obținerea prin transfer a unor asemenea drepturi ca elemente componente ale patrimoniului unei persoane fizice și juridice [8; p. 332]. În viziunea noastră, modurile de dobândire a dreptului de proprietate, prevăzute de Codul civil al RM nu se aplică în egală măsură ambelor forme ale proprietății, reglementate de Constituție: proprietatea publică și proprietate privată.

Pe lângă modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate reglementate de Codul civil al RM, există și moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate, prevăzute în alte acte normative, decât Codul Civil al RM, ca ex.: legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr.121-XVI  din  04.05.2007, care prin art. 1 definește deetatizarea proprietății publice ca fiind activitate care include transmiterea patrimoniului public în proprietate privată în condițiile legii (privatizare), precum și transmiterea în concesiune, administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităților administrativ-teritoriale, alte activități orientate spre diminuarea participării statului la administrarea proprietății [18].

În raport de diferite criterii se deosebesc mai multe clasificări ale modurilor de dobândire a dreptului de proprietate [25; p. 179].

a) În raport de întinderea dobândirii: După întinderea dobândirii, modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată se clasifică în :

moduri de dobândire universală sau cu titlu universal când dobânditorul primește întreaga universalitate sau o parte (fracțiune ½, ¼) din universalitatea patrimoniului unei persoane. Este astfel, moștenirea, prevăzută la art. 1432 alin (1) Codul civil și cu titlu universal, atunci când la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el, trece la persoanele juridice constituite sau existente (art. 84 (1) Codul civil).

moduri de dobândire cu titlu particular, când transmisiunea cuprinde unul sau mai multe bunuri individual-determinate. Așa cum sunt: contractele translative de proprietate, legatele cu titlu particular, tradițiunea (art. 557, 940, 1672 NCC român [6]).

Importanța acestei clasificării este legată de întinderea responsabilități dobânditorului, în cazul modurilor de dobândire universale sau cu titlu universal, dobânditorul este ținut nelimitat de datoriile autorului cu excepția cazului în care moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar. În schimb, în cazul modurilor cu titlu particular, dobânditorul nu răspunde de obligațiile autorului sau dacă acestea rezultă din drepturile reale constituite anterior dobândirii asupra lucrului dobândit ( o ipotecă, un drept de servitute).

b) În raport de caracterul transmisiunii: După caracterul transmisiunii, adică în funcție de scopul urmărit de autor modurile de dobândire a proprietății private se clasifică în:

moduri de dobândire cu titlu oneros, când autorul transmite dreptul de proprietate cu condiția primirii unui echivalent din partea dobânditorului, așa cum sunt contractele cu titlu oneros.

moduri de dobândire cu titlu gratuit, când autorul transmite dreptul de proprietate fără să aștepte primirea unui echivalent, adică cu intenția de liberalitate așa cum este donația, succesiunea legală și testamentară.

c) În raport de momentul în care operează transmisiunea, modurile de dobândire a proprietății private se clasifică în :

moduri de dobândire inter vivos – între vii și produc efecte în timpul vieții autorului așa anume: actul juridic, accesiunea, uzucapiunea, legea și ocupațiunea, în acest caz, dobândirea operează din momentul convenit între părți sau stabilit de legislația în vigoare;

moduri de dobândire pentru cauză de moarte (mortis causa) care își produc efectele la încetarea din viață a autorului și anume: succesiunea, legatul, acestea operează din momentul morții autorului.

d) În raport de situația juridică a bunului în momentul dobândirii deosebim moduri originale și moduri derivate de dobândire a proprietății private:

moduri de dobândire originare, sunt acele mijloace juridice de dobândire a dreptului de proprietate, care nu implică o transmitere juridică a sa de la o persoana la alta, dreptul născându-se direct în patrimoniul titularului.

Aici apare și problema, sau mai bine spus, că nu există o opinie unanimă a specialiștilor în domeniu, de a susține cu certitudine care mod este original și care derivat.

Originare sunt următoarele moduri de dobândire a dreptului de proprietate: producerea bunului, dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului fără stăpân (ocupațiunea) și asupra bunurilor găsite, prescripția achizitivă (uzucapiunea), accesiunea.

moduri derivate de dobândire, sunt mijloacele juridice de dobândire a dreptului de proprietate privată, care implică transmisiunea dreptului de la o persoană la alta, deci în această situație dreptul de proprietate există deja în patrimoniul înstrăinătorului. Exemplu: actele juridice translative de proprietate, actele administrative, tradițiunea [2; p. 436], succesiunea legală și testamentară, hotărârea judecătorească (translativă de proprietate) etc.

În literatura de specialitate s-a arătat, că în realitate, nu situația juridică a bunului în momentul obținerii constituie criteriul acestei clasificări, ci originea dreptului de proprietate dobândit. Situația juridică a bunului în momentul dobândirii este o consecință a originii dreptului dobândit: bunul nu are proprietar dacă dobândirea nu provine dintr-o transmitere a dreptului și respectiv bunul are un proprietar dacă dobândirea provine dintr-o transmitere a dreptului [12; p. 57].

Compartimentul 2.3.1. este destinat privatizării, ca mod derivat specific de dobândire a dreptului de proprietate privată. Privatizarea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate privată de către persoanele fizice și juridice de drept privat din țară sau a persoanelor străine. Acest proces, deși existent în toate țările civilizate, în Republica Moldova a început în 1991 ca un fenomen nou. În conformitate cu art. 1, al Legii Republicii Moldova cu privire la privatizare nr.627-XII din 04.07.91 (abrogată) [16], privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor, ce constituie domeniul privat al proprietății statului sau al unităților administrativ-teritoriale, în proprietate privată persoanelor fizice și juridice. Pentru a desfășura acest proces, statul a adoptat acte normative cu programe de privatizare. Programele de privatizare stabilesc scopurile, sarcinile și particularitățile privatizării bunurilor statului sau ale unităților administrativ-teritoriale în anumite ramuri ale economiei și pentru anumite perioade de timp. La programul de privatizare se anexează, ca parte integrantă, lista obiectivelor supuse privatizării.

Prin Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr. 121-XVI  din  04.05.2007 [18] a fost abrogată legea privatizării din 1991, fapt cu care, în lucrare, autoarea a manifestat dezacord, deoarece procesul de privatizare încă nu s-a terminat și abia acum apar conflictele, ce reies din incorectitudinea aplicării Legii respective, deci este important ca ea să fie în vigoare. În legea din 2007, privatizarea este numită deetatizare, cu ceea ce noi nu suntem întru totul de acord, deoarece conform art. 2 al legii, deetatizarea proprietății publice presupune o activitate mai largă, care include nu numai transmiterea patrimoniului public în proprietate privată în condițiile unei noi legi (privatizare), dar și transmiterea în concesiune, administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităților administrativ-teritoriale, alte activități orientate spre diminuarea participării statului la administrarea proprietății, adică este o noțiune mult mai largă, care include și alte moduri de înstrăinării și utilizarea a proprietății de stat. Aceasta reiese și din conținutul art. 1 al legii care prevede că obiectul și sfera de aplicare a legii se răsfrânge asupra raporturilor ce țin de administrarea și deetatizarea proprietății publice din sectorul nebugetar al economiei naționale.

Compartimentul 2.3.2. este destinat cercetării modurilor originare de dobândire a dreptului de proprietate privată, cum sunt ocupațiunea, accesiunea, uzucapiunea, formarea bunurilor, prin prisma reglementărilor legale actuale, identificarea lacunelor, contradicțiilor și propuneri de lege ferenda.

În al treilea capitol, întitulat: Cercetarea mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate privată în Republica Moldova, autoarea a cercetat caracteristica și clasificarea mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate privată, rolul termenelor de prescripție în apărarea dreptului de proprietate privată, definirea și cercetarea mijloacelor specifice de apărare a dreptului de proprietate privată, cercetarea mijloacelor nespecifice de apărare a dreptului de proprietate privată, practica CEDO în domeniul garantării dreptului de proprietate privată. Capitolul se finisează cu concluzii.

Compartimentul 3.1. este întitulat Caracterizarea și clasificarea mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate privată. Rolul termenilor de prescripție în apărarea dreptului de proprietate privată.

În ceea ce privește dreptul de proprietate privată, trebuie să afirmăm că acest drept este un drept fundamental al omului prin prisma dreptului civil și constituțional, ceea ce îi conferă o importanță deosebită, răsfrângându-se benefic și asupra apărării sale [12; p. 167].

Apărarea dreptului de proprietate privată nu este un simplu enunț, fiind vorba de a apăra proprietarul de intervenția altor persoane, iar organul statului fiind obligat să asigure respectarea dreptului de proprietate. Ca argument ne poate servi Declarația universală a drepturilor omului, și anume art. 17:” Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociații cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa” [11].

În doctrina juridică mijloacele de apărare a dreptului de proprietate privată sunt noțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile aduse dreptului său și să asigure exercitarea lui în condițiile normale. Mijloacele de apărare a dreptului de proprietate privată sunt cuprinse în diferite ramuri ale dreptului și anume:

– dreptul constituțional, care stabilește principiile generale de apartenență a proprietății private și de apărare a relațiilor de proprietate;

– dreptul contravențional și dreptul penal, care stabilește răspunderea în caz de atentare la bunurile străine;

– dreptul muncii, care reglementează răspunderea muncitorului pentru daunele aduse întreprinderii unde este angajat.

Totuși, rolul principal în apărarea dreptului de proprietate privată îl are dreptul civil. Datorită faptului, că normele și instituțiile dreptului civil sunt diferite, acestea nu au același rol în apărarea dreptului de proprietate privată. De exemplu, unele norme de drept civil stabilesc și întăresc apartenența bunurilor materiale, luând-o astfel sub apărarea legii, altele au o importanță în apărarea drepturilor de proprietate privată, deoarece asigură proprietarilor condiții de exercitare a drepturilor, a treia categorie apără dreptul de proprietate de diferite atentate și anume, că prin normele sale stabilește consecințele negative pentru cei, care încalcă dreptul de proprietate și cauzează proprietarului pagube materiale. Datorită normelor sale, dreptul civil cuprinde câteva categorii de mijloace de apărare a dreptului de proprietate.

În opinia autorilor ruși E.A. Suhanov, A.P.Sergheev, I.C.Tolstoi se evidențiază patru grupe de mijloace de apărare a dreptului de proprietate privată:

I grupă – se includ mijloacele reale de apărare a dreptului de proprietate privată ca drept absolut civil, care urmăresc restabilirea dreptului de posesiune, dreptului de folosință și dreptului de dispoziție. Această categorie de mijloace presupune inexistența unor relații obligaționale între proprietar și terț. Din această categorie fac parte două acțiuni reale, care mai sunt numite acțiuni petitorii: acțiunea în revendicare și acțiunea negatorie.

II grupă – sunt mijloacele obligaționale. În toate cazurile în care între proprietar și terț există un raport obligațional, dreptul de proprietate privată este apărat prin aceste mijloace. La această categorie pot fi atribuite acțiunea privind repararea prejudiciului cauzat proprietarului, acțiunea privind restituirea bunului dat în folosință temporară etc. Dacă proprietarul a încheiat un contract de arendă a unui teren pentru un anumit timp, iar după expirarea lui arendașul refuză să elibereze terenul, proprietarul recurge la un mijloc obligațional de apărare a dreptului de proprietate, întemeindu-și cerințele pe contractul de arendă. Astfel, se observă că dreptul de proprietate privată este apărat indirect, ca o consecință a respectării relațiilor obligaționale.

III grupă – nu fac parte nici mijloacele reale, nici cele obligaționale de apărare a dreptului de proprietate, dar constituie mijloacele de apărare a dreptului de proprietate care sunt prevăzute de unele instituții ale dreptului civil. De exemplu, este posibil ca dreptul de proprietate privată să fie apărat în cazul declarării nulității actului juridic civil, în cazul apariției persoanei declarate dispărută fără urmă sau declarată moartă.

IV grupă – o constituie mijloacele de apărare a dreptului de proprietate, care au drept scop protejarea dreptului de proprietate privată în cazurile, prevăzute de legislație, de stingerea lui [30; p. 286].

O asemenea protecție a dreptului de proprietate este abordată de Constituția Republicii Moldova în art. 46 alin.(2) care prevede „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. La fel la această categorie se referă și situația când bunurile proprietarului sunt rechiziționate în conformitate cu art. 342 Codul civil al Republicii Moldova. Aliniatele (2) și (3) ale acestui articol prevăd: ”Persoana al cărui bun a fost rechiziționat poate cere restituirea lui dacă, după încetarea situației excepționale, aceasta s-a păstrat în natură și a fost restituit proprietarului, se stabilește prin acordul părților, iar în caz de divergență, prin hotărâre judecătorească.” Această normă acordă proprietarului posibilitatea de a recurge la ea pentru apărarea dreptului de proprietate privată.

Autorii români susțin că mijloacele de apărare a dreptului de proprietate pot fi grupate în două categorii și anume [3; p. 199]:

Mijloacele juridice nespecifice sau indirecte, ce se caracterizează prin faptul că scopul lor direct constă în apărarea unor drepturi de creanță, dar, pentru că drepturile de creanță iau naștere și se realizează pe temeiul dreptului de proprietate, efectul lor secundar îl constituie apărarea acestuia din urmă. Au acest caracter acțiunile în executarea contractelor, acțiunea în răspundere contractuală, acțiunea ex delictu, acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără cauză, actio de in rem verso etc.

Mijloacele juridice specifice (directe) se întemeiază direct și nemijlocit pe dreptul real sau pe faptul posesiei unui bun și sunt concepute doar pentru apărarea dreptului real. Este vorba despre așa-numitele acțiuni reale, care sunt de două feluri: acțiuni petitorii și acțiuni posesorii.

Acțiunile petitorii servesc la apărarea dreptului de proprietate privată sau a altui drept principal prin obținerea recunoașterii reclamantului ca titular al acestui drept. Redobândirea posesiei bunului asupra căruia poartă dreptul real este doar un efect accesoriu al admiterii acțiunii petitorii. Sunt acțiuni petitorii: acțiunea în revendicare, acțiunea în grănițuire, acțiunea negatorie, acțiunea confesorie.

Acțiunile posesorii sunt acele acțiuni reale prin care se urmărește apărarea posesiei, ca simplă stare de fapt, împotriva oricărei tulburări. Ele pot fi folosite fie pentru păstrarea posesiei, fie pentru redobândirea acesteia în cazul pierderii. Acțiunile posesorii pot fi formulate și de proprietar, situație în care pe această cale se apără însuși dreptul de proprietate.

Un rol important în apărarea dreptului de proprietate privată îl au termenele atât cele de prescripție extinctivă, cât și cele de prescripție achizitivă.

Articolul 267 al Codului civil al Republicii Moldova prevede că termenul general de prescripție extinctivă se consideră, termenul general, în interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată, dreptului încălcat, este de 3 ani. Din cele prevăzute în articolul citat, putem deduce că și dreptul de proprietate privată poate fi apărat în termen de 3 ani.

Dar, analizând conținutul art. 296 al CC RM observăm că bunurile din proprietate publică constituie 2 domenii: Bunurile domeniului public si bunurile domeniului privat.

(1) Bunurile care aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale, fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sunt trecute în domeniul public.

(2) Din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum și bunurile care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivității fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinației menționate.

(3) Bogățiile de orice natură ale subsolului, spațiul aerian, apele și pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, căile de comunicație, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(4) Bunurile domeniului public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândit de terți prin uzucapiune.

Analizând caracterele specifice ale bunurilor din domeniului public, observăm că ele sînt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobândit de terți prin uzucapiune. Aceasta înseamnă că ele nu sunt supuse termenului de prescripție extinctiv, care limitează perioada de apărare a dreptului de proprietate față de aceste bunuri și nu se supun termenelor de prescripție achizitivă, ceea ce pune în imposibilitate de a fi dobândite de terți, în virtutea posesiunii îndelungate.

Studiind legislația în vigoare, am stabilit că nu există reglementări analogice în apărarea dreptului de proprietate privată. Deci, se observă o inegalitate în apărarea celor două forme de proprietate publică și privată ceea ce, în viziunea noastră, încalcă principiile legale, consfințite în art. 9 a Constituției RM, art. 3 a Codului funciar al RM.

Considerăm că este necesar să fie completat articolul 296 CC RM cu prevederi, care să reglementeze regimul juridic al bunurilor, ce pot fi considerate proprietate privată personală și care ar fi evidențiate prin caractere juridice similare regimului juridic al bunurilor din domeniul public al statului, cum ar fi, spre exemplu, prevederile art. 89 al Codului de Executare al RM, prin care se declară insesizabilitatea bunurilor de uz strict personal și casnic, nutrețurilor pentru animale, produselor agricole perisabile, etc. și anume:

Alineat 5) Bunurile domeniului privat personal, determinate prin lege, aparțin persoanelor fizice, acestea fiind imprescriptibile și insesizabile. Dreptul de proprietate privată asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândit de terți prin uzucapiune.

Compartimentul 3.2. este destinat definirii și cercetării mijloacelor specifice de apărare a dreptului de proprietate privată. În compartimentul dat au fost analizate, sub aspect legal și practic, acțiunea în revendicare și acțiunea negatorie, care sunt mijloace specifice de apărare a dreptului de proprietate privată.

Revendicarea este cea mai importantă acțiune petitorie întrucât are ca obiect atât invocarea raportului juridic al dreptului de proprietate, cît și asigurarea exercițiului său, vizând în mod direct proprietatea în toată complexitatea sa. Prin intermediul său, proprietarul face cunoscut dreptul pe care îl are asupra bunului, se bazează pe existența dreptului de proprietate și are ca scop obținerea posesiunii. Acțiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale.

Etimologia cuvântului revendicare își are originea în expresia latină vindicatio, preluată în dreptul francez cu termenul de „revendication” și are înțelesul de a evidenția operațiunea de reintegrare a proprietarului titular în stăpânire efectivă și în folosința bunului. Astfel se poate conchide că revendicarea este o acțiune reală, este întemeiată pe dreptul de proprietate privată, prin care se tinde a dovedi că reclamantul în realitate este titular al dreptului, care îl îndreptățește să ceară predarea posesiunii unui bun de către cel, ce se pretinde proprietar.

În compartimentul dat au fost analizate controversele privind formularea acțiunilor în justiție de revendicare a bunului comun de un singur coproprietar, acțiunea în revendicare imobiliară și mobiliară, expusă prin doctrina română clasifică [2; p. 310], efectele acțiunii în revendicare.

În privința acțiunii negatorii, menționăm că Codul civil al RM, nu definește noțiunea de acțiune negatorie, dar o formulare a acesteia o conține Registrul de stat al actelor juridice al RM, potrivit căruia acțiunea negatorie reprezintă acțiunea reală prin care reclamantul contestă faptul că pârâtul ar avea un drept de superficie, un drept de uzufruct, uz, abitație ori de servitute. O altă acțiune petitorie, prin care se apără dreptul de proprietate este acțiunea în grănițuire – acțiune, prin care titularul ei, solicită instanței de judecată, să restabilească linia despărțitoare între cele două fonduri vecine. Ea poate fi exercitată de către proprietar, uzufructuar și chiar de către posesor, nu și de detentorii precari. Grănițuirea este, deci, o operațiune de individualizare prin semne exterioare ale limitelor a două fonduri vecine, care aparțin unor titulari diferiți și ea se efectuează fie prin convenția părților, fie prin hotărârea judecătorească. Grănițuirea are rolul de a delimita față de proprietățile învecinate, aparținând altor proprietari, prin semne exterioare de hotar. Ea este o operațiune materială care delimitează linia de contur între cele două proprietăți. [13; p. 65]

Compartimentul 3.3. este destinat cercetării mijloacelor nespecifice de apărare a dreptului de proprietate privată, care cuprind acele acțiuni care, fără a avea ca scop principal restabilirea exercițiului dreptului de proprietate privată și fără a fi întemeiate pe acesta, înlătură atingerile, izvorâte din nulitatea actului juridic, acțiuni izvorâte din răspunderea civilă și neexecutarea contractelor și acțiuni izvorâte din îmbogățirea fără justă cauză. Direct sau indirect, în măsura în care, prin aceste acțiuni sunt înlăturate anumite atingeri ale dreptului de proprietate, ele constituie mijloace de apărare ale acestui drept subiectiv și, desigur, constituie obiect de cercetare științifică separată.

Compartimentul 3.4. este destinat cercetării practicii CEDO în domeniul garantării și protejării dreptului de proprietate privată. Deci, normele internaționale cu privire la asigurarea dreptului de proprietate funcționează în sistemul de drept al Republicii Moldova, respectiv, pe teritoriul Republicii Moldova există același regim de drept de proprietate, care e prevăzut în dreptul internațional, în special în Convenția europeană privind Drepturile Omului. În caz de apariție a coliziunii dintre norma dreptului național și cea a dreptului internațional se aplică principiul general, conform căruia prioritatea aparține normei de drept internațional.

Acordul Internațional central, cu privire la problemele dreptului omului în Europa, a devenit Convenția europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale din 1950, având 47 State – Părți [5]. Obiectivul Convenției constă, în esență, în stabilirea și instituirea unui mecanism juridic de protecție a unui anumit număr de drepturi ale omului și libertăți fundamentale, pe care le enunță și care au fost ulterior completate prin protocoale adiționale, primul [23] dintre acestea fiind cel mai important, întrucât este vorba de protecția dreptului de proprietate.

După cum reiese din preambulul Convenției, aceste drepturi și libertăți fundamentale constituie temelia însăși a justiției și păcii în lume și a căror menținere se întemeiază în mod esențial pe un regim politic cu adevărat democrat, pe de o parte, și, pe de altă parte, pe o concepție comună și un comun respect al drepturilor omului [10].

Într-un asemenea context, Convenția constituie, pe plan european, garanția colectivă a unora din principiile enunțate în Declarația Universală a Drepturilor Omului, întărită printr-un control judiciar internațional, ale cărui decizii trebuie să fie respectate de către state. Activitatea judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului a devenit una dintre garanțiile de bază a eficacității dreptului european și un factor important în dezvoltarea lui ulterioară. Cauzele constau în faptul că au fost fixate noi mecanisme și abordări în reglementarea dreptului internațional, care au permis asigurarea eficienței standardelor internaționale unice.

CONCLUZIILE GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Rezultatele obținute, ca urmare a atingerii scopului propus la începutul cercetărilor și a obiectivelor trasate, se conturează prin următoarele:

A fost formulată definiția dreptului de proprietate privată ca instituție de drept și ca drept subiectiv, în baza cercetării doctrinei și a legislației autohtone și străine.

Au fost evidențiate particularitățile și caracterele dreptului de proprietate privată ca formă aparte și diferită de dreptul de proprietate publică, ceea ce a fost posibil de realizat ca urmare a analizei diverselor opinii ale cercetătorilor în domeniu, expuse în literatura de specialitate, articole științifice și comunicate.

Au fost evidențiate modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate privată, cum sunt: privatizarea, ocupațiunea, uzucapiunea, accesiunea etc., acestea constituind modalități deosebite, prin natura sa și controversele aparente în societate, referitoare la regimul juridic al acestora, precum și la aplicarea normelor juridice în speță. Tot aici, au fost cercetate sub aspect teoretic și practic, modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate privată, fiind formulate concluzii referitoare la gradul de aplicabilitate a reglementărilor existente în domeniu și propuse modalități de adaptare (prin modificare și completare) a Codului Civil la nivelul actual de cultură juridică a societății.

Au fost cercetate și evidențiate modurile de garantare și de apărare a dreptului de proprietate privată prin realizarea cercetărilor mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate privată în Republica Moldova, analizarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului de proprietate privată la etapa actuală, reeșind din exigențele legislației civile în vigoare, depistarea neajunsurilor de reglementare a modalităților reflectate și formularea propunerilor de lege ferenda la capitolul dat. Deasemenea, acest obiectiv a fost realizat prin studierea cazurilor, examinate de CEDO, prin care Republica Moldova a fost condamnată pentru atingerile dreptului de proprietate privată și nesoluționarea adecvată a problemelor de către instanțele naționale, precum și impactul practicii CEDO asupra reformelor, ce derulează în statul nostru, în sistema de drept și în special asupra perfecționării reglementării dreptului de proprietate privată la nivel intern.

Problema științifică importantă soluționată în domeniul respectiv constă în faptul că au fost analizate teoretic și practic esența, caracterele, conținutul, importanța dreptului de proprietate privată aspectul reglementării naționale, în comparație cu legislațiile altor state, a fost promovată și argumentată opinia privind necesitatea instituționalizării separate în cadrul legislației civile autohtone a dreptului de proprietate privată.

Ca rezultat final al cercetărilor, realizate prin prezenta lucrare, au fost formulate concluzii de ordin teoretic și practic, în domeniul dreptului de proprietate privată și au fost înaintate propuneri de lege ferenda, care rezultă logic din investigațiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogățirea doctrinei în problemele vizate, la perfecționarea legislației în vigoare, făcând-o mai compatibilă și logic închegată cu reglementările naționale, europene și internaționale deja existente și anume:

1. Dreptul de proprietate se prezintă într-o triplă ipostază: ca bază a sistemului economic, deci element al sistemului social, ca drept fundamental al omului, ca drept subiectiv real absolut.

2. Dreptul de proprietate privată se află în vârful ierarhiei drepturilor subiective, alături de astfel de drepturi ca dreptul la viață, dreptul la justiție, la libera exprimare și altele. Indiferent de faptul la care nivel – național sau internațional – sunt fixate normele cu privire la dreptul de proprietate privată, ele formează, alături de alte norme ce țin de drepturile omului, fundamentul ordinii publice atât naționale, cât și internaționale.

3. Stabilitatea sistemului social depinde la direct de nivelul relativ al dezvoltării economiei, de stabilitatea și perspectivele ei, căci pacea socială poate exista doar în cazul în care majoritatea membrilor societății consideră ca fiind satisfăcătoare starea lor patrimonială și acele perspective care le sunt oferite de economia națională. Sistemul economic ineficient, care generează deficite și deziluzii, îi face pe oameni să-și satisfacă interesele patrimoniale prin metode radicale, deseori contrare legii, fapt ce zdruncină stabilitatea socială.

4. Cu cât mai mare este ponderea proprietarilor mici și mijlocii în economie, cu atât mai stabile sînt relațiile sociale, iar controlul societății civile asupra puterii de stat mai eficient, democrația sprijinindu-se pe o clasă de mijloc puternică.

5. În perioada modernă și contemporană a avut loc constituționalizarea dreptului la proprietate privată, asigurarea lui devenind o normă constituțională.

6. La etapa actuală se înregistrează un proces de evidențiere în legislație a acelor bunuri, care se pot afla doar în proprietatea statului și sunt scoase din circuitul civil. Astfel, majoritatea constituțiilor contemporane limitează dreptul de proprietate privată în ceea ce privește obiectul acestui drept subiectiv. De regulă, în aceste țări nu pot fi obiect al dreptului de proprietate privată subsolurile, apele, flora și fauna.

7. Pe continentul european, datorită instrumentelor dreptului internațional se creează reglementarea internațională unică a raporturilor de proprietate, care influențează asupra sistemelor naționale de drept și permite atenuarea sau nivelarea deosebirilor care există în abordările din diferite țări.

8. La etapa actuală se schimbă considerabil regimul dreptului de proprietate privată, fapt generat de dezvoltarea activă a restricțiilor de drept public, stabilite de normele dreptului public și realizate în cadrul procedurilor administrative, cât ți de metamorfozele relațiilor juridice existente și apariția celor noi, ce țin de instituția proprietății private.

9. În perioada contemporană se stabilește definitiv concepția restricției proprietății funciare private în spațiu, conform căreia subsolurile terenurilor și spațiul aerian sunt retrase din sfera de acțiune a drepturilor proprietarilor de pământ.

10. Constituția Republicii Moldova, proclamând două forme de proprietate – publică și privată – se axează pe criteriul subiectiv de delimitare a formelor dreptului de proprietate, acesta, după părerea noastră, evidențiind mai profund conținutul și natura dreptului la proprietate.

11. Din punctul de vedere al unor ramuri ale dreptului național (constituțional, civil), conținutul și volumul dreptului de proprietate privată sunt diferite. Dacă în dreptul constituțional noțiunea dreptului de proprietate coincide, practic, cu noțiunea analogică europeană, în dreptul civil ea este ceva mai îngustă.

Așadar, în sistemul național de drept pot fi evidențiate câteva nivele ale reglementării juridice a dreptului de proprietate, fiecare dintre ele având particularitățile sale.

Recomandări:

1) De completat articolul 296 CC RM cu următoarele:

Alineat 5) Bunurile domeniului privat aparțin persoanelor fizice și juridice, în modul stabilit de lege.

Alineat 6) Bunurile domeniului privat personal, determinate prin lege, aparțin persoanelor fizice, acestea fiind insesizabile și imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândit de terți prin uzucapiune.

2) De modificare a denumirii titlului III din Cartea II al Codului civil al RM prin – PROPRIETATEA PRIVATĂ.

3) De modificare a alineatului 1) al art. 315 CC RM ), prin care dreptul de proprietate privată să fi definit: 1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, de a folosi și de a dispune de bunul său în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

4) Considerăm necesară includerea în legislația civilă a prevederilor, prin care să se menționeze în special, care moduri sunt originale și derivate, deși se întâlnește o asemenea soluție a problemei în comentariul Codului civil al RM, totuși ea este doctrinară.

5) Venim cu propunerea de modificare a art. 323 CC RM prin următoarele: La alineatul 2) de a exclude sintagma ”precum și bunurile, care, prin natura lor, nu au proprietar”; de suplinit cu alineat 3) prin care să se prevadă: ”În cazul în care, în termen de 6 luni de la data renunțării exprese de la dreptul de proprietate privată asupra bunului sau abandonării acestuia, nici o persoană nu va exercita ocupațiunea bunului, bunul va revine statului sau administrației publice locale a locului de aflare fizică a bunului.”

6) Sensul alin.(2) la art. 328 Cod civil „Proprietarul terenului înconjurat de râuri, heleștee, iazuri, canale sau de alte ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a apelor” vine în contradicție cu aliniatul (1) al aceluiași articol „Adăugările de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formează treptat” de aceea propunem de a exclude din aliniatul (2) noțiunea „de râuri”.

7) Considerăm că este necesar de a completa prevederile Codului civil al RM, ce reglementează accesiunea, ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate privată, prin articol nou: 3301 Accesiunea animalelor.

(1) Animalele (inclusiv păsările) domestice, rătăcite pe terenul altuia, se consideră proprietate a acestuia din urmă, dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declarației făcute la administrația publică locală de către proprietarul terenului.

(2) Roiul de albine, trecut pe terenul altuia, revine proprietarului fondului, dacă proprietarul roiului nu îl urmărește timp de două zile.

(3) Prevederile alineatelor (2) și (3) nu sunt aplicabile în cazul în care proprietarul fondului a provocat, cu rea-intenție, trecerea animalelor pe fondul său.

8) De completare a prevederilor art. 374 CC RM prin următoarele:

Alineat 1) la finele frazei se completează: dacă acestea s-au păstrat în natură până la punerea pe rol a cauzei civile, de către instanța de judecată, intentată în baza cererii revendicantului.

Alineat 6) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, dacă legea nu dispune altfel.

9) În scopul evitării controverselor, ce țin de posibilitatea înaintării, de un singur coproprietar, a acțiunii în justiție privind apărarea dreptului de proprietate privată (argumentele sunt expuse în paragraful 3.2), propunem de a completa prevederile Codului Civil al RM, Cartea II, Titlul III, Capitolul III, Secțiunea I, articolul 344 prin următoarele:

Denumirea să fie redactată: Proprietatea comună. Temeiurile apariției ei și apărarea.

De completat cu alineat 3) Fiecare coproprietar singur poate fi reclamant sau pârât, în justiție, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.

Alineat 4) Hotărârile judecatorești, pronunțate în folosul unui coproprietar, profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești, emise împotriva unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.

10) De asemenea, propunem de a modifica și a completa prevederile art. 376 Codul civil al Republicii Moldova prin următoarele: Titlul articolului 376 – Acțiunea negatorie.

Alineatul 1) de modificat în următoarea redacție: Proprietarul poate intenta acțiune negatorie contra oricărei persoane, care pretinde că este titularul vre-unui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri și în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerințe este imposibilă.

De completat cu alineat 4) – Dreptul la acțiunea negatorie este imprescriptibil.

BIBLIOGRAFIE:

Baieș S. Proprietatea publică și cea privată – o realitate indiscutabilă. // Analele Universității de Stat din Moldova, Științe juridice, Serie Nouă, Nr. 3, Chișinău, 1999. p. 616.

Bîrsan C. Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013, 486 p.

Bîrsan C., Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2008, 387 p.

Cătuneanu C. Curs elementar de drept român, ed. Cartea Românească, Cluj-București, 1927, 246 p.

CEDO în 50 întrebări, http://www.echr.coe.int/Documents/50Questions_RON.pdf, vizitat la 24.10.2014,

Cod civil român, aprobat prin Legea 287/2009, republicat în MO nr 505/2011, aplicabil din 01.10.2011, http://legeaz.net/noul-cod-civil/vizitat la 08.02.2014,

Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 6 iunie 2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 082 din 22.06.2002//Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002, cu modificările de până la 29.05.2014,

Constantin M., Dicționar de drept civil. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1980.- 332p.,

Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994//Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994, în vigoare din 27.08.1994, cu modificări până la 29.06.2006,

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950, publicată în ediția oficială "Tratate internaționale", 1998, volumul 1, pag. 341,

Declarația universală a drepturilor omului, adoptată la New York, la 10 decembrie 1948. Adoptată și proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 217 A (III) din 10.12.1948. Republica Moldova  aderând la declarație prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28.07.1990,

Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. București: ALL BECK, 2003. 365 p.,

Gîscă V. Drept civil. Chișinău, Tipografia ”Elena-V.I”, 2005, 688 p.,

Hegel G. F.W. Principiile filosofiei dreptului. București: Ed. IRI, 1996. 336 p.,

Hotărârea Parlamentului RM privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a unor protocoale adiționale la această convenție nr. 1298-XIII  din  24.07.97//Monitorul Oficial al R.Moldova nr.54-55/502 din 21.08.1997,

Legea cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91//abrogată prin Legea R. Moldova nr 121 – XVI din 04.05.2007,

Legea cu privire la proprietate Nr.459-XII din 22.01.91//Monitor nr.3-4-5-6/22 din 30.06.1991, abrogată prin Legea RM nr 54 – XI din 02.03.2007,

Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr.121-XVI  din  04.05.2007//Monitorul Oficial nr.90-93/401 din 29.06.2007, cu modificările de până la 18.07.2014,

Mattei U., Baieș S., Roșca N. Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate privată, Editura ARC, București, 2000, 346 p.,

Molcuț E. Drept roman, ed. Șansa SRL, București, 1999. 168 p.,

Monier R. Manuel elementaire de droit romain, vol. I, Paris, 1945, 252 p.,

Popa Eugenia T. Acțiunea în revendicare. București: Lumina LEX, 1998. 146 p.,

PRIMUL PROTOCOL adițional la Convenție, Paris, 20.III.1952, sursa: Acorduri, Tratate, Convenții Convenția din 04.11.50 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale //Tratate internaționale 1/341, 1998,

Tălămbuță Angela, Însemnătatea și particularitățile bunurilor aflate în proprietate privată la încheierea contractului privind înstrăinarea lor cu condiția întreținerii pe viață. Articol publicat în ”Dreptul privat ca factor în dezvoltarea relațiilor economice. Tradiții, actualitate și perspective.” Conferința științifică cu participare internațională, dedicată aniversării a 80 de ani de la nașterea lui Victor Volcinschi, dr. În drept, profesor universitar/com. de org.: Nicolae Roșca, Chișinău, CEP USM, 2014, 420 p.,

Ungureanu O., Munteanu C., Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 429;

Брагинский М. И., Витрянский В. В. Договорное право. Книга первая: Общие положения. Москва: Статут. 2000 – 848 с. // http://lawbook.by.ru/civil/Braginsky1/cont.shtml, vizitat la 07.02.2014,

Венедиктов, А. В. Избранные труды по гражданскому праву. В 2 т. Т. II. М.: "Статут", 2004. – 557 с. (Классика российской цивилистики.) //http://civil.consultant.ru/elib/books/32/info/vizitat la 07.02.2014,

Кикоть, В. А. Об основных тенденциях развития учения о праве собственности при государственно-монополистическом капитализме // http://www.pravo.vuzlib.org/book_z150_page_3.html, vizitat la 07.02.2014,

Лазарь Я. Собственность в буржуазной правовой теории. М., 1985// http://bib.convdocs.org/v22604/, vizitat la 07.02.2014,

Мейер Д. И. Русское гражданское право: чтение, изданные по запискам слушателей. Москва: Типография современных известий, 1873, 730 c.,

Саватье, Р. Теория обязательств. – Москва: Прогресс, 1972. 170 с.,

Скловский К. И. Собственность в гражданском праве. Учеб.- практ. Пособие, 2-е изд., Москва, «Дело», 2000, 512 c.

PUBLICAȚII LA TEMA TEZEI:

Ctitor Natalia, „Aspecte teoretice și dimensiuni istorice privind evoluția dreptului de proprietate privată”, articol publicat în revista „Закон и жизнь”, nr 5/2011, p. 30,

Ctitor Natalia, „Esența, conținutul și obiectele dreptului de proprietate privată”, articol publicat în revista „Legea și viața” , nr 6/2011, p. 19,

Ctitor Natalia, „Privatizarea – mod specific de dobândire a proprietății private”, articol publicat în revista „Legea și viața” , nr 5/2011, p. 53,

Ctitor Natalia, Protecția dreptului de proprietate, a patrimoniului și a posesiei. Esență juridică și reglementare. Articol publicat în materialele Conferinței științifice internaționale anuale a tinerilor cercetător cu genericul ”Edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integrării europene”, ediția a II-a, 28 martie 2008, Chișinău, Institutul de istorie, stat și drept al Academiei de Științe a Moldovei; 227 pagini, p. 402;

Ctitor Natalia„Esența dreptului de proprietate ca categorie juridică și economică/studiu comparativ”, în cadrul Conferinței internaționale științifico-practică, cu genericul Reafirmarea drepturilor și libertăților fundamentale la 60 ani ai Declarației, Universale a Drepturilor Omului, publicat în ediția 2009 a Universității de studii europene din Moldova, Chișinău, 370 pagini, p. 628;

„Esența, importanța și protecția juridică a mărcii în Republica Moldova”, în cadrul simpozionului anual științifico-practic privind protecția proprietății intelectuale, publicat în Lecturi AGEPI, ediția XI-a, 17-18 aprilie 2008, Chișinău, p. 136 – 144;

”Momentul dobândirii dreptului de proprietate privată asupra imobilelor”, în cadrul Conferinței științifice internaționale, cu genericul ”Dezvoltarea învățământului superior, societății democratice și economiei de piață în context european”, Ediția II, Chișinău, Moldova, 16 – 17 aprilie 2014.

ADNOTARE

Ctitor Natalia ”Esența dreptului de proprietate privată și reglementarea acestuia în Republica Moldova”, teză de doctor în drept, specialitatea 12.00.03 Drept privat (Drept civil) Chișinău, 2014

Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii, bibliografia din 190 izvoare, 146 pagini de text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 7 lucrări științifice.

Cuvintele cheie: drept de proprietate privată, mod de dobândire, apărarea dreptului de proprietate privată, conținutul dreptului de proprietate privată, obiectul și titularii dreptului de proprietate privată.

Domeniul de studiu al prezentei lucrări constă în analiza în esență a reglementărilor relațiilor sociale cu privire la proprietatea privată la nivel național și internațional, modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată și modalitățile de apărare a proprietății private, elucidarea aspectelor teoretice privind apariția și dezvoltarea dreptului de proprietate privată.

Noutatea, cât și originalitatea științifică a tezei constă în formularea anumitor idei de ordin teoretic și practic și înaintarea propunerilor de lege ferenda, care ar rezulta logic din investigațiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogățirea doctrinei în problemele vizate, la perfecționarea legislației în vigoare, făcând-o mai compatibilă cu reglementările comunitare deja existente.

Metodologia cercetării tezei constă în folosirea metodei analizei istorice, logice, comparative, sistemice, dinamice, de sinteză etc.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că în prezenta lucrare se încearcă o tratare exactă a reglementărilor juridice ce țin de instituția dreptului de proprietate privată. Aceasă lucrare poate servi drept suport didactic pentru studenții, masteranzii și doctoranzii facultăților de drept, pentru specialiștii din domeniul dreptului privat.

În primul capitol, întitulat: Analiza situației în domeniul dreptului de proprietate privată și reglementarea acestuia în Republica Moldova, au fost cercetate aspectele teoretice și dimensiunile istorice privind dreptul de proprietate privată, elucidate în lucrările diferitor autori din țară și din alte state și s-a efectuat o analiză a actelor normative privind dreptul de proprietate privată, a fost formulată problema de cercetare, identificat scopul și tratarea obiectivelor de cercetare, au fost formulate concluzii.

În al doilea capitol, întitulat: Esența, natura și conținutul dreptului de proprietate privată, s-au analizat formele dreptului de proprietate, esența și conținutul dreptului de proprietate privată, abordările științifice privind noțiunea, conținutul, principiile și limitele dreptului de proprietate privată, noțiuni, clasificări și analiza unor modalități de dobândire a dreptului de proprietate privată și s-au formulat concluzii la acest capitol.

În al treilea capitol, întitulat: Cercetarea mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate privată în Republica Moldova, autoarea a cercetat caracteristica și clasificarea mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate privată, rolul termenelor de prescripție în apărarea dreptului de proprietate privată, definirea și cercetarea mijloacelor specifice de apărare a dreptului de proprietate privată, cercetarea mijloacelor nespecifice de apărare a dreptului de proprietate privată, practica CEDO în domeniul garantării dreptului de proprietate privată. Capitolul se finisează cu concluzii.

Un compartiment aparte î-l constituie concluziile și recomandările propuse de autor la tema tezei de doctorat.

АННОТАЦИЯ

Ктитор Наталья "Сущность права частной собственности и ее регулирование в Республике Молдова", Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Специальность: 12.00.03 – Частное право (гражданское право). Кишинёв, 2014.

Структура диссертации: введение, три главы, заключение, библиография из 190 источников, 146 страниц основного текста. Результаты исследования опубликованы в семи научных статьях .

Ключевые слова: право частной собственности, вид приобретения, защита права частной собственности, содержание права частной собственности, предмет и субъекты права частной владельцев собственности.

Область исследования данной работы является анализ сущности правового регулирования общественных отношений по частной собственности на национальном и международном уровне, виды приобретения частной собственности и методов защиты права частной собственности, теоретическое освещение возникновения и развития частной собственности.

Научная новизна и оригинальность диссертации состоит в формулировании некоторых идеи в продвижении теоретических и практических выводов, предложении изменения и дополнения гражданского законодательства, которые могли бы благотворно повлиять на усовершенствование правового поля в области право частной собственности, что делает его более совместимым с существующими правилами ЕС.

Методология исследования. Диссертация разработана с использованием следующих методов: исторический анализ, логика, сравнительный, системный, динамичный , синтетические и т.д. .

Теоретическая и практическая ценность работы состоит в комплексном исследовании проблемы института права частной собственности. Настоящая диссертация является одной из первых работ посвященных проблеме института права частной собственности, что может явиться стимулом для дальнейшего разработке данной проблемы и формулирования новых решений в этой области. Так же работа может служить в качестве учебно-методическом пособии для студентов и аспирантов юридических факультетов, специалистов частного права.

В первой главе, озаглавленной : Анализ ситуации права на частную собственность и ее регулирование в Молдове, были исследованы теоретические и исторические аспекты права частной собственности, освещены мнения авторов в стране и других странах и проводился пересмотр принципов права частной собственности, была сформулирована проблема исследования, определена цель и задачи исследования, были сформулированы выводы.

Во второй главе, озаглавленной: Природа, характер и содержание права на частную собственность, были проанализированы формы права собственности, сущность и содержание права частной собственности, научные подходы, касаемые понятию, содержанию, принципам и пределам права частной собственности, понятия, классификация и анализ способов приобретения права частной собственности и в этом отношении были сделаны выводы.

В третьей главе, озаглавленной: Исследование правовых и гражданских способов защиты права частной собственности в Молдове, автор исследовал характеристики и классификация способов защиты права частной собственности, влияние исковых сроков на защиту права частной собственности, определение и научное исследование специфических способов защиты права частной собственности, практика ЕСПЧ в обеспечении права частной собственности. Глава завершается выводами.

Отдельной частью работы являются выводы и рекомендации, которые предлагается автором по теме диссертации.

ANNOTATION
Ctitor Natalia “The essence of the private property right and its regulation in the Republic of Moldova”, PhD Thesis, Chișinău, 2014.

Thesis structure: introduction, three chapters, conclusions, bibliography of 190 sources, 146 pages of basic text. The results obtained are published in 6 scientific papers.

Key words: private property right, modes of acquiring, the contents of the private property right, the subject and holders of the private property right.

The research domain of the given paper consists of essential analysis of social regulations on private property at national and international levels, modes of private right acquiring, ways of property right vindication, elucidation of theoretical aspects on the occurrence and development of private property right. The novelty and scientific originality of the thesis is to formulate some theoretical and practical ideas and suggestions de lege ferenda, which would logically result out of the researches carried out in the papers, contributing to the enrichment of the doctrine in matters covered, to legislation improvement, making it more compatible with existing community regulations. The thesis research methodology consists of using the following methods: historical, logical, comparative, systemic, dynamic and synthesis analysis, etc.

Theoretical and practical value of the thesis is that the present work is an attempt to exact treatment of legal regulations related to the institution of private property right. This work can serve as a didactic support for students, MA students and postgraduates of law faculty, private law professionals.

In the first chapter, entitled: The analysis of the situation in the field of private property right and its regulation in the Republic of Moldova, there were studied the theoretical aspects and historical aspects regarding private property right, elucidated in the works of various local authors and from other states and there was carried out an analysis of normative acts regarding the private property right, there was formulated the problem of the scientific research, it was indentified the purpose, the treatment of research objectives, there were formulated conclusions.

In the second chapter, entitled: The essence, nature and the contents of the private property right, there were analyzed the forms of the private right, the essence and contents of the private property right, scientific approaches of the concept, the contents, principles and limits of the private property right, concepts, classification and analysis of some of private property right modes of acquiring and there were formulated conclusions on this chapter.

In the third chapter, entitled: The research of civil-legal means of private property right vindication in the Republic of Moldova, the author has investigated the characteristics and the classification of the means of private property right vindication, the role of prescription status in private property right vindication, the definition and research of specific ways of private property right vindication, nonspecific ways of private property right vindication, ECHR practice in guaranteeing private property right. The chapter ends up with conclusions.

A separate chapter includes conclusions and recommendations proposed by the author on the topic of the PhD Thesis.

CTITOR NATALIA

ESENȚA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ȘI REGLEMENTAREA ACESTUIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA.

SPECIALITATEA: 553.01 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)

AUTOREFERATUL TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

_______________________________________________________

Aprobat spre tipar: Formatul hârtiei

Hârtie ofset. Tirajul ____ ex.

Coli de tipar: ____ Comanda nr.

_______________________________________________________

Centrul Editorial-Poligrafic al Universității de Stat din Moldova

mun.Chisinău, str.A.Mateevici 60, MD-2009