Esecul la Invatatura Si Prevenirea Lui

Esecul la invatatura si prevenirea lui

Eșecul școlar reprezintă un fenomen actual cu care se confruntă învățământul și care ia amploare pe zi ce trece. În același timp orice profesor se lovește inevitabil de acest fenomen în munca de zi cu zi și de aceea consider că orice cadru didactic trebuie să fie preocupat de cercetarea cauzelor care determină eșecul școlar și să aibă mereu la îndemână un set de măsuri pentru a preveni pe cât se poate sau pentru a rezolva situațiile de eșec școlar.

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor un apel și un avertisment devenit celebru: “Educatori, învățați să vă cunoașteți copiii !”. Marele pedagog francez semnala o carență majoră a educației – ignorarea copilului, a aspirațiilor, a intereselor și posibilităților sale.

Tema stării de tensiune psihică care are ca efect eșecul școlar al elevilor urmărește să invite factorii angajați în actul educativ – părinți, profesori, conducerea învățământului, alte autorități – la reflecție și luare de atitudine. Așa cum este și firesc, rezultatele anchetelor recent efectuate privind eșecul școlar, reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularitățiile ei specifice de ordin social și economic, cu câștigurile și neajunsurile inerente, care și-au pus amprenta pe problemele cu care se confruntă elevii.

Insuccesul școlar (rămânerea în urmă la învățătură, eșec școlar) constă în neîndeplinirea de către elevi a cerințelor obligatorii din programe, fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități și rezultate.

Spre exemplu, noi constatăm efectul, faptul că un elev are dificultăți la matematică, dar nivelul și cauzele acestora nu le putem identifica ușor. Respectiv nu este suficient să afirmăm sau să constatăm aceasta și să observăm spre exemplu (dacă în cazul respectiv este astfel), că acestea sunt cauzate de faptul că elevul nu poate aduna fracții cu numitori diferiți (dacă era vorba de un capitol anterior rezolvării unor probleme cu fracții). La fel, se exemplifică faptul că nu este suficient să spunem că un elev nu cunoaște un anumit capitol al fizicii, ci aceasta se constată și sub aspectul operațional, anume, că “nu știe să alcătuiască un circuit electric în serie care să funcționeze corect” (după C. Hârnăveanu în A. Cosmovici și L. Iacob, Ed. Polirom, 1998, p. 89), respectiv că, aspectele aplicative, operaționale, nu le poate observa și realiza datorită insuficiențelor în privința cunoștințelor teoretice.

Așadar, ne putem concentra sub aspectul diagnosticului psihic asupra a două feluri de probleme:

– cele care duc la eșecuri la învățătură; (nu înseamnă că nu mai sunt și alte probleme; dar pe baza cunoașterii lor – cel puțin în acest caz – putem lua măsuri atât curative cât și preventive privind eșecurile la învățătură);

– cele care ne pot aduce în situația în situația să putem lua măsuri în cunoștință de cauză spre a consolida și extinde sfera succeselor școlare.

Asfel:

– în diagnosticarea cauzelor eșecurilor la învățătură pornim de la o ipoteză mai generală și anume aceea că orice elev, pentru a avea rezultate normale sau pentru a avea succese trebuie mai întâi să dobândească comportamente, obișnuințe de a învăța și în orice caz, cele care sunt deja necesare ca prealabile pentru îndeplinirea sarcinii date care este în prezent sau urmează să fie rezolvată (se poate constata că dacă nu cunoaște și nu are deja deprinderile de rezolvare a anumitor sarcini care precedau problema respectivă, nu are cum să o rezolve pe aceasta, mai ales în domenii ale științelor naturii – fizică, chimie, ș.a. – sau matematică unde universul de cunoștințe sunt prezentate într-o asemenea desfășurare, încât au o mare interdependență; respectiv cele care urmează, fac obligatorie trimitere și înțelegere a celor anterioare; ca urmare: din punctul de vedere psihologic începutul cercetării este să descoperim dacă elevul poate îndeplini fiecare dintre sarcinile prealabile care alcătuiesc o unitate, o progresie înspre rezolvarea sarcinii de învățare actuală.

Printre manifestările care însoțesc eșecul școlar se întâlnesc de multe ori devieri comportamentale și chiar abandonul școlar dacă fenomenul nu este observat la timp și nu se intervine prompt. Inteligența școlară nu este singura premisă pentru succesul școlar; ea trebuie să fie susținută de motivație și de nivelul de aspirație (deoarece eforturile pe care elevul le face pentru îndeplinirea unei sarcini sunt funcție de acest nivel), de relația profesor-elevi, de condițiile social-economice ale familiei etc.

Părăsirea timpurie a școlii este strâns legată de un mediu dezavantajat din punct de vedere socio-economic și de un nivel scăzut de educație și de aceea consider că fiecare cauză generatoare de eșec școlar necesită măsuri specifice de combatere și remediere.

Reușita școlară a tuturor elevilor se apreciază în funcție de atingerea unui nivel de performanță standard minimal. Când unii elevi nu pot atinge acest nivel – concretizat în discrepanța dintre competențele precizate în curriculumul  școlar și rezultatele înregistrate de elev – se apreciază că există situația de insucces școlar (eșec școlar).

În prevenirea și combaterea eșecului școlar trebuie să avem în vedere faptul că motivele pentru care elevii părăsesc școala, înainte de a-și finaliza educația și formarea, sunt individuale.

Fenomenul rămânerii în urmă la învățătură comportă două aspecte:

Apariția – precoce și rapidă: primele manifesări se profilează la sfârșitul clasei a II-a când un număr de elevi (cca 10%)  nu mai reușesc să atingă performanțele școlare minimal- acceptabile în raport cu programele școlare.

Profunzimea – de-a lungul școlarității, fenomenul rămânerii în urmă la învățătură cunoaște o creștere cantitativă dar și una de ordin calitativ : elevul cumulează tot mai multe  și mai profunde  lacune instrucționale care se repercutează negativ, în primul rând asupra capacității  lui de a înțelege noile cunoștințe.

Insuccesul școlar se poate manifesta ca rămânere în urmă la învățătură, la anumite materii  și pe un interval de timp determinat (semestru) sau în  forma cea mai gravă – eșecul școlar (elevul are numeroase lacune în cunoștințe, este turbulent la ore, chiulește, manifestă dispreț față de școală).

Pentru evaluarea corectă a insuccesului școlar trebuie avut în vedere faptul că  “eșecul școlar poate fi de tip cognitiv ( care constă în  nerealizarea de către elevi a obiectivelor pedagogice) – dar poate fi și de tip necognitiv (care se referă la incapacitatea elevului de a răspunde adecvat și de a se adapta la exigențele școlii), precum și faptul că insuccesul școlar poate fi sporadic sau permanent.

Printre manifestările care însoțesc eșecul școlar se întâlnesc de multe ori devieri comportamentale și chiar abandonul școlar dacă fenomenul nu este observat la timp și nu se intervine prompt.  De accea este necesar ca factorii responsabili (și aici avem în vedere pe profesori, dar și pe părinți ) să sesizeze primele schimbări care survin în atitudinea elevilor față de activitatea școlară și să reacționeze adecvat. De multe ori, constatăm că unii copii nu se acomodează la mediul școlar, nu se relaționează ușor cu colegii, nu-și pot îndeplini activitățile la clasă, nu sunt motivați pentru activitatea școlară.

Printre cauzele care pot genera insuccesul școlar  identificăm  factori care  țin de elev (dezvoltarea fizico-psihică, intelectuală), mediul familial și cultural, mediul școlar.

Profesorul poate să intervină eficient pentru  a determina succesul școlar al elevului plecând de la cunoașterea posibilităților de implicare în activitatea școlară  ale acestuia. Știind că fiecare ființă umană este unicat, varietatea diferențelor individuale pentru copii de aceeași vârstă  este   normală și ca urmare pot apărea stadii diferite ale maturizării psihice, un interes deosebit prezentându-l unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală.

În general, succesul școlar este considerat o măsură a inteligenței, dar  s-a constatat că aceasta  nu este o premisă unică pentru succesul școlar. Reușita școlară trebuie să fie susținută de motivație, care poate fi motivație extrinsecă (învățarea pentru o notă  bună, aprecieri din partea profesorului sau colegilor, laude sau cadouri din partea părinților) dar mai ales motivație intrinsecă (declanșată de însuși interesul pentru procesul de cunoaștere – curiozitatea, plăcerea de a înțelege, de a descoperi). În motivarea actelor de conduită, nivelul de aspirație are un rol important, deoarece eforturile  pe care elevul le face pentru îndeplinirea unei sarcini sunt funcție de acest nivel. Între nivelul de aspirație și rezultatele obținute există o condiționare reciprocă: un nivel mai înalt mobilizează resursele și eforturile elevului pentru obținerea de rezultate mai bune în timp ce un nivel de aspirație scăzut nu antrenează elevul în oținerea performanței; succesul face să crească nivelul de aspirație, în timp ce eșecul îl coboară. Nivelul de aspirație trebuie să fie în concordanță cu posibilitățile elevului deoarece un nivel prea înalt în raport cu posibilitățile reale este dăunător pentru că angajarea în activități care nu pot fi îndeplinite duce la insuccese și decepții. Un nivel scăzut al aspirației duce la nevalorificarea capacităților elevului și acesta nu poate progresa.

Evitarea eșecului școlar presupune deci o instruire bazată pe motivație intrinsecă și satisfacția învățării, pentru că numai un  comportament de învățare care se încheie cu  o  stare de satisfacție tinde să se repete, în caz contrar dacă starea de insatisfacție persistă, se instituie o conduită opusă, de respingere a învățării!

Printre factorii care țin de mediul familial se remarcă  nivelul de instruire, aspirațiile, condițiile social-economice ale familiei etc. Dacă elevul provine dintr-o familie cu nivel scăzut de instruire și aspirație  în care există conflicte, fără preocupare pentru activitatea școlară a copilului, atunci acesta va fi mai puțin motivat să învețe, va avea un nivel scăzut de încredere în sine, va prezenta instabilitate emoțională, tulburări afective, ceea ce  reduce performanța școlară. Familia, ca și clasa de elevi, trebuie să asigure un mediu în care copilul  se simte în siguranță, încurajat, stimulat și apreciat, “învățarea trebuie să se desfășoare în condiții de confort psihic”.

Nu în ultimul rând, activitatea de învățare a elevului și realizările sale depind de profesor și de personalitatea acestuia.

POSIBILITATI DE PREVENIRE SI INLATURARE A ESECULUI SCOLAR

Masuri de prevenire:

     sporirea rolului invatamantului prescolar (capacitate verbala, grad de sociabilitate, cunostinte minime pentru insusirea scris-cititului, deprindere cu rigorile unui program organizat

     stabilirea unor relatii de parteneriat scoala – familie (parintii sa acorde importanta scolii); asigurarea in familie a unui cadru cultural adecvat

     sprijinirea si dotarea scolii cu laboratoare si echipamente

     pregatire adecvata a profesorului, atat din punct de vedere al specialitatii, cat si din cel al competentei psiho-pedagogice

     proiectarea unor actiuni de orientare scolar – profesionala

Masuri de inlaturare:

     elaborarea de strategii de tratare diferentiata si individualizata a elevilor
(necesita cunoasterea individualizata a elevilor)

    organizare diferentiata, pe grupuri, a procesului de predare – invatare

     crearea unor structuri speciale de succes pentru elevii cu dificultati scolare
(succesul dezvolta initiativa si sporeste increderea de sine)

     evitarea suprasolicitarii capacitatilor psiho-nervoase (ritmuri individuale)

Pentru prevenția și înlăturarea eșecului școlar din învățământul gimnazial s-au făcut mai multe studii și proiecte de cercetare pedagogică a strategiilor care pot preveni abandonul școlar, în momentul actual fiind o amenințare destul de serioasă la adresa instituțiilor de învățământ.

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

a) asupra chestionarului adresat elevilor

Chestionarul a avut drept scop evidențierea factorilor determinanți ai eșecului școlar pe un eșantion de 50 de elevi. Cea mai mare parte din acești elevi sunt conștienți de necesitatea pregătirii școlare.

Un număr de întrebări a vizat dezvăluirea condițiilor socio-familiale ale elevilor. Răspunsurile au relevat, în cea mai mare parte, o atitudine corectă a familiei față de activitatea școlară, existența unor relații de bună colaborare cu actul educațional și de relații normale între frați.

Un alt grup de întrebări a urmărit să reliefeze factorii pedagogici și cei psihologici ai eșecului școlar. În determinarea preferințelor, opțiunilor elevilor, un rol hotărâtor îl au factorii pedagogici. Un lucru deosebit de semnificativ este faptul că elevii înscriu pe lista preferințelor chiar și acele obiecte la care, de regulă, obțin note mai puțin bune. Eliminând unele opțiuni subiective, se desprind chiar o serie de cauze ale eșecului școlar.

Analiza de ansamblu a cauzelor eșecului școlar situează pe primul plan factorii pedagogici (în proporție de 50% – nu înțeleg explicațiile profesorului, nu le place să învețe), urmați de cei psihologici (în proporție de 35% – posibilități intelectuale limitate, nu au voință) și socio-familiali ( în proporție de 15% – se joacă prea mult, urmăresc multe emisiuni TV etc.)–Figurile 1, 2, 3.

Fig 1/ Fig.2

Fig.3

Din toate cele arătate se desprinde o concluzie și anume: este nevoie, în primul rând, de o cunoaștere cât mai reală a situațiilor din familiile de unde provin elevii. De asemenea, este nevoie ca școala, prin toate potențele sale educative, să găsească din timp cauzele care pot conduce la eșec școlar pentru unii dintre elevii ei.

b) asupra chestionarelor adresate părinților

Chestionarul adresat părinților ai căror copii înregistrează o situație de eșec școlar evidențiază în bună parte cauzele acestuia. O bună parte din părinți nu realizează semnificația școlii pentru viitorul copilului. Astfel, 35% pun în prim plan factorii pedagogici, 20% factorii psihologici, 45% factorii socio-familiali.

În alte familii există un climat social favorabil, raporturi normale cu copiii, de preocupare pentru îndrumarea și controlul acestora. Cea mai mare parte a familiilor au o situație materială bună, ceea ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Părinții sunt interesați de situația școlară a copiilor și sunt interesați de viitorul lor, discută frecvent cu diriginții și cu ceilalți profesori.

Acești părinți chestionați nu întâmpină greutăți pe plan educativ iar puținii care o fac trebuie să li se acorde o educație atentă și să fie antrenați mai mult în viața școlară (Figurile 4, 5, 6 ).

Fig 4./Fig 5.

Fig 6

c) asupra chestionarelor adresate profesorilor

În realizarea chestionarelor au fost antrenați un număr de 25 profesori ai școlii. În chestionar au fost formulate un număr de 19 de întrebări care au încercat să descopere factorii determinanți ai reușitei școlare și soluții concrete privind preîntâmpinarea și / sau diminuarea insuccesului școlar.

Motivația afectivă a asumării rolului de dascăl s-a dovedit a fi majoritară. Din cele patru coordonate ale insuccesului școlar, atenția profesorilor se centrează asupra rămânerii în urmă la învățătură, acordând mai mică atenție sau ignorând celelalte (abandonul școlar).

Răspunsurile la câteva întrebări au reliefat faptul că, pe primul loc al cauzelor insucesului școlar se situează factori pedagogici (în proporție de 40%) și nu cei socio-familiali (în proporție de 29%) sau cei psihologici ( în proporție de 31%). Următoarele răspunsuri au dezvăluit nereușitele factorilor pedagogici precum și relația factori pedagogici – factori socio-familiali. Astfel, raportul profesor – elev este caracterizat de afectivitate în mică măsură; mai puțin de jumătate din cei chestionați consideră că nu este necesară unitatea colectivului de cadre didactice; o bună parte nu cunosc date despre activitatea extrașcolară și etrafamilială a elevului; mulți profesori numesc „soluții” pentru preîntâmpinarea eșecului școlar, activități care fac parte din apanajul muncii didactice de zi cu zi (Figurile 7,8,9).

Fig 7.

Fig 8

Fig 9

Este îmbucurător faptul că profesorii nu remarcă stări de anxietate la elev decât în cazuri rare (cauze familiale), că ei cunosc efectele dăunătoare ale unei aprecieri denaturate, că folosesc mijloace de stimulare a elevilor și de disciplinare a clasei, că cea mai mare parte consideră că unitatea colectivului este cheia succesului școlar, că ei cunosc condițiile socio-familiale și de habitat interior, că ei consideră binevenite consultațiile pedagogice acordate părinților.

Au fost formulate mai multe propuneri privind preîntâmpinarea și / sau diminuare insuccesului școlar, dintre care semnalăm: supravegherea atentă a elevului pentru depistarea precoce a condițiilor nefavorabile de climat familial sau de grup, metode moderne de predare, prezența în școală a consilierului, creșterea eficienței acțiunilor de orientare școlară și profesională, interdisciplinaritate etc.

Rezultate anticipate:

– reducerea cu un procent semnificativ (50%) a cazurilor de eșec școlar în rândul elevilor;

– îmbunătățirea procentului de promovabilitate al elevilor

– scăderea numărului elevilor cu abandon școlar și a celor neșcolarizați din diverse situații

– îmbunatățirea relației profesor-elev-părinte cu scopul declarat de a scădea numărul elevilor cu eșec școlar.

PROGRAM DE INTERVENȚIE

Activitatea de preîntâmpinare a eșecului școlar este extrem de complexă. În realizarea ei este necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educaționali în care, desigur, școala și familia dețin prioritatea. Și, pentru ca școala să-și îndeplinească menirea ei, trebuie să fie slujită de oameni nu numai cu o temeinică pregătire științifică și psiho-pedagogică, ci și dornici să aplice în practică cunoștințele profesionale. În acest scop se propune:

Pentru elevi:

Obiective:

– Creșterea încrederii în sine a copilului prin îmbunătățirea imaginii de sine;

– Stimularea motivației copilului pentru învățare.

Acțiuni

– Întâlniri între elevi de clase, niveluri diferite în vederea împărtășirii din experiența privind modalitățile și condițiile de învățare în familie (trimestrial);

– Realizarea unui program de consultanță cu elevii ce dovedesc lacune în cunoaștere (săptămânal);

– Dezbateri pe tema „Succesul școlar asigură reușita în viață?” (trimestrial).

Pentru părinți:

Obiective:

– Sensibilizarea familiei în privința relației cu școala;

– Ridicarea standardului de civism al familiei din circumscripția școlară.

Acțiuni:

– Inițierea unui curs de educație a părinților cu copii-problemă (trimestrial);

– Oferirea unui plus de competență psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în cadrul Cabinetului interșcolar de asistență psiho-pedagogică (permanent);

– Întâlniri cu medici și psihiatri pe tema: „Modificări fizice și psihice în viața copilului” (trimestrial);

– Dezbateri în colectivele de părinți pe clase cu tema „Familia – o instituție cu rol fundamental în viața copilului”.

Pentru profesori:

Obiective:

– Cunoașterea psiho-comportamentală a preadolescentului;

Acțiuni:

– Modalități de cunoaștere psiho-pedagogică a puberului.

– Schimb de experiență între cadrele didactice pe tema „Empatia și relația profesor – elev”;

– Dezbateri pe marginea cercetării privind cauzele favorizante ale eșecului școlar;

– Intensificarea vizitelor la domiciliul elevilor.

Bibliografie:

1. Bocoș, M., (2003), Teoria și practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

2. Ionescu, M., Bocoș, M., (2001), Cercetarea pedagogică și inovația în învățământ, în "Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor", Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Radu, I., Ionescu, M., (1987), Cercetarea pedagogică – moment al perfecționării și creativității, în "Experiență didactică și creativitate", autori I. Radu, M. Ionescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Tema: Eșecul la învățătură și prevenția lui

Bibliografie: A. Cosmovici, L. Iacob, Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași, 1999, pp.212- 225;Cezar Bârzea(coord): Combaterea eșecului școlar. o provocare pentru construirea europeană, Ed Alternative, 1996 și alte lucrări