Esecul Comunicarii

Introducere

Motivul pentru care am ales această temă este curiozitatea academică de a cerceta și de a face documentări privind comunicarea în ansamblul ei, explorând în detaliu contribuțiile lui R.Berger în acest domeniu. Am vrut să cunosc aspectele acestei ramuri a comunicării și din punct de vedere al cunoașterii științifice, nu doar din cel al cunoașterii comune.

Fiecare capitol din această lucrare de licență este structurat pentru a continua linia academică a celui precedent:

În primul capitol sunt prezentate noțiunile generale referitoare la operele lui C.R.Berger, precum și o scurtă prezentare a contribuțiilor sale în domeniul comunicării, realizând și o argumentare a deciziei de a analiza lucrările acestui autor;

Capitolul numărul doi este concentrat pe teoriile lansate de R.Berger de-a lungul timpului, abordând în acest sens incertitudinea în comunicare, comunicarea stragegică și producția mesajului;

Capitolul numărul trei este destinat unei cercetări, sub forma unui studiu de caz, aplicat pe un cuplu din Craiova aflat într-un impas al relației lor, acest lucru datorându-se unor bariere comunicaționale.

Comunicarea reprezintă elementul extrem de important pentru ca o colectivitate umană să funcționeze optim, indiferent de natura și mărimea ei. Schimbarea de mesaje generează punctele de vedere și implicit, de acțiune, prin armonizarea cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele pentru ca acestea să fie atinse, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relative a grupurilor sub diferite aspecte.

Comunicarea estes asemuită ca fiind înțelegerea mesajelor primite pe diverse canale de comunicare de la diferiți interlocutori.Noțiunea de comunicare înseamnă și comunitate, existența grupurilor precum și a sistemelor sociale pe care acestea le dezvoltă. De altfel, ea implementează la nivelul mentalului grupului, automat, și noțiunea de participare.

Comunicarea este văzută ca fiind un proces care implică participarea membrilor grupului, este un proces de transfer informațional, care nu poate exista în absența membrilor acestora.

Ροtrivit litеraturii dе sреcialitatе dеfinirеa cοmunicării nu рοatе fi intеrрrеtată ca fiind dificilă. Având ca рunct dе рοrnirе οricе tiр dе dicțiοnar еxрlicativ sau еnciclοреdic sеnsurilе cοmunicării рοt fi еxрrimatе astfеl:

a. înștiințarе, aducеrе la cunοștință;

b. cοntactе vеrbalе în intеriοrul unui gruр sau cοlеctiv;

c. рrеzеntarе sau οcaziе carе favοrizеază schimbul dе idеi sau rеlații sрiritualе.

Din рunct dе vеdеrе ștințific cοmunicarеa rерrеzintă un рrοcеs carе рrеzintă рatru cοmрοnеntе fundamеntalе: un еmițătοr, un canal, infοrmația și un rеcерtοr.

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Argumentare de ce comunicare, strategie și mesaj R. BERGER

În 1987, cartea Manualul de comunicare științifică”, coordonat de Charles R. Berger și Steven H. Chafee, a stabilit un pol de putere în universul comunicării. După ezitări anterioare dintre titluri, cum ar fi „ studiu de comunicare”, „studii de comunicare”, „teoria comunicării”, sau pur și simplu „comunicare”, disciplina a pus o amprentă vizibilă și incontestabilă a comunicării științifice.

Încercarea lui W.L. Schramm cu „știința comunicării umane” a fost doar un test al comunității științifice a experților în comunicare cu privire la titlul de știință, în nota domeniului științelor sociale. Nu contează cât de reală și flexibilă este ca gândire știința comunicării, aceasta nu poate să fie asigurată integral în interpretarea pozitivistă, prin instanțe răuvoitoare hermeneutice.

A fost o opțiune fundamentală pentru cele mai importante personalități ale comunicării să se angajeze ferm în 1980 sub steagul științei comunicării. Cei care au fondat apoi tradiția științei comunicării într-un mediu impregnat de teoria comunicării, au făcut un pas decisiv spre normalitate.

Specialiștii care au întărit până astăzi cantitativ și calitativ comunitatea de știință a comunicării sunt adepții celor care au trăit în deceniul de fundație a acestei științe, preluând în unanimitate de la articolul Studiul de comunicare ca o știință a lui Berger CR și Chafee SH, 1987, cel puțin 2 idei:

Dacă gândești în termeni de comunicare, trebuie să fii pe rând anarhist și radical;

faptul că abordarea de a impune știința de comunicare a fost cu atât mai dificilă cu cât a fost mai curajoasă.

Așadar, reiese faptul că „Cartea Științelor Comunicării” (1987) a încurajat, susținut și a militat pentru știința de comunicare, aceasta fiind prima reformă. „Marea schimbare a fost realizată prin integrarea oamenilor de comunicare în în structura comunicării ca știință”.

Teoria comunicării este ulterior adusă în structura de comunicare ca știință. Teoria este conceput ca „un set de constructe care sunt legate între ele prin declarații relaționale care sunt în concordanță intern”. Ei au putere în rame clar definite și în legătură cu un halou de fenomene clar definite. „Relevanța unei teorii este evaluată pe baza puterii explicative, organizarea de putere, puterea de predicție și în concordanță cu calitățile sale de coerență internă, falsitate și provocare euristică”.

Comunicarea presupune instrumentul spiritual principal al unei persoane în procesul socializării sale.

Ο analiză sistеmică a рrοblеmеlοr sustrasе dintr-ο οfеrtă infοrmațiοnală, carе рοatе influеnța „actοrii” din cadrul unеi anumitе firmе, în luarеa dеciziilοr cât și în însăși mοdul în carе își cοnstruiеsc еxistеnța și rοlul, еstе рrеsuрusă dе cοmunicarеa mοdеrnă.

Ροtrivit litеraturii dе sреcialitatе dеfinirеa cοmunicării nu рοatе fi intеrрrеtată ca fiind dificilă. Având ca рunct dе рοrnirе οricе tiр dе dicțiοnar еxрlicativ sau еnciclοреdic sеnsurilе cοmunicării рοt fi еxрrimatе astfеl:

a. înștiințarе, aducеrе la cunοștință;

b. cοntactе vеrbalе în intеriοrul unui gruр sau cοlеctiv;

c. рrеzеntarе sau οcaziе carе favοrizеază schimbul dе idеi sau rеlații sрiritualе.

Din рunct dе vеdеrе ștințific cοmunicarеa rерrеzintă un рrοcеs carе рrеzintă рatru cοmрοnеntе fundamеntalе: un еmițătοr, un canal, infοrmația și un rеcерtοr.

Cοmunicarе οrganizațiοnală arе la bază tοatе fοrmеlе și mοdalitățilе рrin intеrmеdiul cărеia circulă infοrmațiilе la nivеlul unеi οrganizații. Cοmunicarеa arе рοsibilitatеa dе a îmbrăca ο largă variеtatе dе fοrmе, рοrnind cu rеgulamеntеlе, рrοcеdurilе, instrucțiunilе, disрοzițiilе еtc. ( еxрrimatе într-ο fοrmă scrisă) și finalizând cu infοrmațiilе vеrbalе, mai еxact schimburilе dе рărеri, cοnsultărilе rеciрrοcе еtc.

„Cοmunicarеa οrganizațiοnală rерrеzintă рrοcеsul dе transmitеrе a infοrmațiilοr dе la ο реrsοană la alta рrin intеrmеdiul mеsajеlοr simbοlicе – sunеtе, litеrе, cifrе, altе sеmnе, cuvintе, еxрrеsii alе fеțеi, gеsturi, carе sеrvеsc înțеlеgеrii rеciрrοcе a реrsοnalului în vеdеrеa rеalizării οbiеctivеlοr lοr individualе și a cеlοr cοmunе la scara întrеgii οrganizații”.

“Comunicarea în sine are patru înțelesuri majore:

1. Comunicarea este o înțelegere a mesajelor primite pe canalele de comunicare de la diferite mijloace de comunicare, cât și ca înțelegere între cele două persoane, între o persoană și un grup sau între două grupuri.

2. Noțiunea de comunicare semnifică și comunitate, existența grupurilor precum și a structurilor sociale pe care acestea le dezvoltă.

3. Noțiunea de comunicare implementează la nivelul mentalului colectiv, automat, și noțiunea participativă. Comunicarea este văzută ca un proces, care implică un anumit grad de participare ai membrilor grupurilor, fiind un proces de transfer și contratransfer al informațiilor, care nu poate exista în absența membrilor acestora.

4.Înțelesul numărul patru pe care îl conferă comunicarea esteacela de organizare. Acceptarea termenului de organizare se apropie foarte mult dedefiniția conceptului de relații publice, practice se identifică cu aceasta. Alături de organizare se găsește și conceptul de acțiune iar comunicarea reprezintă legătura dintre cele două concepte, deoarece datorită comunicării este posibilă atât acțiunea organizată, cât și organizarea acțiunii.”

„Deși nu poate fi stabilită cu certitudine o definiție a comunicării, este sigur faptul că ea prezintă anumite elemente caracteristice, fiind supusă unor studii amănunțite, astfel încât se poate vorbi de funcții și axiome ale comunicării.

În primul rând, pentru a putea prezenta funcțiile este necesară o definiție a termenului: funcția este contribuția pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerințe a sistemului din care face parte, contribuind la menținerea și dezvoltarea acestuia.”

„Una dintre clasificările la care se face referire cel mai des este cea a lui Roman Jakobson, care pe lângă emițător, receptor și mesaj are în vedere și codul și canalul de transmitere. Astfel, el propune o clasificare care include șase funcții:

Funcția emotivă – evidențierea stărilor interne ale emițătorului;

Funcția conativă/persuasivă/retorică – intenția obținerii unui anume tip de răspuns de la destinatarul comunicării;

Funcția poetică – centrată pe mesaj (nu ce se spune, ci cum se spune este important); pune accent pe semnificant;

Funcția referențială – vizează atât referința mesajului, cât și cadrul situațional în care are loc transmiterea acestuia. Însă Mihai Dinu este de părere că deși logică, abordarea aceasta fost receptată de alți cercetători drept insuficient de pertinentă, motiv pentru care Dell Hymes a propus împărțirea funcției în două: prima să fie de tip referențial, bazată pe subiectul comunicării și alta contextuală sau situațională, orientată către cadrul în care se desfășoară procesul de comunicare.

Funcția metalingvistică – când apare necesitatea de a se atrage atenția asupra codului utilizat; perifrazele explicative, tonul etc. aparțin acestei sfere

Funcția fatică – se referă la canalul de comunicare și la buna funcționare a acestuia

Ceea ce trebuie precizat este că într-o situație de comunicare nu poate fi vorba despre o singură funcție, ci mai degrabă de o coexistență a tuturor celor șase, diferențiate poate doar de importanța lor în respectivul context.”

Aceste funcții au avut o importanță deosebită și pentru cercetătorii de la Palo Alto – Paul Watzlawick, J. Helmick Beavin, Don D. Jackson- care au pornit de la ipoteza că, pentru a cunoaște mecanismele proceselor de comunicare, este necesar să fie observate situațiile în care aceste procese suferă dereglări sau blocaje. Astfel, ei au ajung la o serie de postulate denumite axiome.

„Non-comunicarea este imposibilă – orice comportament exprimă ceva despre persoane care emite, chiar și absența mimicii și a gesturilor. Până și postura, colorația obrazului, privirea, expresia gurii oferă indicii prețioase despre ceea ce dorește emițătorul să comunice, fiind indicații metacomunicaționale.

Comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional, cel de-al doilea oferind indicații de interpretare a conținutului primului. Un fapt interesant legat de această axiomă este descoperirea făcută de cercetătorii de la Palo Alto, potrivit căreia atenția acordată comunicării distruge comunicarea. Cu alte cuvinte, suprainterpretarea semnificațiilor gesturilor celuilalt, în special în relațiile puternic încărcate afectiv, duce la distrugerea unui canal eficient de comunicare. Morala ar fi că mecanismele înțelegerii reciproce funcționează bine exact atunci când nu le percepem.”

„Comunicarea este un proces efectuat continuu, care nu poate fi tratat în termeni de cauză-efect sau stimul-răspuns. Nu trebuie înțeles că prin a treia axiomă este negată relația de cauză-efect, ci că nu este posibil să se identifice o singură cauză pentru un anumit efect. Trebuie avut în vedere că fiecare persoană este o sumă diferită de ceilalți prin experiențele și trăirile avute, prin temperament, educație etc. și că fiecare acțiune este rezultatul cumulat al tuturor acestora. Principiul spiralei susține că mesajele se intercondiționează printr-un proces complex, ele nefăcând parte doar dintr-o simplă legătură liniară. Așa se explicăși imprevizibilitatea ființei umane care nu reacționează în mod identic la stimuli identici.

Comunicarea își atribuie fie o formă digitală, fie o formă analogică. Termenii provin din domeniul ciberneticii, unde logica digitală este cea binară, pe când logica analogică prezintă o infinitate de valori. Drept urmare, se poate spune că modalitatea lingvistică de comunicare este una digitală (deoarece este ales un singur cuvânt care să exprime un anumit obiect, stare etc.), iar elementele non și paraverbale sunt analogice (deoarece pot exista mari variații de redare și interpretare). Există de asemenea o legătură profundă între axioma 2 și 4 – componenta informațională este transmisă cu precădere pe cale digitală, în timp ce componenta relațională este mai apropiată de logica analogică.”

„Comunicarea este ireversibilă. Orice act de comunicare are un efect asupra receptorului, fie că este unul mai mult sau mai puțin vizibil. Suma acestor efecte reprezintă chiar o importantă parte a personalității noastre formate de-a lungul anilor. De aceea, este de reținut că niciun act de comunicare nu este pe deplin reversibil. Odată perceput, el va fi reținut și va produce o modificare mai mult sau mai puțin semnificativă asupra interlocutorului nostru.”

„Comunicarea înseamnă raporturi de forță și implică tranzacții simetrice sau complementare. Comunicarea eficientă are drept ideal participarea egală a tuturor celor implicați, însă în realitate acesta este doar un ideal. În viață avem diferite roluri si fiecare deține un statut social corespunzător, astfel încât întâlnim relații tranzacționale și personale. În relațiile tranzacționale, rolurile participanților rămân neschimbate (medic-pacient, profesor-elev), pe când într-o relație personală, precum cea dintre prieteni, asistăm la o fluidizare a rolurilor. Simetrice sunt actele de comunicare în care răspunsurile sunt de același tip cu stimulii, iar complementare cele în care răspunsurile și stimulii sunt de tipuri opuse. Este de precizat faptul că simetria și complementaritatea nu sunt în sine bune sau rele, ci că evaluarea lor depinde de situația în care apar.

Comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare. Pentru a exista o înțelegere între două persoane este necesar ca acestea să negocieze sensurile, să încerce să se adapteze la celălalt, căci este evident că altfel persoane cu experiențe și stiluri de viață diferite nu vor înțelege lucrurile de aceeași manieră. Pe scurt, pentru o comunicare eficientă este nevoie mai degrabă de toleranță și de înțelepciune pentru a realiza modalitatea interlocutorului de a percepe cuvintele, gesturile, intonația etc. „

Comunicarea reprezintă un act elementar al existentei umane,utilizând-o, individual caută sa fixeze anumite relații cu ceilalti indivizi, relații prin care să răspândească anumite idei, informații; doctor Tudorel Niculae fiind de părere că “a comunica nu înseamnă, însă doar a emite sunete și cuvinte, ci înseamnă, în același timp, a gândi și a cunoaște.” Acest lucru se întâmplă deoarece în viața cotidiană, omul este pus în situații diverse care cer comportament, comunicare și acțiune ca atare, individul trebuind să aibă o cultură a comunicării.

Toate schimbările ce au loc fie în stilul de comunicare, fie în tipul acesteia, sunt percepute, de regulă, de către personal, cu o oarecare reticența. Acest lucru se întâmplă, in primul rând, din cauza temerii de nou sau a clișeelor mentale, iar dezvoltarea schimbării actului communicațional este determinat de maniera în care personalul o percepe sau o accepta. Câteva dintre soluțiile ce pot ajuta la reducerea reticenței personalului fața de schimbarea comunicării organizaționale pot fi reprezentate de organizarea unor cursuri care să pregătească personalul în vederea acceptării acestui schimb, dar și de promovarea acestui schimb prin intermediul unor factori motivaționali adecvați.

Claude Flament este unul dintre autorii francezi ce au tratat conținutul complex al comunicării ca fenomen psihosocial. Acesta nota faptul ca „procesele de comunicare sunt unele din constituenții fundamentali ai vieții sociale; fără comunicare un grup nu poate exista, membrii grupului nu vor fi decât niște indivizi izolați psihologic dacă nu vor proceda la un minimum de schimb semnificativ”

Funcționarea eficientă a procesului de comunicare în organizații este uneori influențată de ivirea și manifestarea anumitor bariere comunicaționale. Acestea derivă din trăăaturile de nivel psihologic ale emițătorului, dar și ale receptorului, din necesitațile sau motivațiile acestora, dar și din caracteristicile contextului în care are loc comunicarea.

În literatura de specialitate, barierele comunicaționale sunt clasificate astfel:

„bariere ce țin de emițător;

bariere ce țin de receptor;

bariere ce țin de context;

bariere mixte.”

În cdrul barierelor ce țin de emițător putem include:

utilizarea indecvată a unor elemente component ale comunicării cum ar fi: tonul pe care vorbim, gesturile, mimica sau poziția corpului;

neputința emițătorului de a-și controla emoțiile survenite în timpul transmiterii mesajului;

utilizarea anumitor concepte ce au semnificații distincte pentru diversi indivizi;

incertitudine în ceea ce priveste conținutul mesajului, aceasta se întâlnește în momentul în care feedbackul receptorului întârzie să apară;

camuflarea – emițătorul transmite un mesaj ambiguu în mod intenționat și astfel se produce receptarea eronată a acestuia.

Dintre barierele ce țin de receptor putem evidenția următoarele:

stereotipia – predispoziția receptorului de a da ascultare doar anumitor lucruri despre care acesta are deja o părere formată;

evitarea informațiilor aflate în dezacord cu ceea ce receptorul știe deja, fapt ce conduce la nepotrivirea criteriilor de apreciere a mesajului în momentul în care acesta este transmis;

receptarea unui mesaj în mod distinct de persoane distincte.

„Barierele ce tin de context includ înțelegerea diferită a mesajelor transmise în funcție de constrângerile exercitate de mediu asupra celui care recepteaza mesajul. Un exemplu în acest sens este constituit de intervenția zgomotului în momentul transmiterii unui mesaj.”

Barierele mixte se referă la incapacitatea diferențierii mesajelor importante de cele ce au o importanță destul de redusă.

Comunicarea este eficientă doar în condițiile în care are caracteristicile unui sistem, capabil de a se autoregla prin schimb de informații, realizarea optimă a scopurilor urmărite fiind asigurată de retroacțiunea reciprocă.

“Tipul de comunicare față-în-față se realizează când oamenii interacționează într-un spațiu fizic comun. Prin textele scrise, prin programele radio și de televiziune sau prin intermediul rețelelor multimedia sunt create și pot exista și alte modalități de comunicare. Din modul de utilizare a unor mijloace tehnice pentru transmiterea și receptarea mesajelor rezultă specificul acestor forme.

Comunicarea umană se realizează pe baza a două tipuri de relații:

a) Relații directe, ce se stabilesc între două sau mai multe persoane care interacționează de pe poziții de proximitate spațială și se influențează reciproc (comunicarea interpersonală);

b) Relații indirecte, în acest caz, procesul comunicativ este ajutat de suporturi tehnologice mai mult sau mai puțin complexe, de la scrisoare la computer, sau de specialiști și aparate tehnologice specifice, cum ar fi cărțile, ziarele, radio-ul, internetul, ș.a.m.d.”

Mihai Coman accentuează “o distincție între comunicarea mediată tehnologic, realizată prin e-mail, discursuri, spectacole, etc., realizate la nivelul unor colectivități umane și comunicarea de masă, realizată prin intermediul redacțiilor ziarelor și revistelor, radio-urilor, televiziunilor, cinematografe, etc.”

“Existența mai multor teorii este în strânsă legătură cu științele care au format practic baza explicativă a proceselor la nivel comunicațional. Emilian Dobrescu, referindu-se la aceastăprivințăeste de părere că în domeniul sociologiei comunicării pot fi asimilate și aplicate cu succes un set de teorii științifice deja acceptate în cadrul altor discipline, ca de exemplu: teoria informației, inițiată de Claude Shannon și Norbert Wiener, preluată din domeniul ciberneticii și pe baza căreia orice comunicare poate să fie considerată o combinație de informații, realizată cu un anumit scop.Teoria opiniei, preluată din domeniul opiniei publice, care afirmă că orice comunicare umană o sumă de opinii.Teoria sistemelor, elaborată de Ludwig Bertalanffy, care consideră că un câmp comunicațional, cu toți factorii lui poate fi considerat ca fiind un system. Teoria structural-funcționalistă, care consideră orice fel de proces de comunicare o structură de semnificații, care îndeplinește anumite funcții.

Obstacolele în procesul de comunicare favorizează apariția unei succesiuni de deficiențe în comunicare. Dintre aceste, remarcabile pot fi: filtrarea, distorsiunea și supraîncărcarea canalelor de comunicare cu anumite informații nefolositoare.

Pentru ca procesul de comunicare să aibă loc în condiții optime, aceste bariere comunicaționale trebuie identificate ca, mai apoi, să poata fi controlate; acest lucru constituie o necesitate deoarece se poate ajunge și la eșuarea comunicării.

Apariția acestor obstacole depinde în mare măsură de latura umană fiind generate fie de manageri, fie de subordonați.

Bariere generate de manageri. Ca promotori ai comunicării, managerii au predispozitia de a ridica anumite obstacole artificiale în comunicarea cu angajatii organizatiei datorită mai multor factori cum ar fi:

“dificultăți în capacitatea de transmitere a informațiilor

stereotipii în modalitățile de transmitere și prezentare, ceea ce duce la scăderea atenției interlocutorilor;

utilizarea unui ton ridicat și marcat de iritabilitate, ceea ce poate duce la intimidarea partenerului și la lipsa răspunsului;

utilizarea unui limbaj neadecvat persoanei care receptează mesajul. Folosirea unor termeni prea uzitați, prea elevați sau a unor termeni de strictă specialitate reduce posibilitățile de receptare integrală și corectă a informațiilor comunicate;

lipsa de atenție sau de abilitate în dirijarea și controlul dialogului către realizarea unui obiectiv;

deficiențe în capacitatea de ascultare. Specialiștii au ajuns la concluzia că multe din nemulțumirile personalului subordonat își au originea în capacitatea scăzută de ascultare a conducătorului. Astfel, personalitatea subordonaților este lezată, iar potențialul profesional, creativ și intelectual se reduce simțitor.”

Obstacolele generate de subordonați au ca punct de plecare nevoia de securitate, absentă implicării acestora în existența organizației, anumiți factori ce țin de temperamentul angajaților sau chiar climatul în care se desfașoară munca. Dintre modurile în care acestea se manifestă putem enumera:

„reticența angajaților în a-și exprima opinii cu privire la organizație din teama de a nu avea dificultați în relația cu superiorii;

concepția că managerul nu este preocupat de problemele subordonaților

absența obișnuinței de a comunica.

armonizarea exigențelor comunicării cu capacitățile subordonaților de a le efectua în condiții de calitate și durata productivă;

frecvența cu care se produc modificările. Cu cât schimbarea anumitor instrucțiuni sau dispozitii este mai frecventă, cu atât se creează insatisfacții în rândul subalternilor, competența managerului fiind plasată pe o pozitie defavorabilă.”

Pentru că toate aceste carente ce apar în sistemul communicațional să fie combătute, literature de specialitate a dezvoltat o serie de reguli de bază:

“regula cantității – în ceea ce spun, vorbitorii trebuie să ofere informația necesară, nici mai mult, nici mai puțin;

regula calității – ceea ce spun vorbitorii trebuie să respecte realitatea;

regula relației – mesajul vehiculat de vorbitor trebuie adecvat scopului comunicării;

regula semnificației – informația transmisă trebuie să fie semnificativă pentru contextul și circumstanțele în care se desfășoară comunicarea;

regula stilului – vorbitorii trebuie să fie clari, coerenți, comprehensivi și conciși;

regula receptivității – emitenții trebuie să-și adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor și la cunoștințele presupuse de aceștia.”

Ascultarea reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici ale comunicării, ea solicită concentrare atât pentru întelegerea cuvintelor rostite, cât și pentru perceperea mesajelor non-verbale, care sunt, de cele mai multe ori, mult mai încărcate de semnificație decât mesajul verbal.

1.2. Despre C.R. Berger

Berger a primit licența în Psihologie la Universitatea de Stat din Pennsylvania. După terminarea studiilor universitare, el a urmat cursurile Universitatății de Stat din Michigan, unde a primit titlul de doctor în comunicare.

C.R. Berger este membru și este un fost președinte al Asociației Internaționale de Comunicare. Berger este cel mai bine cunoscut pentru formularea lui de teoriei reducerii incertitudinii.

Interesele sale de cercetare se concentrează pe procesele de producere a mesajelor și prelucrarea mesajelor legate de amenințarea sistemelor intuitive și raționale. Berger este un fost editor la Institutul de Cercetare a Comunicării. El este membru al mai multor comitete editoriale ale revistelor de comunicare. El este în prezent un editor zonal pentru Enciclopedia Internațională de Comunicare.

Charles R. Berger (prof. dr. la Universitatea de Stat din Michigan) este profesor în cadrul Departamentului de Comunicare de la Universitatea din California, Davis.

Interesele sale de cercetare includ procesele de producție a mesajelor și prelucrarea acestora legate de amenințarea unor sisteme intuitive și raționale.

El este un fost editor al Cercetării Comunicării Umane și co-editor (împreună cu Sandra Ball Rokeach) de Cercetării Comunicării.

El este in prezent membru al mai multor comitete editoriale ale revistelor de comunicare. El este un om și un fost președinte al Asociației Internaționale de Comunicare.

Berger a publicat în valoare de un întreg de trei cifre articole și capitole de cărți.

Printre cărțile care le-a publicat sunt

Limba și cunoștințele sociale: Incertitudinile în Relațiile Interpersonale (cu James J. Bradáč); un volum care a primit atât Premiul de Aur si Premiul Book ICA Fellows.

Comunicarea și cogniția socială (cu Michael E. Roloff) a primit un premiu pentru această carte de la Divizia cognitivă socială

El, de asemenea, a co-editat prima ediție a Manualului de Științele Comunicării (cu Steven H. Chaffee) și Procesul influențelor sociale (cu Michael Burgoon).

Cartea sa de Interacțiuni Strategic Planificate: atingerea obiectivelor prin acțiuni comunicative, a primit Premiul NCA Gerald R. Miller Book, Divizia Comunicării Interpersonale.

El este co-laureat (cu Judee Burgoon) al premiului Mark Knapp ANC. De asemenea, este în prezent un editor zonal pentru Enciclopedia Internațională de Comunicare. Teoria reducerii incertitudinii este de asemenea cunoscută sub numele Teoria Interacțiunii. Dezvoltată în 1975 de Charles Berger si Richard Calabrese, este o teorie de comunicare din școala post-pozitivistă. Acesta este una dintre singurele teorii de comunicare care în mod specific arată interacțiunea inițială dintre indivizi. Teoria afirmă ideea că, atunci când interacționează, oamenii au nevoie de informații cu privire la cealaltă parte, în scopul de a reduce incertitudinea lor. În obținerea acestor informații oamenii sunt capabili de a prezice comportamentul celuilalt și a acțiunilor rezultate, toate acestea în conformitate cu teoria sunt cruciale în dezvoltarea oricărei relații.

Charles Berger si Richard Calabrese explică legătura dintre conceptul lor central de incertitudine și șapte variabile cheie ale dezvoltării relației cu o serie de axiome. În cadrul teoriei sunt identificate două tipuri de incertitudini:

incertitudine cognitivă;

incertitudine comportamentală.

Există trei strategii interactive pe care oamenii le pot utiliza pentru a solicita informații despre cineva, acestea fiind pasive, active sau interactive. Mai mult, interacțiunea inițială cu străini poate fi defalcată în etape individuale, aceste comportamente interacționale pot fi folosite ca indicatori ai plăcerii și neplăcerii, etapa de intrare, etapa personală, precum și stadiul de ieșire. Conform teoriei, oamenii găsesc incertitudine în relațiile interpersonale neplăcut și sunt motivați să-l reducă, prin comunicare interpersonală.

În 1975, Charles Berger si Richard Calabrese au creat teoria reducere incertitudinii „pentru a explica modul în care comunicarea este utilizat pentru a reduce incertitudinile între străini implicate în prima lor conversație împreună”.Într-un efort de a înțelege interacțiunile inițiale, Berger și Calabrese susțin că oamenii încearcă să crească predictibilitatea în comunicare.

Există două etape primare de reducere a incertitudinii, respectiv predicția și explicarea. „Predicția se referă la abilitatea de a prevedea cuiva și altuia opțiuni comportamentale. Explicație se referă la capacitatea de a interpreta sensul alegeri comportamentale”. În cadrul întâlnirilor inițiale, indivizii încearcă să prezică ceea ce celălalt poate vrea să audă, bazat experiențele dobândite anterior cu alți indivizi, amintindu-și de observații sau informații constatate.

Fundamentul teoriei reducerii incertitudinii provine din teoria informației, provenit de Claude E. Shannon și Weaver Warren. Shannon și Weaver sugerează, atunci când oamenii interacționează inițial, incertitudini în special atunci când există probabilitatea ca alternative într-o situație este mare șiprobabilitatea ele apar este la fel de ridicat. Ei presupun incertitudine este redusă când cantitatea de alternative este limitată și / sau alternativele alese tind să fie repetitive.

1.3. Microbiografie și bibliografie

În 1987, publicarea Manualului de Științe ale Comunicării a semnalat maturitatea pentru unul dintre cele mai interesante domenii interdisciplinare din științele sociale. Cu a 2-a ediție a Manualului de Științe ale Comunicării aproape douăzeci de ani mai târziu, editorii Charles R. Berger și David Roskos-Ewoldsen au adus din nou împreună o distribuție extraordinară de experți în comunicare pentru a contribui la acest volum. Capitolele de deschidere abordează metodele de cercetare și istoria domeniului. În părțile ulterioare, autorii analizează nivelurile de analiză de comunicare (individuale macrosocial), funcțiile de comunicare (cum ar fi socializarea și convingere), și contextele în care apare comunicare (cum ar fi cupluri, familii, organizatii, si mass-media ).

În afară de cele două ediții ale Handbook of communication science, printre numeroasele sale cărți și publicații trebuie menționate:

Berger, Charles R.; Burgoon, Michael (May 1998). Communication and Social Influence Processes. Michigan State University Press;

Berger, Charles R.; Bradac, James J. (November 1982). Language and Social Knowledge: Uncertainty in Interpersonal Relations. Hodder Arnold;

Berger, Charles R. (July 1997). Planning Strategic Interaction: Attaining Goals Through Communicative Action. Routledge;

Roloff, Michael Elwood; Berger, Charles R. (February 1983). Social cognition and communication. Sage Publications;

Berger, Charles R.; Roloff, Michael Elwood; Ewoldsen, David R. (July 2009). The Handbook of Communication Science. Sage Publications;

Berger, Charles R.; Calabrese, Richard J. (December 1975). „Some Explorations in Initial Interaction and Beyond: Toward a Developmental Theory of Interpersonal Communication”. Human Communication Research;

Berger, Charles R. (1979). „Beyond initial interaction: Uncertainty, understanding, and the development of interpersonal”;

Berger, Charles R. (1 July 1987). Roloff, Michael E.; Miller, Gerald R., eds. Communicating under uncertainty. Interpersonal Processes: New Directions in Communication Research, SAGE Publications;

Berger, C. R., & Douglas, W. (1981). Studies in interpersonal epistemology: III. Anticipated interaction, self‐monitoring, and observational context selection.Communications Monographs, 48(3);

Berger, C. R., & Kellermann, K. (1989). Personal Opacity and Social Information Gathering Explorations in Strategic Communication. Communication Research, 16(3);

Berger, C. R., Karol, S. H., & Jordan, J. M. (1989). When a Lot of Knowledge Is a Dangerous Thing The Debilitating Effects of Plan Complexity on Verbal Fluency. Human Communication Research, 16(1);

Berger, C. R., & Battista, P. D. (1993). Communication failure and plan adaptation: If at first you don't succeed, say it louder and slower.Communications Monographs, 60(3);

Berger, C. R. (1995). A plan-based approach to strategic communication. The cognitive bases of interpersonal communication,

Berger, C. R., Knowlton, S. W., & Abrahams, M. F. (1996). The hierarchy principle in strategic communication. Communication Theory, 6(2);

Knowlton, S. W., & Berger, C. R. (1997). Message Planning, Communication Failure, and Cognitive Load Further Explorations of the Hierarchy Principle.Human Communication Research, 24(1);

Berger, C. R. (1997). Producing messages under uncertainty. Message production: Advances in communication theory;

Berger, C. R. (1997). Producing messages under uncertainty. Message production: Advances in communication theory;

Berger, C. R. (1998). Big questions and communication theory: Finding the cure for communication. Communication: Views from the 21st century;

Berger, C. R. (1998). Message plans, communication failure, and mutual adaptation during social interaction. Progress in communication sciences;

Berger, C. R. (2000). Goal detection and efficiency: Neglected aspects of message production. Communication theory, 10(2);

Berger, C. R. (2002). Strategic and nonstrategic information acquisition. Human Communication Research, 28(2);

Berger, C. R. (2003). Message production skill in social interaction. Handbook of communication and social interaction skills;

Berger, C. R. (2007). Communication Effectiveness. Explaining communication: Contemporary theories and exemplars;

Berger, C. R. (2011). Listening is for acting. The Intl. Journal of Listening, 25(1-2);

CAPITOLUL II – TEORIILE COMUNICĂRII

2.1. Principalele contribuții

La 1 noiembrie Dr. C.E.H. (Charles) Berger a fost numit profesor de programare special în criminalistică la Facultatea de Drept de la Universitatea Leiden. Berger va combina catedra cu munca sa ca om de stiinta principal la Institutul de Medicină Legală Olanda (NFI) de la Haga.

Numirea Dr. Berger este un pas important în contextul programului științific NFI. În acest program, NFI continuă lucrul pentru a introduce cele mai recente descoperiri științifice și inovații în examinările medico-legale de caz și de detectare.

Acest lucru implică, de asemenea, o cooperare intensă cu partenerii din lanțul medico-legal (inclusiv Procuratura publică și poliția), instituțiile academice de cunoștințe și companii high-tech.

Această cooperare crește disponibilitatea cunoașterii externe, expertiza și capacitatea de cercetare pentru examenele medico-legale. Profesor de programare special sunt esențiale pentru cooperarea cu cele mai bune universități, precum și pentru dezvoltarea continuă a unui program academic de cercetare medico-legal în Țările de Jos.

Numirea Dr. Berger adaugă putere parteneriatului dintre Universitatea din Leiden și NFI. Programul comun de cercetare se va concentra în principal pe criminalistică, fundamentarea științifică (obiectivare) și raportarea logică corectă a rezultatelor de examinare medico-legale.

Acestea sunt prioritățile strategice importante atât pentru NFI cât și pentru comunitatea internațională de criminalistică. În activitatea sa ca profesor de programare special în criminalistică, Dr. Berger își va concentra, de asemenea, atenția asupra interpretării și utilizării cercetării criminalistice în contextul detectării și în instanța de judecată.

Charles Berger (1968) a obținut doctoratul în fizică la Universitatea din Twente. El a câștigat apoi experiență în străinătate în cazul în care, timp de șase ani, el a fost implicat în proiecte la laboratoare de cercetare Navale, universitățile din California și Bordeaux, iar Ecole Normale Supérieure din Paris.

În 2003 el sa alăturat NFI, unde a fost instruit ca expert medico-legal de documente. Ca și cercetator principal, sprijinĂ cercetatori NFI, recomandă Consiliului, și monitorizează calitatea științifică a fondului NFI.

Dr. Berger este specializat în criminalistică, și în primul rând în domeniul interpretării medico-legale și formarea de concluzii. El a fost recent axat pe cercetare în raționament corect logic și obiectivarea cercetării criminalistice.

În acest sens el leagă lumile științelor sociale și juridice cu cel al activității practice de poliție.

Ca profesor, el va avea o contribuție importantă în programul de cercetarea facultății de Justiție Penală.

2.2. Incertitudine in comunicare

Nu au fost efectuate multe cercetări privind incertitudinea angajaților și teoria care susține conceptul, respectiv Teoria Reducerii Incertitudinii (TRI).

Teoria Reducerii Incertitudinii oferă o perspectivă amplă atunci când este aplicată în contextul organizațional.

Deși există multe contexte diferite în care acest concept ar putea fi punctul central al acestui proiect, va evalua modul în incertitudine în procesul de informare caută poate îmbunătăți procesul decizional, creând astfel o organizare mai eficientă. Informațiile care caută, procesul de luare si intelegerea comportamentelor acceptabile din cadrul organizației poate fi dificil pentru unii angajați din cadrul culturii organizaționale decizie.

Inițial, a fost studiat în cadrul comunicării interpersonale.Teoria sugerează că, „atunci când sunt întâlniți străini, se solicită informații pentru a reduce cantitatea de incertitudine relațională”.

„Atunci când indivizii interacționează, informația este împărtășită în scopul înțelegerii sau cunoașterii mai mult despre celălalt. în general, cu contextul de auto-dezvăluire.

Când străinii au întâlnirea lor inițială, străinii încearcă să dobândească cunoștințe pentru a putea anticipa sau înțelege comportamentele viitoare”.

Relațiile interpersonale sunt consolidate prin auto-dezvăluire și schimbul de cunoștințe din mai multe motive, în funcție de natura întâlnirii. Încercăm să obținem cunoștințe despre modul în care o persoană va acționa în viitor sau despre convingerile lor personale și valorile lor.

În timpul interpersonal al întâlnirii, indivizii fac colectarea informațiilor, fie direct, fie prin canale periferice, despre alții pentru a da sens comportamentelor. Acest comportament se realizează în scopul de a reduce nivelurile existente de incertitudine.

„Prin auto-dezvăluire, oamenii sunt capabili să înțeleagă ceea ce alții ar putea valora sau deține adevărat și anticipează comportamente potențiale sau tendințe de comunicare, în viitor”.

De asemenea, oamenii caută informații despre valorile și credințele celorlalți, în scopul de a evalua modul credințelor personale în comparație cu ceilalții.

Cercetările privind relațiile interpersonale și dezvoltarea relațională au condus la conceptualizarea TRI, prin dezvoltarea lor, relațiile nu rămân o constantă, relațiile suferă modificări.

Aceste modificări în relație apar în multe domenii diferite, dar cantitatea de elasticitate este dictată printr-un stil de comunicare a persoanelor fizice. Acest lucru afectează incertitudinea organizațională a angajatului, bazată pe percepții modificate din cauza introducerii unor noi contexte.

În scopul de a menține o relație pozitivă, persoanele fizice trebuie să comunice permanent cu alții pentru a reduce incertitudinea, astfel angajații sunt în măsură să dezvolte o percepție corectă atunci când noi comportamente sunt întâlnite.

Aceste schimbări pe care o persoană le poate suporta, eventual modifica, percepția altei persoane referitor la natura relației sau informațiile care pot fi colectate cu privire la o persoană, creând astfel niveluri mai scăzute sau incertitudini noi.

TRI a fost dezvoltată cu șapte axiome originale, descries de Berger și Calabrese. Aceste axiome sunt după cum urmează:

„Axioma 1: Având în vedere nivelul ridicat de incertitudine prezentă la debutul fazei de intrare, suma de comunicare verbală între creșterile străine, nivelul de incertitudine pentru fiecare interacțiune în relația va scădea.

Cum incertitudinea este redusă mai mult, cantitatea de comunicare verbală va crește.

Axioma 2 Cum nonverbale cresc expresivitatea de afiliere, nivelurile de incertitudine vor scădea într-o situație inițială de interacțiune.

În plus, scăderea nivelului de incertitudine va provoca o creștere a afiliativă nonverbală de expresivitate.

Axioma 3: Nivelurile ridicate din cauza incertitudinii creșterea informațiilor caută comportament. Cum nivelul de incertitudine are parte de un declin, informațiile care caută comportamentul scade.

Axioma 4: Nivelul ridicat de incertitudine într-o cauză relație scade în nivelul de intimitate al conținutului comunicării. Nivelurile scăzute de incertitudine produc un nivel ridicat de intimitate.

Axioma 5: Un nivel ridicat de incertitudine produce rate ridicate de reciprocitate. Nivelurile scăzute de incertitudine produc rate scăzute de reciprocitate.

Axioma 6: Asemănările între persoane reduc incertitudinea, în timp ce deosebirile produc creșteri ale incertitudinii.

Axioma 7: Creșteri ale nivelului de incertitudine produc scăderi în gust”.

Aceste șapte axiome par să descrie interacțiunea interpersonală ca un concept foarte pozitiv, atunci când se încearcă pentru a atenua tipuri de incertitudine.

Nu pare să existe o explicație pentru tipuri noi de incertitudine confruntată cu noi comportamente sau achiziționarea de noi informații.

Berger si colegii sai cred că există o „realitate socială despre relații care pot fi cunoscute prin schimbul, divulgarea, și primirea de informații sociale”. Această teorie presupune, de asemenea, că oamenii vor cauta anumite niveluri de confort în schimbul de mesaje și informații. În funcție de contextul de TRI, variabilele contextuale vor modifica cu ușurință și funcția procesului de reducere incertitudinii.

„Există avantaje și dezavantaje implicate în schimbul de informații, precum și pe baza experiențelor anterioare, procesul de căutare informațional este condiționat precedent de angajamente”.

Crucială pentru înțelegerea naturii TRI este abilitatea de a vedea conceptul într-o atmosferă în continuă schimbare și evoluție, în cadrul relației. Relațiile nu sunt stagnante; pe baza cantității dinamici și de informații partajate sau învățat; oamenii sunt în curs de dezvoltare continuă iar asteptarile si perspective despre cum interacțiunile ar trebui să ia loc.

Această cercetare se concentrează asupra organizației ca și cultură, contextul pentru înțelegerea TRI. Organizațiile oferă același context, datorită compoziției lor de angajați și relațiile lor în curs de desfășurare. Există complexitate și permanentă schimbare în organizații datorită mereu prezent căutarea cunoașterii.

Relațiile interpersonale în cadrul organizațiilor sunt împovărate de aceleași dificultăți de orice alt context relațional. Achiziție de informații și schimbul de mandat care un canal de comunicare care urmează să fie utilizate. În ciuda numărului tot mai mare de medii de mesaje pentru a fi schimbate, de natura interacțiunii pot produce tendința de a se angaja intenționat în comunicare, sau pot contribui la ezitare angajat de a căuta informații pe baza experiențelor negative din trecut.

Experiențele negative nu sunt singurele cauze pentru lipsă de cunoștințe despre modul in care angajatul poate fi perceput în cazul în care cere sau caută informații, iar asta creează incertitudine, de asemenea.

Reducerea incertitudinii, într-un context organizațional, are aplicabilitate în ordine pentru a permite angajaților să se simtă mai multumiți cu rolul lor într-o organizație.

Shockley Zalabak a constatat că, conceptele de simț a deciziilor și satisfacția locurilor de muncă au fost în corelație directă cu fiecare alte cele.

Pentru ca angajații să se simtă mulțumiți cu schimbul de informații, este important ca angajatul sa se simta confortabil cu sursa în care informația este partajată.

„Nivelurile de incertitudine, într-un cadru organizatoric, sunt de mare importanță în timpul interacțiunilor. Motivația pentru valorile și nivelurile de informare și de căutarea informațiilor sunt corelate cu potențial de interacțiune viitoare cu persoane fizice”.

„Incertitudinea referitoare la cantitatea și natura angajamentului viitor, dictează cantități de divulgare și modul în care angajații transmite informații către un supraveghetor”.

Dacă un angajat anticipeaza că nu vor fi interacțiuni viitoare sau de lucru frecvent cu un supraveghetor, ar putea fi o încercare de a dezvolta o relație personală puternică.

Necesitatea acestui tip de relație permite angajatului să se simtă mai confortabil referitor la angajamentele viitoare. Cercetările indică natura critica a angajaților fiind bine informați, alături de sentimentele de cultivare, de satisfacția locurilor de muncă și succes în găsiea unor locuri de muncă .

Se pare ca angajatii care simt frecvență de angajare poate reduce substanțial sau să limiteze cantitatea de divulgare deoarece nu este esențial în dezvoltarea relației cu potențial. Ambele scenarii descriu natura incertitudinii ca acest studiu se concentrează pe acest lucru.

Bazat pe relația dintre supraveghetor și subordonat, subordonatul pot avea dificultăți în procesul decizional, pur și simplu din nevoia de a lua decizii eficiente pentru a satisface o așteptări supraveghetori.

Un aspect critic al acestui proiect este de a lua în considerare informațiile ca un mare element de incertitudine, în relația-supraveghetor subordonat. Douglas, sugerează că „incertitudinea poate fi corelată cu căutarea de informații”.

În mod specific, cei care caută informații în acest context fac aluzie la modul în care angajații merg spre căutarea de informații atunci când comunică cu superiorii lor.

Dacă subordonații posedă incertitudine cu privire la modul de a solicita informații, în scopul de a lua o decizie organizatoric legate, angajatul este prezentat cu complicatii înainte chiar nevoie să ia o decizie.

Incertitudinea referitoare la procesul de luare a deciziilor, în special cu supraveghetorul relație subordonat, este foarte depinde de sursa codifică informații și modul în care angajații să obțină informații. Un element esențial în această diadă este conceptul de sursă credibilă. Atunci când un angajat caută informații pentru a lua o decizie etică aferentă, este imperativ ca decizia să fie susținut de supraveghetor lor.

Obiective potențiale pentru căutarea și realizarea deciziile adecvate sunt axate pe succesul organizațional și personal.

 Cu accent pe satisfacerea, mai degrabă decât ceea ce este optim pentru organizarea, atât supraveghetorul și subordonate pot adăuga elemente de coeziune la relație, dar nu este cu succes pentru organizație.

Studiile au arătat că mai mult participarea la luarea deciziilor conduce la mai mare

niveluri de satisfact. Participarea la luarea deciziilor implică mai mult decât un supraveghetor comunicare așteptări la un subordonat.

 Este important ca o adresă subordonată domeniilor de incertitudine care există și care permit supraveghetorilor de a realiza și să încerce să atenueze zone de incertitudine. Pot exista preocupări neexplorate atât pentru supervizor și subordonat, în ceea ce privește rezultatul decizional, care afectează rezultatul unei decizii.

Aceste contexte de acord cu incertitudinea direct cu solicitarea de informații, în mod special, angajații caută informații, în scopul de a îndeplini sarcinile legate de locuri de muncă care posedă un nivel de incertitudine.

Este important să se stabilească parametrii pentru a înțelege ce concepte sunt corelate cu incertitudine, în acest context particular.

Se pare că informațiile și incertitudinae sunt în corelație cu fiecare parte, în ceea ce privește eficiența organizațională personal. Incertitudinea și informațiile căutării par să se refere îndeaproape și afectează capacitatea unui angajat de a desfășura activități de zi cu zi de organizare.

Există mulți factori care contribuie la dorința angajatului și eficacitatea acestuia în căutarea de informații. Incertitudinea în căutarea informațiilor oferă dificultate și reținere pentru angajați în procesul de informare.

În timp ce incertitudinea angajatului este un termen destul de larg, incertitudinea se manifestă în multe moduri diferite. Nu a fost mult de cercetare pe diferite domenii în care există incertitudine și motivele pentru care există.

Accentul principal în acest proiect este de a explora cercetările legate și a afișa legăturile dintre incertitudinea angajatului și efectele pe care le are pe angajat informat în căutarea tehnicilor în luarea decizilor în cadrul organizației.

Câteva domenii de importanță în acest studiu sunt feedback-ul, incertitudinea în căutarea de informații și selectarea canalelor. Aceste două zone apar predominante în cercetarea existentă în colectarea de informații.

2.3. Comunicarea strategică

Comunicarea ca proces în care ființa umană este angajată încă de la naștere ajunge să devină o activitate semiconștientă. Strategia comunicării face parte din planul strategic al organizației, iar managerul trebuie să adopte o gândire strategică în legătură cu procesul de comunicare. Un bun manager abordează comunicarea interpersonală după strategii bine definite având următoarele obiective:

asigurarea climatului de comunicare necesar pentru buna desfășurare a muncii

să genereze o imagine bună a organizației în fața partenerilor.

Un manager eficient trebuie să ia în considerare simultan:

emitentul și destinatarul comunicării

mesaj

canalul

stilul de comunicare

Procesul de gândire strategică a actului de comunicare trebuie să continue și după desfășurarea actului de comunicare.

Variabile strategice privind emitentul mesajului

a)      Scopul și obiectivele comunicării. Eficiența comunicării manageriale crește dacă scopul acesteia este clar.

Este important de verificat dacă scopul comunicării a fost atins sau nu. 

b)      Nivelul de control-implicare. Acest nivel de control exercitat asupra comunicării va varia invers proporțional cu nivelul de implicare a destinatatului.. Pot fi definite din acest punct de vedere patru strategii de comunicare:

–  Comunicarea de informare se caracterizează prin aceea că emitentul dorește ca “destinatarul să afle

–    Comunicarea de convingere. Emitentul dorește ca “destinatarul să acționeze”

–    În comunicarea de consultare “emitentul și destinatarul doresc să afle”.

–    Comunicarea de colaborare se caracterizează prin aceea că “emitentul și destinatarul doresc să acționeze împreună.

Comunicarea de consultare sau de colaborare este utilizată când nu există toate informațiile necesare și este nevoie de opiniile destinatarului.

c)      Credibilitatea. La nivel de strategie a comunicării credibilitatea poate fi sporită prin accentuarea credibilității inițiale și prin câștigarea de credibilitate suplimentară.

Credibilitatea inițială  se referă la percepția pe care o are destinatarul, înainte de inițierea

Credibilitatea dobândită este rezultatul abilității de a comunica, manifestată pe parcursul comunicării

Pentru creșterea contului de credibilitate pot fi utilizați cinci factori:

1.      poziția ierarhică deținută (rang, grad, funcție);

2.      percepția destinatarului privind bunele Dvs. intenții;

3.      calitatea de expert cunoscută și percepută de destinatar;

4.      imaginea pe care o proiectați (în percepția destinatarului);

5.      valorile împărtășite în comun cu destinatarul.

Variabile strategice privind destinatarul comunicării

Destinatarul poate fi o persoană (în comunicarea interpersonală) sau un grup (în cazul prezentării în fața unui auditoriu). Întrebările care trebuie puse în legătură cu el sunt următoarele:

Cine este destinatarul? Destinatarul “din prima linie” este cel care va primi mesajul în mod direct de la emitent; Destinatarul “din linia a doua” are și el acces la mesaj și va decide bazat pe el; Destinatarul “esențial” este elementul cheie, cel care trebuie să ia decizia, să aprobe.

Ce știți despre destinatar? A) ca individ: vârsta, sex, nivel deeducație, mediu din care provine, opinii și intereseetc.; B) camembru al unui grup: ce caracteristici are grupul; C) în ce raport se află individul sau grupul cu Dvs.

Ce știe destinatarul? a) despre Dvs. ca emitent al comunicării; b) despre subiectul mesajului; c) despre relația Dvs. cu subiectul mesajului; d) care sunt expectațiile destinatarului în legătură cu comunicarea?

Cum putem motiva destinatarul

O varietate extrem de largă de filtre emoționale și perceptuale specifice destinatarului pot colora recepționarea mesajului, chiar pot afecta realizarea scopului comunicării. Este de interesat destinatarul de mesaj, care este atitudinea lui probabilă față de comunicarea Dvs.; cât de dificil este mesajul pentru destinatar.

Frederick Hertzberg particularizează pentru cazul angajaților dintr-o organizație și face distincție între două categorii de factori care determină atitudinea angajaților față de muncă:

factori de “igienă a muncii”: recompensa prin salariu sau alte beneficii;

factori motivatori pentru performanță: nevoia de autorealizare, de progres individual și autodezvoltare.

Tactici de motivare

1.      Pedepsire-răsplătire. Amenințarea cu pedepsirea trebuie folosită cu atenție deoarece amenințările au efectul scontat numai când sunteți în poziția de a le putea pune în aplicare până la capăt.

2.      Apelarea la nevoile umane de ordin superior. Factorii motivaționali pozitivi ce pot fi utilizați sunt mândria de a realiza ceva.

3.      Folosirea nevoii umane de echilibru. Această nevoie se referă la faptul că oamenii preferă starea lipsită de stres.

4.      Analiza de tip cost-beneficiu. Baza acestui tip de motivare constă în aplicarea ideilor din domeniul economiei în psihologie. La fel ca bunurile, banii și serviciile, comportamentul “se poate oferi la schimb”.

Variabile strategice legate de mesaj

realizarea unei distincții între structura mesajului și structura procesului de gândire care duce la analiza conținutului intenționat la adoptarea unei strategii de atragere a atenției și de producere a interesului

stabilirea ideilor pe care vreți să le accentuați și plasarea lor după curba de memorie a destinatarului (dacă vă așteptați ca destinatarul să nu fie de acord cu conținutul mesajului, dar credeți că este interesat de subiect);

luarea în considerare a mediului de comunicare (scris sau oral) și a canalului de transmitere

Variabile strategice legate de mediul și de canalul de comunicare

stabilirea modului de comunicare: în scris, oral sau comunicare interpersonală;

analiza avantajelor și dezavantajelor mediilor și canalelor de comunicareîn funcție de nouă criterii: timp, cost, precizie, loc, detaliu, familiaritate,nevoia de răspuns.

Timpul. Procesul de scriere a unui mesaj necesită timp destul de îndelungat pentru emitent, dar citirea lui reclamă timp scurt pentru destinatar

Costurile. Trebuie avute în vedere costurile timbrelor, materialelor de scris, etc.

Precizia. Dacă transmitem mesajul în scris, destinatarii primesc aceeași informație; dacă prezentăm mesajul oral , informația pierde din precizie.

Locul. Cei care citesc un mesaj nu trebuie, în mod necesar, să fie în același loc cu emitentul.

Detaliul. Comunicarea prin telefon are avantajul rapidității, dar și dezavantajele lipsei de control asupra atenției

Comunicarea față în față beneficiază de un înalt grad de intimitate, este spontană și poate iniția și dezvolta relații de comunicare pozitive.

Dacă dorim un răspuns imediat, discuția față în față, telefonul și mijloacele de comunicare electronice ne pot veni în sprijin

Stilul de comunicare ca variabilă strategică

comunicarea eficientă depinde și de cum comunicăm într-o situație dată

stilul de comunicare adoptat trebuie să fie adecvat scopului și obiectivelor comunicării, destinatarului ei, situației și contextului comunicării, canalului de comunicare folosit.

prin comunicarea managerială se realizează procesul de management cu tot ceea ce rezultă din acesta, unei culturi organizaționale specifice

există patru stiluri fundamentale de comunicare după următorii parametri:

–         scopul comunicării

–         comportamentul de comunicare

–         atitudinea față de sentimente

–         motivația pentru schimbare a comportamentului

–         rezultatele pe care ne putem aștepta să le obținem în urma comunicării într-un anumit stil.

A)     Stilul de tip “blamare”. Are scopul de a găsi greșeala, de a critica de a găsi un vinovat. Managerul are următorul comportament de comunicare: are atitudine de judecător, folosește cuvinte încărcate emoțional; nu lasă înterlocutorului nici o posibilitate de replică. În ceea ce privește sentimentele se dorința de apărare. Reacțiile pot fi de contraatac. Ca motivare, se bazează pe acceptarea de către interlocutor a judecății managerului, a puterii acestuia.

Rezultatele obținute pot fi: se va întreprinde probabil acțiunea solicitată prin comunicare sau se va schimba pe moment comportamentul blamat, dacă interlocutorul acceptă acuzația adusă și recunoaște judecata managerului.

B)     Stilul de tip “informare-dirijare”. Are ca scop darea de explicații. Atitudinea este de controlare. Chiar dacă sentimentele individului sunt recunoscute ele sunt date la o parte imediat. Motivare: este sarcină, deci trebuie îndeplinită, se subînțelege o amenințare . Rezultate: acceptare pasivă. Poate fi folosit dacă acțiunea este cerută de anumite constrângeri reale..

C)    Stilul de tip “convingere”. Are drept scop obținerea acceptării unui plan. Pentru a convinge, managerul are în vedere motivațiile interlocutorului. Sentimentele sunt recunoscute. Motivarea se obține cu ajutorul recompenselor tangibile sau intangibile, dar pentru aceasta trebuie evaluată situația. Rezultate: se realizează acțiunea cerută dar motivarea este doar pe termen scurt. Poate fi folosit dacă informațiile deținute referitoare la posibilitatea de motivare sunt corecte

D)    Stilul de tip “rezolvare de probleme”. Scop: rezolvarea de probleme, stabilirea intereselor comune. Comportament de comunicare: punerea de întrebări de explorare a sentimentelor și de descoperire a punctelor de vedere.Sentimente: recunoscute, necriticate unele sunt chiar împărtășite deschis de ambele părți. Motivare: rezultatele apar din concentrarea asupra problemei nu asupra persoanei. Rezultate: probabilitatea realizării acțiunii dorite este maximă.

Influența contextului comunicării asupra variabilelor strategice

contextul comunicării are o dimensiune fizică și o dimensiune psiho-socială

contextul cultural în care se comunică poate influența scopul, obiectivele și stilul comunicării

planificarea temporală trebuie judicios realizată

diferitele culturi și subculturi acordă importanță diferită aspectelor credibilității

cultura organizațională va influența considerațiile privind variabilele strategice legate de destinatarul comunicării

contextul cultural influențează și modul de structurare a mesajului, alegerea mediului și a canalului de comunicare, stilurile de comunicare (și sub aspectele legate de: politețe, intimitate, formalitate, familiaritate, ponderea și importanța comunicării verbale/neverbale, durata și detaliul necesare unei comunicări).

            La nivel de organizație, strategiile actelor de comunicare individuale trebuie să se integreze într-o strategie de comunicare unitară care să asigure implementarea strategiei organizației, atât prin acțiune directă cât și, indirect, prin intermediul climatului de comunicare generat.

Comunicarea strategică și reducerea stresului organizațional

Stresul este un factor neproductiv al climatului organizațional deoarece afectează performanța angajaților, atmosfera de lucru, calitatea deciziilor, sănătatea fizică și psihică a angajaților. Stresul presupune deprimare, frustrare, nervozitate, senzația că cineva ne sabotează acțiunile, oboseală, anxietate etc. Modul în care managerul reacționează la stres îi va determina eficacitatea, de a acționa în condiții de incertitudine, de schimbare a mediului intern și extern al organizației, precum și în situații complexe sau dificile. Toleranța la stres este corelată cu capacitatea de management al timpului .

Stresul este răspunsul de adaptare, mediat de caracteristicile individuale, răspuns generat de acțiuni ce solicită individului un effort psihic și fizic. Cele trei aspecte ale stresului sunt:

1)      este o reacție de adaptare a individului;

2)      este rezultatul oricărui stimul, pozitiv sau negativ (stresor)

3)      este mediat de caracteristicile individuale: vârstă, sex, atitudini, credințe, etc.

Ce este important de reținut este faptul că reacția individului la stresor este aceea care crează stresul, nu stresorul în sine. Un anume stimul poate crea stres la unii indivizi, neafectându-i în nici un fel pe alții, datorită factorilor obiectivi și subiectivi de mediere. Solicitările fizice și psihice, plăcute sau neplăcute, care acționează în mod continuu generează stresul și pot produce efecte negative; dar stresul poate avea și o valoare pozitivă. El mobilizează resursele adaptării omului în vederea realizării sarcinilor pe care le. Unii autori fac distincție între stresul pozitiv, “stresul bun”, prin denumirea eustresși stresul negativ, “stresul rău”, prin denumirea de distres.

Există trei categorii majore de simptome ale stresului:

1.      Emoționale: anxietate, deprimare, enervare. Anxietatea este un sentiment pătrunzător de spaimă; este o reacție la un pericol anticipat care poate fi nerealist sau de natură, necunoscută. Frica diferă de anxietate în sensul că este o reacție la un pericol cunoscut specific și imediat. Deprimarea este o stare cronică de descurajare generală și se caracterizează prin tristețe.

2.      Fizice – 75% din bolile de inimă au drept cauză stresul. Manifestările fizice ale anxietății și deprimării sunt insomnia și durerile musculare (mai ales în zona gâtului și spatelui).

3.      Crearea de obiceiuri (ca de exemplu fumatul, consumul de băuturi alcoolice) care acționează inițial ca relaxante, dar au efecte ulterioare negative.

Managementul stresului prin comunicare

Comunicarea are un rol extrem de important în managementul stresului deoarece ea poate contribui, prin înglobarea unor elemente de control, organizare, planificare și conducere, la evitarea sau reducerea stresului.

Soluții posibile pentru reducerea stresului la locul de muncă:

1.      Comunicarea asertivă (element de control); este comunicarea pozitivă, responsabilă, plină de încredere în sine, care permite oamenilor, să-și susțină propriile drepturi fără a nega drepturile celorlalți.

Comunicarea asertivă are mai multe trăsături:

autocontrolul propriei comunicări – mesajele pe care le comunicăm trebuie să sugereze clar faptul că avem control complet asupra conținutului de sentimente, gânduri, nevoi, dorințe exprimate în mesaj;

atitudinea trebuie să fie proactivă și nu reactivă;

recunoașterea și verbalizarea sentimentelor

evitarea exprimării ambigue a nevoilor și comunicarea motivelor sentimentelor în termeni de nevoi directe;

recepționarea solicitărilor, nevoilor, dorințelor sau sentimentelor exprimate într-un mesaj .

2.      Generarea suportului social prin organizarea mediului muncii (element de organizare); suport social = totalitatea informațiilor de natură psihologică transmise în procesul de comunicare, informații care determină pe individ să simtă că este acceptat și protejat, că este stimat și apreciat și că aparține grupului.

O componentă de natură emoțională, și una informativă. Atmosfera de suport social contribuie la reducerea stresului la locul de muncă.

Administrarea (planificarea) timpului prin folosirea unor tehnici specifice (element de planificare); “lipsa de timp” este invocată adeseori ca barieră în comunicarea eficace generează erori de .Stresul generat de sentimentul permanent de “lipsă de timp” poate fi eliminat printr-o administrare și planificare adecvată a timpului. Recomandări:

stabilirea clară a scopului comunicării;

monitorizarea cu atenție a participării la ședințe;

stabilirea de priorități ale diferitelor acte de comunicare;

solicitarea de feedback pentru verificarea acurateții mesajului recepționat, stabilirea unor limite de timp realiste pentru activitățile desfășurate pentru a evita stresul generat de constrângerea timpului;

acordarea de atenție și limitelor de timp ale celorlalți.

Delegarea competentă de sarcini (elementul de conducere); delegarea = atribuirea de sarcini, autoritate și responsabilitate altora

Unii manageri au tendința de a evita delegarea de sarcini subordonaților din următoarele motive:

temerea de a nu se dovedi că subordonatul este mai bun;

teama de a nu arăta lipsă de competență;

lipsă de încredere în competența altora.

Pentru a fi eficace, procesul de delegare trebuie să respecte anumite reguli:

diferențierea între autoritate și răspundere;

nivelul de responsabilitate delegat trebuie stabilit foarte clar și precis;

comunicarea sensului de încredere care coincide cu nivelul de autoritate și responsabilitate delegat;

Comunicarea în cadrul ședințelor

Renunțarea la stilul birocratic nu înseamnă și renunțarea la întrunirile de tip ședință. Funcția de lider, de conducător al echipei, este în continuare una consacrată și recunoscută ca atare. Importanța acesteia este cu atît mai mult acceptată cu cît managerii știu să-și exercite atribuțiile în cadrul grupului pe care-l conduc. 

Pe de altă parte, membrii organizației trebuie să înțeleagă importanța ședințelor ca mijloc de comunicare directă. Cerințele unei ședințe bine organizate sunt prezentate mai departe.

Anunțarea scopului

Participanții convocați la ședința de lucru trebuie să cunoască din timp scopul ședinței.

O ședință se programează atunci când există probleme care solicită discuții extinse și necesită disponibilitate pentru comunicare între membrii echipei, sau apar solicitări/ provocări noi pentru echipa managerială și pentru organizație.

2. Stabilirea participanților

În funcție de scopul și conținutul întîlnirii, la ședințele de lucru participă toți cei invitați. Aeceștia pot fi membrii echipei de conducere.

Participarea lărgită oferă ocazia unei inventarieri mai largi a problemelor și nuanțelor acestora, dar poate fi și sursa unor incompatibilități ce vor trebui depășite.

Stabilirea participanților trebuie făcută astfel încît la ședință să se întîlnească două categorii de persoane: persoane orientate spre realizarea de sarcini și persoane orientate spre menținerea calității procesului. Astfel, tendința angajantă individuală a celor orientați spre realizarea de sarcini se va completa armonios.

O categorie importantă, care nu poate să lipsească de la ședințele de lucru sînt experții pe diferite probleme.

Numărul participanților nu trebuie să fie prea mare, la fel nici numărul experților, pentru că foarte adesea se va ajunge la dispute

2.4. Producția mesajului

Primele cercetări efectuate sub egida constructivismului căutat să demonstreze „relații între gradul în care indivizii demonstrează complexitatea cognitivă cu privire la persoane și gradul în care acestea sunt capabile să genereze mesaje care ar putea fi eficace în atingerea obiectivelor specifice, cum ar fi de convingere”.

Teoria a susținut că persoanele ale căror construcții pentru interpretării ae oamenilor sunt mai diferențiate, integrate, și abstract sunt mai în măsură să genereze mesaje adaptate ascultătorilor și sunt astfel mai în măsură să își atingă obiectivele de interacțiune decât sunt omologii lor mai puțin cognitiv complexe.

În legătură cu evaluarea această afirmație, cercetatorii constructiviști au conceput scheme de codificare ierarhice concepute pentru a evalua gradul în care mesajele țină seama de obiectivele celor cărora le sunt destinate.

Acest lucru mai devreme a dat naștere mai multor linii de cercetare care a apărut în anii 1980 și în 1990, de cercetare. Burleson a pus accent pe strategiile reconfortante, „prin studii de comunicare centrate pe persoană, și de cercetare cu privire la logica de proiectare a mesajului, toate ocupă complexitatea cognitivă ca o construcție, și explică sofisticarea variațiilor și eficacitatea mesajelor persoanelor”.

Această linie extinsă de cercetare a identificat atributele care diferențiază între mai multe mesaje și mai puțin eficiente de susținere emoțional. Cu toate acestea, teoriile care explica legăturile dintre caracteristicile de mesaje și rezultatele trebuie să fie dezvoltate.

Liniile de cercetare animate de constructivism dezvoltate în timpul anilor 1980, Greene a propus versiunea sa inițială a teoriei asamblare a acțiunii. Această teorie are ca scop specificarea mecanismelor prin care indivizii produc rezultate comportamentale verbale și non-verbale în timpul interactiunile lor cu alții. Teoria presupune că procesele perceptuale, interpretative și motivaționale dau naștere la reprezentări situaționale, dar aceste reprezentări nu intră în sfera de activitate a teoriei lui.

Unitatea structurală fundamentală a teoriei este înregistrarea procedurală, o structură pe termen lung de rețea asociativ memoriei formată din noduri care reprezintă caracteristici ale acțiunilor, rezultatelor, și situațiilor; aceste noduri sunt legate prin căi asociative.

Puterea acestor legături asociative se presupune a fi o funcție atât a frecvenței și experiența recentă cu care legăturile au fost instanțiate.

Teoria postulează că aceste înregistrări procedurale sunt activate și asamblate pentru a forma o reprezentare coerentă ieșire a acțiunii.

Încarnările timpurii ale acestei teorii presupun că asamblarea acțiunii se desfășoară într-o manieră de sus în jos, în care nivelurile mai abstracte constrâng niveluri succesiv mai concrete de codare în primul rând; cu toate acestea, mai târziu versiuni ale teoriei au permis de jos în sus de prelucrare.

O mare parte a cercetarii generată de teorie a evaluat performanța comunicativă prin examinarea acestor parametri ca rata de vorbire, frecvența și durata pauzelor și latenta debut discurs ca o modalitate de a face deducții despre funcționarea structurilor și proceselor postulate și de viteza cu care de ieșire reprezentări sunt asamblate.

Teoria a motivat, de asemenea, „cercetarea cu privire la efectele practicii asupra acestor parametri de ieșire. Prin urmare, teoria oferă o perspectivă unică asupra abilitate interactiunea sociala”.

„Chiar dacă teoria paranteze general întrebări referitoare la interacțiunile dintre intrări și ieșiri de percepție comportamentale, domeniul său de aplicare este, probabil, cel mai ambițios dintre teoriile de producție mesaj considerate aici”.

Alte teorii producție mesaj s-au concentrat asupra rolului cunoașterii diferitelor Structuri juca în ghidarea producția de discurs și acțiune.

Bazat pe Schank (1982) teoria dinamică a memoriei, Kellermann (1995) a susținut că un pachet organizație memorie de conversație (MOP) a organizat scene în fluxul de discurs. Scenele sunt generalizate reprezentări cognitive de secvențe de acțiune-un scop care caracteristici de acțiuni peste contexte, de exemplu, felicitări și la revedere.

Variații contextuale în scene sunt luate în considerare de către script-uri specifice, care sunt atașate la scene. Astfel, „scenariul de a spune la revedere de la un aeroport ar putea diferi în unele privințe de scenariul pentru adoptarea scena la revedere de la reședința cuiva. Mope organiza scene și script-uri atașate în mare, secvențe de acțiune-un scop. Acest model a generat activitatea de cercetare considerabile”. Deși script-conceptele au fost inițial invocate pentru „a explica de text și înțelegerea discursului”, aceste structuri se presupune a ghida producția de acțiuni și discurs.

„Alte lucrări în cauză cu structuri de cunoștințe sa concentrat pe jocul de rol și planuri de planificare a producției mesaj (Berger, 1995, 1997, 2003; Waldron 1990, 1997; Waldron & Applegate, 1994; Waldron & Cegala, 1992). In cadrul acestei arii, planurile sunt privite ca reprezentări cognitive ierarhice de secvențe de acțiune-un scop. Planuri pot fi formulate ca episoade de interacțiune socială desfășoară (Waldron, 1990) sau planuri care au fost folosite cu succes în trecut, sau planurile conserve, pot fi recuperate din memoria de lungă durată, fără conștiență (Berger, 1997; Hammond, 1989)”.

„Principiul ierarhiei sugerează că atunci când indivizii nu reușesc să atingă obiectivele, dar continuă să-i urmărească, au tendința de a modifica mai concrete, mai degrabă decât caracteristici plan de abstracte, de exemplu, crește intensitatea vocal, dar repet ceea ce au declarat anterior”.

Acest model plan de modificare probabil apare din cauza modificărilor elemente de plan de nivel superior sunt mai exigente de resurse cognitive; că este, modificări la aceste elemente abstracte necesită cascadă schimbă jos a ierarhiei planului. „Cercetări amănunțite au constatat că persoanele ale căror planuri de interacțiune sunt mai complexe, mai concrete, aprofundează conversația pentru mai multe șanse de a atinge obiectivele lor de interacțiune decât cei care își planifică conversațiile cu o mai mică complexitate”. Cei cu planuri mai sofisticate când se prezintă la un interviu au mai multe șanse de a obține un loc de muncă.

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ: EȘECUL COMUNICĂRII

3.1. Metodologie

“Definim studiul de caz astfel: analiza si descrierea completa a caracteristicilor evolutiei unei persoane. Unii autori considera studiul de caz o metoda prin excelență calitativă, alții o consideră o metodă descriptivă cu valențe cantitative și calitative, necesară completării informaâiilor care se obțin prin utilizarea altor metode precum observatia, ancheta, testul. Granița dintre cantitativ și calitativ, este dificil de stabilit. Metoda poate fi utilizată atât în abordările cantitative cât și în cele calitative studiul de caz fiind o procedură de integrare a celor două modalități de cercetare permițând o descriere completă a evoluției unei persoane.”

Având în vedere că scopul studiului de caz este să redea evoluția, existența unei persoane așa cum a fost și este, ea este considerată o metodă exploratorie și descriptivă. Vom considera studiul de caz metoda in intelesul larg al cuvantului deoarece aceasta nu este o modalitate efectiva de culegere de date. Datele pentru studiul de caz se obtin mediat utilizand alte metode cum sunt observatia, interviul, analiza documentelor personale si a datelor de arhiva. Studiul de caz se confunda relativ usor cu o serie de metode asemanatoare cum ar fi analiza de caz, experimentul monosubiect, metoda biografica. Ele reprezinta fiecare in parte metode de sine statatoare, cu caracteristici bine diferentiate. 

Universul cercetării

“Familia face parte din categoria realităților primare sau fundamentale, fiind o instituție universal umană. Tematica de studio specifică nu poate fi încadrată unei singure discipline; ea se plasează la răspântia mai multor științe socio-umane: sociologia, antropologia, psihologia, istoria, etnologia, demografia au toate capitole consistente privind problematica familiei. În Marea Britanie a luat naștere un domeniu special, denumit istoria familiei. Ca și societatea sau natura comunitară a omului, familia se poate constitui ca nucleu de înțelegere și explicare a realității. Sociologia familiei nu se delimitează foarte net în spațiul acestor studii; familia este privită, în acest cadru, ca entitate eminamente socială aflată în raport nemijlocit și esențial cu societatea totală. Mai mult, ea constituie chintesența însăși a sociabilității, a cărei consistență concretă este trecută cu vederea în desele ocazii în care se pune sub semnul îndoielii natura socială a omului. (Psihologia, ca întreaga paradigmă individualistă modernă, „investighează” asupra valențelor sociale ale personalității umane. Sociologia clasică pornește, dimpotrivă, tocmai de la datul naturii sociale umane.)

Familia consacră categoria primară a socialului, cea biologică. Ca ființă biologică, omul se plasează într-un grup de rudenie, adică de consubstanțiali, de indivizi a căror omogenitate și interdependență ține de chiar constituția lor fizică. Este de neconceput o percepție individualistă, a omului izolat, a cărui structură genetică este „curățată” de orice contaminare de grup, adică de rudenie. Și să nu uităm că, pe lângă substanța fizică pe care oamenii o împărtășesc între ei, în cadrul grupurilor familiale, prin însăși constituția lor biologică, există și un patrimoniu moral, unul intelectual, un altul religios sau cultural care îi integrează magmei socialului supraindividual. Familia este, prin urmare, cea mai pură formă de manifestare a socialului uman, cea care dă profilul celor dintâi forme de conviețuire colectivă. Primele comunități umane, clanurile, triburile sau hoardele primitive nu constituiau altceva decât structuri familiale largi, grupuri de rudenie în care endogamia era garantul solidarității (în primul rând fizice, de consaguinitate) grupului. Pornind de la această bază avem tipologii ale comunităților umane precum cea făcută de F. Tönnies în Gemeinschaftund Gesellschaft: pornind de la cele trei tipuri de relații familial (adică de înrudire) – maternă, conjugală și fraternă – sociologul german conturează cele trei tipuri comunitare umane: rudenia (comunitatea de sânge), vecinătatea (comunitatea spațială) și prietenia (comunitatea spirituală).”

3.2. Analiză și interpretare

Andrei C. este căsătorit cu Alexandra C., având un băiat de 5 ani, pe nume Bogdan. Cei trei locuiesc în cartierul Valea Roșie, fiind locuință proprie. Andrei C. este agent de asigurări, în timp ce Elena lucrează cu jumătate de normă la o bancă, deoarece trebuie să aibă grijă de băiatul lor. Bogdan, băiatul cuplului este un băiat liniștit, foarte manierat, cu o înclinație spre a deveni introvertit. Bogdan dezvoltă sentimente de frică și teamă acută atunci când aude voci ridicate, în special vocile părinților săi. Vorbind cu el, mi-am dat seama că poate deosebi lingvistic situațiile conflictuale ale părinților, folosind cuvântele părinții mei vorbesc (atunci când aceștia folosesc un ton normal) și părinții mei discută (atunci când Alin și Elena au situații conflictuale). Am putut observa de altfel că Bogdan este atras de desenele animate cu caracter violent, în deprimentul celor clasice, precum Bugs Bunny sau Tom&Jerry.

Cearta periodică a celor doi soți, temerile soției privind infidelitatea soțului, dar și frustrările Elenei că a rămas cu câteva kilograme în plus după naștere, adăugându-se grijile financiare și greutățile cotidiene duc la nașterea unor probleme și transformarea acestora în conflicte deschise.

Nevoile sentimentale (pentru copil) și cele de comunicare (pentru cuplul anchetat) sunt cele mai importante în acest moment. Bogdan este la vârsta în care dezvoltă complexul lui Oedip, căpătând o formă de atracție față de mama sa, iar certurile dintre soți ar putea aduce resentimente ale copilului în privința tatălui, care se vor întipări în subconștient.

Cuplul format din Alin și Elena are nevoie de o schimbare în privința finanțelor familiei, dar și de consilierea unui psihoterapeut familial. Atracția între cei doi nu mai este la fel ca la început, afectând viața de familie a celor doi.

Lipsa unei comunicări deschise în viața de cuplu duce deseori la distrugerea vieții sentimentale și amoroase. Problemele apărute în viața de familie pot fi trecute cu succes doar printr-o comunicare bună și expunerea clară a nemulțumirilor, de ambele părți.

Relațiile interpersonale sunt consolidate prin auto-dezvăluire și schimbul de cunoștințe din mai multe motive, în funcție de natura întâlnirii. Încercăm să obținem cunoștințe despre modul în care o persoană va acționa în viitor sau despre convingerile lor personale și valorile lor, lucru care se întâmplă și față de persoane apropiate.

Atunci când indivizii interacționează, informația este împărtășită în scopul înțelegerii sau cunoașterii mai mult despre celălalt. în general, cu contextul de auto-dezvăluire.

Banii

Celebra zicală ,,nu banii aduc fericirea ci numărul lor”, se potrivește perfect acestei familii. Evidența demonstrează că și în familiile cu stare există discuții aprinse pe tema banilor. Discuțiile despre bani se împart în trei mari clase: cuplurile vorbesc despre datorii, ce cheltuiește celălalt și propriile cheltuieli pe care celălalt le consideră exagerate. Alte teme de dispută legate de bani sunt grija față de familie, față de viitor, riscurile anumitor investiții și banii de buzunar ai copiilor. În familia anchetată, cearta se aprinde mereu din aceste motive menționate mai sus.

Sexul

Sexul cimentează sau distruge o relație și nu mai e cazul să ne ascundem după degete. Studiile arată că un adult are, în medie, 61 de reporturi sexuale pe an. Multe cupluri căsătorite „raportează” momente mai dese de intimitate, dar la polul opus, sunt foarte multe familii în care, din cauza oboselii cronice, a unor probleme medicale, a complexelor legate de siluetă după sarcină și a tensiunii generale pe care o presupune adaptarea la viața cu bebelușul, sexul dispare din cadru. Certurile care apar pe tema sexului sunt cauzate de lipsa lui, dar și de sentimentele de respingere și frustrare pe care le simte partenerul doritor de intimitate. Comunicarea este un factor destul de important in relația de cuplu. Ca și în majoritatea familiilor și aici problemele legate de sex și afecțiune au apărut. Alexandra este frustrata datorită felului în care arată de când a născut și nu mai este atentă în ceea ce privește viața intimă. Datorita lipsei timpului liber deoarece job-ul lui Andrei necesită o atenție și prezență zilnică, chiar și duminica, între cei doi a apărut o bariera in ceea ce privește viața afectivă. Atenția lor este centrată pe copii și pe bani.

Serviciul

Cât timp petrece partenerul la birou, și care este raportul dintre orele de birou și cele petrecute cu familia – acestea sunt principalele puncte nevralgice care atrag certuri pe tema serviciului. Argumentul bărbatului care face ore suplimentare la birou este că o face pentru familia lui, în timp ce soția se simte neglijată. La polul opus, de multe ori, femeile simt că trebuie să lucreze mai mult decât colegii lor de sex masculin, pentru a fi luate în serios profesional, ceea ce se traduce prin întârzieri acasă. În aceasta familie ne confruntăm din nou cu o mare problemă legata de serviciu. Mereu există certuri între soți deoarece Andrei își petrece aproape tot timpul la firma, vine seara târziu, nu mai are timp pentru familie. De asemenea reproșurile în momentul în care cearta se produce, apar și din partea lui Andrei, deoarece acesta consideră că muncește pentru binele familiei iar Alexandra trebuie să fie mulțumită că nu muncește așa cum o face el.

Treburile casei

Sună banal, dar treburile casei sunt adesea subiect de conflict în familie. Cine a dus sau n-a dus gunoiul, cine trebuie să plătească factura și de ce nu a făcut-o, cine și de ce a lăsat a 1001-a oară șosetele pe jos ? Exact așa apar cele mai stupide și cele mai aprige certuri și reproșuri, din cauza barierelor de comunicare. Un program de curățenie și treburi casnice trebuie făcut de la început, pentru că altfel toată povara cade pe o singură pereche de umeri și apar frustrările. Exact cu această problemă ne confruntăm în familia studiată. Alexandra este cea care se ocupă de treburile casei și are grijă de copii. Nimeni nu o ajută și din acest motiv apare cearta cu soacra ei, dar si cu soțul acesteia. Mereu reproșurile la adresa treburilor casei vin din partea Alexandrei către Andrei. Ea simte că nu este apreciată pentru munca pe care o face și pentru faptul că are grijă de copii și de ceva vreme simte că este doar menajeră și babysitter. Poate că este mai bine să existe și un fir de praf pe ici, pe colo, sau să renunțăm la acele ore în plus la birou, pentru a petrece cinci minute în plus cu copiii, cu soțul sau cu soția. Acest exemplu ar trebui să îl urmeze această familie.

Copiii

Aici, temele de dispută sunt nenumărate: de la cum să fie educat și disciplinat copilul, până la alegerea grădiniței sau școlii potrivite. Mereu exista probleme și certuri cauzate de copii. Este foarte importantă compatibilitatea dintre părinți și modul acestora de gândire să fie asemănător pentru a putea lua decizii clare si corecte în ceea ce privește educarea copiilor și creșterea corectă a lor. Când părinții nu sunt de acord unul cu celălalt și copilul devine confuz și nesigur. Aici certurile sunt destul de dese, începând de când copilul este mic și se lovește la joacă sau pur și simplu răcește, până când copilul merge la grădiniță, la școală, apoi urmează adoleșcența cu problemele ei, și mai apoi urmează maturitatea.

Sugestii și recomandări

Problema financiară

Veniturile trebuie planificate împreună, și trebuie ca între cei doi soți să fie stabilite țelurile ca și cuplu: casa, copii, plan de pensii, vacanțe. Acestea trebuie evaluate și actualizate periodic. O altă sugestie ar fi aceea de a deschide un cont comun în care ambii soți să pună lunar același procent din salariu, iar acest cont să servească atingerilor țelurilor comune și cheltuielilor lunare de întreținere. După acest pas trebuie să stabilească un salariu pe care fiecare dintre ei sa își depună într-un cont personal, din care să-și satisfacă micile plăceri individuale, fără a se simți vinovat și fără a fi luat la întrebări de partener.

Treburile casnice

Soția trebuie să îi explice soțului cât de important este pentru ea ca acesta să participe la treburile gospodărești și cum se simte când acesta nu o face. Și, ca să îndulcească pastila, îi poate spune că studiile au arătat că atunci când soțul contribuie semnificativ la treburile casnice, viața sexuala a cuplului este și ea semnificativ îmbunătățită.

Copiii

Realitatea trebuie privită în față și trebuie acceptat faptul că viața liberă și lipsită de griji dinaintea apariției copilului s-a dus și nu se mai întoarce. Ieșirile în oraș spontane și plecările în mini-vacanțe decise într-o clipă sunt de domeniul trecutului și vor rămâne așa cel puțin 14 ani. Amândoi trebuie să își asume și să își împartă responsabilitatea de a hrăni, a spăla, adormi și schimba copilul, nu unul să facă aceste treburi, iar celălalt doar să se joace pe covor cu cel mic. Amândoi trebuie să participe la îngrijirea și educarea copiilor.

Sexul

Încrederea este un puternic afrodiziac. Ea permite partenerilor să fie onești și deschiși unul cu celălalt. Trebuie să existe timp pentru a discuta regulat și sincer despre nevoile emoționale și dorințele sexuale. Pentru a regăsi atracția dintre cei doi, aceștia trebuie să experimenteze, să ducă relația lor sexual la un alt nivel.

Serviciul

Lipsa timpului liber, datorită naturii sarcinilor de la serviciu, este o problemă vitală în familii. De aceea, trebuie făcute anumite sacrificii pentru buna funcționare a familiei. Trebuie renunțate la orele suplimentare în favoarea orelor cu proprii copii, deoarece anii pierduți nu se mai întorc, iar timpul pierdut în deprimentul serviciului la această vârstă a copilului, va adduce tatălui frustrări sentimentale mai târziu.

Comunicarea

Cuplul asupra căruia am aplicat studiul de caz trebuie să învețe să dezvolte o comunicare mai deschisă, pentru a trece mai ușor peste greutățile vieții cotidiene. Ambii parteneri ar trebui să îi comunice mai des celuilalt lucrurile pentru care îl apreciază și să fie mai indulgent cu lucrurile care îl deranjează la partenerul de viață.

Concluzii

Comunicarea e ca un proces continuu, ce nu poate fi tratat în termeni de cauză-efect sau stimul-răspuns. Nu trebuie înțeles că prin a treia axiomă este negată relația de cauză-efect, ci că nu este posibil să se identifice o singură cauză pentru un anumit efect. Trebuie avut în vedere că fiecare persoană este o sumă diferită de ceilalți prin experiențele și trăirile avute, prin temperament, educație etc. și că fiecare acțiune este rezultatul cumulat al tuturor acestora. Principiul spiralei susține că mesajele se intercondiționează printr-un proces complex, ele nefăcând parte doar dintr-o simplă legătură liniară. Așa se explicăși imprevizibilitatea ființei umane care nu reacționează în mod identic la stimuli identici.

Comunicarea este ireversibilă. Orice act de comunicare are un efect asupra receptorului, fie că este unul mai mult sau mai puțin vizibil. Suma acestor efecte reprezintă chiar o importantă parte a personalității noastre formate de-a lungul anilor. De aceea, este de reținut că niciun act de comunicare nu este pe deplin reversibil. Odată perceput, el va fi reținut și va produce o modificare mai mult sau mai puțin semnificativă asupra interlocutorului nostru.

Comunicarea umană se realizează pe baza a două tipuri de relații:

a) Relații directe, ce se stabilesc între două sau mai multe persoane care interacționează de pe poziții de proximitate spațială și se influențează reciproc (comunicarea interpersonală);

b) Relații indirecte, atunci când comunicarea este mediată de suporturi tehnologice mai mult sau mai puțin complexe(scrisoare, telefon, calculator) sau de produse ale unor instituții, specialiști și dotări tehnologice specifice (cărți, ziare, filme, radio, televiziune, Internet).

Comunicarea este o interaciune psihosocială, prin care subiecții schimbă mesaje, realizează obiective specifice, dirijează și controlează activitatea unei persoane sau grup, se influențează reciproc și se așteaptă reacții de răspuns, pozitive sau negative sub formă de feedback-uri.

Comunicarea nu înseamnă doar exprimarea unui gând sau unui sentiment. A comunica implică nu numai a spune celuilalt despre noi, dar și a asculta. Pe lângă a-ti transmite propria parere, a comunica înseamnă și să știi să asculți, adică să fii atent la ce ți se spune. Ascultarea nu este doar a auzi ce se spune, a percepe cum se simte și ce simte despre lucrul respectiv, înseamnă disponibilitatea de a înțelege ce se întâmplă cu celălalt în momentul respectiv. A nu ne comunica nevoile de teamă că vom fi criticați, sancționați sau neînțeleși, și din dorința de a nu provoca un conflict, conduce la devitalizarea și stingerea relației de cuplu. Comunicarea nu face decât să sporească încrederea în cuplu, mărind astfel șansa la o viață lungă în doi. Totodată, înseamnă disponibilitatea de a ști să cerem, să dăruim, să primim și să refuzăm. Înseamnă a hrăni relația permanent, înseamnă drumul drept către inima celuilalt.

Există trei strategii interactive pe care oamenii le pot utiliza pentru a solicita informații despre cineva, acestea fiind pasive, active sau interactive. Mai mult, interacțiunea inițială cu străini poate fi defalcată în etape individuale, aceste comportamente interacționale pot fi folosite ca indicatori ai plăcerii și neplăcerii, etapa de intrare, etapa personală, precum și stadiul de ieșire. Conform teoriei, oamenii găsesc incertitudine în relațiile interpersonale neplăcut și sunt motivați să-l reducă, prin comunicare interpersonală.

În 1975, Charles Berger si Richard Calabrese au creat teoria reducere incertitudinii pentru a explica modul în care comunicarea este utilizat pentru a reduce incertitudinile între străini implicate în prima lor conversație împreună.Într-un efort de a înțelege interacțiunile inițiale, Berger și Calabrese susțin că oamenii încearcă să crească predictibilitatea în comunicare.

Există două etape primare de reducere a incertitudinii, respectiv predicția și explicarea. Predicția se referă la abilitatea de a prevedea cuiva și altuia opțiuni comportamentale. Explicație se referă la capacitatea de a interpreta sensul alegeri comportamentale. În cadrul întâlnirilor inițiale, indivizii încearcă să prezică ceea ce celălalt poate vrea să audă, bazat experiențele dobândite anterior cu alți indivizi, amintindu-și de observații sau informații constatate.

Teoria Reducerii Incertitudinii oferă o perspectivă amplă atunci când este aplicată în contextul organizațional.

Deși există multe contexte diferite în care acest concept ar putea fi punctul central al acestui proiect, va evalua modul în incertitudine în procesul de informare caută poate îmbunătăți procesul decizional, creând astfel o organizare mai eficientă. Informațiile care caută, procesul de luare si intelegerea comportamentelor acceptabile din cadrul organizației poate fi dificil pentru unii angajați din cadrul culturii organizaționale decizie.

Atunci când indivizii interacționează, informația este împărtășită în scopul înțelegerii sau cunoașterii mai mult despre celălalt. în general, cu contextul de auto-dezvăluire.

Relațiile interpersonale sunt consolidate prin auto-dezvăluire și schimbul de cunoștințe din mai multe motive, în funcție de natura întâlnirii. Încercăm să obținem cunoștințe despre modul în care o persoană va acționa în viitor sau despre convingerile lor personale și valorile lor.

În timpul interpersonal al întâlnirii, indivizii fac colectarea informațiilor, fie direct, fie prin canale periferice, despre alții pentru a da sens comportamentelor. Acest comportament se realizează în scopul de a reduce nivelurile existente de incertitudine.

Prin auto-dezvăluire, oamenii sunt capabili să înțeleagă ceea ce alții ar putea valora sau deține adevărat și anticipează comportamente potențiale sau tendințe de comunicare, în viitor.

De asemenea, oamenii caută informații despre valorile și credințele celorlalți, în scopul de a evalua modul credințelor personale în comparație cu ceilalții.

Cercetările privind relațiile interpersonale și dezvoltarea relațională au condus la conceptualizarea TRI, prin dezvoltarea lor, relațiile nu rămân o constantă, relațiile suferă modificări.

Bibliografie

Ariès Philippe, Duby Bogdans, Istoria vieții private, Editura Meridiane, București, 1998.

Beck Christina (ed.), Communication yearbook, Editura Lawrence/Eribaum Associates, New Jersey, 2009.

Berger, C. R., & Douglas, W. (1981). Studies in interpersonal epistemology: III. Anticipated interaction, self‐monitoring, and observational context selection.Communications Monographs, 48(3).

Berger R., Artă și comunicare, București, Editura Meridiane, 1973.

Berger, C. R. and Calabrese, R. J. (1975), Some Explorations in Initial Interaction and Beyond: Toward a Developmental Theory of Interpersonal Communication. Human Communication Research.

Berger, C.R., & Bradac, J.J. (1982). Language and social knowledge. London: Edward Arnold Publishers Ltd.

Berger, C. R., & Kellermann, K. (1989). Personal Opacity and Social Information Gathering Explorations in Strategic Communication. Communication Research, 16(3).

Berger C.R., Chafee S.H., Handbook of communication science, Editura Sage, Newbury Park, California, 1987.

Berger, C. R., Karol, S. H., & Jordan, J. M. (1989). When a Lot of Knowledge Is a Dangerous Thing The Debilitating Effects of Plan Complexity on Verbal Fluency. Human Communication Research, 16(1).

Berger, C. R., & Battista, P. D. (1993). Communication failure and plan adaptation: If at first you don't succeed, say it louder and slower.Communications Monographs, 60(3).

Berger, C. R. (1995). A plan-based approach to strategic communication. The cognitive bases of interpersonal communication.

Berger, C. R., Knowlton, S. W., & Abrahams, M. F. (1996). The hierarchy principle in strategic communication. Communication Theory, 6(2).

Knowlton, S. W., & Berger, C. R. (1997). Message Planning, Communication Failure, and Cognitive Load Further Explorations of the Hierarchy Principle.Human Communication Research, 24(1).

Berger, C. R. (1997). Producing messages under uncertainty. Message production: Advances in communication theory.

Berger, C. R. (1997). Producing messages under uncertainty. Message production: Advances in communication theory.

Berger, C. R. (1998). Big questions and communication theory: Finding the cure for communication. Communication: Views from the 21st century.

Berger, C. R. (1998). Message plans, communication failure, and mutual adaptation during social interaction. Progress in communication sciences.

Berger, C. R. (2000). Goal detection and efficiency: Neglected aspects of message production. Communication theory, 10(2).

Berger, C. R. (2002). Strategic and nonstrategic information acquisition. Human Communication Research, 28(2).

Berger, C. R. (2003). Message production skill in social interaction. Handbook of communication and social interaction skills.

Berger, C. R. (2007). Communication Effectiveness. Explaining communication: Contemporary theories and exemplars.

Berger, C. R. (2011). Listening is for acting. The Intl. Journal of Listening, 25(1-2).

Bernard Miège, Societatea cucerită de comunicare, Iași, Editura Polirom, 2000.

Boudon Raymond, Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București, 1997.

Brown E. Keith, Miller Jim (editors), Concise encyclopedia of syntactic theories. Oxford; New York: Pergamon, 1996.

Clark R. A., Delia J. G., Dimensions of Thinking and Cognitive Instruction, Routledge Press, 2013.

Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 2004.

Dinu Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997.

Douglas, W., Uncertainty, information-seeking, and liking during initial interaction. Western Journal of Speech Communication, 1990.

Gheorghiță Diana, Gheorghiță Ion, Niculae Tudorel, Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.

Greene John, Geddes Deanna, An Action Assembly Perspective on Social Skill, Routledge, 2013.

Ivancevich J., Donnelly J., Jr. Gibson J.. Management. Principles and Functions, Fouth Edition, BPI/IRWIN, Homewood, Illinois, Boston, massachusetts, 1989.

Knapp Mark, Daly John, Interpersonal communication, Editura Sage Publications, S.U.A., 2011.

Kunczik Michael , Zipfel Astrid, Introducere în știința publicisticii și a comunicării. editura Presa Universitară Clujeană. Cluj-Napoca, 1998.

Мucchiеlli Al., Craia Sultana, Tеοria cοmunicării, Εditura Fundațiеi Rοmânia dе Мâinе, Βucurеști, 2000.

Nicolescu Ovidiu, coord., Sistemul informațional managerial al organizației, Editura Economică, București, 2001.

Revista de Comunicare și Marketing, anul II, numărul 2, martie 2011, Editura Andrei Șaguna.

Schank Roger, Abelson Robert, Scripts, Plans, Goals and Understanding: an Inquiry into Human Knowledge Structures, Editura L. Erlbaum, Hillsdale, 1977.

Sunnafrank, M. (1986). Predicted outcome value during initial interactions: A reformation of uncertainty reduction theory. Human Communication Research.

Turner West, Turner L., Introducing communication theory: analysis and application with powerweb, 2003.

Waldron, V.R., & Applegate, J.L. (1998). Similarity in the use of person-centered tactics: Effects on social attraction and persuasiveness in verbal disagreements. Communication Reports.