Eroarea ca viciu de consimțământ [617335]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE DREPT

Eroarea ca viciu de consimțământ
LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR: STUDENT: [anonimizat]
2018

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………… 1
Capitolul I. Definirea și condițiile erorii ………………………………………….. 3
Capitolul II. Proba și sancțiunea erorii ……………… …………………………….. 21
Concluzii …………………………………………………………………………………….. 22
Bibliografie ………………………………………………………………………………. … 23

1

1. Introducere
Voința1 are impact în aproape orice domeniu al vieții soci ale sau individuale umane, dar
această voință se materializează cel mai mult în domeniul dreptului , voința fiind omniprezentă:
voința „impersonală” a statului, care se concretizează în acte normative, voința individuală a
persoanei fizice sau j uridice, care se poate manifestă în vederea re alizării unor acorduri de voințe ,
prin intermediul cărora se asigură stabilirea celor mai variate legături î n care se întrepătrund
voințele . Importanța voinței în sfera dreptului poate fi văzută în anumite categorii de raporturi
juridice , voințele manifestate putând fi une ori in raporturi de subordonare , cum ar fi v oința statului
impotriva voinței unui particular , une ori existând o voință colectivă , construită în limitele și
condițiile stabilite de către lege.
Nu este necesar întotdeauna două sau mai multe acorduri de voință pe ntru a se produce efecte
juridice, de exemplu , în dreptul administrativ este necesar o singură manifestare de voință , aceea a
statului, prin intermediul actului administrativ pentru a se produce efecte juridice. Tuturor acest or
tipuri de voințe , am putea adă uga interesul pe care îl prezintă voința statelor sau popoarelor în dreptul
internațional , conturându -ne ast fel importanța voinței în drept , a valențelor juridice ale voinței .
În sfera dreptului civil , voința are o importanță deosebită , deoarece are un rol fundamental în
formarea valabilă a actului juridic. Actul juridic reprezintă o manifestare de voință făcută cu intenț ia
de a produce efecte juridice, adică putem spune, de a crea , modifica sau stin ge un raport juridic. De
altfel , putem afirma, fără exagerare că , inexistența voinței sau cazul în care aceasta nu este
manifestată conduce la inexistența acelui act juridic , fiind o condiție esențială .
Ținând c ont de caracteristicile voinței , pentru analizarea acesteia , raportat la dreptul civil , pe
noi ne interesează așa – numita voință juridică care reprezintă un element definit oriu al actelor juridice
civile . Ca sa fiu mai explicit, în fapt, orice act uman voluntar este o exteriorizare conștientă a voinței
cu intenț ia de a produce un anumit efect , spre deosebire de actele invo luntare care nu sunt controlate ,
adică sunt săvârșite fară voință , dar care produc anumite efecte. Până la urmă , nu toate actele
voluntare sau involuntare ale u nei persoane sunt acte juridice, așa cum sunt , de exemplu , actele de
asistență gratuită sau angaja mentele asumate pe onoare , aceste manifestări având la baza relațiile

1 În vorbirea curentă, termenul de voință are, în primul rând, o conotație psihologi că, cu implicații sociale. Pe de o parte,
este o funcție psihică, ce se caracterizează prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul
depus pentru atingerea lor, iar, pe de altă parte, are o dimensiune individuală, deoarec e desemnează o trăsătură de
caracter manifestată prin decizie fermă și perseverență în învingerea piedicilor, a greutăților și a încurcăturilor de orice fel
(Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei, București, 1984).

2
firești dintre oamen i, ale com portamentului politicos sau legă turile de rudenie sau amiciție. Nu putem
să le co nsiderăm ca fiind acte juridice , deoarece nu au la bază o cauză juridică , iar efectele produse
nu sunt unele juridice , nefiind exprimate în acest sens. Prezența voi nței in cadrul actelor juridice , o
găsim în unul din c ele mai utilizate acte juridice , și anume, contractul2 care reprezintă una dintre
instituțiile juridice civile c ele mai importante, datorită frecvenței, dar și complexității tehnicii juridice
și regulilor de drept proprii. Nu trebuie uitat faptul că acest act juridic reprezintă cel mai important
izvor de obligații civile, un model la care se pot raporta toate celela lte instituții juridice de drept
obligațional, iar uneori regulile proprii acestor instituții fac trimitere sau se completează cu cele care
guvernează acordul de voință al părților intervenit în scopul producerii efectelor juridice3.
Revenind la acea voință , condiție esențială pe ntru încheierea actului juridic, putem expune
faptul că , voința juridică reprezintă o hotărâre a unei persoane de a săvârși un act sau fapt juridic care
sa fie producător de efecte juridice. Pentru a dobândi caracterul de voinț ă juridică , voința
psihologică a unei persoane trebuie să fie exprimată în mod conștient, să fie liberă, să fie declarată ,
adică manifestată în exterior. Această exteriorizare are un rol deosebit de important , întrucât ne aflăm
în prezența consimțământul ui4, care reprezintă decizia subiectului de drept de a participa la închierea
actului juridic civil , si care alături de cauză , reprezintă scopul concret urmărit prin înch eierea actului
juridic , având un rol determinant în circuitul civil.
Raportat la ac est consimțământ , pentru a fi valabil trebui e îndeplinite anumite condiții care
reies din art. 1204 Cod Civil5, dar în studiul meu , condiția ca re mă interesează este aceea că ,
consimțământul trebuie să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ. Această
cerință este impusă de caracterul conștient, l iber al actului juridic civil. Într-o formulă generală,
putem spune că viciile de consimțământ sunt acele împrejurări care afectează c aracterul conștient și
liber al voinței de a încheia un act juridic. Specific viciilor de consimțământ este faptul c ă există
manifestare de voință , avem deci consimț ământ , însă aceasta este alterată fie în conținutul său

2 Art.1166 Cod civil ,, Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui,
modifica sau stinge un raport juridic ” .
3 În acest sens, Constantin Stătescu , Corneliu Bîrsan -Drept civil. Teoria generala a obligatiilor , Ed.Hamangiu -2008
p. 15 -17. În doctrină, contractul este definit ca o constantă a dreptului, transmisă din dreptul roman, atât ca denumire, cât
și ca operațiune juridică (a se vedea I. Albu, Contractul și răspunderea contractuală, Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 1994, p. 7).
4 Consimțământul înțeles ca o condiție esențială a actului civil, poate fi definit ca voință exteriorizată în sensul de a
produce efectele unui anume act juridic.
5 Art. 1204 Cod civ., consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.
Astfel, pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, cumulativ:
– să fie exprimat în cunoștință de cauză, adi că să provină de la o persoană cu discernământ;
– să fie serios sau, mai larg, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
– să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

3
intelectual, conștient, ca în cazul erorii și al dolului, fie în caracterul său liber, ca în cazul violenței și
al leziunii.
Sub aspect terminologic , trebuie remarcat că expresia ,, vicii de voință” este mai exactă decât ex presia
„vicii de consimțământ”, deoarece, pe de o parte, viciile resp ective alterează nu numai
consimțământul, ci și cauza actului juridic, or i, după cum am văzut, consimțământul și cauza
alcătuiesc voința juridică, iar, pe de altă parte, consimțământul având două accepțiuni, viciile
respective pot fi întâlnite nu numai în cazul actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, ci și în cazul
actelor juridice unilaterale. Pentru a nu crea unele confuzii, v oi folosi însă expresia tradițio nală de
,,vicii de consimțământ ,, adoptată de altfel, chiar dacă aceasta nu este riguros ex actă, de majoritatea
autorilor, de jurisprudență, precum și de Codul Civil , iar dintre viciile de consimțământ , ne
interesează în special ,eroarea.
Următoarele puncte ale lucrării care vor fi prezentate în continuare sunt : definirea erorii,
existența erorii în alte sisteme de drept, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească eroarea pentru a
putea fi invocată, proba erorii, unde voi detalia modal itățiile prin care se poate dovedi existența
acestui viciu de consimțământ, iar la final sancțiunea care intervine în momentul prezenței erorii.

2. Definirea erorii
Eroarea, din punct de vedere juridic6, reprezintă falsa reprezentare a realității în conștiința
persoanei care deliberează și adoptă hotăr ârea de a încheia actul juridic. Deci , o parte încheie un
contract crezând ceva și se dovedește că ceea ce credea partea respectivă, a fost fals. Prin urmare, că
a avut un consimțământ exprimat care a f ost afectat în cazul de față . Sigur că , dacă s -ar permite
oricând ș i oricărei părți contractante să vină să spună după ce a încheiat contractul că a fost într -o
eroare cu privire la preț, cu privire la calitatea bunului sau mai știu eu la ce, fără nicio r estricție,
lucrurile ar fi foarte grave pentru că siguranța raporturilor juridice ar fi grav afectată. Prin urmare, au
existat și există și în prezent restricții în privința recunoașterii erorii ca viciu de consimțământ pentru
că, așa cum vom vedea, eroar ea este sancționată cu anularea contractului sau cu daune interese, sau și
cu anularea și cu daune interese. Deci, un consimțământ care în realitate este afectat de eroare, este
unul care nu este valabil, deci poate să ducă la desființarea contractului, la anularea contractului. Cu
alte c uvinte, divergența dintre voința unei părți și rezultatul acestei voințe semnifică eroare, iar dacă
această contradicție între convingere și realitate a avut o influență determinantă la încheierea actului

6 Eroarea reprezintă acea ignorare sau cunoaște re greșită a realității.

4
juridic, consimțământul părții a fost viciat și, prin urmare, se poate pune în discuție valabilitatea
actului7. Rezultatul direct al intervenției erorii este încheierea unui act juridic în alte condiții decât
cele dorite de partea care o invocă și se datorează cons iderării ca real a ceea ce este fals sau invers.
Succint, în cazul erorii există o discordanță între voi nța internă și voința declarată8 .

3. Eroarea în dreptul comparat9
Pentru a putea înțelege mai bine acest viciu de c onsimțământ, adică eroarea, o să încerc
prezentarea acesteia și în alte sisteme de drept, pentru a putea vedea dacă există anumite diferențe
față de reglementarea internă a erorii, si anume dreptul civil românesc.
A ) Eroarea în sistemul de drept romano -germanic10
a ) Eroarea în Codul ci vil Elvețian11 este reglementată în art. 23 -27, ca fiind cel de -al doilea
viciu de consimțământ , primul reprezentându -l leziunea. În art. 23 Cod civ. elvețian se face referire
la acel caz de eroare gravă care viciază consimțământul unei părți contractante ș i face ca răspunderea
contractuală a persoaanei aflată în eroare sa nu fie an gajată. În articolele următoare , legea civilă
elvețiană prezintă acele cazuri de eroare gravă. În primul r ând, este vorba despre eroarea asupra
naturii actului juridic , adică acel moment în care pers oana aflată în eroare a dorit să încheie un alt
contract decât cel în privința căruia și -a exprimat consimțământul. Al doilea caz de eroare gravă , este
eroarea care cade asupra obiectului c ontractului sau actului juridic , dar poate căde a și asupra
persoanei , în cazul în care pa rtea aflată în eroare a dorit să încheie actul juridic cu o anumită
persoană și a afirmat acest lucru.

7 Ion Deleanu, Cunoașterea legii și eroarea de drept, în Dreptul nr. 7/2004, p. 45;
8 Philippe Malaurie, L. Aynès, Droit civil. Obligations, Ed. Cujas, Paris, 1998, p. 239
9 Ada Hubrean , Viciile de consimțământ , Ed.Hamangiu , Bu curești -2012. ,, Principalele sisteme de drept, dacă ar fi să
luăm în considerare izvorul nașterii lor, dar și trăsăturile „tehnice”, sunt sistemul romano -germanic și sistemul
anglosaxon, dreptul român făcând parte din primul sistem, mai precis din latura sa latină, deoarece a suferit importante
influențe din partea dreptului civil francez. Poate că fundamentala deosebire dintre cele două sisteme de drept o
reprezintă originea, modul de formare a acestora. Dacă la originea drepturilor romano -germanice se a flă dreptul roman,
sistemul anglo -saxon este un drept jurisprudențial, bazat pe regula precedentului (chiar dacă în prezent beneficiază, ca
izvor secundar, de statute -legi), fiind „un drept empiric și inductiv, care nu a beneficiat de lecțiile dreptului ro man” (B.
Starck, H. Roland, L. Boyer, Introduction au droit, 4e édition ,Ed. Litec, Paris -1996).
10 Ada Hubrean , Viciile de consimțământ , Ed.Hamangiu , București -2012. ,, Sistemul de drept romano -germanic deține
unul dintre cele mai însemnate locuri în l umea contemporană, ducând mai departe principiile dreptului roman, dar
reprezentând, în același timp, „un adevărat atelier în care au fost forjate mai multe concepte juridice modern.” (V.D.
Zlătescu, Drept privat comparat, Ed. Oscar Print, București, 1997, p. 127). El poate fi divizat în drepturile latine bazate pe
dreptul roman (Franța, Italia, Spania, România, Portugalia etc.) și drepturile germanice (Germania, Austria, Elveția, țările
din Scandinavia etc.).De asemenea, pentru o comparație între cele două subsisteme de drept, a se vedea V.D. Zlătescu,
op. cit., p. 128 -131.
11 Ada Hubrean , Viciile de consimțământ , Ed.Hamangiu , București -2012.,, Sistemul juridic elvețian se relevă a fi o
sinteză între cele două ramuri ale sistemului de drept romano -german ic, cel francez și cel german. Codul civil elvețian și
complementul său, Codul obligațiilor, prezintă o puternică influență germană, dar și o importantă receptare a dreptului
francez (V.D. Zlătescu, op. cit., p. 226 -228. ”)

5
Al treilea caz de eroare gravă este mai dificil de observat deoarece s -ar putea confunda cu leziunea ,
aceasta apare atunci când partea contractantă aflată în eroare se aștepta la o prestație mult mai mare
sau i -a fost oferită o contraprestație mult mai mică decât cea dorită la momentul încheierii
contractului . Aici este vorba despre o falsă reprezentare a realit ății, spontană si nu provocată de către
cealaltă parte contractantă , adică apare un dezechilibru între prestații , dar simpla reprezentare nu este
deter minantă pentru invocarea erorii, ar trebui să vedem care este motivul apariției dezechilibrului. În
cazul în care vorbim despre leziune , Codul civil elvețian arată că, leziunea apare atunci când
dezechilibrul dintre contraprestații este determinat de o situație precară a unei părți contractante ,de
lipsa de experienț ă sau de neglijența ei. Astfel , în cazul î n care nu intervin ni ciunul dintre motivele
leziunii , și care p roduc dezechilibrul contractual , atunci sunt aplicabile reglementările referitoare la
eroare.
Ultimul caz de eroare gravă face referire la eroarea asupra unei stări de fapt care este conside rată
esențială sau determinantă , pentru errans la încheierea actului juridic. Te xtul cuprinde o formulare
largă, astfel că , în principiu se face referire la orice elemente pe care o parte sau ambele părți le
consideră esențiale pentru exprimarea consimțămâ ntului valabi l.
În Codul civil elvețian pen tru a putea fi invocată eroarea , aceasta este strâns legată de buna -credință ,
deoarece se prev ede expres î n art. 25 Cod civ. elvețian că, eroarea nu este admisibilă când nu este
făcută cu bună -credință , iar în caz ul în care eroarea se datorează cu lpei părții care invocă eroarea ,
aceasta va fi obl igată la plata de daune -interese , care decurg din nerespectarea contractului , cu
excepția cazului în care cocontractantul a cunoscut eroarea î n care se afla cealaltă parte.(art. 26 Cod
civ. elvețian )
Asemănă tor cu prevederile Codul ui civil român și în Codul civil elvețian sunt reglementate anumite
cazuri de eroare care nu reprezintă viciu de consimțământ cum ar fi , motivul determinant pentru
încheierea actului juridic și greșelile de calcul , cele din urmă trebuind corectate.

b) Eroarea în Codul civil spaniol12
Spre deosebire de C odul civil italian sau elvețian , eroarea în Codul civil sp aniol este
reglementată succint , astfel în art. 1265 , Cod civil spaniol , sunt enumerate cazurile în care
consimțămâ ntul nu este considerat valabil , adică atunci când este dat pri n eroare , smuls prin violență ,

12 ,, Spre deosebire de alte sta te europene, în Spania, procesul de receptare a Codului lui Napoleon a prezentat o întârziere
considerabilă, deoarece unitatea politică și lingvistică s -a produs relativ târziu. Codul civil a fost adoptat în 1889, dar nu a
realizat unitatea legislativă a ț ării, dreptul cutumiar primând față de lege, acest aspect conferind dreptului spaniol o
poziție particulară în cadrul marelui sistem romano -germanic (V.D. Zlătescu, op. cit., p. 162 -163.) ”

6
amenințare sau surprins prin dol. În articolul următor este prezentat cazul în car e eroarea abrogă
consimțământul , fiind în p rezența acestui viciu de consimțământ atunci când eroarea afectează
obiectul contractului sa u anumite condiții , elemente care au fost hotărâtoare la încheierea
contractului. Tot în a cest articol este reglementată ș i eroarea referitoare la persoană , dar ac est caz de
eroare afectează consimțământul părții contractante doar atunci când în considerarea persoa nei s -a
încheiat un act juridic , iar o falsă repreze ntare asupra cocontractantului este principala cauză a ero rii.
În ultimul aliniat al art. 1266 Cod civ. spaniol , este reglementat un caz de eroare care nu afectează
consimțământul și nu are niciun efect asupra validității acestu ia, și anume eroarea de calcul care
atunci câ nd este prezentă trebuie corectată.

c ) Eroarea în Codul C ivil italian13
Reglemen tarea erorii î n Codul civil italian este simil ară celei din legislația română , totuși
prezintă anumite diferențe, astfel art. 1429 Cod civ. italian exemplifică cazurile î n care poate
interveni eroarea, și anume , atunci când se referă la natura sau obiectul contractului, la identitatea
obiectului prestației sau la calitățile acestuia, la identitatea sau calitățil e celeilalte părți contractante.
Aceste cazuri enumerate pot fi invocate doar dacă acestea sunt determinante pen tru exprimarea
consimțământ ului și, în final, când se referă la eroarea de drept, numai dacă aceasta constituie
motivul unic sau principal al consimțământului. Codul civil italian prevede în cazul erorii de drept
posibilitatea anulării actului juridic civil încheiat, cu condiția că admisibilitatea unei as tfel de erori
este justificată de vicierea consimțământului , a voinței persoanei care încheie actul juridic și nu de
posibilitatea părții de a se împotrivi prevederilor stabilite de lege14.
Raportat la prevederile art. 1430 din Codul civil italian , eroarea de calc ul nu este viciu de
consițământ , astfel nu duce la an ularea actului juridic încheiat , cu execpția cazul ui în care aceast ă
eroare se referă la cantitate , iar o anumită cantitate est e hotărâtoare pentru exprimarea consimță –
mântului.
În toate situațiile exemplificate, potrivit art. 1428 și art. 1431 Cod civil italian , pentru ca
eroare a să poată fi invo cată ca viciu de consimțământ și să aibă capacitatea de a anula actul încheiat
trebuie să îndeplinească două condiții , și an ume: să fie esen țială și să poată fi recunoscută . Referitor

13 Ada Hubrean , Viciile de consimțământ , Ed.Hamangiu , București -2012 ,, În marea familie a sistemului de drept
romano -germanic, de factură latină, dreptul privat modern italian ocupă un loc de frunte, deoarece păstrează principiile
fundamentale ale acestui mare sistem juridic, dar prezintă, în același timp, o mare or iginalitate, datorită celor două
perioade ale istorie sale: prima, perioada unei puternice influențe franceze, iar cea de -a doua caracterizată printr -o
tendință de îndepărtare de această influență (despre istoria și evoluția Codului civil italian de la 186 6 până în prezent, a se
vedea V.D. Zlătescu, op. cit., p. 156 -159.) ”
14 Totuși , nu pot fi anulate pentru eroare de drept: căsătoria, acceptarea moștenirii, tranzacția și mărturia.

7
la condiția că eroarea trebuie sa fie recunoscută, se face trimitere la faptul că o persoană cu diligență
normală, fără a depune eforturi mari, poate descoperi intervenția erorii, ținând cont de î mprejurările,
circumstanțele, calitatea părților sau condițiile în care a fost încheiat contractul. Prezența acestei
condiții se bazeză în ocrotirea bunei -credințe a cocontractantului.
Eroarea esenț ială este cea prevăzută in art. 1429 Cod civil italian , și anume :
– când intră sub incidența naturii sau obiectului contractului;
– în ceea ce privește identitatea obiectului servi ciului sau a calității acestuia care, în aprecierea
comună sau în raport cu circumstanțele, trebuie considerată ca fiind decisivă î n consimțământ;
– atunci când este vorba de identitatea sau calitățile celeilalte părți contractante, cu condiția ca una
sau cealaltă să fi fost determinată prin consens ;
– când, fiind o greșeală legală, acesta a fost singurul sau principalul motiv al contractului .
În cadrul Cod ului civil italian, în art. 1432 , se prevede că sancțiunea erorii este nulitatea relativă a
actului încheiat , dar partea aflată în eroare nu poate s olicita anularea actului dacă, înaintea apariției
prejudiciului, cealaltă parte se oferă să execute contractul în conformitate cu conținutul său și cu
clauzele contractuale pe care errans -ul dorea să le introducă la încheierea actului juridic în
conformit ate cu voința celeilalte părți.

d ) Eroarea în Codul civil al Republicii Moldova
În Codul civil al Republicii Moldova eroarea este reglementată diferit15 fiind cons iderată
viciu de consimțământ si eroarea care poartă asupra naturii actului juridic, arătând expres că,
nulitatea actului poate interveni numai î n baza unei erori considerabile , plus de asta este reglementată
condiția care determină că, eroarea asupra motivului să fie considerată și viciu de consimțământ .
Reglementarea din Codul civil al Republicii Moldova prevede expres că odată intervenită sancțiunea
erorii, pe lângă nulitatea a ctului , trebui e reparat si prejudiciul cauzat , dar nu mai mult de beneficiul
pe care persoana l -ar fi obținut dacă actul nu ar fi fost declarat nul.

15 Articolul 227: „Nulitatea actului juridic afectat de eroare. (1) Actu l juridic încheiat în baza unei erori considerabile
poate fi declarat nul de instanța de judecată. (2) Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentar e
referitor la: a) natura actului juridic; b) calitățile substanțiale ale obiec tului actului juridic; c) părțile actului juridic
(partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant la încheierea actului juridic.
(3) Eroarea asupra motivului este considerabilă doar în cazul în care motivul est e inclus în obiectul actului juridic. (4)
Eroarea imputabilă celui al cărui consimțământ este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic. (5)
Persona în al cărei interes a fost declarată nulitatea este obligată să repare celeilalte părți p rejudiciul cauzat, dar nu mai
mult decât beneficiul pe care aceasta l -ar fi obținut dacă actul juridic nu ar fi fost declarat nul. Prejudiciul nu se repară în
cazul în care se demonstrează că cel îndreptățit la despăgubire știa sau trebuia să știe despre e roare. (6) Actul juridic
încheiat sub influența erorii nu poate fi contestat dacă cealaltă parte este de acord să îl execute în conformitate cu dorinț a
părții care intenționează să conteste actul”.

8

B ) Eroarea in common law
Spre deosebire de sistemu l de drept romano -germanic unde , falsa reprezentare se referă în
principal, la împrejurările faptice avute în vedere la încheierea actului juridi c, sistemul de drept
anglo -saxon ( common law ) reglementează e roarea ca viciu de consimțământ , în mod diferit ,
deoarece în acest sistem de drept eroarea face referire la două accepțiuni : pr ima fiind reprezentarea
greșită , care cuprinde un e lement subiectiv si intențional , fiind aproape asemănător c u dolul din
dreptul civil r omân , dar are caracterul erorii în privința materialității sale , și a doua accepțiune fiind
greșeala.

a ) Reprezentarea greșită ( misrepresentation )
În cadrul reprezentării greșite , se are în vedere o afirmație falsă asupra unui fapt , făcută de
una dintre părțile contractante , afirmație care are un impact asupra celeilalte părți determinând -o să
încheie actul juridic respectiv. Pentru a înțelege mai bine această reprezentare ,trebuie să analizăm
cele două elemente definitorii, și anume: afirmația f alsă asupra unui fapt și că această afirmație
trebuie să determine cealaltă parte să încheie contractul .
În ceea ce privește primul element se precizează că afirmația falsă trebuie să se refere la un fapt, și
nu la o opinie, la o intenție viitoare sau la lege și dispozițiil e legale. Astfel putem spune că , de
exemplu o afirmație falsă împotriva unei opinii personale a unei părți nu este de natură să c onstituie
viciu de consimțământ , dar atunci când aceeași per soană face afirmația respectivă , deși știe
adev ăratele fapte , și că nu poate fi dovedit că n u poate avea o astfel de opinie , atunci această
afirmație va fi tratată c a o afirmație asupra unui fapt și va constitui viciu de consimțământ. Dacă ne
raportăm la afirmații trebuie să spunem că o afirmație fals ă a unei persoane despre ce va face în
viitor , nu poate fi consi derată un viciu de consimțământ , numai în măsura în care această afirmați e
este inclusă într -un contract , devenind astfel o clauză contractuală. Persoana care a făcut acea
afirmație vă raspund e pentru eroare , numai în cazul în care știa că promisiunea sa, este cea care a
determinat o altă persoană să încheie contractul , nu se va realiza . În dreptul englez , nicio afirmație
falsă care face referire la dispozițiile legale , nu este viciu de consimț ământ deoarece se presupune că
toată lumea cunoaște legea , această presupunere având un caracter absolut.
De obicei , nici tăcerea nu c onstituie viciu de consimțământ , dar există anumite situații în care
tăcerea poate fi considerată eroare , și anume : a) o afirmație care nu prezintă întregul adevăr , poate fi
jumătate de adevă r ; b ) dacă o afirmație a fost adevărată în mome ntul în care a fost făcută, dar

9
datorită schimbării unor circumstanțe, a devenit falsă , astfel persoana care a făcut afirmția este
obligată să spună adevărul; c ) în cazul anumitor contracte, numite în common law de maximă bună –
credință, există obligația părții contractante de a prezenta toate faptele materiale celeilalte părți,
deoarece aceasta est e în poziția de a ști adevărul , cum e ste cazul contractelor de asigurări, înțelegeri
interfamiliale, re lația manager bancă -client etc .
Cu privire la al doilea element cons itutiv al acestui tip de eroare, și anume că , afirmația trebuie să
determine cealaltă parte să încheie contractul, trebuie să fie întrunite simultan două condiții: a )
reprezentarea falsă trebuie să fie materială , cu alte cuvinte, trebuie să aibă capacitatea de a determina
o persoană obișnuită să încheie contractul. Regula aceasta nu funcționează în mod obiectiv , de
exemplu p ractica judiciară engleză16 a decis că orice declarație falsă care determină încheierea unui
contract ar trebui să fie motiv de resciziune a contractului, iar sarcina probei cade în seama celui care
a determinat încheierea contractului prin declarația falsă , iar dacă această declarație nu a determinat o
persoană obișnuită să încheie contractul, proba va cădea în sarcina acestuia, care trebuie să
demonstreze că declarația falsă l -a determinat să acționeze așa cum a acționat .
b)a doua condiție necesară este că persoana care a încheiat contractul trebuie să -l fi încheiat datorită
afirmației false venite de la cealaltă part e contractantă. Condiția aceasta nu este îndeplinită atunci
când persoana care face afirmații le false nu știe că sunt false și nici când par tea care încheie
contractul nu se bazează pe afirmația falsă, ci pe propria judecată sau pe propriile intuiții. Putem
spune că această condiție este îndeplinită în cazul în care celui indus în eroare i se dă posi bilitatea să
descopere adevărul , dar nu profită de această posibilitate , sau când afirmația falsă nu a fost singurul
motiv pentru care contractul a fost încheiat.

b ) Eroarea materială ( mistake )
În ceea ce privește intervenția erorii materiale asupra validității unui contract valabil încheiat,
este necesară prezența unei erori eficiente, operative, care să transforme contractul valabil, într -un
contract nul. Raportat la efectele erorii materiale, acestea trebuie privite din două puncte de v edere, și
anume: în primul rând , în baza common law , dacă eroarea materială este operativă, contractul devine
nul de la început astfel proprietatea nu va putea fi transferată, la fel și obligațiile neputând lua
naștere. În al doilea rând , dacă avem un contract valabil încheiat conform common law , acesta ar
putea fi anulat conform echității , dacă este afectat de o eroare materială, iar cu privire la proprie tate,

16 Ada Hubrean , Viciile de consimțământ , Ed.Hamangiu , Bu curești -2012, p.80.

10
acesta se poate transfera, iar obligațiile pot lua naștere, dar, doar până la momentul anulării
contractului.
Este de reținut faptul că, reprezentare a falsă din common law ( misrepresentation) , relevă aceleași
caractere și elemente definitorii ca și eroarea din dreptul francez sau român , și anume: determinantul
caracter al falsei reprezentări, circumstanțele de fapt asupra cărora eroarea trebuie să cad ă, iar în
cazul erorii materiale ( mistake ) , putem identifica eroarea asupra calităților esențiale ale obiectului (
această eroare trebuie sa provină de la ambele părți) , eroarea asupra persoanei, eroarea asupra naturii
contractului.
Cu privire la sancți unea care intervine, în cazul ambelor sist eme de drept, î n cazul erorii, est e în
principiu anularea actului , excepție făcând sistemul de drept common law , deoarece pe lângă
anularea actului se va angaja si răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți.

4. Condițiile erorii
În continuare voi analiza cazurile în care acest consimțământ este alterat , adică ideea celui
care oferă consimțământul p entru închierea actului juridic nu corespunde cu realitatea , el aflându -se
în eroare cu privir e la anumite elemente esențiale , iar în cazul în care cunoștea aceste elemente nu și –
ar fi d at consimțământul. În acest caz , lipsa consimțământului atrage anulare a actului juridic astfel
încheiat, la fel ca și lipsa oricărui element de valabilitate a actului juridic civil, fie că ne referim la
capacitate, la obiect sau la cauza acestuia.
Ulterior voi exemplifica care sunt condiții le necesare pentru ca eroarea să poată fi invocată, relațiile
dintre C.civ.64 și C.civ. raportat la condițiile erorii ș i spețe reprezentative în care devin incide nte
aceste condiții și anume : A) eroarea trebuie să fie esențială ; B ) eroare a trebuie să fie determinantă ;
C ) eroar ea trebuie să fie scuzabilă; D ) eroarea trebuie să fie comună contractanților .

A ) Eroarea trebuie sa fie esențială
Eroarea este considerată esențială , atunci câ nd poartă : ( 1 ) asupra natur ii sau obiectului
contractului , ( 2 ) fie asupra identită ții obiectului p resta ției sau asupra unei calită ți a acestuia ori
asupra unei împrejură ri considerate esențiale de că tre pă rți în absența că reia contractul nu s -ar fi
încheiat , ( 3 ) fie atunci câ nd poartă asupra identită ții unei p ersoane sau asupra unei calită ți a
acest eia în absen ța căreia contractu l nu s-ar fi î ncheiat sau , ( 4 ) eroarea de drept este esențială atunci
când privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului.

11
Spre deosebire de Cod ul Civil , în care se vorbește despre eroare esențială î n art. 1207 alin.
(2) , Cod ul Civil din 18 64 în art. 954 alin. (1) relevă faptul că eroarea nu produce nulitate decât
atunci când cade asupra substanței obiectului convenției. În primul rând trebuie să vedem ce
înseamnă acea substanță a obiectului convenției. Noțiunea de substanță a obiectului o regăsim și în
literatura de specialitate franceză17, care consideră că aceasta este constituită din calitățile în lipsa
cărora autorul nu ar fi fă cut actul , deoarece în redactarea actului el a av ut în vedere tocmai acele
calități și a făcut din ele condi ția esențială a declarației de voință18. Alți autori francezi susțin că
substanța este constituit ă din elementele materiale ce compun obiec tul, distingându -l de orice altă
specie de obiect19, iar alții înglobează în noțiunea de substan ță, pe lângă element ele sale materiale
sau proprietățile specifice, și calitățile care îl individualizează20 . Toate acestea ilustrează concepții
diferite referitoare la noți unea în discuție, concepț ii pe care le regăsim și în doctrina civilă român ă .
Astfel s-au cristalizat trei concepții referitoare la substanța obiectului actului juridic,
existente în jurisprudența și în doctrina noastră: concepția obiectivă, concepția subiec tivă și concepția
intermediară. Potrivit concepției obiective, intenția părților n u reprezintă factorul determinant, prin
urmare, eroarea se reduce la eroare asupra materiei din care este confecționat bunul. Dezavantajul
acestei concepții constă în aceea că nu anihilează actele juridice civile în care obiectul, deși
corespunde ca natur ă materială cu cea voită de parte, nu dă satisfacție uneia dintre ele. În fapt,
concepția obiectivă corespunde viziunii dreptului roman, care vedea în substanță materia fizico –
chimică din care era format obiectul.
Concepția subiectivă este mai cuprinzătoar e, conform acesteia noțiunea de substanță a
obiectului actului juridic civil are o semnificație mult mai largă , în conținutul ei se include orice
însușire care a fost determinantă la încheierea actului juridic, nu numai însușirile materiale ale

17 La vânzarea publică din 29 septembrie 1993, condusă de domnul Cornette de Saint -Cyr, domnul Brossard a fost
declarat adjudecatar al unui tablou -capcană intitulat „ Mon petit déjeuner, 1972 ”, prezentat în catalog ca fiind opera lui
Daniel Spoerri; arătând că nu este vorba despre o operă executată de acesta, ci de o lucrare realizată sub licență de
către un terț , domnul Brossard a solicitat anularea vânzării pentru eroare asupra substanței. Pentru a respinge cererea
reclama ntului, hotărârea atacată a reținut că Daniel Spoerri, dorind să execute tablouri -capcană de către terți,
autentificase printre altele și tabloul litigios, astfel că și acesta constituia o operă originală a sa, contând prea puți n că
dl. Cornette de Saint -Cyr nu ar fi precizat că opera fusese executată sub licență , astfel că domnul Brossard, dorind să
achiziționeze o lucrare a unui artist și achiziționând în mod efectiv un tablou aparținând acestuia, nu demonstra că i -ar fi
fost viciat consimță mântul. Având în vedere faptul că , statuând în acest fel, fără a cerceta dacă , ținând seama de
mențiunile din catalog, consimțământul cumpărătorului nu fusese viciat printr -o convingere eronată și scuzabilă în
sensul că opera fusese realizată de îns uși Daniel Spoerri, Curtea de Apel nu ș i -a întemeiat legal decizia ( Cauza
Brossard contra Cornette de Saint -Cyr , în J.C.P. 2002.II.10193, note S. Crevel , în P.R. nr. 1/2003, p. 165
18 G. Baudry -Lacantinerie -Traité théoretique et pratique de droit civi l. Des obligations, vol. I, Ed. Larose et Tenin ,
Paris -1907 , p. 54 -56.
19 Aubry ét Rau- Cours de droit civil français , 5e édition , Ed. Imprimerie et Librairie générale de jurisprudence, Paris –
1869, p. 490
20 Napoléon Victor Marcadé -Explication th éoretique et practique du Code civil, 7e édition , Ed. Delamotte , Paris, 1873
p. 100 -102

12
obiectului, ci și alte elemente hotărâtoare pentru părți ( autenticitatea , vechimea , capacitatea de a
folosi conform destinației dorite de părți etc ). Acestei concepții i se impută că este prea subiectivă ,
lăsând existența sau inexistența erorii la discreția unei a dintre părți, dar, cu toate acestea, este
concepția dominantă.
Concepția intermediară avansează ideea noțiunii de substanță a obiectului actului juridic ca
fiind ansamblul calităților pe care opinia generală și obiceiurile le consideră drept esențiale sau care
deter mină natura specifică a bunului . Neajunsul acestei concepții rezidă în imposibilitatea
determinării cu precizie a opiniei comune , mai mult decât atât, aplicarea sa rigidă poate avea urmări
contrare intenției părților21.
Cu privire la eroarea asupra naturii contractului denumită ș i error in negotium , putem spune
ca aceasta face referire la o falsă reprezentare asupra operațiunii juridice , adică, o parte crezând că
tranzacționează cu privire la un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vede re cu totul alt bun sau
în cazul în care o parte crede că încheie un anumit act juridic , iar cealaltă parte crede ca încheie un alt
act juridic22( de e xempl u, practica judiciară franceză oferă două exemple în acest sens, în privința
unui act unilateral și a unui act bilateral: părțile încheie un contract de vânzare -cumpărare, însă există
eroare în privința lucrului vândut, sau un testator are intenția să facă un legat având ca obiect un
lucru, însă el se înșeală și desemnează un alt bun de care dispuse deja în favoarea unui terț23. De
asemenea, eroarea asupra obiectului care se referă la moneda în care este stabilit prețul sau chiar
situația în care părțile au în vedere valori nominale diferite ale aceleiași monede nu trebuie
confundată cu erorile matematice s au erorile asupra valorii bunurilor, fiecare dintre acestea având
consecințe juridice diferite. În cazul în care aceasta, este rezultatul un ei erori asupra calităților
substanțiale ale obiectului, ne vom raporta la viciu de consimțământ, iar dacă eroarea de evaluare a
obiectului este determinată de o prețuire greșită a importanței s ale economice, vom fi în prezența
leziunii sau eroarii indiferen te care nu produce efecte juridice24.
O problemă apare și în doctrină pentru că nu există o opinie unitară cu privire la distincția pe
care art. 1207 C.civ. alin. ( 1 ) pct. 1 și 2 o face între eroare asupra naturii sau obiectului contractului
( pct. 1 ) și eroare asupra obiectului prestației ( pct. 2 teza a II -a ). Astfel unii autori califică drept

21 Ernest Lupan, Drept civil. Partea generală, Imprimeria Facultății de Drept din Cluj -Napoca a Universității „Dimitrie
Cantemir”, 1995. p.165
22 Într-o speță, s -a admis acțiunea întemeiată pe eroare , întrucât înstrăinatorul a făcut dovada că a dorit să încheie un
contract de întreținere , iar nu un contract de vânzare – Trib. București, s. a IV -a civ., dec. nr. 1564/1996, în C.P.J.C.
1993 -1997 , p.45 ; pentr u aceeași situație , a se vedea și Trib. București, s. a IV -a civ., dec. nr 3332/1998, în C.P.J.C
1998, p.39
23 Ibidem.
24 Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 207, n. 3; I. Reghini, Ș. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 196.

13
error in neg otium , eroarea care poartă asupra naturii contractului iar error in corpore , eroarea
asupra asupra obiectului contractului și eroarea care poartă asupra identității obiectului prestației este
considerată error in subtantiam , alături de eroarea asupra calității obiectului ori asupra unei alte
împrejurări considerate esențiale de către părți, în absența căreia contractul nu s -ar fi încheiat. Se
apreciază că art. 1207 C.civ. alin. ( 2 ) pct. 1 distinge între eroare asupra naturii actului ( error in
negoti um ) și eroare asupra obiectului actului juridic ( error in corpore ), iar pct. 2 în integralitatea sa
reglementează eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului actului ( error in substantiam )25.
Pornind de la distincția pe care Codul civil o face între obiectul contractului, în art. 1225
C.civ alin. 1, și anume: ,,Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea,
locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din
ansamblul drep turilor și obligațiilor contractuale .” și obiectul obligației, în art. 1226 C.civ alin. 1
,,Obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul. ” , rezultă că, eroarea asupra
obiectului contractului , ca operațiune juridică, constituie error in negotium iar eroarea asupra
obiectului prestației error in corpore. În concluzie, art. 1207 C.civ alin. ( 2 ) pct. 1 reglementează
expres error in negotium , adică eroare asupra naturii sau obiectului contractului, adică eroare asupra
operațiunii jurid ice, iar la pct. 2 al aceluiași articol distinge între eroare asupra identității obiectului
prestației ( obiectul obligației , respectiv bunul –error in corpore ) și eroarea asupra calităților
esențiale ale acestuia ( error in substantiam).

Revenind l a dispozițiile Noului Cod Civil , în ceea ce priveș te eroarea asupra obiectului
presta ției denumită și error in corpore în ( art. 1207 alin. ( 2 ) punctul 2 teza I ) , este vorba despre
acele situații în care sub aparența unor declarații de voință26 concordante , dar ulterior acordului de
voință se demonstrează că fiecare a înțeles altceva: o parte crede că a încheiat o vânzare, iar cealaltă
parte că a încheiat un contract de rentă viageră , de exemplu . Există o credință greșită, e o eroare
esențială , adică importantă, astfel încât , într -o astfel de situație survin sancțiunile specifice erorii
esențiale .

25 Carmen Tam ara Ungureanu, Drept civil. Parte generală. Persoanele. Ediția a 3 -a. Ed.Hamangiu, București -2016, p.152 –
153.
26 În dreptul german, eroarea asupra naturii convenției este considerată , ca și eroarea asupra persoanei cocontractantului
și eroarea asupra identității lucrului, o specie *a erorii asupra conținutului declarației de voință . Ca și în cazul erorii
asupra ca lităților esențiale ale obiectului sau ale persoanei, declarația de voință dată sub influența unei erori asupra
conținutului poate fi contestată de victima erorii, care, obținând nulitatea declarației, va putea fi condamnată la
despăgubiri în favoarea contractantului legat prin desființarea conventiei ( C. Witz , Droit privé allemand. Actes
juridiques, droits subjectifs, Ed. Litec, Paris, 1992, p. 266 și urm.).

14

În a doua teză de la punctul 2 al art. 1207 alin. ( 2 ) Noul Cod Civil ș i anume atunci când
eroarea poartă asupra unei calități a obiectului prestației ori asupra unei alte împrejurări consi derate
esențiale de către părți , în absența căreia contractual nu s -ar fi încheiat , prin urmare avem de a face
cu error in substantiam , care are în vedere falsa reprezentare a acelor calități sau împrejurăr i care au
fost determinante pent ru exprimarea consimțământului , în lipsa cărora – dacă nu intervenea eroarea –
actul nu ar fi fost încheiat , apreciere a acestor calități făcându -se in concreto și după criterii
subiective 27. De exemplu , în cazul în care obiectul contractului îl constituie un tablou al unui mare
maestru dovedindu -se ulterior că tabloul nu aparține acelui mare maestru, deci ne aflăm într -o astfel
de situație în care ceea ce credea una dintre părți respectiv cumpărătorul, nu se dovedește a fi real.
Sigur că se poate întâmpla și invers, în eroare să fie vânzătorul, să creadă că autorul tabloului este un
pictor oarecare și ulterior să se dovedească , așa cum s -a întâmplat în numeroase situații, că tabloul
era al unui mare maes tru, deci eroarea esențială poate să fie și a vânzătorului și a cumpărătorului sau
a ambilor. Se poate întâmpla ca ambii să fie în eroare. Sigur că î n privința unor astfel de erori se pot
întâmpla situații de genul , așa cum a fost cazul în mai multe spețe soluționate de jurisprudența
franceză, s -a vândut de pildă un tablou în credință că aparține unui mare maestru și prețul a fost pe
măsură și ulterior ca urmare a unor cercetări s -a ajuns la concluzia că tabloul poate să aparțină acelui
mare maestru, dar po ate să nu aparțină, deci s -a ivit o îndoială în privința atribuirii tabloului
respectiv. Instanțele franceze au apreciat că într -o astfel de situație sunt întruni te condițiile erorii ,

27 Indirect , dispoziția legală menționată pune capăt unei controverse în ceea ce privește înt elesul obiectiv sau subiectiv al
noțiunii de substanță a obiectului . Așadar , în cazul error in subtantiam , interesează nu numai lucrul considerat în
materialitatea lui , ci si conținutul prestației ( acțiunea sau inacțiunea ), iar cum prestația este de terminată de părțile
actului juridic , rezultă ca elementele ce alcătuiesc prestația vor fi privite sau nu ca esențiale după cum părțile au
intenționat ori nu să dea acest caracter. De altfel , în jurisprudență s -a subliniat că substanța obiectului este constituită
din acele calități ale sale care au fost determinante pentru părți sau parte într -o asemenea măsură , încât, dacă ar fi fost
cunoscută lipsa acestora , actul juridic nu s -ar fi încheiat ( C.S.J., s. civ., dec. nr. 160/1993, în Dreptul nr. 7/199 4, p. 84; în
această decizie se mai precizează , în mod justificat , că eroarea asupra substanței obiectului nu trebuie confundată cu
viciile ascunse ale lucrului ), de exemplu , cumpărătorul s -a înselat în privința originii lucrului , vechimii sale ori as upra
persoanei care a confecțtionat lucrul respectiv.
În cadrul concepției obiective , se consideră că prezintă interes numai material din care este alcătuit lucrul ,
precum și ansamblul calităților sau proprietăților ce îi sunt specifice și care îl deos ebesc de lucrurile de altă speță. În
unele cazuri atât concepția obiectivă , cât si concepția subiectivă asupra noțiunii de substanță a obiectului duc la același
rezultat , spre exemplu , dacă o persoană cumpără un lucru confecționat din bronz , deoarece substanța considerată sub
aspect obiectiv este metalul din care este confecționat lucrul , iar din punct de vedere subiectiv , calitatea determinantă
pe care cumpărătorul o are în vedere , este tot metalul respective , deci , în ambele concepții vânzarea este anulabilă
pentru eroare asupra substanței obiectului ; pot exista însă și situații în care soluția diferă , de exemplu ,dacă o persoan ă
cumpără o bijuterie , având în vedere antichitatea ei , dar o crede confecționată din aur , deși aceasta este c onfecționată
din bronz , în cardul teoriei obiective , o asemenea eroare poate antrena anularea actului juridic , în schimb , în cadrul
teoriei subiective nu va intervene nulitatea deoarece calitatea determinantănu este metalul din care este confectionață
bijuteria , ci antichitatea ei.

15
deci eroarea nu se referă numai la o certitudine, ci și în situația când există o îndoială cu privire la o
anumită chestiune. Se poate întâmpla și invers, să zicem, să se vândă un obiect de artă în credința că
ar putea aparține unui mare maestru și pe urmă să se dovedească că , chiar aparține. Deci una este să
se accepte la dat a încheierii contractului că ar putea să aparțină, deci nu există certitudinea și atunci
prețul ar putea fi mai mic, dar când există indicii că aparține chiar m aestrului , deja lucrurile se
schimbă și putem să ne aflăm în situația de eroare.
Al treilea caz de eroare esențială și anume , atunci când eroarea poartă asupra identității
persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s -ar fi încheiat ( error in
personam ) , este important doar î n ceea ce priveș te contractele intuituu personae pentru că numai în
aceste contracte contează elemente de natura celor prezentate la punctul 2. De exemplu, în cazu l unui
contract de vâ nzare -cumpă rare acesta nu este un contract intuituu personae prin urmare, în mod
obișnuit eroarea asupr a persoanei sau a calităților ei nu are importanță, decât în cazul liberalităților,
unde de principiu sunt contracte intuituu personae , donațiile sau legatele, acolo contează cine este
persoana donatarului. D acă X , face o donație crezând că cel căruia i -a făcut donația i -a salvat viața și
pe urmă de dovedește că nu el i -a salvat -o, ci altul , în acea stă situație este vorba despre o eroare
asupra persoanei, deci se poate anula contractul pentru acest motiv, pe când în cazul contractelor de
vânzare care sunt acte oneroase nu contează decât prin excepție, dacă părțile au conceput contractul
ca fiind unul intuit uu personae și se demonstrează că elementele intuit uu personae nu există în
realitate se poate pune pro blema inv ocării erorii esențiale. De obicei , eroarea asupra identității unei
persoane sau a unei calități a acesteia, se referă la o calitate a cocontractantului dar poate fi vorba și
de o caracteristică sau calitate a unui terț, de exemplu într -un contract de cr edit în care garant este un
terț contează situația financiară a debitorului. Spre exemplu , o vânzare a fost anulată , întrucât
vânzătorul unei agenții de afaceri a ascuns cumpărătorului identitatea sa reală și antecedentele sale
judiciare, elemente care au făcut un rău numelui agenției. În același sens, a fost considerată anulabilă
vânzarea unui bun făcută unei persoane insolvabile încă de la momentul încheierii contractului , cu
atât mai mult cu cât era vorba de o vânzare pe credit .
Caracterul determinant al erorii asupra persoanei se poare referi la identitatea fizică ,
identitatea civilă sau la ca litățile esențiale ale acesteia, prin urmare , eroarea asupra stării civile a
cocontractantului nu poate constitui motiv de anulare a actului .28
În ce ea ce privește eroarea de drept , aceasta este reglementată î n actualul Cod Civil , în două
texte legale , menite doar în aparență să pună capăt divergențelor doctrinare :

28 http://legeaz.net/spete -civil-iccj-2004/decizia -499-2004 . Tribunalul București , decizia nr. 499 / 1997

16
– potrivit art. 1207 alin. ( 3 ) Noul Cod Civil , ,, Eroarea de drept este esențială atunci când
privește o normă determinantă , potrivit voinței pă rților , pentru încheierea contractului ” ;
– potrivit art. 1208 alin. ( 2 ) Noul Cod Civil , ,, Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul
dispozițiilor legale accesibile ș i previzibile ”. Per a contrario , eroarea de drept poate fi invocată în
cazul unei norme juridice inaccesibile și imprevizibile .
Textele legale menționate ridică două probleme, și anume: în primul rând , ce presupune
caracterul accesibil ș i imprevizibil29 al dispoziției legale , context î n care eroarea de drept nu ar putea
fi invocată ?
Vasta jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului , a instituit o serie largă de repere
pentru definirea exigențelor de accesibilitate și previzibilitare a legii30. O normă este considerată
accesibilă doar atunci când aceasta este redat ă cu suficientă precizie , astfel încât or icărei persoane să
i se permită, la nevoie , să apeleze la consultanță de specialitate , pentru a -și corecta conduita31.
Raportat la exigența previzibilității, putem spune că aceasta este îndeplinită atunci când
destinatarul ,, dispune de informații suficiente asupra normelor j uridice aplicabile într -un caz ș i este
capabil să prevadă , într -o măsură rezonabilă în cir cumstanțe le cazului,consecinț ele pe care o anu –
mită acțiune le -ar putea avea”.32
Astfel , pentru a se ajunge la scopul îndeplinirii acest or exigențe de previzibilitate ș i
accesibilitate , legiuitorul român la elaborarea o ricărui act normativ trebuie să respecte aceste norme
de tehnică legislativă. În acest sens, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru
elaborarea actelor normative33 prevede o serie de reguli , dispunând î n art. 8 alin. ( 4 ) teza I : ,,Textul
legislativ trebui e să f ie formulat clar , fluent ș i inteligibil , fără dificultăți sintactice ș i pasaje obscure
sau echivoce” .
În al doilea rând, apare problema ce înseamnă ,,normă juridică determinantă potrivit voinței
părților ” și dacă eroarea poate fi invocată și în privința unei norme ce guvernează cu cert itudine un
act juridic încheiat , dar pe care părțile nu au avut -o în v edere la încheierea acestui act, de exemplu ,

29 Răspunsul în doctrină nu a întârziat să apară , conturându -se opinia potrivit căreia ,, referirea la dispozițiile legale
previzibile sugerează că ar fi vorba de o eroare de drept și în cazul în care , după încheierea actului juridic , se adoptă o
normă ju ridică ce ar putea să se aplice , prin derogare de la art. 6 alin. ( 2 ) Cod Civil ( aplicațtie a principiului
neretroactivității legii civile ) și efectelor viitoare ale actelor juridice în curs de executare ”. Pentru amănunte , a se vedea
G.Boroi , C.A. Anghelescu – Curs de drept civil. Parte generală , ediția a 2 -a , ed. Hamangiu 2012 , p.145 .
30 Pentru o expunere detaliată sub acest aspect , a se vedea C.Todică , Particularități ale reglementării viciilor de
consimțământ in actualul Cod Civil . Privire comparativă cu dispozișiile Codului civil anterior. Soluții de practică
judiciară europeană, în P. R . nr. 10/2014 , p. 29 -32
31 Hotărârea C.E.D.O din 29 martie 2009 în cauza Rotaru c. România , publicată in M.Of. nr. 19 din 11 ianuarie 2001
32 Hotărârea C.E.D.O din 26 aprilie 1979 , în cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 6538/74
33 Republicată în M.Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.

17
normele imperati ve ale Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificaările ulterioare34, care
interzic î n mod expres practicile anticoncurențiale între întreprinderi.)
Diferit de redactarea art. 1207 alin. ( 3 ) Noul Cod civil 35 consider că normele care
coordonează contractul sunt definitorii chiar dacă părțile nu fac trimitere expresă la ele , astfel încât
se poate invoca eroarea de drept cu priv ire la acestea. În același timp , în afara sferei de aplicabilitate
a unui contract , eroarea de drept nu poate fi invocată ca viciu de consimțământ.
Fiind analizate cazurile de eroare esențială care pot surveni la momen tul încheierii unui act
juridic , textul de lege face trimitere la un caz de eroare neesențială , în art. 1207 alin. ( 4 ) Noul Cod
Civil 36, eroare care prin voința părților poate deveni esențială. Această eroare neesențială mai poartă
denumirea de eroare indiferentă deoarece este o rep rezentare falsă a unor elemente care nu sunt
foarte importante pe ntru încheierea contractului ș i nu a fectează valabilitatea acestuia , fiind numită ,,
eroare fără efecte asupra validității actului juridic 37” sau ,, eroare ușoară38”. Sancț iunea care poate
surveni în cazul erorii neesențiale este o eventua lă diminuare a contraprestației , însă poate rămâne
chiar fără nicio consecință juridică. De exemplu, constituie eroare neesențială , eroarea asupra stării
civile a cumpărătorului39, eroare asupra calităților nesubstanțiale ale obiectului.
Conform art. 1210 din Noul Cod Civil40, care este inspirat din art. 1430 din Codul civil
italian , acest articol face referire la un alt caz de eroare neesențială care poate surveni la încheierea
unui act juridic , excepție făcând cazul în care eroarea cade asupra can tității , astfel devenind o eroare
esențială pentru închierea actului juridic.
Ca și o primă concluzie, cu privire la eroarea esențială, aceasta mai poartă numele de eroare
obstacol, pentru că prezența acesteia împiedică pur și simplu întâlnirea manifestărilor de voință a
părților, necesare pentru formarea contractului. Prezența erorii obstacol este atât de gravă încât
fiecare contractant vorbește pe limba lui, neavând cum să se încheie contractul în situația dată.

34 Republicată în M.Of. nr. 240 din 3 aprilie 2014 . Potrivit art. 5 alin ( 1 ), ,,Sunt interzise orice înțelegeri între
întreprinderi , decizii ale asociațiilor de întreprinderi si practici concertate , careau ca obiect sau au ca efect împiedicare a ,
restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia (…)”
35 Eroarea de drept este esențial ă atunci când privește o normă juridică determinantă (…) pentru încheierea contractului.
36 Eroarea care privește simplele motive ale contractului nu este esențială , cu excepția cazului în care prin voința părților
asemenrea motive au fost considerate ho tărâtoare
37 Doru Cosma -Teoria generală a actului juridic civil , Ed. Științifică , București -1969 , p. 164
38 Constantin Hamangiu , I. Rosetti -Bălănescu , Alexandru Băicioanu – Tratat de drept civil roman. Volumul II , Ed.
C.H.Beck , București – 2008 , p.815.
39 Tribunalul București , s.a IV -a civ. dec. civilă nr. 499/1997, în C.P.J. 1993 -1997.p.2. Pentru o opinie contrară , în
sensul că eroarea asupra stării civile este o error in personam , Daniela Ciochină – Drept civil. Introducere în drept civil ,
Ed. Universul Juridic , București -2012, p. 164
40 Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului , ci numai rectificarea la cererea oricărei dintre părți, afară de
cazul în care , concretizându -se într – o eroare asupra cantității, a fost esenț ială pentru încheierea contractului.

18

B ) Eroarea trebuie să fie determinant ă
În primul r ând nu trebuie confundată eroarea asupra substanței materiale a lucrulu i vândut cu
eroarea determinantă , deoarece eroarea asupra substanței se referă la ,, calitatea principală și esențială
pe care părțile au avut -o în vedere în contractul lor și fără de care ele n -ar fi contractat’’41, iar
caracterul determinant se analizează raportat la ceea ce și -au dorit părțile la momentul încheierii
contractului. T otuși există anumite cazuri î n care substanț a materială a unui lucru poate fi
determin antă de exemplu î n cazu l cumpărării unor perle de cultură , create prin același proces ca și
perlele sălbatice, dar producția lor e ste indusă de către producători , ca fiind perle naturale , acestea
din urma fiind pr oduse , natural , de către scoici . Astfel în cele două cazuri substanța materială a
perlelor are caracter determinant.
În alte cazuri substanța materială a lucrului nu poate fi determinantă , cum este ș i cel al erorii
asupra esenței lemnului î n cazul cumpără rii unei mobile antice , când determinant este obiectul ș i
meșteș ugul cu care este realizat ă, iar nu lemnul din care este f ăcută.42
Mai mult decât atâ t, eroarea asupra substan ței nu desemnează decât obiectul erorii, pe câ nd
caracterul determinant al erorii se refer ă la intensitatea juridică a acesteia .
De asemenea , constituie eroare determinantă , credinț a gre șită referitoare la utilitatea bunului ,cum ar
fi achizi ționarea unui teren de c ătre cu mpărător în credin ța că este constructibil , dar care î n realitate ,
nu este .43 În acest sens, exemplele jurisprudențiale sunt numeroase, pentru a se dovedi caracterul
determinant al erorii ; astfel , din cumpărarea totalității sau cvasitotalității acțiunilor unei societăți
comerciale de către o persoană, s -a dedus că scopul determinant, dacă nu se enunță și se dovedește
altul, se prezumă că este acela de a se bucura de utilitatea societății, continuându -i activitatea
economică conform obiceiului social. Dacă acest element determinant nu poate fi obținut, deoarece,
ulterior în cheierii cesiunii, se dovedește că activitatea nu poate fi dusă mai departe, întrucât activul
societății nu mai exista la data vânzării, fiind înstrăinat de către cedent, se poate reține existența unei
erori determinante44.O situație similară se regăsește ș i în cazul erorii asupra vechimii unui
autovehicul, de care depinde înscrierea acestuia în circulație, în care s -a aflat cumpărătorul la data
încheierii vânzării și care constituie motiv de anulare, dat fiind faptul că, în mod obișnuit , rațiunea

41 Dimitrie Alexandresco , op.cit , V , p.49
42 Jean Mazeaud et François Chabas -Leçons de droit civil .Tome 2, Premier volume, Obligations, Théorie générale, Ed.
Montchrestien , 9ème édition p.170.
43Fr. Terré, Ph. Simle r, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, 10 édition, Dalloz, Paris, 2009,, p.221 ,nr.216 ,text si
trimitere la nota 11.
44 La Cour de cassation française, 1 octobre 1991, observations Mestre, în R.T.D. civ. nr. 1/1992, p. 80 -81.

19
cumpărări i unui autovehicul este acela de a fi utilizat pe drumurile publice, ceea ce nu se poate face
fără înscrierea acestuia în circulație ( C.S.J., Secția civilă, decizia nr. 1574/1997, în B.J. 1997, p. 422
și urm.).
Cu privire la acestă condiție a erorii, trebuie înț eles faptul că eroare a a fost un factor decisiv ,
hotărâtor în luarea deciziei de a î ncheia actul juridic , având o influenț ă preponderentă asupra
consim țământului s ău, în lipsa c ăruia errans -ul nu ar fi decis asupra î ncheierii actului juridic .
Caracterul determinant al erorii este o condiție impusă de insăși ideea de bază a viciilor de
consimțământ, anularea actului fiind atrasă de contrarietatea dintre intenția reală a părții și rezultatul
la care s -a ajuns .

C ) Eroarea trebuie sa fie scuzabilă
Pe lângă cele două condiții necesare pentru ca eroarea să fie viciu de consimțământ, o altă
condiție este aceea că eroarea trebuie să fie scuzabilă, adică acea eroare trebuie să nu fie repro șată
errans -ului, lipsei sale de informare cu privire la actul juridic încheiat.
Eroarea scuzabilă , ca viciu de consimțământ , apare când alterarea voinței subiectului de drept
este un act intern, pentru care cealaltă parte nu poartă , în principiu, nicio vină. Prin urmare, cauzele
apariției acestei erori se regăsesc în procesul formării voinței juridice ș i reprezint ă un fapt psihic
propriu al celui care se află în eroare. Aceste cauze c onstau în reprezentarea inexact ă asupra unui
lucru, fie cu privire la natu ra sau obiectul contractului, fie asupra persoanei cu care se încheie
contractul45.
Chiar dac ă la momentul î ncheierii unui contract se presupune ca există acea obligaț ie
general ă46 de a informa pe cel ălalt contractant, care are la bază buna -credință și civilitatea, ce ar
trebui să se stabileasc ă între toț i participan ții în procesul civil. Mai mult decât atât, nu ar fi corect ca
întreaga vin ă să aparțină celui care nu ș i-a respectat î n totalitate obligaț ia de informare, iar ceala ltă
parte contractant ă a dat dovad ă de o ignoran ță flagrant ă, ne având nici m ăcar dorin ța de a se informa
pentru a -și putea proteja propriul interes care ar putea fi afect at prin luarea unor decizii greș ite.
Acest caracter scu zabil se apreciază în practică, de regulă , după un criteriu subiectiv, adică în
concret , de la o situație la alta , în raport de experiența de viață , de pregătirea și de alte date care îl
privesc pe cel aflat în eroare.

45 H. Roland, L. Boyer, Locutions latines et adages du droit français contemporain, Ed. L’ Hermes, Lyon – 1979, p. 194.
46 D. Chirică, Obligatia de informare și efectele ei in faza precontractuală a vânzării -cumpărării, RDC nr. 7 -8/1999 p.50;
Matheiu Fabre -Magnan, De l`obligation d`information dans les contrats. Ed.LGDJ, Paris -1992, p. 215.

20
O altă modalitatea de apreciere ar putea fi ut ilizarea unui criteriu abstra ct, și anume
comportamentul une i persoane cu o diligență medie , adică care se poate îngriji de propriile inte rese,
într-o situație similară , dacă vânzătorul cere un preț foarte mic pentru o mașină pe care cu mpărătorul
o consideră de epocă , acesta din urmă nu va putea invoca ulterior eroarea asupra substanței lucrului
întrucât prețul foarte mic nu îndreptățe a un om normal să creadă că maș ina respectivă ar fi un
exemplar de epocă.
De altfel , și art. 1208 alin. ( 1 ) Noul Cod Civil atrage atenția că trebuie să existe posibilitatea
de cunoaștere a faptului asupra căruia a purtat eroarea ,, cu diligențe rezonabile ”.
De exemplu , nu ar putea fi invocate ca scuzabile : eroarea asupra solvabilității cocontractantulu i, o
apreciere eronată a rentabilită ții unei operațiuni juridice sau evaluarea greșită a propriilor interese.
„ Eroarea scuzabilă – spune Saleilles – formează linia de demarcație între neglijență , adică
iresponsabilitate, pe de o parte, și absența culpei, pe de altă parte”47. Din acest punct de vedere ,
scuzabilitatea erorii exclude și orice formă de culpă , concepț ie adoptată de o serie de legislații
europene48.
Făcând o comparație între art. 1208 ( 1 ) Noul Cod Civil ca re prezintă eroarea nescuzabilă
și art. 1209 Noul Cod Civil , care arată că ,,nu poate atrage anularea contractului eroarea care poartă
asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de către cel care o invocă ” ,
prezintă un caz de eroare asumată , eu cred că , dacă un act ju ridic s -ar încheia ca urmare a asumăr ii
cu privire la un anumit risc , nici eroarea scuzabilă nu ar mai putea fi invocată deoarece
cocontractantul treb uia să -și ia măsurile necesare î nainte de încheierea contractului , dar din moment
ce își asumă anumite ris curi atunci actul juridic est e valabil , putând fi prezentă ș i o condiție aleatorie
, la momentul asumării riscului .
Cu privire la eroarea scuzabilă, în concluzie această eroare este personală, și apare datorită
lipsei de informare a contractantului cu pri vire la anumite imprejurări hotărâtoare pentru încheierea
contractului.Totuși partea care invocă prezența erorii scuzabile, trebuie să depună o minimă diligență
pentru a obține acele informații, neputând da vina pe cealaltă parte ca nu a informat -o în tota litate.

D ) Eroarea trebuie să fie comun ă contractan ților
Ca punct final, trebuie men ționat că această condi ție nu este cerută în cazul actelor gratuite , ci
numai î n cazul contractelor oneroase se cere ca eroarea să fie cunoscută de ambii contractan ți sau,

47 Ada Hurbean – Viciile de consimțamânt , Ed . Hamangiu , București -2012 . p.120
48 Spre exemplu, reglementări similare se regăsesc în Codul civil elvețian și în cel german.

21
cum se spune uneori , trebuie ca, eroarea să fie comună . De altfel , toată lumea este de a cord că , pentru
anularea contractului nu este necesar ca ambele p ărți să fie în eroare, fiind suficient câ nd doar una
dintre acestea să se î nșele.49 Dar, dacă totuși ambele părți au fost în eroare, fiecare dintre acestea
poate să ceară anularea actului pentru eroarea căreia îi este victimă .
,, În acest fel, eroarea comună se leagă de caracterul scuzabil al erorii, deoarece errans -ul
trebuia să aibă un comportament din care să reiasă clar că pentru el anumite calită ți ( ale obiectului,
ale persoanei ) sunt esen țiale pentru î ncheierea contractului. Prin urmare , dacă errans -ul nu a încercat
să obțină nicio informație de la celălalt cu privire la elementele asupra cărora a căzut eroarea , eroarea
nu va fi nici scuzabilă, nici comună, deoarece celălalt cocontractant nu a putut cunoaște importanța
pe care errans -ul o dădea calităților asupra cărora nu s -au cerut lămuriri .50 ”
De asemenea, pentru a pu tea fi invocată , eroarea trebuie să se fi produs , deoarece o
renunțare anticipată51 la invocarea oricărei erori , este inadmisibilă .
Ca și concluzie finală, pentru a putea fi invocată prezența erorii, este necesară îndeplinirea
condițiilor prezentate anterior, iar în momentul în care aceasta este prezentă, trebuie să provoace o
reprezentare greșită a realității, să formeze o imagine subiectivă eronată. Odată aparută eroarea, actul
juridic nu poate fi încheiat pentru că, nu se întâlnesc manifestările d e voință ale părților.

5. Proba erorii
Astfel, cu privire la proba erorii, putem spune că aceasta revine reclamantului, adică
persoanei care i -a fost viciat consimțământul, dar acestui reclamant nu -i este suficientă dovedirea
existenței erorii la momentul înche ierii actului, ci mai trebuie să dovedească și că această eroare a
fost determinantă și substanțială pentru consimțământul său.
Eroarea fiind un fapt, si nu un act juridic , proba acesteia este liberă, adică ea poate fi făcută prin
orice mi jloc de probă ,cum ar fi : declarațiile martorilor, înscrisurile , mărturisirea uneia dintre părți ,
expertiza, etc.
Pentru a se putea dovedi prezența erorii, momentul de referință va fi acela al încheierii contractului,
dar proba va putea rezulta nu doar din elemente anterioare sau simultane încheierii contractului , ci și
elemente ulterioare, de exemplu reclamantul află dupa achiziționare că un tablou nu este al unui

49 D .Alexandresco ,, Explicațiunea teoretică si practică a dreptului civil român, t. IX, Atelierele grafice Socec & CO,
București , 1910 ,p.49
50 Paul Vasilescu –Drept civil . Obligații, Ed . Hamangiu , București – 2012 . p . 335
51 M.L. Izorche , La liberté contractuelle, în Droit et libertés fondamentaux, Ed.Dalloz, Paris -1995, p. 269;
A. Pop, Gh. Beleiu , Drept civil. Teoria generală a actului juridic civil, Ed.Tipografia Universităț„ii din București -1980,
p. 228.

22
pictor celebru,ci al unui pictor oarecare. Astfel reclamantul va putea invoca noile cunoș tințe pentru a
obține anularea vânzării anterioare sau să obțină o adaptare a contractului, pe cale amiabilă.

6. Sancțiunea erorii
Sancțiunea erorii este reglementată în Codul Civil , în art. 1251 , astfel în cazul erorii
esențiale intervine nulitatea relativă a actului juridic. Ca o excepție de la regulă, există posibilitatea
anulării do ar a anumitor clauze din contract , atunci când aceste clauze sunt acte de sine stătătoare. În
ceea ce privește prescripția , dreptul la acțiune se p rescrie într -un terme n de 3 ani care începe sa curgă
de la data cunoașterii cauzei de anulare de către errans sau de către ocrotitorul său legal ori persoana
care ar e dreptul să încuviințeze actel , dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii contractului,
conform art. 2529 alin. (1) lit.c Cod civil.
Spre deosebire de Codul Civil de la 1864, Codul civil actual introduce prin art. 1213 ,
posibi litatea adaptării contractului, în scopul evitării anulării contractului, adică contractul va fi
executat așa cum a fost înțeles de partea aflată î n eroare. Această adaptare e posibilă doar înainte de a
interveni anularea contractului și are ca și consecinț ă stingerea dreptului de a obț ine anularea.
Pentru ca această adaptare să producă efecte este necesar ca, cocontra ctantul să fie de acord , într-un
termen de 3 luni de la data câ nd a fost notificată , să execute contractul sau să -l execute f ără
întârzirere așa cum a fost î nțeles de errans.

7. Concluzii generale
Ca punct final al lucrării, ar trebui trase câteva concluzii referitoare la această problemă
juridică și anume , eroarea. Astfe l, sintetizând am putea spune că eroarea reprezintă o falsă repre –
zentare a realității , mai pe înțeles, ,, a cr ede adevărat ceea ce este fals ș i a crede fals ceea ce este
adevărat.’’ Voința, care este cea mai importantă la realiza rea unui act juridic, contract î n cazul nos-
tru, trebuie să fie liberă ș i conștientă, pentr u ca actul juridic să fie valabil, adică voințele persoanelor
care doresc să contracteze trebuie să se întâlnească, ceea ce în cazul erorii nu se întâmplă, voințele ,,
trecând una pe lângă cealaltă.’’ Odată ce voința este alterată, iar interpretarea realității este greșită ,
persoana care dorește încheierea contractulu i, nu va încheia contractul î n limitele legale ale legii, ci
va încheia un contract care va fi supus nulității relative sau adaptării contractului, datorită prezenței
acestei erori. Astfel eroarea intervenită la momentul încheierii con tractului poate afect a obiectul
contractului, persoana cocontractantului ,etc.

Bibliografie

1. ADA HUBREAN, VICIILE DE CONSIMȚĂMÂNT, ED.HAMANGIU, 2012 –
BUCUREȘTI
2. CONSTANTIN STĂTESCU, CORNELIU BÎRSAN, DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ
A OBLIGAȚIILOR, ED. HAMANGIU, 2008 – BUCUREȘTI

3. DAN CHIRICĂ, CURS CONTRACTE SPECIALE 2013, FACULTATEA DE DREPT,
UBB CLUJ -NAPOCA – CLUJ – NAPOCA
4. DAN CHIRICĂ, TRATAT DE DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE. VOL. I
VÂNZAREA ȘI SCHIMBUL, ED. C. H. BECK, 2008 – BUCUREȘTI
5. http://portal.just.ro

6. ION DELEANU, CUNOA ȘTEREA LEGII ȘI EROAREA ÎN DREPT, ÎN REVISTA ,,
DREPTUL’’ NR. 7/2004

7. LAURENT AYNES, PHILIPPE MALAURIE, PHILIPPE STOFFEL -MUNCK, DREPT
CIVIL. OBLIGAȚIILE, ED. WOLTERS KLUWER, 2010 – BUCUREȘTI

8. LIVIU POP, IONUȚ -FLORIN POPA, STELIAN IOAN VIDU, TRATAT ELEMENTAR
DE DREPT CIVIL. OBLIGAȚIILE, ED. UNIVERSUL JURIDIC, 2012 – BUCUREȘTI

9. LIVIU POP, TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR, ED. LUMINALEX, 2000 –
BUCUREȘTI

10. PAUL VASILESCU, DREPT CIVIL. OBLIGAȚII, ED. HAMANGIU, 2012 – BUCUREȘTI

11. RĂZVAN DINCĂ, CONTRACTE CIVILE SPECIALE ÎN NOUL COD CIVIL, ED.
UNIVERSUL JURIDIC, 2013 – BUCUREȘTI

12. VLADIMIR HANGA, MIRCEA DAN BOB, CURS DE DREPT PRIVAT ROMAN, ED.
UNIVERSUL JURIDIC 2011 – BUCUREȘTI