Episcop Lect. Dr . Veniamin GOREANU [615869]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„JUSTINIAN PATRIARHUL”
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

TEZĂ DE LICENȚĂ

NORME ȘI DISPOZIȚII PRIVIND DISCIPLINA CLERULUI ÎN
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Coordonator științific :
Episcop Lect. Dr . Veniamin GOREANU

Absolvent: [anonimizat]
2018

1
BREVIAR
Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
I. Abateri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
I. 1. Abateri dogmatice (doctrinare) ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
I. 2. Abateri morale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 8
I. 3. Abateri pastoral -liturgice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
I. 3. a. Abateri p rivind Taina Sfântului Botez ………………………….. ………………………….. ………. 9
I. 3. b. Abateri privind Taina Sfintei Cununii ………………………….. ………………………….. ………. 9
I. 3. c. Abateri privind Taina Sfintei Spovedanii (Mărturisirii păcatelor) ……………… 10
I. 3. d. Abateri privind Taina Sfintei Euharistii ………………………….. ………………………….. …. 10
I. 3. e. Abateri privind Taina Sfântului Maslu ………………………….. ………………………….. ……. 11
I. 3. f. Abateri privind Taina Hirotoniei ………………………….. ………………………….. ………………. 11
I. 4. Abateri administrative ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 11
II. Sancțiuni și pedepse în Biserica Ortodoxă ………………………….. ………………………….. ……………. 14
II. 1. Sancțiunea în dreptul canonic ………………………….. ………………………….. ……………………… 14
II. 2. Conceptul de pedeapsă, în Sfânta Scriptură ………………………….. ………………………….. . 15
II. 3. Conceptul de pedeapsă, în Sfintele Canoane ………………………….. ………………………….. 15
II. 4. Clasificarea pedepselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 16
II. 5. Pedepse generale cu aplicabilitate pentru toți membrii Bisericii …………………… 17
II. 6. Pedepsele pentru membrii clerului bisericesc ………………………….. ………………………. 19
III. Sancționarea clericilor potrivit Regulamentului autorităților canonice disciplinare
și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române ………………………….. …………………… 23
III. 1. Caterisirea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 23
III. 1. a. Caterisirea – definiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 23
III. 1. b. Încălcarea normelor de credință ………………………….. ………………………….. …………. 24
III. 1. c. Încălcarea activităților specifice clericale și în general disciplina clerului
25
III. 1. d. Încăl carea rânduielilor privitoare la săvârșirea lucrărilor sfinte …………… 27
III. 1. e. Încălcarea comportamentului clerical ………………………….. ………………………….. … 27
III. 1. f. Încălcarea comportamentului împotriva stăpânirii de stat ……………………… 28
III. 1. g. Încălcarea comportamentului împotriva vieții sociale ………………………….. … 28
III. 1. h. Încălcarea comportamentului împotriva vieții familiale …………………………. 28
III. 1. i. Încălcarea comportamentului împotriva perso anei proprii …………………….. 29

2
III. 1. j. Cine poate să caterisească și care este procedura legală ………………………….. . 29
III. 1. k. Cazuri relatate de caterisire ………………………….. ………………………….. ………………… 33
III. 2. Coborârea din treaptă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 36
III. 2. a. Coborârea din treaptă – definiție ………………………….. ………………………….. …………. 36
III. 2. b. Canonul 29 al sinodului IV ecumenic ………………………….. ………………………….. ….. 36
III. 2. c. Canonul 20 al sinodului VI ecumenic ………………………….. ………………………….. ….. 38
III. 2. d. Comparație între cele două canoane ………………………….. ………………………….. …… 38
III. 2. e. Alte canoane care tratează problematica coborârii din treaptă ……………… 39
III. 2. f. Diferențe între pedeapsa coborârii din treaptă, suspendare și caterisire 39
III. 2. g. Motivarea pedepsei coborârii din treaptă ………………………….. ………………………. 42
III. 2. h. Efectele pedepsei coborârii din treaptă ………………………….. ………………………….. 43
III. 2. i. Abateri care atrag pedeapsa coborârii din treaptă ………………………….. ………… 44
III. 2. j. Organele care pot pronunța pedeapsa coborârii din tre aptă …………………… 45
III. 3. Excomunicarea sau afurisirea ………………………….. ………………………….. ………………………. 47
III. 4. Anatema ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 48
IV. Epitimia și încetarea pedepsei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 49
IV. 1. Epitimia – definiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 49
IV. 2. Temeiul scripturistic al epitimiilor ………………………….. ………………………….. ……………… 49
IV. 3. Epitimii canonice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 50
IV. 3. a. Epitimii canonice referitoare la problemele de credință …………………………. 51
IV. 3. b. Epitimii canonice referitoare la cler ………………………….. ………………………….. ……. 51
IV. 3. c. Epitimii canonice referitoare la laici ………………………….. ………………………….. ……. 51
IV. 4. Încetarea pedepsei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 52
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 54
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 55

3
Argument

Respectarea unor reguli de conduită morală și socială, cât și înființarea unor
codexuri de legi care să stea la baza organizării vieții sociale, a fost încă din timpurile vechi
una din problematicile pe care le -au studiat și gândit oamenii. O societate fără reguli nu
poate exista, mai ales o instituție divino -umană precum biserica c are are, după cum am
observat două sisteme de legi, unele date de însuși Dumnezeu prin Moise (tablele legii),
dar și unele alcătuite de Sfinții Părinți, în urma unor nereguli și dezordini ap ărute în viața
de zi cu zi a comunităților creștine din cauza ereziilor.
Tocmai din acest motiv am dorit să tratez această temă, care nu este o inovație
personală ci este, un studiu mai amănunțit, spre a descoperi care sunt legile, sancțiunile
disciplinar e care rezultă d in încălcarea lor și iertarea oferită în urma pocăinței celui care
a săvârșit abateri disciplinare. Tema este una de actualitate, deoarece, datorită
complexității ei, tinerii teologi nu mai pun accentul foarte mult pe Sfintele Canoane, și
după hirotonirea lor, săvârșesc abateri fără a ști gravitatea lor.
Lucrarea de față are 4(patru) capitole, primul capitol fiind dedicat prezentării
abaterilor disciplinare conform împărțirii lor din Regulament, al doilea capitol descrie
noțiuni generale des pre sancțiuni și pedepse din Biserica Ortodoxă , al treilea capitol
prezintă cele mai folosite și des întâlnite sancțiuni din cadrul Bisericii Ortodoxe Române
aplicate conform Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de
judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, iar ultimul capitol a fost destinat epitimiilo r și
moduri lor de încetare ale sancțiunilor .
Pentru întocmirea aparatului critic am folosit normele (indicațiile) de citare oferite
de redacția revistei Studii Teologice prin inte rmediul site -ului acesteia. Aceeași sursă am
folosit -o și pentru abrevierile cărților Sfintei Scripturi.

4
Introd ucere

În condițiile vieții n oastre de după căderea în păcat, când binele s e impune să fie
ajutat iar răul combătut, pentru ca libertate a organizată să -și dobândească o valoare ș i un
rol poziti v pentru viața noastră , singurul organ izator al libertăț ii este le gea. Societatea
omenească nu are alt mijloc mai eficace pentru crearea și menț inerea stării de ordine din
cadrul e i, doar dreptul ș i legea sunt cele călăuzitoare în menținerea păcii . Încălcarea
normelor re ligioase, morale ș i canonice ale Bisericii păgubeș te, atât lucrare a de mântuire
a celor ce se fac vinovaț i de asemenea abateri, cât și mântuirea celorlalț i membri ai
Bisericii, asupra cărora se răsfrâng ele în mod negativ. Însă acestea mai prejudiciază,
deopotri vă ș i starea de ordine canonică sau de echilibru necesar ă men țineri i vieții
bisericeș ti, în formele pe care ea le -a îmbră cat, ca și continuarea întregii lucrări a Bisericii.
Biserica a rânduit cele mai potrivite legi, pentru îndreptarea celor ce săvârș esc
abateri, pentru ferirea celorlalț i credincioși de influenț ele neg ative pe care le suferă din
pricina respectivelor abateri precum ș i pentru apărarea stării de bună rânduială sau de
ordine din viața ei, stabilită prin normele canonice. Orice abatere care se săvârșeș te de
către un membru al Bisericii, îmbracă întâi o calificare religioasă -morală și abia în al
doilea rând o calif icare juridică.
Datorită acestui fapt, toate abateril e pe care le săvârșeș te vreun m embru al
Bisericii, indiferent cum s -ar numi acesta, sunt socotite în esenț a lor păcate, iar gravitatea
lor este apreciată după gravitatea păcatelor pe care le indică ele. Astfel, oricum s -ar numi
abaterile de la legile biser icești, ce se săvârș esc de către me mbrii Bisericii, în orice canon,
sau în orice prevedere a vreu nei alte legi bisericeș ti, se va încadra, sau oricum ar fi acestea
calificate din punct de vedere juridic, ele sunt ș i rămân în mo d principal păcate de gravită ți
deosebite.
De aceea nici nu s -a adopta t un nume unic, comun ș i general, pentru a ex prima prin
el noț iunea de faptă ilicită săvârș ită de unul din membrii Bisericii, ci acesteia i se zice în
mod tradiț ional, fărădelege , acest cuvânt exprimând caracterul de pă cat. Fără observarea
normelor de conduită cu caracter moral sau juridic, nu se poate as igura starea de ordine
necesară vieții oricărei societăț i. De aceea pentru încăl carea acestor norme s -au prevăz ut
de către conducerea oricărei societăț i, felurite s ancț iuni, menite să le impună respectul
obștesc și să apere starea de ordine. De la această ordine n u face excepț ie nici Biserica, a
cărei conducere a stabilit felurite ș i variate rânduieli pentru îndreptarea celor ce greșesc

5
și pentru aducerea lor la cale a unei viețuiri corecte, conforme cu normele bisericeș ti, în
ascultare față de ierarhie și mai ales de poruncile divine.
Sancțiunile prevă zute de sfintele canoane pentru delictele bisericeș ti po t fi și ele
împărț ite în sancțiuni generale pentru toț i membri i Bisericii, și în sancțiuni specifice
pentru fărădelegile sau faptele ilicite d eosebite ale clericilor, sau ale monahilor. În cazul
în car e unii dintre monahi au devenit membr i ai clerului, sancțiunile prevăzute pentru
abaterile clericilor, sunt astfel de stinate și clericilor din cinul monahal, cu circumstanțele
avute pe care le implică starea monahală.
Odată cu răspândirea creș tinismului, Sfinț ii Apostoli s -au îngrijit să -i asigure
Biserici i conducători necesari, adică pe episcopi (Tit. I , 5), preoț i (FA XIV, 24), și diaconi
(FA VI, 1 -6). Menirea acestora era atât aceea de a veghea la menținerea credinț ei celei
adevărate cât și aceea de a menține moralitatea ș i disciplina în comunitate. Din felul în
care s -a înch egat ca societate religioasă , cunoaștem fap tul că Bi serica a simț it nevoi a un ei
bune rânduieli ș i a unei discipline sprijinite nu numai pe n orme religioase ș i morale, ci și
pe norme juridice.
Atunci când utiliz ează norme juridice sau sancțiuni împotriva membrilor să i, în
speț ă împotriva clericilor delicvenț i, Biserica creș tină face ac easta cu scopul de a -i
îndrepta pe aceș tia, de a -i readuce la starea inițială de ordine ș i disciplină, comună obștii
creș tine. Aceasta cu atât mai mult, cu cât se ș tie că, misiunea pe care au îmbr ățișat -o
sfințiții slujitori se poate realiza numai în condi ții optime, de bună rânduială ș i disciplină
liber consimț ită. Aceste sancțiuni bise riceș ti au menirea de a preveni dezvoltarea
păcatului, întocmai precum medicul îndepărtează cangrena pentru a nu infecta tot corpul.
Ele au un rol deosebi t în edificarea duhovnicească a celor ce greșesc și îș i pun
puternic amprenta asupra spiritualităț ii ortodoxe. Sancțiunile restabilesc ordinea în
Biserică , îl îndreaptă pe cel ce a greș it, îl fac să îș i de a seama de gravitatea păcatului
săvârș it, la baza l or stând Sfânta Scriptură.
Primul Regulament de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale
Bisericii Ortodoxe Române a fost discutat articol cu articol în ședința de lucru a Sfântului
Sinod din 26 -30 iunie 1926 și aprob at în data de 2 iulie 1926, textul acestuia fiind
recunoscut prin decretul regal nr. 4160 din data de 29 decembrie 1926 și publicat în
Monitorul Oficial nr. 290 din data de 30 decembrie 1926.
Al doilea Regulament de procedură al instanțelor disciplinare ș i de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din data de
8 iunie 1949 și recunoscut prin decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale din data de

6
12 ianuarie 1950. După căderea regimului comunist, acest r egulament a suferit modificări
pentru a răspunde nevoilor pastorale și noilor prevederi constituționale și legale (hot. Sf.
Sinod 3505/15 iulie 1998, 972/4 martie 2003, 4768/28 noiembrie 2007, 381/17
februarie 2011).
În ședința din 17 -18 iunie 2013, Subco misia pentru Statut și regulamente a aprobat
un proiect de text al noului Regulament al instanțelor disciplinare și de judecată al
Bisericii Ortodoxe Române. În ședința de lucru din data de 13 februarie 2014, Sfântul
Sinod a hotărât trimiterea textului apr obat tuturor eparhiilor în perioada 01 martie – 15
aprilie 2014 spre analizare în cadrul Sinoadelor Mitropolitane și întocmirea unor noi
sugestii prezentate în scris și în formă electronică până la data de 16 mai 2014.
În urma ședinței de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente care a avut loc în
două sesiuni: 25 -26 iunie 2014 la Reședința Patriarhală, respectiv 8 -9 iulie 2014 la
Mânăstirea Caraiman, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din
data de 05 -06 februarie 2015 a an alizat și aprobat prin hotărârea nr. 937/2015, noul
regulament cu titlul Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de
judecată ale Bisericii Ortodoxe Române , având 179 de articole, organizate în 6 capitole, cu
data de intrare în vi goare 06 februarie 2015.1
Regulamentul este o formă actualizată și îmbogățită a tradiției sinodale românești
privitoare la disciplina canonică, precum și un îndreptar și un apel pastoral către cler,
monahi și mireni de a folosi libertatea în mod responsab il, potrivit îndemnului apostolic:
trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum a -ți avea libertatea drept acoperământ al răutății,
ci ca robi ai lui Dumnezeu I Petru II, 16.2

1 Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române ,
ed. IBMBOR, București, 2015, pp. 7 -9.
2 Regulamentul … p. 12.

7
I. Abateri

Abaterea reprezintă fapta care aduce atingere î nvățăturii dogma tice, valorilor
moral -duhovnicești, rânduielilor liturgice și ordinii canonice ale Bisericii Ortodoxe (art. 8,
aln. 1, Reg.) Se consideră abatere încălcarea de către persoanele cărora li se aplică
prevederile prezentului Regulament, indiferent de calitatea , funcția sau postul deținut, a
învățăturii Bisericii Ortodoxe, a Sfintelor Canoane, a Statutului pentru organizarea și
funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și a Regulamentelor lui de aplicare, a hotărârilor
Sfântului Sinod, a ordinelor și dispozițiilor autorităților bisericești (art. 8, aln. 2, Reg.).

I. 1. Abateri dogmatice (doctrinare)

Apostazia – este renunțarea la credința creștin -ortodoxă, cu sau fără trecerea la o
confesiune religioasă neortodoxă sau la o altă religie, făcută prin mărturisirea publi că sau
privată a celui în cauză prin viu grai sau în scris (art. 9, aln. 1, Reg.)
Erezia – este respingerea unei părți a învățăturii de credință ortodoxă și susținerea
intenționată și constantă a unei învățături greșite referitoare la dogmele Bisericii, pr ecum
și însușirea unei învățături eretice săvârșită prin mărturisirea publică sau privată, prin
viu grai sau în scris (art. 10, aln. 1, Reg.)
Schisma – este despărțirea de Biserică, prin acțiuni sau interpretări publice
deosebite ale unor norme de discipli nă, morală și cult din învățătura și Tradiția Bisericii
sau nesupunerea și refuzul de a asculta de autoritatea bisericească, după ce i s -a atras
atenția în scris (art. 11, aln. 1, Reg.)
Blasfemia – este fapta prin care sunt defăimate în public credința, cu ltul sau
simbolurile creștin ortodoxe prin cuvinte, scrieri, gesturi sau imagini (art. 12, aln. 1, Reg.)
Sacrilegiul – ierosilia, este profanarea bunurilor sacre sau lipsa de respect față de
cele sfinte (art. 13, aln. 1, Reg.)
Nerespectarea Mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la
absolvire sau hirotonie și sperjurul (jurământul fals) (art. 14, Reg.)
Simonia – corupția, este fapta prin care, în schimbul unor valori (bani, bunuri sau
avantaje) ori prin prietenie, nepotism, influențe s au presiuni politice și de orice natură, se
obține o hirotonie, eparhie, parohie, funcție, distincție, sau avansare clericală, precum și
admiterea, notarea, absolvirea sau promovarea în învățământul teologic preuniversitar,
universitar și postuniversitar ( art. 15, aln. 1, Reg.) Simoniac este atât cel care pretinde ori

8
impune mita sau folosul necuvenit cât și cel care oferă, acceptă, mijlocește sau patronează
acestea (art. 15, aln. 2, Reg.)

I. 2. Abateri morale

Omorul – omuciderea, este fapta voluntară sau in voluntară cauzatoare de moarte
a unei ființe umane (art. 16, Reg.)
Omorul săvârșit fără voie – din greșeală sau în legitimă apărare, prin lovire ori accident
(art. 17, Reg.)
Comportamentul violent sau lovirea (art. 18, Reg.)
Clericul care divorțează din vi na sa ori din proprie inițiativă sau de comun acord (art.
19, aln. 1, Reg.), care divorțează din vina soției (art. 19, aln. 2, Reg.), divorțat sau văduv care
se recăsătorește (art. 19, aln. 3, Reg.), nu se îngrijește de educarea copiilor săi, de păstrarea
și promovarea credinței ortodoxe precum și de comportamentul cuviincios al familiei (art.
19, aln. 4, Reg.), mirenii care prin destrămarea familiei afectează negativ imaginea Bisericii
și defăimează instituția căsătoriei (art. 19, aln. 5, Reg.)
Adulterul – preadesfrânarea, curvia (desfrânarea), incestul , sodomia și alte păcate
trupești contra firii (art. 20, Reg.)
Beția – alcoolismul, fumatul , consumul de droguri și de substanțe halucinogene
asimilate drogurilor , spectacolele cu caracter violent și /sau inde cent , și jocurile de noroc
(art. 21, Reg.)
Furtul – hoția, camăta, înșelăciunea sub orice formă și distrugerea bunurilor
bisericești (art. 22, Reg.)
Falsul în documente, înscrisuri sau declarații este prezentarea în mod voluntar,
verbal sau în scris a unor fapte sau informații neadevărate în scopul obținerii unor
beneficii pentru sine sau pentru altul, sau în scopul producerii unor prejudicii (art. 23,
Reg.)
Petrecerea în localuri publice nepotrivite cu morala creștin ortodoxă este interzisă
(art. 24, aln. 1, Reg.)
Insulta, calomnia, defăimarea și clevetirea în public, verbal sau scris sunt fapte prin care
se aduce atingere onoarei și demnității unei persoane sau i se atribuie în mod neadevărat
săvârșirea unor fapte rele (art. 25, aln. 1, Reg.)
Faptele săvâr șite contra moralei creștine, ordinii publice și bunei cuviințe (art. 26,
Reg.)

9
Instigarea la atitudini și fapte negative este fapta prin care o persoană determină,
cu intenție, pe o altă persoană să săvârșească o abatere (art. 27, Reg.)

I. 3. Abateri pastor al-liturgice

Clericul care nu săvârșește Sfintele Taine și ierurgiile cu toată cuviința, în
conformitate cu rânduielile liturgice și cu respectarea prevederilor tipiconale (art. 28, aln.
1, Reg.), clericul care slujește cele sfinte împreună cu ereticii sa u cu schismaticii (art. 28, aln.
2, Reg.), clericul care recurge la practici neopăgânești, ghicitorie prin deschiderea cărții
sfinte, vrăjitorie prin folosirea celor sfinte în spirit magic contrar sfintelor canoane și
rânduielilor tipiconale de cult (art. 28, aln. 3, Reg.)

I. 3. a. Abateri privind Taina Sfântului Botez

Clericul care în mod intenționat și constant nu săvârșește Sfânta Taină a botezului în
numele Preasfintei Treimi, cu trei afundări, ori, în caz de necesitate cu trei turnări sau
admite botezul ereticilor, sau care repetă Taina Botezului săvârșită corect (art. 29, aln. 2,
Reg.)
Clericul care săvârșește Sfânta Taină a Botezului în afara locașului de cult, cu
excepția botezului de necesitate (art. 29, aln. 3, Reg.)
Clericul care nu solicită certif icatele de botez și de cununie ale nașilor (art. 29, aln. 4,
Reg.)
Preotul care în caz de necesitate, chemat fiind de credincioși să boteze un copil aflat
în pericol de moarte, și l -a lăsat să moară fără a fi botezat (art. 29, aln. 5, Reg.)
Clericul care s ăvârșește Taina Sfântului Botez și nu unge cu Sfântul Mir pe cel nou
botezat și nu -l împărtășește cu Sfânta Euharistie (art. 29, aln. 6, Reg.)

I. 3. b. Abateri privind Taina Sfintei Cununii

Clericul care oficiază logodna separat de cununia religioasă (art. 29, aln. 7, Reg.)
Clericul care săvârșește Sfânta Taină a Cununiei fără a se încredința dacă mirii și
nașii îndeplinesc prevederile canonice și legale (art. 29, aln. 8, Reg.)
Clericul care săvârșește Sfânta Taină a Cununiei în afara bisericii parohiale sa u a
filiei (art. 29, aln. 9, Reg.)

10
Mireanul care este angajat în învățământul religios sau teologic preuniversitar și
universitar și se căsătorește cu un eterodox (art. 29, aln. 10, Reg.)

I. 3. c. Abateri privind Taina Sfintei Spovedanii (Mărturisirii păcate lor)

Clericul duhovnic care refuză pocăința celui ce se întoarce de la păcat (art. 29, aln.
11, Reg.)
Clericul duhovnic care divulgă secretul spovedaniei (mărturisirii) (art. 29, aln. 12,
Reg.)
Clericii duhovnici nu pot fi martori pentru circumstanțele de venite cunoscute lor
prin Taina Spovedaniei (art. 29, aln. 13, Reg.)

I. 3. d. Abateri privind Taina Sfintei Euharistii

Preotul care nu împărtășește pe cel aflat pe patul de moarte și care dorește
împărtășirea chiar dacă este oprit de la împărtășire sau a mâ ncat (art. 29, aln. 14, Reg.)
Preotul care solicitat fiind pentru îndeplinirea datoriilor sale din neglijență a lăsat
să moară un bolnav neîmpărtășit (art. 29, aln. 15, Reg.)
Clericul care nu amestecă vinul cu apă pentru Sfânta Euharistie (art. 29, aln. 16 ,
Reg.)
Clericul care a săvârșit Sfânta Liturghie fără Proscomidie, precum și cel care
săvârșind Proscomidia și Sfânta Liturghie a lăsat intenționat sau din neglijență Sfintele
Taine neconsumate (art. 29, aln. 17, Reg.)
Clericul care a săvârșit Sfânta Litu rghie fără a fi ajunat înainte de slujbă (art. 29, aln.
18, Reg.)
Clericii împreună -liturghisitori care nu se împărtășesc la Sfânta Liturghie (art. 29,
aln. 19, Reg.), clericii care nu pot sluji din motive temeinice vor asista la Sfânta Liturghie
purtând e pitrahil.
Administrarea Sfintelor Taine(Spovedaniei și Împărtășanii), în caz de boală gravă
sau de necesitate, într -o parohie străină, nu se poate imputa clericului care a săvârșit -o,
dacă acesta a informat autoritatea bisericească superioară (art. 29, aln . 20, Reg.)

11
I. 3. e. Abateri privind Taina Sfântului Maslu

Clericul care săvârșește singur Sfântul Maslu fără un motiv întemeiat (art. 29, aln.
21, Reg.)

I. 3. f. Abateri privind Taina Hirotoniei

Clericul care înainte de a fi hirotonit a ascuns fapte consi derate impedimente la
hirotonie (art. 29, aln. 22, Reg.)

Alte abateri pastoral -liturgice:

Provocarea de tulburări, certuri și folosirea unui limbaj necuviincios (art. 30, Reg.)
Clericii care din motive pecuniare refuză oficierea slujbei înmormântării per soanelor
din familii sărace (art. 31, Reg.)
Navetismul – este fapta clericului care nu locuiește permanent în parohie (art. 32,
aln. 1, Reg.), clericul care a părăsit parohia fără aprobarea chiriarhului, după 30 de zile de
absență (art. 32, aln. 2, Reg.)
Neglijarea sau neîndeplinirea datoriei de a predica și de a catehiza în biserică (art.
33, Reg.)

I. 4. Abateri administrative

Neascultarea de autoritățile bisericești prin :
– Neglijența, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea -credință a îndatoririlor
statutare și regulamentare, precum și a tuturor ordinelor și dispozițiilor
superiorilor ierarhici (art. 34, aln. 1, lit. a, Reg.)
– Răzvrătirea și atitudinea dăunătoare vieții bisericești arătată prin cuvinte sau
scrieri, acțiuni publice sau private, îndreptate împot riva deciziilor autorităților
ierarhic superioare (art. 34, aln. 1, lit. b, Reg.)
– Participarea la manifestații neautorizate de Biserică, constituirea sau participarea
în organizații de tip sindical, cu caracter politic sau care contravin moralei creștine
și demnității clericale (art. 34, aln. 1, lit. c, Reg.)

12
– Activarea în calitate de membru, în asociații, fundații și alte structuri asociative,
respectiv înființarea de asociații, fundații și alte structuri asociative fără
binecuvântarea Chiriarhului (art. 34 , aln. 1, lit. d, Reg.)
– Executarea unei lucrări edilitare sau exercitarea unei activități sau slujiri
bisericești care nu a fost în prealabil aprobată de autoritățile superioare bisericești
(art. 34, aln. 2, Reg.)
– Primirea vreunei funcții civile de orice n atură de către un cleric sau monah, fără
știrea și consimțământul autorității bisericești competente (art. 34, aln. 3, Reg.)
– Cadrele didactice, clerici și mireni, care prin acțiunile lor arată neascultare față de
autoritatea bisericească (art. 34, aln. 4, Reg.)

Administrarea frauduloasă și abuzivă a bunurilor bisericești mobile și imobile (art.
35, aln. 1, Reg.) înțelegând prin administrare frauduloasă abuzivă și omisivă,
neînregistrarea sau înregistrarea incorectă în gestiunea parohială a veniturilor băne ști
destinate parohiei (donații, taxe stabilite de consiliul parohial, arende, chirii, subvenții
pentru teren agricol și forestier, etc.) precum și neinventarierea sau inventarierea
incorectă a bunurilor patrimoniale (obiecte, imobile, terenuri, etc.) dona te unităților
bisericești (art. 35, aln. 2, Reg.). În toate situațiile de gestionare incorectă a averii
bisericești, mobile și imobile, autoritatea bisericească va impune recuperarea
prejudiciului (art. 35, aln. 3, Reg.) . Dacă nu se recuperează prejudiciul , clericul va fi
caterisit, iar autoritatea bisericească va sesiza autoritățile Statului, în baza legislației civile
și penale (art. 35, aln. 4, Reg.).
Preotul paroh care nu a convocat anual Adunarea parohială, sau ori de câte ori este
nevoie, care nu a co nvocat Consiliul și Comitetul parohial și nu a adus la îndeplinire
hotărârile acestora (art. 36, lit. a, Reg.), care nu a informat la sfârșitul anului Consiliul
parohial despre veniturile și cheltuielile bisericești, culturale, sociale și fundaționale, pre cum
și despre modul de administrare a patrimoniului bisericesc (art. 36, lit. b, Reg.), care nu a
luat măsurile necesare pentru întreținerea, repararea și restaurarea edificiilor bisericești
parohiale, ale instituțiilor culturale, social -filantropice și fu ndaționale, a casei și curții
parohiale, a cimitirului parohial, precum și a altor bunuri bisericești parohiale (art. 36, lit.
c, Reg.).
Protopopul care nu inspectează cel puțin o dată pe an, parohiile, filiile și
așezămintele sociale din protopopiat și nu face dovada respectării obligațiilor sale
statutare, menționate la art. 71, lit. a) -g) din Statut (art. 37, Reg.).

13
Prezentarea în instanțe civile fără aprobarea prealabilă a chiriarhului sau
intervenția la autoritățile locale și centrale în numele institu ției, dar în cauze de interes
personal (art. 38, Reg.).
Contrazicerea publică în scris sau prin mijloace audio -vizuale a poziției oficiale a
Bisericii referitoare la evenimente sau aspecte din viața și activitatea acesteia privitoare
la credință, unitate e clezială și misiune pastorală (art. 39, Reg.).
Săvârșirea de slujbe liturgice în altă parohie fără încuviințarea preotului paroh,
înființarea de paraclise particulare sau slujirea Sfintei Liturghii în paraclise particulare fără
aprobarea scrisă a chiriarhu lui (art. 40, aln. 1, Reg.).
Exercitarea de către clerici și mireni direct, sau prin interpuși, a oricăror activități
personale private, cu caracter economic și financiar , care contravin moralei creștine și aduc
prejudicii spirituale și materiale Bisericii (art. 41, aln. 1 și 3, Reg.).
Preoții și diaconii care nu poartă permanent ținuta clericală (reverenda) ca expresie
a demnității și misiunii lor (art. 43, aln. 1, Reg.).

În continuare, după ce am arătat care sunt exact abaterile prevăzute în
Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii
Ortodoxe Române , vom prezenta câteva detalii referitoare la sancțiuni și pedepse, urmând
ca mai apoi, să intrăm în amănunte asupra sancțiunilor cel mai des folosite în Biseric a
Ortodoxă Română.

14
II. Sancțiuni și pedepse în Biserica Ortodoxă

II. 1. Sancțiunea în dreptul canonic

Din punct de vedere al orânduirii sociale, Biserica, își are la bază un set de norme
de conduită cu caract er moral și juridic, norme fără de care nu ar putea exista ordinea
vitală oricărei societăți. În cazul încălcării acesto r norme, conducerea Bisericii a hotărât
aplicare a unor sancțiuni, tocmai pentru a păstra ordinea și respectul între membrii
soci etății bisericești. Biserica avându -L cap pe Însuși Domnul n ostru Iisus Hristos, care
este D omn al ordinii, dar în același timp și al iubirii, a rânduit de -a lu ngul ve acurilor
multiple rânduieli în vederea îndreptării celor ce gr eșesc. Acestea au fost formulate la
Sinoadele Ecumenice și locale primi nd numele de canoane, păstrate fiind prin Sfânta
Tradiție a Bise ricii. Așadar aceste ca noane prevăd sancțiuni care se aplică celor care nu le
respectă, pentru a se me nține starea de ordine în Biserică.3
Sancțiunea sau pedeapsa, care are în soci etatea biser icească se nsul de certare, nu
în se nsul de constrân gere, ci de reeducare a celui vinovat, își are rădăcinile în dreptul
roman. „ Poena”, sancțiunea penală la romani, avea sens de verificare sau socotire. Acest
termen însă, este preluat de la greci care, fo loseau pentru sa ncțiune termenul de „ poini ”.
Grecii la rândul lor au preluat termenul referitor la pedeapsă din limba sanscrită în care
era denumi t „ koena ”, aceasta fiind denumirea monedei cu care se plătea infracțiunea.4
Până în secolul XVIII, la noi nu s -a folosit termenul de pede apsă ci acela de „ certare ”,
mărturie în acest sens dând cronicile și pravilele din Țările R omâne.
Precum am spus mai sus, pe deapsa bisericească nu este o mă sură de constrângere
ci de corijare a celui aflat în greșeală, o în cercare de reașezare a lui în starea de comuniune
adevărat ă cu semenii și cu Hristos. Pede apsa are în vedere și î mpiedicarea acestuia de a
săvârși fapte care ar putea să -i prejudicieze pe cei din jur și Biserica.5
Este foarte importantă atât cunoașterea s ancțiunilor pre văzute de sfintele canoane
cât și aplicarea acestor a6, pentru că doar așa se va putea păstra ordinea și disciplina în
Biserică. Această aplicare, are două ținte: îndreptarea celui aflat în greșeală și
împiedicarea lui de a nu mai greși, și a cordarea satisfacției părții vătămate.

3 Grigore PĂTRULESCU, Epitimiile ca nonice și ascetice în general , în Studii Teologice , 1980, nr. 3 -6, p. 536.
4 Ștefan DANEȘ, Gheorghe ANTONIU, Codul penal pe înțelesul tuturor , București, 1988, p. 100.
5 Nicodim MILAȘ, Dreptul bisericesc oriental , București, 1915, p. 108.
6 Cezare BECCARIA , Despre infracțiuni și pedepse , București, 1965, p. 40.; V. DONGOROZ, Tratat de drept și
procedură penală , București, 1926; I. POP, Tratat de drept penal , p. 101.

15
II. 2. Conceptul de pedeapsă, în Sfânta Scriptură

În lumea antică, pedeapsa era mijlocul de epurare a soci etății fiind aplicată celor
ce tulburau bunul mers al acesteia.7 În legea Vechiului Testament găsim nenum ărate
exemple de sancțiuni pe care trebuia să le suporte cel care încălca legile. Legea Talionului
ne arată că infractorul era obligat să sufere un rău, cel puțin la fel de mic cu cel pe care el
însuși îl înfăptuise. În cartea Deuteronomul este ilustrat acest aspec t al legii vechi: „ vei
plăti suf let pentru suflet, ochi pentru ochi, d inte pentru dinte, mâ nă pentru mână, picior
pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vinovăție pentru vinovăție. ” (Deut.
XIX, 21) .
În Noul Testament perspectiva asupra ap licării sancțiunii este schimbată prin
învățătura Mântuitorului care propune ca reperul în căutarea și săvârșirea dreptății să fie
iubirea. Tot în Noul T estament ni se arată modul în ca re să se încerce îndreptarea celor ce
se află în greșeală. În acest sen s Evanghelia de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, în
capitolul XVIII , Mân tuitorul ne învață astfel: „ Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du –
te și mustră -l între tine și el; dacă te asc ultă, ai câștigat pe fratele tău, dar dacă nu te
ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie spriji nită de
măr turia a doi sau trei martori; dacă nu vrea să asculte de ei spune -l Bisericii, și dacă nu
vrea să asculte nici de Biserică, să fie p entru tine ca un păgân și vameș . ” (Mt. XVIII, 15 –
17).
Această idee este î ntărită și de Sfântul Apos tol Pavel când îi scrie lui Tit: „
Depărtează -te de cel ce aduce dezbinare pentru că știm că un astfel de om este un stricat
și păcătuind, pe sine se osândește ” (Tit II, 11) . Mergând pe principiu l scripturistic ideea
de pedeapsă a fost preluată și dezvoltată în acel ași duh în Tradiția Bisericească.

II. 3. Conceptul de pedeapsă, în Sfintele Canoane

Legile bisericești cu caracter obligatoriu pentru întreaga Biserică portă numele de
canoane și sunt cu prinse într -o colecție fundamentală de canoane, care este revizuită și
actualizată constant de către Biserică. Nu există în Colecția de canoane o împărți re clară a
pedepselor bisericești, ci ea a fost stabilită odată cu trecerea timpului de canoniști. Aceștia

7 Ștefan DANEȘ, V. PAPADOPOL, Individualizarea judiciară a pedepselor , București, 1985, p. 4 1.

16
au stabilit mai multe categorii de sancțiuni, în funcție de gravitatea faptei, de modul de
aplicare sau după alte criterii.

II. 4. Clasificarea pedepselor

După canonistul Nicodim Milaș, pedepsele bisericești se împart în două mari
categorii și anume, pe depse pentru laici și pedepse pentru clerici. Din prima categorie fac
parte pedepse ca excomunica rea, anatema sau oprirea de la Sfânta Î mpărtășanie. În cea
de-a doua categorie este inclusă ur mătoarea serie de pedepse în or dinea gravității faptei
săvârșite: sfatul, dojana, degradarea din gradul avut a clericului vinovat, excluderea din
slujbă pentru o anumită perioadă de timp, oprirea de la săvârșirea de lucrări sfinte,
pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi înaintat într -un grad ierarhic superior,
excluderea definitivă din serviciu, pierderea dreptului de a mai sluji însă cu dreptul de
păstra numele de cleric și de a păstra statutul spiritual, depunerea din treaptă și
excomunicarea și în același timp și anatema.
Fiecare canonist împarte sancțiunile c anonice după alte criterii. Profesorul
Valerian Ș esan împarte pedepsele tot în două categorii: pentru clerici și pentru mireni.8
Cele pentru mireni sunt următoarele: excomunicarea de la Sfânta Împă rtășanie, și de la
viața liturgică, anatema și exco municare a totală din comunitatea creștină. Pedepsele
pentru clerici sunt împărți te la rândul lor în două categorii: ped epse medicinale ( sfatul,
mustrarea în taină, în consiliu, în scris sau în public, oprirea parțială sau totală de la
săvârșirea Sfintelor Taine, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, o prirea de la
lucră rile sfinte și transferarea disciplinară) și ped epse cu scop vindicativ ( oprirea
salariului pentru o anumită perioadă de timp, pi erderea dr eptului la avansare, depune rea
din treaptă, caterisi rea, oprirea de la înmormântarea bisericească).
Sfântul Mitropol it canonist Andrei Șaguna a realizat la rândul său o împă rțire în
trei categorii de sancțiuni bisericești: sancțiuni pentru neglijarea și neîngrijirea de
datoriile bisericești, sancțiuni pentr u disprețuirea și calomnierea celor sfinte și sancțiuni
pentru calomnierea ierarhiei superioare bisericești.9 Sancționarea pentru prima
categorie de abateri constă în suspendarea din oficiu pentru un anumit timp, depunerea
din tre aptă și degradarea din ran g pentru clerici, iar pentru mireni se prevede oprirea de
la Sfânta Împărtășanie. În a doua categorie de sa ncțiuni sunt incluse degradarea din rang,

8 Valerian ȘESAN, Curs de drept bisericesc universal , Cernăuți, 1942, pp. 242 -243.
9 SF. ANDREI ȘAGUNA, Compendiu de drept canonic , Sibiu, 1878, pp. 434 -438.

17
pierderea oficiului, caterisirea și anatema, iar pentru cea de -a treia categorie de abateri se
prevede degr adarea din rang și caterisirea.10
Împărțirea sa ncțiunilor canonice a profesorului D. G. Boroianu are la bază alt
criteriu și anume pe cel al perio adei de timp pe durata căreia se aplică sancțiunile și constă
în două categorii : sancțiuni vr emelnice și sanc țiuni definitive.11 Prima categorie include:
sfatul și doj ana duhovnicească, degradarea vinovatului din rangul bisericesc sau onorific
pe care îl deține, amendarea cu până la 15% din salariu, pierderea oficiului de paroh sau
de preot co -slujitor pe o perioa dă de timp definitivă sau limitată, întârzierea ridicării în
grad, oprirea parțială sau totală de la săvârșirea lucrărilor sfinte , canonisirea la sfintele
mânăstiri și transferarea.
Din categoria pedepselor definitive fac parte următoarele sancțiuni: pier derea
dreptului de mai fi ridicat într -un grad iera rhic superior, depunerea din treaptă, fără
pierderea calității de preot, cu putința de a ocupa un post în administrația bisericească și
caterisirea.
În viziunea Arhid. canonist Ioan N. Floca , pedepsele pen tru abaterile de la
canoanele bisericești, se împart în sancțiuni generale, la care sunt supuși toți mem brii
Bisericii, și sancțiuni aparte, aplicabile în caz ul abaterilor deosebit de grave ale clericilor
și monahilor. Prima categorie, a sancți unilor gener ale cuprinde: epitimia, excomunicarea
și anatema, iar a doua categorie include sfatul, mustrarea, oprirea temporară de la
săvârșirea Sfintelor Taine, suspendarea din slujire sau excomunicarea, depunerea din
treaptă, și anatema. Excomunicarea și anatema nu se pot aplica decât în urma caterisirii
celor ce au fost găsiți vinovați. În continuarea lucrării ne vom raporta la împă rțirea
canonistului Floca, analizând fiecare sa ncțiune, arătând care este fundamentul ei canonic
și căror abateri se aplică.

II. 5. Pedepse generale cu aplicabilitate pentru toți membrii Bisericii

Pentru infracțiunile ușoare sancți unea care se aplică este, și este dată de o instanță
duhovnicească. Scopul aceste ia constă în îndreptarea morală a celui ce a greșit,
îndrumarea lui spre pocă ință și readucerea acestuia pe calea cea dreaptă. Între epitimie
și Taina Mărturisirii este o legătură indisolubilă,12 duhovnicul fiind instanța

10 SF. ANDREI ȘAGUNA, Enchiridion , Sibiu, 1871, pp. 150 -151.
11 Dimitrie G. BOROIANU, Dreptul bis ericesc , manual pentru seminarii, București, 1933, p. 101.
12 Nicodim BELEA, Îndatoririle duhovnicului după Sfintele Canoane , în Studii Teologice , 1951, nr. 9 -10, pp.
485 -487.

18
duhovnicească care apreciază gravitatea păcatului și cel care aplică în funcție de aceasta
și de sinceritatea dorințe i de a se îndrepta a penitentului, o sancțiune corespunzătoare. În
acest sens, canonul 102 de la Sinodul al VII Ecumenic prevede: „ cei ce au primit puterea
de la Dumnezeu de a lega și dezlega păcatele, trebuie să țină cont de calitatea păcatului și
de apl icare spre întoarcere a celui ce a păcătuit, și astfel să i se dea bolii tratamentul
potrivit ”. Rolul epitimiei este așadar unul vindicativ și are ca scop rămânerea în
comuniunea de har și credință cu restul membrilor Bisericii.13 În caz de boală sau în ca zul
în care penitentul se află pe patul de moarte, epitimia poate fi scurtată sau ridicată
complet.
Excomunicarea este un alt tip de sa ncțiune cu aplicabilitate pentru toți membrii
Bisericii, fiind cunoscută sub două forme: oprirea temporară de la Sfânta Împ ărtășanie,
care se aplică penite nților pentru abateri grave , și pentru abateri și mai grave, oprirea
concomitentă de la Sfintele Taine și de la Sfintele Slujbe ale Bisericii cu oprirea de la Sfânta
Împărtășanie.14 La începuturile Bisericii existau patru grade de penitență, dar cu timpul,
prin indulgență, Biserica s -a rezumat numai la unul singur și anume excomunicarea numai
de la Sfânta Împărtășanie.
Această sancțiune poate fi ridicată înaintea sorocului prescris de instanță
bisericească, numai în cazul în care penitentul este pe patul de moart e și arată că ință
sinceră pentru abaterea săvârșită . Excomunicare sau „ afurisirea ” înseam nă de fapt
lipsirea de calitatea de a fi membru al Bisericii. Această sancțiune se aplică pentru abateri
grave, cum ar fi: ț inerea de post negru, luarea Sfintei Î mpărtășanii de unul singur,
rugăciunea în comun cu cel excomunicat, că sătorie între rude de sânge , etc. (Can. 66 a p.;
55 VI e c.; 10 Ap.; 2 Antiohia) .
Anatema este s ancțiunea utilizată în cazuri extrem de grave de către autoritatea
bisericească asupra celor excomunicați. Aceasta se aplică în momentul în care nu se mai
găsește nici un mijloc de îndreptare a celor excomunicați. Originea anatemei are la bază
textul scrip turistic de la Matei XVIII , 17 și constă în rostirea u nui blestem asupra celui
găsit vinovat de cele mai grave greșeli în care se complace cu încăpățânare. Se
sancționează așadar cu an atema cel care folosește pretextul ascezei și își neglijează
familia, cel care se de dică castității din scârbă de că sătorie , cel ce ajunează duminica,

13 Armand MUNTEANU, Aplicarea epitimiilor în lumina Sfintelor Canoane , în Studii T eologice , 1961, nr. 7 -8,
pp. 452 -455.
14 Nicolae POPOVICI, Manual de drept bisericesc ortodox oriental cu privire specială la dreptul particular al
Bisericii Ortodoxe Române , Arad, 1925, pp. 133 -134.

19
practicanții simoniei, părăsirea sau neacordarea cinstei față de pă rinți sub pretextul
evlaviei. (Can. 9, 15, 16 Gangra; 5 VII ec.; scrisoarea Sfântului Tarasie) .
La începuturile Bisericii cel anatematizat era total excl us din Bis erică, atât de la
rugă ciunea comună cât și de la Sfânta Împărtășanie, iar din 842, prin Sinodul de la
Const antinopol s -a hotărât că , în fiecare an, în duminica Ortodoxiei, în timpul Sfintei
Liturghii să se facă cunos cute toate delictele care atrăgeau an atematizarea. Astăzi se pune
în discuție actualitatea acestei sancțiuni și circumstanțele în care ar putea fi aplicată și
modul în care aceasta ar putea fi receptată la nivelul obștii bisericești.

II. 6. Pedepsele pentru membrii clerului bisericesc

Sfatul sau admonestarea este sancțiunea aplicată clericilor pentru abateri mici, și
constă în atenționare a lor asupra îndatori rilor pe care le au ca personal clerical, indiferent
de poziția sau gradul ocupat în ierarhia bisericească. Canonul 31 Apostolic menț ionează
că această sancți une se poate repeta de două sau trei ori, fiind urmată în cazul
neîndreptării , de sancțiuni mai mari.
Mustrarea este una dintre sa ncțiunile amintite în Constituțiile Apostolice și
reprezintă una din cele mai vechi pedepse bisericești. Aceas ta se aplică în două moduri:
personal, când preotul o primește direct de la episcop, și public când este aplica tă chiar
de Sfântul Sinod. (C an. 13 Sardica) .
Oprirea temporară de la săvârșirea Sfintelor Taine sau suspendarea din serviciu
pentru un anumit ti mp. Această măsură ce constă în oprirea de la slujire a clericului pus
sub anchetă sau trimis în judecată este luată de către chiriarh pentru o perioadă de timp
determinată. Vinovatul va sta o perioadă la centrul Eparhial sub supravegherea at entă a
episcop ului, apoi el va fi trimis la mânăstire pentru penitență pentru o perioadă în care
nu are nici un drept dintre cele clerical e, fiind cleric doar cu numele (C an. 20 IV ec.; 36 I
ec.; 14 Sardica) .15
Pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu în cazul cleric ilor ce dețin rol de
conducere în cadrul ierarhiei bisericești se aplică sancțiunea destituirii (Can. 15 Antiohia).
Pentru neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu se prevede de asemenea
destituirea pentru totde auna din serviciul respectiv (C an. 16 Antiohia).

15 Pr. Vasile ȘTEFAN, Pentru o justă interpretare a regula mentelor bisericești , în Biserica Ortodoxă Română ,
1954, nr. 6, p. 641.

20
Oprirea pentru totdeauna de la funcțiile preoțești, dar cu păstrarea dreptului de a
purta nume de cleric și de a avea demnitate clericală . Acest tip de sancțiune se aplică
clericilor care au fost găsiți vinovați pentru abateri mari, care au pr odus sminteală în
spațiul public, dar pentru care există circum stanțe atenuante, cum ar fi neștiința sau alte
împrejurări, iar clericul respectiv s -a căit și a făcut penitență. Această pedeapsă era d es
aplicată în timpul prigoanelor din primele veacuri cre știne când mulți clerici se lepădau
de credință de frica persecuției, dar apoi se căiau.
Similară cu sancțiunea anterioară este depunerea din treaptă cu mențiunea că,
aceasta presupune pierderea pentru totdeauna a dreptului săvârșirii serviciilor sfinte.
Clericul va păstra totuși numele și onoarea clericală (Can. 1, 2 Ancira; 8, 9 Neocezareea;
27 Sfântul Vasile cel Mare).16 Depunerea din treaptă atrage după sine pierderea puterii
bisericești proprii preoției, manife state în întreita lucrare, învățătorească, sfințitoare și
conducătoare, nu presupune însă și pierderea numelui de cleric. Aceste favoruri sunt
permise prin iconomia bisericească în cazurile în care există circum stanțe atenuante.17
Se sancționează cu depune rea din treaptă următoarele abateri : cleric ii ale căror
soții au săvâ rșit adulter, iar ei nu au divorțat de ele, căsătoria diaconilor după hirotonie,
neascultarea de autoritatea bisericească, săvârșirea căsătoriilor nepermise, părăsirea
nejustificată a parohiei și a păstoriților (C an. 8 Laodiceea; 10 An cira; 31 ap.; 6 Gangra; 5
Antiohia; 10, 11 Cartagina; 15 I -II Constantinopol; 26 VI ec.; 27 S fântul Vasile cel Mare; 3
Antiohia).18
Caterisirea este sancțiunea care se aplică de către instanțele de judecată
biseric ească clericilor care au săvârșit abat eri prin care au afectat buna rânduiala a
Bisericii și constă în oprirea definitivă din exe rcitarea puterii bisericești , și totodată în
pierderea numelui de cleric și, deci, trecerea în rândul laicilor (Can. 3 Antiohia; 8, 51 a p.).
Această sancțiune este definitivă, cel caterisit neputând să fie reprimit pe vreo
treap tă ierarhică, chiar d acă s -a căit pentru fapta sa (Can. 21 Trulan; 3 Sfântul Vasile cel
Mare). Sub incidența aceste i sancțiun i intră următoarele abateri bisericești: cei care sunt
vinovați pen tru s chisme în Biserică (Can. 35 ap.; 5 Antiohia), clericii c are introduc inovații
în cult (Can. 2 Cartagina; 6, 8 Gangra), simonia (Can. 25 Ap.; 2 IV ec; 23 VI ec.), rebotezarea
(Can. 47 a p.), nesăvârșirea botezului în numele Sfintei Treimi și prin în treită afundare
(Can. 49, 50 a p.), săvârșirea botezului și a Sfintei Liturghii în afara Biseric ii fără aprobarea

16 Vasile POCITAN, Compendiu de drept bisericesc , București, 1898, p. 320.
17 Spiridon CÎNDEA, Pedeapsa depunerii din cler , Sibiu, 1934, p. 4.
18 Pr. Nicolae V. DURĂ, Precizări privind un ele noțiuni de Drept Canonic Bisericesc (depunere , caterisire ,
excomunicare , afurisire și anatema ) în lumina învățăturii ortodoxe , în Ortodoxia , 1987, nr. 2, pp. 94 -98.

21
episcopului (C an. 10 VII ec.), insulta adusă autorităților de stat (Can. 89 a p.), complotul
împotriva statului (Can. 31 ap.), adulterul (C an. 4 Gri gore de Nyssa) , căsătoria a doua a
clerului (Can. 3 VI ec.), desfrânarea (Can. 25 ap.; 4 VI ec.; 3 Sfântul Vasile cel M are),
căsătoria cu o eretică (Can. 14 IV ec.; 72 VI ec.), repudierea soției (Can. 5 ap.; 13 VI ec.),
jocurile de cărți (C an. 43 ap.), beț ia (Can. 42 ap.), castrarea și mutilarea (Can. 24 ap.), și
distracțiile imorale (Can. 66 VI ec.; 70 Cartagina).19
Cu afurisirea se sancționează clericii caterisiți care, desconsiderând starea în care
se află continuă să exercite diverse fun cțiuni spirituale (Can. 28 ap.; 4 Antiohia; 88 S fântul
Vasile cel Mare). Pedeapsa afurisirii se aplică celor care aduc prejudicii grave Bisericii prin
violar ea fundamentelor de credință (C an. 30, 64 ap.; 1 Antiohia). În vechime cei care erau
afurisiți primeau posibilitatea executării unei perioade de penitență la o mânăstire; dacă
aceștia nu încetau tulburarea bun ului mers al Bisericii erau pre dați instanțelor
judecătorești civile pentru a fi pedepsiți (C an. 5 Antiohia, 48 Cartagina).
Anatema este cea mai dură sancțiune fol osită de autoritatea bise ricească, folosită
de obicei împotriva celor căzuți în erezie. O dată aruncată, anatema pre supune exclud erea
clericului în cauză din comunitate și condamnarea învățăturii sale greșite. Această
sancțiune s -a folosit numai în cazuri extreme. Apare mai ales la Sinoadele ecumenice, fiind
pronu nțată prin acte solemne, atunci când era condamnată o erezie. Ea este în sine un
blestem a lui Dumnezeu asupra celui vinovat.
Afurisirea și an atema nu pot fi aplicate decât după ce, în prealabil, c lericii în cauză
au fost supuși sancți unii caterisirii. Ordinea în care se fac sancțiunile până la anatemă este:
depunerea din treaptă, caterisirea, excomunicarea și apoi anatema.
Pravilele călugărești cuprin d toate epitimiile care prevăd de la sa ncțiuni ușoare
până la excluderea din cinul monahal. Pentru monahii care au funcție clericală se aplică
pedepsele specifice clerului, însă stare monahală constituie o circumstanță agravantă.
Legea fundamentală a Bisericii noastre este Statu tul de f uncționare al Bi sericii
Ortodoxe Române și are rol de constituție. După el se ghidează Biserica în activitatea ei,
fiind elaborat sub atenta păstorire și binecuvântare a patriarhului Daniel . Statutul de
funcționare și regulamentele Biseri cii s -au făcut având ca funda ment Sfintele canoane și
cons tituția țării.20 Principalele cara cteristici prin care se disting leg iuirile noastre
bisericești s unt acelea că au la bază o concepție democratică și progresistă, având ca prim

19 S. BUZAN, Natura caterisirii , în Glasul Bisericii , 1960, nr. 56, p. 452; Ioan COVERCĂ , Judecata bisericească
în epoca veche , în Studii Teologice , 1961, nr. 1 -2, pp. 71 -73.
20 Liviu STAN, Statutul Bisericii Ortodoxe Române , în Studii Teologice , 1949, nr. 3 -4, p. 641.

22
scop reașezarea vieții bisericești pe vechile sale temel ii canonice. Chiar dacă între justiția
bisericească și cea laică există unele asemănări în ceea ce privește acți unea și procedura
judiciară, scopurile justiției bisericești sunt specific canonic e, deosebindu -se astfel de cea
laică.

23
III. Sancționarea clericilor potrivit Regulamentului
autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de
judecată ale Bisericii Ortodoxe Române

III. 1. Caterisirea

III. 1. a. Caterisirea – definiție

În textul canoanelor, noțiunea de caterisire este exprimată prin cuvintele să se
excludă cu desăvârșire din comunitate , să fie străin de biserică , să fie caterisit din slujbă , etc.
Istoricul Eusebiu al Cezareei (sec. al IV -lea) amintește că episcopul Victor al Romei
l-a excomunicat pe ereziarhul Teodot. În istori a sa, Eusebiu ne mai informează că la
Sinodul din Antiohia, din anul 268, ereziarhul Paul din Samosata a fost exclus din Biserica
Ortodoxă care se află sub cer . Caterisirea și excomunicarea episcopului ereziarh Paul din
Samosata, de către Sinodul din Antio hia, au avut ca efect imediat expulzarea sa din palatul
episcopal. Refuzând să părăsească sediul episcopal, Biserica Ortodoxă a Antiohiei l -a
acționat în instanța civilă de judecată, făcând apel la judecata împăratului Aurelian, care a
decis în favoarea su ccesorului său, episcopul ortodox, aflat în comuniune cu episcopul
Romei. Politica romană imperială astfel a creat episcopului din cetatea împărătească
premise pentru revendicarea și legitimarea așa -zisului drept de apel și apoi al celui de
jurisdicție uni versală.
Sfântul Grigorie de Nazianz folosește cuvântul caterisire cu sensul de a desființa , a
distruge .21
Teodoret din Cyr folosește cuvântul caterisire cu sensul de excludere din cler .
În vechile colecții canonice apusene, Dyonisiana, Prisca și Isidoriana , termenul a
fost tradus prin degradatio .
În Canoanele Apostolice, varianta clementină, a fost tradus prin degradari ,
degradetur .
Este o pedeapsă care se aplică de către autoritatea bisericească tuturor slujitorilor
ei clericali, episcopi, preoți și diaco ni în urma săvârșirii de către aceștia a unor fapte grave

21 SF. GRIGORIE DE NAZIANZ, Lettres theologiques , Ed. Paul Gallay, în Source s Chretiennes , nr. 208, Paris,
1974, pp. 70, 92, 94.

24
fără a ține cont de rânduielile bisericești stabilite prin normele doctrinare, etice sau
morale, sociale, disciplinare sau canonice, sau chiar de comportament.
„ Caterisirea constă în oprirea – pentru totdeauna și ireversibil – a clericului
dovedit vinovat de săvârșirea unor fapte, de a mai exercita puterea bisericească, adică
dreptul de a învăța, a sfinți și a conduce sau păstori, împreună cu pierderea numelui și
demnității de cleric și trecerea lu i în rândul laicilor. ”22

III. 1. b. Încălcarea normelor de credință

Apostazia sau lepădarea de credință atrage caterisirea atât a cler icului care se
leapădă (can. 62 ap.) cât și a clericului dovedit că înainte de a fi hirotonit s -a lepădat de
credință (can. 10 I ec.) „ De menționat că în primul caz se prevede și excluderea din
biserică a clericului care se leapădă de credință (can. 62 ap.) după ce mai întâi i s -a aplicat
pedeapsa caterisirii, pe când în al doilea caz se aplică numai c aterisirea . ”23
Trecând pr in mari prigoane biserica în primele veacuri creștini, având mari
presiuni din partea prigonitorilor ei, Sfinții Părinți, pornind de la principiul că „ Harul și
împăcarea cu Biserica nu trebuie refuzate nimănui ”, ușa bisericii fiind mereu deschisă
celor c e vor să se întoarcă, au stabilit prin can. 45 Cartagina ca apostaților care se pocăiesc
și se reconvertesc să nu li se refuze primirea în biserică.
Erezia sau abaterea de la dreapta credință sau învățătură a bisericii sub oric e
aspect se dă anatemei (can. 1 II ec .). Anatema arată că atât cel care nu mărturisește
dreapta credință cât și cel care mărturisește o învățătură greșită, vor fi condamnați de
biserică. Ereticul se exclude din comuniunea bisericii, biserica nu recunoaște validitatea
botezului săvârși t de eretici (can. 46, 68 ap.; 1 Cart.) și nu le dă dreptul să depună mărturie
împotriva clericilor (can. 75 ap.), ei nu pot nici să aducă acuze împotriva clericilor (can. II
ec.; 129 Cart.)
„ Pedeapsa caterisirii se aplică nu numai cle ricului dovedit eret ic (can. 1 II ec.), ci
și aceluia ce se roagă împreună cu ereticii sau intră în legătură cu aceștia (can. 45 ap.), sau
intră în casa de rugăciuni a ereticilor ca să se r oage ( can. 64 ap.), sau admite botezul
ereticilor ca valid (can. 46, 68 ap.), sau admi te ca validă hirotonia săvârșită de eretici (can.
68 ap.), sau ad mite jertfa ereticilor (can. 46 ap.). ”24

22 Arhid. prof. Ioan N. FLOCA, „ Caterisirea în dreptul bisericesc ortodox ”, în: Studii Teologice , XXXIX (1987),
5, pp. 82 -90.
23 I. FLOCA, Caterisirea în dreptul …, pp. 82 -90.
24 I. FLOCA, Caterisirea în dre ptul …, pp. 82 -90.

25
Schisma sau despărțirea de biserică a celui care dorește să își facă propria
comunitate religioasă se pedepsește cu caterisirea. Clericul care se desp arte de episcopul
său fără a -i aduce vreo vină acestuia din urmă privind mărturisirea credinței celei drepte
(can. 31 ap.; 5 Ant.; 10 C art.; 13 -15, I -II), ca și cel care se ridică împotriva episcopului său
și face schismă (can. 11 Cart.; 6 Gangra), și care din mândrie, îngâmfare sau din orice alt
motiv fără temei se desparte de autoritatea sa legală și își face propriile lui locuri de
slujire, își întemeiază comunități sau ține adunări fără știrea și aprobarea superiorilor
(can. 31 ap.), conspiră împotriva episcopului (can. 10 IV ec.; 34 VI ec.; 13 I-II), defaimă pe
superiorul său (can. 5 Ant.), săvârșește Sfânta Liturghie sau botezul în case particulare,
fără știrea și aprobare a chiriarhului locului (can. 13 VI ec.; 12 I-II; 6 Gangra; 10, 11, 62
Cart.), se caterisește.

III. 1. c. Încălcarea activităților specifice clericale și în general disciplina clerului

Simonia sau comercializarea darurilor spirituale (Fap. VII, 18 -20) în forme diferite:
primirea în mănăstiri pentru bani (can. 19 VII ec.), hirotonirea sau h irotesirea pentru bani
(can. 39 ap., 22 VI ec.), promovarea în funcții pentru bani (can. 90 Sfântul Vasile cel Mare).
„ Vinovat în caz de simonie sau mită se consideră nu numai cel ce pretinde și primește ci
și cel ce promite, oferă sau dă, ca și cel ce i ntervine pentru săvârș irea acestui trafic (can. 2
IV ec.; 22, 23 VI ec.). Unii ca aceștia contravin desigur și Sfintei Scripturi (Mt. X, 8,9; VI, 24)
fiind sancționați cu caterisirea (can. 25, 29, 30 ap.; 5, 19, VII ec.) . ”25
Hirotonia unui cleric de un epi scop pe seama altei eparhii fără știrea și acordul
episcopului eparhiot respectiv (can. 35 ap.; 12 Ant.), în acest caz episcopul se caterisește
iar cel hirotonit se depune din treapta clericală pentru care a fost hirot onit (can. 35 ap.;
15 I ec.; 2 II ec.; 8 III ec.; 5 IV ec:; 13, 22 Ant.; 3 Sard.; 48 Cart.).
Propovăduirea în afara eparhiei ( parohiei ) fără știrea titul arului acelei unități (can.
21 VI ec.)
Părăsirea episcopiei ( parohiei ) (can. 6 IV ec.; 1 Ant.) fără știrea superiorului( fără
carte ca nonic ă ) (can. 14 -16 ap.; 15,16 I ec.). În acest caz can. 20 IV ec. prevede pedeapsa
caterisirii atât pentru preotul care părăsește în forma aceasta parohia pentru care a fost
hirotonit, cât și pentru episcopul care primește în eparhia sa un aseme nea cleric (ca n. 5,
12, 20 IV ec.; 17, 18, 20 VI ec.; 3, 17, 21 Ant.; 1, 2, 11 Sard.).

25 I. FLOCA, Caterisirea în dreptul …, pp. 82 -90.

26
Disprețuirea episcopului și despărțirea de el (can. 31, 55 ap.; 5 Ant; 13 -15, I -II.)
Nesocotirea pedepsei date de forurile de judecată bisericești și continuarea
săvârșirii de greșeli și mai mari, se pedepsește atât cu caterisirea cât și cu afurisirea, adică
îndepărtarea din biserică (can. 28 ap.; 5 I ec.; 4 Ant; 88 Sfântul Vasile cel Mare). Pentru
păstrarea dreptei credințe nealterate se interzice clericului, sub pedeapsa caterisirii, să se
roage împreună cu cel caterisit (can. 11 ap.). Pentru a nu da ocazia celui caterisit să mai
slujească, se interzice săvârșirea botezului în case particulare, fără aprobarea
superiorului (can. 31 ap.; 18 IV ec.; 31 VI ec.; 12 -16, I -II.)
Neîndeplinire a obligațiilor clericale de a învăța, a sfinți și a conduce sau cârmui pe
credincioși pe calea mântuirii (Mt. XXVIII, 19 ). Clericul care nu ascultă porunca
Mântuitorului și încalcă hotărârile bisericii și nu învață pe credincioși credința cea
adevărată se caterisește ca fiind nefolositor comunității (can. 58 ap.; 19 VI ec.; 11 Sard.;
79, 131, 132, 133 Cart.) Clericul care părăsește pe credincioși și parohia încredințată lui
prin hirotonie (can. 6 VI ec.) fără a avea vreun motiv întemeiat se caterisește. Can . 68 VI
ec., limitează timpul, stabilind că preotul se sancționează după o absență nemotivată de 3
săptămâni, iar can. 10, I -II Constantinopol, stabilește că episcopul se sancționează după o
lipsă de șase luni.
Îndeletnicirea cu afa ceri străine slujbei pre oțești (Mt. X, 37; XV, 24; Așezămintele
Apostolilor II, 6; can. 81 ap. ). În afară de îndeletnicirile specific clericale, clericului i se
permite să se ocupe de îngrijirea de orfani, văduve, minori (can. 3 IV ec.) precum și de
învățarea și educarea copiilor (can. 10 VII ec.; 7 IV ec.; 11 I -II; 18 Cart.) Se interzice
vânătoarea (can. 51 VI ec.), vrăjitoria (can. 36 Laod.), jocurile de noroc (can. 42 -43 ap.; 50
VI ec.)
Refuzul de a săvârși Sfintele Taine , în special refuzul de a administra Sfânta Taină a
Spove daniei, la care sunt îndatorați preotul și episcopul (In. VI, 37; can. 26 Nichifor).
Nerespectarea rânduielilor privitoare la post sau înfrânare , în această privință, can.
69 ap. precizează că orice cleric care nu postește postul Sfintelor Paști sau în zil ele de
miercuri și vineri, să se depună din cler. Numai slăbiciunea trupească, adică boala sau
regimul medicamentos, poate fi justificare pentru clericii care nu postesc. Cu aceeași
pedeapsă se sancționează și cei ce postesc în alte zile decât cele așezate de Sfinții Părinți
(can. 66 ap.; 18 Gangra; 55 VI ec.), ca și cei care mănâncă sângele unui animal, precum și
carnea unui animal sugrumat sau orice carne al cărei sânge nu s -a scurs (Fc. IX, 3 -5; Lev.
III, 17; VII, 26; Deut. XII, 16; Fap. XV, 29; can. 63 ap.; 67 VI ec.; 2 Gangra.; 28 Sfântul Vasile
cel Mare). „ Se ține cu strictețe la această rânduială deoarece însuși Mântuitorul a postit,

27
ne-a dat exemplu de înfrânare (Mt. IV, 2 -11) și ne -a învățat și pe noi să postim (Mt. VI, 16 –
18). Sfinții Apostoli și primii creștini au postit (Fap. XIII, 2 -3; II Cor. VI, 5; XI, 27) iar sfânta
Biserică a stabilit rânduieli precise cu privire la post și înfrânare. ”26
Citirea și răspândirea de cărți eretice (can. 60 ap.; 63 VI ec.; 9 VII ec.; 59, 60 Laod.;
24, 32 Cart.; 1 Sfântul Grigorie Teologul; 1 Sfântul Amfilohie) .

III. 1. d. Încălcarea rânduielilor privitoare la săvârșirea lucrărilor sfinte

Aducerea ca jertfă la altar a altor lucruri decât pâine și vin , poruncite de Mântuitorul (Mt.
XXVII, 26 -28; can. 3 4 ap.; 28, 33, 5 7, 99, VI ec.; 44 Cart.)
Botezarea din nou a celui ce a primit botezul valid (adevărat) (can. 47 ap.)
Nesăvârșirea botezului în numele Sfintei Treimi (can 49 ap.) sau nesăvârșirea botezului
prin trei cufundări (can. 50 ap.)
Hirotonirea în aceeași treaptă a doua oară ( can. 68 ap.)
Perceperea de bani pentru Sfânta Împărtășanie (can. 23 VI ec.)
Săvârșirea botezului și a Sfintei Liturghii în afară de biserică fără aprobarea episcopului
(can. 31, 59 VI ec.; 10 VII ec.; 12 I -II.)
Neamestecarea vinului cu apă pen tru Sfânta Euharistie (can. 32 VI ec.)
Însușirea sau profanarea obiectelor sfințite din biserică (can. 10 I -II.)
Nepomenirea episcopului la Sfânta Liturghie (can. 13 -15 I -II.)
Târnosirea bisericii fără Sfinte Moaște (can. 7 VII ec.)

III. 1. e. Încălcarea compo rtamentului clerical

Lepădarea de numele de cleric (can. 62 ap.)
Disprețul față de lucrurile sfinte sau sfințite (can. 97 VI ec.)
Folosirea obiectelor de cult în scopuri personale (can. 73 ap.; 10 I -II)
Sustragerea de bunuri sau obiecte sfințite în scopul comercializării (can. 10 I -II). „ Canonul
72 ap. prevede sancționarea clericului cu caterisirea dacă fură ceară (lumânări), făină,
untdelemn sau orice obiect de la Sfânta Biserică. Astfel de infracțiuni erau aspru pedepsite
de legile statului bizantin (Ec loga XVII, 15), iar astăzi și de legile statului nostru (art. 223
Codul penal). ”27

26 I. FLOCA, Caterisirea în dreptul …, pp. 82 -90.
27 I. FLOCA, Caterisirea în dreptul …, pp. 82 -90.

28
Îndeletniciri nepermise cum este aceea de cârciumar (can. 9 VI ec.)

III. 1. f. Încălcarea comportamentului împotriva stăpânirii de stat

Conspirația sau complotul contra stăpâni rii (can. 84 ap.; 18 IV ec.; 34 VI ec.)
Nesupunerea și neascultarea față de autoritatea de stat (Rom. XIII, 1 -2; I Petru II, 13 -14),
defăimarea acesteia (can. 31, 84 ap.; 18 IV ec.; 34 VI ec.; 33 Cart.; )

III. 1. g. Încălcarea comportamentului împotriva vieții sociale

Neîngrijirea de subalterni (can. 58 ap.)
Luarea de camătă (Deut. XXIII, 18; can. 44 ap.; 17 I ec.; 10 VI ec.)
Chezășia pentru câștig urât (can. 13 VII ec.)
Bătaia (Mt. V, 39; I Tim III, 3; Tit I, 7; can. 27 ap.; 9 I -II.)
Omorul sau uciderea (can. 65 ap.) chiar dacă s -a produs din imprudență, în complicitate
sau este numai autor moral (can. 5 Sfântul Grigorie de Nyssa, 22, 23 Ancira; 43, 54, 55, 57
Sfântul Vasile cel Mare)

III. 1. h. Încălcarea comportamentului împotriva vieții familiale

Divorțul din m otive de evlavie (can. 5 ap.; 13 VI ec.)
Desfrânarea (can. 25 ap.; 4 VI ec.; 3 Sfântul Vasile cel Mare; 42 Sfântul Ioan Postitorul)
Adulterul (can. 61 ap.; 1 Neocezareea)
Abținerea de la nuntă nu pentru înfrânare ci fiindcă o consideră lucru rău (can. 51, 53 ap.)
Căsătoria a doua (can. 3 VI ec.)
Căsătoria după hirotonie (can. 6 VI ec.; 1 Neocezareea)
Neîndeplinirea obligațiilor familiale conjugale (can. 48, 61 ap.; 87, 98 VI ec.; 20 Ancira; 9,
21, 35, 48, 77 Sfântul Vasile cel Mare)
Repudierea soției (can. 5 ap.; 13 VI ec.)
Locuirea clericului celib sau văduv împreună cu o femeie , alta decât mama, sora sau mătușa
(can. 3 I ec.; 27, 86 IV ec.)
Căsătoria cu o eretică sau păgână (can. 14 IV ec.; 72 VI ec.; 10 Laodice ea; 23 Sfântul Ioan
Postitorul)

29
III. 1. i. Încălca rea comportamentului împotriva persoanei proprii

Beția (can. 42, 43 ap.)
Intrarea în localuri publice pentru a consuma băuturi amețitoare (can. 54 ap.; 22 VII ec.; 24
Laodiceea; 47 Cartagina)
Jocurile de cărți și jocurile de hazard (can. 42, 43 ap.; 50 VI ec.)
Castrarea sau orice mutilare a corpului făcută în scop voit, fără a fi necesar (can. 2 -24 ap.;
1 I ec.)
Lipsa de decență , de bunăcuviință, distracțiile imorale și josnice, condamnabile și de
disprețuit (can. 24, 51, 62, 66 VI ec.; 17, 70 Cartagina)

III. 1. j. Cine poate să caterisească și care este procedura legală

Pedeapsa caterisirii este dată de următoarele foruri de judecată:
1. Episcopul eparhiot, în cazul caterisirii preoților și diaconilor din eparhia sa, cu
drept de apel al celor condamnați, la mitr opolit sau sinodul mitropolitan (can. 5 I
ec.; 6 Ant.; 14 Sard.)
2. Sinodul provincial sau mitropolitan, în plenul său ca primă și ultimă instanță
pentru episcopii din cadrul mitropoliei respective și instanță de recurs pentru
preoții și diaconii judecați de episcop. În acest ca, sinodul instituit este format din
mai mult de 3 episcopi și mitropolitul (can. 1 I -II). Dacă la sentința sinodului
mitropolitan este dată cu unanimitate de voturi, nu se mai poate face apel (can. 15
Ant.). Dacă însă, nu este unanimă s entința, mitropolitul trebuie să invite la instanța
de judecată și episcopi din afara mitropoliei sale (can. 14 Ant.). Din diferite motive,
acest sinod mitropolitan nu se poate întruni, instanța de judecată instituită în for
se cere să fie formată din 12 e piscopi pentru judecarea unui episcop, 6 pentru
judecarea unui preot în apel și 3 pentru judecarea unui diacon (can. 12, 20, 100
Cart.).

Judecata trebuie să fie conformă cu procedura legală, sub sancțiunea nulității
hotărârii. Cel judecat trebuie să fie î n prealabil citat legal și apoi audiat. Dacă nu se
prezintă la 3 citări legale, sau refuză să se prezinte, poate fi judecat și în lipsa lui (can. 74
ap.; 6 II ec.; 77 Cart.) și apoi caterisit chiar și pentru simplul motiv că refuză să se supună
forurilor d e judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Conducerea țării, numită și

30
stăpânirea de stat poate dispune și ea în caz de nevoie să se întrunească sinodul episcopal
și să se constituie în for de judecată pentru a sancționa vreun cleric pus sub acuzare (can.
104 Cart.).
În Biserica Ortodoxă Română organul de judecată pentru a aplica pedeapsa
caterisirii pentru clericii de mir, preoți sau diaconi, este consistoriul eparh ial (art. 52
Reg.) , iar pentru clericii monahi, ieromonahi sau ierodiaconi este consistoriul eparhial –
monahal (art. 53 Reg. ).
Legalitatea hotărârii este dată de unanimitatea voturilor completului de judecată
al consistoriului și aprobată de chiriar hul eparhiot respectiv , cu drept de recurs la Sfântul
Sinod plenar în termen de 15 zile, singurul org an de recurs în ambele cazuri, atât pentru
clericii monahi cât și pen tru cei de mir . La propunerea comisiei canonico -juridică și
pentru disciplină din cadrul Sfântului Sinod care a primi t cazul spre studiere și referi re,
poate să respingă sau să admită pet iția de recurs, dispunând totodată rejudecarea în fond
a pricinei de către Consistoriul central bisericesc, hotărâre care va fi luată ca fiind
definitivă, obligatorie și executorie după aprobarea ei de către Patriarh, ca președinte al
Sfântului Sinod.
Cond amnarea definitivă a preotului sau a diaconului de mir sau monah va f i
comunicată organului în drept prin care se va și executa .
Hotărârea luată în aceste condiții are puterea de lucr u judecat.
Clericul caterisit prin hotărârea rămasă definitivă și investi tă cu formulă
executorie, poate c ere revizuirea hotărârii de condamnare. Cererea de revizuire va fi
adresată Patriarhului ca președinte al Sfântului Sinod, iar acesta o va trimite
Consistoriului central bisericesc spre cercetare. Consistoriul central biser icesc care a
primit cazul spre judecare în revizuire nu va lua în considerare și nu va da curs cererilor
nemotivate și fără acte doveditoare. În caz contrar va casa decizia de condamnare și va
trimite pe condamnat înaintea altui Consistoriu eparhial, decât cel care l -a judecat și
condamnat, unde se va judeca din nou. Hotărârea luată de acest consistoriu va fi fă ră drept
de recurs .
Organul de judecată al episcopilor pentru orice fel de abateri în Biserica Ortodoxă
Română este sinodul plenar al Bisericii Orto doxe Român e instituit în for de judecată
Sfântul Sinod, ca for de judecată judecă pe membrii săi conform următoarei proceduri:
Plângerile împotriva chiriarhilor se adresează Patriarhului care cu aprobarea sinodului
permanent dispune cercetarea cazului, iar rezultatul celor constatate îl aduce la
cunoștința Sfântului Sinod . În cazul în care Sfântul Sinod cu 2/3 din numărul membrilor

31
săi decide prin vot secret trimiterea în judecată a unuia dintre membrii săi, comisia
canonică -juridică și pentru disciplină se instituie în instanță de judecată . În acest caz
comisia instituită în for de judecată se completează până la numărul de 12 memb ri
judecători, cu noi membri aleși prin vot nominal sau secret din cadrul membrilor Sfântului
Sinod plenar. Hotărârea luată de acest for devine obligatorie, în caz de caterisire numai
după aprobarea ei de către Sfântul Sinod, cu unanimitate de voturi a mem brilor săi .
Clericul astfel caterisit, cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Sfintele
Canoane (can. 1 Chiril; 74 ap.; 6 II ec.; 12, 20, 100 Cart.; 1 I -II; 14 Ant.) nu va mai face parte
din cler și va fi trecut în rândul laicilor (can. 21 VI ec.; 8 Nic. Const.; 7 Sfântul Vasile cel
Mare; 9 Neocezareea) și nu mai poate săvârși niciun serviciu clerical (can. 27, 28 Cart.)
Pedeapsa caterisirii se aplică pentru totdeauna și ireversibil, astfel clericul caterisit este
oprit de a mai exercita puterea bis ericească, adică nu mai are dreptul să învețe, să
sfințească și să administreze Sfintele Taine și ierurgiile bisericești și de a conduce
comunitatea credincioșilor pe calea mântuirii. Își pierde și numele de preot ca și
demnitatea și beneficiile de care se bucura ca cleric. Se șterge din catalogul clericilor și se
trece în rândul laicilor. Când caterisirea se aplică pentru una dintre fărădelegile capitale
cum ar fi: hula împotriva Duhului Sfânt (apostazia), erezia și schisma, în care se constată
că el persi stă cu multă îndărătnicie fără nicio părere de rău, se face totodată și constatarea
că cel oprit de la săvârșirea celor sfinte (caterisit) a căzut de fapt din har, adică a pierdut
capabilitatea harică de a săvârși cele sfinte, primită prin hirotonie, deoar ece pierzând
credința, pierde de fapt baza succesiunii apostolice, iar încetând aceasta pierde și preoția.
De regulă, celui caterisit, exclus sau depus din cler i se aplică totodată și pedeapsa
afurisirii sau a excluderii din Biserică. Unei asemenea măsuri i se mai spune în popor și
luarea harului, acesta în sens impropriu, deoarece efectul caterisirii în acest caz nu este
de fapt luarea harului ci numai oprirea de la administrarea lui, împreună cu constatarea
de către autoritatea care aplică pedeapsa că ce l în cauză este căzut din har prin
fărădelegile pe care le -a săvârșit și în care încă persistă cu îndărătnicie.
Caterisirea este o pedeapsă definitivă și ireversibilă. Asupra ei nu se mai poate
reveni. Aceasta înseamnă că cel caterisit chiar dacă se pocăi ește sau regretă fărădelegile
săvârșite pentru care a fost sancționat nu mai poate dobândi niciuna din treptele ierarhice
bisericești (can. 1 VI ec.; 3 Sfântul Vasile cel Mare). Canonul 62 apostolic dispune în mod
expres că cel care se pocăiește în această situație poate fi primit înapoi numai ca laic.
Pentru a avea certitudinea excluderii can. 16 al sin. I -II Constantinopol și canonul 16
Sardica dispun ocuparea imediată a postului rămas vacant în urma depunerii clericului

32
pentru a face astfel imposibilă re ținerea în continuare a funcției. Clericul caterisit care
săvârșește un serviciu clerical conform canoanelor 28 apostolic și 88 al Sfântului Vasile
cel Mare se exclude cu t otul din Biserică.
Clericului caterisit care se pocăiește de păcatul pentru care a f ost pedepsit i se
poate permite să poarte cel mult semnele externe clericale (can. 21 VI ec.) Clericul care
comunică sau întreține relații cu un cleric caterisit să se excludă din Biserică (afurisească)
mai ales dacă , cunoscând el hotărârea cea dată împotr iva celui caterisit ar îndrăzni să
comunice cu acesta (can. 4 Ant.) Clericul care se roagă cu un cleric caterisit să se
caterisească și el (can. 11 ap.) chiar dacă se roagă într -o casă particulară (can. 10 ap.)
Preotul care se roagă împreună cu cel cateris it, slujește împreună cu unul ca acesta
sau permite să slujească un preot caterisit, potrivit Sfintelor Canoane (can. 11 ap.) este
pasibil de pedeapsa caterisirii, iar episcopul care îndeamnă pe preoții săi să coslujească
cu un caterisit legal de un alt ep iscop sau for de judecată sinodal bisericesc, canonic
instituit și investit cu autoritate conform sfintelor canoane și a legiuirilor bisericești locale
autocefale respective, este pasibil să fie sancționat cu pedeapsa caterisirii și afurisirii în
caz că st ăruie cu îndărătnicie în fărădelegea în care se găsește, potrivit canonului 4
Antiohia, care prevede că toți cei care comunică cu un caterisit să se lepede din Biserică
(afurisească) mai ales dacă, cunoscând el hotărârea dată împotriva celui amintit mai su s,
ar îndrăzni să comunice cu dânsul . Episcopul, ca și preotul dau dovadă că nesocotesc unele
norme fundamentale de disciplină bisericească cum ar fi: rânduiala unanim recunoscută
în Biserica Ortodoxă potrivit căreia o pedeapsă dată de un for de judecată b isericesc
ortodox legal instituit este valabilă în întreaga Biserică Ortodoxă (can. 12, 32 ap.; 5 I ec.; 1
Constantinopol, Sfânta Sofia, 13 Sard, 9 -10 Cart.). Se fac răspunzători de aceeași vinovăție
împreună cu cei care nu se supun hotărârilor judecătoreș ti (can. 9 Cart.) aduc ocară celor
ce i-au pedepsit legal pe cei veniți la ei, ca unii care au primit pe cei ce s -au refugiat la ei,
cunoscând că cei caterisiți s -au dezbinat de comuniunea cu episcopul lor.
Dacă se consideră nedreptățit, cel caterisit, poa te apela la Sfântul Sinod, adică la
judecata episcopilor Sinodului Bisericii respective și să aștepte de la dânșii cercetarea și
sentința. Dacă însă, clericul respectiv arată dispreț față de judecata episcopilor Sinodului,
acela nu este vrednic de nicio ie rtare, nici loc de apărare să aibă, nici nădejde de
reintegrare viitoare să nu aștepte (can. 12 Ant.) În caz de apel, clericul caterisit trebuie să
alăture la cererea adresată, în scris, Președintelui Sfântului Sinod, și copia de pe hotărârea
Consistoriulu i. În cazul în care, Sfântul Sinod se va edifica că procedura Consistoriului
respectiv are vicii de fond și formă, adică, canoanele, Statutul și Regulamentul Bisericii n –

33
au fost corect aplicate, și s -a comis un exces de putere(apellatio tanquam ab abusu),
Sinodul respectiv are dreptul să caseze sentința Consistoriului și să trimită cauza a se
judeca la un alt Consistoriu de la o eparhie limitrofă. „ Hotărârea ce -o va da acest
Consistoriu, aprobată de Chiriarhul locului, rămâne definitivă. Chiriarhul locului
comunică aceasta Președintelui Sfântului Sinod. ”28
Rânduiala potrivit căreia un cleric cater isit trebuie tras la răspundere, ca unul care
nu a respectat și a încăl cat de bună voie buna rânduială, atât de cel ce l -a condamnat cât
și de toți ceilalți episco pi. Canonul 5 I ec. dispune ca cei lepădați de unii să nu se primească
de către alții . Aceasta pentru faptul că toți episcopii pentru a se păstra pacea și a se menține
unitatea tuturor (can. 13 Sard.) sunt obligați a socoti sub pedeapsă pe toți cei pedepsi ți
legal de alți episcopi sau de sinoade constituite în for de judecată (can. 1 Const. Sfânta
Sofia). În caz contrar toți acești episcopi sau preoți sunt pasibili a fi sancționați ca și cei pe
care îi ocrotesc, încurajându -i și sprijinindu -i să se sustragă de la executarea pedepsei,
nesocotind autoritatea care i -a sancționat pe drept și în mod deplin legal (can. 12, 32 ap.) .
În conformitate cu prevederile Legiuirilor Bisericii noastre, clericul condamnat la
depunerea din treaptă sau caterisire poate cere, î n scris, ca să obțină revizuirea pedepsei
pronunțate. Cererea de revizuire, adresată Președintelui Sfântului Sinod, trebuie să fie
însoțită de acte care nu au fost cunoscute de instanță. Dacă cererea de revizuire este
motivată întrunind formal condițiile p revăzute de regulamentul de procedură al
instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul
investește consistoriul central bisericesc cu judecarea în fond a revizuirii, dispunând
suspendarea provizorie a deciziei de condamna re, dacă nu a fost încă executată. În cazul
în care Consistoriul Central Bisericesc găsește că cererea de revizuire este întemeiată ,
casează decizia de condamnare și trimite cauza pentru rejudecare la un alt Consistoriu
Eparhial decât acela care l -a judeca t și condamnat inițial prin sentința casată .29

III. 1. k. Cazuri relatate de caterisire

Cercetând procedura canonică Ortodoxă, în materie de caterisire, s -ar putea
reafirma că sunt două căi de atac, ordinară și extraordinară. Prima poate fi folosită de
incul pat în condițiile prevăzute de legislația canonică. A doua poate fi însă folosită numai
de Sfântul Sinod sau de președintele său, adică Patriarhul Bisericii respective. „ Într –

28 V. POCITAN, Compendiu de drept , p. 316.
29 Pr. Vasile ȘTEFAN, Pentru o justă interpretare și aplicare a regulamentelor bisericești , în Biserica Ortodoxă
Română , LXXIII(1955), 1 -2, p. 134.

34
adevăr, Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe Autocefale este unicul organ înd reptățit a
judeca recursurile clericilor în materie de caterisire. ”30
„ În s umarele Ședințelor Sfântului Sinod al Bisericii Noastre aflăm câteva cazuri
paradigmatice privind procedura aplicării și ridicării pedepsei caterisirii. De exemplu, în
anul 1894, Sinodul Bisericii noastre a caterisit doi preoți fiindcă au tăinuit pe un cumnat
al lor care făcea în asociație cu niște străini niște bancnote false. ”31 După 18 ani de
penitență, adică în anul 1912, cei doi preoți au cerut Sfântului Sinod să le ridice ped eapsa
caterisirii. În anul 1912, Mitropolitul Primat al României, D. D. Konon, declara, în ședința
sinodală că odată o caterisire aprobată , …, trebuie să fie menținută . Se poate reveni, după
cum prevăd și Sfintele Canoane cu învoirea Chiriarhilor de a se î ngădui să poarte haine
preoțești, dar să nu mai poată a lucra cele ale preoției . În aceeași notă, ierarhii sinodali au
hotărât însă în unanimitate, de a se face mijlocire către I.P.S Mitropolit Primat, sub a cărui
jurisdicție canonică cad, să se milostivea scă a face uz de înalta sa clemență , iertându -i de
canonul caterisirii și dându -le înalta învoire întru a figura ca preoți ex -officio , adică afară
din catalogul preoților, cu dreptul de a sluji unde vor fi chemați și a se putea cumineca cu
Sfintele Taine d upă rânduiala preoțească. În aceeași ședință sinodală se aproba cererea
de grațiere a preotului caterisit Constantin Gașpar din Mitropolia Moldovei și a i se da din
nou învoire să slujească cele preoțești ca preot supranumerar sau de a fi trimis, după cum
însuși a cerut, la una dintre mânăstirile Gorovei sau Verona, pentru liniștea și adăpostirea
sa, de vreme ce nu are unde să -și plece capul .
În secolul trecut, un ierarh al Bisericii noastre asigura pe detractorii săi că nu se
pot descurca din această perp lexitate și adnormitate alminterea decât să vă lăsați de
învinuirile voastre , și să vă întoarceți cu fiiască temere la canoanele pozitive , care au normat
prea frumos …32. O asemenea asigurare, ca un îndemn frățesc, poate fi dat și astăzi celor
care, fiind caterisiți, pentru delicte grave, se aruncă la învinuiri și vorbe jignitoare asupra
ierarhului lor sau asupra Bisericii care i -a pedepsit. Aceștia trebuie să se reîntoarcă la
canon, adică să se supună judecății canonice a episcopului lor, și a Bisericii lo r.
În spiritul doctrinei ortodoxe, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna releva că episcopul este
îndatorat a face judecată după canoane și partea cea nedreptățită poate apela la Soborul
Mitropolitului , fiindcă instanța dintâi în treburi bisericești parohiale și în alte treburi

30 Pr. Nicolae V. DURĂ, Legislația canonică a Sinodului al II -lea ecumenic și importanța ei pentru organizarea
și disciplina Bisericii , în Glasul Bisericii , XL(19 81), 6 -8, p. 668.
31 Sumarele Ședințelor Sfântului Sinod , ședința din 12 martie 1912, în Biserica Ortodoxă Română ,
XXXVI(1912), 4, p. 357.
32 SF. ANDREI ȘAGUNA, Anthorismos , Sibiu, 1861, p. 56.

35
bisericești este episcopul eparhial . „ În afară de aceste două instanțe de judecată
bisericească, canoniștii ortodocși mai amintesc de Sinodul fiecărei Biserici Ortodoxe
Locale și de Sinodul Ecumenic. ”33 După părerea unor canoniști ortodocși români, un
proces bisericesc se termină în cadrul Bisericii autocefale respective , indiferent cum este
organizată acea Biserică , numai ca mitropolie, sau ca exarhat, sau patriarhat .34

33 A. S. ALIVIZATOS, Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe , în Theologia , tom. I, fasc. 1 -2, Atena, 1940, p. 51.
34 Prof. I. D. IVAN, Hotărârile canonice ale Sinodului II Ecumenic și aplicarea lor de -a lungul secolelor , în
Biserica Ortodoxă Română , XCVIII(1981), 7 -8, p. 841.

36
III. 2. Coborârea din treaptă

III. 2. a. Coborârea din t reaptă – definiție

Printre pedepsele pentru clerici se află și pedeapsa coborârii din treaptă sau
trecerea episcopului din treapta de episcop la treapta de preot (can. 20 VI ec.) și, prin
analogie, trecerea preotului din treapta de preot la treapta de di acon. Prin pedeapsa
coborârii din treaptă înțelegem coborârea celui care a făcut anumite abateri disciplinare
bisericești, din treapta sa ierarhică dobândită canonic, la treapta ierarhică inferioară și
exercitarea slujirii preoțești în limitele treptei ier arhice la care cel vinovat este coborât.
Pentru a înțelege natura pedepsei coborârii din treaptă și modul în care ea este
concepută și aplicată în dreptul bisericesc ortodox, trebuie să înțelegem faptul că această
coborâre din treaptă „ nu înseamnă luare a harului divin specific treptei ierarhice din care
cel pedepsit este coborât . ”35 Practic, trecerea unui episcop la treapta de preot nu trebuie
înțeleasă ca o dezbrăcare de harul treptei de episcop, sau a preotului la treapta de diacon
ca o luare a harului preoției, aceștia rămânând cu harul treptei inferioare, temelia slujirii
preoțești fiind săvârșirea Sfintei Euharistii. Ca episcop, dacă cineva este nedemn să
săvârșească această taină, cu siguranță este nedemn să o săvârșească ca preot, în acest
caz, epi scopul respectiv fiind caterisit. „ Canonul 29 al sinodului IV ecumenic consideră
coborârea din treaptă ca fiind ierosilie, adică necinstirea celor sfinte. ”36

III. 2. b. Canonul 29 al sinodului IV ecumenic

Acest canon reprezintă cuvânt cu cuvânt un pasaj din procesul verbal de la a 4 -a
sesiune a sinodului, în legătură cu disputa dintre episcopul Eustatius de Berith și Fotius
de Tyr. Importanța acestui canon provine din faptul că, chiar dacă Sinodul de la Calcedon
nu l-a emis ca pe o regulă de la bun început, prin el a stabilit practic „ un principiu real și
normativ. ”37 În continuare, relatăm cum s -a formulat acest principiu canonic normativ,
care are fond dogmatic.

35 N. MILAȘ, Dreptul bisericesc oriental , trad . Dim I. Cornilescu și V. S. Radu, București, 1915, p. 222 -223.
36 Dimitrie BOROIANU, Drept bisericesc . Canoanele sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit , așezate după cestiuni
și cu interpretări , Iași, 1899, vol. II, p. 66 -81.
37 SF. ANDREI ȘAGUNA, Enchiridion , adecă , carte manuale de canoane ale unei sinte sobornicești și apostolești
Biserici , Sibiu, 1871, p. 86.

37
Sesiunea a patra a Sinodului al IV -lea ecumenic , ținută în ziua de 20 octombrie 451 ,
s-a ocupa t de neînțelegerile dintre episcopul Fotius de Tyr și Eustatius de Berith , pentru
probleme jurisdicționale . Printr -un decret împărătesc , Biserica din orașul Berith a fost
ridicată la treapta de Mitropolie , dispunându -i șase orașe care mai înainte aparținea u
provinciei mitropolitane a Tyrului : Biblos , Botrys , Tripolis , Orthosios , Arcasius și Antarados .
Lucrul acesta fusese hotărât și de un sinod local din Constantinopol , sub Anatolie . Potrivit
acestei hotărâri, Eustatius a hirotonit episcopi în orașele de pr ovincie amintite , împietând
asupra drepturilor bisericești din Tyr. Episcopul Fotius, s -a adresat, pentru rezolvarea
neînțelegerii, direct împăratului, care a încredințat această problemă spre rezolvare
sinodului. Pe de altă parte, Fotius a continuat să hi rotonească episcopi pentru ținuturile
ce făcuseră parte din eparhia sa, bazându -se pe canonul 4 al Sinodului I ecumenic, prin
care se stipulează că provincia Tyrului să fie metropolă, iar episcopul ei să hirotonească
în orașele supuse lui.
În fața aceste i situații , Eustatius , într-un sinod endemic ținut la Constantinopol , a
obținut excomunicarea lui Fotius , iar pe cei 3 episcopi hirotoniți de acesta i -a coborât la
treapta de preoți , adică la treapta pe care o avuseseră înainte de hirotonirea lor ca episco pi
de către Fotius . 38 În conformitate cu vechile rânduieli și cu hotărârile canonice, Sinodul IV
ecumenic hotărăște astfel că nu este de ajuns un decret împărătesc pentru a ridica o
eparhie la rangul de mitropolie, fără o hotărâre în acest sens a unui sino d ecumenic. Deci,
Tyrul se bucură în continuare de prerogativele mitropolitane, iar cei 3 episcopi coborâți
la treapta de preoți de către Eustatius, trebuie să fie recunoscuți ca episc opi și reintegrați
căci este un sacrilegiu să fie degradat un episcop , pentru a -l reduce la treapta de preot .
Pentru a lămuri această situație în esența ei dogmatică, episcopul Anatolie al
Constantinopolului adaugă: Cei ce din demnitatea de episcop au fost reduși la simpla
preoție , trebuie , dacă au fost condamnați pentru motiv e suficiente , să fie deasemeni nedemni
de onoarea de a rămâne în sacerdoțiu . Dacă au fost reduși fără motive suficiente la un grad
inferior , dreptatea cere ca , nevinovăția lor fiind învederată , să-și recapete demnitatea și
funcțiile de episcopat .
În conc luzie, după hotărârea Sinodului IV ecumenic, este interzisă degradarea
episcopului din treapta sa la treapta de preot.

38 Pr. Dr. Silviu -Petre PUFULETE, „Pedeapsa coborârii din treaptă după canoanele Bisericii Ortodoxe”, în:
Studii Teologice , XXVII(1975), 1 -2, pp. 41 -51, apud. Charles Joseph Hefele, Histoire des conciles d’apres les
documents originaux , tome II, part. II, Paris, 1908, p. 827 -828.

38
III. 2. c. Canonul 20 al sinodului VI ecumenic

Contrar hotărârii Sinodului IV ecumenic, prin canonul 20 al Sinodului VI ecumenic
se îngădui e degradarea episcopului la treapta de preot: Nu este îngăduit episcopului să
învețe în public , în vreun oraș care nu este sub cârmuirea lui . Dacă se va vădi că face aceasta
să fie scos din episcopat ; să săvârșească însă cele ale preotului . Prin sfintele c anoane s -a
interzis de la început episcopului să învețe în public într -un oraș care nu este supus
jurisdicției sale canonice. Pricina acestei interdicții o găsim arătată în canonul 11 al
Sinodului local de la Sardica: unii episcopi uzau de faptul că erau m ai iscusiți în predică și
în oficierea serviciilor divine și mergeau în eparhie străină predicând și slujind pentru
fală, urmărind să facă de rușine și să înjosească persoana episcopului de acolo, căutând
astfel să câștige și să dobândească scaunul cel str ăin. Episcopul poate predica în public, în
eparhie străină, numai cu aprobarea episcopului local, potrivit canonului 14 apostolic.
Episcopul mai poate să învețe în eparhie străină în particular, nu în public, fără ca prin
aceasta să greșească, ținând însă cont de dispozițiile can. 11 de la Sardica.

III. 2. d. Comparație între cele două canoane

Comparând cele două canoane, canonul 29 al Sinodului IV ecumenic și canonul 20
al Sinodului VI ecumenic, se poate constata că ele sunt total deosebite cu privire la
abaterile pe care le combat, observând că primul oprește, iar al doilea îngăduie coborârea
din treaptă. În canonul 29 al Sinodului IV ecumenic remarcăm că este vorba de caterisirea
legală sau nelegală, pentru păcat greu, spunând că în cazul săvârșirii unui păcat greu,
episcopul nu mai poate fi demn nici de treapta de preot. În schimb, canonul 20 al Sinodului
VI ecumenic, este vorba de un păcat mai puțin grav care nu -l împiedică să fie preot, căci
păcătuiește din vanitate și dor de laudă . 39 În cazul din urmă, episcopul încetează să se mai
bucure de cinstea de episcop și se coboară la cinstea de preot. Mai concludent este faptul
că episcopul nu este strămutat din treapta sa la cea de preot ci este numai lipsit de puterea
episcopală sau mai exact de scaunul său și se aș ează în rândul slujitorilor sacramentali
subordonați . 40

39 N. MILAȘ, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii , Arad, 1934, vol. I, part. II, pp. 137 -138.
40 N. MILAȘ, Canoa nele …, p. 374.

39
III. 2. e. Alte canoane care tratează problematica coborârii din treaptă

În legătură cu problema coborârii din treaptă se mai ocupă și alte canoane fără însă
a indica drept pedeapsă coborârea di n treaptă, ci numai posibilitatea și sensul coborârii
din treaptă. Sinodul local de la Ancira din anul 314, în canonul 18 vorbește de episcopul
care nu este primit de eparhia pentru care a fost hirotonit. Acesta poate să rămână în altă
eparhie decât cea pe ntru care a fost hirotonit, dar se bucură numai de demnitatea de
preot; aceasta nu înseamnă că el este lipsit de demnitatea arhierească. El se bucură numai
de demnitatea de preot pentru că nu pot exista doi episcopi pentru aceeași eparhie (can.
8 I ec.) și pentru că demnitatea de preot este imediat următoare și deci subordonată celei
de episcop. Totuși, și în cazul acesta, dacă ar încerca să tulbure ordinea eparhiei unde
trăiește, se dezbracă și de demnitatea preoțească și se va exclude și din cler. 41
În această problemă se pronunță și canonul 8 al Sinodului I ecumenic, în legătură
cu clericii catari care revin la ortodoxie. Hirotonia lor este socotită validă prin iconomie,
dar acolo unde se află deja un episcop ortodox, episcopul provenit de la catari va a vea
dreptul de preot afară doar dacă episcopul nu ar fi de părere ca să i se lase cinstea numelui.
Dacă însă aceasta nu i -ar conveni, atunci să năzuiască spre un loc de horepiscop
sau de preot, astfel încât să fie negreșit socotit în cler. Deși aceste dou ă canoane nu
vorbesc de coborârea din treaptă ca o pedeapsă bisericească, ele sunt foarte importante
pentru această problematică, pentru că indică posibilitatea coborârii din treaptă, nu ca pe
o dezbrăcare de harul treptei arhierești ci ca pe o subordonare față de episcopul eparhial,
ca o lipsire de posibilitatea exercitării funcției arhierești, fără pierderea harului treptei
arhierești, îngăduindu -se să slujească însă cele ale preotului. Coborârea din treaptă nu este
cădere din har ci o pedeapsă disciplina ră!

III. 2. f. Diferențe între pedeapsa coborârii din treaptă, suspendare și caterisire

Din analiza cuprinsului canoanelor la care ne -am referit, a situațiilor la care ele se
referă și la măsurile pe care le iau, ținând seama și de doctrina ortodoxă despre ta ina
hirotoniei și efectele ei, conturăm înțelesul și cuprinsul noțiunii de coborâre din treaptă
ca pedeapsă bisericească. Coborârea din treaptă este o pedeapsă mai grea decât

41 N. MILAȘ, Canoanele …, vol. II, pp. 21 -22; SF. ANDREI ȘAGUNA, Enhiridion , p. 221.

40
suspendarea și mai puțin grea decât caterisirea. Ea este o pedeapsă distinctă atâ t prin
înțelesul, cât și prin efectele ei.
Suspendarea unui cleric este oprirea pentru o perioadă de timp determinată, sau
pentru perioada cercetării și soluționării unei abateri care ar presupune caterisirea, de a
săvârși unele lucrări sau toate lucrăril e sfinte. Suspendarea are ca urmare faptul că cel
pedepsit pierde atât dreptul de a săvârși slujbele sfinte, cât și avantajele sau prerogative le
treptei ierarhice respective, pentru o perioadă de timp fără a putea activa în treapta
ierarhică inferioară; cl ericul suspendat este numai nominal cleric în treapta de la care a
fost suspendat fără a se bucura de vreun drept clerical (can. 20 IV ec.; 3 VI ec.). Pedeapsa
suspendării încetează după expirarea termenului pentru care a fost dată și uneori înainte
de ace st termen, în ambele cazuri, în funcție de îndreptarea celui pedepsit. 42
După cum am observat, caterisirea este excluderea totală și definitivă din cler. Cel
caterisit pierde irevocabil dreptul de a săvârși orice lucrare sfântă, precum și dreptul de
a învă ța și cârmui, deoarece acestea din urmă sunt strâns legate de treapta ierarhică din
care este caterisit. Unii autori apuseni de drept canonic afirmă că caterisirea nu
împietează cu nimic asupra efectelor hirotoniei, în virtutea caracterului permanent sau
indelebil al acesteia; cei caterisiți pot să oficieze slujbe religioase valabile, deși greșesc
foarte grav dacă le săvârșesc. Canonistul D. Boroianu despre care am amintit observă că
clericul nu trebuie făcut un instrument infailibil sau pasiv , uneori chiar păcătos , al
transmiterii harului , și prin urmare , fără responsabilitate atunci când pentru diferite motive
și în felurite împrejurimi se face vinovat .43 Dacă cel caterisit săvârșește slujbe religioase nu
numai că greșește foarte grav din punct de vedere di sciplinar, dar slujbele sale sunt total
nevalide, pentru că el nu mai este membru deplin al ierarhiei sacramentale, deoarece
abaterile sale l -au făcut nedemn de exercitarea slujirii preoțești.
Toate canoanele care indică pedeapsa caterisirii, socotesc ace astă pedeapsă
definitivă, chiar dacă cel pedepsit se pocăiește sincer de păcatele sale, nu poate fi vorba
deci , de acte liturgice valide să vârșite de un cleric caterisit. Spre deosebire de cele două
pedepse, aceasta este o pedeapsă disciplinară care nu pri vează pe cel pedepsit de harul
treptei ierarhice în care se află hirotonit, dar oprește exercitarea puterii pentru treapta
respectivă și se coboară sub acest aspect la nivelul treptei inferioare.
Coborârea din treaptă nu trebuie confundată cu degradarea vi novatului din rangul
ocupat la cel din urmă loc al aceleiași trepte ierarhice, care constă din pierderea tuturor

42 Constantin DRON, Canoanele . Text și interpretare , vol. II, Sinoadele Ecumenice , București, 1937, p. 312.
43 D. BOROIANU, Drept canonic …, vol. II, p. 36.

41
demnităților, pe scara ierarhiei jurisdicționale, legate de treapta ierarhică respectivă.
Pedeapsa aceasta se aplică celor care își doreau întâ ietate necanonică, în special
diaconilor care, așa cum prevede canonul 7 al Sinodului VI ecumenic , care prevede această
pedeapsă, stau cu de la sine putere mai sus decât preoții, bineînțeles nu în exercițiul
puterii sacramentale, ci în cad rul demnităților și funcțiilor jurisdicționale. Pentru a
combate dorința unor clerici de a ocupa necanonic demnități înalte, canonul face distincție
între hirotonie și demnități canonice, cu alte cuvinte între har și jurisdicție: întrucât
vredniciile spirituale sunt mai de preț decât cele lumești . 44
Pentru a înțelege cum este posibilă coborârea din treaptă, trebuie să cunoaștem
natura și treptele puterii bisericești exercitate în Biserică de ierarhia sacramentală.
Puterea bisericească o deține, în baza unei hirotonii valide , ierarhia sacramentală. Ea se
mani festă în trei direcții diferite, dar toate condiționate de hirotonie: puterea sfințitoare,
puterea învățătoare și puterea cârmuitoare sau jurisdicțională. La rândul ei, puterea
cârmuitoare sau jurisdicțională are trei asp ecte de manifestare: aspectul legislativ sau
legiferator, judiciar sau judecătoresc și aspectul administrativ.45
Stâlpul și temelia puterii bisericești o constituie fără îndoială puterea sfințitoare,
care condiționează și pe celelalte două; astfel că nu se poate vorbi de exercitarea puterii
cârmuitoare fără existența și exercitarea puterii sfințitoare primită prin hirotonie. În cazul
coborârii din treaptă, puterea sfințitoare a celui pedepsit, adică temelia puterii bisericești,
rămâne neatinsă, sau cel mult, sub aspect extern, se restrânge aria exercitării ei; tot astfel
și puterea învățătorească. Numai puterea cârmuitoare se reduce căci aceasta este de fapt
esența coborârii din treaptă: privarea de puterea de a cârmui potrivit treptei de la care se
coboară, urmând totuși să exercite o parte din puterea cârmuitoare, dar pe o treaptă
inferioară. Cu alte cuvinte, coborârea din treaptă este o privare de jurisdicție și reducere
a celui pedepsit la ascultare, la subordonare: el nu mai conduce ci face ascultare. Cu toate
că puterea harică a celui coborât din treaptă este aceeași, totuși suferă o îngrădire, nu în
sens propriu ca o diminuare; această îngrădire este determinată de pedeapsa însăși,
deoarece, în unele cazuri, puterii cârmuitoare i se dă expresie prin unel e acte de cult pe
care treapta ierarhică inferioară nu le poate săvârși. De aceea cel coborât din treaptă nu
poate săvârși, decât prin delegație, unele acte de cult, corespunzătoare hirotoniei.

44 N. MILAȘ, Dreptul …, p. 411.
45 S. PUFULETE, Pedeapsa coborârii …, p. 47.

42
III. 2. g. Motivarea pedepsei coborârii din treaptă

Potrivit disp ozițiilor canonului 8 al Sinodului I ecumenic, este interzis c a în aceeași
eparhie să existe și să funcționeze doi episcopi cu drepturi jurisdicționale egale. Taina
hirotoniei în treapta de episcop conferă personal celui care o primește plenitudinea
puteri i sfințitoare. Pe baza acestui adevăr dogmatic, a plenitudinii puterii sfințitoare a
episcopului în Biserică, sfintele canoane au rânduit și principiul puterii cârmuitoare a
episcopului în Biserică. În conformitate cu principiile de conducere stabilite de canoane,
episcopul conduce în sens propriu eparhia sa, personal sau cu organe ajutătoare. Din
această cauză nu pot exista și funcționa în aceeași eparhie doi episcopi titulari; în acest
caz nu ar mai putea fi vorba de plenitudinea puterii, și mai ales de u nitatea cârmuitoare
sau jurisdicțională.
Esența pedepsei coborârii episcopului la treapta de preot este privarea de
plenitudinea puterii cârmuitoare episcopale și exercitarea numai a unei părți din această
putere, adică a echivalentului puterii cârmuitoare exercitată de preot. Într-un mod firesc,
episcopul, privat fiind de jurisdicția episcopală, deși are nemicșorată capabilitatea
dobândită prin hirotonie, nu o mai poate folosi totuși în întregime, fiindcă el este lipsit de
scaunul episcopal, adică de sprij inul exercitării slujirii arhierești, nefiind caterisit, el
datorează subordonare sau ascultare față de episcopul eparhial în eparhia căruia trăiește,
fapt care îl aduce în situația și drepturile preotului; situația aceasta, pe de o parte a
principiului pl enitudinii puterii cârmuitoare a episcopului în eparhia sa, iar pe de altă
parte cu principiul unității de conducere.46
Episcopul astfel coborât din treaptă nu mai poate exercita funcția și slujirea de
episcop, pentru că nu pot exista și funcționa doi episc opi în aceeași eparhie; dar pentru că
abaterile sale nu reclamă pedeapsa caterisirii, se coboară din punct de vedere
jurisdicțional, al treapta preotului. Coborârea aceasta este expresia subordonării,
ascultării, în scopul promovării unui interes superior al Bisericii pentru păstrarea ordinei
și a disciplinei.
Canonul 2 al sinodului ținut în Biserica Sfânta Sofia prezintă ascultarea ca
pedeapsă bisericească, deosebit de ascultarea canonică (can. 39 ap.) pe care o datorează
preotul față de episcopul său ca u rmare a deosebirii harice. Stabilește principiul
incompatibilității dintre treapta arhierească, chemată la arhipăstorire, și monahism,

46 S. PUFULETE, Pedeapsa coborârii …, p. 48.

43
înțeles ca supunere și ucenicie, interzicând episcopului să se coboare la schima monahală.
Canonul are în vedere un caz a parte ivit în Biserica din acea vreme: episcopii care
demisionau și intrau în cinul monahal (este vorba de episcopii care se recrutau dintre
clericii de mir), canonul numind acest act faptă ilegală. Stabilește că, fără motive canonice,
renunțarea la putere a cârmuitoare este o procedură necanonică, iar cei care procedează
așa se pedepsesc, irevocabil, tocmai cu subordonare, supunere, care nu este specifică
demnității arhierești.47
Tot despre ascultare ca pedeapsă bisericească vorbește canonul 5, I -II
Constant inopol, în legătură cu egumenii care primeau în mânăstiri monahi fără ispitire și
fără a se dovedi potriviți și vrednici pentru acest fel de viață . Acești egumeni să-și afle
pedeapsa neascultării în petrecerea sub ascultare .48
Anumite abateri ale clericilo r se pedepsesc, deci, cu subordonarea, sau punerea
sub ascultare, așa cum este de fapt și pedeapsa coborârii din treaptă.

III. 2. h. Efectele pedepsei coborârii din treaptă

Privarea de jurisdicție sau lipsirea de scaunul episcopal, în cazul coborârii din
treaptă nu diminuează puterea sfințitoare a celui pedepsit. Eficiența lucrării sfințitoare a
Bisericii asupra membrilor ei nu depinde de considerente de ordin jurisdicțional, pentru
că, de fapt acest element a fost străin Bisericii în primele zile de existenț ă, apărând mult
mai târziu, atunci când principiile de credință și cele morale nu au mai fost suficiente să
asigure cârmuirea unitară a vieții și activității externe a Bisericii. Dacă alături de normele
morale au apărut în viața Bisericii și normele juridi ce, înțelegem deci că acestea au fost
determinate de necesități obiective și s -au impus ca un element necesar unității Bisericii.
Puterea cârmuitoare a ierarhiei este determinată de puterea sfințitoare, încât nu se poate
vorbi de jurisdicție fără hirotonie , sau de grade ale puterii cârmuitoare fără cele trei trepte
ierarhice.49 O pedeapsă administrativă în sfera puterii de cârmuire aplicată unui membru
al Bisericii, din ierarhia sacramentală, în afară de caterisire sau depunere, nu împietează
asupra harului dobândit prin hirotonie. Aceasta este și situația pedepsei coborârii din
treaptă.

47 Iorgu D. IVAN, Demisia din preoție , București, 1937, p. 38.
48 N. MILAȘ, Canoanele …, vol. II, part. I, p. 303.
49 N. MILAȘ, Dreptul …, pp. 193 -194, 199 -200.

44
Însă, cu toate acestea, o pedeapsă bisericească prin care se limitează sau se
micșorează puterea cârmuitoare a unui membru al ierarhiei, determină unele restricții în
exercit area puterii sfințitoare a celui pedepsit, datorită faptului că puterea cârmuitoare a
membrilor ierarhiei a ajuns să fie delimitată și prin unele acte de cult, a căror săvârșire
este de competența unei singure trepte ierarhice. Exceptând hirotonia, care di n punct de
vedere dogmatic nu poate fi săvârșită decât de episcop, unele slujbe sau ierurgii au fost
rezervate să fie săvârșite numai de episcop, deși în sens propriu, pot fi săvârșite și de
preot, cum ar fi sfințirea bisericilor, însă din încredințarea ep iscopului.
În cazul coborârii din treaptă, celui pedepsit i se limitează exercitarea puterii
sfințitoare proprie treptei sale ierarhice dar nu pentru faptul că își pierde capacitatea
sfințitoare dobândită prin hirotonie, ci, pentru că își pierde parțial, sau i se limitează
puterea de cârmuire în Biserică.

III. 2. i. Abateri care atrag pedeapsa coborârii din treaptă

Din cuprinsul canonului 20 al Sinodului VI ecumenic care prevede pedeapsa
coborârii din treaptă se poate înțelege natura abaterilor pe care le pot săvârși membrii
ierarhiei sacramentale, care atrag după sine această pedeapsă. Aceste abateri nu sunt atât
de grave încât să facă nevrednic pe cel ce le săvârșește de a oficia Sfânta Liturghie, căci în
acest caz se aplică pedeapsa caterisirii după cum am văzut. Ele sunt mai grave pentru
ordinea și disciplina Bisericii decât cele care atrag după sine pedeapsa suspendării. Din
canoanele citate, constatăm că erau pedepsiți cu coborârea din treaptă în special cei care
în exercitarea puterii bisericești dobândi tă prin hirotonie, depășeau competența
teritorială -administrativă.
Canonul 35 apostolic prevede pentru astfel de cazuri caterisirea, dar pentru că
această pedeapsă era prea aspră pentru unele abateri de acest fel, canoanele sinoadelor
ecumenice și locale fac distincție între abaterile săvârșite prin depășirea limitelor
teritoriale, și pentru unele cazuri mai puțin grave pentru ordinea și disciplina Bisericii, nu
mai indică pedeapsa caterisirii, ci numai lipsirea celor vinovați de a exercita funcțiile și
jurisdicția treptei ierarhice dobândite prin hirotonie, îngăduindu -li-se să exercite acte
corespunzătoare treptei inferioare, adică erau coborâți din treaptă.
Canoanele amintesc și cazuri speciale, când celui hirotonit episcop i se îngăduie să
săvârșească n umai cele ale treptei preotului; astfel este situația prevăzută de canonul 18
al sinodului local din Ancira. Este vorba de episcopul hirotonit pentru o eparhie care nu

45
este totuși primit de eparhia pentru care el a fost hirotonit fără ca personal să fie vi novat.
Se înțelege așadar că nu este vorba, în acest caz, de o pedeapsă bisericească. Situația
prevăzută de canonul 20 al Sinodului VI ecumenic cu privire la episcopul care învață în
public în eparhie străină arată că acesta este lipsit de scaunul episcopa l și este coborât la
treapta de preot, fiindu -i îngăduit să slujească cele ale preotului, adică la parohie.
Aceasta fiindcă exercitarea puterii învățătorești în eparhie străină, fără
încuviințarea episcopului local, este socotită o abatere mai puțin gravă decât exercitarea
puterii sfințitoare în aceleași condiții; de aceea canonul 20 al Sinodului VI ecumenic indică
o pedeapsă mai puțin gravă decât caterisirea, anume coborârea din treaptă. Din aceste
cazuri de coborâre din treaptă și prin analogie cu ele, B iserica, prin organele ei
competente, poate constata și pedepsi cu această pedeapsă și alte abateri ale clericilor,
mai cu seamă abateri care se referă la depășirea limitelor teritoriale -administrative în
exercitarea puterii jurisdicționale. În general, ac eastă pedeapsă a avut și are o aplicare
mai rară în procedura judiciară a Bisericii Ortodoxe, cu toate că este o pedeapsă distinctă
în rândul pedepselor bisericești prevăzute de canoane. În mod frecvent, se folosește fie
pedeapsa suspendării, fie a cateris irii, în funcție de gravitatea abaterii.

III. 2. j. Organele care pot pronunța pedeapsa coborârii din treaptă

Puterea judecătorească în Biserică se exercită, fie individual de către membrii
ierarhiei, atunci când abaterile sunt mai puțin grave, fie sinodal, p rin organe proprii,
atunci când abaterile sunt mai grave. În Biserica primară, episcopii, ca urmași ai
apostolilor, judecau fie personal, fie de acord și în colaborare cu alți episcopi, cauzele
bisericești ale membrilor ei, clerici sau mireni. De aceea s -a impus principiul general că
episcopul deținător al plenitudinii puterii bisericești, este supremul judecător în
Biserică.50 Cu timpul însă, s -au constituit organe speciale, formate din membrii ierarhiei,
care exercită funcția judecătorească în Biserică. Aș a au apărut instanțele și forurile de
judecată, care se mai conturează ca organe colegiale distincte pentru judecarea și
pedepsirea abaterilor mai grave care tulbură ordinea externă a Bisericii.51
Fiind o pedeapsă numai pentru clerici, pedeapsa coborârii di n treaptă stă numai în
competența instanțelor superioare de judecată bisericească, ele procedând conform cu
canoanele și regulamentele în vigoare. În legătură cu procedura judecătorească în cazul

50 N. MILAȘ, Canoanele …, vol. I, part. I, pp. 397 -398.
51 N. MILAȘ, Dreptul …, p. 378.

46
coborârii din treaptă, trebuie să avem în vedere mai multe p rincipii, care sunt de fapt
condiții generale pentru aplicarea oricărei pedepse bisericești. Cel care este pedepsit
trebuie să aibă calitatea de membru deplin al Bisericii, respectiv, membru al ierarhiei
sacramentale, în funcție, și care exercită puterea c ârmuitoare în Biserică, deoarece
puterea bisericească se extinde și se exercită exclusiv asupra celor supuși jurisdicției ei.
Abaterea clericului trebuie să fie exterioară, căci puterea judiciară a Bisericii se exercită
numai asupra celor supuși jurisdicți ei ei.52 Puterea juridică a Bisericii se exercită numai
asupra faptelor exterioare ale membrilor ei și nicidecum asupra faptelor interioare care
țin de domeniul moralei. Abaterea trebuie să fie de asemenea consumată și nu în intenția
săvârșitorului sau în c urs de săvârșire. Această pedeapsă a coborârii din treaptă trebuie
să fie proporțională cu abaterea și în general trebuie să fie prevăzută de canoane sau
regulamente.53
Canoanele nu fac nicio mențiune cu privire la durata pedepsei coborârii din
treaptă, put em trage concluzia că ea este o pedeapsă definitivă. Pentru lămurirea
problemei de durată a pedepselor bisericești trebuie să ținem cont de aspectele care țin
atât de situația specială pe care o ocupă ierarhia în Biserică ca urmare a efectelor
hirotoniei, atunci când pedeapsa se referă la ei, cum este coborârea din treaptă precum și
de scopul și natura pedepselor bisericești în general.
Pedeapsa în gândirea canonică ortodoxă, urmărește înainte de toate, îndreptarea
celui ce a greșit, la baza acestui raționa ment stând la bază citatul din Sfânta Scriptură
Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu (Iz. XXXIII, 11; Lc. XV,
7; Mt. XVIII, 14; IX, 13; I n. VI, 37). Pedeapsa bisericească încetează atunci când efectul ei
s-a produs, atunci c ând cel pedepsit s -a îndreptat. Chiar și din anumite motive de drept,
încetarea pedepsei nu implică întotdeauna repunerea celui ce a fost pedepsit în situația și
demnitatea pe care a avut -o înainte de pedepsire. Datorită gravității unor abateri ale
clerici lor, acestea se pedepsesc cu caterisirea, adică cu dezbrăcarea de slujirea preoțească,
capacitate dobândită prin hirotonia validă. De aceea, pedeapsa caterisirii este singura
pedeapsă definitivă, pentru că, dacă un cleric s -a făcut nevrednic de slujirea pr eoțească,
el rămâne nevrednic toată viața (can. 62 ap.; 21 VI ec.) Caterisirea poate înceta prin
hotărârea sinodului numai atunci când a fost pronunțată fără respectarea procedurii
prevăzută de sfintele canoane sau pentru o altă cauză decât abaterea de la dreapta

52 S. PUFULETE, Pedeapsa coborârii …, p. 50.
53 I. TEODORESCU, Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe
Române , art. 171, în Legiuirile B.O.R sub I.P.S.P. Justinian 1948 -1953 , București, 1953, p. 82.

47
credință. În principiu, căderea din har este deci definitivă, iar cel căzut rămâne în rândul
laicilor fără nicio legătură cu slujirea preoțească. Așa cum am observat, coborârea din
treaptă nu este o cădere din har, abaterile celui pedepsit nu -l împ iedică să săvârșească
lucrări sfinte și mai cu seamă Sfânta Euharistie. Pentru acest motiv, pedeapsa coborârii
din treaptă nu este o pedeapsă definitivă și irevocabilă. Ea poate înceta, iar cel în cauză
poate ocupa din nou poziția pe care a avut -o în cadru l puterii bisericești jurisdicționale,
atunci când autoritatea bisericească, pentru interese superioare, consideră necesar acest
lucru.
Pentru reintegrarea celui coborât din treaptă este necesară pocăința sinceră,
înlăturarea efectelor produse de abaterea sa și încuviințarea că pedepsirea lui a produs
îndreptarea definitivă.54 Putem spune deci că pedeapsa coborârii din treaptă este o
pedeapsă cu caracter disciplinar care urmărește menținerea și asigurarea ordinei și a
bunei rânduieli în viața și activitatea Bisericii, urmărind să curme abuzurile săvârșite de
membrii ierarhiei sacramentale, în exercitarea puterii jurisdicționale. Fără a influența
asupra puterii sfințitoare a celui pedepsit, ca urmare a capabilității dobândite la hirotonie,
această pedeapsă li mitează, după cum am arătat, exercitarea puterii sfințitoare.

III. 3. Excomunicarea sau afurisirea

Aceasta constă în alungarea sau îndepărtarea din Biserică, prin lipsirea calității de
membru al ei, și implicit prin lipsirea de orice drepturi legate de aceast ă calitate. Cazuri
de exco municare întâlnim în Vechiul Testament (Fc. XVII , 14; Iș. IX , 15; Ezr. X, 8), aici
excomunicarea a cunoscut trei et ape ale disciplinei penitențiale și anume: herem, niddui
și nezifa. Herem era cea mai severă, și această pedeapsă e ra excomunicarea propriu –
zisă.55
Evreii au avut două feluri de excomunicări: mare și mică. Prima îl excludea pe cel
excomunicat din societate, iar a doua îl separa de o parte a acestei societăți, adică de cei
de la sinagogă. Și în Noul Testament avem numer oase cazuri de aplicare a pedepsei
exco municării: (Mt. XVIII, 17; In. V, 10; FA. XIII, 8-11). Bazele disciplinei bisericești au fost
puse de Mântuitorul Hristos și de către Sfinții Apostoli. Cei care se făceau vinovați de
păcate grele (erezie, schismă), pentru început erau opriți de la Sfânta Euharistie, iar dacă
nu dădeau semn de penitență erau îndepărtați din ceata credincioșilor. Despre

54 N. MILAȘ, Dreptul …, p. 417.
55 Constantin MITRU, Din disciplina penitențială a Bisericii , în Glasul Bisericii , nr. 5 -6, 1959, p. 141.

48
excomunicare întâlnim precizări în canoanele 10, 12, 13, 16, 32, 36 și 51 ap.; 5 și 16 I ec.;
4, 16 și 20 IV ec.; 2, 3, 6 și 17 Antiohia; 13 Sardica și în hotărârile Sfântului Sinod nr. 208/2
iulie 1926; 2455/ 8 iunie 1949, 972/ 4 martie 2003.
Despre afurisire întâlnim precizări distincte pentru următoarele: episcop: 12, 16,
59 și 76 Ap.; 18 Ancira. cleric: 5, 8, 29, 36, 4 3, 45, 54, 56, 57, 58 și 73 Ap; 50 VI ec.; 10 I -II.
călugăr: 4 I -II. mirean: 10, 31, 65, 66, și 84 Ap.; 2 și 5 Antiohia; 8 IV ec.; 55, 58, 64 și 76 VI
ec.; 12, 13 I -II.

III. 4. Anatema

Anatema este cea ma i grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă c ontra
celor ce disprețuiesc și atacă adevărurile dogmatice, morale și de cult. P rin aceasta, ei duc
la rătăcire ș i pierzare de suflet pe cei neștiutori, neapropiați ai Bisericii, devenind reale
pericole pentru membrii bisericii .
Anatema cuprinde bleste m, afurisenie și predare a celui anatemizat pe mâna
satanei, de care ascultă ș i ale cărui fapte și misiune o împlineș te, devenind mort sufletește
și vrăjmaș al lui Dumnezeu. Anatema este despărțirea de Dumnezeu și împ reunarea cu
moștenirea satanei. Sfântul Ap ostol Petru est e mult mai drastic în aplicarea pedepsel or
pentru a salva buna rânduială în Biserică. El pedepsește cu moartea pe Anania ș i Safira
pentru că ,, au mințit pe Duhul Sfânt ” (FA. V, 3) . Sfântul Apostol Pavel, pede psește cu
orbirea pe vrăjitorul Elimas, pentru că era ,, plin de toată viclenia și răutatea ” (FA. XIII,
10).
De acord cu Sfânta Scriptură este și Sfânta Tradiție, începând cu canoan ele
apostolice și terminând cu canoanele ultimului părinte bisericesc.56
Despre anatemă găsim precizări î n cuprinsul canoanelor: 2 și 7 IV ec.; 5 VII ec.; 1,
2, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 15, 16 și 18 Gangra; 11 și 8 Cartagina.

56 N. MILAȘ, Despre anatemă și sen sul ei , în Canoanele Bisericii Ortodoxe , vol. I, part. 1, Arad, 1930, p. 197.

49
IV. Epitimia și încetarea pedepsei

IV. 1. Epitimia – definiție

Epitimia o dă duhovnicul în scaunul mărturisirii, al Sfintei Spovedanii ca instanț ă
duhovnicească, pentru faptele considerate împotriva rânduielilor de viață creștină, fără
ca aceasta să fie împreunată cu excluderea din rândul membrilor Bisericii.57 Sfântul Vasile
cel Mare ne spune că epitimia nu este un mijloc prin care se ispăș ește păcatul, sau se
răzbună dreptatea divină lezată prin păcat, ci are un caracter pedagogic, de mijloc auxiliar
prin care se trezește conștiința celui care a greșit și -l face pe acesta ca dintr -un impuls
interior și firesc să evite păcatul după mărturisi rea lui .
Odată revenit la lumina conștiinței, epitimia nu mai apare ca o povară , pe care cel
păcătos cu greu o suportă și de care dorește sa fie cât mai repede izbăvit, ci ca un exercițiu,
pe care simte că singur nu l -ar fi putut impune, ca o podoabă ce -i amintește de trecut
pentru a -l evita. Duhovnicul nu este un judecător aspru și rece, ci un medic și un psiholog
care iscodește sufletul pentru a afla locul și pricina bolii.

IV. 2. Temeiul scripturistic al epitimiilor

Mântuitorul Hristos dă poruncă celor 12 Sfinți Apostoli să meargă și să
propovăduiască Evanghelia la toate neamurile (Mt. XXVIII , 19), înzestrându -i cu harisme
minunate, între care și cu aceea de a lega și dezlega păcatele, adică cu puterea de a fi
legiuitori și judecători între credincioșii lo r. Suflând peste ucenici Hristos le -a zis: ,, Luați
Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcat ele vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi” (In.
XX, 22-23). ,, Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe
pământ vo r fi dezlegate și în cer ” (Mt. XVIII , 18).
Principiu l călăuzitor în aplicarea sancțiunilor este iubirea, însă nu fără
discernământ, ea trebuie să fie gradată, dublată de dreptate, iar acolo unde este cazul de
pedeapsă. Dacă frate le tău a păcătuit împotri va ta, zice Mântuitorul Hristos, du -te și
mustră -l, între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă,
mai ia cu tine doi sau trei martori, iar dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii și dacă
nu va asculta ni ci de Biserică să fie pentru tine ca un păgân (Mt. XVIII , 15-17).

57 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox , legislație și administrație bisericească , vol. II, Ed.
IBMBOR, București, 1990, p. 243.

50
Epitimia nu este o pedeapsă, nu are sens penal coercitiv, ci epitimia are sens
pedagogic, educativ. Sensul de pedeapsă este exclus ca incompatibil cu demnitatea și cu
ființa l ui Dumnezeu, c are este Părinte Atotbun și A totiubitor, Care se bucură și iartă pe fiul
pierdut care se pocăiește (Lc. XV , 11-32). Sensul de pedeapsă al epitimiilor este exclus, de
pericopele biblice, care leagă iertarea păcatelor doar de pocăința sinceră. Astfel, vameșu l
care se pocăi ește sincer, este iertat (Lc. XVIII , 13-14). Sensul de pedeapsă al epitimiilor,
este exclus de faptul că Dumnezeu, dă pe Fiul Sau ca preț de răscumpărare (In. III , 16),
atunci când omul era păcătos și ca atare pasibil de încălcarea poruncilo r divine formulate
în Legea Veche (Rm. V, 8).58
Canoanele de pocăință sunt o scurtă indicație pentru penitent cu priv ire la calea,
pe care trebuie să meargă pentru exercițiul ulterior și conlucrarea tuturor sentimentelor
bune și a tuturor dispozițiilor vir tuoase, de care este animat chiar în timpul pocăinței,
canonul însemnând deci, începutul îndreptării lui.

IV. 3. Epitimii canonice

Sfântul Vasile cel Mare ne spune că nici o abatere nu este permisă, și ca atare
nesancționată, știind că orice abatere este păc at și orice păcat este pasibil de pedeapsă.
Nici nu se cade să întrebăm ce păcate se pot ierta, zice Sfântul Vasile, pentru că Noul
Testament nu ne -a arătat nicio deosebire între păcate, numai că celui ce se pocăiește după
lege îi făgăduiește iertarea oric ărui păcat, mai ales că Domnul cu gura Sa , a făgăduit că va
împlini orice se va cere în numele Său.
În privința aplică rii sancțiunilor, ierarhul capadocian ne învață că epitimia trebuie
să fie pe măsura păcatului având în vedere Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, adică
normele formulate de înaintași și de obiceiul transmis din generație în generație, căci pe
unele le avem din învățăt ura scrisă, iar pe altele le -am moștenit din T radiția Apostolilor,
predată în taină, dar ambele au aceeași tărie pentru dre apta cinstire a lui Dumnezeu.
Epitimiile canonice prevăzute în canoanele Sfântului Vasile cel Mare sunt: a) referi toare
la problemele de credință; b) referitoare la clerici; c) la laici.

58 Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE , Taina Sfintei Spovedanii , în Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Ed.
IBMBOR, București, 2003, p. 140.

51
IV. 3. a. Epitimii canonice referitoare la problemele de credință

Aces tea se pot su bdiviza în două grupe, și anume, prima în legătură cu primirea în
biserică a celor ce s -au lepădat de dreapta credință, iar a doua în legătură cu primirea
celor căzuți de la dreapta credință în timpul persecuțiilor.
Sfântul Vasile cel Mare fa ce deosebire între eretici, schismatici și participanți la
adunări ilegale. Botezul celor dintâi nu trebuie pri mit fiind săvârșit de unii care, prin
abaterea de la dreapta credință au căzut din har, cel al schismaticilor, ca al unora care sunt
încă în Bise rică să se primească, dar de asemenea să se primească și botezul celor ce
participă la adunări separate de cele obștești, dacă se îndreaptă prin pocăința cuvenită.59
În ceea ce privește pe cei care, în vremuri de încercări, au căzut de la dreapta
credință, Sfântul Vasile le recomandă să se pocăiască toată viața, și numai înainte de
moarte să se împărtășească.

IV. 3. b. Epitimi i canonice referitoare la cler

Cel ce dorește să intre în cler, trebuie să -și aleagă înainte de hirotonie, modul de
viață pe care -l va urma mai târziu de celibat sau de căsătorie. Nu poate fi cleric cel care s –
a căsătorit de două ori după botez, sau a săvârșit păcate grele. Clericul ca re cade în păcat,
ca de exemplu, în desfrâu, fie el diacon sau preot, se depune din treapta dar nu este e xclus
din comunitate și nu este oprit de la împărtășanie.60 Sfântul Vasile cel Mare, este împotriva
conviețuirii fecioarelor afierosite Domnului sau a văduvelor cu clericii. Viața de celibat
este vrednică de cinste, numai când cineva viețuiește separat de f emei, însă făgăduind
cineva acest lucru doar cu numele, iar în realitate săvârșind cele ce săvârșesc cei ce
viețuiesc cu femeile, este clar că deține doar cu numele cinstea fecioriei, dar nu renunță la
plăcerea necuviincioasă.

IV. 3. c. Epitimii canonice refe ritoare la laici

La fel ca și clericii, laicii sunt obligați să îndeplinească toate poruncile dreptei
credințe. Le este îngăduită o singură căsătorie, căsătoria a doua este acceptată ca o

59 Drd. Grigore PĂTRULESCU, Epitimiile canonice și ascetice în general , în Studii Teologice , nr. 3 -6, București,
1980, p. 540.
60 SF. IOAN GURĂ DE AUR, Tratat despre preoție , trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sophia, București, 2000, p.
120.

52
indulgență față de slăbiciunea omenească, dar atrage după sine o ep itimie. Căsătoria a
treia este interzisă de lege, dar tolerată pentru a se evita desfrâul, de aceea epitimia este
mai mare. Căsătoria a patra este socotită un păcat mai mare decât desfrâul, și este
considerată o faptă animalică. În stabilirea epitimiilor p entru diverse păcate și greșeli, s –
a avut în vedere nu numai gravitatea păcatelor respective, ci și alte principii ca de
exemplu: împrejurările în care a fost săvârșit păcatul, gradul de publicitate al păcatului
sau efectele lui sociale, posibilitățile mat eriale și spirituale ale penitenților. Epitimiile pot
fi ridicate definitiv sau micșorate de către episcopi ca urmași ai Sfinților Apostoli, și de
către preoți, cărora li s -a dat acest drept de către episcopi, prin punerea mâinilor, la
hirotonie.61

IV. 4. Înce tarea pedepsei

După legea de stat, o pedeapsă încetează de a mai fi executată dacă fapta nu a fost
săvârșită de cel vinovat, fapta nu este prevăzută în legea penală, fapta respectivă nu există,
faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infra cțiunii există vreuna din cauze
care înlătură caracterul penal al faptei, lipsește plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent, a intervenit amnistia,
prescripția ori decesul făptuitorului, a fost retrasă plânge rea prealabilă și părțile s -au
împăcat.62 Legea bisericească prevede patru moduri de încetare a pedepsei, și anume:
a) Prin iertare sau dezlegare completă, atât de fapta ilicită cât și de pedeapsă (în
dreptul de stat acest procedeu se numește amnistie).
b) Prin p ogorământ adică prin reducerea sau grațierea pedepsei .
c) Pe patul de moarte, dacă condamnatul respectiv se căiește sincer pentru delictul
comis, atunci i se ridică pedeapsa și se împacă cu Biserica; îmbolnăvirea nu
constituie un motiv pentru încetarea pedeps ei, prin ea se amână numai executarea
ei.
d) Pentru martori mincinoși la proces, încetează pedeapsa condamnatului iar cazul
va fi rejudecat.

61 Simion RADU, Despre sensul ortodox al canonului în Taina Sfintei Pocăințe , în Mitropolia Ardealului , aprilie –
iunie, 1963, p. 396.
62 Codul de procedură penală , Bucureș ti, 1968, art. 10, p. 9.

53
În caz de recurs redeschiderea acțiunii în cazul în care s -a dispus încetarea
pedepsei, are loc dacă ulterior se const ată că nu a existat în fapt cazul care a determinat
această măsură sau a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea ei.63
În ceea ce privește nulitatea pedepsei, aceasta reprezintă o formă de ineficiență a
actelor de procedură îndeplinite fără res pectarea regulilor de desfășurare a unui proces
precum și dispozițiile relative sau formal pronunțate.64 Încălcarea oricărei alte dispoziții
atrage nulitatea pedepsei numai în condițiile în care a fost invocată în cursul efectuării
procesului când partea es te prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura
completă.65

63 Codul de procedură penală , art. 273, p. 99.
64 Ioan LEȘ, Sancțiunile procedurale în procesul civil român , București, 1988, p. 28.
65 Codul de procedură penală , art. 197, p. 102.

54
Concluzii

Din cele arătate, putem observa că Biserica de -a lungul vremii pentru păstrarea
bunei rânduieli și a disciplinei în sânul credincioșilor s -a folosit și de norm e juridice
alături de cele religioase și morale. Aceste norme juridice specific bisericești s -au
concretizat în hotărârile Sinoadelor Ecumenice ori locale și s-au numit canoan e, ele
aplicând celor ce s -au abătut de la calea dreptei credințe , clerici sau mi reni sancțiuni în
vederea reducerilor la starea inițială. Sancțiunile , de la cele mai simple (epitimii,
admonestări, suspendări), până la cele mai aspre (caterisiri, excomunicări, anatema), s –
au aplicat de către autoritatea bisericeas că după gravitatea aba terilor comise, având ca
scop vindecarea răului și îndreptarea păcătosului.
Orice societate sau instituție are nevoie de un codex de legi, c are să stea la baza
bunei funcționări și organizări a ei , astfel și biserica are un Regulament și un Statut după
care, creștinii ortodocși, fie clerici sau mireni se ghidează spre buna rânduială și săvârșire
a celor sfinte.
Prin studiul meu, mi -am propus să reîmprospătez în memoria mea și a cititorilor
aceste i teze de licență , cunoașterea Sfintelor Canoane și a sancțiu nilor prevăzute de ele,
cu un scop preventiv, acela de a ne feri de fărădelegi și de a ne îndemna spre disciplină
pentru bunul mers al Bisericii noastre și al societății în care trăim.
În opinia mea, noi folosim sancțiunile prevăzute în Regulament nu cu un scop
coercitiv, de pedeapsă, cum sunt cele din Codul Penal ci le folosim cu scopul pedagogic, de
îndreptare a celui ce a greșit și de întoarcere a lui pe drumul cel bun cu ajutorul pocăinței.
Noi trebuie să respectăm întru totul îndemnul care spune că Eu nu voiesc moartea
păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu (Iez. XXXIII, 11) și în alt loc spune Iată că te -ai făcut
sănătos , de acum să nu mai păcătuiești ca să nu îți fie ceva mai rău (In. V, 14). Așadar acesta
este scopul real al sancțiunilor canonic e.
În această teză de licență nu mi -am propus să aduc ceva nou, inovativ, ci să fac o
cercetare mai amănunțită a ceea ce Dumnezeu ne -a lăsat nouă ca moștenire prin Sfinții
Părinți, Sfintele Canoane, spre a noastră bună călăuzire și îndreptare, pe calea Ad evărului,
Hristos.

55
BIBLIOGRAFIE

Izvoare:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2008.
2. Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și comentarii de Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA , s.n.,
(ed.), Sibiu, 2005.
3. Codu l de procedură penală , (ed.), București, 1968.
4. DANEȘ, Ștefan; ANTONIU, Gheorghe Codul penal pe înțelesul tuturor , (ed.), București,
1988.
5. DRON, Constantin, Canoanele . Text și interpretare , Sinoadele Ecumenice , vol. II, (ed.),
București, 1937.
6. MILAȘ, Nicodi m, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii , vol. I, part. II, (ed.),
Arad, 1934.
7. Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române , ed. IBMBOR, București, 2015.
8. Statutul pentru organiza rea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ed. IBMBOR,
București, 2008.
9. TEODORESCU, I., Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată
ale Bisericii Ortodoxe Române , art. 171, în Legiuirile B.O.R sub I.P.S.P. Justinian 1948 –
1953 , (ed.), București, 1953.

Manuale :

1. BECCARIA, Cezare, Despre infracțiuni și pedepse , (ed.), București, 1965.
2. BOROIANU, Dimitrie , Dreptul bisericesc , manual pentru seminarii, (ed.), București, 1933.
3. BOROIANU, Dimitrie, Drept canonic bisericesc . Canoanele sfi ntei Biserici Ortodoxe de
Răsărit , așezate după cestiuni și cu interpretări , vol. II, (ed.), Iași, 1899.
4. CÎNDEA, Spiridon, Pedeapsa depunerii din cler , (ed.), Sibiu, 1934.
5. DANEȘ, Ștefan, PAPADOPOL, V. , Individualizarea judiciară a pedepselor , (ed.), Bucur ești,
1985.
6. DONGOROZ, V., Tratat de drept și procedură penală , (ed.), București, 1926.

56
7. FLOCA, Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Drept canonic ortodox , legislație și administrație
bisericească , vol. II, Ed. IBMBOR, București, 1990.
8. IVAN, Iorgu D., Demisia din preoț ie, (ed.), București, 1937.
9. LEȘ, Ioan, Sancțiunile procedurale în procesul civil român , (ed.), București, 1988.
10. MILAȘ, Nicodim, Despre anatemă și sensul ei , în Canoanele Bisericii Ortodoxe , vol. I, part. I,
(ed.), Arad, 1930.
11. MILAȘ, Nicodim, Dreptul biseri cesc oriental , trad. Dim I. Cornilescu și V. S. Radu, (ed.),
București, 1915.
12. POCITAN, Vasile, Compendiu de drept bisericesc , (ed.), București, 1898.
13. POPOVICI, Nicolae, Manual de drept bisericesc ortodox oriental cu privire specială la
dreptul particular a l Bisericii Ortodoxe Române , (ed.), Arad, 1925.
14. SF. ANDREI ȘAGUNA, Anthorismos , (ed.), Sibiu, 1861.
15. SF. ANDREI ȘAGUNA, Compendiu de drept canonic , (ed.), Sibiu, 1878.
16. SF. ANDREI ȘAGUNA, Enchiridion , adecă , carte manuale de canoane ale unei sinte
soborniceș ti și apostolești Biserici , (ed.), Sibiu, 1871.
17. SF. IOAN GURĂ DE AUR, Tratat despre preoție , trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sophia,
București, 2000.
18. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Taina Sfintei Spovedanii , în Teologia Dogmatică
Ortodoxă , vol. III, Ed. I BMBOR, București, 2003.
19. ȘESAN, Valerian, Curs de drept bisericesc universal , (ed.), Cernăuți, 1942.

Studii și articole:

1. „Sumarele Ședințelor Sfântului Sinod ”, ședința din 12 martie 1912, în Biserica Ortodoxă
Română , XXXVI(1912), nr. 2.
2. ALIVIZATOS, A. S. , „Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe ”, în Theologia , tom. I , fasc. 1 -2,
Atena, 1940.
3. BELEA, Nicodim, „Îndatoririle duhovnicului după Sfintele Canoane ”, în Studii Teologice ,
1951.
4. BUZAN, S., „Natura caterisirii ”, în Glasul Bisericii , 1960, nr. 56 .
5. COVE RCĂ, Ioan, „Judecata bisericească în epoca veche ”, în Studii Teologice , 1961, nr. 1 -2.
6. DURĂ, Pr. Nicolae V., „Legislația canonică a Sinodului al II -lea ecumenic și importanța ei
pentru organizarea și disciplina Bisericii ”, în Glasul Bisericii , XL(1981), nr. 6-8.

57
7. DURĂ, Pr. Nicolae V., „Precizări privind unele noțiuni de Drept Canonic Bisericesc
(depunere, caterisire, excomunicare, afurisire și anatema) în lumina învățăturii
ortodoxe ”, în Ortodoxia , 1987, nr. 2.
8. FLOCA, Arhid. prof. Ioan N., „Caterisirea în dr eptul bisericesc ortodox ”, în Studii Teologice ,
XXXIX (1987), nr. 5.
9. IVAN, Prof. I. D., „Hotărârile canonice ale Sinodului II Ecumenic și aplicarea lor de -a lungul
secolelor ”, în Biserica Ortodoxă Română , XCVIII(1981), nr. 7-8.
10. MITRU, Constantin, „Din dis ciplina penitențială a Bisericii ”, în Glasul Bisericii , nr. 5 -6,
1959.
11. MUNTEANU, Armand, „Aplicarea epitimiilor în lumina Sfintelor Canoane ”, în Studii
Teologice , 1961, nr. 7 -8.
12. PĂTRULESCU, Drd. Grigore, „Epitimiile canonice și ascetice în general”, în Studii Teologice ,
nr. 3 -6, București, 1980.
13. PUFULETE, Pr. Dr. Silviu -Petre, „Pedeapsa coborârii din treaptă după canoanele Bisericii
Ortodoxe”, în: Studii Teologice , XXVII(1975), nr. 1-2, apud. Charles Joseph Hefele, Histoire
des conciles d’apres les document s originaux , tome II, part . II, Paris, 1908.
14. SF. GRIGORIE DE NAZIANZ, „Lettres theologiques ”, Ed. Paul Gallay, în Sources Chretiennes ,
nr. 208, Paris, 1974 .
15. STAN, Liviu, „Statutul Bisericii Ortodoxe Române ”, în Studii Teologice , 1949, nr. 3 -4.
16. ȘTEFAN, Pr. Vasile, „Pentru o justă interpretare a regulamentelor bisericești ”, în Biserica
Ortodoxă Română , 1954, nr. 6 .
17. ȘTEFAN, Pr. Vasile, „Pentru o justă interpretare și aplicare a regulamentelor bisericești ”,
în Biserica Ortodoxă Română , LXXIII( 1955), nr. 1-2.
18. RADU, Simion, „Despre sensul ortodox al canonului în Taina Sfintei Pocăințe ”, în
Mitropolia Ardealului , aprilie -iunie, 1963 .

Surse electronice :

1. https://arhiepiscopiatomisului.ro/clerici -sanctionati/ , accesat la data de 20.05.2018.