( epigrama de Nicolae Iorga din revista „Convorbiri literare” ) Scriitorul român, omul care est e mereu în căutare de sine, în căutare de tot ceea ce… [612008]

PLEIADA PERSONALITĂȚILOR
NEAMULUI ROMÂNESC

DRAGU IOANA LORENA
Clasa a VIII -a D
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.81
BUCUREȘTI

PLEIADA PERSONALITĂȚILOR
NEAMULUI ROMÂNESC

“O, șefi ai unei generații,
Mândrie -a României nații,
Luceferi răsărind lunar,
Rog convorbiți mai literar! ”
( epigrama de Nicolae Iorga din revista "Convorbiri literare" )
Scriitorul român, omul care est e mereu în căutare de sine, în căutare de tot ceea ce
este sublim în viața pământească (cu certitudine, de tot ce este sublim pentru el însuși, concomitent,
și pentru semenul său). Prin succesiunea/totalitatea textelor literare a realizat un sistem de artă
literară prin care a reușit să oglindească în mod distinct emoția umană autentică față de tot ceea ce
este natal și drag.
Un scriitor are un rol important în societatea în care trăiește. Scriitorii se numără
adesea printre valorile care definesc specificul unei societăți, căci prin puterea lor creatoare ei
surprind și redau ceea ce este esențial, magia cuvintelor si a sentimentelor.
Zaharia Stancu (născut la data de 5 octombrie 1902, Salcia, județul Teleorma n –
decedat la data de 5 decembrie 1974, București) a fost un scriitor r omân, poet, romancier, prozator ,
director de teatru, jurnalist și publicist , academician , laureat al Premiului Herder .
Zaharia Stancu și -a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un
militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior
a scris proză realistă, naturalistă, marcată î nsă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în
ultimii ani ai vieții.
Zaharia Stancu a lăsat „o bună amintire comunității scriitoricești ”. Prin” Desculț
“(1948), prozatorul devenea un scriitor oficial , iar prin celebru l Darie, protagonist și narator. Dacă
romanele, începând cu Desculț (1948), i -au adus lui Zaharia Stancu un real prestigiu de prozator,
întâia și ultima vocație rămâne poezia, încât pare îndreptățită această mărturisire târzie a autorului:
„De la intrarea mea în literatură și pâna astăzi, totdeauna am încercat să exprim în versuri ceea ce
nu izbuteam să exprim în proză." Poetul a publicat mult, peste zece volume, dar caracteristica

principală a liricii sale e simplitatea și concizia formală. A debutat edito rial o dată cu Arghezi,
prelungind apoi ecouri din Blaga și Pillat . Îl simțim însă mai aproape ca sensibilitate de poeții din
„generația războiului". Zaharia Stancu scrie pe un ton firesc, nu face „literatură", versul are o
cursivitate epică. Forma concen trată, la început, strunește un temperament pătimaș, „focos". Acut
senzuală in premisele ei, o astfel de lirică, centrată energic pe „eu", se identifică paradoxal cu
reveria vegetalului grațios. Imagini de un delicat fior bucolic sunt extrase din senzații le puternice,
aspre, ale copilăriei și adolescenței. Deși presupun o respirație abruptă, sacadată, „poemele simple"
ne relevă un viguros poet al sevelor amare ale pământului, al dragostei („pom roșu"), al infrățirii
cu natura și elementele. Îl inspiră mai ales priveliștile câmpenești, adunând in fiecare vers multă
lumină și miresme de ierburi crude, ce excită simțurile. În ungherul cel mai ascuns, intim, erotica
frusta reânvie gingășii uitate. Solidar cu lumea din care provine, Zaharia Stancu ar fi putut s pune
ca Esenin: „Sunt ultimul poet al satului".
Scriitorul teleormănean Zaharia Stancu este fără îndoială o personalitate literară
de referință pe care am avut -o noi românii după Al Doilea Război Mondial. Zaharia Stancu a fost
un estetician sincer al realismului literar, pus în slujba unui ideal umanitar. Proza lui Zaharia Stancu
izbutește să ne emoționeze și astăzi, unele cărți fiind de neuitat.
George Călinescu (nascut la data de 19 Iunie 1899, Bucureș ti – decedat la data
de 12 Martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român,
personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici,
clasicizantă, după alții doar italieniza ntă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai
importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu
Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu , după o modă destul de răspândită în peri oada
interbelică.
George Călinescu – personalitate complexă, face parte din seria scriitorilor de
formație enciclopedică ale căror personalitate și activitate plurivalentă este copleșitoare G.
Călinescu a fost poet romancier, d ramaturg eseist si istoric literar. Lirica lui este romantică dar
este in egală masură clasică si modernă . Poezia încântă prin muzică, intelectualitate și cultură : ,,
Canoanele cunosc cum să te fac Hexarca / Venerei cipriote , / Am comentat adânc pe ma rele
Petrarca / Și pe bătrânul Goethe ’’ (Epitalam ). Umorul disimulat, sentimentul iubirii , variațiile pe
teme clasice se realizează toate in lumina unei pasiuni lucide . Romanele lui G. Călinescu se

definesc prin câteva trăsături co mune: depașesc realismu l clasic , asimilând experiențele romanului
modern creează caractere dominate de o singură trăsătură majoră , ridicate la tipologii de mare
circulație universală , avarul , arivistul ( ele fiind insă un pretext – cum mărturisește insuși scriitorul
– pentru introinspecție ) . Așadar, romancierul „ reface clasicismul ”, trecând prin experiența
curentelor literare , pe care le consideră , consecvent principiilor sale teoretice , relative . Tehnica
narativă, prin fixarea caracterelor în spațiu și timp, prin descr ierea minuțioasă a cadrului fizic în
care se desfașoară acțiunea , cu specială erudită atenție pentru arhitectura clădirilor , pentru
interioare , pentru operele de artă plastică ce le impodobesc , detașarea față de personaje și crearea
de tipuri ne trimit la Balzac și la realismul secolului al XIX – lea .
Nichita Stănescu (nascut la data de 31 Martie 193 3, Ploiești – decedat la data
de 13 Decembrie 1983, București) a fost un poet, scriitor și eseist român , ales membru post-mortem
al Academiei Române.
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori
de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă ”. Nichita Stănescu
aparține, temporal și formal, n eo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu
a fost considerat de către unii critici literari, precum Alex andru Condeescu și Eugen Simion , un
poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foart e rară
a inovatorilor lingvistici și poetici.
Ștefan Augustin Doinas: “Nichita Stănescu este cel mai important poet român
de după cel de -al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii rom âne ia revanșa
asupra poeților ei. ”
“Nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic ” (Nichita Stanescu)
Temporal și structural, Nichita aparține poeziei moderniste din anii 1960 -1970, dar ca orice mare
scriitor se aseamănă doar cu el însuși, fiind considerat de unii critici literari ''un poet de o
amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a
inventatorilor lingvistici și poetici'', ''un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teor iile, stările și
abilitățile lui a schimbat fața poeziei românești'', ''un mare liric european aproape necunoscut".
Laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980), Nichita
Stănescu era considerat atât de critica litera ră, cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de

seamă scriitori pe care i -a avut limba română, pe care el însuși o denumea „Dumnezeiesc de
frumoasă ”.
Poetul, în propriile sale cuvinte, „Poetul, ca și soldatul, n u are viață
personală ”„Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai
rea, mai măreață sau mai puțin măreață. ” „Schimbă -te în cuvinte, precum îți zic ” Este foarte greu
să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși
folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic
și vizionar.
Prin libera exprimare a ideilor, a sentimentelor si a viz iunii acestuia despre
viață scriitorul reușește să dea naștere unor opere de mare valoare pentru literatura română ,
subliniind teme actuale ale societății contemporane cum ar fi: condiția omului, destinu l, universul,
natura , evoluția si puterea de a visa .

“Iubita mea se cheamă România! ”
George Călinescu în ”Iubita lui Nicolae Bălcescu ” (1948)

Bibliografie

-informatii -pretioase.ro – Nichita Stanescu
-autori.citatepedia.ro – Nichita Stanescu
-autori.citatepedia.ro – George Calinescu
-www.historia.ro – George Calinescu
-ecreator.ro – Zaharia Stancu
-wikipedia – Zaharia Stancu