Energia stă la baza evoluției și dezvoltării societății noastre . Aceasta ne protejează [624853]

1
CAPITOLUL 1 . ENERGIA
Energia stă la baza evoluției și dezvoltării societății noastre . Aceasta ne protejează
față de mediul înconjurător și are un rol esențial în producția de b unuri și prestarea de
servicii, facilitând astfel obținerea bunăstării. Energia angrenează statele și companiile
internaționale într-o cursă în vederea atrageri i resurselor la un cost cât mai redus .

1.1. ENERGIE, DEZVOLTARE ECONOMICĂ
ȘI SECURITATE ENERGETICĂ
Energia reprezintă un element central în evoluția și dezvoltarea societății, aceasta
conferind protecție față de mediul încojurător și facilitâ nd producția de bunuri și servicii.
Prin intermediul acesteia , un material poate fi transformat în altul, aspect ce permite
obținerea progresului (Bradely Jr., Fulmer, 2004).
Din punct de vedere economic, când se face referire la energie, se pune problema
disponibilit ății și costul ui acesteia. Din această perspectivă, un preț accesibil și stabil al
energiei contribuie la stimularea economiei.
Prețurile scăzute la energie permit gospodăriilor și întreprinderilor să își mărească
venitul disponibil și în același timp reduc costurile în procesul de producție al bunurilor și
serviciilor, făcându -le mai accesibile (WEF, 2012).
Din aceste considerente statele sunt interesate în a avea la dispoziție resurse sig ure
de energie la un cost care să poată fi susținut pe termen lung.
În acest sens, securitatea energetică presupune asigurarea neîntreruptă cu energie a
unei economii în vederea satisfacerii cererii, conceptul presupunând o dimensiune fizică ș i
una economică (WEC, 2008).
Se ridică însă întrebarea, într -o lume globalizată, cu privire la responsabilitatea
asupra asigurării securității energetice: În rândul statelor sau la nivelul pieței?
Există opinii în literatura de sp ecialitate conform cărora independența în domeniul
energetic reprezintă un concept dificil și costisitor de pus în practică, mai importantă fiind
securitatea comerțului internațional cu resurse energetice (Pascual, Elkind, 2010).
Se consideră că o țară este vulnerabilă energetic când deciziile energetice, pe care
este nevoită să le ia, sunt dictate de factori economici din afara ariei propriului control
(WEC, 2008).
Conceptul de se curitate energetică presupune o componentă macroecon omică, în
relație cu nivelul și evoluția prețului la energie, cât și una de securitate națională, datorită

2
faptului că, cea mai mare parte a resurselor energetice de la nivel mondial sunt concentrate,
din punct de vedere geografic, în câteva zone instabile din punct de vedere politic (Pascual,
Elkind, 2010).
Această concentrare este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de
elipsa energetică strategică , ea acoperind aria dintre Peninsula Arabică și vestul Siberiei,
în această zonă regăsindu -se aproximativ 70% dintre rezervele cunoscute de gaz și petrol
(Armaroli, Balzani, 2011).
Orice definiție a securității energetice, ca o componentă strategică a securității
economice, include termeni ca „risc” și „nesiguranță”, iar t ot mai desele disfuncționalități,
crize, scurtcircuitări și întreruperi ale livrărilor de energie aduc și mai mult în atenție
problematica complexă a securizării alimentării.
Riscul energetic este, adesea, asociat cu posibilitatea producerii unor evenimente
sau procese ce pot cauza perturbări drastice a funcționării normale a economiei unei țări, a
activităților și obiectivelor agenților economici și a intereselor consumatorilo r casnici, ceea
ce, în final, poate cauza insecuritate economică.
Noțiunea de risc al alimentării cu energie incumbă câteva caracteristici
fundamentale, precum:
– orice participant la procesele și circuitele economice, indiferent de anvergura activității
sale, se confruntă, continuu, cu riscuri de natură energetică pe care trebuie să fie
capabil să le gestioneze;
– riscul este o permanență cu care se confruntă orice e conomie dependentă de resurse
energetice externe, indiferent de gradul său de dezvoltare;
– odată ce devine concret, riscul energetic poate produce pagube atât de natură
economică, cât și financiară;
– riscul are o acțiune ireversibilă, în sensul în care efect ele sale, odată produse, nu mai
pot fi înlăturate decât cu niște cheltuieli suplimentare costisitoare;
– impune permanent analiză și mijloace pentru prevenirea și combaterea lui.
Riscurile politice la adresa securității alimentării cu energie vize ază presiunile
exercitate de unii actori asupra altora prin anumite pârghii legate de preț, cantitate, calitate,
monopol etc.
Riscurile economice înglobează disponibilitatea și accesibilitatea resurselor de
energie, prețurile energiei, siguran ța cererii, stabilitatea veniturilor producătorilor și
exportatorilor de energie etc.

3
Riscurile fizice pot fi decurge din conflicte armate, terorism, dezastre naturale sau
atropice, naționalizare, rivalități geopolitice etc.
Analiza acestor riscuri trebuie să aibă în vedere dependențele, interdependențele și
interacțiunile pe scena energetică națională și internațională dintre actori, dintre piețe, dar
și dintre actori, resurse și piețe. Este evident faptul că riscurile energe tice externe sunt mai
greu de controlat și gestionat, deoarece cauzele care le generează sunt mai puțin cunoscute
sau greu de evitat.
Securitatea energetică sau dimpotrivă insecuritatea energetică este strâns legată de
orice acțiune sau inacți une a oricărui actor al lanțului deținător -exploatator – producător –
transportator -distribuitor -consumator, legată direct sau indirect de resursele energetice, ce
are scopul de a influența sau controla alți actori. Securitatea energetică constă în:
securitatea plăților și a veniturilor, accesul la resurse, securitatea ofertei, a surselor și
resurselor, securitatea/stabilitatea prețurilor, securitatea cererii ș i a distribuț iei, securitatea
alimentării și transportului etc.
Prin urmare, securitatea energetică înseamnă energie sigură, în cantitate suficientă
și la prețuri accesibile. Ca parte integrantă a oricărei strategii naționale de securitate, ea se
traduce prin: securizarea surselor și rutelor existente, identific area și valorificarea unor
surse și rute alternative, dependență cât mai redusă de importuri, protecția mediului.
Ideal ar fi ca fiecare actor al sistemului internațional să fie capabil să -și acopere
necesarul de energie din surse proprii. Dar ce s-ar întâmpla dacă toți aceștia și -ar asigura
consumul energetic din producția internă? Cel mai simplu răspuns la această întrebare ar fi
că ar dispărea un motiv de diferite jocuri geopolitice, geoeconomice și geostrategice, dar și
de tensiuni, dispute , crize între statele lumii, în care unele câștigă și altele pierd. În acest
scenariu, alte mărfuri ar d eveni probabil subiect al unor jocuri și dispute de aceeași natură.
De aceea, se consideră că resursele energetice, ca și capitalurile, treb uie să circule
pentru a asigura dezvoltarea societății globale. Prin urmare, securitatea energetică a unui
stat depinde în mare măsură de capacitatea acestuia de a -și asigura acces regulat la
resursele energetice, dar și de poziția pe care statul respectiv o ocupă în circuitul mondial
al resurselor: producător, intermediar, consumator.
La începutul secolului XXI, securitatea energetică este pusă în pericol de șase mari
amenințări (Puiu, 2006) :
– natura finite a resurselor de petrol și gaze natural e;
– transformările globale ale climei;
– întreruperi ale fluxurilor de aprovizionare;

4
– costurile mari ale energiei pentru țările în dezvoltare;
– utilizarea veniturilor din energie pentru sus ținerea regimurilor nedemocratice ;
– folosirea energiei ca instrument de presiune.
În acest context, se consideră că lip sa unor măsuri adecvate pentru realizarea
securității energetice poate conduce treptat la insecuritate în privința asigurării și
aprovizionării regulate cu hidrocarburi al activităților economice, cu consecințe dintre cele
mai dezastruoase, ceea ce întăreș te și mai mult valabilitatea enunțului: „N u energia este
scumpă, ci lipsa de energie”.
Principala temă de dezbatere în prezent, cu privire la securitatea energetică, este
legată de actorii responsabili pentru asigurarea acesteia: guvernele prin mijloace
intervenționiste sau actorii privați prin mecanismul pieț ei.
Formarea liberă a prețului pe piața de energie impulsionează eficientizarea
consumului cât și investiția în noi forme de energie. Trebuie însă avut în vedere faptul că
dezv oltarea unei piețe internaționale libere este îngreunată de concentrarea geografică a
celei mai mari părți din rezervele cunoscute de gaz și petrol.
Principalii exportatori de resurse energetice sunt state ce nu funcționează după
principiile piețelor libere, aceștia putând folosi comerțul cu resurse energetice în scopuri
politice.
Criza petrolului din anii ’70, prin restrângerea deliberată a producției de către
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), sistările exporturilo r de gaz din Rusia
din 2006 sau 2009 către statele de tranzit (Ucraina, Belarus) și Uniunea Europeană sunt
reprezentative în acest sens.
Având în vedere impactul sectorului energetic asupra mediului, se ridică problema
privind abordarea sustenabilității în acest domeniu pe plan mondial.
Pe de -o parte statele dezvoltate, a căror cerere pentru energie a scăzut de -a lungul
timpului, datorită eficientizării și a orientării către sectorul terțiar, sunt interesate în a avea
acces l a resurse energetice cu un impact redus asupra mediului. Ele vor fi pregătite în a
susține măsuri de reducere a impactului producerii de energie asupra mediului, în contrast
cu economiile în curs de dezvoltare, ce necesită accesul la cantități cât mai mari de energie,
la costuri atractive pentru a -și putea alimenta creșterea economică. Existența acestor două
abordări la nivel mondial afectează concurențialitatea relativă a întreprinderilor, deoarece
unele state acceptă susținerea acestor costuri, în timp ce altele se orientează, cu precădere,
către dimensiunea fizică și a economică a securității energetice.

5
1.2. RESURSELE ENERGETICE
Resursele energetice au o importanță deosebită datorită constituirii energiei ca
principiu vital al progresului ec onomic și social. Acestea, în mare parte, stau la baza
securității energetice, care de rând cu alte componente ale securității economice reprezintă
un element important al securității generale, având o semnificație deosebită pentru o
dezvoltare durabilă a economiei. (Leca, 2007)
Cărbunii . Cărbunele este o unu l dintre elementele primordiale ale tehnologizării
umanităț ii. Fără acest prețios mineral, lumea ar fi cu totul altfel.
Procesul prin care s -a format cărbunele a început cu circa 300 milioane de ani în
urmă. Rezultați prin carbonizarea resturilor vegetale, cărbunii erau cunoscuți în lume încă
din antichitate, dar au căpătat utilizări economice din secolul al XI -lea.
Pe teritoriul României primele exploatări carbonifere sau făcut în Banat prin
deschiderea minelor de la Doman, Secul, Anina. La începutul secolului al XIX -lea se
deschid minele din bazinul Comăneș ti din Moldova, cărbunii din această regiune fiind
folosiți pentru alimentarea navelor din portul Galați și la primele mori cu aburi.
Între 1830 -1836 intră în exploatare minele din apropiere de Brașov (Codlea și
Vulcan), iar din 1839 cei din bazinul Baraolt ( la Capeni din anul 1872).
În 1840 începe deschiderea minelor din bazinul Petroșani, mai întâ i la Lonea și în a
două jumătate a secolului al XIX -lea minele d e cărbune brun din bazinul Almașului (la
Ticu și mai tâ rziu la Surduc), și tot pe atunci cele de ligniț i din Subcarpați i Munteniei.
Pentru mulți dintre noi, cărbunele este asociat revoluției industriale din secolele
XVIII -XIX, când era resursa de energie dominantă, utilizată pentru acționarea motoarelor
cu aburi.
Dincolo de valoarea să istorică din epocă modernă, cărbunele continuă să joace
însă și azi un rol foarte important. Mai mult, el tinde să revină în prim -planul economiei.
Până în 2050, cărbunele va deveni prima resursa energetică la nivel mondial,
potrivit Agenției Inter naționale pentru Energie (IEA).
În 2030, el va acoperi 29% din cerințele energetice globale, față de 26% în 2006.
Spre deosebire de petrol, zăcămintele de cărbune sunt departe de a fi epuizate.
Rezervele dovedite la nivel mond ial pot fi exploatate peste 120 de ani în ritmul actual de
extracție. În plus, cărbunele se bucură de o mai bună răspândire geografică și este sursă de
energie cea mai puțin scumpă, după cea nucleară.
Petrolul (țițeiul) este un amestec de hidrocarburi formate prin depozitarea
plantelor microscopice și al microorganismelor marine moarte în bazine sedimentare sub

6
mări, sau în apropierea acestora. Procesele geologice care au condus la formarea petrolului
au durat milioane de ani. Petrolul brut este extras din subsol prin pompaj și apoi
transformat prin distilare (rafinare) într -un ansamblu de combustibili lichizi sau gazoși:
păcură, motorină, benzină, kerosen, etc.).
În ritmul actual de consum, se estimeaz ă că rezervele petroliere se vor epuiza în 40 –
50 de ani. Chiar dacă se vor lua măsuri de conservare și se va reduce ritmul consumului de
petrol pe cap de locuitor, rapida creștere demografică nu va face decât să crească viteza cu
care se epuizează rezervel e petroliere.
În afara utilizării sale pentru producerea de energie electrică, prin ardere în
cazanele termocentralelor, petrolul este esențial pentru transporturile publice și industriale,
cât și pentru industria petrochimică. Odată pompat, petrolul brut prezintă câteva riscuri
ambientale. Extracția și transportul petrolului și a produselor derivate, pe cale terestră sau
maritimă, prezintă în permanență un risc de scurgeri (scăpări) accidentale și de maree
negre, cu stricăciunile pe care acestea le pot ca uza mediului. Platformele de foraj marin și
petrolierele au fost în trecut la originea deversării multor tone de petrol, care au ucis păsări
și au pus în pericol alte specii vii marine sau terestre. Se menționează de asemenea practica
iresponsabilă de util izare a apei mării pentru curățarea reziduurilor din petroliere, care
afectează grav mediul pentru mult timp, întrucât hidrocarburile au nevoie de perioade
îndelungate pentru a se scinda în substanțe mai puțin dăunătoare. Impactul scăpărilor și
deversărilo r accidentale este important întrucât petele de petrol plutesc adesea în lungul
coastelor și perturbă anumite ecosisteme mai fragile.
Arderea petrolului (păcurii) și a produselor sale derivate (benzină, motorină) a
contribuit enorm în trecut la creșterea poluării prin metale grele (benzina cu plumb) și
contribuie încă și astăzi la generarea de gaze cu efect de seră, chiar dacă echiparea
autovehiculelor cu filtre catalitice a permis reducerea emisiilor de gaze toxice cum sunt
monoxidul de carbon, oxizii de azot și hidrocarburile nearse.
Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în
straturile din adâncime ale pământului. Gazul natural este asociat cu zăcăminte de petrol,
procesele lor de fo rmare fiind asemănătoare. Compoziția gazului natural constă în cea mai
mare parte în metan, deosebindu -se de acesta prin compoziția chimică.
Cea mai mare parte a gazelor naturale s -au format în urmă cu 15 până la 600
milioane de ani, fiind asoc iate cu zăcămintele de petrol, mai rar se pot găsi zăcămintele
unice de petrol sau gaz.

7
Pentru prima oară în 1844 s -a găsit în Europa gaz natural în zona gării de est din
Viena, urmate de noi descoperiri în 1892 prin forajele din regiunea Wels , Austria.
antitatea netă de gaz exploatat în anul 2004 a fost de 2.689 miliarde m³, din care 22%
revine Rusiei, 20% Statelor Unite ale Americii, 6,8% Canadei, 3,6% Regatului Unit, 3%
Algeriei și 17,2% Indoneziei, Olandei, Uzbekistanului, Iranului, Argenti nei, Mexicului,
Arabiei Saudite, Malaysiei și Germaniei, iar 0,6% Austriei.
Gazul natural acoperă 24% din necesarul de energie al lumii. Zăcămintele de gaz,
de regulă, sunt sub presiune, fapt ce ușurează exploatarea lui.
Rezervele globale de gaz estimate sunt de 170.942 miliarde m³, respect iv 185
miliarde tone (SKE) care, în opinia specialiștilor, ar putea acoperi necesarul pe o perioadă
de 67 de ani. Din această cantitate de gaz, 2.830 miliarde m³ aparțin Orientului Apropiat
(Penin sula Arabă, o parte din Nordul Africii), 64.020 miliarde m³ Europei și Statelor GUS
(Uniunii Sovietice), 14.210 miliarde m³ Asiei și Australiei, 14.060 miliarde m³ Africii,
7.320 miliarde m³ Americii de Nord și 7.100 miliarde m³ Americii de Sud.
Cererea globală este așteptată să sară de 5,1 trilioane de metri cubi (tmc) până în
2035, cu 1 ,8 tmc mai mult decât în 2011 .
Energia regenerabilă , este numită de asemenea energie al ternativă, energie
utilizabilă derivată din surse care sunt capabile de a se reface, cum ar fi : soarele (energia
solară), vântul (energie eoliană), râurile (energie hidroelectrică), izvoare termale (energie
geotermală), mareele (energia mareelor), biomasă (biocombustibili).
(http://www.britannica.com/EBchecked/topic/17668/renewable -energy ):
Energia regenerabila este energia care provine din resu rse naturale, cum ar fi
lumina soarelui, vântul, ploaia, mareele și din căldură geot ermala, care sunt regenerabile
(completate în mod natural). (http://en.wikipedia.org/wiki/Renewable_energy )
Folosirea energiei din surse regenerabile prezintă numeroase beneficii potențiale,
inclusiv o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea aprovizionării cu
energie și reducerea dependenței fată de piețele de combustibili fosili (în special, fată de
piață petrolului și a gazelor).
Dezvoltarea surselor regenerabile de energie poate avea, de asemenea, potențialul
de a stimula ocuparea forței de muncă în UE, prin crearea de locuri de muncă în sectorul
noilor tehnologii verzi .(www.ec.europa.eu )
În 2015, printre sursele regenerabile de energie, cea mai mare sursă din UE -28 a
fost reprezentată de biocombustibilii solizi și deșeurile regenerabile, care reprezintă
aproape două treimi (63,5 %) din producția primară de energie regenerabilă.

8
Energia hidroelectrică a fost al doilea cel mai mare contribuitor la gamă energeti că
din surse regenerabile (14,3 % din total), urmată de energia eoliană (12,7 %). Deși nivelurile
corespunzătoare de producție au rămas relativ scăzute, a existat o expansiune deosebit de
rapidă a producției de energie solară și eoliană, cea din urm ă reprezentând o pondere de
6,4% din energia din surse regenerabile a UE -28 produsă în 2015, în timp ce energia
geotermală a reprezentat 3,2 % din total.
La oră actuală, nivelurile producției de energie a mareelor, valurilor și mării sunt
foarte scăzute, aceste tehnologii putând fi găsite în principal în Franța și în Regatul Unit.
În 2015, cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din UE -28 a
fost Germania, cu o pondere de 19,0 % din total; Italia (11,5 %) și Franța (10,4 %) au fost
singurele alte state membre ale UE care au înregistrat procente din două cifre, urmate de
Suedia (9,0 %) și Spania (8,2 %).

1.3 ANALIZA SURSELOR DE ENERGIE
În privința consumului de energie se poate afirma că la nivel global acesta se ridică
la peste 13.000 Mtoe, principalii consumatori de energie fiind China, SUA și UE,
împreună cei trei actori reprezentând aproape jumătate din consumul global b rut de
energie. Astfel evoluțiile acestora în domeniul energetic vor modela într -o bună măsură
sistemul energetic mondial.
Analizând evoluția consumului de energie se remarcă faptul că acesta este pe un
trend ascendent. Față de 1995, spre exemp lu, acesta este cu aproape 30% mai ridicat la
nivelul anului 2016 . (Comisia Europeană, 2016 ).
Există o divergență din perspectiva consumului între statele dezvoltate și cele în
curs de dezvoltare. Astfel, SUA și UE își cresc consumul de energie până spre spre
jumătatea deceniului trecut, moment din care prezintă o pantă descendentă. În schimb țările
în curs de dezvoltare cunosc o creștere a consumului de energie, în ciuda faptului că în
ultima parte a intervalului 2005 -2011 criza economică de la nivel mondial a presupus o
reducere a consumului de energie. Datorită evoluției din aceste state, consumul de energie
la nivel mondial se află pe o pantă ascendentă. (Comisia Europeană, 2016 ).
La nivelul anului 200 5, SUA se detașa în materie de consum, la peste 2000 Mtoe și
Uniunea Europeană ocupa poziția a doua, cu peste 1600 Mtoe, iar China depășea cu puțin
1000 Mtoe. Totuși, până în 2010 , China ajunge și surclasează Uniunea Europeană. Peste
încă cinci ani China devine principalul consumator de energie, la nivel mondial, în timp ce
SUA și UE rămân în linii mari la același nivel. (Comisia Europeană, 2016 ).

9
Analizând statele î n curs de dezvoltare, observăm că acestea cunosc, în mod
similar, un trend ascendent al consumului de energi e. Regiuni, precum Orientul Mijlociu,
ce sunt în mod tradițional exportatori de resurse energetice, au nevoie de cantități din ce în
ce mai mari de energie pentru a -și satisface consumul. În acest context principalii
importatori, precum UE sau SUA, vor trebui să facă față unei concurențe acerbe în special
din partea Chinei pentru atragerea resurselor de energie.
Din perspectiva structurii consumului brut de energie, acesta este dominat în
prezen t de combustibilii fosili. (Comisia Europeană, 2016 ).
Petrolul reprezintă principala componentă, cu peste 30% din mix, alături de cărbuni
și gaz, combustibilii fosili asigurând peste 80% din consumul brut de energie al lumii.
Energiile regenera bile au cunoscut o atenție deosebită în ultimul deceniu, prin prisma
eforturilor de susținere ale acestora de actori precum UE, și reprezintă 13% din consumul
de energie. La nivel mondial însă, din cei peste 1700 M toe produși în 2011 pe cale
regenerabilă, 77% era reprezentată de categoria biomasă. Astfel în mix -ul global surse
precum energia eoliană sau solară cunosc o pondere redusă (0,5%), având um impact redus
în ciuda susținerii de care au beneficiat. (www.unap.ro )
Din perspectiva evoluției surselor în consumul brut de energie, gazul natural
(+53,81%) și cărbunii (+69,94%) au cunoscut principalele creșteri în perioada 1995 -2015
(Comisia Europeană, 2016 ).
Analizând principalele caracteristici te hnice și economice ale resurselor energetice
menționăm că petrolul este un combustibil flexibil, ușor de manevrat și cu un conținut
energetic ridicat, fiind dominant în sectorul transporturilor (cu peste 90% din consumul
sectorial). În ciuda eforturilor le gate de promovarea biocombustibililor sau vehiculelor
electrice, pentru moment nu există o alternativă la petrol. Evoluția rezervelor cunoscute de
petrol arată că acestea sunt în creștere (+60,58% în perioada 2002 -2016 ) fapt pentru care
nu putem vorbi de o epuizare în viitorul apropriat al resursei. (Roth, 2015)
Principalul dezavantaj al orientării către petrol, îl reprezintă concentrarea
geografică a resurselor la nivel mondial. Aceasta presupune existența unui număr limitat de
țări producătoar e ce pot folosi petrolul în vederea urmării de scopuri politice, fapt
demonstrat prin crizele petrolului din anii ’70.
Datorită importanței sale strategice, petrolul nu se comportă asemeni tuturor
celorlalte resurse de pe piață. Prețul său poa te fi influențat de evenimente politice și nu
efectiv de cererea și oferta sa. Volatilitatea prețului la petrol reprezintă un pericol la adresa
economiilor ce se bazează pe această resursă, precum Statele Unite.

10
Temerile legate de epuizarea re surselor cât și cele de instabilitate a prețului la
petrol pot fi limitate prin oportunitatea exploatării de resurse neconvenționale de petrol,
fapt ce îmbunătățește perspectivele disponibilității resursei și distribuția geografică a
acesteia. (Bordeianu, 2017)
Cărbunii prezintă o răspândire geografică variată aspect ce facilitează asigurarea
securității energetice prin intermediul acestora. Existența unui număr variat de țări
producătoare și posibilitatea transportului pe mare facilitează dezvo ltarea unei piețe
internaționale a cărbunelui.
Prețul de generare al electricității pe cărbune este unul atractiv în relație cu celelalte
surse disponibile de pe piață. Principala problemă legată de exploatarea cărbunilor este
reprezentată de emisiile ridicate ale gazelor cu efect de seră ale acestei surse în raport cu
celelalte surse prezente pe piețele de energie.
Utilizarea cărbunilor poate reprezenta și un risc la starea de sănatate a cetățenilor,
asociate cu o serie de boli re spiratorii. În contrast cu petrolul sau gazul natural, cărbunii
sunt un combustibil voluminos fapt ce le reduce manevrabilitatea în transport. (Roth, 2015)
Datorită conținutului caloric, pentru unele tipuri de cărbuni, precum lignitul, nu este
economic transportul pe mare, fapt pentru care sunt exploatate pe plan local. La nivel de
amenințări, la adresa exploatării cărbunilor în viitor, menționăm efortul remarcat din partea
economiilor dezvoltate, precum UE, de a reduce emisiile din sectorul energetic și implicit
consumul de cărbuni. Aceasta implică internalizarea costurilor legate de folosirea
cărbunelui prin taxarea carbonului. La nivelul UE sau al SUA, consumul de cărbuni
înregistrează un trend descendent, cărbunele fiind cu precădere utiliza t în țările în curs de
dezvoltare. (Bordeianu, 2017)
Gazul natural este o resursă flexibilă, ce poate fi transportată pe distanțe lungi și cu
impact redus asupra mediului. Stocul mondial de rezerve se află pe un trend descendent,
fapt ce îmbunăt ățește perspectivele utilizării aceste resurse. Centralele pe gaz sunt flexibile
și pot fi utilizate în vederea suplinirii intermitenței energiilor regenerabile.
Similar petrolului concentrarea geografică a resursei reprezintă principala
probl emă, aceasta deschizând posibilitatea utilizării resursei în scopuri politice, Rusia fiind
un exemplu în acest sens. (www.unap.ro )
Datorită faptului că este transportat cu precădere prin conducte, utilizarea gazului
natural sporește dependența dintre furnizori și consumatori. Deseori comerțul cu gaz
presupune încheierea de contracte pe termen lung, ce nu reflectă evoluțiile pieței, acestea
fiind benefice în special pentru furnizori.

11
Pentru moment lichefierea gazului este opțiune doar când implică distanțe ridicate
de transport de peste 3000 km, însă acest procedeu permite diversificarea aprovizionării cu
gaz.(Roth, 2015)
Din perspectiva dezvoltării sectorului se remarcă în Statele Unit e exploatarea
gazelor neconvenționale. Aceasta a dus la reducerea dependenței energetice a țării,
substituția în sectorul de electricitate a cărbunelui și reducerea emisiilor și reducerea
prețului pe piața spot.
Existența și posibilitatea expl oatării resurselor neconvenționale asigură o distribuție
mai echilibrată a resurselor la nivel mondial, îmbunătățind astfel asigurarea securității
energetice a țărilor ce folosesc această resursă. (www.unap.ro )
Resursele regenerabile se remarcă prin faptul că nu necesită prezența unui
combustibil precum petrolul sau gazul și pot fi produse pe plan local, îmbunătățind, astfel,
securitatea energetică a unei țări prin reducerea dependenței față de import uri. De
asemenea, în contextual schimbărilor climatice, nivelul redus al emisiilor de gaze cu efect
de seră al acestora poate reprezenta un argument în favoarea creșterii ponderii acestora în
mix-ul energetic.
Panourile solare și turbienele eo liene sunt flexibile putând fi folosite la nivelul
gospodăriilor sau al întreprinderilor pentru producția proprie. Pentru moment, impactul
surselor ce pun accent pe componenta de tehnologie, precum cele enumerate anterior, este
limitat, hidroeletricitatea și biomasa fiind dominante în mix -ul energiilor regenerabile. De
asemenea, pentru moment, aceste surse sunt mai scumpe în raport cu cele tradiționale fiind
necesară subvenționarea sectorului.
Rezultatele economice ale acestor surse sunt influe nțate în bună măsură de
disponibilitatea unor resurse intermitente, cu o densitate energetică redusă, fapt pentru care
este nevoie de menținerea de capacități de rezerve care să le poată suplini. Mecanismele
prin care acestea au fost promovate pe piață în cadrul unor actori dezvoltăți, precum UE,
presupun întâietatea în preluarea acestora în rețea, fapt ce afectează economicitatea
surselor de funcționează în regim de bază, precum centralele pe cărbuni.
Energia nucleară este o sursă sigură și abu ndentă de energie, în care componenta de
capital a costurilor are un rol primordial. Dat fiind că uraniul este o resursă tranzacționabilă
pe piața internațională, centralele nucleară îmbunătațesc securitatea energetică a unui stat.
Reacția d e fisiune nucleară prezintă un conținut energetic ridicat, față de celalalte
surse, fiind nevoie de cantități reduse de uraniu pentru a obține același efect cu al

12
combustibililor fosili. Prețul electricității nucleare este influențat în mică măsură de
evoluția prețului la uraniu, fapt ce conferă stabilitate acestei surse de energie.
Rezervele de uraniu sunt abundente și există o gamă variată de țări producătoare,
existând posibilitatea în viitor a exploatării resurselor neconvenționale. Odată c onstruite,
centralele nucleare prezintă costuri de operare și mentenanță reduse, pe o perioadă
îndelungată de timp (60 de ani) fiind atractive pentru industriile consumatoare de energie,
ce au nevoie de prețuri stabile. (Roth, 2015)
Referitor l a impactul asupra mediului, acestea prezintă emisii GES scăzute,
reprezentând un instrument util la îndemâna statelor pentru combaterea schimbărilor
climatice. Față de celelalte surse de electricitate prezente pe piață, centralele nucleare nu
prezintă acel ași nivel de flexibilitate datorită perioadei lungi de timp de construcție (5 -7
ani), a complexității proiectului, a costurilor ridicate de capital și a activităților ulterioare
legate de decomisionare și gestiunea deșeurilor radioactive, ce se întind pe o perioadă
îndelungată de timp. (Roth, 2015)
Principala amenințare la adresa energiei nucleare o reprezintă orientarea statelor
față de această sursă de electricitate. Această viziune se poate modifica subit în funcție de
evenimentele ce au loc la nivel mondial. Spre exemplu, accidentul de la Fukushima s -a
datorat unui tsunami, eveniment ce nu poate fi replicat la nivelul Gemaniei, totuși
incidentul a dus renunțarea la această sursă de electricitate.
Prețul la combustibilii f osili poate reprezenta o amenințare la adresa energiei
nucleare deoarece reducerea acestuia va îngreuna recuperarea costurilor de capital și
economicitatea acestei surse.

13
CAPITOLUL 2 . DEZVOLTAREA DURABILĂ

2.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ
Dezvoltarea durabilă este un concept relativ nou aplicat creșterii economice, cu
scopul de a lua în considerare, în principal, aspectele de ordin ecologic la nivelul Planetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s -a cristalizat în timp, pe parcursul
mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri știin țifice aprofundate pe plan internațional și
a căpătat valențe politice precise în contextul globalizării (SNDD – www.mmediu.ro ).
Acest nou concept privind dezvoltarea societății umane își propune să desemneze
totalitatea formelor și metodelor d e dezvoltare socio -economică al căror scop fundamental
îl reprezintă asigurarea echilibrului dintre sistemele socio -economice și resursele naturale.
Din punct de vedere grafic, poate fi vorba de o dezvoltare durabilă doar în zona de
suprapunere simultană a celor trei piloni , reprezentați grafic în figura 1.1., pe care se
sprijină un astfel de model al dezvoltării.(UCN, 2006)

Figura 2.1. Reprezentarea grafică a interacțiunii celor trei componente ale dezvoltării durabile

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut acum câțiva zeci de ani, fiind adus în
discuție la numeroase întâlniri internaționale, cu scopul de a se def ini un model de
dezvoltare a societății umane care să reducă inegalitățile sociale și să diminueze impactul
asupra mediului înconjurător.
Deși, inițial, dezvoltarea durabilă, s -a vrut a fi o soluție la criza ecologică
determinată de intensă ex ploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului
și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s -a
Durabil
Suportabil
Echitabil
DEZVOLTARE
SOCIALĂ
PROTECȚIA
MEDIULUI
Viabil
DEZVOLTARE
ECONOMICĂ

14
extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect a l
dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu
numai între generații.
De atunci au fost propuse zeci de definiții. Conceptul cunoaște o largă utilizare,
chiar este, poate, prea des uzitat, fără a se insista, în aceeași măsură, și pe o aprofundare și
adaptare specifică.
Esența dezvoltării durabile a societății umane este dată de modul de gestionare,
actuală și viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale și informaționale, în
raport cu obiectivele creșterii economice și asigurarea unei calității din ce în ce mai bune a
vieții și a mediului. Cele mai multe entități umane aspiră la realizarea dezvoltării
economice pentru a securiza creșterea standardelor de viață și pentru a pro teja și
îmbunătăți mediul înconjurător, atât pentru ele însele cât și pentru generațiile viitoare. Și
totuși se înțelege, oare, conceptul în complexitatea și profunzimea lui?
Lumea a devenit cu adevărat conștientă de fenomenul poluăr ii abia la jumătatea
secolului al XX -lea, când au început să se arate, tot mai alarmante, consecințele: smogul
urban, ploile acide, efectul de seră mărit, subțierea stratului de ozon, deteriorarea gravă a
calității apelor și a solului, toate afectând, în mod dramati c, însăși viața. Oamenii devenind
victime ale propriilor acțiuni, au început să -și asume responsabilități față de mediul în care
trăiesc .(Bălan, 2011)
De aceea, definiția dată de Raportul Brundtland „Dezvoltarea durabilă reprezintă
acel mod de dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a
compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a -și satisface propriile nevoi" a fost
concepută în sensul concilierii dintre economie și mediul înconjurător printr -o nouă cal e de
dezvoltare, care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani,
ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat.
Ca orice proiect de anvergură, dezvoltarea durabilă presupune o evoluție procesuală
realizabilă prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, aparțin procesului
dezvoltării în general, altele sunt specifice. Cele mai acute sunt următoarele:
A) Constrângerea demografică . Dezvoltarea durabilă se vrea a fi, prin definiție, o
dezvoltare umană, realizabilă prin voința oamenilor și având ca finalitate binele individual
și colectiv al acestora. Nimic nu poate fi gândit, aici, dincolo de ceea ce înseamnă
populație, adică: numărul, structura și sănătatea populației.
Problema a devenit foarte complexă grație unor î mprejurări printre care amintim
(Pohoață, 2011) :

15
– chestiunea populației este, concomitent una națională, dar și una mondială, globală;
– rata creșterii populației nu este corelată peste tot cu rata creșterii economice;
– densitatea populaț iei, pe regiuni, țări etc. nu este corelată cu structură, fertilitatea și
randamentul pământului;
– explozia demografică are loc, de obicei, în zonele sărace ale lumii;
– acolo unde se produce, creșterea explozivă a populației conduce la urbanizări
masive, în dauna mediului și a suprafețelor agricole cultivabile;
– creșterea populației se realizează cu mari d isparități între zone, țări, continente;
– în timp ce urbanizarea Europei a fost însoțită de industrializare, acest lucru nu se
întâmpla în toate țările în curs de dezvoltare.
Nu există o relație de cauzalitate între creșterea demografică și creșterea
economică pe care s -o putem considera universală. Mai mult , nu există un optim al
populației care ar permite atingerea unei creșteri maximale. Creșterea populației este în
același timp cauză și consecință a progresului economic, cu atât mai mult cu cât aceste
două fenomene pot fi influențate de aceleași variabile (schimbarea mentalităților,
bulversarea tehnicilor de producție etc.) ( Cypher & Dietz, 1999)
b) Constrângerea tehnică. Întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie, aici, să
răspundă este următoarea: Care este nivelul maxim posibil al producției ce se poate realiza,
în condițiile date ale progresului tehnic, fără a afecta echilibrul mediului?
Întrebarea este legitimă în condițiile în care știm că dezvoltarea implică creștere
economică, dec i, mărirea producției. Creșterea dimensiunilor producției, din păcate,
antrenează poluare.
Capacitatea de absorbție de către mediu a poluării este, pe de altă parte, limitată, de
unde și preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste m ărimi.
Analiza întrebării puse în contextul realității, permite formularea unor concluzii de
maximă importanță pentr u politica dezvoltării durabile (Platon, 2007) :
1) Nivelul maxim al producției ce se poate realiza fără modificarea calității
mediului se află în relație:
– direct proporțională cu capacitatea de absorbție a mediului, a instalațiilor;
– antipoluante de a reține emisiile poluante, capitalul investit în instalații
– antipoluante și volumul sau suprafața de dispersie a poluanților; invers
proporțională cu emisiile poluante care, la rândul lor, depi nd de nivelul
producției și cel al consumului.

16
2) Între acțiunea factorilor surprinși de formulă se pot realiza compensări, cu suport
diferit, funcție de zonă; în țările dezvoltate, volumul mare al producției și consumului ca și
capacitatea de absorbție limitată a unui mediu deja poluat pot coborî nivelul lui producției.;
în sens invers acționează tehnologiile antipoluante performante și investițiile masive de
capital în această direcție; pentru țările slab dezvoltate, acțiunea celor două grupe de factori
este exact inversă.
3) Se dovedește a f i cu putință dezvoltarea economică cu menținerea calității
mediului ambiant. Punctul de echilibru între emisiile poluante și capacitatea de absorbție a
mediului poate fi menținut, în condițiile unei creșteri dinamice, prin mărirea ratelor de
economisire, a eficienței instalațiilor de reținere și control al poluării și prin creșterea
suprafețelor sau a volumului de dispersie a poluanților;
4) Progresul tehnic este factorul cheie în menținerea unei rate acceptabile a
dezvoltării economice cu menținerea calității mediului ambiant, ceea ce justifică
importanța mare a investițiilor antipoluante în cadrul politicilor de dezvoltare care au în
vedere menține rea și chiar refacerea mediului ;
5) Stabilitatea punctului de echilibru este dependentă de factori importanți precum :
structura economiei, a producției, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al
mediului etc.
C) Echitate și compensare intra și intergenerații. Definiția dezvoltării durabile
induce ideea că realizarea ei devine fezabilă doar în condițiile în care între generații și în
interiorul aceleași generații se manifestă un spirit asociativ, de toleranță, solidaritate și grijă
reciprocă; unul în virtutea că ruia binele și bunăstarea unuia nu trebuie, în nici un fel, să
afecteze fericirea altuia. Cu alte cuvinte, proiectul dezvoltării durabile duce la optimul lui
Pareto.
Considerând că nu se pot adiționa utilități individuale pentru a obține măsur a
bunăstării colective pe motivul că, practic, nu se pot face comparații interpersonale ale
utilităților pentru că utilitățile țin de parametrii personali ai fiecăruia. Pareto și -a dat seama
că optimul, la rându -i, nu poate fi definit nici că o sumă a util ităților individuale, dar nici în
afara repartiției veniturilor; că, în situația în care veniturile sunt date, bunăstarea nu poate fi
decât relativă.
De aici plecând, Pareto definește optimul ca fiind aceea poziție de echilibru de la
care plec ând, este imposibil de a ameliora situația unuia fără a dimin ua bunăstarea altuia
sau altora . (Pareto, 1974)

17
O generație nu e, de fapt, o generație unică; coexistă, în același timp, trei generații:
tinerii, maturii, vârstnicii. Plecând de la ace astă realitate, amintim că fiecare dintre cele trei
segmente ale piramidei sociale își are matricea sa culturală. Acest fapt explică de ce atunci
când se raportează la aceeași ofertă de mediu cererea este diferită, ca nivel dar, mai ales, ca
structură. (Pearce & Warford , 1994)
Ideea de compensare între generații derivă din cea de echitate. Se pleacă, și aici, de
la premisa că resursa Pământ, în condițiile unui grad dat al cunoașterii, este limitată și, ca
urmare, prin producție și consum, genera țiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea
acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conținut, e nevoie să se pună în funcțiune
un mecanism de compensație de ale cărei rezultate să profite generațiile viitoare spre a nu
fi văduvițe de minusu rile produse în resurse de către generațiile prezente.
În general, se pune problema asigurării constanței unui stoc de capital pentru că
generațiile viitoare să plece cel puțin de la aceeași zestre că generațiile prezente, idee pusă
pentru pri ma dată în di scuție de Robert Solow.(1986)
D) Eficiență. În manieră clasică, eficiența este definită ca fiind acea calitate a unei
activități umane de a produce efecte utile maxime, pentru individ și societate, cu costuri
minime. Potrivit acestei concepții, determinarea eficienței se face prin raportarea efectelor
la eforturi (sau invers, în formula termenilor de recuperare).
Atât definiția cât și modul de determinare a eficienței trimit spre cantitativ și,
predominant, spre latura economică a activității umane. Deși, de fiecare dată, în teoria
economică și în manualele standard se face sublinierea că eficiența trebuie să fie privită și
sub raportul finalității sale sociale, tocmai acest aspect a fost și este relativizat . Și, pe cale
de consecință, tocmai dintr -o atare direcție dezvoltarea du rabilă își propune să remedieze,
să aducă conceptului și fenomenului numit eficiență interpretarea și înțelegerea necesară.
Faptul că aceste din urmă elemente, non materia le, determină direcția de mișcare și
dau contur și fizionomie rezultatelor dezvoltării nu înseamnă un atentat la adresa eficienței.
Locul profitului în ansamblul factorilor care asigură dinamica unei societăți nu poate fi
schimbat.
Conștientizâ nd această realitate, filosofia dezvoltării durabile nu este și nu poate fi
potrivnică eficienței. Ea nu -și propune să înlăture profitul din ecuația dinamicii economiei
și societății. Nu, ea își propune, numai, să demonstreze că profitul nu este totul și, în plus,
că acesta nu poate fi gândit prin el însuși. Și, de aici, marea problemă sau marea
confruntare pe care o încearcă dezvoltarea durabilă este să găsească compatibilitățile

18
necesare între mecanismele economice propulsate de obținerea profitului și fi nalitatea
socio -umană a dezvoltării.
Abordarea concretă a acestei dificile prob leme se traduce de principiu în:
– încercarea de a compara plusurile și beneficiile social -culturale și ecologice cu
minusurile rezultate ca urmare a unor costuri suplimen tare induse de industriile curate
și tehnologiile antipoluante;
– încercarea de a compatibiliza calitatea de producător cu cea de consumator

2.2. RELAȚIA DINTRE DEZVOLTAREA DURABILĂ ȘI ENERGIE
Pentru a rǎspunde provocǎrilor dezvoltǎrii durabile sunt necesare: resurse de
bazǎ, tehnologii și know -how pentru a le folosi, finanțarea și posibilitatea de a le mobiliza
în scopul dor it, conștientizarea problemelor relevante și voința de a le aborda, posibilitǎți
de management și de instituționalizare pentru a rezolva problemele și a realiza obiectivele
propuse. În domeniul furnizǎrii și utilizǎrii energiei, motivele pentru a fi optimiști în ceea
ce privește viitorul pe termen lung sunt urmǎtoarele:
– Baza resurselor de combustibili fosili este, în termeni geolog ici, imensǎ în cazul
cǎrbunilor și suficientǎ, timp de mai multe decenii, pentru petrol și gaze naturale.
– Lumea planetei noastre poate alege cantitatea de resurse energetice fosile pe care vrea
sǎ o foloseascǎ.
– Dioxidul de carbon, emis de combustibilii fos ili care ard, se poate reduce, recapta și
stoca, folosind tehnologii deja existente. Aplicându -le, mai ales, prin stocarea
dioxidului de carbon, s -ar putea permite folosirea mai multor combustibili fosili fǎrǎ
posibile consecințe periculoase. Cantitǎți de metan emise de combustibili fosili pot fi
împiedicate sǎ ajungǎ în atmosferǎ.
– În timp ce energia nuclearǎ, ca sursǎ importantǎ pentru producerea energiei electrice
fiabile, având zero emisii de gaze cu efect de serǎ, a trecut prin dificultǎți serioase din
cauza preocupǎrilor legate de siguranța de operare, de evacuare a deșeurilor și de
proliferare, o deschidere mai mare spre opțiunile viitoare s -ar concentra pe o serie de
posibilitǎți.
– Resursele de energie regenerabilǎ – soarele, biomasa și biogazul, vântul, energia
hidraulicǎ, energia geotermalǎ, valurile și oceanul , sunt potențial aproape nelimitate.
Exploatarea potențialului tehnic al oricǎror dintre acestea are anumite limite – de
exemplu, integrarea lor cu sistemul de bazǎ, repercusiunile serioase asupra

19
ecosistemelor și biodiversitǎții – dar mai existǎ încǎ multe posibilitǎți de studiat
(explorat).
– Perspectivele în ceea ce privește hidrogenul au fost explorate de peste 150 de ani, iar
pila de combustie cu hidrogen, de peste 110 ani. La sfârșitul a nilor ’90 a devenit vizibil
cǎ s-a fǎcut un nou pas înainte.
– Existǎ relativ multe opțiuni simple și ieftine pentru a crește eficiența cu care se
genereazǎ și folosește energia, de a reduce risipa și de a elimina sau reduce drastic
poluanții locali și regio nali, asociați cu folosirea combustibililor fosili.
– Ameliorarea eficienței de utilizare a energiei ar ajuta la realizarea unui numǎr de alte
obiective – de exemplu, eliminarea subvențiilor pentru folosirea energiei electrice în
sectorul agricol ar reduce p omparea excesivǎ și ar ajuta la pǎstrarea nivelului apei
freatice.
Costurile opțiunilor reprezintǎ în mod inevitabil o preocupare serioasǎ. Costul este,
de obicei, un element cheie pentru a determina dacǎ resursa este exploatatǎ sau dacǎ
tehnol ogia este adoptatǎ. Dar nici una dintre opțiunile tehnice de mai sus nu trebuie de la
început exclusǎ din cauza costurilor.
Costurile relative ale combustibililor nefosili au fost importante în trecut și vor
continua sǎ fie și în viitor. Este totuși posibil ca acestea sǎ fie modificate de preocuparea
pentru alte caracteristici (securitate, confort, avantaje), impactul ecologic; mǎsuri de
stabilire a prețului și de reglementare, care descurajeazǎ folosirea surselor de energie și a
aparatelor con sumatoare de energie cu impact ecologic negativ relativ mare și mai puțin
performante în ceea ce privește siguranța și confortul. Investițiile în proiectele de energie
regenerabilǎ au fost frânate în ultimii ani de practicile și criteriile de finanțare tra diționale,
dar se așteaptǎ ca, prin punerea accentului pe costurile complete pentru întreaga duratǎ de
viațǎ, sǎ se reducǎ aceastǎ barierǎ.
Conținutul energetic, facilitatea de transport, fiabilitatea și accesul facil la
serviciile solicitate, fac parte de mult din caracteristicile cǎutate pentru sursele de
alimentare. În cursul ultimului secol, acele surse de energie, flexibile și puternice în calitate
de vectori energetici, care nu serveau doar nișa de piațǎ, au devenit dominante.
Formele de energie regenerabilǎ, inclusiv cele care pot furniza energie electricǎ pe
scarǎ micǎ și având utilizatori finali în zonele rurale din țǎrile în curs de dezvoltare, unde
nu exista altǎ alternativǎ, ar putea cǎpǎta o poziție dominantǎ în acest s ecol.
Dezvoltarea tehno logiei informației, care oferǎ sisteme inteligente pentru
monitorizare și adaptare la condițiile locale, va sprijini o astfel de evoluție.

20
Noile materiale, sistemele de stocare și progresele biotehnologiei vor promova
probabil, de asemenea, dezvoltarea energiei regenerabile. Se așteaptǎ ca modurile
alternative de conversie și de folosire a combustibililor fosili sǎ reducǎ caracteristicile lor
ecologice negative. În Tabelul 1 .1. se dau valori estimative pentr u rezervele și resursele
combustibililor fosili.
Tabel 2 .1. Rezervele și resursele energetice fosile globale (Gtep)
Consum Rezerve Resurse Baza resurselor
Petrol
Convențional 123 140 123 263
Neconvențional – 193 332 525
Gaz natural
Convențional 61 142 280 422
Neconvențional – 192 258 450
Cǎrbune 148 600 2 770 3 370

*Gtep – gigatone echivalent petrol. Rezerve + Resurse = Baza de resurse.
Sursă – https://ec.europa.eu

Aceste valori estimative nu includ ceea ce se denumește uneori ca resurse
adiționale, cum ar fi hidrații de gaz, care existǎ în și sub ghețurile permanente și în oceane,
în cantitǎți substanțiale (probabil, echivalentul a 18 000 Gtep), și pentru care nu se poate
face nici o evaluare fermǎ din punct de vedere tehnic și economic. Dar existǎ controverse
chiar și în ceea ce privește estimǎrile de resurse și rezerve, inclusiv incertitudinile,
referitoare la cât de mult vor permite tehnologiile, economia și preoc upǎrile ecologice
exploatarea bazei geologice de resurse.
Un factor important este cǎ datoritǎ raportului între rezerve și producția actualǎ de
petrol convențional și gaz natural care este excedent de 40 de ani, nu existǎ nici un interes
de a converti evaluǎrile resurselor în evaluǎri mai ferme pentru rezerve. În cazul
cǎrbunelui, raportul dintre rezerve și producția anualǎ curentǎ se menține excedentar de
280 de ani. Lipsa investițiilor în capacitǎțile din amonte poate produce întreruperi în
furnizare și pot da impresia lipsei de energie, chiar atunci când resursele și rezervele existǎ
din plin.
O altǎ sursǎ de incertitudine provine din gama largǎ de estimǎri a resurselor
neconvenționale. Se poate trage o concluzie credibilǎ cǎ resu rsele de combustibili fosili
sunt adecvate sǎ îndeplineascǎ o serie mare de scenarii posibile pânǎ în 2050. Cele mai
mari provocǎri date de utilizarea lor sunt:

21
– dacǎ unii poluanți rezultați din folosirea lor se pot reduce la niveluri apropiate de zero,
– dacǎ emisiile de gaze cu efect de serǎ se pot modera sau stoca adecvat, în special în
timpul utilizǎrii lor, rezultând astfel o poluare redusǎ a mediului, și
– dacǎ petrolul și gazul pot fi transportate în siguranțǎ și în mod economic în continuare,
de la rezervoarele uriașe pânǎ în locul unde existǎ cereri tot mai mari.
Utilizarea energiei poate deveni mai rapid durabilǎ, dacǎ producția și transportul ei,
mai ales sub formǎ de energie electricǎ, s -ar realiza prin cele mai bune repere practice,
stabilite de CME.
Un mare grup de companii și experți și -au partajat informațiile legate de
performanța centralelor electrice de orice tip, din punctul de vedere al funcționǎrii și al
emisiilor și prin aplicarea know -how-ului lor la toate cent ralele din lume ar crește eficiența
cu un factor de 10% (salvând investiția enormǎ într -o nouǎ centralǎ) și s -ar reduce emisiile
de dioxid de carbon cu peste 1 miliard de tone în fiecare an. Dar folosirea energiei ar avea
probabil câștigurile potențiale ce le mai mari, dacǎ echipamentele pe care le folosim pentru
a ne oferi serviciile pe care le dorim – automobile, mașini de gǎtit, de spǎlat rufe sau vase,
radiatoare, ventilatoare, echipamente electronice, ar fi eficiente din punctul de vedere al
resurselo r folosite.
Nu este doar cazul eficienței energetice , folosirea apei, folosirea materialelor și
facilitatea de a le elimina sunt alte caracteristici importante. Aproape 30% din energia
folositǎ este absorbitǎ sau pierdutǎ la conversia și distr ibuția sa și de aceea nu o mai putem
utiliza. Dar eficiența de conversie poate varia cu un factor situat între condițiile optime de
utilizare (cum ar fi tehnologia avansatǎ cu turbine cu gaze cu ciclu combinat) și cele mai
puțin eficiente, b azate pe cǎrbun e, folosite încǎ pe scarǎ largǎ în țǎrile cu economii în curs
de dezvoltare și de tranziție.
Aproape 35% din energia pe care o folosim este total irositǎ la folosirea finalǎ –
atunci când gǎtim sau ne încǎlzim cǎminele sau ne rǎcorim biro urile sau conducem o
mașinǎ ( Nakicenovic, 1998 ).
Existǎ un potențial uriaș de îmbunǎtǎțire a modalitǎților în care folosim energia
pentru diversele servicii pe care le solicitǎm în funcție de alegerea noastrǎ, în termeni de
confort, securitate și pr eferințe.
Cifre potențiale de 20 -30% pentru îmbunǎtǎțirea consumului în sectoarele
rezidențial, comercial, agricol și transport sunt frecvent întâlnite în lume. Nici subvențiile
nu sunt neobișnuite, deși încurajeazǎ risipa și ut ilizarea inefici entǎ a energiei și

22
favorizeazǎ, de obicei, electricitatea, utilizarea și staționarea vehiculelor cu motoare
funcționând pe bazǎ de combustibili fosili.
Stabilirea prețurilor care acoperǎ toate costurile de utilizare și sistemele de platǎ
care r ecupereazǎ în mod eficient costurile sunt promotori importanți ai eficienței. Dacǎ
utilizarea energiei ar deveni mai eficientǎ și dacǎ risipa și pierderile ar scǎdea, cu 20% sau
35%, s -ar înregistra un progres important spre dezvoltarea durabilǎ.

2.3. DEZVOLTA REA DURABILĂ ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE
Conceptul de dezvoltare durabilă la nivelul Uniunii Europene înglobează
considerente economice, sociale și de mediu care pot evolua în interdependență,
susținându -se reciproc.
Agenda 2030 a ONU , adoptată de liderii mondiali în 2015, reprezintă noul cadru
global de dezvoltare durabilă și stabilește 17 obiecti ve de dezvoltare durabilă (ODD):
Tabel 2.2. Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă UE
No poverty Zero hunger Good Health and
well-being Quality education Gender Equality
Clean water and
sanitation Affordable a nd
clean energy Decent work and
economic growth Industry,
innovation and
infrastructure Reduced
inequalities
Sustainable cities
and communities Responsible
consumption and
production Climate action Life below water Life on land
Peace, justice and
strong institution Partnerships for
the goals
Sursă – http://www.un.org/sustainabledevelopment/sustainable -development -goals/

Această agendă constituie un angajament de a eradica sărăcia și de a asigur a
dezvoltarea durabilă peste tot în lume, până în 2030.
Obiectivele de dezvoltare durabilă ( ODD ) își propun să echilibreze cele trei
dimen siuni ale dezvoltării durabile, cea economică, cea socială și componenta de mediu ,
prin acțiuni concrete prevăzute pentru următorii 15 ani, axate, printre altele, pe: demnitate
umană, economii prospere, stabilitate regională și globală, societăți reziliente și echitabile ,
o planetă sănătoasă etc.
Obiectivele contribuie la sporirea convergenței între țările UE, în cadrul societăților
și în restul lumii.
În domeniul dezvoltării durabile, UE se află într -o poziție avansată. De altfel, este
hotărâtă ca, alături de statele sale membre, să fie printre primii actori care pun în aplicare

23
Agenda 2030 a ONU . ODD sunt integrate în toate cele zece priorități de acțiun e ale
Comisiei, dintre care cele m ai importante sunt:
– Locuri de muncă, creștere economică și investiții ;
– Piață unică digitală ;
– Uniune energetică și combaterea schimbărilor climatice ;
– O piață internă profundă și echitabilă ;
– Justiție și drepturi fundamentale etc.
În 2016, Comisia Europeană și -a prezentat abordarea strategică față de punerea în
aplicare a Agendei 2030 și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Principalele măsuri pentru implementarea Agendei 20 30:
– integrarea ODD în absolut toate politicile și inițiativele UE – dezvoltarea durabilă este
principiul călăuzitor esențial pentru toate politicile Comisiei Europene
– raportări periodice, începând din 2017, referitoare la progresul UE
– promovarea Agendei 20 30, astfel încât aplicarea acesteia să devină o prioritate și
pentru guvernele statelor membre, Parlamentul European, celelalte instituții europene,
diverse organizații internaționale și organizații ale societății civile și alte părți
interesate
– înființarea unei platforme multipartite la nivel înalt care să sprijine schimbul de bune
practici în vederea îndeplinirii obiectivelor în toate sectoarele și la toate nivelurile
(național și european)
– lansarea unei viziuni pe termen mai lung, pentru perioa da de după 2020
Pentru a promova o dezvoltare durabilă în întreaga lume, UE va continua
cooperarea cu partenerii externi, utilizând toate instrumentele disponibile în cadrul
politicilor sale externe și sprijinind, în special, eforturile țărilor în curs de dezvoltare.
Indicatori ai dezvoltării durabile . Monitorizarea dezvoltării ca fenomen, prin
folosirea și de indicatori din afara activității economice precede formularea principiilor
dezvoltării durabile, consacrându -se în paralel cu procesul de definire a strategiilor de
dezvoltare durabilă elaborate sub egida Națiunilor Unite și, respectiv, a Uniunii Europene.
Astfel de instrumente de monitorizare au fost produse de numeroase instituții, de la
întreprinderi sa u formațiuni ale societății civile, grupuri de experți sau centre de cercetare
până la administrații locale, guverne naționale, organizații interguvernamentale sau
instituții financiare internaționale.
Amploarea acestor eforturi reflectă nevoi a specialiștilor/societății de a dispune de
astfel de instrumente, de a acoperi o plajă diversă de aplicații și de a depăși o seamă de

24
dificultăți metodologice. Diferențele, încă notabile, dintre modalitățile de elaborare, stadiul
de dezvoltare și gradul d e utilizare efectivă a unor seturi coerente de indicatori ilustrează
complexitatea sarcinii de a regăsi compatibilități reale între abordările empirice și cele
normative din domeniile distincte ale conceptului de dezvoltare durabilă: economia,
societatea ș i capitalul natural. În aceste condiții, aspectele metodologice, aflate încă într -o
fază de fundamentare teoretică, sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a
aplicațiilor de raportare statistică.
Elaborarea unui set unanim acceptat de i ndicatori ai dezvoltării durabile, inclusiv
de reflectare în sistemul conturilor naționale, prin instrumente specifice, a factorilor
ecologici și sociali ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare
prioritară din partea Oficiului de S tatistică al Uniunii Europene (Eurostat), Comisiei
Economice ONU pentru Europa (UNECE) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE).
România, prin Institutul Național de Statistică , este angajată în mod activ în acest
proces. În faza actuală, Institutul Național de Statistică transmite la Eurostat un sistem
parțial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în funcție de
datele disponibile.
În ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă a României, se urmărește
operaționalizarea a două tipuri de indicatori:
1) Indicatori naționali de dezvoltare durabilă – focalizați pe prioritățile -cheie
exprimate prin ținte cuantificabile care să permită compararea performanțelor
naționale cu cele ale partenerilor internaționali, precum și cu obiectivele pentru
dezvoltare d urabilă a UE. Acest set de indicatori se va baz a pe rezultatele grupului
de lucru Eurostat -UNECE -OCDE și va fi actualizat în permanență.
2) Indicatori de progres ai Strategiei Naționale – acoperă întregul pachet de politici
pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Agenda 2030.
În acest mod, toate politicile vor forma obiectul monitorizării, urmărind
responsabilizarea decidenților politici și permițând opiniei publice să evalueze
succesul acțiunilor întreprinse.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, de zvoltarea durabilă nu este
una dintre opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având
ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor
economici, sociali și de mediu.