Energia O abordare economică [603012]

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” – SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Departamentul I – MANAGEMENT, MARKETING,
ADMINISTRAREA AFACERILOR

TEZĂ DE DOCTORAT:

Energia – O abordare economică
– trecut, prezent și perspective –

Conduc ător știin țific:
Prof. univ. dr. D.H.C. Dan Popescu

Doctorand: [anonimizat]

2015

2 Cuprins :

Introducere ………..………………………………………. ……………………… pag. 5

CAP.1. Resursa energetică, de la larghețe la constrâng eri – Coordonate ale
evoluției în spațiul românesc, european și global

1.1. Considerații introductive privind energia…. ………………………………… pag. 6
1.2. Resursa energetică………………………. ………………………………………….. pag. 12
1.3. Coordonate ale evoluției în era hidrocarburi lor……………………………. pag. 32
1.4. Marii actori ai pieței de energie……….. ……………………………………….. pag . 35
1.4.1. Companii publice și semi-publice listate la burs ă ………………………… pag. 36
1.4.2. Companii nelistate și organizații ……….……………………………………. pag. 41
1.5. Cele 7 crize induse ale petrolului…………. ……………………………………. pag. 55
1.6. Conștientizarea consecințelor dependenței de hidrocarburi…………… pag. 57
1.7. Viitorul hidrocarburilor din punct de vedere e nergetic……………… pag. 69
1.8. Pericolul crizei sistemice generalizate………………………… ……. pag. 78
1.9. Economia alternativă……………………………………………….. pag. 76
1.10. Concluzii ……………………………………………………………. pag. 78

CAP.2. Perspective asupra factorilor de producție

2.1. Considerații introductive cu privire la fact orii de producție ………….. pag. 80
2.1.1. Perspectivă clasică…………………….. …………………………………………… . pag. 81
2.1.2. Perspectivă propusă……………………. …………………………………………… pag. 83
2.2. Sistemul factorilor de producție……………. …………………………………… pag. 86
2.2.1. Caracterizarea generală a factorilor de pr oducție clasici……………….. pag. 87
2.2.1.1. Munca – factor de producție determinant și a ctiv…………………………. pag. 87
2.2.1.2. Natura – factor de producție primar și pasi v………………………………… pag. 98
2.2.1.3. Capitalul – factor de producție derivat ș i subordonat……………………. pag. 99
2.2.2. Neofactorii de producție și particularit ățile lor…………………………….. pag.10 1
2.2.3. Argumente pentru o nouă perspectivă asupra factorilor de producție pag.105
2.2.3.1. Energia – factor de producție primar, ac tiv și determinant…………….. pag.107

3 2.2.3.2. Cunoașterea – factor de producție primar, activ și determinant………. pag.110
2.3. Utilizarea factorilor de producție……. ………………………………………….. pag.115
2.3.1. Combinarea factorilor de producție…… ……………………………………….. pag .116
2.3.2. Substituirea factorilor de producție…. …………………………………………. p ag.120
2.4. Eficiența utilizării factorilor de prod ucție……………………………………. pa g.122
2.4.1. Eficiența economică – formele eficienței econo mice……………………. pag.122
2.4.2. Productivitatea factorilor de producție ………………………………………… pa g.124
2.4.2.1. Conceptul de productivitate…………. …………………………………………… . pag.124
2.4.2.2. Formele productivității……………… …………………………………………… …. pag.125
2.4.2.3. Funcția Cobb – Douglas………………. …………………………………………… . pag.126
2.5. Concluzii ……………………………… …………………………………………… …… pag.129

CAP.3. Energia – raport valoare-preț

3.1. Considerații introductive cu privire la noțiunea de valoare …………… pag.130
3.2. Conceptul de valoare…………………….. ………………………………………… pa g.132
3.2.1. Teoria obiectivă a valorii……………………. ……………………………………. pag.133
3.2.2. Teoria subiectivă a valorii……………………. ………………………………….. pag.137
3.2.3. Teoria contemporană a valorii………………….. ………………………………. pag.147
3.3. Energia – concept economic………………… …………………………………… pag.154
3.3.1. Energia – noțiunea de piață…………….. ………………………………………… pa g.155
3.3.2. Energia – noțiunea de valoare…………… ……………………………………….. pag .158
3.3.2.1. Perspectiva obiectivă privind noțiunea de valoare a energiei………….. pag.158
3.3.2.2. Perspectiva subiectivă privind noțiunea de valoare a energiei………… pag.159
3.3.2.3. Perspectiva contemporană privind noțiunea d e valoare a energiei…… pag.159
3.4. Prețul carburantului…………………….. …………………………………………… . pag.164
3.5. Scenarii privind impactul sectorului energetic în economia mondială.. pag.165
3.5.1. Rivalitatea surselor energetice…………… ………………………………………. pag. 166
3.5.2. Autonomia resurselor energetice……………. ………………………………….. pag.172
3.5.2.1. România în contextul autonomiei resurselor ene rgetice…………………. pag.176
3.5.3. Instabilitatea resurselor energetice (vârtej). ………………………………….. pag.179
3.5.4. Dinamica prețului țițeiului Brent preconizat ă din perspectiva
celor trei scenarii………………………….. …………………………………………… pag.181

4 3.6. Raportul valoare-preț……………………. ………………………………………….. pag.182
3.7. Concluzii ……………………………… …………………………………………… …… pag.188

CAP.4. Învinși și învingători într-o lume post-hidroc arburi

4.1. Noțiunea de hidrocarburi……………………… …………………………………… pag.190
4.2. Evoluția în timp a consumului energetic și a utilizării resurselor
energetice ………………………………… …………………………………………… . pag.191
4.3. Problema ecologică, consecință a utilizării hidrocarb urilor………….. pag.197
4.4. Factorii schimbării …………………………… ………………………………………. pag. 200
4.4.1. Analiza tendințelor existente în perioada cur entă ………………………….. pag.200
4.4.2. Analiza comportamentului uman în situații de tranziție …………………. pag.203
4.5. Comportamentul energetic al protagoniștilor în er a hidrocarburilor … pag.204
4.5.1. Evoluția structurii consumului energetic al u nor țări din OPEC ………. pag.204
4.5.2. Evoluția structurii consumului energetic al S UA și Canadei …………… pag.207
4.5.3. Evoluția structurii consumului energetic al R usiei …………………………. pag.210
4.5.4. Evoluția structurii consumului energetic al N orvegiei ……………………. pag.212
4.5.5. Evoluția structurii consumului energetic al p rincipalelor economii
din Europa și Japonia ………………………. ………………………………………… pa g.214
4.5.6. Evoluția structurii consumului energetic al C hinei, Indiei și Braziliei.. pag.220
4.5.7. Evoluția structurii consumului energetic al R omâniei …………………….. pag.224
4.6. Concluzii ……………………………… ……………………. ……………………. …….. pag.225
Concluzii finale ………………………………………….. …………………………….. pag.228
Bibliografie …………………………………………………………….. pag.240

5

Introducere

Prezenta teză de doctorat ˝ Energia – O abordare economică – trecut, prezent și
perspective – ˝ își propune să aducă contribuții în domeniul economic prin abordarea unui subiect
cu valențe potențiale deosebite. Prin desfășurarea pe parcursul a patru capitole, teza încearcă să
creioneze răspunsul posibil a fi dat la două întrebă ri ce frământă mințile economiștilor la nivel
mondial și anume :
– Este energia doar o resursă supusă constrângerilor ?
– Ce impact ar genera în teoria economică un răspuns n egativ ?
Importanța acestor răspunsuri poate să reprezinte pentru teoria economică, același rol pe care
la avut la începutul secolului XX, impactul ˝Teoriei relativității restrânse˝ asupra fizicii ca știință.
Poate să fie un moment de cotitură în modul de aborda re din punct de vedere economic al proceselor
de producție. Deși la prima vedere, un răspuns pozitiv la prima întrebare, nu pare a avea un impact
asupra teoriei economice generale, un răspuns negativ însă schimbă perspectiva propusă, iar
influența pe care o generează este una de tip profun d, care poate duce la redefinerea unor noțiuni
economice cu impact major în însăși structura economiei c a știință.
Structura tezei este astfel concepută încât să parcurg ă gradual problematica subiectului
abordat, încercând să pună în evidență, implicațiile pe care răspunsurile argumentate pot să le
genereze, atât din perspectiva practică, cât și din c ea teoretică.

6 CAP.1. Resursa energetică, de la larghețe la constr ângeri – Coordonate ale
evoluției în spațiul românesc, european și global

1.1. Considerații introductive privind energia

“ Cuvântul energie (din limba greacă veche, ενέργεια ( energhia ) – activitate, lucrare "εν"
având semnificatia "în" și "έργον" ( érgon ) având semnificația „lucru” în sensul folosit în fizică,
sau, mai general, în știință, tehnică și tehnologie, „energia”, „potențialul care determină schimbări”,
este un concept folosit la înțelegerea și descrierea p roceselor.” 1
Cea mai simplă definiție a energiei este capacitatea d e a face lucru mecanic, iar capacitatea
de a efectua diferite tipuri de lucru mecanic este mă surată de diferite mărimi fizice, cum ar fi
temperatura, masa, distanța, radiația, curentul electr ic etc.
Daca in perioada de început a definirii fizicii ca știință, energia era un concept abstract, care a
fost dezvoltat de fizicieni pentru a încerca să expl ice în termeni unificați, fenomene diferite legate d e
lucrul mecanic, în perioada contemporană energia este definită ca o mărime de stare a unui sistem
fizic ( o funcție de stare ). Energia reprezintă o m arime scalară care nu poate fi observată direct dar,
poate fi pusă în evidență și măsurată indirect.
Cu toate acestea definiția, din punctul meu de vedere , nu acoperă întregul areal al noțiunii și
nu definește complet și atotcuprinzător, poate element ul primordial al universului.
Știm cu toții despre abordarea newtoniana a mediului î nconjurator, abordare ce are la bază
materia ca și explicație științifică.
Știm deasemenea despre abordarea contemporană asupra med iului înconjurător, abordare ce
are la baza ideea că particulele au o natură duală, corpusculară și ondulatorie, asemenea radiației
electromagnetice. Ipoteza a fost propusă de fizicianu l francez Louis Victor de Broglie 2 laureat al
premiului Nobel, în teza de doctorat susținută în 192 3, teză în care De Broglie asociază o undă de o
anumită frecvență fiecărei particule, oprindu-se în mod special la descrierea naturii duale a
electronului.
În mecanica cuantică, dacă ne raportăm la ideea centr ală și anume că, există o limită minimă,
nenulă, până la care poate fi divizată energia, limi tă stabilită de valoarea constantei lui Planck, se
întărește ideea că lumea microscopică are un caracter d iscontinuu, granular, cuantic și nu cum s-a

1 [http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie]
2 Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie – (n. 15 august 1892 – d. 19 martie 1987) fizician francez,
laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea unui anumit t ip de unde (vezi Dualismul corpuscul-undă), membru
în Academia Franceză din 12 octombrie 1944.

7 crezut până atunci, mai ales pe fondul electromagneti smului maxwellian al secolului XIX, unul
continuu. Teoriile recente ale unificării vorbesc ch iar și despre un caracter granular al timpului și
spațiului, extinzând natura cuantică a Universului di ncolo de caracteristicile radiației
electromagnetice. Și cu toate acestea, când vine vorb a de a explica apariția Universului părerile
oamenilor de știință sunt împărțite.
Teoria clasică afirmă că Universul a apărut în urmă cu peste 14 miliarde de ani, apariție
cauzată de existența unei explozii primordiale denumit ă "Big-Bang". Modelul Big-Bang este în
acord cu teza conform căreia nu există continuum spați u-timp dar, respectă principiul cosmologic al
lui Einstein conform căruia în Univers, distribuția mat eriei și a radiației este continuă. Acest model,
denumit și “modelul standard” are la bază presupunerea e xistenței unei particule elementare
denumite Higgs (mecanismul imaginat de fizicianul scoția n Peter Higgs 3 în anul 1964), care ar avea
capacitatea de a conferi masă celorlalte particule. S e presupune deasemenea că, un câmp denumit de
cercetatori Higgs este omniprezent, umplând spațiul chi ar și în vid, iar acesta ar fi capabil să confere
particulelor fundamentale (quarci, electroni), masă. Bosonul Higgs ar fi o excitație a câmpului
Higgs, mai mare de nivelul său de bază.
Conform studiilor date publicității de către cercetăt orii laboratorului C.E.R.N. – the European
Organization for Nuclear Research în publicația onli ne CERN Courier – International Journal of
High-Energy Physics ediția Iulie – August 2012, în ar ticolul “A day to remember” din 23 august
2012 bosonul Higgs a devenit o certitudine începând cu data de 04 Iulie 2012, acesta având o masă
aproximativă de 126 GeV. Bosonul Higgs este “componenta” care ofera “materialitate” energiei. 4
Modelul clasic a mai facut un pas spre certitudinea rea lității dar, cosmologii afirmă că
răspunsurile la aceste întrebări sunt greu de obținut. Se pare că nici acumularea unor date precise
despre evoluția lui actuală și nici chiar acoperirea golurilor existente în câmpul teoriilor științifice,
nu vor putea garanta cunoașterea precisă a evoluției Universului în viitorul îndepărtat.
Din acest punct de vedere, o parte a comunității știi nțifice susține că teoria Big Bang-ului ar
trebui rescrisă. Pentru a face acest lucru, noua teor ie propusă, trebuie dovedită prin experimente.
Specialiștii afirmă că Big Bang-ul nu este posibil din punct de vedere fizic și matematic.
Una din teoriile noi apărute și dezvoltate de special iștii de la Universitatea din Melbourne și
RMIT University ( Royal Melbourne Institute of Technology ), și anume "teoria grafurilor cuantice",
susține că ar trebui să ne gândim la începutul universu lui ca la răcirea apei și transformarea ei în

3 Peter Ware Higgs – (n. 3 octombrie 1919 – d. 9 ianuarie 2013) fizician britanic, profesor la Universitatea din
Edinburgh laureat al premiului Nobel pentru contribuțiile aduse in determinarea maselor particulelor subatomice;
4 publicatia online CERN Courier – International Journal of High-Energy Physics
[http://cerncourier.com/cws/latest/cern]]

8 gheață și nu în felul tradițional care implică Big Ba ng-ul. Fizicienii James Q. Quach, Chun-Hsu Su,
Andrew M. Martin și Andrew D. Greentree propun un mod el nou al universului, un univers lichid
care dacă e răcit mult se cristalizează. Cercetătorii au folosit analogia cu apa deoarece apa nu are
formă. Aceștia afirmă că, la inceput nu exista spațiu, deoarece nu exista o formă. Conform viziunii
acestor cercetatori, spațiul este alcătuit din unităț i indivizibile care pot fi comparate cu pixelii ce
alcătuiesc imaginea de pe un monitor. 5
Cea mai nouă teorie cosmologică propune ideea că “ U niversul ar fi putut fi creat din nimic”
conform studiilor efectuate de Igor Sokolov, specialist în cadrul Laboratorului de cercetare a fizicii
spațiale din cadrul Departamentului de studiu al atmos ferologiei, oceanografiei și științelor spațiale
din cadrul Universitatii din Michigan USA, împreună cu colegii francezi conduși de profesorul
Gerard Mourou, director și fondator al Centrului de știință pentru laseri ultrarapizi din Franța.
Aceștia au calculat cum dintr-un singur electron, pot fi produse câteva sute de particule noi. Pentru a
demostra această nouă teorie, specialiștii au folosit un laser de intensitate înaltă precum și un
accelerator de particule. 6
Toate aceste teorii nu fac decât să pună un mare semn de întrebare asupra posibilitătii noastre
de a integra într-un sistem unificat cunoștințele acumul ate, astfel încât să dezvoltăm un model
universal valabil al Universului. Acest lucru face ca toate celelalte dezvoltări teoretice din diferite
științe să aibe un grad de incertitudine, dat de neî nțelegerea esenței definitorii a mediului în care
trăim.
Dacă am încerca să găsim un factor unitar al întregul ui efort științific depus de mintile
creatoare ale umanității, care ar putea să stea la ba za întregului Univers, acesta ar fi cu siguranță
“ENERGIA”.
Conceptul unificat de energie își face loc în fizică la mijlocul secolului al XIX-lea (1850).
Astăzi, deși este un concept familiar, intuitiv, este în continuare destul de greu de definit.
Cinci principii stau la baza definirii acestui conce pt, cel al echilibrului, cel al cantității –
numit și “Legea Energiei”, cel al calității – numit și “Legea Entropiei”, cel al inaccesibilității
temperaturii de zero absolut și cel al puterii maxime – numit și “Legea organizării evoluției”.
Principiul Zero stabilește posibilitatea existenței unui echilibru în cazul unui sistem izolat.
Acesta ajunge întotdeauna după un interval de timp în starea de echilibru și nu poate ieși
niciodată de la sine din această stare. Având în veder e restricția acestui principiu, putem spune că în

5 [http://www.news.com.au/technology/sci-tech/big-bang-theory-unde r-threatfrom- quantum-graphity-
breakthrough/story-fn5fsgyc-1226454428502
6 [http://www.dailygalaxy.com/my_weblog/2010/12/new-theory-the-univer se-could-have-been-created-from-
nothing.html]

9 Univers există doar sisteme deschise și atunci echilibrul d evine o noțiune pur teoretică. În sprijinul
acestei afirmații vine și teoria sistemelor, elaborată de Ludwig von Bertalamffy în 1952, aceasta
postulând că universul este organizat în sisteme și ansam bluri de elemente ce se află în interacțiune.
Trecerea de la analiza teoretică a sistemelor închise, izolate, la sisteme deschise, reprezintă de fapt
marea schimbare promulgată de von Bertalanffy. 7
În conformitate cu Principiul Unu , energia nu poate fi distrusă sau creată, ea își poat e
schimba doar forma sau locul, conservându-se. Analizând esența acestui principiu, se desprinde
concluzia că energia este eternă, ea existând dintotd eauna, doar forma ei de manifestare putând să se
schimbe funcție de sistemul în care este pusă în evidență .
Principiul Doi pune în evidență faptul că atunci când o cantitate de energie este
transformată, calitatea energiei se reduce, energia se degradează. Acest aspect, dupa parerea mea
trebuie privit doar din punct de vedere al capacită ții omenirii de a se raporta tehnic la capabilitatea
utilizării energiei în scopul producerii de lucru me canic util.
Principiul Trei formulat mai întâi de către Walther Hermann Nernst în 1906 și denumit și
teorema lui Nernst, iar apoi reformulat de către Max Planck, principiu ce nu conține funcții de stare,
dar cu proprietatea de a face ca funcțiile de stare să poată fi determinate numeric și deci, să poată fi
utilizate în practică, se referă la modul cum se comport ă entropia unui sistem în vecinătatea
temperaturii de zero absolut și anume: „Când temperatu ra absolută a unui sistem tinde către zero,
entropia sa tinde către o constantă universală, finit ă, care pentru sistemele pure condensate poate fi
egală cu zero”.
Principiul Patru definit de Alfred James Lotka in 1922, Howard T. Od um și Eugene C.
Odum în 2001, numit și principiul puterii maxime, define ște calea de dezvoltare a sistemelor: „În
procesele de autoorganizare, sistemele își dezvoltă ace le parți, procese și relații pentru maximizarea
puterii emergiei”. 8,9
Pentru a defini elocvent cele cinci principii ce sta u la baza tuturor sistemelor complexe din
Univers au fost reliefate cateva noțiuni suplimentare:
– Exergia – marime fizică care are proveniența terminologică din noțiunea “extractable
energy” adică, energie liberă a sistemului care poate fi utilizată. Francezul M. Gouy a propus în anul

7 Ludwig von Bertalanffy – „General Theory of Systems. Aplication to Psychology” în volumul „The Social Science:
Problems and Orientations”, Paris, UNESCO, 1968
8 Lotka, A.J ., 1922. Contribution to the energetics of evolution. Natural selection as a physical principle. In:
Proceedings of the National Academy of Sciences of the United St ates of America, vol. 8. 1922, p. 147-155
9 Odum, H.T. , Odum, E.C. , 2001. A Prosperous Way Down. Principles and Policies. Universit y Press of Colorado. Pp.
326

10 1889 introducerea termenului termodinamic “Energie Uti lisable”. Acestă mărime termodinamică
definea o evidență faptică constatată și anume că, o p arte din capacitatea potențială a sistemului
termodinamic de a efectua lucru mecanic se pierde într -un proces real care este unul ireversibil. În
anul 1956, Z. Rant a propus cuvântul “exergy”, cu re ferire la energia disponibilă sau energia liberă,
cu capacitate nelimitată de transformare, cantitatea maximă de energie care se poate transforma în
orice altă formă de energie, în condițiile de stare determinată a mediului ambiant și reversibilitate
totală a proceselor de transformare.
– Anergia – energia cu capacitate nulă de transformare, este en ergia care, chiar și în condiții
de reversibilitate totală a proceselor, nu se poate tr ansforma în exergie (adică lucru mecanic) nici
măcar parțial.
– Emergia – folosit prima dată ca termen în anii optzeci de H.T . Odum și David M.
Scienceman, pentru definirea energie sechestrată (seque stered energy) și respectiv pentru memoria
energiei (energy memory). Noțiunea de emergie cu sensul de energie înmagazinată (EMbodied
enERGY = emergy) a fost folosită în teoriile dezvoltate de Ecologia Sistemelor și Analiza
Energetică, începând cu anul 1983. Emergie reprezint ă lucrul mecanic (energia în sens larg) efectuat
anterior pentru a face un produs sau un serviciu. În c azul sistemelor antropice, emergia reprezintă
cea mai mare parte a anergiei.
Având definite aceste noțiuni, putem să scriem ecuația e nergiei unui sistem astfel :
Energia = anergia + exergia
– și particularizânt pentru sistemele antropice avem
Emergia = Anergia
Revenind la teoria general agreată de marea majorit ate a comunitații științifice, nu putem să
nu remarcăm că echivalența masă – energie este o consecin ță a teoriei relativității, constând în faptul
că între masa totală a unui sistem fizic și energia sa tot ală există o relatie de proportionalitate,
exprimată prin relația 10 :
E = mc² sau m = E / c²
– iar pentru variația masei :

– unde E este energia sistemului, m este masa sa, iar c este viteza luminii în vid.

10 Ecuația echivalenței masă-energie – consecință a teoriei relativității dezvoltată de Albe rt Einstein a fost confirmată
experimental dupa 103 ani de la lansarea teoretică ;

11 Energia și materia sunt noțiuni indisolubile legate de acest principiu al echivalenței, sintetizat
de Albert Einstein în scurta sa lucrare ce a deschis e ra cuantică, publicată în 1905 “Despre
electrodinamica corpurilor în mișcare” și cunoscută ca și teoria relativitatii restranse. Această teorie
generalizează principiul relativității al lui Galil ei, conform căruia toate mișcările uniforme sunt
relative și nu există sistem de referință privilegiat și generalizează principiile mecanicii newtoniene,
acestea reprezentând o aproximație a relativității restrânse în cazul experimentelor în care vitezele
sunt mici în comparație cu viteza luminii.
Mecanica cuantică este teoria mișcării particulelor mat eriale la scară atomică. Potrivit
acesteia din urmă, modelul unui atom este reprezentat d e un nucleu în jurul căruia gravitează
particule fixe de electroni și protoni. Analiza și d ezvoltarea acesteia a dus însă la conștientizarea
faptului că doar 4% din Univers este înțeles și explica t de legile curente ale științei și anume, de
Modelul Standard al particulelor elementare și intera cțiunilor între ele. Restul de 96% încă este
ascuns percepției noastre științifice.
Cunoașterea umană însă, poate să avanseze și pe terito rii unde experimentul fizic este blocat
deocamdată de limitele tehnologice. Fizica modernă acr editează ideea că nu este vorba despre niște
particule fizice propriu-zise, ci de concentrații de energie formate din unitati de materie-energie, car e
conțin informație și energie.
Ca și percepție intuitivă asupra modelului, cu cât ne apropiem mai mult de electroni și
protoni și chiar de nucleul atomului, cu atât acestea par că se rarefiază. Ceea ce pe vremuri se credea
că este format din particule fixe, se dovedește a fi a stăzi construit doar din concentrări de energie. De
aici și până la presupunerea că atomul nu are nici un fel de structură fizică, materială, nu este decât
un efort de concepție și percepție.
„ Lucrurile pe care le cunoaștem ca materie (și ceea c e oamenii de știință definesc ca masă,
cu proprietăți asociate de inerție și gravitație) apa r ca o consecință a interacțiunilor în profunzimea
acestui domeniu universal. Ca și concept emergent nu există "materie absolută", doar un câmp
absolut de energie generator de materie.", afirma pr of. dr. Ervin Laszlo, renumit savant filosof al
sistemelor și teoretician al evoluției generale 11 .
Tot în acest sens, prof. dr. James L. Oschman 12 , citând lucrarea lui Milo Wolff
„Schroedinger's Universe – Einstein : Waves & the Origin of the Natural Laws"13 afirmă că „ Unul
dintre cele mai populare și simple modele cuantice ale m ateriei prevede că electronii și protonii și

11 Ervin Laszlo – „ New Concept of atter, Life and Mind ˝ , http://www.physli nk.com/Education/essay_laszlo.cfm
12 James L. Oschman – biofizician și expert în biologia celulei
13 Wolff, Milo ., 2008, „ Schrödinger’s Universe – Einstein: Waves & the Or igin of the Natural Laws", Outskirts Press,
Parker, CO., 184 p

12 toate obiecte formate din aceștia, inclusiv corpurile noastre, sunt de fapt formate din valuri de
energie."14
Și mai interesant este însă că energia unui atom este co nstruită din acelasi gen de energie din
care sunt create gândurile, convingerile și emoțiile n oastre. Corpul nostru uman este format din
celule care conțin energie. În plus, fiecare celulă este alcătuită din molecule, iar aceste molecule sunt
formate din atomi cu protoni, neutroni și electroni, particule sub-atomice. Și aceste particule sub-
atomice sunt energie pură. Prin urmare, corpul nostru este energie pură aglomerată pe baza unor
coduri informaționale, integrată perfect în acest sist em. Extinzând la scară universală modelul,
putem generaliza că întreg universul este format din en ergie dispusă pe baza unor coduri
informaționale. Acest lucru a fost pus în evidență de experiențe desfășurate pe parcursul a zeci de
ani, efectuate de grupul rus de studii a genomului uma n, condus de biofizicianul și biologul
molecular rus Dr. Pjotr Garjajev, membru al Academiei Ruse de Științe și al Academiei de Științe
din New York și confirmate de Dr. Vladimir Poponin, ce rcetator stiințific la Institutul de Fizică și
Biochimice al Academiei Ruse de Științe, fizician cua ntic, recunoscut expert în biologie cuantică,
dinamică neliniară a ADN-ului și în interacțiunile sla be ale câmpurilor electromagnetice cu sistemele
biologice.
Fizica cuantică ne invață astăzi că atomul se transform ă singur când se schimbă câmpul său
electromagnetic. Asta înseamna că noi, oamenii, chiar pu tem să influențăm orice atom din acest
univers, indiferent de timp sau de distanță, în funcție de ce energii emitem. Mai rămâne doar să
conștientizăm asta și să învățăm cum să o facem.
Prin urmare nu este nici o exagerare să afirmăm că nu există materie propriu-zisă, ci doar
energie aglomerată pe baza unor coduri informațional e care conform principiului echivalenței, poate
fi evidențiată prin masă și că aceasta este în mișcare, respectând principiului cauză efect, care
postulează că, pentru fiecare acțiune există o reacți e egală și opusă.

1.2. Resursa energetică

Toată istoria folosirii energiei arată că, o creștere a nivelului de trai a condus la o creștere a
consumului de energie utilizat pentru producerea lucr ului mecanic. Progresul omenirii, din cele mai
vechi timpuri până astăzi, este legat de folosirea ener giei.

14 James L. Oschman, Nora H. Oschman –„ The Development of the Living Matrix Concept and it’s Signif icance for
Health and Healing ", Nature’s Own Research Association Dove r, New Hampshire, USA, 2009,
http://bti.edu/pdfs/Oschman_Living-Matrix-Concept.pdf

13 Etape energetice ale dezvoltarii societății umane au fost demarcate de utilizarea:
– energiei musculare umane;
– energiei musculare animale;
– energiei hidraulice și eoliene;
– energiei combustibililor;
– energiei nucleare și solare.
Utilizarea resurselor energetice a fost facută progre siv, în funcție de descoperirile efectuate și
de progresul tehnic făcut de umanitate.
Primele surse de energie folosite de om pot fi catalo gate ca fiind surse regenerabile. Chiar și
lemnul de foc, folosit începând din comuna primitivă, p oate fi considerat o resursă energetică
regenerabilă, având în vedere numarul mic al populaț iei din acea perioadă de început a civilizației
umane.
Necesarul de energie utilizat în asigurarea condiții lor primare de viață, a fost motorul
dezvoltării civilizației umane. Capacitatea de a div ersifica sursa de energie în decursul istorie a fost
unul din factorii care au diferențiat omul de restul viețuitoarelor de pe Tera astfel, odată cu procesul
de domesticire al animalelor, omul a început să folosea scă pe lângă energia musculară proprie și
energia musculară a animalelor domesticite chiar în ac est scop.
Focul a fost o altă mare descoperire ce se încadrează î n istoria utilizării energiei de către
civilizația umană. Viziunea inițială asupra focului era înspăimântătoare. Forța destructivă, capabilă
să devoreze păduri întregi și modul în care focul apăr ea, reprezentau imagini de coșmar pentru omul
primitiv. Cu toate acestea, cei mai curajosi, împinși de curiozitatea care a animat întotdeauna specia
umană, au învins teama de flăcări. Au descoperit propag area focului astfel, aprinzând succesiv
material lemnos, au utilizat lumina și căldura pentru î mbunătățirea condițiilor de viață. Specia umană
a realizat importanța utilizării focului în viața de zi cu zi și a găsit soluția pentru a-l controla.
Informații cu privire la domesticirea focului au fost aduse de antropologi, ce au stabilit că utilizarea
probabilă ar putea fi localizată pentru prima dată în Africa, acum circa 1.100.000 de ani. 15
Descoperirea realizată de echipe de cercetatori de l a Universitatea din Toronto și de la Universitatea
din Ierusalim în peștera Wonderwerk, situată la margine a deșertului Kalahari din Africa de Sud, a
datat unul din momentele cheie din istoria umanității c a fiind mai vechi de 1.090.000 de ani, în timp
ce în Asia și Europa, folosirea focului a fost posibilă cu circa 500.000 de ani în urmă.

15 Rob Waugh , articol publicat în 02 aprilie 2012 în cotidianul Daily M ail

14 Avantajele aduse de foc în evoluția speciei umane au fost numeroase. Omul, prin aceste
descoperiri, a putut să determine schimbarea modului de viață prin alungarea sălbăticiunilor,
încălzirea și iluminarea cavernelor, pregătirea hrane i și consumul acesteia în jurul focului facilitând
instaurarea legăturilor familiare. Probabil că în jur ul focului au aparut primele povestiri despre
evenimentele din timpul vânătorilor, fapte gesticulat e și însoțite de sunete articulate, fundamentale
pentru dezvoltarea comunicării și pentru transmiterea experiențelor între adulți și copii, catalogată ca
fiind una din primele forme de educație. Stăpânirea f ocului a mărit arealul de răspândire al speciei,
omul având posibilitatea de a controla această nouă fo rmă de energie și de a o pune în slujba
dezvoltării nivelului de trai.
Inventivitatea umană a dus la utilizarea și a altor sur se de energie ce existau în mediul
ambiant.
Energia eoliană folosită pentru realizarea de lucru mecanic are o istorie îndelungată:
• Poate primii utilizatori ai energiei eoliene, egipte nii, utilizau velele in jurul secolului IV
i.Hr, pentru navigația în amonte pe Nil. Energia eol iană a fost folosită cu precădere în
transportul fluvial și maritim dar nu numai;
• Pe uscat același tip de energie a fost folosit poate p rima oară de o moară de vânt
construită în vechea Persie în secolul VII î.Hr. De a tunci, morile de vânt au fost folosite
pentru măcinarea grâului, pomparea apei, tăierea lemn ului sau pentru furnizarea altor
forme de energie mecanică;
• În secolul al XIV-lea, germanii au folosit energia eol iană pasivă pentru a scoate apa din
câmpurile inundate cu un așa numit motor eolian;
• Începând cu secolul al 12-lea, în Anglia și Franța, mo rile de vânt au fost folosite atât
pentru măcinarea de boabe, cât și pentru tăierea bușt enilor, mărunțirea tutunului,
confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pent ru ulei și măcinarea de piatră pentru
vopselele de pictat;
• În Olanda, la inițiativa inginerului hidraulic și ar hitect în același timp, Jan Adriaanszoon
Leegwater ( 1575 – 1650 ) și a inginerilor danezi ca re i-au urmat, morile de vânt erau
folosite pentru a asana zonele mlăștinoase, făcându-le astfel propice pentru a fi locuibile.
Recuperarea polderului Beemster a fost începută în 160 7. Între 1607 și 1635, au fost de
asemenea create sub supravegherea sa polderele Purmer, Schermer și Heerhugowaard;
• În anul 1890 în Danemarca, energia eoliana era pusă în exploatare de mori de vânt care
aveau între 5 și 25 kW;

15 • În anul 1930, francezul G. J. M. Darrieus a proiectat un sistem de utilizare a energiei
eoliene în formă de mixer;
• În anul 1941, lângă Ruthland, Vermont – SUA, o mașină gigantică de 1.5 MW a
alimentat cu energie electrică serviciul public centr al din Vermont.
• 1973-1974 au fost anii în care s-a dat startul economi c al utilizarii energiei eoliane pe
scară din ce în ce mai largă, datorită creșterii preț ului petrolului.
• Între anii 1981 – 1984 au fost instalate în Californ ia 6870 de turbine eoliene.
Exploatarea pe scară largă a energiei eoliene a apăr ut abia în secolul XX, odată cu apariția
“morilor de vânt” moderne, turbinele eoliene ce pot g enera o energie de 250 până la 300 KW.
Îmbunătățirile aduse rotoarelor și elicelor, combinate cu o creștere a numărului de turbine instalate,
au dus la mărirea puterii energiei eoliene cu circa 150% din 1990 până în prezent.
În anul 2014, energia eoliană a furnizat o cantitat e de 706,2 TWh economiei mondiale. 16
Energia hidraulică definită de capacitatea apei de a efectua un lucru mecanic la trecerea
dintr-o stare de potențial în alta (curgere), a fost o altă sursă de energie ce a fost exploatată de-a
lungul timpului de om:
• în antichitate, în India, se foloseau roțile hidrauli ce la morile de apă;
• în China și în extremul orient, roți hidraulice cu cu pe erau folosite la irigarea culturilor;
• în Imperiul Roman, morile acționate de apă produceau f ăină și erau folosite de asemenea
la acționarea gaterelor pentru tăierea lemnului și a pietrei. Puterea unui torent de apă
eliberată dintr-un rezervor a fost folosită la extrac ția minereurilor, metodă descrisă încă
de Pliniu cel Bătrân;
• în evul mediu, a fost folosită în Marea Britanie la e xtracția minereurilor de plumb și
staniu;
• metoda a evoluat în mineritul hidraulic, folosită în p erioada goanei după aur din
California;
• în anii 1830, în perioada de vârf a canalelor, ener gia hidraulică era folosită la tractarea
barjelor în sus și în josul pantelor pronunțate;
• Prima hidrocentrală din lume a fost pusă în funcțiun e în anul 1869, la Lancey (Franța)
și din acel moment energia regenerabilă a apei și-a gasit drumul spre consumatorii
finali;

16 Statistical Review of World Energy 2015 – publicată de British Petroleum Company
[http://www.bp.com/en/global/corporate/energy-economics/stati stical-review-of-world-energy/downloads.html]

16 • În anul 1885 se construiește o hidrocentrală electric ă, se pare prima hidrocentrală din
Europa și a doua din lume care producea curent contin uu, de către Asociația Schmidt și
Dachler, astfel că între anii 1885-1888, Caransebeșul este iluminat electric cu becuri
Edison (la Timișoara acest lucru se întâmpla cu 6 luni în ainte), timp în care în orașele
mari ale lumii se discuta întâietatea gazului de ilumina t sau petrolului lampant;
• În anul 1893 a fost construită prima hidrocentrală ce producea curent alternativ prin
colaborarea inventatorului, fizicianului și ingineru lui Nicola Tesla ( 1856 – 1943 ) și a
industriașului George Westinghouse, care a alimentat în anul 1896 orașul Buffalo, New
York;
• În anul 1896 a fost pusă în funcțiune centrala hidro electrică de mică putere Sadu I, situată
pe valea râului Sadu la 18 km de orașul Sibiu, a trei a hidrocentrală ce producea curent
continuu din lume și a doua din Romania pe baza docu mentațiilor întocmite de
proiectantul Oskar von Miller. În momentul de față est e cea mai veche centrala aflată în
operare din România.
În anul 2014 economia mondială a utilizat o cantitat e de energie echivalent a 879,00 mil.to
țiței echivalent, rezultată din hidroenergie. 16
Creșterea consumului în regiunile Asia-Pacific și America de Sud, se datorează în mod
special economiilor naționale ale Chinei, Braziliei și Argentinei, aflate în creștere susținută.

-100,0 200,0 300,0 400,0 500,0 600,0 700,0 800,0 900,0
1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 mil.to titei echivalent Evolutia consumului hidro-energetic
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

17 În România consumul de energie hidroelectrica a evol uat și el în timp. Marile sincope în
producția de electricitate se datorează mai multor cau ze, cum ar fi debite reduse ale cursurilor de apă
în anumiți ani sau reorientări privind sursele de energ ie electrică.

-0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0
1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 Mil. to titei echivalent Evolutia consumului hidroenergetic in Romania

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Era energiei combustibililor a fost deschisă de invenț ia motorului cu abur, care transformă
energia termică a aburului în lucru mecanic. Într-un generator de abur, prin fierbere se produce
aburul sub presiune, iar acesta se destinde într-un agr egat cu cilindri, în care expansiunea aburului
produce lucru mecanic prin deplasarea liniară a unui piston. Mișcarea liniară, de cele mai multe ori
este transformată în miscare de rotație cu ajutorul unu i mecanism bielă-manivelă. Căldura necesară
producerii aburului se obține din arderea unui combust ibil. Acest lucru a generat intrarea pe piața
resurselor energetice, a carbunelui, combustibil cu coe ficient energetic mult mai ridicat decat lemnul
de foc.
Câteva momente care au marcat dezvoltarea mașinii cu a bur ce a revoluționat istoria
industrială pot fi:
• în secolul I e.n. a fost inventată prima mașină cu aburi de către inginerul grec Heron din
Alexandria. Aceasta consta dintr-o sferă goală pe din ăuntru ce era pivotată pe două tuburi
prin care trecea aburul dintr-un mic fierbător. Sfer a era umplută de abur și acesta ieșea prin
țevi dispuse în părți opuse sferei. Sfera se rotea dato rita jeturilor de abur;
• francezul Denis Papin a creat prima mașină termică util izând pompa cu piston în anul
1679;

18 • inginerul englez Thomas Savery în anul 1698 a proiect at primul motor cu abur utilizat
pentru pomparea apei;
• Thomas Newcomen, inginer din Cornwall, a construit p rimul motor cu abur performant ce
putea pompa apa cu 16 mișcări liniare pe minut;
• în 1769 constructorul mecanic scoțian James Watt a adus îmbunătățiri motorului lui
Newcomen;
• tot în 1769 Nicolas Cugnot a fost primul care a folosi t motorul cu abur la un vehicul ce
dezvolta o viteză de 5 km/h și putea transporta 4 perso ane,
Motorul cu abur a dominat industria și transporturile î ncepand cu Revoluția industrială și
până la începutul secolului XX. Practic acesta a stat la baza dezvoltării industriale, fiind utilizat la
acționarea vapoarelor, locomotivelor, pompelor, gener atoarelor electrice și a majorității mașinilor și
utilajelor. În perioada victoriană, mașinile cu abur au făcut posibile tipărirea ziarelor, torsul și țesutul
textilelor și chiar unii fermieri au utilizat energi a aburului pentru a ara pământul.
Secolul XX a adus în prim-plan noile motoare cu arder e interna și electric care au schimbat
definitiv și complet dezvoltarea economică a civilizaț iei umane.
În 2014 cantitatea de cărbune produsă de economia mo ndială este de 7.652,72 mil.to, ceea ce
echivalează cu 3.933,5 mil.to țiței echivalent, din care s-au consumat efectiv 3.881,8 mil.to țiței
echivalent. 16
0,0 500,0 1000,0 1500,0 2000,0 2500,0 3000,0 3500,0 4000,0 4500,0
1981 1986 1991 1996 2001 2006 2011 Mil.to titei echivalent Evolutia productiei de carbune
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

19 Ca și particularitate, se observă producția masivă de cărbune a regiunii Asia-Pacific datorată
eforturilor susținute ale Chinei de creștere constantă a producției naționale începând cu anul 2003.
Primele zece mari rezerve de
carbune cunoscute

Poziție Țară Cantitate Procent
ocupată deținatoare rezerve din total
(Md.barili) ( % )
1 SUA 237,3 27,6
2 Rusia 157,0 18,2
3 China 114,5 13,3
4 Australia 76,4 8,9
5 India 60,6 7,0
6 Germania 40,7 4,7
7 Ucraina 33,9 3,9
8 Kazakstan 33,6 3,9
9 Africa de
Sud 30,2 3,5
10 Columbia 6,7 0,8
TOTAL 790,9 91,8
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Consumul de cărbune pe plan mondial a evoluat și el astf el:
0,0 500,0 1000,0 1500,0 2000,0 2500,0 3000,0 3500,0 4000,0
1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 Mil.to titei echivalent Evolutia consumului de carbune
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

20 Se poate observa că regiunea Asia-Pacific are o creșt ere constantă a consumului începând cu
anul 2003. Acest lucru se datorează marelui devorator de energie și anume China. Necesarul crescut
de energie al Chinei pune în evidență tocmai faptul că dezvoltarea și creșterea economică se află
într-o relație de condiționare directă cu nevoia de energie.
Prețul cărbunelui pe piața internațională a variat în timp. Prețuri de referință sunt cotate pe
piețele europene, americană și japoneză. Evoluția se prezintă astfel:

0,00 50,00 100,00 150,00 200,00 250,00
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
2000
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 USD / tona Evolutia pretului carbunelui
Northwest Europe marker price † US Central Appalachian coal spot price index ‡
Japan steam coal import cif price Japan coking coal import cif price

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Producția de cărbune din România a avut un maxim în 1989. Anii 90-91 și 97-99 au
reprezentat un declin major al capacității de produ cție, datorat închiderii minelor așa zis nerentabile.
Prețul pe piața românească a cărbunelui este unul reg lementat, cca. 65 USD/to, preț care nu acoperă
cheltuielile de producție. Un preț lăsat liber să fl uctueze în funcție de cerere și ofertă ar crea
oportunități de redeschidere a unora dintre minele e xistente, ceea ce ar duce la o înviorare a
activității economice a bazinelor miniere.

21 0,0 2,0 4,0 6,0 8,0 10,0 12,0 14,0
1981 1986 1991 1996 2001 2006 2011 Mil.tone titei echivalent Evolutia productiei de carbune in Romania

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate d e British Petroleum Company 16

0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0
1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 Mil.tone titei echivalent Consumul de carbune in Romania

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

22 Inițial privită circumspect, teoria filozofului grec Leucip conform căreia materia nu este
“oricât divizibilă” își are originea în antichitate , prin definirea noțiunii de atom pentru prima dată
aproximativ în jurul anului 450 î.Hr. “atomos” – ceea ce nu poate fi divizat. Câțiva ani mai târziu,
Democrit (460-370 î.Hr.), un discipol al lui Leucip, definește materia ca un ansamblu de particule
invizibile, indivizibile și eterne: atomii. Această no uă concepție nu a fost rezultatul unor observații
sau experiențe, ci mai degrabă al unor intuiții. Acea stă teorie va fi dezvoltată de către Epicur (341-
270 î.Hr.) și apoi de către poetul latin Lucrețiu în sec. I î.Hr. Vor trece 2000 de ani până când teor ia
atomică va fi reluată și formulată științific. Odată c u secolul al XIX-lea, ipoteza atomică se confirmă.
Chiar dacă această listă de descoperiri este mai amplă, e a merită amintită pentru că evidențiază
căutarea necontenită a umanități pentru a cunoaște și a înțelege lumea în care traim:
• 1803 – fizicianului și chimistului englez Dalton prez intă un memoriu asupra absorbției
gazelor de către lichide și apelează la ipoteza conf orm căreia materia se compune din
particule indivizibile numite atomi;
• 1811 – chimistul italian Avogadro face o departajare între molecule și atomi. El enunțã
legea conform căreia volume egale de gaz supuse unei pr esiuni identice conțin același
număr de molecule;
• 1833 – chimistul englez Michaël Faraday (1791-1867) i ntroduce noțiunea de ion și studiază
electroliza. Astfel, el admite implicit în lucrările sale “ipoteza atomică”, care începe astfel
să se impună în chimie;
• 1869 – savantul rus Mendeleev pune la punct un sistem de clasificare a tuturor elementelor
chimice cunoscute în ordine crescătoare după masa atomi că;
• 1895 – fizicianul german Wilhekm Röntgen (1845-1923) descoperă o radiație invizibilă de
aceeași natură cu lumina, dar mult mai penetrantă, ea p utând traversa materia și impresiona
apoi o placă fotografică. El va numi “X” această radi ație necunoscută;
• 1896 – Savantul francez Henri Becquerel (1852-1908) descoperă radioactivitatea naturală
( razele uranice );
• 1897 – Englezul Thomson confirmă prezența particulelo r negative în razele catodice
(radiații emise de catodul unui tub cu gaze rarefiate , unde are loc o descărcare electrică) le
denumește electroni și le va măsura sarcina;
• 1898-1900 – Pierre (1859-1906) și Marie (1867-1934) Curie descoperă două noi elemente
deosebit de radioactive pe care le numesc polonium și r adium;

23 • 1900 – fizicianul englez Ernest Rutherford (1871-19 37) descoperă radiațiile ”α” acele
radiații care sunt oprite de către o foiță fină de a luminiu și “β” radiațiile care traversează
foița fină de aluminiu ;
• 1903 – Rutherford împreună cu Soddy definesc radioac tivitatea ca fiind rezultatul
transmutanței spontane a unui atom într-un alt atom;
• 1911 – Rutherford descoperă nucleul atomului;
• 1912 – Rutherford împreună cu fizicianul danez Niels Boh (1885-1962) pun la punct
modelul planetar al atomului: atomul este constituit di ntr-un nucleu încărcat cu sarcină
pozitivă înconjurat de un nor electronic de sarcină negativă, atomul fiind astfel neutru din
punct de vedere electric;
• 1913 – Rutherford denumește proton particula ce cons tituie nucleul hidrogenului și îi
măsoară masa, care este de aproximativ 1800 ori mai mare d ecât cea a electronului;
• 1919 – Rutherford reușește prima transmutație artifici ală, bombardând cu particule ”α”
nuclee de azot;
• 1934 – Irène Curie (1897-1956) și soțul său Frédéric Jo liot (1900-1958) bombardează cu
neutroni o foița de aluminiu. În urma bombardării se c reaza un nou element radioactiv –
fosforul 30, un element artificial punând astfel bazel e radioactivității artificiale;
• 1934 – fizicianul italian Enrico Fermi (1901-1954) b ombardeazã cu neutroni toate
elementele cunoscute;
• 1938 – Irène Curie și Savitch pun în evidență existe nța unui element având proprietațile
lantanului;
• 1938 – Hans Von Halban și Strassmann descoperă bariul
• 1938 – Hans Von Halban, Lisa Meitner și Otto Frisch reușe sc să concluzioneze experiența
lui Fermi. În urma șocului unui neutron, nucleul de u raniu se poate sparge în două, dând
naștere la fragmente mai ușoare – “teoria fisiunii”;
• 1939 – Frédéric Joliot-Curie, Hans Von Halban și Lew Kowarski demonstrează că
fenomenul fisiunii nucleelor de uraniu este însoțit de o intensă degajare de căldură și de
emisia a doi sau trei neutroni. Acești neutroni pot pro voca la rândul lor fisiuni ce stau la
baza producerii de energie, cu condiția ca neutroni i să fie încetiniți de către un
“moderator”, asigurându-se astfel întreținerea reacției : acesta este mecanismul reacției de
fisiune în lanț. Tot ei pun în evidență faptul că ap a grea (D 2O) constituie unul dintre cei mai
buni moderatori prin faptul că nu absoarbe neutroni;

24 • 1942 – Enrico Fermi construiește primul reactor nuclea r experimental cu o putere de 0,5
Watt (un reactor nuclear cu uraniu natural, moderat cu grafit și funcționând în aer la o
putere suficient de slabă pentru a nu apare vreo prob lemă de răcire);
• 1948 – echipa de fizicieni francezi printre care Ir ène Curie și Frédéric Joliot, pun la punct
un reactor de cercetare, ZOÉ o pilă de putere aproa pe zero, alimentată cu oxid de uraniu și
moderată cu apă grea, în vechile cazemate ale fortul ui de la Chantillon, din regiunea
pariziană;
• 1951 – prima cantitate de energie electrică de natu ră nucleară este produsă în SUA de
reactorul cu neutroni rapizi EBR1, cu o putere de 1 00 KW, construit de Arco (Idaho);
• 1953 – puterea lui Zoé ajunge la 150 KW, iar fluxu l de neutroni crește datorită punerii la
punct a noilor elemente de combustibil din uraniu meta lic.La 6 aprilie 1976, după 28 de ani
de funcționare, Pila Zoé este oprită.
• 1954 – Congresul american aprobă construirea a cinci r eactoare prototip aparținând unor
filiere diferite: reactoare cu apă în fierbere, rea ctoare moderate cu grafit și răcite cu sodiu,
reactoare cu apă grea și reactoare rapide. Este debut ul dezvoltării industriei nucleare în
SUA;
• 1954 – submarinul american Nautilus este primul din lun ga serie de submarine cu
propulsie nucleară, puse în funcțiune de către SUA, U RSS, Franța, Marea Britanie și mai
recent de către China.
• 1956 – primul reactor nuclear francez care va produc e energie electrică, este reactorul G1,
cu o putere de 40 MW care este pus în funcțiune la Ma rcoule. Alte două reactoare, G2 și
G3, vor urma în anul 1959 și respectiv 1960;
• 1958 – începe construirea la Chinon a trei reactoare din filiera GCR cu o putere de 70; 200
și respectiv 480 Mw;

În prezent, la nivel mondial, reactoarele nucleare f urnizează 2538 TWh echivalentul a 574
mil.to țiței. 16

25 -100,0 200,0 300,0 400,0 500,0 600,0 700,0
1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
2007
2008 2009 2010 2011 Mil.tone titei echivalent Evolutia consumului de energie nucleara
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

România se înscrie și ea între țările cu tehnologie at omică devenind a 11-a țară din lume care
și-a construit un reactor nuclear:
• 1957 – a intrat în funcțiune primul reactor nuclear de cercetare la Institutul Național de
Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nu cleară “Horia Hulubei” (IFIN-HH),
București – Măgurele. Reactorul de tip VVR-S (apă-ap ă) de concepție sovietică, cu o putere
de 2 MW și un flux maxim de neutroni de 2×1013 n/cm2s a funcționat până în luna
decembrie 1997 ca sursă de neutroni pentru dezvoltarea cercetărilor de fizică și energetică
nucleară și pentru producția de radioizotopi de uz me dical. Reactorul nuclear VVR-S a fost
oprit definitiv în 2002, în vederea dezafectării.
• 1979 – România a pus în funcțiune la Institutul de Re actori Nucleari Energetici (IRNE
Pitești), în prezent Institutul de Cercetări Nucleare , un reactor TRIGA de cercetare și
încercări materiale, realizat în cooperare cu firma G eneral Atomic (SUA). Principalele
caracteristici ale reactorului TRIGA sunt: fluxul îna lt de neutroni în canalele
experimentale, marea disponibilitate pentru implementa rea rapidă a unor experimente și
pentru producerea de radioizotopi;

26 • 1980 – a inceput fabricarea combustibilului nuclear d e tip CANDU în cadrul unei stații
pilot a IRNE – Pitești.
• 1980 – 1989 – instalația pilot a fost extinsă și s-a p rodus o importantă cantitate de fascicole
de combustibil după o tehnologie proprie.
• 1988 – s-a produs apă grea industrial în România la U zina de apă grea ROMAG Prod din
Drobeta Tr. Severin,
• 1993 – s-a încheiat un contract cu firmele canadiene AECL și ZIRCATEC pentru
retehnologizarea și autorizarea fabricii ca furnizor calificat de combustibil CANDU 6.
• 1994 – au fost certificate primele 200 de fascicule ia r Fabrica de Combustibil Nuclear de la
Pitești a devenit furnizor calificat de combustibil de tip CANDU 6, asigurând integral
necesarul de consum anual, de circa 100 tone, al Unită ții 1 a CNE Cernavodă;
• 1996 – s-a pus în funcțiune primul grup energetic la centrala nuclearo-electrică de la
Cernavodă, un complex de cinci reactoare de concepți e canadiană, tip PHWR-CANDU 6
de 700 MW, care utilizează ca moderator și agent de r ăcire apă grea, iar combustibilul este
uraniul natural ;
• 2004 – în urma unui proces de modernizare și extinde re a capacității, FCN Pitești a început
producția primelor fascicule de combustibil nuclear dest inate Unității 2;
• 2007 – a intrat in exploatare Unitatea a 2-a de la Cernavoda.

-0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Mil. tome titei echivalent Evolutia consumului de energie nucleara in Romania

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

27 Pe grafic se observă foarte bine cele două paliere c e pun în evidență intrarea în funcțiune a
celor două unități nucleare.
O altă sursă de energie utilizată a fost Soarele. Ace sta este o stea de mărime și luminozitate
medie în comparație cu celelalte stele și are o compoziț ie chimică alcatuită din 71% hidrogen, 27%
heliu și 2% alte circa 70 de elemente. Uriașa energie furnizată de Soare se datorează reacțiilor de
fuziune nucleară care au loc în interiorul său, und e temperatura poate să atingă peste 16.000.000 oK,
la o densitatea de 150.000 kg/m 3 . Materia aflată în stare de plasmă, în aceste condi ții produce ciclic
reacții de fuziune. În reacțiile de fuziune termonuc leare din Soare participa cca. 600 mil.tone de
hidrogen în fiecare secundă. Reacțiile de termo-fuziu ne nucleară produc așa numita energie solară
care ajunge pe Pământ sub forma de radiație electrom agnetică, foarte asemănătoare undelor radio,
dar într-o cu totul altă scală de frecvență. Energia generată de Soare în spațiul extraterestru este de
cca. 1.367 W/m 2. Atmosfera terestră absoarbe o parte din acestă energie în momentul în care
radiațiile electromagnetice o străbat. Ca rezultat al acestui fenomen, pe suprafața Terrei ajunge o
cantitate de energie solară de cca. 1.000 W/m 2. Energia solară recepționată de Pământ ajunge într-o
zi senină, să fie de 5.000 de ori mai mare decât necesa rul mondial de energie. Energia solară există
în orice moment al zilei, captarea ei depinzând în p rimul rând de condițiile atmosferice și de poziția
soarelui pe cer. În decursul timpului oamenii au observa t acest tip de energie și au încercat să-l
utilizeze încă din antichitate:
• “Efectul de seră" a fost descoperit și folosit de vechii egipteni;
• Heron din Alexandria a construit un dispozitiv pentru pompare a apei care folosea ca sursă
primară energia solară;
• în secolul al III-lea î.Hr., matematicianul grec Arhime de (287 – 212 î.Hr.) a apărat cetatea
Siracuza (Sicilia) de atacuri, cu ajutorul unor ogl inzi uriașe care orientau fasciculele de
lumină focalizată spre navele inamice, incendiindu-le;
• în America vechilor civilizații, o construcție remarc abilă bazată pe cunoașterea
experimentală a fizicii radiației solare și anume „cast elul lui Montezuma", datat din jurul
anului 700 e.n. și aflat în Arizona era „climatizată" atât vara cât și iarna, fiind construită
sub o imensă boltă de stâncă orientată spre sud. Zidul ma siv de stâncă o umbrea vara când
Soarele are înălțime mare pe boltă iar iarna înmagazi nând căldura, o încălzea prin radiație
permițând ca razele solare să ajungă la zidurile ei, î nălțimea Soarelui pe cer fiind mult mai
mică.
Primele încercari în perioada modernă au fost în dire cția utilizării energie termice, astfel
primul precursor al panoului solar de azi, o cutie simpl ă de lemn cu interiorul vopsit în negru și

28 acoperită cu sticlă a fost construit în secolul al XVII I-lea de naturalistul Horace-Bénédict de
Saussure. Cu acest prim panou solar s-a atins o temperat ură de 87°C în anul 1767. În 1830 astrologul
Sir John Hershel utilizează "cutia fierbinte" pentru a găti în timpul unei expediții în sudul Africii iar
în anul 1891 are loc patentarea primului sistem comerci al de încălzire a apei de către Clarence
Kemp. Francezul Augustin Mouchot a dezvoltat panoul l ui Saussure adăugându-i oglinzi concave la
mijlocul secolului al XIX-lea, iar în anul 1878 la ex poziția mondială din Paris a expus o mașină cu
aburi acționată cu energie solară și a făcut propuner ea utilizării acesteia pentru generarea de
electricitate. În 1903, în revista "La energía eléct rica" colonelul spaniol Isidoro Cabanyes a descris
un șemineu solar iar în anul 1931 apare o primă descrie re facută de germanul Hanns Günther a unor
centrale electrice având la bază șemineurile. Începân d cu 1975, Robert E. Lucier a cerut patente
pentru un generator de putere de tip turn solar elec tric, iar între 1978 și 1981 aceste patente au fost
înregistrate în Australia, Canada, Israel și USA.
Dezvoltarea utilizării energiei solare a întâmpinat p iedici datorate prețurilor diferitelor altor
tipuri de energie. Astfel descoperirile uriașe de gaz e naturale din bazinul Los Angeles în jurul anilor
1920 și 1930 au devastat industria locală de producție a panourilor solare. În Statul Florida însă
creșterea numarului de imobile nou construite, costul ri dicat al combustibililor fosili dar și clima
tropicală au făcut ca până în 1941 aproape jumătate din populație să utilizeze pentru încălzirea apei
panouri solare. După al doilea război mondial, scăder ea prețului energiei electrice în paralel cu o
campanie agresivă a companiei Florida Power and Light, pentru creșterea consumul de energie
electrică prin oferirea de încălzitoare electrice d e apă la prețuri de nimic au dus la o încetinire a
producției de panouri solare.
În Japonia, spre deosebire de Statele Unite, care după al doilea război mondial nu beneficia
de stocuri mari și costuri reduse la combustibili, pentru a asigura producerea apei calde, populația
utiliza paie de orez pentru încălzirea apei menajere . Aceasta a fost șansa ca energia solară să aibe
piață atunci când o companie japoneză a lansat un mo del simplu de încălzitor solar format dintr-un
bazin acoperit cu sticlă. Până în anul 1960 au fost v ândute peste 100.000 de unități, iar între 1960 și
1969 alte peste 3.900.000 de unități au fost achiziți onate în Japonia. Începând cu 1969 Japonia a avut
acces la rezevele de petrol ieftin din Orientul Mijl ociu, acest lucru ducând la prăbușirea industriei de
de panouri solare, la fel cum s-a întâmplat în Statele Unite. Cele două șocuri ale prețului petrolului
din 1973 și 1978-1981 au revigorat industria solară, a stfel vânzările urcând la aproape 1 mil. unități
anual. În prezent, în Japonia mai mult de zece milioan e de imobile sunt dotate cu panouri solare.
În altă zonă a planetei și anume în Australia, șocul pr ețului barilului de petrol a dat un impuls
producției de panouri solare. Cu toate acestea, număr ul locuințelor ce foloseau energia solară pentru

29 a încălzi apa prezenta un anumit grad de variație pe teritoriul continentului, datorită prețului
combustibililor clasici. În Australia de Nord și de Vest unde curentul electric era produs din petrol
importat, al carui preț creștea din ce în ce mai mult, numarul locuințelor ce produceau apă caldă cu
ajutorul soarelui ajungea până la 50% la sfârșitul ani lor 1980. În state din estul Australiei precum
New South Wales, Queensland și Victoria, ce puteau pr oduce energia electrică cu ajutorul
cărbunelui extras din mine locale, numărul locuințel or ce foloseau soarele pentru a produce apa
caldă ajungea la maxim 15%. În prezent principalul pr oducător de panouri solare Australian Solahart
exportă mai mult de 50% din producție.
Israelul s-a confruntat în anii ‘50 cu o criză ener getică atât de intensă încât guvernul a decis
interzicerea producerii apei calde pentru încălzire între orele 10 și 18. Cu toate raționalizările
introduse în utilizarea consumului de energie electric ă, criza nu a fost rezolvată decât prin
introducerea panourilor solare. Primul prototip de p anou solar israelian a fost construit de inginerul
Levi Yissar. În anul 1953 a fost înființată compania Ne rYah Company, care a vândut aceste panouri
pe piața israeliană astfel încât, până în 1967, aprox imativ 5% din gospodării aveau panouri solare.
Prețul petrolului a influențat și în Israel dezvoltar ea utilizării energiei solare, atât prin reducerea
pieței cât și prin expansiunea ei. Până în 1983, cca . 60% din pupulația Israelului folosea panouri
solare pentru producerea apei calde. Cu toate că pre țul petrolului a scăzut la mijlocul anilor 1980
guvernul Israelian nu a dorit un regres al acestei ind ustrii și a introdus o lege prin care era obligatorie
montarea de panouri solare pe toate imobilele (excepti e făcând cele al caror acoperis nu era suficient
de mare). În prezent peste 90% din populația Israelul ui folosește apa caldă încălzită de energia
solară.
Helio-electricitatea a apărut în 1930, odată cu dez voltarea celulei cu oxid de cupru și apoi a
celei cu seleniu. Abia în 1954 însă, odată cu realiz area în laboratoarele companiei Bell Telephone a
primelor celule fotoelectrice cu siliciu, s-a întrevă zut posibilitatea obținerii de energie electrică.
Dezvoltarea și progresele rapide au fost determinate d e programele spațiale. Pe parcursul anilor
1980, tehnologia fotoelectrică terestră a progresat c u regularitate, prin punerea în funcțiune a mai
multor centrale de câțiva megawați și prin foarte famil iarele produse cu consum redus, cum ar fi
ceasuri, calculatoare de buzunar, balize radio și me teo, pompe și frigidere solare. În prezent evoluția
tehnologiei și a pieței de produse fotoelectrice este în creștere. Ameliorarea metodelor de fabricație,
ca și creșterea volumului de producție, au condus la re ducerea costurilor. Producția mondială de
module fotoelectrice a crescut de la 5 MW-vârf (MWv) în 1982 la 60 MWv în 1992.
În prezent 90% din producția mondială de module fotoe lectrice se realizează în Japonia,
Statele Unite și Europa, în special de mari companii ca Siemens, Sanyo, Kyocera, Solarex și BP

30 Solar, care dețin 50% din piața mondială, iar alte 1 0% din producție este realizată în Brazilia, India
și China. În anul 2014 consumul de energie solară asigu rat la nivel mondial era de 185,9 TWh. 16

-50,0 100,0 150,0 200,0 250,0
1990 1995 2000 2005 2010 mil.to titei echivalent Evolutia consumului altor energii regenerabile
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia Total Africa Total Asia Pacific

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

În istoria utilizării energiei poate fi observată ten dința de abandonare, pe parcursul timpului
de către umanitate, a folosirii resurselor regenerabile și trecerea bruscă, odată cu dezvoltarea
societății capitaliste, la utilizarea cu preponderenț ă a surselor de energie neregenerabilă. La baza
acestor schimbări au stat atât factori tehnici, precum obținerea unor puteri sporite, cât și cei
economici legați de rentabilitate și profit. O exempl ificare a acestui fenomen poate fi creionată prin
câteva exemple.
În activitatea de transport a mărfurilor pe mările ș i oceanele lumii, la început, a fost utilizată
energia musculară umană pentru vâslit, apoi oamenii au folosit energia vântului. În secolul al 19-lea
au reușit să desăvârșească utilizarea energiei eoliene . Începând cu a doua jumatate a secolului 19,
omenirea a început să folosească o cantitate de din ce în ce mai mare de energie generată de carbune
prin forța aburilor și mai apoi petrol și uraniu.
Producția agricolă ne oferă un exemplu ușor diferit. Culturile agricole utilizeaza fotosinteza
pentru colectarea și transformarea energiei solare în producție agricolă. Agricultorii suplimentează
acest proces cu o anumită cantitate de energie numit a și energie de subzistență. Acest aport de

31 energie se manifestă prin lucru mecanic produs de ani malele de lucru, tractoare, utilaje, gunoi de
grajd, sisteme de irigații, insecticide, adică toate f ormele de stimulare a creșterii producției agricole.
Ca și în cazul transportului maritim, odată cu dezvolt area societății capitaliste și a trecerii la
producția intensivă pentru maximizarea profiturilor, o menirea nu a mai făcut calculul balanței
energetice. Astfel s-a ajuns ca la o analiză atentă a acestor balanțe energetice, să observăm că în
agricultură, utilizând sapa și animalele, conținutul d e energie al produsului finit este de multe ori mai
mare decât conținutul de energie al produsului. Acest aport de energie de subzistența poate fi urmărit
întotdeauna până la sursa primară de energie, respecti v petrolul.
Cazurile care pot fi studiate sunt nenumărate și apro ape de fiecare dată utilizarea surselor de
energie neregenerabile conduce la balanțe energetic e deficitare.
Motivul pentru care omenirea a acționat în sensul dez voltării utilizării resurselor
neregenerabile este dat de criterii tehnico – economi ci. Sursele de energie noi, descoperite începând
cu secolul XIX și dezvoltate apoi în secolul XX, erau ieftine și generau lucru mecanic inimaginabil
în comparație cu sursele de energie tradiționale. Astf el proliferarea utilizării noilor tipuri de energie
a dus la o dezvoltare tehnologică fără precedent în istoria umanității. Puterea energetică dată de noii
combustibili a schimbat în totalilate capacitatea omeni rii în producția de bunuri. Creșterea
consumului de energie s-a datorat în primul rând ușurin ței de a dispune de cantități suplimentare de
energie.
Putem defini noțiunea de putere ca o măsură a ratei de transformare a energiei intr-o anumită
perioadă de timp. Putere mare înseamnă că o anumită cant itate de energie este utilizată într-un timp
scurt. Utilizarea aceleiași cantități de energie înt r-o perioadă mare de timp, definește noțiunea de
putere mică.
Pentru a putea să ne formăm o imagine privind puterea energiei utilizate în prezent, este
suficient să înțelegem că un baril de petrol brut îng lobează tot atâta energie cât pot să genereze prin
muncă dusă la limite maxime, opt oameni adulți într-un an calendaristic. Dacă am echivala consumul
energetic al României din 2014 de cca. 247 mil.baril i petrol echivalent, am constata că energia
consumată de Romania în anul 2014 ar putea fi produsă de munca a 1.975 mil.de sclavi energetici
care ar lucra pentru cele cca. 21 mil. de persoane. A dică cu alte cuvinte, pentru fiecare persoană din
România în 2014 sau folosit 94 de sclavi energetici, z i de zi și s-a platit acestă muncă energetică cu
cca. 1,00 $/lună. Făcând această paralelă, putem să n e dăm seama ce înseamnă pentru stilul de viață
modern, postindustrial, imensa cantitate de energie consu mată. Fără energie nu am mai putea
concepe astăzi civilizația umană.

32
1.3. Coordonate ale evoluției în era hidrocarburilo r

Primele țări care au exploatat petrolul în scop come rcial au fost China, Rusia, România,
Birmania și Canada. Acest lucru se intampla înainte de j umatatea secolului XIX.
Exploatarea resurselor de petrol a luat avânt însă î ncepand cu jumatatea secolului XIX, odată
cu descoperirea procedeului de rafinare a petrolului și transformării acestuia în petrol lampant.
Bucureștiul a devenit în 1857 prima capitală din lu me iluminată cu petrol lampant. Statisticile
internaționale privind producția de țiței, confirmă faptul că România avea în anul 1857 o producție
anuală în cantitate de 257 to și este prima țară ate stată în statistici, producatoare de țiței destinat
comerțului.
Până în anii 1890 acesta se folosea în mod exclusiv pent ru iluminat. Descoperirea becului
incandescent de către Thomas Edison în 1879, a dus la în locuirea în iluminat a petrolului lampant cu
energia electrică. România s-a aflat și de aceată da tă în primele rânduri în aplicarea invențiilor, prin
introducerea iluminatului electric stradal în Timișoara , pentru prima oară în Europa în anul 1884.
S-a crezut atunci că exploatările de petrol vor int ra într-un con de umbră, dar acest lucru nu
s-a întâmplat deoarece apariția și utilizarea pe o sca ra din ce în ce mai largă a motorului cu ardere
internă, a dus la o cerere sporită de combustibil lichi d derivat din rafinarea țițeiului. Dependența de
petrol a crescut și astfel s-a ajuns ca industria de ex ploatare a țițeiului să capete o dimensiune
internatională geo-strategică.
Regiunile petroliere de referință după 1850 au fost Pennsylvania (SUA) și Baku, în Rusia
(azi Azerbaidjan). Standard Oil Company, înființată de J. Rockefeller în 1870, a fost compania care
a reușit să monopolizeze piața americană. Conform uno r date publicate în 1993 de către Daniel
Yergin 17 , un oficial al CERA, companie care oferă consultanță guvernelor și marilor companii cu
privire la probleme energetice, în 1891 producția d e țiței asigurată de Standard Oil Company
reprezenta 25% din producția de țiței din SUA, iar capacitatea de rafinare era asigurată în proporție
de 85% de aceeași companie. Cererea de petrol a crescu t foarte mult la sfârșitul secolului XIX.
Descoperirea petrolului în Spindletop în 1901 a dat startul boom-ului în exploatarea țițeiului
în Texas. Au aparut companii precum Texaco (Texas Fue l Company) și Gulf Oil. Țițeiul descoperit
nu era de foarte bună calitate, dar a putut fi rafi nat și folosit ca și combustibil lichid pentru motoarele

17 Yergin Daniel , Premiul – despre petrol, bani și putere, Vol. I, II, A devărul Holding, Bucureșți, 2007

33 cu ardere internă și pentru încălzire. Acest lucru a condus la conversia industriei care avea ca bază
energetică cărbunele, către un nou combustibil, petro lul.
Cererea de petrol pe piața europeană a dus la dezvol tarea exploatărilor de petrol din Rusia. În
1873, țarul Alexandru al II-lea a deschis competiția pentru companiile private în zona Baku de la
Marea Caspică. Nobel Brothers Petroleum a fost firma ca re s-a impus, iar frații Nobel (Ludwig,
Alfred și Robert) au devenit cei care au reușit să tr ansporte petrolul vrac la Sankt Petersburg în 1876.
Nava Zoroastru construită de suedezi a fost primul tanc petrolier care a transportat țiței din Baku pe
Marea Caspică. Cu toate că în anul 1880 a fost dată î n funcțiune o cale ferată ce lega orașele Baku și
Batumi, port pe coasta estică a Marii Negre, până la sfarșitul secolului XIX Standard Oil Company a
fost principalul jucător pe piața Europeană a petrol ului.
Royal Dutch Petroleum Company cu sediul la Amsterdam și c u baze de exploatare în Java și
Sumatra, în perioada 1884 – 1890, a reușit să se impu na în zona Mării Chinei. Aprovizionarea
Europei din zona Sumatra a fost posibilă doar începân d din 1892 când, compania de comerț M.
Samuel & Co a realizat un tanc petrolier ce a primit a probarea trecerii prin canalul Suez. Compania
M. Samuel & Co este cea care transporta și petrolul rusesc din portul Batumi. În 1897 această
companie și-a schimbat numele în Shell Transport and Tra ding Company. În anul 1907, dupa câțiva
ani cu profituri slabe, firma Shell este preluată de Royal Dutch Petroleum Company al cărei
manager, H. Deterding, a realizat că aceasta era singu ra șansă ca să reziste în fața Standard Oil
Company.
În anul 1901, William D’Arcy a obținut în concesiune pentru 60 de ani, o suprafață de
772.320 km 2 în sud-vestul Persiei. Condițiile erau total impropri i exploatării petroliere, având în
vedere lipsa dumurilor și interesele divergente ale tri burilor din zonă, dar cu toate acestea, s-a
început forarea. Petrol s-a descoperit după mai multe încercări, în 1908, pe terenul celui mai
important trib din Persia, Baktihari. Acesta a cerut p arte din profit și astfel, în 1909 a fost înființată
Anglo-Persian Oil Company. Aceasta a devenit ulterior British Petroleum.
Dacă până la primul război mondial, petrolul era do ar o resursă comercială și economică,
începând cu acestă conflagrație mondială, datorită fa ptului că au început să fie folosite mijloace de
luptă mecanizate, propulsate de petrol, importanța pet rolului a devenit strategică. Asigurarea
accesului la resurse de petrol a devenit una dintre pr incipalele probleme de politică externă ale
tuturor puterilor lumii, iar petrolul a deținut după această perioadă, un rol din ce în ce mai important
în calculele geopolitice ale guvernelor.
După primul razboi mondial, companiile americane și-au e xtins aria de căutare a petrolului în
Orientul Mijlociu ( în special în Irak ) și Venezuel a. Cererea de petrol a crescut continuu, astfel în

34 1929 existau în SUA cca. 23,1 milioane de autoturisme, adică 78% din totalul mondial. A crescut
concurența între companiile producatoare și au apărut primele benzinării moderne.
În Rusia au fost naționalizate în 1918 de guvernul so vietic toate companiile existente.
Producția de petrol s-a redus cu 40%, ajungând la ni velul anului 1913. Cu toate acestea. între anii
1926 și 1935, Rusia furniza 14% din petrolul importat de statele europene.
Descoperirile geologice efectuate în Venezuela, în zona lacului Maracaibo, au transformat în
perioada interbelică, Venezuela, în lider mondial al producției de țiței.
Anul 1930 aduce noi descoperiri în SUA. Cel mai impor tant zăcământul descoperit a fost
East Texas. Producția de petrol a fost atât de mare înc ât, pentru a evita supraproducția, Comisia
Texas Railroad a reglementat producția.
În 1933, Socal (Standard Oil Co. of California o f ostă subsidiară a companiei Standard Oil ce
a devenit independentă prin legea antitrust Sherman d in 1911) a obținut în concesiune de la șeicul
Ibn Saud al Arabiei Saudite, teren pentru o perioad a de 60 de ani. Socal a descoperit în 1938
zăcământul Dammam, iar în 1948, zăcământul Ghawar, c el mai mare din lume și la ora actuală.
Pentru ca exploatarea să beneficieze de condiții op time de marketing, a fost făcut un joint-venture cu
Texaco sub un nou brand numit Caltex. Numele sub care o perează Socal în prezent este Chevron
Corporation.
Anul 1938 aduce în prim-plan o nouă companie, Kuwai t Oil Company în care acțiunile erau
deținute în proporții egale de Anglo-Persian Oil Comp any și Gulf Oil. Aceasta a obținut în
concesiune tot teritoriul statului Kuweit pe o perioa dă de 75 de ani pentru exploatarea țițeiului. În
februarie 1938 are loc descoperirea zăcământului Gre ater Burgan Field al doilea zăcământ ca
marime al lumii.
Perioada de dupa cel de-al doilea război mondial se caracterizează printr-o creștere continuă
a cererii de energie. Conform datelor publicate în 1 993 de către Daniel Yergin, consumul mondial de
energie a crescut cu mai mult de 300% între anii 1949 – 1972 și cu peste 500% privind consumul de
țiței.
În Europa, trecerea de la cărbune la petrol ca și r esursă principală de energie pentru industrie,
s-a făcut între anii 1955 și 1975, perioadă în care s -a inversat procentul utilizării celor două surse de
energie. Acest lucru s-a bazat și pe faptul că petrol ul se găsea în cantități îndestulătoare la prețuri
mici. Proveniența acestuia era Orientul Mijlociu, iar transportul se putea face prin oleoductul Tapline
în lungine de 1673 km care făcea legătura între Arab ia Saudita și Liban.
Rusia a continuat exploatarea câmpurilor de la Baku, dar a deschis și exploatări noi în
Siberia. Zăcământul Samotlor a fost descoperit în anul 1965 și este unul dintre cele mai mari din

35 lume. La sfârșitul anilor 1980, Siberia de Vest a con tribuit cu peste 14 % la producția mondială de
petrol.
Pe continentul african cele mai importante zăcăminte sunt în Algeria, Libia și Nigeria.
Pe harta petrolului au mai apărut Alaska în 1950, iar în 1968 a fost descoperit cel mai mare
zăcământ din America de Nord la Prudhoe Bay.
Descoperirile din Marea Nordului din anii 1980, a a șa numitului petrol Brent și mai nou a
zăcămintelor de gaz din Marea Neagră fac posibil ca Europa să reducă dependența de petrolul arab și
de gazul rusesc.

1.4. Marii actori ai pieței de energie

Începând cu perioada timpurie a erei petrolului, comp anii private și guvernele unor țări mari
consumatoare sau mari producătoare, au dus o luptă con tinuă pentru controlul acestei resurse. Dacă
la început, interesul era pur economic și comercial, od ată cu dependența tot mai acută a ecomomiei
mondiale de petrol, importanța sa din punct de vedere strategic s-a accentuat și în momentul de față
controlul acestei resurse reprezintă un interes vital al tuturor factorilor de putere.
Piața internațională a petrolului până în anii `60 ai secolului XX a fost o piață în care
societățile petroliere și țările consumatoare au fost ju cătorii principali, iar statele deținătoare și
producătoare de petrol au deținut un rol mai degrabă pasiv. Acest lucru s-a datorat, în special
faptului că țările deținătoare de resurse se aflau d in punct de vedere politic în situația de colonii sa u
în componența unor imperii și posibilitățile lor de a valorifica avantajele deținerii de resurse de
petrol erau limitate de slabele capacități administrati ve și politice. Această situație a permis
companiilor petroliere occidentale și statelor consu matoare de petrol, să beneficieze de importante
avantaje strategice în negocierile privind exploata rea petrolului.
• Standard Oil Company a reușit să domine piața america nă și europeană încă din
deceniul șapte al secolului XIX . La baza creșterii p uterii sale economice a stat principiul integrării
atât pe orizontală cât și pe verticală, a tuturor a ctivităților de producție, transport, rafinare si
distribuție a produselor. Totodată compania a făcut i nvestiții majore și în alte domenii de activitate
industrială precum căi ferate, gaz, electricitate, o țel, cupru și producție alimentară. Prin practicile
sale de monopol, compania a intrat în conflict cu guv ernul SUA, astfel în anul 1911 Curtea Supremă
de Justiție a SUA, în baza legii antitrust Sherman, a o bligat compania multinațională să se dividă în
34 companii mai mici, independente. Între aceste compan ii se regăsesc și azi, continuatoarele

36 activității de exploatare și prelucrare a petrolului precum ExxonMobil, Chevron, BP, Conoco
Phillips, Esso, Unilever sau Pennzoil acum parte a lui S hell.

1.4.1. Companii publice și semi-publice listate la bur să

Cei șase giganți ai petrolului (companii publice listat e la bursă) sunt ExxonMobil
Corporation ( proprietară a mărcilor Exxon, Mobil și Esso), Royal Dutch Shell plc. (proprietară a
mărcii Shell), British Petroleum (proprietară a mărci lor BP, Arco și Aral), Chevron Corporation
(proprietară a mărcilor Chevron, Texaco, Caltex, St andard Oil și parțial Unocal), ConocoPhillips
(proprietară a mărcilor Conoco, Jet, Union 76, Phill ips 66 și parțial Unocal) și Total SA (proprietară
a mărcilor Total și Elf):
• ExxonMobil Corporation include nu mai puțin de 17 c ompanii, ce acoperă întreaga
plajă de activități cu privire la explorarea și expl oatarea, cercetarea, dezvoltarea, producția, rafina rea,
petrochimia, transportul și distribuția produselor petro liere. Corporația, în anul 2011, era cotată ca
fiind pe poziția întâi privind profitul și capitaliz area bursieră înregistrate de o companie publică
listată la bursă. La sfârșitul anului 2007, rezervele de țiței deținute erau estimate la 72 miliarde barili
și se estima că, la ratele de producție preconizate, ac estea vor dura mai mult de 14 ani. Corporația
deține 35 de rafinării în 21 de țări de pe întreaga planetă, având o capacitate de rafinare de 6,3
milioane de barili pe zi.
• Royal Dutch Shell Group s-a format prin fuziunea a do ua companii, respectiv Royal
Dutch Petroleum Company înființată în 1890 și Shell T ransport and Trading Company Ltd din
Marea Britanie, fondată de Marcus Samuel. Fuziunea a avut loc ca reacție la poziția de monopol a
Standard Oil Company. Numele actual al companiei este R oyal Dutch Shell plc. În baza rapoartelor
cu privire la rezultatele anului 2011, era cotată ca prima mare companie publica listată la bursă din
punct de vedere al cifrei de afaceri și al activelor totale deținute, a treia din punct de vedere al
profitului înregistrat și tot a treia în ceea ce priv ește capitalizarea bursieră. Cifra de afaceri anunța tă
pentru 2011 a fost de 453.723.800 USD.
• British Petroleum Company își are originele în Anglo–P ersian Oil Company, datând
din anul 1909 când, a fost înființată ca subsidiară a Burmah Oil Company, ce avea ca scop
descoperirea și exploatarea zăcămintelor de țiței din Iran. În anul 1935 își schimbă numele în Anglo–
Iranian Oil Company, iar în anul 1954 devine actual a British Petroleum. La sfârșitul anului 2011 BP
este a patra companie de petrol și gaze din punct de v edere a cifrei de afaceri și a cincea în ceea ce
privește profitul net. BP are operațiuni în 80 de ță ri, producând cca. 3,4 milioane de barili echivalenț i

37 de petrol, distribuiți prin 21.800 de stații petrolie re din întreaga lume. În anul 2003 a achiziționat
50% din compania rusa TNK, a treia companie producatoa re și deținătoare de rezerve de țiței în
Rusia. Aceasta, în urma acestei achiziții, și-a schimbat n umele în TNK – BP. În 22 octombrie 2012 a
încheiat un contract cu firma rusă Rosneft pentru vân zarea pachetului de acțiuni deținut la TNK – BP
în schimbul a 12,3 md USD și 18.5 % din acțiunile Rostne ft, astfel BP ajungând să dețină un pachet
de 19,75 % în Rostneft..
• Chevron Corporation are operațiuni în 180 de țări și este implicată în orice aspect al
exploatării, producției, rafinării, transportului și distribuției de produse petroliere, gaz și energie
geotermală. Corporația este a patra din punct de vede re a cotației bursiere și al activelor totale în
cadrul companiilor publice din domeniul energiei cota te la bursă și se află pe locul 10 în topul celor
mai mari companii listate. Originile companiei se regăsesc în Pacific Coast Oil Company, inființată
în anul 1879 și având la bază exploatarea câmpului pe trolifer Pico Canyon Oilfield. În anul 2010
compania dezvolta o producție de cca. 2,763 ml baril i echivalenti/zi și rafinează cca. 1,9 ml barili/zi .
Deține 19.550 stații de distribuție răspândite în 84 de țări, stații prin care se vând cca. 3,1 ml barili/z i
sub forma de benzină, motorină sau alte produse.
• ConocoPhillips Company s-a format prin fuziunea compani ilor Conoco Inc. și
Phillips Petroleum în august 2002. Originea companiei C onoco se regăsește în anul 1875 când s-a
înființat Continental Oil and Transportation Company . Compania deține 5 super – tancuri petroliere
de 140.000 DWT. Cifra de afaceri o plasează pe locul 6, cu un total de 230.557.000 USD și pe locul
10 în ceea ce privește cotația bursieră în anul 2011 în raport cu celelalte companii publice din
domeniul energiei.
• Total SA este o multinațională franceză, înființată î n anul 1924 sub numele de
“Compagnie française des pétroles”. În prezent, societat ea operează în peste 130 de țări, fiind cotată
ca a opta mare companie din domeniul energetic. Societ atea a diversificat producția prin prelucrarea
chimică a petrolului. Astfel are dezvoltate domeniile de îngrășăminte chimice, rășini, adezivi,
compozite și polimeri. Deține 30% din gazul exploata t în Arabia Saudita și 37,50% din Saudi
Aramco Total Refining and Petrochemical Company (SATO RP). Compania este implicată atât în
energia nucleară cât și în cea fotovoltaică, domenii care sunt prioritare începând cu anul 2008.

38

Ierarhia mondială privind capitalizarea bursieră a companiilor publice
Poz. Companie Industrie Capitalizare
bursieră în
Md.$
1 Apple Inc. Electronice 573,52
2 Exxon Mobil Petrol și Gaz 421,70
3 Walmart Comerț cu amanuntul 252,95
4 PetroChina Petrol și Gaz 252,36
5 Microsoft Tehnologia informației 235,13
6 General Electric Conglomerate 224,69
7 Google Tehnologia informației 222,49
8 China Mobile Telecomunicații 219,67
9 IBM Tehnologia informației 218,56
10 Royal Dutch Shell Petrol și Gaz 217,68

39 În graficul anterior se pot observa pozițiile deținut e de companiile Exxon Mobil, Petro China
și Royal Dutch Shell în ceea ce privește capitalizare a bursieră la data de 25.10.2012.
În afară de cele 6 mari companii petroliere publice, există și alte companii, semi-publice, care
dețin ponderi mari pe piața energiei:
• PetroChina Company Limited și Sinopec Group sunt două corporații în care statul
chinez deține majoritatea acțiunilor. Cele două super – companii concentrează practic puterea
petrochimică a Chinei. Capitalizarea bursieră era cot ată la sfarșitul anului 2011 la 278.968.400 USD
și respectiv 98.109.800 USD, iar cifra de afaceri la 318.370.600 USD și respectiv 391.443.300 USD.
Cele două corporații desfășoară activități complement are dar și concurente în același timp, precum
explorarea, dezvoltarea, producția, transportul și vâ nzarea de țiței și gaze naturale, rafinarea de țiței
și produse petroliere, producția și comercializarea de produse petrochimice primare și derivate și a
altor produse chimice. Cu toate acestea PetroChina desf ășoară cu preponderență activități de
exploatare și conexe iar Sinopec Group activități de rafinare, transport și distribuție.
• Petroleo Brasileiro SA sau pe scurt PetroBras este un alt gigant al erei petrolului.
Compania semi-publică a fost fondată în anul 1953 de p reședintele brazilian și în prezent deține 52
platforme de exploatare maritimă a petrolului. Încep ând cu anul 2003, capacitatea de producție a
depășit 2 milioane de barili pe zi. Petrobras control ează rezervele și investițiile în 18 țări de pe
mapamond. Conform datelor publicate pentru anul 2011, compania se situează pe poziția a cincea
între marii giganți ai petrolului, atât din punct de vedere al activelor sale în sumă de 317.289.000
USD, cât și în ceea ce privește capitalizarea bursieră în sumă de 170.836.200 USD.
• Gazprom OAO (Открытое Акционерное Общество sau în tra ducere societate pe
acțiuni deschisă) este cea mai mare societate de explo atare a gazului din lume. Este o societate semi-
publică în care statul rus deține 50,01% din actiuni. Societatea a fost creată prin transformarea
ministerului de industrie a gazului într-o corporație în anul 1989, păstrându-și astfel intacte toate
activele. În anul 2011, compania a exploatat peste 21 3,2 miliarde metri cubi de gaz, reprezentând
aproximativ 17% din producția mondială de gaz, 32,3 milioane tone de țiței ( cca. 250 mil.barili) și
12,1 mil tone de gaz lichefiat. Societatea deține ce a mai mare rețea de gazoducte din lume, cu o
lungime totală de 158.200 km. Gigantul economic are sub sidiare și în alte domenii de activitate
precum finanțe, media și aviație. Totodată controlează acțiunile a multor alte societăți comerciale din
Rusia și nu numai. Rezervele de gaz ale companiei sunt e stimate la cca. 22,84 triliarde metri cubi.
Novatek al doilea mare producator de gaz din Rusia p relucrează și livrează gazul utilizând facilitățile
industriale ale Companiei Gazprom.
Europa este dependentă de gazul rusesc livrat de Gaz prom în proporție de 25%. Singurele

40 țări din Europa care nu sunt aprovizionate cu gaz r usesc sunt Spania și Portugalia.
O ierarhie a companiilor listate la bursă, publicată de Financial Times la data de 30.03.2012
ne înfățisează importanța acestor companii în contextul economic mondial și totodată ne dă
dimensiunea economică a sectorului energetic în cadrul economiei mondiale :
Ierarhia Companiilor listate la bursa din domeniul energet ic conform Financial Times

Poz. Poz. Compania Tara Domeniul Valoare de Cifra de
afaceri Profit net Total active Angajati Pret Rapo rt Randament Data sfarsit
2012 2011 piata (mii$) afaceri
(mii$) (mii$) (mii$) (nr.pers) ( $ ) P/E actiuni an
financiar
2 1 ExxonMobil SUA Petrol si
gaz 408.777,40 433.526,00 41.060,00 326.834,00 82.1 00 86,7 10,3 2,1 31/12/2011
3 2 PetroChina China Petrol si
gaz 278.968,40 318.370,60 21.124,80 304.585,80 552.810 1,4 12,2 3,5 31/12/2011
7 8 Royal Dutch
Shell Olanda Petrol si
gaz 222.425,10 453.723,80 29.836,50 340.526,10 90.000 3 4,9 7,3 4,5 31/12/2011
10 9 Chevron SUA Petrol si
gaz 211.950,60 236.541,00 26.895,00 208.250,00 61.0 00 107,2 8 2,9 31/12/2011
22 5 Petrobras Brazilia Petrol si
gaz 170.836,20 131.066,40 17.881,50 317.289,00 81.9 18 13,3 9,7 2,9 31/12/2011
31 15 Gazprom Rusia Petrol si
gaz 145.761,10 143.981,60 40.582,90 338.466,60 401. 000 6,2 3,5 4,5 31/12/2011
34 37 BP UK Petrol si
gaz 140.270,60 362.380,90 24.801,00 292.457,90 83.400 7 ,4 5,6 3,8 31/12/2011
39 33 Total France Petrol si
gaz 120.367,80 215.738,90 15.901,60 210.210,40 96.1 04 19,02 7,20 5,80 31/12/2011
54 49 Sinopec China Petrol si
gaz 98.109,80 391.443,30 11.634,00 179.823,90 377.2 35 1,1 8,4 4,6 31/12/2011
55 45 ConocoPhillips USA Petrol si
gaz 96.769,40 230.557,00 12.436,00 153.047,00 29.800 76 8,5 3,5 31/12/2011
58 54 Eni Italy Petrol si
gaz 93.819,80 141.382,50 8.886,00 178.019,90 78.686 23,4 9,6 5,8 31/12/2011
62 46 CNOOC Hong
Kong Petrol si
gaz 91.776,60 29.407,40 10.915,20 61.051,90 5.377 2,1 8 ,4 3,4 31/12/2011
65 65 Statoil Norway Petrol si
gaz 86.423,10 107.744,00 13.148,80 127.320,90 31.71 5 27,10 6,5 4 31/12/2011
73 70 BG Group UK Petrol si
gaz 78.569,30 20.350,90 4.088,90 60.742,20 6.600 23,1 1 9,1 1 31/12/2011
76 69 Occidental
Petroleum SUA Petrol si
gaz 77.225,90 24.092,00 6.760,00 60.044,00 11.300 95,2 11,7 1,9 31/12/2011
79 56 Rosneft Russia Petrol si
gaz 75.652,60 59.166,80 11.318,30 105.750,00 7 6, 1 1,3 31/12/2011
117 60 GDF Suez Franta Gaz,Apa si
utilitati 58.104,40 117.452,40 5.185,30 274.652,20 240.303 25 ,80 11 7,6 31/12/2011
132 118 Lukoil Russia Petrol si
gaz 51.457,50 101.287,90 9.414,10 90.601,00 1.962 6 0,5 5 31/12/2011
137 95 Suncor Energy Canada Petrol si
gaz 50.844,40 38.565,60 4.219,60 73.251,80 13.026 32,6 12,1 1,3 31/12/2011
143 86 Reliance
Industries India Petrol si
gaz 48.199,90 59.503,60 4.331,40 69.038,00 22.661 1 4,7 10,2 1,2 31/03/2011
144 116 E-On Germania Petrol si
gaz 47.856,60 146.313,80 -2.874,40 191.347,60 78.88 9 23,9 5,4 31/12/2011
157 128 Oil & Natural
Gas India Petrol si
gaz 45.065,50 26.317,50 5.041,40 51.049,10 33.273 5,3 8 ,9 0,4 31/03/2011
171 87 EDF France Petrol si
gaz 42.125,40 84.594,80 3.899,00 296.891,90 151.804 22,8 10,7 6,5 31/12/2011
180 200 Novatek Russia Petrol si
gaz 40.421,50 5.435,80 3.715,30 11.885,10 13 10,8 1,4 31/12/2011
182 183 Surgutneftegas Russia Petrol si
gaz 40.383,40 23.425,10 7.239,50 51.284,60 1 5,2 31/12/2011
187 192 Anadarko
Petroleum SUA Petrol si
gaz 39.608,10 13.870,00 -2.649,00 51.779,00 4.800 78,3 0,5 31/12/2011
196 270 Southern US Electricity 38.935,20 17.655,00 2.268,00 57.902,00 26.377 44,9 17,6 4,2 31/12/2011
199 152 Apache US Petrol si
gaz 38.601,30 16.899,00 4.584,00 52.051,00 5.299 10 0,4 8,8 0,6 31/12/2011
201 185 Imperial Oil Canada Petrol si
gaz 38.436,60 29.876,40 3.304,90 24.930,30 5.085 45,4 1 1,6 0,9 31/12/2011
213 139 Canadian
Natural
Resuorces Canada Petrol si
gaz 36.397,20 13.521,50 2.591,20 46.350,90 5.276 33 ,1 14 1,1 31/12/2011
216 260 National Grid UK Petrol si
gaz 35.918,50 22.416,60 3.459,90 74.358,80 27.089 10,1 9,9 5,8 31/03/2011
230 121 Enel Italy Electricity 33.959,50 100.483,40 5.373,10 219.955,20 75.360 3,6 6,3 9,4 31/12/2011
231 148 Iberdrola Spain Electricity 33.859,00 40.995 ,00 3.632,80 119.637,00 31.885 5,7 9,3 7,2 31/12/20 11
Sursa : FT Global 500 ; 30 martie 2012

41 1.4.2. Companii nelistate și organizații

Un alt set de companii gigant din domeniul petrolului și gazelor sunt companii nelistate la
bursele internaționale și care se găsesc în proprietat ea unor state.
Conform unui top realizat de Financial Time în anul 2 006, privind valoarea estimată a
companiilor nelistate la bursele internaționale, într e primele 18 companii din acest top, 14 sunt
cantonate în domeniul exploatării și rafinării petrol ului și gazelor:

Top 150 Non-Publicly listed companies ( extras )

Pozitie Compania Tara Domeniu Valoare
estimata
Md.$
1 Saudi Aramco Arabia Saudita Oil gas 781
2 Petróleos Mexicanos (Pemex) Mexic Oil gas 415
3 Petróleos de Venezuela SA Venezuela Oil gas 388
4 Kuwait Petroleum Corporation Kuwait Oil gas 378
5 Petroliam Nasional Berhad (Petronas) Malaysia Oil gas 232
6 Sonatrach Algeria Oil gas 224
7 National Iranian Oil Company Iran Oil gas 220
9 Pertamina Indonesia Oil gas 140
10 Nigerian National Petroleum Corporation Nigeria Oil gas 12 0
11 Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) UAE Oil gas 103
12 INOC Irak Oil gas 102
13 Libya National Oil Company Libia Oil gas 99
15 State Grid Corporation of China China Electric utilities 87
18 Qatar Petroleum Qatar Oil gas 78
46 Egyptian General Petroleum Corporation Egipt Oil gas 33
66 Empresa Colombiana de Petróleos (Ecopetrol) Columbia Oil gas 2 4
78 State Oil Company of Azerbaijan (SOCAR) Azerbaijan Oil gas 20
86 Vattenfall AB Suedia Electric utilities 19
91 Comisión Federal de Electricidad Mexic Electric utilities 1 8
114 Hydro-Québec Canada Electric utilities 13
129 EWE AG Germania Electric utilities 11
131 Taiwan Power Company Taiwan Electric utilities 11
132 Tennessee Valley Authority SUA Electric utilities 11

Sursa : Financial Times; 14.12.2006 – 6:21pm

http://www.ft.com/intl/cms/s/2/5de6ef96-8b95-11db-a61f-0000779e2340. html#axzz2AvAA1gwy

• Cea mai mare companie existentă în acest moment pe planet ă este Saudi Aramco.
Deși în 2006 era cotată de publicația amintită la un total al activelor în sumă de 781 Md $, în
momentul de față sunt informații ce cotează aceast con cern la valori ale activelor situate între 2.000

42 și 10.000 Md$. Conform ultimelor date publicate de Re vista Forbes în luna iulie 2012, compania se
află pe primul loc în topul companiilor cu peste 1 Md USD venituri zilnice. 18
Compania este total integrată, desfășurând operațiuni de explorare, transport terestru și naval,
distribuție și vânzări pe cele trei piețe majore ale planetei (Asia, America de Nord și Europa) a
produselor rezultate în urma exploatării, rafinării și prelucrării petrochimice a petrolului și gazelor
naturale în rafinăriile proprii. Producția de țiței a concernului reprezintă a zecea parte din producț ia
zilnică mondială. A fost înființată în anul 1933, pri n garantarea de către guvernul saudit a unei
concesiuni de exploatare pe teritoriu Arabiei Saudit e pe o perioadă de 60 de ani. În anul 1980,
guvernul Arabiei Saudite a preluat controlul comple t al companiei, devenind proprietate integrală a
statului Saudit. În noiembrie 1988 prin decret regal, numele societății este modificat din Arabian
American Oil Company în Saudi Arabian Oil Company (Sa udi Aramco).
• National Iranian Oil Company (NIOC) conform ultimelor date publicate de Revista
Forbes se situează pe poziția a treia în topul compani ilor, din punct de vedere al veniturilor realizate.
Compania a fost înființată în anul 1948 și în momentul de față are o capacitate de producție de peste
4 mil.barili de țiței brut pe zi și peste 500 mil. metri cubi pe zi de gaz natural. Rezervele certe ale
companiei reprezintă cca. 10 % din rezerva mondială de petrol, iar exporturile maxime realizate s-au
înregistrat în anul 2008 cînd au atins 85 md.barili.
Compania a avut o istorie destul de frământată. În Iran , petrolul era exploatat în baza unui
acord de concesiune încheiat între guvern și compania Anglo-Iranian Oil Company – AIOC (actuala
British Petroleum), în care pachetul majoritar de acț iuni era deținut de guvernul de la Londra.
Comparativ cu profiturile AIOC, care deținea monopolu l exploatării petrolului, veniturile încasate de
statul iranian sub formă de redevențe erau mici. Acesta a fost motivul principal care a determinat
guvernul de la Teheran să solicite modificări ale acor durilor de concesiune, în sensul creșterii
redevențelor plătite de compania britanică. Pozițiil e de negociere fiind imposibil de armonizat, după
trei ani de discuții continue, guvernul a naționaliz at industria de petrol, în luna mai 1951. La
inițiativa Guvernului britanic, petrolul iranian a fost supus unui boicot internațional, la care au luat
parte și companiile americane prezente în Orientul Mi jlociu. Cu sprijinul SUA, britanicii au reușit în
anul 1954 schimbarea guvernului iranian. Deși naționa lizarea petrolului a eșuat, în anul 1957
Parlamentul iranian a votat legea petrolului, care p revedea că subsolul este proprietate a statului și că
orice contract de concesiune va fi încheiat pe princ ipiul împărțirii în proporții egale a beneficiilor,
atât din activitatea de producție cât și din comercia lizarea petrolului.

18 Revista Forbes – iulie 2012 [http://www.equities.com/news]

43 În anul 2006, Iranul a început punerea în practică a planurilor strategice privind depozitarea
petrolului prin construcția a 15 tancuri petroliere în care să poată fi depozitate cca. 10 mil. barili î n
fiecare. În anul 2012, Iranul poate depozita produc ția de petrol realizata în 10 – 12 zile.
National Iranian Oil Company are nu mai puțin de 25 d e susidiare prin care își desfașoară
activitatea de explorare, exploatare, rafinare, pro ducție, transport, depozitare și comercializare a
petrolului și gazului exploatat.
Începând cu luna iunie 2012, SUA a instituit un embar gou total asupra petrolului iranian.
Uniunea Europeana a impus sancțiuni începând cu 16 o ctombrie 2012, concretizate în înghețarea
activelor din UE a peste 30 de firme Iraniene, prin tre care și NIOC. Presiunea pusă asupra
guvernului Iranian face parte din presiunea financia ră instaurată asupra programului nuclear al
Teheranului.
• Kuwait Petroleum Corporation este o companie cu capita l de stat, responsabilă pentru
interesele privind hidrocarburile din Kuwait în într eaga lume. Aceasta a fost înființată în anul 1980,
având scop de umbrelă pentru mai multe subsidiare care re prezintă forța de producție în domeniul
petrol și gaze a statului Kuweitian. În prezent KPC d eține 11 subsidiare ce acoperă întreaga plajă de
operațiuni a KPC.
Istoria exploatărilor în Kuweit începe în anul 1938 când este înființată Kuwait Oil Company
în care acțiunile erau deținute în proporții egale de Anglo-Persian Oil Company ( actualul BP ) și
Gulf Oil (actualul Chevron). Aceasta a obținut în co ncesiune tot teritoriul statului Kuweit pe o
perioada de 75 de ani pentru exploatarea țițeiului. În februarie 1938 are loc descoperirea
zăcământului Greater Burgan Field, al doilea zăcămân t ca mărime al lumii și în zilele noastre. În
anul 1975, guvernul kuweitian a preluat integral ac țiunile companiei. Kuwait Oil Company a fost
devastată de invazia Irakiană din 1990. Cu toate ace stea, după eliberare (26.02.1991), producția a
revenit treptat la capacitate maximă.
În prezent KPC deține stații de combustibil în Olanda , Belgia, Danemarca și Suedia și o
rafinărie în Benelux. Conform unui top elaborat de Financial Time în anul 2006 privind companiile
nelistate la bursă, Kuwait Petroleum Corporation se sit uează pe poziția a patra din punct de vedere al
valorii activelor deținute, iar în topul realizat d e Revista Forbes în iulie 2012, KPC se plasează pe
poziția 10 în topul mondial al companiilor în ceea ce privește veniturile realizate.
• Iraq National Oil Company (INOC) a fost înființată în anul 1964 și a preluat tot ce
însemna exploatare de petrol și gaze naturale de pe te ritoriul irakian. Compania a fost segmentată în
1987 de Sadam Husein în parțile ei componente reprezen tate de subsidiare. Începand cu anul 2007,
guvernul irakian face demersuri legislative pentru reî nființarea INOC. Irakul producea în anul 1980

44 cca. 3 mil.barili/zi, producție ce a fost afectată u lterior de razboiul cu Iranul. În topul publicat de
Financial Times în anul 2006, subsidiarele fostei compan ii INOC erau apreciate la o valoare de 102
Md.$, regăsindu-se pe poziția 12 în acest top al compan iilor nelistate la bursă.
Explorarea zăcămintelor de țiței din Irak au începu t în anul 1912, când mai multe grupuri
rivale s-au unit pentru a înființa Compania Turkish P etroleum (TPC), care dorea să obțină o
concesiune de explorare a petrolului irakian. TPC ob ține promisiunea exploatării unei concesiuni în
Irak de la guvernul turc, înainte de primul razboi mo ndial. Odată cu finalizarea acestuia și cu
sporirea interesului Marii Britanii în zona mesopotani ană, TPC obține în anul 1925, concesiunea a
24 de loturi selectate de TPC pentru o perioadă de 7 5 de ani. Petrolul a fost descoperit în octombrie
1927. Acordul formal încheiat între acționarii TPC î n anul 1928, prevedea ca Anglo – Persian Oil
Company, Dutch Shell Group, Compagnie Française des Pét roles (CFP) și Near East Development
Corporation (care a reprezentat interesele a cinci ma ri companii petroliere americane) să dețină câte
23.70 % iar Calouste Gulbenkian restul de 5,20 %. TPC a fost transformată în societate nonprofit ce
acționa pentru acționari în baza unei taxe perceput e de aceștia. Producția TPC a fost limitată la
nevoile interne a Irakului pentru a nu afecta inter esele acționarilor pe piețele deținute de aceștia. Î n
anul 1929, TPC a fost redenumită Irak Petroleum Compan y (IPC).
IPC a renegociat contractul de concesiune în anul 1 931, pentru o perioadă de 70 de ani și
pentru o suprafață de 83.200 km 2 la est de râul Tigru. În anul 1938 s-au pus bazele sub sidiarei
Basrah Petroleum Company (BPC), iar în anul 1941, IPC a achiziționat British Oil Development
Company (BODC) afirmându-și poziția de monopol în Irak . Transportul petrolului irakian către
Marea Mediteana a fost realizat prin darea în folosin ță în anul 1934 a petroductului ce lega Kirkuk
de Tripoli în Liban (inchis de Siria în 1982) și Haifa în Palestina, închis în anul 1948.
• Petróleos de Venezuela SA s-a înființat în anul 1976 prin lege organică. Toată
industria venezueleană de petrol și gaze s-a tranfor mat într-o societate comercială. PDVSA urmează
îndeaproape directivele, planul și strategia Ministeru lui Energiei și Petrolului din Venezuela.
PDVSA este cotată ca al cincilea exportator de țițe i din lume și activele totale deținute, o
plasează ca a treia în topul Financial Times al societă ților nelistate la bursă din anul 2006.
Venezuela deține o cantitate de 77,5 Md.barili țiț ei brut, ceea ce plasează Venezuela ca a
cincea deținătoare de rezerve de țiței din lume. Dac ă la această cantitate adaugăm și cele 235
Md.barili de țiței extra-greu din bazinul Orinoco, atunci Venezuela este cea mai mare deținatoare de
rezerve de țiței din lume.
Începând cu anul 2007 guvernul venezuelean a expro priat activele deținute de ExxonMobil,
ConocoPhillips, Total SA, Chevron, Statoil, BP, Will iams Cos Inc și Exterran Holdings Inc.

45 PDVSA deține totodată:
– 100% din Citgo Petroleum Corporation din SUA;
– 50% din Ninas Petroleum din Suedia;
– 50% din Rafinaria Hovensa LLC din SUA – Virgin Isla nds;
– 100% din Rafinaria Isla din Curacao;
– 100% din Bonaire Petroleum Corporation;
– 50% din Ruhr Oel GmbH Germania;
– Oficii în Argentina, Bolivia, Brazilia, Columbia, Ch ina, Cuba, Spania și Olanda.

O ierarhizare funcție de veniturile obținute de comp aniile din domeniul energetic, conform
unui top realizat de revista Forbes în luna iulie 201 2 se prezintă astfel :

Top Forbes 25 Companii energetice (extras)
funcție de veniturile realizate ( Iulie 2012 )

Pozitie Companie Tara
1 Saudi Aramco Arabia Saudita
2 Gazprom Rusia
3 National Iranian Oil Co Iran
4 ExxonMobil USA
5 PetroChina China
6 BP Marea Britanie
7 Royal Dutch Shell Olanda-Marea Britanie
9 Chevron USA
10 Kuwait Petroleum Corp. Kuweit
11 Abu Dhabi National Oil Co. Abu Dhabi
13 Total SA Franta
14 Petrobras Brazilia
17 Qatar Petroleum Quatar
21 ConocoPhillips USA
23 Sinopec China
25 Malaysia's Petronas Malaezia

Sursa: Revista Forbes
http://www.equities.com/news/headline-story?dt=2012-08-01&val=32983 7&cat= material

46 • Actorul aflat în permanență în centrul atenției pe piața globală a petrolului este
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, cunoscu tă după acronimul OPEC, de la denumirea sa în
limba engleză, Organization of the Petroleum Export ing Countries. OPEC a fost fondată în 1960
pentru a coordona politicile petroliere ale membrilor săi, precum și de a oferi statelor membre un
ajutor tehnic și economic. OPEC este un cartel, care a re ca scop gestionarea furnizării de petrol de
către statele membre, impunerea unui preț al petrolulu i pe piața mondială prin controlul cantităților
exportate de membrii săi, cu scopul de a evita fluctua țiile majore și necontrolabile, care ar putea
afecta economiile atât a țărilor producătoare cât și a celor importatoare. Influența OPEC pe piață a
fost larg criticată și aceasta în special datorită deți nerii de către țările sale membre a majorității
rezervelor de țiței brut (aproximativ 80%) și aproape a jumătate din rezervele de gaze naturale din
lume. Dispunând de aceste resurse, organizația are capac itatea de a modifica oferta pe piața
mondială, putând astfel controla prețul petrolului în plan mondial.
OPEC a fost fondată în Bagdad, prin semnarea unui acor d în luna septembrie 1960 de către
cinci țări și anume Republica Islamică Iran, Irak, Kuwe it, Arabia Saudită și Venezuela. Aceste țări
au devenit membri fondatori ai organizației. Acestor ț ări li s-au alăturat ulterior Qatar (1961),
Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unit e (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971),
Ecuador (1973), Gabon (1975) și Angola (2007). Din d ecembrie 1992 până în octombrie 2007,
Ecuador a avut statutul de membru suspendat. Gabon a păr ăsit organizația în 1995 iar Indonezia și-a
suspendat statutul de membru începând cu ianuarie 2009. În prezent, Organizatia are un total de 12
țări membre. Sediul OPEC se află la Viena începând cu septembrie 1965.
Se observă că este un cartel al industriilor de petrol și gaze al țărilor exportatoare de petrol.
Acestă organizație nu s-a creat prin mecanismele piețe i libere, ci ca o suprastructură de putere, cu
efect dominant și rază de acțiune mult mai întinse decâ t arată scopurile declarate.
În conformitate cu statutul său, misiunea OPEC este de a coordona și unifica politicile
petroliere ale țărilor sale membre și pentru a asigura stabilizarea piețelor de petrol, în scopul de a
asigura o aprovizionare eficientă, economică și regula tă a petrolului către consumatori, un venit
constant pentru producători și o rentabilitate echit abilă a capitalului pentru cei care investesc în
industria petrolieră.
Privită la rece, OPEC este în realitate o înțeleger e stabilită în cadrul unui grup de producători
care încearcă prin controlul producției să crească pr ețurile peste nivelul concurențial.
În deceniul 8 al secolului XX, OPEC a crescut în impo rtanță la nivel internațional, pe măsură
ce țările membre ale organizației au preluat control ul asupra industriilor lor petroliere pe piața
internă și au dobândit un cuvânt major de spus în stabi lirea prețului țițeiului pe piețele mondiale. În

47 acest deceniu au existat două situații de criză care au dus la creșteri șoc a prețului petrolului pe
fondul unei piețe volatile, declanșate de embargoul petrolier arab din 1973 și de izbucnirea
revoluției iraniene în anul 1979.
Între anii 81-86 prețul țițeiului a scăzut treptat, iar în 1986 acesta s-a prabușit ca urmare a
saturației pieței. În această situație veniturile țări lor membre au scăzut la o treime din valorile
anterioare, cauzând dificultăți economice grave țăr ilor membre. Veniturile au început să crească în
partea finală a deceniului, dar la aproximativ jumăta te din nivelul înregistrat în prima parte a
deceniului. OPEC a introdus un plafon de producție î mpărțit între țările membre și un coș de
referință pentru stabilirea prețurilor. La sfârșitul d eceniului încep să apară pe agenda internațională a
energiei, problemele de mediu.
Între anii 90-91 OPEC a încercat să reducă impactul ostilităților din Orientul Mijlociu.
Controlul prețurilor s-a făcut prin cote alocate fi ecarui membru pentru a fi exportate. Cu toate
acestea, au existat evenimente ce au redus cererea de petrol sau din contra au crescut-o, astfel încât
prețul țițeiului brut a fost influențat creând o vol atilitate excesivă. Prețurile au crescut la niveluri
record la jumătatea anului 2008, înainte de apariți a crizei financiare și a recesiunii economice. Al
doilea și al treilea summit-OPEC în Caracas și Riyadh, din 2000 și 2007 au stabilit trei priorități de
acțiune și anume, necesitatea unei piețe stabile a ene rgiei, dezvoltarea durabilă și mediul
înconjurator, adoptând și o cuprinzătoare strategie p e termen lung.
OPEC se confruntă cu clasica problemă privind punerea în practică a înțelegerii privind
cotele de producție a fiecarui membru a organizației și al controlului prețului de vânzare practicat de
membri. Membri au încercat întotdeauna să depăsească vâ nzările stabilite prin cotă pentru că,
cantitățile suplimentare produse sunt întotdeauna mult sub prețul stabilit de organizație pentru
vânzare. Metodele disponibile pentru a se angaja în a stfel de încălcări a acordurilor stabilite de
OPEC sunt numeroase: vânzători pot extinde creditul fu rnizor peste cel uzual de treizeci de zile, pot
vinde clase superioare de țiței cu prețuri aplicabile claselor inferioare, pot oferi credite de transport
sau rabaturi comerciale pentru cantități achizitiona te, etc.
Această tendință a producătorilor individuali să trișe ze un acord de cartel este o caracteristică
de lungă durată a comportamentului OPEC. Producătorii individuali, de obicei, au depășit cotele lor
de producție și au vândut sub prețurile oficiale stabi lite de OPEC.
O caracteristică neobișnuită a OPEC față de un cartel clasic este faptul că un producător și
anume Arabia Saudită, este mult mai mare decât ceilalți parteneri. Acest aspect a făcut ca Arabia
Saudită sa devină periodic un așa numit „ swing produce r”, producător care reglează producția sa în
scopul de a menține prețul oficial în piața mondială. Motivul pentru care saudiții au acționat în acest

48 mod este faptul că presiunea prețului descendent poate crea pe termen scurt pierderi mult mai mari
lor decât celorlalți parteneri din OPEC. Saudiții, în eforturile lor de a apăra prețul oficial OPEC,
și-au redus periodic vânzările, uneori dramatic, redu cându-și astfel în mod substanțial veniturile. În
1983, 1984 și 1986, de exemplu, saudiții au produs doar circa 3,5 milioane de barili pe zi, cu toate că
dețineau o capacitate de producție (în acea perioad ă) de aproximativ 10 milioane de barili pe zi.

Evoluția pe regiuni a
rezervelor de țiței brut

(Md.barili)
Regiuni 1991 2001 2011
Total North America 123,17 230,15 217,49
Total S. & Cent. America 74,56 98,83 325,37
Total Europe & Eurasia 76,82 102,42 141,07
Total Middle East 660,82 698,67 794,98
Total Africa 60,37 96,81 132,44
Total Asia Pacific 37,00 40,51 41,27
Total World 1.032,73 1.267,38 1.652,61
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

0,00 200,00 400,00 600,00 800,00 1.000,00 1.200,00 1.400,00 1.600,00 1.800,00
1991 2001 2011 Total Asia Pacific
Total Africa
Total Middle East
Total Europe & Eurasia
Total S. & Cent. America
Total North America

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

49 Producția de țiței structurată pe regiuni demonstrează că aceasta este încă în creștere:
010000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 80000 90000
1965 1966 1967 1968
1969
1970 1971 1972 1973
1974
1975
1976 1977 1978 1979
1980
1981 1982 1983 1984
1985
1986 1987 1988 1989 1990
1991
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
2008
2009 2010 2011 mii barili/zi Productia de titei brut
( mii barili/zi )
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Această producție este susținută de un consum mondial în creștere:
010000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 80000 90000 100000
1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983
1984
1985
1986
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
2007
2008
2009
2010 2011 Mii barili/zi Consumul mondial de titei
( mii barili / zi )
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

50 Într-o ierarhizare pe națiuni producătoare de țițe i brut, putem să observăm că rezervele de
țiței sunt concentrate și cca. 85% din acestea sunt deț inute de 10 țări:

Primele zece mari rezerve de țiței cunoscute

Poziție Țara Cantitate Procent

Ocupată deținatoare rezerve din total
(Md. barili) ( % )
1 Venezuela 296,5 17,9
2 Arabia Saudita 265,4 16,1
3 Canada 175,2 10,6
4 Iran 151,2 9,1
5 Irak 143,1 8,7
6 Kuweit 101,5 6,1
7 Emiratele Arabe
Unite 97,8 5,9
8 Rusia 88,2 5,3
9 Libia 47,1 2,9
10 Nigeria 37,2 2,3
TOTAL 1.403,2 84,9

Evoluția pe regiuni a rezervelor
de gaz natural cunoscute
(Triliarde mc )
Regiuni 1991 2001 2011
Total North America 9,5 7,7 10,8
Total S. & Cent. America 5,3 7,0 7,6
Total Europe & Eurasia 54,9 56,8 78,7
Total Middle East 42,7 70,9 80,0
Total Africa 9,5 13,1 14,5
Total Asia Pacific 9,3 13,1 16,8
Total World 131,2 168,5 208,4

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

51 Evoluția pe regiuni a rezervelorde gaz natural cunoscu te
0,0 50,0 100,0 150,0 200,0 250,0
1991 2001 2011 Total Asia Pacific
Total Africa
Total Middle East
Total Europe & Eurasia
Total S. & Cent.
America
Total North America

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

0,0 500,0 1000,0 1500,0 2000,0 2500,0 3000,0 3500,0
1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Md.metri cubi Productia de gaz natural
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Se observă că producția de gaz încă nu a atins apoge ul fiind în creștere agresivă în special
datorată exploatărilor din Rusia.

52 0,0 500,0 1000,0 1500,0 2000,0 2500,0 3000,0 3500,0
1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986
1987
1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Md.metri cubi Consumul de gaz
Total North America Total S. & Cent. America Total Europe & Eurasia
Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Datorită exploatărilor de gaz din Rusia și datorită e xportului către Europa prin gazoducte,
regiunea Europa & Eurasia pun un mare accent pe aceast ă sursă de energie.
Într-o ierarhizare pe națiuni producătoare de gaz n atural, putem să constatăm că rezervele de
gaz sunt concentrate și cca. 80% din acestea sunt dețin ute de 10 țări:
Primele zece mari rezerve de gaz cunoscute

Poziție Țara Cantitate Procent

Ocupata detinatoare rezerve din total
(Td mc) ( % )
1 Rusia 44,6 21,4
2 Iran 33,1 15,9
3 Quatar 25,0 12,0
4 Turkmenistan 24,3 11,7
5 SUA 8,5 4,1
6 Arabia Saudita 8,2 3,9
7 Emiratele
Arabe Unite 6,1 2,9
8 Venezuela 5,5 2,7
9 Nigeria 5,1 2,5
10 Algeria 4,5 2,2
TOTAL 164,9 79,3
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

53 În cadrul OPEC se regăsesc două tendințe contrare ce creează tensiuni cu privire la stabilirea
prețului. Țările care au un raport rezerve/locuitor mic precum Iranul, Irakul din perioada lui Sadam
Husein, Libia și Venezuela și care nu se află în sfera d e influență a SUA, sunt adeptele tendinței
radicale, prețurilor mai ridicate și producțiilor mai mici. Cea de a doua tendință, cea a moderaților
este susținută de țările care au un raport rezervă/lo cuitor mare și sunt în sfera de influență SUA,
Arabia Saudită, Kuweit și Emiratele Arabe Unite care susțin prețuri mai mici și producții mai mari,
astfel încât clienții să rămână cât mai stabili. Acest mo d de fidelizare a clienților poate duce la o
dependență crescută a economiilor acelor state importat oare, acestea neluând masuri de reducere a
consumului și de sprijinire a dezvoltării sectorului de energii regenerabile alternative.
În prezent SUA și Rusia, superputeri atât economice câ t și militare, încearcă să contracareze
puterea OPEC și să influențeze prețurile pe piața mon dială prin aplicarea noilor tehnologii de
extracție a petrolului din șisturile bituminoase și expl oatarea așa numitelor rezerve de țiței greu și
foarte greu. Conform US Energy Information Administrati on, SUA și-a mărit capacitatea de
exploatare cu 8,5 % în trimestrul al treilea al anulu i 2012 încercând să ajungă până la sfarșitul anului
2013 la o producție de cca. 11,7 milioane de barili pe zi. Această producție ar echivala cu producția
Arabiei Saudite de cca. 12 milioane de barili pe zi și ar depași capacitatea de export a acesteia de
aproximativ 10 milioane de barili pe zi. Ca urmare, se asteaptă ca importurile să reprezintă mai puțin
de 40% din consumul de petrol din SUA în 2013, pentru prima dată din 1991 și până acum , potrivit
EIA, o sursă de autoritate pe piața mondială de petrol . O scădere a importurilor de petrol a Statele
Unite ar putea pune presiune asupra prețurilor.
Producția de țiței a Rusiei este, de asemenea, în crește re atingând niveluri record, după epoca
sovietică din anii 1980, datorită unui program de fo raj intensiv susținut de Moscova. În luna
octombrie 2012, producția a ajuns la 10,46 milioane de barili pe zi, cu cca 2% peste media din anul
2011 și cu o jumătate de milion de barili pe zi mai mult decât exportul Arabiei Saudite.
Lupta pentru supremație și control al prețului petrol ului însă nu este decisă, având în vedere
că OPEC deține resurse mari de țiței și influența acesto ra asupra prețului se pot reflecta în timp, spre
deosebire de influența cererii de petrol a SUA care în general este pe termen scurt. Să nu uităm că
OPEC s-a format tocmai ca reacție la încercările SUA de a scădea prețul mondial al petrolului prin
impunerea de cote de import în anul 1959 privind țițe iul și produsele rafinate permise în SUA, în
cadrul asa numitului „Mandatory Oil Import Quota prog ram (MOIP)” și a tratamentului preferențial
la importurile de țiței din Canada, Mexic și Venezuel a.

54 0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00 120,00 140,00
1861
1864
1867
1870
1873
1876
1879
1882
1885
1888
1891
1894
1897
1900
1903
1906
1909
1912
1915
1918
1921
1924
1927
1930
1933
1936
1939
1942
1945
1948
1951
1954
1957
1960
1963
1966
1969
1972
1975
1978
1981
1984
1987
1990
1993
1996
1999
2002
2005
2008
2011 USD ($) Evolutia pretului barilului de petrol
$ istoric $ 2011 /square4Primul soc petrolier octombrie 1973 – ianuarie 1974 /square4Al doilea soc petrolier 1979 – 1981

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Pret bbl petrol 2010-2011
0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00 120,00
1 0 / 0 1 1 0 / 0 3 1 0 / 0 5 1 0 / 0 7 1 0 / 0 9 1 0 / 1 1 1 1 / 0 1 1 1 / 03
1 1 / 0 5 1 1 / 0 7 1 1 / 0 9 1 1 / 1 1 1 2 / 0 1 1 2 / 0 3 1 2 / 0 5USD
Pret nominal Pret ajustat inflatie
– sursa date : European Central Bank (ECB)

55 Pret petrol Brent
0,0000 10,0000 20,0000 30,0000 40,0000 50,0000 60,0000 70,0000 80,0000 90,0000 100,0000
85/05 86/08 87/11 89/02 90/05 91/08 92/11 94/02 95/05 96/08 97/11 99/02 00/05 01/08 02/11 04/02 05/05 06/08 07/11 09/02 10/05 11/08 Euro/Baril

– sursa date :European Central Bank (ECB)

1.5. Cele 7 crize induse ale petrolului

Până în momentul de față, au existat șapte crize indu se ale prețului petrolului. Le numesc
crize induse deoarece, factorii care au determinat ac este crize ale prețului barilului de petrol nu au
legatură cu natura intrinsecă a produsului, ci sunt fa ctori externi generați de conflicte armate și de
interese politice și de putere. Aceste crize nu au leg atură cu epuizarea treptată a resurselor de țiței.
Cu toate acestea, efectele acestor crize s-au resimțit acut în economia mondială.
• Un prim moment de tensiune pe piața petrolului l-a repr ezentat naționalizarea
companiei Anglo-Iranian Oil Co. în anul 1951 de căt re Iran. Iranul dorea o înțelegere mai bună cu
privire la împărțirea profitului din exploatarea zăc ămintelor, iar Marea Britanie s-a opus. La
naționalizare a contribuit și informația că Arabia S audită împărțea profitul cu compania Aramco.
Marea Britanie a dorit să declare război Iranului, dar în cele din urmă a instituit un embargou
comercial. Astfel operațiunile de exploatare și export ale Iranului au fost oprite.
• Criza canalului Suez din anul 1956, când Egiptul a naționalizat canalul, iar Marea
Britanie, Franța și Israelul au reacționat declanșând un conflict. Egiptul a închis traficul pe canalul
Suez și astfel Irak Petroleum Company a fost nevoită să își întrerupă producția de țiței. Totodată

56 Arabia Saudită a instituit un embargou privind livrăr ile către Marea Britanie. Efectul acestui conflict
a avut ca și consecință reducerea cu 75% a aprovizio nării cu petrol a Europei de vest.
• În anul 1967, în timpul războiului de șase zile, Israe lul a atacat Egiptul și Iordania ca
și reacție la mobilizările militare ale Egiptului și a altor state arabe. Miniștrii petrolului din statele
arabe au decis să impună un embargou privind livrările de petrol către statele prietene Israelului,
respectiv Statelor Unite ale Americii și Marii Britani i. Consecința a fost înjumătățirea cantităților de
petrol ce au putut fi aprovizionate de statele din z ona Mării Mediterane. Cu toate acestea, datorită
supertancurilor petroliere deținute în special de Sta tele Unite ale Americii în zonă, a fost posibilă
aprovizionarea în continuare a țărilor europene. În acest razboi a fost folosită pentru prima dată așa
numita “arma petrolului”.
• În războiul Yom Kippur din octombrie 1973, Egiptul și Siria au atacat Israelul.
Reacția Statelor Unite ale Americii și a altor state europene de a susține Israelul a condus la
implicarea U.R.S.S. –ului în sprijinirea Siriei. Orga nizația OPEC a decis folosirea armei petrolului
din nou și a instituit embargou privind livrările de p etrol către Statele Unite ale Americii. De această
dată, neexistând rezerve suplimentare depozitate în zo nă, aprovizionarea cu petrol a încetat complet.
Ca și consecință, prețul petrolului a crescut vertigi nos.
• Revoluția iraniană și panica ce a urmat pe piața petr olului în perioada 1979 – 1981,
ca urmare a schimbării de regim în Iran și a faptului că producția de petrol a fost oprită din cauza
grevelor, a afectat economia mondială. Deficitul de p etrol și graba de a asigura rezervele de petrol au
dus la o creștere necontrolată a prețului barilului d e petrol.
• Marirea cotei Kuweitului în cadrul OPEC în anul 199 0 a deranjat Irakul care a
amenințat cu ocuparea Kuweitului, putând astfel să d evină cel mai important jucator pe piața
petrolului. Ca reacție la această amenințare, Organiz atia Națiunilor Unite a impus un embargou
livrărilor de petrol din Irak. Cu toate acestea, inv azia a devenit realitate și efectul combinat al
embargoului și al imposibilității aprovizionării cu pet rol din Kuweit, a condus la o creștere a prețului
petrolului.
• Războiul din Irak din 2003 este ultima criză ce a afe ctat prețul petrolului prin
limitarea aprovizionărilor cu petrol. Cu toate că o ficial, motivul atacării Irakului a fost impiedicarea
deținerii și utilizării de către această țară a armel or de distrugere în masă, s-a constatat că defapt Ira k
nu deținea astfel de arme. Toată lumea a înțeles print re rânduri, că a început razboiul pentru
controlul resurselor de petrol.

57 1.6. Conștientizarea consecințelor dependenței de h idrocarburi

Primul șoc petrolier, octombrie 1973 – ianuarie 1974, prețul petrolului crește de la 2,18 $ la
5,12 $ și apoi la 11,65 $ barilul de țiței.
Al doilea șoc petrolier, 1979 – 1981, are ca efect c reșterea prețului de la 13,54 $ la 34,00 $
barilul de țiței.
Fenomenele șocurilor petroliere, dincolo de semnificați a lor economică, de șocuri asupra
ofertei, își merită pe deplin denumirea. Până în anul 1973, în psihologia consumatorului occidental,
petrolul era o marfă abundentă și ieftină. Dintr-o da tă însă, prin embargoul impus de țările arabe
membre ale OPEC, petrolul nu mai era nici abundent și n ici ieftin.
Criza energetică, declanșată de creșterea prețului petrolului, a determinat însă o coalizare a
țărilor importatoare, în special a celor industrializa te, grupate în OCDE, în vederea formulării unei
reacții organizate la situația apărută. Forma institu țională a acestei reacții a fost Agenția
Internațională pentru Energie (AIE), fondată de țăr ile membre ale OCDE (mai puțin Franța, Finlanda
și Islanda) în noiembrie 1974.
În cadrul AIE, statele membre au pus în practică polit ici de reducere a dependenței de petrol,
prin creșterea eficienței energetice și dezvoltarea d e surse alternative de energie. Un alt punct
important îl reprezintă constituirea de stocuri strateg ice de petrol, proiectate să acopere peste 90 de
zile de consum și menite să reducă dependența țărilor importatoare de producția curentă.
Structura actuală a energiei primare consumate la niv el mondial are următoarea repartizare:

Structura energiei la nivel mondial în 2011
( Mil. tone țiței echivalent )

Regiune Gaz Energie Energie Energie Total
Țiței natural Cărbune nucleară Hidro Regenerabilă 2011
Total North America 1.026,4 782,4 533,7 211,9 167,6 51,4 2.773,3
Total S. & Cent.
America 289,1 139,1 29,8 4,9 168,2 11,3 642,5
Total Europe &
Eurasia 898,2 991,0 499,2 271,5 179,1 84,3 2.923,4
Total Middle East 371,0 362,8 8,7 0,0 5,0 0,1 747,5
Total Africa 158,3 98,8 99,8 2,9 23,5 1,3 384,5
Total Asia Pacific 1.316,1 531,5 2.553,2 108,0 248,1 46,4 4.803,3
Total World 4.059,1 2.905,6 3.724,3 599,3 791,5 194,8 12.274,6
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

58 Grafic, structura energiei primare consumate se prezintă astfel :

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Total North
America Total S. & Cent.
America Total Europe &
Eurasia Total Middle East Total Africa Total Asia Pacific Structura energiei in 2011
TiteiGaz natural Carbune Energie nucleara Energie Hidro Energie Regenerabila

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

O situație recentă a structurii repartiției energiei primare la data de 31.10.2012 ora 16,30 ne
înfățișează dependența majoră ( cca. 86,47 %) a econo miei mondiale față de sursele de cărbuni și
hidrocarburi:

59 Structura productiei energetice mondiale
Total productie 406.447.001 Md.BTU
31 oct. 2012 ora 16,30
Nucleara
5,14% Eoliana
1,22% Biocomb.
0,49%
Geotermala
0,07%
Petrol brut
32,17%
Carbune
30,64% Gaz natural
23,66% Hidro
6,37%

O radiografie a structurii consumului de energie pri mară în România pune în evidență că
82% din sursa energetică a economiei naționale este de tip neregenerabil și anume cărbune și
hidrocarburi:

Oil
26%
Natural gas
36% Coal
20% Nuclear energy
7% Hydro electricity
10% Renew- ables
1% Structura energiei in Romania – 2011

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Dacă am pune România în coordate energetice, conform datelor publicate de Institutul
National de Statistică, putem să distingem compoziția re surselor energetice ale României prin prisma
evoluției balanței energetice în timp:

60 Balanța energetică pe elemente componenete
Ani
2005 2006 2007 2008 2009 2010 Elemente componente ale balanței
energetice UM: Mii tone echiv. petrol
Producîia de energie primară
( inclusiv produse recuperate) 27090 27065 27300 28779 28034 27428
Import 17072 17605 17399 16324 11235 11239
Stoc la 1 ianuarie 4562 4262 3870 4293 4536 5583
Resurse-total 48724 48932 48569 49396 43805 44250
Export 6534 5983 4901 5562 4600 3992
Buncăraj 0 0 33 69 50 60
Stoc la 31 decembrie 4322 3568 4476 4107 4827 5381
Consum intern brut 37868 39381 39159 39658 34328 34817
Intrari în transformare 28466 29188 28912 28709 24378 22274
Ieșiri din transformare 23643 23464 22604 22186 19040 17026
Pierderi în transformare 4823 5724 6308 6523 5338 5248
Consum în sectorul energetic 4384 3804 3814 3732 3158 3363
Extracția și prepararea cărbunelui 114 94 116 111 102 96
Extracția țițeiului și gazelor 1194 742 411 461 472 533
Extracția minereurilor radioactive 7 5 9 5 2 7
Prelucrarea țițeiului, cocsificarea
carbunelui și tratarea
combustibililor nucleari 2001 1895 2122 2178 1663 1684
Producția, transportul și
distribuția de energie electrică și
termică, gaze și apă caldă 1068 1068 1156 977 919 1043
Pierderi 1866 2227 1672 1757 1398 1430
Disponibil pentru consumul final 26795 27626 27365 27646 24434 24776
Neenergetic 2231 2044 2061 2040 1704 1511
Consum final energetic 25206 25312 24659 25002 22387 22739
Industrie (inclusiv construcții) 10505 9998 9630 9115 6612 7020
Transporturi 4379 4407 4729 5399 5377 5107
Consumul populației 8055 7889 7559 8089 8037 8124
Agricultură și silvicultură 237 262 260 293 385 391
Alte ramuri ale economiei 2030 2756 2481 2106 1976 2097
Diferențe statistice -642 270 645 604 343 526
Consum tehnologic 11073 11755 11794 12012 9894 10041
Sursa: 1998 – 2007 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA

61 Aceste date traduse grafic se prezintă astfel :
Compozitia resurselor energetice anuale
27090 27065 27300 28779 28034 27428 17072 17605 17399 16324 11235 11239 4562 4262 3870 4293 4536 5583
0% 20% 40% 60% 80% 100%
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Anul Productie Import Stoc 1 Ian

Sursa: 1998 – 2007 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA
Utilizarea resurselor energetice anuale
26795 27626 27365 27646 24434 24776 11073 11755 11794 12012 9894 10041 6534 5983 4901 5562 4600 3992
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Anul Consum final util Consum tehno. si perderi Export

Sursa: 1998 – 2007 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA

62 Repartizarea consumului energetic util in anul 2010
Industrie (inclusiv
constructii)
31%
Transporturi
22% Consumul
populatiei
36% Agricultura si
silvicultura
2% Alte ramuri ale
economiei
9%
Repartizarea consumului tenhologic in anul 2010
38%
25% 1% 4% 0% 13% 8% 11% Pierderi in transformare
Consum in sectorul energetic
Extractia si prepararea
carbunelui
Extractia titeiului si gazelor
Extractia minereurilor radioactive
Prelucrarea titeiului, cocsificarea
carbunelui si tratarea
combustibililor nucleari
Productia, transportul si
distributia de energie electrica si
termica, gaze si apa calda
Pierderi

Dacă conștientizează România stadiul în care se află pe traseul evoluției energetice ?

Probabil că nu având în vedere că în ultimii ani int eresul național nu a contat în echilibrarea balanței
energetice a României. România încă ar putea să val orifice rezervele de cărbune din bazinele
miniere, mai ales că în contextul actual, prețurile l a tona de cărbune sunt în creștere. Acest lucru ar
putea să rentabilizeze activitatea de exploatare min ieră a cărbunelui.
Totodată, se observă o neglijență în utilizarea resur selor energetice naționale, manifestată
printr-o lipsă de preocupare a reducerii consumurilor tehnologice prin retehnologizare și investiții.
Începând cu 1990, toate pierderile tehnologice au f ost aruncate de industria energetică în prețurile de
vânzare, fapt ce a dus continuu la ineficiența econ omică a majorității sectoarele economiei naționale.
Agricultura a devenit neperformantă prin imposibilitat ea utilizarii irigațiilor pe suprafețe rezonabile
și datorităcreșterii prețurilor la îngrășăminte Indust ria și transporturile au urmat același curs datorită
creșterii prețului nejustificat la energie. Agenția N ațională de Reglementare în domeniul Energiei
(ANRE) a fost preocupată doar de preț și nu a luat mă suri de diminuare a pierderilor. Prin Legea
energiei electrice și a gazelor naturale 19 de fapt, se face transpunerea în legislația națională a
directivelor europene 72/2009 și 73/2009 privind pia ța unică de energie electrică, respectiv piața
gazelor naturale. Legea face de asemenea referire la calendarul de eliminare treptată a prețurilor
reglementate pentru clienții finali.
Pentru gazele naturale, calendarul de eliminare tre ptată a prețurilor reglementate se aplică de
la 1 decembrie 2012 pentru clienții industriali, resp ectiv de la 1 iulie 2013 pentru clienții casnici. În
lege s-a prevăzut “furnizarea gazelor naturale la p reț reglementat și în baza contractelor-cadru până
la 31 decembrie 2014 pentru clienții noncasnici, cu e xcepția cazului în care la aceasta dată se
constată existența unei diferențe semnificative între prețul de comercializare a producției interne și

19 Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/ 2012 cu modificările și completările ulterioare

63 prețul european de import, care ar putea periclita st abilitatea pieței, situație în care termenul se
prelungește până la 31 decembrie 2015“ 20 . În privința consumatorilor casnici, este prevăzută
“furnizarea gazelor naturale la preț reglementat și î n baza contractelor-cadru până la 31 decembrie
2018“. 21
Pentru energia electrică, tarifele reglementate au fost eliminate începand cu 1 septembrie
2012 pentru clienții noncasnici, respectiv la data de 1 iulie 2013 pentru clienții casnici. Furnizarea de
energie electrică în condițiile reglementate s-a re alizat până la data de 31 decembrie 2013 pentru
clienții noncasnici (industriali), respectiv până la d ata de 31 decembrie 2017 pentru clienții casnici.
ANRE a publicat calendarul privind liberalizarea pr ețurilor la energie electrică și gaze
naturale 22 . Acesta prevede :
(consumatorii noncasnici):
Data Grad de
convergenta Pret productie
interna Crestere pret final
(lei/MWh)
01.dec.12 35% 49,0 5%
01.apr.13 40% 55,3 5%
01.iul.13 47% 63,4 5%
01.oct.13 51% 68,3 3%
01.ian.14 55% 72,0 4%
01.apr.14 71% 89,4 5%
01.iul.14 91% 109,0 5%
01.oct.14 100% 119,0 4%
sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/calend arpreturi/calendargaze.pdf

(consumatorii casnici):
Data Grad de
convergenta Pret productie
interna Crestere pret final
(lei/MWh)
01.iul.13 36% 49,8 8%
01.oct.13 37% 68,3 2%
01.ian.14 38% 50,6 2%
01.apr.14 41% 51,8 2%
01.iul.14 44% 55,3 3%
01.oct.14 46% 54,6 3%
01.ian.15 47% 56,1 2%
01.apr.15 49% 58,9 3%
01.iul.15 52% 62,0 4%

20 Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2 012 cu modificările și completările ulterioare, art. 179, alin.
(2), lit. a)
21 Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările și completările ulterioare, art. 179, al in.
(2), lit. b)
22 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/calendarpreturi/ calendargaze.pdf

64 01.oct.15 54% 64,1 3%
01.ian.16 56% 67,1 3%
01.apr.16 60% 71,7 3%
01.iul.16 64% 76,5 3%
01.oct.16 66% 78,5 3%
01.ian.17 59% 82,0 2%
01.apr.17 73% 86,9 2%
01.iul.17 78% 93,0 5%
01.oct.17 81% 96,5 3%
01.ian.18 83% 99,2 3%
01.apr.18 89% 106,3 3%
01.iul.18 97% 115,1 3%
01.oct.18 100% 119,0 3%
sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/calendar preturi/calendargaze.pdf

Se observă că obiectivul acestei legi a fost eșalonar ea în timp a liberalizării prețului. Impactul
creșterii prețurilor la energie s-ar fi redus simțitor dacă s-ar fi luat și măsuri de eficietizare și
diminuare a consumului tehnologic.
Spre deosebire de preocuparile României și a agende i sale de lucru în domeniul energetic,
șocurile petroliere au determinat schimbări în ceea ce privește oferta mondială de energie. Aceste
schimbări s-au datorat în general eforturilor compani ilor petroliere și țărilor occidentale
industrializate de a dezvolta surse alternative de pet rol, din dorința de a reduce dependența de
petrolul OPEC.
Securitatea energetică a devenit o componentă esenți ală a securității naționale și a interesului
național, iar competiția pentru resurse de energie co nferă, alături de cea din alte domenii, o
dimensiune economică deosebit de importantă relațiilor i nternaționale. Astăzi securitatea economică
a unei țări este cuantificată și prin prisma dependen ței sale de importul de resursă energetică. Energia
fiind motorul economiei, orice disfuncționalitate în a cest domeniu se răsfrânge cu efecte dramatice
în întreaga viață economică a respectivei țări. Din acest motiv, factorii de decizie din diverse țări
industrializate analizează direcții de urmat pentru a sigurarea resurselor energetice necesare
dezvoltării economiilor proprii. Astfel de analize ră zbat foarte greu spre public, deoarece impactul
lor economic poate avea consecințe incalculabile. Inf ormațiile unor astfel de studii sunt utilizate în
dezvoltarea unor politici coerente și pragmatice în raport cu concluziile unor astfel de studii.
Diminuarea cantităților de combustibil fosil a început să deschidă drumul întrebărilor despre
ce și cum v-a fi într-o era post-hidrocarburi. Guverne le responsabile ale țărilor industrializate au
început să prevadă bugete pentru dezvoltarea capaci tăților de producție a energiilor complementare.

65 Civilizația de astăzi este bazată esențialmente, pe e nergie, pe o cantitate imensă de energie.
Petrolul, combustibilul cu atâtea merite până acum, a d evenit suspect prin prisma perspectivei de
epuizare rapidă.
Marion King Hubbert, profesor de geologie și geofizi că la universitățile Standford și
Berkeley, unul dintre cei mai cunoscuți geologi ameri cani datorită studiilor sale referitoare la
rezervele de petrol și gaz natural, a demonstrat feno menul de epuizare a acestora, utilizând un model
matematic asemănător curbei lui Gauss. Conform acestor p redicții, producția de petrol și gaze a unui
zăcământ cunoaște o evoluție ce urmează “ Curba lui H ubbert ” și atinge vârful curbei numit și
“Vârful lui Hubbert” la extragerea a jumatate din ca ntitatea de petrol sau gaz a zăcământului.
Termenul de vârf de producție este folosit de experți în energie pentru a se referi la un
moment în care, curba de exploatare a zăcământului tr ece de punctul maxim și producția începe să
scadă treptat.
Curba vârfului de producție Hubbert

sursa : http://www.nakedcapitalism.com/wp-content/uploads/2010/11 /600px-hubbert_peak_oil_plot.svg1.png )

Primele concluzii, King Hubbert le anunță în 1949, moment în care averea pământului părea
fără limite și predicțiile de criză puteau fi ușor ign orate. Demonstrațiile matematice le făcea în 1956,
an în care absolut nimeni nu își punea problema posibil ității epuizării resurselor de combustibili
lichizi și gazoși. Dupa ani în care a fost hulit de al ți oameni de știință, calculele sale s-au adeverit în
1970 când SUA a atins maximul producției interne de p etrol și de atunci rezervele sale au început să

66 scadă. Anul 1973 este cunoscut în istorie ca fiind anul primei crize energetice mondiale. Necesarul
de petrol al Statelor Unite a crescut continuu, iar producția internă maximă a fost atinsă în anul 1970,
astfel s-a creat un deficit pe piață. În anul 1973, OPEC a impus un embargou în livrarile de petrol
către Statele Unite. Din acel moment prețul barilului de petrol a crescut constant și a afectat întreaga
economie mondială.
În istoria producției de țiței, istorie ce se întinde pe ultimii 160 de ani, se pot identifica câteva
tendințe fundamentale:
• cele mai mari câmpuri petroliere au fost toate descope rite cu mai mult de 50 de ani în urmă;
• începând cu anul 1960, descoperirile anuale de ți ței tind să scadă;
• din anul 1980, consumul anual a depășit descoperirile anuale de noi câmpuri petrolifere;
• au fost descoperite peste 50.000 de câmpuri petrolif ere, dar cca. 500 dintre ele conțin 75 % din
rezervele totale de țiței.
Aceste tendințe nu lasă deloc posibilitatea de a nega o evidență certă. Resursele de țiței și
gaze naturale se epuizează constant.
Conform raportului din anul 2007 al Energy Watch Gr oup, multe țări au trecut deja de vârful
petrolului. Un grafic întocmit pentru producția ziln ică a țărilor ce nu fac parte din OPEC, la care s-a
adaugat Angola înfățișează cât se poate de expresiv cu rba lui Hubbert.

Țările producătoare de petrol care au depășit vârful Hubbert altele decat cele din OPEC.

67 Momentul în care a fost atins sau se va atinge maximul pr oducție la nivel mondial, încă este
dezbătut. Hubbert însuși calculase că la ritmul din ani i '80 vârful curbei ar fi atins în anul 2000, dar
oricum calculele nu se pot face exact pentru că rezer vele petroliere globale nu pot fi cuantificate cu
exactitate, unele zăcăminte fiind supraestimate iar al tele cu posibilități limitate de exploatare
datorate condițiilor geologice. Scenariile optimiste plasează apogeul în jurul anilor 2020 sau mai
târziu.
Ca și rezultat al depășirii vârfului de producție Hu bbert, producția va începe să scadă cu o
rată de câteva procente pe an. Până în anul 2020 în scenariile pesimiste și 2030 în cele mai optimiste,
oferta de petrol la nivel mondial va scădea dramatic. Acest lucru va crea un decalaj de aprovizionare
care cu greu ar putea fi acoperit de energia nuclea ră sau alte surse complementare.
Nu trebuie confundat vârful curbei de exploatare cu data epuizarii resurselor. Apogeul are
rolul de a cuantifica momentul din care dezvoltarea e conomică mondială este pusă în pericol, dacă
nu sunt găsite surse alternative care să suplineasca ne cesarul enorm de energie. Acest lucru ar duce
la o criză de aprovizionare permanentă și frica de e a poate declanșa turbulențe pe piețele de mărfuri
și pe bursele de valori.

sursa : producția de țiței în milioane de barili pe zi (Mbpd), în pat ru scenarii diferite, prezentată de Robelius Fredrik în
anul 2007 în lucrarea “Giant Oil Fields -The Highway to Oil. Giant Oil Fields and their Importance for Future Oil
Production” pag. 132 23

23 Robelius Fredrik, 2007, Giant Oil Fields -The Highway to Oil. Giant Oil Fie lds and their Importance for Future Oil
Production. Acta Universitatis Upsaliensis. Digital Comprehens ive Summaries of Uppsala Dissertations from the
Faculty of Science and Technology . 168 pp. Uppsala. ISBN 978-9 1-554-6823-1

68 Un studiu amplu cu privire la rezervele de țiței prez ente și viitoare este făcut de Robelius
Fredrik în anul 2007 în lucrarea “Giant Oil Fields -The Highway to Oil. Giant Oil Fields and their
Importance for Future Oil Production” publicată de A cta Universitatis Upsaliensis – Facultatea de
Știință și Tehnologie. Rezultatele acestui studiu în c are sunt analizate și modelate 333 de câmpuri
petrolifere gigant în scopul de a anticipa producția viitoare de țiței au generat patru scenarii diferit e.
Scenariul cel mai pesimist presupune un vârf al producți ei în 2008, iar scenariul cu varianta
cea mai optimistă propune ca și an al vârfului de produ cție anul 2013 în condițiile unui nivel de
producție mai mare. În situația în care, producția ar crește într-un ritm mai alert decât cererea, care a
putut fi cuantificată la valoarea de 1,4 %, ar rezu lta un scenariu cu un vârf al producției amânat
pentru anul 2018. Concluzia acestui studiu este una dr amatică pentru că plasează vârful Hubbert
într-un interval de zece ani, între 2008 și 2018.

Prognoza varf productie
Goodstein, D – Vice Provost, Cal Tech;
2009 Campbell, CJ – Texaco & Amoco
geologist (ret.); 2010 World Energy Council; 2011 World Energy Council; 2012 World Energy Council; 2012 al Husseini, S – VP Saudi Aramco
(ret.); 2015 Merril Lynch, Brokearage; 2015 Total; 2020 Shell; 2025 US EIA; 2030 CERA Energy; 2030
Hubbert; 2004 Deffeyes, D – Princeton Prof and Shell
geologist (ret.); 2005 Bakhitari, AMS – Iranian Oil
Executive; 2007 Skrebowski, C – Petroleum Journal
Editor; 2009 Pang, X – China University of
Petroleum; 2012 World Energy Council; 2013
1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025 2030 2035 Nume
Timp

Sursa : “Peaking of world oil production: recent forecasts” de R.L. Hirsch, Senior Energy Program Advisor (Science
Applications International Corporation) publicat in April 2007 l a adresa http://www.worldoil.com/April-2007-
Peaking-of-world-oil-production-Recent-forecasts.html

Pentru că petrolul este o resursă naturală finită, pro ducția de țiței va atinge un maxim (vârf)
după care va intra în declin. Utilizând metodologii diferite și informații în esență foarte diferite,
experți și organizații au încercat să facă prognoze p rivind producția probabilă de țiței. Dacă ar fi să
poziționăm aceste prognoze privind vârful de producți e pe o scală a timpului, aceste estimări se

69 întind de la finele anului 2005 până la un refuz ev ident că se va întâmpla vreodată. Aproape toate
previziunile sunt bazate pe o gamă largă de ipoteze geologice, de multe ori diferite dramatic. Din
cauza incertitudinilor mari este dificil să se defineasc ă o bază prioritar geologică de acceptare sau
respingere a oricăreia dintre prognoze.
Conform R.L. Hirsch, ExxonMobil nu vede nici un semn al vârfului de producție al
petrolului, British Petroleum (BP) consideră că este imp osibil să se prevadă un astfel de vârf de
productie, în timp ce OPEC neagă teoria vârfului de producție.
IEA a estimat că până în anul 2035, 75% din câmpurile petrolifere cunoscute vor trece de
vârful de producție, iar producția lor de țiței zil nică va începe să scadă, ceea ce ar echivala cu cca. 50
mil.barili/zi de cinci ori producția celui mai mare câ mp petrolifer cunoscut din Arabia Saudita. 24
Goana după petrol a devenit mai acerbă ca niciodată . Investițiile consacrate forărilor
petroliere au atins un nivel istoric în anul 2012. D atele publicate de Institutul francez pentru energii
neconvenționale (IFP) 25 confirmă că investițiile în explorări au progresat c u 13% în primele nouă
luni ale anului 2012, față de aceeași perioadă a anu lui 2011, ajungând la 640 miliarde de dolari.
Evoluția a continuat și în anul 2013 cu o creștere si milară. Ca și consecință a acestor investiții,
numărul rezervelor de petrol sau gaze naturale nou d escoperite s-a cifrat în perioada ianuarie-
septembrie 2012 la peste 100. Printre acestea se numără zăcămintele de gaze offshore din Tanzania
și Mozambic, cele de petrol din Indonezia, Brazilia și Norvegia. Aceste descoperiri nu anulează
tendința de epuizare a resurselor geologice de petrol și gaz ci în cel mai bun caz pot amâna apariția
vârfului de producție.

1.7. Viitorul hidrocarburilor din punct de vedere e nergetic

Patru factori vor influența viitorul hidrocarburilo r ca sursă de energie dominantă: geologici,
tehnologici, economici și politici.
• Factorii geologici au în vedere resursele de petrol și gaz ale planetei.
• Factori tehnologici implica faptul că din resursele to tale de petrol, doar o anumită
fracție se poate extrage și transforma în rezerve cert e de petrol, adică în cantități disponibile pentru
consum. Acest raport dintre rezerve și resurse poartă nume le de factor de extracție, iar valoarea sa

24 Nobuo Tanaka , IEA ‘Oil in the global energy mix: climate policies can drive an early peak in oil demand’, 13 April
2011, [http://www.iea.org/index_info.asp?id=1928]
25 Investment in exploration-production and refining in 2012 I FP Énergies nouvelles – October 2012 – G. Hureau,
S. Serbutoviez, C. Silva, G. Maisonnier Economics and Informa tion Watch and Management Division

70 medie la nivel mondial este de circa 30%. Pornind de l a rezervele certe de petrol convențional de la
sfârșitul anului 2011, în cantitate de 1.652,61 miliar de de barili și de la valoarea factorului de
extracție, putem estima rezervele totale de petrol con vențional a planetei la circa 5.508,70 miliarde
de barili. Creșterea factorului de extacție poate fi realizată prin implementarea unor tehnologii noi de
extracție. Din punct de vedere tehnologic, extracți a petrolului se realizează în trei faze:
o în faza primară se folosește presiunea naturală existe ntă în zăcământului de
petrol, asigurată de apa și gazul natural care există împreună cu petrolul;
o în faza secundară se înlocuiește presiunea naturală cu presiune artificială, prin
pomparea în zăcământ, de apă și prin injectarea cu ga z natural;
o în faza terțiară se folosesc metode de extracție pe bază de procedee termale,
miscibile (se amestecă diverse substanțe cu petrolul din ză cământ) sau chimice prin care se încearcă
extragerea cantității maxime de petrol rămas după apli carea metodelor primare și secundare.
Țițeiul în funcție de acești factori este clasificat î n patru categorii a căror pondere este
prezentată în graficul urmator :

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

71 Tehnologia curentă folosită în prezent este cea care se bazează pe metodelor primare și
secundare. Creșterea factorului de extracție se va put ea face prin metodele terțiare. Impactul creșterii
factorului de extracție asupra rezervelor certe și asu pra duratei de viață a petrolului convențional
poate fi concludentă cu privire la termenul în care economia mondială poate să își restructureze sursa
energetică.
Durata de viața a petrolului funcție de factorul de extracție
Resurse petrol
convențional
(miliarde barili) Factorul
de
extracție Rezerve certe
(md. barili)
Producția
anuală 2011
(md barili) Durata de viață
a petrolului
(ani)
5.508,70 30% 1.652,61 83,576 20
5.508,70 35% 1.928,05 83,576 23
5.508,70 40% 2.203,48 83,576 26
5.508,70 45% 2.478,92 83,576 30
5.508,70 50% 2.754,35 83,576 33
5.508,70 55% 3.029,79 83,576 36
5.508,70 60% 3.305,22 83,576 40
5.508,70 65% 3.580,66 83,576 43
5.508,70 70% 3.856,09 83,576 46
5.508,70 75% 4.131,53 83,576 49

Durata de viata a petrolului
20 23 26 30 33 36 40 43 46 49
30% 35% 40% 45% 50% 55% 60% 65% 70% 75%
Factorul de extractie in % Durata in ani

72 • Se observă că o creștere de 5% a factorului de extrac ție ar aduce un plus de durată a
rezervelor de circa 3 ani. Creșterea factorului de e xtracție se poate face doar cu investiții mari în
dezvoltarea tehnologică, dar nu este suficient ca pet rolul să existe în sol, ci trebuie și să fie accesibil
din punct de vedere tehnic;
• Factorii economici țin de raportul cost-preț. Este nev oie ca activitatea de producție să
fie rentabilă, iar pentru aceasta, elementul esenția l este prețul de vânzare a petrolului. Estimările
actuale arată că prețul petrolului va cunoaște o ten dință de creștere în deceniile care vor urma.
Această tendință va fi întreținută pe de o parte de costurile de producție tot mai mari, date fiind
cerințele tehnologice tot mai avansate pentru asigura rea producției, iar pe de altă parte de creșterea
susținută a cererii mondiale de petrol. La nivelul ind ustriei petroliere globale, costurile marginale au
crescut semnificativ începând cu anul 2003, nivelul di n anul 2011 fiind estimate la 60-70
dolari/baril.
• Factorii politici având în vedere scenariul malthusi an posibil, vor căuta să limiteze
consumul de petrol și să dezvolte surse complementare de en ergie. Acești factorii se manifestă în
prezent prin inițiativele adoptate în cadrul institu țiilor internaționale care își propun să limiteze
folosirea combustibilor fosili. Motivația principală ți ne de asigurarea protecției mediului
înconjurător, în condițiile în care combustibilii fos ili sunt responsabili de creșterea gradului de emisii
de dioxid de carbon în atmosferă.

1.8. Pericolul crizei sistemice generalizate

Lumea este la începutul unei schimbări structurale a sist emului energetic. Această modificare
va fi declanșată de scăderea livrărilor de combustibili fosili și va influența aproape toate aspectele
din viața de zi cu zi.
Aspectele reale, cu privire la epuizarea resurselor de țiței și gaze naturale sunt foarte puțin
mediatizate de presă și de aceea gradul de transparenț ă a datelor este foarte redus.
Agenția Internațională a Energiei (AIE) încearca să estompeze impactul informațiilor cu
privire la momentul de cotitură în care se gasește eco nomia mondială.
Declarații ale marilor companii petroliere, cum ar f i Shell sau British Petroleum, au criticat
virulent teoria apogeului lui Hubbert, oferind ca a lternative de forare a petrolului, nisipurile
petrolifere ale Canadei sau platforma continentală a Statelor Unite, unde ar fi rezerve importante, sau
au negat în totalitate această teorie, aducând în di scuție încălzirea globală ca o problemă mai
importantă decât epuizarea petrolului. Acest lucru po ate fi constatat și în ziua de azi când, pe siteul

73 AIE se regăsesc link-uri și informații cu privire la emi siile de CO 2 și la modul în care statele lumii
investesc în reducerea acestora.
Petrolul va determina puterea. Petrolul va deveni u n factor decisiv în determinarea unui nou
peisaj al relațiilor internaționale. Importanța relat ivă a națiunilor producătoare de petrol în cadrul
sistemului internațional este în creștere. Odată cu creșt erile economice semnalate în Asia, Africa și
America Latina, concurența între importatorii de țiț ei este în creștere și ca urmare națiunile
producatoare vor avea o fereastră de oportunitate pe ntru valorificarea producției și de a-și impune
obiectivele politice, economice sau ideologice. Acea stă fereastră de timp va fi deschisă doar pentru o
perioadă limitată de timp și din acest motiv, se poate im agina că aceasta ar putea duce la o afirmare
mai agresivă a intereselor naționale din partea statelo r producătoare de țiței.
Piața liberă de tranzacționare a cantităților de t itei se v-a diminua treptat și tot mai mult țiței
se va tranzacționa pe baza unor contracte bi-naționa le directe, între furnizorul producator și clientul
importator. Acest lucru va conduce la limitarea pieței libere și la re-apariția acordurilor și
parteneriatelor bilaterale, condiționate de aproviz ionări privilegiate, modele ce au mai fost
experimentate înainte de anul 1970.
Cel mai înspăimântător scenariu al evoluției viitoar e este cel apocaliptic. Conform acestuia,
în deceniile urmatoare, datorită scăderii severe a pr oducției de petrol și gaze naturale, prețul acestora
va crește constant. Această creștere va duce inevitabi l către un crah al dolarului și al bursei la nivel
global. Petrolul este utilizat în mod direct sau indir ect în producerea a aproximativ 95 % din toate
bunurile industriale. Din moment ce aproape toate secto arele economice se bazează într-o proporție
foarte mare pe petrol, depășirea vârfului de producț ie este un reper pe care guvernanții statelor
puternic industrializate îl urmăresc cu atenție. Cri za epuizării resurselor de hidrocarburi nu trebuie
s-o privim ca o dispariție completă a resurselor. Dator ită faptului că economia mondială
funcționează în principiu pe baza cererii și ofertei , practic criza se v-a instala în momentul în care
cererea va depași oferta cu cca. 5%. În acel moment, r estricționarea consumului și economisirea
resurselor v-a fi regula de bază în economie. Mecanisme de coerciție pentru raționalizarea rezervelor
energetice și programe de producție planificate, apl icate de guverne, v-or lua locul mecanismelor
pieței libere. O reacție în lanț se v-a propaga la n ivel mondial cu privire la o restructurare a
compoziției coșului energetic al fiecărui stat. Aceast ă restructurare are două moduri de afirmare
posibile și anume:
• Varianta dezvoltării sectoarelor de energie complement are. Aceasta presupune
investiții masive în infrastructura energetică a fiecă rei țări, pentru a construi capacitățile de producți e
suplimentare de energie electrică ( hidrocentrale, ce ntrale nucleare, complexe fotovoltaice, complexe

74 energetice eoliene sau mareice ). Este posibil ca un n umăr mare de state să nu fie în măsură să facă
aceste investitii necesare în timp util, sau de o magni tudine suficientă să poată prelua șocul crizei;
• Descoperirea unor noi surse de energie alternativă car e să poată prelua deficitul
energetic creat de criza hidrocarburilor.
Trebuie să fac o precizare cu privire la termenii fo losiți în cadrul acestei clasificări și anume:
– prin energie complementară înțeleg energia ce complete ază energia obținută din
exploatarea hidrocarburilor, energie ce nu poate să se dezvolte și să-și autosusțina producția datorită
cantității mari de energie ce trebuie să fie folosită în aval, astfel încât aceste noi capacități
investiționale să fie în măsură să producă energie. C onsider ca înscriindu-se în acestă clasă energia
produsă de hidrocentrale, de parcurile fotovoltaice , eoliene sau mareice, geotermale sau resursele
bioenergetice cultivate în scopul obținerii biocombu stibilului;
– energie alternativă consider că reprezintă energia o bținută fără investiții energetice
mari în aval, energie ce poate să se dezvolte și să-și autosusțina producția. În această categorie se
înscrie așa numita energie liberă ( „ free energy” ) p rintre care energia punctului zero produsă de
sisteme pulsatorii staționare, energia gravitațională pr odusă de sisteme pulsatorii gravitaționale,
energia mecanică produsă de sisteme pulsatorii în mișcare, energie electrostatică produsă de sisteme
aeriene și generatoare electrostatice, energie nuclea ră produsă de fuziunea la rece, ca să dau doar
câteva exemple.
Ambele tipuri de energie fac parte din categoria ene rgiei regenerabile și devine din ce în ce
mai sigur că electricitatea este forma finală de utili zare a acestora.
În prezent există interese economice masive în promovarea investițiilor în surse de energie
complementară dar, nu trebuie exclusă varianta ener giei alternative și ar trebui făcute investiții în
dezvoltarea cercetării științifice în acest domeniu.
Criza sistemică a deficitului de hidrocarburi ar putea fi oprită în acest stadiu și reorientarea
energetică a economiei mondiale să ducă la relansare e conomică pe principii și structuri energetice
eficiente, regenerabile.
În cazul în care nici una din variante nu este implem entată, conform principilor economiei de
piață, panica și haosul v-a apare în economie atunci când cererea v-a fi mai mare decât oferta cu cca.
10 – 12 %. Având în vedere legăturile globale strâns integrate din economia mondială, este de
presupus că nimeni nu va scăpa neafectat. Este foarte po sibil ca în aceste condiții, ale unei crize
sistemice generale să apară revolte și conflicte deschise localizate la nivelul piețelor interne, iar
guvernele să se confrunte cu apariția alternativelor ideologice extremiste contrapuse celor actuale.

75 Pe plan internațional, situația e posibil să conducă la abordări mult mai pragmatice ale
politicii externe a statelor importatoare față de cel e producătoare. Prioritățile politice vor trebui să fie
oarecum subordonate preocuparii de asigurare primordial ă a securității furnizării de energie.
În situația dezvoltării agravante a crizei, întreaga economia va fi afectată și va intra în
recesiune. Rețeaua energetică va cădea, transporturil e vor fi afectate puternic iar utilitățile vor înce ta
să funcționeze. Consecința va fi inevitabilă. Foamete a, revoltele populației și chiar războaiele pentru
ultimele resurse energetice vor fi generalizate. Scena riul apocaliptic conduce către o catastrofă
malthusiană, caracterizată de existența unei populații mult prea numeroasă în comparație cu
resursele disponibile. Dacă luam ca reper perioada pre- industrială, moment în care populația globală
era de 1 miliard și îl comparăm cu un posibil moment al a nului 2025 când se estimează că populația
globală va atinge 8 miliarde de persoane, nu este greu de imaginat ce se va întampla cu acest surplus
de aproape 7 miliarde.

Sursa : M.M. Kent and K.A. Crews, World Populations: Fundamentals of Growth , 1990, Population Reference
Bureau, Washington, D.C.

Confruntarea speciei umane cu lipsa de resurse a fost de zbătută atât de reverendul Thomas
Robert Malthu s (1766 – 1834 ) cât și de comentatorul social și gândito rul politic Charles-Louis de
Secondat, baron de La Brède et de Montesquieu în “l' Esprit des Lois”, lucrare aparută în anul 1748 și
de naturalistul, matematicianul, cosmologul și autorul en ciclopedic Georges Louis Leclerc, Comte of
Buffon (1707 – 1788) în „Naturelle Histoire”, lucrar e apărută în 1749. Abordările timpurii a acestor
problematici au sfârșit fie prin viziuni apocaliptice , fie prin răspunsuri optimiste.

76 Malthus evidențiază în acest sens o "limită economică" d e producție a pamântului, generată
de cheltuielile crescute pe care le solicită sporirea rapidă a producției, cheltuieli atât de mari încât n u
pot fi acoperite eficient. Totodată, evidențiază o "limită fizică" , generată pe fondul secătuirii
resurselor pământului. Față de această situație, Malthus propune remedii pe care statul-guvernul erau
chemate să le înfăptuiasca, și anume:
– remedii represive – războaie, conflagrații, cr eșterea deliberată a mortalității la popoare
mai puțin civilizate;
– remedii preventive – reducerea mortalității la p opoare civilizate, mai ales în perimetrul
păturilor sarace, apte mai mult să-și creeze, să-și asigure finalmente
mijloacele materiale necesare unui trai considerat decent.
Se socotea însă că o populație numeroasă era un bin e pentru o țară, că excesul de populație
era în mod natural reglementat de mijloacele de subzist ență. La rândul lor, fiziocrații, aparatorii
'ordinei naturale", nu puteau să se neliniștească de u n fapt atât de natural cum era creșterea
populației. Un astfel de optimism debordant este manifesta t de jurnalistul, nuvelistul și filozoful
politic William Godwin (1756 – 1836) a cărui lucrare , "Political Justice", apărută în 1793, exprimă o
încredere nelimitată în viitorul societății umane. Pro gresele științei, scrie Godwin, vor putea înmulți
atat de mult produsele, că ar fi de ajuns doar o jumata te de oră de lucru pe zi pentru satisfacerea
tuturor nevoilor. Totodată, progresul rațiunii va în frâna egoismul individual și lupta pentru caștig a
oamenilor. Aceeași nețărmurită încredere în mersul ferm al societății umane către fericire, în
atotputernicia științei are și Marie Jean Antoine Nico las de Caritat Marchiz de Condorcet (1743 –
1794), filozof , matematician, om de stiință și politici an.

1.9. Economia alternativă

În prezent, nu putem să nu ținem seama de existența sabi ei arătată de Dionisos lui Damocles.
Previziunile sumbre sau apocaliptice pot deveni realit ate dacă, guvernanții acestei planete nu vor lua
măsuri de prevenire a unor astfel de scenarii. Capacita tea creativă și ingeniozitatea umanității poate
genera soluții care să se înscrie în linia optimismului godwinian.
Secolele XIX și XX, caracterizate de o efervescență creatoare fără precedent în istoria
umanității, au schimbat percepția asupra necesarului de energie. S-a putut constata fără drept de
echivoc că evoluția nivelului de trai este strict leg ată de consumul de energie, acesta aflându-se
într-o relație de condiționare directă. Creșterea ni velului de trai, va solicita în continuarea o creșter e
a consumului de energie. Acest necesar de energie, cred că va fi factorul motor al dezvoltării

77 umanității. Limitarea sau diminuarea cantităților de hid rocarburi disponibile, datorită epuizării
resurselor planetare, este un fapt cert, chiar dacă nu de multe ori șefi din cadrul marilor companii
petroliere, cum ar fi Shell sau British Petroleum au ie șit la rampă criticând teoria vârfului lui
Hubbert, oferind ca alternative la resursele cunoscu te de petrol, nisipurile petrolifere ale Canadei sau
rezervele importante de pe platforma continentală a S tatelor Unite, negând în totalitate această teorie
și aducând în discuție încălzirea globală ca o proble mă mai importantă decât epuizarea petrolului.
Un oficial al CERA, o companie care acordă consultan ță atât guvernelor cât și companiilor, cu
privire la probleme energetice, Daniel Yergin, susți ne că nu cantitatea ar fi problema ci prețul. Petrol
ar mai exista, dar nimeni nu și l-ar mai permite, singura șansă fiind cel al orientării către energii
regenerabile. 17
Cele doua linii directoare posibile de urmat pentru a continua dezvoltarea societății umane,
mare consumatoare de energie, presupun în primul rând ef orturi economice continue pentru
realizarea de invetiții noi și deasemenea eforturi pol itice. Cu toate acestea, dezvoltarea capacităților
energetice pe cele două direcții sunt antagonice. Da că în primul caz varianta energiei complementare
presupune investiții majore în infrastructură într-o pe rioadă scurtă de timp, astfel încât rezultatele să
aibe impact economic inainte de apariția și generaliza rea unei crize sistemice a penuriei de energie,
cea de a doua variantă, cea a descoperirii energiei alternative presupune acceptarea unor noi principii
atât tehnice cât și economice, total diferite de cele pe care astăzi lumea științifică le clamează.
În cele din urmă, totul depinde numai de capacitat ea noastră de a obliga guvernanții să ia
măsuri, pentru că deseori corupția și ignoranșa sunt mul t mai puternice decât datoria statului față de
cetățean. Problema epuizării petrolului este una ce t rebuie recunoscută și acțiunea împotriva ei
trebuie să fie una hotărâtă și coordonată între nați uni.
Economia alternativă, ca și noțiune, reprezintă o eco nomie post-hidrocarburi, o economie în
care petrolul și gazele naturale, nu mai reprezintă r esurse economice indispensabile și din acest
motiv le dispare și caracterul de resurse strategice. O astfel de economie va utiliza în proporție
covârșitoare energia regenerabilă, caracterizată ca provenind din surse energetice neconvenționale,
menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosi li și a periculoasei reacții de fisiune atomică,
ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta, dacă nu se va decide, cât mai curând, o schimbare
fundamentală a viziunii economice și a abordării știi nțifice a domeniului energetic.
Legat de energiile regenerabile complementare, un ob stacol este interdependența lor de
industria petroliferă, de exemplu pentru a construi un parc eolian ai nevoie de mașini și materiale ce
consumă petrol, de aceea măsurile de trecere trebuie să se facă rapid sau în curand vor fi tot mai
scumpe și nici un stat nu și le va mai permite. Totuși econ omii bazate pe energia eoliană, solară și

78 hidroelectrică sunt posibile doar cu un aport consider abil, nu doar din partea unei singure națiuni ci a
tuturor. Trecerea la energiile regenerabile are imp act dacă se face inainte de a se atinge maximul
curbei lui Hubbert , dincolo de apogeul producției vor exista costuri ce vor crește exponențial, care
vor genera probleme economice și sociale majore.
După cum am arătat anterior, privind eficiența energ etică a culturilor agricole moderne, între
variantele de energie regenerabilă complementara, bi ocombustibilul ( etanolul ), nu este o resursă
viabilă decât parțial deoarece, dacă câmpurile agric ole vor fi transformate în plantații speciale,
dedicate creării doar a etanolului, atunci cu sigura nță că viziunea lui Thomas Robert Malthus privind
"limita economică" de produție a pământului, generată de cheltuielile crescute pe care le solicită
sporirea rapidă a producției, cheltuieli atât de mar i încât nu pot fi acoperite eficient împreună cu
"limita fizică" generată pe fondul secătuirii, deteri orării elementelor nutritive ale straturilor de
pământ, se va transforma în realitate și astfel criza si stemică se poate complica cu o lipsă acută de
alimente pentru o populație planetară în creștere.
Cu toate că există suficiente motive ca resursele regen erabile de energie să preia ștafeta
hidrocarburilor, există și variante de a rămâne tribu tari energiei neregenerabile obținută din resurse
la rândul lor epuizabile, ca de exemplu cele din fisi unea nucleară care produc reziduri greu de
neutralizat sau variantele propuse de Federația Rusă, U.E. și S.U.A care au formulat planuri conform
cărora în urmatoarea decadă să fie colonizată Luna pentru a exploata helium3. Deasemenea giganții
economici ai planetei studiază posibilitatea producți ei specializate pe diferite areale a tipurilor
complementare de energie regenerabilă precum cea sola ră, eoliană sau mareică, cuplate în cadrul
unei rețele energetice globale. Putem constata că to ate planurile converg până la urmă în
transformarea diferitelor tipuri de energie în energi e electrică. Motivul pentru care se v-a întâmpla
acest lucru este și pentru că lumea modernă folosește ac easta energie în viața de zi cu zi. Probabil că
în viitor, energia va fi utilizată sub formă de energ ie electrică.
În paralel cu lupta între adepții energiei rezultat e din surse neregenerabile ( epuizabile într-o
perioada mai lungă sau mai scurtă ) și cei ai energiei rezultate din surse regenerabile, se va duce și o
bătălie între energia creată în locații ce presupun investiții mari ( energii complementare ) și cea
creată punctual, ce v-a presupune investiții de mic ca libru ( energii alternative ).

1.10. Concluzii

Cunoaștem din istoria dezvoltării energiei electrice c ă la începutul secolului XX,
transmiterea energiei electrice prin cabluri a caștiga t lupta în detrimentul transmiterii energiei

79 wireless. Principiul care a stat la baza acestei victor ii a fost unul economic, dar nu în sensul alegerii
variantei optime din punct de vedere economic, ci în sensul alegerii variantei în care puterea
economică trebuia conservată și fructificată, astfel î ncât pe această piață a energiei să se păstreze un
prag foarte înalt, încât accesul să fie limitat celor ce nu dețin fonduri mari pentru a putea face
investiții. În ultimii ani, modul de transmitere wireless a început să se afirme, dar la scară și puteri
transmise mici, deși tehnologia și principiile se cunosc di n vremea lui Nicola Tesla (1856 – 1943).
Tesla a inventat transmisia de energie fără fir la înce putul anului 1891, iar acest fenomen poartă
denumirea de “Efectul Tesla”.
Istoria utilizării energiei ne conduce la concluzia că cei care dețin controlul surselor de
energie și tehnologia pentru a exploata aceste surse, su nt cei care au putere și conduc. Acest lucru
este unul dintre motivele principale pentru care util izarea energiilor regenerabile ( energia solară și
eoliana ) sau a celor alternative ( energia punctulu i zero, energia gravitatională, energia
electrostatică, energia nucleară produsă de fuziunea la rece ) nu sunt pe primul plan. Soarele, vântul
sau principiile alternative de generare a energiei p ot emite cantități enorme de energie, dar această
formă de energie este difuză și nu permite nimănui să d ețină controlul exclusiv al acesteia. Datorită
difuziei ei, probabil că metoda cea mai interesantă de utilizare ar fi cea a uzinelor mici și simple.
Acest lucru nu va duce la centralizarea și acumularea de putere, spre deosebire de situația surselor
neregenerabile de energie.
Un lucru este cert și anume, dezvoltarea societății uman e depinde de consumul de energie, iar
acesta v-a crește. Un exemplu în aceste sens este Japonia o țară săracă în resurse energetice.
Opțiunea acesteia a fost creșterea capacităților energ etice pe baza resursei nucleare. În anul 2012,
Japonia deținea 54 de centrale nucleare, fiind a dou a națiune după Franța din acest punct de vedere,
cu toate că s-a știut de la bun început că există risc uri seismice mari, care pot creea catastrofe
nucleare. Acest lucru a fost ignorat datorită necesar ului imens de energie de care economia Japoniei
avea nevoie. Cu toate acestea, catastrofa de la Foku shima a schimbat dramatic evoluția sectorului
energetic japonez, acesta trebuind să se reorienteze. Este foarte posibil ca necesarul de energie să fie
mai mare decât posibilitățile financiare ale Japoniei și atunci progresul să nu mai țină cont de
interesele de putere ale marii finanțe internațional e.
Unul dintre darurile pe care îl au oamenii este capac itatea de a gândi și de a transforma aceste
gânduri în acțiuni. Progresul poate lua forme impreviz ibile astăzi ținând cont de cantitatea enormă de
energie de care umanitatea are nevoie.

80

CAP.2. Perspective asupra factorilor de producție

2.1. Considerații introductive cu privire la factorii de producție

Termenul de factor (< fr. facteur , lat. factor ) este explicat de Marele dicționar de
neologisme 26 ca și “condiție, element, împrejurare care poate det ermina, influența sau explica un
proces, un fenomen, o acțiune etc.” Același termen în Dictionarul explicativ al limbii române 27 este
definit ca “ element, condiție, împrejurare care dete rmină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui
fenomen”.
Noțiunea de factor de producție este explicată în Marele dicționar de neologisme ca fiind o
“ componentă a ansamblului de elemente care iau parte l a producerea bunurilor materiale” adică la
producerea a tot ceea ce este util sau necesar societăț ii sau individului pentru a-i asigura existența,
bunăstarea sau bogăția.
Producția de bunuri realizată în scopul satisfacerii nevoilor umane reprezintă una din
activitățile umane care stă la baza diferenței între om și animal.
Doua premise stau la baza activitații umane și anume nev oia umană și resursa disponibilă.
Nevoia umană este motivația principală a oricărei ac tivități umane, stând la baza dezvoltării omului
ca ființă tridimensională biologică, socială și raționa lă. Progresul omului ca individ și în același timp
ca și comunitate, presupune dezvoltarea laturei subiec tive a nevoilor umane și manifestarea acestora
sub forma de dorințe, așteptări și aspirații. Odată ce aceste nevoi sunt conștientizate, ele devin
obiective și motivează acțiunea umană atât la nivel d e individ cât și la nivel de comunitate. Motivația
reprezintă motorul oricărui mecanism economic ce incea rcă să satisfacă sistemul complex și dinamic
de interese economice, definit de nevoile umane conști entizate. Corelarea acestui sistem la nivel
cantitativ, calitativ și structural cu resursele disp onibile a condiționat întotdeauna intensitatea și
ierarhia satisfacerii obiectivelor economice în creșt ere o dată cu dezvoltarea societății.

26 Florin Marcu , Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum, 2000;
27 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” ,Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a,
Editura Univers Enciclopedic, 1998;

81 2.1.1. Perspectivă clasică

„Noțiunea de factor de producție cuprinde totalita tea elementelor care participă la producerea
de bunuri și servicii și reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele, adică premisele
activității economice de producție.” 28
Resursele necesare pentru satisfacerea obiectivelor eco nomice sunt constituite din totalitatea
elementelor naturale, umane, financiare, informațio nale și tehnologice atrase și utilizate. Aceste
resurse în funcție de proveniența lor pot fi:
– resurse primare ( create de natură) sunt constituite de resursele naturale, împreună cu cele
umane;
– resurse derivate (acumulate, create de om) reprezin tă rezultatul folosirii și acumulării
resurselor primare.
Pe parcursul progresului economic al civilizației uman e, omul a cautat să maximalizeze
resursa pentru a putea acoperi obiectivele economice î n creștere o dată cu dezvoltarea societății.
Majorarea resursei a putut fi făcută cu rapiditate a tât cantitativ cât și calitativ în ceea ce privește
resursele derivate [ acumulate, create de om respectiv bunuri ale populației, fonduri fixe, stocuri de
materiale și bunuri, investiții neterminate dar și patri moniul științific, cultural și creativ (stocul de
invenții și inovații)], dar în ceea ce privește resurse le primare [ create de natură respectiv resurse
naturale regenerabile (suprafata agricolă, climatul, padurile, apele) și neregenerabile (mineralele sau
substanțele utile, combustibilii fosili) cât și resursele umane] au existat întodeauna restricții. 29 Cu
toate aceastea, resursele umane au crescut prin sporul d emografic al societătii umane iar resurse
naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcăminte le minerale) au o evoluție ce are alura grafică a
curbei de viață a unui produs industrial.

28 Dan Popescu – „Manual de Economie Politica” , Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, 2000;
29 Paul A. Samuelson, Wiliam D. Nordhaus – „Economie politica”, Editura Teora, 2000;

82 Acest lucru face ca omul să caute continuu resurse natu rale disponibile și exploatabile. Una
din resursele pe care omul o exploatează sub diverse fo rme este resursa energetică. Căutarea sursei
de energie alternativă va deveni o prioritate odată cu epuizarea resurselor energetice disponibile
cunoscute.
Din punct de vedere economic, relația de independenț ă între volumul, structura și intensitatea
nevoilor pe de o parte și cantitatea, calitatea și str uctura resurselor și bunurilor economice de pe alta,
caracterizată de o stare de tensiune permanentă între nevoile nelimitate și resursele limitate privite
agregat, în condiții determinate de loc și timp, a fost definită ca si lege a rarității. Deși în timp,
majoritatea resurselor cunosc creșteri cantitative și amel iorări calitative, raritatea lor, insuficiența în
raport cu nevoile este o permanență a existenței și ev oluției societății.
Legea rarității se manifestă cu intensitate diferită în timp și spațiu. Tensiunea existentă intre
nevoi și resurse este catalizată de creșterea eficiențe i economice cu rol de factor de atenuare.
Raritatea este o trăsătura fundamentală a resurselor economice și se manifestă prin caracterul lor limitat
și asta datorită faptului că dintotdeauna s-a pus pr oblema acestor resurse în cadrul unui sistem
închis ( limitat la planeta Pamant ). Soluția care probabil v-a fi la indemana umanității și care va f i
generată de satisfacerea nevoii din ce în ce mai ma re de resurse va fi raportarea la un sistem
deschis condiționat de limitarile (resursele) tehni ce și tehnologice.
Spre deosebire de resursele naturale, resursele deriv ate au o cu totul alta dinamică, mult mai
flexibilă, cu o creștere intensă atât cantitativă cât și calitativă.
Problematica rarității resurselor mai poate fi privită și din prisma modului de alocare a
resurselor. Deficitul de resurse este gestionat prin exi stența pieței. Astfel prin intermediul acesteia,
accesul la resurse se face prin capacitatea agenților economici de a plăti prețul. Prețul în acest caz
devine element cheie în gestionarea resurselor, acesta putând fi influențat nu atât de raritatea resursei
cât de modul de exploatare a acestei resurse, fapt ce are la bază alegerea facută de agentul economic
dintre mai multe variante posibile. Costul de oportunit ate ( costul renunțării la alte variante posibile
pentru a o putea folosi pe cea aleasă ) este rezultatu l opțiunii exprimate de către agent, privind modul
de exploatare a respectivei resurse.
Cu tot echilibrul pe care îl realizează piața la n ivel de cerere și ofertă, sunt afirmații și studii
realizate care demonstrează că piața nu poate să asigu re accesul tuturor la resurse. În acest sens se
pronunță și Adel Daoud în teza de doctorat “Deficitu l, abundență și suficiență: Contribuții la teoria
economică și socială”30 susținută la Universitatea din Gothenburg în 25.03.20 11 care susține

30 Adel Daud – Teza de doctorat “Scarcity, Abundance, and Sufficiency: Contribut ions to Social and Economic
Theory”;

83 importanța utilizării unor perspective alternative, c um ar fi sociologia economică, pentru a face față
deficitului de resurse naturale, restricție fundamenta lă a timpului nostru, în contradicție cu
acceptarea deficitului de resurse ca inevitabil.

2.1.2. Perspectivă propusă

Din totdeauna omul s-a confruntat cu raritatea resu rselor și aceasta datorită perspectivei
locale pe care acesta a avut-o în abordarea evaluari i acestor resurse. La începuturi era raritatea
cuprului, apoi a fierului, apoi a aurului. În preze nt omul se confruntă cu raritatea resurselor de
energie și de apă. Cu toate acestea putem observa că în totdeauna societatea umană a găsit resurse
care să satisfacă cerințele tot mai exigente a nevoilo r umane.
Raritatea resurselor se manifestă întotdeauna atunci câ nd omul se raportează la un sistem
închis ( local, zonal ). În momentul de față societate a umană a făcut saltul de la dezvoltarea locală,
zonală la cea globală, universală. Acestă nouă aborda re se reflectă prin însăși conștientizarea de către
umanitate a locului pe care îl ocupă în acest moment soc ietatea umană în univers, a faptului că la
dimensiuni universale, Terra poate fi comparată cu un fir de praf în imensitatea deșertului.
Desprinderea omului de pe Terra și aselenizarea pe Lun ă a fost pasul important prin care
umanitatea a înțeles dimensiunile reale ale unei noi a bordări de tip universal. Cuvintele rostite de
astronautul Neil Alden Armstrong cu privire la această realizare "Acesta este un pas mic pentru om,
un salt uriaș pentru omenire" 31 exprimă cu siguranță o viziune cu totul nouă asupra n oilor
perspective pe care din acel moment umanitatea trebui e să le aibe în vedere, cu implicații în absolut
toate domeniile. Nici domeniul economic nu scapă de ace st nou punct de vedere, cu atât mai mult cu
cât, în însăși esența sa, economicul este defapt o reflex ie a realității.
În sprijinul acestei afirmații vine și teoria sistemelo r, elaborată de Ludwig von Bertalamffy în
1952. Aceasta postulează că universul este organizat în sisteme și ansambluri de elemente ce se află
în interacțiune. Trecerea de la analiza teoretică a sistemelor închise, izolate, la sisteme deschise
reprezintă de fapt marea schimbare promulgată de von Bertalanffy. 32
Acest nou tip de abordare deschide perspective cu to tul noi, cu privire la resursele disponibile
pe care omul le poate folosi în scopul satisfacerii nevo ilor sale. Astfel noțiunea de „raritate a
resurselor” clamată în cazul abordării clasice a fenome nelor economice își pierde importanța și odată
cu aceasta și conotațiile apocaliptice cu privire la imposibilitatea asigurării resurselor necesare

31 http://de.wikipedia.org/wiki/Neil_Armstrong;
32 Ludwig von Bertalanffy – „General Theory of Systems. Aplication to Psychology” în volumul „The Social Science:
Problems and Orientations”, Paris, UNESCO, 1968;

84 dezvoltării societății umane. Starea de tensiune perma nentă între nevoile nelimitate și resurse
disponibile dispare în contextul sistemelor deschise.
Se pune legitim tot mai des întrebarea dacă limitele t ehnice și tehnologice nu vor fi cauza din
care acest nou tip de abordare nu va fi viabil. Cu t oate acestea un lucru este cert și anume că
umanitatea a găsit în decursul istoriei sale ( deși scur tă ) resurse de a se mobiliza și a depăși situațiile
de criză. Mai mult decât atât, în momentul de față omu l a conștientizat faptul că pentru a supraviețui
trebuie să își mobilizeze toate resursele creatoare pen tru a depăși aceste noi provocări. Concurența
pieței în sistemele democrate sau voința dirijistă în sistemele autocrate pot genera factorii de
schimbare care în faza de început se vor manifesta fira v, dar care pe parcurs vor genera tăvălugul
noilor coordonate ale dezvoltării societății umane. C hiar dacă, la început acestă nouă abordare va
bulversa conceptele clasice, pornind chiar de la fund amentele lor, într-un timp scurt prin evidența și
simplitatea acesteia și mai ales prin rezultatele palpab ile oferite, va începe o revoluție în modul de
abordare teoretică și practică în toate domeniile le gate de progresul societății umane.
În trecut concurența existentă în piață pentru acc esul la resurse ieftine ( resurse minerale,
resurse umane, resurse financiare – în acest caz fiind v orba de aur și argint ) a orientat agenții
economici ( prin agenți economici în acest caz înțeleg ându-se și statele ) spre o dezvoltare de tip
extensiv. Astfel, încă din antichitate războaiele au avut la bază lupta pentru resurse ieftine. Fie că er a
vorba de resurse minerale sau umane ( sclavi ), războaiel e au fost expresia cea mai puternică a luptei
pentru resurse. Un astfel de exemplu pe care il pot amin ti este cucerirea Daciei de catre romani. Ca
rezultat al acesteia împăratul „Traian a anunțat 12 3 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele
de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani, a sigurând surse importante de finanțare pentru
alte campanii romane.”33 Jérôme Carcopino 34 apreciază în lucrarea sa „Viața de zi cu zi la Roma, în
perioada de apogeu a Imperiului” 35 comoara regelui Decebal la 165.500 kg de aur și 331. 000 kg de
argint. Totodata sute de mii de sclavi daci au aliment at necesarul de forță de muncă din Imperiul
Roman.
În perioada medievală, cea mai elocventă luptă pent ru resurse ieftine este perioada imperiilor
coloniale. Și în acest caz, tot prin metode de tip e xtensiv, marile puteri medievale Anglia, Franța,
Spania, Portugalia și Olanda și-au asigurat supremația p rin accesul la resurse ieftine.

33 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_Daco-Romane;
34 Jérôme Carcopino (27 iunie 1881 – 17 martie 1970) istoric francez și autor, a l cincisprezecelea membru ales să
ocupe scaunul 3 al Academiei Franceze în 1955;
35 Jérôme Carcopino – „La Vie quotidienne à Rome à l'apogée de l'Empire”, Paris, Hachette, 1939, 348 p. – ediția a
doua “Daily life in ancient Rome: the people and the city at t he height of the empire” Yale University Press, 2003 ;

85 În prezent, competiția care se dă între agenții econ omici se desfășoară la nivel planetar.
Companiile multinaționale au spart barierele statale și au preluat competiția pentru resurse ieftine.
Resursa cea mai râvnită în momentul actual este petrolul , resursă cu proprietatea specifică de
înmagazinare de energie. Această caracteristică împreun ă cu modalitatea ușoară de acces la această
energie înmagazinată a transformat petrolul dintr-o su bstanță considerată nefolositoare la jumatatea
secolului al XIX-lea, în cea mai cautată resursă de pe planetă.
Energia analizată static din punct de vedere al cap acității de a efectua un lucru mecanic
reprezintă de fapt resursa pentru care se dă prezenta competiție. Cu toate acestea putem afirma că în
situația în care progresul tehnico – științific va put ea pune la dispoziția oamenilor și implicit și
agenților economici în locul petrolului, o altă moda litate de a avea acces la cantitățile de energie
stocabilă în aceiași parametri de cost sau chiar la preț uri mai mici, atunci petrolul va deveni o resursă
de domeniul trecutului, cu atât mai mult cu cât aceast ă resursă are inconvenientul de a fi un
important factor de poluare.
O altă consecință a soluționării resursei energetice v a avea implicații în substituția unor alte
resurse primare [ create de natură respectiv resurse nat urale regenerabile (suprafata agricolă,
climatul, padurile, apele) și neregenerabile (minerale le sau substanțele utile, combustibilii fosili) cât
și resursele umane] care întodeauna erau supuse unor restr icții, cu forme ale energie ce vor putea
suplinii caracteristicile resurselor primare. La prima ve dere poate că pare o utopie dar în ipoteza
asigurarii prin progresul tehnico – științific a accesu lui la energie nelimitată și la costuri foarte
reduse, multe din caracteristicile resurselor primare po t fi replicate, astfel resursele primare își vor
putea pierde rolul de resurse cu factor de condiționa re.
Privită din acest context resursa energetică (acum strîn s legata de planeta Terra prin
supremația hidrocarburilor) este cea care poate să rid ice ștacheta dezvoltării societății umane la
parametrii universali.
Să fie acesta viitorul posibil al societății umane ? C u siguranță progresul tehnico – științific
va avea un cuvânt greu de spus în această privință. Om enirea va păși dincolo de era capitalistă. Peter
Drucker în ‘Societatea postcapitalistă’ consideră că î n secolul XXI resursa economică de bază nu va
mai fi capitalul și nici resursele naturale sau munca ci cunoșterea, astfel e presupusă o deplasare a
centrului de greutate de pe capital spre resursa info rmațională. 36

36 Peter F. Drucker – „Societatea postcapitalistă”, Editura Imagine,1999

86 2.2. Sistemul factorilor de producție

În general, prin factori de producție se înțelege an samblul de resurse atrase, necesare și
suficiente ce iau parte la producerea bunurilor mater iale solicitate de nevoile crescânde ale
dezvoltării societății umane. Factorii de producție pot fi definiți ca ansamblul resurselor atrase
necesare și suficiente, alocate și consumate în procesul d e producere a bunurilor economice. Factorii
de producție sunt legați organic de resurse și se află în interdependență, dar sfera resurselor este mai
largă decât a factorilor, deoarece nu toate resursele devin factori.
Indiferent de faptul cum sunt grupați, factorii de producție trebuie să fie analizați în mod
concret-istoric și în dinamică, sub aspectul lor can titativ, structural și calitativ.
Factorii de producție catalogați ca și factori clasic i au expresie materială, sunt palpabili și pot
fi măsurați cantitativ și calitativ și apreciați prin indici matematici. Teoria economică generală a pus
în evidență trei mari factori de producție și anume: munca, natura și capitalul. Jean-Baptiste Say (n.
5 ianuarie 1767; d. 15 noiembrie 1832), economist și o m de afaceri francez, reprezentant al școlii
clasice, adept și promotor al liberalismului clasic și un mare admirator al doctrinei lui Adam Smith a
ordonat ideile marelui clasic în lucrarea sa, intitul ată “ Tratat de economie politică “ 37 aparută în
1803. Sistematizarea a vizat aspecte de formă și de fon d și s-a concretizat sub forma unei doctrine
metodice. În acest tratat Jean-Baptiste Say pune accent ul pe studiul producției, circulației și
consumul avuției ca parte a disciplinei economie politi că și definește în acest proces de cunoaștere
cei trei factori de producție cu veniturile lor, mun ca cu salariul, capitalul cu profitul, natura,
respectiv proprietatea funciară, cu renta. Această pr eocupare a făcut ca să fie considerat inițiatorul
teoriei celor trei factori de producție.
Pe primele trepte ale dezvoltării societății omenești, la desfășurarea activității economice
participau doi factori de producție care pot fi numi ți și factori primari: munca și pămîntul (natura).
Prin întrepătrunderea lor s-au putut desfășura activi tăți economice menite să asigure satisfacerea
trebuințelor limitate ale oamenilor și chiar procesul lent de dezvoltare al societății.
Pe măsura dezvoltării societății, instrumentele de muncă au început să aibă un rol din ce în ce
mai mare în desfășurarea activităților economice astfel că derivat al celor doi factori de producție s-a
impus un factor de producție numit capital. Amplificare a, diversificarea și exigențele nevoii sociale

37 J. B. Say – „Traité d'Economie Politique ou Simple exposition de la manièr e dont se forment, se distribuent et se
consomment les richesses “ (1803); http://www.institutcoppet.or g/wp-content/uploads/2011/12/Traite-deconomie-
politique-Jean-Baptiste-Say.pdf ;

87 au generat apariția de noi resurse economice. Ca și con secință au apărut modificări în numărul,
structura și calitatea factorilor de producție privin d locul și rolul fiecăruia în activitatea economică.
Neofactorii au fost definiți ca factori de producție ce se manifestă în economiile moderne
între aceștia fiind catalogați întreprinzătorul, înt reprinderea, informația.
Având în vedere faptul că fiecare noțiune trebuie să aibe un conținut omogen dar diferit de al
celorlalte s-a putut constata că defapt doar doi fac tori de producție și anume natura și munca
îndeplinesc criteriul.
Putem analiza factorii de producție atât din perspec tiva clasică cât și prin prisma unei noi
abordări propuse în acestă lucrare.

2.2.1. Caracterizarea generală a factorilor de prod ucție clasici

Factorii de producție se află în proprietatea agenți lor economici, locul și rolul lor
schimbându-se în permanență în funcție de evoluția în timp și spațiu, precum și datorită
modificărilor pe care le cunoaște activitatea umană ( economică în primul rând).
Orice factor de producție este unitatea unor determin ări cantitative și calitative. Oamenii
acționează asupra cantității, utilizând un volum tot mai mare de factori de producție ( dezvoltare
extensivă ) și asupra calității acestora, ameliorând ef iciența utilizării lor ( dezvoltare intensivă ).
Preocuparea principală a agenților economici este ec onomisirea și ameliorarea calității
factorilor de producție, impuse în general de cauze o biective precum:
a) creșterea și diversificarea nevoilor;
b) tendința de creștere a dificultăților de acces la anumiți factori;
c) sporirea exigenței pentru calitatea bunurilor;
d) tendința de scumpire a unor factori;
e) necesitatea protecției mediului natural.

2.2.1.1. Munca – factor de producție activ și determ inant

Munca este procesul ce are loc între om și natură, în cadrul căruia pe baza cunoștințelor și
experienței acumulate omul realizează, reglementează și controlează schimbul material dintre el și
natură.
Munca ca factor de producție primar originar, activ și determinant, comun tuturor genurilor
de activități sociale, a fost definită ca reprezentân d activitatea conștientă, specific umană prin care

88 oamenii utilizând uneltele și instrumentele adecvate î și valorifică aptitudinile, cunoștințele și
experiența pe care le posedă, în vederea produceri b unurilor necesare satisfacerii trebuințelor lor
imediate și de perspectivă.
Importanța acestui factor de producție a fost subliniat ă cu foarte mare acurațe de Adam
Smith 38 prin conștientizarea faptului că munca este sursa unica a avuției naționale. Reprezentanții
economiei politice clasice Adam Smith și David Ricardo 39 au demonstrat că munca este cea care a
stat la baza creșterii avuției, națiunile devenind cu atât mai bogate cu cât diviziunea muncii este mai
dezvoltată și productivitatea muncii mai ridicată.
Ceea ce face cu putință munca este forța de muncă, în tre cele două neputându-se pune
semnul egalității. Forța de muncă reprezintă totalita tea capacităților fizice și intelectuale ale unui om.
Munca este o îmbinare de efort fizic și efort intelec tual. Pornind de la compoziția fizică-
intelectuală, munca poate fi privită sub două aspecte:
– cantitativ – munca este măsurată prin timp și număr de locuri de muncă;
– calitativ – se măsoară prin productivitate (ran dament) și însușirile tehnico-funcționale și
estetice ale produselor în care se materiali zează.
Două trăsături definitorii au fost atribuite muncii și anume :
– însușire intrinsecă a celui care o execută;
– determină și dinamizează producția prin combinarea și pe rfecționarea celorlalți factori de
producție.
Exprimarea consumul factorului muncă poate fi făcută ca ntitativ ( prin timpul de muncă ) și
valoric ( prin salariile plătite posesorilor factorulu i muncă ).
Munca ca și factor de producție este într-o dinami că continuă. O analiză pe termen lung pune
în evidență evoluția acestuia pe toate planurile: ca ntitativ, structural și calitativ. Există o legătură
intrinsecă între muncă și factorul demografic în genera l. Populația în dubla sa ipostază de suport al
factorului muncă și consumator al rezultatului producți ei de bunuri, prin dimensiunea ei la un
moment dat cât și prin modificările ce apar în timp, inf luențează cantitativ, structural și calitativ
factorul muncă. Dimensiunea populației la un moment dat și dinamica în timp a acesteia depind de
procesele demografice esențiale respectiv natalitate, mo rtalitate din a căror evoluție rezultă sporul
natural al populației și de o serie de factori econom ico – sociali cum ar fi durata medie de viață,
nivelul de trai, starea generală de sănătate și gradul de instruire, etc.

38 Adam Smith – „Avuția națiunilor, o cercetarea naturii și cauzelor ei” Edi tura Academiei, Bucuresti 1962
Avuția națiunilor: clasicii economiei: ediție selectată pentru cititorul contemporan, introducere: Tom Butler-Bowdon;
Traducere: Monica Mitarcă. București :Editura Publica Com SR L, 2011;
39 David Ricardo – “Principiile de economie politică și impunere”, traducere Zoe Ghetu, București, s.n., 1939;

89 O evoluție cantitativă a populației mondiale în timp poate fi urmărită din mai multe
perspective.

Evolutia populatiei Terrei intre 400 i.C. – 1900 d. C.
153 190 225 240 252255 257 230 206207208206 224222 253 299 400 431 375 461 578 680 954 1.634
0200 400 600 800 1.000 1.200 1.400 1.600 1.800
– 4 0 0 – 2 0 002 0 0 40 06 0 0 8 0 010 00
12 00
14 0 016 00
18 0 0
Axa timp N r.populatie ( mii ) Populatia Terei

Sursa: Vladimir Trebici (1991), Populatia Terrei. Demografi e mondialã , Editura Stiintificã, Bucuresti, p. 54 40

Evoluția populației între anii 1650 – 1950 Varianta de evaluare Willcox :
Sursa: Causes et conséquences de l’évolution démographique Nations Unies, New York, 1953 41

40 Vladimir Trebici – „ Populatia Terrei. Demografie mondialã”, Editura Stiintific ã, Bucuresti, 1991, p. 54;
41 Publications démographic des Nations Unies, New York, 1953 ; Causes et conséquences de l’évolution
démographique : nouveau compendium de conclusions relatives à l` interaction des facteurs démographiques,
économiques et sociaux; 1650 1750 1850 1950
Populatia Terrei (mii loc.) 470.000 694.000 1.091.000 2.532.229
Africa 100.000 100.000 100.000 229.895
Asia 257.000 437.000 656.000 1.403.389
Europa 103.000 144.000 274.000 547.287
America Centrala si de Sud 7.000 10.000 33.000 167.368
America de Nord 1.000 1.000 26.000 171.615
Oceania 2.000 2.000 2.000 12.675

90 Evolutia populatia Terrei intre anii 1650 – 1950
Varianta de evaluare Willcox
0500.000 1.000.000 1.500.000 2.000.000 2.500.000 3.000.000
1650 1750 1850 1950
Axa timp N r . p o p u l a t i e ( m i i ) Africa Asia Europa America Centrala si de Sud America de Nord Oceania

Sursa: Causes et conséquences de l’évolution démographiqu e Nations Unies, New York, 1953 41

Evoluția populației intre anii 1650 – 1950 Varianta de evaluare Carr – Saunders :

1650 1750 1850 1950
Populatia Terrei (mii loc.) 545.000 728.000 1.171.000 2.532.229
Africa 100.000 95.000 95.000 229.895
Asia 327.000 475.000 741.000 1.403.389
Europa 103.000 144.000 274.000 547.287
America Centrala si de Sud 12.000 11.000 33.000 167.368
America de Nord 1.000 1.000 26.000 171.615
Oceania 2.000 2.000 2.000 12.675

Sursa: Causes et conséquences de l’évolution démographiqu e Nations Unies, New York, 1953 41

91
Evolutia populatia Terrei intre anii 1650 – 1950
Varianta de evaluare Carr – Saunders
0500.000 1.000.000 1.500.000 2.000.000 2.500.000 3.000.000
1650 1750 1850 1950
Axa timp N r .popula tie ( m ii ) Africa Asia Europa America Centrala si de Sud America de Nord Oceania

Sursa: Causes et conséquences de l’évolution démographiqu e Nations Unies, New York, 1953 41

Numărul populației a crescut în 300 de ani de circa cinci ori. Se observă că creșterea cea mai
accentuată a început odată cu industrializarea. O co ncluzie care privită doar din această perspectivă
poate duce la o evaluare eronată a motivelor acestei cresteri.
Populația și economia unei țări evoluează concomiten t aflându-se într-o continuă dependență.
Prin caracteristicile ei repectiv număr, structură, n ivel de instruire și stare de sănătate, populația
influențează permanent desfășurarea activității econo mice. La rândul său nivelul dezvoltării
economice influențează principalele fenomene demografi ce și implicit dinamica și structurile
sociale.

92
Evolutia populatiei Terrei
—1.000.000 2.000.000 3.000.000 4.000.000 5.000.000 6.000.000 7.000.000 8.000.000 9.000.000 10.000.000
1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025 2030 2035 2040 2045 2050 Axa timp Nr.populatie Regiuni dezvoltate Regiuni in curs de dezvoltare

Sursa:World Urbanization Prospects: The 2011 Revision,Popu lation Division of the Departament of Economic
and Social Affairs of the United Nations Secretariat (cor rected on 6 June 2012)42

Această evoluție demografică are câteva caracteristic i care trebuie subliniate:
– o creștere accentuată a populației din regiunile î n curs de dezvoltare, fapt ce crează o
dinamică influențată de migrația internațională. În p rezent fluxurile migratorii ale populației sunt
orientate din țările în curs de dezvoltate spre cele dezvoltate.
– numărul populației din țările dezvoltate nu este influențat de progresul tehnico – științific.
Acest fapt la prima vedere poate să ne intrige dar a ceastă concluzie are defapt la bază factori ce țin
de structura populației. Astfel în țările dezvoltate progresul tehnico – științific a condus implicit la
acoperirea nevoilor stricte de supraviețuire și la o ma i bună stare de sănătate a populației, ceea ce a
dus la creșterea duratei medii de viață iar ca urmare a apărut un proces de îmbătrânire a populației cu
efect de scădere a natalității. Totodată stresul civil izației moderne bazată pe progresul tehnico –
științific s–a dovedit a fi unul din factorii primord iali cauzator al scăderi natalității.

42 World Urbanization Prospects : The 2011 Revision,Population Division of the Departament of Ec onomic and
Social Affairs of the United Nations Secretariat (corre cted on 6 June 2012); http://esa.un.org/unup/index.html

93 Din punct de vedere structural, o mare importanță o a re componența populației privită din
perspectiva grupelor de vârstă. În funcție de acest cr iteriu poate fi apreciat așa numitul optim al
structurii populației unei țări sau regiuni, iar în a sociere cu nivelul de trai, nivelul de instrucție și
starea de sănătate, pot fi apreciate principalele ten dințe ale dinamicii dezvoltării economice.
Sursa: CIA World Factbook – date actualizate in 06.12.2013

Structura procentuală pe vârste a
populației în Romania
0 – 14
15%
15 – 24
12%
25 – 54
45% 54 – 64
13% >65
15%
Structura procentuală pe vârste a
populației în Suedia
0 – 14
15%
15 – 24
13%
25 – 54
39% 54 – 64
12% >65
21%

Sursa: CIA World Factbook – date actualizate in 06.12.2013
Structura pe grupe de vârstă
a populatiei in anul 2013 0 – 14 15 – 24 25 – 54 54 – 64 >65
Terra 26,00% 16,80% 40,60% 8,40% 8,20%
Romania 14,70% 11,80% 45,50% 13% 15,10%
Rwanda 42,30% 19,10% 32,20% 3,90% 2,50%
Suedia 15,40% 12,90% 38,80% 12,40% 20,50%
Structura procentuala pe vârste a
populației mondiale
0 – 14
26%
15 – 24
17% 25 – 54
41% 54 – 64
8% >65
8%

Structura procentuală pe vârste a
populației în Rwanda
0 – 14
42%
15 – 24
19% 25 – 54
32% 54 – 64
4% >65
3%

Prin exemplificările propuse am încercat să pun față î n față structurile procentuale pe grupe
de vârstă ale României și a Terrei în raport cu acelea și structuri a unei țări slab dezvoltate ( Rwanda )
și a unei țări dezvoltate ( Suedia ). Se constată că structura pe grupe de vârstea poate să prevadă
dinamica economică a unei țări sau regiuni. Astfel se o bservă că în funcție de progresul tehnico –
științific, structura pe grupe de varstă evoluează de la o structură în care predomină populația până
în 14 ani, spre o structură în care predomină populaț ia cu vârstă mai mare de 54 de ani. Această
constatare e de natură să pună pe gânduri pe guvernan ți și face să se ia măsuri, pentru a se asigura un
spor natural al populației care să ducă spre realizare a așa numitului optim al structurii populației
dintr-o țară sau o regiune.

Evolutie populatiei structurata pe continente
—1.000.000 2.000.000 3.000.000 4.000.000 5.000.000 6.000.000 7.000.000 8.000.000 9.000.000 10.000.000
1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025 2030 2035 2040 2045 2050 Axa timp Nr.popupatie ( mii ) Africa Asia Europa America Centrala si de Sud America de Nord Oceania

Sursa:World Urbanization Prospects: The 2011 Revision,Popu lation Division of the Departament of Economic
and Social Affairs of the United Nations Secretariat (corr ected on 6 June 2012)

Evoluția populației la scară continentală scoate în evidență faptul că, pe continentele cu un
grad de dezvoltare ridicat, populația s-a menținut l a parametri aproximativ constanți, iar pe
continentele Africa și Asia creșterea a dus la triplare a numarului populației în aceste zone.

95 Tot din punct de vedere structural, dinamica demografi că a populației poate fi urmarită
ținând cont de repartizarea sa în zonă rurala sau ur bană:

Populatia ( mii )
Index Regiuni Urban Rural Total Percentaj
urban
2 Regiuni dezvoltate 964.240 276.140 1.240.380 77,7
3 Regiuni in curs de dezvoltare 2.668.217 3.065.439 5.733.657 46,5
1 Populatia Terrei 3.632.457 3.341.579 6.974.036 52,1

Sursa:World Urbanization Prospects: The 2011 Revision,Popu lation Division of the Departament of Economic
and Social Affairs of the United Nations Secretariat (co rrected on 6 June 2012);

Proportia rural – urban
964.240 2.668.217 3.632.457 3.341.579
3.065.439
276.140
—1.000.000 2.000.000 3.000.000 4.000.000 5.000.000 6.000.000 7.000.000 8.000.000
Regiuni dezvoltate Regiuni in curs de
dezvoltare Populatia TerreiNr.populatie ( m ii ) Urban Rural

Sursa:World Urbanization Prospects: The 2011 Revision,Popu lation Division of the Departament of Economic
and Social Affairs of the United Nations Secretariat (c orrected on 6 June 2012);

96 În țările dezvoltate se poate constata că populația u rbană este predominantă. Cu toate acestea
aglomerari urbane de mari dimensiuni se întâlnesc și în țările în curs de dezvoltare cum ar fi Mexico
City 19,8 mil. locuitori în 2008 43 sau Cairo cu o populație estimată între 16 și 20 de mi l. locuitori.
Populația în vârstă de muncă cuprinde toate persoane le care au vârsta legală de muncă și care
au capacitatea fizică și intelectuală de a desfășura o activitate economică în cadrul diviziunii sociale
a muncii. Conform legislației internaționale a muncii, în cadrul acestei categorii sunt cuprinse toate
persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 65 ani.
În categoria populației aptă de muncă sunt cuprinse to ate persoanele care au vârsta legală de
muncă și care au capacitatea fizică și intelectuală de a desfășura o activitate economică. În această
categorie nu sunt cuprinse persoanele invalide.
Persoanele ocupate în procesul muncii, inclusiv militar ii, elevii, studenții, precum și persoanele
în curs de schimbare a locului de muncă ce sunt în vârst a aptă de muncă și au în același timp o sursă
proprie de venit realizat prin prestarea unei munci u tile, formează populația activă. Deci, aceste
persoane participă nemijlocit la procesul muncii sociale , desfășurând o activitate profesională.
Populația activă este condiționată de sporul demografi c, de structura pe grupe de vârstă, de evoluția
demografică anterioară, de factorii economici și soci o – culturali ( capacitatea de a crea noi locuri de
muncă, asigurarea unui echilibru stabil și de durată în tre cererea și oferta de muncă, migrația, statutul
social al femeii sau durata de școlarizare ).
Noțiunea de populație ocupată definește toate acele persoane care au un loc de muncă și care
prestează efectiv o muncă. Populația ocupată se deosebe ște de populația activă prin aceea că nu
cuprinde persoanele care satisfac stagiul militar și per soanele care sunt în curs de schimbare a
locului de munca.
Repartizarea populației ocupate pe sectoare de activ itate a cunoscut în decursul timpului
modificări permanente determinate în principal de pr ogresul tehnico – științific și economic. Modul
de distribuire a resurselor de forță de muncă pe ramur i, subramuri și sectoare de activitate este
considerat ca fiind unul dintre cele mai eficiente “b arometre” care exprimă nivelul de dezvoltare
economică a unei țări sau a unei regiuni. Dinamica stru cturii economice exercită o influență notabilă
asupra distribuției populației pe diferite sectoare de activitate și asupra productivității muncii, între
acestea statornicindu-se relații de interdependență.

43 Consejo Nacional de Población, México ; Proyecciones de la Población de México 2005–2050 Total projecte d
population of Distrito Federal and the 60 other municipalities of Zona metropolitana del Valle de México, as defined in
2005. Retrieved September 27, 2008.

97 Durata timpului de muncă săptămânal în țările dezvolta te a cunoscut datorită creșterii
productivității muncii o puternică tendință de reduc ere astfel că, dacă la începutul secolului trecut
timpul săptămânal depășea frecvent 70 de ore, după o sută de ani aceasta a scăzut la 40-42 de ore.
În țările dezvoltate societatea pune accentul pe ca litatea resurselor de muncă. Asupra acestora
se poate acționa din mai multe direcții. Asfel de dire cții prioritare sunt creșterea nivelului general de
educație și de pregătire profesională, asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a forței de muncă,
promovarea unui sistem eficient de motivare a lucrărilor și asigurarea unei calități ridicate pentru toți
factorii de producție implicați.
Calitatea factorului muncă este în directă concordan ță cu nivelul de cultură generală și de
instruire profesională. Ambele atribute – expresie a un or eforturi deosebite depuse atât de societate,
cât și de familie – au un efect de potențare a aptitu dinilor fizice și intelectuale ale omului. În același
sens, de ridicare a calității forței de muncă, acțion ează experiența acumulată în producție, ca și
înclinațiile naturale dobândite prin diferitele mese rii apărute în cadrul procesului de adâncire
continua a diviziunii sociale a muncii.
Calitatea forței de muncă poate fi apreciată prin co mpetență. Aceasta caracterizează modul în
care forța de muncă este pusă în acțiune. Întotdeauna se obțin rezultate maxime dacă locul pe care un
lucrător îl ocupă în producție este pe măsura cunosti nțelor și a calităților intrinseci pe care acesta le
are. În această situație acest lucrător poate să atingă un grad de competență maximă. Dimpotrivă, în
cazul în care capacitatea de muncă și pregătirea prof esională a acestuia nu țin pasul cu progresul
tehnic și cu noile exigențe aparute în procesul muncii , lucrătorul atinge diferite grade de
incompetență.
Nivelul de dezvoltare economică a țării sau regiunii are la rândul său influență aspra calității
factorului de producție muncă, astfel progresul știin ței și tehnicii, amplificarea continuă a
complexității proceselor de producție, deprecierea r apidă a stocului de cunoștințe acumulate impun
necesitatea unei pregătiri profesionale continue a po pulației active. Formele de realizare a acestui
proces sunt multiple în funcție de profesie și specialita te, de necesitățile agenților economici sau de
interesul și perspectivele de promovare a salariaților.
Examinarea sistemului de conexiuni în cadrul cărora se f ormează efectivul, calitatea și
repartiția forței de muncă pe sectoare și ramuri a scos î n evidență câteva tendințe cu caracter global,
caracteristice etapei actuale de evoluție a lumii con temporane. Aceste tendințe cu caracter general
conturează fizionomia viitoare a creșterii economice și implicit eficiența modelelor privind utilizarea
resurselor de muncă. În primul rând, sub influența dezvo ltării tehnico – științifice se produc inevitabil
schimbări esențiale în conținutul muncii, fapt care rid ică noi exigențe față de calitatea forței de

98 muncă. Conținutul muncii calificate a avut întotdeaun a un caracter istoric concret. Aceasta înseamnă
că, de-a lungul timpului s-a modificat continuu volumu l și structura cunoștintelor profesionale,
precum și deprinderile și experiența de producție nece sare. Totodata progresul înregistrat în evoluția
științei și tehnicii a produs modificări în structura ch eltuielilor cu forța de muncă, în sensul
schimbării raportului dintre efortul fizic și cel inte lectual în favoarea acestuia din urmă. Desfașurarea
proceselor de producție moderne implică din partea luc ratorilor un efort tot mai mare de gândire,
ceea ce conduce la creșterea ponderii elementelor de muncă intelectuală în totalul efortului depus.
Acest proces este accentuat de înnoirile care au loc în baza tehnică a producției sub forma
mecanizării complexe, a automatizării, a cibernetizări i și robotizarii, conținutul muncii incluzând din
această cauză tot mai multe elemente științifice.

2.2.1.2. Natura – factor de producție primar și pasiv

În accepțiune economică, natura reprezintă totalitat ea elementelor naturale preexistente oricărei
activități și anume originea, condițiile primordiale, mediul de desfășurare și substanța materială
naturală.
Natura – factor de producție primar originar, apar ent joacă un rol pasiv deoarece nu face
altceva decât sa se supună (uneori dupa lungi reziste nțe) solicitărilor transformatoare ale omului.
Din această cauză natura poate este doar un catalizat or al factorului primordial activ și anume
munca. Doar prezența ei concomitentă alături de muncă, poate reprezenta o condiție indispensabilă a
oricărei activități economice. Natura ca factor de p roducție subsumează pământul, apa, resursele
minerale și cosmice (lumina, căldura) la care omul face a pel pentru a produce și pe care le
influențează prin muncă. Astfel, natura furnizează in dividului materia, substanța, precum si
principalele forme de energie primară. Acestă resursă a mediului exista anterior apariției omului, dar
fără ca aceasta să fie utilizată și transformată prin mu ncă conform nevoilor umane nu se poate vorbi
de producție în accepțiunea pe care i-o atribuie ec onomia politică, ci de simple roade ale naturii în
forma lor primară.
Natura ca factor primar de producție prezintă câteva trăsături specifice:
– este un element existent neprodus de om care asigură sp ațiul de desfășurare a
proceselor de producție și activității economice în ge neral;
– este furnizor de resurse naturale, minerale și energet ice;
– este un element durabil dar alterabil;
– este limitat în funcție de sistemul de referință;

99 Exprimarea consumului factorului natură se face valori c prin cheltuieli de dobândire și prin
comparații cu starea inițială a diverselor caracteris tici ale factorului natură.

2.2.1.3. Capitalul – factor de producție derivat și subordonat

Noțiunea de capital a apărut în secolul al XII -lea și definea la început stocurile de mărfuri,
mase de bani, fonduri, etc. În timp noțiunea a evoluat și în secolul al XIV-lea, termenul de capital
este întâlnit cu înțeles de bogăție, averi bănești, fo nduri, patrimoniu etc. În secolul al XVIII-lea
economistul francez Anne-Robert-Jacques Turgot, Baron d e Laune (n.10 Mai 1727 – d.18 Martie
1781) membru marcant al școlii fiziocrate, precursor a l liberalismului economic, definește conținutul
modern al termenului de capital în celebrele sale “Ref lecții cu privire la formarea și distribuirea
bogăției “ 44 scrise în 1766 și tiparite în întregime în 1776. În ac cepțiunea acestuia, capitalul însemna
mai mult decât bani sau bunuri și anume o valoare care p articipă la producerea unor noi valori și a
profitului.
O definiție în sens economic a capitalului reunește mijl oacele bănești și expresia bănească a
bunurilor de natură materială care sunt utilizate pe ntru obținerea de bunuri, lucrări și servicii,
destinate vânzării în scopul obținerii de profit.
Posesia capitalul generează atât uzufructul cât și risc ul asociat. Capitalul poate fi deținut de
firme private, publice, de indivizi sau de stat. Drept ul de proprietate asupra capitalului conferă
deținătorilor capacitatea de a-l folosi și gestiona sau înstrăina, așa cum găsesc de cuviință, în
cooncordanță cu regulile orânduirii sociale în conte xtul căreia este amplasată proprietatea. Bunurile
care alcătuiesc capitalul au valoare, pot fi vândute și cumpărate la prețuri agreate de agenții cererii și
ofertei sau impuse.
În prezent termenului de capital i se asociază atribut e ca tehnic, fix, circulant, financiar,
social sau este definit funcție de perspectiva din care este abordat și anume economică, juridică,
contabilă sau doctrinară.
Din punct de vedere economic capitalul a fost definit având la bază producția sau repartiția
sa. Capitalul îmbracă doua forme. O formă reală palpa bilă numită și capital real sau capital tehnic
sau bunuri/mijloace de producție și o alta, numită capi tal fictiv (nominal) ce ia forma titlurilor de
valoare, constituind un titlu de proprietate asupra u nor valori reale și dă dreptul de a însuși venitul
obținut.

44 Anne-Robert-Jacques Turgot – Réflexions sur la formation et la distribution des richesses puse la dispoziția
Centrului de Istorie a Gandirii Economice din cadrul Unive rsității Paris I în format electronic de către membra
Consiliului de Administratie a Bibliotecii Naționale F ranceze d-na Paulette Taieb doctor in economie;

100 Din perspectiva producției, capitalul numit și capita l tehnic sau real desemnează ansamblul
bunurilor produse în cadrul unei activități economice și folosite pentru obținerea altor bunuri și
servicii aducătoare de venit (explicit sau implicit). Capitalul (tehnic) este rezultatul unor procese
anterioare de producție și reprezintă totalitatea bu nurilor reproductibile capabile să crească
eficacitatea muncii și să aducă un venit proprietarulu i său.
După modul specific în care se consumă și se înlocuiesc, e lementele capitalului tehnic se
grupează în capital fix și capital circulant. Delimi tarea celor două componente are la bază criterii
legate de transmiterea valorii acestora, modul în care se consumă sub aspect material sau modul de
înlocuire în cadrul procesului de producție.
Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului t ehnic care participă la mai multe cicluri de
producție. El își păstrează forma materială dar își tran sferă valoarea în mod treptat prin utilizare.
Capitalul circulant definește acea parte a capitalul ui tehnic care este transformată în procesul
de producție. El își schimbă forma și își transmite valoare a asupra noului produs într-un singur ciclu
de producție. Capitalul circulant are un grad de mo bilitate și lichiditate mai mare decât capitalul fix.
În procesul de producție capitalul are un flux circu lar care cuprinde trei stadii :
– utilizarea capitalului bănesc pentru procurare de factori de producție (capital
productiv);
– utilizarea și transformarea capitalului producti v în combinație cu alți factori în bunuri
și servicii destinate vânzării ca mărfuri pe piață ;
– transformarea capitalului din marfă în formă bănească cu un spor cantitativ
reprezentând valoarea adăugată.
Reluarea permanentă a acestei mișcări de rotație consti tuie rotația capitalului. Cu cât viteza
de rotație crește cu atât capacitatea capitalului d e a produce valoare adăugată crește.
Din perspectiva repartiției, capitalul este un ansamblu de resurse eterogene, a căror utilizare
(folosire) permite obținerea periodică a unui venit.
Capitalul – factor de producție derivat și subordona t primilor doi a fost definit ca un produs
al muncii și al naturii, pus deoparte pentru producți e. Cu alte cuvinte capitalul reprezintă munca
economisită și investită în crearea unei categorii de b unuri utilizate în scopul producerii altor bunuri
economice.
Prin natura lor, bunurile care formează capitalul su nt utilizate în activitatea economică la care
participă împreaună cu ceilalți factori de producție , contribuind la satisfacerea trebuințelor sociale
prin intermediul bunurilor produse.

101 Munca si natura deși sunt factori de producție primordi ali, nu pot să interacționeze decât prin
intermediul mijloacelor de producție (capital). Astfel capitalul este liantul de legătură ce face ca să se
poată desfașura un proces de producție de bunuri econo mice.

2.2.2. Neofactorii de producție și particularitățile lor

Neofactorii de producție au aparut ca o necesitate de individualizare teoretică a diferitelor
ipostaze și capacități de combinare a factorilor de p roducție clasici. Sunt expresia capacității umane
de analiză și sinteză a diferitelor fațete ale factor ilor de producție clasici.
Delimitarea între factorii de producție clasici și ne ofactorii de producție decurge din
considerente legate de natura lor intrinsecă și din mod ul specific de clasificare pe care îl utilizăm în
interpretarea economică a elementelor ce constituie d eterminanții producției de bunuri care satisfac
nevoile umane.
Neofactorii de producție derivă din interpretarea analitică și sinteza specifică a
caracteristicilor ce definesc substanțial conținutul, l ocul și rolul factorilor de producție clasici.
O clasificare din acest punct de vedere scoate în evid ență nefactori de producție cu rol
specific:
– progresul tehnico – științific , factor ce contribuie la modernizarea și diversificar ea
produselor, perfecționarea echipamentelor și tehnologi ilor de producție; aplicarea noilor surse de
materie prime și energie. Acesta desemnează ansamblul rea lizărilor cunoașterii umane prin care
activitatea economică, în întregul său devine mai ef icientă. Progresul tehnico – științific este în
esență, capacitatea specific umană a factorului muncă st imulată de concurența existentă pe piață între
agenții economici în cadrul contextului economic istor ic în care are loc producția de bunuri necesare
satisfacerii nevoilor umane. Revoluția tehnico – științ ifică actuală a dus la înlocuirea aproape totală a
muncii fizice brute, caracteristică a evoluției istori ce a umanității.
– tehnologiile , procedee de combinare și transformare a factorilor de producție prin aplicarea
unor reguli de producție riguros definite. Îmbunătăț irea continuă a acestora are ca scop creșterea
continuă a randamentelor de producție în cadrul unei competiții și concurențe acerbe cu presiune în
special pe reducerea de costuri de producție. Utiliza rea acestora a creat avantaje competiționale celor
care le-au adaptat continuu în relație directă cu p rogresul tehnico – științific.
– informațiile , neofactor de producție ce participă nemijlocit la reglarea proceselor de
producție și la luarea deciziilor în cadrul acestora, de programarea, lansarea și urmărirea proceselor
de producție. Pe plan restrâns tot informația este resp onsabilă de reglarea fără participarea

102 nemijlocită a omului în cadrul proceselor de producț ie, de conducerea de la distanță a mașinilor și
utilajelor moderne.
Informațiile sintetizează cunoștințele științifice obți nute de om prin cercetarea naturii și vieții
economico – sociale și prin activitatea curentă de pro ducție. În producție împreună cu celelalte
elemente dar integrată acestora, informația devine un factor de producție alături de materie și
energie, în și prin acestea. Astfel din punct de veder e al informației orice bun este un suport material
al unei cantități mai mici sau mai mari de informație. Produsul este cu atât mai valoros cu cât el, ca
și suport material, conține o cantitate mai mare de info rmație.
Informației i se atribuie câteva funcții cu efect în cadrul sistemului economic:
– element cognitiv ce amplifică potențialul și eficie nța celorlalți factori de producție;
– element de legatură între toate elementele sistemului economic;
– element de reglare a tuturor sistemelor, inclusiv la nivel micro – economic.
Informația se caracterizează prin proprietățile specia le pe care posedă:
– nu se consumă și nu se uzează prin utilizare;
– se acumulează și se îmbogățește în timp devenind din c e în ce mai eficientă;
– după ce se amortizează sub aspect economic devine o resursă inepuizabilă;
– nu se pierde dacă i se distruge suportul material;
– deși se poate uza moral ea devine informație statisti că istorică.
– capitalul uman , neofactor de producție ce include experiența și cu noștințele acumulate de
ființa umană, acestea constituind un izvor al rezultat ului potențial viitor pe baza serviciilor
productive furnizate. Măiestria profesională obținută prin educație și practică are la bază investițiile
făcute anterior în sistemul de instruire.
– abilitatea întreprinzătorului , capacitatea întreprinzătorului de a combina efici ent resursele
disponibile pentru realizarea procesului de producți e de bunuri. Aceasta caracteristică reprezintă un
neofactor de producție specific derivat, ce poate po ate fi subsumat factorului de producție clasic
munca. Cu toate acestea, acest neofactor de producție se găsește la intersecția cu ceilalți doi factori
de producție clasici , natura și capitalul, în masura în care necesită cunoașterea caracteristicilor
fiecaruia dintre aceștia. Creativitatea și inițiativa de a produce bunuri și de a găsi noi căi de
comercializare a acestora, asumarea riscului în activit ăți economice sunt specifice și caracterizează
acest neofactor de producție.
Creșterea și diversificarea nevoilor umane, în condiții le manifestării legii rarității au obligat
oamenii să se adapteze în funcție de timp și loc, să ale agă dintre multiple alternative de folosire a
resurselor rare pe cea care permite obținerea de bunur i cât mai multe și de calitate corespunzătoare.

103 Abilitatea de a face alegeri constă în capacitatea î ntreprinzătorului de a avea puterea de a renunța la
alte variante posibile pornind de la aceleași condiți i inițiale date. Decizia întreprinzătorului în
folosirea resurselor pentru satisfacerea nevoilor presupu ne opțiune și/sau alegere. Alegerea dintre
diferitele variante a celei optime se realizează respe ctându-se anumite principii generale de
raționalitate și de eficiență. Aceste alegeri necesită metode particulare și sunt înainte de toate de
ordin individual, ele realizându-se comparând costuri le și avantajele, raportul efort – efect, deoarece
orice decizie are atât o dimensiune negativă cât și u na pozitivă. Raționamentul se poartă asupra
ultimei unități (raționament marginal) pe care alege rile pot să-l efectueze. Există un interes în a
produce o unitate suplimentară dacă venitul sperat (ve nitul marginal) este superior costului
suplimentar (costul marginal). La baza acestor alegeri stau principii ce exprimă dorința
întreprinzătorilor de a reuși în efortul sau de a obț ine rezultatele scontate și anume :
– principiul raționalității – ce exprimă faptul că de regulă agenții economici (producători sau
consumatori) acționează în mod conștient potrivit propr iilor interese ;
– principiul eficienței – exprimă forma concretă a vi abilității unei activități economice prin
care agenții economici se asigură că mărimea satisfacți ei justifică sacrificiul făcut pentru obținerea
ei;
– principiul optimalității – presupune ca producător ii și consumatorii să aleagă cea mai bună
alternativă pentru atingerea scopului propus, adică f ie prin maxim de avantaje cu aceleași eforturi,
fie prin minim de eforturi pentru a obține aceleași ef ecte.
Noțiunea economică ce definește această alegere facută de întreprinzător este costul de
oportunitate. Acesta definește valoarea (costul) bunur ilor alternative sacrificate pentru a alege un
anumit bun pentru a fi produs sau consumat. Costul alege rii este costul (valoarea) unei activități
măsurate în termenii celei mai bune alternative sacrific ate.
Costul de oportunitate stă la baza luării deciziilor atât în cheltuirea venitului (în procesul de
consum), cât și în procesul de utilizare a resurselor eco nomice (în producție). În ce privește
producția, costul de oportunitate al unei unități di ntr-un anumit bun care se obține în plus, se exprimă
prin cantitatea dintr-un alt bun la care s-a renunț at.
Cu toate acestea costul de oportunitate este o consecin tă a naturii umane, pentru că omul este
limitat în spațiu și timp. El trebuie să aleagă ce va f ace în momentul următor, generând întotdeauna
un cost de oportunitate. Costul de oportunitate este z ero numai atunci când omul nu ar fi limitat în
spațiu și timp, ar fi omniprezent și omnipotent. În absen ța vieții (umane), nu se poate pune problema
costului de oportunitate. Conceptul general de cost este unul inerent acțiunii umane și este asociat
fiecarei alegeri pe care oamenii o fac. Într-una di n cele mai notorii și citate cărți dedicate acestei

104 problematici și anume “Cost and Choice: An Inquiry in Economic Theory” 45 James M. Buchanan 46
demonstrează necesitatea de a interpreta costul drept o derivație naturală din actul alegerii.
Pentru a se găsi alegerea rațională întreprinzătorul trebuie să țină seama de decalajul între
dezirabil și posibil. Indiferent de felul operațiunii economice, principiul respectiv presupune fie
căutarea maximizării utilității (satisfacție, producti vitate, rentabilitate, remunerație), fie minimizarea
efortului (intrări de factori, renunțări, disponibil ități bănești plasate).
Alegerea dintre alternativele posibile are și conseci nțe sociale și de aceea, pentru ca ea să
poată fi apreciată ca rațională, întreprinzătorul t rebuie să țină seama de risipa de resurse rare și
scumpe, de inechitățile pe care le pot provoca anumite alegeri, de efectele poluante ale unor
producții considerate rentabile.
Două necunoscute trebuie să fie înfruntate de aleger ea întreprinzătorului și anume riscul și
incertitudinea.
Riscul este asociat unui eveniment nesigur și probabil, care poate cauza o pagubă, respectiv o
pierdere, dar poate fi legat și de producerea evenime ntului. Acesta se poate măsura cu ajutorul
probabilităților. Probabilitatea arată în ce măsură e ste posibilă producerea unui eveniment în condiții
bine determinate. Întreprinzătorul se confruntă în pr ocesul economic cu o serie de riscuri care pot să
afecteze rezultatele deciziilor sau alegerilor pe ca re și le-a asumat. Acestea pot fi :
– riscul antreprenorial când întreprinzătorul prin deciziile sale își asumă riscul pierderilor;
– riscul comercial exprimă incertitudini privind vânza rea întregii producții și încasarea
contravalorii ei ;
– riscul de inovație sau tehnologic, în condițiile î n care există o anumită incertitudine privind
investițiile realizate în domeniul tehnic și științific ;
– riscul speculativ, în care subiecții economici au at ât posibilitatea de a pierde, cât și pe cea
de a câștiga, în legătură cu operațiunile la termen d e la bursele de mărfuri și valori;
– riscul social-politic, provocat de evenimente social e sau politice, care perturbă viața
oamenilor.
Incertitudinea exprimă o stare de nesiguranță cu priv ire la viitor, determinată fie de caracterul
obiectiv, impredictibil al unui proces economic, fie de caracterul incomplet, aproximativ al

45 James M. Buchanan – “Cost and Choice: An Inquiry in Economic Theory”, Markham Publis hing Company,
Chicago, 1969; – online http://www.econlib.org/library/Buchanan/ buchCv6Cover.html – Collected Works of James M.
Buchanan at the Library of Economics and Liberty;
46 James M. Buchanan Jr. (n. 3 octombrie 1919 – d. 9 ianuarie 2013) economist american, l aureat al premiului Nobel
pentru economie în 1986, distins cu titlul de Doctor Honoris Ca usa acordat de Universitatea București și Academia de
Studii Economice din România în anul 1994;

105 cunoștințelor existente despre acel proces la un moment dat. Ea se referă la nesiguranța obținerii
rezultatelor scontate în urma unei acțiuni.

2.2.3. Argumente pentru o altă perspectivă asupra fa ctorilor de producție

Cu mai mult de patru decenii în urmă,cunoscutul sociolog american Alvin Toffler 47 lansa
cunoscuta lucrare „Șocul viitorului” 48 în care descria dezorientarea extremă posibilă de a f i produsă
de sosirea prematură a viitorului, un pericol potenți al pe care îl numea „boala schimbării” cu referire
directă la felul în care umanitatea va reuși sau nu să se adapteze viitorului. Tot atunci Alvin Toffler
declara că știința și tehnologia se vor dezvolta într- un ritm atât de rapid, încât cei mai mulți oameni
nu vor putea să "digere" acest aflux de informații și v or fi tentați să se "deconecteze" de la acest ritm
de viață mult prea trepidant.
Societatea umană a cunoscut o continuă evoluție. Noți unile fundamentale ale cunoștințelor cu
privire la mediul înconjurător au evoluat continuu. Dacă în antichitate cunoașterea pornea și în
genere se și oprea la înțelegerea și interpretare empi rică a informațiilor furnizate de cele cinci simțuri
umane, evoluția științelor, teoretizarea conceptelor și implementarea progresului tehnic și tehnologic
au condus la o evoluție din ce în ce mai rapidă a cun oștințelor, fapt pentru care trebuie să se adopte o
deschidere din ce în ce mai largă la abordări noi a unor concepte fundamentale în marea majoritate a
științelor.
Conceptul economic privind factorii de producție s-a conturat și s-a dezvoltat începând cu
secolul al XIX-lea. Percepția științifică în acea per ioadă istorică asupra mediului înconjurător se
rezuma la teoriile mecanicii clasice newtoniene. Este d e remarcat gradul de conceptualitate a noțiunii
de factor de producție. Cu toate acestea, în cele d oua secole pe care omenirea le-a parcurs într-un
ritm de dezvoltare științifică, tehnică și tehnologică fără precedent în evoluția sa de la începuturi și
până în prezent, nivelul acumulat de cunoștințe și de informații științifice cu privire la mediul
înconjurător fac necesară găsirea unor noi abordări care să reflecte evoluția noțiunii de factor de
producție în concordanță cu procesele de producție actuale și viitoare.
În acest sens nu putem ignora una dintre cele mai aplica te științe ce se ocupă de mediul
înconjurător și anume fizica. Descoperirile în acest d omeniul au dus limitele cunoașterii până la 10 -43
sec distanță de momentul nașterii universului cunoscut de om și cu toate că în acest moment
cercetatorii afirmă că nu cunosc mai mult de 4 % din co mpoziția universului, o abordare nouă se

47 Alvin Toffler (n. 3 octombrie 1928) cunoscut scriitor și futurolog american
48 Alvin Toffler – „Șocul Viitorului” – Editura Politică, București, 1973 traducere de Leontina Moga și Gabriela Mantu
după „Future shock” – Editura Random House New Zork, 1970

106 impune astfel încât să poată fi armonizate noile descope riri științifice, cu conceptul economic al
factorilor de producție.
Factorii clasici de producție definiți de teoria eco nomică generală au parcurs distanța de la
noțiunea de resurse posibile palpabile și măsurabile can titativ și calitativ în cadrul procesului de
producție de bunuri necesare satisfacerii trebuințelo r imediate și de perspectivă ale oamenilor, la
factori de producție prin atragerea în circuitul ec onomic ca fluxuri aflate în mișcare. Factorii au fost
delimitați pornind de la percepția pe care observator ul economic și-a putut-o crea utilizând cele cinci
simțuri disponibile.
În noua abordare pe care o propun și o susțin, utilizâ nd aceleași concepte economice dar care
să nu mai fie legate de percepția primară, senzorială a celor cinci simțuri umane și care să îmbine
realitatea dovedită științific cu privire la resurse și noțiunea economică de factor de producție,
consider că factorii de producție natura și munca în f orma actuală nu țin pasul cu noile cerințe
științifice. Pentru aceasta ar trebui utilizată o cu totul altă delimitare a acestor factori de producție,
într-o abordare care să poată să susțină pe plan econo mic noile concepții despre mediul înconjurător
și bineînțeles despre procesele de producție. În acest sens trebuie avut în vedere să fie acoperit
întregul spectrul al proceselor de producție, fie ele desfășurate cu personal uman sau nu, la scară
micro sau macro, posibil sau nu a fi detectate de simțur ile umane. Într-o astfel de abordare consider
că cele mai adaptate noțiuni care ar satisface cerințe le și ar îndeplini rolul de factori de producție
sunt energia și cunoașterea . Propunerea nu trebuie să fie privită ca o înlocuir e de termeni, deoarece
vizează însăși structura materiei (naturii) așa cum o pot descrie azi cercetările științifice efectuate în
cadrul științelor exacte și capacitatea unică a omului de a sintetiza cunoașterea (una din
caracteristicile primordiale ale muncii umane). Granița între natură și muncă nu este imuabilă în
situația în care ne raportăm la elementele structurale ale celor doua noțiuni. Din această perspectivă
această nouă abordare translatează granițele putând să întrepătrundă unele elemente și totodată să
delimiteze diferit noțiunile.
În acest demers am plecat de la premisa necesității ca fa ctorii de producție să fie primari,
activi și determinanți, cuantificabili și măsurabili at ât cantitativ cât și valoric, să facă parte din
categoria de resurse utilizabile în procesele de produ cție, să fie stocabili și regenerabili, generici și să
poată cuprinde (include) în cadrul noțiunii celelal te resurse utilizabile în procesele de producție de
bunuri necesare satisfacerii trebuințelor imediate și d e perspectivă ale oamenilor. Totodată trebuie să
poată fi negociați pe piața liberă putându-se stabili un preț de vânzare funcție de cerere și ofertă.

107 Trebuie să menționez că al treilea factor de producț ie derivat și subordonat celor doi
menționati anterior rămâne capitalul, factor caracter izat de proprietatea de acumulare și stocare a
energiei și cunoașterii.

2.2.3.1 Energia – factor de producție primar, activ și determinant

Nu există materie și nici ceva semenea materiei. “Toată materia își are originea și există doar
prin virtutea unei forțe care face ca particulele a tomului să vibreze și ține împreună acest sistem solar
în miniatură al atomului. Trebuie să presupunem că în sp atele acestei forțe există o Conștiință sau o
inteligență a unei minți. Această minte este tiparul în tregii materii.” afirma Max Planck 49 .
„Materia este de fapt o iluzie. Materia doar ne apar e ca fiind materie, dar cercetată detaliat cu
ajutorul unor microscoape electronice, se dovedește c lar că este formată doar din energie" afirma
prof. dr. Ervin László, renumit savant filosof al sisteme lor și teoretician al evoluției generale 50 .
Tot in acest sens prof. dr. James L. Oschman, biofizician și expert în biologia celulei afirma
că „În acest Univers nu există materie! Tot ceea ce ne apare ca fiind fix sau dens e de fapt energie
condensată." 51
Energia este în tot și în toate. Materia în sine este formată din energie. Materia a fost un bun
punct de început. Soliditatea lumii prin prisma simțuril or noastre pare total indestructibilă. De
asemenea corpul nostru pare a ne asigura de acest lucru . Cu toate acestea începând cu Einstein 52 ,
fizica modernă ne demonstrează că această soliditate este un miraj – “ Toată materia fizică, tot ce
avem în jurul nostru este rezultatul unei frecvențe. C eea ce însemnă că dacă amplificăm frecvența,
structura materiei se va schimba.”
Conceptul de substanță a aparut în filozofia lui Arist otel și conceptul a evoluat creând ideea
științei despre materie. Fizica modernă însă a demonstrat că noțiunea în sine este o imagine a
simțurilor noastre, realitatea fiind cu totul alta. Di n această perspectivă Max Planck a propus încă din
14 decembrie 1900 o formula pentru energie având la b ază convingerea că aceasta este un multiplu
al unei unități elementare : E = h x ν unde h este constanta lui Planck iar ν este frecvența radiației.
Fizicienii numesc acum aceste cuante fotoni, și un fo ton de frecvență ν are propria energie specifică

49 Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie 1858, Kiel — d. 4 octombrie 1947, Göttingen) fi zician german,
laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918;
50 Ervin László (n. 12 mai 1932, Budapesta) renumit savant filosof al sistemelor și teoretician al evoluției generale;
51 James L. Oschman , Ph.D. Biological Sciences, University of Pittsburgh ( n. 12 noiembrie 1939, Pennsylvania)
biofizician și expert în biologia celulei;
52 Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) fizic ian teoretician, profesor universitar la
Berlin și Princeton, autorul teoriei relativității, la ureat al Premiului Nobel pentru Fizică in 1921;

108 și unică. Amplitudinea frecvenței energiei este o func ție a numărului de fotoni de acceași frecvență
produși în unitatea de timp. Pornind de la aceste con statări, Max Planck a propus lumii științifice un
sistem de unități de măsură naturale pentru timp, lungim e și masă. Primit la început cu răceală și
chiar uitat, acest sistem de unități de măsură își afirmă importanță deosebită în fizica modernă
revenind în atenția delegaților de la a 24-a Confe rință de Măsuri și Greutăți, desfașurată în Franța la
data de 21 octombrie 2011. Cu această ocazie sa stabil it o noua definire a kilogramului, acesta
având la bază legatura dintre masă și constanta lui P lanck, care are valoarea de 6.6260693 x 10 -34 Js.
Kilogramul a fost definit ca o unitate de masă, iar va loarea acestuia s-a stabilit pe baza constantei lui
Planck.
Toate acestea dovedesc faptul că din punct de vedere economic energia este o resursă.
Aceasta există în formă latentă și poate fi considerat ă resursa primordială care stă la baza tuturor
celorlalte resurse derivate.
Încercarea de a defini energia în formă latentă a în ceput încă din antichitate unde în
concepția unor filozofi greci era considerată al cin cilea element al universului alături de foc, apă,
pământ și aer din care ar fi alcătuite corpurile cere ști. Eterul era presupus ca fiind de natură statică
materială. De aici și eșecul celebrului experiment M ichelson-Morley 53 54 care a încercat în anul
1887 să detecteze mișcarea eterului luminifer, un mediu imaginat în epocă pentru a explica
propagarea undelor de lumină. Astăzi energia latentă existentă se știe că este în continuă mișcare. La
scară subatomică principiul incertitudinii formulat de Werner Heisenberg 55 în 1927 dă o limită
inferioară asupra produsului deviațiilor standard ale poziției și impulsului unui sistem, specificând că
este imposibil să avem o particulă cu un impuls și o poz iție arbitrar de bine definite simultan. Acest
principiu explică imposibilitatea predictibilității o bservării spațiale a unei particule. Cu alte cuvinte o
particulă subatomică poate fi înregistrată spațial la un moment dat intr-o anumită locație accidental
dar la fel de bine ar fi putut fi înregistrată spația l în altă locație. S-a observat că la scară macro în
momentul existenței unui număr mare de particule subatomic e acestea vor putea fi observate cu
siguranță spațial în locația presupusă. Întrebarea pe c are fizicienii au lansat-o cu privire la
posibilitatea ca toate aceste particule să fie acorda te la aceeași frecvență și să se comporte identic la
același moment de timp (t) pune pe gânduri întrega comu nitate științifică. Implicațiile unei astfel de

53 Albert Abraham Michelson (n. 19 decembrie, 1852 – d. 9 mai, 1931) fizician american la ureat al Premiului Nobel
pentru Fizică în 1907;
54 Edward Williams Morley (n. 29 ianuarie 1838, d. 24 februarie 1923) chimist și fizician american
55 Werner Karl Heisenberg (n. 5 decembrie 1901, Würzburg – d. 1 februarie 1976, München) fizi cian german, laureat
al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1932, unul dintre fondatorii fizicii cuantice ce a condus programul pentru
energie nucleară a Germaniei Naziste;

109 ipoteze pune un mare semn de întrebare privind consisten ța materiei și implicit asupra interpretării
economice a realității.
Pentru ca o resursă să poată fi considerată factor de p roducție trebuie să participe nemijlocit
în procesul de producție la crearea de bunuri necesar e satisfacerii trebuințelor imediate și de
perspectivă ale oamenilor. Privită din acest punct de vedere energia este un factor de producție,
participând atât la nivel micro ca și element structura l aflat în componența materiei cât și la nivel
macro ca și componentă a transformării exprimată prin luc ru mecanic, energie electrică, energie
termică etc.
Privind energia din această nouă perspectivă putem con stata cu ușurință că energia este un
factor de producție primar originar, comun tuturor g enurilor de activități economice, având un rol
activ (dinamic) și determinant în procesul de producț ie.
Energia sistemelor poate fi evaluată din trei perspecti ve:
– cantitativ din punct de vedere al energiei înmaga zinate în sistem;
– calitativ din punct de vedere al energiei celei ma i adecvate proceselor de transformare;
– structural din punct de vedere al componenței energ iei sistemului.
O ecuație adecvată a energiei unui sistem poate fi scr isă sub urmatoarea formă:

Energia = anergia + exergia

unde: – Exergia – marime fizică care are proveniența terminologică d in noțiunea
“extractable energy” adică energie liberă a sistemului care poate fi utilizată;
– Anergia – energia cu capacitate nulă de transformare, este en ergia care, chiar
și în condiții de reversibilitate totală a proceselor , nu se poate transforma în exergie
(adică lucru mecanic) nici măcar parțial.
Cu toate acestea trebuie să ținem cont că deși anergia definește energia cu capacitate nulă de
transformare și nu se poate transforma în exergie nici mac ar parțial, granița intre anergie si exergie
nu este imuabilă. Având în vedere rapididatea descoper irilor științifice și memorabila remarcă a lui
Albert Einstein “ Toată materia fizică, tot ce avem în jurul nostru este rezultatul unei frecvențe. Ceea
ce însemnă că dacă amplificăm frecvența, structura mater iei se va schimba.” este foarte posibil ca
prin utilizarea unor cantități suplimentare de ener gie atrasă din mediul înconjurător ( în concordanță
cu principiul sistemelor deschise ) să asistăm în timp la o d eplasare a graniței percepută actual între
cele doua tipuri de energie în sensul diminuării anerg iei și creșterii exergiei sau vice versa în
conformitate cu Principiul Unu (legea energiei) care postulează că „energia nu poat e fi distrusă sau

110 creată, ea își poate schimba doar forma sau locul, con servându-se”. Analizând esența acestui
principiu se desprinde concluzia că energia este etern ă, ea existând dintotdeauna, doar forma ei de
manifestare putând să se schimbe funcție de sistemul în car e este pusă în evidență.
Energia privită din punctul de vedere al factorilor de producție nu trebuie confundată cu
resursa energetică. Factorul de producție reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele. Iar
forma economică presupune câteva caracteristici care trebuie să fie regăsite în cadrul fiecărui factor
de producție. Factorii de producție trebuie să fie f olosiți în procesul de producție, să poată fi măsurați
cantitativ și calitativ și apreciați prin indici mate matici. Nu este nevoie ca un factor de producție să
fie neapărat în posesia unui agent economic, important este ca el să poată dispune de el.
Din această perspectivă, chiar dacă aceste caracteristi ci trebuie privite în sens mai larg și prin
prisma cunoștințelor acumulate de societatea umană, energ ia poate fi definită ca și factor de
producție îndeplinind criteriile menționate. Aceasta poate fi definită atât cantitativ fiind măsurabilă,
cât și valoric prin prisma costului producerii ei. Poa te fi negociată pe piața liberă putându-se stabili
un preț de vânzare funcție de cerere și ofertă și poa te avea o formă palpabilă funcție de modul de
exprimare a acesteia, având capacitatea de a fi stoca tă. Energia privită în ansamblul ei atat ca și
exergie cât și ca anergie în momentul utilizării în pr ocesele de producție devine factor de producție.
Din punctul meu de vedere energia se va afirma ca un veritabil factor de producție și prin
caracteristicile sale va indeplini rolul de factor de producție primar originar, comun tuturor genurilor
de activități sociale, având un rol activ (dinamic) ș i determinant în procesul de producție.

2.2.3.2. Cunoașterea – factor de producție primar, activ și determinant

Cunoașterea este un concept de o mare complexitate. Ac esta este definit în Dictionarul
explicativ al limbii române ca “Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a
realității existente independent de subiectul cunoscă tor.“
Cunoașterea presupune identificarea elementelor specif ice și anume stabilirea obiectului și a
subiectului, definirea relației cognitive între obie ct și subiect, determinarea cunoștintelor și
comunicarea acestora astfel încât acestea se obiectiv izează și se socializează.
Au fost identificate trei niveluri ale procesului cun oașterii 56 :
– nivelul cunoașterii observaționale care pornește de la obiecte, fenomene, diferite procese și
în cadrul căruia sunt evidențiate cu ajutorul organe lor de simț însușirile exterioare și individuale ale
obiectului ;

56 Constantin Stroe – „Filosofie. Cunoaștere. Cultură. Comunicare”, București editura Lumina Lex, 2000, p.33,46-57.

111 – nivelul cunoașterii empirice care presupune analiz a și descrierea clasei de obiecte identice
și prelucrarea datelor folosind o serie de operațiuni logice precum compararea, sinteza, abstractizarea
și generalizarea ;
– nivelul cunoașterii teoretice care urmărește elabo rarea conceptelor și stabilirea legilor
teoretice utilizând capacitatea constructivă a subiec tului cunoașterii.
Există doua tipuri fundamentale de cunoaștere care in teracționează 57 :
– cunoașterea comună (doxa) bazată pe observație și re alizată spontan de oameni în viața
cotidiană. Acest tip de cunoaștere se desfășoară fără u tilizarea unor metode speciale și fără a avea la
dispoziție o poziție critică. Exprimarea rezultatelor se face la un nivel de generalitate scăzut, sub
forma unor cunoștințe elementare despre realitate exp rimate în limbaj natural lipsit de rigoare.
– cunoașterea științifică (epistemé) bazată pe regul i, organizată și sistematizată urmărind
scopuri precise. Acest tip de cunoaștere este de tip cri tic, posedând o metodologie specifică (metode
de tip axiomatizare, formalizare sau modelare) și un li mbaj conceptual. Poate lua forme diverse ca
de exemplu observația științifică, experimentul științif ic, ipoteza științifică sau teoria științifică.
Cercetarea naturii, structurii și dezvoltarea în timp a activităților de cunoaștere presupun
cunoaștere științifică. Teoria cunoașterii are la baz ă atât gândirea filozofică cât și gândirea științific ă,
cele două abordări completându-se reciproc. Fundament ele, întinderea, limitele și valoarea
cunoașterii în prezent sunt reconsiderate pornind de l a concepte și viziuni adaptate prezentului. 58
Peter Drucker 59 în lucrarea “Societatea post – capitalistă” 60 afirmă că prin cunoaștere se
înțelege “informația efectivă în acțiune, informație concentrată pe rezultate, văzută în afara
persoanei, cu rol în societate și economie sau în promova rea cunoașterii înseși” și menționează trei
tipuri de cunoștințe noi :
– cele legate de îmbunătățirea continuă a procesulu i, produsului sau serviciului ;
– cele legate de exploatarea continuă a cunoștințel or existente în scopul dezvoltării de
produse, procese și servicii noi și diferite ;
– inovația propriu-zisă sau cu alte cuvinte aplicar ea cunoștințelor pentru a produce noi
cunoștințe.

57 Constantin Stroe – „Filosofie. Cunoaștere. Cultură. Comunicare”, București editura Lumina Lex, 2000,, p.58 – 77.
58 Teoria cunoașterii științifice – Coordonator : Ștefan Georgescu, Mircea Flonta, Ilie Pârvu, București Editura
Academiei R.S.R. 192, p.9
59 Peter Ferdinand Drucker (n. 19 noiembrie 1909 – d. 11 noiembrie 2005) consultant de management aust riac născut-
american, pedagog și autor, ale cărui scrieri au contribuit la bazele filozofice si practice ale corporației de aface ri
moderne.
60 Peter Ferdinand Drucker – „Societatea post-capitalistă” Editura Image Bucuresti, 1999, p.147 [ apărută inițial în
Editura Harper Collins in 1993 ];

112 Societatea post-capitalistă a cunoașterii nu a rămas do ar un concept. Evoluția societății
contemporane datorată schimbărilor provocate de revolu ția managerială și industrială a
productivității a generat caracteristici noi specific e unei societăți post-capitaliste, printre care putem
enumera :
– transformarea bunurilor care fac obiectul schimbului în fluxuri informaționale ce
conectează subiecți diferiți ;
– evoluția profesiilor dinspre activități fizice spre activități intens intelectualizate și spre noi
domenii de interes, interdisciplinare, legate în specia l de om în calitate de capital uman și de relațiile
complexe ale acestuia cu mediul său natural și social;
– evoluția organizațiilor de tip clasic, specializat e și monofuncționale spre parteneriate bazate
pe cercetare – dezvoltare – inovare în care are loc o continuă reconfigurare a cunoștințelor.
Evoluția conceptului de cunoaștere de la cea subiect ivă bazată pe simțuri, spre cea obiectivă
bazată pe raționamente științifice și acum spre cea disemi nată social, specifică societății post-
industriale stă în prezent la baza procesului de migrar e a societății umane spre “societatea
cunoașterii”.
Termenul de “societate a cunoașterii” a apărut în ar ticolul “The Use of Knowledge in
Society” (Utilizarea cunoașterii în societate) public at în septembrie 1945 în revista American
Economic Review 61 de către Friedrich August von Hayek 62 .
Conceptul de “economie a cunoașterii” a fost populariz at de Peter F. Drucker în cartea sa
“The Age of Discontinuity” 63 . Tranziția lucrătorului manual (care lucrează cu mâi nile și produce
bunuri și servicii) către așa numitul “knowledge worker ” (care lucrează în principal cu mintea și care
produce idei, informații, cunoaștere) a fost preconiz ată și descrisă de Peter F. Drucker în cartea “The
Effective Executive” 64 încă din anul 1967. Conceptul se referă la economia bazată pe cunoaștere,
adică o organizare economică care utilizează într-o măsură semnificativă tehnologii referitoare la
utilizarea cunoașterii pentru a obține rezultate eco nomice. Cunoașterea începe să fie considerată o
adevarată unealtă de bază și i se recunoaște rolul esen țial, față de viziunea anterioară în care era
subînțeleasă și în consecință ignorată în analizele eco nomice. Cunoașterea devine simultan și un
produs al proceselor economice.

61 Friedrich August von Hayek – “The Use of Knowledge in Society” (Utilizarea cunoașterii în societate) publicat în
revista American Economic Review anul XXXV, No. 4. pp. 519- 30 de către American Economic Association
http://www.econlib.org/library/Essays/hykKnw1.html
62 Friedrich August von Hayek (n. 8 mai 1899, Viena — d. 23 martie 1992, Freiburg) economist ș i filosof politic,
reprezentant de seamă al școlii austriece, laureat al P remiului Nobel pentru economie (1974);
63 Peter Ferdinand Drucker – „The Age of Discontinuity” Editura Harper & Row, New Yor k, 1969;
64 Peter Ferdinand Drucker – „The Effective Executive” Editura Harper & Row, New Yor k, 1967;

113 În societatea cunoașterii, verbul “a cunoaște” presupun e “a știi” și “a acționa”, iar accesul
larg la informație asigură creșterea coeziunii sociale și globalizarea economică. 65 În acest sens putem
defini economia bazată pe cunoaștere ca fiind acea ec onomie care a depășit pragul de dezvoltare
dincolo de care cunoașterea reprezintă resursă cheie.
De-a lungul timpului conducerea firmelor a acordat cea mai mare atenție gestionării a patru
tipuri de resurse și anume bani, materiale, utilaje și o ameni. În prezent se recunoaște importanța
capitală a unei a cincea resurse, informația. Datele, informațiile și cunoștințele reprezintă puncte ale
unei continue creșteri din lanțul valoric evolutiv a l modelului mental uman. 66
Datele au o valoare intrinsecă redusă, dar sunt ușor de stocat și manipulat. Ele pot să
reprezinte semnale despre evenimente și activități uman e zilnice sau valori ale unor marimi fizice
precum energia stocată sau disponibilă dintr-un sistem.
Informațiile privite ca rezultat al interpretării da telor de către oameni sunt instrumentul de
comunicare și exprimare a cunoștințelor. Acestea au va loare mai mare decât datele dar totodată
comportă și un anumit grad de ambiguitate.
Cunoștintele ca informații conștientizate de oameni au valoare intrinsecă mai mare decât
datele și informațiile, pe baza acestora oamenii putând să creeze idei, interpretări, raționamente și
judecăți de valoare noi pe care le pot aplica în mod direct în procesele de utilizare a informațiilor și
de luare a deciziilor.
Toate acestea dovedesc faptul că din punct de vedere economic cunoașterea este o resursă.
Sub forma datelor, cunoașterea există în formă latentă și poate fi considerată resursa primordială,
care stă la baza tuturor celorlalte resurse derivate. Informațiile și cunoștințele reprezintă la rândul lor
resurse dar derivă din resursa primară.
Pentru ca o resursă să poată fi considerată factor de p roducție trebuie să participe nemijlocit
în procesul de producție la crearea de bunuri necesar e satisfacerii trebuințelor imediate și de
perspectivă ale oamenilor. Privită din acest punct de vedere cunoașterea prin forma sa superioară
(cunostințe) este un factor de producție primar, acti v și determinant.
În economia cunoașterii există o serie de diferențe faț ă de economia clasică. Aceste diferențe
sunt specifice și subliniază rolul conoașterii în transfo rmarea deplină a economie într-o adevarată
economie a cunoașterii. Va fi necesară o rescriere a r egulilor și practicilor specifice economiei

65 Dale Neef, G. Anthony Siesfeld și Jacquelyn Cefola – “The Economic Impact of Knowledge” 1998
http://www.sciencedirect.com/science/book/9780750670098;
66 Donald A. Marchand, Thomas H. Davenport – “Is KM just good information management?” in Mastering
Information Management , Financial Times Prentice Hall, Great Britain, 2000 (sumar în National Post Online 24 iulie
2001 http://providersedge.com/docs/km_articles/is_km_just_good_informat ion_management.pdf )

114 industriale pentru atingerea succesului, pentru a țin e cont de resursele de cunoștere (expertiza,
know-how etc.) în aceeași masură în care se ține cont de celelalte resurse economice:
– este mai mult o “economie a abundenței”: informații le și cunoașterea cresc pe masură
ce sunt folosite (în timp ce resursele clasice se consumă p rin folosire);
– comunicarea este considerată din ce în ce mai mult o necesitate fundamentală a
fluxurilor de cunoaștere, ceea ce conferă o importan ță vitală structurilor sociale,
contextelor culturale și celorlalți factori de influ ență a relațiilor sociale;
– produsele și serviciile care înglobează mai multă cun oaștere se vând cu un preț mai
mare decat produse comparabile dar care înglobează mai puțină cunoaștere;
– valoarea percepută și prețul plătit poate diferi e xtrem de mult în cazul produselor care
încorporează multă cunoaștere, fiind evaluate extrem d e diferit de persoane diferite
sau la momente diferite;
– importanța localizării geografice este mult diminuată ;
– cunoașterea integrată în sisteme și procese are o valo are mai mare decât cea care se
păstrează doar în mintea lucrătorilor;
– competențele lucratorilor sunt o componentă cheie a valorii, deși informații privind
nivelurile de competență nu apar încă în rapoartele anuale ale companiilor;
– legislația, taxele, barierele și instrumentele de mă surare sunt greu de aplicat la nivel
strict național;
– achiziția și distribuirea cunoașterii va ajunge să o cupe în politicile agenților
economici în cadrul societății cunoașterii, locul pe c are îl dețineau achiziționarea și
distribuirea proprietății și venitului.
O ecuație adecvată a cunoașterii unui sistem poate fi scrisă sub urmatoarea formă:

Cunoașterea = Date + Informații + Cunoștințe

Cunoașterea privită din punctul de vedere al factori lor de producție nu trebuie confundată cu
resursa informațională. Factorul de producție reprezin tă forma economică pe care o îmbracă
resursele. Iar forma economică presupune câteva caract eristici care trebuie să fie regăsite în cadrul
fiecărui factor de producție. Factorii de producție trebuie să fie folosiți în procesul de producție, să
poată fi măsurați cantitativ și calitativ și apreciați prin indici matematici. Nu este nevoie ca un factor
de producție să fie neapărat în posesia unui agent eco nomic, important este ca el să poată dispune de
el.

115 Din această perspectivă, chiar dacă aceste caracteristi ci trebuie privite în sens mai larg și prin
prisma cunoștințelor acumulate de societatea umană, cuno așterea poate fi definită ca factor de
producție îndeplinind criteriile menționate. Aceasta poate fi definită atât cantitativ fiind măsurabilă,
cât și valoric prin prisma costului producerii ei. Poa te fi negociată pe piața liberă putându-se stabili
un preț de vânzare funcție de cerere și ofertă și poa te avea o formă palpabilă funcție de modul de
exprimare a acesteia, având capacitatea de a fi stoca tă.

2.3. Utilizarea factorilor de producție

Un aspect pe care trebuie să îl aduc în discuție este c onfuzia care există în mediul academic
cu privire la modul de utilizare a noțiunii de facto r de producție. În majoritatea abordărilor, factoru l
de producție este confundat cu resursa. Din această ca uză noțiunile devin confuze și neclare. Astfel
se afirmă că un antreprenor utilizează factorii de pr oducție pentru a realiza un proces de producție
eficient asfel încât să maximalizeze beneficiile și să re ducă costurile. Cu toate acestea antreprenorul
de fapt prin abilitatea sa combină sau substituie resurse le de care dispune la un moment dat, adică
elementele componente ale factorilor de producție.
Pentru a înlătura această confuzie, în lucrarea de f ață încearc să corectez acest aspect, punând
accentul pe modul în care antreprenorii utilizează a ceste elemente componente ale factorilor de
producție pentru obținerea celor mai bune rezultate în condițiile economice date.
Satisfacerea nevoilor în cadrul economiilor moderne pr esupune prezența antreprenorului ca
agent economic distinct în cadrul producției de bunur i și servicii. Domeniul de producție
caracterizează posibilitățile de producție în funcț ie de combinațiile posibile ale elementelor
componente ale factorilor de producție și a randament elor acestora. Obiectivul primordial al
antreprenorului vizează profitul și orice alt obiect iv urmărit poate fi privit ca fiind asociat sau
complementar acestuia. Întreprinzătorul este agentul care are inițiativa în activitatea economică și
dispune de capacitatea (abilitatea) de a se adapta la schimbări, de a prevedea și de a-și asuma riscul.
Antreprenorul este cel ce realizează combinarea elemen telor componente ale factorilor de producție
cu scopul de a găsi soluții eficiente la întrebări pre cum:
Ce să produc astfel încât să maximalizez profitul ?
Cum să produc (prin ce modalități de combinare) astfel î ncât să micșorez costurile ?
Cât să produc ?
Pentru cine să produc ?

116 2.3.1. Combinarea factorilor de producție

Obținerea în condiții de eficiență economică de bunu rile solicitate pe piață prin unirea a cel
puțin doi factori de producție reprezintă procesul tehnico – economic specific de combinare a
factorilor de producție. Combinarea elementelor compon ente ale factorilor de producție primari
(energie, cunoaștere în varianta propusă de această l ucrare sau muncă, natură în varianta clasică) cu
elemente componente ale factorului derivat capital p oate fi și este făcută prin abilitatea sa de
antreprenor, în funcție de domeniul în care acționea ză.
Principala funcție a antreprenorului constă în combin area elementelor componente ale
factorilor de producție pentru a realiza procesul de producție prognozat. Această combinare poate fi
privită atât din punct de vedere tehnic cât și din perspectiva economică.
Din punct de vedere tehnic, combinarea elementelor co mponente ale factorilor de producție
se bazează pe cunoașterea temeinică a caracteristicilor și calității acestora astfel încât să permită
obținerea celor mai bune rezultate în condițiile da te. Combinarea elementelor componente ale
factorilor de producție sub aspect tehnic reflectă l egătura între rezultate, adică producția obținută și
consumul acestor elemente componente. Această legatură d epinde de caracteristicile funcționale, de
domeniul de activitate, de nivelul tehnic și se materia lizează în funcția de producție. Expresia
matematică a acestui fenomen tehnic este funcția de pr oducție, adică o relație matematică liniară sau
neliniară care reflectă, în funcție de condițiile î n care se desfășoară procesul de producție, relația
dintre rezultate și factorii de producție utilizați. Funcția de producție indică nivelul maxim de
producție care poate fi obținut în urma diferitelor combinări elementelor componente ale factorilor
de producție. Cu alte cuvinte, funcția de producție reflectă dependența producției de volumul
factorilor de producție folosiți și de tehnologiile d e fabricație.
Una din problemele esențiale ale întreprinzătorului este dată de identificarea funcției de
producție. Această funcție reprezintă o simplificare a legaturilor de ordin tehnico – economic din
cadrul firmei. Tipurile de funcții de producție cuno sc o diversitate de forme operaționale determinate
de numărul elementelor componente ale factorilor, de caracteristicile de adaptabilitate și
divizibilitate, dar si de randamentul acestora.
Determinarea echilibrului producătorului presupune în primul rând cunoașterea funcției
izocostului. Pornind de aici, pot fi urmărite ca obi ective, maximizarea producției la un cost dat sau
minimizarea costului pentru o producție dată, fiecare din ele având ca efect realizarea maximizării
profitului.

117 Sub aspect economic, combinarea elementelor componente a le factorilor de producție
reprezintă continua interpretare a antreprenorului a datelor rezultate din compararea permanentă a
ieșirilor și intrărilor, în expresie monetară, a venitu lui cu costul de producție, pentru a găsi acea
variantă de utilizare, care îi aduce cele mai bune r ezultate în condițiile date. Antreprenorul va încer ca
întotdeauna să respecte norma de conduită referitoare la realizarea unui raport cât mai bun între
venituri și costuri și în funcție de aceasta va lua dec izia de combinare a elementelor componente ale
factorilor de producție. Producția de bunuri nu este un scop în sine. Ea urmărește realizarea celui mai
mare efect economic net în condițiile date.
Procesul de combinare al elementelor componente ale fac torilor de producție este unul cu
caracter dinamic. Acesta se desfășoară în cadrul unor co ndiții tehnice, economice și sociale ce țin de
condițiile concrete ale economiei în care are loc pr ocesul de combinare:
– evoluția progresului tehnico-științific;
– evoluția prețurilor factorilor de producție și a b unurilor produse;
– raportul între cerere și ofertă atât pe piața fact orilor de producție cât și a bunurilor
produse;
– tipul de piață pe care acționează antreprenorul;
– politicile economice concrete promovate de guvern st atului în care are loc procesul;
– situația generală a resurselor și a calității mediulu i, etc.
Procesul de combinare a elementelor componente ale fac torilor de producție depinde în
același timp factori ce țin de procesul de producție p rintre care se remarcă:
– natura (tipul) activității ca rezultat al diviziu nii muncii;
– nevoia de bunuri și servicii dintr-un anumit domeniu ;
– condițiile tehnice de producție exprimate prin gra dul de încorporare a progresului
tehnic și tehnologic;
– abilitatea întreprinzătorului exprimate prin manag ementul și marketingul activității
caracteristice ale adaptabilității rapide și eficiente la evoluțiile pieței.
Combinarea elementelor componente ale factorilor de p roducție presupune ca acetea să
dețină obligatoriu caracteristici specifice de divizi bilitate și adaptabilitate.
Divizibilitatea o definim ca fiind acea proprietate a unui element component al unui factor de
producție de a putea să fie împărțit în unități simple , omogene, fără să fie afectată calitatea
respectivului element component al factorului de produ cție. Antreprenorul este cel ce decide gradul
până la care trebuie realizată diviziunea.

118 Adaptabilitatea o definim ca fiind acea proprietate a elementelor componente ale unui factor
de producție de a se asocia în proporții adecvate cu unități simple și omogene ale elementelor
componente ale altui factor de producție.
Pe lânga aceste doua caracteristici generale, factori i de producție pot să mai prezinte în
anumite condiții și alte doua caracteristici și anume de complementaritate și de substituibilitate.
Complementaritatea o definim ca fiind reprezentată de proprietatea ca o cantitate dintr-un
element component al unui factor de producție să poa tă fi asociată doar cu o cantitate fixă dintr-un
alt element al altui factor de producție.
Substituibilitatea o definim ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un element
component al unui factor de producție cu o cantitat e dată dintr-un alt element component al altui
factor de producție având în vedere condiția de menț inere sau creștere a producției.
Am observat tendința generală a majorității lucrărilor ce tratează acest subiect de a generaliza
posibilitatea substituibilității unei cantități a unui element component al unui factor de producție cu o
cantitate dată dintr-un alt element component al alt ui factor de producție fără a lua în discuție
posibilitatea concretă de realizare a acesteia. De ac eea cred că este necesară o abordare mai atentă a
acestei caracteristici a factorilor de producție int r-un subcapitol distinct.
Deși teoretic există o infinitate de modalități de co mbinare a elementelor componente ale
factorilor de producție, totuși având în vedere cara cterul limitat al posibilităților antreprenorilor de a
realiza în condiții de eficiență acest proces, se pot întâlni următoarele situații:
– utilizarea unui singur element component variabil a l unui factor de producție cu condiția ca
ceilalți factori să ramână ficși (combinarea factoril or pe termen scurt);
– combinarea a doua elemente componente variabile dife rite a doi factori de producție (unul
primar și altul derivat) ce evoluează în sens contrar ( combinarea elementelor componente ale
factorilor pe termen mediu);
– combinarea a mai multor elemente componente variabile crescător ale factori de producție
(combinarea factorilor pe termen lung).
Combinarea elementelor componente ale factorilor pe te rmen scurt în condiții tehnice date,
produsă pe o piață elastică (cerere crescătoare) este g uvernată de o regularitate cunoscută sub numele
de legea randamentelor funcționale neproporționale ( legea Turgot ). Această lege observată empiric
presupune combinarea de cantități crescânde dintr-un element component al unui factor de producție
cu cantități fixe de elemente componente din ceilalți factori. S-a observat că productivitatea medie și
cea marginală a elementelor componente variabile ale f actorului cresc, ating un maxim și apoi au o
evoluție descrescătoare, în condițiile în care produ cția totală crește. Acest efect este perceput în orice

119 domeniu de activitate. Cu toate acestea, este greșit să se presupună existența unei stări de
complementaritate cantitativă și calitativă între el ementelor componente ale factorii de producție
primari.
Combinarea elementelor componente ale factorilor de pr oducție pe termen mediu presupune
combinarea a cel puțin doua elemente componente a doi factori de producție (unul primar și altul
derivat) cu evoluție în sens contrar. Condiția pe car e practica o impune este bugetul constant de care
antreprenorul dispune. Acesta va achiziționa elemente componente ale factorilor de producție într-o
combinație optimă care îi permite obținerea unui volu m de producție cerut de piață cu minimalizarea
costului unitar. Trebuie avut în vedere că elementel e componente ale factorilor de producție nu sunt
întru totul substituibile.
Combinarea elementelor componente ale mai multor facto ri de producție pe termen lung
presupune că aceste elemente componente sunt variabile și crescătoare, antreprenorul dispunând de
un buget variabil crescător. În acest caz antreprenor ul se găsește în condițiile unei piețe în creștere și
își propune să găsescă combinația elementelor componente ale factorilor de producție din care să
obțină un rezultat care să maximalizeze profitul tot al. Această formă de combinare este specifică
economiilor în creștere și poartă denumirea de legea r andamentelor de scară. În concordanță cu
aceasta, randamentul combinării crește până la un punc t în condiția creșterii cantitative a elementelor
componente ale factorilor de producție, apoi rămâne constant, iar dincolo de o anumită dimensiune
începe să scadă, în condițile în care producția tota lă crește. Astfel în practică s-a observat că atunci
când crește scara producției, în activitatea firmei ap ar procese care favorizează dezvoltarea activității
(acces mai facil la credite sau finanțare, reducerea c heltuielilor cu aprovizionarea și desfacerea, se
promovează progresul tehnic și cercetarea științifică l a scară amplă, se reduc costurile fixe pe
unitatea de produs, firma câștigă în stabilitate, etc. ) dar de la o anumită valoare apar și procese care
cresc cheltuielile pe produs sau reduc eficiența (se ac centuează birocrația, apar cheltuieli
suplimentare de supraveghere, urmărire și control al act ivității, se diminuează responsabilitatea unor
angajați, adaptarea la cerințele pieței în schimbare se face mai lent, etc.)
Legea randamentelor de scară are trei forme principa le de acțiune:
– randamente de scară crescătoare – producția crește ma i repede decât creșterea cantității
elementelor componente ale factorilor de producție u tilizați;
– randamente de scară constante – producția crește î n același raport cu creșterea cantității
elementelor componente ale factorilor de producție u tilizați;
– randamente de scară descrescătoare – producția crește mai încet decât creșterea cantității
elementelor componente ale factorilor de producție u tilizați. În acest caz apare fenomenul de

120 gigantism și este momentul în care firma trebuie să intre în restructurare. Aceasta poate fi
tehnologică, sortimentală, managerială sau organizatori că.
În combinarea elementelor componente ale factorilor de producție pe termen lung
antreprenorul își realizează starea de echilibru dacă găsește soluții pentru maximizarea profitului
total. Acest lucru poate fi urmărit prin calcularea unor indicatori de eficiență ca de exemplu
productivitatea.

2.3.2. Substituirea factorilor de producție

Așa cum menționam în capitolul precedent, consider că este necesară o abordare mai
aprofundată a acestei caracteristici a factorilor de producție. Majoritatea lucrărilor care tratează
substituibilitatea factorilor de producție o menționea ză ca fiind o proprietate a acestora de care se
folosesc antreprenorii pentru a optimiza utilizarea f actorilor de producție în procesul de producție
pentru obținerea de bunuri necesare satisfacerii tre buințelor economice și sociale. Justificarea
acestui lucru se face având ca premisă faptul că sub inf luența noilor tehnici și tehnologii și a
evolutiei prețurilor, întreprinzătorul schimbă mereu r aportul dintre factorii de producție și înlocuiește
elemente componente ale unui factor de producție cu elemente componente ale altui factor de
producție, mai productiv, mai ieftin, mai modern.
Consider că datorită unei generalizări excesive și di n dorința de a evidenția un fenomen s-a
pierdut în cadrul teoretic al demostrației esența noț iunii de factor de producție și anume că, pentru ca
o resursă să fie considerată factor de producție trebui e să îndeplinească anumite condiții și criterii. O
enumerare a acestora evidențiază necesitatea ca facto rii de producție să fie determinanți,
cuantificabili și măsurabili atât cantitativ cât și va loric, să facă parte din categoria de resurse
utilizabile în procesele de producție, să fie stocabi li și regenerabili, generici și să poată cuprinde
(include) în cadrul noțiunii celelalte resurse utiliz abile în procesele de producție de bunuri necesare
satisfacerii trebuințelor imediate și de perspectivă ale oamenilor. Totodată trebuie să poată fi
negociați pe piața liberă putându-se stabili un preț de vânzare funcție de cerere și ofertă.
Tipologia factorilor de producție evidențiază posibi litatea de a dispune de factori de
producție primari și de factori de producție derivaț i. În acest sens în varianta clasică natura și munca
sunt considerați factori de producție primari iar cap italul un factor de producție derivat. Deasemenea
în varianta propusa de aceasta lucrare energia și cuno așterea sunt factori de producție primari iar
capitalul un factor de producție derivat.

121 Substituirea este definită ca reprezentând fenomenul de înlocuire a unei cantități dintr-un
factor de producție printr-o cantitate din alt fact or de producție. Nu se precizează însă ce fel de
factori pot fi substituibili ceea ce denotă că prin g eneralizare s-a considerat că antreprenorul poate să
substituie unui factor de producție un altul astfel în cât să-și optimizeze rezultatul producției.
Consider că prin această omisiune se trece ușor tocmai p este caracterul primar al factorilor
determinanți repectiv în viziunea clasică natura și mun ca. O analiză a acestei caracteristici relevă că
cei doi factori nu ar putea niciodată să se substituie unul cu celălalt datorită unicității caracteristici lor
fiecăruia dintre ei. Adică cu alte cuvinte consider ca niciodată un antreprenor nu ar putea să utilizeze
mai multă muncă depusă de personalul disponibil și astfel să suplinească lipsa de materie primă
(resursă acoperită de noțiunea de natură) sau invers, să dispună de cantități de materie primă
suplimentară față de necesarul stabilit pentru realizar ea producției iar aceasta să suplinească deficitul
de forță de muncă (resursă acoperită de noțiunea de mu ncă).
Exemplele utilizate în majoritatea lucrarilor, fie c ă sunt de factură științifică fie de natură
didactică, în care substituirea poate avea loc între factorul muncă și factorul capital sau între factoru l
natură și factorul capital (substituție între un facto r primar și unul derivat) sau între diferite elemente
componente ale aceluiași factor de producție sunt po sibile și întradevar mult utilizate de către
antreprenori, dar nu pot fi considerate elocvente pe ntru a putea generaliza cu privire la
substituibilitatea oricărui factor de producție cu un altul.
Privind din punct de vedere teoretic consider că sub stituirile pot avea loc doar între elemente
componente ale un factor derivat și elemente componen te ale unui factor primar sau ca să subliniez
și mai pregnant caracteristicele primare ale unui fact or de producție, între elemente ale factorului
primar si elemente de același tip regasite în factorul d erivat.
Cu alte cuvinte consider că având în vedere condiția de menținere sau creștere a producției,
substituibilitatea se poate defini ca fiind posibilitat ea de a înlocui o cantitate dată dintr-un element al
unui factor de producție primar cu o cantitate dată dintr-un alt element al unui factor de producție
derivat dar care conține elemente ale factorulului d e producție primar substituit.
În acest sens analizând din perpectiva clasică consider că un antreprenor care substituie
munca cu capital suplimentar defapt utilizează în acea stă substituire elementul muncă înglobat
(înmagazinat) în factorul derivat capital prin proce se de producție anterioare. În același sens prin
substituirea între factorul natură și factorul capital defapt se realizează o utilizare suplimentară a
resursei de tip natură înglobată în factorul derivat capital prin procese de producție anterioare.
Și în cazul abordarii în care energia și cunoașterea sunt noii factori de producție ce nu mai
depind de cele cinci simțuri umane, substituirea element elor componente ale factorilor primari nu se

122 poate realiza decât prin elemente componente ale fac torilor derivați. Adică energia sau cunoașterea
înmagazinate în factorul derivat capital pot să se sub stituie (în înțelesul de a completa) energiei
respectiv cunoașterii ce se regăsesc în poziția de fac tori primari. Ca și consecință un antreprenor nu
va putea înlocui necesarul de energie prin cunoaștere și nici necesarul de cunoaștere prin energie,
acest lucru fiind determinat de caracterul primar al celor doi factori de producție.
Acest lucru pare o restrângere a posibilităților de a cțiune ale unui antreprenor dar de fapt
reprezintă o corecție teoretică a noțiunilor economi ce pe care antreprenorul le utilizează în procesul
de producție.

2.4. Eficiența utilizării factorilor de producție

Derularea unui proces de producție presupune utiliz area de către antreprenor a unei
combinații de elemente componente ale factorilor de producție, în funcție de abilitatea sa și de
constrângerile economice existente. Modul în care sunt utilizate aceste elemente componente
determină rezultatul procesului de producție, care po ate să satisfacă sau nu cerintele societății. Acest
rezultat poate fi cuantificat prin noțiunea de efic iență economică.

2.4.1. Eficiența economică – formele eficienței eco nomice

Eficiența economică realizează legătura dintre resur sele alocate pentru desfășurarea unei
acțiuni și rezultatele obținute de pe urma acesteia. A cest concept orientează dozarea resurselor spre
acele domenii de activitate unde se asigură folosirea cu eficiența maximă a acestora în condițiile unei
dezvoltari raționale și armonioase a economiei.
Eficiența economică exprimă un ansamblu complex de rela ții de cauzalitate între efectele
economice (pozitive și negative) cu care o acțiune se soldează și eforturile depuse pentru a o realiza.
În sistemul concurențial al economiei pieței libere, ac tivitatea agenților economici asigură
performanță în masura în care are o eficiență ridicat ă. În general când abordăm eficiența economică
a resurselor avansate sau alocate, criteriul de eficie nță este de economisire a lor. Pentru resursele
consumate însă se pune problema gradului lor de valor ificare, adică obținerea unor efecte economice
cât mai mari pe unitatea de resursă consumată.
Compararea efectelor cu eforturile pentru determinar ea eficienței economice reprezintă însă
numai o formulă de principiu. Conceptul de eficiență economică asociază și alte elemente de
judecată fără de care eficiența ar fi definită inco mplet, iar uneori chiar eronat:

123 – structura resurselor consumate și structura rezultatelo r obținute pot da indicii de o
importanță esențială în adoptarea deciziilor cu carac ter economic. O acțiune considerată ca fiind
excelentă prin prisma raportului dintre efecte și efo rturi poate deveni inoportună dacă duce la
consumul unor resurse rare, sau dacă conduce la rezultat e nedorite de societate, ca de exemplu
produse puse pe o piață suprasaturată de acestea ;
– timpul acționează asupra eficienței ca un factor c are pune în valoare o varianta cercetată.
Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă procesul de producție se petrece
într-un interval mai scurt, ceea ce înseamnă că societat ea va beneficia mai devreme de efectele sale
utile;
– calitatea efectelor este cea mai semnificativă fațet ă a eficienței economice. O activitate
eficientă presupune ca produsele obținute să aibe per formanțe ridicate și utilitate pentru societate la
momentul considerat.
Prin noțiunea de eficiență economică pot fi cuantifi cate rezultatele unei activități economice
în raport cu eforturile depuse pentru realizarea ace steia, putându-se astfel estima eficacitatea unui
proces de producție în raport cu un altul paralel. P entru realizarea acestor estimări au fost definiți
indicatori de eficiență. Aceștia pot fi prezentați î n două forme care sunt invers proporționale
produsul lor fiind egal cu 1:
– raport între efectele obținute și eforturile depuse care în vederea creșterii eficienței trebuie
să se maximizeze
e=max(E/R) – indică maximizarea efectelor obținute pe unitatea de resursă alocată,
consumată;
– raport între efortul depus și efectele obținute car e în vederea creșterii eficienței trebuie să se
minimizeze
e=min(R/E) – indică minimizarea consumului de resurse p e unitatea de efect obtinut.
Privită prin prisma laturii sale concret aplicative, eficiența se poate defini ca un raport
obiectiv, cantitativ, între efectele și eforturile d epuse în vederea obținerii lor. Natura și caracterul
eforturilor și efectelor se reflectă asupra caracterul ui eficienței acesta fiind influențat direct de
acestea. Pentru a alege varianta optimă a procesului de producție, antreprenorul poate folosi un
sistem de indicatori de eficiență economică care să surpr indă informațiile sub aspect cantitativ și
calitativ.

124 2.4.2. Productivitatea factorilor de producție

2.4.2.1. Conceptul de productivitate

Productivitatea definește eficiența, (randamentul) c u care sunt combinați și utilizați factorii
de producție în procesul de producere a bunurilor ec onomice și a serviciilor. Productivitatea exprimă
legătura cantitativă dintre efectul dorit – producț ia obținută (Q) în condiții concrete de loc și de ti mp
a factorilor de producție utilizați (FPu) – resursel e disponibile utilizate. Generic formula matematică
pentru productivitate a fost definită sub urmatoarea formă :

W = Q / Σ Fpu

În acest context, ținând cont de perspectiva propusă î n această lucrare asupra factorilor de
producție, putem defini indicatorii productivității factorilor de producție astfel :
– productivitatea energiei;
– productivitatea cunoașterii;
– productivitatea capitalului;
– productivitatea globală.
În această abordare nu mai putem să considerăm că un f actor de producție este mai important
decât altul. Cei doi factori de producție primari ( energia și cunoașterea) reprezintă integralitatea
resurselor pe care un antreprenor le va putea utiliza funcție de disponibilități, direct sau prin
intermediul celui de al treilea factor și anume capit alul, pentru a demara un proces de producție ce
trebuie să aibă ca finalitate realizarea de bunuri sa u servicii solicitate pe piață de societatea umană.
Productivitatea energiei în această accepțiune poate fi definită ca producția obținută pe
unitatea de energie.
În cazul productivității cunoașterii, deoarece aceast a se compune din date, informații și
cunoștințe, raportul se va putea cuantifica folosind c a unitate de raportare valoarea cunoașterii fie
pornind de la costul ei fie de la valoarea de piață a acesteia.
Productivitatea capitalului exprimă randamentul capitalului utilizat calculat ca r aport între
rezultatele obținute într-o perioadă de timp și capi talul tehnic utilizat.
Productivitatea globală se calculează utilizând formula generală a productivității și reprezintă
producția obținută utilizând o unitate proporțional ă a factorilor de producție consumați. Prin unitate
proporțională a factorilor de producție utilizați p utem defini un mixt unitar proporțional format din tot alitatea

125 factorilor de producție consumați pentru obținerea p roducției sau serviciilor realizate în procesul de pr oducție
respectiv.
Dinamica productivității, adică modificarea în timp a nivelului productivității se măsoară cu
ajutorul indicelui de dinamică, care se calculează ca raport între productivitatea din perioada curentă
(Wi) și productivitatea din perioada de baza (W0) pe baza relației:

Iw = W i / W 0 x 100

2.4.2.2. Formele productivității

Productivitatea îmbracă mai multe forme și se exprimă pri ntr-o mare varietate de indicatori
în funcție de mai multe criterii:
• Din punct de vedere al nivelului activității se disti ng :
a) productivitate la nivel de întreprindere, secție sau loc de muncă;
b) productivitate la nivel de ramură economică;
c) productivitate la nivelul unei economii naționale.
• După forma de exprimare se deosebesc:
a) productivitate fizică (reală) determinată în uni tăți de măsură naturale sau
fizice (metri, tone etc.), sau în unități, conv ențional-naturale (exemplu:
unitatăți de producere a energiei cu puteri i nstalate de 1000 MW);
b) productivitate valorică (monetară) determinată ca rap ort între valoarea
producției (Q) și factorul (factorii) de producție u tilizați (FPu).
• După modul de calcul al indicatorilor se disting:
a) productivitate medie [ W = Q / Σ FPu ];
b) productivitate marginală [ ∆W = ∆Q / Σ ∆ FPu ].
• După modul în care se reflectă rezultatele activi tății economice se disting:
a) productivitate brută care se calculează prin raporta rea valorii totale a
producției (care cuprinde și consumurile materiale) la factorii de
producție utilizați;
b) productivitate netă, calculată ca raport între valo area nou creată (valoarea
adăugată) și factorii de producție utilizați.

126 • Din punct de vedere al ariei de cuprindere a ind icatorilor, se pot distinge:
a) productivitatea parțială ( neta sau marginală ) – pro ductivitatea unui singur
factor de producție, considerat a fi originea produc tivității (energia,
cunoașterea sau capitalul), ceilalți factori rămânând neschimbați.
În funcție de factorul luat în considerare, pr oductivitatea parțială poate fi:
a1) productivitatea energiei;
a2) productivitatea cunoașterii;
a3) productivitatea capitalului.
b) productivitatea globală (medie sau marginală) – eficie nța agregată a
tuturor factorilor de producție combinați și implicați în obținerea unui
rezultat.
Determinarea productivității factorilor de producție prin metoda clasică
presupune faptul că producția creată prin aportul co mbinat al tuturor factorilor
de producție se raportează, pe rând, la fiecare fact or de producție, ca și cum ar fi
rezultatul acestuia, ceea ce evident nu corespunde re alității. Totodată, sunt
posibile evoluții contradictorii ale productivității unor factori în cazul
substituirii lor, ceea ce duce la rezultate și interpr etări nesigure ale rezultatelor.
Pentru a depăși aceste dezavantaje se utilizează metoda funcțiilor de producție,
unde, se apreciază că cea mai bună legătură între rez ultatele producției și
factorii de producție, în condițiile substituibilităț ii parțiale între factori, este
funcția de tip Cobb-Douglas, formulată de economiștii C . W. Coob 67 și P. H.
Douglas 68 .

2.4.2.3. Funcția Cobb – Douglas

Funcția Cobb-Douglas este folosită atât în microeconomi e cât și în macroeconomie și
este înrudită cu funcția de producție din managementu l producției. Această funcție a fost
dezvoltată de economiștii americani Paul H. Douglas și Charles W. Cobb în anul 1928.

67 Charles Wiggins Cobb (1875–1949) matematician și economist american
68 Paul Howard Douglas (1892 – 1976) politician și economist american

127 Funcția Cobb-Douglas are forma generală:
unde c și a i > 0
– c este parametrul de nivel care poate lipsi în caz ul unei normări adecvate ;
– ai sunt elasticitățile parțiale ale lui Y respectiv x i.
Funcția este omogenă de gradul Σ ai.
Funcția Cobb-Douglas poate fi utilizată atât ca func ție de utilitate,cât și ca funcție
de producție. Ca funcție de producție poate să cuant ifice producția scontată funcție de un factor de
producție primar și un altul derivat. Astfel forma cea mai cunoscută a funcției este cea în care
producția depinde de mărimea capitalului (factor deri vat) și de cantitatea de muncă (factor primar)
folosită, astfel:
Q = A×Kα×Lβ, unde:
Q – producția scontată;
K – capitalul utilizat;
L – munca (factor primar) folosită;
A – coeficientul de proporționalitate între muncă și capital;
α – coeficientul de elasticitate a producției în rapor t cu munca,
α = ( ∆Q/Q)/( ∆L/L);
β – coeficientul de elasticitate a producției în rapor t cu
capitalul fix, β = ( ∆Q/Q)/( ∆K/K).
A, α, β sunt parametrii pozitivi care influențează factorii în felul lor specific.
În situația în care această funcție de producție s-a r transpune (generaliza), pentru utilizarea ei
în cazul în care substituirea se produce între un fac tor primar și unul derivat al acetuia, relația ar
putea fi interpretată inclusiv în relația de substitui re energie – capital și cunoaștere – capital, bine
înțeles utilizând parametri A, α, β adecvați. Și în acest caz ca și în varianta cunoscut ă pentru
fundamentarea indicatorilor de exprimare a productiv ității factorilor de producție, se impune
respectarea, cel puțin, a următoarelor principii:
– luarea în considerare a efortului integral de factor i, avansați, ocupați și consumați;
– reflectarea complexității producției pe diverse struc turi ale economiei naționale, care
se referă la următoarele: producția poate fi globală , finală și netă (nou creată); ea
poate fi exprimată în unități fizice, natural-conven ționale și valorice, fiecare având
anumite limite;
– delimitarea în timp și spațiu atât a producției cât și a factorilor corespunzători;

128 – asigurarea comparabilității indicatorilor care exprimă producția și factorii de
producție, aceștia să aibă același conținut social-econ omic, să fie utilizată aceeași
metodologie de determinare, iar evaluarea să se facă î n același sistem de prețuri.
În situația în care avem o ecuație de tipul :
Q = A×Kα×Fβ unde : A = 0,5;
α = 1,04;
β = 0,87;
Q = 20 buc;
F = 8,70 KW;
pentru obținerea poziției de echilibru rezultă un n ecesar de capital K = 5,68196 ron in condițiile în
care :
– prețul unitar al factorului energetic P F = 0,60 ron și
– prețul unitar al capitalului este Pk = 1,10 ron.

Costul total al producției obținute este Tp = K x P K + F x P F = 11,470 ron.
Panta izocostului este δK/ δF = -0,54634 .

0246810 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 0246810 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
Factor primar Capital

129 2.5. Concluzii

Abordare economică pe care am propus-o și pe care o s usțin în prezenta teză este cea în care,
utilizând aceleași concepte și noțiuni economice doved ite științific cu privire la resurse și la factori
de producție, dar care să nu mai fie legate de perce pția primară, senzorială a celor cinci simțuri
umane, este necesară o cu totul altă delimitare a facto rilor de producție, într-o abordare care să poată
să susțină pe plan economic noile concepții privind medi ul înconjurător și procesele de producție. În
acest sens am avut în vedere să fie acoperit întregul spectrul al proceselor de producție, fie ele
desfășurate cu personal uman sau nu, la scară micro sau ma cro, posibil sau nu a fi detectate de
simțurile umane.
Într-o astfel de abordare am considerat că cele mai ad aptate noțiuni care ar satisface cerințele
și ar îndeplini rolul de factori de producție sunt energia și cunoașterea . Propunerea pe care am
agumentat-o, nu trebuie să fie privită ca o înlocuir e de termeni, deoarece vizează însăși structura
materiei (naturii) așa cum o pot descrie azi cercetăril e științifice efectuate în cadrul științelor exacte
și capacitatea unică a omului de a sintetiza cunoaștere a (una din caracteristicile primordiale ale
muncii umane). Granița între natură și muncă nu este imu abilă în situația în care ne raportăm la
elementele structurale ale celor doua noțiuni. Din a ceastă perspectivă această nouă abordare propusă
și argumentată, translatează granițele putând să între pătrundă unele elemente și totodată să
delimiteze diferit noțiunile.
În acest demers am plecat de la premisa necesității ca fa ctorii de producție să fie primari,
activi și determinanți, cuantificabili și măsurabili at ât cantitativ cât și valoric, să facă parte din
categoria de resurse utilizabile în procesele de produ cție, să fie stocabili și regenerabili, generici și să
poată cuprinde (include) în cadrul noțiunii celelal te resurse utilizabile în procesele de producție de
bunuri necesare satisfacerii trebuințelor imediate și d e perspectivă ale oamenilor. Totodată am avut
în vedere ca aceștia trebuie să poată fi negociați în cadrul unei piațe libere putându-se stabili un preț
de vânzare funcție de cerere și ofertă.
Această nouă abordare pune în evidență necesitatea de finirii unui tot unitar conturat de
factori de producție, capabili să definească necesarul inițierii și desfășurării proceselor de producție.
Am subliniat cu această ocazie confuzia ce există în me diul academic, cu privire la modul de
utilizare a noțiunii de factor de producție ( confu ndare cu noțiunea de resursă ) și cu privire la
substituirea factorilor de producție ( aceștia nu sunt subtituibili decât cu al treilea factor, capitalul,
factor de acumulare derivat din primele două ).

130 CAP.3. Energia – raport valoare-preț

3.1. Considerații introductive cu privire la noțiunea de valoare

În noua abordare pe care o propun și o susțin, utilizâ nd aceleași concepte economice dar care
să nu mai fie legate de percepția primară, senzorială a celor cinci simțuri umane și care să îmbine
realitatea dovedită științific cu privire la resurse și noțiunea economică de factor de producție, am
considerat că factorii de producție natura și munca în forma actuală nu țin pasul cu noile cerințe
științifice. Pentru aceasta trebuie utilizată o cu to tul altă delimitare a acestor factori de producție,
într-o abordare care să poată să susțină pe plan econo mic noile concepții despre mediul înconjurător
și bineînțeles despre procesele de producție. În acest sens ținând cont că trebuie avut în vedere să fie
acoperit întregul spectrul al proceselor de producție , fie ele desfășurate cu personal uman sau nu, la
scară micro sau macro, posibil sau nu a fi detectate de si mțurile umane, am propus și demonstrat că
cele mai adaptate noțiuni care ar satisface cerințele și ar îndeplini rolul de factori de producție sunt
energia și cunoașterea . Prin aceasta am vizat însăși structura materiei (natur ii) așa cum o pot
descrie azi cercetările științifice efectuate în cad rul științelor exacte și capacitatea unică a omului de
a sintetiza cunoașterea (una din caracteristicile primo rdiale ale muncii umane). Granița între natură și
muncă nu este imuabilă în situația în care ne raportăm l a elementele structurale ale celor doua
noțiuni. Din această perspectivă această nouă abordare translatează granițele putând să întrepătrundă
unele elemente și totodată să delimiteze diferit noțiun ile.
Ținând cont de această nouă perspectivă deschisă, mi-am propus să constat cum ar putea să
fie definite și ce raport poate să existe între două c ategorii economice de bază și anume valoare și
preț, care a preocupat întâi filozofi, istorici, mora liști, matematicieni, clerici și apoi profesioniști ai
domeniului economic.
Noțiunea de valoare (< fr. valeur , lat. valor ) este explicat de Marele dicționar de
neologisme 69 ca și ‘însușire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuințelor
sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităț ilor care dau preț unui obiect, unei ființe, unui
fenomen etc.’.

69 Florin Marcu – ˝Marele dicționar de neologisme˝, Editura Saeculum, 2000;

131 Termenul de preț (<lat. Pretium ) este definit în Dictionarul explicativ al limbii r omâne 70 ca
‘Sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărăto rul pentru achiziționarea unui produs sau
pentru un serviciu.’
Teoria economică oferă numeroase definiții ale concept ului de valoare care sunt aplicabile
proprietatii. Țelul unei definiții este să comunice semn ificația cifrelor și să realizeze o coerență
referitor la evaluare. Valoarea unui bun are la baz ă noțiunea de schimb, prețul fiind acel punct de
echilibru în care vânzătorul și cumpărătorul acceptă tranzacția. Valoarea reprezintă o calitate
convențională a unui bun, care îi este atribuită con vențional în urma unor calcule sau expertize.
‘Valoare nu este în sine un fapt, ci o opinie:
a) fie asupra celui mai probabil preț care trebuie ac hitat pentru un activ, în cadrul unui
schimb ;
b) fie asupra beneficiilor economice rezultate din d eținerea unui activ.’ 71
O definiție acceptată la momentul actual a valorii po ate fi enunțată astfel :
– ‘ Valoarea de piață este suma estimată pentru care o propriet ate va fi schimbată, la data
evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotăr ât, într-o tranzacție cu prețul determinat
obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare , în care părțile implicate au acționat în
cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere. ’ 3
Pentru a fi interpretată corect această definiție a valorii de piață necesită precizări cu privire la o
serie de termeni:
– “suma estimată” semnifică prețul estimat în termeni monet ari pentru o anumită proprietate;
– “valoarea de piata” vizează cel mai probabil preț care poate fi obținut în mod rezonabil de
un vânzator și cel mai avantajos preț obținut de cumpa rator;
– “pentru ca o proprietate să fie schimbată” sublinia ză ideea că valoarea e o existență estimată
și nu un preț determinat;
– “la data evaluarii” sugerează ideea că evaluarea a re un anumit termen de garanție în sensul
că schimbarea unor condiții de piață modifică premisele evaluării și deci rezultatele acesteia. Orice
valoare estimată a unei proprietăți încorporează cir cumstanțele reale ale pieții la data realizării
evaluării.
– “între un cumpărător hotărât” se referă la faptul că cel care cumpără e motivat, dar nu forțat
să cumpere; el nu va plăti un preț mai mare decât cel a l pietei;

70 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” – “Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția
a II-a, Editura Univers Enciclopedic,1998;
71 Standarde de evaluare ANEVAR 2014

132 – “un vânzător hotărât” arată că nici vânzătorul nu e grabit sau forțat să încheie tranzacția, dar
nici dispus să aștepte până ce va obține prețul rezonab il;
– “într-o tranzacție echilibrată” reflectă situația în care cele două părți au un interes sau relații
speciale care ar putea influența nivelul pretului;
– “după un marketing adecvat” adică proprietatea este expusă la vânzare pe piață într-o
manieră adecvata, într-o perioadă rezonabilă care să permită obținerea celui mai bun preț;
– “în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză și prudent” presupune că cele două
părți sunt informate asupra naturii și caracteristicilo r proprietății sau afacerii precum și asupra
condițiilor de piață la data evaluării;
– “fără constrângeri” semnifică faptul că parțile nu sunt obligate de o anumită conjunctură sau
situație să încheie respectiva tranzacție.
‘Conceptul de valoare de piață presupune un preț neg ociat pe o piață deschisă și
concurențială unde participanții acționeză în mod li ber.’ 3
Prețul reprezintă rezultatul negocierii dintre vân zător și cumpărator respectiv suma plătită
pentru încheierea unei tranzacții. El apare în ipos taza de caracter obiectiv spre deosebire de valoare.

3.2. Conceptul de valoare

Valoarea este un concept economic ce reprezintă prețu l cel mai probabil convenit de
cumparatorii și vânzatorii unui bun sau serviciu, disp onibil pentru cumparare.
Din punct de vedere conceptual, valoarea este creată și susținuta de interacțiunea a patru
factori, care sunt asociați cu orice produs, serviciu sau marfă. Aceștia sunt utilitatea, raritatea,
dorința și puterea de cumparare. Funcționarea princip iului economic al cererii și ofertei reflectă
interacțiunea complexă a acestora. Valoarea este o re prezentare a utilității acestora, prin ințelegerea
și surprinderea relațiilor dintre factorii economici c are contribuie la crearea valorii.
O definire a celor patru factori ar pune in eviden ta faptul că primii doi factori reprezintă
factori ai ofertei, iar ultimii doi factori sunt consi derați factori ai cererii:
– utilitatea, capacitatea unui bun economic de a sati sface o anumită nevoie, trebuință sau
dorință;
– raritatea, oferta prezentă sau anticipată a unui b un economic raportată la cererea pentru acel
bun;
– dorința (preferința), intensitatea satisfacției pe c are un bun economic o produce celui care
nu-l posedă, dar care are nevoie de acesta;

133 – puterea de cumparare, capacitatea unui individ sau grup de indivizi – participanți pe piata,
de a cumpara bunurile oferite.
Conceptul de valoare a fost abordat în decursul timpul ui din perspectiva unor viziuni diferite
ce corespund diverselor școli si curente de gândire eco nomică. Cu toate acestea consider că pot fi
evidențiate trei tendințe ( teorii ) principale și a nume teoria obiectivă respectiv teoria subiectivă și
cea contemporană.

3.2.1. Teoria obiectivă a valorii

Conform teoriei obiective a conceptului de valoare, baza valorii unui bun este susținută de
raritatea bunului și de cheltuielile cu munca vie mate rializate în realizarea acestuia. Cel mai bine se
reflectă acest curent de opinie economic în concepția lui Adam Smith 72 în „Avuția Națiunilor, o
cercetare a naturii și cauzelor ei”. Ideile cu privi re la muncă și valoare sunt formulate de Adam
Smith în pasaje ca acesta: ''Deci munca apare, evident, ca singura măsură universală și precisă a
valorii și ca singurul etalon cu care putem compara val orile diferitelor mărfuri, în toate timpurile și
în toate locurile'' 4. Foarte clar și concis acesta evidențiază faptul că l a baza prețului stă munca depusă
pentru dobîndirea bunului. Cu toate acestea ideea că munca stă la baza creării valorii este vehiculată
în gândirea economică mult mai timpuriu. În scrierile lui John Locke 73 găsim, ca de altfel și la o
serie de alți gânditorii care l-au precedat, efortul de a separa conceptul de valoare în sine de cel de
valoare pe o piață. În "Al doilea tratat despre cârmu ire"74 acesta se referă la rolul muncii în sporirea
valorii.75 Cu toate acestea curentul empirismului britanic repre zentat de John Locke nu are nimic din
ce ar putea să ducă spre teoria clasică sau teoria marx istă a valorii-muncă.76
Pe parcursul evoluției sale, Adam Smith a abordat valo area sub diferitele ei aspecte. Asfel în
preocupările sale, prețurile relative, evoluția acest ora în timp și nivelul general al prețurilor au fost
analizate din unghiuri multiple. El formulează o teo rie a prețurilor relative atât pentru o societate
primitivă (societate în care procesul de acumulare al c apitalului și a pământului nu a fost încă
realizat) cât și pentru una avansată (societate în car e capitalul și pământul nu mai sunt bunuri libere).

72 Adam Smith – „Avuția națiunilor, o cercetare a naturii și cauzelor ei” Editura Academiei, Bucuresti 1962, vol.1,p.28;
73 John Locke (29 august 1632 – 28 octombrie 1704) filosof și om politic înc adrat în școala empirismului britanic,
părintele liberalismului clasic, întemeietor al constitu ționalismului modem, al teoriei politice (dominante astăzi) privind
democrația reprezentativă, precum și al filozofiei drepturil or și libertăților civice;
74 John Locke – „Second Treatise of Government” publicată în 1690 și ridicat ă pe site-ul
http://oregonstate.edu/instruct/phl302/texts/locke/locke2/loc ke2nd-a.html este neprotejată de legea drepturilor de autor;
75 John Locke , – "Second Treatise of Government", cap.V "Of PROPERTY. ", Sect.40 […labor makes the far greater
part of the value…];
76 Karen Iversen Vaughn – studiul „ John Locke and the labor theory of value ” publicat în „ Journal of Libertarion
Studies ” Vol.2, Nr.4, pp. 311-326 editat de Pergamon Press Lt d. http://mises.org/sites/default/files/2_4_3_0.pdf

134 Teoria in cazul societății primitive are la bază dou ă determinări diferite a valorii de schimb:
– determinarea valorii marfurilor prin cantitatea de munca necesara pentru producerea
lor;
– determinarea valorii mărfurilor prin cantitatea de muncă vie cu care se poate
cumpăra o marfă.
În cazul teoriei prețurilor relative în cadrul une i societăți avansate, Adam Smith analizează
costul de producție. Elementele constitutive ale ace stuia generează ecuația prețului marfurilor :

Pr = C+S+P+R unde :

C reprezintă prețul mijloacelor de producție;
S reprezintă salariul muncitorilor;
P reprezintă profitul deținătorului de capital;
R reprezintă renta proprietarului factorilor natu rali.

În acest caz Adam Smith ajunge la concluzia că munca și numai ea este etalonul real și
determinant al prețurilor, astfel valoarea tuturor mă rfurilor poate fi apreciată și comparată
indiferent de loc și timp. Cu toate acestea, analiza r ealizată se concentreză cu precădere asupra
valorii de schimb a mărfurilor, valoare care este perc epută ca preț al mărfurilor, măsurabil de
piață. Deși Adam Smith era convins că termenul de valoar ea are două conotații acceptate și
anume cea de utilitate și cea de putere de cumpărare, nu a putut să definească utilitatea decât la
nivelul total, absolut, nu și la nivel de utilitate me die sau marginală. Acest fapt a făcut să nu poată
rezolva dilema produsă de mărfurile foarte utile dar foarte ieftine și cele foarte scumpe dar foarte
puțin folosite (exemplul avut în cauză fiind apă – di amant).
Analiza realizată din punct de vedere a evoluției în timp a prețurilor la condus pe Adam
Smith la acceptatea dependenței prețurilor medii de cantitatea vândută în timp, astfel acestea
depinzând de cererea și oferta existentă pe piață. Pr ețul de piață al mărfurilor este determinat de
raportul între cantitatea adusă în fapt pe piață și c ererea celor dispuși să plătească prețul. Adam
Smith a definit prețul natural al mărfii ca fiind val oarea întreagă a rentei, muncii și profitului, care
trebuie plătite în scopul aducerii pe piață a mărfur ilor. Raportul dintre cerere și ofertă și evoluția
acestuia, determină în opinia acestuia identitatea pr ețului natural cu cel de piață. În acest caz
Adam Smith a evidențiat trei situații:

135 a) ofertă egală cu cererea – prețul de piață este eg al cu prețul natural, iar veniturile factorilor
de producție le-a considerat normale;
b) oferta mai mare decât cererea – prețul de piață v a fi mai mic decât prețul natural, iar
veniturile factorilor de productie vor fi plătite su b nivelul lor normal;
c) oferta mai mică decât cererea – prețul de piață v a fi mai mare decât prețul natural, iar
veniturile factorilor de producție vor fi mai mari de cât cele naturale.
În condițiile liberei concurențe, Adam Smith apreciaz ă că mecanismele legilor economice
obiective, care adaptează automat oferta la cererea efectiva și prețurile pieței la cele naturale
acționează de la sine fără a fi nevoie de nici-o int ervenție.
Majoritatea clasicilor au susținut teoria obiectivă a valorii bazată pe muncă. Potrivit acestui
principiu, munca este deopotrivă atât izvor cât și mă sură a valorii. Cu alte cuvinte, cu cât un lucru
oarecare încorporează o cantitate mare de muncă, cu atât valoarea lui va fi mai mare. Acest mod de
interpretare obiectivă a generat două consecințe, un a în planul schimbului si cealaltă în planul
repartiției. În concepția clasică, un bun dobândește statutul de produs finit din momentul în care el
ajunge în depozitul întreprinderii și i se atribuie u n preț, definit de efortul material și munca
înglobată, ce îi exprimă valoarea.
Contribuția la teoria valorii a lui David Ricardo 77 , una din figurile dominante ale sistemului
economic clasic, vine să confirme ideile lui Adam Smith. Acesta definește utilitatea ca și condiție și
nu măsură a valorii. Cererea pe piață a unui produs tr ebuie să existe, dar aceasta nu este o măsură a
prețului produsului. David Ricardo este foarte aproap e în scrierile sale în a distinge diferența între
utilitatea totală și cea marginală. Cu toate acestea, ambii au considerat că utilitatea este importantă în
formarea cererii, iar analiza cerere – ofertă este m odul de a analiza prețurile pe piață. Atât la Adam
Smith cât și la David Ricardo, valoarea mărfii este determinată de muncă, și anume, cantita tea relativă de muncă
determină valoarea de schimb a mărfii. Pe termen scurt, preț ul este determinat de proporția cerere-oferta, iar pe terme n
lung prețul natural este reglat de costul de producție.
Dacă in cazul lui David Ricardo sau John Stuart Mill 78 abordarea face trimitere și spre cerere
și ofertă dar și spre formarea unui preț funcție de ca ntități de echilibru a mărfurilor, în cazul lui Kar l
Marx 79 confruntarea între cerere și ofertă nu are sens deoar ece acesta pleacă de la premiza că oferta
va fi în concordanță cu cererea atât din punct de v edere structural cât și cantitativ, întrucat ambele

9 David Ricardo (n. 18 aprilie 1772 – d. 11 septembrie 1823) economist englez, reprezentant al Școlii Clasice de
Economie ;
78 John Stuart Mill (n.20 mai 1806 – d. 8 mai 1873) filosof și economist britanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai
influenți gânditori liberali ai secolului XIX;
79 Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818 – d. 14 martie 1883) filozof, istoric, economist, s ociolog și jurnalist german
întemeietor al teoriei socialismului științific, teore tician și lider al mișcării muncitorești;

136 pot fi studiate înainte ca producției să i se dea curs. Din prisma acestei filosofii nu poate să existe
producție nevândută și nu poate să apară sincope care să genereze crize economice.
Pentru Karl Marx valoarea reprezintă o expresie a ca ntității de muncă socială cuprinsă într-un
produs. Principiul valorii-muncă ca și concept este o contribuție a economiștilor clasici, dar Marx
pune accent pe oameni și relațiile între ei, pe relaț iile între clase. Marx a elaborat o întreagă teorie a
plusvalorii, descoperind formele ei concrete din prisma procesului repartiției venitului la nivel
național. Cu alte cuvinte, acest mod de abordare arat ă că muncitorii primesc sub formă de salariu
numai o parte din valoarea pe care ei o creează, cea laltă parte fiind însușită pe nedrept de capitaliști.
Marx definește plusvaloarea ca și diferență între valo area creată de muncitor și salariul de
subzistență, necesar consumului muncitorului și familiei sa le pentru ca forța de muncă să se
reproducă. În contextul acestei abordări, Karl Marx înțelege diferența între muncă definită ca
activitate de creare de bunuri, și forța de muncă, no țiune prin care definește capacitatea fizică și
intelectuală a muncitorului de a presta această muncă. Forța de muncă și nu munca este ceea ce
vinde muncitorul primind în schimb pentru aceasta un pr eț numit salariu. În incercarea de a susține
teoria valorii-muncă, Karl Marx a abordat mecanismul s chimbului de mărfuri pornind de la
principiul egalității de schimb și în acest sens a căutat un criteriu comun tuturor bunurilor prin care
acestea să fie comensurabile. Pentru aceasta a renunța t la spiritul critic necesar oricărui economist și
a postulat că munca investită în producerea mărfurilor este singurul criteriu valabil pentru măsurarea
valorii de schimb a bunurilor. Acest lucru l-a facut să omită din rândul bunurilor care pot intra în
procesul schimbului pe cele care nu sunt rezultatul munc ii fapt care generează distorsiuni și conduce
la erori esențiale în înțelegerea noțiunii de valoar e. Din acestă cauză, generalizările propuse de acesta
nu pot să acopere aria propusă. Marx își va da seama de aceste inconveniente ale teoriei propuse dar
le va trece sub tăcere, continuând să-și convingă citi torii de adevărul absolut al doctrinei sale.
Pentru a putea clama adevarul absolut al teoriei valo are-muncă, pe lângă restrângerea
aplicată noțiunii de marfă, Marx e nevoit să abstracti zeze munca și să elimine aspectele calitative ale
ei. Astfel abordarea sa este efectuată prin separarea c ompletă a valorii de schimb, de valoarea utilă a
unui bun. Prin această abordare elimină orice alți co mpetitori la rolul de factor comun care să
determine valoarea de schimb a mărfurilor și totodată pe ntru ca munca să fie un factor de producție
omogen, care să difere numai prin cantitate, Marx afi rmă că putem reduce orice tip de muncă și orice
formă concretă a ei la un singur tip de muncă, munca u mană in abstracto.
Teoria valorii-muncă enunțată de Karl Marx deși aduce o contribuție neîndoielnică la
dezvoltarea ideilor economice, prin excluderea unor elemente caracteristice esențiale ale valorii
bunurilor s-a depărtat de realitatea noțiunii de va loare.

137 3.2.2. Teoria subiectivă a valorii

Originile teoriei valorii-utilitate sunt legate de "Școala de la Salamanca" 80 care a cultivat și
susținut idei precum "Prețul scade când este un numar mic de cumpărători, sau când bunurile sau
vânzătorii sunt prea mulți ; invers, prețul crește în c azul unei cereri în exces sau când oferta este
insuficientă"81 . Reprezentanți ai aceste școli precum Martín de Azpi lcueta 82 și Luis de Molina 83 au
realizat unele dintre cele mai metodice și complete cer cetări ale teoriei valorii. În perioada
Renașterii, mobilitatea crescută a populației a dus la creșterea activității de comerț și implicit la
condiții propice pentru antreprenori de a porni noi afaceri. Schimbul de produse necesita înțelegerea
mecanismului de formare a valorii bunurilor astfel putâ nd să fie definite prețuri ale acestora. Diego
de Covarrubias 84 și Luis de Molina au dezvoltat o teorie a valorii și a prețurilor bazată pe
subiectivitatea de percepție a oamenilor asupra bunuri lor. Conform acesteia, utilitatea bunurilor
variază de la persoană la persoană, prețurile fiind f ormate prin deciziile consensuale ale
participanților la actul de comerț desfășurat în cond iții nerestricționate de efectele de monopol,
fraudă sau intervenții guvernamentale. În termenii de astăzi, reprezentanții Școlii de la Salamanca
erau adepții pieței libere, în cadrul căreia prețul bunurilor era determinat de cerere și ofertă.
Demersul abordării psihologice a valorii a frământat g ândirea economică chiar din faza de
debut. Asfel în operele autorilor Ferdinando Galiani85 , Anne Robert Jacques Turgot 86 , Etienne
Bonnot de Condillac 87 sau Richard Cantillon 88 se regăsesc elemente specifice caracteristicei
subiective a valorii.

80 Școala de la Salamanca , grupare de gânditori spanioli si portughezi de orientare sc olastică, de la sfârșitul sec.XV și
sec.XVI, a căror activitate s-a desfășurat sau a avut t angență cu Universitatea din Salamanca ;
81 George Poulalion , L'essentiel sur histoire de la pensée économique, 1e édition, L'Hermes, Lyon, 1993, p. 71 "Le prix
chute quand les acheteurs sont peu nombreux, ou quand les marchandises ou les vendeurs sont trop; inversement, le prix
s'élève en cas d'éxces de demandes ou d'insuffisances d'offres "
82 Martín de Azpilcueta, (n. 13 decembrie 1492 – 21 iunie 1586), numit și Doctor Navarrus , important canonist și
teolog, economist arondat curentului scolastic, a dezvoltat prima torie monetaristă; inventator al conceptului matemati c
al valorii în timp a banilor;
83 Luis de Molina, (n. septembrie 1535, Cuenca, Spain – d. 12 octombrie 1600, Madrid), pre ot Jesuit aparținând
curentului scolastic, ferm aparator al libertății umane;
84 Diego de Covarrubias y Leyva, (n. 25 iulie 1512, Toledo – d. 27 septembrie 1577, Madrid) jurist and episcop de
Segovia,
85 Ferdinando Galiani (n. 02 decembrie 1728, Chieti , Regatul Napoli – m. 30 octombrie 1 787, Napoli, Regatul Napoli)
economist, figură de frunte a Iluminismului Italian;
86 Anne Robert Jacques Turgot (n.10 mai 1727; d.18 martie 1781) economist și om de stat francez , reprezentant al
școlii fiziocrate, astăzi este considerat un avocat timpur iu al liberalismului economic;
87 Étienne Bonnot de Condillac (n. 30 septembrie 1714, Grenoble – d. 03 august 1780, Flux) psiholog , logician, filozof,
epistemolog și economist francez , a studiat psihologia ș i filosofia minții;
88 Richard Cantillon (1680, județul Kerry, Irlanda – 14 mai 1734, Londra) bancher și economist , autor al tratatului
"Essai sur la Nature du Commerce en Général" scris între anii 1730-1734 și publicat de către marchizul de Mirabeau în
1755, considerat a fi primul tratat complet de economie;

138 Pentru Ferdinando Galiani valoarea reprezenta o pro iecție psihologică de tip variabil generată
de compararea posesiei unui bun sau a altuia. Prin util izarea a doi temeni de natură subiectivă și
anume utilitatea și raritatea unui produs, a definit cu precizie matematică teoria valorii. Raritatea o
privește ca raport între cantitatea existentă dintr-u n bun și intensitatea nevoii generate de acel bun. În
anul 1751 a publicat tratatul Della Moneta , o lucrare în cinci volume în care anticipează teze ale
utilitarismului și enunță teoria valorii economice a bu nurilor prin identificarea relației strânse între
cantitatea și calitatea muncii, timpul de producție, utilitatea și raritatea produsului. Pentru Galiani
originea valorii este strâns legată de noțiunea de rar itate.
Anne Robert Jacques Turgot abordează teoria valorii p ornind de la definirea a doua forme a
valorii. Valoarea fundamentală pe care o consideră g enerată de costul de producție și valoarea venală
care corespunde valorii de piață a unui bun. Aceasta valoarea se modifică mai frecvent decât
valoarea fundamentală, fiind supusă fluctuațiilor ra porturilor cerere-ofertă înregistrate pe piață.
Variația valoari fundamentale este mai lentă și este g enerată în opinia lui Turgot de schimbarea
condițiilor de producție. Valoarea venală apare in piață sub forma de valoare estimativă, valoare
generată de estimarea individuală atribuită fiecărui bun în funcție de utilitate și raritate. Prețul
bunurilor este determinat prin acordul participanțilo r la tranzacție și este influențat de compararea
intensității nevoilor, cu puterea de cumpărare a unui a și a altuia. Turgot își dă seama că există un
factor fundamental al valorii subiective (valoare es timativă) care nu poate fi definit ca o mărime
măsurabilă și din această cauză ajunge la concluzia că noțiunile valoare și preț pot fi folosite
împreună, cu același înțeles în limbajul curent, fără a avea pretenția definirii precise a noțiunilor. În
procesul schimbului, Turgot consideră că nici un schimb nu are loc dacă fiecare parte nu atribuie o
valoare mai mare bunului cerut decât celui oferit și a presupus, dar nu a demonstrat, că câștigul era
egal pentru fiecare parte implicată în tranzacție.
Un alt gânditor timpuriu ce abordează valoarea din p erpective psihologice și care poate fi
considerat chiar întemeietorul psihologiei economice mo derne, deoarece a încercat să demonstreze
rolul jucat în economie de mobilul și interesul individ ual, este Etienne Bonnot de Condillac. El a pus
bazele teoriei valorii determinată de utilitate și ca ntitate. În concepția sa valoarea variază direct
proportional cu utilitatea și invers proporțional cu cantitatea. Valoarea și utilitatea sunt rezultate ale
aprecierii omului și nu sunt de ordin material ele ținâ nd de domeniul psihologiei. În viziunea sa,
valoarea se traduce în fapt prin preț, în procesul sc himbului. Definind prețul, Condillac afirmă că
acesta reprezintă valoarea estimată a unui bun în ra port cu valoarea estimată a altui bun, evaluată de
către participanții la schimb. Prin prisma acestei abord ari, comerțul este deopotrivă benefic atât
pentru vânzător cât și pentru cumpărător, deoarece amb ele părți câștigă. Progresul este condiționat

139 de respectarea principiului de ‘prix vrai’ care este posibil numai în condiții de interacțiune complet
nestingherite între cerere și ofertă. O astfel de int eracțiune liberă, poate fi realizată doar printr-o
dereglementare completă, cu alte cuvinte, progresul e ste posibil numai în și prin piața liberă.
Richard Cantillon a dat o importanță deosebită formăr ii prețurilor în lumea reală, pe piață. În
opinia sa, cantitatea de produse oferite spre vânzare, proporțional cu cererea sau numărul de
cumpărători, determină întotdeauna prețurile reale a le pieței. Cantillon a făcut o distincție importantă
între preț și prețul de piață, precum și între valoare și valoarea de piață. Prețul de piață și valoarea de
piață sunt prețurile reale care apar pe piață, pe ba za forțelor de cerere și ofertă. Prețul și valoarea s unt
concepte separate și distincte de prețul de piață și v aloarea de piață. Acestea sunt legate de termenul
"valoare intrinsecă" și sunt folosite pentru a descrie costul de oportunitate al resurselor utilizate
pentru producerea mărfii, resurse și muncă specifice car e au fost sacrificate pentru a produce acel
bun. Originalitatea teoriei lui Richard Cantillon e ste subliniată și de noțiune de cost de oportunitate,
cost pe care il definește ca fiind costul alegerii va riantei economice sau al renunțării la alte variante
economice posibile de către antreprenor a cărui funcț ia economică este cea de asumare a riscului.
Antreprenorul determină astfel alocarea resurselor în economie, pe propriul risc. Cantillon a
menționat că antreprenorul aduce prețurile și cantita tea producției de bunuri în conformitate cu
cererea. La baza eșafodajului teoretic al sistemului e conomic gândit de Cantillon stă idea
conceptuală că producția de bunuri depinde de cerer e.
" Adevărata ruptură cu concepția despre valoare (val oarea-muncă) a fost semnalată pentru
prima dată de Gossen 89 , care a proclamat că magnitudinea valorii unui bun este exact măsurată prin
cantitatea de plăcere pe care ne-o oferă "90 afirma Nicholas Georgescu-Roegen 91 în studiul
introductiv al primei traduceri în limba engleză 92 a cărții publicate de Hermann Heinrich Gossen în
1854 93 . Știința economică reprezintă în opinia lui Gossen " teoria procedeelor prin care individul și
societatea pot obține maximum de satisfacții cu minimum de e fort " 94 .

89 Hermann Heinrich Gossen, ( n.07 septembrie 1810 în Düren , d. 13 februarie 1858 în Köln ) , jurist și economist
prusac considerat ca fiind primul care a elabora o teorie ge nerală a utilității marginale;
90 Nicholas Georgescu-Roegen, "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in Historica l Perspective", p. XXI "The
true rupture with this concept of value was first signal ed by Gossen who especially in his axiom proclaimed that the
magnitude of value of any good is measured exactly by the amount of p leasure it gives us" .
91 Nicholas Georgescu-Roegen, (născut Nicolae Georgescu , pseudonimul Roegen reprezintă Ne Geor inversat, utilizat
ca un retronim) – (n. 4 februarie 1906 – d. 30 octombrie 1994) ,mate matician, statistician, pedagog □i economist
american de origine română, părintele teoriei bioeconomice;
92 Nicholas Georgescu-Roegen, "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in Historical P erspective"
93 Hermann Heinrich Gossen "Entwicklung der Gesetze des menschlichen Verkehrs und der dar aus fließenden Regeln
für menschliches Handeln" publicată în anul 1854 și retrasă de pe piață de autor datorită insuccesului de public al
cărții în 1858;
94 Emile James , "Histoire sommaire de la pensée économique", editura Montchr estien, Paris, 1965, p. 180.

140 Hermann Heinrich Gossen reușește cu două decenii înainte a lui William Stanley Jevons 95 ,
Léon Walras 96 sau Carl Menger 97 , cei mai de seamă reprezentanți ai curentului neocl asic să
formuleze două din legile fundamentale ale teoriei su biective a valorii și să o intuiască pe a treia.
Acestea au fost enunțate astfel :
– "Orice nevoie își reduce intensitatea pe măsură ce este satisfăcută" 98 ;
Cu alte cuvinte dacă o nevoie este satisfăcută continu u, intensitatea ei descrește până când este atinsă
sațietatea, moment la care valoarea ajunge la zero. În acest caz nici o unitate din bunurile consumate
nu poate avea o utilitate mai mare decât a ultimei u nități consumate și care satisface cea mai puțin
intensă nevoie.

Descreșterea intensității unei nevoi are loc numai dacă nevoia anterioară a fost satisfăcută. Nu numai
intensitatea nevoii scade, dar și durata ei se reduce p ână la zero, în caz de sațietate. Mai mult, cu cât
satisfacerea nevoii este mai des repetată, cu atât mai mi că va fi intensitatea și durata acesteia.
– "Orice individ, înainte de a-și asigura satisfacerea ma i multor nevoi de natură
diferită, printr-o cantitate dată de resurse, trebui e să le repartizeze pe acestea astfel încât să
obțină satisfacții egale la nevoi de intensitate egală pentru fiecare cheltuială egală făcută" 98 ;

95 William Stanley Jevons (n. 1 septembrie 1835, d. 13 august 1882), economist și logician englez, considerat inițiatorul
marginalismului englez și reprezentantul marcant al Școlii d e la Cambrige;
96 Léon Walras (n. 16 decembrie 1834; d. 5 ianuarie 1910), economist și mathematici an francez, reprezentant al Școlii
de la Lausanne;
97 Carl Menger (n. 28 februarie 1840; d. 26 februarie 1921), economist austri ac, fondator al □colii austriece de
economie:
98 Nicholas Georgescu-Roegen, "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in Historical Perspective" p. LXXX "If
an enjoyment is experienced uninterruptedly, the corresponding in tensity of pleasure decreases continuously until satiety
is ultimately reached, at which point the intensity becomes nil"

141 Gossen abordează problema optimului economic privind ob ținerea unui grad de satisfacție
cât mai mare utilizând o cantitate de resurse limitată .
Concluzia lui Gossen, ținând cont de cele două legi enunțate se poate rezuma la afirmația că
fiecare individ trebuie să-și repartizeze timpul și resu rsele bănești în scopul maximizării utilităților
obținute de-a lungul întregii vieți.
– valoarea nu este intrinsecă bunurilor, ea le este co nferită acestora în mod relativ și
exogen de evoluția nevoii .
Cu alte cuvinte numai bunurile insuficiente, care se află într-o cantitate mai mică decât
volumul nevoilor de satisfăcut, au valoare și doar atât cât raportul nevoi-bunuri se menține în aceste
coordonate. Iar acest lucru poate fi determinat matema tic în opinia lui Hermann Gossen ca diferență
pozitivă între "disconfortul muncii" și "plăcerea prod usă" prin consumarea unui bun sau a mai
multora, în cantități bine determinate. Bunurile au v aloare numai atât timp cât plăcerea a ceea ce este
produs prin muncă are o valoare mai mare decât disconfo rtul cauzat de ea, acest lucru fiind în deplin
acord cu principiul enunțat de Gossen ca primă frază a lucrării sale și anume că "Orice om se
străduiește să-și umple viața cu cât mai multe plăceri po sibile" 99 ceea ce va duce la maximizarea
plăcerii totale obținute de a lungul vieți.
Lucrarea lui Gossen, singulară în peisajul lucrărilor cu caracter economic de la jumatatea
secolului XIX din punct de vedere al abordării subie ctive a valorii bunurilor, reușeste să surprindă
toate aspectele definitorii ale teoriei subiective a valorii determinate de utilitate :
– numai bunurile economice au valoare ;
– valoarea unui bun economic se determină pe baze subi ective de fiecare individ separat,
astfel încât fiecare bun are valori diferite pentru fiecare subiect ;
– mărimea valorii unui bun economic este egală cu can titatea de plăcere oferită individului ;
– valoarea bunului economic este direct proporțional ă cu utilitatea lui și invers proporțională
cu cantitatea consumată ;
Cu toate acestea concepția lui Gossen nu este exclusiv marginalistă și asta datorită abordării
mai nuanțate a teoriei valorii, ținând cont că prin muncă și disconfort se poate crește plăcerea totală a
vieții prin valoarea bunurilor economice consumate, at ât timp cât plăcerea a ceea ce este produs prin
muncă are o valoare mai mare decât disconfortul cauzat de ea.

99 Nicholas Georgescu-Roegen, "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in Historical Pe rspective" p. XXXIII
"Each man endeavors to make his life as full of pleasure as pos sible"

142 Hermann Heinrich Gossen nu a fost singurul precursor al teoriei marginaliste. La jumatatea
secolului al XIX-lea, în Franța, Arsene-Jules Dupuis 100 și Augustin Cournot101 au dezvoltat
conceptul de utilitate.
A. J. Dupuis ajunge să imagineze modelul marginalist ple când de la necesitatea majorarii
beneficiului public prin diminuarea costului resimțit d e utilizatori acelui bun public. A fost primul
economist care a abordat ideea de diminuarea a utilită ții marginale și printre primii care a dezvoltat
conceptul de curbă a cererii.
Augustin Cournot a realizat un model științific al cer erii și ofertei, abordând tărâmul
economic cu intrumente matematice precum calculul prob abilităților și analiza matematică. Prin
derivarea funcției cererii și ofertei în funcție de preț a putut determina punctul de echilibru între
cerere și ofertă în condițiile piețelor monopoliste, oligopoliste și perfect concurențiale, rezultatele
sale fiind și astăzi recunoscute în econometrie. Totoda a fost primul care a realizat un grafic al cererii
și ofertei, anticipând cu treizeci de ani concepțiil e lui Alfred Marshall 102 .
Caracteristicile esențiale care definesc teoria marg inalistă și care se regăsesc în abordarea
economică neoclasică au revoluționat gândirea economi că generând o cu totul altă perspectivă
asupra proceselor de producție. O enumerare sumară a a cestor caracteristici ar putea fi :
– omul, datorită faptului că este o ființă socială și pentru că intră in relație cu societatea și cu
bunurile generate de ea, trebuie să ia decizii, iar acestea sunt subiective deoarece sunt influențate de
înclinațiile si preferințele oamenilor, de motivarea a cțiunilor acestora, de comportamentul și reacțiile
subiecților sau agentilor economici prin factorii ce ț in de resorturile lor interioare ;
– în centrul preocuparilor și cercetărilor se află sfera schimbului, producția fiind plasată în
plan secund. Acestă prioritizare diferită a producți ei are la bază aprecierea subiectivă a indiviziilor
cu privire la plăcerea pe care o generează consumul diferitelor cantitati din bunul respectiv ;
– valoarea este rezultatul aprecierilor subiective a le oamenilor ;
– fiecare factor de producție generează o parte di n venitul societății în concordanță cu
productivitatea sa marginală ;
– introduce conceptul substituirii marginale a produse lor oferite sau cerute în funcție de
nivelul veniturilor cumpăratorilor ;

100 Arsène-Jules-Étienne-Juvénal Dupuit, (n. 18 mai 1804 la Fossano, Italia – d. 5 septembrie 1866 la Par is), inginer
specializat în construcții civile și economist;
101 Antoine Augustin Cournot, (n. 28 august 1801 la Gray (Haute-Saône) – d. 31 martie 1877 la P aris) a fost un
economist □i matematician francez, reprezentant al □colii d e la Lausanne;
102 Alfred Marshall, (n. 26 iulie 1842 ; d. 13 iulie 1924 ) economist englez, întemeietorul tradiției marginale care domină
știința microeconomiei ;

143 – a extins premisele pentru folosirea realizăriilor ma tematicii în analiza economiei și
formalizarea rezultatelor cu ajutorul ecuatiilor, m etodelor, sistemelor etc.
Revoluția marginalistă a fost realizată cu concursul u nor școli și personalități ce au activat în
ultimele trei decenii ale secolului XIX și în primele trei ale secolului XX.
William Stanley Jevons considerat inițiatorul marginali smului englez și reprezentantul
marcant al Școlii marginaliste engleze, a reușit să reun ească elementele disparate despre teoria
utilității, într-o teorie coerentă asupra valorii și schimbului. Prima formulare a teoriei utilității apare
într-o scrisoare pe care o scrie în 1860 iar germenul care a stat la baza principiilor sale logice cu
privire la substituirea bunurilor similare poate fi găsi t în opinia pe care a propus-o într-o altă
scrisoare scrisă în 1861. În lucrarea intitulată ˝O te orie matematică generală a economiei politice˝ 103
publicată în anul 1862 și apoi republicată patru an i mai târziu în Jurnalul Societatii de Statistică,
Jevons expune pentru prima oara public concepția sa cu privire la teoria utilității, dar impactul
acesteia s-a resimțit doar începând cu anul 1871, an în care Jevons și-a stabilit doctrina într-o formă
pe deplin dezvoltată prin publicarea lucrării ˝Teor ia economiei politice˝ 104 . În cuprinsul ei știința
economică pornește de la calculul hedonistic al senzați ilor de satisfacție care pot fi cuantificate
matematic. În opinia sa instrumentarul matematic trebuie să fie folosit pentru a fi măsurate sau
cuantificate toate senzațiile omului economic, toate u tilitățile marginale. Teoria economică este în
întregime bazată pe un calcul de plăcere și oboseală i ar obiectul economiei politice este de a
determina maximum de fericire ce poate fi realizat, cu mpărând mai multă plăcere posibilă, cu cât
mai puțină oboseală posibilă. Interesul în acest demers n u a fost să se cunoască valoarea în sine a
bunului respectiv, ci a unei părți a acestuia, corespu nzătoare cu nevoia imediată a individului.
Carl Menger profesor la Universitatea din Viena și fon datorul “Școlii psihologice austriece”
dezvoltă două teorii importante ce definesc concepți a școlii austriece cu privire la bunuri și valoare.
Pentru Menger nu există “bunuri” din punct de vedere economic ci doar în raport cu nevoile
umane. Nu există bunuri decât în măsura în care există nevoia ca ele să existe. Nu există bunuri fără
capacitatea tehnică de a satisface o nevoie. Nu orice bun este automat un bun economic. El devine
bun economic doar dacă este rar și deci insuficient în raport cu nevoile umane.
Valoarea în concepția lui Menger, reprezintă importa nța pe care bunurile concrete sau o
cantitate din ele o au pentru fiecare din noi, în m ăsura în care suntem conștienți că depindem de ele
pentru satisfacerea trebuințelor pe care le avem. Va loarea nu este cantitate ci importanță și apreciere.
Astfel pot fi definite două laturi ale valorii, cea de întrebuințare și cea de schimb. Valoarea de

103 William Stanley Jevons "A General Mathematical Theory of Political Economy"
104 William Stanley Jevons "The Theory of Political Economy" Editura Macmillan and Co., Londra, 1871;

144 întrebuințare reprezintă importanța pe care o are bu nul în măsura în care el asigură direct satisfacerea
trebuinței. Valoarea de schimb este importanța pe care o are bunul în măsura în care ne permite, ca
indirect, pe calea schimbului să ne procuram un alt bu n care să ne satisfacă trebuința.
Valorile de întrebuințare și de schimb sunt variabile î n funcție de percepția pe care o are un
observator asupra :
– importanța nevoilor pe care le acoperă bunul;
– proprietățile bunurilor;
– cantitățile bunului de care dispune individul;
– valoarea de întrebuințare a bunului pentru alte p ersoane.
Contribuția ˝Școlii austriece de economie˝ și în princ ipal a lui Menger este cea de a fi
explicat noțiunea de valoare cu ajutorul utilității marginale și faptul de a fi analizat fenomenele
economice prin procedeul de introspecție psihologică. Particularitatea școlii psihologice de gândire
economică este dată de preocuparea expresă cu privire la relațiile de cauzalitate din economie,
atribuind psihologiei indivizilor consumatori rolul ese nțial. Lui Menger i se alătură alți economiști
austrieci sau americani care sprijină liberalismul și sus țin o politică de neintervenție a statului în
economie: Friedrich von Wieser 105 , Eugen von Böhm-Bawerk 106 , dar și neomarginaliștii Ludwig von
Mises 107 , Friedrich Hayek 108 , Israel Kirzner 109 , Murray Rothbard 110 și Joseph Schumpeter 111 .

105 Friedrich von Wieser (n. 10 iulie 1851, Viena – d. 22 iulie 1926, Salzburg), economis t austriac, autor a teoriei
costurilor alternative (sau costurilor de oportunitate) defini te ca neutre, independente de sistemul economic
106 Eugen Böhm Ritter von Bawerk (n. 12 februarie 1851, Brno – d. 27 august 1914, Kramsach, Austro-Ungar ia),
economis austriac, critic virulent al marxismului, consi deră ca timpul devine un factor de producție, fapt pentru care
consideră durata de timp o variabilă în modelul economic;
107 Ludwig Heinrich Edler von Mises (n. 29 septembrie 1881, Lemberg, pe atunci Austro-Ungaria, azi Lviv situat în
actuala Ucraina — d. 10 octombrie 1973, New York, S.U.A) econom ist și filozof politic austriac – american, cel mai de
seamă reprezentant al Școlii austriece de drept și economie, oferă în Human Action (1966) o prima teorie sistematică și
completă asupra felului în care sunt determinate prețurile de către piață; în opinia sa calculul economic – privit dif erit de
cel matematic – în termeni apriori, este un calcul al eficienței, ce nu este posibil la nivelul unei colectiv ități, ci doar la
nivelul individului;
108 Friedrich August von Hayek (n. 8 mai 1899, Viena — d. 23 martie 1992, Freiburg), economist și filosof politic
austriac, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1974; s-a remercat prin apărarea pieței libere și respingerea
economiei centralizate. De numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine sponta nă a
pieței.
109 Israel Meir Kirzner (n. 13 februarie 1930, Londra) economist american, profesor de ec onomie la New York
University, promotor al economiei cunoașterii și al spiri tului antreprenorial bazat pe etica de piață;
110 Murray Newton Rothbard (n. 2 martie 1926, Bronx – d. 7 ianuarie 1995, Manhattan) anarhi st individualist
american, care a contribuit la definirea libertarianismul ui modern și a popularizat o formă de piață liberă numită anar ho-
capitalism; a pledat pentru eliminarea controlului guvernam ental coercitiv asupra economiei și a considerat monopolul
de forță al guvernului ca fiind cel mai mare pericol pentr u libertate și pe termen lung pentru bunăstarea populației,
etichetând statul ca nimic mai mult decât o bandă de organiz ată de hoți – locul celor mai imorali și lipsiți de scr upule
oameni din orice societate; Rothbard a concluzionat că toate serv iciile oferite de monopolurile guvernamentale ar putea
fi furnizate mai eficient de către sectorul privat;
111 Joseph Alois Schumpeter (n. 8 februarie 1883, Triesch, Austro-Ungaria – d. 8 ianuarie 19 50 în Taconic,
Connecticut, SUA) economist austriac, pionier al teoriei dezvoltării economice, a încetățenit termenul de distruger e
creatoare prin competiție;

145 Școala de la Laussane numită și școala matematică în știi nța economică, nu se mulțumește cu
o cautate a relațiilor de schimb și dedependență mutual ă între faptele izolate, ci încearcă să le
abordeze pe toate în mod unitar, văzând între ele o stare de echilibru. Acest echilibru tinde să se
stabilească de la sine, ori de câte ori este tulburat.
Léon Walras, primul reprezentant al acestei școli, a av ut în centrul preocupărilor sale teoria
echilibrului general. Acesta are meritul de a fi sistema tizat pentru prima oară într-un model
matematic, conceptele de: valoare, sistem de prețuri, capital, servicii, piețe, producători,
consumatori, etc. Pentru descrierea stării inițiale a si stemului economic, Walras a introdus ca
element de bază sistemul de prețuri. Modelul matematic d e lucru utilizat a fost cel al concurenței
perfecte, caracterizat prin atomicitatea participanț ilor, fluiditatea pieței, mobilitatea factorilor de
producție, transparența pieței și omogenitatea produsel or. În acest cadru, a urmărit comportamentul
unui agent economic izolat, ipotetic atât în calitat ea sa de producător ofertant, cât și în cea de
consumator, iar abordarea problemelor economice a fost efectuată având la bază în special calculul
marginal, împletind analiza economică cu instrumentarul matematic. Întregul orizont al activității
economice este analizat prin prisma agentului economic, ceea ce a generat un demers prin excelență,
microeconomic. Trăsătura originală a construcției și fu ncționării ansamblului economic walrasian
este cea legată de simultaneitatea ofertei de servicii productive cu manifestarea cererii de produse.
Legea lui Walras acționează ca o lege de conservare, contribuind la stabilizarea pieței. Potrivit
concepției sale, egalizarea cererii și ofertei depind e de prețul de echilibru.
Vilfredo Pareto 112 , succesorul lui Walras, a continuat dezvoltarea probl emelor echilibrului
general, în paralel cu cele ale optimului economic. D in lucrările sale “Curs de economie politică” 113
și “Manual de economie politică” 114 optimizarea rezultă, ca și consecință a echilibrului general, ca
cea mai bună alocare a resurselor limitate disponibile și care asigură cel mai înalt nivel de bunăstare
întregii societății. Acesta a sesizat faptul că utilita tea nu poate fi măsurată cardinal, așa cum
încercaseră predecesorii și prin atașarea fiecărui nive l de utilitate a câte unui număr, a adus în prim
plan noțiunea de măsurare ordinală a utilității. În c oncepția sa, pentru a reprezenta diferitele
preferințe ale consumatorilor nu era necesar să se măsoa re utilitatea numeric, ci trebuie să se
ordoneze preferințele acestora. Pareto a introdus noț iunea de optim paretian, optim ce se stabilește în
măsura în care situația unui agent economic se poate ame liora doar prin deteriorarea situației altui

112 Vilfredo Federico Damaso Pareto (n. 15 iulie 1848, Paris; d. 19 august 1923, Geneva) economist și sociolog italian;
113 Vilfredo Federico Damaso Pareto, “Cours d'Économie Politique Professé a l'Université de Lausanne. V ol. I, 1896;
Vol. II, 1897;
114 Vilfredo Federico Damaso Pareto, “Manual of Political Economy” publicat în 1906;

146 agent economic. Integrarea funcțiilor de indiferență F. Edgeworth 115 ( curbă de indiferență –
ansamblul combinațiilor de bunuri care oferă o satisfac ție egală, reprezentate de funcții matematice
exprimate grafic) a arătat că utilitatea unui bun î n raport cu cea a altui bun nu este cuantificabilă.
Marginaliștii au abordat studiului pieței și al econo miei de piață, exagerând ipoteze, cum
sunt, concurența pură și perfectă, substituibilitatea f actorilor, independența funcțiilor de utilitate faț ă
de funcțiile de producție, iar prin aceasta au limita t modelul economic, neacordând atenție
problemelor acumulării și dezvoltării în perspectivă a activității economice.
Preocuparea de sistematizare și consolidare a marginalis mului se concretizează în lucrările
lui Alfred Marshall 116 . Acesta a sintetizat principalele realizări ale libe ralismului economic neoclasic
încercând să atenueze deosebirea existentă între teori ile subiective și teoriile obiective cu privire la
prețul bunurilor economice. A susținut că pentru stab ilirea prețurilor trebuie avute în vedere atât
cererea, respectiv aprecierile subiective privind val oarea, cât și ofera, respectiv costurile de
producție, determinabile în mod obiectiv. În acest sens, Marshall este cel care a formulat concepte
precum: utilitate marginală, legea cererii, legea ofe rtei, cost marginal, elasticitate. Totodată a
demonstrat că trebuie să se îmbine teoria cu practica, pentru că un model teoretic bine elaborat poate
fi convingător pe hârtie, dar este inutil în momentul în care este aplicat in practică. Orizontul de timp
este în opinia sa factorul ce determină caracterul subi ectiv sau obiectiv al prețurilor. Astfel, evaluând
pe termen scurt, cererea (element subiectiv) este cea c are influențeză prețul, iar într-o abordare pe
termen lung, oferta respectiv costurile de producție (element obiectiv) este predominantă, dar
întotdeauna acestea acționează împreună la stabilirea prețului. Marshall a clasificat costurilor ca
fiind fixe și variabile, iar accentul pus pe elementu l de timp, reprezintă poate cea mai importantă
contribuție la teoria economică. O contribuție majoră la știința economică este și introducerea
termenul de „externalități” pentru a semnala prezența unor câștiguri și a unor pierderi fără
contraprestație sau compensare. Într-un sens mai larg, a încercat să îmbine teoria clasică și cea
modernă cu privire la valoare. În jurul personalități i lui A. Marshall s-a format Școala de la
Cambridge, care a extins aria de investigare a economie i de piață. Școala de la Cambridge este
reprezentată de economiștii de la Cambridge University care au fost colaboratori ai lui John
Maynard Keynes 117 între 1930-1940 și care, mai ales după al II-lea răzb oi mondial, au dus teoria

115 Francis Ysidro Edgeworth (n. 8 februarie 1845, Edgeworthstown, Irlanda — d. 13 februarie 1926, Oxford), profesor
de economie politică la Universitatea din Oxford;
116 Alfred Marshall – „Teoria pură a comerțului internațional”(1879) ; „Principi i de economie” (1890) și „Bani, credit,
comerț” (1923)
117 John Maynard Keynes (n. 5 iunie 1883, Cambridge — d. 21 aprilie 1946), economist br itanic, principal fondator al
macroeconomiei teoretice moderne, adept al politicilor guver namentale intervenționiste, prin care guvernul ar folosi
măsuri fiscale și monetare în scopul temperării efectelor adv erse ale recesiunilor economice, crizelor economice și
boom-urilor economice;

147 keynesistă într-o nouă direcție. Deși Marshall poate fi considerat un adept al teoriei subiective a
valorii și totodată un marginalist care a aplicat anal iza marginală în modul cel mai limpede, odată cu
abordarea temporală in dinamică a teoriei valorii, a deschis calea concepției moderne a teoriei
valorii.

3.2.3. Teoria contemporană a valorii

Înnoirea gîndirii economice la granița dintre secol ele XIX si XX și în primele doua decenii ale
secolului XX a fost promovată în mod deosebit de Knut W icksell 118 , Ludwig von Mises, Joseph A.
Schumpeter si Bernacer German 119 .
Ideile economice promovate de Knut Wicksell în lucrăr i sale 120 , cu privire la inovațiile
metodologice în analiza proceselor economice atât în e xpresie naturală cât și în expresie monetară,
sau dezvoltarea analizei economice dinamice și abordare a macroeconomica a problematicii
economice, au deschis calea și a permis economiștilor sued ezi cum ar fi Bertil Ohlin 121 , Gunnar
Myrdal 122 și Erik Lindahl 123 să continue definirea statului social.
Format în tradiția școlii austrice, Ludwig von Mises a c onsiderat că Böhm-Bawerk și ceilalți
economiștii austrieci nu au dus demersul științific destul de departe și din această cauza teoria
economică austriacă prezenta încă lacune. “ Teoria ba nilor și a creditului ” 124 Mises a arătat că prețul
sau puterea de cumpărare a unității monetare este deter minat pe piață în exact același fel ca și prețul
oricărui alt bun care este determinat de cantitatea d isponibilă și de intensitatea cererilor
consumatorilor pentru acel bun (cereri care se bazeaz ă pe utilitatea marginală pentru consumatori).
Aplicând banilor teoria utilității marginale, Mises a elucidat așa numitul „cercul austriac” problemă
pe care economiștii vremii o considerau de neelucidat (banii sunt ceruți și ținuți în solduri lichide cu

118 Johan Gustaf Knut Wicksell (n. 20 decembrie 1851, Stockholm , Suedia – d. 03 mai 1926, Socksund , Suedia)
economist suedez, lider al Școlii de la Stockholm
119 Bernácer Germán Tormo ( n.27 iunie 1883, Alicante – d. 1965, Playa de San Juan , Alic ante ) economist și fizician
spaniol, considerat unul dintre părinții macroeconomiei;
120 Johan Gustaf Knut Wicksell – "Valoare, capital și rentă" (1893), "Dobândă și preț" (1898) , "Determinarea valorii
banilor" (1913);
121 Bertil Ohlin (n. 23 aprilie 1899, Klippan — d. 3 august 1979, Are) economist și popitician suedez, laureat al
Premiului Nobel pentru economie în 1977, fondatorul teoriei mode rne a dinamicii schimburilor comerciale;
122 Gunnar Myrdal (n. 6 decembrie 1898, Gustafs — d. 17 mai 1987 economist și polit ician suedez, laureat al Premiului
Nobel pentru economie în 1974 ;
123 Erik Robert Lindahl (n. 21 noiembrie 1891 Stockholm , Suedia – d. 06 ianuarie 1960 Uppsal a , Suedia) economist
suedez, membru al Royal Swedish Academy of Sciences;
124 Ludwig Heinrich Edler von Mises “Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel” publicata in anul 1912 și tradusă in
limba engleză de HE Batson cu titlul “The Theory of Money and Credit” în anul 1934;

148 scopul de a fi cheltuiți pe alte bunuri de aceea, ni meni nu poate cere bani (ei nu au utilitate margina lă
pentru nimeni) decât în cazul în care banii existau dinainte, cu prețul și puterea lor de cumpărare pe
piață ) prin așa-numita „teoremă a regresiei” (prin par curgerea în sens invers a componentei timp a
cererii de bani până în ziua când bunul întrebuința t pentru bani nu îndeplinea funcția banilor, ci era
un articol de troc, util în felul lui specific). Astf el a pus în evidență că la origine, banii au apărut ca o
necesitate , ca un bun util: aur, argint sau orice altceva.
Mises a demonstrat de asemenea rolul sistemului bancar în o ferta de bani, arătând că un
sistem bancar liber ar putea să aplice o politică moneta ră riguroasă, sănătoasă, neinflaționistă.
Totodată în aceeași lucrare Mises a demonstrat că utilit atea marginală nu putea fi măsurată, arătând
că ea ține de o ierarhizare strict ordinală, în care individul își așază valorile corespunzător ierarhiei
preferințelor sale, eliminând astfel orice unitate sau cantitate imaginară de utilitate. Această
demonstrație elimină complet argumentația în favoarea politicilor egalitariste de stat, întemeiate pe
teoria utilității marginale, deci nu se pot compara sa u aduna „beneficii sociale” și „costuri sociale”.
J.A.Schumpeter s-a format în cadrul școlii marginaliste au striece 125 dar a evoluat la
intersecția principalelor curente de idei ale epocii : liberalism neoclasic și neoliberalism, marxism și
keynesism. Adoptă principii metodologice și abordeaza pr obleme economice care difera substantial
de paradigma neoclasică. În viziunea lui J.A.Schumpete r, toate categoriile de piețe se află în
dezechilibru datorită în primul rînd întreprinzătoru lui, descris drept figura centrală a sistemului
economiei de piață. Acesta ar trebui să fie un pionier care aduce inovații tehnologice sau
organizatorice, respectiv crează noi produse, noi pie țe de desfacere, noi structuri de piață și noi
metode de muncă. Întreprinzătorul reprezintă forța mot rice a schimbării economice. .Inovația
reprezintă pentru J.A.Schumpeter, o realitate economic ă superioară de-a lungul întregii istorii a
capitalismului. Noua teorie economică, dezvoltată mai a les dupa 1994, a readus în actualitate, teoria
lui J. Schumpeter (1934) cu privire la rolul inovație i și antreprenorului în procesul de creștere a
valorilor adaugate. Studiind natura și durata fluctu ațiilor economice, J.A.Schumpeter a observat
exisța multe motive care se pot aduce la explicarea ex istenței ciclurilor economice. Acesta a
determinat existența unor cauze externe și interne sist emului economic. Dintre cauzele externe se
disting cele ale ciclului politic și tehnologic. Dint re cauzele interne cel mai cunoscut este modelul
acceleratorului. Teoria ciclului politic argumentea ză faptul că periodicitatea alegerilor în sistemele
democratice pot provoca cicluri economice se întind p e durate egale cu cea a perioadelor legislative.
Toeria ciclului tehnologic explică existența ciclur ilor lungi pentru momente în care suprapunerea
unor descoperiri științifice cheie permit apariția unu i grup de noi tehnologii care stimulează

125 Joseph Alois Schumpeter "Natura și conținutul teoriei economice" reflectă afili ația la școala marginalistă austriacă ;

149 investițiile, cererea și locurile de muncă. În timp ce noile produse devin accesibile pentru un număr
din ce în ce mai mare de persoane, ciclul își va contin ua faza sa expansivă. Când piețele se saturează,
investițiile sunt oprite iar recesiunea este perioada c e apare în așteptarea unui nou val tehnologic.
Ciclurile tehnologice generează tranziția la o nouă treaptă de organizare economică.
Deși mai puțin cunoscut decât cei doi economiști prezent ați mai sus, economistul spaniol G.
Bernacer apare mai radical, în multe privințe, în co mparație cu acestia. Ajutat de faptul că nu s-a
aliniat nici unui curent tradițional sau modern din t impul său, Bernácer Germán Tormo a putut vedea
și sublinia tendințele economice ale vremii și totodată a încercat să găsescă soluții prin care politicile
economice să poată rezolva crizele economice endemice și recurente. Precursor al lui Keynes , a
propus o reformă structurală economică bazată pe o reg lementare realizată prin funcția banilor. La
mijlocul secolului al XX-lea, Germán Bernácer a făcut o analiză a șanselor de succes sau eșec a unei
piețe europene comune. Articolul publicat în revista "Informații" din Bilbalo cu titlul "Riesgo y
Ventura del Mercado Común" concluziona că această nou ă formă de comerț internațional testată
deja în prealabil, sub forma unei uniuni vamale de co merț liber caracterizată de eliminarea taxelor
vamale de import ar putea sta la baza ideii incipiente a pieței europene comune. Diderența de
abordare consta însa în faptul că Bernácer susținea că unitatea politică trebuie să o preceadă pe cea
economică. Succesul Benelux însă a confirmat și consolida t posibilitatea creării pieței comune
europene și fără existența unei unități politice. Cu toate acestea, concluzia lui Bernácer cu privire la
dezvoltarea unei piețe comune a rămas și în momentul de față de actualitate și anume că aceasta
poate avea succes doar dacă participanții își asumă ide ea că comerțul este benefic pentru ambele
părți participante. Doar în acest caz pot fi elimina te barierele protecționiste. Nu a făcut însă nici o
referire la oportunitatea unei monede unice, acesta l a momentul respectiv nefiind încă stabilită.
Reflecții sale privind politicile economice keynesiste în vogă la acea vreme, i-au alimentat
convingerea și chiar a anticipat la mijlocul secolului al XX-lea că o criză economică globală majoră
va avea loc la începutul secolului XXI.
Pentru G. Bernacer, excesele analizei psihologice ale marginaliștilor și o serie de aspecte
iraționale ale economiei contemporane printre care som ajul, crizele, inegalitațile, veniturile
nelegitime, sau dezechilibrele sunt aspecte ce din pun ctul lui de vedere trebuiau combătute, iar
munca o consideră unica sursă legitimă care stă la baza r ealizari veniturile indivizilor. De aceea a
preconizat construcția unui sistem economic rațional car e să aibă ca obiectiv un nivel cât mai ridicat
de ocupare a mâinii de lucru. Prin teoria generală a echilibrului și a fluactuațiilor economice pe care
o elaborează, pornind de la dezechilibrele din econ omia secolului XX, semnalează prezența unui
circuit economic neproductiv, parazitar, generator d e venituri care nu izvorăsc din munca (rente) și

150 analizează cauzele structurale definite ca monopoluri , acțiuni speculative, impozite și cheltuieli
militare și pe cele conjuncturale printre care accele rarea sau încetinirea fluxurilor de bunuri în rapor t
cu fluxul cheltuielilor banești, ale dezechilibrelor economice, propunând acțiuni menite să
dimininueze și să oprească risipa și dezordinea din econ omie, atât la scară naționalș cât și la scară
mondială. Utilizând metoda structurală în cercetarea economica, Bernacer concluzionează că
instabilitatea economiei contemporane este generată de instabilitatea pieței financiare și din acest
motiv preconizează ca soluție intervenția statului pe ntru asanarea dezordinii economice. Deși adept
al economiei concurențiale de piață, prin propuneril e avansate, propuneri care în opinia sa asigurau
creștere economică și progres social, prin ridicarea gr adului de ocupare al populației și stabilitate
monetară realizată prin dozarea emisiunilor monetare sa u prin desființarea dobinzii și a impozitelor,
prin împrumuturi publice și controlul inflației, dar și prin măsuri structurale care să ducă la
desființarea veniturilor parazitare, Bernacer poate fi considerat un economist antiliberal. Cu toate că
unele din propunerile sale pot fi considerate utopic e, totuși trebuie recunoscută originalitatea gândiri i
economice și faptul că în multe privințe la devansat p e J.M. Keynes.
Miscarea ideilor economice din primele doua decenii al e secolului XX preconizează iminenta
înnoire a gândirii economice convenționale, devenită urgentă și necesară datorită gravelor
dezechilibre cu care economia mondială se confrunta imediat dupa primul razboi mondial.
Dezvoltarea economiilor occidentale la început de sec ol creează noi probleme pe care teoriei
economică trebuie să le elucideze. Este vorba de domina ția pieței de către monopoluri, oligopoluri și
monopsonuri, fapt ce modifică analiza economică efectu ată de predecesori. Piața nu mai poate fi
considerată absolut liberă, iar concurența perfectă și dependența agenților economici de un preț
exogen devine un deziderat. Din acest motiv analiza e conomică, ca să fie eficientă, trebuia adaptată
la realitatea pieței respectiv trebuia să fie rescrisă ținând cont de concurența imperfectă.
Economiștii englezi Joan Robinson 126 și Edward Chamberlain 127 prin lucrările lor
"Economia politică a concurenței imperfecte" și respect iv, "Teoria concurenței monopolistice",
ambele apărute în 1933, dezvoltată teoria pieței cu concurență imperfectă, fiind considerați părinții
studiului modern al concurenței imperfecte. Joan Robinso n definește în cadrul concurenței
imperfecte termenul de monopson ca fiind diametral opu s temenului de monopol și având
caracteristica principală de anulare a concurenței e conomice din sfera cererii dar menținând-o pe cea
din sfera ofertei. Edward Chamberlain este considerat u nul dintre primii teoreticieni care au aplicat

126 Joan Violet Robinson (n. 31 octombrie 1903, Surrey, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord; d. 5
august 1983), economistă engleză cu reale contribuții în economi e monetară și contribuții de amploare la teoria
economică;
127 Edward Hastings Chamberlin (n.18 mai 1899,La Conner, Washington – d. 16 iulie 1967, Cambridge,
Massachusetts), considerat unul dintre cei mai influenti economiști americani de la jumatatea sec XX;

151 noțiunea de venit marginal în teoria monopolului Cou rnot's la sfâr șitul anilor 1920 și inceputul
anilor 1930.
Teoria economică bazată pe analiza microeconomică a co nstituit și reprezintă și astăzi un
instrument util de analiză a fenomenelor pieței și conc urenței în evoluția lor, de analiză a
comportamentului producătorului și consumatorului, a noțiunilor de valoare și preț, atât în condițiile
concurenței perfecte, cât și ale celei imperfecte, da r se dovedește insuficientă pentru înțelegerea unor
probleme de ansamblu, cum ar fi crizele economice care blochează atât activitatea economiilor
naționale, cât și pe cea a agenților economici. Anali za microeconomică nu poate oferi instrumentele
necesare pentru a găsi remediile prevenirii, atenuări i sau ieșirii din criză. Se impunea o nouă
abordare a fenomenului, o nouă optică în înțelegerea activității economice de ansamblu, care nu
reprezintă o sumă a acțiunii agenților izolați, ci o interacțiune. De acțiunea indivizilor depinde
activitatea de ansamblu și invers. Viziunea macroeconomi că a economiei de piață deschide un nou
câmp de analiză a fenomenului economic.
Fondatorul analizei macroeconomice este economistul en glez John Maynard Keynes, adept
al politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale și monetare
în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunil or economice, crizelor economice și boom-urilor
economice. Lucrarea publicată în 1936, “Teoria gener ală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a
banilor”128 a avut un impact major atât în lumea academică, cât și în cercurile politice. Soluțiile
recomandate de economiștii neoclasici nu aveau efecte vizibile în rezolvarea disfuncționalităților
aparute în economia mondială a vremii ținând cont de n oul context economic și politic. Keynes tăia
toate nodurile Gordiene ale dezbaterilor pe tema det erminării producției globale și a folosirii mâinii
de lucru, considerând că factorul determinant poate f i cererea agregată. Lucrarea a declanșat
dezbateri încă de la publicare, iar acestea nu au lu at sfârșit nici în prezent. Fiecare recesiune sau
criză economică a fost însoțită de reevaluarea teoriil or lui Keynes. Indiferent de dezvoltările
ulterioare, ideile promovate de Keynes încă reprezint ă punctul de cotitură către noua înțelegere a
științei economiei. Acestea sunt considerate concepte re voluționare ale științei economice și dintre
acestea într-o enumerare sumară amintesc:
– imposibilitatea echilibrului dintre ofertă și cerere a de bunuri și servicii, conducând în cele
din urmă la disfuncțiuni precum șomajul;
– ineficiența mecanismelor concurențiale ale pieței l ibere de a asigura și menține echilibrul
economic;

128 John Maynard Keynes – “ The General Theory of Employment, Interest and Money” (1936) “Te oria generală a
ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor” Editura Public a, București, 2009, traducere de Corina Mădălina Haită.
ISBN 978-973-1931-02-9

152 – posibilitatea de a utiliza politicile fiscale și mone tare pentru a elimina recesiunile și a
controla boom-ul economic.
În opera lui Keynes sunt definite unele categorii macr oeconomice noi, cum ar fi produsul
național brut și net, o serie de corelații de echilib ru, teoretizarea ciclului macroeconomic. Analiza
macroeconomică keynesiană introduce în teoria și pract ica economiei de piață un nou agent
economic, statul, dezvoltând teoria multiplicatorului de investiții, de consum, de cheltuieli bugetare.
Teoria keynesiană stă la baza unei noi politici macro economice care are ca obiect prevenirea sau
atenuarea efectelor crizelor economice, combaterea șom ajului, înfăptuirea creșterii economice,
respectiv asigurarea sporirii produsului social și a ven itului național ca o tendință fermă și de
perspectivă. Într-un fel, keynesismul revine la ideea u nui stat intervenționist lansată câteva secole
mai devreme de mercantiliști. Conform teoriei sale econo mice, statul trebuie să se implice în
evenimentele economice întrebuințând măsuri politico-f iscale și monetare, pentru a slăbi efectele
provocate de recesiuni si boom-uri. În perioade de r ecesiune, economia trebuie sprijinită printr-o
politică fiscală expansivă, pentru ca șomajul sa fie re dus. În situații de boom economic trebuie
reduse deficitele acumulate, prin economisiri suplimentar e (surplus saving). Asfel fluctuațiile
economiei ar putea fi ameliorate.
Mesajul operelor sale este acela că ideile microecon omice pot fi complet false în context
macroeconomic. Curentul de gândire economică keynesist o pereză cu câteva noțiuni de bază:
– inexistența tendinței naturale a economiilor de pi ață capitaliste de a corecta șocurile
economice și a menține un echilibru al forțelor econo mice care să asigure angajarea pe deplin a
forței de muncă disponibile ;
– în economiile de piață șomajul pare a fi un fenomen natural, dar pe care forțele economice
nu puteau să-l corecteze automat. Keynes a analizat ca uzele șomajului și a pus problema naturii
acestuia, făcând distincție între ceea ce numea șomajul voluntar și șomajul involuntar;
– lipsa cheltuielilor publice duce la incapacitate a de a menține forța de muncă ocupată pe
deplin ;
– deficitul de investiție de capital privat pe pla n intern generează insuficiența cheltuielilor
publice ;
– guvernele trebuie să joace un rol activ în stabili rea politicilor economice adecvate.
Intervenția guvernului trebuie să contrabalanseze scă derea cererii prin :
– utilizarea politicilor fiscale,
– mecanismul impozitelor,
– creșterea cheltuielilor publice și/sau reducerea impo zitelor,

153 – politici monetare,
– scăderea ratelor dobânzii (cu unele rezerve din pa rte lui Keynes),
– creșterea masei monetare (cu unele rezerve din parte lui Keynes).
– din punct de vedere politic se încurajează inâmplic area sectorului public pentru
realizarea unei stabilități macroeconomice.
Keynesismul a avut un impact major în elaborarea politi cilor economice de dupa al doilea
război mondial și până la începutul anilor `60. Aplic area în practică a doctrinei economice
keynesiste în țările occidentale dezvoltate, dar în mo d special în SUA, a avut rezultate pozitive, care
s-au concretizat în reducerea numarului șomerilor, creșt erea economică și expansiunea afacerilor.
Între anii 1965-1975 contestarea keynesismului și dirij ismului s-a manifestat sub așa numita
contrarevoluție monetaristă în fruntea careia se aflau M.Friedman 129 , R.Clower 130 și
A.Leijohnhufvud 131 . Aceștia au pus sub semnul întrebării atât validarea practică cât și fundamentul
economic al teoriei keynesiste. Școala de la Chicago p rin promovarea curentului monetarist a adus în
prim-plan interesului lumii academice pentru libertat ea economică. Libertatea oamenilor de a
participa la schimburi pe piață, conform dorințelor lo r, este crucială pentru menținerea unei societăți
libere. Ascensiunea ideilor monetariste s-a produs în co ntextul amplificării inflației, manifestându-se
ca reacție la insatisfacția economiștilor privind ident ificarea cauzelor și tratamentului acestui
fenomen economic devastator, care prin faptul că este controlat de stat, duce la un câștig pe termen
scurt pentru acesta, dar pe termen lung mediul economic se deteriorează iar populația sărăcește.
Friedman a promovat așa numitul "Stat minimal" în econo mie și a pus accentul pe utilizarea de către
stat a banilor pe post de pârghie eficace de reglare economică, care în concepția sa putea efectua
foarte eficient reglarea economică, publică și priva tă. În opinia lui Friedman, fluxul sau refluxul
monetar propulsează sau stopează dinamica circuitului e conomic în întregime, cu toate cele patru
aspecte ale sale: producție, repartiție, schimb și consu m.
La baza concepției monetariste a lui Friedman stă teori a cantitativă a banilor, promovată în
decursul timpului de economiști din curente economice di ferite precum A. Smith, D. Ricardo, F.
Mill, K. Marx, A. Marshall și J. Keynes. Teoria cantita tivă a banilor se bazează pe conceptul că
valoarea intrinsecă a bunurilor economice, valoarea d e schimb a acestora (prețurile) sau puterea de
cumpărare a banilor, depind de masa banilor aflați în circulație, de masa bunurilor economice și de

129 Milton Friedman (n. 31 iulie 1912 Brooklyn, New York – d. 16 noiembrie 2006, San F rancisco) economist american,
laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976, profesor de economie la Universitatea Chicago, considerat
principalul reprezentant al economiei de dreapta, de piață liberă;
130 Robert Wayne Clower (n.13 februarie 1926, Pullman, Washington – d. 2 mai 2011, Columbia, Carolina de Sud )
economist american cu contribuții majore in analiza completă a t uturor fluxurilor și stocurilor unei economii;
131 Axel Leijonhufvud (nascut 1933), economist suedez , în prezent profesor emerit l a Universitatea din California, Los
Angeles ( UCLA ), și profesor la Universitatea din Tren to , Italia;

154 viteza de circulație a banilor. Puterea de cumpărare a banilor e direct proporțională cu cantitatea
banilor în circulație și cu volumul de bunuri economic e de pe piață, dar e invers proporțională cu
viteza de circulație a banilor, adică cu numărul de rotații, pe care îl efectuează o unitate bănească î n
decursul unei perioade de timp.
Teoria lui Friedman este contestată de o serie de econ omiști printre care Piero Sraffa, Joan
Robinson, J.Eatwell, S.A.Eichner, S.Weintraub, J.A.Kre gel, G.C.Harcourt, Luigi Pasintetti,
A.Barrere, A.Angelopoulos, etc. care se înscriu în așa numitul curent de gândire economică
postkeynesism. Aceștia susțin incompatibilitatea dintre ma croanaliza keynesistă și microanaliza
marginalistă. Tocmai din această cauza ei consideră nec esară reconstructia teoriei macroeconomice
prin asimilarea contribuțiilor teoretice privind disfu nctionalitățile economiei contemporane de piață.
Demersul teoretic și metodologic al postkeynesiștilor de și demn de a fi luat în seamă, se diluează
datorită schimbarii de directțe a gandirii economice contemporane , ca urmare a afirmării impetuoase
a neoclasicismului și neoliberalismului în diversele lui forme: monetarism, liberalism vest-german,
ordoliberalism sau ultraliberalism.

3.3. Energia – concept economic

Energia este în tot și în toate. Materia în sine este f ormată din energie. „Materia este de fapt o
iluzie. Materia doar ne apare ca fiind materie, dar cercetată detaliat cu ajutorul unor microscoape
electronice, se dovedește clar că este formată doar din energie" afirma prof. dr. Ervin László,
renumit savant filosof al sistemelor și teoretician al evo luției generale.
Din punct de vedere economic energia este o resursă. Ac easta există în formă latentă și poate
fi considerată resursa primordială care stă la baza tutu ror celorlalte resurse derivate. Pentru ca o
resursă să poată fi considerată factor de producție t rebuie să participe nemijlocit în procesul de
producție la crearea de bunuri necesare satisfacerii trebuințelor imediate și de perspectivă ale
oamenilor. Privită din acest punct de vedere energia este un factor de producție, participând atât la
nivel micro ca și element structural aflat în componenț a materiei cât și la nivel macro ca și
componentă a transformării exprimată prin lucru mecanic , energie electrică, energie termică etc.
Energia privită din punctul de vedere al factorilor de producție nu trebuie confundată cu
resursa energetică. Factorul de producție reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele. Iar
forma economică presupune câteva caracteristici care trebuie să fie regăsite în cadrul fiecărui factor
de producție. Factorii de producție trebuie să fie f olosiți în procesul de producție, să poată fi măsurați

155 cantitativ și calitativ și apreciați prin indici matema tici. Nu este nevoie ca un factor de producție să
fie neapărat în posesia unui agent economic, important este ca el să poată dispune de el.
Energia poate fi definită atât cantitativ, fiind măsu rabilă, cât și valoric prin prisma costului
producerii ei. Poate fi negociată pe piața liberă p utându-se stabili un preț de vânzare funcție de
cerere și ofertă și poate avea o formă palpabilă funcț ie de modul de exprimare a acesteia, având
capacitatea de a fi stocată.

3.3.1. Energia – noțiunea de piață

În momentul de față piața energiei este divizată în f uncție de forma fizică de existență sau
stocare a energiei și anume există o piață a petrolului , o piață a gazului, o piață a energiei electrice,
etc. Toate aceste piețe se caracterizează din punct d e vedere economic prin existența în cadrul pieței
a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură d e piață caracterizată printr-un număr foarte
limitat de vânzători mari, care sunt conștienți de int erdependența lor în adoptarea de decizii
strategice, privitoare la prețul, volumul producției și calitatea energiei, fapt care le conferă o poziți e
dominantă colectivă în raport cu numeroși cumpărători sau consumatori. Numărul de vânzători
prezenți pe piață este suficient de mic, iar puterea e conomică a fiecăruia dintre ei este destul de
mare, astfel încât acțiunile întreprinse de fiecare fi rmă, luată separat, are un impact semnificativ
asupra condițiilor generale de vânzare-cumpărare de p e piață. În cadrul unei piețe de tip oligopol
fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine procentul pe care îl deține din piața produsului
respectiv și pentru că orice modificare a prețului sau a volumului producției de către una din firmele
oligopoliste este reflectată în volumul de vânzări al celorlalte, există tendința ca gradul de
interdependență între firme să fie foarte mare, încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și
producția în funcție de reacția celorlalte firme din oligopol, astfel că odată stabilite, prețurile într- un
oligopol sunt rigide.
În condițiile oligopolului, fiecare firmă este un cău tător de preț, exercitând o anumită
influență asupra prețului, dar neputându-l impune tre buie să țină seama de reacțiile celorlalți
participanți și de consecințele influețelor deciziil or acestora asupra propriei activități. Lumea
oligopolului seamănă cu un joc de șah cu mutari și cont ramutări imprevizibile.
În derularea operațiunilor de stabilire a prețurilor de echilibru în condiții de oligopol pot să
apară doua situații diametral opuse:
– având în vedere interesul comun, firmele oligopolist e se înțeleg cu privire la nivelul și
dinamica prețurilor, acționând ca și când ar deține î mpreună monopolul absolut;

156 – primând interesul individual, oligopoliștii abandone aza „platforma comuna” luând decizii
proprii privind volumul producției create sau nivelul prețului.
Comportamentul oligopolului este un comportament strate gic. În deciderea strategiilor
oligopoliștii se confruntă cu o dilema fundamentală și a nume de a fi în competiție sau în a coopera.
Într-o industrie oligopolistă firmele vor obține un pr ofit mai mare dacă cooperează în grup dar există
și varianta în care o firmă individuală poate realiza un profit foarte mare dacă dezertează, în timp ce
altele cooperează.
Piața energiei este caraterizată de existența oligopo lurilor. Cooperarea în cadrul acestei piețe
se realizează prin intervenția a doi factori. În caz ul pieței de energie electrică sau a cărbunelui, car e
în general se manifestă la nivel național, rolul de f actor de cooperare pot să îl joace guvernele. În
cazul piețelor petrolului și gazelor naturale rolul de factor de cooperare nu pot să-l îndeplinească
decât însăși jucătorii din piață.
Forma maximă de înțelegere, cea care maximizează benefi ciile oligopolistilor este cartelul,
un acord între toți producătorii industriei. Forma în care se manifestă întelegerile de tip cartel și care
se regasesc și în piața energiei sunt de tipul:
– concurență fără prețuri ( fiecare companie încearc ă să îmbunătățească calitatea,
prezentarea sau orice alt factor, dar respectând preț ul stabilit de comun acord );
– împărțirea cotelor-părți sau a piețelor ( fiecărei întreprinderi i se distribuie o zonă
unde poate să vândă, i se fixează o producție maximă ca re nu poate fi depășită ).
Cel mai ilustrativ exemplu modern de cartel este OPEC (O rganizația Țărilor Exportatoare de
Petrol). Dacă în anii ’70 organizația a fost foarte eficientă pe piața petrolului, reușind să controleze
oferta globală și prețurile ( în anii 1973 – 1974, în numai șase luni, prețul mondial la petrol a crescut
de la 2,5 $ la 11 $ pe baril, ajungând la începutul anilor ’80 la aproximativ 34 $ pe baril), după 1980
influența acestuia a început să se erodeze. Ponderea î n producția mondială de petrol a țărilor membre
OPEC a scăzut de la 53,5% în 1973 la 34% în 1993. Cu toate acestea, actuala OPEC având ca
membrii douasprezece țări producătoare de petrol ( Alg eria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit,
Libia, Nigeria, Quatar, Arabia Saudită, Emiratele Ar abe Unite și Venezuela ) continuă să dețină
controlul asupra unei părți însemnate din piață.
Acordurile dintre membrii unui cartelul sunt destul de fragile, pericolul prabușirii lor venind
din doua direcții:
– tentația concurenței este atât de puternică, încât mai devreme sau mai târziu, unul sau altul
dintre parteneri nu va mai acționa corespunzător înțe legerilor convenite cu privire la preț sau la
cantitatea produsă; din momentul în care interesul ind ividual începe să prevaleze asupra celui

157 comun, dorința firmelor de a-și spori producția va con duce la reducerea prețului și la dezmembrarea
cartelului;
– pentru a beneficia de unele avantaje create de ca rtel, concurenții din afara acestuia vor dori
să se asocieze, șubrezind astfel coeziunea dintre parten erii inițiali.
În situația oligopolului necooperant, în contextul c ăruia fiecare firmă încearcă, pe cont
propriu, indepedent de celelalte, să-și maximizeze pro fitul, urmând ca echilibrul pieței să se realizeze
fie din jocul cantităților, fie din cel al prețuril or. Jucătorul poate să regleze fie volumul producției , fie
prețul, mișcarea celuilalt element fiind lasată la lati tudinea pieței. Acest tip de comportament
economic se datorează efectului manifestării unui compo rtament de dominare a unor firme de către
altele. Cu toate acestea acest comportament nu trebuie absolutizat, firmele oligopoliste fiind
interdependente chiar și în ceea ce privește formare a prețurilor. Dacă veniturile unei firme
oligopoliste cresc prin sporirea volumului vânzărilor c a urmare a reducerii prețului și concurenții
vor avea aceeași tendință încercând astfel să își recâ știge clienții. Dacă acest joc al prețurilor se
repetă atunci apare un adevarat „război al prețuril or”, ajungându-se astfel la punctul zero al
profitului, dar restabilindu-se echilibrul.
Am prezentat această caracteristică predominantă a pieț ei de energie și aici mă refer atât la
piața petrolului, cât și a gazului, cărbunelui și a energiei electrice, deoarece această caracteristică d e
piață de tip oligopol s-a manifestat încă de la apari ția pieței de energie. Acest lucru a fost posibil în
primul rând datorită repartiției teritoriale a zăcămi ntelor de cărbune, petrol și gaze, și deținerii de
patente tehnologice în cazul energiei electrice, câ t și datorită economiilor de tip scară. Dacă în fază
incipientă au existat tendințe și caracteristici de pi ață de tip concurențial, pe măsura dezvoltării
acesteia s-a transformat într-o piață cu concurență imperfectă în care acționează companii private de
dimensiuni uriașe sau companii controlate de guvernul st atului pe teritoriul căruia se găsesc resursele
energetice. Datorită dimensiunilor fondurilor contro late de acestea, prin puterea financiară aceste
companii, private sau de stat, pot influența economia mondială, devenind în situații extreme
adevărate arme financiare.
Trebuie să facem totuși o delimitare între piețele pr incipalelor surse de energie și anume cele
ale petrolului și gazelor, care datorită randamentul ui energetic mai mare în comparație cu cărbunele
și a deținerii unui procent semnificativ mai mare în c adrul coșului energetic al fiecărei țări, au
capacitatea de a influența semnificativ, atât în sens pozitiv cât și negativ cursul economiei mondiale.
Energia electrică, deși deține la rândul ei procente semnificative din același coș energetic al fiecărei
țări, datorită imposibilității de stocare și a capacitî ților limitate de transport, imprimă un caracter
regional al acestei piețe, cu un mai mic impact la ni vel economic mondial.

158 Piața bursieră a petrolului și a gazelor se desfășoară în parametrii impuși de marii
producători. Datorită faptului că în această piață su nt jucători cu interese divergente OPEC, Rusia,
sau SUA, această piață se află în situația oligopolulu i necooperant, în contextul căruia fiecare jucător
încearcă, pe cont propriu sau prin asocieri obscure i nterdepedente, să-și maximizeze profitul, urmând
ca echilibrul pieței să se realizeze fie din jocul c antităților, fie din cel al prețurilor.
Spre deosebire de acest tip de piață, în cazul energi ei electrice prețurile în general sunt
armonizate la nivel regional fie de guvernele țărilo r, fie de companii integrate ( companii ce dețin
mai multe moduri de producție a energiei electrice fol osind principiul hidro, termo, nuclear, eolian
sau solar ) care având în vedere interesul comun, coop erează cu privire la nivelul și dinamica
prețurilor, acționând ca și când ar deține împreună mo nopolul absolut.

3.3.2. Energia – noțiunea de valoare

În capitolele anterioare am făcut o prezentare a evo luției teoriei valorii în gândirea
economică. Am facut această prezentare pentru a putea înțelege noțiunea de valoare aplicată concret
unei resurse economice de o importanță vitală în conte xtul economiei mondiale, resursă care prin
gradul de participare nemijlocită în procesul de prod ucție în crearea de bunuri necesare satisfacerii
trebuințelor imediate și de perspectivă ale oamenilor , are rolul de factor de producție.

3.3.2.1. Perspectiva obiectivă privind noțiunea de v aloare a energiei

Privind din perspectiva teoriei obiective, valoarea energiei este dată de costurile înglobate în
extragerea, transportul, prelucrarea și distribuția pr oduselor finite ( combustibili solizi, lichizi sau
gazoși ) la care se adaugă profitul scontat și renta p roprietarului factorilor naturali. Modelul lui
Adam Smith este și acum aplicabil în calculul de cost uti lizat de producători în stabilirea valorii
unitare a produselor finite:
Pr = C+S+P+R unde :
C reprezintă prețul mijloacelor de producție;
S reprezintă salariul muncitorilor;
P reprezintă profitul deținătorului de capital;
R reprezintă renta proprietarului factorilor natu rali

159 Raritatea exprimată prin cantitatea de produse finit e aduse în piață are și ea un rol foarte
important, reprezentând o pârghie de control a aceste i valori, pârghie de influențare și modelare a
cererii. Combinația între cost și raritate este modul pr in care oligopolurile din piața de profil
controlează atât oferta cât și cererea. David Ricard o sau John Stuart Mill prin abordarea prin care fac
trimitere spre cerere și ofertă dar și spre formarea unu i preț funcție de cantități de echilibru a
mărfurilor existente în piață au definit, putem spune chiar cu precizie situația unei piețe imperfecte
așa cum este cea a energiei în ziua de astăzi.

3.3.2.2. Perspectiva subiectivă privind noțiunea de valoare a energiei

Abordând noțiunea de valoare a energiei din perspect iva teoriei subiective a valorii, chiar
dacă din punct de vedere al consumatorului individua l putem identifica toate elementele de bază ale
teoriei subiective a valorii determinate de utilitate și anume :
– energia este un bun economic ;
– valoarea energiei se determină pe baze subiective d e fiecare individ separat;
– valoarea energiei este egală cu gradul de satisfacț ie economică oferit individului;
– valoarea energiei este direct proporțională cu uti litatea ei și invers proporțională cu
cantitatea consumată;
totuși la nivel macro, nu poate fi vorba de o definir e de valoare decât dacă oferta acoperă cu
prisosință cererea. Acest fapt se datorează foamei conti nue de energie pe care societatea modernă o
manifestă. Industria contemporană este pusă în mișcare de c onsumul de energie, aceasta generând
chiar un paradox și anume: cu cât consumul crește cu atâ t acesta tinde să crească mai mult. În acest
caz utilitatea pe care Vilfredo Pareto a sesizat că p oate fi măsurată doar ordinal tinde să-și păstreze
poziția de prim rang, ceea ce ar duce implicit la o creștere continuă a valorii energiei.
În cadrul teoriei subiective a valorii, studiului pi eței și al economiei de piață a fost abordat în
multe situații alegând ipoteze de lucru ce plasau acti vitatea economică în piețe definite de
concurența pură și perfectă, de substituibilitatea fa ctorilor, de independența funcțiilor de utilitate f ață
de funcțiile de producție, astfel limitându-se modelul economic. La nivel micro și pe perioade scurte
de timp în cadrul unor astfel de analize există rezult ate de cuantificare a valorii energiei, dar aceste
valori nu rezistă în timp, ceea ce a pus sub semnul între bării eficiența acestor studii.

160 3.3.2.3. Perspectiva contemporană privind noțiunea d e valoare a energiei

Abordarea actuală a valorii energiei ține cont atât de costurile de producție și de cererea
existentă pe piață, cât și de factorii politici și de mediu, valoarea acesteia stabilindu-se la nivelul
punctului de echilibru. Acesta nu este stabil, fluctuâ nd continuu în coordonatele unor trenduri care
evoluează în timp. Prin valoarea energiei ( petrol, gaze, carbune, energie electrica, energie termică,
etc ) în condițiile actuale ale pieței se înțelege nivelul de preț la care este cotată valoarea unei
cantități unitare. Deoarece indiferent de tipul res ursei energetice, piața energiei este de tip oligopol ,
acest preț este controlat de marii producători care au forța financiară necesară de a influența prețuri le
de echilibru prin cantitățile aduse în piață.
Evoluția prețului barilului de petrol Brent este ele cventă în acest sens :

Pret petrol Brent
0,0000 10,0000 20,0000 30,0000 40,0000 50,0000 60,0000 70,0000 80,0000 90,0000 100,0000
8 5 /0 5 8 6 /0 9 8 8 /0 1 8 9 /0 5 9 0 /0 9 9 2 /0 1 9 3 /0 5 9 4 /0 9 9 6 /0 1 9 7 /0 5 9 8 /0 9 0 0 /0 1 0 1 /0 5 0 2 /0 9 0 4 /0 1 0 5 /0 5 0 6 /0 9 0 8 /0 1 0 9 /0 5 1 0 /0 9 1 2 /0 1 1 3 /0 5 1 4 /0 9 – sursa date :European Central Bank (ECB) E u r o /B a r il

Diversificarea resurselor energetice din ultimele două decenii, datorată în special
conștientizării dependenței din ce în ce mai mare a e conomiilor țărilor dezvoltate de importurile de
petrol, a fost posibilă printre altele și având în ve dere politica cartelului OPEC de a ridica prețul
petrolului la cote din ce în ce mai înalte prin cont rolul cantității livrate în piață. Creșterea prețulu i
petrolului a generat posibilitatea ca tehnologii nec onvenționale care în fazele de dezvoltare au
costuri ridicate, să profite de oportunitățile piețe i energiei și să facă pașii necesari intrării în faze
operaționale. Asfel tehnologia fracturării de șist a creat un adevărat boom în Statele Unite ale
Americii. Producția de petrol a crescut în ultimii șap te ani cu 73,57 % de la o medie de 4.999 Barili
pe zi la 8.677 Barili pe zi.

161 Productia de Petrol a Statelor Unite
02000 4000 6000 8000 10000 12000
ian-1900 sep-1913 mai-1927 ian-1941 oct-1954 iun-1968 feb -1982 oct-1995 iul-2009 mar-2023
Timp Mii Barili pe zi

Sursa : http://www.eia.gov la data 06.04.2015

Această creștere a dus la diminuarea importului de petr ol al SUA, fapt ce a creat un surplus
pe piața petrolului.
Importul de petrol al SUA
02000 4000 6000 8000 10000 12000
0 2 . 0 2 . 9 0 0 2 . 0 2 . 9 2 0 2 . 0 2 . 9 4 0 2 . 0 2 . 9 6 0 2 . 0 2 . 9 8 0 2 . 0 2 . 0 0 0 2 . 0 2 . 0 2 0 2 . 0 2 . 0 4 0 2 . 02. 06
0 2 . 02. 08
0 2 . 02. 10
0 2 . 02. 12
0 2 . 02. 14
Timp Mii barili pe zi

Sursa : http://www.eia.gov la data 06.04.2015

Impactul producției record a Statelor Unite a gener at diferențe de preț între prețul spot al
petrolului WTI și prețul spot al petrolului Brent. Î n acest caz trebuie avut în vedere faptul că SUA
nu exportă petrol exploatat de pe teritoriul său. D epozitatea de petrol din SUA a ajuns în martie 2015
la cele mai mari valori înregistrate, fapt ce determină o re-evaluare a strategiilor de producție,
rafinare, stocare, marketing pe termen scurt și mediu.

162

163

Balansul între cerere și ofertă, în acestă nouă ecuați e în care OPEC a decis să păstreze
plafonul de producție la 30 de milioane de barili de petrol pe zi, iar Statele Unite dezvoltă o
producție record, se înclină în favoarea producători lor de petrol ce au un cost de producție mic.
Decizia luata de OPEC la summit-ul din luna noiembrie 2014 scoate în evidență că în acest moment
suntem în plin conflict economic pentru păstrarea cotel or de piață. Organizația Țărilor Exportatoare
de Petrol menține producția actuală de petrol, chia r și în contextul unei scăderi a prețului pe barilul
de petrol până la 20 de dolari conform celor decla rate de Ali al-Naimi, ministrul Petrolului din
Arabia Saudită și preluate de Financial Times 132 . OPEC a renunțat la politica sa tradițională, potr ivit
căreia obișnuia să mențină prețul petrolului la un ni vel ridicat prin limitarea volumului producției, în
momentul în care a constatat că producătorii non-OPEC nu întenționează să dea curs unei astfel de
politici de restricționare a cantităților puse în pia ță.
Se pune tot mai des întrebarea în acest context dacă S tatele Unite prin producția record pe
care o realizează și prin cantitățile enorme de petr ol depozitate poate sau nu să devină un nou swing
producer 133 . Cu toate acestea, consider că datorită inexistenței unei coordonări în cadrul producției
de petrol din SUA, unde micilor companii nu le pasă de rolul global pe care îl joacă petrolul și nu

132 "Nu este în interesul producătorilor din OPEC să reducă produc ția, indiferent de preț. Indiferent dacă scade la 20, 40 ,
50 sau 60 de dolari. Nu este relevant"
133 Swing producer – un furnizor sau un grup restrâns de furnizori oligopolici ai une i mărfi, care controlează depozitele
globale ale mărfii și posedă mari capacități de producție a ac esteia. Un swing producer este capabil să crească sau să
descrească oferta mărfii cu costuri adiționale minime și astfel este capabil să influențeze prețurile și să balan seze piețele,
oferind protecție pe termen scurt și mediu împotriva aspectelor negative ale investițiilor. Exemple clasice de swing
producers includ Arabia Saudită pentru petrol, Rusia pentru îngră șăminte potasice sau Compania De Beers pentru
diamante.

164 sunt preocupate de protejarea proviziilor sau asigurar ea cererii pe termen lung, acestea
concentrându-se pe profitul generat de oportunități le create de o piață deschisă prin gestionarea
bilanțurilor pentru investitori, Statele Unite se v or confrunta cu o reducere a investițiilor în
domeniul exploatări și astfel cu o scădere în termen scu rt a producției de petrol. Sunt deja semnale că
producătorii de petrol din SUA caută în noul contex t al cererii și ofertei de petrol să se readapteze
condițiilor de piață prin împlementarea de tehnologii care să genereze reducerea costurilor. Reacția
de actuală a OPEC, de menținere a cotei de piață pr in reducere de preț, deși nouă pe piața petrolului,
este totuși o strategie tributară concepției de piață de tip oligopol. Se întrevede un adevărat conflict
al prețului petrolului, dar de această dată prin menț inerea unor prețuri mici pentru păstrarea și
sporirea cotelor de piață.
În acelați context alte doua țări producătoare de p etrol, Libia și Iranul, țări care în ultima
perioadă au avut producții de petrol reduse, și-au a nunțat creșterea producției începând cu anul 2015.
Astfel balanța între cerere și ofertă se înclină în fa voarea ofertei, cererea neputând prelua întreaga
ofertă de petrol ce v-a fi pusă în piață de producăt ori. Piețele petrolului se vor zbate să găsească o
nouă plajă a prețurilor de echilibru. Este posibilă c u siguranță o instabilitate a prețului care va putea
să fluctueze cu mare frecvență, întrucât consensul pe piață de valori este foarte instabil prin însăși
natura sa.
Dacă în aria petrolului crud, statele OPEC încearcă să-și mențină cotele de piață și astfel să
dețină în continuare poziția de lider mondial, rocad a între Arabia Saudită și Statele Unite a avut deja
loc pe piața produselor petroliere rafinate. În 2014 , SUA a exportat în medie 3,8 milioane barili pe
zi, rapotând o creștere de 347.000 barili pe zi față de 2013, conform datelor raportate de U.S. Energy
Information Administration 134 . Exporturile se referă, în principal, la benzină au to, propan și butan,
iar principalii beneficiari au fost America de Sud și Centrală, Canada și Mexic. Exporturile
americane de produse petroliere rafinate în 2014 au crescut pentru al 13-lea an consecutiv. În același
timp, Arabia Saudită a exportat 2,3 milioane barili pe zi de produse rafinate, clasându-se astfel pe
locul al doilea din acest punct de vedere.

3.4. Prețul carburantului

La nivel mondial putem distinge patru moduri de stabilir e a prețului carburantului,
departajarea fiind realizată în funcție de gradul d e includere de taxe acest preț:
– preț al carburantului subvenționat masiv, astfel încâ t prețul la pompă este mai

134 http://www.eia.gov/petroleum/supply/monthly

165 mic decât prețul mondial al petrolului. Acest preț aco peră doar costurile de producție, transport și
rafinare. Un astfel de preț poate fi susținut doar de stat mari producătoare de petrol precum
Venezuela unde litrul de carburant este 0,01 USD, Ir an cu 0,03 USD/L, Arabia Saudită cu 0,09
USD/L sau Libia, Bahrein, Kuweit, Egipt, Algeria, Br unei, Turkmenistan cu 0,2 USD/L;
– preț al carburantului subvenționat, astfel încât preț ul la pompă mai mare decât
prețul mondial al petrolului, dar mai mic sau egal cu prețul la pompă în SUA. Taxele incluse în acest
preț contribuie la finanțarea sectorului de transpor t, a infrastructurii rutiere, a întreținerii drumuril or,
inclusiv a o parte a drumurilor secundare. Acest preț reprezintă o medie a costurilor care acoperă
prețul de distribuție, incluzând marja de profit a in dustriei, TVA și o contribuție pentru drumuri, preț
ce este considerat ca referință minimă internațională pentru o politică de transport rutier fără
subvenții;
– preț al carburantului prin care se realizează o tax are prin includerea de accize
și taxe specifice. Prețul acoperă costurile externe și stimulentele pentru un transport eficient
energetic și este direct legat de consumul de carburant și de emisii de CO 2, incluzând totodată și alte
costuri sociale (accidente, congestie, poluare fonică , etc) sau taxe ecologice. Acest preț este cuprins
între prețul la pompă în SUA și cel din Uniunea Europ eană ;
– preț al carburantului prin care se realizează o taxa re ce aduce o contribuție importantă la
bugetul consolidat de stat ( utilizată în finanțarea sistemelor de sănătate, educație și siguranță, e.t.c. ).
Acest preț se regăsește în țările din Uniunea European ă dar și în Coreea de Sud, Japonia, Turcia,
Cuba, Mongolia sau Zambia.

3.5. Scenarii privind impactul sectorului energetic în economia mondială

Scenariile de previzionare sunt instrumente puternic e utilizate de companii, instituții și
guverne pentru aticularea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung. Aceste scenarii de
dezvoltare nu sunt doar extinderi liniare a unor ana lize cu privire la posibilitățile de evoluție, ci pr in
complexitatea lor pot anticipa evoluții viitoare pe diferite planuri ale situațiilor existente în preze nt.
Datorită multiplelor variabile care stau la baza acest or scenarii, întotdeuna există două sau mai multe
scenarii posibile, uneori total diferite, pe care com paniile, instituțiile sau guvernele trebuie să le ia î n
considerare în perspectiva dezvoltarii ulterioare și p e baza lor să își creeze strategii flexibile de
impact. Întotdeauna dezvoltarea unor scenarii cu priv ire la evoluția posibilă a unor fenomene sau
situații date obligă asumarea explicită a condițiilor de evoluție și a imputurilor externe asumate.
Această abordare poate deveni un instrument foarte efi cace în abordarea strategiilor pe care

166 companiile, instituțiile și guvernele le vor dezvolt a pentru a face față adversităților și pentru a
beneficia de avantajele noilor oportunități care ap ar.
Companii specializate în furnizarea și prelucrarea de informații încearcă să găsescă cele mai
apropiate modele de dezvoltare sau de evoluție a dife ritelor domenii de activitate umană. Elsevier
B.V. 135 , Thomson Scientific Inc. 136 , IHS Inc. 137 sau John Wiley & Sons Inc. 138 sunt numai câțiva
dintre coloșii din acest domeniu.
Una dintre cele mai pertinente companii din domeniul informațiilor și prelucrarea lor sub
formă de scenarii previzionate și anume IHS Inc. a lan sat in septembrie 2014 un studiu global cu
privire la resursele energetice. Studiul prevede trei variante majore ale scenariului de dezvoltate a
resurselor energetice: rivalitatea, autonomia și instabi litatea (vârtejul).

3.5.1. Rivalitatea surselor energetice

Rivalitatea in contextul studiului promovat de IHS pr esupune existenta unei competiții
globale între resursele energetice. Această competiție nu se referă doar la resursele de petrol, ci la
toate tipurile de resurse energetice precum gaz, cărbu ne, energie electrică, energie atomică, energie
neconvențională sau regenerabilă. Rivalitatea este cu antificată a se manifesta în moduri specifice
funcție de gradul de implementare a descoperirilor știi nțifice și tehnologice în industrie. Se
preconizează în acest studiu ca până în 2031 nici un tip de resursă energetică nu va avea o pondere
mai mare de 30% din consumul global de energie.

135 Elsevier B.V. – companie olandeză cu sediul la Amsterdam organizată ca editu ră academică parte a grupului Reed
Elsevier , specializată în publicații adresate pieței globale i n domeniile fizicii și ingineriei, știiței și tehnologiilor ,
activităților medicale și științelor sociale și umaniste ;
136 Thomson Scientific Inc. – divizie operativă a grupului Thomson Reuters cu sediul in Philadelphia, Pennsylvania,
proprietară a brandurilor Aureka, Delphion, Cortellis, Derwent World Patents Index (DWPI), EndNote , Horizon Global,
Horizon Sourcing, IDdb, IDRAC, IP Management Services, ISI Web of Knowledge , MicroPatent PatentWeb, Techstreet
Industry Standards, ThomsonPharma, GeneGo, IDDB, Thomson Regula tory Solutions și Web of Science;
137 IHS Inc . – Information Handling Services companie cu sediul în Douglas, Colorado, Statele Unite al e Americii –
oferă informații și analize ca suport pentru deciziile pe care companiile, instituțiile și guvernele le pot lua ăn domenii c a :
energie, aerospațiale, apărare și securitate, transport a uto și maritim, chimie și farmaceutică, tehnologie, econ omie,
finanțe și riscuri operaționale;
138 John Wiley & Sons Inc. – companie cu sediul în Hoboken, New Jersey, Statele Unite ale Americii – furnizor global
de informații în domenii de cercetare științifică și tehn ică, medicină precum și în dezvoltarea profesională și educa ție;

167

Cererea de petrol și de cărbune din ultimii patru ani a fost diminuată de prețul ridicat a
acestei resurse, fapt ce a dus la diversificarea contin ua a utilizării resurselor energetice alternative,
respectiv gaz, energie electrică și energie regenerab ilă. Acest fapt s-a datorat nu atât conștientizării
epuizării resurselor de petrol, cât posibilității efe ctuării de investiții pentru dezvoltarea resurselor
alternative și regenerabile și a politicilor guvername ntale a țărilor industrializate pentru a micșora
dependența energetică. Creșterea consumului de gaz nat ural prin utilizarea ca și combustibil în
industria transporturilor va diminua consumul de petrol. Rivalitatea resurselor energetice nu este
dată doar de concurența între energia generată de p etrol și energia electrică, ci de o concuranță între
energia aferentă tuturor resurselor energetice datora te combustibilului fosil și cea generată din surse
alternative regenerabile. Conform previziunilor emise în scenariul IHS, energia generată de sursele
energetice ce au la bază combustibilul fosil va scădea sub 25 % din totalul energetic primar mondial
până în anul 2040. Astfel consumatorii vor avea la disp oziție posibilitatea să opteze pentru tipul de
energie consumată prin optimizarea costurilor energeti ce.
Rivalitatea resurselor energetice conform aceluiași sce nariu ar putea să escaladeze rivalitatea
economică și pe cea geopolitică. Prăpastia economică în tre tările dezvoltate între care vor fi incluse

168 și cele aparținând așa numitului grup BRICS 139 și celelalte state se va adânci atingând cote probabi l
alarmante. Economiile Chinei, Statelor Unite ale Ameri cii și Indiei vor fi în topul creșterilor
economice conform graficului avand aceeași sursă respectt iv scenariul IHS.

În această eră a rivalităților lumea se va afla apro ape de posibilitatea deteriorării irevocabile
a ordinii globale. Perioada, în opinia celor de la IHS, va fi caracterizată de exacerbarea diferentelo r
alimentate de mândrie națională, prestigiu, precum și ne mulțumirile istorice. Economia mondială va
deveni mult mai descentralizată iar dezechilibrele c omerciale, militare și politice vor alimenta
rivalitatea. În această perioadă, economia mondială va reuși să crească într-un ritm mediu anual de
doar peste 3%, dar crizele economice vor străbate peri oada.
Conform aceluiași scenariu, ca forță a schimbării, compet iția va fi cea care va genera noi
relații economice sau le va potența pe cele existente. Contractul de furnizare a gazului între Rusia și
China semnat în anul 2014 și intrarea Arabiei Saudite pe piața energiei solare sunt câteva indicii în
acest sens. Încurajarea efectuată de politica guverna mentală a unor țări europene pentru promovarea
producției de petrol și gaze neconvenționale datori tă lipsei de competitivitate a economiilor naționale

139 BRICS – acronim care se referă la țările membre: Brazilia, Rusia, Indi a, China și Africa de Sud. Acronimul (inițial
"BRIC") a fost inventat de Jim O'Neill într-un document din 2001 intitulat „Building Better Global Economic BRICs”.
Acronimul a intrat în utilizarea pe scară largă ca un sim bol al schimbării în puterea economică mondială, departe de
economiile dezvoltate G7 spre lumea în curs de dezvoltare. Pe 13 aprilie 2011, „S” a fost adăugat formal pentru a forma
BRICS după admiterea Africii de Sud în uniune. Pe 18 iulie 2014, țările BRICS au anunțat un plan de a crea două noi
instituții alternative la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional

169 în raport cu economia Statelor Unite ale Americii cu privire la costurile energetice dar și de faptul că
posesia de resurse energetice asigură un grad sporit de se curitate.
Prețul gazul natural, în opinia aceluiași scenariu, va justifica tranziția pieței transporturilor
către acest tip de combustibil, acest preț va constitui în fapt o altă forță a schimbării. Prognoza
prețului gazului natural este prezentată în graficul de mai jos:

Cercetători și analiști economici, atât ai IHS cât și d in mediul economic independent
prognozează anul 2018 ca an în care gazul natural v a ajunge în poziția dominantă în transportul auto
de mărfuri. Ca premisă a acestui fapt este cererea din c e în ce mai redusă de motorină ca sursă de
combustibil pentru transportul auto greu de marfuri în Statele Unite si China, prețul gazului fiind
factor determinant în acest caz. Deasemenea în transpor tul auto de gabarit mic, energia electrică va fi
cea care va detrona hegemonia petrolului. Aceste real ități ipotetice și soluțiile tehnice și științifice ce
vor apare vor conduce la o diminuare a cererii de pe trol în opinia aceluiași studiu. Conform
graficului prezentat mai jos media creșterii cererii de petrol va scădea în deceniile trei și patru ale
acestui secol.

170

Progresul tehnologic și științific a făcut posibil ca în ecuația rivalităților surselor energetice
să intre și sursele energetice regenerabile. Producția de energie ce are la bază energia eoliană și pe
cea solară conform aceluiași scenariu sunt cele două ma ri câștigătoare. Astfel în anul 2014, producția
de energie regenerabilă a reprezentat 15 % din tota lul prodictiei de energie pe plan mondial, față de
6% cât reprezenta aceasta în anul 2010.
Conform prestigioasei reviste științifice Physics World ce a mai importantă descoperire
științifică în anul 2014 a fost realizată în februari e, atunci când savanții de la National Ignition
Facility (NIF) din statul american California au făcu t o descoperire revolutionară in domeniul
fuziunii autosustenabile. Ei au reușit să obțină mai mult ă energie în urma unor reacții de fuziune
decât energia depozitată în combustibilul utilizat de puternicul laser operat de NIF. S-au folosit 192
de fascicule laser pentru a încălzi și comprima o mică pa stilă de combustibil de hidrogen până la
punctul în care au loc reacții de fuziune nucleară. Timp de o jumatate de secol, cercetatorii au
încercat să obțină un proces controlat de fuziune, f ără a reuși însă. Speranța ca experimentul de la
NIF, descris ca fiind cel mai semnificativ din ultimele decenii, este să ofere noua perspectivă
energetică mondială.
Fuziunea nucleară va deveni provocarea energetică a viitorului. Fuziunea nucleară este
fenomenul prin care două nuclee ușoare (ale unor ele mente cu număr atomic mic) reacționează,
ducând la formarea unui nucleu mai greu, cu degajare de energie. Acest proces se desfășoară în mod

171 natural în interiorul stelelor, fiind sursa energiei p e care acestea o radiază în permanență. Ideea
utilizării acestei reacții pentru producerea energie i de larg consum există deja de o jumătate de secol,
dar dificultățile întâmpinate pentru realizarea cont rolată a procesului de fuziune au împiedicat până
în prezent apariția unor aplicații energetice civil e.
„Grupul american de apărare Lockheed Martin afirmă că este capabil să producă reactoare
pe baza de fuziune nucleară, un prototip urmând a f i disponibil în cinci ani, ceea ce ar constitui un
avans tehnologic revolutionar´´ 140 . Conform aceleiași surse „ Lockheed Martin spune că va putea
dispune în cinci ani de un prototip al acestui reacto r, de talie mică, ce va putea fi amplasat pe un
camion, și în zece ani de un reactor operațional. Gra ție taliei reduse, acest reactor va putea fi ulterio r
conceput, produs și testat în mai puțin de un an.´´ Test ele au demonstrat că proiectul unui reactor de
100 de megawați este fezabil, acesta având dimensiuni reduse, de aproximativ 10 ori mai mic decât
cele actuale. Cu toate acestea „rămâne încă un drum l ung de parcurs până când un prototip va fi
viabil comercial pentru producerea energiei, aprecia ză Joel Gilmore, expert la ROAM Consulting.´´
Scenariul propus de cercetătorii de la IHS nu a luat în calcul posibilitatea ca acest tip de
energie regenerabilă să pătrundă în timp scurt pe piaț a energetică mondiala de aceea au propus un
grafic privind ierarhizarea tipurilor de surse energe tice, în care gazul natural are poziția privilegiat ă.

140 HotNews.ro – Joi, 16 octombrie 2014, 17:07 Science – Tehnologie

172 Gazele de șist care au la bază metode non-tradiționale sunt cele care vor alimenta consumul
sporit de energie în următoarele două decenii, iar mod ul în care acest se tranzacționează va fi
guvernat de modalități noi de contractare, previzio neză cei de la IHS.
Cărbunele în ciuda defăimării sale ca fiind un „comb ustibil murdar´´, va rămâne în top trei
conform graficului prezentat anterior datorită prețu lui său. Cu toate acestea efectele poluării și
creșterea consumului de gaz vor duce la pierderea cote i de piață în cadrul celorlalte tipuri de surse
energetice.
Diversitatea mixului energetic global, conform aceluia și scenariu, în anul 2040 va fi fără
precedent. Petrolul, gazul și cărbunele vor mai fi î ncă sursele cele mai importante de energie, dar nu
vor mai fi singurele așa cum sunt ele percepute în pre zent. Lumea devine mai prosperă datorită
răspândirii aprovizionării cu energie și a creșterii i nfrastructurii de distribuție în Asia și Africa.
Rivalitatea surselor energetice transpusă în rivalitat ea economică în opinia celor de la IHS nu
va face ca lumea să fie mai sigură sau mai periculoasă dar va fi o provocare să fie menținută pacea
fără a mai exista o putere hegemonică.

3.5.2. Autonomia resurselor energetice

Autonomia in contextul studiului promovat de IHS presup une asigurarea resurselor
energetice prin utilizarea cu precădere a resurselor locale, punându-se un foarte mare accent pe
independența energetică. Acest fapt va genera concomi tent un grad sporit de securitate economică.
În cazul unei astfel de strategii fiecare națiune va încerca să valorifice cât mai eficient resursele
energetice de care dispune. În acest context se va pun e accent pe sursele de energie regenerabilă.
Astfel energia eoliană și cea solară vor aduce un apor t însemnat în balanța energetică. Se va pune
accent totodată pe exploatarea neconvențională a pe trolului și gazelor prin fracturarea de șist.
În cadrul unui astfel de scenariu cu privire la tipur ile de surse energetice care vor fi
exploatate cu precădere în urmatorii 25 de ani studiu l IHS propune un grafic sugestiv prin care se
evidențiază o utilizare a surselor energetice alterna tive regenerabile, în dauna celor celor alternative .
Prezentarea este făcută în paralel fiind reprezenta te atât cotațiile scenariului de rivalitate a surselor
energetice cât și scenariul de autonomie a resurselor en ergetice.

173

Un model în acest sens îl reprezintă exploatările din Statele Unite ale Americii unde
producția de petrol a crescut în ultimii șapte ani cu 73,57 % de la o medie de 4.999 Barili pe zi la
8.677 Barili pe zi, preconizându-se că în 2015 va de păși 9.300 Barili pe zi, iar în 2016, 9.500 Barili
pe zi. În Statele Unite exportul petrolului crud est e permis, într-un cadru foarte restricționat, doar în
condițiile stabilite de către Departamentul Comerțulu i (Department of Commerce) sau în cazul unor
exceptări foarte limitate. Deși este o lege controversa tă, acest fapt contribuie la ridicarea gradului de
autonomie energetică a Statelor Unite. Legea de inte rdicție asupra vânzărilor de țiței american are ca
punct de plecare criza petrolului declanșată în octo mbrie 1973 de decizia statelor arabe membre ale
OPEC de a impune un embargo vânzărilor de petrol cătr e SUA, Marea Britanie, Canada, Japonia și
Olanda – ca răspuns la actul SUA de a sprijini statul I srael în războiul Arabo-Israelian de Yom
Kipur. Embargoul, care a fost menținut până în martie 1 974 a pus economia americană în special și
pe cea globală în general (în condițiile în care ac easta era deja bulversată de efectele ruperii
acordului de la Bretton Woods) față în față cu o cr eștere aproape instantanee a prețului petrolului de
la 3 la 12 dolari pe baril. Acest fapt a avut ca rez ultat o perioadă recesionistă și inflaționistă ce a

174 durat până în prima parte a anilor ’80 și a fost dubl ată de o creștere abruptă a prețului petrolului, pe
un trend care s-a întins până în 1986. Răspunsul Americ ii a fost cuprins ulterior și instituționalizat în
“Energy Policy and Conservation Act” – legea care a interzis exporturile de petrol, dar și o gamă de
alte măsuri (precum stabilirea unor standarde de consum pentru automobile și camioane), cu scopul
de a păstra cât mai mult din țițeiul autohton în țară, ca instrument de limitare a dependenței Americii
de importuri și de depășire a perioadei de volatilitat e majoră a pieței petrolului.
Din acest punct de vedere este foarte interesantă apre cierea celor de la IHS cu privire la
evoluția surselor energetice regenerabile non-hidro care în opinia acestora vor asigura în contextul
promovării la scară largă a autonomiei energetice a u nui sfert din necesarul de energie calculat la
nivel global, conform graficului prezentat în care î n paralel sunt reprezentate și cotațiile scenariului
de rivalitate a resurselor energetice.

În domeniul transportului atât cel de tonaj greu cât și în cazul celui ușor vor avea loc
modificări substanțiale. Probabilitatea ca petrolul să fie înlocuit cu gazul natural (biogaz sau gaz

175 obținut din gazeificarea cărbunelui) în cazul transp ortului greu și de energia electrică în cazul
transportului ușor va conduce la utilizarea deasemenea a resurselor energetice locale.

Cu alte cuvinte, sursele de energie regenerabilă vor deveni mult mai rentabile. Stocarea
energiei electrice va cunoaște o schimbare radicală, astfel inconvenientul actual al imposibilității de
stocare în cantități suficiente pentru a asigura auton omia vehiculelor auto va dispărea. Apariția și
extinderea pe scară largă a producției de petrol și g aze neconvenționale prin fracturare și prin sinteză
va conduce la apariția de resurse locale în zone în care astăzi nu se exploatează resurse energetice.
Astfel aprovizionarea cu energie va fi mai facilă și d isponibilă local ceea ce va duce la ridicarea
gradului de autonomie energetică a regiunilor. Prin conceptul de autonomie sursele de energie își vor
lărgi disponibilitatea în contextul dezvoltării știin țelor și tehnologiilor revoluționare, iar peisajul
resurselor energetice va fi definit de cererea de ene rgie locală susținută într-o măsură mult mai mare
de o aprovizionare cu energie locală.

176 3.5.2.1. România în contextul autonomiei resurselor energetice

În Romania sau făcut deasemenea pași importanți în utili zarea resurselor locale. România are
avantajul deținerii de zăcăminte de gaz natural, de petrol și cărbune. Acest fapt însă nu este deajuns,
trebuind să existe și voința politică pentru securizare a resurselor energetice. Decizia ANRE de a
aviza începând cu luna aprilie 2015 oprirea importur ilor de gaze naturale după deceni în care
România a efectuat importuri va face ca luna aprilie 2015 să fie prima din ultimele decenii în care
populația României va consuma gaze doar din producție internă iar în industrie importurile vor fi
extrem de mici realizându-se prin negocieri directe în tre firmele consumatoare și furnizotii externi.
Un alt combustibil de care România dispune este cărbunel e. România are rezerve de huilă de
cca. 755 milioane de tone și rezerve de lignit de apr oximativ 1490 milioane de tone, iar producția
anuală este de cca. 3 milioane tone de huilă și 30 mili oane tone de lignit. Procedeul de utilizarea
cărbunelui pentru realizarea benzinei și motorinei sin tetice prin lichefiere este cunoscut încă din
perioada interbelică. Cu toate acestea după cel de-a l doilea război mondial producția de combustibil
sintetic a încetat datorită importurilor de petrol ie ftin din Orientul Mijlociu. În contextul creșterii
securității energetice și apariției oportunităților e conomice, Complexul Energetic Oltenia a anunțat
că până la jumătatea anului 2015, în municipiul Motru va funcționa o stație de lichefiere și
gazeificare a cărbunelui, capabilă să consume cca. 2 milioane tone de lignit anual echivalentul a o
treime din cantitatea consumată de termocentralele din Craiova. Proiectul este implementat în
colaborare cu două companii din Germania și din Marea Britanie, care au mai pus în funcțiune o
instalație similară în Brașov. Totodată, pe lângă aceast ă fabrică de așa numit „petrol sintetic”,
urmează să fie construită tot în Motru o fabrică mai mi că de peleți, obținuți din cărbune cu o
capacitate de consum de cca. 50 de tone pe zi.
Comparând proveniența energiei electrice din România în anii 2011 și 2012, putem observa o
modificare semnificativă a acesteia prin creșterea substan țială a energiei electrice provenite din surse
alternative regenerabile și o diminuare semnificativă a celei provenite din combustibili fosili.
Dezvoltarea accentuată a parcurilor energetice eoli ene și fotovoltaice a produs o schimbare radicală
de abordare privind posibilitatea de dezvoltare ulte rioară a producției de energie electrică.

177

Putem să comparăm această evoluție cu situația existentă în Statele Unite ale Americii și cu
cea înregistrată în Germania. Sursa : Central Intelligence Agency
Publicația : The World Factbook
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook /geos/ro.html în anul 2011
62,50%
6,30% 31,10% 0,10%
Electricitate – din combustibil fosil:
Electricitate – din combustibil nuclear:
Electricitate – hidroenergetica:
Electricitate – din alte surse regenerabile:
in anul 2012
54,94%
6,48% 30,01% 8,57% PROVENIENȚA ENERGIEI ELECTRICE UTILIZATE ÎN ROMÂNIA

178

Se poate observa că dinamica creșterii producției de energie electrică utilizând resurse
regenerabile urmează calea europeană de dezvoltare e nergetică, unde se pune un accent din ce în ce
mai mare pe resursele regenerabile. Sursa datelor : Central Intelligence Agency
Publicația : The World Factbook
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook /geos/ro.html PROVENIENȚA ENERGIE ELECTRICE SUA 2011
76,3 9,8 7,6 6,3 PROVENIENȚA ENERGIEI ELECTRICE GERMANIA 2012
51
7 6 36 Electricitate – din combustibil
fosil:
Electricitate – din combustibil
nuclear:
Electricitate – hidroenergetica:
Electricitate – din alte surse
regenerabile:

179 Deși în România procuparea privind o strategie de secu rizare a resursei energetice este mai
mult de conjunctură, totuși evoluția se desfășoară, guve rnată în principal de rațiuni economice, pe
coordonate prioritar europene. Astfel în cadrul conf erinței „Viitorul energiei. Scenarii energetice –
viziunea 2050. Strategia în domeniul energiei – PND 2020” desfășurată în Aula Academiei Române
în data de 28 februarie 2013 s-au subliniat câteva p riorități ale sectorului energetic din România :
– necesitatea găsirii unor soluții inteligente pentru asigurarea securității energetice;
– necesitatea pregătirii utilizatorilor pentru modif icarea comportamentului lor energetic, în
scopul creșterii utilizării raționale și eficiente a e nergiei (creștere cu 1% a eficienței energetice
corespuzător unei reduceri cu 3% a nivelului emisiilo r poluante);
– disocierea agendei politicului (termen scurt) de ag enda energetică (termen mediu și lung)
pentru realizarea obiectivelor strategiei energetice pe termen lung;
– necesitatea dezvoltarii unui institut de planific are strategică în domeniul energiei;
– extragerea gazelor neconvenționale reprezintă posi bilă sursă energetică atât în Europa cât și
în România; experiența operatorilor români în domeniul explorării și exploatării gazelor naturale
poate fi un atu în abordarea extracțiilor de gaze n econvenționale, chiar dacă există reticențe privind
efectele secundare seisemice și ecologice ale acestora;
– dinamica schimbărilor de pe piața glob ală de gaze naturale prin posibila intrare a SUA în
rândul exportatorilor, descoperirea de noi rezerve d e gaze convenționale și eforturile pentru
valorificarea gazelor neconvenționale vor determina importante mutații ale fluxurilor energetice;
– valorificarea oportunității poziției geografice a României aflată la intersecția marilor
culoare energetice, pentru a dezvolta sectorul de se rvicii energetice și a deveni un pol al energiei;
– eficientizarea abordării fondurilor e uropene pentru a asigura realizarea unor investiții
necesare dezvoltării sectorului energic din România;
– necesitatea acordării unei atenții de osebite problemelor legate de emisiile poluante care vo r
deveni un element de bază în evaluarea sustenabilități i industriei unei țări;
– realizarea unui master plan ca prim pas în abordare a profesională a problemelor legate de
reducerea gazelor cu efect de seră.

3.5.3. Instabilitatea resurselor energetice (vârtej)

Un al treilea scenariu posibil, preconizat de IHS, pr esupune o instabilitate a resurselor
energetice. Această instabilitate numită și vârtej, pre supune o lume a schimbărilor tehnologice
accelerate. Practic se ia în calcul posibilitatea ca schimbarile să fie atât de mari încât guvernelor și

180 societății in general le va fi foarte dificil să țină pasul cu multiplele schimbări ce pot avea loc în
privința asigurarii surselor de energie. Astfel pot apa re neconcordanțe între cerere și aprovizionare
cu energie, fapt ce poate crea turbulențe majore pr ivind prețul energiei și modul de aprovizionare din
surse multiple și cu prețuri necorelate. Este foarte posi bil ca fascinația noilor tehnologii să amplifice
supralicitatea noutății și să creeze o instabilitate fo arte puțin predictibilă, cu privire la viitoarele su rse
energetice ce vor putea fi exploatate. Investițiile pe termen lung în acest domeniu vor avea de suferit
iar tendința generală a pieței energetice va fi foa rte greu de definit în acest context foarte turbulen t.
O caracteristică principală a acestui scenariu este def inită de creștere nesustenabilă a economiilor
emergente. Acest fapt poate să genereze cerere de resu rsă energetică suplimentară și implicit creștere
a prețului energiei.
Dacă în scenariul concurenței între tipurile de ener gie, gazul produs neconvențional era
marele câștigător și era definit ca principala sursă de energie, în acest al treilea scenariu apariția unor
noi alternative energetice, precum fuziunea nucleară sau energia punctului zero, pot să bulverseze
piața energetică, punând sub semnul incertitudinii inv estițiile efectuate în sursele tradiționale de
energie, investiții amortizabile în perioade îndelung ate de timp. Dacă în urmă cu zece ani defineam
un mega proiect undeva între 3 – 5 miliarde de dolari dolari, poate chiar 10 miliarde dolari, astăzi
putem vorbi de mega proiecte la peste 50 miliarde dola ri în multe cazuri. Aceste mega proiecte
generează un set complex de probleme dincolo de costu ri și de calendarul lor de conținut, prin forța
de muncă implicată, caz în care un eșec ar avea implica ții majore. De aceea în astfel de cazuri
scenariile posibile trebuie avute în vedere pentru re alizarea unei adaptări continue a acestora la noile
tendințe majore ale pieței inclusiv la asfel de scenari i în care instabilitatea se manifestă prin
turbulențe ale prețurilor, prin creșteri sau scăderi a le prețurilor diverselor surse energetice.
Acest scenariu prefigureazâ o economie mondială în căut area unor noi echilibre, care să
susțină investițiile și producția dar și o resetare fund amentală a așteptărilor consumatorilor.
Provocările potențiale nu trebuie să fie minimalizat e, ele ar trebui să fie avute în vedere de
liderii cheie din industrie care pregătesc pentru vii tor planificarea globală și strategiile de produse.
În cazul în care condițiile economice dificile de af aceri continuă să rămână prezente în economia
mondială, este posibilă apariția unei generații de con sumatori cu tendințe de achiziție de produse cu
prețuri mici și foarte mici și generalizării unui climat de afaceri cu importante tendițe de volatilitate.
Acest lucru ar putea pune presiune suplimentară pe inve sții și pe producția de bunuri iar soluția, în
cazul nepregătirii managerilor pentru astfel de situa ții nu va putea fi decât din nou dictonul
"supraviețuiește cel ce poate" (cel mai adaptat la cer ințele pieței).

181 Vârtejul este o lume în care schimbările tehnologice se accelerează mult mai repede decât
cele petrecute în ultimul deceniu, favorizând volat ilitate creșterii economice pe măsură ce
companiile lupta să se adapteze la așa numita "distruger e creatoare".

3.5.4. Dinamica prețului țițeiului Brent preconizat ă din perspectiva celor trei scenarii

Ceea ce este de remarcat în cazul celor trei scenarii propuse de IHS, este variația prețului
barilului țițeiului Brent în perioada 2015 – 2020:
-scenariul „rivalitate” pleacă de la mai puțin de 50 USD barilul de țiței în 2015 și crește la
circa 90 USD barilul în 2020 ;
– scenariul „autonomie” estimează un preț aproape consta nt, în jur de 60 USD barilul de țiței;
– scenariul „vîrtej” sugerează o evoluție de tip W a prețului în jur de 70 USD în 2014 și
2015, cu o creștere până la 130 USD în 2018, apoi o revenire în 2019 și 2020, în jurul valorii de 80
USD barilul de țiței Brent.

Cu toate acestea indiferent de aceste analize, dinamic a prețului poate fi doar intuită, în
funcție de parametrii predictibili pe care un studiu poate să-i definească și să-i parametrizeze.
Variabile necunoscute, care pot să apară ulterior det erminărilor efectuate pot să schimbe dramatic

182 orice concluzie care poate fi determinată pe baza ac estor scenarii. Rolul scenariilor nu este să
determine cu exactitate o evoluție a prețului țițeiu lui sau a oricărei alte resurse energetice, cî să
intuiască tendințe cât mai predictibile, astfel încât investitorii să poată analiza și lua decizii
strategice, ținând cont de o marjă de risc acceptată, cu privire la învestițiile pe care vor să le dezvolte
în sectorul energetic. Crearea mai multor scenarii pr esupune interpretarea diferită sau abordarea
diferită a informațiilor de care dispune cel ce real izează aceste scenarii, astfel încât beneficiarii
acestor scenarii să poată interpreta, în funcție de e voluția realității economice, politice și sociale,
direcțiile și tendințele spre care se îndreaptă sector ul economic, astfel putând să anticipeze evoluții
posibile.

3.6. Raportul valoare-preț

Așa zisa piață a energie din domeniul resurselor natura le convenționale, este o piață
caracterizată de existența unor mari producători care prin capacitatea lor de producție și prin
monopolul deținut pe piețele locale privind drepturi le de exploatare a resurselor, devin centre
oligopoliste în cadrul mai larg al economiei mondiale. Pentru exemplificare putem să analizăm prin
intermediul câtorva grafice realizate pe baza datelo r publicate de EIA în studiul „World C+C Annual
Production” ca parte a Statisticii Internaționale cu privire la Energie, valoarea cantitativă a producț iei
de țiței exploatată de OPEC și de producători Non-OP EC. Datele avute în vedere cuprind perioada
din 1980 și până în prezent, iar cantitățile sunt exp rimate în mii de barili pe zi:

(1)
Sursa : http://www.eia.gov

183
(2)
sursa: http://www.eia.gov

(3)
sursa : http://www.eia.gov

Pot fi observate cu ușurință sincopele din producția OPEC reflectându-se în cadrul graficului
producției mondiale. Influnța OPEC în stabilirea preț ului țițeiului la nivel mondial este dată de
ponderea pe care organizația o avea în producția mon dială de țiței.
În cadrul organizației OPEC există câteva țări mari producătoare care au rol de dirijor. Acest
fapt poate fi obsevat deasemenea prin compararea graf icelor de producție din cadrul organizației.
Doar patru țări au avut în perioada 2005 – 2015 pro ducții în creștere. Eșantionând perioada 2005 –
2015 și urmărind cantitățile exprimate în mii de barili pe zi, putem constata influența acestora prin
compararea alurii graficelor obținute pentru cele p atru țări din cadrul OPEC și grafic general de
producție zilnică a întregii organizații.

184
(4)
sursa : http://www.eia.gov
Graficul evoluției producției acestora în cadrul gen eral al OPEC determină și poziția de forță
pe care aceste țări o au în cadrul organizației.
(5)
sursa : http://www.eia.gov
(6)
sursa : http://www.eia.gov

185 Între acestea Iran și Libia sunt singurele țări care au înregistrat o descreștere a producției
datorată factorilor politici. Aceste țări vor putea să crească producția în perioada următoare, Iranul la
cca 3.500 barili/zi, iar Libia la cca. 1.200 barili /zi.
Revenind la graficul producției zilnice mondiale (1), observam tendința crescătoare a
producției de țiței. Putem constata astfel că cerința energetică mondială este în continuă creștere.
Acestă tendință este confirmată și de graficul producți ei energetice totale (7).

(7)
[http://www.bp.com/statisticalreview Statistical Review of World Energy], Workbook (xlsx), London, 2014

Producția de țiței pe care organizația OPEC o aduce a în piață a fost în general constantă
(calculată între anumite limite) fapt ce avea rol de control al prețului în piață. Cu toate acestea,
datorită cererii din ce în ce mai mare au apărut opor tunități noi în utilizarea în exploatarea țițeiului și
gazelor a metodelor neconvenționale. Asfel creșterea constantă la nivel mondial a cantităților
exploatate se datorează în special creșterii înregistr ate de producțiile de țiței raportate de Rusia și de
Statele Unite ale Americii. Câteva grafice sugestive î n acest scop prezintă creșterile producțiilor de
țiței zilnice exprimate în mii de barili pe zi, în pe rioada 2002 – 2014 pentru aceste două țări
comparativ cu totalul producției realizate de celel alte țări producătoare :

186
(8)
sursa : http://www.eia.gov
(9 )
sursa : http://www.eia.gov
(10)
sursa : http://www.eia.gov

187 Analizand comparativ graficul producției zilnice a Rusiei și al SUA (7), constatăm că
producția în Rusia a avut o creștere importantă în per ioada 2002 – 2007, dar începând cu anul 2008
creșterea producțîei tinde să se plafoneze. Aceasta n e indică cât se poate de clar că pentru a putea
crește producția în Rusia va fi nevoie de investiții în tegnologii noi. Spre deosebire de această
evoluție, în Statele Unite ale Americii, producția a început să crească începând cu anul 2011 prin
întroducerea tehnologiilor neconvenționale în explo atare.
Începând cu anul 2014, Statele Unite ale Americii se confruntă cu o producție record de țiței
și gaze, datorată în general producției realizate de un număr mare de companii private de dimensiuni
mici și medii, fapt care în combinație cu legislația ce prevede înterdicția exportului de țiței
neprelucrat a creat în cadrul pieței de țiței din S UA condițiile transformării tipului de piață, din pi ață
de tip oligopol, în piață apropiată de ce cea cu co ncurență perfectă. Prin această transformare,
mentalitatea acestor companii este axată pe profit în contextul existenței unei concurențe reale. Prin
presiunea pe care aceste companii o fac pentru deschide rea exportului de țiței, este foarte probabil ca
acestă cerință să se îndeplinească. Astfel odată cu ex portul de țiței din Statele Unite ale Americii,
micile companii vor exporta și mentalitatea de piață li beră în contextul unei tot mai globalizate piețe
de energie, în care tipurile de energie se pot comple tata și înlocui una pe alta.
În acest context, raportul valoare – preț va primii noi conotații. Generalizarea unei piețe ce nu
va mai fi dominată de giganții energetici, va crea c ondițiile unei competiții reale atât pe piața
specifică fiecărui tip de energie, cât și global prin echivalența energetică. Un grafic concludent în
acest sens, din perspectiva producției zilnice de țițe i ne arată că odată cu creșterea producției de țiței
neconvențional din SUA, influența OPEC în controlul prețului petrolului la nivel mondial s-a
diminuat simțitor.
(11)
sursa : http://www.eia.gov

188 În toate cele trei scenarii de evoluție posibilă a ec onomiei mondiale, privite din perspectiva
energetică, prezentate în capitolele anterioare, re zultă o diminuare a rolului marilor producători și
apariția unei concurențe reale atât între tipurile de energie disponibile la nivel mondial, cât și la niv el
zonal. Prin stimularea concurenței, raportul valoare – preț va fi influențat în sensul diminuării
factorului raritate, ceea ce va stimula factorii dori nță și putere de cumpărare. Prin mecanismele
pieței, funcționarea principiului economic al cereri i și ofertei va genera o interacțiunea complexă a
factorilor economici contribuind astfel la o modifica re complexă a noțiunii de valoare a energiei.

3.7. Concluzii

Transformarea complexă a resursei energetice în factor d e producție, prin înțelegerea rolului
pe care aceasta îl are în procesele de producție va c ontribui la conștientizarea progresivă a rolului
atomizării pieței energetice, în sensul preluării cont rolului de către consumatori-producători.
Noțiunea de consumator-producător deși are ca bază de dezvoltare un scenariu de autonomie a sursei
energetice, poate să se dezvolte atât în cadrul unui scenariu de tip rivalitate al surselor energetice cât
și varianta scenariului de tip vârtej. Dezvoltarea ști ințifică și tehnologică continuă a domeniului și
înțelegerea holistică a universului vor putea crea co ndițiile asigurării independenței energetice în
prima faza la nivel regional, iar în perspectivă, cu siguranță se va ajunge până la nivel individual.
Să nu uităm că un vizionar precum Nikola Tesla a deschi s calea transmiterii energiei la
distanță, fapt ce a stat la baza dezvoltării fără pre cedent a societății tehnologice. Astăzi se fac pași
împortanți în conștiențizarea rolului de consumator-pr oducător. Anunțul companiei Lockheed Martin
Corp. 141 cu privire la dezvoltarea unui proiect tehnologic pentru obținerea de energie prin fuziune
nucleară, cu ajutorul unor reactoare compacte de mici dimensiuni, poate să fie începutul unei noi ere
a energiei și un prim pas al unei viitoare atomizari a pieței energetice. Fuziunea nucleară a fost
descrisă drept un „Sfânt Graal” în domeniul tehnologi ilor energetice. A reuși să o stăpânim ar
însemna să posedăm o sursă de energie care ne-ar ajuta să depășim problemele economice și
ambientale generate de sistemele actuale de producere a energiei. În aceeași măsură un alt anunț, de
data aceasta al CEO-ul Testa 142 Elon Musk, prin care compania va începe construcția unei fabrici de

141 Lockheed Martin Corp. – companie americană și constructor aerospațial de prim rang , specializată în domeniul
militar, al securității și al tehnologiilor avansate. Compani a a fost formată în martie 1995 prin fuziunea Lockheed
Corporation cu Martin Marietta. Lockheed Martin este cea mai mare firmă de produse și servicii militare la nivel
mondial, (după venit) și cel mai mare furnizor de echipament aer ospațial și tehnologic al Pentagonului. Compania este
prezentă în 75 de țări din întreaga lume;
142 Tesla Motors, Inc . – companie americană ce produce autoturisme electrice și componente;

189 producție a bateriilor pentru locuințe numite “Pow erwall” care vor permite proprietarilor să
stocheze energia solară, creând astfel un alt mod de a pune capăt dependenței de combustibili fosili.
Aceste premise sunt doar câteva dintre cele care precon izează o schimbare radicală intr-un
viitor apropiat, nu numai a tipurilor de surse energe tice disponibile sau a prețului energiei în piață,
dar și a conceptului privind valoarea energiei, a ac estui veritabil factor de producție care prin
caracteristicile sale va îndeplini rolul de factor de producție primar originar, comun tuturor genurilor
de activități sociale, având un rol activ (dinamic) ș i determinant în procesul de producție.

190 CAP.4. Învinși și învingători într-o lume post-hidr ocarburi

4.1. Noțiunea de hidrocarburi

Noțiunea de hidrocarburi reprezintă conform Dicțio narului enciclopedic 143 ˝Compuși
organici formați din carbon și hidrogen. După modul î n care se leagă între ei atomii de carbon, se
deosebesc următoarele tipuri:
– hidrocarburi aciclice, saturate sau parafinice (alc ani);
– hidrocarburi aciclice, nesaturate, cu două duble l egături (diene) sau cu mai multe duble
legături (poliene);
– hidrocarburi aciclice, nesaturate, cu o triplă leg ătură sau acetilenice (alchine);
– hidrocarburi ciclice, saturate sau cicloparafinice (cicloalcani);
– hidrocarburi aromatice (arene).
Acestea se găsesc în petrol și în gudroanele de la di stilarea cărbunilor dar pot fi obținute și pe
cale sintetică.˝
Deși terminologia ingineriei chimice definește compușii care formează cărbunii și
hidrocarburile într-un mod clar din punct de vedere chimic, iar societatea umană a cunoscut și
utilizat cărbunii încă din antichitate în China, ia r în Europa începând cu secolele XI-XII (Anglia) și
totodată cu mai mult de 150 de ani în urmă România , S UA și apoi și alte state au început
exploatarea petrolului și apoi a gazului, cu toate a cestea confruntarea științifică privind originea
formării hidrocarburilor nu a ajuns la un rezultat c lar și indubitabil.
Originea țițeiului chiar și prezent se limitează doar la ipoteze. Acestea pleacă de la premize și
argumente total diferite. Ambele teorii au fost lansa te în secolele XVIII și XIX de titanii științei
universale.
Prima dintre acestea numită și ipoteza originii organi ce a țițeiului, datează din secolul al
XVIII-lea și a fost inițiată de Mikhail Lomonosov 144 într-o lucrare din 1757. Teoria afirmă că țițeiul
își are originea în mici corpuri de animale îngropate în sedimente, care, sub influența temperaturii
crescute și a presiunii care acționează de-a lungul un ei perioade de timp inimaginabil de lungi, se
transformă în țiței. Această ipoteză sa fost susținută în timp de numeroși cercetători precum C.
Engler, Höffer, Andrusov, inclusiv românii Ludovic Mra zec și Costin D.Nenițescu.

143 Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Mat ei, Anicuța Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica
Chiriacescu – ˝Dictionar Enciclopedic˝, Editura Enciclopedică, 1993-2009;
144 Mikhail Lomonosov ( n. 08 noiembrie 1711, Mishaninsk – d. 04 Aprilie 1765, St. Pet ersburg ) – naturalist rus de
impotanța mondială;

191 O a doua ipoteză este cea a originii anorganice a ți țeiului, formulată de Marcellin Berthelot 145
și susținută de Dmitri Mendeleev 146 afirmă că la adâncimi mari, în interiorul scoarței te restre,
metalele alkaline reacționând cu apa dau naștere hid rogenului, care la rândul lui reduce bioxidul de
carbon din carbonați, formându-se acetilena și alte hi drocarburi. Hidrocarburile, prin reacții
ulterioare, dau naștere țițeiului. Teoria a fost susți nută și de alți cercetători printre care Sabatier
(1854-1941), Senderens, Fischer (1852-1919) și Teopsch . Susținătorii teoriei originii anorganice
(abiotice/abiogene) au adus în ultimile decenii, noi dovezi științifice în sprijinul acestei
teorii 147 . Cercetătorii ruși utilizând această teorie au făcut descoperiri remarcabile de zăcăminte în
zone pe care prima teorie le excludea în totalitate 148 .
Cercetarea științifică din ultimile decenii, deși nu a clarificat misterul originii hidrocarburilor,
a făcut pași importanți în această direcție și a impulsi onat competiția în domeniu. Este foarte posibil
ca ambele ipoteze să se dovedească a fi posibile, fapt c e ar genera ipoteza că resursa energetică
provenită din hidrocarburi ar putea să se regenereze în timp.
Cele două ipoteze prin modul de abordare, conduc la concluzii diametral opuse cu privire la
capacitatea hidrocarburilor de a mai asigura cantitat ea de energie necesară dezvoltării rasei umane.

4.2. Evoluția în timp a consumului energetic și a utiliz ării resurselor energetice

Dacă privim în ansamblu problema necesarului de energi e, vom constata că pe parcursul
istoriei umanității, omul a folosit în procesul său de de zvoltare energia. Creșterea nivelului de trai a
putut avea loc doar cu creșterea corespunzătoare a co nsumului de energie. Din această cauză,
consumul de energie pe cap de locuitor este considerat astăzi un indice al dezvoltării nivelului de
trai.
Pentru a putea analiza necesarul consumului de energie și pentru a înțelege efectele generate
de acesta, este utilă o rememorare a evoluției istorice. Cantitatea de energie obținută de un om din
hrana zilnică necesară pentru a supraviețui reprezin tă consumul minim necesar unui om. O cantitate
de circa 1800 calorii pe zi, masurate in unități ener getice reprezintă 2 kwh, cantitate energetică

145 Pierre Eugène Marcellin Berthelot (n. 25 octombrie 1827, Paris – d. 18 martie 1907, Paris) – chi mist și politician
francez;
146 Dmitri Ivanovich Mendeleev ( n. 08 februarie 1834, Verkhnie Aremzyani – d. 02 februarie 1907, St. Petersburg ) –
chimist și inventator rus
147 Vladimir G. Kutcherov , ˝Abiogenic Deep Origin of Hydrocarbons and Oil and Gas Deposi ts Formation˝
http://www.intechopen.com/books/hydrocarbon/abiogenic-deep-origi n-of-hydrocarbons-and-oil-and-gas-deposits-
formation
148 J. F. Kenney – ˝An introduction to the modern petroleum science, and to the Russi an-Ukrainian theory of deep,
abiotic petroleum origins˝, Russian Academy of Sciences – Joint Institute of The Physics of the Earth. Gas Resources
Corporation, 11811 North Freeway, Houston, TX 77060, U.S.A . http://www.gasresources.net/

192 calculată pe om pe zi. Această cantitate de energie definea omul si acum un milion de ani, dar și
astăzi, în unele regiuni din Africa, America de Sud sau Australia. Energia obținută prin hrană asigură
două componente ce definesc supraviețuirea si anume, pă strarea temperaturii constante a corpului
uman și posibilitatea efectuării lucrului mecanic necesa r pentru mișcării.
Sursa principală de energie disponibilă pe tot parcur sul existenței umane este energia solară.
Aceasta sub diferitele ei forme de manifestare a asigura t cantitatea de energie necesară dezvoltării
nivelului de trai. Pornind de la procesul de fotosint eză care a dus la formarea masei lemnoase
utilizată ca primă formă de energie stocată. În această perioadă istorică îndepărtată economia
energetică era într-un echilibru relativ stabil, avâ nd la bază o sursă energetică regenerabilă ținând
cont de numărul mic al populației din acea perioadă preistorică și de faptul că masa lemnoasă se
regenerează in circa 30 de ani.
Odată cu apariția agriculturii, acum circa 7000 de a ni, consumul energetic a suferit un salt,
ajungând la circa 4 kwh. Acest consum asigura pe langă cantitatea energetică necesară supraviețuirii
și un surplus exprimat prin creșterea nivelului de trai.
Începând cu secolul al XIII-lea, societatea umană înce pe să folosească pe scară din ce în ce
mai extinsă formele de manifestare a energiei solare și an ume energia hidro și eoliană prin utilizarea
morilor de apă și de vânt. Consumul energetic a crescut și mai mult prin utilizarea cărbunelui. Asfel
în secolul al XIX-lea consumul energetic ajunge la 85- 90 kwh zilnic pentru fiecare om.
Secolul XX se caracterizează printr-o creștere explo zivă a consumului energetic, acesta
înregistrând mai mult de 270 kwh pentru fiecare om zil nic. Două motive stau la baza acestei explozii
a consumului energetic :
– substituirea energiei electrice altor forme de ener gie, datorită posibilității mai ușoare de
gestionare, transport și transformare în alte forme de en ergie utilă ;
– utilizarea pe scară extinsă a hidrocarburilor, res ursă energetică caracterizată de capacitatea
mare de energie stocată ( între 9000 și 11000 kcal/kg ) și modul facil de utilizare.
Hidrocarburile reprezintă începând cu secolul XX nuc leu in jurul căruia se învârte toată
societatea, economia și stilul nostru de viață dat de progresele tehnologice actuale. La
momentul actual, petrolul constituie resursa energetică de bază în sistemul consumului energetic
mondial, ponderea petrolului în consumul de energie fi ind în mediu de 39%, iar în unele regiuni
ajungând și la 60%.
Rapida dezvoltare a transporturilor terestre, maritime și aeriene începand cu primele decenii
ale secolului XX, au transformat petrolul intr-o resursă energetică de prim rang. Competiția
energetică cu cărbunele a fost tranșată rapid și defin itiv în favoarea acestuia, încă de la începutul

193 anilor ´30. După al doilea război mondial, petrolul își mărește importanța prin dezvoltarea intensivă
a petrochimiei. Dacă în 1910 doar 10% din totalul en ergiei consumate era generată de petrol, în 1920
ponderea acestuia a crescut la 20%, ajungând la un max im de 45% in 1980.
Gazele naturale, amestec de hidrocarburi gazoase în ca re predomină metanul, este o altă
componentă a așa zisei ere a hidrocarburilor. Acestea dispun de o putere calorica ce poate ajunge
până la 13850 kcal/m 3, constituind o excelentă sursă energetică cu ardere c ompletă și putând fi
folosite atât ca și combustibil în sectorul casnic sau ind ustrial, în industria transporturilor sau ca
materie primă în industria chimică.
Era hidrocarburilor a început odată cu modernizarea motorului cu aburi efectuată în 1776 de
James Watt 149 . Motoarele cu abur au dominat industria și transportu l din timpul revoluției
industriale până în prima parte a secolului XX, fiind utilizate la acționarea
locomotivelor, vapoarelor, pompelor, generatoarelor electrice, mașinilor din fabrici, utilajelor
pentru construcții (excavatoare) și a altor utilaje.
Putem observa însă că în această perioadă, în care hid rocarburile domină categoric orice altă
resursă energetică, evoluția este de reducere a cantit ății de carbon utilizate pentru producerea de
energie. Deși pare paradoxal, acest fapt este marcat d e cele trei faze de decarbonizare a energiei.
Prima fază a decarbonizării este marcată de preluare a ștafetei de combustibil principal de
către cărbune prin detronare lemnului ( combustibil f olosit de umanitate încă din antichitate ).
Rolului de combustibil principal al cărbunelui a fost generat de revoluția industrială prin folosirea
motorului cu aburi. Cu toate că nu a fost observat la acel moment, impactul pe care noul tip de
combustibil îl avea asupra mediului, cărbunele produc ea prin ardere mai puțin CO 2 decât lemnul. În
constituția lemnului există o proporție de 10 unități de carbon la 1 unitate de hidrogen.
Reducerea de emisii de CO 2 a fost resimțită din plin în momentul în care s-a produ s a doua
fază a decarbonizării prin preluarea stafetei de comb ustibil principal de către petrol care a detronat
cărbunele. Conținând o singură unitate de carbon pe ntru două unități de de hidrogen, degajarea de
CO 2 s-a redus simțitor.
La sfârșitul secolului XX, petrolul deși încă sursa energ etică principală, intră în concurență
cu un alt carburant, tot din categoria hidrocarburi lor, dar cu o ardere mult mai eficientă. Renumit ca
fiind cel mai curat combustibil din categoria hidroca rburilor, gazul natural are în componență o
singură unitate de carbon și 4 unități de hidrogen. A stfel putem marca începutul celei de a treia faze

149 James Watt ( n. 30 ianuarie 1736 – d. 25 august 1819 ) – inginer mecanic și inventator scoțian ce a modernizat
motorul cu aburi creând astfel bazele ce au stat la dezvolt area revoluției industriale;

194 a decarbonizării combustibilului. Din perspectiva scena riului previzionat global realizat de IHS 150 în
septembrie 2014 cu privire la resursele energetice, gaz ul natural este marele căștigător al rivalității
resurselor energetice, fapt ce se înscrie în trendul de decarbonizare a combustibililor. În graficul
propus de IHS cu privire la cererea de combustibil în perioada 2014-2040 gazul natural are evoluția
cea mai accentuată.

Trendul decarbonizării combustibililor însă va contin ua și probabil că evoluția
combustibililor spre a patra fază a decarbonizării to tale se va materializa prin utilizarea hidrogenului
ca purtător principal al energiei potențiale. Aceast ă evoluție, cu sau fără o intervenție evidentă a

150 IHS Inc . – Information Handling Services companie cu sediul în Douglas, Colorado, Statele Unite al e Americii –
oferă informații și analize ca suport pentru deciziile pe care companiile, instituțiile și guvernele le pot lua ăn domenii c a :
energie, aerospațiale, apărare și securitate, transport a uto și maritim, chimie și farmaceutică, tehnologie, econ omie,
finanțe și riscuri operaționale;

195 ecologiștilor, va conduce la o scădere accentuată a e misiilor de CO 2 în atmosfera terestră contribuind
astfel la reducerea efectului de seră.
Această tendință este subliniată atât de studiul mențio nat anterior cât și de un studiu lansat
concomitent de BNEF 151 la Londra și New York la data de 23.06.2015, studiu c e preconizează că
producția de energie globală va avea cinci tendințe le dominante în următorii 25 de ani, punând o
presiune fără precedent atât asupra companiilor din do meniul energetic, cât și asupra celor ce
furnizează utilități energetice și asupra factorilor de decizie din domeniu. Astfel studiul identifică
următoarele cinci schimbările majore care vor avea loc până în anul 2040:
– energie solară pretutindeni prin reducerea costuril or tehnologiei fotovoltaice ( 3,7 md USD
vor fi investiți atât la scară micro cât și macro );
– populația va putea să producă și să stocheze necesarul energetic pentru activitățile curente
( se preconizează învestiții ale populației în sumă de 2,2 md USD în tehnologia fotovoltaică );
– utilizarea de tehnologii eficiente energetic ce v or reduce drastic consumul de energie în
domenii ca iluminatul și aerului condiționat ( creșter ea cererii de energie se va limita la 1,8% față de
3% cât este în prezent, iar în țările OECD cererea v a în 2040 chiar mai mică decât în prezent );
– gazul natural va înlocui cărbunele și petrolul doa r parțial, putând să fie considerat o poveste
de succes doar in SUA, multe din națiunile în curs de d ezvoltare vor opta pentru un mixt între
cărbune, petrol și energii regenerabile ;
– în pofida investițiilor de 8.000 md USD în energii regenerabile, cărbunele și petrolul utilizat
de statele în curs de dezvoltare care vor duce la cre șterea în continuare a emisiilor de CO 2 astfel încât
în 2040 acestea vor fi cu până la 13% peste nivelul e xistent în 2014.
Jon Moore, director executiv al Bloomberg New Energy Finance, a afirmat în acest context
că va avea loc o proliferare a sistemelor fotovoltai ce mici. Boom-ul solar la scară mică va conduce la
creșterea capacităților din acest domeniu de la 104 GW în 2014 la aproape 1.8 TW in 2040, o
creștere de 17 ori. Acest lucru va fi posibil prin red ucerea cu 47% a costurilor proiectelor solare pe
megawatt, îmbunătățindu-se eficiența de conversie iar materialele si metodele de producție folosite
vor fi mai eficiente.

151 BNEF – Bloomberg New Energy Finance parte a grupului Bloomberg L.P. – companie ce furnizează anal ize
financiare, economice și politice, precum și știri și ba ze de date cuprinzătoare despre active, investiții, companii și
echipamente din domeniul energiei;

196

Sursa : BNEF

Analiza istorică a evoluției umanității pune în evide nță o relație direct proporțională între
consumul energetic și nivelul de trai, fapt de care tr ebuie să ținem cont și pe viitor chiar dacă prin
eficientizare și reducere de costuri va exista și o stab ilizare a utilizării de resurse. Astfel consumul
energetic putem presupune că va fi în continuă crește re, pentru a satisface cererea de creștere a
nivelului de trai.
În decursul timpului umanitatea s-a folosit de cele do uă surse ancestrale de energie existente,
energia generată de Soare și cea generată de planeta pe care locuim. Toate formele de energie
cunoscute în prezent provin de la aceste două surse anc estrale. Astfel, indiferent de disputele
științifice cu privire la proveniența hidrocarburilo r, sau a existenței sau nu a unui vârf a petrolului,
omenirea va trebui să treacă într-o fază superioară a evoluției ei ca și consecință a creșterii continue
a nivelului de trai. Resursa energetică nu va putea să fie asigurată decât de una din cele două
posibilități sau de amândouă concomitent. Până în acest moment, forma cea mai adecvată utilizării
energiei datorită versatilității sale este electricit atea.
Tot din analiza istorică a evoluției consumului energ etic putem constata că pe măsură ce
omul a dezvoltat nivelul de cunoaștere prin cercetare științifică sau prin intuiție, a utilizat în
acoperirea necesarului energetic resurse cu capacitat e energetică din ce în ce mai ridicată. Astfel
dacă la început a utilizat lemnul, cărbunele, petrol ul și gazul, apa și vântul, apoi a trecut pragul

197 format de resursele cu potențial limitat, utilizând en ergia nucleară obținută prin fisiune, se
prefigurează ca singură alternativă de creștere posib ilă și totodată de evoluție pe scara cunoașterii,
utilizarea resursei energetice supreme și anume a energi ei nucleare obținuta prin fuziune la rece,
energie ancestrală ce stă la baza sistemului solar.

4.3. Problema ecologică, consecință a utilizării hi drocarburilor

Scopul suprem, pe care ar trebui să-l urmărescă astăzi so cietatea umană este supraviețuirea.
Omul are șansa de a realiza cât de mult s-a pierdut le gătura sa cu Universul și să redevină ființa
rațională ce tindea spre înțelepciune.
˝ În general, o criză ecologică are loc atunci când habitatul unei specii sau a unei populații, se
modifică în măsura în care pune în pericol continuita tea speciei și supraviețuirea ei. În special, criza
ecologică poate fi starea critică a mediului ambiant dintr-o regiune, o țară, o macroregiune sau chiar
din întreaga lume (criză ecologică globală), generat ă de utilizarea irațională a resurselor naturale,
de poluarea aerului și a apei, de creșterea volumului de deșeuri și reziduuri industriale.˝152
Omenirea a ajuns la o situație critică în evoluția sa , care impune necesitatea unei schimbări
radicale a mentalității, a comportamentului omului, gr upului social, a întregii societăți. Utilizarea cu
precădere a resurselor telurice de energie, prin ace asta înțelegând utilizarea în decursul dezvoltării
societății umane ca și sursă principală de energie lemnul , cărbunele, petrolul și gazul natural, toate
cu impact asupra mediului prin eliberarea în atmosferă a gazului cu efect de seră CO 2 au condus în
timp, dar cu preponderență în secolul XX și începutul secolului XXI, la o criza ecologică completată
de criză antropoecologică globală ce amenință omenir ea cu dispariția condițiilor necesare conservării
și reproducerii vieții. Pentru a evita o astfel de de sfășurare a proceselor naturale, omul, societatea
contemporană, care sunt responsabili pentru destabilizar ea biosferei, din necesitatea absolută a
supraviețuirii sunt determinați să-și modifice esențial at itudinea față de natură.
Orice om poate să constate că mediul înconjurător, cel care susține viața și existența noastră
pe acest pământ, este într-un accentuat declin. Mai mul t ca niciodată, omul poluează pământul,
apele și atmosfera într-un ritm care nu va mai permite v reodată revenirea la starea de la care am
plecat. Toate aceste noi provocări pe care începem c u toții să le conștientizăm au fost denumite
generic "Criza ecologică". Criza ecologică nu este u n fenomen care privește o anumită regiune de pe
glob, o anumită țară, ci este o amenințare reală pentr u viața și sănătatea tuturor. Ignoranța și neștiința
crescândă a oamenilor sunt comportamente umane care suprap use poluării masive a mediului

152 Wikipedia, enciclopedia liberă – Definiția crizei ecologice https://ro.wikipedia.org/wi ki/Criză_ecologică

198 datorată utilizării doar din rațiuni economice a uno r combustibili cu factor mare de poluare, pot duce
la dezechilibre majore iremediabile ale sistemului ecol ogic planetar. Omul modern trăiește rupt de
natură și de fenomenele firești care altădată îi ordo nau viața și ofereau sens muncii sale. Pentru omul
de odinioară natura era încărcată de semnificație și el întotdeauna știa, citind semnele și
manifestările ei, când să cultive pământul pentru a ave a recoltă bună, cât și cum să ia de la ce-i
oferea natura, astfel încât aceasta să nu fie secătuit ă. Noaptea avea semnificația odihnei și a
repaosului nu numai pentru om, dar și pentru natură.
Astăzi, profitul activităților industriale îndeplinin d rolul de ghid coordonator al activității
tuturor proceselor de producție, nu mai există nici un control al rezultatelor colaterale nefaste pe care
acestea le au asupra naturii. Legătura dintre dezvol tarea economică și mediul ambiant a fost
percepută și, mai ales luată în calcul destul de greu, întrucât reprezenta o față nevăzută a lucrurilor ce
intră mai puțin în sfera preocupărilor curente, a că ror efecte erau pe termen mediu și lung. Cu toate
că industrializarea a exercitat de-a lungul timpului influențe favorabile incontestabile asupra
progresului economico-social al popoarelor, aceasta, t reptat, a generat și o serie de consecințe
negative, neprevăzute și neluate în calcul. Aceste co nsecințe au devenit mai evidente în țările în care
tipul respectiv de creștere a depășit faza de dezvolta re matură, iar poluarea tinde să atingă pragul de
tolerabilitate al echilibrului mediului ambiant. Prac tica a demonstrat că între o anumită manieră de
concepere a industrializării și de stimulare a progresul ui tehnic, și progresul economico-social, nu
numai că nu există o concordanță efectivă, ci, cel mai adesea, într-un fel sau altul, se opun.
Argumentul cel mai convingător este faptul că deși ace stea au condus la performanțe tehnice și
tehnologice importante, au antrenat, în același timp și consumuri mari de materii prime și energie, cu
efecte grave asupra mediului ambiant.
Astăzi, putem observa că doar șase țări produc aproap e 60% din emisiile de dioxid de
carbon, gaz responsabil pentru producerea efectului d e seră în atmostfera terestră :
– China emite aproape 30% din totalul emisiilor de CO 2 din lume, de doua ori mai multe gaze
de seră decât SUA, țară aflată in prezent pe locul se cund și pe care a întrecut-o în acest clasament al
dezastrului ecologic in 2006. China este dependentă d e combustibilii fosili pentru producerea
electricitații și a oțelului, însă abia recent a impu s niște limite în ceea ce privește cantitatea de emisii
permisă operatorilor industriali. Emisii CO 2 in 2013: 11 miliarde de tone.
– SUA emite circa 15% din totalul emisiilor de CO 2 . SUA s-au angajat să dubleze ritmul de
reducere a emisiilor poluante, astfel ca în 2025 acest ea ar trebui să ajungă la 26-28% din cantitatea
inregistrata in 2005. Emisii CO 2 in 2013: 5,8 miliarde de tone;

199 – India a plănuit dublarea producției de cărbune pe ntru a alimenta cu electricitate zone care
încă au probleme. Provocarea este uriașă pentru India deoarece reducerea emisiile de CO 2, trebuie să
realizată în timp ce economia este în plină expansiune. Emisii CO 2 în anul 2013: 2,6 miliarde de
tone;
– Rusia nu s-a confruntat cu reduceri obligatorii a emisiilor poluante până la Protocolul Kyoto
din 1997. Un producător major de petrol și gaze, Rusia are ca țintă reducerea gazelor cu efect de seră
cu 25% față de nivelul din 1990, până in anul 2020. Emisii CO 2 în anul 2013: 2 miliarde de tone;
– Japonia după dezastrul nuclear de la Fukushima, din 2011, a fost forțată să își schimbe
politica referitoare la poluare. Astfel eforturile Ja poniei sunt de a reduce emisiile de gaze de seră cu
3,8% până în anul 2020. Începând cu anul 2012, ace st stat a aplicat o taxă pe poluare, care este
direcționată către investițițle în energia regenerab ilă. Emisii CO 2 în anul 2013: 1,4 miliarde de tone;
– Germania și-a depășit ținta de reducere cu 21% a e misiilor de gaze de seră, aprobată în
1997. În prezent, acestea sunt mai mici cu 25% față de nivelul din 1990. Însă acest lucru nu e
suficient. Pentru a se alinia la legile Uniunii Europ ene, Germania trebuie să reducă cantitatea de gaze
de sera cu 40% până în anul 2020. Folosirea cărbunel ui este în scădere, iar energiile regenerabile
continua să castige teren. De fapt, o pătrime din ene rgia consumată de nemți provine din această
sursă. Mai mult, Germania vrea să ridice rata energiei verzi la 80% până în anul 2050 și să aibă pe
șosele un milion de vehicule electrice până în anul 20 20. Emisii CO 2 în anul 2013: 836 milioane de
tone.
Gazele de seră (gaze naturale sau sintetice care abs orb razele infraroșii, provocând astfel o
încălzire suplimenatară a planetei), ale căror emisii trebuie reduse conform protocolului de la Kyoto
sunt:
– dioxid de carbon CO 2 ; – gaz metan CH 4 ;
– fluor-hidrocarburi parțial halogenate H-FCKW/HFC; – di-oxid de azot N 2O ;
– hidrocarburi perfluorurate FKW/PFC; – hexafluo rura de sulf SF 6.
Conform raportului „IPCC Climate Change 2014: Mitigat ion of Climate Change” 153 , 62%
din emisiile de gaze cu efect de seră între 2000 și 201 0 sunt reprezentate de dioxidul de carbon.
Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut mai rapid între 2000 și 2010 decât în cele trei decenii
precedente, iar aproape jumatate din emisiile de dioxi d de carbon din perioada 1750 – 2010 au fost
înregistrate în ultimii 40 de ani.

153 Climate Change 2014 Mitigation of Climate Change – Working Group III Contribution to the Fifth Assessment
Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Ca mbridge University Press 32 Avenue of the Americas,
New York, NY 10013-2473, USA , First published 2014 Printed in the United States of America, ISBN 978-1-107-
05821-7 hardback ISBN 978-1-107-65481-5 paperback,
https://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar5/wg3/ipcc_wg3_a r5_full.pdf

200
4.4. Factorii schimbării

Pentru a putea vorbi despre o eră post-hidrocarburi trebuie ca în prezent să existe și să poată
fi identificați factorii care pot să genereze schimba rea. Evoluția acestora poate să determine felul
schimbării, perioada de tranziție și traiectoria evol uției. Acești factori pot fi puși în evidență prin
mai multe procedee :
– evidențierea tendințelor existente în perioada cu rentă aflată sub analiză;
– analiza comportamentului uman în situații de tranziț ie.

4.4.1. Analiza tendințelor existente în perioada cu rentă

Caracteristica principală a sistemului energetic actual este reprezentată de concentrarea
marilor capitaluri din domeniu într-un sistem de tip ol igopol controlat de producători. Tendința care
își face simțită prezența este dată de apariția pe pia ță a unui număr însemnat de companii de
dimensiuni mijlocii, ceea ce va crea condițiile apariț iei unei competiții reale atât pe piața specifică
fiecărui tip de energie exploatată, cât și global pr in echivalență energetică. Scenariile prezentate
anterior în cadrul lucrării, efectuate de IHS și de către BNEF, pun în evidență diminuarea rolului
marilor producători și apariția concurenței reale atâ t între tipurile de energie disponibile la nivel
mondial, cât și la nivel zonal. Prin stimularea concure nței, raportul valoare – preț va fi influențat în
sensul diminuării factorului raritate, ceea ce va stimul a factorii dorință și putere de cumpărare. Prin
mecanismele pieței, funcționarea principiului economic al cererii și ofertei va genera o interacțiunea
complexă a factorilor economici contribuind astfel la o modificare complexă a tipului de piață,
aceasta evoluând spre modelul de piață concurențială. În acest mod cerința de energie pe piață va fi
stimulată și astfel un prim factor al schimbării il reprez intă necesarul crescut de energie stimulat de
prețuri competitive.
Creșterea constantă a nivelului de trai aflată în rel ație directă cu consumul de energie va
acționa în același sens ca și tendința prezentată anter ior, în sensul creșterii cererii de energie
Transformarea complexă a resursei energetice în factor d e producție, prin înțelegerea rolului
pe care aceasta îl are în procesele de producție va c ontribui la conștientizarea progresivă a rolului
atomizării pieței energetice, în sensul preluării cont rolului de către consumatori-producători.
Noțiunea de consumator-producător deși are ca bază de dezvoltare un scenariu de autonomie a sursei
energetice, se va generaliza în sensul în care datorit ă dezvoltării tehnologiilor fotovoltaice și a celor

201 de depozitare a energiei electrice, tendința de ato mizare a pieței se va accentua. Factorul
consumator-producător va acționa pârghia evoluției în sensul necesar acoperirii nevoii de energie
ieftină, în cantități suficiente.
Tendința de dezvoltare a cercetării științifice avan sate, atât în domeniul cercetării
fundamentale cât și în cel al realizării de tehnolog ii noi, competitive utilizate în producția de energi e,
generate de cerințele noilor participanți producăto ri din piața energetică, pentru care profitul este
elementul esențial, iar competiția cu marile companii o provocare, pune în evidență un alt factor
posibil și anume cercetarea științifică. Acesta factor v a determina modalitatea practică a schimbării.
Tendința de eficientizare a producției de energie p rin utilizarea unor combustibili cu un
raport cât mai mare al coeficientului energetic astfel încât și acest lucru să se reflecte în producția de
energie prin creșterea acesteia. Pentru exemplificare putem compara cantitatea de energie eliberată
de un kg de țiței care este cuprinsă între 6.600 – 8. 100 kWh și 29.900.000 kWh un kg de uraniu sau
177.500.000 kWh un kg de hidrogen. Energia conținut ă într-un kg de benzină ajunge pentru a
acționa un autoturism timp de 10 minute, iar energia r eacțiilor nucleare într-un kilogram de hidrogen
este suficientă pentru a ridica un munte în greutate d e 1 miliard tone la înălțimea de 65 metri. O
centrală electrică termică cu o capacitate de 600.00 0 kWh consuma în 24 de ore cinci trenuri de
cărbune. O centrală electrică de aceeași putere care funcționează cu combustibil atomic, consumă
într-un an aproximativ o tonă de uraniu. Aceste valor i sunt pur și simplu incomparabile între ele.
Factorul eficiență energetică în acest context va pu tea îndeplini rolul pîrghiei în procesul de evoluție
a resurselor energetice.
Securitatea energetică a devenit o componentă esenți ală a securității naționale și a interesului
național, iar competiția pentru resurse de energie co nferă, alături de cea din alte domenii, o
dimensiune economică deosebit de importantă relațiilor i nternaționale. Astăzi securitatea economică
a unei tari este cuantificată și prin prisma dependențe i sale de importul de resursă energetică. Energia
fiind motorul economiei, orice disfuncționalitate în a cest domeniu se răsfrânge cu efecte dramatice
în întreaga viață economică a respectivei țări. Const rângerile pe care producătorii de hidrocarburi le
impun pe piața de tip oligopol din domeniul energiei, alterează capacitatea legitimă a consumatorilor
( această descriere definește atât consumatorii indivi duali, dar în mod special state mari
consumatoare de energie dar care nu au propriile resur se ex. Japonia, Germania, Franța ) de a lua
decizii și a pune în aplicare soluții în propriul ben eficiu, datorită imixtiunii pe care acestia o resimt.
În cazul statelor, aceste ingerințe știrbesc autonomia c onsumatorilor prin condiționări care pot să fie
de tip economic sau politic. Riscul economic și politic crescut, implicat de aceste imixtiuni, poate să

202 fie la rândul lui un factor al schimbării, acesta av ând rolul de motivare a deciziei viitorului
producător-consumator de a acționa pârghia evoluției .
Evoluția umană cu privire la resursele de energie util izate pe parcursul istoriei umanității,
care se înscrie în ciclul decarbonizării, începând cu prima fază și anume renunțarea pe rând la
combustibilul principal, respectiv, lemn apoi cărbune, petrol și gaz, și ajungând in a patra fază în
care resursa energetică principală va putea fi asigur ată de energia solară. Tendința evolutivă în acest
context devine din ce în ce mai clară atât consumatori lor individuali, cât și în mod special
consumatorilor de tip statal. Astfel evoluția nu poate decât să continue prin renunțarea la resurse de
tip teluric și migrarea către resurse mult mai eficient e energetic și neîngradite de oligopoluri, cum
este energia solară ( atât sub formă de radiație cât și sub formă nucleară de fuziune a atomilor de
hidrogen ). Evoluția cu siguranță va continua către resurse cu potențial energetic mult mai mare și
decât energia solară, probabil spre un tip de energie cosmică cum ar putea fi definită energia
gravitațională sau chiar energia punctului zero ( EP Z ) 154 . Dacă energia solară, prin factorul ei de
putere energetică va crea condițiile expansiunii gra nițelor umanității până la limitele extreme ale
sistemului nostru solar, pentru depășirea acestora omenirea va trebui să apeleze la resurse energetice
de tip cosmic. Factorul evolutiv cu siguranță este cel care stabilește traiectoria pe care schimbarea o
va urma. Neglijarea acestuia, practic ar lăsa fără ori zont perspectivele schimbării, creând haos,
nesiguranță și incertitudini.
O altă tendință care își face loc din ce în ce mai e vident, atât în conștiința oamenilor de
pretutindeni prin înțelegerea fenomenului și conștient izarea gravității acestuia, dar și prin agenții
purtători și anume organizații non-guvernamentale care militează pentru ca factorii de decizie
politici și economici să ia măsuri ferme de stopare a fen omenului de degradare a biosistemului
nostru planetar, este tendința de degradare ecologică a planetei Pământ. Astfel efectele directe și
indirecte a utilizării combustibililor ce conțin carb on indiferent de denumirea pe care o poarta (
lemn, cărbune, petrol sau gaz ) au fost puse sub lupa ac estor organizații ecologice și rezultatele
observațiilor au fost, putem spune de-a dreptul îngrijo rătoare. Factorul ecologic reprezintă o
abordare de tip pshihologic, prin conștientizarea resp onsabilității omenirii de a menține planeta
Pământ în parametrii ecologici specifici supraviețuirii speciei umane și totodată a celorlalte
viețuitoare.

154 Energia punctului zero (EPZ) – Există mai multe predicții teoretice care lasă sa se î ntrevadă implementarea pe scară
largă în viitorul apropiat a unor noi tipuri de surse energeti ce, bazate pe extragerea energiei utile din substraturile
energetice ale lumii subatomice. La baza lor stau descoperir ile din fizica cuantica și cea relativistă, sursa prima ră fiind, în
acest caz, ceea ce fizicienii denumesc vidul cuantic, rad iația de 0 K (zero point energy) sau continuumul spațio-temporal .

203 4.4.2. Analiza comportamentului uman în situații de tranziție

Oamenii se implică în inițiativele de tranziție pent ru o serie de motive. Acestea țin de
resorturile interne ale ființei umane. Situația de t ranziție pe care o percep subiecții, întotdeuna este
generată de necesitatea schimbării percepută ca împera tivă, astfel încât generează resorturi interne
independente de voința umană. Analiza comportamentală trebuie efectuată ținând cont de o situație
de tranziție concretă, putând astfel fi determinate r esorturile care pun în mișcare acțiunea umană.
Tranziția pe care o analizăm, cea de evoluție de l a o eră în care hidrocarburile reprezintă
principala resursă energetică utilizată, spre o eră p ost-hidrocarburi în care resurse energetice
alternative preiau rolul combustibilului principal, a fost generată de apariția a două tipuri de studii:
– studii cu privire la diminuarea cantităților de pet rol care deschis drumul întrebărilor despre
ce și cum v-a fi într-o era post-hidrocarburi. Marion King Hubbert profesor de geologie si geofizică
la universitățile Standford și Berkeley, unul dintre cei mai cunoscuți geologi americani, datorită
studiilor sale referitoare la rezervele de petrol si g az natural a demonstrat fenomenul de epuizare a
acestora utilizând un model matematic asemănator curbe i lui Gauss. Conform acestor predictii,
producția de petrol și gaze a unui zăcământ cunoaște o evoluție ce urmează “ Curba lui Hubbert ” și
atinge vârful curbei numit și “ Vârful lui Hubbert ” la extragerea a jumatate din cantitatea de petrol
sau gaz a zăcământului;
– studii cu privire la impactul gazului CO 2 rezultat în urma arderii hidrocarburilor asupra
mediului ambiant și efectele climaterice adiacente asupr a ecosistemul planetar.
Acești sâmburi aruncați în conștiința umană au prins rădă cini și este fascinant să urmărim
gama largă de motive care îi face pe oameni să reacțion eze, implicându-se în procesul de tranziție
( evoluție ).
O enumerare a acestora ar pune în evidență atât compo rtamente ancestrale precum:
– frica cu privire la lipsa de energie sau modificări le climatice catastrofale ce ar putea afecta
planeta;
– plăcerea de a contribui la ceva util semenilor pri n satifacerea propriei nevoi de a lucra la
proiectele visate;
– speranța unei lumi mai sigure;
dar și motive ce țin de percepția economică și juritică pragmatică ca de exemplu criza economică sau
dorința existenței unei lumi mai drepte.
Cert este că în decursul existenței umane, întotdeaun a când a încolțit o sămânță în
mentalitatea colectivă, au existat oameni care au con tinuat să dezbată respectivele subiecte, căutând

204 argumente pro și contra, iar dacă acestea defineau po sibilități de evoluție, ideile prindeau contur și
apoi se transpuneau în practică.
În cadrul unei tranziții, nu trebuie neglijat facto rul uman, acesta defapt fiind motorul
principal al schimbării. Motivarea acținilor umane poa te fi foarte diversă, dar importantă este
calitatea sămânței care urmează a încolți. Dacă aceast a găsește teren propice, în sensul existenței
unei nevoi umane care trebuie să evolueze, acesta cu toate vicisitudinile și stavilele existente va
genera evoluția. Treptat, într-o evoluție firească a pare o forță cu totul deosebită, rațiunea, odată cu
care viața omului dobândește un sens, devine capabilă d e a urmări un scop superior. În noile condiții
de existență, omul iși pune problema alegerii mijloacelo r atingerii obiectivelor prioritare.
Din acest punct de vedere, evoluția tipului de combust ibil principal al civilizației umane, este
o provocare pe care omenirea și-o asumă. De aceea, mai devreme sau mai tărziu, evoluția se va
produce, iar acest fapt va surprinde actorii pieței e nergetice, atât pe producători, cât și pe
consumatori ( companii sau state în aceeași masură ), în fu ncție de gradul de înțelegere a necesității
schimbării. În tot acest complex evolutiv vor exista înv inși și învingători din punct de vedere
economic, dar în ansamblul transformărilor, câștigătoare va fi specia umană prin parcurgerea a încă
unui pas pe calea evoluției.

4.5. Comportamentul energetic al protagoniștilor în era hidrocarburilor

Pentru o mai bună posibilitate de comparație a reacți ilor actorilor pieței hidrocarburilor la
tendințele existente pe piață, voi prezenta grafic e voluția componenței structurii energetice pe tipuri
de combustibili, a principalilor exportatori și importa tori având ca ani de referință anii 2008 și 2014.

4.5.1. Evoluția structurii consumului energetic al u nor țări din OPEC

Analiza structurii consumului energetic al principalil or exportatori OPEC relevă faptul că
aceștia sunt prizonieri structurii de exploatare a hi drocarburilor.

205
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16 Kuwait 2008
Energie nucleara
0% Regenerabila
0%
Energie Hidro
0% Carbune
0%
Gaz natural
40%
Titei
60% Kuwait 2014
Regenerabila
0%
Energie nucleara
0% Energie Hidro
0% Carbune
0%
Gaz natural
45% Titei
55% Arabia Saudita 2008
Regenerabila
0% Energie nucleara
0% Energie Hidro
0%
Carbune
0%
Gaz natural
39% Titei
61% Arabia Saudita 2014
Energie nucleara
0%
Regenerabila
0% Energie Hidro
0%
Carbune
0%
Gaz natural
41% Titei
59%
Iran 2008
Energie nucleara
0% Regenerabila
0% Energie Hidro
1%
Carbune
1%
Gaz natural
55% Titei
43% Iran 2014
Regenerabila
0% Energie Hidro
1% Energie nucleara
0%
Carbune
0%
Gaz natural
62% Titei
37%

206
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Axată pe resursele de hidrocarburi pe care acestea le exploatează, structura consumului
energetic este dependentă de resurse. În situația Venez uelei apare și energia hidroelectrică datorită
specificului natural. Deși aceste țări obțin venituri foarte mari din exploatarea resurselor de
hidrocarburi, fapt ce ar putea genera fonduri de in vestiții uriașe, care folosite în diversificarea
industrială ar pregăti preluarea șocului posibil în ca zul în care consumul de energie nu ar mai fi
asigurat de hidrocarburi, nu există nici o inițiativ ă de diversificare a acestora.. Aceste țări practic de
la descoperirea resurselor naturale de hidrocarburi a u continuat să le exploateze, astfel devenind țări
cu structură de tip monoindustrial. O mare parte din sal ariații acestor țări lucrează în domeniul
exploatării hidrocarburilor, astfel că o reorientare a acestora în situația unei ere post-hidrocarburi va
fi foarte dificilă. Cu toate acestea în unele țări d in zona golfului Persic veniturile obținute din
exploatarea hidrocarburilor au asigurat creșterea niv elului de trai, statul utilizând o parte din aceste
resurse în redistribuirea sub diverse forme către nativi , sau prin crearea de fonduri suverane. Potrivit
Business Insider 155 , Qatarul a surclasat recent Luxemburgul la nivelul de trai al populatiei, în aceasta
țară înregistrându-se cel mai ridicat nivel al PIB-ulu i anual per capita din lume: 88.221 dolari.
Estimarile arată că până în anul 2016, locuitorii din Qatar vor câștiga aproape 112.000 dolari. Cu
toate acestea, deși statul Qatar oferă multe facilitat i cetățenilor, aceștia constată că guvernul preferă
să angajeze cu precadere străini datorită crizei de s pecialiști în rândul nativilor.
Un exemplu concludent al dependenței de petrol este Kuweitului. În structura veniturilor
acestei țări putem constata o creștere de la 85% cât e ra ponderea veniturilor obținute din petrol în

155 Business Insider – site american de știri lansat în februarie 2009, cu sediul la New York, ce oferă analize, știri de
afaceri și care acționează ca un agregator de știri de t op de pe web. Venezuela 2008
Energie nucleara
0%
Carbune
0% Regenerabila
0% Energie Hidro
26% Titei
37%
Gaz natural
37% Venezuela 2014
Regenerabila
0% Energie Hidro
22%
Energie nucleara
0%
Carbune
0%
Gaz natural
32% Titei
46%

207 veniturile totale în 2001, la 95% aceeași pondere în anul 2013. Diversificarea economiei acestei țări
rămâne o problemă de rezolvat de guvernele ce se vor succeda pe termen lung.
Spre deosebire de situația țărilor membre OPEC din z ona golfului, Venezuela se găsește întro
situație mult mai dramatică. O țară în care nivelul de trai este foarte scăzut, cu toate că exportul de
petrol aduce venituri consistente. Economia Venezuelei se prăbușește încet, strivită de presiunea
scăderii prețurilor la petrol și de greutatea acumulat ă a zeci de ani de management defectuos.
Contracția economică de 2,8 % și o inflație foarte ma re de peste 64 % în anul 2014, au făcut ca a
cincea economie a continentului american să devină tot al neatractivă astfel încât multe din
companiile existente pe piață să ia în considerare o p osibilă ieșire din Venezuela dacă criza continuă.
Cu toate acestea, guvernul venezuelean încearcă să co ntureze un plan ambițios pentru crearea de
zone economice speciale după modelul chinez. Planul în cearcă să contureze domeniile strategice în
care stimulentele politice să atragă investiții străine și naționale, cu scopul de a promova producția
orientată spre export în cadrul unei dezvoltări inte grale care pune accentul pe domenii precum
telecomunicațiile, energia hidroelectrică și transport ul terestru.
Cât de pregătite vor fi aceste țări pentru o epocă post-hidrocarburi rămâne de văzut pentru că
deși aceste țări dispun de fonduri de învestiții imense, acestea nu au fost până în prezent orientate
spre dezvoltarea unor industrii alternative sau comple mentare celei de extracție, fapt care cu
siguranță va avea repercursiuni în viitor. Aceste țări vor continua să exploateze resursele de
hidrocarburi, chiar dacă cererea va scădea. Având re zerve masive de hidrocarburi care pot fi
exploatate cu costuri foarte reduse, vor încerca să pr ofite de acest avantaj, vânzând la prețuri mai
mici, cu marjă de profit mai redus. Acest situație a înce put să-și facă simțită prezența prin faptul că,
în competiția existentă la nivel mondial pentru cota d e piață, OPEC –ul a inundat piața de petrol prin
menținerea unei producții zilnice de 30 mil de barili conform deciziei luate la summit-ul din luna
noiembrie 2014. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol menține producția actuală de petrol,
chiar și în contextul unei scăderi a prețului pe bari lul de petrol până la 20 de dolari conform celor
declarate de Ali al-Naimi, ministrul Petrolului din Ar abia Saudită și preluate de Financial Times.

4.5.2. Evoluția structurii consumului energetic al S UA și Canadei

Spre deosebire de evoluția liniară a structurii consumu lui de energie a membrilor OPEC,
SUA , un swing producer de țiței și gaze naturale exploat ate neconvențional și Canada, capabile mai
nou prin capacitatea de producție și prin stocurile și rezervele disponibile să influențeze prețul
țițeiului la nivel mondial, deși păstrează în esență ap roximativ aceeași structură a consumului de

208 energie, au introdus în cadrul tipurilor de energie folosite și energii din resurse regenerabile. Acest
lucru se datorează mentalității diferite de abordare a pieței de energie. Astfel companiile americane
și canadiene sunt mult mai orientate spre profit, iar în aceste țări cultura managerială face ca
oportunitățile să fie exploatate cu precădere. Astfel poate fi explicată proliferarea firmelor mijlocii
de exploatare neconvențională a țițeiuli și gazelor de șist prin fracturare, care a revigorat producția
de hidrocarburi a SUA și Canada în ultimii ani. Faptu l că prețul petrolului a fost menținut ridicat de
cartelul OPEC, a generat oportunitatea investițiilor în domeniul energetic, astfel creșterea cu 3 % în
consumul energetic asigurată din resurse energetice rege nerabile și producția record de țiței și gaze
de șist obșinute prin aplicarea unor tehnologii neconv enționale, sunt consecințele unei abordări
pragmatice a regulilor unei economii concurențiale d e piață.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16
sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16
SUA 2008
Renewables
0% Energie Hidro
3% Energie nucleara
8%
Carbune
25%
Gaz natural
26% Titei
38% SUA 2014
Renewables
3% Energie Hidro
3%
Energie nucleara
8%
Carbune
20%
Gaz natural
30% Titei
36%
Canada 2008
Titei
31% Regenerabila
0% Energie Hidro
28%
Energie nucleara
6%
Carbune
9% Gaz natural
26% Canada 2014
Regenerabila
1%
Energie Hidro
26%
Energie nucleara
7%
Carbune
6% Gaz natural
28% Titei
32%

209 Producția record de petrol și gaze de șist din Statel e Unite (în anul 2014, contribuția țițeiului
de șist la producția totală americană a fost de 1,5 mili oane barili/zi, cea mai mare creștere anuală din
istoria SUA ) și actuala legislație americană care nu p ermite exportul de țiței brut, producătorii
americani putând să vândă producția doar pe teritori ul american, la un preț numit indicele WTI
(West Texas Intermediat) pe piața NYMEX (New York Mer cantile Exchange), a contribuit decisiv
la reducerea importurilor SUA de țiței, astfel că bal anța dintre importuri și producție se înclină în
momentul de față în favoarea producției de țiței.
Pentru ilustrarea acestui fapt o prezentare grafică este elocventă. Datele ce stau la baza
acesteia au fost publicate pe site-ul U.S. Energy Information Administration http://www.eia.gov .
Importul de Petrol al Statelor Unite
02000 4000 6000 8000 10000 12000
0 5 . 0 1 . 2 0 0 7 0 5.0 7.20 07
0 5.0 1.20 08
05 . 0 7 . 2 0 08
0 5.0 1.20 09
0 5.0 7.20 09
0 5 . 0 1 . 2 010
0 5.0 7.20 10
0 5.0 1.20 11
0 5 . 0 7 . 2 0 1 1 0 5.0 1.20 12
0 5.0 7.20 12
0 5.0 1.20 13
0 5.0 7.20 13
0 5.01 .20 14
0 5 . 0 7 . 2 014
0 5.0 1.20 15
Timp Mii barili pe zi

Sursa: U.S. Energy Information Administration http://w ww.eia.gov
Productia de Petrol a Statelor Unite
01000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 9000 10000
mai-2005 oct-2006 feb-2008 iul-2009 nov -2010 apr-2012 aug -2013 dec-2014 mai-2016
Timp Mii Barili pe zi

Sursa: U.S. Energy Information Administration http://w ww.eia.gov

210 În cele două state, contribuția majoră la evoluția st ructurii energetice a consumului o are
spiritul și mentalitatea de întreprinzător, cultivate de politica economică liberală adaptată unei piețe
concurențiale. Cu toate că pe piața americană există companii mari, legislația americană încurajează
concurența. Legea antitrust Sherman a stat la baza div izării in anul 1911 a companiei Standard Oil
cea mai mare companie petroliere din Statele Unite din acea perioadă. Principiile concurențiale însă
nu vor ține cont decât de obținerea de profit, indi ferent de costurile colaterale care pot să apară prin
exploatarea irațională a mediului înconjurător. Prof itul imediat și amortizarea cât mai rapidă a
investițiilor, pot sâ intre în conflict cu principiil e ecologiste ale unei exploatări așa zise verde a
resurselor. Chiar dacă acest comportament are deficiențe , el are și avantajul major câ în cazul în care
tehnologia avansează și apar noi modalități de asigurar e a resurselor energetice în acelați timp
ecologice și regenerabile care pot să asigure o matja de profit interesantă, acestea vor vi adoptate
rapid de economia americană.
Conform scenariilor posibile, promovate de companii de studiu pieței de profil, în economia
nord americană gazul și petrolul de șist vor avea un cu vânt greu de spus în viitor. Cu toate acestea
costul unității energetice va influența decisiv struc tura consumului energetic în viitorul apropiat.
Creșterea producției de petrol și gaze de șist în zona Americii de Nord va trebui să se tempereze,
astfel încât să fie în acord cu cererea existentă pe p iață. Este de preconizat ca în perioada 2015 –
2017 producția de petrol americană să evolueze în limi te constante, poate cu o ușoară creștere,
pentru a putea contribui la o reașezare a prețului b arilului de petrol, iar din 2018 să asistăm la o
creștere a producției.

4.5.3. Evoluția structurii consumului energetic al R usiei

Rusia este alături de OPEC și Statele Unute unul dintre ce i mai mari jucători ai pieței
energetice.
După cel de-al doilea război mondial, URSS avea de făcut față izolării economice. SUA si
Marea Britanie aveau tot interesul să nu permită URSS să exploateze petrol în zonele cunoscute
( Africa, Orientul mijlociu, Malaezia, e.t.c. ). Astf el prioritatea rușilor era să găsească petrol în
URSS. Pornind de la origine apetrolui, oameni de știi nță ruși au dezvoltat o teorie total diferită de
teoria originii petrolului promovată de statele vesti ce reușind să găsească zăcăminte noi pe teritoriul

211 URSS și să stabilească noi modalități de exploatare. În 1951 Nikolai A. Kudryavtsev 156 enunța prima
data teoria abiotica, apoi alți oameni de știință au aderat la teorie, aducând noi elemente și probe. În
anul 1956, Prof. Vladimir Porfiriyev 157 a anunțat concluzia cercetarilor întreprinse de oam enii de
știință ruși șo anume că țițeiul și gazele naturale de sondă nu au o legătură intrinsecă cu materia
organică de la suprafața pământului. Ele sunt materii primordiale care erup din adâncul pământului.
În perspectiva unei astfel de concluzii cu privire la originea petrolului, rezervele de petrol ar fi fost
limitate numai de cantitatea de hidrocarburi prezen tă la formarea pământului. Deci disponibilitatea
petrolului în opinia cercetătorilor ruși ar fi depin s doar de capacitățile tehnologice de foraj la mare
adâncime și totodată dacă teoria lor era corectă, vec hile zăcăminte ar putea fi reutilizate odată ce
petrolul abiotic va reumple cavitățile golite. Modul științific de abordare al rușilor, radical diferit d e
cel al vesticilor, a permis URSS sa descopere rezerve im ense de petrol și gaze. Noua teorie abiotica a
fost folosita de Rusia și înainte și după prăbușirea URS S – ului, pentru găsirea și exploatarea
petrolului și gazelor de sondă în zone considerate ster ile conform teoriei de proveniență biogenă a
petrolului din Siberia și din bazinul Dnieper-Donets, între Rusia și Ucraina. Începând cu anul 2003,
oamenii de știință ruși nu au mai împărtășit din cunoștin țele lor despre teoria abiotica și tehnologia
aferentă, aceste date devenind de importanță strategic ă în Rusia.
Structura energetică a consumului Rusiei în perioada supusă analizei se prezintă astfel:

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

156 Nikolai Alexandrovich Kudryavtsev ( n. 21 octombrie 1893, Opochka – d. 12 Decembrie 1971, Leningrad ) –
cercetător geolog rus în domeniul petrolului, fondator al te oriei abiotice de formare a petrolului în adîncul scoarței
terestre;
157 Vladimir Borisovich Porfiryev (n. 26 iunie 1899, Vyatka( Kirov ), Rusia – d. 30 ianuarie 1982, Kiev) cercetător
geolog ruso-ucrainian în domeniul cărbunelui și petrolului, ade pt al teoriei originii abiotice a petrolului; Rusia 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
6%
Energie nucleara
5%
Carbune
15%
Gaz natural
55% Titei
19% Rusia 2014
Regenerabila
0% Energie Hidro
6% Energie nucleara
6%
Carbune
12%
Gaz natural
54% Titei
22%

212 Consumul energetic al Rusie are la bază energia gener ată de cărbuni și hidrocarburi în
proporție 88%. Acest fapt se bazează atât pe resursel e de hidrocarburi ale Rusiei, dar și pe
convingerea cercetătorilor ruși că depozitele de hid rocarburi se regenerează, sursa acestora fiind
datorată rezervelor existente în scoarța Pământului în că de la formarea sa. Această abordare, total
diferită, se desfășoară totuși în contextul cererii și o fertei mondiale de petrol și gaze naturale fapt
pentru care existența marjei de profitabilitate este foarte importantă pentru economia rusească.
Datorită costurilor mari și ineficiente ale industrie i de exploatare rusești neretehnologizate, o scădere
a prețului petrolului poate să afecteze grav economia rusească în întregime, aceasta bazându-se pe
profiturile obținute din exportul masiv de gaze natur ale și petrol. Importanța strategică a resurselor
de hidrocarburi a fost folosită de liderii ruși în neg ocierile cu Uniunea Europeană, fapt ce a dus la
conștientizarea dependenței de hidrocarburi a economi ei contemporane și totodată la amplificarea
cercetărilor în domeniul energiilor alternative.

4.5.4. Evoluția structurii consumului energetic al N orvegiei

Norvegia , o țară cunoscută până în anii ´60 pentru exportul de peste și de bușteni, datorită
decoperii de petrol în Marea Nordului, a devenit ap roape peste noapte, stăpână peste cele mai mari
rezerve de țiței ale continentulei. Astfel, a reusit să adune până în prezent o avere de peste 600 de
miliarde de euro, avere care crește de la un an la al tul, pentru că guvernele țării nu au fost presate de
vre-o politică populistă reușind să-și gestioneze averea , fără să o risipească.
Datorită fondului suveran ˝Government Pension Fund Glo bal˝, Norvegia prezintă suficiente
garanții pentru a pute atrage investitori străini, fi ind foarte bine cotată sub aspectul ratingului
economic. În urma acestui fapt poate să obțină dobânz i foarte avantajoase pentru proiectele de
investiții. Cu toate acestea, datoria publică a Norve giei se ridică la 29,6 % din PIB 158 ( 90 md.Euro )
iar aceasta e completată de o datorie privată ce depă șește 440 md.Euro. Deși fondul suveran
reprezintă pentru norvegieni o garanție a stabilităț ii nivelului de trai, există și riscuri care pot afect a
economia norvegiană:
– interconectivitatea lumii financiar-bancare și pos ibilitatea apariției unor fenomene globale;
– dependența de țiței – pentru Norvegia exploatarea și prelucrarea resurselor de hidrocarburi
reprezintă o parte esențială a economiei, acest fapt g enerând riscul ca în cazul scăderii prețurilor pe
piața mondială să genereze dezechilibre majore în eco nomie;

158 The World Factbook – www.cia.gov

213 – neglijarea structurilor nepetrolifere – Norvegia n-a mai acordat atenție altor structuri
industriale, capabile să constituie o alternativă, în momentul când n-ar mai putea conta pe petrol.
Industria petrolieră a absorbit o parte importantă din forța de muncă, determinând creșterea
costurilor cu manopera, astfel băncile au devenit re zervate în acordarea de credite altor tipuri de
activități, ceea ce se reflectă în exportul prea puț in diversificat de produse al Norvegiei în afară de
cel legat de industria petrolieră ( metale, chimicale , pește și ambarcațiuni );
– pierderea competitivității – Având în vedere că ni velul veniturilor le permite, norvegienii
doresc reducerea timpului de lucru. În prezent Norveg ia se află în topul țărilor cu cele mai puține ore
lucrate săptămânal, în spatele Olandei și Germaniei. În același timp datorită unei rate de ocupare a
populației active de 61%, regatul scandinav se află în zona de risc avănd o medie apropiată de state
ca Grecia, Ungaria, Spania sau Italia, state care se c onfruntă cu dificultăți economice majore. Acest
lucru nu este lipsit de consecințe pentru economia țări i, înregistrându-se un declin continuu în
productivitate între 2006 și 2012. Pentru a compensa l ipsa de productivitate companiile au rostogolit
aceste costuri în prețuri, generând o crștere a acesto ra, dar acest fapt a contribuit la multiplicarea
pierderilor economice ale regatului scandinav.
Dacă analizăm structura consumului energetic al Norveg iei, putem constata că politica de
protecție a mediului se reflectă în structura acestui c onsum, Norvegia utilizând energie electrică
produsă în proporție de 93,2 % prin metoda hidro și al te 2,2 % provenind din energie produsă de
surse regenerabile. Doar 4,6 % din energia electrică provine din utilizarea hidrocarburilor 16 .

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16
Norvegia 2008
Regenerabila
0%
Energie Hidro
69% Titei
22%
Gaz natural
8%
Energie nucleara
0% Carbune
1% Norvegia 2014
Energie Hidro
67%
Energie nucleara
0% Regenerabila
1% Titei
22%
Gaz natural
9%
Carbune
1%

214 Modelul economiei norvegiene, apreciat din punct de vedere al nivelului de trai și al
securității sociale, se comportă destul de rigid la asimil area experiențelor altor economii, Norvegia
menținându-se rezervată în privința posibilitășii de a învăța din experiențele pățite de alții, atât
membri ei UE, cât și nemembri. Sub acest aspect, modelul n orvegian, atât de laudat până în prezent,
are o mare problema.
Nu neagă nimeni reușita din trecut a acestui model, da r neținând seama de experiența altora
și nici de recomandările organismelor internationale, s-ar putea ca, într-un contex internațional
nefavorabil, politica struțului să fie dureroasă.

4.5.5. Evoluția structurii consumului energetic al p rincipalelor economii
din Europa și Japonia

Ca să avem o privire de ansamblu, voi analiza structura de consum energetic ale Germaniei,
Marii Britanii, Franței și Italiei.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate d e British Petroleum Company 16

Germania este foarte hotărâtă să scape de dependența de hidr ocarburi și de spectrul nuclear,
iar din aceste considerente ia toate măsurile prin care să exploateze la maximum surse regenerabile
precum energia solara și cea eoliană. Nemții au făcut eforturi uriașe în ultimii ani pentru a crea
cadrul legislativ benefic dezvoltării acestui domeniu . Acum, se pot vedea rezultatele acestor măsuri
adoptate în sectorul energetic. Concret, atât din su rsa eoliană, cât și din cea solară, Germania obține
mai mult decât necesarul intern, astfel surplusul ajunge în medie la 117% din nivelul maxim al
cererii existente pe piața internă. Ca și consecință scăderea prețurilor energie electrice astfel produse Germania 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
1%
Energie nucleara
11%
Carbune
26%
Gaz natural
24% Titei
38% Germania 2014
Regenerabila
10%
Energie Hidro
1%
Energie nucleara
7%
Carbune
25%
Gaz natural
21% Titei
36%

215 impune ca stațiile vechi de generare a electricității să fie nevoite să își reducă activitatea. Energia
verde are prioritate la accesul în rețeaua națională atunci când apare un surplus. Investitorii nu mai
sunt atrași de centralele bazate pe hidrocarburi, vii torul fiind al generării energiei electrice prin
procedee ecologice. Germania a anunțat că unele dint re cele mai vechi centrale pe cărbuni vor fi
închise în următorii zece ani. Cu toate aceste consumul energetic în Germania în anul 2014 este
susținut de cărbune și hidrocarburi într-o pondere de 82 %, în scădere cu 6% față de anul 2008,
conform datelor statistice publicate de BP Statistical Review of World Energy pentru anul 2014.

Marea Britanie , deși favorizată de faptul că deține perimetre explo atabile de țiței în Marea
Nordului, din punct de vedere al dezvoltării exploa tării de resurse regenerabile urmează aceleași
coordonate ca și Germania, cu deosebirea că accentul se pune cu preponderența pe energia eoliană și
cea a mareelor. Marea Britanie nu a inclus în programe le sale energetice, prioritatea utilizării cu
preponderență a energiei verzi, așa cum au procedat N orvegia și Germania. Tradiția utilizării
cărbunelui este menținută în continuare cu toate înco nvenientele sale, prin utilizarea de filtre și
metode de filtrare care să reducă noxele.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Franța , cu o economie diversificată în toate sectoare, dar a fectată de criză începând cu anul
2008, a înregistrat totuși o creștere a PIB-ului în an ii 2012 – 2014 între 0,3 și 0,4 %. Deși acest fapt
nu a putut încuraja în mod deosebit dezvoltarea sisteme lor de producție ecologică a energiei, Franța
a înregistrat o creștere record a producției de energ ie solară începând cu anul 2010. Marea Britanie 2008
Regenerabila
0% Energie nucleara
6% Energie Hidro
1%
Carbune
17%
Gaz natural
39% Titei
37% Marea Britanie 2014
Regenerabila
7% Energie Hidro
1%
Energie nucleara
8%
Carbune
16%
Gaz natural
32% Titei
36%

216 În anul 2011 producția de energie electrică a Fran ței se baza în proporție de 51,2 % pe
producția de energie realizată în centralele nuclea re. Utilizarea hidrocarburilor avea o pondere de
24,7 %, energia produsă în hidrocentrale acoperea 14 ,9 % iar sursele regenerabile 9,2 %.
Scăderea costurilor de producție a energiei fotovol taice a încurajat investitorii, astfel că
energia produsă din surse regenerabile a urcat în anu l 2014 la 3 % din totalul de energie consumată
în Franța. Deși în procente 3 % pare puțin, în valoa re absolută reprezintă o putere instalată de 28,8
TWh din care 5,9 TWh provin din energia solară, 16,2 TWh din energia eoliană și 6,7 TWh din
valorificarea energetică a biomasei. Franta a urcat pe locul șapte în clasamentul celor mai atractive
piețe pentru investiții în energie regenerabilă159 , ca urmare a progreselor înregistrate de politica sa
energetică care au generat o mult asteptată certitudi ne privind ambițiile legate de energiile
regenerabile ale țării.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Ponderea majoră în structura energetică a consumului francez o reprezintă energia nucleară.
Aceasta prin deșeurile radioactive pe care le genere ază, reprezintă o sursă de poluare majoră pe care
Franța este obligată să o gestioneze. Cu toate aceste cărbunii și hidocarburile dețineau în anul 2014 o
pondere de 50% din totalul energetic consumat de Fr anța, în scădere cu 6% față de sițuația existentă
în anul 2008, conform datelor publicate de BP Statist ical Review of World Energy pentru anul 2014.
Paradoxurile economiei de piață apar foarte evident e în contextul declarativ al încurajarii
producției de energie verde. Profitul obținut de mar ile companii însă este cel care guvernează
jocurile pe piața energetică. În timp ce legislația d in cadrul Uniunii Europene insistă pe respectarea

159 Renewable energy country attractiveness index (RECAI) – www.ey.com – studiu publicat de Compania Ernst &
Young Global Limited France 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
5%
Energie nucleara
39%
Carbune
5% Gaz natural
15% Titei
36% France 2014
Regenerabila
3% Energie Hidro
6%
Energie nucleara
41%
Carbune
4% Gaz natural
14% Titei
32%

217 politicilor comune de protecție a mediului, nimic nu impiedică statele europene să-și foloseasca
agențiile guvernamentale ca giranți ai exportului de tehnologii poluante pentru alte state din lume.
Agențiile asigură garanțiile financiare pentru derul area acestor proiecte sau, în unele cazuri, acordă
împrumuturi preferențiale companiilor energetice auto htone, care dezvoltă contracte internaționale
pentru realizarea unor unități de producție a energ iei extrem de poluante. Un exemplu concludent
este acordarea de garanții de stat de către guvernul francez în anul 2012 pentru proiectarea,
construirea, livrarea și asamblarea a șase turbine necesa re termocentralei pe cărbune din Kusile,
Africa de Sud, a patra mare termocentrală pe cărbune din lume operabilă timp de 60 de ani.

Italia , conform datelor structurale privind consumul energet ic se înscrie în clubul țărilor care
promovează producția de energie din resurse regenerabi le. Încă din anul 1965 Italia deținea
capacități de producție din surse regenerabile cu o p utere instalată de 2,7 TWh provenind din
biomasă. În anul 2014 capacitatea instalată a Italiei a ajuns la 65,5 TWh, 23,7TWh din aceasta fiind
asigurată de sursa solară, 15,1 Twh provenind din energ ie eoliană iar 26,8 TWh din exploatarea
biomasei.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate d e British Petroleum Company 16

Energia nucleară nu a fost nici-o dată agreată de it alieni. Deși în anul 1966 Italia era a treia
producătoare de energie nucleară din lume dupa State le Unite și Marea Britanie, italienii au respins
de doua ori consecutiv planurile de producție de ene rgie nucleară pe teritoriul lor, in 1987 și
respectiv în 2011. Conform rezultatelor referendurilo r organizate, 80 % și respectiv 95 % dintre
participanții au votat pentru renunțarea la energia nucleară, astfel Italia a inchis centralele nucleare și
a trecur la energii regenerabile ca alternativă. În momentul de față economia Italiei este susținută de Italia 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
5% Energie nucleara
0%
Carbune
9%
Gaz natural
40% Titei
46% Italia 2014
Regenerabila
10% Energie Hidro
9%
Energie nucleara
0%
Carbune
9%
Gaz natural
34% Titei
38%

218 energia produsă în proporție de 81 % de cărbune și hi drocarburi, în scădere cu 14 % față de anul
2008. Decizia populației exprimată prin referendum va contribui decisiv în reorientarea economiei
Italiei spre un mix de energii bazat pe resurse regener abile în care energia solară și cea eoliană vor
avea un cuvânt greu de spus.
Pentru că Italia este una dintre puținele țări alătu ri de Germania și Japonia, la rândul lor state
cu consum mare de energie electrică, în care populația s-a exprimat categoric împotriva utilizarii
energiei nucleare, este interesant de urmărit evoluți a structurii producției de energie electrică și a
modului de acoperire a deficitului creat prin închid erea centralelor atomoelectrice.

Seria istorică a procentelor de utilizare în Italia a diferi telor surse de energie electrică publicate de
Terna SpA ; http://www.terna.it și https://it.wikipedia.org/wiki/Energia_nucleare_in_Italia

Din datele prezentate se poate constata că Italia a compensat energia atomoelectică cu
energie termoelectrică produsă pe bază de hidrocarbur i. Opțiunea poporului italian este un exemplu
de forță civică care poate fi un dintre factorii sch imbării.

Am inclus Japonia alături de țările vest europene din considerente ce țin cont de structura de
consum energetic, de lipsa de resurse ce conduce la impo rturi masive de hidrocarburi și pentru
preocupările deosebite de a introduce noile tehnolog ii în producție. Japonia, deși o țară în care s-a

219 investi foarte mult și s-au promovat tehnologii moderne de exploatare și producție de energie, este în
continuare dependentă de energia produsă pe bază de hidrocarburi. Astfel, observăm că dacă în anul
2008 Japonia utiliza energie în proporție de 86 % ob ținută pe bază de cărbuni și hidrocarburi, in anul
2014 procentul a ajuns la 93 %.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

În anul 2011, în urma accidentului de la Fukushima, Ja ponia a decis să închidă toate cele 48
de centrale atomoelectrice și să își reorienteze strateg ia energetică. În fața Japoniei se deschidea
astfel perspectiva unei noi abordări energetice la di mensiuni uriașe și aceasta datorită ponderii mari
pe care energia nucleară o ocupa în structura de con sum.
Decizia de privind noua abordare probabil s-a lovit de costurile privind împlementarea noilor
capacități de producție și de modalitățile tehnice d e realizare. Variantele posibile au luat în calcul
datele existente la nivelul anului 2011. Astfel pentr u suplinirea a circa 6.000 MW, putere instalată ce
urma să fie închisă au fost cuantificate :
– varianta solară – ce presupune ferme de panouri solar e întinse pe mari dimensiuni datorită
eficientei încă reduse a acestora și investiții ce ar ajunge la 24 md USD ;
– varianta eoliană – ce presupune parcuri de centra le eoliene ( în zone maritime ) cca. 4.200
de turbine care ar costa pana la 11 md USD ;
– varianta bazată pe cărbune – ce presupune construc ția a 15 centrale pe cărbune care să
întrunească și standardele referitoare la emisiile de ca rbon și care ar putea costa mai mult de 30 md
USD ; Japonia 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
3%
Energie nucleara
11%
Carbune
25%
Gaz natural
17% Titei
44% Japonia 2014
Regenerabila
3% Energie Hidro
4%
Energie nucleara
0%
Carbune
28%
Gaz natural
22% Titei
43%

220 – varianta bazată pe gaz natural – ce presupune 8 c entrale pe bază de gaz natural care ar costa
în jur de 6 md USD, dar care ar genera inconvenientu l datorat necesarului de gaz pe care Japonia nu
îl deține și ar trebui să-l importe. Acest fapt ar mari și mai mult dependența Japoniei de sursele de
hidrocarburi.
După cum putem observa, pentru anul 2014, primul an în care Japonia nu a mai utilizat
energia produsă de centralele atomoelectrice, mixul en ergetic a fost suplimentat prin utilizarea unor
mai mari cantități de cărbune și gaz natural, dar și pr in realizarea unui program foarte drastic de
economii în utilizarea energiei, astfel pe de altă pa rte, în anul 2013, prin aplicarea de măsuri de
eficiență energetică, Japonia a economisit echivalentu l producției energetice a 13 reactoare nucleare.
În același timp, guvernul japonez a sprijit dezvoltare a energiei regenerabile, demonstrând că Japonia
poate să utilizeze în mixul energetic o cantitate din ce în ce mai mare de energie obținută prin
procedee din domeniul energiei regenerabile.
Dintre cele patru variante prezentate ca și posibile opțiuni, Japonia a început pragmatic să își
pună în practică deciziile. Asfel a fost realizată în stalarea unei prime turbine eoliene plutitoare
experimentale la aproximativ 20 de kilometri în largul coastei japoneze în zona sinistrată a centralei
nucleare de la Fukushima, marcând primul pas spre constru irea celei mai mari ferme eoliene
offshore din lume. Turbina eoliană instalată este prima structură eoliană plutitoare din lume, fiind
destinată deblocării utilizării energiei eoliene of fshore în apele de adâncime. O astfel de tehnologie
ar putea ajuta Japonia să folosească energia vântului , care este estimată la aproximativ 1570 GW –
putere mai mare de cinci ori decât capacitatea actu ală de companiilor de energie din Japonia. La
final, ferma eoliană de 1GW planificată pentru final izare în anul 2020, ar genera aceeași putere ca și
un reactor nuclear de mari dimensiuni. În urma calculel or făcute de guvernul japonez, energia
eoliană offshore ar putea să satisfacă circa o treime d in nevoile de energie ale Japoniei.

4.5.6. Evoluția structurii consumului energetic al C hinei, Indiei și Braziliei

Am alăturat cele trei țări pentru a analiza structura consumului energetic ținând cont de
foamea energetică pe care aceste economii o au, ele o cupând locurile unu, respectiv patru și opt în
lume din acest punct de vedere, conform datelor statist ice publicate de BP Statistical Review of
World Energy în luna iunie 2015.

221 Consumuri energetice 2014 2972,1
2298,7
681,9
637,8
456,1
332,7
311,0
296,0
273,2
252,0
239,5
237,5
191,4
187,9
174,8
148,9
133,0
126,7
125,3
122,9
121,5
112,0
103,2
100,1 China
US
Russian Federation
India
Japan
Canada
Germany
Brazil
South Korea
Iran
Saudi Arabia
France
Mexico
United Kingdom
Indonesia
Italy
Spain
South Africa
Turkey
Australia
Thailand
Taiwan
United Arab Emirates
Ukraine
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 m il t o n e t it e i e c h iv a le n t

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

China , statul cu cel mai mare consum de energie, și-a construi t fundamentul energetic pe
baza resurselor de cărbune, inițial proprii iar apoi inclusiv importat. China împortă practic resurse
energetice de toate tipurile, economia proprie neput ând să asigure din resurse interne necesarul.
Structura importului de țiței se prezintă astfel :
China – importul de titei in anul 2014
Europe
2%
Former Soviet
Union
1% S. & Cent.
America
15%
Middle East
6%
Africa
5%
Australasia
2%
China
0% Indoia
4% Japan
2% Singapore
19% US
1% Canada
0% Mexico
0%
Other Asia
Pacific
43%

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

222
Importul de gaz natural a fost asigurat cu preponderen ță din Turkmenistan prin conducte și
din Quatar sub forma lichefiată.
Structura consumului energetic pune în evidență prio ritatea care s-a dat de către guvernul
chinez, asigurarii resursei de energie din producția proprie, astfel un procent de 65 % este asigurat de
cărbune dintr-un total de 91 % cât reprezintă cărbu nii și hidrocarburile.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Putem constata că guvernul chinez a luat în calcul și energia provenită din resurse
regenerabile astfel 2% din total este asigurată de căt re acestea. Deși pare puțin, trebuie să ținem cont
de consumul enorm de energie al Chinei, astfel că în va loare absolută acest consum în sumă de 234,6
TWh reprezintă a doua poziție pe plan mondial după S tatele Unite cu pondere de 16,7%. Cu această
producție pot să afirm că statul chinez se află printre promotorii energiei obținute pe baza resurselor
regenerabile. Structura acestor surse se prezintă confo rm datelor publicate de BP Statistical Review of
World Energy pentru anul 2014 astfel:
4.5.energie solară – pondere 15,7% din total ul mondial, cu o creștere de
87,6% față de anul 2013;
– energie eoliană – pondere 22,4% din totalu l mondial, cu o creștere de
12,2% față de anul 2013;
– energie din biomasă – pondere 9,3% din totalul mo ndial;
– biocombustibil – pondere 3,3% din totalu l mondial.
China 2008
Energie nucleara
1% Energie Hidro
7% Regenerabila
0%
Titei
19%
Gaz natural
4%
Carbune
69% China 2014
Regenerabila
2%
Titei
18%
Gaz natural
6% Energie nucleara
1% Energie Hidro
8%
Carbune
65%

223 India , un alt mare consumator are o structură asemănătoare a consumului energetic cu cel al
Chinei cu singura deosebire că țițeiul suplinește o pon dere cu 10% mai mare. Totodată și statul
indian pune accentul pe resursele regenerabile, astfe l în valoare absolută energia consumată din
astfel de resurse are o valoare de 61,5 TWh reprezentâ nd 4,4% din totalul energiei din resurse
regenerabile la nivel mondial.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16

Brazilia, o țară în curs de dezvoltare, deși are o structură di ferită a consumului energetic prin
faptul că utilizează hidrocarburi în proporție de 6 1% în anul 2014, o proportțe de 28% este asigurată
de energia hidroelectrică. Principial și Brazilia, c a și China și India, încearcă să-și asigure sursele de
energie din producție proprie. Se observă deasemenea i ntensa preocupare pentru energiile
nepoluante obținute din resurse regenerabile.

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16 India 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
6%
Energie nucleara
1%
Titei
33%
Gaz natural
8% Carbune
52% India 2014
Regenerabila
2% Energie Hidro
5%
Energie nucleara
1%
Carbune
57% Gaz natural
7% Titei
28%
Brazil 2008
Regenerabila
0%
Energie Hidro
37%
Energie nucleara
1% Carbune
6% Gaz natural
10% Titei
46% Brazil 2014
Regenerabila
5%
Energie Hidro
28%
Energie nucleara
1%
Carbune
5% Gaz natural
12% Titei
49%

224 4.5.7. Evoluția structurii consumului energetic al României

România este caracterizată din punct de vedere al stru cturii consumului energetic de o
repartiție echilibrată a acesteia. Dezvoltarea energ etică s-a efectuat în perioada comunistă, ținându-se
cont de resursele existente. Astfel deși cu eforturi fo arte mari, au fost construite hidrocentralele
energetice de la Porțile de Fier 1 și 2 și cele de p e principalele cursuri de apă interioare, astfel
ajungându-se în anul 2014 la o pondere de 13 % din t otal. Gazul natural, țițeiul și carbunele sunt alte
resurse exploatate.
Putem observa că atât timp cât guvernul prin ministerul de resort a susținut dezvoltarea
acestui sector energetic prin acordarea de certifica te verzi ( anii 2012, 2013 în mod special ) și
susținere financiară și morală, acesta a crescut ca imp ortanță la 4% din totalul energetic. Dar cum în
România orice minune nu ține mult timp, același minister, datorită faptului că subvențiile și
facilitățile acordate reduceau serios bugetul de alo cat, a redus valoarea certificatelor până când
acestea nu mai constituie un stimulent. Mai mult, ministr ul energiei, a transmis investitorilor prin
intermediul presei că s-a depășit ponderea acestui tip de energie în producția totală de energie și că
investițiile ar trebui să se oprească, astfel practic g uvernul a stins motorul avântului pe care
investițiile în energie verde incepuse să îl aibe la noi. O astfel de abordare, în care politicul poate să
ia decizii de conjunctură, care de obicei nu se însc riu in parcursul normal și necesar de dezvoltare
energetică pentru realizarea obiectivelor strategiei energetice pe termen lung, cu siguranță duce la
decredibilizarea României sub aspectul posibilității d e garantare a unor condiții stabile de evoluție
previzibilă din punct de vedere economic și financiar .

sursa: Statistical Review of World Energy 2014 publicate de British Petroleum Company 16 Romania 2008
Regenerabila
0% Energie Hidro
10%
Energie nucleara
7%
Carbune
19% Titei
27%
Gaz natural
37% Romania 2014
Regenerabila
4%
Energie Hidro
13%
Energie nucleara
8%
Carbune
17% Titei
27%
Gaz natural
31%

225 La nivelul anului 2014, în România cărbunii și hidroc arburile dețineau o pondere de 75 % din
totalul energiei consumate, în scădere cu 8 % față de anul 2008, conform datelor statistice publicate
de BP Statistical Review of World Energy pentru anul 2014. Această evoluție structurală a
consumului energetic al României se înscrie în trendul european de reducere a ponderii utilizării
resurselor de cărbune și hidrocarburi și creșterea consumu lui provenit din resurse regenerabile și cu
un impact cât mai redus în balanța carbonului.

4.6. Concluzii

De ce o eră post-hidrocarburi ? Pentru că ascunsă în a dâncul conștiinței umane evoluția este
motorul civilizației. Omul a evoluat continuu iar ene rgia utilizată în acest moment, cu preponderență
obținută din cărbuni și hidrocarburi, reprezintă doa r o etapă a dezvoltării umane. Așa cum am
menționat anterior dezvoltarea proceselor de producț ie și creșterea concomitentă a nivelului de trai,
a avut la bază eficientizarea utilizării energiei. Acest lucru, după cum am constatat are la bază
procesul de decarbonizare a combustibililor utilizați pentru producerea energiei. Trendul
decarbonizării combustibililor va continua și după fin alizarea celei de a treia etape, probabil, prin
evoluția către combustibili ce corespund unei a patra fază a decarbonizării, cu probabilitatea unei
decarbonizări totale, ce se va materializa prin util izarea hidrogenului ca purtător principal al energi ei
potențiale.
Privind din perspectiva unei posibile evoluții a tipu lui de combustibil utilizat de societatea
umană, spre o clasă superioară din punct de vedere al e nergiei furnizate, atât cantitativ cât și
calitativ, este posibil ca aceasta să se circumscrie evolu ției umane care pornește de la omul terestru
către omul solar și apoi cosmic. În momentul de față societ atea umană utilizează cu preponderență
energia de proveniență telurică, aceasta punând în mi șcare procesele de producție ce se desfășoară pe
Tera și având dezavantajul localizării restrânse la ni vel planetar. Cărbunii, hidrocarburile, apa,
vântul, combustibilul nuclear, sunt resurse ce se încadr ează în ceea ce eu numesc energie de
proveniență telurică. Un salt pe scara evoluției din punct de vedere al tipului de energie utilizat, va fi
migrarea proceselor de producție către energia de pro veniență solară. Prin aceasta terminologie
definesc energia radiațiilor solare, energia obținută prin fuziune nucleară între atomii de hidrogen
(deuteriu și tritiu), energia fluxului de particole solare (vântul solar), etc . Acest salt va da
posibilitatea umanității de a aborda la altă scară pr ocesele de producție și totodată raporturile între
om și natură.

226 Saltul va genera, în opinia mea, o schimbare a sistemulu i de referință economic. Acesta va
trebui să facă la rândul sau un salt evolutiv, astfel î ncât percepția economică să nu mai fie de tip
newtonian, dacă îmi este permisă comparația, și să treac ă la o abordare tip relativist, ca să mă mențin
pe aceleași coordonate. Saltul care s-a realizat în cunoaștere de către comunitatea științifică trebuie
să-și urmeze cursul și în domeniu economic. În acest sens, î ntr-o abordare de tip relativist, este
necesar ca știința economică să își redefinească noțiuni le, astfel încât acestea să poată descrie
fenomenele economice la parametrii solicitați de noi le provocări științifice.
În capitolul ˝ Perspective asupra factorilor de produ cție˝ am pus în evidență această nouă
provocare, și anume, am demonstrat că munca și natura nu mai pot să îndeplinească rolul de factori
de producție principali, datorită imposibilității de a defini corect noile procese de producție pe care
știința economică le-a pus în evidență. Pentru a putea face acesta, am demonstrat că energia și
cunoașterea pot și în opinia mea sunt factori de produ cție principali, având toate caracteristicile
necesare pentru a putea defini procesele economice con temporane.Acest pas pe care trebuie să-l facă
știința economică, va putea să contribuie la înțeleger ea fenomenelor economice pe care societatea
umană le generează și le parcurge în scopul evoluției nivelului de trai.
Totodată saltul pe scara evoluției din punct de veder e al tipului de energie utilizat, va face
diferența în favoarea supraviețuirii omului ca specie . În opinia astrofizicianului Stephen Hawking 160
"Intrăm într-o perioadă din ce în ce mai periculoasă. Populația și utilizarea resurselor finite ale
Pământului cresc exponențial, odată cu abilitatea noa stră tehnică de a schimba mediul în bine sau
rău. Va fi dificil de evitat un dezastru în următorii 100 de ani, ca să nu vorbim despre următorii
1.000 sau un milion. Singura șansă este extinderea în sp ațiul cosmic." Această abordare, poate
dramatică, dar cu probabilitate de 100%, este singura direcție de evoluție a speciei umane.
Perspectiva dezvoltării în acești parametri este con diționată de adaptarea nevoilor energetice la noile
condiții împuse de evoluția speciei umane. În acest cont ext, utilizarea energiei de proveniență solară
va reprezenta doar o etapă a dezvoltării, urmând ca aceasta să evolueze la rândul ei spre energia de
proveniență cosmică. Prin această terminologie defines c energia punctului zero , bazată pe
extragerea energiei utile din substraturile energetic e ale lumii subatomice, sursa primară fiind, în
acest caz, ceea ce fizicienii denumesc vidul cuanti c, radiația de 0 K (zero point energy) sau
continuumul spațio-temporal, sau energia gravitațional ă a sistemelor planetare, solare sau galactice.
Având în vedere aceste considerente cu privire la ev oluția energetică posibilă, pot propune o
cu totul altă perspectivă asupra ecuației învinși și în vingători într-o eră post-hidrocarburi.

160 Stephen Hawking – ( n. 8 ianuarie 1942 , Oxford, Anglia ) astrofizician englez, teoretician al originii universului și
unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la cat edra de Matematică la Universitatea Cambridge;

227 Cererea de energie este în continuă creștere, genera tă de creșterea nivelului de trai aflată în
relație de dependență directă. Această cerere poate fi satisfăcută până la un moment dat de
combustibilii convenționali, cărbuni și hidrocarburi. În situația reorientării energetice a
importatorilor actuali, prin utilizarea unei noi surse de energie alternativă, poate să genereze
dezechilibre economice care să perturbe ordinea econo mică existentă.
Chiar dacă intensitatea acestora poate să fie de mare amploare, consider că acestea vor fi
estompate în termen scurt din punct de vedere al consumul ui de energie. Nu acelați lucru se va
întâmpla din punct de vedere economic. În această situa ție actualii furnizori vor trebui să găsească la
răndul lor noi oportunități de dezvoltare economică. Acest lucru va putea fi efectuat dacă aceștia vor
putea anticipa momentul și vor face investiții prin red istribuirea profiturilor acumulate spre fonduri
de investiții. O abordare de tip unilateral, în care nu luăm în calcul capacitatea furnizorilor actuali de
combustibil convențional de adaptare și reorientare f uncție de reacțiile din pieța de profil este total
greșită și ar avea ca rezultat generalizari de tip în vinși și învingători. Ori, realitatea este mult mai
complexa și în nici un caz tranșantă din acest punct d e vedere.
Privind în ansamblu rezultatele unui astfel de proces de evoluție, consider că nu vor
exista învinși, ci doar învingători, iar aceștia nu sun t structuri economice sau state ci specia
umană în competiție cu ea însăși.

228 Concluzii finale

Prezenta teză de doctorat ˝ Energia – O abordare economică, trecut, prezent și perspective˝
își propune să aducă contribuții în domeniul economic p rin abordarea unui subiect cu valențe
potențiale deosebite. Prin desfășurarea pe parcursul a patru capitole, teza încearcă să creioneze
răspunsul posibil a fi dat la două întrebări ce frămân tă mințile economiștilor la nivel mondial și
anume :
– Este energia doar o resursă supusă constrângerilor ?
– Ce impact ar genera în teoria economică un răspuns nega tiv ?
Importanța acestor răspunsuri poate să prezinte pentru t eoria economică, același rol pe care la
avut la începutul secolului XX, impactul ˝Teoriei re lativității restrânse˝ asupra fizicii ca știință. Poate
să fie un moment de cotitură în modul de abordare din punct de vedere economic a proceselor de
producție. Deși la prima vedere, un răspuns la prima în trebare, nu pare a avea un impact asupra
teoriei economice generale, un răspuns negativ însă schi mbă perspectiva propusă, iar influența pe
care o generează este una de tip profund, care poate duce la redefinerea unor noțiuni economice cu
impact major în însăși structura economiei ca știință.
Structura tezei este astfel concepută încât să parcurg ă gradual problematica subiectului
abordat, încercând să pună în evidență, implicațiile pe care răspunsurile argumentate pot să le
genereze, atât din perspectiva practică, cât și din c ea teoretică.
Prin prezentarea conceptului de energie și a celor c inci principii ce definesc conceptul, în
capitolul ˝ Resursa energetică, de la larghețe la constrângeri – Coordonate ale evoluției în spațiul
românesc, european și global ˝ am creionat coordonatel e rolului pe care acest concept îl are în
percepția mediului înconjurător de către umanitate.
Noțiunea de resursă energetică și evoluția acesteia în mod progresiv, determinată de
descoperirile efectuate și de progresul tehnic, pune în evidență faptul că dezvoltarea și creșterea
economică se află într-o relație de condiționare dire ctă cu nevoia de energie.
Prezentarea unor coordonate ale evoluției în era hi drocarburilor a impus punerea în evidentă
a marilor actori a pieței de energie. Prezentarea ac estora a fost abordată ținând cont de tipul structuri i
acționariatului, distingând astfel companii publice și semi-publice listate la bursele internaționale și
companii nelistate aflate în proprietatea unor state și organizații.
Importanța stategică a controlului surselor de energie și lupta continuă manifestată prin
conflicte armate, determinate de interese politice și de putere, au condus la cele șapte crize induse ale
prețului petrolului, crize a căror efecte s-au resim țit acut în economia mondială. Le-am numit crize

229 induse deoarece, factorii care au determinat aceste cr ize ale prețului barilului de petrol, nu au
legatură cu natura intrinseca a produsului.
Conștientizarea treptată a consecințelor dependenței de hidrocarburi, a determinat o coalizare
a țărilor importatoare, în special a celor industriali zate, grupate în OCDE, în vederea formulării unei
reacții organizate la situația apărută. Forma instituț ională a acestei reacții s-a concretizat sub forma
Agenției Internațională pentru Energie (AIE), fonda tă de țările membre ale OCDE (mai puțin Franța,
Finlanda și Islanda) în noiembrie 1974. Statele membre a u pus în practică politici de reducere a
dependenței de petrol, prin creșterea eficienței ene rgetice și dezvoltarea de surse alternative de
energie. În acest context, o radiografie a structurii consumului de energie primară în România, pune
în evidență faptul că 82% din sursa energetică a econ omiei naționale este de tip neregenerabil și
anume, cărbune și hidrocarburi. La întrebarea justifi cată, privind conștientizarea de către factorii de
decizie din România, a stadiul în care se află sector ul energetic pe traseul evoluției energetice,
răspunsul nu poate fi decât unul negativ, având în ve dere faptul că, în ultimii ani, interesul național
nu a contat în echilibrarea balanței energetice a R omânie. În același sens înclină balanța, neglijența
manifestată în utilizarea resurselor energetice naționa le, caracterizată printr-o lipsă de preocupare a
reducerii consumurilor tehnologice prin retehnologiza re și investiții. Faptul că, începand cu 1990,
toate pierderile tehnologice au fost aruncate de ind ustria energetică în prețurile de vânzare, a
contribuit continuu la ineficiența economică a major ității sectoarele economiei naționale.
Securitatea energetică a devenit o componentă esenți ală a securității naționale și a interesului
național, iar competiția pentru resurse de energie co nferă, alături de cea din alte domenii, o
dimensiune economică deosebit de importantă relațiilor i nternaționale. Securitatea economică a unei
țări este cuantificată și prin prisma dependenței sale de importul de resursă energetică. Energia fiind
motorul economiei, orice disfuncționalitate în acest do meniu se răsfrânge cu efecte dramatice în
întreaga viață economică a respectivei țări. Din ace st motiv, factorii de decizie din diverse țări
industrializate, analizează direcții de urmat pentru asigurarea resurselor energetice necesare
dezvoltării economiilor proprii. Astfel de analize ră zbat foarte greu spre public, deoarece impactul
lor economic poate avea consecințe incalculabile. Inf ormațiile unor astfel de studii sunt utilizate în
dezvoltarea unor politici coerente și pragmatice în raport cu concluziile unor astfel de studii.
Guvernele responsabile ale țărilor industrializate au început să prevadă bugete pentru dezvoltarea
capacităților de producție a energiilor complementare .
Civilizația de astăzi este bazată esențialmente pe ene rgie, pe o cantitate imensă de energie.
Viitorul hidrocarburilor, din punct de vedere energ etic, va fi influențat de patru factori, care vor
determina tipul sursei de energie dominantă: geologici , tehnologici, economici și politici.

230 Un răspuns afirmativ la întrebarea ˝ Este energia doar o resursă supusă constrângerilor ? ˝
conduce la un scenariu ce prefigurează existența unui pericol al unei crizei sistemice generalizate de
tip apocaliptic. Conform acestuia, în deceniile urma toare, datorită scăderii severe a producției de
petrol și gaze naturale, prețul acestora va crește con stant. Această creștere va duce inevitabil către un
crah al dolarului și al bursei la nivel global. În ac el moment, restricționarea consumului și
economisirea resurselor v-a fi regula de bază în econo mie. Mecanisme de coerciție pentru
raționalizarea rezervelor energetice și programe de producție planificate, aplicate de guverne, v-or
lua locul mecanismelor pieței libere.
Pe de altă parte, un răspuns negativ la aceeași între bare, deschide perspective cu totul
diferite, atât privind modul de abordare din punct d e vedere teoretic, cât și în ceea ce privește efectul
practic în economia mondială. Capacitatea creativă și ingeniozitatea umanității poate genera soluții
care să se înscrie în linia optimismului godwinian.
Economia alternativă, ca și noțiune, reprezintă o eco nomie post-hidrocarburi, o economie în
care petrolul și gazele naturale, nu mai reprezintă r esurse economice indispensabile și din acest
motiv le dispare și caracterul de resurse strategice. O astfel de economie va utiliza în proporție
covârșitoare energia regenerabilă, caracterizată ca provenind din surse energetice neconvenționale,
menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosil i și a periculoasei reacții de fisiune atomică,
ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta, dacă nu se va decide, cât mai curând, o schimbare
fundamentală a viziunii economice și a abordării știin țifice a domeniului energetic. Chiar dacă,
istoria utilizării energiei ne conduce la concluzia că cei care dețin controlul surselor de energie și
tehnologia pentru a exploata aceste surse, sunt cei ca re au putere și conduc, iar acest lucru este unul
dintre motivele principale pentru care utilizarea en ergiilor regenerabile ( energia solară și eoliana )
sau a celor alternative ( energia punctului zero, en ergia electrostatică, energia nucleară produsă de
fuziunea la rece, energia gravitatională ) nu sunt p e primul plan, soarele, vântul sau principiile
alternative de generare a energiei pot emite cantită ți enorme de energie, iar această formă de energie
este difuză și nu permite nimănui să dețină controlul e xclusiv al acesteia, tocmai datorită difuziei ei.
Probabil că metoda cea mai interesantă de utilizare, va fi cea a uzinelor mici și simple. Acest lucru,
nu va duce la centralizarea și acumularea de putere, spre deosebire de situația surselor
neregenerabile de energie.
Susținerea cu argumente de ordin economic a unui răspun s negativ la întrebarea justificată
privind capacitatea energiei de a reprezenta mai mult decât o resursă supusă constrângerilor m-a
condus la o abordare din perpectivă economică a noți unii de resursă și a categoriei economice din

231 care aceasta face parte, respectiv factorul de produ cție. Din acest motiv, consider justificată opțiunea
dezvăluirii posibilelor ˝ Perspective asupra factorilo r de producție ˝.
Abordând din perspectivă clasică noțiunea de factor d e producție, acesta „ cuprinde totalitatea
elementelor care participă la producerea de bunuri și servicii și reprezintă forma economică pe care o
îmbracă resursele, adică premisele activității economice de producție.” 161 Din punct de vedere
economic, relația de independență între volumul, struc tura și intensitatea nevoilor pe de o parte și
cantitatea, calitatea și structura resurselor și bunur ilor economice de pe alta, este o permanență a
existenței și evoluției societății, caracterizată de o stare de tensiune permanentă între nevoile
nelimitate și resursele limitate privite agregat, în con diții determinate de loc și timp fiind transpusă în
numita lege a rarității. Cu tot echilibrul pe care î l realizează piața la nivel de cerere și ofertă, stud ii
realizate în acest sens demonstrează că piața nu poate să asigure accesul tuturor la resurse.
Din perspectiva propusă în această lucrare, societatea umană s-a confruntat cu raritatea
resurselor datorită perspectivei locale pe care aceast a a avut-o în abordarea evaluarii acestor resurse.
La începuturi era raritatea cuprului, apoi a fierul ui, apoi a aurului. În prezent umanitatea se confrunt ă
cu raritatea resurselor de energie și de apă. Cu toat e acestea putem observa că întotdeauna societatea
umană a găsit resurse care să satisfacă cerințele tot mai exigente ale nevoilor umane.
Raritatea resurselor se manifestă întotdeauna atunci cân d omul se raportează la un sistem
închis ( local, zonal ). În momentul de față, societate a umană a făcut saltul de la dezvoltarea locală,
zonală, la cea globală, universală. Acestă nouă abord are se reflectă prin însăși conștientizarea de
către umanitate, a locului pe care îl ocupă în acest moment societatea umană în univers, a faptului că
la dimensiuni universale, Terra poate fi comparată cu un fir de praf în imensitatea deșertului. În
sprijinul acestei afirmații vine și teoria sistemelor, el aborată de Ludwig von Bertalamffy în 1952.
Aceasta postulează că universul este organizat în sisteme și ansambluri de elemente ce se află în
interacțiune. Trecerea de la analiza teoretică a sist emelor închise, izolate, la sisteme deschise
reprezintă de fapt marea schimbare promulgată de von Bertalanffy. 162
Acest nou tip de abordare deschide perspective cu totu l noi, cu privire la resursele disponibile
pe care omul le poate folosi în scopul satisfacerii nevo ilor sale. Astfel noțiunea de „raritate a
resurselor” clamată în cazul abordării clasice a fenome nelor economice își pierde importanța și
conotațiile apocaliptice cu privire la imposibilitate a asigurării resurselor necesare dezvoltării
societății umane. Starea de tensiune permanentă între n evoile nelimitate și resursele disponibile
dispare în contextul sistemelor deschise.

161 Dan Popescu – Manual de Economie Politica – Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, 2000;
162 Ludwig von Bertalanffy „General Theory of Systems. Aplication to Psychology” în volumul „The Social Science:
Problems and Orientations”, Paris, UNESCO, 1968;

232 Resursa cea mai râvnită în momentul actual este petrolul , resursă cu proprietatea specifică de
înmagazinare de energie cu capacitate de a efectua u n lucru mecanic. Cu toate acestea, putem afirma
că în situația în care progresul tehnico – științific va putea pune la dispoziția oamenilor și implicit și
agenților economici, în locul petrolului o altă moda litate de a avea acces la cantitățile de energie
stocabilă, în aceiași parametri de cost sau chiar la p rețuri mai mici, atunci petrolul va deveni o
resursă de domeniul trecutului, cu atât mai mult cu cât această resursă are inconvenientul de a fi un
important factor de poluare.
O altă consecință a soluționării resursei energetice, va avea implicații în substituția unor alte
resurse primare [ create de natură respectiv resurse natu rale regenerabile (suprafata agricolă,
climatul, padurile, apele) și neregenerabile (minerale le sau substanțele utile, combustibilii fosili) cât
și resursele umane] care întodeauna erau supuse unor restr icții, cu forme ale energie ce vor putea
suplinii caracteristicile resurselor primare. La prima ve dere, poate că pare o utopie dar în ipoteza
asigurarii prin progresul tehnico – științific a accesu lui la energie nelimitată și la costuri foarte
reduse, multe din caracteristicile resurselor primare po t fi replicate, astfel resursele primare își vor
putea pierde rolul de resurse cu factor de condiționa re.
Privită din acest context resursa energetică (acum strîn s legata de planeta Terra prin
supremația hidrocarburilor) este cea care poate să rid ice ștacheta dezvoltării societății umane la
parametrii universali.
Având în vedere această perspectivă propusă în lucrare a de față, am încercat să subliniez
diferența între abordarea clasică a factorilor de pr oducție și o posibilă redefinire a acestora.
În general, prin factori de producție se înțelege an samblul de resurse atrase, necesare și
suficiente, ce iau parte la producerea bunurilor mate riale solicitate de nevoile crescânde ale
dezvoltării societății umane. Factorii de producție pot fi definiți ca ansamblul resurselor atrase
necesare și suficiente, alocate și consumate în procesul d e producere a bunurilor economice.
Teoria economică clasică a pus în evidență trei mari fa ctori de producție și anume:
o munca – factor de producție primar originar, activ și determinant;
o natura – factor de producție primar originar, pasiv;
o capitalul – factor de producție derivat și subordonat primilo r doi.
Se poate constata că în accepținea economică clasică, doar munca reprezintă un factor activ
și determinant. Acest fapt se datorează unei abordări l imitate de percepția primară, senzorială a celor
cinci simțuri umane, caracterizată de înscrierea fenome nelor economice în cadrul unor sisteme
închise.

233 Pentru a putea să ne desprindem de acest tip de aborda re, am propus în prezenta lucrare, din
prisma abordării noțiunii de factor economic în cadrul sistemelor deschise, factori de producție care
să nu mai fie limitați de percepția primară, senzorială a celor cinci simțuri umane și care să îmbine
realitatea dovedită științific cu privire la resurse și noțiunea economică de factor de producție.
Totodată am utilizat o cu totul altă delimitare a ac estor factori de producție, într-o abordare care să
poată să susțină pe plan economic noile concepții despre mediul înconjurător și bineînțeles despre
procesele de producție. În acest sens, am avut în vede re să fie acoperit întregul spectrul al proceselor
de producție, fie ele desfășurate cu personal uman sau nu, la scară micro sau macro, posibil sau nu a
fi detectate de simțurile umane. Într-o astfel de abor dare, am considerat că cele mai adaptate noțiuni
care ar satisface cerințele și ar îndeplini rolul de f actori de producție primari, activi și determinanți,
cuantificabili și măsurabili atât cantitativ cât și va loric și care să facă parte din categoria de resurse
utilizabile în procesele de producție, să fie stocabi li și regenerabili, generici și să poată cuprinde
(include) în cadrul noțiunii celelalte resurse utiliz abile în procesele de producție de bunuri necesare
satisfacerii trebuințelor imediate și de perspectivă ale oamenilor sunt:
o energia – factor de producție primar originar, activ și determi nant;
o cunoașterea – factor de producție primar originar, activ și det erminant;
o capitalul – factor de producție derivat și subordonat pri milor doi.
Acești factori de producție trebuie să poată fi negoc iați pe piața liberă putându-se stabili un
preț de vânzare funcție de cerere și ofertă.
Propunerea pe care am făcut-o în prezenta lucrare, n u trebuie să fie privită ca o înlocuire de
termeni, deoarece vizează însăși structura materiei (n aturii) așa cum o pot descrie azi cercetările
științifice efectuate în cadrul științelor exacte și c apacitatea unică a omului de a sintetiza cunoașterea
(una din caracteristicile primordiale ale muncii umane) . Granița între natură și muncă nu este
imuabilă în situația în care ne raportăm la elementele structurale ale celor doua noțiuni. Din această
perspectivă această nouă abordare translatează granițe le putând să întrepătrundă unele elemente și
totodată să delimiteze diferit noțiunile.
Energia participă nemijlocit în procesul de producție , atât la nivel micro ca și element
structural aflat în componența materiei cât și la nivel macro, ca și componentă a transformării,
exprimată prin lucru mecanic, energie electrică, en ergie termică etc., la crearea de bunuri necesare
satisfacerii trebuințelor imediate și de perspectivă ale oamenilor.
O ecuație adecvată a energiei unui sistem poate fi scr isă sub urmatoarea formă:
Energia = anergia + exergia
unde:

234 o Exergia – marime fizică care are proveniența terminologică di n noțiunea
“extractable energy” adică energie liberă a sistemului care poate fi utilizată;
o Anergia – energia cu capacitate nulă de transformare, este en ergia care, chiar și în
condiții de reversibilitate totală a proceselor, nu se poate transforma în exergie
(adică lucru mecanic) nici măcar parțial.
Energia privită din punctul de vedere al factorilor de producție nu trebuie confundată cu
resursa energetică.
Datele, informațiile și cunoștințele reprezintă puncte ale unei continue creșteri din lanțul
valoric evolutiv al modelului mental uman. 163 Sub forma datelor, cunoașterea există în formă latentă
și poate fi considerată resursa primordială, care stă l a baza tuturor celorlalte resurse derivate.
Informațiile și cunoștințele reprezintă la rândul lor resurse dar derivă din resursa primară.
Cunoașterea participă nemijlocit în procesul de produc ție la crearea de bunuri necesare
satisfacerii trebuințelor imediate și de perspectivă ale oamenilor.
O ecuație adecvată a cunoașterii unui sistem poate fi sc risă sub urmatoarea formă:
Cunoașterea = Date + Informații + Cunoștințe
Cunoașterea privită din punctul de vedere al factori lor de producție nu trebuie confundată cu
resursa informațională.
Un aspect derivat, pe care a trebuit să îl aduc în d iscuție, este confuzia care există în mediul
academic cu privire la modul de utilizare a noțiunii de factor de producție. În majoritatea abordărilor ,
factorul de producție este confundat cu resursa. Din a ceastă cauză noțiunile devin confuze și neclare.
Astfel se afirmă că un antreprenor utilizează factor ii de producție pentru a realiza un proces de
producție eficient asfel încât să maximalizeze benefi ciile și să reducă costurile. Cu toate acestea
antreprenorul de fapt prin abilitatea sa combină sau su bstituie resursele de care dispune la un
moment dat, adică elementele componente ale factorilor de producție.
Pentru a înlătura această confuzie, în lucrarea de f ață am încercat să corectez acest mod de
abordare, punând accentul pe modul în care antrepren orii utilizează elementele componente ale
factorilor de producție pentru obținerea celor mai b une rezultate în condițiile economice date.
Obținerea în condiții de eficiență economică de bunu rile solicitate pe piață prin unirea a cel
puțin doi factori de producție reprezintă procesul tehnico – economic specific de combinare a
factorilor de producție. Combinarea elementelor compon ente ale factorilor de producție primari

163 Donald A. Marchand, Thomas H. Davenport – “Is KM just good information management?” in Mastering
Information Management , Financial Times Prentice Hall, Great Britain, 2000 (sumar în National Post Online 24 iulie
2001 http://providersedge.com/docs/km_articles/is_km_just_good_informa tion_management.pdf )

235 (energie, cunoaștere în varianta propusă de această l ucrare sau muncă, natură în varianta clasică) cu
elemente componente ale factorului derivat capital p oate fi și este făcută prin abilitatea sa de
antreprenor, în funcție de domeniul în care acționea ză. Procesul de combinare al elementelor
componente ale factorilor de producție este unul cu caracter dinamic. Acesta se desfășoară în cadrul
unor condiții tehnice, economice și sociale ce țin de condițiile concrete ale economiei în care are loc
procesul de combinare.
Majoritatea lucrărilor care tratează substituibilitat ea factorilor de producție o menționează ca
fiind o proprietate a acestora de care se folosesc an treprenorii pentru a optimiza utilizarea factorilor
de producție în procesul de producție pentru obținer ea de bunuri necesare satisfacerii trebuințelor
economice și sociale. Justificarea acestui lucru se face având ca premisă faptul că sub influența
noilor tehnici și tehnologii și a evolutiei prețurilo r, întreprinzătorul schimbă mereu raportul dintre
factorii de producție și înlocuiește elemente componen te ale unui factor de producție cu elemente
componente ale altui factor de producție, mai produ ctiv, mai ieftin, mai modern.
Consider că datorită unei generalizări excesive și di n dorința de a evidenția un fenomen s-a
pierdut în cadrul teoretic al demostrației esența noț iunii de factor de producție și anume că, pentru ca
o resursă să fie considerată factor de producție trebu ie să îndeplinească anumite condiții și criterii.
Substituirea este definită ca reprezentând fenomenul d e înlocuire a unei cantități dintr-un
factor de producție printr-o cantitate din alt fact or de producție. Nu se precizează însă ce fel de
factori pot fi substituibili, ceea ce denotă că prin generalizare s-a considerat că antreprenorul poate s ă
substituie unui factor de producție un altul astfel în cât să-și optimizeze rezultatul producției.
Prin această omisiune, consider că se trece ușor tocmai peste caracterul primar al factorilor
determinanți repectiv în viziunea clasică natura și mun ca. O analiză a acestei caracteristici relevă că
cei doi factori nu ar putea niciodată să se substituie unul cu celălalt datorită unicității caracteristicil or
fiecăruia dintre ei. Adică cu alte cuvinte consider că niciodată un antreprenor nu ar putea să utilizeze
mai multă muncă depusă de personalul disponibil și astfel să suplinească lipsa de materie primă
(resursă acoperită de noțiunea de natură) sau invers, să dispună de cantități de materie primă
suplimentară față de necesarul stabilit pentru realizar ea producției iar aceasta să suplinească deficitul
de forță de muncă (resursă acoperită de noțiunea de mu ncă).
Exemplele utilizate în majoritatea lucrarilor, fie c ă sunt de factură științifică fie de natură
didactică, în care substituirea poate avea loc între factorul muncă și factorul capital sau între factoru l
natură și factorul capital (substituție între un facto r primar și unul derivat) sau între diferite elemente
componente ale aceluiași factor de producție sunt po sibile și întradevar mult utilizate de către

236 antreprenori, dar nu pot fi considerate elocvente pe ntru a putea generaliza cu privire la
substituibilitatea oricărui factor de producție cu un altul.
Privind din punct de vedere teoretic afirm și susțin c ă substituirile pot avea loc doar între
elemente componente ale un factor derivat și elemente componente ale unui factor primar sau ca să
subliniez și mai pregnant caracteristicele primare ale unui factor de producție, între elemente ale
factorului primar si elemente de același tip regasite î n factorul derivat.
În cazul abordarii propuse, în care energia și cunoa șterea sunt factori de producție ce nu mai
depind de cele cinci simțuri umane, substituirea element elor componente ale factorilor primari nu se
poate realiza decât prin elemente componente ale fac torilor derivați. Adică energia sau cunoașterea
înmagazinate în factorul derivat capital pot să se sub stituie (în înțelesul de a completa) energiei
respectiv cunoașterii ce se regăsesc în poziția de fac tori primari. Ca și consecință, un antreprenor nu
va putea înlocui necesarul de energie prin cunoaștere și nici necesarul de cunoaștere prin energie,
acest lucru fiind determinat de caracterul primar al celor doi factori de producție. La prima vedere
pare o restrângere a posibilităților de acțiune ale u nui antreprenor, dar de fapt reprezintă o corecție
teoretică a noțiunilor economice pe care antreprenor ul le utilizează în procesul de producție.
Continuarea firească a completării perspectivei economi ce propuse a necesitat punerea în
evidență a modului în care ar putea să fie definite și ce raport ar putea să existe între două categorii
economice de bază, care au preocupat întâi filozofi, istorici, moraliști, matematicieni, clerici și apoi
profesioniști ai domeniului economic și anume valoarea și prețul,.
Conceptul de valoare a fost abordat în decursul timpul ui din perspectiva unor viziuni diferite
ce corespund diverselor școli si curente de gândire ec onomică. Cu toate acestea pot fi evidențiate trei
tendințe ( teorii ) principale și anume teoria obiec tivă respectiv teoria subiectivă și cea
contemporană. :
– conform teoriei obiective a conceptului de valoare, baza valorii unui bun este susținută de
raritatea bunului și de cheltuielile cu munca vie mat erializate în realizarea acestuia ;
– conform teoriei subiective a conceptului de valoare, "orice nevoie își reduce intensitatea
pe măsură ce este satisfăcută" 164 , optimul economic este determinat de obținerea unui
grad de satisfacție cât mai mare utilizând o cantita te de resurse limitată, iar valoare au
numai bunurile insuficiente, care se află într-o canti tate mai mică decât volumul nevoilor
de satisfăcut și doar atât timp cât raportul nevoi-bunu ri se menține în aceste coordonate ;

164 Nicholas Georgescu-Roegen, "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in Historical Perspective" p. LXXX
"If an enjoyment is experienced uninterruptedly, the correspond ing intensity of pleasure decreases continuously until
satiety is ultimately reached, at which point the intensity becomes nil"

237 – conform teoriei contemporane a conceptului de valoar e, viziunea macroeconomică a
economiei de piață este noul câmp de analiză a fenome nului economic (echilibrul dintre
ofertă și cererea de bunuri și servicii, mecanismele co ncurențiale ale pieței libere și rolul
lor în menținerea echilibrului economic, utilizarea p oliticilor fiscale și monetare pentru a
elimina recesiunile și a controla boom-ul economic ).
Perspectiva celor trei modalități diferite de aborda re a concepului de valoare a energiei duc la
definirea noținii de valoare a energiei din unghiur i diferite, astfel încât, în contextul propus, al
transformării complexe a resursei energetice în factor d e producție și prin înțelegerea rolului pe care
aceasta îl are în procesele de producție, se va ajung e la conștientizarea progresivă a rolului atomizării
pieței energetice, în sensul preluării controlului de către consumatori-producători. Noțiunea de
consumator-producător, deși are ca bază de dezvoltare un scenariu de autonomie al sursei energetice,
poate să se dezvolte atât în cadrul unui scenariu de t ip rivalitate al surselor energetice cât și în
varianta scenariului de tip vârtej. Dezvoltarea știi nțifică și tehnologică continuă a domeniului și
înțelegerea holistică a universului, vor putea crea c ondițiile asigurării independenței energetice în
prima faza la nivel regional, iar în perspectivă, cu siguranță se va ajunge până la nivel individual.
Aceste premise sunt doar câteva dintre cele care preco nizează o schimbare radicală într-un viitor
apropiat, nu numai a tipurilor de surse energetice disp onibile sau al prețului energiei în piață, dar și
al conceptului privind valoarea energiei, al acestui veritabil factor de producție care prin
caracteristicile sale, va îndeplini rolul de factor de producție primar originar, comun tuturor genurilor
de activități sociale, având un rol activ (dinamic) ș i determinant în procesul de producție.
Analiza consumului energetic și a utilizării resurselor energetice pe parcursul istoriei
societății umane, analiză prin care se remarcă o decarb onizare continuă a combustibililor utilizați,
pune în evidență relația direct proporțională între consumul energetic și nivelul de trai. Astfel
consumul energetic putem presupune că va fi în continuă creștere, pentru a satisface cererea de
creștere a nivelului de trai.
În decursul timpului umanitatea s-a folosit de cele do uă surse ancestrale de energie existente,
energia generată de Soare și cea generată de planeta pe care locuim. Toate formele de energie
cunoscute în prezent provin de la aceste două surse anc estrale. Astfel, indiferent de disputele
științifice cu privire la proveniența hidrocarburilo r, sau a existenței sau nu a unui vârf al petrolului,
omenirea va trebui să treacă într-o fază superioară a evoluției ei ca și consecință a creșterii continue
a nivelului de trai. Resursa energetică nu va putea să fie asigurată decât de una din cele două
posibilități sau de amândouă concomitent. Până în acest moment, forma cea mai adecvată utilizării
datorită versatilității sale este electricitatea.

238 Analiza istorică a evoluției consumului energetic a de zvăluit totodată că pe măsură ce omul a
dezvoltat nivelul de cunoaștere, prin cercetare știin țifică sau prin intuiție, a utilizat în acoperirea
necesarului energetic resurse cu capacitate energetic ă din ce în ce mai ridicată. Astfel în momentul
de față, societatea umană utilizează cu preponderență energia de proveniență telurică, aceasta punând
în mișcare procesele de producție ce se desfășoară pe T erra și având dezavantajul localizării
restrânse la nivel planetar.
Un salt pe scara evoluției din punct de vedere al tip ului de energie utilizat, va fi migrarea
proceselor de producție către energia de proveniență solară. Saltul va genera, în opinia mea, o
schimbare a sistemului de referință economic. Acesta va tr ebui să facă la rândul său un salt evolutiv,
astfel încât percepția economică să nu mai fie de tip n ewtonian, dacă îmi este permisă comparația și
să treacă la o abordare de tip relativist, ca să mă men țin pe aceleași coordonate. Saltul pe care l-a
realizat cunoașterea științifică, trebuie să-și urmeze cursul și în domeniu economic. În acest sens,
într-o abordare de tip relativist, este necesar ca știi nța economică să își redefinească noțiunile, astfel
încât acestea să poată descrie fenomenele economice la parametrii solicitați de noile provocări
științifice.
O analiză a tendințelor existente în perioada curent ă și a caracteristicile comportamentului
uman în perioade de tranziție ( evoluție ) și studiul comportamentului protagoniștilor energetici
contemporani, pun în evidență factorii care pot să ge nereze schimbarea.
Evoluția acestora poate să determine felul schimbării, perioada de tranziție și traiectoria
evoluției, astfel:
– necesarul crescut de energie, stimulat de prețuri comp etitive generate de dezvoltarea unei
piețe concurențiale și de creșterea constantă a nivelu lui de trai, reprezintă factorul determinant al
evoluției;
– factorul eficiență energetică îndeplinește rolul pîrghiei în procesul de evoluție al resurselor
energetice;
– cercetarea științifică determină modalitatea practic ă a schimbării;
– factorul consumator-producător acționează pârghia evoluției, în sensul acoperirii nevoii de
energie ieftină, în cantități suficiente ;
– securitatea energetică motivează decizia producăto rului-consumator de a acționa pârghia
evoluției;
– evoluția resurselor de energie utilizate pe parcursu l istoriei societății umane, reprezintă
factorul evolutiv care stabilește traiectoria pe car e schimbarea o va urma, asigurând un orizont
evoluției ;

239 – conștientizarea responsabilității omenirii de a menți ne planeta Pământ în parametrii
ecologici specifici supraviețuirii speciei umane și tot odată a celorlalte viețuitoare, reprezintă factorul
ecologic ce acționează prin abordări de tip pshiholo gic, caracteristice comportamentului uman în
perioade de tranziție ;
– factorul uman reprezintă motorul principal al schimb ării, motivat de existența unei nevoi
umane care trebuie să evolueze, indiferent de vicisit udinile și stavilele existente, astfel, într-o
evoluție firească rațiunea evoluției dă sens vieții umane de a urmări un scop superior.
Această evoluție va trebui să fie însoțită de o aborda re economică, caraterizată la rândul său
de o transformare profundă a științei economice în ansamb lul său, astfel încât să poată susține cu
baze teoretice adaptate provocărilor științifice, no ile procese de producție ce vor contribui la
dezvoltarea societății umane.
Perspectiva și abordarea economică adoptată de preze nta lucrare, a avut ca scop realizarea
unei deschideri a drumului pe care consider că știința economică este datoare să îl parcurgă, cu
scopul de a pune la dispoziția societății umane teorii economice necesare progresului. Acest pas pe
care trebuie să-l facă știința economică, va putea să c ontribuie la înțelegerea fenomenelor economice
pe care societatea umană le generează și le parcurge î n scopul evoluției nivelului de trai.

240

Bibligrafie :

1. Academia Română – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Institutul
de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Encic lopedic, 1998;
2. ANEVAR – Standarde de evaluare 2014;
3. von Bertalanffy, Ludwig „General Theory of Systems. Application to Psychology”
în volumul „International study on the main trends of research in the sciences of
man ”, Paris, UNESCO, 1965;
http://unesdoc.unesco.org/images/0015/001560/156058e b.pdf
4. Beaud,Michel – Dostaler, Gilles – „Gândirea economică de după Keynes”,Editura
Eurosong & Book, București, 2000 ;
5. Blaug, Mark – „Teoria economică în retrospectivă”, Ed. Didactic ă și Pedagogică,
București, 1992
6. Buchanan, James M. – Cost and Choice: An Inquiry in Economic Theory, Mark ham
Publishing Company, Chicago, 1969;
– online http://www.econlib.org/library/Buchanan/b uchCv6Cover.html – Collected
Works of James M. Buchanan at the Library of Economics an d Liberty;
7. Carcopino, Jérôme – “La Vie quotidienne à Rome à l'apogée de l'Empire” , Paris,
Hachette, 1939, 348 p. – ediția a doua “Daily life in ancient Rome The people and the
city at the height of the empire” Editura Lowe and Brydone Printers Limited,
London, 342pp,
https://archive.org/details/dailylifeinancie035465mb p ;
8. CERN Courier – publicatia online – International Journal of High -Energy Physics
http://cerncourier.com/cws/latest/cern ;
9. Climate Change 2014 Mitigation of Climate Change – Working Group III
Contribution to the Fifth Assessment Report of the Inte rgovernmental Panel on
Climate Change, Cambridge University Press 32 Avenue of the Americas, New
York, NY 10013-2473, USA , First published 2014 Print ed in the United States of
America, ISBN 978-1-107-05821-7 hardback ISBN 978-1- 107-65481-5 paperback,
http://www.ipcc.ch/report/ar5/wg3/ ;

241 10. Consejo Nacional de Población, México – Proyecciones de la Población de México
2005–2050 Total projected population of Distrito Fed eral and the 60 other
municipalities of Zona metropolitana del Valle de Méxi co, as defined in 2005.
Retrieved September 27, 2008;
https://web.archive.org/web/20071012092602/http://w ww.conapo.gob.mx/00cifras/5.
htm ;
11. Dale Neef, Siesfeld G. Anthony și Cefola Jacquelyn – “The Economic Impact of
Knowledge” 1998 ;
http://www.sciencedirect.com/science/book/978075067009 8 ;
12. Daud, Adel – “Scarcity, Abundance, and Sufficiency: Contributi ons to Social and
Economic Theory”; Gothenburg Studies in Sociology. G öteborg, University of
Gothenburg, 2011;
https://gupea.ub.gu.se/handle/2077/24686
13. Donald A. Marchand, Thomas H. Davenport – “Is KM just good information
management?” in Mastering Information Management , Fina ncial Times Prentice
Hall, Great Britain, 2000 (sumar în National Post On line 24 iulie 2001
http://providersedge.com/docs/km_articles/is_km_just_good_in formation_management.pdf )
14. Drucker, Peter Ferdinand – „Societatea post-capitalistă”, Editura Image Bucure sti,
1999, p.147 [ apărută inițial în Editura Harper Col lins in 1993 ];
15. Drucker, Peter Ferdinand – „The Age of Discontinuity” Editura Harper & Row,
New York, 1969;
https://books.google.ro/books?id=1Zp7_rJ1vcMC&pg=PA11&sou rce=gbs_toc_r&ca
d=3#v=onepage&q&f=false
16. Drucker, Peter Ferdinand – „The Effective Executive” Editura Harper & Row,
New York, 1967;
17. Financial Times; FT Non-Public 150; 14.12.2006 – 6:21pm;
http://www.ft.com/intl/cms/s/2/5de6ef96-8b95-11db-a61f- 0000779e2340.html#axzz2
AvAA1gwy
18. Georgescu-Roegen, Nicholas – "Hermann Heinrich Gossen: His Life and Work in
Historical Perspective";
19. Gossen, Hermann Heinrich – "Entwicklung der Gesetze des menschlichen Verkehrs
und der daraus fließenden Regeln für menschliches Hand eln" publicată în anul 1854
și retrasă de pe piață de autor datorită insuccesului d e public al cărții în 1858;

242 20. von Hayek, Friedrich August – “The Use of Knowledge in Society” (Utilizarea
cunoașterii în societate) publicat în revista American Economic Review anul XXXV,
No. 4. pp. 519-30 de către American Economic Associatio n
http://www.econlib.org/library/Essays/hykKnw1.html;
21. von Hayek, Friedrich August – “Drumul către servitute”, Editura Humanitas,
București, 1997;
22. HotNews.ro – Joi, 16 octombrie 2014, 17:07 Science – Tehnologie ;
23. http://de.wikipedia.org/wiki/Neil_Armstrong ;
24. http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie ;
25. http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_Da co-Romane;
26. https://www.cia.gov/library/publications/the-worl d-factbook/geos/ro.html;
27. www.cia.gov – The World Factbook ;
28. http://www.dailygalaxy.com/my_weblog/2010/12/new -theory-the-universe-could-
have-been-created-from-nothing.html ;
29. http://www.eia.gov ;
30. http://www.eia.gov/petroleum/supply/monthly ;
31. https://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar5/wg3/ip cc_wg3_ar5_full.pdf ;
32. http://www.news.com.au/technology/sci-tech/big-ban g-theory-under-threatfrom-
quantum-graphity-breakthrough/story-fn5fsgyc-1226454 428502;
33. http://www.wtrg.com ;
34. Information Handling Services Inc . – Studiu global cu privire la resursele
energetice ;
35. Investment in exploration-production and refining in 2012 – IFP Énergies
nouvelles – October 2012 – G. Hureau, S. Serbutoviez , C. Silva, G. Maisonnier
Economics and Information Watch and Management Divisio n;
36. James,Emile – "Histoire sommaire de la pensée économique", editura Montchrestien,
Paris, 1965 ;
37. Jevons, William Stanley – "A General Mathematical Theory of Political Econ omy" ;
38. Jevons, William Stanley – "The Theory of Political Economy" publicată în 1 871 la
Londra de Macmillan and Co.;

243 39. Kenney, J. F. – An introduction to the modern petroleum science, an d to the Russian-
Ukrainian theory of deep, abiotic petroleum origins. Russian Academy of Sciences –
Joint Institute of The Physics of the Earth. Gas Resourc es Corporation, 11811 North
Freeway, Houston, TX 77060, U.S.A. http://www.gasresources.net/ ;
40. Kent M.M., Crews,K.A . – World Populations: Fundamentals of Growth, 1990,
Population Reference Bureau, Washington, D.C.;
41. Keynes, John Maynard – “ The General Theory of Employment, Interest and
Money” (1936) “Teoria generală a ocupării forței d e muncă, a dobânzii și a banilor”
Editura Publica, București, 2009, traducere de Haită , Corina Mădălina. ISBN 978-
973-1931-02-9;
42. Kutcherov, Vladimir G. – Abiogenic Deep Origin of Hydrocarbons and Oil and G as
Deposits Formation http://www.intechopen.com/books/hydro carbon/abiogenic-deep-
origin-of-hydrocarbons-and-oil-and-gas-deposits-forma tion ;
43. Lotka, A.J. , 1922. Contribution to the energetics of evolution . Natural selection as a
physical principle. In: Proceedings of the National A cademy of Sciences of the
United States of America, vol. 8. 1922, p. 147-155;
44. Locke, John – „Second Treatise of Government” publicată în 1690 și ridicată pe site-
ul http://oregonstate.edu/instruct/phl302/texts/locke/ locke2/locke2nd-a.html este
neprotejată de legea drepturilor de autor;
45. Marcu, Florin – Marele dicționar de neologisme, Editură: Editura Saeculum, 2000;
46. Marshall, Alfred – „Bani, credit, comerț” Editura Prometheus Books, 2003 ;
47. Marshall, Alfred – „Principii de economie” ,1890,
http://oll.libertyfund.org/titles/1676;
48. Marshall, Alfred – „Teoria pură a comerțului internațional”, Augustus M Kelley
Pubs (June 1, 1987), 72p ;
49. Marx, Karl – „Capitalul”, vol. I, ediția a III-a, București, 1 957
50. Milton, Friedman – “Capitalism și libertate”, Ed. Enciclopedică, Bucu rești, 1995
51. Milton, Friedman – “Libertatea de a alege. Un punct de vedere perso nal”, Editura
Economică București, 1998
52. von Mises, Ludwig Heinrich Edler – “Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel”
publicata in anul 1912 și tradusă in limba engleză de HE Batson cu titlul “The
Theory of Money and Credit” în anul 1934;

244 53. von Mises, Ludwig Heinrich Edler – “Capitalismul și dușmanii săi”, Editura
Nemira, București, 1998;
54. Oschman, L. James – Oschman, H.Nora . „ The Development of the Living Matrix
Concept and it’s Significance for Health and Healing ", Nature’s Own Research
Association Dover, New Hampshire, USA, 2009,
http://bti.edu/pdfs/Oschman_Living-Matrix-Concept.pdf
55. Odum, H.T. and Odum, E.C. , 2001. A Prosperous Way Down. Principles and
Policies. University Press of Colorado. Pp. 326;
56. Pareto,Vilfredo Federico Damaso – “Manual of Political Economy” publicat în
1906;
57. Popescu,Dan – ˝ Istoria gândirii economice de la Sismonde de Sismondi la
postkeynesism˝, Editura Continent, Sibiu, 2000 ;
58. Popescu,Dan – ˝ Istoria gândirii economice: din antichitate până la sfârșitul secolului
XX˝, Ed. Continent, Sibiu-București, 1999, 340 pp ;
59. Popescu,Dan (coautor și coordonator), Bârsan Blanca, Cernea Ionel a, Labbe Robert,
Lucian Paul, Mărginean Silvia, Liviu Mihăescu, Moga Ilie, Moldovan Dumitru,
Nicula Virgil, Petria Nicolae, Sofonea Cristina, Wul k Livius, ˝Dinamica ideilor
economice-studii și eseuri în domeniul Economiei Politic e˝ , Ed. Continent, Sibiu-
București, 1998, 317 pp ;
60. Popescu,Dan – ˝ Amurgul lumilor paralele˝, Ed.Continent, Sibiu-Bucu rești, 2011,
268 pp ;
61. Popescu,Dan – ˝ Amenințări pentru secolul XXI, Ed.Continent, Sibiu- București,
2014, 360pp ;
62. Popescu,Dan – „Manual de Economie Politica” , Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
2000 ;
63. Poulalion,George – L'essentiel sur histoire de la pensée économique, 1e édition,
L'Hermes, Lyon, 1993 ;
64. Publications démographic des Nations Unies – „Causes et conséquences de
l’évolution démographique : nouveau compendium de conc lusions relatives à
l`interaction des facteurs démographiques, économiques et sociaux” – New York,
1953;
65. Renewable energy country attractiveness index (RECAI) – studiu publicat de
Compania Ernst & Young Global Limited, www.ey.com ;
66. Revista Forbes – iulie 2012 http://www.equities.com/news ;

245 67. Ricardo, David – “Principiile de economie politică și impunere”, Editu ra Antet,
București, 2000;
68. Ricardo, David – “Opere alese, ” Editura Academiei, București, 1969;
69. Robelius, Fredrik – 2007 Giant Oil Fields -The Highway to Oil. Giant Oil Fields and
theirImportance for Future Oil Production. Acta Univ ersitatis Upsaliensis. Digital
Comprehensive Summaries of Uppsala Dissertations from the F aculty of Science
and Technology . 168 pp. Uppsala. ISBN 978-91-554-6 823-1;
70. Say, J. B. – „Traité d'Economie Politique ou Simple exposition d e la manière dont se
forment, se distribuent et se consomment les richesses “ (1 803);
http://www.institutcoppet.org/wp-content/uploads/201 1/12/Traite-deconomie-
politique-Jean-Baptiste-Say.pdf ;
71. Schumpeter, Joseph Alois – "Natura și conținutul teoriei economice" ;
72. Seria istorică a procentelor de utilizare în Italia a diferitelor surse de energie electrică
publicate de Terna SpA ; http://www.terna.it și
https://it.wikipedia.org/wiki/Energia_nucleare_in_I talia
73. Smith, Adam – „Avuția națiunilor, o cercetarea naturii și cauze lor ei” Editura
Academiei, Bucuresti 1962;
74. Statistical Review of World Energy 2015 – publicată de British Petroleum Company
http://www.bp.com/en/global/corporate/energy-economi cs/statistical-review-of-
world-energy/downloads.html
75. Statistical Review of World Energy, Workbook (xlsx), London, 2014 – publicat
de British Petroleum Company http://www.bp.com/statistica lreview;
76. Statistical Review of World Energy , Workbook (xlsx), London, 2015 – publicat de
British Petroleum Company – http://www.bp.com/statistical review ;
77. Stroe, Constantin – „Filosofie. Cunoaștere. Cultură. Comunicare”, Bucure ști editura
Lumina Lex, 2000 ;
78. Studiu global cu privire la resursele energetice – Information Handling Services
Inc.;
79. Sută-Selejan, Sultana – „Doctrine și curente în gîndirea economică modernă și
contemporană”, Editura ALL, București, 1992;
80. Tanaka, Nobuo – IEA ‘Oil in the global energy mix: climate policies c an drive an
early peak in oil demand’, 13 April 2011, http://ww w.iea.org/index_info.asp?id=1928

246 81. „Teoria cunoașterii științifice” – Coordonator : Ștefan Georgescu, Mircea Flonta,
Ilie Pârvu, București Editura Academiei R.S.R.;
82. Toffler, Alvin – „Șocul Viitorului” – Editura Politică, București, 1973 traducere de
Leontina Moga și Gabriela Mantu după „Future shock” – Editura Random House
New Zork, 1970;
83. Trebici, Vladimir – „Populația Terrei – Demografie mondială”, Editura Stiintifică,
București, 1991, p. 54;
84. Turgot, Anne-Robert-Jacques – „Réflexions sur la formation et la distribution des
richesses” puse la dispoziția Centrului de Istorie a Gan dirii Economice din cadrul
Universității Paris I în format electronic de către m embra Consiliului de
Administratie a Bibliotecii Naționale Franceze d-na P aulette Taieb doctor in
economie;
85. Vaughn, Karen Iversen – studiul „ John Locke and the labor theory of value ”
publicat în „ Journal of Libertarion Studies ” Vol.2, Nr.4, pp. 311-326 editat de
Pergamon Press Ltd. http://mises.org/sites/default/files/ 2_4_3_0.pdf ;
86. Waugh, Rob – articol publicat in 02 aprilie 2012 de cotidian ul Daily Mail ;
87. Wicksell, Johan Gustaf Knut – "Valoare, capital și rentă" (1893);
88. Wicksell, Johan Gustaf Knut -"Dobândă și preț" (1898);
89. Wicksell, Johan Gustaf Knut -"Determinarea valorii banilor" (1913);
90. World Urbanization Prospects : – The 2011 Revision,Population Division of the
Departament of Economic and Social Affairs of the Un ited Nations Secretariat
(corrected on 6 June 2012) – http://esa.un.org/unup /index.html ;
91. Yergin, Daniel – Premiul – despre petrol, bani și putere, Vol. I, I I, Adevărul Holding,
Bucureșți, 2007;