Energia Electrică Comfort SAU Necesitate

UNIVERSITATEA ,,TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV

facultatea știința și ingineria materialelor

Program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă

”POLUAREA, PROTECȚIA ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI”

PROIECT DE CERTIFICARE A COMPETENȚELOR PROFESIONALE

”PROTECȚIA ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI”

COORDONATOR

Prof.univ.dr.ing. MILOȘAN Ioan

ABSOLVENT

BADITOIU Vasilica (Căsătorită GAFTONEANU)

Brașov

2016

UNIVERSITATEA ,,TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV

facultatea știința și ingineria materialelor

Program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă

”POLUAREA, PROTECȚIA ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI”

Tema proiectului:

ENERGIA ELECTRICĂ

COMFORT SAU NECESITATE

COORDONATOR

Prof.univ.dr.ing. MILOȘAN Ioan

ABSOLVENT

BADITOIU Vasilica (Căsătorită GAFTONEANU)

Brașov

2016

ENERGIA ELECTRICĂ

COMFORT SAU NECESITATE

Introducere

Fenomenele electrice au fost observate din cele mai vechi timpuri, când cerul se lumina sub fulgerele lui „Zeus”, iar efectul devastator al trăsnetului carboniza copacii. Tot în acele timpuri oamenii au simțit efectul „ucigător” al peștelui electric, menționat în textele egiptene ca fiind „Fulgerul Nilului – apărătorul peștilor” [1].

La o scară mult mai mică, electrizarea a corpurilor a fost documentată în anii 600 î.e.n., când Thales din Milet a relatat experimentul în care, în urma frecării chihlimbarului (elektron în limba greacă) de blănurile animalelor, acesta dobîndea proprietatea de a atrage obiecte ușoare, iar uneori, la descărcarea chihlimbarului apăreau mici scântei, însoțite de pocnituri ușoare, descriind astfel ceea ce mai târziu a fost numită electricitate statică.

Dacă în acele vremuri apariția micilor scântei au fost considerate mici „vrăjitorii”, o dată cu trecerea timpului, oameni de știință s-au dedicat studierii acestui fenomen.

Bazele electricității au fost puse de William Gilbert, medic și om de știință, cel care a folosit termenul de „energie electrică”[2].

În 1752, Franklin, împreună cu fiul său William, a efectuat celebrul său experiment cu zmeul înălțat, care a dovedit că fulgerul este un fenomen electric care apare în mod natural. Zmeul a fost construit cu un fir metalic ascuțit amplasat în vârful și la baza sforii zmeului, și o cheie legată de capătul sforii, cu o fundă din mătase. Când Franklin a observat fire desfăcute ale sforii, ridicându-se, a legat la pământ conductorul izolat improvizat prin atingerea cheii metalice de un țăruș metalic. În consecință, Franklin a observat o scânteie traversând din cheie în țăruș, aceasta reprezentând dovada finală a demonstrării naturii electrice a fulgerului. Miraculos, sarcina nu a fost suficient de puternică pentru a-i omorî pe Franklin sau pe fiul acestuia [3], validând astfel teoria ce o lansase cu privire la faptul că fulgerul este o descărcare electrică din nori. În urma acestui experiment a inventat paratrăsnetul în anul 1753, punând un stâlp de metal ascuțit la vârf conectat cu cabluri electrice la un țăruș metalic înfipt în pământ, pe casa lui din Philadelphia[3].

Alți pionieri ai electricității au fost: Charles Coulomb cel care a formulat legile electrostaticii, Luigi Galvani care a studiat efectul fiziologic al curentului electric, Alessandro Volta care a realizat prima pilă electrică, Nikola Tesla, inventatorul curentului electric alternativ, curent care a deschis posibilitatea dezvoltării industriale.

În zilele noastre, când dezvoltarea industrială a luat un mare avânt, asigurarea energiei electrice este o necesitate obiectivă.

În perioada 2013-2015, producția de energie a fost de 29.937.855 MW din care s-au consumat 27.322.689 MW, diferența de 2.614.507 MW fiind exportată, conform raportului ANRE, în tabelul 1[4]:

Tabel 1 – Situația comparativă a resurselor energetice în perioada 2013-2015

Figura 1 – Situația comparativă a resurselor energetice în perioada 2013-2015

În această perioadă, producția a fost asigurată astfel:

28,94% din energia Cărbunelui;

27,06% – din energia Hidro;

18,79% – din energia Nucleară;

14,24 % din energia Hidrocarburilor;

9,15 % din energia Eoliană;

1,19 % din energia Fotovoltaică;

0,62% din energia produsă de biomasă.

Transpus grafic avem figura 2:

Figura 2 – Consumul vs. Producție Energie Electrică 24.04.2016

Se observă că, la nivelul țării noastre, ponderea producerii de energie din resurse poluante, care este dată de resursele de cărbune, hidrocarburi și nucleară este de 61,97% din totalul resurselor energetice, diferența de 38,03% fiind obținută din resurse energetice verzi.

Se impune deci o înțelegere a sistemelor de producere a energiei electrice, în special a celor ce folosesc resurse poluante, pentru a putea lua măsurile necesare protejării mediului.

ENERGIA TERMOELECTRICĂ

În prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produsă în România se obține în centralele termoelectrice. În perioada 2013-2015 s-au produs 12.926,859 GW în centralele termoelectrice cu cărbuni și hidrocarburi, ceea ce reprezintă 43,18% din totalul energiei produse. Acest fapt este oarecum previzibil, deoarece în centralele termoelectrice, energia electrică produsă este previzibilă și constantă.

Dar, din nefericire, centralele termoelectrice sunt și producătoare de agenți poluanți atât în aer, (unde trebuiesc luate măsuri specifice de eliminare a noxelor), apă și sol.

Centrala termoelectrică transformă energia combustibililor (cărbune sau hidrocarburi) în energie termică. Energia termică se transferă fluidului de lucru (apă-abur) și este transformată de motorul termic (turbină) în energie mecanică (de rotație). Energia mecanică pune în mișcare axul unui generator de curent alternativ, care transformă energia mecanică în energie electrică.

Principiul de transformare a energiei termice în energie electrică într-o centrala termoelectrică este urmatorul (figura 3):

Energia termică eliberată în urma combustiei cărbunelui, încălzește un cazan în care se află agentul termic, ducând la cresterea presiunii acestuia (energie potențială), presiune care pune în mișcare o turbină (energie cinetică datorată lucrului mecanic), ce transmite o mișcare de rotație axului rotitor al generatorului.

În locul cazanului încălzit de cărbuni poate fi un motor cu combustie internă, care folosește ca agent hidrocarburile, care printr-un sitem bielă-manivelă (energie cinetică datorată lucrului mecanic), rotește axul rotitor al generatorului.

Generatorul electric transformă mișcarea de rotație în curent electric alternativ, curent care este mai apoi trimis în Sistemul Energetic Național (SEN).

Fig. 3 – Principiul de funcționare a unei centrale termoelectrice

Centralele termoelectrice se pot clasifica astfel:

a) Dupa felul energiei livrate:

– centrale termoelectrice cu condensație, care produc numai energie electrică;

– centrale electrice de termoficare, cu producere combinată de energie electrică și termică.

b) După tipul motorului termic:

– centralele termoelectrice cu turbine cu abur;

– cu turbine cu gaz

– cu motoare cu ardere internă.

CATEGORII DE DEȘEURI ÎN CENTRALA DE TERMOFICARE

O centrală electrică de termoficare produce următoarele trei mari categorii de deșeuri:

1. Emisii de gaze de ardere: CO, CO2, NOx, SO2;

2. Ape uzate industriale caracterizate prin:

– ape calde;

– conținut de materii solide;

– compuși anorganici în concentrații mari;

– pH mic (aciditate mare).

3. Deșeuri solide: zgură și cenușă în cantitate mare, rezultate din arderea cărbunilor (Se ard în medie 150 – 200 tone lignit/ oră din care rezultă un debit de 48 tone/oră cenușă și 12 t/oră de zgură).

Toate aceste categorii de deșeuri sunt atent monitorizate.

Alinierea la cerințele Uniunii Europene conform conceptului „Dezvotării Durabile” presupune și reorientarea tehnologiilor actuale spre „tehnologiile curate” sau „tehnologii verzi”. Scopul acestor tehnologii este acela de a micșora consumurile energetice de materii prime, apă, aer și de a îmbunătății condițiile de muncă, de a produce cât mai puține deșeuri și de a nu afecta mediul înconjurător.

2.1.1. EMISII DE GAZE DE ARDERE

Poluarea atmosferei cu substanțe rezultate din centralele termoelectrice apare ca cea mai evidentă acțiune de degradare a atmosferei de către om.

Poluant atmosferic se consideră orice substanță străină care apare în aerul atmosferic și a cărei concentrație provoacă un efect dăunător asupra omului și a unor specii de plante, animale sau asupra biocenozelor.

Poluarea atmosferei poate rezulta fie printr-o creștere a concentrației unor componente (SO2, CO2, NOx, Pb, etc), fie printr-o modificare cantitativă datorată introducerii unor compuși străini, fie prin conjugarea celor două forme specificate.

Atmosfera poluată devine un bun izolant, împiedicând căldura să se împrăștie în spațiu și duce la o creștere a temperaturii medii globale. Fenomenul prin care anumite gaze rețin în atmosferă o parte din căldura reflectată de scoarța terestră, definește efectul de seră, principala consecință fiind încălzirea globală. Principalii poluanți atmosferici pot fi de natură gazoasă sau solidă.

Poluanții gazoși dețin 90% din masa totală emisă în atmosferă.

Evacuarea gazelor arse și implicit a poluanților se face prin coșurile de fum ale termocentralelor, însă difuzia poluanților nu are loc imediat ce aceștia părăsesc coșul ci pe distanțe de la câteva zeci de metri până la câteva sute de kilometri în funcție de puterea de emisie a sursei și de înălțimea coșului.

Poluanții solizi constituie 10% din masa poluanților emiși în atmosferă dintr-o centrală termoelectrică. Marele poluant îl constituie cenușa depozitată care poate fi antrenată de curenții de aer, cu efect de poluare a aerului cu pulberi, în special în timpul verii, în perioadele cu umiditate redusă și cu vânturi puternice. Cenușa provenită din arderea huilei produce o poluare mai mare, deoarece are granulația și greutatea specifică mai mică decât cenusa de lignit.

Cele mai importante gaze cu efect de seră (Greenhouse Gases – GHG) sunt[4]:

– dioxidul de carbon (CO2),

– oxizii de azot (NOx),

– protoxidul de azot (N2O),

– metanul (CH4),

– ozonul (O3),

– gazele fluorurate: hidrofluorocarbona-ții (HFCs),

– perfluorocarbonații (PFCs),

– hexafluorida de sulfură(SF6), parte sintetizate în tabelul 2.

Tabelul 2 – Gaze cu efect de seră

Cele mai la îndemână procedee de reducere a poluanților eliminați în aer într-o centră de termoficare sunt [5]:

– Pentru praf: electrofiltre cu performanțe superioare, filtre cu saci, evacuare zgură și cenușa în “fluid dens”.

– Pentru aer:

Reducerea emisiilor de SO2 prin realizarea unor instalații de desulfurare

Epurarea combustibililor în faza de precombustie (pentru a reduce conținutul de S);

– schimbarea combustibilului (în faza de precombustie) cu combustibil superior, pentru a reduce conținutul de sulf, sau arderea unor combustibili nesulfurosi.

– Reducerea emisiilor de NOx prin modernizarea cazanelor și a arzatoarelor.

– Reducerea emisiilor de CO și CO2 prin cresterea eficienței, captarea CO2, descoperirea unor alte tehnologii.

APA UZATĂ

Apa uzată este apa ce se folosește în termocentrale, în circuit închis, pentru transportul hidraulic al cenușii și poate fi:

apa uzată de la instalația de demineralizare,

apa uzată de la instalația de dedurizare,

apa uzată din șlamul de pretratare.

Într-o centrală termoelectrică se urmărește reducerea volumului de apă uzată, ca o consecință a aplicării principiului managementului durabil al deșeurilor și anume „minimizarea cantității deșeurilor”. Aceasta se poate face prin utilizarea de tehnologii moderne prin schimb ionic în straturi compacte pentru dedurizarea și demineralizarea apei.

Apele uzate dintr-o centrală termoelectrică sunt supuse următoarelor procedee de epurare:

– răcire prin aerare;

– depozitarea cenușii;

– neutralizarea excesului de acizi.

Sistemul de evacuare a lignitului prin sistem hidraulic în diluție de 1:10 care se folosește acum în centralele termice prezintă mai multe inconveniente din care amintim:

necesită cantități mari de apă;

necesită costuri mari de exploatare;

excesul de apă din depozit afectează siguranța depozitului;

pot apărea infiltrații de apă din depozitul de zgură și cenușă în sol;

pot apărea spulberări de cenușă.

Pentru înlăturarea acestor inconveniente se poate folosi tehnologia de evacuare și depozitare în șlam dens, unde zgura și cenușa sunt evacuate sub forma unui fluid dens, cu o diluție medie solid/lichid de 1:1.

Avantajele acestei tehnologii este că transformă deșeurile periculoase cum sunt zgura și cenușa într-un deșeu inert, respectiv roca de cenușă.

Ca urmare a acestei modernizări a sistemului de evacuare a zgurii și cenușei, volumul de ape uzate folosite pentru transportul hidraulic al cenușei se reduce considerabil, astfel încât stația de tratare chimică a apei de alimentare își crește randamentul [6].

La tratarea apelor de alimentare se folosesc următoarele tehnologii moderne de tratare:

pentru dedurizarea apei – regenerarea în contracurent a masei ionice;

pentru demineralizarea apei – utilizarea sistemelor compacte de schimbători de ioni, caracterizate prin:

tehnologie în contracurent;

coloane ionice în pat compactat;

capacitate de schimb ridicată;

calitate de vârf a apei tratate;

necesar de apă de diluție și de spălare redusă.

Instalațiile de tratare a apei într-o termocentrală sunt prezentate în tabelul 3 [7]

Tabelul 3 [7]

Apele uzate provenite de la tratarea apelor de alimentare la termocentrale se pot grupa în două mari categorii [7]:

ape uzate cu caracteristici similare apelor sursei, respectiv ale receptorilor (daca apele uzate respective se restituie sau nu în sursa de apă din care s-a facut alimentarea);

ape uzate cu caracteristici modificate în raport cu caracteristicile apei de alimentare.

Din prima categorie fac parte apele rezultate din tratările fizice prin trepte mecanice, de la evacuarea flotanților, apele rezultate în urma filtrării suspensiilor sau a evacuării nămolurilor de deznisipare.

Apele din această primă categorie aduc de regulă în receptor o anumită cantitate de materii în suspensie, dar concentrația acestora nu este mai mare decât concentrațiile suspensiilor din apele de viitură.

Apele uzate provenite din tratarea fizică a apei de alimentare, în cazul circuitelor deschise sau mixte, cand doar o mică parte din apă este consumată, iar apa rezultată are aceleași caracteristici cu apa receptorului, se evacuează fară a mai fi tratată, admițându-se o cantitate nesemnificativă de suspensii și de săruri solvate în apa receptorului, în comparație cu apa de alimentare.

         Apele din a doua categorie sunt apele provenite din tratarea chimică și acestea pot avea caracteristici diferite de apele de alimentare, datorită acțiunii substanșelor chimice ce sunt introduse în procesul tehnologic. Aceste ape daca s-ar deversa ca atare ar putea produce efecte negative în receptorul natural.

         Din această a doua categorie de ape uzate fac parte:

nămolurile provenite din operațiile de decantare cu coagulanți alcalini, apele rezultate avînd un profund caracter alcalin. apele pot necesita o neutralizare corespunzatoare înainte de evacuare.

Apele ce rezultă din spălarea filtrelor ionice, care pot avea caracter acid sau bazic, funcție de filtrele de ioni folosiți.

Apele din a doua categorie, respectiv cele care au caracteristici modificate în raport cu apa de alimentare necesită, operații de neutralizare chimică înainte de a o evacua în receptorul natural, în funcție de debitul și concentrația acidă sau alcalină ale acestora.

Este deci necesară o monitorizare atentă a acestor ape uzate și dacă se constată depășirea limitelor concentrațiilor acestora se va lua ca o primă măsură, diluarea acestor ape uzate cu apă caldă din circuitul de răcire, precum și tratarea chimică(dacă este cazul) în instalații speciale de neutralizare, pentru aducerea acestora la o calitate cat mai apropiată de caliatea apei de alimentare.

Poluarea solului

Pedosfera (solul) – este partea superioară a litosferei cu grosimi de cca. 5m, se prezintă ca un strat afânat, care conține în proporții diferite elemente minerale, elemente organice, organisme vii. Solul s-a format prin interacțiunea specifică dintre mediul biotic și abiotic, este rezultatul transformărilor profunde determinate de procesele complexe fizico-chimice și biologice din stratul superficial al litosferei[8].

Solul este interfața între regnul mineral și regnul vegetal, între neviu și viu.

Solul, îndeplinește mai multe funcții dintre care, cele mai importante sunt:

– Fertilitatea sau producerea de hrană și biomasă;

Depozitarea, filtrarea și transformarea multor substanțe (incluzând apa, carbonul, azotul);

Sursă de biodiversitate, habitate, specii și gene;

Servește drept platformă / mediu fizic pentru oameni și activitățile umane;

Sursă de materii prime, bazin carbonifer;

Patrimoniu geologic și arheologic.[9]

Oamenii și animalele depind de sol pentru a trăi, însă doar activitățile umane au consecințe negative asupra lui. Din cauza anumitor practici agricole, anumite soluri devin vulnerabile la eroziune.

Odată cu dezvoltarea macroeconomică și cu extinderea tot mai mare a zonelor urbane, suprafețe tot mai mari de terenuri fertile sunt acoperite de beton sau asfalt.

Procesele industriale au contaminat solurile cu substanțe cum sunt: plumbul, petrolul și solvenții. Aceste substanțe poluează apele subterane, și au efecte grave asupra organismelor vii.

Multe dintre aceste probleme sunt abordate de legislația Uniunii Europene privind apa, deșeurile, produsele chimice, poluarea industrială, protecția naturii și pesticidele. Astfel, Uniunea Europeană a elaborat o amplă strategie de protecție a solului, ce se axează pe cauzele degradării solului și subliniază necesitatea de a gestiona terenurile în mod durabil, pentru evitarea pierderii productivității solurilor.

Poluanții care se acumulează în sol pot tulbura puternic echilibrul ecologic vital al acestuia. Cei care nu își termină cursa în sol ajung să se depună în mări și oceane, unde au început să se acumuleze pesticide persistente și alte impurități organice de sinteză.

Potrivit articolului nr. 2 din Legea nr. 107 din 12 iunie 2001, sunt considerate terenuri degradate : „terenurile care, prin eroziune, poluare sau acțiunea distructivă a unor factori antropici, și-au pierdut definitiv capacitatea de producție agricolă, dar care pot fi amenajate prin impaduriri”.

Putem spune că poluarea solului este rezultatul oricarei acțiuni care poate produce dereglarea funcționării normale a solului, ca mediu de viața, în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestată prin degradare fizică, chimică, biologică a solului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bioproductivă, din punct de vedere cantitativ și calitativ. [8].

Industria este răspunzătoare de poluarea solului prin lucrările de excavare din exploatările miniere la zi, balastiere și cariere.

Construirea unor obiective industriale fac ca terenurile adiacente lucrărilor propiu-zise să sufere deteriorări ale solului. Deșeurile industriale au devenit în ultimul timp prin amploarea volumelor vehiculate, o amenințare pentru toate componentele mediului înconjurător: aer, apa, sol, organisme. Din cantitatea totală de deșeuri industriale produse în România 90-95% sunt depozitate, doar 24 % din ele posedând autorizație de mediu.

Depunerea pulberilor (zgurii) rezultate din industria producerii de energie electrică și/sau calorică ce are la bază procesul de ardere a combustibililor fosili, se face în depozite special amenajate (halde) și au un bogat conținut de hidrocarburi, amoniac, oxizi de sulf și de azot, cloruri, floruri, metale grele, etc. care produc poluarea solului, atât în adâncime, cat și la suprafața.

STudiu de caz – Monitorizarea Poluarii solului în zona haldelor CET din zona Lempeș și SâNpetru.

S.C. CET Brașov S.A. producea energie electrică și energie termică utilizând drept combustibil cărbune și gaz și era dotată cu două grupuri de generatoare de 50MW. CET Brașov S.A. a fost închisă în 2014 datorită emisiilor poluante pe care le genera, dar deșeurile rezultate în urma combustiei cărbunelui au fost depuse în haldele de la Lempeș și Sânpetru, halde care se monitorizează în continuare de Agenția de Mediu Brașov.

Combustibilul utilizat pentru producerea aburului tehnologic a fost cărbunele din exploatările Filipeștii de Pădure (Prahova), Căpeni (Covasna), Ceptura, Câmpulung, Borsec și Berbești.

CET Brașov avea în administrare două depozitele de zgură și cenușă:

Depozitul de zgură și cenușă nr.1-Lempeș, format din 6 halde, amplasat la o distanță de circa 12 km de CET Brașov, în direcția Nord-Nord Est și la circa 2 km de comuna Sânpetru.

Depozitul de zgură și cenușă nr. 2 Sânpetru format din 5 halde, amplasat la circa 900 m la Sud de depozitul nr. 1 pe o suprafață de circa 30,5 ha.

În cadrul Laboratorului APM Brașov, factorul de mediu sol se analizează din 18 de puncte de recoltare din județul Brașov, acestea fiind grupate pe zone, după cum urmează: Brașov, Codlea, Făgăraș, Hoghiz, Feldioara, Valea Bogății, Victoria. Zona Valea Bogății este zonă de pădure și o considerăm zona de referință. Începând cu anul 2010 se recoltează sol și din zona stațiilor pentru monitorizarea calității aerului BV1-Calea București, BV3 – B-dul Gării și BV4 – Comuna Sânpetru. Din anul 2012 se monitorizează și Haldele de cenușă Lempeș (6 puncte ) și Sânpetru (5 puncte ).

Solul se recoltează în perioada aprilie – noiembrie a fiecărui an, în funcție de condițiile meteo. Indicatorii analizați sunt: umiditate, pH, carbon organic, humus, conductivitate electrică și metale (Cu, Zn, Cd, Ni, Cr, Pb ).

Vom analiza evoluția fiecărei halde a celor două depozite, recoltate în luna mai din anii 2012, 2013 și 2015[8].

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 1 Lempeș sunt date în tabelul 4 și reprezezentate grafic în figura 4 și 5

Tabelul 4 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 1 Lempeș

Figura 4 – Metale grele, Halda Lempeș 1, Adâncime 0-20 cm Figura 5 – Metale grele, Halda Lempeș 1, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 1 s-au constatat:

O creștere pronunțată a zincului și plumbului atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm.

O creștere se înregistrează și la cadmiu care a crescut continuu în perioada monitorizată.

Cuprul a înregistrat o scădere în acest an față de anul 2013 dar este mai mare decat valoarea din 2012.

Nichelul a înregistrat o scădere a valorii față de anii precedenți.

b) Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 2 Lempeș sunt date în tabelul 5 și reprezezentate grafic în figura 6 și 7.

Tabelul 5 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 2 Lempeș

Figura 6 – Metale grele, Halda Lempeș 2, Adâncime 0-20 cm Figura 7 – Metale grele, Halda Lempeș 2, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 2 s-au constatat:

O creștere lentă a zincului și plumbului în stratul 0-20cm, și o creștere semnificativăa zincului în stratul 20-30cm.

Cuprul și cromul a înregistrat o scădere în anul 2013 an față de anul 2012 dar în acest an valoarea a crescut.

Nichelul a înregistrat o scădere a valorii față de anii precedenți.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 3 Lempeș sunt date în tabelul 6 și reprezezentate grafic în figura 8 și 9.

Tabelul 6 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 3 Lempeș

Figura 8 – Metale grele, Halda Lempeș 3, Adâncime 0-20 cm Figura 9 – Metale grele, Halda Lempeș 3, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 3 s-au constatat:

O creștere a zincului pe adîncimea 0-20cm față de 2012, deși în 2013 zincul înregistrase o scădere și o creștere a conținutului de plumb în stratul 0-20cm.

O creștere semnificativăa zincului în stratul 20-30cm.

Cuprul și nichelul a înregistrat o scădere în anul 2015 față de anii 2012 și 2013.

Valoarea concentrației de crom a rămas în aceleași valori.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 4 Lempeș sunt date în tabelul 7 și reprezezentate grafic în figura 10 și 11.

Tabelul 7 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 4 Lempeș

Figura 10 – Metale grele, Halda Lempeș 4, Adâncime 0-20 cm Figura 11 – Metale grele, Halda Lempeș 4, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 4 s-au constatat:

O scădere a zincului pe adîncimea 0-20cm față de 2012, deși se înregistrează o creștere față de 2013

O scădere a cromului și nichelului în stratul 0-20cm față de anii precedenți.

O creștere semnificativă a plumbului atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm.

Cromul și nichelul a înregistrat o scădere în anul 2015 față de anii 2012 și 2013.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 5 Lempeș sunt date în tabelul 8 și reprezezentate grafic în figura 12 și 13.

Tabelul 8 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 5 Lempeș

Figura 12 – Metale grele, Halda Lempeș 5, Adâncime 0-20 cm Figura 13 – Metale grele, Halda Lempeș 5, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 5 s-au constatat:

– O creștere accentuată a zincului, cuprului și cromului pe adîncimea 0-20cm și 20-30cm în anul 2013.

– O scădere a zincului în stratul 0-20cm și 20-30cm în 2015 față de anul 2013.

– O creștere a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm.

– Nichelul a înregistrat o scădere în anul 2015 față de anii 2012 și 2013 atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 6 Lempeș sunt date în tabelul 9 și reprezezentate grafic în graficul 14 și 15.

Tabelul 9 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 6 Lempeș

Figura 14 – Metale grele, Halda Lempeș 6, Adâncime 0-20 cm Figura 15 – Metale grele, Halda Lempeș 6, Adâncime 20-30 cm

În Halda Lempeș 6 s-au constatat:

– O creștere accentuată a zincului, nichelului, cuprului și cromului pe adîncimea 0-20cm și 20-30cm în anul 2013.

– O scădere a zincului, cromului, nichelului și cuprului în stratul 0-20cm și 20-30cm în 2015 față de anul 2013.

– O creștere a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 1 Sânpetru sunt date în tabelul 10 și reprezezentate grafic în figura 16 și 17.

Tabelul 10 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 1 Sânpetru

Figura 16 – Metale grele, Halda Sânpetru 1, Adâncime 0-20 cm Figura 17 – Metale grele, Halda Sânpetru 1, Adâncime 20-30 cm

În Halda Sânpetru 1 s-au constatat:

– O creștere accentuată a zincului, pe adîncimea 0-20cm în anul 2015, și o scădere a acestei concentrații pe adâncimea 20-30cm.

– O scădere a cromului, nichelului plumbului și cuprului în stratul 20-30cm în 2015 față de anii precedenți.

– O creștere a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm atît în 2013 cît și în 2015.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 2 Sânpetru sunt date în tabelul 11 și reprezezentate grafic în figura 18 și 19.

Tabelul 11 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 2 Sânpetru

Figura 18 – Metale grele, Halda Sânpetru 2 Adâncime 0-20 cm Figura 19 – Metale grele, Halda Sânpetru 2, Adâncime 20-30 cm

În Halda Sânpetru 2 s-au constatat:

– O creștere a zincului, atât pe adîncimea 0-20cm cât și 20-30cm în anul 2015, față de 2013 cînd s-au înregistrat valori mai mici decât în 2012.

– O scădere a cromului, nichelului și cuprului în stratul 0-20cm cât și 20-30cm în 2015 față de anii precedenți.

– O creștere constantă a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm cît și 20-30cm.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 3 Sânpetru sunt date în tabelul 12 și reprezezentate grafic în graficul 20 și 21.

Tabelul 12 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 3 Sânpetru

Figura 20 – Metale grele, Halda Sânpetru 3 Adâncime 0-20 cm Figura 21 – Metale grele, Halda Sânpetru 3, Adâncime 20-30 cm

În Halda Sânpetru 3 s-au constatat:

– O creștere a zincului, pe adîncimea 0-20cm și 20-30cmcm în anul 2015, și o scădere a acestei concentrații pe adâncimea 0-20cm în 2013.

– O scădere a cromului, nichelului și cuprului în ambele straturi unde s-au făcut determinări în 2015 față de anii precedenți.

– O creștere constantă a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm pe toată perioada studiată.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 4 Sânpetru sunt date în tabelul 13 și reprezezentate grafic în figura 22 și 23.

Tabelul 13 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 4 Sânpetru

Figura 22 – Metale grele, Halda Sânpetru 4 Adâncime 0-20 cm Figura 23 – Metale grele, Halda Sânpetru 4, Adâncime 20-30 cm

În Halda Sânpetru 4 s-au constatat:

– O creștere a zincului, pe adîncimea 0-20cm și 20-30cmcm în anul 2015, și o scădere a acestei concentrații în 2013.

– O scădere a cromului, nichelului și cuprului în ambele straturi unde s-au făcut determinări în 2015 față de anii precedenți.

– O creștere constantă a concentrației de plumb atât în stratul 0-20cm cât și în stratul 20-30cm pe toată perioada studiată.

Evoluția valorilor depunerilor de metale grele din Halda 5 Sânpetru sunt date în tabelul 14 și reprezezentate grafic în figura 24 și 25.

Tabelul 14 – Evoluția depunerii metalelor grele Halda 5 Sânpetru

Figura 24 – Metale grele, Halda Sânpetru 4 Adâncime 0-20 cm Figura 25 – Metale grele, Halda Sânpetru 4, Adâncime 20-30 cm

În Halda Sânpetru 5 s-au constatat:

– O creștere a zincului, pe adîncimea 0-20cm și 20-30cmcm în anul 2015, și o scădere a acestei concentrații în 2013.

– O scădere a cromului, nichelului și cuprului în ambele straturi unde s-au făcut determinări în 2015 față de anii precedenți.

– O creștere a concentrației de plumb atât în stratul 0-20 cm cât și în stratul 20-30 cm în anul 2013 și o ușoară scădere a acestuia în anul 2015.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE CUPRU

Figura 26 – Situația comparativă a depunerilor de cupru

Precum se poate vedea în figura 26, maximul depunerilor de cupru s-a constatat în Halda Lempeș 5, în anul 2013, pe adâncimea 0-20 cm când s-a înregistrat o valoare de 133,6 mg/kg.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE ZINC

Figura 27 – Situația comparativă a depunerilor de zinc

În figura 27 se poate observa că maximul depunerilor de zinc s-a constatat în Halda Lempeș 5, în anul 2013, pe adâncimea 0-20 cm când s-a înregistrat o valoare de 290 mg/kg.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE CADMIU

Figura 28 – Situația comparativă a depunerilor de cadmiu

Maximul depunerilor de cadmiu s-a constatat în Halda Sânpetru 1 (figura 28), în anul 2012, pe adâncimea 20-30 cm când s-a înregistrat o valoare de 4,2 mg/kg.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE CROM

Figura 29 – Situația comparativă a depunerilor de crom

În figura 29 se poate observa că maximul depunerilor de crom s-a constatat în Halda Lempeș 2, în anul 2012, pe adâncimea 20-30 cm când s-a înregistrat o valoare de 90 mg/kg.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE NICHEL

Figura 30 – Situația comparativă a depunerilor de nichel

Maximul depunerilor de nichel s-a constatat în Halda Lempeș 2, în anul 2012 (figura 30), pe adâncimea 20-30 cm când s-a înregistrat o valoare de 78 mg/kg.

Situația comparativă a DEPUNERILOR DE PLUMB

Figura 31 – Situația comparativă a depunerilor de plumb

Maximul depunerilor de plumb s-a constatat în Halda Lempeș 1, în anul 2015 (figura 31), pe adâncimea 0-20 cm când s-a înregistrat o valoare de 84,4 mg/kg

METODE DE COMBATERE A HALDELOR

Rezultate foarte bune s-au obținut prin plantarea în haldele de zgură și cenușă de la CET Brașov a arbuștilor de cătina albă, care este un arbust fructifer care crește în mod natural în țara noastră, dar este foarte recent introdus în cultură în întreaga lume.

Arbustul de cătină se prezintă ca fiind un arbust stufos, cu aspect globular, cu rădăcini de suprafață foarte dezvoltate, înalt de 3-5 m. Datorită suprafeței radiculare mari și a procesului energic de fixare a azotului atmosferic, structura solului pe care crește se îmbunătățește vizibil după primii 2-3 ani de la plantare, pe o rază de 1-1,5 m în jurul axului plantei. Cătina este o plantă cu mare rezistență la temperaturi extreme (- 40°C … + 50°C) și la secetă. Este nepretențioasă față de sol, dezvoltându-se bine pe prundișuri, nisipuri, soluri crude, soluri sărăturoase, soluri infestate cu produse petroliere, zone salinifere. Crește extrem de repede, ajungând la deplina maturitate în cel mult 8 ani, comparativ cu alți arbori și arbuști care au nevoie de 30 – 35 de ani pentru a se dezvolta complet. Arbustul de cătină este valoaros cu principii bioactive depozitate în frunze și fructe. În special, fructul de cătină albă este recunoscut ca fiind o polivitamină naturală.

Reciclează solul pe care vegetează într-un timp realtiv scurt, în funcție de gradul de uzură și poluare, fiind cea mai economică și sigură investiție de reciclare a solurilor de pe mari suprafețe de teren, care în momentul atingerii obiectivelor este complet amortizată și a înregistrat un profit.

Arbustul de cătină reprezintă deasemenea și un combustibil valoros prin puterea calorică superioară și arderea completă, aproape fără fum.

Plantațiile de cătină lăsate să se dezvolte în mod natural alături de o bogată masă vegetală formată predominat din graminee sălbatice, reprezintă un instrument eficient în combaterea eroziunii de suprafață și alunecărilor de teren, în special pe terenurilor în pantă destinate culturilor agricole și pășunilor. Reprezintă un mijloc rapid de refacerea habitatelor naturale pentru majoritatea păsărilor și animalelor mici.

Fructele au multiple utilizări în industria alimentară (coloranți naturali, conservanți naturali, aditivi naturali, etc.) și zootehnie, ca adaosuri furajere.

În anul 2010 s-au semănat și semințe de Hippophae salicifolia, provenite din China în zona haldelor de pe dealul Lempeș. Facultatea germinativă a semințelor este în jur de 75%. La 1 kg sunt 55 000 – 130 000 semințe. Semănarea s-a poate face toamna, după recoltare cu fructe neprelucrate, sau primăvara cu semințe extrase din fructe și stratificate.

În cazul de față semănăturile s-au efectuat primăvara, după o stratificare a semințelor în nisip la temperatura de 30 C, pe durata a 90 de zile. Adâncimea de semănare a fost de 2 cm, norma de sămânță de 2 g pe metru liniar. Răsărirea s-a produs la circa 20-30 zile de la semănare. Desimea optimă de cultivare este de 30 – 40 puieți pe m.l.

Substratul în care s-au efectuat semănăturile a constat într-un amestec 1/1 turbă și nisip. S-au folosit 2 tipuri de turbă, 4 îngrășăminte și 4 substanțe de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor.

O altă plantă folosită în zonele haldelor de pe dealul Lempeș și Sânpetru este Phallaris arundinacea (ierbăluța) care este o specie ierboasă perenă, cu înălțime mare, care formează în mod normal pajiști pure pe marginea lacurilor și a zonelor umede, având o mare distribuție în Europa, Asia, Africa și America de Nord. Câteodată poate să reprezinte o specie invazivă, mai ales în zonele umede, unde elimină vegetația nativă și reduce diversitatea. Tulpina poate să ajungă la 2,5 m înălțime.

Conform ultimelor cercetări efectuate în Marea Britanie, specia crește foarte bine pe solurile sărace și pe cele contaminate industrial, fiind o candidată ideală pentru fitoremedierea și îmbunătătirea calității și a biodiversității solului. Poate fi folosită ca hrană pentru animale, dar și ca plantă ce colonizează foarte repede și stabil haldele de zgură și cenușă de la termocentrale, considerente pentru care a fost aleasă pentru a popula haldele de cenușă ale CET Brașov.

ENERGIA NUCLEARĂ

O centrală nucleară generează electricitate în urma unui proces de fisiune a atomilor de uraniu, proces cu degajare foarte mare de căldură, care la rândul ei încălzește o cantitate de agent termic (de obicei apă), care se transformă în abur care învârte paletele unor turbine, care la rândul lor pun în mișcare generatorul producător de energie electrică.

Combustibilul folosit în centralele nucleare este Uraniul, al cărui nucleu are 92 de protoni și 146 de neutroni, asigurându-i atomului de uraniu un număr de masă egal cu 238.

În natură peste 99% din uraniu este U-238. Un procent mic, de doar 0,7% este însă U-235 și acest izotop al uraniului este de interes în cazul producerii energiei electrice, pentru că poate fi scindat ușor și pentru că eliberează o mare cantitate de căldură în urma scindării.

În centralele nucleare se folosește deasemenea uraniu îmbogățit. Pentru îmbogățirea uraniului U-238 ce se află în stare naturală, se completează cu U-235 până când acesta din urmă atinge 2% ori 3% din întreaga cantitate. Acest proces de creare a proporțiilor potrivite între U-238 și U-235 este procesul de îmbogățire a uraniului.

Având în vedere că Uraniul este un element puternic radioactiv, există și riscuri ce pot duce la accidente nucleare, care prin extinderea și profunzimea lor pot depăși zona locală în care apar, putând afecta mai multe persoane și bunuri materiale.

Cauzele ce pot provoca accidentele nucleare pot fi:

Explozii și incendii în incintele unde se află depozitate sau se află în exploatare materialele radioactive, care pot fi împrăștiate fizic sub formă de fum, aerosoli, ceață;

Inundații ale depozitelor și încăperilor unde se află depuse substanțe radioactive, care pot fi solubilizate în apă și transportate prin curenți la distanțe, provocând contaminări radioactive ale solului și apelor din aval;

Avarii ale reactorilor nucleari din instalațiile nucleare din centrale, în urma cărora cantități apreciabile de substanțe radioactive sunt răspândite în afara incintei sau zonei locale, contaminând mediul înconjurător;

Explozii ale reactorilor nucleari scăpați de sub control.

Dintre cauzele menționate, potențialul cel mai mare de risc îl are avaria reactorului nuclear și/sau explozia acestuia, produsă în urma avarierii grave a unuia sau mai multor elemente de combustibil nuclear ale acestuia. Avarierea poate fi cauzată de o topire parțială sau totală a tecii elementului combustibil sau prin deformare mecanică și rupere produsă de o explozie și care permite eliberarea produșilor de fisiune.

În asemenea situații, în reactorii eterogeni pot avea loc reacții violente, externe între uraniul metalic, oxidul de uraniu, uraniul cuprins în materiale ceramice sau vitoceramice, din care sunt confecționate elementele de combustibil nuclear și între agenții de răcire din circuitul primar dintre care cele mai periculoase sunt reacțiile metal-apă[1]:

U(PF) + 2H2O UO2 + 2 H2 + PF (1)

Zr + 2H2O ZrO2 + 2H2 , (2)

unde PF = produși de fisiune

Aceste reacții, pe lângă faptul că produc o cantitate mare de abur foarte fierbinte și care antrenează și transportă produșii de fisiune sub formă de aerosoli, particule fine sau gaze, provoacă și o degajare bruscă de căldură ce ridică și mai mult temperatura sistemului.

Aceasta poate avansa topirea elementelor combustibile, mai ales că între U, UO2, Zr și Fe pot avea loc reacții cu formare de amestecuri eutectice, ce au puncte de topire mai coborâte decât oricare dintre metalele respective.

Hidrogenul rezultat din reacțiile de mai sus este un pericol permanent de explozii la contactul cu oxigenul din aer[1]:

2H2 + O2 2H2O + Qcal (3)

În urma acestor reacții principale și a altora, considerate secundare, se formează un „nor radioactiv” în încăperea reactorului nuclear, care poate fi refulat în exteriorul clădirii datorită presiunii ce se formează.

…………………….

AVANTAJELE FISIUNII NUCLEARE

Experiențele efectuate de cercetătorii germani Otto Hahn și Fritz Strassmann în anii 1938-1939, au arătat că prin bombardarea nucleului de uraniu cu neutroni se producerea „spargerea” respectivului nucleu, rezultatul fiind apariția unor fragmente (două, trei de mase mai mici) precum și a unor neutroni și eliberarea de energie. La rândul lor, neutronii emiși întâlnesc alte nuclee de uraniu, le fisionează și procesul se repetă până când se consumă toată cantitatea de uraniu prezentă.

Pornind de la aceste experiențe, s-a construit reactorul nuclear, în interiorul căruia, într-un container special, U-235 este lovit de neutroni. În urma acestor interacțiuni, atomii de uraniu se scindează în doi atomi (în mod obișnuit un atom de kripton și unul de bariu) și eliberează 2 ori 3 neutroni și o cantitate uriașă de energie sub formă de căldură. Acest proces se numește fisiune nucleară.

Schema fisiunii nucleului de [1] este prezentată în figura 1.

Figura 1 – Schema fisiunii nucleului de

Marele avantaj al procesului de fisiune se referă la eliberarea cantității de energie. Pentru că prin fisiune se pune în libertate energia ascunsă în profunzimile nucleului.

Energia degajată la un act de fisiune, pentru Uraniu 235, se distribuie astfel:

Produse de fisiune – 166 MeV;

Radiație de fisiune – 6 MeV;

Radiație – 7MeV;

Neutrini – 11 MeV;

Radiație întârziată – 6 MeV;

Neutroni – 5 MeV.

În total 200 MeV/act de fisiune, care se regăsesc în energia cinetică a produselor de fisiune și a particulelor emise.

S-a calculat că 1 kg de degajă prin fisiune 5*1026 MeV 1016 J, echivalentul a 300.000 tone de combustibil convențional (cărbune).

La un act de fisiune se produc în medie 2,5 neutroni, fiecare dintre ei putând produce alți 2,5 neutroni ș.a.m.d. Acest lucru duce la o avalanșă de fisiuni din care se degajă o enormă energie.

Prin urmare, procesul de fisiune trebuie controlat, în așa fel încât numai o anumită cantitate de căldură să fie produsă. Acest control se realizează cu ajutorul apei grele pentru a încetini neutronii. De asemenea, sunt introduse în container bare de cadmiu sau de bariu pentru a absorbi neutroni și pentru a controla concentrația acestora, astfel încât puterea produsă de reactor să rămânână constantă în timp. Dacă neutronii eliberați în urma reacției de fisiune sunt încetiniți, crește probabilitatea unei ciocniri atomice care să creeze căldură. Astfel se întreține reacția de fisiune în lanț, care multiplică energia. Apa grea sau monoxidul de deuteriu, este o substanță a cărei formulă chimică este D2O sau 2H2O. Din punct de vedere al proprietăților macroscopice și chimice apa grea se comportă similar cu apa normală, sau "ușoară", însă atomii de hidrogen constituenți conțin un neutron în plus în nucleu, deoarece deuteriul, sau hidrogenul greu, este un izotop al hidrogenului. 

REACTORUL NUCLEAR

Un reactor nuclear este o instalație complexă în care se realizează fisiunea în lanț controlată și care arată ca în figura 2. [2]

1 – bară pentru oprire de urgență

2 – bare de control

3 – combustibil

4 – protecție radiologică

5 – ieșirea vaporilor

6 – intrarea apei

7 – protecție termică

Reactorul nuclear se compune din:

Zona activă – în care se realizează reacția în lanț, alcătuită din material fisionabil, moderatorul (care poate fi apă normală sau apă grea), bare de reglaj, dispozitive de control și materiale structurale;

Peretele înconjurător – care realizează protecția biologică, reprezentând un ansamblu de mijloace destinate să reducă până la nivel nepericulos cantitatea radiațiilor provenite din zona activă (îndeosebi a radiațiilor ) și din materialele structurale (ce pot fi contaminate);

Schimbătorul de căldură;

Aparatura de control.

Controlul procesului de fisiune, necesar pentru menținerea condiției de criticitate, se efectuează cu ajutorul unor materiale absorbante de neutroni care trebuie să reziste proceselor din zona activă și să nu se deterioreze prea repede prin topire sau corodare.

În cazul reactorilor termici se folosesc cadmiul și borul, primul (aliat cu indiu și argint, pentru a-i crește temperatura de topire) în reactori de putere mică, iar al doilea (sub formă de carbură de bor B4C) în reactorii de putere, deoarece are temperatura de topire mai ridicată decât cadmiul. Aceste materiale sunt confecționate sub formă de bare și se folosesc pentru control (bare de control) sau în caz de avarie (bare de avarie).

Rolul barelor de control este extrem de important, căci cu ajutorul lor reactorii pot fi trecuți din regim subcritic în regim critic și invers, deci putem să pornim și să oprim reacția în lanț.

Protecția reactorului are două aspecte:

Protecție termică – realizată prin înconjurarea zonei active cu un strat foarte gros de oțel;

Protecție biologică constând în:

Protecția directă a personalului – prin înconjurarea reactorului cu un strat gros de beton sau de beton și oțel sau fontă, calculate astfel încât să absoarbă radiațiile , , precum și neutronii care ies din zona activă,

Protecția întregului reactor, cu instalațiile aferente, prin situarea acestuia în clădiri din beton armat,

Protecția zonei adiacente a reactorului (clădiri, atmosferă, terenuri). Acest tip de protecție se realizează cu ajutorul instalațiilor de aer condiționat, al filtrelor precum și al unor substanțe ce rețin aerosoli,

Protecția față de deșeurile radioactive, care se depozitează în locuri special amenajate.

S-au construit mai multe tipuri de reactori nucleari ce pot fi clasificați:

După felul neutronilor care produc fisiunea : termici și rapizi;

După destinație: de cercetare și de putere;

După structura zonei active: eterogeni și omogeni;

După tipul de moderator: apă sau apă grea;

După agentul de răcire;

După tipul și natura combustibilului: cu uraniu natural sau cu uraniu îmbogățit;

După starea de criticitate: subcritic, critic, supracritic.

Cele mai multe centrale nucleare – electrice sunt cele echipate cu reactori termici de putere.

ENERGII REGENERABILE

Prin „energie regenerabilă” se înțelege energia derivată dintr-un larg spectru de resurse, toate având capacitatea de a se reînnoi, ca de exemplu: energia hidraulică, solară, eoliană, geotermală, și din biomasă (resturi menajere, din industrie, din agricultură). Aceste resurse de energie pot fi utilizate pentru generarea de energie electrică folosită în toate sectoarele de activitate, energie termică necesară proceselor industriale și încălzirii locuințelor, pentru producerea de combustibili necesari transporturilor.

Resursele regenerabile de energie sunt disponibile pe tot globul și se găsesc din abundență. În tabelul 1 sunt prezentate date privind energia disponibilă anual, pe metru pătrat al suprafeței globului, pentru 5 resurse regenerabile: eoliană, solară (calorică), geotermală, fotovoltaică și biomasă [1].

Tehnologiile energetice bazate pe resurse regenerabile generează relativ puține deșeuri sau poluanți care contribuie la ploile acide, smoguri urbane, sau care să determine probleme de sănătate și nu impun costuri suplimentare pentru depoluarea mediului sau pentru depozitarea deșeurilor. Posesorii de sisteme energetice bazate pe resurse regenerabile nu trebuie să fie îngrijorați de schimbările potențiale globale ale climatului generate de excesul de CO2 și alte gaze poluante. Sistemele energetice solare, eoliene și geotermale nu generează CO2 în atmosferă, iar biomasa absoarbe CO2 când se regenerează și de aceea întregul proces de generare, utilizare și regenerare a biomasei conduce la emisiuni globale de CO2 apropiate de zero.

Tabelul 1[1]

ENERGIA HIDRAULICĂ

Conversia energiei hidraulice în energie electrică nu este poluantă, presupune cheltuieli mici de întreținere, nu există probleme legate de combustibil și constituie o soluție de lungă durată, dar creează unele probleme de ordin ecologic (suprafața lacurilor de acumulare, separarea biodiversității secvențial între barajele de acumulare, etc.)

Energia hidraulică este cea care a penetrat cel mai rapid în balanțele energetice.

Hidrocentralele (fig. 1) asigură producerea a 19% (2650 TWh/an) din energia electrică la nivel mondial. Potențialul tehnic amenajabil este de circa 14400 TWh/an și se consideră că peste 8000 TWh/an pot fi produși în condiții economice.

Puterea electrică instalată în hidrocentrale este de circa 692GW și alți 110 GW sunt în construcție.

Figura 1 – Hidrocentrala Porțile de fier 1 [1]

O situașie pe zone geografice privind capacitatea instalată și producția de energie electrică în hidrocentrale în anul 1999 este prezentată în tabelul 2. [2]

Tabelul 2

Centralele hidroelectrice au cele mai reduse costuri de exploatare și cea mai mare durată de viață în comparație cu alte tipuri de centrale electrice. Există o experiență de peste un secol în realizarea și exploatarea lor. Aceasta face ca ele să atingă niveluri de performanță tehnică foarte ridicate.

În literatura de specialitate, „energia hidraulică” este legată doar de potențialul oferit de cursurile de apă (râuri, fluvii, lacuri de acumulare, cascade, pe firul apei), deși în același concept ar putea fi integrată și energia valurilor sau a mareelor. Neglijată multă vreme, energia mareelor și a valurilor a început să intereseze tot mai mult țările care au suprafețe întinse de litoral: Marea Britanie, Franța, SUA, etc.

Energia mareelor poate dezvolta puteri electrice de ordinul a 80 ,,, 100 MW, dar partea tehnic amenajabilă este mică și implică investiții foarte mari. În prezent cea mai mare centrală mareo-electrică se găsește în Franța și are 240 MW.

ENERGIA EOLIANĂ

Energia eoliană, manifestată prin deplasarea unor mase mari de aer (curenți) a fost folosită din timpuri străvechi, când au fost construite mori ce foloseau această energie. Însă fluxul și viteza variabilă a vântului oferă un caracter intermitent al folosirii acestei energii.

Potențialul total al energiei cinetice a aerului, la o înălțime de 50 – 100 m deasupra solului, are o valoare importantă de același ordin de mărime cu potențialul hidroenergetic.

Dezvoltarea instalațiilor eoliene depinde de maturitatea tehnică atinsă azi în domeniul aerogeneratoarelor. În prezent sunt instalate în întreaga lume instalații eoliene de peste 150.000 MW. Aceste instalații au fost inițial dezvoltate pe zonele de coastă, dar în prezent există tendința de a construi unități în interiorul continentelor pentru a furniza energie pentru mii de gospodării, ferme și mici întreprinderi.

Centralele eoliene au puteri standardizate, începând de la 100 KW la 5MW/unitate. O situație a capacităților instalate în instalațiile eoliene și a producției de electricitate este prezentată în tabelul 3[3].

Puterea instalată în generatoare eoliene nu înlocuiește puterea necesară instalată din sursele convenționale, inclusiv hidrocentralele.

Trebuie să avem o rezervă care să acopere nevoile sistemului electroenergetic în caz de acalmie atmosferică.

Energia eoliană poate constitui cel mult o sursă auxiliară de energie.

Tabelul 3

Generatoare eoliene

Conversia energiei vântului într-o formă utilă de energie se realizează cu ajutorul turbinelor de vânt numite și generatoare eoliene. Acestea sunt sisteme care convertesc energia vântului în energie mecanică într-o primă etapă, apoi în energie electrică.

Componenetele turbinelor de vânt:

Elemente de conversie a energiei: rotor (elice), multiplicator, generator (stator);

Sistem de orientare pe direcția vântului (pentru turbinele cu ax orizontal);

Sistem de limitare a turației;

Sistem de protecție la vânturi intense;

Sistem de maximizare a transferului de putere;

Stâlp de susținere.

Elicea este compusă din una sau mai multe pale care reprezintă elementul aerodinamic al instalației. Profilul (forma) palei seamănă cu cel al eripilor de avion sau al elicei de elicopter, dar au fost dezvoltate și profile speciale. Inițial palele au fost fabricate din lemn, apoi miez de fier + placaj de tablă. Acum sunt realizate din materiale ușoare și rezistente: materiale compozite: rășini organice armate cu fibră de sticlă. Scăderea în greutate a palelor a permis creșterea randamentului datorită posibilității creșterii diametrului la aceeași greutate a palei, fără a crea probleme suplimentare de solicitări dinamice în vânt intens.

Parametrii care caracterizează rotorul sunt:

Parametrii geometrici: diametrul sau suprafața activă, forma și dimensiunile profilului aerodinamic;

Parametrii funcționali: turație, cuplu și putere mecanică la ax, viteză specifică, randament de conversie.

Sisteme de orientare pe direcția vântului pot fi de mai multe feluri:

Cu derivă – Deriva se orientează în permanență pe direcția vântului, menținând elicea perpendiculară pe direcția vântului, creând astfel premisele extragerii puterii maxime. Dimensiunile importante ale derivei (care arată ca o coadă): suprafața și lungimea brațului se stabilesc în funcție de diametrul turbinei;

Cu elice de vânt auxiliare – Sistemul constă din două elice montate pe același ax, perpendicular pe axul principal al elicei motoare. Cât timp turbina este orientată pe direcția vântului, cele două elice secundare sunt scoase din vânt și nu se rotesc. Dacă direcția vântului se modifică, elicele secundare intră parțial în vânt, încep să se rotească punând în mișcare sistemul de angrenare (melc-roată melcată) al nodului de rotație a turbinei care se rotește în sensul reintroducerii turbinei în vânt.

Cu elice autoorientabilă – elicea se plasează în aval de nod. Presiunea vântului induce o forță axială în elice. Dacă elicea nu este perpendiculară pe direcția vântului, această forță crează un cuplu de rotație față de axa de rotație a turbinei care acționează în sensul reintroducerii acesteia pe direcția vântului.

Sistem de orientare cu servomotor – Sistemul constă dintr-un angrenaj acționat de un servomotor comandat de un sistem de reglare automată. Schimbarea direcției vântului este sesizată de o giruetă. Dacă elicea nu este orientată perpendicular pe direcția vântului, girueta transmite sistemului de reglare un anume semnal. Servomecanismul intră în funcțiune și orientează elicea pe direcția vântului.

Sistemul de limitare a turației

Este un element de protecție al instalației, deoarece turația la axul elicei crește proporțional cu viteza vântului. Acest sistem poate acționa:

Asupra elicei prin modificarea geometriei sau prin frânare aerodinamică;

Asupra nodului, elementul fizic de orientare, prin eclipsare sau sub formă de sarcină electrică de frânare.

Maximizatorul de putere

Face adaptarea sarcinii la caracteristica de putere a turbinei.

Generatorul electric

Convertește energia mecanică în energie electrică. Sunt două tipuri de generatoare:

De curent continuu;

De curent alternativ.

Generatoarele de curent continuu

Permit cuplarea directă pe bateria de acumulatoare electrice și au un randament de conversie relativ mare, dar prezintă o fiabilitate mai redusă decât celălalt tip de generatoare.

Din punct de vedere constructiv generatoarele de curent continuu sunt realizate cu excitație independentă (înfășurare de excitație sau cu magneți permanenți) sau cu excitație în derivație.

Generatoarele de curent alternativ

Sunt de două tipuri:

Sincrone;

Asincrone.

Cele mai utilizate sunt generatoarele sincrone. Puterea care poate fi captată de un generator eolian este proporțională cu suprafața lovită de vânt formată în mișcare de palele sale. Caracterul aleator al vitezei vântului duce la variații ale vitezei rotorului care duc la variații în energia electrică produsă de turbina de vânt. Pentru ca o astfel de instalație să poată fi cuplată la rețea, este necesar ca energia electrică să aibă frecvența industrială (50 Hz), deci este necesară utilizarea unor sisteme modulare trifazate.

Clasificarea turbinelor de vânt:

Cu ax orizontal;

Cu ax vertical.

Turbinele cu ax orizontal (figura 2) [4]

Au randamente aerodinamice relativ mari, permit reglarea și controlul parametrilor prin varierea geometriei active (geometria palei), necesită existența sistemelor de orientare pe direcția vântului.

Figura 2 – Turbine cu ax orizontal

Turbinele cu ax vertical

Aceste turbine nu necesită orientare în vânt.

Se cunosc două mari tipuri de astfel de generatoare eoliene: Savonius și Darrieus.

Generatoarele de tip Savonius (figura3) [5]

Figura 3 – Turbine cu ax vertical – Savonius

Aceste generatoare presupun existența unor suprafețe active mari, sunt relativ lente,acoperind gama de puteri de până la 10kW.

Generatoare de tip Darrieus (figura 4) [6]

Figura 4 – Turbine cu ax vertical – Darrieus

Aceste generatoare sunt compuse din două sau mai multe pale verticale curbate și pot atinge puteri de ordinul MW. Sunt suple și ating turații relativ mari.

Dezavantajul acestor eoliene este că nu au cuplu de pornire, și ca urmare trebuie să fie lansate.

Clasificarea sistemelor de conversie a energiei vântului:

După tipul energiei produse: sisteme pentru producere de energie mecanică sau sisteme pentru producere de energie electrică;

După tipul sistemului de conversie a energiei eoliene:

Sisteme la care consumatorul este cuplat direct la generator;

Sisteme autonome;

Sisteme cuplate la rețea;

După puterea turbinei:

De foarte mică putere – de ordinul Waților

De putere mică – Sute de Wați

De putere medie – KW

De mare putere – MW

ENERGIA SOLARĂ

Din fluxul inepuizabil al energiei solare care depășește 1011MW, pe sol ajunge sub 20%, cu lungimea de undă de 0,4…2,5µm. Din aceasta 16% este folosită la evaporarea apelor, 3% la fotosinteza vegetațiilor terestre, 0,16% la fotosinteza vegetațiilor subacvatice, 0,02% pentru formarea de combustibili fosili.

Energia solară ajunsă pe pământ într-o zi este de 30.000 ori mai mare decât energia produsă de omenire într-un an întreg sau de 25 ori mai mare decât cea care ar fi produsă de volumul total al rezervelor de cărbune ale planetei.

Energia solară prezintă și dezavantajul că este difuză, nepermanentă și nu poate fi colectată decât în regiuni însorite.

Avantajele energiei solare

Este inepuizabilă;

Este gratuită, ca formă de energie primară;

Este o energie nepoluantă;

Poate fi colectată în toate regiunile unde este prezent soarele.

În funcție de modul de conversie al energiei solare avem:

Conversie fototermică: energie solară – energie termică;

Conversie fotoelectrică: energie solară – energie electrică;

Conversie fotochimică: energie solară – energie chimică;

Conversie fotomecanică: energie solară – energie mecanică.

4.1. Conversia Termică

Reprezintă conversia energiei solare, în scopul obținerii energiei termice și se realizează în captatoare solare (termice).

Mărirea randamentului global al unui captator solar termic, în condiții meteo date, depinde de:

Tipul constructiv al captatorului;

Calitățile optice ale materialelor folosite;

Factorul de absorbție al radiației solare;

Transmisie bună în domeniul vizibil și IR;

Greutate specifică redusă;

Rezistență mecanică mare;

Rezistență mare la intemperii;

Gradul de izolare termică;

Utilizarea unor materiale cu proprietăți fizice bune de absorbție;

Etanșeitate ridicată pentru agentul termic folosit.

Se disting două tipuri de captatoare solare termice:

Captatoare solare plane (figura 5)

Utilizarea colectoarelor plane de energie solară se bazează pe efectul de seră și nu poate conduce la obținerea de temperaturi foarte mari ale agentului termic. Energia solară fiind o energie de densitate redusă, este nevoie de suprafețe foarte mari de colectoare plane pentru obținerea unor puteri de valoare mare. De aceea a venit ideea de a se concentra radiația solară.

Figura 5[7] – Captator solar plan

Un captator solar termic plan poate fi realizat dintr-o placă de geam poziționată perpendicular pe direcția razei solare, urmată de un spațiu caracterizat de conductibilitate termică redusă (gol de aer sau zonă de vacuum), apoi o depunere de metilmetacrilat caracterizată de transparență ridicată în domeniul vizibil și conductibilitate termică redusă, placă colectoare prevăzută cu canale prin care circulă agentul termic și izolație termică.

Captatoare cu concentrare a radiației solare (figura 6)

Captatoarele cu concentrare a radiației solare se clasifică astfel:

Cu oglinzi cu suprafeța curbă:

Sferice;

Cilindrice;

Parabolice;

Compuse: cilindro-parabolice, tronconice sau în trepte;

Cu câmpuri de oglinzi plane și receptor amplasat în turn;

Cu lentile Fresnel, plan convexe.

Materialele utilizate pentru concentratoarele de radiație solară sunt:

Sticlă sub formă de oglindă;

Plăci sau fâșii metalice de mare reflexivitate, rezistente la intemperii: oțel inox, aluminiu și aliaje de aluminiu;

Materiale plastice metalizate, sub formă de folii (aluminizate, argintate).

Figura 6 [8] – Captator termic solar cu concentrator

Un captator solar termic prevăzut cu concentrator este compus din:

Concentratorul solar (suprafața reflectantă);

Tub de sticlă plasat în focarul concentratorului prin care circulă agentul termic (de obicei apa);

Suporți de fixare a captatorului;

Sistem de orientare (pentru creșterea randamentului).

4.2 Conversia fotovoltaică a energiei solare

Sub acțiunea luminii, proprietățile semiconductorilor și în special conductibilitatea lor electrică, se modifică apreciabil ca urmare a generării de purtători de gol-electron într-un număr suplimentar față de concentrația de echilibru. Acesta constituie efectul fotovoltaic intern propriu semiconductorilor, care stă la baza dispozitivelor optoelectronice.

Efectul fotovoltaic constă în apariția unor tensiuni electromotoare sub acțiunea luminii absorbite într-un semiconductor și stă la baza realizării celulelor fotovoltaice prin intermediul cărora radiația solară poate fi convertită direct în energie electrică.

Performanțele celulelor solare sunt influențate, pe lângă natura materialului semiconductor, de temperatură și de intensitatea radiației solare.

Pentru obținerea sistemelor de conversie fotovoltaică cu tensiuni nominale ridicate și curenți debitați foarte mari, este necesară conectarea celulelor individuale în serie și/sau paralel sub forma modulelor fotovoltaice. Acestea pot avea tensiuni nominale de 3V, 12V, 24V sau 48 V și puteri instalate care depind de numărul celulelor conectate.

Modulele fotovoltaice la rândul lor pot fi conectate în serie-paralel pentru a obține tensiunea și puterea nominală dorită.

Sunt cunoscute mai multe tehnologii pentru realizarea celulelor fotovoltaice:

Pe bază de siliciu cristalin: siliciu monocristalin sau policristalin, sub formă de bandă sau placă de siliciu și strat subțire de siliciu;

Celule în strat subțire care folosesc straturi de materiale semiconductoare de numai câțiva micrometri grosime, depuse pe un suport de sticlă, material plastic flexibil sa, Cu inox. Materialele semiconductoare folosite în această tehnologie sunt: siliciu amorf, CIS (Cupru-Indiu-Seleniu), CdTe;

Tehnologii bazate pe elementele din grupa III și V a tabelului periodic, care au randamente de conversie mari. Celulele de acest fel se realizează din GaAs care poate fi aliat cu elemente așa cum sunt: indiu fosfor sau aluminiu pentru realizarea semiconductorilor;

Dispozitive multijoncțiune de eficiență ridicată din mai multe celule solare așezate una peste alta, în scopul măririi randamentului captării și conversiei energiei solare. Se folosește GaAs și aliajele sale ca Si amorf, fosfura de galiu-indiu.

Clasificarea sistemelor fotovoltaice:

Sisteme fotovoltaice independente (autonome)

Sunt sisteme dezvoltate pentru a produce energie electrică în locuri izolate, departe de rețeaua națională de energie. Datorită caracterului variabil al radiației solare (variație zilnică și sezonieră), un asemenea sistem trebuie să conțină o unitate de stocare a energiei pentru ca sistemul să fie capabil să furnizeze energie electrică consumatorului oricând acesta are nevoie. Exemple de asemenea sisteme: balize aeriene sau navale de semnalizare, sisteme de iluminat, instalații de desalinizare a apei de mare, sursa de alimentare a unor instrumente de măsură sau pentru diferite echipamente electrice și electronice, sisteme de alimentare cu energie a unor case, ferme, cabane izolate sau a unor comunități izolate.

Există deasemenea și o categorie de asemenea sisteme care au nevoie de stocare a energiei, care funcționează atâta timp cât intensitatea radiației solare are un anumit nivel: sisteme fotovoltaice pentru pomparea apei, uscătoare pentru fructe și/sau cereale.

Sisteme fotovoltaice cuplate la rețea

[4] Internet, http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/tributul-constructia-hidrocentralei-portile-fier , accesat în 14.04.2016

[5] Internet, http://novainstal.ro/produse-energie-verde/, accesat în 14.04.2016

[6] Internet, http://vawt.ro/wwea-small-wind-vawt/ accesat în 14.04.2016

[7] https://articole-promo.ro/top-10-avantaje-panouri-solare-plane-de-la-solarom/

[8]http://pompedecaldura.eu/ro/principii-functionare.aspx

Concluzii

– Din studiul pe cele două depozite de cenușă ale CET Brașov, respectiv depozitul 1 situat pe dealul Lempeș ce este constituit dintr-un număr de 6 halde de cenușă și din depozitul 2 situat în localitatea Sânpetru constituit din 5 halde de cenușă putem observa o contaminare progresivă a solului cu metale, în special zinc, crom și plumb.

– Se observă deasemenea o creștere continuă a conținutului de cadmiu.

– Plantarea arbuștilor de cătină, Hippophae salicifolia și Phallaris arundinacea (ierbăluța), reduc influența nocivă a acestor metale grele și îmbunătățesc biodiversitatea solului.

Pentru toate aceste motive și încă multe altele, protecția solului și a subsolului constituie obiect de preocupare majoră, reflectat în măsurile juridice de protecție promovate în legislația tuturor țărilor lumii.

V. CONCLUZII

Nevoile energetice de azi sunt acoperite în mare parte prin arderea combustibililor fosili. Rezervele de combustibili fosili – cărbune, țiței și gaze naturale – se consumă atât de repede, încât se vor epuiza în secolul următor.

Reziduurile din arderea acestor combustibili sunt eliberate în atmosferă. În principal, este vorba de gaze cu efect de seră, ca dioxidul de carbon, dioxid de sulf si NOx.

Climatologii atrag atenția că acumularea gazelor cu efect de seră ar putea avea urmări catastrofale în secolul care urmează[6].

Energia nucleară are randamentul cel mai ridicat și alături de energia eoliană, solară sau hidraulică poate genera electricitate fără a emite dioxid de carbon sau alte gaze cu efect de seră.

Cu toate acestea folosirea materialelor nucleare impune, în general, precauții sporite, iar posibilitatea apariției unor accidente este destul de mare.

Totodată la centralele nucleare există problema depozitarii deșeurilor radioactive, precum și a depozitării combustibilului radioactiv, probleme pentru care se caută rezolvări pe termen lung.

VI. Bibliografie

[1] – „În lumea atomului” – Natalia Fiuciuc – Editura Albatros, București / 1983

[2] – Sursa internet, accesat în 08.04.2016, https://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear

[3] – Sursa internet, accesat în 08.04.2016, http://enviro.ubbcluj.ro/studenti/cursuri%20suport/RADIOACTIVITATEA% 20MEDIULUI%20SUPORT%20DE%20CURS.pdf

[4] – Legea 111 / 1996 – privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare

[5] – NSR-01 – Anexa la ord. CNCAN 14-2000 – Norme Fundamentale de Securitate Radiologică

[6] – „S.O.S.! natura în pericol” – Stelian Turlea – Editura politică, București / 1989

BIBLIOGRAFIE

Sursa internet: http://www.revagrois.ro/PDF/2008_2_176.pdf, accesat în 01.11.2015

Sursa internet: http://ec.europa.eu/environment/basics/natural-capital/soil/index_ro.htm, accesat în 01.11.2015

Sursa internet: http://www.anpm.ro/sol-subsol, accesat în 01.11.2015

Sursa internet: http://www.scritub.com/geografie/geologie/Evolutia-biosferei642118416.php, accesat în 01.11.2015

Sursa internet: http://www.scritub.com/geografie/Protectia-solului-si-a-subsolu11546.php, accesat în 01.11.2015

Sursa internet: http://www.anpm.ro/web/apm-brasov/multimedia?p_p_id=110_INSTANCE_DKckZAAEWFKf&p_p _lifecycle=0&p_p_state=normal&p_p_mode=view&_110_INSTANCE_DKckZAAEWFKf_struts_action=%2Fdocument_library_display%2Fview_file_entry&_110_INSTANCE_DKckZAAEWFKf_redirect=http%3A%2F%2Fwww.anpm.ro%2Fweb%2Fapm-brasov%2Fingrasaminte%3Fp_p_id%3D3%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%3Dmaximized% 26p_p_mode%3Dview%26_3_groupId%3D15795%26_3_keywords%3Drapoarte%26_3_struts_action%3D%252Fsearch%252Fsearch%26_3_redirect%3D%252Fweb%252Fapm-brasov%252Fingrasaminte%253Fp_p_id%253D3%2526p_p_lifecycle%253D0%2526p_p_state%253Dmaximized%2526p_p_mode%253Dview%2526_3_struts_action%253D%25252Fsearch%25252Fsearch%2526_3_redirect%253D%25252Fweb%25252Fapm-brasov%25252Fingrasaminte%2526_3_keywords%253Drpoarte%2526_3_groupId%253D15795&_110_INSTANCE_DKckZAAEWFKf_fileEntryId=3158791, accesat în 01.11.2015

BIBLIOGRAFIE

[1] http://version1.sistemulenergetic.ro/

[2] http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/INSTALATII-DE-PRODUCERE-TRANSP524151522.php

[3] http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/ecologie/EPURAREA-APELOR-UZATE-DE-LA-TE32.php

http://www.tehnium-azi.ro/page/index/_/articles/surse-de-energie-alternativa/surse-regenerabile-de-energie-component%C4%83-important%C4%83-a-dezvolt%C4%83rii-energetice-durabile-r36

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/ecologie/EPURAREA-APELOR-UZATE-DE-LA-TE32.php

…………………………………………………..

[1] http://www.cerceteaza.com/10-puncte-de-reper-ale-electricitatii/, accesat în 26.04.2016,

[2]

[3] http://www.scientia.ro/biografii/129-biografii-stiintele-naturii/3130-benjamin-franklin-1706-1790.html, accesat în 26.04.2016,

[4] http://version1.sistemulenergetic.ro/, accesat în 26.04.2016,

[4] Camelia DRĂGHICI – Note de curs “Protecția solului” și „Monitorizarea mediului”

[5] http://www.chimiamediului.ro/2009/09/22/termocentrala/, accesat în 26.04.2016,

[6]

[7] http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/ecologie/EPURAREA-APELOR-UZATE-DE-LA-TE32.php

[8] http://www.omg.ugal.ro/om/ro/personal/hm/desc/curs/Protectia%20mediului/5%20PROTECTIA%20SOLULUI.pdf

[9] http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/files2/Capitolul%204%20-%20Sol_20071121463562.pdf

[10] http://ec.europa.eu/environment/basics/natural-capital/soil/index_ro.htm