Enache Alexandru -Mihai [607685]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
STUDII DE SECURITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf. Dr. Bolovan Ioan

Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
STUDII DE SECURITATE

MINORITĂȚILE ETNICE ȘI NAȚIONAL E – SECURITATE ȘI INSECURITATE.
STUDIU DE CAZ: MASACRUL DE LA SREBRENICA

Coordonator științific:
Conf. Dr. Bolovan Ioan

Absolvent: [anonimizat]
2017

3

CUPRINS

INTRODUCERE
a) Motivația alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 5
b) Gradul de noutate al temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
c) Obiectivul general al lucrării ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
d) Indicarea limitelor cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
e) Argumentarea gradului de coerență al lucrării ………………………….. ………………………….. ….. 8
f) Metodologia de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9

CAPITOUL I
RISC, AMENINȚARE ȘI VULNERABILITATE – ÎNTRE CONCEPT
ȘI APLICABILITATE ÎN COTIDIAN
1.1 Definirea conceptelor de specialitate ………………………….. ………………………….. ……………… 10
1.2 Între nevoia de securitate și suveranitate ………………………….. ………………………….. …………. 12

CAPITOLUL II
MINORITATEA – ÎNTRE SECURITATE ȘI INSECURITATE
2.1 Aspecte teoretice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 15
2.2 Minoritate etnică și minoritate națională ………………………….. ………………………….. …………. 16
2.3 Existența minorităților și specificul loi în E uropa Centrală și de Est ………………………….. .. 18
2.3.1 Cehia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 18

4
2.3.2 Slovacia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 20
2.3.3 Ungaria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 21
2.3.4 Polonia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 23
2.3.5 Romania ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 23

CAPITOLUL III
MECANISME DE PROTECȚIE A MINORITĂȚILOR
3.1 Diversitatea și asigurarea climatului de securitate ………………………….. ………………………… 31
3.2 Discriminarea – mani festare și combatere ………………………….. ………………………….. ………. 32
3.3 Protecția drepturilor minorităților ………………………….. ………………………….. ………………….. 37
3.3.1 Organizația Națiunilor Unite ………………………….. ………………………….. …………………… 37
3.3.2 Consiliul Europei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 37
3.3.3. Uniunea Europeană și problematica minorităților naționale ………………………….. ……. 38

CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ: MASACRUL DE LA SREBRENICA
4.1 Caracterul istoric al regiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. 41
4.2 Problemele cu care se confrontă grupul minoritar ………………………….. ………………………… 45
4.3 Mărturii, percepții și stereotipii ………………………….. ………………………….. ……………………… 48

CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 50
BIBL IOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 52

5

INTRODUCERE

a) Motivația alegerii temei

Actualul mediu de securitate este unul foarte complex și necesită o abordare eficientă și o
cooperare a tuturor actorilor internaționali, în concordanță cu responsabilitățile lor. Datorită
faptului că trăim într -o lume aflată într -o permanentă transformare, sistemul de apărare
responsabil pentru prevenirea și protecția împotriva amenințărilor de orice fel, va trebui
modificat și adaptat schimbărilor care ar putea afecta siguranța și securitatea lumii.
Conceptul de securitate s -a schimbat în ultima jumătate de secol, cele două Războaie
Mondiale și Războiul Rece având un impact major asupra comportamentului actorilor
internaționali. Societățile au conștientizat pericolul și au ales o a ltă cale decât cea a
confruntărilor militare, statul nemaifiind un actor principal pe scena relațiilor internaționale.
Marile corporații internaționale și ONG -urile (organizațiile non -guvernamentale), au început să
se afirme din ce în ce mai puternic în ac est domeniu.
Pe măsură ce securitatea statului trece pe plan secundar, securitatea individului devine
principala preocupare, iar conceptul de securitate statală devine doar un supliment al securității
umane. Cu toate acestea, sfera relațiilor internaționa le este departe de a fi perfectă. Comunitatea
internațională este conștientă de nevoia definirii unui nou concept de securitate.
Sfârșitul Războiului Rece a adus cu sine și modificarea percepției indivizilor asupra
tipurilor de amenințări la adresa securi tății lor. Conceptul de securitate umană este strâns legat de
securitatea dezvoltării umane și drepturile omului.
În viziunea tradițională, (realism și neo -realism), statul este unica variabilă explicativă,
deci protejarea securității individuale revine ac estuia. În opinia realiștilor, sistemul internațional

6
este unul anarhic și acesta determină implicații majore în comportamentul statelor, deci nu se
poate garanta comportamentul pacifist al actorilor iar amenințarea nu poate fi exclusă niciodată.
„Istoria relațiilor internaționale arată clar faptul că statele pot fi, și de multe ori, chiar sunt ostile
unele față de altele, că pot recurge la forță și la amenințarea cu forța, din diverse motive. Nici un
stat nu poate fi absolut sigur că alt stat sau alte stat e nu vor folosi forța și de aceea refuză să își
limiteze libertatea de acțiune”1.
Pe de altă parte, școala idealistă pune accentul pe conceptul de pace. Pentru idealiști
războiul este o amenințare majoră derivată din problema securității naționale: elimina rea
războiului și instaurarea păcii ar conduce la eliminarea problemei de pe agenda internațională.
În viziunea liberaliștilor individul și drepturile sale primează, securitatea este o
consecință a păcii iar interdependența economică generează securitate (piața liberă fiind o
garanție a securității). Vom aminti aici câteva idei conturate de paradigma liberală, „idei care au
contribuit cel mai mult la cercetarea relațiilor dintre state și a amenințărilor pe care acestea le
comportă, la studierea vulnerabili tăților interne ale statelor și căilor d e soluționare a
diferențelor”2.
Cele două școli de gândire (realistă și idealistă) au dominat agenda internațională până în
1990. Spre sfârșitul secolului XX se observă debutul unei perioade de redefinire a securităț ii în
contextul unor schimbări majore pe harta geopolitică: prăbușirea comunismului în Europa de Est,
dezintegrarea URSS, extinderea NATO și UE, redefinirea ONU. Tocmai ]n aceast[ perioad[
avem de -a face cu conturarea mult mai clară a problematicii minorit ăților naționale. Mai exact,
adevăratele cnflicte încep să se concretizeze și coincid cu moemtul de afirmare a instituțiilor și
organismelor abilitate din domeniu.
Mediul internațional de securitate s -a schimbat foarte mult în ultimele decenii, iar
„probl ema securității, a mecanismelor prin care se asigură siguranța indivizilor, a comunităților
și a statelor, a devenit în ultimii ani o chestiune de primă necesitate și importanță, în contextul
diversificării amenințărilor și pericolelor din mediul internați onal de securitate, aflată într -o
continuă evol uție, pe fondul globalizării.”3

1 Terry Terrif, Stuart Croft, Lucy James, Patrich M. Morgan, Security Studies Today, Cambridge, Polity Press, 1999, p.
36.
2 John T. Bird, Stuart Croft, The Copenhagen School and European Security , The Romanian Journal of European
Studies, No. 2, Timișoara , 2003, p. 9.
3 Claudiu -Laurențiu Țabrea, „Guvernanța securității în relațiile internaționale contemporane”, în, Sfera Politicii
Arhiva nr. 152, [f.a.], http://www.sferapoliticii.ro/sfera/152/art06 -Tabrea.html , accesat în 03.01.2015.

7
În continuarea lucrării voi aduce în atenție instituțiile și documentele cele mai importante
care contribuie astăzi la soluționarea aces tei probleme, cu precădere în regiunea Europei Centrale
și de Est.
b) Gradul de noutate a l temei
Gradul de noutate al temei constă în modalitatea de prezen tare a problematicii
minorităților, o problematică veche dar care încă ridică numeroase semne de întrebare prin stările
conflictuale pe care le generează.
Ne îndreptăm atenția asupra problematicii minorităților cu atât mai mult cu cât suntem
martorii numeroaselor atentate teroriste care, de multe ori, au la bază un i deal sau o frustrare
legată de apa rtenența la un grup sau recunoa șterea grupului și a culturii într -un mediu mai puțin
familiar.
Având în vedere noile modificări ale granițelor (ca spre exeplu situația recentă a Ucrainei
și a Cr imeei) , politicile izolaționisște adoptate de anumite state europene (spre exemplu, Marea
Britanie și Brexit -ul) sau numeroasele conflicte cunoscute deja (problamica comunității maghiare
din România) este aproape imposibil să ne îndeptăm atenția asupra uno r probleme de interes ce
privesc securitate a, fără să fac em legătura cu problematica minorităților.
c) Obiectivul gen eral al lucrării
Obiectivul general al lucrării este dat de realizarea unei analize obiective asupra
problematicii minorităților din spațiul E uropei Centrale și de Est, cu identificarea principalelor
stări conflictuale existente și precedente și, de asemenea, a principalelor mecanisme de
reglementare și a măsurilor luate în vederea asigurării unui climat de securitate indispe nsabil
bunei organiz ări și funcționări a sistemelor de guve rnare.

8
d) Indicarea limitelor cercetării

Limitele cercetării constau în imposibilitatea realizării unui studiu de caz pe teren, prin
interacționarea directă cu numeroasele grupuri minoritare care sunt menționate pe par cursul
lucrării.
Un alt aspect relevant în identificarea limitelor cercetării este dat de reglementările în
vigoare care clasifică informația în „secret de serviciu” și „strict secret”. Prin urmare, accesul la
o serie de date și informații sau, cu atât mai mult, la cazuist ica actuală de manifestare a unor stări
conflictuale care au la bază problematica minorită ților nu este posibilă. Prin urmare, toate sursele
citate în cadrul acestei lucrări de cercetare vor fi deschise, fiind la dispoziția publicului larg.
e) Argumentarea g radului de coerență a l lucrării
Lucrarea de față urmărește o conduită logică în abordarea tematicii grupurilor minoritare
și a rolului pe care acestea îl joacă în asigurarea climatului de securitate sau, de ce nu, în crearea
unor stări conflictuale. Lucrar ea este sturcturată în 4 capitole, astfel:
Capitolul I – RISC, AMENINȚARE ȘI VUL NERABILITATE – ÎNTRE CONCEPT ȘI
APLICABILITATE ÎN COTIDIAN cuprinde date generale despre concepte precum securitate,
risc, amenințare si vulnerabilitate și modul cum sunt per ceptue acestea atât în literatura de
specialitate, cât și în transpunerea în cotidian.
Capitolul II – MINORITATEA – ÎNTRE SECURITATE ȘI INSCURITATE abordează
caracterisitic ile grupurilor minoritare. A stfel se face o trcere în revistă plecând de la numeroasele
definiții existente în domeniu, până la percepția socetății și la modul de acțiune și de asumare a
acestei problematici prin prisma instituțiilor abilitate din domeniu.
Capitolul III – MECANISME DE PROTECȚIE A MINORITĂȚILOR face o trecere
în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă gurpurile minoritare și de asemenea a
mijloacelor de gestionare a acestora. De asemenea, ultima parte a capitolului cuprinde

9
principalele organisme de regl ementare și modul în care acestea abordează și gestionează
problematica.
Capitolul IV STUDIU DE CAZ – MASACRUL DE LA SREBRENICA curpinde, în
prima parte, o abordare istorică e evoluției conflictulului, precum și a tensiunilor care au generat
conflictul și a consecințelor care l -au succedat.
În continuare, prezenta lucrare va fi urmată de o parte de CONCLUZII care vor îngloba
principalele idei la care s -a ajuns în urma cercetării știinfice realizate și care vor revela punctele
principale ale acesteia. De a semenea, în cadrul BIBLIOGRAIEI vor fi cuprinse lucrările
utilizate, precum și sursele web la care s -a făcut trimitere în cadrul lucrării.
f) Metodolog ia de cercetare
În realizarea lucrării am utilizat atât metode cantitative cât și metode calitative. Prin
urmare, pe lângă consultarea literaturii de specialitate, am analizat documentele oficiale
întocmite de organismele abilitate în problematica minorităților naționale și etnice, cu
evidențierea eșantionului pe care acestea au fost realizate și a perioadei s upuse analizei.

10

CAPITOUL I
RISC, AMENINȚARE ȘI VULNERABILITATE – ÎNTRE
CONCEPT ȘI APLICABILITATE ÎN COTIDIAN

1.1 Definirea conceptelor de specialitate

Securitatea implică lipsa amenințărilor. Unii analiști o privesc ca pe o condiție absolută:
ori ești sigur ori nu ești. Alții, în schimb o privesc ca pe o condiție relativă: există grade diferite
de securitate. Este posibil ca aceasta să fi e privită atât într -o manieră o biectivă cât și într -una
subiectivă.4 Chiar dacă mulți analiști privesc oarecum sceptici acest proces al globalizării sau
infleunța ei asupra securității, în final, securitatea este o cerință intrinsecă, pornind de la
sistemului internațional și până la securitatea individului. În principiu, securitatea se poate aplica
oricui și oricărui lucru. Se poate vorbi de securitate globală, securitate internațională, securitate
națională, securitate regională și securitatea organizațiilor, grupurilor și indivizilor. În mod
similar, conceptul se poate a plica oricărui fel de amenințări. În cei mai largi termeni, securitatea
înseamnă supraviețuire. Statele vor să se protejeze în fața răsturnării sau a invaziilor externe;
indivizii vor să se protejeze în fața celor care le -ar putea amenința viața și celor d ragi. Ei doresc
să nu le fie amenințată proprietatea (în cazul statelor suveranitatea), nucleul central de valori și
bunăstarea. 5

4 Robinson Paul, Dictionar de securitate internațională , Editura CA Publishing, Cluj -Napoca, 2010, p.194.
5 Ibidem , pp 194 -195.

11
Începutul de secol aduce o noua viziune asupra politicii internaționale și implicit asupra
securității. Extinderea NATO și a UE au fost succedate de apariția a noi riscuri pentru România,
dar și pentru organizațiile în care am intrat, din momentul în care am fost admiși ca membrii.
Astfel, reorganizarea agendei a fost obligatorie, atât la nivel național cât și internațional.
Literatura de specialitate din domeniu, face o delimitare clară a celor trei concepte și le
definește prin raportarea la mediul actual de securitate. Astfel vulnerabilitatea este definită ca un
deficit intern în apărarea și realizarea intereselor naționale a le unui stat. Generalizând,
vulnerabilitatea nu este altceva decât posibilitatea de explotare a unei breșe existente la nivelul
securitar al unei entități. Amenințarea este definită ca o expresie a intenției de a impune
dezavantaje sau atingeri unei persoa ne prin mijloace de coerciție sau constrângere ”6, în timp ce
dicționarele germane o prezintă ca fiind ,, acțiunea de a pune pe cineva într -o situație
periculoasă, sau ceva care să pericliteze situația unei persoane” .7 Din perspectiva securității
naționale , amenințarea este reprezentată de cineva sau de ceva care are potențialul de a dăuna
intereselor naționale. Teoretic, politica de securitate ar trebui derivată din analiza amenințărilor
care ar duce la reacții potrivite de reducere a răului produs de aces te amenințări. Amenințările
pot fi de douăt tipuri:
 amenințările contingente sunt în parte dependente de răspunsul care li se
adresează; ele pot cauza o cantitate mare de rău, un rău limitat sau chiar niciun rău, în
funcție de ce acțiuni întreprind.
 amenințările necontingente vor cauza un rău indiferent de ce se va face
(ex. dezastrele naturale).
În ceea ce privește măsura amenințării reale sau percepută, aceasta este determinată de
trei factori: capacitatea, intenția și controlul. Mai exact, pentru a fi o amenințare, un actor trebuie
să aibă capacitatea și intenția de a face un rău altui actor8.

6***, Webster’s Third New International Dictionary of the English Language Unabridged , vol. III, Editura Merriane –
Webster, 1993, p. 2382.
7***, Langenscheidts Grossworterbuch, Deutch als Fremdspache , Editura Varlag Enzyklopedie, Munchen, 1989, p.
125.
8 Paul Robinson, Dicționar de securitate internațională, editura CA Publishing, Cluj -Napoca, 2010, pp. 17 -18.

12
Termenul de risc se referă la probabilitatea ca un anumit rău să rezulte dintr -o
amenințare, combinată cu estimarea pagubelor care se pot produce dacă ameninț area se
materializează9. Managementul riscului implică evaluarea acestor doi factori, determinarea
pericolelor care trebuie abordate prioritar, precum și stabilirea măsurilor de precauție care trebuie
luate10.
1.2 Între nevoia de securitate și suveranitate
La mai bine de două decenii de la încheierea Războiului Rece constatăm că așteptările
privind mediul de securitate nu s -au confirmat. După o jumătate de secol în care amenințările,
riscurile și pericolele la adresa securității au dominat scena internaționa lă, găsindu -și suportul și
bazându -și dezvoltarea pe fondul multiplelor vulnerabilități provocate de confruntarea ideologică
susținută de mijloace militare, astăzi, după o scurtă perioadă de destindere, climatul de securitate
este suspus la dinamici de o d iversitate exponențială.
Evoluțiile mediului de securitate la nivel internațional pot fi încadrate într -o etapă
distinctă, în care se remarcă reașezarea relațiilor dintre state, organizații și organisme
internaționale, precum și dintre numeroși actori non -statali, cu influență la nivel global. Dacă
privim cu atenție distribuția centrilor de putere din cadrul sistemului multipolar al relațiilor
internaționale, putem observa că în ultima perioadă se conturează o serie de noi puteri, noi actori
care își pun a mprenta asupra relațiilor și al echilibrului de putere. De multe ori, din cauza
emergenței anumitor actori pe plan internațional, această incursiune pe scena marilor puteri
amenință să răstoarne ierarhia puterii în ponderea relațiilor internaționale, o or dine stabilită,
condusă și organizată după principii occidentale. Diferitele schimburi de roluri, inversarea
polilor de putere, formarea și destrămarea anumitor alianțe s -au operat încă din antichitate, însă
în prezent, toate acestea sunt antrenate de un n ou fenomen care ia o amploare tot mai mare și
anume globalizarea. Deși este destul de mediatizată, iar consecințele acestui proces se pot
observa dintr -o multitudine de factori, există o serie de consecințe la nivelul sistemului
internațional, acestea gene rând un impact major asupra politicii la nivel mondial. Sfidările induse

9 Paul Robinson, op.cit. , p. 197.
10 Idem.

13
de procesul globalizării, suprapunerea acestuia cu tendințele spre regionalizare și fragmentare au
generat noi tensiuni și factori de risc. Multiplicarea continuă a numărului de entit ăți ce
acționează pe scena politică globală prin afirmarea factorilor nestatali a condus la creșterea
dificultății de luare a deciziilor în politica externă și de securitate a statelor. Acestor sfidări
trebuie sa li se răspundă prin noi forme de solidarita te capabile să gestioneze un spectru larg de
tensiuni, riscuri și o gamă variată de manifestare a acestora, cum sunt tensiunile entice,
terorismul, instabilitatea politică a unor zone, reâmpărțirea unor zone de influență, etc.11
Globalizarea nu este un process static ci unul foarte dinamic. Elementele centrale ale globalizării
sunt fluxurile transfrontaliere din ce în ce mai rapide de bunuri, servicii, forță de muncă, bani și
tehnologie, informații, idei, cultură, crimă organizat ă, armament.12 Tocmai din aceasta cauză
lumea în care trăim este într -o continuă schimbare și formare. Bineînțeles că toate aceste
tranformări de la nivel internațional se rasfrâng și asupra securității, creând anumite deficiențe în
rândul tuturor celor cin ci sectoare13.

Contextul actual și dinamica evenimentelor politico -militare depășesc sfera de
responsabilitate a unei singure țări, astfel apare necesitatea de a creea două instituții integratoare,
NATO și UE care să asigurare securitatea și stabilitatea europeană. Acestea, trebuie să se
adapteze noilor realități, astfel încât să poată răspunde cu eficiență și rapiditate provocărilor tot
mai complexe și tot mai diversificate din mediul de securitate actual. Pe lângă numeroasele
evoluții continue în ceea c e privește globalizarea și tehnologia, avem de -a face cu tot mai multe
consecințe legate și de anumite politici dde închidere față de această evoluție și, implicit, față de
deschiderea frontierelor. Încă din antichitate se cunoaște că atunci când apăreau a numite
probleme în cadrul imperiilor, acestea erau supuse unor politici izolaționaite menite să ofere
cadrul proprice readucerii stării de echilibru în vedere abunei funcționări a aparatului de
conducerii. Printr -o analogie, mai mult sau mai puțin forțată, putem afirma că și în zilele noastre,
atunci când o națiune se confruntă cu probleme are tendința de a se izola de restul, de a nu mai
primi pe nimeni „din exterior” și chiar de a face referire la aceștia ca fiind dăunător.

11 Troncota Cristian, Neliniștile insecurității, Editura Tritonic, București, 2005, p 23.
12 Thomas L. Friedman, The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalisation, New York, 1999.
13 Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, în cartea Securitatea – un nou cadru de analiză , vorbește despre cele
cinci sectoare de analiză ale securității: sectorul militar, sectorul de mediu, sectorul economic, sectorul societal și
sectorul politic. (Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, Securitatea -un nou cadru de a naliză , Editura CA
Publishing, Cluj -Napoca, 2011)

14
In cazul grupurilor minoritar e, indiferent de forma lor, conform literaturii de specialitate,
s-a observat un asemenea compoertament. Astfe, tendința generală este una expansivă atunci
când avem de -a facu cu progresul, și une restrictivă atunci când avem de -a face cu probleme care
amenință bunăstrarea sau buna guvernare, deci securitatea.

15

CAPITOLUL II
MINORITATEA – ÎNTRE SECURITATE ȘI
INSECURITATE
2.1 Aspecte teo retice
Deși literatura de specialitate oferă numeroase definiții termenului de minoritate , iar
clasificările nu sunt deloc puține la număr, trebuie să admitem că, în ciuda îndelungatei existențe
a termenului și implicit a problematicii, nici până în prezent nu s -a putut stab ili clar o definiție
care să cu prindă toți acei termeni definitorii pentru conceptul menționat. Un a dintre definițiile
incipiente ale acestui concept, a fost formulată în anul 1922 de către Jaques Fpurques Duparc.
Aceasta a definit termeul de minoritate ca „o noțiune abstractă, care nu implică existența unor
trăsături determinante, ci un raport juridic , ai cărui înțelesuri variază urmând importanța pe care
moravurile și prejudecățile o atașează într -o anumită epocă și într -un anumit spațiu geografic”14.
După cum se poate observa, însuși autorul acestei definiții admite faptul că conceptul de
minoritate n u poate fi definit altfel decât ca o noțiune abstractă, prin urmare își absolvă
responsabilitatea unei definiții exacte și foarte detaliate. Câțiva ani mai târziu, în anii 70,
Francesco Capotorti d efinește minoritatea ca fiind u n grup numeric care pe lângă faptul că se află
într-o poziție inferioară restului populației dintr -un stat, nu este caracterizată de o poziție
dominnantă, iar caractersticile religioase, etnice sau lingvistice o diferențează de restul
populației, dar totodată oferă îi oferă cadrul p orpice care -i permite prezervarea culturii, tr adiției,

14 Duparc Jacques, La protection des minorities de race, de langue et de religion. Ende de droit de sens , Paris, Dalloz,
1992, p. 17.

16
religiei sau limbii ”15. Chiar dacă la prima vedere pare ca fiind o definiție destul de cuprinzătoare
și clară, din cauza anumitor termeni precum „supunere” și a înțelesului oferit de acesta definiției
în sine, varianta oferită de Francesco Capotorti nu a fost recunoscută de Comisia Drepturilor
Omului de la ONU. Drept răspuns, două decenii mai târziu, în anul 1992, Adunarea Generală a
ONU a adoptat o declarație asupra drepturilor persoanelor minoritățilo r naționale sau etnice,
religioase și lingvistice însă nu a oferit nicio definiție clară grupului minoritar, ci s -a limitat doar
la utilizarea termenului de ”grup”, oferind oarecum o imagine a unei mulțumi create pe baza
valorilor comune sau a altor caract erisitici care pot fi asimilate în anumite circumstanțe.
2.2 Mi noritate etnică și minoritate națională
Evoluția continuă a societății contemporane, numărul mare de actori implicați în
procesul de guvernare și diferențele de opinii reprezintă premisele unei lumi caracterizate de un
grad ridicat de eterogenitate. Chiar și așa, de -a lungul timpului au putut fi identificate numeroase
forme de afiliere a persoanelor – grupuri, caracterizate de împărțirea unor valori comune, istorie,
tradiție sau obiceiuri. Cele mai problematice situații au fost întotdeauna generate de acele
aspecte care prin asumarea lor de către persoenle din grupul mai scăzut numeric (minoritar)
aveau consecințe nefaste asupra grupului majoritar, de multe ori asemnea situații generând chiar
conflicte. Prin urmare, putem spune că fondul problemei este comun cu toate grupurile.
Protejarea și pomov area valorilor lor, a drepturilor specfice care izvorăsc din statutul de
minoritate și integrarea acestora în asamblul comunității, în viața cotidiană și în interacțiunile
din cadtul acesteia.
Pe de altă parte, grupurile minoritare reprezintă componente fundamentale ale societății,
care au fost percepute diferit de -a lungul timpului în funcție de regimul de guvernare.
Conform literaturii de specialitate, națiunea ia naștere ca urmare a dorinței comune
membrilor unui grup de a locui împreună. Camil Mureșanu a realizat o definire a conceptului de
minoritate prin trimitere directă la conceptele de națiune și naționalitae. Acesta afirma în
lucrările sale că de cele mai multe ori se face confuzie înt re cele două. Prin urmare, conform

15 Capotorti Francesco, Etude de droits des personnes appartenant minoriti es ethniques, religieuses et
linguistiques, , New -York, Nations Unies, 1991 (nr de vente:f 91, XIV, 2), paragraphe 564.

17
ideilor sale, Camil Mureșanu a definit minoritatea ca fiind „orice grup social (în unele cazuri cu
colorit național) ai cărei membrii pot fi supuși de către grupul majoritar la anum ite presiuni
precum prejudicii, discrimi nare segrgare, persecuție”16.
De-a lungul timpului au fost numeroase stări conflictuale între minoritate și majoritate.
Prin urmare, putem spune chiar că raporturile tensionate dintre cele două permit distincția între
mai multe tipare comportamentale.
Conform definiției dată de Consiliul Europei în ani „50, minoritatea națională a fost
definită ca un grup de persoane care:
– locuiesc pe tertoriul aceluiași stat și sunt cetățenii lui;
– mențin legături de lung ă durată, trainice și permanente cu acel stat;
– manifestă caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte;
– sunt suficient de reprezentative, chiar dacă sunt în număr mai mic decât restul
populației unui stat sau a unei regiuni a unui stat;
– sunt motivate de preocuparea de a păstra îm preună ceea ce constituie identitatea lor
comună, inclusiv cultura, tradiția, religia sau limba lor17.
Acest punct de vedere referitor la definirea minorităților naționale poate fi explicat și
prin definiția profesrului francez Andre -Louis Sanguin care afi rmă că, „chestiunea minorităților
etnice decurge din nesuprapunerea spațială dintre națiune și stat18”. Drept urmare, minoritatea
etnică poate fi definită ca o „entitate societală de nivel sub -etatic, care trăiește într -unul din trei
contexte spațiale următ oare:
– marjele frontaliere ale unui stat;
– izolat, retras în interiorul unu stat;
– au un parcurs de tip nomad pe ansamblul teritoriului unui stat19.

16 Mureșanu Camil, „Interpretări ale conceptelor de națiune, naționalitate și minoritate națională” în N. Bocșa, .
Edroiu (coord), D. Prodan, Puterea modelului , Cluj -Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală
Română, 1995, p. 130.
17 ***, „Recom andarea 1201 cu referire la un Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului
privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale”, în Năstase Adrian, Drepturile persoanelor
aparținând minorităților naționale, București, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”m 1998, pp. 194 -199.
18 Andre -Louis Sanguin, Les minorities ethniques en Europe, Editura Humanitas, Paris, 1993, p. 7.
19 Ibidem , pp.8 -9.

18
2.3 Existența minorităților și specificul loi în Europa Centrală și de Est
Politicile și inițiativele legislative ce făceau referire direct la problematica minorităților
naționale adoptate în statele Europei Centrale și de Est au fost puternic influențate de politicile
Uniunii Europene, atât în perioada de pre -aderare cât și după câștigarea statutului de stat mem bru
(care a coincis cu alinierea politicilor naționale cu cele europene). Ca un element comun al
acestor politici, putem identifica „principiul autonomiei culturale” văzut de teoreticienii pro –
europene ca materializarea pr incipiului subsidiarității, atât de mult disputant. Chiar și așa, în
momentul de față, la nivelul Uniunii Europene nu există un acquis comunitar în ceea ce privește
protecția minorităților naționale20. Coroborarea acestui fapt cu aplicarea principiului
subsidiarității în chestiunea grupurilor minoritare a dus la ceea ce cristipii eruopeni au intitulat
„dublu standard” .
Indiferent de ideile pro europene sau anti europene și pro naționale, problematica
minorităților va rămâne întotdeauna o chestiune important ă pe agenda statelor cât și a Uniunii
Europene, cu atât mai mult cu cât această chestiune devine tot mai vizibilă pe agenda securității.
Prin urmare, în continuare, ne vom concentra atenția asupra unor entități statal e din Europa
Centrală și de Est a căor abordare în problematica minorităț ilor o considerăm ca având c aracter
de exemplu.

2.3.1 Cehia

După divizarea Cehoslovaciei în 1993 în Republica Cehă și Republica Slovacă, apariția
grupurilor minoritare pe teritorirul celor doua state a fost iminentă. Conform datelor statistice
puse la dispoziție de Banca Mondială21, Republica Cehă se încadrează în c ategoria statelor ce au
populație minoritară sub procentul de 10 %, aceasta fiind formată din slovaci, romi, polonezi,
germani, unguri și alte etnii. Dintre acestea, cea mai proeminentă minoritate este cea slovacă.
Fiind încadrată în cazul statelor cu o po pulație minoritară sunb 10 %, Republica Cehă
gestionează problematica minorităților prin Minority Law intrată în vigoare la 02.08.2001 și care

20 Rae Heather, Omogenizarea statelor , Chișinău, 2005, p.16.
21 ***, On Rights of Members of National Minorities and Amendament of some Acts,
http://www.minelres.lv/National_legislation/Czech/Czech_Minorities_Englidh.html

19
definește minoritatea națională ca fiind „o comunitate de cetățeni ai Republicii Cehe care trăiesc
pe actualul te ritoriu al Republicii Cehe, având origine etnică comună și împărtățșind limba,
cultura și tradiții comune”22.
Pe lângă minor itatea slovacă care ridică probleme în gestionarea raporturilor dintre
minoritate și majoritate, un alt grup minoritar important, și care este supus dezbaterii publice cu
o frecvență relativ mare este cel al comunități i rome. Conform statisticilor, î n Republica Cehă
trăiesc aproximativ 250 000 – 300 000 de persoane de etnie romă. Dacă în cazul minorității
slovace, atracția de bază pentr u instalarea pe teritoriul Republicii Cehe a fost dată de numărul
mare de locuri de muncă din zonele industriale Boemia și Moravia, în ceea ce privește
comunitatea romă, aceasta este percepută într -un registru negativ, fiind asimilată în principal
activită ților distructive, a zonelor neigienizate sau a unui comportament deviant23.
Cele mai multe cazuri semnalate la nivel național ca fiind problematice în ceea ce
privește comunitatea romă din Republica Cehă au fost cele cauzate de instalarea comunității
rome din Republica Cehă la periferia orașelor, aceastea fiinca caracteriszate de existența
locuințelor insalubre și a unei infrastructurii deficitare care nu doar că le afectează sănătatea, dar
îi deranjează și pe cei din jur.
Prin urmare, trebuie menționat fa ptul că Uniunea Europeană are un rol decisiv în
„integrarea” grupurilor mnoritare de pe teritoriul Cehiei, atât a slovacilor, polonezilor și
ungurilor, cât și a minorității rom, prin politicile adoptate la nivel european.
Pe lângă implicarea Uniunii Europ ene în pronlematica minorităților naționale, trebuie să
menționăm că Republica Cehă este parte semnatară a Convenției Cadru pentru Protecția
Minorităților Naționale și a Cartei Limbilor Minoritare.

22 http://www.gencat.cat/llengua/noves/noves/hm04tardor/docs/zwilling.pdf .
23 Maria Couți, „Cehii consideră minoritatea romă o sursă de criminalitate” în Ziarul România Liberă , 10.10.2010.

20
2.3.2 Slovacia

După ruperea Cehoslovaciei, Republica S lovacă a fost una dintre exemplele cele mai
bune de divizare în condiții pașnice. În prezent, conform statisticilor oferite de Banca Mondială,
cel mai mare grup minoritar de pe teritoriul Republicii Slovace este minoritatea maghiară cu un
procent de 10,6 % , urmați apoi de un procent mult mai mic al romilor 1,6 % și ucrainieini circa
0,3 %.
Până în urmă cu câțiva ani, problema minorităților maghiare a stat la baza multor dispute
între cele două state. Punctul ce a permis concilierea acestora a fost dat de ad erarea la NATO și
integrarea în Uniunea Europeană. Prin urmare, cele două state au semnat în anul 1995 un acord
care să reglementeze coabitarea grupului minoritar mag hiar cu majoritatea slovacă, dar după anul
1990 relațiile celor două state au avut un cara cter sinusoidal.
Cele mai cunoscute inițiative legislative care reglementează problematica minoritară pe
teritoriul Republicii Slovace sunt date de Convenția Cadrul pentru Protecția Minorităților
(ratificată în anul 1998), Legea 184/1999 și Hotărârea de Gu vern 292/1999.
Legea 184/1999 prevedea faptul că în localitățile în care populația minoritară atinge un
procent de cel puțin 20 %, există posibilitatea utilizării limbii materne în instituțiile locale și, de
asemenea, este permisă înscipționarea bilingvă a panourilor / plăcuțelor stradale menite
informării publice.
Prin Hotărârea de Guvern 292/1999 s -a înființat Consiliul Național pentru Minorități și
Grupuri Etnice, cu rol consultativ, ce funcționează în cadrul Guvernului.

21
2.3.3 Ungaria

Conform statisticilor, Ungaria este văzută ca un adevărat model la nivel european în ceea
ce privește politica minorităților. Studiile efectuate artă că procentul celor care se consideră de o
altă etnie decât cea maghiară este destul de mare, aproximativ 3%24 dintr -o populație totală de
10 008 73 locuitori.
Peter Vermeersche afirmă în lucrărirle sale că, cele mai importante modificări la nivelul
afirmării acestor grupuri au fost inițiate spre sfârșitul anilor 80. Astfel, la începutul lui 1989,
Ungaria a adoptat pri ma legislație care făcea referire directă la dreptul de asociere și reuniune,
moment care a culminat cu afirmarea grupurilor minoritare, indiferent de natura lor și de
specificitățile fiecăruia. Ulterior, legea va fi adoptată unanim prin includerea în Cont ituția
Ungară a Amendamentului XXXI prin care, fiecare grup minoritar primea dreptul la cultură și
religie în limba proprie. Un an mai târziu, tot prin Constituție, minoritățil ea dinUngaria primeau
dreptul la reprezentare fiind considerate parte constitut ivă a statului25. Toate aceste modificări au
dus ulterior, în anul 1993, la ceea ce s -a numit Legea Minorităților care, printe alte amendamente
pune un mare accent pe învăță mântul în limba maternă și reprezentare minorităților în cadrul
sistemului de guvern are prin existența unui comisar26. Totodată, Legea Minorităților mai
recunoaște pe lângă germani, români, slovaci și slavii de sud încă 9 etnii si stabilește ca și
criteriu de recunoaștere a etniei o vechime de 100 de ani pe teritoriul Ungariei.
Unul din s istemele cele mai renumite în cazul permisiunii sporite de implicare a
grupurilor minoritare în sistemul de guvernare este dat de existența așa numitului sistem de auto –
gurnare. Mai exact, este vorba despre posibilitatea ca grupurilor minorittare să se con stituie în
organizații independente, fie pe lângă administrația locală, fie în cadrul autorităților locale.
Scopul declarat al acestor sisteme de auto -guvernare constă în afirmarea directă a grupurilor
minoritate în ceea ce privește realiyarea scopurilor p roprii și a obictivelor ce dusc la buna
convieuire a acestora, fără a da naștere niciunei stări discriminatorii, atât pozitive cât și negative.
Printre cele mai comune moduri de afirmare a sistemelor de auto -guvernare se numără înființarea

24 Központi Statisztikai Hivatal(2002), Népszámlálás 2001 , în http//www.nepsyamlalas 2001.hu.
25 ***, Constituția Ungariei , http://codex.just.ro/Tari/Download/HU , accesat la 30 mai 2017.
26 ***, Hungary: Act LXXVII of 1993 on the Rights of National and Ethnic Minorities (repealed),
http://www.refworld.org/docid/4c3476272.html , accesat în 30.05.2017.

22
de școli cu pred are în limba grupului minoritar, a unor eveniemnte specifice, a unor manuale sau
alte înscirsuri redactate în limba grupului minoritat menite să vină în ajutorul acestuia în diferite
acțiuni sau chiar implicarea grupului minoritar în elaborarea legislației ce ține de protecția și
prmovarea monumentelor istorice, sub aspecul lor cultura27.
Cu toate că sistemul de recunoaștere și de gestionare a problematicii minorităților este
unul renumit și care face din Ungaria un stat model la nivel european, mulți cercetători afirmă că
acest stat nu poate fi considerat chiar un etalon în domeniu din cauza procentului mic al
minorităților și deci, a unei posibilități minore de izbucnire a unui conflict din această cauză.
Singura minoritate care a creat probleme Ungar iei a fost minoritatea romă care, în ultimii
ani a intrat sub incidena unei legi special create pentru a se potrivi specificităților acestei culturi,
legislația fiind adoptată la recomandarea Consiliului Euorpei și a Uniunii Europene fiind totodată
sprijin iți de către Fundașia Soroș și alte fundații și organizații orientate spre integrarea socială a
acestui grup și asigurarea accesului la servicii indispensabile, precum educație și sănătate28.
Un alt aspect mai p uțin ben efic Ungariei a fost cel al încercăril or repetate de sprijinire a
populației maghiare aflate pe teritoriul alt or state, adică a grupurilor minoritare maghiare.
Referitor la acest aspect, Ungaria a încerca t în repetate rânduri să stabilească un statut al
maghiarilor după bunul său plac, fapt ce contravine legislației europene și chiar Dreptului
Internațional, aceste încercări putând fi con siderate de către unii ca un ame stec în treburile
interne ale altu i stat. În acest context, atât Consiliul Europei cât ș i organismele abilitate ale UE
au recom andant Ungariei, cu titlu de avertisment, respectarea suveranități teritoriale a statelor
vecine, reiterând faptul că patria -mamă poate să ofere cel mult sprijin cultural și educațional, fără
a interveni în alt mod în politica stateor vecine, aspecte menți onate și în Recomandările Comisiei
de la Veneția29.

27 Ferenc Eiler, Nora Kovacs, „Minority Self -Govern ments in Hungary” în Kinga Gal (ed), Minority Governance in
Europe , Budapest, LGI, 2003, p. 37.
28 Monica Calușer, „Regimul drepturilor minorităților în Europa Centrală și de Est” în Levente Salat (coord), Politici
de integrare a minorităților naționale din România. Aspecte legale și instituționale îbtr -o perspectivă comparată ,
CRDE, Cluj -Napoca, 2008, p. 43.
29 Kantor Zoltan, Legea statului și Comisia de la Veneția: reflecții asupra minorităților,
http://www.provinvia.ro/cikk_roman/c000354.html ., accesat la 30.05.2017.

23
2.3.4 Polonia

Principalele „puncte slabe” ale Poloniei care au prejudiciat oarecum demersurile în ceea
ce privește abordarea cât mai eficientă a problematicii minorităților au fost date de „moștenirea”
celui de Al Doilea Război Mondial și ulterior a comunismului.
Potrivit actualelor norme legale aflate în vigoare, membrii grupurilor minoritare de pe
teritoriul Poloniei au permisiunea de a -și scrie numele conform ortografiei proprii. Totodată, la
fel ca în multe alte state, dacă procentul minorităților este de cel puțin 20 %, este permisă
înscripționarea plăcuț elor și a panourilor informativ e și în limba grupului minoritar. Cu toate
acestea, spre deosebire de România sau Slovenia, în Polonia nu există sta bilit un prag electoral
rezervat în vederea asigurării reprezentării la nivel central.
Una din pricipalele mișcări care au dat naștere unei noi abordări în ceea ce privește situția
minorităților din Polonia a coincis cu venirea la puterea a lui Lech Walesa și Tadeuz Mazewiecki
care la sfârșitul anilor ‟80 afirmau public că în Polonia, „minor ităție trebuie să se simtă ca
acasă”30.
Chiar dacă prin Constituția din 1997 s -a stipulat foarte clar egalitatea tuturor cetățenilor
în fața legilor, proiectele legislative inițiate de Comitetul Minorităților Etnice au fost respinse
succesiv. Ulterior, a bia în anul 2005 a fost adoptată o lege a minorităților, după aderarea Poloniei
la Uniunea Europeană – The Regional Language, National and Ethnic Minorities Act.

2.3.5 Romania

Din cauza grupurilor minoritare, de -a lungul timpului au existat numeroase stări mai mult
sau mai puțin conflictuale între statele lumii. Nici în cazul Româ niei nu putem spune că
lucrurui le au stat altfel. Asemănător celorlalte state din Europa Centrală și de Est, și pe teritoriul
României există grupuri minoritate. Studiul evoluției p roblematicii minorităților naționale din
țara noastră, se poate face cel mai bine prin abordarea a patru perioade, delimitate istoric și
totodată cronologic.

30 ***, Tratatul de Pace între Puterile Aliate și Asociate, pe de o parte, și Austria .

24
– Prima perioadă coincide cu Congresul de la Berlin din 1878, moment în care
României i s-a impus e xtinderea dre pturilor confesionale la ev rei și musulmani și,
totodată, posibilitatea de recunoaștere a cetățeniei în cazul acestor categorii de
populație.
– A doua perio adă coincide cu anii interbelici și totodată cu Tratatul de pace de la Paris
din anul 1919, moment în care statul român și -a afirmat implicarea în război pentru
dobândirea Trasilvaniei, regiunea locuită în preponderant de români31. Confo rm
Tratelor de Pace din 1919 -1920, România se obligă să ofere egalitate tuturor
cetățenilor săi, indiferen t de etnie sau de amplasarea geografică în funcție de noul
teritoriu. Prin prevederile semnalate în cadrul trata telor, se făcea referire și la
utilizarea limbii mater ne în dminist rație, în învățământ, în comenț , în relațiile publice
și chiar în presă . De asemenea, o clauză separată acorda posibilitatea autonomiei
școlare și religioase pentru comunitățile se secui și saxoni din Transilvania32. În cele
ce va urma, principal a problemă în Transilvania va rămâne cea legată de comunitatea
maghiară.
– A treia perioa dă corespunde anilor de la 1947 și până la insturarea regimului
communist care încetează in 1989. În această perioadă, evoluțiile externe au avut un
mare impact asupra politicii interne din România , mai ales dacă facem referire la
politica Uniunii Sovietic e care prevedea încurajarea minorităților în afirmarea
propriei identități în teritoriile statelor comuniste.
– Cea de a patra perioadă, începe odată cu decembrie 1989 fiind cunoscută ca o
perioadă de tranziție, presărată atât cu evoluții cât și cu involuți i; aceasta fiind
perioada de formare și consolidare a modelului românesc de abordarea a
problematicii minorităților naționale. În ciuda faptului că dispariția regimului
comunist a fost oarecum asimilată cu o perioadă de liniște și evoluție, în ceea ce
privește sentimentul naț ionalist acesta a fost exteriorizat mult mai puternic de
membrii grupurilor minoritare naț ionale, iar afirmarea exacerbată a acestora a dus

31 Bolovan, Sorina și Ioan, Studies on the Historical Demography of Romania, Cluj-Napoca, Cente r for Transylvanian
Studies, The Romanian Cultural Foundation, Cluj -Napoca, 1992, pp. 33 -34.
32 A se vedea Tratatele între Puterile Aliate și Asociate, pe de o parte și Austria în Ioan Scurtu și Liviu Boar, op. cit.,
pp. 169 -170.

25
uneori la miscări extremist e, precum confruntările interetnice de la Târgu Mureș din
anul 1990.
Concretizarea cadrului i nstituțional și legislativ privi nd protecția minorităților naționale a
avut loc după anul 2000, odată cu i ntensificarea eforturilor de accedere în Uniunea Eurupeană. În
prezent, minoritățile naț ionale din România se bucură de exerci țiul tut uror d repturilor spec ifice
așa cum au fost formultate în cadrul tratatelor și convențiilor europene, fiind totodată
reprezentate la toate nivelulrile de decizie și benficiază de sprijinul statului în afirmarea proprilor
valori și tradiții.
2.3.5.1 Relațiile România -Ungaria sub aspectul problematicii minoritare
Relațiile dintre aceste două țări au fost de multe ori în cumpănă din cauza politicienilor în
mare parte, a trecutului istoric anevoios și greu de uitat de către cele două părți. Dar cu toate
acestea cele două state sunt astăzi membre a Uniunii Europene și a Tratatului Nord Atlantic.
După toate disputele istorice și exploatarea unor scopuri egoiste de către unele partide politice
care reprezentau minoritatea maghiară î n România, cele două stat e par să fi înțeles că au mai
mult de câștigat prin cooperare.

a. Cadrul legsilativ în România
Odată cu revoluția din decembrie 1989, schimbarea cadrului legislative și instituțional
care privesc minoritățile din țara noastră a avut două obiective: Garantarea de drepturi egale
cetățenilor aparținând acestor minorități, conf. O.S.C.E, precum și a îndatoririlor acestora33.
Constituția României enumeră în principiile generale nediscriminarea cetățenilor și
egalitatea acestora în fața legii: „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor
săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de religie, de sex, de opinie, de
apartenența politică și de origine socială ”34

33 Nicolae Endroiu, Vasile Puscas, „ Maghiarii din Romania ”, FCR, Cluj -Napoca, 1996 ;
34 Art. 4, alin 2 din Constitutia Romaniei (91, revizuita in 2003)

26
Articolul 6, prevede faptul că: „ Statul recunoaște și gara ntează persoanelor aparținând
minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice,
culturale, lingvistice și religioase .”35 Precum și: „ Măsurile de protecție luate de stat pentru
păstrarea, dezvoltarea și exp rimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale
trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți
cetățeni români.”36
Alte articole din Constituția României care sprijină minoritățile naționale sunt: Art. 20
(Tratatele Internaționale privind drepturile omului); Art. 29 (privind viața intimă, privată și
familia); Art. 29 (Dreptul la opinie); Art. 32 (Dreptul la învățătură) ;37
Pe lângă Constituție, se mai adaugă și alte legi și hotarari ale guvernului care au acordat
anumite drepturi minorităților și în special minorității maghiare, precum:
 Guvernul României a adoptat, la 6 aprilie 1993, Hotărârea nr. 137 prin care s –
a consti tuit Consiliul pentru Minoritățile Naționale ;38
 Legea învățământului nr. 84 din 24 iulie 1995;
 Ordin al Ministrului Educației Naționale: 3533 din 31.03.1999 (în perioada
Dlui Andrei Marga 97 -00, după mult criticata lege a învățământului 84/1995).
Constituția României, adoptată la 8 decembrie 1991 și revizuită în 31 octombrie 2003,
prevede la Titlul II, Cap 2 (privind Drepturile și libertățile fundamentale) dreptul la învățătură în
limba maternă, a minorităților naționale. „Dreptul persoanelor aparținând minorităților
naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt
garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.”39
Ca de altfel, majoritatea dispozițiilor constituțio nale privind drepturile și libertățile
cetățenilor, dreptul la învățătură în limba maternă este aplicat în concordanță cu Declarația
Universală a Drepturilor Omului la care România este parte. Articolele speciale din legea
învățământului prevăd ca persoane le aparținând unei alte etnii decât cea romană să aibă dreptul

35 Art. 6, alin 1 din Constitutia Romaniei (91, revizuita in 2003)
36 Art. 6, alin 2 din Constitutia Romaniei (91, revizuita in 2003)
37 Nicolae Endroiu, Vasile Puscas, op.cit;
38 Ibidem.
39 Art. 32, alin 3 din Constitutia Romaniei (91, revizuita in 2003)

27
de a studia și de a se instrui în limba maternă la toate formele de învățământ, (preșcolar, primar,
licee, universitar) costurile fiind suportate de către Statul Român.

b. Cadrul legsialtiv în Un garia
În Constituția Maghiară la Articolul 6, sunt enumerate prevederi privind datoria pe care
Statul Maghiar o are față de minoritatea din străinătate, susținând legăturile cu orice grupare de
etnie maghiară din afara Ungariei: „Republica Ungară se simte responsabilă pentru soarta
maghiarilor care trăiesc dincolo de hotarele ei și va promova și sprijini legăturile acestora cu
Ungaria.”40
Interesant de observat este această dublă cetățenie care se aplică cetățenilor maghiari din
România, atât politicienii români și cât cei maghiari se folosesc de aceste voturi pentru a câștiga
alegerile, născând de aici o adevărată criză diplomatică între cele două țări. Aș dori să menționez
faptul că statul maghiar se angajează să apere și să le ofere școli în limba matern ă minorității
române, lucru care însă, lasă de dorit.41

c. Problema minorităților
La vizita sa în România în anul 1997, Președintele SUA a lăudat politica româniei, acesta
văzând un viitor în relațiile româno -maghiare din interiorul Parlamentului: „ You have turned old
quarrels into new friendships, within and outside the country’s frontiers. You have signed
treaties with Hungary and Ukraine. For the first time, you have shared a democratic government
with the Hungarian ethnics. You leț minorities play a large r role în creating your future.
Together with them, you represent the new România.”
Dacă până în anii 1994 -1996 putem spune că minoritatea maghiară a întâmpinat anumite
probleme, mai ales în timpul comunismului, astăzi lucrurile sunt cu totul și cu totul diferit. Dar
aleg să enumăr anumite probleme ale minorității maghiare până în anul 1996:

40 Ioan Lacatusu, Românii în mass -media maghiară din Harghita și Covasna , Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe,
2006.
41 ***, Constitutia mag hiara , http://codex.just.ro/Tari/Download/HU , accesat la 02.05.2017.

28
1. Bătăliile locale de la Tg. Mureș și Cluj, Dialogul Interetnic, născute din miza politică a
anilor 90”;
2. Criza din Moldova (ceangăii) și Criza de la Odorheiu Secuiesc ca uzată de lipsa de
autoritate și de limitele impuse referitoare la autonomia locală ;
Trebuie menționat faptul că după Tratatul Româno -maghiar „intern” și „extern” în
evoluția relațiilor interetnice, după Ordonanțele de urgență și “modelul de reconciliere r omâno –
maghiar se părea că s -a încheiat sfârșitul unei ere civice, însă începutul anilor 2000 vor aduce noi
probleme . Una din principalele probleme ale etnicilor maghiari în România o reprezintă
exploatarea unor scopuri egoiste de unele forțe politice , atât românești dar și maghiare, în speță
UDMR. O alta ar fi influența asupra politicii interne (prin anumite acte, gruparea minoritară
arată o anumită ostilitate față de poporul român)42
O apropiere între cele două părți și o dinamizare a relațiilor ar fi posi bilă prin respectarea
angajamentelor ambelor părți la nivel geopolitic, prin respectarea intereselor comune legate de
securitatea regiunii și prin dezvoltarea intereselor cele economice comune. Un alt lucru de luat în
cauză ar fi argumentul geografic precu m și o politică externă maghiară mai transparentă care
poate sprijini integrarea euroatlantică a României, din păcate ultimul lucru enumerat nu prea s -a
făcut și îl putem enumera la factori ce „ajută” la distanțarea relațiilor dintre cele două părți,
Statu l Român și minoritatea maghiară, sau chiar Statul Român și cel Maghiar.
Printre factorii ce păstrează distanța dintre cele două părți enumerate mai sus, sunt:
Sindromul Trianon, trecutul comun al României și Ungariei de la 4 iunie 1920 până în zilele de
astăzi, naționalismul exacerbat al ambelor părți dar și după cum Denes Laszlo, Kende Peter,
Marton Arpad spun, Situația nerezolvată a maghiarimii din România. Dacă ar fi să luăm în
calcul modelul franco -german de reconciliere, acesta este impracticabil deoar ece tradițiile acestui
spațiu, istoria mentalităților și cultură politică sunt diferite.

42 Ioan Lăcătușu, op.cit.

29
d. Afirmarea grupului minoritar
Dacă analizăm cu atenție felul în care Statul Român privește minoritatea maghiară, este
interesant de observat componența Parlamentului României până în anul 2012. Prin constituție,
toate minoritățile au dreptul lau un reprezentant în Parlament, dar listar ea separată a etnicilor
maghiari, așa cum este ea menționată în Cartea Albastră a Democrației,43 nu face altceva decât
să sublinieze faptul că maghiarii se percep diferiți față de cel elalte minorități din România, s tatul
Român recunoscând această diferență. Cea din urmă nu apare datorită numărului, ci datorită
faptului că sunt cea mai organizată minoritate din țară, având nu de mult ori o voce politică în
Parlament.
În ceea ce privește participarea la viața politică, , Uniunea Democratică a Maghiarilor din
România (U.D.M.R.) a făcut parte din data de 20 mai 1990 până în anul 2012 din cadrul coaliției
conducătoare sau cea a opoziției, oricare ar fi fost aceasta. Dacă e să analizăm din punct de
vedere a științelor politice, putem afirma faptul că am asistat în toți acești ani la o conducere de
stil vagonet. (2+1) Deputații și senatorii care au reprezentat de -a lungul timpului minoritatea
maghiară s -au aflat în structuri importante din conducere, ca și în birourile comisiilor permanente
a celor două camere ale Pa rlamentului.
Referitor la acce sul la cultură și informație, persoanele aparținâ nd minorității maghiare
din România se bucură de anumite facilități în procesul de păstrare, exprimare și dezvoltare a
identității acestora, conform Declarației asupra persoanel or aparținând minorităților naționale ,
Adoptată de către Adunarea Generală a O.N.U.44
Statul român are grijă ca să fie construite și menținute instituții cultural ale minorității
maghiare, de altfel, statul susține activitatea, finanțarea revistelor, teatre lor, muzeelor sau a
bibliotecilor, minoritatea maghiară se bucură de emisiuni Radio și TV în limba maternă. În afară
de muzee sau case memoriale pe teritoriul Romaniei își desfășoară activitatea organizații a căror
beneficiari sau a căror deținători sunt e tnicii maghiari.

43 Julianna Connelly , Hungary, Slovakia, And Romania: International Relations Examined Through Minority, New
York, USA, 2009.
44 ***, T he Legislative and Institutional Framework for National Minorities in Romania,
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/1500049950 , accesat la 03.0 5.2017.

30
Este bine cunoscută situația religioasă a etnicilor maghiari, aceștia se bucură de libertatea
de gândire, de conștiință și confesională, conform art. 55 din Carta Națiunilor Unite, de
asemenea religiei i se oferă legitimitate conform Const ituției României în articolul 29.
Preponderență religiilor în minoritatea maghiară se împarte astfel, romano catolică (41,2%),
calvinista (47,1%); unitariană (4,6%) din totalul maghiarilor aflați pe teritoriul României la
ultimul recensământ din 2011.
Ca o concluzie generală în ceea ce privește r elația România -Ungaria din punc tul de
vedere al grupurilor minoritare, putem spune că în prezent asistăm la o criză diplomatică între
cele două țări născută din dispute teritoriale și mitologii istorice conflictuale .

31

CAPITOLUL III
MECANISME DE PROTECȚIE A MINORITĂȚILOR

3.1 Diversitatea și asigurarea climatului de securitate
Pe plan internațional securitatea joacă un rol esențial. Colectivitătiile umane recent
disproporționate manifestau nesiguranță legată de propria sec uritate. Anul 2015 a fost un
moment de cotitură la nivel internațional ce a marcat decisiv cursul istoriei pe scena
internațională. Agenda de secritate și -a nuanțat noi riscuri și vulneralitități în spec trul uman, mai
cu seamă în ambi entul multiculturalității europene. Democartizarea și libertățile indivizilor au
luat o nouă formă de abordare din partea liderilor europeni, care se confruntă actulamente cu o
situație predominat de criză.
Securitatea, la un nivel conceptual, se referă și la situația în care o persoană, grup de
persone, adoptă individual sau nu, măsuri specifice și își însușesc certitudinea că, atât existența,
integritatea cât și interesele lor fundamentale nu sunt în primejdie. Astfel, absența pericolului și
promovarea pr otejării se învârt în sensul măsurilor adoptate. Dacă pornim de la nivelul minim al
conservării vieții și ajungem la securitatea individului și a propiriilor credințe, dispunem de un
consens în privința măsurilor, prin prisma manipulării și influenței prop riei siguranțe.
Paradigma securității societale împrumută termeni și nuanțe din mai multe doctrine și
modele politice, economice și sociale. Dar apare și o nouă dimensiune a conceptului, securitatea
comunității din care individual face parte, încercând astfel să protejeze mediul de viață al
acestuia, în fața elementelor care l -ar putea distruge.

32
Nu există o definiție unică a securității societale. Diferitele opinii exprimate asupra
acestui concept reprezintă, de fapt o dezbatere permanentă a celor interesați și implicați în
analiza acestui sector de securitate. Două interpretări ale termenului societal ar trebui însă
evitate. În primul rând, „securitatea socială se referă la indivizi și ține mai ales de domeniul
economic. Securitatea societală se referă la colectivități și la identitățile acestora” , dar cu
observația că între ele există adesea legături empirice, în măsura în care condițiile sociale de
viață influențează procesele de identificare colectivă. În al doilea rând, „o problemă cu termenul
societal este că termenu l înrudit, societate , este adesea utilizat pentru a desemna mai existinsa și
mai ambigua populația statului , ceea ce se poate referi la un grup care nu este întot deauna
purtător de identitate” (de exemplu societatea sudaneză este populația din statul Sudan, care este
însă alcătuită din mai multe unități societale cum ar fi arabii și africanii negri). Aceste
complexități terminologice sunt în fond „derivate din natura comunităților de identitate ; acestea
sunt comunități imaginate autoconstruite.”45 Într-o prim ă accepțiune, până la apariția Ș colii de la
Copenhaga „securitatea societală desemnează accesul la progres și condițiile necesare pentru
realizarea acestuia. Cea mai importantă condiție a pro gresului este libertatea, a insului și a
comunității din care acesta face parte (insul – cetățean și societatea democratică)”.46
3.2 Discriminarea – mani festare și combatere
Managementul diveristății, prin promovarea drepturilor specifice așe diferitelor g rupuri
mino ritare are drept consecințe elabora rea unor politici publice menite să aibă un caracter
cuprinzător în vederea gestionării cât mai echit abile a problematicii grupurilot minoritare. Mai
exact, aceste politici trebuie să facă referire directă la o serie de p rincipii relativ obscurse sau mai
puține palpabile precum eficiență ș i echitate, atât în ceea ce privește alocarea resurselor, cât și în
gestionarea diferitelor st ări conflictuale ce pot apărea. Conform literaturii de specialitate, în ceea
ce pr ivește repartiția, se constată existența unor propuneri originale privind împărțirea acestor

45 Benedict Anderson, Imagined Communities Reflections on the Origin and Spread of Nationalism , Verso, London –
New York, 1991, p. 25.
46 Barry Buzan, Popoarele, statele și frica – O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după
Războiul Rece , Ediția a 2 – a, Editura Cartier, Chișinău, 2014., p. 74.

33
costuri între majoritate și minoritate, propuneri care au la baza crezul că statutul de minoritate nu
poate fi imputat ca o vină a a grupului minoritar, chiar dacă acesta își acceptă statutul47.
În ciuda evoluției clare a societății în care trăim, problema minorităților este încă una
puternic contestată. Chiar dacă la nivel internațional este acceptat un consesns referitor la
legitimitatea grupurilor minoritare , în cadrul societății actuale, caracterizată de globalizare, se
resimte tot mai puternic presiunea autohtonilor în ceea ce privește legitimitate a sau modul de
afirmare a unui grup minoritar. Literatura de specialitatea tratează această temă ușor diferit,
afirm ând că „cu cât o componentă a diveristății mondiale pare mai amenințată, cu atât dreptul la
măsuri de protejare și promovare pare mai justificat „48,fapt care nu este altceva decât ese nța
conc eptului de diversitate.
Abordarea juridică a dreptului minorităților are la bază principiul conform căruia,
protecția acestora presupune un ansamblu de măsuri și aranjamente permanente menite să
asigure menținerea și dezvoltarea, în condiții de toleranță și respect, a propriei limbi, culturi și
religii. De ace ea, dreturile care fac referire strictă la persoanele aparținătoare unui grup minoritar
sunt punctele de plecare în stabilirea standardelor în procesul de identificare și caracterizare a
grupului minoritar și implicat al relațiilor între grup minoritar și majoritate.
În acest context, trebuie să menționăm faptul că, cultura este de cele mai multe ori
punct ul de plecare în ceea ce privește problematica minorităților, Conform acestei accepțiuni , ea
înglobează o serie de producții în urma interacționării di ntre factorul antropolig și mediul în care
acesta trăiește. De asemenea, trebuie să menționăm că Geert Hofstede codifică cultura în trei
categorii: eroi (concretizări reale sau imaginare recunoscute ca modul în grupul respectiv), rituri
(activități colecti ve care au un rol bine definit în crearea unei legături între individ și societate) și
simboluri (diferite obiecte sau reprezentări care, sub forma lor figurată, semnifică aceleași lucruri
pentru membrii aceluiași grup)49.
Având în vedere toate aceste carac teritici care stau la baza formării grupului și afirmării
ca grup minoritar în interirorul majorității, trebuie să menționăm că există și în aces t caz reversul

47 Van Parijs Philippe, „Linquistic justice” în Politics Philosophy and Economics , vol. I, Trim I, pp. 59 -74.
48 Grin Francois, „Diveristy as Paradigm, Analitical Device and Policy Goal” în Kymlicka Will și Patten Adam (coord.),
Language Rights amd Political Theory , Oxford University Press, Oxford, 2003, pp. 169 -170.
49 Hosfede Geert, Cultural Consequences. Comparing Value, Behaviors, Istituttions and Organizations across
Nations , Thousand Oaks, New Delhi, Sagem 2011, p. 11.

34
medaliei. Deși mult disputată, atât în media cât și în cadrul literaturii de specialitate,
discr iminarea reprezintă una din problemele actuale ca re pare uneori destul de dificil de
gestionat, chiar și în zilele noastre. În paralel cu afirmarea egalității în drepturi, s-a conturat un
alt element important în asigurarea unui climat de securitate și anume nediscriminarea. Prin
prisma paletei largi de care dispune în vederea supunerii unei analize, protejarea drepturilor
omului poate fi înțeleasă sau aplicată în numeroase feluri, fără ca niciunul di ntre acestea să fie
considerat de -a dreptul greșit. Tocmai existența unui număr mare de documente sau de norme
legisltive, concomit ent cu numeroasele definiții, ex plicații și abordări, uneori pot pune în
dificultate înțelegerea și aplicarea rezonabilă a ac estor prevederi. În realitate însă, o faptă de
discriminare are la bază încălcarea unor drepturi , indiferent de arealul de manifestare a
acestora50. În ce ea ce privește comportamentul di scriminatoriu, acesta se poate manifesta sub
diferite forme. Cele mai m ulte cazuri de discriminare sunt cele raportate la diferențele de sex,
vârstă, religie, relațiile dintre diferite etnii, naționalități sau culturi, de înfățișarea fizică,
handicapuri fizice sau mintale etc.
Discriminarea își are izvoarele în diverse atitu dini și mat rici comportamentale. La baza
acestora stau anumite tabu -uri existente la nivelul societății precum și camuflarea situațiilor
discriminatorii în haina unor pseud o-probleme menite să distragă atenția indivizilor sau
comunităților de la consumarea faptelor de discriminare51. Totodată, discriminarea poate fi o
consecință a prejudecăților și a stereotipurilor. Natura și cauzele sale pa r să depindă de mai mulți
factori și să rezulte atât din modul de structurare a instituțiilor și a societății, cât și din
reprezentări sau scheme cognitive. Conform cel or afirmate de M ichael Biling aceste chestiuni ar
trebui să rezulte din cadrul unor analize psihologice care să facă r eferire directă la concepte
precum puterea politică sau economică ”52. Prin urmare , trebuie să reținem că ori ce definiție dată

50 Adrian Cămărășan, „Combaterea discriminării componentă de bază a protecției drepturilor omului în România”
în Cristian Jura (coord.), Sistemul compementar de protecție a drepturilor omului și de combatere a discriminăr ii în
România , Editura Universității Transilvania, Brașov, p.31.
51 Adrian Cămărășan, „Consiliul Național pentru Combatere Discriminării. Context. Perspective” în Revista de
Geografie Politică, GeoPolitică și GeoStrategie , nr. 1/2004, pp. 25 -28.
52 Bilig Mi chael, „Racisme, prejuges et descrimination” în Moscovici Serge (coord.), Psychologie socieale , PUF, Paris,
1984, p. 450.

35
discriminării face referire directă la inegalitatea în dobândi re sau exercitare a drepturilor unei
persoane53.
Un alt aspect interesat de clarificat este criteriul de discriminare care include și categoria
minorită ților etnice ș i naționale. Așa cum o persoană se bucură de beneficiul ansablului
dreptu rilor omului, tot la fel putem sp une că și un ui cetățean aparținând unui grup social având
statul de minoritate națională sau e tnică îi poate fi restricționat accesul la aceastea prin diferite
forme. Conform reglementărilor internaționale precum și doctrinei, discriminarea vizează orice
persoană care, pe motiv de rasă, origine națională sau etnică ar face obiectul unui act de
nerespectare a drepturilor fundamentale. Unii autori susțin că discriminarea vizează grupuri de
persoane și, astfel, se definește numai față de grupuri diferite54. Referitor la aces t aspect, Charles
Rousseau afirma în anul 1930 că „protecția minoritților protejează omul ca aparținând unei rase,
ca aderând la anumite valori ”55, în principiu, acesta făcând trimitere directă la faptul că atunci
când vorbim despre discriminare trebuie să ne referim la o persoană bine definită și nu la gurpul
care face parte, chiar dacă această formă de discriminare se poa te manifesta și în cazul altor
persoane din grupul repectiv, având la bază asumarea unor valori comune specifice grupului.
Eșecul Societății Națiunilor a condus la necesitatea adoptări unei noi viziuni în ceea ce
privește drepturile omului, protecția acest ora și asigurarea accesului legal a indivizilor la resurse
sau alte drepturi ce li se cuvin. Astfel, a devenit intrisecă trasarea unor limite și crearea unor
mecanisme care să aibă capacitatea de a utiliza mijloac ele necesare asigurării unui climat de
securitate prin protejara drepturilor și libertăților fundamentale ale o mului au devenit o
necesitate.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a reprezentat un punct de plecare în
redactarea și impunerea celorlalte limite în ceea ce privește tratamentul la care este supus
individul. Acest document împreună cu Carta ONU au reprezentat fundamentul pentru
dezvoltarea cad rului normativ privind prevenir ea și combaterea discriminării. Chiar dacă până în
acel moment documentele adoptate făceau vorbire la drepturi și libertăți fundamentale, practic

53 Cristian Jura (coord.), Legislatie în domeniul nediscriminării – studii privind nediscriminarea , editura All Beck,
București, 2003, p. 7.
54 Lerner Natan, „Group Rights and Discrimination in International Law I” în People and Minorities in International
Law, 1993, p. 183.
55 Charles Rousseau, „Protection des minorities et reconnaissance internationale des Droits de l ’Homme” în Revue
du dr oit public , 1930, p. 413.

36
Declarația punea bazele unui fe nomen clar delimitat. Prin urmare, ur măto rul pas în evoluția
procesului de combatere a oricărei forme de discriminare, ia naștere Convenția internațional ă
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare ras ială. Astfel, Convenția definește
discriminarea ca „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care prin manifestarea sa
poate distru ge sau compromite recunoașterea sau exercitarea, în condiții de egalitate, unor
drepturi și libertăți fundamentale56. Prin urmare, putem spune că această definiție este, în fapt,
scheletul oricărei definiții care face referire la conceptual de discriminare.
Începând cu Carta ONU, Declarația universală și Convenția pentru eliminarea discrimării
rasiale, s -au pus bazele creării unui mec anism de co mbatere efectivă a discriminării. În cazul
Convenției, implementarea dispozițiilor precum și adoptarea de măsuri împotriva statelor părți
care comit discriminări, s -a stabilit ca organism abilitat – Comitetul pentru eliminarea
discriminării rasiale . Astfel, Comitetului i -au fost stabilite două procedure distincte:
1. Conform art. 11 :: dacă un stat semnatar al Convenției consideră că un alt stat
parte încălca prevederile tratatulu i pe care l -a ratificat, primul stat poate sesiza
Comitetul .
2. Conform a rt. 14: statele semnatare sunt obligate să desemneze un organism
specializat care să gestioneze problem e specifice cazurilor de discriminare, însă
acesta își intră în atribuții doar după epuizarea căilor interne de atac.

56 ***, Principalele instrumente internaționale orivind drepturile omului la care România este parte , vol. I, Institutul
Român pentru Drepturile Omului, București, 2002, p. 58.

37
3.3 Protecția drepturilor minorităților
3.3.1 Organizația Națiunilor U nite

Dacă pe plan național , fiecare stat a încercat să armonizeze relaționarea dintre majoritate
și grupurile minoritare într -o manieră cât mai trainică, pe plan internațional nu s -a put realiza o
echilibrare a situ ației, în primul rând din cauza numeroaselor specific ități existente în cadrul
fiecărei comunități. Prin urmare, din cauza numeroaselor neînle geri, într -o primă fază, statele
membre ONU au decis că nu este oportună o mențiune referitoare strict la grupurile minoritare și
că trimitere a la depturile și libertățile funda mentale ale omului sunt mai mult decât
satisfăcătoare. Cu toate aestea, dezideratul general al ONU constă în aplicarea unor tratamente
egale tuturor oamenilor, indiferent de trăsăturile specifice date de cultură, re ligie, sex sau
convingeri politice. Pe baza unor consideren te pur logice, acest deziderat se poate aplica și în
cazul grupurilor minoritate. În consecință, ONU a creat mai multe direcții de acțiune care să îi
permită realizarea acestui obiectiv:
– În primul rând, s -a avut în vedere crearea unui cadru care să facilit eze tratarea egală a
tuturor persoanelor și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, ind iferent de
apartenența sa la un grup majoritar sau minoritar;
– În al doilea rând, s -a acționat în vederea promovării principiului nediscriminări i,
indiferen t de statul social al persoanelor sau de alte caracteristici specifice.
Având în vedere cele menționate mai sus, trebuie să spunem că sistem ul creat de ONU se
bazează pe do uă ramuri distincte, dar complementare. Pe de o parte sunt instrumentele și implicit
instituțiile abilitate în realizarea acestor deziderate, iar pe de altă parte, organismele cu capacitate
de control care au ca scop monitorizarea aplicabilității și funcționalității primei categorii.
3.3.2 Consiliul Europei
Problema minorităților națion ale a atras atenția Consiliului Europei încă de la înființarea
acestuia în anul 1949 , rămânând pe agenda ei până în prezent. Mai exact, principala preocupare
consta în „problema protecției lărgite a drepturilor minorităților naționale” , așa cum a fost ea

38
menționată în Raportul Comitetului prinvind Chestiunile Legale și Administrative din cadrul
Consiliului Europei .
Ulterior, în anul 1961, același organism face o adnotare la raportul precedent în vederea
acordării minrităților naționale unor drepturi suplimentare față de cele prevăzute în Convenția
Europeană pentru Drepturilor Omului. Drept urmare, se poate observa re cunoașterea grupurilor
minroitare ca elemente de sine stătătoare care se bucură de o serie de prevederi diferite decât cele
cu caracter general de aplicabilitate.
Un alt pas important a fost dat de Sumitul de Viena din 1993 care va avea o importanță
majo ră în ceea ce privește problematica națională. Ca o consecință a acestui summit, în 1994, a
luat naștere Comitetul Ad -Hoc pentru Protecția Minorităților Naționale. Un an mai târziu,
CAHMIN prezintă în vederea aporbării Consiliului de Miniștri proiectul une i Convenții Cadru
pentru Protecția Minorităților Naționale.
Trebuie să menționăm că acest docuent a fost elaborată pe modelul unui instrument
multilateral și a fost deschisă spre analiză înainte de a fi aprobată, o periodă destul de generoasă
de 3 ani. Cu toate acestea nu toate statele au ratificat -o, rămânând un număr de 9 state care nu și –
au exprimat acordul în ceea ce privește prevederiel Convenției. Acest fapt poate fi justificat și
prin faptul că în preambulul Convenției este stipulat foarte clar că to ate statele semnatare se
obligă să alinieze politicile națioanale la prevederile acestei Convenții .57

3.3.3. Uniunea Europeană și problematica minorităților naționale

Cu toate că statele au avut numeroase încercări de soluționare cât mai rapidă și eficientă a
problamticii minorităților naționale, odată cu formarea Uniunii Europene, au existat mai multe
voci care au adus în discuție problema mino ritățlor. Astfel, de -a lungul timpului , acest subiect a
ajuns să fie adus în disucție încă din perioada de pre -aderare a unui stat. Analizând evoluția
abord ării acestui concept, literatura de specialitate evidențează o postură benefică a Uniunii
Eurpene asupra statelor membre.
Una din etapele i mportante ale Uniunii Europene în ceea ce privește chestiunea
minorităților naționale a fost data de elaboraea Declarației Drepturilor Fundamentale ale Omului,

57 Idem.

39
de la Luxembug, din iunie 1991, prin care sefăcea referire la protejarea grupurilor minoritare p rin
respectarea principiilor demcrației, făcându -se referire direct la statele din Europa Centrală și de
Est. Ulterior, problema a fost reluată în cazul Tratatului de la Maastricht în 1993, respectiv
Tratatul de la Amsterdam (1997/1999) care aduce în prim plan conceptul de diversitate culturală.
În anii următori, avem de -a face cu Directiva Consiliului de Miniștri (2000) care făcea
referire la principiul egalității de tratament între persoane , respectiv Pactul pentru Stabilitate
pentru Europa Centrală și d e Est care a pus bazele dialogului între state și grupurile minoritate,
indicând modalități clare de acțiune în clarificarea problemelor, prin semnarea unor tratate
bilaterale între stare care aveau divergențe pe această problemă (spre exemplu, România –
Ungaria).

40

CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ: MASACRUL DE LA SREBRENICA

Legislația națională în vigoare în materie de drepturi și libertăți fundamentale în ceea ce
privește probl ematica minorităților naționale are la bază principiile foarte clar definite ale
Constituției Bosniei și Herțegovinei. Astfel Bosnia și Herțegovina este organizat ă pe baze
democratice și respectă drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor.
Conform Anexei 658 din Constituție, Republica Bosnia -Herțegovina respectă drepturile
fundamentale ale omului și conferă acestora toate d repturile și obligațiile care su cced din
tratatele ratificate de federație. Prin urmare, cetățenii Bosniei -Herțegovinei au dreptul la viață, la
integritate fizică, dreptul la initimaitate, la liberă exprimare, libera trecere ș.a. (conform textului
de mai jos).

58 http://www.ohr.int/dpa/default.asp?content_id=374 , accesat în data de 30.05.2017 .

41
4.1 Caracterul istoric al regiunii
Încă din perioada Evului Mediu, teritoriul actual al Bosniei și Herțegovinei a fost puternic
infleunțat de numeroasele valuri de migrație care au trecut pe această porțiune de uscat. Pentru
realizarea unei analize cât mai comprhensive, voi face o scurtă trecere în revistă a principalilor
factori care au modelat politicile și orietările acestui teritoriu, având însă o atenție deosebită
pentru evoluția grupurilor mi noritare prezente aici.
Din punct de vedere cronologic, regiunea în cauză a cunoscut trei mari dominații care și –
au pus amprenta asupra ei: dominație romană, urmată de cea otomană și ulterior de dominaț ia
autro -ungară. Principalul factor care a duc la secesiunea puternică (secesiunea care se mai
resimte și astăzi) a fost consi derat de istorici ca fiind destrămarea Imperiului de Apus de
Imperiul de Răsărit, eveniment istoric, care a avut loc în anul 395. Prin urmare, stabilirea liniei

42
de demarcație între cele două imperii s -a realizat chiar pe teritoriul în cauză. Astfel, croații au
devenit catolici, iar sârbii au devenit ortodocși. Populația învecinată, mai exact populația de pe
teritoriu l Serbiei și al C roației, s -au organizat în formațiuni statale și au încercat să își revendice
teritoriile, fapt care a dus la apariția unor mici stări conflictuale.
Perioada dominației otomane menționată anterior, s -a extins pe durata a patru secole. În
acest interva l de timp are loc convertirea în masă la islam. Convertirea în a masă nu a avut loc
doar din cauza motivelor de ordin ideologic, ci în specia l a abuzurilor admnistrative care se
practicau și care erau îndreptate strict împotriva creștinilor. Spre exemplu, creșt inii nu aveau voie
sa posede pământ, mărturia lor nu era luată în considerare, bisericiile creștine nu aveau voie să
fie mai înalte decât moschile musulamilor etc. Toate aceste măsuri luate împotriva creștinilor
plecau de la premisa că musulmanii erau cons iderați ca fiind superior creștinilor. Cu toate
acestea, o mare parte a populației a rămas fide lă creștinismului sau catolicismului. Prin urmare,
avem de -a face cu o orientare bicefală: catolicii sunt orietați spre Austria, iar ortocșii spre Rusia.
În anul 1815 are loc o răscoală a sârbilor din Serbia, aceast fiind urmată de expulzarea
slavilor musulmani de pe teritoriul Serbiei, aceștia din urmă stabilindu -se pe teritoriul Bosniei.
Paralel cu transformarea Serbiei în princi pat autonom, avem de -a face cu o situație economică tot
mai precară a Bosniei.
În 1975 are loc răscoala populației creștine, acțiunea fiind înăbușită crunt. Ulterior Serbia
și Muntenegru declară război forțelor otomane, dar sunt învinse și în anul 1878 sunt trecute sub
administrație aust ro-ungară, însă fără a fi anexate . Tot în această perioadă au loc primele
recensăminte care ne indic ă o stare deloc omogenă a populației. Prin urmare avem de-a face cu o
populație formată din 42,88% ortodocși, 38,75% musulmani, 18,08% catolici și 0,31% alt ele (în
special evrei).59 Un alt element care ne confirmă gradul de secesiune din cadrul populației este
dat de caracterul administrativ, în special de menținerea sistemului comunitar de educație, adică
fiecare comunitate religioasă are propriul sistem de educație.
Pentru a evita perpetuare a acestor conflictelor, administrația bosniacă a încercat
promovarea unei identități bosniace comune (boșniaștro); ideea fiind respinsă de sârbi și de
croați, în special prin manipularea musulmanilor. Aceste acțiuni nu au făcut altceva decât să
accentueze dorința de eliberare a acestora de sub dominația austro -ungară. Prin urmare,
principalul obiectiv al Bosniei a fos t dat de aspirația acesteia la teritoriile Regatului Unit al

59 Agenția de Statistică din Bosnia și Herțegovina, http://www.bhas.ba/ ., accesat la data de 20. 05. 2017.

43
Serbiei. În anul 1908 Austro -Ungaria anexează Bosnia și Herțegovina pentru a contracara orice
fel de pretenții teritoriale. Câțiva ani mai tarziu, în 1914, are loc asasinarea arhiducelui Franz
Ferdinand – premisa care a declanșat Primul Război Mondial.
În anul 1921, provincial regală Bosnia -Herțegovina este desfinț ată; cu toate acestea
conflicte le interetnice încă persistă.
În anul 1929 Regatul Iugoslaviei este divizat în 4 banovine. Croația nu a cceptă acest
lucru și, prin urmare, are un statut special, păstrându -și granițele istorice. Croația mai cuprinde și
un teritoriul semnificativ din Bosnia (Posavina, Harțegovina Occidentală și părți din Bucovina
Occidentală). În 1941 sunt înlăturate forțele Axei prin locitura de stat și, drpt uramre, Croația își
proclamă îndependența – apare Statul Independent Croat (acesta cuprinde întreg teritoriul
Bosniei -Herțegovinei). Din cauza schimbărilor realizate în teritoriu, au loc și o serie de
schimbări de ordin administrativ. În consecință, musulmanii din aceste teritorii sunt numiți acum
„croați de origine islamică”.60
Din punct de vedere al comportamentul organizației statale, se poate observa că după
înființarea Sta tului Croat , acesta a dus o politică de pri gonire a sârbilor și evreilor. Prin urmare o
treime trebuiau să fie convertiți la catolicism, o treime trebuiau să fie expulzați și o treime
trebuiau să fie uciși.61
În anul 1943, germanii formează Divizia SS Handjar, aceast fiind formată din musulmani
și bosniaci care luptau împotriva partizanilor Statului Național Croat. Imediat după înființarea
diviziei, s -au remarc at două mișcări de rezistență, etnicii, resectiv partizanii. Cetnicii erau
conduși de Draja Mihailovici, acesta având dub comanda sa atât croa ți cât și musulmani, fiind
naționaliști extremi și totodată fideli cauzei monarhice, aceștia militau pentru formarea unui „stat
sârb pur etnic”. Partizanii, aflați sub conducerea lui Iosip Bozo Tito, promovau sprijinul
democrației, drepturile grupurilor et nice, proprietatea privată și inițiativa economică – aspecte
care ulterior au fost utilizate drept principiile socialismului titoist. În ciuda faptului că ambele
mișcări au comis atrocități asupra populației civile din teritoriu, opinia internațională a co nsiderat
faptul că cele ale lui Tito au fost mai blânde.

60Izet Čengid, Azra Čabaravdid. „Watershed Management in Mountain Regions in Bosnia and Herzegovina”.p. 113,
ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/009/a0269e/A0269E0 5.pdf , accesat în data de 20.05.2017.
61 Udovicic, Radenko . What is Happening with the Oldest Bosnian -Herzegovinian Daily: Oslobođenje to be sold for
4.7 Million Marks, Mediaonline.ba: Southeast European Media Journal , http://www.mediaonline.ba/en/?ID=211 ,
accesat în 20.05.2017.

44
În ciuda mișcărilor represive împotriva cetnicilor și a promovării politicilor staliniste care
susțineau reprimarea naționalismelor, înțelegerea și colaborarea inter -etnică, problema etnică nu
a dispărut; musulmanii din Bosnia oscilând între recunoașterea lor ca popor component al
Iugoslaviei și aderarea lor la identitatea bosniacă – s-a urmărit în special ca aceștia să nu fie
considerați ca o minoritate etnică, ci să le fie recunoascut rolul în cad rul federației.
De teama unei dorințe de afirmare tot mai puternice și conștientizând pericolul unui
monopol asupra Iugoslaviei, în 1961 s -a renunțat la promovarea identității iugoslave și s -a
adoptat o politi că de rcuno aștere a dreptului fiecărui popor component din cadrul federației și
implicit al Bosniei.
După moartea lui Tito se accentuează problemele economice, iar pe fondul acestora se va
da și o luptă pentru acapararea puterii de conducere. În această situație se pot observa trei vectori
majori de co nduită: musulmanii (conduși de Iz etbegovici) care promovau formarea statuui
musulman; sârbii (conduși de Vajislav Seselj) se temeau că nu vor mai fi principalul grup etnic;
croații se temeau de posibilitatea unui complo t sârbo -musulman. Prin urmare, după căderea
comunismului, în teritoriu acționau trei forțe: Partidul Acțiunii Democratice (SDA) – reprezenta
comunitatea musulmană și era condul de Alija Izetbegovici și Ejup Ganici; Partidul Democratic
Sârb (SDS) – reprezen ta comunitatea sârbă și era condus de Radovan Karagini; Comunitatea
Democrată Croată (HDZ). În cadrul alegerilor, aceste trei partide au obținut majoritatea în
Parlament de la Sarajevo și, drept urmare, s -a stabilit utilizarea unui sistem electoral cu
președenție rotativă.
Evenimentele care s -au succedat acestei președinții rotative au avut o oarecare implicare
în conflictele ulterioare. Printre cele mai importate eveniment e voi menționa proclamarea
indep endeței Sloveniei și Croației (1991), fapt care a dus la imposibilitatea funcționării
instituțiilor fe derale. Prin urmare, cu toate că Bosnia a încercat evitarea implicării sale în ceea ce
părea a fi un război civil, aceasta avea doar două posibilități: proclamarea independenței sau
formarea unei federații a lături de Muntenegru și Macedonia. Tot în același an, Izetbegovici
încearcă încheierea unui acrod cu Belgradul pentru organizarea pe baze federale, însă
demersurile sare vor rămâne fără nicun rezultat. Un act mai puțin cunoscut de către istorie la
momentul respectiv a fost întâlnirea dintre Slobodan Miloșevici și Franjo Tudjman, care au
discutat despre divizarea Serbiei între cele două state (se pare că acest lucru a fost confirmat 10
ani mai târziu de către unul din consilierii lui Miloșevici).

45
În octombr ie 1991, Bosnia -Herțegoniva își proclamă suveranitatea, iar în aprilie 1992
independența. Două zile mai tîrziu, sârbii proclamă indenpendența propriului lor stat – Republica
Srpska; aceasta nu a fost recunoscută de ONU.
4.2 Problemele cu care se confrontă grupul minoritar
Una dintre principalele probleme alea lumii contemporane a fost un factor de instabilitate
încă din evul mediu. În subcapitolul anterior am făcut o trecere în revistă a principalelor
evenimente care au marcat evoluția istorică a Bosniei și a federației iugoslave. Numeroasele
grupuri etnice și a diferențelor de ordin socio -cultural dintre acesteau s -au accentuat și mai mult
pe fondul problemelor existente.
Caracteristicile fiecărui grup etnic sunt date de fapt de comportamentul acestora în c adrul
raporturilor pe care le stabilesc cu ceilalți și, implicit, prin atitudinea adoptată în cazul de
conflict, grevă sau situații de urgență.62 Unul din principalele imbolduri ale masacrului ce a
urmat a fost dat chiar ce polarizarea societății. Prin urma re, pozițiile sîrbilor bosniaci erau
categorice: Bosnia -Herțegovina trebuie să rămână în cadrul federației Iugoslave, în caz contrar
comunitatea sârbă va forma o entitate independentă, în perspectiva unirii cu Iugoslavia. La fel de
fermă era poziția lideri lor populației musulmane: păstrarea unității Iugoslaviei, într -o structură de
stat care să fie convenită de toate republicile.63 În documentul adoptat de parlamentul Bosniei –
Herțegovinei din 24 octombrie 1991 privind „Platforma” viitoarei organizări a comun ității
iugoslave se declara voința integrării republicii în cadrul unei uniuni cu două condiții: din această
uniune să facă parte cel p uțin Serbia și Croația și semnarea simultană a unei convenții privind
recunoașterea suveranității Bosniei -Herțegovinei în granițele existente.64

62 Camelia Enache, Lorand Gergely, Alexandra Petrescu, Deschideri postmoderne în științele politice , Editura
Lumen, Iași, p.56.
63 Ibidem, p. 62.
64 Nicolae Nițu, Iulian Nițu, Destrămarea Iugoslaviei , Editura GeoPolitica, București, 2006, pp. 73 -74.

46
Chiar dacă au trecut peste două decenii
de la desfășurarea tragicului eveniment,
masacrul de la Serebrenica încă naște
controverse. Ca urmare a proclamării
independenței Iugoslaviei (15 octombrie
1991) și a Bosniei -Herțegivina (6 r espectiv 8
aprilie 199265) și a eșuării guvernării pe baze
federale, au început în teritoriu o serie de mișcări
violente între grupurile etnice existente în
regiune și anume, între bosiaci, sârbii din Bosnia
și croații din Bosnia, iar lângă granița cu Serbi a
au existat conflicte între sârbi și bosniaci.
Din cauza regiunii din jurul S rebrenicei –
Podrinje Central – punct de inportanță
strategică66 pentru sâ rbi și totodată regiune
locuită de bosniaci, au fost derulate mai multe
mișcări împotriva populației de acolo, mișcări
represive care au culminat cu o campanie de
epurare etnică în care au fost uciși peste 8000 de
musulmani bosniaci. În timp ce unii au fost
obligați să fugă, unii au fost uciși, iar alții au
murit în timpul atacurilor asupra satelor di n jurul Serebrenicei. Apogeul S rebrenice i a fost atins
în anul 1992 când suprafața totală ocupată de aceasta era de 900 km pătrați.67 Cu toate acestea,
ONU a considerat Republica Srpska ca fiind „o insulă vulnerabilă” într -un teritoriu controlat de
sârbi.68

65 În 6 aprilie Bosnia -Herțegovina este ecunoscută de către Comunitatea Europeană, în timp ce în 8 aprilie 1991
SUA este cea care va recunoastea Bosnia -Herțegovina ca stat.
66 Podrinje Central era considerat ca fiind un punct de importanță strategică pentru sârbi deoarece doar prin
preluarea controlului asupra zonei se putea asigura integritatea teritorială a Republicii Srpska.
67 http://web.archive.org/web/20120322185509/http://icty.org/sid/10893 , accesat în 20.05.2017.
68 United Nations, International Tribunal fot the Prosecution of Persons Responsible for Serious Violations of
International Humanitarian Law Committed in the Territory of Former Yugoslavia sin 19911, Case No. IT -98-33-T,
02 August 2001, http://www.icty.org/x/cases/krstic/tjug/en/krs -tj010802e.pdf , accesat în 30.05.2017 .

47
În cont inuare, militarii sârbi au derulat o serie de acțiun i care aveau ca scop izolarea
Srebreniței de Zepa și de zonele de aprovizionare.
Din cauza situației existente în zonă, în 1993, generalul francez Philippe Morillon
(comandatul UNPROFOR69) a vizita t Srebrenița și a dat o serie de declarații prin care susținea
faptul că regiunea va intra imediat sub control ONU și se vor opri orice fel de ofensive împotriva
etnicilor musulmani. Cu toate acestea, tentativele de asediere a regiunii au continuat, iar
condițiil e de trai din zonă erau cu adevărat crunte – lipsa apei curente, a posbilit ăților de
aprovizionare cu hrană și, implicit, imposibilitatea benficierii de asistența umanitară sau
medicală.70
Având în vedere starea de urgneță din zonă, în 16 aprilie 1993, Cons iliul de Securitate al
ONU, adoptă Rezoluția 81971. Conform acesteia „toate părțile implicate, precum și alte părți
interesate, vor trata Srebrenica și împrejurimile sale ca „zonă de securitate”, care trebuie să fie
liberă de orice atac armat sau act ostil”72. Două zile mai târziu, în zonă, ajung primele trupe
ONU, iar în data de 8 mai se semnează un acord care prevede de militarizarea S rebreniței.73
Conform acordului, forțele bosniace din enclave își vor preda armele, munițiile și minele către
UNPROFOR, după c are „armamentul greu și unitățile [sârbești] care constituiau o amenințare la
adresa zonelor demilitarizate ce au fost stabilite în Žepa și Srebrenica vor fi retrase.”74 În cadrul
acordul ui se menționa foarte clar că Srebrenic a avea să fie „zonă demilitariz ată”. Spre deosebire
de acordul anterior, cel din 8 mai afirma explicit că Srebrenica urma să fie considerată „zonă
demilitarizată”75. Cu toate acestea, zona de securitate stabilită de ONU nu a fost niciodată
respectată, cu atât mai mult recunoscută, cu toa te că respectivul accord a fost semnat. În cadrul
procesului de la Haga, Generalul Sefer Halilović a recunoscut că elicopterele ARBiH încălcaseră
no-fly zone -ul și că el personal trimisese opt elicoptere cu muniții către Divizia 2876.

69 Forța de Protecție a Națiunilor Unite
70 TPI, Acuzarea vs. Krstic; Judecata; Națîunile Unite; paragrafele 13 –17.
71 Rezoluția 819 (1993), http://www.nato.int/ifor/un/u930416a.htm , accesată în 3 0.05.2017 .
72 Rezoluția 819 (1993), http://www.nato.int/ifor/un/u930416a.htm , accesată în 30 .05.2017 .
73 Rezoluția 819 (1993), http://www.nato.int/ifor/un/u930416a.htm , accesată în 30.05.2017 .
74 Rezoluția 819 (1993), http://www.nato.int/ifor/un/u930416a.htm , accesată în 30.05.2017 .
75 Protocolul Adițional al Convențiilor de l a Geneva din 12 august 1949,
http://www.crucearosie.ro/uploads/images/Conventia%20de%20la%20Geneva%20pdfuri/Protocolul%20Aditional
%20I.pdf , accesat în 30.05.2017 .
76 International Tribunal for the Prosecution of Persons Responsible for Serious Violations of International
Humanitarian Law Committed in the Territory of the Former Yugoslavia Since 1991,
http://www.icty.org/x/cases/krstic/acjug/en/krs -aj040419e.pdf , accesat în 30.05.2017 .

48
În continuare, ONU a t rimis o nouă misiune în zonă, de data aceasta sub comanda
generalului Diega Arria. Acesta îi va condamna pe sârbi pentru „ comiterea unui proces lent de
genocid”77 Înăsprirea violențelor și consumarea acerbă a resurselor împreună cu incapacitatea
derulării normale a aprovizio nării, au adus, până în 1995, S rebrenița într – situație cu adevărat
catastrofală78. Genocidul care a urmat nu a fost altceva decât rezultatul gestionării eșuate a
acestei problem e, în ciuda faptului că au fost implicate mai mul te organisme internționale.
4.3 Mărturii, percepții și stereotipii
În cadrul procesului institutit pentru a se identifica vinovații care au ordonat comiterea
acestui masacru, Theodor Meron, președintele completului de judecată, a afirmat:
„Căutând să elimine o parte a musulmanilor bosniaci, forțele sârbe bosniace au comis
genocid. Ei au căutat să elimine fizic pe cei 40.000 de musulmani bosniaci ce locuiau în
Srebrenica, un grup emblematic pentru musulmanii bosniaci în general. Ei au confiscat toate
bunurile pe rsonale și actele de identitate ale prizonierilor musulmani de sex masculin, militari și
civili, tineri și bătrâni, și i -au ucis deliberat și metodic doar pe baza identității lor.”79
În februarie 2007, Curtea Internațională de Justiție a confirmat decizia T PI de clasificare
a atrocităților comise la Srebrenica drept genocid, afirmând:
„Curtea concluzionează că actele comise la Srebrenica ce intră sub incidența articolului
II (a) și (b) ale Convenției au fost comise cu intenția de a distruge parțial grupul mu sulmanilor
din Bosnia și Herzegovina; și în concordanță cu aceasta, ele au fost acte de genocid, commise de
membrii Armatei Republicii Srpska în Srebrenica și -n preajma sa începând cu circa 13 iulie
1995.80”

77 ***, Report of the Secretary -General pursuant to General Assembly resolution 53/35: The fall of Srebrenica
[A/54/549] of PDF Document 15 November 1999,
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/54/549 , accesat în 30.05.2017 .
78 ***, Report of the Secretary -General pursuant to General Assembly resolution 53/35: The fall of Srebrenica
[A/54/549] of PDF Document 15 November 1999,
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/54/549 , accesat în 30.05.2017 .
79***, Address by Icty President Theodor Meron, at Potocari Memorial Cemetery , http://www.icty.org/sid/8409 ,
accesat în 27.05 2017.
80 ICJ, The Application of the Convention on the Prevention and Punishment of the Crim e of Genocide (Bosnia and
Herzegovina v. Serbia and Montenegro), case 91, Haga, 26 februarie 2007, p. 108, paragraful 297, http://www.icj –
cij.org/docket/files/91/13685.pdf , accesat în 26.05.2 017.

49
În martie 1995, în ciuda presiunilor comunității internaționale de a pune capăt războiului
și în ciuda eforturilor de a negocia un acord de pace Radovan Karadžić, președintele Republicii
Srpska (RS), a emis o directivă către VRS privind strategia pe termen lung a forțelor din enclavă.
Această „Directivă 7”, specifica că VRS trebuie să:
„Ducă la bun sfârșit separarea fizică a Srebrenicei de Žepa cât mai curând posibil,
împiedicând chiar și comunicațiile între indivizii din cele două enclave. Prin operațiuni de luptă
planificate și bine calculate, să creeze o situație insuportabilă de totală nesiguranță, fără vreo
speranță de supraviețuire pentru locuitorii din Srebrenica.”81

81 ICTY. Prosecutor vs Krstic, Appeals Chamber Judgement . United Nations. 19 April 2004,

50

CONCLUZII

De-a lungul timpului, noii veniți eu fost mereu priviți cu o oarecare teamă, mai ales din
cauză că, în mentalul colectiv, aceștia erau asociați cu năpastele aduse pe noile teritorii. Pe
parcursul vremii, au fost create o serie de legi și ulterior politici speciale pentru aceste comunități
reduse care aveau caracteristici proprii.
Conceptul de securitate umană este s trâns legat de securitatea dezvoltării umane și
drepturile omului. Dezvoltarea umană nu poate avea loc fără asigurarea respectării drepturilor
universale ale omului, iar pentru asigurarea drepturilor omului este necesară asigurarea
dezvoltării societății ș i individului, ca acesta să înțeleagă importanța lor. Omul reprezintă
elementul esențial al orcărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a securității
acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face parte. Securitatea umană repre zintă o
stare ce exprimă percepția absenței riscurilor, pericolelor și amenințărilor la adresa existenței,
valorilor și intereselor indivizilor umani (în orice formă de constituire) dar și procesele de
gestionare ale acestei percepții și de formare a sa.
Spațiul ex -sovietic este probabil cazul cel mai complex de analiză regională, fiind încă
neclar în ce regiuni ar trebui divizat spațiul ex -sovietic. Multe dintre noile state sunt proiecte
fragile, iar natura lor – etnocratică sau multietnică – le conferă o stabilitate extrem de fragilă,
însăși gradul lor de autonomie față de Rusia fiind nesigur, cel mai recent exemplu fiind cel al
Ucrainei. Astfel, există probleme legate de minorități, atât din punct de vedere geografic
(Estonia, Ucraina și Kazakhstan), cât și din punct de vedere demografic, în termeni de procente
de populație în noile state. Aceste minorităși ruse sunt una din principalele surse de
„incongruență la nivelul diferitelor componente ale proiectelor de edificare statală în cazuri
precum Ucraina ș i țările baltice, unde o identitate incluzivă, definită de stat, pare necesară pentru
stabilitate, însă identitatea definită etnic este o componentă aproape de neevitat a națiunii și a
edificării naționale.

51
Unul din cazurile mai puțin reușite de gestionare a problemei minoritățiilor a fost cel al
Bosniei -Heregovinei. După o istorie zbuciumată, pe teritoriul de unde a început Primul Război
Mondial, încă mai există probleme nerezolvate și conflicte mocnite. Un exemplu clar de
gestionare nereușită a politicilo r naționale s -a finalizat prin tr-un adevărat masacru, un genoc id ce
va rămâne multă vreme o pată neagră pe istoria lumii și implicit a organizațiilor internaționale.
În încercarea lor de afirmare naționalistă, sârbii au ajuns la un adevărat proces de epura re
etnică, aici murind peste 8000 de bărbați și copii, toți aceștia fiind omorâți pe considerente pur
etnice. În ciuda faptului că în urma acestor acțiuni de epurare etnică au existat condamnări
definitive – Generalul Radislav Krstic a fost condamnat de tr ibunalul de la Haga la 46 de ani de
detenție, pentru crime împotriva umanității82 – acest genocid va rămâne întotdeauna o pată în
istoria omenirii și un exemplu a ceea ce se poate întâm pla dacă nu se ia în serios o p roblemă
actuală – problema minorităților naționale și et nice.

82 ***, "Peacekeeper Tells of Serb Massacre" , în The Sydney Morning Herald , April 8, 2000, accesat în 30.05.2017.

52

BIBL IOGRAFIE

1. Anderson Benedict, Imagined Communities Reflections on the Origin and Spread of
Nationalism , Verso, London -New York, 1991, p. 25.
2. Barnes Catherine și Manon Olsthoorn, „Convenția Cadru pentru protecția minorităților
naționale”, în Ghidul Organizațiilor Non -Guvernamentale , MRG, 1999.
3. Bilig Michael, „Racisme, prejuges et descrimination” în Moscovici Serge (coord.),
Psychologie socieale , PUF, Paris, 1984.
4. Bolovan, Sorina și Ioan, Studies on the Historical Demography of Romania, Cluj-
Napoca, Center for Transylvanian Studies, The Romanian Cultural Foundation, Cluj –
Napoca, 1992.
5. Buzan Barry, Popoarele, statele și frica – O agendă pentru stu dii de securitate
internațională în epoca de după Războiul Rece , Ediția a 2 – a, Editura Cartier, Chișinău,
2014.
6. Buzan Barry, Waever Ole, De Wilde Jaap, Securitatea – un nou cadru de analiză , Editura
CA Publishing, Cluj -Napoca, 2011.
7. Calușer Monica, „Regimul drepturilor minorităților în Europa Centrală și de Est” în
Levente Salat (coord), Politici de integrare a minorităților naționale din România.
Aspecte legale și instituționale îbtr -o perspectivă comparată , CRDE, Cluj -Napoca, 2008.
8. Capotorti Francesco, Etude de droits des personnes appartenant minorities ethniques,
religieuses et linguistiques, , New -York, Nations Unies, 1991 (nr de vente:f 91, XIV, 2),
paragraphe 564.
9. Cămărășan Adrian, „Combaterea discriminării componentă de bază a p rotecției
drepturilor omului în România” în Cristian Jura (coord.), Sistemul compementar de
protecție a drepturilor omului și de combatere a discriminării în România , Editura
Universității Transilvania, Brașov.

53
10. Cămărășan Adrian, „Consiliul Național pentru Combatere Discriminării. Context.
Perspective” în Revista de Geografie Politică, GeoPolitică și GeoStrategie , nr. 1/2004.
11. Connelly Julianna , Hungary, Slovakia, And Romania: International Relations Examined
Through Minority, New York, USA, 2009.
12. Couți, Mar ia „Cehii consideră minoritatea romă o sursă de criminalitate” în Ziarul
România Liberă , 10.10.2010.
13. Covasna , Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2006.
14. Duparc Jacques, La protection des minorities de race, de langue et de religion. Ende de
droit de sens , Paris, Dalloz, 1992.
15. Eiler Ferenc, Nora Kovacs, „Minority Self -Governments in Hungary” în Kinga Gal (ed),
Minority Governance in Europe , Budapest, LGI, 2003.
16. Enache Camelia, Lorand Gergely, Alexandra Petrescu, Deschideri postmoderne în
științele politice , Editura Lumen, Iași.
17. Grin Francois, „Diveristy as Paradigm, Analitical Device and Policy Goal” în Kymlicka
Will și Patten Adam (coord.), Language Rights amd Political Theory , Oxford University
Press, Oxford, 2003.
18. Hosfede Geert, Cultural Consequences. Comp aring Value, Behaviors, Istituttions and
Organizations across Nations , Thousand Oaks, New Delhi, Sagem 2011.
19. http://web.archive.org/web/20120322185509/http://icty.org/sid/1 0893 ,
http://www.gencat.cat/llengua/noves/noves/hm04tardor/docs/zwilling.pdf .
20. http://www.ohr.int/dpa/d efault.asp?content_id=374 .
21. ICJ, The Application of the Convention on the Prevention and Punishment of the Crime
of Genocide (Bosnia and Herzegovina v. Serbia and Montenegro), case 91, Haga, 26
februarie 2007, p. 108, paragraful 297, http://www.icj -cij.org/docket/files/91/13685.pdf .
22. ICTY. Prosecutor vs Krstic, Appeals Chamber Judgement . United Nations. 19 April
2004,
23. Izet Čengić, Azra Čabaravdić. „Watershed Management in M ountain Regions in Bosnia
and Herzegovina”.p. 113, ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/009/a0269e/A0269E05.pdf .
24. Jura Cristian (coord.), Legislatie în domeniul nediscriminării – studii privind
nediscriminarea , editura All Beck, București, 2003.

54
25. Kantor Zoltan, Legea statului și Comisia de la Veneția: reflecții asupra minorităților,
http://www.provinvia.ro/cikk_roman/c000354.html .
26. Közpo nti Statisztikai Hivatal(2002), Népszámlálás 2001 , în http//www.nepsyamlalas
2001.hu.
27. Lerner Natan, „Group Rights and Discrimination in International Law I” în People and
Minorities in International Law , 1993.
28. Mureșanu Camil, „Interpretări ale conceptelor d e națiune, naționalitate și minoritate
națională” în N. Bocșa, . Edroiu (coord), D. Prodan, Puterea modelului , Cluj -Napoca,
Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română, 1995.
29. Nicolae Endroiu, Vasile Puscas, „ Maghiarii din Romania ”, FCR, Cluj-Napoca, 1996;
30. Nițu Nicolae, Nițu Iulian, Destrămarea Iugoslaviei , Editura GeoPolitica, București,
2006..
31. Protocolul Adițional al Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949,
http://www.crucearosie.ro/uploads/images/Conventia%20de%20la%20Geneva%20pdfuri
/Protocolul%20Aditional%20I.pdf .
32. Rae Heather, Omogenizarea statelor , Chișinău, 2005.
33. Rezoluția 819 (1993), http://www.nato.int/ifor/un/u930416a.htm l.
34. Robinson Paul, Dictionar de securitate internațională , Editura CA Publishing, Cluj –
Napoca, 2010.
35. Rousseau Charles , „Protection des minorities et reconnaissanc e internationale des Droits
de l‟Homme” în Revue du droit public , 1930.
36. Sanguin Andre -Louis , Les minorities ethniques en Europe, Editura Humanitas, Paris,
1993.
37. Thomas L. Friedman, The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalisation, New
York, 1999.
38. Troncota Cristian, Neliniștile insecurității, Editura Tritonic, București, 2005.
39. Udovicic Radenko . What is Happening with the Oldest Bosnian -Herzegovinian Daily:
Oslobođenje to be sold for 4.7 Million Marks, Mediaonline.ba: Southeast European
Media Journ al, http://www.mediaonline.ba/en/?ID=211 .
40. United Nations, International Tribunal fot the Prosecution of Persons Responsible for
Serious Violations of International Humanitarian Law Committed in the Terri tory of

55
Former Yugoslavia sin 19911, Case No. IT -98-33-T, 02 August 2001,
http://www.icty.org/x/cases/krstic/tjug/en/krs -tj010802e.pdf .
41. Van Parijs Philippe, „Linquistic justice” în Politics Philosophy and Economics , vol. I,
Trim I.
42. www.europa.eu
43. www.romanicriss.org
44. ***, Agenția de Statistică din Bosnia și Herțe govina, http://www.bhas.ba/ .
45. ***, Address by Icty President Theodor Meron, at Potocari Memorial Cemetery ,
http://www.icty.org/sid/8409 .
46. ***, "Peacekeeper Tells of Serb Massacre" , în The Sydney Morning Herald , April 8,
2000.
47. ***, „Recomandarea 1201 cu referire la un Protocol Adițional la Convenția Europeană a
Drepturil or Omului privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale”, în
Năstase Adrian, Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, București,
Regia Autonomă „Monitorul Oficial”m 1998.
48. ***, Constitutia maghiara , http://codex.just.ro/Tari/Download/HU .
49. ***, Hungary: Act LXXVII of 1993 on the Rights of National and Ethnic Minorities
(repealed), http://www. refworld.org/docid/4c3476272.html , accesat în 30.05.2017.
50. ***, International Tribunal for the Prosecution of Persons Responsible for Serious
Violations of International Humanitarian Law Committed in the Territory of the Former
Yugoslavia Since 1991, http://www.icty.org/x/cases/krstic/acjug/en/krs -aj040419e.pdf .
51. ***, Langenscheidts Grossworterbuch, Deutch als Fremdspache , Editura Varlag
Enzyklopedie, Munchen, 1989.
52. ***, On Rights o f Members of National Minorities and Amendament of some Acts,
http://www.minelres.lv/National_legislation/Czech/Czech_Minorities_Englidh.html
53. ***, Principalele instrumente internaționale orivind drepturile omului la care România
este parte , vol. I, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 2002.
54. ***, Report of the Secretary -General pursuant to General Assembly resolution 53/35:
The fall of Srebrenica [A/54/549] of PDF Document 15 November 1999,
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/54/549 .

56
55. ***, Report of the Secretary -General pursuant to General Assembly resolut ion 53/35:
The fall of Srebrenica [ A/54/549] of PDF Document 15 November 1999,
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/54/549 , accesat în 30.05.2017 .
56. ***, T he Legislative and Institutional Framework for National Minorities in Romania,
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/1500049950 .
57. ***, Tratatul de Pace între Puterile Aliate și Asociate, pe de o parte, și Austria .
58. ***, Webster’s Third New International Dictionary of the English Language Unabridged ,
vol. III, Editura Merriane – Webster, 1993.