Emmanuel de Martonne Si Trasarea Granitelor Romaniei
Cuprins:
Lista de abrevieri
Lista hărților
Abstract
Introducere
I. Spațiul românesc terra incognita – Considerații internaționale anterioare păcii de la Paris
II. Problema românească la Paris-Versailles – Trasarea granițelor României și influența geografului francez Emmanuel de Martonne
1. Înființarea Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay și obiectivele acestuia
2. Rapoartele și mențiunile lui E. de Martonne cu privire la regiunile istorice românești
1. Valahia sau Țara Românească
2. Dobrogea
3. Basarabia
4. Transilvania
5. Banat
III. Emmanuel de Martonee – Viața și legătura cu România
1. Legătura cu mediul universitar românesc
2. Școala Românească de Geografie sub influența lui Emmanuel de Martonne
1. George Vâlsan
2. Simion Mehedinți
3. Ioan Gociuman
4. Gheorghe Munteanu-Murgoci
3. Viziunea presei cu privire la activitatea lui Emmanuel de Martonne
1. Presa românească și consemnările cu privire la E. de Martonne în perioada premergătoare primului război mondial
2. Presa românească și consemnările cu privire la E. de Martonne din perioada Conferinței de Pace și până în perioada actuală
3. Emmanuel de Martonne în perioada comunistă – ”exponentul imperialismului francez”
4. Transhumanța – modalitatea de conservare a românismului
5. Poziția geopolitică a României
IV. Revizionismul maghiar și lupta pentru Transilvania
1. Contestarea identitară a românismului
2. Revizionismul în problema economică a Ungariei Mari
V. Concluzii
VI. Anexe
VII. Bibliografie
Lista de abrevieri
A.O.S.R. – Academiei Oamenilor de Știință din România
cca. – circa
Disp. – Disponibil
Edit. – Editura
Ed. – Ediția
Jud., J. – Județ
M-ții – Munții
pub. – publicație(i)
R. P. R. – Republica Populară România
R. S. R. – Republica Socialistă România
Tipogr. – Tipografie
Vol. – Volum
Lista hărților
Imaginea 1 – Harta etnografică a Europei Centrale;
Imaginea 2 – Frontierele propuse de către experți în situația frontierei de est a Ungariei și de vest a Regatului României;
Imaginea 3 – Ethnographic map of the Balkan Peninsula realizată de către Jovan Cvijic;
Lista fotografiilor
Imaginea 4 – Emmanuel de Martonee în Munții Apuseni în cadrul unei cercetări realizate în 1937;
Imaginea 5 – Transilvania, Bihorul de Est. Lanț montan și Cheile Turzii. Vedere din amonte, 1922;
Abstract
The french geographer Emmanuel de Martonne, is known worldwide as the father of geomorphology, human geography, french and romanian geographical schools and other important influences in geography, geopolitics and cartography in Eastern Europe. In 1917 he was recruited as secretary for Comite d' Etudes, the french commission which was founded for one ”future lasting peace”. His expertise was very important for the eastern part of Europe which was known as terra incognita especially because almoust none of the european scholars had access or interest in this part of Europe. In 1918, his father-in-law Vidal de la Blache died and in this way, de Martonne became the most important expert in this commission.
In 1919, the Comite d' Etudes, edited two volumes of their works. In the second volume, named The European Questions, de Martonne was the author of the part that regarded Romania and her territorial claims. In this way, he had the most important influence in the borders questions of The Great Romania and almoust all of his claims in the commission meetings became reality. His "heart" connection with Romania, made some of the scholars to consider his work and his influence as one unjust and ”full of hate” for the hungarian nation. Other scholars argued that his work was one fair and relied on scientific procedures.
This thesis will emphasize The Trianon Peace Treaty and the influence of Emmanuel de Martonne as the knowner of the romanian claimed territories. Other important points of this thesis will be the relations between de Martonne and the romanian universities, the romanian press and all his works about Romania.
Introducere
Sistemul de pace european, stabilit prin Conferința de Pace de la Paris și prin tratatele de pace de la Versailles, Saint-Germain, Neuilly și Trianon, au încercat să pună "temelia unei asociațiuni permanente a statelor care se guvernează liber și care s-au unit cu gândul de a micșora șansele de răsboiu și a mări garanțiile păcii" . Cel mai semnificativ pentru România a fost Tratatul de pace de la Trianon, acesta fiind și rămânând, unul dintre cele mai importante tratate de pace europene. În urma acestuia, Ungaria a pierdut 71% din teritoriu, 60% din populație, armata i-a fost limitată la 35.000 de soldați și a fost obligată să plătească multiple reparații. Pe lângă pierderea ieșirii la mare și a unui număr de 1,8 milioane de unguri, care după Trianon erau forțați să locuiască în afara granițelor, statul ungar constata că se afla într-o situație economică nefastă, iar aproape întreaga diplomație europeană îi era un inamic declar.
Anterior primului război mondial, la nivel european atât academic și nu numai, dorința românilor de unire într-un singur stat era una cunoscută și acceptată în toate mediile independente la nivel european existând constatarea că "…problema României, pe lângă dezvoltarea industrială deficitară este ca granițele acestui stat să fie extinse pentru a include întreaga națiune română (…) peste 3 milioane de români trăiesc în state adiacente, iar peste 2,5 milioane trăiesc în Regatul Ungar". "Ultima aristocrație feudală a Europei". "teritoriu de mărimea Irlandei a fost trecut sub conducere românească"
Una dintre științele auxiliare multor domenii de cercetare actuale, și care s-a născut în perioada postbelică este etnografia. Pe lângă geografie, etnografia se pliază perfect și altor domenii de cercetare cum ar fi istoria și mai nou psihologia sau sociologia. Primele studii etnografice serioase au fost cele anterioare tratatelor de pace de la Versailles când principiul naționalităților a devenit ”literă de lege”.
Din dorința istoricilor români de a reliefa și puncta importanța personalităților românești ce au participat la Conferinta de Pace și au realizat granițele României Mari, geograful francez a trecut în desuetudine. Totuși, pentru corectitudinea istorică și pentru a puncta și aceste personalități, în paginile ce urmează vom analiza influența și acțiunea acestora. Unul dintre semnatarii tratatelor de pace a fost N. Titulescu care a träit între ani 1883-1941. Mare personalitate a diplomației române, profesor universitar la universitățile din lasi și Bucuresti. În anul 1917, N. Titulescu a intrat pentru prima oară în alcătuirea guvernului ca ministru al finanțelor, iar în anul 1919 v-a lua parte la lucrările Conferinței de Pace de la Paris, semnând în numele României tratatele de pace de la Trianon și St. Germain.
Spațiul românesc terra incognita – Considerații internaționale anterioare păcii de la Paris
Spațiul românesc a constituit pentru Europa Occidentală o terra incognita, puțini fiind învățații europeni având legături de studiu și cercetarea cu acest spațiu. Totuși, au existat unii europeni care au sosit pe aceste meleaguri în cautarea unor teme de studiu unice. Odată cu trecerea de jumătatea sec. al XIX-lea, unii dintre cei mai mari preistoricieni și geologi francezi vizitează Regatul României, ”introducând în literatura europeană de specialitate descoperirile preistorice de la noi”. În ultimii ai sec. al XIX-lea, E. de Martonne reprezintă o așa numită voce a spațiul românesc, în special prin lucrările publicate în vol. Grande Encyclopédie, tomul 29. Acesta între anii 1899 și 1907, publică 8 studii cu privire la ”evoluția morfologică și elementele glaciare din Carpații Meridionali”.
Problema românească la Paris-Versailles – Trasarea granițelor României și influența geografului francez Emmanuel de Martonne
Înființarea Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay și obiectivele acestuia
În momentul de final al "Marelui Război Mondial", Marile Puteri Aliate ce au participat la uriașa conflagrație mondială, conturează tot mai acceptuat ideea unei dezmembrări a Austro-Ungariei, în special, datorită puterii ce putea fi degajată de aceasta în eventualitatea unei alianțe viitoare cu Germania. Dezmembrarea marelui imperiu Austro-Ungar, căpăta conturul unei principiu de auto-determinare a popoarelor, ce avea să fie extins și asupra imperiului țarist, principiu ce va favoriza situația României, și în cele din urmă, politicienii europeni și cei americani vor recunoaște dreptul poporului român la unitate etnică și statală.
În vâltoarea discuțiilor ce păreau interminabile cu privire la granița vestică a României, E. de Martonne, enunță un principiu ce nu mai fusese enunțat până la el și care se pare că are influența lui Ratzel, acel celebru lebensraum. În viziunea lui de Martonne, acest principiu suferă unele modificări, și este denumit "principiul viabilității frontierelor în virtutea căruia granițele României au fost trasate cu câțiva kilometri mai la vest".
Pe lângă teritoriile spațiului european unde problemele etnice, interesele geopolitice și geostrategice erau extrem de complexe, de Martonne și un număr extrem de mare de învățați au participat la trasarea unor granițe, care anterior Conferinței de Pace nu erau niciodată puse la îndoială. Un astfel de exemplu, este granița Ungariei de Vest, și, respectiv a Austriei de Est care era pusă la îndoială de statul austriac, stat ce vine cu o serie de cereri teritoriale în zona denumită Burgenland. Astfel, pe data de 17 iunie 1919, Consiliul Suprem al Conferinței de Pace a decis să trimită spre analizare argumentele susținute de către statul austriac, aceasta fiind denumită Comisia specială pentru răspunsurile în problema austriacă a clauzelor teritoriale. Comisia, s-a dovedit să fie extrem de importantă întrucât în urma sesiunii din 3-10 iulie 1919, a distribuit un draft a planului de organizare a graniței în această zonă. În data de 5 iulie această subcomisie a analizat problemele de frontieră dintre Austria, Ungaria și Cehoslovacia. Munca comisiei a continuat între 12 și 14 august după care sunt stabilite noile condiții de pace care sunt înmânate reprezentanților Austriei.
Tot în acest context E. de Martonne, își va aplica cunoștiințele geografice și demografice pentru realizarea așa-numitului "Coridor Danzig", cunoscut și ca Coridorul spre Mare. Acest coridor a fost o fâșie de pământ, ce a permis Poloniei un anumit acces la Marea Baltică, între 1919 -1939. Revine noului stat polonez prin Tratatul de la Versailles, având o lățime de 30 – 110 km separând Prusia de Est de restul Germaniei. Statul german nu au fost de acord cu această repartizare teritorială, deși regiunea aparținuse Poloniei din punct de vedere istoric, cu mult înaintea divizării acesteia, iar majoritatea etnică în acest teritoriu era cea poloneză. Potrivit lui N. Iorga, E. de Martonne, făcea parte din categoria "impunătoarelor glasuri ale conștiinței mondiale ce nu pot rămânea neascultate”, iar acest lucru va ajuta statul polonez, întrucât la intervenția acestuia frontiera statului polon va fi extinsă "suplimentar cu cîțiva kilometri spre Est, punând-o astfel în posesia unei importante linii de cale ferată".
Rapoartele și mențiunile lui E. de Martonne cu privire la regiunile istorice românești
”Cunoscutul geograf Emmanuel de Martonne a contribuit, prin studiile sale, la trasarea hotarelor României de către Conferința de Pace. El a efectuat o deplasare în Basarabia, la indicația înaltului for, în scop de clarificare a hotarelor geografice și caracterului etnic al provinciei. Contribuția sa a fost înalt apreciată de către delegații conferinței”.
Întreaga dezbatere cu privire la granițele României a fost puternic influențată de lucrarea Les principles de geographie humaine a lui Vidal de la Blache, lucrare pe care autorul nu a mai apucat să o publice, întrucât în anul 1918 avem să moară în plină forță creatoare, iar lucrarea menționată a fost ”construită de către de Martonne din articole și manuscrise neterminate după moartea sa”. Această lucrare, deși apărută într-o periodă de refacere a întregului continent, a influențat extrem de mult întreaga dezbatere europeană, devenind modalitatea de ”promovare a ”științei” geografiei umane și pentru dezvoltarea îngrijorărilor de ordin politic și uman” la nivel european.
Invocarea geografiei "în spiritul istoriei naționale și chiar a unității geografice în spiritul unității naționale" a fost un concept inoculat mediului politic european, dacă putem spune așa, și livrat liderilor mondiali după primul război mondial în diverse situații. În acest sens, mai mulți savanți europeni între care pot fi menționați Herder, Friedrich Ratzel, Vidal de la Blache, E. de Martonne și aproape toți geografii români ce i-au succedat lui Simion Mehedinți.
În acest sens, când politicienii au desenat granițele naționale, acestea erau concepute să unească, iar de Martonne a "completat principiul wilsonian al granițelor etnice cu principiul viabilității teritoriale, geografice și infrastructurale". Toate aceste principii au fost fost aplicate atunci când de Martonne a apărat România și drepturile românilor în speța Transilvaniei, sau când s-a militat pentru intervenția română în primul război mondial. Totuși, aceste granițe nu au reușit să unească toți românii, iar în unele hărți naționale românești, România este reprezentată nu după granițele statului ci urmând granițele etnice. Un alt element ce merită să fie menționat este că dacă "granițele imperiale puteau fi trecute, cele naționale nu mai puteau fi trecute", aceasta putând fi considerată ca o formă de iredentism românesc. Dacă în cărtile ungare de geografie, lanțul munților Carpați reprezintă granița naturală dintre Ungaria și România, geografia română de specialitate a marșat în această situație, în special pe denumirea de coloană vertebrală a teritoriilor românești.
Valahia sau Țara Românească
Prima regiune cu care E. de Martonne va lua contact când va ajunge în România este Țara Românească, spațiul geografic fiind denumit în mediul exterior României, ca și Valahia. Geograful francez va dedica poporului român și acestui spațiu, două teze de doctorat, La Valachie – essai de monographie geographique și Recherches sur l' evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates Meridionales). Prima dintre lucrări, o va publica în anul 1902, iar cea de a doua în 1908, aceasta fiind perioada de maximă cercetare a mediului geografic românesc. Dacă este să revenim la prima lucrare, care ne interesează direct în acest studiu, aceasta, în cele peste 400 de pagini, va analiza multiple aspecte ale geografiei și istoriei locurilor din Valahia, fiind o lucrare unică cu privire la acest areal.
Istoricul român Nicolae Iorga considera monografia La Valachie, ca fiind ”cea mai bună lucrare de geografie consacrată României”, și îl descrie pe de Martonne, ca fiind un căutător cu un zel neobosit, cunoscător al limbii române, mânat de un interes puternic și real pentru poporul român, față de care ”se pricepe să risipească acele laude incompetente, detestate chiar de aceia cărora le sunt adresate”. Imediat după apariție, cartea editată în limba franceză va stârni interesul multor personalități ale spațiului românesc. Importantul cărturar, bibliofil, folclorist și membru de onoare al Academiei Române din anul 1948, G. T. Kirileanu nu putea trece neobservată această lucrare. Acesta constata în anul 1903, după lecturarea acesteia "minuntate monografii a Valahiei", scrisă și datorată "unui foarte priceput geograf francez", că nu citise o descriere mai constiincioasă a mediului geografic și uman din această zonă, iar în final amintea "înțăleapta sfătuire asupra chipului cum și în ce privință trebuie strâns folclorul românesc".
Dobrogea
Spațiul ”vechii Dobroge” cum o va denumi de Martonne a fost, de asemenea, un spațiu de introspecție geografică pentru geograful francez, atât pentru Conferința de Pace de la Paris cât și anterior acesteia, iar fundamentală rămâne lucrarea acestuia La Dobroudja, editată la Paris în anul 1917. Lucrarea editată sub forma unui raport cu privire la regiune cuprindea explicații de certă valoare cu privire la ”geografie, istoria, etnografia, economia” , importanța strategică a acestei regiuni și raporturile etnice în diverse perioade istorice. Astfel, aflăm că în preajma Congresului de la Berlin, din anul 1878, în Dobrogea raportul etnic era următorul: ”după turci și tătari, elementul dominant nu era cel bulgar ci cel românesc”.
Munca științifică cu privire la această regiune a continuat prin lucrările cu caracter istoric, ale specialiștilor români între care A.D. Xenopol, Tocilescu, Iorga, Pârvan și referințele lui de Martonne care cumulate "au dovedit într-o manieră peremptorie că această provincie – Sciția Minor în Antichitate – a devenit provincie romană după cucerirea împăratului Traian" în secolul al II-lea, aparținând astfel și fiind influențată de populația neo-romană și ulterior română, existând prezumția că "elementul autohton daco-geto-scitic a fuzionat cu coloniștii romani".
În anul 1918 raporturile etnice erau ușor schimbate, ”etnografia Dobrogei arată că turcii erau elementul etnic majoritar, în al doilea rând stăteau românii iar tătarii în al treilea rând” .
Basarabia
Raptul teritorial săvârșit de Rusia Țaristă la data de 16 mai 1812, când teritoriul Basarabiei este rupt din trupul Moldovei, a dus provincia românească într-o situație ce nu fusese dorită cel mai probabil, de către majoritatea populației, iar efectele politicilor de rusificare aplicate atunci sunt vizibile până în zilele noastre. Puține au fost și personalitățile din acest spațiu ce au avut un discurs argumentat și articulat cu privire la adevărul istoric, iar o mare parte a boierimii a trecut încet și sigur sub influența culturii ruse. Toțuși, au existat personalități ce au militat pentru unirea și anularea nedreptății făcute iar printre acestea pot fi enumerate: Z. Arbore, C. Stere, Pan Halippa, Paul Gore sau I. G. Pelivan, însă lipsa posibilităților de propagare a ideilor acestora, au dus factorii de decizie europeni într-un impas politic și geostrategic în perioada 1919-1920. Referitor la acest aspect, istoricul basarabean Nicolae Enciu, îl citează pe N. Iorga care constata: " Noi am avut, de la 1914 la 1916, doi ani în care trebuia să pregătim două lucruri: muniții materiale și muniții morale, și n-am avut nici unele, nici altele".
Modul în care Basarabia a devenit parte a României Mari este destul de întortocheat și plin motivații de ordin istoric, geografic cât și memorialistic. Unii dintre conducătorii ruși ai regiunii sau cei ce au vizitat regiunea în perioada 1812-1918, au făcut constatări de ordin demografic, etnografic cât și cu privire la spiritul moldovenilor, ce sunt de certă valoare. Toate acestea ne ajută să ne facem o părere cât mai argumentată, cu privire la acest spațiu, iar E. de Martonne nu putea lipsi din această listă. Iată ce constata acesta în 1918, când vizitase în interes universitar și pentru a documenta delegația franceză cu privire la zona Basarabiei, acesta constata că "totul indică o țară locuită de secole și această țară este pur românească (…) îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeiești romanești și câțiva bătrani cu barba căruntă, purtând cojoc și căciulă. Acești oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis și sincer al țăranului din dealurile subcarpatice. Cu toții se numesc, în mod invariabil, moldoveni” . Structura etnică a populației din zona Basarabiei, este destul de ambiguă însă dacă putem lua drept valide rezultatele Recensământului din 1897, realizat pe baza apartenenței lingvistice și nu pe baza aparteneței etnice, aflăm că Basarabia avea 1 935 412 loc., iar moldovenii reprezentau 47, 58% din această cifră. Concentrați în special în zonele rurale, aceștia erau slab integrați în viața socială și deși se încercase multiple faze de rusificare, acestea erau concentrate în special pe zonele urbane iar în restul teritoriilor, singurul rezultat vizibil era imixtiunea etnică între diverse populații, iar "satele moldovenețti își păstrează (astfel) specificul național pe tot parcursul secolului al XIX-lea".
Referindu-se la trasarea granițelor actualei Republicii Moldova, Alphonse Muzet, cunoscut istoric francez, care luase cunoștință de lucrările lui Emmanuel de Martonee, aprecia ca fiind un veritabil plebiscit, ceea ce a avut loc în noiembrie 1919. Continuând constatarea, acesta menționa plebiscitul ca un element ce "..a oferit toate garanțiile de sinceritate. Alegerile au purtat caracterul unei sărbători triumfale și grație eforturilor neromânilor Basarabia a manifestat dorința sa fermă de a se uni cu Regatul Român. O comisie internațională a constatat de altfel că alegerile au fost efectuate în Basarabia într-un spirit larg al toleranței și libertăților”.
Istoricul bucovinean Ion I. Nistor, în lucrarea acestuia Istoria Românilor, vol. II, în capitolul intitulat Basarabia în timpul războiului mondial (1914-1918), îl menționează pe de Martonne, care, în cadrul vizitelor de studiu în Basarabia, află detalii cu privire la situația românilor basarabeni sub regimul politic rusesc. Astfel, aflăm din consemnările lui de Martonne, luate de la un țăran din județul Soroca, că ulterior tratatului de pace de la Brest-Litowsk, soldații ruși se retrăgeau în bande prin Basarabia. Momentul retragerii acestora era însoțit de violarea domiciliilor locuitorilor pașnici, cerând mâncare și băutură și ridicând de asemenea, tot ce le plăceau din case. Consemnarea continuă astfel: "la scurt timp după aceea, însă, ei se întorceau în sat, continuând a bea și a amenința pe țărani. A doua zi ei manifestau apucături și mai rele, cu furturi și incendii. Fratele și cumnata mea au fost uciși", menționează țăranul, citat de către geograful francez.
În spațiul basarabean, geograful francez interacționează cu mai mulți membri din mediul intelectual basarabean. O legătură specială o va stabili cu Ioan Pelivan, unul dintre liderii mișcării pentru unirea Basarabiei cu Regatul României, iar când Pelivan va ajunge la Paris, în preajma Conferinței de Pace, ca reprezentant al basarabenilor pro-români din Basarabia, Martonne îl va ajuta să publice studiile și anumite materiale relevante cu privire la situația din acest spațiu. În acest sens, Pelivan va tipări broșuri separate, în limbile franceză și engleză, într-un tiraj de câte o mie de exemplare, ce vor fi prezentate ulterior sub formă de articole apărute în ziarele „L’oeuvre” și „Journal de Débats” ale lui de Martonne, „savantul care cunoștea cel mai bine atât în România cât și în străinătate pământul românesc”. În aceeași perioadă, tot la sugestia lui Emmanuel de Martonne, "reprezentantul Franței în Comisia teritorială a Conferinței de Pace și expertul guvernului francez privitor la teritoriile ce urmau să fie recunoscute României", și pentru ca membrii Conferinței de Pace, să înțeleagă mai bine componența etnică a Basarabiei s-a decis trimiterea unei delegații formată din reprezentanții diferitelor categorii de populație. Membrii delegației ce reprezintau populația Basarabiei vor înainta în fața membrilor Conferinței de pace de la Paris un memoriu intitulat „La question de la Bessarabie”.
În calitatea sa de participant la tumultoasele evenimente de la Paris, Ioan Pelivan a consemnat întreaga desfășurare a evenimentelor, iar cele mai importante consemnări ale acestuia au fost editate de colectivul de autori, I. Constantin, I. Negrei, Ghe. Negru în volumul Ioan Pelivan – Istoric al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. În capitolul ce reliefează desfășurarea Ședinței Conferinței din 2 iulie 1919, în subcapitolul întitulat Prietenii noștri, Pelivan îl amintește pe Martonne ca un fiind "deosebit de binevoitor" cu cauza românească.
Cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la data de 27 martie 1938, Ioan Pelivan a ținut un discursul intitulat Basarabia de sub oblăduirea rusească. În timpul discursului în partea intitulată Prinos de recunoștința,românul basarabean îi mulțumește în mod special lui Emmanuel de Martonne, care "în calitatea lui de expert al Conferinței de Pace de la Paris, când a fost trimis în Basarabia să examineze situația din punct de vedere etnic, a știut să rămână pe deplin obiectiv și a prezentat Conferinței referatul cel mai favorabil cauzei noastre".
O altă mărturie cu privire la activitatea întreprinsă de Martonne în Basarabia, este cea a lui Paul Gore, unul din reprezentanții cei mai însemnați ai Basarabiei, om de cultură, implicat în viața politică și scriitor-istoric. Acesta consemnează în memoriile acestuia, cum l-a ajutat pe Martonne și pe alți ofițeri străini să înțeleagă "istoria și etnografia Basarabiei", punându-le la dispoziție "cărți, documente, hărți geografice și altele, privitoare la drepturile indiscutabile ale României asupra Basarabiei, ascultând cu cel mai mare interes și cu o atenție neobișnuită, pentru mine, toate deslușirile necesare".
Conform lui Marieke van Seeters, masterand în domeniul Geografiei umane, la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, eruditul profesor de Martonne, de la Sorbona a constatat în Basarabia o "…problemă identitară este mai perplexă decât problema teritorială…". Acesta menționează existența a peste 40 de limbi reprezentate în acest teritoriu, datorită ocupărilor succesive și a perindării unor grupuri diferite de populații, dar identitatea etnografică a majorității era cea de moldoveni sau români basarabeni, situație ce s-a transmis până astăzi în acest teritoriu ca o criză identitară unică în acest spațiu.
~O altă mărturie despre basarabenii din perioada imediat următoare Marii Uniri aparține lui Emmanuel de Martonne, profesor la Sorbona. Vizitând Basarabia în 1919, el a apreciat că provincia „este locuită de o populație pestriță, unde mariajele interetnice trebuie să fie des întâlnite, iar noțiunea de rasă (naționalitate) are un termen nedeslușit”, de vreme ce o persoană care se declară drept găgăuz se aseamănă mai mult cu un malorus, un bulgar – cu un român din Muntenia, iar un rus declarat nu era altceva decât o persoană a cărui tată era moldovean și mama sa – bulgăroaică~.
Referindu-se la drumurile din zona Basarabiei, în constatările din cadrul aceleiași vizite în Basarabia, geograful francez constata că acestea ar fi impracticabile în lunile de iarnă, iar terenul este noroios și aproape impracticabil. După unirea cu România, teritoriul Basarabiei rămâne la fel de sărac cum a fost și în perioada rusească iar, atunci când a trecut Prutul, întrorcându-se la București, geograful francez constată o discrepanță uriașă între cele două teritorii, având senzația în România că s-a reîntors într-o țară civilizată, comparând ceea ce părăsise cu o țară a copilăriei sale comparabilă cu un teritoriu din Evul Mediu. Deși o țară săracă acest teritoriu are o natură generoasă și variată, coline și văi fertile, grâu de calitate superioară, livezi, câmpuri de porumb, sfeclă și floarea soarelui, toate aceste elemente îl face pe E. de Martonne să concluzioneze că Basarabia este o ”provincie bogată, cu un preț inestimabil pentru România”.
În anul 1926, pe data de 8 noiembrie când a avut loc inaugurarea Facultății de Teologie din Chișinău, E. de Martonne este menționat ca fiind omul "căruia Basarabia trebuie să îi poarte un cult de recunoștiință – căci a convins Europa de românitatea Basarabiei". În continuarea manifestațiilor legate de această ocazie, în discursul ministrului educației, domnul I. Petrivici, acesta din urmă va pomeni o dicuție personală avută cu savantul francez. În cadrul acestei discuții, geograful francez consemna faptul că Basarabia "dintre toate provinciile e aceia în care românismul a făcut progresele cele mai repezi și mai mari", având credința că "sufletul moldoveanului basarabean a ieșit întreg din grelele încercări la care a fost supus timp de mai bine de o sută de ani". Aceeași personalitate va compara Basarabia, cu o Evanghelie ce se găsește la Mânăstirea Putna, scrisă "pe pergament trainic (…) cu o substanță așa de bună, încât cu toate că a stat într-o fântână cu apă mai mulți ani, a fost scoasă totuși intactă și nealterată", fiind în situația de a fi "stat 100 de ani într-o mlaștină și a ieșit nevătămată".
Un element foarte important din istoria Basarabiei, este evoluția fenomenului de rusificare din acest teritoriu. Istoricul de origine basarabeană, Onisifor Ghibu, într-o analiză institulată De la Basarabia rusească la Basarabia românească, analizează acest fenomen și va folosi argumentele lui de Martonne. Fenomenul de rusificare a fost înfăptuit prin multiple modalități, fie că vorbim de colonizare, de interzicerea limbii române la nivel educațional și administrativ. Totuși, Basarabia a rămas prin simțire și limbă, majoritar românească. Acest fenomen de asimilare și rusificare, putea căpăta finalitate, cum a avut în alte părți ale Imperiului Țarist, însă de Martonne se îndoiește de o eventuală evoluție în această direcție a rusificării, neputându-se ”realiza o asimilare completă (întrucât) Basarabia, țară de limbă românească (nu), ar fi fost destinată să devie o țară de suflet rusesc, cum a devenit Alsacia dintr-o țară de limbă germanică, o țară franceză. Franța s-a purtat altfel în Alsacia: ea n-a ținut poporul în ignoranță, ci l-a dat cu mână largă toate libertățile”. Basarabia, în acest climat politic, a profitat de dreptul popoarelor la autodeterminare, enunțat în sloganurile Revoluției Bolșevice din anul 1917.
Fenomenul plebiscitar basarabean, a fost de asemenea contestat fiind solicitat un nou plebiscit, deși voința basarabenilor a fost exprimată de patru ori, în anul 1917 în datele de 21 și 2 octombrie cât și la 6 decembrie 1917, iar în anul 1918 pe 24 ianuarie și la 27 martie (9 aprilie). Pe lângă acestea, rușii solicitau un nou plebiscit, însă întrebarea cea mai normală în această situație, este dacă în anul 1812, basarabenii au fost întrebați dacă vor să fie parte a Imperiului Țarist? Care dintre grupurile etnice prezente în Basarabia anilor 1918-1920, ar trebui să decidă soarta acestei provincii? În acest context, intervine o nouă discuție, care anume dintre grupurile etnice ar fi în legitimitate să decidă soarta provinciei, între cei mai vechi locuitori ai provinciei, moldovenii și rușii sau ucrainenii care au colonizat provincia în perioada de după 1812. Referitor la acest element de Martonne, constata: ”În Basarabia, popularea stepei, în loc să se facă încetul cu încetul, prin descălecarea românilor din munți și coline, a fost întreprinsă de guvernul rus ca o colonizare oficială. Au fost așezați germani din Polonia și din Rusia, bulgari aduși din câmpiile balcanice și chiar ucraineni. Sudul Basarabiei a devenit astfel cel mai curios mozaic de rase. În special au fost favorizați germanii. Li s-au dat, scutite de impozite, cote de câte 20-50 de hectare… Un alt element introdus de asemenea de către ruși au fost evreii. Ei locuiesc în orașe, unde formează adeseori majoritatea populației, ca de exemplu la Chișinău, Orhei, Bălți ș.a.”.
Tot referitor la conglomeratul etnic din Basarabia, putem constata că, imediat după anul 1812, teritoriul a rămas fără conducători proprii, întrucât, atât boierimea cât și preoțimea din acest teritoriu ”își fixaseră ca obiectiv Petrogradul”. Acest fenomen, este datorat ”inferiorității moldovenilor în comparație cu rușii (…) acest proces a avut loc exact în aceleași condiții și în alte țări”. În mod concret, acest fenomen prezent ”pretutindenea în Europa centrală și orientală, în vremurile când distincțiile sociale aveau întâietate față de cele naționale”, iar exemple concrete sunt germanizarea cehilor, maghiarizarea românilor, polonizarea lituanienilor, iar aceștia în timp se vor ridica deasupra maselor.
În domeniul resurselor istorice cât și geografice, ce au contracarat existența unei limbi moldovenești, diferită de cea română, au fost folosite argumentele invocate de geograful francez în vizitele sale în Basarabia. Aceste constatări ce au devenit ulterior argumente, cu privire la limba locuitorilor din zona Basarabiei, au rămas valabile până astăzi și sunt folosite în contracararea unei astfel de teze istorice și lingvistice.
Unul dintre boierii basarabeni, asupra căruia fenomenul de rusificare a fost extrem de intens, este A. N. Krupenski, boier de origine basarabeană, ce se mutase din Basarabia în Rusia țaristă și care în perioada Conferinței de pace se prezintă la Paris alături de A. Ch. Schmidt, și înmânează un memoriu în calitate de „pretinșilor delegați ai populației basarabene”. Memoriul era intitulat „Bessarabie et Roumanie”, iar Gheorghe Năstase membru participant la aceste evenimente il descria ca fiind „o mistificare foarte abilă a chestiunii basarabene, menită a da lucrurilor cu totul altă înfățișare decît cea care au avut-o sau o au”.
Toate aceste constatări ale lui de Martonne cu privire la Basarabia, au fost adunate, redactate și cuprinse într-un memoriu intitulat "Memoriu asupra Basarabie", ce va face parte din dosarul secret al Coferinței de la Paris, memoriu ce va inclina decisiv balanța în această problemă teritorială. Pledând cu "imensa-i autoritate morală și intelectuală" pentru integrarea teritoriului Basarabiei în cadrul statului român, bazându-se pe o solidă argumentare și documentare atât în privința dreptului istoric și etnic, lucrările acestuia cu privire la acest spațiu au rămas până astăzi, model de cercetare și expunere a adevărului obiectiv. În finalul lucrării "La Bassarabie", vor fi incluse într-o Addenda, Rezoluțiile Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie, 27 noiembrie/10 decembrie 1918 cât și o analiză a modalității de constituire a organului legislativ suprem al Basarabiei. Lucarea include în linii mari 3 compartimente iar acestea sunt "I. Le nom et l’histoire politique de la Bessarabie; II. Le pays et ses habitants (Le pays; La population; Données statistiques pour l’ensemble du pays; Répartition géographique des nationalités; Évolution du peuplement); III. La russification et les sentiments de la population (Politique agraire; Politique administrative et scolaire; L’autonomie de la Bessarabie et l’union а la Roumanie).
Basarabia, va concluziona de Martonne, după vizitarea acestui spațiu, nu poate urma decât „calea firească și naturală de reintegrare în unitatea românească”, orice altă cale trebuie obligatoriu să fie respinsă, iar încercările de revenire forțată la vechiul regim al Rusiei țariste (ulterior, bolșevice), nu ar putea decât să ducă la grave și profunde tulburări sociale interne. Aceste elemente au fost luate în calcul de către Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia, prin Tratatul de la Paris din 20 octombrie 1920, tratat bazat pe un studiu multidisciplinar, ce a concluzinat că unirea cu România este „pe deplin justificată din punctele de vedere geografic, etnografic, istoric și economic”.
"În așa mod, la încheierea lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris, renumitul profesor de la Sorbona putea constata, cu justificat temei, că a contribuit esențial la triumful ideii naționale proclamate de președintele american Woodrow Wilson, permițînd întregirea teritorială a unui stat „apropiat, pe cît a fost posibil, de idealul său național: statul român, care reunește aproape pe toți românii, în frontiere oarecum ideale, în jurul acestei citadele carpatice, care a fost totdeauna inima națiunii române. Viața sa economică nu este tulburată prin adăugirea noilor provincii, ale căror bogății miniere nu schimbă raportul dintre viața agricolă și viața industrială. Nu este deci vorba de adaptarea la o viață complet nouă. Este vechea viață care trebuie să continue cu o mai mare bogăție de pulsație comercială”.
"doar în Republica Moldova se mai consideră că niște kojedubi, pokrâșkini, jukovi ar fi contribuit mai mult la fixarea „frontierelor corecte” ale acesteia, decât Emmanuel de Martonne, președintele Asociației Internaționale de Geografie(1938 – 1955)" Să fi avut oare dreptate Emmanuel de Martonne, atunci când vorbea despre Basarabia ca de „un caz cu adevărat curios”?
În momentul actual, o parte a istoriografiei din Republica Moldova consideră viziunea lui E. de Martonne ca fiind viziunea sau ”unghiul pro-românesc”.
Transilvania
Situația Transilvaniei anului 1918 a fost și este îndelung contestată. Întreaga bătalia diplomatică pentru acest teritoriu, a fost dusă pe toate fronturile posibile, iar disputele între români și unguri, a fost cea mai amplă bătălie dusă, poate vreodată de către națiunea română. Drepturile istorice, naturale, geografice, economice și etnografice căpătau la momentul respectiv din ce în ce mai mare importanță, iar metodele pentru dovedirea acestora au devenit dintre cele mai inovative. Atât statul român cât și cel maghiar au creat în marile capitale europene reviste și ziare prin care proliferau ideile proprii, iar diaspora ambelor state a fost angrenată în această luptă fără precedent.
Între momentul armistițiului din 1918, ce finaliza primul război mondial începea în etape controlul românesc asupra Transilvaniei, conform Tratatului de la București din anul 1916 când România era convinsă să participe la marele război. Acest proces se va finaliza o dată cu acceptarea granițelor propuse de către experții geografi și istorici în fruntea cărora se va impune expertul francez E. de Martonne.
Un alt element ce a fost cel puțin parțial uitat de către cercetătorii români este cel al românilor din partea de N a Maramureșului ce au rămas în Ucraina, deși dacă analizăm hărțile furnizate de către geografii și istoricii din perioada respectivă, aceștia reprezentau majoritatea etnică cel puțin până la granița formată de râul Tisa. Având în vedere faptul că acest teritoriu cu o slabă așezare strategică nu a fost atât de puternic solicitat de către puterile combatante cu interes în această zonă, România a pierdut o ocazie unică să obțină un teritoriu ce a făcut din componența Maramureșului istoric din vremurile cele mai vechi.
Banat
O dată cu intarea în primul război mondial, între statele de aceeași baricadă combatantă se instituie oportunitatea unor înțelegeri teritoriale, iar statul român și cel sârb realizează un acord de acest fel, convenind "să impartă Banatul istoric, în eventualitatea unei victorii asupra Germaniei și Austro-Ungariei, în principiul unei părți atribuite României și două părți atribuite statului sârb (…) cu schimburi de populații între cele două state", fapt ce avea să fie realizat la sfârșitul anului 1918 de către o comisie internațională, condusă de E. de Martonne, ale cărei lucrări aveau să fie confirmate prin Tratatul de Pace de la Trianon, tratat ce acorda conform prevederilor anterior amintite, 2 treimi din teritoriu României, o treime Regatului Iugoslav și mai acorda, o parte mică Ungariei, în zona orașului Szeged.
Situația Banatului istoric, teritoriu disputat în special între români și sârbi, în cadrul lucrărilor Conferinței de pace de la Paris, statului sârb i-a fost recunoscut, cu ajutorul delegației americane un cvasi-reprezentant, în persoana geografului de origine sârbă, Jovan Cvijic, geograf ce a participat la lucrările ce aveau să fie folosite în trasării granițelor. Acest geograf sârb era considerat de către E. de Martonne, ”un geograf sârb, un geograf balcanic, un geograf european un geograf mondial”. În cazul României, nu i-a fost recunoscut un reprezentant, deși discutăm de o perioadă de plină dezvoltare a geografiei românești în special, sub influența lui E. de Martonne și Simion Mehedinți, corifeii școlii românești de geografie.
Regiunea geografică a Banatului forma un quadrilater de 30.000 km² între văile Mureșului la Nord, Tisa la vest, Dunărea la sud și M-ții Banatului la est. Cele trei comitate erau: Krasso în partea estică, în special montan, Timiș în centru, cu orașul Timișoara și importantul centru metalurgic de la Reșita și câmpia Torontalului la vest. Dintre cele trei comitate ”sârbii posedau majoritatea în fața românilor doar în comitatul Torontal”. Putem deci observa rigurozitatea științifică, cu care geograful de origine sârbă a realizat studiile sale de teren, iar când s-a întalnit cu o chestiune de netăgăduit, acesta a acceptat adevărul istoric, etnografic și științific fără menajamente.
În această perioadă, argumentele de propagandă a celor două tabere au ”inundat” capitalele europene, însă, studiul ce a rămas cel mai important și bine documentat a fost cel al lui E. de Martonne, căruia i-a fost solicitat un raport special cu privire la acest teritoriu de către Comitetul de Studii de la Quai d'Orsay. Raportul a fost trimis pe data de 3 februarie 1919, pentru a documenta discuțiile de la Conferința de Pace. În favoarea sărbilor, geograful francez reliefa ”vechimea poporului și civilizației sărbești” și necesitatea de a proteja capitala acestora ”prea expusă pe Dunăre”. Un alt element complementar, dezvoltat cu această ocazie de către E. de Martonne, este cel al producției agricole în câmpiile bănățene și cel al regiunior montane sărbe destul de sărace în mari cămpii cerealiere. Pentru români, geograful francez ”invoca necesitatea unei frontiere strategice pe Dunăre și pe Tisa, în continuarea celei din Transilvania” și continua menționând vechimea poporului român în aceste teritorii și ”majoritatea demografică relativă – 37% români, 24% germani, 18% sârbi și 15 % maghiari”. Tot în acest context, potrivit geografului francez, confluența dintre Mureș și Tisa ”furnizează o axă comercială completă pentru transportul produselor din Transilvania și Banat aproape de Dunăre (…) (iar) măiestria strategică a unei axe de penetrare est-vest” este inestimabilă pentru cele două state. În fapt, în 1914 cât și în perioada anterioară începerii primului război mondial, Banatul nu reprezenta o line sau loc economic pentru nici unul dintre cei doi reclamanți, fiind ”un pod al Budapestei”. Nimeni nu poate preconiza cu certă convingere cât de importante au fost aceste elemente în bătălia diplomatică ce tocmai începea, însă au avut rolul lor în elaborarea granițelor, întrucât granița strategică de pe Dunăre a devenit realitate, iar cea de pe Tisa nu a fost posibilă, în special datorită unor componente etnice extrem de diversificate în acest teritoriu.
Frontiera finală între România și Serbia a fost convenită în 24 noiembrie 1923, când se semnează la Belgrad un protocol de rectificare a granițelor româno-iugoslave. În acest context, România cedează statului vecin localitățile Meda (Međa, Párdány), Modos (Jaša Tomic), Surian (Surján), Captalan (Busenje), Crivobara (Markovićevo) și Gaiu Mare (Veliki Gaj, Nagy Gaj), iar Regatul Iugoslaviei, cedează Regatului României localitățile: Beba Veche (Stara Beba, Óbéba), Cherestur (Krstur, Pusztakeresztúr), Ciortea (Csorda) și Iam (Jam) cât și orașul Jimbolia (Žombolj, Zsombolya). Modificarea efectivă a avut loc pe 10 aprilie 1924.
Conferința de Pace de la Paris a avut rolul de a crea anumite linii directoare pentru popoarele dunărene, în virtutea dreptului acestora la autodeterminare, iar în cazul statului român, aceasta nu a avut misiunea de a crea un ”stat român român întregit teritorialicește” întrucât România ”era o vie realitate și era fructul unei evoluții istorice și a unor seculare străduințe ale națiunii române întregi”, unirea majorității românilor fiind dictată de ”dezvoltarea istorică a poporului român și era cerut imperios de perfecta unitate geografică a vechii Dacii”.
Reputatul savant și geograf francez, devine celebru în perioada dintre cele două războaie mondiale fiind cel ce participă la retrasarea granițelor Europei Centrale.
Conform lui Emmanuel de Martonne, "forța blocului românesc ține de masivitate și de poziția lui geografică; românii s-au format de jur împrejurul acestei cetății montane" Emmanuel de Martonne, La nouvelle Roumanie dans la nouvelle Europe, 1921
Influența geografilor în cadrul Conferinței de Pace de la Paris este una extrem de importantă, iar rolul a fost și mai important dacă vorbim de organizarea Delegației Americane, condusă de către I. Bowman și influențată în principal de Societatea de Geografie din New-York. Aceasta din urmă era recunoscută ca ”o societate savantă cu un birou de informații ce publică memorii și hărți” esențiale pentru o geografie echidistantă.
Toate aceste elemente amintite mai sus fac imposibilă dezvoltarea unor politici normale de vecinătate între România și Ungaria, în special, datorită faptului că politicienii și istoricii unguri susțin vehemente, pe alocuri, noțiunea de regiune istorică maghiară pentru unele dintre teritorii românești. Un exemplu în acest sens este regiunea Banatului, care este considerată alături de Transilvania "leagăn al națiunii" maghiare, fapt ce contravine viziunii românești ce susține, că această regiune a fost "sanctuarul sacru al dacilor antici împotriva slavizării și otomanizării". Oricum am plasa această problemă complexă, ea este departe de a-și găsi rezolvarea, iar E. de Martonne este considerat ca fiind unul dintre vinovații istoriei pentru acest fapt, întrucât în calitatea de consilier a lui Georges Clemenceau din anul 1917, a avut o influență foarte mare în trasarea acestei frontiere problematice, "atribuind o mare parte din Banat României" . Pe baza unui studiu demografic și geomorfologic realizat de el, a pledat pentru "mutarea minorității sârbe ce se găsea în acea perioadă în Banatul Românesc".
După semnarea păcii de la Trianon, grupul etnic românesc nu a putut fi inclus în totalitate în granițele noului stat român, astfel, existând și în zilele noastre o comunitate românească în Ungaria, în zona orașului Gyula, dar și în alte zone ale statului ungar în special în cele de graniță. Aceasta este estimată la un număr de minim 5.000 și maxim de 25.000 de vorbitori de limbă română. După semnarea tratatului de pace, geografii și istoricii români au identificat patru grupe românești ce nu au fost incluse în noile granițe. Grupurile de comunități românești ce au rămas în afara granițelor românește erau potrivit cercetătorilor români, următoarele: un grup pe Valea Someșului ce cuprindea 17 sate, în comitatele ungurești Szabolcs, Hadjdu, Solnic și Csongrad se găsea un grup de 58 de sate, între văile Bărcăului și Crișului se găsea un număr de 25 de sate, iar ultimul grup constatat era între râurile Criș și Mureș și cuprindea 24 de sate românești.
Emmanuel de Martonee – Viața și legătura cu România
Celebritatea științifică a lui de Martonne, a fost construită într-o perioadă de timp destul de lungă și sinuoasă. Născut la Chabris în anul 1873, devine discipol al lui Paul Vidal de la Blache, crează în 1902 la Rennes un Laborator de Geografie, în 1909 va publica un amplu Tratat de Geografie Fizică iar în 1906 își va susține o teză de doctorat în evoluția morfologică a Carpaților Meridionali.
Creatorul conceptului de geomorfologie la nivel mondial a realizat primele cercetări în acest domeniu în spațiul românesc, onorându-ne țara cu niște cercetări unice și de o valoare inestimabilă, ce din păcate nu au fost niciodată traduse integral în limba română. Un alt domeniu în care va inova știința geografică la nivel mondial este cel al indicelui de ariditate, fiind printre primii cercetători la nivel mondial ce au analizat aceste indice, cu privire la care, ajunge la o concluzie cel puțin demnă de luat în calcul când vorbim de istorie, economie sau sociologie. Astfel, potrivit acestuia ”indicele de ariditate este susceptibil să fie aplicat în anumite întrebări de geografie fizică și economică” în anii '30 făcând niște conexiuni între acest indice, la nivelul României și dezvoltarea disproporțională a anumitor regiuni ale spațiului românesc. Practic, marea majoritate a cercetărilor și a carierei universitare a lui de Martonne a fost axată pe spațiul românesc. O altă unicitate academică a lui de Martonne, era faptul că era înzestrat cu un dar al desenului geografic demn de invidiat, iar unul dintre foștii discipoli menționa faptul că alături de ”…de Martonne, trebuia să fii capabil să desenezi”.
Una dintre funcțiile cele mai onorante pentru E. de Martonne, a fost cea de Șef al Școlii Franceze Moderne de Geografie, unde a reușit să instaureze metodele sale proprii de studiu bazate pe studiu de teren și consultarea de documente și lucrări originale și deplină cunoștință a limbilor locale. Metodele instaurare de acesta sunt folosite și la momentul actual și au fost folosite extrem de des în ultimii 100 de ani.
Cel căruia noi, românii, îi datorăm întreaga prețuire ce ne-o purta E. de Martonne a fost geograful român Pompiliu Eliade, cei doi fiind colegi de internat. Acesta a fost coleg cu de Martonne la Sorbona, iar în timpul studenției între cei doi se va lega o prietenie demnă de doi viitori universitari. Viitorul cercetător român îi va descrie spațiul românesc ca fiind un spațiu de o frumusețe inestimabilă și extrem de puțin studiat în domeniul geografiei cu o școală geografică în formare. La invitația acestuia, va colinda Carpații în vacanțele de vară și frumusețea României îl face să revină în fiecare an, în acest fel creându-se o legătură ce va dura întreaga viața, întrucât din 1897 și până când va trece la cele veșnice va colinda toate zonele României Mari cât și a României cu granițele actuale.
Cu privire la continuitatea daco-romanilor și la locul de formare a limbii și poporului român, de Martonne, se pronunța pentru formarea civilizației noastre în spațiul din Nordul Dunării, cu multiple influențe de la vecinii și valurile migratoare fiind, practic, de acord cu viziunea majorității istoricilor români. Poziționarea geografică a poporului român, în viziunea aceluiași geograf și condițiile naturale extrem de favorabile locuirii umane au permis ca teritoriul României actuale să fie ”locuit din timpuri străvechi”, românii formând ”o arie distinctă de țările vecine”, opinând de asemenea pentru ”continuitatea daco-romanilor, pentru caracterul omogen al românilor în jurul munților și colinelor pericarpatice”. Sistemul nostru geografic format din văi și culmi între regiuni ”au îngăduit o relativ ușoară împrăștiere a populației carpatice și dunărene și au înlesnit legăturile dintre diferitele grupe de locuitori, care și-au putut păstrat astfel unitatea de limbă și moravurile cu toate împrejurările istorice adesea nefavorabile”. Pe axa formată de Dunării și Nistru și completată de lanțul Carpaților, ”populația autohtonă s-a mișcat totdeauna, fiind silită, după epocă, să se retragă sau să se extindă în raport cu aceste axe pe care nu le-a părăsit niciodată (…) zona de predilecție (fiind) aceea a dealurilor cuprinse între 200-800 de m, apărată, pe vremuri, de păduri”. Istoricul român Dimitrie Onciul, va prelua unele dintre argumentele folosite de geograful francez, le va coagula cu unele elemente folosite de geografii și istoricii români, și ca concluziona referitor la acest subiect, menționând că această continuitate "a dat naștere poporului român în Dacia Traiană".
În fața Societății Române Regale de Geografie, în iunie 1921, acesta declara: "geografia politică ar trebui să considere țara voastră ca fiind una dintre noile formațiuni, însă cea mai fericită și cea mai solidă din Noua Europă", iar "realizarea unei teze cu privire la Valahia, nu este cu siguranță străină de acest entuziasm în favoarea României".
Astăzi, numele marelui geograf francez este înveșnicit la Cluj – Napoca, blocul central de studii al Universității „Babeș-Bolyai” fiind amplasat pe strada „Emmanuel de Martonne (1873 – 1955)”, iar în Franța, în localitatea Laval, un Colegiu îi poartă numele. Laboratorul său de geografie înființat la 1902, funcționează și în prezent, sub conducerea lui Jean – Pierre Marchand.
Legătura cu mediul universitar românesc
Savantului francez Emmanuel de Martonne, statul român cât și statele din Europa Centrală, îi datorează definirea cu adevărat științifică și nu sentimentală, a noțiunii de Europă Centrală, acest lucru fiind făcut în vol. al IV-lea, intitulat L`Europe Centrale, din tratatul Géographie universelle (Paris, 1934). Această noțiune, cu totul nouă în geografie și geopolitică, era folosită pentru ”a marca poziția de mijloc pe care o ocupă țările considerate a se afla între Europa Occidentală, „mai articulată”, și Europa Orientală, „mai compactă””. Vorbim așadar, de situarea între o Europă a peninsulelor, golfurilor și mărilor și o Europă a câmpiilor nesfârșite. Astfel, potrivit lui De Martonne, această parte a Europei este constituită din următoarele țări: Germania, Polonia, Elveția, Austria, Cehoslovacia, Ungaria și România.
Este ales membru corespondent al Academiei Române la 26 mai 1912, ulterior va fi numit membru cu drepturi depline, în data de 15 iunie 1912 și devine membru de onoare al aceleiași instituții pe data de 7 iunie 1919. În scrisoarea adresată ca răspuns adresat Academiei Române, acesta mulțumește elogios, recunoscând "valoarea acestei distincțiuni" acordată de "colegiul de învățați atât de mult apreciați în Franța".
Institutul Francez, instituția ce "a avut cel mai mare impact asupra intelectualității românești", a fost fondată luându-se în considerare "francofilia ambiantă" a României. Inaugurat pe 29 mai 1924, în urma unor demersuri întreprinse de către un comitet franco-român condus de E. de Martonne și fomat din următorii membrii emeriți: I. Cantacuzino, N. Iorga, Henri Focillon și Mario Roques. Misiunea principală a institutului era primirea tinerilor cercetători francezi la București, în perioade de 1-2 ani și asigurarea unor vizite ale profesorilor universitari francezi la cele 4 universități românești. Treptat activitatea se va diversifica fiind acordate burse tinerilor studenți români, sunt organizate biblioteci în provinciile românești și multe dintre personalitățile franceze ale acelor vremuri vor ajunge să conferențieze în România. La distanță de 5 ani, respectiv, în 1929 într-o cerere din 12 octombrie, reputatul savant va solicita schimbului între universitățile românești și franceze, axându-se în mod special pe trimiterea profesorilor români în Franța. Din cadrul Cererea din 12 octombrie 1929, adresată Ministrului Instrucției Publice de la București, de Martonne va menționa faptul că în fiecare an, în universitățile românești au ajuns 4 profesosori universitari francezi, "însă vizitele (profesorilor) români în Franța sunt mult prea rare și prea iregulate", iar principala problemă în acest sens este lipsa fondurilor bănești în cadrul Ministerului Român a Instrucțiunii. Printre realizări pot fi consemnate vizitarea Universității din Paris și a unui număr de universități din provincie, "și cu ajutorul colegilor francezi profesează aceeași materie", însă pentru anul 1930, savantul francez solicită guvernului român suplimentarea fondurilor, având în vedere importanța acestor schimburi inter-universitare.
Perioada interbelică pentru mediul universitar românesc a avut o fructuoasă dezvoltare, iar un exemplu, în acest sens, este Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, în cadrul căreia, sunt înființate noi specializări la ramurile Istorie și Geografie. Prima mare personalitate europeană care ajunge la Iași și va conferenția este Emmanuel de Martonne, care va ține 3 conferințe în capitala Moldovei în anii 1918, 1926 și 1928. Acesta va organiza de asemenea, în 1921 o excursie geografică în Moldova și Basarabia, iar rezultatele vor fi publicate în lucrarea sa Geografia Universală (1931), într-un capitol distinct dedicat exclusiv României. În 1938 este declarat Doctor Honoris Causa a Universității din Iași, fapt ce va facilita școlarizarea unor geografi ieșeni în Franța, dintre aceștia putând fi amintiți, Gheorghe I. Năstase, Victor Tufescu și Nicolae N. Lupu.
Legătura cu mediul academic românesc a fost atât de puternică încât, în data de 8 noiembrie 1946, observând unele derapaje în funcționarea Școlii Românești din Paris, renumitul savant alături de alți învățați francezi solicită Academiei Române prin intermediul unei scrisori, să analizeze importanța "…necesității Școlii Române din Paris, stăruind asupra păstrării caracterului pe care l-a dat acestei Școale întemeietorul ei Nicolae Iorga..". De Nicolae Iorga, îl va lega o profundă prietenie, marele istoric român beneficind de un ales respect din partea lui de Martonne, fiind menționat ca audient al cursurilor acestuia de la Vălenii de Munte, în anul 1921-1922, perioadă în care cursurile beneficiau de un număr redus de auditori.
Pe lângă solicitările venite din partea domnului de Martonne pentru mediul universitar român, acesta a fost solicitat pentru a reprezenta România la anumite manifestări științifice internaționale la care universitarii români nu puteau ajunge din motive financiare. În acest sens, în Ședința Publică Solemnă de la 5 iunie 1948, reprezentanții români hotărărasc să apeleze renumitul geograf francez pentru a fi reprezentați la Congresul de geografie de la Paris din același an. Acesta va primi titlul de reprezentant plenipotențial al României cu drepturi depline.
Instituția Ateneului Român, o instituție de prestigiu în România interbelică, îi va conferi lui de Martonne titlul de membru de onoare al Comitetului Ateneului Român, funcție ce o va ocupa între iunie 1929 și iunie 1934. În rândul membrilor de onoare al înaltei instituții se vor mai regăsi în aceeași perioadă G. Enescu, V. Goldis, I. Inculeț, N. Iorga, I. Maniu, Pop. Ciceo Ștefan, putem deci realiza și din acest exemplu prețuirea de care se bucura de Martonne în spațiul românesc.
Un alt moment important al legăturii dintre Franța și România, este după finalizarea războiului, când în data de 7 septembrie 1921, la comemorarea a 3 ani de la finalizarea războiului și pentru a comemora bătălia de la Mărășești, o delegație din Franța ajunge în Județul Vrancea și pe câmpul bătăliei de la Mărășești. Cu ocazia vizitei, Crucea militară de război, o înaltă distincție militară franceză este acordată de președintele Franței, domnul Paul Deschanel și înmânată primarului de la Mărășești de mareșalul Joseph Jacques Cesaire Joffre, învingătorul de la Mama. Delegația franceză cuprindea 155 de membri dintre care 50 de personalități marcante ale statului francez, conducătorul delegației fiind rectorul Appel de la Sorbona. În momentul festivităților în gara din Mărășești "a sosit marele prieten al României, prof. Martonne, de la aceeași prestigioasă instituție universitară franceză".
O altă legătură cu mediul universitar românesc este cea menționată la Biblioteca Universității din Cluj, unde va conferenția alături de alți învățați europeni ce au militat pentru români sau au descoperit România imediat după Marea Unire. Tot în cadrul aceleiași instituții este menționat ca fiind unul dintre vizitatorii de seamă ce au onorat instituția prin înscrierea în album acesteia.
În anul 1941 când va fi realizată o nouă hartă etnică a României Mari, aceasta va fi comparată, inevitabil, am putea spune cu cea realizată de E. de Martonne și predecedorii acestuia. Harta a fost realizată de către prof. Vintilă Mihăilescu, ”cu maximum de imparțialitate, fiind destinată nu propagandei ci reflecției oamenilor de carte și adevăraților oameni politici”, și fiind bazată ”pe un singur recensământ care a cuprins aproape întregul teritoriu locuit de români”. Singurul inconvenient ce poate fi găsit hărții menționate este că a fost realizată la 11 ani după realizarea efectivă a recensământului din 1930, respectiv în 1941. Totuși, constatările sunt demne de luat în seamă și de comparat. Aflăm astfel, că între hărțile și componența etnică efectivă între 1910-1912, când sunt realizate primele hărti, și 1930 pe baza căreia este bazată această hartă nu a suferit mari modificări. În 1930, blocul românesc număra cca. 13 milioane (72%), iar după limba maternă 13,1 mil. (73%) din totalul populației de 18 milioane din acea vreme. Autorul continuă studiul său luând în calcul populațiile românești din afara granițelor României și pentru anul 1930 preconiza ca număr de locuitori un minim de 14 și un maxim de 15 mil. de locuitori, iar în 1942 preconiza un număr cuprins între 16 și 17 milioane de români.
Școala Românească de Geografie sub influența lui Emmanuel de Martonne
Pe Emmanuel de Martonne, spațiul geografic românesc îl fascina, reprezentând un mediu unic la nivel mondial, cu peisaje mirifice și unde, de la peste 1500 de metri în sus, ”excursia în Carpați „devine de obicei o plimbare„”.
George Vâlsan
"George Vâlsan (1883/5 – 1935) – student și, o vreme, asistent al profesorului Simion Mehedinți – își desăvârșește studiile în geografie și etnografie în străinătate: mai întâi la Berlin (1911 – 1912) și apoi la Paris (1913 – 1914). Colaborează la prestigioase reviste științifice, afirmându-se în cercurile străine de specialitate. La Sorbona, sub conducerea lui Emmanuel de Martonne a pregătit teza de doctorat cu titlul Câmpia Română. Contribuțiuni de geografie fizică. Declanșarea Primului Război Mondial îl determină să revină în țară. Susține doctoratul la Universitatea din București, în decembrie 1915, din 1916 fiind numit profesor la Universitatea din Iași".
Simion Mehedinți
Ioan Gociuman
Gheorghe Munteanu-Murgoci
În anul 1913, Emmanuel de Martonne alături de G. M. Murgoci, realizează Planul Lacului Gâlcescu (a se vedea anexa 1.0), ce avea să fie prezentat în Chișinău pe 1 august 1912.
Viziunea presei cu privire la activitatea lui Emmanuel de Martonne
Presa românească și nu numai, a consacrat materiale vaste și poate imposibil de coagulat într-o lucrare de acest calibru, cu privire la activitatea lui Emmanuel de Martonne și dragostea acestuia pentru spațiul românesc. În această lucrare ne vom axa în mod special pe presa românească, atât anterior Conferinței de Pace de la Paris cât și după aceasta întrucât aceasta nu a omis nici o activitate a marelui geograf francez în spațiul românesc. Acestă urmărire a activității lui de Martonne în România prin intermediul presei românești este o muncă pe alocuri sisifică întrucât în special în preajma Conferinței de Pace întreaga presă românească îi va acorda spații ample. Pentru a înțelege mai bine interesul acestuia pentru România, cât și consemnările cu privire la activitatea acestuia, în cadrul acestui capitol vor fi urmărite atât realizările de ordin științific cât și locurile în care acesta poposește onorând anumite comunități. Vom încerca așadar să aflăm părerea presei românești, și în același timp vom încerca să refacem periplul lui de Martonne, prin spațiul româneasc.
Presa românească și consemnările cu privire la E. de Martonne în perioada premergătoare primului război mondial
Cea mai veche menționare a lui de Martonne în publicațiile românești este din 1898, când este menționat în publicația Tribuna Poporului, alături de un colectiv de geografi și geologi de la universități din vestul Europei, ce au realizat studii geologice în Județul Jorj. Această menționare este cu atât mai valoroasă cu cât are loc în orașul transilvănean Arad, într-o perioadă de restriște culturală între cele două corpuri românești.
În anul 1912, savantul francez ține o conferință în cadrul Universității din București, în sala Fundației Carol I, iar între cei prezenti au fost Em. Porumbaru, S, Mehedinți, P. Eliade, Tziagara Samurcaș etc. Acesta a fost prezentat audienței de către rectorul Univ. București, domnul Pangrati. În cadrul conferinței este prezentată știința geografică de la momentul respectiv, crizele prin care a trecut acest domeniu, lipsa de recunoaștere în mediul academic cât și conglomeratul de științe ce formează această știință.
Presa românească și consemnările cu privire la E. de Martonne din perioada Conferinței de Pace și până în perioada actuală
La o simplă analiză a publicațiilor cu caracter național de la începutul secolului trecut Emmanuel de Martonne e menționat mai des decât orice alt străin ce a trecut prin spațiul românesc. Practic, cu ajutorul acestor publicații periodice putem cooagula întregul periplu a lui Martonne în spațiul românesc. În anul 1921, în ediția de sâmbătă 24 septembrie 1921, a publicației Unirea – Foaie bisericească-politică, aflăm că renumitul savant francez a ajuns la Blaj însoțit de dr. V. Meruțiu fiind ”oaspetele P.S. Sale Mitropolitul (Vasile), plecând a doua zi spre Arad”, fiind menționat în același context, faptul că ”România îi datorește atâta recunoștință”. În cadrul aceleiași publicații, în numărul din 6 august 1921, este menționat savantul francez în calitate de conferențiar la Vălenii de Munte. Cursul ținut de acesta în fața publicului român, purta titlul de Situația geografică a României întregite, și făcea parte dintr-un eveniment amplu, ce a început pe 31 iulie și în cadrul căruia vor mai conferenția N. Iorga, Take Ionescu, Nechifor Crainic și alte personalități ale epocii.
Emmanuel de Martonne era iremediabil îndrăgostit de spațiul românesc, iar după ce a descoperit potențialul peisagistic al țării noastre aceasta organiza în fiecare vară excursii în diverse zone ale României. În urma excursiei din 1921, în data de 2 februarie 1922, geograful francez alături de Romul Vuia, șeful de lucrări al Institutul Geografic al Universității din Cluj, vor organiza o sesiune de proiecție în care au fost prezentate vederi din excursia întreprinsă.
În anul 1923, E. de Martonne este menționat de către publicația Cosânzeana ca fiind prezent în județul Caraș-Severin, în localitatea Vrani unde a făcut "fală (…) cu ocazia vizitei" alături de un grup de excursioniști italieni, unde au ascultat renumita fanfară din localitate și au admirat "frumosul lor port" național.
Menționarea lui de Martonne în presa românească continuă când aflăm că a participat în anul 1930 la Serbările jubiliare ale Universității din Cluj – Impresionanta manifestație a peste 100.000 de oameni față de M.S. Regele Carol al II-lea. Splendida afirmare a spiritului și culturii românești din Ardeal și în cadrul cărora s-au serbat zece ani de când au început primele cursuri în limba română la renumita universitate. În cadrul acestor manifestări, de Martonne a fost unul dintre reprezentanții străini invitați în cadrul Ședinței festive din Aula universității clujene și alături de alte 7 personalități ale epocii îi este conferit titlul de doctor honoris causa. Într-o altă consemnare mediatică, cu privire la acest amplu eveniment, sunt menționați câțiva dintre cei ce ”au un drept vechiu la iubirea noastră”, întrucât, aceștia ”prin propagandă, studii și publicații referitoare la noi”, au făcut lumină cu privire la acest teritoriu numit generic terra incognita. Din această categorie, nu putea lipsi Emmanuel de Martonne, ilustrul reprezentant la Sorbonei, ”care a închinat țării noastre cele mai multe din cercetările sale geografice și a dat cunoscuta lucrare clasică asupra Țării Românești: La Valachie”. Luând cuvântul în cadrul manifestației acesta a adus omagiile sale de admirație sinceră pentru ceea ce s-a înfăptuit la Universitatea din Cluj și a punctat prețuirea de care se bucură activitatea științifică clujeană în cadrul european.
În România Mare, lupta pentru propășirea și răspândirea limbii române a căpătat, deseori aspecte extreme, de exemplu. când la universitățile din Cernăuți și Cluj au fost excluse limbile de predare altele decât limba română. Un alt front pentru ca limba română să fie răspândită a fost cel al instituțiilor mediatice, în speță ziarele, iar într-un număr din 1925 a ziarului Universul Literar, Emmanuel de Martonne este amintit alături de Mario Roques, ca celebrități științifice ce ”vorbesc admirabil graiul românesc”.
În publicația Biserica și Școala – Revistă bisericească-culturală, din anul 1933 este făcută legătura între între o scriere a lui de Martonne și mediul ortodox românesc. Astfel, potrivit realizatorilor publicației în cauză, de Martonne, ar fi menționat într-o scriere cu privire la Andrei Șaguna următoarele: ”nemuritorul mitropolit Șaguna a introdus spiritul democratic în biserică și prin aceasta a contribuit la întreținerea simțului colectivității naționale”.
Revista franceză ”La Vie”, în numărul acesteia din 1 iulie 1925, va fi dedicată în integralitate României. Pe lângă traducerea în franceză a lui I. L. Caragiale, în această publicație va fi zugrăvită întreaga viață economică și culturală a României, iar articolele vor fi semnate de mari personalități franceze printre care și E. de Martonne. Aceeași revistă, dedică tot Româniie numărul din 1 octombrie 1925. În cadrul acestuia, este menționaț faptul că România a mobilizat în primul război mondial un număr de 1 milion de soldați, iar 250.000 de soldați sunt declarați morți sau dispăruți, acesta fiind "procentul cel mai mare dat dintre toate țările care au făcut războiul". Un articol a fost redactat de Em. de Martonne, care dorea consilidarea relațiilor româno-franceze, iar acest lucru poate fi realizat prin schimb cultural între cele două state atât la nivel de profesori universitari cât și ca studenți, lucrurile fiind deja începute prin fondarea Institutului Francez de Studii din București. Numărul este completat cu traduceri din Eminescu, Goga și Pillat însă se constată că "le lipsește însă, mult din caracterul originalului".
În anul 1924, E. de Martonne este menționat în publicația Unirea Poporului, ca fiind în Sovata alături de mai mulți reprezentanți ai mediului universitar românesc printre care, Simion Mehedinți de la Universitatea București și Vasile Meruțiu de la Universitatea din Cluj.
La Universitatea Paris-Sorbona, în anul 1928, marele filo-român va ține o conferință cu privire la Basarabia în cadrul căreia va arăta cu ”documente numeroase că Basarabia face parte din trupul Moldovei și că populația e aproape toată românească”. Marea majoritate a constatărilor prezentate au fost consemnate în urma unor cercetări îndelungate a spațiului basarabean.
Din presa anului 1929 aflăm că de Martonne a fost premiat de către "Fundația Regele Ferdinand", cu un premiu de 300.000 de lei pentru "numeroasele și însemnatele sale cercetări și publicațiuni asupra României și a poporului român în curs de mai bine de 30 de ani".
Autoarea de origine română Riri Margareta Panduru, în articolul Seattle – minune a geografiei publicat în revista Scrisul românesc, reamintește o expresie folosită de Martonne, care concluziona, acum aproape 100 de ani spunând că „dacă n-aș fi francez, aș zice că România este cea mai frumoasă țară“.
Emmanuel de Martonne în perioada comunistă – ”exponentul imperialismului francez”
Transhumanța – modalitatea de conservare a românismului
Fenomenul transhumanței, unul dintre fundamentale fenomene ale românismului prin care limba și cultura română a străbătut un spațiu atât de vast, este analizat cu deosebită pricepere de către E. de Martonne, fiind primul geograf care se apleacă asupra acestui aspect definitoriu pentru poporul român, și care a încercat să realizeze anumite interconexiuni între acest fenomen și rezistența în spațiu și timp a neamului românesc. În unul din studiile sale cu privire la acest aspect, va realiza o analogie între transhumanța din Munții Carpați și cea din Munții Pirinei, principalul element păstrat după atâtea veacuri, fiind în materia aranjamentelor contractuale în domeniul păstoritului. Prima lucrare geografică dedicată parțiat acestui subiect, este La Valachie, care era catalogată, imediat după editare, ca fiind "o descriere foarte constiincioasă (…) a stânei și a vieții păstorești", de neegalat, iar detaliile din cadrul acesteia sunt valabile cu mult anterior scrierii și mult după aceasta.
Poziția geopolitică a României
Revizionismul maghiar și lupta pentru Transilvania
În istoriografia ungară de după Trianon, acest moment constituie elementul central al istoriei acestui stat, nimic în istoria vecinilor noștri nefiind atât de semnificativ din punct de vedere istoric. Denumită generic, lupta pentru Transilvania, aceasta a început imediat după semnarea Trianonului, iar istoricii și politicienii maghiari au fost atât de marcați de acest moment, încât ne e greu să ne imaginăm discursul istoriografic și politic maghiar fără aruncarea unor săgeți pline de ”mărinimie” pentru statul român, slovac, sârb și mai rar cel austriac.
Contestarea Trianonului a fost denumită în mediul exterior celui unguresc ca revizionism, iar metodele utilizate au fost dintre cele mai ample. Istoricii unguri au ajuns să conteste continuitatea românilor în spațiul românesc, iar una dintre dovezile acestui fapt potrivit cercetătorilor din statul vecin ar fi lipsa unei continuități a denumirilor toponimice latine. Practic, lipsa unor toponime de origine pur latină, atât în cadrul denumirilor de așezări cât și în cele de ape echivalează cu prezumția că românii actuali nu au nici o legătură cu ”romanii de odinioară, pe ale căror locuri trăiesc și a căror limbă a continuă, ci sânt veniți de aiurea”. Auzind aceste constatări, Emmanuel de Martonne remarca, în spirit de glumă că ”nu e de admis că într-o bună zi a început să plouă Români prin regiunile acestea”, iar întrebarea ce se naște în urma acestei constatări este dacă ”lipsa de continuitate în nomenclatura tipică trebuie să fie neapărat o dovadă pentru lipsa de continuitate în persistența unei populații în regiunile în care o găsim”.
În perioada interbelică, exista cel mai puternic curent revizionist de după tratatele de pace, iar mediul educațional românesc se afla într-un punct cât se poate de șovăelnic, întrucât, în programele școalare și în școlile de pe întinsul Regatului României se ”propovăduia (…) umanitarismul pacifist” într-o perioadă în care existența statului român era puternic pusă la îndoială. La nivel instituțional, se cerea ”înarmarea până în dinți, simultan cu predicarea pacifismului”, aceste fapte fiind considerate absuridități psihologice.
La nivel economic, revizionismul statul ungar marșa pe faptul că, pe lângă lezarea teritorială, statul român a lezat și mediul economic al statului vecin, prin răpirea unor resurse indispensabile și care se găseau în proporții mult mai mici în statul vecin, fiind afectată ”unitatea geografică și economică a Ungariei Antice”. Constatările economice post-trianonice atât românești cât și maghiare au refiefat o dezvoltare fără precedent al regiunii transilvane, fiind un exemplu de dezvoltare pentru întreaga Europă. Pentru a se apăra în fața acestor afirmații, istoriografia românească a evocat mărturia lui de Martonne, care spunea că frontierele postrianonice atât ”economice cât și etnice sunt ideale, întrucât, în centru se găsește bastionul de Munți ai Transilvaniei, care a fost mereu inima națiunii române”.
Lucrările lui Emmanuel de Martonne vor proteja România și la Conferința de Pace de la Paris din 1947, când după pierderea Bucovinei, Basarabiei, Cadrilaterului și după ce o parte semnificativă din Transilvania fusese sub control maghiar, vecinii noștri sârbi solicitau retrasarea granițelor în privința Banatului, iar vecinii ucraineni solicitau o parte din Maramureșul românesc. În acest context, pentru promovarea argumentelor susținute de partea română se începe promovarea peste hotarele României a lucrărilor unor specialiști români, cât și reeditarea studiilor ”unor istorici și observatori occidentali, precum Hugh Seton-Watson, Emmanuel de Martonne sau Charles Upson Clark”, ce aveau până la urmă să decidă în balanța decizională.
Protejarea intereselor României din punct de vedere geopolitic și geostretegic sunt realizate și în momentul actual, la 100 de ani de la concluziile lui de Martonne, tot cu unele dintre constatări și argumente enunțate de către geograful francez. Teza de doctorat La Roumanie face aux rivalités politiques et financières internationales, 1922-1935, susținută la Universitatea din Geneva în anul 2012 de către doctoranda de origine română Ileana Nicoleta Racianu, întărește argumentele și concluziile de ordin economic enunțate acum 100 de ani, valabile în perioada interbelică și valabile până în perioada actuală.
Contestarea identitară a românismului
Revizionismul – problema economică a Ungariei Mari
Concluzii
Tratatul de pace de la Trianon a consemnat un moment unic în istoria României, iar pe lângă bătălia diplomatică, desfășurarea caleidoscopică a evenimentelor, stabilirea republicii comuniste a lui Bela Kun și alte evenimente de ordin plebiscitar din cele trei teritorii ce s-au alăturat Regatului României, au forțat Europa să recunoască un adevăr etnic și istoric multisecular.
Referitor la tema centrală a acestei teze, respectiv, influența lui Emmanuel de Martonne în trasarea granițelor României Mari, în istoriografia românească în aproape un secol de la acest eveniment, nu a fost realizat nici un studiu cu privire la această influență, iar din acest punct de vedere cercetarea istoriografică românească nu ar trebui să fie ”mândră„ de acestă ”realizare”. În schimb, un cerc restrâns de istorici europeni, fie că vorbim de cei britanici, francezi sau de generația tânără de cercetători de la reputatele instituții de învățământ european s-au aplecat asupra studierii contextului în care s-a semnat pacea europeană de la Versailles, și au dedicat în acest context ample studii cu privire la influenței Comitetului de Studii ce a livrat materialele pentru lucrul efectiv în cadrul conferinței.
Istoriografia maghiară îi acordă consacrarea necesară și îl vede ca un puternic influent cu privire la trasarea granițelor României Mari. Multe dintre hărțile maghiare actuale îi acordă acestuia marele merit pentru granița României, cum este de exemplu, harta etnică a olahilor pe
Remarcile cu privire la România din lucrările lui Martonne, trec în multe dintre acestea limitele unei comunicări strict geografice, având profunde elemente istorice, economice, sociologice, care cumulate în viziunea lui de Martonne reliefează dreptul istoric și natural al României asupra Transilvaniei.
Toate aceste elemente îi fac pe intelectualii românii contemporani cu Conferința de Pace, să considere ceea ce de Martonne ca un serviciu imens pe care poate nu îl meritam.
Anexe
Bibliografie
Monografii:
CHIRICA, Vasile, BOGHIAN, Dumitru, Arheologia Preistorică a Lumii – Paleolitic – Mezolitic, Academia Română, Filiala Iași, Institutul de Arheologie Iași, în colecția ”Bibliotheca Archaeologica Iassiensis” (Editor Vasile Chirica), nr. XII, Editura Helios, Iași, 2003.
SAVA, Lucia, Viața cotidiană în orașul Chișinău la începutul Secolului al XX-Lea (1900-1918), Editura Pontos, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM, Monografii VIII, Coordonatorii seriei: Sergiu Musteață, Alexandru Popa, Chișinău, 2010;
SUVEICĂ, Svetlana, Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928): Modernizare prin reforme, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM, Monografii – VII, Serie coordonată de Sergiu Musteață, Alexandru Popa, Editura Pontos, F.E.-P. „Tipogr. Centrală”), Chișinău, 2010;
Emmanuel de Martonne, Lucrări geografice despre România, Vol. I și II, coord.: V. Tufescu, Gh. Niculescu, Ș. Dragomirescu, Editura Academiei R.S.R., București, 1985;
E. de Martonne, Recherches sur l' evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates Meridionales), editat de P. Antonescu, Biblioteca Școalei Politechnice, 1907;
Danièle Bruhman, Exils Bessarabiens – Entre Kichineff et Paris, itinéraires d’une association d’émigrés bessarabiens en France (1925-1939), Editura L’Harmattan, Paris, 2012;
F. J. C. Hearnshaw, Macmillan's Historical Atlas of Modern Europe – a select series of maps illustrative of the recent history of the chief european states and their dependencies, Macmillan And Co., Limited St. Martin's Street, London, 1920;
Erik Goldstein, Wars and Peace Treaties 1816–1991, Routledge Publisher, Londra și New York, 1992;
Ion I. Nistor, Istoria Românilor, vol. II, editat de către I. Rotaru Florin, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2003;
Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan – Părinte Al Mișcării Naționale Din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011;
Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan – Istoric al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor București, 2012;
G. Bezviconi, Profiluri de ieri și de azi – Articole, în Cavalerul Paul Gore, Editura Librăriei Universitare I. Cărăbaș, 1943;
Maria Ormos, From Padua to Trianon, traducere: Miklós Uszkay, Akademiai Kiado, Budapesta, 1990;
D. Gusti, Enciclopedia României – Organizarea politico-administrativă, vol. I, București, 1938;
Eugen Barbul, Biblioteca Universității Regele Ferdinand I din Cluj, Tipografia Cartea Românească , Cluj-Napoca, 1935;
Iorga, Nicolae, Istoria relațiilor române, Antologie, ediție și note de F. Rotaru, Inspectoratul pentru cultură al Municipiului București, Editura Semne, București, 1995;
Ion Mihăescu, Originea limbii române – cu o sinteză a mărturiilor și cercetărilor privitoare la continuitatea noastră în Dacia, Colecția Meridian, Tip. ”Speranța”, Craiova, 1941;
G. G. Antonescu, Educație și cultură, Ed. a III-a, Colecția Publicațiile Institutului Pedagogic Român, Edit. ”Cultura Românească”, București, 1928;
Cornelius I. Codarcea, Le Litige Roumano-Hongrois, Tip. Ziarului ”Universul”, București, 1937;
N. A. Constantinescu, Originea și expansiunea românilor – privire istorică, Casa Școalelor, București, 1943;
Arthur Gorovei, Societatea Națiunilor constituirea și organizarea ei, Cunoștințe folositoare din lumea largă, Seria A – Știință pentru toți (sub directiva redacțională a d-lui prof. univ. I. Simionescu), Nr. 36, Editura Cartea Românească, f.a.;
Alina Berciu-Drăghicescu, Facultatea de Litere a Universității din București – 150 de ani de învățământ filolofic românesc 1863-2013 – Tradiție și valoare, Partea I, colab.: O. Bozgan, C. Gudin, S. Nedelcu, Editura Universității din București, 2013;
Alina Berciu-Drăghicescu, Facultatea de Litere a Universității din București – 150 de ani de învățământ filolofic românesc 1863-2013 – Tradiție și valoare, Partea a II-a, colab.: O. Bozgan, C. Gudin, S. Nedelcu, Editura Universității din București, 2013
N. P. Comnene, La Dobrogea (Dobroudja) – Essai historique, economique, ethnographique et politique, Librairie Payot & C, Lausanne-Paris, 1918;
Hayden Lorimer, Charles W. J. Withers, Geographers Biobibliographical Studies, Vol. 32, Bloomsbury Academic Publishing, International Geographical Union, Londra, 2013;
T. W. Freeman, A Hundred Years of Geography, Rutgers – The State University, New Jersey, 1961 (reeditat 2007);
Jeanne Haffner, The view from above: The science of social space, Massachussetts Institute of Technology Press, Cambridge, 2013;
Thomas Walter Freeman, The Geographer's Craft, Machester University Press, Manchester-New York, 1967;
Laura-Diana Cizer, Toponimia județului Tulcea: considerații sincronice și diacronice, Ed. Lumen, Iași, 2012;
Claudiu Alexandru Vitanos, Imaginea României prin turism, târguri și expoziții universale, în perioada interbelică, Ed. Mica Valahie, București, 2011;
Gheorghe Buzatu (coordonator), România în ecuația războiului și păcii – Documente inedite – Aspecte si controverse, ediția a II-a, Colecția Românii în Istoria Universală, vol. 147, Ed. Mica Valahie, București, 2009;
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii: Manuscrisul de la Rohia, Ed. Polirom, Mânăstirea Rohia, 2012;
Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură), Ed. Enciclopedică, București, 2014;
Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, București, 2013;
G. T. Kirileanu, Martor la istoria României (1872 – 1960) – Jurnal și epistolar, vol. I, 1872-1914, Ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și indice de C. Bostan, Edit. Rao, București, 2013;
Teze de doctorat:
Ileana Nicoleta Racianu, La Roumanie face aux rivalités politiques et financières internationales, 1922-1935 (Teză de doctorat), Univ. Geneva, 2012; Teză disponibilă la adresa: http://archive-ouverte.unige.ch/ unige:20669
Irina Postolache, Les relations interethniques entre les etudiants hongrois et roumains dans l’universite Babeș-Bolyai, (Teză de doctorat), Université Victor Segalen Bordeaux II și Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, 2012, p. 15; Teză disponibilă la adresa: http://www.theses.fr/2012BOR22007/
Mari Vares, The question of western Hungary/Burgenland, 1918-1923 – A territorial question in the context of national and international policy, Jyväskylä studies in humanities, nr. 90, Colecția Jyväskylän Yliopisto, University of Jyväskylä, Jyväskylä University Printing House, 2008; Teză disponibilă la adresa: https://jyx.jyu.fi/dspace/ bitstream/handle/123456789/18550/9789513930998.pdf?sequence=1
Juliette Cristescu, La cooperation interterritoriale a travers l’exemple de la Roumanie, Teză de doctorat realizată sub coordonarea lui Guy Baudelle, Universite de Rennes 2 – Haute Bretagne UFR de Sciences Sociales, Laboratoire Rennes, Espaces et Sociétés (RESO), Espaces Géographiques et Sociétés MRSH, Rennes, 2004; Teză de doctorat disponibilă la adresa:https://hal.inria.fr/file/index/docid/47678/filename/tel-00008351.pdf
Marieke van Seeters, European influences in Moldova, The role of the European Union on nation-building in Moldova – Human Geography Thesis, Radboud University, Nijmegen, 2010; Articol disponibil la adresa: http://gpm.ruhosting.nl/mt/ 2010MASG39 SeetersMariekevan.pdf.
Publicații periodice
Unirea – Foaie bisericească-politică, 24 septembrie 1921, Redactor: Alexandru Rusu, nr. 39, anul XXXI, Blaj, 1921;
Unirea – Foaie bisericească-politică, 6 august 1921, Redactor: Alexandru Rusu, nr. 32, anul XXXI, Blaj, 1921;
Unirea – Foaie bisericească-politică, Redactor: Augustin Popa, Director: Alexandru Rusu, nr. 10, Anul XXXIX, Sâmbătă, 9 Martie 1929;
Unirea – Foaie bisericească-politică, Director: Augustin Popa, 18 Octomvrie 1930, Anul XL, Nr. 42, Blaj, 1930;
Unirea – Foaie bisericească-politică, 25 octombrie 1930, Director: Augustin Popa, Anul XL, Nr. 43, Blaj, 1930;
Biserica și școala, Revistă bisericească-culturală, 14 aprilie 1929, Anul LIII, Nr. 16, Redactor responsabil: Simion Stana, Organul oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, în art. Cutreerând țara mea. Sibiul, 22 august 1928, Tiparul Tip. Diecezane, Arad, 1929;
Foaia Diecezană – Organul Eparhiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, nr. 4, anul XXXVII, Tiparul și Editura Tipografiei Diecezane, Caransebeș, ian.-feb. 1922;
Chemarea Tinerimei Române – 25 octombrie 1930, redactor responsabil: A. T. Mureșan, în art. Serbările jubilare ale Universității din Cluj – Impresionanta manifestație a lor peste 100.000 de oameni față de M. S. Regele Carol II. Splendida afirmare a spiritului și culturii românești din Ardeal, Anul V, nr. 40, Cluj-Napoca, 1930;
Darul vremii – Literatură, artă, știință, în art. Însemnări, anul I, Sept.-Oct. 1930, Nr. 6 -7;
Societatea de Mâine – Revistă săptămânală pentru probleme sociale și economice cuprinzând și Buletinul Secției Social-Economice a ”Astrei”, Duminică 9 și 16 august 1925, Institutul de Arte Grafice ”Ardealul” S. A. Cluj, Anul II, Nr. 32 și 33, Cluj, 1925;
Unirea Poporului, Duminică, 15 iunie 1924, Redactor responsabil: Iuliu Maior, Anul VI, Nr. 24, Tipogr. Seminarului Teologic Greco-Catolic Blaj, 1924;
Universul Literar, Duminică, 6 decembrie 1925, în art. Alexandru Obobescu și politica sa culturală, număr dedicat lui Alexandru Odobescu, Anul XLI, Nr. 49, București, 1925;
Universul Literar, Duminică, 15 noiembrie 1925, sub conducerea lui N. Iorga, Anul XLI, Nr. 46 în art. "La Vie" din 1 Oct. 1925. Număr special pentru România, București, 1925;
Tribuna, Dumunică, 5/18 februarie 1912, în secțiunea Informații, Anul XVI, Nr. 28, Instit. Tipogr. Nichin și Cons., Arad, 1912;
Tribuna Poporului, marți, 25 august (6 septembrie) 1898, Anul II, Nr. 160, Arad, 1898;
Clujul – Organ Politic Independent, Dir. – Prop.: Alexandru Anca, 27 Mai 1928, Nr. 19-20, Tiparul Instit. de Arte Grafice Alexandru Anca, Cluj, 1928;
Anuarul Ateneului Român pe 1930, Ateneul Român din București întemeiat la 30 ianuarie 1865, Tip. Ion C. Văcărescu, București, 1931;
Gândirea – Literară, artistică- socială, 1 septembrie 1921, Anul I, nr. 9, Cluj.Napoca, 1921;
Românul – Organ al Partidului Național-Țărănesc, Duminică, 26 Octombrie, Redactor responsabil: I. Ardelean, în art. Aniversarea a zece ani de existență a Universități din Cluj, Anul XV, Nr. 38, Tipogr. G. lenci, Arad, 1930;
Cosânzeana – Revistă ilustrată, Dir. Sebastian Bornemisa, 10 ianuarie 1923, anul VII, Nr. 1 (10), Tipogr. D. S. Bornemisa, Cluj, 1923;
Cursuri universitare:
Silviu Neguț, Geopolitica – definiții și precursori, România în context geopolitic european și mondial, p. 2; Disp. la adresa: http://geopolitica.ase.ro/doc/curs1_12.pdf;
Atlasuri/Encliclopedii/Dicționare:
România – Atlas istorico-geografic, Academia Română, Institutul de Geografie, Editura Academiei Române, București, 1996;
Andrei Brezianu,Vlad Spânu, Historical Dictionary of Moldova, Ediția aII-a, în colecția Hitorical Dictionaries of Europe, nr. 52, The Scarecrow Press Inc., Lanham, Maryland – Toronto – Plymouth, 2007;
Articole:
Emmanuel de Martonne, Un géographe président d'université aux Etats-Unis, în Annales de Géographie. Chronique Geographique, Generalites, 1921, t. 30, n°164, p. 148-149; Articol disponibil: http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/geo_0003-4010_1921_num_30_164_9017;
Jessica Douglas-Home, Letter from Transylvania – A lost part of Europe (Scrisori din Transilvania – O parte pierdută a Europei), The New Criterion – February, 2008, p. 35; (http://www.newcriterion.com );
H. Dumitrescu, Mărășeștii și Misiunea Națională Italiană, p.113, în vol. Vrancea – Studii și comunicări, Vol. XI, Muzeul Vrancei, Editura Vrantop, Focsani, 1997 apud. I.M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la orașul Focșani, tipărit cu prilejul Congresului Ligii Culturale de la Focșani din 28 și 29 Iunie 1931 , Extras din Revista "Natura", lnstitutul de Arte Grafice "Bucovina", I.E.Torouțiu, București, 1931, p.72; Articol disponibil la adresele: http://cimec.ro http://muzeulvrancei.
Guy Thuillier, Géographie des conflits, Département de Géographie et Aménagement (Bureau), Université de Toulouse II, Le Mirail, 2014; Articol disponibil la adresa: https://iris.univ-tlse2.fr/moodle-ent/pluginfile.php/134924/mod_resource/content/2/CM% 20G%C3%A9ographie%20des%20conflits%202014.pdf;
Ioan Donisă, Alexandru Ungureanu, The geography in Iași at the 150-th anniversary of the "Alexandru I. Cuza" University, Faculty of Geography and Geology, „Alexandru I. Cuza” University, Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr., 54, (2), București, 2010; Articol disponibil la adresa: http://www.rjgeo.ro/atasuri/revue%20roumaine_54_2/Donisa ,%20Ungureanu.pdf;
Riri Margareta Panduru, Seattle – minune a geografiei, în revista Scrisul Românesc, Serie nouă Anul VII, Nr. 5 (69) 2009; Articol disponibil la adresa:
http://linuxincolors.com/vhosts/revistascrisulromanesc.ro/httpdocs/work/reviste/scrisul_5_2009.pdf;
S. Pușcariu, Pe marginea cărților, în Dacoromânia – Buletinul ”Muzeului Limbei Române”, condus de Sextil Pușcariu, Anul IV – 1924-1926, Partea a II-a, Universitatea din Cluj, Editura Institutului de Arte Grafice ”Ardealul”, Cluj, 1927;
E. de Martonne, L'indicé d'aridité, în Bulletin de l'Association de géographes français, nr. IX, anul 3, mai 1926; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/revues/ home/prescript/article/bagf_0004-5322_1926_num_3_9_6321.
E. de Martonne, Voyage en Yougoslavie, în Bulletin de l'Association de géographes français, nr. 37, Anul VI, decembrie 1929. p. 85; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/bagf_0004-5322_1929_num_6_37_6450.
Leontin Iliescu, O, vorbiți, scriți românește! în Universul Literar, Duminică, 29 Martie 1925, Anul XLI, Nr. 13;
Puterea optimismului creștin. Cuvântarea P. Sf. Episcop Grigorie al Aradului la deschiderea adunărei eparhiale a Aradului, în 14 Mai 1933 în Biserica și Școala – Revistă Bisericească-Culturală – Organul Oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, Anul LVII, Nr. 21, Arad, 21 Mai, 1933;
Teodor Onișor, O nouă hartă etnografică a României, în Transilvania – Organ al Astrei, rubrica Însemnări, anul 73, Nr. 10, Octombrie 1942, Sibiu;
N. Iorga, Effort pour la Consolidation de l'état Roumain Uni, Gheorghe Buzatu (editor), în Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archeology, Vol. I, The Paris Peace Conference of 1919-1920 in front of the History and the historians, Nr. 2/2009, editori: Gheorghe Buzatu, Constantin Bușe, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2010;
T. Sandu, Les relations roumano-serbes et la question du Banat durant la Première Guerre mondiale, în Balcanica XXXVII, Editor: Dušan T. Bataković, Serbian Academy of Sciences and Arts, Institute for Balkan Studies, Belgrad, 2007; Material disponibil la adresa: http://www.balkaninstitut.com/pdf/izdanja/balcanica/Balcanica%20XXXVII%20 % 282006%29.pdf.
Mircea Ardeleanu, Une publication francophone à Sibiu à la fin de la première guerre mondiale: Le Moniteur de Transylvanie, în Actes de la session anniversaire de communications: 15 ans d’études françaises et francophones à l’Université « Lucian Blaga » de Sibiu, 17-18 octobre 2008, Éditions Universitaires «Lucian Blaga» Université « Lucian Blaga » de Sibiu, Faculté de Lettres et d’Arts, Département d’Études françaises et francophones Sibiu, 2009;
Florin Rădulescu, Evocare Mathei M. Drăghiceanu, St. cerc. Geofizică, Tomul 44, București, 2006;
Ion Conea, Acolo bate inima Daciei, în Dacia, Anul I, nr. 3, 15 mai 1941, București;
The Peace Conferences 1919-23 their aftermath and legacy, Editor: Alan Sharp, Colecția Makers of the Modern World, Haus Histories, Londra, 2008;
M. Rusenescu, Stabilirea relațiilor diplomatice între România și U.R.S.S. în anul 1934, în "Studii și Materiale de Istorie Contemporană", vol. I, Istorie Contemporană, redactori responsabili: Eliza Campus, N. Fotino, Edit. Academiei R. P. R., Instit. de Istorie, București, 1956;
Chataigneau Yves. Compte rendu. André Blanc, Géographie des Balkans; l'Économie des Balkans; la Yougoslavie, în Revue des études slaves, Tomuș 47, fasciculele 1-4, 1968; Communications de la délégation française au VI-e Congrès international des slavistes, Praga, 1968, p. 6; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/ revues/home/prescript/article/slave_0080-2557_1968_num_47_1_1967.
I. Petrovici, Momente Solemne, în art. Inaugurarea Facultății de Teologie din Chișinău – Cuvântare rostită în Sedința Festivă din 8 noiembrie 1926, Editura Casei Școalelor, Tipogr. Ion. C. Văcărescu, București, 1927;
Ilie Moise, Etnologia clujeană: ctitori, în Ion Cuceu, Maria Cuceu (editori), Metode și instrumente de cercetare etnologică. Stadiul actual și perspectivele de valorificare. Studii închinate memoriei savanților Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2011;
T. Porucic, Spre izvoarele Gilortului și Lotrului, în Natura – Revistă științifică de popularizare, publicată sub îngrijirea lui G. Țițeică și G.G. Longinescu, Vol. VIII, Octombrie 1912-iulie 1913, Tip. Gutenberg Joseph Gobl S-sori, București, 1912;
Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, în Basarabia Română – Antologie, ed. îngrijită, note și comentarii de către Florin Rotaru, Editura Semne, Inspectoratul pentru cultură al Municipiului București, Volum publicat în cadrul programului ”București, capitala latinității orientale”, București, 1996;
Marin Constantin, Capitalism and Transhumance: a comparison of three pastoral market types in Europe (1950-2000), în New Europe College Yearbook 2003-2004, Editor: Irina Vainovski-Mihai, București, 2005;
Dimitrie Onciul, Tradiția istorică în chestiunea originilor române, Extras din Analele Academiei Române, Ședința Academia Română de la 23 Martie 1907, Seria a II-a, Tomul XXIX, Nr. 12, Memoriile Secțiunii Istorice, Instit. de Arte Grafice "Carol Gobl", București, 1907;
Oleg Bernaz, Analyse épistémologique sur l’invention de «la langue moldave»: entre pouvoir et histoire, în Les Carnets du Centre de Philosophie du Droit, nr. 157 , Université catholique de Louvain, Centre de Philosophie du Droit, Louvain-la-Neuve, 2012, p. 2; Material disponibil la adresa: http://sites-final.uclouvain.be/cpdr/doc Travail/157-OlegBernaz.pdf;
L. Sava, Anexarea Basarabiei: Mentalitate și Identitate Națională în Basarabia Țaristă, art. publicat în cadrul Materialelor Conferinței Internaționale Tratatul de Pace de la București din 1812. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, Chișinău, 26-28 aprilie 2012, Seria Istorii și Documente Necunoscute – IDN, Culegere de studii C 3, Coord. seriei Sergiu Musteață, Editura Pontos, Tipogr. Centrală, Chișinău, 2012. Materialul este disponibil la adresa: http://www.antim.md/files/culegere-conferinta _1812-final.pdf;
Aurelian Lavric, Approaches to the conflict settlement in the Transnistrian dispute (Abordări ale soluționării conflictului în disputa Transnistreană), articol în Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale, publicație coordonată de Burian Alexandru, Nr. 3 (21), Chișinău, 2011; Material disponibil la adresa: http://rmdiri. md/wp-content/uploads/2015/01/RMDIRI-2011-Nr.-3.pdf;
Aurelian Lavric, Problema graniței Ucraineano-Moldovenești: Repercusiuni asupra comunității Moldo-Românilor din afara granițelor României și Republicii Moldova,, articol în History & Politics – Revistă de Istorie și Politică, An. IV, Nr. 2 (8), Publicație fondată de ULIM – Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Facultatea Istorie și Relații Internaționale, Institutul de Istorie și Științe Politice, Editura ULIM, Chișinău, 2012; Material disponibil la adresa: http://ulim.md/digilib/assets/files/Reviste%202/ istorie_politica/H&P,%202 ,%202011.pdf;
Cosmina Paul, Uncovering Romania by Geography – A Study on how Geography in Romania Cultivated Lands and Romanians, în "CEJISS – Central European Journal of International and Security Studies", EU’s Foreign – Domestic Policies, în cap. Research Articles, nr. 2 (Iunie 2013), Vol. VII; Material disponibil la adresa: http://static.cejiss.org/ data/uploaded/1383830201710030/cejiss_7.2_eJournal.pdf.
N. Enciu, Emmanuel de Martonne și Basarabia, în "Pagini de Istorie", Nr. 1-2, Chișinău, 2007; Material disponibil la adresa: http://www.libruniv.usarb.md/confbib/articole/2007_
1-2/ 113-115%20conf_1+2-2007. PDF.
Anale:
Analele Academiei Romane, Seria II – tomul XXXV – 1912 – 1913, Partea administrativă și desbaterile, Partea I, Ședințele Ordinare Dela 1 iunie 1912 până la 26 aprilie 1913, Ședința dela 15 iunie 1912, București, Librăriile Socec & Comp. Și C. Sfetea, Leipzig, Viena Otto Harrassowitz, Gerold & Comp., 1913;
Analele Academiei Române, Dezbaterile – Tomul LXVI, 1946 – 1947, Ședința Publică de la 8 noiembrie 1946, editat de Editura Academiei Române, București, 2000;
Analele Academiei Romane – Dezbaterile – Tomul LXVII, 1947-1948, Ședința Publică Solemnă de la 5 iunie 1948, editat de către Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2000;
Analele Dobrogei – Revista Societății Culturale Dobrogene, director: C. Brătescu, Anul XVII, Octavian S. Mărculescu, Cavarna Medievală și Modernă (Monografie Istorică), Institutul de Arte grafice si Editura ”Glasul Bucovinei", Cernăuți, 1936;
Fotografie și anexe:
Transilvania, Bihorul de Est. Lanț montan și Cheile Turzii. Vedere din amonte, 1922; http://geophoto.hypotheses.org/299;
Structura etnică și lingvistică a Poloniei în 1880, Coridorul Danzig; Sursă: Ulamm – Andrées Weltatlas, 1880; Resursă web: http://ro.wikipedia.org/wiki/Coridorul _polonez# mediaviewer/File:Polish_language1880.png;
Imaginea 22, Harta repartitiei nationalitatilor in teritoriile unde domina romanii. Sursă: Emmanuel de Martonne si Romania; Web: https://boemu.wordpress.com/2011/ 07/23/emmanuel-de-martonne-si-romania/
Biblioteca Natională a Franței – Nicoale Titulescu, Ministrul Afacerilor Externe, reprezentantul României la Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay; Fotografie de presă – Agence Mondial; Sursă: Biblioteque Nationale de France; http://gallica.bnf.fr/ark:/121 48/ btv1b903;
Biblioteca Natională a Franței – Nicoale Titulescu, Ministrul Afacerilor Externe, reprezentantul României sosind în localitatea Quai d' Orsay, unde vor avea loc lucrările Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay; Sursă: Biblioteca Națională a Franței; Fotografie de presă – Agence Mondial; http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b90366499.
Von Schubert, Hussmann, Briand, Scraloja [?], Chamberlain, Titulescu. Sursă: Biblioteca Națională a Franței; Fotografie de presă, Agence Meurisse, web: http://gallica.bnf.fr/ark:/ 121 48/btv1b90401920.
Bibliografie
Monografii:
CHIRICA, Vasile, BOGHIAN, Dumitru, Arheologia Preistorică a Lumii – Paleolitic – Mezolitic, Academia Română, Filiala Iași, Institutul de Arheologie Iași, în colecția ”Bibliotheca Archaeologica Iassiensis” (Editor Vasile Chirica), nr. XII, Editura Helios, Iași, 2003.
SAVA, Lucia, Viața cotidiană în orașul Chișinău la începutul Secolului al XX-Lea (1900-1918), Editura Pontos, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM, Monografii VIII, Coordonatorii seriei: Sergiu Musteață, Alexandru Popa, Chișinău, 2010;
SUVEICĂ, Svetlana, Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928): Modernizare prin reforme, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM, Monografii – VII, Serie coordonată de Sergiu Musteață, Alexandru Popa, Editura Pontos, F.E.-P. „Tipogr. Centrală”), Chișinău, 2010;
Emmanuel de Martonne, Lucrări geografice despre România, Vol. I și II, coord.: V. Tufescu, Gh. Niculescu, Ș. Dragomirescu, Editura Academiei R.S.R., București, 1985;
E. de Martonne, Recherches sur l' evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates Meridionales), editat de P. Antonescu, Biblioteca Școalei Politechnice, 1907;
Danièle Bruhman, Exils Bessarabiens – Entre Kichineff et Paris, itinéraires d’une association d’émigrés bessarabiens en France (1925-1939), Editura L’Harmattan, Paris, 2012;
F. J. C. Hearnshaw, Macmillan's Historical Atlas of Modern Europe – a select series of maps illustrative of the recent history of the chief european states and their dependencies, Macmillan And Co., Limited St. Martin's Street, London, 1920;
Erik Goldstein, Wars and Peace Treaties 1816–1991, Routledge Publisher, Londra și New York, 1992;
Ion I. Nistor, Istoria Românilor, vol. II, editat de către I. Rotaru Florin, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2003;
Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan – Părinte Al Mișcării Naționale Din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011;
Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan – Istoric al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor București, 2012;
G. Bezviconi, Profiluri de ieri și de azi – Articole, în Cavalerul Paul Gore, Editura Librăriei Universitare I. Cărăbaș, 1943;
Maria Ormos, From Padua to Trianon, traducere: Miklós Uszkay, Akademiai Kiado, Budapesta, 1990;
D. Gusti, Enciclopedia României – Organizarea politico-administrativă, vol. I, București, 1938;
Eugen Barbul, Biblioteca Universității Regele Ferdinand I din Cluj, Tipografia Cartea Românească , Cluj-Napoca, 1935;
Iorga, Nicolae, Istoria relațiilor române, Antologie, ediție și note de F. Rotaru, Inspectoratul pentru cultură al Municipiului București, Editura Semne, București, 1995;
Ion Mihăescu, Originea limbii române – cu o sinteză a mărturiilor și cercetărilor privitoare la continuitatea noastră în Dacia, Colecția Meridian, Tip. ”Speranța”, Craiova, 1941;
G. G. Antonescu, Educație și cultură, Ed. a III-a, Colecția Publicațiile Institutului Pedagogic Român, Edit. ”Cultura Românească”, București, 1928;
Cornelius I. Codarcea, Le Litige Roumano-Hongrois, Tip. Ziarului ”Universul”, București, 1937;
N. A. Constantinescu, Originea și expansiunea românilor – privire istorică, Casa Școalelor, București, 1943;
Arthur Gorovei, Societatea Națiunilor constituirea și organizarea ei, Cunoștințe folositoare din lumea largă, Seria A – Știință pentru toți (sub directiva redacțională a d-lui prof. univ. I. Simionescu), Nr. 36, Editura Cartea Românească, f.a.;
Alina Berciu-Drăghicescu, Facultatea de Litere a Universității din București – 150 de ani de învățământ filolofic românesc 1863-2013 – Tradiție și valoare, Partea I, colab.: O. Bozgan, C. Gudin, S. Nedelcu, Editura Universității din București, 2013;
Alina Berciu-Drăghicescu, Facultatea de Litere a Universității din București – 150 de ani de învățământ filolofic românesc 1863-2013 – Tradiție și valoare, Partea a II-a, colab.: O. Bozgan, C. Gudin, S. Nedelcu, Editura Universității din București, 2013
N. P. Comnene, La Dobrogea (Dobroudja) – Essai historique, economique, ethnographique et politique, Librairie Payot & C, Lausanne-Paris, 1918;
Hayden Lorimer, Charles W. J. Withers, Geographers Biobibliographical Studies, Vol. 32, Bloomsbury Academic Publishing, International Geographical Union, Londra, 2013;
T. W. Freeman, A Hundred Years of Geography, Rutgers – The State University, New Jersey, 1961 (reeditat 2007);
Jeanne Haffner, The view from above: The science of social space, Massachussetts Institute of Technology Press, Cambridge, 2013;
Thomas Walter Freeman, The Geographer's Craft, Machester University Press, Manchester-New York, 1967;
Laura-Diana Cizer, Toponimia județului Tulcea: considerații sincronice și diacronice, Ed. Lumen, Iași, 2012;
Claudiu Alexandru Vitanos, Imaginea României prin turism, târguri și expoziții universale, în perioada interbelică, Ed. Mica Valahie, București, 2011;
Gheorghe Buzatu (coordonator), România în ecuația războiului și păcii – Documente inedite – Aspecte si controverse, ediția a II-a, Colecția Românii în Istoria Universală, vol. 147, Ed. Mica Valahie, București, 2009;
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii: Manuscrisul de la Rohia, Ed. Polirom, Mânăstirea Rohia, 2012;
Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură), Ed. Enciclopedică, București, 2014;
Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, București, 2013;
G. T. Kirileanu, Martor la istoria României (1872 – 1960) – Jurnal și epistolar, vol. I, 1872-1914, Ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și indice de C. Bostan, Edit. Rao, București, 2013;
Teze de doctorat:
Ileana Nicoleta Racianu, La Roumanie face aux rivalités politiques et financières internationales, 1922-1935 (Teză de doctorat), Univ. Geneva, 2012; Teză disponibilă la adresa: http://archive-ouverte.unige.ch/ unige:20669
Irina Postolache, Les relations interethniques entre les etudiants hongrois et roumains dans l’universite Babeș-Bolyai, (Teză de doctorat), Université Victor Segalen Bordeaux II și Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, 2012, p. 15; Teză disponibilă la adresa: http://www.theses.fr/2012BOR22007/
Mari Vares, The question of western Hungary/Burgenland, 1918-1923 – A territorial question in the context of national and international policy, Jyväskylä studies in humanities, nr. 90, Colecția Jyväskylän Yliopisto, University of Jyväskylä, Jyväskylä University Printing House, 2008; Teză disponibilă la adresa: https://jyx.jyu.fi/dspace/ bitstream/handle/123456789/18550/9789513930998.pdf?sequence=1
Juliette Cristescu, La cooperation interterritoriale a travers l’exemple de la Roumanie, Teză de doctorat realizată sub coordonarea lui Guy Baudelle, Universite de Rennes 2 – Haute Bretagne UFR de Sciences Sociales, Laboratoire Rennes, Espaces et Sociétés (RESO), Espaces Géographiques et Sociétés MRSH, Rennes, 2004; Teză de doctorat disponibilă la adresa:https://hal.inria.fr/file/index/docid/47678/filename/tel-00008351.pdf
Marieke van Seeters, European influences in Moldova, The role of the European Union on nation-building in Moldova – Human Geography Thesis, Radboud University, Nijmegen, 2010; Articol disponibil la adresa: http://gpm.ruhosting.nl/mt/ 2010MASG39 SeetersMariekevan.pdf.
Publicații periodice
Unirea – Foaie bisericească-politică, 24 septembrie 1921, Redactor: Alexandru Rusu, nr. 39, anul XXXI, Blaj, 1921;
Unirea – Foaie bisericească-politică, 6 august 1921, Redactor: Alexandru Rusu, nr. 32, anul XXXI, Blaj, 1921;
Unirea – Foaie bisericească-politică, Redactor: Augustin Popa, Director: Alexandru Rusu, nr. 10, Anul XXXIX, Sâmbătă, 9 Martie 1929;
Unirea – Foaie bisericească-politică, Director: Augustin Popa, 18 Octomvrie 1930, Anul XL, Nr. 42, Blaj, 1930;
Unirea – Foaie bisericească-politică, 25 octombrie 1930, Director: Augustin Popa, Anul XL, Nr. 43, Blaj, 1930;
Biserica și școala, Revistă bisericească-culturală, 14 aprilie 1929, Anul LIII, Nr. 16, Redactor responsabil: Simion Stana, Organul oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, în art. Cutreerând țara mea. Sibiul, 22 august 1928, Tiparul Tip. Diecezane, Arad, 1929;
Foaia Diecezană – Organul Eparhiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, nr. 4, anul XXXVII, Tiparul și Editura Tipografiei Diecezane, Caransebeș, ian.-feb. 1922;
Chemarea Tinerimei Române – 25 octombrie 1930, redactor responsabil: A. T. Mureșan, în art. Serbările jubilare ale Universității din Cluj – Impresionanta manifestație a lor peste 100.000 de oameni față de M. S. Regele Carol II. Splendida afirmare a spiritului și culturii românești din Ardeal, Anul V, nr. 40, Cluj-Napoca, 1930;
Darul vremii – Literatură, artă, știință, în art. Însemnări, anul I, Sept.-Oct. 1930, Nr. 6 -7;
Societatea de Mâine – Revistă săptămânală pentru probleme sociale și economice cuprinzând și Buletinul Secției Social-Economice a ”Astrei”, Duminică 9 și 16 august 1925, Institutul de Arte Grafice ”Ardealul” S. A. Cluj, Anul II, Nr. 32 și 33, Cluj, 1925;
Unirea Poporului, Duminică, 15 iunie 1924, Redactor responsabil: Iuliu Maior, Anul VI, Nr. 24, Tipogr. Seminarului Teologic Greco-Catolic Blaj, 1924;
Universul Literar, Duminică, 6 decembrie 1925, în art. Alexandru Obobescu și politica sa culturală, număr dedicat lui Alexandru Odobescu, Anul XLI, Nr. 49, București, 1925;
Universul Literar, Duminică, 15 noiembrie 1925, sub conducerea lui N. Iorga, Anul XLI, Nr. 46 în art. "La Vie" din 1 Oct. 1925. Număr special pentru România, București, 1925;
Tribuna, Dumunică, 5/18 februarie 1912, în secțiunea Informații, Anul XVI, Nr. 28, Instit. Tipogr. Nichin și Cons., Arad, 1912;
Tribuna Poporului, marți, 25 august (6 septembrie) 1898, Anul II, Nr. 160, Arad, 1898;
Clujul – Organ Politic Independent, Dir. – Prop.: Alexandru Anca, 27 Mai 1928, Nr. 19-20, Tiparul Instit. de Arte Grafice Alexandru Anca, Cluj, 1928;
Anuarul Ateneului Român pe 1930, Ateneul Român din București întemeiat la 30 ianuarie 1865, Tip. Ion C. Văcărescu, București, 1931;
Gândirea – Literară, artistică- socială, 1 septembrie 1921, Anul I, nr. 9, Cluj.Napoca, 1921;
Românul – Organ al Partidului Național-Țărănesc, Duminică, 26 Octombrie, Redactor responsabil: I. Ardelean, în art. Aniversarea a zece ani de existență a Universități din Cluj, Anul XV, Nr. 38, Tipogr. G. lenci, Arad, 1930;
Cosânzeana – Revistă ilustrată, Dir. Sebastian Bornemisa, 10 ianuarie 1923, anul VII, Nr. 1 (10), Tipogr. D. S. Bornemisa, Cluj, 1923;
Cursuri universitare:
Silviu Neguț, Geopolitica – definiții și precursori, România în context geopolitic european și mondial, p. 2; Disp. la adresa: http://geopolitica.ase.ro/doc/curs1_12.pdf;
Atlasuri/Encliclopedii/Dicționare:
România – Atlas istorico-geografic, Academia Română, Institutul de Geografie, Editura Academiei Române, București, 1996;
Andrei Brezianu,Vlad Spânu, Historical Dictionary of Moldova, Ediția aII-a, în colecția Hitorical Dictionaries of Europe, nr. 52, The Scarecrow Press Inc., Lanham, Maryland – Toronto – Plymouth, 2007;
Articole:
Emmanuel de Martonne, Un géographe président d'université aux Etats-Unis, în Annales de Géographie. Chronique Geographique, Generalites, 1921, t. 30, n°164, p. 148-149; Articol disponibil: http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/geo_0003-4010_1921_num_30_164_9017;
Jessica Douglas-Home, Letter from Transylvania – A lost part of Europe (Scrisori din Transilvania – O parte pierdută a Europei), The New Criterion – February, 2008, p. 35; (http://www.newcriterion.com );
H. Dumitrescu, Mărășeștii și Misiunea Națională Italiană, p.113, în vol. Vrancea – Studii și comunicări, Vol. XI, Muzeul Vrancei, Editura Vrantop, Focsani, 1997 apud. I.M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la orașul Focșani, tipărit cu prilejul Congresului Ligii Culturale de la Focșani din 28 și 29 Iunie 1931 , Extras din Revista "Natura", lnstitutul de Arte Grafice "Bucovina", I.E.Torouțiu, București, 1931, p.72; Articol disponibil la adresele: http://cimec.ro http://muzeulvrancei.
Guy Thuillier, Géographie des conflits, Département de Géographie et Aménagement (Bureau), Université de Toulouse II, Le Mirail, 2014; Articol disponibil la adresa: https://iris.univ-tlse2.fr/moodle-ent/pluginfile.php/134924/mod_resource/content/2/CM% 20G%C3%A9ographie%20des%20conflits%202014.pdf;
Ioan Donisă, Alexandru Ungureanu, The geography in Iași at the 150-th anniversary of the "Alexandru I. Cuza" University, Faculty of Geography and Geology, „Alexandru I. Cuza” University, Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr., 54, (2), București, 2010; Articol disponibil la adresa: http://www.rjgeo.ro/atasuri/revue%20roumaine_54_2/Donisa ,%20Ungureanu.pdf;
Riri Margareta Panduru, Seattle – minune a geografiei, în revista Scrisul Românesc, Serie nouă Anul VII, Nr. 5 (69) 2009; Articol disponibil la adresa:
http://linuxincolors.com/vhosts/revistascrisulromanesc.ro/httpdocs/work/reviste/scrisul_5_2009.pdf;
S. Pușcariu, Pe marginea cărților, în Dacoromânia – Buletinul ”Muzeului Limbei Române”, condus de Sextil Pușcariu, Anul IV – 1924-1926, Partea a II-a, Universitatea din Cluj, Editura Institutului de Arte Grafice ”Ardealul”, Cluj, 1927;
E. de Martonne, L'indicé d'aridité, în Bulletin de l'Association de géographes français, nr. IX, anul 3, mai 1926; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/revues/ home/prescript/article/bagf_0004-5322_1926_num_3_9_6321.
E. de Martonne, Voyage en Yougoslavie, în Bulletin de l'Association de géographes français, nr. 37, Anul VI, decembrie 1929. p. 85; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/bagf_0004-5322_1929_num_6_37_6450.
Leontin Iliescu, O, vorbiți, scriți românește! în Universul Literar, Duminică, 29 Martie 1925, Anul XLI, Nr. 13;
Puterea optimismului creștin. Cuvântarea P. Sf. Episcop Grigorie al Aradului la deschiderea adunărei eparhiale a Aradului, în 14 Mai 1933 în Biserica și Școala – Revistă Bisericească-Culturală – Organul Oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, Anul LVII, Nr. 21, Arad, 21 Mai, 1933;
Teodor Onișor, O nouă hartă etnografică a României, în Transilvania – Organ al Astrei, rubrica Însemnări, anul 73, Nr. 10, Octombrie 1942, Sibiu;
N. Iorga, Effort pour la Consolidation de l'état Roumain Uni, Gheorghe Buzatu (editor), în Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archeology, Vol. I, The Paris Peace Conference of 1919-1920 in front of the History and the historians, Nr. 2/2009, editori: Gheorghe Buzatu, Constantin Bușe, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2010;
T. Sandu, Les relations roumano-serbes et la question du Banat durant la Première Guerre mondiale, în Balcanica XXXVII, Editor: Dušan T. Bataković, Serbian Academy of Sciences and Arts, Institute for Balkan Studies, Belgrad, 2007; Material disponibil la adresa: http://www.balkaninstitut.com/pdf/izdanja/balcanica/Balcanica%20XXXVII%20 % 282006%29.pdf.
Mircea Ardeleanu, Une publication francophone à Sibiu à la fin de la première guerre mondiale: Le Moniteur de Transylvanie, în Actes de la session anniversaire de communications: 15 ans d’études françaises et francophones à l’Université « Lucian Blaga » de Sibiu, 17-18 octobre 2008, Éditions Universitaires «Lucian Blaga» Université « Lucian Blaga » de Sibiu, Faculté de Lettres et d’Arts, Département d’Études françaises et francophones Sibiu, 2009;
Florin Rădulescu, Evocare Mathei M. Drăghiceanu, St. cerc. Geofizică, Tomul 44, București, 2006;
Ion Conea, Acolo bate inima Daciei, în Dacia, Anul I, nr. 3, 15 mai 1941, București;
The Peace Conferences 1919-23 their aftermath and legacy, Editor: Alan Sharp, Colecția Makers of the Modern World, Haus Histories, Londra, 2008;
M. Rusenescu, Stabilirea relațiilor diplomatice între România și U.R.S.S. în anul 1934, în "Studii și Materiale de Istorie Contemporană", vol. I, Istorie Contemporană, redactori responsabili: Eliza Campus, N. Fotino, Edit. Academiei R. P. R., Instit. de Istorie, București, 1956;
Chataigneau Yves. Compte rendu. André Blanc, Géographie des Balkans; l'Économie des Balkans; la Yougoslavie, în Revue des études slaves, Tomuș 47, fasciculele 1-4, 1968; Communications de la délégation française au VI-e Congrès international des slavistes, Praga, 1968, p. 6; Articol disponibil la adresa: http://www.persee.fr/web/ revues/home/prescript/article/slave_0080-2557_1968_num_47_1_1967.
I. Petrovici, Momente Solemne, în art. Inaugurarea Facultății de Teologie din Chișinău – Cuvântare rostită în Sedința Festivă din 8 noiembrie 1926, Editura Casei Școalelor, Tipogr. Ion. C. Văcărescu, București, 1927;
Ilie Moise, Etnologia clujeană: ctitori, în Ion Cuceu, Maria Cuceu (editori), Metode și instrumente de cercetare etnologică. Stadiul actual și perspectivele de valorificare. Studii închinate memoriei savanților Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2011;
T. Porucic, Spre izvoarele Gilortului și Lotrului, în Natura – Revistă științifică de popularizare, publicată sub îngrijirea lui G. Țițeică și G.G. Longinescu, Vol. VIII, Octombrie 1912-iulie 1913, Tip. Gutenberg Joseph Gobl S-sori, București, 1912;
Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, în Basarabia Română – Antologie, ed. îngrijită, note și comentarii de către Florin Rotaru, Editura Semne, Inspectoratul pentru cultură al Municipiului București, Volum publicat în cadrul programului ”București, capitala latinității orientale”, București, 1996;
Marin Constantin, Capitalism and Transhumance: a comparison of three pastoral market types in Europe (1950-2000), în New Europe College Yearbook 2003-2004, Editor: Irina Vainovski-Mihai, București, 2005;
Dimitrie Onciul, Tradiția istorică în chestiunea originilor române, Extras din Analele Academiei Române, Ședința Academia Română de la 23 Martie 1907, Seria a II-a, Tomul XXIX, Nr. 12, Memoriile Secțiunii Istorice, Instit. de Arte Grafice "Carol Gobl", București, 1907;
Oleg Bernaz, Analyse épistémologique sur l’invention de «la langue moldave»: entre pouvoir et histoire, în Les Carnets du Centre de Philosophie du Droit, nr. 157 , Université catholique de Louvain, Centre de Philosophie du Droit, Louvain-la-Neuve, 2012, p. 2; Material disponibil la adresa: http://sites-final.uclouvain.be/cpdr/doc Travail/157-OlegBernaz.pdf;
L. Sava, Anexarea Basarabiei: Mentalitate și Identitate Națională în Basarabia Țaristă, art. publicat în cadrul Materialelor Conferinței Internaționale Tratatul de Pace de la București din 1812. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, Chișinău, 26-28 aprilie 2012, Seria Istorii și Documente Necunoscute – IDN, Culegere de studii C 3, Coord. seriei Sergiu Musteață, Editura Pontos, Tipogr. Centrală, Chișinău, 2012. Materialul este disponibil la adresa: http://www.antim.md/files/culegere-conferinta _1812-final.pdf;
Aurelian Lavric, Approaches to the conflict settlement in the Transnistrian dispute (Abordări ale soluționării conflictului în disputa Transnistreană), articol în Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale, publicație coordonată de Burian Alexandru, Nr. 3 (21), Chișinău, 2011; Material disponibil la adresa: http://rmdiri. md/wp-content/uploads/2015/01/RMDIRI-2011-Nr.-3.pdf;
Aurelian Lavric, Problema graniței Ucraineano-Moldovenești: Repercusiuni asupra comunității Moldo-Românilor din afara granițelor României și Republicii Moldova,, articol în History & Politics – Revistă de Istorie și Politică, An. IV, Nr. 2 (8), Publicație fondată de ULIM – Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Facultatea Istorie și Relații Internaționale, Institutul de Istorie și Științe Politice, Editura ULIM, Chișinău, 2012; Material disponibil la adresa: http://ulim.md/digilib/assets/files/Reviste%202/ istorie_politica/H&P,%202 ,%202011.pdf;
Cosmina Paul, Uncovering Romania by Geography – A Study on how Geography in Romania Cultivated Lands and Romanians, în "CEJISS – Central European Journal of International and Security Studies", EU’s Foreign – Domestic Policies, în cap. Research Articles, nr. 2 (Iunie 2013), Vol. VII; Material disponibil la adresa: http://static.cejiss.org/ data/uploaded/1383830201710030/cejiss_7.2_eJournal.pdf.
N. Enciu, Emmanuel de Martonne și Basarabia, în "Pagini de Istorie", Nr. 1-2, Chișinău, 2007; Material disponibil la adresa: http://www.libruniv.usarb.md/confbib/articole/2007_
1-2/ 113-115%20conf_1+2-2007. PDF.
Anale:
Analele Academiei Romane, Seria II – tomul XXXV – 1912 – 1913, Partea administrativă și desbaterile, Partea I, Ședințele Ordinare Dela 1 iunie 1912 până la 26 aprilie 1913, Ședința dela 15 iunie 1912, București, Librăriile Socec & Comp. Și C. Sfetea, Leipzig, Viena Otto Harrassowitz, Gerold & Comp., 1913;
Analele Academiei Române, Dezbaterile – Tomul LXVI, 1946 – 1947, Ședința Publică de la 8 noiembrie 1946, editat de Editura Academiei Române, București, 2000;
Analele Academiei Romane – Dezbaterile – Tomul LXVII, 1947-1948, Ședința Publică Solemnă de la 5 iunie 1948, editat de către Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2000;
Analele Dobrogei – Revista Societății Culturale Dobrogene, director: C. Brătescu, Anul XVII, Octavian S. Mărculescu, Cavarna Medievală și Modernă (Monografie Istorică), Institutul de Arte grafice si Editura ”Glasul Bucovinei", Cernăuți, 1936;
Fotografie și anexe:
Transilvania, Bihorul de Est. Lanț montan și Cheile Turzii. Vedere din amonte, 1922; http://geophoto.hypotheses.org/299;
Structura etnică și lingvistică a Poloniei în 1880, Coridorul Danzig; Sursă: Ulamm – Andrées Weltatlas, 1880; Resursă web: http://ro.wikipedia.org/wiki/Coridorul _polonez# mediaviewer/File:Polish_language1880.png;
Imaginea 22, Harta repartitiei nationalitatilor in teritoriile unde domina romanii. Sursă: Emmanuel de Martonne si Romania; Web: https://boemu.wordpress.com/2011/ 07/23/emmanuel-de-martonne-si-romania/
Biblioteca Natională a Franței – Nicoale Titulescu, Ministrul Afacerilor Externe, reprezentantul României la Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay; Fotografie de presă – Agence Mondial; Sursă: Biblioteque Nationale de France; http://gallica.bnf.fr/ark:/121 48/ btv1b903;
Biblioteca Natională a Franței – Nicoale Titulescu, Ministrul Afacerilor Externe, reprezentantul României sosind în localitatea Quai d' Orsay, unde vor avea loc lucrările Comitetului de Studii de la Quai d' Orsay; Sursă: Biblioteca Națională a Franței; Fotografie de presă – Agence Mondial; http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b90366499.
Von Schubert, Hussmann, Briand, Scraloja [?], Chamberlain, Titulescu. Sursă: Biblioteca Națională a Franței; Fotografie de presă, Agence Meurisse, web: http://gallica.bnf.fr/ark:/ 121 48/btv1b90401920.
Anexe
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Emmanuel de Martonne Si Trasarea Granitelor Romaniei (ID: 151086)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.