Emigratia Spaniola In America Latina, Criza Economico Financiara Si Schimbarea Sensului Migratoriu Intre Cele Doua Tarmuri ale Atlanticului

=== 1175814e903f82b9963e527974e4a14d5bc4d034_517476_1 ===

INTRODUCERE

Psihologia interculturală, aflată la granița dintre psihologie și antropologie este dedicată, în primul rând, misiunii de a descrie și înțelege influența factorilor culturali asupra progresului și a comportamentului uman, influență care se traduce prin diversitatea universală a conduitelor umane și a comportamentelor cotidiene și analizează adaptarea psihologică a indivizilor atunci când trec într-o cultură nouă. De asemenea, este examinată contribuția factorilor culturali din câmpul percepției ca, de pildă cogniția, trăsăturile de personalitate și socializarea.

Prezenta lucrare are în vedere problematica emigrării este structurată pe cinci capitole. În acest sens, capitolul I are în vedere aspectele generale privind emigrarea, demilitând acest concept din perspectivă teoretică și expunând strategiile de aculturație ale imigranților și stresul asociat acesteia.

Cel de-al doilea capitol se orientează pe emigrarea spaniolă în America, de la începuturile mișcării migratoare la fluxurile de migrație și economiile de origine și destinație. Tot aici se mai au în vedere mărturiile și cauzele emigrării, țările de destinație, migrația economică și religioasă, precum și Europa, sub forma unui reper.

Trecerea la capitolul trei este făcută prin accentuarea ideii că Spania este țară a emigrării. Astfel, vor fi prezentate perioadele 1950-1989, 1990-2007 și 2008-2012, accentul căzând pe mobilitatea inter-regională în Spania, pe factorii migrației din această țară, dar și pe tendințele actuale cu privire la imigrare și politica externă. Ulterior, se va propune o soluție europeană la criză.

În capitolul IV se vor expune problemele migrației și democrației pentru Europa într-un moment de recesiune la nivel mondial, urmând ca al cincelea capitol să reliefeze problema migraționistă printr-o analiză de presă.

Organizarea structurală a fiecărui stat (centralizat sau federal) și concepția lui despre cetățenie și despre raporturile dintre cetățean și stat au dus la abordări diferite, chiar opuse, ale problemei: abordare comunitară, cum a fost în cazul Marii Britanii, al Țărilor de Jos și al Statelor Unite sau abordare individuală, ca în Franța. Aceste aspecte modifică apreciabil calitatea relațiilor dintre indivizii membri ai grupurilor culturale venite în contact și condiționează într-un mod specific posibilitățile și limitele adaptării indivizilor imigranți.

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND EMIGRAREA

1.1 Delimitări conceptuale ale emigrării.

Imigrarea a devenit de puțin timp un obiect de studiu pentru psihologii sociali, atunci când problemele relațiilor umane au devenit în mod clar manifeste atât pe plan individual, cât și la nivelul grupurilor sociale.

Termenul „imigrant” poate fi aplicat doar acelor persoane care s-au deplasat în manieră mai mult sau mai puțin voluntară dintr-o societate pentru a se instala definitiv într-o altă societate.

Cele două caracteristici ale imigrării (voluntarism și durată a șederii) presupun atitudini și motivații individuale bine precizate. Atunci când deplasarea este involuntară și are loc sub presiuni sociale și economice, termenul de „refugiat” este mai adecvat. Dacă deplasarea este temporară, atunci trebuie utilizat termenul „rezident străin” (mână de lucru străină cu un permis de ședere de scurtă durată sau student străin). Uzanțele populare și categorizările juridice specifice fiecărei țări de primire contribuie negativ, tinzând să amestece cele trei categorii grupându-le sub termenul de imigrant. Cu acest lexem sunt identificați, deseori și descendenții imigranților, deși născuți și educați în noua țară care nu mai sunt, de fapt, imigranți, în ciuda apartenenței lor la un grup etnic diferit și a manifestării de comportamente specifice din punct de vedere cultural.

În Franța, spre exemplu, aplicarea restrictivă a termenului „imigrant” muncitorilor specializați sau nu, veniți aici pentru a căuta de lucru, neincluzând în această categorie tehnicienii, cadre administrative sau intelectualii care au ales să se stabilească pe teritoriul francez.

Aceste uzanțe, în același timp uniformizate și restrictive, au drept consecință confuzia și compromiterea unei analize fine a proceselor de adaptare la o altă cultură.

Schimbările de flux migrator, împreună cu o restructurare a economiei țărilor industrializate marcată de dezintegrarea clasei muncitoare au modificat, considerabil, viața cotidiană. Ele au reprezentat probleme și provocări noi pentru țările de primire. Relațiile dintre grupuri au luat o altă turnură, ducând la atitudini intergrupuri variate, mergând de la toleranță până la discriminare, inclusiv ostilitate. Pe fondul dificultăților economice apar izbucniri de violență și acte rasiste . În Statele Unite are loc o schimbare radicală a concepțiilor asupra transformării pe termen lung a grupurilor imigrante. Ideologia de asimilare a popoarelor a fost înlocuită cu o valorizare a comunității etnice.

1.2 Strategii de aculturație ale imigranților și stresul asociat acesteia

1.2.1 Strategii de aculturație ale imigranților

Felul în care imigranții se schimbă și se adaptează, în timp, la societatea de primire este un aspect important al relațiilor intergrupuri. Multiculturalismul implică în mod categoric, adaptări și în cadrul societății gazdă. De fapt, așa cum arată Vasquez (1984), aculturația este o stradă cu două sensuri: toate țările gazdă se schimbă în contact cu nou veniții. Un exemplu semnificativ de aculturație a țărilor de primire, descriind schimbările intervenite față de concepțiile asupra naționalității și, deci, a identității naționale ar fi cazul Statelor Unite, care și-au schimbat radical concepția despre homo americanus trecând de la ideea de „melting pot” la recunoașterea diversității etnice a cetățenilor americani.

Antropologii au considerat aculturația un fenomen de cultură. Ea a fost definită ca o schimbare în cultură, rezultată din contactul între două grupuri culturale autonome și distincte. Graves (1967) a demonstrat că fenomenul de aculturație implică atât din partea membrilor societății de primire, cât și din cea a noilor imigranți apariția unor noi moduri relaționale în viața culturală. Noțiunea de aculturație psihologică se referă la aceste comportamente și strategii de adaptare noi. Cercetările din acest domeniu au arătat existența unui număr mare de diferențe individuale în modul de a se adapta la schimbările de aculturație. Aceste strategii sunt compuse din trei elemente: preferințele sau „atitudinile de aculturație”, schimbările complete de comportament sau „modificările comportamentale” și nivelul de dificultate resimțit de indivizi în a face față situației sau „stresului de aculturație”.

Aculturația a fost privită ca o adaptare progresivă: indivizii se desprindeau de grupul lor de origine pentru a se contopi cu societatea de primire. Orientarea către grupul de origine și orientarea către societatea de primire s-ar situa, conform acestei perspective la cei doi poli ale aceluiași continuum. Ca măsură de adaptare s-a considerat indicele de contact cu societatea de primire sau adoptarea valorilor acestei societăți (scară de americanizare sau de australizare). Modernismul a fost pus în opoziție cu tradiționalismul. S-a demonstrat că adaptarea nu are loc liniar și au fost avansate modele mai complexe de evaluare.

Modul cel mai pragmatic de a determina diferitele poziții ale individului față de aculturație constă în a admite prioritatea a două probleme din evantaiul strategiilor de adaptare ce pot fi observate în viața cotidiană. Una dintre ele este legată de menținerea și dezvoltarea distincției etnice a grupurilor în societate. Pentru grupuri și indivizi trebuie să se determine dacă menținerea propriei identități culturale și a obiceiurilor lor reprezintă o valoare importantă și să stabilească în ce măsură ele trebuie păstrate. O altă problemă se referă la dorința de a avea contacte interculturale: adică la a stabili dacă, pentru indivizi și grupuri reprezintă o dimensiune importantă și în ce măsură sunt necesare aceste relații. Opțiunile oferite indivizilor sau grupurilor din societățile multiculturale față de care indivizii pot manifesta diferite atitudini sunt: Asimilare, Integrare, Separare, Marginalizare.

Asimilarea corespunde dorinței de a-și abandona indentitatea culturală de origine și de a se orienta spre societatea de primire. Aceasta se poate produce prin absorbția unui grup nedominant de către un grup stabilit ca dominant. Un exemplu este ideea de „creuzet cultural” apărată cu ardoare în Franța de politicieni atunci când este vorba despre școală și strategii școlare.

Integrarea implică faptul că identitatea culturală specifică grupului este menținută în întregime, dar că, în paralel, are loc în cadrul grupului o mișcare pentru a deveni parte integrantă din societatea de primire. În acest caz, există numeroase grupuri etnice distincte, toate cooperând în cadrul sistemului social general. Modelul multiculturalismului este promovat în Canada, se vorbește de mozaicul canadian, adică de un tot coerent și semnificativ format dintr-o îmbinare de fragmente exterm de diferite.

Absența relațiilor dintre grup și societatea de primire, asociată cu menținerea identităților și a tradițiilor caracterizează o a treia opțiune, care ia forma „segregării” sau a „separării”, fie că ea este rezultatul controlului exercitat de grupul dominant sau a dorinței grupului non-dominant. Când aceasta este impusă de grupul dominant asistăm la modelul clasic de segregare care tinde să pună oamenii la locul lor. În schimb, menținerea tradițiilor dincolo de orice participare socială în cadrul societății poate proveni din dorința grupului de a avea o existență autonomă. Așadar, separarea și segregarea diferă prin originea alegerilor și a puterilor care determină această situație.

Și, în sfârșit, există o ultimă opțiune, dificil de conturat cu precizie, probabil fiindcă este însoțită în mare măsură de confuzie colectivă și individuală ca și de anxietate. Ea este caracterizată printr-o mișcare de recul și printr-o distanțare de societatea de primire, existând sentimentul de înstrăinare provocate de pierderea identității, adăugat stresului legat de aculturație. Optând pentru „marginalizare” grupurile pierd contactul cultural și psihologic atât cu societatea lor tradițională cât și cu societatea în ansamblul ei.

1.2.2 Stresul asociat aculturației

Inconsistența și conflictele dintre diferitele strategii de aculturație reprezintă pentru indivizii aflați în această situație una din numeroasele surse de dificultăți. De obicei, când situația de aculturație ridică probleme, se observă apariția unei stări de stres (stres de aculturație).

Contactul dintre culturi și schimbări, s-a crezut la început, ar genera inevitabil o stare de stres. Rezultatele cercetărilor pe această temă au arătat că grupurile în situație de aculturație întâmpină niveluri variate de dificultate. În cadrul unei recenzii s-a demonstrat că stresul putea să apară dar că nu era inevitabil. În prezent, se adoptă o gândire mai probabilistică: se consideră că, în astfel de condiții, stresul este posibil dar nu probabil. Beiser et al. (1988) precizează: statutul unui imigrant este factor de risc pentru sănătatea mintală, dar riscul nu constituie un dat.

În al doilea rând, elementele tangibile sau simbolice care pot declanșa nu sunt identice pentru toți indivizii. Ele variază în funcție de expunerea personală a indivizilor la situația de aculturație și de modul în care înțeleg această situație. Fiecare schimbare determinată de aculturație reprezintă, pentru unele persoane, un element stresant. Pentru altele, aceste schimbări prezintă un stres minim, ba chiar ele sunt percepute ca oportunități de dezvoltare personală și socială.

În funcție de gradul de rezistență la stres a indivizilor și de caracteristicile lor personale, experiența de aculturație și necesitățile ei vor antrena niveluri diferite de anxietate și stres. Nivelul de stres resimțit este subordonat efectului unui anumit număr de factori, cum ar fi prejudecățile din societatea de primire, capacitatea indivizilor de a se adapta la diferite situații, precum și strategiile pe care le pun în aplicare, nivelul de școlarizare, strategiile de aculturație și politicile naționale privind diversitatea culturală. Fiecare dintre aceste dimensiuni modifică una dintre cele trei componente: aculturație, factori și stres, stres de aculturație.

Legătura dintre cele două teme de cercetare – imigrare și aculturație – este ușor de înțeles. Într-adevăr, dacă se poate demonstra influența puternică a culturii asupra diferitelor dimensiuni psihologice, atunci pot fi analizate și modificările apărute la indivizi când se schimbă contextul cultural. În concluzie, aculturația vizează latura socială a adaptării indivizilor la schimbarea culturală. Cercetătorii își manifestă interesul față de fenomenele socio-psihologice care survin atunci când indivizii sau grupuri de indivizi își părăsesc societatea pentru a se instala într-o societate nouă, intrând astfel în contact cotidian cu membrii societății de primire. În cadrul acestui capitol am încercat să arătăm că o analiză a procesului trebuie să țină cont de diferitele contexte în care acesta se derulează. O analiză în funcție de cele două axe ar trebui să ne permită să determinăm mai exact diferitele forme de adaptare și să precizăm factorii individuali, colectivi și instituționali necesari.

CAPITOLUL II. EMIGRAREA SPANIOLĂ ÎN AMERICA

2.1 Începuturile mișcării migratoare

Migrația, ca răspuns la lipsa de oportunități economice, nedreptate și represiune politică este un fapt istoric de primă mărime, ale cărei efecte nu s-au simțit doar în țara de origine, dar , de asemenea, în țara de destinație. Spania a fost o țară,în cadrul căreia, până în urmă cu câțiva ani, emigrarea era o tradiție puternică și mulți cetățeni spanioli au fost forțați să părăsească locurile lor de origine, pe parcursul mai multor secole. Milioane de oameni s-au mutat în alte țări, de preferință fiind cele două Americi, în etape diferite, din diferite motive și cu intensitate variabilă.

Emigrarea în masă care a avut loc în Spania, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în timpul tranziției democratice, deși cu perioade de intensitate diferite, a fost mult mai mare decât cea generată pe parcursul celor patru secole ale perioadei coloniale. Cine a pus în scenă acest fenomen? La fel ca în toate mișcările migratoare pe distanțe lungi, în secolele XIX-XX, fluxurile de spanioli care au venit în America au fost reprezentate în principal de către bărbați, tineri și indivizi necăsătoriți, cu toate că a existat, de asemenea, o semnificativă emigrare a familiei, bărbați și femei, care provin în mare parte din zonele rurale și care caută, în mod legal sau care eludează controalele oficiale, oportunitățile pe care țara sa nu le oferea.

Unii au emigrat în scopul de a rămâne și de a începe o viață nouă, alții, cu ideea de a fi "rândunele", sărind dintr-o parte în alta a Atlanticului, combinând piețele forței de muncă într-o temporalitate permanentă între cele două maluri. Sărăcia și lipsa încrederii în Spania, cu piețe ale muncii industriale și servicii foarte concentrate în Catalonia, Țara Bascilor și Madrid, care nu puteau abuorbi exodul rural a continuat a început la sfârșitul secolului XIX, împingând bărbații și femeile să caute alte mijloace de existență în țări îndepărtate. Lanțurile migratorii, prin intermediul rețelelor de informare și solidaritate, au acționat cu putere, dând o dimensiune colectivă și de generații unor sute de mii de deplasări. În acest fel, fiecare proiect de migrare a făcut parte dintr-un lanț de experiențe și resurse. Existența acestor lanțuri construite prin legături de sânge și de prietenie ne ajută să înțelegem de ce fluxurile de migrație au continuat când dificultățile economice sau politice au dispărut sau au fost atenuate. Și modul în care rețelele de rudenie au fost țesute între cele două continente a jucat un rol-cheie în atât integrarea socială și profesională a imigranților în America, cât și în îngrijirea membrilor familiei rămași în Spania. Războiul a generat un ultim val de emigrare condus de represiune, foame și lipsa de oportunități în Spania lui Franco.

2.2 Mărturiile emigrării

Migrația este unul dintre fenomenele sociale cele mai atractive pentru istoria orală și acest lucru a contribuit la aprofundarea cunoștințelor lor, oferind noi abordări și perspective. Fără îndoială, sunt mărturiile directe ale protagoniștilor, obținute în urma interviurilor, care ne furnizează date privind aspectele concrete și tangibile ale vieții lor de zi cu zi, deciziile lor, experiențele și traiectoriile în cadrul anumitor grupuri. Dar, presus de toate, aceștia au avut posibilitatea să aprofundeze crearea și recrearea propriei lor identități, speranțe, temeri și frustrări și chiar și uitarea, aspect elocvent.

Unele dintre cele mai interesante lucrări publicate în ultimii ani, s-au concentrat tocmai pe emigrările în America subliniind diferite căi prin experiențele bărbaților și femeilor. Astfel, perspectiva de gen a fost revelată ca un factor determinant în construirea experienței de migrație și a îmbogățit decisiv cunoașterea acestui fenomen complex. Istoria orală deschide astfel noi perspective pentru istorici și istoricii au salvat subiecte și experiențe pe care într-un fel sau altul, au fost lăsate în afara conturilor oficiale ale trecutului. La sfarșitul anilor '70 „Revista din trecut si prezent” a publicat un eseu pe care istoricul britanic Lawrence Stone l-a intitulat „The revival of narrative: reflections on a new old history” context în care, printre alte reflecții, a subliniat interesul în reconstrucția aspectelor subiective ale condiției umane. Toate acestea se bazează pe convingerea conform căreia „cultura unui grup și chiar voința unui individ ar trebui să fie luate în serios ca forțele impersonale de creștere a producției și a populației materiale în explicarea unei schimbări." Astfel, s-a susținut reconstrucția unei noi istorii culturale care ar respinge studiul proceselor anonime, recuperarea cantitativă a subiectului și metode de concepție mult mai complexe din punct de vedere istoric.

În cadrul acestei abordări, emigrarea a avut și are un loc important în dezvoltarea istoriei orale, care a început să se contureze ca o încercare de a analiza discursurile și mecanismele de apropriere, recreative și de difuzare, pe care le fac diferite grupuri în privința anumitor obiecte culturale. Tocmai acest ultim obiectiv a fost originea uneia dintre lucrările cele mai remarcabile ale istoriografiei franceze, intitulat „Les lieux de mémoire”, al lui Pierre Nora. Aceste locații de memorie, care sunt în general identificate cu scenarii, simbolice sau reale, care pot aminti trecutul, au condus chiar la amplifica la rândul lor, a unor noi concepte, cum ar fi "locuri simbolice", termeni utilizați pentru face distincția între diferitele realități, dar, de asemenea, au mai multe puncte comune.

Prin mărturiile protagoniștilor putem aprofunda percepția că indivizii înșiși au anumite fapte, într-o lume guvernată de reguli de comportament, obiceiuri și legi pe care le-au retrogradat pe un loc secundar în istorie. Sursele orale au fost luate în considerare în mai multe rânduri ca surse de credibilitate îndoielnică și totuși dovezile ne spun că au un rol semnificativ asupra culturii și evenimentelor care provoacă amintiri, și, în cele din urmă, să ne aduc în lumea subiectivității.Memoria este, prin urmare, o sursă fertilă de informații subiective, dar ea nu a găsit dovezi, sau cronologii, sau oglinzi ale realității amintirii solitare.

2.3 Cauzele emigrării

Cauzele economice. La începutul secolului XX Spania era o țară a economiei agrare abia modernizate și, prin urmare, expuse la crize continue în agricultură, forțând exodul rural. La această industrializare foarte localizată în Barcelona, ​​Vizcaya și Madrid, că munca nu putea să absoarbă exodul rural menționat, mai ales la sfârșitul secolului XIX. Absența tehnologiei, sistemele învechite de utilizare a terenurilor și de creștere a populației au avut ca rezultat incapacitatea sectorului agricol de a genera locuri de muncă și suficientă hrană pentru a menține standardele de viață ale generațiilor anterioare, deja reduse. Sistemul de proprietate, bazat pe mari proprietăți sau gospodării mici, în funcție de regiune, întârziind modernizarea agriculturii,a fost un factor de expulzare a populației, generând șomaj agricol.

Evaziunea serviciului militar. Mulți tineri spanioli au decis să plece din țară pentru a evita serviciul militar pe termen lung, de trei ani, care le-a lipsit de forța de muncă necesară pentru economiile de familie, și era dificil să se scutească să fie săraci. Plata la starea de cantități mari sau înlocuirea cu un alt tânăr, în mod frecvent pentru a se sustrage de forme de serviciu nu erau disponibil. Acest lucru explică de ce tinerii reprezintă cel mai mare număr din imigrația ilegală.

Puterea informației. Accesul la informații și de cost redus este un factor de primă importanță în ceea ce privește înțelegerea naturii acestor migrații, atât în ​​ceea ce privește direcția acesteia cu privire la intensitatea ei. Informații despre existente pe de cealaltă parte a Atlanticului, oportunitățile economice au fost transmise prin corespondență de la familie și prieteni și repatriați indieni, care emoționau vecinii și rudele. Atunci când a luat au fost comparate salariile, sau oportunități de acces la terenurile libere și fertile, existente în străinătate cu nivelurile lor de șomaj și sărăcie în multe gospodării decizia de a emigra devenea tentantă. Majoritatea știa unde merge și ce ar găsi: "În procesul de emigrare, informațiile sunt transmise în principal prin trei mecanisme: migrația în lanț, sau într-un concept mai larg, rude și prieteni, emigrarea returnarea și scrisori de emigranți.”

2.4 Țările de destinație

Nu toate țările au primit același număr de emigranți. Între 1882 și 1930 Argentina și Cuba au fost destinația preferată. Brazilia, Uruguay, Mexic și Chile au constituit destinații secundare în această etapă, dar în ele s-au format de asemenea numeroase colonii de spanioli. Argentina a fost țara de alegere, absorbind jumătate din fluxul de migrație. Era o țară cu o cerere asupra forței de muncă puternică în sectorul primar, care a fost întâmpinată de politica populationistă. Ei au deschis birouri de informare pentru a capta migranți în Madrid, Barcelona și Pontevedra, precum și în alte țări europene și chiar au construit un hotel de imigranți din Buenos Aires, unde noul venit avea dreptul să urce și cazare pentru câteva zile, în plus față de facilitarea transportului. Cuba a primit mai mult de o treime din fluxul de migrație, ceea ce reprezintă a doua destinație preferată, în special în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, când abolirea sclaviei pe insulă a lăsat fermierii fără forță de muncă suficientă pentru a munci agricultura. Un alt factor de luat în considerare este necesitatea de a se apăra și de a consolida administrarea coloniei încă spaniolă. După proclamarea independenței, și în special între 1910 și 1925 Cuba a devenit locul preferat din boom-ul economic al insulei. Guvernul brazilian a dezvoltat, de asemenea, un populationism și atragerea politicii de imigrare subvenționate, în scopul de a contracara pierderea de muncă în plantații de cafea pentru abolirea sclaviei. Promotorul Sociedade de Inmigraçao a fost dedicat informării și promovării migrației prin intermediul agendelor de propagandă, așa cum a fost fondată în Malaga în 1896. Acesta a fost oferit de trecere liberă, un contract pentru un an, pe o plantație cafea și cazare gratuită.

2.5 Migrația economică (1946-1958)

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a împins înapoi fluxul migrator spre America, care a fost recuperată de la sfârșitul anilor '40, după eliminarea dificultăților create de regimul lui Franco. Franco și-a dat seama că migrația în străinătate va permite hrănirea viselor imperiale, și reducerea presiunii populației asupra resurselor limitate incapabile să absoarbă Spania de muncă în șomaj, în special în domeniu. Din 1948 a fost suficient la depunerea unei "carte de asteptare" sau a unui contract de muncă, aprobat de către un consulat spaniol pentru a obține un pașaport. „Ieșirea de schimb valutar a fost liberă și acordurile bilaterale au fost semnate cu țările din America Latină. În 1956 Institutul Național de Migrațiune, a cărui misiune a fost de a controla și de a gestiona documentația necesară a fost creată.

2.6 Emigrarea religioasă

In cadrul analizat este interesantă includerea emigrării de tip religios, care se bazează pe două motive: în primul rând influența socială și educațională a ordinelor spaniole și comunitățile ecleziale în societatea latino-americană; în al doilea rând numărul mare de obiective religioase puse în scenă. Religia catolică a fost impusă de țara mamă din America Latină, deoarece perioada de colonizare, care a dus la un aflux mare de religios spaniol, a avut misiunea de a evangheliza.Cu toate acestea, evanghelizarea nu a fost întotdeauna singura cauză. Un alt obiectiv al prezenței Bisericii Catolice în America Latină a fost asistența spirituală și materială a emigranților spanioli oriunde erau. Spaniol catolic Mission San Cayetano (Sao Paulo-Brazilia) a fondat Școala Profesională pentru copiii emigranților spanioli, în scopul de a oferi tinerilor o meserie și de a le păstra mediul creștin din casele lor de origine. Acest tip de Misiones a fost responsabil al Comisiei episcopale pentru Migrație, responsabil pentru promovarea, îndrumarea și coordonarea activității Bisericii în diferite țări în ceea ce privește migrația. În prezent, prezența sa este axată în principal în țările din Europa Centrală și de Nord. Ar trebui remarcat faptul că Comisia este diferită de Comisia Episcopală pentru misiuni.

2.7 Europa, un reper, o destinație

Încă din 1960 asistăm la o schimbare a ciclului de destinație în emigrarea spaniolă. Europa a devenit centrul de atracție și a atins apogeul în 1972, înainte de marea energie și anul de criză economică. Din anul 1975, această cifră a fost de aproximativ 15.000 de migranți anual, să coboare la ordinea de mii în anii '90, iar sute în ultimii ani.

Motivele pentru care acest fenomen trebuie căutat este, în primul rând, necesitatea de a dispune de forță de muncă excedentar, că economia națională nu s-a putut absorbi. La fel de importantă a fost dezvoltarea economică puternică în țările din Europa de Vest și lipsa lucrătorilor locali pentru a satisface cererea din sectoare precum industrie, construcții, servicii și agricultură. Salariile mari, costurile de deplasare mai mici și începutul unei perioade de declin în economia latino-americană, a schimbat direcția fluxului de migrație externă, care a fost direcționată către destinații precum Republica Federală Germană, Franța, Belgia, Elveția, sau Anglia. Profilul migranților a fost în conformitate cu cererea de pe piața europeană a muncii, care vizează acoperirea deficitului cauzată de dezvoltarea urbană industrială.

2.8 Remitențele, între trecut și prezent. O contribuție decisivă la dezvoltarea economică a țării

Una dintre trăsăturile caracteristice ale proceselor de migrație, în special cele cauzate de motive economice, este de transport maritim de către emigranții remitențelor în țările lor de origine. Emigrarea spaniolă a fost nici o excepție. Remitențele au fost o sursă de bogăție, care a îmbunătățit condițiile de viață ale familiei în Spania și au contribuit la procesul de industrializare și modernizare a țării, în special din secolul al XIX-lea. În numele "remitențelor", toate tipurile de tranzacții financiare necomerciale efectuate de migranți din țara gazdă și destinate țării lor de origine, sunt incluse. Au existat mai multe tipuri de remitențe, inclusiv capitalul acumulat de migranți, donații sau livrări în scopuri sau fundații de caritate și transferurile de sume mici, cele mai populare și pe scară largă versiune. Transferul de capital a fost strâns legat de actul de returnare, mai ales atunci când a fost precedat de succes economic și social. Acesta este cazul individului care, după ce a petrecut o mare parte din viața sa în teritoriile de peste mări, se întoarce îmbogățit în locul lor de origine. Odată transferat, capitalul este investit în achiziționarea de proprietăți rurale sau urbane, credite ipotecare, precum și participarea la activități de promovare a comerțului sau achiziționarea de valori mobiliare. O altă formă de transport a fost folosită de către furnizori sau clienți de încredere, în special comercianții cu contacte extinse în străinătate. În numeroase ocazii, a lăsat acolo o parte din capital, rezerve sau ca urmare a unei viraj brusc, o persoană de încredere. Transferurile pot fi efectuate periodic prin proiecte și cambii sau prin transferuri în natură.

În 2007, remitențele în America Latină și Caraibe au crescut cu o medie de șase % față de anul precedent și a rămas stabil în prima jumătate a anului 2008. Nu a fost până la sfârșitul anului 2008, care a început să recunoască impactul crizei asupra fluxurilor de remitențe exact atunci când scăderea bruscă a început, de asemenea, în prețurile produselor de export primare din regiune. Fluxurile de remitențe au încetinit rapid. Pe fondul unui climat nefavorabil pentru imigrație, doi factori economici afectați în mod negativ contribuția remitențelor la venitul gospodăriei: creșterea inflației în combustibil și alimente, precum și aprecierea monedelor locale față de dolar. Acești factori au erodat venitul disponibil al expeditorilor, în timp ce creștea nevoile familiilor în orașele lor natale. Cu toate acestea, țările din America de Sud, care au un număr semnificativ de imigranți din Europa a cunoscut, de asemenea, un impuls pozitiv în consolidarea monedei euro între ianuarie și iulie a acelui an. Dupa aproape nici o creștere în al treilea trimestru, remitențele au scăzut pentru prima dată în al patrulea trimestru al anului 2008.

2.9 Fluxurile de migrație și economiile de origine și de destinație

În ceea ce privește impactul crizei financiare asupra imigrației din SUA, ele sunt foarte elocvente fiind rezultatele sondajului realizat în 2008 – 5000 imigranți în această țară. În cazul lucrătorilor din Mexic, 56% dintre respondenți din SUA nu au avut loc de muncă cu normă întreagă în Mexic. Cele mai multe dintre acestea au primit un loc de muncă în prima lună de la sosirea în SUA. Din cauza costurilor ridicate și a riscurilor asociate cu migrarea către SUA, mulți migrează numai atunci când au cunoștință de faptul că un loc de muncă îi așteaptă pe cealaltă parte dă graniței.Situația economică a condus, de asemenea, unii imigranți din Regatul Unit reconsidere dacă acestea sunt dispuși să se confrunte cu condițiile cele mai dificile din acea țară sau dacă preferă să meargă acasă. Copleșitoare răspuns a fost de a rezista, de a sta și a aștepta vremuri de redresare economică. Acest lucru ar putea fi din cauza costului ridicat de rentabilitate, costul ridicat al unui potențial de revenire la SUA, în viitor, statutul de imigrant, sau la o credință generală că dificultățile în SUA sunt mai puțin severe decât alternativele din orașele lor natale. Imigrantii care au fost in SUA perioade mai lungi de timp poate, de asemenea, s-au făcut legături mai mari cu comunitățile lor și pot avea copii născuți în acea țară sau alte rude care locuiesc acolo. Acesta este cazul latino-americani din SUA, și, de asemenea, în Spania, care a oferit imigranților primi beneficii bănești semnificative din partea guvernului în schimbul întoarce în mod voluntar în țările lor de origine.

Desigur, în vremuri de criză ca în prezent, una dintre cele mai importante mecanisme pentru a aborda consecințele acestui fapt de către remitenți și familiile lor, este de a crește partea din venituri cheltuite pentru bunuri și servicii care utilizează fonduri vitale ei au fost puși în economii sau investiții. Cu toate acestea, există limite în măsura în care aceste măsuri pot compensa venituri mai mici.Atât lucrătorii migranți și familiile lor sunt extrem de importante pentru economiile lor de origine, prin ceea ce Manuel Orozco a numit impactul celor cinci T: turism, transporturi, tranzacții comerciale (nostalgic), telecomunicații și transferuri de fonduri. Acești imigranți activități creează o legătură economică transfrontalieră importantă, care are efecte asupra economiilor locale, întreprinderilor și chiar și asupra economiilor naționale. Acum, că lucrătorii migranți sunt sub presiune, scăderea cheltuielilor în fiecare dintre aceste activități, reducând remitențele familiilor lor doar în ultimă instanță.

CAPITOLUL III. SPANIA, ȚARĂ A EMIGRĂRII

3.1 Începutul emigrării (1950-1989)

Spania a fost o țară a emigrării în cea mai mare parte a secolului XX. Atunci s-au înregistrat ieșiri uriașe din America de Sud, cea mai mare parte fiind în Argentina. În această perioadă principala destinație a fost America de Sud, care a atras emigranți de peste 50 mii pe an, urmată în anii 1960 de Europa (de cele mai multe ori, Franța, Germania și Elveția), cu o medie a fluxurilor anuale de aproximativ 170 de mii de emigranți (a se vedea tabelul 4). În anii 1960 aproximativ 80 % din totalul emigranților au mers în Europa, ajungând la un vârf de 7 la mie din populația totală la mijlocul deceniului. Emigrarea în Europa a fost determinată în cea mai mare parte de lipsa de muncitori necalificați care au umplut locurile de muncă în agricultură sau în fabricație în țările de destinație. La mijlocul anilor 1960 aceste fluxuri de emigrare au scăzut, datorită în primul rând a creșterii economice în Spania și, ulterior, a unei mari bariere la imigrare ridicată în țările de destinație după criza petrolului din anii 1970. Cu toate acestea s-au înregistrat ieșiri nete pozitive, deși într-un ritm mai lent, în prima jumătate a anilor 1980 când Spania încă suferea pierderi semnificative de locuri de muncă.

3.2 Imigrare: Boom-ul (1990-2007) și tendințele recente (2008-2012).

La începutul anilor 1990, și, cel mai vizibil, după 1997, Spania a devenit o țară de destinație pentru imigranți. Intrările au crescut constant, de la sub 30 mii pe an în 1996 la 958 mii în 2007, când cetățenii străini s-au ridicat la mai mult de 2 % din totalul populației. Tabelul 5 oferă unele date statistice sumare privind țara de origine a acestor fluxuri de imigrare din 2002. În timpul expansiunii, imigranții străini au fost în mare parte europeni, urmați îndeaproape de latino-americani (de cele mai multe ori, peruani și bolivieni) și africani (cea mai mare parte marocani). Debutul crizei a adus o schimbare bruscă în această tendință și în 2008 și 2009 intrările Europene au ajuns la un impas brusc, deși din anul 2010 cota lor a revenit la nivelul dinaintea crizei. În acei ani, numărul de imigranți din America a continuat să scadă, în timp ce numărul de imigranți din Africa si Asia a crescut.

În timpul anilor 1980 și începutul anilor 1990 cea mai mare parte a fluxurilor de cetățeni spanioli a corespuns spaniolilor născuți în Spania, ceea ce înseamnă că aceasta a fost întoarcerea migrației. Cu toate acestea în anii 1990, creșterea mare a acestei intrări a venit de la spaniolii născuți în străinătate, care nu trebuie considerați retur al migrației. Deosebit de remarcat este faptul că cetățenii străini și spaniolii născuți in străinătate sunt preponderent bărbați cu un nivel scăzut de educație, întrucât în cazul spaniolilor născuți în Spania nu există diferență privind genul, sunt mai în vârstă și o majoritate covârșitoare are o înaltă calificare.

3.3 Emigrarea: criza (2008-2012).

Migrația a început să crească în 2007, când creșterea PIB în Spania a început să se modereze. Din 2010, ieșirile au fost în număr de peste 400 de mii pe an (ușor mai puțin de 10 la mie din totalul populației interne), care este, atât în termeni absoluți și relativi, cel mai înalt nivel de emigrare în istoria Spaniei. Acest lucru se datorează mobilității mare de cetățeni străini. Într-adevăr, ei alcătuiesc majoritatea ieșirilor de migrare: în 2012 aproximativ 50 de mii de străini care locuiau în Spania au părăsit țara, în timp ce mai puțin de 1 la mie din spaniolii născuți în Spania au emigrat. În cazul din urmă, migrația este încă mai mică decât migrațiile înregistrate în anii 1960, deși din anul 2012 ieșirile nu au mai fost compensate de intrări. Date preliminare pentru semestrul 2013 atestau o creștere în continuare a ieșirilor: 260.000 de emigranți au fost înregistrați în 2013. În plus, din 2007 există, de asemenea, emigrarea netă a spaniolilor; numerele sunt mici, dar accelerează migrarea pentru acest grup de populație.

3.4 Mobilitatea inter-regională în Spania (2008-2012)

Migrația internă este o alternativă mai puțin costisitoare decât migrația internațională. În deceniile anterioare, gradul de mobilitate inter-regională în Spania a fost destul de scăzut, în ciuda diferențelor semnificative între ratele șomajului și salarii. În anii următori, este mult mai probabil ca cetățenii străini să se mute în Spania decât spaniolii. Într-adevăr, creșterea migrației interne din 1990 poate fi complet asociată cu o pondere mai mare de străini în rândul populației. Cu toate acestea, mai recent, procentul de cetățeni străini care se deplasează pe plan intern (0,35 %) este mai mic decât procentul celor care se mută în străinătate (aproximativ 0,8 %). În ceea ce privește spaniolii, aceștia au avut o preferință clară pentru deplasarea pe plan intern (1,1 %) mai degrabă decât migrarea în străinătate (0,17 %). Cu toate acestea, în timpul recesiunii emigrarea internă a rămas constantă, în timp ce migrația în străinătate a crescut.

3.5 Factorii migrației din Spania

În zilele noastre, trăind în epoca globalizării, consecințele unei crize economice sunt obligate să afecteze caracteristicile diferite ale acestei societăți globale. Și, în acest context, fenomenul migrației internaționale este departe de a fi o excepție. De fapt, evoluția și tendințele acestui fenomen sunt puternic influențate de ciclul de afaceri. Din anii nouăzeci, Spania a primit un număr mare de imigranți Deși cei mai mulți imigranți provin din Europa și America Latină, cota de imigrare care sosește din țări africane este mai mare, mai ales din Maroc datorită, printre alte motive, proximității geografice. Imigrația provenită din Europa era mai importantă decât cea din America Latină până la sfârșitul anilor nouăzeci; apoi, începând cu anul 2002 , tendința opusă a fost observată și în cele din urmă, începând cu anul 2006, populația Europeană din nou câștigă mai multă greutate. În acest sens, migrația românilor și a bulgarilor a crescut vizibil prin încorporarea acestor țări în Uniunea Europeană, care a avut loc în 2007.

Deci, suntem deosebit de interesați în a analiza cum această criză economică globală a contribuit la inversarea modelelor de migrație prin evaluarea principalelor determinante ale ieșirilor din migrare a întregii populații străine din Spania. În acest sens, și, deși există o creștere în literatură, concentrându-se pe impactul global al recesiunii economice și pe fluxurile de migrație internațională la nivel mondial , există încă insuficiente metode de cercetare, parțial din cauza apariției recente a crizei economice și intereselor marcate în studiul migrației internaționale în materie de sosiri, dar nu atât de mult în termenii plecării.

  Dovezile empirice asupra dinamicii de emigrare sunt rare si nu în întregime concludente. Unii emigranți ar putea alege să rămână în Spania, mai degrabă decât să emigreze din cauza legăturii puternice de familie, anterioară investițiilor în educație și locuințelor, lucru care influențează bunăstarea plății sau mai rău situația economică a țării de destinație. Deci, ei vor dăinui prin criza din Spania. Pe de altă parte, contextul crizei economice globale ar putea încuraja emigranții să părăsească țara ca urmare a șomajului, scăderii salariilor sau apariției xenofobiei. Acest lucru se datorează în mare parte mobilității mai mari a străinilor. Anumiți cercetători studiau implicațiile crizei economice asupra imigranților marocani care trăiesc în Spania, un grup grav afectat de șomaj în sectorul construcțiilor. Acești autori sugerează că există unele incertitudini despre probabilitatea de a reveni înapoi acasă, iar alții vor rămâne în ciuda faptului ca au fost loviți de criză.

CAPITOLUL IV.

PROBLEME ALE MIGRAȚIEI ȘI DEMOCRAȚIEI PENTRU EUROPA ÎNTR-UN MOMENT DE RECESIUNE LA NIVEL MONDIAL

4.1 Înțelegerea relației dintre democrație și migrație în America Latină și Uniunea Europeană

Relația dintre democrație și migrare este complexă. Democrația este un factor care încurajează imigrația, în timp ce lipsa împinge la emigrare. În general, oamenii vor fi atrași să emigreze în țări cu democrații bine stabilite, care sunt adesea națiuni prospere în care sunt respectate drepturile civile. În relația dintre democrație și migrație, putem identifica următoarele mecanisme la locul de muncă:

Un set de stimulente economice. În general, oamenii vor fi atrași să emigreze în țări bine stabilite din punct de vedere economic și democrații funcționale în care drepturile civile sunt respectate, cum ar fi dreptul la integritatea personală, asociere, reprezentare și respect pentru drepturile forței de muncă și credințele religioase.

În contrast, țările cu democrații fragile, semi-democrații sau regimurile autoritare creează stimulente pentru ca oamenii să emigreze în mod voluntar sau involuntar, încălcând drepturile omului, drepturile civile, precum și cele politice, etnice și religioase.

La rândul lor, războaiele civile, conflictele interne și persecuția etnică și religioasă sunt evident factori care împing emigranții să se refugieze în alte țări. Autoritarismul și tulburările civile sunt, de asemenea, factori de împingere către emigrare.

Emigrarea este adesea o supapă de evacuare pentru persoanele care sunt afectate de criza economică și de politica din țările lor de origine. După cum este menționat mai sus, aceste crize au fost un eveniment frecvent în America Latină pentru mai mult de 150 de ani. Restricțiile directe privind imigrarea în țările de destinație sufoca funcționarea acestei supape de evacuare. Acest lucru poate duce la creșterea presiunii sociale și protestul oamenilor, care nu au altă opțiune de ieșire în fața crizei economice a șomajului și a vulnerabilității financiare. Aceste evoluții la rândul său, pot să submineze stabilitatea democrației în sursa Națiunilor.

Imigranți trăiesc într-o situație juridică precară în multe țări beneficiare, cu drepturi economice limitate. Acest lucru este adesea mai relevant pentru migrația ilegală, care conduce de fapt la formarea unui segment din clasa a doua a cetățenilor care deseori muncesc pe piețele forței de muncă locale fără contracte și cu puțin respect față de standardele de muncă și nici un mecanism pentru reprezentarea politică.

Imigranții reprezintă o dilemă pentru democrație. În multe țări beneficiare, imigranții au limitate drepturile politice și nu participă la alegeri (cu excepția imigranților naturalizați).

În concluzie, se poate observa că relația dintre migrare și democrație este complexă și implică probleme de recunoaștere și executare a drepturilor economice și politice ale emigranților. În plus, relația dintre democrație și migrare este afectată de situația economică și țara de destinație.

4.2 Explorarea migrației dincolo de statistici

4.2.1 Unele efecte ale migrației

  Tensiunile persistente economice, exacerbate de o profundă și prelungită criză, efectele pe termen scurt ale programelor de ajustare structurală – au afectat grav piețele de muncă- iar condițiile sociale adverse derivate din durata incidenței sărăciei și inegalității au contribuit la diversificarea caracteristicilor demografice și socio-economice ale emigranților din America Latină și Caraibe. Nu mai puțin important a fost impactul convulsiilor socio-politice grave și violența care pare să conducă, în unele cazuri, militarizarea conflictelor, și ruptura de regulile de coexistență pașnică în societate. Un alt factor semnificativ de schimbare a fost elaborarea politicilor dispozițiilor țărilor gazdă, care în mod deliberat sau nu, a avut un efect la nivelul refacerii calitative a fluxurilor migratoare.

Migrația calificaților poate fi considerată ca fiind unul dintre rezultatele cele mai importante de emigrare. În literatura de specialitate, frecvent se afirmă că baza pentru migrația internațională este, în esență, în economie, legat de inegalitatea în distribuirea locurilor de muncă, veniturilor și materialelor care asigură condițiile de viață între țări. Acesta opereaza nu numai în ceea ce privește emigranții potențiali, dar, de asemenea, la furnizarea care există în țările beneficiare; continuă o inovație tehnologică și de căutare pentru o competitivitate, pentru care flexibilitatea muncii este considerată o premisă – un factor în atragerea imigranților. Astfel, în țările dezvoltate, există un interes în creșterea importului de capital uman. Din acest motiv, sunt promovate măsuri pentru a atrage imigrarea; în plus, nivelurile salariale sunt substanțial mai mari decât cele oferite în țările de origine.

4.2.2 Guvernarea migrației internaționale

  Guvernarea migrării curente este o necesitate pentru toate țările, iar bazele sale merg dincolo de dimensiunea ei cantitativă, deoarece acestea implică recunoașterea faptului că migrații sunt parte integrantă a proceselor sociale, economice și individuale și acceptarea necesității de a progresa spre mai multe obiective și forme moderne de management. Majoritatea țărilor din regiune participă activ la forumuri interguvernamentale privind migrația, aratând că voința lor politică este de acord asupra unei strategii concentrate în această chestiune. Aceste forumuri — în special Conferința Regională privind migrația și Conferința din America de Sud privind migrația — formează nucleul unei strategii de guvernare partajate, astfel încât consolidarea lor poate ajuta in stabilirea unor mecanisme care sunt obligatorii pentru toate părțile

Principalele forumuri interguvernamentale privind migrația sunt Conferința Regională a migrației-înființată în 1996 de către țările din America de Nord și America Centrală — și Conferința din America de Sud pe migrație, care a fost stabilită mai recent si este format din 11 țări din America de Sud. Un alt domeniu de inițiative multilaterale este Summit-ul din America. În declarația de la Quebec, semnată în aprilie 2001 de cele 34 de state din America se recunosc contribuțiile economice și culturale aduse de emigranți societăților, precum și cu privire la comunitățile lor de origine și se angajează să asigure tratament demn, apărarea drepturilor omului, precum și condiții de muncă sigure și sănătoase pentru emigranți , dar și mecanisme de cooperare emisferice care răspund nevoilor legitime. Acordurile bilaterale acoperă problemele de interes comun pentru țări, cum ar fi transfrontalierea de tranzit, circulația lucrătorilor, securitatea socială și recunoașterea cursurilor de studiu și calificării profesionale.

CAPITOLUL V. ANALIZĂ DE PRESĂ CU PRIVIRE LA PROBLEMA MIGRAȚIONISTĂ

5.1 Aspecte introductive

Pentru a capta o amploare largă a presei naționale britanice, am optat pentru examinarea unei serii de ziare, atât din stânga, cât și din dreapta a spectrului politic. Eșantionul nostru din presa britanică cuprinde cinci titluri: două ziare (The Guardian și The Telegraph) și trei tabloide (Daily Mail, The Sun și The Daily Mirror). Perioada analizată a durat de la 1 decembrie 2013 până la 2 martie 2014. În ceea ce privește mediul jurnalistic, The Guardian este cel mai important ziar de calitate central-stâng al Marii Britanii. Deținut de independentul Scott Trust, ziarul are o circulație zilnică de aproximativ 175.000 de exemplare. De asemenea, el deține unul dintre cele mai populare site-uri de știri din lume, ceea ce înseamnă că acoperirea zilnică totală este de peste 2,2 milioane de indivizi (The Guardian, 2014). El atrage un public de elită, formatori de opinie grei și manageri de rang înalt în sectorul public și are o reputație pentru calitatea jurnalismului său de investigație.

The Telegraph este cel mai bine vândut ziar britanic de calitate de dreapta, cu o circulație zilnică de imprimare de 480.000 de exemplare și o medie totală online și offline de 2.1 milioane de cititori pe zi. Ziarul este deținut de frații miliardari Barclay. Politica ziarului este cea a dreptului de liberă piață și se pare că este foarte apropiată de partidul conservator pe care-l promova viguros în timpul alegerilor generale din 2015.

Daily Mail este cel de-al doilea cel mai mare ziar britanic de circulație zilnică (cu hârtie copiată), care vinde zilnic aproximativ 1,7 milioane de exemplare, însoțit de un site web proeminent. El este deținut de Daily Mail și General Trust și a fost editat de Paul Dacre încă din 1992. Este singurul ziar al cărei demografie este mai mare de 50% din rândul femeilor și prezintă o combinație de știri dure cu referire la crimă, scandal, celebrități și povestiri de sănătate. Din punct de vedere politic, acesta susține dreptul de piață liberă și, în mod tradițional, a fost în mod ostil deschis față de UE, nu în ultimul rând în cazul în care au fost implicate aspecte legate de azil și imigrare.

The Sun este cel mai mare ziar din Marea Britanie, generând vânzări tipărite de aproximativ 1,8 milioane de exemplare pe zi. Este deținut de grupul News International International al Rupert Murdoch, sub a cărui proprietate sprijină presa britanică încă de la sfârșitul anilor 1960, ajungând la un tabloid de pe piața liberă de dreapta, în anii 1980. În anii recenți, s-a observat o diminuare în ceea ce privește amploarea știrilor greșite și acoperirea politică în favoarea unei concentrări mai puternice asupra povestilor senzaționaliste axate pe celebritate, scandal și criminalitate. La fel ca și the Daily Mail, The Sun a fost în mod consecvent nefavorabil imigrației și azilului în termeni editoriali.

Daily Mirror este singurul tabloid național de centru-stânga al Marii Britanii, menținând circa 900.000 de exemplare. Acesta este deținut de Grupul Trinity Mirror și are tendința de a urmări îndeaproape politica adoptată de Partidul Laburist. În ceea ce privește aspectele privind azilul și imigrația, acesta oferă de obicei spațiu pentru evaluări mai echilibrate, reflectând în mod evident diversitatea cititorilor vizați.

5.2 Prevalența și localizarea povestirilor imigranților

Analiza de față a constatat că poveștile despre refugiații din Africa sau Orientul Mijlociu care au încercat să pătrundă în Uniunea Europeană au fost cele mai răspândite, cu o marjă largă, în The Guardian, urmat de The Daily Mail, The Telegraph, The Sun and The Daily Mirror. Acest lucru nu ar trebui să fie considerat ca o indicație a faptului că se pune mai mult accentul pe The Guardian asupra poveștilor refugiaților sau migranților per se. Mai degrabă ar putea fi o funcție a faptului că am folosit o strategia căutării cuvintelor cheie care a stabilit povești bazate pe concluzia cuvintelor utilizate pentru a descrie refugiații (de exemplu refugiați, solicitanți de azil, migranți etc.) fie cu descriptorii de naționalitate (sirieni, eritrieni, afgani etc.), fie cu cuvinte care indică evenimente din Marea Mediterană (de exemplu, barcă, navă, Marea Mediterană). Astfel, procedura de eșantionare nu ar fi generat povestiri mai generale despre refugiați sau imigranți care nu s-au concentrat asupra Mediteranei sau nu au menționat țara lor de origine .

Tabelul 5.1: Povești din Marea Britanie din perioada

1 decembrie 2013 – 1 martie 2014

Marea Britanie este unică prin faptul că acoperirea sa este împărțită între rapoarte care se concentrează asupra persoanelor care traversează Marea Mediterană și articole care se concentrează asupra refugiaților și migranților care încearcă să intre în Regatul Unit prin portul Calais. Raportarea refugiaților și a migranților care încearcă în secret să intre în Marea Britanie la bordul feribotului și prin trenurile Eurotunnel a reprezentat o caracteristică persistentă a reflectării presei britanice de la sfârșitul anilor 1990. În 1999, autoritățile franceze au construit un centru de refugiați lângă intrarea în tunelul de pe Canalul Mânecii, care a fost condus de Crucea Roșie. Realizat de presa britanică, centrul „Sangatte” a oferit un adăpost pentru până la 2000 de refugiați și migranți care dormeau în condiții dure în Calais și în zona înconjurătoare. În 2002, Sangatte a fost închis după ce Marea Britanie a fost de acord să îi primească pe unii dintre refugiații care trăiau la centru. Începând cu anul 2002, refugiații au trăit în tabere și lagăre în aer liber, numite „jungle”. În ciuda dărâmării repetate a taberelor de către autoritățile franceze, mii de refugiați încă locuiesc în tabere în zona Calais și încearcă periodic să intre în Marea Britanie.

Tabelul 3.2 oferă o defalcare a localizării geografice a poveștilor care apar în presa britanică. Poveștile care aveau un focus geografic diferit sau care nu aveau o locație, cum ar fi raportarea declarațiilor guvernamentale sau modificările în politică, au fost codificate ca „altele”. După cum se poate observa în mod clar în Tabelul 3.2, The Guardian s-a concentrat în mod copleșitor asupra evenimentelor din Marea Mediterană, cu doar 7,7% din articolele sale care raportează despre Calais. În oglindă, el s-a concentrat, de asemenea, asupra Mediteranei, în mai mult de 40% din povestirile sale, iar cu o agendă mai tabloidă, s-a concentrat și mai mult pe Calais. Acest lucru i-a conferit un profil similar celui deținut de The Telegraph.

Tabelul 5.2: Localizarea geografică a articolelor de presă din Regatul Unit

Cele două tabloide de dreapta din eșantionul nostru au avut o concentrare radicală. Aici, între una din patru și una din cinci povești s-au concentrat pe Marea Mediterană, în timp ce The Daily Mail s-a concentrat pe Calais în aproape 40% din acoperirea sa. Acest accent diferențiat asupra localizării refugiaților a avut un impact major asupra tipurilor de teme care au apărut în povestiri și a explicațiilor și soluțiilor oferite pentru fluxurile de refugiați.

5.3 Actorii mediului jurnalistic cu privire la fenomenul migraționist

Modelele de acces la sursă sunt extrem de importante pentru a influența modul în care sunt structurate dezbaterile și care au puterea de a defini problemele. Raportarea în acest domeniu nu a fost dominată de sursele politice interne de elită în aceeași măsură ca și în alte părți ale agendei de știri, deși acestea erau încă cea mai proeminentă sursă. Politicienii, și mai ales politicienii conservatori, au fost puternic reprezentați în The Sun și în special în The Daily Mail. Politicienii au avut, de asemenea, tendința să apară la începutul rapoartelor de știri, având ca efect stabilirea termenilor inițiali ai dezbaterii. În plus, sursele politice au avut mai multe șanse ca altele să fie folosite ca definitive ale opțiunilor de politică. În general, aceasta înseamnă că vocea lor are mai multă greutate decât indică datele brute din Tabelul 3.3.

În timp ce politicienii străini sunt proeminenți în ziarele de anvergură, Uniunea Europeană nu are o prezență majoră la nivelul eșantionului din Regatul Unit. Reprezentarea vocii refugiaților și ceea ce au spus ei au variat semnificativ între ziare. Cel mai probabil, vocile refugiaților au fost prezentate în the Guardian și în The Daily Mirror, iar când au fost auzite, acestea erau uneori citate în timp, în contextul unor povestiri pline de simpatie, care menționau de ce trebuiau să fugă din țările lor de origine sau ce semnificau încercările lor asupra lor drumului către UE: „Sirianul om de afaceri Hani, în vârstă de 59 de ani, cu soția Samah, în vârstă de 40 de ani, și cei trei copii ai lor, spune că a plătit 15 000 de lire sterline pentru a ajunge aici. "Nu aveam de ales decât să părăsim Siria, așa că i-am dat ceea ce a cerut", spune el. "A fost o barcă veche de pescuit. Au fost aproximativ 500 de noi. Am fost sub punte. Dacă nu ai suficient, ești pus sub punte, în cârlig, pe care ei o închid. Era fierbinte și foarte aglomerată. Într-o noapte, echipajul – trei bărbați egipteni – a sărit într-o barcă cu motor legată de spate și ne-a părăsit. Timp de șapte zile am plutit. Nu aveam niciun fel de mâncare. Apa pe care o luasem se terminase. M-am simtit neputincios ca tată, m-am gandit că vom muri "(The Daily Mirror, 4 ianuarie 2015)

Deși unele voci ale refugiaților din presa de dreapta au accentuat suferința, era mult mai probabil să se limiteze la a afirma că imigranții sunt hotărâți să ajungă în Marea Britanie pentru că ar fi în siguranță sau în conformitate cu statul britanic: Almaz, 23 de ani, din Eritreea, a declarat: „În fiecare noapte încerc să intru într-un camion care merge în Anglia. Am fost arestați de poliție de multe ori, bătuți și mi-au stropit diverse substanțe pe față. Dar voi ajunge în Anglia sau voi muri încercând.” Mustafa, de asemenea, din Eritreea, a spus: „Am trăit un an de iad pentru a ajunge atât de departe. Nu mă voi opri acum. Am traversat deșertul, am fost închis în Libia și am trecut marea spre Italia într-o barcă mică. Dar o să uit totul când ajung în Anglia. Voi fi în siguranță și liber.” (Daily Mail, 5 septembrie 2014) „Am sosit în Marea Britanie acum o lună, după ce m-am ascuns într-un frigider în interiorul unui camion din Calais. Unchiul meu mi-a spus că Marea Britanie este cel mai bun loc pentru refugiați", a spus Mero. Toată lumea din Eritreea știe că trebuie să ajungă în Marea Britanie, nu în Italia sau în Franța. Am prieteni acolo dormind pe străzi și nu au nimic de mâncare. În Calais, oamenii dorm pe stradă. Știu că în Marea Britanie voi obține ceva de mâncare și un pat să dorm.” (Daily Mail, 19 septembrie 2014)

Înaltul Comisariat Al Națiunilor Unite Pentru Refugiați tinde să aibă o prezență relativ scăzută în presa britanică, iar modul în care a fost prezentată organizația a variat semnificativ în ziare. Prezența altor grupuri de susținere pentru refugiați, a ONG-urilor și a membrilor societății civile este cea mai concentrată în The Guardian. Aici a fost, de obicei, intervievată discutarea condițiilor refugiaților sau comentarea problemelor de politică, cum ar fi retragerea Mare Nostrum: Mare Nostrum a arătat că este posibil să salveze zeci de mii de oameni, în special persoane vulnerabile, cum ar fi femeile însărcinate și copiii ", a spus Michele Prosperi, purtătorul de cuvânt al Salvați Copiii din Italia. „Indiferent de forma sistemului [nou], trebuie să garanteze aceeași capacitate." „Dacă rezultatul ar fi o prezență redusă", a adăugat el, aceasta ar fi o „contradicție pe care nu o putem accepta", având în vedere situația înrăutățitoare din acest an în Libia și la Marea Mediterană. (The Guardian, 29 august 2014)

Deși the Telegraph pare să prezinte un spațiu semnificativ pentru ONG, majoritatea acestor apariții se referă la un singur articol care a prezentat conținutul unei scrisori ce protestează împotriva politicii guvernamentale privind refugiații, fiind semnată în comun de nouă organizații caritabile.

Tabelul 5.3: Surse din ziarele din Regatul Unit (fiecare sursă în parte din totalul surselor)

The Telegraph a fost neobișnuit în apariția unor opinii din partea unor figuri religioase, cu cea mai mare acoperire concentrată pe comentariile papei sau ale unor figuri de conducere din biserica britanică. Acestea fie au sprijinit un tratament mai bun pentru refugiați, fie au fost critice față de tratamentul creștinilor din Orientul Mijlociu. Tabloidele de dreapta prezintă perspectiva migranților și a susținătorilor lor relativ rar și au mult mai multe șanse de a crea o poveste în jurul perspectivelor politicienilor conservatori și de obicei opiniile negative ale cetățenilor exprimate prin vox populi. Paginile de înscrisuri conțin ele însele cea mai mare parte a vocii cetățeanului și tind să reflecte poziția editorială generală a lucrării care le găzduiește, majoritatea articolelor din The Guardian și Daily Mirror exprimând opinii pozitive despre refugiați și majoritatea ziarelor de dreapta sugerând perspective negative.

Tabelul 5.4 distruge sursele politice interne prin loialitatea partidului și arată că, în conformitate cu majoritatea cercetărilor anterioare, actualii reprezentanți domină acoperirea, în special în raport cu principalul partid de opoziție. Deputații conservatori s-au opus, în principal, luării în mai mulți refugiați și migranți și, în schimb, au susținut că Regatul Unit ar trebui să furnizeze în primul rând ajutor financiar. Ei au susținut, de asemenea, restricționarea accesului solicitanților de azil la ajutoarele de stat, o poziție care le-a adus uneori în conflict cu partenerii lor de colație, liberal-democrații: Peter Bone a spus că „domnul Cameron ar trebui să-și apere politicile, să solicite beneficii pentru primele trei luni în Marea Britanie. Trebuie să iasă și să spună că nu suntem partidul negativ”, spuse el. „Nu suntem rasiști, nu țintim străini. Asta e complet ridicol. Cineva ar trebui să fie acolo să afirme asta. Dacă Vince Cable era un ministru conservator, ar fi fost deja concediat."(Daily Mail, 24 decembrie 2013)

Deputații conservatori au fost, de asemenea, uneori critici față de ONG-uri și în favoarea dezmembrării navei de salvare Mare Nostrum, despre care s-a susținut că a încurajat fluxurile migratorii din Marea Mediterană. Efortul a fost reticent în a vorbi pozitiv despre migrație și azil. Când s-a vorbit despre acest subiect, s-a făcut, în primul rând, referire la criticarea politicii guvernamentale pe subiecte cum ar fi dispersia refugiaților sau „criza locuințelor de azil" (Daily Mirror, 5 noiembrie 2014)

Datele prezentului studiu evidențiază, de asemenea, apariția partidului anti-imigrant UKIP, care a avut o prezență semnificativă, în special în the Telegraph, în care aproape 90% dintre opiniile politice au provenit fie din partea conservatorilor, fie din partea UKIP. Deși UKIP a impus în mod tradițional o linie fermă împotriva migranților și a solicitanților de azil, în eșantionul de față, un mare număr de UKIP s-a concentrat pe observațiile liderului său, Nigel Farage, conform cărora Marea Britanie ar trebui să primească mai mulți refugiați sirieni (mai târziu calificați drept „o poziție care a atras multă critică din partea susținătorilor UKIP”). Liderul UKIP, Nigel Farage, a atacat propriul partid, cerând ca refugiații sirieni să fie admiși în Marea Britanie. „Domnule Farage, nu ne confruntăm cu deschiderea pe deplin a frontierelor noastre cu românii și bulgarii, dar am afirmat că există o responsabilitate de a acorda refugiu anumitor sirieni care fug de războiul civil. Dar sute de susținători ai UKIP au făcut apel la pagina Facebook a partidului”, a spus Lisa Mussett. „Nu, îmi pare rău, suntem plini. Nu este problema noastră ", a declarat Andy Cotterill. „Războiul civil nu este vina noastră, lăsați-i să se descurce". (The Sun, 30 decembrie 2013)

Tabelul 5.4: Proporția surselor politice de către ziarul britanic (fiecare sursă este proporțională cu totalul surselor politice)

5.4. De unde provin refugiații?

O problemă semnificativă în ceea ce privește acoperirea se referă la țările care sunt identificate ca fiind locurile de origine pentru refugiați. De exemplu, în cazul în care țara de origine a fost identificată ca Siria, acest lucru se poate lega în mintea unor telespectatori, de mediatizarea războiului devastator din această țară. Această identificare poate influența judecățile cu privire la factorii care stau la baza mișcărilor populației și dacă indivizii sunt considerați refugiați sau imigranți economici. În contrast, dacă nu se identifică nicio țară sau origine ori se utilizează etichete foarte generale, cum ar fi Africa sau Africa de Nord, aceasta poate avea efecte diferite asupra modului în care sunt priviți refugiații și migranții. Cercetările au constatat că absența unui context politic poate lăsa publicul să fie informat în mod negativ despre factorii care se află în spatele fluxurilor de refugiați. De exemplu, cercetarea publicului realizată de Institutul de Cercetare a Politicii Publice din 2005 a constatat că „practic, niciun participant nu a menționat evenimente precum războaiele din Irak sau Afganistan ca potențiale motoare ale azilului".

În tabelul 5.5 sunt prezentate primele șase țări de origine identificate în presă și proporția articolelor în care nu este identificată nicio țară de origine. În toate ziarele și emisiunile de televiziune, cu excepția Daily Mail, Siria este cea mai citată țară de origine a refugiaților. Cea mai mare parte a acoperirii de presă corespunde, cel puțin, aproximativ estimărilor Înaltului Comisariat Al Națiunilor Unite Pentru Refugiați privind țările care generează cele mai mari fluxuri de refugiați din întreaga Mediterană. O serie de alte modele sunt demne de remarcat. În timp ce ziarele de stânga tind să precizeze țările exacte de origine, titlurile de dreapta au mai multe șanse de a vorbi despre regiuni generale precum Africa, Africa de Nord sau Orientul Mijlociu. Titlurile de pe dreapta sunt, de asemenea, mult mai probabil orientate spre a nu menționa țara de origine. Acest lucru este semnificativ, deoarece servește în mod eficient la detașarea refugiaților dintr-o țară de origine identificată și la factorii de imigrare în acest stat.

Tabelul 5.5: Țările de origine identificate de ziarele britanice (Proporția articolelor de ziar care enumeră fiecare țară de origine)

5.5 Subiecte cheie acoperite

Ca parte a analizei, am codificat tipurile de teme care au fost acoperite. Toate articolele conțin cel puțin un subiect referitor la fenomenul migraționist: 94,5% din articolele din ziare au prezentat cel puțin două teme, 49,5% au prezentat patru sau mai multe subiecte și 13,5% dintre articole au prezentat șase sau mai multe subiecte. Subiectele ar putea prezenta refugiații într-o lumină pozitivă, negativă sau relativ neutră. De exemplu, subiectele care se concentrează asupra operațiunilor de căutare și salvare ar fi clasificate, în general, ca fiind relativ neutre. Alte teme, cum ar fi povestirile de succes ale refugiaților în țara gazdă sau teme umanitare larg empatice, care s-au concentrat pe povestiri individuale de suferință, ar putea fi clasificate în general pozitive. Temele care au subliniat amenințarea reprezentată de refugiați, indiferent dacă aceasta era o chestiune culturală, lingvistică, economică, de sănătate sau de securitate, au fost clasificate drept negative. Unele teme, cum ar fi răspunsul / politica politică sau drepturile omului, ar putea fi fie pozitive, fie negative față de refugiați, în funcție de context.

Tabelul 5.7: Tematica ziarelor britanice (proporția articolelor care prezintă fiecare temă)

Tabelul 5.7 prezintă prevalența diferitelor teme din cadrul eșantionului de ziare. Anumite modele sunt ușor de discutat. De exemplu, unele teme, cum ar fi detaliile privind prescripțiile de politică, discuțiile privind traficul de persoane și primirea sau respingerea refugiaților sunt acoperite pe scară largă în presă. Alte modele, cum ar fi tendința ca The Sun și Daily Mail să conțină mai puține informații atât despre ratele de mortalitate, cât și despre operațiunile de căutare și salvare, reprezintă parțial o funcție a faptului că o mai mică acoperire a acestora s-a concentrat asupra evenimentelor din Marea Mediterană și mai mult asupra Calais-ului , decât celelalte ziare din eșantion. În general, atât Daily Mail, cât și the Sun au reprezentat o concentrare mult mai mare a temelor de amenințare decât celelalte ziare cu amenințări la adresa bunăstării, beneficiilor și resurselor, care sunt deosebit de răspândite. Acestea erau, de obicei, legate de statistici care evidențiau dimensiunea fluxurilor de refugiați și migranți. O piesă de comentariu a editorului politic al the Sun, Trevor Kavanagh, a fost tipică pentru acest tip de acoperire: în guvern s-a vorbit despre controlul inundațiilor, chiar dacă au salutat 280.000 de noi sosiri în fiecare an. Acest număr exclude pe cei care călătoreau de-a lungul canalului în fiecare zi din Africa, prin Calais, și nenumărați alții traficați „prin ușa din spate”. Angajații înmărmuriți văd rezultatele în fiecare zi în spitalele supraaglomerate, iar școlile și cabinetele medicale au fost nevoite să tacă. Acum, mulțumită UKIP, ei și-au găsit vocea și continuă să strige. Pentru prima dată, deputatul labourist scrutează despre migranți sărind coada de locuințe, subcotind salariile, arhivând școli cu un limbaj străin și trimițând dosarele de bunăstare familiilor "(The Sun, 13 octombrie 2014)

Alte articole au combinat amenințările la adresa sănătății și economiei, cum ar fi un raport al Daily Mail intitulat „Imigranți, HIV și costul real al NHS”. Acest lucru a susținut că 60% din cele 7.000 de cazuri noi de HIV diagnosticate în fiecare an în Marea Britanie au fost printre migranții africani și că perspectiva tratamentului gratuit a atras aceste persoane în Marea Britanie: În Marea Britanie, medicii raportează un număr tot mai mare de migranți legali și solicitanți de azil, din Africa, care au HIV și alte boli grave. Nimeni nu știe exact ce costuri de sănătate îl costă pe contribuabil în fiecare an. Profesorul Meirion Thomas, un consultant eminent care a lucrat pentru NHS timp de 44 de ani și care a cercetat temeinic problema, crede că respectivul cost al contribuabilului este de miliarde de lire anual. Cuvintele lui au fost reluate de profesorul Thomas, care spune că acești „turiști” din domeniul sănătății vin în Regatul Unit cu boli preexistente, cu singurul scop de a accesa îngrijirea gratuită din partea NHS și că serviciile noastre de sănătate sunt „sângerate” de persoanele care suferă de boli grave, cum ar fi HIV, care necesită tratament lung și scump. (Daily Mail, 11 octombrie 2014)

O altă temă negativă importantă implică legarea refugiaților de infracțiuni violente, infracțiuni asupra proprietății sau infracțiuni de terorism. După cum se poate observa din date, acest lucru este deosebit de răspândit în The Daily Mail. Criminalitatea din Daily Mail a fost în mod repetat legată de infracțiunile violente și de proprietate comise de migranți / refugiați în Calais, de intrarea infractorilor străini în Marea Britanie și de dificultatea de deportare a refugiaților și solicitanților de azil care au comis o infracțiune în Marea Britanie. Deși The Guardian pare să prezinte un număr semnificativ de teme de amenințare, acestea se referă de obicei la declarațiile făcute de politicienii conservatori sau de grupuri străine, cum ar fi organizația germană anti-imigrantă Pegida, care sunt adesea contestate în corpul articolului .

Deși chestiunea drepturilor omului se bucură de o acoperire atât în ​​presa de dreapta, cât și în cea de stânga, modul în care problema a fost încadrată variază considerabil între publicații. În toate cele șase articole din Daily Mail în care a apărut tema, legislația privind drepturile omului a fost încadrată negativ ca un impediment sau o impunere străină care împiedică Marea Britanie să acționeze împotriva migranților ilegali sau a imigranților. În The Telegraph, drepturile omului au fost încadrate atât pozitiv, cât și negativ, în timp ce în The Guardian au fost discutate copleșitor într-o lumină pozitivă.

O temă cheie care diferențiază ziarele de stânga și de dreapta din Marea Britanie este prezența (sau absența) unor teme umanitare. Am clasificat temele umanitare drept rapoarte empatice care se concentrează asupra suferinței refugiaților. Acest lucru ar putea implica, de exemplu, rapoarte cu privire la refugiații care au avut de suferit în încercarea de a scăpa de război, recrutare forțată sau regimuri represive. În mod alternativ, s-ar putea prezenta situații de moarte și de supraviețuire pentru cei care au făcut călătoria spre UE din patria lor. Uneori, ca în exemplul următor din The Guardian, acesta poate prezenta atât aceste aspecte: „jurnalistul pakistanez Khalid [… ]a fugit de amenințările cu moartea după ce investigațiile sale au atins corupția printre elite puternice […] În capitala libiană el a fost răpit, deținut prizonier sub puterea armei și vândut unui alt grup armat care l-a pus la muncă forțată în agricultură. Ori de câte ori a încercat să scape de munca în câmp, a fost adus înapoi de gardieni înarmați. El a descris că a fost supus torturii, mâinile fiindu-i legate deasupra capului, în timp ce picioarele sale erau puse în ulei. În cele din urmă a fost ajutat să scape și a fost dus pe coastă. "L-am alergat de luni de zile, m-am gândit: moartea este în spatele meu, moartea este în fața mea, ca să încerc și marea" (The Guardian, 31 octombrie 2014)

5.6 Soluții pentru criza migranților / refugiaților

Problema privind modul de abordare a refugiaților care încearcă să intre în Uniunea Europeană este profund controversată. Multe guverne sub presiunea opiniei publice interne au susținut o politică numită „Fortăreața Europeană”, care a implicat încercări de a împiedica intrarea în acest teritoriu a refugiaților și a solicitanților de azil. Spre deosebire de această situație, ONG-urile și grupurile pentru drepturile omului au susținut o politică unificată a UE care ar face ca statele europene să accepte mai mulți refugiați. Alte opțiuni care au fost prezentate recent includ propuneri de distrugere a navelor de trafic înainte de a se deplasa și restrângerea prestațiilor sociale pentru refugiați.

Astfel, o mare parte din povestirile de presă nu au discutat despre o eventuală soluție la criza migrației și acest lucru este valabil în special în The Sun și în Daily Mirros. Soluția cea mai proeminentă a implicat declarații generale despre necesitatea de a oferi mai mult ajutor sau asistență refugiaților, cum ar fi aceste comentarii ale Papei Francisc în the Telegraph: „Nu putem permite ca Marea Mediterană să devină un cimitir vast. Bărcile care ajung pe țărmurile Europei sunt pline de bărbați și femei care au nevoie de acceptare și asistență. (Papa Francis citat în the Telegraph, 26 noiembrie 2014)

Apelurile de a reduce numărul de migranți care veneau în Marea Britanie sau de a deporta pe cei ale căror cazuri de azil au fost respinse au fost un alt răspuns proeminent. Aceste argumente au fost prezentate de către cronicari, purtători de cuvânt ai Partidului Conservator și ai UKIP, precum și membri ai publicului. Încă o dată, deși The Guardian prezenta astfel de perspective, aceasta era doar în contextul articolelor privind opiniile politicienilor sau ale altor surse. Apelurile de a „ține migrația sub control" au fost făcute și de politicieni străini, ca în exemplul de mai jos, în care un parlamentar italian susține politica sub forma unui răspuns la presupusele amenințări la adresa securității: „ITALIA a avertizat Europa să se aștepte la un exod al migranților fără precedent, dacă statul islamic va dori să influențeze mai puternic Libia. Roma a declarat, de asemenea, că există un risc de alunecare a jihadului în Europa după îmbarcarea ambarcațiunilor care traversează Marea Mediterană”. Ministrul de Interne, Angelino Alfano, a insistat că statul nord-african era o „prioritate absolută", avertizând că nu a existat niciun minut de pierdut. Declarând, după ce 2.164 de migranți au fost salvați de pe mare într-o perioadă de 24 de ore, el a spus: „Dacă migrația nu este pusă sub control, există riscul ca jihadul să intre în Europa. Chestiunea libiană este vitală pentru viitorul Occidentului"(Daily Mail, 17 februarie 2015)

Restrângerea dreptului noilor veniți de a beneficia de prestații a fost un alt răspuns susținut în mod proeminent în anumite părți ale presei de dreapta. Aceasta a fost o chestiune esențială pentru Partidul Conservator care a fost în conflict cu Uniunea Europeană în privința dreptului de a refuza cetățenilor UE beneficii de stat. De asemenea, a fost susținută în mod proeminent de către primarul orașului Calais, Natacha Bouchart, a cărui viziune că Marea Britanie a avut beneficii atât de generoase încât a fost văzută ca „El Dorado” de migranți și refugiați, a fost raportată pe întregul eșantion: „El Dorado pentru mii de imigranți care se întâlnesc la Calais din cauza ziarelor generoase”, a declarat primarul portului francez. Încrezători în Marea Britanie în contextul crizei economice, aceeași personalitate a menționat despre beneficii generoasel, perspectiva muncii ilegale și a cazării ilegale ca find magneți ai imigranților hotărâți să treacă prin Canalul Mânecii:„Beneficiile săptămânale de 36 de lire sterline acordate migranților sau solicitanților de azil reprezintă o sumă uriașă pentru oamenii care nu au nimic în viața lor. Nu a existat niciun mesaj din partea guvernului britanic spunând: „Acesta nu este El Dorado". Dacă nu este adevărat, trebuie să o spui foarte tare și clar în țara noastră și în întreaga Europă." Doamna Bouchart a spus că Marea Britanie este o „țintă ușoară ", îndemnând parlamentarii „să-și asume responsabilitatea ” și „dacă dispun de condiții atractive pentru migranți, trebuie să se gândească să le schimbe ". (Daily Mail, 28 octombrie 2014) De asemenea, primarul din Calais, Natacha Bouchart, acuză sistemul britanic de beneficii pentru afluxul de migranți:„ Politicianul responsabil de portul francez spune parlamentarilor britanici că oferta generoasă adresată solicitanților de azil din Marea Britanie este un factor major în criză” (Titlu, Daily Telegraph, 28 octombrie 2014)

Opiniile lui Bouchart au fost însă contestate în zona de centru- stânga. The Guardian a publicat un comentariu al unui academician, Philippe Marlière, care a denunțat comentariile lui Bouchart și care a subliniat că Marea Britanie a avut relativ puțini solicitanți de azil și că istoria slabă a rezolvării conflictelor din Europa a reprezentat un factor mai important în conducerea mișcărilor populației în ceea ce privește sistemul de beneficii: „Migranții nu vin pe meleagurile noastre pentru a face o pauză plăcută în viața lor profesională. Marea majoritate a acestora și-au părăsit țările din cauza războaielor și a persecuțiilor; sunt fără adăpost și fără bani. Majoritatea solicitanților de azil din Calais, care trăiesc în condiții abjecte, provin din Libia, Afganistan, Irak și Siria. În aceste domenii, intervențiile militare americane și europene au determinat populația locală să fie mai puțin sigură și mai puțin prosperă. Cei care se plâng de creșterea cererilor de azil nu reușesc să înțeleagă faptul că există o corelație între aceste cifre în creștere și modul în care guvernele europene gestionează rezolvarea crizelor în zonele de conflict” (The Guardian, 29 octombrie 2014)

Daily Mirror a fost, de asemenea, extrem de critic față de comentariile lui Bouchart și, într-un editorial, s-a avut în vedere atitudinea guvernului conservator față de refugiați: „Primarul de dreapta din Calais, Natacha Bouchart , nu trebuie lăsat să scape trecerea migranțilordin portul Canal. Ar trebui să ceară autorităților naționale din Paris să facă ceva pentru cele 2.500 de persoane despre care pretinde că nu sunt solicitanți de azil, în loc să vină aici și să plângă că este vina Britaniei. Ea nu cunoaște sistemul nostru de beneficii. Dar, poate, atragerea unei limbi engleze vorbite în întreaga lume ar fi prea umilitoare pentru ca un naționalist francez să recunoască. Marea Britanie nu are nicio ușă deschisă atunci când guvernul nostru este pregătit să lase refugiații să se înece în Marea Mediterană. Acum s-a iscat un scandal real.” (Editorial, Daily Mirror 29 octombrie 2014)

Argumentul că Marea Britanie ar trebui să primeasă mai mulți refugiați sau să creeze rute sigure pentru migrație a apărut cel mai vizibil în the Guardian și the Telegraph. Această poziție a fost susținută de Înaltul Comisariat Al Națiunilor Unite Pentru Refugiați, ONG-uri, cronicari și chiar de The Guardian în editorialele sale: „Agențiile de ajutor acuză guvernul de închiderea granițelor sale și declară că trebuie să facă mai mult pentru a reinstaura oamenii care fug de conflict. Organizația Națiunilor Unite a găzduit ieri o conferință la Geneva, menită să încurajeze țările să se angajeze să primească mai mulți refugiați din Siria, care se confruntă cu cea mai mare catastrofă umanitară din istoria modernă: "Situațiile britanice sunt jalnice și îngrozite de nevoia din regiune”, a declarat Karla McLaren, guverntor și manager de relații politice cu Amnesty International. (The Telegraph, 10 decembrie 2014)

Perspectiva The Guardian asupra refugiaților sirieni se relevă prin faptul că: „mai mult ar trebui să li se permită să vină în Regatul Unit: toate guvernele promit un ajutor umanitar mai mult decât pot oferi. Însă insuficiența răspunsului pentru cei mai vulnerabili refugiați sirieni este înșelător. (Titlu, The Guardian, 1 februarie 2015)

Ceea ce este cel mai frapant în ceea ce privește acoperirea difuzată a crizei în 2014 este cât de asemănătoare au fost buletinele ambelor organizații jurnalistice. Ambele au acoperit aproape exact aceleași povești exact în aceleași zile. Ambele au avut o concentrare geografică similară și ambele au folosit un limbaj similar pentru a descrie refugiații și migranții. Sursa a fost, de asemenea, foarte asemănător cu structura crizei și cu discuția despre ce ar trebui făcut. Unele dintre acestea, cum ar fi concentrarea asupra scenelor tulburătoare de la Calais, pot fi explicate prin valori clare ale știrilor, cum ar fi nevoia de imagini dramatice. Cu toate acestea, similitudinile au reprezentat, de asemenea, o funcție a altor doi factori. Unul este susținut prin lipsa contestației politice asupra problemei de la Westminster. Lipsa unui partid politic major care să susțină cazul unei politici de imigrație și de azil mai liberale sugerează faptul că această perspectivă nu este în mod obișnuit menționată de jurnaliști. Cel de-al doilea factor este conștientizarea de către jurnaliști a faptului că publicul larg este ostil imigrației și azilului. Astfel, deși multe buletine au prezentat situații extrem de empatice despre suferințele refugiaților și migranților, acestea nu au fost însoțite de apeluri pentru mai multe locuri de refugiat sau crearea unor căi de migrație sigure. În schimb, problema a fost în primul rând încadrată ca o problemă a migrației „ilegale", care impunea întărirea frontierelor.

The Guardian și-a concentrat cea mai mare atenție asupra crizei din Marea Mediterană și a prezentat o gamă largă de surse. Mai degrabă decât celelalte ziare, se prezentau mai mult vocile refugiaților, ONG-urilor, politicienilor străini, Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și OIM. Din punctul de vedere al surselor politice, era mai puțin probabil ca aceștia să prezinte conservatorii și, mai ales, liberal-democrații, care au avut în mod tradițional cea mai potrivită politică privind imigrația și azilul dintre principalele părți. De asemenea, era mai probabil ca celelalte ziare să utilizeze termenul „refugiat”. În ceea ce privește temele, analiza se concentrează în mare măsură pe numerele refugiaților, discuțiile privind politica, traficul, drepturile omului și temele umanitare. Deși a prezentat o serie de subiecte de amenințare, acestea au fost, în general, raportate ca declarații făcute în primul rând de politicieni și neacceptate de ziare. De asemenea, era mult mai probabil ca alte ziare să se concentreze asupra factorilor de impulsionare a migrației, cum ar fi războiul și regimurile represive, și mai puțin probabil să susțină factorii de atracție economică. În ceea ce privește soluțiile, a recomandat deschiderea mai multor canale legale pentru migrație, crearea unui răspuns comun al UE și urmărirea strategiilor de soluționare a conflictelor în Orientul Mijlociu și Africa.

The Telegraph s-a concentrat, de asemenea, în primul rând asupra Mediteranei, dar și mai mult, pe Calais. Modelul său de acces la sursă părea în mare măsură similar cu cel al The Guardian, cu excepția faptului că permitea mai mult spațiu pentru vocile religioase și cetățenești (mai ales în paginile ziarelor) și mai puțin spațiu pentru refugiați / migranți, ONG-uri, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și OIM. Sursa sa politică a fost atrasă în mod covârșitor de Partidul Conservator și de UKIP, în timp ce The Telegraph folosea termenul de refugiat la un nivel inferior celui de la Guardian și era de șase ori mai probabil să folosească etichetele derogatorii: „ilegal”, „imigrant ilegal” sau „migrant ilegal”. Tematicile sale cheie au fost reprezentate acoperirea nivelurilor de migrație și de mortalitate, operațiunile de căutare și salvare, unghiurile umanitare și o varietate de teme de amenințare pe care tindea să le susțină. De asemenea, a fost criticată legislația privind drepturile omului ca un impediment pentru deportarea infractorilor străini și s-a cerut o mai mare securitate la frontierele Marii Britanii.

Cotizația Daily Mirror a fost la un nivel inferior față de alte ziare din eșantionul din Regatul Unit, dar a fost în mare măsură simpatică pentru refugiații și migranții de la care a provenit din plin. A folosit termenii „refugiat” și „solicitant de azil” într-o măsură mai mare decât tabloidele de dreapta, dar la un nivel inferior celui de la The Guardian. Tendința s-a concentrat pe teme precum nivelul migrației, operațiunile de căutare și salvare, traficul și temele umanitare. De asemenea, s-a manifestat tendința de a explica fluxurile migratorii aproape în întregime din punctul de vedere al factorilor migrației, dar nu conținea aproape nicio informație cu privire la posibilele soluții la criză.

Cele două tabloide de dreapta din eșantionul nostru, Daily Mail și The Sun, nu au fost similare cu nimic altceva din studiul prezent. Nici Daily Mail nu s-a concentrat îndeaproape asupra crizei din Marea Mediterană, doar prin faptul că se interesează îndeaproape de evenimentele din Calais. În timp ce Daily Mail a obținut o mare parte din articolele sale din partea deputaților conservatori, The Sun a susținut foarte mult vocea cetățeanului, care erau ostil copleșitoare față de azil și imigrație. Nici Daily Mail nu a acordat un spațiu semnificativ refugiaților / migranților sau ONG-urilor, și ambele folosesc termenul „refugiat" la un nivel mult mai scăzut decât alte ziare din eșantionul britanic. The Sun a folosit de asemenea termenul „imigrant" și, în special, „ilegal" mult mai frecvent decât alte ziare. Cu toate acestea, ceea ce a diferențiat aceste două titluri a fost redactarea agresivă a acestora în jurul temelor de amenințare și, în special, în ceea ce privește modul în care au prezentat refugiații și migranții ca o povară pentru statul bunăstării britanice. Ambele ziare prezintă, de asemenea, teme umanitare la un nivel mult mai mic decât orice alte ziare din studiul nostru. În ansamblu, aceasta însemna că the Sun și Daily Mail au prezentat o ostilitate și o lipsă de empatie cu refugiații și migranții, care a fost unică.

Al doilea eșantion a prezentat câteva schimbări dramatice în modul în care ziarele au explicat criza și au sugerat că aceasta ar putea fi rezolvată. Accentul a reflectat, de asemenea, atenția dublă asupra Europei de Sud și a Calais-ului, concentrându-se exclusiv asupra evenimentelor din Marea Mediterană. Cu toate acestea, orientarea generală a diferitelor ziare nu s-a schimbat dramatic, cele două ziare de centru-stânga adoptând o poziție mult mai empatică față de refugiați și migranți decât celelalte. În special, The Guardian a acordat o mare atenție problemei și a prezentat numeroase comentarii și editoriale de către ONG-uri și surse legale, care au pus la îndoială abordarea „Fortăreței Europene", susținută de mulți lideri ai UE. Acest aspect a menținut multe dintre modelele evidente în eșantionul principal, cele două ziare având din nou o gamă mai largă de surse decât tabloidele și au avut tendința de a se concentra mai mult pe politicienii străini și pe sursele Comisiei Europene, ambele fiind în creștere. ONG-urile au rămas frecvent surse menționate în ziarele de centru-stânga, în timp ce au apărut în prim-plan în The Telegraph și The Sun. Poate că, surprinzător, proporția surselor ONG-urilor a înregistrat o creștere puternică în Daily Mail. Cu toate acestea, această constatare ar trebui tratată cu prudență, deoarece mărimea eșantionului era mică, iar declarațiile ONG-urilor erau de obicei foarte scurte.

CONCLUZII

Migrația, ca răspuns la lipsa de oportunități economice, nedreptate și represiune politică este un fapt istoric de primă mărime, ale cărei efecte nu s-au simțit doar în țara de origine, dar , de asemenea, în țara de destinație. Spania a fost o țară,în cadrul căreia, până în urmă cu câțiva ani, emigrarea era o tradiție puternică și mulți cetățeni spanioli au fost forțați să părăsească locurile lor de origine, pe parcursul mai multor secole. Milioane de oameni s-au mutat în alte țări, de preferință fiind cele două Americi, în etape diferite, din diferite motive și cu intensitate variabilă.

Din datele demografice cercetătorii analizează migrația ca fenomen socio-economic determinant în cursul istoriei. În acest sens, experții își bazează studiile pe diferite capete de acuzare de populație, ca înregistrările parohiale, anuare, standarde sau recensăminte, care instituie curți sau serii. Informațiile obținute din aceste surse ne pot ajuta în descifrarea cheilor fundamentale pentru evoluția populației și a diferitelor fenomene sociale pe care le influențează. Datele de studiu prezentate de aceste surse, contrastul și analiza statistică permit acest lucru, de exemplu, o aproximare a volumului populației strămutate, facilitând identificarea rețelelor de migrație, sau cântărirea contribuției cantitative a protagonistilor, condițiile de viață ale acestora, și o listă lungă care ne aduce mai aproape de un fenomen la fel de complex și decisiv în societățile contemporane.

Țările de imigrare s-au confruntat cu probleme, cum ar fi cel al imigranților ilegali, o situație care rezultă din reglementările legale în materie de intrarea lor și de șederea în țară. Acest lucru aduce, de obicei, dificultăți în condiția indivizilor și în relațiile cu țările de origine. În plus, în unele țări beneficiare percepțiile negative apar vis-à-vis de costurile de utilizare pe care imigranții le subvenționează serviciilor sociale, cum ar fi sănătate, învățământ și securitate socială. În Statele Unite, imigrarea resortisanților nedocumentați din America Latină și Caraibe a dat flexibilitatea necesară pieței forței de muncă pentru a-și consolida competitivitatea economiei sale; susținerea cererii forței de muncă ieftină, chiar și în perioadele de recesiune, este interpretată ca o demonstrație a funcționalității imigrației. Imigrarea in Spania dezvăluie o relație istorică cu metropola, fapt care poate sugera posibilitatea pentru țările din regiune să lucreze împreună spre exercitarea răspunderii comune în guvernarea migrației internaționale.

În acest context, scopul prezentului studiu este tocmai să analizeze fenomenul de emigrare al populației străine din Spania în scenariul curentei încetiniri a creșterii economice, încearcând să verifice principalii factori decizionali care au modelat decizia de a emigra și modul în care se confruntă cu această nouă realitate economică. Datele utilizate pentru analiza prezentă provin din surse diferite. În ceea ce privește variabila dependentă, se folosesc datele anuale ale plecării emigranților din Spania către țara principală de destinație. Această informație vine furnizată de Institutul de statistici naționale spaniole (INE). În afară de aceasta, vom recurge la indicatorii de dezvoltare ai Băncii Mondiale și CEPII pentru a obține informații asupra variabilelor explicative pentru țările de origine și de destinație. Această lucrare încearcă să contribuie în cadrul literaturii de specialitate care analizează factorii determinanți ai migrației din Spania într-un context de criză economică. Așa cum am menționat mai înainte, există foarte puține lucrări pe această temă care efectuează o analiză empirică pentru Spania, și nici unul dintre ei nu urmează o abordare de gravitate.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Adams, Richard H., John Page. Do international migration and remittances reduce poverty in developing countries?. World development, 33.10 (2005).

Alonso, Blanca Sánchez. Las causas de la emigración española, 1880-1930. Alianza Editorial, 1995

Ambrosini, W., K. Mayr, G. Peri , D. Radu (2011). “The selection of migrants and returnees: Evidence from Romania and its implications”, NBER Working Paper 16912, Martie 2011;

Beiser, Morton. Influences of time, ethnicity, and attachment.  American journal of Psychiatry 1 (1988).

Bentolila, S., Juan J. Dolado (1991). “Mismatch and Internal Migration in Spain, 1962-1986”, în Fiorella Padoa-Schioppa, Mismatch and Labour Mobility, Cambridge, Cambridge University Press.

Berry, J.W., Acculturation as varieties ofadaptation în P.M. Padilla(ed.) Acculturation: Theory models and some findings. Boulder, Col, Westview, 1980

Berry, J.W., Acculturation et adaption psychologique în J. Retschitzky, M. Bossel-Lagos & P. Dasen(eds). La recherche interculturelle. Paris, 1989

Berry, John W., et al. Comparative studies of acculturative stress. International migration review (1987)

Berry, John W., Uichol Kim. Acculturation and mental health, Londra, Sage Publications, 1988

Boccagni, P., Lagomarsino, F. (2011): “Migration and the Global Crisis: New Prospects for Return? The Case of Ecuadorians in Europe”, Bulletin of Latin American Research, no. 30(3);

Boncu, Ș., Eul în cogniția socială, în Neculau, A. (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iași, 1996

Bramadat, Paul, Matthias Koenig. International migration and the governance of religious diversity. School of Policy Studies, Queen's University, 2009

Castles, S., Vezzoli, S. (2009): “The Global Economic Crisis and Migration: Temporary Interruption or Structural Change?”, Paradigmes, nr. 2;

Centrul Hispanic Pew, Statistical portrait of Hispanics in the United States, Washington, DC: Pew Hispanic Center (2010)

Fix, M., Papademetriou, D. G., Batalova, J., Terrazas, A., Yi-Ying Lin, S., Mittelstadt, M. (2009): Migration and the global recession, Migration Policy Institute, Septembrie;

Fulea, M. „Emigrarea. Dimensiuni, cauze, consecințe”. în Revista Română de Sociologie, 1998.

Goodhart, Charles AE. The regulatory response to the financial crisis. Journal of Financial Stability, 2008, 4.4;

Grogger, J., G. H. Hanson (2011). “Income maximization and the selection and sorting of international migrants”, Journal of Development Economics, 95;

Hatton, T. J. , Williamson, J. G. (2009): “Global Economic Slumps and Migration”, Vox CEPR’s Policy Portal, Aprilie;

Iredale, R. (1998), The Need to Import Skilled Personnel: Factors Favouring and Hindering its International Mobility, Technical Symposium on International Migration and Development, Haga, Iunie.

Jefferson, Mark, Sylvester William. Peopling the Argentine pampa. American Geographical Society, 1926.

King, Russell, Return migration and regional economic development: an overview, Return migration and regional economic problems (2015).

Lapeyronnie, Didier. Immigrés en Europe: politiques locales d'intégration. No. 4952. Documentation française, 1992

Larramona, G. (2013): “Out-migration of immigrants in Spain”, Population, no. 68(2).

Lemann, Nicholas. The promised land: The great black migration and how it changed America. Vintage, 2011

Lollock, L. (2001), The foreign born population in the United States. Population characteristics, U.S. Census Bureau;

Lollock, Lisa. The foreign-born population in the United States. Current Population Reports, US Census Bureau, 2001.

Martin, P. (2009): “Recession and migration: A new era for labor migration?”, International Migration Review, nr. 43(3).

Martiniello, Marco, Marc Poncelet, Frank Caestecker. Migrations et minorités ethniques dans l'espace européen. De Boeck Supérieur, 1993

Maza, A., Villaverde, J., Hierro, M. (2013): Explaining the Settlement Patterns of Foreigners in Spain, Applied Geography, nr.40.

Mckenzie, D., H. Rapoport (2007). “Network Effects and the Dynamics of Migration and Inequality: Theory and Evidence from Mexico”, Journal of Development Economics, 84.

Millward, Robert. European governments and the infrastructure industries, 1840–1914. European Review of Economic History, 2004, 8.1.

Mörner, Magnus, Harold Sims. Adventurers and proletarians: the story of migrants in Latin America. Pittsburgh, PA: University of Pittsburgh Press; Paris: Unesco, 1985

Orozco, Manuel. Globalization and migration: The impact of family remittances in Latin America. Latin American politics and society (2002).

Ortega, F., G. Peri (2013). “The Effect of Income and Immigration Policies on International Migration”, Migration Studies, 1, Oxford University Press;

Pierre, N. O. R. A. Les lieux de mémoire. Vol. 1992. No. 7. Paris, Editura Gallimard, 1984.

Redfield, Robert, Ralph Linton, Melville J. Herskovits. Memorandum for the study of acculturation. American anthropologist,  38.1 (1936)

Reher, D., Requena, M. (2009): “The National Immigrant Survey of Spain: A New Data Source for Migration Studies in Europe”, Demographic Research, no. 20(2);

Reher, D., Silvestre, J. (2009): “Internal Migration Patterns of Foreign-born Immigrants in a Country of Recent Mass Immigration: Evidence from New Micro Data for Spain”, International Migration Review, no. 43(4)

Robinson, David J. Migration in Colonial Spanish America. Vol. 16. Cambridge University Press, 2006

Sahdra, Baljinder, Michael Ross. Group identification and historical memory, Revista Personality and Social Psychology Bulletin Nr. 33.3, 2007.

Scott, Franklin Daniel, World migration in modern times. Prentice-Hall, 1968;

Shadlen, Ken. Globalisation, power and integration: the political economy of regional and bilateral trade agreements in the Americas. The Journal of Development Studies, 2008, 44.1.

Stone, Lawrence. The revival of narrative: reflections on a new old history. Revista Past & Present, nr. 85 (1979).

Stonequist, Everett V. The problem of the marginal man. American journal of sociology, 41.1 (1935)

Stump, Roger W. Regional migration and religious commitment in the United States. Journal for the Scientific Study of Religion (1984).

Șerban, Monica. Trasee de migrație internațională către Spania. Locuirea Temporară în străinătate. Migrația economică a românilor, 1990, 2006.

Thompson, Paul. History and the Community. Oral History: An Interdisciplinary Anthology, Oxford University Press, 1984.

Thompson, Paul. The voice of the past: Oral history., Oxford University Press, 1988.

Tindall, George Brown, David E. Shi. America: A narrative history. WW Norton & Company, 2016

Vásquez, Ana. Les implications idéologiques du concept d'acculturation. Cahiers de Sociologie Economique et Culturelle (Ethnopsychologie), Le Havre 1 (1984).

Viruela, R. (2015): “Mobility strategies of Eastern European immigrants in Spain during the Great Recession”, Revista de Cercetare si Interventie Sociala, nr. 50(1);