Emigratia si identitatea [611517]

Emigratia si identitatea

Vom incepe lucrarea cu definirea termenilor de emigratie si respectiv identitate conform
dex online:
EMIGRÁȚIE, (rar) emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2.
Timpul în care cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același
loc, într -o anumită epocă. 4. (Rar) Emigrare, expatriere. După emigrația lui Cantemir, căzînd țara
în ghearele fanarioților, mitropoliții la înscăunarea lor luase drept obicei a cere și încuvii nțarea
patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. – Variantă: emigrațiúne (pronunțat -ți-u-)
(GHICA, A. 60) s. f.
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul
identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și
același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de
date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate î n care intervin elemente
variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis.

O componentă importantă a fenomenului demografic, care exercită influență nemijlocită
asupra forței de muncă și, totodată, o caracteristică fundamentală a populației zilelor noastre, o
reprezintă mișcarea populației, deplasarea ei dintr -un loc in altul. Acest drept a fost recunoscut
de mai bine de 50 de ani, odată cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, care
stipulează in articolul 13 faptul că orice persoană are dreptul să se mute și să trăiască in interiorul
granițelor oricărui stat. Totodată, oricine are dreptul să -și părăsească țara și să se reintoarcă in
ea.17 Din 1994, an de an, in cadrul Adunării Genera le a ONU s -a dezbătut problema migrației
internaționale, adoptandu -se și Rezoluția 56/203 din 21 decembrie 2001.
Migrația internațională, fenomen care implică consecințe demografice, sociale,
economice și politice a crescut semnificativ incepand cu 1980, iar interesul pentru analiza acestui
proces s -a intensificat și a cuprins toate regiunile lumii. Dezbaterile privind fertilitatea redusă,
imbătranirea populației, șomaj, export de inteligență, drepturile omului, integrarea socială,
xenofobia, traficul de f iințe umane și securitatea individului obligă organismele internaționale să

reanalizeze politicile privind migrația internațională, precum și potențialele beneficii sau
dezavantaje care implică țările de tranzit sau țările expeditoare/primitoare de migranț i. In cadrul
migrației internaționale, intalnim două procese strans legate intre ele: imigrația și emigrația .
Imigrația este primirea populației deplasată in țara de destinație, temporar sau definitiv.
Țara de primire sau țara de imigrație se caracterizea ză, din punct de vedere economic, prin
următoarele elemente:
• grad relativ mai ridicat de dezvoltare economică;
• cerere mai mare de forță de muncă, in comparație cu disponibilitățile naționale;
• pondere redusă a tineretului și a populației apte de muncă in total populație.
Emigrația reprezintă deplasarea pendulatorie a populației intre țara de origine (reședință) și
locul de muncă (țara de primire). In acest caz, țara de origine se caracterizează printr -un grad mai
redus de dezvoltare economică, o pondere ridicată a tineretului și, in general, a populației apte de
muncă in totalul populației, natalitate ridicată, absența posibilităților de utilizare pe plan național
a forței de munc ă disponibile, absența investițiilor in unele sectoare economice. Totodată, țara de
origine, din care pleacă forța de muncă , se numește țară de emigrație.
Emigrația este foarte selectivă din punct de vedere a unor aspecte cum sunt: varstă, stare
matrimonială, sex, nivel de educație etc. In timp ce adulții migrează aproape in permanent,
bătranii și copiii migrează mai rar. Stu diile arată că bărbații migrează in proporție mai mare decat
femeile, iar in cazul in care avem de -a face cu migranții de familii, se constată, evident, deplasări
echilibrate de copii, bătrani și femei. Caracterul selectiv al migrației internaționale a forței de
muncă are drept urmare determinarea unor diferențe intre compozițiile populației de unde se
migrează și populațiile din țările in care se imigrează. Emigrează in special tinerii, iar in cadrul
acestora, tendințe de a emigra mai puternice găsim print re celibatarii cu o anumită calificare in
diferite profesii. Ponderea femeilor in migrație crește foarte sensibil in urma regrupării familiale
și, ceea ce este relativ nou, a dezvoltării activismului feminin.
Accentuarea fenomenului de emigrare este condi ționată de inlăturarea barierelor de plecare și
de informațiile trimise de primii indivizi care au emigrat, de diminuarea cheltuielilor de transport
și de reducerea obstacolelor juridice și a incertitudinilor referitoare la ameliorarea condițiilor de
viață .

Cauzele care determină migrația internațională a forței de muncă iși au suportul fie in condiții
de ordin economic din țara respectivă, fie in condiții generale de natură politică, religioasă,
culturală, ideologică, națională, geografică sau de altă nat ură.
In contextul deosebit de complex al migrării forței de muncă din zilele noastre, se observă
două fenomene noi :
• migrația extrem de rapidă a specialiștilor cu inaltă calificare, atat din țările dezvoltate, cat
și in țările in dezvoltare, ca urmare a șomajului, a prigoanei politice, a convingerilor
religioase sau a efectelor progresului tehnic contemporan față de factorul uman;
• extinderea migrației clandestine.
Migrația internațională a forței de muncă cu inaltă calificare – trăsătura actuală a migra ției
forței de muncă, cunoscută sub denumirea de „brain drain” – evocă clar pentru țările de origine o
pierdere a capitalului intelectual. Acest fenomen nu este nou pentru țările de primire, țări
dezvoltate. Specific țărilor dezvoltate este numărul mare al acestei categorii de imigranți. Din
țările lumii a treia, unde suprapopulația relativă are dimensiuni mult mai mari, acest exod se
indreaptă către țările dezvoltate și spre țările in curs de dezvolotare deținătoare de capital.
Emigrarea poate avea loc ch iar și in randul persoanelor care au un loc de muncă in țară,
cauza economică principală a emigrării fiind diferențele dintre nivelele naționale ale salariului.
Realitățile lumii contemporane arată că deosebirile dintre salariile medii naționale se
concret izează in adevărate decalaje. Nivelul scăzut al salariilor in țările in dezvoltare, determină
o parte a muncitorilor să emigreze in țările dezvoltate, unde salariile sunt inferioare salariului
mediu al muncitorilor autohtoni, dar superioare celor din patri a lor. Acest lucru permite țărilor
dezvoltate din punct de vedere economic să atragă, asemenea unui magnet, pe muncitorii din țări
cu condiții de muncă și viață scăzute.
In mod curent, aproximativ 175 milioane persoane se deplasează in altă țară decat cea de
origine. Din 1975 numărul migranților s -a dublat, 60% din numărul lor la nivel mondial locuiesc
in regiuni dezvoltate ale lumii și restul de 40% in zone foarte puțin dezvoltate. Mulți dintre
migranți trăiesc in Europa (56 milioane), Asia (50 milioane) și America de Nord (41 de
milioane). Aproape 1 din 10 persoane trăiesc in regiunile dezvoltate cu statut de migrant și, la
polul opus, aproape 1 din 70 persoane din țările in dezvoltare este migrant.19

La finele anului 2001, numărul refugiaților la nivel mondial era de 15,9 milioane din care, 3
milioane refugiați in țările dezvoltate și 12,9 in țările in dezvoltare. Asia găzduiește cel mai mare
număr de refugiați (9,1 milioane), iar pe locul doi se află Africa cu 3,6 milioane refugiați.
In perioada 1995 -2000, multe țări dezvoltate ale lumii, anual au caștigat estimativ 2,3
milioane migranți din țările cele mai slab dezvoltate . America de Nord a absorbit anual 1,4
milioane migranți, urmată de Europa cu un caștig anual net de 0,8 milioane și Oceania cu o ci fră
modestă de sub 90.000 migranți anual. Intre 1995 -2000, cea mai ridicată rată a migrației s -a
inregistrat tot in America de Nord, cu o medie anuală de 4,6 migranți la 1000 persoane, urmand
apoi Oceania cu o rată netă medie a megrației de aproximativ 3 m igranți la 1000 persoane,
Europa inregistrand sub 1 migrant la 1000 persoane.
Cea mai ridicată rată a emigrației a avut -o America Latină și Caraibe, cu 1 migrant la 1000
persoane. Pentru Africa și Asia ratele nete de emigrare s -au estimat a fi foarte redu se, adică 0,4 –
0,6 migranți la 1000 persoane.20
Nu trebuie deloc neglijate nici sumele caștigate de migranți in țările primitoare și expediate
de aceștia, la familiile lor, in țara de origine. Pentru multe țări, sumele primite din străinătate,
reprezintă un caștig de valută și constituie parte din produsul național brut. Spre exemplu, in
2001, sumele expediate din străinătate in țara de origine au contribuit cu 10% la creșterea
produsului național brut in cateva țări cum ar fi: El Salvador, Eritrea, Jamai ca, Iordania,
Nicaragua și Yemen. La nivel microeconomic, acești bani reprezintă o sursă suplimentară de
venit pentru cei din țara de origine sau chiar economii, și pot fi folosiți pentru achiziționarea de
bunuri de consum.
In ultimii cinci ani, in țările dezvoltate imigrarea a inregistrat un nivel scăzut, și, un trend
similar s -a constatat și in cazul țărilor in dezvoltare. Astfel, din 2001, 44% din țările dezvoltate și
39% din țările in dezvoltare au implementat politici axate pe imigrare redusă. In ceea ce privește
emigrarea, aproximativ trei pătrimi din țările dezvoltate și cele in dezvoltare, in anul 2001, au
inregistrat rate ale emigrării considerate satisfăcătoare (deci nu foarte inalte) și una din cinci țări
promovează politici bazate pe emigrare re dusă.
În societatea tradițională identitatea unei persoane era predestinată și bazată pe niște criterii:
locul nașterii, familia, clasa socială de apartenență, religia etc. și, de obicei, rămânea
neschimbată pe tot parcursul vieții. Noțiunea de identitat e și apartenență în epoca globalizării se

îmbogățește cu noi semnificații și reprezentări. Mobilitatea socială duce la dizolvarea modelului
tradițional bazat pe principiul ereditar.
Căutarea propriei identități este un fenomen recent. Astăzi identitatea c ulturală nu mai poate
fi concepută ca un element moștenit din familie, ci dobândită începând cu primii ani de viață, în
cadrul procesului de socializare și culturalizare. Identitatea este întâlnirea între subiect și cultură.
Dar cultura nu poate exista în afara limbii. Limba este esența culturii și vectorul ei.
Numeroase studii au încercat să găsească răspuns la întrebarea: ce este identitatea și din ce
materie este făcută? Banalizând, identitatea este, probabil, modul în care individul concepe și dă
un se ns sie însuși și lumii înconjurătoare. Antropolog ul, sociolog și filozof italian C. Tullio –
Altan afirma că omul își acumulează propriile experiențe lumești pe două căi:
(1) prin intermediul experienței raționale, care operează cu gândirea conceptuală
(obiectivizarea realității prin separarea critică a subiectului de realitate): „Această sferă a
existenței organizată în mod rațional cu scopul de a supraviețui este dominată de categorii… și
este proiectarea istorică concretă a experienței raționale a omul ui” și
(2) prin intermediul experienței simbolice – un proces complex care se articulează în trei
faze: „deistorificarea”, adică transferarea unor elemente ale realității într -o dimensiune
atemporală; „transfigurarea simbolică”, elementului deistorificat i se conferă o semnificație
mitică exemplară; „identificarea” subiectului c u această imagine mitică.
Așadar, individul conferă sens lumii înconjurătoare prin intermediul a două tipuri de
experiențe, una practică /pragmatică, constă în desprinderea critică a individului de realitate, dar
și de alți indivizi care aparțin acestei realități, orientată spre supraviețuire și autoconservare; alta
– simbolică, prin care subiectul se identifică cu produsul transfigurării mitice, care se încarcă de
valori pozitive ș i afective și care, împărtășite, devin motiv de agregare și fundament de
moralitate și solidaritate. Produse ale transfigurării simbolice sunt religia, arta, ideologia,
tradițiile etc. Acest complex simbolic stă la baza identității culturale colective, pe care Tullio –
Altan o numește ethnos. Conform părerii sociologului, elementele ethnos -ului sunt:
1. epos (transfigurarea simbolică a elementelor le gate de memoria trecutului);
2. logos (limba ca simbol al definirii etimologice a colectivității);
3. ethos (sacralizarea unui nex normativ și instituțional care stă la baza organizării grupului);
4. genos (patrimoniul genetic legat de origini comune);

5. topos (teritoriul ca imagine simbolică a patriei -mume, matricea comună care a generat stirpea,
vița).
Acest model ideal al structurii identității culturale colective poate fi reinterpretat și
adecvat la contextul istoric, geografic, politic și social, completat cu alt material simbolic, iar
celor cinci elemente le poate fi atribuită o pondere diversă.
Identita tea culturală, analizată în termeni ontogenetici, nu este un produs static, este în
continuă devenire și are nevoie de o continuă alimentare, astăzi, mai mult ca oricând, căci
globalizarea anihilează diversitatea și unicitatea. Mobilitatea socială și emigr ația fac ca tot mai
mulți copii să se nască și să crească departe de patrie.
Pentru mulți dintre cei care emigreaza urmarile sunt decepționant e, străinătatea i -a
îndepărtat de identitatea celor de acasă, dar nu i -a apropiat destul de identitatea gazdelor, uneori
obtuze și neprimitoare din cauza, mai ales, a unor promovări mediatice de stereotipuri și
prejudecăți.
Cultura ca element de cristalizare a obiceiurilor, a tradițiilor culinare, a artelor este al
treilea pilastru pentru 50% dintre copii. Un alt pilastru important sunt regulile (ethos) care
trebuie respectate la școală, acasă, în stradă. Identitatea culturală a copiilor emigrați depinde în
mare măsură de so cietate, de mediul în care trăiesc. Străduința familiilor lor poate favoriza o
dezvoltare multilingvă și multiculturală armonioasă, pentru că ei, copiii de azi, vor fi adulții de
mâine, toleranți și deschiși spre diversitate.
Familiile noastre de peste ho tare deseori nu dispun de mijloace și instrumente adecvate
pentru a -și onora această misiune sacră. Rămâne de datoria statelor și a instituțiilor respective să
contribuie în plan economic și legislativ la educarea și formarea cetățenilor multiculturali ai unei
lumi unite prin diversitate.
Migratia a jucat permanent un rol in formarea si deformarea lumii asa cum o stim. De la
raspandirea omului pe intregul glob, de la descoperirea Americii si anterior, la cresterea si
caderea Imperiului Roman, de la tendint a spre ocuparea spatiilor libere din Australia si America,
migratia a fost o constanta a umanitatii. De asemenea vorbim de doua civilizatii – una a
leganatului si una a purtatului. Una care se bazeaza pe stabilitatea locala si alta care se bazeaza
pe schim barea permanenta a locului. Intr -adevar, migratia este o problema constanta in evolutia
omenirii.

Cand vorbim despre intensificarea fenomenului este o tema in sine – in istorie, Romania
a fost un spatiu spre care se imigra, acum este un spatiu de emigrar e. In Romania au ajuns din
motive politice sau economice rusi, bulgari, polonezi, sarbi, etc. Acum are loc un parcurs invers
– romani pleaca in numar semnificativ spre zone economice superioare. Intre aceste doua
momente, din punct de vedere istoric, mai e ste o perioada in care caracteristica de baza a fost
izolarea. Ma refer la perioada de dupa razboi pana in 1990.
Situatia economica pare sa genereze mutarea unui numar semnificativ de persoane dintr -o
parte in alta a lumii. Dar in acest caz am putea sa vo rbim despre situatia unui lucru simplu – o
problema reala care se rezolva intr -un mod simplu si uniform – se realizeaza o mutare in alta
parte unde e mai bine si asta e tot. Un fel de aplicarea a principiului „ibi bene, ibi patria:”. Cu
toate acestea, aces t lucru nu pare sa functioneze asa simplu si uniform. Nu spun ca nu exista si
situatii de acest tip dar este putin probabil ca totul sa fie usor din punct de vedere psihologic.
Fiecare dintre noi are o anumita identitate care se realizeaza prin apartenen ta la o
comunitate. Originar, este cea a familiei. Certificatul de nastere in care copilul este trecut ca fiu /
fiica al / a parintilor reprezinta semnificarea acestei apartenente din punct de vedere social. In
urma nasterii copilul primeste un nume, pe ce l al tatalui si se recunoaste apartenenta lui la
familia respectiva. Familia isi ia angajamentul ca va avea grija de acest copil. Vedem deja cele
doua teme – cea a identitatii si a apartenentei.
Dar familia respectiva se defineste ca identitate prin asema nanrea membrilor ei. Ca
urmare aceasta familie are o piele care se defineste prin asemanarea celor din interiorul pielii
respective si diferita de tot ceea ce este exterior ei.
Familia, la randul sau are o limba materna si o apartenenta grupala. Ca este u na urbana
sau rurala, ca este vorba despre apartenenta la un cartier, la o comunitate sau la oricare
constructie regionala, statala, minoritara sau majoritara, aceasta tema a apartenentei se va defini
mereu ca modalitate de identitate pentru copil.
Am put ea sa vedem situatia ca o constructie in care apartenenta este definita in cercuri
concentrice plecand de la cea mai mica comunitate spre cea mai mare. Cand vorbim despre
migratie, vorbim despre spargerea acestei constructii de apartenenta cu efect imediat asupra
identitatii de nume si de limba.
Cel care migreaza este pus in situatia sa redefineasca propria identitate si sa isi declare
apartenenta la o alta comunitate. Acest lucru ar fi foarte simplu daca identitatea nu ar fi

inconstienta. Identitatea este sentimentul de a fi „o identitate”. Ca urmare, subiectul nostru este
inconstientul si nu apartenenta sociologica la comunitate.

Surse:
http://www.feminis.ro/migratia -identitate -si-apartenenta_46399.html#n
http://conspecte.com/Geoeconomia/migratia -internationala.html
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3295
https://dexonline.ro/definitie/identitate