ELITACONSERVATOAREăIPROBLEMAMODERNIZÃRII [608286]

Sorin□RADU
ELITA□CONSERVATOARE□ăI□PROBLEMA□MODERNIZÃRII
SISTEMULUI□ELECTORAL□DIN□ROMÂNIA
LA□SFÂRăITUL□SECOLULUI□AL□XIX-LEA
Conservatorii români, ca și conservatorii europeni, au cãutat sã împace moderația politicã
cu acceptarea de principiu a modernizãrii instituționale, adoptând drept cale gradualismul și
prudența. De aici și preferința lor pentru un sistem politic bicameral, precum și tentativele de a limita
sfera□drepturilor□și□libertãților□cetãțenești□consacrate□constituțional.1
Conservatorii au fost principalii, dacã nu singurii, care s-au opus consecvent reformãrii
sistemului electoral, în sensul lãrgirii dreptului de vot în favoarea categoriilor sociale mai puțin avute.
Dimpotrivã, în câteva rânduri, ei au inițiat proiecte de legi care sã restrângã corpul electoral, dar fãrã
nici un succes. Pe de altã parte, este adevãrat cã au existat și glasuri în rândul lor care s-au declarat de
acord cu o lãrgire a drepturilor electorale sau chiar cu introducerea sufragiului universal, dar la o datã
care nu era precizatã și care, oricum, era foarte îndepãrtatã. Aceastã atitudine a fost determinatã de
faptul□cã□prevederile□legii□electorale□îi□favorizau.
În viziunea grupãrilor conservatoare, odatã cu aducerea principelui strãin și cu adoptarea
Constituției din 1866, România a intrat într-o etapã nouã, în care nu-și mai puteau gãsi loc disputele
politice, întrucât toate reformele necesare fuseserã înfãptuite. Pânã la 1866 – susțineau reprezentanții
marilor proprietari de pãmânt – luptele politice și existența unor grupãri ce reprezentau orientãri și
interese diferite au fost justificate de necesitãțile organizãrii statului național. La 1866 problema
organizãrii României moderne era socotitã închisã. Plecând de la asemenea premise, conservatorii au
cãutat sã demonstreze inutilitatea existenței mai multor grupãri politice, dat fiind faptul cã nu mai era
nimic de construit, ci doar de organizat și administrat.2Astfel, dupã 1866, conservatorii s-au
preocupat, îndeaproape, de acreditarea teoriei cã, în ceea ce privește modernizarea sistemului
electoral,□nu□mai□este□nimic□de□fãcut□pentru□o□perioadã□lungã□de□timp.
În timpul dezbaterilor pentru adoptarea legii electorale din 1866, conservatorul R. Ionescu,
invocând modelul european, arãta cã pânã când votul alegãtorilor nu este pe deplin liber, pânã când
voința lor, luminatã prin dezbateri publice, nu este lãsatã a se manifesta liber, pânã când guvernul nu
va mai exercita presiuni asupra administrației în scopuri electorale, scrutinul era o iluzie, iar
Parlamentul, doar un instrument al guvernului. Împãrțirea în patru colegii ar fi – dupã pãrerea
acestuia – „cea din urmã expresiune a democrației, cea mai perfectã formã la care poate ajunge votul
universal□bine□regulat“3.
Arborând un spirit elitist, conservatorii au refuzat sã mai ia în discuție problema
așezãmântului electoral, invocând argumente de culturã politicã. Legea electoralã din 1866 a împãrțit
corpul electoral în patru colegii, urmãrind ca „inteligența și averea“ sã nu fie copleșite de mulțimea
celor inculți și sãraci. Manolache Costache Epureanu afirma cã gradul de culturã a maselor nu le
112Țara□Bârsei
1A fi conservator , Antologie, comentarii și bibliografie de Ioan Stanomir, Laurențiu Vlad, București, Editura Meridiane,
2002,□p.□14,□15.
2V. Russu, Cauzele luptelor politice dintre grupãrile liberale și conservatoare în anii instabilitãții guvernamentale și
parlamentare□(1866-1871), în□„Cercetãri□Istorice“,□Iași,□IX-X,□1978-1979,□p.□420.
3Apud A. D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România , București, Editura Albert Baer, 1910, vol. I, partea a II-a
(1848-1866),□p.□536.

permitea, pentru moment, sã beneficieze de plinãtatea drepturilor electorale. El considera cã „nu este
cea mai bunã lege electoralã aceea care dã cel mai mare numãr de alegãtori, deoarece nu se poate
impune□unei□populațiuni□un□drept□politic□când□acea□populațiune□nu□are□conștiințã□de□acel□drept“4.
Viziunea conservatoare în problema modernizãrii instituțiilor politice ale statului și,
implicit, a sistemului electoral a fost într-un mod interesant descrisã de Nicolae Blaremberg într-o
lucrare publicatã în 1866, cu titlul Egalitate, suveranitate și sufragiu5.Liderul conservator își
fundamenta ideile pe drepturile naturale ale omului (proprietatea și securitatea), care planeazã
deasupra instituțiilor și care nu pot fi restrânse sau atinse de nici o lege. „Societatea și instituțiile nu
sunt scopul ci mijlocul.“6El citeazã, în sprijinul afirmațiilor, numeroși juriști sau oameni politici
occidentali recunoscuți în domeniu: Benjamin Constant, Dupont White, M. Guizot, M. P. J.
Destriveaux, D. Laboulay, D. Cherbuliez, D. Carné ș.a. În opinia lui, criteriul capacitãții electorale
era censul. Averea presupunea „neatârnarea“ materialã, caracter, personalitate, creând posibilitatea
luminãrii spiritului.7N. Blaremberg nu putea accepta sufragiul universal deoarece „gloatele fiind mai
adesea ignorante și totdeauna sãrace, cea dintâiu preocupațiune, cea dintâiu cugetare a lor va fi
totdeauna de a satisface interesele lor materiale și nemijlocite“8. Aceastã reformã ar reprezenta
„despotismul brutal al numãrului“9; Franța a avut votul universal la 1793 și rezultatul a fost „teroarea
și acea epocã a rãmas memorabilã prin crimele ei“10. De asemenea, el sublinia cã mai toți susținãtorii
sufragiului universal au realizat cã aceastã reformã trebuie precedatã de rãspândirea instrucției și
dezvoltarea unei prese libere care sã contribuie la crearea conștiinței politice.11Sufragiul universal,
conchidea liderul conservator, era un „maximum, un ideal, punctul de perfectabilitate spre care
trebuie sã tinzã toate silințele noastre deși realizarea lui este o utopie /…/. Toți avem vocațiune la
sufragiu, nu suntem primiți însã la exercitarea acestui drept decât acei ce au ajuns la acel grad de
inteligențã și de neatârnare ce singure ne pot chezãșui o bunã și sincerã alegere. Nu ne opunem cu
toate acestea într-un chip absolut ca și gloatele sã fie represintate pentru ca interesele lor sã poatã avea
un organ în adunare; dar nu vom admite niciodatã ca aceste elemente sã copleșeascã și sã întunece
inteligența unei națiuni“12. O asemenea concepție avea sã fie infirmatã de procesul de modernizare
politicã□inițiat□și□susținut□în□principal□de□liberali.
În perioada imediat urmãtoare elaborãrii legii electorale din 1866 au fost aduse mai multe
critici la adresa sistemului electoral. Cele mai multe au venit din partea liberalilor și uneori au luat
forma unor proiecte de reformã a sistemului electoral, care vizau îndeosebi desființarea Senatului,
redistribuirea mandatelor de deputat pe colegii etc. Critici au venit și din partea unor conservatori, dar
de pe cu totul alte poziții. Erau ridicate obiecții mai ales fațã de includerea în Constituție a unor largi
libertãți care permiteau adversarilor politici contactul neîngrãdit cu alegãtorii și folosirea sprijinului
acestora în luptele pentru dobândirea puterii. În aceste condiții, unii dintre fruntașii conservatori
aveau în vedere nu numai restrângerea libertãților publice, dar și modificarea sistemului politic
existent. Pe aceastã direcție s-a înscris inițiativa lui Gr. M. Sturdza și a lui Manolache Costache
113Elita□conservatoare□și□problema□modernizãrii□sistemului□electoral□din□România
4Ibidem ; Alexandru Pencovici, Desbaterile Adunãrii Constituante din anul 1866 asupra Constituției și legei electorale din
România, București, Tipografia□Statului,□1883,□p.□220.
5Nicolae□Blaremberg, Egalitate,□suveranitate□și□sufragiu ,□București,□Tipografia□Stephan□Rassidescu,□1866,□76□p.
6Ibidem ,□p.□16,□17.
7Ibidem ,□p.□25.
8Ibidem ,□p.□40.
9Ibidem ,□p.□53.
10Ibidem ,□p.□69.
11Ibidem ,□p.□71.
12Ibidem ,□p.□72-74.

Epureanu, care au elaborat așa-numita „Petiție de la Iași“, prin care se propunea modificarea
sistemului electoral prin mãrirea censului la toate colegiile, învestirea Domnitorului cu dreptul de a
numi direct 16 senatori, trecerea delictelor de presã în competența tribunalelor ordinare, întãrirea
rolului marilor proprietari în consiliile comunale rurale etc.13Întrunind adeziunea a 89 de
conservatori, inclusiv a unor junimiști, petiția a fost depusã pe biroul Adunãrii Deputaților la
începutul sesiunii parlamentare din anul 1871, dar „n-a avut nici mãcar soarta de a fi cititã“14. Viu
comentatã în presã, „Petiția de la Iași“ a stârnit dezaprobarea nu numai a liberalilor, dar și a numeroși
conservatori,□printre□care□însuși□șeful□guvernului,□Lascãr□Catargiu.15
Gr. G. Peucescu, într-o consistentã și interesantã lucrare despre partidele politice, publicatã
în 1878, susținea cã drepturile politice trebuie sã fie câștigate de fiecare cetãțean prin efort propriu,
prin muncã și educație și nu prin cadouri fãcute cãtre demagogi, dispuși sã promitã orice pentru a
obține puterea.16„Organizarea politicã – arãta acesta – trebue întocmitã astfel încât mai întâi asupra
fiecãrei chestiuni, sã fie chemați a se pronunța nu toți, ci numai cetãțenii cei mai competenți … “17.
Societatea româneascã nu poate și nu trebuie sã stea pe loc, „ea trebue sã meargã înainte, dar nu spre
ținta demagogicã a numãrului și a puterii brutale, ci spre ținta democraticã a meritului personal și a
rațiunii“18.
Gândirea conservatoare, care se contura tot mai clar, se fundamenta pe ideea cã progresul
statului trebuia realizat organic, prin pãstrarea instituțiilor tradiționale ale țãrii și nu prin rãsturnarea
lor și importul altora noi. În conformitate cu critica Junimii, democratizarea societãții românești
trebuia sã se facã „de jos în sus, iar nu de sus în jos“, atunci când fondul , prin lãrgirea instrucțiunii și
prin ridicarea materialã, se ridica la nivelul înțelegerii formelor moderne imitate de liberali dupã
modelele□occidentale.19
Dezbaterile pe tema modernizãrii sistemului electoral, a lãrgirii dreptului de vot vor
cunoaște o intensitate deosebitã abia dupã cucerirea independenței de stat, când liberalii vor pune în
mod□deschis□problema□reformei□electorale.
Anul 1880 va marca constituirea de jure a Partidului Conservator și elaborarea programului
și a statutului acestuia. Primul program politic al partidului nu punea problema vreunei modificãri a
legislației electorale, exprima doar ideea încrederii în principiul monarhiei constituționale și în
modul de reprezentare în Corpurile Legiuitoare. „De aceea – se arãta în document –, cerem mai
presus de toate aplicarea corectã a regimului reprezentativ și stabilirea unui control eficace, întemeiat
pe□independența□alegãtorilor,□care□singurã□poate□chezãșui□libertatea□alesului.“20
Odatã cu publicarea (de cãtre C. A. Rosetti, în anul 1882, în ziarul „Românul“) a unui amplu
articol (în care cerea revizuirea Constituției și a legii electorale) va începe o intensã și interesantã
polemicã pe tema oportunitãții și întinderii unei eventuale reforme electorale, între conservatori și
13Titu□Maiorescu, Însemnãri□zilnice, București,□1937,□p.□49-62.
14Ibidem ,□p.□64.
15Ibidem . Vezi și Anastasie Iordache, Originile și constituirea Partidului Conservator din România , București, Paideia,
1999, p. 242-245. „Petiția de la Iași“ a reprezentat o primã tentativã de revizuire a Constituției, iar propunerile fãcute de
inițiatori erau asemãnãtoare cu cele ale lui Carol I din memoriul întocmit de acesta la sfârșitul anului 1870. Sorin Liviu
Damean, Carol□I□al□României ,□București,□Paideia,□2000,□vol.□I,□1866-1881,□p.□164.
16Gr.□G.□Peucescu, Despre□partidele□politice , Iași,□Tipografia□Naționalã,□1878,□p.□61.
17Ibidem ,□p.□94.
18Ibidem ,□p.□98.
19E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, Ediție și studiu introductiv de Z. Ornea, București, Editura Minerva,
1997,□p.□182.
20Statutele□Clubului□Conservator□și□programul□partidului ,□București, Tipografia□Modernã,□1880,□p.□8-10.

liberali. Aceastã dezbatere de idei va atinge punctul culminant în anul 1884, odatã cu votarea
proiectului□de□revizuire□a□Constituției.
Acțiunea în favoarea revizuirii desfãșuratã de „Românul“ e ra privitã cu ostilitate de liderii
politici conservatori. Aceștia vor încerca sã determine co alizarea tuturor grupãrilor politice de opoziție
în jurul Partidului Conservator, spre a menține neschimbat ã Constituția și legea electoralã din 1866,
care se baza, în viziunea lor, pe „reprezentarea tuturor dre pturilor și intereselor“. Ei atrãgeau serios
atenția cã Partidul Liberal urmãrea „desființarea colegiu lui I, care s-a arãtat cel mai independent, spre a
suprima controlul pe care opozițiunea îl poate exercita“21. Conservatorii își motivau împotrivirea
invocând cã legea fundamentalã a statului era un pact între n ațiune și rege, care a fost votatã și elaboratã
de toate forțele politice și, deci, o revizuire a ei nu se pute a face decât în aceleași condiții.22
Conservatorii vedeau în propunerile de revizuire ale lui C. A. Rosetti o „încercare de turburare a ordinei
legale“ și „un pericol care amenințã țara“. „Este vorba – se a rãta într-un apel adresat alegãtorilor – de a
se ataca temelia reprezentãrii naționale așa precum este pr evãzutã de Constituțiune, prin deosebirea
celor patru colegii dupã cenzul alegãtorilor și de a se intro duce în locul acestui principiu salutar
sufragiul universal.“ Manifestul arãta cã aceste idei sunt tipic republicane și se încheia cu lansarea unui
îndemn la rezistențã din partea cetãțenilor: „În fața acest ui atac îndreptat atât în contra stabilitãții
Tronului, cât și a siguranței averii și onoarei particulari lor, este timpul venit ca toate elementele
sãnãtoase din țarã, fãrã deosebire de nuanțe politice, sã se întruneascã într-o energicã rezistențã.
Pericolul este mare. Trebue sã dãm încã o datã dovadã cã indep endența de caracter nu a dispãrut din
România și cã în corpurile electorale se gãsește încã destul ã putere și destul bun simț pentru a se
împotrivi aventurelor demagogice a celor ce din întâmplare sunt astãzi la guvern“23.
În opinia lui Nicolae Blaremberg liberalii se grãbesc cu revizuirea, deoarece o reformã
adevãratã trebuia pregãtitã „în spirite“. El declarã cã nu se împotrivește sufragiului universal, dar
aceasta era reforma viitorului, când instrucția se va rãspândi și nivelul moral se va ridica: „… tocmai
pentru cã cred cã viitorul, dar un viitor mai depãrtat, este al sufragiului universal, la noi ca și aiurea,
tocmai fiindcã țiu ca acel sufragiu sã dureze, când îi va suna ceasul, în România, și ca sã fie un
instrument de libertate și progres iar nu de despotism și întunerec, voesc ca introducerea lui sã fie
precedatã de difuziunea instrucțiunei și înãlțarea nivelului moral“24. Blaremberg considera cã
introducerea sufragiului universal într-o țarã micã, înconjuratã de mari puteri cuceritoare, nu poate
face „asemenea experiențe, asemenea greșeli, pe car le-ar plãti poate cu prețul a însuși naționalitãței
noastre“25.
Conservatorii erau împotriva revizuirii legii electorale așa cum o concepea C. A. Rosetti. Nu
democrația pãrea sã-i sperie, în primul rând, ci „excesele“ ei. O reformare a Constituției nu o vedeau
deloc oportunã și invocau numeroase „argumente“ în favoare a acestei atitudini. Dupã ei, nu drepturile
politice lipseau românilor atunci, ci bunul trai material s pre a împiedica degenerarea lor fizicã și bunul
trai moral, instrucțiunea, spre a le împiedica „abrutizare a“26. Drepturile politice nu puteau sã
115Elita□conservatoare□și□problema□modernizãrii□sistemului□electoral□din□România
21G. Meitani, O paginã din istoria parlamentarã a României , București, Editura Institutului de Arte Grafice „Flacãra“, 1914 ,
p.□7.
22Ibidem ,□p.□8.
23Biblioteca Naționalã a României, Colecții speciale, Fond Saint-Georges , P. LXVII, D. 2, Imprimate politice 1883-1934,
f. 13.
24Dezbaterile Adunãrii Deputaților (în continuare DAD), sesiunea ordinarã 1882-1883, nr. 47, 30 decembrie 1882, ședința
din□22□decembrie□1882,□p.□606.
25Ibidem .
26Timpul ,□nr.□194,□4□septembrie,□nr.□202,□16□septembrie□și□nr.□203,□17□septembrie□1882.

premeargã dezvoltãrii economice. Dimpotrivã, relația dintre ele trebuia sã fie inversã, dupã cum, pe
de altã parte, zadarnicã era orice reformã, cât timp oamenii asupra cãrora se aplica nu știau nici a citi,
nici a scrie și nu aveau posibilitatea de a judeca interesele publice. „Un om care /…/ nu se bucurã de
nici o instrucțiune – spunea Alexandru Lahovary –, un om care nu citește jurnale, care nu citește
discursurile politice, un om care nu știe ce este buget, ce este finanțe, ce este chestiunea Dunãrii /…/
un om cãruia munca din toate ceasurile și grija pâinei din toate zilele îi ia toate momentele, cum ar
putea a se rosti asupra acestor chestiuni însemnate care nu le cerceteazã și nu le pricepe.“27Legea
electoralã în vigoare însemna, în opinia lui Lahovary, un compromis între partide, fãcut cu scopul de
a-și asigura fiecare accesul la putere, în consecințã nu trebuia încãlcat.28Conservatorii, etalând o
evidentã atitudine elitistã, declarau în Camerã, prin glasul lui Lahovary, cã ei sunt mandatarii voinței
unei „clase de alegãtori luminați și independenți“ și nu „a câtorva membrii de familie adunați într-un
colegiu“29. Deputatul conservator recunoștea cã legea electoralã în vigoare prezenta numeroase
defecte, dar era dispus s-o apere pentru cã orice reformã vor face liberalii „va fi desigur mai rea iar nu
mai bunã“ și pentru cã era convins „cã o lege, fie ea chiar rea, când este aplicatã bine și într-un mod
sincer□și□loial,□acea□lege□se□face□bunã□pânã□la□sfîrșit□…“30.
În fața Senatului, Grigore Sturdza susținea cã reforma electoralã reprezenta o chestiune
foarte importantã, de care atârna întreg organismul constituțional al statului, toatã dezvoltarea
ulterioarã a României. În consecințã, o reformã electoralã trebuia fãcutã doar „când este o necesitate
absolutã, când sunt revendicãri populare, cari trebuiesc satisfãcute pânã la oarecare grad“31. În opinia
lui, colegiul I apãra interesele țãranilor, iar dacã s-ar accepta propunerea P.N.L., de contopire a
colegiilor I și II, „s-ar pune regimul actual într-o pozițiune foarte rea“, comparabilã cu cea în care s-a
aflat țara dupã lovitura de stat din 2 mai 1864. „Nivelul Parlamentului ar scãdea ca și atunci, clasa
cultã ar fi pusã de-o parte pentru cã sunt mai mulți oposanți întrînsa decât în celelalte; legile ar putea
lua un sbor la care poate nu vã gândiți și nu vã așteptați și regimul întreg ar fi învãluit de nemulțumiri
și de frãmîntãri.“32În același context, Generalul Florescu susținea cã, prin fuziunea primelor douã
colegii, liberalii doresc sã ajungã treptat la sufragiul universal așa cum se practica în Franța. „Dar nu
vedeți – declara acesta – unde duce pe Francia un asemenea sistem? Este o crimã pentru țara noastrã,
ca în loc de a lua exemple bune, exemple de acelea care au dat roade bune în alte țãri, sã ne lãsãm a
aluneca pe acea pantã fatalã care duce la peire. Noi avem votul universal, dar grație bunului simț al
românilor□la□1866,□Constituanta□a□împãrțit□obștia□pe□patru□clase,□pe□interese.“33
Acuzația adusã de liberalii radicali, cã legea electoralã î n vigoare favoriza corupția, era
combãtutã de conservatori. Corupția electoralã se datora f aptului cã majoritatea populației era
analfabetã, neinstruitã, deci lipsitã de educația civicã n ecesarã ce ar fi putut constitui un obstacol în
calea corupției și a abuzurilor în alegeri. De aceea, ei pret indeau ca mai întâi sã se aplice Constituția
în dispozițiile ei esențiale (obligativitatea învãțãmânt ului, inamovibilitatea magistraturii,
descentralizarea administrativã ș.a.) și apoi, dacã va fi nevoie, sã se reformeze. Aceste argumente au
fost dezvoltate de junimistul Titu Maiorescu într-un discurs rostit la 16 ianuarie 1883.34O reformã a
116Sorin□Radu
27Ibidem ,□nr.□12,18□ianuarie□1883;□DAD,□sesiunea□ordinarã□1882-1883,□nr.□53,□16□ianuarie□1883,□p.□730.
28G.□Meitani, op.□cit., p.□12.
29DAD,□sesiunea□ordinarã□1882-1883,□nr.□53,□16□ianuarie□1883,□p.□721.
30Ibidem ,□p.□729.
31Dezbaterile□Senatului ,□sesiunea□ordinarã□1882-1883,□nr.□61,□30□ianuarie□1883,□ședința□din□27□ianuarie□1883,□p.□879-880.
32Ibidem ,□p.□880,□881.
33Ibidem ,□p.□913.
34DAD, sesiunea ordinarã 1882-1883, nr. 55, 22 ianuarie 1883, p. 765-771; vezi și Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu ,
București,□1940,□p.□163-164.

cãrei esențã rezidã doar în sporirea numãrului de alegãtori „nu este un leac pentru independența
viitoarelor□Camere“.
În dezbaterea cu privire la modernizarea sistemului electoral s-a implicat și Mihai
Eminescu, în aceastã perioadã fiind redactor la oficiosul conservator „Timpul“. El considera cã „în
colegiul I se aflã încã, cât timp nu știm, multe elemente independente, dezinteresate, având cultura
necesarã și timpul necesar de a se ocupa cu controlul afacerilor țãrii, și cã aceste elemente nu trebuie
sã renunțe cu nici un preț la dreptul ce li-l dã Constituția de a exercita un asemenea control“35.
Eminescu se îndoia cã printr-o lege electoralã se puteau înd repta moravurile sociale și politice,
câtã vreme principiul moral era abandonat. Parazitismul so cial, arivismul, improvizația ar fi
generat aceastã stare de corupție generalã. În aceste condi ții, lãrgirea dreptului de vot n-ar fi dus
decât la extinderea plãgii. Fãrã sã pãtrundã resorturile ca re impuneau modernizarea politicã,
marele poet credea cã numai „oamenii trecutului“, boierii d e țarã, pãstrau nucleele unei
atmosfere de sãnãtate eticã. În consecințã, lãrgirea coleg iilor electorale nu era acceptatã, fiind o
„plãsnuire liberalã“36.
Liderii conservatori credeau cã România nu era pregãtitã sã treacã prin noi experiențe
reformatoare, cã nu a cunoscut o practicã destul de serioasã și îndelungatã a regimului reprezentativ
ca sã-și poatã permite inovații. Constituția din 1866 – arãta Maiorescu – nu fusese încã aplicatã „în
pãrțile ei esențiale“37. Maiorescu își dezvolta critica împotriva tuturor acelora care importau modele
constituționale din alte țãri, citate din cãrți rãu studiate.38El declara cã acțiunea de revizuire
declanșatã de liberali nu era decât o „agitație sterilã a unor formule electorale, fãrã nici o valoare
practicã□în□starea□de□astãzi□a□poporului□român“39.
P. P. Carp exprima pãrerea cã revizuirea Constituției și a legii electorale nu va schimba
nimic din relele explicate prin întocmirile existente. El se declara însã hotãrât împotriva revizuirii
pentru a se evita ca lumea, opinia publicã, sã se deprindã a crede cã prin modificarea legii
fundamentale a statului se puteau realiza progrese sociale, pentru cã acest lucru nu era posibil, ba
dimpotrivã, se putea constata cã noua revizuire nu a produs nici un bine și cã era nevoie de o altã
modificare,□creându-se□astfel□haosul□politic.40
Alt lider conservator, Alexandru Lahovary, într-un discurs rostit în fața Camerei la 14
ianuarie 1883, dezvolta o altã idee. Aceea cã, dacã intenția revizuirii era înlãturarea amestecului
administrației în alegeri, nu printr-o creștere a numãrului de alegãtori se ajungea aici. El demonstra cu
cifre: cu cât colegiile erau mai numeroase, cu atât erau mai supuse influenței puterii executive.
Concluzia lui era aceea cã o reformã a cãrei esențã stãtea numai în sporirea numãrului de alegãtori nu
putea□fi□un□leac□pentru□independența□viitoarei□Camere.41
Intensa propagandã pe care conservatorii o fãceau împotriva revizuirii Constituției și a
lãrgirii corpului electoral se datora temerii ca noile Corpuri Legiuitoare, rezultate în urma alegerilor
organizate în baza legii modificate, sã nu treacã la votarea unor legi care sã aducã o atingere situației
economice□a□marilor□proprietari.
117Elita□conservatoare□și□problema□modernizãrii□sistemului□electoral□din□România
35Mihai□Eminescu, Opera□politicã ,□București,□Editura□Cugetarea□Georgescu□Delafras,□[f.a.],□vol.□II□(1880-1883),□p.□531.
36Apud□Marin□Bucur, C.□A.□Rosetti□–□mesianism□și□donquijotism□revoluționar ,□București, Editura□Minerva,□1970 ,p.□426.
37Titu□Maiorescu, Discursuri□parlamentare ,□București,□1899,□vol.□III,□p.□51.
38DAD,□sesiunea□ordinarã□1882-1883,□nr.□55,□22□ianuarie□1883,□p.□771.
39Ibidem .
40Apud Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne. Partidul Conservator , București, Editura Politicã, 1987, p. 56, 57.
41Ibidem ,□p.□57.

În ciuda opoziției fãcute de Partidul Conservator, sistemu l electoral a fost modificat, numãrul colegiilor
electorale reducându-se la trei, în acest fel corpul electo ral dublându-se numeric. Referindu-se la actul de la
1884, Titu Maiorescu avea sã scrie mai tîrziu cã „toatã revizuirea a fost o zadarnicã frãmântare de un
an și jumãtate, /…/ decapitarea vechiului colegiu I a fãcut alegerile și mai dependente de influența
guvernului. /…/ Revizuirea dela 1884 nu poate fi judecatã decât ca opera cea mai stearpã a Partidului
Liberal“42. De asemenea, liderul junimist P. P. Carp spunea cã „revizuirea Constituției a fost pentru
mine un mare învãțãmânt“, dar „eu contest cã ea a introdus pe terenul nostru politic un element nou.
Elemente tinere, da, cu bogãția lor de idealuri și cu sãrãcia lor de experiențã, dar un element nou, nu“.
Carp se arãta oarecum resemnat în fața evenimentelor produse, declarând cã junimiștii gãseau cã „era
veche a luptelor constituționale s-a terminat și ca atare începe o Erã Nouã a organizãrii Statului
Românesc“43. Împotrivindu-se revizuirii din 1884 și, în genere, tuturor reformelor de tip liberal,
conservatorii, dupã expresia lui Lovinescu, „își fãceau din câștigurile trecutului un dig împotriva
amenințãrilor□viitorului“44.
Dupã momentul revizuirii așezãmântului electoral în 1884, tot mai multe glasuri cereau
introducerea votului universal, argumentul constituindu -l insuficiența modificãrilor realizate de
liberali. Liderii politici conservatori vor desfãșura, pr in presã mai ales, o propagandã consistentã,
prin care urmãreau sã acrediteze ideea cã reforma efectuatã în 1884 a rezolvat problema
modernizãrii sistemului electoral, în consecințã nu se mai putea lua în discuție o nouã revizuire.
„Domnia maselor – scria «Epoca» –, atotputernicia claselor inculte, n-au folosit niciodatã
desvoltãrii forțelor publice.“45
Mergând pe linia negãrii oricãrei reforme în ceea ce privește lãrgirea dreptului de vot,
conservatorii vor combate votul universal cu și mai mare intensitate decât precedenta reformã.
Astfel, la sfârșitul anului 1889, propunerile lui George Panu de introducere a votului universal au fost
violent atacate de cãtre deputații conservatori. Cu sufragiul universal – declara Alexandru Lahovary,
la 15 decembrie 1889 – „rezultatul va fi altul, cel puțin pentru mult timp, va fi atotputernicia
guvernului și absolutismul ministerial“46. Votul universal era pentru Lahovary „o periculoasã
încercare“, pentru cã țara nu era așa de înaintatã, atât de cultã, atât de neatârnatã în straturile sale cele
mai adânci. Pentru moment, politicã nu puteau face nici mãcar politicienii de meserie. În atari
condiții, la cea dintâi probã cu votul universal, poporul va fi aruncat la dreapta sau la stânga, fãrã a fi
capabil sã reacționeze. El dãdea exemplul Franței, unde consecințele votului universal au fost domnia
lui Napoleon al III-lea, rãzboiul cu Germania, pierderea a zeci de mii de vieți, a cinci miliarde de
franci și a teritoriului Alsaciei și Lorenei. Liderul conservator aprecia cã aceastã experiențã nu
trebuia fãcutã în România, atâta timp cât ea n-a fost introdusã în Anglia, Belgia, Italia, Germania.
Soluția lui Lahovary era „progresul natural al ideilor, cultura mai înaintatã a oamenilor, împãcarea
pasiunilor, lupta politicã din ce în ce mai onestã și pusã pe tãrâmul ideilor, care mai mult sau mai
puțin□se□pot□învoi;□dar□nu□pe□tãrâmul□apetiturilor□care□nu□se□pot□împãca□niciodatã“47.
118Sorin□Radu
42Titu□Maiorescu, Istoria□politicã□a□României□sub□domnia□lui□Carol□I ,□București,□Humanitas,□1994,□p.□142.
43P. P. Carp, Discursuri (1868-1888) , București, Editura Socec, 1907, p. 329; Idem, Erã nouã. Discursuri parlamentare ,
Tipografia□Curții□Regale,□[f.a.],□p.□130.
44E.□Lovinescu, Istoria□civilizației□române□moderne, p.□204.
45Nicolae□Filipescu, Conservatorismul□și□libertatea, în□„Epoca”,□anul□I,□nr.□201,□25□iulie□1886.
46Alexandru□Lahovary, Discursuri□parlamentare□(1888-1891) ,□București,□1915,□p.□204.
47DAD, sesiunea ordinarã 1890-1891, nr. 20, ședința din 5 dece mbrie 1890, p. 155; nr. 24, ședința din 11 decembrie 1890,
p. 204.

Lascãr Catargiu, rãspunzând aceluiași G. Panu spunea: „A vo rbi de sufragiul universal
în țara noastrã este a ne face ridicoli“. Dupã el, revizuirea din 1884 n-a fost bunã nu pentru cã era
prea puțin democraticã, ci dimpotrivã, pentru cã „s-au înec at colegiile marilor proprietari,
singurele independente, în mijlocul micilor proprietari“48. În același sens se vor pronunța și
junimiștii P. P. Carp, care afirma cã Panu supraevalueazã im portanța votului universal49– ceea ce
era în parte adevãrat –, și Eugen Ionescu, care era de pãrere c ã nici Camera, nici vreun partid sau
grup politic nu-și puteau lua rãspunderea îndeplinirii unu i asemenea program, pentru cã ar aduce
noi frãmântãri50.
Respectând principiile conceptului „formelor fãrã fond“, tot Carp declara într-un discurs, în
1892, referitor la programul liberal de la Iași, în care se prognoza introducerea votului universal, cã
pe tãrâm constituțional pentru Partidul Conservator nu mai este „progres posibil“, cã orice modificare
constituționalã nu ar face decât sã „zdruncine rezultatele obținute“51. Pe aceeași linie doctrinarã, un
an mai târziu, liderul junimist spunea cã reformele ce s-au fãcut în țarã pânã în momentul respectiv nu
au ținut seama de ceea ce exista deja; s-au luat pur și simplu legi din alte țãri, s-au tradus și s-au însoțit
de o expunere de motive oarecare. „Acestea nu sunt reforme – preciza el –, ci schimbãri în bloc. Eu
cred cã reforma adevãratã trebuia sã ia lucrurile existente și sã caute a le îmbunãtãți …“52Programul
politic liberal elaborat la 1892 a fost vehement atacat și de Nicolae Filipescu, într-un discurs rostit în
calitate de primar al Capitalei, în 28 august 1894, la Sala Dacia. El spunea cã cei care au alcãtuit
Constituția din 1866 au organizat corpul electoral în așa mod încât au dat fiecãruia drepturi potrivit cu
gradul lui cultural, cu inteligența lui, cu averea și cu gradul lui de independențã. Partidul Liberal, însã,
„tinde sã distrugã aceste garanții, când în programul de la Iași vorbește – ce-i drept pentru viitor – de
sufragiul universal, care încredințând suveranitatea unor elemente lipsite de independențã și de
capacitate, nu poate decât sã facã sã înceteze orice viațã publicã și sã pregãteascã calea
despotismului“53. Filipescu îi acuza pe liberali (pe care-i numește „Roșii“) cã au evoluat de la ideile
republicane la cele monarhice, cã „i-a vãzut la putere proferând ideile cele mai autoritare și astãzi, în
opoziție, vin sã afirme principiile cele mai anarhice prin programul de la Iași …“54. O nouã reformã
electoralã trebuia precedatã de o „reformã intelectualã și moralã“ și de „o regenerare a spiritului
public“; acestea din urmã fiindu-i date spre împlinire Partidului Conservator și în nici un caz
„elementelor demagogice ale partidului roșu“55. Pentru conservatori, masele erau prea „impresionabile și
schimbãtoare“, iar metoda votului general, aplicatã statu lui modern cu marile și complicatele lui probleme, „nu
poate da decât roade rele“56. De asemenea, Take Ionescu, referindu-se la „Programul de l a Iași“, afirma cã are „o
parte ciudatã: partea politicã“. „Partidul Liberal – decla ra acesta – are un ideal nou: sufragiul universal. A avut
ocaziunea sã-l realizeze la 1883 și nu l-a realizat.“57
Între toate aceste pãreri contrare reformei sufragiului universal au fost totuși și nuanțãri.
Spre exemplu, Dimitrie S. Nenițescu, viitor ministru conservator, susținea într-o conferințã la
119Elita□conservatoare□și□problema□modernizãrii□sistemului□electoral□din□România
48Ibidem ;□vezi□și Timpul ,□nr.□192,□1□septembrie;□nr.□201,□12□septembrie□1893.
49DAD ,sesiunea□ordinarã□1889-1890,□nr.□25,□ședința□din□12□decembrie□1889, p.□194.
50Ibidem ,□nr.□24,□ședința□din□11□decembrie□1889,□p.□141.
51C.□Gane, P.□P.□Carp□și□locul□sãu□în□istoria□politicã□a□țãrii ,□București,□Editura□„Universul“,□1936,□vol.□II,□p.□31.
52Ibidem ,□p.□45.
53Nicolae Filipescu, Albii și Roșii , București, 1894, p. 20; Idem, Discursuri politice , București, Editura Minerva, 1912, vol. I
(1888-1901),□p.□104.
54Idem, Albii□și□Roșii ,□p.□23.
55Ibidem ,□p.□29-30.
56Timpul ,□nr.□192,□1□septembrie□și□nr.□201,□12□septembrie□1893.
57Take Ionescu, Discursuri politice (1892-1895) , București, Stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer,190 2, partea a II-a,
p. 160.

Ateneul Român, la 19 martie 1895, reprezentarea proporționalã a minoritãților.58Plecând de la
premisa cã alegerile erau „isvorul puterii în țerile cu regim representativ“, el combãtea sistemul
majoritar, scrutinul de listã, dar și pe cel uninominal. Fruntașul conservator analiza diferitele sisteme
de vot și propunea reprezentarea proporționalã, dupã modelul d’Hondt, aplicat în Belgia, potrivit
cãruia alegãtorul putea vota fie lista întreagã, fie numai un candidat sau mai mulți din listele aflate pe
același buletin. Ceea ce se realiza astfel, credea Nenițescu, era reprezentarea în Parlament a tuturor
partidelor, proporțional cu numãrul aderenților. Aceastã idee se va realiza în România abia dupã
Primul Rãzboi Mondial. De reținut este faptul cã Nenițescu propunea aplicarea acestui sistem cu
condiția□menținerii□colegiilor□electorale.
În toamna anului 1896 s-a creat, pe lângã Clubul Conservator din București, un Cerc de
Studii , care avea menirea de a cerceta problemele politice, economice și sociale și de a pregãti soluții
de rezolvare care urmau a fi puse în aplicare în momentul venirii la putere. Din 1895 Partidul
Conservator a intrat în opoziție.59Prima adunare generalã a Cercului de Studii a avut loc la 23 martie
1897. Cu aceastã ocazie, Nicolae Filipescu, vizibil influențat de Dimitrie S. Nenițescu, a citit un
raport în care se arãta, pentru prima datã în mod concret, cã Partidul Conservator ar accepta
îmbunãtãțirea sistemului electoral prin introducerea principiului reprezentãrii proporționale, dar
aceasta sã se facã fãrã o revizuire a Constituției.60Îmbunãtãțirea sistemului electoral trebuia sã se facã
abia dupã îndeplinirea unor condiții, printre care: reforma instituțiilor, reforma învãțãmântului,
regenerarea moralã cu sprijinul Bisericii, reforma administrativã etc.61Reprezentarea minoritãților
politice în Parlament era acceptatã de Partidul Conservator pentru cã aceastã reformã nu putea
schimba prea mult configurația colegiilor cenzitare. Conservatorii au fost nevoiți sã vinã și ei cu ceva
nou în ideile lor politice, pentru a fi în pas – credeau ei – cu toate curentele de modernizare existente
în epocã. Era rãspunsul marilor proprietari fațã de tendințele reformiste ale adversarilor politici.
Demn de menționat este faptul cã aceastã micã schimbare a atitudinii conservatorilor în ceea ce
privește corpul electoral venea în momentul în care partidul se afla în opoziție. La fel ca și liberalii,
conservatorii vor uita, în momentul venirii la putere, ceea ce au promis pe când se aflau în opoziție.
Evident, nu toți susținãtorii au acceptat acest principiu. C. Rãdulescu-Motru, referindu-se la
„farmecul ce exercitã ideile streinilor asupra noastrã“, era de pãrere cã „nu forma unei legi dã
neatârnarea de caracter, alergãm iarãși la forma externã, când la reprezentarea minoritãților, când la
nu□știu□mai□ce□altã□inovațiune□constituționalã!“62.
Pentru conservatori era mai important ca mai întâi sã se stopeze decãderea societãții
românești, sã se punã capãt „desfrâului politic care desparte România de lumea occidentalã“63
printr-o serie de reforme în domeniile economic, social, cultural, și mai apoi sã se punã problema
lãrgirii drepturilor electorale. Conservatorii se arãtau mai degrabã preocupați de dezvoltarea și
orientarea opiniei publice, care „nu are nici o direcție proprie, [are] o stare de pasivitate“. Nu se putea
proceda la introducerea unor reforme noi atâta timp cât „în mintea fiecãrui cetãțean e desordine și
neprevedere“. În consecințã, „trebue educat publicul nostru, în sensul de a-l face sã înțeleagã limpede
120Sorin□Radu
58Dimitrie S. Nenițescu, Reprezentarea proporționalã a minoritãților. Studiu asupra sistemelor electorale , Tipografia
„Lupta“,□Al.□Lefteriu,□1895, passim
59Nicolae□Filipescu, Cãtre□un□nou□ideal ,□București,□Editura□Librãriei□Stork-Müller,□1898,□p.□125.
60Ibidem ,□p.□139.
61Ibidem ,□p.□128-137.
62C. Rãdulescu-Motru, Cronica politicã și economicã. Doctrina conservatoare, în „Noua Revistã Românã“, anul III, nr. 47,
1□ianuarie 1902,□p.□2.
63Nicolae□Filipescu, Discursuri□politice ,□București,□Editura□Minerva,□1915,□vol.□II□(1901-1907),□p.□28-29.

presentul prin ajutorul cunoștinței exacte a trecutului“. „Opera aceasta – scria C. Rãdulescu-Motru în
aprilie 1900 – de educațiune a conștiinței publice la noi, e o operã de salvare și credem cã stã în
menirea Partidului Conservator s-o întreprindã.“64Adversari, prin temperament, ai oricãrei speculații
în domeniul social și politic, sceptici fațã de orice schimbare întreprinsã în vederea realizãrii unui
ideal de cum „ar trebui sã fie societatea“, conservatorii, la pragul dintre secole, nu se gândeau la
reforme□care□sã□atingã□Constituția.65
Trecerea în secolul al XX-lea îi va gãsi pe conservatori pe ac eleași poziții de negare a oricãrei
democratizãri a sistemului electoral. Ei se vor manifesta m ai mult prin atacuri în presã și de la tribuna
parlamentarã la adresa celor care propuneau o reformã elect oralã.
*
*□□□□□□*
Sistemul electoral cenzitar, adoptat în 1866, reflecta nu d oar interesele speciale ale burgheziei și
ale marilor proprietari funciari, ci și un anumit stadiu de i maturitate a societãții românești, o fazã de tranziție
spre un regim democratic, spre o societate în care cetãțenii ei urmau sã fie chemați sã participe, cu drepturi
egale, la viața politicã. Elita politicã și intelectualã a f ost conștientã de imperfecțiunile sistemului electoral și ,
de aici, preocuparea pentru modernizarea lui. Astfel, la sf ârșitul secolului al XIX-lea în România are loc o
interesantã dezbatere ideologicã pe aceastã temã.
Restrângerea numãrului colegiilor electorale, scãderea censului sau votul universal erau
identificate drept singurele cãi care puteau crea condițiile propice pentru o mai bunã dezvoltare
social-economicã și politicã a României, mai mult chiar, o condiție determinantã pentru ieșirea țãrii
din crizã și accelerarea modernizãrii. Cei care se pronunțau pentru o asemenea schimbare (liberalii,
social-democrații, radical-democrații), deși aveau concepții diferite în ceea ce privește reforma
propriu-zisã, au avut de înfruntat un adversar comun, identificat în Partidul Conservator. Acesta, în
spiritul doctrinei, se arãta reticent în privința oricãrei încercãri de lãrgire a corpului electoral,
considerând cã poporul era nepregãtit și cã exista riscul ca țara sã fie cuprinsã de anarhie. Disputa pe
tema lãrgirii drepturilor electorale va deveni și mai interesantã atunci când s-a constatat cã nici între
aceia care se pronunțau pentru modificarea sistemului electoral nu exista o unitate de vederi.
Divergențe de opinii existau în rândul liberalilor și social-democraților privind întinderea și
oportunitatea reformei electorale sau a tacticii care trebuia urmatã pentru realizarea acesteia.
Chestiunea modificãrii sistemului electoral – care nu era comunã doar României, ci și altor state
europene – a trecut pragul secolului al XX-lea ca una dintre marile probleme ale țãrii, care necesita o
rezolvare□imediatã.
Adversitatea conservatorilor fațã de reforma electoralã, și mai ales fațã de votul universal,
nu se explicã numai prin teama cã, odatã lãrgit dreptul de vot, ei și-ar fi putut pierde privilegiile
specifice clasei sociale sau prin aceea cã se opuneau modernizãrii țãrii. Opoziția venea mai degrabã
din profunda lor convingere cã într-o țarã înapoiatã ca România, cu un analfabetism generalizat, în
care corupția era nelipsitã, nu se puteau face, într-un ritm accelerat, reforme dupã reforme.
121Elita□conservatoare□și□problema□modernizãrii□sistemului□electoral□din□România
64C. Rãdulescu-Motru, Cronica politicã. Menirea Partidului Conservator. Educațiunea opiniunei publice, în „Noua Revistã
Românã“,□anul□I, nr.□8,□15□aprilie□1900,□p.□338,□339.
65Cronica politicã și economicã. Triumful politicei junimiste, în „Noua Revistã Românã“, anul I, nr. 5, 1 martie 1900, p. 194,
195.

Conservatorii susțineau cã o asemenea schimbare putea sã aducã mai mult rãu decât bine în societatea
româneascã. Fãrã sã se opunã ideii de progres, ei încercau doar sã tempereze ritmul reformator. Ce li
se poate imputa însã conservatorilor, dar în aceeași mãsurã și liberalilor, este preocuparea
insuficientã de a ridica cultural și economic lumea ruralã, fãcând ca problema electoralã sã se învârtã
într-un cerc vicios. Dupã Lovinescu, „istoria conservatorismului român, ca a tuturor partidelor
conservatoare, se poate rezuma într-o succesiune de rezistențe și de capitulãri, urmate de noi
rezistențe“66. Acestei atitudini i se subsumeazã și viziunea lor fațã de modernizarea sistemului
electoral.
Analiza discursului cu privire la modernizarea sistemului electoral pânã la Primul Rãzboi
Mondial relevã faptul cã polemica întreținutã aproximativ cinci decenii s-a circumscris unei
dezbateri mai ample cu privire la identificarea și definirea cãilor de dezvoltare și de modernizare a
României. Esența disputei s-a rezumat la gãsirea rãspunsului la întrebarea: ce se impunea mai întâi,
lãrgirea corpului electoral printr-o reformã radicalã, sau prioritate trebuia sã aibã culturalizarea și
ridicarea standardului economic al populației? Argumentele aduse pro și contra erau serioase, bine
fundamentate. Evident, s-au comis și exagerãri de ambele pãrți. Reformiștii au insistat excesiv de
multe ori asupra importanței votului universal, asupra valențelor „curative“ pe care aceastã reformã
le-ar putea avea asupra societãții românești. De cealaltã parte erau exagerate efectele negative,
dezastruoase, pe care sufragiul universal le-ar putea induce în tânãrul stat care își cãuta încã drumul
spre□modernitate.
Cel puțin pânã la Primul Rãzboi Mondial, în cadrul dezbaterii pe tema modernizãrii,
conceptul de reformã electoralã a fost însoțit de cel de reformã agrarã. Ele vor fi redimensionate în
anii rãzboiului67, sub presiunea împrejurãrilor care vor aduce o nouã stare de spirit, o nouã abordare
din□partea□clasei□politice.
122Sorin□Radu
66E.□Lovinescu, op.□cit. , p.□180.
67Damian Hurezeanu, Unirea și problema reformelor din 1918-1923 , în „Analele Universitãții «Spiru Haret»“, București,
seria□Istorie,□nr.□1,□1998,□tomul□I,□p.□57.