Elisabeta BOȚIAN [606424]

1
Elisabeta BOȚIAN

D R E P T P E N A L
– PARTEA SPECIALĂ –
Semestrul II

Manual universitar

2019

2
CUPRINS:

Capitolul I : Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat
Infracțiuni contra autorității
Infracțiuni privind frontiera de stat

Capitolul II :Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Capitolul III : Infracțiuni de corupție și de serviciu
Infracțiuni de corupție
Infracțiuni de serviciu

Capitolul IV: Infracțiuni de fals
Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare
Falsul în înscrisuri

Capitolul V : Infracțiuni contra siguranței publice
Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Capitolul VI : Infracțiuni care aduc atingere unor relații p rivind
conviețuirea socială
Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice
Infracțiuni contra familiei
Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor
decedate

3
Capitolul V II: Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război
Infracțiuni de genocid și contra umanității
Infracțiuni de război

Bibliografie selectiv ă

4
CAPITOLUL I : INFRACȚIUNI PRIVIND AUTORITATEA ȘI
FRONTIERA DE STAT
(art. 257 -265)

1. Trăsături generale ale infracțiunilor privind
autorita tea și frontiera de stat
2. Infracțiuni contra autorității
3. Infracțiuni privind frontiera de stat

I.1. Trăsături generale ale infracțiunilor privind autoritatea și frontiera de stat

În România, statul constituie nucleul societății noastre, în jurul căruia se
coagulează toate organele și instituțiile publice.
Statul își exercită multiplele funcții prin intermediul organelor sale și de
aceea, autoritatea organelor de stat constituie o valoare socială ocrotită de legea
penală.
Autoritatea statului este seri os atinsă sau știrbită atunci când funcționarii
care o exercită devin ținta unor acțiuni violente sau c ând înscrisurile, uniformele ori
sigiliile folosite de funcțio narii statului sunt distruse sau folosite fără drept de alte
persoane.
Faptele incriminate în acest capitol îi slăbesc statului autoritatea și lovesc în
prestigiul și credibilitatea de care trebuie să se bucure funcționarii săi.
Frontiera de stat reprezintă linia naturală sau convențională care separă
teritoriul unei țări de teritoriul altui st at sau de întinderi de ape care nu fac parte din
teritoriul său.

5
Frontiera de stat a României este definită în art. 2 din O .U.G. 105/20011, ea
delimitând teritoriul statului nostru de teritoriul fiecăruia dintre statele vecine și
marea teritorială a Român iei, de zona contiguă.
Frontiera unui stat se continuă în plan vertical, delimitând spațiul aerian și
subsolul care aparțin României , de cele ale țărilor vecine.
În mod obișnuit, frontiera de stat este marcată prin semnele caracteristice
de frontieră, așa cum sunt prevăzute în documentele de demarcare bilaterale
încheiate cu statele vecine.
Stabilirea și protejarea frontierei constituie prerogative statale, ele fiind o
expresie a autorității și suveranității sale, astfel că poziționarea infracțiunilor priv ind
frontiera de stat în acest capitol este pe deplin justificată.
Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale
care presupun apărarea riguroasă a autorității organelor de stat și a frontierei
statului.
În ceea ce priveș te latura obiectivă , toate infracțiunile contra autorității și
frontierei de stat sunt infracțiuni comisive. Din punct de vedere al elementului
material , se pot comite prin acțiune sau inacțiune. Uneori, latura obiectivă pretinde
și îndeplinirea unor cerin țe esențiale, iar urmarea imediată constă fără excepție,
într-o stare de pericol pentru valoarea socială a autorității statale.
Subiect activ al acestor infracțiuni poate fi orice persoană, iar uneori
calitatea subiectului activ devine o circumstanță agrav antă în conținutul infracțiunii.
Subiect pasiv principal este statul, iar uneori există și subiect pasiv secundar.
Latura subiectivă. Majoritatea infracțiunilor din acest capitol se săvârșesc
cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este incriminată do ar la unele infracțiuni.
Acțiunea penală pentru toate infracțiunile se pune în mișcare din oficiu. Nu
este posibilă nici împăcarea părților.

1 O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial nr.
352/2011

6
I. 2. Infracțiuni contra autorității (art. 257 -261)

I. 2. 1. Ultrajul (art. 257)

Noțiune. Această infracțiune constă în fapta persoanei care amenință,
lovește, vatămă ori ucide un funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii sau pentru fapte
îndeplinite în exercițiul acelor funcții.
Fapta este incriminată în mai multe variante de specie și cuno aște și
variante agravate.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex și constă în principal în relațiile
sociale privitoare la prest igiul și protecția persoanelor care îndeplinesc o anumită
funcție publică ce implică exercițiul autorității de stat, iar în subsidiar în relațiile care
se referă la libertatea, integritatea corporală, sănătatea sau viața funcționarului
public. Obiect mater ial este corpul funcționarului public atunci când fapta se
săvârșește prin lovire, vătămare corporală sau omor.
Subiect activ al infracțiunii de ultraj poate fi orice persoană. Fapta se poate
comite în participație, sub toate formele acesteia. Subiect pa siv principal este
statul, iar subiect pasiv secundar este funcționarul care exercită autoritatea de
stat și față de care se comite fapta. Pot fi subiecți pasivi secundari ai infracțiunii de
ultraj: deputatul, senatorul, un membru al Guvernului, al Curții de Conturi, polițistul,
primarul, prefectul, judecătorul, procurorul, agentul fiscal, inspectorul sanitar –
veterinar1, jandarmul, polițistul comunitar, etc.
Pluralitatea subiectului pasiv secundar va atrage întotdeauna, existența unui
concurs de infracți uni.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiuni alternative, fiecare
dintre ele fiind suficientă pentru existența infracțiunii.
Astfel, elementul material poate consta în acțiuni de:

1 Eugen Stoina , Subiectul pasiv al infracțiunii de ultraj , în Revista de Drept Penal, nr.
3/2000, p. 135

7
– amenințare nemijlocită sau prin mijloace de comunicare d irectă: telefon,
telegramă, SMS, e -mail;
– lovire sau alte violențe,
– vătămare corporală,
– lovire sau vătămare cauzatoare de moarte și respectiv ,
– omor ,
așa cum au fost analizate cu ocazia studierii incriminărilor respective.
Fiind o infracțiune complexă, ultrajul va absorbi în conținutul său
amenințarea, lovirile sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte și respectiv, omorul1.
Cerința esențială a elementului material pentru toate variantele de
incrimina re constă în aceea că acțiunea trebuie să fie îndreptată contra unui
funcționar public care se află în exercițiul funcțiunii sau pentru acte îndeplinite în
exercițiul funcțiunii .
Nu prezintă importanță dacă funcționarul își exercita atribuțiile la sediul
instituției sau în altă parte, în misiune ori chiar în afara programului de serviciu.
Pentru a se afla sub protecția incriminării din art. 257, funcționarul trebuie să
fi acționat însă în conformitate cu atribuțiile de serviciu și nu abuziv. În caz contrar ,
fapta nu va mai constitui infracțiunea de ultraj, ci va fi încadrată potrivit art. 206,
193, 194, 195, 188, 189 din C. Penal. Funcționarul public care a acționat abuziv cu
încălcarea atribuțiilor de serviciu nu mai beneficiază de protecția instituită pri n art.
257, fapta încadrându -se în dispozițiile anterior menționate.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea
cu care a fost investit funcționarul. Secundar poate exista o atingere adusă
integrității corporale, sănătăți i sau chiar vieții funcționarului.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Cerința esențială a laturii subiective presupune că făptuitorul cunoaște:
– calitatea persoanei pe care o agresează;
– împrejurarea că aceasta se află în exercițiul funcțiunii ori

1 Constantin Duvac , Infracțiunile privind autoritatea și frontiera de stat din perspectiva
noului Cod penal și a Codului penal în vigoare , în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p. 27

8
– că faptele la care se referă acțiunea au fost îndeplinite de funcționar în
exercițiul funcțiunii.
Tentativa este posibilă și se sancționează conform reglementării privitoare
la infracțiunea de origine.
Regimul sancț ionator. În forma tipică din alineatul 1, ultrajul se
sancționează cu pedeapsa prevăzută în lege pentru infracțiunea comisă, ale cărei
limite speciale se majorează cu o treime.
Modalități agravate și variante de specie
În alin. 2 și alin. 3 sunt descrise două variante de specie, constând în
săvârșirea unei infracțiuni (alta decât acelea enumerate în alin. 1), asupra unui
funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat
sau asupra unui membru al familiei sale , ori asupra bunurilor acestora , în scop de
intimidare sau răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
De această dată, fapta se poate comite numai cu intenție directă, calificată
prin scopul urmărit (intimidarea funcționarului) sau prin mobil ul făptuitorului
(răzbunarea).
Pedeapsa este este aceea prevăzută de lege pentru infracțiunea de bază,
ale cărei limite se majorează cu o treime.
Alin. 4 descrie o variată agravată a faptelor descrise în primele trei alineate,
iar elementul circumstanția l de agravare îl constituie calitatea specială subiectului
pasiv : aceea de polițist sau jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sau
în legătură cu exer citarea acelor atribuții.
Limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.
Aspe cte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror.
Dacă ultrajul se comite prin omor ori prin loviri sau vătămări cauza toare de
moarte, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului,
iar urmărirea penală este efectuată de către procuror.

9
I. 2. 2. Uzurparea de calități oficiale (art. 258)

Noțiune. Potrivit alin. 1 al art. 258, i nfracțiunea co nstă în fapta persoanei
care folosește fără drept o calitate oficială care implică exercițiul autorității de stat
și îndeplinește vreun act legat de acea calitate.
Varianta de specie din alin. 2 consta în fapta funcționarului public care
continuă să exerc ite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a
pierdut acest drept conform legii.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care presupun ca
exerc itarea calităților oficiale care implică exercițiul autorității de stat să se
realizeze numai de către persoanele care sunt învestite în mod legal cu acele
calități.
Subiect activ poate fi orice persoană. La varianta de specie din alin. 2,
subiect activ e ste fostul funcționar public care continuă să exercite funcția care
implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acea calitate. Participația este
posibilă. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana fizică sa u juridică, prejudiciată prin actele îndeplinite de făptuitor.
Latura obiectivă. Elementul material pentru fapta descrisă în alin. 1 constă
în două acțiuni conjugate care trebuie realizate cumulativ:
– folosirea unei calități oficiale care implică exerciți ul autorității de stat (adică
invocarea, pretinderea ei) și
– îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate.
Dacă făptuitorul doar se folosește de o calitate oficială, însă nu îndeplinește
niciun act legat de acea calitate, nu va exista infracțiunea de uzurpare de calități
oficiale. Invocarea unei calități false constituie un mijloc fraudulos care ar putea fi
valorificat în cazul infracțiunii de înșelăciune, violare de domiciliu, etc.
Cerința esențială a legii constă în împrejurarea că folosirea calită ții oficiale
trebuie să se facă fără drept, adică fără titlu legitim , abuziv, nejustificat , fărăr
îndreptățire.

10
Pentru varianta de specie din alin. 2, elementul material constă în
exercitarea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat, iar ce rința esențială
presupune ca această acțiune să se comită sau după ce dreptul de a exercita
funcția respectivă a încetat .
Depășirea de către un funcționar a competenței pe care i -o conferă calitatea
respectivă nu constituie uzurpare de calități oficiale, c i infracțiunea de uzurpare a
funcției (art. 300 din C.penal).
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru autoritate, dar se pot
produce și anumite consecințe păgubitoare pentru subiectul pasiv secundar.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu in tenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancționează.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
Modalitate agravată. Dacă faptele descrise în alin. 1 și 2 se comit de către
o persoană care poartă fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei
autorități publice, această împrejurare agravează fapta care va fi pedepsită cu
închisoare de la unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

I. 2. 3. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care sustrage sau distruge
un în scris care se află în păstrarea ori deținerea unui organ sau instituții de stat
sau publice, din cele prevăzute la art. 176 sau 175 alin. 2 din Codul penal.
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
autoritate a de stat care implică protejarea existenței înscrisurilor și documentelor
aflate în deținerea unor unități de stat sau publice. Obiectul material al infracțiunii

11
este constituit din dosarele, registrele și înscrisurile aflate în păstrarea unităților de
stat.
Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană, iar participația penală
este posibilă sub toate formele sale. Dacă subiectul activ este un funcționar public
aflat în exercițiul îndatoririlor de serviciu, pedeapsa este mai gravă pentru fapta
săvârșită în asemenea condiții. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect
pasiv secundar este unitatea sau instituția care avea înscrisul în păstrare.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tip prevăzute la alin. 1
constă în una din cele două acțiuni alternative: sustragerea sau distrugerea de
înscrisuri. Înțelesul termenilor este acela analizat cu ocazia abordării incriminărilor
din art. 228 (furtul) și art. 253 (distrugerea) din C.penal.
Cerința esențială pentru elementul material este ca acț iunea să privească
înscrisuri aflate în păstrarea sau deținerea organelor prevăzute la art. 176 sau 175
alin. 2 din Codul penal, adică autorități publice, instituții publice sau persoane
juridice care administrează bunuri proprietate publică ori entități c are exercită
servicii de interes public și pentru care autoritățile publice exercită controlul sau
supravegherea activității.
Nu are importanță unde anume se afla depozitat înscrisul și nu interesează
dacă aparținea sau nu acelei unități, fiind suficient că se afla în păstrarea ori
deținerea ei.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă și se pedepsește.
Regimul sancționator . Forma tip a infracțiunii se sancționează cu
închisoare de la unu la 5 ani.
Variant a agravată. Alineatul al 2 -lea introduce o formă agravată a
incriminării, împrejurarea agravantă constând în calitatea subiectului activ,
respectiv fapta se comite de un funcționar public, aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu.
În această s ituație, maximul special al pedepsei prevăzute în alineatul 1 se
majorează cu o treime.

12
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

I. 2. 4. Ruperea de sigil ii (art. 260)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care înlătură ori distruge un
sigiliu legal aplicat.
Sigiliul este acel instrument de care se servesc organizațiile ori instituțiile de
stat pentru a asigura conservarea sau identificarea bunu rilor mobile sau imobile.
Potrivit alineatului 2 al art. 260, fapta este mai gravă dacă este săvârșită de
custode.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
autoritatea de s tat care presupun existența și integritatea sigiliilor aplicate în
numele statului. Obiect material al infracțiunii este însuși sigiliul aplicat , indiferent
că este confecționat din ceară, plumb, hârtie sau alt material .
Subiect activ al infracțiunii poat e fi orice persoană, participația fiind posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este unitatea care a aplicat sigiliul.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii constă în vreuna din
următoarele acțiuni:
– înlăturarea (scoaterea sigiliului din poziția pe care o avea, astfel încât nu -și
poate realiza scopul în care a fost aplicat);
– distrugerea (adică nimicirea, desființarea, ruperea, topirea, sfărâmarea lui).
Cerința esențială a elementului ma terial presupune ca sigiliul să fi fost legal
aplicat de organele de stat competente, după procedura prevăzută în lege. Un
sigiliu aplicat abuziv sau nelegal nu poate fi ocrotit prin această normă de
incriminare.

13
În practica judiciară s -a decis că furtul m ărfurilor din vagoanele SNCFR prin
ruperea sigiliilor aplicate de autoritățile vamale se află în concurs cu infracțiunea de
rupere de sigilii.
Tot în jurisprudență s -a mai decis că furtul de curent electric comis prin
înlăturarea sigiliului aplicat pe con torul electric este un furt săvârșit prin efracție,
fără a se reține în concurs infracțiunea de rupere de sigilii, deoarece sigiliul aplicat
pe contorul electric nu are rolul de a asigura conservarea sau identificarea bunului,
ci pe acela de a închide case ta cu firele electrice1.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru autoritatea statului.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă. Făptuitorul trebuie să cunoască împrejurarea că înlătură sau distruge un
sigiliu aplicat de o autoritate competentă.
Tentativa nu este pedepsită, deși este posibilă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru varianta tip din
alineatul 1 este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Varianta agravată. Alineatul 2 i ntroduce o formă agravată constând în
împrejurarea că fapta este săvârșită de către custodele bunului asupra căruia s -a
aplicat sigiliul, iar pedeapsa în acest caz este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

I. 2. 5. Sustragerea de sub sechestru (art. 261)

Noțiune. Infracțiunea constă fapta persoanei care sustrage un bun legal
sechestrat.
Potrivit alineatul ui 2 al art. 261, fapta este mai gravă dacă este săvârșită de
custodele bunului.

1 Costică Bulai și George Antoniu , Practica judiciară penală , vol. III, Editura Academiei,
București, 1992, p. 128

14
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
autoritatea de stat și dreptul acesteia de a indis ponibiliza anumite bunuri. Obiectul
material îl reprezintă însuși bunul sechestrat.
Subiect activ poate fi orice persoană. Când subiectul activ are calitatea de
custode al bunului, fapta este mai gravă. Subiect pasiv principal este statul, iar
subiect pasi v secundar este organul de stat care a instituit sechestrul
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de
sustragere, așa cum este definită în art. 228 alin. 1.
Cerința esențială a elementului material presupune ca acțiunea d e
sustragere să aibă loc asupra unui bun ca re este sechestrat în mod legal . Dacă
sechestrarea bunului nu s -a realizat legal, sustragerea sa constituie doar
infracțiunea de furt.
Ori de câte ori se comite infracțiunea de furt asupra unui bun legal
sechestra t, se va reține un concurs de infracțiuni între art. 228 (furt) și art. 261
(sustragere de sub sechestru) din Codul penal.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită
prin norma de incriminare: autoritatea statului.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă,
iar cerința esențială a laturii subiective presupune ca făptuitorul să cunoască
împrejurarea că bunul fusese anterior sechestrat.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancționează.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută pentru forma tip a infracțiunii
este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Variant a agravată. Potrivit alin. 2, fapta este mai gravă dacă este săvârșită
de custodele bunului.
Când acesta are și calitatea de propri etar al bunului , în sarcina sa se va
reține doar infracțiunea de sustragere de sub sechestr u, dar dacă făptuitorul nu
este proprietar al bunului, ci doar custodele lui, el va săvârși infracțiunea de
sustragere de sub sechestru, în concurs formal cu infracț iunea de abuz de
încredere.

15
Pentru varianta agravată din alineatul al 2 -lea când fapta este săvârșită de
custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în pri mă instanță revine judecătoriei.

I. 3. Infracțiuni privind frontiera de stat (art. 262 -265)

I. 3. 1. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei de a intra sau de a i eși din
țară, prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Trecerea frontierei de stat trebuie să se realizeze numai prin locurile
amenajate în acest scop (puncte de trecere a frontierei) sau prin alte locuri stabilite
de comun acord cu statele vecine și nu mai în baza unor documente legal emise:
pașaport, carte de identitate, permis de mic trafic ori permis pentru treceri simple.
Varianta simplă de incriminare a fost preluată din art. 71 al O.U.G. nr.
105/2001 privind frontiera de stat a României1.
Obiectu l juridic special este format din relațiile sociale care se formează în
legătură cu necesitatea de a se asigura inviolabilitatea frontierei și respectarea
regulilor de trecere a acesteia. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană , indiferent de cetățenie. Participația
este posibilă numai sub forma instigării sau a complicității, deoarece fie care
persoană care trece ilegal frontiera comite o faptă proprie, coautoratul nefiind
posibil. Subiectul pasiv este statul român a cărui autor itate este lezată prin
comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie oricare din cele două
acțiuni menționate: intrarea sau ieșirea din țară.

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 352 din 30 iunie 2001

16
Cerința esențială a elementului material presupune ca trecerea frontierei
prin intrarea or i ieșirea din țară să se realizeze în mod nelegal, fraudulos.
Astfel, trecerea frontierei este considerată nelegală dacă se face prin alte
locuri decât acelea amenajate în acest scop, precum și atunci când trecerea
frontierei se face prin locurile special amenajate, dar făptuitorul se sustrage
controlului de frontieră, ascunzându -se fizic (în autoturism, tren, vapor, avion, etc.)
ori ascunzându -și identitatea reală (prin utilizarea documentelor de identitate
false).
În practica judiciară1 s-au reținut în sarcina persoanei care intră fraudulos în
țară și apoi iese din țară în același mod, două infracțiuni de trecere frauduloasă a
frontierei de stat, în concurs real.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru autoritatea statului care are
dreptul suver an de a controla intrarea și ieșirea din țară a persoanelor.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa se pedepsește.
Regimul sancționator. Forma tip a infracțiunii descrisă în alin. 1 se
sancționează cu închi soare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variant e agravate. În alineatul al 2 -lea sunt descrise formele agravate ale
incriminării, iar elementele circumstanțiale de agravare pot fi:
– scopul urmărit de făptuitorul care trece frontiera fraudulos: în scopul
sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
ori a unei măsuri educative, privative de libertate;
– calitatea subiectului activ care este un străin declarat indezirabil ori căruia
i-a fost interzis în orice mod, dreptul de intrare sau de ședere în țară.
Pentru forma agravată a faptei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
Cauză de înlăturare a răspunderii penale. În alineatul 4 este prevăzută o
cauză de înlăturare a răspunderii penale, astfel că trecerea fraudulo asă a frontierei

1 Decizia penală nr. 257/1994 a Curții de Apel Timișoara, în Revista Juridică, Editura
Helicon, Sinteze, 1994, p. 34

17
de stat în condițiile alin. 1, de către o persoană victimă a traficului de persoane ori
de către minori nu va atrage sancționarea acesteia.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a c auzei în primă instanță revine judecătoriei.

I. 3. 2. Traficul de migranți (art. 263)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta de a racola, îndruma, călăuzi,
transporta, transfera sau adăposti o persoană, în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de sta t a României.
Fapta presupune acțiuni prin care se înlesnește trecerea frauduloasă a
frontierei, de către persoane migrante (care nu sunt cetățeni români, nici străini cu
drept de rezidență).
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 7 1 al O.U.G. nr.
105/2001 privind frontiera de stat a României
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
respectarea autorității statului în ceea ce privește intrarea ori ieșirea din țară,
precum și necesitatea de a combate tr ansformarea migranților în surse de câștig
ilicit pentru anumite persoane. Obiect material este corpul persoanei traficate.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică. Participația
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv pr incipal al infracțiunii este
statul ca titular la valorii ocrotite, iar subiect pasiv secundar este însuși migrantul,
dacă acesta a fost supus la tratamente inumane sau degradante ori dacă i -a fost
pusă în pericol viața, integritatea corporală sau sănătate a.
Latura obiectivă. Elementul material este format din următoarele acțiuni
alternative: racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau
adăpostirea unei persoane.
Racolare înseamnă a atrage, a convinge pe cineva; îndrumare înseamnă a -i
arăta cuiva drumul, a -l sfătui; călăuzire înseamnă a însoți pe cineva pentru a -i
arăta drumul, a face pe ghidul; transportare înseamnă a deplasa pe cineva dintr -un

18
loc în altul; transferare presupune mutarea migrantului dintr -un loc în altul;
adăpostire semnifică găzduire, cazare, instalare într -un loc ferit, ascundere.
Cerința esențială a elementului material o reprezintă scopul în care se
comite fapta, înțeles ca destinație a acțiunii: trecerea frauduloasă a frontierei
României.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă,
deoarece scopul în care se comite fapta caracterizează acțiunea, având înțelesul
de destinație (migranții sunt racolați, călăuziți, etc., pentru a trecere frontiera), nu
acela de finalitate.
Tentativa se sanc ționează.
Regimul sancționator. Forma tip a infracțiunii se pedepsește cu închisoare
de la 2 la 7 ani.
Variant e agravate. În alin eatul al 2 -lea sunt descrise formele agravate ale
infracțiunii, iar elementele circumstanțiale de agravare constau în scopul u rmărit de
făptuitor sau în mijloacele folosite pentru a comite fapta.
Astfel, infracțiunea este considerată mai gravă dacă se săvârșește:
– în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial (de această
dată, scopul obținerii de foloase patr imoniale caracterizează latura subiectivă a
infracțiunii și forma agravată se poate comite numai cu intenție directă, calificată
prin scop);
– prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea
migrantului;
– prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante.
În aceste cazuri, fapta se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
Pentru ca fapta să subziste în formă agravată, nu este necesar ca mijoacele
folosite să fi cauzat vreo văt ămare vieții, integrității sau sănătății migrantului, fiind
suficient că a existat acest pericol sau că migrantul a fost tratat inuman ori
degradant.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei î n primă instanță revine tribunalului .

19

I. 3. 3. Facilitarea șederii ilegale în România (art. 264)

Noțiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracțiunea constă în fapta
persoanei de a facilita prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul Român iei,
a unei persoane, victimă a unei infracțiuni de trafic de persoane, de minori sau de
migranți, care nu are cetățenia română și nici domiciliul în România.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 141 din O.U.G. nr.
194/2002 privind r egimul străinilor în România .
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
respectarea autorității statului în ceea ce privește dreptul său de a decide cu privire
la rămânerea în țară a persoanelor străine . Nu există obiect mate rial.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este statul român ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acțiunea de facilitare
(înlesnire, ajut orare) a rămânerii ilegale în țară, a unei persoane. Elementul
material se poate prezenta sub forma comisiunii sau omisiunii.
Cerințele esențiale ale elementului material se referă la calitățile cerute
persoanei căreia i se facilitează rămânerea ilegală în țară. Persoana trebuie să fie
victimă a unei infracțiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranți, fără
cetățenia română și fără domiciliul în România.
Dacă mijloacele folosite constituie prin ele însele o altă infracțiune, se vor
aplica regulil e privind concursul de infracțiuni.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valoarea ocrotită:
regulile privitoare la regimul de ședere în România a străinilor.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție diectă sau indirectă.
Tentati va nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Forma tipică descrisă în alin. 1 se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Variante agravate și atenuate. În alineatul al 2 -lea regăsim variantele
agravate ale fapt ei, iar elementele circumstanțiale de agravare se referă la scopul

20
urmărit de făptuitor (acela de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial) sau
calitatea specială a acestuia ( un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de
serviciu).
În acest caz, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
Alineatul al 3 -lea descrie o formă atenuată a faptelor descrise la alin. 1 și 2,
care se va reține ori de câte ori acțiunea se comite față de un s trăin aflat ilegal pe
teritoriul României , dar care nu e victima unei infracțiuni de trafic de persoane, de
minori sau de migranți. Limitele speciale ale pedepsei se reduc în acest caz, cu o
treime.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

I. 3. 4. Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul
României (art. 265)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta străinului față de care s -a dispus
măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea
dreptului de ședere, de a se sustrage de la executarea obligațiilor instituite de
autoritățile competente.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 138 al O.U.G. nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
respectarea autorității statului în ceea ce privește dreptul său de a decide cu privire
la rămânerea în țară a persoanelor străine . Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat și nu poate fi decât persoana cu cetățenie
străină față de care s -a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a
fost dispusă interzicerea dreptului de ședere. Subiect pasiv este statul român ca
titular al valorii ocrotite.

21
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acțiunea de sustragere de
la executarea obligațiilor impuse de statul român prin autoritățile competente, în
sensul încălcării lor.
Astfel, persoana în cauză refuză să părăsească țara, deși s -a luat măsura
îndepărtării sale ori i s -a interzis dreptul de ședere.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valoarea ocrotită:
regulile privitoare la regimul de ședere în România a străinilor.
Latura subie ctivă. Fapta se comite cu intenție diectă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

22
CAPITOLUL II : INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII
JUSTIȚIEI (art. 266 -288)
1. Trăsături generale ale infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
2. Nedenunțarea
3. Omisiunea sesiz ării
4. Inducerea în eroare a organelor judiciare
5. Favorizarea făptuitorului
6. Tăinuirea
7. Obstrucționarea justiției
8. Influențarea declarațiilor
9. Mărturia mincinoasă
10. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției
11. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
12. Comp romiterea intereselor justiției
13. Încălcarea solemnității ședinței
14. Ultrajul judiciar
15. Cercetarea abuzivă
16. Supunerea la rele tratamente
17. Tortura
18. Represiunea nedreaptă
19. Asistența și reprezentarea neloială
20. Evadarea
21. Înlesnirea evadării
22. Nerespectarea hotărârilor jude cătorești
23. Neexecutarea sancțiunilor penale

II. 1. Trăsături generale ale infracțiunilor contra înfăptuirii justiției.

Denumirea acestei grupe de infracțiuni este dată de valoarea socială
ocrotită prin intermediul incriminărilor cuprinse în ea. Putere a judecătorească

23
reprezintă una din cele trei puteri ale statului, iar activitatea de înfăptuire a justiției,
în sensul Codului penal, acoperă o paletă largă, incluzând întregul complex de
activități prin care se înfăptuiește justiția.
Obiectul juridic ge neric al acestei grupe de infracțiuni este format din
relațiile sociale referitoare la protejarea activității de înfăptuire a justiției. Fiecare
infracțiune are și un obiect juridic special propriu, în funcție de aspectul concret
vizat prin incriminarea re spectivă, iar la unele infracțiuni regăsim alături de obiectul
juridic special principal și un obiect juridic special secundar (de ex. viața,
integritatea corporală, sănătatea). Uneori vom regăsi și obiect material .
Subiecți activi ai infracțiunilor contr a justiției pot fi orice persoane, dar la
unele dintre ele, subiectul activ este calificat (de ex. martor, expert, interpret,
investigator sub acoperire, persoană deținută, etc.). Subiect pasiv general este
statul ca titular al valorii ocrotite. În unele c azuri vom avea și subiect pasiv
secundar, fie el persoană fizică sau juridică și este posibil ca și subiectul pasiv
secundar să fie calificat, legea pretinzându -i o anumită calitate.
Latura obiectivă. În general aceste infracțiuni sunt comisive, elementul
material constând în aceea că făptuitorul face ceea ce legea îi interzice. Avem însă
și infracțiuni omisive, făptuitorul neacționând așa cum legea îi ordonă (de ex.,
nedenunțarea, omisiunea sesizării).
Urmarea imediată constă de regulă, într -o stare de pe ricol, nefiind excluse și
cazurile în care urmarea imediată secundară constă într -o vătămare adusă
subiectului pasiv secundar.
Latura subiectivă. Aceste infracțiuni se săvârșesc de regulă cu intenție
directă sau indirectă, dar există și situații în care se pedepsește și săvârșirea lor
din culpă (de ex. înlesnirea evadării, omisiunea sesizării). Unele infracțiuni au
incluse în latura subiectivă și elemente psihice caracteristice mobilului sau
scopului, caz în care intența nu poat fi decât directă.
Tentativa de cele mai multe ori nu este incriminată, dar în anumite cazuri
ea este incriminată și pedepsită (tortura, evadarea, înlesnirea evadării).

24
Dezincriminare. Prin Legea nr. 159/20141, a fost abrogat art. 276 din acest
capitol care incrimina sub denumirea „Presiuni asupra justiției”, fapta persoanei
care în timpul unei proceduri judiciare aflate în curs, face declarații publice nereale
referitoare la săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a
unei infracțiuni sau a unei abateri discipl inare grave, legate de instrumentarea
acelei cauze, în scopul de a le influența sau intimida.

II. 2. Nedenunțarea (art. 266)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care având cunoștință
despre săvârșirea unei fapte penale contra vieții sau car e a avut ca urmare
moartea unei persoane, omite să încunoștințeze de îndată organele competente.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care asigură
înfăptuirea justiției, prin îndeplinirea de către toți cetățenii, a obligației de a anunța
de îndată organele competente, cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni.
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepția autorilor, participanților,
tăinuitorilor și favorizatorilor infracțiunii nedenunțate. Acestora din urmă nu li se
poate opune obligația de a se autodenunța. Nu sunt posibile nici coautoratul și nici
complicitatea deoarece este o faptă care se săvârșește în persoană proprie. În
schimb, este posibilă i nstigarea ca formă a participației penale. Subiect pasiv este
statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă omisiunea de a denunța
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală din cele enumerate în text. Este
așadar o infracțiune omisivă.
Cerinț ele esențiale ale elementului material presupun ca:
– fapta prevăzută de legea penală să fie din cele care s -au comis contra
vieții sau au avut ca urmare moartea unei persoane, indiferent de forma de
vinovăție cu care s -a comis fapta: intenție, culpă sau i ntenție depășită (omor, omor

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014

25
calificat, ucidere din culpă, uciderea la cererea victimei, determinarea sau
înlesnirea sinuciderii, uciderea din culpă, uciderea nou -născutului, loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, alte infracțiuni săvârșite cu intenție care au avut ca
urmare moartea victimei) .
– omisiunea trebuie să se refere la denunțarea de îndată, adică fără
întârziere, oral sau în scris, în mod direct sau prin intermediul altei persoane.
Latura subiectivă. Elementul subiectiv constă în forma de vinov ăție a
intenției.
Tentativa nu este posibilă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Cauze de nepedepsire. Alineatele 2 și 3 ale art. 266 introduc două situații
în prezența cărora fapta de ned enunțare nu va fi pedepsită:
– nedenunțarea săvârșită de un membru de familie al vreunui participant la
săvârșirea faptei nedenunțate (conf. art. 177 din C. penal, prin membru de familie
se înțelege: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și
persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele
care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în
cazul în care conviețuiesc. Calitatea de membru de familie se păstrează în privința
persoanei adoptate ori a descendenților ei, față de rudele ei firești, așa cum sunt
menționate la alin. 1).
– atunci când persoana, deși nu denunță de îndată, înainte de a se pune în
mișcare acțiunea penală pentru fapta nedenunțată, î nștiințează autoritățile
competente despre acea faptă sau chiar dacă s -a pus în mișcare acțiunea penală
și autorii au fost descoperiți, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorilor
sau a participanților.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pun e în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

26
II. 3. Omisiunea sesizării (art. 267)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public care luând
cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzut e de legea penală în legătură cu
serviciul în cadrul căruia își desfășoară activitatea, nu sesizează de îndată
organele de urmărire penală.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din r elațiile sociale care asigură
înfăptuirea justiției. Nu avem obiect material.
Subiectul activ este calificat , neputând fi decât un funcționar public.
Coautoratul nu este posibil, fiind vorba de o infracțiune care se săvârșește în nume
propriu. Este însă po sibilă participația sub forma instigării. Subiect pasiv este
statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în omisiunea funcționarului
public de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală în le gătură cu serviciul în care își desfășoară activitatea
și de care a luat cunoștință cu ocazia exercitării funcției.
Prin specificul elementului material, este vorba de o infracțiune omisivă.
Cerințele esențiale ale elementului material sunt următoarele:
– funcționarul public să fi luat cunoștință de săvârșirea acelei fapte în
timpul exercitării atribuțiilor de serviciu;
– sesizarea despre săvârșirea infracțiunii să nu fi fost făcută de
îndată, adică fără întârziere, oral sau în scris, în mod direct sau p rin intermediul
altei persoane.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție (alin. 1) sau din culpă
(alin. 2).
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârșită
cu intenție este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar atunci când
omisiunea sesizării se comite din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la
un an sau amenda.

27
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecător iei.

II. 4. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268)

Noțiune. Considerată drept cauza principală a erorilor judiciare, această
faptă a fost incriminată în legislația noastră din cele mai vechi timpuri și constă în
fapta persoanei care prin denunț sau plângere, învinuiește în mod mincinos o altă
persoană, că a săvârșit o infracțiune sau prin care se reclamă existența unei fapte
prevăzute de legea penală, deși aceasta nu este reală.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechi ul Cod penal
unde era intitulată denunțare calomnioasă.
Obiectul juridic special este complex și este format pe de o parte din
relațiile sociale referitoare la îndeplinirea în bune condiții a activității de justiție și pe
de altă parte, din relațiile socia le care privesc demnitatea, onoarea și libertatea
persoanei.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă
sub toate formele, inclusiv sub forma coautoratului (de ex., cei care semnează
împreună un denunț penal)1. Subiect pas iv general și imediat este statul, iar
subiect pasiv secundar poate fi persoana învinuită pe nedrept.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de a formula un
denunț penal sau o plângere penală.
Cerințele esențiale ale elementului material presupun ca:
– denunțul sau plângerea penală să se refere la existența unei fapte
prevăzute de legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârșit o faptă
prevăzută de legea penală;
– sesizarea să fie făcută prin denunț sau plângere (fie în scris, f ie oral2);

1 Maria Oprea , Noua reglementare a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare ,
în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p. 86
2 Avram Filipaș , Infracțiuni c ontra înfăptuirii justiției , Editura Academiei, București, 1985, p.
22-23

28
– sesizarea să fie făcută cu privire la o anumită persoană indicată prin nume,
prenume sau prin alte elemente care fac posibilă identificarea ei
– sesizarea să se refere la fapte nereale.
Urmarea imediată constă pe de o parte, într -o stare de pe ricol pentru
valoarea ocrotită, dar și în vătămarea adusă persoanei învinuite pe nedrept.
Latura subiectivă. Infracțiunea de inducere îneroare a organelor judiciare
se comite cu intenție directă sau indirectă, cu precizarea că făptuitorul știe că
persoana învinuită este nevinovată, iar cele relatate de el nu corespund adevărului,
fapta sesizată neavând corespondent în realitate.
Dacă însă făptuitorul a avut anumite motive să creadă că persoana învinuită
este autoarea faptei, lipsește reaua credință și fapt a nu va constitui infracțiune.
Tentativa este posibilă, dar nu este pedepsită.
Regimul sancționator. Varianta simplă de la alin. 1 se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variante agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată a infracțiunii,
constând în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi
existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o
persoană.
A produce probe mincinoase înseamnă a le prezenta sau aduce în fața
organ elor judiciare, iar a ticlui probe mincinoase înseamnă a crea sau a aranja
într-o manieră abilă, ingenioasă probe, urme, fotografii, înscrisuri ce se pot referi la
bunuri și persoane1.
Cerințele esențiale ale elementului material presupun:
– probele pro duse sau ticluite să fie mincinoase, neadevărate, nereale.
– aceste probe mincinoase să se refere la existența unei fapte prevăzute de
legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală .
Varianta agravată de la alin . 2 se pedepsește cu închisoare de la unu la 5
ani.

1 Vintilă Dongoroz și colaboratorii , op. cit. vol. IV, p. 170

29
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3 -lea este inserată o cauză de
nepedepsire, aceasta constând în împrejurarea că denunțătorul arată, mai înainte
de reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiu nii penale împotriva
persoanei față de care s -a făcut sesizarea ori s -au produs ori ticluit probele, că
acea sesizare este nereală.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță re vine judecătoriei.

II. 5. Favorizarea făptuitorului (art. 269)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care ajută un făptuitor,
pentru a împiedica sau a îngreuna cercetările într -o cauză penală, tragerea la
răspundere penală, executarea pedepsei ori a măsurii privative de libertate.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
realizarea justiției prin împiedicarea acțiunilor de natură a ajuta un făptuitor.
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană, dar nu și participanții
la săvârșirea faptei în legătură cu care se comite favorizarea. Participația este
posibilă.
Subiect pasiv general este statul.
Latura obiectivă. Elementul mater ial constă în acțiunea de a da ajutor unui
făptuitor (prin acte comisive sau omisive, materiale sau morale, direct sau indirect),
în scopul ca acesta să evite tragerea la răspundere penală, executarea pedepsei
ori a măsurii privative de libertate sau pentr u a se împiedica sau îngreuna
cercetările într -o cauză penală.
Acest ajutor trebuie să intervină după săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală de către o altă persoană, indiferent dacă s -a început urmărirea
penală sau s -a pronunțat o condamnare pen tru acea faptă și independent de
împrejurarea că persoana favorizată va putea fi sau nu trasă la răspundere penală
(de ex. este minor sub 14 ani, iresponsabil).

30
Cerințele esențiale ale elementului material presupun ca:
– ajutorul să fie dat pentru a împie dica sau a îngreuna ori cercetările într -o
cauză penală, judecata sau executarea pedepsei, ori executarea pedepsei sau a
măsurii privative de libertate. Scopul ajutorului este în acest caz o cerință esențială
atașată elementului material, cu înțelesul de „ destinație” și nu influențează latura
subiectivă;
– acest ajutor să fie dat ulterior săvârșirii faptei și să nu fie consecința unei
înțelegeri anterioare ori concomitente1, altfel am fi în ipoteza complicității (art. 48
alin. 2 din Codul penal).
Nu interes ează pentru existența infracțiunii, ce mijloace a folosit
favorizatorul, dar dacă mijlocul utilizat constituie prin el însuși o infracțiune, se vor
aplica regulile concursului de infracțiuni.
De asemenea, nu contează dacă făptuitorul favorizat a săvârșit o faptă
consumată sau doar o tentativă, o faptă intenționată sau din culpă,
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închi soarea de la
unu la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit alineatului al 2 -lea, pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai
mare decât pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârșită de autor.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3 -lea introduce o cauză spe cială de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea favorizării de către un membru
de familie.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

1 Decizia penală nr. 1072/2002 a Curții Supreme de Justiție, în Revista de Drept Penal nr.
3/2003, p. 117

31
II. 6. Tă inuirea (art. 270)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care a cunoscut sau
prevăzut că un bun provine din săvârșirea unei fapte pr evăzute de legea penală și
cu toate acestea , îl primește, îl dobândește, îl transformă ori înlesnește
valorificar ea acelui bun.
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format în principal din relațiile sociale
referitoare la înfăptuirea justiției. Obiect material al infracțiunii este bunul sau
bunurile provenite din săvârșir ea unei fapte prevăzute de legea penală.
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepția acelor persoane care
sunt membri de familie ai făptuitorului, aceștia fiind exonerați de răspundere
penală. Subiect pasiv este persoana față de care s -a comis fap ta penală din
săvârșirea căreia provine bunul tăinuit.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii constă în una din
următoarele acțiuni:
– primirea, adică acceptarea, preluarea bunului în detenție cu orice titlu
juridic (depozit, gaj, împrumut, e tc.);
– dobândirea , adică luarea bunului în stăpânire definitivă, cu titlu de
proprietar (prin cumpărare, schimb, donație, etc.);
– transformarea bunului , adică modificarea parțială a substanței și formei, ori
a aspectului exterior astfel încât acesta nu m ai poate fi recunoscut (vopsire,
recondiționare, prelucrare, etc.);
– înlesnirea valorificării acestuia presupune orice ajutor dat pentru a ușura
înstrăinarea bunului, schimbarea lui cu altul, vânzarea lui, etc.
Cerința esențială a elementului material pre supune ca bunul asupra căruia
se comite tăinuirea, să provină dintr -o altă faptă prevăzută de legea penală (furt,
înșelăciune sau orice altă infracțiune). Nu este necesar ca tăinuitorul să cunoască
natura exactă a faptei din care provine bunul.
În practica judiciară s -a ridicat problema încadrării juridice a actelor de
tăinuire repetată, iar prin Decizia nr. 2/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

32
dată în recurs în interesul legii, s -a statuat că în situația existenței unui prim act de
tăinuire, urma t de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor care promite că va asigura
valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele
constitutive ale complicității la furt în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar
dacă promisiune a anticipată de tăinuire a bunurilor nu a mai fost îndeplinită.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Pentru existența laturii subiective, mai trebuie întrunită o cerință esențială și
anume: făptuitorul să cunoască că bunul tăinuit provine din săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală sau el să fi prevăzut din împrejurările concrete acest
lucru . Această împrejurare poate rezulta din condițiile concrete în care s -a comis
fapta de tăinuire (de ex. cumpărarea unui bun sustras de altul cu un preț ridicol de
mic, în condiții de clandestinitate, etc.), ceea ce face ca făptuitorul să bănuiască în
mod rezonabil, proveniența ilicită a bunului1.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de le ge pentru tăinuire este
închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda, fără ca sancțiunea aplicată să poată
depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul
tăinuit.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3 -lea introduce o cauză specia lă de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea tăinuirii de către un membru de
familie.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

1 Tudorel To ader și colaboratorii , Noul Cod penal. Comentarii pe articole , Editura
Hamangiu, București, 2014, p. 438

33
II. 7. Obstr ucționarea justiției (art. 271)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care fiind avertizată asupra
consecințelor faptei sale, împiedică fără drept, organul de urmărire penală sau
instanța să efectueze un act procedural sau refuză să pună la disp oziția organului
de urmărire penală, instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele
informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute care i -au fost solicitate în vederea
soluționării unei cauze.
Acest articol introduce o incriminare nouă, inexistentă în vechea legislsație
penală.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiției. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, dar nu și persoanele urmărite sau
judecate pent ru infracțiunea față de care se desfășoară procesul penal. Participația
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul ca titular val
valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din următoarele acțiuni:
– împie dicarea organului de urmărire penală sau a instanței să efectueze un
act procedural. Cerințele esențiale ale acțiunii impun ca împiedicarea să se
realizeze fără drept, nejustificat, iar actul procedural trebuie să fie efectuat în
condiții legale.
– refuzu l de a pune la dispoziția organului de urmărire penală, instanței sau
judecătorului sindic, a datelor, informațiilor, înscrisurilor sau bunurile deținute .
Cerința esențială a acțiunii se referă la faptul că datele informațiile, înscrisurile sau
bunurile de ținute au fost cerute în mod explicit și conform legii de către organul
judiciar.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru activitatea de
înfăptuire a justiției.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepsește.

34
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la un an sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

II. 8. Influențarea declarațiilor (art. 272)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care prin constrângere sau
corupere încearcă să determine sau determină o altă persoană să nu dea
declarații, să facă declarații mincinoase, să își retragă declarațiile, să nu sesizeze
organele de urmărire penală ori să nu prezinte probe într -o cauză penală, civilă
sau altă cauză judiciară.
Incriminarea are caracter de noutate, însă preia și anumite element e ale
infracțiunii de înce rcare de a determina mărturia mincinoasă din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
activitatea de înfăptuire a justiției. Există obiect material când fapta se comite prin
constrângere sau altă formă de intimidare asupra corpului persoanei.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația este posibilă. Subiect
pasiv este persoana constrânsă, intimidată sau persoana față de care s -a exercitat
coruperea.
Latura obiectivă. Elementul material constă î n acțiunea de a încerca
determinarea unei persoane sau de a determina o persoană să dea declarații
mincinoase, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să nu sesizeze
organele de urmărire penală ori să nu prezinte probe.
Infracțiunea se realizeaz ă printr -o activitate de instigare sau o tentativă de
instigare a unei persoane, activitate rămasă însă fără rezultat. Dacă persoana față
de care se instigă, a comis fapta (a dat declarații mincinoase ori și le-a retras, etc.),
atunci făptuitorul va răspun de pentru instigare la mărturie mincinoasă și nu pentru
influențarea declarațiilor. În lipsa acestei incriminări nu era posibilă pedepsirea
instigării n eurmate de executare sau a încercării de instigare.

35
Cerințele esențială ale elementului material presu pun ca:
– acțiunea să se realizeze prin constrângere, corupere sau altă faptă cu
caracter intimidant (comisă asup ra persoanei sau asupra unei membru de familie).
Constrângerea poate fi fizică (prin acte de violență) sau morală (amenințare)
și trebuie să in spire celui constrâns, o stare de temere care îi îngrădește libertatea.
Prin corupere se înțelege ademenirea martorului sau persoanei , cu bani sau
alte foloase , să realizeze o mărturie necorespunzătoare realității ori să adopte o
altă conduită judiciară .
– acțiunea să aibă loc într -o cauză penală, civilă sau altă cauză judiciară.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valoarea ocrotită:
activitatea de înfăptuire a justiției.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indire ctă.
Tentativa este posibilă, dar nu e pedepsită.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
unu la 5 ani. Potrivit alin. 2, nu constituie infracțiune, înțelegerea patrimonială
intervenită între infractor și victimă în cazul i nfracțiunilor pedepsite la plângere
prealabilă sau al celor la care este posibilă împăcarea părților.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

II. 9. M ărturia mincinoasă (art. 273)

Noțiune. Pedepsită din cele mai vechi timpuri și denumită în legiuirile de
atunci „jurământ mincinos” ori „mărturie strâmbă”, în actualul Cod penal, mărturia
mincinoasă constă în fapta martorului care în cauza la care partici pă în această
calitate, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la împrejurările
esențiale, asupra cărora este întrebat .
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.

36
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relațiile sociale care
privesc înfăptuirea justiției în conformitate cu adevărul judiciar și din relațiile
referitoare la libertatea, demnitatea ori patrimoniul persoanei.
Subiectul activ al infracțiunii poate fi numai persoana care a re calitatea de
martor. Dacă infracțiunea se comite de către un martor protejat, de un investigator
sub acoperire, de expert sau interpret, această circumstanță conferă un caracter
mai grav faptei, iar limitele de pedeapsă sunt majorate.
Martorul este per soana care are cunoștințe despre o faptă sau împrejurare
de natură să ajute la aflarea adevărului în cauză. În literatur ă1 s-a arătat că poate fi
subiect activ al infracțiunii și martorul ascultat fără prestare de jurământ, soțul sau
membrul de familie al inculpatului, chiar dacă nu i s -a atras atenția că are dreptul
să nu depună ca martor. Martorul protejat este acel martor cu identitate pr otejată
sau care se află în programul de protecție a martorilor, conform dispozițiilor
C.proc.pen.
Investigatorul sub acoperire este persoana care furnizează date și informații
despre comiterea unei infracțiuni, organelor judiciare și care acționează cu o altă
identitate decât aceea reală.
Expertul este persoana care prin pregătirea sa posedă cunoștințe de
specialitat e într -un anumit domeniu, iar interpretul este persoana care prin
cunoștințele pe care le posedă, asigură traducerea într -o altă limbă.
Această infracțiune se poate săvârși doar de către un singur subiect activ,
coautoratul nefiind posibil.
Subiect pasiv general și imediat este statul, iar subiect pasiv secundar
este persoana a cărei demnitate sau libertate este amenințată prin săvârșirea
faptei.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii constă una din cele două
acțiuni:
– a face afirmații minci noase , adică a nu relata adevărul;
– a nu spune (a omite, a trece sub tăcere) tot ce știe privitor la împrejurările
esențiale asupra cărora este întrebat.

1 Eugen Stoina , Declarații de martor.Jurământ , în Revista de Drept Penal, nr. 1/2000, p. 65

37
Acțiunea trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri judiciare, adică în fața
unui organ jurisdicțio nal care soluționează o cauză penală, civilă, administrativă,
disciplinară, comercială, etc.
Împrejurările esențiale sunt acelea care pot servi la aflarea adevărului în
cauza respectivă, iar cerința esențială a legii este ca făptuitorul să fi fost întreba t cu
privire la acele împrejurări esențiale.
Urmarea imediată constă pe de o parte într -o stare de pericol pentru
valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Mărturia mincinoasă se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu es te incriminată.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau amenda.
Variant e agravate. Potrivit alin. 2 al art. 273, fapta este mai gravă dacă se
comite de către un martor protejat, de un investigator sub acoperire, de expert sau
interpret ori în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii
pe viață sau închisoarea de 10 ani sau mai mare. În acest caz, limitele de
pedeapsă sunt de la unu la 5 ani.
Cauze de nepedepsire. În alineatul al 3 -lea este inserată cauza de
nepedepsire care constă în împrejurarea că înainte de a se da o soluție în cauză
sau în cauzele penale, înainte de a se produce reținerea, arestarea inculpatului,
punerea în mișcare a acțiunii penale, martorul își retrage mărturia minci noasă.
Pentru a fi considerată retragere a mărturiei mincinoase , ea trebuie să
intervină în același cadru jurisdicțional în care s -au făcut afirmațiile mincinoase și
nu în fața organului judiciar care cercetează sau judecă infracțiunea de mărturie
mincino asă, unde ea va echivala doar cu recunoașterea faptei.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

38
II. 10. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției (art. 27 4)

Noțiune. Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane ori a unui
membru al familiei acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, că
a dat declarații ori a prezentat probe într -o cauză penală, civilă sau în orice
procedură în care se ascultă martori, constituie răzbunare pentru ajutorul dat
justiției.
Incriminarea are caracter de noutate, neexistând în vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relațiile sociale care
privesc înfăptuirea justiției ș i din relațiile referitoare la viața, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea, patrimoniul persoanei față de care se comite fapta.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv principal este
statul, întrucât el înfăptuiește justiția prin or ganele sale specializate, iar subiect
pasiv secundar este persoana care a sesizat organele de urmărire penală, a dat
declarații ori a prezentat probe într -o cauză sau un membru al familiei sale.
Latura obiectivă. Elementul material constă în săvârșirea un ei infracțiuni,
oricare ar fi aceasta (de ex. amenințare, lovire, lipsire de libertate, etc.), împotriva
unei persoane care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declarații ori a
prezentat probe într -o cauză sau împotriva unui membru al familiei sal e.
Deși în literatură1 s-a susținut că această infracțiune trebuie reținută în
concurs ideal neomogen cu fapta al cărei conținut constitutiv este realizat,
considerăm că făptuitorului i se va reține doar răzbunarea pentru ajutorul dat
justiției , întrucât este o infracțiune complexă care absoarbe infracțiunea de bază. În
cazul reținerii unui concurs de infracțiuni s -ar ajunge la o dublă agravare a
tratamentului penal.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției.
Latura subie ctivă. Fapta se poate comite numai cu intenție directă datorită
prezenței motivului cu care se comite fapta: răzbunarea pentru conduita unei

1 Florin Radu , Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției , în Revista de Drept Penal, nr.
2/2013, p. 57 și 60

39
persoane care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declarații ori a
prezentat probe într -o cauză.
Tentati va este posibilă, dar nu se sancționează. Prin urmare, dacă fapta
rămâne în stare de tentativă, autorul va fi pedepsit pentru tentativa la infracțiunea
concretă pe care a săvârșit -o și nu pentru tentativa de răzbunare pe motivul
ajutorului acordat justiție i, cu condiția ca tentativa să fie incriminată și pedepsită în
cazul acelei infracțiuni.
Regimul sancționator. Pedeapsa aplicabilă este aceea prevăzută în lege
pentru infracțiunea concretă comisă, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

II. 11. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275)

Noțiune. Infracțiunea este reglementată în do uă variante și anume:
– fapta persoanei care reține, distruge, ascunde ori alterează mijloace de
probă sau înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într -o procedură
judiciară;
– fapta persoanei care împiedică în orice mod ca un înscris dest inat unuia
din aceste organe să ajungă la ele, dacă asemenea înscrisuri sunt necesare
soluționării unei cauze.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale care p rivesc
înfăptuirea justiției prin accesul nestingherit al organelor judiciare la mijloacele de
probă sau înscrisurile care o privesc în mod direct. Obiect material sunt mijloacele
materiale de probă, înscrisurile, dar și copiile lor ori manuscrisele.
Subi ectul activ poate fi orice persoană. Dacă acesta are calitatea de
funcționar, va exista concurs de infracțiuni între art. 275 și 297 (abuz în serviciu).

40
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana ale
cărei interese au fost lezate prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă la cele două variante de
comitere în oricare din următoarele acțiuni:
– reținerea mijoacelor de probă sau a înscrisurilor , (adică oprirea, păstrarea
lor);
– distrugerea mijoacelor d e probă, a înscrisurilor, (adică nimicirea,
desființarea în totul sau în parte );
– ascunderea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică punerea lor în locuri
în care nu pot fi găsite sau în care nu sunt accesibile );
– alterarea mijoacelor de probă, a în scrisurilor, (adică modificarea,
deteriorarea substanței lor, a conț inutului, astfel încât nu mai po t fi utilizate în
cauze );
– împiedicarea în orice mod ca un înscris să ajungă la organul judiciar.
Cerințele esențiale ale elementului material sunt următoa rele:
– pentru varianta I : reținerea sau distrugerea să privească un mijloace
materiale de probă sau înscrisuri
– pentru varianta a II -a: împiedicarea trebuie să privească înscris destinat
unui organ judiciar și înscrisul să fie necesar soluționării unei cauze.
Latura subiectivă. În varianta din alin. 1, infracțiunea se comite numai cu
intenție directă datorită prezenței elementelor psihice specifice scopului în latura
subiectivă (în scopul de a împiedica aflarea adevărului).
Varianta din alin. 2 se poa te comite atât cu intenție directă cât și indirectă.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

41
II. 12. Compromiterea intereselor justiției (art. 277 )

Noțiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracțiunea constă în fapta
magistratului sau a funcționarului public care divulgă fără drept, inform ații
confidențiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să
se administreze o probă în procesul penal, dacă prin aceasta poate fi îngreunată
sau împiedicată urmărirea penală.
Incriminarea este nouă, neavând corespondent în le gislația penală
anterioară.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
înfăptuirea justiției, cu referire la necesitatea de a proteja activitatea de probațiune
a organelor judiciare, prin împiedicarea divulgării de informați i privitoare la
administrarea probelor. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, legea cerând ca acesta să fie un magistrat
(judecător, procuror) sau un alt funcționar public care a luat cunoștință de acele
informații în virtutea funcției .
În cazul formelor atenuate ale infracțiunii din alineatele 2 și 3, subiect activ
nu poate fi decât un funcționar public, respectiv un martor, un expert sau un
interpret.
Participația penală este posibilă numai sub forma instigării și a complicității,
fiind exclus coautoratul, întrucât fiecare subiect activ care divulgă astfel de
informații răspunde pentru o faptă proprie. Subiectul pasiv principal este statul
ca titular al valorii ocrotite (activitatea de justiție), dar poate exista și un subiect
pasiv s ecundar , persoana fizică sau juridică prejudiciată prin divulgarea acelor
informații.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acțiunea de divulgare a
informațiilor confidențiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care
urmeaz ă să se administreze o probă în cursul urmăririi penale.
Cerințele esențiale ale elementului material pretind ca:
– divulgarea să se realizeze fără drept, adică neîndreptățit, nejustificat,
neautorizat;

42
– informațiile divulgate să se refere la data, timpul , locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă în procesul penal;
– divulgarea informațiilor să creeze posibiltatea îngreunării sau împiedicării
urmăririi penale.
Comite această faptă de exemplu, judecătorul de drepturi și liber tăți care
face publice momentul și adresa la care urmează să se efectueze o percheziție
domicil iară sau datele de identificare a unui telefon pus sub supraveghere tehnică,
astfel încât aceste activități probatorii nu și -ar mai putea atinge scopul în care a u
fost dispuse.
Urmarea imediată se concretizează într -o stare de pericol pentru activitatea
de urmărire penală. Nu este necesar pentru existența infracțiunii ca activitatea de
divulgare să fi compromis interesele justiției, fiind suficientă crearea stării de
pericol.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește
Variant e atenuate. În alineatele al 2 -lea și al 3 -lea sunt descrise două
forme atenuate ale infracțiunii.
Alin. 2: fapta constă în dezvăluirea fă ră drept de mijloace de probă sau
înscrisuri oficiale dintr -o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție de
netrimitere în judecată ori de soluționare definitivă a cauzei, de către un funcționar
public care a luat cunoștință de acestea în virtutea fu ncției.
Alin. 3: această formă atenuată presupune dezvăluirea fără drept de
informații dintr -o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci
când această interdicție este impusă de legea de procedură penală
Regimul sancționator. Forma tip ică din alineatul 1 este sancționat ă cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar formele atenuate din alineatele 2 și
3 se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.
Cauză justificativă. Alineatul al 4 -lea descrie o cauză justificat ivă specială
potrivit căreia, fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activități vădit
ilegale comise de autorități într -o cauză pen ală nu constituie infracțiune.

43
Cauza justificativă se aplică tuturor variantelor de incriminare a faptei,
reprezentând un mijloc de protecție pentru aceia care ar putea dezvălui abuzuri ale
autorităților judiciare într -o cauză penală .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine ju decătoriei , iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

II. 13. Încălcarea solemnității ședinței (art. 278 )

Noțiune. Această infracțiune constă în folosirea de cuvinte ori gesturi
jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea inst anței, de către o
persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața
instanței .
Incriminarea a fost introdusă în vechiul Cod penal prin O.U.G. nr. 198/2008
sub denumirea de sfidare a organelor judiciare și a fost preluată în nou l Cod penal
cu unele modificări.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
necesitatea de a se asigura un cadru solemn procedurilor judiciare în curs de
desfășurare.
Subiectul activ poate fi orice persoană sau o persoană ca re asistă sau
participă la o procedură care se desfășoară în fața instanței, nu însă și magistratul
care conduce ședința ori se află în completul de judecată.
Participația este posibilă sub forma instigării și complicității. Coautoratul nu
este posibil d eoarece fapta se săvârșește în persoană proprie de fiecare făptuitor.
Subiectul pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate
exista un subiect pasiv secundar : judecătorul, procurorul, avocatul, părțile sau
alte persoane care se afl ă în sala de ședință.
Latura obiectivă . Elementul material constă în întrebuințarea de cuvinte ori
gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței.

44
Cerințele esențiale ale acțiunii ce formează elementul materal presupun ca
acele cuvinte sau gesturi să fie de natură să perturbe activitatea instanței, adică să
se creeze acest pericol, iar manifestărle să aibă loc întimpul ședinț ei de judecată.
Urmarea socialmente periculoasă constă într -o stare de pericol pentru buna
desfășurare a activităților judiciare din fața instanței.
Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu este posibilă și nu este incriminată, infracțiunea fiind de
execuție promptă.
Regimul sancționator. Infracțiunea se pedepse ște cu închisoare de la o
lună la 3 luni sau amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

II. 14. Ultrajul judiciar (art. 279)

Noțiune. Infracțiunea constă în amenințarea, lovirea sau alte violențe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul,
săvârșie împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu sau împotriva unui avocat în legătur ă cu exercitarea profesiei.
Variantele de specie sancționează săvârșirea unei infracțiuni (alta decât
acelea menționate în forma de bază a infracțiunii) împotriva unui judecător,
procuror, avocat sau împotriva bunurilor sale, în legătură cu activități înd eplinite în
exercițiul funcției/profesiei, în scop de intimidare sau răzbunare.
De asemenea, se mai sancționează și infracțiunile săvârșite împotriva unui
membru de familie a judecătorului sau procurorului, în scop de intimidare sau
răzbunare.
Incrimina rea este nouă, neavând corespondent în legislația penală
anterioară.
Obiectul juridic special este complex și constă în principal în relațiile
sociale privitoare la prestigiul și protecția persoanelor care îndeplinesc o anumită

45
funcție în cadrul autorit ății judecătorești, iar în subsidiar în relațiile care se referă la
integritatea corporală, sănătatea sau viața magistratului, avocatului, ale membrului
sau de familie. Obiect material este corpul magistratului, avocatului, ale
membrului de familie ori bun urile acestuia.
Subiect activ al infracțiunii de ultraj judiciar poate fi orice persoană. Fapta
se poate comite în participație, sub toate formele acesteia. Subiect pasiv poate fi
judecătorul sau procurorul, avocatul, membrul de familie al acestuia.
Subi ect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este
magistratul, avocatul, membrul de familie față de care se comite fapta.
Pluralitatea subiectului pasiv secundar va atrage întotdeauna, existența unui
concurs de infracțiuni.
Latura obiectiv ă. Elementul material constă în acțiuni alternative, fiecare
dintre ele fiind suficientă pentru existența infracțiunii.
Astfel, elementul material poate consta în acțiuni de: amenințare nemijlocită
sau prin m ijloace de comunicare directă: telefon, telegra mă, SMS, e -mail; lovire
sau alte violențe, vătămare corporală, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte și
respectiv, omor, așa cum au fost analizate cu ocazia studierii incriminărilor
respective.
Cerința esențială a elementului material pentru toate var iantele de
incriminare constă în aceea că acțiunea trebuie să fie îndreptată contra unui
magistrat/avocat care s e află în exercițiul funcțiunii ori profesiei sau pentru acte
îndep linite în exercițiul funcțiunii ori profesiei .
Pentru a se afla sub protecți a incriminării din art. 279, magistratul/avocatul
trebuie să fi acționat însă în conformitate cu atribuțiile de serviciu și nu abuziv. În
caz contrar, fapta va fi încadrată exclusiv conform art. 206, 193, 194, 195, 188, 189
din C. penal, iar subiectul pasi v nu mai beneficiază de protecția instituită prin art.
279, fapta constituind o altă infracțiune decât ultraj judiciar .
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru buna înfăptuire a
justiției, dar se poate produce și o atingere integrității corp orale, sănătății, libertății
sau vieții subiectului pasiv secundar.

46
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Cerința esențială a laturii subiective presupune că făptuitorul cunoaște:
– calitatea persoanei pe car e o agresează;
– împrejurarea că aceasta se află în exercițiul funcțiunii ori profesiei;
– că faptele la care se referă acțiunea au fost îndeplinite de magistrat/avocat
în exercițiul funcțiunii/profesiei.
Tentativa este posibilă și se sancționează conform reglementării privitoare
la infracțiunea de origine.
Variante de specie și agravate.
În alin. 2 și alin. 3 sunt descrise două variante de specie, constând în
săvârșirea unei infracțiuni (alta decât acelea enumerate în alin. 1, asupra unui
magistrat, sau asupra unui membru al familiei sale , ori asupra bunurilor acestora ,
în scop de intimidare sau răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de
serviciu.
De această dată, fapta se poate comite numai cu intenție directă, calificată
prin scopul urmărit (intimidarea funcționarului) sau prin mobilul făptuitorului
(răzbunarea).
Alineatul al 4 -lea descrie o variată de specie a faptelor descrise în primele
trei alineate, diferența constând în calitatea subiectului pasiv : aceea de avocat.
Regimul sancționato r. În forma tipică din alineatul 1, ultrajul se
sancționează cu pedeapsa prevăzută în lege pentru infracțiunea comisă, ale cărei
limite speciale se majorează cu jumătate.
În literatura de specialitate1 s-a făcut observația că această majorare cu
jumătate a limitelor de pedeapsă nu ar putea să conducă la aplicarea unei
pedepse peste maximul general al pedepsei de 30 de ani, dar fără îndoială că este
posibil ca în asemenea situații să se aplice pedeapsa detențiunii pe viață, cu
condiția ca legea să prevadă a ceastă pedeapsă.
În ceea ce privește variantele din alin. 2 -4, pedeapsa este aceea prevăzută
de lege pentru infracțiunea de bază, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

1 Gavril Paraschiv și Daniel Ștefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul Cod penal , în
Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p. 40

47
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de s oluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

II. 15. Cercetarea abuzivă (art. 280)

Noțiune. Acest text incriminează abuzurile organelor judiciare și constă în
întrebuințarea de promisi uni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane
aflată în curs de urmărire penală sau de judecată, pentru a o determina să dea ori
să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile.
Alineatul al 2 -lea se referă la o v ariantă de specie care constă în
producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de
cercetare penală, procuror sau judecător.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale care protejează
justiția de abuzurile săvârșite de organele judiciare. Obiectul juridic special
secundar cuprinde relațiile sociale ocrotite prin apărarea persoanei. Obiect
material este corpul persoanei împotriva căreia s e comit astfel de fapte.
Subiectul activ este calificat putând fi numai un organ judiciar cu atribuții
din cele menționate în text: un organ de cercetare penală, un procuror sau un
judecător. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana aflată în curs de urmărire penală ori judecată.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de întrebuințare a
promisiunilor, violențelor sau amenințărilor împotriva unor persoane aflate în curs
de urmărire penală ori judecată. Deși textul nu prevede în mod expres, este
evident că pesoana se poate afla și în cursul procedurii de cameră preliminară,
având în vedere dispozițiile noului Cod de procedură penală.
Cerința esențială presupune ca întrebuințarea acelor metode să se facă
pentru a determina obținerea de declarații în sensul dorit de cel care realizează
urmărirea penală ori judecata.

48
Urmarea imediată la ambele infracțiuni constă într -o stare de pericol pentru
valoarea ocrotită. Poate exista și o urmare imediată adiacentă atunci când este
vătămat corpul persoanei față de care se comite activitatea infracțională din
ambele incriminări.
Latura subiectivă. Infracțiunea de cercetare abuzivă se comite numai cu
intenție directă, calificată prin scopul urmărit: obținerea anumito r declarații,
respectiv nedeclararea , retragerea acestora .
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Variante de specie. Alin. al 2-lea introduce o variantă de specie care
presupune producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ
de cercetare penală, procuror sau judecător.
Noțiunea de probă este definită în Codul de procedură penală (element de
fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la
identificarea persoanei care a săvârșit -o și la cunoașterea împrejurărilor necesare
pentru justa soluționare a cauzei). Nu prezintă importanță dacă proba falsificată a
produs sau nu consecințe pentru urmărirea penală ori pentru judecata cauzei, dacă
s-a realizat în favoarea sau în defavoarea unei pă rți sau subiect procesual.
Regimul sancționator. Cercetarea abuzivă se pedepsește cu închisoare
de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Compet ența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

II. 16. Supunerea la rele tratamente (art. 281)

Noțiune. Infracțiunea este reglementată în două variante: una simplă
descrisă în alin. 1 și o variantă agravată prevăzută în alin. 2.
Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în fapta celui care supune o persoană la
executarea unei pedepse ori măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât
cel prevăzut în dispozițiile legii.

49
În vari anta agravată din alin. 2, este incriminată fapta funcționarului care
supune o persoană aflată în stare de reținere, deținere ori de executare a unei
măsuri educative sau de siguranță, unor tratamente inumane sau degradante.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale privitoare la
înfăptuirea justiției și la drepturile fundamentale ale ființei umane. Obiect material
este corpul persoanei supuse la rele tratamente.
Subiectul activ este calificat deoarece nu poate fi decât un funcționar
public care are autoritatea să dispună cu privire la tratamentul aplicat persoanelor
reținute, deținute ori aflate în executarea unei măsuri de siguranță sau educative.
Fapta este susceptibilă de comitere în participație.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana aflată în stare de reținere, deținere ori de executare a unei măsuri
educative sau de siguranță.
Latura obiectivă. Elementul material al formei simple, tipice constă în
acțiunea de a supune o persoană la executarea unei pedepse/măsuri de
siguranță/măsuri educative, în alt mod decât cel prevăzut de lege.
Cerința esențială a elementului material presupune ca acțiunea să se
realizeze în alt mod decât cel prevăzut de lege: mai sever decât permite legea, în
alte condiții de detenție decât cele legale, etc.
Fapta se poate comite prin acțiune sau prin inacțiune. Trebuie să fie vorba
de o măsură privativă de libertate.
Urmarea imediată constă înt r-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Adiacent, poate surveni și o vătămare adusă demnității ori integrității corporale sau
sănătății persoanei asupra căreia se comite infracțiunea.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indire ctă.
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Consumarea faptei presupune o anumită durată în timp sau o repetare a
actelor de un număr suficient de ori, astfel încât să poată fi considerate, luate
împreună, drept un tratament rău. Un act izolat nu poate întregi elementul material

50
al acestei infracțiuni, dar poate constitui o altă infracțiune (purtare abuzivă de
exemplu).
Variant a agravată. Potrivit alin. 2 ., fapta este mai gravă dacă persoana
aflată în stare de reținere, deținere ori de executar e a unei măsuri educative sau
de siguranță, este supusă unor tratamente inumane sau degradante este
sancționată
Elementul material constă în acțiunea de a supune la tratamente inumane
sau degradante, persoana aflată sub puterea unei pedepse sau măsuri pri vative de
libertate, adică victima trebuie să suporte în mod continuu sau cu întreruperi,
prigoniri, privațiuni, ori alte condiții grele care îi periclitează sănătatea fizică sau
psihică.
Aceste condiții se pot referi la încălcări ale normelor și regulilo r privind
cazarea, igiena, îmbrăcămintea, hrana, odihna, regimul de muncă, de plimbare ori
de asistență medicală.
Suferințele cauzate victimei nu trebuie confundate cu acelea inerente
oricărei privări de libertate aplicată în condițiile legii.
Regimul sanc ționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta simplă
este închisoarea de la 6 uni la 3 ani, iar pentru forma agravată, pedeapsa este
este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea dreptului de a mai ocupa o
funcție publică.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

II. 17. Tortura (art. 282)

Noțiune. Această infracțiune a fost introdusă î n Codul penal ca urmare
ratificării de către țara noastră, a Convenției împotriva torturii și a altor pedepse și
tratamente inumane.

51
Ea constă în fapta funcționarului public ce îndeplinește o funcție care
implică exercițiul autorității de stat sau a altei persoane care acționează la
instigarea ori cu consimțământul acestuia, de a provoaca unei persoane cu
intenție, suferin țe puternice fizice sau psihice cu scopul de a obține de la ea sau de
la o terță persoană, informații sau mărturisiri, cu scopul de a o pedepsi pentru un
act pe care ea sau terța persoană l -a comis ori este bănuită că l -a comis, cu scopul
de a o intimida sau de a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru
oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare.
În alineatele 2 și 3 s unt incriminate formele agravate ale infracțiunii,
constând în tortura care a avut ca rezultat o vătămare corporală și respectiv tortura
care a avut ca urmare moartea victimei.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din
relațiile sociale care privesc îndeplinirea activității de către agenții autorităților
publice în condiții legale, iar pe de altă parte din relațiile sociale referitoare la
apărarea dreptur ilor fundamentale ale omului. Obiect material al infracțiunii este
corpul persoanei asupra căreia se comit actele de tortură.
Subiectul activ este calificat și anume un agent al autorității publice sau o
persoană care acționează cu titlu oficial, la insti garea ori cu consimțământul expres
sau tacit al acesteia. Participația penală este posibilă. Subiect pasiv general este
statul, iar subiect pasiv secundar este persoana supusă torturii.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiuni sau inacțiuni d iverse
prin care se cauzează unei persoane durere, suferințe puternice sau chiar
moartea. Dacă suferințele nu sunt puternice, adică de o intensitate mare, fapta va
constitui după caz infracțiunea de purtare abuzivă sau supunere la rele tratamente.
Aprecier ea cu privire la intensitatea suferințelor psihice s au fizice va fi făcută de
către organul judiciar.
Urmarea imediată constă în producerea unor suferințe de intensitate mare
victimei.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenție directă, calific ată fie
prin scopul urmărit : obținerea de informații, pedepsirea, intimidarea sau supunerea

52
la presiuni, fie prin mobilul care îl determină pe făptuitor să acționeze: orice formă
de discriminare.
Tentativa faptei din alin. 1 se pedepsește.
Variante agrav ate. Alineatele 2 și 3 introduc forme agravate ale faptei, iar
elementele circumstanțiale de agravare constau în:
– alin. 2: fapta a avut ca urmare o vătămare corporală (urmările arătate în
art. 194: o infirmitate; o vătămare care necesită pentru vindecare peste 90 de zile
de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul sau punerea în
primejdie a vieții persoanei).
În acest caz pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi;
– alin. 3: fapta a a vut ca urmare moartea victimei. Pedeapsa este
detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Textul mai arată în alin. 5 că nici o împrejurare excepțională nu poate fi
invocată pentru a justifica tortura, iar în alin. 6 sunt exceptate de la în cadrarea ca
acte de tortură, a durerii și suferințelor care rezultă exclusiv din aplicarea unor
sancțiuni legale și sunt inerente acestora sau ocazionate de ele.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă a
infracțiunii este închi soarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului, iar
urmărirea penală se efectuează de către pro curor.

II. 18. Represiunea nedreaptă (art. 283)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care pune în mișcare
acțiunea penală, ia o măsură preventivă neprivativă de libertate sau trimite în
judecată o altă persoană, știind că aceasta este nev inovată.
Forma agravată din alin. 2 se comite prin reținerea, arestarea sau
condamnarea unei persoane, știind că este nevinovată.

53
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
necesitatea de a realiza justiția numai față de persoane vinovate. Adiacent, există
și un obiect juridic special secundar format din relațiile sociale privind libertatea
și demnitatea persoanei.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un jude cător, procuror sau
care are atribuțiile enumerate în text. Participația este posibilă. Subiect pasiv
general este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana față de care s -au
comis actele de represiune nedreaptă.
Latura obiectivă. Elementul materia l constă în una din următoarele acțiuni
alternative: punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive
neprivative de libertate sau trimiterea în judecată.
Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată sunt ac te de
dispo ziție ale procurorului, iar luarea unei măsuri preventive neprivative de liberate
poate fi dispusă atât de judecător, cât și de către procuror.
Dacă același subiect activ comit e mai multe acțiuni alternative față de
aceeași persoană, vom avea o singură i nfracțiune.
Cerința esențială a elementului material este ca acțiunea ce formează
elementul material să fie îndreptată împotriva unei persoane nevinovate, adică față
de care s -a putea face aplicarea art. 16, lit. a -c din Codul de procedură penală.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Există și o urmare adiacentă concretizată în vătămarea adusă libertății și demnității
subiectului pasiv.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Cerința
esențial ă a laturii subiective presupune ca făptuitorul să știe că persoana față de
care a comis actul de represiune este nevinovată.
Dacă făptuitorul crede persoana ca fiind nevinovată, dar ulterior se
dovedește că aceasta era vinovată, nu există infracțiune.
Tentativa este posibilă dar nu este incriminată.
Variant a agravată din alin. 2 se referă la reținerea, arestarea (preventivă ori
la domiciliu) sau condamnarea unei persoane, știind că este nevinovată.

54
Subiectul activ poate fi organul de cercetare penală sa u procurorul pentru
acțiunea reținerii, respectiv judecătorul, pentru luarea măsurii preventive a
arestării și pentru condamnare.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă
este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar pentru form a agravată, închisoarea de la 3
la 10 ani și interzicererea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

II. 19. Asistența și reprezentarea neloială (art. 284)

Noțiune. Fapta descrisă în art. 284 reprezintă o incriminare nouă, fără
corespondent în vechea legisație penală și constă în fapta avocatului sa u a
reprezentantului unei persoane care în înțelegere frauduloasă cu o persoană
având interese contrare în aceeași cauză, în cursul unei proceduri judiciare sau
notariale, vatămă interesele clientului său ori ale persoanei reprezentate.
Varianta de specie din alin. 2 constă în înțelegerea frauduloasă dintre
avocat sau reprezentantul unei persoane și un terț interesat de soluția care se va
pronunța în cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale persoanei
reprezentate.
Obiectul juridic specia l este format din relațiile sociale privitoare la
înfăptuir ea justiției în condițiile unei comportări oneste și corecte a av ocatului sau
reprezentantului unei persoane.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât avocatul sau
reprezentantul legal a l unei persoane. Subiect pasiv principal este statul, iar
subiect pasiv secundar este clientul avocatului sau persoana reprezentată
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de a încheia o
înțelegere frauduloasă cu o parte adversă, având inte res contrar, în cauza judiciară
sau notarială. Fapta se poate comite prin acțiune (acceptarea unor termeni sau

55
condiții dezavantajoase, a unui preț disproporționat), sau prin inacțiune
(nedeclararea unei căi de atac, nedepunerea unor mijloace de probă, etc .)
Cerințele esențiale ale elementului material se referă la următoarele
împrejurări: înțelegerea frauduloasă trebuie să se încheie cu o parte adversă din
aceeași cauză; înțelegerea trebuie să survină în cursul unei proceduri judiciare sau
notariale.
Urma rea imediată reprezintă atât o stare de pericol pentru justiție ca valoare
socială, dar și un anumit rezultat: o vătămare a intereselor clientului ori persoanei
reprezentate (prejudicii patrimoniale sau neptrimoniale).
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Variant e agravate. În alin. 2 este incriminată înțelegerea frauduloasă dintre
avocat sau reprezentantul unei persoane și un terț interesat de soluția care se va
pronunța în cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale persoanei
reprezentate.
De această dată, înțelegerea frauduloasă se încheie cu un terț interesat de
soluție, nu cu partea adversă, ca în forma de la alin. 1, iar forma de vinovăție este
intenția directă, calificată p rin scopul urmărit: acela de a vătăma interesele
clientului sau persoanei reprezentate.
Regimul sancționator. În ambele variante de incriminare , infracțiunea se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea plângerii ori lipsa acesteia înlătură
răspunderea penală. Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine
judecătoriei.

II. 20. Evadarea (art. 285)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care se sustrage stării
legale de privare a libertății, adică din starea legală de reținere sau de deținere.

56
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile social e referitoare la
executarea în condiții legale a măsurilor preventive și a pedepselor privative de
libertate. Există și un obiect juridic special adiacent în cazul formei agravate a
infracțiunii, constând în relațiile sociale privitoare la integritatea fiz ică și sănătatea
persoanei. De asemenea, în cazul formei agravate vom avea și obiect material :
corpul persoanei asupra căreia s -au aplicat violențele sau bunurile distruse cu
ocazia evadării.
Subiectul activ este calificat neputând fi decât o persoană afl ată în stare
legală de reținere sau deținere (suspect reținut, inculpat arestat preventiv sau
persoană condamnată la închisoare și executare în regim de detenție).
Nu poate fi subiect activ o persoană supusă unei măsuri de siguranță sau
măsuri educative. De asemenea, nu poate fi subiect activ al infracțiunii o persoană
reținută sau deținută nelegal.
Infracțiunea este susceptibilă de săvârșire în participație. În anumite condiții,
complicitatea la evadare este considerată infracțiune distinctă și anume , aceea de
înlesnire a evadării.
Dacă evadarea este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
se va aplica circumstanța agravantă generală prevăzută în art. 77 alin. 1.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este
persoana asupr a căreia s -au folosit violențe cu ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de sustragere din
starea legală de reținere sau deținere: plecarea din penitenciar sau arestul poliției,
din locul în care se muncește, sau din alt loc unde s -ar putea afla făptuitorii (sediul
instanțe i de judecată, spital, sediul pa rchetului, autovehiculul destinat transportării
persoanelor private de libertate, etc.).
Potrivit alin. 3, se consideră evadare chiar dacă făptuitorul nu se află sub
pază :
– neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere,
la expirarea perioadei în care s -a aflat legal în stare de libertate și

57
– părăsirea fără autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de
deținere.
Nu prezintă impo rtanță pentru existența infracțiunii , împrejurarea că
făptuitorul este ulterior găsit nevinovat pentru fapta care a condus la arestarea sau
reținerea sa.
Nu constituie evadare, sustragerea de la executarea unei măsuri educative
ori de siguranță, chiar pri vative de libertate, fapta întrun ind elementele constitutive
ale infracțiunii de neexecutare a sancțiunilor penale (art. 288).
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol, iar la forma agravată și într –
o vătămare adusă vieții sau integrității corporale .
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă și se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
6 luni la 3 ani.
Dacă cel care evadează este o persoană care execut ă o pedeapsă
definitivă, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul
rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
Când evadatul săvârșește și o altă infracțiune în cursul stării de evadare,
pentru aceasta se vor aplica dispoziț iile legale care reglementează recidiva.
Variante agravate. Potrivit alineatului al 2 -lea fapta este considerată mai
gravă dacă se săvârșește prin folosire de violențe (cele descrise la art. 193) sau
prin folosire de arme (armele așa cum sunt definite în art. 179). Armele trebuie să fi
fost efectiv utilizate la executarea faptei.
Această formă agravată se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Competența de soluționare a cauzei în pr imă instanță revine judecătoriei.

58
II. 21. Înlesnirea evadării (art. 286)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta prin se care înlesnește în orice fel,
evadarea unei persoane din starea legală de reținere sau deținere.
Incriminarea a fost preluată cu u nele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special principal este format din relațiile sociale
referitoare la executarea în condiții legale a măsurilor preventive și a pedepselor
privative de libertate. Există și un obiect juridic special adi acent în cazul formei
agravate a infracțiunii, constând în relațiile sociale privitoare la integritatea fizică și
sănătatea persoanei. De asemenea, în cazul formei agravate vom avea și obiect
material : corpul persoanei asupra căreia s -au aplicat violențele cu ocazia evadării.
Subiectul activ poate fi orice persoană, inclusiv o altă persoană reținută
sau deținută. La varianta de comitere din culpă a faptei, subiect activ poate fi
numai o persoană care avea îndatoriri de a -l păzi pe cel evadat. Subiect pasiv
general este statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana asupra căreia s -au
folosit violențe cu ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în înlesnirea, adică sprijinirea
sau ajutorarea prin orice mijloace a evadării.
Legea nu e numeră acțiunile prin care se poate comite fapta, astfel că
acestea pot fi acte comisive sau acte omisive, pot avea caracter de contribuție
materială sau morală, pot fi anterioare sau concomitente evadării. Ajutorul dat unei
persoane după evadarea sa const itue infracțiunea de favorizare a făptuitorului.
Înlesnirea trebuie să se refere la evadarea dintr -o stare legală de reținere
sau deținere (măsură preventivă sau pedeapsă definitivă) .
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol, iar la forma agravată ș i într-
o vătămare adusă vieții sau integrității corporale.
Latura subiectivă . Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, iar
varianta din alineatul al 4 -lea se comite din culpă de către persoana care avea
îndatorirea de a -l păzi pe cel eva dat.
Tentativa la fapta săvârșită cu intenție este pedepsită, deși ca regulă
generală, tentativa la complicitate nu este incriminată. Infracțiunea se consumă în

59
momentul în care cel care a beneficiat de sprijin, a evadat sau a încercat să
evadeze.
Regimul sancționator. Forma simplă din alineatul 1 se pedepsește cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
Variant e agravate. Pentru această infracțiune, în alin. 2 sunt descrise trei
forme agravate și anume:
a) fapta se comite prin folosirea de violențe, arme, substanțe n arcotice sau
paralizante;
b) se înlesnește evadarea a două sau mai multe persoane în aceeași
împrejurare ;
c) se înlesnește evadarea unei persoane reținute, arestate sau condamnate
pentru o infracțiune în privința căreia legea prevede o pedeapsă cu închisoa rea 10
ani sau mai mare ori cu detențiune pe viață.
Pedeapsa în aceste cazuri este este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În alin. 3 este incriminată o altă formă agravată a infracțiunii, iar elementul
circumstanțial de agravare este dat de calitatea subiectul ui activ al infracțiunii:
fapta se comite de către o persoană care avea îndatorirea de a -l păzi pe cel
evadat. Limitele de pedeapsă se majorează față de dispozițiile alin. 1 și 2 cu o
treime.
Forme atenuate. Alineatul al 4 -lea descrie și o formă atenuată: înlesnirea
din culpă a evadării, săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a -l păzi pe
cel evadat. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și
competența de soluționare a cau zei în primă instanță revine judecătoriei.

60
II. 22. Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 287)

Noțiune. Infracțiunea este prevăzută în șapte variante alternative de
comitere care constau în:
– a) fapta persoanei care se împotrivește la execu tarea unei hotărâri
judecătorești prin opunerea de rezistență față de organul de executare;
– b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre
judecătorescă prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
– c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a unei
hotărâri de către persoanele care au această obligație legală;
– d) neexecutarea unei hotărâri jdecătorești prin care s -a dispus reintegrarea
în muncă a unui salariat;
– e) neexecutarea hotărârii judecă torești privind plata salariilor în termen de
15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea
interesată;
– f) nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata,
actualizarea și recalcularea pensiilor;
– g) fapta persoanei căreia îi este opozabilă hotărârea judecătorescă de a
împiedica o altă persoană să folosească, în tot sau în parte, un imobil deținut în
baza unei hotărâri judecătorești.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
activitatea de înfăptuire a justiției prin punerea în executare a hotărârilor
judecătorești. Obiectul juridic special adiacent va consta din relațiile sociale care
privesc drepturile pers oanelor lezate prin încălcarea hotărârilor judecătorești.
Obiect material poate fi corpul persoanei când fapta se comite prin acte de
violență.
Subiectul activ poate fi orice persoană, exceptând variantele de speci e de
la punctele b, c, d, e și f unde subi ectul activ este o persoană cu atribuții în
exeutarea hotărârilor judecătorești, iar la varianta de la lit. g, subiectul activ este
persoana căreia îi e opozabilă hotărârea judecătorească.

61
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este
executorul judecătoresc împiedicat să execute hotărârea, persoana vătămată prin
neexecutarea hotărârii ori persoana împiedicată să folosească imobilul.
Latura obiectivă. Elementul material constă într -o acțiune de nerespectare
a unei hotărâri judecătoreșt i, particularizat în funcție de varianta de comitere.
În cazul variantei de la punctul a), elementul material este format din
acțiunea de opunere sau împotrivire la executarea unei hotărâri judecătorești.
Împotrivirea este întotdeauna un act comisiv și se poate săvârși la începutul
executării sau în cursul ei. Cerințele esențiale presupun ca:
– hotărârea judecătorească să fie executabilă în fapt și în drept;
– împotrivirea la executare să se facă prin opunere de rezistență;
– opunerea de rezistență să fie adresată organului de executare.
Dacă modalitatea concretă prin care se opune rezistență constituie prin ea
însăși o infracțiune, se vor aplica regulile concursului de infracțiuni.
Variantele de comitere de la lit. b) -c) se realizează prin refuzul de a p une în
aplicare o hotărâre judecătorescă sau prin refuzul de a acorda ajutor organului de
executare. Refuzul trebuie precedat de o cerere expresă de punere în executare a
hotărârii sau de a acorda sprijin organului de executare.
Variantele de la punctele d)-f) se comit prin neintegrarea în muncă a
persoanei, neplata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii ori ne executarea
dispozițiilor privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea pensiilor.
Varianta ultimă de la punctul g) se comite prin împiedicarea unei alte
persoane să folosească, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri
judecătorești. Împiedicarea se poate realiza prin modalități diferite: blocarea ușilor,
a accesului la anumite încăperi sau dependințe, etc. Im obilul poate fi o clădire, o
locuință, un teren.
Cerințele esențiale presupun următoarele condiții :
– împiedicarea de a folosi să privească un imobil sau parte din imobil;
– imobilul să fie deținut în baza unei hotărâri judecătorești.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valoarea ocrotită, iar
adiacent poate consta în vătămări fizice sau psihice.

62
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Regimul sanc ționator. Infracțiunea se pedepsește, indiferent de varianta
alternativă de comitere, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Pentru variantele de la punctele d -g, acțiunea penală
se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Retragerea
plângerii prelabile sau lipsa ei înlătură răspunderea penală.
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

II. 23. Neexecutarea sancțiunilor penale (art. 288)

Noțiune. Infracțiunea constă în f apta persoanei fizice care se sustrage ori
nu execută o pedeapsă complementară, o pedeapsă accesorie sau o măsură de
siguranță din ce le prevăzute la art. 108 lit. b și c: internarea medicală sau
interdicția de a ocupa o funcție sau o profesie .
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
protejarea înfăptuirii justiției, inclusiv prin respectarea pedepselor complementare,
accesorii, a măsurilor educative și de si guranță.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât o persoană căreia i s -a
aplicat o pedeapsă accesorie, com plementară sau de siguranță ori în cazul
variantei din alin. 2, un minor față de care s -a luat o măsură educativă. În cazul
variantei atenu ate din alin. 3, subiectul activ poate fi numai administratorul sau
mandatarul persoanei juridice. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tipice din alin. 1 constă în
acțiunea de sustragere de la executarea unei hotărâri prin care s -au aplicat
pedepse accesorii, complementare ori măsuri de siguranță.
Fapta se poate comite prin acțiune sau prin inacțiune . Cerința esențială este
ca subiectului activ să -i fi fost aplicată o pedeapsă accesorie, complementară

63
printr -o hotărâre penală definitivă sau să se fi luat față de ea o măsură de
siguranță, chiar și provizorie (a se vedea internarea medicală).
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Variant e atenuate. Potrivit alin. 2 , fapta este mai puțin gravă dacă se
comite de către un minor sau de un minor devenit major, prin sustragerea de la
executarea unei măsuri edu cative privative de libertate; părăsirea fără drept a
centrului educativ sau a centrului de detenție; neprezentarea la centru după
expirarea perioadei în care s -a aflat legal în stare de libertate. Fapta se comite prin
acțiune sau prin inacțiune.
Varianta atenuată din alin. 3 are ca element material, acțiunea de
neexecutare a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice. Fapta
se poate comite numai de reprezentantul legal al unei persoane juridice, adică
mandatarul sau administratorul său.
Persoana juridică trebuie să fie dintre acelea prevăzute în art. 141 (adică
aceste dispoziții nu se vor aplica instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor,
patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale sau
persoa ne juridice care acționează în domeniul presei, constituite potrivit legii).
Regimul sancționator. Pentru forma tipică din alin. 1 pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, dacă fapta nu constituie o o
infracțiune mai gravă.
Pentru vari anta atenuată din alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni
la un an sau amendă, iar pentru varianta din alin. 3, pedeapsa pr evăzută este
amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

64
CAPITOLUL II I: INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
(art. 289 -309)
1. Trăsături generale ale infracțiunior de corupție și
de serviciu
2. Infracțiuni de corupție
3. Infracțiuni de serviciu

III. 1. Trăsături generale ale infracțiunilor de corupție și de
serviciu

Infracțiunile din această grupă se pot săvârși de către funcționari publici,
precum și de angajați ai persoanelor juridice din mediul privat ori de către liber
profesioniști, prin acte de încălcare a atribuți ilor de serviciu, precum și de alte
persoane în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către funcționari.
Alăturarea celor două grupe de infracțiuni într -un singur titlu a fost criticată
în doctrină1, deoarece fiecare dintre cele două subgrup e au obiect juridic distinct,
aspect care ar fi impus sistematizarea lor în două titluri diferite sau cu o altă
denumire care le -ar fi putut îngloba pe toate.
Potrivit art. 293, dispozițiile art. 289 (luarea de mită) și ale art. 290 (darea de
mită) sunt aplicabile și persoanelor care în baza unui acord de arbitraj sunt
chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre
soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfășoară în baza legii rom âne ori în baza unei alte legi.
În art. 294 se arată că disp ozițiile întregului capitol referitor la infracțiunnile
de corupție și de serviciu, se apli că și următoarelor persoane, dacă prin tratatele
internaționale la care România este parte , nu se dispun e altfel:

1 George Antoniu , Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea no u Cod penal , în
Revista de Drept Penal, nr. 1/2008, p. 26

65
 funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza
unui contract de muncă sau altor persoane care exercită atribuții
similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care
România este parte (ONU, FMI, Consiliul E uropei, UNESCO, etc);
 membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la
care România este parte;
 funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza
unui contract de muncă ori care exercită atribuții simi lare în ca drul
Uniunii Europene;
 persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor
internaționale a căror competență este acceptată de România,
precum și funcționarilor la grefele acestor instanțe;
 funcționarilor unui stat străin;
 membrilor adunăril or parlamentare sau administrative ale unui stat
străin, precum și juraților din cadrul unor instanțe străine.
Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni este format din relațiile
sociale a căror existență e asigurată prin apărare a anumitor valori s ociale: buna
desfășurare a relațiilor de serviciu, ceea ce reclamă din partea funcționarilor și
salariaților o anumită conduită, inclusiv abținerea de la a realiza foloase materiale
necuvenite din exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Subiect ul activ al acestor infracțiuni este de cele mai multe ori calificat și
anume un funcționar public sau alt salariat/ angajat al unei persoane juridice .
Subiectul activ poate fi însă și orice persoană. Dacă infracțiunea este opera unui
colectiv de persoane, toți membri i acelui colectiv vor fi coautori.
Latura obiectivă. Elementul material al acestor fapte constă într -o acțiune
sau inacțiune.
Latura subiectivă. Infracțiunile se săvârșesc cu intenție sau din culpă.
Tentativa se pedepsește în cazul delapidării, obținerii ilegale de fonduri și
deturnării de fonduri.
Regimul sancționator. Pedepsele prevăzute sunt amenda și închisoarea,
în limite diferențiate în funcție de gravitatea faptei.

66
III. 2. Infracțiuni de corupție (art. 289 -294)

III. 2. 1. Luarea de mită (art. 289)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public sau a altui
funcționar care direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul pretinde ori primește
bani sau alte foloase sau acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură
cu îndeplinir ea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce
intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar
acestor îndatoriri.
Luarea de mită este considerată corupție activă.
Incriminarea este preluată , cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale referitoare la
buna desfășurare a activității organelor de stat , a instituțiilor și a altor organizații.
Obiectul material al infracțiunii constă î n banii, valorile sau bunurile primite de
funcționar și care sunt supuse confiscării.
Subiectul activ poate fi un funcționar public sau un funcționar asimilat celui
public, așa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect activ
califica t. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este
organizația sau instituția în al cărei serviciu se află funcționarul.
Latura obiectivă. Elementul material care poate consta din acțiuni sau o
inacțiune, se poate prezenta sub una din urm ătoarele forme:
– pretindere,
– primire,
– acceptarea promisiunii de bani ori de alte foloase
Toate cele trei variante de comitere trebuie să se refere la bani sau alte
foloase. Acestea pot fi pretinse sau primite direct de către funcționar ori prin
interpuși.
Prin foloase se înțeleg avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial și
cerința esențială a acestora este ca ele să fie necuvenite (nedatorate).

67
Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca pretinderea
banilor/foloaselor sau înțelegerea în privința primirii lor, să fi fost urmată de
executare. Simpla pretindere ori simpla înțelegere (acceptare a promisiunii) cu
privire la bani/alte foloase constituie infracțiunea de luare de mită.
Cerința esențială ale elementului material presupune ca acți unea/inacțiunea
săvârșită de făptuitor să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea
ori întârzierea îndeplinirii actului sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într -o stare de pericol pentr u bunul mers
al activității organizației sau instituției din care face parte funcționarul.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa. Această infracțiune este de consumare instantanee sau
anticipată deoarece se consumă de îndată ce a avut loc acțiunea incriminată,
tentativa fiind asimilată faptei consumate.
Regimul sancționator. Forma simplă a infracțiunii se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 10 ani și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Varianta asimilată . Alineatul al 2 -lea descrie varianta asimilată a faptei, iar
elementul circumstanțial de diferențiere constă în calitatea subiectului activ, aceea
de funcționar în sensul alin 2 al art. 175: persoana care exercită un serviciu de
interes pub lic pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este
supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public (de ex. notarul public, executorul judecătoresc).
Acest subiect activ poate comite luarea de mită doar în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, nu și în legătură cu
îndeplinirea conformă ori urgentarea îndeplin irii ace lor îndatoriri.
Limitele de pedeapsă sunt aceleași ca la alin. 1 (de la 3 la 10 ani
închisoare).
Variant a atenuată. Potrivit art. 308, luarea de mită se sancționează și
atunci când este săvârșită de către persoanele care exercită temporar sau
permanent cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei

68
persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane
juridice.
Limitele de pedeapsă se reduc cu o treime pentru faptele de luare de mită
comise aceste persoane.
Măsuri de siguranță. Potrivit alineatului al 3 -lea, banii, valorile sau bunurile
care au făcut obiectul luării de mită se confiscă.
Nu se vor confisca valorile sau bunurile promise, ci doar cele efectiv primite.
Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la plata echivalentului lor
bănesc.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului. Urmărirea
penală se efectuează de către procur or.

III. 2. 2. Darea de mită (art. 290)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care promite, oferă sau dă
bani ori alte foloase necuvenite, în condițiile art. 289.
Dacă luarea de mită este considerată corupție activă, darea de mită este
privită drept corupție pasivă.
Incriminarea este preluată, cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special și obiectul material sunt asemănătoare cu cele
ale infracțiunii de luare de mită.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Particip ația este posibilă. Subiect
pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizația sau instituția
în al cărei serviciu se află funcționarul căruia i se dă mită.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele trei acțiuni
alterna tive:
– promisiunea;
– oferirea;
– darea de bani ori alte foloase.

69
Termenii folosiți de legiuitor au sensul uzual din vorbirea curentă.
Cerințele esențiale ale elementului material presupun că banii sau foloasele
trebuie să fie necuvenite, adică nedato rate, iar promisiunea, oferirea sau darea lor
să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea îndeplinirii
actului ori îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într -o stare de pericol p entru bunul mers
al activității organizației sau instituției din care face parte funcționarul.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este asimilată faptei consumate, la fel ca la art. 289 deoarece și
această fapt ă este de consumare instantanee.
Cauză de neimputabilitate. Potrivit alineatului al 2 -lea, darea de mită nu
constituie infracțiune, dacă mituitorul a fost constrâns de către cel mituit, prin orice
mijloace, să dea mită. Nu va opera această cauză de neimput abilitate dacă
mituitorul a avut inițiativa oferirii mitei .
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3 -lea se arată că fapta nu se
pedepsește dacă mituitorul denunță fapta, mai înainte ca organul de urmărire
penală să fie sesizat cu acea infracțiune.
Regim ul sancționator. Pedeapsa pentru dare de mită este închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Banii, valorile sau alte bunuri date se restituie persoanei care le -a dat în
cazurile de la alin. 2 (constângerea mituitorului) și alin. 3 (denunțarea faptei), cu
condiția ca în acest ultim caz , banii valorile sau bunurile să fi fost date după
denunțarea faptei .
În celelalte situații, banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date se
confiscă, iar când acestea nu se mai găsesc, se vor confisca prin echivalent
bănesc. Nu se vor confisa bunurile, valorile sau foloasele care au fost doar
promise .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului. Urmărirea
penală se efectuează de către procuror.

70

III. 2. 3. Traficul de influență (art. 291)

Noțiune. Traficul de influență constă în fapta persoanei care, având
influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar public,
pretinde, primește sau acceptă bani ori alte foloase, direct sau indirect, pentru sine
ori pentru altul și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu ori să îndepli nească un act contrar acestor îndatoriri.
Această infracțiune poate fi considerată în esență, o înșelăciune comisă în
legătură cu influența asupra unui funcționar.
Incriminarea este preluată, cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic s pecial este format din relațiile sociale referitoare la buna
desfășurare a activității instituțiilor publice sau altor persoane juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Cerința esențială a subiectului activ
este ca acesta să aibă influență ori s ă lase să se creadă că are influență asupra
funcționarului. Participația penală este posibilă sub toate formele.
Cumpărătorul de influență nu este participant la această infracțiune, el
săvârșind o infracțiune distinctă, aceea de cumpărare a influenței .
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este
organizația sau instituția în al cărei serviciu lucrează funcționarul.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii are caracter dual și se
poate realiza în primul rând, prin oricare din următoarele acțiuni alternative:
primirea; pretinderea; acceptarea de bani sau alte foloase , la care se adaugă în
mod necesar și cumulativ o altă acțiune și anume aceea de a promite
determinarea funcționarului să adopte o anumită conduită î n legătură cu îndatoririle
sale de serviciu.

71
Banii ori foloasele trebuie să fie necuvenite, adică nedatorate și să
reprezinte un preț al influenței, nu un bacșiș (o mulțumire, o atenție sau un
cadou)1.
Pentru existența infracțiunii nu interesează dacă intervenția pe lângă
funcționar s -a produs sau nu și nici dacă actul urmărit este sau nu licit.
De asemenea, nu prezintă importanță dacă inițiativa aparține făptuitorului
sau cumpărătorului de influență. Totodată, nu interesează dacă banii sau foloasele
sunt destinate f ăptuitorului ori altei persoane.
În practica judiciară2 s-a decis că pentru existența infracțiunii de trafic de
influență nu este necesar ca făptuitorul să arate identitatea precisă a funcționarului
pe lângă care are sau pretinde că are influență, fiind su ficient că este indicată doar
funcția ori calitatea pe care o are persoana sau instituția în care lucrează.
Dacă funcționarul în cauză primește și el o parte din bunuri sau foloase de
la traficantul de influență, se vor reține și infracțiunile de luare și dare de mită.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracțiune de
consumare anticipată.
Regimul sancționator. Pedeapsa pentru această infracțiune est e
închisoarea de la 2 la 7 ani.
Măsuri de siguranță. Potrivit alineatului al 2 -lea, banii, valorile sau bunurile
primite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la
plata echivalentului lor bănesc.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului. Urmărirea
penală se efectuează de către procuror.

III. 2. 4. Cumpărarea de influență (art. 292)

1 Valerică Dabu și Remus Borza , Traficul de influență în noul Cod penal , în Revista de
Drept Penal nr. 2/2011, p. 70
2 Decizia penală nr. 2383/1999 a Curții Supreme de Justiție, în Revista de Dre pt Penal nr.
4/2001, p. 158

72

Noțiune. Infracțiunea de cumpărare de influență constă în fapta persoanei
care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct
sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar public , pentru a -l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri .
Această incriminare a fost preluată în Codul penal din art. 61 al Legii nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție1.
Obiectul juridic special și obiectul material sunt asemănătoare cu acelea
ale infracțiunii de trafic de influență.
Subiectul activ poate fi orice pe rsoană. Participația este posibilă. Subiect
pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizația sau instituția
în al cărei serviciu se află funcționarul pe lângă care se pretinde că are loc ori chiar
are loc intervenția.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele
acțiuni: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase . Aspectele
analizate cu privire la elementul material al traficului de influență rămân valabile.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valorile apărate.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenție directă, calificată prin
scopul urmărit de făptuitor: acel a de a determina funcționarul să îndeplinească, să
nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Scopul are aici înțelesul de finalitate, ceea ce înseamnă că pentru
consumarea infracțiunii nu este necesar ca acel scop să se realizeze.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracțiune de
consumare anticipată.

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările
ulterioare.

73
Regimul sancționator. Pedeapsa pentru această infracțiune este
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Măsuri de siguranță. Potrivi t alineatului al 4 -lea, banii, valorile sau bunurile
date ori oferite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi
obligat la plata echivalentului lor bănesc.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 2 -lea se arată că fapta nu se
pedepseș te dacă cumpărătorul de influență denunță fapta, mai înainte ca organul
de urmărire penală să fie sesizat cu acea infracțiune. Denunțul trebuie așadar
adresat organului de urmărire penală, chiar și necompetent să instrumenteze
cauza.
Banii, valorile sau al te bunuri date după formularea denunțului se restituie
persoanei care le -a dat în acest caz.
Nu se vor restitui banii sau foloasele date înainte de formularea denunțului,
ci acestea se vor confisca.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului. Urmărirea
penală se efectuează de către procuror.

III. 3. Infracțiuni de serviciu (art. 295 -309)

III. 3. 1. Delapidarea (art. 295)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public cu atribuții de
gestiune sau administrare, de a sustrage bunuri din avutul pe care îl gestionează.
Conform art. 308, fapta se poate comite și de către persoanele care exercită
temporar sau permanent cu sau fără remunerație, o însărcinare în serviciul unei
persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane
juridice.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.

74
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc buna
desfășurare a raporturilor de serviciu. Obiectul material al infracțiunii constă în
valorile sau bunurile asupra cărora se comite infracțiunea de sustragere. Ele pot fi
bunuri mobile, cu existență materială și valoare economică.
Subiectul activ al infr acțiunii este un subiect activ dublu calificat, trebuind
să fie funcționar public cu atribuții de gestionare sau a dministrare ori o persoană
care exercită temporar sau permanent cu sau fără remunerație, o însărcinare de
gestiune ori administrare, în servic iul unei persoane fizice din cele prevăzute la art.
175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Activitatea de gestiune presupune ca atribuții principale de serviciu,
primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința ori
deținerea unei unități publice sau altei persoane juridice.
Administrarea presupune un complex de acte de dispoziție care privesc
operații asupra bunurilor ce aparțin acelei unități: planificare, aprovizionare,
desfacere, repartizare, plăți, etc.
Participația penală este posibilă sub toate formele. Actele de sustragere
comise de o persoană care nu are calitatea de gestionar/administrator, în
coautorat împreună cu subiectul activ calificat, vor fi încadrate drept acte de
complicitate.
Latura obiectiv ă. Elementul material al infracțiunii de delapidare constă în
una din cele trei acțiuni de sustragere:
– însușire (luare, înstrăinare); se realizează prin luarea bunului din posesia
sau detenția unității și trecerea lui în stăpânirea infractorului.
– folosire (întrebuințarea bunului sustras); presupune scoaterea temporară a
bunului din gestiunea unității și întrebuințarea lui în interesul făptuitorului.
-traficare (specularea bunului pentru obținerea unui profit prin închiriere,
gajare, etc.); și în aces t caz, bunul este scos temporar din gestiunea unității și
utilizat de făptuitor în scopuri speculative: vânzarea pe credit în schimbul unui folos
personal , închirierea lui pe o anumită perioadă, etc .
Nu interesează dacă sustragerea s -a comis în interesul făptuitorului ori
pentru altul.

75
Urmarea imediată a oricăreia din acțiunile care formează elementul material
constă în scoaterea bunului, din sfera patrimonială a unității. Trebuie să existe
legătură de cauzalitate între acțiunea incriminată și urmarea imed iată.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa se pedepsește. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în
care s -a realizat însușirea bunului sau când acesta a fost folosit ori traficat.
Regimul sancț ionator. Forma simplă a delapidării se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică.
Varianta agravată . Delapidarea este mai gravă atunci când produce
consecințe deosebit de grave, așa cum su nt ele descrise în art. 183 din C.penal,
adică o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
În cazul formei agravate , limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Variant a atenuată . Conform art. 308, delapidarea săvârșită de persoanele
care exercită perman ent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice din cele prevăzute în art. 175 alin. 2
sau în cadrul oricărei p ersoane juridice, se pedepsește, iar limitele menționate mai
sus se reduc cu o treime.
Această variantă de comitere reprezintă conform Deciziei nr. 1/2015 a
I.C.C.J.1, dată în recurs în interesul legii, o formă atenuată a infracțiunii de
delapidare și nu o cauză de reducere a pedepsei ori vreo infracțiune autonomă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

1 Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii și
publicată în Monitorul Ofi cial nr. 105 din 10 februarie 2015

76
III. 3. 2. Purtarea abuzivă (art. 296)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta oricărei persoane care în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, întrebuințează expresii jignitoare față de o persoană, o
amenință, o lovește sau exercită împotriva ei alte violențe.
Fapta este incriminată în 3 variante distincte, descrise în alineatele 1 -2.
Incriminarea este preluată, cu anumite deosebiri, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
activitatea organelor și instituțiilor publice precum și demnitatea, onoarea,
integritatea corporală ori sănătatea persoanei. Obiect material va exista atunci
când fapta se comite prin lovire sau alte acte de violență și va fi corpul persoanei.
Subiectul activ al infracțiunii este calificat, trebuind să aibă calitatea de
persoană, angajat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Subiect pasiv
general este statul, iar subiecți pasivi speciali sunt unitatea din care face parte
angajatul precum și persoana agresată.
Latura obiectivă. Elementul material constă pentru varianta de comitere din
alin. 1 în acțiunea de întrebuințare de expresii jignitoare; sintag ma se poate referi
la cuvinte ori expresii, vorbite sau chiar cântate1. Acestea pot fi cuvinte sau
expresii injurioase, vulgare, triviale, obscene, umilitoare. Ele trebuie adresate fie în
mod direct (prin viu grai), fie în mod indirect (prin telefon, SMS, e-mail, telegramă ,
mass -media, etc).
În alin. 2 sunt descrise formele agravate ale infracțiunii, iar elementul
material poate consta în:
– amenințare ; noțiunea are în vedere fapta descrisă la art. 206;
– lovire sau alte acte de violență; această sintagmă a re de asemenea un
conținut mai larg decât cel arătat în art. 193, putând consta și în acte violente
comise asupra obiectelor unei persoane.

1 Daniel Soare , Unele discuții privind latura obiectivă a infracțiunii de purtare abuzivă , în
Revista de Drept Penal, nr. 4/2011, p. 116 -117

77
Cerința esențială a elementului material pentru toate variantele de comitere
a infracțiunii de purtare abuzivă este ca acțiunea să fie comisă de o persoană
aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedepsele pentru variantele de comitere a
infracțiunii sunt următoarele:
– alineatul 1: închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
– alineatul 2: limitele prevăzute în l ege pentru amenințare ori lovire sau alte
violențe se majorează cu o treime .
De remarcat că în ipoteza comiterii faptei prin vătămare corporală , se va
reține un concurs de infracțiuni între art. 296 și infracțiunea de bază , întrucât
absorbția operează numai cu privire la modalitățile de săvârșire enumerate în lege .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din ofici u, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 3. Abuzul în serviciu (art. 297)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public care în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act or i îl îndeplinește în mod defectuos și
astfel cauzează o pagubă ori o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale
unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
În alin. 2 este descrisă forma asimilată a infracțiunii, constând în îngrădirea
de către un funcționar public, a exercițiului drepturilor vreunui cetățean sau crearea
pentru acesta, a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA
Incriminarea este preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din
relațiile sociale pentru desfășurarea cărora est e necesară asigurarea bunului mers

78
al activității instituțiilor și persoanelor juridice, precum și din cele referitoare la
apărarea drepturilor și intereselor persoanelor.
Subiectul activ este calificat, putând fi un funcționar public , precum și orice
persoană asimil ată funcționarului (conform art. 308, o persoană care exer cită o
însărcinare în cadrul oricărei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin, 2 sau
persoane juridice ).
Participația penală este posibilă. Instigatorii sau complicii nu trebuie să a ibă
calitatea cerută de lege pentru autor, putând fi orice persoane. Subiectul pasiv
general este statul, iar subiect pasiv special este persoana fizică sau juridică și
căreia i s -a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale.
Latura obiectivă. Elementul material constă în îndeplinirea defectuoasă
(adică cu încălcarea legii) sau neîndeplinirea unui act care trebuie efectuat de
subiectul activ.
Acest act poate fi o acțiune sau inacțiune și reprezintă o operațiune sau
activitate ce intră în atribuț iile de serviciu ale funcționarului . Aceste atribuții trebuie
raportate la acele obligații de serviciu care derivă din legislația primară (legi și
ordonanțe ale Guvernului, nu și alte acte de regementare secundară cum ar fi
ordinele, hotărârile, regulament ele, etc.1.
Fapta s -ar putea comite și în coautorat de membrii unei comisii, ai unui
consiliu, etc, care acțio nează concomitent sau succesiv.
Cerința esențială a elementului material este ca acea acțiune sau omisiune
să fi fost săvârșită de funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Urmarea imediată presupune cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a
drepturilor și intereselor legale ale unei persoane. Prin interes legal se înțelege un
interes ocrotit sau garantat printr -o dispoziție normativă.
Pentru ca fapta să constituie infracțiune, vătămarea trebuie să aibă o
anumită gravitate, altfel fapta va fi considerată o abatere disciplinară. Vătămarea
poate fi morală, fizică sau materială.

1 Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8
iulie 2016

79
Între activitatea prin care s -a realizat elementul material și vătămarea
suferită trebuie să existe legătură de cauzalitate .
Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Culpa este exclusă. Dacă fapta s -ar comite din culpă, ea ar constitui o altă
infracțiune și anume infracțiunea de negl ijență în serviciu (art. 298) .
Tentativa este posibilă doar la fapta săvârșită prin comisiune, dar nu se
pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma de bază
este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării drept ului de a ocupa o
funcție publică.
Această incriminare are un caracter subsidiar, ea aplicându -se doar atunci
când fapta nu este incriminată în mod special printr -o altă dispoziție legală (fals
intelectual, delapidare, uz de fals, etc.).
Variant a asimilat ă. În alin. 2 al art. 297 este descrisă forma asimilată,
constând în îngrădirea de către un funcționar public, a exercițiului drepturilor
vreunui cetățean sau crearea pentru acesta, a unei situații de inferioritate pe temei
de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau
infecție HIV/SIDA.
Elementul material constă în una din cele două acțiuni alternative descrise
în text:
– îngrădirea exerciț iului unor drepturi ale cetățenilor;
– crearea pentru cetățeni, a unei situații de inferioritate , pe temei de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică neco ntagioasă sau infecție
HIV/SIDA.
Acțiunea se poate realiza prin comisiune sau omisiune, iar cerința esențială
a elementului material presupune ca acțiunea să se realizeze în exercițiul
atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului.
Urmarea imediată trebuie s ă constea în lezarea materială sau morală a unui
drept ori crearea unei situații de inferioritate pentru cetățeanul respectiv.

80
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenție directă , deoarece
elementul subiectiv presupune și prezența unui anumit mobil cu care acționează
făptuitorul. El acționează motivat de acele temeiuri (mobil în sensul legii penale)
enumerate de către legiuitor: rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabi litate, boală cronică
necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma asimilată
este aceeași ca în cazul formei de bază : închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o func ție publică.
Forma agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal , când fapta a produs
consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se
sancționează cu pedeapsa din alin. 1 ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 4. Neglijența în serviciu (art. 298)

Noțiune. Această infracțiune constă în fapta funcționarului care din culpă,
încalc ă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea ei sau prin îndeplinirea ei
defectuoasă și astfel cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
Incriminarea este preluată cu anumite modificări , din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relațiile sociale
referitoare la desfășurarea în bune condiții a activității oricărui organ, instituții
publice sau unități, precum și din relațiile privind interesele legale ale persoanelor.
Obiectul material de regulă lipsește, dar uneori poate exista.
Subiectul activ este calificat, cele arătate la art. 297 rămânând valabile. În
practica judiciară s -a stabilit că și notarul public poate răspunde pentru neglijență
în servic iu dacă a legalizat un contract de vânzare cumpărare, fără procura

81
specială necesa ră1. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special
este persoana căreia i s -a cauzat o pagubă sau persoana căreia i s -au vătămat
drepturile sau interesele legi time.
Latura obiectivă prezintă aceleași componente ca și latura obiectivă a
infracțiunilor de abuz în serviciu, elementul material realizându -se prin
neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu sau prin îndeplinirea ei defectuoasă (adică
cu încălcarea leg ii). Aceste îndatoriri trebuie raportate la acele obligații de serviciu
care derivă din legislația primară (legi și ordonanțe ale Guvernului, nu și alte acte
de regementare secundară cum ar fi ordinele, hotărârile, regulamentele, etc.
Urmarea imediată poate consta în:
– o pagubă în patrimoniul persoanei fizice sau juridice .
– o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane (fizice
sau juridice).
Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea ce
formează element ul material și urmarea imediată.
Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu forma de vinovăție a culpei, în
ambele ei modalități: culpa simplă și culpa cu previziune.
Tentativa nu este posibilă datorită elementului subiectiv. Din același motiv
nu este pos ibilă nici săvârșirea faptei în formă continuată.
Regimul sancționator. Neglijența în serviciu în forma simplă, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Pentru celelalte
persone asmiliate funcționari lor, conform art. 308, limitel e pedepselor se reduc cu
o treime.
Variant a agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal, când fapta a produs
consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se
sancționează cu pedeapsa din art. 298 ale cărei limite se majorează cu jumătat e.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

1 T. C. Medeanu , Neglijență în serviciu. Notar public , în Revista de Drept Penal nr. 1/2007
p. 126 -129

82
III. 3. 5. Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta f uncționarului public care în scopul de
a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri,
pretinde ori obține favoruri de natură s exuală de la o persoană interesată direct
sau indirect de efectele acelui act de serviciu.
Incriminarea este nouă și nu are corespondent în legislația anterioară.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
activitatea de ser viciu.
Subiectul activ este calificat fiind un funcționar public precum și orice
persoană asimilată funcționarului public (conform art. 308, o persoană care
exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane fi zice prevăzute la art. 175, alin.
2 sau al une i persoane juridice) . Subiectul pasiv este de asemenea calificat, fiind
o persoană interesată direct sau indirect de efectele actului care intră în atribuțiile
de servicu ale funcționarului .
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârșirea orică reia dintre
următoarele acțiuni alternative: pretinderea sau obținerea de favoruri sexuale.
Dacă fapta se comite prin obținerea de favoruri sexuale, nu prezintă
importanță cui aparține inițiativa. Noțiunea de favoruri sexuale constă în orice
manifestare ap tă să conducă la obținerea satisfacției sexuale1.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru bunul mers al
serviciului ori instituției din care provine funcționarul și o atingere adusă demnității
subiectului pasiv
Latura subiectivă. Fapta se c omite numai cu intenție directă, calificată prin
scopul urmărit de făptuitor: acela de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de
a face un act contrar acestor înda toriri.
Tentativa nu se pedepsește.

1 Tudorel Toader și colaboratorii , Noul Cod penal. Comentarii pe articole , Editura
Hamangiu, București, 2014, p. 483

83
Regimul sancționator. Forma simplă prevăzută în alin. 1 se sancționează
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicererea dreptului de a ocupa o funcție
publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executare a căreia a săvârșit
fapta.
Pentru ceilalți funcționari sancționați conform art. 308, limitele pedepselor se
reduc cu o treime.
Variant a atenuată. În alineatul al 2 -lea este descrisă forma atenuată
acestei fapte, constând în pretinderea sau obținerea de fa voruri de natură sexuală
de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație de
autoritate sau superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută.
Subiect pasiv poate fi orice persoană față de care faptuitorul are autori tate
sau este superior prin funcția deținută, inclusiv un subaltern al său.
Elementul circumstanțial de atenuare îl reprezintă împrejurarea că subiectul
activ comite fapta prevalându -se sau profitând de o situație de autoritate ori
superioritate asupra v ictimei.
De această dată, legiuitorul nu a mai inserat condiția scopului în care se
comite fapta, ceea ce înseamnă că varianta atenuată se poate comite cu intenție
directă sau indirectă.
Pedeapsa pentru forma atenuată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amendă și și interzicererea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita
profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 6. Uzurparea funcției (art. 300)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public care în timpul
serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s -a
produs vreuna din urmările arătate în art. 297 (se cauzează o pagubă ori o
vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei

84
persoane juridice ori îngrădirea exercițiului drepturilor vreunui cetățean sau crearea
pentru ace sta, a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA).
Incriminarea este nouă și nu are corespondent în legea veche.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
activitatea de serviciu care presupun ca funcționarii să se abțină de la executarea
actelor care nu intră în atribuțile lor de serviciu pentru a nu provoca pagube ori
vătămări ale drepturilor persoanelor.
Subiectul activ este un funcționar public, sau un funcționar asimilat celui
public, așa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect activ
calificat. Participația penală este p osibilă. Subiect pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de îndeplinire a
unui act care nu intră în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, așa cum sunt ele
descrise în fișa postului ocupat.
Cerința esen țială a elementului material pretinde ca îndeplinirea actului să
aibă loc în timpul serviciului desfășurat de către subiectul activ, la locul său de
muncă.
Urmarea imediată presupune producerea unei pagube ori a unei vătămări
aduse drepturilor sau interes elor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei
persoane juridice ori îngrădirea exercițiului drepturilor vreunui cetățean sau crearea
pentru acesta, a unei situații de inferioritate pe anumite temei uri (de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, r eligie, sex, orientare sexuală, apartenență
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție
HIV/SIDA ).
În lipsa vreuneia dintre consecințele indicate mai sus, fapta nu constituie
infracțiune, putând fi cel mult o abatere d isciplinară.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă su indirectă.
Tentativa nu se pedepsește

85
Regimul sancționator. În forma tipică , fapta se sancționează cu închisoare
de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pentru funcționarii asimilați, sancțio nați conform
art. 308, limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Variant e agravate. Fapta este mai gravă și va fi sancționată potrivit art. 309
atunci când va produce consecințe deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000
lei).
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 7. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art. 301)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului public c are în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s -a obținut un folos patrimon ial
pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.
Incriminarea este preluată cu modificări, din vechiul Cod pena l, unde se
intitula conflictul de interese .
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la buna
desfășurare a activității organelor și instituțiilor statului. Nu avem obiect material.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un funcționar public sau un
alt funcționar public asimilat , în sensul art. 175 alin. 2. Participația este posibilă.
Subiect pasiv este instituția, autoritatea, persoana juridică din care face parte
făptuitorul.
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârșirea acțiuni i de
îndeplinire a unui act , adică a unei operațiuni sau activități c are intră în atribuțiile
sale de serviciu. Actul trebuie realizat de către făptuitor însuși.
Cerința esențială a elementului material este ca prin actul sau decizia
respectivă să se fi realizat un folos material pentru sine, soțul său, o rudă sau un
afin până la gradul II inclusiv .
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită : bunul
mers al activității în instituția din care face parte fă ptuitorul .

86
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la unu
la 5 ani și interzicerea dreptului de a oc upa o funcție publică.
Cauză de neaplicare a legii . Alineatul al 2 -lea introduce două asemenea
ipoteze și potrivit textului, incriminarea nu se aplică :
 activităților de emitere, aprobare sau adoptare a actelor normative și
 în situațiile de exercitare a un ui drept recunoscut de lege sau în
îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și
limitelor prevăzute de aceasta .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 8. Violarea secretului corespondenței (art. 302)

Noțiune. Violarea secretului corespondenței reprezintă o gravă ingerință în
exercițiul dreptului persoanei de a avea libertate de comunicare1.
În varianta tip din a lin. 1, infracțiunea constă în deschiderea, sustragerea,
distrugerea sau reținerea fără drept a unei corespondențe adresate altuia, precum
și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar dacă
aceasta a fost trimisă deschisă sau d eschisă din greșeală.
În Codul penal anterior, această infracțiune era inclusă în grupa infracțiunilor
contra libertății persoanei, iar această sistematizare a fost considerată mai corectă
în literatura de specialitate2, arătându -se că în realitate, obie ctul juridic al acestei

1 L. Sa bău, Protecția penală a dreptului la respectarea vieții private , în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2002, p. 58
2 Ion Ifrim , Reflecții asupra infracțiunii de violare a secretului corespondenței , în Revista de
Drept Penal, nr. 1/2011, p. 128

87
infracțiuni îl constituie relațiile sociale care se ref eră la libertatea persoanei și nu
relațile sociale care privesc buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
dreptul persoanei de a se bucura de inviolabilitatea secretului corespondenței,
acest drept fiind prevăzut în Constituție , dar și acelea pri vitoare la relațiile de
serviciu.
Legea nr. 51/1991 privind sigu ranța națională a României prevede că nici o
persoană nu poate fi urmărită pentru opiniile sale și nu poate face obiectul vreunei
imixtiuni în viața sa particulară, domiciliul său, proprietățile sale, în corespondență
sau comunicații, decât dacă săvârșește vreuna din faptele care constituie o
amenințare la adresa siguranței naționale.
Obiectul material este reprezentat de corespondența adresată altuia și pe
care făptuitorul o deschide din greșeală, o sustrage sau o reține fără drept.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele.
Latura obiectivă. În sens larg, elementul material constă într -o acțiune de
violare fără drept a corespondenței care se poate săvârși în una din următoarele
variante:
– deschide rea fără drept a corespondenței altuia;
– sustragerea, distrugerea sau reținerea fără drept a corespondenței;
– divulgarea conținutului corespondenței sau unei convorbiri ori comunicări
interceptate, chiar atunci când corespondența a fost trimisă deschisă sau a fost
deschisă din greșeală.
Violarea secretului corespondenței trebuie să aibă loc fără drept , adică
nejustificat, nelegal (fără dispoziția organelor judiciare).
Nu va constitui această infracțiune, deschiderea de către părinți a
corespondenței copi ilor minori, dat fiind că aceștia trebuie să vegheze asupra
educației și comportamentului lor.
Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.

88
Tentativa nu se pedepsește. Infracțiunea se consumă în momentul
producerii urmării pe riculoase, adică atunci când se realizează atingerea relațiilor
de serviciu sau a libertății persoanei.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
3 luni la un an sau amenda.
Variant e agravate. În alineatele 2 -4 sunt descrise f ormele agravate ale
acestei infracțiuni, după cum urmează:
Alin. 2: fapta este mai gravă dacă se comite prin interceptarea fără drept a
unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon sau prin orice alte mijloace
electronice de comunicații.
Se va re ține această infracțiune și în cazul violării comunicărilor efectuate
prin poșta electronică (e -mail).
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Alin. 3: faptele din alin. 1 -2 sunt mai grave dacă sunt comise de un
funcționar public care are obligația legală de a respecta secretul profesional și
confidențialitatea informațiilor la care are acces .
Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Alin. 4: de asemenea, fapta se sancționează mai sever dacă se comite prin
divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea către o altă persoană sau
către public, fără drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate,
chiar dacă făptuitorul a luat cunoștință de ea din greșeală sau din întâmplare .
Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Alin. 6: sunt incriminate și sancționate deținerea sau confecționarea fără
drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor .
Deși aceste acțiuni reprezintă în esență, acte de pregătire care de reg ulă nu
sunt pedepsite, legiuitorul a decis să le incrimineze datorită gradului ridicat de
pericol social și mai ales pentru a -i descuraja pe aceia care ar deține ori ar
confecționa asemenea mijloace care pot fi folosite pentru a încălca secretul
comunicați ilor.
Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

89
Cauză justificativă. În alineatul 5 este introdusă o cauză justificativă
specială , alta decât cele enumerate în partea generală a codului penal, care se va
aplica în două situații:
– dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la
dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
– dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public care au semnificație
pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari
decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
Ori de câte ori sunt întrunite condițiile pentru existența cauzei justificative,
fapta nu va constitui infracțiune, legiuitorul acordând prioritate interesului public și
nu păstrării secretului coresponde nței.1
Aspecte procesuale. Acțiunea penală pentru infracțiunea de violare a
secretului corespondenței în forma simplă din alin. 1, se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea plângerii înlătură
răspunderea penală.
Compe tența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 9. Divulgarea informațiilor secrete de stat (art. 303)

Noțiune. Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în divulgarea fără drept a unor
informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de
serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre
cele prevăzute în art. 176.
Fapta este incriminată în două variante normative: varianta tipică din
alineatul 1 și varianta atenu ată din alin. 2
Alineatul al 2 -lea se referă la varianta deținerii în afara îndatoririlor de
serviciu a documentelor ce conțin informații secrete de stat, dacă poate fi afecta tă
activitatea uneia dintre persoanele juridice din art. 176 (adică a unei autori tăți

1 Tudorel Toade r și colaboratorii , Noul Cod penal. Comentarii pe articole , Editura
Hamangiu, București, 2014, p. 489

90
publice, instituții publice sau altei persoane juridice care administrează sau
exploatează bunuri proprietate publică .
Incriminarea conține elemente ale infracțiunii de divulgare a secretului care
periclitează securitatea națională , existentă în art. 169 din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale referitoare la
activitatea persoanelor juridice de interes public prin protejarea secretelor de stat.
Obiect material al infracțiunii sunt acele documente care conțin secrete de stat.
Subiectul activ al infracțiunii în ambele variante este calificat, adică un
funcționar public care cunoaște informații secrete de stat datorită atribuțiilor de
serviciu. Subiect pasiv este o persoană juridică dintre ce le prevăzute în ar t. 176,
(o autoritate publică, o instituție publică sau altă persoană juridică ce administrează
sau exploatează bunuri proprietate publică ).
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii forma tip, din alin. 1,
constă în acțiunea de divulgare a info rmațiilor secrete de stat. Prin divulgare se
înțelege aducerea la cunoștința altor persoane, a datelor și informațiilor din
documentele secrete, parțial sau în totalitate.
Cerința esențială a acestei acțiuni presupune ca divulgarea să se realizeze
fără dr ept, adică neîndreptățit, abuziv, nejustificat.
Pentru forma atenuată din alin. 2, elementul material constă în acțiunea de
deținere a unor informații secrete de stat , iar cerința sa esențială pretinde ca
deținerea să se realizeze fără drept, în afara înd atoririlor de serviciu .
Deținerea documentelor ce conțin informații secrete de stat, în afara
îndatoririlor de serviciu presupune că ele sunt de ținute fără îndreptățire legală (de
ex. la domiciliu sau în alt loc decât acela autorizat ).
Art. 178 defineșt e informațiile secrete de stat ca fiind acele informații
clasificate astfel potrivit legii, adică după procedura instituită prin Legea nr.
182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor persoa nei juridice
de interes public. La varianta atenuată, urmarea imediată se prezintă sub forma
unei stări de pericol pentru interesele subiectului pasiv.

91
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Dacă fapta descrisă la ali n. 1 se comite din culpă, se va pedepsi cu închisoare de
la 3 luni la un an sau amendă, conform art. 305 alin. 2.
Tentativa este posibilă numai în cazul săvârșirii infracțiunii în forma
divulgării, dar nu se pedepsește. Infracțiunea se consumă în momentul în care o
altă persoană ia cunoștință de conținutul documentelor divulgate sau atunci când
făptuitorul intră în posesia lor.
Regimul sancționator. Pedepsele prevăzută în lege pentru varianta
prevăzută în alineatul 1 sunt închisoarea de la 2 la 7 ani și i nterzicerea unor
drepturi, iar pentru varianta atenuată, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Variant e agravate. Fapta este mai gravă și va fi sancționată potrivit art.
309, cu limite speciale ale pedepselor majorate cu jumătate, atunci când va
produce consecințe deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000 lei).
Cauză specială de nepedepsire. Alineatul al 3 -lea inserează o clauză de
nepedepsire care se aplică numai în cazul variantei atenuate din alin. 2, astfel că
făptuitorul nu se pedepsește dacă predă de îndată, documentul, la organul sau
instituția emitentă. Predarea de îndată înseamnă că aceasta trebuie să aibă loc
imediat ce făptuitorul a intrat în posesia acelor informații și predarea este posibilă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pu ne în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului .

III. 3. 10. Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (art.
304)

Noțiune. Infracțiunea constă potrivit alin. 1, în divulgarea fără drept a unor
informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel
care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate
interesele sau activitatea unei persoane.
Fapta este incriminată în trei variante normative: varianta ti pică din alineatul
1, o variantă atenuată în alin. 2 și o variantă agravată în alin. 3.

92
Varianta atenuată din alin. 2 constă în divulgarea fără drept a unor
informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicit ății, de către cel
care ia cunoștință de acestea.
Varianta agravată din alin. 3 are în vedere împrejurarea că urmare săvârșirii
faptelor din alin. 1 sau 2, s -a comis o infracțiune împotriva investigatorului sub
acoperire, a martorului protejat sau a perso anei incluse în Programul de protecție a
martorilor ori o infracțiune intenționată contra vieții.
Incriminarea preia anumite elemente din vechiul Cod pen al, precum și din
Legea nr. 683/ 2002 privind protecția martorilor.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale referitoare la
relațiile de serviciu, prin protejarea secretelor de serviciu ale instituțiilor . Obiect
material al infracțiunii sunt documentele sau suporturile în care sunt înglobate
informațiile secrete.
Subiectul activ al form ei tip este calificat, trebuind să aibă calitatea de
funcționar public sau alt salariat care cunoaște prin natura atribuțiilor de serviciu,
informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității. Subiect pasiv
este persoana fizică sau jurid ică ale cărei interese sunt afectate prin săvârșirea
faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de divulgare a unor
informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitătății .
Prin divulgare se înțelege aducerea la cuno ștința altor persoane, a datelor și
informațiilor din documentele secrete, parțial sau în totalitate.
Cerința esențială a elementului material presupune ca acțiunea de divulgare
să se realizeze fără drept, adică fără îndreptățire, neautorizat, nelegal.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor pe care le are
subiectul pasiv.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Dacă fapta se comite din culpă, se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni la un an
sau amendă, conform art. 305 alin. 2.
Tentativa nu se pedepsește.

93
Variant a atenuată a infracțiunii este descrisă în alin. 2 și presupune
divulgarea fără drept a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicității, de către cel care ia cunoșt ință de acestea.
Subiectul activ al acestei forme atenuate poate fi orice persoană care ia
cunoștință de asemenea informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicității.
Variant e agravate. Varianta agravată din alin. 3 are în vedere împrej urarea
că urmare săvârșirii faptelor din alin. 1 sau 2, s -a comis o infracțiune împotriva
investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în
Programul de protecție a martorilor ori o infracțiune intenționată contra vieții.
Dacă fapta va produce consecințe deosebit de grav e (pagubă peste
2.000.000 lei), limite le speciale ale pedepselor se vor majora cu jumătate .
Regimul sancționator. Pentru varianta tipică din alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar pentru forma atenuată din alin. 2
pedeapsa prevăzută este închisoarea de la o lună la un an sau amenda.
Când fapta din alin. 1 sau 2 are ca urmare comiterea unei infracțiuni
împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoa nei
incluse în Programul de protecție a martorilor ori a unei infracțiuni intenționate
contra vieții, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv de la 5 la 12 ani.
În astfel de situații se va reține un concurs real de infracțiuni.
Aspecte proces uale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului .

III. 3. 11. Neglijența în păstrarea informațiilor (art. 305)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta funcționarului a cărui neglijență are ca
urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce
conține informații secrete de stat ori de a prilejui aflarea unui asemenea secret de
către o altă persoană.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vech iul Cod penal.

94
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale de serviciu,
referitoare la necesitatea de a păstra secretul de stat. Obiect material al
infracțiunii îl constituie documentul ori suportul care conține secretul de stat, în
ipoteza distrugerii, alterării sau sustragerii. În varianta care presupune aflarea
secretului de stat, infracțiunea nu are obiect material.
Subiectul activ este calificat și anume un funcționar public sau alt
funcționar sau salariat. Subiect pasiv este o instituți e sau autoritate publică ori altă
persoană juridică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în comportarea neglijentă a
funcționarului în ceea ce privește păstrarea documentelor și care are drept
consecință, distrugerea, pierderea, alterarea, sustrag erea ori aflarea acestora.
Noțiunea de neglijență are un conținut mai larg decât cel din vorbirea uzuală,
putând fi o lipsă de grijă, imprudență, nepăsare, neîndemânare, etc. Ea poate
îmbrăca aspect comisiv sau omisiv.
Urmarea imediată este o stare de peri col pentru valoarea ocrotită, relațiile
de seriviciu care impun protejarea informațiilor secrete de stat.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite din culpă sub ambele ei forme:
culpa simplă sau cu prevedere.
Tentativa nu este posibilă datorită formei de vinovăție cu care se comite
fapta .
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la un an sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

III. 3. 12. Obținerea ilegală de fonduri (art. 306)

Noțiune. Infracțiunea constă în folosirea ori prezentarea de documente sau
date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor

95
necesare acord ării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are
ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
Infracțiunea nu are corespondent în vechiul cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații referitoare la disci plina
bugetară și la activitatea de acordare a finanțărilor din fondurile publice.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică , solicit antă de
finanțări din fonduri publice. Subiect pasiv este statul, el fiind titularul bugetului.
Latura obiectivă. Elementul material are caracter alternativ putându -se
realiza prin oricare din cele două acțiuni menționate: folosirea ori prezentarea de
de documente sau date false, inexacte ori incomplete.
Drept cerință esențială a elementului material, est e necesar ca acțiunile să
se refere la primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor
obținute sau garantate din fonduri publice.
Urmarea imediată se prezintă sub forma unui rezultat și anume obținerea pe
nedrept , a fondurilor public e.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este incriminată și se pedepsește conform alin. 2 al art. 306.
Fapta va rămâne în fază de tentativă dacă nu s -au obținut fondurile publice, deși s –
au folosit ori prezentat documentele sau datele false, inexacte ori incomplete.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
2 la 7 ani.
Forme agravate. Fapta este mai gravă și va fi sancționată potrivit art. 309,
cu limite speciale ale pedepselor majo rate cu jumătate, atunci când va produce
consecințe deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000 lei).
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului .

96
III. 3. 13. Deturnarea de fonduri (art. 307)

Noțiune. Infracțiunea constă în schimbarea destinației fondurilor bănești ori
a resurselor materiale alocate unei autorități sau instituții publice, fără respectarea
prevederilor legale.
Varianta asimilată din al ineatul 2 se comite prin schimbarea destinației
fondurilor provenite din finanțări obținute sau garantate din fonduri publice, fără
respectarea prevederilor legale.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea,
descoperirea și sancți onarea faptelor de corupție.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
disciplina financiară și corecta utilizare a fondurilor bănești puse la dispoziția
persoanelor juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană implicată în gestionarea fondurilor
sau resurselor materiale alocate autorităților ori instituțiilor publice, respectiv a
celor provenind din fonduri publice. Subiect pasiv este statul ca titular al bugetului
din care provin fondurile.
Latura obiectivă. Elementul m aterial îl constituie acțiunea de schimbare a
destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale. Schimbarea destinației
înseamnă că fondurile sau resursele sunt folosite în alt mod sau în alte scopuri
decât cele pentru care au fost prevăzute.
Cerința esențială a elementului material al ambelor variante pretinde ca
acțiunea de schimbare a destinației fondurilor sau resurselor să aibă loc fără
respectarea dispozițiilor legale, adică prin încălcar ea legii.
Urmarea imediată presupune o stare de perico l pent ru disciplina bugetară.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este incriminată și se pedepsește conform alin. 3 al art. 307.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
unu la 5 a ni, atât pentru forma tip, cât și pentru forma asimilată din alin. 2.

97
Variant e agravate. Fapta este mai gravă și va fi sancționată potrivit art.
309, cu limite speciale ale pedepselor majorate cu jumătate, atunci când va
produce consecințe deosebit de grav e (o pagubă peste 2.000.000 lei).
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în pr imă instanță revine tribunalulu i.

98
CAPITOLUL IV: INFRACȚIUNI DE FALS
(art. 310 -328)

1. Trăsături generale ale infracțiunilor de fals
2. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori
3. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau
de marcare
4. Falsuri în înscrisuri

IV. 1. Trăsături generale ale infracțiunilor de fals

În sens larg, prin fals în țelegem orice fel de alterare ori modificare adusă
adevărului.
Legea penală înțelege să protejeze prin intermediul acestei grupe de
infracțiuni, încrederea și adevărul care trebuie să existe în relațiile dintre
oameni.
În cazul infracțiunilor de fals, alte rarea adevărului se realizează prin
acțiuni asupra unor bunuri sau entități cărora le este conferită din punct de
vedere juridic, aptitudinea de a servi drept probă a unui anumit adevăr:
bancnote, monede, bilete de transport, titluri de credit, sigilii, în scrisuri, etc.
Falsificarea presupune operația de alterare a adevărului care poate fi
săvârșită prin mijloace diferite: plăsmuire, contrafacere, alterare, denaturare,
etc.
Toate infracțiunile de fals sunt fapte comisive și se realizează prin
comisiune.

99
IV. 2. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori
(art. 310 -316)

IV. 2. 1. Falsificarea de monede (art. 310)

Noțiune. Falsul de monedă a fost incriminat de -a lungul timpurilor în
legislațiile tuturor țărilor, fiind considerat o infracțiune de fals deosebit de gravă.
Infracțiunea constă în falsificarea de monedă metalică sau monedă de
hârtie aflată în circulație.
Alineatul 2 introduce o variante asimilată și anume: falsificarea unei monede
emise de autoritățile competente, înainte de punerea oficial ă în circulație.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
încrederea publică în monede și în operațiunile care se efectuează cu aceste
valori. Obiectul materia l constă în monedele metalice ori de hârtie, iar când fapta
se comite prin contrafacere, obiectul material sunt materialele din care se
confecționează monedele, bancnotele, etc.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă
sub toate formele. Este considerat autor și făptuitorul care a executat chiar și
numai o operație din întregul proces de falsificare.
Când aceeași persoană falsifică și apoi pune în circulație valorile falsificate,
vom avea un concurs de infracțiuni între fapta din art. 310 și fapta din art. 313
(punerea în circulație de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituția emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din ambele alineate, elementul material
constă în acțiun ea de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
– contrafacere (plăsmuire), adică o confecționare prin imitare a unei
monede aflate în circulație ;
– alterare , adică o modificare a conținutului sau aspectului unei
monede adevărate.

100
Nu c ontează cantitatea monedelor și nici valoarea lor nominală. În sensul
legii penale, noțiunea de monedă presupune atât piesele metalice cât și piesele din
hârtie, plastic sau orice alt material (bancnotele).
Pentru fapta din alin. 1, cerința esențială se referă la condiția ca moneda să
se afle în circulație, adică în circuitul civil .
Cerința esențială a elementului material de la varianta a doua de comitere
este aceea a momentu lui la care se comite acțiunea: înainte de punerea
monedelor în circulație.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă și este sancționată de lege.
Regimul sancționator. Pentru faptele descrise în alin. 1 și 2, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea u nor drepturi.
Dispozițiile legii se aplică, în conformitate cu art. 316 și atunci când
infracțiunea privește monede aflate în circulație, emise de alte state.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționar e a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 2. 2. Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (art .
311)

Noțiune. Infracțiunea constă în falsificarea de titluri de credit, titluri sau orice
instrumente pentru efectuarea plățil or, sau a oricăror alte titluri ori valori
asemănătoare.
În alineatul al doilea este introdusă o variantă agravată care constă în
falsificarea instrumenteloer de plată electronică.
Incriminarea este preluată parțial din vechiul Cod penal și din Legea nr.
365/2002 privind comerțul electronic.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
încrederea publică în titlurile de credit, instrumentele de plăți și în operațiunile care

101
se efectuează cu aceste valori. Obiectul material constă în titlurile de credit,
cecurile, inst rumentele de orice fel alterate sau modificate, iar când fapta se comite
prin contrafacere, obiectul material sunt materialele din care se confecționează
titlurile de credit sau instrumentele de plată, etc.
Subi ectul activ poate fi, ca și în cazul infracțiunii precedente, orice
persoană. Participația penală este posibilă sub toate formele. Este considerat autor
și făptuitorul care a executat chiar și numai o operație din întregul proces de
falsificare.
Când acee ași persoană falsifică și apoi pune în circulație valorile falsificate,
vom avea un concurs de infracțiuni între fapta din art. 311 și fapta din art. 313
(punerea în circulație de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituția emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din alin. 1, elementul material constă în
acțiunea de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
– contrafacere (plăsmuire), adică o confecționare prin imitare a unei
valori aflate î n circulație ;
– alterare , adică o modificare a conținutului sau aspectului unei valori
adevărate.
Urmarea imediată reprezintă o stare de pericol pentru sistemul titlurilor și
instrumentelor de plată precum și pentru operațiunile care se desfășoară cu ele.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă și este sancționată de lege.
Variant e agravate. Alin. al 2-lea introduce o formă agravată a infracțiunii și
anume: dacă falsificarea privește un instrument de plată electronică .
Potrivit art. 180 din Codul penal, instrumentul de plată electronică este acel
instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea și
descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și tr ansferuri de
fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare (de
exemplu, carduri de credit, carduri de salarii, etc.).

102
Regimul sancționator. Pentru faptele descrise în alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Forma agravată descrisă în alin. 2 se sancționează cu închisoare de la 3 la
10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispozițiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 și atunci când
infracțiunea privește valori străine.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 2. 3. Falsificarea de timbre sau efecte poștale (art. 312)

Noțiune. Infracțiunea constă în fa lsificarea de timbre de orice fel, mărci
poștale, plicuri poștale, cărți poștale sau cupoane răspuns internațional.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
încrederea publi că în autenticitatea și veridicitatea timbrelor de orice fel, mărcilor
poștale, plicurilor poștale, cărților poștale sau a cupoanelor răspuns internațional .
Obiect material al infracțiunii comise prin contrafacere sunt materialele din care se
confecționeaz ă falsurile, iar dacă infracțiunea se comite prin alterare, obiect
material sunt înseși valorile falsificate.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația este posibilă sub
toate formele. Subiect pasiv este instituția emitentă a valorilor car e au fost
falsificate.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de falsificare a
entităților menționate în lege.
Falsificarea se poate realiza prin contrafacere sau prin alterare, așa cum au
fost ele definite la infracțiunile precedente.
Cerința esențială a elementului material este ca acțiunile de falsificare sau
punere în circulație să aibă loc asupra unor valori (timbre, mărci poștale, cupoane,
etc.) aflate în circulația publică.

103
Latura subiectivă . Infracțiunea se comite cu intenți e directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă și se sancționează. Dacă produsul infracțiunii este în
realitate un fals grosolan care nu ar putea fi pus în circulație, nu va exista faptă
consumată, ci doar tentativă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăz ută în lege este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
Dispozițiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 și atunci când
infracțiunea privește timbre ale altor state ori valori străine.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 2. 4. Punerea în circulație de valori falsificate (art. 313)

Noțiune. Infracțiunea constă în punerea în circulație a valorilor falsificate
arătate în art. 31 0-312, precum și în primirea, deținerea sau transmiterea acestora,
în vederea punerii lor în circulație.
În alineatul 2 este descrisă o variantă alternativă care constă în punerea în
circulație a valorilor falsificate arătate la art. 310 -312, săvârșită de un autor sau de
un alt participant la infracțiunea de falsificare.
Alineatul al 3 -lea se referă la varianta atenuată a infracțiunii care constă în
repunerea în circulație a uneia dintre valorile arătate la art. 310 -312, de către o
persoană care a constata t ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată.
Incriminarea este preluată parțial din vechiul Cod penal și din Legea nr.
365/2002 privind comerțul electronic.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
încreder ea publică în valorile menționate în art. 310 -312. Obiect material al
infracțiunii îl reprezintă valorile falsificate (moneda, titlurile de credit, alte
instrumente de plată electronice, timbrele, mărcile poștale, plicurile poștale sau
cupoanele răspuns in ternațional).

104
Subiectul activ poate fi orice paersoană, iar participația penală este
posibilă. În cazul variantei asimilate din alin. 2, subiect activ este autorul ori
participantul la infracțiunea de falsificare a acelor valori, iar în cazul variantei
atenuate din alin. 3, subiect activ este persoana care a constatat că acele valori
sunt false după ce a intrat în posesia lor . Subiect pasiv este instituția emitentă a
valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru varianta tipică și aceea alt ernativă de incriminare din alin.
2, elementul material constă în punerea în circulație a valorilor de acest fel,
falsificate.
Punerea în circulație se poate realiza prin folosire personală, prin
transmiterea lor altei persoane, prin expedierea unei coresp ondențe, etc.
La forma de bază din alin. 1, elementul material se mai poate prezenta sub
forma acțiunilor de primire, deținere sau transmitere .
Cerința esențială pentru aceste ultime trei modali tăți de realizare a
elementului material este acela al scopu lui în care sunt primite, deținute ori
transmise acele valori falsificate: în vederea punerii în circulație. Scopul acțiunii are
însă înțelesul de destinație și caracterizează exclusiv latura obiectivă a infracțiunii,
neavând influență asupra formei de vin ovăție cu care se comite fapta.
Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale
protejate.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este incriminată și se pedepsește.
Regimul sancționato r. Forma tipică și forma asimilată din alineatele 1 și 2
se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare
prin care au fost produse. Autorul sau participantul la infracțiunea de falsificare va
răspunde pentru un concurs de i nfracțiuni.
Variant e atenuate. Alin. al 3 -lea descrie o variantă atenuată care
presupune repunerea în circulație a valorilor falsificate de către persoana care a
constat at ulterior intrării în posesie , că sunt false. Fapta se sancționează cu
pedeapsa pre văzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost
produse, ale cărei limite se reduc cu jumătate.

105
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecăto riei.

IV. 2. 5. Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art.
314)

Noțiune. Infracțiunea constă în fabricarea, primirea, deținerea sau
transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea
valorilor sau titlu rilor enumerate în art. 310, 311 alin. 1 și art. 312.
În alineatul 2 este descrisă o formă agravată care constă în fabricarea,
primirea, deținerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau
software, cu scopul de a servi la falsificarea instrum entelor de plată electronică.
Incriminarea este preluată parțial din vechiul Cod penal și din Legea nr.
365/2002 privind comerțul electronic.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
încrederea publică în valorile enumerate în acele texte de lege. Obiect material
sunt înseși instrumentele sau materialele fabricate, primite, transmise ori deținute.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele
acțiuni alternative: fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea .
Fabricarea înseamnă producere, confecționare, adaptare; primirea
înseamnă preluarea lor de la altcineva, deținerea presupune păstrarea, depunerea
într-un anume l oc, iar transmiterea semnifică transportul, trimiterea, expedierea
etc.
Cerința esențială a elementului material este ca aceste acțiuni să poarte
asupra materialelor și instrumentelor de natură a putea fi folosite la falsificarea
unor titluri sau valor i.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă, caracterizată
prin scopul urmărit: falsificarea valorilor sau titlurilor menționate în art. 310, 311

106
alin. 1 și art. 312. Aceeași formă de vinovăție se regăsește și în cazul variantei
agravate din alin. 2.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. Forma de bază din alin. 1 se pedepsește cu
închisoare de la unu la 5 ani.
Forma agravată din alin. 2 se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cauză de nepedepsire . În alineatul 3 este inserată o cauză de nepedepsire
aplicabilă acelora care după comiterea vreuneia din faptele descrise la alineatele
precedente, înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la
săvârșirea infracțiunii de falsificare, predau autorităților judiciare, instrumentele sau
materialele deținute ori încunoștiințează autoritățile despre existența lor.
Încunoștiințarea autorităților trebuie să se refere la locul precis unde se af lă
acele materiale.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 2. 6. Emiterea frauduloasă de monedă (art. 315 )

Noțiune. În forma de bază din alin . 1, infracțiunea constă în confecționarea
de monedă autentică, prin folosirea de instalații sau materiale destinate acestui
scop, cu încălcarea condițiilor stabilite de autoritățile competente sau fără acordul
lor.
Forma asimilată este descrisă în alin. 2 și constă în punerea în circulație a
monedei confecționate în condițiile alin. 1, precum și în primirea, deținerea sau
transmiterea ei în vederea punerii în circulație.
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislație.
Obiectul juridic special este același ca și în cazul falsificării de monedă.
Obiect material este moneda confecționată nelegal.

107
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană, dar în mod necesar
sunt acele persoane care prin natura funcțiilor deținute, lucrează sau au acces l a
instalațiile ori materialele folosite la confecționarea de monedă autentică
Latura obiectivă. Elementul material este format din acțiunea de
confecționare a monedei autentice. Confecționare înseamnă fabricare, făurire,
producere.
Cerința esențială a ele mentului material presupune ca acțiunea de
confecționare să se realizeze fără acordul autorităților competente sau cu
încălcarea condițiilor stabilite de acele autorități (de ex. , se confecționează mai
multă monedă ori cu altă valoare nominală decât cantit atea comandată ).
Pentru forma asimilată din alin. 2, elementul material constă într -una din
următoarele acțiuni alternative: punerea în circulație a monedei confecționate în
condițiile alin. 1, primirea, deținerea sau transmiterea ei în vederea punerii în
circulație. Termenii au același înțeles ca și în cazul incriminărilor precedente.
Urmarea imediată se concretizează în crearea unei stări de pericol pentru
valoarea ocrotită și în apariția unei cantități de monedă confecționată fraudulos.
Latura subiectiv ă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. Ambele forme de comitere a infracțiunii se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispozițiile se apl ică și în cazul în care este vorba de valori străine.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

108
IV. 3. Falsificarea instrumentelor de autentific are sau de
marcare (art. 317 -319)

IV. 3. 1. Falsificarea de instrumente oficiale (art. 317)

Noțiune. Infracțiunea constă în falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a
unui instrument de marcare de care se folosesc persoanele prevăzute în art. 176
sau persoanele fizice menționate în art. 175 alin. 2.
Alineatul al 2 -lea conține o variantă atenuată, care presupune falsificarea
unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc
alte persoane decât acelea prevăzute în alin . 1.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
încrederea publică care trebuie să existe în veridicitatea instrumentelor de
autentificare ori marcare uti lizate de persoanele prevăzute în art. 176 sau
persoanele fizice menționate în art. 175 alin. 2. Obiect material sunt sigiliile,
ștampilele sau instrumentele de marcare.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub to ate formele. Subiect pasiv este instituția, persoana juridică sau autoritatea
care se folosește de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de falsificare,
înțeleasă atât drept contrafacere, cât și ca alterar e.
Ceea ce se contraface este partea destinată aplicării amprentei
instrumentului falsificat (de ex. discul de cauciuc în care sunt modelate inscripția și
imaginea ștampilei – simbolul și legenda ei).
Dacă se falsifică doar amprenta lăsată de aceste inst rumente pe anumite
înscrisuri, va exista infracțiunea prevăzută de fals material în înscrisuri oficiale (art.
320) sau infracțiunea de înșelăciune (dacă spre exemplu, se imită pe un obiect
care nu este din aur, marcajul de autenticitate al Băncii Naționale ) .
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.

109
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăz ută în lege este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
Dispozițiile legale se aplică și în cazul instrumentelor de autentificare sau de
marcare folosite de autoritățile unui stat străin.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 3. 2. Folosirea instrumentelor oficiale false (art. 318)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care folosește instrumentele
false arătate în art. 317 : un sigiliu, o ștampilă sau un instrument de marcare .
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
încrederea publică în autenticitatea instrumentelor oficiale. Obiectul material al
faptei descrise sunt sigiliile, ștampilele sau instrumentele de marcare falsificate,
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este instituția, persoana juridică sau autoritatea
care se folosește de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material 1 constă în acțiunea de folosire a unui
instrument fals (sigiliu, ștampilă sau instrument de marcat). Dacă făptuitorul este
aceeași persoană care a și falsificat instrum entul respectiv, în sarcina sa se va
reține un concurs de infracțiuni.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.
Latura subiectivă. Infracțiunea se poate comite cu intenție directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu este pedepsită.

110
Regimul sancționator. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amendă.
Dispozițiile legale se aplică și în cazul instrumentelor de autentificare sau de
marcare folosite de autor itățile unui stat străin.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 4. Falsul în înscrisuri (art. 320 -328)

IV. 4. 1. Falsul material în însc risuri oficiale (art. 320)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care falsifică un înscris
oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod,
de natură să producă consecințe juridice.
Incriminarea este pr eluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
încrederea publică ce trebuie să existe în înscrisurile oficiale. Obiect material al
infracțiunii este înscrisul asupra căruia se săv ârșește acțiunea incriminată.
Art. 178 alin. 2 definește înscrisul oficial , acesta constând în orice înscris
care emană de la o persoană din cele la care se referă art. 176 ori de la persoana
prevăzută în art . 175 alin. 2 sau care aparține unei asemenea p ersoane.
Sunt considerate î nscrisuri oficiale : certificatele, autorizațiile, cărțile de
identitate, permisele de conducere, diplome de studiu, tichetele, biletele (de loterie,
de teatru, cinematograf, etc.), cărțile de muncă, actele autentice și copiile lo r
legalizate, precum și altele.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Dacă fapta se comite de către un funcționar în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, calitatea subiectului activ constitui e o circumstanță

111
agravantă și fapta este pedepsită mai sever, ea constituind o variantă agravată
descrisă la alin. 2 al art. 320. Subiect pasiv este autoritatea, organul sau instituția
căreia i se atribuie în mod nereal înscrisul falsificat.
Latura obiecti vă. Elementul material constă în acțiunea de falsificare, în
mod material a unui înscris oficial. Falsificarea se poate comite prin contrafacerea
scrierii ori a subscrierii (adică a semnăturii) ori prin alterare (modificare) în orice
mod.
Prin contrafacer e se înțelege imitarea prin reproducere, a conținutului uzual
al unui înscris, plăsmuirea lui, ticluirea lui de așa manieră încât să aibă aparența
unui înscris oficial autentic.
Alterarea înseamnă modificarea, schimbarea, transformarea unui înscris
oficial autentic, într -unul fals, fără corespondent în realitate.
Cerința esențială a elementului material este ca actul falsificat să fie
susceptibil să producă consecințe juridice.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă .
Pentru existența infracțiunii, nu interesează mobilul sau scopul urmărit.
Tentativa se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Variant e agravate. Alineatul al 2 -lea introduc e o formă agravată care
constă în aceea că falsificarea este comisă de un funcționar aflat în exercițiul
atribuțiilor de serviciu. Pedeapsa este în acest caz închisoarea de la unu la 5 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

112
IV. 4. 2. Falsul intelectual (art. 321)

Noțiune. Infracțiunea constă în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul
întocmi rii acestuia de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului,
sau prin omisiunea cu știință de a insera în act, unele date sau împrejurări.
Spre deosebire de infracțiunea precedentă, unde acțiunea de falsificare
poartă asupra substanței materiale a unui înscris oficial, falsul intelectual
presupune întocmirea încă de la început, a unui act al cărui conținut nu este
conform cu realitatea.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special și obiectul material sunt aceleași ca la
infracțiunea precedentă.
Subiectul activ al infracțiunii nu poate fi decât un funcționar public , deci
este un subiect activ calificat. Participația este posibilă, sub toate for mele, cu
mențiunea că în cazul coautorilor, aceștia trebuie să aibă calitatea de funcționar i
public i și întocmirea acelui înscris intră în atribuțiile lor de serviciu (de ex., membrii
unei comisii) . Subiect pasiv este autoritatea, organul sau instituția din care face
parte subiectul activ.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele două acțiuni
alternative:
– atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului
(acțiune),
– omisiunea cu știință de a insera anumite date sau împrejurări (omisiune).
Cerința esențială a elementului material este ca acțiunea de falsificare să fie
comisă cu prilejul întocmirii înscrisului, în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale
subiectului activ.
Latura s ubiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă, inclusiv aceea săvârșită prin omisiune („cu știință”, deci presupune
intenția).
Tentativa se pedepsește.

113
Regimul sancționator. Infracțiunea de fals intelectual se pedepsește cu
închis oare de la unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 4. 3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322)

Noțiune. Infracțiu nea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură
privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321 din C. pen., dacă
făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează unei alte persoane spre
folosire, în vederea produce rii unei consecințe juridice.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată. Obiectul material este
înscrisul sub semnătură privată asupra căruia se comite acțiunea incriminată.
Înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care emană de la o
persoană fizică sau juridică (altele decât cele menționate în art. 176 ori art. 175
alin. 2 din C. pen.), poartă o semnătură și este apt să producă efecte juridice: de
exemplu, chitanțe de plată, contracte de vânzare -cumpărare, închiriere, avize de
expediție, borderouri de vânzare, etc.
Înscrisurile sub semnătură privată care au fost autentificate devin înscr isuri
oficiale.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este pe rsoana ale cărei interese au fost lezate
prin utiliz area înscr isului falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii presupune săvârșirea
succesivă și cumulativă a celor două acțiuni distincte:
– 1) falsificarea înscrisului (prin contrafacerea scrierii, a subscrierii sau
alterare în orice mod , prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului sau prin omisiunea cu știință de a insera anumite date sau împrejurări);

114
– 2) folosirea înscrisului falsificat , ori încredințarea sa spre folosire altei
persoane.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar
trebui să ex iste în înscrisurile sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă , calificată prin
scopul urmărit: producerea unei consecințe juridice
Tentativa se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închiso area de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 4. 4. Uzul de fals (art. 323)

Noțiune. Această infracțiune const ă în folosirea unui înscris oficial sau sub
semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecințe
juridice.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este același cu cel al infracțiunilor preceden te.
Obiectul material îl constituie înscrisul oficial sau sub semnătură privată, falsificat.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă.
Dacă înscrisul sub semnătură privată este folosit de însăși persoana care l -a
falsificat, aceasta va răspunde doar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată, nu și pentru uz de fals.
Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin utilizarea
înscrisului falsificat.
Latura obiectivă . Elementul mat erial constă în acțiunea de folosire a unui
înscris oficial fals sau a unui înscris sub semnătură privată falsificat. Folosirea
presupune prevalarea de acel înscris, invocarea ori prezentarea lui.

115
Cerința esențială a elementului material este ca înscrisul folosit să fie
susceptibil să producă consecințe juridice, adică să servească drept probă.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar
trebui să existe în înscrisurile oficiale sau sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite numai cu intenție directă,
calificată prin scopul urmărit, înțeles ca finalitate.
Tentativa este posibilă, dar nu este pedepsită.
Regimul sancționator. Folosirea unui înscris oficial fals se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 3 an i sau cu amendă, iar folosirea unui înscris sub
semnătură privată falsificat se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă i nstanță revine judecătoriei .

IV. 4. 5. Falsificarea unei înregistrări tehnice (art. 324)

Noțiune. Infracțiunea constă în falsificarea unei înregistrări tehnice prin
contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări
necorespunzătoa re adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau
împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de
încredințarea acesteia , unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei
consecințe juridice.
Forma a similată din alineatul al 2 -lea constă în folosirea unei înregistrări
tehnice falsificate, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislație penală.
Obiectul juridic special este format din relațiile soc iale privitoare la
utilizarea înregistrărilor tehnice pentru producerea de consecințe juridice și la
încrederea care trebuie să existe în ele.
Obiectul material îl reprezintă înregistrarea tehnică. Noțiunea de
înregistrare tehnică este definită în alineat ul al treilea al acestui articol și prin ea se

116
înțelege atestarea unei valori, greutăți, măsuri ori a desfășurării unui eveniment,
realizată în tot sau în parte în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic
omologat și care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de
consecințe juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă.
Subiect pasiv poate fi deținătorul legitim al înregistrărilor tehnice sau persoana
căreia i -au fost afectate dr epturile ori interesele prin folosirea înregistrării tehnice
falsificate.
Latura obiectivă. Elementul material are caracter dual și constă în
comiterea a două acțiuni succesive și cumulative:
1) acțiunea de falsificare a a unei înregistrări tehnice , urmată de
2) folosirea înregistrării tehnice ori încredințarea spre folosire către o altă
persoană.
Falsificarea trebuie să se realizeze prin vreuna din următoarele metode:
contrafacere, alterare, determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare
adevărul ui sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări .
În cazul formei asimilate din alin. 2, elementul material constă în acțiunea de
folosire a unei înregistrări tehnice falsificate. Folosirea se realizează de o altă
persoană decât autorul falsificăr ii.
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite numai cu intenție directă,
calificată prin scopul urmărit de făptuitor: producerea unei consecințe juridice.
Cerința esențială a scopulu i este introdusă de legiuitor în text cu ajutorul unei
expresiei echivalente „în vederea” și are înțelesul de finalitate.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. În ambele variante de comitere, fapta se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

117
IV. 4. 6. Falsul informatic (art. 325)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta de a introduce, modifica sau șterge,
fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date,
rezultând obținerea de date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi
utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitareas demnităților publice, a funcțiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corpuției.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care privesc
corectitudinea datelor informatice. Obiect material este suportul pe care se află
stocate datele informatice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația este posibilă sub toate
formele. Subiect pasiv este persoana care deține datele informatice sau persoana
ale c ărei intererse au fost afectate prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă în vreuna din următoarele
acțiuni: introducerea, modificarea, ștergerea datelor informatice or i restricționarea
accesului la acele date.
Cerința esențială a elementului material petinde ca oricare dintre acțiuni să
se realizeze fără drept, adică nejustificat, neîndreptățit, neautorizat.
Urmarea imediată se concretizează într -un anumit rezultat : obținerea de
date necorespunzătoare adevărului.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă , calificată prin
scopul urmărit de făptuitor: acela de a fi utilizate în vederea producerii unei
consecințe juridice.
Tentativa nu este pedepsit ă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

118
IV. 4. 7. Falsul în declarații (art. 326)

Noțiune. Infracțiunea constă în declararea necorespunzătoare a adevărului,
făcută unei persoane din cele prevăzute î n art. 175 sau unei unități în care aceasta
își desfășoară activitatea, în vederea producerii de consecințe juridice pentru sine
sau pentru altul, atunci când potrivit legii, declarația făcută servește pentru
producerea acelei consecințe.
Spre deosebire de falsul intelectual unde funcționarul însuși întocmește un
înscris neconform cu realitatea, în cazul acestei infrac țiuni, funcționarul întocmește
actul pe baza unei declarații mincinoase date de subiectul activ al infracțiunii.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este același ca la infracțiunile precedente.
Obiectul material este înscrisul în care s -a consemnat declarația falsă.
Subiectul activ poate fi orice persoană îndreptățită să facă o a numită
declarație. Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin
declarația falsă.
Latura obiect ivă. Elementul material se realizează prin acțiunea de a face
o declarație nereală, adică necorespunzătoare adevărului, fie în tot, fie în parte. Ea
se poate face în scris sau oral (fiind apoi consemnată ca atare de funcționarul
competent).
Comite o astfe l de infracțiune de exemplu, moștenitorul legal care declară în
mod neadevărat, în fața notarului că este singurul fiu al defunctului pentru a intra în
posesia întregii moșteniri , ori acela care completează la primărie, o declarație pe
proprie răspundere c u date nereale, pentru a obține ajutor social sau ajutor pentru
încălzire .
Cerința esențială a elementului material este ca declarația făcută să fie din
acelea care potrivit legii , servesc la producerea unei consecințe juridice.
Dacă declarația făcută nu poate servi la producerea unei consecințe
juridice, nu avem infracțiune.

119
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă, calificată prin
scopul urmărit: în vederea producerii unei consecințe juridice. Nu prezintă
importanță pentru existența infracțiunii dacă făptuitorul și -a atins sau nu scopul.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Infracțiunea prevăzută în lege este închisoarea de
la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în m ișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

IV. 4. 8. Falsul privind identitatea (art. 327)

Noțiune. Infracțiunea este prevăzută în trei variante: aceea de bază din alin.
1, o variantă agravată în al in. 2 și o variantă atenuată în alin. 3.
Forma de bază constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane din cele prevăzute în
art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, prin
folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a a
menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe
juridice.
Varianta agravată din alineatul 2 se comite prin întrebuințarea identității
reale a unei alte persoane.
Alineatul al treilea cuprinde varianta atenuată constând în încredințarea unui
act ce servește la identificare, legitimare o ri la dovedirea stării civile, spre a fi folosit
fără drept.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este alcătuit din relațiile sociale referitoare la
încrederea publică în activitatea organelor co mpetente, cu privire la constatarea
identității persoanelor. Obiect material este mijlocul de care s -a folosit făptuitorul
pentru a se prezenta sub o altă identitate.

120
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este instituția sau autoritatea în fața căreia s -a
uzat de i dentitatea falsă ori persoana fi zică a cărei indentitate a fost folosită.
Latura obiectivă. Elementul material la forma tip din alineatul 1 constă în
una din următoarele a cțiuni:
– prezentarea sub o identitate falsă,
– atribuirea unei asemenea identități, altei persoane .
Prezentarea sub o identitate falsă înseamnă că făptuitorul își atribuie o altă
identitate decât aceea pe care o are, fără corespondent realitate . Atrib uirea unei
asemenea identități altei persoane înseamnă că făptuitorul afirmă despre o altă
persoană că are o anumită identitate, diferită de cea reală.
Cerințele esențiale ale elementului material presupun următoarele:
1) prezentarea sau atribuirea identi tății trebuie să aibă loc în fața unei
persoane din cele prevăzute la art. 175 ori transmisă unități în care aceasta își
desfășoară activitatea ;
2) prezentarea sau atribuirea identității trebuie să se realizeze prin anumite
mijloace calificate: folosirea f rauduloasă a unui act ce servește la identificare,
legitimare ori dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat .
Pentru variant a agravată din alin. al 2 -lea, elementul material constă în
prezentarea prin întrebuințarea identității reale a alt ei persoane (făptuitorul se
prezintă în mod mincinos ca fiind o altă persoană , existentă în realitate, decât
aceea care este ). Cerințele esențiale ale elementului material analizate la forma tip
se mențin și în ceea ce privește forma agravată (Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție)1.
Varianta atenuată din alin. al 3 -lea, are ca element material, acțiunea de
încredințare către o altă persoană, a unui înscris care servește pentru dovedirea
stării civile, identificare ori legitimare (carte de identitate, buletin de identitate,
pașaport, legitimație de serviciu, etc,) . Încredințarea înseamnă remiterea,
înmânarea actului.

1 Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr.
573 din 30 iulie 2015

121
Actul încredințat trebuie să fie real, autentic, altfel ne -am afla în prezența
infracțiunii din art. 3 23 și este încredi nțat pentru a fi folosit fără drept.
Latura subiectivă. Faptele din alin. 1 și 2 se comit cu intenție directă,
calificată prin scopul (înțeles ca finalitate) precizat: pentru a induce în eroare sau a
a menține în eroare un funcționar public, în vederea pro ducerii unei consecințe
juridice.
Varianta atenuată din alin. al 3 -lea se poate comite atât cu intenție directă
cât și cu intenție indirectă, aici scopul având înțelesul de destinație.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancționează.
Regimul sancționator. Pedeapsa este diferențiată în funcție de gravitatea
faptelor.
Pentru forma de bază din alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani; pentru forma agravată din alin. 2 este de la unu la 5 ani, în timp ce varianta
atenuată din alin. 3 se sancți onează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

122
CAPITOLUL V : INFRACȚIUNI CONTRA SIGU RANȚEI
PUBLICE
(art. 329 -366)
1. Trăsături generale ale infracțiunilor contra siguranței
public e
2. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile
publice

V. 1. Trăsături generale ale infracțiunilor contra siguranței
publice

Importanța anumitor ac tivități cum sunt activitatea de transport pe calea
ferată sau circulația pe drumurile publice a determinat instituirea unui cadrul legal
care să cuprindă reguli stricte pentru desfășurarea lor în condiții de siguranță și
eficiență. Ocrotirea acestor activ ități are loc și prin intermediul mijloacelor dreptului
penal, iar capitolul prezent include o serie de infracțiuni care vizează aceste valori
sociale.
Referitor la activitatea de transport pe calea ferată, trebuie știut că toți
cetățenii sunt ținuți să r especte integritatea bunurilor care aparțin sectorului căilor
ferate, iar fiecare angajat trebuie să își îndeplinească sarcinile de serviciu în
condiții de disciplină, la timp și de calitate.
Cel mai grav eveniment care poate avea loc pe căile ferate este accidentul
de cale ferată și el este definit de legiuitor în art. 333.
Potrivit art. 333, accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau
degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalațiilor de
cale ferată în cursul circulaț iei sau manevrei mijloacelor de transport, manevră,
întreținere sau intervenție pe calea ferată.

123
Similar, amploarea pe care a luat -o circulația pe drumurile publice,
împrejurarea că această activitate angrenează numeroase persoane și mijloace
materiale importante au determinat includerea incriminărilor din acest domeniu în
Codul penal, renunțându -se la reglementarea separată printr -o lege specială cum
se procedase până la 1 februarie 2014.
De asemenea, periculozitatea anumitor obiecte, materii și materia le cum
sunt armele, munițiile, explozibilii ori materialele nucleare impun ca activitățile de
producere, transport ori manipulare a acestora să fie foarte strict reglementate.
Tot în acest titlu sunt incluse și infracțiunile care aduc atingere sănătății
publice ori siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice, dar și
incriminări cu caracter general, aplicabile oricărui sector de muncă.

V. 2. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile
publice (art. 334 -341)

V. 3. 1. Punerea î n circulaț ie sau conducerea unui vehicul
neînmatriculat (art. 334)

Noțiune. Potrivit alin. 1 al art. 334, infracțiunea constă în fapta de a pune în
circulație sau de a conduce pe drumurile publice , un autovehicul sau un tramvai
neînmatriculat sau neînregi strat potrivit legii.
Incriminarea este preluată cu modificări din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța circulației vehiculelor pe drumurile pub lice. Nu există obiect material
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular
al valorii sociale ocrotite: siguranța circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de a pune în
circulație sau de a conduce un autovehicul sau un tramvai pe drumurile publice. A

124
pune în circulație înseamnă a dispune, a decide ca acel autovehicul să fie introdus
în circulația rutieră, ceea ce se și întâmplă.
Cerința esențială este ca autovehiculul sau tramvaiul pus în circulație ori
condus să nu fie înmatriculat sau înregistrat potrivit legii.
În legătură cu noțiunea de „autovehicul” în sensul legii penale, prin Decizia
nr. 11/2017 a I.C.C.J.1, emisă de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept s -a decis că activitatea de conducere pe drumurile publice a unui tractor
agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o
persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate
ale infracțiunii prevăzute în art. 334 alin. 1, respectiv art. 335 alin. 1 din Codul
penal, tractorul nefiind considerat autovehicul, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice (tramvaiele și tractoarele foresti ere și agricole nu
intră în ace astă categorie).
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Pentru
existența infracțiunii nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei.
Tentativa nu est e posibilă.
Regimul sancționator. Sancțiunea prevăzută este închisoarea de la unu la
3 ani sau amenda.
Variant a agravată . În alin. 2 este descrisă o formă agravată a faptei
constând în punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a un
autoveh icul sau un tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Această formă se sancționează cu închisoare de la unu la 5 ani.
Variant a atenuată . Alineatele 3 și 4 incriminează forme atenuate ale faptei
astfel:
Alin. 3: tractarea unei remoci neînma triculate sau neînregistrate ori cu
număr fals de înmatriculare sau înregistrare se sancționează cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau amendă.
Alin. 4: conducerea pe drumurile publice a un autovehicul sau tractarea unei
remoci ale cărei plăcuțe de înmatr iculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui

1 Decizia nr. 11/2017 a ICCJ, pub licată în Monitorul Oficial nr. 479 din26 iunie 2017

125
vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România , se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din ofici u, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

V. 3. 2. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335)

Noțiune. Infracțiunea constă în conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de
conducere.
Incriminarea este preluată din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța circulației vehiculel or pe drumurile publice. Nu există obiect material
Subiectul activ poate fi orice persoană care nu posedă permis de
conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranța
circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul mate rial constă în acțiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul sau tramvai. Cerința esențială presupune că
acțiunea de conducere se realizează de către o persoană care nu posedă premis
de conducere.
Decizia nr 11/2017 a I.C.C.J. menționată mai su s este aplicabilă și în
această situație deoarece activitatea de conducere pe drumurile publice a unui
tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de
conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 335
alin. 1, tractorul nefiind considerat autovehicul, conform O.U.G. nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice (tramvaiele și tractoarele forestiere și
agricole nu intră în această categorie).

126
Anterior însă, prin Decizia nr. 224/20171, Curtea Constituțională a decis că
soluția legislativă care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a
unui tractor agricol sau forestier fărăr permis de conducere este neconstituțională.
Cu toate acestea, până în prezent legiuitorul nu a inter venit pentru a corecta
această eroare de reglementare , astfel că Decizia nr. 11/2017 a I.C.C.J. își
păstrează încă valabilitatea.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Pentru
existența infracțiunii nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei.
Tentativa nu este posibilă.
Regimul sancționator. Sancțiunea prevăzută este închisoarea de la unu la
5 ani.
Variant e atenuate. În alin . 2 și 3 sunt descrise două forme atenuate ale
infracțiunii, după cum urmează:
Potrivit alin. 2 , constituie infracțiune și conducerea pe drumurile publice a
unui autovehicul, de către o persoană care posedă permis de conducere
necorespunzător categoriei a utovehiculului sau al cărei permis i -a fost retras sau
anulat ori căreia dreptul de a conduce i -a fost suspendat sau care nu are dreptul
de a conduce autovehicule în România. Această formă se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
În alin. 3 este descrisă fapta de încredințare a unui vehicul pentru care
legea prevede obligația deținerii permisului de conducere, pentru a fi condus pe
drumurile publice de către o persoană despre care se știe că se află într -una din
situațiile prevăzute la alin. 1, sau 2 ori se află sub influența alcoolului sau a unei
substanțe psihoactive.
Această formă se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluți onare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

1 Decizia nr. 224/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 427 din 9 iunie 2017

127
V. 3. 3. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor
substanțe (art. 336)

Noțiune. În forma tipică din alin. 1, infracțiunea constă în conducerea pe
drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligația deținerii
permisului de conducere , de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de
peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Incriminarea este preluată cu modificări din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumuri le publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța circulației vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular
al val orii sociale ocrotite: siguranța circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul pentru care legea pretinde deținerea permisului
de conducere.
Cerința esențială constă în aceea că acțiunea de conducere se realizează
de o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l .
Anterior intervenției Curții Constituționale, incriminarea inițială prevedea ca
îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l să existe la momentul prelevării pr obelor
biologice. Această sintagmă ”la momentul prelevării mostrelor biologice ” a fost
declarată neconstituțională prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale a
României1.
Recoltarea mostrelor biologice se efectuează de personal medical calificat.
Stablirea valorii îmbibației alcoolice se realizează de către institutele medico –
legale , după o procedură prevăzută și reglementată în norme metodologice emise
de Ministerul Sănătății . În situația unei duble prelevări de mostre biologice,
rezultatul alcoole miei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare2.

1 Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, p ublicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27
ianuarie 2015
2 Decizia n r. 3/2014 a I.C.C.J. dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 28 mai 2014

128
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Pentru
existența infracțiunii nu prezintă impo rtanță mobilul sau scopul comiterii faptei.
Tentativa nu este posibilă.
Regimul sancționator. Fapta se pedepsește cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă.
Variant e asimilate. În alin. al 2-lea este descrisă o formă asimilată
constând în conducerea p e drumurile publice , a unui vehicul pentru care legea
prevede obligația deținerii permisului de conducere, de către o persoană care se
află sub influența substanțelor psihoactive.
Starea de influență a unor substanțe psihoactive se determină de către
personalul medical autorizat. Substanțe psihoactive sunt stupefiantele sau
produsele medicamentoase similare acestora.
Variant a agravată. Alin. al 3-lea cuprinde forma agravată a faptelor
descrise la alin. 1 și 2, săvârșite de o persoană care efectuează tran sport public de
persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul
de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere
sau în timpul defășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea
perm isului de conducere.
Pedeapsa pentru această formă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

V. 3. 4. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
(art. 337)

Noțiune. Infracțiunea constă în refuzul ori sustragerea conducătorului unui
vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere
ori a instructorului auto aflat în procesul de instruire sau a examinatorului aflat în
timpul defășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de

129
conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare pentru
stabilirea alcoolemiei ori a prezenței substanț elor psihoactive.
Incriminarea este preluată cu modificări din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța circulației vehiculelor pe drumurile publice . Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice conducător de autovehicul care necesită un
permis de conducere, instructorul auto aflat în procesul de instruire sau
examinatorul aflat în desfășurarea probelor practice ale examenului pentru
obținerera permisului de conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
sociale ocrotite: siguranța circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de a refuza sau de
se sustrage de la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
sau a prezenței substanțelor psihoactive.
Refuzul înseamnă respingerea explicită a cererii de deplasare la unitatea
sanitară pentru recoltarea mostrelor biologice sau a solicitării adresate de medic în
acest sens .
Sustrage rea de la recoltare se poate realiza prin amânarea deplasării la
unitatea sanitară, fuga de sub escorta orga nelor de poliție, părăsirea locului
accidentului, etc.
Mostre biologice înseamnă sânge sau urină, ambele purtând servi la
stabilirea alcoolemiei.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă. Pentru
existența infracțiunii nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei.
Tentativa nu es te posibilă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

130
V. 3. 5. P ărăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea
urmelor acestuia (art. 338)

Noțiune. În forma de bază din alin. 1, infracțiunea constă în părăsirea
locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează
cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehicul ului sau de către instructorul
auto aflat în procesul de instruire ori de către examinatorul aflat în timpul
desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de
conducere, implicat într -un accident de circulație.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța circulației vehiculelor pe drumur ile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, trebuind să aibă una din următoarele calități:
conducător de vehicul , instructor auto aflat în procesul de instruire sau examinator
aflat în timpul desfășurării probelor practice ale e xamenului pentru obținerea
permisului de conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale
ocrotite: siguranța circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de părăsire a
locului accidentului, acțiune care ar putea periclita activitatea de stabilire a
cauzelor și condițiilor accidentului, precum și a identității sau a vinovăției
persoanelor implicate. Părăsire înseamnă a pleca, a se îndepărta dintr -un loc.
Cerința esențială presupune ca subiectul activ să fie implicat într -un
accident de circulație.
Definiția accidentului de circulație este dată de art. 75 din O .U.G. nr.
195/2002: evenimentul survenit în cadrul circulației rutiere datorită încălcării
regulilor de circulație sau normelor privind verificarea te hnică a autovehiculelor,
produs prin tamponare, lovire, răsturnare, căderea încărcăturii sau orice alt mod și
care are ca urmare moartea, vătămarea integrității corporale ori a sănătății
persoanelor, avariarea unor bunuri ori care înterupe desfășurarea tra ficului.

131
Locul accidentului este perimetrul de teren în care s -a săvârșit evenimentul
rutier și în care există urme ale acestuia.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu inte nție directă sau indirectă. Pentru
existența infracțiunii nu prezintă importanță mobilul sau scopul comiterii faptei.
Tentativa nu este posibilă.
Variant e asimilate. În alin. 2 este descrisă o formă asimilată constând în
modificarea stării locului sau șter gerea urmelor accidentului de circulație din care a
rezultat moartea, vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor, fără
acordul echipei de cercetare la fața locului.
Regimul sancționator. Ambele forme se sancționează cu închisoare de la
2 la 7 ani.
Cauze justificative speciale. Alin. 3 introduce anumite cauze justificative ,
menționându -se că nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului atunci
când:
– în urma acestuia au rezultat doar pagube materiale;
– conducătorul vehiculul ui, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el
însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară și la care a declarat
datele persoanle de identitate și numărul de înmatriculare/înregistrare a
vehiculului, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
– conducătorul autiovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de
îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție în
a cărei rază teritorială s -a produs accidentul ;
– victima părăsește l ocul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat
evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

132
V. 3. 6. Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice
(art. 339)

Noțiune. Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în instalarea de mijloace de
semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de
autorit ățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să
îngreuneze circulația pe drumul public.
În alineatele 2 -4 sunt descrise și alte variante asimilate de comitere a faptei :
Alin. 2: participarea în calitate de conducător de vehic ul la întreceri
neautorizate pe drumurile publice;
Alin. 3: așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe
drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere
dreptului la libera circulație a celorlalți pa rticipanți la trafic.
Alin. 4: lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a
unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drum urile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța irculației vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material îl constituie
mijloacele de semnalizare rutieră .
Subiectul activ poate fi orice persoană sau un conducător de vehicul
pentru variantele din alin. 2 și 4 . Participația este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranța
circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material pentru variant ele în care este
incriminată fapta îl constituie următoarele acțiuni:
– instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor
acestora ; acțiunea se realizează fără autorizația emisă de organele competente și
trebuie să fie de natură să i nducă în eroare participanții la trafic (de ex., se
inversează ordinea de prioritate, sau se permite circulația în ambele sensuri pe un
drum cu sens unic) ori să îngreuneze circulația pe drumul public;

133
– participarea la întreceri neautorizate ;
– așezarea de obstacole ; trebuie să fie vorba de obstacole care care
îngreunează sau împiedică circulația, cu condiția să se pună în pericol siguranța
circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți
la trafic (de ex., se dep ozitează pe drum grămezi de moloz)
– lăsarea fără supraveghere a unui vehicul care transportă produse sau
substanțe periculoase;
Cerința esențială comună pentru toate aceste acțiuni presupune ca ele să
aibă loc pe drumul public sau pentru ultima variantă, pe partea carosabilă a
drumului public.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru siguranța circulației
rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție sub ambele ei forme: directă
sau indirectă.
Tentativa nu este incriminată.
Regim ul sancționator. Forma incriminată în alin 1 se sancționează cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, variantele din alin. 2 și 3 se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar cea de -a patra
variantă a faptei se sancționează cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

V. 3. 7. Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea t ehnică ori
efectuarea reparațiilor (art. 340)

Noțiune. Infracțiunea constă în îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea
atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor,
remorcilor sau a tramvaielor ori a celor refer itoare la efectuarea unor reparații sau
intervenții tehnice, de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza

134
stării tehnice a vehiculului s -a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile
publice.
În alineatul 2 este descrisă o forma ag ravată care presupune producerea
unui accident de circulație cu vătămări corporale sau moartea unor persoane;
alineatul al treilea se referă la săvârșirea ambelor variante din alineatele
precedente, din culpă, iar alineatul al 4 -lea conține o variantă de s pecie a formei
tipice din alin. 1.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
siguranța irculației vehiculelor pe drumurile publice. Nu există o biect material .
Subiectul activ este calificat, trebuind să fie o persoană care au atribuții de
verificare tehnică (de ex., inspectori tehnici) sau de efectuare a reparațiilor ori
intervențiilor tehnice (de ex., mecanici auto , lucrători, etc). Subiect pasiv este
statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranța circulației rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie o acțiune sau o inacțiune:
îndeplinire defectuoasă și respectiv, neîndeplinirea anumitor atribuții. Atribuțiile la
care face referire elementul material sunt cele de verificare tehnică, inspecție
tehnică periodică și de efectuare a unor reparații sau intervenții tehnice.
Cerința esențială a elementului material presupune ca starea tehnică
deficitară să fi pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție.
Tentativa nu este sancționată.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la 2 ani sau amenda.
Variant e agravate. În alin. 2 este introdusă varianta agravată, iar elementul
circumstanțial de agravare îl reprezintă un rezultat mai grav al faptei descrise în
alin. 1: produce rea unui accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea
integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane sau moartea
uneia sau mai multor persoane.

135
Această formă se sancționează cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă s –
a produs moartea, închisoarea de la 3 la 10 ani.
Variant e atenuate. În alin. 3 este incriminată comiterea faptelor descrise în
primele două alineate, cazuri în care limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Varianta de specie este descrisă în alin. al 4 -lea și constă în repararea
autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau a mopedelor având urme de accident
fără a fi îndeplinite condițiile legale.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea pe nală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

V. 3. 8. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
(art. 341)

Noțiune. Infracțiunea constă potrivit alin. 1, în efectua rea unor lucrări de
construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de
amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizație de construcție
eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autoriz ație.
În alineatele 2 -4 sunt introduse variante atenuate ale infracțiunii.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoar e la
siguranța circulației vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material sunt
elementele drumului public asupra cărora se intervine.
Subiectul activ poate fi orice persoană care intervine asupra drumului
public. Pot fi persoane fizice sau juridice car e au în obiectul de activitate,
efectuarea de asemenea lucrări. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
sociale ocrotite: siguranța circulației rutiere.

136
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acțiunea de efectuare a
unor lucrări la drum urile publice. Aceste lucrări trebuie să fie de lucrări de
construire, modificare, modernizare sau reabilitare ori de amenajare a accesului
rutier la drumul public.
Cerința esențială presupune ca aceste lucrări să se realizeze nelegal, adică
fără autoriza ție sau cu încălcarea condițiilor impuse de acea autorizație.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancționator. Forma de b ază descrisă în alin. 1 se sancționează
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variant e atenua te. Alin. 2 introduce o variantă atenuată de săvârșire
constând în amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitate în zona
drumului, fă ră autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea
condițiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru
siguranța circulației rutiere.
Sancțiunea este închisoare de la 3 luni la un an sau cu amend a.
Potrivit alin. 3 și 4 sunt sancționate atât persoana autorizată de
administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru
semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, cât și persoana autorizată de
administratorul unui drum public sa u executantul unei lucrări pe partea carosabilă
care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a
lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s -a produs un accident de
circulație.
Pede apsa aplicabilă în cazul ambelor varia nte este închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei .

137
CAPITOLUL VI: INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR
RELAȚII PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ
(art. 367 -384)

1. Aspecte generale privind infracțiunile care aduc
atingere unor relații privind conviețuirea socială
2. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice
3. Infracțiuni contra contra familiei
4. Infracțiuni contra lib ertății religioase și respectului
datorat persoanelor decedate

VI. 1. Aspecte generale privind infracțiunile care aduc
atingere unor relații privind conviețuirea socială

Obiect juridic generic. Infracțiunile grupate în acest titlu au ca obiect juridic
generic, acele relații sociale care se dezvoltă între oameni cu ocazia viețuirii în
comun, dar din punct de vedere al pericolului social, ele reprezintă fapte de o
anumită gravitate care trebuie reprimate prin intermediul sancțiunilor penale .
Aceste re lații sociale protejate privesc ordinea și liniștea publică, relațiile de
familie, libertatea religioasă, precum și , în strânsă legătură cu aceasta din urmă,
respectul cuvenit persoanelor decedate și monumentelor funerare.
Obiect material regăsim în cazul i nfracțiunii de port au folosire fără drept de
obiecte periculoase (art. 372) , pornografia infantilă (art. 374), profanarea
lăcașurilor sau a obiectelor de cult (art. 382), profanarea de cadavre sau morminte
(art. 383), etc., dar majoritatea infracțiunilor din acest cxapitol nu au obiect
material.
Subiecții infracțiunilor nu sunt de regulă circumstanția ți de lege și deci orice
persoană poate fi subiect activ al acestora. Cu toate acestea , există și incriminări

138
pentru care legiuitorul pretinde ca subiectul a ctiv să aibă o anumită calitate, de ex.
aceea de persoană căsătorită (în cazul infracțiunii de bigamie – art. 376), persoană
care are o obligație legală de întreținere (abandonul de familie – art. 377), părinte
sau persoană care are un minor încredințat (nerespectarea măsurilor privind
încredințarea minorului și împiedicarea accesului la învățământul general
obligatoriu – art. 379 și 380) .
Latura obiectivă. Din punct de vedere al elementului material , infracțiunile
din acest titlu sunt infracțiuni comisive și se pot comite de regulă prin acțiune , dar
și prin inacțiune. Există însă și infracțiuni omisive cum este abandonul de familie,
în formele descrise la literele „b” și „c” ale art. 378 alin. 1 (neîndeplinirea obligației
de întreținere și neplata pensiei de întreținere).
Urmarea socialmente periculoasă constă de cele mai multe ori într -o stare de
pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracțiunile din acest titlu se săvârșesc cu intenție directă
sau indirectă. Uneori, pentru întregirea lat urii subiective mai sunt necesare anumite
cerințe esențiale: de ex. făptuitorul trebuie să acționeze cu rea -credință (art. 378
alin. 1 lit. b și alin. 2 – abandon de familie) .
Tentativa este posibilă la cele mai multe dintre infracțiuni, dar se pedepsește
numai în cazul infracțiunii de pornografie infantilă (art. 374).
Sancțiunile prevăzute în lege sunt închisoarea și amenda. În cazul
infracțiunii de constituire a unui grup inbfracțional organizat (art. 367) este
prevăzută și pedeapsa complementară a interz icerii unor drepturi.

VI. 2. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice

VI. 2. 1. Constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta de a iniția sau de a constitui un grup
infracțional organizat, de a ad era la el ori de a -l sprijini sub orice formă .

139
Dacă de regulă, acțiunile de asociere a cetățenilor nu cad sub incidența
legii penale, ori de câte ori asocierea unor persoane urmărește ca scop comiterea
de infracțiuni, legea penală este datoare să reprime asemenea asociații sau
grupări.
În alin. 6 al articolului este definit g rupul infracțional organizat drept acel
grup structurat, format din trei sau mai multe pers oane, constituit pentru o anumită
perioadă de timp și p entru a acționa în mod coordona t în scopul comiterii uneia
sau mai multor infracțiuni.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal și din Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea și combarera criminalității organizate.
Obiectul juridic special este format din relațiile soci ale referitoare la
ordinea și securitatea socială care trebuie protejate împotriva grupărilor
infracționale . Nu există obiect material .
Subiectul activ în cazul formei de comitere prin constituire a grupului este
multiplu, prezentându -se sub forma unei pl uralități constituite. În privința celorlalte
forme de comitere (inițiere, aderare, sprijinire) , subiectul activ poate fi orice
persoană, chiar și una singură.
Diferențele dintre participația penală obișnuită și constituirea unui grup
infracțional organiz at constau în următoarele:
– la participația penală, pericolul social este dat de infracțiunea concretă
comisă, pe când în cazul constituirii unui grup infracțional organizat , pericolul social
derivă din însăși activitatea de asociere;
– grupul infracțio nal organizat presupune o anumită existență în timp și de
sine stătătoare, o organizare și o împărțire a rolurilor fiecărui membru,
– în cazul participației penale, activitatea fiecărui participant se absoarbe în
conținutul infracțiunii concrete comise în această modalitate, pe când în cazul
constituirii unui grup infracțional organizat , aceasta va fi reținută distinct de
infracțiunile concrete comise de grupul respectiv .
Subiect pasiv al infracțiunii este statul ca titular al valorii ocrotite.

140
Latura ob iectivă. Elementul material este exprimat în formă alternativă,
putând c onsta din următoarele acțiuni: inițierea , constituirea, aderarea la un grup
infracțional organizat sau sprijinirea sub orice formă a unei asemenea asocieri.
Inițierea unu i grup infrac țional organizat presupune activitățile de propunere
a constituirii unei asociații ori grupări criminale, enunțarea unor astfel de idei,
precum și atragerea de adepți ai asociației sau grupării, efectuarea de acte prin
care se pregătește înființarea unui a semenea grup ;
Constituirea unui grup infracțional organizat se referă la crearea în fapt a
unei asociații/grupări, înțelegerea sau acordul lor de voință în acest sens, dar și
acordul membrilor de a coopera în vederea realizării scopurilor organizației ;
Aderarea la un grup infracțional organizat înseamnă alăturarea la o astfel de
organizație, intrarea efectivă în grupare sau asociație, în deplină cunoștință a
scopurilor ei și cu voința de a participa la acțiunile acesteia ;
Sprijinirea sub orice formă a unei asemenea asocieri desemnează acțiunile
de ajutor date de persoane din afara organizației și poate consta în ajutor material
sau moral sau înlesnirea funcționării acelei asocieri.
Oricare dintre aceste acțiuni poate forma singură elementul material al
infracțiunii, dar ultimele două forme de comitere presupun o situație premisă și
anume preexistența unei asocieri la care se aderă sau care este sprijinită în orice
fel. Persoana care comite mai multe din aceste acțiuni alternative, cu aceeași
rezoluție infracț ională va răspunde numai pentru o singură infracțiune.
Ori de câte ori grupul infracțional organizat a trecut și la comiterea unei
infracțiuni, potrivit dispozițiilor alin. 3, se vor aplica regulile referitoare la concursul
de infracțiuni.
Urmarea social mente periculoasă constă într -o stare de pericol pentru
relațiile de conviețuire socială.
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
datorită
Regimul sancționator. Infracțiunea este pedepsită cu închisoare de la unu
la 5 ani.

141
Variant e agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată, iar elementul
circumstanțial de agravare îl constituie împrejurarea că în scopul grupului
infracțional organizat intră săvârșirea unei infracțiuni care este pedepsită cu
pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoare mai mare de 10 ani.
Cauza specială de nepedepsire. Potrivit alin. 4, sunt apărați de
răspundere penală acei membri ai grupă rii care denunță autorităților, existența
grupului , mai înainte ca acesta să fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea
faptelor care intră în scopul grupă rii.
Cauza de reducere a pedepsei. Alin. 5 conține și o cauză specială de
reducere a pedepsei constând în aceea că persoana care a comis vreuna din
faptele descrise în alin. 1 -3, înlesnește în cu rsul urmăririi penale, aflarea adevărului
și tragerea la răspundere penală a unui sau mai multor membri ai grupării, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu , iar
competența d e soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului.

VI. 2. 2. Instigarea publică (art. 368)

Noțiune. Fapta constă în îndemnarea publicului prin viu grai , în scris sau
orice alte mijloace să săvârșească infracțiuni.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
conviețuirea socială care presupun respectarea ordinii de drept prin interzicerea
oricăror forme de apologie a infracțiunilor. Nu există obiect material al infracțiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația este posibilă sub toate
formele.
Dacă subiectul activ are calitatea de funcționar public, această împrejurare
constituie element circumstanțial de agravare, iar fapta săvârși tă de o astfel de
persoană va fi pedepsită mai aspru, potrivit dispozițiilor din alin. 2. Subiect pasiv
este statul.

142
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acțiunea de
îndemnare a publicului să comită infracțiuni .
Fapta se poate comi te verbal ( prin viu grai în adunări, întruniri, etc ), în scris
(prin articole din ziar, manifeste, mesaje virtuale, etc.) sau orice alte mijloace (de
ex., sau prin intermediul televiziunii, radioului, etc.)
După cum se observă, cerința esențială a elementu lui material constă în
săvârșirea acțiunii în condiții de publicitate.
Urmarea socialmente periculoasă presupune producerea unei stări de
pericol pentru regulile de conviețuire socială.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau
indirectă.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la 3 ani sau amenda , fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s -a instigat.
Dacă fapta la care s -a instigat publi c a fost săvârșită, se va aplica pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea faptă.
Variant a agravată. Pentru forma agravată din alin. 2 , când subiectul activ
este calificat, pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 1 la 5 ani și
interzicerea unor d repturi , fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s -a instigat.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu , iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecători ei.

VI. 2. 3. Incitarea la ură sau discriminare (art. 369)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta persoanei care incită publicul, prin
orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.
Incriminarea este preluată cu modifică ri din vechiul Cod penal.

143
Obiectul juridic special îl formează relațiile sociale privind conviețuirea
socială care sunt astfel protejate prin reprimarea oricărei forme de discriminare
între oameni . Nu există obiect material .
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal, iar participația
penală este posibilă sub toate formele. Fapta se poate comite și de către o
persoană juridică. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este grupul de persoane împotriva cărora s -a incita t la ură ori
discriminare.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de instigare, adică
de apologie sau propagandă a discriminării persoanelor în funcție de anumite
criterii.
Acțiunea incriminată se poate realiza prin orice mijloace: prin viu grai, în
scris (afișe, manifeste, etc), prin mijloace de comunicare în masă, sau alte mijloace
(desene, picturi, filme sau alte manifestări artistice cu un astfel de conținut).
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
Tentativa deși este posibilă, nu este pedepsită.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă .
Regimul sancționator. Potrivit legii, fapta se pedepsește cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani, alternativ cu amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu , iar
competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

VI. 2. 4. Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (art. 370)

Noțiune. Infracțiunea constă în încercarea de a dete rmina o persoană prin
constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.

144
Obiectul juridic s pecial este format din relațiile sociale privind conviețuirea
socială care se opun încercărilor de instigare a persoanelor să comită fapte cu un
grad ridicat de pericol social. Nu există obiect material .
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participați a penală este posibilă.
Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acți unea de a încerca
determinarea unei persoane să comită o infracțiune.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, fapta este în realitate o tentativă
de instigare nereușită. În lipsa incriminării din art. 370, pedepsirea unei încercări
neizbutite de instigare nu ar putea fi sancționată.
Cerințele esențiale ale elementului material au în vedere următoarele
aspecte:
– încercarea de determinare trebuie să aibă loc prin constrângere (fizică sau
morală) sau prin corupere (oferire de bani, foloase sau alte servicii);
– instigarea să se refere la săvârșirea unei infracțiuni pedepsită cu
detențiunea pe viață sau închisoare mai mare de 10 ani.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenție care poate fi directă
sau indirectă.
Tentativa nu este posibilă, fapta însăși fiind o tentativă de instigare
nereușită. Dacă instigarea a reușit și ce l instigat a săvârșit infracțiunea la care s -a
instigat, atunci făptuitorul instigator va răspunde pentru instigare la acea infracțiune
și nu pentru încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege es te închisoarea de la
unu la 5 ani sau amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

145
VI. 2. 5. Tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371)

Noțiune. Potrivit textulu i, infracțiunea constă în fapta persoanei care tulbură
ordinea și liniștea publică prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor
ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, în public.
Incriminarea este preluată cu modifi cări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relații sociale privitoare la
conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică.
Ordinea și liniștea publică presupun un climat de conviețuire pașnică,
încredere și securitate per sonală.
Dacă fapta este îndreptată împotriva persoanei sau a unor bunuri, acestea
vor deveni obiect material al infracțiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participația
penală este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă . Elementul material constă în una din următoarele acțiuni:
săvârșirea de violențe, de amenințări ori de atingeri grave aduse demnității
persoanelor.
Urmează ca organele judiciare să stabilească în funcție de urmările
produse, dacă manifestările concrete (de ex. proferarea de cuvinte obscene într -un
local public, expunerea nudului în public într -o manieră care au produs vreunul din
rezultatele cerute de norma de incriminare, indignarea cetățenilor, etc.) au adus
atingere bunelor moravuri, au provocat tulbu rarea ordinii și liniștii publice).
Cerința esențială a oricăreia din tre acțiunile ce formează elementul material
este ca aceasta să aibă loc în public .
Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca violențele, amenințările sau
atingerile aduse demnit ății să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind
suficient că acestea s -au săvârșit împotriva unei singure persoane, în public1.
Urmarea imediată se concretizează într -o atingere adusă ordinii și liniștii
publice1.

1 Decizia nr. 9/2016 a I.C.C.J., pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept, publicată în Moni torul Oficial nr. 356 din 10 mai 2016

146
Latura subiectivă. Fapta se com ite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau amendă.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluți onare revine judecătoriei.

VI. 2. 6. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art. 372)

Noțiune. Potrivit alin. 1 , infracțiunea constă în fapta de a purta fără drep t, la
adunări publice, manifestăr i cultural -sportive, în locuri special a menajate și
autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun a
următoarelor obiecte: cuțit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte fabricate sau
confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire, arme neletale care nu sun t
supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe iritant –
lacrimogene sau cu efect paralizant.
În alin. 2 este introdusă o altă modalitate de comitere , fapta constând în
folosirea fără drept la adunări publice, manifestări cultural -sportive, în locuri special
amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport
în comun, a obiectelor menționate în alineatul 1.
Deși în doctrină2 s-a susținut că modalitatea normativă din alin. 2 reprezintă
o formă agravată a faptei descrise în primul alineat, considerăm că este vorba de o
altă infracțiune deoarece elementul material este diferit .
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 61/1991 pentru
sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețu ire socială, a ordinii și
liniștii publice3.

1 Tudorel Toader , Drept penal român, Partea specială , Editura Hamangiu, București, 2007,
p. 427
2 Alexandru Boroi , Drept penal. Partea specială, conform Noului Cod penal . Editura
C.H.Beck, București, 2011 , p. 610 ; Tudorel Toader și colaboratorii , Noul Cod penal. Comentarii
pe articole , Editura Hamangiu, București, 2014, p. 571
3 Republicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 31 ianuarie 2011.

147
Obiectul juridic special este format din rel ațiile sociale de conviețuire
socială conform cărora anumite obiecte periculoase nu pot fi purtate în locuri
publice, pentru a se împiedica incidentele violente. Obiect material sunt înseși
obiectele a căror purtare este interzisă.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă,
excepție făcând coautoratul deoarece fiecare persoană care săvârșește acțiunea
interzisă comite o infracțiune în nume propriu. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în fapta de
a purta (adică de a avea asupra sa, fie în mână, în buzunar, geantă, poșetă,
rucsac, etc.) anumite obiecte cu potențial periculos: cuți t, pumnal, box sau alte
asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau
lovire, arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri
electrice, substanțe iritant -lacrimogene sau cu efect paralizant.
Pentru fapta descrisă în alin. 2, elementul material se realizează prin
acțiunea de a folosi aceste obiecte periculoase, în locurile menționate la alin. 1.
Cerințele esențiale ale elementului material pentru ambele variante de
comitere, presupun ca:
– portul/folosirea obiectelor să aibă loc fără drept (adică nejustificat,
neautorizat),
– acțiunea să fie comisă în anumite locuri , expres menționate de legiuitor: la
adunări publice, manifestări cultural -sportive, în locuri special amenajate și
autorizate pent ru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Dacă făptuitorul a purtat întâi obiectul într -unul din locurile menționate de
legiuitor și apoi l -a și folosit, în sarcina sa se va reține doar a doua modalitate
normativă a faptei, aceea din alin. 2, portul obiectel or fiind absorbit în acțiunea de
folosire.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.

148
Regimul sancționator . Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma
infracțiunii din alin. 1 este închisoarea de 3 luni la un an sau amenda, iar pentru
forma descrisă în alin. 2 este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Variant e agravate. În alin. 3 este introdusă o formă agravată a faptei din
alin. 1, care este pedepsită mai sever dacă făptuitorul poartă fără drept, în sediul
autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes
public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului elect oral, obiectele
menționate în alineatul 1.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la unu la 3 ani sau
amenda .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

VI. 2. 7. Împie dicarea desfășurării unei adunări publice (art. 373)

Noțiune. Infracțiunea constă în împiedicarea prin orice mijloace a
desfășurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii.
Incriminarea are caracter de noutate și nu se regăsește în leg islația penală
anterioară.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privind conviețuirea
care presupun ca persoanele să -și exercite nestingherit dreptul la liberă exprimare
a opiniilor lor în cadrul unor adunări publice. Nu există obiect material .
Subiectul activ poate fi orice persoană, chiar și o per soană juridică.
Participația p enală este posibilă. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect
pasiv secundar este grupul de persoane împiedicat să țină adunarea publică.
Latura obi ectivă. Elementul material constă în acțiunea de împiedicare
(adică obstrucționare, stânjenire) a desfășurării unei adunări publice. Această
acțiunea de împiedicare se poate comite prin orice mijloace, de ex. prin acte de
violență contra manifestanților, s trigăte sau zgomote puternice, organizarea unei
alte adunări publice în același loc sau în apropiere, etc.

149
Cerința esențială a elementului material impune ca adunarea publică să fi
fost în prealabil autorizată potrivit legii. Prin urmare împiedicarea desf ășurării unei
adunări publice neautorizată nu constituie infracțiune.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Regimul sancționat or. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la un an sau amenda .
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

VI. 2. 8. Pornografia infantilă (art. 374)

Noțiune. Infracțiunea constă în producerea, deținerea în vederea expunerii
sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea,
precum și punerea la dispoziție în orice mod, de materiale pornografice cu minori.
Incriminarea este preluată cu modificări din legislația penală cu caracter
special anterioară noului Cod penal (Legea nr. 678/2001 privind combaterea
traficului de persoane și Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea
pornografiei1.
Obiectul juridic special este format d in relațiile privind conviețuirea socială
care impun un comportament demn și respectarea bunelor moravuri față de minori.
Obiect material sunt materialele pornografice cu minori.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penalăp este
posib ilă. Subiect pasiv este minorul reprezentat în acele materiale.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin oricare dintre
acțiunile enumerate cu titlu exemplificativ de către legiuitor: producerea, deținerea
în vederea expunerii sau distribui rii, achiziționarea, stocarea, expunerea,

1 Republicată în Monitorul Oficial nr. 87 din 4 februarie 2008.

150
promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție în orice mod a
materialelor pornografice.
Cerința esențială a elementului material impune ca aceste materiale
pornografice să se refere la minori, adică la persoane cu vârsta mai mică de 18
ani. Potrivit alin. 4, prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material
care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care deși nu
prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un astfel de
comportament.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege est e închisoarea de la
unu la 5 ani.
Variant e agravate și atenuate . În alin. 2 regăsim o formă agravată a faptei
care presupune săvârșirea faptelor din alin. 1 prin intermediul unui sistem
inform atic sau printr -un alt mijloc de stocare a datelor.
Caracterul grav este dat d e posibilitatea mai mare de răspândire a unor
astfel de materiale în mediul virtu al prin rețelele de comunicare .
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alin. 3 introduce o formă atenuată a faptei care constă în accesar ea fără
drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice
sau a altor mijloace de comunicații electronice.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

151
VI. 2. 9. Ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375)

Noțiune. Infracțiunea constă în expunerea sau d istribuirea fără drept , în
public, de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât pornografia
infantilă ori săvârșirea în public, a actelor de exhibiționism sau a altor acte sexuale
explicite.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaț iile sociale privind conviețuirea
socială în conformitate cu care oamenii sunt ținuți să respecte bunele moravuri.
Așa cum a fost definită în doctrină1, noțiunea de bune moravuri semnifică acele
obiceiuri, deprinderi și comportări în societate care implică respectul reciproc,
păstrarea decenței și considerarea demnității umane. Nu există obiect material .
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv sunt persoanele care au fost lezate prin
compor tamentul indezirabil al făptuitorului.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre acțiunile
enumerate de legiuitor: expunerea sau distribuirea fără drept , de imagini ce
prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât pornografia infan tilă, săvârșirea
actelor de exhibiționism sau a altor acte sexuale explicite .
Expunerea înseamnă etalare, arătarea către alții; distribuirea înseamnă
împărțirea, înmânarea de asemenea imagini , unor alte persoane . Exhibiționism
înseamnă expunerea publică a organelor genitale.
Cerința esențială a elementului material presupune ca toate aceste acțiuni
să aibă loc în public. În ceea ce privește acțiunile de expunere și distribuire, mai
există o cerință suplimentară și anume ca activitățile să se desfășoare făr ă drept,
adică neautorizat. Dacă aceste acțiuni se realizează de către persoane autorizate
(de ex. distribuitori de ziare și reviste care desfășoară astfel de activități în
condițiile legii), fapta nu constituie infracțiune
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.

152
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
3 luni la 2 ani sau amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

VI. 3. Infracțiuni contra familiei

VI. 3. 1. Bigamia (art. 376)

Noțiune. Statul nostru consacră caracterul monogam al familiei, iar potrivit
art. 376, infr acțiunea de bigamie constă în încheierea unei noi căsătorii de către o
persoană căsătorită.
Se pedepsește de asemenea și persoana necăsătorită care încheie o
căsătorie cu o persoană pe care o știe căsătorită.
Incriminarea este preluată cu modificări din v echiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
instituția căsătoriei monogame. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi persoana (bărbat sau femeia) care are calitatea de
persoană căsătorită ori pers oana necăsătorită care cunoaște că partenerul este
deja căsătorit. Subiect pasiv este soțul persoanei căsătorite
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de încheiere a unei
noi căsătorii, în sensul de act juridic valabil întocmit de către p ersoana competentă
(ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei)..
Nu contează dacă soții trăiau împreună sau erau despărțiți în fapt.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale ocrotite.
Latura subiectivă. Fapta se comite c u intenție directă sau indirectă.

1 G. Marcov , Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a infracțiunii de ultraj
contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, în „Revista Română de Drept”, nr. 10/1971, p.

153
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru bigamie este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
În alineatul 2 se arată că persoana necăsătorită care se căsătorește cu o
persoană pe care o știe căsător ită, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un
an sau cu amendă. Acest alineat incriminează în realitate , complicitatea la
bigamie, dar o sancționează mai blând.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de so luționare revine judecătoriei.

VI. 3. 2. Incestul (art. 377)

Noțiune. Fapta constă în raportul sexual consimțit între rude în linie directă
sau între frați și surori și a fost sancționată aspru din cele mai vechi timpuri.
Incriminarea este preluată di n vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special îl formează pe de o parte relațiile referitoare la
moralitatea vieții sexuale, dar și relațiile care se formează în legătură cu sănătatea
biologică a speciei umane.
Subiectul activ. În mod necesar, fapta est e o infracțiune bilaterală, adică
presupune cooperarea a două persoane de sex opus , chiar dacă numai una poate
fi pedepsită. Subiecții activi trebuie să fie înrudiți între ei, fie în linie directă ori să fie
frate și soră.
Participația penală este posibilă sub forma instigării și complicității.
Latura obiectivă. Elementul material constă în raportul sexual, consimțit și
normal care are loc între două persoane de sex opus.
Cerința esențială a legii este ca raportul sexual să fie consimțit și să aibă loc
între rude în linie directă (mamă -fiu, tată -fiică, bunic -nepoată sau bunică -nepot,
etc.) sau între frate și soră.

94

154
Dacă raportul sexual are loc prin constrângere sau asupra unei persoane în
imposibilitate de a se apăra ori de a -și exprima voința, făptuitorul va răspunde doar
pentru viol în formă agravată, nu și pentru incest.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă. Eroarea
asupra existenței relațiilor de rudenie înlătură caracterul penal al faptei.
Tentativa este posibilă, dar n u se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

VI. 3. 3. Abandonul de familie ( art. 378)

Noțiune. Abandonul de familie constă în săvârșirea de către cel care
obligația legală de întreținere a uneia din următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor , expunând persoana
îndreptățită la întreținere, la suferințe fizi ce sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea credință a obligației de întreținere prevăzute de
lege;
c) neplata cu rea credință timp de 3 luni a pensiei de întreținere, stabilită pe
cale judecătorească.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod p enal.
Obiectul juridic special constă în relațiile sociale referitoare la necesitatea
îndeplinirii obligației legale de întreținere care derivă din relațiile de familie.
Subiectul activ poate fi numai persoana care are față de subiectul pasiv o
obligație de întreținere. Potrivit Codului civil, obligația de întreținere există între
următoarele persoane: soț și soție ; rudele în linie dreaptă, chiar și în situația
adopției ; frați și surori, chiar și în situația adopției ; între foștii soți, în anumite
condiți i.

155
Dreptul la întreținere îl are numai acela care se află în nevoie, neavând
posibilitatea să obțină câștiguri din muncă, din cauza incapacității de a munci (este
minor, este major, dar urmează studii superioare forma de învățământ la zi și nu
depășește v ârsta de 26 de ani, este bolnav, etc).
Latura obiectivă . Infracțiunea este reglementată sub forma a trei modalități
alternative pe care le vom analiza separat în cele ce urmează:
– părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor . Elementul material const ă în
una din cele trei acțiuni enumerate de legiuitor. Cerința esențială a oricăreia din
aceste acțiuni este aceea ca cel îndreptățit la întreținere să fie expus prin fapta
comisă la suferințe fizice sau morale.
– neîndeplinirea obligației de întreținere p revăzută de lege . Fapta se comite
prin inacțiune și presupune ca făptuitorul să nu -și îndeplinească cel puțin două luni
această obligație;
– neplata pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească . Această
variantă alternativă se comite de asemene a prin inacțiune, iar cerința legii este ca
să existe o hotărâre judecătorească definitivă prin care s -a stabilit plata unei astfel
de pensii. Săvârșirea faptei prin neplata pensiei de întreținere stabilite printr -o
singură hotărâre judecătorească, în favo area mai multor persoane va constitui o
infracțiune unică, continuă.1
Latura subiectivă. Infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă,
iar pentru ultimele două variante de incriminare legiuitorul pretinde ca făptuitorul să
fie de rea -credință : adică are posibilități materiale să -și îndeplinească această
obligație, dar nu o face. Organele judiciare sunt obligate să facă dovada relei
credințe a făptuitorului.
Regimul sancționator . Toate variantele de comitere, inclusiv varianta
asimilată din alin. 2 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Variant a asimilată . În alin. 2 este incriminată și neexecutarea cu rea –
credință, de către persoana condamnată a prestațiilor periodice stabilite nprin

1 Decizia nr. 4/2017 a I.C.C.J., pronunțată de Completul competent să judece recursul în
interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 16 mai 2017

156
hotărâre judecătorească, în favoare a persoanelor îndreptățite la întreținere din
paete victimei infracțiunii.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate , iar competența de soluționare revine judecătoriei.
Retragerea plângerii preal abile înlătură răspunderea penală.
Dacă în cursul procesului penal, inculpatul își îndeplinește obligațiile de
întreținere, dar nu a fost retrasă plângerea prealabilă, instanța va pronunța
împotriva inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.

VI. 3. 4. Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art.
379)

Noțiune. Legea incriminează această fapt ă în două modalități normative și
anume:
– reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul
celuilalt părinte sau al persoanei căreia minorul i -a fost încredințat potrivit legii;
– fapta persoanei căreia i s -a încredințat minorul p rin hotărâre
judecătorească spre creștere și educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare
dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți
sau de către organul competent.
Incriminarea este preluată din vechiul Co d penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la
existența unui cadru familial normal privind creșterea și educarea copiilor.
Subiectul activ al infracțiunii este la prima variantă de incriminare, părintele
minorului, iar la a doua variantă de incriminare, numai persoana căreia i s -a
încredințat minorul printr -o hotărâre judecătorească. Această persoană poate fi
unul din părinți, o rudă sau o altă persoană.

157
Latura obiectivă . Elementul material al primei variante constă în reținerea
minorului de către părintele său. Această acțiunea trebuie să se săvârșească în
mod abuziv, în lipsa consimțământului celuilalt părinte sau al persoanei căreia i s -a
încredințat minorul.
Pentru a doua variantă, elementul material constă în împie dicarea repetată
a părintelui de a avea legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți
sau stabilite de către instanța judecătorească.
Cerința esențială a legii presupune ca împiedicarea să aibă loc în mod
repetat, adică să aibă caracteru l unui tratament sistematic de natură a compromite
bunele relații care trebuie să existe între părinte și copilul său minor.
Latura subiectivă . Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Regimul sancționator . Pedeapsa prevăzută în lege este în chisoarea de la
o lună la 3 luni sau amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar competența de soluționare revine judecătoriei.
Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penal ă.

VI. 3. 5. Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (art.
380)

Noțiune. Infracțiunea constă în fapta părintelui sau a persoanei căreia i -a
fost încredințat minorul potrivit legii, de a -l retrage sau de a -l împiedica prin orice
mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu.
Incriminarea are caracter de noutate și nu se regăsește în legislația penală
anterioară
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
dreptul minorului la învățăt ură. Nu există obiect material .
Subiectul activ este calificat și trebuie să fie părintele minorului sau
persoana căreia i -a fost încredințat minorul potrivit legii. Subiectul pasiv este
minorul căruia i se interzice accesul la învățământul general obligat oriu, dar până

158
la vârsta de 16 ani , deoarece după această vârstă învățământul general nu mai
este obligatoriu.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre cele două
acțiuni: retragerea minorului de la școală sau împiedicarea lui să meargă la școală.
Retragerea minorului înseamnă că acesta este scos din evidențele școlare,
iar acțiunea de împiedicare se poate realiza prin orice mijloace: nu este înscris în
clasa I, nu este lăsat să plece la școală, este trimis în alt loc, etc.
Cerința esen țială presupune ca minorul să nu poată urma cursurile
învățământului general obligatoriu (durata acestuia este în prezent de 11 clase
conform Legii educației naționale nr. 1/20111.În acest sens, obligația de a
frecventa învățământul obligatoriu de 11 clase , la forma cu frecvență, încetează la
vârsta de 18 ani.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru educația minorului.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepsește.
Regimul sancțio nator. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la un an sau amendă.
Cauză de nepedepsire. Potrivit alin. 2, fapta nu se sancționează dacă
îniante de a se termina urmărirea penală, inculpatul reia frecventarea cursurilor de
către minor.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.
Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța va pronunța
împotriva inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.

159
VI. 4. Infracțiuni contra libertății religioa se și respectului
datorat persoanelor decedate

VI. 4. 1. Împiedicarea ex ercitării libertății religioase (art. 381)

Noțiune. Infracțiunea este incriminată în două variante alternative de
comitere și anume:
– în alineatul 1 este descrisă fapta persoanei c are împ iedică sau tulbură
libera exercitare a ritualului unui cult religios care funcționează și este organizat în
mod legal.
– în alineatul 2 regăsim o variantă de specie care constă în obligarea unei
persoane prin constrângere să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau
să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult
– în alineatul 3 este prezentată forma asimilată a variantei de incriminare din
alineatul precedent, constând în obligarea unei persoane, prin violență sau
amenințare, să îndeplinească un act interzis de cultul organizat potrivit legii, căruia
îi aparține .
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la
libertatea conștii nței, întrucât nimeni nu poate fi obligat să practice un anumit cult
religios, iar cei care doresc să practice un astfel de cult care funcționează legal, nu
pot fi tulburați ori împiedicați să -l exercite.
Obiect material al infracțiunii poate fi corpul pe rsoanei împiedicată sau
tulburată prin violență de la exercitarea cultului religios ori obiectele și lucrurile care
servesc la practicarea acelui cult.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participația
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este persoana împiedicată
ori constrânsă să participe la cultul religios.

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011 și modificată prin Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 117 /2013 privind modificarea și completarea și pentru luarea unor măsuri
în domeniul învățământului (publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 30 decembrie 2013 ).

160
Latura obiectivă. La varianta din alin. 1, elementul material constă în două
acțiuni alternative: împiedicarea sau tulburarea , acte care se pot realiza prin o rice
fel de mijloace, legea neindicându -le în mod expres (de ex. împiedicarea accesului
enoriașilor în biserici sau temple în intervalele în care au loc servicii religioase;
încuierea bisericilor sau altor lăcașe de cult, etc).
Pentru varianta din alin. 2, elementul material constă în acțiunea de
constrângere (prin amenințare sau violență fizică) a unei persoane să participe la
serviciile religioase ale unui anumit cult sau să îndeplinească un act religios legat
de exercitarea unui cult.
În cazul variantei de specie din alin. 3, elementul material constă în acțiunea
de obligare a persoanei să îndeplinească un act interzis de cultul organizat potrivit
legii, căruia îi aparține acea persoană. Obligarea trebuie să se realizeze prin
violență sau amenințare, ace asta fiind cerința esențială a elementului material.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Regimul sancționator. Sancțiunea prevăzută în lege pentru v arianta de
incriminare din alin. 1 este închisoarea de la 3 luni la 2 a ni, alternativ cu amenda.
Pentru variantele de specie din alin. 2 și 3, pedeapsa prevăzută în lege este
închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda.
Aspecte procesuale . Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar competența de soluționare revine judecătoriei.
Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.

VI. 4. 2. Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult (art. 382)

Noțiun e. Respectul datorat lăcașurilor de cult sau a obiectelor folosite
pentru practicarea credințelor religioase reprezintă pentru societatea noastră , o
valoare morală și religioasă de importanță deosebită, astfel că în noul Cod penal a
fost introdusă o incrim inare cu caracter de noutate prin care sunt protejate astfel de
simboluri.

161
Infracțiunea constă în profanarea unui lăcaș sau a unui obiect de cult,
aparținând unui cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii.
Obiectul juridic special constă în relațiile juridice referitoare la conviețuirea
socială care reclamă manifestarea sentimentelor de respect față de lăcașurile sau
obiectele de cult.
Obiectul material îl reprezintă lăcașul sau obiectul de cult asupra căru ia se
comite fapta.
Subiec tul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de profanare, care
se poate realiza prin orice mijloace. Prin „profanare ” se înțe lege orice atingere
lipsită de respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite (de ex. executarea
de desene, inscripții obscene, etc) .
Cerința esențială a elementului material presupune ca lăcașul sau obiectul
de cult asupra căruia se realizea ză acțiunea să fie dintre acelea ce aparțin unui
cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
6 luni la 2 ani sau amenda .
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecătoriei.

VI. 4. 3. Profanarea de cadavre sau morminte (art. 38 3)

Noțiune. Din cele mai vechi timpuri, respectul datorat morților a reprezentat
pentru societatea noastră o valoare morală de mare importanță, astfel că și Codul
penal ocrotește sentimentele de pietate pe care cetățenii trebuie să le manifeste în
raport cu cei decedați.

162
Varianta din alin. 1 se referă la cadavre ori cenușa umană și constă în
sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenușii rezultate din
incinerarea acestuia .
Varianta de specie din alin. 2 se referă la construcțiile sau o biectele
conținând rămășițe umane și se comite prin profanarea prin orice mijloace, a unui
mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special constă în relați ile juridice referitoare la conviețuirea
socială care reclamă manifestarea sentimentelor de pietate față de cei dispăruți ori
față de obiectele care simbolizează amintirea acestora. Obiectul material îl
reprezintă cadavrul, cenușa umană, mormântul, monumen tul funerar sau urna
funerară asupra căreia se comite fapta.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în oricare
din următoarele acțiuni: sustragere, distrugere sau profanare , care se poate realiza
prin orice mijloace.
Sustragerea presupune acțiunea analizată la art. 228 (furtul), iar distrugerea
pe aceea din art. 253 (distrugerea). Prin profanare se înțelege orice atingere lipsită
de respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite.
Infracțiunea de profanare de morminte poate intra în concurs ideal cu alte
infracțiuni cum ar fi tulburarea ordinii și liniștii publice, etc.
De asemenea, prin decizi a nr. 35/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în recurs în interesul legii, s -a statuat că infra cțiunea de profanare de
cadavre poate intra în concurs real cu infracțiunea de omor dacă inculpatul, prin
dezmembrarea sau incendierea cadavr ului, urmărește ascunderea infracțiunii de
omor comise anterior.
Elementul material al variantei de specie din alin. 2 se realizează prin
acțiunea de profanare a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument
funerar . Profanarea se poate realiza prin orice mijloace.
Urmarea imediată este atingerea adusă sentimentelor de pietate

163
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege pentr u varianta din
alin. 1 este închisoarea de la 6 luni la 3 an i, iar pentru varianta de specie din alin . 2
sancțiunea este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de so luționare revine judecătoriei.

VI. 4. 4. Prelevarea ilegală de țesuturi sau organe (art. 384)

Noțiune. Infracțiunea constă în prelevarea de țesuturi sau organe de la un
cadavru, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 95/200 6 privind
reforma în domeniul sănătății1.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care se formează în
legătură cu sănătatea publică. Obiect material sunt organele ori țesuturile
prelevate.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar pa rticipația penală este posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acțiunea de prelevare a
organelor sau țesuturilor de la un cadavru . Prin prelevare se înțelege luare, ridicare
a unei cantități sau părți dintr -un întreg.
Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, țesutul este
gruparea diferențiată de celule care formează împreună o asociere topografică și
funcțională (de ex. țesut epitelial, hepatic, renal, etc.), iar organul este partea
diferențiată din structura unui organism, adaptată la o funcție definită și care este
formată din țesuturi ori tipuri celulare, prezentând vascularizație și inervație proprii
(de ex. splina, tiroida, inima, pielea, etc.)
Cerința esențială presupune ca acțiunea să aibă loc fără drept, a dică fără
îndreptățire legală, neautorizat.

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006

164
Urmarea imedi ată este o stare de pericol pentru sănătatea publică , precum
și atingerea adusă cadavrului de la care s -a realizat prelevarea .
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă .
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește.
Regimul sancționator. Pedeapsa prevăzută în lege închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau amenda.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar
competența de soluționare revine judecăto riei.

165
CAPITOLUL V II: INFRACȚIUNI DE GENOCID, CONTRA
UMANITĂȚII ȘI DE RĂZBOI (art. 438 -445)

Considerații generale. Acest capitol cuprinde incriminările faptelor de cea
mai mare gravitate pentru existența umanității și anume cele care a duc at ingere
valorilor supreme: umanismul și pacea omenirii1.
Existența acestor incriminări în Codul penal român se datorează atrocităților
săvârșite în anii celui de -al doilea război mondial, ceea ce a făcut necesară
prevenirea repetării lor. Aderarea ță rii noastre la convențiile internaționale
încheiate după sfârșitul războiului a atras pe cale de consecință, introducerea în
Codul penal a acestor incriminări.
Aceste infracțiuni sunt sistematizate în două subgrupe și anume:
I. Infracțiuni de genocid și contra umanității:
– genocidul (art. 438 )
– infracțiuni contra umanității (art. 439)
II. Infracțiuni de război:
– infracțiuni de război contra persoanelor (art. 440 )
– infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi
(art.441 )
– infrac țiuni de război contra operațiunilor umanitare și
emblemelor (art. 442 )
– utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă
(art.443)
– utilizarea de mijloace interzise în operațiunile de luptă
(art.444)
Obiectul juridic comun tuturor acestor infr acțiuni este format din relațiile
social -juridice care privesc existența colectivităților umane indiferent de

1 Ioana Vasiu , op. cit., p. 418

166
apartenența lor etnică, rasială ori religioasă, asigurate prin apărarea păcii și a
omenirii1.
Prin valorile sociale ocrotite, aceste infracțiuni absorb o mare parte din
faptele incriminate deja în alte capitole ale Codului penal (infracțiuni contra
persoanei, contra patrimoniului), astfel că explicațiile date pentru acele incriminări
își păstrează valabilitatea.
Obiectul material al infracțiunilor poate consta din corpul persoanelor (la
genocid , infracțiuni contra umanității, infracțiuni de război contra persoanelor ), sau
bunurile cu o anumită valoare (infracțiuni de război contra proprietății și altor
drepturi, infracțiuni de război contra operați unilor umanitare și emblemelor ).
Subiect activ al acestor infracțiuni poate fi orice persoană, iar participația
penală este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunilor cons tă de regulă în
acte comisive .
Cerințele e sențiale ale elementului material se pot referi la : timpul comiterii
(în timp de conflict armat), lipsa unei necesități militare, realizarea acțiunii fără
drept, etc.
Urmarea imediată presupune crearea unei stări de pericol pentru existența
colectivitățilo r umane și pentru pacea omenirii.
Latura subiectivă. Forma de vinovăție cu care se comit aceste infracțiuni
poate consta din intenție directă sau indirectă. La infracțiunea de genocid,
legiuitorul pretinde pe lângă intenție și scopul comiterii (pentru a distruge în
întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup etnic), ceea ce înseamnă că
forma de vinovăție este doar intenția directă, calificată prin scop.
Tentativa tuturor infracțiunilor din această grupă este pedepsită.
Regimul sancționator. Dator ită gradului ridicat de pericol social, aceste
infracțiuni sunt sancționate cu pedepse deos ebit de severe, începând de la 2 ani
cât este limita minimă în cazul incitării la genocid (art. 438 alin. 4) și până la
detențiunea pe viață în cazul genocidului și infracțiunilor contra umanității .

1 Vintilă Dongoroz și colaboratorii , Explicații teoretice ale Codului penal român , vol .IV, p.
915

167
Aspecte procesuale. Pentru toate infracțiunile din acest titlu, punerea în
mișcare a acțiunii penale se realizează din oficiu.

168
B i b l i o g r a f i e
– în ordinea alfabetică a autorilor –

George Antoniu , Vinovăția penală , Editura Academiei Române, București,
1995;
George Antoniu , Tâlhăria, unitate sau pluralitate de infracțiuni , Revista de
Drept Penal, nr. 4/2006
George Antoniu , Revista de Drept Penal. Studii și practică judiciară 1994 –
2006, Editura Hamangiu, București, 2006
George Antoniu , Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou
Cod penal , în Revista de Drept Penal, nr. 1/2008
George Antoniu , Noul Cod penal. Reflecții asupra infracțiunilor contra
persoanei , în Revista de Drept Penal, nr. 4/2013
George Antoniu, Versavia Brutaru și alții , Explicațiile noului Cod penal ,
vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2015
Matei Basarab , Drept penal, partea generală. Editura Lumina Lex,
București, 1997;
Matei Basarab și colabo ratorii , Codul penal comentat , vol. I și II, Editura
Hamangiu, București, 2008;
Alexandru Boroi , Infracțiuni contra vieții , Editura All Beck, București, 1999
Alexandru Boroi , Drept penal. Partea specială, conform Noului Cod penal .
Editura C.H.Beck, Bucureș ti, 2011
Elisabeta Boțian , Mobilul și scopul în dreptul penal , Editura Academiei
Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2011;
Costică Bulai și George Antoniu , Practica judiciară penală , vol. III, Editura
Academiei, București, 1992
Constantin Butiuc , Instituții de drept penal , vol. II, București, Editura
Lumina Lex, 2003
Versavia Brutaru, Sorin Corlățeanu , Abuzul de încredere , Revista de
Drept Penal, nr. 3/2007
Dorin Ciuncan , Bancruta frauduloasă , în Revista de Drept Penal nr. 3/2000

169
Nicolae Conea , Reflecții asupra infracțiunii de prostituție , în Revista de
Drept Penal, nr. 4/1996;
Nicolae Conea, Eliodor Tanislav, Petru Hilipică , Infracțiuni contra
siguranței circulației pe căile ferate, Revista de Drept Penal, nr. 3/2007
Valerică Dabu și T. B. Enoiu , Înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.
Falsificarea de alimente sau alte produse. Deosebiri, în Revista de Drept Penal, nr.
1/2001;
Valerică Dabu și Remus Borza , Traficul de influență în noul Cod penal , în
Revista de Drept Penal nr. 2/2011
Ștefan D aneș , „Combaterea prin mijloace de drept penal, a unor fapte de
parazitism social” , în Revista Română de Drept, nr. 11/1972;
Ioan Dobrinescu , Infracțiuni contra vieții persoanei , Editura Academiei
Române, București, 1987,
V. Dobrinoiu , Drept penal. Partea specială , Editura Lumina Lex, București,
2000;
Vasile Dobrinoiu , Infracțiunea de comunicare de informații false , în RDP
nr. 1/2003;
V. Dobrinoiu și W. Brânză , Considerații privind infracțiunea de hărțuire
sexuală , în Revista de Drept penal, nr. 4/2002
Vintilă Dongoroz și colaboratorii , Explicații teoretice ale Codului penal
român , vol. I -IV, Editura Academiei R.S.R., București, 1971;
Vasile Drăghici , Obiectul juridic al infracțiunii , Editura Lumina Lex,
București;
Constantin Duvac , Infracțiunile privind aut oritatea și frontiera de stat din
perspectiva noului Cod penal și a Codului penal în vigoare , în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2013
Constantin Duvac , Infracțiunile contra patrimoniului din perspectiva noului
Cod penal și a Codului penal în vigoare , în Revi sta de Drept Penal, nr. 1/2013
Constantin Duvac , Infracțiunile contra persoanei din perspectiva noului
Cod penal și a Codului penal în vigoare , în Revista de Drept Penal, nr. 4/2012,
Constantin Duvac , Înșelăciunea privind asigurările , în Dreptul, nr. 6/201 2,

170
Constantin Duvac , Noul Cod penal și Codul penal anterior, studiu
comparativ, Revista de Drept Penal, nr. 1 -2/2015
Avram Filipaș , Infracțiuni contra înfăptuirii justiției , Editura Academiei,
București, 1985,
G & G Consulting , Norme de Drept penal comuni tar, Colecția EUROLEX
Ioan Gârbuleț , Traficul de persoane, proxenetismul, lipsirea de libertate și
înșelăciunea , în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011
M. A. Hotca , Codul penal. Comentarii și explicații , Editura C.H.Beck,
București, 2007
Ion Ifrim , Reflecți i asupra infracțiunii de violare a secretului corespondenței ,
în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011
Gheorghe Ivan , Infracțiunea de furt calificat comisă asupra unei persoane
aflate în imposibilitate de a -și exprima voința sau de a se apăra , în Dreptul, nr.
2/1999
Gheorghe Ivan , Bancruta, o infracțiune specifică mediului de afaceri , în
Revista de Drept Penal, nr. 2/2010
Lars Klander , Antihacker , Ed. All Educational, București, 1999
Octavian Loghin și Tudorel Toader , Drept penal român. Partea specială ,
Casa d e editură și presă ȘANSA, București, 2001,
Octavian Loghin și Tudorel Toader , Drept penal român. Partea specială ,
Casa de Presă și Editură Șansa SRL, București, 1994;
Teodor Manea , Infracțiunea de viol într -o nouă formulare , în Revista de
Drept penal, nr. 2/2012;
G. Marcov , Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a
infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice , în Revista
Română de Drept, nr. 10/1971;
Gheorghiță Mateuț , Drept penal special. Sinteză de teorie și practică
judiciară . Vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1999
T. C. Medeanu , Neglijență în serviciu. Notar public , în Revista de Drept
Penal nr. 1/2007

171
Maria Oprea , Noua reglementare a infracțiunii de inducere în eroare a
organelor judiciare , în Revis ta de Drept Penal, nr. 2/2013
Gavril Paraschiv și Daniel Ștefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul Cod
penal , în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013
Ilie Pascu , Pluralitate de subiecți pasivi , în Revista de Drept Penal, nr.
3/2004
V. Pașca , În legătură cu problema dacă poate constitui vătămare corporală
gravă pierderea unui organ a cărui funcționare încetase anterior loviturilor , în
Dreptul, nr. 2 -3/1991
Ana Pârvu , Infracțiunile de șantaj și tâlhărie. Analiză comparativă , în
Revista de Drept Penal, nr. 3/2 006
Tudor R. Popescu , Drept civil , vol. I, Editura Romcart SA București, 1993;
Richard David Precht , Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta , Editura
Litera, București, 2012
Florin Radu , Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției , în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2013
L. Sabău , Protecția penală a dreptului la respectarea vieții private , în
Revista de Drept Penal, nr. 2/2002
Daniel Soare , Unele discuții privind latura obiectivă a infracțiunii de purtare
abuzivă , în Revista de Drept Penal, nr. 4/2011
Eugen Sto ina, Declarații de martor. Jurământ , Revista de Drept Penal, nr.
1/2000,
Eugen Stoina , Subiectul pasiv al infracțiunii de ultraj , în Revista de Drept
Penal, nr. 3/2000
Tudorel Toader și colaboratorii , Noul Cod penal. Comentarii pe articole ,
Editura Hamangi u, București, 2014,
Tudorel Toader , Folosirea clandestină a unui post telefonic , în Revista de
Drept Penal, nr. 1/2003
Tudorel Toader , Drept penal român. Partea specială , Editura Hamangiu,
București, 2007

172
Tudorel Toader , Drept penal român. Partea specială , Editura Hamangiu,
București, 2012;
Ioana Vasiu , Drept penal; Partea specială Editura Argonaut, Cluj -Napoca,
2001;
Ioana Vasiu și Lucian Vasiu , Afaceri electronice. Aspecte legale, tehnice și
manageriale . Editura Albastră, Cluj -Napoca, 2007
Gheorghe Voinea , Abuz de încredere, gestiune frauduloasă. Prezentare
comparativă , în Dreptul nr. 2/1996