Elementele Unui Articol

=== Elementele unui articol ===

ELEMENTELE UNUI ARTICOL

ARTICOLUL DE PRESA este mai ușor de scris pentru că nu trebuie să țină cont precum comunicatul sau știrea de diverse reguli precum respectarea reguli piramidei inverse însă deși autorul are deplină libertate în redactarea lui și alegerea formei de exprimare și responsabilitatea este mai mare. Însă este obligatoriu ca autorul să țină seama să transmită mesajele dorite aupra publicului.

Specialistul de relații publice trebuie să caute să scrie nu numai știri și comunicate de presă ci și articole despre organizația sa . Ele pot să apară atât în mass-media în special în presa specializată dar și în ziarul sau broșura care aparțin organizației sau instituției în care își desfașoară activitatea.

A.În funcție de domeniu  există mai multe tipuri de articole:

a)Articole politice

În funcție de ceea ce se vrea să se transmită ele pot fi de informare despre traictoria partidului,de analiză,satiră etc.

b)Articole economice.

În scrierea acestor tipuri de articole trebuie avute cunoștinte financiar-bancare.

c)Articole de investigație.

d)Articole sociale.

e)Articole militare.

f)Articole istorice.

g)Articole de scandal.

B.În funcție de structura articolului :

1.Ancheta

Conform lui Michel Voirol definiția anchetei ar fi: “Dacă reportajul arată, ancheta demonstrează. Subiectul reportajului este un spectacol. Subiectul anchetei este o problemă.” Ancheta este un gen de informare, vorbesc faptele, nu opiniile. Ea reprezintă unul dintre stâlpii de susținere ai jurnalismului .

Țintele unei investigații jurnalistice sunt, în mare: corupția, neglijența, reaua-voință și incompetența. În termenii cei mai simpli, ancheta jurnalistică este o descoperire și ea cerceteză un fapt care se petrece împotriva interesului public.Subiectul unei anchete jurnalistice poate fi din varii domenii politice,economice sau sociale.

De aceea ea răspunde la intrebarea „de ce” există acea problemă și ne conduce către un element important al anchetei: vinovații.

Definiția lui David Randall despre ancheta jurnalistică este că :

“Jurnalismul de investigare diferă esențial de alte tipuri (…)  Nu este un rezumat sau gruparea unor descoperiri și date datorate altora, ci o cercetare originală (…) Poate fi vorba de o intervievare exhaustivă sau de o alăturare și comparare a faptelor și cifrelor. În cele mai multe cazuri, roadele și originalitatea vin din descoperirea, pe baza datelor disponibile, a unor scheme și conexiuni pe care nimeni nu le-a mai obsevat.”

În România, accesul la informațiile de interes public este garantat de Constituție (art. 31) și de Legea 544/2001. Autoritățile sunt obligate să răspundă oricărei solicitări în termen de maximum 30 de zile.

Sursele la care se poate apela într-o anchetă jurnalistică sunt: datele oficiale,surse de referință,interviul,informatori.În toate aceste cazuri informațiile trebuie verificate cu atenție.

Etapele unei anchete jurnalistice

1) Ideea + Formularea unor ipoteze

2) Predocumentare + planificare

Asta poate însemna consultarea documentelor, observații, interviuri. Tot în această etapă sunt cuprinse și resursele alocate, echipa care face investigația și pistele care vor fi urmărite.

3) Documentare

Dacă documentarea este un succes atunci se pornește la crearea unei strategii.

4) Redactarea anchetei jurnalistice

Deși este un gen jurnalistic independent ancheta poate să aibă în componență și alte genuri jurnalistice: interviul, reportajul, știrea,. Ancheta poate fi o sumă de materiale. Totodată, ancheta poate fi concepută pe mai multe părți (serial).

Există două elemente majore în redactare care trebuie respectate:

a) regula reflectării tuturor punctelor de vedere. Este obligatorie prezentarea pozițiilor tuturor părților care fac obiectul investigației . Apelul la surse credibile independente asigură anchetei doza de neutralitate de care are nevoie.

b) se evită calomnia și injuria.

5) Follow-up

O investigație nu se termină imediat după ce articolul este publicat. E posibil ca, în timpul documentării, unele surse importante să nu vrea să vorbească. Dar, constrânse de reacțiile provocate de publicarea investigației, să vină cu precizări importante.

Pot apărea surse suplimentare. La fel de posibil e ca investigația să genereze niște reacții din partea Poliției sau instanțelor, niște arestări, niște condamnări, niște demisii etc. Avem deci un subiect în desfășurare.

O anchetă puternică poate fi transformată într-o campanie de presă.

2 .Comentariul

Comentariul oferă o viziune, o perspectivă a unui fenomen, necesară cititorului care rareori deține toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acțiune și deși la prima vedere poate fi ușor catalogat drept un articol eminamente de captare, nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informație nouă, de regulă sondaje sau studii de caz .

Comentariile au rezervat un spațiu special în publicații, nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă și sunt semnate de personalități exterioare redacției, ele reprezintă punctul de vedere al unor specialiști pentru care redacția nu-și asumă responsabilitatea..

3 .Cronica

Scopul oricărei cronici îl reprezintă informarea, stimularea interesului public pentru frumos și creativitate ,ea urmărește să îndrume gustul publicului printr-o atitudine critică de evaluare, să educe și deși în mare măsură este asemănătoare cu recenzia diferă obiectul analizei lor.

Pregătit special pentru aceasta, autorul descoperă mesajul, semnificația manifestării artistice și modalitățile sale de realizare și le oferă publicului, dar și actorilor manifestării, sub un titlu clar fără să se folosească de alte elemente ajutătoare ca supratitlul sau subtitlul.

Comentariul unui redactor specializat este necesar realizatorului unui spectacol, deoarece reprezintă o judecată de valoare.

În cazul cronicii avem pentru fiecare domeniu, practic, câte un tip de cronică: cronică teatrală, cronică politică, cronică sportivă etc.

4 .Editorialul

Foarte des folosit în paginile ziarelor, editorialele au rezervată chiar o pagină specială.Editorialul este un articol de analiză ,exprimă o opinie un comentariu.Editorialele sunt articole scurte și în marea majoritate a cazurilor sunt scrise de personalități care conferă ziarului un caracter propriu, distinct, permițând stabilirea unui contact aproape direct cu publicul căruia i se adresează.Editorialul nu este fundamentat științific el exprimă o convingere,un punct de vedere subiectiv al autorului .

Pe lângă o perspectivă originală, inedită editorialul trebuie să conțină suficiente elemente de context și analiză, pentru a fi înțeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit.

Temele unui editorial provin sunt din realitatea imediată. Dar, spre deosebire de știri, ele nu răspund în mod absolut imperativului urgenței. De cele mai multe ori, editorialele se publică în conjuncturi speciale: pentru a anunța și explica o alegere, o schimbare cu posibile consecințe importante în plan social, politic și economic.

La originea unui editorial se află o idee care să poată fi transpusă într-un punct de vedere bine argumentat în nu mai mult de 200-300 de cuvinte (dacă editorialul este mai lung riscă să îndepărteze sau să plictisească cititorul).

O clasificare a editorialelor din perspectiva scopului urmărit conform modelului anglo-saxon ar fi

explică – este folosit în cazul unor subiecte precum noi hotărări de guvern, ordonanțe de urgență etc

conving – atunci cănd autorul încearcă să convingă publicul de veridicitatea și convingerile pe care le are pe o anumită temă sau subiect.

răspund – este de fapt un răspuns oferit în legatură cu anumite luări de poziție sau acțiuni ale structurilor din care face parte.

avertizează asupra unor acțiuni și poate vine cu soluții posibile ce pot să ducă la remedierea situațiilor în cauză.

comentează sunt diverse situații în care societatea civilă simte nevoia unei voci,unui purtator de opinie.

critică diverse aspecte ale realității, ale acțiunii sociale, politice, economice sau culturale, dar într-un mod și un limbaj moderate și corecte..

laudă – oamenilor le place să citească aprecieri privind propria persoană sau persoane cunoscute, dar autorul trebuie să-și modereze laudele, pentru a nu lăsa, greșit poate, impresia că, de fapt, le critică.

distrează – o alternativă bună la a forța lucrurile o reprezintă crearea unui articol cu note umoristice; dificil de redactat, asemenea materiale au adeseori o morală evidentă și reușesc să impună un punct de vedere mai bine decât un articol redactat pe un ton grav, serios, agresiv.

ghidează/îndrumă – autorul poate promova idei care să schimbe mentalității se poate constitui într-un aparator a unor valori ceea ce îi va asigura un mare respect în rândul cititorilor.

Deși tehnica de redactare este similară până la un moment dat celorlalte genuri jurnalistice, editorialul permite să nu se respecte anumite etape, fiind din această perspectivă un articol cu o structură atipică. . Cel mai adesea pleacă de la un punct ce nu mai are nevoie să fie dovedit, pentru a conduce cititorul spre un altul, care are nevoie de demonstrații și atestări, demers ce creează sentimentul agreabil al unei descoperiri logice Editorialul utilizează frecvent formule care să șocheze din această cauză nu se regasește în el echilibrul și obiectivitatea care se găsește frecvent în cadrul articolelor informative.

5.Analiza

Analiza este un articol de opinie ea își propune explicarea unei probleme de actualitate arătarea faptelor și dezvoltarea ideilor, a opiniilor, care aparțin, cel mai adesea, autorilor lor Astfel problema tratată în funcție de natura subiectului se bazează pe o documentare solidă și presupune cunoștințe solide din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic, cultural, religios, tradițional din partea aut

Răspunsul la întrebarea “de ce?” guvernează discursul articolului și este realizat printr-un studiu și o analiză atentă a forțelor implicate, al beneficiilor și al riscurilor posibile, al mizelor aflate în joc, intenția fiind ca, printr-o cercetare atentă a tuturor factorilor determinanți, să se ofere înțelesuri și viziuni noi, semnificații noi asupra lucrurilor, evitându-se pronosticurile și luările de poziție.

Misiunea sa, explicit formulată, se rezumă la disecarea faptelor, a temelor, a problemelor și consecințelor lor, analiza nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice, în ciuda caracterului său subiectiv și asta din dorința de a oferi o explicație la ceea ce se întâmplă în prezent sau se preconizează în viitor.

Dincolo de a fi doar o serie de aserțiuni, accentul cade în analiză pe interpretare și explicare, acest demers necesitând, prin definiție, autorități sau experți identificați ca atare.

6.Critica

Critica, privită ca specie publicistică crează opinii, și are o funcție educativă având drept scop furnizarea unei explicații fondate pe criterii serioase și argumentate cu rigoare. Din această cauză critica necesită autori specializați care, să facă dovada unei cunoașteri solide a genurilor literare și a operelor. O critică face cunoscut publicului , un produs, ea reprezentând opinia personală a unui redactor asupra acestora unei carți, a unui eveniment artistic,a unui film etc.

.

7.Recenzia

O recenzie completă cuprinde comentarii, aprecieri critice referitoare la lucrarea în sine dar în esență reprezintă o descriere cât mai exactă și mai completă a unei opere începând cu trecerea în revistă a titlului, a conținutului și a ideilor, pe scurt. Cel ce realizează recenzia nu urmărește o analiză amănunțită a lucrării, ci doar consemnarea părților sale principale și a ideilor esențiale.

De asemenea recenzia încerca și integrarea operei analizate într-un context, dar și reliefarea elementelor de noutate pe care le aduce aceasta.

Recenzia un analizează personalitatea autorului , ci valoarea intrinsecă a operei produce însă scurtă biografie a autorului este absolut necesară..

8.Eseul

9.Foiletonul

10.Reportajul

Caracteristica principală a reportajului este că relatează un fapt, descrie un loc, pe baza unor informații culese la fața locului.Reportajul îmbină trei moduri de expunere  descrierea, narațiunea și dialogul . Reconstituind în amănunt evenimentul. reportajul se definește prin  prin claritatea relatării și expunerea faptelor esențiale, dar și pe cea de reconstituire veridică a unei întâmplări.Trăsăturile reportajului sunt actualitatea,autenticitatea,atitudinea și plasticitatea.

Tipuri de reportaj:

A.După tema abordată:

-reportaj de specialitate – social; – cultural; – politic; – economic; – sportiv;

-reportaj de informare generală

-reportaj de fapt divers; –

– reportaj de călătorie;

– reportaj monografic.

B.După realitatea pe care o înfățișează:

a) reportaj de actualitate– bazat pe realitatea punctuală;

Realitatea imediată este oglindită prin fapte, evenimente sau opinii, sau prin poziții legate de un eveniment anume care s-a întâmplat foarte recent.este cuprinsă în reportaje gen PACKAGE, tip de reportaj care nu durează mai mult de trei minute; – pentru reportaje de tip package se aleg cele mai relevante opinii și răspunsuri

b) reportaj features (pe un fenomen) – bazat pe realitatea latentă.

Realitatea latentă: este o prelungire, o consecință pe termen lung a primei forme și se manifestă în special prin fenomene sau stări conflictuale nerezolvate,poate fi decodificată folosind reportajul FEATURES

C.După modul în care este structurată acțiunea:

Reportajul propriu-zis- în cadrul căruia relatarea urmează fidel desfășurarea cronologică a evenimentului.

 Reportajul colaj – reportajul în care se folosește tehnica montajului cinematografic – alcătuirea unor fragmente narative care par de sine stătătoare, dar care prin asociere, întregesc intenția autorului de a lumina una și aceeași arie problematică..

Reportajul povestire – pornește de la o idee construită în jurul unui conflict menit să pună în evidență și direcțiile de dezvoltare a evenimentului relatat.

Reportajul anchetă- este acela în care narațiunea urmează logica investigației întreprinse de reporter este pentru a afla adevărul.

 Reportajul eseu- se bazează pe o idee centrală în jurul căreia se grupează și se ordonează elementele narațiunii.

Structura articolului de presă

Daca știrea și comunicatul intră în categoria informațiilor de scurtă durată articolele intra în categoria informațiilor durabile

Pentru a scrie un articol de presă, autorul trebuie, să răspundă la cele șase întrebări importante(cine?, ce? când? Unde? Cum? De ce?).

Înainte de a structura un articol, este bine să se răspundă la aceste întrebări:

● Care e subiectul care se dorește dezvoltat?

● Ce citate se potrivesc mai bine în a reda cât mai clar ceea ce se dorește transmis?

● În ce locuri ale textului și în ce mod se vor introduce alineate ce se echilibrează reciproc: învinuire-dezmințire; un punct de vedere – un alt punct de vedere diametral opus; teză-antiteză etc.?

● Se poate reprezenta grafic această materie?

Se recomandă ca la scrierea unui articol să se țina seama de:

* Alegerea idei în scrierea unui articol trebuie să pornească de la o idee bună.

* Înainte de a scrie propriu-zis este recomandat să se facă o schita preliminară ,este necesară deoarece are darul de a sintetiza ideile pe care doriți să le transmiteți. Acestea pot fi sub forma unor notițe aleatorii, a unor înregistrari audio sau video.

– Este important ca materialul să aibă un titlu care să capteze atenția cititorilor. De asemenea titlul trebuie să fie corect din punct de vedere gramatical și la timpul prezent.Însă el trebuie să reflecte poveste .

-Cautarea conflictului în articolul . Acțiunile dramatice pot vinde articolul

– De asemenea înca de la prima propoziție trebuie să se capteze atenția cititorilor .Cititorii trebuie să-și doreasca să știe mai mult și să citeasca mai departe.

– Prea multa informație în fraza de deschidere un este o bună strategie. Se rezumă doar lucrurile importante și selasă detaliile pentru mai tarziu.

– Să se expună faptele poveștii la început. Este necesară claritatea în exprimare și să nu se complice lucrurile.

– Este important să se răspundă la toate cele cinci întrebari esențiale : Ce s-a întamplat?, Când s-a întamplat?, Cine a fost implicat?, Unde s-a întamplat?, și De ce s-a intamplat?

– Este important să se redea faptele realist,corect și adevărat .

– Atunci când în articol se vorbește despre oameni sau evenimente cunoscute este preferabil să se evite folosirea cliseelor.

– Folosirea ortografiei și gramatici corecte.

– Evidențiarea articolului prin adăugarea originalității ca scriitor. Poate fi un pic de umor, un stil mai aparte sau orice va face articolul să iasă în evidență.

"Îndeobste, structura compozițională de tip jurnalistic este prezentată schematic prin imaginea unui coșde sobă din olane. Un articol trebuie să fie alcatuit dintr-o suită de elemente îmbucate unul într-altul", observă Ph. Gaillard.

Structura unui articol pornește de la un plan acesta poate fi de mai multe feluri :

1) Planul flash-back. Articolul debutează cu evenimentele cele mai recente .Parcursul este, așadar, de la efect la cauza, considerându-se că sunt mai importante consecințele decât desfașurarea evenimentelor. 
2) Planul piramidei inversate – permite prezentarea evenimentelor în ordinea descrescatoare a importanței, astfel încât, dacă economia publicației o cere, ultimele paragrafe pot lipsi, pot fi înlaturate, informațiile de aici fiind auxiliare receptării corecte a mesajului. Introducerea pentru articolele cu această structura poate fi mai simplă sau mai complicată, în funcție de numarul de elemente principale pe care-l cuprinde. De aceea, pentru a evita frazele prea lungi (în cazul in care in primul paragraf trebuie menționate mai multe elemente), se recomandă împarțirea lor în fraze mai scurte. 
3) Planul clepsidra, variantă a piramidei inversate, pastrează pentru final informațiile semnificative, pentru ca cititorul să ramană cu imagini și impresii puternice. Este o variantă de structurare folosită mai rar, fiind potrivită în cazul unorevenimente cu desfășurări complicate, spectaculoase.

Alte variante posibile de structurare a materialului :

1. În baza cronologiei. După introducere, materialul este prezentat în ordinea în care s-a desfășurat evenimentul.

2. Ca serial sau episod. După ce s-a scris introducerea se împarte materialul în sub-teme care se analizează pe rând. Finalul le va conferi coerență, constituind cheia de boltă a întregului text.

1. Titlul

Leo H. Hoek notează că titlul reprezintă "un ansamblu de grafeme desemnând elemente lingvistice care servesc la indicarea contextului și care funcționează ca nume propriu al textului". 

Una dintre cele mai importante calități ale unui titlu este aceea de a informa, să fie clar,să conțină mesajul esențial de a-ți spune pe scurt despre ce este vorba,să te facă să citești textul , titlul este întotdeauna în relație cu conținutul, pe care îl individualizează.

Titlul este cel care atrage atenția, cel ce reflectă mesajul el constituie primul nivel de lectură consumatorul produselor media decide să continue sau nu parcurgerea unui articol în mare măsură în funcție de titlu.

Deoarece alegerea titlului reprezintă o operație foarte importantă, în unele redacții există reporteri specializați pentru aceasta.

Câteva lucruri de care ar fi bine să se țină cont atunci când se alege un titlu:

-Nu se alege niciodată titlul înainte să se redacteze textul. El trebuie să promoveze textul. .

-Se evită titlurile prea lungi sau prea scurte.

-Un titlu bun e un titlu clar.. E acel titlu pe care nu ai cum să-l interpretezi greșit.

-De regulă titlul este folosit abuziv în special de către tabloide care trezesc asteptări false printr-un titlul incitant. De exemplu Cristi Borcea a otravit pe… ca apoi când citim textul să aflăm că de fapt câini de pe lângă stadionul Dinamo au încercat să fie otrăviti de către….

– Nu se folosesc în titlu cuvinte mai puțin cunoscute. Neologismele, cuvintele rare, cuvintele abstracte, noțiunile, au șanse mari să nu fie înțelese de către cititori.

– Titlurile interogative se folosesc în cazuri foarte rare

– Nu se încărcă titlul cu puncte de suspensie, prea multe virgule, semne de exclamare sau alte semne.
Conform lui Schneider si Esslinger, titlul trebuie să:
“1) să aiba un mesaj foarte clar;
2) mesajul să fie extras din informația principală a textului și nu din cea auxiliara;
3) să existe o stransă legatură între text și titlul purtat de acesta;
4) titlul să fie corect formulat, ușor de înteles și fara echivoc;
5) titlul trebuie să incite la consum.
Un titlul bun este scurt și unic, original, nu conține decat abrevieri foarte cunoscute și nu incepe niciodată cu un articol nehotarat”.
Autorii Manualului pentru ziariști din Europa Centrala și de Est identifică patru funcții ale titlului: "rezumă știrile; marchează importanța articolelor; sunt elemente care atrag atenția în design-ul unei pagini; îl determina pe cititor să citeasca ziarul".
Evoluția elaborării titlurilor a cunoscut mai multe etape de la titlurile foarte lungi, care reprezentau un articol în sine, cu multe subtitluri, la titlurile scurte, concise, sugestive, cu subtitluri și intertitluri doar în cazul articolelor de dimensiuni mai mari.

Tipologic, titlurile se impart în: informative și incitative:

1.Titlul informativ – acesta conține doar informația principală informează despre conținutul articolului.
Mihai Popa nota în acest sens că "orice titlu are un sens, dar el nu are înca și o semnificație, semnificația aparând numai prin confruntarea generată de lectura carții", în acest caz a articolului. 

2. Titlul incitativ  trebuie să surprinda, să intrige, să indemne la reflecție. Fiind mai putin informativ și mai scurt , este recomandabil să fie însoțit de un supratitlu și de un chapeau.

O altă tipologie ar fi:

‘’-clasic (informativ);

-titluri bazate pe jocuri de cuvinte;

-titluri-citat;

-titluri care exploatează valorile stilistice ale unor semne de punctuație;

-titluri care parafrazează;

-titluri care utilizează rimele;

-titluri care folosesc jocuri de litere;

– titluri interogative sau exclamativ-imperative;

-titluri defective de predicat;

-titluri asociate cu supratitluri și cu subtitluri;

-titluri evazive, care derutează cititorii; ’’

2. Chapeaul

Mulți confundă șapoul cu introducerea. În esență, ele au cam același rol, de a capta cititorul, însă sunt elemente diferite. Șapoul este un text de sine stătător, cu propriul înțeles. El funcționează ca un promo al textului.

Are, de regulă, un paragraf, maxim două și este marcat diferit. De obicei, textul este scris cu bold.

Chapeaul sau introducerea reprezintă o reformulare, o prescurtare a textului, cu rol de introducere, deși nu coincide cu primul paragraf. Marimea lui este proporțională cu marimea articolului. Chapeaul are rolul de a economisi timpul cititorului și de a-i ușura alegerea. Chapeaul face rezumatul informației din articol, anunța tema și oferă explicații.

Chapeaul se clasifică în:
a. Chapeau de actualizare – autorul prezintă aici datele petrecute de la scrierea articolului pană la publicarea lui;
b. Chapeau de prezentare – explică motivul publicării textului, prezintă persoana intervievată;
c. Chapeau de reamintire – în cazul articolelor publicate în episoade, recapitulează evenimentele.

3. Intertitlul

Denumite și titluri de paragraf, ele sunt, în general, alcătuite din cuvinte extrase din paragraful pe care îl prefațează. Intertitlul nu este, cu toate acestea, un rezumat, ci un element incitant, care urmarește să creeze mister, suspans, dorința de a continua lectura. Ca pondere, se redactează unul la o pagină , dar numai dupa ce articolul a fost scris în întregime. Se evită cuvintele abstracte ca și enunțarea acelorași construcții în titlu și intertitlu.

4. Paragrafele

Clasificare
Paragrafele pot fi divizate, după funcționalitatea lor, în patru categorii:
1) introductive – captează interesul lectorului și îl informează asupra a ceea ce va urma. Important este ca totul să fie clar și mai ales concis . 
2) de dezvoltare – cele mai des folosite, aceste paragrafe detaliază informația principală, introduc calificative, sprijină teza articolului.
3) de tranziție – sunt specifice, articolelor lungi, complexe. Astfel, aceste elemente fac legatura între paragrafe, creează argumente logice, solide. Simple și directe, conduc de la un subiect, de la o idee la alta.
4) conclusive – surprind ideea principala, o readuc în atenția cititorului, pentru a-i oferi acum o viziune de ansamblu asupra subiectului dezvoltat: arată de unde s-a plecat, dar într-o formulare noua, interesantă. În acest caz, glumă, o întrebare, un citat slujesc cel mai bine autorului. 

Este important ca fiecare paragraf, indiferent de tip, trebuie să adauge ceva nou, inedit, necunoscut pană atunci.

Structurarea paragrafelor
1) Structura cronologică desemnează operațiunea de a prezenta evenimentele în ordinea în care s-au petrecut. Acest mod nu permite schimbarea ordinii propozițiilor, rearanjarea lor. De altfel, acesta poate fi un test potrivit pentru a judeca valoarea unui text ce urmează desfasurarea cronologica: daca frazele nu pot fi schimbate între ele fara a afecta mesajul, articolul este bine redactat. Pasii temporali, etapele trebuie urmărite și prezentate cu rigoare, omiterea unora putând deconcerta lectorii.
2) Structura spațială se conformează rigorilor vizuale. Elementele vor fi prezentate în ordinea în care sunt înregistrate de privire, acest șablon fiind specific descrierilor. Trebuie să existe o logica in prezentarea elementelor tabloului, ele nu pot fi pur și simplu aruncate in text. Procedeul ține de tehnica cinematografică. Autorul va realiza inițial o viziune de ansamblu, apoi își va focaliza discursul asupra detaliilor semnificative sau poate proceda, pentru un efect mai puternic, plecand de la prezentarea unui detaliu câtre integrarea ulterioara a acestuia în cadrul sau specific, particular.
3) Structura asociativa – urmează logica unor conexiuni mentale.. Un lucru marunt, un gând, o amintire, un sentiment, o idee – toate acestea sunt buni conectori, pot da nastere la o multitudine de alte idei care le pot fi asociate. Așadar, legăturile trebuie să fie clare, evidente, atent controlate, iar înlanțuirea să fie garantată de raționament. 
4) Structura deductiva. Un paragraf deductiv începe cu o afirmație și continuă cu faptele și detaliile care o susțin, o întaresc.
5) Structura inductiva – poate fi concepută ca o deducție rasturnată. Astfel, se va proceda la prezentarea faptelor care vin în sprijinul unei afirmații care se va enunța la sfarșit. Pentru a verifica acest pattern, se va urmări, în linii mari, același proces prezentat la structura deductiva. De data aceasta însă, construcția trebuie să conducă la o afirmație și nu să o sprijine. 
6) Structura pro/contra – apelează la opoziții, la opinii conflictuale, argumente în favoarea și împotriva unei teme, a unui subiect.

5. Introducerea

Ph. Gaillard apreciază că introducerea "vizează punerea articolului în miezul subiectului, printr-o descriere sau printr-un citat semnificativ, printr-un amănunt de natură să ațațe curiozitatea"
În general în introducere nu se începe cu cifre sau citate este recomandat să se înceapă cu o afirmație sau o scurtă glumă. Fraza de început se prezintă cel mai adesea ca un rezumat al faptelor ce urmează să fie prezentate.

Primul paragraf îl introduce pe cititor în context, îl familiarizează cu ceea ce va urma. Trebuie să fie limpede, concis și la obiect, să cuprindă esențialul informației: "ceea ce este mai nou, mai semnificativ și mai interesant. Daca articolul este lung, redactorul va dezvolta ulterior, rând pe rând, diferitele elemente din introducere; dacă articolul e scurt, redactorul se va multumi doar să adauge detalii complementare. În orice caz, cititorul trebuie să primească încă din primele rânduri maximum de informație posibil". 

În funcție de elementele centrale ale discursului, introducerea poate fi de tipul:
1) Rezumat sau vedere de ansamblu asupra acțiunii;
2) Singulară – evidențiază un singur aspect important;
3) Dramatică – pune accent pe tragismul sau tensiunea situației descrise;
4) Citat
5) Culoare, decor, descriere – în prim plan vor fi detaliile de atmosferă;
6) Amănată – informația principală, cea care face subiectul articolului, de fapt, este precedată de elemente pregătitoare, care doar anunță, sugerează ceea ce va urma;
7) Reacție/urmări/consecințe;
8) Analiza;
9) Raport asupra situatiei;
10) Întrebare
11) Bomba – cititorului i se ofera informația în mod abrupt, direct, fară nici o pregatire;
12) Surpriză
13) Contrast
14) Reclamă
15) Statistică
16) Anecdotă
17) Povestire
18) Flash-back.

6. Ultimul paragraf
Articolele de dimensiuni mai reduse, spre deosebire de editorial, anchetă, comentariu sau analiză, nu reclama o concluzie. Ph. Gaillard consideră că,” în acest caz, potrivită este încheierea articolului prin prezentarea elementelor mai puțin importante, evitând orice concluzie explicită care ar putea transforma textul într-un comentariu. Cel mai frecvent, finalul poate reprezenta un detaliu caracteristic pentru atmosfera evenimentului, o ipoteză asupra cauzelor sau efectelor sau citarea afirmațiilor unor martori. Totuși, nu se poate cu adevarat defini acest final de efect al unui articol; ceea ce contează este să se preconizeze de la început această încheiere".
Finalul nu trebuie să conțină concluzii, sentințe sau judecați de valoare. Cititorul va fi lasat să desprinda singur concluziile, pentru că va avea informatiile necesare pentru aceasta. În ultimul paragraf, unghiul de abordare poate fi largit, pot fi introduse și alte aspecte ale problemei, neabordate pana atunci, dar nu este indicata dezvoltarea unor aspecte noi și irelevante pentru subiect, care deschid noi perspective și creează confuzie. Asemenea elemente pot fi tratate într-un alt articol, de urmarire (follow-up). Nici incheierea articolului cu o întrebare nu este profesionistă.

7. Legenda

Dacă articolul conține imagini,fotografii,grafice sunt necesare explicații tip legendă. De multe ori, oamenii își aruncă privirea direct pe fotografie, înainte să citească titlul. După ce văd fotografia, ei caută să vadă despre ce e vorba (contextul), iar instinctul este să caute imediat lângă poză. De aceea rolul explicației foto este crucial și este perceput ca element al titrării.

Totodată, legendele au și un rol de întărire a ilustrației. Unele poze nu pot fi înțelese fără să fie explicate sau explicația le adaugă valoare. În orice caz, trebuie să se țină cont că legenda are un rol important în lectură.

Ilustratiile și legenda constituie primul nivel de receptare, de lectură, înaintea textului . Prin urmare, mesajul pe care-l conțin va fi clar, incitant și percutant în același timp.
Legenda conține, în general, elementele explicative ale ilustrațiilor. .
Textul legendei poate funcționa și ca un articol în sine. Se impune, în aceste conditii, formularea cât mai exacta și mai atractiva a mesajului. Nu de puține ori o legenda inspirata, dar care nu denaturează adevarul surprins poate determina lectura în intregime a articolului.
În cazul presei de televiziune gama de posibilități se diversifică: textele – ce însoțesc sau prefațează o știre, de exemplu, sunt dinamice, pot fi schimbate de câteva ori oferind mai multe date.

8. Ferestrele (casetele)
Independente de articol, ferestrele sunt texte mai mici de o pagină care cuprind date suplimentare, de context. Articolul poate funcționa și fara ele, iar acestea pot, la randul lor, funcționa separat, de aceea vor avea și un titlu distinct. Ferestrele prezintă portretul unei persoane, istoria sa, statistici despre evenimentul relatat, mini-reportaje, un scurt interviu, fișe documentare – informații mai puțin relevante, din moment ce nu și-au gasit locul in articol, dar nu complet irelevante. Caseta apare foarte des în periodice, dar, în ultimii cinci-șase ani, începe să-și facă simțită prezența și în cotidiene

Excepții care trebuie respectate atunci când se scrie un articol:

a)Există anumite situații când nu se corectează greșelile gramaticale atunci când se vrea să se demonstreze inteligența sursei.De exemplu almanahele lui Vanghelie sau succesurile lui Eba.

b) Greșelile de logică nu se corectează

c)Locul citatelor

Un citat puternic trebuie să stea cât mai aproape de introducere. În cazul în care este un citat foarte bun, poate constitui chiar titlul articolului. Cel mai inoportun loc pentru un citat direct este, în opinia specialiștilor, finalul textului, pentru că lasă totul în suspensie. Nici șapoul nu este o alegere fericită pentru a pune un citat direct.

d)Obscenitățile

Cel mai bine este să se îndepărteze din texte. Singurul caz în care este permisă este acela în care vrem să se demonstreze ceva cu privire la persoana care le folosește (de exemplu, moralitatea). 

e)Abrevierile

Nu se folosesc abrevieri în citate. Asta deoarece ele nu se folosesc în limbajul curent. Nu spunem: I-am luat un interviu prof. Buhnici. Ci spunem: I-am luat un interviu profesorul Buhnici.

f)Distanțarea

Atunci când se folosesc citate în care se lansează acuzații, ajută verbele de distanțare pentru atribuire, precum: “susține”, “pretinde”, “crede”, “acuză”. Deși unii specialiști susțin că aceste verbe reprezintă o interferență a opiniei jurnalistului în știre, există situații când ea este o dovadă de neutralitate, de detașare.

Noțiuni de ortografie ce trebuie respectate atunci când se scrie un articol

-Numele de instituții, numele de companii, numele partidelor, toate se scriu fără ghilimele.

-Numele publicațiilor se scriu cu ghilimele, nu însă și numele posturilor de radio sau TV.

-Citatele în citate se scriu cu ghilimele franțuzești. “S-a uitat la mine și mi-a zis<< trebuie reformulată fraza»”

-Punctul, semnul întrebării sau semnul exclamării se pun înainte să se închidă ghilimelele dacă fraza începe direct cu un citat: “A fi sau a nu fi .” Asta este ideea principală a operei Hamlet.

-Punctul nu se mai pune înainte să se închidă ghilimelele dacă fraza nu se încheie când se închide citatul: “Afi sau a nu fi ”, scria în biletul lăsat mamei sale Hamlet.

-Semnul exclamării și semnul întrebării se pun înainte să se închidă ghilimelele, chiar dacă fraza nu se încheie când se închide citatul:  “A fi sau a nu fi?”, a întrebat Hamlet.

-Punctul se pune după ce se închid ghilimelele atunci când citatul începe în interiorul frazei:Hamlet a spus: “Nu mi-e frică să mor”.

-Nu este recomandată dublarea punctuației. Dacă un citat se încheie cu semnul întrebării sau al exclamării, nu mai punem punct după ghilimele.

-Înainte de ghilimele, se folosesc două puncte. Andra a spus: “N-am avut timp să fac mâncare, mi-am cumpărat pizza ”.

Reguli de redactare:

1. Articolele se redacteaza după o cercetare și documentare inițială

Un articol bun trebuie să respecte o regulă de bază aceea că trebuie să transmită o informație corectă și atent verificată în prealabil. De asemenea este important să formeze și să i se adreseze mesajul unui anumit public țintă pentru a putea oferi răspunsuri clare cititorilor.

2. Crearea unui stil propriu și original

Capacitatea de a scrie articole se reflectă în numărul de cititori , iar aceasta în bună măsură se datorează unui stil original capacității de a reda o anumită situație sau idee într-o manieră unică. De aceea este esențială crearea unui stil propriu.Acesta de altfel este și cel care face diferența și poziționeză autorul în mintea cititorilor.  

3. Cunoștințele lingvistice fac diferența

Folosirea corect a gramaticii și ortografiei este esențială în evaluarea și succesul unui articol .

4. Este necesar ca articolul să aibă unui titlu bun

Un titlu bun este acela care atrage cititorul dar în accelași timp reflectă conținutul articolului.Acesta va conține exact atâtea cuvinte cât este necesar pentru a face curios cititorul și a-i da o idee despre ceea ce urmează să citească.

5. Primul aliniat trebuie să motiveze cititorul

Se are în vedere atunci când se scrie primul aliniat că acesta este practic o promisiune care se face publicului cu privire la ceea ce urmează să găsească în conținul articolului.

6. În cadrul articolului cuvintele cheie joacă un rol important și ele trebuie înțelese de toată lumea

Nu se folosesc cuvinte cheie pe care cititorii să nu le poată recunoaște

7. Opiniile și ideile se duc la bun sfărșit

Nu se lăsa niciodată idei,concepte sau gânduri neterminate. Nu numai că ideile vor fi greu de urmărit, dar nu se va mai înțelege nimic.

8. Folosirea pronumelui exagerat nu este recomandată

Cititorului îi va fi greu să urmărească, un articol care folosește în exces pronumele și astfel nu va mai reține informația de bază.. De altfel, devine neinteresant și monoton un articol plin de “eu“, iar “eu“, “el” și “ea” sau “ei”.

9. Structura unui articol este esențială

Este bine să se recitească la sfărșit materialul tocmai să nu apară omisiunea  anumitor cuvinte ori să se repete o idee sau un cuvânt.

Un articol bine făcut reușește să căștige atenția cititorului până la sfârșit și răspunde întrebărilor fundamentale : “Cine?”, “Ce?”, “Cum” “Unde?”, “Când?” și “De ce?”.

În final autorul articolului se asigură că informația este ușor înțeleasă de oricine și provine din mai mult de trei surse. O informație greșită va scădea din credibilitate iar articolele vor risca să rămână necitite.