Elementele Definitorii ale Stabilitatii Financiare

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………3

Capitolul I. DETERMINATIVELE TEORETICE ALE
STABILITĂȚII FINANCIARE……………………………………4

1.1. Esența si definirea conceptului de stabilitatea financiară…………………4

1.2. Cadrul conceptul al stabilității financiare………………………………….10

1.3. Indicatorii stabilității financiare a băncilor comerciale……………..……13

Capitolul II. ANALIZA INDICATORILOR STABILITĂȚII
FINANCIARE……………………………………………………17

2.1.Analiza componentelor de stabilitate ce vizează adecvarea
capitalului…………………………………………………………………….17

2.2. Studiul indicatorilor de stabilitate ce vizeaza evaluarea calității
activelor………………………………………………………………………22

2.3. Analiza coeficienților de stabilitate ce caracterizează veniturile și
profitabilitatea la nivelul sistemului bancar……………………………….25

Incheiere………………………………………………………………………….33

Bibliografie……………………………………………………………………….35

INTRODUCERE

Actualmente stabilitatea financiară joacă un rol esențial in cadrul sistemului financiar si in economie in ansamblu.

Actualitatea temei. Stabilitatea financiară a devenit in ultimele decenii un obiectiv tot mai important al procesului decizonal economic.Ținand cont de crizele cu care ne confruntam pe plan mondial, si in mod special pe cel European, realizarea stabilitații financiare constituie una din noile provocari carora trebuie sa le faca fata economiile contemporane.

Realizarea si menținerea stabilității financiare a sistemului bancar ar trebui sa devină un obiectiv politic cheie si in societatea noastra. Crizele economice declanșate in ultimii ani, captează tot mai mult interesul economiștelor in ceea ce privește stabilitate financiară pe piața bancară. O acțiune metodică de prevenire a riscului de instabilitate financiară este mai necesară ca niciodată anume intr-o lume globalizată, care se caracterizeaza printr-un grad mai mare de contagiune si de răspîndire a crizelor.

Stabilitatea financiară este importantă pentru orice economie indiferent de gradul ei de dezvoltare, deoarece cu ajutorul instituțiilor financiare se efectuează activitațile principale pentru toate sectoarele economice.

Scopul urmărit în lucrare este de a aprecia elementele definitorii ale stabilității financiare. În vedere atingerii scopului s-au propus următoarele obiective:

Definirea conceptului de stabilitatea financiară.

Identificarea unui sistem de indicatori, care să permită efectuarea analizei stabilității financiare a sistemului bancar;

Analiza componentelor de stabilitate ce vizează adecvarea capitalului.

Studierea evolutiei indicatorilor de stabilitate ce determină evaluarea calității activelor.

Cercetarea în dinamică a coeficienților de stabilitate ce caracterizează veniturile si profitabilitatea sistemului bancar.

CAPITOLUL I. DETERMINATIVELE TEORETICE ALE STABILITĂȚII FINANCIARE

1.1.Esența și definirea conceptului de stabilitate financiară

Conceptul de „stabilitate financiară” este unul complex. O definiție posibilă ar fi situația în care diversele componente ale sistemului financiar – piețele de capitaluri,infrastructurile de plăți, de decontare a tranzacțiilor cu titluri, de compensare,instituțiile financiare etc. – funcționează fără zguduiri și blocaje, manifestând fiecare o mare rezistență la diverse pericole potențiale. Însă, este mai util și, poate, mai firesc,ca noțiunea de „stabilitatea finaciară” să se definească „a contrario”, ca stare a sistemului financiar în care nu apar perturbații sistemice: volatilitatea excesivă a prețurilor titlurilor, reducerea anormală a lichidității pe anumite segmente de piață, intrerupînd funcționarea sistemelor de plăți, creșterea sau limitarea excesivă a creditului. Asigurarea stabilității financiare constituie o preocupare naturală, iar în ultimul timp una devenită prioritară, pentru bancile centrale, care se află în fruntea sistemelor financiare naționale. Într-adevăr, având responsabilitatea asigurării stabilității prețurilor, băncile centrale contribuie la stabilitatea financiară; reciproc, un mediu financiar stabil facilitează realizarea stabilității prețurilor.

Literatura și practica economică nu au ajuns încă la un punct de vedere comun cu privire la conținutul conceptului de „ stabilitate financiară ”, relevarea notelor acestuia pornind adesea de la noțiunea opusă:„instabilitate financiară”. Astfel, unii autori, cade exemplu, J. Chant consideră că „instabilitatea financiară”,se referă la condițiile de pe piețele financiare, care afectează sau amenință să afecteze performanțele economice prin impactul pe care îl au asupra sistemului finaciar” .

De asemenea, A. Crockett definește „stabilitatea finaciară ” ca „absență a instabilității”, mai precis ca fiind situația în care performanța economică nu este afectată în mod potențial de fluctuația prețurilor activelor sau de incapacitatea instituțiilor financiare de a-și îndeplini obligațiile” (Crockett, 1997, p.1-2).

În aceiași manieră per a contrario, F. Mishkin consideră că „instabilitatea financiară “apare atunci când șocurile din sistemul financiar interferează cu fluxul informațional în așa mod încât sistemul financiar nu mai este capabil să-și îndeplinească funcțiile și să canalizeze resursele spre destinațiile cele mai productive” Mishkin, 1999, p. 7)

Într-o lucrare oficială, apărută sub egida Bundesbank-ului, se spune că „termenul de stabilitate financiară reflectă starea în care sistemul financiar funcționează în mod eficient, fiind în măsură să aloce eficient resursele, să dipisteze riscurile și să asigure lichidarea datoriilor, chiar și în situații de șoc, de criză sau de modificări structurale profunde”(Deutsche Bundesbank, 2003, p.8).

Conform unei alte explicații oficiale (Banca Olandei)„ un sistem financiar stabil este capabil să aloce în mod eficient resursele și să absoarbă șocurile, evitând ca acestea să aibă un efect distructiv asupra economiei reale sau al altor sisteme financiare”.(Wellink, 2002, p. 2).

Generalizând, vom conchide că „ stabilitatea financiară este acea stare în care mecanismele economice de formare a prețurilor, de evaluare, divizare și gestionare a riscurilor financiare funcționează suficient de bine pentru a contribui la creșterea performanței economice”.Mai precis, „ stabilitatea financiară ” este starea în care se află sistemul financiar atunci când este capabil să îndeplinească simultan următoarele trei funcții esențiale (Schinasi, 2004, p.82):

intermedierea intertemporală (dinamică), eficientă și lipsită de șocuri ale surselor financiare (transferul fondurilor de la cei care le dețin la cei care le utilizează);

evaluarea, anticiparea și gestionarea cu relativă rigoare a riscurilor implicate deacest proces;

absorbția șocurilor pe care le suferă sau generază economia reală și financiară.

Prin prisma acestor definiții, „ stabilitatea financiară ” apare ca o trăsătură a sistemului financiar ce reflectă capacitatea acestuia de a determina o alocare eficientă -în spațiu și timp – a resurselor și de a evalua, diviza și gestiona riscul financiar prin mecanisme autocorecționale proprii. În mod concret, un sistem financiar este stabil ,dacă îndeplinește două cerințe fundamentale:

este capabil să conducă la îmbunătățirea performanțelor economice;

permite eliminarea dezechilibrelor determinate de factorii endogeni sau de evenimente adverse și neanticipate.

În sfera conceptului de „ stabilitate financiară ”, astfel definit, intră piețele financiare, instituțiile financiare și infrastructura aferentă acestora. Ca urmare a multiplelor legături existente între aceste elemente, orice dezechilibru în funcționarea uneia sau alteia dintre aceste verigi subminează funcționarea tuturor celorlalte.

„Stabilitatea financiară ” este o caracteristică dinamică , deoarece starea sistemului financiar se modifică în timp: ea se degradează din cauza diverselor șocuri pe care le suferă elementele componente, însă sistemul ca atare tinde totuși în permanență să se refacă sub acțiunea unor mecanisme autoreglatoare specifice.Conform abordării, inspirate de cunoscuta lucrare a lui N. Georgescu-Roegen,„Legea entropiei și procesul economic”și pe care, de aceea, o numim „abordarea entropică ”, sistemul continuă totuși să existe și să funcționeze în parametrii rezonabili,ceea ce permite proceselor economice să se deruleze cu o anumită eficacitate și să se reechilibreze treptat.

„ Stabilitatea financiară ” apare ca o proprietate a sistemului financiar care îi permite să-și îndeplinească în mod adecvat rolul de alocare a resurselor și a riscurilor, de mobilizare a economiilor, de stimulare a creării averilor și, în ultimă instanță, de finanțare a dezvoltării și creșterii economice.

Caracterul dinamic al stabilității financiare provine din faptul că, la fel ca alte sectoare ale economiei, sistemul financiar se caracterizeaza printr-o permanent schimbare calitativă. Această mișcare perpetuă este cea care face ca „stabilitatea”să fieo trăsătură relativă; caracteristica respectivă rezultă dintr-o anumită configurație a elementelor constitutive ale sistemului financiar, ordine care se schimbă însă tot timpul.Ca urmare, un sistem financiar „ stabil ” evoluează, însă face aceasta în anumite limite,în cadrul cărora rămâne identic cu sine însuși, îndeplinindu-și principalele obiective și funcțiuni.

În mod concret, „ stabilitatea” se manifestă prin faptul că procesele economico-financiare esențiale (economisire-investire, plasarea depozitelor sub formăde credite, transformarea activelor în lichidități și, în final, acumularea avuției șicreșterea economică) se desfășoară „normal ”. Iar pentru ca toate aceste procese să poată avea loc, „stabilitatea” nu înseamnă imuabilitate, ci o stare care permite dezvoltarea atât a sistemului financiar ca atare, cât și a economiei în ansamblul său.

Conceptul de„stabilitate dinamică ” reflectă, așadar, complexitatea proceselor financiare, care sunt alcătuite dintr-o multitudine de elemente interconectate și în evoluție ( piețe, instituții, infrastructură ), își modifică în timp forma și conținutul, suferă schimbări calitative, evoluează într-un mod imprevizibil ș.a.m.d.

Ca urmare, la fel ca alte noțiuni economice, noțiunea de „stabilitate financiară”este destul de vagă și intuitivă. De aceea, unii economiști încearcă să îi sporescă precizia, tratând-o cu ajutorul aparatului conceptual și analitic al teoriei probabilităților,teoriei jocurilor, teoriei anticipațiilor etc. Asemenea abordări, foarte răspândite înliteratura economică actuală, învederează caracterul dinamic al„ stabilității finaciare”,multitudinea sa de determinante (endogene și exogene), natura stohastică a unora dintre variabilele care o descriu ș.a.m.d.

Din punct de vedere practic, urmărirea consecventă a asigurării stabilității este importantă, deoarece această stare exercită un mare număr de efecte benefice asupra ansamblului vieții economice și sociale. În literatură, efectele respective sunt considerate „externalități”.

Prin prisma noțiunii de “externalitate”, se poate spune că „ stabilitatea finaciară ” are o “productivitate socială ” mai mare decât suma utilităților individuale pecare le obțin indivizii care operează într-un asemenea mediu stabil; ea generează “externalități pozitive” de informare și de tranzacționare, ai căror beneficiari nu pot fiid identificați în mod strict.Indiferent de definiția utilizată, se poate, deci, spune că „ stabilitatea” îndeplinește criteriile definitorii ale unui bun public.În literatură, „externalitățile” aferente stabilității financiare sunt clasificate îndouă categorii: pozitive și negative.

Externalitățile pozitive sunt cele care induc o creștere a bunăstării (ca rezultat alunei alocări eficiente a resurselor); externalitățile negative sunt cele care determinăre ducerea bunăstării economice generale. Se consideră că o serie de externalități negative (concentrarea riscului de credit,lipsa de lichiditate, evaluarea necorespunzătoare a activelor financiare, insolvabilitatea unei categorii semnificative de debitori etc.) au caracter endogen, în sensul că sunt de instituțiile financiare, care le transformă astfel într-o sursă inerentă de instabilitate.

Cu alte cuvinte, aceste externalități negative rezultatul unei perioadede stabilitate financiară sau sunt apărute în urma funcționării normale a sistemuluifinanciar, însă asigurarea stabilității face necesară corectarea lor. Stabilitatea finaciară este acea trăsătură a sistemului financiar, care constă în capacitatea acestuia de absorbi dezechilibrele finaciare care apar în mod endogen sau din cauza unor evenimente exogene, semnificative și neanticipate, facilitând, astfel, atingerea performanțelor economice.Implicația este că în cazul în care sistemul financiar nu îndeplinește aceste cerințe,există posibilitatea apariției unor vulnerabilități ( fragilități) de natură să genereze„instabilitate financiară”.

Vulnerabilitățile care ar putea să apară și care ar putea periclita „ stabilitatea financiară” țin de cele trei componente de bază ale sistemului financiar: piața,instituțiile și infrastructura (componente endogene), respectiv de mediul economic(sursă exogenă de vulnerabilități) în care funcționează sistemul financiar. (fig. nr. 1). În măsura în care vulnerabilitățile existente nu sunt eliminate prin mecanisme sau măsuri corectoare adecvate, riscurile cu care se confruntă sistemul financiar se răspândesc, amplificându-se și punând în pericol întregul sistem social-economic. Cu alte cuvinte, din riscuri pur și simplu, ele devin „riscuri sistemice”

Figura 1.1. Evaluarea gradului de stabilitate financiară (Schinasi, 2005, p.106,(a)

Riscurile tradiționale cu care se confruntă instituțiile financiare sunt cele de nerambursare a creditului, de lipsă de lichiditate, de insolvablitate și de variație a cursului de schimb (riscul valutar). În plus, aceste așezăminte se pot expune la riscuri operaționale, legale și reputaționale.A doua mare sursă de vulnerabilități este reprezentată de piață ca atare, cele mai cunoscute riscuri de acest gen fiind riscul de algere greșită a partenerului și risculde preț (în speță, riscul variațiilor ratei dobânzii). În cazul piețelor de capital, care, prinnatura lor, se caracterizează prin informații incomplete (asimetrice), aceste genuri deriscuri sunt mult mai mari decât pe alte piețe.

Vulnerabilitățile rezultate din infrastructură țin de modalitatea de derulare a plăților, riscurile fiind aici specifice fiecărei modalități și fiecărui instrument de plată;de aceea, riscurile respective au implicații contabile și juridice diferite.

De regulă,riscurile aferente sistemelor de plăți au „efect de domino”, deoarece afectează un marenumăr de instituții, producând pierderi însemnate și degenerând adesea în adevăratecrize sistemice.

Ca urmare, modul de efectuare a plăților și, în general, fluxurile financiare din economie este considerat vehicolul prin care instabilitatea se transmite dela o verigă a sistemului financiar la alta.

1.2 Cadrul stabilității financiare

Definirea cadrului stabilității financiare urmărește crearea unui referențial coerent pentruanaliza următoarelor probleme:

identificarea riscurilor și vulnerabilităților potențiale;

conceperea politicilor preventive și de remediere încă înainte de apariția instabilității;

aplicarea măsurilor de remediere a consecințelor instabilității în cazul în care măsurile preventive au eșuat.

Conceptul fundamental utilizat în literatură în abordarea acestor probleme este cel de „transmisie a șocurilor ” (Schinasi, 2004, p. 98). Prin prisma acestui concept, stabilirea cadrului stabilității financiare are în vedere faptul că sistemul financiar este parte componentă a sistemului economic, social și politic dintr-o țară, fiind influențat de evoluțiile acestora și exercitând, la rândul său, o influență considerabilă asupra societății în ansamblu.

De aceea, proiectarea și realizarea cadrului stabilității financiare trebuie să țină seama de elementele de vulnerabilitate ce ar putea să apară în cadrul tuturor acestor verigi, precum și feed back -urile cauzale aferente. De asemenea, având în vedere că stabilitatea financiară are un caracter dinamic, cadrul acesteia trebuie să aibă același caracter.

Sistemul finaciar este un subsistem al sistemului economic, social și politic. Ca urmare, el are numeroase conexiuni cu economia reală și cu politicile duse de autorități.

Punctul firesc de pornire în definirea și operaționalizarea cadrului stabilității financiare este analiza riscurilor și vulnerabilităților sistemului financiar. Această analiză trebuie să se facă într-o manieră comprehensivă, care să examineze toți factorii care influențează funcționarea sistemului financiar – economia în ansamblu, piețele financiare, instituțiile financiare și infrastructura financiară – și să identifice toate vulnerabilitățile existente. De asemenea, această analiză trebuie să indice politicile corectoare adecvate.

În continuare, este necesară crearea unui sistem de culegere a informațiilor despre starea macroeconomică, care ar putea genera riscuri exogene și implementarea unor proceduri de monitorizare a sistemului financiar – ca purtător de riscuri endogene. În mod practic, aceaste sarcini se realizează în principal prin activitatea de supraveghere.

În fine, la acestea se adaugă procesul complex și dificil de creare sau reformare acelorlalte component ale sistemului financiar: instituții, piețe, infrastructură,mecanisme de legătură cu economia reală și cu politicile duse de autorități etc.Referitor la principalele surse de riscuri pentru stabilitatea financiară, într-o prezentare sintetică, acestea sunt următoarele:

Tabelul 1.2

Sursele de riscuri pentru stabilitatea finaciară

Scopul fundamental al analizei acestor surse de risc este stabilirea impactului pe care vulnerabilitățile apărute ca urmare a factorilor respectivi îl au asupra întregului sistem financiar. Exemplul cel mai des utilizat pentru a ilustra ideea că orice risc apărut într-una dintre componente se poate răspândi cu rapiditate în întreg sistemul financiar este cel al falimentului unei companii nefinanciare. Într-adevăr, un asemenea eveniment poate provoca falimentul băncii care deservește intreprinderea respectivă, ceea ce, prin neachitarea datoriilor interbancare, afectează, la rândul său, alte verigi ale sistemului financiar.

1.3 Indicatorii de evaluare a stabilitatii financiare

Analiza stabilității financiare se realizează prin monitorizarea permanentă a riscurilor potențiale la care este expusă bancă, atît vulnerabilitățile endogene, cît și din afara băncii. Indicatorii utilizați pentru realizarea analizei sunt numeroși și diverși.În domeniul bancar indicatorii de prudențialitate se adaptează în funcție de bancă în parte și cît de riscantă este activitatea sa, majoritatea indicatorilor vizează de regulă următoarele aspecte:

-adecvarea capitalului;

-calitatea activelor;

-venituri și profitabilitate;

-lichiditatea;

-sensibilitatea la riscurile aferente pieței.

Există un sistem de indicatori elaborat de FMI, cunoscut sub denumirea oficială de ”Indicatori ai sănătății financiare”. Indicatorii sunt astfel grupați și selectați încît să reflecte situația instituțiilor financiare, dar și a întreprinderilor și partenerilor cu care acestea conlucrează, precum și cu cojunctura piețelor pe care își desfășoară activitatea bancară.

Indicatorii de adecvarea capitalului reprezintă elementul fundamental al reglementărilor bancare,avînd în componența sa 3 indicatori:

(1.3.1.)

Acest indicator reprezintă ponderea pe care o deține capitalul normativ în Active ponderate la risc.

Adecvarea capitalului ca măsură restrictivă impusă băncilor reprezintă preocuparea de bază pentru reglementarea bancară pentru că un sistem bancar format din bănci puternic capitalizate va depăși mult mai ușor diversele obstacole interne.

(1.3.2.)

Indicatorul dat reprezintă cota capitalului de gr.1 în activele ponderate la risc,dacă acest indicator este în creștere situația nu este stabilă in cadrul bănci,capitalul propriu nu va putea acoperi cota activelor expuse riscului.

(1.3.3.)

Indicatorul adecvării capitalului în acest context reprezintă ponderea deținuta de provozioanele creditelor neperformante în totalul capital al băncii comerciale,creșterea acestui indicator duce la formarea unei instabilități în sistemul bancar.

Indicatorii de evaluare a calității activelor:

(1.3.4.)

Acest indicator reprezintă ponderea creditelor nefavorabile formate pe parcursul unei perioade de analiză,iar majorarea acestuia va indica tendințele negative in calitatea portofoliului de credite.

(1.3.5.)

Coeficientul menționat mai sus permite să determinăm distribuția pe sectoare a creditelor și orientarea primordială pe un anumit sector al economiei.

Indicatori ai veniturilor și profitabilității:

= ROA (1.3.6)

Coeficientul este determinat ca raport dintre venitul net și activele totale și exprimă eficiența utilizării activelor,în scopul maximalizării profitului.

= ROE (1.3.7.)

Indicatorul dat se determină ca raport dintre venitul net și capital propriu și exprimă eficiența utilizării capitalului propriu.

(NIM) (1.3.8)

Acest coeficient reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile cu dobîndă raportat la activele valorificabile.In general marja netă a dobînzii variază intre 3-10%.

Indicatorii de lichiditate:

(1.3.9)

Indicatorul menționat mai sus este cunoscut și sub denumirea de Principiul I al lichidității care prevede ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mare de 2 ani să nu depășească suma resurselor ei financiare.

(1.3.10)

Conform Principiului II al lichidității,lichiditatea curentă a unei bănci ,exprimată ca coeficient al activelor lichide la active totale,nu trebuie să fie mai mică decît rata procentuală stabilită,care,actualmente este de 20%.

Indicatorul de sensibilitate la riscurile aferente pieței:

(1.3.11)

Raportul poziției valutare deschise reprezintă raportul procentual dintre mărimea poziției valutare deschise (recalculată în lei moldovenești) și mărimea capitalului normativ total al băncii.

Capitolul II. ANALIZA INDICATORILOR STABILITĂȚII FINANCIARE A SISTEMULUI BANCAR

Tabelul 2. 1. mil.lei.,%

Evoluția indicatorilor stabilității financiare ai sistemului bancar în perioada an.(2010-2014), reprezentați în tabelul 2.1.

2.1.Analiza indicatorilor de adecvare a capitalului.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din economie. Aceasta se datorează faptului că băncile sunt, de fapt, intermediari pe piața financiară ce nu-și folosesc decât într-o măsură foarte mică propriile resurse. Evaluarea stabilității sectorului bancar se realizează prin intermediul indicatorilor privind stabilitatea financiară. FSI reflectă starea sănătății financiare actuale și soliditatea instituțiilor financiare dintr-o țară, precum și a partenerilor acestora.

Lista de FSI (indicatori de bază și de încurajare) este propusă de FMI și constă, în fond, din estimări agregate ale bilanțurilor contabile, și în special – agregare a indicatorilor instituțiilor individuale (indicatori microprudențiali) în indicatori ai stabilității financiare (indicatori macroprudențiali). Pentru estimarea stabilității financiare a sectorului bancar al Republicii Moldova, de asemenea, pot fi utilizați indicatorii propuși de FMI.

Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii și continuând cu perioada de funcționare până la lichidare.

Adecvarea capitalului ca măsură restrictivă impusă băncilor reprezintă preocuparea de bază pentru reglementarea bancară pentru că un sistem bancar format din bănci puternic capitalizate va depăși mult mai ușor diversele obstacole interne.

2.1.1Gradul de suficiență a capitalului.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online].Dispoibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.1.1.Evoluția indicatorilor de solvabilitate în perioada an.(2010-2014)

Adecvarea capitalului presupune stabilirea convențională a nivelului minim de capital,în funcție de anumiți parametri ce reflectă dimensiunea activității bancii și a riscurilor asociate,de natură să asigure o corelație dintre beneficiile obtenabile și pierderile potențiale,datorate asumării unui anumit nivel de risc.

Conform Convenției de la Basel, băncile trebuie să-ți mențină coeficientul suficienței capitalului ponderat la risc în mărime de cel puțin 12 %, iar începînd cu 30 iunie 2012, acest indicator trebuie să atingă valoarea de cel puțin 16 %.

În urma calculelor efectuate în figura 2.1.1. putem conchide că rata de adecvare a capitalului pe parcursul perioadei analizate pînă în 2013 depășește limita minimă de 16% conform cerințelor impuse de BNM,cu excepția an.2014 cînd observăm o evoluție descrescătoare a indicatorului respectiv atingînd în anul specificat o valoare de 13,21%,ceea ce înseamnă că este o abatere de 2,79p.p. de la norma impusă de legislație.Această analiză comparativă pe întregul sistem bancar prin înregistrarea valorii respective este una aparentă dat fiind faptul că această abatere de la normă se datorează diminuării indicatorilor de stabilitate în cadrul cîtorva bănci.În acest context putem menționa Banca de Economii S.A. cu un procentaj de 3,22% și B.C.”Banca Socială “S.A. cu un procentaj de 2,56%,rezultatele atestate fiind sub limita minima impusă de BNM.

Aceste valori înregistrate ar trebui să pună în gardă managementul băncilor deoarece sunt incapabile de a-și mai acoperi activele ponderate la risc pe seama capitalului normativ total, deeacea ar fi optim fie de a majora CNT, fie de a diminua volumul operațiunilor riscante, pentru a face față cerințelor pe viitor prin sporirea în dinamică a suficienței capitalului ponderat la risc și evitarea riscurilor.

2.1.2.Coeficientul de adecvare a capitalului analizat în funcție de Cap.de gr.1

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.1.2 Evoluția indicatorilor de adecvare a capitalului in perioada an.(2010-2014).

În urma calculelor efectuate în figura 2.1.2. putem afirma că indicatorul respectiv coincide cu indicatorul precedent calculat în evoluție,deoarece cunoaștem faptul că băncile din cadrul sistemului bancar în R.M. dețin în componența CNT

doar cap.de gr.1.Însă există careva abateri din cauza modificării în structura CNT în cadrul unor bănci,din acest motiv sunt deosebiri în cîteva p.p. Conform datelor din diagramă putem observa o evoluție pozitivă de creștere însă în anul 2012 observăm că indicatorul respectiv se diminuează trepta,iar în anul 2014 atinge o valoare de 12,73%,din cauza majorării activelor ponderate la risc in sumă de 33478,67 mii,lei,înregistrînd această valoare putem specifica că cap de gr.1 înregistrat poate acoperi doar 12,73% din activele ponderate la risc.

2.1.3.Gradul de acoperire a creditelor neperformante în CNT.

În conformitate cu prevederile legale,băncile sunt obligate să formeze și să mențină reducerile/provizioanele pentru pierderi la credite nu mai jos de nivelul legal prevăzut.În așa mod,fondul de risc pentru pierderi la credite va fi format,prin ponderea fiecărui tip de credit la coeficientul de risc aferent,după cum urmează:

Credite standarte-2%

Credite supravegheate-5%

Credite substandarte -30%

Credite dubioase-60%

Credite compromise-100%

Pentru a estima riscul de credit,asumat de către bănci,se poate calcula coeficientul asigurării contra riscului de credit,prin raportarea fondului de risc,format prin defalcările din cele 5 tipuri de credite clasificate la reducerile pentru pierderi la active și a provizioanelor pentru pierderi la angajamentele condiționale.În practica internațională fondul de risc global nu trebuie să depășească 15%,deoarece portofoliul creditar este suprariscant.

Situarea acestui indicator în limitele de 10-15% va desemna expunerea portofoliului de credite la un grad de risc sporit,între limitele de 5-10% se va aprecia la nivelul unui risc acceptabil,iar pînă la 5% este portofoliu sigur.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.1.3. Evoluția gradului de acoperire a creditelor neperfotmante față de capitalul normativ total în cadrul sistemului bancar în perioada an. 2010-2014, %.

În figura 2.1.3.observăm o tendință negativă de creștere a acestui indicator,putem accentua faptul că odată cu creșterea mărimei provizioanelor pentru pierderi la credite crește și marimea capitalului normativ total.Majorarea mărimei provizioanelor la credite ne demonstrea-ză faptul că în cadrul unor bănci riscul portofoliului de credite este mare,băncile marindu-și valoarea acestora.Majorarea indicatorului influențează negativ asupra stabilității băncilor deoarece acestea sunt supuse unui grad de risc ridicat.

Conform diagramei observăm că valoarea acestui indicator în 2010 constituie 30,20% treptat în 2014 se înregistrează 66,16%,fiind o situație alertantă pe întregul sistem bancar,majorarea acestui indicator a fost influențată de către 2 bănci din sistemul bancar cum ar fi B.C”Banca de Economii”S.A,mărimea provizioanelor în cadrul acestei bănci constituie 1504,43 mil.lei efectuînd o activitate de creditare riscantă,ponderea creditelor neperformante fiind majoră și B.C”Victoriabank”S.A. mărimea provizioanelor la credite fiind de 953,48mil.lei. înregistrînd o valoare imensă,cee ace ne demonstrează ponderea înaltă a creditelor nefavorabile în portofoliul de risc.Pentru a diminua acest indicator în cadrul sistemului bancar,băncile ce au o activitate de creditare riscantă trebuie să tindă să-și micșoreze creditele dubioase și compromise și să majoreze creditele standarte în portofoliul de credite.

Rata înaltă a creditelor neperformante are un impact negativ asupra suficienței capitalului. Băncile ar trebui să își revizuiască portofoliul creditar, pentru a exclude riscul imobilizărilor de fonduri în credite neperformante.

2.2. Indicatorii de evaluare a calității activelor.

Riscul de credit se va analiza cercetînd calitatea activelor.

2.2.1.Rata creditelor neperformante în total portofoliu de credite.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.2.1.Evoluția ratei creditelor neperformante față de portofoliu de credite în cadrul sistemului bancar pe parcursul anilor 2010-2014,%.

Ponderea creditelor neperformante, arată care este cota creditelor subsandard, dubios și compromis în totalul creditelor acordate.O comparare a nivelului creditelor clasificate nefavorabil pe parcursul unei perioade de analiză, va indica tendințe negative în calitatea portofoliului creditar și aceasta ar putea avea ca rezultat, necesitatea majorării defalcărilor la reducerile pentru pierderile la active și a provizioanelor pentru pierderile la angajamentele condiționale.

În urma calculelor efectuate,în fig.2.2.1. observăm că în 2012 ponderea creditelor neperformante în total credite s-a majorat constituind 14,50% însă treptat are loc o diminuare a indicatorului.În 2014 creditele clasificate precum substandard, dubios și compromis, reprezintă 11,73% din total portofoliu de credite.

Conform limitelor stabilite de legislație acest indicator trebuie să fie mai mic ca 10% daca acest coeficient este mai mare decît 10% persistă probleme în colectarea creditelor neperformante.Conform limitelor stabilite în cadrul sistemului bancar rezultatul nu este favorabil,deci această situație denotă că în cadrul unor bănci nu persistă o bună selectare și gestionare a portofoliului de credite, care corespunde respectiv unei stabilități financiare adecvate, avînd în vedere că creștere ponderii creditelor neperformate implică înghețarea unui volum semnificativ de lichidități sub forma fondului de risc, condiționînd apariția unor costuri de oportunitate.

2.2.2..Riscul de lichiditate analizat prin prisma Indicatorilor de lichiditatea

Lichiditatea reprezintă un aspect foarte important în cadrul oricărei bănci, reflectînd posibilitatea acestora de a a-și onora obligațiunile în orice moment. Băncile care activează pe princiipii corecte, vor avea capacitatea de a-și estima necesarul de lichiditate, de a găsi acel echilibru optim al lichidităților, astfel încît să nu-și diminueze profitabilitatea, neezitînd să investească careva mijloace financiare neutilizate, ce stau în surplus fără a le plasa rațional în circulație.

-Lichiditatea pe termen lung. (Principiul I).

-Lichiditatea curentă .(Principiul II).

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.2.2.Evoluția indicatorilor de lichiditate în perioada an.(2010-2014)

Lichiditatea reflectă existența în cadrul băncii a surselor de finanțare suficiente pentru a acoperi necesitățile posibile atît pe termen scurt cît și pe termen lung.

Principiul I de lichiditate prevede ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mare de 2 ani, să nu depășească suma resurselor ei financiare.Conform limitelor stabilite de legislație acest coefficient trebuie să fie mai mic egal decit 1.În figura 2.2.2. se observă că coeficientul se menține în limitele legislației, în anul 2010 valoare acestuia este 0,67 apoi acest indicator rămine constant de 0,7.Cu toate că acest indicator nu depășește 1 unitate,băncile ar trebui și în continuare să se încadreze în limitele impuse de legislația BNM pentru a nu admite în viitor depășirea limitei, ceea ce s-ar solda pentru banci cu incapacitatea de a rambursa resursele financiare pe termen lung ale deponeților, cînd sumele pentru creditele acortade pe termen lung a căror valoare ar fi exagerată, nu ar putea ar putea fi restituite la scadență de către debitori.

Principiul II de lichiditate,prevede ca lichiditatea curentă a unei bănci,exprimată ca coeficient al activelor lichide la active totale,nu trebuie să fie mai mica decît rata procentuală stabilită,care,actualmente este de 20%.

Începind cu anul 2010 pînă în 2013,coeficientul de lichiditate a înregistrat o creștere dar în anul 2014 a avut loc o descreștere cu 12 p.p.,înregistrîndu-se 22 %,această scădere fiind ca rezultat de diminuare a activelor lichide. În general, indicatorul se include în limitele stabilite de BNM, situația din punct de vedere a lichidității în cadrul sistemului bancar fiind favorabilă.

Respectarea de către bănci a indicatorilor lichidității relevă existența surselor adecvate de finanțare pentru acoperirea necesităților potențiale atât pe termen scurt,cât și pe termen lung și determină un nivel redus de vulnerabilitate al băncilor la riscul de lichiditate.

2.3.Analiza indicatorilor de profitabilitate.

Analiza profitabilității reprezintă un obiectiv foarte important în cadrul sistemului bancar care vizează: optimizarea resurselor și plasamnetelor bancare, încasarea la timp a dobînzilor calculate, optimizarea decontărilor intra și interbancare, etc. Evauarea profitabilității băncilor comerciale se bazează pe indicatorii profitabilității bancare, indicatori de o mare expresivitate, care reflectă o multitudine de aspecte privind gradul de realizare a profitului.

Riscul de neperformanță reflectă gradul în care administrarea proastă a riscului de credit, a riscului de piață la care este supusă bancă ar putea avea implicații asupra profitabilității și veniturilor.

Rentabilitatea activelor reflectă capacitatea managementului băncilor de a folosi eficient resursele disponibile pentru a genera profit.Băncile de demensiuni foarte mari,de obicei,înregistrează rate mici.În ceea ce privește semnificația potențială a acestui indicator,se poate de menționat că:

Un trend în scădere arată că banca este în dificultate;

Un trend în creștere este expresia unui risc excesiv de către bancă;

Mărimea optimă a indicatorului se situează în intervalul 0,5-1%.

Un trend în scădere arată că banca este în dificultate;

Un trend în creștere este expresia unui risc excesiv de către bancă;

Mărimea optimă a indicatorului se situează în intervalul 0,5-1%.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.3.1.Evoluția indicatorilor de performanță în perioada an.(2010-2014).

Pe parcursul perioade(2010-2014),rentabilitatea activelor a atins procentajul maxim de 2% în 2011 și 2013 creșterea în dinamică a coeficientului este corelată cu sporirea valorii activelor profitabile astfel în cadrul sistemului bancar au fost înregistrate rezultate pozitive,dar în același timp persistă si un anumit grad de risc ,În 2014 indicatorul de rentabilitate a activelor a înregistrat 1% reprezentînd un rezultat pozitiv în sistem,încadrîndu-se în intervalul optim.

Rentabilitatea capitalului propriu reflectă rata de recuperare a investiției acționarilor. Mărimea tipică a indicatorului este de 10-12%.

O rată a rentabilității financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic,sau expresia capacității crescute de a obține prin împrumut resurse suplimentare.Satisfacerea acționarilor impune ca rata de recuperare a investiției să fie mai mare decît rata medie a dobînzii ajustată cu rata inflației.

În urma calculelor efectuate în tabel putem menționa că avem o tendință negativă de creștere a valorii indicatorului,cel mai bun rezultat înregistrîndu-se în 2013,cu un procentaj de 9% dar ineficient,în 2014 ROE a înregistrat un procentaj de 6% ce ne exprimă faptul că în cadrul sistemului bancar,băncile nu au profit net suficient pentru a finanța dezvoltarea ulterioară, precum și a repartiza dividend acționarilor, în conformitate cu politica și strategia stabilită.

2.3.2.Evoluția Marjei nete a dobînzii.(NIM)

Marja netă a dobînzii (NIM) reflectă capacitatea managementului de a controla structura activelor purtătoare de dobînzi și de a urmări asigurarea finanțării cu resurse purtătoare de dobînzi cît mai mici.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital. http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

Figura 2.3.2.Evoluția indicatorilor de performanță în perioada an.(2010-2014).

În urma calculelor efectuate observăm că coeficientul de profitabilitate are o tendință de descreștere. Luînd în considerație faptul că indicatorul deobicei variază între 3-10 %, constatăm că valoarea acestuia pe perioada analizată se situează în acest interval, cu toate că în dinamică aceasta se reduce,în anul 2010 valoarea acestuia constituie 6,44% diminuindu-se treptat în anul 2014 constituie 3,85% și acesta este determinată de creșterea evocatoare mult mai mare a activelor profitabile în raport cu creșterea veniturilor generate de ele, de la un an la altul.

Simultan se confirmă din nou necesitatea de reorientare a resurselor financiare în alte active generatoare de dobînzi mai mari.

Diminuarea rentabilității nete ne indică faptul că băncile pierd din valoarea capitalului.

Însă pentru maximizarea profitabilității băncile ar putea să întreprindă următoarele acțiuni:

Majorarea volumului de active profitabile.

Diminuarea cheltuielilor din dobînzi prin găsirea unor plasamente mai rentabile.

Majorarea încasărilor din dobînzi prin găsirea unor plasamente mai rentabile

Diminuarea cuantumului de resurse atrase.

2.3.3..Sensibilitatea la riscurile aferente pieței

Mărimea poziției valutare deschise reprezintă diferența dintre suma activelor valutare într-o anumită valută străină și suma obligațiunilor valutare în valuta respectivă.

Poziția valutară deschisă este lungă, dacă suma activelor valutare într-o anumită valută străină depășește suma obligațiunilor valutare în valuta respectivă.
Poziția valutară deschisă este scurtă, dacă suma obligațiunilor valutare într-o anumită valută străină depășește suma activelor valutare în valuta respectivă.

Raportul poziției valutare deschise reprezintă raportul procentual dintre mărimea poziției valutare deschise (recalculată în lei moldovenești) și mărimea capitalului normativ total al băncii.

În scopul diminuării riscului valutar al băncii, Banca Națională a Moldovei a stabilit următoarele limite ale raporturilor poziției valutare deschise:

raportul poziției valutare deschise lungi la fiecare valută străină nu trebuie să depășească "+10%";

raportul poziției valutare deschise scurte la fiecare valută străină nu trebuie să fie mai mic de "-10%";

suma raporturilor pozițiilor valutare deschise lungi la toate valutele străine nu trebuie să depășească "+20%"

suma raporturilor pozițiilor valutare deschise scurte la toate valutele străine nu trebuie să fie mai mică de "-20%".

Tabelul 2.3.1

Evoluția indicatorilor riscului pieței

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/financial_politics_bnm.

Tabelul 2.3.1.Evoluția indicatorilor riscului pieței în sistemul bancar în perioada an.(2010-2014)

În urma analizei efectuate în tabelul 2.3.1. observăm cota pe care o deține mărimea poziției valutare deschise în mărimea CNT.Astfel în perioada 2010-2014 în cadrul sistemului bancar s-a înregistrat atît poziții valutare deschise lungi cît și poziții valutare scurte.Conform datelor din tabel,în evoluție observăm o tendință negativă de creștere în anul 2014 a raportului poziției valutare lungi încălcînd normele stabilite de legislație de +10%,astfel raportul poziției valutare deschise lungi în Euro constituie 28,34%,constituind o abatere de la normă cu 18,34p.p. iar raportul poziției valutare deschise lungi în Dolari SUA constituie 22,30%,cu o abatere de 12,30 p.p.ceilalți coeficienți rămîn constanți pe întreagă perioadă analizată.

Deasemenea putem accentua și înregistrarea poziției valutare deschise scurte.Începînd cu anul 2010 pînă 2012 observăm o tendință de creștere a acestui indicator,în 2014 însă acest indicator se diminuiază înregistrînd o valoare de -0,89% în Euro,și -2,60 în Dolari SUA,conform normelor stabilite în legislație acest indicator trebuie să fie mai mic de 10%,deci în acesr caz se respecta limitele stabilite de BNM.

În vederea asigurării unui curs optim al valutelor, statul poate interveni pe piețele valutare. Prin intervenția pe piața valutară se înțelege activitatea băncii centrale de a cumpăra sau vinde unele valute în scopul ridicării, respectiv scăderii cursului acestor valute în raport cu moneda națională, prin influențarea cererii și ofertei. Rolul autorității monetare constă în a intervene prin vânzarea sau cumpărarea pe piață a valutei celei mai solicitate, în vederea readucerii cursului la nivelul anterior.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital.

Figura 2.3.3.. Evolutia raportului pozitiei valutare deschise Lungi, % în perioada an.(2010-2014).

În figura 2.3.3. observăm evoluția raportului poziției valutare deschise lungi.În acest context putem releiefa creșterea în dinamică a acestui indicator,care influențează negativ în cadrul sistemului bancar,abaterea procentuală a raportului poziției valutare deschise lungi în Euro in 2014 față de anul 2013 constituie 26,46p.p,această majorare se datorează creșterei mărimei poziției valutare deschise cu 2.470.634.212 lei moldovenești,aceeași situație observăm și în cazul raportului poziției valutare deschise lungi în Dolari SUA,abaterea procentuala constituie 19,05p.p. sau 1.805.650.261 lei moldovenești.Majorarea înregistrată atît în cazul poziției valutare deschise în Euro cît și Dolari SUA are o influeță negativă în cadrul sistemului,încălcînd enorm procentajul stabilit de legislație.

Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Financiare pe sistemul bancar al RM,în perioada an.2010-2014,%.[online],Disponibil- http://www.bnm.md/md/bank_system_capital.

Figura 2.3.4. Evolutia raportului pozitiei valutare deschise Scurte, % în perioada an.(2010-2014).

În figura 2.3.5. observăm raportul poziției valutare deschise scurte în evoluție,în anul 2014 se înregistrează o majorare a indicatorului în moneda străină Dolari SUA înregistrînd o valoare de -2,6% cu o abatere procentuală de 0,93% față de anul 2013,în cazul monedei străine Euro observăm diminuarea acestui indicator cu 0,42% față de anul 2013,ceilalți indicatori rămîn constanți.Pozitiv putem accentua faptul că în pofida acestor abateri indicatorul se încadrează în limitele stabilite de legislație respectînd cerințele impuse.

Conform datelor afișate de BNM,în cadrul sistemului bancar la sfîrșitului anului 2014 au fost înregistrate următoarele date:

Mărimea poziției valutare deschise lungi, excluzând Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, a înregistrat la sfârștitul anului 2014 o valoare de 74,451,241 MDL, dintre care în Euro: 16,372,156 MDL; Dolari SUA: 18,845,193 MDL; Ruble rusești: 19,368,543 MDL.

Raportul poziției valutare deschise lungi, excluzând Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, a constituit la sfârștitul perioadei în Euro: 0.22%; Dolari SUA: 0.25%; Ruble rusești: 0.25%.

Mărimea poziției valutare deschise scurte, excluzând Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, a constituit la sfârștitul perioadei (267,605,492) MDL, dintre care în Euro: (82,296,187) MDL; Dolari SUA: (175,805,775) MDL; Ruble rusești: (8,736,075) MDL.

Raportul poziției valutare deschise scurte, excluzând Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, a constituit la sfârștitul perioadei în Euro: (1.08)%; Dolari SUA: (2.31)%;Ruble rusești: (0.11)%.

Spre deosebire de anii precedenți indicatorul analizat s-a modificat înregistrînd valori maxime în anul 2014,influențînd negativ sistemul bancar

Încheiere

Pe parcursul cercetării efectuate în vederea determinării esenței conceptului de stabilitate financiară și analizei evoluției indicatorilor de stabilitate financiară se pot formula următoarele concluzii:

Stabilitatea financiară este importantă pentru orice economie indiferent de gradul ei de dezvoltare, deoarece cu ajutorul instituțiilor financiare se efectuează activitațile principale pentru toate sectoarele economice.

Un sistem financiar „ stabil ” evoluează, însă face aceasta în anumite limite,în cadrul cărora rămâne identic cu sine însuși, îndeplinindu-și principalele obiective și funcțiuni.

În urma analizei evoluției indicatorilor de adecvarea a capitalului observăm că acestă are o tendință negative de descreștere,înregistrînd valori sub limitele impuse de legilație,acest coefficient prezintă o alertă pentru sistemul bancar,deoarece marimea activelor ponderate la risc este considerabilă.

Deasemenea o situație nefavorabilă se înregistrează și în cazul ratei de adecvare a capitalului analizat în funcție de cap.de gr.1 de unde conchidem că mărimea activelor expuse riscului este majoră în concordanță cu capitalul de gr.1.

Conform analizei evoluției gradului de acoperire a creditelor neperformante față de CNT,se observă o situație nefavorabilă,cu un trend negative de creștere,astfel creditele neperformante au o pondere majoră în portofoliul de credite,băncile majorîndu-și provizioanele pentru piederi la credite.

Creditele neperformante în portofoliul de credite au o pondere de 11,73% cu abatere de la normă de 1,73%,pozitiv putem menționa că acest indicator pe parcursul a 5 ani este în decreștere.

Rezultate favorabile înregistreză indicatorul de performanță ROA,deci putem conchide că băncile folosesc efficient resursele disponibile generîndu-și profit.

Spre deosebire de indicatorul precedent ROE are o tendință negative de descreștere,sub limitele impuse se legislație deci băncile nu dispun de profit net suficient.

Un trend negative de descreștere înregistrează și NIM-ul,din cauza majorării activelor profotabile în raport cu creșterea veniturilor generate de ele.

Rezultate pozitive au indicatorii de lichiditate,atît lichiditatea pe TL cît și lichiditatea Curentă,de unde putem conchide că în cadrul sistemului bancar persist un nivel redus de vulnerabilitate la riscul de lichiditate.

Un indicator deosebit în cadrul sistemului bancar este raportul poziției valutare deschise lungi și scurte,în anul 2014 acest coeficient înregistrează valori maxime negative creînd o instabilitate în cadrul sistemului bancar.

Pentru a menține un echilibru în cadrul sistemului bancar,toți indicatorii analizați trebuie să corespundă cerințelor impuse de legislație,atunci va exista o stabilitate financiară dar unele bănci se confruntă cu anumite riscuri,majorînd si valoarea indicatorilor din cadrul sistemului bancar.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative:

Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei: nr. 548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 1995, nr. 56-57/624, p.6-7;

Regulamentului cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 224 din 30.08.2007. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 2007, nr. 149-152/560)

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Comitetului Național de Stabilitate Financiară

Memorandum de înțelegere privind menținerea stabilității financiare

II. Lucrări științifice:

Perciun,Rodica. Stabilitatea Financiară a statului:între teorie și practică Ed. a II-a, rev. și comp. Chișinău: Ed. Cartier, 2014. 184 p.

Chistruga B.,Secrieru A.,Lopotenco V.,Popa M.Creștere economică durabilă prin asigurarea stabilității sistemului financiar.Ed.Asem,Chișinău-2013.

COCIUG, V.; CINIC, V.; TIMOFEI, O. Management bancar: culegere de probleme. Chișinău: Editura ASEM, 2008, 89 p.

http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity

http://www.bnm.md/md/bank_system

http://www.bnm.md/md/financial_politics_bnm

http://www.bnm.md/md/financial_indices_of_bank_system_md

http://www.bnm.org/md/financial_stability

http://www.cnpf.md/md/ind_stab/

https://ru.scribd.com/doc/53068325/Stabilitatea-financiara/.

http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/20.pdf

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/stabilitatea-financiara-definire-si-metode-258851.html

https://prezi.com/mwfpfz5brdjy/conceptul-de-stabilitate-financiara-primii-pasi-spre-implementare-in-sistemul-bancar-din-republica-moldova/

http://www.bnm.md/md/money_politics_tools

http://www.bnm.md/md/fm_commercial_banks?redirect=1&page=1

http://www.bnm.md/md/statistics_raport_periodicity