Elemente Realiste In Relatiile Dintre Sua Si Rusia Dupa Razboiul Rece

Relația dintre cei doi actori în politica internațională a cunoscut diferite suișuri și coborâșuri. Datorită faptului că acești actori reprezentau marile puteri în secolul XX, relația lor a influențat domeniul relațiilor internaționale atingând mai multe sfere: în primul rând implicarea individului în încercarea de a rezolva problemele aduse de marile puteri în societate ( ceea ce a dus la cele două războaie mondiale), și mai apoi încercarea de a explica comportamentele actorilor și celor implicați cu ajutorul unor teorii conceptualizate de intelectualii vremii. Chiar dacă războiul s-a terminat, lumea internațională cunoscund o etapă a liniștei, încercările de explicare a comportamentelor, cu ajutorul diferitelor teorii, continuă și astăzi. Acest lucru se datorează faptului că teoriile nu pot fi universal valabile, nu pot atinge fiecare sferă a societății și sunt formulate din prisma, și prin filtrul personal al fiecărui teoretician. Intensificarea dezbaterilor pe temele societății secolului XX a dus la acceptarea relațiilor internaționale ca disciplină a științelor politice, iar aplicarea metodologiilor din științele sociale la relațiile dintre state a indicat că drumul de la empirism la explicații teoretice era posibil.

Astfel, secolul XX, mai exact perioada de dupa cel de-al Doilea Război Mondial este dominată de teoria realistă, care a contribuit la dezvoltarea teoretică a disciplinei relațiilor internaționale. Această teoria prezintă unele principii de bază după care se explică fenomenele din lumea internațională. Vom observa că analizând aceste principii, actorii cei mai infuenți au fost SUA și Rusia. De ce? Explicația realistă sună astfel: în primul rând statele sunt principalii actori ai sistemului internațional. Acest fapt poate fi observat de-a lungul războaielor și chiar și după război. Încercările diplomatice de rezolvare a problemelor au eșuat. Apoi, chiar dacă sfârșitul Războiului Rece a făcut loc unipolarismului sau multipolarismului, în sensul în care, inițial S.U.A. și U.R.S.S. au constituit doi poli de putere, în noua configurație mondială U.R.S.S. și-a pierdut statutul de o a doua super-putere globală, putem observa că există o tendință de a acapara puterea prin diferite mijloace. Astfel dobândește validitate viziunea realistă asupra rolului statului ca entitate principală în domeniul diplomatic.

În al doilea rând, pentru realiști sistemul internațional este anarhic, pentru că relațiile dintre state au loc în absența unui guvern mondial. Distribuția puterii între state se schimbă în timp și nu există un consens al statelor. Prin prisma realiștilor am putea spune că, în ciuda faptului că diplomația din a doua jumătate a secolului XX, începutul secolului XXI a stablizat oarecum tensiunile din trecut, acesta poate apărea din nou, pentru că unilaterismul care s-a impus spontan prin căderea unuia din polii opuși, a pus în discuție toate principiile de drept ale ordinii bipolare. Chiar dacă S.U.A s-au dovedit capabile să câștige orice război, erau incapabile să impună pacea. Abuzul inevitabil al unicei superputeri a generat o nouă revoluție “tăcută” a celorlalte puteri, precum Rusia. De aceea poate fi valabil principiul realiștilor care susține că anarhia domină mediul internațional. Fiecare acționează în favoarea propriului interes și nu pentru interesul comun atunci când se ajunge într-o situație sensibilă.

Un alt principiu al realiștilor, ce poate fi identificat în situația actuală este faptul că statele sunt actori raționali care se comportă și iau decizii astfel încât să-și maximizeze câștigurile și să-și minimizeze pierderile în urmărirea intereselor lor naționale. Dacă ne uităm la strategia politicii externe a federației Ruse, observăm că cea mai importantă strategie este de a forma o Rusie națională care să asigure competitivitatea țării pe piața globală și să sporească influența internațională. Chiar dacă sistemul internațional ar trebui să ofere posibilități egale tuturor actorilor, unii incearcă să maximizeze propriul bine în defavoarea celorlalți, neținând cont de cosecințe. Sfârșitul războiului rece a adus, într-adevăr o eră nouă, mai cooperativă, între superputerile existente, însă aceasta are un caracter temporar atât timp cât statele continuă competiția între ele, iar forța a rămas ultimul arbitru în disputele internaționale. Urmărirea intereselor naționale din argumentul adus de realiști poate fi observat atât în cazul S.U.A, cât și în cazul Rusiei. Era evident că în anii 90 Rusia a atins punctul minim de influență internațională, însă Putin nu a putut să accepte această situație, astfel a reușit să se folosească de avantajul energiei și al resurselor de bază ale Rusiei. A reușit să aducă a oarecare ordine în economie, pentru a putea concura pe piața mondială. Vânzările de energie către Europa au devenit parte esențială a economiei europene, astfel Rusia nu mai era ignorată de statele europene. Aici ajungem la principiul realiștilor, care susține că statele încearcă să maximizeze influența. În acezt caz, Putin urmează o politică pe care am pute-o numi „expansionism comercial”.

S.U.A. nu au o influență atât de mare în Europa atunci când este vorba despre asigurarea relațiilor comerciale dintre statele europene și Rusia, deoarece există riscul ca această relație să se schimbe(dacă nu s-a schimbat deja) într-un mijloc de control politic.

Totuși, situația actuală a europei, relațiile diplomatice, stabilitatea economică în majoritatea țărilor vestice asigură un echilibru în plan internațional. Teoria realistă dezvăluie unele părți ale lumii moderne, ale caracteristicilor statelor generalizând, însă aceasta nu acoperă complexitatea lumii actuale, care ar putea fi elementele cheie în menținerea stabilității și a păcii internaționale. Existență polilor de putere regionale care s-au accelerat, nu poate fi neapărat un pas negativ, așa cum ar susține realiștii. Evident, fiecare dorește să-și atingă binele propriu, însă nu prin război. Alternativa este un proces politic negociat și condus care îi implică pe toți actorii globali, regionali și locali interesați.

Bibliografie:

1.”De la „Ordinea Războiului Rece” la „Noua Dezordine Globală” , Prof. univ. dr. Adrian Severin

2.”Realismul în relațiile internaționale”, Lect. Univ. Dr. Andrei miroiu, Universitatea „N. Titulescu” – București

3. „Relațiile internaționale – școli, curente, gânditori”, Griffiths Martin Fifty Key Thinkers in International Relations London and New York, Routledge 1999 Copyright ©1999 by Martin Griffiths & Routledge

4. “CONTEXTUL INTERNAȚIONAL POST-RĂZBOI RECE DIN PERSPECTIVA GLOBALIZĂRII”, Bolborici Ana-Maria Asist. univ. drd. Universitatea “Transilvania” din Brașov