Elemente Privind Strategia Națională DE Securitate A Ucrainei

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII

„MIHAI VITEAZUL”

MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR DE SECURITATE NAȚIONALĂ

ELEMENTE PRIVIND STRATEGIA NAȚIONALĂ DE SECURITATE A UCRAINEI

Etimologie

Numele "Ucraina" provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă "teritoriu de graniță" sau "în teren", "în țara". Este derivat din u ("lângă") și radicalul slav krai ("margine, regiune"). Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă, în momentul invaziei tătărești din secolul al XIII-lea, se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale. A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de "Rusia Mică", prin contrast cu "Rusia Mare", când principatul său medieval, s-a separat de restul Rusiei, în urma invaziei mongole. În limba ucraineană, kraina înseamnă "țară."

Scopul central al prezentei lucrări este crearea unei imagini de ansamblu, privind noua politică de securitate a statului ucrainean în cadrul sistemului internațional, analiza relațiilor actuale cu structurile occidentale, precum și cu vecinii acestuia.

Schimbarea cursului politicii interne și externe a Ucrainei, depășirea crizei interne din anii 1990, după destrămarea URSS, începutul cooperării cu structurile internaționale, cum ar fi UE și NATO, cu statele vecine, toate au fost reflectate de politica externă și sistemul de securitate al noului stat european. Acum, ca stat independent, Ucraina este foarte interesată de o cooperare activă cu țările occidentale.

Cu toate că, Ucraina este membru fondator al ONU, membru OMC, CSI, OSCE, și duce tratative de aderare la UE și NATO, aceasta încă nu dispune de instrumentele necesare pentru asigurarea unei securități statale stabile atât pe plan intern, cât și extern.

Date generale

Încadrare pe planiglob.

Geografia

La nord, Ucraina se învecinează cu Bielorusia și Rusia, aceasta din urmă fiindu-i vecină și la est. La vest, Ucraina se învecinează cu Polonia, Slovacia și Ungaria. La sud-vest, are granițe cu România pe Tisa în Maramureș, în Bucovina, și mai la sud pe Dunăre și în Delta Dunării, pe Brațul Chilia, între aceste două porțiuni, vecina Ucrainei este Republica Moldova. Ucraina are așadar șapte vecini, dintre care patru în Uniunea Europeană.

Peisajul ucrainean este compus mai ales din câmpii fertile (sau stepe) și podișuri, traversate de fluvii cum ar fi Niprul, Donețul, Nistrul și Bugul de Sud, care curg spre sud, vărsându-se în Marea Neagră și în Marea Azov. Singurii munți din țară sunt Munții Carpați, aflați în vest, cel mai înalt punct fiind vârful Hovârla la 2.061 m, și Munții Crimeii în peninsula Crimeea, în sudul extrem, de-a lungul coastei.

Cu o suprafață de 603.700 km² și cu o ieșire la mare în lungime de 2.782 km, Ucraina este a patruzeci și patra țară din lume ca suprafață. Este a doua țară din Europa ca suprafață, după Rusia europeană.

Politica

Ucraina este o republică guvernată după un sistem semiprezidențial. Președintele este ales prin vot popular direct pentru un mandat de cinci ani.

Puterea legislativă este reprezentată de un parlament unicameral cu 450 de membri, numit Verhovna Rada. Parlamentul este responsabil de formarea Cabinetului de Miniștri, condus de Primul Ministru.

Legile, actele parlamentului și cabinetului, decretele prezidențiale și actele Parlamentului Crimeei pot fi abrogate de Curtea Constituțională, dacă încalcă Constituția Ucrainei. Alte acte normative sunt și ele supuse verificărilor juridice. Curtea Supremă este instanța judecătorească supremă. Oficial, este garantată autonomia locală. Consiliile locale și primarii sunt aleși prin vot și exercită control asupra bugetelor locale. Liderii administrațiilor regionale sunt numiți de președinte.

Regiunile istorice sunt de la vest spre est : Volinia, Galiția, Rutenia, Podolia Bucovina de nord, părți din Basarabia, Herța, Bugeacul, Edisanul, Taurida, Crimea, Zaporojia și Meotida (aceasta din urmă denumită de sovietici: Donbass).

Are un teritoriu de 603.628 km2, fiind cel mai mare stat din Europa, ce se află integral pe teritoriul continentului (dacă excludem Federația Rusă și Turcia, cea mai mare parte a teritoriilor acestora aflându-se pe teritoriul asiatic).

Capitala este orașul Kiev, situat pe râul Nipru, în nordul țării, are o populație de 2,8 mln. locuitori și este centrul cultural, economic și administrativ al țării. Este al optulea oraș după mărime în Europa.

Republica Autonomă Crimeea face parte din teritoriul Ucrainei și conform Constituției Ucrainei, are unele drepturi specifice. Republica Autonomă Crimeea are autonomie pentru rezolvarea problemelor locale, are Constituție proprie (validată de Verhovna Rada Ucrainei) și propriile organe de conducere: Verhovna Rada al Republicii Autonome Crimeea și  Consiliul Miniștrilor al Republicii Autonome Crimeea.

În afară de asta, același statut ca și regiunele au orașele Kiev (fiind capitală a Ucrainei) și Sevastopol (ca locul dislocării flotelor maritime al Ucrainei și Rusiei).

Populația numără 45.617.542 persoane (1 februarie 2012), din care se declară ucraineni – 77,8%, ruși – 17,3%, belaruși 0,6%, moldoveni – 0,5%, tătari – 0,5 %, români – 0,3% și 3% – alte

Regiunile Ucrainei

naționalități (unguri, bulgari, evrei, polonezi etc.).

Limbile predominante sunt ucraineana și rusa, vorbite în măsuri aproximativ egale de cetățenii statului. În zona de vest și centru, predomină limba ucraineană, iar în nord, est și sud – limba rusă. Într-o măsură destul de mică este vorbită și limba română, în special în Regiunea Cernăuți (181.800 persoane), Odessa (123.800 vorbitori) și Maramureșul de Nord (40.000)

Relieful în cea mai mare parte este șes – 70%, dealuri și munți 30%. Munții sunt situați în vest (Carpații ucraineni) și în partea sudică, în peninsula Crimeea (Munții Crimeii). Principalele câmpii sunt: Câmpia Mării Negre, Câmpia Polesskaya, Câmpia Nipreană și câmpia Transcarpatică.

Religia

Religia dominantă în Ucraina este creștinismul ortodox, care este împărțită în trei instituții principale: Biserica Ortodoxă Ucraineană autonomă aflată sub administrarea Patriarhului de la Moscova, Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia de la Kiev, și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală. Pe locul doi ca număr de credincioși este creștinismul greco-catolic, care practică aceleași tradiții spirituale și liturgice ca și ortodoxia, dar fiind în comuniune cu Vaticanul și recunoscând primatul papei ca lider al Bisericii.

În plus, există 863 de comunități romano-catolice, 474 clerici și un milion de credincioși romano-catolici în Ucraina. Grupul formează aproximativ 2,19% din populație și constă mai ales din etnici polonezi, care trăiesc mai ales în zona de vest a țării.

Palatul Hanului Crimeei din Bahchisarai este centrul Islamului în Ucraina și un loc din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Creștinii protestanți formează și ei 2,19% din populație. Numărul protestanților a crescut mult după independența Ucrainei. Uniunea Evanghelică Baptistă din Ucraina este cel mai mare grup, cu peste 150.000 de membri și aproximativ 3000 de clerici. A doua biserică protestantă ca mărime este cea penticostală cu 110.000 de membri, peste 1500 de biserici locale și peste 2000 de clerici, dar există și alte grupuri și uniuni penticostale care împreună numără peste 300.000 de credincioși, cu peste 3000 de biserici locale. Sunt și multe școli penticostale cum ar fi Seminarul Teologic Penticostal din Liov și Institutul Biblic Kiev. Printre alte grupuri se numără calviniștii, luteranii, metodiștii și adventiștii de ziua a șaptea. Există și comunități de mormoni.Sunt aproximativ 500.000 de musulmani în Ucraina, aproximativ 300.000 din aceștia fiind tătari crimeeni. Există 487 de comunități musulmane înregistrate, 368 dintre ele fiind în peninsula Crimeea. În plus, aproximativ 50.000 de musulmani trăiesc în Kiev, majoritatea născuți în străinătate.

Comunitatea evreiască este doar o mică parte din ceea ce reprezenta ea înainte de al doilea război mondial. Cultul mozaic reprezintă 0,63% din populație. Recensământul recent a relevat existența a 103.600 de evrei mozaici, deși liderii comunităților susțin că populația ar fi de 300.000. Nu există statistici privind ce parte din evreii ucraineni aparțin cultului mozaic, dar iudaismul ortodox are cea mai puternică prezență în Ucraina. Sunt prezente și mici comunități reformate și conservatoare.

Economia

Economia Ucrainei se află pe locul 39 în lume după PIB raportat la PPC (2009). PIB pe cap de locuitor în 2009 a fost de 6400 dolari SUA. Datoria publică, în martie 2010, a atins 93,5% din PIB. În timpul Uniunii Sovietice, economia Ucrainei se situa pe al doilea loc după cea a Rusiei, în cadrul URSS, depășind de aproape patru ori următoarea republică în clasament. Ucraina producea atunci un sfert din producția agricolă a URSS.

Ucraina produce aproape toate tipurile de vehicule de transport și nave spațiale. Avioanele Antonov și camioanele KrAZ sunt exportate în multe țări. Majoritatea exporturilor Ucrainei sunt îndreptate spre țările Uniunii Europene și ale Comunității Statelor Independente. De la independență, Ucraina și-a păstrat propria agenție spațială, Agenția Spațială Națională a Ucrainei. Primul astronaut care a ieșit în spațiu din partea Ucrainei a fost Leonid Kadeniuk la 13 mai 1997. Ucraina a devenit participant activ în explorarea științifică a spațiului. Între 1991 și 2007, au fost lansați șase sateliți și 101 vehicule spațiale ucrainene, această țară continuând să proiecteze Avionul AN 225 cel mai mare din lume. nave spațiale.

Începând cu 1992, economia țării a suferit o dezindustrializare rapidă, astfel că în 1999, PIB reprezenta mai puțin de 40% față de anul 1991. Într-o situație ceva mai bună au rămas industria metalurgică, chimică și alte industrii cu un consum ridicat de energie, care au rămas competitive pe piața mondială din cauza prețurilor reduse pentru resursele energetice rusești. Industriile care mai supraviețuiesc într-o oarecare măsură sunt: industria metalurgică, energetică (Ucraina este un important exportator de energie electrică, aceasta exportând aproximativ 10,5 mld. KWh pe an în Ungaria, Polonia, Slovacia, România și R. Moldova), chimică, constructoare de mașini precum și industria extractivă (aceasta având resurse impresionante resurse de cărbune, petrol, uraniu).

Formarea statului ucrainean

Primele așezări de pe teritoriul Ucrainei datează din perioada de înflorire a culturii Cucuteni din 4500 î.e.n. Prin sec. VII-II î.e.n. aici au locuit cimerienii, sciții și sarmații.

În sec. IX, se formează statul Rusia Kieveană, care după două secole a devenit cel mai mare și puternic din Europa. Apogeul Rusiei Kievene a fost atins în timpul domniei lui Vladimir cel Mare (980-1015), ulterior aceasta fiind divizată în mai multe principate. Invazia mongolă din secolul al XIII-lea a devastat Rusia Kieveană.

În secolele care au urmat, mare parte din Ucraina de astăzi intră în componența Marelui Ducat al Lituaniei. Din 1569, acesta este ocupat de Polonia. În timpul dominației poloneze, mare parte din clasele superioare s-au convertit la catolicism, însă ucrainenii de rând au rămas totuși ortodocși.

La jumătatea secolului al XVII-lea, țăranii iobagi, care nu vroiau să se supună regimului asupritor polonez, au înființat un stat militar pe râul Nipru, care în 1648, în frunte cu Bogdan Hmelnițki, s-au răsculat împotriva coroanei polone și au eliberat teritoriul din stânga Niprului incluzându-l sub protectorat rusesc sub forma Hatmanului Cazac. După împărțirea Poloniei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost preluată de Rusia și partea din dreapta Niprului, doar Galiția a fost preluată de Austria. După moartea lui Bogdan, Ucraina căzăcească își pierde statutul de Hatman Cazac și este integrată în Imperiul Rus.

Sub conducerea rusă ucrainenii s-au bucurat de o oarecare libertate, au ajuns să ocupe funcții înalte în administrația țaristă și în Biserica Ortodoxă Rusă. Mai târziu regimul țarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor ucrainene, suprimând folosirea limbii ucrainene în tipărituri și în public.

În timpul Primului Război Mondial, ucrainenii au luptat atât de partea Puterilor Centrale (Galiția), cât și de partea Antantei, sub Rusia. În timpul războiului, autoritățile austro-ungare au format Legiunea Ucraineană, alături de Legiunea Polonă, pentru a lupta împotriva Imperiului Rus. Aceste legiuni au stat la baza armatei polone interbelice și a armatei galițiene ucrainene ce a luptat împotriva bolșevicilor și a polonilor în perioada ce a urmat Primului Război Mondial (1919–1923).

După prăbușirea Imperiului Rus și Austro-ungar, a apărut o mișcare națională de independență, care, în timpul Războiului Civil Rus, a declarat un stat ucrainean independent sub denumirea de Republica Populară Ucraineană. Totuși în 1919 acesta își pierde independența și este anexat de URSS. În perioada de după 1920, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană cunoaște o oarecare libertate până la 1930 când liderul URSS, Iosif Stalin, a instituit o politică de colectivizare a agriculturii, statul confiscând pământurile și animalele țăranilor și comasându-le în ferme colective și aplicând aceste politici cu ajutorul armatei și a poliției secrete. Ceea ce a urmat în anii 1932-33 este astăzi cunoscut sub numele de Holodomor – un proces de înfometare artificială a populației de pe urma confiscării produselor agricole, rezultatul fiind un genocid în care au murit milioane de oameni din cauza foametei.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane și cele sovietice și-au împărțit teritoriul, astfel că Galiția a fost unită cu restul Ucrainei, pentru prima oară în istoria sa.

După capitularea Franței în fața Germaniei, România a fost forțată de URSS să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei, în urma Ultimatumului sovietic din 26-28 august 1940. RSS Ucraineană a încorporat nordul și sudul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupat de sovietici. Vestul fostei Republici Autonome Moldovenești a fost cedat de Ucraina sovietică nou-createi RSS Moldovenești. Aceste anexări teritoriale au fost recunoscute de tratatele de pace din 1947.

Republica a fost grav afectată de război și a fost nevoie de eforturi semnificative pentru a-și reveni. Peste 700 de orașe și 28.000 de sate au fost distruse. Situația a fost înrăutățită de o foamete cumplită, în 1946–1947, cauzată de secetă.

După moartea lui Stalin, în 1953, la conducerea URSS vine N. Hrușciov care a pus accent pe prietenia între popoarele rus și ucrainean. În 1954, Crimeea a fost transferată de la RS Rusă la RSS Ucraineană.

La 26 aprilie 1986, un reactor al Centralei Nucleare de la Cernobîl a explodat, fiind cel mai grav accident nuclear din istorie.

La 24 august 1991, după destrămarea URSS, Ucraina își declară independența. Ucraina a fost, inițial, văzută ca o republică cu condiții economice favorabile în comparație cu celelalte regiuni ale fostei URSS. Totuși, țara a suferit o scădere economică mai profundă decât alte foste republici sovietice. În timpul recesiunii, Ucraina a pierdut 60% din PIB între 1991 și 1999, și a suferit o inflație de ordinul zecilor de mii de procente. Nemulțumiți de situația economică, dar și de criminalitate și corupție, ucrainenii au protestat și au organizat greve. Economia ucraineană s-a stabilizat până la sfârșitul anilor 1990.

Președintele de atunci, L. Kucima a fost criticat de adversari pentru că a concentrat prea multă putere în funcția prezidențială, pentru corupție, transferul proprietății publice în mâinile unei oligarhii loiale lui, descurajarea libertății de exprimare și fraudă electorală. În 2004, Viktor Ianukovici, pe atunci prim ministru, a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, care au fost fraudate masiv, după cum a constatat și Curtea Supremă de Justiție a Ucrainei. Rezultatele au cauzat nemulțumiri și demonstrații în favoarea candidatului opoziției, Viktor Iușcenko, care a contestat rezultatele și a condus Revoluția Portocalie. În urma repetării alegerilor, Viktor Iușcenko a devenit președinte și Iulia Timoșenko prim ministru, iar Viktor Ianukovici a rămas în opoziție. Viktor Iușcenko a dus o politică pro-occidentală, ce a stârnit reacții dure din partea Rusiei, ducând la cunoscutele în Europa conflicte ale gazului din 2006 și 2009.

La alegerile prezidențiale din 2010, Viktor Ianukovici câștigă funcția de șef al statului, care din nou duce o politică pro-rusă.

Armata

Soldați ai armatei ucrainene într-un BTR-80 în Irak.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit o forță militară de 780.000 de oameni pe teritoriul său, echipată cu al treilea arsenal nuclear ca dimensiune din lume. În mai 1992, Ucraina a semnat Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice (START) prin care a acceptat să cedeze Rusiei toate armele nucleare pentru a fi distruse și să se alăture Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, ca stat fără arme nucleare. Ucraina a ratificat tratatul în 1994 și, până în 1996, a renunțat complet la armamentul nuclear. Armata Ucrainei este a doua ca efectiv din Europa, după cea rusă.

Ucraina a făcut progrese și în sensul reducerii armelor convenționale. A semnat Tratatul Forțelor Armate Convenționale din Europa, care cere reducerea efectivului de tancuri, artilerie, și blindate. Țara plănuiește să renunțe la stagiul militar obligatoriu, pentru a trece la o armată profesionistă.

Ucraina joacă un rol și în operațiunile de menținere a păcii. Trupe ucrainene au fost desfășurate în Kosovo ca parte a unui batalion polono-ucrainean. O unitate Ucraineană a fost desfășurată în Liban, sub egida ONU, pentru aplicarea acordurilor de încetare a focului. De asemenea, un batalion ucrainean a fost prezent în Sierra Leone. În 2003–2005, o unitate ucraineană a luptat în Irak, în cadrul Forței Multinaționale din Irak, sub comandă poloneză.

În urma obținerii independenței, Ucraina s-a declarat stat neutru. Țara a avut un parteneriat militar limitat cu Rusia și alte țări CSI și un parteneriat cu NATO, din 1994. În anii 2000, guvernul a înclinat din ce în ce mai mult către NATO, și cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică a fost reglementată prin Planul de Acțiune NATO-Ucraina semnat în 2002. Ulterior, s-a convenit în privința aderării la NATO, ca aceasta să fie stabilită în urma unui referendum național.

Politica de securitate națională

Obiectivul politicii de securitate națională a Ucrainei este crearea de condiții favorabile pentru interesul cetățenilor, societății și statului, pentru a promova Ucraina ca stat democratic, cu o economie de piață stabilă, ca stat ghidat de valorile europene politice și economice, în care respectarea și protecția drepturilor omului și a intereselor legitime ale tuturor comunităților locale, claselor sociale, grupurilor etnice să fie garantată prin dezvoltarea liberă, suverană și democrată.

În special, politica de securitate națională se bazează pe următoarele principii:

Protejarea intereselor naționale;

Rezolvarea conflictelor internaționale pe căi pașnice;

Respectarea obligațiilor internaționale;

Urmărirea unei politici de neutralitate internațională și folosirea mecanismelor de securitate internațională în folosul Ucrainei;

Stabilirea și respectarea unor direcții clare și unitare de acțiune de către organele implicate ale statului;

Controlul democratic din partea clasei civile asupra sectorului apărării și securității;

Deschidere și transparență în procesul de aplicare a politicii de stat.

Factorii care amenință stabilitatea internațională și afectează securitatea Ucrainei sunt:

Creșterea concurenței între polii de putere;

Utilizarea sau amenințarea cu utilizarea forței în relațiile internaționale, în ciuda principiilor și normelor de drept internațional, încercarea unor state de a-și rezolva problemele în dauna altor state;

Criza și incertitudinea securității naționale actuale, încălcarea acordurilor internaționale privind securitatea strategică;

Apariția autoproclamatelor cvasi-state pe teritoriul statelor suverane, apariția de precedente periculoase prin recunoașterea de către unele state a acestor formațiuni, ce poate duce la un separatism regional.

Concurența pentru accesul la resursele naturale, stabilirea controlului asupra rutelor acestora către piețele de desfacere, în condițiile deficitului tot mai mare a acestora;

Intensificarea procesului de înarmare a unor state și zone geografice, creșterea numărului de state care, prin încălcarea tratatelor internaționale de neproliferare, încearcă să dezvolte arme de distrugere în masă;

Răspândirea terorismului, pirateriei, traficului de droguri, comerțului cu arme și materiale radioactive, criminalității transfrontaliere organizate, migrației ilegale, traficului de ființe umane, criminalității cibernetice;

Presiunea umană excesivă asupra mediului, determinând creșterea emisiilor de substanțe poluante, afectând clima globală și resursele alimentare.

Mai mult, conform strategiei de securitate, deteriorarea mediului de securitate în regiunea Ucrainei este influențat de activarea proceselor de formare a zonelor de influență geopolitică, care sunt însoțite de situații conflictuale, de răspândirea practicilor provocatoare ale acestor situații, de creșterea influențelor divergente în zonă, de pericolul utilizării preventive a forțelor militare din partea diverselor state.

Provocările securității naționale a Ucrainei sunt:

Prezența conflictului nerezolvat în Regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina;

Divergențele legate de linia de demarcație a frontierei de stat în Marea Neagră, Marea Azov și strâmtoarea Kerci, lipsa liniei de demarcare a frontierei de stat dintre Ucraina și Federația Rusă, Republica Belarus și Republica Moldova, ceea ce împiedică soluționarea principiilor juridice de asigurare a integrității statale și afectează capacitatea de a răspunde eficient amenințărilor transnaționale;

Divergențe legate de staționarea temporară a flotei Federației Ruse a Mării Negre pe teritoriul ucrainean, imperfecțiunea cadrului legislativ în acest domeniu;

O politică de stat ineficientă în domeniul migrației, un sistem de stat neperformant pentru reglementarea migrației populației, care nu oferă protecție adecvată drepturilor și intereselor cetățenilor ucraineni care muncesc în străinătate și nu creează condițiile necesare pentru imigranți în Ucraina, în conformitate cu interesele sale naționale, pentru integrarea adecvată a acestora în societate;

Mai mult, o amenințare pentru securitatea economică, este dependența pieței interne de condițiile economice externe, lipsa de eficiență în protejarea de concurența neloială din partea monopolurilor și importatorilor ucraineni precum și în combaterea contrabandei. Pentru securitatea energetică, o amenințare majoră este dependența excesivă de resurse din import. Nu sunt rezolvate problemele legate de diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și nu este utilizat suficient potențialul propriu de energie.

Printre obiectivele strategice ale politicii de securitate națională a Ucrainei, pe termen mediu, se număre: crearea condițiilor corespunzătoare pentru realizarea intereselor naționale, a unui sistem de securitate națională și consolidarea structurii acestuia.

Relațiile Ucrainei cu structurile internaționale

Ucraina și NATO

La finalul celui de Al Doilea Război Mondial, statele europene erau serios avariate, din punct de vedere al resurselor umane, infrastructurii, economiei și securității iar URSS-ul își exercita tot mai acut dorința de extindere teritorială și a sferei sale de influență. Diferite proiecte au fost întocmite de către tările vest-europene, cu scopul de contrabalansare a puterii URSS-ului. Dar în urma războiului acestea nu erau în măsură să susțină singure implementarea proiectelor. Astfel a luat ființă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în anul 1949, având ca scop primordial stoparea influenței URRS-ului în Europa. În vederea realizării acestui lucru, prevederile tratatului cuprindeau faptul că un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat ca un atac asupra tuturor, statele membre se angajau să desfășoare o politică de pace în relațiile lor, iar consultarea dintre membri era absolut necesară înaintea luării unei decizii. NATO a implementat un proces de aderare pentru statele doritoare, astfel încât statele membre să aibă un anumit nivel de bază relativ comun. De-a lungul timpului multe state și-au exprimat dorința pentru aderarea sub umbrela protectoare a NATO. În prezent Alianța Tratatului de Nord este alcătuită din 28 de state membre. Alianța promovează din punct de vedere politic principiile democratice prin încurajarea consultării și cooperarării în vederea soluționării problemelor de securitate și apărare, dar totodată susține și o politică de prevenire a conflictelor. Dacă prin intermediul metodelor diplomatice nu se realizează o destindere a relațiilor, atunci NATO poate dispune de arsenalul său militar, în vederea managementului conflictului.

Evoluția Relațiilor

În anul 1991, după declararea independenței absolute a Ucrainei, a fost inaugurat un prim canal de dialog între NATO și statul ucrainean prin aderarea la Cosiliul Parteneriatului Nord-Atlantic. Trei ani mai târziu, în anul 1994 Ucraina este prima țară din „Commonwealth-ul Statelor Independente” care a aderat la Parteneriatul pentru Pace și își exprimă în mod oficial susținerea față de pacea și securitatea Euro-Atlantică prin participarea la operațiunile de menținere a păcii în Balcani. În anul 1996 soldații ucrainieni fac parte din membrii componenți ai forțelor de menținere a păcii NATO de pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei. În capitala statului ucrainean se inaugurează în anul 1997 un Centru de Informare și Documentare NATO. În luna iulie a aceluși an, cu ocazia summit-ului de la Madrid s-a semnat Carta pentru un parteneriat distinctiv, fondându-se Comisia pentru Relațiile NATO-Ucraina (NUC). Carta prevedea principiile pentru întărirea cooperării și dezvoltarea relațiilor. În anul 1998 se creează un grup de lucru comun privind problema reformei militare a Ucrainei. În vederea consolidării relațiilor se deschide, în anul 1999, un Birou de legătură NATO la Kiev. În același an, batalionul ucraineano-polonez participă ca și parte componentă a forțelor NATO la misiuni de menținere a păcii în Kosovo. În luna mai a anului 2000, Parlamentul ucrainean a ratificat prevederile Parteneriatului pentru Pace, cu privire la uzul de forță, iar în luna septembrie, Ucraina a găzduit o simulare multinațională de exercițiu împotriva dezastrelor, Trans-Carpatica 2000. În anul 2002, președintele ucrainean, Leonid Kucima, a făcut public obiectivul statului de a adera la NATO, iar în cadrul reunirii Comisiei pentru Relațiile NATO-Ucraina, din Islanda, s-a declarat dorința de a duce relațiile la un nivel superior. În iulie s-a realizat un proiect pentru distrugerea supravegheată a aproximativ 400.000 de mine de teren. În luna noiembrie, la Praga, în cadrul unei reuniuni a Comisiei pentru Relațiile NATO-Ucraina, a fost adoptat planul de acțiune, de către miniștrii de externe aferenți.

În anul 2004, Parlamentul ucrainean a ratificat un acord de susținere a NATO, privin suportul acordat. Se semnează un acord privind transportul strategic aerian. Evenimentele politice din toamnă, precum alegerile și revoluția portocalie, sunt urmărite și analizate, de către statele aliate. Se amână întâlnirea Comisiei NUC până în luna decembrie. În luna februarie a anului 2005, membrii aliați NATO se întâlnesc cu noul președinte, Viktor Iușcenco, și îsi exprimă sprijinul pentru proiectul revoluționar și dau asigurări cu privire la reorientarea cooperării, în conformitate cu viziunile noului guvern. Dezarmarea Ucrainei continuă prin lansarea de noi proiecte privind distrugerea de muniție convențională, arme de calibru mic și sisteme de apărare aeriană portabile. În luna aprilie, în cadrul unei întrevederi a Comisiei pentru Relațiile Nato-Ucraina, miniștrii de externe aferenți propun o intensificare a aspirațiilor Ucrainei pentru aderare și propun un proiect de reformă, care să o ajute. În octombrie Consiliul Nord-Atlantic vizitează Kiev-ul cu ocazia unui dialog intensificat cu miniștrii de externe și de apărare ucraineni.

În anul 2006, Secretarul General al NATO salută desfășurarea de alegeri parlamentare libere și corecte, în Ucraina. În luna septembrie, în cadrul unei vizite la baza Organizației NATO, primul ministru, Viktor Ianukovici, a dat asigurări membrilor de respectarea și continuitatea cooperării cu NATO, dar a anunțat că poporul ucrainean nu este pregătit pentru a deveni membru NATO.

Anul 2008 a fost reprezentat de summit-ul de la București. În cadrul summit-ului desfășurat în perioada 2-4 aprilie, au fost prezenți toți cei 26 de membri NATO, precum și cei 23 de membri parteneri, alături de reprezentați ai diferitelor organizații internaționale și state partenere NATO în cadrul operațiunilor din Afganistan. Pentru prima dată în istoria Alianței, pe lângă reuniunile consacrate (Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia NATO-Ucraina și Consiliul NATO-Rusia), s-a desfășurat o reuniune în format extins a statelor și organizațiilor participante la operațiunea Alianței în Afganistan, la care au fost prezenți Secretarul General al ONU, Președintele Comisiei Europene, Secretarul General al Consilului UE, directorul Băncii Mondiale, alături de președintele afgan, Hamid Karzai și înalți oficiali din statele de contact precum: Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Iordania. În cadrul Declarației Comune NATO-Ucraina este precizat faptul că membrii alianței sunt toți de acord ca Ucraina să devină stat membru în viitor și să sporească posibilitățile de asistență în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare. Asistența era acordată în vederea implementării eficiente a reformelor politice, economice și militare. Cu ocazia celebrării a 10 ani de parteneriat, se dorește intensificarea dialogului NATO-Ucraina, în vederea unei cooperări mai eficiente dar nu se aduce în discuție efectiv data începerii procesului de aderare sau data lansării pregătirilor preaderare.

Datorită background-ului politic ucrainean, membrii alianței nu au oferit Ucrainei un gest solid de încurajare, ceea ce va determina, pe viitor, statul să-și revizuiască intențiile de a deveni stat membru al Alianței Atlanticului de Nord.

În anul 2009, Ucraina semnează acordul de tranzit pentru aprovizionarea forțelor ISAF. La data de 21 august a fost semnată o declarație care completează Carta pentru un Parteneriat Special, care reunea deciziile luate la summit-ul de la București. În anul 2010, Președintele Viktor Ianukovici, decide continuitatea cooperării cu NATO, dar scoate de pe agendă aderarea la alianță. Are loc o întâlnire a personalului expert, calificat în probleme privind apărarea în domeniul cibernetic.

După înlocuirea lui Iușcenko cu Ianukovici în fruntea statului, problema aderării la Alianță se discută din ce în ce mai rar la summit-urile acesteia. Potrivit unor experți, șansa pentru o aderare rapidă la NATO a fost pierdută, atât din cauza problemelor interne din Ucraina, cât și din cauza problemelor din cadrul Alianței. De aici rezultă că ucrainenii au renunțat la declarațiile anterioare și au început să caute noi modalități de cooperare cu NATO:

În primul rând, va exista o implicare mai puternică din partea Ucrainei în dezvoltarea de concepte strategice cu Alianța și o implementare a acestor concepte în planificarea politicii de securitate a statului.

În al doilea rând, vor fi dezvoltate oportunități practice privind cooperarea Ucrainei cu NATO, SUA și UE în politica de securitate și militară. Ucraina nu doar va obține rezultate reale pentru securitatea statală, dar va și contribui la securitatea euro-atlantică. Aici mă refer la logistica, planificarea și interacțiunea directă nu numai în plan militar ci și în cadrul serviciilor speciale.

În al treilea rând, e necesară o campanie de informare a populației, cu accent pe schimbarea fostei propagande sovietice în legătură cu imaginea NATO. Aproape jumătate din populația țării fiind ruși, există o foarte mare presiune negativă din partea acestora.

Putem aprecia că din partea NATO există un mai mare interes de aderare a Ucrainei decât din partea Ucrainei. Aceasta se poate explica prin faptul că aceasta este foarte apropiată de Federația Rusă și o eventuală aderare ar aduce Alianța în spațiul de siguranță al acesteia.

Ucraina și Turcia au semnat un memorandum cu scopul de reducere a conflictelor aeriene. Pentru a șasea oară Ucraina trimite o navă pentru ajutorul operațiunii active Endeavor. În anul 2012, Președintele, Viktor Ianukovici, este prezent la summit-ul de la Chicago, alături de ceilalți reprezentanți ai statelor care susțin misiunea de stabilizare NATO în Afganistan. În luna iulie, generalul Sir Richard Shirreff, adjunctul Comandantului Suprem pentru Europa, vizitează Ucraina în vederea cooperării pentru reforma armată. În decursul aceluiași an generalul Knud Bartels, președintele Comitetului Militar al NATO, vizitează Ucraina pentru o serie de discuții la nivel înalt cu privire la reforma în domeniul apărării și a cooperării operaționale.

La data de 01.02.2013, a avut loc la Kiev, a doua întrevedere cu privire la proiectul de dezarmare a Ucrainei, care se referă la distrugerea armamentului convențional, a armelor ușoare, de calibru mic. În cadrul reuniunii Comisiei pentru Relații NATO-Ucraina, la data de 22.02.2013, partenerii și-au reasigurat intențiile de colaborare și cooperare. Secretarul General NATO, Andres Fogh Rasmussen, a precizat faptul că Ucraina a fost și este un partener cheie în materie de menținerea păcii și securității. Ucraina s-a angajat să participe la operațiunile de instruire, consiliere și asistență a forțelor afgane, la finalui misiunii ISAF, în 2014. Reformele din domeniul militar și de securitate sunt continuate, realizându-se un plan pe cinci ani cu privire la neutralizarea reactivilor nucleari din vechile situri sovietice.

Concluzii

Ucraina reprezintă un actor important atât la nivel regional cât și mondial, contribuind la diferite misiuni de menține a păcii în Kosovo, Afganistan, Balcani și multe alte misiuni NATO de supraveghere, precum Operațiunea Endeavor de supraveghere a Mării Mediterane.

Relațiile NATO-Ucraina se desfășoară într-o manieră constantă, chiar dacă statul ucrainean nu are momentan calitatea de membru permanent NATO.

În cadrul Comisiei pentru Relațiile NATO-Ucraina se încearcă găsirea de soluții pentru realizarea reformelor propuse și se discută problemele care intervin în proces.

Ucraina și Uniunea Europeană

Pentru prima dată, aderarea Ucrainei la UE a devenit un obiectiv strategic major, în timpul mandatului fostului președinte Iușcenko. Analiștii și politologii ucraineni s-au grăbit să numească mai multe date ca posibile pentru aderarea la UE, dar deocamdată statul a fost invitat doar la Politică Europeană de Vecinătate.

Dacă aderarea la NATO a avut doar un sprijin limitat în Ucraina, nu același lucru se poate spune și despre intenția de aderare la UE. Atât în rândul clasei politice, cât și în cadrul populației, există un consens în favoarea aderării la UE. În perioada 2002-2008, și-au exprimat dorința de aderare între 40% și 65% din populație, iar cei care militau împotriva aderării au fost mai moderați decât în cazul NATO.

În cadrul negocierilor cu UE, Ucraina are trei priorități: anularea regimului de viză pentru cetățenii ucraineni, încheierea unui Acord de asociere și stabilirea unei zone de comerț liber. Parcurgerea acestor etape va aduce țara mai aproape de aderare. Rezoluția Comisiei Europene din 25 februarie 2010, care a recunoscut dreptul Ucrainei de aderare la UE, a devenit un obiectiv principal în strategia statului.

Cu toate acestea, Ucraina încă este departe de integrarea în UE. Capacitatea UE de a accepta noi state este limitată în acest moment (statele UE se confruntă acum cu grave probleme financiare, în special Grecia, Irlanda, Italia, Spania și Portugalia) și perspectivele pentru următorii zece ani sunt sumbre. În același timp, Ucraina încearcă să acorde atenție oportunităților economice, care pot aduce efecte pozitive într-un viitor mai apropiat. Acest lucru se poate observa în consolidarea relațiilor economice cu Rusia și alte republici din CSI. În timpul vizitei președintelui Ianukovici la Moscova din martie 2010, prim-ministrul Federației Ruse de atunci, Vladimir Putin, i-a propus Ucrainei aderarea la Uniunea Vamală a CSI, din care fac parte Rusia, Belarus și Kazahstan.

Aderarea Kievului la această organizație ar putea aduce mari beneficii pentru toți partenerii. Din toate statele membre, doar Ucraina este membru OMC și duce negocieri cu UE pentru instituirea unei zone de comerț liber. Astfel aceasta poate deveni un punct de legătură între UE și statele CSI.

Astfel putem concluziona că, în acest moment Ucraina se află într-un cerc vicios. Aceasta militează intensiv pentru aderarea la UE dar respinge vehement aderarea la NATO, însă istoria ne arată că aderarea la UE depinde de aderarea la NATO. Iar atâta timp cât statul va duce o politică pro-rusă, acesta va ramâne departe de NATO și respectiv de UE.

Relațiile Ucrainei cu vecinii

Ucraina și Rusia

Conform poziției fostului președinte Iușcenko din 2005, între Moscova și Kiev există trei mari probleme: Flota Federației Ruse din Marea Neagră, delimitarea frontierei și cooperarea în domeniul energetic.

Conflictul gazelor între Ucraina și Rusia a început în 2005, când părțile nu au căzut de acord în privința condițiilor de livrare a gazelor pentru Kiev, precum și tranzitarea acestuia pe teritoriul ucrainean spre statele europene. Kievul a cerut creșterea tarifului de tranzit iar ca răspuns, Moscova a cerut și ea creșterea prețului la gazele destinate Ucrainei până la nivelul mediu european de atunci. Vicepremierul Ucrainei de atunci, A. Kinah, a refuzat categoric această variantă și a cerut revenirea la prețurile vechi, ceea ce a fost refuzat de Gazprom de această dată. Nesemnarea contractului intre Gazprom și Naftogaz Ucraina a dus la întreruperea furnizării de gaze către UE la 1 ianuarie 2006. Până la urmă Ucraina a fost nevoită să accepte condițiile Gazprom și să plătească pentru gaz un preț de aproape patru ori mai mare.

În 2008-2009 din nou are loc o criză a gazelor între Ucraina și Rusia, motivul fiind asemănător cu cel din 2005-2006, doar că de această dată Ucraina a fost forțată să achite toate datoriile vechi către Gazprom.

Unii analiști consideră cele două crize a gazelor, ca pe o modalitate a Moscovei de a răsturna regimul ”revoluției portocalii” de la Kiev, în frunte cu președintele Iușcenko, care ducea o politică pro-occidentală și anti-rusească. Oficial însă conflictul a fost pus pe seama trecerii la economia de piață, la prețuri liberalizate și excluderea intermediarilor.

Sondajele de opinie arată că între 80 și 90 la sută din ucraineni au o părere bună despre Rusia și prin urmare, orice apropiere de Moscova ar avea sprijin popular. Alegerile prezidențiale din Ucraina de la independență și până astăzi, fie că a fost vorba de L. Kravciuc în 1994 sau

V. Iușcenko în 2010, au arătat că, nici un candidat cu o politică anti-rusească nu a reușit să fie ales, chiar și Timoșenko a renunțat la declarațiile sale antirusești în ultima sa campanie prezidențială.

După venirea lui Ianukovici în fruntea statului, relațiile Kiev – Moscova au cunoscut o îmbunătățire considerabilă, demnă de perioada sovietică. Resetarea relațiilor vor îndepărta și mai mult Kievul de obiectivele sale de aderare la UE și NATO și vor transforma Ucraina într-un satelit al Moscovei. Însă acest lucru poate avea și laturi pozitive, contribuind la stabilitatea internă și regională, ameliorând totodată tensiunile între Republica Autonomă Crimeea și Kiev.

Totodată acest fapt poate garanta siguranța aprovizionării UE cu gazele rusești, în mare parte traversând teritoriul ucrainean. Crizele gazelor din 2006 și 2009 au provocat daune serioase reputației Kievului ca țară de tranzit, ce a dus la investiții majore din partea Kremlinului pentru construirea de rute alternative.

Așadar putem concluziona aici că, relațiile dintre Ucraina și Rusia depind foarte mult de regimul politic care vine la putere. Mai mult decât atât, Ucraina are de jucat un dublu rol: să mențină relații bune cu Kremlinul, depinzând economic de acesta și totodată să-și urmărească planul strategic de aderare la NATO și Uniunea Europeană, ceea ce contravine intereselor Rusiei.

Ucraina și Polonia

Relațiile dintre Ucraina și Polonia au un statut aparte. Cu toate că partea de vest a Ucrainei a fost în componența Poloniei până la Primul Război Mondial, după destrămarea URSS părțile au făcut pași importanți pentru restabilirea relațiilor. Cea mai semnificativă apropiere a început odată cu președintele Iușcenko. Anul 2004 a fost declarat Anul Poloniei în Ucraina, iar anul 2005 – Anul Ucrainei în Polonia. În acei doi ani relațiile s-au intensificat radical.

În plan economic, relațiile între cele două state gravitează în jurul transportului resurselor energetice rusești, precum și în domeniul schimbului forței de muncă, Polonia fiind cel mai important punct de tranzit a forței de muncă în Europa. Migrarea forței de muncă este puternic încurajată de statul polonez.

Un proiect important între Kiev și Varșovia este oleoductul Odessa – Brody – Plock, care va transporta petrolul din zona Mării Caspice. Polonia este interesată de acest proiect pentru

Oleductul Odessa – Brody.

a limita dependența față de Rusia. Ucraina mai duce negocieri pentru a exporta energia sa electrică prin Polonia către Europa de Vest. Polonia este unul dintre susținătorii Ucrainei pentru aderarea la Uniunea Europeană și critică poziția Rusiei față de Ucraina. În conflictele gazelor Polonia a susținut aprig Kievul și a apărat imaginea acestuia în Europa. Mai mult decât atât, oficialii polonezi au declarat că își exprimă dorința de ”a reduce influența Rusiei în UE cu ajutorul Ucrainei”.

Putem concluziona că, relația cu Polonia este cea mai stabilă, polonezii susținând politicienii ucraineni cu orientări pro-occidentale.

Ucraina și România

Ucraina și România au stabilit relații diplomatice imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1992, prin înființarea unei Ambasade române la Kiev și deschiderea Ambasadei ucrainene la București. În 1997 cele două state au încheiat două acorduri de bază: Tratatul privind relațiile de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ucraina și un Acord Conex. Prin cele două tratate, părțile și-au asumat obligația privind regimul de frontieră și delimitarea platoului continental al Mării Negre. Deși documentele au fost semnate, Ucraina și-a încălcat angajamentele, ceea ce a dus la conflicte între cele două părți.

În 1997, ca o condiție de aderare la NATO, România a fost nevoită să semneze Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare cu Ucraina prin care renunța la toate pretențiile teritoriale față de aceasta (rămânând în litigiu doar Insula Maican și Insula Șerpilor din Marea Neagră). Astfel România renunțase la teritoriile sale istorice: Bucovina de Nord, Maramureșul de Nord, Basarabia de Sud și o parte din platoul continental al Mării Negre.

În ceea ce privește Insula Șerpilor, după ce în anul 1990 în zonă au fost descoperite zăcăminte de petrol și gaze naturale, interesul pentru această zonă din Marea Neagră a crescut. Imediat au început negocierile cu Kievul pentru recuperarea acelei zone cu o suprafață totală de 12.000 km2, ceea ce nu a dus la nici un rezultat. Companiile petroliere British Petroleum, OMV și Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecțiuni cu Kievul iar compania Total cu

Insula Șerpilor. Bucureștiul.

În 2004, Romania a adus această dispută în fața Curții Internaționale de Justiție, care după 2 ani, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009, a acordat României 79,34% din zonă și Ucrainei 20,26%. Prin această decizie însă, Insula Șerpilor a rămas în componența Ucrainei.

Un alt conflict major a fost Canalul Bâstroe, început în 2004, când Ucraina a început lucrările de construire a canalului Dunăre – Limanul Conduc, pe brațul Chilia. Partea ucraineană explica poziția sa prin crearea unei alternative de ieșire la mare din Dunăre, față de monopolul românesc, partea românească însă, aducea argumente legate de distrugerea mediului în Delta Dunării. Până la urmă Kievul a fost obligat de Curtea Internațională să sisteze lucrările.

Din punct de vedere economic, cele două state au relații relativ restrânse, Ucraina exportând în România energie electrică, metal brut, fontă, fero-aliaje, produse din fier și oțel aliat, oțel laminat, produse minerale (minereu de fier, cărbune), produse chimice (carbură, etilenă, clorura de vinil, metanol, îngrășăminte), lemn și produse din lemn. România exportă în Ucraina produse minerale și chimice, autoturisme, echipamente electrice, produse metalurgice, mobilier.

Concluzii

După 20 de ani de independență, putem afirma că Ucraina, încă nu și-a găsit locul său în Europa. Chiar dacă au existat momente prielnice pentru aderarea la structurile occidentale, acestea au fost rapid contra-balansate de noile structuri politice. În acest moment Kievul încearcă să se afirme pe plan internațional, dar totodată este prins în capcana nostalgică a fostei Uniuni Sovietice. Acesta încă depinde imperios de mult, de sistemul economic, energetic și de securitate al Rusiei, care încearcă din răsputeri să-și recâștige imaginea de mare putere în lume și încearcă cumva să-și refacă fosta sferă de influență.

Politica de securitate națională a Ucrainei este în plină coagulare, dar încă este prea crudă ca să fie eficientă fără un sprijin extern. De aceea nu are decât două căi de urmat: sau își continuă intenția de aderare la NATO și UE și astfel rupe legăturile cu Rusia, sau rămâne în sfera de influență a Rusiei cu o slabă șansă de aderare la UE întru-un viitor destul de îndepărtat. Orice cale ar alege ar avea foarte mult de pierdut.

Pe plan intern, în acest moment una dintre principalele probleme o reprezintă contradicțiile între populație și clasa politică, sau chiar între populația ucraineană, care tinde spre Occident și populația rusă, susținând politica Rusiei.

Pe plan extern, Ucraina încă are de rezolvat multe dispute, în principal legate de integritatea teritorială. Chiar dacă cu Polonia aceasta nu mai are litigii teritoriale, cu România, Rusia și Belarus încă exista multe neînțelegeri.

Actualitate

În prezent Ucraina se confruntă cu ample mișcari sociale de protest, cu zeci de mii de manifestanți pentru repunerea țării pe drumul catre Europa. Opoziția ucraineana rămâne mobilizată, chiar și dupa eșecul unei moțiuni de neîncredere în Parlament.

Ucraina este într-o stare de efervescență, Partidul de guvernare cere remanierea Guvernului. Partidul aflat la guvernare în Ucraina, Partidul Regiunilor, a cerut, o amplă remaniere a Guvernului, în condițiile în care elita politică încearcă să dezamorseze criza politică declanșată de refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna două acorduri cu UE. Decizia lui Ianukovici de a renunța la calea europeană în favoarea întăririi relațiilor cu Rusia și de a trimite forțele de intervenție pentru a reprima manifestările de protest ale pro-europenilor din Kiev, au declanșat cele mai ample proteste în țară de la revoluția portocalie încoace, scrie The Nation. Președintele a oferit deja o serie de concesii, a concediat mai mulți înalți oficiali în urma manifestărilor de brutalitate ale poliției și a anunțat amnistierea protestatarilor arestați. Tensiunea din țară nu a fost însă disipată de aceste măsuri și opoziția cere demisia Guvernului premierului Mikola Azarov și alegeri prezidențiale și parlamentare.

Rusia ademenește Ucraina de partea sa, în pofida amplelor proteste din aceasta țară, și pentru a înclina și mai mult balanța în favoarea uniunii sale eurasiatice promite să ofere Kievului un împrumut. Un consilier economic al Kremlinului a anunțat, că Rusia este pregatită să acorde un împrumut Ucrainei, pentru a permite acestei țări să își rezolve problemele economice stringente.

În paralel, oficialii europeni și americani și-au intensificat implicarea în criza politică, iar UE a înghețat negocierile pe tema acordului de liber schimb, pe fondul "neseriozității" echipei ucrainene, scrie Russia Today. In Piața Independenței din Kiev, au ajuns senatorii americani John McCain și Chris Murphy, care s-au alăturat protestatarilor și au declarat că acțiunile lor inspiră întreaga lume. "Oameni din Ucraina, acesta este momentul vostru, despre viitorul pe care îl doriți pentru țara voastră.", a spus McCain, de pe platforma din Maidan. "Suntem aici să susținem cauza voastră, dreptul suveran al Ucrainei de a-și hotarî propriul destin liber și indepedent. Și destinul vostru e în Europa. SUA sunt cu voi", a mai spus acesta. Și parlamentari din Polonia și-au făcut cunoscute opiniile politice, instalându-și un cort în Piață, duminică, de unde s-au împărțit protestatarilor mâncăruri calde, cu specific polonez. McCain si Murphy s-au întalnit și cu președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, cel care prin refuzul de a semna acordurile cu UE a declanșat mișcările de protest. Acesta le-a spus senatorilor americani că Ucraina, are un traseu "invariabil" către Europa.

În Piața Independenței, aproximativ 20.000 de oameni au continuat demonstrațiile începute în urma cu mai bine de trei săptămâni. Oamenii s-au deplasat apoi în fața Guvernului, unde și-au strigat nemulțumirea și au cerut demisia executivului și președintelui.
În paralel în apropiere, respectiv în Parcul Mariinsky, aproximativ 15.000 de persoane au manifestat împotriva relațiilor cu Europa și pentru a-l susține pe Ianukovici. Presa locala scrie că oamenii au fot aduși din mai multe regiuni ucrainene, cu autobuzele, pentru protestul paralel, însă mulți și-au exprimat, la sfârșitul zilei, nemulțumirea că nu li s-au plătit banii promiși.

Ce se întâmplă acum în Ucraina nu este o „Revoluție portocalie”, ci o evadare către Europa” a declarat luni 16.12.2013, euro-parlamentarul Werner Schulz, Europei Libere la Strasbourg.

î

Situația din Ucraina rămâne incertă și tensionată.  Într-un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă, euro-parlamentarul german Werner Schulz, vicepreședintele delegației Parlamentului European de cooperare UE-Rusia, arăta că nici mișcările  pro-guvernamentale, nici măcar estul Ucrainei, nu își doresc o apropiere politică de Rusia, interesul fiind pur economic. „Relații comerciale bune cu Rusia, da, însă nu o integrare în spațiul rusesc”, este de părere Schulz. O soluție poate fi găsită doar în jurul mesei rotunde, iar UE trebuie să joace rol de mediator, mai crede politicianul german. „În ciuda faptului că situația este extrem de explozivă și tenstionată, eu o privesc cu mult optimism. Pe „Euromaidan” se află foarte mulți tineri care doresc să își exprime voința politică, și anume că își văd viitorul doar în Uniunea Europeană. Faptul că președintele a renunțat în ultimul moment, la Vilnius, să semneze Acordul de Asociere cu UE, a declanșat o indignare fără margini. Dar nu e vorba doar de acest Acord de Asociere, ci de întregul sistem, de cleptocrația care a exploatat țara, de toate resursele pentru a-și înmulți averea. „Nu există vreo dorință puternică de reintrare sub supremația Rusiei. S-au acumulat în trecut, în perioada sovietică, experiențe neplăcute, și, în plus, încrederea în Putin este scăzută. Putin nu iși atrage susținători convingându-i cu argumente, ci prin amenințări, a lansat un război comercial, chiar înainte de summit-ul de la Vilnius, nu i-a lăsat pe lucrătorii ucraineni să călătorească în Rusia, iar toate acestea au contribuit la o stare de indignare și revoltă.

De aceea, mai degrabă, ucrainenii, chiar și cei din partea de est a țării, doresc o relație bună cu Rusia, este de la sine înțeles, însă ei sunt mai degrabă încântați de valorile, cultura și civilizația europeană. Așa o declarație deschisă pro-europeana nu am mai trait până acum. Ceea se întâmplă acum în Ucraina, nu este o „Revolutie portocalie”, ci o mișcare democratică galben-albastră, o evadare către Europa. Ca și drapelul european, cel ucrainean este colorat în galben și albastru. Coroana de stele de pe drapelul european a fost  cartografiat în steagul lor național, pe o pancartă am văzut scris un mare E înaintea numelui țării, Ucraina, ceea ce a rezultat fiind „EUCRAINA”, această mișcare, a declanșat atâta entuziasm și atâta creativitate!”

Eucraina.

Bibliografie

Institutul Ucrainean de Statistică, Recensământul populației Kiev – 2012

Central Intelligence Agency of USA World Factbook. December 13, 2007

Remy, Johannes (March-June 2007). „Valuev Circular and Censorship of Ukrainian Publications in the Russian Empire (1863-1876)”

Interwar Soviet Ukraine. Encyclopædia Britannica

Kulchytsky, Stanislav, "Demographic losses in Ukraine in the twentieth century", 2-8 octombrie 2004.

The Transfer of Crimea to Ukraine. International Committee for Crimea. July 2005.

Remy, Johannes (1996). „Sombre anniversary” of worst nuclear disaster in history – Chernobyl: 10th anniversary

Медвечук В. В // Выступление в программе "Иду на вы". 6 martie, 2006.

Ziarul Ukrainskaja Pravda nr. 7 din 2006, Тарасюк не хочет отказ от россиян из-за НАТО

„Romania brings a case against Ukraine…” (în English). International Court of Justice. September 16, 2010

Web-grafie:

Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2na_ucrainean%C4%83

RosBusinessConsulting, http://top.rbc.ru/economics/17/03/2010/381129.shtml

http://www.glavred.info/archive/2012/06/08/235048-6.html

http://www.rosbalt, ru/2009/02/16/618789.html, Украина нашла новый путь в НАТО. – [Цит. 2009, 16 февраля]

http://ec.europa.eu/external_relations/ukraine/index_en.htm, Украина: Европейская Комиссия по внешним отношениям. – [17 februarie2009]

Antena3, http://www.antena3.ro/romania/verdict-la-haga-romania-a-castigat-9-700-km-patrati -de-platou- continental-79-din-suprafata-disputata-63647.html

NewsRu.ua, В Польше считают, что Россия дестабилизирует ситуацию в Украине с помощью газа // 2009

Cuprins

Etimologie

Date generale

Geografia

Politică

Religie

Economia

Formarea statului ucrainean

Armata

Politica de securitate națională

Relațiile Ucrainei cu structurile internaționale

Ucraina și NATO

Evoluția relațiilor

Concluzii I

Ucraina și Uniunea Europeană

Relațiile Ucrainei cu vecinii

Ucraina și Rusia

Ucraina și Polonia

Ucraina și România

Concluzii II

Actualitate

Bibliografie