Elemente Diferențiale ale Dinților Artificiali din Acrilat și Ceramica Integrați în Componenta Unor Proteze Totale Mibilizabile

=== 9e373c459f2edc4242aab0542583804040f48ff9_474856_1 ===

Capitolul 1

Fundamente teoretice

Arta dentară a progresat mult în ultimele decenii, datorită schimbării unor concepții, a lansării unei aparaturi mai performante și a unor materiale noi, permițând apariția unor tehnici și procedee terapeutice inedite.

Cu toate progresele înregistrate, specialitatea noastră se află și la ora actuală în „perioada restaurativă”. Țelul final al stomatologiei restaurative este îmbunătățirea calității vieții pacienților prin reabilitarea funcțiilor ADM și redarea esteticii.

Edentația totală este poate cea mai mutilantă stare patologică a ADM, perturbând toate funcțiile acestuia, având consecințe asupra întregului organism. Edentatul total este deziderat din mediul său înconjurător, putând deveni un handicap social. Odată cu arcadele dentare dispare și apofiza alveolară, ceea ce implică propriu-zis o dublă protezare. Volumul protezelor totale este considerabil mai mare față de cele fixe și scheletate. De aceea adaptarea neuromusculară și biodinamică precum și a ATM la noua situație se face mai greu. Această acomodare mai dificilă a purtătorului de proteză totale se accentuează odată cu vârsta a treia.

Complicațiile cariilor dentare și parodontopatiile marginale sunt principalele cauze care determină apariția edentației totale. În ultimele decenii stresul, bugetul limitat, alimentația nerațională, teama de durere și nu în ultimul rând, traumatismele contribuie la coborârea vârstei clasic admise de apariție a edentației totale. Deși, media de vârstă a populației a crescut și posibilitățile de tratament s-au diversificat, edentația totală afectează frecvent structurile ADM, afectând cu precădere categoria vârstei a treia și mai recent, chiar o parte dintre pacienții vârstei a doua. Astăzi, datorită stadiului terapeuticii stomatologice moderne, edentația totală nu mai poate fi considerată o stare de involuție normală a ADM, ci o stare patologică.

Concepțiile de tratament și viziunea terapeutică asupra edentației totale au evoluat în timp. De la măiestria de a sculpta o proteză fără amprentarea câmpului protetic care a fost urmată de o perioadă mecanicistă s-a ajuns la concepția biofuncțională, conform căreia piesa protetică trebuie să se integreze într-un sistem dinamic și nu pe model de gips.

Stadiul actual al acestui gen de terapie protetică a putut fi atins prin eforturile comune ale medicilor, tehnicienilor dentari, gnatologilor, chimiștilor, implantologilor, fiecare dintre ei punând câte o cărămidă la edificiul protezării totale.

Astăzi edentațiile totale pot să opteze între o protezare tradițională, o supraprotezare pe implante și o proteză fixă cu sprijin implantar. Decizia se ia calculând șansele, riscurile și raportul cost/eficiență al fiecărei variante, luând în considerare factori biologici, funcționali, de personalitate și, nu în ultimul rând financiari. Proteza totală tradițională este o opțiune mai frecventă, decât cea fixă cu spijin implantar, costul fiind determinantul major al alegerii pacientului. Pe de altă parte, supraprotezarea pe implante pare să combine calitățile celor două variante terapeutice, diminuând restricțiile financiare.

Așadar, terapia edentației totale pune probleme deosebite medicului stomatolog cu toate că proteza totală este considerată aproape universal o lucare protetică socială, igienică și cu un preț de cost relativ modest.

1.1 Posibilități de restaurare protetică a edentației totale

Protetica dentară are patru ramuri distincte: fixă, mobilă, implantologică și maxilo facială. Fiecare dintre acestea are subdiviziunile ei. Protetica mobilă se ocupă cu tratamentul edentațiilor totale, parțiale și subtotale [2].

În țara noastră s-au încetățenit denumirile de proteză mobilizabilă (clasică acrilică și scheletată) pentru terapia edentațiilor parțiale și de proteză mobilă (totală) utilizată în protezarea edentațiilor totale [2].

Protezele totale se inseră într-un mediu biologic, funcțional, având o dinamică proprie și nu pe modele de gips montate în simulatoare. Ele trebuie să fie asimilate de organism, în acord cu tiparul individual neuro-muscular și biodinamica articulației temporo-mandibulară [2].

Edentația totală, caracterizată de lipsa tuturor dinților de pe o arcada, duce în timp la modificări importante estetice, fonatorii, masticatorii și ale confortului pacientului. Stabilitatea protezei este unul dintre obiectivele des urmărite în protezarea totală care în prezent este rezolvată printr-o proteză elastică, recomandată în special acelor pacienți cu câmp protetic deficitar (lipsa crestelor alveolare edentate) sau cu alergie la colorantul sau monomerul din vechile materiale acrilice [3].

Tratamentul edentației totale cu proteză mobilă este o modalitate frecventă de restaurare protetică. Protezele totale se realizează individualizat în funcție de situația clinică prezentă [4].

Particularitățile tratamentului cu proteză totală reiese din corelarea elementelor componente și a caracteristicilor acesteia cu elementele câmpului protetic [4].

Caracteristicile diferențiale ale protezei totale din punct de vedere al menținerii, sprijinului și stabilității sunt:

Menținerea reprezintă stoparea deplasării protezei în sens vertical. Proteza totală se menține în principal prin succiune și adeziune și secundar datorită retentivităților anatomice, tonicității musculare, deglutiției, presiunii atmosferice [1,2].

Stabilitatea reprezintă stoparea deplasării protezei în sens orizontal (transversal și sagital). Factorii care intervin în asigurarea stabilității sunt: retentivitățile anatomice, poziționarea arcadelor artificiale în zona neutră de echilibru între musculatura obrajilor și a buzelor cu cea a limbii, coincidența dintre intercuspidarea maximă și relația centrică (point centric) și extinderea bazei protezei până la limitele câmpului protetic [1,2].

Sprijinul înseamnă stoparea înfundării protezei. Proteza totală are sprijin muco-osos (nefiziologic) [1,2].

Practicienii care restaurează protetic edentații totale se confruntă de obicei cu trei categorii de pacienți:

– vechi purtători de proteze totale care solicită o nouă protezare

– purtători vechi ale căror proteze și-au pierdut stabilitatea, trebuie optimizate, reparate sau înlocuite cu proteze pe implante

– edentați total de dată recentă care solicită proteze [5].

MODALITĂȚI DE REALIZARE TEHNOLOGICE A PROTEZEI TOTALE ȘI MATERIALE UTILIZATE

Etapele clinico-tehnice de restaurare a unei edentații totale diferă în funcție de tipul planului de tratament ales de medicul dentist, de oferta câmpului protetic și de performanțele laboratorului de tehnică dentară.

Procedeul clasic și materiale

Procedeul de îndesare-presare a polimerilor, respectiv a acrilatelor se încadrează în tehnologia clasică de realizare a bazelor protezelor mobile și mobilizabile. Principiul acestui procedeu este următorul: după dozarea și amestecarea rășinii acrilice, când aceasta atinge faza de

„cocă” se îndeasă într-un tipar de gips și se închide chiuveta. Se presează manual sau la o presă hidraulică și se polimerizează în condiții diferite, de căldură umedă sau uscată. Pot fi utilizate rășini termo- sau autopolimerizabile [2].

Succesul și calitatea produsului final, indiferent de tehnologie, depinde de numeroși factori, influențele subiective (care țin de tehnician) având o pondere mare în cazul sistemelor manuale. Atunci când îndesarea acrilatului în tipar se face manual și chiuveta este montată la o presă manuală, prin dozarea incorectă a presiunii apar frecvent înălțări ale ocluziei.

Cu toate că la ora actuală au apărut procedee și tehnologii noi, mai performante de realizare a bazelor protezelor totale, în majoritatea laboratoarelor de tehnică dentară este utilizat încă procedeul clasic, de îndesare-presare a rășinii acrilice și termopolimerizarea lor sub acțiunea căldurii umede.

Rezultatele obținute cu acest procedeu sunt satisfăcătoare, dacă se respectă următoarele etape, conform indicațiilor firmei producătoare:

– dozarea și amestecul monomerului cu polimer (lichidul și pulberea)

– lăsarea spre maturare, cu startul reacției de polimerizare

– îndesarea pastei de acrilat, presarea și polimerizarea corespunzătoare.

În cazul rășinilor acrilice termopolimerizabile, majoritatea produselor se prezintă în sistem bicomponent, pulbere/lichid.

Pulberea este constituită în principal din polimer (polimetacrilat de metil) la care s-a adăugat un peroxid cu rol de donor de radicali liberi (peroxidul de benzoil 0,5 – 2 % procente de masă ). Particulele de polimeri au formă sferică, coalescența între ele fiind evitată prin adăugarea de talc sau gelatină (substanțe inerte). În pulbere se mai adaugă și un plastifiant (de exemplu ftalat de butil), care scade temperatura de înmuiere și coeziunea intermoleculară și nu influențează negativ stabilitatea polimerului în cavitatea bucală. De asemenea, polimerul mai poate să conțină și coloranți minerali sau organici [2,10].

Lichidul – în principal, monomerul, metacrilat de metil – este incolor, inflamabil și foarte volatil. Monomerului i se mai adaugă un antioxidant (hidrochinonă 0,006 %) cu rol și de inhibitor de polimerizare, permițând conservarea lichidului [2,10].

Pasta de acrilat se formeză prin amestecarea lichidului cu pulberea, deosebindu-se patru stadii principale:

– stadiul 1 – de sedimentare – pulberea adăugată în lichid sedimentează, având un aspect nisipos;

– stadiul 2 – de dizolvare – monomerul difuzează între particulele de polimer, conferind amestecului un aspect cremos;

– stadiul 3 – de saturație – pulberea de polimer a saturat monomerul, amestecul având un aspect păstos. Este stadiul în care amestecul poate fi introdus în tipar;

– stadiul 4 – de evaporare – dacă nu se introduce în tipar în perioada de pastă, monomerul se evaporă, amestecul având aspect elastic și nu mai poate fi introdus în toate detaliile tiparului [10].

Proteza totală din materiale elastice (termoplastice)

În derularea etapelor de laborator din cursul tehnologiei protezelor mobile și mobilizabile, prepararea acrilatelor și tehnica de introducere a pastei acrilice în tipare sunt etape importante, ele putând influența calitatea protezelor finite. Acest procedeu are multiple dezavantaje, cum ar fi: există posibilitatea apariției unei erori la dozarea pulberii și lichidului; datorită îndesării manuale a pastei acrilice, în conținutul acesteia pot apare impurități; protezele conțin o cantitate mare de monomer rezidual cu implicații nefaste asupra eutroficității mucoasei bucale; nefiind dirijată, polimerizarea poate fi uneori incompletă; apare o contracție mare la polimerizare; protezele scoase din tipare necesită prelucrări laborioase [2].

În dorința de a elimina aceste dezavantaje, au fost elaborate alte tehnologii de laborator, mai mult sau mai puțin performante, care necesită însă dotări suplimentare.

Tehnologiile moderne de realizare a bazelor protezelor mobile și mobilizabile se bazează pe injectarea unui material chemo- sau temoplastic într-o chiuvetă care conține dinții artificiali și tiparul protezei, realizat în mod uzual din gips.

Materialul pe care l-am utilizat pentru realizarea protezelor totale bimaxilare, în vederea rezolvării acestui caz, a fost acrilatul termoplastic POLYAN (fig 1) de la firma Bredent (Timișoara).

Materialele elastice pentru proteze au produs o revoluție tehnică prin faptul că sunt gata polimerizate și sunt modelate cu ajutorul căldurii fără a suferi schimbări majore fizico-chimice.

Materialul Polyan se utilizează la confecționarea protezelor parțiale și totale prin tehnica injectării. Datorită livrării materialului plastic în cartușe de 24, 30 și 32 gr , se evită amestecul în proporții greșite, ceea ce ar avea efect negativ asupra calității lucrării. Materialul se prezintă în mai multe culori: roz cu vinișoare, roz, transparent [8].

Rășina acrilică termopolimerizabilă Polyan este un polimetacrilat modificat.

Polimetacrilatul curat, fără ingrediente, este un curat polimer, care nu conține substanțe toxice și alergice.

Caracteristicile sale deosebite precum precizia și biocompatibilitatea fac să fie bine tolerat de către persoanele sensibile, alergice (nu conține monomeri), conferind un confort deosebit.

Este poate cel mai utilizat material elastic datorită și rezistenței deosebite atât la compușii nocivi din cavitatea bucală – alcooli, eteri, cât și la tracțiuni mecanice, basculări și balansări pe câmpul protetic în timpul masticației, fonației [7].

Datorită faptului că nu există componente și părți cu structură metalică prezintă o estetică superioară iar culoarea se păstrează în urma utilizării zilnice pe perioadă îndelungată.

Confortul asigurat de suprafața lucioasă duce și la o mai bună igienă bucală, proteza neimpregnându-se cu bacterii, fungi din cavitatea bucală [7].

Nu se rupe nici chiar în timpul unor presiuni puternice, își menține forma și volumul iar în stare relaxată nu se produc presiuni mici la nivelul suportului muco-osos și nici al celui dento-parodontal [7].

Reparațiile se realizează foarte simplu la fel ca și rebazările folosind un material special realizate de producător pentru acest tip de completări. Wipo-Dur este o rășina autopolimerizabilă pe baza de polimetil metacrilat. Materialul este utilizat pentru reparații și rebazări de proteze parțiale și totale fabricate din Polyan. Materialul este livrabil în flacoane de 500 gr pulbere și 300 ml lichid. Pulberea este livrabilă în trei culori diferite: transparent, roz și roz cu vinișoare [8].

1.2 Materiale folosite în realizarea dintilor artificiali care intra in componenta protezelor totale

1.2.1 Dinti din ceramică

1.2.1.1Compoziția ceramicii dentare

Ceramica dentară diferă de cea a porțelanurilor industriale în ceea ce privește proporția materiilor prime utilizate în realizarea acestor mase.Porțelanurile industriale conțin mai mult caolin în timp ce masele ceramice dentare se apropie mai mult de sticle.

Componenții de bază ai ceramicii dentare sunt:caolinul,feldspatul și cuarțul care se folosesc în proporții diferite,pentru a obține mai multe tipuri de mase ceramice.Se mai adaugă și alte substanțe ca fondanții ,oxizii metalici,agenții adiționali sau de flux,pentru a îmbunătății cerințele legate de culoare,rezistență , transluciditate și insolubilitate.

Ceramica clasică are următoarele componente de bază:

CAOLINUL-este un material argilos ce conține aluminosilicat hidratat.Este considerat puternic opacifiant și de aceea azi în ceramica dentară se gasește în procent foarte mic,chiar inexistent în masele ceramice moderne.Are culoarea albă și arde cu flacără albă.Împreună cu apa formează o masă plastică ce poate fi modelată păstrându-și forma în timpul arderii chiar la temperaturi foarte înalte.

FELDSPATUL-este un produs natural de origine minerală,din punct de vedere chimic este un aluminosilicat anhidru.Se gasește în proporția cea mai mare în pulberile ceramice,aproximativ 80%.Constituenții chimici principali sunt:Al2O3,SiO2,CaO,Na2O și fluorurile care fuzionează la 14000 C.Este introdus în masele ceramice deoarece după ardere,feldspatul devine sticlos în totalitate,iși pastrează forma și masa ceramică are rezistență mecanică crescută.Are rol de matrice în masele ceramice dentare pentru caolin și cuarț,oferă transluciditate.

CUARȚUL-este un SiO2 cristalinizat, unul dintre cele mai raspândite minerale.Cuarțul se găsește în natură sub toate formele:cristale,roci, nisip,cuarț-este importantă proveniența cuarțului datorită comportamentului diferit la ardere.Cuarțul are un aspect luminos și transparent pe fețele de cristal ,iar pe fețele fracturate este lucios și unsuros.Dă masei ceramice rezistență și îi menține forma în timpul arderii la temperaturi de fuziune foarte înalte.Prezența sa în masele ceramice dă transluciditate materialului.

Cuarțul există în diferite modificații ,în funcție de temperatură :

-cuarțul stabil până la 8700 C

-cristobalitul stabil peste 14700 C

-tridimitul stabil între 8700 C și 14700 C

Cristalele de silice pură sunt cele care intră în compoziția maselor ceramice,fiind un compus foarte rezistent și stabil.Ele constituie componenta predominantă a materialelor silicatice.

Pe lângă acești componenți de bază,masele ceramice mai pot conține:

FONDANȚII-se află în proporție de 2-4%,folosiți cu scopul coborârii temperaturii de ardere,având temperatura de topire sub 8000 C.Exemple de fondanți:boraxul,oxidul de plumb,oxidul de calciu,carbonatul de sodiu și potasiu.

OXIZII METALICI-cu ajutorul lor se realizează gama de culori a ceramicii.

PIGMENȚII-sunt formați din oxizi metalici de Fe,Cr,Co,Ir,Ag,Ni,St,Ti,Mg și fiecare imprimă o anumită nuanță maselor ceramice.Oxizii de Fe sau Ni dau culoarea galben- brună,oxizii de Mg dau culoarea lavandei,oxizii de Co dau cuoarea albastră,etc.

ALUMINA-este un oxid foarte dur și rezistent în compoziția ceramicii aluminoase.

LIANȚII ORGANICI-amidonul,glucoza dextrina,zaharoza care în combinație cu apa favorizează adeziunea elementelor componente,ard fără reziduuri în cursul sinterizării masei ceramice.

AGENȚII DE FLUX-substanțe adiționale folosite în scopul micșorării temperaturii de ardere și acăderii coeficientului de expansiune termică.Ca agent de flux se utilizează silicatul de Li sau K.

Majoritatea autorilor dau următoarea formulă chimică pentru porțelanurile dentare clasice:

-aprox. 4-5% caolin

-aprox. 81% feldspat

-aprox. 14-15% cuarț

R.Craig dă urmatoarea formulă pentru ceramica dentară:

-4% caolin

– 81% feldspat

-15% cuarț

-1% pigmenți metalici

Masele ceramice moderne sunt modificate prin scoaterea completă a caolinului și introducerea altor substanțe:

-89,5% feldspat

-3,8% cuarț

-2,7% carbonat de Ca

– 5% sodiu carbonic

Mai nou s-au introdus în practica stomatologică masele ceramice aluminoase(au în compoziție 60% oxid de Al),magnezice(au în compoz. oxid de Mg)sau care au în structura lor matrici sticloase(HIceram,Inceram,Dicor,etc.)

Masele ceramice destinate arderii pe suport metalic prezintă următoarea compoziție:

-10%oxizi de K

-15% oxizi de Al

-55% oxizi de Si

1.2.1.2 Proprietățile dintilor ceramici

Rezistența-este reprezentată de mărimea forței pe care o dezvoltă un material în vederea împiedicării desprinderii unei bucăți din masa respectivă

-rezistența la îndoire sau rupere-forțele ce acționează în cavitatea bucală asupra lucrărilor protetice sunt forțele de presiune care acționează vertical și forțele de torsiune care sunt forțe orizontale;rezistența la indoire a maselor ceramice dentare este destul de mică,astfel J.W.Leon introduce oxidul de Al ca material de întărire în ceramica dentară,obținând o rezistență la îndoire evident crescută.

-rezistența la presiune-ceramica dentară prezintă maximum de rezistență la acțiunea forțelor de presiune,această rezistență este mult superioară forțelor dezvoltate de ADM

Factorii ce influențează rezistența masei ceramice dentare sunt:

-compoziția și structura internă

-metoda de condensare folosită

-procesul de ardere(dacă masa este supraarsă,rezistența scade)

-modul de răcire(dacă se realizează o răcire bruscă apar fisuri la suprafață ce scad rezistența).

1.2.2 Dinti artificiali din acrilat

Principalul avantaj este costul acesteia – dintii acrilici fiind cu mult mai iefitini decat cei din ceramica. Din punct de vedere calitativ insa suntnet inferioari celor ceramici.

Caracteristici:

are rezistenta scazuta

nu are transluciditate

marele avantaj al dintilor acrilici artificiali, folositi pentru protezele totale este că legătura cu baza protezei, tot acrilică, este una foarte bună, conferindu-I rezistența protezei.

=== 9e373c459f2edc4242aab0542583804040f48ff9_477376_1 ===

CONCLUZII

1. Reabilitarea orală prin protezarea totală ca metodă terapeutică, trebuie considerată o necesitate, tratamentul cuprinzând o multitudine de obiective care au ca scop final conservarea condițiilor de sănătate locală, regională și generală a organismului.

2. Proteza totală reprezintă în continuare soluția cea mai accesibilă, convenabilă și ușor realizabilă, de rezolvare protetică a edentației totale, oferind rezultate satisfăcătoare atât pentru pacient cât și pentru medic și tehnician.

3. POLYAN este noul material termoplastic, care a fost special conceput pentru persoanele cu alergii.

4. Suprafața protezei care vine în contact intim pe câmpul protetic este perfect netedă, fără rugozități, compactă, fără zone ascuțite sau tăioase, fără amfractuozități.

5. Închiderea marginală bună precum și calitățile excelente de menținere și ancorare a protezei sunt avantaje evidente, comparativ cu vechiul material.

6. Urmărirea cu rigurozitate a normelor clinico-tehnice de realizare stabilite, precum și pregătirea și experiența medicului și a tehnicianului asigură refacerea funcțiilor aparatului dento-maxilar, respectiv: fizionomie, fonație, masticație, automenținere.

7. Tehnicianul dentar trebuie să acorde importanță fiecărui detaliu, să fie direct interesat și conștient de prezența diferitelor elemente negative, ale câmpului protetic edentat, a unor formațiuni anatomice sau a unor condiții clinice defavorabile protezării.

8. Efectul confecționării adecvate a protezei totale în funcție de particularitățile clinice ale câmpului protetic trebuie să se concretizeze în obținerea menținerii și stabilității protezei pe câmpul protetic.

9. Este lucrarea protetică cu cele mai multe faze intermediare de laborator, deci reușita ei este condiționată de o foarte bună colaborare medic-tehnician dentar și de asemenea medic-pacient.

10. Sunt posibile reparații și recondiționări ușoare ale materialelor termoplastice de tip Polyan.

11. Funcția fonetică este asigurată de către tehnician, prin poziționarea corectă a incisivilor superiori și a marginilor incizale ale acestora, prin relieful natural al fețelor palatinale ale dinților artificiali maxilari, cât și prin reproducerea structurilor anatomice pe zona orală a machetei bazei.

12. Aspectul estetic depinde de alegerea culorii dinților, de mărimea și forma acestora precum și de modelarea aspectului natural al gingiei și papilelor interdentare. Tot în scop estetic tehnicianul trebuie să insiste asupra lustruirii perfecte a suprafeței protezei.

13. Modelarea corespunzătoare al marginilor protezei contribuie la refacerea funcției fizionomice prin redarea plenitudinii feței, la stabilitatea protezei prin aportul tonicității musculare, precum și la confortul pacientului.

14. Grosimea adecvată a marginilor versantelor vestibulare ale șeilor contribuie la menținerea protezei totale prin succiune.

15. Tehnicianul trebuie să acorde importanța cuvenită finisării suprafețelor externe ale protezei totale atât în scop estetic, cât și pentru o bună menținere a protezei, diminuând acțiunea alimentelor lipicioase asupra acesteia.

BIBIOGRAFIE

1. CRISTINA BORȚUN, DORIN BRATU Protezarea edentației totale, Ed. Marineasa, Timișioara, 1998

2. DORIN BRATU, LUCIAN IEREMIA, SORIN URAM – ȚUCULESCU Bazele clinice și tehnice ale protezării edentației totale, Timișoara, 2005

3. SIMONA ANDREEA SANDU, MIHAELA PĂUNA Protetică dentară, Ed. Cermaprint, București, 2007

4. Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA Protetică dentară volumul II, 2011

5. LAURENȚIU PASCU, LUIS ALBERTO SZALINA Tehnologia executării protezelor tremoplastice, Ed. Todesco, 2007

6. REVISTA ROMÂNÅ DE STOMATOLOGIE – VOLUMUL LVI, NR. 3, AN 2010

7. CODRUȚA NICOLA Materiale dentare – Considerații clinice și tehnice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009

8. SĂBĂDUȘ IULIANA, CONSTANTINIUC MARIANA, LASCU LIANA, PICOȘ ALINA, ZAHARIA ALINA Posibilități de reabilitare prin protezare a fizionomiei pacientului edentat total, Clujul Medical, 1996

9. HUTU EMILIAN, PĂUNA MIHAELA, VASILE BODNAR Edentația totală. Aspecte clinice și tratament, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981

10. COCA ION Proteza dentară totală, Ed. Cermaprint, București, 2004

11. BORȚUN CRISTINA, BRATU DORIN Potezarea edentației totale, Ed. UMF, Timișoara, 1998

12. RÂNDAȘU I., DONCIU V. Tehnica executării protezelor mobilizabile și mobile, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1989