Elemente de geografie fizică și umană în orizontul local al comunei [306267]

[anonimizat] I

[anonimizat].Univ.dr.BOENGIU SANDU

Prof.înv.[anonimizat], JUDEȚUL DOLJ

CRAIOVA

2018

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………..

Capitolul I .NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA STUDIERII GEOGRAFIEI ȊN CICLUL PRIMAR……………………………………………………………………………………………………………………..

Geografia știință utilă și atractivă………………………………………………………………………….

Locul și rolul disciplinei Geografie ȋn ȋnvățământul primar……………………

Motivarea alegerii temei……………………………………………..

Capitolul II.FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1.Conceptele de: metodă, procedeu, [anonimizat]

2.2.Clasificarea metodelor de învățământ

2.3. Abordarea interdisciplinară a [anonimizat]

2.3.1. [anonimizat]…………………………………………..

2.3.2. Strategii conversative sau dialogate…………………………………………………………….

2.3.3. Strategii de explorare și descoperire ………………………………………………………………

2.3.3.1. Strategii de explorare nemijlocită ………………………………………………………………..

2.3.3.2. Strategii de explorare a realității geografice prin intermediul substitutelor acestuia……..

2.3.4. Strategii bazate pe acțiune………………………………………………………………………………

2.3.5. Strategii bazate pe utilizarea textului scris……………………………………………………………..

Capitolul III. METODOLOGIA CERCETĂRII PEDAGOGICE

3.1. Caracterizarea activității de cercetare…………………………………………………..

3.2. Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării………………………………………………

3.3. Metode de cercetare………………………………………………………………….

Capitolul IV. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII.PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1 Descrierea situației înainte de realizarea cercetării…………………………………………….

4.2. Activizarea metodelor în activitățile didactice……………………………….

4.2.1. Modalități concrete de utilizare a [anonimizat]………

4.2.2.Forme de organizare în care au fost utilizate metodele active……………………………

4.3.Exemple de metode active folosite în lecțiile de geografie…………………………………

4.3.1.Dezvoltarea spiritului de orientare………………………………………………

4.3.2. Aplicații didactice prin utilizarea mijloacelor de orientare……………………..

4.4. Drumețiile,vizitele, excursiile geografice……………………………………………………

4.5. Rezultatele obținute după cercetare prin evaluarea sumativă………………………………

Capitolul V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. Concluzii……………………………………………………………..

5.2. Propuneri………………………………….

ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………

"Copiii învață ceea ce trăiesc!
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învață să fie încrezători.
Daca trăiesc în acceptare, copiii învață să iubeasca.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învață să se placa pe sine.
Dacă trăiesc inconjurati de recunoastere, copiii învață că este bine să ai un țel.
Dacă trăiesc împartind cu ceilalți, copiii învață generozitatea.
Dacă trăiesc în bunavoința și considerație, copiii învață respectul.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață ca e plăcut să trăiești pe lume."
-DOROTY LAW NOLTE-

INTRODUCERE

Specificul geografiei care înarmează elevii cu cunoștințe despre mediul înconjurător în care omul trăiește și își desfășoară activitatea și pe care îl modifică potrivit necesităților sale, determină un interes major al acestora în a-l cunoaște în detaliu și a înțelege fenomene ale naturii în dezvoltarea lor logică după legi specifice.

Prin geografie reușim să formăm la elevi un ansamblu de cunoștințe, atitudini, convingeri, care se pot reflecta în sentimentul de dragoste față de natura înconjurătoare, de prețuire a realizărilor omului, de protecția mediului în care trăiește. De-a lungul timpului, noțiunea de « mediu înconjurător » a primit înțelesuri variate, care au dus la considerarea sa drept un sistem funcțional complex, cuprins între anumite limite, supus anumitor legi, atât ale naturii, cât și a celor create de om.

Aceste interacțiuni și întrepătrunderi, cu schimburi de energie și informație între elemente, ne duc la concluzia că noțiunea de « mediu înconjurător » nu este proprie numai domeniului geografic, ci și celui artistic , literar, care pune accent pe « frumos » .

Acest « frumos » trebuie cultivat în mințile și sufletele copiilor, fiecare formă de manifestare a sa influiențând direct acțiunile ce călăuzesc procesul devenirii umane.

În această perioadă de reformă, misiunea învățătorului este aceea de a fi permanent la curent cu cele mai eficiente metode și procedee de predare, de a le îmbogăți și perfecționa prin experimente și diverse activități de cercetare care astfel să deschidă drumul către un învățământ creator.

În procesul înțelegerii, cu ajutorul inducției și deducției, prin prisma interdisciplinarității se fac treceri de la particular la general, de la noțiuni mai puțin generale la noțiuni mai generale și invers.

Deci a-i învăța pe elevi « să gândească geografic » înseamnă să-i deprindem să pătrundă în legăturile lor interne să sesizeze interdependența dintre ele.

Prin studierea geografiei și a cunoașterii mediului înconjurător se ajunge la educarea și formarea unei conduite ecologice, care presupun acțiuni pentru conservarea, ocrotirea și protecția naturii.

Geografia contribuie la formarea bazelor concepției științifice, fapt ce presupune ca toate fenomenele geografice să fie prezentate în mod dinamic și nu static. Astfel, trebuie să alegem cu grijă modalitățile folosite la lecții pentru asigurarea caracterului activ și practic –aplicativ al cunoștințelor despre mediul înconjurător .

Prin natura sa, predarea geografiei la clasele I-IV cultivă și dezvoltă dragostea pentru natură, pentru pământul românesc, cu frumusețile și bogățiile sale, oferind un bun prilej de formare a convingerilor patriotice.

Geografia, mai precis întregul sistem bio-geografic, trebuie să-i facă pe elevi să observe, să dezvăluie sensul geografic al obiectelor și fenomenelor și să tragă concluzii pentru activitatea practică . Tocmai pentru a sublinia această importantă practică , mi-am propus ca în prezenta lucrare sa realizez o sinteză a modalităților optime folosite la lecții pentru asigurarea caracterului activ, practic-aplicativ și interactiv al cunoștințelor, dar și în scopul lărgirii sferei informaționale despre Judetul Dolj și localitatea natală a copiilor, comuna Cârna.

Diversitatea interacțiunilor și interdependențelor dintre componentele acțiunii educaționale este practic nelimitată, dacă avem în vedere multitudinea variabilelor psihologice și pedagogice implicate în acțiunea educațională, funcțională și dinamica lor.

Pe această bază putem considera că cercetarea psiho-pedagogică este o strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea lor ulterioară. Cercetarea pedagogică conduce în mod inevitabil la descoperirea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează reguli în vederea creșterii randamentului său .

,,A pleca de la problemele care sunt cu adevărat probleme și a căror soluție poate să aducă o îmbunătățire a operei școlare, aceasta este regula de conduită care nu trebuie niciodată pierdută din vedere”. (Planchard E. „Cercetare în pedagogie”, EDP, București, 1972, pag.7)

Cercetarea pedagogică este chemată să răspundă unor întrebări pe care practica educativă le ridică neîncetat. Răspunsurile obținute în urma cercetării sunt concomitent explicații ale acestor întrebări și sugestii pentru îmbunătățirea și ameliorarea procesului instructiv-educativ.

Specificul unei cercetări rezultă din particularitățile acțiunii educaționale.

,,Metodologia cercetării psihopedagogice presupune: raportarea la un sistem teoretic general (cu valoare explicativă), realitatea unor investigații empirice cu ajutorul metodelor și tehnicilor de colectarea a datelor (în vederea testării ipotezelor și evaluării a noi eneunțuri teoretice), analiza și interpretarea acestora”. (Dumitru C. „Introducere în cercetarea psihopedagogică”, EDP, București, 2004, pag 96).

În consecință, cercetarea urmează să integreze problema respectivă în ansamblul factorilor de personalitate pe care-i implică cei doi poli ai acțiunii educative : învățătorul și elevul.

Din multitudinea de metode de învățământ, învățătorul are sarcina de a alege și aplica pe cele mai adecvate obiectivelor, conținuturilor , particularităților de vârstă ale elevilor.

Din perspectiva finalității sale, educația urmărește formarea omului în vederea integrării sale în societate.

Lucrarea de față își propune, ca ipoteză de lucru , ca prin utilizarea metodelor și procedeelor active în cadrul învățământului primar, să contribuie la formarea și consolidarea noțiunilor despre mediul înconjurător , la creșterea randamentului școlar și de aici la o educație permanentă pentru mediu.

În acest scop, experimentul nostru va urmări armonizarea metodelor expozitive cu cele active, utilizând numeroase experiențe și activități practice în orizontul local în care se află școala și elevii ei.

Realitatea educațională demonstrează că metodele de învățământ prin descoperire implică elevii la propria lor formare, solicitându-se în mare măsură operațiile gândirii , imaginația, efortul independent în sesizarea situațiilor-problemă , de imaginare a ipotezelor, de investigare și descoperire.

Geografia ca disciplină de învățământ, reprezintă un cadru prielnic pentru aplicarea metodelor și procedeelor active, acestea fiind modalități de formare a reprezentărilor și noțiunilor geografice necesare continuării studierii acestei discipline la ciclul gimnazial.

În alegerea metodelor , este necesar să se aibă în vedere posibilitățile intelectuale ale elevilor.

Accentul trebuie să se pună pe funcția formativă a procesului de predare-învățare, găsind explicații și rezolvări senzaționale, atunci cunoștințele geografice dobândite de elevi vor deveni operante, trainice instrumente de lucru pentru studierea geografiei și activitatea de cercetare.

Eficiența instructiv-educativă este condiționtă de « prezența umană » pe care învățătorul este în stare să o demonstreze, atât intensificând relațiile cu elevii săi, cât și realizând atentă cercetarea pedagogică.

Astfel prin măsurile experimentale adoptate, lucrarea se dorește a fi o contribuție la satisfacerea intereselor imediate de cunoaștere ale elevilor, dar și a cerințelor de instruire în perspectivă.

În elaborarea acestei lucrări, am avut în atenție următoarele obiective de cercetare :

identificarea și aplicarea celor mai adecvate modalități-metode, procedee și mijloace de învățământ, care să asigure realizarea caracterului activ, practic-aplicativ și interactiv al cunoștințelor de geografie;

confecționarea unor mijloace de învățământ ca suport în fundamentarea metodelor activ-participative, dar și pentru asigurarea caracterului practic-aplicativ ;

dozarea timpului de strategie didactică pentru fiecare lecție ;

valorificarea valențelor formative oferite de lecțiile aplicative în cadrul excursiilor , vizitelor, drumețiilor sau în cazul realizării unor experimente ;

monitorizarea rezultatelor clasei experimentale pe o perioadă îndelungată (a cel puțin doi ani ).

Finalitatea oricărei cercetări pedagogice este să descopere reguli de acțiune pentru a spori în mod sigur randamentul educației.

Cercetarea pedagogică este astfel o strategie care urmărește surprinderea relației dintre cât mai multe variabile pe care le incubă procesul real de educație.

Orice cercetare pedagogică presupune adoptarea unui complex de metode astfel încât să surprindă fenomenul în toată diversitatea manifestărilor sale.

Tema propusă, prin însuși importanța sa, a impus necesitatea cercetării.

În concluzie geografia ca știință nu este o creație pură, arbitrară ci o creație pentru oameni, un instrument de ameliorare a condiției umane.

CAPITOLUL I

NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA STUDIERII GEOGRAFIEI ȊN CICLUL PRIMAR

1.1.Geografia știință utilă și atractivă

Geografia și cunoasterea mediului încnjurător, ca obiective de învățământ se disting prin multiplele lor valențe formative,instructive și educative.

Contactul cu lumea exterioara il uimeste pe copilul de vârstă școlară mică,îi trezește interesul,curiozitatea și în același timp cu învățarea cititului și scrisului, a calculului, școala formează deprinderi de prelucrare și utilizare a informației pregătindu-l pe elev pentru educația permanentă.

Studierea geografiei satisface curiozitatea școlarului mic, nevoia de cunoaștere a lumii deoarece învățarea geografiei își propune ca obiectiv să-i facă pe elevi să cunoască în afara orizontului familial tot ceea ce există și se întâmplă în lume, ea având următoarele dimensiuni:

-Dimensiunea geologică- ce reflectă o problemă actuală principală a lumii:cunoașterea, conservarea și reabilitarea mediului înconjurător;

-Dimensiunea global care oferă premisele unei reale educații pentru globalitate- ceea ce presupune raportarea la ansamblul planetei a elementelor naturale,umane și a celor rezultate din interacțiunea dintre om și natură; orice fenomen având și o semnificație globală;

-Dimensiunea europeană- ce se va contura în clasele mai mari în mod special- se raportează la Europa;

-Dimensiunea economică- componentă tradițională care capătă dimensiuni educaționale noi în condițiile generalizării economiei de piață;

-Dimensiunea interdisciplinară- deoarece prin structura sa interioară ca știință atât a naturii cât și a societății poate sintetiza foarte bine aspecte ale cunoașterii și practicii umane;\

-Dimensiunea interdisciplinară – deoarece prin structura sa interioară ca știință atât a naturii cât și a societății poate sintetiza foarte bine aspecte ale cunoașterii și practicii umane;

-Dimensiunea culturală – extinderea geografiei spre cultură;

-Dimensiunea națională- are ca nucleu geografia României;

-Dimensiunea umană – redă problematica societății omenești și coordonatele ei spațiale,temporale și în legătură cu elementele mediului înconjurător;

-Dimensiunea regional – pune în evidență identitatea specifică fiecărui loc prezentat,diferențierile individuale față de elementele generale.

Geografia, ca obiect de studiu, alături de celelalte obiecte,contribuie la educația intelectuală a elevilor, prin intermediul ei, elevii însușindu-și un sistem de noțiuni, priceperi și deprinderi necesare pentru activitatea practică și în același timp deprinderi intelectuale de muncă.

Ea dezvoltă gândirea cu operațiile ei, memoria, spiritul de observație și curiozitatea științifică.

Geografia la clasele I-IV oferă un bun prilej de formare a convingerilor patriotice.

Un alt aspect al predării geografiei în învățământul primar este cunoașterea importanței ei practice. Astfel, geografia, formează la elevi priceperi și deprinderi de a observa natura și activitățile umane, priceperi și deprinderi de a se orienta în natură cu ajutorul instrumentelor sau mijloacelor naturale, de asemenea pe planuri și hărți și de a le folosi în orientarea pe teren. Totodată, îi învață cum să execute și să citească harta și planul și să le interpreteze pentru activitatea practică ( Citirea unei hărți turistice).

Făcând cunoscute ramurile economiei naționale, activitatea economică a oamenilor, modul de organizare a acesteia, geografia își aduce contribuția la orientarea profesională a elevilor.

Obiectul de studiu al geografiei care este suprafața pământului, mediul înconjutător cu toate componentele sale primare derivate și antropice asigură includerea copiilor în cadrul natural uman și social în care se vor desfășura primii lor ani de viață. Tot la geografie elevii vor înțelege problema adaptării oamenilor la mediul lor, nevoia acestora de a-l transforma spre folosul lor și nu în ultimul rând necesitatea protejării lui – educația ecologică.

Prin excursiile, vizitele, lecturile și activitățile practice organizate, geografia dezvoltă inițiativa, curajul, voința și spiritul colectiv.

În concluzie, se poate spune că alături de celelalte obiecte de învățământ, obiectul geografie, contribuie la instruirea și educarea complexă a elevilor cu disponibilitățile sale specifice în valențele instructiv-educative deosebit de largi.

1.2.Locul și rolul disciplinei Geografie ȋn ȋnvățământul primar

Geografia și cunoașterea mediului, ca obiecte al pregătirii de bază în învățământul primar,își aduc o contribuție de seamă în educarea și instruirea elevilor, la formarea multilaterală a personalității acestora. Și-au dovedit din plin utilitatea în educarea și formarea multor generații . În condițiile multiplelor sarcini ce stau în fața învățământului, geografia și cunoașterea mediului sunt chemate să-și valorifice din plin disponibilitățile instructiv-educative, să-și aducă o contribuție sporită la ridicarea eficienței învățământului și a nivelului de pregătire generală a elevilor, împreună cu alte discipline de învățămât, cu întreaga activitate de educare, geografia și cunoașterea mediului își aduc o contribuție însemnată la formarea la elevi a concepției științifice, despre lume și viață.

Formarea concepției științifice și a comportamentului uman adecvat, presupune un ansamblu de cunoștințe corespunzătoare referitoare la domeniul studiat, iar apoi formarea de atitudini și convingeri ferme în acest sens. În practica educativă există o strânsă legătură și intercondiționare între cunoștințe-atitudini-convingeri-concepție-comportament, astfel încât ele formează un tot unitar. Este necesar să se parcurgă toate etapele, de la asigurarea unui fond de cunoștințe utile, la afirmarea unor aptitudini și convingeri, apoi la formarea unei concepții integratoare propriu-zise, care să reflecte în final într-un comportament adecvat elevului în viața socială.

Deși la clasa a IV-a este prevăzută numai o oră pe săptămână, geografia și cunoașterea mediului sunt discipline îndrăgite de elevi, deoarece prin intermediul lor, elevii află multe cunoștințe interesante, își exersează capacități, își formează competențe utile pentru activitatea didactică viitoare, dar și pentru formarea lor ca indivizi ai societății în care trăiesc.

1.3. Motivarea alegerii temei

Organizarea demersului didactic în lecțiile de geografie și cunoașterea mediului ține cont, de toți factorii care intervin pentru asigurarea atingerii finalităților.

Una dintre componentele esențiale ale procesului de învățământ o constituie sistemul de metode și procedee prin care sunt atinse obiectivele. Specific procesului instructiv-educativ sunt factorii care intervin în desfășurarea sa.Între componentele procesului de învățământ există o interdependență funcțională.

Procesul instructiv-educativ este o activitate complexă, care implică activități de predare, învățare, evaluare, în cadrul căreia metodologia didactică ocupă un loc central.

Pentru a-și atinge finalitățile propuse, cadrul didactic trebuie să-și conceapă diferite activități, adică să detalieze sarcinile pe care elevii le au de efectuat, recurgând la proceduri acționale. Cadrul didactic este cel care primește feed-back-ul care îi confirmă eficiența metodelor didactice.

În activitatea instructiv-educativă, desfășurată în condiții specifice, menită să producă o schimbare în comportamentul elevului, la care contribuie și propria acțiune de învățare a acestuia, un rol important îl au metodele didactice folosite ale cadrului didactic.

„ Problematica metodelor este poate una dintre cele mai mult abordată în teoria și practica instruirii, căci arată căile directe de obținere a cunoașterii, de predare, de învățare, de evaluare,, ( Elena Joița).

În contextul actual, se impune găsirea unor căi de activizare a metodelr de învățământ, redimensionarea lor pentru a optimiza desfășurarea procesului instructiv-educativ.

Disciplinele Geografie și Cunoașterea mediului au o însemnătate aparte, prin multiplele valențe educative pe care le au, cu implicații majore în formarea personalității elevilor.

Prin conținutul lor, contribuie la formarea culturii generale, la explicarea ștințifică a unor fenomene, la dezvoltarea intelectuală a elevilor, la formarea unor deprinderi practice de orientare în spațiu, la dezvoltarea dragostei față de mediu și protecția lui.

Dificultatea care apare în derularea procesului de învățământ este tendința de a utiliza în predarea-învățarea geografiei și cunoașterii mediului a metodelor de învățământ clasice, făcând predarea acestor discipline dificilă pentru elevi, bazată îndeosebi pe memoria mecanică.

Ideal ar fi o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne, activ-participative, care să antreneze elevul în procesul de predare-învățare. Se poate verifica aplicarea optimă a metodelor de învățământ prin măsurarea eficienței procesului instructiv-educativ, prin gradul de atingere a finalităților, prin modul în care accentul s-a mutat de pe informativ, pe formativ, prin comportamentele formate.

Problemele false care se conturează sunt legate de metodele clasice considerate ca metode active, care implică elevul doar artificial, nu real.

Am ales această temă, deoarece predarea geografiei și cunoașterii mediului în învățământul primar corespunde unor cerințe educative importante, specifice nivelului de cunoștințe, interese, motivații ale elevilor de această vârstă școlară.

”Dintre valențele instructiv-educative cele mai importante, amintim contribuția la formarea unei concepții științifice despre fenomenele din natură, la educația patriotică a elevilor, prin cunoașterea geografiei, orizontului local și a patriei, la dezvoltarea și întărirea unor procese și operații intelectuale deosebit de importante ( observare, analiză, exprimare, gândire, creativitate, etc.), la formarea și dezvoltarea unor deprinderi psihomotorii ( desenare, măsurare, orientare, executarea unor schițe de hartă)”.

Altfel spus, geografia și cunoașterea mediului, ca discipline, promovează și dezvoltă anumite capacități, formează elevilor deprinderi de a se orienta în spațiu, de a citi un plan, de a observa natura, de a o cunoaște și de a o proteja. De asemenea, îi ajută pe elevi să-și cunoască frumusețile ș bogățiile patriei.

Învățarea geografiei și cunoașterii mediului constituie un proces amplu, pornindu-se de la cunoscut, apropiat, la necunoscut și îndepărtat. Cu alte cuvinte, în predarea acestor discipline trebuie să se înceapă cu geografie și cunoașterea mediului locului natal, ale cărui elemente există în sufletul fiecărui copil și care trebuie scoase la lumină, clarificate și rânduite.

Am considerat necesar studiul metodelor active de antrenare a elevilor în vederea însușirii acestor discipline, pentru ca elevul să poată beneficia din plin de velențele formative pe care le are această disciplină. Trebuie evitată crearea imaginii conform căreia geografia este o disciplină abstractă. Elevului trebuie să i se formeze dragostea pentru cunoașterea ei, să-i fie stimulată curiozitatea continuă, interesul pentru cunoașterea și înțelegerea fenomenelor, proceselor pe care le implică această disciplină.

În anul școlar 2006-2007, la clasa a IV-a, conform planului-cadru, acestei discipline i-a fost alocată o oră săptămânal. Lecții cu specific geografic se mai întâlnesc la clasele Pregătitoare, clasa I, a II-a și a III-a la disciplina Matematică și științe ale naturii. Timpul alocat este redus comparativ cu alte discipline, cadrului didactic revenindu-i un rol important în familiarizarea elevilor cu conținuturile geografice, în sintetizarea acestora, în formarea unor aptitudini, deprinderi, capacități. De asemenea, în această situație intervine măiestria cadrului didactic care poate să coreleze și să aplice foarte bine noțiunile teoretice de la clasă, practic, prin intermediul excursiilor, drumețiilor și a altor activități.

Un alt motiv în alegerea acestei teme l-a constituit dorința mea de a cunoaște mai bine și de a aplica aceste metode, în vederea îmbunătățirii activității de la catedră, pentru a reuși să dezvlt elevilor dragostea pentru frumusețile naturii, pentru îngrijirea și protejarea acestora, pentru protecția mediului înconjurător, pentru utilizarea rațională a resurselor naturale.

Tema este în concordanță cu cerințele reformei educaționale, ameliorarea metodică contribuind simțitor la proiectarea unui demers didactic atractiv pentru predarea acestei discipline. Voi urmări în special condițiile stabilirii strategiilor didactice care au în componență metode activ-participative sau cu valoare activ-participative, în scopul antrenării active a elevilor.

Lucrarea de față are în studiu colectivul clasei la care predau în prezent (anul școlar 2017-2018), dar concluziile metodice la care am ajuns pot fi aplicate și altor colective de elevi. Sper că această lucrare va fi ca atare și va constitui un important instrument de lucru pentru cercetările viitoare.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI ȘTIINȚICĂ A TEMEI

2.1. Conceptele de: metodă, procedeu, metodologie didactică,funcțiile metodelor

Pentru a putea atinge obiectivele propuse în curriculul trebuie să folosim cele mai adecvate metode, acestea constituind o variabilă dintre cele mai importante ale procesului de învățământ, răspunzătoare în bună măsură de rezultatele care se obțin.

Toți marii pedagogi au relevat și relevăbo anumită dependență a performanțelor elevilor la învățătură în funcție de tipul de metodologie utilizate de cadrele didactice.

În procesul de învățământ, învățătorul, ca și elevii acționează prin intermediul unor metode de predare, respective învățare. Calitatea muncii lor este în funcție de aceste metode.Aplicându-se metode diferite, se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor. De asemenea însușirea unor cunoștințe noi poate devein mai dificilă sau mai ușoară pentru unii și aceiași elevi în funcție de metodele utilizate.

În semnificația original, cuvântul ,,metodă” derivat etimologic din grecescul ,,methodos”(odos= cale, drum; metha=spre,către) înseamnă ,,drum spre”, ,,cale de urmat” în vederea atingerii unui scop.

Paul Popescu Neveanu definește metoda ca un ,,sistem de proceduri prin care se ajunge la un rezultat, structură de ordine, program după care se reglează acțiunile practice și intelectuale în vederea atingerii unui scop” iar I.Cerghit o definește ,, ca o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, ca un mod comun de a proceda ce reunește într-un tot unitar eforturile profesorilor și ale elevilor săi”.

În conformitate cu principiul didactic al participării conștiente și active a elevilor la propria instruire, metodele trebuie să devină instrumente de lucru cu ajutorul cărora elevii să dobândească priceperi, cunoștințe, deprinderi fie sub îndrumarea directă a învățătorului, fie în mod independent, dezvoltându-și potențialul creator.

După cum acțiunea didactică sau cea de învățare încorporează mai multe operații mentale și fizice, ierarhizate într-o anumită logică în mod corespunzător acestora, metoda include în structura ei o suită echivalentă de procedee de realizare efectivă a acestor operații. Fiecărei operații îi corespunde un procedeu. Procedeul reprezintă deci o tehnică mai limitată de acțiune, un simplu detaliu, o particularizare sau componentă a metodei. De aceea, metoda poate fi definită ca un ansamblu organizat de procedee considerate ca fiind mai adecvate pentru o situație dată de învățare.A descrie o metodă înseamnă a prezenta această serie de procedee integrate într-un flux unic de acțiune. Valoarea și eficiența unei metode rezidă în calitatea și eficiența acestor procedee pe care ea le înmănunchează.

În cadrul metodei, procedeele pot să varieze, să-și schimbe locul, fără să afecteze realizarea scopului urmărit prin respectiva metodă. Redistribuirea procedeelor poate să aducă cel mult unele nuanțări sau sublinieri în îndeplinirea obiectivelor propuse.

De asemenea între metodă și procedee relațiile sunt dinamice. Metoda poate deveni ea înseși un procedeu în contextul altei metode; sau un procedeu poate fi ridicat la rangul de metodă la un moment dat. De exemplu: demonstrația poate devein un simplu procedeu în cadrul explicației, conversației euristice, dezbaterii colective, comparației etc.. Dar și invers – explicația, conversația, discuția colectivă, comparația, descrierea etc. Pot fi procedee în cadrul demonstrației.

Activitatea didactică ni se înfățișează ca un complex de acțiuni instructiv-educative iar combinația metodelor prin care ea se realizează efectiv constituie metodologia activității didactice ( metodologia instruirii). În plan operațional ea analizează natura,funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode aplicate în organizarea și conducerea procesului de învățământ; relevă principiile și regulile care stau la baza utilizării lor opționale. Metodologia pune în evidență nu numai ansamblul de metode ci și teoria care sudează între ele aceste metode.

Metodologia are un caracter dinamic, se caracterizează prin flexibilitate, suplețe, permanenta deschidere spre înnoire, racordare la cerințele actuale ale învățământului.

Metodele au un caracter polifuncțional, în sensul că pot participa simultan sau succesiv la reaizarea mai multor obiective de instruire. Ele au unele funcții comune, altele cu caracter particular.

Dintre fucțiile cu caracter general amintesc:

Funcția cognitivă – de organizare a învățării; cale de access pre aflarea adevărurilor;

Funcția instrumentală (operațională) – servind drept intermediar între obiectivele definite și obiectivele realizate; tehnică de execuție, unealtă de lucru în predare – învățare;

Funcția normativă – prescripții sau reguli, arată cum să predea și cum să se învețe.

Dintre funcțiile cu caracter particular amintesc:

Funcția formativ- educativă – de exersare și formare a proceselor psihice și motorii, concomitent cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor de influențare, formare și modelare a atitudinilor, calităților morale.

Funcția motivațională – de stimulare a curiozității, de trezire a interesului și dorinței de cunoaștere și acțiune; mobilizează energiile psihice necesare îndeplinirii sarcinilor de învățare, potențează eforturile celor care învață, asigurând mai multe șanse de succes.

În afară de acestea fiecare metodă are o funcție specifică prin care se impune față de altă metodă, care-i conferă o anumită identitate.

Unitatea funcțiilor mai sus menționate, la care se pot adăuga și altele, asigură un caracter activ și dinamic metodelor.

Alegerea metodei sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecție nu se face la întâmplare, ci trebuie să țină cont de scopul urmărit, de tipul de lecție, cât și de nivelul general al colectivului de elevi, de logica internă a științei geografice, personalitatea învățătorului.

Permanent, în activitatea pe care o desfășoară învățătorul trebuie să fie preocupat în a da răspunsul următoarelor probleme prin studiul geografiei:

Ce predau elevilor și cum expun în fața lor?

Ce obiective urmăresc să ating?

Ce metode și procedee voi folosi?

Ce material didactic voi folosi?

Numai îmbinând în predare cuvântul viu, cu cel scris și introducând imagini vizuale sub diferite forme învățătorul poate realiza un învățământ modern care să răspundă cerințelor tot mai mari pe care societatea românească le ridică în fața școlii actuale.

Astfel, dacă în trecut rolul învățătorului era să expună, să țină prelegeri, să impună puncte de vedere, să se considere și să se manifeste mereu ,,ca un părinte”- astăzi rolul învățătorului este de a facilita și intermedia învățarea, de a ajuta elevii să înțeleagă și să explice punctele proprii, devine un partener în învățare.

Dacă în trecut rolul elevului era să urmărească prelegerea, expunerea, explicația învățătorului, să încerce să rățină și să reproducă ideile auzite, să accepte în mod pasiv ideile transmise, lucrând izolat, astăzi el este încurajat să exprime puncte de vedere proprii, să realizeze un schimb de idei cu ceilalți, să argumenteze, să pună și să își pună întrebări cu scopul de a înțelege, cooperând în rezolvarea problemelor și a sarcinilor de lucru.

Dacă în trecut învățarea se realiza predominant prin memorare și reproducere de cunoștințe și ducea la competiție individuală între elevi cu scopul de ierarhizare, astăzi învățarea are loc predominant prin formare de competențe și deprinderi practice, realizându-se prin cooperarea elevilor.

Prin urmare a instrui și educa elevii nu presupune să le dăm adevărul nostru ci să-i dezvoltăm propria gândire, dezvoltându-i imaginația până la gândirea noastră.

În lucrarea de față mă voi opri în mod special asupra metodelor active fără de care obiectul geografie nu s-ar putea lipsi, deoarece, prin intermediul lor elevii au posibilitatea să se joace atât cu învățătorul cât și cu colegii săi.

,,Sarcina perfecționării metodelor – subliniază I.Cerghit – nu poate fi lăsată doar pe seama cercetătorilor științifici propriu-ziși; fiecare învățător poate să facă din clasa de elevi cu care lucrează un adevărat laborator de încercare și descoperire a eficienței diferitelor sale metode și procedee de predare.”

2.2.Clasificarea metodelor de învățământ

Literatura de specialitate cunoaște o diversitate de moduri de clasificare,dupa anumite criterii.

O primă clasificare are în vedere un criteriu istoric , de cercetare a trecutului învățământului geografic, de raportare a metodelor la cerințele de ieri și de astăzi, departajându-le în două grupe :

a)metode tradiționale sau clasic-dogmatice ori didacticiste, care fac apel la comunicarea directă ;

b)metode noi sau moderne, expresie a celor mai recente inovații pedagogice, cu accent pe dezvoltarea personalității elevilor.

O a doua clasificare a metodelor de învățământ poate fi următoarea :

1. Strategii expozitiv – perceptive :

expunerea ;

povestirea ;

descrierea geografică ;

explicația didactică;

prelegerea ;

2. Strategii conversative sau dialogate :

conversația ;

brainstormingul ;

dezbaterea ;

comparatia ;

problematizarea.

3. Strategii de explorare și descoperire:

a) strategii de explorare nemijlocită : observarea sistematică și independentă a obiectelor și fenomenelor

geografice;

lucrări experimentale cu caracter practic;

metoda descoperirii (pe harta și în natură).

b) strategii de explorare a realității geografice prin intermediul substitutelor acesteia:

metoda demonstrației și formele ei

demonstrația cu ajutorul materialelor intuitive: tablouri, fotografii , albume tematice și metoda utilizării lor (tehnica de colecționare, clasare, depozitare );

utilizarea proiecțiilor luminoase, televiziunii și filmului didactic;

modelarea

4.Strategii bazate pe acțiune:

exercițiul;

lecturarea;

metoda algoritmizării;

jocul didactic.

5.Strategii bazate pe utilizarea textului scris :

folosirea manualului și a dicționarului ;

utilizarea lecturilor geografice ;

folosirea tablei;

metoda de lucru cu harta și globul geografic (realizarea unor machete, planuri, hărți,grafice).

Unii autori clasifică metodele după un criteriu natural pragmatic, fiind vorba despre natura obiectivelor pedagogice concrete pe care le urmărește educatorul într-un anumit moment al instruirii. El nu are nevoie de o clasificare a metodelor, ci de un inventar cât mai bogat de metode și procedee didactice din care să le aleagă pe cele adecvate pentru a realiza obiectivele pedagogice urmărite.

Metodele numite active sunt , de regulă, metode formative , fapt ce presupune o schimbare radicală de accent:

cel care învață devine centrul activității ;

se permite diferențierea și chiar individualizarea pregătirii, permițând în grupuri mici (omogene sau eterogene) ;

implică structurarea unor abilități, priceperi și capacități care solicită o perioadă extinsă pentru exersare și întărire;

permit interînvățarea.

Dar, metodele formative sunt incomode pentru profesor, sunt antipatice educatorului magistrocentrist obișnuit cu rutina lecției bazată pe verificarea cunoștințelor memorate de elevi și expunerea de către el a altora noi.

Totuși , fără aceste metode nu se pot stimula cele mai multe dintre capacitățile psihice superioare care intervin în procesele de învățare (gândirea euristica , imaginația).

2.3. Abordarea interdisciplinară a metodologiei în predarea-învățarea noțiunilor despre mediul înconjurător

Metodologia pregătirii învățării noțiunilor despre mediul înconjurător are o strânsă legatură cu :

pedagogia, aceasta oferind:

-metode generale de predare-învățare;

-principiile sale ;

-formele de organizare ale procesului de învățământ ;

-indicații cu privire la activitatea de transmitere a cunoștințelor către elevi ;

-întocmirea programelor și a manualelor școlare.

psihologia pedagogică, care-i oferă informații asupra legilor psihologice în conformitate cu care se asigură însușirea cunoștințelor de către elevi , pe diferite tipuri de vârstă.

logica, aceasta furnizând anumite norme ale gândirii: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, etc.

Prin specificul său, geografia studiază atât probleme aparținând naturii cât și societății umane.

Metodologia predării-învățării noțiunilor despre mediul înconjurător trebuie să-și subordoneze existența pe sistemul științelor geografice, geografia determinând însuși conținutul metodicii predării geografiei.

,,Metodica predării geografiei este firul certitudinii practice, adică, mijlocul de a alege cel mai nimerit șir de fapte și de idei pentru a transmite minții, încă minore a copiilor și a tinerilor partea esențială din adevărurile de care e vorba.”( Mehedinti, S.,”Opere alese” ,Editura Știintifica, București, 1966, pag 133).

2.3.1. Strategii expozitiv-perceptive

Strategiile expozitive constituie căi simple, direct și rapid de transmitere a unui volum mare de cunoștințe într-o unitate de timp determinată.

În condițiile orientării actuale spre metode active în care activitatea este centrată pe elev, utilizarea strategiilor expozitive dobândește sensuri noi :

alternarea secvențelor scurte de învățare prin strategii expozitive cu cele bazate pe strategii active pentru a asigura varietatea situațiilor de învățare și a asigura volumul mare de informații vehiculat în lecție ;

transferarea rolului de exponent de la profesor spre elev ;

introducerea unor elemente euristice în înlănțuirea de procedee utilizate ;

utilizarea unor mijloace de învățământ auxiliare care vizează transmiterea și receptarea informațiilor prin alte canale de comunicare decât cel verbal.

În funcție de materialul ce se predă în condiții specifice a clasei , metodele expunerii orale capătă diferite forme : explicarea noului material , povestirea , descrierea , prelegerea școlară .

a) Expunerea sistematică

Expunerea sistematică constituie o metodă de bază în predarea geografiei, asigurând ordonarea logică a conținutului științific al lecției. Este o prezentare verbală monologată , neîntreruptă , a unui volum mare de cunoștințe cu caracter unitar, înlănțuite logic în cadrul unei teme și susținute prin argumente și exemple detaliate.

Expunerea sistematică la clasele I-IV îmbracă diferite forme :

explicarea conținutului prin lămurirea și clarificarea unor noțiuni;

sublinierea notelor esențiale ;

descrierea ;

povestirea și lectura cu conținut geografic.

Indiferent de metoda expozitivă folosită, ea trebuie îmbinată cu utilizarea mijloacelor de învățare adecvate : ilustrații , tablouri , planșe , hărți , precum și mijloace audio-vizuale.

Este o metodă de bază în predarea geografiei în învățământul primar , fiind una din formele cele mai răspândite de expunere orală .

Pentru a-și atinge scopul , expunerea învățării trebuie să îndeplinească următoarele calități:

*precizie *caracter intuitiv

*simplitate *stil literar

*expresivitate *prezentarea materiei în mod comparativ și expresiv

Precizia presupune în primul rând cunoașterea sensului cuvintelor utilizate, a expresiilor și noțiunilor, ceea ce necesită în prealabil o selectare, o selecționare în vederea îmbogățirii vocabularului geografic al fiecărui elev .

Prin simplitate se înțelege utilizarea de către învățător a celor mai simple cuvinte, accesibile capacității de înțelegere a elevilor .

Expresivitatea presupune o intonație corectă , un ritm adecvat vârstei copiilor pentru a atinge acel prag emoțional al lecției.

Această metodă trebuie însoțită de cât mai mult material intuitiv , dată fiind complexitatea cunoștințelor geografice transmise și dificultatea perceperii lor.

Expunerea trebuie să adopte un stil literar, iar prezentarea materialului presupune un mod com- parativ, logic, expresiv, subliniindu-se legăturile cauzale dintre fenomenele și procesele geografice .

Astfel , la clasa a IV–a , la lecția « Hotarele și vecinii țării noastre » , activizarea și implicarea efectivă a elevilor s-a realizat prin metode variate, îmbinând cu mijloace de învățare corespunzătoare .

Folosindu-se ca material intuitiv harta ( Harta fizică a României ) și adresându-se întrebări, elevii precizează hotarul de nord , de est , de sud și de vest , inclusiv vecinii patriei noastre .

-Care este traseul hotarului de nord ?

-Cu cine ne învecinăm în această parte a țării ?

În acest mod se procedează în continuare , arătându-se în timpul discuțiilor , la hartă , traseul fiecărui hotar .

Concomitent , elevii vor completa schema :

În continuare , ca și activitate practică , elevii folosesc harta de contur și desenează harta țării noastre cu hotarele și vecinii.

b)Explicația didactică

Este o metodă didactică expozitivă prin care se prezintă un conținut științific într-o succesiune logică, urmărindu-se lămurirea și clarificarea unor noțiuni, principii, legi, prin relevarea notelor esențiale , legăturilor cauzale dintre obiecte și fenomene, prin sublinierea genezei și a devenirii lor.

Pentru o cât mai bună eficientizare a învățării , expunerea sistematică și explicația trebuie să respecte câteva cerințe :

*selectarea volumului de informații și sistematizarea lui în raport cu vârsta și nivelul de înțelegere al elevilor ;

*expunerea să nu depășească 20 de minute și, paralel cu desfășurarea lecției , după parcurgerea fiecărui obiectiv este necesar să se realizeze schema celor expuse , la tablă ;

*succesiunea și claritatea ideilor, precizia acestora și corelația logică trebuie să se bazeze pe exemple corespunzătoare nivelului de înțelegere al elevilor , dar să respecte limbajul și sensul științific.

În timpul explicației, învățătorul trebuie să stea în fața clasei , lângă materialul didactic necesar ca suport intuitiv și să nu se plimbe explicând printre rândurile de bănci distrăgând atenția elevilor.

Explicația după raționamentul utilizat poate fi :

-explicație deductivă operația logică urmează calea de la general la particular, de la necunoscut spre cunoscut , de la abstract spre concret și ajunge la judecăți mai puțin generale .

-explicația inductivă pornește de la cazuri particulare la general sau la esențial.

-explicația analogică implică compararea diverselor fapte geografice de același gen pentru a descoperi asemănările și deosebirile dintre ele .

,,Alături de celelalte metode euristice, prin explicație se formează raționamentul geografic, adică facultatea de a gândi corect și de a stabili relații riguroase, de a descoperi raporturi logice în distribuția spațială a fenomenelor. ”( Bruner, R., Ferras, R,. Theriy, H., ” Les Mots de la géographie. Dictionnaire critique.” ,Paris, Montpellier , 1992, pag 375

Aceată metodă a fost folosită și aplică la tema « Munții Carpați », clasa a IV-a, unde s-a explicat modul de formare a munților, prin încrețire și prin izbucnirea vulcanilor; la tema „Delta Dunării” formarea noțiunii de Delta – s-a explicat de asemenea, modul de formare ca o câmpie tânără între brațele Dunării și mare, prin aluviunile depuse de aceste ape având un specific aparte – un amestec de pământ și apă cu vegetație și animale specifice. Explicația se poate completa cu lectura geografică, care descrie Delta Dunării .

,,Ce este Delta ? O neîntreruptă rostogolire de ape, o înșiruire de grinduri și coliere de lacuri , pământuri plutitoare și ostroave marețe ,întinderi nesfârșite de stufi și păduri care pot fi și de stejar, ca acelea de pe grindul Letea… … .Delta este un adevărat paradis la răsăritul soarelui.”

(Societatea de Științe ale naturii și geografiei din România, „Lecturi geografice”, VOL. I, E.D.P., București, 1976, pag.190).

De asemenea, poate fi folosit și fragmentul despre Delta Dunării din opera lui Cezar Petrescu intitulată „Vara cea luminoasă”.

c) Povestirea

Este o metodă expozitivă care constă în prezentarea verbală, descriptivă sau narativă , cu caracter plastic, intuitiv, concret și emoțional, respectând ordonarea în timp și spațiu a obiectelor , faptelor, evenimentelor, întâmplărilor autentice sau imaginate.

În povestire, limbajul trebuie să fie expresiv, cu figuri de stil, iar intonația artistică, variată , cu accentuarea unor cuvinte sau propoziții.

O mare eficiență instructiv-educativă o au și extrasele din operele geografice.

Povestirea , formă a expunerii, are un caracter narativ sau descriptiv și se introduce pentru a da o imagine vie, colorată, de neuitat, pentru a provoca emoții, îndepărtând astfel transformarea elevilor în receptori pasivi de cunoștințe.

O condiție importanță a acestei metode este și timpul ( 1-2 minute ) pe care învățătorul trebuie să-l afecteze citirii unor fragmente, a unor extrase , lecturi.

Ele trebuie să fie în același timp sugestive , concludente și să întregească explicația. De exemplu, la capitolul «  Ape curgătoare » , se pot folosi fragmente din opere literare ori geografice, extrase din ziare, reviste etc.

Exemplu :

,,Gândit de acea frunte albă de calcar de care se sparg marile furtuni ale Ardealului și realizat de totalitatea grandioasă a muntelui, fruct îndrăzneț al unui vast spațiu de piscuri și prăpăstii , Oltul se îndreaptă spre lume cu forța unui arbore impulsiv, a unei idei cutezătoare, a unei revoluții care adună în clopotul ei mulțimile.” (Bogza, G., „Cartea Oltului”, Editura Albatros, București, 1979, pag.56).

Deosebit de concludente și eficiente sunt acele povestiri care se bazează pe observații proprii ale dascălului .

Povestirea trebuie nuanțată în așa fel, încât elevii să-și imagineze aspectele prezentate. Putem implica elevii în mod direct , solicitându-i să povestească o întâmplare cu conținut geografic legat de tema pusă în discuție petrecută cu oca-zia unei călătorii , drumeții , excursii , etc.

Exemplu: Situație de învățare prin creație

Obiectiv operațional: să povestească în scris o întâmplare cu caracter geografic

Sarcina: Povestiți în scris o întâmplare cu caracter geografic pe care ați trăit-o. Dați un titlu povestirii și prezentați-o în fața colegilor.

O povestire atractivă, redată cu talent va fi urmărită cu emoție, încordare și participare intensă .

d) Descrierea

Este o expunere expresivă, orală sau scrisă, realizată pe baza unei operații, prin intermediul căreia sunt prezentate caracteristicile exterioare tipice ale obiectelor, fenomenelor, proceselor, și prin care se accentuează aspecte de formă, dimensiune, context de relații, detalii etc.

Descrierea consemnează rezultatele observării vizuale, pregătind trecerea la cercetarea teoretică a obiectului sau procesului .

Simion Mehedinți sublinia că în descriere să fie cuprinse « aspectele și formele cele mai reprezentative, specifice ale unui teritoriu proces… deci să fie o descriere caracteristică, să fie explicativă, adică să lămurească geneza obiectelor , fenomenelor , să fie analitică dar și sintetică , să fie concisă pentru a respecta rigurozitatea științifică a limbajului geografic și nu literar », etc.

(Mehedinti, S.,”Opere alese” ,Editura Știintifica, București, 1966, pag 133).

Descrierea are la bază observarea directă , independentă , individuală a elevilor, observarea dirijată de către dascăl care stimulează spiritul de observație.

Când se utilizează o descriere tipărită sau învățătorul descrie un obiect , fenomen sau proces, prin acest procedeu se propune elevilor o observare dirijată , interpretată , care implică pasivitate . Metoda descrierii poate fi modernizată , transformată într-o metodă activă când se cere elevilor să descrie dirijat sau liber un peisaj , un proces ,un obiect ,etc.

Descrierea se aplică și în sala de clasă utilizând mapa didactică ilustrativă ordonată tematic sau se pot face descrieri pe ceea ce au observat elevii în timpul unor excursii , drumeții sau chiar în timpul liber, la joacă .

Exemplu :

Descrieți liber în câteva cuvinte cel mai frumos peisaj observat de către voi în localitatea natală. Dați un titlu descrierii voastre .

Descrieți din punct de vedere geografic în câteva cuvinte strada voastră .

Descrieți peisajul din imaginea de mai sus în 4-5 propoziții .

Ca aplicație practică la clasa a IV-a , în cadrul lecției  «Orizontul apropiat.Sala de clasă.Școala.», am făcut o vizită a școlii noastre după care am încercat să o descriem pornind de la anumite întrebări pe care le-am adresat elevilor .

Cum se numește școala noastră ? Și de ce credeți voi că poartă acest nume ?

Câte săli de clasa are școala ?

Ce destinație au încăperile mai importante ?

Unde se află clasa voastră ?

În care parte se află această clasă (stânga sau dreapta , în față sau în spate ) ?

Care sunt locurile cele mai plăcute din școală și de ce ?

Ce se află împrejurul școlii ?

Cum contribuie elevii din clasa voastră la înfrumusețarea școlii și a împrejurimilor acesteia ?

Toată această descriere are loc în sala de clasă, după ce s-a încheiat turul școlii, având în fața și un plan al clădirii.

e)Prelegerea

Prelegerea constă în transmiterea unui volum mare de informații , selectate și organizate pe

baza unui plan de idei. Pe parcursul prelegerii, dascălul recurge la argumentări, definiții, compara-

ții, exemple concluzii în vederea prezentării accesibile și convingătoare a temei propuse.

Pe lângă expunerea explicativă, se poate folosi și expunerea sub forma prelegerii școlare .

Aceasta se deosebește de povestirea explicativă prin aceea că problemelor discutate se dă o mai mare amploare și se aprofundează mai mult .

Este recomandat ca prelegerea să se desfășoare după un plan stabilit în prealabil, scris pe tablă la începutul orei .

Exemplu :

Carpații – înfățișarea pământului țării noastre

( clasa a-IV-a )

1). Așezarea și localizarea pe hartă

2). Originea și alcătuirea lor petrografică :

-limitele fizico-geografice ;

-trăsăturile Carpaților ( Orientali , Meridionali , Occidentali ) ;

-depresiuni , pasuri , culoare.

3). Caractere geografice :

-poluarea Carpaților ;

-vegetația , fauna , solurile ;

-bogațiile solului și subsolului.

4). Descrierea Carpaților :

-localizare ;

-unități principale ;

-importanța economică .

5). Concluzii axate în principal pe specificul Carpaților , ca unitate de reper , de însemnătate europeană pentru țara noastră și de importanță economică .

6). Fixarea cunoștințelor – scurte recapitulări și indicații privind tema pentru acasă .

Câștigarea de «  teren » a acestor metode expozitive se poate realiza prin diverse moduri :

transformarea monologului în dialog ;

appel permanent la educație :

activitate independentă . Astfel, elevii devin participanți activi la însușirea cunoștințelor .

f) Demonstrația și argumentarea

A demonstra înseamnă a arăta elevilor obiecte și fenomene reale sau substitutele lor în scopul ușurării eforturilor de exploatare a realității, a provoca o percepție activă, concret-senzorială, intuitivă , a prezenta elevilor acțiuni, operații și mișcări individuale sau de subunități.

Prezentarea materialului demonstrativ trebuie să se îmbine armonios cu explicația și conversația, ajutându-i pe elevi să stabilească legături cauzale între fenomenele din mediul înconjurător , să sesizeze esențialul în modul de formare al acestora și chiar să facă generalizări prin definirea unor noțiuni, concepte etc.

Datorită diversității foarte mari a materialului demonstrativ care poate fi utilizat în predarea-învățarea disciplinelor geografie și științe, metoda demonstrației poate îmbrăca forme variate și anume : cea mai mare eficiență în învățare o are percepția directă a obiectelor și fenomenelor din mediul natural, unde învățătorul argumentează un adevăr sau altul , dirijând observarea acestora.

Atât în drumețiile din orizontul local, cât și în excursiile organizate pe distanțe mai mari , elevii , sub o atentă îndrumare, au observat fenomene și procese naturale ca : forme de relief, izvor, confluență, vegetație , climă , aspecte ale poluării etc. În urma celor observate, am avut posibilitatea demonstrării unor adevăruri științifice : formarea reliefului, calitatea aerului, a apei , relația relief-climă, etc.

În multele plimbări pe care le-am făcut cu elevii în zona Lacului Bistreț-Balta Cârna de la marginea comunei, am observat diferite specii de plante și păsări specifice zonei de luncă. Nu au trecut neobservate formațiunile de vegetație legate de mediul acvatic, fie cele lemnoase ( plopul , salcia, răchita) fie cele ierboase ( papura, trestia ).

FOTO 1 – Grup de pelicani, Balta Cârna FOTO 2 – Aglomerări de specii de păsări

FOTO 3 – Vegetație acvatică

Pentru a dobândi valențe formative, metoda demonstrației trebuie îmbinată cu : problematizarea, dialogul euristic, descoperirea, modelarea, angajând elevii în acest proces și conducându-i astfel să sesizeze esențialul și să construiască noțiuni generale.

2.3.2. Strategii conversative sau dialogate

a) Conversația – ,,este una dintre cele mai des întâlnite metode în predarea geografiei , o importanță deosebită în realizarea ei având-o întrebările, natura acestora . Întrebările trebuie să fie clare, precise, să ceară răspunsurile care contribuie la dezvoltarea gândirii și vorbirii elevilor. Ele trebuie să anticipeze în planul gândirii : operațiile de efectuat, să mijlocească trecerea de la o operare la alta , să schimbe direcția gândirii, să facă trecerea de la o cunoaștere imprecisă și limitată la o cunoaștere precisă și completă.” (Cerghit,I., „Metode de învățământ”, E. D. P, București, 1976, pag. 90).

Conversația reprezintă o convorbire sau un dialog între învățător și elev, prin care se dirijează învățarea, fiind utilizată încă din antichitate.

,,Când metoda conversației este utilizată în orientarea gândirii prin întrebări bine formulate, în scopul găsirii de noi adevăruri, al dobândirii de noi cunoștințe, poartă denumirea de conversație euristică sau conversație socratică.” (Nicola,I., „Tratat de pedagogie școlară”, E. D. P, București, 1976, pag. 378).

A doua formă a conversației este cea catehetică, denumită și conversație examinatoare (întrebare și răspuns), folosită la verificarea cunoștințelor ,la fixarea acestora.

Întrebările care se pun elevilor în timpul conversației sunt diferite. Astfel ele pot fi :

-întrebări cu funcție reproductivă, care fac apel la memorie;

-întrebări care cer localizarea pe hartă, obținând asocierea memoriei cu localizarea spațială;

-întrebări care cer exerciții;

-întrebări cognitive:>De ce ? >Pentru ce ?

>Prin  >Unde ?

Pentru ca metoda conversației să contribuie operațional la realizarea obiectivelor urmărite, didactica formulează o serie de cerințe cu privire la întrebările formulate :

*să fie formulate astfel încât să stimuleze gândirea , să provoace starea de tensiune necesară aflării răspunsurilor ;

*să fie cât mai variate și eșalonate gradual ;

*să fie puse într-o succesiune logică ;

*să vizeze un singur răspuns, evitându-se cele monosilabice (da, nu ) ;

*să fie clare precise și corecte din punct de vedere gramatical și științific ;

*să dovedească ințelegerea fenomenelor , cunoașterea faptelor , a cauzelor și legăturilor dintre ele și să fie motivate ;

*să fie formulate ținându-se seama de nivelul de pregătire al elevilor și de particularitățile de vârstă ale acestora.

Conversația presupune ,de asemenea, îmbinarea ei cu alte metode și procedee folosite în predarea geografiei :

= conversația + problematizarea ;

=conversația + metoda de lucru

= conversația + demonstrația

= conversația + comparația

Conversația are o valoare formativă, imperativă, întrucât prin sistemul de interacțiuni angajat între învățător și elevi dezvoltă atât memoria și imaginația cât mai ales gândirea.

O importanță deosebită în realizarea conversației o au întrebările, natura acestora.

Ioan Cerghit mai spune : « desigur, lucrul cel mai important este ca profesorul să cunoască logica nașterii întrebărilor , să stăpânească arta formulării cu abilitate a acestora ».

Întrebările trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :

-să fie astfel formulate încât să stimuleze gândirea activă a elevului prin: generalizări, comparații, caracterizari, corelații ale fenomenelor analizate.

-să fie variate și eșalonate gradat ;

-să fie puse într-o succesiune logică ;

-să vizeze un singur răspuns, conducându-i pe elevi la concluzii științifice în dezlegarea cauzală a fenomenelor analizate ;

-să fie sistematizate și să țină seama de scopul urmărit ;

-să nu sugereze răspunsuri monosilabice ( da, nu ) ;

-să fie formulate expresiv , clar, precis , ținând seama de gradul de pregătire și de particularitățile de vârstă ale elevilor ;

-să solicite localizarea pe hartă.

În același timp , răspunsurile elevilor presupun :

-să fie corecte ca fond și din punct de vedere al exprimării gramaticale;

-să fie clare, corecte și motivate ;

-să fie individuale ;

-să transmită adevarul științific .

După specificul întrebărilor care solicită răspunsul se disting următoarele tipuri de conversație :

conversația bazată pe întrebări închise , caracterizate prin aceea că presupun un singur răspuns după întrebările : care ?, ce ?, cum ?.

Care sunt formele de relief învățate ?

Ce fel de ape sunt lacurile ?

Cum se numește fluviul care străbate țara noastră ?

conversația ce se bazează pe un lanț de întrebări deschise, în care elevii au po-sibilitatea să-și aleagă răspunsuri din mai multe variante.

Aceeași întrebare poate declanșa mai multe răspunsuri corecte din partea elevilor.

Exemplu : FLORA ȘI FAUNA

Ce plante medicinale cunoașteți ?

Ce animale sălbatice trăiesc în zona de munte ?

conversația ce se bazează pe întrebări stimulatorii și exploratorii , care declanșează procesul de cunoaștere , iar răspunsurile sunt rezultatul frământărilor indi-viduale , al căutărilor și explorărilor neimpuse de învățător.

Astfel de conversație are rolul de a implica activ elevii în desfășurarea lecției și se utilizează în special în cadrul metodei descoperirii , problematizării și lu-crului cu harta.

Exemplu : APELE STĂTĂTOARE

Colectivul de elevi este împărțit în grupe , sarcinile de lucru fiind următoarele :

grupa nr. 1 descoperă lacuri naturale din zona de munte ;

grupa nr. 2 descoperă lacuri artificiale din zona de munte ;

grupa nr. 3 descoperă stațiunile turistice de pe litoralul românesc.

Prin dialogul de dirijare, elevii sunt conduși să descopere lacuri naturale și artificiale din zona de munte precum și stațiuni turistice de pe litoralul românesc , folosindu-se ca mijloc de învățământ atlasul.

De asemenea , pe masură ce le descoperă , câte un reprezentant al fiecărei grupe va completa la tablă următorul tabel :

După completarea tabelului la tablă are loc o conversație în scopul corectării datelor înscrise. Elevii vor completa tabelul pe fișele primite , în întregime , indiferent de sarcina avută de o grupă sau alta.

Întrebările ce se pun elevilor în timpul conversației pot fi :

-întrebări cu funcție reproductivă, care face apel la memorie:

=Cum se numește marea care mărginește țara noastră ?

=Cum se numește lanțul muntos din țara noastră ?

-întrebări care cer localizarea pe hartă , prin asocierea memoriei cu localizarea spațială:

=Unde este situată România ?

=Care sunt afluenții Dunării ?

=Unde este așezat județul Dolj ?

-întrebări care cer exerciții:

=Aflați lungimea clasei și distanța școală -primărie .

-întrebări problemă :

=De ce Carpații Meridionali au cea mai mare înălțime , puține depresiuni și trecători ?

=De ce spunem că Marea Neagră are o importanță deosebită pentru țara noastră ?

-întrebări cognitive :

=De ce ? =Pentru ce ? =Prin ce ? =Unde ? =Cum ?

Care fac apel la comparații :

=Prin ce se deosebește vegetația de la câmpie de cea de la munte ?

=Prin ce se deosebește un râu de un fluviu sau de un lac ?

-întrebări – teme , prin care se cere compararea diferitelor elemente fizico-geografice în care elevul trebuie să facă analize , sinteze , generalizări :

«  Comparați principalele forme de relief : câmpia , dealul , muntele ! »

După scopul și obiectivele instructiv – educative urmărite , conversația este :

-introductivă = urmărește reîmprospătarea unor cunoștințe necesare elevilor în înțelegerea lecției noi.

-folosită în predarea cunoștințelor = ajută elevii în dobândirea cunoștințelor noi.

-de consolidare = fixează cunoștințele, verifică și precizează însușirea materialului nou.

-de recapitulare și verificare a cunoștințelor = pune în evidență esențialul informațional dintr-un capitol parcurs.

,,Conversația în general, dă viață lecției , dezvoltă spiritul de observație al elevilor, de gândire activă. În acest sens , învățătorului îi revine sarcina să-i suscite elevului spiritul de întrajutorare și cooperare, provocând confruntarea cu soluții diferite sau exprimate diferit, fără a provoca rivalitate, ci concurență, dar favorizând exprimarea punctelor de vedere complementare.”

( Bruner,I., „Pentru o teorie a instruirii”, E. D. P, București, 1970, pag.81).

b) Comparația

Metoda comparației are o deosebită importanță, deoarece cu ajutorul ei se stabilesc asemănări și deosebiri care există între obiectele și fenomenele geografice, evidențiindu-se trăsăturile specifice ale acestora. Astfel, ea contribuie la formarea reprezentărilor și noțiunilor geografice, constituind o operație de gândire.Ea însoțește toate celelalte metode fiind considerată de cele mai multe ori un procedeu anexă al acestora prin care se rezolva o serie de probleme instructiv-educative care se analizează în procesul învățării geografiei.

Punând în discuție obiectele și fenomenele geografice necunoscute în comparație cu cele cunoscute, cu ajutorul ilustrațiilor, a eșantioanelor de roci a graficului, a hărții, însoțite de descrieri, elevii își formează reprezentări clare cu privire la acestea, intuindu-le corect.

Exemplu : RELIEFUL ROMÂNIEI

Prin comparație cu câmpia putem forma noțiunea de deal, iar prin comparație cu dealul se formează noțiunea de munte. Pentru compararea formelor de relief se utilizează următoarele criterii: înălțimea, rocile care intră în alcătuirea acestor forme de relief, modul cum s-au format.

Pe baza imaginilor la lecția « Relieful României » , am analizat pe rând formele de relief, câmpia, dealul și muntele, extrăgând elementele fiecăruia în parte și întărite cu exemple din orizontul local, utilizând metoda comparației .

Am îmbinat comparația cu observația și descrierea, elevii fiind antrenați în lecție corelând

imaginile cu întrebările adresate de către învățător.

FOTO 4 – Câmpie FOTO 5 – Deal FOTO 6 –Munte

Priviți cele trei imagini în mod comparativ și identificați formele de relief corespunzătoare !

-Care sunt asemănările dintre ele ?

-Care sunt deosebirile ?

-Comparați pe rând trăsăturile pentru a descoperi specificul fiecărei forme de relief !

În această comparație elevii au realizat o sinteză amplă a cunoștințelor despre cele trei forme de relief contribuind la sistematizarea , esențializarea și consolidarea informațiilor unei forme de relief a României.

c)Problematizarea – este o metodă orală interogativă prin care elevii învață rezolve situații problemă.

Situația- problemă este o situație contradictorie ( conflictuală, paradoxală, un dezacord , o neconcordanță ) între cunoștințele anterioare despre realitate și noile cunoștințe pe care le dobândesc elevii.

Rezolvarea situațiilor-problemă este un demers care implică operații intelectuale diferite : de identificare, de analiză, de comparare, de anticipare etc.

Cine vorbește de o formare a gândirii, vorbește de o formare a unor operații , vorbește de construirea acestora . Construirea operațiilor se face în cursul cercetării și orice cercetare pornește de la o problemă.

Dacă prin strategiile expozitive în care se vehiculează cunoștințe gata elaborate, procesul psihic dezvoltat este memoria, prin problematizare se dezvoltă gândirea și imaginația.

Situațiile-problemă se pot desfășura în forme variate, în raport de specificul și conținutul temelor studiate .

Ca tehnică, problematizarea are o mare valoare formativă , elevii participând prin efort propriu de gândire și de acțiune la descoperirea adevărului științific.

Învățarea prin rezolvarea « situațiilor –problemă » (problem-solving) este o modalitate complexă de aplicare a teoriei învățării prin descoperire (a euristicii-euristiken=a descoperi ).

Situația problemă reprezintă ansamblul contradictoriu , conflictual, ce rezultă din trăirea simultană a doua realități : experiența anterioară  și elementul de noutate și de surpriză , necunoscut cu care se confruntă subiectul.

O întrebare devine problemă atunci când generează o nedumerire, o uimire sau o incertitudine, chiar o neliniște pe care o trăiește elevul ca pe un conflict lăuntric și pe care caută să îl rezolve prin identificări de situații adecvate , prin demonstrații raționale .

Esența problematizării constă în situația conflictuală care apare între necesi-tatea rezolvării unei probleme (a găsirii răspunsului la întrebare ) și experiența elevului , nesatisfăcătoare sub acest raport, și care nu-i permite , de aceea, să găsească soluția .

Crearea de situații-problema constituie prima verigă, urmată de căutarea soluțiilor de rezolvare, și în final de rezolvare a acestora.

O situație problemă are în componenta sa două elemente :

~enunțul , care oferă date informative asupra problemei ;

~întrebarea , care orientează în gândire elevii spre rezolvarea problemei și găsirea soluțiilor.

O clasificare a problemelor în învățarea geografiei ar putea cuprinde trei mari categorii :

*probleme de identificare;

*probleme de explicare și demonstrare ;

*probleme de construire.

Primele două tipuri includ majoritatea situațiilor-problemă întâlnite la clasa a IV-a , la disciplina geografie.

Exemplu :

În repartiția armonioasă, etajată a vegetației, faunei și a solului din țara noastră un rol important îl joacă clima .

Indicați care sunt factorii climatici (temperatura , precipitațiile, eta-jul climatic, zonalitatea climatică , etc.) cu influența directă în re- partiția lor.

Indicați pe hartă etajele de vegetație !

Termocentralele funcționează pe bază de combustibili clasici. Amplasarea lor este legată de resursele de combustibili

Arătați de ce, și indicați pe hartă unde se pot construi termocentrale în țara noastră.

La fixarea temei « Industria », se poate realiza o comparație între ramurile de bază ale industriei după criteriile : repartiție, materii prime folosite, destinație economică, structură, perspectivă etc.

La fel se poate proceda și la tema « Carpații », folosindu-se drept criterii: altitudinea, alcătuire geografică, bogățiile solului și subsolului, masivitatea, elemente de vegetație, faună, soluri etc.

Ineditul acestei metode constă în formularea de noi probleme prin care elevul poate continua investigația proceselor și fenomenelor în plan extern, adică prin corelarea obiectelor între ele și desprinderea a ceea ce este asemănător, diferențial, dar mai ales a ceea ce este repetabil într-un grup de obiecte și fenomene.

Concluzionând, problematizarea presupune formarea la elevi a deprinderilor de a investiga și rezolva probleme prin punerea în anumite relații a datelor ofe-rite de realitatea geografică.

d)Brainstormingul – este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educație, în stimularea creativității, etc.

Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele „brain”= creier și „storm”= furtună, plus desinența „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”- efervescență,o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „ metoda inteligenței în asalt.”

Un principiu al brainstormingului este: ”cantitatea generează calitatea”. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime și se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității.

De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relațiilor interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante. Identificarea soluțiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului.

ETAPELE METODEI:

1. Se alege tema și se anunță sarcina de lucru.

2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunțuri scurte și concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor – chiar trăznite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum vin ele în minte legate de rezolvarea unei situații-problemă conturate. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile celorlalți, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenție, fără referiri critice.Se suspendă orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observații negative. În acest caz funcționează principiul „cantitatea generează calitatea”.

3. Totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.

4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „așezarea” ideilor emise și recepționate.

5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găsește criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri, cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.

6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcție de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se poate desfășura însă și în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea ,argumentarea și contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluții fezabile pentru problema pusă în discuție. Se discută liber, spontan, riscurile și contradicțiile care apar.

7. Se afișează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, imagini, desene, cântece,coleje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalți.

Învățătorul trebuie să fie un autentic catalizator al activității, care să încurajeze exprimarea ideilor, să nu permită intervenții inhibante și să stimuleze explozia de idei.

În desfășurarea lecțiilor în învățământul primar se realizează de cele mai multe ori variante prescurtate ale metodei, obiectivul fundamental fiind acela de a-i determina pe elevi să-și exprime liber opiniile, să formuleze idei proprii eliberate de prejudecăți, să exerseze atitudini deschise și creative în grup, să fie motivați pentru activitate, să învețe într-o manieră plăcută și atractivă, într-o ambianță plină de prospețime și emulație.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea amintesc:

– obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare;

– costurile reduse necesare folosirii metodei;

– aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

– stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor;

-dezvoltă creativitatea,spontaneitatea,încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

– dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Limitele brainstorming-ului:

– nu suplinește cercetarea de durată, clasică;

-depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul

dorit;

– oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă;

– uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți.

Brainstorming-ul se desfășoară în cadrul unui grup format din maxim 30 de persoane, de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al înclinațiilor, sub coordonarea unui moderator (în cazul nostru-învățătorul), care îndeplinește rolul atăt de animator, cât și de mediator.Rolul învățătorului este de a asculta cu atenție pe elevi fără a interveni în discuțiile acestora; eventual, el poate intra în joc prin respectarea regulilor acestuia. Se mai recomandă ca grupul ce utilizează brainstorming-ul să fie compus dintr-un număr par de elevi.

Folosită cu discernământ, această metodă stimulează creativitatea și generează lecții creative.

Cu puțin curaj, acestea pot fi proiectate în parteneriat cu elevii.

Am folosit această metodă la lecțiile „M-ții Carpați, Apele, Formele de relief” unde elevii au fost atrași și antrenați în discuții , unii cu ceilalți exprimându-si opiniile, ideile , așa cum vin ele în mintea lor.

Obiectivul fundamental urmărit în aceste lecții a constat în exprimarea liberă a opiniilor prin eliberarea de orice prejudecăți. De aceea, am acceptat toate ideile, chiar trăznite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum au venit ele în mintea elevilor, indiferent dacă acestea au condus sau nu la rezolvarea problemei.

Pentru a determina progresul în învățare al elevilor cu rămâneri în urmă, este necesar să îi antrenam în schimbul de idei; facem astfel încât toți elevii să își exprime opiniile .

e)Dezbaterea – reprezintă o metodă didactică de învățământ în care predomină acțiunea de comunicare orală interogativă. Astfel această acțiune valorofică procedeul întrebărilor care este orientat pedagogic în direcția organizării unui schimb de informații semnificative pentru soluționarea

unor probleme, dezvoltarea unor capacități de stăpânire a materiei, de exprimare și de creație în contextul unor aplicații sau analize de caz deschise perfecționării .

Proiectarea metodei dezbaterii urmărește realizarea unei forme avansate de învățare socială , posibilă în numeroase variante de organizare : în grup , tip seminar , de masă , în echipe de lucru , tematică , dirijată , prin asalt de idei. Dezbaterea presupune un anumit nivel de cunoștințe și capacități , comun participanților , valorificabil , în plan pedagogic și social sub conducerea cadrului didactic .

,,Funcționalitatea metodei dezbaterii depinde de calitatea formativă a întrebărilor, în varianta lor : frontală (De ce ? ), directă ( Care sunt motivele pentru care susțineți ideea ?), inversată (Ce se întâmplă dacă ?), de revenire (Cum credeți că …), imperativă (Analizați următoarea situație …) , de releu (Completați răspunsul anterior ), de controversă ( Există sau nu există situația x ?) . ” (Cerghit,I., „Metode de învățământ”, E. D. P, București, 1976, pag. 90).

Structura metodei dezbaterii implică trei momente decisive :

* introducerea prin formularea întrebărilor sau a întrebărilor –problemă ;

* intervenția participanților;

* sintetizarea discuțiilor prin sistematizarea argumentelor , delimitarea apre-cierilor , definitivarea concluziilor .

În etapa anterioară lecției învățătorul precizează obiectivele operaționale , stabilește subiectul , conținutul de idei , planul logic , orientativ de dezbatere , alege problemele cheie , întrebările , materialele , stabilește concluziile la care trebuie să ajungă elevii , repartizează timpul consacrat fiecărei secvențe didactice.

În timpul activității didactice cu elevii învățătorul anunță subiectul , obiectivele , poate împărți elevii în grupe stabilind temele pentru fiecare grup sau poate dispune optim elevii în cerc sau semicerc în jurul unei mese rotunde la care dascălul poate ocupa poziția de „primul între egali” , formulează situația problemă , schițează conversația sau elevii prezintă referate cu puncte de vedere sau soluții diferite . În timpul dezbaterii învățătorul intervine rar pentru a impulsiona , pentru a sugera noi ipoteze pentru a încuraja elevii etc. În partea finală a dezbaterii sunt sistematizate concluziile , argumentele , sunt subliniate elementele noi , contribuțiile personale , caracterul original al opiniilor exprimate .

Unul din subiectele propuse dezbaterii în activitățile didactice geografice face referire la problemele de mediu și anume „Oamenii , în special elevii , influiențează mediul înconjurător ?”

Este o dezbatere pe care am supus-o în cadrul proiectului „ Natura, prietena mea” proiect ce s-a derulat pe parcursul unui an școlar , nu numai în cadrul disciplinei geografie, dar și în cadrul altor discipline (Limbă și comunicare , Arte, Tehnologii , Științe ale naturii).

Obiectivele propuse au vizat descoperirea implicațiilor lumii plantelor și animalelor în aspectele existenței proprii, stimularea preocupărilor de a găsi explicații unor fenomene naturale dar și dezvoltarea simțului practic , estetic și economic.

Concluzia la care s-a ajuns la sfârșitul acestei dezbateri a fost aceea că trebuie să facem eforturi pentru ocrotirea naturii , pentru păstrarea unui mediu curat care să ridice calitatea vieții umane și să protejeze viața pe Terra . (anexa nr.6)

2.3.3. Strategii de explorare și descoperire

2.3.3.1. Strategii de explorare nemijlocită

a)Observarea geografică

Constituie metoda esențială în procesul de formare a reprezentărilor și noțiunilor geografice , însoțite de celelalte metode de învățământ.

Dacă omul este incapabil să observe ce se întâmplă în jurul lui sau dacă refuză să o facă, atunci șansele sale de adaptare se restrâng considerabil.

Pe baza percepției directe , cu ajutorul observării, elevii participă activ la procesul cunoașterii. Învățătorul este cel care formează la elevi priceperea și deprinderea de a observa, această meto-

dă constituind primul pas spre cunoaștere și spre adaptarea ființei umane la mediul în care trăiește.

După modul de observare , observarea poate fi directă, realizându-se prin contact nemijlocit cu realitatea (observarea unor alunecări de teren , organisme , profile de sol , asociații vegetale etc.) și indirectă , substitute ale realității (fotografii, desene, hărți, diapozitive, modele, diagrame ,etc.).

Observările geografice complexe se pot face și în timpul excursiilor, când elevii au ocazia să vadă mai multe elemente și complexe geografice. Pentru a trezi interesul elevilor către observarea, recunoașterea și identificarea elementelor geografice, învățătorul nu trebuie să le sugereze dinainte rezultatele, ci, el trebuie să dirijeze elevii pentru a descoperi singuri rezultatele observărilor efectuate si, cel mult, a le corecta constatările și deducțiile.

Observarea sistematică și independentă a obiectelor și fenomenelor realității în condiții naturale de existență și manifestare ale acestora constituie una din aceste metode de investigare. Ea permite o percepție poliformă, pe baza a cât mai multe simțuri , detectarea și extragerea unor informații noi prin eforturi proprii .

Observarea poate fi uneori simplă și de scurta durată , iar alteori de lungă durată, bazată pe folosirea unor instrumente (busola , microscop etc.)

A observa înseamnă a percepe fenomene și obiecte în condiții naturale, în scopul de a descoperi legăturile lor interne. Observarea constituie unul dintre principalele izvoare de cunoaștere, îmbogățind experiența de viață a elevilor.

Elevii, de obicei, privesc, văd obiecte și fenomene, dar nu știu să observe, să sesizeze ceea ce au în comun sau ceea ce le deosebește. Sarcina de a-i învăța pe elevi ce și cum să observe îi revine învățătorului.

Organizarea observării poate lua un caracter individual sau de echipă.

în primul caz , fiecare elev primește o fișă sau o foaie de hârtie , cu câteva întrebări la care nu poate să răspundă decât dacă efectuează observațiile necesare la fața locului.

în al doilea caz, clasa se împarte în mai multe echipe, fiecăreia încredințân-du-i-se sarcini precise de observare , care să reliefeze unitatea acestei activități.

Cu cât activitatea observativă va căpăta o formă problematizantă, cu atât va deveni mai interesantă.

O bună observare depinde de felul cum explicăm scopul și de felul cum îi instruim pe elevi să observe obiectele și fenomenele. Pentru acest motiv este bine ca, în prealabil, să se facă unele exerciții de observare :să instruim elevii cum să folosescă anumite instrumente și aparate ; să-i învățăm cum să noteze observațiile pe calendarul vremii ; să le formăm priceperi și deprinderi de a prelucra observația și de a stabili legăturile cele mai simple între fenomene sau elementele fenomenelor, cum ar fi, spre exemplu, strânsa legătură între relief , sol și culturile de diferite specii de plante .

Un bun prilej de aplicare a observației geografice ca metodă didactică sunt excursiile organizate și desfășurate cu elevii.

Prin perceperea directă a obiectelor și fenomenelor, elevii au putut observa caracteristici ale regiunilor străbătute ( forme de relief, ape , fauna ,etc. ).

În zona de câmpie, elevii au observat aspectele suprafeței terestre (suprafața joasă , întinsă, cu aspect uniform ).

FOTO 7 – Comuna Cârna, sat de câmpie

S-au intuit părțile componente de deal ( coasta și culmea ), precum și vegetația.

La munți elevii au observat : poalele , coasta și vârful ; rocile din care sunt alcătuiți ;

vegetația care îi acoperă ( la poale- păduri de foioase , pe creste păduri de conifere , pe culmi pășuni ).

FOTO 8 – Câmpie, comuna Cârna FOTO 9 – Munte, Baia de Fier

Elevii și-au notat câteva informații în carnetelele lor, respectând tabelul :

Observațiile înregistrate au fost completate în clasă , apoi utilizate în cadrul lecțiilor de geografie , dar și la alte discipline ( Limba și literatura română , Educație civică , Educație plastică ).

După încheierea activității și completarea planului de către elevi , rezultatele au fost discutate cu toata clasa .

În cadrul observarii de lungă durată , un bun exemplu îl poate constitui observarea factorilor de mediu caracteristici fiecărui anotimp, proces de cercetare ce s-a desfășurat asupra unor copaci din parcul din curtea școlii . Date fiind particularitățile lor de viață, transformările ce au avut loc s-au evidențiat cu ușurință. Elevii au completat zilnic date într-un tabel de înscriere a rezultatelor care să cuprindă principalii factori de mediu și etapele transformării copacilor.

FOTO 10- Observații asupra speciilor de arbori din orizontul local

Sinteza observațiilor pe anotimpuri al factorilor de mediu

Observarea constă în urmărirea sistematică și înregistrarea diferitelor manifestări psihocomportamentale ale elevilor și a contextului situațional școlar în care se produc, fără a se interveni în mod intenționat.

Comportamentele și conduitele elevilor în procesul de învățământ sunt flexibile și foarte variate. Sub influiența instruirii școlare, într-un mod se prezintă elevul la un moment dat, într-un fel acum și altfel peste un an sau doi.

Avantajul observării constă în aceea că permite observatorului să surprindă diferite aspecte în desfășurarea naturală a fenomenului. Se folosește în toate etapele cercetării și însoțește, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare asupra fenomenului invastigat.

Sursele observării se concentrează în jurul activității învățătorului și a activității elevului în diverse situații : la lecții, la activitățile de cercuri, la manifestări cultural artistice, la activități extrașcolare etc. Atunci când se referă la activitatea elevilor , important este ca aceștia să nu-și dea seama că sunt observați.

Ca metodă de cercetare se deosebește de observarea spontană prin aceea că presupune elaborarea prealabilă a unui plan de observare cu precizarea obiectivelor ce pot fi folosite pentru înregistrarea celor observate.

Prin combinarea metodei observării cu celelalte metode de cercetare , am urmărit modul de formare a noțiunilor, a reprezentărilor geografice , capacitatea de orientare în spațiu , de mânuire a hărții, a planului.

În orizontul local , se organizează excursii sau chiar lecții excursii. Astfel , elevii pot observa forme de relief, ape, bogățiile solului și subsolului, interdependența dintre diferitele elemente ale naturii , activitatea economică , evenimentele și faptele mai importante.

Un autentic observator este practicantul însuși, cel integrat în desfășurarea propriu-zisă a fenomenului .

În concluzie , la disciplinele Științe și Geografie observarea independentă constituie una din metodele de explicare directă a realității , elevii percepând activ și sistematic obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare .

O. Decroly punea observația pe baza întregii activități școlare.

Cercetând direct marea “carte a naturii” , elevii ajung să stăpânească o adevărată artă a observării.

b) Experimentul pedagogic

Spre deosebire de observație, experimentul pedagogic presupune crearea unei situații noi prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.

Intervenția cercetătorului se întemeiază pe presupunerea că inovația va conduce în mod inevitabil la obținerea unui randamentmai bun în urma desfășurării acțiunii respective. Observatorul ascultă natura, experimentatorul o interoghează și o forțează să se descopere.

Experimentul are două funcții:

gnoseologic-de cunoaștere a unor relații și aspecte noi privitoare la acționarea educațională ;

praxiologică-de modificare a acțiunii educaționale, de perfecționare a practicii educative , nemijlocite

Cele două funcții se află în strânsă interdependență , în sensul că obiectul cunoașterii este rezultatul unei acțiunii , iar acțiunea , la rândul ei , se desfășoară în conformitate cu rezultatul cunoașterii , cercetătorul putând intervenii în desfășurarea acțiunii educaționale , conducându-se după ceea ce cunoașterea îi oferă în acel moment.

În desfășurarea lui , experimentul parcurge trei etape :

-etapa de preconstatare, când se testează situația , se înregistrează date privitoare la variabilele implicate înaintea experimentării , se precizează factorul experimental și se stabilește strategia desfășurării experimentului ;

-etapa de progres (formativă), constând în introducerea la lecții experimentale a unor « factori de progres » care , după Gh. Zapan, rezidă în condițiile, regulile și normele sau modificările care contribuie la optimizarea activității instructiv-educative ;

-etapa de post-constatare, în care se implică din nou probele folosite în etapa de preconstatare, pentru aflarea câștigului , a plusului determinat în procesul de predare-învățare prin introducerea factorilor de progres.

În cvariabile independente , adică tocmai inovațiile introduse de cercetător ;

variabile interdependente, formate în totalitatea modificărilor ce s-au produs în urma inovațiilor introduse ;

variabile intermediare , care mijlocesc relația dintre variabilele independente

și cele dependente.

Cu ajutorul experimentului cercetătorul reusește să surprindă diferitele relații cauzale și funcționale dintre cele trei categorii de variabile , în vederea ameliorării si perfecționării acțiunii educaționale .

Experimentul se utilizează sub două forme principale :

de laborator ;

natural , în care se păstrează condiții obișnuite de desfășurare fără a se introduce în mod artificial unele intervenții . Pentru acest motiv i se spune experiment pedagogic.Acest tip de experiment coincide cu ceea ce poartă numele de experiment constatativ, în care se implică aceleași probe , astfel încât rezultatele să poată fi comparate .

Experimentul pedagogic în geografie poate să-și propună rezolvarea unor sarcini practice de interes imediat (ale învățământului geografic ) și să ajungă în același timp la soluționarea unor probleme teoretice.

E.Panchard spunea că experimentul pedagogic are « îngrădiri de ordin moral și tehnic ». Îngrădirile de ordin moral constau în aceea că nu se permit intervenții sau modificări care să se soldeze cu efecte negative.

Spre deosebire de observație, experimentul pedagogic dispune de o rigoare și precizie mai ridicate.

Lucrarea experimentală este o metodă de explorare directă a realității, prin care elevii sunt puși în situația de a provoca și experimenta fenomenele , pentru a cunoaște în mod concret diferite manifestări ale lor . Această metodă constă, deci în efectuarea de către elevi sub supravegherea învățătorului , a unor experiențe cu scopul acumulării de informații științifice și al observării adevărurilor transmise.

Exemplu : « APA », la disciplina Științe ale naturii -clasa a III-a, am experimentat împreună cu elevii « Murdărirea și curățirea apei ».

Am rugat elevii să pună apă potabilă în trei pahare , apoi în unul din pahare am solicitat un elev să adauge cerneală , în al doilea pahar să adauge detergent , iar în al treilea pahar să adauge ulei .

Elevii au răspuns la cateva întrebări care au avut la bază observarea

conținutului celor trei pahare.

«  -Ce aspect are apa din cele trei pahare ?

-Apa din cele trei pahare mai este potabilă ?

-A fost greu să murdărim apa ? »

Fiecare elev trebuie să găsească și să propună metode de curățire a apei . Le-am pus la îndemână filtre , vată, pahare , burete , pâlnie și sub îndrumarea mea (a învățătorului) am încercat să curățim apa din cele trei recipiente .

Experimentul s-a încheiat cu o întrebare pusă elevilor și anume : « Este ușor sau dificil să curățim apa ? » , întrebare la care elevii au dat răspunsuri și au comentat diferite surse de poluare a apelor,apreciind verbal, la final activitatea experimentală a elevilor.

Această metodă constă într-o observare provocată și dirijată de anumite ipoteze , ce urmează să fie verificate experimental.

Experimentele geografice urmăresc formarea la elevi a capacității de a clasifica și interpreta datele și detaliile, de a stabili concluziile .

Metoda experimentului stimulează spiritul de observație al elevilor , le suscită interesul pentru descoperirea adevărului ; totodată îmbină elementele practice (mânuirea unui instrument, aparat , hartă , manual, etc.), cu cele teoretice (observația , analiza , sinteza ) realizându-se unitatea între cele două laturi ale instruirii.

Lucrarea experimentală necesită o pregătire prealabilă din partea învățătorului pentru asigurarea condițiilor materiale și a măsurilor organizatorice. Această metodă depinde și de capacitatea creatoare a învățătorului și se aplică în funcție de conținutul temelor și de particularitățile de vârstă ale elevilor.

c)Metoda descoperiri pe hartă și în natură

Descoperirea este un proces metodic care, la fel ca și problematizarea, dezvoltă la elevi spiritul de căutare, de investigare a realității în scopul de a ajunge la explicarea cauzelor și interdependenței dintre obiecte și fenomene.

Metoda descoperirii se află în strânsă corelație cu metoda problematizării , ambele alcătuind momente importante ale învățării.

Problematizarea pune accent pe declanșarea și crearea unor situații-problemă de învățare , iar descoperirea impune o atitudine activă de căutare și de gă-sire a diverselor alternative pentru găsirea soluției ; are loc o reactualizare a cunoștințelor însușite anterior , de prelucrare a acestora , de asociere , observare etc., în vederea găsirii răspunsurilor .

Învățarea prin descoperire presupune :

1. 2. 3.

4.

Distingem în procesul învățării trei căi de descoperire :

,, Descoperirea inductivă – presupune studierea de date particulare care , în urma analizei , duc la descoperirea de noțiuni noi sau generalizeaza. Ea se poate baza pe material geografic cules în urna excursiilor din afara orelor de curs. La vârsta școlară mică, unde dezvoltarea gândirii se află în stadiile de început, bazate pe operații concrete , se folosesc în predare descoperirile de tip inductiv.” ( Stoica,D., Bușe, Liubovia „Metodica predării geografiei la clasele I-IV”, E. D. P, București, 1985, pag. 78).

Descoperirea deductivă – îi ajută pe elevi ca pe baza unor cunoștințe generale să deducă altele de tip particular.

Descoperirea inductiv deductive – constă în studierea trăsăturilor esențiale ale unui obiect geografic necunoscut , asemănător cu altul cunoscut.

Descoperirea în natură

Descoperirea în natură a unor elemente și fenomene geografice sub dirijarea învățătorului, pentru a se urmări conținutul unor noțiuni concrete în care elevii , au un suport real, concret , de observație și de clasificare a noțiunilor respective.

De exemplu, în excursie , vizitarea unei peșteri va oferi observații de detaliu asupra macroreliefului ei : stalactite , stalagmite , coloane , draperii , etc., ceea ce intră în conceptul de relief

carstic.

ACTIVITATE PRACTICĂ Unitatea de învățare”Orizontul apropiat și local – Conținutul învățării Linia orizontului “- clasa a IV-a .

Orizontul local constituie “laboratorul geografic “ cel mai fidel unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor și fenomenelor , le intuiesc la “fața locului” însușindu-și fondul corect de reprezentări și noțiuni științifice despre lumea înconjurătoare .

Desfășurarea activităților cu elevii în orizontul local accesibilizează , trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă și invers , constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare și experimentare , pentru înțelegerea cauzalității feno-menelor și evoluția lor în timp.

Marele geograf George Vâlsan afirma despre orizontul local : “ orizontul local este cea dintâi patrie a copilului… “

Începând cu primele reprezentări și noțiuni geografice cuprinse în capitolul « Orizontul apropiat și local » (orizont , linia orizontului , puncte cardinale , mijloace de prientare în spațiu ) m-am deplasat cu elevii clasei apropierea școlii pentru a realiza imaginea , conținutul corect , concret și durabil al noțiunilor respective .

S-au făcut observații în mod comparativ pentru a scoate în evidență trăsăturile comune, dar și cele diferite care definesc elementele geografice.

FOTO 11 – Vizită în orizontul local, observare, definire linia orizontului

De exemplu : pentru formarea noțiunii de orizont, observațiile vor urmării linia orizontului atât într-un loc jos cu vizibilitate limitată cât și într-un loc mai înalt cu deschidere largă (movilă , deal sau chiar un cămp deschis )pentru ca prin exercițiu comparativ să definească noțiunea de orizont în mod corect și convingător . Elevii au sesizat cu ușurință că linia orizontului este restrânsă când o văd dintr-o zonă joasă și se lărgește considerabil când vizibilitatea este mare, dintr-un spațiu deschis sau pe un loc ridicat . Întreaga activitate de formare a reprezentărilor , noțiunilor și deprinderilor geografice a fost concepută în strânsă legătură cu condițiile oferite în cadrul natural existent. Prin descoperiri directe, reprezentările și noțiunile geografice devin mai clare, ușurând formarea deprinderilor și a gândirii geografice a elevilor.

Descoperirea pe hartă – utilizarea hărții în cadrul orelor de geografie și științe

În folosirea hărții la lecție, învățătorul pleacă de la adevărul ,că cel mai important material didactic în predarea geografiei este harta.

Referindu-se la importanța ei , Simion Mehedinți arăta că : « Harta a fost și va rămâne întotdeauna temelia adevărată a tuturor descrierilor geografice » .

Harta geografică , spre deosebire de glob , reprezintă transpunerea suprafeței sferice a Pământului în plan , adică pe foaia de hârtie , mult mai ușor de mânuit .

Pe hartă este reprezentată atât suprafața întregii planete , căt și porțiuni mai restrânse potrivit scopului hărții . Ea explică uneori mai clar decât textul, inter-dependența dintre fenomenele geografice , legăturile care există între elementele mediului înconjurător ( așezarea geografică , relieful , clima , vegetația , fauna ).

Harta este o reprezentare :

aproximativă, deoarece suprafețele sferice , când sunt transpuse pe plan , se

deformează ;

micșorată, deoarece suprafețele din natură sunt mult mai mari .

exemplu : pe harta fizică a lumii , suprafața terestră este micăorată de 22 milioane de ori

convențională, deoarece cuprinde înscrise pe ea diferite elemente naturale (munți, câmpii, dealuri ,etc.),iar altele create de om (șosele, căi ferate, sate, orașe, exploatări de petrol, cărbuni, gaze naturale,etc.)

Toate aceste elemente , naturale sau create de om , sunt reprezentate în legenda hărții , cu ajutorul semnelor convenționale sau al tentelor de culori :

verde deschis= câmpii înalte ;

verde închis = câmpii joase și lunci ;

galben deschis = dealuri joase ;

galben închis = dealuri înalte ;

albastru = lacuri, mari , râuri, fluvii , etc. ;

maro deschis = podișuri ;

maro închis = munți.

Exercițiile de lucru cu harta presupun două etape obligatorii :

citirea hărții , având drept scop principal cunoașterea hărții, expunerea obiectelor și reprezentarea pe hartă, descrierea și analiza lor ;

interpretarea și înțelegerea hărții, etapa în care se subliniaza legătura dintre obiectele geografice.

Pentru a asigura citirea și interpretarea corectă a hărții , elevii trebuie conduși să înțeleagă că reprezentările geografice au o serie de caracteristici :

toate obiectele și fenomenele geografice sunt redate prin semne și culori convenționale ;

diferitele obiecte sunt redate în plan.

Astfel, etapele pregătitoare pentru înțelegerea de către elevi a hărții , sunt:

observarea și orientarea în natură;

cunoașterea semnelor convenționale ;

efectuarea planului clasei , al școlii și al satului natal ;

descifrarea planului cartografic și ilustrat al vecinătății ;

modelarea hărții în relief a locului natal ;

folosirea planului comunei Cârna, în paralel cu harta patriei și a județului Dolj, pentru a se realiza trecerea de la plan la hartă .

Exemplul nr. 1 :

Județul Dolj are un municipiu , mai multe orașe și mai multe comune .

Apelându-se la imaginația elevilor , se pot pune următoarele întrebări :

-Dacă am uni planul comunei Cârna cu planurile orașelor și al comunelor , ce suprafață ar avea harta noastră ?

-Am putea să o cuprindem dintr-o singură privire ?

-Planul sau harta reprezintă suprafața mai mare ?

-Care dintre ele dă mai multe amănunte ?

-Deci, care este deosebirea dintre plan și hartă ?

Exemplul nr. 2 :

Pentru a se descifra legătura dintre culori și formele de relief , folosindu-ne de harta fizică a județului , vom formula , în acest sens , anumite întrebări :

-Găsiți comuna Cârna pe harta județului !

-Ce culoare este în jurul comunei ?

-Ce formă de relief reprezintă verdele ?

Alte asemenea exerciții se organizează pentru identificarea formelor de relief din sudul, nordul, estul și vestul județului.

Citirea și înțelegerea hărților trebuie să aibă în vedere și conținutul acestora :

hărți fizico-geografice ;

hărți administrativ-politice ;

hărți speciale ( harta populației, harta orașelor, harta industriei, harta agri-culturii, harta hidrografică ).

După ce elevii s-au familiarizat cu harta, putem organiza :

*dictări geografice

Acestea cuprind două etape :

pregătirea conturului hărții, acasă, cu punctele reper indicate de învățător (râuri, orașe, culori );

dictarea textului , în clasă, care poate cuprinde un drum imaginar, de-a lungul apelor, al căilor ferate, pe țărmul mării .

În prealabil, învățătorul îi pregătește pe elevi cu tehnica de desfășurare.

*citirea pe hartă

Se poate folosi la orice lecție de geografie.

Astfel , la lecția « Relieful județului », numerotăm pe o hartă mută, cu numerele 1,2,3,4,… locul principalelor forme de relief. Indicându-se ce reprezintă de exemplu numărul 1, elevul interogat denumește forma de relief.

Este vorba de un joc geografic, ce, pe lângă nota recreativă pe care o imprimă lecției , asigură și o mai bună fixare și recapitulare a cunoștințelor.

* călătorii imaginare pe hartă

Sunt importante pentru a fixa și pentru a recapitula cunoștințele. Ele înviorează lecția dezvoltă limbajul geografic și capacitatea de a interpreta fenomenele geografice.

Pentru fixarea temei « Apele din România » , elevii pot face călătorii pe cursul râului, descriindu-se locurile pitorești , așezările principale și importanța lor.

Folosirea hărților din manual și atlas

Harta murală asigură activitatea frontală cu elevii. Deoarece nu toți elevii pot vedea de aproape toate amănuntele, pentru activitatea individuală se folosesc schițele, hărțile din manual sau din atlas. La fiecare lecție se va indica ce fel de hartă este cea mai potrivită pentru studiul individual.

Pe hărțile din manual sau din atlas, elevii urmăresc ceea ce învățătorul arată pe harta murală. Astfel reprezentările spațiale devin mai clare și mai precise. Citind , interpretând și înțelegând harta într-un mod corect, elevii o vor folosi cu succes în activitatea lor practică.

În clasă, pe baza ilustrațiilor, mulajului, planșei și a hărții, se reconstituie noțiunile descoperite în teren cu ajutorul simbolurilor sau semnelor conven-ționale reprezentând apele curgătoare, se desenează pe tablă cu creta colorată, iar elevii în caiet.

În etapa finală, ei descoperă pe hartă, prin exemplificarea unui râu, intuind cu ușurință toate elementele și le analizează pas cu pas.

Redescoperind noțiuni sau numai anumite aspecte ale lor, elevii își însușesc diferite procedee de activitate intelectuală , premise certe în dobândirea altor cunoștințe, deoarece :

,,Nu predăm o materie oarecare pentru a produce biblioteci vii în acea mate-rie, ci pentru a-l face pe elev să gândească…Cunoașterea este un proces , nu un produs.” ( Bruner, I.,,Pentru o teorie a instruirii”, E. D. P, București, 1970, pag. 88)

2.3.3.2. Strategii de explorare a realității geografice prin intermediul substitutelor acestuia

Metoda demonstrației și formele ei

A demonstra înseamnă a prezenta , a dovedi și a convinge pe elevi cu adevăruri științifice transmise în procesul instructiv.

În orice demonstrație întâlnim trei componente :

ideea de demonstrat ;

faptele și argumentele aduse în sprijinul ideii de demonstrat ;

procedeul prin care demonstrăm ( expunerea, dialogul, problematizarea etc.)

Demonstrația cu ajutorul obiectelor , fenomenelor și proceselor în starea lor naturală

,,Demonstrația , ca metodă de învățământ , constă în utilizarea unor obiecte , procese sau reproduceri , mai mult sau mai puțin schematice ale acestora, precum și executarea sau producerea în fața elevilor a unor acțiuni ,fenomene, xperiențe etc. , în vederea acumulării de informații despre ele și a familiarizării cu executarea corectă a soluțiilor respective.” ( Nicola, I., „Tratat de pedagogie școalră”, E. D. P, București, 1996, pag. 51).

Cea mai mare eficiență în învățare, în special pentru elevii din învățământul primar, o are percepția directă a obiectelor și fenomenelor din mediul natural, învățătorul dirijând observarea acestora.

Cu cât elevul vine în contact direct cu lumea reală a obiectelor și a fenomenelor , cu atât el își va forma reprezentări și noțiuni mai clare și mai precise , cu semnificație științifică.

Demonstrația cu ajutorul materialului intuitiv

Deoarece nu întotdeauna se poate desfășura lecția pe baza unor realități naturale , se va recurge la subiectele acestora, respectiv la serviciul diferitelor materiale ilustrative și mijloace demonstrative care sunt în măsură să redea cu mai multă sau mai puțină fidelitate ansamblul de obiecte și fenomene despre care elevul urmează să ia cunoștință.

Sunt cunoscute și folosite pe scară largă mai multe forme de demonstrație :

demonstrația prin desenul geografic realizat la tablă.

Desenul geografic reprezintă imaginea grafică a cunoștințelor geografice și este utilizat pentru înțe legerea fenomenelor și proceselor din conținutul lecției ; poate fi executat în orice moment al lecției .

demonstrația cu ajutorul tablourilor , fotografiilor, ilustrațiilor tematice

Colecția de vederi și ilustrații tematice poate fi grupată în colaje tematice și planșe –poster din carton, cu ilustrația conținutului lecției sau albume tematice.Ilustrațiile joacă un rol deosebit în geografie ,substituind elemente și fenome-ne de la distanțe mari , inaccesibile elevilor în momentul lecției sau cuprinzând spații geografice mari (Delta Dunării, Marea Neagră, Munții Bucegi, etc. ).

demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale

Materialele vizuale pot fi utilizate în diferite secvente ale activității didactice, permitând combinarea mai multor imagini cu un comentariu înregistrat pe un casetofon sau cu o muzică.

Avantajul diapozitivelor și a diafilmelor constă în aceea că pot fi reluate și proiectate ori de câte ori este nevoie .

Demonstrația cu ajutorul filmului didactic oferă elevilor posibilitatea observării fenomenelor și elementelor îndepărtate, inaccesibile lor.

Deoarece învățătorul nu poate întotdeauna să efectueze lecția pe baza unor realități naturale , a apărut necesitatea practică de folosire a mijloacelor intuitive de învățământ.

De exemplu , la verificarea lecției “ Industria metalurgică “ , învățătorul desenează harta de contur la tablă. Elevii interogați vor completa această hartă cu centrele de extracție a materiilor prime și cu centrele siderurgice. Acest procedeu se poate folosi cu succes și la predarea noilor cunoștințe.

Tablourile reprezintă peisaje din natură sau aspecte din viața economică, ajutând ca materia să fie predată cât mai intuitiv.

La lecția «  Delta Dunării » prezint elevilor mai multe tablouri în care vor intui felurite păsări ( lebede, pelicani, rațe și gâște sălbatice, cocori etc.) și vegetația specifică ( sălcii, stufăriș ,etc.)

În afară de tablouri se mai pot folosi ilustrațiile din manual, cărți postale , fotografii. Cu ajutorul acestora , obiectele și fenomenele geografice apar mai complete și mai ușor de înțeles.

La colecția de ilustrații pot fi antrenați și elevii , care sub formă de activitate individuală pot căuta, procura imagini pe diferite teme, ca de exemplu : muntele, dealul, câmpia, depresiunile, râurile, lacurile, Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Carpații Occidentali, etc.

Desenul geografic reprezintă imaginea grafică a cunoștințelor geografice și este utilizat pentru înțelegerea fenomenelor și proceselor din conținutul lecției. Poate fi executat în orice moment al lecției , dar nu trebuie să înlocuiască desenul din manual sau alte materiale mai eficiente.

Demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale

Filmele și imaginile televizate au avantajul că prezintă fenomenele geografice în mișcare , ca de exemplu mișcarea valurilor , uragane , inundații, cascade , avalanșe ,etc. Ele oferă în același timp elevilor și emoția explorării « pe viu » (explorarea unei peșteri, a fundului oceanelor și mărilor , escaladarea vârfurilor montane etc.)

Folosite în timpul predării, filmele didactice, diapozitivele, imaginile televizate servesc atât ca izvor de cunoaștere , cât și pentru a ilustra vizual explicațiile învățătorului.

Înainte de rularea filmului , învățătorul îi pregătește pe elevi pentru înțelegerea acestuia, stabilind legătura dintre conținutul său și tema lecției. La terminarea filmului, a diapozitivelor sau a imaginilor televizate, învățătorul va formula în-trebări în legătură cu ideile principale ce se desprind , va cere elevilor să dezvă-luie legătura dintre ideile filmului și tema lecției, dând chiar răspunsuri la even-tualele întrebări ale elevilor.

Mijloacele tehnice de transmitere a informațiilor la distanță , cum sunt radioul și televiziunea, măresc eficiența procesului de învățare la geografie și științe. Învățătorul trebuie să consulte programul săptămânal de radio și televiziune și să aleagă numai acele amisiuni ce vin în sprijinul procesului de învățământ geografic. Este preferabil ca vizionarea sau audierea în colectiv a unui material , în cadrul lecției sau în afara activității la clasă , să fie precedată de reîmprospătarea cunoștințelor elevilor de către învățător , pentru înțelegerea fenomenelor geografice.

Metoda utilizării filmului didactic

Utilizarea filmului didactic impune vizionarea sa dinainte , consultarea listei cu filme , casete video (dacă există în cadrul școlii), pentru a se analiza,calitatea, accesibilitatea pentru elevi.

Învățătorul va stimula curiozitatea prin dirijarea atenției și orientarea observației, pentru ca elevii să nu fie «  furați » de succesiunea imaginilor.

După proiectare ,se vor face analize , surprinzându-se ideile esențiale. Mintal, elevii reiau imaginile vizionate și stabilesc relații de cauzalitate între fenomenele vizionate, după care vor scrie la tablă ideile sistematizate, paralel cu localizarea pe hartă.

Filmul didactic este mijlocul de învățământ capabil să prezinte obiecte și fenomene geografice în forme cât mai variate , atât sub aspectul structurii lor,cât și al modurilor concrete de manifestare ale acestora.

Modelarea

Modelarea și învățarea pe modele

Modelarea reprezintă metoda de cercetare sau învațare a obiectelor și fenomenelor , care constă în folosirea unui model construit pe baza proprietăților esențiale ale originalului.

În esență , totul se poate învăța cu ajutorul modelelor. Ea se bazează pe construirea unor raționamente prin analogie , adică pe reproducerea sau redarea într-o formă simplificată , schematizată , aproximativă a unor obiecte sau fenomene care sunt greu sau imposibil de sesizat.

Astfel, V. Bunescu arăta că modelul “este obiectul sau mecanismul construit (artificial) analog unui obiect sau fenomen dat, cu scopul dat . ” (Învățământul programat și aplicarea lui la predarea geografiei,1968).

Modelul prezintă intuitiv și simplificat un obiect sau fenomen din natură , cu ajutorul căruia aceasta poate fi percepută fără denaturări, adica în mod real.

În geografie modelul poate fi clasificat astfel :

model fizic: globul geographic, gărți în relief, mulaje, machete.

model grafic : planul (clasei, școlii, orașului, satului), harta, schema, planul de studiu, semnele

convenționale.

model logic , exprimat prin anumite simboluri care reflectă relățiile între fenomene.

De asemenea, presupune exprimarea corectă a unui șir de propoziții în ordine logică , ce aduce flexibilitatea gândirii.

Modelele au funcții cognitive, demonstrative, ilustrative.

La o lecție se pot folosi mai multe modele în funcție de conținutul temei.

De exemplu :

planul, harta, diagramele servesc investigării, cercetării și cunoașterii reali-tății ;

macheta unui tunel , a unei peșteri , etc. , ca și mulajele unor forme de relief, servesc ilustrării obiectelor din realitate ;

lada cu nisip are functii demonstrative, folosindu-se la modelarea formelor de relief ; este folosită în modelarea și explicarea formelor de relief , cu indicarea vegetației corespunzătoare fiecărei zone. Pentru construirea acesteia sunt necesare :

-nisip umed;

-hârtie albastră;

-geam;

-scândurele;

-fâșii de hârtie și carton;

-o figurină de om ;

-copaci ;

-o casă confecționată din plastilină, respectându-se proporțiile cerute.

Hârtia albastră și geamul se așează pe fundul lăzii , respectând nivelul mării. Întâi se modelează sesul , care nu este mult mai înalt decât nivelul mării.

Pe o scândurică se construiește dealul , iar la poalele lui se așează o căsuță , omulețul și copacii. Prin comparație , elevii stabilesc raportul înălțimii om–deal, copaci–deal. În continuare se modelează muntele .Elevii îl compară cu dealul și îi stabilesc caracteristicile, după care modelează un masiv muntos cu văi , chei și trecători.

Pe aceste modele, pădurile se pot reprezenta prin bețișoare de culoarea trunchiului de copaci.

Pe munții mai înalți , elevii înfig bucățele de calcar, pe șes se presară praf de cretă verde, apele se fixează cu șnur albastru , căile ferate și drumurile cu fâșii înguste de carton, podurile cu bucățele de placaj, iar reședințele de județ cu grupuri de case confecționate din plastilină.

1m

0,15 m

b 0,60m

a

LADA CU NISIP

a-latura care se deschide în timpul demonstrației;

b -fundul lăzii , pe care se așează hârtie albastră , acoperită cu geam ( nivelul mării ).

Dacă lada cu nisip se folosește la lecțiile de dobândire a cunoștințelor, vom îmbina explicația cu demonstrația. Modelarea la lada de nisip se folosește atât în verificarea cunoștințelor, cât și la fixarea acestora. În felul acesta se verifică în ce măsură reprezentările pe care și le-au format elevii sunt corecte, precum și modul în care elevii aplică în practică cunoștințele teoretice.

Diagramele sunt reprezentări grafice sintetice, expresive, la scară, ale datelor sub formă de desene geometrice, liniare sau în suprafață, care redau fenomenele cercetate atât sub aspectul cantitativ , cât și calitativ, evidențiind trăsăturile esențiale ale acestora.

Diagramele în benzi cuprind dreptunghiuri egale ca lățime sau linii orizontale desenate una lângă alta , distanțate sau suprapuse, care reprezintă un singur fe-nomen geografic manifestat spațial diferit. Prin diagrama în benzi se reprezintă lungimile fluviilor, râurilor, ale unor tuneluri, poduri, canale, repartizarea populației pe altitudini (latitudine)etc.

Se mai pot folosi :

~diagrame prin cerc structural-cerc fragmentat în sectoare de cerc ce reprezintă o parte componentă a unui întreg ;

~diagrame prin dreptunghi structural, constituite asemenea celor prin cerc structural ;

~diagrame prin pătrat structural.

Desenul schematic este o reprezentare a unui obiect , fenomen, proces , areal, spațiu, prin

mijloace geografice.

Tipuri de desene schematice:

-după locul situării : la tablă , pe planșe, pe caiete, în manuale, pe folii , etc. ;

-după executantul lor : desene executate de învățător, desene executate de elevi.

În folosirea corectă și eficientă a desenelor schematice , se vor respecta anu-mite cerințe :

< să reprezinte esențialul ;

< să corespundă adevărului științific ;

< să reprezinte sugestiv trăsăturile caracteristice ale componentelor mediului înconjurător.

Exemplu :

La tema « Vegetația și animalele », la clasa a IV-a , ideea repartizării vegetației după forma de relief se poate prezenta prin desenul schematic care se va efectua în stânga tablei .

La aceeași lecție se pot utiliza și colecții din lumea animală și vegetală, pe o planșă care se împarte în trei fâșii paralele :verde, galben , cafeniu, lipind simboluri sau imagini ale vegetației și ale animalelor de la câmpie, deal și munte.

Această colecție poate fi prezentată și sub formă de model. Simbolurile lipite pe carton se pot înfige pe « forma de relief » din aluatul de ghips. Elevii vor fi conduși să înțeleagă interdependența dintre relief , vegetație și animale.

Modelarea în practica pedagogică este îmbinată la lecție și cu alte metode și procedee ca : învățarea prin problematizare, prin descoperire, etc.

Unele noțiuni geografice sunt atât de mult legate de modelare, încât formarea lor este de neconceput dacă în predare nu este utilizat un anumit model.

2.3.4. Strategii bazate pe acțiune

a)Exercițiul și algoritmizare

Este o metodă didactică bazată pe acțiune autentică , de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni intelectuale și/sau motrice, pentru însușirea unor comportamente standardizate, care permit executarea precisă a unei acțiuni sau a unor comportamente cu caracter de creație.

Prin exerciții repetate de observare a obiectelor și fenomenelor se pot forma reprezentări sau noțiuni geografice. Așadar, a efectua un exercițiu înseamnă  a executa o acțiune în mod repetat și conștient , a face un lucru de mai multe ori în vederea dobândirii unei îndemânări , a unei deprinderi .

Exercițiul este o metodă care face parte din grupul metodelor algoritmice, deoarece presupune respectarea riguroasă a unor prescripții (reguli, principii, operații), conduce spre o finalitate prestabilită. Deci, exercițiul se desfășoară în mod algoritmic și se încheie cu formarea unor priceperi, deprinderi și operații ce vor fi aplicate în rezolvarea unor sarcini complexe.

,,În funcție de conținutul lor , se pot delimita doua categorii principale de exerciții: motrice și operaționale.” ( Nicola, I., „Tratat de pedagogie școalră”, E. D. P, București, 1996, pag. 59).

Exercițiile motrice sunt cele care conduc spre formarea de priceperi și deprinderi , în care predominantă este componenta motrică (mărimea aparatelor , uneltelor, instrumentelor etc.).

Exercițiile operaționale sunt acele exerciții care contribuie la formarea operațiilor intelectuale.

Alte criterii de ordonare a exercițiilor pot fi:

după forma de organizare a activității: individuale, frontale,de echipa sau grup.

după gradul de complexitate :simple, semicomplexe, complexe.

după gradul de intervenție a profesorului : dirijate, (de tip algoritmizat pe executarea repetată a unui comportament descris în termeni algoritmici), semidirijate (semialgoritmizate) și autodirijate (libere).

după operația intelectuală vizată :de observare , de asociere, de analiza, de comparare, de generalizare, de clasificare, de sinteză.

după funcția îndeplinită : de dobândire a cunoștințelor sau procedurilor (de inițiere sau corective ), de fixare a cunoștințelor (de consolidare, recapitulative, aplicative),de evaluare.

după forma de exprimare : verbale, scrise, de exprimare grafică, de exprima-re cartografică, de exprimare fotografică,etc.

Metodologia învățării prin exerciții semidirijate precizează că ,în timpul lecției, se comunică elevilor obiectivele operaționale cerute în efectuarea exercițiilor, se stimulează atenția , se actualizează cunoștințele necesare rezolvării, se predau informații noi , se explică și se demonstrează concret modul de rezolvare. Elevii trebuie să-și fixeze în plan mintal componentele și succesiunea operațiilor .

Dacă modelul inițial de rezolvare a unui exercițiu este greșit , apare o învățare defectuoasă, confuză, iar învățarea sau dezvățarea sunt mai dificile decât învățarea corectă. Trebuie aplicate exerciții diverse, exerciții obligatorii pentru toți elevii, dar și exerciții facultative și de tip diferențiat, în raport de capacitățile intelectuale ale elevilor.

Termenul de metoda exercițiului (din latinescul « exercere ») înseamnă a executa o acțiune în mod repetat pentru a dobândi unele îndemânări sau deprinderi. Această metodă face parte din categoria metodelor algoritmice, întrucât presupune respectarea riguroasă a unor prescripții și conduce spre o finalitate prestabilită . Ea vizează caracterul practic-aplicativ al procesului de învățare.

,,Între cele mai utilizate metode în ciclul primar , exercițiul este valorificat tocmai pentru formarea deprinderilor algoritmilor , prin repetarea conștientă și variată de operații , acțiuni în toate etapele învățării. Efectul formativ și educativ fiind îndeosebi asupra elevului , se menționează rolul acțiunii directe ca mijloc prin care se conștientizează sarcina , se conturează motivația , se depășesc blocajele afective , se evită interferențele.” ( Joița, Elena., „Didactica aplicată”, Editura Ghe.Alexandru, 1998, pag. 98)

Exercițiul reprezintă o metodă de instruire individuală, prin care elevul revine asupra cunoștințelor și deprinderilor învățate, cu scopul de a le consolida și pentru a învăța să le aplice în scopuri practice.

Rolul exercițiilor în predarea-învățarea geografiei și științelor consta în următoarele :

contribuie la însușirea de către elevi a cunoștințelor în contact cu unele probleme din practică;

asigură consolidarea și fixarea cunoștințelor predate elevilor , precum și înțelegerea rolului geografiei în ansamblul pregătirii lor;

contribuie la formarea unor deprinderi și îndemânări practice;

favorizează dezvoltarea gândirii independente a elevilor , de mobilizare a eforturilor proprii, în vederea găsirii răspunsurilor la o serie de probleme întâlnite în practică.

Activizarea metodei exercițiului presupune două aspecte :

formularea precisă a sarcinii , crearea condițiilor favorabile de lucru prin reactualizarea unor cunoștințe , demonstrații, evaluarea sarcinilor date;

utilizarea unor game variate de exerciții, având în vedere că în manual abundă cele sub formă de întrebare.

Astfel , la lecțiile de geografie și științe , se pot efectua exerciții de folosire a manualului , de orientare în natură , continuând cu exerciții de lucru cu harta și de mânuire a unor instrumente(lupa, busola, termometrul , etc. ), a globului geografic , precum și exerciții de alcătuire a unor portofolii personale care să cuprindă : hărți , fișe de activitate independentă , colecții de roci și minerale, de plante , albume geografice etc.

Exemple de exerciții :

Exercițiul nr. 1 -Desenează și colorează corespunzător formele de relief existente în județul tău.

Exercițiul nr. 2 -Scrie poziția formelor de relief în funcție de punctele cardinale

= munții : ……………………………

= dealurile : ………………………….

= câmpiile : ………………………….

~Exercițiul nr. 3-Forma de relief predominantă în județul nostru este :…………….

~Exercițiul nr. 4-Completează tabelul cu localitățile cunoscute :

~Exercițiul nr. 5-Scrie reședințele următoarelor județe :

Dolj: …………………………. .

Gorj : ………………………… .

Mehedinți : ………………….. .

Olt : …………………………. .

Vâlcea : ……………………… .

Toate aceste exerciții presupun o desfășurare riguroasă , asigurându-se însușirea cunoștințelor , dar și dobândirea unor procedee cu caracter creator.

Exercițiile nu sunt simple operații monotone ci modalități de prelucrare active a cunoștințelor dobândite sau în curs de asimilare, de antrenare treptată a creativității elevilor.

b)Jocul didactic

J. Piaget spunea : « ……toate metodele active de educație a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru că, jucându-se , ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care , fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului. » Astfel s-au dezvoltat diferite tipuri de jocuri educative sau jocuri didactice care asigură îmbinarea și toate tranzițiile spontane între elementele distractive și cele de muncă (instructive), în ideea că , treptat, vor avea câstig de cauză în cele din urmă, efortul de studiu cu seriozitate dus la bun sfârșit.

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative. Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul dis-tractiv. Această îmbinare duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele psihice, operațiile gândirii și, de asemenea, fixarea cunoștințelor.

Totuși, această metodă de învățare nu trebuie să fie un simplu exercițiu,chiar dacă acesta apare ca element constructiv. Jocul didactic trebuie să rămână joc , cu rolul de a-i trezi copilului dorința vie de a se juca.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive, care-l deosebesc de celelalte jocuri :

scopul și sarcina didactică ;

conținutul ;

regulile jocului ;

acțiunea de joc ;

evaluarea jocului.

Jocurile didactice geografice reprezintă forme și metode de activitate care contribuie la dezvoltarea gândirii rapide și a interesului pentru cunoașterea a cât mai multe noțiuni geografice.

Dintre jocurile geografice cele mai cunoscute sunt :

lanțul geografic ;

rebusul geografic ;

șarada geografică;

loto geografic;

pescuitul;

roza vânturilor;

harta în bucățele;

șezători geografice;

“cine știe câștigă”;

« cine știe denumirile geografice » ;

ghicitorile geografice,etc.

În continuare vom exemplifica unele dintre jocurile menționate anterior :

Lanțul geografic se aplică la diverse lecții : « Munții din România », « Apele din țara noastră », « Orașele țării » .Elevii trebuie să numească fenomenele, obiectele geografice, astfel încât fiecare denumire enunțată să înceapă cu ultima literă a denumirii precedente.

Exemplu : după cuvântul Parâng, care se termină în « g » se va pronunța un cuvânt care începe cu același sunet-Godeanu , etc. Una dintre reguli este aceea ca denumirile să nu se repete.

Toate denumirile se vor localiza pe hartă. În prima etapă a jocului se desfășoară lanțul denumirilor , se stabilește numărul de cuvinte obligatoriu pentru fiecare lanț. Pentru fiecare cuvânt în plus față de numărul stabilit inițial se acordă un număr dublu de puncte. În faza a doua , elevii descriu elementele geografice, învățând să citească și să interpreteze harta.

Șaradele geografice contribuie de asemenea, la dezvoltarea spiritului creator al elevilor, cerând răspunsuri exacte :

-Oraș pe jumătate ? =Mediaș

-Oraș cu nume de fată ? =Constanța

-Oraș plutitor ? =Corabia

-Oraș care știe cât e ora ? =Oraștie

-Oraș din trunchi de copac ? =Bușteni

-Oraș format din conifere ? = Brazi

-Oraș format din două râuri ? =Maramureș

-Oraș cu nume de plantă medicinală ? =Roman

-Marea cu apă zglobie

Ce numele și-l neagă

Nu este și nu poate să fie

Decât Marea………….. . =Neagră

-M-am născut din întuneric

Dar dau lumină unei țări

Am ajuns tot în întuneric

Să mor în apa unei mări. =Dunărea

Loto geografic presupune confecționarea unor cartonașe de aproximativ 20/14 cm. Fiecare este împărțit în mai multe dreptunghiuri (în funcție de scopul urmărit ), iar pentru fiecare dreptunghi se confecționează cartonașe de mărimea dreptunghiului respectiv . În fiecare dintre acestea , de pe cartonul mare, se scrie o denumire geografică , iar pe cartonașele mici se desenează semnele convenționale ale denumirilor geografice respective. Fiecare elev are în fața sa un carton mare și cartonasele cu semne convențio-nale. Învățătorul indică pe rând denumirile notate pe cartonul mare, iar elevii acopera locul respectiv cu cartonașul care are semnul convențional corespunzător. Când suntacoperite toate dreptunghiurile , jocul se sfârșește și se verifică apoi exactitatea răspunsurilor, făcându-se punctajul.

Sezătorile geografice se pot organiza pe diferite teme , începând cu cele legate de cunoașterea complexă a localității natale, a județului, a țării. Astfel , ale-gem împreună cu elevii lecturile tematice și textele muzicale, confecționăm fotomontaje, alegem diapozitive cu imagini din zona studiată, cu aspecte folclorice, etnografice ,etc.

Exemplu :

Să ne cunoaștem patria !

Scopul : fixarea și activizarea cunoștințelor de geografie, dezvoltarea atenției, a gândirii asociative, a memoriei, a capacității de selecție.

Sarcina didactică : găsirea unor denumiri de orașe, munți, ape și încadrarea lor în scheme date.

Material didactic :se scrie la tabla cu litere mari de tipar în coloană verticală, o denumire geografică, apoi se acoperă.

Conducătorul de joc își va pregăti din timp alte denumiri care să poată fi completate de elevi.

Se organizează clasa în grupe formate din 7-8 elevi și se comunică regulile : fiecare jucător are dreptul să lucreze la tablă un minut. În situația în care un elev a întrerupt jocul la jumătatea unui cuvânt , cel care urmează are dreptul să-l completeze și să continue, obținând astfel două puncte.

Concurenții vin la tablă în mod alternativ și la îndemnul învățătorului descoperă denumirea , iar în funcție de fiecare literă mare de tipar de pe coloana verticală trebuie să găsească și să scrie un nume de oraș (munte, apă ) care începe cu una din literele componente.

Pentru a nu amesteca denumirile, elevii vor fi îndrumați ca mai întâi să citească cu atenție denumirea scrisă vertical și în funcție de ceea ce ea semnifică să caute cuvinte din aceeași categorie. După scurgerea timpului afectat, urmează la joc alt coechipier. Va fi declarată câștigătoare echipa care va totaliza cele mai multe puncte.

După ce se termină literele verticale, se scrie un alt cuvănt în același mod și se continuă jocul până ce toți copiii trec pe rând la tablă.

Pentru fiecare denumire scrisă corect se acordă un punct.

Exemple :

Denumiri de orașe Denumiri de ape Denumiri de munți

B-Bistrița R-Rădăuți B-Bârlad V-Vrancea

U-Uioara O-Oltenița I-Ialomița I-Ineul

Z-Zalău M-Mamaia C-Crișul L-Lotrului

A-Arad A-Alexandria A-Argeș C-Călimani

U-Ungheni N-Nadlag Z-Zeletin A-Almăjului

Jocurile didactice desemnează o activitate ludică propriu-zisă, fizică sau mintală spontană sau urmărită prin ea însăși, fără utilitate imediată, generatoare de distracție , de plăcere și reconfortare.Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Această îmbinare duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele psihice , operațiile gândirii și, de asemenea , fixează cunoștințele.

Reușita jocului didactic este condiționată de desfășurarea lui metodică , de felul în care acesta este condus și desfășurat sub îndrumarea cadrului didactic.

c)Lectura geografică

Lecturarea este o activitate de descifrare integrativă a unui text, de înțelegere a textului , de evaluare și apreciere a calității textului respectiv. Lecturarea formeaza la elevi o anumită maniera de a recepta , de a gândi , de a rezolva , de a opera și de a evalua mesajul conținut de un text .

Lectura geografică reprezintă un fragment selectiv cu mesaj geografic surprins de autori în diferite tipuri de lucrări cu caracter literar , de reportaj geografic, note de călătorie , legende , povestiri cu conținut istorico-geografic , note biografice a unor exploratori , ghiduri turistice.

În lecțiile de geografie lectura este frecvent folosită, deoarece prin stilul de redactare , expresiv, metaforic, simbolic, exprimă conținuturi științifice, în imagini vii care trezesc interesul și curiozitatea elevilor.Lectura îi conduce pe elevi treptat în explicația fenomenelor și componentelor geografice înlăturând cu ușurință barajul psihic al dificultăților de întelegere și de formare corectă a fondului de reprezentări și noțiuni geografice .

Cu ajutorul lecturii, prin captarea atenției elevilor se poate trece mai ușor la argumentarea științifică a elementelor și fenomenelor propuse în lecție , completând și consolidând adevărul5 minute, redându-se întocmai cuvintele și ortografia scrisă de autor ; cuvintele necunoscute de elevi vor fi explicate.

într-o lecție nu se pot folosi mai mult de 2-3 fragmente, deoarece ocupă timp prea mult și nu se parcurge întreaga lecție cu realizarea tuturor obiectivelor operaționale propuse inițial.

Lectura trezește curiozitatea de cunoaștere, de cercetare a fenomenelor naturii, dorința de a participa la excursii la fața locului, dezvoltă imaginația elevilor .

Lectura geografică poate fi utilizată în oricare moment al lecției. Se poate utiliza în momentul trecerii la lecția nouă, în timpul dirijării lecției noi conti-nuând secvențele anterioare din conținut și realizarea celorlalte obiective, poate fi folosită în etapa finală a lecției, în fixarea cunoștințelor.

Lectura prin limbajul și expresiile sale literare dezvoltă orizontul de cunoaștere și modul estetic de vorbire și exprimare .

Folosirea lecturii în cadrul orelor de geografie la clasa a IV –a.

În cadrul unității de învățare «  Organizarea administrativă » am folosit lectura în captarea atenției , pornind de la „Aminiri din copilărie” – Ion Creangă :

« Nu știu alții cum sunt , dar eu , când mă gândesc la locul nașterii mele , la casa părintească din Humulești , (…) parcă îmi saltă și acum inima de bucurie.

Prin acest fragment am realizat trecerea la lecția nouă și anume « Localitatea natală , județul , reședința de județ » .

Un alt exemplu este lecția « Câmpiile României » la clasa a IV-a , în care se prezintă cele două unități mari de câmpie , precum și modul lor de formare utilizând lectura « … câmpii avem spre Tisa , pe o fâșie îngustă între munte și hotar , și pe o fâșie mult mai largă de-a lungul Dunării . Toate aceste câmpii au fost funduri de mări și apoi de lacuri născute în urma unor mari scufundări din vremea formării Carpaților .(…) Apoi ierburile care creșteau tot mai dese și ani-malele care veneau să pască aceste ierburi , au murit , au putrezit și din rămăși-țele lor , adunate în timp de sute de mii de ani și dospite de ploi și de caldură ,s-a născut pământul gras , cafeniu sau negru , care hrănește lanurile de grâne . Aceasta este povestea câmpiilor noastre .” (Vîlsan, G., „Opere elese”, E. D. Științifică, București, 1971). Acest fragment a fost dat spre lecturare de către elevi .

Conținutul acestui fragment aduce multe informații la lecție : poziția geogra-fică a câmpiilor , modul lor de formare în strânsă legătură cu « coloana vertebrală » a Carpaților,alcătuirea petrografică și formarea solurilor din câmpii , precum și importanța economică a acestora . Am avut la îndemână aproape tot conținutul științific informativ pentru reali-zarea obiectivelor , rămânând să completez schema pe tablă împreună cu elevii prin conversație , lucrul cu harta , ilustrații , etc. , pentru întregirea lecției .

2.3.5. Strategii bazate pe utilizarea textului scris

a)Folosirea manualului , a dicționarului geografic și a altor cărți

Lucrul cu manualul, dicționarul și alte cărți cu conținut geografic sau înrudite cu geografia (descrieri, legende, curiozități geografice, note de călătorie, reportaje etc.) constituie un sistem de acțiuni prin care se urmărește formarea priceperilor și deprinderilor necesare în vederea utilizării corecte și eficiente a materialelor ce conțin texte scrise.

Rolul acestei metode constă în acțiunea cadrului didactic de a-i introduce pe elevi în tehnicile folosirii textului scris, a ilustrațiilor, geograficelor și a hărților cu semnele convenționale corespunzătoare, al căror conținut completează textul scris.

Este metoda care se folosește pe toate treptele învățământului, în forme diferite, în funcție de particularitățile de vârstă și de sursele de informare utilizate.

Îmbinarea corespunzătoare a metodelor și procedeelor prezentate, precum și personalitatea învățătorului, duc la realizarea unui învățământ modern, care să corespundă cerințelor tot mai mari pe care societatea noastră, cu o economie de piață, le ridică în fața școlii românești.

În școala contemporană, în care se aplică reforma învățământului, s-au aprobat și utilizat manuale alternative începând cu ciclul primar prin care se instituie un prim pas de exigență a calității în domeniu .

Un manual bun poate stimula elevul, îi stârnește interesul, îi captivează atenția, mai cu seamă în cazul geografiei, al cărui conținut specific oferă ca-drul de atracție începând de la cei mai mici școlari.

Pentru fiecare lecție , învățătorul trebuie să consulte manualul, conținutul care trebuie predat pentru o completare a sa din noi surse bibliografice, dacă permite nivelul de înțelegere al elevilor sau pentru o prezentere schematică a elementelor de bază în condițiile unui nivel de mediu de înțelegere al elevilor.

Se vor studia noțiunile , conceptele geografice cu conținut mai abstract (evaporare , condensare , hidrocentrală , etc .) pentru a se pregăti mijloacele și metodele cele mai adecvate în explicarea acestora.

Cu ajutorul manualului și a altor materiale intuitive se face dirijarea învăță-rii pe fiecare secvență a lecției din manual , potrivit obiectivelor propuse. La cerințele învățătorului , elevii sunt puși în situația de a observa în manual imaginile ilustrative sau grafice , a identifica și explica , a compara o serie de ele-mente prin care să poată desprinde relații de conținut definite și de textul alăturat . Folosirea corectă și eficientă a manualului constituie o activitate de bază a elevului.

Munca cu manualul este de două feluri : dirijată și independentă.

În activitatea dirijată se face citirea textului pe secvență , explicarea acestuia și redactarea schiței pe tablă cu ideile principale ; în cea independentă , elevii continuă munca aceasta după modelul făcut în clasă, pentru completarea planului de studiu.

Munca independentă cu manualul acasă constituie un alt aspect care stă în atenția învățătorului , deoarece această activitate o întregește pe cea din clasă. În semidirijarea acestei activități trebuie făcute elevilor unele precizări :

= analiza textului pe secvențe și integrarea ilustrațiilor din manual și a schițelor de hartă;

= pentru fundamentarea conținutului trebuie să îmbine notițele din clasă cu manualul acasă ;

= realizarea de compuneri geografice după harta din manual la care pot alătura și alte surse bibliografice , etc.

Dicționarul geografic se poate redacta de către învățător sau în colaborare cu profesorul de geografie din școală , sau în cadrul comisiei metodice de mai multe cadre didactice utilizând bibliografia de specialitate . El poate cuprinde un fond de noțiuni și concepte geografice întâlnite în manualele de studiu sau alte materiale bibliografice ale elevilor care sunt explicate potrivit nivelului de înțelegere , alteori depășindu-l.

Dicționarul geografic poate constitui un instrument de lucru atât pentru învățător cât și pentru elevi. Se poate recomanda elevilor ca alături de caietul de notițe să posede un caiet ordonat pe literele alfabetului în care să fie cuprinse noțiunile geografice de bază și cu grad mai mare de dificultate însoțite de explicații .

În scopul formării de priceperi și deprinderi , de a învăța după manual și chiar după dicționar , se organizează activități în clasă prin care se fac exerciții și îndrumări concrete în folosirea acestor instrumente de lucru , pentru ca apoi să le utilizeze în munca independentă de acasă .

Încă din ciclul primar , trebuie formate la elevi priceperi și deprinderi de a lucra și cu alte cărți recomandate ca bibliografie , care să trezească interesul elevilor . Se recomandă în mod gradat cărți cu descrieri geografice, lecturi, legende, călătorii ale unor exploratori români și străini, povestiri istorice și geografice , etc .

Studiu independent al elevilor le dezvoltă gustul pentru citit , responsabilitatea față de modul propriu de învățare, stimulează motivația pentru autoinstruire și autoeducare, le consolidează încrederea față de sine și față de sursele de informare.

Prin citirea cărților recomandate de învățător și punerea în dezbatere la lecție pentru a vedea cum receptează mesajul, ce l-a atras mai mult, toate contribuie la formarea capacităților și deprinderilor de a ști , ce și cum să citească , formarea deprinderii de disciplină a muncii intelectuale .

Cărțile reprezintă un mijloc de stocare și transmitere de-a lungul generațiilor a tezaurului cultural – științific al umanității.

Capitolul III

METODOLOGIA CERCETĂRII PEDAGOGICE

3.1. Caracterizarea activității de cercetare

Din dorința de a realiza un învățământ de calitate, cadrul didactic și-a dublat profilul și comportamentul de asimilator și transmițător de cunoștințe cu cel de cercetător al fenomenelor educaționale. A devenit astfel ,,creator” de idei, sporind patrimoniul teoriei psihopedagogice.

Cercetarea psihopedagogică desfășurată de către cadrul didactic constă în surprinderea diverselor relații existente între fenomenele educaționale și elaborarea unor modele teoretice și soluții practice, pe care le ridică procesul educației. Ea presupune atât generalizarea experienței educative, acumulată în practica școlară, cât și inițierea unor experimente bazate pe rigurozitate și obiectivitate științifică.

Elaborarea unei lucrări metodico-științifice parcurge, în general, următoarele etape:

Fixarea temei de cercetare;

Alcătuirea bibliografiei și documentarea științifică;

Istoricul problemei cercetate și motivarea alegerii temei;

Precizarea ipotezelor de lucru și a obiectivelor cercetării;

Organizarea și desfășurarea cercetării (locul, durata, echipa), etapele cercetării (preexperimentală, experimentală, finală pentru prelucrarea și interpretarea datelor culese);

Verificarea ipotezelor;

Elaborarea lucrării care cuprinde: titlul, motivarea teoretică și practică a temei, istoricul problemei, metodologia cercetării, interpretarea rezultatelor și bibliografia.

Cadrul didactic trebuie să fie un cercetător, cautând metode și procedee noi, mai eficiente, adecvate colectivului de elevi, pentru a obține rezultate cât mai bune. Întregul arsenal de metode, procedee și tehnici de cercetare folosite trebuie adaptate continuu în funcție de caracteristicile, de evoluția și de modificările ce intervin în cadrul fenomenului real.

Pentru a cunoaște cât mai bine domeniul propus spre a fi cercetat, este necesar să se utilizeze mai multe metode de cercetare. Fiecare metodă folosită furnizează date specifice asupra diverselor laturi ale fenomenului în cauză și ajută la formarea unei imagini cât mai complete și corecte.

Obiectivul cercetării îl constituie în primul rând, experiența avansată, novatoare, care încorporând noul, face să progreseze practica generală. Această afirmație este susținută de Stanciu Stoian: ,, Experiența pedagogică înaintată este experiența ce răsare în însuși procesul practicii din cautarea și din găsirea uneori aproape spontană a unor procedee și metode noi de învățământ și educație.”

În cadrul lecțiilor desfășurate la clasă,în activitățile practice și aplicative, în munca curentă cu elevii, am urmărit să transmit cunoștințe temeinice, să exersez capacități, să formez competențe, să dezvolt spiritul de cooperare și de colaborare între elevi, gândirea științifică, să cultiv sentimente de dragoste și interes față de această disciplină de studiu.

Activitatea de cercetare pe care mi-am propus-o comportă mai multe etape. Pentru început, am proiectat o etapă constatativă. Aceasta a avut rolul de a mă ajuta să cunosc nivelul inițial de cunoștințe, priceperi și deprinderi, la care se află elevii la începutul clasei a II-a, dificultățile pe care le întâmpină și soluțiile pe care le propun în scopul desfășurării unui proces instructiv-educativ de calitate. De asemenea, am urmărit reacția elevilor la utilizarea metodelor și procedeelor folosite până în prezent: atracția pe care o manifestă pentru anumite probe, modul cum reacționează la aplicarea unor metode tradiționale și alternative de predare, învățare, evaluare.

Așadar, pentru a obține o imagine de ansamblu, pentru a găsi informațiile care să mă conducă spre o anumită ipoteză, am considerat necesară aplicarea unor chestionare unui eșantion reprezentativ de elevi (14).

După întocmirea și aplicarea chestionarelor, am prelucrat și interpretat datele oferite de acestea și am stabilit ipoteza de lucru și obiectivele.

Specialiștii definesc ipoteza ca supoziție. Mai precis, ea reprezintă preupunerea uneia sau a unor cauze, anticiparea unor relații între fapte, procese, fenomene, care urmează să fie supusă verificării, instituindu-se un experiment precis.

Valoarea ipotezei rezidă în faptul că asigură progresul cercetării și oferă explicația unui ansamblu de date. În formularea ipotezei se va urmări să fie bine intermediată, plauzibilă sau neverosimilă și verificată.

Instituit pe baza ipotezei, experimentul reprezintă o a treia etapă, una dintre cele mai importante ale cercetării propuse.

După cum se știe, în cadrul unui experiment, se produce sau se provoacă un fenomen ori un proces, în condiții determinate. Uneori se creează chiar fenomene sau procese noi. În cadrul experimentului nostru, condițiile de producere și de desfășurare ale fenomenului sau procesului (aici-procesul instructiv-educativ) vor fi supuse unei variante sistematice.

Se poate spune că experimentul pe care mi l-am propus comportă un moment teoretic-raționamentul, ipoteza și o latură practică, mai precis o acțiune de transformare practică. Cu alte cuvinte, experimentul va îndeplini două funcții:

O funcție gnoseologică, de cunoaștere a relațiilor cauzale, a legilor;

O funcție de transformare practică.

Trebuie precizat că aceste două funcții formează o unitate dialectică.

Caracteristic pentru acest experiment este faptul că în cadrul lui se modifică, în mod sistematic, anumiți factori și se utilizează metode active care au rolul de a antrena întreg colectivul de elevi, având ca finalitate o însușire temeinică și mai ușoară a acestor discipline.

În cea de-a patra etapă, voi realiza analiza și interpretarea datelor obținute pe parcursul activității experimentale, urmărind progresul sau regresul școlar apărut ca urmare a aplicării metodelor active de predare-învățare-evaluare.

Ultima etapă a activității de cercetare constă în prezentarea concluziilor și a sugestiilor metodologice desprinse în urma experimentului desfășurat.

Cercetarea este interdisciplinară, descriptiv-analitică, acțional-sistematică, constativă, neexperimentală, mixtă.

Datele cercetării constatative- Etapa inițială

La începutul anului școlar 2018-2019, la clasa a II-a, am realizat o activitate de cercetare pe un număr de 14 elevi.

Deși disciplina Geografie se studiază în clasa a IV-a, elevii au intrat în contact cu noțiunile de geografie la alte discipline: Limbă și comunicare, Arte vizuale și abilități practice, Matematică și explorarea mediului.

Pentru a cunoaște nivelul inițial de cunoștințe, priceperi și deprinderi la care se află elevii, am aplicat o probă de evaluare inițială.

Prezentăm în continuare conținutul acestei probe, precum și rezultatele obținute, atât centralizat, cât și în formă grafică.

Proba de evaluare inițială

SARCINI

Completați enunțurile:

Țara noastră se numește……………………

Capitala țării noastre este…………………..

Eu locuiesc în satul……………..județul…………..

Pe lângă satul meu curge râul………………………

Județul meu se află în partea de ………………..a țării.

Se dă textul:

Iulia a luat o hartă pentru a vedea în ce parte a țării se află amplasată comuna Cârna. Localitatea în care locuiește ea se află în zona de câmpie. Se întreabă dacă localitatea sa se întâlnește un mediu poluat.

Cerințe: Explicați înțelesul cuvintelor subliniate

Enumerați formele de relief întâlnite în ultima excursie:

-………………………

-………………………

-………………………

Enumerați plantele cultivate în zona în care locuiți și precizați modul de utilizare economică:

-……………….. ………………… …………………… ……………….. ………………… ………………… …………………… ……………….

Prezentați factorii care poluează localitatea voastră.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Sarcina 1

Foarte bine: completează toate răspunsurile corect și complet;

Bine: completează patru răspunsuri corect;

Suficient: completează două răspunsuri.

Sarcina 2

Foarte bine: explică toate cuvintele;

Bine: explică cuvintele, dar nu pe toate;

Suficient: scrie explicații lacunare, făcând confuzii.

Sarcina 3

Foarte bine: enumeră toate formele de relief;

Bine: enumeră formele de relief, omițând una dintre ele;

Suficient: enumeră formele de relief, omițând două dintre ele.

Sarcina 4

Foarte bine: enumeră toate plantele și precizează cum sunt utilizate economic;

Bine: enumeră toate plantele, dar nu precizează cum sunt utilizate economic;

Suficient: enumeră plantele existente parțial.

Sarcina 5

Foarte bine: menționează factorii care poluează localitatea;

Bine: menționează parțial factorii care poluează localitatea;

Suficient: prezintă lacune în prezentarea factorilor care poluează.

Rezultate- evaluare inițială

Rezultate centralizate – proba de evaluare inițială

Proba de evaluare a dat posibilitatea elevilor de a compune, de a crea, de a se afirma în rândul colegilor și mi-a dat posibilitatea de a cunoaște în ce măsură elevii știu factorii care poluează zona și ocalitatea în care trăiesc.

Analizând rezultatele celor cinci probe de evaluare inițială, am constatat că elevii au formate câteva noțiuni geografice, pe care le pot explica greu, cunosc orizontul local, dar nu în amănunt, au reprezentări geografice puține, intuiesc empiric formele de relief. Referitor la poluarea zonei, am obserbat că au auzit de acest termen, de ceea ce implică el, dar nu știu să explice.

Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării

Metodele active de învățământ au rolul de a antrena elevii în activitățile didactice desfășurate în scopul însușirii disciplinelor Geografie și Cunoașterea mediului, în ciclul primar.

Ne propunem ca prin utilizarea strategiilor active în procesul educațional, în care elevul să fie un participant activ la propria învățare în toate tipurile de activități didactice exemplificate prin disciplinele de învățământ geografie și cunoașterea mediului, care vor contribui la creșterea randamentului școlar precum și la optimizarea educației ecologice a acestora.

Obiectivele urmărite în cercetare:

Documentarea bibliografică din literatura pedagogică și metodică de specialitate privind conținuturile științifice ale problemei aflate în studiu;

Formarea capacităților specifice Geografiei prin utilizarea metodelor de predare-învățare;

Formarea deprinderilor de utilizare a limbajului specific Geografiei, de prețuire și folosire a resurselor naturale, de protecție și valorificare a mediului înconjurător, prin folosirea metodelor activ-participative;

Măsurarea atingerii finalităților la geografie prin utilizarea metodelor de evaluare.

3.3. Metode de cercetare

a) Metoda CIORCHINELUI – este o tehnică de predare învățare care-i încurajează pe elevi să gândească liber și deschis. Ciorchinele este un « brainstorming necesar », prin care se stimulează evidențierea legăturilor (conexiunilor) dintre idei ; o modalitate de a realiza asociații noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.

ETAPE :

scrierea unui cuvânt sau a unei propoziții-nucleu în mijlocul tablei, al unei hârtii de pe flipchart sau al unei pagini de caiet ;

scrierea unor cuvinte sau sintagme care vă vin în minte în legătură cu tema pusă în discuție ;

legarea cuvintelor sau a ideilor produse de cuvinte, propoziția-nucleu inițială, prin trasarea unor lini care evidențiază conexiunile dintre idei ;

scrierea tututor ideilor care vă vin în minte în legătură cu tema propusă până la expirarea timpului alocat acestei activități sau până la epuizarea tuturor ideilor care vă vin în minte.

Ciorchinele este o tehnică flexibilă care poate fi utilizată atât individual cât și ca activitate de grup. Când se aplică individual, tema pusă în discuție trebuie să fie familară elevilor , dând astfel posibilitate acestora să ia cunoștință de ideile altora, de legăturile și de asociațile dintre acestea realizate de colegii săi.

Exemplu : Varietatea pamântului românesc

b) Metoda CUBULUI – este folosită atunci când se dorește exploatarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective oferind elevilor posibilitatea dezvoltării competențelor complexe și integratoare.

Cubul se poate obține acoperind cu hârtie colorată o cutie cu latura de 15 – 20 cm. Pe fiecare față a cubului sunt scrise diferite instrucțiuni pe care elevii trebuie să le urmeze: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

Cubul poate fi folosit în două variante:

se vor rezolva toate instrucțiunile de pe fețele cubului;

se aruncă cubul și se rezolvă instrucțiunea de pe fața care s-a oprit în fața elevului.

Exemplu : clasa a IV-a, Geografie, « Locuitorii țării.Așezările rurale. Orașele. Organizarea adimistrativ-teritorială a României »

c)Explozia stelară

Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemenea exploziei stelare.

Pe steaua mare se scrie ideea centrală, iar pe cinci steluțe se scrie o întrebare de tipul: ce?, cine?, unde?, de ce?, când?

Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte, precum și modul de cooperare, modul de interacțiune. E o metodă ce stimulează creativitatea.

d)Diagrama Wenn –e ste formată din două cercuri care se suprapun parțial. În intersecția celor două cercuri se grupează asemănările, iar în spațiile rămase libere din cercuri se notează deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte.

e) Metoda pălăriilor gânditoare – este o tehnică interactivă de stimulare a creativității, care permite exersarea gândirii prin prelucrarea anumitor perspective și exercitarea unor roluri în scopul rezolvării cooperative a unei probleme. Fiecare dintre cele șase pălării are o anumită culoare care îi definește rolul și este asociată cu un anumit tip de gândire.

PĂLĂRIA ALBĂ – privire obiectivă asupra informațiilor

– neutră;

– se bazează pe fapte;

– gândire obiectivă.

PĂLĂRIA ROȘIE – dă frâu liber imaginației ;

– se bazează pe emoții, sentimente, intuiție ;

– gândire afectivă.

PĂLĂRIA NEAGRĂ – prudență, grijă, avertisment, judecată, puncte slabe, pericole, riscuri.

– gândire negativă.

PĂLĂRIA GALBENĂ – perspectivă pozitivă și constructivistă ;

– evidențierea avantajelor, oportunităților și posibilităților de concretizare a ideii ;

– fundamentare logică ;

– gândire pozitivă.

PĂLĂRIA VERDE – idei noi, alternative ;

– gândire creativă ;

– felxibilitate, mobilitate ;

– gândire creativă.

PĂLĂRIA ALBASTRĂ – metacogniție ;

– monitorizare ;

– definire clară a problemei ;

– imaginea clară a întregului ;

– gândire metagonică.

ETAPE :

pălăria poate fi purattă de un singur elev sau de un grup de elevi ;

prezentarea problemei/situației ;

investigarea problemei pe baza caracteristicilor fiecărei pălării ;

prezentarea argumentată a rezultatelor.

Exemplu : « Vegetație, animale și soluri »

PĂLĂRIA ALBĂ – Informează- Spune titlul unei povești care conține numele unui animal.

PĂLĂRIA ROȘIE – Spune ce simți !- Ce simți când vezi un animal rănit ?

PĂLĂRIA NEAGRĂ – Pericole, riscuri, aspecte negative – Ce ai face dacă ai vedeacă un copil lovește un animal?

PĂLĂRIA GALBENĂ – Aspecte pozitive – Cum trebuie să îngrijim animalele?

PĂLĂRIA VERDE – Creativă – Ce s-ar întâmpla dacă animalele nu ar primi hrană ?

PĂLĂRIA ALBASTRĂ – Argumenateză – Argumentează de ce barza trăiește aproape de apă ?

f) Cvintetul

Cvintetul este o tehnică de reflecție ce constă în crearea a cinci versuri respectând cinci reguli în scopul de a sintetiza conținutul unei teme abordate.

Cvintetul este o poezie cu 5 versuri.

Primul vers-este format dintr-un singur cuvânt ce denumește subiectul.

Al doilea vers-este format din două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului (două adjective).

Al treilea vers-este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni(verbe la gerunziu).

Al patrulea vers-este format din patru cuvinte care exprimă starea noastră față de subiect.

Al cincilea vers-este format dintr-un cuvânt care arată însușirea esențială a subiectului.

Exemple :

Dunărea, Munte,

bătrână, unică înalt, bogat

curgând, uimind, încântând, adăpostind, străjuind, înconjurând

e în inimile noastre pădurile răcoroase acoperă munții

apă maiestoasă. formă de relief.

g) Știu, vreau să știu, am învățat – este o metodă ce se poate folosi în orice tip de lecție. Rubricile se pot completa în diferite secvențe didactice, pe măsura acumulării cunoștințelor, până la sfârșitul orei. Se poate folosi individual sau în perechi.

Exemplu : « Relieful țării noastre – Vegetația și animalele »

Capitolul IV

DESFĂȘURAREA CERCETĂRII.PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1 Descrierea situației înainte de realizarea cercetării

Din experiența didactică am observat că nivelul de cunoștințe cu conținut geografic cu care se prezintă copiii la începutul școlarității, este diferit de la un copil la altul. Am constatat că fiecare copil este o individualitate , o personalitate în formare, sudarea colectivului însemnând corelarea intereselor acestora spre un singur țel -învățătura .

Prin convorbiri cu ei am observat că știu să denumească anotimpurile , să enumere caracteristici ale acestora , să descrie o plantă , cunoșteau numele țării noastre , al capitalei , al satului în care locuiesc .

Este știut faptul că noțiunea de geografie și limbajul geografic se formează prin contactul direct cu lumea din jur , ceea ce necesită o descoperire a acestei lumi de către copil .

Pentru că de modul cum se formează primele noțiuni , reprezentări , depinde succesul sau insuccesul elevilor privind însușirea geografiei , am căutat să le trezesc interesul prin activități cât mai plăcute , variate și bogate în conținut și toate acestea cu respectarea principiilor didactice .

Învățătorul are rolul de a dirija observații nemijlocite , de lungă sau scurtă durată , evitând situațiile de copleșire a copilului cu imagini , grafice etc. Elevul trebuie condus spre perceperea unor situații în mod nemijlocit sau privind spre fereastra clasei în momentul oportun.

Interesant , devenind progresiv autonom , dorind să cunoască mai mult și mai bine , copilul se va iniția să înțeleagă lumea în care trăiește și evoluează.

Pentru a afla ce conține bagajul de cunoștințe al elevilor , ce metode trebuie folosite pentru îmbogățirea acestuia cu noi date , se impune cercetătorului apli-carea unor pretestări.

Deoarece omul este într-o permanentă căutare , se naște cu dorința de cunoaștere a cauzelor și efectelor fenomenelor , cercetătorul are sarcina de a afla ce, cum și cât posedă subiecții investigați din datele științei .

La începutul anului școlar 2011-2012 am aplicat următorul test de evaluare inițială la clasa a IV-a , la disciplina Geografia României.

Cum se numește țara noastră ?

Care sunt vecinii țării noastre ?

Care este capitala României ?

Ce oraș reprezintă reședința Județului Dolj ?

Cine produce energia electrică ? Ce mijloace de transport cunoașteți ?

Cum se numesc transporturile care se fac cu avionul ?

Ce orașe mari din România cunoașteți ?

Ce obiective turistice ați vrea să vizitați în județul nostru ?

Datorită cunoștințelor dobândite în clasele I-III , rezultatele testului sunt mulțumitoare .

În urma evaluării rezultatelor se constată că elevii pot preciza denumirea țării, a capitalei , a unor orașe importante , reședința județului Dolj , mijloacele de transport , precum și a obiectivelor turistice din județ.

Alegerea și utilizarea metodelor didactice în cadrul lecțiilor de geografie

Metoda de studiu presupune :

-partea achiziționată , activă și posibilă prin : reprezentări ;

simboluri ;

convenții ;

norme ;

coduri ;

valori ;

opțiuni de viață .

-partea de construcție a unei situașii problematice , de căutare , de dezvoltare .

Cunoștințele nu sunt copii ale realității și nu invită la o simplă descoperire a realității deja existente.

După Piaget , achizițiile produc structuri transformaționale.

Calitatea procesului de învățare este dată de următorii parametri :

eficiența exprimată în rezultatele obținute de elevi la învățătură și de nivelul lor de dezvoltare ;

calitatea exprimărilor în gradul de corespondență a acestor rezultate cu posibilitatea maximă a fiecărui elev într-o anumită perioadă ;

consumul de timp și de effort depus de cadrele didactice și elevi, în raport cu normele de igiena școlară .

Modalitățile de dezvoltare a obiectivelor și condițiile cunoașterii trebuie privite într-un sistem.

Învățarea cere schimbare de atitudine pentru a determina o formație autentică și o metodă a elevului care asimilează.

Definiții din ce în ce mai precise depind de ușurința operațiilor elementare de clasificare , comparare , măsurare , situare în timp și spațiu , observarea proprietăților , experiențe simple .

În cadrul strategic definit, toate aceste metode și mijloace de învățământ duc la creșterea eficienței procesului instruciv-educativ , la o evoluție permanentă a lecției.

Activizarea metodelor în activitățile didactice

Între componentele procesului instructiv-educativ, domeniul metodologiei didactice este cel mai mobil, mai deschis înnoirilor. În acest sens, se impune diminuarea ponderii metodelor expozitive și extinderea metodelor active, care dezvoltă gândirea, capacitatea de investigație a elevilor, deprinderea de a acționa sistematic, prin activitate independentă.

,,Activizarea elevilor reprezintă o suită de acțiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare și modelare a personalității lor prin stimularea și dezvoltarea metodică a activității pecare o desfășoară. (Miron Ionescu,Vasile Chiș).

Activizarea presupune antrenarea elevilor în toate formele de activitate școlară, în scopul obținerii performanțelor maxime. Cu alte cuvinte, reprezintă rezultatul procesului instructiv-educativ, dar și o premisă a acestuia.

Pentru realizarea acestui deziderat este necesar ca învățătorul să pătrundă în cunoașterea potențialului formativ și activizator al principalelor metode de învățământ să realizeze corespondența valorilor centrale privind corelarea dintre metodele didactice și principiile instruirii.

Utilizarea metodelor activ-participative asigură activzarea elevilor.

,, Activ este elevul care gândește, care depune un efort de reflecție personală,interioară, care întreprinde o acțiune mintală de căutare,de cercetare, de redescoperire a adevărului,, (J.Piaget- Psihologie și pedagogie,, EDP, București, 1972).

Potrivit acestei concepții, se schimbă raportul dintre instruire și învățare, accentul deplasându-se pe activitatea independentă a elevului, învățarea dobândind tot mai multe caracteristici ale activității de investigare, de cercetare. Astfel se dă curs metodelor care favorizează angajarea elevilor, participarea lor la activitatea de învățare, la propria formare.

În acest context școlii îi revine sarcina de a transforma obiectul educației de până acum, în subiectul aotoeducației, pe omul educat în unul care se educă pe sine, adică instruirea în autoinstruire. Astfel spus, ,,învățarea-învățării,, devine un obiectiv prioritar al instrucției școlare.

Pentru a se realiza activizarea elevilor, este necesar ca învățătorul să cunoască următoarele exigențe:

Pregătirea psihologică pentru învățare (motivarea elevilor, orientarea atenției);

Cunoașterea surselor de distorsiune și combaterea lor (perturbații determinate de: proiectarea neadecvată a activității didactice, organizarea și realizarea defectuoasă a predării-învățării, mediul ambiental, incongruența psihologică și afectivă, distorsiuni cauzate de starea de oboseală și neatenția elevilor sau a învățătorului, inhibiția elevilor sau a învățătorului);

Organizarea și desfășurarea rațională a învățării (includerea multor analizatori, crearea unor focare de excitabilitate optimă la nivelul scoarței cerebrale, elaborarea și exersarea inhibiției de diferențiere, includerea elementelor componente ale stimulilor complecși în sisteme integratoare, îmbinarea permanentă a limbajului cu suporturile intuitive);

Utilizarea unor modalități eficiente de activizare ( utilizarea unor strategii de instruire și autoinstruire bazate pe activitatea proprie a elevilor).

,, Metodele active sunt deci metodele operatorii, care nu încorsetează elevul într-o rețea de expresii verbale fixe și rezervă o pondere crescândă interacțiunii elevului cu obiectele învățării” (C.Caseriu-,, Modalități practice de activizare a elevilor în lecțiile de biologie”).

Trăsătura caracteristică a metodologiei didactice actuale constă în perfecționarea și modernizarea metodelor și mijloacelor de învățământ, în așa fel încât să servească realizării obiectivelor actuale și de perspectivă a școlii.

Imperativele la care trebuie să răspundă o metodă de învățământ și în funcție de care se apreciază eficiența ei, constau în modul în care este prezentată informația și gradul de antrenare a elevilor în procesul instruirii”( N.Oprescu-,, Metode de învățământ sau metode ale învățământului modern”, 1975).

Așadar, nu poate fi vorba de utilizarea separată a unor metode ,,clasice,, sau ,,moderne,,, ci de folosirea în spirit modern a metodelor de învățământ, în raport cu concepția pe care o servesc acestea. Metodele clasice de învățământ trebuie regândite în perspectiva unei optici euristice. Modernizarea trebuie înțeleasă în sensul optimizării și revitalizării lor în spiritul exigențelor actuale.

În opoziție cu metodologia tradițională, în care elevul este mai mult ,,spectator,, , pregătit să recepteze pasiv, ceea ce i se transmite, metodele active au tendința de a face din acestea un participant activ, care își însușește cunoștințele pe baza propriei activități, prin mobilizarea tuturor funcțiilor intelectuale și a energiilor motivaționale în raport cu sarcina de învățare dată. Aici intervine rolul învățătorului, măiestria pedagogică de care dispune de a insufla elevilor săi dorința și posibilitatea de a-și însuși cunoștințele printr-un studiu cât mai activ și mai intens.

Metodele active sunt mai greu de folosit, deoarece necesită o muncă mai atentă, diferențiată, timp și bani. Folosirea lor presupune o transformare de atitudine din partea învățătorului și de comportament din partea elevilor, învățătorul are datoria să-i creeze viitorului absolvent nu numai o disponibilitate psihologică de învățare continuă, calități morale și voința corespunzătoare, ci și o metodă de lucru, de autoinstruire, pentru a se putea adapta supraabundenței de informații. Este vorba de o metodă care să rezulte din organizarea de ansamblu a activității școlare, de a ajuta pe elev să deprindă o serie de tehnici de muncă intelectuală, să învețe cum să reexamineze valorile acumulate, să privească problemele sub alt unghi, să prelucreze în mod creator informațiile și să le implementeze în energia acțională.

,, Metodele activ-participative pun mai mult accent pe cunoașterea operațională,pe învățarea prin acțiune, pe manipularea în plan manual și mintal a obiectelor, acțiunilor, etc.” ( N.Oprescu- ,,Metode și mijloace de învățământ – Învățământ primar, nr.4-5, 1993).

Într-un fel sau altul, fiecare metodă oferă nenumărte posibilități de angajare a celor care învață. Gradul de activizare și de participare depinde de felul în care este utilizată fiecare metodă, de felul cum se îmbină elementele de dirijare a învățării cu cele de muncă independentă.

În predarea-învățarea disciplinelor Geografie și Cunoașterea Mediului, metodele nu se folosesc separat, ci sunt integrate într-un sistem, devenind preponderentă o metodă sau alta, în funcție de nivelul de pregătire al clasei, de obiectivele propuse, de conținutul ce trebuie însușit, de forma de evaluare.

4.2.1.Modalități concrete de utilizare a metodelor active în procesul instructiv-educativ.

4.2.2.Forme de organizare în care au fost utilizate metodele active

Umanizarea conținuturilor, adaptarea noțiunilor la vârsta, preocupările, aptitudinile școlarilor din învățământul primar, la realitatea cotidiană, la întrebările pe care aceștia și le pun, orientează învățarea spre formarea de capacități intelectuale și acționale prin activități cât mai complexe. Prin folosirea metodelor și mijloacelor elevii sunt antrenați în activitățile extracurriculare care înviorează activitatea instructiv-educativă, stârnesc interesul, curiozitatea elevilor de a cunoaște noi fenomene, stimulează comunicarea elevilor.

Observarea dirijată a obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător în cadrul natural sau în expoziții, muzee, grădini zoologice sau botanice etc., permit elevilor formarea unor reprezentări bogate despre realitatea mediului înconjurător, consolidarea cunoștințelor anterioare, având un impact deosebit și în plan afectiv-emoțional.

Drumețiile, vizitele și excursiile geografice reprezintă forme organizate ale demersului didactic, realizate în practica și la diferite instituții cultural-științifice,la obiective economice,pentru realizarea unor sarcini instructiv-educative prevăzute în programa școlară.

Organizarea drumețiilor, excursiilor și vizitelor capătă forme multiple și se realizează în funcție de: scopul urmărit, nivelul pregătirii, anotimp și durata, mărimea grupului, mijloc de transport, zona geografică.

4.3.Exemple de metode active folosite în lecțiile de geografie

4.3.1.Dezvoltarea spiritului de orientare

Spiritul de orientare de dezvoltă lucrând cu harta, elevii fiind îndrumați să se orienteze în plan. De asemenea, implică cunoașterea unor mijloace de orientare de către elevi.

Pentru dezvoltarea spiritului de orientare în spațiu al elevilor, am utilizat metode activ-participative și metode clasice cu valențe activ-participative, cu rol în activizarea întregului colectiv de elevi.

Metoda expunerii

Sarcina de lucru:

Colectivul de elevi a fost împărțit în două grupe. Fiecare grupă și-a ales un reprezentant, care a jucat rolul unui ,,reporter,,. El a avut misiunea de a relata despre importanța folosirii hărții. Li s-a prezentat elevilor o hartă, apoi li s-a prezentat următoarea situație:

,, Mihai a ajuns în orașul mătușii sale. I-a anunțat din timp ora sosirii, dar a ajuns mai devreme. Cum va ajunge să-și viziteze mătușa?,,

Metoda conversației:

Sarcina de lucru:

Andrei s-a rătăcit prin pădure. Nu mai găsește drumul spre casă. Știe că locuința sa se află în nordul pădurii. Cum reușește să ajungă acasă?

Metoda descoperirii:

Sarcina de lucru:

Un grup de turiști se plimbă cu vaporul pe Dunăre. Descoperiți orașele prin care trec!

Sarcina de lucru:

În fața elevilor se află harta administrativ-teritorială a României. Fiecare are câte o coală, pe care se află conturul hărții și limitele județelor. De asemenea, au jetoane cu județele. Elevii au ca sarcină de lucru să intuiască harta și să amplaseze jetoanele corespunzătoare județelor respective.

Metoda exercițiului:

Sarcina de lucru:

Într-un dreptunghi sunt amplasate mai multe elemente. În centrul colii se află un copil. La sud de copil se află o casă. La nord de copil este un plop. La est un brad, iar la vest un tufiș. Elevii trebuie să stabilească punctele cardinale în care se află aceste obiecte, în raport cu copilul.

Sarcina de lucru:

Reprezentați prin semne convenționale:

,,Ieșind din sat, șoseaua se îndreaptă spre est, traversează un pod peste râu, până ajunge la o cale ferată orientată nord-sud, paralelă cu țărmul unuilac. La nord se află un lac cu adâncimea de 2 m, iar la sud de sat un deal cu altitudinea de 510 m.

Jocul didactic:

Sarcina de lucru:

Se prezintă elevilor o hartă a localității. Se stabilește casa unde locuiește cu ajutorul unei buline pe care se află desenată o casă. Elevii au sarcina de a localiza pe hartă bulinele pe care au fost desenate: o biserică, un spital, etc. și de a preciza punctul cardinal în care se află.

Folosirea manualului, a dicționarului geografic și a altor cărți:

Sarcina de lucru:

Redactați o compunere geografică despre Munții Carpați, pornind de la cuvintele marelui geograf George Vâlsan:

,, Munților, măreților, cu veșmânt de brazi și fagi, spuneți voi ce taină ascundeți, de-mi sunteți așa de dragi?”

Sarcina de lucru:

Imaginați-vă că sunteți într-o excursie în Delta Dunării. Scrieți o scrisoare părinților, folosindu-vă de informațiile cuprinse în textul lecției.

Sarcina de lucru:

Explicați înțelesul următorilor termeni geografici: pasuri, trecători, depresiune, munți, vârfuri, culme.

Realizați o compunere pe baza acestor termeni. Dați un titlu potrivit compunerii.

4.3.2. Aplicații didactice prin utilizarea mijloacelor de orientare

Metoda observației:

Sarcina de lucru:

Am prezentat elevilor următoarele mijloace de orientare: Steaua Polară, busola, mușchii copacilor, mușuroaiele de furnici, altarul bisericilor.

În drumețiile făcute, elevi au observat aceste mijloace și au dedus:

Mușuroaiele sunt spre Nord;

Mușchii copacilor –N;

Altarul bisericii- E;

Intrarea în biserică –V;

Busola indică –N;

Descoperirea sudului cu ajutorul acelor de la ceas ( limba mică spre Soare, iar la jumătatea distanței dintre limba mare și 12 este sudul).

Sarcina de lucru:

Cu prilejul drumețiilor și excursiilor efectuate, elevii vor observa și alte mijloace de orientare:

Mușchii acoperă stâncile expise spre nord;

Primăvara, plantele apar în partea de sud, deoarece acolo se topește mai repede zăpada;

Iarba este mai deasă în parcurile din grădinile expuse spre nord;

Arborii izolați au coroana mai bogată și coaja mai aspră pe partea dispre nord;

Coniferele elimină mai multă rășină pe partea dinspre sud;

Zăpada prinde pojghița spre sud, iar spre nord rămâne afânată;

La începutul toamnei, iarba aflată în sudul arborilor sau cioturilor singuratice se îngălbenește mai repede.

Metoda exercițiului

Sarcina de lucru:

Elevii sunt îndrumați să construiască busole. Sunt împărțiți în două grupe.

Prima grupă a folosit următoarele materiale: o sticlă, un dopde plută, un ac de cusut, un fir de ață, o bucățică de hârtie, un magnet.

Se ia acul, de la jumătate, și se freacă de un pol al magnetului, iar cealaltă jumătate de celălalt pol. Acul magnetizat va fi înfipt într-o bucată de hârtie de mărime potrivită cudiametrul interor al sticlei, pe care o suspendăm de un dop cu ața și o piuneză. Introducem acul în sticlă și fixăm dopul. Hârtia cu acul se poate învârti liber în interiorul sticlei, permițând acului să se fixeze pe direcția nord-sud.

A doua grupă a folosit următoarele materiale: un pahar larg, o bucată dintr-un dop de plută, un ac de cusut gros, un vârf de cuțit dintr-un praf detergent.

Se toarnă în pahar apa amestecată cu puțin detergent, care va permite dopului să plutească liniștit. Se magnetizează acul frecând jumătate din el de un pol al magnetului, iar cealaltă jumătate de celălalt pol. Acul magnetizat se înfige într-o bucățică de dop de plută, astfel încât ambele capete să rămână afară cel puțin 1 cm. Se pot vopsi aceste capete, unul roșu celălalt albastru. Se așează dopul cu ac în mijlocul apei din pahar. El se va roti lent astfel încât la un moment dat se va dirija pe direcția celor doi poli magnetici.

Metoda demonstrației

Sarcina de lucru:

Cu ajutorul acelor de ceas am demonstrat elevilor sudul: se fixează limba mică spre Soare iar la jumătatea dintre limba mare și 12 se află sudul.

Sarcina de lucru:

Cu ajutorul unui desen reprezentând cursul unui râu, elevii sunt îndrumați să stabilească malul stâng și malul drept.

Jocul didactic

Sarcina de lucru:

Un elev este umbra unui arbore. Un alt elev este Sorele. Umbra trebuia să se așeze lângă Soare în diferite poziții.

Sarcina de lucru:

Un elev este polițistul iar un alt elev este infractorul. Polițistul pleacă în urmărirea infractorului. Stabiliți punctele cardinale spre care se îndreaptă polițistul.

4.2.3. Drumețiile,vizitele, excursiile geografice

Drumețiile, vizitele și excursiile geografice , ca forme ale activității extrașcolare contribuie la dezvoltarea simțului de observație al elevilor , a interesului acestora pentru geografie, le stimulează dorința de cunoaștere și curiozitate , de a înțelege temeinic obiectele și fenomenele realității înconjurătoare , lărgesc ori-zontul geografic al elevilor . Contactul cu natura produce copiilor o impresie puternică , le trezește sentimentul de dragoste pentru natură , pentru bogățiile și frumusețile patriei.

Drumeția

Drumeția reprezintă forma de deplasare de scurtă durată , pe distanțe mici , pe jos, care se desfășoară în orizontul local. În cadrul unei asemenea activități , învățătorul dirijează observațiile elevilor asupra componentelor mediului înconju-rător , urmărindu-se diversitatea și specificul acestora, legăturile cauzale dintre ele .

Realizarea unei drumeții trebuie să respecte următoarele etape :

proiectarea și selectarea itinerarului propus ;

precizarea obiectivelor ;

desfășurarea activității ;

încheierea prin evaluare și valorificarea cunoștințelor acumulate .

Clasificarea drumețiilor

drumeția introductivă sau preliminară – se organizează înainte sau la începutul unor teme sau capitole, urmărind pregătirea inițiala a elevilor , trezirea inte-resului lor față de conținutul ce urmează a fi studiat ;

drumeția lecție – se organizează în vederea dobândirii de noi cunoștințe ; are multe puncte comune cu forma preliminară , întrucât în mod simultan se produce în timpul observării însușirilor , caracteristicilor directe și fenomenelor propuse în procesul de dobândire de noi cunoștințe.

drumeția finală – se organizează după încheierea predării unei teme sau unui capitol , cu scopul de a consolida și aplica în practică cele învățate în lecții , de a ilustra și exemplifica în mod corect achizițiile teoretice.

Prin observație , convorbire și dezbatere în teren a mai multor problematici deja învățate, se vor consolida generalizări și se vor face înțelese legăturile cauzale între componentele mediului și chiar un complex teritorial din zonă.

Vizita geografică

Constituie o acțiune cu caracter instructiv-educativ , de deplasare , pentru a cunoaște la fața locului o localitate , o instituție , pentru a observa cu atenție exponatele unui muzeu , un monument istoric , o rezervație naturală , etc.

Vizita se organizează fie în localitatea natală , fie la unul din obiectivele înscrise pe traseul unei excursii .

În efectuarea unei vizite , învățătorul are în vedere următoarele etape :

documentarea asupra locului de vizitat ;

stabilirea scopului și a obiectivelor urmărite ;

vizitarea locului în prealabil , cu scopul comunicării unor aspecte precum :data, ora , număr de elevi și vârsta lor , scopul urmărit , dar și pentru desemnarea unei persoane competente care să îndeplinească rolul de ghid ;

desfășurarea vizitei propuse ;

evaluarea rezultatelor vizitei.

Vizitele geografice au o importanță deosebită și în orientarea profesională a acestora pentru viitor .

FOTO 15 – În vizită al Poliție și Biserică

Excursia geografică

Este cunoscută importanța și valoarea instructiv-educativă a excursiilor geografice, întrucât :

contribuie la observarea simțului de observare al elevilor , a capacității de înțelegere a realității înconjurătoare ;

au un puternic caracter aplicativ , oferind elevilor posibilitatea de a recunoaște și a recapitula o mare parte a materiei predate la clasă sau de a dobândi reprezentări despre obiectele și fenomenele geografice ce vor fi apoi analizate în clasă ;

constituie un bun prilej de formare de priceperi și deprinderi folositoare în viață : aprinderea unui foc, pregătirea hranei , reparatul echipamentului , etc.

dezvoltă calități morale precum :spiritul de echipă , voința , curajul , disciplina , inițiativa, etc.

Clasificarea excursiilor :

după momentul în care se desfășoară :

excursii preliminare;

excursii finale;

după conținutul obiectivelor propuse :

excursii pentru cunoașterea componentelor naturale ale peisajului geografic ;

excursii pentru cunoașterea anumitor obiective social-economice și culturale din peisajul geografic ;

excursii cu obiective mixte , pe itinerarii mai mari ( ca distanță și timp ).

Pentru ca excursia să îndeplinească cu succes obiectivele propuse , trebuie să parcurgem trei etape importante :

Pregătirea excursiei ,care presupune :

elaborarea planului excursiei;

stabilirea numărului de participanți;

alegerea traseului ;

stabilirea programului ( pe ore sau zile ) ;

asigurarea documentării ;

organizarea colectivului de elevi ;

recomandări privind echipamentul , protecția mediului înconjurător , dar și a persoanelor participante.

Desfășurarea excursiei

întâlnirea participanților conform datei și orei fixate și efectuarea prezenței;

verificarea echipamentelor și ustensilelor necesare ;

deplasarea pe itinerariul stabilit ( furnizarea de informații , la microfon , în le-gătură cu cele văzute pe fereastră , respectarea locurilor prevăzute pentru popas, observarea directă , pe teren a unor obiecte și fenomene geografice , jocuri dis-tractive , etc.).

Evaluarea excursiei , în sala de clasă :

reconstituirea traseului parcurs ;

discuții învățător-elevi ;

realizarea traseului pe harta fizică a patriei ;

organizarea unui concurs pe grupe de elevi –« Cine a reținut corect locurile vizitate » ;

compuneri geografice(la ora de Limba și literatura română ) ;

desenarea unor peisaje frumoase ( la ora de Educație plastică ) ;

organizarea colecții de roci și pliante , etc.

Eficiența instructiv-educativă a excursiilor este conditionată de planificarea lor pe durata școlii , în funcție de cerințele programei.

«  Nu numărul excursiilor contează, ci calitatea lor. »

Planul unei excursii – vezi anexa nr. 5.

4.5. Rezultatele obținute după cercetare prin evaluarea sumativă

Lucrarea de față vrea să demonstreze eficiența aplicării metodelor activ-participative și clasice în lecțiile de geografie.

În urma cercetărilor, am desprins următoarele:

Valențele educative ale geografiei sunt multiple. Această disciplină are o importanță deosebită. Dacă elevul nu cunoaște orizontul local, relieful, potențialul economic, specificul hidrografic, flora, fauna, aspectele climatice, este un neajutorat în viața de zi cu zi. Dacă nu are deprinderi de orientare în spațiu, capacități de reprezentare în plan a unor spații geografice, nu se poate descurca;

În desfășurarea procesului instructiv-educativ s-au folosit frecvent metode activ-participative și cu valențe activ-participative și metode clasice. S-a observat diferența dintre eficiența celor activ-participative și a celor clasice, în timpul desfășurării tuturor tipurilor de lecții. De aceea, se impune folosirea frecventă a celor activ-participative.

Nu contează cantitatea de cunoștințe, pe care elevul le posedă, ci calitatea lor, iar învățate prin descoperire, deduse din situații-problemă concrete, îi trezesc gustul pentru autoinstruire, dar sunt și de lungă durată;

Aceste metode au avut menirea de a-l determina pe elev să fie atent la lecție, de a-i stârni interesul și curiozitatea, de a-i forma gândirea logică, de a înțelege noțiuni, fenomene și procese și de a le aplica cu alt prilej;

Dezvoltarea psihologică a elevului se realizează la nivelul tuturor proceselor psihice, cu ajutorul geografiei;

Aplicabilitatea practică a geografiei este foarte mare, în toate domeniile de activitate ale elevului

Eficiența acestor metode a reieșit și din studiul probelor de evaluare, aplicate de-a lungul întregului an școlar.

Evaluarea elevilor s-a făcut prin:

Probe orale;

Probe de evaluare formativă;

Jocul didactic

Probe de evaluare finală

Portofolii.

În activitatea de cercetare s-au aplicat o serie de probe de evaluare, conținând mai multe tipuri de itemi.

Probă de evaluare formativă aplicată la lecția ,,Munții Carpați”:

Colorați cu maro următoarea hartă:

-grupa 1: Carpații Orientali;

-grupa 2: Carpații Meridionali;

-grupa 3: Carpații Occidentali;

Descriptori de performanță:

Foarte bine= au identificat corect ramura carpatică cerută și au colorat-o;

Bine= au identificat ramura carpatică cerută și au colorat-o, dar nu au respectat limitele;

Suficient= au identificat și colorat două ramuri carpatice;

Cele trei grupe au localizat ramurile Carpaților și le-au colorat, obținându-se următoarele rezultate:

Proba de evaluare formativă aplicată la lecția ,, Așezările umane”:

Completați enunțurile cu cuvntele care lipsesc, astfel încât afirmațiile să fie adevărate:

Capitala țării nostre este orașul…………………………

Ion Creangă s-a născut în satul………………………….

În comuna……………..de lângă Cârna, am văzut mulți legumicultori.

Satul…………….aparține comunei Bistreț.

Noi locuim în județul…………………….. .

Descriptori de performanță:

Foarte bine= au completat corect toate enunțurile;

Bine= au completat enunțurile cu miciezitări;

Suficient= au completat enunțurile, cu mici confuzii;

În urma aplicării acestei probe, s-au înregistrat următoarele rezultate:

Proba de evaluare formativă – ,,România și țările vecine”

1.a.Precizați poziția geografică a României.

b.Subliniați cuvintele cae denumesc mijloacele de orientare în spațiu: Steaua Polară, mușchiul copacilor, mușuroaiele de cârtiță, aparatura de bord, termometrul.

2.Completați propozițiile cu cuvinte care denumesc punctele cardinale corespunzătoare:

a.Dacă în spatele meu este estul, în fața mea va fi……….. în stânga mea va fi …………….iar în dreapta mea va fi…………

b.Dacă în spatele meu este sudul, în fața mea va fi…………..iar în stânga mea va fi…………iar în dreapta va fi………….

3.Precizați punctele cardinale în care se află situate obiectele față de computer

4.Cu ajutorul semnelor convenționale reprezentați: clădirea școlii, două străzi, patru clădiri din apropierea și spațiul verde din incinta școlii.

5.Încercuiește varianta corectă. Vecinii României sunt:

În partea de vest: a) Moldova

b) Ungaria și Serbia

c) Ungaria

În partea de est: a) Moldova, Ucraina

b) Moldova, Ucraina și Marea Neagră

c) Ucraina

În partea de sud: a) Bulgaria

b) Serbia

c) Marea Neagră

În partea de nord: a) Ucraina

b) Ungaria

c) Moldova

Foarte bine= precizează poziția geografică a României și subliniază corect mijloacele de orientare în spațiu;

Bine= precizează poziția geografică a României și subliniază două mijloace de orientare în spațiu;

Suficient= precizează poziția geografică a României;

Foarte bine= completează corect toate spațiile punctate;

Bine= completează corect patru spații punctate;

Suficient= completează corect două spații punctate;

Foarte bine= precizează corect toate punctele cardinale;

Bine= precizează corect trei puncte cardinale;

Suficient= precizează corect două puncte cardinale;

Foarte bine= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale toate obiectivele cerute;

Bine= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale șase obiective cerute;

Suficient= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale patru obiective cerute;

Foarte bine= alege corect vecinii României;

Bine= alege corect trei dintre vecinii României;

Suficient= alege corect doi dintre vecinii României.

În urma aplicării acestei probe, s-au înregistrat următoarele rezultate:

Proba de evaluare sumativă 1 – Elemente de geografie a României:

Identificați formele de relief numerotate:

2.Dați exemple de câmpii și lunci:

……………………………………………………………………………………………………..

3.Prezentați localitățile mai importante,apele, formele de relief din Câmpia Română și din Câmpia de Vest.

Descriptori de performanță:

1.Foarte bine= Identifică toate formele de relief numerotate;

Bine= Identifică patru forme de relief numerotate;

Suficient= Identifică două forme de relief numerotate;

2.Foarte bine= menționează două câmpii și șase lunci;

Bine= menționează două câmpii și patru lunci;

Suficient= menționează două câmpii;

3.Foarte bine= precizează localitățile mai importante, apele, formele de relief din Câmpia Română și din Câmpia de Vest

Bine= precizează localitățile mai importante, apele, formele de relief din Câmpia Română

Suficient= precizează localitățile mai importante, apele din Câmpia Română

În urma aplicării acestei probe, s-au înregistrat următoarele rezultate

Proba de evaluare sumativă 2 – Elemente de geografie a României

Subliniați munții care fac parte din Carpații Meridionali:

M-ții Harghita, M-ții Călimani, M-ții Parâng, M-ții Făgărași, M-ții Bihor, M-ții Retezat, M-ții Bucegi, M-ții Banatului, M-ții Șureanu, M-ții Godeanu.

Găsiți o denumire comună pentru ceea ce arată cuvintele următoare:

Cărbune, petrol, gaze naturale, minereuri, sare;

Parcul Retezat, Poiana Narciselor, Scărișoara, Podul Natural de la Ponoare;

nufăr, floare de colț, pin, salcie;

Grupați următoarele elemente geografice după forma de relief în care se află: petrol, Ploiești, Lacul Amara, peșteri, calcar, Subcarpați, munți, câmpie, Măgura Odobești.

Exemplificați:

trei ape curgătoare din sudul țării;

trei orașe din centrul țării;

trei podișuri din țara noastră;

Denumiți două ape, trei centre industriale și două obiective turistice din podișul Dobrogei.

Acătuiți o compunere geografică despre o zonă turistică care va impresionat în mod deosebit.

Descriptori de performanță:

Foarte bine= subliniază corect munții care fac parte din Carpații Meridionali;

Bine= subliniază patru munți care fac parte din Carpații Meridionali;

Suficient= subliniază trei munți care fac parte din Carpații Meridionali;

Foarte bine= găsesc o denumire comună pentru cele trei grupe

Bine= găsesc o denumire comună pentru două grupe

Suficient= găsesc o denumire comună pentru o grupă

Foarte bine= grupează toate elementele geografice după forma de relief în care se află, identificând cinci grupe;

Bine= grupează elemente geografice după forma de relief în care se află, identificând trei grupe;

Suficient= grupează elemente geografice după forma de relief în care se află, identificând două grupe;

Forte bine= exemplifică trei ape curgătoare din sudul țării, trei orașe din centrul țării și trei podișuri din țara noastră;

Bine= exemplifică trei ape curgătoare din sudul țării, trei orașe din centrul țării;

Suficient= exemplifică trei ape curgătoare din sudul țării;

Foarte bine= denumesc două ape, trei centre industriale și două obiective turistice din podișul Dobrogei;

Bine= denumesc două ape, trei centre industriale;

Suficient= denumesc două ape;

Foarte bine= realizează o compunere geografică despre o zonă turistică care i-a impresionat în mod deosebit;

Bine= realizează o compunere geografică despre o zonă turistică, dar nu precizează toate elementele geografice;

Suficient= realizează o compunere geografică despre o zonă turistică, cu multe lacune.

În urma aplicării acestei probe, s-au înregistrat următoarele rezultate:

1.Încercuiește varianta corectă. Vecinii României sunt:

În partea de vest: a) Moldova

b) Ungaria și Serbia

c) Ungaria

În partea de est: a) Moldova, Ucraina

b) Moldova, Ucraina și Marea Neagră

c) Ucraina

În partea de sud: a) Bulgaria

b) Serbia

c) Marea Neagră

În partea de nord: a) Ucraina

b) Ungaria

c) Moldova

Identificați formele de relief numerotate:

3.Identificați apele care formează hotarul României.

4.Tăiați cu o linie cuvintele care fac parte din următoarele enunțuri:

În zona de munte, întâlnim: pădure de brad, garofița de munte, stuf, sălcii, cerbul carpatin, veverița, lupul.

În zona de deal, întâlnim: plop, tei, frasin, căprioara, pelican, iepure.

În zona de câmpie, întâlnim: ierburi mici, păduri de molid, iepure de câmp, hârciog, pești.

În zona de luncă și deltă întâlnim: salcie, plop, papură, stuf, pelican, lebăda, rața sălbatică, capra neagră.

5.Realizați corespondența între resursele naturale și activitățile industriale sau agricole:

Soluri Agricultură

Ape Industria energetică

Păduri Industria materialelor de construcții

Petrol Industria celulozei și hârtiei

Cărbune Industria lemnului

Argilă, nisip

Stuf

Descriptori de performanță:

Sarcina 1

Foarte bine= alege corect vecinii României

Bine= alege corect trei dintre vecinii României

Suficient= alege corect doi dintre vecinii României

Sarcina 2

Foarte bine= identifică toate formele de relief numerotate

Bine= identifică patru forme de relief numerotate

Suficient= identifică două forme de relief numerotate

Sarcina 3

Foarte bine= identifică toate apele care formează hotarul țării

Bine= identifică trei ape care formează hotarul țării

Suficient= identifică două ape care formează hotarul țării

Sarcina 4

Foarte bine= au identificat și au tăiat corect cuvintele care nu au făcut parte din enunțuri

Bine= au identificat și au tăiat corect cuvintele care nu au făcut parte din enunțuri, cu unele omisiuni

Suficient= au identificat și au tăiat corect cuvintele care nu au făcut parte din enunțuri, cu unele omisiuni, cu unele confuzii

Sarcina 5

Foarte bine= realizează corespondența între resursele naturale și activitățile industriale sau agricole

Bine= realizează pațial corespondența între resursele naturale și activitățile industriale sau agricole

Suficient= realizează corespondența între resursele naturale și activitățile industriale sau agricole, cu greșeli

Rezultate centralizate – proba de evaluare finală

Analiza comparativă a fișelor de evaluare inițială și evaluare finală a elevilor care au obținut calificativul ,,Foarte bine” a crescut în urma aplicării metodelor activ-participative de învățare în predarea lecțiilor de cunoașterea mediului și geografie.

Capitolul V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. Concluzii

Toate teoriile psihologice și pedagogice discutate în capitolele anterioare subliniaza faptul că geografia și științele sunt obiecte de studiu ce contribuie la educarea intelectuală a elevilor , la dezvoltarea gândirii și memoriei , precum și la educarea în spiritul unui adevărat patriotism.

Predând geografia , pe baza explicării și înțelegerii cauzalității fenomenelor , dezvoltăm spiritul de observație și curiozitate științifică . Pentru acest lucru , toate fenomenele geografice trebuie prezentate în mod dinamic și nu static .

În urma cercetării efectuate și a rezultatelor înregistrate , se poate afirma că strategiile folosite au dus la confirmarea ipotezelor .

Concluziile la care am ajuns pot constitui un punct de reper în activitatea didactică viitoare , bazată pe creație , dar și în corectarea unor aspecte negative :

atenta selectare a metodelor activ-participative , care să asigure caracterul practic-aplicativ al cunoștințelor de geografie ;

utilizarea unor mijloace de învățământ moderne , în scopul îndepărtării monotoniei și plictiselii ;

largirea orizontului geografic al elevilor , prin organizarea de excursii și drumeții.

Astfel , se capătă imaginea precisă a unui fenomen sau obiect , pentru că oricât ne-am strădui noi să le prezentăm în fapt , printr-o descriere cât mai precisă , fiecare elev și-l imagineaza în felul său și poate ajunge la o reprezentare falsă .

permanenta conectare la mijloacele de informare , pentru a fi la curent cu literatura de specialitate , dar și cu cea geografică;

educarea elevilor în spiritul păstrării unui mediu nepoluat;

cultivarea la elevi a gustului estetic , prin alegerea din peisaj a ceea ce este mai frumos și reprezentativ ;

evaluarea performantelor elevilor pe baza ipotezelor formulate și a obiectivelor propuse;

orientează și susține activitatea de învățare a elevilor , prin verificarea obi-ectivă atât a progreselor înregistrate , cât și a randamentului final ;

permite ameliorarea continuă a activității de instruire , prin determinarea clară și precisă a obiectivelor , pe baza analizei logice didactice a conținutului ce trebuie predat , prin stabilirea celor mai adecvate modalități care să asigure ca-racterul activ și practic-aplicativ al cunoștințelor .

În urma aplicării la clasă a metodelor activ – participative în cadrul orelor de geografie am constatat:

metoda se definește diferit de procedeu;

fiecare metodă își are propria specificitate și arie de extensie , trebuind să fie mai întâi bine cunoscută și apoi aplicată ;

nu se poate nega dreptul de existență nici uneia dintre metode , fie ea tradițională sau nu ;

folosirea variată a metodelor duce la însușirea corectă , conștientă a unor cu-noștințe greu de dat uitării ;

într-o lecție nu poate fi folosită o singură metodă ci 2-3 metode ;

organizând clasa pe grupe de lucru poate duce la dezordine dacă nu se respectă regulile jocului , dacă nu ascultă ceea ce spune liderul grupei ;

în lecțiile în care sunt folosite metodele active timpul trebuie dozat bine ;

dacă regulile unui joc nu sunt respectate duce la dezordine ;

spiritul de competiție este mult stimulat prin metodele active ;

elementul surpriză îl stimuleaza activ pe elev ;

drumețiile în jurul satului i-au ajutat pe elevi să înțeleagă anumite noțiuni geografice , să înțeleagă cât de importantă este păstrarea curățeniei și ocrotirea naturii ;

existența unei minibiblioteci în clasă dotată cu atlase botanice , atlase geografice , cărți de lecturi geografice , colecții de reviste , dicționare , îl ajută pe elev să se informeze în legătură cu anumite probleme ;

urmărirea unor emisiuni cu conținut științific îl ajută pe elev să-și sporească orizontul de cunoaștere ;

cunoștințele cu conținut geografic nu trebuie să vină doar în orele de geografie

În fiecare activitate trebuie implicate astfel de cunoștințe.

Concluzia care decurge logic din alegerea și utilizarea metodelor și procedeelor activ-participative în cadrul lecțiilor este aceea că , dovedindu-și eficiența, aceste strategii implică trăsături ca :

motivația interioară ;

conștientizarea ;

efortul pozitiv susținut ;

afirmarea personalității individuale a elevilor , toate aceste aspecte fiind

cerințele actuale ale învățământului formativ din țara noastră.

Latura informativă a geografiei trebuie subordonată și adaptată scopului prin-cipal al școlii , scop de natură formativă , conducând la dezvoltarea unor personalități capabile să facă față eforturilor intelectuale și fizice impuse de viață .

Prin însușirea conținutului sau geografia asigură elevilor o pregătire complexă, contribuind la dezvoltarea lor din punct de vedere intelectual , afectiv , moral , estetic și fizic.

Datorită marii complexități a legăturilor de interdependență dintre obiectele , fenomenele și faptele geografice , geografia contribuie la formarea și dezvoltarea concepției științifice asupra lumii și vieții elevilor , concepție ce oferă cunoștințe și deprinderi cu mare valoare aplicativă .

Învățătorul este cel care prin personalitatea sa , apropierea și exigenșa față de elevi , blândețea și apropierea sufletească pe care o manifestă printr-o tonalitate adecvată , fermitatea și perseverența în muncă formează la elevi priceperi și deprinderi intelectuale, dar și reprezentări și noțiuni morale , convingeri și sentimente dând posibilitatea cultivării la elevi a unor trăsături de voință și caracter ca și obișnuințe de comportare moral cetățenești.

Prin contactul nemijlocit cu elevii , prin exemplul personal , prin viu grai , prin întreaga sa activitate , învățătorul îi determină pe elevii săi să fie cinstiți , sinceri , ordonați , disciplinați , curajoși , perseverenți în căutarea adevărului .

Învățătorul este acela care crează posibilitatea elevilor de a se apropia de valorile neprețuite ale naturii și de cele create de om , pregătindu-i pentru munca productivă și pentru viață.

Dragostea pentru natura patriei trebuie să se oglindească în datoria de ocrotire a mediului înconjurător , de păstrare a frumuseților naturale și pentru alte generații care vor urma pe aceste plaiuri românești .

Propuneri

Geografia și științele sunt discipline care își propun să stimuleze dezvoltarea unor procese și calități general-umane , cum ar fi :

curiozitatea;

spiritul de observație;

gândirea ;

inteligența ;

puterea de interpretare ;

creativitatea ;

limbajul ;

motivația învățării și a muncii.

Procesul de învățământ nu-și dezvăluie de la sine valoarea formativă și educativă, ci , am căutat să creez situații de învățare valoroase:

să dezvălui cu grijă semnificațiile umane și sociale ale conținuturilor științifice și tehnice;

să aleg metodele și din perspectiva obiectivelor formativ-educative , nu numai a celor instructive , deoarece o metodă de predare nu este niciodată numai o cale de transmitere a cunoștințelor , ci este un proces formativ- educativ în măsura în care supune mintea unui exercițiu ;

să asigur o intensă participare a elevului la lecție , știindu-se că achiziția pasivă a cunoștințelor și simpla lor memorare și reproducere nu sunt formative ;

să asigur o mai bună personalizare a învățării și a predării , o mai bună adaptare la particularitățile elevilor , la experiența lor de viață , la posibilitățile lor reale , la motivația lor.

Referitor la manualele școlare , propun ca încă de la clasa I , la disciplina Cunoașterea mediului , să se editeze manuale ilustrative în conformitate cu programa în vigoare , precum și materiale auxiliare (caiete speciale ) , care să solicite elevii , deși începători în descifrarea tainelor cititului și scrisului, să completeze , să aleagă variante corecte , să coloreze, să deseneze.

Cu privire la dotarea materială a școlilor , având în vedere societatea informatizată spre care ne îndreptăm , se impune ca la fiecare clasă să existe măcar un calculator , acesta îndeplinind o funcție de instruire și fiind folosit în activitățile didactice în diferite forme:

secvențe de pregătire pentru transmiterea de informații ;

punerea de întrebări ;

rezolvări de situații-problemă ;

proiectare de grafice și diagrame ;

interpretarea unor date ;

simularea unor jocuri didactice ;

evaluarea rezultatelor ;

autoevaluări ;

organizarea și dirijarea învățării independente pe baza unor programe de învățare , însoțite de fișe-program pentru fiecare elev .

Prin toate activitățile cu caracter geografic , să se urmărească pe lângă înarmarea elevilor cu solide cunoștințe , priceperi și deprinderi și formarea unor concepții științifice despre lume și viață , educare estetică și morală a elevilor.

Pregătindu-l pe elev pentru viață , școala modernă determină o legătură între activitatea învățării și practică în formarea de priceperi , deprinderi cât și de competente .

Pentru o învățare eficientă ,în lecție trebuie să fie adaptate experiențele proprii elevilor cu asimilarea noilor cunoștințe cu observațiile personale. Să nu uităm că bombardarea din mass-media , internet, fac ca în mintea copilului să se nască multe semne de întrebare .

Am încercat să aplic la clasă diferite metode pedagogice pentru a nu-l plictisi pe elev , pentru a-i stârni imaginația , curiozitatea și dragostea pentru frumusețile patriei noastre și modul de a ocroti mediul înconjurător .

O lecție activă aduce satisfacție și celui de la catedră cât și celui din bancă , de aceea trebuie ca metoda didactică să fie bine stăpânită de cadrul didactic.

Aș dori ca dascălul de azi să-și concentreze atenția spre modernizarea demersului său didactic, concretizat în formarea unui elev capabil să exploateze eficient spațiul geografic în care s-a născut.

ANEXE

Anexa 1

Numele și prenumele elevului:

Fișă de lucru

Scrieți în cerculețe numărul corespunzător formei de relief:

– Depresiunea colinară a Transilvaniei;

– Depresiunea Petroșani;

– Podișul Dobrogei;

– Câmpia Română;

– Podișul Moldovei;

– Câmpia de Vest.

Alcătuiți o compunere în care să înfățișați relieful țării noastre. Dați un titlu potrivit compunerii.

Numele și prenumele elevului:

Fișă de evaluare

1.a.Precizați poziția geografică a României.

b.Subliniați cuvintele cae denumesc mijloacele de orientare în spațiu: Steaua Polară, mușchiul copacilor, mușuroaiele de cârtiță, aparatura de bord, termometrul.

2.Completați propozițiile cu cuvinte care denumesc punctele cardinale corespunzătoare:

a.Dacă în spatele meu este estul, în fața mea va fi……….. în stânga mea va fi …………….iar în dreapta mea va fi…………

b.Dacă în spatele meu este sudul, în fața mea va fi…………..iar în stânga mea va fi…………iar în dreapta va fi………….

3.Precizați punctele cardinale în care se află situate obiectele față de monitor:

4.Cu ajutorul semnelor convenționale reprezentați: clădirea școlii, două străzi, patru clădiri din apropierea și spațiul verde din incinta școlii.

5.Încercuiește varianta corectă. Vecinii României sunt:

În partea de vest: a) Moldova

b) Ungaria și Serbia

c) Ungaria

În partea de est: a) Moldova, Ucraina

b) Moldova, Ucraina și Marea Neagră

c) Ucraina

În partea de sud: a) Bulgaria

b) Serbia

c) Marea Neagră

În partea de nord: a) Ucraina

b) Ungaria

c) Moldova

Foarte bine= precizează poziția geografică a României și subliniază corect mijloacele de orientare în spațiu;

Bine= precizează poziția geografică a României și subliniază două mijloace de orientare în spațiu;

Suficient= precizează poziția geografică a României;

Foarte bine= completează corect toate spațiile punctate;

Bine= completează corect patru spații punctate;

Suficient= completează corect două spații punctate;

Foarte bine= precizează corect toate punctele cardinale;

Bine= precizează corect trei puncte cardinale;

Suficient= precizează corect două puncte cardinale;

Foarte bine= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale toate obiectivele cerute;

Bine= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale șase obiective cerute;

Suficient= reprezintă cu ajutorul semnelor convenționale patru obiective cerute;

Foarte bine= alege corect vecinii României;

Bine= alege corect trei dintre vecinii României;

Suficient= alege corect doi dintre vecinii României.

Anexa 2

HARTA FIZICĂ A ROMÂNIEI

Anexa 3

HARTA JUDEȚULUI DOLJ

Anexa 4

PLANUL UNEI DRUMEȚII FINALE

DATA:

ȘCOALA: ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRNA

JUDEȚUL :Dolj

CLASA: a IV-a

PROPUNĂTOR : Cergă Ionela-Angela

ARIA CURRICULARĂ : Om și societate

DISCIPLINA: Geografia României

TEMA: Elemente de geografie fizică și umană în orizontul local al comunei

ITINERAR:Comuna Cârna, lunca Dăsnățuilui

SCOPUL :Fixarea și consolidarea cunoștințelor dobândite , precum și a priceperilor și deprinderilor de identificare a elementelor de geografie fizică și umană.

OBIECTIVE:-orientarea în teren prin aflarea punctelor cardinale cu

ajutorul busolei și recunoașterea altor mijloace de orien-

tare;

-prezentarea condițiilor climatice ;

-observarea vegetației și faunei specifice Câmpiei Române și zoeni de luncă.

DURATA:4 ore

METODE ȘI

PROCEDEE: observarea , conversația , demonstrația , comparația.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: busola , lupa , termometrul, aparatul foto, pliante.

EVALUAREA DRUMEȚIEI

Se realizează prin completarea portofoliilor elevilor cu materiale colectate pe teren ( plante , insecte , etc.) , prin compuneri , desene , realizarea unei expoziții cu lucrările realizate .

FOTOGRAFII DIN TIMPUL DRUMEȚIEI

ANEXA nr. 5

PLANUL UNEI EXCURSII

DATA:

ȘCOALA: ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRNA

CLASA: a II-a

PROPUNĂTOR: Cergă Ionela-Angela

ARIA CURRICULARĂ:Om și societate

DISCIPLINA: Geografie

TEMA:”Să ne cunoaștem patria !”-caracterizare fizico-geografică, economică și ecologică îmbinată

cu unele elemente de istorie și spiritualitate românească a regiunilor țări noastre.

PARTICIPANȚI:elevii clasei a IV-a

ECHIPAMENT: treninguri, încălțăminte ușoară, trusă medicală, aparat de fotografiat

SCOPUL EXCURSIEI: să cunoască frumusețile naturale ale țării ;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-să cunoască traseul excursiei;

-să cunoască formele de relief întâlnite, vegetația specifică, bogății;

-să enumere câteva ape străbătute ;

-să-și formeze un comportament adecvat în astfel de ocazii;

-să achiziționeze materiale pentru colecții, vederi.

OBIECTIVE TURISTICE:

naturale : Parcul Nicolae Romanescu ( cel mai mare parc natural din estul Europei, ca întindere se află pe locul doi în România, aproximativ 90 de ha, după parcul Herăstrău din București, zonele verzi, aleile și zonele împădurite, conferindu-i statutul de cea mai mare zonă verde urbană din țară).

localități : Craiova (reședința județului Dolj, important centru industrial și cultural al țării)

Segarcea (oraș al Județului Dolj, important nod feroviar).

monumente istorice: Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru;

Biserica Madona Dudu;

Casa Memorială Elena Farago.

ORGANIZAREA PRELIMINARĂ A EXCURSIEI

Măsuri organizatorice:

– anunțarea excursiei în ședința cu părinții;

– discuții pregătitoare;

– strângerea de fondur, întocmirea tabelului cu participanții;

– anunțarea datei, îndrumări privind echipamentul, hrana și comportamentul.

2. Pregătirea științifică

Documentarea în vederea stabilirii conținutului informativ și educativ al excursiei a constat în parcurgerea următoarelor materiale:

– manuale de geografie și istoria României;

– ghiduri, pliante și alte materiale informative asupra regiunii .

Pe baza hărții fizice a României, cu ajutorul semnelor convenționale fac descrierea generală a zonei propuse spre a fi descoperită , o localizez în cadrul hărții patriei, precizez formele de relief , orașele și localitățile de rezonanță istorică dar și economico-administrativă și delimitez itinerarul excursiei.

Folosindu-se albume, vederi, diapozitive sau fragmente din filme didactice, trezesc curiozitatea, interesul pentru a lua contact direct cu frumusețile naturii, cu valorile monumentelor istorice din această parte a țării .

3. Prezentarea itinerarului, a scopului , a obiectivelor și programului de desfășurare a excursiei.

4. Programul de desfășurare al excursiei

-întâlnirea cu elevii, prezentarea și urcarea în autocar ;

-discuții cu părinții asupra orei de plecare și de întoarcere.

Pe parcursul excursiei , elevii au prilejul să-și fixeze noțiuni ca : orizont , linia de orizont , priveliște , răsăritul și apusul soarelui , forme de relief străbătute , așezările omenești , câmpurile cu lanurile de cereale, dealurile cu livezi și vii , în zonele mai joase pădurile de foioase, etajate după înălțimea formelor de relief .

Varietatea reliefului și vegetației este determinată de climă..

Elevii pot consemna numele apelor întâlnite : Jiul , Dăsnățuiul.

-popas în Parcul Nicolae Romanescu;

-colectarea de roci , semințe , fructe , frunze , flori și alte plante ;

-realizarea unor fotografii;

-servirea prânzului ;

-jocuri distractive;

-popas Muzeul Olteniei, secția de Istorie și secția de Științe ale Naturii.

Fiind un mijloc de recreer , tot traseul a fost însoțit de cântece poezii și glume.

La final amintesc elevilor că informațiile dobândite în timpul excursiei vor fi valorificate în cadrul unor lecții de evaluare-recapitulare

Evaluarea excursiei se va face prin alcătuirea unui album al clasei cu imaginile care i-au impresionat pe acest traseu.

La orele de limba română , educație plastică , geografie , istorie , științe , abilități practice, se vor desfășura activități de evaluare.

Realizarea unor compuneri geografice despre cele mai plăcute etape ale excursiei;

Completarea colecțiilor de roci și de semințe;

Realizarea unui fotomontaj cu itinerarul parcurs;

Valorificarea informațiilor dobândite în cadrul lecțiilor;

Realizarea unor compoziții plastice cu peisaje și obiective turistice vizate;

Organizarea unui concurs cu probe referitoare la obiectivele excursiei.

FOTOGRAFII DIN EXCURSIE

ANEXA nr. 6

-PORTOFOLIU-

PROTECȚIA MEDIULUI

În urma predării lecțiilor despre protecția mediului, am cerut elevilor mei să scrie câteva reguli de protejare a mediului ori să scrie ce au reținut despre animalele și plantele protejate prin lege. Lucrările trebuiau însoțite de imagini decupate din ziare, reviste, cărți vechi sau propriile desene.

Am reușit să realizăm un ,,Portofoliu” la această temă.

Nu am pus chiar lucrările lor pentru că unele aveau deficiențe în legătură cu aspectul. Am pus doar câteva, spre exemplificare. În clasă au fost afișate chiar lucrările lor.

NU trebuie să zgâriem pomii!

NU trebie să aruncăm mizeria pe jos.

NU trebuie să rupem florile.

Trebuie să curățăm zona verde.

Trebuie să păstrăm pădurea curată.

NU trebuie să lăsăm focul aprins în pădure!

PROIECT DIDACTIC

Data:

Clasa: a II- a

Școala: Gimnazială

Prof. înv. primar:

Aria curriculară: Matematică și științe

Disciplina: Matematică și explorarea mediului

Unitatea de învățare: Plantele

Subiectul: De ce au nevoie plantele?

Forma de realizare: activitate integrată (AVAP, MM, MEM)

Tipul lecției: mixtă

Competențe specifice:

3.2 Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relație cu mediul natural și social

4.2 Formularea unor consecințerezultate în urma observăriiunor relații, fenomene, procese simple

Competențe derivate :

C1 Precizarea părților componente ale plantei;

C2 Realizarea de asociații între fenomene și cauze posibile;

C3 Identificarea factorilor de mediu ce au influență asupra plantelor;

C4 Explicarea rolului factorilor de mediu pentru supraviețuirea plantelor;

Strategii didactice :

Metode și procedee: conversația, explicația, observația, experimentul, problematizarea, ciorchinele, munca independentă.

Mijloace didactice: laptop, video-proiector, prezentare power-point, plante, fișe de lucru, caiet special, manualul.

Forme de organizare: frontală, individuală, în grup.

Resurse temporale: 50 minute

Bibliografie:

1. M.E.C. – „Programa școlară pentru clasele I și a II – a – Cunoașterea mediului”, Ed. „Didactica Press” S.R.L., București, 2004, pp. 95 – 96;

2. Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu, ,,Cunoașterea mediului” – manual pentru clasa a – II –a, Editura Aramis, 2005.

3. Eugenia Ilinca, Marinela Chiriac, ,,Cunoașterea mediului”- caietul elevului – clasa a II – a, Editura Tiparg.

Anexa 1

Ghicitori

1. Rotunjoară și-nfoiată,

E-o legumă cam ciudată,

Căci, în timp ce e tăiată,

Te apucă plânsu-ndată. (CEAPA)

2. Voinicel cu haina albă

Iese primul din zăpadă. ( GHIOCELUL)

3. Sus pe culmi înalte crește,
Lumea-n case îl poftește,
Îi dă daruri să le țină
Și potire de lumină! (BRADUL)

Anexa 2

Fișă de lucru

1. Notează A în dreptul propozițiilor adevărate și F în dreptul celor false:

De la pomii fructiferi se consumă florile. (…..)

Pădurile de brad se întâlnesc în zona de munte. (…..)

Legumele se consumă pentru că nu conțin vitamine. (…..)

Grâul, secara și orzul sunt cereale. (…..)

De la nuc se consumă sămânța. (……)

2. Care sunt părțile unei plante:

Anexa 3

BIBLIOGRAFIE

Bruner ,I.,1970, „Pentru o teorie a instruirii”, E.D.P., București ;

Bogza, G.,1979, „Cartea Oltului”, Ed.Albatros, Bucuresti ;

Cătrună, Liliana , Cătrună, Mandizu , Gh., 2006 , „Să ocrotim mediul înconjurător” , Ed. Coressi, București;

Cătrună,Liliana, Cătrună, Mandizu, Gh., 2006 , „Natura prietena mea” , Ed. Coressi, București;

Cerghit,I.,1967 , „Metode de învățământ” , E.D.P.,București;

Cerghit,I.,Vlasceanu L., 1990, „Didactica”, E.D.P., București;

Dulama ,Maria Eliza ,1996, „Didactica geografică” , Ed. Clusium, Cluj-Napoca;

Ionescu, Al., Sahleanu, V., Bindiu, C., 1989, „Protectia mediului inconjurator si educatia ecologica”, Ed. Ceres, Bucuresti ;

Joița Elena,1994 , „Didactica aplicată „, Ed. Ilie Alexandru ,Craiova;

Joița Elena, 1998 , Eficiența instruirii”, E.D.P., București ;

Joita , Elena, Ilie, V., Frasineanu, E., 2003, „Pedagogie-Educatie si Curriculum”, Ed. Universitaria , Craiova;

Mitroi,M.,1999 , „Metodica predării geografiei în învățământul primar”, Ed. Scrisul Românesc , Craiova;

Mehedinti, S., 1971, „Opere alese”, Ed. Stiintifica, Bucuresti;

Molan,V.,1998 , „Modalități de organizare a activității didactice pentru creșterea eficienței învățării în ciclul primar”, București ;

Neacsu,I.,1985, „Metode și tehnici de învățământ”, Facultatea de Istorie și Filozofie , București ;

Nicola,I.,1980, „Pedagogie școlară”, E.D.P.,București ;

Nicola, I., 1996, „Tratat de pedagogie scolara”, E.D.P.,Bucuresti;

Nicolae, I. , Mândruț ,O., 2006 , „Elemente de didactica geografiei”, Ed. CD. Press, București ;

Oprescu,V., 1999, „Psihologia generală și a educației”, Universitatea din Craiova ;

Panchard,E., 1972 , „Cercetare in pedagogie”, E.D.P.,Bucuresti;

Peneș , Marcela, 2006 , „Manual Științe ale naturii”, clasa a IV –a , Editura Ana, București ;

Peneș, Marcela, Șortan, I., 2006, „Manual Geografie”, clasa a IV-a , Ed. Ana, București;

Piaget,J., 1963, „Psihologia inteligenței” , Ed. Științifică , București;

Piaget,J., 1972, „Psihologie și pedagogie” , E.D.P.,București ;

Pițilă, Teodora, Mihăilescu, Cleopatra, 2005 , Manual Științe ale naturii , clasa a III-a , Ed. Aramis București ;

Posea, G.,1986, „Geografia de la A la Z ,dictionar de termeni geografici”, Ed .Stiintifica Enciclopedica , Bucuresti;

Postelnicu,C., 2001 , „Fundamente ale didacticii școlare”, Ed. Aramis, București ;

Stan,L. , Seva,D. E., Dragu,V., Vlasov,D.V., 2003 , „Elemente de didactica geografiei”, Ed. Polirom , Iași;

Stoica,D., Bușe,Liubovia,1967, „Metodica predării geografiei la clasele I-IV”,E.D.P.,București;

Tomescu, Viorica-2007 , „Didactica geografiei”, Ed. Universitaria Craiova ;

Tomescu, Viorica, Pleniceanu, V., Popa, Florentina,1997 , „Sinteze geografice și metodico-didactice”, Ed. Helios, Craiova ;

Tomescu,Viorica, Popa,Florentina,2001 , „Metodica predării geografiei și a științelor naturii în ciclul primar” , Ed. Gh. Alexandru, Craiova;

Tudoran ,Simona, Ghițulescu,V.2001 , „A ști pentru a fi sănătos”,Ed. Didona, Craiova;

Vilsan,G.,1971, „Opere alese, Ed.Stiintifica, Bucuresti;

*** Curriculum Național pentru învățământul obligatoriu , Cadru de referință , M.E.N. , C.N.C., 1998, Ed. Corint, București ;

*** Curriculum Național-Programe școlare pentru învățământul școlar , M.E.N. , C.N.C. , 2005, București;

*** Descriptori de performanță pentru învățământul primar , S.N.E.E., C.N.C. , 2000, Ed. Prognosis , București ;

*** Lecturi geografice , vol.I,1976 , Societatea de Stiinte ale naturii si geografiei din Romania , E.D.P., Bucuresti.