Elemente DE Geoeconomie,geopolitica Si Geostrategie LA Marea Neagra

=== 8f4f2263316310ac1477321a63357ae77c94453e_63334_1 ===

ELEMENTE DE GEOECONOMIE, GEOPOLITICĂ ȘI GEOSTRATEGIE LA MAREA NEAGRĂ

CUPRINS

Introducere – Regiunea extinsă a Mării Negre-spațiu de confluență a intereselor geopolitice.3

Capitolul 1. Aspecte de geoeconomiela Marea Neagră……………………………………………………9

Globalizarea și impactul acesteia asupra principalelor zone de influență……………………..9

Zona Mării Negre – delimitări și influențe economice……………………………….…..16

Capitolul 2. Aspecte de geopolitică la Marea Neagră………………………………………………….24

2.1 Mediul geopolitic la finalul secolului XX …………………………………………………………..24

2.2 Regiunea Mării Negre în contextul geopolitic contemporan ………………………….….27

2.3 Factorii geopolitici determinanți în regiunea Mării Negre ………………………….……35

Capitolul 3. Aspecte de geostrategie la Marea Neagră………………………………………………. 39

3.1 Contextul geostrategic ulterior prăbușirii regimului comunist………………………………… 39

3.1 Mediul geopolitic al regiunii Mării Negre în contextul actual ………………………………….42

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………53

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………57

Listă anexe ……………………………………………………………………………………………………………..61

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………….62

INTRODUCERE – REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE – SPAȚIU DE CONFLUENȚĂ A INTERESELOR GEOPOLITICE

Motto: „Drumul mântuirii noastre este drumul Dunării spre marea largă…"

(M. Kogălniceanu)

Ca urmare a numeroaselor transformări ce s-au remarcat în ultima perioadă la nivelul mediului de securitate global, dar și zonal și inclusiv local, comunitatea internațională a început să se arate din ce în ce mai preocupată atât de securitatea globală, cât mai ales de identificarea diverselor soluții, cu eficiență maximizată, dedicate consolidării și menținerii stabilității politice, economice, dar și geostrategice, cu precădere în zonele despre care specialiștii susțin că reprezintă adevărate potențiale focare de manifestare a unor conflicte.

Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care principalii lideri politici ai lumii sunt în permanență interesați de identificarea și implicit implementarea unor soluții nu doar optime, ci și viabile, dedicate în principal diminuării în mod considerabil a diverselor stări conflictuale (indiferent de natura acestora). În paralel, se urmărește și diminuarea, respectiv eliminarea potențialelor cauze ce pot, într-un anumit context, să declanșeze diverse conflicte, cu efecte nebănuite.

În vederea atingerii acestor obiective, în mod constant se încearcă identificarea și analizarea diverselor vulnerabilități ce sunt sesizate nu doar la nivel zonal, ci și la nivel global, ca și identificarea potențialelor riscuri, vulnerabilități, amenințări ce într-o anumită perioadă de timp ar putea să genereze apariția unor surse noi de instabilitate, ori să accentueze instabilitatea surselor deja identificate.

Periodic, la nivel global, dar și zonal, se realizează o serie întreagă de analize, rapoarte și statistici cu ajutorul cărora diversele autorități, cărora le revin roluri importante de decizie la nivelul mediului de securitate, au posibilitatea de a contura și ulterior implementa diversele instrumente ce sunt special dedicate procesului de menținere a stării de stabilitate, siguranță și echilibru la nivel global, zonal și local, în paralel realizându-se numeroase demersuri pentru limitarea la maxim a potențialului pericol de apariție a unor noi surse de instabilitate majoră.

Trebuie precizat și faptul că numeroasele mutații majore ce au fost remarcate nu doar zonal, ci și la nivel global, au determinat o reechilibrare a forțelor politice pe scena internațională, efectele acestei reașezări remarcându-se mai ales la nivelul geo-securității globale, aceasta fiind caracterizată în ultima perioadă de o complexitate și un risc de instabilitate fără precedent.

De departe, cel mai important moment în istoria recentă a omenirii îl reprezintă tragicul eveniment ce s-a derulat în Statele Unite ale Americii, în fatidica zi 11 septembrie 2001, când un grup de teroriști au reușit să ia prin surprindere statul considerat a fi cel mai puternic din lume. Atacurile teroriste deosebit de sângeroase au reușit să zguduie din temelii cea mai mare putere a lumii, urmarea acestora remarcându-se numeroase modificări majore în cadrul politicii de securitate globală și ulterior câteva crize de amploare, crize care nu s-au manifestat doar în contextul economic, ci și în cel politic.

Din păcate pentru societatea contemporană, marea majoritate a crizelor sesizate în ultima perioadă s-au remarcat prin formele de manifestare atipice la nivelul complexului relațiilor internaționale, acesta fiind de astfel și unul dintre motivele pentru care în cadrul mediului de securitate global au fost identificate mai multe necunoscute, ale căror evoluții sunt nu doar imposibil de prognosticat, ci mai ales constant variabile.

În ciuda faptului că, cel puțin la nivel tradițional, se cunoaște faptul că orice tip de problemă de securitate (indiferent că aceasta este reprezentată de un conflict, de o criză, ori de o anumită stare de instabilitate, etc) depinde în mod direct de capacitatea, respectiv abilitatea de a gestiona (respectiv de a controla) a statului implicat, respectiv a grupului de state, realitatea ultimelor luni a anului 2016 demonstrează încă o dată faptul că, pe plan internațional, puterea oricărui stat (indiferent de poziția pe care acesta o deține în mediul de securitate, ori de dimensiunile sale) nu mai poate fi cuantificată numai prin prisma dimensiunii puterii/capacității militare, în calcul luându-se și elemente precum potențialul economic, potențialul tehnologic, potențialul informațional, etc.

Asigurarea unui anumit echilibru în mediul de securitate, respectiv a unei stabilități la nivelul comunității internaționale impune, printre multe altele, și o analiză atentă și constantă a imaginii de ansamblu ce îi este caracteristică fiecărei națiuni/stat, luându-se în considerare complexul capacităților acesteia (incluzând capacitatea militară, capacitatea economică, capacitatea tehnică, cea informațională, etc), astfel reușindu-se determinarea multiplelor fluctuații majore ce ar putea genera potențiale perturbări la nivelul sistemul de securitate global.

În acest moment, întreaga lume, dar mai ales continentul european se găsește într-o perioadă deosebit de agitată, presărată cu un cumul de provocări ce sunt determinate nu doar de modificările sesizate la nivelul mediilor de securitate zonale, regionale, naționale, ci mai ales de noile reconfigurări sesizate pe scena politică internațională.

Iar în acest context, zona Mării Negre (vezi Anexa 2) s-a transformat într-o adevărată țintă în cadrul marilor procese aflate în derulare ori care se prognosticate. Acesta este și motivul pentru care se impune o permanentă evaluare a politicilor regionale derulate de principalii actori statali, respectiv suprastatali, în paralel cu analizarea și evaluarea constantă a vulnerabilităților, pericolelor, riscurilor și inclusiv amenințărilor ce o vizează.

Evaluarea aspectelor anterior menționate presupune analizarea unui complex de indici, respectiv indicatori specifici securității și stabilității zonale/regionale, dintre care merită a fi amintiți :

Gradul stabilității politicii interne derulate de statele direct implicate

Problemele și provocările sesizate pe plan economic

Modul de alocare/distribuire a resurselor, ca și valorificarea acestora

Accesul și controlul la principalele resurse energetice

Stadiul de reformă semnalat la nivelul organismelor militare diverse

Colaborările și acordurile încheiate la nivel zonal, regional

Etc

Actualul mediu de securitate internațional este în mod direct influențat de fenomenul politic de pe scena internațională, fenomen ce a cunoscut în ultima perioadă transformări majore, nu doar pe fondul fenomenului migrației, fenomen care în ultimele luni, a înregistrat dimensiuni greu previzibile la nivelul continentului european, ci și pe fondul recentelor alegeri din SUA, de rezultatul cărora va depinde viitorul reconfigurării globale.

În contextul acesta, se impune în mod firesc și o nouă re-evaluare a tehnicilor dedicate analizei mediului de securitate internațional și nu numai, un interes deosebit impunându-se :

Procesului de evaluare în mod corect și constant a numeroaselor evoluții ce sunt semnalate la nivelul comunității internaționale, prin prisma așa zișilor „mari actori” (respectiv SUA, Marea Britanie, Germania, Federația Rusă, China, etc), dar și a țărilor care sunt poziționate în apropierea sau în zonele cunoscute drept sensibile la declanșarea unor conflicte

Procesului de analiză a alianțelor ce sunt realizate periodic la nivel regional/global, în paralel cu analizarea tuturor eșecurilor, respectiv reușitelor și provocărilor ce sunt specifice, în principal, marilor state ale lumii

Unei anticipări, respectiv a identificării în timp util a surselor diverse ce într-un viitor apropiat pot să determine apariția unor conflicte, neînțelegeri, crize, fie acestea politice, militare, sociale ori chiar și economice

Procesului dedicat identificării și analizării multiplelor cauze ce au capacitatea de a genera anumite comportamente declanșatoare a unor stări conflictuale

Mediul internațional actual se configurează a fi cu mult mai dinamic și mult mai complex, chiar și prin comparație cu ultimul deceniu, la nivelul politicii de securitate internațională fiind remarcate în ultimele luni numeroase fluctuații semnificative.

Iar instabilitatea deosebită de pe scena internațională, ce s-a remarcat cu precădere în ultimele luni (manifestându-se nu doar pe plan regional/zonal, ci mai ales pe plan global), și care a fost generată în principal de tot mai numeroase reacții, provocări, fenomene, procese destul de dificil de prognosticat, a atras după sine și o dezvoltare de tip exponențial a potențialelor scenarii dedicate cauzelor declanșatoare, respectiv a efectelor ulterioare ale acestora.

Este cunoscut faptul că marea majorutate a evenimentelor geopolitice majore s-au semnalat cu precădere în proximitatea zonei Mării Negre (vezi Anexa 1), această regiune poziționându-se în relații directe de inter-dependență cu trendul evoluției mediului de securitate internațional.

Și cele mai multe dintre aceste evenimente geopolitice au fost determniate de complexul proces al avansării frontierei euro-atlantice înspre zona dedicată Asiei Centrale, în contextul deselor indecizii ce au fost semnalate la nivelul mai multor instituții ce sunt responsabile cu activitățile de delimitare a granițelor la nivel extins, astfel încât să se aibă în vedere includerea tuturor statelor care și-au propus să devină o parte integrantă din cadrul nou-delimitatului stațiu euro-atlantic.

Se impune a se menționa și faptul că în ultimii ani s-a manifestat tot mai pregnant interesul unor oficiali ai Statelor Unite ale Americii pentru așa-numitul concept dedicat revenirii pe continentul european, oficiali ce au militat în repetate rânduri pentru o Europă „liberă și întreagă”, aceasta presupunând extinderea înspre zona de est a continentului european a întregului cadru instituțional care în acest moment este reliefat de celebra alianță N.A.T.O., respectiv Uniunea Europeană.

Complexul proces dedicat extinderii N.A.T.O., împreună cu procesul dedicat acceptării noilor democrații de tip european în cadrul instituțiilor U.E. au reușit să se poziționeze în fruntea priorităților ce se află pe ordinea de zi a celor mai importanți lideri politici de pe scena internațională, lumea întreagă urmărind cu mare atenție care va fi trendul impus de noul președinte al SUA, Donald Trump.

Trebuie menționat și faptul că ideea eliminării granițelor în cadrul statelor europene este în ultima vreme tot mai frecvent asimilată procesului dedicat extinderii N.A.T.O., o nouă provocare fiind declanșată anul trecut de către Marea Britanie, cu ocazia celebrului Brexit.

Extinderea frontierei euro-atlantice înspre zona de est a continentului (vezi Anexa 11) a impus și o delimitare a spațiului geopolitic pe două așa-numite axe strategice :

Axa Nord – Sud, care include Federația Rusă, Armenia, dar și Iranul

Axa Est – Vest, ce include Marea Neagră și Caucazul, cu precizarea că această axă delimitează și majoritatea resurselor energetice din zona caspică, destinația principală a acestora fiind marile puteri occidentale

Aceste două axe imaginare sunt tangențiale în zona Azerbaidjan-ului, aceasta fiind recunoscută de către specialiștii ca fiind una vitală pentru mediul de securitate internațional, motiv pentru care ea a captat și conținuă să capteze interesul deosebit al statelor considerate influente în comunitatea internațională.

Concluzionând, se remarcă faptul că în ultima perioadă comunitatea internațională este în mod constant preocupată de domeniul securității la nivel global, in paralel cu identificarea unor soluții ideale în domeniul dedicat consolidării și menținerii stabilității politice, economice, dar și geostrategice, mai ales în cadrul zonele despre care specialiștii afirmă periodică că reprezintă adevărate focare de manifestare a unor potențiale conflicte, cu efecte incomensurabile.

Din acest considerent, se impune ca marii lideri politici ai lumii să fie în mod constant interesați de identificarea, ca și de implementarea celor mai bune soluții prin intermediul cărora să se reușească atenuarea considerabilă a unor stări de conflict sesizate la nivel regional, respectiv internațional, de orice natură ar fi acestea. Nu în ultimul rând se impune acordarea unei atenții deosebite metodelor și tehnicilor prin intermediul cărora se pot elimina ori diminua posibilele cauze ce la un moment dat, într-un anumit context, ar putea să declanșeze anumite conflicte, cu implicații deosebite.

De asemenea, se impune a se remarca faptul că marea majoritate a fluctuațiilor ce au fost semnalate în ultima perioadă atât la nivel internațional, cât și la nivel zonal, au reușit să genereze o reechilibrare a forțelor politice pe scena internațională, multiplele efecte ale acestei reechilibrări sesizându-se cu precădere la nivelul geo-securității globale, securitate care, în ultimii ani mai ales, este evidențiată nu doar de o creștere a gradului de complexitate, ci și de o dezvoltare fără precedent a riscului de instabilitate.

Actuala societate se poziționează într-o perioadă extrem de agitată, definită de un complex de provocări, determinate nu numai de modificările ce au fost sesizate la nivelul mediilor de securitate diverse, ci și de recentele reconfigurări ce au fost remarcate la nivelul scenei politice internaționale.

Acesta este motivul pentru care în ultima vreme regiunea Mării Negre a reușit să se transforme într-o adevărată țintă în cadrul marilor procese aflate în derulare ori a proceselor care se prognosticate, ceea ce atrage o evaluare constantă a diverselor politici regionale care sunt derulate de principalii actori statali/suprastatali, ca și analizarea/evaluarea principalelor vulnerabilități, riscuri și pericole/amenințări ce planează asupra zonei.

CAPITOLUL 1. ASPECTE DE GEOECONOMIE LA MAREA NEAGRĂ

Motto: „Bazinul Mării Negre și al Mării de Azov se află în zona rusă de interes strategic… Marea Neagră oferă Rusiei acces direct la cele mai importante rute globale de transport” – Vladimir Putin

1.1 Globalizarea și impactul acesteia asupra principalelor zone de influență

De-a lungul timpului, mulți au fost cei care au elaborat diverse teorii contradictorii (cele mai multe s-au remarcat după finalul așa-numitului „război rece”) privind rolul pe care îl deține o națiune pe scena relațiilor internaționale, aceștia considerând că în interiorul unui sistem care se caracterizează prin diverse interdependențe de tip complex, numeroasele atribuțiile specifice unui stat ajung să fie înlocuite fără prea mari probleme de către anumite organizații de tip regional.

La polul opus se poziționează teoreticienii (incluzându-l aici și pe celebrul Andrew Moravcsik), care consideră că tot mai numeroasele organizații de tip interguvernamental dispun de capacitatea de a maximiza anumite interese ale statelor din care acestea provin.

Întreg complex al transformărilor politice, ca și cel al modificărilor sociale, respectiv al fluctuațiilor economice, sesizate în cursul secolului al XX-lea, au determinat efecte deosebite asupra derulării ulterioare a relațiilor internaționale, cele mai importante consecințe fiind resimțite cu precădere la nivelul relațiilor dintre state, ca și a mediului de securitate internațional.

Amplificarea fără precedent, pe care în ultimele decenii a cunoscut-o fenomenul globalizării, căreia i s-au adaugat procesul dezvoltării exponențiale a politicii regionale, împreună cu o dezvoltare exponențială a proceselor dedicate integrării economice, au determinat și o multiplicare a relațiilor internaționale, relații care în ultima perioadă au înregistrat fluctuații deosebite.

Toate aceste relații internaționale, semnalate cu precădere la nivelul tuturor societăților din întreg mediu contemporan, împreună cu promovarea intereselor statale în cadrul epocii ce este denumită în mod frecvent drept epoca globalizării, au determinat o stimulare fără precedent a tranziției dintre conceptele de tip teoretic, ce au fost elaborate la nivelul societății internaționale, la adevăratele realități ale societății actuale.

Chiar dacă deseori este contestat, acest concept al societății contemporane se conturează din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, impactul intereselor globale, semnalat la nivelul ordinii publice internaționale fiind, la rândul său, fără precedent. Urmare a acestor interese manifestate la nivel global, au fost sesizate multiple transformări nu doar la nivelul mediului de securitate zonal, ci și asupra mediului internațional de securitate.

Se impune a se aminti faptul că începutul secolului XXI a fost frecvent presărat de diversele conflicte, provocări, războaie, amenințări, neînțelegeri, etc, acestea afectând destul de serios nu doar scena relațiilor internaționale, ci și mediul de securitate global, efectele reflectându-se în mod direct în relațiile dintre state, relații ce în ultima perioadă au cunoscut o evoluție ușor atipică.

Puternic influențată de tot mai numeroasele provocări semnalate pe scena internațională, societatea contemporană s-a văzut pusă în situația de a încerca să valorifice la maxim toate aspectele specifice diplomației, aceasta adaptându-se „din mers” situațiilor nou remarcate/generate, în încercarea de a evita cât mai multe potențiale conflicte, neînțelegeri, disensiuni, a căror escaladare ar fi determinat efecte nebănuite la nivelul mediului internațional de securitate.

Dezvoltarea actualei societăți, cu toate provocările acesteia, ce se resimt cu precădere asupra siguranței, stabilității și echilibrului mediului de securitate, atrage după sine :

Numeroase inegalități ce sunt semnalate în domeniul dezvoltării statelor

Diverse probleme semnalate în mod frecvent la adresa securității mediului internațional

O inegalitate a resurselor ce se află în patrimoniul statelor

Multiplele probleme ce sunt determinate de producția de armament, comerțul cu arme, etc

Se impune a se menționa faptul că producția, ca și comerțul cu armament se poziționează în topul potențialelor cauze ale escaladării diverselor conflicte majore, semnalate în ultimii ani la nivel global, acesta fiind de altfel motivul pentru care, se impune ca, în zonele ce sunt considerate ca fiind sensibile prin această prismă, să se acționeze în temeiurile diplomației internaționale, cât mai precoce cu putință.

Secolul actual este caracterizat de tranziția remarcată la nivelul comunității internaționale, ce implică o trecere de la unilateralism spre multilateralism, aceasta având de altfel un impact deosebit mai ales asupra relațiilor internaționale. În interiorul sistemului internațional unilateral, ce s-a manifestat mai ales în perioada ulterioară încheierii Războiului Rece, SUA s-a remarcat ca un exponent principal, ce are capacitatea și abilitatea de a-și impune numeroasele mijloace dedicate promovări intereselor geostrategice, ca și a celor economice.

Se impune a se menționa și modalitatea prin care politica externă a Statelor Unite ale Americii a reușit să impună propriile sancțiuni economice (sancțiuni de tip unilateral) la nivelul scenei relațiilor internaționale, în acest fel determinându-se o reducere considerabilă a diverselor oportunități ce erau specifice diplomației internaționale.

Fenomenul globalizării induce efecte negative deosebite la nivelul tuturor statelor lumii, el având capacitatea de a accentua polarizarea care deja s-a format între statele ce sunt considerate drept puternice (prin prisma economică) și statele sărace. Așa se face faptul că, în timp ce marile națiuni ale lumii, ce sunt considerate ca fiind privilegiate, au capacitatea și posibilitatea de a trece mai ușor peste unele șocuri economice, țările mai puțin dezvoltate se poziționează permanent în postura de state defavorizate.

Recenta criza economică fără precedent, ce a dat peste cap o lume întreagă, ne confirmă din nou faptul că, urmare a instalării globalizării, câștigătoare sunt statele dezvoltate ale lumii, acestea dispunând de toate resursele și mijloacele ce le sunt necesare pentru a se reabilita rapid și a profita la maxim de eventualele oportunități sesizate pe fondul unei crize, în detrimentul statelor mai puțin dezvoltate.

Din nefericire, globalizarea este cea care facilitează și promovarea și implicit protejarea intereselor diverse ale unor anumite state, în fruntea cărora se poziționează Statele Unite ale Americii, ajunse ulterior sfârșitului Războiului Rece, prima super-putere mondială.

În anul 2017 remarcăm cu ușurință faptul că toate marile state capitaliste ale lumii se află sub impactul direct al fenomenului globalizării contemporane, impact ce le determină ca în permanență să se afle în stare de concurență, mai ales pentru atragerea de noi investiții străine directe, procese ale căror efecte se resimt rapid în cadrul economiilor naționale.

La polul opus se poziționează statele mai puțin dezvoltate, care se văd obligate/forțate să se alinieze diverselor reguli economice ce sunt instituite de către marile puteri mondiale, ele poziționându-se în permanență într-un raport de subordonare inechitabil, ce include nu doar dependența financiară.

Din acest considerent mulți sunt cei care apreciază că globalizarea reprezintă doar un instrument foarte puternic prin intermediul căruia se reușește impunerea unor sisteme și valori, impunere ce determină numeroase efecte negative, ce sunt resimțite de către marea majoritate a statelor lumii.

Ca urmare a accentuării și implicit a generalizării în permanență a fenomenului internaționalizării, s-a remarcat faptul că globalizarea a început să determine în ultima perioadă și o dezvoltare de tip exponențial la nivelul companiilor multinaționale, companii ce au acum capacitatea de a-și extinde într-un ritm fără precedent piețele de desfacere, în paralel sesizându-se o creștere a standardelor concurenței la nivel mondial.

Acesta este principalul motiv pentru care în acest moment marile companii autohtone sunt obligate să încerce să facă față nu doar concurenței semnalate pe plan național, cât mai ales concurenței din afara granițelor, efectele acestui fenomen reflectându-se nu numai în cadrul veniturilor pe termen lung, ci și la nivelul economiilor naționale.

Efectul pe care fenomenul globalizării îl generează la nivelul statelor lumii se poate evidenția cu ușurință prin urmărirea, respectiv analizarea evoluției economico-financiare a recentei crize declanșată în SUA, incluzând nu doar reacțiile contradictorii și uneori mai mult decât neinspirate ale autorităților, ci și măsurile ce au fost adoptate în vederea diminuării multiplelor efecte sesizate la nivelul scenei internaționale. În acest mod se poate remarca destul de facil influența pe care o are, la nivelul tuturor statelor lumii, efectul de domino (pe fondul fenomenului de contagiune) generat de globalizare.

Fenomenul globalizării pe plan economic generează o creștere accentuată a numeroaselor interdependențe sesizate la nivelul tuturor statelor lumi, această creștere datorându-se extinderii, ca și dezvoltării legăturilor de tip transnațional, sesizate în interiorul diverselor domenii. Încet, dar sigur, mare parte dintre problemele considerate a fi de tip național reușesc să se transforme în adevărate probleme globale, pentru rezolvarea acestora impunându-se numeroase resurse umane, financiare și strategice.

În anul 2017, pe fondul crizei de la declanșarea căreia au trecut aproape zece ani, economia mondială se poate cu ușurință cataloga ca aflându-se în permanență sub influența numeroaselor oscilații sesizate constant pe marile piețe financiare, în paralel ea fiind nu doar dependentă de volumul total al afacerilor ce sunt derulate la nivel internațional, ci și sub o presiune constantă deosebită, determinată de diversele competiții economice sesizate între marile puteri de pe scena internațională.

Criza financiară declanșată în Statele Unite ale Americii, ce urmare a fenomenului de contagiune, a reușit să cuprindă, rând pe rând, statele dezvoltate ale lumii, a generat, printre multe altele, și creșterea exponențială a influenței marilor state asupra relațiilor economice internaționale.

Primele efecte ale colapsului financiar au fost resimțite aproape instantaneu de către toate instituțiile financiare din lume, multe dintre acestea fiind declarate falimentare (ori la un pas de faliment) ori retrase de la tranzacționarea pe bursă și ulterior preluate (în mod parțial ori total) de către influente grupuri financiare.

De asemenea, recenta criză a determinat și o serioasă neîncredere a populației privind stabilitatea și funcționalitatea organismelor și instituțiilor financiare, aceasta având consecințe multiple nu doar asupra economiei statelor lumii, cât mai ales la nivel politic, strategic, diplomatic, social, etc.

Se remarcă exemplul Marii Britanii (stat ce recent a optat pentru ieșirea din Uniunea Europeană), care a fost destul de afectată de criza economică, cu un PIB prăbușit după doar șase luni de la declanșarea haosului financiar. Pentru salvarea companiilor mici, autoritățile britanice au intervenit în primele luni ale anului 2009, când au fost alocate mai mult de 20 de miliarde de lire în vederea garantării împrumuturilor făcute în bănci de către aceste companii. Această intervenție a fost una nesemnificativă dacă e să avem în vedere faptul că datoria internă a companiilor britanie ajunsese la valoarea de peste 500 miliarde lire sterline.

La polul opus se poziționează China, care chiar dacă a fost serios afectată și ea, a trecut cu brio peste impactul crizei. Chiar dacă exporturile și importurile s-au redus considerabil imediat după declanșarea crizei, balanța comercială chineză a rămas pe plus, aceasta înregistrând o valoarea de peste 450 miliarde dolari. China a avut norocul să știe să-și capaciteze la maxim consumul intern, la care s-au adăugat surplusul comercial puternic, ca și rezervele valutare deosebite.

Federația Rusă a avut destul și ea destul de mult de suferit, principalul efect resimțit fiind prăbușirea prețului barilului de țiței, acesta influențănd în mod negativ toate exporturile de petrol. După prăbușirea bursei de valori, statul a alocat peste 40 miliarde dolari în diverse măsuri anti-crize, ulterioarele studii reliefând faptul că problemele economiei rusești au fost generate nu de diminuarea cererii, ci de reducerea stocurilor.

Din suma enormă (aproximativ trei miliarde dolari) alocată stimulării cererii, mare parte a fost inclusă în susținerea campaniei de stat Russia Railways, mulți oficiali ruși achiziționându-și mașini și alte bunuri de lux. Alte 12 miliarde dolari au fost alocate în vedeera asigurării lichidităților în bănci și numai 8 miliarde s-au alocat susținerii economiei reale și pieței muncii.

Realitatea ultimei perioade a demonstrat că, din nefericire, globalizarea a determinat nu o dezvoltare a statelor sărace, ci exact fenomenul invers, respectiv marginalizarea acestora, cu diminuarea considerabilă a gradului de participare în cadrul activității comerciale mondiale, în paralel cu o limitare a accesului la piața economică financiară.

În plus, globalizarea a redus dramatic și gradul de autonomie, respectiv de decizie, ce se află la latitudinea guvernelor naționale, statele fiind deseori în situația de a nu avea capacitatea de a interveni suficient în vederea susținerii economiilor proprii. Și chiar dacă nu toate economiile fac parte din cadrul sistemului global actual, este necesară o stabilizare de tip macro-economic la nivel global, stabilizare în absența căreia viitoarea piață economică globală ar putea suferi numeroase disfuncționalități.

Chiar dacă deseori se susține faptul că fenomenul globalizării întregului sistem financiar determină numeroase efecte benefice asupra statelor lumii, nu doar recentul colaps economic, ci și crizele financiare ce s-au produs în Asia, în Rusia sau în Mexic vin să demonstreze exact contrariul.

În ciuda evidenței, unii specialiști continuă să încerce să demonstreze faptul că toate crizele finannciar-economice din ultimele decenii s-ar datora liberalizării financiare de la nivel mondial, respectiv a numeroaselor posibilități de operare aflate în ofertele tot mai numeroaselor instituții bancare ce funcționează în lume.

Nu în ultimul rând, se impune a se menționa în cadrul prezentului subcapitol, și fenomenul de contagiune, acesta manifestându-se deosebit de puternic în situația crizelor economice de o amploare deosebită, dezvoltarea exponențială a acestora fiind datorată mediului prielnic sesizat la nivelul economiei globale.

În plus, fenomenul globalizării a generat și o anumită dificultate ce este reclamată tot mai frecvent de instituții bancare de renume, acestea nemaivând posibilitatea colectării unor informații prețioase, respectiv actualizării acestora în timp util, în vederea utilizării cu maximă eficiență.

De asemenea, globalizarea induce efecte negative asupra nivelul tuturor statelor lumii, aceasta reușind să accentueze polarizarea ce este formată între statele ce sunt privite drept foarte potente financiar și statele sărace.

Globalizarea le-a impus statelor din întreaga lume o mărire a eficienței financiare (și nu doar la nivel național), în paralel solicitându-se o reducere a factorului politic în economie. În paralel, s-a ajuns la o dezvoltare a interdependențelor dintre state, efecrele fiind resimțite aproape instantaneu la nivelul riscului dedicat propagării problemelor financiare în anumite regiuni ale globului.

De asemenea, globalizarea a impus statelor mai puțin dezvoltate criterii de dezvoltare ferme, ale căror efecte (de tip negativ) din păcate, se reflectă direct la nivelul populației. Se remarcă, în plus, concentrarea puterii de decizie în jurul unor grupuri de interese financiare ori politice.

În realizarea obiectivelor dedicate impunerii propriilor valori, grupurile financiare și politice pot promova diverse politici, ale căror efecte negative se reflectă asupra restului statelor, cu riscul apariției unei concentrări a bogăției mondiale între anumiți poli, restul lumii fiind caracterizat de sărăcie generalizată.

1.2 Zona Mării Negre – delimitări și influențe economice

Încă din cele mai vechi timpului, zona Mării Negre s-a remarcat prin influența geoecconomică, geopolitică, dar și geostrategică, toate acestea ca urmare a rolului deținut în cadrul spațiului balcanic, Marea Neagră poziționându-se la intersecția fostelor mari puteri, respectiv imperii (Imperiul roman, Imperiul bizantin, Imperiul elen, Imperiul otoman, Imperiul rus, etc).

Zona Mării Negre a fost de asemenea nu doar zonă de tranzit pentru statele din Vest-Est, respectiv Nord-Sud, ci și zonă tampon pentru numeroasele conflicte sesizate la un moment dat pe teritoriile acestora, ea fiind considerată drept un important punct de legătură în cadrul numeroaselor circuite comerciale, respectiv între zonele recunoscute pentru resursele energetice deținute.

Iar cea mai mare dezvoltare economică a zonei Mării Negre a fost remarcată în perioadele în care aceasta a fost implicată în mod activ în diversele schimburi comerciale ale comerțului mondial.

În actuala societate, chiar dacă au trecut mai bine de două decenii de la prăbușirea blocului comunist din zona europeană estică, această zonă, ca și cea a Balcanilor, continuă să se afle într-o perioadă de tranziție, trecerea de la sferele de influențe sovietice la sferele democrației vestice și a economiei de piață fiind destul de anevoioasă, cu efecte ce s-au reflectat cu precădere asupra dezvoltării economice.

O parte dintre statele aflate în regiunea Mării Negre au optat pentru integrarea în renumita alianță Nord-Atlantică, N.A.T.O., sau pentru aderarea la Uniunea Europeană, ele bifând gradual toate cerințele ce le-au fost impuse de către aceste organisme.

În tot acest timp, Federația Rusă continuă să încerce să-și consolideze poziția de lider în zonă, atât prin prisma economică, cât și prin cea politică-militară, ea derulând diverse demersuri pentru a se impune în fața marilor state ale lumii.

În ceea ce privesc evoluțiile semnalate în ultimele decenii în zona regiunii Mării Negre, toate au fost direct influențate de modificările majore ce au survenit în timp la nivelul mediului de securitate din zona Balcaniilor, aceasta fiind încă privită de mulți drept un „butoi de pulbere” al continentului european. În plus, în ultimii ani, o influență deosebită au avut-o și evenimentele din Caucaz și din unele foste state ale URSS, cazul Ucraina fiind edificator în acest sens (a se vedea Anexa 4).

Acum, unele state din regiune se află în pragul integrării în NATO sau al aderăriila UE sau sunt angajate în procesul de îndeplinire a condițiilor cerute, altele au devenit deja membre ale acestor organizații. În schimb, Rusia încearcă să refacă fostul bloc politico-militar și economic și lupta pe toate planurile pentru a redeveni un partener important al marilor puteri ale lumii. Evoluțiile din regiunea Mării Negre sunt indisolubil legate de schimbările intervenite în ultimii ani în mediul de securitate din Balcani, zonă considerată în continuare „butoiul cu pulbere al Europei”, din Caucazul de Sud și din fostele state sovietice.

În ceea ce privește delimitarea zonei Mării Negre, aceasta are în componență apele teritoriale, litoralul bulgăresc, litoralul românesc, dar și al Ucrainei, Georgiei, Turciei și Federației Ruse. Zona este intens populată, ea fiind recunoscută pentru resursele naturale deosebit de importante, dar și pentru rolul pe care îl deține în comercul mondial, ca urmare a legăturii cu Mediterana, prin intermediul strâmtorilor Dardanele și Bosfor (vezi Anexa 8).

Chiar dacă nu este percepută ca mare deschisă în întregime, regiunea are directe legături cu importantele linii de comunicație comerciale, ca urmare a legăturii cu fluviul Dunărea, fluviul Don și fluviul Volga.

Regiunea este locul în care se întâlnesc numeroasele coridoare ce fac legătura între vestul și estul european, între Caucaz și zona centrală a Europei (respectiv Asia Centrală), ca și între nord și sud (zona baltică, Mediterana, etc). Toate aceste coridoare terestre au fost utilizate frecvent încă din perioade istorice, pe acestea desfășurându-se nu doar schimburile comerciale, ci și campaniile militare. Singura excepție s-a înregistrat în perioada Războiului Rece, când regiunea Mării Negre a devenit locația granițelor dintre blocul comunist și cel democratic.

Fiind considerată o punte de legătură între lumi, regiunea a reprezentat mereu o atracție deosebită, nu doar pentru resursele energetice deosebite, ci și pentru rutele comerciale ce o traversează, rute ce facilitează comerțul între continentul european și cel asiatic, cărora li se adaugă cele ale transportului continental N-S, incluzând legătura dintre Marea Neagră și Marea Baltică.

Încă din Antichitate, prin regiune trecea renumitul Drum al Mătăsii, ca și rutele comerciale bizantine și grecești, ceea ce a făcut din ea o „placă turnantă a comerțului internațional”.

Se impune a fi menționat și faptul că cele mai multe dintre rutele dedicate tranzitului resurselor energetice spre Europa, dinspre Caucaz, Marea Caspică ori Asia Centrală trec prin regiunea Mării Negre (vezi Anexa 9, Anexa 10), jumătatea nordică a bazinului fiind renumită pentru oportunitățile deosebite pe care le oferă nu doar în domeniul transporturilor, ci și în cel economic, ca urmare a căilor navigabile aferente (Niprul, Dunărea, Donul).

Nici partea sudică a bazinului Mării Negre nu este dezavantajată, prin Turcia reușindu-se asigurarea legăturilor comerciale cu porturile de la Marea Mediterană.

Se remarcă și faptul că proiectele dedicate coridoarelor europene (vezi Anexa 6) se poziționează pe fostele rute istorice comerciale, respectiv :

Est-Vest – Istambul, Sofia Budapesta, Viena, Praga, Dresda

Sud-Nord – Alexandropol, București, Chișinău, Kiev, Moscova, Helsinki

În ultima perioadă au fost sesizate evoluții deosebit de interesate în regiune, motiv pentru care se impune identificarea și analizarea unor soluții dedicate gestionării amenințărilor și riscurilor ce vizează și securitatea europeană, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta.

În zona Mării Negre au fost remarcate transformări majore la începutul celui de-al IX-lea deceniu al secolului anterior, prăbușirea blocului comunist generând efecte multiple nu doar la nivelul scenei politice, ci și la nivelul domeniul militar, respectiv al domeniului economic. Ca urmare a dezintegrării URSS, s-a mărit numărul statelor riverane Mării Negre (acesta a ajuns la șase), două dintre noile state fost comuniste, Georgia și Ucraina reușind să dețină porturi, baze maritime, dar și flote proprii.

În paralel, numeroasele procese aferente tranziției de la economia de tip socialist la economia de piață, cărora li s-au adăugat evenimentele politice (deloc puține la număr) au determinat în regiune numeroase modificări majore, transformările politice determinând ulterior numeroase efecte incomensurabile atât la nivelul planului economic, cât și în plan social.

În vreme ce Ucraina a realizat numeroase demersuri pentru a dobândi o oarecare influență în controlul navigabil din regiune, Turcia a optat pentru a-și mări, moderniza și securiza flota, știut fiind faptul că în regiunea Mării Negre rolul dominant în cadrul balanței de putere a statelor riverane este deținut de forțele navale.

Reglementarea zonei Mării Negre este realizată prin intermediul Convenției Montego Bay (anul 1982), aceasta incluzând drepturile și impunând o echilibrare a diverselor interese economice derulate în contradictoriu, vizând o eventuală exploatare de tip exclusiv a resurselor naturale ale regiunii.

Un loc special în cadrul controlului navigației în zona Mării Negre este deținut de țara noastră (prin fluviul Dunărea, facilitându-se navigația fluvială înspre centrul european și nord – în eventualitatea conectării Mării Nordului cu canalul Rin-Dunăre – a se vedea Anexa 3), ca și de Turcia, care deține controlul căilor navigabile înspre sud, cu un control necontestat la celebrele strâmtori anterior menționate.

Ucraina a încercat să diminueze controlul țării noastre la nivelul gurilor fluviului Dunărea, aceasta construind canalul navigabil dedicat navelor maritime pe Chilia, astfel încercând să profite la maxim de avantajul deosebit pe care îl conferă accesul în zonă, atât prin prisma economică, cât și prin cea strategică și inclusiv politică.

Ca urmare a numeroaselor interese economice determinate de identificarea în Asia Centrală și în Caucaz a unor rezerve de gaze naturale și de petrol impresionante, regiunea Mării Negre a devenit o veritabilă miză geostrategică pentru numeroase state ale lumii.

Iar valorificarea poziției deținute de regiune (zona de tranzit între Asia Centrală și Europa, Orientul Mijlociu și Mediterana de S-E), ca și a imensului potențial comercial reprezentat, au făcut din zonă o adevărată atracție pentru puterile occidentale (Statele Unite ale Americii, unele state ale Uniunii Europene, Rusia). Atât gestionarea regiunii Mării Negre, cât și controlul acesteia se constituie într-o adevărată provocare pentru statele lumii, fiind vizate în primul rând interesele comerciale și ulterior interesele de securitate.

În categoria factorilor care influențează în mod semnificativ interesul pentru regiunea Mării Negre pot fi incluși :

O poziționare geografică deosebită – respectiv la întrepătrunderea unor zone de o importanță virală în domeniul geostrategic și geopolitic – zona europeană răsăriteană, centrală și sudică

Cale de acces la ocean pentru Ucraina, Bulgaria, România și statele trans-caucaziene

Poziționare pe traseul destinat magistralei energetice

Poziționare pe rutele de transport ale hidrocarburilor ce provin din zonele caspice și central-asiatice

Resusele naturale deosebite

Rută de tranzit în migrația ilegală – fenomen ce a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimele luni

Rută de tranzit în traficul de stupefiante și al traficului de persoane

Important obiectiv strategic pentru NATO în vederea extinderii granițelor sale, ca și a cooperării militare

În aceste condiții devin evidente preocupările tot mai multor state pentru redefinirea factorilor de influență și de putere în zonă, aceasta remarcându-se în fața marilor puteri statatle prin potențialul energetic uriaș de care dispune, ca și prin multiplele oportunități economice.

În ultima vreme se remarcă o focusare a atenției asupra zonei Mării Negre, miza cea mai importantă fiind reprezentată de petrolul caspic, de care se arată interesată nu doar Rusia, ci și Statele Unite ale Americii și unele state din UE.

SUA, considerată cea mai mare putere a lumii, dorește să-și consolideze poziția în regiunea Mării Negre, principalul scop urmărit fiind cel economic. În plus, Statele Unite ale Americii are în vedere diminuarea sau chiar eliminarea monopolului deținut de Rusia atât asupra exploatării resurselor energetice caspice, cât și asupra transporturilor din zonă.

Profitând din plin de evoluția pe care a cunoscut-o în ultima perioadă războiul împotriva terorismului la nivel global, americanii și-au creat premisele susținerii militare a unor state precum Azerbaidjan sau Georgia, în paralel ei derulând monitorizarea (inclusiv evaluarea) traficului de petrol provenit din Marea Neagră, ce se derulează prin cunoscutele strâmtori ale Turciei.

De cealaltă parte, Rusia este de părere că regiunea Mării Negre reprezintă obiectivul său strategic, motiv pentru care încearcă să-și impună, în cadrul relațiilor pe care le are cu statele riverane Mării Negre, un statut similar cu cel al N.A.T.O. În plus, ea urmărește să se impună militar (fie chiar și numai prin prezență) în zonele riverane considerate ca fiind strategice, precum Osetia de Sus, Georgia-Abhazia, Belarus, Transnistria, Ucraina, Moldova, Azerbaidjan-Gabala, Armenia-Ghiumri, etc.

În condițiile în care dependența energetică a statelor lumii (și nu doar a statelor riverane) este în ascensiune accentuată și pe fondul tendințelor de exploatare și transpot manifestate de statele occidentale în ceea ce privește resursele energetice, regiunea Mării Negre reprezintă o zonă predispusă în mod deosebit unor riscuri incomensurabile.

Concluzionând, se remarcă faptul că, urmare a numeroaselor fluctuații sociale, dar și politice și economice, sesizate în ultimele decenii în regiunea Mării Negre, au fost semnalate o serie de efecte ce s-au reflectat cu precădere asupra diverselor relații internaționale, principalele consecințe ale acestora remarcându-se mai ales în cadrul relațiilor stabilite între statele lumii, dar și asupra mediului internațional de securitate.

În ciuda faptului că nu este deschisă pe întreg cuprinsul său, regiunea Mării Negre a reușit să colecteze cele mai multe dintre coridoarele ce leagă zona vestică europeană de cea estică, respectiv zona nordică de cea sudică, în paralel cu stabilirea unei legături între Asia Centrală și Europa centrală, aceste coridoare fiind folosite nu doar pentru campanii militare, ci mai ales pentru schimburi economice diverse.

Privită de marea majoritate a statelor drept „puntea de legătură”, zona Mării Negre continuă să fie deosebit de atractivă pentru marile puteri ale lumii, atât pentru resursele energetice speciale, cât mai ales pentru rutele comerciale conținute, prin intermediul acestora facilitându-se schimburile comerciale între continentul european și cel asiatic, ca și schimburile din cadrul transportului continental N-S, inclusiv legătura existentă între Marea Neagră și Marea Baltică.

Multiplele interese economice sesizate în ultimii ani în zona Mării Negre, ca urmare a identificării în Caucaz, ca și în zona centrală a continentului asiatic, a unor importante rezerve de petrol și gaze naturale, au transformat-o într-o miză geo-strategică deosebită pentru marile state ale lumii.

De asemenea, ca urmare a valorificării poziției pe care o deține în zonă, respectiv cea de tranzit continental, dar și regional, zona Mării Negre a ajuns să se poziționeze în topul intereselor statelor lumii, gestionarea acesteia, ca și un eventual control reprezentând adevărata provocare a societății contemporane, mai ales în contextul recentelor interese de securitate și economice.

CAPITOLUL 2. ASPECTE DE GEOPOLITICĂ LA MAREA NEAGRĂ

Motto: „Marea Neagră a fost, este și va fi o regiune pe drumul euroasiatic de sud” – Adrian Filip

2.1 Mediul geopolitic la finalul secolului XX

Se cunoaște faptul că sfârșitul Războiului Rece a atras după sine un complex de transformări majore în interiorul tuturor statelor europene, marea majoritate a acestora reflectându-se la nivelul scenei politice europene, dar și internaționale.

În ciuda faptului că, inițial, mulți au fost specialiștii care nu au vrut să țină cont de toate repercursiunile determinate pe scena politică internațională de sfârșitul Războiului Rece, ulterior unii dintre aceștia (cei mai mulți fiind politicieni și analiști politici) reconsiderându-și pozițiile inițiale.

În contextul în care la finele deceniului al VIII-lea din secolul trecut se remarca o compromitere totală la nivelului întregului regim comunist, ce se instaurase la finele celei de-a doua deflagrații mondiale, în paralel sesizându-se și o erodare constată a ideologiei socialiste, una după alta fostele țări comuniste, poziționate în zona Europei estice, au fost gazdele unor mișcări de tip anti-sistem.

Și chiar gigantul U.R.S.S. a urmat trendul acelor vremuri, el renunțănd la statutul de prim lider politic european și important actor pe scena politică internațională, ulterior remarcându-se și destrămarea sa, cu toate ulterioarele consecințe, semnalate nu doar la nivelul scenei politice, ci mai ales la nivelul scenei geostrategice continentale și internaționale.

În contextul dispariției din rândul țărilor europene a așa numitului fenomen al bipolarismului, se remarcă și faptul că echilibrul mult prea precar existent între acestea a început să se deterioreze rapid, cele mai afectate fiind statele din proximitatea axei imaginare Vest-Est.

În interiorul întregului spațiu euro-atlantic a început să se manifeste în mod pregnant fenomenul traziției (fenomen a cărui durată a fost una destul de mare) spre o nouă repoziționare politică, scena europeană fiind periodic influențată în mod direct de multiplele

raporturi de putere, aflate într-o fluctuație permanentă, generată de diversele arii de influență existente.

Un rol esențial în întreg decorul tuturor modificărilor majore ce au fost remarcate la nivelul scenei politice europene, dar și internaționale, ulterior finalului așa numitului Război Rece, a fost deținut de fostul lider al URSS, carismaticul Mihail Gorbaciov, acesta fiind de multe ori denumit de către specialiști drept „omul marilor erori strategice”.

Liderul sovietic afirma la finele anilor 70 că întreaga scenă politică are tendința de a se poziționa „în pragul unor mutații radicale”, Gorbaciov fiind cel care de altfel a și previzioat apariția așa denumitei „cotituri care privește sensul și scara istoriei”, modificare ce urma să atragă după sine și apariția unei „noi civilizații”.

Se impune a se menționa și faptul că la sfîrșitul Războiului Rece se remarca o capacitatea de prognosticare extrem de redusă în domeniul dedicat viitorului mediu politic european, atât politicienii, cât și analiștii politici neavând abilitatea ori capacitatea de a prevedea :

Care va fi trendul de evoluție al imperiului sovietic

Cum se va redefini spațiul european și mai ales regiunea Mării Negre, zonă aflată în atenția marilor state europene datorită influenței deosebite manifestate de aceasta

Care vor fi consecințele și influențele tuturor modificărilor majore la nivelul scenei politice europene și internaționale

Puțini au fost cei care au reușit să intuiască în mod corect câteva dintre consecințele generate de dispariția bipolarismului, manifestat pe fondul diverselor mutații constante ce se înregistrau în sfera Pacificului, impactul acestora asupra scenei politice europene și internaționale, dar și care va fi natura viitoarelor relații ce urmau să fie stabilite între liderii statelor occidentale, respectiv în ce fel va evolua și parteneriatul euro-atlantic, parteneriat cu influențe majore în actualul context internațional.

În condițiile în care marea majoritate a mișcărilor, respectiv evenimentelor ce s-au derulat cu repeziciune în acea perioadă, manifestările fiind total atipice în raport cu prognozărilor anterioare, statele lumii, respectiv liderii acestora, au încercat să identifice diverse soluții viable și facil de implementat, dedicate impunerii în noua arhitectură politică și strategică ce se prefigura, atât la nivelul continentului european, cât și la nivel internațional. Pe fondul conflictului ce se prefigura la nivelul Europei, între zona vestică și cea estică, Statele Unite ale Americii, colosul despre care se aprecia că ar putea beneficia din plin de acesta, a intrat în panică și a trecut la elaborarea unor numeroase scenarii pentru :

Identificarea unor soluții viabile dedicate asigurării viitorului celebrei alianțe Nord-Atlantice – N.A.T.O.

Evidențierea și implementarea unor soluții viabile, dedicate asigurării unui mediu de securitate consolidat la nivelul statelor europene, ca urmare a prăbușirii regimului comunist la nivelul tuturor statelor din zona est-europeană, incluzând și dizolvarea imperiului sovietic

Așa denumitele „cele două lumi” semnalate pe teritoriul continentului european, care se conturaseră după finalul de-al Doilea Război Mondial, datorită fenomenului de uzură, s-au prăbușit. Iar în acest moment toate statele europene s-au trezit puse în situația de încerca să se adapteze din mers, de a se remodela după standardelor geo-politice ce se impuneau la nivelul noii arhitecturi europeane și internaționale.

Iar în acest context s-a încercat identificarea, ca și implementarea celor mai viabile metode special dedicate asigurării unui echilibru de putere și securitate la nivelul statelor europene, dar și pe scena internațională.

Din păcate, ipotezele inițiale s-au dovedit a fi total eronate în raport cu ulterioara evoluție a scenei politice, iar contrar previziunilor inițiale, cei mai importanți poli de putere semnalați au reușit o multiplicare extrem de rapidă a influenței politice, fenomen care a generat, printre altele, și dezvoltarea de tip exponențial a numeroaselor viziuni ce vizau nu doar mediul politic european, ci și mediul de securitate.

2.2 Regiunea Mării Negre în contextul geopolitic contemporan

Se cunoaște faptul că marea majoritate a evenimentelor de tip geopolitic majore și care s-au derulat de-a lungul timpului în zona regiunii Mării Negre au fost în strânsă dependență cu evoluția geopolitică de pe plan global.

Așa se face faptul că mare parte din aceste evenimente au fost determinate de avansarea înspre Asia Centrală a frontierei euro-atlantice, în condițiile reclamate de indecizia diverselor instituții abilitate de a delimita granițele într-un mod cât mai amplu, în așa încât să se realizeze și includerea unor state care își doresc să facă parte din cadrul acest spațiu euro-atlantic de tip nou.

În plus, în ultimii ani, s-a sesizat o tot mai mare preocupare a oficialilor din Statele Unite ale Americii pentru așa zisul concept al revenirii în Europa, aceștia militând, în cadrul diverselor ocazii, pentru o așa numita Europă „întreagă și liberă”, concept ce include extinderea înspre zona Estului a cadrului instituțional occidental ce este reliefat de N.A.T.O. și/sau de Uniunea Europeană.

Extinderea Alianței Nord-Atlantice și acceptarea noilor democrații europene în cadrul numeroaselor instituții ale Uniunii Europene se poziționează pe lista priorităților liderilor politici ai lumii, iar ideea dedicată eliminării granițelor europene a fost deseori considerată drept sinonimă cu procesul de extindere al N.A.T.O.

Se știe faptul că frontiera este deseori cea care impune aspectul dinamic al oricărei evoluții de tip geopolitic, iar o fixare artificială a acesteia (oricare ar fi tipul de manifestare al acesteia) poate să determine diverse manifestări și reacții, cele mai frecvent remarcate fiind pretențiile de apartenență și influență.

Frontiera din zona regiunii Mării Negre se poziționează, prin prisma geopoliticului, ca un spațiu euro-atlantic de frontieră, acest spațiu modificându-se în mod periodic și determinând nu doar numeroase fluctuații, ci și consecințe.

La ora actuală, regiunea Mării Negre se poziționează, pe de o parte, ca granița dintre U.E. și Alianța Nord-Atlantică, pe cealaltă parte fiind poziționată zona caucaziană. Prin prisma geopolitică, regiunea Mării Negre se remarcă prin numeroasele conflicte înghețate semnalate de-a lungul anilor în zonă, conflicte prelungite datorită:

Persistenței numeroaselor influențe sociale, culturale, dar politice, respectiv militare, fin fosta „epocă” sovietică

Rivalității constante dintr Federația Rusă și Turcia, rivalitate cauzată de supremația navală în regiune

Intențiilor și intereselor economice ale statelor Uniunii Europene în zonă, ca și a statelor riverane

În regiunea Mării Negre se pot sesiza mai multe surse de instabilitate (vezi Anexa 7), delimitate atât după natura acestora, cât și după modul în care acestea se manifestă, respectiv:

Sursele economice financiare

Sursele politice

Sursele militare

Sursele de mediu

Sursele sociale, respectiv sursele culturale

Toate sursele de instabilitate anterior menționate au capacitatea de a declanșa destul de rapid conflicte între statele riverane regiunii Mării Negre, ca și între statele Uniunii Europene și nu numai, principalele cauze putând fi determinate de:

Controlul asupra actualelor și potențialelor surse energetice

Diverse rivalități de natură etnică

Rivalitățile de natură religioasă

Din păcate, de cele mai multe ori, rivalitățile de natură etnică, ca și cele de natură religioasă au capacitatea de a determina destul de facil conflicte caracterizate de o violență deosebită, conflicte care uneori au chiar tendința de a depăși granițele naționale.

În acest fel, instabilitatea în zona Mării Negre se poate accentua în zona granițelor statului ce este implicat, remarcându-se și posibilitatea ca potențialul conflict de natură etnică, respectiv religioasă să se extindă și pe teritoriul altor state din zonă. De asemenea, se impune a se remarca și ipoteza conform căreia, în situația existenței unei astfel de probleme, se poate sesiza și posibilitatea descompunerii statului pe teritoriul căruia s-a declanșat conflictul.

În plus surselor de instabilitate ce au fost anterior menționate, în ultima perioadă au fost identificate în zona Mării Negre și noi surse de instabilitate, acestea fiind reprezentate de:

Fenomenul crimei organizate

Terorismul

Traficul de droguri

Traficul de arme

Fenomenul imigrației ilegale

Traficul de tehnologii speciale dedicate armelor de distrugere în masă

Noile surse de instabilitate remarcate nu doar în zona Mării Negre, ci și pe teritoriul altor state europene, se poziționează în topul atenției liderilor lumii, mai ales datorită faptului că acestea au capacitatea de a determina multiple efecte și consecințe ce nu pot fi cuantificate doar la nivel de stat ori de regiune.

O atenție deosebită se impune a fi acordată domeniului economico-financiar, și asta datorită dezechilibrului încă existent între zona vestică a Europei și cea estică, statele cele mai afectate fiind cele desprinse din fosta U.R.S.S.

Dezechilibrul economic remarcat în contextul contemporan între statele europene poate reprezenta în orice moment o adevărată sursă de instabilitate, acesta având capacitatea să genereze nu doar în regiunea Mării Negre, ci și la nivelul întregii Europe, o criză de proporții deosebite. Prin prisma economică, fostele state din blocul comunist sunt cu mult în urma altor state occidentale, dezechilibrul datorându-se în principal Războiului Rece.

Procesul de extindere a frontierei euro-atlantice înspre zona estică a continentului european a determinat și o delimitare la nivelul spațiului geopolitic, delimitare realizată pe două axe strategice, ce au inclus nu doar criteriile geopolitice, ci și pe cele economice. Se remarcă astfel:

Axa Nord-Sud – axă în componența căreia intră Rusia, Armenia, dar și Iranul

Axa Est-Vest – axă care include Caucazul și Marea Neagră. De asemenea, această axă delimitează și marea majoritate a resurselor energetice din zona caspică, acestea având ca și destinație principală multe dintre statele occidentale

Se impune a se menționa faptul că această delimitare de tip imaginar ajunge să se întrepătrundă în zona Azerbaidjan-ului, aceasta fiind de altfel cunoscută drept o regiune de securitate fundamentală, regiune ce permanent reușește să stârnească interesul marilor state ale lumii.

Cei mai mulți dintre specialiștii în domeniu sunt de părere că așa denumita regiune extinsă a Mării Negre trebuie să includă și statele caucaziene, în speță Georgia, Azerbaidjanul și respectiv Armenia, aceste state fiind cele prin care are traseul și emblematicul „coridor energetic”, coridor care face legătura dintre statele euro-atlantice și cele ce se află în zona continentului asiatic central, implicând și rezervele energetice care se găsesc în regiunea Mării Caspice.

Regiunea Mării Negre are în componența sa și sistemul stabil asigurat în partea de nord de către Transnistria, de Suhumi și de Odessa, acest sistem implicând:

O atenuare, respectiv o soluționare așa-denumitelor „conflicte înghețate” semnalate cu precădere în zona arcului de nord-est

Un acces nelimitat la fluviile de tip comercial, fluvii care se varsă în Marea Neagră, respectiv Dunărea, Niprul, dar și Nistrul.

Se impune a se menționa în conținutul prezentului subcapitol faptul că două axe geopolitice și economice, anterior menționate, s-au delimitat tot mai clar începând cu momentul în care s-a instaurat în fruntea Federației Ruse liderul incontestat Vladimir Putin, care pare că și-a propus să se impună în fața tuturor statelor de pe scena internațională cu orice preț, incluzând și tactici desprinse din experiența regimului trecut (cazul Ucrainei).

Procesul integării în cadrul Uniunii Europene a tot mai numeroase state aflate în sfera fostului regim comunist nu face decât impună o contribuție deosebită în demersul de întărire a mediului de securitate la nivelul zonei europene, dar și în zona euro-atlantică.

Această integrare poate să fie privită și drept o apropiere a Uniunii Europene de potențialele zone instabilitate, din acest considerent marea majoritate a liderilor europeni având interesul de a susține în aceste zonele ce sunt expuse riscului (mai ales în zona mediteraneană și în zona estică a Europei) respectivele state în așa fel să se reușească închegarea și dezvoltarea unor relații de colaborare, dar și de suport, în cazuri speciale.

Cea mai sensibilă zonă din spațiul Uniunii Europene este cea a Balcanilor, dar și regiunea Mării Negre, liderii europeni facând diverse demersuri dedicate menținerii mediului de securitate, demersuri ce includ, printre multe altele și colaborarea cu SUA, dar și cu NATO.

Și chiar dacă o bună perioadă de timp, cel puțin la nivel declarativ, aceste zone nu erau considerate ca fiind sensibile la conflicte majore, episodul Ucraina vine să confirme faptul că prognozările pe termene lungi se dovedesc a fi nerezonabile când vine vorba de securitatea națională și cea regională.

În acest moment, liderii europeni nu prezintă semnele că ar intenționa să determine noi linii de diviziune pe teritoriul spațiului european, în cadrul procesului de extindere al Uniunii Europene, mai ales în contextul fenomenului migrației ilegale, ce pare scăpat de sub control.

În ceea ce privește securitatea statelor europene, aceasta este definită drept principala prioritate pe lista principalilor actori politici europeni, aspect reliefat și în conținutul „Strategiei europeane de securitate”, propusă de Javier Solana spre adoptare, încă de la finele anului 2003. Liderul Solana a menționat ori de câte ori a avut ocazia că se impune a se acorda o atenție deosebită tuturor problemelor remarcate pe teritoriul Caucazului de Sud, teritoriu ce ar putea deveni zonă învecinată cu spațiul Uniunii Europene.

Chiar dacă regiunea Mării Negre, ca și spațiul european par în acest moment departe de a putea genera conflicte de amploare, se impune a nu se omite nici o secundă faptul că numeroase conflicte armate, ce s-au declanșat în absența oricăror avertismente, au avut ca repere de pornire aceste teritorii.

Fenomenul migrației masive, ca și interesul marilor state pentru impunerea controlului, ca și pentru o redefinire a granițelor statale, la care se adaugă și acumularea perpetuă nu doar de tensiuni majore, ci și de arsenal militar, pot constitui factori de declanșare a unor noi conflicte zonale, conflicte ale căror urmări pot să aibă repercursiuni nebănuite.

În eventualitatea regretabilă a declanșării unui conflict major, trebuie spus că, exceptând Rusia, nici un stat european nu dispune de capacitatea de a reacționa de unul singur, aspect ce a fost sesizat și în conținutul „Strategiei europene de securitate”.

Conflictele declanșate de-a lungul timpului în zona balcanică constituie o dovadă a faptului că în regiune, ca de altfel și la nivelul continentului, echilibrul constatat în mediul de securitate este unul destul de fragil, conflicte politice, economice, conflicte de natură etnică ori religioasă putându-se declanșa oricând.

Chiar dacă în regiunea Mării Negre, ca și pe continentul european au fost remarcate în ultimii ani diverse diferende, urmările acestora asupra mediului de securitate nu au avut un impact deosebit, din fericire. Nu trebuie uitat faptul că oricare ar fi locul de derulare al unor conflicte statale, în majoritatea situațiilor, în cazul declanșării unei crize, numărul victimelor înregistrate în rândul civililor îl depășește cu mult pe cel al victimelor înregistate în forțele armate.

Urmare a diverselor conflicte și diferende ce au fost sesizate de-a lungul anilor, peste 20 de milioane de civili s-au văzut obligați să-și părăsească locuințele, respectiv statul.

Problemele de natură economică au fost cel mai mult resimțite de statele din regiunea Mării Negre, în momentul angrenării acestora în programele pre-aderării la Uniunea Europeană, moment în care au fost sesizate decalajele economice deosebite. De asemenea, nu trebuie omis nici aspectul des semnalat în ultima perioadă, principala sursă de instabilitate la nivelul întregului continent european fiind reprezentată de dependența energetică a unor state de resursele exterioare.

Din cauza dependențelor energetice ale statelor, spațiul european poate să fie grav afectat de potențialele atacuri la nivelul infrastructurii, în urma acestora putându-se semnala nu numai o înrerupere a procesului dedicat asigurării unui flux energetic normal, ci și multiple fluctuații în prețurile resurselor energetice.

În această situație, cele mai afectate vor fi prețul țițeiului, prețul gazului și prețul energiei, care în situația declanșării unui conflict în zonă ar putea înregistra creșteri fără precedent, cu efecte ce se vor răsfrânge asupra tuturor statelor, nu numai a celor riverane zonei de declanșarea crizei conflictuale.

Modificarea continuă a contextului contemporan de securitate ce s-a semnalat în zona limitrofă regiunii Mării Negre a atras după sine și transformări la nivelul formatelor de cooperare existente în zonă, acestea determinând la rândul lor :

Semnalarea unor noi provocări în domeniul dedicat politicii pe care o derulează Uniunea Europeană în raport cu vecinătățile

O revizuire a parteneriatului de est

Acestora li se adaugă și agresivitatea tot mai accentuată a Federației Ruse, semnalată în ultimii ani la nivel regional, ceea ce a atras după sine creșterea interesului manifestat de Alianța Nord-Atlantică în regiunea Mării Negre, interes care s-a materializat nu doar prin realizarea unor operațiuni navale de amploare deosebită în zonă, ci și prin amplasarea pe teritoriul unor state din vecinătatea acesteia a unor forme armate speciale, ce au capacitatea de a interveni rapid.

În contextul în care regiunea Mării Negre adăpostește rezerve importante de hidrocarburi, interesul pentru aceasta este unul deosebit, periodic impunându-se nu doar re-evaluări realizate la nivel zonal, dar și european, în domeniul dedicat politicilor de dezvoltare diverse, ci și în domeniul securității comune.

Se impune a se menționa și faptul că strategia securității maritime a U.E. are în permanență în vedere diversele evoluții ce sunt semnalate în zona Mării Negre, impunându-se în mod periodic o adaptare a politicilor din domeniu la diversele realități al contextului contemporan.

Țara noastră nu poate contesta importanța deosebită reprezentată de poziționarea în regiunea Mării Negre, poziționare ce îi facilitează potențiale oportunități de colaborare economică și statală (vezi Anexa 3), în paralel cu provocările de securitate ce sunt reprezentate în mod primordial de Federația Rusă.

În finalul acestui subcapitol, se impune a se aminti și faptul că regiunea Mării Negre nu se poziționează pe agenda cancelariilor ca urmare a faptului că :

În domeniul relațiilor internaționale, aceasta nu este considerată ca prezentând un interes deosebit

În interiorul său se remarcă existența unui cumul de complexe de securitate regională și subregională (zona europeană estică și sud-estică, zona caucaziana sudică, ca și zona Orientului Mijlociu) în cadrul acestora diversele orientări geopolitice fiind de tip centrifug

Spațiul euro-atlantic pare să neglijeze potențialul pe care îl reprezintă această zonă pe scena energetică a continentului european

Frecvent sunt sesizate noi factori de risc determinați de regimurile separatiste, ca și de mișcările de cesiune violente

A crescut considerabil gradul de militarizare al zonei, urmare a anexării ilegale a Crimeei

Tendința de diminuare a puterii instituționale la nivelul unor state din proximitatea zonei

2.3 Factorii geopolitici determinanți în regiunea Mării Negre

În regiunea Mării Negre, în ultima perioadă se constată tendința tot mai accentuată de impunere a Federației Ruse, mai ales după eșecurile suferite în ultimile decenii, pe fondul crizelor care au afectat-o serios.

Astfel, dacă imediat după prăbușirea regimului comunist (respectiv în anii 1990 și 1991), celebra Moscovă pleda în mod cu totul deosebit pentru realizarea unui așa zis „directorat” în regiunea Balcanilor (directorat ce urma să fie dedicat așa numitelor „Mari Puteri”), dar și menținerea fostului stat comunist, Iugoslavia, ulterior pretențiile rușilor au scăzut considerabil, acestea revenind pe un trend ascendent fără precedent ulterior preluării puterii de către liderul Vladimir Putin.

Un rol determinant l-au avut și evoluțiile ce au fost remarcate pe teritoriul fostului stat comunist Iugoslavia, ca și recesiunile anterior semnalate, ce au determinat numeroase efecte negative nu numai pe planul economic, ci și pe planurile politic, respectiv geostrategic.

Lăsând la o parte declarații (ce uneori sunt șocante) ale liderului rus Vladimir Putin, specialiști consideră că Federația Rusă tinde să se focuseze mai ales pe problemele remarcate în carul teritoriiile naționale, ca și pe consolidarea C.S.I.

Și chiar dacă are o serie de parteneriate încheiate cu statele europene (și chiar și cu SUA) Rusia, prin Vladimir Putin, liderul ce pare să se apropie tot mai mult de proaspătul președinte ale SUA, Donald Trump, își dorește impunerea în zona Mării Negre, aspect demn de luat în seamă, mai ales după recentul episod Ucraina.

Mai mult, Federația Rusă a demarat în ultima perioadă numeroase demersuri în vederea dezvoltării și consolidării relațiilor cu state ce sunt poziționate în zona Extremului Orient, cu atât mai mult după criza ucrainiană, care a poziționat-o din nou în centrul atenției mondiale.

În ciuda declarațiilor lui Vladimir Putin, Rusia continuă să declare, de câte ori are ocazia, că se dorește o întărire a parteneriatului deja încheiat cu Statele Unite ale Americii, cu precizarea că nu se dorește o deteriorare a relațiilor și așa extrem de fragile în raport de Alianța Nord-Atlantică.

Specialiștii susțin că Rusia are tot interesul să-și mențină relațiile cu NATO în „limite acceptabile”, mai ales în actualul context, caracterizat de o amplificare a fenomenului a criminalității transfrontaliere, a terorismului, dar și a fenomenului migrației ilegale, scăpat de sub controlul autorităților.

Și dacă inițial, Federația Rusă a manifestat o atitudine destul de ostilă privind intenția integrării în cadrul structurilor NATO a statelor din zona balcanice, ca și a zonei ce este cuprinsă între Marea Neagră și Marea Baltică, s-a remarcat în ultima perioadă o reconsiderare a poziției publice, Rusia acceptând, cel puțin declarativ, noile procese de integrare, în paralel cu adoptarea graduală a „strategiei de acomodare”.

În situația în care statele din partea estică a continentului european optează gradual pentru înscrierea în integrarea în Alianța Nord Atlantică (multe optând și pentru integrarea în Uniunea Europeană), Rusia încearcă să se impună cât mai mult în zona Mării Negre, nu doar prin prisma economică, ci în special prin prisma geopoliticii și a geostrategiei.

Se impune a se semnala și faptul că Federația Rusă încearcă să facă eforturi deosebite în vederea consolidării unor noi alianțe cu unele din statele puternice de pe scena internațională (precum China), aceasta menținându-și și relațiile încheiate cu unele state din interiorul Uniunii Europene, în ciuda faptului că și-a făcut un obicei din ignorarea diverselor reglementări economice și juridice impuse în ultimii ani de U.E.

Federația Rusă acordă o atenție specială menținerii și consolidării în mod constant a poziției economice strategice deținute la nivelul principalelor piețe din Europa, în ceea ce privește:

Domeniul prelucrării și distribuirii petrolului

Domeniul prelucrării și al distribuirii gazelor naturale

Piețele transnaționale de transport

De asemenea, Federația Rusă încearcă menținerea și dezvoltarea influenței manifestate în Republica Moldova (iar rezultatul ultimelor alegeri vine să întărească această influență), Rusia făcându-și un obicei din a specula la maxim absolut toate revendicările de tip rusofon ce au fost sesizate în ultimii ani pe teritoriul unor foste state din colosul sovietic U.R.S.S.

În ceea ce îl privește pe Vladimir Putin, acesta își continuă obiceiul de a acționa după bunul plac, atât pe teritoriul Federației Ruse, cât și pe în cadrul diverselor zone de influență, el ignorând deseori nu doar legislația națională în vigoare, ci și diversele acorduri internaționale.

În actualul context, Federația Rusă continuă să perceapă partea sudică a Caucazului ca fiind o proximitate deosebit de prietenoasă, Vladimir Putin analizând ipoteza, în situația apariției unei potențiale necesități, transformarea acesteia într-o zonă de intervenție, caz în care ar putea fi generat un conflict deosebit, cu multiple efecte, urmări și implicații sesizate nu doar la nivel regional, cât mai ales la nivelul scenei internaționale.

Concluzionând, se remarcă faptul că interesul oficialilor occidentali post-atlantici pentru conceptul continentului europen liber și întreg are capacitatea de a atrage înspre zona estică europeană a cadrului instituțional aferent nu numai comunității europene, ci și al Alianței Nord-Atlantice, obiective care în acest moment reușesc să se poziționeze în topul priorităților marilor state ale lumii, regiunea Mării Negre având un rol primordial, datorită poziționării sale.

În actualul context geopolitic, zona Mării Negre poate fi considerată ca fiind de importanță strategică maximă, mai ales prin prisma numeroasele conflicte înghețate ce au fost semnalate în ultimile decenii aici. În societatea contemporană s-a remarcat o fluctuație a surselor de instabilitate în zonă, acestea nu doar multiplicându-se, ci modificându-și radical modul de manifestare, indiferent că vorbim de surse economice ori politice, de surse sociale ori de surse militare.

Se remarcă faptul că toate sursele de instabilitate sesizate în perioada contemporană în zona Mării Negre au capacitatea să declanșeze într-un timp extrem de redus multiple conflicte la nivelul statelor riverane ale sale, mai ales prin prisma luptei pentru control asupra actualelor și potențialelor surse energetice, ca și a multiplelor rivalități de natură etnică, respectiv religioasă.

Ca urmare a acestui aspect, instabilitatea în zona Mării Negre poate cunoaște modificări substanțiale într-un timp relativ redus, existând și posibilitatea extinderii unui potențial conflict de natură etnică ori religioasă și la nivelul teritoriilor altor state învecinate. În eventualitatea unui astfel de context, din păcate, analiștii iau în calcul și varianta unui descompuneri statale în zona de origine a respectivului conflict.

CAPITOLUL 3. ASPECTE DE GEOSTRATEGIE LA MAREA NEAGRĂ

Motto: „Rusia are initiațiva strategică, U.E. și S.U.A. doar atitudine reactivă și întârziată”– Adrian Filip

3.1 Contextul geostrategic ulterior prăbușirii regimului comunist

La terminarea Războiului Rece, cele mai multe dintre statele europene, ca și celebra Alianță Nord-Atlantică s-au trezit puse în situația adaptării la noua arhitectură de securitate conturată la nivelul întregii scene politice internaționale, mulți specialiști apreciind în acel moment că influența N.A.T O. se înscrisese pe trendul căderii libere. Contrar acelor previziuni, atât N.A.T.O., dar mai ales statele europene au reușit să se adapteze noii structuri, acestea încercând în permanență să facă față numeroaselor provocări ulterioare, provocări ce au fost sesizate și la nivelul regiunii Mării Negre.

Ulterior destrămârii imperiului sovietic s-a remarcat o transformare radicală a raporturilor de putere din zona Mării Negre, modificări substanțiale fiind sesizate și în atitudinea manifestată de statele lumii față de ceea ce fusese pe vremuri fostul imperiu sovietic.

Astfel, Federație Rusă, stat care acum tinde în permanență să se impună dominant în regiunea Mării Negre, era în perioada anilor 1990 o țară fără prea mare influență, aceasta nemaifiind percepută ca având greutate pe harta geostrategică zonală, respectiv continentală.

De asemenea, marile puteri ale lumii occidentale nu s-au arătat deloc impresionate de ceea ce reprezenta „ofensiva rusească” post comunism și care viza numeroase strategii dedicate procesului de acceptării a statului rus în interiorul„Căminului european comun”.

Din acest motiv, la doar câțiva ani din momentul destrămârii U.R.S.S. (mai precis în cursul lui 1994), un raport ce a fost dat publicității și care purta semnătura unor reputați experți și analiști ruși, a evidențiat faptul că noua Federație Rusă începuse să se înscrie într-un amplu proces de izolare, manifestat nu doar la nivel european, ci în special la nivel global.

Iar principalii poli de putere ce se formaseră ulterior repoziționării scenei politice continentale, au avut permanent tendința eliminării noului stat, desprins din fostul imperiu sovietic, din toate proiectele de importanță majoră, impunând așa numita „zonă tampon” imaginară.

Tot în anul 1994, Federația Rusă a putut să constate și că prezența sa în interiorul „Căminului comun european” nu era una oportună, marii lideri ai lumii încercând în repetate rânduri să-i limiteze accesul spre mările deschise, în ciuda faptului că acesta fusese câștigat ca urmare a unor eforturi deosebite, ce aveau la bază stategii speciale, având în vedere faptul că fluviile Federației Ruse se vărsau în Oceanul Înghețat sau Fundătura Caspicii).

Acesta a fost contextul în care câțiva analiștii ruși au avertizat că tentativa de eliminare a Federației Ruse de la nivelul scenei europene, dar și din zona de influență a Mării Negre ar fi reprezentat o greșeală impardonabilă de geostrategie, cu atât mai mult în condițiile în care noul stat fusese recunoscut pentru calitatea deținută de-a lungul timpului, respectiv cea de „zonă pivot” în regiunea Mării Negre.

Nu același lucru se poate spune despre NATO, care după prăbușirea regimului comunist în fostul imperiu sovietic, a început să acorde o atenție deosebită relațiilor cu Federația Rusă. Și asta deoarece Alianța Nord-Atlantică a apreciat că noul stat rusesc reprezenta un element primordial în cadrul procesului de elaborare și respectiv de consolidare al unei noi arhitecturi de securitate în regiunea Mării Negre, ca și la nivelul continentului european.

În cursul lunii decembrie a anului 1991, Federația Rusă a decis să se alăture Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, acesta funcționând ca și forum consultativ între numeroasele state membre ale N.A.T.O. și statele ce se poziționau în zona central-europeană, respectiv est-europeană. Iar în 1994, Federația Rusă decide să intre și în Parteneriatul pentru Pace, decizie ce a marcat deschiderea spre noi oportunități în domeniul cooperării noului stat cu Alianța Nord-Atlantică.

Instituționalizarea relației dintre Federația Rusă și N.A.T.O. s-a realizat prin semnarea la Paris (respectiv în cursul lunii mai 1997) a așa-denumitului Act fondator NATO-Rusia privind relațiile mutuale, cooperarea și securitatea.

Ca urmare a semnării „Actului de bază al relațiilor cooperării și securității dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă", președintele, Boris Elțîn, șeful Federației Ruse în acea vreme, ca și șefii statelor din Alianța Nord-Atlantică și reprezentanții NATO au cazput de acord asupra faptului că Alianța nu va construi nici un fel de infrastructură în proximitatea frontierelor rusești și nici nu va desfășura armament de tip nuclear pe întreg teritoriu al fostelor state comuniste.

Acest act a reprezentat o bază politică deosebit pentru procesul dedicat ulterioarei dezvoltări a diverselor relații N.A.T.O. – Federația Rusă, cu implicații directe în regiunea Mării Negre, ulterior reușindu-se și crearea P.J.C. (respectiv a Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia).

Conform mențiunilor incluse în conținutul Actului fondator N.A.T.O.Rusia privind relațiile mutuale, cooperarea și securitatea, Federația Rusă, ca și Alianța Nord-Atlantică s-obligat să respecte câteva principii fundamentale, dintre care se remarcă:

Respectarea suveranității statelor, ca și respectarea integrității teritoriale a acestora

Nerecurgerea la amenințări cu forța

Rezolvarea tuturor eventualelor diferende numai prin intermediul mijloacelor pașnice

Nerecurgerea la intervenția în forță

3.1 Mediul geopolitic al regiunii Mării Negre în contextul actual

În actualele condiții de securitate, ce se remarcă nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și la nivelul zonei Mării Negre, N.A.T.O. reușește să dețină un rol major în ceea ce reprezintă complexul proces dedicat asigurării stabilității și implicit a echilibrului la nivelul spațiului euro-atlantic, în același timp cu asigurarea unui mediu de securitate la nivel zonal, regional și implicit global.

Urmare a numeroaselor acțiuni militare, acțiuni care sunt derulate în mod constant de către N.A.T.O., ca și prin intermediul numeroaselor acțiuni ce sunt specifice oricărui proces de management al crizelor (aceste acțiuni fiind derulate în nume propriu, dar și acțiuni derulate sub cupola Alianței), Alianța Nord-Atlantică și-a adjudecat statutul de cea mai puternică organizație politico-militară, aceasta cu influențe directe asupra amplului proces ce este dedicat menținerii securității la nivel zonal, regional și global.

N.A.T.O. continuă să se poziționeze în topul liderilor ce influențează în mod decisiv mediul internațional actual de securitate, organizația extinzându-și în mod constant aria de influență, nu numai la nivel european, ci și la nivelul lumii. Mai mult, organizația derulează constant diverse acțiuni specifice în interiorul zonelor considerate strategice, în interiorul cărora se manifestă potențiale surse de instabilitate, surse de conflict, tensiuni majore, ca și crize diverse.

În contextul contemporan aferent mediului de securitate se remarcă un grad destul de ridicat de instabilitate, respectiv de fragilitate, considerent în baza căruia se are în permanență în atenție menținerea diverselor relații de colaborare de tip multilateral ce au fost stabilite între Alianța Nord Atlantică și restul structurilor similare ce se remarcă pe teritoriul european.

Specialiștii în domeniu anticipează că prin intermediul unor acțiuni comune, toate aceste structuri de securitate vor reuși să dobândească nu doar abilitatea cât mai ales capacitatea reacționării rapide și eficiente în cadrul tuturor potențialelor conflicte, tensiuni ori crize care se pot semnala/manifesta în diversele regiuni ale continentului, cea a Mării Negre fiind poziționate în topul priorităților. În plus, se are în vedere și eliminarea multiplelor riscuri, respectiv amenințări ce planează în mod constant la nivelul mediului de securitate actual.

În aceste condiții, consolidarea permanentă a structurii de securitate actuale se constituie în obiectivul principal aflat nu doar pe lista priorităților NATO, ci și pe cele ale restului statelor europene, acestea acordând o atenție deosebită domeniului dedicat prevenirii, diminuării și implicit eliminării tuturor potențialelor riscuri ce pot să fie sesizate la nivelul mediului de securitate zonal.

Federația Rusă, ca și unele dintre statele ce provin din fostul imperiu sovietic, nu privește deloc cu ochi buni noile scenarii geopolitice ce au fost elaborate în ultimii ani de către Alianța Nord-Atlantică, organizația fiind în repetate rânduri, de altfel, contestată de către foștii lideri ruși, aceștia percepând extinderea NATO drept o amenințare ce era direct îndreptată la adresa securității zonale, regionale și chiar internaționale.

Ulterior, acești lideri și-au reconsiderat pozițiile pe care le aveau în raport cu NATO, remarcându-se și situații în care sovieticii s-au declarat total nemulțumiți de potențiala „excludere” din cadrul spațiului continentului european, ca urmare a extinderii Alianței Nord Atlantice.

Urmare a procesului complex dedicat redefinirii europeane, proces asociat celui al transformării N.A.T.O, respectiv al adaptării permanente a organizației la fluctuațiile sesizate în mediul de securitate, s-a remarcat o creștere exponențială a influenței ce este manifestată de regiunea Mării Negre la nivelul mediului de securitate internațional, în vreme ce statele din proximitatea sa au căpătat noi valențe pe scena politică, și în special pe scena geostrategică.

Din acest considerent, regiunea Mării Negre s-a transformat treptat într-o adevărată provocare nu doar pentru principalele state europene (vezi Anexa 5), respectiv a statelor din proximitate, ci și pentru N.A.T.O., tot mai numeroasele proiecte comune viitoare având în vedere, printre multe altele, și optimizarea la maxim a amplului proces dedicat securizării zonei, în paralel cu consolidarea stabilității zonale (cu atât mai mult în contextul producerii celebrului episod Ucraina).

Regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă pentru N.A.T.O. o linie de demarcație imaginară în raport cu tot mai numeroasele amenințări actuale, în topul acestora poziționându-se fenomenul terorismului, traficul de persoane, traficul de arme, traficul de droguri, ca și fenomenul crimei organizate.

Mai mult, Alianța Nord-Atlantică urmărește cu deosebit interes și zonele aferente așa-numitelor „conflicte înghețate” din regiunea Mării Negre, zone în care se pot declanșa în orice moment numeroase tensiuni, acestea putând degenera ulterior, iar consecințele fiind nebănuite (așa cum este cazul Ucrainei, anterior menționat).

Pe fondul tot mai numeroaselor presiuni ce se remarcă în mod periodic la nivelul Federației Ruse, vizând integrarea fostelor state sovietice în C.S.I., în vederea asigurării unui mediu de securitate stabil în regiunea Mării Negre se impune o cooperare strânsă între organismele Alianței și corespondentele acestora de la nivelul continetului european, în același timp urmărindu-se nu numai o liberalizare ideală a piețelor din zona Mării Negre, ci mai ales multiplicarea, respectiv fluidizarea numeroaselor relații comerciale de tip transfrontalier.

O altă organizație cu influență deosebită în geostrategia regiunii Mării Negre este O.S.C.E., aceasta bucurându-se de o credibilitate ridicată și în zona Caucazului de Sud, fără a dispune însă de capacitatea și mijloacele specifice unor soluționării adecvate la diversele porbleme ce au fost remarcate în aceste zone.

Respectiv, O.S.C.E. deține un rol important în cadrul actualei arhitecturi europene de securitate, respectiv cel de observator, în opinia Federației Ruse organizația fiind doar un organism ce supraveghează prevenirea unor potențiale tensiuni/conflicte/crize.

Trebuie spus în cadrul conținutului acestui subcapitol și faptul că statele aflate în imediata proximitate a Mării Negre, respectiv a Caucazului de Nord, state care nu sunt sub „protecția” N.A.T.O. ori a Uniunii Europene, sunt direct implicate în diverse alte organizații de pe scena internațională, principal scop urmărit fiind reprezentat de menținerea stabilității, a securității zonale ca și a păcii la nivel global.

În contextul unor permanente fluctuații de securitate ce sunt remarcate în zona continentului european, ca și pe scena internațională, cărora și se adaugă tot mai numeroasele transformări economice, dar și militare, regimul juridic aferent regiunii Mării Negre continuă să se mențină neschimbat, mare parte din comunitatea internațională având tendința de a-și contura principalele direcții de acțiune în atingerea obiectivelor dedicate integrării europene, ca și a integrării euro-atlantice.

În zona Mării Negre se urmărește o gestionare rapidă și eficientă a tuturor potențialelor surse generatoare de conflict, avându-se în vedere soluționarea acestora în cel mai scurt timp. În același timp, constant, în lista priorităților aflate pe ordinea de zi se mai poziționează dezvoltarea economică a zonei, ca și dezvoltarea la nivel instituțional a tuturor statelor din proximitatea acesteia.

OSCE, prin intermediul abordării multidimensionale ce îi este caracteristică, poate conferi tuturor statelor ce se află îm aria zonei sale de influență forumul ideal de dialog, dar și de negociere, în centrul acestora poziționându-se temele de actualitate din domeniul securității la nivelul spațiului euro-atlantic, respectiv a spațiului euro-asiatic.

Această organizație continuă ca în mod constant să manifeste o abordare cât mai extinsă a complexului concept dedicat securității, în centrul obiectivelor acesteia remarcându-se numeroase acțiuni complexe, ce sunt canalizate nu numai asupra liniei politico-militară, ci și a sferei economice, respectiv a celei ce privește resursa umană.

În cadrul contextului contemporan, OSCE poate fi considerată drept platforma ideală ce este dedicată dialogurilor politice purtate la nivel înalt, acestea incluzând spectre largi ale securitate. OSCE le conferă tuturor statelor ce sunt interesate:

Totalitatea intrumentelor ce le sunt necesare avertizărilor precoce în situația în care sunt semnalate anumite tensiuni la nivel zonal cazul semnalării unor tensiuni zonale

Posibilitatea prevenirii unor potențiale conflicte

Un management complet în eventualitatea declanșării unor crize

Reabilitarea post-conflictuală

O.S.C.E., prin diversele instituții specializate aflate în subordinea sa, deține numeroase competențe în domeniile ce sunt considerate a fi de impact maxim la nivelul mediului de securitate comun, incluzând:

Un control strict al armelor de tip convențional

Numeroase măsuri dedicate dezvoltării securității zonale

Măsuri specifice dedicate combaterii diverselor amenințări de tip trans-naționale

Organizația deține un rol special în regiunea Mării Negre, ca și în zona caucaziană nordică, ea putând să intervină rapid și eficient în prevenirea unor potențiale conflicte în aceste zone, datorită experienței complexe, ca și a capacității de acțiune, ce îi permit, în eventualitatea declanșării unor crize, o gestionare eficientă a acestora.

O.S.C.E., prin intermediul numeroaselor acțiuni pe care le întreprinde, contribuie în mod esențial nu doar la menținerea și implicit la dezvoltarea spațiului comun de securitate, ci mai ales la o consolidare a încrederii la nivelul politicilor din domeniul militar, în paralel cu promovarea constantă a mediului de securitate.

În ciuda faptului că în ultimii ani s-au remarcat o serie întreagă de reașezări de tip geopolitic, dar și geostrategic în zona estică a continentului european, problemele în regiune par a fi departe de a se rezolva, chiar dacă procesele de tranziție din interiorul statelor aflate în această regiune au demarat încă de la începutul anilor 1990, în lunile imediat următoare prăbușirii regimului comunist.

Ulterior căderii regimului comunist și destrămării imperiului sovietic, nou înființata

Federație Rusă nu pare a fi nici pe departe dispusă să ia în calcul renunțarea la tot mai numeroasele pretenții de tip hegemonic formulate de-a lungul anilor în spațiului ce este dedicat Comunității Statelor Independente, ci dimpotrivă.

Și chiar dacă, de-a lungul timpului, în spațiul public au fost sesizate numeroase asigurări, angajamente și promisiuni venite din partea principalilor lideri occidentali, experiența ultimilor ani a demonstrat că practic, aceștia nu sunt dispuși să le confere statelor din proximitatea regiunii Mării Negre, întregul sprijin politic, militar, economic, dar și social de care acestea au nevoie pentru a-și accelera procesele de democratizare, procese ce, din nefericire, sunt incomplete.

Și toate acestea în contextul în care unele dintre aceste state, cel puțin formal, sunt atât membre ale Uniunii Europene, cât și membre ale Alianței Nord Atlantice.

Cel mai elocvent exemplu în domeniul dedicat geostrategiei din regiunea Mării Negre este reprezentat de episodul nefericit denumit „primăvara ucraineană”, criză ce a determinat multiple efecte și consecințe asupra mai multor state europene, ca și asupra Statelor Unite ale Americii, acestea resimțindu-se și astăzi, ăn ciuda faptului că de atunci au trecut aproape trei ani.

La o analiză completă privind diverselor evoluții care de-a lungul ultimelor decenii au fost sesizate în principalele zone ale Ucrainei (remarcându-se mai ales zona de est și cea de vest) se poate remarca cu ușurință existența, la nivel de stat, a unei anumite diviziuni nu doar teritoriale, ci și politice, sociale, culturale și religioase. Urmare a tuturor acestor diviziuni, s-a remarcat acutizarea tot mai numeroaselor probleme sesizate pe teritoriul ucrainian, disfuncționalitățile manifestându-se mai ales după momentul declarării independenței, respectiv în 24 august 1991.

Diviziunile sesizate și accentuate pe perioada ultimilor ani s-au datorat mai ales contextelor speciale din trecut, teritoriul ucrainian estic aflându-se sub suveranitatea colosului sovietic încă din anul 1654, an în care hatmanul Hmelnițki i-a jurat credință țarului rus de la acea vreme, Alexei. În ceea ce privește teritoriul vestic al Ucrainei, acesta s-a aflat sub influența Imperiului Habsburgic, ca și sub influența Poloniei (influență manifestată în perioada interbelică), ulterior anului 1939 acesta trecând sub ocupația fostei URSS.

De asemenea, prin prisma religioasă, se remarcă de asemenea o diviziune clară la nivelul celor două teritorii anterior menționate, cel vestic fiind catolic majoritar, iar cel estic creștin ortodox.

În timpul regimului în fruntea căreuia se afla Nikita Hrușciov cele două teritorii ucrainiene au fost unite, ele transformându-se într-un stat unitar. Hrușciov, viitorul conducător al fostei URSS a reușit ca în perioada 1939-1945 includerea în componența noului teritoriu unificat ucrainian a mai multor regiuni, respectiv:

Anexarea regiunilor din zona apuseană – anul 1939

Anexarea nordului Bucovinei – anul 1940

Anexarea sudului Basarabiei – 1944

Anexarea zonei Transcarpatia – anul 1945

Anexarea Peninsulei Crimeea – anul 1954

Astfel, Ucraina a reușit să devină cel de-al doilea stat ca mărime al URSS, după Rusia, totalul populației acesteia poziționându-se pe locul al doilea la nivelul tuturor statelor europene.

Ca urmare a poziției geografice pe care o deține, Ucraina a fost mai mereu considerată drept un stat „tampon” în cazul unor confruntări politice, militare, religioase ori lingvistice, ea interpunându-se între partea răsăriteană a Europei și restul statelor occidentale din continent.

Și în ciuda faptului că se bucura de o datare istorică impresionantă, statul ucrainian a reușit să își delimiteze frontierele abia după terminarea celei de-a doua deflagrații mondiale.

de-al Doilea Război Mondial. Și chiar dacă pe teritoriul statului ucrainian trăiesc un număr mare de români, ei nu au fost niciodată considerați ca fiind minorități principale, ei fiind poziționați abia pe locul al nouălea în ierarhia artificial întocmită de autoritățile ucrainiene.

Mulți au fost analiștii care au apreciat că Ucraina reprezintă factorul primordial ce a determinat eșecul procesului de reformă ce fusese declanșat în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste, momentul proclamării de către Rada Supremă a independenței ucrainiene (ales chiar în ziua națională a statului – 25 august) aflându-se la baza lansării ulterioare a proiectului C.S.I.

Ulterior momentului în care a fost declarată independența statului ucrainian, marea majoritate a populației era foarte încrezătoare în ceea urma să reprezinte ideea noului stat ucrainian național. Cu toate acestea, așa cum a demonstrat istoria recentă, în ciuda numeroaselor perspective deosebite, s-au semnalat numeroase situații neprevăzute ulterioare, în scurt timp sesizându-se reducerea dramatică a nivelului de trai, populația pierzându-și astfel euforia ce o caracteriza în anii 1990.

Atât prin prisma istorică, cât și prin cea geopolitică, ca urmare a granițelor actuale, Ucraina a fost în permanență privită de specialiști ca fiind un stat caracterizat de o fragilitate deosebită, fragilitate determinată în special de lipsa elementelor de unitate națională.

Prin prisma strict geopolitică, starea de instabilitate manifestată în mod constant la nivelul teritoriului ucrainian putea determina și un pericol potențial de dezintegrare statală, amenințările principale sesizate din interiorul statului datorându-se:

Numeroasele repercursiuni ale crizei financiar-economice globale declanșată în anul 2007 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii

Provocările semnalate pe scena politică

Tot mai numeroasele neînțelegeri semnalate între principalele grupuri de putere poziționate pe scena politică

Desele conflicte ce s-au produs în unele regiuni ucrainiene, în mod spontan

Zona estică a teritoriului ucrainian era a naționaliștilor ucrainieni, care își exprimaseră, în repetate rânduri, intenția obținerii unei independențe totale în fața Moscovei, cu orientarea înspre occident și potențiala integrare în cadrul structurilor euro-atlantice. În tot acest timp, restul zonei ucrainiene era reprezentată de rusofoni (mai ales cei din Crimeea și din bazinul Donețk), aceștia exprimându-și intenția de a menține și dezvolta relațiile cu Federația Rusă.

Datorită unei fragmentării politice deosebite, teritoriul ucrainian a fost divizat în mod artificial în două părți (zona de vest/zona de est), părți care, în mod individual, au încercat să identifice cele mai bune soluții în vederea supraviețuirii economice.

În interiroul unui stat, o criză poate fi definită drept o modificare radicală a diverselor situații la nivel naționale ori la cel internațional, acesta caracterizându-se prin semnalarea mutiplelor amenințări la adresa unor obiective de securitate, aceste amenințări fiind directe și vizând nu doar securitatea statului, ci și interesele, respectiv valorile fundamentale reprezentative.

În acest context, se poate afirma în mod cert că recenta criză sesizată pe teritoriul ucrainian a reușit să îi afecteze Ucrainei principalele obiective din domeniul dedicat securității, ca și interesele sale naționale, consecințele cizei manifestându-se violent la nivelul multiplelor planuri, aici fiind inclusă și izolarea statului nu doar la nivel european, ci și la pe plan internațional.

Criza din Ucraina, declanșată în Crimeea la finele lunii februaarie a anului 2014, s-a declanșat ulterior plecării președintelui Viktor Ianukivici din fruntea statului, plecare ce a fost determinată mai ales de tot mai numeroasele proteste de tip anti-guvernamental ce se derulaseră între 2013-2014.

Iar factorul care a stat la baza declanșării crizei l-a constituit abrogarea legii privind limbile ce aveau statut regional (între acestea numărându-se și diversele limbi utilizate în statul ucrainian), acestea fiind eliminate din uzul oficial.

Chiar și după aproape trei ani de la derularea evenimentelor nedorite, criza din Ucraina continuă să fie privită drept amenințarea cea mai importantă pentru mediul de securitate actual (nu doar pentru regiunea Mării Negre, ci și pentru întreg continentul european), conflictul fiind considerat, alături de disputele teritoriale din zona Marii Chine de Est, drept cel mai mare pericol la adresa ordinii mondiale.

În încercarea de a descuraja Federația Rusă să încerce să mai intervină agresiv în zonă, SUA a alocat la începutul anului trecut peste trei miliarde de dolari pentru deplasarea și staționarea unor forțe militare mecanizate pe zona estică a flancului Alianței Nord-Atlantice.

Analiștii apreciază că această criză are toate șansele să se manifeste pe termen lung, în acest moment tensiunile din zonă fiind în stare latentă. Iar armistițiul încheiat nu dă semne că și-ar dovedi eficacitatea în forma inițială în care a fost gândit, experții internaționali monitorizând constant modalitatea de respectare a numeroaselor înțelegeri ce au fost încheiate, cu ocazia negocierilor ce au fost derulate pe fondul declanșării acestui conflict.

Situația în zonă continuă să rămână destul de tensionată, mai ales pe fondul tot mai deselor încălcări ale armistițiului, nici una dintre părți nefiind încă decisă să renunțe.

Prin anexarea Crimei de către Federația Rusia, în paralel cu încurajarea fenomenului separatist în zona ucrainiană de est, rușii au urmărit în principal să-și mențină influența geostrategică în regiune, cu supunerea teritoriilor ucrainiene și eliminarea statului ucrainian din cursa spre Europa în care acesta anunțase că se va înscrie.

Demersul Federației Ruse i-a atras acesteia numeroase reacții ostile, ca și izolarea în plan regional și continental, efectele conflictului continuând să se manifeste destul de pregnant. Aceasta este în continuare considerată drept principalul vinovat pentru toate tensiunile derulate în zonă.

Episodul Ucraina constituie dovada faptului că în domeniul geostrategic echilibrele aparente pot fi deosebit de fragile, ignorarea amenințărilor, ca și reacțiile la provocările ce, la prima vedere, pot părea lipsite de importanță, putând declanșa în orice moment conflicte deosebit de grave, ce pot să afecteze nu doar mediul de securitate regional, ci și pe cel continental și implicit global. O dovedește recenta anexare a Crimeei, demers pe care nici un politician ori analist nu a avut capacitatea să-l prognosticheze.

În concluzie, se remarcă faptul că tot mai numeroasele interese economice care au fost remarcate în ultima perioadă în regiunea Mării Negre, consecințe firești ale noilor rezerve energetice descoperite în zonă, au făcut din regiune o extraodinară miză geostrategică pentru mare parte din statele puternice ale lumii. Iar datorită valorificării la maxim a poziției de tranzit continental și inclusiv tranzit regional, regiunea a ajuns să se transforme într-o adevărată provocare pentru marile puterii, mai ales pe fondul recentelor fluctuații economice, dar și la nivelul mediului de securitate internațional.

Se impune a se remarca faptul că nu doar gestionarea acestei regiuni, cât mai ales dobândirea unui anumit control asupra acesteia pot reprezenta subiectul declanșării numeroaselor conflicte, mai ales prin prisma multiplelor interese strategice, dar și comerciale.

Recentele surse de instabilitate ce au fost sesizate nu numai la nivelul regiunii Mării Negre, ci și la nivelul unor state puternice din zona continentului european și nu numai, au reconfigurat scena de influență a lumii, la nivelul căreia se pot remarca în orice moment diverse conflicte ale căror consecințe și efecte sunt deosebit de dificil de prognosticat.

În ciuda faptului că în regiunea Mării Negre, și nu numai, în ultima perioadă au fost sesizate numeroase diferente, din fericite pentru societatea contemporană, acestea nu au avut un impact major la nivelul mediului de securitate regional, respectiv internațional. Cu toate acestea, în marea majoritate a cazurilor, indiferent de cauzele declanșatoare, statistica a dovedit faptul că numărul victimelor ce au fost înregistrate la nivelul populației civile, l-a întrecut cu mult pe cel al victimelor înregistrate la nivelul forțelor militare.

Redefinirea periodică ce este sesizată la nivelul domeniului economico-financiar contemporan, puternic influențat de încă sesizabila recentă criză economică mondială, impune acordarea unei atenții speciale regiunii Mării Negre, mai ales în contextul recentelor dezechilibre sesizate în zonă, cărora li se adaugă viitorul trend ce urmează a fi imprimat Alianței Nord-Atlantice de proaspătul președinte ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

CONCLUZII

Ca urmare a numeroaselor transformări ce s-au remarcat în ultima perioadă la nivelul mediului de securitate global, dar și zonal și inclusiv local, comunitatea internațională a început să se arată din ce în ce mai preocupată atât de securitatea globală, cât mai ales de identificarea diverselor soluții, cu eficiență maximizată, dedicate consolidării și menținerii stabilității politice, economice, dar și geostrategice, cu precădere în zonele despre care specialiștii susțin că reprezintă adevărate potențiale focare de manifestare a unor conflicte.

Acesta este principalul motiv pentru care principalii lideri politici ai lumii sunt în permanență interesați de identificarea și implicit implementarea unor soluții nu doar optime, ci și viabile, dedicate în principal diminuării în mod considerabil a diverselor stări conflictuale (indiferent de natura acestora). În paralel, se urmărește și diminuarea, respectiv eliminarea potențialelor cauze ce pot, într-un anumit context, să declanșeze diverse conflicte, cu efecte nebănuite.

Asigurarea unui anumit echilibru în mediul de securitate, respectiv a unei stabilități la nivelul comunității internaționale impune, printre multe altele, și o analiză atentă și constantă a imaginii de ansamblu ce îi este caracteristică fiecărei națiuni/stat, luându-se în considerare complexul capacităților acesteia (incluzând capacitatea militară, capacitatea economică, capacitatea tehnică, cea informațională, etc), astfel reușindu-se determinarea multiplelor fluctuații majore ce ar putea genera potențiale perturbări la nivelul sistemul de securitate global.

În acest context zona Mării Negre s-a transformat într-o adevărată țintă în cadrul marilor procese aflate în derulare ori care sunt prognosticate. Acesta este și motivul pentru care se impune o permanentă evaluare a politicilor regionale derulate de principalii actori statali, respectiv suprastatali, în paralel cu analizarea și evaluarea constantă a vulnerabilităților, pericolelor, riscurilor și inclusiv amenințărilor ce o vizează.

Actualul mediu de securitate internațional este în mod direct influențat de fenomenul politic de pe scena internațională, fenomen ce a cunoscut în ultima perioadă transformări majore, nu doar pe fondul fenomenului migrației, fenomen care în ultimele luni, a înregistrat dimensiuni greu previzibile la nivelul continentului european, ci și pe fondul recentelor alegeri din S..U.A., de rezultatul cărora va depinde viitorul reconfigurării globale.

Mediul internațional actual se configurează a fi cu mult mai dinamic și mult mai complex, chiar și prin comparație cu ultimul deceniu, la nivelul politicii de securitate internațională fiind remarcate în ultimele luni numeroase fluctuații semnificative. Iar instabilitatea deosebită de pe scena internațională, ce s-a remarcat cu precădere în ultimele luni (manifestându-se nu doar pe plan regional/zonal, ci mai ales pe plan global), și care a fost generată în principal de tot mai numeroase reacții, provocări, fenomene, procese destul de dificil de prognosticat, a atras după sine și o dezvoltare de tip exponențial a potențialelor scenarii dedicate cauzelor declanșatoare, respectiv a efectelor ulterioare ale acestora.

Toate evoluțiile ce au fost sesizate în ultimele decenii în zona regiunii Mării Negre, toate au fost direct influențate de modificările majore ce au survenit în timp la nivelul mediului de securitate din zona Balcaniilor, aceasta fiind încă privită de mulți drept un „butoi de pulbere” al continentului european. În plus, în ultimii ani, o influență deosebită au avut-o și evenimentele din Caucaz și din unele foste state ale URSS, cazul Ucraina fiind edificator în acest sens.

Unele state din regiunea Mării Negre se află în pragul integrării în N.A.T.O. sau al aderării la Uniunea Europeană, în timp ce Rusia încearcă să refacă fostul bloc politico-militar și economic și luptă pe toate planurile pentru a redeveni un partener important al marilor puteri ale lumii.

Statele Unite ale Americe, în acest moment considerată cea fiind mai mare putere a lumii, dorește să-și consolideze poziția în regiunea Mării Negre, principalul scop urmărit fiind cel economic. În plus, Statele Unite ale Americii are în vedere diminuarea sau chiar eliminarea monopolului deținut de Rusia atât asupra exploatării resurselor energetice caspice, cât și asupra transporturilor din zonă.

Profitând din plin de evoluția pe care a cunoscut-o în ultima perioadă războiul împotriva terorismului la nivel global, americanii și-au creat premisele susținerii militare a unor state precum Azerbaidjan sau Georgia, în paralel ei derulând monitorizarea (inclusiv evaluarea) traficului de petrol provenit din Marea Neagră, ce se derulează prin cunoscutele strâmtori ale Turciei.

La polul opus se poziționează Rusia, care consideră că regiunea Mării Negre reprezintă obiectivul său strategic, motiv pentru care încearcă să-și impună, în cadrul relațiilor pe care le are cu statele riverane Mării Negre, un statut similar cu cel al N.A.T.O. În plus, ea urmărește să se impună militar (fie chiar și numai prin prezență) în zonele riverane considerate ca fiind strategice, precum sunt Osetia de Sus, Georgia-Abhazia, Belarus, Transnistria, Ucraina, Moldova, Azerbaidjan-Gabala, ori Armenia-Ghiumri.

În condițiile în care dependența energetică a statelor lumii (și nu doar a statelor riverane) este în ascensiune accentuată, ca și pe fondul tendințelor de exploatare și transport manifestate de statele occidentale în ceea ce privește resursele energetice, regiunea Mării Negre reprezintă o zonă predispusă în mod deosebit unor riscuri incomensurabile.

Instabilitatea în zona Mării Negre se poate accentua în zona granițelor statului ce este implicat, remarcându-se și posibilitatea ca potențialul conflict de natură etnică, respectiv religioasă să se extindă și pe teritoriul altor state din zonă.

De asemenea, se impune a se remarca și ipoteza conform căreia, în situația existenței unei astfel de probleme, se poate sesiza și posibilitatea descompunerii statului pe teritoriul căruia s-a declanșat conflictul.

Dezechilibrul economic remarcat în contextul contemporan între statele europene poate reprezenta în orice moment o adevărată sursă de instabilitate, acesta având capacitatea să genereze nu doar în regiunea Mării Negre, ci și la nivelul întregii Europe, o criză de proporții deosebite.

În contextul în care regiunea Mării Negre adăpostește rezerve importante de hidrocarburi, interesul pentru aceasta este unul deosebit, periodic impunându-se nu doar re-evaluări realizate la nivel zonal, dar și european, în domeniul dedicat politicilor de dezvoltare diverse, ci și în domeniul securității comune.

De asemenea, strategia securității maritime a Uniunii Europene are în permanență în vedere diversele evoluții ce sunt semnalate în zona Mării Negre, impunându-se în mod periodic o adaptare a politicilor din domeniu la diversele realități al contextului contemporan.

În actualul mediu de securitate, ce se remarcă nu doar la regiunii Mării Negre ci și la nivelul Uniunii Europene, N.A.T.O. reușește să dețină un rol major în ceea ce reprezintă complexul proces dedicat asigurării stabilității și implicit a echilibrului la nivelul spațiului euro-atlantic, în același timp cu asigurarea unui mediu de securitate la nivel zonal, regional și implicit global.

Specialiștii în domeniu anticipează că prin intermediul unor acțiuni comune, toate aceste structuri de securitate vor reuși să dobândească nu doar abilitatea cât mai ales capacitatea reacționării rapide și eficiente în cadrul tuturor potențialelor conflicte, tensiuni ori crize care se pot semnala/manifesta în diversele regiuni ale continentului, cea a Mării Negre fiind poziționată în topul priorităților.

În plus, se are în vedere și eliminarea multiplelor riscuri, respectiv amenințări ce planează în mod constant la nivelul mediului de securitate actual din regiune.

Acesta este motivul pentru care regiunea Mării Negre s-a transformat treptat într-o adevărată provocare nu doar pentru principalele state europene, respectiv a statelor din proximitatea sa, ci și pentru N.A.T.O., tot mai numeroasele proiecte comune viitoare urmărind și optimizarea amplului proces dedicat securizării zonei, în paralel cu consolidarea stabilității zonale, mai ales pe fondul incidentului recent din Ucraina.

Regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă pentru N.A.T.O. o linie de demarcație imaginară în raport cu tot mai numeroasele amenințări actuale, în topul acestora poziționându-se fenomenul terorismului, traficul de persoane, traficul de arme, traficul de droguri, ca și fenomenul crimei organizate.

Pe fondul tot mai numeroaselor presiuni ce se remarcă în mod periodic la nivelul Federației Ruse, vizând integrarea fostelor state sovietice în C.S.I., pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil în regiunea Mării Negre se impune o cooperare strânsă între organismele Alianței Nord Atlantice și corespondentele acestora de la nivelul continetului european, în același timp avându-se în vedere o liberalizare a piețelor din zona Mării Negre, ca și multiplicarea și fluidizarea numeroaselor relații comerciale de tip transfrontalier.

În contextul unor permanente fluctuații de securitate ce sunt remarcate în zona continentului european, ca și pe scena internațională, cărora și se adaugă tot mai numeroasele transformări economice, dar și militare, regimul juridic aferent regiunii Mării Negre continuă să se mențină neschimbat, mare parte din comunitatea internațională având tendința de a-și contura principalele direcții de acțiune în atingerea obiectivelor dedicate integrării europene, ca și a integrării euro-atlantice.

BIBLOGRAFIE

Autori români:

Anghel, N., Miza europeană în jocul actual de putere, vol. "Crizele Europei", Institutul de Teorie Socială Academia Română, București, 1992

Bădescu, I, Dungaciu,D., Sociologie și geopolitica frontierei, vol. II, Edit. „Floarea Albastră", 1995

Dugin, A., Bazele geopoliticii, Editura Polirom, București, 2011

Grigore, I., Geopolitica și sociologia integrării europene: teorii și doctrine – "Euxin. Revistă de sociologie geopolitică și geoistorie", numerele 1-2/1997, București

Hlihor, C., Confruntarea Est-Vest la începutul războiului rece, "Dosarele istoriei", an. III, nr. 20

Hlihor, C. Noua arhitectură de securitate în Europa, "Strategii XXI", Supliment al Buletinului AISM, nr. 2/1997

G. Iordache – Olaru, B.G., NATO and Stability’s Projection. New Missions, New Procedures, Romanian Military Thinking, no. 1, 2005

Niculescu, I. Geopolitica – un nou început?, "Euxin. Revista de sociologie și geoistorie", nr. 1-2/1997, București

V. Paul, I. Coșcodaru, Centrele de putere ale lumii, Editura All, București, 2003

Adrian Pop și Constantin Corneanu, Prăbușirea imperiului sovietic, „Lecții” în retrospectivă, editura Cetatea de Scaun, 2012

S.Petrescu, Amenințări primare – Terorism. State la rascruce. Conflicte locale și regionale. Sărăcie și migrație ilegală, Editura Militară, 2008

Autori străini:

Brzezinski, Z. Marele eșec. Nașterea și moartea comunismului în secolul douăzeci, Editura All, București, 2002

Blumenwitz, D., Regionalismul transfrontalier – un instrument posibil de atenuare a conflictelor, "Strategii XXI …" nr. 3 / 1998

Bush, G, Scowcroft, B, A World in Transformation, Vintage Book, New York, 1998

Gorbaciov, M., Memorii, traducere de Pontbriant R., ediție îngrijită, note și anexe de Dan P., Editura Nemira, București, 1994

East European Security Reconsidered, Edited by John R. Lampe and Daniel N. Nelson in colaboration with Roland Schönfeld, published by the Woodrow Wilson Center Press and Südesteuropa-Gesellschaft, 1993

Easthern Europe: Challenges – Problems – Strategies, Bertelsmann Foundation Publichers Gütersloh, 1993

Enlargement, Russia, and European Security, McGill-Queen’s University Press, Montreal, London, Ithaca, 1999

Fontaine, A., Istoria războiului rece, vol. I, II, București, 1992 – 1994

Gârz, F., Expansiunea spre vest a NATO. Bătălia pentru Europa, Editura Publirom, București, 1997

Gorbaciov, M., Memorii, traducere de Pontbriant R., ediție îngrijită, note și anexe de Dan P., Editura Nemira, București, 1994

Kaiser, K., Les responsabilités internationales de l'Allemagne unifiee, Geopolitique, Revue de l'Institut International de Geopolitique, Hiver, 1993-1994

Kissinger, H., Are nevoie America de o politică externă?Către diplomația secolului XXI, Editura Incitatus, București

Martens, W., O Europă și cealaltă. Discursuri europene, prefața Helmut Kohl, Editura Metropol, 1995

Messmer, P., Le noveau contexte geopolitique, "Defense nationale", nr. 2, 1995

Morin, E., Penser l'Europe, Paris, Gallimard, 1990

Plekhanov,S., NATO Enlargement as Issue in Russian Politics, vol. Charles-Phillippe David and Jaques Levesque, The Future of NATO

Plekhanov,S., NATO Enlargement as Issue in Russian Politics, vol. Charles-Phillippe David and Jaques Levesque, The Future of NATO

Stafford, R. W., NATO and the NE Europe, in Germany and the United States Facing the Post-Communist World, edited by Neyerhofer, N. J, Library of Congress Catalog Card Number 93-91 600

Toffler, H., Toffler A., Război și Anti-Război, Supraviețuirea în zorii secolului XXI, traducere Columbeanu, M, București, 1955

I. Tugmuruz, Crima organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru națiuni, Editura Universitară, 2011

Site-uri consultate:

http://www.stindard.ro/historicum/sf_rzb.pdf

http://irrd.ro/wp-content/uploads/2014/06/PR%C4%82BU%C8%98IREA-IMPERIULUI-SOVIETIC1.pdf,

http://usgovinfo.about.com/library/weekly/aa061702a.htm

http://www.economist.com/node/998140

http://fas.org/sgp/library/quist2/app_e.html

http://www.usislam.org/pdf/collapse-of-the-soviet-union.pdf

http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.911.7421&rep=rep1&type=pdf

https://consultingstudent.files.wordpress.com/2012/06/the-impact-of-the-collapse-of-the-ussr.pdf

http://www.nato.int/cps/en/natohq/index.htm,

http://conference.osu.eu/globalization/publ2011/43-48_Estok-Bzdilova.pdf

https://fas.org/sgp/crs/natsec/R43838.pdf

http://www.un.org/esa/socdev/rwss/docs/2001/15%20Armed%20Conflict.pdf

http://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2016_06/20160610_1606-factsheet_enlargement-en.pdf

http://www.cfr.org/russian-federation/instability-russias-north-caucasus-region/p9021

http://origineagherga.blogspot.ro/2011/09/ghega.html

http://www.iss.europa.eu/uploads/media/solanae.pdf

http://www.iss.europa.eu/uploads/media/solanae.pdf

http://www.eeas.europa.eu/csdp/about-csdp/european-security-strategy/

https://www.princeton.edu/~amoravcs/library/ejpp.pdf

http://www.ceses.cuni.cz/CESES-141-version1-3_1__Moravcsik_Vachudova_2003_State_power_EU_Enlargement.pdf

http://www.crf-usa.org/images/pdf/gates/Cold-War.pdf

http://www.cvce.eu/content/publication/2011/11/21/6dfe06ed-4790-48a4-8968-855e90593185/publishable_en.pdf

http://www.osce.org/files/documents/b/3/22624.pdf

http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50090.htm

http://www.eeas.europa.eu/csdp/about-csdp/european-security-strategy/

Girokonto

http://www.thucydide.com/realisations/comprendre/terrorisme

http://www.clingendael.nl/sites/default/files/20060800_cdsp_occ_leitenberg.pdf

http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/potomac_hybridwar_0108.pdf

http://www.ieee.es/Galerias/fichero/OtrasPublicaciones/Internacional/2016/Russian-National-Security-Strategy-31Dec2015.pdf

http://www.untag-smd.ac.id/files/Perpustakaan_Digital_2/POLITICS%20AND%20GOVERNMENT%20Politics%20in%20the%20USA.pdf

http://conference.osu.eu/globalization/publ2011/43-48_Estok-Bzdilova.pdf

https://prodev2go.files.wordpress.com/2015/10/rus-ukr-lessons-draft.pdf

http://www.rmes.be

http://www.nato.int/nrc-website/media/59451/1997_nato_russia_founding_act.pdf

http://worldwildewar.3x.ro/Atentate.htm

http://www.mc.nato.int/ops/Pages/OAE.aspx

https://www.gpo.gov/fdsys/pkg/GPO-FCIC/pdf/GPO-FCIC.pdf

http://ejes.uaic.ro/articles/EJES2014_0501_VLA.pdf

http://www.epc.eu/documents/uploads/pub_1363_the_democratic_transformation_of_the_balkans.pdf

https://www.cls-sofia.org/uploads/files/Projects%20files/International%20Commission%20on%20the%20Balkans.pdf

http://www.eeas.europa.eu/csdp/about-csdp/european-security-strategy/

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf

http://www.armyacademy.ro

http://www.bits.de/public/researchnote/rn99-1.htm,

http://www.nato.int/nrc-website/media/59451/1997_nato_russia_founding_act.pdf

http://www.nato.int/docu/comm/2002/0205-rome/rome-eng.pdf

LISTĂ ANEXE

Anexa 1 – „Marele bazin al Mării Negre”

Anexa 2 – Delimitarea regiunii Mării Negre

Anexa 3 – Poziționarea României în geopolitica Mării Negre

Anexa 4 – Delimitarea regiunii Mării Negre ulterior anexării Crimeei de către Rusia

Anexa 5 – Aria de influență geostrategică în zona Mării Negre

Anexa 6 – Regiunea Mării Negre – proiectele exploratorii

Anexa 7 – Focarele de instabilitate din regiunea Mării Negre

Anexa 8 – Reprezentarea resurselor energetice europene, cu influență asupra zonei vizate

Anexa 9 – Traseele gazoductelor în zona extinsă a Mării Negre

Anexa 10 – Traseul gazoductelor și oleoductelor în zona Mării Negre

Anexa 11 – Proiectul dislocării forțelor Nord-Atlantice în regiunea Mării Negre

ANEXA 1

„Marele bazin al Mării Negre”

Sursa capturii – http://geopolitics.ro/wp-content/uploads

ANEXA 2

Delimitarea regiunii Mării Negre

Sursa capturilor – http://geopolitics.ro/wp-content/uploads/

ANEXA 3

Poziționarea României în geopolitica Mării Negre

Sursa capturii -http://aesgs.ro/pics/harta_geopolitica_secol_XXI.jpg

ANEXA 4

Delimitarea regiunii Mării Negre ulterior anexării Crimeei de către Rusia

Sursa capturii – http://st.agora.md/images_in_news/2015/01/marea-neagra-si-rusia-de-max-ciudin-natiadinurma.jpg

Sursa capturii – http://st.agora.md/images_in_news/2015/01/marea-neagra-si-rusia-de-max-ciudin-natiadinurma.jpg

ANEXA 5

Aria de influență geostrategică în zona Mării Negre

Sursa capturii – http://geopolitics.ro/wp-content/uploads/

ANEXA 6

Regiunea Mării Negre – proiectele exploratorii

Sursa imaginii – Schlumberger

ANEXA 7

Focarele de instabilitate din regiunea Mării Negre

Sursa capturii – http://geopolitics.ro/wp-content/uploads/2012/12

ANEXA 8

Reprezentarea resurselor energetice europene, cu influență asupra zonei vizate

Sursa capturii – http://geopolitics.ro/wp-content/uploads/2012/12/figura_1_661634802.jpg

ANEXA 9

Traseele gazoductelor în zona extinsă a Mării Negre

Sursa capturii – http://fumn.eu/wp-content/uploads/2016/02/Coridor-energetic-Romania-1-700×378.jpg

ANEXA 10

Traseul gazoductelor și oleoductelor în zona Mării Negre

Sursa capturii – U.S. Energy Information Administration&IHS EDIN

ANEXA 11

Proiectul dislocării forțelor Nord-Atlantice în regiunea Mării Negre

Sursa capturii Liberty Unyielding