Elemente de Economie Si Management de Mediu la S.c

Cuprins

Capitolul 1 …………………………………………..Prezentarea Sc. Stmpex S.A.

Capitolul 2………………………………………………………Managementul firmei

2.1…………………………………………………………………Resursele

2.2…………………………………………………………..Materia prima

2.3…………………………………………………….Produsele obtinute

Capitolul 3…………………………………..Evaluarea economica a bunurilor si serviciilor de mediu

3.1………………………….Evaluarea efectelor asupra productiei

3.2…………….Analiza cost beneficiu in evaluarea productiei

3.3………………………Folosirea analizei cost-beneficiu pentru imbunatatirea reglementarilor de mediu

3.4………………..Deseurile si valorificarea lor in cadrul firmei

Capitolul 4………………………………….Conditionarea ecologica a deciziei

economice in cadrul firmei Sc. Stimpex S.A.

4.1…………………………Fundamentarea deciziilor economice corelate cu cele ecologice

4.2…………………Adoptarea deciziilor economico-ecologice

4.3………………………………….Reglarea procesului decizional

Cap 1 Prezentarea generala a S.C. Stimpex S.A.

Societatea STIMPEX S.A. a fost înfiintata in baza H.G. nr.1213/20.11.1990, cu capital integral de stat, prin desprindere din fosta întreprindere de Carotaj si Perforare Ploiesti.

Sediul societatii este în Bucuresti, Str. Nicolae Teclu, nr. 46-48, sector 3. Terenul pe care este situata societatea apartine SC STIMPEX SA. care detine prin certificatul de proprietate o suprafata totala de 20.450 m2, din care: 16.088 m2, suprafata construita, 685 m2, suprafata, aferenta retelelor, 3.307 m2 suprafata aferenta căilor de transport șl 380 m2 suprafață liberă.

Societatea este înregistrata la Registrul Comerțului al Municipiului București sub nr. J 40/2078/19.04.1991, cod unic 326768, atribut fiscal R si este plătitoare de TVA începând cu data de 01.07.1993, in baza comunicării D.G.F.P. – București cu nr. ORC/120150 din 03.10.2001.

In anul 1994 in baza prevederilor Legii nr. 58/91 si a Normelor Metodologice ale FPS, FPP si a ANPD nr.1/92, salariații societății s-au organizat in asociația PAS STIMPEX si au cumpărat acțiunile societății care erau deținute de către FPS si FPP IV Muntenia.

In prezent proprietarii S.C. STIMPEX S.A. sunt cei 32 de acționari, majoritatea si salariați ai societății, care dețin totalitatea acțiunilor ce constituie capitalul social subscris si vărsat in valoare de 8.056.792.440 lei.

în cadrul obiectului de activitate, preocupările principale ale societății sunt orientate in special pentru satisfacerea unor nevoi din industria extractiva de țiței si gaze precum si in producția de echipamente militare, cum ar fi: echipamente speciale pentru stimularea producției de țiței, rășini pentru consolidarea sondelor, grunduri anticorozive, vopsele alchidice, antigel, lichid de frâna, etc, căști, echipamente balistice, alte produse de protecție balistica si uniforme.

Nomenclatorul produselor cu marca S.C. STIMPEX S.A nu se incadreaza in gama produselor de larg consum, ci are o piața de desfacere specializata, in sensul ca beneficiarii produselor noastre sunt companii naționale ( SNP PETROM SA ) sau instituții ale statului roman care compun sistemul național de apărare (Ministerul Apărării, Ministerul Administrației si Internelor). Ca o tradiție pentru societate a fost dintotdeauna activitatea de cercetare – dezvoltare in domeniul produselor mai sus menționate, precum si pentru alte produse conexe obiectului de activitate al întreprinderii.

Obiectivele societății pe termen lung si scurt sunt aprobare si stabilite in Adunarea Generala a Acționarilor, in fata căreia răspunde Consiliul de Administrație pentru modul in care este organizata, urmărita si derulata activitatea, si rezultatele obținute in atingerea scopului.

1.2. Identificarea amplasamentului

Platforma SC STIMPEX SA este situată în partea de SE a municipiului Bucuresti pe platforma chimica Dudesti. Din punct de vedere geomorfologic platforma chimica Dudesti se situeaza în interfluviul Dambovita – Colentina la aproximativ 500m distanta fata de taluzul dinspre lunca Dambovita.

Conform datelor documentare din zona amplasamentului stratificata medie până la cca. 20 m adancime este constituita:

pana la cca. 1m adancime din umpluturi neomogene (pietris, moloz, pamant, resturi de sticla, etc…)

intre l – 3,5m adancime din depuneri fine coezive reprezentate până la cea 2m de argile maronii plastic vartoas, plastic consistente si între 2-3,5m de prafuri argiloase galben-verzui cenusii cu calcar diseminat in benzi milimetrice și în aglomerari de 5-15mm.

sub adancimea de 3,5 m din depuneri necoezive reprezentate până la 4 m de nisipuri fine prafoase maronii deschise, pana la cea de 4,5m de

nisipuri fine medii, slab argiloase, gălbui roscate și pana sub 20m nisipurile sunt fine medii de culoare cenusie.

In zona amplasamentului preodmina solurile brun-roscate de padure cu o alcatuire granulometrica a orizontului superior de natura argiloasa și luto-argiloasa în lunca raului Dambovita fiind prezent solul de lunca specific.

Apa subterana cantonata în staturile de nisipuri, uneori cu pietris, are un nivel liber situat la o adancime medie de cca. 6,5 m, putand înregistra în functie de volumul precipitatiilor oscilatii sezoniere de +l,5m. Alimentarea acviferului freatic se face în principal din precipitatii si secundar din pierderile retelelor hidroedilitare din zona.

Hidrogeologic, acviferele cantonate în "Nisipurile de Mostistea" și "Pietrisurile de Colentina" prezinta în general un nivel comun datorita comunicarii dintre ele.

Apele de suprafata sunt reprezentate de raul Dambovița care este situat la o distanta de cca 600m.

Clima zonei se caracterizeaza prin ierni reci si veri calduroase cu temperatura medie anuala a aerului de 10°C, temperaturi maxime de 41,1°C și minime de -30°C. Frecventa medie a umezelii relative are iarna valori de iarna – 40-45%, primavara: 10-15%, vara: < 5% și toamna: < 20 %. Amplasamentul este caracterizat de o nebulozitate reprezentata de un număr de 110-120 zile senine și 120-140 zile acoperite anual.

Cantitatile anuale de apa provenite din precipitatii în amplasament au o valoare medie cuprinsa intre 50-600 mm coloană de apa, maxima absoluta dintr-o zi fiind de 136,6 mm si înregistrandu-se la 7.06.1970

Zona amplasamentului este caracterizata de viteze ale vanturilor cu valori maxime cuprinse între 3,5-4,0 m/s în perioda lunilor octombrie – aprilie si cu valori minime de 2,5-3,0 m/s în lunile aprilie- octombrie.

Direcțiile principale ale vanturilor sunt dinspre NE (22%), E (cca.20%), SV (cca 17%) si V (cca 15%) în timp ce din celelate directii frecventa este mai redusa respectiv SE (cca. 9%), N si NV ( cca. 6 %), S (cca. 5%).

Topografia specifica zonei de amplasament reprezinta cadru artificial de tip industrial urban.

Platforma SC STIMPEX SA se învecineaza:

– pe direcțiile N și S cu SC SICOMED SA

– pe direcția V cu SC CHIMOPAR SA

– pe direcția E cu SC MOTOR'S BILAL SA, Depoul pentru tramvaie Dudești, Bulevardul Nicolae Teclu

2.2. Sursele de poluare

Sursele de poluare din zona de amplasament sunt fixe si mobile. Sursele fixe sunt reprezentate de societatile comerciale existente pe platforma si de societatile industriale din vecinatati, iar cele mobile sunt reprezentate de autovehiculele care circula în incinta societatii si pe Bulevardul Nicolae Teclu precum si tramvaiele care circula în zona depoului Dudesti.

Sursele de zgomot din zona de amplasament a societatii și vecinatatii sunt fixe și mobile. Sursele fixe sunt reprezentate de utilajle producătoare de zgomot apartinand societaților comerciale de pe platforma și din vecinatati iar cele mobile de autovehiculele care circula în incinta societatii și Bulevardul Nicolae Teclu

Poluantii emisi în atmosferă de sursele fixe și mobile sunt consituiti din: oxid de carbon, oxizi de sulf, oxizi de azot, pulberi, compusi organici volatili. Poluantii emisi de sursele de emsie se disperseaza în atmosfera, cad pe pamant sau se descompun conducand la o asa numita autopurificare a atmosferei. Ca urmare a acestui fenomen dispersia poluantilor în atmosfera si distanta la care se pot restabili proprietaile naturale ale atmosferei depind de factori meteorologici si topografici.

Principalii factori meteorologici care contribuie la mișcarea poluantilor în atmosfera sunt: temperatura, umiditatea, vantul turbulenta.

Temperatura aerului prezinta variatii periodice și accidentale.

Variatiile periodice sunt influentate de latitudinea geografica, anotimpuri, nebulozitate, natura suprafetei terestre, altitudine, forma reliefului si depind de cantitatea de caldura pe care o primeste sau cedeaza suprafata terestra. Ele sunt anuale și diurne, cele reprezentand oscilatii simple cu un minim dimineata si un maxim în jurul orei 14.

Variatiile accidentale sau neperiodice sunt determinate de transportul maselor de aer cald sau rece.

Temperatura aerului nu este constantă. Ea scade cu înaltimea pana la aproximativ 11 km, apoi ramane constanta. Marimea variatiei temperaturii aerului cu înaltimea este numita "gradient vertical de temperatura" si se exprima prin raportul dt/dz în care t este temperatura aerului în grade Celsius, iar z este înaltimea în metri.

In functie de marimea gradientului vertical de temperatura se pot deosebi mai multe tipuri de stari ale atmosferei: stabila, instabila, neutra, izotermie, inversiune

Starea stabila (stabilitate atmosferica) este starea în care difuzia poluantilor este defavorizata datorita franarii procesului de difuziune. Franarea procesului de difuziune se datoreaza faptului că scaderea temperaturii masei de aer în ascensiune cu înăltimea este mai mica decat media gradientului vertical de temperatura. Ca urmare masa de aer în ascensiune se va raci mai putin decat media gradientului vertical de temperatura si miscarile masei de aer în ascensiune vor fi franate de masa de aer care il înconjoara care dispune de o energie termica mai mare.

Stare instabila (instabilitate atmosferica) este starea în care difuzia poluantilor se produce rapid prin deplasarea masei de aer în ascensiune.

Difuzia rapida a poluantilor se datorează faptului ca scaderea temperaturii masei de aer în ascensiune cu înaltimea este mai mare decat media gradientul vertical de temperatura. In straturile de aer de la suprafata solului puternic încalzite se produc curenti puternic ascendenti deoarece masa de aer în ascensiune se raceste si isi continua deplasarea.

Stare neutra (usor stabila – calm atmosferic) este starea în care dispersia poluantilor este defavorizata deoarece nu exista nici o diferenta între temperatura masei de aer care se deplaseaza si temperatura masei de aer care il inconjoara.

Starea de calm atmosferic este cea mai nefavorabila conditie meteorologica pentru poluarea aerului deoarece masa de aer în ascensiune este în echilibru cu masa de aer care îl înconjoara și la orice nivel tinde să revina la starea ei inițiala.

Izotermia este starea atmosferica în care dispersia poluantilor este defavorizata deoarece temperatura aerului este stationara cu înaltimea.

Aceasta stare apare datorita racirii aerului de lângă sol ca urmare a pierderii de caldura a pamantului prin radiatii cu lungimi de unda mari în noptile senine.

Curentii ascendenti sunt retinuti de un strat stabil, aerul fiind mai dens langa suprafata pamantului.

Inversiunea este starea atmosferică în care dispersia poluanților este împiedicată aproape total.

Inversiunea se caracterizeaza printr-o crestere a temperaturii cu inaltimea, ceea ce implica un gradient vertical de temperatura negativ. Inversiunea actioneaza ca un ecran care nu permite deplasarea. Curentii ascendenti suntoarece masa de aer în ascensiune se raceste si isi continua deplasarea.

Stare neutra (usor stabila – calm atmosferic) este starea în care dispersia poluantilor este defavorizata deoarece nu exista nici o diferenta între temperatura masei de aer care se deplaseaza si temperatura masei de aer care il inconjoara.

Starea de calm atmosferic este cea mai nefavorabila conditie meteorologica pentru poluarea aerului deoarece masa de aer în ascensiune este în echilibru cu masa de aer care îl înconjoara și la orice nivel tinde să revina la starea ei inițiala.

Izotermia este starea atmosferica în care dispersia poluantilor este defavorizata deoarece temperatura aerului este stationara cu înaltimea.

Aceasta stare apare datorita racirii aerului de lângă sol ca urmare a pierderii de caldura a pamantului prin radiatii cu lungimi de unda mari în noptile senine.

Curentii ascendenti sunt retinuti de un strat stabil, aerul fiind mai dens langa suprafata pamantului.

Inversiunea este starea atmosferică în care dispersia poluanților este împiedicată aproape total.

Inversiunea se caracterizeaza printr-o crestere a temperaturii cu inaltimea, ceea ce implica un gradient vertical de temperatura negativ. Inversiunea actioneaza ca un ecran care nu permite deplasarea. Curentii ascendenti sunt retinuti de masa de aer înconjurator care este mai densa langa suprafata pamantului.

Instabilitatea și inversiunea prezinta cea mai mare importanta pentru dispersia poluantilor. In conditii de instabilitate se realizeaza o dispersie rapida a poluantilor, iar în conditii de inversiune termica dispersia acestora este împiedicata aproape total.

Umiditatea se opune difuziei poluantilor. Aerul atmosferic contine în permanenț vapori de apa care îi dau o anumita stare de umiditate. Cantitatea mare de vapori de apa din atmosfera constituie un factor agravant al poluarii deoarece duce la formarea de ceata care favorizeaza concentrarea impuritatilor. Vaporii de apa condenseaza cu usurinta pe particulele suspendate în atmosfera deoarece acestea, racindu-se prin radiatie mult mai repede decat aerul, devin nucleele de condensare chiar cand temperatura aerului nu atinge punctul de roua. In cazul existentei unui numar mare de nuclee de condensare, chiar daca nu este atins nivelul de umiditate de suta la suta, se produce ceata. Ocupand straturile inferioare ale atmosferei ceata provoaca cresterea concentratiei poluantilor devenind un factor activ în formarea reactiilor chimice în atmosfera.

La aparitia precipitatiilor este favorizata dizolvarea si spalarea impuritatilor din atmosfera si aducerea lor pe sol. Ploaia spala atmosfera de gaze, iar zapada de impuritați solide.

Vantul reprezinta miscarea orizontala a aerului si poate fi considerat cel mai important factor care contribuie la dispersia poluantilor in atmosfera prin directia si viteza sa. In meteorologie directia vantului este definită de directia din care sufla, iar viteza reprezinta media masurata timp de 1-5 minute. Viteza critica a vantului este viteza pentru care la anumite caracteristici ale emisiilor concentratia poluantilor la sol poate atinge cele mai mari valori.

Pe directia de miscare a vantului se produce poluarea cea mai intensa. Desi in regiunile cu clima temperata directia vantului este caracterizata prin variabilitate si neregularitate, totusi pentru un interval mai mare de timp se formează o medie relativ constanta pentru fiecare loc de pe sol numita de unii autori roza vanturilor. Poluantii se deplaseaza cu o frecventa corespunzatoare acestei roze. Pe baza rozei vanturilor unii autori au conceput o "roza a poluantilor" care are brațele cele mai mari pe directia opusa celei dominante a vanturilor.

Dispersia poluantilor este direct proportionala cu viteza vantului.

Turbulenta este un fenomen complex care apare ca urmare a diferentelor de temperatura, miscare si frecare dintre straturile în miscare ale maselor de aer si favorizeaza, difuzia poluantilor.

Miscarea turbulenta a aerului este aproape permanenta. Turbulenta maxima are loc în straturile de aer apropiate de sol pana la o înaltime care variaza de la 300 la 3.000 m

Turbulenta poate fi termica când este provocata de încalzirea inegala a aerului la nivelul solului și mecanica cand este provocata de frecarea aerului de obstacolele de pe sol.

Cap 2 Managementul firmei

Tinand cont de faptul ca activitatea economica are unimpact puternic asupara mediului Sc. Stimpex S.A. isi propune sa reduca proportiile acestui impact.

In contextul economic actual, marcat de globarizarea fenomenelor, de recunoasterea tot mai larga a interdependentelor dintre mediu si dezvoltare, asistam la cresterea exigentelor societatii privind protectia mediului, exigente concretizate in reglementari din ce in ce mai severe.
      Sub presiunea acestor reglementari si tinand seama de cresterea importantei criteriilor ecologice in departajarea produselor si serviciilor pe piata, in conditiile unei oferte diversificate si deosebit de dinamice, conducerea de varf a S.C. Stimpex S.A. este tot mai preocupata sa-si imbunatateasca performantele de mediu.
      Conducerea de varf a S.C. Stimpex S.A. a adoptat o politica de mediu aplicabila naturii activitatilor, dimensiunilor si impactului asupra mediului si anume "Cercetare, proiectare si productie de căști pentru protecție balistică, filtre de extracție necolmatate pentru industria extractivă de petrol, folii petru ridicarea urmelor papilare, veste antiglonț și produse chimice: antigel, lichid de frînă, grund roșu-oxid, vopsea pe bază de rășină alchidică, întăritor pentru rășină epoxidica , si care sa contribuie la imbunatatirea imaginii S.C. Stimpex S.A. , imbunatatirea pozitiei comerciale, devansarea concurentei, motivarea si eficientizarea personalului si reducerea costurilor de mediu si energie.
     Principalele obiective ale politicii privind protectia mediului asumate de conducerea de varf a S.C.Stimpex S.A. sunt:
1. Conformarea cu legislatia nationala si internationala la care România este parte semnatara precum si cu reglementarile de mediu aplicabile zonei si activitatilor desfasurate in S.C.Stimpex SA

2. Reducerea pierderilor de resurse naturale si materii prime. Reducerea consumului de energie electrica cu 10 % la nivelul S.C. Stimpex SA si mentinerea consumului de materii prime in limitele planificate.
3. Imbunatatirea continua a calitatii factorilor de mediu prin masurarea si monitorizarea performantei reale de mediu.
4. Imbunatatirea tehnologiilor si produselor in sensul ecologizarii acestora.
5. Realizarea unei bune gospodariri a deseurilor prin depozitarea controlata.

ex:Reducerea cantitatii de deseuri de hartie, textile, cu 10% fata de anul anterior.
6. Comunicarea politicii de mediu intregului personal si publicului larg.
     Conducerea de varf a S.C. Stimpex SA este angajata in infaptuirea politicii de mediu declarate si a obiectivelor de mediu propuse, alocand in acest scop resurse financiare pentru dotari si retehnologizari, instruiri, documentatie si personal instruit cu responsabilitati in probleme de mediu.
     Conducerea de varf a S.C. Stimpex SA a desemnat ca reprezentant al managementului in probleme de mediu pe ing Chircu George, director calitate-mediu cu autoritate definita pentru:

a asigura a asigura implementarea Sistemului de Management de Mediu, in scopul implementarii viitoare a standardului SR EN ISO 14001/1997 si seria ISO 14000;

a raporta conducerii de varf date despre indeplinirea structurii programului de implementare si realizarea acestuia inclusive a actiunilor corective, pentru asigurarea resurselor investitionale, logistice si umane necesare.

a asigura promovarea constientizarii privind documentele SMM.    

Toate sectiile/compartimentele S.C. Stimpex SA precizate in organigrama au obligatia de a respecta principiile necesare pentru indeplinirea politicii in domeniul protectiei mediului a S.C. Stimpex SA.

     Conducerea de varf a S.C. Stimpex SA isi asuma intreaga responsabilitate pentru politica de mediu adoptata si pentru rezultatele in domeniul protectiei mediului obtinute ca urmare a aplicarii ei.

Resursele

2.1.1. Aspecte generale

2.1.1.1. Definirea termenului „resurse naturale"

Mediul geografic determină condițiile naturale în care omul își desfășoară întreaga activitate, dar și resursele de care are nevoie societatea. Conceptul de resursă a fost definit de numeroși specialiști din domeniul economiei, geografiei, istoriei și ecologiei, ceea ce a imprimat o nuanțare a semnificației de bază, conform căreia, prin resursă naturală se înțeleg acele elemente ale naturii care sunt folosite pentru satisfacerea necesităților materiale și spirituale ale omului.

Astfel, după Ungureanu și Chițu resursele naturale reprezintă toate acele forme și combinații ale materiei, existente în natură, care pot fi utile societății, într-una din etapele evoluției sale. Levanseur însă consideră că întreaga natură reprezintă resursele naturale.

Se folosește adesea și termenul de resursă economică, definit de Bran și colab. (1998) ca fiind resursa extrasă din mediu și supusă prelucrării în cadrul activității economice în vederea obținerii anumitor bunuri necesare satisfacerii unor trebuințe umane și sociale.

Structura și varietatea resurselor folosite în economie s-a modificat esențial pe parcursul secolelor. Astfel, de la piatră sau lemn, fructe și animale sălbatice, din perioada preistorică, societatea a trecut, odată cu dezvoltarea rapidă a tehnicii și tehnologiilor, la metale, combustibili minerali transformați sau nu în energie electrică și apoi la cea mai „productivă" resursă – cea informațională, resursă specifică perioadei actuale.

Valorificarea resurselor nu este însă o rezultantă intrinsecă a existenței lor, fiind dependentă de condițiile naturale (climă, relief, hidrografie etc). Acestea sunt definite, în literatura de specialitate, ca reprezentând elementele mediului înconjurător care, la nivelul actual al dezvoltării instrumentelor de lucru, sunt absolut necesare pentru dezvoltarea societății, dar nu servesc drept bază de materie primă pentru dezvoltarea economiei.

Luate în ansamblu, resursele naturale și condițiile naturale reprezintă factorul natural, care, alături de factorul demografic și nivelul de dezvoltare al instrumentelor de lucru, influențează nivelul de dezvoltare economică al unei țări.

Astfel, calitatea resurselor și gradul de accesibilitate a lor influențează direct productivitatea muncii în toate ramurile de activitate. în același timp, nivelul general de dezvoltare economică și, implicit, progresul tehnico-științific influențează accesibilitatea. Ținând seama de acestea, Mint (1972) menționează ca factori de influență ai gradului de valorificare a resurselor naturale, următoarele elemente:

posibilitatea tehnică a societății;

cererea economică pentru resurse;

gradul de cunoaștere a lor.

Având în vedere evoluția și structura valorificării resurselor, putem considera orice element al mediului o resursă potențială, care poate deveni o resursă naturală în măsura în care considerentele economice și tehnice, care le restricționează utilizarea în prezent, vor fi înlăturate de presiunea în permanentă creștere a cererii. De asemenea, progresul tehnic poate contribui și la excluderea unor resurse din categoria celor exploatate.

Utilizarea resurselor naturale ridică două probleme importante:

necesitatea identificării celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de
substituire a resurselor epuizabile;

diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea,
prelucrarea și utilizarea resurselor și, respectiv, a materialelor/energiei obținute.

2.1.1.2. Clasificarea resurselor naturale

Operaționalizarea termenilor folosiți pentru cercetare în domeniul resurselor a făcut necesară clasificarea acestora.Există, în acest sens, numeroase criterii de clasificare, dintre care le vom enumera pe cele mai importante.

După criteriul locului din spațiu în care se află resursa, există resurse provenite din:

atmosferă – dioxid de carbon, oxigen, azot, energie eoliană și solară ș.a.

hidrosferă – apa, mineralele dizolvate, energie hidraulică ș.a.

litosferă – minerale, combustibili fosili, energie geotermică, sol ș.a.

biosferă – resurse genetice, biomasă, potențial turistic, bioenergie, mecanisme
ecologice ș.a.

După criteriul modului de utilizare în faza de prelucrare, resursele pot fi cele care:

devin materii prime pentru sectorul secundar al economiei

sunt sau produc energie (combustibilii, minereurile radioactive, forța vântului și
a apei, energia solară etc);

sunt informaționale, produse de știință și tehnică (tehnologii informaționale,
inteligența umană etc.)

Pentru activitatea economică contează, în mod deosebit, clasificarea resurselor după criteriul gradului de cunoaștere. Din acest punct de vedere, avem următoarele grupe de resurse:

identificate și exploatabile (rezerve) în condiții economice cu ajutorul tehnolo
giilor actuale;

cunoscute, dar a căror exploatare nu este economică în condițiile tehnologice
curente (resurse subeconomice)',

presupuse exploatabile (necunoscute).

De asemenea, interesează criteriul durabilității exploatării și al particularităților de refacere a resursei, funcție de care pot fi delimitate resurse:

inepuizabile – energia solară și cele legate de aceasta;

epuizabile, care pot fi neregenerabile sau regenerabile.

In contextul actual, în care conștientizarea problemelor de mediu și, legat de aceasta, a epuizabilității resurselor, își pune amprenta asupra activității din toate domeniile utilizarea rațională a resurselor se transformă într-un deziderat unanim. Gestionare durabilă a resurselor naturale presupune, între altele, o evaluare cât mai reală, astfel încât să existe criterii precise în fixarea costului și ierarhizarea unor resurse în economiili naționale ale țărilor deținătoare.

Deși resursele naturale sunt rezultatul firesc al unui proces îndelungat de evoluție a mediului natural, în conformitate cu legile de dezvoltare ale naturii, la ora actuală, practic nu există resurse în valorificarea cărora să nu fi intervenit activitatea omului (lucrări de proiectare, cercetare, ameliorare, exploatare, informații etc.) care implică anumite cheltuieli. Valoarea resurselor va depinde astfel de mărimea acestor cheltuieli, calitatea fiecărei resurse și gradul de solicitare a lor într-o anumită etapă de dezvoltare a societății.

2.1.1.3. Evaluarea economică a resurselor naturale

Evaluarea economică a resurselor se poate face după aprecierea:

Valorii absolute – se realizează în conformitate cu mărimea cheltuielilor realizate
pentru cercetarea, valorificarea și exploatarea resurselor date. Se ține cont, de
asemenea, de cheltuielile necesare pentru refacerea calităților pierdute ca rezultat
al unor acțiuni ale omului – eroziunea solului, tăierea intensivă a pădurilor. Tot
în această accepțiune se folosește și metoda evaluării prin cheltuielile compensa
torii, adică cheltuieli pe care societatea le va suporta dacă va fi lipsită de diferite
resurse. Metoda poate fi aplicată atât pentru o perioadă scurtă, exprimându-se
eficiența anuală a reproducerii resurselor, cât și pentru o perioadă mai lungă.

Valorii relative – se determină eficiența suplimentară a producției care se obține
în urma folosirii unor resurse mai valoroase în comparație cu cele mai puțin
valoroase. O astfel de evaluare are un caracter geografic, întrucât se bazează pe
influența factorilor naturali și servește la identificarea variantei optime de
utilizare a resurselor, care prin cheltuieli minime pot asigura un profit mai mare.

Caracterizarea utilizării raționale, reproducerii și protecției resurselor naturale se realizează cu ajutorul unui sistem de indici economici. Aceștia servesc ca o argumentare științifică a amplasării raționale a obiectivelor economice în dependență de resursele naturale pe care le folosesc pentru determinarea celei mai avantajoase tehnologii de extragere și prelucrare a resurselor, precum și a complexului de măsuri necesare pentru protecția mediului. Acești indici pot fi grupați astfel:

Indici economici, care caracterizează starea fiecărei resurse naturale;

Măsurile orientative, spre neutralizarea acțiunilor negative ale omului asupra

Indici care reflectă cheltuielile legate de realizarea măsurilor de redresare a

mediului;

Eficiența economică a măsurilor de prevenire a degradării mediului înconjurător.

In afară de acești indici cu caracter general, mai există și cei care caracterizează fiecare resursă în parte. Dintre aceștia vom exemplifica prin indicatorii care caracterizează resursele funciare, resursele de apă și pe cele forestiere.

Astfel, pentru resursele funciare se folosesc următorii indici economici:

Suprafața terenurilor agricole care, la rândul ei, include suprafețele arabile, cele
cu culturi multianuale (vii, livezi), pășuni, fânețe etc;

Suprafața terenurilor neagricole – cele care se află sub construcții, cariere de
extragere a minereurilor, sub magistrale de transport terestru, rezervațiile natu
rale etc.

Măsurile de îmbunătățiri funciare – irigații, combaterea eroziunii solului;

Consumul, care se apreciază prin: valorificarea terenurilor agricole, ca unul din
indicii de antrenare a suprafețelor în circuitul economic (suprafață agricolă
totală/total suprafață); suprafața arabilă/total suprafață; suprafețe împădurite,
pășuni, fânețe, raportate, fiecare, la suprafața totală.

Indicii economici ai resurselor de apă caracterizează consumul de apă prin prisma:

Sursei de captare a npelor;

Tipului de consum, având în vedere necesarul de consum; volumul consumului
tehnologic de apă, evidențiindu-se separat necesarul de apă potabilă; necesarul
de apă pentru irigații și gospodării țărănești; necesarul de apă potabilă și
menajeră pentru populație.

Se evaluează, de asemenea, volumul apelor uzate deversate, al apelor supuse epurării, capacitatea stațiilor de epurare, costul elementelor valoroase, care pot fi extrase din apă și utilizate în diferite scopuri.

Resursele forestiere sunt evaluate prin indici care se referă la suprafața totală a fondului silvic, inclusiv a celui ocupat nemijlocit de păduri; suprafețele reîmpădurite în decurs de un an; plantarea perdelelor forestiere de protecție; cantitatea de lemn tăiată; pierderile de suprafețe forestiere în urma incendiilor și inundațiilor; investițiile necesare pentru realizarea măsurilor de protecție ale pădurilor.

Folosirea rațională a resurselor naturale este calea principală spre sporirea eficientă a producției, care poate fi obținută prin economisirea factorilor de producție în procesul extragerii și prelucrării lor.

In acest sens, progresul tehnico-științific devine principalul instrument în rezolvarea contradicțiilor dintre sporirea necontenită a cerințelor sociale de resurse și posibilitățile limitate pe care le oferă mediul înconjurător.

Tehnologiile actuale nu permit valorificarea integrală a numeroase resurse. Astfel, la extragerea cărbunelui rămâne în rocă aproximativ 30% din materialul util; la minereul de fier – 20%, iar la cel de fosfor 30%. Perfecționarea tehnologiilor trebuie să conducă la eliminarea acestor pierderi, pe de o parte, și la rentabilizarea exploatării unor resurse potențiale, cum sunt, de exemplu, rezervele de hidrocarburi din platformele continentale sau de mare adâncime. în statele dezvoltate, se extrage deja petrol de la adâncimi mai mari de 5 000 m.

De asemenea, orice inovație tehnologică va trebui să fie evaluată în dimensiunea ei ecologică, analiza plecând de la consumul de energie, continuând cu randamentul de valorificare a materiilor prime și finalizându-se cu evaluarea impactului utilizării produsului finit, precum și după scoaterea din uz a acestuia.

Progresul tehnico-științific își aduce o contribuție importantă la raționalizarea consumului de resurse pe mai multe căi, cum ar fi:

extragerea cât mai completă a resurselor minerale;

prelucrarea completă a materialelor extrase și utilizarea tuturor componentelor
care se obțin;

reducerea pierderilor în cursul transportului;

valorificarea deșeurilor care rezultă în procesele de producție și consum;

diversificarea surselor de energie utilizate.

în general, este necesară o apreciere profilactică vizavi de mediu, încă din faza de proiectare a oricărui bun/serviciu și, implicit, a tehnologiei care permite producerea acestuia.

2.1.2. Resursele naturale, mediul înconjurător și creșterea economică

Criza ecologică pe care o traversează omenirea în prezent, agravată de izbucnirea crizei energetice și de materii prime în anii '70, a condus la sporirea gradului de conștientizare a societății în ceea ce privește pericolul exploatării neraționale a resurselor naturale. Acestea au jucat întotdeauna un rol esențial în dezvoltarea societății, dar gradul în care și-au exercitat influența a variat de la o perioadă istorică la alta.

Din punct de vedere economic, resursele naturale se pot grupa în două categorii principale: prima este reprezentata de avuția naturală, sub forma instrumentelor de lucru (minerale metalifere și nemetalifere, combustibili solizi, lichizi și gazoși, energie eoliană, energie hidraulică, energia aburului, energie electrică, energie nucleară etc). Aceasta a polarizat interesul membrilor societății și a jucat un rol esențial încă de la începuturile civilizației. în ceea ce privește cea de a doua categorie de avuție naturală, informația, aceasta a început să se bucure de o atenție crescândă numai pe măsura descoperirii modului său de utilizare, ajungând să capete o importanță determinantă pe treptele mai recente ale civilizației.

Deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul unor sisteme ecologice, pe parcursul anilor a început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare ca fiind o relație complexă între dezvoltarea economică și mediul natural. Progresul tehnico-științific a înregistrat asemenea performanțe încât, pentru realizarea obiectivelor sale esențiale, omul poate transforma substanțial mediul său natural.

Pe parcursul dezvoltării societății omenești, influențată fiind de izbucnirea crizei energetice și de materii prime, societatea a început să se preocupe de faptul că exploatarea nerațională a naturii și utilizarea acesteia fără discernământ poate avea, pe lângă efecte benefice asupra bunăstării pe ansamblu, consecințe nefaste asupra echilibrului ecologic.

In ultimele decenii, introducerea și răspândirea diferitelor procese entropice a dus la o reală criză a mediului exprimată printr-un antagonism între societate și mediu văzute ca două sisteme, având legi și ritmuri proprii de dezvoltare.

Dimensiunea ecologică a creșterii economice și dezvoltării a fost conștientizată mai târziu din mai multe cauze, dintre care cele mai importante sunt următoarele:

în primul rând, existența, o perioadă îndelungată, a unei concepții false, meca
niciste, de atribuire a rolului exclusiv și determinant în evoluția avuției naționale,
unor factor cu acțiune cantitativă imediată (resursele financiare), neglijându-se
ori minimalizându-se influența calitativă de durată a condițiilor de mediu;

în al doilea rând, caracterul mai lent, mai greu perceptibil și, aparent, mai puțin
periculos al producerii dezechilibrului ecologic și al degradării mediului în com
parație cu problematica înarmării, a decalajelor economice existente în lume, a
foamei și sărăciei, și a lipsei asistenței medicale etc, care au atras mai rapid
atenția opiniei publice mondiale;

în al treilea rând, apariția unei anumite contradicții între conceptul de dezvoltare
economică și cel de mediu în cadrul unor teorii economice vehiculate până acum
câțiva ani.

în prezent, atitudinea specialiștilor față de această problemă a evoluat, apreciindu-se că cele două concepte nu numai că nu sunt antinomice, dar pot coexista, permițând o susținere și stimulare reciprocă în cadrul unui tot indivizibil.

2.1.2.1. Concepția privind protecția mediului

Din diversitatea de concepte privind protecția mediului, care au fost vehiculate în literatura de specialitate, în ultimii ani se impun atenției următoarele: concepția ecocentrică, concepția biocentrică și concepția antropocentrică.

■ Concepția ecocentrică referitoare la protecția mediului acreditează ideea
conform căreia protecția Terrei, pe ansamblu, și a factorilor de mediu, în parte,
reprezintă un scop în sine. Conform acestei concepții, planeta noastră trebuie
apărată fără rezerve, condamnându-se orice intervenție dăunătoare a omului
asupra resurselor naturale și promovându-se un spirit de conservare permanent,
în cadrul acestei concepții, ființa umană se bucură de puțină atenție, ea fiind
considerată doar unul din milioanele cfe elemente care se cer conservate pentru
ca „natura să rămână neatinsă în puritatea ei". în lucrarea „Limitele creșterii”
{„The Limits of Growth"), elaborată la cererea Clubului de la Roma, inițiat de
Peccei, se susține, de exemplu, faptul că în mai puțin de un secol (în jurul anului

2050), chiar în condițiile înregistrării actualului ritm de creștere economică, aproape toate resursele neregenerabile vor fi epuizate în cea mai mare parte.

Astfel, a fost lansată teza privind necesitatea „frânării deliberate a

creșterii" sau a „ratei zero (sau aproape zero) a creșterii economice".

Concepția biocentrică are în centrul preocupărilor sale ecologice celelalte

forme de viață și specii existente pe planetă, deoarece acestea nu se pot apăra singure,
așa cum o poate face specia umană. AceastaTconcepția pretinde ca omul să nu
intervină în viața speciilor decât pentru protejarea lor. O astfel de formă de
conservaționism nu reușește să țină cont de faptul că apărarea biosferei în
condițiile în care ființa umană nu-și poate asigura existența și dezvoltarea decât
utilizând resursele naturale, nu poate să constituie un argument opozabil în fața
sutelor de milioane de oameni subnutriți sau aflați sub limita pragului de sărăcie.

Concepția antropocentrică privind protecția mediului susține ideea potrivit
căreia totul este dependent de nevoile în continuă creștere și tot mai diferite ale
ființei umane. A privi însă omul ca pe o ființă care are dreptul să facă orice și să
încalce, în virtutea intereselor sale de moment, legile naturii se dovedește a fi o
concepție complet eronată. Orice idee adusă la absurd, în cazul de față,
absolutizarea nevoilor de moment ale oamenilor, se transformă în contrariul ei.
Experiența de până acum a arătat că exploatarea irațională a resurselor naturale,
fără respectarea limitelor impuse de legile naturii, poate conduce la situația în
care se distrug chiar bazele naturale ale existenței umane. în viziunea unei perso
nalități internaționale marcante în domeniul protecției mediului, L. Elcheveria
Alvarez, „nu se mai poate accepta distrugerea naturii ca un sacrificiu pe altarul
creșterii economice".

Elementele principale ale concepțiilor enunțate anterior conduc la o abordare de ansamblu, denumită reconcilierea omului cu natura și cu sine însuși.

2.1.2.2. Relația om-natură

Studiul resurselor naturale – componentă esențială a mediului ambiant – se pretează la o amplă analiză, realizată din perspective multiple: cerințele creșterii economice; potențialul oferit, pe termen lung, de factorii de mediu; progresele științifice și tehnologice și evoluția demografică, care influențează, pe de o parte, ritmul cererii și al extracției, iar pe de altă parte, ritmul substituției, reducerii consumurilor specifice ș.a.

Energia, folosită de om sub diferite forme, element esențial pentru întreaga activitate economică, formează unul din factorii importanți ai civilizației materiale omenești. Un alt element de bază, care formează structura materială a economiei, îl constituie materiile prime minerale și biologice. Toate obiectele confecționate de om în procesul de producție pentru a satisface diferite categorii de trebuințe – fiziologice, sociale și spirituale – și care ne înconjoară pretutindeni, au ca origine materia primă supusă prelucrării.

In fața omului, privit ca un complex biologic și social cu determinări biofiziologice, psihologice și socio-istorice concrete stau numeroase trebuințe, pentru satisfacerea cărora există multe obstacole provocate de mediul înconjurător. în acest caz, mediului i se dă un înțeles larg, incluzând în această categorie atât mediul natural, cât și cel artificial (economic, social, cultural și estetic) în care omul își desfășoară activitatea, tot mai bogată și mai complexă. Omul definit în multilateralitatea sa, împreună cu nevoile sale, este considerat ca un sistem cibernetic. Pentru conservarea și dezvoltarea acestui sistem, omul desfășoară întreaga sa activitate pe baza informațiilor recepționate și a răspunsurilor la variațiile și incertitudinile venite de la mediul ambiant.

Prin informațiile recepționate despre starea, comportamentul și evoluția mediului, omul caută să dea răspunsuri la o serie de probleme privind selectarea și ordonarea nevoilor, organizarea întregii sale activități individuale și de grup după anumite priorități, în care ia în considerarea mijloacele disponibile, precum și posibilitatea creării acestor mijloace materiale, profesionale, organizaționale, politice și ideologice pentru satisfacerea nevoilor. Aceste mijloace, ca și posibilitățile de a le crea, sunt cu atât mai eficiente și mai diversificate, cu cât omul, prin dezvoltarea economică și socială, se eliberează de sub dominația directă a naturii.

Atât la nivelul indivizilor, cât și la cel al grupurilor și claselor sociale din diferite țări există variații mari de tipuri și structuri de trebuințe, ca și diferențe însemnate în ceea ce privește nivelurile de satisfacere a acestora. De aceea, se impune ca lucrurile să fie analizate mai atent, pentru a putea trage concluzii corecte, conforme cu realitatea, prin prisma unor constatări punctuale.

Prima constatare ►► Gradul de dezvoltare economică își pune amprenta, în mod hotărâtor, asupra nivelului și structurii dorințelor și trebuințelor relevate în mod practic prin cererea efectivă. Trebuințele, ca și dorința de satisfacere a acestora, constituie motorul inițial care declanșează dezvoltarea economică. Dintre națiunile și grupurile sociale cu condiții grele, devin cele mai dinamice tocmai acelea care sunt mânate de dorințele ferme de a străbate noi trepte de realizare a unor trebuințe sporite cantitativ și ca diversitate.

Putem obține explicații consistente cu privire la mobilitatea, nivelul și structura diferitelor categorii de trebuințe numai când acestea sunt puse în strânsă corelație cu studiile de dezvoltare economică. Astfel, într-o societate mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic, nevoile sunt mai puțin diversificate, mai puțin schimbătoare, iar ponderea lor principală o formează cele de supraviețuire biofiziologică. Pe măsură însă ce nivelul de dezvoltare economică crește, iar volumul și diversitatea produselor și serviciilor sporesc, nevoile umane nu mai sunt legate atât de strict de viața biofiziologică. Ele trec treptat la cele de interes social, științific, cultural, estetic etc.

A doua constatare ►► în afara nivelului de dezvoltare economică, un alt factor care își pune amprenta asupra volumului, structufîT și direcțiilor de evoluție a trebuințelor este cel privind natura relațiilor de lucru și sociale, structura de clasă, nivelul de cultură, ca și reprezentările și concepțiile oamenilor asupra nevoilor lor, reflectate și de aspirațiile individuale și colective. într-adevăr, analizând mai atent fizionomia societății sub aspectul tendințelor privind structura și volumul trebuințelor, va reieși legătura acestora cu mecanismele economice și sociale, care vizează maximizarea profitului, procesele economice fiind intensificate la maximum prin aplicarea descoperirilor științifice și tehnologice în scopul univoc al sporirii profitului.

Aceasta înseamnă, practic, un mare consum de resurse regenerabile și neregenerabile din natură și adesea peste puterile naturii de menținere a echilibrului ecosistemelor vitale pentru evoluția viitoare a sistemului biologic și, în primul rând, a celui uman.

A treia constatare ►► Analiza existenței unor diferențe încă mai mari între diferite țări și grupuri sociale în ceea ce privește structura și volumul trebuințelor a stat la baza unor propuneri de elaborare a unor standarde privind nivelul minim și nivelul maxim de trebuințe în medie pe o persoană. Atingerea nivelurilor prevăzute de aceste standarde se propune să formeze chiar obiective de politică economică nu numai la nivelul națiunilor, ci și al unor organisme O.N.U. Firește pentru atingerea obiectivului de a realiza un nivel minim de satisfacere a trebuințelor'în multe țări în curs de dezvoltare, se cere, pe plan intern, introducerea unor structuri economice și sociale care să favorizeze, pe de o parte, intensificarea ritmului de creștere economică, iar pe de alta parte, realizarea unei politici de repartiție echitabilă.

2.1.3. Neconcordanțe în cuantificarea fenomenelor economice și ecologice

Economia de piață liberă este indiscutabil cel mai puternic sistem gestionat vreodată de civilizație. Ca sistem de alocare a resurselor muncii, finanțelor și taxelor, pentru determinarea producției, distribuția și consumul bunurilor și pentru direcționarea deciziilor despre practic fiecare aspect al vieții noastre în comun, economia clasică domnește suveran.

Intr-o evaluare realistă, sistemul economic este parțial „orb". „Vede" unele lucruri și pe

altele nu. Măsoară cu grijă și urmărește acele lucruri foarte importante pentru cei care cumpără și cei care vând, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea, bunurile manufacturate, munca și, într-adevăr, banii înșiși. Dar calculele economice ignoră adesea complet valoarea altor lucruri care sunt mai greu de cumpărat și de vândut: apa limpede, aerul curat, frumusețea munților, bogata diversitate a vieții de pădure, pentru a numi numai câteva. De fapt, „orbirea" parțială a sistemului economic curent este cea mai puternică forță din spatele a ceea ce înseamnă decizii iraționale față de mediul global.

Deficiențele acestea pot fi separate, deși cu mare dificultate. Primul pas este cel de
a recunoaște că economia, distorsionează relațiile noastre cu lumea chiar în timp ce ne
oferă noi și impresionante puteri.

Cum ochii noștri nu reușesc să vadă decât o porțiune îngustă din spectrul luminii, economia noastră nu poate vedea – și nici măsura – valoarea deplină a unor mari părți din lumea noastră. într-adevăr, ceea ce vedem și măsurăm este o bandă îngustă în interiorul spectrului larg de costuri și beneficii rezultate din opțiunile noastre economice.

Multe lucrări teoretice, de largă circulație, nici nu abordează subiecte atât de fundamentale pentru opțiunile noastre economice, ca poluarea sau secătuirea resurselor naturale. Deși aceste probleme au fost studiate de mulți microeconomiști în contexte de afaceri specifice, în general, ele nu au fost integrate în teoria economică. „Nu există nici un punct de contact între macroeconomie și mediul înconjurător", spune economistul Herman Daly de la Banca Mondială.

Să luăm în considerare cel mai important indicator de măsurare a realizărilor economice ale unei națiuni – produsul național brut (PNB). în calculul PNB resursele naturale nu se depreciază prin exploatare. Clădirile și fabricile se depreciază; la fel și echipamentele, automobilele și camioanele.

Folosirea intensivă a pesticidelor, de exemplu, poate asigura profituri maxime pe termen scurt la recolte, dar ele în același timp otrăvesc pânza de apă freatică. Atunci când adunăm costurile și beneficiile la producerea recoltei, pierderea sursei de apă curată va fi ignorată.

In cazul exploatărilor forestiere, în special în zonele climatice calde, „orbirea'' parțială este mult mai evidentă. Astfel, uzura utilajelor folosite intră în cost prin amortizare. Dispariția unui ecosistem unic și de multe ori chiar a unor specii puțin cunoscute sau neidentificate (a căror valoare economică nu este cunoscută) datorită distrugerii habitatului; alunecările de teren; materialul detritic antrenat de ape care favorizează inundațiile puternice nu beneficiază de o cuantificare, astfel că nu apar ca pierderi economice și, implicit, nu influențează nivelul PNB. Pe de altă parte, atunci când organismele financiare internaționale și regionale analizează situația economică, vor considera favorabile valorile ridicate ale PNB, indiferent de contribuția majoritară a exploatărilor forestiere, astfel că se ajunge în situația absurdă de a favoriza acele țări care permit, cu bună știință producerea dezastrelor ecologice.

Astfel, pierderile nete ale Indoneziei în resurse forestiere depășesc producția de cherestea: s-a erodat o suprafață atât de mare de sol fertil, încât valoarea netă a exploatării de cherestea s-a redus cu 40%. Totuși, în timp ce această tragedie economică era în curs de desfășurare și Indonezia se îndrepta spre prăpastie, rapoartele economice oficiale arătau un progres constant.

Creșterea productivității, cea mai semnificativă măsură a progresului economic -este calculată curent printr-o metodă care încorporează o ipoteză absurdă: dacă o nouă tehnică are consecințe atât bune, cât și rele, este permis, în unele circumstanțe, să le măsu-1 răm numai pe cele bune și să le ignorări pe cele rele. Când numărul lucrurilor bune] produse de fiecare unitate de muncă, materii prime și capital crește — de obicei din cauză că I cineva a găsit un mod „mai bun" de a realiza sarcina respectivă – atunci se spune că productivitatea crește.

Ulterior, când este nevoie de cheltuieli pentru a curăța poluarea, ele sunt incluse, în contabilitatea națională, ca o altă intrare pozitivă în evidența contabilă. Cu alte cuvinte, cui cât creăm mai multă poluare, cu atât contribuim mai productiv la venitul național. Deversarea de petrol Exxon Valdez, din golful Prince William și eforturile de a o neutraliza, în realitate, au mărit produsul național brut.

Economia clasică definește productivitatea îngust și ne încurajează să echivalăm câștigurile în productivitate cu progresul economic. Lucrurile reale pe care economiștii vor să le ignore, în timp ce le măsoară pe cele bune sunt considerate deseori prea dificil dej integrat în calculele lor.

Sistemul economic actual trasează un cerc arbitrar al valorii în jurul acelor lucruril din civilizația noastră de care am decis să ținem cont și să le măsurăm. Apoi descoperim că cea mai ușoară cale de a crește artificial valoarea lucrurilor din interiorul cercului este să o facem în detrimentul celor lăsate în afara lui. Și aici apare o proporție directă: cu cât se j aruncă mai multă poluare în râu, cu atât sunt mai mari profiturile pe termen scurt ale celui care poluează și ale acționarilor săi; cu cât sunt mai rapid tăiate și arse pădurile tropicale, cu atât mai repede se creează pășunile pentru vite. Eșecul în a măsura impactul nostru asupra mediului este un fel de orbire economică și consecințele ei pot fi cutremurătoare.

Un matematician de la Universitatea din Columbia Britanică, Colin Clark, spunea: „Mare parte din aparenta creștere economică poate fi de fapt o iluzie bazată pe eșecul de a ține cont de reducerea capitalului natural. "

Sugestiile privind modificarea modului de calcul al unor indicatori economici sunt] încă modeste. Astfel, se sugerează să fie măsurate cu grijă atât produsele benefice, cât și cele dăunătoare ale oricărui proces și să fie urmărite schimbările din ambele categorii înainte de a măsura schimbările de productivitate. De exemplu, o termocentrală de cărbuni produce kilowați-ore de electricitate și tone de poluare atmosferică. Este ușor de evaluat semnificația electricității pentru că ea se vinde. Dar este, de asemenea, posibil să evaluăm cel puțin o parte din semnificația economică a emisiilor atmosferice. Oxizii de sulf I cauzează pierderi în culturile aflate pe direcția vântului față de termocentrală, împreună cu j pierderi de sănătate la populație și note de plată pentru tratamentul bolilor respiratorii.

in 1992, Comisia Brundtland, stabilită de O.N.U. pentru a examina legătura dintre! dezvoltarea economică și protecția mediului, a atras atenția asupra necesității de „echitate inter-generații" – o insistență ca deciziile generației prezente să fie făcute cu conștiința impactului asupra generațiilor viitoare. Deși această expresie a devenit des folosită în retorica despre mediu, nu se reflectă încă în felul în care sistemul economic măsoară efectul deciziilor noastre asupra lumii reale.

Dezbaterea curentă asupra dezvoltării durabile se bazează pe recunoașterea faptului că multe investiții făcute de instituții financiare majore precum Banca Mondială au stimulat dezvoltarea economică în Lumea a Treia, încurajând exploatarea pe termen scurt a resurselor naturale, mărind afluxul de bani lichizi în detrimentul dezvoltării durabile pe termen lung. Acest model a avut prioritate atât datorită tendinței de a nu ține cont de valoarea viitoare a resurselor naturale, cât și datorită nereușitei de a aprecia corect valoarea lor așa cum sunt folosite acum.

Această orbire parțială în felul cum ținem cont de impactul deciziilor noastre asupra lumii naturale este și un obstacol major în eforturile de a formula răspunsuri raționale la amenințările strategice cu care se confruntă acum mediul înconjurător.

2.2. Materia Prima

Sc. Stimpex S.A. produce si comercializeaza casti pentru protectie balistica, filtre de extractie necolmate pentru industria extractiva de petrol, folii pentru ridicarea urmelor papilare, veste antiglont si produse chimice: antigel, lichid de frana, grund rosu-oxid, vopsea pe baza de rasina alchidica, intaritor pentru rasina epoxidica.

Productia se desfasoara in ateliere specializate situate in cladirile B, M, O3, hala metalica si platforma betonata I sitauata in vecinatatea cladirii M. In cladirea B isi desfasoara activitatea atelierul de confectionat filtre, in cladirea M isi desfasoara activitatea atelierele de confectionat casti, fabricatie produse chimice: grund rosu, vopsea alchidica, rasina epoxidica, benzotriazol si fabricatie folii pentru ridicarea urmelor papilare, in cladirea O3 isi desfasoara activitatea atelierul de confectionat casti (faza uscare), in hala metalica isi desfasoara activitatea atelierul de fabricat veste antiglont, iar pe platforma betonata I se fabrica antigel si lichid de frana

Casti Balistice

Atelierul pentru productia de casti balistice isi desfasoara activitatea in cladirea M anexa si O3

In cladirea M anexa isi desfasoara activitatea fazele: sablonare a pieselor din material textile, decupare piese si aranjare in mstrits de preformare, preformarea calotei castii, aplicarea foliei de polietilentereftalat si presarea calotei castii, sablonarea calotei castii presate, gaurirea, aplicarea chederului,vopsirea castii pe partile interioara si exterioara, montarea tampoanelor de amortizare si accesoriilor, lipirea si lacuirea etichetelor, controlul, sortarea si ambalarea castilor.

In cladirea O3 isi desfasoara activitatea faza uscare casti vopsite.

Atelierele sunt dotate cu:

2 electrocompresoare tip EC3, IEC 10

2 polizoare tip 1210

o masina de croit cu banda

3 prese hidraulice

2 pompe cu roti dintate tip DL2

un polizor unghiular 2000W

4 masini portabile de gaurit

6 suflante de aer cald tip foen

un compresor ABAC, 60l, 8 bari

Principalele materii prime care intra in procesul de fabricatie e castilor balistice sunt:

tesatura Kevlar 770 PP impregnata cu rasini formaldehidice modificate cu polivinilbutiral – 4m²

grund poliuretanic

vopsea poliuretanica texturala

cheder margine din cauciuc

chingi – sistem de prindere pe cap

Confectioanarea castii de protectie balistica se realizeazacomform fluxului din tehnologic:

se sabloneaza materialul textil preimpregnat cu rasina formaldehica si polivinilbutiral

se decupeaza piesele componente ale castilor prin taierea materialului textil impregnat asezat in spalturi de cate patru din care primul este sablonat cu o banda metalica circulara actionata electric

se aranjeaza partile componente ale castii in matrita de preformare

se preformateaza calota castii prin incalzirea fiecarui disc de material din matrita cu un curent de aer cald (100-120 ºC) si presare cu un poanson elastic

Pe ambele parti ale castii se aplica cate o folie de polietilenterftalat. Se incalzeste casca la 150 ºC si se preseaza timp de 20 de minute la 40 de bari. Se marcheaza punctele in care se vor practica gaurile pentru nituri, gaurile necesaremontarii accesoriilor interioare, zonele unde se vor lipi tampoanele de amortizare si conturul in vederea debitarii. Se fac gaurile, se taie pe contur casca si se polizeaza marginea asperizata, se protejeaza partile interioare in care se vor monta tampoanele de amortizare si chederul cu hartie adeziva si se vopseste interiorul castii cu vopsea alchidica de culoare kaki. Se indeparteaza urmele de solvent prin incalzirea cu abur, se se inlatura benzile de hartie adeziva si se lipesc cu adezivi tampoanele de amortizare. Se polizeaza suprafata exterioara a castii si se vopseste prin aplicarea a trei straturi succesive: grund epoxidic cu 75% rasina epoxidica, vopsea epoxidica cu 54% rasina epoxidica cu textura cuartoasa si vopsea alchidica mata. Se montaeaza manual accesoriile castii: cureaua de cap si cureaua de fixare a barbiei, se lipesc etichetele pe partile laterale ale castii si se lacuiesc cu un lac incolor. Se efectueaza controlul tehnic de calitate. Castile comforme se ambaleaza in pungi dw polietilena si cutii de carton iar castile cu defecte se reintroduc in fluxul de tehnologic pentru remediere daca este posibil sau se livreaza beneficiarului pentru proba de rezistenta la glont.

Veste antiglont

Atelierul isi desfasoara activitatea pe platforma O ( constructie metalica cu acoperis din fibra de sticla)

Atelierul este dotat cu 10 masini de cusut industriale tip MC 14, o masina de croit cu banda si o masina de taiat cu banda.

Principalele materii prime care intra in procesul de fabricatie a vestelor antiglont sunt:

tesatura Kevlar 418 -2.2m²

tesatura poliamida 6.6 Cordura -2.8m²

fermoare de contact tip Velcro

benzi elastice

chingi poliaminda

catarame, capse

Se croieste tesatura din fibre aramidice si se realizeaza un pachet format din mai multe straturi prin coasere care se imbraca intr-o tesatura din material plastic.

Filtre necolmatate din otel inox

Activitatea de productie se desfasoara in cladirea B care este o constructie tip baracament metalicprevazuta cu izolatie din vata de sticla.

Atelierul este dotat cu:

un laminar sarma inox

o masina de bobinat

o masina de gaurit tip 25

o masina de gaurit

o instalatie de sudura

2 dispoizitive de infasurare filter inox

o instalatie de infasurare filter MUPS

un strung tip SN 320 x 750

un strung 601 x 500

3 convertizori pentru sudura

un seping

o masina de rectificat

un polizor 2000 W

o masina de debitat cu disc abraziv

un cuptor pentru tratamente termice

un fierastrau mechanic

un polizor trifazic

o freza tip FUS 22

Principalele materii prime care intra in procesul de productie al filtrelor de extractie sunt:

sarma otel inox ø 2 AISI 304L

teava otel inox ø 60.3 si ø 73 otel AISI 304L

protectori filete

cherestea – ambalaje

Se profileaza sarma prin laminare la rece cu profil rotund. Se executa teava suuport prin gaurire si filetare la capete. Se executa elementul filtrant prin sudarea in puncte a sarmei profilate infasurate pe un numar de baghete metalicedin acelsi tip de sarma. Se executa inele intermediare si de la capetele prin strunjire. Se monteaza elementul filtrant prin tragere si inelele prin sudura electrica pe teava suport.

Antigel

Activitatea de productie se desfasoara pe platforma betonata I situate in apropierea cladirii M.

Platforma este dotata cu:

– o instalatie de distilare in vid alcatuita din: reactor de distilare cu capaciatatea de 1200l prevazut in interior cu serpentine de abur, schimbator de caldura, vas collector de 100l prevazut cu indicator de nivel si pompa de vid cu nivel de apa.

2 pompe de tip PVR 10 m³ si 2 pompe PVR 25 m³

o pompa de tip Hebe, o pompa de tip Cerna

o pompa de dozat antigel, o pompa de dozat lichide tip 41 L

o pompa transvazare lichide in doua trepte

un rezervor de 16m³, 5 rezervoare de 10m³, 3 rezervore de 12m³, un rezervor de 20m³, un reverzor de 8,5, 6, 5, respective 27m³

Instalatia si pompele sunt montate in cuve de beton pentru evitarea impurificarii apelor evacuate la canalizare precum si a solului.

Principalele materii prime care intra in procesul de productie a antigeluli sunt:

monoetilenglicol

borav

acid fosforic

benzotriazol

trietanolamina

Boraxul si o cantiatate mica de monoetlienglicol se introduc intr-un vas de reactie cu capacitatea de 100l prevazut cu manta de incalzire. Se dizolva boraxul prin incalzire si se transvazeazaprin recirculare cu ajutorul unei pompe tip Cerna intr-un rezervor cu capacitatea de 10m³ unde se afla restul cantiatatii de monoetilenglicol. Se adauga inhibitorii cantaritisi se omogenizeaza amestecul prin recirculare. Produsul se conditioneaza in functie de comanda beneficiarului in cisterne butoaie sa flacoane de 1l.

Lichidul de frana

Activitatea de productie se desfasoara pe platforma betonata I situate in apropierea cladirii M.

Platforma este dotata cu:

– o instalatie de distilare in vid alcatuita din: reactor de distilare cu capaciatatea de 1200l prevazut in interior cu serpentine de abur, schimbator de caldura, vas collector de 100l prevazut cu indicator de nivel si pompa de vid cu nivel de apa.

2 pompe de tip PVR 10 m³ si 2 pompe PVR 25 m³

o pompa de tip Hebe, o pompa de tip Cerna

o pompa de dozat antigel, o pompa de dozat lichide tip 41 L

o pompa transvazare lichide in doua trepte

un rezervor de 16m³, 5 rezervoare de 10m³, 3 rezervore de 12m³, un rezervor de 20m³, un reverzor de 8,5, 6, 5, respective 27m³

Instalatia si pompele sunt montate in cuve de beton pentru evitarea impurificarii apelor evacuate la canalizare precum si a solului.

Principalele materii prime care intra in procesul de fabricatie a lichidului de frana sunt:

polietilenglicol 200

dietilenglicol

propilenglicol

bisfenol

alcool butilic polietoxilat

Proces tehnologic de fabricatie a lichidului de frana: Se cantaresc bisfenolul si boraxul si se amesteca cu alcoolul butilic polietoxilat proaspat diluat intr-un vas de reactie cu capacitatea de 1200l prevazut cu agitare. Se omogenizeaza amestecul si in functie de comanda beneficiarului se conditioneaza difeit in butoie din material plastic de 200l sau 60l sa flacoane de material plastic de 0.5l.

Grund rosu-oxid

Activitatea de productie se desfasoara in cladirea M. Atelierul este dotat cu :

o masina de frecat vopsele cu valturi

o masina de frecat vopsele cu bile

2 mixere pentru rasina

2 vase pentru omogenizare vopsea cu capacitate de 200l

un rezervor de rasina alchidica cu capacitatea de 3.8m³

6 rezervoare cu capacitatea de 200kg

Principalele materii prime care participa la procesul de productie al grundului rosu-oxid sunt:

rasina alchidica 38%

solvent – white spirit

pigment oxid rosu de fier

carbonat de calciu

sicativi

ambalaje (bidon metalic 20 l )

Proces tehnologic pentru fabricarea grundului rosu oxid: Intr-un vas mobil de 200 l se realizeaza pasta compusa din oxid rosu de fier si rasina alchidica prin amestecare cu un agitator fix tip elice. Pasta obtinuta se omogenizeaza in masina sw frecat cu valturi sau masina de frecat cu bilesi se trece intr-un vas mobil de 200 l unde se adauga solventi si naftenatii si se amesteca cu ajutorul unui agitator fix. Produsele finale se ambaleaza in bidoane metalice de 20 l.

Vopseluri tip email alchidic

Activitatea de productie se desfasoara in cladirea M. Atelierul este dotat cu :

o masina de frecat vopsele cu valturi

o masina de frecat vopsele cu bile

2 mixere pentru rasina

2 vase pentru omogenizare vopsea cu capacitate de 200l

un rezervor de rasina alchidica cu capacitatea de 3.8m³

6 rezervoare cu capacitatea de 200kg

Principalele materii prime care participa la procesul de productie al vopseleialchidice sunt:

rasina alchidica 38%

solvent – white spirit

pigment – verde crom, rosu molibden, maro de fier, albastru, galben de bariu, alb de titan

carbonat de calciu

sicativi

ambalaje

Proces tehnologic pentru vopseaua pe baza de rasina alchidica: Intr-un vas mobil de 200l se realizeaza pasta compusa din pigmenti, oxid de zinc, talc si rasina alchidica prin amestecare cu un agitator fix tip elice. Pasta obtinuta se omogenizeaza in masina sw frecat cu valturi sau masina de frecat cu bilesi se trece intr-un vas mobil de 200 l unde se adauga solventi si naftenatii si se amesteca cu ajutorul unui agitator fix. Produsele finale se ambaleaza in bidoane metalice de 20 l.

Folii pentru ridicarea urmelor papilare

Atelierul isi desfasoara activitatea in cladirea M si este dotat cu:

un aparat pentru depunerea pe suport a componentei adezive prevazut cu o cuva si doi tamburi metalici de antrenare a suportului.

Principalele materii prime care participa la procesul de productie al foliilor pentru ridicare urmelor pailare sunt:

folie poliester

carton 150g/m²

gelatina alimentara

pigmenti

ambalaje

Proces tehnologic pentru foliile de ridicare a urmelor papilare: Materiile prime dozate se amesteca, se omogenizeaza la cald, se filtreza, se toarna pe un fim de poliester, tereftalat aplicat pe suportii aparatului si peste pelicula adeziva formata se aplica hartie sau film de poliestertereftalat. Foliile obtinute se preseaza si matureaza timp de 48 de h si se ambaleaza individualin pungi de polietilena.

.

Bilanț de materiale pentru fabricarea căștilor de protecție balistică

Bilanțul de materiale pentru veste-antiglonț

Bilanț de materiale pentru fabricarea filtrelor de extracție

Bilanț de materiale pentru fabricarea antigelului

Bilanț de materiale pentru fabricarea lichidului de frână

Bilanț de materiale pentru fabricarea grundului roșu-oxid

Bilanț de materiale pentru fabricarea vopselei alchidice

Bilanțul de materiale pentru fabricarea foliilor pentru ridicarea urmelor papilare

Podusele obtinute

Cap 3 Evaluarea economica a bunurilor si serviciilor de mediu

Tehnicile de evaluare reprezintă, de fapt, o încercare de determinare a disponibilităților de plată pentru a evita o pagubă sau a beneficia de un câștig. Dacă piețele ar fi perfecte și extemalitățile interaalizate, prețurile bunurilor și serviciilor de mediu ar reflecta valoarea lor reală. Dar cum nu există prețuri de piață pentru bunurile și serviciile de mediu (sau prețurile trebuie corectate pentru diferite externalități), în practică se utilizează următoarele modalități: aproximarea directă, care se bazează pe costuri; aproximarea indirectă, care reprezintă o exprimare aproximativă a valorii bunurilor de mediu; studiu direct asupra disponibilității de plată, prin chestionare și sondaje, în cazul în care nu există metode de aproximare.

3.1. Evaluarea afectelor asupra producției

Aproximarea directă utilizează prețurile de piață pentru evaluarea efectelor fizice ale schimbărilor în mediul înconjurător. în cadrul acestei categorii se folosesc următoarele metode: evaluarea efectelor asupra producției; costurile de răspuns; capitalul uman. Se vor face referi, în cele ce urmează, cu deosebire la prima metodă, ca fiind cea mai uzuală, deși și aceasta prezintă anumite restricții.

O activitate economică poate afecta atât producția, costurile și profiturile altor agenți economici (prin efectele pe care le determină asupra mediului), cât și bunăstarea consumatorilor (prin schimbările pe care le provoacă pe piață).

în aplicarea acestei metode se pot identifica trei pași:

Estimarea efectelor ffeice ale modificărilor de mediu asupra receptorului ;

Estimarea influenței lor asupra rezultatelor sau a costurilor ;

Estimarea valorii de piață a acestor pierderi .

în principiu, estimarea efectelor trebuie să elimine orice tendință ascunsă, de influență externă. Efectele trebuie să fie doar acelea care pot fi atribuite unei cauze, adică trebuie să existe o distincție clară între „cu" și „fără" proiect.

Evaluarea efectelor asupra producției este tehnica cea mai accesibilă și larg folosită și multe dintre studiile de evaluare se bazează pe aceasta. Principalele limite ale evaluării efectelor asupra producției constau în:

Relația fizică între activitățile care afectează mediul și producția nu este bine
stabilită. Identificarea unei legături cauză-efect greșite provine, de obieei, din
formularea unor presupuneri sau transferarea de date din anumite relații
stabilite pentru alte situații;

în determinarea impactului asupra receptorului este adesea dificil să se
delimiteze efectul datorat unor cauze de cel datorat altora, ceea ce este evident în
cazul poluării aerului, care provine, de obicei, dintr-o mulțime de surse. De
asemenea, este dificilă delimitarea efectelor datorate activității economice de
cele naturale (de exemplu, pentru eroziuni, pagube provocate de ploi acide
asupra recoltelor și pădurilor);

Acolo unde efectul asupra pieței poate fi substanțial, trebuie realizată o analiză
de ansamblu mai complexă asupra structurii pieței, elasticității acesteia. Trebuie
analizată, de asemenea, atitudinea consumatorului, precum și capacitatea de
adaptare a producătorilor;

■ Determinarea efectului unei acțiuni asupra producției necesită punerea la punct a unor scenarii „cu" și „fără" proiect. Acolo unde există deja un proces de degradare (de exemplu, poluarea aerului) este dificilă atribuirea unor efecte precise anumitor acțiuni sau asocierea beneficiilor cu un program de conservare specific.

Conceperea acestor scenarii se sprijină pe analiza cost-beneficiu și analiza riscului.

5.2. Analiza cost-beneficiu în evaluările de mediu (ACB-EM)

„Convertirea economiei într-o eco-economie constituie o provocare extraordinară. Nu există precedent în acțiunea de transformare a unei economii bazate în mare măsură pe forțele pieței, într-o economie formulată pe principiile ecologice." Dacă economia mondială va continua să se dezvolte cu rata de 3 procente pe an, producția de bunuri și servicii va crește de patru ori în următoarea jumătate de secol, atingând valoarea de 172 000 miliarde dolari SUA.

In vederea unei evaluări realiste, managerul trebuie să ia în considerare aspectele economice, ambientale și sociale care constituie esența dezvoltării durabile. Venitul durabil, din punct de vedere economic, este un nivel maxim de cheltuieli pe care un individ le poate face în materie de achiziționare de bunuri într-o perioadă de timp, așteptându-se să cheltuiască suma în perioada următoare.

Ideea care stă la baza abordării analizei cost-beneficiu (pierdere-câștig) este aceea că se alege acea variantă care aduce cele mai mari câștiguri nete. Analiza cost-beneficiu definește costurile și beneficiile în mod particular, mergând dincolo de compararea la nivel individual, și anume, la nivelul societății. Costurile și beneficiile sunt definite în legătură cu satisfacerea nevoilor sau a preferințelor indivizilor pentru „ceva". Dacă un lucru îndeplinește o nevoie, se poate vorbi de un beneficiu adus de lucrul respectiv. Pe de altă parte, dacă acel lucru derivă dintr-o nevoie, atunci reprezintă un cost.

In mod generic, tot ceea ce duce la creșterea bunăstării individului reprezintă un

beneficiu, iar ceea ce conduce spre scăderea bunăstării reprezintă un cost. Din punct de vedere economic, măsurarea tendinței de modificare a bunăstării (creștere/descreștere) este determinată prin analiza preferințelor sau alegerii indivizilor.

Dacă un individ își declară preferința pentru o nouă situație, A, față de situația prezentă, atunci beneficiile nete ale „deplasării" către noua situație A trebuie să fie pozitive pentru individ.

Pentru un individ i se poate spune că va accepta propunerea pentru o nouă situație A, dacă:

[BA-CA] > O (3.1)

unde: BA = beneficiul adus de noua situație;

CA = costul pentru ajungerea în noua situație.

Costul și beneficiul sunt măsurate în termeni de bunăstare pentru un individ. Pentru a determina regula de alegere a deciziei sociale de acceptare a schimbării situației, trebuie știut ce anume preferă fiecare membru al societății. Dacă fiecare dorește schimbarea către noua poziție A, nu este nici o problemă. La fel, dacă majoritatea preferă schimbarea, iar restul este indiferent.

Datele problemei se schimbă când există o parte suficient de mare care nu dorește schimbarea. Pentru a putea decide dacă societatea, ca întreg, preferă schimbarea, trebuie să se compare câștigurile și pierderile indivizilor din societate.

O posibilitate de a măsura câștigurile și pierderile ar fi modul cum oamenii votează la un referendum (cu „da" sau „nu"), dar acest lucru nu spune prea multe despre tăria convingerii sau preferinței „pentru" sau „împotrivă" a ceea ce au votat. O măsură a preferinței individului pentru un produs pe piață este relevantă prin consimțământul său de a plăti pentru acel produs. Plata se mai face și pentru a evita ceva ce nu place, o pagubă.

Analizând ceea ce oamenii sunt dispuși să plătească pentru un beneficiu, sau ceea ce sunt dispuși să plătească pentru a evita o pagubă, se poate surprinde măsura tăriei preferinței lor. Aceasta reprezintă de fapt legătura dintre consimțământul de a plăti și bunăstarea individuală.

Preț

Curba cererii pentru un produs

Fi

Presupunând că prețul unui produs este CA, iar cantitatea solicitată la acest preț este OD, curba cererii, ca și curba consimțământului de plăti indică cât sunt dispuși indivizii să plătească pentru o unitate suplimentară de produs. Suma pe care indivizii o plătesc pe piață pentru produsele 0D este dată de aria OACD.

Există situații când se acceptă o plată mai mare pentru primul produs OB, iar apoi prețul începe să scadă până la DC, pentru ultimul produs cumpărat. în acest caz, suma plătită este mai mare decât în cazul anterior cu aria ABC. Această suprafață reprezintă surplusul consumatorului, care exprimă satisfacția suplimentară pe care achizițiile succesive dintr-un bun, procurate de un individ, o aduc la un preț efectiv dat.

Aria hașurată OBCD reprezintă consimțământul de a plăti brut, iar aria ABC reprezintă consimțământul de a plăti net (a măsura câștigul net al consumatorului care plătește pentru a obține un beneficiu).

Presupunem următoarea situație:

Un individ 1 este dispus să plătească pentru schimbareja către noua poziție A,
10 u.m.;

Un individ 2 este dispus să plătească pentru schimbarea către noua poziție A,
8 u.m.;

Un individ 3 este dispus să plătească pentru schimbarea către noua poziție A,
6 u.m.;

Un individ 4 este dispus să plătească pentru schimbarea către noua poziție A,
5 u.m.;

Prin alegerile lor, indivizii 7 și 2 obțin beneficii, iar 3 și 4 înregistrează pierderi. Pe baza alegerilor individuale, este interesant de urmărit dacă societatea, privită ca întreg, pierde sau câștigă din alegerea noii situații A.

Regula folosită este următoarea:

(CP1 + CP2) – (CC3 + CC4) > O (3.2)

unde: CP = consimțământul de a plăti al primilor doi indivizi;

CC = consimțământul de a pierde al ultimilor doi indivizi

Calculând, (10 + 8) – (6 + 5) = 7, se observă că schimbarea societății către A este rentabilă.

Pentru a vedea dacă există un câștig social net, se presupune că indivizii 7 și 2 trebuie să compenseze pierderea indivizilor 3 și 4, astfel că:

individul 1 îi dă lui 3, 6 u.m. și rămâne cu 4 u.m.;

individul 2 îi dă lui 4, 5 u.m. și rămâne cu 3 u.m.

Unde vi reprezintă venitul după un an, iar V5 este venitul după cinci ani. Această formulă reprezintă valoarea actualizată a unei unități monetare după cinci ani. Generalizând, valoarea actualizată a unei unități monetare din anul t, va fi:

1 u.m.

(l + r)'

1 u.m. fiind, de fapt, vi.

Deci, formula de bază pentru determinarea valorii actualizate este:

Bt

(l + r)'

unde B, reprezintă beneficiul în anul t, iar r rata de actualizare.

Aceeași formulă este valabilă și pentru costuri, înlocuind Bț cu Ct. astfel, relația (3.3) se poate scrie:

Σ = Bt – C t / ( 1 + r )’ ( 3.6)

și reprezintă valoarea netă actualizată (VNA).

Pentru analiza cost-beneficiu, un proiect este considerat rentabil dacă VNA este mai mare ca zero.

Pentru a exemplifica regula de mai sus, se consideră un proiect care are următoarele costuri și beneficii:

Analiza cost-beneficiu

Tabelul 5.1

Presupunând că rata de actualizare este de 10%, atunci:

-3 0/1,1 – 5/12 + 15/1,l3 + 15/1,l4 + 15/1,l5 = – 27,3 – 1 + 11,3 + 9,3 = – 0,5

Se obține un rezultat negativ, deci proiectul nu este rentabil.

S-ar putea ajunge la concluzia greșită că, dacă costurile (40 u.m.) sunt mai mici
decât beneficiile (50 u.m.), fără procedeul de actualizare, proiectul este rentabil. Dacă se
alege între mai multe proiecte cu VNA > 0, este de preferat proiectul cu valoarea netă
actualizată cea mai mare. f

„Preferința timpului" este unul din motivele pentru care prezentul este preferat viitorului. Al doilea motiv se referă la faptul că odată ce capitalul este productiv, valoarea de 1 u.m. a resurselor din prezent va genera mai mult decât valoarea a 1 u.m. a produselor și serviciilor în viitor. Din această cauză un investitor va dori să plătească mai mult decât 1 u.m. în viitor pentru a obține valoarea de 1 u.m. a resurselor în prezent. Acest argument mai este denumit și „productivitatea marginală a capitalului". Cuvântul „marginal" indică faptul că reprezintă productivitatea unei unități adiționale de capital, care este semnificativ.

Astfel, ecuația (3.3) se mai poate scrie:

Σt (Bt – Ct)( l + r)-‚> 0 (3.7)

Pentru a evidenția și rolul mediului trebuie menționat că atât B, cât și C din relația de mai sus includ beneficiile și costurile mediului. Dacă există o schimbare în calitatea mediului care place indivizilor (preferințele lor pentru schimbare sunt pozitive), atunci trebuie găsit consimțământul de a plăti pentru ea. Aceasta va apărea ca parte a beneficiului oricărei politici care include schimbarea în calitatea mediului.

Dacă schimbarea nu este acceptată de către oameni, trebuie să se caute consimțământul de a plăti pentru a evita această schimbare sau consimțământul de a o accepta.

Astfel, se va introduce în ecuația (3.7) un nou element, E, care reprezintă consimțământul de a plăti (cu + pentru a beneficia de un avantaj, cu – pentru a evita o pagubă):

Σt (B t – Ct ± E)(l + r)-t > 0 (3.8)

Alte situații în care actualizarea afectează interesele generațiilor viitoare se referă la dezastrele ecologice produse de anumite proiecte și care apar târziu, cu un grad de poluare sporit în viitor, chiar dacă în prezent nu au un impact semnificativ asupra mediului. Beneficiile anumitor proiecte pot să apară peste 50 sau 100 de ani, iar actualizarea lor va duce la valori mai mici în prezent și ar fi dificil de justificat necesitatea proiectului. Decizia de exploatare a resurselor este afectată de rata de actualizare.

Concluzia constă în faptul că nu există o relație unică între valorile ridicate ale ratelor de actualizare și deteriorarea mediului. Creșterea ratelor de actualizare ar putea conduce la costuri împovărătoare pentru generațiile viitoare, dar nici scăderea nu conduce la efecte mai bune, deoarece nivelul investițiilor scade, scăzând și dezvoltarea economică în general. Ratele de actualizare ridicate pot, de asemenea, descuraja derularea proiectelor care concurează cu utilizările actuale.

Din cele de mai sus rezultă că nu este ușor de stabilit cum influențează rata de actualizare cererea pentru resursele naturale și pentru mediu. O modalitate pentru determinarea ratei de actualizare se exprimă prin relația matematică:

S = p + u c,

unde: S – rata preferențială de timp a societății:

p – rata de actualizare care rezultă din preferința prezentului în defavoarea viitorului; c – rata de creștere a consumului real pe cap de locuitor; u – elasticitatea utilității marginale a consumului.

Presupunând, pentru simplificare, că u = 1, atunci:

S = p + c (3.10.)

Unii autori consideră însă greșit să se actualizeze viitorul, deoarece generația de astăzi este „nerăbdătoare". Dacă se elimină și preferința/?, atunci rata socială de actualizare devine rata de creștere economică, astfel:

S = c

Este acceptată, în general, ideea conform căreia un cost sau un beneficiu este cu atât mai puțin preferat, cu cât nesiguranța acestuia este mai mare.* Tipurile de nesiguranța" care sunt considerate, în general, ca fiind relevante pentru actualizare sunt:

riscul de a muri – nesiguranța că individul va mai fi în viață la o anumită dată în
viitor;

nesiguranța în ceea ce privește preferințele individului în viitor;

nesiguranța în legătură cu mărimea beneficului sau a costului.

Argumentul „riscului de a muri" este adesea folosit când consumul din prezent este preferat unuia din viitor, deoarece se consideră că individul nu s-ar mai putea bucura de efecte în viitor. Dar, împotriva acestei poziții este faptul că deși o persoană este muritoare, societatea nu moare, astfel că deciziile sale nu pot fi ghidate după aceleași considerații individuale.

Nesiguranța asupra preferințelor este semnificativă pentru anumite produse și chiar pentru anumite aspecte ale conservării mediului. Generațiile „suprapuse" – părinți, copii, nepoți – trăiesc în același timp, iar fiecare generație este caracterizată de altruism.

Acesta se presupune că există atunci când nivelul de trai al generației prezente este influențat nu numai de consumul propriu, dar și de utilitatea rămasă generațiilor viitoare. Aceasta ar fi, în sens economic, judecata generației prezente asupra a ceea ce generațiile viitoare consideră important.

De aceea, toate formele de capital trebuie menținute intacte în același sens, sau chiar sporite. A considera că există proiecte sau politici care să nu contribuie la deteriorarea mediului ar fi o utopie. însă nu este o utopie a considera că valoarea globală a proiectelor nu ar duce la deteriorarea mediului. Prin urmare, prejudiciile aduse mediului de un anumit proiect trebuie să fie compensate de proiecte specifice de îmbunătățire a acestuia.

Una dintre implicațiile evaluării unui proiect este? și modul de alegere a ratei de actualizare. Scopul ajustării ratelor de actualizare în vederea cuprinderii efectelor de mediu este mai bine reflectat de analiza comparativă expusă mai sus. Deși s-ar putea ca aceasta să aibă implicații radicale, ea oferă cel puțin o soluție pentru evitarea unor pagube viitoare, necunoscute în prezent.

în cadrul studiului asupra actualizării există multe și frecvente argumente complexe „pro" și „contra", însă principalul scop al ratelor de actualizare este „actualizarea viitorului", astfel încât să se poată exprima judecata care stă la baza analizei cost-beneficiu, și anume: preferințele indivizilor.

Folosirea analizei cost beneficiu pentru imbunatarirea reglementartilor de mediu in realizarea politicilor de mediu.(Lipseste prima pagina)

• 156 •

în definirea intrărilor unui astfel de tabel se parcurg câteva etape distincte:

definirea unei linii de bază, care indică ce se va întâmpla dacă nu se schimbă
politica și cu care să se compare alternativele propuse, această linie trebuie să ia
în considerație impactele schimbării condițiilor de piață și alte reglementări
curente și nerezolvate16

identificarea alternativelor politicii, care în cazul reglementărilor de mediu
acestea pot include standarde diferite, metode de reglementare diferite (cum ar
fi politicile bazate pe stimulente și taxele de poluare, permisele negociabile de
poluare, în locul standardelor bazate pe tehnologie) și alternative pentru regle
mentare în ansamblu ^_

identificarea schimbărilor posibile a rezultatelor și riscurilor care vor fi deter
minate de o schimbare în politică – această etapă generează și informații despre
alte măsuri de performanță, importante pentru deținătorii de interese17

estimarea costurilor și beneficiilor economice – îmbunătățirile aduse stării me
diului oferă oamenilor o varietate de beneficii, cum ar fi reducerea riscului de
îmbolnăvire și de mortalitate, creșterea posibilităților de recreere, daune
materiale reduse etc.

calcularea beneficiilor nete ale diferitelor alternative – aceasta presupune agre
garea beneficiilor și costurilor. Pe lângă calcularea beneficiului net, o estimare
completă ar trebui să includă o analiză de sensibilitate și informații referitoare
la cine are de câștigat/pierdut și când.

Deși analiză cost-beneficiu prezintă limite practice și metodologice, rămâne un instrument de decizie indispensabil, deoarece impune o anumită disciplină în dezbaterile pe marginea politicilor de mediu, acordând atenție la ceea ce este de câștigat și ce se poate pierde în cazul adoptării unei anumite politici.

Criticile aduse acestei analize s-au referit la faptul c? valoarea mediului nu poate fi măsurată economic, ca estimările beneficiului și costului sunt imprecise, incomplete. Cu toate aceste afirmații, analiza cost-beneficiu se constituie într-una din metodele cele mai uzitate, realizând o informare și o direcționare în privința deciziilor referitoare la mediu.

Recomandări pentru utilizarea analizei cost-beneficiu:

perfecționarea metodologiei prin formularea clară a problemei;

definirea bazei în mod logic;

identificarea gamei de alternative posibile;

măsurarea factorilor determinanți reali ai beneficiilor și costurilor în unități18 pe
cât posibil monetizarea beneficiului și costului;

aplicarea actualizării;

prezentarea rezultatelor într-un format standardizat care să fie cât mai clar;

includerea unui tabel care să reflecte categoriile de beneficii și valorile lor
monetare;

identificarea deciziilor care pot fi afectate de către analiză;

perfecționarea procesului de deliberare.

Capacitatea de a asocia o valoare monetară consecințelor efectelor poluante constituie un punct important pentru abordarea mediului din punct de vedere economic.

Lipsa piețelor pentru a genera prețuri pentru bunurile și serviciile de mediu este discutabilă, deoarece poluarea sau distrugerea resurselor nu reprezintă pentru toți același lucru.

(5.1

Este acceptată, în general, ideea conform căreia un cost sau un beneficiu este cu atât mai puțin preferat, cu cât nesiguranța acestuia este mai mare.* Tipurile de nesiguranță1" care sunt considerate, în general, ca fiind relevante pentru actualizare sunt:

riscul de a muri – nesiguranța că individul va mai fi în viață la o anumită dată în
viitor;

nesiguranța în ceea ce privește preferințele individului în viitor;

nesiguranța în legătură cu mărimea beneficului sau a costului.

Argumentul „riscului de a muri" este adesea folosit când consumul din prezent este preferat unuia din viitor, deoarece se consideră că individul nu s-ar mai putea bucura de efecte în viitor. Dar, împotriva acestei poziții este faptul că deși o persoană este muritoare, societatea nu moare, astfel că deciziile sale nu pot fi ghidate după aceleași considerații individuale.

Nesiguranța asupra preferințelor este semnificativă pentru anumite produse și chiar pentru anumite aspecte ale conservării mediului. Generațiile „suprapuse" – părinți, copii, nepoți – trăiesc în același timp, iar fiecare generație este caracterizată de altruism.

Acesta se presupune că există atunci când nivelul de trai al generației prezente este influențat nu numai de consumul propriu, dar și de utilitatea rămasă generațiilor viitoare. Aceasta ar fi, în sens economic, judecata generației prezente asupra a ceea ce generațiile viitoare consideră important.

De aceea, toate formele de capital trebuie menținute intacte în același sens, sau chiar sporite. A considera că există proiecte sau politici care să nu contribuie la deteriorarea mediului ar fi o utopie. însă nu este o utopie a considera că valoarea globală a proiectelor nu ar duce la deteriorarea mediului. Prin urmare, prejudiciile aduse mediului de un anumit proiect trebuie să fie compensate de proiecte specifice de îmbunătățire a acestuia.

Una dintre implicațiile evaluării unui proiect este? și modul de alegere a ratei de actualizare. Scopul ajustării ratelor de actualizare în vederea cuprinderii efectelor de mediu este mai bine reflectat de analiza comparativă expusă mai sus. Deși s-ar putea ca aceasta să aibă implicații radicale, ea oferă cel puțin o soluție pentru evitarea unor pagube viitoare, necunoscute în prezent.

în cadrul studiului asupra actualizării există multe și frecvente argumente complexe „pro" și „contra", însă principalul scop al ratelor de actualizare este „actualizarea viitorului", astfel încât să se poată exprima judecata care stă la baza analizei cost-beneficiu, și anume: preferințele indivizilor.

Folosirea analizei cost beneficiu pentru imbunatarirea reglementartilor de mediu in realizarea politicilor de mediu.

Analiza cost beneficiu ofera o modalitate riguroasa de a determina beneficiile nete, iar pentru aceasta trebuie tinut cont de urmatoarele:

definirea unei linii de bază, care indică ce se va întâmpla dacă nu se schimbă
politica și cu care să se compare alternativele propuse, această linie trebuie să ia
în considerație impactele schimbării condițiilor de piață și alte reglementări
curente și nerezolvate

identificarea alternativelor politicii, care în cazul reglementărilor de mediu
acestea pot include standarde diferite, metode de reglementare diferite (cum ar
fi politicile bazate pe stimulente și taxele de poluare, permisele negociabile de
poluare, în locul standardelor bazate pe tehnologie) și alternative pentru regle
mentare în ansamblu

identificarea schimbărilor posibile a rezultatelor și riscurilor care vor fi deter
minate de o schimbare în politică – această etapă generează și informații despre
alte măsuri de performanță, importante pentru deținătorii de interese17

estimarea costurilor și beneficiilor economice – îmbunătățirile aduse stării me
diului oferă oamenilor o varietate de beneficii, cum ar fi reducerea riscului de
îmbolnăvire și de mortalitate, creșterea posibilităților de recreere, daune
materiale reduse etc.

calcularea beneficiilor nete ale diferitelor alternative – aceasta presupune agre
garea beneficiilor și costurilor. Pe lângă calcularea beneficiului net, o estimare
completă ar trebui să includă o analiză de sensibilitate și informații referitoare
la cine are de câștigat/pierdut și când.

Deși analiză cost-beneficiu prezintă limite practice și metodologice, rămâne un instrument de decizie indispensabil, deoarece impune o anumită disciplină în dezbaterile pe marginea politicilor de mediu, acordând atenție la ceea ce este de câștigat și ce se poate pierde în cazul adoptării unei anumite politici.

Criticile aduse acestei analize s-au referit la faptul c? valoarea mediului nu poate fi măsurată economic, ca estimările beneficiului și costului sunt imprecise, incomplete. Cu toate aceste afirmații, analiza cost-beneficiu se constituie într-una din metodele cele mai uzitate, realizând o informare și o direcționare în privința deciziilor referitoare la mediu.

Recomandări pentru utilizarea analizei cost-beneficiu:

perfecționarea metodologiei prin formularea clară a problemei;

definirea bazei în mod logic;

identificarea gamei de alternative posibile;

măsurarea factorilor determinanți reali ai beneficiilor și costurilor în unități18 pe
cât posibil monetizarea beneficiului și costului;

aplicarea actualizării;

prezentarea rezultatelor într-un format standardizat care să fie cât mai clar;

includerea unui tabel care să reflecte categoriile de beneficii și valorile lor
monetare;

identificarea deciziilor care pot fi afectate de către analiză;

perfecționarea procesului de deliberare.

Capacitatea de a asocia o valoare monetară consecințelor efectelor poluante constituie un punct important pentru abordarea mediului din punct de vedere economic.

Lipsa piețelor pentru a genera prețuri pentru bunurile și serviciile de mediu este discutabilă, deoarece poluarea sau distrugerea resurselor nu reprezintă pentru toți același lucru.

Cap 4 Conditionarea ecologica a deciziei economice in cadrul firmei Sc. Stimpex S.A.

Caracteristic managementului la începutul secolului al XXI-lea este situarea relației eco-economice – a obiectivelor care-i revin omului în strânsă interdependență cu mediul natural. Dimensiunea natural-umană, specifică proceselor și relațiilor manageriale, se reflectă în faptul că activitățile umane au multiple implicații asupra componentelor mediului natural, dar și a celor economice. Fiecare poate fi considerat o verigă principală pentru a restabili relația biunivocă economie-ecologie, necesară pentru o nouă economie a începutului de mileniu al III-lea, menită să se integreze în ecosistemul terestru, fără a-1 dezechilibra.

Este necesar un proces economico-ecologic, de o viziunea asupra unei economii durabile din punctul de vedere al factorilor de mediu. Noua economie se va fundamenta pe principiile dezvoltării durabile, care permit satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără a le compromite pe cele ale generațiilor viitoare.

Progresul economiei convenționale nu poate asigura satisfacerea necesităților a miliarde de oameni, compromițând și posibilitățile generațiilor viitoare de a și le satisface. Noua economie trebuie să fie în așa fel concepută, încât să satisfacă creșterea cererii mondiale, să conserve Terra și resursele sale. Există o afinitate evidentă între dezvoltarea durabilă și noua economie, ambele recunoscând nevoia de schimbare a dezvoltării și a modalităților de abordare a vieții economice.

In general, noua economie presupune transformări radicale în gândirea economică tradițională. De aceea, componenta ecologică are un rol important în evaluarea câștigurilor s sau a pierderilor posibile din punct de vedere economic.

In aceste condiții, la baza deciziilor economice trebuie să stea și fundamentarea ecologică.

Incepând cu anul 1950, în lucrările teoretice privind analiza deciziilor s-au evidențiat următoarele modalități de abordare a problemei1:

Teoria statistică a deciziei;

Teoria utilității;

Teoria deciziilor multicriteriale;

Teoria deciziilor de grup.

Procesul decizional cuprinde activități specifice ale omului și se poate defini ca un ansamblu de activități pe care le desfășoară un individ sau un grup confruntați cu un eveniment care generează o serie de acțiuni pentru realizarea obiectivelor2. Elementele procesului decizional sunt redate în figura. Este necesar ca dezvoltarea socio-eco-nomică să se efectueze pe temeiul cunoașterii atente a implicațiilor ecologice și a consecințelor în acest domeniu. In general, decizia este acțiunea prin care se incearca concretizarea, într-un sens dat, a perspectivei viitorului, stabilind în fiecare etapă modalitățile practice de soluționare a contradicțiilor.

In general, decizia este acțiunea prin care se încearcă concretizarea într-un sens dat, în perspectiva viitorului a contradicțiilor care pot să apară, stabilind în fiecare caz modalitățile practice de soluționare eficientă a acestora.

Cercetarea aspectelor ecologice și de protecție a mediului oferă prilejul îmbunătățirii felului de înțelegere tradițională a multor concepte și probleme, începând cu cele ale procesului de producție, costuri, profit, de creștere economică, până la problematica relațiilor economice internaționale.

Economistul, preocupat de problemele ecologice, se va strădui totdeauna să armonizeze obiectivele dezvoltării economico-sociaie cu gestionarea rațională și suficient de prudentă a mediului natural. Aceasta presupune o lărgire apreciabilă a câmpului cercetării economice, dar și o nevoie stringentă de îmbogățire a viziunii asupra dezvoltării și creșterii economice.

In mod obiectiv, interesul fundamental al omenirii de a proteja resursele naturale și de a asigura utilizarea rațională a acestora, în scopul progresului fiecărui stat, cere o cooperare fructuoasă la nivel internațional.

Rezolvarea acestei probleme este hotaratoare pentru solutionarea protectiei mediului natural, îndeosebi a unor surse de materii prime, cum sunt solul, subsolul, apa, flora și fauna. Acest lucru este posibil prin dezvoltarea științei și tehnicii, prin asigurarea accesului tuturor statelor la tehnologiile nepoluante și care economisesc energia și substanța. In societatea informațională spre care se îndreaptă omenirea, procesele economice vor consuma mai multă informație, facându-se o severă economisire la celelalte două forme de conservare a entropiei joase, substanța și energia.

In rezolvarea problemelor eco-economice, managerul trebuie să aibă în vedere ansamblul de activități în care se implică fiecare individ sau grup, urmărind obiectivul activității. Orice decizie de conducere presupune interacțiunea a cel puțin doi factori: managerul și mediul natural.

„Știința economică a sintetizat procedee, instrumente și metodologii care să facă din adoptarea unei decizii un proces bine fundamentat, lipsit pe cât posibil de influențe subiective și de abateri de la cerințele legilor economice".

Un proces decizional cuprinde, în principal, următoarele etape:

Fundamentarea obiectivelor strategice cuprinse în politica generală și a mediului;

Adoptarea soluțiilor considerate optime pentru mediu și întreprindere;

Implementarea deciziei economice și de mediu în structura întreprinderii și realizarea acesteia;

Reglarea procesului decizional în funcție de rezultate și de schimbările intervenite pe piata

4.1. Fundamentarea deciziilor economice corelat cu cele ecologice

Politica generală a unei firme, întreprinderi, cuprinde obiective economice, tehnice, sociale, de cercetare științifică, financiare, de mediu etc. „Obiectivele grupează în jurul lor disponibilități umane, materiale, informaționale din întreprinderi și le orientează spre scopul urmărit de echipa managerială, de a obține rezultate economice competitive și eficiente, în contextul cerințelor mediu-economie.

O premisă esențială a acțiunii de dezvoltare trebuie ^ă o constituie stabilirea priorităților în domeniul protecției mediului. Protecția, conservarea și ameliorarea mediului natural cer un efort deosebit în domeniile științific, tehnic, economic, financiar, cultural-educativ, precum și o mare unitate de voință și acțiune în acest scop din partea membrilor societății.

In acest sens, experiența demonstrează că programele de protejare a mediului pot fi organizate și realizate eficient numai pe baza unui plan de ansamblu, coerent, care include prioritățile decurgând din integrarea informației științifice, tehnice, economice și sociale, proiectând și măsurând, totodată, influențele asupra tuturor resurselor.

Dacă cauza principală a degradării ecosferei ține de formele de producție și de consum al societății de tip industrial, concluzie unanim recunoscută, atunci soluțiile trebuie căutate tot de pe poziții economice, fără însă a subdimensiona importanța celorlalți agenți de ordin social, moral, cultural.

In logica tehnică și economică a dezvoltării, așa cum a fost ea concepută până acum, mediul ambiant și resursele naturale au fost considerate simple instrumente ale creșterii economice. Neglijarea costurilor degradării și a pagubelor aduse mediului și sănătății umane au generat costuri care au trebuit și trebuie suportate de întreaga societate amenințată de agravarea pericolelor ecologice. Potrivit analizelor făcute de experții O.N.U., în interval de numai 50 de ani (1950-2000) activitatea economică a sporit de 5 ori, în condițiile triplării populației. Trebuie să avem în vedere, la nivel global și local, expansiunea economică și demografică – care va constitui un potențial de presiune dramatic asupra resurselor naturale și a sistemelor ecologice.

în fundamentarea deciziilor economice trebuie avută în vedere componenta ecologică, întrucât problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării și de procesele economice, în general.

Investirea în dezvoltarea umană constituie un obiectiv principal și specific tuturor economiilor cu creștere rapidă, ca fiind una dintre cele mai eficiente căi de progres. Nou în concepția dezvoltării durabile este faptul că se acordă o atenție specială segmentelor sărace ale populației de pretutindeni. în acest sens sunt formulate următoarele cerințe:

Dezvoltarea umană, în sens durabil, va trebui să pună omul în centrul priorităților. Protecția mediului este vitală, dar, asemenea creșterii economice, trebuieprivită ca un mijloc de a susține dezvoltarea umană. Viabilitatea sistemului deresurse naturale ale planetei trebuie asigurată pentru a proteja viața umană șiopțiunile umane;

Pentru țările în curs de dezvoltare nu poate exista o preferință între creștereaeconomică sau protecția mediului. Creșterea nu este o opțiune, ci un imperativ.Problema nu este „cât de mare" să fie creșterea economică, ci „ce fel de creștere". Fără nici o creștere pagubele aduse mediului pot fi tot atât de mari ca și în condițiile unei creșteri rapide. Țările în curs de dezvoltare au nevoie să-și accelereze ratele de creștere, dar în cadrul unor strategii care să țină seama de mediul fizic natural, în primul rând, prin folosirea tehnologiilor mai puțin energointensive, nepoluante. Țările industriale vor trebui să-și continue dezvol tarea, dar cu un alt obiectiv strategic, care să se deplaseze de la elementele cantitative la cele calitative;

Fiecare țară este datoare să-și formeze propriile priorități ale mediului înconjurător, priorități care sunt însă diferite de la o țară la alta. Astfel, țările dezvoltate, majoritatea lor, consideră poluarea aerului un pericol pentru sănătate și se arată preocupate de degradarea calității vieții pe termen lung, pe când țările în curs de, dezvoltare sunt frământate mai mult de viața însăși decât de calitatea ei. Cum însă acțiunile de protecție socială costă mult, iar puterea financiară lipsește, se constată că sărăcia este un dușman al mediului, tot așa de mare ca și bogăția însăși.

Problemele de mediu fac parte din categoria de probleme care se acumulează treptat, dar într-un timp relativ scurt și care necesită apoi o mare perioadă de timp pentru a fi rezolvate.

în aprecierea problemelor de mediu o regulă de bază este să se pună în balanță costurile aplicării unei politici, cu rezultatele pozitive probabile ale acesteia. O astfel de abordare oferă o bază pentru o ordonare a posibilităților alternative de acțiune. Rezultatele pozitive ale unei măsuri sunt echivalente cu daunele aduse mediului în cazul în care acea măsură sau investiție nu ar fi fost implementată. Acest mod de a privi lucrurile este desigur foarte diferit de cazul în care am fi luat în calcul indicatori financiari sau profitabilitatea, deoarece atât beneficiile, cât și costurile sunt definite într-un sens mai larg; o analiză economică temeinică include, de asemenea, date cantitative și, acolo unde este posibil, o evaluare a factorilor sociali și de mediu, și consideră costurile și beneficiile unei investiții sau politici, în ansamblu.

In procesul decizional trebuie, în primul rând, definită clar problema, deoarece aceasta va determina în mare măsură și calea care va fi implementată. Acest lucru pare de la sine înțeles, dar experiența arată că se oferă adesea soluții pentru protecția mediului, fără ca problema și diversele opțiuni pentru rezolvarea ei să fie pe deplin evaluate.

Aceste considerații se aplică situațiilor în care investițiile ineficiente din punct de vedere al protecției mediului sunt propuse în scopul rezolvării unor probleme sociale și politice de profunzime. Astfel, se pot propune investiții costisitoare în echipamente de reducere a emisiilor în sectorul energetic pentru a continua folosirea cărbunelui inferior, evitând astfel dependența extremă în domeniul resurselor energetice și pentru a nu închide mine care asigură un număr semnificativ de locuri de muncă. încă o dată, pot exista metode mult mai ieftine de a asigura necesarul de energie electrică fără producerea unei serioase poluări atmosferice și periclitarea siguranței electrice, mai ales acolo unde reducerile de costuri economice pot fi mult mai eficient direcționate către recalificarea minerilor.

Ca urmare, factorii de decizie trebuie să caute metode de rezolvare simultană a unor probleme și să evite transferarea problemelor de la o componentă a mediului înconjurător la alta. După cum unele probleme ale mediului sunt legate de cauze comune (de exemplu, utilizarea energiei sau utilizarea unor minereuri), unele măsuri (de exemplu, conservarea energiei sau introducerea de procese de producție mai eficiente în industria metalurgică) vor duce la reducerea simultană a câtorva căi de poluare.

Măsurile luate pentru reducerea emisiilor, precum și purificarea apei sau instalarea colectoarelor de praf tratează adeseori o singură problemă a mediului; schimbările structurale precum conversia utilizării energiei, restructurarea proceselor industriale sau îmbunătățirea calității produselor, vor acționa asupra mai multor probleme ale mediului în același timp. O reducere a utilizării cărbunelui, de exemplu, va diminua simultan riscurile asupra sănătății produse de praf și dioxid de sulf, acidifierea și salinizarea apei, precum și de către efectul de seră. Acestea sunt măsurile cărora trebuie să li se acorde prioritate

Avantajul unor astfel de măsuri structurale este și acela că ele reduc nu numai emisiile nocive, dar și necesarul de resurse (de energie, de materii prime), având astfel o amortizare financiară directă.

Alt principiu care poate fi folosit în stabilirea priorităților este acela că prevenirea este întotdeauna mai ieftină decât anularea sau reducerea efectelor, odată ce acestea au apărut. De exemplu, pe termen lung, este mai ieftină prevenirea poluării solului decât curățirea solurilor contaminate, producând mai puține deșeuri și tratându-le cu mai multă atenție. îmbunătățirea eficienței mineritului și a industriei – și astfel reducerea pierderilor -și aplicarea cu strictețe a regulilor de administrare a deșeurilor sunt astfel mai urgente decât un program de curățire a solului.

Considerațiile de mai sus atestă multitudinea de aspecte, multitudinea de cerințe, multitudinea de necesități care se manifestă în domeniul protecției mediului, fapt care pune problema priorităților.

Prioritizarea devine în această etapă, mai ales atunci când problemele de mediu se suprapun cu cele sociale, economice, reformă, restructurare etc, cheia de boltă a succesului politicilor și strategiilor de mediu.

Asigurarea unui echilitfru între diversele considerații nu este ușoară. Este o artă, nu o știință, de vreme ce varietatea de factori care trebuie luați în considerare este mare, iar datele disponibile sunt adesea de calitate îndoielnică. Ele sunt complementare și trebuie aplicate simultan, astfel:

Vor fi sprijinite, pe cât posibil, acele elemente ale politicii economice care au și efecte benefice pentru mediu: de exemplu, reformele pentru trecerea la economia de piață – în special stabilirea prețurilor la energie prin mecanismele pieței – și restructurarea economică și industrială care vor aduce o susținută înnoire a capitalului fizic și o mai bună administrare în industrie;

Se vor adopta politici clar direcționate de protecție a mediului, care să stabilească un sistem de stimulente și instituții pentru protecția mediului: de exemplu, sistemul de taxe și amenzi poate fi revizuit și aplicat cu consecvență; standardele pentru protecția mediului pot fi modificate pentru a ajuta la obținerea unor îmbunătățiri semnificative în calitatea mediului la un preț minim; administrația apelor poate fi reorganizată pe bazine de râuri pentru a îmbunătăți eficiența planificării, furnizării și tratării apei. Investițiile în protecția mediului vor fi dirijate în special către acele probleme care vor persista sau chiar vor agrava, în ciuda reformelor economice și/sau restructurării industriei;

Cheltuielile pentru protecția mediului se vor concentra asupra acelor proiecte care asigura cel mai înalt raport beneficiu-cost. Pe termen scurt, aceasta înseamnă că, probabil, o parte mai mare a acestor cheltuieli va fi destinată redu cerii poluării atmosferice, dar investiții cu un raport beneficiu-cost favorabil care vizează poluarea apei, calitatea solului și conservarea biodiversității trebuie, de asemenea, implementate imediat;

Se vor aloca resurse modeste programelor al căror raport beneficiu-cost se așteaptă să fie printre cele mai mari în viitor, dar care sunt de lungă durată. Ca exemple se pot face investiții care vizează probleme legate de poluarea datorată traficului rutier, programe de conservare a resurselor și a biodiversității care necesită o activitate suplimentară de cercetare și/sau colectare de date, sau investiții legate de tratarea apelor uzate care depind de forma instituțională. Unul din cele mai importante scopuri ale Programului de Acțiune este acela de a demonstra că trebuie făcute selecții dificile și că resursele trebuie concentrate în acele proiecte care vor realiza raporturi beneficii-cost maxime.

Pentru a realiza o strategie de mediu, fiecare manager, instituție de stat sau privată trebuie să cunoască problemele actuale ale mediului înconjurător, în relațiile lor cu dezvoltarea economică.

Mediul înconjurător este factorul de bază pentru continuarea supraviețuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput dacă nu suntem în stare să asigurăm generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. în același timp însă, dezvoltarea este necesară pentru a putea soluționa problema sărăciei din țările în curs de dezvoltare și a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni să trăiască în mod civilizat într-un mediu ambiant mai propice. Astfel, protecția mediului și dezvoltarea economică trebuie să constituie preocupări contemporane.

Una din cauzele degradării mediului în aceste țări o constituie și proasta conducere. Politicile și legislația trebuie să-și îndrepte atenția spre definirea clară a drepturilor de proprietate, pentru ca aceia care folosesc o resursă să aibă interesul să o conserve în viitor.

în cea mai mare parte a anilor '70, dezbaterile asupra mediului natural au fost restrânse asupra problemelor lumii industriale. Din anii '80, ele s-au extins la lumea în curs de dezvoltare, cu accent pe managementul resurselor naturale. Și în anii '70 au fost dezbateri majore asupra procesului de dezvoltare în țările nedezvoltate, dar ele s-au concentrat mai mult pe nevoia de a reduce sărăcia, decât pe aceea de a păstra mediul natural. în deceniul următor, cea mai mare parte a literaturii din aceste țări a repetat construcțiile teoretice privind economiile industriale, deși exista o serie de deficiențe.

în țările puțin dezvoltate, multe piețe funcționează extrem de imperfect. De asemenea, pe lângă piețele „formale", există multe piețe „informale", pe care unii autori le definesc ca schimburi personalizate fără forme contractuale. în plus, lipsa monitorizării și a unor reglementări „încurajează" activitatea cu impact negativ asupra mediului, care solicită noi cheltuieli.

La acestea se adaugă insuficiența și slaba calitate a informației. De multe ori, chiar un recensământ poate avea o valabilitate redusă. De pildă, necunoscându-se adevărata suprafața împădurită, nu se poate stabili nici o politică rațională de exploatare.

Acești factori se combină și fac dificilă o analiză economică a problemelor de mediu. în ciuda acestor aspecte însă, trebuie remarcat faptul că o mare parte a literaturii în țările în curs de dezvoltare se ocupă de economia mediului.

Este de reținut ideea că, dacă în natură creșterea organică se desfășoară după un „plan director", un „program", care s-a format în procesul de selecție naturală, este codificat în gene și dat de la început organismului, în sistemul economic (mondial) lipsește un asemenea „plan", care trebuie elaborat prin acțiunea oamenilor.

4.2. Adoptarea deciziilor economico-ecologice

Printre obiectivele strategice care se cuprind în linia de dezvoltare a fiecărei unități economice nu pot să lipsească deciziile de mediu. Aceasta presupune atât cunoașterea problemelor de rezolvat, cât și informarea, documentarea, fixarea temeinică a informației, prelucrarea informației și creația propriu-zisă.

Lipsa integrării informațiilor privind mediul face necesară7:

Cunoașterea temeinică a lui și a interacțiunilor dintre sistemul social-economic și sisteme naturale, prevederea consecințelor mai apropiate și mai îndepărtate ale acestor acțiuni;

Utilizarea rațională și cu economicitate maximă a resurselor naturale, indiferent de originea lor;

Prevenire și combaterea judicioasă atât a degradărilor mediului, provocate de către om, cât și a cdîei produse de cauze naturale;

Armonizarea intereselor imediate, de lungă durată și permanente ale societății umane și utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, apă, sol, subsol, floră, faună, rezervații și monumente ale naturii, peisaj.

La nivelul întreprinderilor, lipsa unor informații referitoare la evaluarea resurselor, a capitalului natural, incapacitatea de a controla fenomenele naturale sau socio-economice face ca deciziile să fie adoptate în condiții incerte.

Decizia eco-economică trebuie să devină modul de lucru al managerului, precum și al consiliilor de administrație, al adunării generale a acționarilor. Hotărârile lor au conținutul unor decizii cu efecte multiple.

Revitalizarea mediului natural se poate realiza fie din interior, prin autoreglarea componentelor, fie prin intermediul omului care acționează pentru evitarea unor catastrofe naturale și artificiale. Influența se poate manifesta la nivelul celor două componente ale mediului: mediul natural și mediul creat de om. Componentele naturale sunt reprezentate prin resursele naturale (aer, apă, sol, floră, faună). Prin efectele negative ale unor catastrofe naturale (inundații, cutremure), cât și prin intervenția nerațională a omului în modificarea unui sau mai multora din aceste componente pot să apară o serie de dezechilibre naturale. Acestea nu mai pot beneficia de mecanismele de autoreglare.

Managerul, într-o perspectivă eco-economică, cercetează atât problemele privind poluarea, cât și pe cele referitoare la raționalizarea utilizării resurselor naturale, acestea fiind inseparabile în practică.

în primul rând, calitatea mediului depinde de cantitatea de poluare produsă și de rata în care mediile naturale pot primi și asimila deșeurile. Spre exemplu, poluanții din apele uzate deversate în râuri vor fi degradați și vor fi transformați în produse mai puțin dăunătoare, dar numai până la limitele de asimilare ale apelor râului, peste care râul însuși devine poluat și, la rândul lui poluator. Capacitatea de asimilare a mediilor naturale este o resursă regenerabilă, dar, ca orice sursă regenerabilă, devine degradabilă dacă îi sunt depășite limitele de asimilare – capacitatea suport.

In al doilea rând, emisiile – deșeurile care produc creșterea poluării, nu sunt altceva decât resturi din materiile prime și energia necesare proceselor economice, activităților umane în general, netransformate, neconsumate integral. Dioxidul de carbon, oxizii de azot, oxizii de sulf sunt gaze emise la arderea combustibililor minerali. Conform primei legi a termodinamicii, cenușa și gazele rezultate din combustie au greutatea egală cu a combustibilului consumat. Orice luăm din mediu ca resursă naturală reapare, mai devreme sau mai târziu, ca deșeu. Dar, deșeurile înseamnă poluare, în relația lor cu limita capacității de asimilare a receptorului. Acestea sunt elementele esențiale ale echilibrului material de care depinde echilibrul ecologic.

Analizând o economie prin prisma echilibrului material, se ajunge la o analiză de echilibru în general, putându-se constata cum economia și mediul interacționează ca un sistem complex, integrat. Analiza echilibrului general se concentrează pe toate efectele pe care le are modificarea oricărei variabile în economie. De exemplu, o modificare a prețului unui anumit produs tinde să modifice cantitățile consumate din acel produs, influențând și modificarea cererii-consumului la produse înlocuitoare sau complementare ale acestuia, asociabile lui. Dacă produsul în cauză reprezintă materie primă pentru un alt produs, influența se va extinde prin acesta mai departe, inclusiv în aspecte de influențare a mediului.

Pe măsură ce prețurile se schimbă, se modifică și cantitățile cumpărate și, implicit, cantitățile de materii prime și energie (resurse naturale) consumate. Evident că se schimbă și fluxul emisiei deșeurilor, precum și costul gestionării acestora și al efectelor lor.

Externalitatea este orice impact asupra bunăstării unei terțe părți, datorat acțiunii unui individ, efect care nu este nici compensat, nici dorit, este un cost extern. De exemplu, deversarea în râu de substanțe reziduale de la o fabrică va produce poluarea acestuia în aval, dăunând peștilor și reducând pescuitul. Această daună reprezintă un cost extern datorat pescarilor pentru pierderea unei surse alimentare, de câștig sau de plăcere-recreare. Atâta timp cât fabrica nu plătește acest cost, plata care ar obliga-o să-1 evite, societatea în ansamblu pierde, neputând ajunge la nivelul dorit/optim de bunăstare. Deci acest cost extern există atunci când activitatea unuia sau mai multor operatori cauzează reducerea bunăstării altora și pierderea bunăstării nu este compensată păgubiților de către cel care a produs-o.

în fiecare din aceste acțiuni de informare, de cunoaștere a factorilor de degradare, a efectelor modificatoare ale omului în mediu, intensitatea degradării cauzată de industrie, agricultură, transporturi, impactul asupra reliefului, apei, climei, solului, vegetației, animalelor și, în final, asupra omului, calitățile managerilor sunt puse sub tensiune, ei trebuind să-și spună cuvântul în privința celor mai bune soluții care ar putea deveni conținutul deciziei economice. Un economist trebuie să aibă în vedere, în adoptarea deciziilor economice, că: o economie durabilă respectă capacitatea de producție a ecosisteme- lor, capacitatea de suport a acestora. Dacă acest nivel nu este depășit, exploatarea se poate realiza pe termen lung.

Un economist de mediu recunoaște faptul că serviciile furnizate de ecosisteme pot uneori să fie mai valoroase decât bunurile, iar valoarea serviciilor trebuie calculată și încorporată în semnalele pieței pentru a fi protejate.13

Această etapă a procesului de adoptare a deciziei presupune sondarea surselor de informații din toate domeniile care au influență asupra adoptării și realizării deciziei care se conturează.

Dinamismul proceselor economice și de mediu naționale, regionale și globale a schimbat datele problemei, prioritățile conducând la noi puncte de plecare în adoptarea deciziei eco-economice, reprezentate de:

revizuirea generală a legislației de mediu și apoi introducerea unor măsuri economice și administrative;

eliminarea oricăror subvenții și susțineri ale costurilor pentru activități având impact negativ asupra mediului;

promovarea de acțiuni în zonele prioritare pentru reducerea nivelului de emisii poluante, de descărcări de deșeuri deosebit de periculoase;

restructurarea, în regim de urgență, a sectoarelor cu tehnologii poluante.

Este nevoie de prezența specialistului pe probleme de economia mediului. Participarea la această etapă a procesului decizional presupune aducerea în statul major al echipei a sistemului informațional construit de serviciul de mediu, cu sursele sale de date, cu metodele de investigare și culegere de informații din mediul intern și din mediul extern firmei. Adică întregul arsenal de procedee care se utilizează pe parcursul fundamentării deciziilor ecologice de întreprindere.

Misiunea economistului de mediu nu se rezumă la o prezență pasivă, de furnizor de informații; el va trebui să „se bată" pentru a asigura surselor date de mediu și informațiilor respective un loc la fel de important pe masa echipei de decizie ca al surselor de informații de natură tehnică, tehnologică, economică, socială.

Dacă în acest moment al fundamentării deciziei se pierde această poziție, întregul lanț de acțiuni care urmează va fi viciat, restricțiile de mediu nefîind luate în calcul la sinteza de soluții posibile și la alegerea soluției optime ca decizie de executat.

Prezența economistului de mediu în faza de informare este posibilă numai dacă în cadrul serviciului de mediu se află în exploatare un sistem informațional actualizat și bine dotat cu informații utile proceselor decizionale. Altfel, acest domeniu va fi ignorat, marginalizat, informațiile ne mai putând fi veridice și credibile, comparativ cu cele furnizate de alte sectoare ale întreprinderii.

Informațiile sunt supuse prelucrării și interpretării cu modele adecvate fiecărui domeniu. Informațiile economice, ecologice, sociale etc. vor fi analizate urmărindu-se totodată și implicațiile de natură financiară, care trebuie să însoțească o decizie economică.

Economistul cu o pregătire eco-economică trebuie să utilizeze modelele și în prelucrarea informațiilor referitoare la mediu. Noua economie va fi bazată pe o dezvoltare durabilă. în acest sens, factorii decizionali trebuie să respecte principii precum:

Principiul reamplasării factorilor politici și a celor etici;

Principiul respectării valorilor calitative, nu doar a valorilor cantitative;

Principiul valorilor feminine, nu doar a celor masculine.

Aceste principii sunt relevante pentru fiecare zonă geo-economică și fiecare nivel al vieții economice și sociale. Aplicarea acestor principii pe zone și pe niveluri permite eco-economistului ordonarea informațiilor, acțiune deosebit de utilă în perioada de sinteză a soluțiilor posibile. Economistul, managerul trebuie să pledeze pentru cunoașterea completă a implicațiilor de mediu ale viitoarei decizii, care va trebui să cuprindă necesarul de fonduri, efortul valutar, sursele de finanțare și costul lor, eficiența previzibilă pe parcursul vieții eco-economice a deciziei.

Toate tipurile de organizații sunt preocupate din ce în ce mai mult să atingă și să demonstreze o performanță de mediu evidentă, controlând impactul propriilor activități, produse sau servicii asupra mediului și luând în considerare politica și obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se înscriu în contextul legislației din în ce mai stricte, al dezvoltării politicilor economice legate de mediu, inclusiv dezvoltare durabilă.

Evaluarea performanțelor de mediu se realizează prin auditul de mediu, dar acestea pot fi insuficiente în a furniza unei organizații certitudinea că performanța sa nu mai satisface, dar va continua să satisfacă atât prevederile legale, cât și cerințele politicii sale în domeniul mediului. Pentru a fi eficiente aceste analize trebuie realizate în cadrul unui sistem structurat de management, integrat în ansamblul activităților de management.

Integrarea obiectivelor de protecție a mediului înconjurător alături de cele economice, sociale, tehnologice care sunt vizat la nivel de întreprindere se realizează prin modificarea întregului sistem de organizare, adoptarea unui nou unghi de vedere, care se materializează în sistemul de manageriat de mediu.

4.3. Reglarea procesului decizional economico-ecologic

In luarea deciziilor apar și o serie de aspecte subiective, de influențare a hotărârii de poziția ierarhică a celui care o susține. „Schimbările rapide din economiile, de pe piață sau imperfecțiunea celor care o execută fac necesară corectarea periodică a deciziei și, în unele cazuri, chiar a intregului lant decizional.

Noua economie recunoaște nevoia de schimbare a dezvoltării economice, precum și a modalităților de abordare a vieții economice. Procesele decizionale trebuie să conducă la respectarea principiilor noii economii, reprezentate de:

Principiul de autorizare sistematică;

Principiul de conservare sistematică a resurselor și a mediului;

Principiul respectării valorilor cantitative, dar și a celor calitative.
Trăsăturile noii economii sunt relevante, permițând implementarea unor politici care se referă la:

caracterul sistemic și sinergetic;

caracterul critic și constructiv;

caracterul dinamic al muncii, activității manageriale.

Activitățile decizionale se diferențiază în funcție de tipul de economie, fiind specifice pentru:

Economia de comandă;

Economia de piață liberă;

Economia mixtă, la*care se adaugă și noul concept de eco-economie.

Politica noii economii este concentrată pe dezvoltarea durabilă a vieții economice și sociale. Reglarea procesului decizional presupune gândire eco-economică, reglarea tuturor categoriilor de procese la nivelul întreprinderii, firmei etc. Managementul modern, în condițiile actuale tot mai schimbătoare, cu un mediu intern convulsionat social și politic, și cu un mediu extern ostil, neprotejat și afectat de inflație și concurență neloială presupune, în concepția prof.univ.dr. Paul Bran, realizarea operativă de măsuri de adaptare, de reglare a tuturor proceselor din unitatea economică. Aceste măsuri se traduc în numeroase decizii de toate tipurile și în toate domeniile activității din întreprindere, firmă, societate

Economiștii consideră piața ca un ghid pentru deciziile lor. Ei respectă piața deoarece aceasta poate aloca resursele cu o eficiență pe care un planificator central nu o poate atinge niciodată. Ecologiștii privesc piața cu mai puțină stimă, deoarece ei văd o piață care nu spune adevărul.

Ecologiștii văd creșterea economică record din ultimele decenii, dar ei văd, de asemenea, și o economie care crește în conflict cu sistemul său suport, o economie care epuizează rapid capitalul natural al planetei, deplasând economia globală către un curs al mediului care va duce, în mod inevitabil, la un declin economic.18 Ei văd luarea unor decizii de restructurare în întregime a economiei pentru a intra în concordanță cu ecosistemul. Ei știu că o relație stabilă eco-economică este esențială pentru ca procesul economic să fie durabil.

Prin reglarea procesului decizional economiștii devin din ce în ce mai conștienți de importanța mediului, recunoscând dependența economiei de economia geosistemului planetar. Este nevoie de o redimensionare a științei economice. Deteriorarea tot mai accentuată a relației dintre om și natură, urmările economice, sociale și politice ale dezechilibrelor ecologice au impus luarea unor decizii economice și tehnice de reglare a prejudiciilor aduse naturii. Treptat, legătura dintre fenomenele și procesele ecologice și economice a fost generalizată, cristalizându-se o nouă concepție eco-economică.

Participarea unui economist cu o gândire eco-economică la conducerea activității economice sub forma fundamentării ecologice a deciziilor economice este posibilă numai pe baza unei calificări superioare, cu o orientare ecologică, a unei experiențe active, formată în contact cu realitatea și în condițiile în care întreaga muncă din firmă se desfășoară după noile cerințe – aîe unei gândiri sistemice, eco-economice.

Reglarea activității prin decizii eco-economice justifică echilibrul ecologico-economic, starea de normalitate dintre factorii naturali și cei economici. Echilibrul se realizează prin autoreglarea mediului, însușire universală a tuturor sistemelor cibernetice

Este nevoie de o redimensionare a științei economice. Deteriorarea tot mai accentuată a relației dintre om și natură, urmările economice, sociale și politice ale dezechilibrelor ecologice au impus luarea unor decizii economice și tehnice de reglare a prejudiciilor aduse naturii. Treptat, legătura dintre fenomenele și procesele ecologice și economice a fost generalizată, cristalizându-se o nouă concepție eco-economică.

Participarea unui economist cu o gândire eco-economică la conducerea activității economice sub forma fundamentării ecologice a deciziilor economice este posibilă numai pe baza unei calificări superioare, cu o orientare ecologică, a unei experiențe active, formată în contact cu realitatea și în condițiile în care întreaga muncă din firmă se desfășoară după noile cerințe – aîe unei gândiri sistemice, eco-economice.

Reglarea activității prin decizii eco-economice justifică echilibrul ecologico-economic, starea de normalitate dintre factorii naturali și cei economici. Echilibrul se realizează prin autoreglarea mediului, însușire universală a tuturor sistemelor cibernetice