Elemente de Drept Comparat

CUPRINS:

CAPITOLUL I Noțiuni introductive

1.Scurt istoric

2.Elemente de drept comparat

CAPITOLUL II Caracterizare ( în comparație cu vechiul Cod Penal)

1.Noțiune

2.Obiect juridic și obiect material

3.Subiecții infracțiunii

A.Subiectul activ

B.Subiectul pasiv

C.Coautoratul și participația improprie

CAPITOLUL III Conținut constitutiv

1.Latura obiectivă

A.Elementul material

B.Urmarea imediată

C.Legătura de cauzalitate

2.Latura subiectivă

3.Tentativa și consumarea infracțiunii

4.Sancțiune

5.Cazul fortuit-cauză care înlătură caracterul penal al faptei

CAPITOLUL IV Forme agravate

Nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere art.192 alin.2

1.Circulația rutieră

2.Asistenta medicala

Uciderea a două sau mai multor persoane art.192 alin.3

CAPITOLUL V Concurs de infracțiuni

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Nerespectarea regulilor de protecție a muncii

Aspecte procesuale

Legea penala mai favorabila

Practică judiciară

CAPITOLUL VI Aspecte criminalistice

CAPITOLUL VII Încheiere

Bibliografie

CAPITOLUL I Noțiuni introductive

1.Scurt istoric

Viata omului este o valoare primara, absoluta, indisolubila, si ceea ce este mai important, o condiție a continuității biologice a grupului social. In aceasta privința, acum aproape 2000 de ani Titus Lucretius afirma:"vitaque manicipio nulii datur, omnibus usu ", (viata nu este proprietatea nimanui, ci uzufructul tuturor) atragand astfel atenția asupra importantei valorii vieții persoanei. Sancționarea acestei fapte penale datează si se impune din cele mai vechi timpuri, deoarece lipsa de atenție, de concentrare a vointei, de neglijenta prezintă un evident pericol social.

Cea mai veche colecție de legi cunoscuta este Codul regelui Hammurabi (1792-1750 i.Hr.), care avea la baza legea talionului, adica acea lege penala conform careia vinovatul era tratat in acelasi chip in care a procedat cu victima sa, aplicandu-i-se o pedeapsa identica sau similara cu raul savarsit de el. Acest cod face diferenta intre omorul intentionat si omorul prin imprudenta. Totuși, rationamentul juridic corect era contrazis de anumite norme prin care se intrevedea ca notiunea de “vinovatie” nu era cunoscuta sau inteleasa la justa sa valoare.

 Astfel, codul avea următoarele prevederi: daca cineva omora pe femeia altuia, i se omora fiica; daca o construcție se prăbușea dintr-un viciu de construcție si omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului; daca un om liber, deținut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut sa fie inchis pentru achitarea datoriilor.

In Grecia antica, cel care a adus masuri de innoire si sistematizare a legilor a fost Licurg. Licurg era un legislator legendar din Sparta. Se presupune că Licurg ar fi trăit între secolele al IX-lea si al VIII-lea î.Hr. Conform acestor legi, omorul era impartit in: omor premeditat si omor involuntar. Omorul involuntar era judecat de un tribunal compus din 50 de cetățeni liberi, incercindu-se in prealabil concilierea partilor. In cazul acestei infracțiuni, partea vătămata putea sa primească "lipofonia", adică o despăgubire sau -preț al sangelui.

In dreptul roman, fundamentul legislației il constituia Legea celor XII table. Conform acestei legi, autorul unui omor din culpa era obligat la o expiere (ispasire) religioasa, iar mai tarziu s-a trecut la condamnarea prin plata unei amenzi (2000 de sesterți). In perioada imperiului, pentru o asemenea fapta se aplica renegarea si munca forțată. In legislația noastră, reglementarea acestei infracțiuni si respectiv diferența dintre omorul intenționat si cel din culpa se cristalizează destul de tarziu.

In Tarile Romanești, primele legiuiri sunt "Cartea Romaneasca de invatatura de la pravilele imparatesti" sau “Pravila lui Vasile Lupu”, carte tipărita la mănăstirea "Trei ierarhi" din lași in 1646 si "Indreptarea legii" sau “Pravila lui Matei Basarab”, tiparita la Targoviste in 1652 si care reprezinta traducerea unor legiuiri grecesti continand insa si numeroase texte extrase din “Pravila lui Vasile Lupu”. În reglementarea penală a lui Vasile Lupu, sunt pastrate unele reminiscențe din epocile anterioare, dar în principal se apără valorile și relațiile privind nobilimea feudala punandu-se bazele unui inceput de modernizare juridica. Statul urmarea sa puna capat practicii învechite a talionului prin aplicarea unei pedepse numită „zavească” (amendă) celor care recurgeau la răzbunarea privată.

Pravilele au avut atat un caracter religios (pravile bisericești), cat si un caracter oficial fiind întocmite din ordinul domnitorului sau al mitropolitului și pe cheltuiala lor. Dispozițiile din pravilă erau impuse clerului si laicilor si se aplicau in domeniul religios, dar si in cel juridic. Autorii de pravile bisericesti considerau ca normele de drept civil, penal sau preocesual penal apartineau domeniului religios.

Deși notiunile de omor prin imprudenta si omor intenționat nu erau complet diferentiate apar pentru prima data anumite cauze cum ar fi : mania, beția, obiceiul locului, ignoranta, care duc la micșorarea pedepsei. Omorul era considerat infracțiune grava (fapta mare), si se judeca in prima epoca de căpeteniile obstei, apoi de către domn. Mai tarziu, in Codul lui Calimachi se face diferențierea intre intenție si culpa : "cel ce ucide cu greșeala si fara de voia lui, sa nu se certe ca un ucigatoriu", fiind diferita astfel concepția dreptului romanesc de concepția germanica, care considera ca este suficienta doar fapta si nu intenția.

În perioada regimului turco-fanariot in Țările Române Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ipsilanti a fost întocmită în anul 1775 și a intrat în vigoare după 5 ani datorită opoziției Turciei. Prevederile cu caracter penal din pravilă, spre deosebire de cele civile, erau mai puțin evoluate. Astfel vinile se clasificau în vini mari și mici, iar noțiunea infracțiunii nu se desprindea încă de persoana infractorului.

Ultima legiuire feudala a fost legiuirea Caragea, care a intrat in vigoare la 1 septembrie 1818 si s-a aplicat pana la 1 decembrie 1864. Deși, in privința infracțiunilor s-a pastrat vechea clasificare, legiuirea Caragea aduce o noutate, cautind sa dea o definiție mai generala unor infracțiuni:"Omorul iaste mai inainte cugetat sau necugetat. Omorul necugetat, după intamplari, micșorează sau mărește vina:"cine azviriind cu ceva si cu nebăgare de seama, va omori, sa răscumpere cu bani omorul de la rudele celui condamnat ".

Legiuirea Caragea aduce așadar o modificare pozitiva pe linia noilor concepții care s-au manifestat in acea vreme in penal, care reprezinta o imbunatatire fata de dreptul penal feudal, incercandu-se astfel a se face o dozare a pedepsei – clasificarea omorului in cugetat si necugetat.

In vremea lui Al. I. Cuza și din dispoziția sa au fost elaborate Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. Prin adoptarea acestor coduri s-a constituit sistemul de drept burghez si s-au introdus norme si institutii juridice evoluate. Astfel, Romania s-a plasat in randul tarilor cu cea mai evoluata legislatie.

A fost elaborat si Codul penal roman, redactat in 1864 care era influențat de Codul penal francez din 1810.

In Codul penal din 1864, omorul involuntar prevăzut in art.248 si era pedepsit cu închisoare de la 3 luni pana la 1 an si jumătate si amenda, si care aparea sub denumirea de "omor fara voie".

In Transilvania, omorul era considerata drept cea mai grava dintre faptele de interes privat. Decretele regale desemnau aceasta infracțiune sub denumirea de "homicidium".

In aceste decrete, omorul cu premeditare se deosebea de cel involuntar atat in ceea ce priveste continutul si caracterul infractional, cat si in ceea ce priveste sanctiunea, ceea ce a dus la stabilirea a doua categorii de fapte distincte din punct de vedere penal.

Sancțiunea omorului, in general, a evoluat de la răzbunarea privata la pierderea capului, de la posibilitatea de a se răscumpăra lupta privata la compoziția pentru ucidere (compositia homicidium), ce purta numele de "prețul sangelui", notiune care indica tariful sangelui. Acesta era diferit in funcție de felul comiterii omorului: cu intenție sau prin imprudenta. Astfel, pentru omorul prin imprudenta se plătea o compoziție de 10-12 taleri.

Cu alte cuvinte, si in Transilvania, omorul prin imprudenta era separat fata de cel intențional, deosebindu-se atat in ceea ce privește suma compoziției, cat si in ceea ce priveste aspectele procedurale. Stabilirea sumei compozitiei in cazul omorului prin imprudenta se facea de catre oficialitati, spre deosebire de omorul intentionat, in cazul caruia se facea de catre partile lezate. Deci, reglementarea uciderii din culpa cat si omorul in general, este aproape aceeași in toate tarile romane.

In perioada 1918-1938, pentru a se realiza acordul necesar dintre unitatea politica si cea juridica, s-a pus problema unificarii legislatiei tuturor tarilor romane. După realizarea Marii Uniri s-a constatat că în toate ramurile dreptului existau reglementări paralele. În Tara Romaneasca se aplica Codul penal din 1864, în Transilvania era în vigoare Codul penal maghiar din 1878, în Bucovina, Codul austriac din 1852, iar în Basarabia, Codul penal rusesc din 1903. În acest sens s-a decis extinderea aplicării unor legi pe intreg teritoriul țării, precum și crearea unor reglementări noi. Acest lucru s-a realizat prin legea din 19 decembrie 1924. Cu toate că s-a trecut la elaborarea unui Cod penal nou în 1924, acesta nu a putut fi adoptat datorită opoziției național-țărăniștilor veniți la putere în anul 1928.

Noul cod, sub guvernarea liberala, a fost adoptat la 18 martie 1936. Cu privire la tehnica de redactare, Codul penal din 1936 mult imbunatatit, deoarece textele sale erau precise și clare, ca expresie a nivelului evoluat al științei penale.

In 1936 legislația penala a fost unificata prin Codul penal al lui Carol al II-lea, fiind astfel primul Cod penal romanesc. Uciderea din culpa era reglementata de art.467 sub denumirea de “omucidere prin imprudenta”, pedeapsa pentru modalitatea simpla fiind închisoare de la 1 la 3 ani. Culpa era prezentata sub forma de: nedibacie, nesocotința, nebăgare de seama, nepazirea legilor sau regulamentelor. Ca urmare a apariției autovehiculului si, deci, a apariției accidentelor de circulație, in Codul penal din 1936 erau prevăzute modalități agravate cu privire la conducătorii de autovehicule cu tracțiune mecanica (art.467 alin.2 si 3), la starea de ebrietate (beție voluntara).

La intrarea in vigoare a Codului penal din 1968, infracțiunea de ucidere din culpa primește o reglementare imbunatatita.

Codul penal actualizat la 17 septembrie 2012 prevedea infractiunea de ucidere din culpa in Titlul II, capitolul I.Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, art.178:

(1)Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(2)Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

(3)Cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica de depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.

(4)Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta savarsita din culpa, de orice alta persoana in exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate.

(5)Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor pana la 3 ani.

In viziunea Noul Cod penal, intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014, reglementarea uciderii din culpa a fost simplificata, renuntandu-se la o parte dintre formele agravate care sunt suplinite prin aplicarea regulilor de sanctionare a concursului de infractiuni. Ca urmare, in cazul comiterii unei ucideri din culpa de catre un conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, se va retine in concurs uciderea din culpa si infractiunea la regimul circulatiei pe drumurile publice. Infractiunea de ucidere din culpa este prevazuta in Titlul I. Infractiuni contra persoanei, capitolul I. Infractiuni contra vietii, art.192:

(1)Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(2)Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Cand incalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

(3)Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute in alin.(1) si (2) se majoreaza cu jumatate.

CAPITOLUL II Caracterizare ( în comparație cu vechiul Cod Penal)

1.Noțiune

Uciderea din culpă constă în săvârșirea oricărei acțiuni sau inacțiuni prin care este suprimată, din culpă, viața unei persoane.

Constituie variante agravate ale infracțiunii uciderea din culpă: a) săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități; b) a două sau mai multor persoane. [ art.192 NCP]

Spre deosebire de vechiul Cod Penal, în NCP nu mai este incriminată ca variantă agravată uciderea din culpă săvârșită de către conducătorul de vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se afla în stare de ebrietate. În acest caz, urmând a fi reținut concursul de infracțiuni între uciderea din culpă prevăzută de art.192 alin.2 NCP și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art.336 NCP.

De asemenea, NCP nu a mai incriminat ca variantă agravată uciderea din culpă săvârșită de o persoană în exercițiul profesiei sau meseriei (cu excepția conducătorului de vehicul cu tracțiune mecanică) și care se afla în stare de ebrietate, în acest caz urmănd a fi reținută uciderea din culpă prevăzută de art.192, alin.2 NCP și se va avea în vedere la individualizare comiterea faptei în stare de ebrietate.

2.Obiect juridic și obiect material

Obiectul juridic al infracțiunii de ucidere din culpă este același ca la toate infracțiunile contra vieții persoanei, si consta in relațiile sociale a căror buna desfășurare implica ocrotirea vieții omului si impune incriminarea faptelor de orice natura care aduc atingere acestei valori sociale.

Obiectul material ii reprezintă corpul unei persoane în viață asupra căruia se exercita acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.

În privința obiectului juridic și material nu există diferențe între vechiul Cod Penal și NCP.

3.Subiecții infracțiunii

A.Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală.

B.Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică în viață (indiferent de starea acesteia de sănătate). Pluralitatea de subiecți pasivi nu conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni, ci a variantei agravate prevăzute de art.192, alin.3 NCP.

C.Coautoratul și participația improprie

Coautoratul este posibil în cazul reținerii culpei comune a mai multor persoane la săvârșirea faptei tipice. De exemplu, există infracțiunea de ucidere din culpă în sarcina ambilor inculpați dacă accidentul de circulație soldat cu moartea unei persoane s-a datorat culpei ambilor conducători auto ori dacă moartea victimei s-a datorat atât șoferului titular care nu a supravegheat pe șoferul ajutor, cât și încălcării regulilor de circulație de către șoferul ajutor; în acest caz inculpații răspund în calitate de coautori la infracțiunea menționată.

Instanța supremă a reținut existența coautoratului în situația conducătorului auto care cedat volanul mașinii sale unei alte persoane, despre care știa că nu are carnet de conducere, iar acesta din urmă a provocat răsturnarea autovehiculului și accidentarea sa mortală. S-a motivat această soluție susținându-se că între fapta inculapatului și moartea victimei există raport de cauzalitate, chiar dacă la producerea morții a contribuit și acțiunea imprudentă a victimei, deoarece fără încredințarea volanului accidentul nu ar fi avut loc, iar prin încredințarea volanului unei persoane necalificate inculpatul a putut să prevadă rezultatul survenit.

În literatura de specialitate s-a pus problema dacă la infracțiunea de ucidere din culpă este posibil sau nu coautoratul.

Unii autori consideră că este posibil coautoratul la infracțiunile din culpă când rezultatul care întregește conținutul faptei s-a produs datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane, deoarece contribuția fiecăruia a concurat nemijlocit la producerea rezultatului. Chiar daca actele unuia dintre participanți sunt de ajutorare, acesta va fi tot coautor pentru ca se înscriu si ele in antecedența cauzala a faptei si nu exista complicitate din culpa. Astfel, un medic a comis o eroare asupra dozei de substanțe toxice in conținutul unei rețete, farmacistul nu a observat greșeala si a predat medicamentul pacientului, care i-a cauzat acestuia moartea. Ambii sunt coautori deoarece ambii au contribuit nemijlocit  la producerea rezultatului, prin neglijenta lor.

Intr-o alta opinie, se susține ca, coautoratul este incompatibil cu infracțiunile din culpa. Astfel, daca mai multe persoane au cooperat la uciderea din culpa a unei alte persoane, acestea sunt autori ai unor infracțiuni autonome, iar nu coautori.

Infracțiunea poate fi comisa si in participatie. Forma de parîicipatie posibila in cazul acestei infracțiuni este cea prevăzuta de art. (participatie improprie), cind instigatorul sau complicele lucrează cu intenție iar autorul din culpa.

Săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta prevăzută cu intenție.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

În privința coautoratului și a participației nu există diferențe între reglementarea vechiului Cod Penal și a NCP.

CAPITOLUL III Conținut constitutiv

1.Latura obiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă este alcătuită dintr-un element material, o urmare imediată și un raport de cauzalitate.

a) elementul material constă în uciderea unei persoane printr-o acțiune sau inacțiune ilicită.

În cazul infracțiunii de ucidere din culpă, acțiunea sau inacțiunea ilicită este susceptibilă a produce direct sau indirect decesul persoanei, fără ca faptuitorul să urmărească sau să accepte consecința vătămătoare a faptei sale.

Fapta militarului, aflat în serviciul de pază, de a lăsa arma încărcată și nesupravegheată în apropierea unui grup de copii- din care cauză unul din aceștia, folosind-o a împușcat o altă persoană care a decedat- constituie pe lângă infracțiunea de încălcare de consemn și aceea de ucidere din culpă ( Trib. Suprem, secția militară, decizia nr.81/1975, în Repertoriu 1969-1975, p.419).

Deși expresia "ucidere" se folosește pentru orice gen de activitate care are ca rezultat pierderea vieții, iar textul de lege folosește noțiunea de "ucidere din culpă" a unei persoane, totuși actul de omor și actul de ucidere se deosebesc esențial.

Actul de omor se axează pe violență, adică pe o formă de manifestare a omului care conține hotarîrea de a suprima viața unei alte persoane, în timp ce în materie de ucidere din culpă nu avem nici un act de violentă ci o conduită greșită într-o situație periculoasă. Astfel, un individ mânuiește o arma și există posibilitatea ca aceasta să se descarce și să ucidă o altă persoană. În acest caz, fapta nu reprezintă un act material de violență ci o conduită greșită într-un domeniu periculos de activitate. Manifestările omului luate ca atare în câmp social, sunt lipsite de pericol social pentru viața altor persoane, dar există și acțiuni care conțin într-o măsură mai mare sau mai mică o posibilitate de pericol (efectuarea unei operații chirurgicale, etc).

Omisiunile devin și ele periculoase ori de câte ori legea impune o anumită conduită .Exista infracțiuni de ucidere din culpă si dacă moartea victimei a fost  provocată în mod direct de un animal, de exemplu un căine turbat lăsat fără supraveghere de stăpân, sau datorită unor lucruri neînsuflețite, de exempu promisiunea de a astupa o groapă adâncă plină cu apă în care o persoană cade, înnecându-se.

Această soluție este detașabilă din punct de vedere al culpei făptuitorului, soluție raportată la perioada actuală, când se pune accentul  pe ideea de proprietate. Astfel, dacă o persoană intră pe proprietatea cuiva, fără înștiințarea proprietarului, unde se află o groapă neacoperită îți asumă o serie de riscuri. Cu totul alta este situația în care o persoană își electrifică gardul, iar o alta îl atinge și ca urmare decedează. Făptuitorul putea și trebuia să prevadă că pe lângă acest gard  puteau trece și alte persoane care-ar putea fi electrocutate. Împrejurarea că victim a contribuit din culpa sa la producerea rezultatului nu exclude răspunderea penală a autorului.  

b) urmarea imediată

Activitatea de ucidere care constituie elemental material al infracțiunii are ca urmare imediată moartea victimei. Dacă acest rezultat nu se produce autorul nu va fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Numai producerea acestui rezultat întregește latura obiectivă a infracțiunii.

c) legătura de cauzalitate

Între acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și urmarea imediată, respectiv rezultatul produs, trebuie să existe un raport de cauzalitate.

Viteza excesivă în conducerea autovehiculului, neremedierea defecțiunii la sistemul de frânare, neatenția și reacția tardivă, datorate consumului de băuturi alcoolice și apariția pe carosabil a victimei care a traversat drumul în fugă și în loc nepermis fără să se asigure, constituie împrejurări ce impun reținerea vinovăției conducătorului de autovehicul în condițiile culpei comune ( C.S.J., secția penală, decizia nr.2375/2000).

Există anumite situații când intervin o serie de factori, fie anterior, concomitenț sau ulterior acțiunii făptuitorului care complică raportul cauzal. Aceste interferențe intervin cel mai adesea în cazul traficului rutier sau în accidentele de muncă, astfel încât acțiunile persoanelor se realizează succesiv sau se produc simultan, dar nu toate au capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs.

Într-un caz reținut de practica judiciară, deși acțiunile mai multor persoane care se realizează aproape concomitent si produc cauzalitatea faptică sau fizică, totuși unele nu alcătuiesc și cauzalitatea juridică a acestui rezultat.

Astfel, un șofer conducea în mod corect autocamionul în care se aflau mai mulți muncitori având în față în aceeași direcție de mers, o bicicletă, la un moment dat biciclistul a virat brusc spre stânga, așezându-se aproape perpendicular în fața autocamionului. Pentru a evita impactul, șoferul a virat spre dreapta dar a intrat în șanț și mai mulți muncitori din mașină au fost  proiectați afară și uciși.

3. Latura subiectivă  se caracterizează prin săvârșirea faptei din culpă. In sens general, culpa exprimă o conduită greșită față de modelul de comportament acceptat de conștiința grupului. Culpa poate fi cu previziune (ușurință) sau culpă simplă( neglijență). În cazul culpei cu previziune, făptuitorul a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului periculos, dar a sperat că acest rezultat nu se va produce. De exemplu examinarea bolnavului de către medic în mod superficial etc.

În cazul culpei simple, făptuitorul nu a prevăzut rezultatul , deși putea și trebuia să-l prevadă. Pentru stabilirea culpei se ia în considerare atât un criteriu obiectiv (dacă un om obișnuit putea să prevadă ceea ce făptuitorul nu a prevăzut), cât și un criteriu subiectiv (dacă autorul putea să prevadă rezultatul în raport de posibilitățile sale). Spre exemplu, agentul veterinar care oferă unei persoane o cantitate de otravă spre a ucide un câine, dar pe care aceasta o folosește pentru a se sinucide, nu răspunde pentru infracțiunea de ucidere din culpă deoarece nu putea sa prevadă în condițiile date respectivul rezultat.

Sub aspectul laturii subiective, in cazul infractiunilor de ucidere din culpa, faptuitorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Imprejurarea ca inculpatul a condus autoturismul cu luminile stinse, ca a manevrat autoturismul fara ezitari in directia grupului, accelerand in apropierea lui, si ca, dupa ce a lovit trei persoane din grup, a redresat rapid autoturismul si a plecat in linie dreapta, parasind locul respectiv, dovedeste ca s-a actionat cu intentie indirect, faptuitorul prevazand si acceptand posibilitatea producerii rezultatului, care a si survenit in parte prin decesul uneia dintre cele 3 victime. (ICCJ.,decizia penala nr.7157 din 20 decembrie 2005, www.iccj.ro).

Dacă culpa făptuitorului în una dintre cele două forme nu poate fi stabilită, fapta nu constituie infracțiunea de ucidere din culpă, ci eventual în ipoteza cazului fortuit sau cea a erorii de fapt. În situația în care o persoană conducând un Fiat 1500, cu o viteză de 76,5 km/h, sub limita legală, ucide o persoană din cauza ruperii pivotului inferior de la roata de direcție, rupere care nu putea fi constatată nici de acea persoană și nici la revizia tehnică anuală.

Legea penală nu face distincția în ceea ce privește existența culpei făptuitorului dacă rezultatul s -a produs dintr-o culpă gravă ("culpa lata"), ori dintr-o culpă ușoară ("culpa levis"), sau foarte ușoară ("culpa levissima"). Cea mai ușoară culpă va fi suficientă pentru a atrage răspunderea penală.

Culpa se poate prezenta sub formă de : nedibăcie, nepricepere,nebăgare de seamă, temeritate, nerespectarea legilor și regulamentelor. Nedibăcia înseamnă lipsa de pricepere a autorului în stăpînirea unei anumite profesii sau activități sau necunoașterea regulilor principale ale profesiunii. De ex., moașa care folosind fără priceperea necesară instrumentele obstetrice, provoacă moartea lăuzei. Nebăgarea de seamă se manifestă sub forma lipsei de atenție a autorului în raport cu împrejurările sau cu modul în care trebuia să se desfășoare o anumită activitate. Temeritatea constă într-o încredere exagerată în propriile forțe, într-o sfidare a riscului, autorul contând pe intervenția unor fapte care ar putea sa înlăture producerea rezultatului.

Fapta nu este tipică, dacă se reține culpa exclusivă a persoanei vătămate în producerea rezultatului. În ipoteza reținerii culpei concurente la producerea rezultatului, acest aspect nu înlătură tipicitatea faptei, însă va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Astfel, conducătorul de autovehicul trebuie să adapteze viteza la condițiile de trafic, inclusiv de vizibilitate. Dacă în timpul nopții,la întâlnirea cu un autovehicul circulând din sens opus, este orbit de lumina farurilor acestuia, conducătorul trebuie să reducă viteza în așa fel încât să evite producerea oricăriu accident prin coliziune cu un vehicul sau o persoană aflată pe carosabil. În cazul în care se produce un accident, nu se poate reține cazul fortuit, ci eventual culpa comună sau culpa concurentă a altei persoane, dacă acesta se înscrie în raportul de cauzalitate.(C.S.J., secția penală, decizia nr.2088/1995, în B.J.C.D 1995, p.179).

În domeniul circulației rutiere survin destul de des situații neprevăzute, prin intersectarea anumitor factori la care nu întotdeauna conducătorul auto poate găsi soluția cea mai indicată (pietoni care circulă neregulamentar, autovehicule oprite care încurcă circulația etc.). În toate aceste situații instanța trebuie să ia în considerare și să analizeze limita până la care conducătorul auto în cauză a putut să găsească, în fracțiunea de secundă pe care a avut-o la dispoziție, răspunsul cel mai indicat pentru a evita accidentul.

Astfel, într-o speță a fostului Tribunal Suprem, se reține vinovăția inculpatului care, “orbit de farurile aprinse pe faza lungă ale unei mașini și continuând să circule cu o viteză mai redusă, de 47 km/h, accidentează mortal o persoană.” Se arată în continuare că se putea evita accidentul prin frânare, viteza autovehiculului nefiind redusă corespunzător.

Unii autori consideră că în situațiile asemănătoare celei de mai sus “când nu se poate distinge clar vinovăția autorului, ea fiind raportată doar la o fracțiune de secundă, nu trebuie atrasă răspunderea penală.” Asemenea concepție a fost adoptată de legislația turcă și austriacă.

Noul Cod Penal nu aduce modificări în ceea ce privește forma de vinovăție în săvârșirea faptei.

4. Tentativa și consumarea infracțiunii

Fiind o infracțiune neintenționată, nu sunt posibile actele premergătoare sau tentativa. Singura formă în care se realizează infracțiunea este cea consumată. Ea se consumă în momentul producerii morții victimei, ca rezultat al activității făptuitorului. În cazul când acest rezultat nu se produce și dacă activitatea făptuitorului nu constituie o altă infracțiune, autorul va fi exonerat de pedeapsă.

4. Sancțiune

Uciderea din culpă în varianta de bază [art.192 alin.1 NCP] se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceeași sancțiune era prevăzută și de vechiul Cod Penal.

Forma agravantă prevăzută de art.192 alin.2 NCP se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Aceeași sancțiune era prevăzută și de vechiul Cod Penal.

În cazul în care uciderea din culpă a avut ca rezultat moartea mai multor persoane [art.192 alin3 NCP], limitele speciale ale pedepsei(nu doar maximul special al acesteia) se majorează cu jumătate. Ea constituie o infracțiune complex, care prin derogare de la regula potrivit căreia câte victime, atâtea infracțiuni concurente, absoarbe în componența sa, într-o infracțiune unică, concursul ideal pe care l-ar prezenta fapta unică, prin care s-a cauzat pluaritatea de victime. În concluzie nu se poate face aplicarea concursului de infracțiuni în raport de fiecare victimă ucisă. Spre deosebire de NCP, vechiul Cod Penal reglementa drept sancțiune în cazul acestei agravante, adăugarea unui spor de până la 3 ani la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente.

Față de NCP, vechiul Cod Penal incrimina ca agravante speciale privitoare la uciderea din culpă profesională,constituite pe criteriul agravant al săvârșirii faptelor sub influența alcoolului și sunt diferențiate în două forme speciale, în raport de modalitățile de constatare a intoxicației alcoolice.

Prima agravantă există când uciderea din culpă este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, în acest caz pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Cu aceeași pedeapsă este sancționată fapta săvârșită de orice altă persoană aflată în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate. Această agravantă se referă numai la cei care exercită o profesie sau meserie, nu și o altă activitate. Este avută în vedere numai starea de ebrietate a făptuitorului, nu și îmbibația alcoolică peste limita legală.

5.Cazul fortuit-cauză care înlătură caracterul penal al faptei

Potrivit art.31 din NCP, nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat e consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.

Vechiul Cod penal reglementa cazul fortuit in art. 47: Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.

Dupa cum se observa, noua reglementare nu aduce modificari insemnate, aceasta cauza avand acelasi continut cu cel prevazut in vechiul cod, cu modificarea ca expresia ”nu constituie infractiune” a fost inlocuita cu expresia “nu este imputabila”.

In unele situatii, actiunea sau inactiunea unei persoane are o urmare socialmente periculoasa datorita aparitiei unei cauze neprevazute. Drept urmare, daca intervine un caz fortuit, lipseste vinovatia persoanei deoarece acea imprejurare si urmarea periculoasa nu pot fi prevazute de nimeni. Fortuitul reprezinta ceva neprevazut, inopinat, intamplator, venit pe neasteptate.

Conditiile cazului fortuit:

1.Fapta prin care s-a produs rezultatul periculos sa fie prevazuta de legea penala

Aceasta conditie se refera la fapta privita in raport de rezultatul produs efectiv, iar nu la cea pe care si-a propus sa o savarseasca faptuitorul.

2.Rezultatul periculos sa fie urmarea unei imprejurari straine de prevederea si vointa faptuitorului. Intre imprejurarea intervenita si rezultatul produs trebuie sa existe un raport de cauzalitate.

3.Cauza care a determinat producerea rezultatului periculos nu putea fi prevazuta. Imposibilitatea prevederii trebuie sa fie obiectiva, adica sa nu fi putut fi prevazuta de nicio persoana, oricat de diligenta ar fi fost.

Interventia unei imprejurari neprevazute reprezinta o cauza de neimputabilitate si in ceea ce priveste fapta de ucidere din culpa, deoarece infractiunea exista dar, faptuitorul este exonerat de raspundere penala.

Referitor la prima conditie a existentei cazului fortuit, in cazul in care conducatorul auto si-a propus sa conduca masina respectand legea circulatiei, dar intervine o pana de motor care are drept consecinta uciderea unei persoane, fapta are caracter penal.

Imprejurarea fortuita se poate datora unor fenomene ale naturii (cutremure, furtuni, inundatii etc.), cauze tehnice (explozii, blocarea unui motor, scurt circuit etc.), stari maladive ale persoanei (crize de epilepsie, lesin etc.), comportamentul imprudent al victimei, al unui animal etc.

Daca rezultatul se produce indiferent de existenta sau nu a imprejurarii fortuite, nu mai exista caz fortuit. De exemplu, in cazul in care victima fiind transportata la spital, iar pe traseu soferul are o pana de motor si in timpul remedierii defectiunii, victima decedeaza. In aceasta situatie trebuie stabilita cauza mortii, iar daca decesul nu este urmarea imprejurarii fortuite, ci a unor cauze medicale, nu exista caz foruit.

In practica judiciara s-a decis ca un conducator auto nu raspunde pentru actiunea de ucidere din culpa daca accidentul care a produs moartea persoanei se datoreaza unei defectiuni tehnice de constructie a motorului, necunoscuta, datorita careia soferul a pierdut posibilitatea de control a masinii si directia.(Tribunalul Suprem, dec.pen.nr.3040/1967, RRD nr.4/1968, p.173)

Nu exista caz fortuit, daca se va stabili ca numai faptuitorul nu a prevazut imprejurarea, dar orice alta persoana o putea prevedea. In acest caz suntem in prezenta unei culpe cu neprevedere ( nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada) sau a neputintei subiective a faptuitorului de a prevedea rezultatul periculos. Daca faptuitorul se afla intr-o situatie subiectiva si nu poate prevedea rezultatul faptei sale, el savarseste fapta fara vinovatie, deoarece lipseste latura subiectiva a infractiunii. In practica nu se realizeaza, intotdeauna, diferenta dintre cazul fortuit, culpa cu neprevedere si neputinta subiectiva a faptuitorului de a prevedea rezultatul. Exista o asemanare intre cazul fortuit si situatia subiectiva a persoanei de a nu prevedea rezultatul faptei sale deoarece in ambele cazuri lipseste vinovatia, iar solutia in fond va fi aceeasi, adica achitarea sau scoaterea de sub urmarirea penala. Doar temeiul legal difera,in primul caz avem o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, iar in cel de al doilea lipseste latura subiectiva a infractiunii. Deosebirea esentiala consta in aceea ca, atunci cand a intervenit un caz fortuit, faptuitorul nu prevede rezultatul din cauza imposibilitatii de a cunoaste interventia imprejurarii care l-a produs, pe cand in cazul lipsei laturii subiective a infractiunii, nu realizeaza ca se va produce rezultatul socialmente periculos, datorita situatiei sale subiective.

Diferenta dintre cazul fortuit si culpa cu neprevedere consta in aceea ca, in prezenta cazului fortuit rezultatul produs nu putea fi prevazut de nicio persoana, pe cand la culpa cu neprevedere, faptuitorul nu prevede rezultatul, desi trebuia si putea sa-l prevada. Eroarea de a nu face distinctia intre cazul fortuit si culpa cu neprevedere este grava deoarece poate avea consecinta trimiterii in judecata a unor persoane nevinovate sau a netrimiterii in judecata a unor persoane vinovate.

Intr-o speta a fostului Tribunal Suprem s-a decis ca exista caz fortuit daca, in timp ce inculpatul conducea autovehiculul cu viteza legala, datorita uzurii premature, pivotul inferior de la bara de directie a iesit din lacasul sau in urma ruperii accidentale a armaturii metalice ce fixeaza aceasta articulatie, determinand blocarea mecanismului de directie si producerea unui accident de circulatie, care a avut ca urmare moartea unei persoane si ranirea grava a alteia. (Tribunalul Suprem, dec.pen.nr. 1023/1980, in RRD nr.4/1981, p.116)

Intr-o speta a Tribunalului Municipiului Bucuresti s-a stabilit ca exista caz fortuit, desi inculpatul conducea autovehiculul in stare de ebrietate, daca, trecand pe langa un refugiu de pietoni, victima, aflata in stare de ebrietate, a aparut pe neasteptate in fata masinii, fiind imbrancita de alte persoane. Lovirea mortala nu putea fi evitata, indiferent de viteza cu care ar fi circulat inculpatul si de starea acestuia.( Tribunalul Municipiului Bucuresti, dec.pen.nr. 1037/1980; V.Papadopol, M.Popovici, Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala, p.62)

Nu se poate prevala de dispozitiile privind cazul fortuit conducatorul auto care a produs un accident auto mortal pe fondul unei boli a carei existent si ale carei consecinte la cunostea, dar le-a ascuns, cu ocazia examinarii medicale in vederea obtinerii permisului de conducere, pentru a fi considerat apt de a conduce autovehicule.

Intr- speta a Tribunalului Bucuresti s-a decis condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, inculpatul sustinand ca raspunderea sa penala este inlaturata datorita unui caz fortuit. In starea de fapt s-a retinut ca, din cauza unei crize de hipoglicemie aparute pe fondul diabetului zaharat juvenil insulin-dependent, inculpatul a pierdut controlul volanului si, intrand cu autovehiculul pe trotuar, a lovit mortal o persoana. Din actele medicale ale cauzei rezulta ca inculpatul sufera din anul 1966 de boala sus-mentionata-cu care este inregistrat la Spitalul “Dr. Cantacuzino” si care da crize de hipoglicemie-si ca, potrivit prescriptiilor medicale, el isi injecteaza din 12 in 12 ore cate o doza de insulin; de asemenea, mai rezulta ca la examinarea medicala in vederea obtinerii permisului de conducere, inculpatul nu a declarat ca sufera de diabet zaharat, ca este in evidenta unitatii sanitare sus-aratate si ca isi administreaza insulin, fiind astfel declarat “apt” sa conduca autovehicule. Intrucat isi cunostea boala, pe care a ascuns-o la examenul medical efectuat, si consecintele acesteia, inculpatul nu se poate prevala de cazul fortuit. (Trib. Bucuresti, Sectia I penala, dec.nr.377/1983, in C.Turianu, Legislatie rutiera comentata si adnotata, p.175)

De asemenea, constituie o imprejurare care nu putea fi prevazuta si care a determinat producerea accidentului existenta unei improvizatii la sistemul de franare, care nu se putea efectua si nici depista decat la o unitate service-auto si care in momentul actionarii franei a dus la schimbarea brusca a directiei de mers a autoturismului condus de faptuitor, urmata de impactul cu autovehiculul condus de victima.( C.A.Brasov, dec.pen.nr.914/R din 18 octombrie 2004, in C.P.J.p.2003-2004, p.13)

Imprejurarea ca victima accidentului rutier mortal a traversat soseaua prin loc nepermis si aparand brusc dupa autoturismul din fata celui condus de inculpate cu viteza legala si potrivita pentru conditiile de trafic intruneste conditiile cazului fortuit. faptul ca inculpatul nu a pastrat o distanta suficienta fata de autoturismul din fata nu se afla in legatura cauzala cu accidentarea victimei, care a aparut dupa autoturismul din fata.

Tribunalul Brasov a respins apelul procurorului impotriva sentintei Judecatoriei Brasov.

Pentru a hotara astfel s-a retinut, in esenta, ca victima s-a angajat in traversarea drumului national in mod imprudent, in afara spatiului destinat traversarii, aparand in mod surprinzator si imprevizibil in plin trafic, ceea ce l-a determinat pe inculpate sa incerce o manevra de evitare a impactului, dar acesta n-a izbutit si victima a fost lovita.

Atitudinea imprudenta a victimei si aparitia acesteia in mod cu totul surprinzator si imprevizibil in plin trafic a constituit cauza unica a producerii accidentului. In raport cu toate acestea, in mod convingator s-a retinut cauza care inlatura caracterul penal al faptei denumita caz fortuit.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs procurorul, sustinand ca in cauzalitatea accidentului sunt prezente deopotriva atat culpa victimei, cat si cea a inculpatului, acesta din urma neadaptand viteza de circulatie la conditiile de trafic si nepastrand o distanta suficienta fata de autovehiculul din fata, ceea ce a contribuit in mod direct la creearea unei situatii complexe (la aparitia victimei), careia nu i-a putut face fata; in asemenea conditii, fiind vorba de o culpa comuna, nu poate fi acceptata existenta cauzelor si conditiilor cazului fortuit. Recursul procurorului este nefondat.

In conditiile in care in zona nu existau indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, victima-in calitate de pieton-era obligate sa se angajeze in traversare numai dupa ce se asigura ca nu exista niciun pericol. Fara a-si indeplini aceasta obligatie, victima s-a angajat cu totul imprudent in traversarea drumului national, aparitia sa in plin trafic constituind, intr-adevar, un element de imprevizibilitate specific institutiei cazului fortuit.

Rezulta din probele administrate in cauza ca inculpatul circula in mod corespunzator, avand viteza de 55 km/h (limita legala admisa fiind de 60 km/h) potrivita pentru conditiile de trafic, astfel ca accidentul nu s-ar fi produs daca victima nu ar fi aparut cu totul in mod surprinzator in plin trafic, creand o situatie limita, imprevizibila, careia inculpatul a incercat sa-i faca fata in extremis prin manevra de ocolire, dar nu a reusit.[…]

Intr-adevar, in conditiile in care traficul rutier din tara noastra cunoaste presiuni si accente deosebite, rezultate din multitudinea vehiculelor aflate in trafic si a aglomeratiilor care au devenit aproape un fapt obisnuit, atentia si concetrarea conducatorilor auto trebuie sa fie sporite, dar acesta nu inseamna scaparea pietonilor din sfera atentiei si concentrarii necesare. Nu se poate manifesta un exces in aprecierea raspunderii calificate a conducatorului auto, mergandu-se pana la acceptarea unei raspunderi aproape obiective, ignorandu-se factorii cauzali care vin, ca in speta, din atitudinea cu totul imprudenta, absolute imprevizibila a unor pietoni. A interpreta astfel inseamna a ajunge la concluzii inacceptabile, care depasesc sfera cauzelor si conditiilor care pot fundamenta o raspundere penala. In consecinta, recursul procurorului a fost respins.(C.A.Brasov, dec.pen.nr.161/R din 11 aprilie 2001, in P.R. nr.3/2002, p.130)

Conducatorul auto care intra in intersectie de pe un drum fara prioritate, dupa ce a redus viteza si s-a asigurat, nu putea si nici nu trebuia sa prevada ca pe drumul cu prioritate victima va circula pe contrasens, conducand o motocicleta cu o viteza peste limita legala, fara a avea carnet de conducere corespunzator si fara a purta casca de protectie, astfel incat soferului nu i se poate retine vreo culpa in producerea accidentului rutier mortal.(C.A.Cluj, dec pen.nr.555/R din 25 septembrie 2007, in B.J.C.p. 2007, p.111)

Eroarea de fapt, in cazul infractiunilor savarsite din culpa

Eroarea de fapt, ca una dintre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei are in vedere, cu precadere, faptele savarsite cu intentie. Cu toate acestea problema erorii de fapt se poate pune si in cazul infractiunilor savarsite din culpa.

In acest sens, art.30, alin.2 prevede ca: Dispozitiile alin.1 se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei ori imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei. In aceasta situatie, pentru a opera eroarea de fapt, legiuitorul cere conditia ca eroarea sa nu se datoreze culpei faptuitorului.

Efectele erorii de fapt

1.Atunci cand poarta asupra unui element constitutiv al infractiunii

In situatia in care fapta este incriminata atat atunci cand este comisa cu intentie, cat si atunci cand este savarsita din culpa, eroarea de fapt va inlatura vinovatia si deci caracterul penal al faptei, si atunci cand este savarsita din culpa, numai daca se constata ca eroarea nu este ea insasi rezultatul culpei. Daca eroarea este imputabila faptuitorului, care, din neatentia, usuratatea sau pripeala sa n-a cunoscut existenta starii, situatiei sau imprejurarii care constituie element al infractiunii, aceasta eroare lasa sa subziste culpa sa in savarsirea faptei si deci nu inlatura caracterul penal al acesteia.

2.Atunci cand poarta asupra circumstantelor agravante

In aceste situatii, eroarea de fapt are ca efect inlaturarea acelei circumstante agravante. Acest efect rezulta din dispozitia art.30, alin.3: Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.

In cazul faptelor incriminate si atunci cand sunt savarsite din culpa eroarea nu inlatura circumstanta agravanta decat in cazurile in care eroarea nu este imputabila faptuitorului. Cum si eroarea asupra circumstantelor agravante este rezultatul culpei faptuitorului ea nu duce la inlaturarea acestor circumstante decat in situatiile exceptionale in care faptuitorul, oricat de atent si diligent ar fi n-ar fi putut cunoaste acele imprejurari.

Capitolul IV Variante agravate

NCP reglementează prima formă agravată ca fiind uciderea din culpă săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.[art.192, alin2 NCP]

-este necesar ca prin acte normative sa fie stabilite reguli pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activitatii;

-nu intereseaza daca subiectul activ este sau nu calificat pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activitatii;

-fapta sa fie savarsita in timpul exercitarii profesiei, meseriei sau activitatii, cu nerespectarea regulilor prevazute pentru exercitarea acesteia;

-fapta sa fie urmarea nerespectarii dispozitiilor legale;

-cand incalcarea dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Prin instituirea agravantei, legiuitorul a urmărit sa determine la prudenta pe cei ce exercita profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități pentru care exista dispoziții legate sau masuri de prevedere, tocmai pentru ca oriceneatenție in exercitarea lor poate avea consecințe grave, constind chiar in pierderea vieții altor persoane. Aceasta agravanta are in vedere acele persoane care exercita o profesie (farmacist, medic, arhitect, inginer, etc.} sau meserie (strungar,mecanic, șofer, etc.) ca o ocupație cu caracter permanent.

Se considera ca termenul de "profesie" are in vedere o îndeletnicire care necesita o pregătire teoretica si practica de specialitate si a cărei exercitare este reglementata prin lege. Textul in discuție nu se va aplica acelor  profesii care nu reprezintă un pericol pentru viata omului, cum ar fi cazul  profesiei de avocat spre exemplu."Meseria" reprezintă o îndeletnicire care se realizează in special prinmunca manuala si care necesita in toate cazurile o pregătire practicaadecvata. O a doua ipoteza a agravantei se refera la efectuarea unei anumite activități. Este vorba de o activitate fara caracter de permanenta dar pentru exercitarea căreia exista anumite reguli care obligatoriu trebuie respectate.

Este greșita soluția instanței potrivit căreia fapta inculpatului care deși nu era vinator, folosind o arma de vinatoare, din neglijenta a ucis un om, pe motiv ca nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpa prevăzuta de art.178 al.2. S-a motivat ca acesta nu a savirsit fapta in activitatea sa de profesionist, meseriaș ori in desfășurarea vreunei activități, pentru ca el nu este vinator si nu a incalcat nici o regula specifica ce reglementează activitatea de vinatoare. Aceeași instanța a mai precizat ca in situația in care s-ar considera ca a fost desfășurata o activitate de vinatoare,, pentru asa ceva nu ar exista reguli specifice. Ori pentru vinatoare care, de fapt, este o activitate sportiva, exista reguli specifice instituite de legea nr.407/2006 a vanatorii si protectiei fondului cinegetic.Chiar daca inculpatul nu a avut permis de vinatoare, nu se poate afirma ca nu a desfășurat o atare activitate pentru ca ar însemna ca persoana ceconduce fara permis de conducere si ar produce un accident mortal sa nu răspundă pentru infracțiunea prevăzuta la art.178 al.2 ci la infracțiunea prevăzuta de art.178 al. 1, ceea ce nu este in consens cu teoria si practica judiciara.Deci dispozițiile art. 178 sunt aplicabile si pentru cel care deși nu are permis pentru arma de vinatoare totuși a încercat sa vineze dar din neglijenta a ucis un om.

Rezulta ca sfera culpei profesionale cuprinde orice domeniu de activitate in care se angajeaza o persoana si care este caracterizat prin anumite cunostinte si o anume manualitate. Sunt profesiuni in care, prin specificul lor, ambele cerinte sunt intrunite (medici, ingineri,tehnicieni etc.), meseriasi in general (mecanici, electricieni, zidari etc.) precum si cei care efectueaza o anumita activitate, adica o indeletnicire care este socialmente utila sau distractive si pretinde cunostinte si indemanare (vanatorii, pescarii, barcagii etc.) raspund in caz de ucidere din culpa pentru forma agravata.

Fapta de nerespectare a dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere poate fi savarsita atat printr-o actiune, in cazul faptei comisive, atunci cand actiunea este indeplinita in mod defectuos, necorespunzator, cat si printr-o inactiune, in cazul faptei omisive, cand inactiunea se manifesta prin neindeplinirea, neefectuarea sau neexecutarea unui act care era obligatoriu.

Latura subiectiva consta in savarsirea faptei din culpa profesionala. Specifica culpei profesionale este cunoasterea de catre faptuitor a dispozitiilor prescrise in domeniul in care actioneaza. Numai atunci faptuitorul raspunde penal cand a acunoscut dispozitiile sau regulile respective si a actionat fara sa tina seama de ele sau nu le-a cunoscut, dar trebuia si avea posibilitatea sa le cunoasca. In raport de gravitatea culpei se pot ivi trei situatii:

-culpa grava in cazul in care faptuitorul a cunoscut regulile domeniului de activitate dar nu le-a respectat, sperand in mod usuratic ca rezultatul nu se va produce;

-culpa simpla in cazul in care faptuitorul a ignorant regulile instituite sau le-a cunoscut gresit,vag sau trunchiat, desi avea posibilitatea sa se documenteze si sa evite incalcarea lor;

-culpa cea mai usoara (levissima) atunci cand faptuitorul nu a cunoscut si nici nu a avut posibilitatea sa cunoasca dispozitiile legale, dar el a intuit pericolul accidentarii unei persoane.

Subiectul activ poate fi orice persoana care a savarsit fapta si care se afla in mod efectiv in exercitiul profesiei sau meseriei ori in efectuarea unei anumite activitati, indifferent de calitatea, calificarea sau autorizarea profesionala corespunzatoare. Subiectul pasiv poate fi, de asemenea, orice persoana fizica sau juridica.

1.Circulația rutieră

Cele mai fracvente infractiuni de ucidere din culpa se comit, potrivit statisticilor, din cauza nesocotirii normelor privind circulatia pe drumurile publice. Conform vechiului cod penal, cand uciderea din culpa era savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate, fapta se incadra in art.178. alin.3 si era prevazuta ca agravanta speciala.

Potrivit NCP cand rezultatul nerespectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice consta in uciderea din culpa a unei persoane se va raspunde in baza agravantei de calificare prevazuta in art.192 alin.2 CP. In cazul in care nerespectarea acestor norme constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privitoare la concursul de infractiuni.

Aceasta agravanta are aplicare pentru orice persoana care conduce un autovehicul (autoturism, autobuz, autocamion, troleibuz, tramvai, etc.) si care,urmare a nerespectarii dispozițiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercițiul acestei activități savirseste un accident mortal. Nu are relevanta daca persoana respectiva are sau nu cunoștințe de conducere, este profesionist sau amator , daca are sau nu carnet de conducere, legea cerind doar ca acesta sa fie conducător de automobil sau vehicul cu tracțiune mecanica.

Vinovatia conducatorului de autovehicul in cazul unui accident mortal de circulatie poate fi retinuta numai in cazul in care a incalcat o regula privind circulatia pe drumurile publice si daca intra aceasta incalcare si moartea victimei se stabileste existenta raportului de cauzalitate. Daca accidental se datoreaza culpei victimei, constatarea unei imbibatii alcoolice in sangele conducatorului de autovehicul este irelevanta sub aspectul vinovatiei pentru infractiunea de ucidere din culpa. (C.S.J, sectia penala, decizia nr.251/2000, www.legalis.ro).

Sunt inaplicabile dispozitiile legale privind cazul fortuit, in cazul in care inculpatul nu a avut un comportament preventiv in sensul de a evita orice moment emotional in timpul aflarii la volan. Pierderea controlului asupra directiei de deplasare a autoturismului nu constituie o imprejurare neprevazuta, ci este consecinta neadaptarii vitezei de circulatie la conditiile de trafic, respectiv intr-o curba cu grad sporit de dificultate. (C.A. Bucuresti, sectia penala, decizia nr.1079/2002, in C.P.J.P. 2002, p.211).

Elementul material al laturii obiective

Nerespectarea dispozitiilor privind viteza de deplasare a vehiculelor

Constituie infractiunea de ucidere din culpa fapta conducatorului auto care a circulat pe drumul national cu microbuzul avand viteza de 68-69 km/h, pe timp de ninsoare, pe o sosea acoperita de polei, in aceste conditii pierzand controlul volanului, intrand in derapaj, parasind partea carosabila si rasturnandu-se pe partea stanga a sensului sau de mers, de pe urma accidentului decedand o persoana.( Judecatoria Constanta, sentinta penala nr. 1011 din 13 iunie 2007, portal.just.ro).

Nerespectarea semnificatiei unui indicator rutier

In cazul unui accident de circulatie, uciderea unei persoane de catre conducatorul unui autovehicul care, desi a circulat cu viteza legala,nu a respectat semnificatia unui indicator rutier si nu a redus viteza astfel incat sa poata efectua o depasire in conditii de siguranta, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa. (ICCJ, decizia penala nr. 1245 din 18 februarie 2005, www.scj.ro).

Culpa comuna a doi faptuitori

Alaturi de culpa conducatorului auto, autor al unui accident de circulatie mortal, care avea ca obligatie de serviciu controlul si ingrijirea zilnica a autovehiculului inainte de plecarea in cursa, control ce implica si verificarea etanseitatii conductelor de frana, se retine si culpa revizorului ethnic care,efectuand revizia tehnica de gradul I a autovehiculului cu o saptamana inainte, nu a sesizat nicio defectiune, desi uzura conductei care a cauzat producerea accidentului exista anterior reviziei. (Trib.Bucuresti, Sectia a II-a penala, decizia nr.2072/1984).

Raportul de cauzalitate dintre fapta si rezultat

Raportul de cauzalitate nu este inalturat, daca pe langa traumatismul cauzat victimei prin accidentul rutier, intervin si alti factori cauzali in producerea rezultatului letal, cum ar fi leziunile patologice preexistente si complicatiile secundare.

Determinanta pentru stabilirea legaturii de cauzalitate este imprejurarea ca fara actiunea faptuitorului rezultatul nu s-ar fi produs.

In situatia in care faptuitorul a comis o actiune care are valoare de cauza determinanta, legatura de cauzalitate se realizeaza, indiferent daca la urmarea letala au contribuit mai multe cause apartinand aceluiasi lant cauzal.

Relevanta incalcarii normelor rutiere de catre sofer in raport cu comportamentul victimei

In cazul unui accident de circulatie soldat cu moartea victimei, vinovatia conducatorului auto se poate retine doar daca acesta a incalcat vreo regula privind circulatia pe drumurile publice,iar intre aceasta incalcare si moartea victimei exista raport de cauzalitate.

Este lipsita de relevant sub aspectul vinavatiei pentru infractiunea de ucidere din culpa, imprejurarea ca alcoolemia conducatorului auto a fost de 0.56%, daca accidental se datoreaza comportamentului victimei, care a sarit brusc dintr-o caruta in fata masinii, reactie care nu putea fi prevazuta de sofer. (C.S.J., decizia penala nr.251 din 25 ianuarie 2000, in Buletinul jurisprudentei 2000, p.281).

Incredintarea unui autovehicul

Cel care incredinteaza autovehiculul pentru a fi condus de catre o persoana fara permis de conducere trebuie si poate sa prevada rezultatul vatamator ce se poate produce, inclusive decesul victimei.

Intre incredintarea autovehicului pentru a fi condus de catre o persoana fara permis de conducere si decesul victimei survenit in urma accidentului rutier exista raport de cauzalitate, deoarece accidental nu s-ar fi produs fara remiterea vehicului.

In speta, inculpatul a oprit tractorul in fata locuintei uni consatean, unde, impreuna cu coinculpatul, a consumat o cantitate de bauturi alcoolice. La plecare a incredintat tractorul ceiluilalt inculpate, care fiind in stare de ebrietate si neposedand permis de conducere, a pierdut controlul volanului si a intrat cu tractorul in santul aflat la marginea drumului, unde a surprins un copil pe care l-a strivit.

La scurt timp dupa producerea accidentului victima a decedat.

Fapta inculpatului de a incredinta volanul tractorului celuilalt inculpate, urmata de uciderea victimei, constituie infractiunea de ucidere din culpa, intrucat intre actiunea acestuia si rezultatul produs exista un raport de cauzalitate.

Totodata, inculpatul, incredintand vehiculul unei persoane neexperimentate, fara permis de conducere, putea si trebuia sa aiba reprezentarea tuturor consecintelor posibile, inclusiv accidentarea unei persoane, astfel ca faptele sale avand caracter cauzal in raport de uciderea victimei,intruneste si cerintele culpei pe linia laturii subiective a infractiunii.

Este de neconstestat ca la producerea accidentului a actionat, in mod direct celalalt inculpate, prin conducerea cu nepricepere a tractorului. Dar, la decesul victimei a contribuit culpa ambilor inculpate, atat timp cat s-a stabilit ca, in imprejurarile date, culpa oricaruia dintre ei n-ar fi fost suficienta,singura pentru producerea rezultatului, astfel ca inculpatul intimat trebuia condamnat si pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta in art.178, al.2 C.pen. (Trib.Suprem, decizia penala nr.2628/1981, in Repertoriu 1980-1985, p.274).

Latura subiectiva

Sub aspectul laturii subiective nu se poate retine culpa conducatorului auto in conditiile in care, circuland cu viteza legala in afara localitatii, a accidentat mortal doua persoane aflate in stare avansata de ebrietate si angajate in traversarea strazii fara sa se asigure.

Judecatoria Campina l-a condamnat pe inculaptul S.E.G. pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art.178 al.2 C. pen.

S-a retinut,in fapt, ca la 14 septembrie 2000, in timp ce conducea autoturismul in directia Predeal pe D.N.1, inculpatul a accidentat victimele O.E. si C.I. care erau in stare avansata de ebrietate si s-au angajat in traversarea strazii fara sa se asigure, locul aparitiei victimelor s-a aflat intre punctual de percepere posibila si locul de oprire posibila, provocandu-le leziuni in urma carora au decedat.(C.S.J., decizia penala nr.1634 din 31 martie 2003, www.iccj.ro).

Culpa comuna a faptuitorului si a victimei

Nu se poate retine culpa concurenta a victimei aflate pe trotuar in producerea unui accident rutier daca aceasta a respectat regulile de circulatie pe drumurile publice impuse pietonilor.

Judecatoria Oltenita a condamnat pe inculpatul P.V. pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa prevazuta de art.178,alin.1 si 2 C.pen. si de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat prevazuta de art.77, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, iar pe inculpatul M.M.L. pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art.178, alin.1 si 2.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, in dimineata zilei de 8 octombrie 2005, inculpatii P.V.(socru) si M.M.L.(ginere) s-au intalnit la domiciliul acestuia din urma, in comuna Luica, de unde urmau sa plece la camp pentru a recolta floarea soarelui, cu o combina Gloria C 14, proprietatea inculpatului P.V. […].

Intrucat mecanismul de directie al combinei se manevreaza cu dificultate cand motorul este oprit, inculpatul M.M.L. nu a reusit sa efectueze, la randul sau, virajul spre stanga, combina continuandu-si deplasarea in linie dreapta, in directia impusa la iesirea tractorului din curte, traversand D.J. 402 si intrand pe podetul din fata locuintei situate vis-à-vis de cea a inculpatului; aici s-a oprit dupa ce a lovit cu chederul un stalp din lemn, care s-a rupt de la baza si a cazut lovindu-l in cap pe victim I.I., in varsta de 71 de ani, ce se deplasa pe trotuar.[…].

Victima I.I. a fost accidentata in timp ce se deplasa pe trotuar, respectand astfel regulile de circulatie pe drumurile publice impuse pietonilor. (C.A. Bucuresti, sectia I penala, decizia nr.538 din 6 aprilie 2007 in C.P.J.p. 2007, p.260).

Nota: In urma republicarii O.U.G. nr. 195/2002, dispozitiile fostului art.77 alin.1 aplicabile in speta se regasesc in art.85 alin.1.

Nu poate fi retinuta si culpa victimei in situatia in care acesta, fiind in stare de ebrietate, aflandu-se pe scaunul din dreapta inculpatului, si el in stare de ebrietate, il incomodeaza in mod repetat in activitatea de conducere, insa nu si in momentul coliziunii cu autovehiculul care circula din sens invers.

De asemenea, in ceea ce priveste legatura de cauzalitate intre actiunea victimelor si rezultatul produs, imprejurarea ca victimele au acceptat sa calatoreasca in autoturismul condus de inculpat, cunoscand ca acesta a consumat bauturi alcoolice, nu atrage retinerea culpei commune a acestora in producerea accidentului rutier.

In cazul in care victima a respectat cerintele impuse de lege, tot sub aspectul legaturii de cauzalitate, in situatia in care un conducator auto accidenteaza mortal un bicyclist prin lovirea din spate a bicicletei victimei care era echipata cu un dispozitiv reflectorizant indreptat inapoi, iar premergator accidentului victim nu a efectuat manevre gresite sau alte incalcari ale regulilor de circulatie, culpa soferului la producerea evenimentului rutier este exclusiva.

Faptul ca victima condus bicicleta neechipata cu frana de mana, lumina alba indreptata inainte si lumina rosie indraptata inapoi, fiind si sub influnenta bauturilor alcoolice, nu are semnificatia unei culpe in raport cu producerea accidentului, neexistand o legatura de cauzalitate intre imprejurarile mentionate si lovirea din spate a bicicletei de catre autovehiculul condus de inculpat.(C.S.J., decizia penala nr.765 din 26 iunie 1990, spete.avocatura.ro).

In cazul incalcarii normelor rutiere atat de catre faptuitor, cat si de catre victima se retine culpa comuna. Intr-o speta in care conducatorul auto a rulat in localitate cu o viteza peste limita legala si a efectuat o depasire cu nesocotirea semnificatiei liniei continue, intrand in coliziune cu un biciclist care circula in acelasi sens de mers si care a virat la stanga fara a semnaliza aceasta intentie, se face vinovat de savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta la art.178, alin.2 C.pen., culpa sa in producerea accidentului fiind comuna cu cea a victimei.(C.A. Targu Mures, decizia penala nr.6/R din 6 ianuarie 2006, portal.just.ro).

In cazul unui accident rutier mortal, pe langa culpa victimei, care a traversat drumul in fuga, prin loc nepermis si fara sa se asigure, se va retine si culpa conducatorului auto, care a circulat cu viteza excesiva, nu a remediat defectiunile sistemului de franare, iar datorita consumului de bauturi alcoolice a fost neatent si a reactionat tardiv la aparitia victimei pe carosabil.(C.S.J., decizia penala nr.2375 din 26 mai 2000, in B.J. 2000, p.279).

Exista culpa comuna a faptuitorului si a victimei in producerea unui accident rutier mortal in cazul in care biciclistul inculpat a circulat sub influenta bauturilor alcoolice, pet imp de noapte, pe partea stanga a drumului, cu o bicicleta neechipata cu dispozitiv de iluminare si, in aceste conditii, a intrat in impact cu o alta bicicleta, care circula in sens contrar, de asemenea, neechipata cu dispozitiv de iluminare, al carei conducator era si el sub influenta bauturilor alcoolice.(Trib.Suprem, decizia penala nr.1240/198, in Dreptul nr.7/1990, p.70).

In caz de pluralitate de victime, exista o infractiune unica de ucidere din culpa prevazuta de art.192 alin.2.

Totodată, exista răspundere penala si in situația in care un conducător auto respecta întocmai regulile prescrise de regulament insa da dovada de nebăgare de seama sau insuficienta concentrare asupra activității sale, astfel incit nu evita un accident pe care cu mai multa atenție ar fi putut sa o facă. 

Astfel, fapta unei persoane care conducind un autovehicul pe timp nefavorabil, neobservind din aceasta cauza, o persoana in stare de ebrietate,căzuta in mijlocul șoselei, decat de la o distanta de cativa metri, din cauza vitezei total inadecvate fata de starea vremii, nu a putut opri la timp si a accidentat-o mortal, constituind infracțiune de ucidere din culpa, deoarece pe timp de noapte, ploi torențiale, ninsori abundente,drumuri alunecoase sau cu polei, conducătorii autovehiculelor sunt obligați sa reducă viteza pana la limita evitării oricărui pericol. 

Nu va opera agravanta de mai sus in cazul cind autovehiculul, lăsat fara supraveghere de făptuitor, s-a deplasat singur lovind mortal o persoana,deoarece in aceasta ipoteza nu a existat o culpa a făptuitorului in legătura cu efectuarea unei activități. In acest caz, făptuitorul va răspunde pentru forma simpla a infracțiunii de ucidere din culpa prev. la art.192, alin1.

Textul de lege nu distinge in raport de locul savarsirii infracțiunii (drum periculos, drum interzis circulației publice, etc.) si nici in raport de încălcarea normelor de circulație sau a altor norme. In acest sens au rămas isolate soluțiile instanțelor care au considerat ca șoferul care fortind in mod excesiv la o panta motorul autovehiculului din care cauza s-a topit un cuzinet si continuind drumul fara sa observe, produce un accident, nu va răspunde pentru ca fapta nu se datorează nesocotirii regulilor de circulație.

2. Asistenta medicala

Știința medicala se afla intr-un continuu progres, iar cerințele practicii medicale continuu revăzute, contrazic ideea de reguli cu caracter permanent.Datorita specificului acestui domeniu si fiindcă problemele care se ridicau sunt de cele mai multe ori dificil de soluționat, relației medic-bofnav neputindu-i-se substitui in totalitate o relație juridica.In ceea ce privește responsabilitatea medicala, au existat in principal doua opinii diametral opuse.

Teza rigorista, care incriminează faptele medicului după rezultatul  produs. Astfel, ideea limitelor actului de vindecare si salvare a bolnavului, pe care il implica orice act medical, ca si riscurile, deseori imprevizibile cu care este grefat, se opun unei astfel de teze. Aceasta teorie nu poate fi acceptata decit cel mult in domeniul chirurgiei estetice, transfuziilor etc.

Teza imunității pleacă de la ideea ca medicul ar fi întotdeauna bine-intentionat si indiferent de rezultatul obținut nu ar fi răspunzător.Desigur nici una din teorii nu poate fi acceptata teoretic.

Greșelile pe care le poate savirsi un medic in cadrul exercitării profesiei safe, de natura sa atragă in loc de îmbunătățirea sănătății persoanei, grăbirea evoluției bolii spre un rezultat fatal, sunt in general greșeli inadmisibile de comportament fata de pacient, erori de diagnostic sau de tratament medical. In prima situație sunt considerate greșeli inadmisibile cele care constau in acte de neglijenta sau neatenție, consultație superficiala a bolnavului etc.

Practica judiciara a reținut cazul chirurgului care, după efectuarea operației face greșit legătura dintre intestinul subțire si cecum, ceea ce acondus la imposibilitatea de alimentare a pacientului si la decesul acestuia, fapta medicului care administrează unui copil de 9 ani ser antitetanic in cantitate mare fara sa tina seama de antecedentele copilului.

De asemenea, constituie tot ucidere din culpa, fapta medicului care întrerupe cursul sarcinii unei femei gravide in luna a 6 de sarcina si care datorita unor complicații decedează sau fapta medicului de a nu efectua o intervenție chirurgicala prin stabilirea cu ușurința a unui diagnostic eronat, care a dus in final la moartea victimei.

Datorita specificului acestui domeniu de activitate, datorita faptului ca in aceste cazuri relația medic-pacient nu este o simpla relație de serviciu, medicul nu se poate sustrage de la îndatoririle sale, cind e vorba de salvarea vieții unei persoane, sub motivul ca au fost depășite orele de serviciu, fapta sa intrind sub incidența legii penale. Asa de exemplu fapta medicului care aanunțat telefonic de situația grava a bolnavului, nu se deplasează fa spital, ci se mulțumește sa dea indicații telefonice asistentei iar mai tirziu bolnavul nu a mai putut fi salvat.

In ipoteza in care un medic nu poate face fata singur unei situații dificile, el are obligația de a apela la specialiști cu mai multa experiența, in caz contrar in situația unui deces se vor aplica dispozițiile art. 192, alin. 2 C.pen.

Constituie infracțiunea de ucidere din culpa, prevăzuta la alin.2, fapta medicului care aflindu-se in fata unui caz de naștere dificil, o femeie in virsta de 44 ani, care nu mai născuse de 20 de ani si se internase cu o prezentare faciala a fătului in loc sa-l anunțe pe șeful secției de specialitate a procedat singur "in mod necalificat" la extragerea fătului cauzind moartea mamei.

In ceea ce privește erorile de alegere a tratamentului medical, exista numeroase particularități. Nu întotdeauna aceste erori atrag automat vinovăția medicului deoarece, prin aceasta, s-ar ajunge la suprimarea spiritului de inițiativa si ca final la sablonarea meseriei. Nu este posibila nici înlăturarea răspunderii penale fata de orice greșeala privind diagnosticul sau tratamentul medical deoarece aceasta ar însemna un privilegiu acordat unei categorii de profesionisti.

Va exista infracțiune de ucidere din culpa in cazul medicului, sef de secție chirurgicala, care după ce a pus un diagnostic greșit (colica renala dreapta) in loc de peritonita, a refuzat timp de mai mufte zile sa intervină chirurgical, fapt ce a dus la moartea pacientului. 

NCP reglementeaza ca o ultima varianta agravata pluralitatea de victime. In acest caz art.192, alin.3 prevede daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau multor persoane, limitele special ale pedepsei prevazute in alin.1 si 2 se majoreaza cu jumatate. Agravanta prevazuta in art.192, alin.3 are un continut identic cu cea din art.178, alin.5 CP 1969, insa difera atat limitele de pedeapsa, sub aspectul cuantumului cu care acestea pot fi majorate, cat si obligativitatea majorarii lor. Astfel, potrivit art.192, alin.3 NCP, limitele speciale ale pedepsei prevazute in alin.1 si 2 se majoreaza cu jumatate, spre deosebire de reglementarea anterioara, in baza careia, potrivit art.178, alin5, la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se putea adauga un spor de pana la 3 ani.

Pluralitatea de victime nu va duce la retinerea unei pluralitati de infractiuni, in acest caz exista o unitate legala de infractiune (infractiune complexa). Ea constituie o infractiune complexa, care prin derogare de la regula potrivit careia cate victime, atatea infractiuni concurente, absoarbe in component sa, intr-o infractiune unica, concursul ideal pe care l-ar prezenta fapta unica, prin care s-a cauzat pluralitatea de victime. Asadar, nu se poate face aplicarea concursului de infractiuni in raport de fiecare victima ucisa (Trib.Suprem, sectia penala, dec.nr.3174/1974, in C.D.1974, p.384-385).

Aceasta forma poate privi atat varianta de baza a infractiunii, cat si cealalta variant agravata prevazuta de art.192, alin.2 NCP.

Aceasta ultima împrejurare agravanta este consecința exorbitantei rezultatului survenit prin insusi faptul ca sunt ucise doua sau mai multe persoane, nu interesează daca fapta este urmarea unei culpe simple sau a unei culpe profesionale sau daca autorul s-a aflat in stare de ebrietate. In raport de situațiile de mai sus, limitele de pedeapsa vor diferi.

Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea in concurs a doua infractiuni de ucidere din culpa. S-a retinut ca in dimineata zilei de 23 august 1994, prin nerespectarea regulilor de circulatie, inculpatul a lovit cu autoturismul pe care il conducea un numar de 5 persoane aflate pe trotuar, dintre care doua au fost accidentate mortal, iar celelalte au suferit diferite leziuni.

Apelul declarat de procurer a fost admis si s-au majorat pedepsele stabilite pentru cele doua infractiuni de ucidere din culpa.

Recursul inculpatului a fost admis si s-a constatat ca pedepsele pentru cele doua infractiuni de ucidere din culpa sunt gratiate in parte.

Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.

In cazul infractiunii de ucidere din culpa, legea prevede si imprejurarea agravanta prevazuta in art.178, alin.5 C.pen., potrivit careia, daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor de pana la 3 ani.

Cum decesul celor doua victime s-a produs datorita leziunilor ce le-au fost cauzate prin accidentul de circulatie comis de inculpate, se impunea a se retine ca a fost savarsita o singura infractiune de ucidere din culpa, in conditiile de agravare prevazute in art.178, alin.2 si 5 C.pen., iar nu, in raport cu numarul victimelor, doua infractiuni de ucidere din culpa.

Capitolul V Concurs de infractiuni

Inainte de intrarea in vigoare a Noul Cod penal, printr-un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la incadrarea juridica a faptei de ucidere din culpa, savarsita cu ocazia conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange ori o concentratie ce depaseste 0,40 g/l alcool pur in aerul expirat, s-a stabilit ca:

1.Faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala si de ucidere din culpa, cu aceasta ocazie, a unei persoane, constituie o singura infractiune, complexa, de ucidere din culpa prevazuta in art.178, alin.3, teza I-a din Codul penal, in care este absorbita infractiunea prevazuta la art.87, alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

2.Uciderea unei persoane in aceleasi imprejurari, comisa de catre un conducator auto avand o imbibatie alcoolica sub limita legala, dar care se afla in stare de ebrietate constatata clinic sau prin orice alt mijloc de proba, constituie infractiunea unica de ucidere din culpa, prevazuta in art.178, alin.3 teza a II-a din Codul penal.

3.Uciderea unei persoane in aceleasi imprejurari, comisa de un conducator auto avand o imbibatie alcoolica sub limita legala, dar caruia nu i s-a stabilit prin alt mijloc de proba starea de ebrietate, constituie infractiunea unica de ucidere din culpa, prevazuta de art.178, alin.2 din Codul penal.

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Infractiunile privind circulatia pe drumurile publice erau reglementate, pana la intrarea in vigoare a Noul Cod penal, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice in art.87 si urmatoarele.

Infractiunile privind circulatia pe drumurile publice sunt prevazute de Noul Cod penal in Titlul VII. Infractiuni contra sigurantei publice, Cap. II. Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice. Aceste infractiuni sunt prevazute de la art.334 pana la art.341, respectiv:

Art.334. Punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat

Art.335. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere

Art.336. Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante

Art.337. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Art.338. Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia

Art.339. Impiedicarea sau ingreunarea circulatiei pe drumurile publice

Art.340. Nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnica ori efectuarea reparatiilor

Art.341. Efectuarea de lucrari neautorizate in zona drumului public.

NCP nu a mai incriminat ca varianta agravata uciderea din culpa savarsita de catre conducatorul unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, avand in sange o imbibatie alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sange sau care se afla in stare de ebrietate, in acest caz urmand a fi retinut concursul intre uciderea din culpa prevazuta de art.192, alin.2 NCP si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prevazuta de art.336 NCP. Astfel, NCP s-a indepartat de solutia promovata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii nr.1/2007, considerand ca o infractiune din culpa nu poate absorbi o infractiune comisa cu intentie.

Conform art.192, alin2 NCP […] Cand incalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Imbibatia alcoolica peste limita legala-concurs de infractiuni

Spre deosebire de C.pen.anterior, care prevedea ca faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala si de ucidere din culpa cu aceasta ocazie a unei persoane constituie o singura infractiune complexa, de ucidere din culpa, prevazuta la art.178 alin.3, in care este absorbita infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala; NCP instituie aplicarea regulilor concursului de infractiuni in cazul in care incalcarea dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune, in acest caz exista doua infractiuni aflate in concurs si anume: infractiunea de ucidere din culpa (art.192) si infractiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante (art.336, Cap.II.Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice).

Conform art.38 NCP, in alin.1 prevede ca exista concurs real de infractiuni atunci cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana, prin actiuni sau inactiuni distinct, inainte de a fi condamnata definitive pentru vreuna dintre ele. Exista concurs real de infractiuni si atunci cand una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni. Alin.2 din acelasi articol prevede ca exista concurs formal de infractiuni cand o actiune sau o inactiune savarsita de o persoana, din cauza imprejurarilor in care a avut loc sau a urmarilor pe care le-a produs, realizeaza continutul mai multor infractiuni.

Conform acestei definitii, exista concurs de infractiuni cand o persoana a comis doua sau mai multe fapte prin activitati separate, fapte care intrunesc continutul mai multor infractiuni, iar savarsirea acestora a avut loc inainte de a fi intervenit vreo condamnare pentru vreuna dintre ele.

Asadar, pentru a exista concurs de infractiuni, este necesar ca din complexul activitatii infractionale desfasurate de faptuitor sa se desprinda elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni.

Conducerea pe drumurile publice in stare de imbibatie alcoolica peste limita legala si uciderea din culpa savarsite de catre conducatorul de vehicul aflat in aceasta stare, reprezinta doua fapte distincte, care constituie doua infractiuni in concurs real.

Pe de alta parte, infractiunea de ucidere din culpa este o infractiune de rezultat, care se produce instantaneu ; iar nu o infractiune de pericol, continua, cum este cea prevazuta de art.336 NCP a carei consumare se prelungeste, in mod natural, in timp, pana la epuizarea activitatii ilicite.

In atare situatie, in infractiunea instantanee se absoarbe numai un fragment al infractiunii continue si anume cel care precede imediat actiunea de ucidere din culpa, nu insa si toate celelalte momente care au precedat momentul final, care raman distincte fata de producerea accidentului.

Asadar, o infractiune continua, cum este cea prevazuta de art.336 NCP, nu poate fi absorbita intr-o infractiune care se consuma instantaneu.

Prin uciderea din culpa, daca s-a datorat si starii de ebrietate sau imbibatiei alcoolice peste limita legala in care se afla conducatorul autovehiculului, se realizeaza numai unul din pericolele provocate de conducerea sub influenta alcoolului, or faptuitorul trebuie sa raspunda si pentru producerea starii de pericol privind viata altor persoane in timpul cat a condus pe drumurile publice sub influenta alcoolului, anterior producerii accidentului.

In cazul primei infractiuni este sanctionata culpa conducatorului autovehiculului care a cauzat uciderea unei persoane, fata de cea de-a doua infractiune in care este sanctionata activitatea materiala continua, savarsita cu intentie, de conducere a autovehiculului pe drumurile publice.

Astfel, cele doua urmari socialmente periculoase, respectiv moartea victimei si punerea in pericol a sigurantei circulatiei pe drumurile publice, trebuie sanctionate separat. Sub aspectul laturii subiective nu poate opera absorbtia unei infractiuni intentionate intr-o infractiune comisa din culpa, intrucat ar insemna ca o forma de vinovatie mai usoara sa absoarba o forma de vinovatie mai grea.

Creșterea numărului de autovehicule in România după anul 1989,urmata de creșterea populației urbane care generează o sporire a deplasării oamenilor, duce implicit la creșterea factorilor de risc in ceea ce privește traficul rutier.

Facind o statistica a cauzelor soluționate de instanțele judecătorești, am constatat ca in general inculpații, fie ca au consumat sau nu băuturi alcoolice, au părăsit si locul faptei, fiind gasiti destul de tarziu, ceea ce nu a mai permis o stabilire exacta a stării in care se găseau in momentul accidentării victimelor.  Audierea martorilor mai tarziu, pentru stabilirea alcoolemiei nu este relevanta deoarece de obicei, aceștia sunt prietenii inculpatului cu care acesta a consumat băuturile alcoolice, daca a consumat.

Noile reglementari, introduse prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, sunt diferite de cele prevazute de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, in sensul ca legiuitorul a renuntat sa mai incrimineze conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care se afla in stare de ebrietate, preferand sa sanctioneze numai conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80g/l alcool pur in sange ori o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat. Daca gradul de imbibatie alcoolica se situeaza sub aceasta limita, conducerea autovehiculului sub influenta bauturilor alcoolice constituie contraventie.

Aceasta infractiune este o infractiune de pericol, sanctionata chiar daca nu s-a produs vreun accident in urma savarsirii ei. Prin incriminarea ei, legiuitorul a urmarit asigurarea securitatii circulatiei, pedepsind simplul fapt al conducerii unui autovehicul de catre o persoana care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, prevazand chiar gradul de imbibatie alcoolica de la care opereaza raspunderea penala. Prin "imbibatie alcoolica” se intelege gradul de concentrare a alcoolului din corpul uman, exprimat in grame la litrul de sange ori miligrame in aerul expirat (alcoolemie).

Potrivit art. 88 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, stabilirea concentratiei de alcool in sange se face prin recoltarea probelor biologice in institutiile medico – legale abilitate, iar cea a concentratiei de alcool in aerul expirat, prin mijloace tehnice certificate, potrivit legii.

(1)Recoltarea probelor biologice se face in unitatile de asistenta medicala ambulatorie de specialitate autorizate in acest sens sau in institutii medico-legale si se efectueaza numai in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere.
(2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei in organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face in institutiile medico-legale autorizate, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii.
(3) Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
(4) Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

Starea de ebrietate (betie alcoolica) se defineste ca fiind starea de tulburare psihofiziologica produsa sub influenta intoxicatiei alcoolice asupra insusirilor psihofizice ale faptuitorului si rezulta din tulburarile psihosenzoriale, caracterizate prin dezorientare , confuzie, alterarea judecatii, a memoriei, cat si tulburarile neuromusculare, constand in special in tulburari de echilibru si coordonare, deosebit de periculoase pentru siguranta circulatiei.

In mod normal, starea de intoxicatie alcoolica parcurge trei faze: faza euforica; faza de ebrietate manifesta si faza comatoasa. Conceptul de “stare de ebrietate” intrebuintat in legea penala vizeaza ultimele doua faze ale intoxicatiei alcoolice.

Cele doua stari alternative – provocate de consumarea unor bauturi alcoolice – starea de imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala si starea de ebrietate nu se suprapun intotdeauna.

Exista cazuri cand conducatorul unui autovehicul are alcool in sange intr-o proportie de sub 0.80g/l ori 0,40mg/l in aerul expirat si, totusi, prezinta simptomele caracteristice starii de ebrietate, cum pot fi si cazuri cand imbibatia alcoolica este mai mare de 0,80g/l alcool in sange ori 0,40 mg/l alcool in aerul expirat, dar conducatorul autovehiculului nu prezinta simptomele starii de ebrietate.

Spre deosebire de imbibatia alcoolica care nu poate fi stabilita decat prin mijloace tehnice (analize de laborator), diagnosticul clinic al starii de ebrietate se bazeaza pe modul de comportare, atitudine, orientare in timp si spatiu, memorie, facultatea de a descrie, de a calcula, pe mers, siguranta gesturilor mainii, miros, starea pupilelor etc.

Mai mult, starea de ebrietate a conducatorilor unui autovehicul poate fi constatata si pe baza unor probe obisnuite, fara sa se recurga la examene de laborator, in special cand conditiile obiective nu permit aceasta.

In consecinta, in situatia in care conducatorul unui autovehicul sau tramvai a ucis din culpa o persoana, in timp ce conducea pe drumurile publice avand o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, va exista concurs real intre infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art.192 alin.2, si infractiunea rutiera prevazuta de art. 336 alin. 1 din Noul Cod penal.

Daca accidentul din care a rezultat moartea victimei a fost produs de un conducator de autovehicul sau tramvai care a condus pe drumurile publice avand o imbibatie alcoolica sub limita legala si nu s-a stabilit prin alte mijloace de proba starea de ebrietate, va exista o unica infractiune, respectiv uciderea din culpa prevazuta de art.192 alin.2 din Codul penal.

Pe de alta parte, OUG nr.195/2002 prevede ca:

(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.
(6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
(7) Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati in trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, in produsele biologice, a unor substante sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora li se recolteaza obligatoriu probe biologice.

Laboratoarele de toxicologie ale institutiilor de medicina legala din tara noastra sunt singurele abilitate, conform legii, sa efectueze analize din care sa rezulte concentratia alcoolului in sangele, respectiv urina, persoanelor vii sau decedate supuse testarii. Doar buletinele de analiza provenind de la aceste institutii au valoare de proba in justitie. De altfel, exista o singura metoda oficiala de stabilire a alcoolemiei unei persoane care se aplica in toata reteaua de medicina legala. Alte metode se pot folosi doar in completarea metodei oficiale (ca verificare), dar singure nu au valoare de proba valabila in justitie. Importanta stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei unei persoane rezida din faptul ca, in functie de aceasta, persoana in cauza poate avea o raspundere civila sau penala, dupa caz.

Determinarea alcoolemiei unei persoane se face, deci, numai in servicii de medicina legala dar recoltarea probelor biologice se poate face in orice unitate sanitara dotata corespunzator. De acolo, sangele este transportat de catre organele de politie la sediul serviciilor medico-legale pentru a fi analizat.

Concentratia vaporilor de alcool in aerul expirat se determina de catre organele de politie cu ajutorul unor aparate denumite etiloteste. In cazul in care o persoana are o valoare a concentratiei a vaporilor de alcool in aerul expirat de pana la 0,4 mg/l comite o contraventie, iar cea care are peste acesta valoare comite o infractiune.

Potrivit legislatiei in vigoare, etilotestul nu este un mijloc tehnic certificat. El nu poate fi asimilat etilometrelor care sunt certificate de catre Institutul National de Metrologie.

In consecinta, acestea nu sunt assimilate etilometrelor si, daca se constata in urma testarii cu un astfel de aparat existent unei concentratii ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aer expirat, fapta nu constituie infractiune; subiectului i se recolteaza obligatoriu probe biologice si daca din buletinul de analiza toxicological rezulta o concentratie de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, fapta va fi considerata infractiune.

Alcoolemia (concentratia de alcool in sange) stabilita prin analiza toxicologica are o valoare de necontestat dar ea semnifica realitatea momentului recoltarii sangelui. Momentul evenimentului rutier, insa, este altul, adica unul anterior recoltarii. Ideal ar fi ca, recoltarea sangelui sa se faca foarte repede dupa producerea evenimentului rutier. In acest interval de timp alcoolemia persoanei poate creste sau poate scadea in functie de cantitatea de alcool consumata, respectiv de momentul consumului fata de ora evenimentului rutier. Din acest motiv este justificata efectuarea calculului retroactive al alcoolemiei pentru a se preciza cu cat mai multa acuratete alcoolemia persoanei in momentul producerii evenimentului rutier.

Conform art. 337 NCP, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

In ceea ce priveste infractiunea de parasire a locului accidentului, sanctiunea prevazuta de Noul Cod penal este inchisoarea de la 2 la 7 ani. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta de modificare sau stergere a urmelor accidentului fara acordul echipei de cercetare la fata locului. Conform art.338, alin.1 NCP parasirea locului accidentului se face doar cu incuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei. Infractiunile privind regimul circulatiei pe drumurile publice prevazute de O.U.G nr.195/2002 sunt infractiuni de sine statatoare, neputand fi pusa in discutie nicio raportare la o alta infractiune. Chiar si in ipoteza in care inculpatul nu s-ar fi facut vinovat de acrosarea a doua persoane, in conditiile in care a fost implicat intr-un accident de circulatie, el avea obligatia de a nu parasi locul accidentului fara incuviintarea organelor de politie. (C.A. Suceava, dec.pen.nr.182/2005, in Jurisprudenta nationala 2004-2005, p.668).

Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului daca:

-in urma accidentului s-au produs doar pagube material

-conducatorul vehiculului transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara, in lipsa altor mijloace de transport

-conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de indata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie in vederea intocmirii documentelor de constatare a accidentului

-victima paraseste locui faptei, iar conducatorul de vehicul anunta evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.

Nerespectarea regulilor de protectie a muncii

Infractiunile privind sanatatea si securitatea in munca erau prevazute in Legea nr.319/2006 a securitatii si sanatatii in munca in art.37-38.

Art. 37. – (1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă. (3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

Art. 38. – (1) Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.

(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării tuturor deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.

(4) Faptele prevăzute la alin. (1) și (3) săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

In prezent, infractiunile privind sanatatea si securitatea in munca sunt prevazute de Noul Cod penal in Titlul VII. Infractiuni contra sigurantei publice, capitolul IV. Infractiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte acrivitati reglementate de lege, art.349-350.

Discutii interesante s-au purtat si in legatura cu posibilitatea retinerii concursului de infractiuni in ipoteza in care uciderea din culpa a fost savarsita ca urmare a nerespectarii unor dispozitii legale privind protectia muncii.

Astfel, intr-o opinie, care este dominanta, atat in literatura de specialitate, cat si in practica judiciara, s-a considerat ca, avandu-se in vedere incriminarea distincta a infractiunilor contra protectiei muncii, exista concurs de infractiuni intre aceste infractiuni si infractiunea de ucidere din culpa in forma agravata prevazuta la art.192, alin.2, sustinandu-se , in esenta, ca suntem in prezenta incalcarii a doua categorii de dispozitii legale distincte, respectiv cele referitoare la viata persoanei si cele privind protectia muncii, si ca in continutul formei agravate a uciderii din culpa se gasesc comprimate elemente obiective si subiective distincte ale ambelor infractiuni. De asemenea, s-a mai aratat ca intr-o asemenea situatie sunt lezate practic doua obiecte juridice diferite, respectiv viata persoanei si conditiile normale de munca, si ca nerespectarea dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii este adaugata la forma simpla a infractiunii de ucidere din culpa doar in scopul de a agrava pericolul social al infractiunii, circumstantiind-o, ceea ce insa nu este de natura sa epuizeze continutul infractiunii contra protectiei muncii.

Intr-o alta opinie, s-a sustinut ca infractiunea de ucidere din culpa, constand in uciderea din culpa ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale privind protectia muncii, este o infractiune complexa, absorbind in continutul ei ca elemente componente faptele care, luate in mod individual, constituie una din infractiunile contra protectiei muncii prevazute in NCP in Cap.IV. Infractiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activitati reglementate de lege, respectiv in art.349 si 350.

Art.349 prevede ca (1) Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol imminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Fapta prevazuta in alin.(1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

Art.350 prevede ca (1) Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol iminent de producer a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza repunerea in functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor.

(3) Faptele prevazute in alin.(1) si (2) savarsite din culpa se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

In argumentarea acestui punct de vedere, s-a aratat ca in cazul uciderii din culpa, culpa faptuitorului consta tocmai in neluarea sau nerespectarea unor masuri privind protectia muncii, ceea ce conduce la concluzia ca, daca s-ar accepta teza concursului de infractiuni, s-ar ajunge implicit la o dubla sanctionare, ceea ce este inadmisibil. S-a considerat ca incriminarile din legea speciala raman valabile doar atunci cand, prin neluarea sau nerespectarea masurilor de protectie a muncii, se creeaza o stare de pericol, fara a se produce si urmarea specifica infractiunii de ucidere din culpa.

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca nu poate fi acceptata parerea potrivit careia forma agravata a uciderii din culpa prevazuta la art.192, alin.2 ar absorbi in continutul ei complex infractiunile contra protectiei muncii prevazute de NCP. Pentru ca acestea din urma sa-si piarda autonomia infractionala si sa devina prin absorbtie simple elemente componente ale infractiunii de ucidere din culpa, era necesar sa se reflecte si sa se reproduca in mod explicit in norma de incriminare. Simpla referire cu caracter general la nerespectarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati nu echivaleaza cu o suprapunere a elementelor constitutive ale infractiunilor contra protectiei muncii peste cele care circumstantiaza uciderea din culpa in acest caz. De aceea, ni se pare mai realista teza concursului de infractiuni, cu toate argumentele care o insotesc si pe care le-am prezentat mai sus.

Astfel, neluarea masurilor de protecție a muncii pentru executarea de către un elev  practicant, cu tractorul a unor lucrări, urmate de efectuarea unor masuri greșite de elevul practicant, răsturnarea tractorului si accidentarea mortala aceluilalt minor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii privind  protecția muncii, prevăzute in art.349 si 350 NCP, dar si ale infracțiunii de ucidere din culpa prevăzute in art 192, alin.2 NCP.

Aspecte procesuale

In cazul infractiunii de ucidere din culpa actiunea penala se exercita din oficiu. Competenta de a efectua urmarirea penala revine organelor de cercetare penala ale politiei, iar judecata in prima instanta revine judecatoriei.

Conform art.292 din NCPP organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu daca afla ca s-a savarsit o infractiune pe orice alta cale decat cele prevazute la art.289-291 si incheie un proces-verbal in acest sens.

Organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta atunci cand actul de sesizare indeplineste conditiile legale si se constata ca nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica punerea in miscare a actiunii penale prevazute la art.16, alin1 NCPP.

Procurorul dispune efectuarea urmaririi penale si fata de persoana atunci cand din probele existente rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta, iar acea persoana dobandeste calitatea de suspect.

In cazul in care urmarirea penala este completa si s-a efectuat cu respectarea dispozitiilor legale, procurorul emite rechizitoriul si dispune trimiterea in judecata. In cazul in care urmarirea penala nu este completa si nu exista probele necesare si legal administrate, procurorul emite ordonanta de clasare sau renuntare la urmarirea penala.

Judecarea cauzei are loc in prezenta inculpatului, care are dreptul la un aparator si de a lua cunostinta de actele dosarului.

Instanta se pronunta asupra invinuirii aduse inculpatului printr-o sentinta prin care hotaraste, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal.

Legea penala mai favorabila

Din renuntarea la cele doua variante agravate prevazute de art.178, alin.3 si 4 din vechiul Cod penal, precum si din art.192, alin2 NCP rezulta ca infractiunea de ucidere din culpa nu mai poate fi calificata ca infractiune complexa, urmand sa fie retinut concursul de infractiuni atunci cand incalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune.

Uciderea din culpa a unei persoane, savarsita de un conducator al unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere si care avea o imbibatie alcoolica de peste 0,80g/l alcool pur in sange, va constitui infractiunea de ucidere din culpa prevazuta de art.192, alin.2, in concurs cu infractiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, prevazuta de art.336, alin.1 NCP.

Totodata, starea de ebrietate nu mai constituie un element circumstantial agravant. Prin urmare, a fost infirmata pe cale legislativa solutia jurisprudentiala oferita de catre instanta suprema in aceasta materie.

In cazul uciderii din culpa a doua sau mai multor persoane nu va mai opera numai o majorare a maximului cu pana la 3 ani, ci limitele de pedeapsa, atat maximul, cat si minimul special, vor fi majorate cu jumatate. In aceasta situatie ramane mai favorabila incriminarea din vechiul Cod penal.

De asemenea, NCP a renuntat la incriminarea variantei prevazute de art.178, alin.4 din vechiul Cod penal privind savarsirea faptei de ucidere din culpa de orice alta persoana in exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate, in acest caz urmand a fi retinuta uciderea din culpa prevazuta de art.192, alin.2 NCP, avandu-se in vedere la individualizarea pedepsei comiterea faptei in stare de ebrietate.

Conform art.5 NCP in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.

In vederea aplicarii legii penale mai favorabile cauzelor nesolutionate definitiv, se disting urmatoarele ipoteze:

1.Fapta se incadreaza in uciderea din culpa forma tip, conform ambelor legi -organul judiciar va aplica legea in vigoare, avand in vedere ca nu exista o diferenta intre limitele de pedeapsa prevazute de cele doua legi (1-5 ani).

2.Fapta de ucidere din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati, daca nerespectarea dispozitiilor legale nu constituie prin ea insasi infractiune -organul judiciar va aplica legea in vigoare, avand in vedere ca nu exista o diferenta intre limitele de pedeapsa prevazute de cele doua legi (2-7 ani).

De exemplu, uciderea din culpa a unei persoane din cauza nerespectarii de catre conducatorul unui autovehicul a semnificatiei culorii rosii afisate de semaforul electric.

3.Fapta este calificata drept infractiune complexa potrivit legii vechi si concurs de infractiuni conform legii noi, in acest caz determinarea legii mai favorabile va fi realizata prin compararea pedepsei principale prevazute de vechiul Cod penal cu pedeapsa ce ar rezulta in urma aplicarii regimului sanctionator al concursului de infractiuni conform NCP.

De exemplu, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala si uciderea unei persoane cu aceasta ocazie. Conform legii vechi, fapta va constitui infractiunea complexa de ucidere din culpa prevazuta de art.178, alin.3 (5-15 ani), iar potrivit NCP fapta va constitui infractiunea de ucidere din culpa prevazuta de art.192, alin.2 (2-7 ani), in concurs cu infractiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prevazuta de art.336, alin.1 NCP (1-5 ani). Daca instanta va stabili confor legii vechi o pedeapsa de 5 ani, iar conform legii noi o pedeapsa rezultanta de 6 ani, legea veche va fi mai favorabila.

Date fiind atat identitatea de continut, cat si cea de regim sanctionator, sub aspectul formei de baza a infractiunii de ucidere din culpa nu se va pune problema legii penale mai favorabile. Tot astfel, date fiind atat identitatea de continut, cat si cea de regim sanctionator, sub aspectul formei agravate a infractiunii de ucidere din culpa (art.192, alin.2 NCP) nu se va pune problema legii penale mai favorabile.

Noua incriminare este mai favorabila si prin optiunea legiuitorului de a renunta la agravantele din art.178, alin.3 si 4 CP 1969, existente atunci cand uciderea din culpa a unei persoane era savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica ce depasea limita legala sau care se afla in stare de ebrietate ori savarsita de orice alta persoana in exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate, considerate ca reprezentand o infractiune complexa si sanctionate cu inchisoare de la 5 la 15 ani. Faptele similare care vor fi savarsite sub reglementarea noului Cod penal vor fi incadrate sub forma concursului de infractiuni.

CAPITOLUL VI Aspecte criminalistice

Cercetarea criminalistica a infractiunilor contra vietii in general si a infractiunilor din culpa, in special, este hotaratoare pentru emiterea de ipoteze corecte si justa solutionare a oricarei spetei. Cercetarea criminalistica  se desfasoara in acelasi mod la toate categoriile de infractiuni– si la cele din culpa si la cele savarsite cu intentie.

Rolul si importanta investigatiei criminalistice in solutionarea infractiunilor impotriva vietii rezulta din aceea ca stiinta criminalisticii pune la indemana organelor judiciare metodele si mijloacele tehnico-stiintifice necesare descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor infractiunii, a identificarii autorului si eventual a victimei. Totodata, prin regulile tactice de efectuare a actelor de urmarire penala, precum si prin metodologia cercetarii infractiunii, este posibila strangerea probelor necesare stabilirii adevarului.

În esenta, criminalistica ofera instrumentele stiintifice destinate atat conturarii elementelor constitutive ale infractiunii si identificarii faptuitorului, cat si aplicarii unei pedepse conform vinovatiei sale.

Convocarea expertilor si a specialistilor din diferite domenii tehnico-stiintifice este necesara inca din primul moment al cercetarii pentru a se asigura descoperirea acelor urme care cer cunostinte de specialitate, ca in cazul accidentelor de circulatie, omor, incendii, accidente de munca sau in cazurile cand, indiferent de natura infractiunii, urmele sunt de asa natura incat pentru descoperirea si ridicarea lor este nevoie de un specialist criminalist.

Spre exemplu, trebuie considerata obligatorie participarea medicului legist la cercetarea locului faptei, in cazul in care aici se afla cadavrul ce prezinta semne de moarte violenta. Fara ajutorul medicului nu este posibila descrierea corecta si stiintifica a starii cadavrului, a leziunilor pe care le prezinta si a fenomenelor cadaverice care indica momentul in care a survenit moartea, precum si cauzele ei. Expertiza medico-legala este guvernata de reguli metodologice generale si speciale, puse in evidenta in literatura de specialitate.

Multimea curiosilor trebuie tinuta la distanta de locul faptei pentru a nu distruge urmele infractiunii, dar acest deziderat nu trebuie interpretat in mod mecanic, deoarece prin indepartarea tuturor persoanelor, fara nici un fel de selectare, se pot pierde unii martori oculari pretiosi, unele persoane care ar putea ajuta la identificarea infractorului daca acesta este prins sau chiar infractorul sau complicii ramasi sa vada cum decurg cercetarile.

Cercetarea locului faptei

Cercetarea locului faptei face parte din activitatile initiale de ancheta, pornite imediat ce s-a aflat despre savarsirea unei infractiuni. Totusi exista cazuri cand cercetarea locului faptei se face cu o anumita intarziere, fie ca infractiunea a ramas un timp nedescoperita, fie ca nu s-a cunoscut de la bun inceput care este intr-adevar locul principal al savarsirii faptei. In cazurile in care cercetarea locului faptei se face cu o oarecare intarziere, va trebui sa se tina seama de toate modificarile ce au putut sa opereze intre timp asupra urmelor infractiunii; in masura in care acestea mai pot fi descoperite, vor trebui interpretate tinand seama de respectivele transformari.

Cercetarea propriu-zisa a locului faptei presupune respectarea unor reguli tactice cu caracter general, aplicabile in intreaga cercetare, dar si a normelor de procedura penala, astfel incat sa se ajunga la scopul propus.

Cercetarea are ca scop cunoasterea nemijlocita a locului faptei, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor create cu ocazia savarsirii faptei, ascultarea martorilor, victimei si a persoanei suspecte. Este o activitate care nu poate fi inlocuita.

Art.192, alin.1 din NCPP prevede cine dispune aceasta masura: Cercetarea la fata locului se dispune de catre organul de urmarire penala, iar in cursul judecatii de catre instant de judecata, atunci cand este necesara constatarea directa in scopul determinarii sau clarificarii unor imprejurari de fapt ce prezinta importanta pentru stabilirea adevarului, precum si ori de cate ori exista suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.

Presupune parcurgea urmatoarelor etape:

1.Pregatirea locului faptei, care consta in luarea anumitor masuri pregatitoare

-masuri luate la sediul organului judiciar (obtinerea de date si informatii cu privire la fapta, transmiterea unor sarcini urgent catre persoanele aflate la locul faptei, respectiv autoritatilor care ajung la locul faptei, constituirea echipei de cercetare, asigurarea perticiparii la cercetare a persoanelor legal interesate.)

-masuri luate la locul faptei (inlaturarea pericolelor existente sau posibile, acordarea asistentei victimelor, obtinerea de date si informatii despre fapta, modul in care s-a organizat paza locului faptei, se audiaza martorii, persoana suspecta si se noteaza continutul acestor declaratii).

2.Efectuarea propriu-zisa

Cercetarea trebuie efectuata fara intarziere. In multe cazuri cercetarea cu intarziere alocului faptei poate avea ca rezultat modificarea intre timp a aspectului locului faptei, precum si disparitia urmelor si a probelor material din diferite cauze. Astfel, fenomenele atmosferice deterioreaza urmele de pe sol, probele material pot fi ridicate inamplator sau intetionat de cineva, aspectul locului faptei se va modifica datorita restabilirii situatiei anterioare obisnuite.

Cercetarea locului faptei trebuie efectuata cat mai grabnic cu putinta, ori de cate ori exista pericolul ca scena locului faptei sa sufere modificari in foarte scurt timp de la producerea faptei ( de exemplu, in cazul accidentelor de circulatie, a accidentelor de munca survenite in intreprinderi a caror productie nu poate fi intrerupta pentru o perioada mai indelungata, in cazul descoperiri unui cadavru in strada).

Cercetarea se desfasoara cu obiectivitate, adica nu trebuie verificata doar versiunea cea mai probabila dupa primul contact cu locul faptei. Se efectueaza in mod amanuntit si priveste particularitatile locului faptei indiferent de importanta lor la acel moment. Nu in ultimul rand, se efectueaza planificat in functie de structura faptei, perimetru si componenta echipei.

Consta in doua faze:

1.Faza statica, care are ca rezultat delimitarea mai exacta a locului faptei, se examineaza in detaliu acele urme care sunt amenintate de modificare sau distrugere. In acesta faza fixarea se face prin fotografie, filmare si descriere.

2.Faza dinamica presupune examinarea fiecarui obiect si urma in parte miscandu-le de la locul si pozitia in care se afla.

Toate rezultatele cercetarii se consemneaza intr-un proces-verbal, care este alcatuit din trei parti: partea introductiva (cuprinde mentiuni despre fapta cercetata, localizarea acesteia in timp si spatiu, organul judiciar care a facut cercetarea, persoanele care au asistat si modul de sesizare); partea descriptiva (cuprinde masurile si activitatile desfasurate cu ocazia cercetarii locului faptei, obiectele si urmele descoperite, ce s-a fotografiat la locul faptei, daca s-a intocmit schita plan, la ce scara si in ce fel) si incheierea ( cuprinde ora inceperii si ora terminarii cercetarii locului faptei). Procesul-verbal va fi semnat de catre organul judiciar si de catre martorii asistenti,pe fiecare pagina, locurile ramase libere fiind barate.

Regulile tactice criminalistice de redactare a procesului-verbal:

-in procesul- verbal nu trebuie sa se expuna diferite opinii si presupuneri ale anchetatorului sau interpretari ale martorilor cu privire la faptele petrecute, ci trebuie sa se consemneze, in mod obiectiv si clar, numai ceea ce insasi persoanele care au efectuat cercatarea locului faptei au perceput direct.

-folosirea unui mod de exprimare riguros, exact, precis si concis, a unei terminologii uzuale, accesibile si unitare sub raport procesual penal, astfel incat sa fie prevenit echivocul sau ambiguitatea; se vor evita termenii prea tehnici sau neologismele.

-descrierea fiecarui obiect sa se faca in mod complet si clar pentru a aevita revenirile si repetarile.

-descrierea celor constatate in ordinea in care s-a desfasurat cercetarea locului faptei, ceea ce impune ca procesul-verbal sa fie redactat, de regula, chiar la locul faptei, pentru a nu se omite niciun amanunt.

De obicei,la procesul-verbal se anexeaza schita locului faptei (art.192, alin.2 NCPP). Aceasta reprezinta o completare importanta a procesului-verbal de cercetare a locului faptei. Schita locului faptei , denumita si plan-schita sau desen-schita, este destinata fixarii si prezentarii, in ansamblu, a locului faptei, a modului in care sunt dispuse, in plan, obiectele si urmele infractiunii, precum si a distantelor sau a raportului de pozitie dintre acestea.

Pentru efectuarea cercetarilor cu un grad de complexitate mai mare se apeleaza la laboratoarele criminalistice mobile. Laboratoarele criminalistice mobile dispun, pe langa trusele criminalistice, de mijloace tehnico-stiintifice mai importante cum ar fi: aparatura de inregistrare fotografica si video pentru obtinerea de imagini de la cercetarea locului faptei, detectoare de metale, detectoare de substante explosive, mijloace tehnice de identificare a persoanelor dupa semnalmente exterioare, aparatura de comunicatii radio pentru mentinerea unei legaturi cu unitatile organelor judiciare.