Elemente DE Diagnostic Financiar AL Intreprinderii PE Exemplul Sc Argonmed Srl

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

PE EXEMPLUL SC ARGONMED SRL

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

1. PRELUCRAREA BILANȚULUI CONTABIL ÎN SCOPUL REALIZĂRII DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

1.1 SEMNIFICAȚIILE ȘI IMPORTANȚA DIAGNOSTICULUI ECONOMICO-FINANCIAR

1.2 OPERAȚII DE TRECERE DE LA BILANȚUL CONTABIL LA BILANȚUL FINANCIAR

1.3 BILANȚUL FINANCIAR ȘI BILANȚUL FUNCȚIONAL

2. DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR ȘI FUNCȚIONAL LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

2.1 APRECIEREA SOLVABILITĂȚII ȘI LICHIDITĂȚII LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

2.2 APRECIEREA ECHILIBRULUI FUNCȚIONAL AL ÎNTREPRINDERII

2.3 TABLOUL DE FINANȚARE

3. DIAGNOSTICUL PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERII

3.1 STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

3.2 TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

3.3 METODE DE DETERMINARE A CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE

4.DIAGNOSTICUL RENTABILITĂȚII ȘI

BILANȚUL STRUCTURAL LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

4.1 RATELE DE RENTABILITATE COMERCIALĂ, ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ

4.2 BILANȚUL STRUCTURAL

5.STUDIU DE CAZ PE EXEMPLUL S.C.ARGONMED S.R.L. PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

5.1 DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR SI FUNCTIONAL LA SC ARGONMED SRL BILANȚUL STRUCTURAL

5.2 DIAGNOSTICUL PERFORMANȚELOR FINANCIARE LA „SC ARGONMED SRL” PENTRU PERIOADA 2012-2014

5.3. DIAGNOSTICUL RENTABILITATII SI BILANTUL STRUCTURAL LA „SC ARGONMED SRL”

5.3.1. Ratele de rentabilitate comercială

5.3.2. Ratele de rentabilitate economică

5.3.3. Ratele de rentabilitate financiară

5.3.4. Analiza pe baza bilanțului structural

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

B I B L I O G R A F I E

A N E X E

I N T R O D U C E R E

Prezenta lucrare, intitulată ”Elemente de diagnostic financiar al întreprinderii pe exemplul SC ARGONMED SRL”, își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu diagnosticul financiar al întreprinderii. Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.

Diagnosticul financiar este la îndemâna managerilor și permite formularea unor judecăți de valoare cantitative și/sau calitative privind starea, perspectivele și dinamica unui agent economic.

Cuvântul ”diagnostic” este originar din limba greacă și înseamnă ”apt de a discerne”. În economie are aceeași acțiune ca și în medicină. Indiferent de mediul de utilizare, demersul diagnosticului impune o analiza complexă a mecanismului de modificare și formare a fenomenelor specifice.

Rațiunea efectuării unui diagnostic al performanțelor întreprinderii poate avea la bază nu numai situația în care aceasta are dificultăți, ci și atunci când starea este bună, dar se dorește îmbunătățirea ei.

Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare are următoarele obiective generale:

􀂃 evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiară și a performanțelor întreprinderii;

􀂃 identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale întreprinderii;

􀂃 prezentarea perspectivelor de evoluție a întreprinderii și propunerea unor acțiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației.

Lucrarea de față este structurată pe cinci capitole astfel: patru capitole teorie și un capitol studiu de caz.

Primul capitol intitulat ”Prelucrarea bilanțului contabil în scopul realizării diagnosticului financiar” arată importanța bilanțului și trecerea de la bilanțul contabil la bilanțul financiar și cel funcțional.

Cel de-al doilea capitol ”Diagnosticul echilibrului financiar și funcțional la nivel de întreprindere” prezintă aspectele teoretice cu privire la prelucrarea datelor în scopul realizării diagnosticului echilibrului financiar.

În capitolul trei ”Diagnosticul performanțelor întreprinderii”

Cel de-al patrulea capitol denumit ”Diagnosticul rentabilității și bilanțul structural la nivel de întreprindere”

Capitolul cinci ”Studiu de caz pe exemplul S.C. Argonmed S.R.L. privind diagnosticul financiar al întreprinderii” este esența lucrării deoarece în acest capitol sunt puse în practică aspectele teoretice prezentate în capitolele anetrioare.

Pentru realizarea acestei lucrări a fost folosită o bibliografie atât din literatura română cât și din cea straină.

1. PRELUCRAREA BILANȚULUI CONTABIL ÎN SCOPUL REALIZĂRII DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

1.1 SEMNIFICAȚIILE ȘI IMPORTANȚA DIAGNOSTICULUI ECONOMICO-FINANCIAR

Diagnosticul economico – financiar este practicat de agenți diverși: acționari; conducătorii de întreprinderi; deținatori de portofolii; întreprinderi concurente; creanțieri; experți- contabili.

Diagnosticul economic – financiar s-a bazat, mult timp, strict pe informațiile contabile. În prezent, se pune problema ca diagnosticul financiar să se bazeze pe diagnosticul strategic.

Diagnosticul strategic asupra stării întreprinderii se realizează din diagnostic concurențial, diagnostic tehnologic, diagnosticul financiar și diagnostic social.

Diagnosticul concurențial răspunde la probleme privind piața întreprinderii, prețurile practicate, structura clietelei.

Diagnosticul tehnologic răspunde problemelor de la nivelul productivității muncii, lansarea de servicii sau de noi produse și tehnologiilor utilizate.

Diagnosticul financiar are ca obiectiv stabilirea capacității de profit a întreprinderii, a capacității de autofinanțare, a lichidităților financiare, starea echilibrului financiar, situația veniturilor și cheltuielilor.

Diagnosticul social analizează categoriile de personal folosit în întreprindere, politica salarială, gradul de calificare, relațiile cu partenerii de contracte, climatul social.

Diagnosticul financiar începe prin cunoașterea întreprinderii și a mediului său și se desfășoară prin analiză a punctelor tari și a celor slabe, pe care le are întreprinderea la un anumit moment, și o analiză strategică și dinamică a potențialului întreprinderii și a oportunităților de care să profite și a riscurilor care pot apărea.

Prin analiza diagnostic se urmărește descoperirea obiectivelor pentru fiecare funcție a întreprinderii, se verifică dacă în momentul diagnosticului sunt îndeplinite condițiile pentru atingerea obiectivelor.

Analiza dinamică a riscurilor și oportunităților pune accentul pe consecințele previzionale ale deciziilor luate de întreprindere și pe efectul modificărilor mediului asupra acesteia.

Rezultatele unei analize diagnostic sunt folosite pentru prognoza principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii. Sunt efectuate și în situația în care întreprinderea este în dificultate și este supusă unui regim de supraveghere.

Indiferent de activitate, modelul operațional al diagnosticului financiar se poate prezenta astfel:

Etapele diagnosticului sunt următoarele :

Asigurarea informațiilor în vederea diagnosticării:

Informații contabile;

Informații extracontabile.

Evidențierea diferitelor fenomene economico-financiare:

Simptomele legate mai ales de disfuncționalități;

Puncte forte și slabe ale activității

Analiza explicativă a:

Cauzelor dificultăților;

Atuuri și neajunsuri ale activității.

Previziuni și recomandări.

Realizarea unui diagnostic al performanțelor întreprinderii poate fi efectuată nu numai în situația în care acesta are dificultăți, dar și în momentul în care se dorește îmbunătățirea ei.

Analiza diagnostic nu se limitează la radiografia și aprecierea diferitelor fenomene, ci constituie parte organică a gestiunii previzionale, respectiv managementului, un conducător eficient consacră 50% din timpul sau problemelor de diagnostic al activității.

Diagnosticarea întreprinderii se realizează de către conducerea întreprinderii, de specialiști externi, de către cadre abilitate ale acesteia, de echipe mixte formate din specialiști interni și externi. Se apreciază că echipele mixte au șanse mai mari de succes.

Diagnosticul înseamnă a identifica variabile-cheie ale stării și dinamicii fenomenelor, a studia interacțiunea lor în vederea determinării obiectivelor de progres a întreprinderii.

În practica curentă, termenul de diagnostic este frecvent înlocuit cu cel de analiză sau de audit. Diagnosticul nu poate fi confundat cu analiza economico-financiară, chiar dacă demersul său se bazează pe aceasta.

Analiza economico-financiară este înainte de toate, o știință a interpretării, interpretare bazată pe un sistem de informații ce trebuie culese, tratate, prelucrate. În condițiile unor informații fiabile și corecte, formularea unor judecăți de valoare pertinente depinde atât de măsura în care analistul stăpânește teoria economică, cunoaște realitatea obiectivă, cât și experiența acumulată de acesta. Rolul analistului constă în studierea și evaluarea obiectivă a unor stări și rezultate în identificarea factorilor și cauzelor acțiunii lor. În stabilirea punctelor forte și slabe ale firmei, în găsirea de soluții pentru reglarea sau îmbunătățirea activității.

Importanța diagnosticului se poate desprinde și din răspunsurile la întrebarea: Când este necesară realizarea diagnosticului ?

Diagnosticarea activității unei firme este necesară în momentul în care:

Conducerea dorește o analiză profundă a activității firmei și pe această bază, evidențierea cauzală a principalelor disfuncționalități și atuuri;

Se dorește elaborarea și fundamentarea strategiei globale sau a strategiilor parțiale (de cercetare-dezvoltare, comerciale, de producție etc.);

Se întrevăd schimbări manageriale profunde, circumscrise reproiectării (remodelării) manageriale;

Se impune privatizarea firmei, pentru a evidenția critic situația economico-financiară și managerială a acesteia;

Conducerea dorește restructurarea firmei;

Managementul derulează demersuri strategico- tactice de ansamblu sau parțiale;

Se exercită funcția de control-evaluare, atribut al muncii oricărui manager, integrat în procesul de management;

Se elaborează planuri de afaceri, diagnosticarea fiind o importantă componenta a acestora;

Se finalizează exercițiul financiar și se elaborează raportul de gestiune al administratorului. Acesta din urmă prefatează diagnosticul general sau parțial aprofundat, la solicitarea acționarilor;

Se efectuează studii de fezabilitate, ce exprimă necesitatea și oportunitatea unui demers investițional important pentru firmă;

Se modifică echipa managerială a firmei, orice schimbare fiind marcată de o analiză critică a prestației managerilor înlocuiți, în principal, prin intermediul rezultatelor obținute de aceștia.

1.2 OPERAȚII DE TRECERE DE LA BILANȚUL CONTABIL LA BILANȚUL FINANCIAR

Bilanțul este documentul financiar contabil de sinteză care prezintă situația unei entități la un moment dat, un moment istoric deoarece bilanțul se intocmește pe o perioada trecută.  Analiza economico-financiară presupune activitatea de diagnosticare a echilibrului pe termen lung a entității și are ca scop identificarea punctelor tari și slabe ale firmei.

Bilanțul contabil nu permite efectuarea direct a diagnosticului financiar, drept pentru care acesta va fi adaptat exigențelor analizei financiare, prin regruparea posturilor, reclasificarea și corectarea anumitor conturi.

Bilanțul financiar se elaborează prin gruparea elementelor de activ in funcție de lichiditate iar a elementelor de pasiv in funcție de exigibilitate. Analiza lichiditate-exigibilitate pune in evidența riscul de insolvabilitate. Pentru construcția bilanțului financiar este folosit bilantul contabil însa este nevoie de o tratare a posturilor din bilanț în funcție de lichiditate si exigibilitate.

Pentru a completa rubricile bilanțului financiar, posturile bilanțului contabil sunt corectate astfel:

Ansamblul activelor este evaluat la valoare a netă.

Se din categoria elementelor de activ „activele fixe”, deoarece ele nu au valoare în termeni elimină de lichiditate, întrucât nu sunt generatoare de numerar.

Imobilizările financiare cu termen de lichiditate mai mic de un an vor fi reclasate în grupa activ circulant.

Stocurile vorn intermediul rezultatelor obținute de aceștia.

1.2 OPERAȚII DE TRECERE DE LA BILANȚUL CONTABIL LA BILANȚUL FINANCIAR

Bilanțul este documentul financiar contabil de sinteză care prezintă situația unei entități la un moment dat, un moment istoric deoarece bilanțul se intocmește pe o perioada trecută.  Analiza economico-financiară presupune activitatea de diagnosticare a echilibrului pe termen lung a entității și are ca scop identificarea punctelor tari și slabe ale firmei.

Bilanțul contabil nu permite efectuarea direct a diagnosticului financiar, drept pentru care acesta va fi adaptat exigențelor analizei financiare, prin regruparea posturilor, reclasificarea și corectarea anumitor conturi.

Bilanțul financiar se elaborează prin gruparea elementelor de activ in funcție de lichiditate iar a elementelor de pasiv in funcție de exigibilitate. Analiza lichiditate-exigibilitate pune in evidența riscul de insolvabilitate. Pentru construcția bilanțului financiar este folosit bilantul contabil însa este nevoie de o tratare a posturilor din bilanț în funcție de lichiditate si exigibilitate.

Pentru a completa rubricile bilanțului financiar, posturile bilanțului contabil sunt corectate astfel:

Ansamblul activelor este evaluat la valoare a netă.

Se din categoria elementelor de activ „activele fixe”, deoarece ele nu au valoare în termeni elimină de lichiditate, întrucât nu sunt generatoare de numerar.

Imobilizările financiare cu termen de lichiditate mai mic de un an vor fi reclasate în grupa activ circulant.

Stocurile vor fi trecute în activul imobilizat.

Creanțele având temen de lichiditate peste un an vor fi reclasate în grupa activ imobilizat.

Ansamblul valorilor mobiliare de plasament este inclus în activele de trezorerie, alături de disponibilități.

Bilanțul patrimonial trebuie să fie stabilit după repartizarea profitului, deci dividendele de plată trebuie să fie scăzute din capitalurile proprii și adăugate la datorii cu durată mai mică de un an.

Veniturile constatate în avans sunt reclasate la datorii cu durată mai mare/mică de un an, în funcție de scadența lor.

Activul bilanțului va fi grupat astfel:

– Active cu lichiditate mai mare de un an

– Active cu lichiditate mai mică de un an – se evidentiază activele cele mai lichide distinct, adica activele de trezorerie.

Pasivul bilanțului în funcție de exigibilitate va fi grupat astfel:

– Pasive cu exigibilitate mai mare de un an – capitaluri proprii și datorii pe termen lung;

– Pasive cu exigibilitate mai mică de un an – se vor evidenția separat pasivele de trezorerie – credite bancare cu scadență imediată.

1.3 BILANȚUL FINANCIAR ȘI BILANȚUL FUNCȚIONAL

Lucrările de sinteză contabilă în ansamblul lor (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, notele explicative), se constituie de cele mai multe ori în surse singulare de informații pentru efectuarea analizelor economico-financiare a activității unei întreprinderi. Caracterul limitativ al acestor surse impune reconsiderarea valorica, calitativă și structurală a posturilor de bilanț în vederea eliminării tuturor activelor – pasivelor formale, fictive sau fără relevanță economică.

Analiza echilibrului financiar are în vedere evoluția calitativă și cantitativă a raportului între sursele de finanțare și utilizarea acestora, între obligațiile și drepturile întreprinderii, (scadente sau exigibile), oferind practic instrumentele necesare asigurării lichidității, solvabilității și a unui grad de îndatorare optime pentru maximizarea performanței, a rentabilității si eficienței întreprinderii. Pornind de la natura cantitativă a valorilor reprezentate în bilanț, consacrată prin egalitatea dintre valoarea activului și cel al pasivului patrimonial al întreprinderii, echilibrul financiar aduce un plus analizei prin reflectarea unei stări calitative, care exprimă static dar mai ales dinamic evoluția resurselor proprii și capacitatea întreprinderii de a finanța pe termen scurt, mediu sau lung activitatea economică. Echilibrul financiar al întreprinderii reprezintă deci o stare calitativă a resurselor financiare ale întreprinderii.

Pornind de la accepțiunile bilanțului (juridică si economică), distingem doua abordari major diferențiate a analizei acestuia, utile studiului echilibrului financiar al unei întreprinderi:

bilanțul financiar (bilanțul lichiditatii) – tributar abordării juridice al bilanțului.

bilanțul funcțional (economic) – tributar abordării economice a bilanțului;

Pe baza bilanțului financiar este analizat riscul nerambursării datoriilor de catre întreprindere și structura sa financiară, răspunzând mai ales cerințelor creditorilor asteia.

Asupra activului patrimonial corecțiile urmăresc obținerea a două mărimi, și anume: active imobilizate și active circulante. Activele imobilizate nete mai sunt denumite și nevoi permanente, iar activele circulante nevoi temporare.

În activul bilanțului, elementele sunt ordonate după gradul de lichiditate începând cu activele mai puțin lichide, respectiv cele care presupun o perioadă mai îndelungată de materializare în bani.

Activele cu o perioadă mai mare de recuperare a capitalurilor investite sunt cunoscute și sub denumirea de utilizări, nevoi sau alocări permanente (stabile sau durabile).

Activele circulante sunt caracterizate ca fiind mult mai lichide datorită faptului că sunt recuperate la încheierea ciclului de exploatare. Din această cauză ele mai sunt numite și utilizări, alocări temporare sau nevoi (ciclice) .

Asupra pasivului corecțiile urmăresc obținerea a trei mărimi, și anume: capitaluri proprii, datorii pe termen lung (ele formând resursele permanente) și datorii pe termen scurt (resurse temporare).

În pasivul bilanțului, structurarea elementelor se face după gradul de exigibilitate, respectiv însușirea de a deveni scadente la un anumit moment.

Mai întâi sunt înscrise capitalurile proprii, rezervele, profitul nerepartizat, subvențiile și provizioanele. Toate acestea sunt practic neexigibile, neavând termen limită de recuperare. Aici sunt înscrise și împrumuturile pe termen mediu și lung. Se mai numesc și resurse permanente (stabile sau durabile) .

Datoriile pe termen scurt, fiind generate de activitatea curentă, mai poartă și denumirea de resurse temporare (ciclice).

Bilanțul funcțional are două părți:

partea de sus unde se găsesc structurile cu o durată mai mare de un an, precum capitalurile permanente și activul imobilizat;

partea de jos unde se găsesc regrupate structurile cu o durată mai mică de un an, precum datoriile pe termen scurt și activul circulant.

Cele două părți ale bilanțului financiar, cuprinzând elemente de activ în strânsă corespondență cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung și echilibrul financiar pe termen scurt.

Activul și pasivul bilanțului financiar din punct de vedere schematic vor arata astfel:

Figura 1.1 – Bilanțul financiar

În cadrul diagnosticului financiar, bilanțul oferă criterii de apreciere a echilibrului financiar al întreprinderii, prin oglindirea materială (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor acesteia.

Concepția funcțională a bilanțului oferă o imagine asupra modului de funcționare economica a întreprinderii, punand în evidență resursele și stocurile corespunzatoare fiecărui ciclu de funcționare.

Analiza bilațului funcțional se bazează pe prezentarea elementelor bilantiere implicate in cadrul ciclurilor de exploatare, de finantare si de investitii ale firmei.

Adecvarea resurselor la nevoi impune clasificarea operațiilor realizate de o întreprindere în trei sau patru categorii. Clasificarea funcțiilor în trei categorii este următoarea: funcția de investiție, funcția de finanțare și funcția de exploatare.

1.      Funcția de investiții (de acumulare) vehiculează operațiile de cumpărare și vânzare a imobilizărilor, reprezentând mijloacele de producție ale agentului economic. Această funcție stă la baza strategiei de reânnoire, mai mult sau mai puțin rapidă, a echipamentelor, cât și a obțiunilor de oportunitate ale dezvoltării, între investițiile productive și participațiile financiare.

2.      Funcția de finanțare are în vedere resursele permanente ale agentului economic, capitalurile proprii și datoriile pe termen mediu și lung, regasindu – se aici și amortizarea și provizioanele pentru deprecierea activului.

3.      Funcția de exploatare  cuprinde flixurile de aprovizionare, producție și vânzări, generatoare de stocuri reale și financiare, care se reânnoisc cu o anumită regularitate.

Gruparea posturilor în bilantul contabil pe principalele trei funcțiuni ale întreprinderii, se prezintă astfel:

Figura 1.2. Bilanțul funcțional

Redactarea bilanțului funcțional are la bază următoarele principii:

Activele sunt luate în considerare la valoarea lor brută pentru a pune în evidență decizia inițială. Deci, la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările și provizioanele contabilizate;

Conceptul de "activ fictiv" în versiunea patrimonială nu mai este operațional;

Imobilizarile în leasing sunt integrate in bilanțul funcțional, deoarece leasingul este o sursă de finanțare care se substituie unui împrumut tradițional. Deci, trebuie să se reintegreze imobilizările respective în activ, iar prin simetrie să se corecteze resursele cu același volum (suma amortizarilor pentru partea amortizată, respectiv datoriile financiare pentru partea neamortizată);

Cheltuielile ce privesc exercițiile următoare sunt considerate active imobilizate, sunt asimilate unor investiții.

Cheltuielile efectuate în avans sunt considerate, după caz, active ciclice de exploatare sau în afara exploatării;

Efectele scontate și neajunse la scadență sunt integrate în activ la creanțe, iar în pasiv la creditele curente de trezorerie.

Clasificare elementelor de activ și de pasiv se poate face și după apartenența la un ciclu sau altul. Astfel se desting:

ciclul de investiții, căruia îi corespunde activul stabil și resursele stabile;

ciclul de exploatare, căruia îi corespund activul ciclic de exploatare și finanțarea pe termen scurt de exploatare;

ciclul de finanțare, căruia îi corespune ansamblul resurselor.

Aceste cicluri se suprapun cu funcțiile prezentate mai sus.

                  ACTIV                                                 PASIV

Figura 1.3. Structura bilanțului funcțional

Bilanțul funcțional are la bază o concepție care consideră bilanțul ca pe un ansablu de utilizări și resurse, ceea ce permite analiza activității întreprinderii pe cicluri de operațiuni, luând în considereare rolul fiecărui ciclu în funcționarea întreprinederii.

2. DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR ȘI

FUNCȚIONAL LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

2.1 APRECIEREA SOLVABILITĂȚII ȘI LICHIDITĂȚII LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a acoperi datoriile totale.

Aprecierea solvabilității se realizează pe baza următorilor indicatori:

Activul net contabil – construit pe baza datelor furnizate de bilanțul financiar

Activul net contabil, în cazul evoluției nefavorabile a întreprinderii, constituie garanția creditorilor.

Activul net corectat sau reevaluat – utilizează deasemenea datele di bilanțul financiar, dar în acest caz se reevaluează activele patrimoniale și eventual datoriile, iar apoi se face diferența.

Situația netă – acest indicator este mai relevant ca activul net contabil fiindcă exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat.

Acest indicator este important atât pentru acționari cât și pentru creditori, deoarece activul realizabil constituie gajul creanțelor lor.

Lichiditatea semnifică:

abilitatea unui activ de a fi transformat în bani rapid și cu o pierdere minimă de valoare. Această definiție este cunoscută și ca lichiditate externă atunci când este analizată o întreprindere și se referă la posibilitatea investitorului de a transforma în bani plasamentul în acțiuni la întreprinderea respectivă;

abilitatea unei întreprinderi de a-și onora la scadență obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente. Această definiție este cunoscută și sub denumirea de lichiditate internă.

Aprecierea lichidității se realizează pe baza următorilor indicatori:

Fondul de rulment (FR) – care este de trei tipuri:

Fondul de rulment financiar (FRF) – ce poate fi calculat pe baza datelor din partea de sus a bilanțului financiar:

Figura 2.1. Bilanț financiar

În cazul de față pot fi întâlnite trei situații:

capitaluri permanente > active imobilizate nete => FRF > 0

În această situație fondul de rulment financiar contribuie la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

capitaluri permanente < active imobilizate nete => FRF < 0

O astfel de situație generează un dezechilibru financiar ce trebuie analizat în funcție de specificul întreprinderii.

capitaluri permanente = active imobilizate nete => FRF = 0

Această situație este puțin probabilă deoarece implică o armonizare totală a celor două structuri.

Fondul de rulment propriu (FRpropriu) – se determină conform relației:

Fondul de rulment împrumutat (FRîmprumutat)

Nevoia de fond de rulment (NFR) – acest indicator se calculează pe baza nevoilor și a resurselor temporare, astfel:

Trezoreria netă (TN) – este diferența dintre FRF și NFR

Cash-flow-ul (CF) – reprezintă creșterea trezoreriei nete și se deterimină conform relației:

Principalele rate de lichiditate și solvabilitate operaționale în analiza financiară a întreprinderii sunt:

a) Rata lichidității curente (generală)

Aprecierea generală este că un nivel de 1,5 – 2,0 reprezintă un nivel asigurator al acestei rate, iar un nivel mai mic de 1,0 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile scadente pe termen scurt.

b) Rata lichidității intermediare (rapidă, redusă)

Un nivel de 0,8 – 1,0 al acestei rate este apreciat drept corespunzător, în vreme ce un nivel mai mic de 0,5 poate evidenția probleme de onorare a plăților scadente.

c) Rata lichidității la vedere

d) Rata solvabilității generale

Valoarea minimă a ratei solvabilității globale se consideră 1,4 (în cazul în care ponderea minimă a capitalului propriu în cadrul totalului surselor de finanțare este de 30%).

În cazul în care rata solvabilității globale este mai mică decât 1, atunci firma este insolvabilă.

e) Rata solvabilității patrimoniale

În general, un nivel bun depășește valoarea de 0,5, în vreme ce un nivel între 0,3 – 0,5 evidențiază o situație satisfăcătoare. De regulă, o rată a solvabilității patrimoniale sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanțatori.

2.2 APRECIEREA ECHILIBRULUI FUNCȚIONAL AL ÎNTREPRINDERII

Bilanțul funcțional oferă o imagine de ansamblu asupra modului de funcționare economică a întreprinderii, punând în evidență nevoile și resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare.

Realizarea echilibrului funcțional este pusă în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional și anume: fondul de rulment net global (FRNG), nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), nivelul nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE), și nivelul valorilor de trezorerie (TN).

Figura 2.2. Bilanțul funcțional

Fondul de rulment net global (FRNG):

FRNG = (nevoi ciclice + nevoi de trezorerie) – (resurse ciclice + resurse de trezorerie)

FRNG = (active circulante de exploatare + active circulante în afara exploatării + disponibilități) – (datorii de exploatare + datorii în afara exploatării + credite de trezorerie)

Nevoia de fond de rulment total (NFRT):

NFRT = nevoi ciclice – resurse ciclice

NFRT = nevoia de fond de rulment din exploatare + nevoia de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)

NFRAE = active circulante în afara exploatării – datorii în afara exploatării

Trezoreria netă (TN):

TN = active de trezorerie – pasive de trezorerie

Există sase tipuri de structuri funcționale ce pot fi întâlnite în practică, prezentate în figura 2.1:

Figura 2.3. Căi de realizare a echilibrului funcțional

1. NFR este finanțat în întregime din FR sau parțial din FR plus resursele ciclice.

2. Resursele durabile (FR) și resursele ciclice finanțează parțial NFR, diferențele fiind acoperite din credite de trezorerie. Poate fi viabilă numai dacă întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare (se analizează riscul de dobândă).

3. Resursele de trezorerie finanțează o parte din imobilizări și NFR. Este o situație critică care poate fi adoptată doar ocazional; impune reconsiderarea structurii financiare.

4. Resursele induse de ciclul de exploatare și FR finanțează NFR și degajă un excedent de lichidități.

5. Resursele ciclului de exploatare finanțează o parte din imobilizări și asigură o TN pozitivă.

6. Insuficiența resurselor durabile este compensată de creditul furnizor, avansuri de la clienți și credite de trezorerie.

Dependența financiară este foarte mare și se impune revizuirea structurii financiare.

Principalele căi de realizare a echilibrului funcțional vor fi reprezentate în figura 2.4:

Figura 2.4. Căi de realizare a echilibrului funcțional

2.3. TABLOUL DE FINANȚARE

Tabloul de finanțare arată cum s-a realizat, în cursul exercițiului, echilibrul funcțional. Potrivit conceptiei funcționale constituirea utilizărilor și resurselor din tabloul de finanțare are loc astfel:

–           Utilizările corespund creșterii anumitor posturi ale activului sau diminuării unor posturi de pasiv.

–           Resursele corespund creșterii anumitor posturi ale pasivului sau diminuării unor posturi de activ.

Cele de mai sus se reflectă în figura următoare:

Figura 2.5

Tabloul de finanțare arată modul de formare și de utilizare a fondului de rulment net global, pâna la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanțului de la sfarșitul exercițiului contabil. Se stabilește pe baza a doua bilanțuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent exercițiului analizat.

Deci, tabloul de finanțare, denumit și tabloul „nevoi-resurse”, arată realizarea echilibrului funcțional. Pentru aceasta este nevoie ca bilanțul de deschidere și de închidere a exercițiului să prezinte aceeași structura funcțională.

Tabloul de finanțare cuprinde două părți:

Prima parte care analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, (utilizări și resurse), adică variația FRNG. Această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.

ΔFRNG = Δresurse durabile – Δîntrebuințari stabile

Se prezintă astfel:

Creșterea FRNG arată ameliorarea structurii financiare a întreprinderii și are la bază creșterea resurselor durabile în raport cu nevoile stabile. Această creștere dovedește capacitatea întreprinderii de a produce un excedent monetar net din operațiunile de investiții și finanțare pe termen lung (partea superioară a bilanțului) cât și din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanțului) și de a-și ameliora situația trezoreriei.

Reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creșterea activelor imobilizate și/sau de diminuarea resurselor stabile, înseamna că întreprinderea a investit foarte mult, iar efectele viitoare ale acestor investiții îi vor permite reconstituirea fondului de rulment. Diminuarea resurselor stabile arată degradarea situației financiare datorită pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi rezultatul rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global.

Scăderea fondului de rulment net global arată un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a nevoii de fond de rulment, duce la un dezechilibru cronic al trezoreriei și implicit la creșterea riscului de faliment al întreprinderii.

A doua parte a tabloului de finațare explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional, arătând aspectele conjuncturale ale activității și incidentele lor asupra trezoreriei. Aici se analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment) în asigurarea echilibrului funcțional între elementele ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și al echilibrului monetar dintre încasari și plăți.

Se prezintă astfel:

Atât prima, cât și a doua parte a tabloului de finanțare evidențiază același sold, dar cu semn opus, datorită celor două modalități de determinare a FRNG (tabloul I: pasiv – activ, tabloul II: activ – pasiv). Ecuatia fundamentală pe care tabloul de finațare o explică este:

ΔFRNG = ΔNFR + ΔTN

Deci, variația FRNG (rezultată din prima sau a doua parte a tabloului) este reconstituibilă, prin însumarea variației nevoii de fond de rulment (partea a II-a a tabloului) cu variația trezoreriei nete.

Interpretarea tabloului de finanțare se face în funcție de regula echilibrului funcțional, pe baza variației nevoii de fond de rulment, variației fondului de rulment, și a variației trezoreriei.

Fiecare utilizare înseamna o reducere a fondului de rulment, iar apariția de noi resurse provoacă un efect invers. Fondul de rulment depinde, de regulă, de operațiile financiare importante realizate și de cash-flow-ul generat, cunoscând fluctuații mai neregulate și pe termen lung.

Forma completa a tabloului de finanțare se reprezintă astfel:

Figura 2.6. Tablou de finanțare

Variațiile nevoii de fond de rulment pot fi legate de caracteristicile ciclului de exploatare al întreprinderii și foarte ample. Nevoia de fond de rulment rezultă din apariția disfuncțiilor ce apar în lanțul aprovizionare-producție-desfacere-plăți efectuate de clienți. Decalajul poate aparea din cauza caracterului sezonier al aprovizionării, producției sau vanzărilor, fiind dependent și de perioada în care se efectuează analiza. Nevoia de fond de rulment este permanentă dacă ciclul de exploatare este constant. Componentele nevoii de fond de rulment se transformă în bani, astfel:

–           creanțele deținute sunt încasate într-o anumită perioadă de timp;

–           stocurile pot fi vândute;

–           creditul furnizor se transformă într-un anumit interval de timp în cheltuieli efective, fiind exigibil pe termen scurt.

Astfel, nevoia de fond de rulment, la un moment dat, se prezintă ca un sold între lichidități și exigibilități.

Datorită caracterului stabil, permanent, al nevoii de fond de rulment se ajunge la reânnoirea, ca volum, a decalajului fiindcă continuarea activității de către întreprindere conduce la reinnoirea activelor lichide și a datoriilor exigibile.

Nevoia de fond de rulment, inclusiv variația acesteia, depinde și de alte doua elemente foarte importante:

–           Politica întreprinderii în domeniul producției și relațiile cu societățile comerciale;

–           Eficacitatea gestiunii – în special, prin prisma controlului acoperirii creanțelor și în domeniul stocurilor.

Variația trezoreriei apare ca diferență între variația fondului de rulment și variația nevoii de fond de rulment. O criză a trezoreriei se exprimă prin faptul că, la un moment dat, întreprinderea se află în situația de a nu găsi resurse suplimentare pentru a-și satisface toți creditorii. Criza trezoreriei poate reflecta:

–           o criza la nivelul rentabilității;

–           o absență a resurselor;

–           o lipsă de flexibilitate la nivelul cheltuielilor

Tabloul de finanțare conduce la înțelegerea politicii de diagnosticare a riscului de faliment.

3. DIAGNOSTICUL PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERII

3.1 STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

Într-o primă variantă, formularul este destinat prezentării comparative a veniturilor și cheltuielilor firmei, clasificate după natură, separând activitatea de exploatare, cea financiară și elementele extraordinare, precum și calculul rezultatului.

Figura 3.1. Structura contului de profit și pierdere

Componentele contului de profit și piedere sunt trecute într-o anumită ordine, în așa fel încât fiecare linie să arate utilizatorului care este situația societății.

Modul de prezentare a contului de profit și pierdere diferă de la o țară la alta, în funcție de conținutul informațional și forma de prezentare.

Există două forme de prezentare

Figura 3.2. Forme de prezentare a contului de profit și pierdere

Cheltuielile și veniturile din exploatare sunt cele ocazionate sau generate de activitatea curentă, principală, de producție și vânzare de bunuri, efectuare de lucrări sau prestare de servicii, ori comercializare de mărfuri.

Exemple de cheltuieli de exploatare: cheltuieli privind consumul de materii prime și materiale consumabile, costul mărfurilor vândute, cheltuieli cu salariile personalului, cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor.

Exemple de venituri din exploatare: venituri din vânzarea de produse finite, venituri din lucrări executate și servicii prestate, venituri din vânzarea mărfurilor.

Cheltuielile și veniturile financiare sunt cele ocazionate sau generate de activități sau operațiuni cu caracter financiar-bancar și valutar.

Exemple de cheltuieli financiare: cheltuieli cu dobânzile, cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, diferențele nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clienților.

Exemple de venituri financiare: venituri din dobânzi, dividende din participații, sconturi obținute de la furnizori.

Cheltuielile și veniturile cu caracter extraordinar sunt cele ocazionate sau generate de operațiuni nelegate nemijlocit de obiectul de activitate curentă, principală. Ele au un caracter accidental, întâmplător. În această categorie intră de exemplu cheltuielile și eventualele venituri ocazionate de calamități.

În funcție de destinație, cheltuielile și veniturile se diferențiază pe funcțiile întreprinderii: producție, desfacere, administrație și financiară.

3.2 TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite calcularea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidență: modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca marjă comercială, producție a exercițiului, valoare adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent și rezultat net al exercițiului.

Soldurile intermediare de gestiune sunt etape succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor este realizată în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului+marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).

Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treaptă respectivă de acumulare.

Figura 3.3. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

3.3 METODE DE DETERMINARE A CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE

Capacitatea de autofinanțare reflectă capacitatea întreprinderii de a remunera aportorii de capital și a finanța investițiile pentru înnoirea și dezvoltarea întreprinderii, completând fondurile constituite prin amortizare.

Din punct de vedere financiar, capacitatea de autofinanțare reprezintă ansamblul de resurse proprii degajate de către întreprindere ca un excedent al veniturilor sale, care corespund unei încasări efective actuale sau viitoare față de cheltuielile sale, corespunzând unei plăți efective sau viitoare.

Pentru calculul capacității de autofinanțare, se pot utiliza două formule.

Prima formulă, are ca punct de plecare pozițiile contului de rezultat:

Figura 3.4. Contul de rezultat

Nu sunt luate în calculul :

veniturilor financiare din provizioane;

cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele;

veniturilor extraordinare:

veniturile din cedarea activelor imobilizate;

cotele-părți din subvențiile pentru investiții virate la rezultatul exercițiului;

veniturile financiare din provizioane;

cheltuielilor extraordinare.

O altă formulă de calcul pornește de la rezultatul net al exercițiului:

Figura 3.5. Contul de rezultat al exercițiului

Pentru determinarea valorii contabile a elementelor de activ cedate, se utilizează informațiile din contul "Profit și pierderi" și anexele (notele explicative) "Situația imobilizărilor" și "Situația amortizărilor".

Capacitatea de autofinanțare poate fi interpretat ca:

Indicator monetar relativ la rezultatele exercțiului, in urma confruntării dintre totalitatea veniturilor susceptibile de a da loc unei încasări și totalitatea cheltuielilor susceptibile de a da loc unei plăți (inclusiv fluxul generat de reglarea impozitului pe profit). Dacă excedentul brut al exploatării se referă numai la activitatea de exploatare a întreprinderii, capacitatea de autofinanțare prezintă un caracter global ținând seama de efectele tuturor activităților întreprinderii asupra rezultatului obținut de către aceasta.

Surplus monetar potențial, ce reprezinta totalitatea resurselor suplimentare rezultate din activitatea globală a întreprinderii în cursul perioadei de gestiune și care vor putea finanța întreprinderea după prelevarea dividendelor:

Din calcul anterior, se observă că mai putem interpreta capacitatea de autofinanțare ca fiind valoarea maximă ce poate contribui la dezvoltarea întreprinderii în absența distribuirii dividendelor.

Element al tabloului de finanțare, asigurând legătura dintre analiza rezultatelor și analiza fluxurilor financiare.

Informație importantă pentru aprecierea contribuției întreprinderii la finanțarea sa în cursul exercițiului.

Deci, capacitatea de autofinanțare este indicator de performanță a întreprinderii, constittuind o noțiune-cheie în aprecierea rentabilității și pentru analiza dinamică a echilibrului financiar.

4.DIAGNOSTICUL RENTABILITĂȚII ȘI

BILANȚUL STRUCTURAL LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

4.1 RATELE DE RENTABILITATE COMERCIALĂ, ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ

Prin intermediul unei analize retrospective, diagnosticul financiar detectează eventualele stări de dezechilibru financiar, în scopul identificării originii și cauzelor care le-au generat și al stabilirii măsurilor de redresare.

Diagnosticul financiar are ca obiective: măsurarea rentabilității capitalurilor întreprinderii și aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar și de faliment) al întreprinderii.

Indicatorii analizați prin sistemul de rate sunt:

rate de rentabilitate

rate de echilibru: – rate de finanțare

– rate de lichiditate

rate de îndatorare

Ratele de rentabilitate

Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii și a mijloacelor economice și financiare utilizate și se determină, în general, ca raport între efectele economice și financiare obținute (profit, dividend, diferite marje de acumulare) și eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital investit, capitaluri proprii).

Figura 4.1. Rezultatele degajate de activitatea întreprinderii

(sursa: Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii)

Funcția scop a fiecărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor. Realizarea acestui scop este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile. Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora. Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție, vânzare.

Analiza fiecărei rate presupune parcurgerea mai multor etape:

prezentarea modului de calcul al ratei;

explicarea semnificației ratei și a condițiilor impuse acesteia;

determinarea cauzelor, a factorilor care influențează evoluția ratei;

identificarea principalelor măsuri de influență pozitivă asupra ratei.

Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

Rentabilitatea comercială caracterizează eficiența politicii comerciale și mai ales a politicii de prețuri practicată de întreprindere prin prisma valorificării activității de bază. Principalele categorii de rate de rentabilitate comercială sunt:

1) Rata marjei comerciale este utilizată îndeosebi de întreprinderile cu activitate comercială pentru a pune în evidență strategia comercială a acestora.

Rata marjei comerciale =

Rata marjei comerciale apreciază influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare, iar în analiza acesteia se disting următoarele situații:

Creșterea ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-ți mențină marjele printr-o politică de prețuri ridicate;

Scăderea ratei însoțită de o creștere puternică a vânzărilor evidențiază faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață;

Creșterea ratei însoțită de o creștere a cifrei de afaceri relevă o situație favorabilă, respectiv comercializarea unor produse cu performanțe superioare sau ocuparea unei poziții concurențiale “forte” pe piață.

2) Rata marjei brute de exploatare sau rata EBE reflectă capacitatea proprie activității de exploatare de a degaja profit, independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor extraordinare.

Rata ebe=

Valoarea ridicată a ratei EBE indică posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii. În dinamică, modificarea ratei EBE are următoarele semnificații:

O ameliorarea a ratei EBE exprimă o creștere a productivității, în măsura în care nu este o simplă consecință a creșterii ratei marjei comerciale;

Scăderea ratei EBE, în raport cu o rată a marjei comerciale stabile, dovedește o împovărare a costurilor de exploatare.

3) Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței.

Rata marjei nete =

Spre deosebire de rata EBE, rata marjei nete este mai ușor de calculat, deoarece nu presupune o pregătire prealabilă a datelor, fiind recomandată în analizele financiare vizând perioade scurte de timp, precum și la întreprinderi mici. Acest aspect este justificat de faptul că rezultatul net exprimă atât rezultatul activității de exploatare, cât și rezultatul financiar (operațiuni de plasamente financiare) și rezultatul extraordinar.

În schimb, pentru perioade mai lungi de timp și în special la întreprinderile mari, este recomandabil ca evaluarea activității de exploatare să fie făcută prin intermediul ratei EBE.

4) Rata marjei nete de exploatare pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

Rata marjei nete de exploatare =

Rezultatul exploatării inclus în formula de calcul este un rezultat net, fiind influențat de amortismente și provizioane.

5) Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

Rata marjei brute de autofinantare=

6) Rata marjei asupra valorii adăugate exprimă rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri materiale și cheltuieli de personal).

Rata marjei asupra valorii adaugata =

Ratele de rentabilitate economică

Rentabilitatea economică exprimă eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate întregii activități a întreprinderii. Capitalurile asupra cărora se analizează profitabilitatea, sunt cele angajate de întreprindere în cadrul exercițiului, respectiv capitalurile proprii și capitalurile împrumutate, pentru creșterea averii proprietarilor și remunerarea “furnizorilor” de capital.

În construirea formulei de calcul a ratei de rentabilitate economică, la numărătorul fracției se poate utiliza fie profitul din exploatare, fie excedentul brut al exploatării. În ceea ce privește alegerea numitorului, în teoria financiară din țările occidentale este foarte dezbătută problema opțiunii între activul total sau capitalurile investite, în general în favoarea utilizării capitalurilor investite. Rentabilitatea economică a capitalurilor investite este o rentabilitate intrinsecă, deoarece nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate) sau de presiunea fiscală întrucât se ia în calcul rezultatul brut.

Astfel se pot determina două rate de rentabilitate, brută și netă, cu precizarea că rata brută prezintă avantajul că EBE nu este afectat de politica de amortizare și de provizioane a întreprinderii, permițând comparațiile între întreprinderi din același sector sau sectoare diferite de activitate, indiferent de mărimea lor sau de forma de proprietate.

Rata rentabilității economice brute =

Rata rentabilității economice nete =

unde: Capitaluri investite = Active fixe brute + NFR + Disponibilități

Rata rentabilității economice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să asigure remunerarea capitalurilor investite cel puțin la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii), precum și remunerarea riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capital (acționarii și creditorii întreprinderii). În caz contrar, capitalurile nu mai merită să fie investite în exploatare, ci pe piața financiar-bancară.

b) să fie mai mare decât costul mediu al capitalului împrumutat; dacă rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci firma va beneficia de “efectul de levier al îndatorării” (rentabilitatea financiară crește cu fiecare procent de creștere a îndatorării). În caz contrar, îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, ca urmare a “efectului de măciucă”.

c) să fie, în mod necesar, superioară ratei inflației, pentru ca întreprinderea să-și poată menține substanța sa economică, de aceea rata rentabilității economice trebuie să depășească rata inflației, ea trebuie să remunereze capitalul investit, cel puțin la nivelul ratei medii de randament din economie (rata medie a dobânzii), dar să acopere și riscul economic și financiar pe care și-i l-au asumat acționarii și creditorii. Potrivit formulei lui Fisher, în condiții de inflație (Ri), rentabilitatea economică în termeni reali (Rr) este:

dacă Rata reală = Rata nominală (obținută din calcule) –

dacă Rata reală =

d) să asigure o bună recuperare a investițiilor; în economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică (EBE/Active fixe brute) mai mare de 25%, ceea ce înseamnă că în maxim patru ani întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate prin excedentul său brut de exploatare.

Rentabilitatea economică reală este cu mult sub rata inflației ceea ce înseamnă că întreprinderea nu va putea să-și recupereze integral eforturile depuse pentru desfășurarea activității. Rentabilitatea economică este mai mare decât rata medie a dobânzii la capitalurile împrumutate.

Masurile de creștere a ratei rentabilității economice se referă la:

Accelerarea vitezei de rotație a activului total prin:

optimizarea structurii capitalurilor;

reducerea duratei și costurilor investițiilor în curs de execuție;

creșterea ponderii imobilizărilor fixe active;

reducerea nivelului stocurilor de materii prime, materiale, producție în curs de execuție, produse finite;

reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare;

Sporirea ratei rentabilității comerciale, prin:

creșterea volumului fizic al vânzărilor;

modificarea structurii producției, în sensul creșterii ponderii produselor cu rata rentabilității unitare mai mare decât nivelul mediu;

reducerea costurilor;

creșterea prețurilor, bazată pe îmbunătățirea calității produselor

Ratele de rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa și asigură remunerarea acționarilor, fie prin acordarea de dividende, fie prin majorarea rezervelor, care constituie de fapt o creștere a averii proprietarilor, în sensul creșterii valorii intrinseci a unei acțiuni.

Rata rentabilității financiare se determină ca raport între profitul net și capitalurile proprii, fiind un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora.

Rata rentabilității financiare =

Spre deosebire de rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor (surse proprii sau împrumutate), de structura financiară a întreprinderii și de situația îndatorării. Din acest motiv este recomandabil ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.

Implicația rentabilității financiare asupra acționarilor diferă în funcție de tipul de acționariat. Acționarii majoritari urmăresc un plasament pe termen lung și nu solicită, de obicei, o rentabilitate imediată pe acțiune sau un dividend important, fiind preocupați, în special, de un rezultat satisfăcător, chiar dacă acesta va fi conservat de întreprindere, întrucât va genera o creștere a valorii acțiunilor. Pentru această categorie de acționari, rentabilitatea se apreciază prin intermediul indicatorului profit pe acțiune (Earnings per Share – EPS, în literatura de specialitate anglo-saxonă).

Profit per actiune (EPS) =

Această rată prezintă inconvenientul de a nu permite efectuarea de comparații între diferite întreprinderi. Astfel, două firme cu rentabilități ale capitalurilor proprii egale pot avea profituri per acțiune diferite în funcție de numărul acțiunilor emise.

Acționarii minoritari, pe de altă parte, sunt cel mai adesea preocupați de o rentabilitate pe termen scurt și de un dividend imediat. În acest caz, rentabilitatea se apreciază prin intermediul indicatorului dividend pe acțiune, ca raport între dividendele distribuite și numărul de acțiuni emise.

Dividend pe actiune =

Totodată, rentabilitatea financiară pentru acționarul minoritar se poate exprima și prin raportul:

Rentabilitatea financiară = Dividend+(Pt – P0) / P0

unde: P0 = prețul de cumpărare al acțiunii

Pt = cursul acțiunii la momentul t

Dacă Pt > P0 acționarul beneficiază de o plusvaloare de capital egală cu diferența Pt – P0. În fapt, la numitor se găsește capitalul investit de acționar, iar la numărător remunerarea cestui capital.

Diferența între rentabilitatea economică și cea financiară este determinată de politica de finanțare promovată de întreprindere. La rentabilități economice egale, rentabilitatea financiară va fi diferită în funcție de modalitatea de procurare a capitalurilor din surse proprii sau împrumutate, precum și în funcție de cheltuielile financiare (cheltuieli cu dobânzi) și impozitul pe profit. Cea mai frecventă reprezentare a rentabilității financiare în funcție de rentabilitatea economică și de impactul îndatorării este următoarea:

Bilanț

Figura 4.2. Reprezentarea rentabilității și a riscului principalelor structuri bilanțiere

4.2 BILANȚUL STRUCTURAL

Bilanțul poate fi exprimat atât în mărimi absolute cât și în mărimi relative (procentual). Fiecare post de activ și de pasiv va fi exprimat în valori relative prin raportarea la total activ sau la total pasiv. O astfel de ilustrare a bilanțului evidențiază în mod clar structura financiară a întreprinderii, precum și evoluțiile în timp a elementelor de activ și pasiv.

Mărime imobilizărilor corporale este dependentă de marimea întreprinderii, de natura activității desfășurate, de intensitatea capitalizării, de viteza și de durata de depreciere a imobilizărilor.

Mărimea imobilizărilor necorporale și financiare este depondentă în mod direct de mărimea întreprinderii. La întreprinderile mari aceste imobilizări vor avea mărimi semnificative. Investițiile financiare pot avea pe termen scurt o eficiență redusă, sar pe termen lung pot asigura progresul întreprinderii.

Structura surselor de finanțare reflectă dimensiunea întreprinerii, în sensul că, întreprinderile mici folosesc într-o producție mică resursele externe.

Durata ciclului de exploatare este reflectată de marimea stocurilor. Dar, o creștere temporară a stocurilor poate fi determinată de o evoluție favorabilă a costului acestora.

Mărimea creanțelor și obligațiilor este determinată de relațiile cu clienții și furnizorii, de poziția întreprinderii față de aceștia, precum și de situația lor financiară.

5.STUDIU DE CAZ PE EXEMPLUL S.C.ARGONMED S.R.L. PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

5.1 DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR SI FUNCTIONAL LA SC ARGONMED SRL BILANȚUL STRUCTURAL

Bilanțul contabil prescurtat pentru anii 2012 – 2014 al întreprinderii „SC ARGONMED SRL” este următorul:

Tabelul 5.1.

Bilanțul contabil al societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Se cunosc următoarele informații cu privire la elementele bilanțiere de la „SC ARGONMED SRL” pentru perioada 2012 – 2014:

în valoarea imobilizărilor necorporale se includ cheltuielile de constituire în valoarea netă de 510 lei în 2012, 506 lei în 2013 și 2014;

imobilizările financiare includ titluri de plasament cu o durată mai mică de un an în valoare de 200 lei și alte creanțe, respectiv garanții depuse de întreprindere la furnizori ce au o lichiditate mai mică de un an și o valoare egală cu 500 lei;

stocurile în valoare de 300 lei în 2012 și 500 lei în 2013 care au o lichiditate de peste un an;

creanțele întreprinderii sau cele aferente activității curente neînregistrându-se creanțe cu lichiditate mai mare de un an;

60% din datoriile pe termen scurt sunt reprezentate de furnizori;

25% din datoriile pe termen scurt sunt reprezentate de datorii salariați;

10% din datoriile pe termen scurt sunt reprezentete de datorii fiscale;

5% din datoriile pe termen scurt sunt reprezentate de creditele de trezorerie.

Retratările pe baza bilanțului contabil al societății „SC ARGONMED SRL” sunt urmatoarele:

– Imobilizările necorporale se vor diminua cu valoarea cheltuielilor de constituire care sunt considerate non-valori:

2012: 4.010 – 510 = 3.500 lei

2013: 3.506 – 506 = 3.000 lei

2014: 3.506 – 506 = 3.000 lei

– Imobilizările financiare se vor diminua cu valoarea titlurilor de plasament cu o durată mai mică de un an și, respectiv, cu valoarea garanțiilor depuse de întreprindere la furnizori cu o lichiditate mai mică de un an:

2012: 360.000 – 200 = 359.300 lei

2013: 360.000 – 200 = 359.300 lei

2014: 360.000 – 200 = 359.300 lei

– Stocurile vor fi diminuate cu valoarea celor cu lichiditate mai mare de un an:

2012: 790 – 300 = 460 lei

2013: 1.751 – 500 = 1.071 lei

– În cadrul imobilizărilor corporale se vor aduna stocurile cu o lichiditate mai mare de un an:

2012: 278.322 + 300 = 278.622 lei

2013: 184.251 + 500 = 184.751 lei

– Creanțele vor fi incluse în alte creanțe, respectiv, garanții depuse de întreprindere la furnizori pentru activitatea curentă:

2012: 348.515 + 500 = 349.015 lei

2013: 442.604 + 500 = 443.104 lei

2014: 474.195 + 500 = 474.695 lei

– Activele de trezorerie (casa și conturi la bănci) se vor majora cu valoarea titlurilor de plasament cu o durată mai mică de un an:

2012: 94.784 + 200 = 94.984 lei

2013: 357.727 + 200 = 357.927 lei

2014: 613.842 + 200 = 614.042 lei

– Capitalurile proprii se vor reduce cu valoarea cheltuielilor de constituire considerate non-valori:

CPR = Capital social + Rezerve + Profitul/pierderea reportată + Profitul/pierderea exercițiului financiar + Repartizarea profitului

CPR2012 = 200 + 126.675 + 0 + 483.834 + 0 = 610.709 lei

CPR2013 = 200 + 126.675 + 483.834 + 16.804 + 0 = 627.513 lei

CPR2014 = 200 + 126.675 + 268.638 + 397.401 + 0 = 792.914 lei

Vom dininua valoarea capitalurilor proprii cu valoarea cheltuielilor de constituire

CPR2012 = 610.709 – 510 = 610.199 lei

CPR2013 = 627.513 – 506 = 627.007 lei

CPR2014 = 792.914 – 506 = 792.408 lei

– Furnizorii:

2012: 60% × 475.682 = 285.409,2 lei

2013: 60% × 722.146 = 433.287,6 lei

2014: 60% × 576.063 = 345.637,8 lei

– Datorii salariați:

2012: 25% × 475.682 = 118.920,5 lei

2013: 25% × 722.146 = 180.536,5 lei

2014: 25% × 576.063 = 144.015,75 lei

– Datorii fiscale:

2012: 10% × 475.682 = 47.568,2 lei

2013: 10% × 722.146 = 72.214,6 lei

2014: 10% × 576.063 = 57.606,3 lei

– Credite de trezorerie:

2012: 5% × 475.682 = 23.784,1 lei

2013: 5% × 722.156 = 36.107,3 lei

2014: 5% × 576.063 = 28.803,15 lei

În urma retratării informației bilanțiere se va obține următorul bilanț financiar al „SC ARGONMED SRL” pentru perioada 2012-2014.

Tabelul 5.2

Bilanțul financiar al societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Pe baza bilanțului financiar vom aprecia solvabilitatea și lichiditatea la nivel de întreprindere. Aprecierea solvabilității si lichidității se realizează cu următorii indicatori:

Activul net contabil se determină ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor, pasivul fiind apreciat după repartizarea rezultatului exercițiului.

ANC2012 = 1.085.881 – 475.682 = 610.199 lei

ANC2013 = 1.349.153 – 722.146 = 627.007 lei

ANC2014 = 1.534.519 – 576.063 = 958.456 lei

ANC este echivalent cu capitalurile proprii din pasivul bilanțului financiar. El constituie garanția creditorilor în cazul evoluției nefavorabile a activității întreprinderii.

Situația netă

SN2012 = 1.085.881 – 475.682 = 610.199 lei

SN2013 = 1.349.153 – 722.146 = 627.007 lei

SN2014 = 1.534.519 – 576.063 = 958.456 lei

Situația netă este pozitivă și crescătoare, astfel în 2013 a crescut față de 2012 cu 16.800 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 331.449 lei, reflectând o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări (de exemplu reporturi din exercițiile precedente).

Fondul de rulment (FR)

Fondul de rulment permanent determinat pe baza bilanțului financiar (bilanțul lichiditate – exigibilitate), constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF).

FRF2012 = 444.459 – 475.682 = – 31.223 lei

FRF2013 = 802.102 – 722.146 = 79.956 lei

FRF2014 = 1.088.737 – 576.063 = 512.674 lei

În 2012 activele circulante transformabile în lichidități într-un termen scurt vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar în egală măsură și degajarea lichidităților excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii, sub aspectul solvabilității sale. În 2013 și 2014 situația în care activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt, reflectă cel puțin la prima vedere, o stare de dezechilibru, o situație defavorabilă sub aspectul solvabilității. Dar, aprecierea precisă a perspectivelor solvabilității întreprinderii presupune analiza detaliată a structurii activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt. În acest sens este utilă situația creanțelor și datoriilor întocmite în funcție de lichiditatea și respctiv exigibilitatea acestora.

Fondul de rulment propriu este excedentul capitalurilor proprii în raport cu activele imobilizate nete și se determină conform relației:

FRpropriu2012 = 610.199 – 641.422 = – 31.223 lei

FRpropriu2013 = 627.007 – 547.051 = 79.956 lei

FRpropriu2014 = 792.408 – 445.782 = 346.626 lei

În 2012 valoarea nevoilor temporare este mai mare ca valoarea resurselor temporare ceea ce arată că nu pot acoperii valoarea acstora, fondul de rulment propriu având o valoare negativă. Resursele temporare în 2013 și 2014 au o valoare foarte mare, depășesc valoarea nevoilor temporare, deci resursele temporare pot acoperii și valoarea nevoilor permanente, fondul de rulment propriu din 2014 crescând față de cel din 2013 cu 266.670 lei.

Fondul de rulment împrumutat reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt:

FRîmprumutat2012 = (- 31.223) – (- 31.223) = 0 lei

FRîmprumutat2013 = 79.956 – 79.956 = 0 lei

FRîmprumutat2014 = 512.674 – 346.626 = 166.048 lei

Întreprinderea are o autonomie financiară, în 2012 și 2013 reușind să se finanțeze doar cu ajutorul fondului de rulment propriu. În 2014 fondul de rulment împrumutat are o valoare mai mare în totalul fondului de rulment ceea ce arată că marja de siguranță a întreprinderii este constituita în principal pe seama împrumuturilor pe termen lung.

Nevoia de fond de rulment (NFR)

NFR2012 = (444.459 – 94.984) – (475.682 – 23.784,1) = – 102.422,9 lei

NFR2013 = (802.102 – 357.927) – (722.146 – 36.107,3) = – 241.863,7 lei

NFR2014 = (1.088.737 – 614.042) – (576.063 – 28.803,15) = – 72.564,85 lei

Nevoia de fond de rulment este negativă pentru toți cei trei ani de analiză, ceea ce semnifică un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante, sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat.

Trezoreria netă (TN).

TN2012 = ATZ2012 – PTZ2012 = 94.984 – 23.784,1 = 71.199,9 lei

TN2013 = ATZ2013 – PTZ2013 = 357.927 – 36.107,3 = 321.819,7 lei

TN2014 = ATZ2014 – PTZ2014 = 614.927 – 28.803,15 = 585.238,85 lei

Trezoreria netă este pozitivă și crescătoare astfel în 2013 a crescut față de 2012 cu 250.619,8 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 263.419,15 lei, ceea ce arată realizarea echilibrului per total la nivel de întreprindere.

Cash–flow–ul perioadei (CF) reprezintă creșterea trezoreriei nete pe perioada exercițiului contabil analizat, determinat conform relașiei:

TN1 = trezoreria netă la sfârșitul exercișiului contabil

TN0 = trezoreri netă la începutul exercișiului financiar

CF2013 = 321,819,7 – 71,199,9 = 250,619,8 lei

CF2014 = 585.238,85 – 321.819,7 = 263.419,15 lei

Cash-flow-ul perioadei a crescut în 2014 față de 2013 cu 12.799,35 lei și este pozitiv ceea ce semnifică o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Tabelul 5.3

Structurarea indicatorilor calculați pe baza bilanțului financiar

În continuarea, vom construi bilanțul funcțional pornind de la bilanțul contabil și utilizând și următoarele informații:

Tabelul 5.4.

Ajustări de valoare privind imobilizările societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Tabelul 5.5.

Împarțirea creanțelor comerciale ale societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Bilanțul funcțional al societății „SC ARGONMED SRL” ținând cont de informațiile de mai sus este urmatorul:

Tabelul 5.6.

Bilanțul funcțional al societații „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012-2014 (lei)

Pe baza bilanțului funcțional vom calcula următorii indicatori de echilibru funcțional:

a) Fondul de rulment funcțional (fondul de rulment net global). Fondul de rulment funcțional mai poartă denumirea și de fond de rulment net global (FRNG). Relația de determinare a FRNG este:

FRNG2012 = 642.305 – 674.228 = – 31.923 lei

FRNG2013 = 654.395 – 575.139 = 79.256 lei

FRNG2014 = 980.780 – 468.806 = 511.976 lei

FRNG2012 este negativ, iar în 2013 și 2014 este pozitiv crescând cu 432.720 lei, ceea ce arată că întreprinderea are un surplus al resurnelor durabile în raport cu valorile imobilizate.

b) Nevoia de fond de rulment totală (NFRT)

NFRT = Nevoia de fond de rulment din exploatare (NFRE) – Nevoia de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)

NFRE = Activ circulant din exploatare (ACE) – Datorii din exploatare (DE)

NFRE2012 = 364.460 – 385.409,2 = 79.050,8 lei

NFRE2013 = 441.071 – 443.287,6 = – 2.216,6 lei

NFRE2014 = 470.000 – 345.637,8 = 124.362,2 lei

NFRAE = Activ circulant brut in afara exploatării (ACAE) – Datorii în afara exploatării (DE)

NFRAE2012 = 9.015 – 166.488,7 = – 157.473,7 lei

NFRAE2013 = 3.104 – 252.643,8 = – 246.539,8 lei

NFRAE2014 = 4.695 – 201.622,05 = – 196.927,05 lei

NFRT2012 = NFRE2012 + NFRAE2012 = 79.050,8 + (- 157.473,7) = – 78.422,9 lei

NFRT2013 = NFRE2013 + NFRAE2013 = – 2.216,6 + (- 246.539,8) = – 248.756,4 lei

NFRT2014 = NFRE2014 + NFTAE2014 = 124.362,2 + (-196.927,05) = – 72.564,85 lei

Nevoia de fond de rulment este negativă, o situație nefavorabilă fiind rezultatul unei reduceri a nivelului activității sau a unor politici privind creanțele și furnizorii neconcordante.

c) Trezoreria. În concepția funcțională trezoreria este definită în raport cu fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.

Ecuația fundamentală a trezoreriei este:

TN2012 = 94.984 – 23.784,1 = 71.199,9 lei

TN2013 = 357.927 – 36.107,3 = 321.819,7 lei

TN2014 = 614.042 – 28.803,15 = 585.238,85 lei

Trezoreria netă este pozitivă și crescătoare astfel în 2013 a crescut față de 2012 cu 250.619,8 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 263.419,15 lei, ceea ce arată realizarea echilibrului per total la nivel de întreprindere.

Tabelul 5.7

Sinteza indicatorilor calculați pe baza bilațului funcțional

TABLOUL DE FINANȚARE

Tabloul de finanțare conduce la înțelegerea politicii de finanțare și de diagnosticare a riscului de faliment. Scopul analizei este să identifice cauzele care explică evoluția acoperirii necesarului de fond de rulment pentru exploatare de către fondul de rulment funcțional.

Tabelul 5.8

Tabloul de finanțare nevoi-resurse al societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Pentru perioada 2012/2013:

Variația activelor imobilizate brute = 575.139 – 647.228 = – 72.089 lei

Variația capitalurilor permanente = 654.395 – 642.305 = 12.090 lei

ΔFRNG = ΔCapitaluri permanente – ΔActive imobilizate brute = 12.090 – (-72.089) = 84.179lei

Variația activelor circulante = ΔACE + ΔACAE = (441.071 – 340.460) + (3.104 – 9.015) = 94.700 lei

Variația datoriilor pe termen scurt = ΔDE + ΔDAE = (433.287,6 – 285.409,2) + (252.643,8 – 166.488,7) = 234.033,5 lei

ΔNFRT = NFRT2013 – NFRT2012 = (444.175 – 685.931,4) + (349.475 – 451.897,9) = (- 241.756,4) + (- 102.422,9) = – 344.179,3 lei

ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT = 84.179 – (- 344.179,3) = 428.358,3 lei

Se constată că variația trezoreriei nete este negativă, deoarece FRNG calculat ca variație 2013/2012 nu poate acoperii creștera NFRT, diferența fiind finanțată din credite bancare pe termen scurt.

Pentru peroiada 2013/2014:

Variația activelor imobilizate brute = 468.806 – 575.139 = – 106.333 lei

Variația capitalurilor permanente = 980.780 – 654.395 = 326.385 lei

ΔFRNG = ΔCapitaluri permanente – Δ Active imobilizate brute = -106.333 – 326.385 = – 432.718 lei

Variația activelor circulante = Δ ACE + Δ ACAE = (470.000 – 441.071) + (4.695 – 3.104) = 30.520 lei

Variația datoriilor pe termen scurt = Δ DE + Δ DAE = (345.637,8 – 433.287,6) + (201.622,05 – 252.643,8) = – 138.671,55 lei

ΔNFRT = NFRT2014 – NFRT2013 = (474.695 – 547.259,85) + (444.175 – 685.931,4) = (72.564,85) + (-241.756,4) = – 314.321,25 lei

ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT = – 432.718 – (- 314.321,25) = – 118.396,75 lei

Se constată că variația trezoreriei nete este negativă, deoarece FRNG calculat ca variație 2014/2013 nu poate acoperii creștera NFRT, diferența fiind finanțată din credite bancare pe termen scurt.

5.2 DIAGNOSTICUL PERFORMANȚELOR FINANCIARE LA „SC ARGONMED SRL” PENTRU PERIOADA 2012-2014

Contul de profit si pierdere al „SC ARGONMED SRL” pentru perioada 2012-2014 este următorul:

Tabelul 5.9

Contul de profit și pierdere al societății „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Pe baza contului de profit și pierdere vom calcula indicatorii de măsurare a performanței financiare la nivel de întreprindere.

Cifra de afaceri (CA)

CA2012 = 0 + 2.037.405 = 2.407.405 lei

CA2013 = 24.000 + 2.073.172 = 2.097.172 lei

CA2014 = 0 + 1.833.525 = 1.833.525 lei

La întreprinderile cu activitate mixtă, cifra de afaceri evidențiează vânzările de mărfuri și producția vândută, în timp ce la întreprinderile industriale aceasta reflectă doar producția vândută.

Marja comercială (MC) (adaosul comercial) vizează în excusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderlor cu activitate mixtă (industrială și comercială).

MC2012 = 0 – 0 = 0 lei

MC2013 = 24.000 – 24.000 = 0 lei

MC2014 = 0 – 0 = 0 lei

Producția exercițiului (PE) include valorea bunurilor și serviciilor fabricate de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

PE2012 = 2.037.405 + 0 + 0 = 2,037,405 lei

PE2013 = 2.073.172 + 0 + 0 = 2.073.172 lei

PE2014 = 1.833.525 + 0 + 0 = 1.833.525 lei

Scăderea valorii producției exercițiului dovedește că, între cele trei exerciții analizate, s-a accentuat procesul de deteriorare a eficienței activității productive globale. Totuși, creșterea ușoara din 2013 a producției vândute reprezintă efectul îmbunătățirii gradului de acceptabilitate de catre piată a produselor realizate de întreprindere.

Valoarea adăugată (VA) este primul sold intermediar de gestiune. Acest indicator exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (forța de muncă și capital), peste valoarea bunurilor și serviciilor pornind de la terți, în cadrul activității curente a întreprinderii. Formula de calcul a acestui indicator este:

VA2012 = 2.037.405 + 0 – (210.239 + 0) = 1.827.166 lei

VA2013 = 2.073.172 + 0 – (247.208 + 0) = 1.825.964 lei

VA2014 = 1.833.525 + 0 – (199.345 + 0) = 1.634.180 lei

Din raportul VA2012/VA2013/VA2014 = 1 se obține o valoare subunitară respectiv o scădere a valorii adăugate în 2014 fata de 2013 și de 2012 ceea ce influențează negativ rezultatele financiare ale întreprinderii.

Excedentul brut al exploatării (EBE) sau, după caz Insuficiența brută de exploatare (IBE), este al doilea sold intermediar de gestiune.

EBE2012 = 1.827.166 + 0 – 9.559 – 400.990 = 1.416.617 lei

EBE2013 = 1.825.964 + 0 – 747 – 457.549 = 1.349.668 lei

EBE2014 = 1.634.180 + 0 – 5.632 – 333.999 = 1.294.549 lei

Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității finale și a capacității de dezvoltare a întreprinderii. Se observa o ușoară scădere a EBE în cei trei ani analizați diferența fiind nu foarte mare: în 2013 față de 2012 a scăzut cu 66.949 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 55.119 lei.

Rezultatul exploatării (RE) (profit sau pierdere)

RE2012 = 1.416.617 + 2.000 – 667.382 – 92.833 – 4.002 – 0 = 747.233 lei

RE2013 = 1.349.668 + 9.136 – 1.176.168 – 94.071 – 0 – 0 = 88.585 lei

RE2014 = 1.294.549 + 17.062 – 747.701 – 62.620 – 0 – 0 = 501.290 lei

Rezultatul exploatării a scăzut în 2013 față de 2012 cu 656.648 lei, explicația constând într-o creștere mai accentuată a cheltuielilor de exploatare, față de veniturile din exploatare; iar in 2014 au crescut față de 2013 cu 412.705 lei, dat fiind faptul că au crescut veniturile din exploatare și au scăzut cheltuielile de exploatare.

Rezultatul curent (RC: profit sau pierdere) este al patrulea sold intermediar de gestiune. Acest indicator valoric este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cât și de cel al activității financiare. RC este deci rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii. Nefiind perturbat de elementele extraordinare, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.”

RC2012 = 747.233 + 8 – 35.826 = 711.415 lei

RC2013 = 88.585 + 6 – 38.529 = 50.062 lei

RC2014 = 501.290 + 4 – 47.291 = 454.003 lei

Rezultatul curent ne indică profit, adică o scădere a performanțelor financiare ale întreprinderii în 2013 față de 2012 cu 661.353 lei, dar și o creștere în 2014 față de 2013 cu 403.941 lei.

Rezultatul extraordinar (RE) indicatorul se referaa la operații cu caracter extraordinar. Utilizarea sa este uneori nerelevantă din motiv că veniturile și cheltuielile estraordinare ale unui exercițiu nu se referă întotdeauna la aceeași operație.”

Întreprinderea nu are rezultat extraordinar, deoarece nu are venituri și cheltuieli extraordinare.

Rezultatul net al exercițiului (RNE) este al cincilea sold intermediar de gestiune. Rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net trebuie sa fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, astfel el va rămâne doar cu potențial de finanțare. Profitul net nerepartizat, constituie sursă de finanțare proprie sau element de autofinanțare generat de însăși activitatea întreprinderii.

RNE2012 = 711.415 + 0 – 93.140 = 618.275 lei

RNE2013 = 50.062 + 0 – 5.256 = 44.806 lei

RNE2014 = 454.003 + 0 – 95.538 = 358.465 lei

Rezultatul net al exercițiului are o performanță la nivelul întreprinderii buna, scăzând în 2013 față de 2012 cu 573.469 lei, și crescân în 2014 față de 2013 cu 313.659 lei, diferențele de creștere și scădere dtorându-se RC.

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

Capacitatea de autofinanțare (CAF) reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii și să autofinanțeze politica de investiții din exercițiile viitoare. Capacitatea de autofinanțare se determină prin două metode: deductivă și aditivă, puse în evidență de structura contultui de profit și pierdere.

A. Metoda deductivă are ca punct de pornire excedentul brut al exploatării:

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

CAF = EBE (IBE)

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli din exploatare

+ Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

+ Venituri extraordinare

– Cheltuieli extraordinare

– Impozitul pe profit

CAF2012 = 1.416.617 + 2.000 – 667.382 + 8 – 35.826 + 0 – 0 – 93.140 = 622.270 lei

CAF2013 = 1.349.668 + 9.136 – 1.176.168 + 6 – 38.529 + 0 – 0 – 5.256 = 228.851 lei

CAF2014 = 1.294.549 + 17.062 – 747.701 + 4 – 47.291 + 0 – 0 – 95.538 = 421.085 lei

B. Metoda aditivă are ca punct de pornire rezultatul net al exercițiului:

CAF = RNE + Cheltuieli calculate și neplătite – Vanituri calculate și neîncasate

CAF = RNE

+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale

+ Ajustări de valoare privind activele circulante

+ Ajustări de valoare privind provizioanele

+ Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante

+ Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital

– Venituri din vânzarea activelor și operațiilor de capital

– Venituri din subvenții pentru investiții

Capacitatea de autofinanțare înregistreză o ușoară scădere în 2013 față de 2012 cu o valoare de 393.419 lei, iar în 2014 față de 2013 înregistrează o ușoară crestere cu o valoare de 192.234 lei. Cu toate acestea capacitatea de autofinanțare este pozitivă pentru toți cei trei ani de analiză, ceea ce arată potențialilor investitori că întreprinderea reușește să-și remunereze atât acționarii cât și creditorii. Deci are capacitatea de a distribui devidende, de a-și plăti ratele și dobânzile la credite.

5.3. DIAGNOSTICUL RENTABILITATII SI BILANTUL STRUCTURAL LA „SC ARGONMED SRL”

Ratele de rentabilitate sunt de trei tipuri: ratele de rentabilitate comercială, ratele de rentabilitate economică și rate de rentabilitate financiară.

5.3.1. Ratele de rentabilitate comercială

1. Rata marjei comerciale este utilizată mai ales de întreprinderile cu activitate comercială.

Rata marjei comerciale este egală cu 0 datorită faptului că întreprinderea are valoarea marjei comerciale 0.

2. Rata marjei brute sau rata EBE măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare, independent de politica financiară, politica de investiții incidența fiscalității și a elementelor extraordinare.

Activitatea de exploatare degajă profit, în toți cei trei ani de analiză. Totuși scăderea ratei în 2013 față de 2012 cu 0,05, reflectă o împovărare referitoare la costurile exploatării; iar în 2014 a crescut față de 2013 cu 0,07.

3. Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței.

În anul 2012 și 2014 rata marjei nete are o valoare relativ bună. În anul 2013 se observă o înrăutățire a capacității globale a întreprinderii, dar marja este pozitivă ceea ce este un avantaj pentru întreprindere.

4. Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial administrativ și comercial.

În anul 2012 și 2014 rata marjei nete de exploatare are o valoare relativ bună chiar dacă inregistrează o ușoară scădere, însă în 2013 are o valoare mult mai mică datorită rezultatului exploatării mult mai mic.

5. Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

Se înregistrează o scădere a acestei rate în anul 2014 și 2013 față de 2012, dar totuși întreprinderea dispune de resurse ca să-și remunereze acționarii sau să-și asigure dezvoltarea.

6. Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri și cheltuieli de personal) pentru 0,1 lei bogație creată (dacă se exprimă procentual).

Această marjă înregistrează o ușoară scadere în anul 2013 față de 2012 cu o valoare de 0,04, dar totodată și o ușoară creștere în 2014 față de 2013 în valoare de 0,01. Aceste diferențe nu sunt foarte mari, ele fiind pozitive este un lucru favorabil pentru întreprindere.

5.3.2. Ratele de rentabilitate economică

Rentabilitatea capitalului economic angajat în exploatare poate fi exprimată sub două forme:

Capitalul economic = Imob brute + Active de trezorerie + NFR

Cap ec2012 = 674.228 + 94.984 + (- 78.422,9) = 690.689,1 lei

Cap ec2013 = 575.139 + 357.927 + ( – 248.756,4) = 684.309,6 lei

Cap ec2014 = 468.806 + 614.042 + (- 72.564,85) = 1.010.283,15 lei

Rentabilitatea economică brută deoarece nu este afectată de deciziile privind amortizarea este folosită frecvent pentru a primii efectuarea unor companii între firmele din cadrul aceluiași sector de activitate sau chiar din sectoare diferite. Se înregistrează o scădere a valorii rentabilității economice brute cu 0,08 în anul 2013 față de 2012 și cu 0,69 în 2014 față de 2013, ceea ce nu împiedică o reânnoire relativ rapidă a capitalurilor angajate.

În ceea ce privește rata rentabilității economice nete se observa că în 2013 valoarea este mai mică și este datorită scăderii rentabilității economice brute și a unei valori mari pentru amortizare.

Re1 = Rentabilitatea economică brută

Re2 = Rentabilitatea economică netă

Descompunerea rentabilității economice

a) Factorii determinanți ai rentabilității economice sunt puși în evidență prin descompunerea acesteia în două rate explicative conform relației:

Nivelul marjei brute evidențiează rezultatul activității de exploatare, inclusiv finalizarea ei prin condiții de comercializare evidențiate în cifra de afaceri.

Rotația capitalului economic angajat prin cifra de afaceri exprimă gradul de intensitate al utilizării resurselor financiare ale întreprinderii.

Rentabilitatea economică poate fi pusă în corelație directă cu rentabilitatea factorului muncă evidențiată de rata marjei asupra valorii adăugate, cu productivitatea activelor fixe și cu structura investiției. Formula de calcul este:

Deci, rata rentabilității economice poate fi majorată prin:

creșterea marjei asupra valorii adăugate;

creșterea productivității activelor fixe;

creșterea gradului de imobilizare a capitalului economic angajat brut;

acțiunea simultană a celor trei factori.

5.3.3. Ratele de rentabilitate financiară

Forma generală de exprimare a rentabilității finnciare (Rf) este:

Rata de rentabilitate financiară arată capacitatea întreprinderii de a degaja profit net cu ajutorul capitalurilor proprii angajate în cadrul activității. În anul 2013 față de 2012 și 2014 valoarea rentabilității financiare este foarte mică (0,03) dar totuși pozitivă ceea ce nu afectează negativ întreprinderea.

Deci:

la numitorul raportului vor figura capitalurile proprii sau media acestora, în măsura în care în cursul exercițiului au avut loc modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi în numerar;

la numărător figurează rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent înainte de impozitare (care prezintă față de profitul net avantajul de a fi mai apropiat de rentabilitatea financiară deoarece elimină incidența activității extraordinare).

Ca și rentabilitatea economică, rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi descompusă astfel:

a)

b)

Rentabilitatea financiară avînd originea în rentabilitatea economică, va fi determinată de aproximativ aceiași factori, respectiv:

rata marjei nete de acumulare (factor cntitativ) care măsoară profitabilitatea întreprinderii, fiind indicator de politică industrială;

rotația activului total prin cifra de afaceri (factor calitativ), reprezentâmd structura financiară și deci politica de finanțare;

rata globală de îndatorare (factor calitativ), reprezentând structura financiară și deci politica de finanțare;

Dacă întreprinderea este profitabilă fiscalitatea atenuează efectul de levier. În cazul în care întreprinderea nu înregistrează profit fiscalitatea nu va influeța rentabilitatea financiară.

5.3.4 Analiza pe baza bilanțului structural

Tabelul 5.10

Bilanțul structural al întreprinderii „SC ARGONMED SRL”,

pentru perioada 2012 – 2014 (lei)

Abordat dintr-o perspectivă structurală, sistemul financiar-patrimonial al întreprinderii relevă următoarele proporții și corelații esențiale:

– Nevoile permanente dețin 59,07%, 40,55%, respectiv 29,05% din activul total al întreprinderii. Comparația acestor valori cu ponderile revenite capitalurilor permanente în pasivul total (56,19%, 46,47% și respectiv 62,46%) atestă faptul că întreprinderea are o structută echilibrată a elementelor financiar-patrimoniale (durabile).

– Nevoile temporare dețin 40,93%, 59,45%, respectiv 70,95% din activul total al întreprinderii. Comparația acestor valori cu ponderile revinite resurselor temporare în pasivul total (43,80%, 53,53% și respectiv 37,54%) arată că întreprinderea are o structură echilibrată a elementelor financiar-patrimoniale temporare (pe termen scurt).

– În general, structura financiar-patrimonială este echilibrată, dar managementul întreprinderii trebuie să supravegheze atent unele aspecte cu potențial negativ evidențiate de calculul și analiza resurselor.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma studiului de caz realizat la SC ARGONMED SRL, am ajuns la următoarele concluzii:

Activul net contabil este echivalent cu capitalurile proprii din pasivul bilanțului financiar. El constituie garanția creditorilor în cazul evoluției nefavorabile a activității întreprinderii.

Situația netă pozitivă și crescătoare, astfel în 2013 a crescut față de 2012 cu 16.800 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 331.449 lei, reflectând o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări (de exemplu reporturi din exercițiile precedente).

Fondul de rulment financiar în 2012 activele circulante transformabile în lichidități într-un termen scurt vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar în egală măsură și degajarea lichidităților excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii, sub aspectul solvabilității sale. În 2013 și 2014 situația în care activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt, reflectă cel puțin la prima vedere, o stare de dezechilibru, o situație defavorabilă sub aspectul solvabilității. Dar, aprecierea precisă a perspectivelor solvabilității întreprinderii presupune analiza detaliată a structurii activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt. În acest sens este utilă situația creanțelor și datoriilor întocmite în funcție de lichiditatea și respctiv exigibilitatea acestora.

Fondul de rulment propriu în 2012 valoarea nevoilor temporare este mai mare ca valoarea resurselor temporare ceea ce arată că nu pot acoperii valoarea acstora, fondul de rulment propriu având o valoare negativă. Resursele temporare în 2013 și 2014 au o valoare foarte mare, depășesc valoarea nevoilor temporare, deci resursele temporare pot acoperii și valoarea nevoilor permanente, fondul de rulment propriu din 2014 crescând față de cel din 2013 cu 266.670 lei.

Fondul de rulment împrumutat: întreprinderea are o autonomie financiară, în 2012 și 2013 reușeșind să se finanțeze doar cu ajutorul fondului de rulment propriu. În 2014 fondul de rulment împrumutat are o valoare mai mare în totalul fondului de rulment ceea ce arată că marja de siguranță a întreprinderii este constituita în principal pe seama împrumuturilor pe termen lung.

Nevoia de fond de rulment este negativă pentru toți cei trei ani de analiză, ceea ce semnifică un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante, sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat.

Trezoreria netă este pozitivă și crescătoare astfel în 2013 a crescut față de 2012 cu 250.619,8 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 263.419,15 lei, ceea ce arată realizarea echilibrului per total la nivel de întreprindere.

Cash-flow-ul perioadei a crescut în 2014 față de 2013 cu 12.799,35 lei și este pozitiv ceea ce semnifică o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Fondul de rulment net global din 2012 este negativ, iar în 2013 și 2014 este pozitiv crescând cu 432.720 lei, ceea ce arată că întreprinderea are un surplus al resurnelor durabile în raport cu valorile imobilizate.

Nevoia de fond de rulment este negativă, o situație nefavorabilă fiind rezultatul unei reduceri a nivelului activității sau a unor politici privind creanțele și furnizorii neconcordante.

Abordat dintr-o perspectivă structurală, sistemul financiar-patrimonial al întreprinderii relevă următoarele proportii și corelații esențiale:

– Nevoile permanente dețin 59,07%, 40,55%, respectiv 29,05% din activul total al întreprinderii. Comparația acestor valori cu ponderile revenite capitalurilor permanente în pasivul total (56,19%, 46,47% și respectiv 62,46%) atestă faptul că întreprinderea are o structută echilibrată a elementelor financiar-patrimoniale (durabile).

– Nevoile temporare dețin 40,93%, 59,45%, respectiv 70,95% din activul total al întreprinderii. Comparația acestor valori cu ponderile revinite resurselor temporare în pasivul total (43,80%, 53,53% și respectiv 37,54%) arată că întreprinderea are o structură echilibrată a elementelor financiar-patrimoniale temporare (pe termen scurt).

– În general, structura financiar-patrimonială esteechilibrată, dar managementul întreprinderii trebuie să supravegheze atent unele aspecte cu potențial negativ evidențiate de calculul și analiza resurselor.

Tabloul de finanțare: Se constată că variația trezoreriei nete este negativă, deoarece FRNG calculat ca variație 2013/2012 nu poate acoperii creștera NFRT, diferența fiind finanțată din credite bancare pe termen scurt.

Scăderea valorii producției exercițiului dovedește că, între cele trei exerciții analizate, s-a accentuat procesul de deteriorare a eficienței activității productive globale. Totuși, creșterea ușoara din 2013 a producției vândute reprezintă efectul îmbunătățirii gradului de acceptabilitate de catre piată a produselor realizate de întreprindere.

Din raportul VA2012/VA2013/VA2014 = 1 se obține o valoare subunitară respectiv o scădere a valorii adăugate în 2014 fata de 2013 și de 2012 ceea ce influențează negativ rezultatele financiare ale întreprinderii.

Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității finale și a capacității de dezvoltare a întreprinderii. Se observa o ușoară scădere a EBE în cei trei ani analizați diferența fiind nu foarte mare: în 2013 față de 2012 a scăzut cu 66.949 lei, iar în 2014 față de 2013 cu 55.119 lei.

Rezultatul exploatării a scăzut în 2013 față de 2012 cu 656.648 lei, explicația constând într-o creștere mai accentuată a cheltuielilor de exploatare, față de veniturile din exploatare; iar in 2014 au crescut față de 2013 cu 412.705 lei, dat fiind faptul că au crescut veniturile din exploatare și au scăzut cheltuielile de exploatare.

Rezultatul curent ne indică profit, adică o scădere a performanțelor financiare ale întreprinderii în 2013 față de 2012 cu 661.353 lei, dar și o creștere în 2014 față de 2013 cu 403.941 lei.

Rezultatul net al exercițiului are o performanță la nivelul întreprinderii buna, scăzând în 2013 față de 2012 cu 573.469 lei, și crescân în 2014 față de 2013 cu 313.659 lei, diferențele de creștere și scădere dtorându-se RC.

Capacitatea de autofinanțare înregistreză o ușoară scădere în 2013 față de 2012 cu o valoare de 393.419 lei, iar în 2014 față de 2013 înregistrează o ușoară crestere cu o valoare de 192.234 lei. Cu toate acestea capacitatea de autofinanțare este pozitivă pentru toți cei trei ani de analiză, ceea ce arată potențialilor investitori că întreprinderea reușește să-și remunereze atât acționarii cât și creditorii. Deci are capacitatea de a distribui devidende, de a-și plăti ratele și dobânzile la credite.

Rata marjei comerciale este egală cu 0 datorita faptului că întreprinderea are valoarea marjei comerciale 0.

Rata marjei brute: Activitatea de exploatare degajă profit, atât în toți cei trei ani de analiză. Totuși scăderea ratei în 2013 față de 2012 cu 0,05, reflectă o împovărare referitoare la costurile exploatării; iar în 2014 a crescut față de 2013 cu 0,07.

În anul 2012 și 2014 rata marjei nete are o valoare relativ bună. În anul 2013 se observă o înrăutățire a capacității globale a întreprinderii, dar marja este pozitivă ceea ce este un avantaj pentru întreprindere.

În anul 2012 și 2014 rata marjei nete de exploatare are o valoare relativ bună chiar dacă inregistrează o ușoară scădere, ânsă în 2013 are o valoare mult mai mică datorită rezultatului exploatării mult mai mic.

Rata marjei brute de aurofinanțare: Se înregistrează o scădere a acestei rate în anul 2014 și 2013 față de 2012, dar totuși întreprinderea dispune de resurse ca să-și remunereze acționarii sau să-și asigure dezvoltarea.

Rata marjei asupra valorii adăugate: Această marjă înregistrează o ușoară scadere în anul 2013 față de 2012 cu o valoare de 0,04, dar totodata și o ușoară creștere în 2014 față de 2013 în valoare de 0,01. Aceste diferențe nu sunt foarte mari, ele fiind pozitive este un lucru favorabil pentru întreprindere.

Rentabilitatea economică brută deoarece nu este afectată de deciziile privind amortizarea este folosită frecvent pentru a primii efectuarea unor companii între firmele din cadrul aceluiași sector de activitate sau chiar din sectoare diferite. Se înregistrează o scădere a valorii rentabilității economice brute cu 0,08 în anul 2013 față de 2012 și cu 0,69 în 2014 față de 2013, ceea ce nu împiedică o reânnoire relativ rapidă a capitalurilor angajate.

În ceea ce privește rata rentabilității economice nete se observa că în 2013 valoarea este mai mică și este datorită scăderii rentabilității economice brute și a unei valori mari pentru amortizare.

Rata de rentabilitate financiară arată capacitatea întreprinderii de a degaja profit net cu ajutorul capitalurilor proprii angajate în cadrul activității. În anul 2013 față de 2012 și 2014 valoarea rentabilității financiare este foarte mică (0,03) dar totuși pozitivă ceea ce nu afectează negativ întreprinderea.

Deoarece majoritatea indicatorilor calculați sunt pozitivi și ținând cont că întreprinderea are profit la sfârșitul exercițiului financiar, nu este nevoie de schimbări în ceea ce privește coordonarea activității societății.

B I B L I O G R A F I E

1. Armeanu D., Evaluarea performanțelor financiare ale întreprinderii, Tribuna Economică, v. 18, nr. 7, (2007).

Brezeanu P. (2009), Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 1 – Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti, București.

Brezeanu P. (2009), Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 2 –Situații financiare. Reglementări naționale și internaționale, Editura Cavallioti, București

Brigham E., Daves P. (2009), Intermediate financial management, 10th edition, South-Western College Pub.

Bucătaru D. (2010), Finanțele întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași.

Ciobanu A. (2007), Analiza performanței întreprinderii, Editura ASE, București.

Cohen J. A. (2008), Imobilizările necorporale. Evaluare și beneficii economice, Editura Irecson, București.

Corduneanu C., Iovu L. (2008), Etape în dezvoltarea sistemului financiar românesc și corelația cu nivelul de creștere economică, în Journal of Economics, Timișoara, p. 27.

Corduneanu C., Murgea A. (2008), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității de Vest, Timișoara.

Dragotă V. (2006), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București.

Dumitrascu R. (2013), Gestiunea financiară a întreprinderii. Concepte. Modele. Instrumente Ed II adaugită și revizuită, Editura Universitară, București

Dumitrascu R. (2012), Gestiunea financiară a întreprinderii. Manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, București.

Dumitrașcu V. (2013), Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitară, București.

Dumitrașcu R., Dumitrașcu V. (2009), Gestiunea capitalului intangibil al firmei. Concepte. Instrumente. Modele, Editura Performantica, Iași.

Dumitrașcu R. (2008), Managementul valorii prin goodwill. Valoarea firmei între tangibil și intangibil, Editura Sedcom Libris, Iași.

Dumitrașcu V., Dumitrașcu R., Tudoran G. (2002), Elemente de evaluarea firmelor, Editura Junimea, Iași.

Feleagă N. (2007), Contabilitate financiară. O abordare europeană și internațională, Editura Economică, București.

Georgescu M.A. (2008), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universul Juridic, București.

Hemici F., Bounad M. (2012), Technigues de gestion, Ed. Dunod, Paris.

Hoanță N. (2011), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura CH Beck, București.

Ilie V. (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București.

Ristea M., Dumitru C. G., Ioanas C. (2009), Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și vol. II, Editura Universitară, București.

Vintilă G. (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Vintilă G., Armeanu D., Dumitrașcu R. A., Dumitrașcu V. (2009), Abordarea elementelor intangibile prin prisma conceptului de capital intelectual al firmei, în Revista Română de Statistică, supliment, nr. 9, septembrie, pp. 100-108, 296 pg.

Vintilă G., Dumitrașcu R. A. (2008), Considerations Regarding Goodwill as a Way for evaluation of the Efficiency of the Reenterprise of the Enterprises, în Theoretical and Applied Economics, nr. 12 (529 anul XV).

***Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/17.01.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

A Concise Dictionary of Business, Oxford University Press, 1987.

A N E X E

SC ARGONMED SRL se extinde rapid fiind dedicată evoluării pieței produselor medicale.

Reprezentanții firmei consideră că succesul lor va fi condus de calitatea produselor și entuziasmul angajatilor lor.

Cultura companiei se caracterizează printr-o atmosferă de susținere, de comunicare deschisă și de muncă în echipă.

Accentul este pus pe dezvoltarea persoanelor pentru a-și maximiza potențialul lor în sprijinul obiectivelor corporative.

Fiecare individ întelege ceea ce compania se straduiește să atingă și este motivat de management să contribuie pe deplin. Firma caută oameni ambițioși, pasionați și orientați pe acțiune.

Încercând să răspundă cât mai prompt cerințelor pieței, compania oferă o gamă diversificată de produse prin intermediul unei echipe de profesioniști cu o vastă experiență în domeniul medical.

Linia de dezvoltare a companiei este dedicată următoarelor grupe de produse: implanturi ortopedice (suruburi, plăci, sârma, tije intramedulare, implanturi spinale, mini-implanturi), motoare pentru chirurgie, instrumente chirurgicale, mobilier medical, plase chirurgicale, drenaje pentru neurochirurgie, ciment ortopedic și sisteme de biopsie.

Toate produsele comercializate prezintă marcajul CE. Argonmed S.R.L. în calitate de distribuitor, iși desfăsoară activitatea conform standardului ISO 9001:2008 și este autorizată de Ministerul Sănătații conform Avizului de funcționare nr. 2332/15.01.2008.

B I B L I O G R A F I E

1. Armeanu D., Evaluarea performanțelor financiare ale întreprinderii, Tribuna Economică, v. 18, nr. 7, (2007).

Brezeanu P. (2009), Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 1 – Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti, București.

Brezeanu P. (2009), Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 2 –Situații financiare. Reglementări naționale și internaționale, Editura Cavallioti, București

Brigham E., Daves P. (2009), Intermediate financial management, 10th edition, South-Western College Pub.

Bucătaru D. (2010), Finanțele întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași.

Ciobanu A. (2007), Analiza performanței întreprinderii, Editura ASE, București.

Cohen J. A. (2008), Imobilizările necorporale. Evaluare și beneficii economice, Editura Irecson, București.

Corduneanu C., Iovu L. (2008), Etape în dezvoltarea sistemului financiar românesc și corelația cu nivelul de creștere economică, în Journal of Economics, Timișoara, p. 27.

Corduneanu C., Murgea A. (2008), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității de Vest, Timișoara.

Dragotă V. (2006), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București.

Dumitrascu R. (2013), Gestiunea financiară a întreprinderii. Concepte. Modele. Instrumente Ed II adaugită și revizuită, Editura Universitară, București

Dumitrascu R. (2012), Gestiunea financiară a întreprinderii. Manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, București.

Dumitrașcu V. (2013), Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitară, București.

Dumitrașcu R., Dumitrașcu V. (2009), Gestiunea capitalului intangibil al firmei. Concepte. Instrumente. Modele, Editura Performantica, Iași.

Dumitrașcu R. (2008), Managementul valorii prin goodwill. Valoarea firmei între tangibil și intangibil, Editura Sedcom Libris, Iași.

Dumitrașcu V., Dumitrașcu R., Tudoran G. (2002), Elemente de evaluarea firmelor, Editura Junimea, Iași.

Feleagă N. (2007), Contabilitate financiară. O abordare europeană și internațională, Editura Economică, București.

Georgescu M.A. (2008), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universul Juridic, București.

Hemici F., Bounad M. (2012), Technigues de gestion, Ed. Dunod, Paris.

Hoanță N. (2011), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura CH Beck, București.

Ilie V. (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București.

Ristea M., Dumitru C. G., Ioanas C. (2009), Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și vol. II, Editura Universitară, București.

Vintilă G. (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Vintilă G., Armeanu D., Dumitrașcu R. A., Dumitrașcu V. (2009), Abordarea elementelor intangibile prin prisma conceptului de capital intelectual al firmei, în Revista Română de Statistică, supliment, nr. 9, septembrie, pp. 100-108, 296 pg.

Vintilă G., Dumitrașcu R. A. (2008), Considerations Regarding Goodwill as a Way for evaluation of the Efficiency of the Reenterprise of the Enterprises, în Theoretical and Applied Economics, nr. 12 (529 anul XV).

***Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/17.01.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

A Concise Dictionary of Business, Oxford University Press, 1987.

A N E X E

SC ARGONMED SRL se extinde rapid fiind dedicată evoluării pieței produselor medicale.

Reprezentanții firmei consideră că succesul lor va fi condus de calitatea produselor și entuziasmul angajatilor lor.

Cultura companiei se caracterizează printr-o atmosferă de susținere, de comunicare deschisă și de muncă în echipă.

Accentul este pus pe dezvoltarea persoanelor pentru a-și maximiza potențialul lor în sprijinul obiectivelor corporative.

Fiecare individ întelege ceea ce compania se straduiește să atingă și este motivat de management să contribuie pe deplin. Firma caută oameni ambițioși, pasionați și orientați pe acțiune.

Încercând să răspundă cât mai prompt cerințelor pieței, compania oferă o gamă diversificată de produse prin intermediul unei echipe de profesioniști cu o vastă experiență în domeniul medical.

Linia de dezvoltare a companiei este dedicată următoarelor grupe de produse: implanturi ortopedice (suruburi, plăci, sârma, tije intramedulare, implanturi spinale, mini-implanturi), motoare pentru chirurgie, instrumente chirurgicale, mobilier medical, plase chirurgicale, drenaje pentru neurochirurgie, ciment ortopedic și sisteme de biopsie.

Toate produsele comercializate prezintă marcajul CE. Argonmed S.R.L. în calitate de distribuitor, iși desfăsoară activitatea conform standardului ISO 9001:2008 și este autorizată de Ministerul Sănătații conform Avizului de funcționare nr. 2332/15.01.2008.