Elemente DE Contabilitate A Operatiunilor Privind Capitalurile, LA O Firma Producatoare DE Motoare Electrice Destinate Actionarii Instalatiilor DE Ridicat
CUPRINS
CAPITOLUL 1
ACȚIONAREA ELECTRICĂ A
MAȘINILOR DE RIDICAT …………………………………………………………3
1.1 Motoare electrice ……………………………………………………………3
1.1.1 Motoare electrice de curent continuu …………………………………..3
1.1.2 Motoare electrice de curent alternativ …………………………………8
1.2 Tipuri constructive de motoare …………………………………………12
1.2.1 Servicii nominale tip ale motoarelor destinate
acționării mașinilor de ridicat …………………………………………………14
1.2.2 Încălzirea motoarelor electrice …………………………………………17
1.3 Acționarea electrică ………………………………………………………19
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR PRIVIND
CAPITALURILE LA O FIRMĂ PRODUCĂTOATE
DE MOTOARE ELECTRICE ……………………………………………………27
2.1 Contabilitatea capitalului social …………………………………………27
2.2 Contabilitatea primelor de capital ………………………………………45
2.3 Contabilitatea rezervelor din reevaluare …………………………………46
2.4 Contabilitatea rezultatului reportat ………………………………………49
2.5 Contabilitatea subvențiilor pentru investiții ……………………………50
2.6 Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli ……………54
2.7 Contabilitatea împrumuturilor și datoriilor asimilate …………………56
CAPITOLUL 3
FIXAREA PREȚURILOR
MOTOARELOR ELECTRICE.
METODE BAZATE PE COSTURI. ………………………………………………61
3.1 Relația dintre cost și preț în economia de piață ………………………61
3.2 Conceptul costului …………………………………………………………61
3.3 Metode de fixare a prețurilor pe baza costurilor ………………………63
CAPITOLUL 4
NORME DE TEHNICA SECURITĂȚII
MUNCII SPECIFICE LA FABRICAREA
MAȘINILOR ELECTRICE ………………………………………………………66
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………69
=== Operatiuni privind capitalurile la fabric. mot. electrice ===
CUPRINS
CAPITOLUL 1
ACȚIONAREA ELECTRICĂ A
MAȘINILOR DE RIDICAT …………………………………………………………3
1.1 Motoare electrice ……………………………………………………………3
1.1.1 Motoare electrice de curent continuu …………………………………..3
1.1.2 Motoare electrice de curent alternativ …………………………………8
1.2 Tipuri constructive de motoare …………………………………………12
1.2.1 Servicii nominale tip ale motoarelor destinate
acționării mașinilor de ridicat …………………………………………………14
1.2.2 Încălzirea motoarelor electrice …………………………………………17
1.3 Acționarea electrică ………………………………………………………19
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR PRIVIND
CAPITALURILE LA O FIRMĂ PRODUCĂTOATE
DE MOTOARE ELECTRICE ……………………………………………………27
2.1 Contabilitatea capitalului social …………………………………………27
2.2 Contabilitatea primelor de capital ………………………………………45
2.3 Contabilitatea rezervelor din reevaluare …………………………………46
2.4 Contabilitatea rezultatului reportat ………………………………………49
2.5 Contabilitatea subvențiilor pentru investiții ……………………………50
2.6 Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli ……………54
2.7 Contabilitatea împrumuturilor și datoriilor asimilate …………………56
CAPITOLUL 3
FIXAREA PREȚURILOR
MOTOARELOR ELECTRICE.
METODE BAZATE PE COSTURI. ………………………………………………61
3.1 Relația dintre cost și preț în economia de piață ………………………61
3.2 Conceptul costului …………………………………………………………61
3.3 Metode de fixare a prețurilor pe baza costurilor ………………………63
CAPITOLUL 4
NORME DE TEHNICA SECURITĂȚII
MUNCII SPECIFICE LA FABRICAREA
MAȘINILOR ELECTRICE ………………………………………………………66
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………69
CAPITOLUL 1
ACȚIONAREA ELECTRICĂ A
MAȘINILOR DE RIDICAT
1.1 Motoare electrice
Dintre sistemele de acționare a mașinilor de ridicat, cea mai mare răspândire o are sistemul electric. Aceasta se datorează avantajelor substanțiale pe care le prezintă față de alte sisteme și anume:
posibilități de producere și transport simplu la mare distanță;
siguranță mare și economicitate.
Motoarele electrice de acționare a macaralelor pot fi de curent continuu pentru tensiunile de 110, 220, 440, 500 sau 600 V, sau de curent alternativ trifazat pentru tensiunile de 220 V și 380 V conexiune triunghi, respectiv 380 și 500 V conexiunea stea, frecvența fiind de 50 Hz.
Aceeași construcție poate fi utilizată și pentru tensiuni și frecvențe variind între anumite limite ca de exemplu tensiuni de 600 V și frecvențe de la 40 …… 60 Hz, în cazuri speciale se întrebuințează și motoare de curent alternativ monofazat.
Motoarele de macara se caracterizează printr-o construcție robustă, cu arborele și interfierul mărit, având un moment de demarare ridicat în scopul ajungerii rapide în regim stabilizat.
Ele pot fi supuse unui număr mare de conectări pe oră (60, 120, 240 sau chiar mai mult), pot suporta inversări ale sensului de rotație și frânări în contracurent, funcționând în regimul de lucru intermitent.
În [1] pag.400, se prezintă instalația electrică a mașinilor de ridicat.
1.1.1 Motoare electrice de curent continuu
Motoarele electrice de curent continuu sunt relativ rar întrebuințate, deși caracteristicile lor mecanice sunt deosebit de favorabile, datorită în special dezavantajelor generale ale curentului continuu (posibilități reduse de transport la distanță, uzură mai mare a contactelor și aparatelor de conectare, construcție mai complicată și mai scumpă a motoarelor, colectorul-întreținere mai pretențioasă).
În ultimii ani se constată o tendință de întrebuințare a motoarelor de curent continuu alimentate din rețele trifazate prin intermediul redresoarelor comandate cu semiconductoare, în special în cazul instalațiilor mari cu regim de lucru intens sau cu pretenții deosebite în privința reglării turației (poduri transbordoare, descărcătoare de nave, macarale capră pentru șantiere navale etc.).
a) Motorul serie
La motorul serie circuitul de excitație este conectat în serie cu înfășurarea rotorică figura 1.1.
Fig. 1.1 Motorul serie de curent continuu
S-a notat în figură:
PE – înfășurarea polilor de excitație;
PC – înfășurarea polilor de comutație;
C – contactor;
Rp – rezistență de pornire.
Datorită curentului mare care trece prin ambele înfășurări, motorul serie poate dezvolta un cuplu mare de demarare (2,5 …… 3,5 Mn).
În scopul reducerii șocului de curent la demarare, în serie cu rotorul se intercalează o rezistență care se scurtcircuitează în trepte.
Inversarea sensului de rotație se realizează prin inversarea polarității înfășurării rotorice.
Caracteristica mecanică a motorului serie este foarte elastică, adică la cupluri rezistente mici corespunde o turație mare, iar la cupluri rezistente mari, o turație mică, figura 2.2.
Fig. 1.2 Caracteristica moment-turație a motorului
serie de curent continuu
În cazul când nu se cunoaște caracteristica moment-turație a unei mașini, aceast poate fi determinată cu formula:
n = k ia e / M (12.1)[1]
Unde:
n – turația motorului electric, în rot/min;
k – constantă depinzând de construcția motorului;
ia – curent rotoric, în A;
e – tensiunea electromotoare din înfășurarea indusului, în V;
M – momentul, în daNm.
În același mod se poate construi caracteristica E/n în funcție de curentul de excitație, fig. 1.3, a, precum și caracteristica M(ia), figura 1.3, b.
Motorul serie a cărui turație se adaptează automat sarcinii, reprezintă în mau multe cazuri soluția ideală de acționare în curent continuu.
Frânarea motorului serie se realizează electric în regim de generator. În gol, motorul serie are tendința de a se ambala. Ambalarea este împiedicată fie printr-o înfășurare de excitație suplimentară în paralel, fie chiar prin rezistența la frecare la funcționarea în gol a mecanismului antrenat.
Rezistența de demarare și inversorul de sens sunt comandate în mod normal prin intermediul unui controler.
Fig. 1.3 Caracteristicile motorului serie:
a – caracteristica tensiune-turație;
b – caracteristica moment-curent
b) Motorul derivație
Are conectate în paralel circuitul de excitație și înfășurarea rotorică. Deoarece – cu excepția demarării – fluxul este constant și turația este aproape independentă de sarcină, caracteristica motorului derivație este forte rigidă, fig. 1.4, a.
Turația motorului derivație nu se adaptează sarcinii ca la motorul serie, de asemenea motorul derivația are un cuplu de demarare și o capacitate mai mică de supraîncărcare decât motorul serie.
Demararea și inversarea sensului de rotație se realizează asemănător ca la motorul serie. Frânarea se realizează în regim de generator, cu recuperarea de energie.
Pentru mărirea turației se pot întrebuința rezistențe de reglare a excitației.
Fig. 1.4 a)Caracteristica moment – turație a motorului
derivație de curent continuu
b) Caracteristica moment-turație a motorului
compound de curent continuu
c) Motorul compound
Are înfășurări de excitație, una în serie și una în paralel.
Caracteristica moment-turație a motorului compound se apropie de aceea a motorului serie sau derivație, după cum predomină înfășurarea de excitație serie sau paralel, fig. 1.4, b.
Motorul compound se întrebuințează acolo unde este necesară menținerea unei turații constante la sarcini variabile, precum și un moment de demarare relativ ridicat.
1.1.2 Motoare electrice de curent alternativ
Motoarele de curent alternativ sunt răspândite pe scarp largă în acționarea macaralelor datorită posibilității relativ ușoare de transport la distanță a curentului alternativ, precum și simplității și robusteții lor, sunt mai ieftine și necesită o întreținere redusă.
a) Motorul asincron cu inele colectoare
Este în prezent cel mai răspândit la acționările macaralelor. Statorul și rotorul sunt prevăzute cu câte o înfășurare trifazată.
În înfășurarea statorică, datorită defazajului în timp și în spațiu al curenților, se produce un câmp magnetic învârtitor, care antrenează rotorul.
Pentru ca motorul să dezvolte un cuplu activ este necesar ca rotorul să întârzie față de câmpul învârtitor statoric cu așa numita alunecare.
Prin introducerea de rezistențe în circuitul rotoric se poate obține o familie de caracteristici, care sunt cu atât mai elastice, cu cât rezistența suplimentară este mai mare.
În felul acesta se poate obține o reglare a turației până la 50% din turația nominală, dar turația depinde de sarcină.
În figura 1.5, se prezintă schema de conexiuni a motorului asincron cu inele.
Fig. 1.5 Schema de conexiuni a motorului asincron cu inele
O altă metodă de variere în limite largi a turației este aceea de alimentare a motorului asincron cu tensiune variabilă prin intermediul tiristoarelor.
Celelalte metode de variere a turației se rezumă la obținerea pe lângă reducerea turației prin rezistențe, a uneia sau a două trepte de turație redusă în limitele (0,1 …… 0,3) nn. Caracteristicile moment-turație ale motorului asincron cu inele, în funcție de rezistența rotorică se prezintă în figura 1.6.
Fig. 1.6 Caracteristicile moment-turație ale motorului asincron
cu inele în funcție de rezistența rotorică
b) Motorul asincron în scurtcircuit
Datorită absenței periilor și inelelor colectoare, precum și rotorului mai masiv la care bobinajul este înlocuit printr-o colivie de obicei turnată din aluminiu, motorul asincron în scurtcircuit este mult mai robust decât motorul asincron cu inele.
În același timp, pe lângă faptul că este mai simplu de întreținut, motorul asincron în scurtcircuit este mai ieftin și necesită mai puține aparate de comandă.
Cu toate aceste avantaje se întrebuințează relativ rar, în special la macarale mici.
Motivele pentru care nu s-a putut impune acest motor sunt:
curentul de demarare este ridicat (3,5 …… 6)In;
căldura produsă de demarare se dezvoltă în motor, motiv pentru care acesta trebuie supradimensionat, ceea ce anulează parțial avantajul referitor la preț;
momentul de demarare nu poate fi reglat cu ajutorul rezistențelor și pentru evitarea șocurilor în mecanisme se impune o cunoaștere forte precisă a cuplurilor rezistente, ceea ce nu se poate realiza decât rar.
c) Motoare speciale de curent alternativ
Acestea sunt mai rar întrebuințate la acționarea mecanismelor de ridicare datorită costului ridicat și faptului că sunt mai sensibile în exploatare din cauza colectorului.
Principalul avantaj al acestor motoare îl constituie posibilitatea de reglaj fără pierderi a turației în limitele de (50 …… 150%)nn.
În ciuda acestui fapt două din tipurile de motoare speciale se utilizează pe scară destul de largă, în scopul obținerii pe lângă viteza nominală de lucru a unei microviteze.
Acestea sunt:
convertizorul de frecvență;
frâna cu curenți turbionari.
Convertizorul de frecvență
În scopul realizării unor microviteze independente de sarcină se întrebuințează în cazul antrenării cu motoare asincrone, alimentarea motoarelor de la o rețea de curent trifazat făcându-se cu frecvență redusă de circa 6 Hz.
În figura 1.7, se prezintă schema de principiu a unui convertizor de frecvență.
Convertizorul de frecvență prezintă avantajul că poate fi montat și ulterior pe construcții de macarale existente, dacă se aduc modificările necesare schemei de acționare.
Locul de montare este indiferent, permițând o mare varietate de soluții. Dezavantajul principal este faptul că ridicătorul de frână este alimentat de la rețeaua de 50 Hz, în timp ce motorul de antrenare este alimentat de la convertizor și o întrerupere accidentală a curentului care alimentează motorul de antrenare nu duce automat și la închiderea frânei, motiv pentru care este necesar să se ia măsuri suplimentare de siguranță (monitoare de turație, relee de curent nul etc.).
Fig. 1.7 Schema convertizorului asincron de frecvență
1.2 Tipuri constructive de motoare
Deși din punct de vedere teoretic motoarele de curent continuu, precum și motoarele de curent alternativ cu colector prezintă o serie de avantaje, motoarele care s-au impus în majoritatea acționărilor de macarale, din motivele deja menționate, sunt motoarele asincrone cu inele colectoare și rotorul bobinat.
Pentru macarale mai mici, grinzi rulante suspendate, palane, poduri rulante monogrindă, bigrindă etc., se mai întrebuințează motoare asincrone cu rotorul în scurtcircuit, uneori cu inele colectoare, cu două turații, care permit realizarea unor viteze reduse pentru montaj.
Motoarele din seria AIM cu inele colectoare și frână electromecanică destinate acționării macaralelor, se disting printr-o construcție mecanică robustă, având carcasa turnată din fontă cenușie fie cu tălpi de fixare, fie cu flanșă, au specificația literelor literelor:
A – asincron;
I – cu inele colectoare;
M – macara;
F – frână electromecanică incorporată.
La seria AIFM frânarea se realizează cu ajutorul unei frâne axiale cu discuri olane, normal închisă, montată pe cel de-al doilea capăt de arbore al motorului. Efortul de frânare se realizează cu ajutorul unor arcuri, iar defrânarea – electromagnetic.
Seriile AIM și AIFM cuprind motoare în următoarea gamă de puteri nominale:
P = 2 …… 58 kW, pentru turația de sincronism ns = 1500 rot/min;
P = 1,25 …… 75 kW, pentru ns = 1000 rot/min;
P = 2,5 …… 63 kW, pentru ns = 750 rot/min;
P = 23 …… 48 kW, pentru ns = 600 rot/min.
Datele din catalog cuprind și puterile echivalente în cazul utilizării în condițiile altor tipuri de servicii.
Motoarele asincrone trifazate cu rotorul în scurt circuit din seriile ASM și ASFM se remarcă printr-o construcție robustă, au următoarele specificații de litere:
A – asincron;
S – scurtcircuit;
M – macara;
F – frână inclusă.
Carcasa poate fi cu tălpi sau flanșă, capătul de arbore este cilindric. Motoarele ASM se pot livra și cu două capete de arbore.
Motoarele ASM și ASFM se fabrică pentru puteri de la 0,4 …… 16 kW, de asemenea se fabrică motoare de macara cu frâna inclusă, cu rotorul conic – întrebuințate în special la palane electrice – la care în stare de repaus rotorul este împins axial prin intermediul unui arc, așa încât o frână conică sau cu lamele ajunge în poziția de frânare. Pentru macaralele care lucrează în siderurgie s-a dezvoltat o serie de motoare speciale siderurgice.
O categorie specială de motoare o constituie motoarele de macara în execuție antiexplozivă, denumite uzual motoare antiex. Acestea se întrebuințează în medii unde se produc degajări de substanțe care împreună cu aerul pot da amestecuri explozive (de exemplu: hidrogen, vapori de benzină, praf de cărbune etc.).
Acestea se caracterizează prin posibilitatea de funcționare într-un mediu ambiant cu temperatura cuprinsă între –300C și +600C, umiditatea relativă 80% la 200C, mediu cu praf siderurgic clasa de agresivitate 3m conform STAS 10128 – 86, lipsit de agenți inflamabili sau explozivi.
Construcția acestor motoare este robustă, în carcasă de oțel; serviciul tip nominal S4 și S5, durata de acționare relativă DA = 60%, 150 de conectări pe oră, FI 2; tensiunea nominală 380 V, conexiunea stea, frecvența 50Hz.
În funcție de executant, motoarele sunt de tipul AIMS – E, AIMS sau MIPmS, având următoarele specificații:
S – siderurgic;
E – fabricație „Electromotor” Timișoara;
fără literă fabricația IMEB;
Pm – macarale.
Turațiile sunt de 600, 750 și 1500 rot/min pentru motoarele AIMS – E și AIMS (cu puteri de la 4,4 …… 55 kW) și de 600 și 750 rot/min pentru motoarele MIPmS cu puteri între 55 …… 220 kW.
1.2.1 Servicii nominale tip ale motoarelor destinate acționării mașinilor de ridicat
Alegerea rațională a motoarelor mecanismelor instalațiilor de ridicat presupune o justă evaluare a ciclurilor de funcționare și corelarea acestora cu ciclurile tip în baza cărora sunt proiectate motoarele și pentru care sunt garantați parametrii lor nominali.
Astfel prin STAS 1893 – 87 sunt definite 9 servicii tip, notate S1 …… S9, din care interesează pentru motoarele destinate să echipeze instalațiile de ridicat serviciile S3, S4 și S5, care vor fi definite în continuare.
a) Serviciul tip intermitent periodic (S3)
Este caracterizat printr-o succesiune de cicluri identice, fiecare cuprinzând o perioadă de funcționare în regim constant și o perioadă de repaus, de durate insuficiente pentru atingere echilibrului termic în cursul unui ciclu și în care curentul de pornire nu are influență sensibilă asupra încălzirii.
b) Serviciul tip intermitent periodic cu perioadă de pornire (S4)
Este caracterizat printr-o succesiune de cicluri identice, fiecare incluzând o perioadă de pornire, o perioadă de funcționare în regim constant și o perioadă de repaus, de durate insuficiente pentru atingerea echilibrului termic în cursul unui ciclu și în care curentul de pornire are o influență sensibilă asupra încălzirii.
Pentru caracterizarea completă acestui serviciu trebuie precizate suplimentar următoarele:
durata relativă a perioadei active de funcționare DA, care poate fi de 15%, 25%, 40% și 60%;
numărul de conectări pe oră, care poate fi de 6, 60, 90, 120, 150, 180, 240, 300 și 360 c/h;
factorul de inerție, este definit ca raportul între momentul de inerție echivalent al întregului mecanism (inclusiv al rotorului motorului) și momentul de inerție al rotorului motorului și poate lua valorile 1,2; 1,6; 2; 2,5; 3 sau 4;
constanta de acumulare a energiei cinetice (H), definită ca raportul între energia cinetică acumulată în rotor la turația nominală și puterea aparentă nominală.
Astfel o simbolizare completă a acestui serviciu poate fi: S4 25%; 120c/h; motor H2; FI 2,5.
c) Serviciul tip intermitent periodic cu perioadă de pornire și frânare electrică (S5)
Reprezentarea grafică a mărimilor caracteristice este dată în figura 1.8.
Fig. 1.8 Diagramele caracteristice ale serviciilor nominale tip:
a – Serviciul S3;
b – Serviciul S4;
c – Serviciul S4.
Este serviciul tip caracterizat printr-o succesiune de cicluri identice, fiecare incluzând o perioadă de pornire, o perioadă de funcționare în regim constant, o perioadă de frânare electrică rapidă și o perioadă de repaus, de durate insuficiente pentru atingerea echilibrului termic în cursul unui ciclu.
1.2.2 Încălzirea motoarelor electrice
Condiția hotărâtoare impusă motoarelor electrice este cea referitoare la încălzire: temperatura maximă a motorului trebuie să fie inferioară temperaturii admisibile.
Cauza încălzirii o constituie degajarea de căldură în materialele active (cupru, fier) solicitate electromagnetic, precum și în zonele în care se produc frecări mecanice.
Cantitatea de căldură care se dezvoltă în motor în unitatea de timp constituie puterea totală de pierderi și are două componente: una constantă, determinată de pierderile în fier (prin histerezis magnetic și curenți turbionari) și pierderi mecanice prin frecare (prin ventilație, frecare în lagăre și la perii), și una variabilă prin efect Joule (în înfășurări și datorită rezistenței de contact perii – colector).
Imaginea grafică a curbei de încălzire este dată în figura 1.9, a, dacă motorul nu funcționează, funcționează în gol sau cu sarcină redusă, atunci cedarea de căldură depășește capacitatea de producere și motorul se va răci, presupunând că perioada de răcire urmează uneia de încălzire la finele căreia s-a atins temperatura θf, ecuația procesului de răcire este:
θ = (θf – θ0)e-t/T + θ0 (12.35)[1]
Imaginea grafică a acestei dependențe se prezintă în figura 1.9, b.
Fig. 1.9 Încălzirea și răcirea motoarelor electrice:
a – curba de încălzire a motoarelor;
b – curba de răcire.
1.3 Acționarea electrică
Pentru satisfacerea necesităților ridicate de acționare electrică a mecanismelor macaralelor au fost dezvoltate scheme atât în curent continuu, cât și în curent alternativ.
Alegerea schemei corespunzătoare se face ținând seama de următoarele:
pornirea motoarelor trebuie să se realizeze rapid, fără șocuri și oscilații ale sarcinii, condiții considerate valabile și pentru frânări, la care se va verifica în plus dacă pe lângă frânarea mecanică nu este necesară și frânarea electrică;
posibilitatea de reglare a vitezelor de lucru; în general este necesar ca sarcinile mici să poată fi deplasate cu viteze mari, și sarcinile mari să poată fi deplasate cu viteze mici; pentru montaje este necesară o microviteză de (0,1 …… 0,3) υn;
manevrarea trebuie fie simplă și comodă, iar deplasările manetelor de comandă să corespundă pe cât posibil cu sensul deplasării sarcinii;
întreținerea să fie simplă și să poată fi efectuată de personal mai puțin calificat;
soluția să fie ieftină.
a) Ridicarea schemelor de acționare în curent continuu pentru mecanismele de ridicare
La schemele de comandă pentru mecanismele de ridicare trebuie să se țină seama de faptul că la ridicarea sarcinii mașina de acționare lucrează în regim de motor, în timp ce la coborâre, datorită momentului dat de sarcină, lucrează în regim de generator, adică de frânare.
În figura 1.10, a, b, este arătată schema de principiu a unui motor derivație care se poate folosi la mecanismele de ridicare, schema este simetrică pentru ridicare și coborâre.
În schemă semnificațiile reprezintă:
RP – rezistența de pornire;
RF – rezistența de frânare;
RPr – rezistența de protecție a înfășurării de excitație, la trecerea din regim
motor în regim de frânare;
Fig. 1.10 Schema de principiu a unui motor
derivație de curent continuu
Pentru motorul serie, dacă pentru coborâre se întrebuințează o schemă similară cu cea de la ridicare, mașina nu poate dezvolta un cuplu de frânare.
Din acest motiv schema se face asimetrică, figura 1.11.
Fig. 1.11 Schema de principiu a unui motor
derivație de curent continuu
Pentru ridicare (a) este prevăzută uneori pe primele două trepte o rezistență în paralele cu rotorul, datorită curentului suplimentar care trece prin rezistență, înfășurarea de excitație este străbătută de un curent mai mare, ceea ce permite ca și sarcinile mici să poată fi ridicate cu viteze reduse. Schema pentru coborâre (b) este prevăzută pentru funcționarea mașinii în regim de generator, cu debitare pe rezistență.
Fig. 1.12 Schema secvențelor de conectare
pentru un motor serie de curent continuu
În figura 1.12 sunt prezentate schemele secvențelor de conectare pentru un motor serie de curent continuu, folosit pentru mecanismele de ridicare.
Pe pozițiile 1 și 2 de ridicare, în paralel cu rotorul este conectată o rezistență care face ca prin înfășurarea de excitație EF să treacă un curent mai mare decât acela care trece normal. Pe pozițiile 3 și 4 de ridicare rezistența de pornire RP este scurtcircuitată în trepte succesive, până când, pe ultima poziție, ajunge la valoarea 0.
Când se revine pe pozițiile 1, 2, acestea dau o frânare electrică suplimentară, iar pe poziția 0, rotorul, înfășurarea de excitație și rezistența de amortizare sunt conectate într-un circuit închis.
b) Scheme de acționare în curent continuu pentru mecanismele de translație
Spre deosebire de mecanismele de ridicare, mecanismele de translație sunt prevăzute cu scheme simetrice, având în vedere că motorul nu este antrenat de sarcină.
O excepție de la această regulă o constituie cazul când macaraua este antrenată de vânt, dar aceasta se întâmpină mai rar în funcționare.
Schemele de translație se pot utiliza și pentru mecanismele de rotire, care au o funcționare asemănătoare.
c) Ridicarea schemelor cu tensiune variabilă pentru mecanismele de ridicare
Schemele cu tensiune variabilă se întrebuințează în cazurile în care este necesară o reglare a turației în limite foarte largi.
Datorită costului ridicat și complexității, acționările cu tensiune variabilă se folosesc numai în cazurile bine justificate (poduri transbordoare de minereu, descărcătoare de nave, macarale de mare capacitate pentru șantiere navale) la care problema productivității este primordială sau se cere un montaj foarte precis al unor sarcini mari.
Până în prezent s-au impus două sisteme de acționare cu tensiune variabilă, și anume:
sistemul Ward–Leonard cu motoare de curent continuu alimentate de la un grup motor-generator;
motorul de curent continuu alimentat direct din rețeaua trifazată.
Grupul Ward-Leonard se compune dintr-un motor de antrenare care poate fi un motor asincron sau un motor diesel, care antrenează generatorul de curent continuu, precum și mașina excitatoare a acestuia, fig. 1.13.
Generatorul alimentează motorul de curent continuu care are excitație separată, alimentată de obicei de mașina excitatoare.
Fig. 1.13 Schema de principiu a unui grup
Ward-Leonard simplu
Pentru acționările mai pretențioase se întrebuințează sisteme Ward-Leonard reglate, schema de principiu a unei astfel de acționării este arătată în figura 1.14.
S-a notat:
TD – generator tahometric;
G – generator;
M – motor.
În cazul Ward-Leonard reglat cu tiristoare (semiconductor) se obține o îmbunătățire mare a caracteristicilor dinamice. În acest caz excitația generatorului este alimentată de celule redresoare comandate.
Fig. 1.14 Sistem Ward-Leonard reglat
Un aparat de impulsuri produce impulsurile necesare pentru aprindere, tensiunea cedată depinde ca valoare medie de timpul de conductibilitate al unei celule în timpul unei semiperioade, schema bloc se prezintă în figura 1.15.
S-a notat:
generator de valoare necesară;
amplificator de tensiune;
amplificator de curent;
generator de impulsuri;
generator;
motor;
transformator de curent continuu;
divizor de valoare reală.
Fig. 1.15 Schema de acționare a unui grup
Ward-Leonard reglat cu semiconductor
la excitația generatorului
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR PRIVIND
CAPITALURILE LA O FIRMĂ PRODUCĂTOATE
DE MOTOARE ELECTRICE
Capitalurile cuprind totalitatea surselor de finanțare stabilite, aflate la dispoziția firmei formate din capitalurile proprii (grupele de conturi 10 – 13), provizione pentru riscuri și cheltuieli (grupa 15) și împrumuturi și datorii asimilate (grupa 16).
Capitalurile proprii reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau a asociațiilor și se compun din aporturile de capital. Primele de capital, rezervele din reevaluare, rezerve, rezultatul raportat din exercițiile precedente, rezultatul exercițiului și subvențiile pentru investiții.
Provizionele pentru riscuri și cheltuieli sunt fondurile ce se constituie pe seama cheltuielilor, care au ca scop acoperirea pierderilor și cheltuielilor probabile sau eligibile în viitor, certe sau nedeterminate în ceea ce privește mărimea lor, precum și acoperirea acelor cheltuieli eșalonate pe parcursul a mai multe exerciții financiare.
Împrumuturile și datoriile asimilate reprezintă datorii ce apar ca urmare a atragerii de resurse financiare străine pe termen mediu și lung de le terțe persoane fizice și/sau juridice.
Aceste datorii se justifică cu împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, creditele bancare pe termen lung, datoriile ce privesc imobilizările financiare, alte împrumuturi și datorii asimilate și dobânzile aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate.
Datoriile pe termen mediu și lung sunt prezente și funcționează din momentul nașterii obligațiilor față de terți, până în momentul stingerii acestora prin rambursare sau plată.
2.1 Contabilitatea capitalului social
Capitalul social are un caracter avansabil fiind constituit la înființarea firmei, condiție de bază în existența și funcționarea ei.
Capitalul social este divizat în părți egale care, în raport cu tipul întreprinderii societare, sunt denumite acțiuni sau părți sociale.
Se împarte în două categorii și anume:
a) capitalul social nevărsat – care reprezintă capitalul pe care acționarii/asociații au promis să-l pună la dispoziția firmei, în conformitate cu angajamentul evidențiat în cadrul prospectului de emisiune;
b) capitalul subscris vărsat – care reprezintă capitalul subscris care a fost pus la dispoziția firmei. Acesta se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a firmei și a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ține pe acționari sau asociați, cuprinzând numărul și valoarea nominală a acțiunilor sau părților subscrise și vărsate.
Capitalul social se evaluează în contabilitate la valoarea nominală, care este reprezentată de sumele evidențiate pe acțiuni sau părți sociale.
Mărimea valorii acțiunilor sau părților sociale este stabilită încă de la înființarea firmelor prin actul constitutiv al acestora și poartă denumirea de valoare nominală.
Aceasta reprezintă o fracțiune din capitalul firmei, stabilită în mărimi egale și servește la calcularea capitalului social.
Astfel:
Cs = Număr acțiuni x VN [4]pag.100
sau
Cs = Număr acțiuni x VN [4]pag.100
Unde:
Cs – capital social;
VN – valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale.
Acțiunile sunt înscrisuri care dau drepturi posesorilor acestora de a participa la constituirea capitalului unei firme, aceștia devenind coproprietari ai acesteia.
Acțiunile cuprind denumirea și durata firmei, data actului constitutiv, numărul de înregistrare de la registrul comerțului, capitalul social, numărul acțiunilor, valoarea nominală a unei acțiuni, avantajele acordate fondatorilor.
Pentru părțile sociale deținute în cadrul societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, se eliberează fiecărui deținător un certificat care cuprinde denumirea firmei, capitalul social, numărul părților sociale, valoarea nominală a părții sociale și numele titularului lor.
Ținând cont că acțiunile sunt titluri de valoare negociabile, valorii nominale ce i se pot asocia și alte categorii de valori și anume:
1. Valoarea de piață, ce se determină ca raport între cererea și oferta la bursa de valori cu ocazia negocierii prețului de vânzare-cumpărare a acțiunilor. Acest preț este dat de încrederea pe care o au utilizatorii de informații la firma emitentă și este determinat de stabilitatea financiară a firmei, calitatea managementului și de rata dobânzii pe piața financiar bancară.
2. Valoarea de rentabilitate. Aceasta îmbracă două forme și anume:
valoarea financiară care este dată de raportul dintre dividentul distribuit pe o acțiune și rata medie a dobânzii pe piață;
valoarea de randament care este dată de raportul dintre dividentul distribuit pe o acțiune la care se adaugă cota parte din profit încorporată la rezerve și rata medie a dobânzii pe piață.
Rata dobânzii este cea corespunzătoare titlurilor cu venit fix (obligațiuni), iar dividentul luat în calcul poate fi reprezentat fie cu media dividentelor distribuite în cursul ultimilor cinci ani, fie de dividentul distribuit la sfârșitul exercițiului financiar încheiat.
3. Valoarea patrimonială, care se calculează pornind de la situația patrimonială a întreprinderii. Aceasta presupune valoarea matematică contabilă (care este egală cu raportul dintre activul net contabil și numărul de acțiuni), valoare matematică intrinsecă (care este egală cu raportul dintre activul net intrinsec și numărul de acțiuni) și valoarea de lichidare (care rezultă din vânzarea forțată a firmei).
Activul net contabil = Activul real – Datorii [4]pag.101
Sau
Activul net contabil = Capitaluri proprii – Activele fictive [4]pag.101
Suma dintre activul real și cel fictiv reprezintă totalul activului firmei, iar activele fictive includ cheltuielile de constituire, activele de regularizare și asimilate și primele privind rambursarea obligațiunilor.
Activul net intrinsec = Activul net contabil + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli nejustificate – Capitalul subscris nevărsat [4]pag.102
La constituirea unei firme societare întregul capital trebuie subscris integral.
În ceea ce privește vărsarea capitalului, data la care urmează a fi realizată diferă de la un tip de societate la altul. Astfel, în cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, data vărsării capitalului social este prevăzută în actul constitutiv.
Pentru societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni bunurile în natură și 50% sau 30% din subscrierile în numerar aferente fiecărui subscriitor în parte (în funcție de modul de constituire – prin subscripție publică sau simultană) trebuie vărsate obligatoriu încă din momentul constituirii lor. Diferențele rămase de vărsat vor fi puse la dispoziția societăților la termenele prevăzute în actul constitutiv.
Atunci când acționarii nu au efectuat plata vărsămintelor datorate, firma le va trimite o somație, prin care aceștia sunt invitați să își onoreze obligațiile; somația va fi publicată de două ori la un interval de 15 zile în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă circulație.
Dacă nici în urma acestor demersuri vărsămintele nu se realizează firma poate dispune:
urmărirea acționarilor pentru vărsăminte neefectuate;
anularea acțiunilor pentru care nu s-au efectuat vărsămintele, emiterea de noi acțiuni (pentru care se vor aloca numerele acțiunilor anulate) și vânzarea acestora. Cheltuielile legate de emiterea și vânzarea acțiunilor urmează a fi recuperate de la acționarii care nu și-au îndeplinit angajamentele față de firmă.
Operațiunile privind capitalul social se pot grupa astfel:
operațiuni privind constituirea firmei societare;
operațiunilor privind mărirea capitalului social;
operațiuni privind reducerea capitalului social.
a) Operațiuni privind constituirea firmei societare
Cu ocazia înființării unei întreprinderi societare și formării capitalului acesteia se efectuează următoarele operații economico financiare:
efectuarea cheltuielilor de constituire;
subscrierea aporturilor la capitalul social;
vărsarea aporturilor la capitalul social.
Cheltuielile de constituire sunt efectuate de către fondatorii firmei societare și constau în cheltuieli de înregistrare a întreprinderii ca persoană juridică, cheltuieli cu emiterea și vânzarea de acțiuni etc.
Subscrierea capitalului reprezintă operația prin care subscriitorul (persoană fizică sau juridică) declară și semnează pentru suma de bani și valoarea bunurilor cu care se angajează să participe la constituirea firmelor societare.
Vărsarea aporturilor la capitalul social reprezintă operația de punere efectivă la dispoziția firmei societare a aporturilor subscrise.
Evidența cheltuielilor de constituire se realizează cu ajutorul contului de activ 201 „Cheltuieli de constituire”. Acest cont se debitează cu cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea firmei și se creditează cu cheltuielile de constituire existente. Evidențierea acțiunilor subscrise și evidențierea vărsării aporturilor la capitalul social presupune utilizarea următoarelor conturi:
– 456 – „Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul”. Acest cont prezintă funcție contabilă de activ. Se debitează cu capitalul subscris de acționari sau asociați, valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii, aportului la capital, sumele achitate asociațiilor sau bunurile retrase cu ocazia reducerii capitalului și cu diferențele favorabile de curs valutar aferente aportului în valută la sfârșitul exercițiului. Se creditează cu valoarea aporturilor în natură, cu sumele depuse ca aport în numerar, titluri de plasament și/sau imobilizări necorporale, cu valoarea împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni convertite în acțiuni, cu capitalul social retras de acționari/asociați și cu diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate cu ocazia vărsării capitalului subscris sau la încheierea exercițiului financiar. Soldul contului reprezintă aportul la capitalul subscris și nevărsat.
– 101 „Capital”. Acest cont reprezintă funcția contabilă de pasiv. Creditul acestui cont reflectă capitalul subscris de acționari sau asociați, capitalul preluat în urma operațiunilor de fuziune prin absorbție cu alte persoane juridice, rezervele destinate creșterii capitalului și primele legate de capital încorporate în acesta.
Debitul contului reflectă capitalul retras de acționari/asociați, capitalul social lichidat cu ocazia fuziunii sau lichidării societății, pierderile realizate în exercițiile precedente, care reduc valoarea capitalului social și valoarea cu care se reduce capitalul ca urmare a anulării acțiunilor proprii răscumpărate. Soldul contului reprezintă capitalul subscris vărsat/nevărsat.
Contul 101 „Capital” se desfășoară în funcție de forma juridică a persoanei juridice în următoarele conturi sintetice de gradul II:
1010 – „Capitalul subscris nevărsat”;
1012 – „Capitalul subscris vărsat”;
1015 – „Patrimoniul regiei”;
1016 – „Patrimoniul public”.
Pentru firmele societare prezintă interes teoretic conturile 1011 și 1012.
Conturile de mijloace economice sunt conturile de evidență a valorilor economice pe care subscriitorii le pun la dispoziția firmei (contul 20 „Imobilizări necorporale”, 21 „Imobilizări corporale”, 5121 „Conturi în bănci” etc.).
Se constituie astfel o firmă producătoare de motoare electrice, în următoarele condiții:
capital social subscris – 2.505.500.000 lei;
număr de acțiuni – 20.000;
valoarea nominală a unei acțiuni – 125.275 lei;
cheltuieli de constituire – 100.000.000 lei.
Capitalul social este subscris integral de către acționari și este vărsat după cum urmează:
8.000 acțiuni – aport în natură reprezentând o construcție;
3.000 acțiuni – aport în natură reprezentând utilaje tehnologice;
700 acțiuni – aport în natură reprezentând echivalent birotică;
1.100 acțiuni – aport în natură reprezentând materii prime;
500 acțiuni – aport în natură reprezentând obiecte de inventar;
6.700 acțiuni – aport în numerar.
Numerarul este vărsat în proporție de 50% la constituirea firmei, diferența fiind vărsată ulterior în termen de 3 luni de la înființare.
Valoarea bunurilor de natura mijloacelor fixe predate cu proces-verbal de predare-primire și proces-verbal de expertiză se determină astfel:
construcție = 8.000 acțiuni x 125.275 lei/acțiune = 1.002.200.000 lei
utilaje tehnologice = 3.000 acțiuni x 125.275 lei/acțiune = 375.825.000 lei
echipament birotică = 700 x 125.275 lei/acțiune = 87.692.500 lei
Total = 1.465.717.500 lei
Valoarea materiilor prime și a obiectelor de inventar predate cu proces-verbal de predare-primire se determină astfel:
materii prime = 1.100 acțiuni x 125.275 lei/acțiune = 137.802.500 lei
obiecte de inventar = 500 acțiuni x 125.275 lei/acțiune = 62.637.500 lei
Total = 20.044.000 lei
Valoarea disponibilităților bănești este:
6.700 acțiuni x 125.275 lei/acțiune = 839.342.500 lei
Înregistrările contabile generate de subscrierea și vărsarea aporturilor la capitalul social sunt următoarele:
Se înregistrează vărsarea a 50% din capitalul subscris în numerar (prin depunere la bancă):
839.342.500 lei x 50% = 419.671.250 lei
Concomitent se realizează înregistrarea contabilă care face trecerea de la capitalul social subscris nevărsat la capitalul subscris vărsat:
Înregistrarea cheltuielilor de constituire (pe seama contului de la bancă):
Vărsarea diferenței de 50% din aportul în numerar:
b) Operațiuni privind mărirea capitalului social
Pe parcursul funcționării unei firme societare, capitalul social poate fi majorat prin utilizarea uneia dintre următoarele modalități:
aporturi în natură și/sau numerar;
operațiuni interne;
dubla mărire (modalitate ce cuprinde modalitățile precedente);
conversia obligațiunilor în acțiuni.
Aporturi în natură și/sau numerar
Având în vedere dezvoltarea activității economice a unei firme și consolidarea situației financiare acesteia, capitalul social poate fi mărit pe calea atragerii de noi resurse, patrimoniul înregistrând astfel o creștere.
Creșterea capitalului social prin noi aporturi în natură și/sau numerar se realizează fie prin creșterea valorii nominale a acțiunilor existente, evitându-se modificarea numărului de acțiuni și a echilibrului existent între acționari/asociați (aceasta presupune ca întregul capital ce se dorește a fi atras integral de vechii acționari existenți) fie prin emiterea de noi acțiuni care să fie subscrise de orice persoană fizică/juridică interesată.
În acest ultim caz, se impune stabilirea unui preț de emisiune pentru acțiunile noi care poate fi mai mic, egal sau mai mare decât valoarea nominală a unei acțiuni și valoarea matematică contabilă a acesteia.
Stabilirea prețului de emisiune sub valoarea matematică contabilă a vechilor acțiuni presupune ca acționarii vechi care nu participă la subscriere să fie protejați împotriva înregistrării de pierderi.
Protejarea vechilor acționari se realizează prin intermediul drepturilor preferențiale de subscriere (DS) acestea reprezentând titluri de valoare negociabile a căror valoare se determină ca diferență între valoarea matematică contabilă veche și valoarea matematică contabilă nouă a unei acțiuni.
Creșterea capitalului social pe seama aporturilor în numerar, atunci când prețul de emisiune este egal cu valoarea matematică contabilă, sau pe seama noilor aporturi în natură nu presupune luarea de măsuri de protejare a vechilor acționari, întrucât interesele lor nu sunt atinse.
Se consideră firma A, producătoare de motoare tip AIM și AIFM, unde se prezintă următoarea situație a capitalurilor proprii:
În scopul dezvoltării activității sale firma decide majorarea capitalului social cu 160.000.000 lei pentru care se emit 1.600 de acțiuni.
Acțiunile sunt subscrise de:
a. exclusiv de vechii acționari;
b. orice acționar, prețul de emisiune fiind de 120.000 lei/acțiune;
c. orice acționar, prețul de emisiune fiind de 111.000 lei/acțiune.
Valoarea nominală a unei acțiuni este:
Valoarea nominală = Capital social / Nr. de acțiuni =
= 100.000 lei/acțiune
Valoarea matematică contabilă = Capital social + Rezerve /Nr. de acțiuni =
= lei/acțiune
a) în situația în care acțiunile sunt subscrise în totalitate de vechii acționari, prețul de emisiune este egal cu valoarea nominală a unei acțiuni și anume 100.000 lei.
În urma emiterii noilor acțiuni situația capitalurilor proprii este următoarea:
Capital social inițial – 320.000.000 lei
Creștere capital social – 160.000.000 lei (1.600 acțiuni x 100.000 lei/acțiune)
Creștere capital social – 480.000.000 lei
Rezerve – 64.000.000 lei
Total capital propriu – 544.000.000 lei
Număr total de acțiuni – 4.800 (3.200 acțiuni + 1.600 acțiuni)
Valoarea matematică nouă = lei/acțiune
Valoarea matematică contabilă a unei acțiuni a scăzut de la 120.000 lei la 113.333 lei, această situație nelezând interesele acționarilor, având în vedere că un acționar achiziționează o acțiune nouă la două acțiuni vechi.
După creșterea capitalului social, ca urmare a unei investiții de 100.000 lei, un acționar deține trei acțiuni în valoare de 340.000 lei (133.333 x 3 acțiuni) față de două acțiuni deținute înainte de creștere care valorau 240.000 (120.000 x 2 acțiuni).
Înregistrarea contabilă care se efectuează în acest caz este:
b) În situația în care acțiunile nou emise au prețul de emisiune egal cu valoarea matematică contabilă nu se pune problema protecției financiare a vechilor acționari. Diferența dintre valoarea matematică contabilă (120.000 lei/acțiune) și valoarea nominală (100.000 lei/acțiune) se înregistrează la contul 1041 „Prime de emisiune”.
c) În cazul în care prețul de emisiune al acțiunilor nou emise este de 111.000 lei/acțiune se impune protecția financiară a vechilor acționari. Aceasta se realizează prin folosirea drepturilor de subscripție (DS).
DS = 120.000 lei/acțiune – 113.333 lei/acțiune = 6.667 lei/acțiune
Această situație duce la următoarele interpretări:
fiecare cumpărător potențial urmează să indemnizeze două acțiuni vechi pentru a obține o acțiune nouă, indemnizația fiind dreptul de subscriere;
solicitantul unei noi acțiuni plătește 111.000 lei pentru o acțiune ce valorează 113.333 lei;
pentru evitarea situației în care vechiul acționar ar putea plăti 6.667 lei pentru fiecare acțiune, fiecare solicitant de titlu nou va plăti:
2DS x 6.667 lei = 13.334 lei deținătorului a două vechi acțiuni
dacă un acționar vechi nu deține un număr de acțiuni divizibil cu doi, acesta poate vinde sau cumpăra un DS, obținându-se astfel numărul de DS-uri necesar achiziționării unei noi acțiuni.
În situația în care creșterea capitalului se realizează în condițiile de mai sus înregistrarea contabilă este:
Dacă se realizează creșterea capitalului social pe seama aporturilor în natură, prețul de emisiune al noilor acțiuni emise se stabilește la o valoare apropiată de valoarea matematică contabilă a acțiunii, diferențele dintre valoarea de emisiune și cea nominală înregistrându-se în contul 1043 „Prime de aport”.
Astfel se generează înregistrarea contabilă:
Creșterea capitalului social prin operațiuni interne presupune încorporarea rezervelor, a profitului, a rezervelor din reevaluare și a primelor de capital.
Căile de mărire a capitalului social prin operațiuni interne sunt crearea de noi titluri atribuite gratuit vechilor acționari sau creșterea valorii nominale a vechilor acțiuni.
Spre deosebire de creșterea capitalului social prin noi aporturi în natură și/sau numerar care conduce la creșterea patrimoniului, creșterea de capital social prin operațiuni interne conduce la modificări în structura capitalului propriu, valoarea patrimoniului rămânând aceeași.
În cazul creșterii capitalului social prin operațiuni interne, protecția financiară a acționarilor se realizează prin calcularea drepturilor de atribuire (DA) a căror valoare se determină ca diferență între valoarea matematică contabilă veche și valoarea matematică contabilă nouă a unei acțiuni.
Se consideră aceeași firmă A, producătoare de motoare tip AIM și AIFM, unde s-a prezentat situația capitalurilor proprii:
Se încorporează la capitalul social suma de 64.000.000 lei din resursele firmei, pentru care se emit 640 de acțiuni care vor fi distribuite gratuit vechilor acționari.
Valoarea matematică contabilă = Capital social + Rezerve /Nr. de acțiuni =
= lei/acțiune
Raportul acțiunii vechi / acțiuni noi =
Valoarea matematică contabilă a acțiunilor după încorporarea rezervelor este:
Valoarea matematică contabilă = lei/acțiune
Dreptul de atribuire = 120.000 – 100.000 = 20.000 lei
Dreptul de atribuire se poate determina utilizând și formula:
DA = [4]pag.110
Unde:
Nrn – numărul de acțiuni noi;
Nrv – numărul de acțiuni vechi;
V – valoarea matematică contabilă sau valoarea bursieră a vechilor acțiuni.
Rezultă că:
DA = lei
Corespunzător parității de atribuire (5/1), vechiul acționar trebuie să posede cinci drepturi de atribuire pentru a primi o acțiune nouă în mod gratuit.
Dacă un acționar deține 16 acțiuni, atunci se află în situația în care poate primi trei acțiuni noi în mod gratuit (corespunzător a 15 acțiuni vechi).
Pentru a primi și a patra acțiune în mod gratuit, acționarul trebuie să achiziționeze 4 DA – uri (1 DA deținut + 4 DA = 5 DA), acesta are și posibilitatea de a vinde un DA.
Înregistrarea contabilă generată de exemplul de mai sus este:
Înregistrarea contabilă corespunzătoare creșterii capitalului social pe seama primelor de emisiune, primelor de aport, rezervelor din reevaluare sau rezultatului reportat presupune debitarea, după caz, a conturilor 1041 „Prime de emisiune”, 1043 „Prime de aport”, 105 „Rezerve din reevaluare”, 117 „Rezultatul reportat” și creditarea contului corespunzător 1012 „Capital subscris vărsat”.
Creșterea capitalului social prin dubla mărire se realizează prin capitalizarea rezervelor, primelor de capital sau rezervelor din reevaluare și prin aporturi în numerar. Această creștere se poate realiza fie simultan, fie succesiv.
Se decide creșterea capitalului social prin emiterea a 1.600 de acțiuni la un preț de emisiune egal cu valoarea nominală și încorporarea totală a rezervelor pentru care se emit 640 de acțiuni.
Dubla creștere a capitalului social se va realiza:
în mod simultan;
în mod succesiv, cu încorporarea în prima fază a aportului în numerar.
Varianta a:
Valoarea nominală a unei acțiuni = = 100.000 lei/acțiune
Valoarea matematică contabilă = lei/acțiune
După creșterea capitalului social situația capitalurilor se prezintă astfel:
Capital social inițial – 320.000.000 lei
Creștere capital social – 160.000.000 lei (1.600 acțiuni x 100.000 lei/acțiune)
aporturi în numerar
Creștere capital social – 64.000.000 lei (640 acțiuni x 100.000 lei/acțiune)
încorporare rezerve
Total capital social – 544.000.000 lei
Rezerve – –––––
Total capital propriu – 544.000.000 lei
Număr total de acțiuni – 5.440 (4.800 acțiuni + 640 acțiuni)
Valoarea matematică nouă = lei/acțiune
Valoarea unui drept de subscriere și a unui drept de atribuire (cumulat) = 120.000 lei/acțiune – 100.000 lei/acțiune = 20.000 lei
Raportul de paritate (DS) =
Raportul de paritate (DA) =
1 DS = Valoarea mat. contabilă nouă – Valoarea nominală =
= 100.000 – 100.000 = 0
1 DA = 20.000 lei/acțiune – 0 = 20.000 lei/acțiune
sau:
1 DA = Valoarea matematică contabilă nouă / 5/1 =100.000 / 5 = 20.000 lei
Varianta b:
După creșterea capitalului social pe seama noilor aporturi în numerar, situația capitalurilor proprii se prezintă după cum urmează:
Capital social inițial – 320.000.000 lei
Creștere capital social – 160.000.000 lei (1.600 acțiuni x 100.000 lei/acțiune)
aporturi în numerar
Total capital social – 480.000.000 lei
Rezerve – 64.000.000 lei
Total capital propriu – 544.000.000 lei
Număr total de acțiuni – 4.800 (3.200 acțiuni + 1.600 acțiuni)
Valoarea matematică contabilă nouă = lei/acțiune
1 DS = 120.000 lei – 113.333 lei = 6.667 lei
După creșterea capitalului social pe seama încorporării de rezerve, situația capitalurilor proprii se prezintă după cum urmează:
Capital social inițial – 480.000.000 lei
Creștere capital social – 64.000.000 lei
încorporare rezerve
Total capital social – 544.000.000 lei
Rezerve – ––––––
Total capital propriu – 544.000.000 lei
Număr total de acțiuni – 5.440 (4.800 acțiuni + 640 acțiuni)
Valoarea matematică contabilă nouă = lei/acțiune
1 DS = 113.333 lei – 100.000 lei = 13.333 lei
Conversia obligațiunilor în acțiuni presupune diminuarea datoriilor unei firme atunci când deținătorii de obligațiuni consimt să transforme obligațiunile deținute (titluri cu venit fix) în acțiuni (titluri cu venit variabil).
La aceeași firmă se hotărăște transformarea a 20.000 de obligațiuni în 17.000 de acțiuni, în condițiile în care o obligațiune are o valoare nominală de 90.000 lei iar o acțiune are valoarea nominală de 100.000 lei.
Valoarea totală a obligațiunilor = 20.000 obligațiuni x 90.000 lei/obligațiune =
= 1.800.000.000 lei
Valoarea totală a acțiunilor = 17.000 acțiuni x 100.000 lei/acțiune =
= 1.700.000.000 lei
Prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni = 1.800.000.000 lei – 1.700.000.000 lei = 100.000.000 lei
Înregistrarea contabilă este:
c) Operațiuni privind reducerea capitalului social
Capitalul social al unei întreprinderi poate fi supus micșorării pe parcursul funcționării sale. Micșorarea capitalului social se poate realiza prin una din următoarele căi:
I – rambursarea unei părți către acționari/asociați;
II – acoperirea pierderilor contabile din exercițiile financiare anterioare;
III – răscumpărarea propriilor acțiuni.
Varianta I:
În situația în care nivelul capitalului social este prea ridicat față de nevoile activității firmei, se poate realiza micșorarea sa prin rambursarea unei părți către acționari/asociați.
Diminuarea capitalului social se realizează fie prin reducerea numărului de acțiuni, fie prin reducerea valorii nominale a acestora (cu respectarea valorii minime obligatorii a unei acțiuni conform prevederilor legale).
Se decide reducerea capitalului social al firmei A, producătoare de motoare tip AIM și AIFM, prin reducerea numărului de acțiuni de la 3.200 la 3.000, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 100.000 lei.
Valoarea reducerii capitalului social = (3.200 – 2.000) x 100.000 lei/acțiune =
= 120.000.000 lei
Înregistrările contabile corespunzătoare sunt:
Rambursarea capitalului către acționari/asociați:
În situația în care micșorarea capitalului social se efectuează prin reducerea valorii nominale a acțiunilor, înregistrările contabile ce se efectuează sunt similare celor prezentate mai sus.
Varianta II:
Atunci când pentru acoperirea pierderilor contabile înregistrate în exercițiile financiare anterioare firma nu are o altă modalitate de finanțare, se apelează la acoperirea acestora pe seama reducerii capitalului social.
Finanțarea pierderilor pe seama capitalului social se realizează fie prin reducerea valorii nominale a acțiunilor, fie prin anularea unui număr de acțiuni.
Înregistrarea contabilă generată de acoperirea pierderilor contabile înregistrate în anii anteriori pe seama capitalului social este următoarea:
conform reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene:
conform reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV–a, a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate:
Varianta III:
Acțiunile proprii ale unei firme pot fi achiziționate cu acordul acționarilor care dețin 2/3 din capitalul social al acesteia.
Acțiunile proprii pot fi achiziționate pentru conservarea acestora pe o perioadă mai mare de un an, pentru a fi distribuite salariaților, pentru a fi anulate etc.
Se decide achiziționarea a 10.000 acțiuni proprii la prețul de 150.000 lei/acțiune în vederea anulării acestora.
Valoarea nominală a unei acțiuni este de 100.000 lei/acțiune.
1. Achiziționarea acțiunilor proprii:
2. Anularea acțiunilor proprii:
Concluzie:
Atunci când se realizează operațiuni de reducere a capitalului social trebuie să se țină seama de respectarea minimului de capital prevăzut de lege pentru societățile cu răspundere limitată, pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.
Înregistrarea unor niveluri ale capitalului social sub limitele legale, dacă nu este urmată de măsuri de atingere ale acestora, conduce la dizolvarea societății în cauză.
2.2 Contabilitatea primelor de capital
Primele de capital sunt elemente ale capitalului propriu care prezintă ca operațiuni constituirea acestora ca sursă de finanțare și încorporarea lor în capitalul social sau transferarea la rezerve.
Înregistrarea contabilă aferentă primelor de capital este următoarea:
1. Înregistrarea constituirii primelor de capital
2. Încorporarea primelor de capital social și transferarea la rezerve
2.3 Contabilitatea rezervelor din reevaluare
Reevaluarea reprezintă operațiune economică ce conduce la înlocuirea valorii nete contabile a bunurilor evaluate cu valoarea reală a acestora care poartă denumirea de valoare justă.
În cadrul terenurilor și a construcțiilor valoarea justă este reprezentată de valoarea de piață a acestora, stabilită de persoane autorizate, sau de costul de înlocuire (mai puțin amortizarea aferentă în cazul în care valoarea de piață nu poate fi identificată).
Costul de înlocuire reprezintă costul potențial al unui activ pe care firma (societatea) ar putea să-l suporte în situația în care ar fi nevoită să înlocuiască activul.
Reevaluarea poate fi dispusă prin acte normative după cum urmează:
dacă valoarea justă se modifică în mod semnificativ se impune efectuarea de reevaluări anuale;
dacă valoarea justă nu se modifică în mod semnificativ se impune efectuarea de reevaluări la intervale de timp de 3 – 5 ani.
Considerăm firma B, producătoare de motoare electrice tip ASM și ASFM, aceasta deține o instalație de bobinaj a motoarelor a cărei valoare contabilă este de 150.000.000 lei.
La data reevaluării amortizarea calculată și înregistrată în contabilitate aferentă instalației tehnologice este de 50.000.000 lei. Valoarea instalației tehnologice, estimată de o persoană autorizată este de 110.000.000 lei.
La data reevaluării situația contabilă poate fi redată după cum urmează:
valoarea contabilă – 150.000.000 lei;
amortizarea înregistrată – 50.000.000 lei;
valoarea rămasă de amortizat – 100.000.000 lei;
valoarea neamortizată actuală – 110.000.000 lei;
rezerva din reevaluare – 10.000.000 lei.
Contabilizarea rezervei din reevaluare se poate realiza prin eliminarea amortizării cumulate corespunzătoare instalației tehnologice și prin evidențierea surplusului de valoare rezultat al acțiunii de reevaluare.
1. Anularea amortizării înregistrate
2. Înregistrarea rezervei din reevaluare
Situația contului 2131 „Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)” se prezintă astfel:
Dacă are loc o nouă reevaluare a instalației tehnologice ale cărei date au fost prezentate anterior.
Amortizarea înregistrată în cadrul exercițiului financiar este de 25.000.000 lei.
Valoarea estimată de persoana autorizată, a instalației tehnologice este de:
86.000.000 lei;
74.000.000 lei.
La data reevaluării situația contabilă poate fi redată după cum urmează:
valoarea instalației tehnologice – 110.000.000 lei;
amortizarea înregistrată – 25.000.000 lei;
valoarea rămasă de amortizat – 85.000.000 lei.
Cazul a):
valoarea nominală actuală – 86.000.000 lei;
rezerva din reevaluare – (+) 1.000.000 lei.
1. Anularea amortizării înregistrate:
2. Înregistrarea rezervei din reevaluare:
Cazul b):
valoarea nominală actuală – 74.000.000 lei;
rezerva din reevaluare – (-) 11.000.000 lei.
1. Anularea amortizării înregistrate:
2. Înregistrarea rezervei din reevaluare:
3. înregistrarea diferenței de 1.000.000 lei:
2.4 Contabilitatea rezultatului reportat
În unele exerciții financiare rezultatele unei firme, favorabile sau nefavorabile, nu sunt repartizate, urmând ca repartizarea lor să se realizeze, în baza adunării generale a acționarilor/asociaților.
Evidența contabilă a rezultatului reportat se ține cu ajutorul contului bifuncțional 117 „Rezultatul reportat”. Se creditează cu: pierderile contabile ale exercițiilor financiare precedente, acoperite din rezerve sau care reduc capitalul social; profitul net realizat în exercițiul precedent și nerepartizat; rezultatul favorabil ce provine din corectarea erorilor contabile.
Se debitează cu:
pierderile contabile realizate;
profitul net realizat;
participarea salariaților la profit;
dividende;
rezultatul nefavorabil care provine din corectarea erorilor contabile.
Soldul debitor al contului reprezintă pierderea neacoperită, în soldul creditor, profitul nerepartizat.
Considerăm firma B, producătoare de motoare electrice tip ASM și ASFM, aceasta hotărăște amânarea:
repartizării profitului în sumă de 100.000.000 lei;
finanțării pierderii în valoare de 60.000.000 lei.
În baza hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților, ulterior se decide:
repartizarea profitului după cum urmează:
50.000.000 lei se virează la rezerve;
50.000.000 lei se acordă acționarilor ca dividende.
finanțarea pierderii după cum urmează:
30.000.000 lei pe seama rezervelor;
30.000.000 lei pe seama capitalului social.
Varianta a):
1. Înregistrarea rezultatului reportat pozitiv:
2. Repartizarea rezultatului reportat pozitiv
Varianta b):
1. Înregistrarea pierderii reportate:
2. Înregistrarea finanțării pierderii:
Având în vedere cele precizate anterior se impune să se facă o precizare și anume că pentru evidențierea profitului nerepartizat, respectiv a pierderii neacoperite, firmele ce își desfășoară activitatea în baza OMF nr.94/2001 vor folosi contul de evidență 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată”.
2.5 Contabilitatea subvențiilor pentru investiții
Subvențiile pentru investiții reprezintă sumele nerambursabile primite de la bugetul statului sub forma unor transferuri de resurse către firmă în schimbul, respectării în trecut sau în prezent a unor condiții referitoare la activitatea de exploatare a acesteia.
În categoria subvențiilor pentru investiții primite de la bugetul de stat se includ:
subvențiile aferente activelor;
subvențiile aferente veniturilor;
împrumuturile nerambursabile.
Subvențiile aferente activelor reprezintă subvențiile pentru acordarea cărora principala condiție este ca firma beneficiară să cumpere, să construiască sau să achiziționeze într-un alt fel de active pe termen lung.
Subvențiile aferente veniturilor sunt acele subvenții guvernamentale care nu se încadrează în subvențiile aferente activelor.
Aceste subvenții sunt de regulă acordate drept compensații pentru cheltuieli sau pierderile deja suportate în cursul exercițiului financiar în vederea eliminării efectelor unor calamități (incendii, inundații etc.).
Împrumuturile nerambursabile sunt împrumuturile al căror caracter nerambursabil este dat de îndeplinirea anumitor condiții prestabilite.
Subvențiile primite de la bugetul statului se recunosc numai atunci când există suficientă garanție că firma va respecta condițiile acordării lor și că subvențiile vor fi primite. Împrumuturile nerambursabile se recunosc în situația în care există siguranța îndeplinirii de către firma beneficiară a condițiilor stabilite.
Subvenții legate de activele amortizabile se recunosc drept venit de regulă de-a lungul perioadelor și în proporția în care este recunoscută amortizarea acelor active.
Cele legate de activele neamortizabile (terenuri) se recunosc drept venit de-a lungul perioadelor care confirmă costul realizării obligațiilor asumate.
Subvențiile aferente veniturilor sunt recunoscute ca venit în perioada în care devine creanță (subvenția care urmează a fi primită fără existența unor costuri viitoare).
În categoria subvențiilor pentru investiții se includ și imobilizările primite de firmă cu titlu gratuit sau constatate în plus cu ocazia inventarierii patrimoniului.
Considerăm firma B, producătoare de motoare electrice tip ASM și ASFM, aceasta primește o subvenție de la bugetul statului în valoare de 500.000.000 lei pentru achiziționarea unei instalații tehnologice. Firma achiziționează instalația tehnologică care are o valoare de 600.000.000 lei. Instalația tehnologică are o durată de viață estimată de 8 ani; amortizarea se calculează utilizând metoda liniară.
Îndeplinindu-se criteriile de recunoaștere ale subvenției pentru investiții se efectuează următoarele înregistrări contabile:
1. înregistrarea subvenției de primit:
2. Încasarea subvenției:
3. Achiziționarea instalației tehnologice de la furnizori:
4. Calcularea și înregistrarea amortizării instalației tehnologice aferentă primului an:
Cota de amortizare (CA) = (100 / nr. de ani de viață) x (%) = 100/8 x (%) = 12,5 %
Anularea amortizării = 600.000.000 x 12,5% = 75.000.000 lei
Înregistrarea contabilă de mai sus se va repeta pe parcursil celor 7 ani de viață utilă rămași.
5. Calcularea și înregistrarea valorii subvenției pentru investiții de virat la veniturile aferente primului an.
CA = 100/8 x (%) = 12,5 %
Anuitatea = 500.000.000 x 12,5% = 62.500.000 lei
Înregistrarea contabilă de mai sus se va repeta pe parcursul celor 7 ani de viață utilă rămași.
Dacă firma B primește un teren în vederea construirii unei clădiri în care urmează să desfășoare anumite activități bine definite. Valoarea terenului este de 500.000.000 lei.
Ulterior este realizată și dată în folosință construcția respectivă, valoarea contabilă a acesteia este de 800.000.000 lei.
Durata de viață utilă a construcției este estimată ca fiind de 20 de ani, iar metoda de amortizare folosită este cea liniară.
1. Înregistrarea în contabilitate a terenului primit cu titlu de subvenție:
Calcularea și înregistrarea amortizării construcției aferentă primului an (similar pentru durata de viață rămasă):
CA = 100/20 x (%) = 5 %
Anuitatea amortizării = 800.000.000 lei x 5% = 40.000.000 lei
3. Calcularea și înregistrarea valorii subvenției de virat la venituri în primul an (similar pentru durata de viață rămasă):
Subvenția pentru investiții care a îmbrăcat forma de teren poate fi recunoscută ca venit de-a lungul perioadei de viață utilă a construcției.
În această situație:
Anuitatea = 500.000.000 lei x 5% = 25.000.000 lei
Dacă firma mai primește de la bugetul de stat suma de 1.000.000.000 lei drept compensație pentru pierderile înregistrate ca urmare a efectuării unor cheltuieli generate de evenimente extraordinare.
1. Înregistrarea subvenției de primit:
2. Înregistrarea încasării subvenției:
2.6 Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie la finele unui exercițiu financiar pentru acele elemente din patrimoniul firmei a căror realizare sau plată este incertă sau pentru acele cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare (litigii, amenzi etc.).
Contabilitatea acestor provizioane se ține pe feluri, în funcție de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost create.
La sfârșitul exercițiului financiar următor provizioanele constituite se analizează și regularizează după cum urmează:
prin debitul contului de cheltuieli în cazul majorării provizioanelor;
prin creditul contului de venituri în cazul când provizionul trebuie diminuat sau anulat deoarece a devenit parțial sau total fără obiect;
când are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă, conturile de provizioane se închid pe seama veniturilor iar cheltuielile respective se înregistrează în contabilitate în mod corespunzător.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt individualizate în funcție de riscurile și cheltuielile elementelor la care se referă; de asemenea ele trebuie să fie constituite în mod temeinic de către firmă și să răspundă criteriilor prudenței și sincerității.
Provizioanele sunt recunoscute numai în momentul în care:
întreprinderea are o obligație curentă generată de un eveniment anterior;
este probabil ca o ieșire de resurse care ar afecta beneficiile economice să fie necesară pentru a onora obligația respectivă;
poate fi realizată o bună estimare a valorii obligației.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt structurate în:
provizioane pentru litigii (cont 1511);
provizioane pentru garanții acordate clienților (cont 1512);
provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare de acestea (cont 1513);
provizioane pentru restructurare (cont 1518);
alte provizioane pentru riscuri și cheltuieli.
Se consideră firma C care produce sisteme de acționare cu tensiune variabilă – Ward – Leonard.
Firma a efectuat cheltuieli cu reparațiile bunurilor vândute aflate în perioada de garanție în valoare de 25.000.000 lei, valoarea totală a veniturilor realizate din vânzarea bunurilor economice pentru care se acordă garanție, fiind de 70.000.000 lei.
Valoarea ridicată a reparațiilor se datorează unor vicii ascunse ale bunurilor vândute.
În cadrul unei luni a exercițiului financiar curent valoarea totală a veniturilor realizate din vânzarea bunurilor pentru care s-au acordat garanții este de 15.000.000 lei.
Având în vedere că obligația actuală există (reparațiile se vor efectua ca urmare a vânzării de bunuri economice), că ieșirea de beneficii economice este probabilă și că evaluarea este credibilă se constituie un provizion pentru garanții acordate clienților.
Cota medie realizată în exercițiul financiar precedent = Cheltuieli efectuate cu remedierile în perioada de garanție / Venituri realizate din vânzarea bunurilor economice pentru care s-au acordat garanții (%) =
Valoarea provizioanelor = Venituri realizate în cursul lunii din vânzarea bunurilor economice pentru care s-au acordat garanții x Cota medie realizată în exercițiul financiar precedent = 15.000.000 lei x 35,7% = 5.357.000 lei
Înregistrarea contabilă este:
2.7 Contabilitatea împrumuturilor și datoriilor asimilate
În vederea dezvoltării activității sale o firmă poate atrage resurse suplimentare pe termen mediu sau lung (în funcție de necesități), resurse care îmbracă forma împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni, creditele bancare pe termen lung etc.
Împrumuturile din emisiunea de obligațiuni reprezintă datorii externe create prin vânzarea de titluri de valoare cu venit fix (obligațiuni) către terțe persoane fizice sau juridice.
Firma emitentă va rambursa deținătorilor de obligațiuni sumele împrumutate și va plăti o dobândă corespunzătoare.
Împrumuturile din emisiunea de obligațiuni pot fi emise numai de societăți pe acțiuni, valoarea lor neputând depăși ¾ din capitalul social vărsat al firmei. Valoarea nominală a unei obligațiuni este stabilită prin lege (în prezent 25.000 lei).
Durata împrumutului obligatoriu trebuie să fie mai mare de un an, valoarea obligațiunilor emise trebuind să fie integral subscrisă.
Între acțiuni și obligațiuni există deosebiri și anume:
acțiunile sunt titluri de valoare cu venit variabil, iar obligațiunile titluri de valoare cu venit fix;
deținătorul de acțiuni este coproprietar al firmei, iar deținătorul de obligațiuni este doar creditor al firmei emitente, neputând să participe la gestionarea activității firmei;
deținătorul de obligațiuni dispune de un drept de creanță pe termen lung asupra firmei, pe când deținătorul de acțiuni deține un drept de proprietate asupra acesteia.
Firma D care produce motoare electrice de tip AIMS, MIPmS, contractează un împrumut obligatar în valoare de 375.000.000 lei, divizat în 15.000 de obligațiuni.
Valoarea unei obligațiuni este de 25.000 lei, termenul de rambursare de 2 ani, procentul de dobândă este de 20%, iar prețul de emisiune este identic cu valoarea nominală.
Plata dobânzilor se efectuează anual. Data contractării împrumutului obligatoriu:
varianta a – 1.01.2005;
varianta b – 1.03.2005.
Varianta a:
1. Înregistrarea emiterii și subscrierii obligațiunilor:
2. Încasarea contravalorii obligațiunilor:
3. Calcularea și înregistrarea dobânzii datorate la finele primului an:
Dobânda = Valoarea împrumutului x Rata dobânzii x Timpul / Nr. de zile dintr-un an = lei
4. Înregistrarea plății dobânzii datorate aferente primului an:
5. Înregistrarea dobânzii aferente celui de-al doilea an:
6. Înregistrarea plății dobânzii aferente celui de-al doilea an:
7. Rambursarea împrumutului obligatar:
Varianta b:
1. Înregistrarea emiterii și subscrierii obligațiunilor:
2. Încasarea contravalorii obligațiunilor:
3. Calcularea și înregistrarea contabilă a dobânzii datorate la 31.12.2005:
Dobânda = lei
4. Calcularea și înregistrarea contabilă a dobânzii datorate la data de 1.03.2005 + 1 lună.
Dobânda = lei
5. Înregistrarea plății dobânzii datorate la sfârșitul primului an:
6. Rambursarea împrumutului obligatar:
Dacă firma D emite 1.200 d obligațiuni la data de 1.01.2005 în următoarele condiții:
valoarea nominală – 50.000 lei;
prețul de emisiune – 47.000 lei;
valoarea de rambursare – 51.000 lei;
dobânda anuală – 20%;
durata împrumutului – 2 ani;
plata dobânzii se face la finele fiecărui an.
1. Înregistrarea emisiunii de obligațiuni:
Prima de rambursare este dată de diferența dintre valoarea totală a obligațiunilor la preț de rambursare și valoarea totală a obligațiunilor la preț de emisiune.
2. Încasarea sumei aferente împrumutului obligatar:
3. Calcularea dobânzii datorate la finele exercițiului financiar N:
Dobânda = lei
Dobânda se calculează având în vedere valoarea totală a obligațiunilor la valoarea nominală.
4. Plata dobânzii datorate:
5. Calcularea dobânzii și plata acesteia la finele exercițiului financiar N + 1:
Idem 3 și 4.
6. Înregistrarea rambursării împrumutului obligatoriu:
7. Înregistrarea amortizării primelor privind rambursarea obligațiunilor:
CAPITOLUL 3
FIXAREA PREȚURILOR
MOTOARELOR ELECTRICE.
METODE BAZATE PE COSTURI.
3.1 Relația dintre cost și preț în economia de piață
În economia de piață, această relație își dezvăluie caracteristica dominată de legătură indirectă, deoarece costul influențează indirect asupra prețului format la piață, prin intermediul costului de ofertă, în prețul de fundamentat și propus de către producător pentru negocierea lui cu cumpărătorii.
În funcție de raportul cerere – ofertă, ale cărui dimensiuni sociale sunt recunoscute prin mecanismul pieței (unde se poate cunoaște de fapt, care este oferta și care este cererea), costul fiecărui producător poate fi mai mic, egal sau mai mare decât prețul, astfel:
c < p, când prețul acoperă integral costul și asigură profit;
c = p, când prețul este egal cu costul, deci acoperă integral cheltuielile, dar nu asigură profit;
c > p, când prețul este mai mic decât costul, nu acoperă în întregime cheltuielile și generează pierderi.
Așadar fiind o rezultantă a echilibrării cererii cu oferta la piață, prețul nu se formează în funcție de cost, ci în funcție de posibilitatea de echilibru, la un anumit nivel al său, a celor două componente ale pieței, costul nu se integrează întotdeauna global în cheltuielile de producție.
Un asemenea aspect este nedorit de către producători.
3.2 Conceptul costului
Deși începând cu anii ’90 datele pieței devin din ce în ce mai imperative în domeniul formării prețurilor, costul reprezintă încă un domeniu pe care se mai bazează fixarea prețului.
Definirea costului presupune mai întâi definirea finalității sale și a obiectivului său, deoarece toate procedeele de elaborare a costului decurg din acești doi vectori fundamentali.
Finalitate costului poate fi determinată contabil, prin însumarea cheltuielilor angajate cu ajutorul contabilității analitice pentru cunoașterea nivelului costului efectiv al unui anumit produs și economic, când firma vrea să meargă mai departe cu investigațiile sale.
Ea dorește cu ajutorul calculelor previzionale ale costurilor, să ia deciziile prețului.
În acest caz cadrul contabil este prea îngust, trebuie acționat asupra cheltuielilor viitoare, de asemenea este necesar a se practica calcule oportune șu decisive, să se remanieze și adapteze costurile calculate în contabilitate.
Obiectivul costului nu este nimic altceva decât asieta calculului, pentru a folosi un termen fiscal, adică ansamblul elementelor având în vedere costul; aceste elemente pot fi produsele, investițiile, funcțiile ș.a.
În calcul intervin costuri programate și chiar neprogramate, ca în cazul confecționării unor noi produse, pentru care consumurile de materiale sau manoperă diferă de la cele existente.
În termeni monetari, costul exprimă (măsoară) însumarea resurselor utilizate pentru obiectul său.
Fig. 3.1 Stabilirea costurilor din punct de vedre al timpului
Din punct de vedere al timpului, costurile se stabilesc pe perioade scurte sau lungi, schema din fig.3.1.
3.3 Metode de fixare a prețurilor pe baza costurilor
Fixarea prețului pe baza costului, în cadrul teorie „full cost” pornind de la costurile de cumpărare, putându-se aplica fie același coeficient multiplicator pentru toate produsele, fie coeficienți diferiți.
Toate calculele marjelor sunt subordonate obiectivului profitului global al firmei.
Gestionarul de cheltuieli folosește anumite costuri pentru fixarea prețului de vânzare: costurile complete, costurile parțiale, costurile reale, costurile previzionale, combinând uneori mai multe finalități, ca-n schema de mai jos, fig.3.2.
Fig. 3.2 Principalele tehnici ale fixării prețului
Costurile parțiale cele mai utilizate sunt:
costul direct;
costul variabil;
costul marginal;
costul diferențial.
Se consideră costul complet al unei motor electric din seria AIM prezentat în capitolul 1, ca fiind c = 15.000.000 lei.
Contribuția constituie o marjă care contribuie la acoperirea cheltuielilor indirecte și în același timp, a unei părți a profitului global realizat de firmă.
Metoda fixării tradiționale a prețului pornind de la costul complet.
Se extrag relațiile de calcul din [7]pag.104.
p = cost complet + marjă = 15.000.000 + 4.000.000 = 19.000.000 lei
a) Metoda fixării directe a prețului pornind de la costul complet
Cel mai simplu calcul se efectuează:
Prețul = cost complet + procentajul la costul complet, sau
Prețul = cost complet + coeficient multiplicator
P = 15.000.000 + 33,3% x 15.000.000 = 19.995.000 lei sau
P = 15.000.000 x 1,33 = 19.950.000 lei
b) Metoda fixării prețului pornind de la costul complet și rata randamentului capitalului
Fixarea prețului se realizează în funcție de un obiectiv stabilit, de exemplu nivelul randamentului capitalului.
Acesta este un rafinament al metodei costului complet și presupune două etape de lucru:
în primul rând managerul fixează, ca obiectiv, rata randamentului capitalului utilizat;
în al doilea rând el convertește această rată într-un procentaj „mark up” pe acre îl aplică costului complet previzional pentru a obține prețul de vânzare corespunzător.
Ecuația de conversie este următoarea:
Rata marjei profitului = (capital utilizat/cost complet global) x rata randamentului capitalului utilizat
Dacă avem:
nivelul normal al producției anuale – 50.000.000 lei;
costul global complet corespunzător producției anuale – 2.000.000.000 lei;
costul variabil unitar – 25.000 lei;
valoarea capitalului utilizat – 1.600.000.000 lei;
rata randamentului sperat al capitalului – 20%.
Se calculează procentajul de tip „mark up”:
capital utilizat/cost complet global anual x 20% =
=
Se calculează prețul de vânzare, permițând realizarea obiectivului „rata randamentului” de 20%.
P = 2.000.000.000 + 16% x 2.000.000.000 = 2.320.000.000 lei – producția anuală
CAPITOLUL 4
NORME DE TEHNICA SECURITĂȚII
MUNCII SPECIFICE LA FABRICAREA
MAȘINILOR ELECTRICE
Toate sculele electrice portabile, folosite la lipire, vor fi alimentate la o tensiune sub 24 V, iar în locurile foarte periculoase din punct de vedere al electrocutării, alimentarea se va face la 12 V.
La sculele prevăzute cu conductor de conectare la pământ sau la nul se va face legătura respectivă.
La efectuarea lucrărilor de lipire se va avea grijă ca în apropierea ciocanelor de lipit să nu se afle materiale inflamabile (benzină, diluant inflamabil).
În cazul folosirii chitului pentru calibrare se vor utiliza mănuși de protecție și substanțe pentru protecția pielii, iar pentru protecția vederii – ochelari de protecție fumurii.
Fixarea spirelor de început ale bandajului se va face prin copci, bride sau coliere, bine lipite și rigidizate pentru a evita desprinderea sârmei.
Tăierea sârmei se face după ce capătul sârmei a fost fixat și lipit suficient de rigid și numai după ce întinderea sârmei a fost slăbită.
Toate reglajele (modificarea tensiunii de întindere a sârmei, fixarea diferitelor elemente etc.) se vor face numai cu mașina oprită.
Pentru procesele tehnologice noi, specifice fabricației de produse electrotehnice și electronice și pentru care nu există norme de protecție a muncii, elaboratorii acestor tehnologii sunt obligați înainte de implementarea proceselor tehnologice noi să propună măsuri noi necesare de protecție a muncii.
Atelierele de impregnare vor fi amplasate fie izolat de hala de fabricație, dar în legătură directă cu aceasta, fie în aceeași hală, însă separate prin ziduri conform normelor PSI.
Agregatele în circuitul închis al locului de impregnare pot fi amplasate în fluxul de fabricație, în hală.
Pardoselile atelierelor de impregnare trebuie să fie executate dintr-un material rezistent la acțiunea substanțelor chimice cu care se lucrează și care să nu dea naștere la scântei, prin frecare sau lovire, în cazul în care se lucrează cu substanțe inflamabile.
La încercările electrice ale mașinilor electrice și transformatoarelor de forță se vor respecta prevederile privind standurile de probă și punctele de control electrice pentru încercări de joasă, medie și înaltă tensiune.
Pentru laboratoarele de încercări la tensiuni foarte înalte și puteri mari se vor elabora norme proprii de protecție a muncii.
În cazul organizării fabricației pe bandă transportoare se vor prevedea pe aceasta, suporturi pentru piese care să prevină alunecarea sau răsturnarea pieselor în timpul transportului și în timpul lucrului.
Sistemul de pornire a benzii trebuie să fie închis. Persoana care acționează pornirea va trebui să se asigure în prealabil că nu se va produce vreun accident la pornirea benzii.
La lucrările de bobinare se va sigura stabilitatea pieselor (rotoare, statoare, miezuri pentru transformatoare etc.) pentru a exclude posibilitatea de accidentarea prin răsturnarea acestora.
Organele în mișcare ale mașinilor de bobinat vor fi protejate cu apărători, executate și vopsite conform normelor în vigoare.
Pornirea mașinilor de bobinat se va face numai dacă:
organele în mișcare ale mașinii sunt acoperite cu apărători și acestea sunt în bună stare;
ecranul de protecție este coborât pentru a se preveni accidentări prin prinderea mâinii, sărirea șablonului etc.;
nu există piese aflate normal sub tensiune care pot fi atinse;
mașina este legată la pământ;
îmbrăcămintea și echipamentul de protecție corespund normelor în vigoare.
Toate mașinile de bobinat vor trebui să fie prevăzute cu dispozitive de frânare, comandate de bobinator sau automate, care să asigure oprirea rapidă a acestora.
Schimbarea regimului de lucru (variația pasului, a turației, a lățimii de bobinat etc.) se va face numai pe mașina în stare de repaus.
Sistemele de semnalizare sonoră a terminării sau ruperii sârmei de pe mosor vor trebui să fie în bună stare.
La mașinile de izolat bobine la cald vor fi prevăzute instalații de ventilație locală.
La operațiile de canelare a colectoarelor cu mașini – unelte speciale pentru aceste operații, se va prevedea un sistem de ventilație locală.
BIBLIOGRAFIE
1. Alămoreanu, M., – Mașini de ridicat,
Volumul 1 și 2,
Editura tehnică, BUCUREȘTI, 1996
2. Coman, F., – Contabilitatea financiară
a societăților comerciale,
Editura Lumina Lex,
București, 2002
3. Drăgan, C., – Bazele contabilității. Manual de inițiere
contabilă, BUCUREȘTI, 1995
4. Epuran, M.ș.a., – Contabilitatea financiară în noul
sistem contabil,
Editura Vest, TIMIȘOARA, 1996
5. Feleagă, N., – Contabilitatea financiară, vol. I – II,
Editura Economică, BUCUREȘTI, 1998
6. Feleagă, N. ș.a., – Tratat de contabilitate financiară,
vol. I – II,
Editura Economică, BUCUREȘTI, 1999
7. Moșteanu, T. ș. a., – Prețuri și tarife, curs,
ASE, BUCUREȘTI, 1991
8. Moșteanu, T. ș. a., – Prețuri și concurență,
Editura didactică și pedagogică – R. A.
BUCUREȘTI, 1998
9. Muller, I., – Probleme de raționalizare și
automatizare pregătirii
tehnice a producției,
Der Maschinenbau, nr. 1, 2, 3, 7, 8, /1998
10. Ristea, M., – Contabilitatea societăților comerciale,
Editura Mărgăritar, BUCUREȘTI, 2002
11. Ristea, M., – Contabilitatea întreprinderii,
Editura Mărgăritar, BUCUREȘTI, 2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Elemente DE Contabilitate A Operatiunilor Privind Capitalurile, LA O Firma Producatoare DE Motoare Electrice Destinate Actionarii Instalatiilor DE Ridicat (ID: 131051)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.