Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale [309844]
[anonimizat].
Mi-[anonimizat], [anonimizat], să identific din punct de vedere kinetoterapeutic exercițiile fizice care pot remedia aceste afecțiuni.
[anonimizat], [anonimizat].
Lipsa practicării unui sport sau a [anonimizat], [anonimizat] a telefonului mobil și a [anonimizat], scolioze.
[anonimizat], de multe ori vor mai putea fi soluționate doar prin intervenție chirurgicală. [anonimizat], a [anonimizat].
[anonimizat], [anonimizat]. Copiii și tinerii trebuie îndrumați către medicul specialist de ortopedie.
Diagnosticul se poate pune pe baza examenului clinic complet și a examenului radiologic. Uneori mai pot fi cerute exanen RMN și examene de laborator. [anonimizat], în: [anonimizat], masaj. Tratamentul chirurgical se practică în cazul deviațiilor mari scoliotice.
O data cu creșterea gradului de informare a populației privind sănătatea tinerilor a crescut și atenția acordată deformărilor coloanei vertebrale. Tot mai frecvent ortopedul și kinetoterapeutul sunt puși în situația de a examina și ulterior a proceda la diverse manevre terapeutice din care un rol primordial îl au recuperarea și kinetoterapia
In timpul efecturării stagiului de pregătire în cadrul cabinetului medical ”Delta Med” [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].
CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI
Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale
1.1.1. Elemente de anatomie a coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este situată în partea posterioară și mediană a corpului. [anonimizat]. Are un triplu rol: [anonimizat].
Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de segmente osoase numite vertebre, 344 suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție.
Coloana vertebrală are 5 regiuni.
Tabel I.1.
Regiunile coloanei vertebrale
Fiecare regiune are o funcție specială și, împreună mențin stabilitatea scheletului luat în amsamblu.
Văzută lateral, coloana vertebrală prezintă patru curburi: cervicală, toracică, lombară și sacrococcigiană (sacrală).vbc bnmbnm,n
Curbura verticală și cea lombară sunt convexe anterior. Curbura toracică și cea sacrală sunt convexe posterior. (Fig. 1b)
b. c.
Fig. I.1. Coloana vertebrală
Curbura cervicală are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 6-7 cervicale.
Curbura toracică are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 5-6 toracale.
Curbura lombară are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 lombare.
Curbura pelviană are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 sacrale.
Fig. I.2. Regiunile coloanei vertebrale
Atât curbura cervicală cât și cea lombară sunt dobândite. Ele nu sunt prezente în stadiu incipient de dezvoltare fetală. Spre sfâșitul dezvoltării fetale, coloana vertebrală are o singură curbură, în regiunea toracică și cea sacrală. Celelalte curburi se dezvoltă pe măsură ce bebelușul învață să-și țină capul, să stea în fund, să stea în picioare și să meargă. Curbura cervicală devine mai accentuată cînd copilul începe să-și țină capul sus mărindu-și câmpul vizual, între 6 și 12 săptămâni. Curbura lombară apare când copilul începe să adopte poziția șezut, în jurul vârstei de 6 luni. Devine mai evidentă în ortostatism și în mers. Ea se formează pentru a menține trunchiul erect în ortostatism, se dezvoltă complet după vârsta de 2 ani, când capătă modelul de mers adult.
Vertebrele cervicale, toracice și lombare sunt oase separate, certebrele sacrale și cele coccigiene sunt sudate. De-a lungul coloanei vertebrale, vertebrele prezintă diferențe. Totuși fiecare vertebră se conformează aceluiași model de bază care constă dintr-un corp în plan frontal și un arc vertebral în plan posterior, care înconjoară și protejează măduva spinării.
Arcul vertebral prezintă procese transversale și spinoase, care constituie aria de inserție a mușchilor și ligamentelor.
Vertebrele adiacente servesc pentru articulații și permit mișcarea. Mișcările dintre vertebrele adiacente sunt relativ reduse, dar când se preia toată lungimea coloanei vertebrale, acestea dau trunchiului o mobilitatea considerabilă.
Nervii pătrund și ies din măduva spănării prin orificiile dintre vertebrele adiacente.
Regiunea cervicală
Vertebrele din această regiune sunt mai mici decât vertebrele din celelate regiuni. Ele au de suportat o greutate mai mică decât partea de jos a coloanei de exemplu. Suprafețe articulare sunt mai mobile. În această regiune există un rang mai mare de mișcare comparativ cu alte părți ale coloanei.
Prima, a doua și a șaptea vertebră cervicală diferă structural de celelalte. În ceea ce privește funcțiile îndeplinite.
Prima vertebră cervicală C1 se numește atlas. Este vertebra care se articulează cu craniul. Nu are corp vertebral. Nu are nici măduvă. Este încorporată în a doua vertebră cerebrală ca un dinte. Este formată din două mase laterale, unite printr-un arc anterior și unul posterior (în interiorul acestora se află gaura vertebrală), ale căror suprafețe prezintă șanțuri care se asociază cu arterele vertebrale înainte ca acestea să pătrundă în craniu prin gaura occipitală.
Fig. I.3. Regiunea cervicală
Fig. I.4. Atlasul (C1). Vedere superioară
Fig. I.5. Atlasul (C1). Vedere inferioară
A doua vertebră cervicală, axisul, are pe fața superioară a corpului o proeminență verticală numită dinte (Dens axis). Acesta se articulează cu fațeta de pe suprafața inferioară a arcului anterior (frontal) a vertebrei atlas. Rotirea capului are loc în această articulație.
Fig.I.6. Axisul (C2). Vedere posterosuperioară
Fig.I.7. Axisul (C2). Vedere anterioară
A șaptea vertebră cervicală are cel mai lung proces spinos dintre toate vertebrele din regiunea cervicală. A fost numită vertebra proeminentă. Se poate palpa ușor, de aceea reprezintă un reper important în anatomia topografică și în medicină.
Fig. I. 8. Vertebra C7. Vedere superioară
Regiunea toracică
Cele 12 vertebre toracice sunt oase ale coloanei vertebrale de care se prind coastele. Sunt poziționate între vertebrele cervicale ale gâtului și vertebrele lombare din partea inferioară a spatelui.
Fiecare vertebră toracică are două componente:
un corp cilindric, situat anterior
un arc vertebral situat posterior.
Corpul și arcul vertebral delimitrtează o gaură rotundă numiră gaură vertebrală. Cînd se articulează toate vertebrele la un loc, spațiul format prin suprapunerea găurilor vertebrale constituie canalul vertebral. Acesta găzduiește măduva spinării.
Fig. I.9. Regiunea toracică. Vertebrele T1-T12 – vederea laterală stânga
Coloana toracică rămâne țeapănă și dreaptă indiferent de acțiunea corpului. Acest lucru ajută la mecanica expansiunii pieptului pentru a respira.
Regiunea lombară
Cele cinci vertebre lombare din partea inferioară a spatelui sunt cele mai mari și mai puternice vertebre ale coloanei vertebrale. Cu cât sunt situate mai jos, cu atât vertebrele trebuie să susțină o greutate mai mare a corpului. Ele sunt supuse unor forțe mai mari de compresie verticală decît restul coloanei .
Dispunerea joncțiunilor vertebrelo lombare are rolul să permită:
flexarea totală –putem să ne atingem vârfurile picioarelor
flexarea laterală parțială – putem să ne intindem lateral
o capacitate mică de rotire – aceasta are loc la nivel toracic.
Partea anterioară a vertebrelor lombare formează o curbură convexă atunci când este văzută lateral, cunoscută drept lordoză lombară.
Fig. I.10. Regiunea lombară. Vertebrele L1-L5
Fig.I. 11.Vertebra L2. Vedere superioară
Fig. I.12. Disc intervertebral
Regiunea sacrococcigiană
Osul sacru și coccisul formează partea terminală a coloanei vertebrale. Ambele oase sunt formate din vertebre fuzionate, permițând inserțiaa ligamentelor șia mușchilor care susțin grutatea și ajutând la protecția organelor din zona bazinului.
Osul sacru numit și sacrum este o masă osoasă, compusă din cinci vertebre sacrale, care fuzionează între pubertate și vârsta de 30 de ani. (Abraham P., Atlasul corpului uman).
Îndeplinește mai multe funcții:
prinde coloana vertebrală de centura pelviană
susține greutatea corpului și o transmitemembrelor inferioare
protejează organele pelviene: uterul, vezica
permite inserția mușchilor care pun în mișcare coapsa.
Fig. I.13. Osul sacru
Osul sacru are forma de triunghi cu vârful în jos, cele patru corpuri vertebrale micșorându-se în dimensiune de la baza superioară ( formată de vertebra sacrală și de aripile sacrale) spre vârful din partea inferioară, unde se prinde coccisul. Central crestele osoase indică articulațiile dintre vertebrele individuale; acestea sunt resturi ale discurilor cerebrale. Pe ambele părți găurile sacrale permit trecerea rădăcinilor motorii ale nervilor sacrali ventrali.
Coccisul articulat la baza osului sacru, este rămășița cozii primatelor. Constă dintr-un os mic, în formă de piramidă, format din patru sau cinci vertebre care au fuzionat. Permite inserția ligamentelor și a mușchilor din structura sfincterului anal.
Fig. I.14. Structura coccisului
coarne, 2. ramuri laterale, 3. vertebre rudimentare
Biomecanica coloanei vertebrale
Coloana vertebrală îndeplinește două funcții contradictorii:
una statică care asigură stabilitatea corpului și
una dinamică care asigură flexibilitatea trunchiului și a gâtului, dar și cu implicare în mișcarea membrelor superioare și inferioare.
Sub raportul stabilității, coloana determină posturile de bază: decubit, șezând, ortostatică.
Funcția dinamică a coloanei vertebrale depinde de mobilitatea sa: mișcările fiecărei articulații vertebrale sunt reduse, însă însumate ajung la o mare amplitudine mai ales în regiunea cervicală și lombară.
Curburile coloanei vertebrale corespund unor necesități mecanice de sprijin al capului, toracelui și abdomenului. Ele contribuie la amortizarea greutății și șocurilor, ușurează menținerea echilibrului și rezistă la presiune mai mullt decât o coloană dreaptă.
Mișcările coloanei vertebrale sunt mișcări complexe:
mișcări de flexie
mișcări de extensie
mișcări de înclinare laterală sau îndoire
mișcări de rotație
Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale – la nivelul discurilor intervertebrale și la nivelul articulațiilor.
Limitarea acestor mișcări este dată de:
rezistența ligamentelor și a articulațiilor intervertebrale
gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.
Lanțurile musculare ale trunchiului execută activitatea în funcție de mobilitatea coloanei vertebrale.
Tabel I.2. Mobilitate articulară pe regiuni
După Sbenghe T., Kinesiologie, 2005, amplitudinile medii normale, pe segmente, sunt cele redate în Tabelul I.3..
Tabelul I.3.Amplitudini medii normale
În mișcarea de flexie porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, iar ligamentul ventral comun posterior împreună cu ligamentele galbene, cele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune. Mușchii care inițiază mișcarea sunt cei ai peretelui abdominal în special dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac și mușchii subhioidieni și sternomastoidieni. Odată inițiată mișcarea, grupul antagonist al flexorilor – extensorii coloanei – intră în acțiune și gradează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale.
În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun este pus sub tensiune. Extensia poate fi blocată de intrarea în contact a apofizelor articulare și apoi a apofizelor spinoase. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care inițiază mișcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. În extensie intervin și splenisul capului, mușchii posteriori ai gâtului , interspinoșii și mușchii sacrospinali.
Mișcarea de inclinare laterală, îndoire are maxim de amplitudine în segmentul dorsal. Mușchii de înclinare sunt pătratul lombelor, psoasul, intertansversalii și dreptul lateral al capului. Pot interveni în această mișcare și mușchii șanțurilor vertebrale și în special sistemul transverso-spinos, sternocleisomastoidianul –SCM-, scalenii, mușchii cefei, trapezul, marele și micul oblic abdominal.
Mișcarea de răsucire, rotație este maximă în regiunea cervicală. Coloana toracică se rotează puțin și numai dacă se înclină și lateral. Coloana lombară se răsucește când este în extensie. Mușchii carte execută mișcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-transvers al mușchilor șanțurilor vertebrale. Răsucirea de aceeași parte se face prin marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului și micul oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin spino-transvers și marele oblic abdominal.
Deficiențele coloanei vertebrale elemente de fiziopatologie și diagnostic diferențiat
Pentru aprecierea curburilor coloanei este foarte elocvent așa numitul „ test al zidului” . Invitat să se lipească cu spatele de zid, călcâiele, fesele, umerii și proeminența occipitală vor atinge zidul. Pierderea elasticității coloanei și instalarea unei curburi anormale face imposibil contactul celor 4 repere cu zidul.
Fig. I.15.Testul zidului
(preluat după Andrei Firică)
Deviațiile coloanei vertebrale apar și evoluează la toate vârstele însă cele mai numeroase și mai active se constată în perioadele de crește și de școlaritate. Unele deviații se observă mai des la fete, altele la băieți.
Trebuie să se facă distincție între:
atitudine deficientă globală – ce se poate corecta prin gimnastică medicală specială și
deficiențe ale coloanei vertebrale – ce prin gimnastică terapeutică se pot doar stagna sau ameliora
După cauzele și mecanismele de producere, deficiențele coloanei se împart în funcționale și patologice.
Cele mai cunoscute deficiențe ale coloanei vertebrale sunt cifozele, scoliozele și lordozele.
2. 3. 4.
Fig. I.16. Deficiențele coloanei vertebrale
Postură normală
Cifoză
Lordoză
Scolioză
(Redesenat după http://www.universdecopil.ro/deviatiile-coloanei-vertebrale-la-copii-iii.html)
Cifozele
Cifozele apar în plan sagital. Sunt accentuări ale curburii coloanei vertebrale, zona toracică sau lombară, cu convexitate orientată posterior. Pot să apară la orice vârstă, dar sunt frecvente la elevi în perioada pubertății și postpubertară. Sunt determinate de caracterul muncii la școală, de procesele active ale creșterii și dezvoltării fizice și de lipsa controlului asupra atitudinii corpului.
Clasificarea cifozelor.
în funcție de localizare
cifoza dorsală – accentuarea curburii fiziologice
cifo-lordoza – cifoza dorsală este compensată de lordoza lombară
cifoza lombară
inversiunea vertebrală
cifoza lombară apărută prin retroversia bazinului, compensată dorsal
cifoza cervicală – inversarea curburii lordotice cervicale
cifoza totală – este o cifoză lungă.
O întâlnim la indivizii cu relaxare ligamentară și musculară
după etiologie
funcționale
patologice
Cifozele funcționale sunt deviații tipice, ușoare, cu evoluție lungă și lentă, apar mai frecvent în perioada de creștere.
Se clasifică în:
habitale, de obișnuință
de creștere datorate creșterii exagerate în înălțime și dezvoltarea insuficientă a musculaturii
profesionale, datorate locului de muncă (munca la birou)
compensatorii
datorate unor analizori (ex. cifoza miopilor)
Cifozele funcționale pot fi ușor de corectat dacă se elimină cauza sau prin exerciții de extensie. Pot deveni patologice dacă nu sunt tratate.
Cifozele patologice sunt deviații mai grave și mai accentuate ale coloanei vertebrale și sunt însoțite de modificări ale structurii coloanei.
Dupî cauzele care le determină cifozele patologice pot fi:
congenitale
rahitice
post-traumatice
paralitice – neutomusculare
cifoze prin tuberculoză vertebrală
cifoze grave ale adolescenților și tinerilor
cifozele psihoneurotice
cifoze medicamentoase
reumatice
Pentru cifozele patologice este necesar un tratament complex ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic de lungă durată. În cazurile severe pot fi afectați plămânii, nervii sau alte organe și țesuturi.
Spatele cifotic
Această deformare a spatelui corespunde cifozelor totale ale coloanei vertebrale și, mai rar, cifozelor joase sau lombare. Spatele cifotic capătă o formă aproape ovală, trunchiul pare flexat în întregime, umerii sunt aduși, omoplații depărtați Gibozitatea este mai mult costală decât vertebrală, unghiurile posterioare ale coastelor sunt accentuate și se continuă cu mușchii sacrolombari foarte reliefați.
Spatele rotund
Spatele rotund este o formă particulară a spatelui cifotic, cu maximum de curbură la nivelul omoplaților, printr-o cifoză scurtă și cu o formă foarte regulată, aproape rotundă. Se produce prin depărtarea și desprinderea omoplaților, care basculează și prin căderea și ducerea înainte a umerilor.
Deformarea este însoțită întotdeauna de o lordoză lungă, compensatorie, a coloanei în regiunea lombară I a regiunii respective, de un torace îngust, alungit și uneori înfundat la bază.
Cauza producerii spatelui rotund este insuficiența mușchilor planului dorsal și ai centurii scapulare, cu predominanța mușchilor planului anterior.
Deformarea o întâlnim frecvent la fetele înalte trecute de pubertate, precum și la tinerii adolescenți ce lucrează în poziții cifotice (bănci joase, birouri scunde), la cei cu predispoziție la miopie și la cei cu sternul înfundat.
Fig. I.18.
Planuri anatomice
(Imagine preluată și prelucrată după http://www.creeaza.com/referate/biologie/AXELE-SI-PLANURILE-DE-ORIENTAR276.php
Lordozele
Lordozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitatea îndreptată anterior.
Clasificarea lordozelor
după localizare
tipice – sunt localizate în regiunea lombară, unde există o curbură fiziologică cu convexitatea situată anterior;
atipice – se pot localiza în regiunea dorsală, sau cuprind întreaga coloană vertebrală formând o lordoză lungă;
după amplitudine
scurte – cuprind în curbură doar câteva vertebre;
medii – se limitează ls o regiune a coloanei vertebrale – ex.: lordoza lombară;
lungi – cuprin întreaga coloană vertebrală – ex.- lordoza lungă lombo-dorsală;
după etiologie
funcționale
patologice
Cauzele lordozelor
predispozante ex.: tipul morfolologic infantil, sexul feminin, abdomen proeminent, poziția prea înclinată a bazinului;
favorizante ex,: creșterea rapidă și exagerată în înălțime, obezitate, debilitate fizică
Lordozele funcționale pot să apară în perioada de creștere și în perioada școlarității.
Se pot distinge următoarele lordoze funcționale:
atitudinea lordotică
Atitudinea lordotică la adolescenți și în special la fetele mai înalte ”este însoțită de o ușoară curbură cifotică dorsală superioară, care duce capul și gâtul înainte, de o turtire a toracelui, de o ușoară proeminență a abdomenului mai ales subombilicală, de înclinarea accentuată a bazinului și de membre superioare în extensie.”(Moțet D., 2011, Kinetoterapia în beneficiul copilului). Atitudinea lordotică se corectează printr-un control permanent al atitudinii, al poziției corecte a bazinului și membrelor superioare și chiar capului și gâtului și prin măsuri de echilibrare a nutriției, de raționalizare a efortului fizic și a odihnei.
lordoza habituală
Atitudinea lordotică se transformă în lordoză habituală dacă se păstrează
această poziție neschimbată din obișnuință un timp îndelungat.
lordoza compensatorie
Lordozele compensatorii sunt deviații secundare ale încurbării cifotice accentuate care dezechilibrează statica și dinamica coloanei vertebrale. ”Unei cifoze primare situate în regiunea dorsală îi va corespunde o lordoză lombară. Deviațiile cifotice atipice vor produce, desigur, încurbări compensatorii cu caractere atipice.” (Moțet D., 2011, Kinetoterapia în beneficiul copilului).
Lordozele patologice pot fi:
congenitale – datorate unor malformații ale vertebrelor și ale articulațiilor în zonele de trecere ale coloanei vertebrale sacrolombare și lombodorsale;
lordoze rahitice – sunt observate la copii mici care prezintă un abdomen mare, un bazin foarte înclinat și membre inferioare în flexie;
lordoze paralitice – apar prin insuficiența, pareza sau paralizia mușchilor abdominali în urma poliomielitei epidemice;
lordoze miopatice
Miopatia este o boală a cărei origine este puțin cunoscută. Este o afecțiune foartă gravă a mușchilor . Apare mai frecvent la băieți decât la fete, de pe la 7-14 ani și evolueză până aproape de maturitate. Procesul patologic este localizat de obicei la regiunea lombară și la membrele inferioare producând o lordoză caracteristică.
lordoze prin modificări în forma și funcțiunile articulațiilor coxofemurale și ale membrelor inferioare
Asemenea lordoze se produc, conform Moțet D. în Kinetoterapia în beneficiul copilului pp. 82, , în cazul luxației congenitale a șoldurilor, coxovara, coxită tuberculoasă sau ca urmare a altor procese inflamatorii ale articulațiilor coxofemurale.
lordoze diverse – se datorează contracturilor și paraliziilor spastice, paraliziilor flasce ale unor grupe mari de mușchi de la membrele inferioare.
Spatele lordotic
Spatele lordotic prezintă o curbură lungă și accentuată a coloanei dorsolombare compensând o cifoză traumatică scurtă cervicodorsală superioară. Omoplații sunt desprinși și se depărtează de coloană, umerii sunt aduși în față.
Spatele lordotic de obicei însoțește lordozele de natură rahitică, paralitică sau miopatică.
Cifolordozele
Cifolordozele apar ca exagerare a curburilor normale dorsale și lombare ale coloanei vertebrale, simultan sau pe rând. Inițial apare o singură curbură și apoi compensator apare o curbură secundară compensând curbura primară. Se corectează întâi curbura primară și apoi cea secundară. Cifolordoza se observă mai des la fetele corpolente, prin accentuarea curburilor normale, creșterea perimetrelor toracice și abdominale și rotunjirea formelor trunchiului.
Spatele cifolordotic
Spatele cifotic este o asociere a curburii cifotice și a curburii lordotice. La ceste deviații participă nu numai spatele prin toate elementele sale anatomice ci și omoplații și umerii.
Spatele plan
Spatele plan se caracterizează prin lipsa sau insuficienta dezvoltare a curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.
”Curbura cifotică dorsală este înlocuită printr-o coloană dreaptă, iar curbura loedotică lombară se reduce sau dispare complet” (Moțet D.)
Spatele plan se produce la orice vârstă dar, se observă fracvent la adolescenții și tinerii care cresc prea repede.
Fig. I.19. Spate plan
(redesenat)
2. 3. 4. 5.
Fig. I.20. Deviațiile coloanei vertebrale în plan frontal
Curbură normală
Curbură lordotică primară
Curbură cifotică dorsală
Curbură cifolordotică
Spatele plan
(Redesenat după Moțet D. Kinetoterapia în beneficiul copilului )
Scolioza
Scolioza reprezintă curbarea coloanei vertebrale spre dreapta sau stânga deci în plan frontal. Scolioza are drept cauză răsucirea anumitor vertebre. Dacă răsucirea este spre stânga, coloana se va curba spre dreapta.
2. 3. 4.
Fig. I.21. Deviațiile coloanei vertebrale în plan frontal
Curbură scoliotică în ”C” dorsolombară stângă
Curbură scoliotică dorsolombară în ”C” dreaptă
Curbură scoliotică dorsală dreaptă
Curbură scoliotică în ”S” lombară stângă și dorsală dreaptă
(Redesenat după Moțet D. Kinetoterapia în beneficiul copilului )
Fig. I.22. Plan frontal
(http://www.slabestecuserban.ro/antrenament-exercitii-pentru-fese-si-picioare-acasa/)
CLASIFICARE:
Scoliozele sunt impartite in doua grupe principale: scolioze functionale (nestructurale) si scolioze structurale.
SCOLIOZELE FUNCTIONALE:
A) atitudinea scoliotica
B) scolioza profesionala si din tulburari de auz si vedere
C) scolioza statica:
–prin asimetrie de bazin (redoare a soldului)
–prin ascensionarea congenitala a omoplatului
–prin inegalitatea membrelor inferioare
D) scolioza antalgica (sindromul vertebral din discopatia vertebrala)
SCOLIOZELE STRUCTURALE SAU OSOASE:
A) Scolioza congenitala:
1)cu malformatii vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism)
2)fara malformatii vertebrale: scolioza idiopatica a nou-nascutului
B) Scolioza aparuta in cursul cresterii:
1)afectiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala , boala Lobstein, boala Marquio
2)afectiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice
3)afectiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrala infantila
4)rahitismul
C) Scoliozele secundare unor afectiuni dobandite:
1)osoase: traumatisme(fracturi-luxatii), costectomii, toracoplastie, laminectomie
2)neurologice: neurofibromatoza, siringomielita, tumori vertebro-medulare, poliomielita, scolioze tetanice
3)empiem toracic cu retractie fibroasa
D) Scoliozele idiopatice(esentiale): cele mai frecvente(75%):
1)scolioza infantila(0-3 ani)
2)scolioza juvenila(3-14 ani)
3)scolioza adolescentilor (cea mai frecventa dupa pubertate)
4)scolioza idiopatica a adultului (posibil debut in adolescenta)
ETIOPATOGENIE:
Scoliozele nestructurale (functionale)
Ele pot fi provocate de inegalitati ale membrelor inferioare, de anchiloze ale soldului in pozitii vicioase, de contracturi musculare paravertebrale antalgice ca in hernia de disc etc.Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive si dispar odata cu disparitia sau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele nestructurale, functionale sau atitudinile scoliotice se caracterizeaza prin faptul ca deviatia laterala a coloanei este complet reductibila clinic si radiologic in pozitia culcat. Acest tip de scolioze nu se insotesc de modificari de structura vertebrala sau gibozitate si se reduc spontan sau prin interventie minima. Atitudinea scoliotica nu se insoteste de o rotatie a vertebrelor, dar se combina frecvent cu atitudinea cifolordotica. Aceasta situatie se intalneste in cazul unei cresteri rapide, insuficienta musculoligamentara, igiena vertebrala deficitara sau, uneori, inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic redresat prin aplicarea unui talonet).
Scoliozele structurale
Cauzele care duc la aparitia scoliozelor structurale pot fi neurologice, musculare, genetice, congenitale, metabolice, dar marea majoritate a scoliozelor au cauza necunoscuta (ex. scoliozele idiopatice: aproximativ 75%).
Scoliozele structurale constau intr-o inflexiune laterala a rahisului cu raza mare de curbura ce antreneaza un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umar mai ascensionat, omoplatul mai proeminent, asimetria discreta a triunghiului taliei, un sold usor ascensionat si chiar un usor dezechilibru lateral al trunchiului. In scoliozele structurale coloana vertebrala prezinta modificari ce se accentueaza in perioada de crestere sau de-a lungul evolutiei bolii de baza care duc la deformari ale corpilor vertebrali, sunt insotite de gibozitate laterala prin rotatia vertebrelor in jurul axului lor vertical si sunt rigide. Gibozitatea este situata de partea convexitatii curburii.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:
1) EXAMENUL CLINIC:
TABLOUL CLINIC
Debutul este greu de precizat. Este posibil ca acesta sa aiba loc chiar in perioada copilariei sub forma unei scolioze infantile cu o cuneiformizare vertebrala care evolueaza in perioada de crestere devenind evident clinic. De multe ori instalarea scoliozei coincide cu cresterea rapida in inaltime in perioada pubertara. Rareori, instalarea deviatiei rahisului este precedata de dureri vagi insotite sau nu de mialgii sau radiculite care cedeaza la repaus, precum si de contractura muschilor spatelui de partea convexitatii, fibrilatii musculare si dureri la presiunea insertiilor acestora.
Clinic se descriu trei grade de scolioza:
a. Scolioza de gradul I este mobila si reductibila (nefixata) si poate fi confundata cu atitudinile scoliotice functionale. Curbura poate fi dorsala, insotita sau nu de curburi compensatorii, ori lombara, cand creasta iliaca si spina iliaca proemina de partea concavitatii. Pot sa apara curburi laterale compensatorii, lombosacrata sau dorsala inferioara. Curburile compuse (compensatorii) realizeaza scolioza in ,,S" inversat. Scolioza se reduce prin flexia trunchiului la 90*.
b. Scolioza de gradul II (scolioza fixata) poate sa fie inca reductibila. Contractura paravertebrala perceputa pe partea concava a deviatiei este insotita de dezechilibrul si prabusirea (colapsul) rahisului si de rotatia vertebrelor cu modificarile toracelui caracteristice. Anteflexia rahisului pune si mai bine in evidenta tulburarea de statica. Toracele devine asimetric (plat de partea convexitatii si proeminent de partea opusa), iar copilul scade in inaltime. Coastele de partea concavitatii se ating, in timp ce de partea convexitatii se indeparteaza intre ele.
c. Scolioza de gradul III este ireductibila (retractia musculoligametara asociaza modificari osoase avansate), are consecinte estetice si functionale majore si afecteaza organele toracale si abdominale. In afara de deformarea toracelui, starea generala se altereaza progresiv ca urmare a disfunctiilor organice si a durerilor. In stadiile foarte avansate cu infundarea toracelui si expansiunea coastelor spre oasele coxale (torace mic) apar tulburari grave ale organelor interne.
EXAMENUL CLINIC include investigatii statice si dinamice ale coloanei vertebrale.
La inspectie (copilul in ortostatism) se stabileste sediul si marimea curburii, prezenta unui umar ascensionat sau a unui sold proeminent.
Examenul cu firul de plumb aplicat pe vertebra C7 apreciaza dezechilibrarea scoliozei (daca firul trece in afara santului interfesier), iar inaltimea gibusului cu bolnavul in anteflexie si lungimea sagetilor (distanta dintre apex si fir) se masoara cu rigla.
Important in diagnosticul scoliozelor este aprecierea egalitatii membrelor inferioare.
Supletea curburilor se apreciaza prin inclinarea coloanei (anteflexia reduce o curbura posturala sau statica si exagereaza o scolioza structurala) sau prin suspendarea pacientului prin intermediul cadrului cu capastru Glisson.
INVESTIGATII PARACLINICE:
EXAMENUL RADIOLOGIC este fundamental. El permite:
determinarea numarului de curburi,
clasarea diferitelor tipuri de curburi,
masurarea angulatiei curburii,
precizarea gradului de inclinare si rotatie a coloanei,
compararea varstei osoase cu cea cronologica
urmarirea evolutiei sub tratament.
Se practica radiografia coloanei de fata in ortostatism, daca se poate in intregime, inclusiv crestele iliace. Radiografia de profil este necesara doar la prima examinare, stiind ca evolutia unei scolioze conduce oricum spre o scoliocifoza sau scoliolordoza.
Pentru aprecierea reductibilitatii curburilor patologice se utilizeaza radiografiile in inflexiune laterala maxima, bolnavul fiind in clinostatism, cu bazinul fixat in pozitie de echilibru, sau prin suspendare cu ajutorul colierului Sayre pentru aprecierea reductibilitatii spontane globale (radiografie in suspensie).
EVOLUTIE si PROGNOSTIC:
Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu sunt evolutive si dispar odata cu disparitia sau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele structurale evolueaza in perioada cresterii, indiferent de etiologie (unele scolioze infantile se pot corecta spontan), fiind cu atat mai grave cu cat varsta de debut este mai mica. Odata incheiata osificarea scheletului inceteaza si evolutia scoliozei. La femeie, scoliozele structurale se pot accentua in perioada de sarcina, alaptare si menopauza, in urma unor eforturi profesionale (insuficienta musculoligamentara) sau in urma degenerescentei discale.
TRATAMENT:
1). PROFILACTIC:
Trebuie combatute anumite deprinderi care pot favoriza sau accentua deviatia vertebrala, ca de exemplu, ,,atitudinea soldie", de sprijin pe un singur picior, pe care o iau adeseori copiii si adolescentii (mai ales fetele). Purtarea ghiozdanului cu carti este recomandabil sa se faca pe spate, iar daca se face in mana, sa se alterneze dintr-una in cealalta.
De o importanta deosebita este mentinerea pozitiei corecte la masa de lucru de la scoala si de la domiciliu. Pentru a se asigura o pozitie corecta in cazul existentei unei deviatii vertebrale este recomandabila inaltarea mesei de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafata inclinata, care sa-l oblige pe scolar sa mentina pozitia corecta.
Este recomandabil ca pacientul sa nu stea timp indelungat la masa de lucru, pana cand oboseala l-ar face sa ia o pozitie incorecta, ci sa faca pauze in care sa execute cateva exercitii fizice sau sa se intinda pe pat.
Este necesar sa se incerce combaterea pozitiilor vicioase pe care unii copii si le insusesc in timpul somnului, ca de exemplu in flexie accentuata, sau in decubit lateral mereu pe aceeasi parte.
Adeseori este utila montarea unei placi dure sub saltea. In cazul utilizarii corsetului Milwaukee, de exemplu, autoredresarea activa a coloanei in timpul somnului este favorizata de planul ferm al patului.
2). TRATAMENT IGIENO-DIETETIC:
Se recomandă pacienților cu scolioză o dietă adecvată astfel încât greutatea lor corporală să fie optimă în raport cu înălțimea și vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienții supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviațiile coloanei vertebrale.
3). TRATAMENT MEDICAMENTOS:
Se administreaza antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina, aspirina), antalgice si decontracturante, acestea din urma avand rol de relaxare a musculaturii ale carei contractii pot genera deformari ale coloanei. Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important dar trebuie avut in vedere dozajul si stadiul evolutiv. Se mai administreaza calciu si clorocalcin.
Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.
4). TRATAMENTUL ORTOPEDICO-CHIRURGICAL:
TRATAMENTUL ORTOPEDIC
Îsi propune corectarea si mentinerea deviatiei verebrale pentru a neutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de crestere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient daca la sfarsitul cresterii el reuseste sa mentina deviatia vertebrala la o valoare cel mult egala cu aceea de la inceputul tratamentului
Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active si pasive.
Aparatele ortopedice pasive realizeaza corectia deviatiei folosind forta de presiune, de obicei la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune care tinde sa elongheze coloana si astfel sa reduca curbura.
Corectarea este in general realizata prin aparate gipsate succesive. Cand se obtine corectia maxima mentinerea ei este incredintata unor corsete ortopedice.
Pentru scolioza corectia se obtine cu ajutorul unui cadru ce realizeaza atat elongarea cat si derotarea coloanei si presiunea pe convexitate. Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser, Cotrel etc) principiul este acelasi. In cadru se aplica aparatul gipsat. Dupa o perioada de 1-2 luni aparatul gipsat se schimba, obtinandu-se o noua corectie.
Uneori gipsul poate realiza o elongatie progresiva (aparatul de elongatie tip Stagnara).
Aparatele ortopedice active cauta sa obtina corectie printr-o autoredresare activa a coloanei. Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau intermitent, in functie de gravitatea curburii. Exista actualmente tendinta de a aplica corsetul Milwaukee noaptea in cazurile de deviatii mici (scolioza sub 30*), dar care la controale repetate fac dovada evolutivitatii lor.
Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care cauta sa redreseze scoliozele lombare.
O alta serie de metode ortopedice: tractiunea continua in timpul noptii (Cotrel), stimularea electrica a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se adreseaza acelorasi deviatii vertebrale de gravitate medie si se asociaza in programul terapeutic.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL:
Deviatiile vertebrale grave, evolutive, care se agraveaza lent, dar continuu, si dupa terminarea cresterii, impun redresarea si stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Pretul corectiei in aceste cazuri il constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale. Interventia chirurgicala in cazurile de gravitate extrema trebuie precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a coloanei (prin aparate gipsate de elongatie sau elongatie cu halou cranian si gips sau cerc pelvin).
Interventia este urmata de o imobilizare gipsata, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni, perioada in care artrodeza vertebrala devine solida. Si tratamentul chirurgical va fi insotit de kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculara generala in perioada de imobilizare, cu vocatia de corectie posturala si integrare in viata cotidiana la inlaturarea corsetului.
PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandari, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape ca nu exista contraindicații , excluzand numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensați, etc).
Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei și balneoterapiei.
Tratamentul funcțional are ca scop promovarea exercițiilor de asuplizare a coloanei, de armonizare a curburilor fiziologice și de tonifiere a musculaturii paravertebrale.
Crearea unui comportament igienic și ergonomic va proteja coloana, preantampinand evolutia si agravarea scoliozei.
Obiective urmarite de tratamentul B.F.T. sunt urmatoarele:
combaterea durerii
refacerea echilibrului muscular
tonifierea musculaturii
refacerea mobilitatii articulare
recaștigarea mobilitații coloanei vertebrale
TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE:
Termoterapia locala se foloseste ca procedura de relaxare musculara, cresterea metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara. Mijloacele se aleg în functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicatia de termoterapie sa fie corecta si metodologia de aplicare sa fie respectata.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldura. Efectele de baza ale termoterapiei sunt:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia locala si sistemica,
cresterea tonusului muscular,
cresterea elasticitatii tesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie si masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicatii:
caldura profunda, produsa de diatermie si ultrasunete
caldura superficiala, produsa de celelalte tehnici, în care efectul de penetratie este mai redus, de numai cativa centimetri de la tegument.
Caldura umeda sub forma impachetarilor cu parafina, cu namol si nisip este mai benefica decit caldura uscata.
Incalzirea superficiala se realizeaza cu lampa Solux, cataplasma cu mustar, sare calda, parafina etc. Pentru incalzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.
1. Impachetarea namol
Consta în aplicarea namolului la o temperatura de 38 – 40°C pe o anumita regiune. Durata unei sedinte este de 20 – 40 minute.
Actiunea: namolul are mai multe efecte:
efect mecanic, producând excitatia pielii
efect fizic: temperatura corpului creste cu 2 – 3°C;
efect chimic, prin resorbtia unor substante biologic active prin piele din namol. Pe toata durata procedurii se va aplica pe frunte o compresa rece. Procedura se incheie cu un dus mai rece (pentru curatare, dar si pentru a readuce temperatura corpului la normal).
2. Baile de abur complete
Se executa într-o camera supraancalzita de vapori, la temperatura de 40°C. Se mai pot practica in dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleaca de la o temperatura initiala de 38 – 42°C si se urca treptat la 50 ~ 55°C. In timpul procedurii se pune o compresa rece pe cap, ceafa sau inima. Baia se termina cu o procedura de racire.
3. Baile de aer cald
Folosesc caldura uscata,cu temperatura intre 60-120*C, care provine de la radiatoare supraancalzite in atmosfera incinsa. Sunt mai usor suportate
decât cele de abur cald. Transpiratia se instaleaza mai încet, dar cantitatea e mai abundenta decât la baile de abur.
4. Baile de lumina
Se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri, iar cele partiale în dispozitive adaptate. Durata bailor este de 5 – 20 minute. Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau aer cald, iar transpiratia incepe mai devreme.
5. Baile de soare si nisip
Utilizeaza spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precautie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului; timpul de expunere se creste treptat in zilele urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii, in perioada de crestere (ele stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si cel al vitaminei D) si contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.
6. Cataplasmele
Constau in aplicarea în scop terapeutic a diverselor substante, la temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant si resorbiv, precum si pentru actiunea antispastica si antialgica. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.
7. Baia kinetoterapeutica
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare sau intr-un bazin cu apa la temperatura de 37-38*C. Pacientul este invitat sa intre in baie si este lasat linistit 5 minute; dupa aceea tehnicianul executa sub apa toate miscarile posibile in toate articulatiile timp de 5 minuta (pacientul este pasiv). Apoi pacientul este invitat sa execute singur miscarile de mai inainte. Durata baii este de 20-30 minute.
8. Dusul subacvatic
Este aplicarea unui dus cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) si cu temperatura mai mare cu 1-3*C decat apa de baie in care se afla pacientul. Coloana de apa este dirijata oblic pe tegument, cu exceptia articulatiilor unde miscarea se face circular. Durata totala a dusului este de 5-15 minute. Acest dus subacval actioneaza prin factorii termic si mecanic ai apei.
TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE:
Electroterapia are unele aplicatii in deformarile coloanei. Rolul sau este de a reduce retractiile si contractiile prin incalzirea profunda a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau anchilozele si artrozele secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive, de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenti aperiodici de joasa frecventa, curenti faradici si galvanizari.
Electroterapia locala se adreseaza atat durerii ca simptom (electroterapie antalgica simptomatica), cat si contracturii musculare si ea sursa generatoare de durere (electroterapie antalgica patogenica).
Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim: galvanizarile, ionoterapia electrica, faradizarea, curentii diadinamici, fototerapia si ultrasunetele.
Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, cresterea temperaturii locale prin frecarea indusa de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizeaza procesele incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversala este decontracturanta si antalgica, efectul antalgic fiind potentat de alegerea unor solutii medicamentoase cu efect anestezic de suprafata (xilina, novocaina). Esential este ca marimea electrozilor sa acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului sa fie la prag si durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici al caror efect antalgic este foarte bine cunoscut actioneaza si prin contractiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Si aici, dozarea intensitatii si durata sedintei conditioneaza efectul terapeutic.
Curentul interferential in aplicatie statica, dar mai ales dinamica, folosind frecvente excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contributie substantiala în pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ:
MASAJUL este o procedura terapeutica a BFT, care consta in manevre executate pe suprafata corpului cu o anumita intensitate si intr-o anumita ordine, in functie de regiunea masata, de evolutia bolii si de starea generala a organismului, in scop terapeutic, igienic sau sportiv.
1. EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:
Efecte locale
a. Actiune sedativa asupra:
– durerilor de tip nevralgic;
– durerilor musculare si articulare.
Actiunea sedativa se obtine prin manevre usoare, lente care stimuleaza repetat exteroceptorii si proprioceptorii existenti.
b. Actiunea hiperemianta locala se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra caruia se exercita masajul; aceasta actiune se obtine prin manevre mai energice.
c. Indepartarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea proceselor de resorbtie în zona masata. Masajul permite inlaturarea lichidelor de staza. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienta venoasa periferica si apare dupa manevre profunde care conduc lichidul de staza de la periferie spre centru.
Efecte generale
Masajul duce la cresterea metabolismului bazal, stimuleaza functiile aparatului respirator si circulator, influenteaza favorabil starea generala a organismului, imbunatateste somnul, indeparteaza oboseala musculara.
Toate aceste efecte generale se explica prin actiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat si mai ales bogat inervat.
Mecanisme de actiune
Cea mai importanta actiune fiziologica a masajului este reprezentata de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explica prin stimulii care pleaca prin exteroceptori si proprioceptori (stimuli care sunt de diferite intensitati) pe cale aferenta catre SNC, iar de acolo pe cale eferenta, ajung la organele interne in suferinta.
Un alt mecanism al masajului este actiunea mecanica produsa de manevrele mai dure ca framantarea, contratimpul, mangaluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul (care se face transversal pe fibrele musculare) ceea ce duce la tonifierea musculaturii, imbunatatirea functiei si fortei musculare.
2. DESCRIEREA ANATOMICA A REGIUNII:
Coloana vertebrala este un sistem complex, in structura caruia intra 33 – 34 vertebre, 344 de suprafete articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente si asupra careia actioneaza 750 de muschi.
Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12 vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre sudate intre ele) si coccigian (4-5 vertebre rudimentare).
DELIMITARI:
a. Regiunea cervicala :
–in partea sa superioara se delimiteaza de craniu printr-o linie imaginara ce trece prin occiput, liniile articulare nucale, apofizele mastoide;
–in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea dorsala printr-o linie imaginara ce trece prin C7, marginea superioara a omoplatului cu spina omoplatului, pana la acromion;
–in partea sa laterala se delimiteaza de partea anterioara a gatului prin linia imaginara ce porneste de la apofiza mastoida, coboara pe marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian, pana la acromion.
b. Regiunea dorsala:
–in partea sa superioara se delimiteaza de regiunea cervicala printr-o linie imaginara ce trece prin C7, marginea superioara a omoplatului cu spina omoplatului, pana la acromion;
–in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea lombara printr-o linie imaginara ce trece prin T12 si marginile inferioare ale coastelor flotante;
–in partea sa laterala se delimiteaza de partea anterioara a trunchiului printr-o linie imaginara ce coboara de sub axila pana la creasta iliaca.
c. Regiunea lombara:
–in partea sa superioara se delimiteaza de regiunea dorsala printr-o linie imaginara ce trece prin T12 si marginile inferioare ale coastelor flotante;
–in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea sacrata printr-o linie imaginara ce trece prin L5 si marginea superioara a crestelor iliace;
–in partea sa laterala se delimiteaza de abdomen printr-o linie imaginara ce coboara de la ultima coasta flotanta pana la creasta iliaca.
ANATOMIE:
a. Regiunea cervicala :
–oase: cele 7 vertebre cervicale; primele doua se numesc ATLAS si AXIS;
–muschii: paravertebralii cervicali ( in profunzime ), flexorii capului (m. lungul capului, m. dreptul anterior al capului, m. sternocleidomastoidian ), extensorii capului ( m. marele drept posterior al capului, m. micul drept posterior al capului,m. micul oblic al capului ), rotatorii capului ( m. oblicul mare al capului, m. splenius ), portiunea superioara a muschilor trapezi.
b. Regiunea dorsala:
–oase: coloana vertebrala dorsala ( 12 vertebre care se articuleaza cu 12 perechi de coaste prin articulatiile costo-vertebrale );
–muschii: marii dorsali, m. ilio-costali, m. dintati postero-superiori si postero-inferiori, m. intercostali si subcostali, m. proprii ai coloanei ( paravertebrali, m. interspinosi, m. intervertebrali, m. transverso-spinosi ),m. trapezi ( partea lor inferioara ).Mai putem adauga m. romboizi, m. infra- si supraspinosi, desi acestia intra si la masajul regiunii cervicale si la umar.
c. Regiunea lombara:
–oase: cele 5 vertebre lombare
–muschii: m. patratul lombar, m. ilio-costali, m. proprii coloanei vertebrale lombare ( paravertebralii ), m. spinali ( care formeaza masa comuna cu marii dorsali ).
3. TEHNICA MASAJULUI:
Masajul regiunii dorsale se executa asezând bolnavul în decubit ventral, cu mainile pe langa corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lasând descoperita numai regiunea de masat.
Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme intinse, pornind de la partea inferioara a toracelui pe muschii paravertebrali si muschii dorsali, partea superioara a trapezilor, inconjurând umerii.
A doua forma de netezire se face tot cu palmele întinse pe partile laterale ale toracelui tot de jos în sus facand terminatia la C7. O alta forma de netezire este netezirea pe coloana cu doua degete departate, cu spina vertebrala intre degetele departate. De asemenea, cu degetele mainii stangi departate, se face netezirea intercostala( luand fiecare coasta intre degete) intai pe partea opusa noua, apoi pe partea noastra.
Ultima netezire este pieptene si se face pe muschii bine dezvoltati( marii dorsali) deruland pumnul de la radacina catre varful degetelor de 5-6 ori.
Netezirea este o manevra de introducere a masajului sau de adaptare a mainii maseurului cu tegumentul bolnavului (si invers), de intrerupere a celorlalte manevre care sunt mai dure si de incheiere a masajului, deoarece actiunea sa este calmanta, linistitoare, sedeaza durerea de tip nevralgic din tegument si este o manevra decontracturanta si relaxanta.
Urmeaza framantarea sau petrisajul cu toate formele sale: framantarea cu o mana si framantarea cu doua maini ( incepând cu partea opusa noua, in 2-3 straturi de muschi, prin compresiuni si relaxari dintre police si celelalte 4 degete, ridicand muschiul de pe planul osos), si contratimpul(pe aceleasi straturi). Dupa fiecare forma de masaj se face netezirea de intrerupere.
Framantarea este o manevra specifica musculaturii. Datorita efectului de tonifiere pe care il are framantarea este folosita pe musculatura flasca, atona sau atrofiata. Framantarea se executa intotdeauna transversal pe fibrele musculare, imbunatatind astfel contractibilitatea acestora. Pe langa efectul tonifiant framantarea are si actiune de asuplizare a musculaturii, a pielii si a cicatricilor.
Geluirea este tot o framantare ce se face pe coloana precum si intercostal (cu 2 degete departate cu spina vertebrala între degete sau cu coastele intre degete). O alta directie a geluirii: cu degetele apropiate se face pe muschii paravertebrali dorsali.Toate formele framantarii se fac de 2-3 ori pe fiecare directie.
Dupa netezirea de intrerupere urmeaza frictiunea care se face pe coloana cu doua degete departate cu miscari de sus in jos, stanga-dreapta, circular dreapta, circular stanga. O alta directie de frictiune este intercostala cu degetele departate cu miscari circulare si o alta cu degetele apropiate pe muschii paravertebrali, tot cu miscari circulare. Frictiunea se poate combina cu vibratia, obtinandu-se un efect decontracturant mai bun.
Frictiunea este o manevra specifica elementelor anatomice dintr-o articulatie (cartilaje, burse seroase, ligamente, tendoane) santurilor intramusculare si originii insertiilor musculare. Are o actiune de capatare a elasticitatii tendoanelor si ligamentelor si de relaxare a lor, antiinflamatoare (la bursa seroasa) si indeparteaza lichidele interstitiale de staza dintre fasciculele musculare (cu resorbtia si indepartarea lor catre organele excretoare).
Dupa frictiune urmeaza tapotamentul care se face pe muschii bine dezvoltati ca marii dorsali si trapezi (partea lor inferioara) avand în vedere evitarea zonei rinichilor precum si a coloanei vertebrale. Formele tapotamentului sunt: cu palma caus, cu partea cubitala a degetelor si cu partea cubitala pumnului.
Tapotamentul este o manevra specifica musculaturii si se executa tot transversal (ca o hasurare). Are o actiune si mai tonifianta decat framantarea.
Urmeaza vibratia care se face cu palma intreaga pe toata suprafata musculara prin trenuri vibratorii destul de profunde si rapide pentru a ajunge vibratia si la organele interne .
Vibratia are o actiune relaxanta, sedativa, calmanta. Se adreseaza atat tegumentului cat si fibrelor musculare.
Dupa toate formele aplicate masajul se termina cu netezirile de incheiere.
Dupa aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulatiile costo-vertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem miscarile de inspiratie-expiratie masorul tinând palmele perpendiculare pe coloana dorsala si spunându-i bolnavului sa traga aer în piept dupa care bolnavul expira aerul, iar masorul apasa prin vibratii coloana dorsala (de 2-3 ori).
In cazul scoliozelor urmarim echilibrarea si egalarea fortei de contractie a musculaturii paravertebrale in vederea restabilirii aliniamentului fiziologic al coloanei vertebrale. Astfel, vom executa manevre decontracturante (neteziri, geluiri, frictiuni, vibratii) pe partea concavitatii curburii scoliotice si manevre tonifiante (framantari, tapotament) pe partea convexitatii curburii scoliotice.
4. KINETOTERAPIA:
Kinetoterapia urmareste echilibrarea musculaturii paravertebrale si a bazinului. In general sunt eficiente exercitiile simetrice, angajand abductorii si adductorii coapsei, ca si muschii paravertebrali lombari, vizand mai ales sa ii creeze pacientului simtul pozitiei corecte a bazinului si sa tonifice muschii care asigura echilibrarea acestuia.
Modificarea lungimii si tonusului muschilor care mentin echilibrul bazinului este in general consecinta, iar nu cauza inclinarii laterale a acestuia in atitudinile scoliotice. Este necesar ca odata constituite aceste modificari, sa se corecteze si sa se reechilibreze lungimea si tonusul acestor muschi.
In ceea ce priveste mobilizarea coloanei vertebrale in atitudinile scoliotice, se recurge de obicei la intinderea in lungime prin suspensii (de regula simetrice) la spalier si prin exercitii active de auto-intindere (ca si cand pacientul ar incerca sa devina mai inalt) in pozitiile pe spate culcat, sezand sau stand.
Kinetoterapia atitudinilor scoliotice trebuie completata cu tonificarea complexa, simetrica, a intregii musculaturi a spatelui, abdomenului si membrelor, precum si cu exercitii pentru antrenarea capacitatii generale de efort, ca sporturi si jocuri sportive, indeosebi inot, volei, baschet.
Exercitiile fizice corective, exercitiile analitice si cele pentru conditionare fizica generala trebuie sa asigure formarea simtului tinutei corecte (indeosebi simtului pozitiei corecte a bazinului), sa asigure un tonus si o forta corespunzatoare grupelor musculare care trebuie sa mentina tinuta corecta si pozitia echilibrata a bazinului, precum si sa confere intregului organism vigoarea generala necesara si inlaturarea starii de hipotonie generala.
Mobilizarea coloanei vertebrale trebuie sa preceada tonificarea musculara, pentru ca aceasta sa se poata face pe un schelet cat se poate de corectat sau de flexibil. Pentru mobilizarea coloanei vertebrale se folosesc urmatoarele procedee:
a) Intinderea in lungime.
b) Flexia laterala.
c) Derotarea.
d) Presiunea directa asupra gibozitatii.
a) Intinderea in lungime actioneaza corectiv atat asupra deviatiei laterale a coloanei, cat si asupra rotatiei vertebrale.
Intinderea se poate realiza in mod pasiv, sub actiunea greutatii corpului, prin:
–atarnari in brate la spalier sau pe o bara;
–atarnari prin prindere de cap cu un capastru, de obicei in pozitia culcat pe un plan inclinat, alunecos;
–se poate efectua de asemenea prin tractiuni simultane de solduri si de cap sau umeri, cu dispozitive speciale.
In mod activ, intinderea se poate realiza prin auto-extensie, cu contractia muschilor paravertebrali.
b) Flexia laterala, corectiva, in directia convexitatii, este usor de realizat in scoliozele cu o singura curbura, in,,C". In scoliozele cu dubla curbura, corectarea prin inflexiune laterala se poate face prin mai multe modalitati:
–actionand simultan asupra ambelor curburi, dar in sens invers asupra uneia fata de cealalta;
–actionand selectiv asupra uneia din curburi, in timp ce cealalta este fixata in pozitie corecta sau hipercorectata.
Se poate fixa in pozitie corecta o curbura dorsala prin:
–tractiune asupra bratului din partea concavitatii;
–presiune directa asupra hemitoracelui din partea convexitatii;
O curbura lombara se poate fixa in pozitie corectata prin:
–tractiune asupra membrului inferior corespunzator concavitatii;
–ridicarea fesei de partea convexa prin fixarea unui suport pe scaun in pozitia sezand;
–flexia pe bazin a coapsei din partea convexitatii.
c) Derotarea vertebrala. In scolioze se produce o rotare a vertebrelor din curbura, care isi deplaseaza fata anterioara a corpului vertebral inspre convexitate, antrenand in aceasta rotare si coastele, ceea ce face sa apara o gibozitate in hemitoracele din partea convexitatii.
Derotarea trebuie facuta in sensul invers. De exemplu, daca este prezenta o scolioza dorsala dreapta, derotarea trebuie sa se faca prin deplasarea umarului drept inainte si a celui stang inapoi. Pentru a fi durabila derotarea trebuie facuta activ, cu participarea contractiilor musculare corective.
d) Presiunea directa asupra gibozitatii se aplica pe hemitoracele corespunzator convexitatii, in directie oblica dinapoi inainte. Ea favorizeaza atat derotarea vertebrelor, cat si reducerea curburii scoliotice. Presiunea se poate face manual, sau cu ajutorul unei pelote aplicata sub gibozitate, pe care apasa greutatea corpului.
5. GIMNASTICA MEDICALA:
a. Stand in fata oglinzii: corectarea pozitiei globale si segmentare a corpului; intinderi active ale coloanei vertebrale (autoelongare) alternate cu relaxari.
b. Stand cu mainile inclestate inainte, ducerea bratelor prin inainte sus cu ridicarea pe varfuri si intindere maxima pe verticala, inspiratie; revenire cu bratele intinse prin lateral in pozitie relaxata, cu expiratie.
c. Departat stand, cu fata la oglinda: aplecarea lenta a trunchiului inainte cu spatele in extensie, bratele lateral, revenire: aceeasi miscare cu ducerea bratelor prin inainte sus, revenire cu bratele prin lateral. Se executa cu inspiratii profunde.
d. Mers pe varfuri cu mainile pe cap inclestate si intoarse cu palma in sus, coatele trase inapoi.
e. Mers pe varfuri inapoi, mainile libere pe langa corp, trunchiul drept.
f. Atarnare relaxata cu fata la spalier, trecere in atarnare activa (autoinaltare cu ridicarea gatului dintre umeri, barbia la orizontala, bratele intinse) cu departarea si apropierea ritmica a picioarelor.
g. Sezand calare pe banca, indoirea trunchiului inainte cu bratele intinse incercand sa atinga banca cat mai departe posibil, revenire in pozitia asezat cu genunchii indoiti, talpile pe banca, mainile la ceafa, spatele in usoara extensie, coatele trase inapoi.
i. Inainte culcat cu bratele in prelungirea trunchiului, mainile inclestate, picioarele departate: extensia trunchiului cu ridicarea bratelor inainte sus si intindere voluntara: revenire.
j. Pe spate culcat, mainile sub ceafa, picioarele ridicate la 45-90* departarea ampla si apropierea picioarelor intinse cu respiratie ritmica.
k. Pe genunchi sprijinit pe palme, deplasare inainte cu o mana si genunchi opus, apoi cu mana si genunchiul de aceeasi parte.
l. Atarnat activ cu spatele la spalier, cu picioarele intinse inainte spre 90* ; departarea si apropierea picioarelor, cu respiratie ritmica.
m. Se repeta exercitiul nr. 1.
TERAPIA OCUPATIONALA:
Este o metoda de reeducare activa care completeaza kinetoterapia folosind diverse activitati adaptate la tipul de deficiente motorii ale individului cu scop recreativ si terapeutic, ajutand bolnavul sa folosesca mai bine muschii ramasi indemni si recuperand functia celor afectati de boala, contribuind astfel la readaptarea functionala la gesturile vietii curente.
Prin aceasta terapie se evita pasivitatea in care se fixeaza bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari utile si contribuind astfel la readaptarea functionala la efort.
Principalele efecte pe care le urmarim prin aplicarea terapiei ocupationale sunt:
– mobilizarea unor articulatii si cresterea amplitudinii miscarilor;
– dezvoltarea fortei musculare;
– restabilirea echilibrului psihic.
Asistenta in terapia ocupationala se desfasoara in doua etape:
–primirea pacientului si evaluarea lui: este cel mai important moment penru ca de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor si aplicarea tratamentului.
–etapa de tratament (asistenta propriu-zisa).
In cazul pacientilor cu scolioza putem aplica din activitatile esentiale tehnicile sportive cu caracter recreativ, cu practicarea integrala. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o contributie la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: inotul, voleiul, baschetul, bedmintonul sunt foarte indicate in cazul pacientilor cu scolioza.
Inotul trebuie sa fie simetric si facut multi ani la rînd (bras, spate, fluture). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale si de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Pacientilor care practica volei, bedminton sau baschet le vom spune sa-si foloseasca mai mult mana de pe partea unde se afla concavitatea curburii scoliotice deoarece umarul de pe acea parte este cazut.
Gimnastica respiratorie, in apa, se face sub forma de inot sau programe specializate. Exercitiile se executa timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pana la barbie, membrele inferioare intinse si atingand fundul bazinului cu varful degetelor de la picioare. Aceasta gimnastica asuplizeaza curburile, niveleaza centurile, stimuleaza autocontrolul si favorizeaza dezvoltarea simetrica a toracelui si cresterea capacitatii vitale. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evolutiei bolii si de încadrarea rationala a ergoterapiei in complexele de recuperare si readaptare functionala.
Din activitatile neesentiale: exercitiile terapeutice si fizioterapia descrise in capitolele de mai sus.
TRATAMENTUL BALNEOLOGIC:
Bolnavul cu SCOLIOZA poate beneficia de tratament balneo-fizical in statiuni profilate pe tratamentul afectiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerala, namol terapeutic, climatul) este benefica si, impreuna cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea functionala.
Tratamentul balnear vizeaza urmatoarele obiective:
Incetinirea procesului degenerativ
Imbunatatirea circulatiei locale si generale
Ameliorarea sau mentinerea mobilitatii articulare si a fortei musculare.
Tipuri de ape:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
Ape sarate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape sarate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase sarate (Calimanesti, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu namol actioneaza prin cei trei factori cunoscuti: termic, fizic (mecanic) si chimic.
Statiunile indicate sunt:
Techirghiol (si tot litoralul) care are namol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (namoluri de lacuri sarate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);
Govora (namol silicos si iodat);
Geoagiu (namoluri feruginoase).
Scolioza – în plan frontal
Curbarea coloanei vertebrale spre dreapta sau stânga se numește scolioză. Curbarea care apare în perioada de creștere rapidă, în jurul vârstei de 15-16 ani este cunoscută sub numele de scolioză idiopatică. Scolioza are drept cauză răsucirea anumitor vertebre. Dacă răsucirea este spre stânga, coloana se va curba spre dreapta. Pe măsură ce marformația progresează, apare o ieșire în afară a coastelor. Cauza este rigiditatea constantă a mușchilor dintr-o parte sau alta a coloanei sau exces de greutate ce apasă vertebrele pe o singură parte.
Scolioza este o boală evolutivă, caracterizată prin una (scolioza în C) sau două (scolioza în S) curburi.
Scoliozele pot fi clasificate astfel:
Scoliozele funcționale prezintă o evoluție lentă și cauze diverse ( pozitie defectuasă, vicii congenitale sau câștigate)
Scoliozele patologice prezintă modificări de ax și structură care se accentuează în creștere.
Scoliozele congenitale se datorează unor anomalii congenitale ale vertebrelor, răsucirea sau sudarea între ele
Scoliozele rahitice sunt o urmare a tulburarilor în metabolismul calciului
Scolioze miopatice (boală musculară)
Scolioză paralitică (în urma unei paralezii)
Scolioză dorso-lombară sau toraco-lombară
Scolioze combinate
Scolioze ușoare (300) sau grave (900)
In scolioze, deviația coloanei vertebrale se face în plan frontal cu rotări ale corpurilor vertebrelor pe partea convexă, rotări care antrenează și coastele. Apare o asimetrie a umerilor și omoplaților
Lordoza – în plan sagital
In această afecțiune, curbura anterioară a șirului vertebrelor lombare este anormal de mare, iar peloisul este împins în fața cu o înclinație de 300. Inclinația crește o dată cu curbura lombară sau descrește o dată cu ea. Consecințele ar fi boala lumbago și albuminurie. Totodată poate apăsa vena renală și pot apărea durei în zona lombară.
Există două curburi lordotice funcționale: cervicală și lombară, fară modificări structurale. Cauzele ce favorizează lordozele sunt: creșterea exagerată în înalțime, obezitate, debilitate fizică.
Deviația lordotică înseamnă deviația coloanei vertebrale. Dacă antrenează spatele întreg, vorbim de spate lordotic. Lordozele profesionale se produc prin necorectarea atitudinii lordotice. Il întâlnim la balerini, patinatori, gimnaști.
Cifo-lordoza
Cifo-lordoza apare ca exagerării curburilor normale dorsale și lombare ale coloanei vertebrale, simultan sau pe rând. Segmentul dorso-lombar la evaluare se face împreuna întrucât lanțul cinematic este practic unul singur. Inițial apare o singură curbură și apoi compensator apare o curbură secundară compensând curbura primară. Se corectează întâi curbura primară și apoi cea secundară.
Cifoscolioza
Cifo-scolioza este deficiența combinată a coloanei vertebrale, rezultând din asocierea la același nivel de coloană a încurbării în plan frontal (scolioza) cu una în plan sagital cu convexitatea orientată posterior (cofoza). Cele două curburi se agravează reciproc.
Cifoscoliozele pot fi funcționale sau patologice. Cele funcționale se datorează pozițiilor defectuoase. Cele patologice sunt foarte grave.
Spate în plan sagital
La această afecțiune, curburile porțiunilor cervicale, toracice și lombare sunt anormal de mici, astfel încât, văzută dintr-o parte coloana pare aproape dreaptă.
Aceasta afecțiune limitează flexia părții superioare a corpului, provoacă rigiditatea mușchilor, a ligamentelor, modifică echilibrul centrului de greutate a corpului și generează dureri de spate și în regiunea lombară.
După cauze, distingem spatele plan congenital produs prin malformațiile vertebrelor și cel constituțional care se dezvoltă în general la longilini. Des spatele plan apare la adolescenți și tinerii care cresc foarte repede.
Spatele pierde orice relief, omoplații par lipsiți de coaste, toracele este plan, lățit, iar abdomenul este supt, bazinul își pierde din înlinare și se lățește. Mâinile își pierd din abilitate, mersul este lipsit de suplețe iar coordonarea devine greoaie.
Coloana vertebrală devine dureroasă ca urmare a rigidizării sale.
Spate rotund
Spatele rotund este o formă particulară a spatelui cifotic, cu maximum de curbură la nivelul omoplaților, primtr-o cifoză scurtă și cu o formă foarte regulată, aproape rotundă. Se produce prin depărtarea și desprinderea omoplaților, care basculează și prin căderea și ducerea înainte a umerilor. Deformarea este însoțită întotdeauna de o lordoză lungă, compensatorie, a coloanei în regiunea lombară I a regiunii respective, de un torace îngust, alungit și uneori înfundat la bază.
Cauza producerii spatelui rotund este insuficiența mușchilor planului dorsal și ai centurii scapulare, cu predominanța mușchilor planului anterior.
Deformarea o întâlnim frecvent la fetele înalte trecute de pubertate, precum și la tinerii adolescenți ce lucrează în poziții cifotice (bănci joase, birouri scunde), la cei cu predispoziție la miopie și la cei cu sternul înfundat.
Spate scoliotic și cifoscoliotic
Se prezintă printr-o asimetrie a celor două jumătăți toracice, gibozitate în partea convexă și înfundarea în partea anterioară a toracelui, prin umăr ridicat de partea convexității și coborât de partea concavității. Curburile se agravează una pe alta. S-a produs rotarea vertebrelor și încurbarea scoliotică cât și cea cifotică.
Se are în vedere ca prin exerciții ambele curburi să fie stimulate, corectate, să se formrze reflexul de atitudine corectă a coloanei vertebrale și a corpului în întregime.
Tratamentul complex al deficienețelor coloanei vertebrale (ortezare, fizioterapie, terapii manuale si altele)
V. TRATAMENT.
Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este rezultatul muncii unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped , kinetoterapeutul,medicul de explorari functionale,radiologul,protezistul,medicul neurolog,etc.
Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina cont nu numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile de supraveghere a efectuarii tratamentului in cadrul familiei.
Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat medicale,socio-familiale,cat si educationale.
1.Tratament profilactic.
Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a trunchiului si aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia copilului in banca,la scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte din timp,tocmai in perioada de crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta asupra coloanei vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasa,se indica folosirea bancilor individuale care pot fi adaptate cu usurinta in functie de talia elevului.
Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :
Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si inlaturarea lor la timp;
Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii fizice,etc.
Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;
Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.
2.Tratament igieno-dietetic.
Sunt indicate:-igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei;
-alimentatie bogata in proteine si saruri minerale.
-regim de odihna adecvat (pe pat tare);
-viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,
volei,gimnastica,etc.);
-mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a trunchiului;
-corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a platfusului.
3.Tratament medicamentos: – tratament tonifiant cu calciu,fosfor si vitamine.
4.Tratament ortopedico-chilurgical.
In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii.Stabilite pentru cifozele din maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele insa sunt folosite pentru alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte cauze.
Criterii de indicatie terapeutica:
Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia terapeutica, astfel :
Cifozele toracale sub 40-50 de grade se trateaza de obicei prin mijloace kineto-terapeutice.
Cifozele toracale intre 40-50 si 70-80 de grade se trateaza prin mijloace ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea corectiei cu ajutorul corsetelor ortopedice).
Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate si stabilizate decat printr-un tratament chirurgical.
b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata clinic si radiografic,este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla, reductibila va necesita numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau absenta,impune o corectare cu aparate gipsate si corsete ortopedice.
c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale, astfel leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar daca gradul cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ importanta (50 de grade) dar supla si cu leziuni structurale vertebrale mici, va reactioma favorabil la kinetoterapie.
d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi conduc la aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca proiectia trunchiului inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza cu un grad mai mic al curburii.
In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:
Kinetoterapia,
Tratamentul ortopedic,
Tratamentul chirurgical.
* Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea deviatiilor vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura, fie asociata cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.
* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale in scopul neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le are la dispozitie si anume:
–Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de presiune,la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in general realizata prin aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul lor este luat de corsetele ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in prima faza este desfiintata lordoza lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de ore,corecteaza cifoza toracala.
–Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o autoredresare activa a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate -permanent sau intermitent,in functie de gravitatea curburii.
–Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).
* Tratament chirurgical –se aplica deviatiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se agraveaza lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.
In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a coloanei,realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou cranian si gips sau cerc pelvin.
Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset ortopedic timp de 18-24 luni.
Atat tratamentul ortopedic,cat si cel chirurgical sunt insotite de kinetoterapie,care urmareste asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a usura obtinerea redresarii,precum si mentinerea unei troficitati si a unui tonus muscular corespunzator.
TRATAMENTUL RECUPERATOR B.F.T.
Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai mare eficacitate.El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai precoce,dupa stabilirea diagnosticului clinico-functional.
Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de tratament activ,bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.
1.OBIECTIVELE TRATAMENTULUI B.F.T.
Tratamentul B.F.T. in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:
-corectarea pozitiei vicioase,
-realiniamentul coloanei vertebrale,
-recastigarea mobilitatii vertebrale,
-tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale si a pectoralilor punandu-se accent pe muschii extensori ai coloanei,
-combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,
-reducerea durerii (dupa caz),
-prevenirea reaparitiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T. (hidrotermoterapie,elevtrotrapie,masaj,kinetoterapie,balneoclimatologie,iar in ultimii ani se pune acent tot mai mult si pe ergoterapie).
2.HIDRO-TERMOTERAPIA.
Hidro-termoterapia.Se foloseste ca procedura de relaxare musculara si crestere a metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara pe care o produce.Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldură, folosind ca mijloc terapeutic apa,sub diferitele sale forme de agregare si la diverse temperaturi,dar si alte elemente strans legate de aceasta.
Principalele sale efecte sunt:
*analgezia, *hiperemia, *hipertermia locala si sistemica,
*cresterea elasticitatii tesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie si masaj.
Metodologia in hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicatii:
Caldura profunda,produsa de diatermie si ultrasunete.
Caldura superficiala,produsa de celelalte tehnici,in care efectul de penetratie este mai redus,de numai cativa centimetri de la suprafata tegumentului.
Caldura umeda,sub forma impachetarilor cu parafina,cu namol si cu sisip, este mai benefica decat caldura uscata.
Mijloacele de lucru se aleg in functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau mai sofisticate.Important este ca indicatia terapeutica sa fie corecta si metodologia de aplicare sa fie respectata.
a).Impachetarea cu parafina.
Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.
Materiale necesare:canapea,cearșaf alb,vas pentru topit parafina, tavite din metal,patura,mansoane pentru articulatiile mari,un duș,prosop.
Tehnica de aplicare:
Se ia o cantitate de parafina,se topeste la temperatura de 35-70 C.Se toarna apoi in tavitele de metal si se lasa la racit,pana ajunge la o temperatura suportabila de catre pacient.
Se invita pacientul sa se aseze pe canapea,in decubit ventral,se scoate parafina din tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia .Se acopera apoi pacientul cu un cearsaf si se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute,dupa care se indeparteaza parafina si se invita pacientul sa faca un dus de curatire,la temperatura corpului.
Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si
o hiperemie puternica,care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.
b).Impachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita regiune (dorsala),sau poate fi si generala.
Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.
Tehnica de aplicare:
In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce se obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de prescriptie,pe cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a pacientului.
Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se aplica o compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume:
-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.
Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie abundenta cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea, sunt mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona tratata.
c).Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se adauga namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul pacientului si se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va aplica o compresa rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.
d).Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nămol proaspat,in strat subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol. Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l protejeze impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca se aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.
e).Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate realiza in cada de baie,dar si pe plaja.
Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.
Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se aplica la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o procedura de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.
f).Baile de abur complete (sauna).
Se executa intr-o camera supraincalzita de vapori,la diverse temperaturi..Se mai pot practica si in dulapuri speciale,orizontale sau verticale.Initial se porneste de la temperatura de 38-42 C si se urca treptat,pana la 50-55 C.
In timpul procedurii se aplica o compresa rece pe cap,ceafa sau inima.
Baia se termina cu o procedura de racire.
g).Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie- transpiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea arteriala prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica:razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.
h).Baile de soare si nisip.
Utilizeaza spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precautie,2-3minute pentru fiecare parte a corpului,cantitatea crescandu-se treptat in zilele urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii,in perioada de crestere (aceste bai stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.
i).Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si antialgica.In cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.
j).Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza pe principiul legii lui Arhimede,conform careia „asupra unui corp scufundat intr-un lichid actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de acesta”.
Tehnica de aplicare .
Este o procedura calda,ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4 cu apa la temperatura de 35-38 C.
Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit,dupa care asistentul incepe sa execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10 minute.Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca,dupa care ases invitat sa execute singur aceste miscari.Durata baii este de 20-30 de minute.
Mod de actiune:-factorul termic,
-factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care se produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui Arhimede.
k).Baia kineto in grup.
Este asemanatoare cu baia kineto individuala,doar ca in acest caz avem un grup de pacienti (si nu unul singur),iar cada de baie este inlocuita de un bazin special amenajat,in care vor intra bolnavii si vor executa miscarile,la comanda verbala a kinetoterapeutului,care se afla pe marginea bazinului si ii supravegheaza.
l).Dușul-masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-40C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parțial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar general. Durata masajului este de 8-15 minute.
Dușul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv și de tonifiere,prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.
m).Dușul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu temperatura mai mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duș sul mobil,cu presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din mâinile asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Acțiunea intensă a dușului subacval se datoreaza temperaturilor diferite,baie și duș,precum și a masajului puternic exercitat de coloana de apă,care comprimă puternic țesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al dușului masaj,dar este suportat mai bine datorită băii calde.
n).Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat. Il legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem capul pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei bolnavului,in asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze intre ele,pentru a da voie pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva minute.
Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o intinde-indrepta.
o).Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta, cearsaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie,iar pacientul ramane in cada 15-20 de minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati,smaltul,taratele si amidonul mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie.Aceste substante au si o actiune emolienta asupra tegumentului.
3.ELECTROTERAPIA.
Electroterapia este ramura B.F.T.care foloseste in scop profilactic si curativ curentul electric,sub diferite forme de aplicare si la intensitati bine stabilite anterior. Electroterapia are unele aplicatii si in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si contracturile musculare,prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de întindere,mai pot beneficia de băi de lumină (raze infraroșii), masaj, iar hipotoniile musculare,de termoterapie,curenți aperiodici de joasă frecvență,curenți faradici și galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică),cât și contracturii musculare ca sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările, ionizarile, faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar electrozii sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o incadreaza astfel fata in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra procedurii care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in timpul aplicatiei si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se ghideze dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea electrozilor,intensitatea curentului aplicat si durata sedintei.
Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si de regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele leziuni sau afectiuni ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un element deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in scopul prevenirii efectelor polare produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii se acopera cu o panza cauciucata sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se acopera cu un cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de aplicatie,pacientul va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem,astfel:
pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm2).
pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.
pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste 0,1 mA/cm2).
in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag”.
in stadiile cronice aplicam intensitati „peste prag”.
In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă și antalgică.
Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se va imbiba cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilină, novocaină).Esențial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile terapeutice urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile, confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic. Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix (DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic urmarit.Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 10-12 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei (20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul sedintelor este dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte:
*MF-are un efect excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce actioneaza ca un masaj electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul neuro-mialgiilor reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care o are.
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai atribuie si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din aceste motive se utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect rezorbtiv,cu actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o durata destul de lunga.
*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.
*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi fiind astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.
Corentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente diferite (in general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei de tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari) care se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsala,cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului interferential,procedeul purtand numele de electrokineziterapie.
Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor striati normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au un efect decontracturant si vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.
Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.
Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn. Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru activarea circulatiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate. Se actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la durata prescrisa pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5 min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai multe zone tratate in aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si prin intermediul .
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular, creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete si efectul fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
4.TRATAMENTUL PRIN MASAJ.
Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulări executate manual, variate si aplicate sistematic la suprafața organismului,în scop terapeutic si profilactic.
Acțiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul executării lor,de la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos central,care măresc excitabilitatea și imbunatatesc starea funcțională a scoarței cerebrale.
Efectele masajului:
Efecte locale:
1.Acțiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare și articulare.
Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare,lente,care stimulează repetat exteroceptorii și proprioceptorii.
2.Acțiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul.Această acțiime se obtine prin manevre mai energice,care comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efecte generale:
-creșterea metabolismului bazal,
-stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătățește somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii, care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.
Mecanisme de acțiune:
Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care pleacă de la exteroceptori și proprioceptori (de diferite intensități),pe cale aferentă către SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în suferință.
O alta actiune a masajului este acțiunea mecanică,produsă de manevrele mai dure ca frământarea,framantarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul (care se executa transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea musculaturii,îmbunătățirea funcției și forței musculare.
Indicatiile si contraindicatiile masajului:
Indicații:spondilita anchilozantă,sechele post-traumatice ale regiunii respective,deformări ale coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),în contracturi musculare de diferite cauze.
Contraindicații:boli dermatologice,boli hemoragice,inflamații acute ale organelor abdominale,,boli vasculare,boli infecțioase.
Descrierea anatomica a regiunii:
Coloana vertebrală este axul de sustinere a trunchiului in pozitie verticala si este un sistem complex,în structura căruia intră 33 – 34 de vertebre,344 de suprafețe articulare,24 de discuri intervertebrale,365 de ligamente și asupra căreia acționează 750 de mușchi.
Ea este impartita in cinci segmente.Acestea sunt:segmantul cervical (alcatuit din 7 vertebre),regiunea dorsala (12 vertebre),segmentul lombar (5 vertebre),cel sacral (5 vertebre) și segmentul coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).
Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin C7, spina omoplatului și acromion.În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece prin T12 și coastele flotante.
Musculatura acestei regiuni este foarte bine dezvoltată.Mușchii mai importanti sunt:marii dorsali,trapezii inferiori,intercostalii,iliocostalii,mușchii proprii ai coloanei vertebrale (paravertebralii dorsali,intervertebralii,interspinoșii și transverso- spinoșii). În partea superioară a regiunii dorsale se gasesc:mușchii romboizi, mușchii supra și subspinoși,care intră atat in regiunea cefei cat și in cea dorsala.
Tehnica masajului.
Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral,cu mîinile pe lîngă corp,iar in cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se aseaza pacientului o perna sub abdomen sau torace,in functie de regiunea in care se gaseste cifoza.Bolnavul este acoperit cu un cearceaf,lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe prin neteziri (efleuraj),cu ambele palme întinse,pornind de la partea inferioară a trunchiului,pe mușchii paravertebrali și cei dorsali,pe marginea superioară a trapezilor,înconjurând umerii.
O alta formă de netezire se executa tot cu palmele întinse,pe părțile laterale ale toracelui,in acelasi sens (de jos în sus),pe partea superioara a trapezilor si terminand la C7.
Urmeaza netezirea pe coloană,cu două degete depărtate,prinzand apofizele spinoase vertebrale între degetele depărtate de la mâna stângă.Aceeasi manevra se executa si intercostal,atât pe partea opusa,cât și pe partea noastra.
Se continua cu netezirea pieptene.Ea se executa pe mușchii bine dezvoltați, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor, de 5-6 ori. Urmatoarea manevra de masaj aplicata o constituie frământarea sau petrisajul, sub toate formele sale (frământarea cu o mână, începând cu partea opusă nouă, pe 2-3 directii de mușchi, realizata prin compresiuni și relaxări ritmice intre police și celelalte patru degete, ridicând mușchiul de pe planul osos. Pe aceleași direcții se execută și frământarea cu două mâini și cea contratimp.
După fiecare manevra de framantat in parte se executa neteziri de întrerupere, cu scopul de a linisti organismul si,totodata,de a-l pregati pentru manevrele care vor urma.
Urmeaza geluirea,care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete depărtate,prinzand spina vertebrală între ele. 0 altă direcție a geluirii, cu degetele apropiate, se executa pe mușchii paravertebrali dorsali,iar cu degetele departate, intercostal.Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe fiecare direcție.
Se aplica din nou neteziri de intrarupere.
După acestea urmează fricțiunile, care se executa pe coloana,cu două degete depărtate, prin mișcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcție de fricțiune – intercostal, cu degetele depărtate si cu mișcări circulare; precum și pe mușchii paravertebrali dorsali,cu degetele apropiate.Se insista pe contracturile musculare,frictiunea avand un efect puternic decontracturant,mai ales in asociere cu vibratia.
Se executa din nou neteziri de intrerupere,după care urmează tapotamentul. Acesta se aplica doar pe mușchii bine dezvoltați ca marii dorsali și trapezii inferiori, evitand zona rinichilor. Formele de tapotament folosite sunt: căuș, cu partea cubitală a mainii și cu pumnii usor deschisi.Manevrele de tapotament nu se executa totdeauna ci numai in cazurile cu relaxare sau atrofie musculara.
Urmează vibrația, executata cu palma întreagă,intinsa,pe toată suprafața musculară, prin trenuri vibratorii profunde și rapide.
După toate acestea,se aplica netezirile de incheiere, a caror intensitate va fi descrescatoare, in vederea relaxarii si linistirii organismului.
In functie de localizarea deviatiei cifotice si gradul curburii,se poate indica,pe langa masajul dorsal,si un masaj decontracturant cervical si/sau lombar.
In incheierea sedintei de masaj,fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizari kinetice in articulatiile interesate (articulațiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru,pe fondul mișcarilor de inspiratie-expiratie efectuate de pacient, maseurul, ținând palmele perpendicular pe coloana dorsală a acestuia,ii cere bolnavului să tragă puternic aer în piept, după care,in timpul expirului, apasă ritmic, prin vibrații, coloana dorsala (de 2-3 ori).
KINETOTERAPIE (gimnastica medicala).
Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze patologice).
Exercițiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii dorsale (prin mișcări concentrice) și alungirea musculaturii anterioare a gîtului și toracelui (prin mișcări excentrice).
II.Ștergerea deprinderii greșite și formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviațiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului.
Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:
Exerciții statice:
-contractii izometrice,
-stînd în picioare corect,
-stînd în genunchi,
-stînd în decubit dorsal sau ventral,
-stînd atîrnat
Exerciții dinamice – extensia și întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciții pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.
Pentru îngreunări in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (așezate la spate, sub axile), mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului).
Exercițiile vor fi întrerupte de frecvente mișcări de respirație și relaxare.
Deosebit de utile sunt exercițiile de redresare pasivă și pasivo-activă, efectuate la scara fixă, la perete și, mai ales, în fața oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învățăm pacientul să-și formeze simțul poziției corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleței coloanei vertebrale.
Se are în vedere poziția defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin contracția musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menținînd privirea înainte, paralelă cu pămîntul.
Tonifierea și reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă).
Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acționeze în sensul:
eliberării mișcării în articulațiile interapofizare posterioare,
contracararea tendinței de cifozare,
împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
îmbunătățirea mobilității articulatiilor costo-vertebrale.
Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin exerciții de întindere a coloanei din cele trei poziții de bază (decubit, șezând, ortostatism), de fapt, conștientizarea poziției „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului și a trunchiului în ax. Exercițiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câțiva parametri care să-i permită să conștientizeze corecția posturală (o rezistență ușoară aplicată de palma terapeutului pe creștetul bolnavului, o carte așezată pe creștet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc pozițiile lordozante plecând din poziția de start „în genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracțiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiași obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt și unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deși se adresează în principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru și musculatura centurii scapulo-humerale.
Exercitii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:
Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.
Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;
Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.
Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziția membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).
În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând, se fac extensii din șold cu genunchii întinși.
Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia brațelor și menținerea pentru câteva secunde a poziției de maximă extensie.
Exercițiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiții de dotare minimă și nu pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate.
Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acțiunea fizică a apei de a "descărca" mișcarile în mare parte, de acțiunea gravitației.
De asemenea, apa opune o rezistența la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mișcare, crescand astfel tonusul muscular.
La aceste acțiuni se mai adaugă efectele termalității apei asupra vasomotricității și efectele tonifiante asupra sistemului nervos central și periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat si efectul curativ al sărurilor și bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode importante: – înotul,
– gimnastica respiratorie.
Innotul trebuie să fie simetric și făcut mulți ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale și de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de innot sau programe specializate. Exercițiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse și atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul și favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui și cresterea capacității vitale.
Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:
Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din poziții care să fixeze regiunea lombară și cervicală în poziție corectă. Se lucrează, în special, din șezînd sau șezînd pe genunchi, din culcat, in genunchi cu sprijin pe palme, atîrnat la scară fixă, elongații cu ajutorul unui căpăstru, redresări active controlate, în fața oglinzii, transport de greutăți pe cap.
Pentru apropierea omoplaților se fac exerciții libere sau cu diferite aparate portabile (greutăți, bastoane), cu rotatia externă a brațelor, prin contracția mușchilor mic rotund și subspinos, cu apropierea omoplaților de linia mediană (de coloană) prin contracția trapezului și romboidului, cu inspirație, iar la revenire-expirație. Același rezultat îl obținem lucrînd și cu brațele întinse la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaților de coloană și torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obține prin exerciții de respirație amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului și să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele și ridicarea lor.Toracele și respirația costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni și tracțiuni asupra coastelor, ținînd cont de momentul inspirului și expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, și prin mișcări active de respirație. Presiunile și tracțiunile se aplică perpendicular pe axul de rotație a articulației costo-vertebrală, la nivelul arcului posterior sau la locul de deplasare in cazul coastelor mai mari.
Mișcările pasive cu presiuni și tracțiuni pe claviculă și stern, vizează mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cand sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie și inferioară.
Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp
(ideal ar fi ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii)
deoarece au un rol primordial atat in corectarea deviatiilor cifotice
existente si a complicatiilor lor,cat si in prevenirea reaparitiei acestora.
5.TERAPIA OCUPAȚIONALĂ (ergoterapia).
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind diverse activități, adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului, cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gestualitatile vieții zilnice.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie ocupaționala sunt:
– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii miscarilor in acestea;
– dezvoltarea forței musculare;
– restabilirea echilibrului psihic;
Planul de tratament,in terapia ocupationala,se stabileste in urma unei evaluari bine documentate (cuprinzand date personale despre pacient,despre mediul familial, socio-educational si lucrativ al acestuia; precum si indicatii asupra afectiunii pe care o are si modalitatile de tratament ale acesteia,prin mijloacele proprii ergoterapiei).
Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din medicul specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si stabilirea planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode specifice,grupate in trei mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative
activitati neesentiale, nesemnificative;
metode sau activitati ajutatoare.
Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de viata, terapia ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si angrenarea pacientilor in diverse activitati distractive, de agrement, precum si practicarea unor sporturi atat individuale, cat si de echipa.
Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activitățile care necesită flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la mașină, olarit, etc..
Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor activități sportive: înot, volei, baschet.
Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.
6.TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).
Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcțională a acestuia.
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
Încetinirea procesului degenerativ;
Îmbunătățirea circulației locale și generale;
Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.
Tipuri de ape recomandate:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape sărate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase sărate (Călimănești, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane).
Terapia cu nămol este benefica prin acțiunea celor trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.
Stațiunile indicate sunt:
Techirghiol (și tot litoralul), unde se gaseste nămol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
Govora (nămol silicos și iodat);
Geoagiu (nămoluri feruginoase)
In ceea ce priveste tratamentul, in scolioza nestructurala, acesta este mai simplu si consta din: gimnastica medicala, repaus pe pat tare (scanduri sub saltea), pozitie corecta a trunchiului la scoala si acasa, controlul eventualelor defecte de auz si vaz, sporturi care necesita un efort moderat (inotul etc.). In caz de inegalitate a membrelor inferioare, medicul ortoped va lua masuri de egalizare a acestora, dupa caz, prin adaos, spre exemplu, la tocul ghetei. Este contraindicata aplicarea corsetelor ortopedice.
Tratamentul scoliozelor propriu-zise este, in schimb, mult mai complex si mai dificil, depinzand atat de varsta, cat si de forma clinica. In general, tratamentul diverselor forme de scolioza este asemanator. Astfel, scolioza idiopastica, cu o curbura vertebrala moderata, sub 30ș (prin calcul radiologic), beneficiaza de un tratament similar cu cel indicat in atitudinea scoliotica, cu conditia unei permanente supravegheri de catre specialist. In cazul unei curburi mai accentuate, sub 50ș, tratamentul se schimba, necesitand internarea intermitenta a copilului in spital. Pe langa gimnastica medicala intervin sustinut si procedeele ortopedice. In acest sens, se aplica dupa caz, fie corsete gipsate corectoare, in timp de aproximativ 6 luni, fie corsete ortopedice din mase plastice. Pentru consolidarea rezultatelor, se aplica, in continuare, alte corsete ortopedice, ce vor fi purtate cu intrerupere pana la terminarea cresterii osoase. In acest corset, copilul merge la scoala, mananca, doarme, scotandu-l doar 2 ore pe zi pentru igiena generala.
Este incredibil cat de repede se adapteaza copiii cu aceasta situatie, mai curand decat parintii, care, de multe ori, impresionati, slabesc supravegherea tratamentului.
Cand curbarea scoliozelor depaseste 50ș, situatia devine grava, tratamentul fiind preluat, in continuare, de chirurgia ortopedica. Operatia consta din redresarea curburii, prin tractiunea coloanei vertebrale, manevra executata pe masa ortopedica, precum si prin efectul de intindere a unui dispozitiv metalic, aplicat pe vertebre (metoda Harringston). Dupa obtinerea corectiei dorite, se recurge la fixarea zonei vertebrei respective cu ajutorul grefelor osoase.
Dupa operatie, copilul este imobilizat in corset gipsat si apoi ortopedic, pana la consolidare. Este operatia cu rezultatele cele mai satisfacatoare, permitand corecturi cu 50ș ale curburilor, dupa care copilul se poate integra aproape normal in viata de toate zilele.
In concluzie, tratamentul scoliozelor, desi lung si dificil, cu unele complicatii si rezultate nesatisfacatoare, obtine totusi rezultate superioare celor de alta data. Succesele terapeutice sunt asigurate si de colaborarea stransa dintre medici si toti aceia care ingrijesc copilul.
Cifoza reprezinta o alta diformitate a coloanei vertebrale, produsa de o deviatie in plan median, cu exagerarea curburii dorsale fiziologice. Se intalnesc multiple forme de cifoza, dar cea mai frecventa apartine varstei copiilor care se indreapta spre adolescenta.
La scoala, pe terenul de sport sau acasa, educatorii sau parintii pot avea surpriza neplacuta de a observa la unii copii un spate mai proeminent. In aceasta situatie, medicul va distinge doua afectiuni.
Este vorba, in primul rand, de atitudinea cifotica sau spatele rotund, o afectiune posturala, care apare de obicei la fetele longiline, astenice, si care nu-si pot corecta singure tinuta dizgratioasa, in care capul si umerii sunt aplecati inainte, coloana dorsala este bombata in spate, iar abdomenul proeminent.
Coloana astfel modificata este totusi supla si nedureroasa, dar oboseala si diferite boli carentiale sau astenizante duc la accentuarea curburii, care devine dureroasa, din caaza muschilor para vertebrali, care nu mai reusesc sa mentina echilibrul coloanei.
Prin analogie cu atitudinea scoliotica, vertebrele nu prezinta modificari patologice, aceasta forma de cifoza aparand in cadrul unui dezechilibru general de crestere.
Tratamentul va consta din: gimnastica medicala corectoare si intaritoare, repaus pe pat tare, fara perna sub cap, autocontrolul tinutei, evitarea eforturilor fizice, tratament general etc.
Cealalta afectiune ce se poate distinge se refera la cifoza juvenila sau epifizita vertebrala (boala Scheuermann), care apare la pubertate, in special la baieti. Treptat, se instaleaza o curbura cifotica a spatelui, rigida si dureroasa de aceasta data, durere ce se exacerbeaza dupa efort. Vertebrele au structura modificata, devin turtite cuneiform, printr-un mecanism de fragilizare a tesutului osteocartilaginos local.
Curbura sau gibusul rezultat se accentueaza continuu, datorita fortelor de presiune gravitationala, care suprasolicita coloana in ortostatism. Daca boala este neglijata, la varsta adulta spatele devine intens deformat si dureros, prin aparitia unei discartroze (spondiloza) secundare, inevitabile.
Remediul terapeutic este in raport cu gravitatea bolii. In formele moderate, este asemanator cu cel din atitudinea cifotica, iar in cele cu gibus exegerat si rigid, se recurge la tratamentul ortopedic, prin aplicarea corsetelor corectoare, gipsate si ortopedice, succesiv, pana la terminarea cresterii.
Din cele expuse, reiese necesitatea stringenta a depistarii la timp a diferitelor deviatii ale coloanei vertebrale de catre cei din jurul copiilor. Numai in acest mod, specialistul ortoped poate aplica la timp tratamentul corespunzator, in masura sa corecteze aspectele inestetice si sa previna complicatiile functionale severe, care, in final, compromit sanatatea copilului.
1.4. Impactul terapiilor specific fizioterapiei asupra calității vieții adolescentului (beneficii, limite)
CAPITOLUL II – ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CERCETĂRII
2.1. Scop, ipoteze, sarcini
2.1.1. Scop
Se constată tot mai des la tineri deficiențe de atitudine posturală dar și deviații de coloană vertebrală precum scolioza, cifoza sau lordoza. Vârsta la care apar aceste deficiențe este mult mai mică, o regăsim în copilărie, dar pentru că inițial nu sunt însoțite de dureri, părinții nu sesizează problemele cu care se confruntă proprii copii și nu iau măsurile necesare.
Scopul lucrării este acela de a studia deficiențele coloanei vertebrale,
de a înțelege impactul acestora asupra calității vieții adolescenților respectiv, de a identifica din punct de vedere kinetoterapeutic exercițiile fizice care pot remedia aceste afecțiuni.
Motivarea alegerii temei rezidă în dorința de a oferi o serie de date de referință,
prelucrate statistic și cuprinse într-un monitor bazat pe standarde, care să faciliteze depistarea
precoce a cazurilor problemă și să justifice intervențiile preventive și curative ale
kinetoterapeutului, în cazul copiilor de vârstă școlară mică (7-10 ani), perioadă de vârstă în
care viciile de atitudine au, ca raport cauzal, o pondere semnificativă.
La copii se remarcă instalarea unor deficiențe atitudinale, de postură, de la o vârstă
mică, sau chiar și deviații incipiente de coloană vertebrală sub formă de scolioză, cifoză,
lordoză ceea ce conduce la modificări ale formei cutiei toracice cu implicații asupra
capacității vitale respiratorii și implicit a capacității de efort fizic și intelectual.
După opinia noastră, toate acestea se întâmplă și pentru că nu există o rețea națională
de depistare precoce și tratament al deformărilor de ax ale coloanei vertebrale, rețea care ar
putea fi pusă la punct cu ajutorul medicilor din cabinetele școlare.
Studiul de față, va oferi o imagine mai clară, mai concretă și astfel mai credibilă,
asupra dezvoltării deficiențelor fizice la generația tânără, dar mai ales asupra posibilităților de
prevenire a amplificării acestora după pubertate
Ca urmare, cercetarea noastră urmărește depistarea precoce a acestor deficiențe la
populația de vârstă școlară mică, clasele I-IV, iar datele obținute prin acest studiu vor permite
1
ROLUL KINETOPROFILAXIEI ÎN TULBURĂRILE DE STATICĂ ȘI DINAMICĂ
VERTEBRALĂ, PRIN OPTIMIZAREA CONTROLULUI NEUROMOTOR
elaborarea unor programe, atât cu caracter profilactic, cât si terapeutic, programe aplicate pe
scară largă la această grupă de populație, în vederea optimizării stării de sănătate si asigurării
unei dezvoltări cât mai armonioase a copiilor din școala primară.
În reconstrucția posturală, în kinetoterapie, evaluarea bilanțului morfologic are ca scop de a
pleca de la analiza unor indicatori de suprafață observabili, respectiv informații vizuale
privind morfologia pacientului. Diferitele elemente ale acestui bilanț pot oferi informații care
să contribuie la depistarea precoce a riscurilor producerii deficiențelor
Se poate considera că analiza unor indicatori morfologici observabili, respectiv
informațiile vizuale obținute pe această cale, constituie metoda obiectivă cea mai facilă, aflată
la dispoziția nemijlocită, a oricărui kinetoterapeut.
4.2. SCOPUL, PREMISELE ȘI SARCINILE STUDIULUI
SCOPUL acestui studiu este:
Stabilirea eficienței testelor de somatoscopie, somatometrie și electrodiagnostic în
vederea identificării precoce a tulburărilor de statică și dinamică vertebrală;
Analiza rezultatelor obținute prin aplicarea celor trei teste.
3
ROLUL KINETOPROFILAXIEI ÎN TULBURĂRILE DE STATICĂ ȘI DINAMICĂ
VERTEBRALĂ, PRIN OPTIMIZAREA CONTROLULUI NEUROMOTOR
PREMISELE studiului
1. Este stabilit și acceptat faptul că la copii de vârstă școlară mică apar deformații ale
coloanei vertebrale, care apoi se accentuează înainte de pubertate, proces care poate
continua și în timpul perioadei pubertare.
2. În perioada vărstei școlare mici, deformațiile coloanei au, deseori, cauze care țin de
viciile de atitudine posturală.
3. Neprevenite și apoi netratate la timp, ele constitue una dintre sursele deformațiilor,
foarte frecvente, în perioada vârstei adulte, deformații care afectează randamentul
economic și social a unei categorii largi de cetățeni activi.
.
SARCINILE studiului:
1. Justificarea necesității intervențiilor preventive și curative.
2. Stabilirea parametrilor morfologici supuși măsurătorilor antropometrice.
3. Selecționarea indicatorilor somatometrici relevanți pentru profilul studiului
nostru.
4. Stabilirea principalelor componente privind metodologia cercetării.
5. Valorificarea rezultatelor cercetării.
4.3. MATERIAL ȘI METODĂ
4.3.1. Selectarea
Scopul lucrării este în principal acela de a studia deficiciențele coloanei vertebrale provocate de suprasolicitare la judokanii juniori și de a stabili un program optim de recuperare în urma acestor solicitări fizice, iar secundar de a identifica și analiza măsurile de recuperare post efort.
În corectarea posturii și aliniamentului corpului și a segmentelor sale, la judokanii juniori, am ca obiective:
obținerea dezvoltării fizice armonioase a corpului,
combaterea atitudiniilor defectuase ale aparatului locomotor,
autocontrolul și conștientizarea poziției corecte a corpului,
formarea reflexului de atitudine corporală corectă în statică / dinamică,
tonifierea musculaturii corpului,
asigurarea unei respirații corecte și complete.
Pe stabilirea corectă a obiectivelor se bazează alegerea corectă a mijloacelor de intervenție și, ca atare, elaborarea corectă a programului de intervenție, precum și aplicarea acestuia în practică.
Educarea reflexului de atitudine corectă se poate realiza prin următoarele căi:
formarea reprezentării corticale despre atitudinea corectă a corpului în diferite poziții și acte motrice;
educarea funcției de echilibru a corpului care declanșează un mare număr de grupe musculare și mecanisme fine de reglare a mușchilor agoniști și antagoniști care contribuie la păstrarea poziției corecte a corpului;
educarea capacității de relaxare voluntară a musculaturii pentru a combate încordările, rigiditatea și asimetria.
Dezvoltarea grupelor musculare care asigură atitudinea corectă a corpului va urmări:
tonifierea în mod simetric a musculaturii abdominale și sacro-lombare care prin tonusul lor sinergic și coordonat asigură stabilitatea bazinului și susținerea viscerelor abdominale;
tonifierea în condiții de scurtare a mușchilor spinali și a mușchilor cefei; tonifierea în condiții de scurtare a adductorilor și a fixatorilor omoplaților;
tonifierea în condiții de alungire a musculaturii toracice;
menținerea mobilităților articulațiilor scapulo-humerale și coxo-femurale pentru a mări independența mișcărilor membrelor superioare față de umeri și a membrelor inferioare față de bazin, combătând tendința greșita a copiilor de a solidariza mișcările centurii scapulare și coloanei vertebrale cu mișcările brațelor în plan anterior precum și cele ale centurii pelviene și bazinului cu mișcările membrelor inferioare în plan posterior.
O atenție deosebită trebuie acordată educării funcției respiratorii care asigură oxigenul necesar organismului în plin proces de dezvoltare. Se va urmări ca prin exercițiile libere de respirație sau exerciții de respirație însoțite de mișcări active efectuate din poziții favorabile să se mărească amplitudinea mișcărilor respiratorii, mărirea capacității vitale, formarea unui stereotip respirator corect și complet. Mișcările de respirație influențează direct și funcția de atitudine, fiind foarte utile în corectarea atitudinilor rigide.
2.1.2. Ipoteze
În codițiile de viață oferite de societatea modernă, când calculatorul, tableta și telefonul mobil intră în viața noastră de timpuriu, iar sedentarismul și lipsa de mișcare sunt în vogă,
se constată, tot mai des la tineri, deficiențe de atitudine posturală dar și deviații de coloană vertebrală precum scolioza, cifoza sau lordoza.
Vârsta la care apar aceste deficiențe este mult mai mică, o regăsim în copilărie, dar pentru că inițial nu sunt însoțite de dureri, părinții nu sesizează problemele cu care se confruntă proprii copii și nu iau măsurile necesare.
Prin identificarea cât mai devreme și aplicarea unui program kinetic corespunzător s-ar putea amelioara aceste deficiențe.
Kinetoterapeutul trebuie să lucreze săptămânal montorizând și îmbunătățind tehnica exercițiilor în funcție de progresul obținut.
Execțiile se efectuează pe o perioadă lungă de timp pentru obținerea rezultatelor optime în corectarea și menținerea acestora
2.1.3. Sarcini
Sarcinile lucrării fiind direct subordonate scopului și ipotezelor sunt reprezentate de:
cercetarea bibliografică pentru elaborarea cadrului general teoretic,
constituirea lotului de studiat
selecționarea mijloacelor de cercetarea și acționare,
prelucrarea datelor,
înregistrarea datelor,
discutarea rezultatelor,
elaborarea de concluzii și implicații.
2.2. Subiecții cercetării
Cerecetarea s-a efectuat la Colegiul Tehnic ”Alexe Marin”, Slatina, cu acordul conducerii școlii și cu sprijinul profesorului de educație fizică și sport, doamna Maria Diaconu, în afara orelor de curs.
Lotul din care au fost selectat lotul de studiat a fost constituit din 65 de elevi din clasele 9-12 liceu și 85 elevi școlă profesională, cu media de vârstă între 15 și 18 ani.
Obiectul cercetării l-a constituit un număr de ____________ elevi selectați pe baza ___________
S-a constat o frecvență de
2.2. Metode de cercetare folosite
Am utilizat următoarele metode de cercetare:
metoda studiului bibliografic
metoda anamnezei
metoda explicației și demonstrației practice
metoda convorbirii
metoda observației
metoda măsurătorilor și evaluării
1.1. Discuția cu pacientul
Interogarea conștiincioasă și amănunțită a pacientului poate contribui substanțial la stabilirea diagnosticului. Ea oferă informații importante pentru stabilirea diagnosticului bolii prezente și pentru stabilirea personalității pacientului, ultima fiind un element care influențează opțiunea tera-peutică:
– informații privind factorii de mediu, ce pot avea relații de cauzalitate cu boala: starea de sănătate a rudelor apropiate, condiții de viață și muncă, preocupările din timpul liber;
– informații privind antecedentele personale patologice sau bolile existente simultan cu afecțiunea prezentă;
– informații referitoare la caracteristicile psihologice ale subiectului. Un om bănuitor, fricos, neîncrezător în succesul tratamentului este bine să fie exclus de la intervențiile chirurgicale complexe, care implică o perioadă de recuperare funcțio-nală dificilă și de lungă durată, și care necesită o cooperare foarte activă din partea pacientului .''Exemplul tipic este mobilizarea chirurgicală a unu
2.2.1. Metoda studiului biliografic
Metoda studiului biliografic a fost folosită pentru a crea posibilitatea documentării în ceea ce privește tematica lucrării.
Am avut în vedere faptul că nici o cercetare nu se poate lipsi de documentarea corespunzătoare, de aceea informarea și documentarea am realizat-o printr-un fond de cărți de specialitate, articole, reviste și site-uri medicale, care au construit baza fundamentului teoretic al lucrării.
2.2.2. Metoda anamnezei și studiului fișelor medicale ale sportivilor
Anamneza este prima etapă în cadrul examinării medicale a sportivului. Totalitatea informațiilor pe care le putem lua de la sportiv, rude și antrenori se utilizează în vederea stabilirii diagnosticului.
2.2.3. Metoda convorbirii
Convorbirea este o discuție premeditată angajată între kinetoterapeut și subiect. Demersul presupune existența unui scop bine precizat și respectarea unor indicații metodologice. Există mai multe tipuri de convorbiri:
– standardizate, dirijate (se formulează aceleași întrebări, în aceeași ordine tuturor subiecților);
– semistandardizate, semidirijate (se adresează întrebări suplimentare, se reformulează)
– libere, asociative (în funcție de particularitățile situației, de caracteristicile subiectului).
În cadrul cercetării realizate, convorbirea a completat metoda anamnezei și studiului fișelor medicale ale sportivilor și a fost de tip liberă, asociativă datorită plajei destul de largi a diagnosticelor și a vizat în principal conștientizarea de către sportiv a posturii defectoase și motivarea lui în a participa la o serie de exerciții prin care să-și asigure atitudinea corectă a corpului.
2.2.4. Metoda observației
Observația este contemplarea intenționată a unui subiect, fenomen, proces, având sarcina de a culege date concrete, a căror analiză științifică să permită generalizarea și, de aceea, este considerat un proces intelectual activ, în care cercetătorul se străduiește să fie precis și obiectiv.
Observația s-a făcut continuu, începând cu momentul selecției și continuându-se pe toată perioada experimentului, urmărindu-se reacția sportivilor la programul de corectare stabilit.
Am folosit următoarele tipuri de observație:
obsevația indirectă – din fișele medicale și alte documente ce prezintă starea de sănătate a sportivilor,
observația directă, întâmplătoare a subiecților în condiții nespecifice și neorganizate, urmărind postura întregului corp și afiecărui segment, mobilitatea coloanei vertebrale, atitudinea globală a corpului,
observația experimentală, sistematică, organizată, provocată, care a urmărit aceleași aspecte de mai sus, dar în timpul activităților impuse, organizate.
2.2.5. Metoda măsurătorilor și evaluării
Primul și ultimul act al kinetoterapeutului, în procesul asistenței de recuperare funcțională este evaluarea. Evaluarea este o pârghie pentru stabilirea obiectivelor și a măsurii în care acestea au fost indeplinite .
Inițial, evaluarea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat și a restantului funcțional pe care se bazează capacitățile și activitățile pacientului iar, în final evaluarea apreciază rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare și concluzionează asupra măsurilor care se mai impun, eventual în continuare.
2.4. Designul cercetării
CAPITOLUL III – ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
3.1. Prezentarea evoluției subiecților cercetării
3.2. Analiza rezultatelor
3.3. Discutarea rezultatelor
CONCLUZII
Studiul realizat, analiza și interpretarea datelor permit formularea următoarelor concluzii:
deviațiile coloanei vertebrale: scolioza, cifoza, lordoza pot conduce la modificări ale cutiei toracice. Aceste modificări au implicații asupra capacității vitale respiratorii, asupra capacității de efort fizic și intelectual dar și în ceea ce privește stima de sine, atitudinea față de propria persoană.
90% din rândul subiecților studiați au atitudini cifotice, cifoscoliotice, scoliotice, dar și deficiențe precum cifozele și scoliozele. În general incidența acestor deficiențe este mare în perioada adolescenței.
prin implementarea programelor de kinetoterapie în cazul deficiențelor și de kinetoprofilaxie în cazul atitudinilor am urmărit îndeplinirea următoarelor obiective: ameliorarea mobilității coloanei vertebrale; redresarea posturală; tonifierea selectivă a musculaturii spatelui și abdomenului; modificarea selectiva a lungimii musculaturii paravertebrale; ameliorarea funcției respiratorii; antrenarea generală a organismului.
deficiențele coloanei vertebrale de orice fel sunt ele au influență negativă asupra taliei, deoarece se produc modificări care uneori pot fi ireversibile, prin aplicarea de programe kinetice putem avea efecte pozitive asupra taliei.
bustul este partea corpului individului cel mai mult afectată de atitudinile și deficiențele ce pot apărea la nivelul coloanei vertebrale.
prin programe de profilaxie și kinetoterapie pot fi influențate valorile perimetrului toracic, în sens pozitiv. Perimetrul toracic fiind indicatorul care ne atestă nivelul de dezvoltare al cutiei toracice dar și influențele negative pe care le pot avea atitudinile vicioase și deficiențele de la nivelul coloanei vertebrale asupra capacității vitale a individului.
datele statistice ne arată că o pondere foarte mare în rândul subiecților au atitudini cifotice, lordotice compesatorii, asimetrice dar și deficiențe precum cifozele, lordozele, scoliozele.
deosebit de importantă a fost conștientizarea de către subiecți a tulburărilor posturale sau de statică vertebrală a coloanei și cooperarea în cadrul programelor de recuperare pentru obținerea posturii corecte.
am urmărit trezirea interesului tinerilor pentru practicarea în scop profilactic a programelor propuse. Adolescenții trebuie să fie determinați să participe activ la programele de recuperare, iar la orice progres făcut acețtia trebuie încurajați pentru a căpăta încredere atât în propriile forțe, cât și în kinetoterapeut.
de asemenea tinerii cu deficiențe ale coloanei vertebrale trebuie să conștientizeze că tratamentul kinetic este de lungă durată și se efectuează în general în mai multe luni sau ani pentru îmbunătățirea simptomatologiei clinice.
În final putem spune că ipotezele cercetării au fost confirmate.
Prin aplicarea unor programe de kinetoprofilaxie în școli s-ar putea scădea rata adolescenților ce prezintă atitudini posturale sau deficiențe la nivelul colonei vertebrale.
Interesul în continuă creștere pentru recuperare, tratament și profifaxie
Atitudinea corectă a corpului este un semn al echilibrului fizic și psihic și depinde de sănătatea organismului și a sistemului nervos. Încă de la naștere se vor trata de către medicul specialist bolile fizice care pot antrena și deformări ale coloanei. Educarea copilului pentru a avea o poziție corectă pe scaun, în bancă, la masă sau în fața calculatorului, acasă sau la școală, trebuie corelate și cu o înălțime corespunzătoare a scaunului, a biroului și a sursei de lumină, astfel încât copilul să nu se aplece asupra mesei, ci să aibă spatele drept. Poziția corectă este cu picioarele sub scaun și spatele drept, lipit de bancă. Ghiozdanul sau rucsacul vor fi purtate alternativ în mână sau în spate, avantajând poziția corectă a spatelui. Pentru întărirea musculaturii coloanei vertebrale este bine ca orice copil să practice un sport, precum înotul, atletismul, încă din perioada preșcolară și nu este indicat ca un părinte să caute a-l scuti pe copilul sănătos de la orele de educația fizică.
Oboseala din clasă, de multe ori cauzată de lipsa „marelui“ dejun de dimineață sau a culcatului la ore târzii, poate fi înlăturată prin adoptarea unui stil de viață armonios, fapt ce ne va aduce bucuria de a avea copii fericiți, sănătoși și inteligenți. Gimnastica medicală, corectarea eventualelor sechele de rahitism sau a altor boli, tratarea diverselor afecțiuni contagioase îi vor putea reda copilului nostru sănătatea deplină, mai repede și mai eficient dacă vom ști să ne manifestăm cu căldură și constant dragostea noastră de părinți.
Este necesară o schimbare de atitudine în promovarea și organizarea…….
Cheia succesului terapeutic depinde de controlul subiectului asupra propriului organism. Cu cât tânărul este implicat mai activ și participă mai eficient în realizarea programului kinetic recuperator, rezultatele obținute vor fi mai bune.
Deseori adolescenții cu deviații ale coloanei vertebrale pot fi stigmatizați de colegi. Depresia, scăderea stimei de sine pot influența calitatea vieții , atingerea obiectivelor educaționale și proiectele profesionale.
VII. Concluzii și mesaje cheie
• Obezitatea a atins la ora actuală proporții de pandemie, iar consecințele sale duc la o povară fără precedent în domeniile sănătății, financiar și social. De aceea se impun acțiuni eficiente pentru a reduce frecvența obezității.
• Supragreutatea și obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global.
• Obezitatea este de cele mai multe ori legată de factori ai stilului de viață ce pot fi preveniți, în mod special obiceiurile alimentare deficitare și sedentarismul.
• Obezitatea la copii are o importanță deosebită, deoarece obiceiurile alimentare și nivelul efortului fizic sunt adoptate de timpuriu și tind să persiste toată viața.
• Adulții trebuie să fie model pentru tinerele generații în adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos.
• Comportamentele nesănătoase privind alimentația și activitatea fizică la copii și tineri presupun propunerea și implementarea unor strategii de reducere și prevenție, respectiv de promovare a comportamentelor sanogene, atât prin intervenții la nivel individual și de grup (clasă, școală), dar mai ales la nivel comunitar, populațional.
• Modificările comportamentale trebuie să fie susținute de elaborarea și implementarea unor politici de sănătate aplicabile în comunitățile de copii și elevi.
Propuneri
Elaborarea și implementarea unor politici de sănătate aplicabile în comunitățile de copii și elevi.
Incidența tot mai mare a cazurilor de deviații ale coloanei vertebrale la adolescenții din învățământul preuniversitar impune introducerea, de către Ministerul Educației Naționale, în curriculumul de educație fizică și sport din învățământul preuniversitar ore speciale pentru corectarea acestor deficiențe.Profesorii de specialitate și conducerile școlilor în colaborare cu comitetul de părinți pot procura materialele necesare sau pot chiar improviza aceste materiale dacă nu există fondurile necesare.
Ministerul Sănătății să organizeze și să finanțeze programe naționale de sănătate prin care să populația să fie conștientizată de riscurile sedentarismului și să fie depistate și corectate de timpuriu deficiențele coloanei vertebrale la copii și tineretul de vârstă școlară, iar în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor, sălile de sport să fie dotate corespunzător.
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
GALERIE FOTO
Poziții defectoase la masa de lucru
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale [309844] (ID: 309844)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.